Sunteți pe pagina 1din 10

-1-

Costurile, productivitatea si pretul sunt concepte care se afla in stransa corelatie, unul neputand exista fara actiunea celorlalte doua. Activitatea economica presupune un consum de factori de productie, in urma caruia se realizeaza produse, indiferent ca aceste se exprima in bunuri sau in servicii. Unitatea economica isi stabileste tipul de produse pe care intentioneaza sa le produca si cantitatea lor. Totodata, evalueaza modul de combinare a factorilor de productie si se orienteaza catre categoria de clienti careia se adreseaza produsul sau. In functie de toate aceste aspecte, se stabileste volumul de activitate al firmei si, implicit, cheltuielile de factori de productie. Aceste cheltuieli sunt evaluate in expresie baneasca si se vor regasi intotdeauna in rezultatul obtinut, respectiv in pretul produsului. O importanta majora in evaluarea costurilor si respectiv a pretului de vanzare, o are productivitatea, componenta de baza in desfasurarea activitatii firmei, fara de care aceasta nu poate obtine profit.

COSTURILE
Costul reprezinta factorul fundamental al succesului firmei. El reflecta, in expresie baneasca, consumul de factori de productie in cadrul firmei, in vederea obtinerii unei anumite cantitati de bunuri si servicii. Sistemul factorilor de productie, respectiv productia, reprezinta activitatea depusa cu scopul de a transforma resursele disponibile din societate, urmarind crearea de bunuri si servicii menite a intra in consum. Factorii de productie reprezinta totalitatea elementelor care participa, intr-un fel sau altul, la producerea de bunurii si servicii.

-2-

Cei trei factori de productie traditionali sunt : capitalul, munca si natura. In afara de acestia insa, au aparut o serie de neofactori, provenind din dezvoltarea tehnicii, tehnologiei si a comunicatiilor. 1. CAPITALUL, ca factor de productie, este definit prin totalitatea bunurilor economice, produse eterogene si reproductibile utilizate in productie si /sau distributia si comercializarea de bunuri si servicii. Cu alte cuvinte, capitalul este constituit din stocul de active fizice. Bunurile capital sunt considerate ca fiind acele bunuri care nu sunt produse pentru a satisface nevoile directe de consum ale oamenilor, ci pentru a fi folosite in productie ; din acest motiv, elementele care formeaza capitalul sunt denumite capital tehnic. Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic format din bunuri de lunga durata (cladiri, masini) care participa la mai multe cicluri de productie consumandu-se treptat si inlocuindu-se dupa mai multi ani de utilizare. Capitalul fix se regaseste in cost prin intermediul amortizarii, care poate fi fizica sau morala. Uzura fizica consta in pierderea treptata a capacitatii de functionare a capitalului fix datorita folosirii lui in procesul de productie sau datorita actiunii distructive a agentilor naturali. Uzura morala reprezinta deprecierea capitalului fix inainte de a ajunge la limita maxima a utilizarii capacitatii productive datorita efectului introducerii continue a progresului tehnic. Capitalul circulant este reprezentat de stocurile de materii prime, materiale, combustibili, semifabricante etc, de care dispun agentii economici. Procesul de formare a capitalului se realizeaza avand ca sursa investitiile. Acestea reprezinta cheltuielile pe care le fac agentii economici pentru dezvoltarea capacitatiilor de productie, pentru refacerea si ameliorarea acestora, precum si pentru cresterea stocului de capital. Intreprinzatorul dispune de abilitati care ii permit organizarea si desfasurarea unor activitati economice profitabile. 2. MUNCA, privita ca factor de productie, este reprezentata de totalitatea resurselor umane (fizice si intelectuale) care sunt efectiv antrenate in activitatea economica.

-3-

Latura calitativa a muncii este pusa in valoare de nivelul de pregatire profesionala si de volumul cunostintelor generale, tehnico-stiintifice. Durata muncii exprimata prin numarul saptamanal de ore de munca, iar calitatea muncii este conditia fundamentala a ridicarii eficientei muncii (direct sau indirect). Din acest motiv trebuie urmarite urmatoarele aspecte : - cresterea nivelului general de educatie si de pregatire profesionala a resurselor de munca ; - promovarea unui sistem eficient de motivare a oamenilor ; - asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a salariatilor ; - asigurarea unei calitati ridicate pentru ceilalti factori de productie. Munca se regaseste in costuri sub forma salariului, respectiv prin suma de bani platita salariatului care utilizeaza capitalul fix, si care actioneaza asupra capitalului circulant, mai exact asupra materiilor prime, in vederea transformarii lor in produse. 3. NATURA - Factorul natura (pamant) reprezinta totalitatea resurselor naturale (suprafetele agricole, padurile, apele,aerul, resursele productive) pe care oamenii le pot utiliza, adopta si transforma conform intereselor lor de consum. Factorul pamant se reflecta in pret prin sumele de bani platite de intreprindere pentru procurarea sau folosirea lui, la care se adauga noile cheltuieli efectuate in vederea protejarii lui. Cele 2 categorii de costuri care influenteaza pretul final al bunurilor si/sau serviciilor, sunt : I. Costul de productie II. Costul de oportunitate.

COSTUL DE PRODUCTIE
Costul de productie exprima totalitatea cheltuielilor efectuate de un agent economic pentru realizarea unui bun sau serviciu. El se caracterizeaza prin faptul ca include toate

-4-

cheltuielile necesare pentru sustinerea ofertei si ca se regaseste in pretul de vanzare al produsului. Costul de productie este cea mai importanta componenta a pretului, deci il influenteaza in mod direct. De aceea este absolut necesar ca intreprinderea sa urmareasca permanent evolutia costurilor si nivelul lor. Scopul oricarui intreprinzator este de a obtine profit, iar acest profit este exprimat in mod cert prin diferenta dintre pretul de vanzare si costurile de productie. In vederea indeplinirii scopului propus, unitatea economica va elabora strategia costurilor, intrucat asupra preturilor nu poate interveni, intrucat pretul este stabilit de piata, el ramane acelasi, indiferent de costurile firmei. Trebuie definit aici costul mediu sau unitar, care are urmatoarele componente: Costul total mediu (CTM) rezultat prin impartirea costului mediu la cantitatea produsa CTM = CT / Q Costul fix mediu (CFM) rezultat prin impartirea costului fix la cantitatea produsa CFM = CF / Q Costul variabil mediu (CVM) rezultat prin impartirea costului variabil la cantitatea produsa CVM = CV / Q Costul marginal (CM) care reprezinta cresterea de cost fata de costul total in cazul producerii unei unitati aditionale de produs. In primul rand, intreprinderea trebuie sa isi extinda activitatea pana cand va obtine un volum de productie in care costul marginal (CM) este egal cu venitul marginal (VM). CM = VM Venitul marginal reprezinta cresterea inregistrata in totalul venitului prin vanzarea unei unitati suplimentare de produs. Aceasta inseamna ca pentru concurenta perfecta, VM = P, deci firma devine maxim profitabila atunci cand: CM = VM = P Productia de maxima eficienta se va obtine atunci cand costul total mediu (CTM) va avea aceeasi valoare cu costul marginal (CM), insa relatia dintre cele doua costuri nu este directa, ci indirecta. Astfel, cand CM este in perioada de descrestere, CTM este in crestere, si invers. Firma va trebui sa gaseasca relatia optima intre CTM si CM, respectiv sa

-5-

determine care este limita maxima a productiei la care CTM este minim. Costurile fixe reprezinta acele cheltuieli care sunt independente de volumul productiei, care raman neschimbate. Din aceasta categorie fac parte: amortizarea capitalului fix, asigurarile, cheltuielile cu chiriile, s.a..m.d. Costurile variabile sunt acele costuri care depind de volumul productiei, deci se modifica in acelasi sens cu aceasta. Aici putem enumera cheltuielile cu salariile, cu consumul de energie electrica si apa, cu materiile prime, s.a.m.d. Trebuie mentionat aici ca o parte din aceste costuri variaza strict proportional cu productia (de exemplu costurile cu materiile prime), dar unele nu (de exemplu plata orelor suplimentare).

COSTUL DE OPORTUNITATE
Costul de oportunitate sau costul alternativ exprima evaluarea cantitatilor de bunuri care nu vor putea fi produse din cauza producerii unui alt bun determinat. Costul de oportunitate este sinonim cu costul de productie atata timp cat nu exista control de monopol asupra resurselor. Cu alte cuvinte, este vorba de productia pe care o putem prevedea, a altor bunuri sau servicii. Costul de oportunitate are doua componente: Costul explicit sau costul de buzunar reprezinta platile efectuate de catre unitatea economica in vederea obtinerii de materii prime, materiale, energie, forta de munca, etc, adica costurile cu procurarea si aducerea de factori din afara firmei, necesare firmei. Costul implicit reprezinta platile efectuate de firma din resursele proprietarilor ei, adica acele plati care presupun un consum din capitalul existent al firmei, cu ar fi: amortizarea activelor, consumul de munca al proprietarilor firmei care indeplinesc anumite activitati, etc. Costul de oportunitate reprezinta suma costurilor implicite si explicite. Aceasta este reprezentarea teoretica a conceptului de cost de oportunitate, din punct de vedere contabil, insa, se considera cost de productie costul explicit si doar partial din costul implicit. Elementele de genul cheltuielilor de munca al proprietarilor ce efectueaza servicii pentru firma, nu sunt luate in considerare de catre

-6-

economistii contabili, si aceasta datorita faptului ca aceste cheltuieli implicite sunt mai greu de determinat.

PRODUCTIVITATEA
Productivitatea oglindeste eficiena cu care sunt folosite resursele umane, naturale i financiare de care dispune firma. Unitatea economica trebuie sa aiba in vedere ca resursele alocate sa fie de asa natura gestionate, incat maximizarea productiei sa aiba loc prin marirea randamentului, nu apelandu-se la suplimentarea consumului de factori. De asemenea, este vorba de optim sau gestiune optimala, atunci cand se urmareste ca un volum de productie dat sa se realizeze cu costuri minime. Realizarea optimului producatorului presupune existenta unor alegeri posibile, intr-un anumit cadru de miscare. Optimul producatorului este considerat, totodata stare de echilibru, deoarece, in acest caz, producatorul nu mai este nevoit sa caute alta solutie. Practic, productivitatea oglindeste un dublu proces: - marirea cantitatii de produse si servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, si - micsorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu. Astfel, sporirea productivitatii muncii da expresia concentrata perfectionarilor ce au loc n conditiile de productie. La sporirea productivitatii muncii concura un numar variat de factori. Principalele categorii sunt: 1) Factorii tehnici care au n vedere nivelul atins de stiinta, tehnica, tehnologie la un moment dat 2) Factorii economici si sociali sunt cei legati de organizarea productiei si a muncii atat la nivel micro cat si la nivel macroeconomic, conditiile de munca si viata.

-7-

3) Factorii umani si psihologici, cei legati de pregatirea scolara, nivelul de cultura, adaptabilitate la conditiile de munca, satisfactia pe care le-o ofera aceasta, viata de familie, influenta religiei si a traditiei n alegerea meseriei. 4) Factori naturali referitori la conditiile de clima, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale. 5) Factori de structura care influenteaza nivelul productivitatii muncii prin schimbarile survenite n structura pe ramuri si subramuri a economiei nationale. Dintre caile de marire a productivitatii muncii, cele mai importante sunt: automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi, innoirea productiei, perfectionarea organizarii productiei si a muncii, pregatirea si perfectionarea resurselor umane, cointeresarea materiala a muncii. Automatizarea robotizarea, promovarea tehnicilor noi coordonate esentiale ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag dupa sine sporirea productivitatii deoarce asigura obtinerea unei productivitati mai mari cu aceleasi cheltuieli de munca, favorizeaza diminuarea celorlate cheltuieli pe produs si n general, realizarea de economii. Modernizarea capacitatilor de productie existente, consta in imbunatatirea parametrilor sai tehnico functionali, n vederea reducerii consumului de materii prime si energie electrica, ridicarea gradului de siguranta n exploatare, cresterea vitezei de lucru. Innoirea productiei prin perfectionarea caracteristicilor constructive, functionale, estetice, ergonomice, n vederea satisfacerii la un nivel nalt calitativ are implicatii si asupra cresterii productivitatii muncii. Masinile si utilajele este recomandabil a se innoi la 5-6 ani n medie. Mentinerea n fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scazut, realizate cu tehnologii nvechite conduce la scaderea gradului de competitivitate. Perfectionarea organizarii productiei si a muncii reprezinta un proces complex, cu caracter dinamic si de continuitate, care presupune adaptarea de catre conducerile unitatilor economice a unui ansamblu de masuri si folosirea de metode si tehnici stabilite pe baze de studii. Presupune calcule tehnico-economice, care tin seama de noile descoperiri ale stiintei, pentru asigurarea unui cadru optim functional. Asigurarea unor fluxuri continue de fabricatie,

-8-

sincronizarea efectuarii n timp a diferitelor activitati, incarcarea optima a utilajelor, folosirea rationala a timpului de lucru, buna organizare a activitatilor cu caracter auxiliar, imbunatatirea activitatii de reparatie si ntretinere, perfectionarea activitatii de transport intern si depozitare, etc, sunt doar cateva aspecte care ar putea conduce la cresterea productivitatii. Pregatirea si perfectionarea pregatirii resurselor umane. Formarea profesionala si perfectionarea continua, reprezinta principala cale de autovalorificare si dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioara a potentialitatilor creative si anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea si viteza de adaptare la nou. Cointeresarea materiala conditioneaza veniturile populatiei de rezultatele lor n munca. In aceasta directie, o importanta deosebita o are aplicarea unui sistem de repartitie care, pe de o aprte, sa determine ct mai corect marimea salariului fiecarui lucrator, adica ceea ce i se cuvine dupa munca depusa si, pe de alta aprte, sa asigure un sistem de norme de munca n pas cu progresul, prin care sa se stabileasca aportul fiecaruia la activitatea generala a firmei. Orice neglijare n acest domeniu se va reflecta intotdeauna nefavorabil mai devreme sau mai tarziu, in sensul unei insuficiente cointeresari.

PRETUL
O definitie a pretului, unanim acceptata, este cea formulata inca din antichitate de catre Aristotel si Xenofon care prezinta pretul ca o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si o poate oferi producatorului (vanzatorului) in schimbul produsului pe care acesta il prezinta pe piata. Acesta este pretul absolut. El exprima, in

-9-

cea mai mare masura sub aspect calitativ si structural, un ansamblu de informatii furnizate reciproc de catre participantii la schimb, in functie de raportul dintre cerere si oferta, pe de o parte, si de cadrul legislativ pe de alta parte, avand caracter dinamic, divers si reglementat. Pretul de piata este pretul posibil, care poate oscila intre limite de piata, aceasta acceptand intotdeauna un pret posibil minim si unul maxim. Acest pret, care este de fapt si pretul real al produsului, este pretul acceptat de comparator, a carui cerere exprima puterea sa de cumparare, cat si de vanzator, care reprezinta efortul depus pentru produsul scos pe piata. El nu este unic, iar limitele sale sunt impuse atat de vanzator, care urmareste un pret cat mai mare, cat si de comparator, ale carui interese sunt pentru un pret cat mai scazut. Indiferent de piata, pretul indeplineste mai multe functii: 1. functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor. 2. functia de corelare a cererii cu oferta se refera la tendinta pretului de a se forma in jurul nivelului sau de echilibru, respectiv cea la care cererea corespunde cu oferta. 3. functia de informare a participantilor la viata economica pretul este cel care reflecta situatia pietei, respectiv raportul dintre cerere si oferta. 4. functia de motivatie a producatorilor. In prezent, pretul este influentat de o multitudine de factori, care determina tendinta de amplificare a functiilor sale. Acesti factori sunt: - cresterea cererii pentru servicii; - persistenta inflatiei; - aparitia unor noi tipuri de produse; - progresul tehnologic; - cresterea concurentei externe. Piata economica cunoaste o mare varietate de preturi. Din punctul de vedere al puterii de influenta al agentilor economici, distingem: preturi libere care se formeaza in conditiile in care nici unul din agentii pietei nu influenteaza unilateral nivelul acestora. preturi administrate (reglementate) care se formeaza sub actiunea agentilor economici dominanti pe piata,

- 10 -

sau a statului. Aceste preturi apar in conditii de concurenta imperfecta. Dintre acestea, se cuvin enumerate: preturile de monopot, de oligopol sau cele de monopson. Acest tip de preturi se nasc atunci cand statul impune o limita superioara sau inferioara pentru pretul unui produs (bun sau serviciu), in functie de balanta cerere-oferta. Un alt criteriu de clasificare a preturilor este acela al sistemului de comercializare: preturi fara TVA, reprezentand preturile care acopera costurile agentului economic, adica ale factorilor economici. Preturi cu TVA, reprezentand de fapt pretul de cumparare. Dupa nivelul si rolul pretului, intalnim: Preturi inalt-active Preturi inalt-pasive Preturi joase-active Preturi joase-pasive.