1

VIATA E UN MIRACOLSAU O INTAMPLARE

Viata e un miracol sau o intamplare. Nimic, din ceea ce pare a fi, nu este, atata timp cat nu vrem
sa fie. Viata este o intamplare sau un lucru predestinat, insa odata intrat in ea, trebuie traita dupa
regulile, ce ti se impun si nicidecum dupa regulile impuse de tine. Viata este frumoasa sau poate
uneori este urata, grea, neprevazuta, lunga sau scurta. Dar este clar ca viata este un miracol. Si
fiecare zi este un miracol si fiecare noapte si fiecare clipa si tot ce ne inconjoara, aerul, florile,
soarele, oamenii, tate reprezinta miracolul vietii pe pamant. Iar noi, fiecare dintre noi, suntem in
mijlocul acestui miracol, suntem parte din acest miracol, in care ,o data intrati, trebuie sa
participam, sa ne implicam si sa nu trecem prin viata fara a face nimic, fara a fi observati, fara a
observa, fara a pune umarul, fara aparticipa, fara a incerca sa schimbam, sa ajutam, sa
construim, sa existam.
Am intalnit oameni nenorociti, ca una din cele 4 case a luat foc si am intalnit oameni fericiti,
pentru ca aveau o camasa noua. Viata este daruita noua, pentru a putea implini ceea ce ne este
scris. De multe ori se mai modifica pe parcurs, ce ne este scris sau poate scrierea are loc la
sfarsitul vietii noastre. Important este ca in viata sa gasesti bucuria si fericirea in fiecare moment,
pentru ca fiecare moment este unic, este ireversibil. Tot, ceea ce poate insemna repetarea unui
moment, reprezinta o copie palida si niciodata originalul.
Am citit undeva urmatoarele: Eram suparat ca nu am pantofii preferati, pana am intalnit pe cineva
fara picioare. Sunt fericit ca am avut sansa sa ma nasc si sunt fericit ca am sansa sa traiesc. Cand
am sa mor, sper sa am luciditaea faptelor mele, dintr-o viata. Sper sa am timp sa analizez, cele
bune, cele rele si sper sa pot spune: In viata asta, am facut mai multe lucruri bune, decat rele. Si
mai sper sa sa multumesc tuturor celor care m-au inteles, m-au iubit, m-au suportat si poate au
avut grija de mine.
Odata am cunoscut pe cineva care imi spunea: Vreau sa spun ca seara, cand ajung acasa, ma
gandesc daca in ziua aia, am facut mai multe lucruri bune decat rele; daca da, inseamna ca mi-
am indeplinit misiunea si sunt fericit...
In viata, ne trebuie atat de putin sa fim fericiti, dar si mai putin sa ii facem fericiti pe ceilalti. Nu
trebuie sa ne fortam, nu trebuie sa intrebam, sa cautam, ci pur si simplu, apare. Apare atunci
cand nu te astepti, atunci cand nu gandesti si daca apare, gestul tau bun, sa vina ca un rflex. E
uimitor cata bucurie poate produce un gest spontan si cata implinire iti produce tie. Toate acestea
inseamna viata.
Dar viata, mai inseamna si a iubi, a gandi, a exista. A iubi este sentimentul suprem, inaltator, care
inseamna bunatate, altruism, intelegere, dragoste. Atata lucruri frumoase, intr-o singura viata,
atatea trairi, ce pot fi, intr-o singura clipa, atatea clipe, cat pentru o viata.

DACA...

Daca de tine-mi. este dor, cand am, in mana, iar o carte,
Imi spun, ca n-am cum sa te vad, de mult, tu ai fugit, pe marte,
Iar cand in gand, iar, imi apari, cand viata `cerc sa o traiesc,
Zambesc si buzele-mi, le musc si-mi spun ca nu te mai iubesc.

Cand mi se face dor de tine, beau un pahar cu apa rece,
Si imi alung din gand, tot gandul si iarasi, brusc, doru` imi trece,
Cand, poate-n noapte te visez, eu brusc tresar, precum un arc,
Imi pune. ceva haine pe mine si jogging, fac, iarasi in parc.


De tine, daca-mi este dor, atunci, cand nici nu am habar,
Ma-ndrept cu pasii hotarati si trec, iar strada catre bar,
Unde, incerc sa te gonesc, fiinca nu vreau sa-mi fie dor,
Inc-o comanda, inc-un rand, sa uit, de tot, de-al meu amor.

Cand mi se face dor, de tine, si ma trezesc,buimac, plangand,
Asa cum alteori, ma vad, ma vad, cum sunt cu tine-n gand.

2

Incerc sa scriu sau nu mai stiu, incerc sa uit, sa fac ceva:
Sa scriu, sa rad, sa plang, sa cant, sa fiu.

REFLEXUL PAVLOV, LA COCOSI

Era dimineata, devreme. Soarele, inca nu avea puterea sa apara. Priveam curtea imensa.
Iarba, inconjurata de un gard, mare si verde. In celalta parte niste magazii, inconjurate de fiare,
aruncate, fara o ordine, lemne puse in stive, ramase de la mobilier sau boxpaleti.
O capra mai viteaza, era cocotata pe gramada de lemne, parand parca a spune ca e cea neagra,
de la munte. In curte si alte capre, mai mari, mai mici, cornute sau fara coarne.
Imprasitiate dincolo de cocioabe, gaini si cativa cocosi. Unul dintre ei, aratand, parca, menirea sa,
incepu sa cante, sa anunte dimineata. Era, in jur, un peisaj de tara, iar eu paream , a fi poposit,
subit, undeva, in marginea tarii, departe de zbuciumul orasului, de claxoane, freamat, zgomot.
Caprele sareau, se intindeau sau aleragau dupa um cocos viteaz, gainile cotcodaceau vesele,
cautand prin iarba, ceva sa poata fi luat, doi cocosi se ciondaneau, cu piepturile fioroase, iar
undeva, intr-un colt, un cocos, fara coada, canta sosirea zilei.
Si-apoi, dupa mai multe ore, soarele era la apus. Gandeam ca privelistea din jur era aceiasi ca si
de dimineata. Soarele la orizont, de culoare singerie, iar animalele in animatia lor. Si brusc, am
auzit cantatul de cocos. Adica el canta, la apusul soarelui. In mintea lui, soarele era acolo, la
orizont. Care va sa zica, nu ii pasa lui ca e seara sau dimineata. Pentru el era acelasi lucru.
Reflexul Pavlov functioneaza. Chiar si la cocosi. Poate si la oameni. De ce le-ar pasa ca e
dimineata sau seara? Ei ce stiu asta fac. Si asta de mult timp inainte, ca sa apara reflexul Pavlov.

NU ORICE RAHAT ARE MEMORIE

Trecusera patru zile, de cand nu reusisem, pur si simplu, sa ies. Stateam pe tron, cu ochii iesiti
din orbite si cu fata asudata. Asta era a treia incercare.Toata acumularea aia, stransa de cateva
zile, se oprea la iesire, unde se formase, se pare, un fel de dop. Aveam de stat. Cu rabdare, cu
calm si fara sa fortez, trebuia sa pacalesc animalul din mine. Trebuia sa sparg zagazurile si sa
eliberez monstrul, prins in captivitate. Senzatia era groaznica, iar daca nu esti atent si fortezi, prea
tare iesirea, risti lucruri, de care nu vrei, macar, sa stii. Usor, usor, trenul a inceput sa se miste.
Incet, incet si fara graba. Putea sa raneasca peretii sau mai grav, sa sparga gura. Transpiratia
curgea pe fata mea dar, bucuria eliberarii, imi lumina chipul. Fiecare milimetru, fiecare transa, ce
incet, iesea, reprezenta parti sau un fel de mancare, reprezenta meniul zilei ce trecuse.
Mai groasa, la inceput, apoi subtire, cu un miros urat, de otrava tinuta la intuneric, in chinurile
facerii, apoi inca o acumulare a altei zile si in final, dezastrul.
O durere de neimaginat, m-a luat prin surprindere. Cineva parca imi punea burta in menghina.
Stomacul meu era parca calcat in picioare, pus pe ghilotina sau pur si simplu sugrumat.
Matele se zvarcoleau, iar corpul incepuse sa se inconvoaie. O transpiratie rece, ma trecu, iar apa
incepu sa curga din mine, ca din robinet. O usturime fierbinte imi inunda fundul, scotand
sughituri si tusituri bolnavicioase. Stiam cauza. Facand o socoteala rapida, cu cateva zile in urma,
mancasem ardei iute. Mult ardei iute, la o ciorba, buna, de perisoare. Asa se intampla uneori, cu
burta mea. Se razvratea. Nu ii placea condimentul in exces. Dar a trebuit sa iasa, la aer, sa
zburde, sa-si aminteasca ce am mancat. Si si-a amintit de ardei mei, de acum patru zile. Da. Chiar
asa, cu tot mirosul lui, rahatul are memorie. Este evident. Orice rahat pute, dar sunt convins ca
nu orice rahata are memorie. Al meu are.

IN SPANIA

E ger. Sunt putini oameni, pe strada. Mai putin decat de obicei.
Soarele, straluceste pe cerul senin, dar e rece, e inghetat, iar singurele persoane, care isi mai
plimba picioarele, ingandurate si cu capetele plecate, sunt romanii.
Romani, plecati, de acolo, de la ei, cu gandul de a face ceva, de a o scoate la capat.
Eu, sunt unul dintre ei, dar inca ii privesc, ca pe altii, inca sunt spectator, intr-o tara frumoasa
unde, soarele, locurile si tot ce inseamna Spania, reprezenta, pentru multi, visul neindeplinit,
odata, poate realizabilCastele in Spania, concediu in Spania, luna de miere, in Spania.

3

Acum, Spania, e o tara a iluziilor pierdute, mai ales pentru romani, o tara, care are zambetul
frumos, oameni primitori si cantece frumoase, dar in care portile sunt inchise, pentru oricine ar
cauta un loc de munca, iar uratenia strazilor pustii, le sporeste dorul de casa.
Si nu asta ar fi lucrul cel mai rau, dar orice roman merege pe strada, il cunosti. Nebarbierit, cu
fata ingandurata, cu o mana afundate in buzunar, iar in cealalta tinand o sacosa, in care, sigur se
afla o paine si un pachet de tigari.
Toti, au plecat, din Romania, optimisti, toti si-au facut planuri, unii au investit si-au facut calcule,
au strasns din dinti, au sperat. Si a aparut, asa, ca o lovitura de ciocan, necalculatul inevitabil.
Nemaiauzita criza, teribila recesiune.
A aparut disperarea, impotenta materiala, neverosimilul, greu de crezut si de suportat. Toate
planurile, toate calculele, au cazut. Si-au aparut altele, in care se pune problema existentei zilnice:
chirie, mancare, haine. De mult nu au mai timis bani, iar barbaqua-ul de sfarsit de saptamana e o
dulce-amara amintire. Acum, un cent, e mai scump decat un euro, iar un euro, e piesa rara.
Gandul de intoarcere, apare, invariabil, in minte. Dar moare repede. E sugrumat de socoteala
datoriilor, de acolo. E redus la tacere de deziluzia iluziilor inghetate.
Ii privesc si ingandurat imi bag mainile in buzunar. E frig afara. E soare, dar e frig. Iar strazile
sunt pustii

RETETA

Reteta, pentru baclava, nu-i complicata,
Este nevoie de-un baiat si de o fata,
Mai e nevoie, de-o bucatarie,
In care, el si ea, singuri sa fie.

De zahar e nevoie, cu-mprumut,
Gasit de voie-n dulcele sarut
Si mangaieri, mai trebuie, cand il alinta.
Sa nu uitam si cinci foi, de placinta.

Si amandoi, de au, iar, chef de duca,
Se foloseste, uneori, in loc de nuca,
Iar cu saruturi, se amesteca, din plin.
Un lucru, nu uitati: parfumul fin.

Se pregateste-asadar, totul pe masa,
Sau poate, intr-un pat, gasit in casa,
Se pune, sigur, forma potrivita,
Dar nu uitati de nuca si...ispita.

De cinci ori, se repeta procedura,
E necesar, sa iasa prajitura
Si foaie peste foaie, se va pune
Rog nu uitati de nuca, nu alune.

Iar daca totu-i pregatit, in dormitor,
In loc de tava unsa si cuptor,
Se foloseste zahar, cat cuprinde
Si fara graba-ntregul pat, se-ntinde.

De repetati, reteta, de cinci ori
Si-ncep s-apara, la ferestre, zori,
E clar ca baclavaua-i cu succes
Si recomand s-o faceti, cat mai de





4





TENSIUNEA ARTERIALA

Eram obosit. M-am prezentat dimineata la Centrul de Hematologie. Vroiam sa donez sange.
Aveam nevoie de doua zile libere si-apoi de 25 de ani faceam asta. Nu strica nici valoarea
bonurilor, de care iti puteai cumpara cate ceva.
A dona sange, nu e asa de simplu. Oricine se poate prezenta, atata timp cat este major. Pana sa
donezi sange, treci printr-o gramada de controale, analize. Sange, plamani, psihologic si poate si
altele. Asta odata la 6 luni.
In principiu, nu trebuie sa mananci nimic si sa bei, decat poate apa. Si asta cu 24 de ore inainte.
Dar asta nu cred ca e o problema, pentru ca oricum sangele, in principiu este folosit pentru
plasma si doar in mica parte pentru transfuzii.
Asadar, in acea zi, erma obosit. Invatasem, toata noaptea, aproape, fiind in preajma sesiunii de
examen, la facultate. Da, cred ca de asta aveam nevoie de zile, acum mi-am amintit.
In fine, in acea zi, impreuna cu altii, m-am prezentast la un cabinet pentrua a ne lua tensiunea.
16/9, imi zice, tipa. Ridic spranceana si ma uit la ea intrebator.
Nu puteti dona, imi spune tipa, aveti tensiunea mare si nu aveti voie sa donati. Dar va dam
scutire, daca aveti nevoie la serviciu. Apoi, brusc, venindu-i, parca o idee, imi spune: Dati-mi si
mana cealalata. 14/8, imi zice apoi. Este bine. Puteti dona.
Mai sa fie, gandeam eu, cum Dumnezeu? La o mana intr-un fel, la mana cealalta altfel?
Doctora sau asistenta, ce era, imi privi fata mirata si imi spuse ca se poate ca intr-o parte a
corpului sa ai o tensiune si in partea cealalta alta.
Niciodata nu am inteles chestia asta. Mai mult decata atat, ma intrebam, daca cei care au fost
declarati morti, in urma verificarii pulsului, acestora, s-a datorat unei verificari pe ambele parti ale
corpului sau asa, cum s-a nimerit. Poate pe partea cealalta, era viu...

PERMIS, DE PLIMBAT ROABA

In principiu, intelesesem ce am de facut. Eram unul din cei doi, care trebuia sa care roaba,
incarcata cu beton, pe un traseu stabilit, in locul unde, evident, trebuia descarcata.
Soferul betonierei dadea drumul la material, pana roaba se incarca, apoi eu, fuga, fuga, cu roaba,
intr-o curte, interioara, care trebuia betonata si apoi amprentata.* Lucrurile pareau simple, dar nu
erau. Toata operatia trebuia facuta rapid. Fiecare minut al betonierei, costa, drept pentru care, cei
doi, adica eu si celalalt, trebuia sa ne miscam rapid. Traseul era urmatorul: din locul unde, roaba
se incarca, adica, in strada, era o portiune dreapta, prin care treceam. Apoi, urma un plan
inclinat, scara, peste care se pusese o scandura. Odata hopul trecut, era intrarea in casa, printr-
un hol interior, de 15 metri, si apoi curtea interioara. Peste suprafata curtii interioare, acoperita cu
nisip, se pusese, maiaso, un fel de plasa de Buzau. Pentru a facilita trecerea, pana in fundul curtii,
pe jos erau nisteplasate scanduri, cu latimea de 20 de centimetri, lungi de cate doi metri, pe o
lungime de 20 metri. Sa nu va inchipuiti ca scandurile erau aliniate, cat sa fie una, in prelungirea
celeilalte.
Nu. Pana la destinatie, fiecare scandura, in prelungire, era plasata sau mai bine zis aruncata,
funcie de teren si de obstacolelel ce trebuiau ocolite. Adica un fel de slalomuri, care trebuiau
facute, cu grija, rapid si fix la destinatie, unde se rasturna roaba, plina cu beton. Trebuie ai forta
sa plimbi roaba si trebuie sa stii sa conduci o roaba, incarcata. Mai usor conduci o masina,
credeti-ma. Daca reusesti sa ridici roaba, cat sa se plimbe, plimbatul e o problema. Oricand,
materialul se poate varsa. Iara daca trebuie sa urci o panta, ia-ti adio. Daca nu ai facut-o, nicio
data sigur nu vei reusi asa usor. Sigur, iti va lua timp, pana sa o ridici, sa o impingi, sa o
directionezi, apoi cu motoarele turate, sa urci panta. Evident, sa ai grija de casa omului, sa nu-i
versi ciorba, in casa si apoi sa faci slalom pe o scandurica, si apoi pe nisip, unde te mai impiedici
de maiaso.
Odata incaracata, roaba, daca nu iti pregatesti, cu grija motoarele, nu vei urca panta de 25-30.
Te vei opri la jumate sau in varf si roaba va veni spre tine. Forta, experienta, agilitate, ambitie si
atentie. Asta iti trebuie.

5

Ok. Gata! Am inceput. Ia Roaba incarcata, ridic-o, apoi, usor, usor, directionata spre scandura,
spre rampa. Usor, usor...Nu era bine. Aici vorbim de timp. Bomba, cum ii zicea, la spanioli, adica
betoniera, statea pe bani. Si atunci, trebuia sa ne grabim. Ok. La treaba. Spre rampa. Viteza a II
a, apoi a III a si ...sus pe rampa. Grav. Roaba impinsa, urca, mai intai, cu viteza, apoi incet, apoi,
de loc. Si atunci, ma impinge inapoi. Usor, usor, dar rapid, coboara. Cei de pe margine, se uita ca
la un spectacol amuzant. Candva, au trecut si ei prin asta. Acum se uita amuzati, la un incepator,
la mine. Spumele incepusera sa dea navala. Am invocat toti zeii, mi-am scos toti muschii si cu
forta gandului, m-am impins la deal. Din ce in ce mai bine.Ma dureau toate. Ma durea, peste tot.
Dar reusisem. Ciorba din roaba, betonul ce trebuia sa acopere curtea, din spate, ramanea intact si
ajungea, din ce in ce mai repede. Asta da, performanta.
Cine nu a facut asta, vreodata, nu va reusi de prima data. Nu de forta extrema, e nevoie.
Tehnica. Asta e importanta. Ca in multe alte domenii, desigur.

DEESPRE CAPRE, NUMAI BINE

A fost o experienta de o luna. La o firma de paza si protectie. Agent de securitate.Wau! In postul
numarul 3, undeva, in spatele halelor, in spate, de tot, se afla o baraca, ce odata a fost
organizare de santier.
Era locul postul ce trebuia pazit, cu mare responsabilitate. Iar cel mai interesant era o adunatura
de sapte capre, din care facea parte si un ied mic, jucaus si fara astampar. Despre cornute, in
general, nu mi-am facut o idee bine conturata, insa, in toata aceasta perioada, am observat
comportamentul celor 7 capre. Sincer nu stiu cati erau berbeci si cate erau capre. Daca imi
amintesc bine, insa, vreo trei aveau, totusi un uger destul de mare, iar Nicolae, omul care avea
grija de ele, spunea ca dadeau ceva lapte, din care reusea, chiar sa faca si branza. Sincer, nu stiu
ce mare branza facea el, dar eu m-am cam lamurit, cam, cum e cu caprele, in general.
Intodeauna era o poarta, din plasa de Buzau, pe care, ele, daca nu era poarta inchisa, reuseau sa
intre in teritoriul interzis. Le goneai, le suduiai, iar ele pricepeau din prima si isi lau talpasita. Insa
atunci cand nu erai atent, veneau mereu in locul ce-l doreau. Atata curiozitate, perseverenta si
prostie, nu am vazut la alte animale si credeti-ma, sunt un bun observator. Unde era locul cel mai
inalt, mai mult sau mai puti, accesibil, ele se urcau. Este exact cum va spun. Te trezeai ca se urca
pe gramada de lemne, pe masa sau alte maldare depozitate. Scormoneau, miroseau, cautau si de
fiecare data, daca nu le verificai, faceau cu vor ele. Acum, ma duce gandul la zodiac si evident, la
berbec. Din experienta, per ansamblu, as spune ca orice cornuta, fie berbec, fie taur, fie
capricorn, cu exceptia celor ce citesc, restul sunt dusi cu capul. Vreau sa spun ..mereu se duc cu
capul inainte. Inainte de a gandi. Intodeauna, inainte de a gandi. Deci, apropos, de gandire...ia sa
vedem.
Berbecul...In atichitate,era folosit, pentru a sparge zidurile. Da era o arma, un agregat, greoi, cu
capul tare, carat de cativa luptatori, luat de niste toarte, cu care se spargeau zidurile cetatii.
Ok. Astazi, un berbecut la gratar...e o delicatesa.
Despre taur; ce face el? Mereu vede rosu. E animal de sacrificiu, in multe tari si de prasila in
altele.
Una peste alta, niciodata, nu va fi pus in valoare creierul. Nu stiu, de ce...

ADEVARUL

Adevrul este o eroare exilat n eternitate, spunea Emil Cioran.
Astazi, ca si ieri, ca si maine, adevarul va ramane, un subiect tabu. Poate fi arma cu care poti
darama muntii sau iti poti construi propria celula. Ne nastem , crestem, evoluam, ne educam,
invatam, studiem. In toate, intalnim formule si sfaturi si ganduri si gesturi si vorbe. Toate au la
baza ideea despre adevar sau neadevar. Devenim maturi, ne educam proprii copii sau predam
lectii de adevar altora. Sfaturile, gandurile si gesturile transmit, celor ce vrem sa ne asculte,
despre esenta vietii in care adevarul trebuie sa fie deasupra. Dam exemple concrete, folosim
citate sau apelam la memoria celorlalti, pentru a a sustine, pentru a convinge ca adevarul ne face
curati, liberi si puri. Intodeauna celorlalti, dar nu noua insine. Adevarul este o arma ce te poate
omori sau ce te poate salva. Adevarul este o notiune ce te poate face bogat sau iti poate saraci
visteria.
Ne insoteste permanent, ne da tarcoale uneori si il imbratisam rareori. O notiune, fara de care
minciuna nu ar fi bagata in seama.

6

Dar are atatea forme...Adevarul meu. Adevarul tau. Adevarul este ca, este, ar putea fi, singura
forma de comunicare, de limbaj, de dialog dintre oameni. Nu e nevoie de translator, nu e nevoie
de dictionar, nu e nevoie de cursuri. Este limba perfecta cu care, cu totii si cu fiecare in parte,
putem comunica. Liber, fara prejudecati, fara false pudori si false modestii, adevarul ne face mai
buni, mai curati.
Si totusi....Este adevarul arma, mijlocul de comunicare, instrumentul, prin care oamenii pot
dialoga liber si in care totul ar fi frumos si perfect?
Iata o intrebare despre adevar, iar raspunsul este...nu stiu.
Adevarul este ca adevarul despre adevar poate fi adevarat sau nu. Adevarul este ca adevarul,
intradevar este relativ si atat de multiplu. Adevarul meu despre cerul plin de stele nu este
adevarul tau despre acelasi cer. Tine de cunostintele acumulate, de perceptiile personale, de
starea sufleteasca, de simturile cu care tu, percepi, de o gramada de factori subiectivi si uneori
obiectivi.
Incontestabil adevarul este, daca nu singura, oricum cea mai buna forma de limbaj, prin care
iubim, dorim, profesam, comunicam.
Cate forme imbraca adevarul sau este adevarul, in forma pura, instrumentul de comunicare,
indicat? Poate fi adevarul dusmanul nostru, cu toate bunele intentii, pe care le avem?
Daca imi aplec ochii pe un dex, voi afla ca Diplomatia reprezinta un ansamblu de manevre la care
recurge cineva pentru a-i atinge scopul, avand un comportament abil, subtil si siret. Ansamblu de
manevre la care recurge cineva pentru a-i atinge scopul.
Abilitate, dibcie, pricepere.
Cautand apoi, definitia cuvantului siret, vom gasi explicatia de genul: duplicitar, fals, fariseic,
farnic, ipocrit, mincinos, perfid, pref-cut, viclean.
Plecand de la premiza ca diplomatia este o arta sau o stiinta prin care persoana inzestrata cu
abilitate, dibacie si pricepere, este un bun profesionist, in functii diplomatice, tot, ce am sustinut
pana acum, se darama.
Si atunci, nu adevarul este instrumentul de comunicare, de actiune, de gandire.
Nu adevarul este filozofia de viata, care trebuie sa ne insoteasca si nu adevarul este cel pe care
trebuie sa-l exprimam. Chiar daca esti siret, fatarnic, ipocrit, mincinos si fatarnic, dar, daca esti
abil, dibaci si priceput, ai toate sansele sa reusesti in viata, sa fii iubit, apreciat si evident,
realizat.
In concluzie, adevarul este o notiune iluzorie, dupa care fiecare alergam, dar niciunul nu vrea sa o
aiba. Iar antonimul adevarului este diplomatia. Pentru ca adevarul...doare.


SCRISOARE


,
, ,
, , ,
aud cum tuna Zambesc si ma gandesc,
, ,
, ,

,

,
,

7

, , ,
,


, ,

aruncati, spre larga mare sau

,


,
,
, ,
,


scriuS

,



,
,

,
, ,

,
astept sa vii si stiuSi stiu, cand ai s ,
, , ,
,


8


,


ARTA DE A-TI PUNE(SINGUR) BETE IN ROATE

Poate zambiti, poate sunteti incruntat sau poate, pur si simlu, nu pricepeti. E o idee plecata de la
sora mea. Arta de a-ti pune bete in roate... Este, cu adevarat o arta si nu oricine este inzestrat.
Totul se face cu maiestrie, eleganta, acuratete, talent si mai ales, cu multa arta. Inchipuie-ti, ca
esti pe bicicleta, te plimbi, evident si in mana adreapta ai un bat. Ok. In timp ce dai de zor la
pedale si exact cand te simti mai bine, constient fiind, pentru ca asta inseamna, cu adevarat arta,
batul pe care il tii in mana dreapta, il bagi in spitele rotii, din ...fata sau din spate. Uite asa...
Nu conteaza, foarte mult. Efectul este acelasi, iti rupi gatul. Dar arta de a face gestul... constient,
cand iti e mai bine, in viteza, fara plasa sau genunchiere si cotiere si fara casca...ce poate fi mai
rau? Este o arta. Arta de-ati taia craca de sub picioare, ar fi un sinonim excelent sau arta de a te
impusca in picior. Totul pleaca de la un impuls intern, un gest plecat din dorinta de bine, din
negandita dorinta de bine, fara a vedea dincolo, de gest. Este un sentiment de geniu, cu care nu
oricine are sansa de a se naste. Este acel gest, total lipsit de simtul de supravietuiere, cand
anticorpii, neuronii, creierul si muschii sunt plecati la scaldat, la biliard sau la Monte Carlo si lasa
corpul sa actioneze instinctual. Hm! Am spus: instinctual? Nu, ca si asta e plecat la scaldat, cu
ceilalti. Este gestul celui ce-si taie craca pe care sta, cu gandul ca salveaza pisica din copac, omida
ce nu poate cobori sau maimuta ce are rau de inaltime. Si de fiecare data, apar, in minte, dupa,
nu inainte s-apuc casa gresesc, urmatoarele : buna ziua ti-am dat, belea am capatat sau nici o
fapta buna nu ramane nepedepsita. Evident, ridici din umeri, te scarpini in cap, fiindca nu pricepi
o iota, faci marunt din buze si termini printr-un oftat. Asta in cazul in care nu ai si o buza sparta,
un picior rupt sau mancat de un caine bagabond sau lovit de o masina care nu iti era destinata
tie..

CUM SA MANANCI UN PEPENE, CU TOT CU COAJA

Eram la Cudalbi. Sa fi avut vreo 7 ani. Eram impreuna cu Dorache varul meu, din partea unchiului
Costin, Fanel, un alt var, mai indepartat, din partea nu stiu cui si Eugen, un foarte bun prieten, al
acelor timpuri. Ca in fiecare zi, mergeam cu vacile la pascut. Drumul era destul de lung. Dincolo
de ulita satului, faceam la stanga, pe sosea si apoi o luam spre valea Calmatuiului. Si asta, nu ca
nu am fi gasit si loc, mai aproape, bun pentru vaci, sa pasca iarba, dar era acolo, o bostanarie.
Care asa cum se auzea era pazita, zdravan, de un paznic, zis Nea Costache. Se spunea ca umbla
cu o pusca cu sare, care atunci cand te prinde, te impusca in fund, de urli de durere o luna. Si se
spunea ca mai avea un bici, care il folosera, de fiecare data. Dar astea erau vorbe si noi eram cu
gandul la pepenii care, tot asteptam sa se coaca. Si iata, ca intr-una din zile, cand am spus noi ca
pepenii ar fi copti si nepaziti, am legat vacile de pripoane, am dat iama in bostanarie si am jumulit
la repezeala, cate un pepene-doi, de caciula. Apoi, toata prada am puso, in porumb, pe cealalta
parte a drumului. Nu aveam cutit sau vre-un briceag, asa ca am spart pepenii, cu ce am putut.
Dezamagirea a fost destul de mare, fiindca nu era, nici un pepene copt, dar pofta a fost
satisfacuta. Nu mult ne-a tinut ca, asa ca din pamant, a aparut, Nea Costache, paznicul. Ne
cunostea pe fiecare, ai cui eram. Nu avea sens sa fugim, ca oricum acasa o luam pe coaja. Asa ca
Nea Costache, calm,
1
fara sa scoata pusca, pe care nu o avea si nici biciul, pe care nu l-am vazut,
a scos un briceag si ne-a pus sa mancam toti pepenii. Asa cruzi, cum erau. Toti. Si cu tot cu
coaja. Si ia sa ne vezi, pe la asfintitul soarelui, intorsi de la camp, cu vacile, nu stiou cat de satule,
dar noi umflati cimpoi de pepenii care nici culoare roz nu aveau si nici coaja forte groasa. La locul

1
Comuna Cudalbi , atestata inca de pe vremea lui Stefan cel Mare, este situat n partea de N-E a Cmpiei Romne i
partea de S-E a Podiului Covurlui, n centrul judeului Galai, la 56 km N de Galai i 27 km S-E de Tecuci de o parte i
de alta a prului Geru , la ntretierea cilor rutiere Galai Tecuci i Bleni-Umbrreti. Se nvecineaz la nord cu
localitatea Valea Mrului, la est cu Bleni, la sud cuCostache Negri i Grivia, iar la vest cu Umbrreti. Suprafaa
administrativ a comunei este de 14.341 ha, ncadrndu-se n categoria comunelor mari din jude, poziie meninut
i conform criteriului numeric al populaiei care este de 7984 locuitori.

9

faptei nu a mai ramas nimic: nici urma de pepene, nici urma de coaja. Asta asa, ca sa tinem
minte...

AI GRIJA CUM INCHIZI PORTIERA MASINII

Era vara. Alergasem prin tot orasul. Acum incercam sa-mi parchez masina, in fata blocului,
Dar locul era ocupat. Asadar am gasit un loc, in fata bocului, de pe partea cealalta a strazii.
Am parcat-o si am iesit repede din masina. Nu o aveam de mult, dar imi placea. Motorul,
scaunele, culoarea.Am iesit din masina si am trantit portiera. Nu poti sa iti inchipui...
Mi-am prins jaka de bluejeans, in portiera. Interesant este ca mi-am uitat cheile in bord si ca sa
fie toate, indeplinite, s-a blocat si incuietoarea. Adica esxact cat sa nu poti sta dar nici sa nu poti
pleca. Initial, mi s-a parut haios, momentul, dara poi am realizat ca nu imi place. Da, o sa spuneti
ca aveam ceva impotriva mea. Telefonul il uitasem in masina si chiar daca vedeam blocul, pentru
ca era aproape, trebuia sa iau legatura cu cineva de acasa, pentru a imi aduce, celalalt rand de
chei. Era a doua oara cand mi se intampla.
Si-atunci am gasit solutia salvatoare. Toti din cas imi stiau fluieratura mea. Initial era pentru
Black, dar devenise sunetul de referinta in caz ca am nevoie de ceva, sau nu ne gasim. Asadar am
fluierat odata, asa cum invatasem, cand eram copil, la tara. Se pune limba, intre dinti, in forma de
U, se tuguie buzele, cat sa iasa fluieratul, cat se poate de ascutit si apoi se trage aer in piept si
apoi se sufla puternic. Ascutimea sunetului este diferita, functie de locul si forma data limbii, in
stransa corelare cu dintii. Dupa un minut, am mai incercat odata. Eram cu ochii pe sus, tinta pe
ferestrele de la etajul 9 al blocului.
Daa! A aparut, brusc, capul Laurei. Evident a trebuit sa strig: Laura, adu-mi, te rog, celalalt rand
de chei, de la masina. Bine tati, a zis Laura, retragand capul, dar am strigat-o din nou.
Iar capul Laurei a aparut din nou: Da, tati!
Cheile sunt in scrumiera din bibloioteca. Bine, tati! Iara dupa 5 minute, a aparut Laura,
zambind.Eram sechestrat, langa masina mea, iar ea venise sa ma elibereze. Noroc cu fluieratul..


ZAMBETUL TAU

Zambetul tau e briza de mare,
Zambetul tau frumos ca o floare,
Zambetul tau, Gioconda divina,
Zambetul tau, culoare marina.

Zambetul tau, o floare in glastra,
Zambetul tau o zare albastra,
Zambetul tau e visul de vara,
Zambetul tau...cireasa amara.

Zambetul tau, e zbor printre stele,
Zambetul tau, o barca cu vele,
Zambetul tau, un fosnet usor,
Zambetul tau, iubire si dor.

Zambetul tau, suspine in noapte,
Zambetul tau, cuvinte in soapte,
Zambetul tau, speranta si vis,
Zambetul tau, cadere-n abis.


N-AM FOST DECAT UN VIS

Ma simteam obosit. Obosit si poate, putin ametit. Ploaia ce-mi biciuia fata, insa, imi facea foarte
bine, iar fiecare picatura pe care o primeam era ca o binecuvantare.
Era noapte, mult peste miezul noptii, ma simteam, intradevar obosit si o usoara durere de cap,
incerca sa se instaleze. Am ridicat ochii spre cerul noptii. Picaturile de ploaie reprezentau salvarea

10

mea. Am fost la o petrecere cu multa vodca si gheata si uneori, vodca si pepsi. Numi amintesc
ce mi-a stricat buna dispozitie. Stiu doar ca m-am trezit in strada, cand imi puneam haina pe
mine. La ce agitaie era, nu cred sa-mi fi simtit, cineva, absenta. Sunt patru statii de autobuz si
prefer sa le parcurg pe jos. Aerul rece si ploaia imi fac bine. Ma opresc in fata unei vitrine si profit
de ocazie sa aprind o tigara. Copertina e ceea ce aveam nevoie, iar ploaia se intetise. Fumul nu
imi face foarte bine, dar simt nevoia sa trag cateva fumuri. Trag cu nesat. Mai mult nu am vrut.
Trei fumuri mi-au fost indeajuns. O arunc si fug in ploaie. Ma gandeam la baia ce m-asteapta la
doua blocuri distanta, la cafeaua fierbinte de dupa si la tigara lenesa aprinsa in scrumiera. Incerc
sa traversez strada si privesc in stanga. Si atunci m-am intalnit frontal, m-am ciocnit. Pfff! Teribil.
Aproape sa cad, am ridicat ochii, apoi i-am coborat. Am zarit o gluga de culoare galbena, ce
imbraca o fata cu fruntea carliontata, si carliontii uzi stateau lipiti de frunte. Luminile intersectiei
m-au ajutat sa vad cine m-a lovit.
Am inganat, cred , in acelasi timp un pardon , cred, am privit in jos si iarasi am ridicat privirea.
Eram nervos, suparat de cascata care intrase in mine. Dupa care, privind-o m-am trezit ca o
intreb:
- Te-ai lovit sau poate te-am speriat?
- Nu...nici o problema, aud ca spune gluga cu chip de fata frumoasa.
- Ma gandeam, asa, stii? a fost o secunda de neatentie.
Prin ploaia noptii, la lumina becului, o vad ca-si ridica privirea, tinand, intrebatoare, un ochi inchis:
- Dar nici tu nu erai atent, nu-i asa?
O priveam contrariat, cat de liber, de dezinvolt vorbea. Paraca ma cunostea de nu stiu cat timp.
Ii zambesc si ma trezesc ca ii raspund:
- Asa este. Dar ploua. Ma uitam sa vad daca vine din stanga, ceva.Nu crezi c-ar trebui sa
continuam discutia la o cafea fierbinte, dupa o baie buna, la mine acasa? Uite, aici stau, am aratat
eu cu mana.
Ma privi uimita, apoi ma masura, din cap pana in picioare, dupa care dand capul intr-o parte si
facand o grimasa simpatica spuse:
- Da? Ok, hai sa mergem, dupa care ma lua de mana, spre directia indicata, mai devreme
de mine.
M-am lasat condus, o clipa, dupa care m-am oprit. S-a oprit si ea. Ne priveam ca doi nauci. Nu
stiam ce sa cred si nici nu imi pasa ce trebuie sa fac sau sa cred. Parca ne cunosteam de mult si
totusi paraca nici nu aveam voie sa ne cunoastem. Eram uzi, pana la piele. Am luato iute de mana
si am inceput sa alergam, prin ploaie. Frigul plecase, ploaia era prietena iar noapte imi mangaia
inima. Iar ea, era cu mine.
Am intrat in bloc, apoi, repede in lift. Pana la etajul 6, am sarutat-o usor, pe buze, parca sa nu o
trezesc, parca sa nu sfarm vraja. Ochii ei, ma priveau intes, cu nesat, cu draoste, cu teama..Iar
unda de tristete, de pe chipul ei, am simtit-o pana am intrat in apartament.
- Uau, ce cald si bine e, exclama ea.
Si-a dat pelerina jos, iar in fusta de blue jeans si bluza mulata ii statea chiar bine. De fapt era
grozava. Iar eu, incercam de sa ciupesc de obraz, sa fiu sigur ca nu visez.
- Cred ca un dus ar fi excelent, nu? am replicat eu. Iara in timpul asta, voi face
cafeaua cu care te-am amenintat.
M-a privit, cu un zambet, dincolo de ea, apoi a cauta cu privirea baia. Doar m-a intrebat, din ochi,
iar eu, am dat din cap si i-am confirmat, zambind. Fara cuvinte. Si fara un alt cuvant s-a indreptat
spre baie. Priveam in urma ei si incercam, cu mirare, cu dragoste, cu curiozitate, cu uimire.
Incercam sa imi spun ca, totul, era realitate. Tipa care trecuse pe langa mine, chiar exista. Era la
mine in casa si tocmai plecase la baie, in baia mea. In baia mea, era o tipa misto, pe care tocmai
o cunoscusem...
Am aprins o tigare si m-am indreptat spre bucatarie. Mi se parea, totul, atat de ciudat. Am pus
apa in ibric, apoi zaharul si apoi, lasand tigara in scumiera din bucatarie, am plecat in dormitor,
sa-mi schimb camasa.
Cine era, cum o chema si cum a ajuns asa repede, aici. Incercam sa fiu calm si cautam logica
unor lucruri neintelese.
In bucatarie, apa din ibric, dadea in fiert. Am oprit focul, am pus cafeaua si am acoperit ibricul, cu
o farfuriuta. Asta era cafeaua mea preferata. Infuzie de cafea.
La timp, era gata, pentru ca ea, tocmai o auzeam iesind din baie.
Mm, ce frumos miroase!

11

M-am intors si am vazut-o. Era in halatul meu, albastru, cu parul ud, plin de carlionti, blonzi, ce ii
cadeau pe umeri si pe frunte.
- Stii, am replicat eu, nereusind sa-mi dezlipesc ochii de pe ea, in timp ce turnam
cafeaua, ma gandeam ca..nu stiu, nici macar, cum te cheama...
Cu greu mi-am dezlipit privirea de la ea. Mi-au trebuit eforturi maxime. Paraca eram buimac,
obsedat sau poate vrajit. Am luata tavita cu cele doua cesti si ibricul de cafea. Bineinteles ca
niciodata nu uit de zahar. Am dus tavita in dormitor, ca si cum lucrurile erau deja aranjate.
Pe masuta din dormitor am pus cafelele, iar in spatele meu am simtit-o, privindu-ma.
Era in spatele meu, sprijinita de tocul usii, cu mainile incrucisate, la piept si cu fata zambitoare.
Avea ochii superbi si o gura frumoasa. Imi era greu sa nu o sarut. Ea m-a masurat fugar, dupa
care s-a asezat pe fotoliu
- Mda, cred ca ai dreptate. Eu, de exemplu, stiu cum te cheama. Dan Angelescu. Iar tu, nu
stii nimic, nici macar cum ma cheama. Numele meu este Ania. Ania Paraschiv si sunt... surprinsa
sa te cunosc. Apoi, cu mersul sfios, veni spre mine. Se opri in fata mea, isi ridica privirea si ma
saruta usor.
- Dan Angelescu te cheama, nu? Cel putin asa scria pe usa de la intrare. Ma cuprinse, apoi, cu
mainile de mijloc si se lipi de corpul meu, lipindu-si capul, de pieptul meu.
- Da, ai citit corect, i-am spus, indepartand-o usor. Uite si cafeaua pe care ti-am promis-o.
Sper sa mai fie, cel putin, calda. Ania. Ia un loc pe foltoliu si eu am sa stau langa tine.
Dar nu pot pricepe, ce cauta o fata ca tine, pe o vreme ca asta, la o ora, ca asta, intr-o casa
straina. Adica acasa la mine? Eu inca nu imi revin.
A lasat, o clipa, ochii in jos si o unda de tristete a zburat peste chipul ei. Dupa care zambetul a
revenit, asa de repede cum a plecat.
- E destul de complicat sa-ti explic si apoi, nici nu cred ca este foate interesant pentru
tine. In fond, nu acesta este lucrul cel mai important. Nu?
Da, nu, cred ca da, am inganat eu. Si totusi...Te privesc...ai aparut precum un inger.
Acesti ochi albastri si superbi. Ametitori si nostalgici, in contrast cu buzele tale vesnic zambitoare
si flamande. Ania.. Sincer, chiar, nu stiu. E ciudat.
Ea s-a ridicat, a venit la mine si s-a aplecat sa ma sarute usor. M-am ridicat si eu, tinund-o de
umeri. Am privit-o fara sa spun nimic. Iar ea si-a ridicat ochii, spre mine si mi-a spus:
- Crezi oare ca visezi?
Am zambit, apoi m-am aplecat si-am sarutat-o, pe buze. Buzele ei, ca doua cirese coapte. Ea m-a
cuprins in brate, cu toata forta ei.
Ameteala, acea dulce ameteala pusese stapanire pe mine, iar parfumul ei, ma imbata. Am luat-o
in brate, ca pe un copil si am pus-o usor in pat.
M-am asezat, apoi, langa ea si ne-am sarutat lung si cu patima. Deveniseram, amandoi, niste
flamanzii ai sortii, insetati de dragoste, de iubire, de patimi.
Ne zvarcoleam, intr-un joc ametitor si plin de promisiuni, de dor si iubire, de dragoste neinteleasa
si necunoscuta. Sau, poate, nestiuta...
Intr-un moment de neatentie, am atins masa, cu piciorul si am auzit cum a cazut ceva.
- Hait! am exclamat eu. Cred ca am varsat ceasca de cafea. M-am ridicat si am privit
covorul. Intr-adevar ceasca era sparta pe covor. M-am aplecat sa iau resturile, de pe covorul
patat. Cercetam covorul cu o minutiozitate si am simtit o ciudata strangere de inima, pe care nu
mi-o explicam. Am privit-o pe Ania, la fel de zambitoare, blanda, intelegatoare si plina de
tandrete. Erau atatea lucruri ciudate, ca intr-un vartej, ca intr-un vis, ca intr-un joc.
Ania ma astepta, linistita, plina de rabdare. Ma privea cu acelasi zambet si aceiasi ochi sinceri,
Sinceri si totusi umbriti de ceva ciudat, de ceva ascuns.
- S-a spart ceva, ma intreba?
Hmm! O ceasca, dar nu conteaza. Cred ca...
Dar nu am terminat. Ea mi-a pus degetele pe gura. Fara cuvinte, parca vroia sa spuna si atunci
am tacut. Am privit-o, din nou, la inceput, putin uimit. Apoi mi-a apropiat buzele de ale ei, de ale
Aniei si am imbratisat-o, cu mainile tremurande. Ne uitam hipnotizati, unul in ochii celuilalt. Buzele
imi ardeau, inima imi batea nebuneste si mintea-mi era infierbantata. Nu mai conta unde eram,
nu mai conta ce faceam. Mi-am lipit buzele de buzele ei fierbinti. Ea sa intins pe spate, tragandu-
ma peste ea si am inceput sa o sarut sa o mangai pete tot. Ii simteam fierbinteala trupului si
dorinta de a fi cat mai aproape de ea. Parul, apoi gatul, apoi sanii, apoi mijlocul. Miinile imi
umblau febrile pe tot corpul ei, primitor, plin de dorinte descatusate. Cand i-am desfacut cordonul
halatului i-am auzit oftatul. Avida, mana a patruns dincolo, simtind sanii calzi si fermi. M-a luat in

12

brate si m-a strans cu putere. Era un mod de a ma opri din nebuneala ce pusese stapanire pe noi.
In tot acest timp, gurile si trupurile noastre se cautau si se gaseau, se amageau reciproc, se
gaseau, de fiecare data, in saruturi lungi, salbatice, pline de voluptate, de nesat. Era ca si cum nu
s-ar mai fi vazut niciodata si nici nu se vor mai revedea.
Apoi i-am simtit fierbintela trupului gol. Era, ceva, dincolo de realitate. Cu imbratisari si gemete si
mangaieri si sarutari. Eram prea departe de realitate, iara realitatea era prea frumosa si dulce sa
nu fie decat un vis.

*

Am deschis, brusc ochii. Am vazut tavanul alb. Eram in camera mea. Eram in patul meu,
dezbracat si inca ma simteam mirosul corpului ei si dulceata saruturilor Aniei.
M-ama ridicat. Dar unde este ea? Urma corpului ei ramase pe pat, pe perna.
Simteam inca, tandretea mangaierilor ei, imbratisarile ei, pierdut intr-o padure de liane, miresme
si dezmierdari.
Pe pat, am vazut halatul meu. L-am luat si l-am mirosit. Am tras adanc si mintea mi-a fost
invadata, doar de Ania. Mi-am amintit de covor, de ceasca de cafea sparta. M-ama aplecat spre
covorul patat. Nimic. Nu era nici o pata, totul era intact. Covorul cafeniu cu flori rosiatice,
adus de mult de la Tartou, era la fel de curat ca altadata. M-a luata ameteala. Mi-am pus mainile
la ochi, apoi mi-am amintiti de cestile de cafea. Pe masuta, erau doua cesti de cafea.
M-am apropiat si am luat fiecare ceasca, in parte. Ceva nu era in regula. Toate acele lucruri se
intamplasera. O disperare muta, amestecata cu mania si cu sentimentul de uimire nejustificata.
Un sentiment ce te face sa te urci pe pereti. Simteam nevoia sa respir. Sa respir aer curat, sa
alerg, sa fug, sa ma trezesc sau sa adorm, sa visez in continuare..
M-am imbracat rapid si pe la baie am trecut in fuga. Mi-am aruncat geaca, pe mine si am iesit.
In lift, am bagat mana in buzunar. Am scos pachetul de tigari. Odata cu el a mai cazut o hartie.
Ma aplec, contrariat. Fara un motiv, dar cu sentimentul ciudata al disperarii, nejustificat, ma
aplec, cu teama. Ridic hartia, impaturita in doua. O deschid si citesc: Nu am fost decat un vis.
Adio!


ACROSTIH

Frumoasele clipe, imi vin iar, in minte,
La ceasul de taina, la ceasul de dor,
Uitarea nu vine-amintirea-i fierbinte,
Tresar si prin minte-mi trece-un fior.
Uniti, eu credeam ca vom fi pe vecie,
Rar se intamplan sa fie cum vrei,
E, dara, ursita, ca ea vrea sa fie?

Pamantul sa fie condus, dar de zei?

Frumoasa, e noaptea si stele-s pe cer,
La ceasul de noapte, la ceasul de dor,
Orasul tot, doarme, iar eu stau stingher.
Rasuna departe un cantec usor,
Iluzia-i, poate sau cantec, departe,
Nu-mi pasa, ce este, ca-s lucruri desarte.

La steaua de sus, ma uit, o pivesc,
A fost o poveste din spatiul lumesc,
Uitarea e grea, dar toate vor trece.
Rasare si luna cea alba si rece,
Eu stau si-o privesc blazat si uimit.
Nu spun ca nu-mi pasa, de ce am iubit,
Tine-voi la ea si o voi mai iubi,
Iubirea din mine, mereu, va trai.

13

Uitarea e grea...Iubire de-ar fi...


(Din Romania)

Intr-o lume-care raul,se face foarte bine,
Iar binele se face atat de rar si rau,
Imi este greu sa ma gandesc mai mult la tine,
Si egoist ca sa nu fiu, imi este greu.

Imi este greu , pe strada sa nu-njur,
Imi este greu , o clipa sa iubesc
Mult mai usor imi este ca sa fur
Cand nici nu am nevoie sa gandesc.

E greu sa am principii, intr-o tara
In care totul se bazeaza pe nimic,
E greu, asta o spun, a cata oara,
Sa ai curajul sa iubesti un pic.



Si-atat de greu imi pare, fara sens,
Un gest sa fac, chiar daca-ar fi timid,
Ca nici n-as sti cat ar fi de intens
Sau , poate cat ar fi de insipid.

E-atat de greu si totusi am s-o fac
Si nici ca-mi pasa de-ar fi observat
Si nici nu-mi pasa de ar fi pe plac,
Iar de n-as face-o, nu ar fi pacat?


ADEVARUL

Adevrul este o eroare exilat n eternitate, spunea Emil Cioran.
Astazi, ca si ieri, ca si maine, adevarul va ramane, un subiect tabu. Poate fi arma cu care poti
darama muntii sau iti poti construi propria celula. Ne nastem , crestem, evoluam, ne educam,
invatam, studiem. In toate, intalnim formule si sfaturi si ganduri si gesturi si vorbe. Toate au la
baza ideea despre adevar sau neadevar. Devenim maturi, ne educam proprii copii sau predam
lectii de adevar altora. Sfaturile, gandurile si gesturile transmit, celor ce vrem sa ne asculte,
despre esenta vietii in care adevarul trebuie sa fie deasupra. Dam exemple concrete, folosim
citate sau apelam la memoria celorlalti, pentru a sustine, pentru a convinge ca adevarul ne face
curati, liberi si puri. Intodeauna celorlalti, dar nu noua insine. Adevarul este o arma ce te poate
omori sau ce te poate salva. Adevarul este o notiune ce te poate face bogat sau iti poate saraci
sufletul sau contul.
Ne insoteste permanent, ne da tarcoale uneori si il imbratisam rareori. O notiune, fara de care
minciuna nu ar fi bagata in seama.
Dar are atatea forme...Adevarul meu. Adevarul tau. Adevarul este ca este, ar putea fi, singura
forma de comunicare, de limbaj, de dialog dintre oameni. Nu e nevoie de translator, nu e nevoie
de dictionar, nu e nevoie de cursuri. Este limba perfecta cu care, cu totii si cu fiecare in parte,
putem comunica. Liber, fara prejudecati, fara false pudori si false modestii, adevarul ne face mai
buni, mai curati.
Si totusi....Este adevarul arma, mijlocul de comunicare, instrumentul, prin care oamenii pot
dialoga liber si in care totul ar fi frumos si perfect?
Iata o intrebare despre adevar, iar raspunsul este...nu stiu.
Adevarul este ca adevarul despre adevar poate fi adevarat sau nu. Adevarul este ca adevarul,
intradevar este relativ si atat de multiplu. Adevarul meu despre cerul plin de stele nu este adevarul
tau despre acelasi cer. Tine de cunostintele acumulate, de perceptiile personale, de starea
sufleteasca, de simturile cu care tu, percepi, de o gramada de factori subiectivi si uneori obiectivi.

14

Incontestabil adevarul este, daca nu singura, oricum cea mai buna forma de limbaj, prin care
iubim, dorim, profesam, comunicam, uram.
Cate forme imbraca adevarul sau este adevarul, in forma pura, instrumentul de comunicare,
indicat? Poate fi adevarul dusmanul nostru, cu toate bunele intentii, pe care le avem?
Daca imi aplec ochii pe un dex, voi afla ca Diplomatia reprezinta un ansamblu de manevre la care
recurge cineva pentru a-i atinge scopul, avand un comportament abil, subtil si siret. Ansamblu de
manevre la care recurge cineva pentru a-i atinge scopul.
Abilitate, dibcie, pricepere.
Cautand apoi, definitia cuvantului siret, vom gasi explicatia de genul: duplicitar, fals, fariseic,
farnic, ipocrit, mincinos, perfid, pref-cut, viclean.
Plecand de la premiza ca diplomatia este o arta sau o stiinta prin care persoana inzestrata cu
abilitate, dibacie si pricepere, este un bun profesionist, in functii diplomatice, tot ce am sustinut,
pana acum se darama.
Si atunci, nu adevarul este instrumentul de comunicare, de actiune, de gandire, nu-i asa?
Nu adevarul este filozofia de viata, care trebuie sa ne insoteasca si nu adevarul este cel pe care
trebuie sa-l exprimam. Chiar daca esti siret, fatarnic, ipocrit, mincinos si fatarnic, dar, daca esti
abil, dibaci si priceput ai toate sansele sa reusesti in viata, sa fii iubit, apreciat si evident, realizat.
In concluzie, adevarul este o notiune iluzorie, dupa care fiecare alergam, dar niciunul nu vrea sa o
aiba. Iar antonimul adevarului este diplomatia. Pentru ca adevarul...doare.

ALINARE

Mda. Este destul de difcil, sa-i dam o definitie, dincolo de DEX. Este usor sa spui ca e o actiune
proprie sau determinata de factori externi, prin care corpul si spiritul sunt calmate, linistite sau
potolite. Asa cum am putea termenul prin existente unui tip, pe care il cheama Alin si care are,
probabi, ceva. Nu intamplator, termenul este in vocabularul limbii romane. Romanul,
dintotdeauna, a avut motive de suparare, de neliniste si de zbucium. Vizigotii, ostrogotii, hunii sau
tatarii, romanii sau turcii, nemtii sau rusii, fiecare neam, de care fac pomenire, a trebuit sa il
deranjeze pe roman. Fie ca era la masa, la munca, in iatac sau la chef, romanul a trebuit urgent
sa puna repede mana pe ce avea la indemana, sa fuga, sa se apere sau sa se ascunda. Si apoi,
cand vizigotii sau turcii sau nemtii sau altii, plecau, romanul a trebuit sa isi aline sufletul. Trebuia
inventat acest cuvant si chiar daca s-ar fi numit altfel, alinarea ar fi existat. Si intodeauna la
alinare, frate, cu romanul, a fost paharul. Apoi a fost codrul si parul.

AVERE

Au fost timpuri, indepartate, in care acest termen, sunt convins, un exista in nici o limba,
la nici un popor. In acele vremuri, oamenii ieseau dupa hrana, pentru ei daca erau singuri sau
pentru ei si familia lor. Dupa un timp, oamenii inteles ca ce vaneaza azi, pot pastra si pentru
maine. Odata cu aparitia focului, vanatul putea fi pastrat fript sau fiert. Apoi cand au descoperit
sarea, vanatul putea fi pastrat mai mult. Usor, usor, au inceput, pentru perioade foarte scurte, sa
depoziteze vanatul, ce deja devenisera alimente, care pe langa carne putea cuprinde si altele,
adica, legume, fructe si alte plante comestibile.
Si oamenii au evoluat mai mult si au aparut o gramada de inventii si inovatii care faceau ca sa
usureze munca omului dar sa poate si pune deoparte, mai intai carnea sau vanatul, apoi
alimntele si apoi, usor, usor si alte bunuri materiale, odata ce pesterile un mai aexistau de mult
iar locul corturilor sau a altor colibe a fost luat de case, case etajate, vile, blocuri. Iar tate acestea
au devenit proprietati. Si cum unii puteau avea mai multe proprietati, a aparut un termen nou:
Averea. Desigur ca in paralel cu proprietatea a aparut si moneda de schimb, banul,care a inlocuit
de mult schimbul in natura.
Au aparut oameni intreprinzatori ce iti puteau pune banii tai, intr-un depozit, care apoi s-a
transformat in banca si iata ca astazi vorbim de termenul care face sa-ti ciulesti urechile, atunci
cand il rostesti:AVEREA.
Iar azi, nimic un poate sa-ti dea mai multa prestanta, mai multa eleganta si mai mult respect. Poti
fi inteligent sau un. Poti fi cult sau nu. Poti fi inventator, scriitor, poet sau
cioban. Poti fi inalt sau scund, frumos sau urat, alb sau negru. Dar poti fi respectat, indiferent cum
esti altfel, daca posezi elementul esential: Avere.
Asadar averea este elementul de baza prin care un individ poate fi caracterizat, dialogat, apreciat
si respectat si care este direct proportional cu marimea averii si invers proportional cu gradul de
inteligente sau bun simt.


15


A AVEA

Este infinitivul unui verb esential.De acest verb depind toate celelalte. A avea viata, sanatea, a
avea bani, purere. Desigur ca primul verb este a fi, a exista, apoi a avea este deasupra tuturor
celorlalte si a celorlalti. Ce poate fi mai frumos, decat a a avea, sa ai, sa posezi? E mai valoros
decat a sti, a putea, a vrea, a dori. Dar este mai putin important, decat a trai. Pana la urma
acestea sunt cele mai importante verbe: a fi, a avea, a trai. Apoi pot urma celelalte, pentru ca a
avea sanatate, a avea bani, a avea dorinte si a avea tot ce vrei, incumba tot ce mai poate exista.
Totul este sa ai viata lunga.

AJUTOR

Ce poate fi mai bine, pe aceasta lume, daca nu ai parte de ajutor? Ajutorul divin, ajutorul
prietenilor,
ajutorul, in general, atunci cand ai nevoie, atunci cand il invoci sau atunci cand, pur si simplu
vine.Nu poti trai fara ajutorul hranei si al apei, nu poti invinge, fara ajutorul armelor sau aliatilor, nu
poti alerga, fara ajutorul picioarelor. Iar daca, norocul este ajutorul ideal, Dumnezeu, trebuie sa
recunoastem, este ajutorul divin. Cat priveste ajutorul celor din jurTrebuie sa recunoastem ca
acesta este din ce in ce mai rar.

BOALA

Un termen care face sa te puna pe ganduri. Nimeni un are nevoie de el, nimeni nu doreste sa
aiba dea a face cu el. Este termenul care este folosit ori de cate ori omul are necaz pe cineva(
dara-ar da, boala in el). Cu totii incercam san e ferim de ea, de boal, dar un oricine stie sa o
previna. Se intampla sa vina, la tine, fara sa ai vre-o vina sau se intampla sa apara asa ca boala
pe om sanatos.Uneori, boala poate fi un sindrom al antipatiei fata de cineva, iar alteori este un
apelativ folosit de cei a caror animale se afla pe langa casa lor.Oricum ar fi, boala este o stare a
organismului, al carui comportament este dincolo de cel normal, chiar daca vorbim despre
dragoste.

BUNATATEA

Sentiment specific omului, din cele mai vechi timpuri care, in cazul animalelor se confunda cu
prostia iar in cazul omului un se poate confunda cu nimic, deoarece este pe cale de disparitie.
Poate fi definit ca si calitate, insa in acest caz este incompatibil cu ratiunea, intrucat daca aceasta
functioneaza, ma refer la ratiune, atunci este posibil ca aceasta calitate sa o suprimam. Si asta,
pentru ca, daca avem sentimentul de bunatate, inainte, ulterior, dupa o perioada relativa, apare
instantaneu, in gand, proverbul, cel nou: nici-o fapta buna, nu ramane nepedepsita.

BLONDA

Nimic un poate fi mai popular, mai incitant, nimic un poate fi mai discutat si nici alte bancuri nu pot
fi mai multe, decat despre subiectul blonda.
Blonda, fiinta umana de gen feminin, cu parul natural sau vopsit blond, este subiectul principal,
al barfelor, al glumelor, al bancurilor, in care este subliniata inteligente deficitara si lgica, dar si
subiectul preferat al barbatilor, in care nu conteaza cati neuroni are o blonda, ci cum arata, cat de
incitanta este si cum poate inspira si stimula imaginatia. Este etalonul frumusetii feminine, al
visurilor si personajul evadarii imaginare sau reale, al barbatului, alaturi de ea si o pia colada, pe
o plaja, departe de lumea dezlantuita.

BRUNA

Nimic nu poate fi mai putin prieten decat o bruneta, daca vorbim de blonde. Ele sunt, evident,
fiinte umane, de gen feminin, cu parul negru sau satn, intodeauna natural, asta in cazul in care
nu incep sa apara firele albe. Totodata, brunetele, sunt persoanele care savureaza, cel mai mult,
bancurile cu blondele, fara creier, fara lgica si care calca in gropi.
Daca vorbim despre brune, temenul este mai larg, chiar daca face referir, evident, la culoarea
parului.

16

Totodata daca vorbim despre vaci, exista o rasa de calitate, rasa bruna, care poate sa dea si 25
de litri de lapte, pe zi.

MINCIUNA

Este un mod de a fi pentru unii si de a trai pentru altii. Este o afirmatie prin care se denatureaza
adevarul pentru unii sau arma prin care se pot obtine interese, pentru altii. Este adevarul
deformat, pentru unii sau mai simplu, neadevar, pentru altii. Dar este, oricum, un subtantiv, un
termen, o arma indispensabila si mult mai importanta, decat adevarul.
Daca adevarul reprezinta reflectarea pura a realitatii faptelor sau spuselor, minciuna reprezinta
arma fara de care diplomatia, casnicia, prietenia sau viata, in final, nu ar avea un curs normal,
firesc si frumos. Minciuna spusa, cu intentii bune, e mai apreciata, decat un adevar, spus pe
nerasuflate.
Daca, a nu spune adevarul, atunci cand avem ceva de spus, face mai mult bine, inseamna ca
minciuna poate tine loc de adevar, atat timp cat suna frumos.

BUENOS

Buenos dias amor, como tu estas? quiero yo saber como tu te encuentras que tu vas a hacer?
tienes planes? si no, te quiero aqui conmigo amor, vamos a cenar a un cafe o a caminar en el parque despues tu y yo vamos a conseguir el aroma
de una rosa, cuando se abre acuestate amor y ponte comoda quiero entrar en tu mundo y hacernos uno en la intinmidad
cierra tus ojos y besame besame fuerte, uno que diga que me amas
que diga que por siempre estaras a mi lado besandome lentamente.

APA

Un alt element, esential, al vietii, apa care contine oxigenul, existent si in aer, ne este, dincolo de
definitii, de mare ajutor.
Desigur vorbim de apa potabila. Alfel, am putea vorbi de apa de mare, apa grea sau apa
sfintita sau aghiazma. Dar despre celelalte genuri sau tipuri de apa, vom vorbi altadata.
Un un element chimic, apa este folosita in primul rand pentru a fi bauta. Apoi este folosita in toate
ramurile, industrie, agricultura, alimentara si altele.
Exista situatii, insa, unde apa nu este la fel de mult apreciata si asta pentru ca, pentru a fi
apreciata prezenta ei, este necesara in cantitatile bine definite.
Si cel mai putin apreciata este prezenta ei, in exces, in bauturi alcoolice. Oricum ar fi, apa, atunci
cand este pusa in exces, in amestec cu alte lichide, poarta numele de apa chioara.
In alta ordine de idei, este foarte important, pentru multi dintre noi, pentru a putea sa facem fata
unor situatii, sa stim sa calcam apa, dar acesta este un lucru, care se invata in timp. Iar daca nu,
nu te vad bine....





UN FLUTURE, UN CAINE SI UN LUP.

Era o dimneata frumoasa. Usor, usor, vara venea cu pasi repezi, iar in acea dimineata, simteam
ca ziua va fi frumoasa. Mi-am amintit ca e Sf. Petru si Pavel si cu o duiosie, rara a gandurilor
mele, am cautat, in casa o lumanare si o fotografie a lui papa. Ma pregateam sa plec la birou, dar
mi-am spus ca nu ar fi rau sa aprind o lumanare si sa trimit un gand bun, pentru padre, care
plecase, dintre noi, de trei ani. Nu aveam nici o poza a lui si atunci, mi-am amintit ca aveam
salvata pe calculator, o fotografie, trimisa, odata de Cami. Ok, am deschis calculatorul, am gasit-
o, am scos-o, color, pe imprimanta si apoi, am pus-o, in fata, la vitrina. Am luat lumanarea, pusa
in suportul de sticla, am aprins-o si m-am ainchinat, asa cum nu stiu niciodata. Sa fac crucea de
la stanga la dreapta sal de la dreapta la stanga? Oricum, m-am inchinat, i-am invocat numele si i-
am mai transmis sa aiba grija de mine, ca un inger pazitor. Mereu spunea ca, deasupra are un
inger pazitor. Apoi, mi-am luat cheile, geanta si am plecat. Nu mai stiu cum a fost ziua, dar pe la

17

4, dupa amiaza, am ajuns la Gradina, locul unde imi garam masina. M-am revazut cu alti amici si
evident, fiind cald am luat cateva beri. Eram in discutii aprinse. Nu stiu daca trecuse o ora sau
poate mai mult, de cand eram acolo. Stateam de vorba cu doctorul si brusc, in stanga mea,
cainele nostru de care aveam toti grija si care era prietenul nostru, a inceput sa il latre pe un tip,
al carui nume de familie era Lupu. Acesta s-a rastit la el, iar cainele parc ainnebunise. Se repezea
la lupu, iara cesta se apara cu un bat. Eu dintr-un reflex neconditionat, necalculat si total
neadecvat, intervin intre ei. Cainele, se repede la mine, eu incerc sa dau cu piciorul in el, ma
dezichilibrez si cad. Acesta a fost cel mai prostesc gest.
Profitand ca sunt cazut, cainele s-a repezit, pe mine,. iar eu incercam sa ma apar, fara a avea
posibilitatea sa ma ridic. Animalul ma musca de unde putea, iar eu, nu aveam timp sa ma ridic,
pentriu ca trbuia sa ma apar. Imi amintesc ca, totul a fost asa de rapid ca nimeni nu a putut
interveni, iar cand in sfarsit, m-am ridicat, eram plin de muscaturi. Parac intrasem in cusca leului.
Iar cel mai rau eram la calcaiul piciorului stang. Mi-am suflecat pantalonul sa privesc muscatura.
Era incredibil. M-am asezat in fund, pentru acela nu era piciorul meu. Pe interior si pana in spate,
cu tot cu tendon, piciorul meu era jupuit, smuls. Ala nu a fost un caine, a fost altceva.
Amicii mei au chemat SMURD-ul, iar cand am ajuns pe masa, la chirurgie, medicul era uimit. M-a
intrebat, cine m-a mancat. Un caine? Ce fel de caine? Toti, cei carora le-am `povestit, toti cei care
mi-au vazut piciorul, m-au intrebat,m ce fel de caine e ala care m-a muscat. Un caine normal,
care insa a trebuit sa-si indeplineasca misiunea. De acolo, viata mea a luat o noua intorsatura...
Un lup, a fost atacat de un caine. Si neavand de lucru, un biet fluture intervine, nepregatit, fiind,
pentru ce avea sa vina. Sau poate asa trebuia sa fie. Atunci...sa fie.

AMINTIRILE

Desigur, amintirile sunt imagini, mai mult sau mai putin recent, pastrate in memorie. Ele fac in
asa fel incat actiunile noastre prezente si viitoare sa fie determinate de de cele trecute, evcate
prin amintiri, dar si prin fapte. Este interesant cum orice amintire ramasa, fie ca vrem sau nu sa o
acceptam, determina actiuninile noastre ulterioare. Practic tate acestea reprezinta, indiscutabil,
interactiunea memoriei ce ne calauzeste permanent, ce ne indruma pasii si ne determina destinul.
Fara dramul de memorie, un am sti nici macar cine suntem, unde locuim, ce avem de facut si
cine ne sunt prietenii, neamurile, cei pe care ii iubim, cei pecare un ii iubim. Este adevarat, fara
memoria noastra un putem actiona si nici interactiona cu semenii nostrii, dar mai departe exista o
multitudine de alti factori, car ene ajuta sau nu, dar ne determina actiunile prezente si viitoare.
Si totusi, pot exista amintiri, chiar daca memoria nu exista. In acest caz, izolat, vorbim de
disfunctionalitati ale creierului, in care amintiri ale actiunilor noastre sau ale altora, sunt undeva
ratacite in creierul nostru, straine, fara contur si forma, iar aceasta, cred ca face obiectul unei alte
discutii, poate viitoare.

AERUL

Unul din cele patru elemente ale vietii, aerul ne defineste viata, existenta, comportamentul si
destinul.
Este un element ce ne inconjoara, pe toti, dar, in acelasi timp fiecare dintre noi, avem un aer
diferit.
Existe persoane ce au aerul unui tip cu bun simt sau elegant sau altii au aerul unei persoane
importante. Oricare din cei purtatori de aere, par sau vor a fi persoane cu valoare. Asadar aerul
este strans legat de om si functie de aerul pe care il emana, poti sa-ti faci o idee despre valoarea
persoanei. Iar in situatia in care persoana isi da aere, in exces, este clar ca persoana va fi
inconjurata de zambete si simpatii.
Si daca existenta aerului emanat sau expirat este in cantitati si densitati diferite, la persoane
diferite, lipsa acestui element, ne afecteaza, in egala masura, pe oricare dintre noi.

CUM PRIVESTI UN FLUVIU DIRECT IN OCHI

Eram pe Canalul Manecii sau Marea Manecii. Plecasem din Barry, un mic port din Tara Galilor.
Marea era destul de agitata si vaporul nostru, un cargou de 4800 tdw era plimbat precum o nuca.
Eram incantat, la vremea aceea, de un aparat de radio, mic, rosu si cu o forma foarte interesanta.
La vremea anului 1982, orice lucru parea mai interesant decat orice produs din Romania, iar
aparatul mic, cu tranzistori il verificam, sa vad cu functioneaza si ce stie. Cabina mea se afla sub

18

punte, si chiar daca era vara, fiind furtuna evident ca hubloul, era inchis. Furtuna se intetise. Iar
ruliul sau tangajul navei, de mult nu ma mai deranjau. Pur si simplu faceau parte din plimbare, ca
un lucru normal.
Eram, asadar, in cabina, imi tot plimbam aparatul si incercam sa prind posturile. Nu reuseam.
Hasaia, fasaia, paraia si nu imi reda posturile asa cum mi-as fi dorit. Si atunci, chiar daca nu era
indicat, am deschis hubloul, sa scot aparatul, pe geam, afara. A fost un gest fatal. Exact atunci,
nava s-a aplecat si un imens val a lovit-o in babord, exact unde se afla cabina mea. Eu eram cu
capul si mana scoasa afara, orientand aparatul spre semnal. Am apucat doar sa ma retrag, iar
valul, cat a putut incapea, a venit dupa mine. O imensa cantitate de apa a navalit in cabina.
Evident, marele noroc a fost ca masa, patul si alte cateva lucruri erau ancorate, in podea. Pe um
vapor, chiar si atunci cand mananci, sunt momente cand trebuie sai ti tii farfuria in mana si sa i
plimbi, in stanga in dreapta sau in orice directie, pentru a nu ti se varsa mancarea, in poala.
Atunci, mi-am amintit de o piesa de teatru, celebra: Ai privit vreodata, un fluviu, direct in ochi?
Eu, am avut sansa sa privesc, fluviul de apa, navalind spre mine, pe un geam rotund, de un
diametru de 40 de centimetri, numit hublou, direct in ochi. Restul...Fredonand, I am sailing,
scoteam apa din cabina.