Sunteți pe pagina 1din 27

Din punct de vedere clinic o definiie larg acceptat a violenei domestice este aceea formulat de Stark si Flitcraft: Violena

domestic este o ameninare sau provocare, petrecut n prezent sau n trecut, a unei rniri fizice n cadrul relaiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi nsoit de intimidri sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte poteniale surse de sprijin; ameninri fcute la adresa altor persoane semnificative pentru victim, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasrilor, telefonului i a altor surse de ngrijire i protecie. Se numete "violena n familie" orice act vtmtor, fizic sau emoional care are loc ntre membrii unei familii. Abuzul n interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni i familie, ameninri i atacuri care n unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Dei pn de curnd s-a presupus c femeia este cel mai adesea victima violenei n familiei, n urma unor cercetri s-a descoperit c de fapt numrul brbailor agresai este destul de mare. Experii care cerceteaz aceast problem sunt de acord c violena este un fenomen larg rspndit, mult mai rspndit dect arat sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliiei sau spitalelor. Familia care constituie un teren de manifestare a violenei domestice devine mai puin transparent i deschis mediului social imediat: familia lrgit, vecinii, prietenii, colegii. Este evident izolarea social a acestor familii. Ele capt o stigm n ochii celorlali i n acelai timp un sentiment de stigm i culp care le face s se izoleze. Soul violent nu dorete ca soia lui s ntrein relaii sociale n cadrul crora s-i poat mrturisi suferina i eventual s poat primi un sprijin. Pe de alt parte, brbaii violeni au ca i caracteristici de personalitate lipsa abilitilor i a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violeni, a comunica, n mediul intim al cminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe cellalt, n vreme ce, la locul de munc rmne o rutin de relaionare superficial cu ceilali, un rol jucat n limitele orelor de serviciu.

Violenta intrafamiliala in raportul sot - sotie. Caracteristici generale ale violentei conjugale

Violenta conjugala este una dintre problemele cele mai grave si acute probleme cu c societatile contemporane. Cu toate ca "orice persoana dintr-un habitat poate fi tinta violen ales impotriva femeilor si copiilor, datorita vulnerabilitatii crescute a acestora. Parado indreptate impotriva femeilor au loc in sanul familiei, din partea unui agresor cunoscut (pa ruda)[11].

In familiile in care cei doi parteneri conjugali au un statut, ei sunt, de obicei, in aceeasi exemplu, gestul agresiv al barbatului devine un stimul declansator pentru reactia agresiva a f decat o data cu epuizarea afectelor care au generat conflictul.

In familiile in care relatiile dintre membrii diadei conjugale se constituie ca raporturi de dominant, de obicei barbatul, este unicul initiator al starii conflictuale, celuilalt fiindu-i reze partenerului dominant este marcata de imaturitate morala, de lipsa de responsabilitate rezistenta scazuta la frustrare, apare nevoia urgenta de a gasi un "tap ispasitor" asupra car

persoana cea mai slaba din grup este aleasa pentru acest rol ingrat si riscant (de obicei sotia s

Chiar in situatiile aparent non-violente, tensiunile din familie, stresul, anxietatea sunt adesea persoane vulnerabile, incapabila de riposta directa, in acest fel, tensiunea relationala e acceptabil, prin "sacrificarea unui partener, care le preia, in scopul de mentinere a coeziunii g

Desi, in principiu, victima poate fi atat femeia, cat si barbatul, in realitate, statististicile exis 95% din cazuri, femeia este cea care indura violentele barbatului[14].

Chiar daca unele studii par sa sugereze ca violenta conjugala este specifica familiilor din cla cu probleme de saracie, somaj, alcoolism etc., alte studii au aratat ca ea se manifesta in statutul lor socio-economic.

Caracteristic violentei conjugale este "izolarea" femeii dintr-un mediu defavorizat sau u contacte sociale permanente, care sa ii ofere un refugiu in situatiile in care este agresat victime, femeile din mediile favorizate sunt mai putin inclinate sa recunoasca ca au fost agre sa foloseasca alte locuri decat casele de refugiu dsau de protectie a victimelor violen violenta conjugala este o problema cu care se confrunta cea mai mare parte dintre familii, cultural etc.al acestora si in aproape toate societatile contemporane. 3.2.1. Principalele cauze ale violentei conjugale

Cercetarile sociologice dezvaluie faptul ca exista anumiti factori de risc ai aparitiei violente astfel de situatii : statut educational scazut ; statut ocupational scazut (lipsa unui loc de venituri reduse ; existenta unor abuzuri in copilaria agresorului ; martor la violenta in famili norme religioase ; consumul cornic de alcool sau substante nocive (droguri) ; prezenta co sotiei de sot ; toleranta femeii fata de violenta ; traditia care favorizeaza pozitia barbatului cu privire la existenta alternativelor si a posibilitatilor de sprijin.

Potrivit studiului realizat in perioada 12-23 aprilie 2003, de catre The Gallup Organization fiind principala sursa a problemelor de catre aproape doua treimi din acele familii care au r lor. Alte surse ale problemelor intr-o relatie sunt : infidelitatea (12,3%), consumul de al interventia parintilor in viata de cuplu (8,5%), si comportamentul copiilor (2,8%).[15]

1. Infidelitatea 12,3%

4. Partenerul nu aduce bani

7. Violenta 0.9%

2. Bautura

4,7% 5. Nepotrivire Sexuala

8. Alt motiv 4,7% 9. Nu stiu/ NR

11,3% 3. Parintii/Socrii

2,8% 6. Comportamentul copiilor

8,5% 2,8%

7,5%

Desi se poate aprecia ca fenomenul saraciei reprezinta o cauza a violentei intrafamil victime ale violentei domestice si in paturile sociale superioare : 8% din femeile care au fos de 12 luni au studii superioare, iar 6% din femeile abuzate sexual mai mult de o data in categoria superioara de venit.[16]

O alta cauza a violentei intrafamiliale o reprezinta consumul de alcool, numeroase incide dintre ei, sau ambii, au consumat alcool. Desi in cele mai multe cazuri agresorii sunt bautori este consumatoare excesiva de alcool. "Importanta influentei alcoolului in cazurile de viole la reactii exagerate, reducand acuratetea judecarii riscurilor asumarii unei conduite violente, conform cu primul impuls. De cele mai multe ori, consumul de alcool este folosit de agreso sale de violenta. Pe de alta parte, unele persoane consuma alcool in mod premeditat, tocma act de violenta."[17]

Un alt factor important il constituie gelozia, care deriva din acea stare de nesiguranta si aba dat partenerul de cuplu. Gelozia poate fi " un factor important in distrugerea casniciilor", motivul principal im peste 50% din cazurile de divort inregistrate in societatile contemporan comportamentul violent se datoreaza lipsei educatiei sexuale, care nu poate decat sa conduca de cuplu. Intrucat se afla intr-o stare de subordonare fata de sot, multe femei sunt incapabile fiindu-le teama si rusine sa isi destainuie drama pe care o traiesc.

Violenta in familie poate sa apara si in urma unor certuri cu privire la copiii rezultati din extra-conjugala a unuia dintre partenerii de cuplu, sau in urma unor divergente de opinie

modalitati de crestere si educare a propriilor copii.

Situatii conflictuale care pot genera violenta pot apare si atunci cand, intr-o casnicie in care sotia isi doreste fie sa isi caute o ocupatie, fie sa isi ridice statusul educational, iar acest lucru adresa sistemului de responsabilitati traditionale care trebuie sa revina barbatului si femeii i de conflicte, independenta economica a femeii poate constitui si un factor de protectie impot ipoteza ca femeile dependente economic de sot sunt mai frecvent maltratate de catre sot, actiona in nici un fel pentru a evita victimizarea.

Chiar daca au fost realizate unele modificari in legislatia contemporana, prin care se doreste egale ale femeilor cu cele ale barbatilor,in unele societati inca se mai pastreaza mentali subordonata barbatului.

Specialistii Institutului pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii din Romania au sub "forma de discriminare, reprezentand un comportament ce are la baza o prejudecata: statutul al barbatului.

Aceasta prejudecata devine manifesta intr-un context sociocultural care cultiva valori legate a rezolva un conflict, caracterul de afacere privata a familiei, aflata sub controlul barbatulu proprietate asupra femeilor si copiilor."[18]

Aceasta relatie de supunere fata de barbat este extinsa cu usurinta si asupra copiilor. "Dicto preluat de copii, in proportie de 20,31%.

De altfel, conform statisticilor, 87% din femeile cu stari conflictuale au copii care pre Agresivitatea din familie este preluata de copii, ei o depoziteaza in subconstient, iar virulenta."[19]

Astfel, intr-un asemenea mediu social, un copil nu isi poate forma decat modele negative permanenta tendinta de a copia comportamentul celui puternic si de a incerca sa isi rezolv forta. 3.2.2. Formele de manifestare si etapele violentei conjugale

Principalele forme de manifestare a violentei conjugale sunt : abuzul fizic, abuzul emotiona social. a) Abuzul fizic

Orice act sau omisiune comisa in interiorul familiei de catre unul dintre membrii aces

corporale sau psihologice, ori libertatii altui membru al aceleiasi familii, preicliteaza in mod familiei[20]. Exemple de agresiune fizica : lovire cu palma, pumnii, obiecte contonden zgariere, izbirea victimei de pereti sau de mobila, aruncarea de obiecte sau folosirea armelo agresiune fizica negarea trebuintelor de baza, privare de somn si/sau alimentatie.

Violenta fizica este estimata pornind de la trei itemi referitori la : "cineva din familie "v-a aruncat sau v-a trantit de perete sau de podea" si "v-a ranit cu un cutit, o arma sau un alt

Dintre victimele violentei fizice, aproape toate (93%) au fost palmuite si/sau lovite c perete sau podea. In 16% din totalul cazurilor de violenta fizica in familie victima a fost jumatate dintre persoanele care au suportat acest tip de violenta in familie au fost nevoite sa mai sus, 39% la doua forme, in timp ce restul (10%) au fost abuzate fizic sub toate cele trei f

Doar cinci din o suta de victime autodeclarate ale violentei fizice in familie nu au sufe 95% agresiunile fizice au fost insotite si de agresiuni psihologice, sociale in 63% din cazu 20% din cazuri. a.1.) Incidenta violentei fizice 6,8% din populatia adulta a tarii raporteaza violenta fizica in familie.

Violenta fizica este raspandita fara deosebire in mediul rural si cel urban, precum si in to

Violenta fizica este de aproape patru ori mai frecventa la femei (10,5%) decat la barbati (

Nici o persoana de religie neo-protestanta nu raporteaza experiente de violenta fizica religie ortodoxa o raporteaza in aceeasi masura cu toata populatia, in timp ce o prop persoanele de religie romano-catolica raporteaza violenta fizica in familie.

Violenta fizica este de trei ori mai frecventa la persoanele cu opt clase (9%) decat la cele

Violenta fizica este mai raspandita printre persoane casnice (13%) si, dintre persoane (19%).

Mai mult de un sfert din persoanele divortate (28%) raporteaza experiente de viole personele casatorite oficial si 10% din cele casatorite neoficial (in uniune consensuala) o

Violenta fizica e raportata de noua din o suta de persoane adulte din familii cu copii ( decat cea a persoanelor din familiile fara copii (6%). In total, noua din o suta de copii

violenta fizica. a.2.)Femeile care raporteaza violenta fizica sunt: - De toate varstele si de toate etniile;

- Femeile de religie romano-catolica au risc mai mare decat celelalte, acestea reprezentan - Femeile cu studii superioare su un risc oarecum mai scazut; ele reprezinta 8% dintre vi

- Mai ales femeile divortate (la momentul cercetarii) sau care au avut astfel de experie sunt femei divortate. Majoritatea victimelor (55%) sunt femei casatorite oficial.

- Semnificativ mai multe femei care de-a lungul vietii au avut mai mult de o casatorie si/ - Semnificativ mai putine vaduve decat la nivelul populatiei de femei. - Din toate categoriile socio-profesionale;

- Din ambele medii rezidentiale si din localitati de toate marimile, dar cu suprareprezent sunt centru administrativ de comuna). a.3.) Complexul cauzal al violentei fizice impotriva femeii

Factorii determinanti avuti in vedere sunt aceiasi ca si in cazul violentei psihologice, s Saracia

38% dintre femeile care raporteaza abuzuri fizice in familie provin din gospodarii foame;

Una din cinci femei din familiile in care in mod sistematic sufera de foame e victim

33% dintre victime provin din familii in care in ultimul an s-a micsorat venitul. Fem ori mai mare de a fi abuzate fizic decat celelalte femei; 48% dintre victime provin din familii al caror venit nu asigura nici strictul necesar.

Alcoolism In 69% din cazuri agresorul era baut in momentul agresiunii; Un sfert dintre victime provin din familii in care cineva a dat in patima bauturii;

Una din doua femei provenind din familiile cu un membru alcoolic sunt abuzate fizi Supraaglomerarea locuintei

jumatate dintre victime provin din godpodarii care locuiesc in conditii de supraaglom 14% dintre femeile care locuiesc in conditii de supraaglomerare raporteaza violenta Nivel redus de educatie

Suprareprezentarea masiva a persoanelor cu un nivel de educatie sub medie (liceu) p Somaj

Femeile din gospodarii in care cineva a intrat de curand in somaj au risc considera Totusi doar 22% din victime provin din astfel de gospodarii. Doar 2,5% din agresori sunt someri. Expunere la violenta psihologica inca din copilarie

26% dintre victimele autodeclarate provin din familii in care parintii se certau des sa

18% dintre femeile socializate in familii marcate de certuri frecvente intre parinti rap Relatii de putere in familie 44% dintre victime provin din familii cu copii in intretinere;

Femeile din familii cu copii (0-14 ani) in intretinere au risc mai mare (14%) de a fi a

Femeile din gospodariile organizate democratic au un risc semnificativ mai mic (6,5

Ca si in cazul violentei psihologice si violenta fizica reprezinta un efect de interactiun factorii cei mai semnificativi sunt: genul victimei, alcoolismul, somajul, socializarea int psihologica si, in mai mica masura, organizarea nedemocratica a gospodariei.

Persoanele (femei sau barbati) tinere sau varstnice, absolvente de scoala generala, li familii bogate sau sarace, au o probabilitate de a fi abuzate fizic in familie cu atat mai mar intr-un mediu marcat de certuri intre parinti si traiesc in gospodarii care au suferit socul alco de munca (pentru cel putin un membru). b) Abuzul sexual

Acesta se defineste ca fiind orice contact sexual nedorit de catre partener. Violenta s de violenta domestica. Contactul sexual fara consimtamant este considerat atac sexual. Ata fortei fizice, el poate fi realizat prin metode de intimidare, amenintare, hartuire si constrange

Violenta sexuala in familie este estimata pronind de la intrebarea : "vi s-a intamplat c relatii sexuale impotriva vointei dvs?"

Violenta sexuala este raportata doar impreuna cu alte trei sau patru tipuri de violenta de violenta psihologica sau sociala care se manifesta si separat, fara implicarea altor tipuri acestea plus violenta fizica, cu sau fara abuzuri economice. b.1.)Incidenta violentei sexuale in familie 1,4% din populatia adulta a tarii raporteaza violenta sexuala in familie.

Violenta sexuala in familie este raportata doar de catre femei (2,6%), deci este o form

12% dintre femeile divortate raporteaza viol marital, spre deosebire de 2,3% dintre vaduve. Nici o femeie in uniune consensuala nu raporteaza violenta sexuala in familie 5,7% dintre femeile din banat raporteaza violenta sexuala in familie. b.2.)Femeile victime ale violentei sexuale in familie De toate varstele, etniile, religiile si nivelurile de educatie.

Mai ales femeile divortate (la momentul cercetarii) sau care au avut astfel de esperie

sunt femei divortate. Majoritatea victimelor (58%) sunt femei casatorite oficial. Risc mai mare au femeile care de-a lungul vietii au trait in concubinaj. Din toate categoriile socio-profesionale. Din toate mediile rezidentiale si din localitati de toate marimile, mai ales din Banat. b.3.) Factori determinanti ai violentei care include si abuzuri sexuale

Ca si in cazul abuzurilor economice, nici in ceea ce priveste violenta sexuala in fa cauzal specific, dar putem analiza factorii influenti in ceea ce priveste violenta impotriva f violenta sexuala este puternic asociata cu violenta fizica, cazurile care includ si abuzuri se Factori precum mediul de socializare, saracia sau tipul gospodariei devin factori nesemnifi In schimb, alcoolismul ramane un factor puternic semnificativ. Femeile din gospodariile in considerabil mai mare decat al celorlalte femei de a suferi abuzuri sexuale (4,1%). In plus, i printre care si sexuale, agresorul era beat in momentul agresiunii. b.4.)Toleranta populatiei fata de violenta sexuala in familie

In Romania, violenta sexuala, alaturi de violenta fizica (ambele impotriva femeii), rep de care populatia are cea mai puternica atitudine de respingere. Totusi scorul mediu obtin european este mai degraba scazut.

In tarile membre ale Uniunii Europene, scorul mediu este de 3,86 , iar scorul minim es

Foarte important este faptul ca opinia dominanta a femeilor abuzate sexual in familie n

Atitudine de respingere mai puternica a violentei sexuale in familie au femeile, adic sau studii superioare, rezidentii din urban, mai ales din orasele mari, din Oltenia si Bucurest mass-media. c) Abuzul psihologic (emotional)

Abuzul emotional cuprinde, ca si comportamentele manifestate de catre abuzator, d sarcasme, luarea in deradere a acesteia, amenintari, dispret, insulte in public, observatii umi general resimtit ca o atingere la integritate si increderea in sine, mai ales daca este persis emotionala este adesea cea mai distructiva, deoarece are repercursiuni asupra mandriei perso Dintre persoanele care au suportat acest tip de violenta, doar 29% au trebuit sa faca

sus, 28% la doua forme, in timp ce restul (43%) au fost abuzate psihologic sub multiple form psihologica acompaniaza si alte tipuri de violenta : in jur de trei sferturi din victimele viol sociale sau economice. c.1. Incidenta violentei psihologice : 12,8% din populatia adulta a tarii raporteaza violenta psihologica in familie ;

Violenta psihologica este la fel de raspandita in orase mari, orase mici si in sat intalnita in familiile din Oltenia (6%) si raportata mai frecvent (27%) in familiile

Violenta psihologica este de aproape doua ori mai frecventa la femei (16%) dec de etnie ;

Violenta psihologica este mai rara la persoanele cu educatie superioara.Totusi 7 au fost/sunt nevoite sa ii faca fata ;

Violenta domestica este mai raspandita printre persoanele casnice (19%) si mai persoanele ocupate, muncitorii necalificati raporteaza in semnificativ mai mare m in familie ;

In jur de un sfert din persoanele actualmente divortate (28%) si cele aflate i experiente de violenta psihologica. Spre deosebire, doar una din zece persoane insa interpretat faptul ca uniunile consensuala favorizeaza violenta intre membr cazuri, uniunile consensuale reprezinta un efect si nu o cauza a violentei. Traum de implicare in relatii de lunga durata, care presupun responsabilitati multiple consensuale casatoriilor oficiale ;

Factori determinanti Saracia : La nivelul populatiei, o cincime dintre femei si 17% dintre barbati traiesc in gospodarii in care cel putin un membru sufera de foame. Alcoolism

Violenta psihologica impotriva femeii - 33% dintre victime provin din familii care "nu au ce pune pe masa" si sufera de foame;

a)

Ab - una din trei femei din familiile care in mod sistematic exerciti sufera de foame sunt victime ale acestui tip de violenta; resursel accesulu - 47% dintre victime provin din familii al caror venit nu impiedi a-si co asigura nici strictul necesar drepturi - in 55% din cazuri agresorul era baut in momentul agresiunii ;

Supraaglomerarea locuintei

Nivel redus educatie Somaj

de

Expunere la violenta psigologica inca din copilarie

Relatiile de putere in familie

Vi pornind - un sfert dintre victime provin din familii in care din fam sau sa v cineva a dat in patima bauturii ; acordul - peste doua trimi din femeile provenind din familii cu care ii pentru un membru alcoolic sunt victime. - o jumatate dintre victime provin din gospodarii care forme d locuiesc in conditii de supraaglomerare (mai putin de 10 M m2/pers.) suportat - una din cinci persoane care locuiesc in conditii de sa faca supraaglomerare este victima a violentei psihologice in sus, 29% sub toat familie. - agresorii sunt suprareprezentati printre absolventii de ai gospo scoala profesionala sau de ucenici. Peste trei sferturi din acesteia persona agresori au nivel de educatie sub medie (liceu). - femeile din gospodariile in care cineva a intrat de Vi curand in somaj au risc considerabil mai mare (27%) de violenta a fi victime. Totusi, doar 23% provin din astfel de restrang gospodarii. ar inter dispui d - doar noua din o suta de agresori sunt someri. - 28% dintre victime provin din familii in care parintii cafele. violenta se ceratu des sau foarte des. violenta - 30% dintre femeile socializate in familii marcate de referitoa certuri frecvente intre parinti ajung la randul lor victime Tocmai raportat ale violentei psihologice, la varsta adulta. - 42% dintre victime provin din familii cu copii in intretinere. - femeile din familiile organizate pe model patriarhal, in care barbatul este capul gospodariei si ia decizii

violenta in familie si niciodata singura: 92% declara si abuzuri psihologice, 65% si palmu 22% si violenta sexuala. d.1.)Incidenta violentei economice in familie 4.2% din populatia adulta a tarii raporteaza violenta economica in familie ;

Violenta economica este raspandita fara diferente in ambele medii de rezidenta, in regiunile tarii ;

Violenta economica in familie este de mai mult de doua ori mai frecventa la femei (5 etnie, varsta, religie, nivel de educatie sau categorie socio-profesionala ;

O cincime din persoanele actualmente divortate raporteaza experiente de violenta e 3,5% dintre persoanele casatorite oficial o raporteaza. d.2.)Profilul victimei violentei economice in familie impotriva femeii - Femeile reprezinta 72,5% dintre cazurile de violenta economica in familie ; - Mai ales femeile cu varsta cuprinsa intre 30 si 49 de ani ; - De toate etniile, religiile si nivelurile de educatie ;

- Mai ales femeile divortate (la momentul cercetarii) sau care au avut astfel de experien sunt femei divortate. Majoritatea victimelor (48%) sunt femei casatorite oficial ; - Risc mai mare au femeile care de-a lungul vietii au trait in concubinaj ;

- Risc semnificativ au femeile somere si muncitoarele, in timp ce risc considerabil mai m

- Din ambele medii rezidentiale, din localitati de toate marimile si din toate regiunile tarii

d.3.) Factori determinanti ai violentei in familie impotriva femeii, care includ si abu

Nu putem vorbi despre un complex cauzal al violentei impotriva economice, dar p priveste violenta impotriva femeii, care include si abuzuri economice. Supraaglomerarea dovedesc factori nesemnificativi in aceasta privinta. Saracia

45% dintre femeile victime ale unor abuzuri multiple, printre care si economice, pro masa" si sufera de foame.

36% dintre victime provin din familii in care in ultimul an s-a micsorat venitul. Feme trei ori mai mare decat celelalte femei. Alcoolism O treime din victime provin din familii in care cineva a dat in patima bauturii ;

Una din trei femei din familiile cu un membru alcoolic sunt abuzate sub multiple form Somaj

Femeile din gospodarii in care cineva a intrat de curand in somaj au risc considerab doar 22% din victime provin din astfel de gospodarii. Expunere la violenta psihologica inca din copilarie 35% dintre victime provin din familii in care parintii se certau des sau foarte des. 13% din femeile socializate in familii marcate de certuri frecvente intre parinti ajung economice, la varsta adulta. Relatiile de putere in familie

O jumatate dintre victime sunt femei din gospodarii organizate patriarhal. Riscul fem de doua ori mai mare decat al celor din gospodarii organizate democratic (3,4%).

Femeile tinere sau varstnice, absolvente de scoala generala, liceu sau facultate, din sat familie abuzuri multiple, inclusiv economice, cu atat mai mare cu cat au fost socializate intr traiesc in gospodarii sarace, patriarhale, in care cineva este alcoolic. e) Abuzul social

Abuzul social este una dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea victimei violenta. Aceasta forma de violenta este strans legata de abuzul economic si contine obstac la realizarea oportunitatilor potentiale oferite femeilor si la exercitiul drepturilor lor fundam abuz social asupra femeii pot si considerate si urmatoarele comportamente : abuz verb referitoare direct la aspectul fizic al femeii, la inteligenta sa, acuzatii de infidelitate, comp

serviciu, la prieteni, telefoane de verificare etc.), incuierea femeii in casa sau in afara ei etc.

Rezultatul este umilirea publica a femeii si izolarea ei de prieteni si membrii familiei s din comportamente care minimizeaza sau distrug tendintele culturale sau religioase ale fem fortand femeile sa adere la un sistem diferit.[21]

Majoritatea cazurilor de violenta impotriva femeilor se prezinta ca o combinatie d sustinuta de o violenta de origine relationala (sociala) si incluzand uneori o violenta econom

Conform rezultatelor uneor anchete victimologice, modelul violentei conjugale este fo etapa fiind reprezentata deaparitia unei situatii tensionate in relatia de cuplu.

Aceasta prima etapa de caracterizeaza prin faptul ca agresorul, prin diferite tehnici injurii, acuza victime de anumite fapte actuale sau petrecute in trecut. In momentul in care ampla, ea se transforma intr-un act violent care adesea este amplificat de un eveniment exter

Acestor doua etape le succede o etapa de calm, in care agresorul are remuscari, inc comportament tandru fata de victima, promitandu-i ca nu o va mai agresa niciodata. In caz aceste etape se repeta, dar perioada de reconciliere devine mai scurta, uneori chiar dispare, f chiar de adversitate.[22]

Violenta sociala in familie este estimata pe baza a patru itemi : "vi s-a intamplat ca c vedeti sau sa vorbiti cu prietenii", "sa nu va dea voie sa iesiti din casa", sa va verifice exa faceti" si "sa va acuze de infidelitate fara motiv". In literatura de specialitate, violenta soc pasiva.

Dintre persoanele care au suportat violenta sociala in familie, 45% au trebuit sa faca sus, in timp ce restul (55%) au fost abuzate social sub multiple forme. In plus, doar o vict sociala, ceilalti fiind supusi si la abuzuri psihologice (86%), fizice (61%), economice (36%)

e.1.) Profilul victimei violentei sociale in familie

Persoanele care au suferit violenta sociala in familie sub o forma sau alta sunt major casatoriti cu acte, ocupati sau pensionari etc. Profilul prezentat mai jos subliniaza tras persoane de restul populatiei :

Femeile reprezinta 70% din totalul victimelor ; Risc mai mic au femeile in varsta ; De toate etniile si religiile ; Risc mai mare au femeile care au absolvit scoala profesionala sau de ucenici ;

Risc mai mare au femeile divortate sau cele care, de-a lungul vietii au trecut prin ex trait in concubinaj ;

Somerele si muncitoarele au risc semnificativ mai mare decat restul. Pensionarele au Din ambele medii rezidentiale si din localitati de toate marimile ; Din toate regiunile tarii.

Spre deosebire de celelalte tipuri de violenta in familie, acest tip de abuzuri , in cele m "de cateva ori", pe perioade mai scurte de timp, in medie 3,5 ani. Aceste caracteristici sunt v pentru toate varstele, pentru femei si barbati, indiferent de nivelul de instructie.

Violenta sociala nu depinde de gen, ci de ciclul de viata. Distributia functie de perioada prin suprareprezentarea (50%) cazurilor petrecute in primii cinci ani de casatorie.

Grupul persoanelor care raporteaza violenta sociala in familie se imparte in trei subgru

- Primul subgrup este format din tinerele si tinerii care pe perioada copilariei si ado mod exagerat de catre parinti ;

- Al doilea subgrup, mai numeros decat primul, include persoanele, majoritatea de p cinci ani de casnicie au simtit comportamentul partenerului/partenerei atat de incarcat cu " toate acestea, perioada respectiva pare sa se fi incheiat cu dezvolatarea unui aranjament con si relateaza fapte care au avut loc cu ani in urma (64%), in mare parte cu mai mult de cinci mai sus, cei/cele care nu au resusit sa rezolve satisfacator tensiunile "perioadei de acom casatoriei si, in schimb, au ajuns la violente psihologice sau fizice, au ales sa vorbeasca d izlolare sociala.

- Al treilea subgrup este unul foarte mic si include persoane de toate varstele, care

rudelor cu care impart locuinta drept abuziv, rezultand in insuficienta relatiilor sociale.

Caracterul predominant temporar si localizat la nivelul anumitor cicluri de viata al vio sustinut si de faptul ca o pondere mai mare a victimelor, decat in cazul violentei psihologic luat sfarsit si nu se mai asteapta la abuzuri in acest sens. e.2.)Complexul cauzal al violentei sociale in familie

Dintre toti factorii cauzali considerati in cadrul cercetarii doar o mica parte sunt asoci Alcoolismul, supraaglomerarea locuintei, somajul si relatiile de putere din godpodarie sunt f Saracia 36% dintre victimele autodeclarate ale violentei sociale in familie provin din familii Nivel de educatie

Persoanele care au absolvit scoala profesionala sau de ucenici sunt suprareprezentate

Expunere la violenta psihologica inca din copilarie

Doar in cazul victimelor - femei exista o asociere statistic semnificativa : 44% dintre parintii se certau des sau foarte des.

3.2.3. Efectele violentei asupra femeilor

In ceea ce priveste efectele violentei conjugale, acestea sunt atat medicale si psiholog primul rand, femeia abuzata nu isi mai poate indeplini atributiile parentale. O mama, v

capabila sa asigure ingrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanata raniri, accidente, pericole fizice sau sociale.

Coplesita de rusine pentru de ceea ce i se intampla, de sentimentul esecului in cea teroare, de autoacuzatii, femeia nu mai este capabila de juca nici unul din rolurile impuse de

Adeseori, femeile victime ale violentei in familie au manifestari psihopatologice, de g oboseala cronica, iritabilitate, tulburari de somn si alimentare, dificultati in luare decizi incapacitatea de a identifica alternativele la situatia lor.[23]

In functie de tipul de abuz exercitat asupra lor, femeile prezinta anumite efecte la n identificate prin contacte directe cu victimele, prin inregistrarea comportamentului lor.

Efectele violentei sunt atat pe termen scurt, dar si pe termen lung. Ranile produse p unele cazuri la moartea victimei. In alte cazuri se pot produce depresii, dereglarea ritm alcoolului in mod exagerat sau a unor medicamente, toate acestea ducand la tentative de sinu

Copiii care sunt martori ai cazurilor de violenta in familie vor suferi si ei de depresii posibil sa devina si ei violenti. Exista situatii in care victimele suporta violentele partener refuza sa anunte politia, sa ia legatura cu asistentii sociali sau sa apeleze la institutii speciale

Violenta conjugala arunca victimele intr-o stare de vina, de culpabilitate permane decurge si tulburari ale sanatatii fizice, care pot fi profunde sau durabile : hematoame, urm fizice si musculare etc.

Adesea victima se teme pentru siguranta propriei sale vieti, ajungand sa traiasca intr-o a agresiunii, care poate sa apara in orice moment, din orice motiv. De cele mai multe ori po (femeia sa creada ca ea este cea care a indus comportamentul violent), sentiment care este violenta ii apare victim,ei ca fiind un fenomen normal, justificabil. In paralel cu sentimentul acela de manie si revolta. Unele dintre ele tolereaza aceste lucruri de rusine de teama nu partenerul lor, in timp ce altele reactioneaza cu agresivitate, tipand, insultandu-si partene raspuns la violentele pe care trebuie sa le suporte.[24]

Efectele psihologice au fost identificate ca apartinand sindromului femeii batute[ Stresorul care produce acest sindrom poate fi extrem de dureros pentru aproape oricine, intensa, teroare si neajutorare. Cele mai comune traume implica o amenintare serioasa, fie sau o amenintare si vatamare serioasa a propriilor copii. Unii stresori produv frecvent ocazional.

Efectele violentei domestice nu sunt doar de ordin fizic sau psihic, ci si social. Astfel

doreste sa ascunda situatia, femeia se indeparteaza treptat de familie si prieteni, evitand i reperelor exterioare il ajuta pe partener sa isi exercite din ce in ce mai mult dominarea asu incercare de a iesi din starea conflictuala este sortita esecului, ca nimeni nu o poate intel concluzie comportamentul victimelor in societate si familie are urmatoarele caracteristici : toata lumea, frica de judecata celorlalti membri, pierderea prietenilor etc. 3.3. Coordonate ale violentei intrafamiliale

Pe plan mondial, violenta conjugala detine 25% din totalul infractiunilor violente femeilor sunt raportate la Politie si mai putin de 1% sunt pedepsite.

Violenta domestica este mult mai des intalnita decat violenta pe strada sau la locul de munc ingrijoratoare: peste 90% dintre agresori sunt barbati; 82% dintre abuzatori sunt cunoscuti dintre violatori sunt barbati, cunoscuti ai victimelor; 61% din violuri sunt comise in casa cui violate de catre sotii lor; 78% din cazurile de viol sunt achitate; 70% dintre femei au fost vietii lor; 1 din 11 femei au fost violate, iar 1/3 la prima lor intalnire; 1 din 2 fete vor fi victi a implini 18 ani. In S.U.A., la fiecare 6 minute o femeie este agresata sexual, iar in Canada la

In Europa, prevalemta violentei domestice intre celelalte forme de infractiuni ale caror victi Moldova si 58% in Turcia. Potrivit unui studiu intocmit de Banca Mondiala, 20% din bolile cuprinse intre 15 si 44 de ani, din mai multe tari ale lumii, se datoreaza violentei domestice.

Cel mai important obstacol in calea prevenirii si combaterii violentei conjugale, il constituie existe o inegalitate in sanul familiei. Factorii care determina cine este persoana din familie care va avea "ultimul cuvant" i de la un grup familial la altul si de la o societate la alta.

Intr-un raport realizat de UNICEF, cu privire la situatia femeilor si copiilor in lume, in anul totalul celor studiate, exista un procent de 50% dintre femei care participa la luarea deciziilo

Discriminarea sexuala este, de cele mai multe ori, fondata pe atitudini patriarhale, care aco decat cel al femeilor. Nivelul de educatie, nivelul veniturilor si diferenta de varsta rep negociere pe care o au membrii unui cuplu.

Chiar daca violenta fizica si sexuala, ca si toate celelalte forme de matratare, se intalnesc in aspecte, toate acestea indica un singur lucru, si anume ca actele de violenta sunt, in gene

femeilor si fetelor.

In consecinta, violenta impotriva femeilor pune in pericol sanatatea fizica si echilibrul psih acestea sa accepte subordonarea si nesiguranta economica din familie. Inegalitatile lega propice pentru relatiile violente.

In Romania, violenta in familie este un fenomen larg raspandit, mult mai raspandit multe dintre aceste acte de violenta nu sunt raportate politiei.Desi exista o crestere conti familie, acest fenomen ramane, de cele mai multe ori, un secret de familie, iar acest lucru unor studii sau sondaje sociologice efectuate pe tema violentei intrafamiliale.

In tara noastra, Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii a prezentat in in familie, in care era precizata urmatoarea structura pe sexe a persoanelor acuzate de acest d FEMININ ANUL 1993 1993 1995 1996 1997 1998 519 510 662 671 823 993 MASCULIN 5.570 5.648 7.940 8.537 9.205 11.186 FEMININ (%) 9 8 8 7 8 8 MASCULIN (%) 91 92 92 93 92 92

Sursa:Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii,1998

O asemenea evidenta statistica ne arata ca actele de violenta in familie sunt comise a lor comparativa ne arata ca, sursa feminina nu depaseste 9% in intervalul 1993-1998, in violenta este constant precumpanitoare ponderea sa depasind intotdeauna procentul de 9 urmator) Femei Barbati 1993 9% 91% 1994 8% 92% 1995 8% 92% 1996 7% 93% 1997 8% 92% 1998 8% 92%

De cele mai multe ori femeile nu au nici un loc sigur unde sa se refugieze si nici mijlo si prin urmare, sunt fortate sa locuiasca alaturi de partenerul agresor. In acelasi timp, pen cladita" este aceea in concordanta cu perceptia traditionalista a rolului social al femeii i

persoana subordonata, tacuta, obedienta.

Conform informatiilor oferite in anul 2001 de catre Institutul pentru Cercetarea si Prev infractiunilor prin violenta, comise in perioada 1990-1999, s-au petrecut in mediul familial.

Datele statistice care ilustreaza aceasta perioada arata ca, desi barbatii infractori sunt m constata o crestere constanta a numarului femeilor - autor al unor infractiuni, astfel incat, pon de la 11% in anul 1993, la 18% in anul 1998, iar in mediul rural, de la 8% in 1993, la 16% in

Profilul tipic al femeii agresoare este definit de nivelul de instructie redus (aproape 60% au de ocupatie (aproximativ 83% din femeile - autor nu au un loc de munca sau sunt6 somere sunt persoane necasatorite)".

In anul 2002, potrivt datelor pe care le avea Ministerul de Interne, majoritatea actelot de vio tentativa de omor, loviturile cauzatoare de moarte, pruncuciderea, vatamarea corporala g minorilor. Numarul total al infractiunilor intrafamiliale, pentru anul 2002, a fost de 2115, c infractiunilor pentru acelasi an (26.890). Polul infractionalitatii in familie, in anul 2002, era reprezentat de urmatoarele judete: Nr.Crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Judetul Hunedoara Bistrita Nasaud Bacau Bucuresti Braila Dolj Bihor Mehedinti Mures Nr. de cazuri 380 336 300 268 192 87 75 68 51

Sursa : Ministerul de Interne, Dinamica violentei intrafamiliale in anul 2002

Judetele cu cel mai scazut al infractionalitatii intrafamiliale erau, in anul 2002:

Nr.crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Judetul Arges Arad Alba Harghita Teleorman Ilfov Brasov Timis

Nr.de cazuri 13 13 9 9 7 3 2 2

Sursa : Ministerul de Interne, Dinamica violentei intrafamiliale in anul 2002

Desi rezultatele acestor cercetari releva faptul ca mai mult de jumatate din victime trebuie sa omitem faptul ca victimizarea a dobandit in zilele noastre o coloratura diferita d exista si cazuri de violenta asupra barbatilor din partea partenerelor. Noile reglementari le partenerilor lor, aceasta tendinta de impotrivire concretizandu-se in infractiuni de vatama omor.

Studiile efectuate au aratat ca ambele forme de maltratare sunt frecvente, desi cvu intens diferite.O simpla inspectare a problematicii evidentiaza faptul ca agresiunea intreprinsa de avand in vedere ca : "puterea fizica a barbatului poate determina rani si trauma mai serioas poate repeta, cea mai mare parte a agresiunilor intreprinse de catre femeie sunt acte de le actele dee maltratare intreprinse de sot au loc in perioada in care femeia este insarcinata; sp dependente din punct de vedere economic si au putine sanse de a recurge la violenta".

In Romania, violenta in familie este un fenomen larg raspandit, mult mai raspandit multe dintre aceste acte de violenta nu sunt raportate politiei. Desi exista o crestere conti familie, acest fenomen ramane, de cele mai multe ori, un secret de familie, iar acest lucru unor studii sau sondaje sociologice efectuate pe tema violentei intrafamiliale.

De exemplu, in perioada 12-23 aprilie 2003, The Gallup Organization Romania a rea primele cercetari efectuate in Bucuresti pe tema violentei impotriva femeilor.Studiul a fost cuprinsa intre 18 si 59 de ani, din Bucuresti. Rezultatele sondajului au fost prezentate si co cadrul conferintei tinute de WIN BALKANS in perioada 26-27 mai 2003, la Bucuresti, pe impotriva femeilor".

O prima concluzie care se degaja din rezultatele acestui studiu este ca violenta d

societatea romaneasca, 95% dintre femei indicand acest lucru.

Potrivit acestui studiu, in general, doar 8% din respondentele care sunt casatorite sau a care se inteleg cu sotul/partenerul lor ca fiind "nu prea bun" sau "deloc bun", in timp ce 9% lor, iar 38% apreciaza relatia lor ca fiind "foarte buna".

In 13% din cupluri, problemele apar "des" sau chiar "foarte des". Persoanele care sunt afime ca problemele apar des, in timp ce persoanele implicate in relatii mai tinere spun ca pr Grafic pg 86

Cea mai grava forma de violenta impotriva femeii este considerata de respondente pondere fiind cea a "violentei verbale" (41,2%).

In ceea ce priveste acceptabilitatea violentei intrafamiliale, peste jumatate (52,7%) violenta este un act inacceptabil, care trebuie sanctionat de catre lege, in timp ce doar 0,3% a Grafic pg 87

Trebuie remarcata ponderea relativ ridicata (38,4%) a femeilor care au fost partial foarte multe ori femeile sunt cele care ii provoaca pe barbati sa fie violenti". Acest lucru multe ori, violenta domestica apare datorita mentinerii unei mentalitati invechite cu privire l cu privire la statutul femeii de supunere fata de barbat.

Unul dintre factorii care impiedica determinarea exacta a ponderii acestui fenomen familiale, care face ca victima sa aiba un acces mai mic la surse de sprijin.
U. Schiopu, Dictionar de psihologie, Editura Babel, Bucuresti, 1997, p. 236

[2] Informatii preluate de pe www.politiaromana.ro

[3] Aceasta definitie, agreata de National Domestic Violence Summit, apare in Australian and Family\ Violence Clearinghouse, Issues Pa [4] Legea nr. 217 din 22/05/2003, pentru prevenirea si combaterea violentei in familie

[5] Marciana Popescu, Ana Muntean, Violenta domestica - de la o realitate importanta la asumarea unei stari de fapt, in vol. Un deceniu
Bucuresti, 2000, p. 37

[6] Constantin Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Bucuresti, Editura Tehnica, 1994, p. 90 [7] www.mediauno.ro, (Maria Voinea - interviu despre violenta intrafamiliala, aprilie 2003)

[8] Idem. [9] Raportul Organizatiei Natiunilor Unite, United Nations:The World's Women.Trends and Statistics. New York, 1995

[10] Raportul Cercetarea nationala privind violenta in familie si la locul de munca, IMAS, 2003, poate fi accesat on-line, pe site-ul Centrul

[11] Criminalitatea ca violenta in Romania (1990 - 1999). Violenta intrafamiliala, Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii, B [12] Cf. Mircea Tiberiu, Familia - de la fantasma la nebunie, Editura Marineasa, Timisoara, 1994, p. 98 [13] Ibidem, p.99

[14] Popescu, M., Muntean, A., Violenta domestica- de la realitate importanta la asumarea unei stari de fapt, in Un deceniu de tranziti
2000, p.38

[15] Conform Raportului realizat de catre Institutul Galluo Romania - violence against women, The Gallup Organization Romania, 12-23 a [16] Idem. [17] Sorin M. Radulescu, Sociologia violentei (intra)familiale : victime si agresori in familie, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p.86

[18] Criminalitatea ca violenta in Romania (1990-1999). Violenta intrafamiliala, Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii, Bu [19] Ovidiu Amalinei, Drame intre patru pereti, publicat in cotidianul Ziua , 12 mai 2003

[20] Consiliul Europei, Recomandarea R (85) 4 cu privire la problematica violentei intrafamiliale, Biroul de Informare al Consiliului Europe [21] Cf. M. Constantin, Stop violenta in familie, Editura Lumen, Bucuresti, p.5-6 [22] S. Radulescu, op.cit., p.97 [23] Raportul pe 2003, realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa (SOROS) - www.soros.md [24] Idem.

[25] Acest sindrom este tratat ca o categorie separata in DSMIII (Manualul pentru diagnosticul si statistica tulburarilor mentale DSM-III, e [26] Raportul complet al sondajului poate fi accesat on-line la: http:/www.gallup.ro/poll_ro/releases_ro/pr030527ro/pr030527ro.

Legea privind combaterea violentelor familiale Potrivit Legii 217/25 mai 2003, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie, impotriva altui membru al aceleeasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material.

De prevederile legii beneficiaza si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti (concubinii) sau dintre parinti si copil, dovedite pe baza anchetei sociale. Potrivit Inspectoratului General al Politiei Romane, orice persoana care considera ca este victima a violentei sau se simte amenintata trebuie sa stie ca violenta in familie este o infractiune prevazuta si sanctionata de Codul Penal. In acelasi timp, violul comis in familie este pedepsit. Daca violenta fizica s-a produs, victima trebuie sa mearga la Serviciul Medico-Legal in cel mult 48 de ore de la comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia si eliberarea unui certificat medico-legal, care costa aproximativ 300.000 de lei. In plus, trebuie anuntata cea mai apropiata sectie de Politie, in cel mult doua luni de la producerea agresiunii. Pentru ca Politia sa poata apara de repetarea violentelor, este bine sa fie facuta o plangere care sa fie inregistrata la sectie. Daca numarul de zile de ingrijiri medicale este sub 60 de zile, chiar daca Politia incepe urmarirea penala, victima se poate impaca in orice moment cu agresorul, iar impacarea inlatura raspunderea penala a autorului. Specialistii spun insa ca, de regula, dupa impacare violenta va deveni si mai mare. Pentru ca impacarea sa insemne si oprirea violentelor, incepind cu data de 25 august, vor fi instruiti si isi vor desfasura activitatea specialisti in medierea conflictelor. Daca pericolul de agresare persista, Politia poate indruma victimele violentei in familie spre adapostul cel mai apropiat. De luni, in fiecare judet vor fi infiintate astfel de adaposturi. Acolo, victimele agresiunii si copiii acestora, vor beneficia de cazare pe o perioada determinata, masa, asistenta psihologica, juridica, medicala, si chiar de asistare in instanta. In cursul urmaririi penale sau a judecatii, instanta de judecata, la cererea victimei sau din oficiu, ori de cate ori exista probe sau indicii temeinice ca un membru de familie a savirsit un act de violenta cauzator de suferinte fizice sau psihice asupra unui alt membru poate dispune, in mod provizoriu, masura interzicerii agresorului de a reveni in locuinta familiei. Politistii recomanda victimelor ca, in momentul in care conflictul devine acut, sa stea cit mai aproape de usa. Daca sint lovite, este bine ca victimele sa strige dupa ajutor si sa paraseasca locuinta. De asemenea, este binevenit sprijinul unui vecin de incredere care, atunci cind aude strigatele de ajutor, sa cheme Politia. Politistii au dreptul si obligatia sa intervina in orice caz de violenta in familie sesizat, chiar daca usa locuintei in care se aud tipetele nu este deschisa. Cei care sosesc la fata locului trebuie sa intocmeasca proces-verbal de constatare, sa asculte partile implicate in conflict, sa ia declaratii ale martorilor si sa indrume victima catre Serviciul Medico-Legal

si spre adapostul cel mai apropiat. Ei nu vor pleca fara a se asigura ca violenta nu se va repeta. Specialistii spun ca nu victima este vinovata de producerea violentei si ca asemenea fapte sint ciclice. Odata ce prima violenta s-a produs, este putin probabil ca agresiunile vor inceta. In privinta copiilor din aceste familii, chiar daca nu sunt loviti de agresor, simplul fapt ca sunt martori la violenta le poate afecta dezvoltarea fizica si psihica, cu traumatisme adeseori ireversibile asupra lor. Copiii care traiesc in medii acut violente dezvolta in mai mare masura comportamente agresive, uneori delincvente, cum ar fi consumul ilicit de droguri, aderarea la gasti de cartier, abandoneaza in mai mare masura scoala iar ca adulti devin, in majoritatea cazurilor, agresorii propriilor lor familii. Violenta in familie reprezinta o serioasa problema de sanatate publica, agresiunile impotriva femeii consituind o importanta cauza de deces si incapacitate de munca, la fel de grava ca si cancerul, care afecteaza sanatatea intr-o masura mult mai mare decit accidentele de munca si malaria la un loc. In multe cazuri, agresorul este foarte violent, mergind pina la uciderea sotiei, copilului sau altui membru al familiei. Dar cele mai frecvente agresiuni constau leziuni grave, leziuni in timpul sarcinii, la copii, sarcina nedorita si la virsta prea tinara, boli cu transmitere sexuala, inclusiv HIV/SIDA. Alte consecinte ale fenomenului sint cele de ordin psihologic, precum sinucidere, probleme de sanatate mintala sau reactiile neasteptate ale copiilor care asista la acte de violenta. Pina in anul 2002, in Romania nu exista in cadrul legislativ nici o referire cu privire la acest fenomen. In Codul penal romanesc nu erau prevazute articole prin care violenta in familie sa fie incriminata si pedepsita, fiind prezazute articole prin care se pedepseau actele de violenta in general. Din noiembrie 2002, au fost facute modificari in Codul penal, actele de violenta domestica fiind pedepsite. Problema violentei in familie a atins cote alarmante, majoritatea evenimentelor de acest fel fiind inregistrate in familiile sarace, dar fara sa fie excluse radical din familiie instarite de intelectuali.

ACESTA ESTE UN CANAL DE COMUNICARE A INFORMAIILOR DESPRE PREVENIREA, COMBATEREA I ANALIZA FENOMENULUI VIOLENEI N FAMILIE.

V I O LE N A N FAM I L IE

VINERI, 1 DECEMBRIE 2006

Caracteristicile violenei n familie Violena domestic se manifest ntodeauna n cadrul unei relaii intime, n spaiu restrns i privat.(Ieirea cestui tip de violen n public este mai rar. n.r.) Aciunile care nsoesc violena sunt: intimidarea i manipularea, izolarea i sechestrarea, controlul asupra banilor i abuzuri asupra copiilor.
Definit ca un act comportamental, violena domestic are caracterinstrumental, intenional i nvat.

Instrumental agresorul controleaz victima, obine ceea ce dorete de la ea. Comportamentele devin funcionale (persist) dac au i rezultatul scondat. Un comportament care nu are rezultatele ateptate pentru cel care-l aplic, tinde s nu se mai repete dup o anumit perioad de timp. La fel, comportamentele violente tolerateprin neinterventie sau ntrite, persist i se accentueaz.

Intenional: se produce se produce cu intenia de control i dominare, de meninerea puterii, prin faptul ca e repetiv (nu apare doar izolat) i confer caracterul de intenie pe care de regul abuzatorul nu o recunoate, dar poate fi identificat prin rezultatele pe care le produce. De exempu, de ce un agresor nu manifest violene similare asupra efului la serviciu sau persoanelor strine, dac pornim de la ideea c el nu se poate controla la furie?

nvat: violena asupra partenerului nu este nascuta. Copiii nva prin imitaie, familia reprezint modelul din care si extrage valori, cunoatere i comportamente. 60% dintre adulii care sunt violeni cu partenerele au crescut in familii cu violen. Partea optimist este ca fiind un comportament nvat, el poate fi schimbat printr-un nou proces de invare. Dovad c violena nu este genetic este

procentul de 40% dintre copiii care cresc n familii violente i care nu devin agresori. Elemente specifice care difereniaz violena familiala de alte forme de agresiune:

Accesul permanent al agresorului la victim Existena unui ciclu al violenei ( repetare n timp, cu o fregven tot mai mare i o gravitate tot mai crescut Schimbri produse in personalitatea celor implicai, cu scderea eficienei lor n indeplinirea funciilor sociale. Antrenarea ntregului sistem familial Relaiile emoionale ntre cei doi parteneri sunt manifestate sau latente Caracterul privat, care face ca victima sa aib acces redus la surse de sprijin Tendina celorlani de a nu interveni, tolerana social fa de fenomen Aspecte de tortur a victimei Lipsa de specialiti i servicii adecvate n general, victima este femeie ( 91% din cazuri) violena fiind nrdcinatn inegalitile de gen si n structurile tradiionale de putere instituionalizat.

PUBLICAT

http://www.scribd.com/doc/6578276/Stop-Violenta-in-Familie-Carticica http://www.scribd.com/doc/6578276/Stop-Violenta-in-Familie -Carticica

S-ar putea să vă placă și