Sunteți pe pagina 1din 22

Filosofie Examen 1. Filosofia ca concepie despre lume i modalitate de gndire.

Corelaia dintre filosofie i alte forme de cultur: mitologie, religie, tiin. Filosofia i tiina economic. Filosofia este de origine greac i se traduce ca iubire, dragoste de nelepciune (filio = iubire, iar Sophia = nelepciune). Simbolul nelepciunii filosofice este bufnia. Filosofia apare ca o nou modalitate de gndire i ca o nou concepie despre lume; concepie i modalitate de gndire care vine s depeasc i s nlocuiasc interpretarea lumii de ctre mitologie i religie. De aceea filosofia, ca o concepie despre lume, apare la o etap trzie de dezvoltare a societii. Pt apariia ei au fost nevoie de un ir de condiii, premise social-economice, culturale i intelectuale. La aspectul socialeconomic se atribuie necesitatea diviziunii sociale a muncii. Aadar, societatea avea nevoie s obin un aa nivel de dezvoltare, nct munca intelectual s se desprind de cea fizic, devenind o sfer de activitate relativ autonom. Aspectul intelectual se refer la necesitatea existenei unui anumit nivel de cunotine obiective, raionale despre natur i lumea nconjurtoare i, de asemenea, apariia contiinei de sine a individului (noiunea de eu!). Dezvoltarea procesului de cunoatere a cunoscut 4 concepii despre lume: mitologia, religia, tiina i filosofia. Cunotinele mitologice poart un caracter sincret, ceea ce ar nsemna c aspectul raional, teoretic i aspectul senzorial, empiric coincid. Cunotinele mitologice mpletesc n sine toate tipurile de cunotine. Gndirii mitologice i este caracteristic elementul fantastic, acesta fiind un produs al imaginaiei umane, avnd coninut ireal, presupunnd mai mult elementul utopic, o speran i mai puin o realitate. Religia vine i ea cu o concepie referitoare la existena unui Creator cu puteri supranaturale. Astfel, religiei i sunt specifice credina n Dumnezeu, existena rugciunilor, ca mijloc de legtur dintre om i Dumnezeu i dogmatica (sistem de nvturi, adevruri caracteristice fiecrei religii existente, fiind considerate absolute i incontestabile). tiina reprezint sistemul de cunotine obiective, universale i necesare despre existen (caracterizeaz lumea aa cum este ea, fr intervenii subiective). tiina economic tinde s fie una umanist, deoarece se refer la activitatea i deservirea omului. Ca i filosofia, tiina economic studiaz necesitile oamenilor, necesiti materiale, i modul de satisfacere a acestora, printr-o activitate economic, rentabil. Relaia dintre economie i filosofie poate fi demonstrat prin activitatea multor economiti i n domeniul filosofiei (Shumpeter, Marx). Iniial, ideile i schiele unor teorii economice au fost integrate preocuprilor filosofiei sociale. 2. Obiectul de studiu i problema fundamental a filosofiei. Obiectul de studiu al filosofiei a evoluat i s-a schimbat pe parcursul istoriei. Iniial, ntrebrile pe care i le punea omul ineau de natur, cum a aprut ea i dac exist vreo for suprem, creatoare. Mai apoi au aprut contiina de sine, superioritatea uman i ntrebrile despre originea i existena acestuia, iar mai trziu apare i corelaia dintre om natur. De aici i i au originea domeniile de reflecie filosofice gnoseologia, ontologia etc. Thales din Milet aborda n lucrri probleme referitoare la existen n general, ct i probleme din cadrul tiinelor concrete, care i-au gsit mai trziu menirea n geometrie, cosmogonie, astronomie, fizic etc. Mai trziu, Socrate poziioneaz omul n centrul filosofiei. n baza raportului lui Platon i Aristotel a avut loc delimitarea cunotinelor tiinifice de cele filosofice. Problema fundamental a filosofiei const n determinarea raportului dintre gndire i materie, contiin i existen, adic dintre lumea spiritual i cea material. Problema fundamental are 2 laturi: latura ontologic care const n a rspunde la ntrebarea ce este primar n raporturile dintre gndire, contiin, idee i natur, lumea material. Unii filosofi afirmau c mai nti exist materia, natura, lumea material i mai apoi apare contiina, gndirea, lumea ideal (materialitii). Alii susineau inversul idealitii. Aadar, latura ontologic a problemei fundamentale mparte filosofii n 2 categorii: materialiti i idealiti. Idealismul i materialismul au mai multe forme de manifestare. Astfel, avem materialism spontan (Grecia Antic), materialism metafizic (sec. XVII-XVIII), m. vulgar (sec. XIX), m. dialectic i istoric (Marx, Hegel). Idealismul are 2 forme de manifestare: idealism obiectiv i subiectiv. latura gnoseologic const n posibilitatea cunoaterii. Aceast latur a dat natere a 3 curente: a. optimism filosofii recunosc posibilitatea cunoaterii lumii; b. scepticsmi filosofii pun la ndoial orice lucru (sceptis a pune la ndoial, din greac); c. agnosticism negarea oricrei posibiliti de cunoatere a lumii (a nu, gnos a cunoate). 3. Domeniile principale ale refleciei filosofice. Funciile i metodele de cunoatere ale filosofiei. Domeniile: 1. ontologia teoria general a existenei, a luat natere la grecii antici; cerceteaz trsturile i principiile comune oricrei existene; studiaz lumea sub aspectul obiectivitii, micrii, transformrii fenomenelor (i a cauzelor acestora), oferind o imagine unic asupra lumii; 2. gnoseologia teoria cunoaterii, se refer la problemele cunoaterii lumii, modul n care se dobndete informaia i cunoaterea despre lume; studiaz funciile cognitive ale limbajului, formele i metodele cunoaterii tiinifice, raportul dintre activitatea practic i cea teoretic; 3. logica cerceteaz regulile i legile gndirii corecte; stabilete criterii ferme pt deosebirea unui raionament valid de unul non-valid, a unei definiii corecte de una incorect, raiuni sntoase de cele nesntoase etc;

4. metodologia menthodos cale, mijloc i logos teorie, studiu; studiaz cile eficientizrii cunoaterii i
evoluiei societii umane, metode utilizate n tiina modern, se sprijin pe logic i gnoseologie; trateaz cile de cunoatere i aciune; 5. axiologia axios valoare, teoria general a valorilor, studiaz geneza, structura, interaciunea, cunoaterea, realizarea, ierarhizarea i funciile valorilor n viaa social, corelaia dintre ele, dinamica sistemelor de valori; 6. praxiologia praxis practic, teoria aciunii eficiente; cerceteaz structura general a aciunilor, condiiile organizrii i dirijrii lor pt a-i atinge scopurile; 7. filosofia istorei (fil. social) domeniu specific al reflectrii filosofice n cadrul cruia se expune raportul dintre natur i societate, structurii i determinismului vieii sociale, formele de guvernmnt, drepturilor i obligaiunilor omului, geneza i dezvoltarea culturii i civilizaiei umane; 8. etica teoria despre moral, examineaz probleme teoretice i practice ale moralei, originea, geneza i esena moralei, legile ei de dezvoltare, ceea ce se cuvine i ce nu;moral vs. imoral, bine vs. ru, dreptatea vs. nedreptatea; 9. estetica teoria gustului artistic; studiul mijloacelor de producere, transmitere i recepionare a mesajului dintr-o oper de art; studiaz categoriile de: frumos, sublim, comic, tragic etc; 10. epistemologia teoria cunoaterii tiinifice; este o ramur specific a gnoseologiei, care analizeaz valoarea cunoaterii tiinifice, a obiectivitii, a adevrului rezultatelor tiinei, caracteristicile, forme, metode n cercetarea tiinific. Funciile filosofiei: f. cognitiv-interpretativ viziunea de ansmablu specific filosofiei se formeaz printr-o totalizare caracteristic cunoaterii filosofice, construit concomitent pe datele complementare ale cunoaterii discursive, pe de o parte i experiena trit i aciunea uman pe de alt parte. F. cognitiv-interpretativ este dependent de selecia direciilor de meditaie i a soluiilor, de complexitatea necesitilor i intereselor individuale i sociale ale creatorului de filosofie. n viziunea lui Kant filosofia este tiina despre raportul oricrei cunoateri f de scopurile eseniale ale raiunii omeneti. Cunoaterea i interpretarea filosofic nu constituie un scop n sine. Cunotinele obinute, n opinia lui Kant, servesc drept instrumente pt promovarea scopurilor eseniale ale raiunii care nu sunt altele dect cele ce au drept dinaitate menirea ntreag a omului, fericirea. f. axiologic - propune anumite criterii valorice menite s cluzeasc alegerea unor posibiliti viitoare de aciune, trasnd o cale spre ceea ce trebuie s tind omul i lumea lui uman, propunnd un ideal care l va ajuta pe om s se depeasc nencetat pe sine. f. metodologic traseaz cile generale de cunoatere i de aciune, constituind fundamentul teoretic al metodelor utilizate n tiina modern, sprijinindu-se, n acest scop, pe logic i gnoseologie, pe cunotinele dobndite de tiinele particulare, pe ntreaga experien social-uman. f. praxiologic indic rolul social pe care l are filosofia n ciuda caracterului ei abstract. Praxiologia este teoria aciunii eficiente. Ea studiaz structura general a aciunilor, condiiile organizrii i distribuirii lor, pt a-i atinge scopurile, pt a le eficientiza Metode de cunoatere: maieuitica (din greac maieutike priceperea de a moi), metod utilizat de Socrate n cadrul discuiilor filozofice purtate cu interlocutorii si n vederea descoperirii adevrului; dialectica (dialectike dia - cu i legein a vorbi, discuta), iniial dialectica nsemna priceperea de a purta discuii i de a ajunge la adevr prin scoaterea la iveal i combaterea contradiciilor n afirmaiile concurentului. Mai trziu, dialectica este perceput ca o metod general de explicare a lumii n continu micare, schimbare, transformare, dezvoltare, pornind de la contradiciile interne. Dialectica spune c ntreaga natur ce ne nconjoar reprezint un sistem, o conexiune de corpuri; metafizica metod general a filosofiei, opus dialecticii, ce se caracterizeaz prin abordarea obiectelor i proceselor n mod izolat, prin absolutizarea unor aspecte ale realitii (de ex., independena i stabilitatea relativ a fenomenelor, repetabilitatea i echilibrul lor), prin negarea salturilor calitative, contradiciilor interne ale lucrurilor i nerecunoaterea rolului lor de for motrice primordial a dezvoltrii; eclectica (eklego aleg) reprezint o mbinare mecanic, hibrid a unor idei, concepii, puncte de vedere eterogene sau opuse care conduc la lips de unitate i de consecven n gndire; sofistica (sophos nelept), metod filosofic creat n Grecia Antic de sofiti, profesori ce predau contra plat pregtirea tineretului pt participare la viaa politic. Aparent, sofitii utilizau argumente corecte, ns, de fapt, erau false, construiete astfel nct s denatureze adevrul; ndoiala cartesian metod creat de Rene Descartes, el poziiona ndoiala metodic asupra tuturor cunotinelor, datelor, simurilor i chiar asupra existenei lumii, acceptnd drept unic i sigur fapt, care trebuie s constituie temeiul filosofic i al tiinei (Cogito, ergo sum cuget, deci exist); analiza sistematic studiaz realitatea pt a dezvlui integritatea obiectului, a evidenia tipurile diverselor legturi ale obiectului i reunirea lor ntr-un tablou teoretic unic; analiza fenomenologic elaborat de E. Husserl, se bazeaz pe teoria contiinei intenionale (contiin orientat spre ceva). Husserl considera c fenomenologia, pt a ajunge la fenomen (prin care el nelege esena dat apriori ntrun domeniu independent i de subiect i de obiect), trebuie s ntruneasc urm.condiii: a) reducia fenomenologic sau punerea n parantez a lumii sensibile i a tuturor cunotinelor tiinifice i filosofice astfel lumea nceteaz de

1.

2. 3. 4.

1. 2.

3.

4. 5. 6. 7. 8.

a mai fi obiect al cunoaterii; b) intuirea esenei, prin care, independent de procesul abstraciei logice, se sesizeaz nemijlocit esenele pure; 9. semiotica (semeiotike semn) metod ce st la baza studiului general al semnelor, elaborat de fil.american Ch. W. Morris (Fundamentele teoriei semnelor, 1938). Semiotica are 3 pri principale: 1. semantica se refer la raportul semnelor i obiectelor desemnate; 2. sintactica cercetarea construciilor formale, adic a modului de mbinare a semnelor ntre ele; 3. pragmatica studiul modului n care omul nelege i utilizeaz semnele; 10. hermeneutica metod utilizat la interpretarea textelor religioase vechi, a textelor din antichitate. n prezent aceast metod indic tehnicile de descifrare a unui dat considerat ca simbolic, fiind, de asemenea folosit n psihanaliz i n analiza structural. Hermeneutica se prezint ca o metod a decodificrii i interpretrii semnelor, ca reflecie filosofic asupra simbolurilor religioase, miturilor, emoiilor, oricror expresii umane semnificative. 4. Filosofia antic oriental: coli, reprezentani, problematica. Una din cele mai vechi culturi antice este cea hindus, esena creia este expus n cri numite vede, ceea ce se traduce din sanscrita veche cunotin. Vedele reprezint un sistem de cunotine sacre, culese n 4 cri principale: Samaveda (imnuri), Iajurveda(rugciuni), Rigveda (cunoaterea cntecelor), Atharbaveda (descntece). n aceste cri sunt colectate diferite modaliti de interpretare a naturii, a tradiiilor i obiceiurilor antice, moravuri, precum i imnuri consacrate zeilor. Autoritatea acestor vede i-a pstrat absolutizarea pn n sec. VII- ncep. Sec V .e.n, dup care se rspndete o atitudine sceptic fa de aceste concepii i ca rezultat, apar 2 direcii: ortodox i heterodox (criticism). Fiecare dintre acestea este reprezentat printr-un ir de coli, cele mai importante fiind: - direcia ortodox Vedanta, Vaieika, Nyaya, Yoga, Mimansa; - direcia heterodox buddhist, jainist, charvaca. Buddhismul apare n sec. VI .e.n., fondator fiind Buddha (iluminatul), pe parcurs, din concepie filosofic trece n una religioas. Astfel, astzi, buddhismul este una din religiile mondiale. La baza buddhismului stau 4 principii: viaa este suferin; dac viaa este suferin => trebuie s existe i anumite cauze care o fac astfel; dac exist cauze (cauzele principale fiind faptul c omul caut continuu s-i satisfac dorinele, ceea ce nu ntotdeauna i reuete i-i provoac suferin, dar aceast suferin poate provoca uneori i satisfacia spre care a tins). Aadar, trebuie s existe i anumite ci de depire a suferinei date; exist mai multe mijloace de depire a suferinei, cum ar fi: folosirea corect a cuvintelor, respectarea modului corect de via, excluderea erorilor contiente din conduit i vorbirea individului etc. Dar exist o cale suprem de depire care const n nbuirea total a sentimentelor, pasiunilor, dorinelor, excluderea oricror reacii a corpului, a oricror influene din exterior i obinerea linitii totale a sufletului care se numete nirvana (- scopul vieii i idealul vieii umane). Jainismul (Jayna biruitorul) are trsturi comune cu buddhismul pt c promoveaz atitudinea ascetic cu viaa (lupta cu trupul, dorine carnale, iar scopul vieii este de a birui corpul, deoarece acesta, prin pasiunile sale, sustrage sufletul de la destinaia lui principal meditaia asupra sensului vieii omeneti, existenei umane). Omul este dominat de 2 pasiuni fundamentale: frica de moarte i dorina de a tri. Atunci cnd omul le nvinge pe ambele, scopul vieii acestuia este realizat. Adic sufletul biruie corpul, atunci cnd omul nu mai este afectat de nicio problem din mediul exterior, cnd nul reine frica de moarte i nici dorina de a tri. Pt aceasta omul trebuie contient, timp ndelungat, s-i interzic oricare din plcerile existente => obine starea ideal. coala Charvaca promoveaz valori diametral opuse i anume: omul trebuie s-i satisfac pe deplin toate plcerile, deoarece att corpul, ct i sufletul sunt alctuite din particule materiale, naterea fiind integrarea lor, moartea dezintegrarea, i deci, care-I sensul s te limitezi de ceva ? NU! Zice coala charvaca. Iniial, aceast coal a obinut popularitate enorm, ns a existat doar 2 secole. Dac n India filosofia purta un caracter mai mult religios, apoi n China Antic, aceasta este legat de contextul social, de problematica statal, n centru situndu-se funcionarea statului antic, corelaia dintre cetean i stat. Conform mitologiei chineze, la baza lumii stau 2 particule: yin i yang, diametral opuse, dar care se conin n orice lucru existent (yang binele, frumosul, adevrul, lumina, activitatea i nceputul masculin; yin ntunericul, pmntul, rul, pasivitatea i nceputul feminin). n filosofia antic chinez s-au evideniat urm.coli: confucionist, moist, legist i coala daoist. coala confucionist susinea c statul este bazat pe norme morale; coala legist statul nu trebuie s se bazeze pe norme morale, ci s aplice pedepse aspre pt cea mai mic nclcare; coala moist (n frunte cu Mo-Di) problema principal este etica social. Mo-Di pune la baza concepiei filosofice ideea despre iubirea general. Fiecare cetean nu trebuie s fie egoist, ci s se gndeasc i la semenii si. coala daoist pune n centrul nvturilor sale natura, cosmosul care pot fi nelese nu pe cale raional, ci prin ptrunderea direct cu ajutorul noiunilor n natura existenei. 5. Problema temeiului ultim n filosofia cosmologic a Greciei Antice. Temeiul ultim pt aceast perioad se caracterizeaz prin proprieti fizice, materiale. n perioada cosmologic filosfii caut rspuns la ntrebrile: ce este universul ? din ce este el fcut ? de unde a aprut ? care este acea substan din care e furit lumea i care este acel nceput, de unde pornesc toate lucrurile ? etc. Primul reprezentant al filosofiei antice greceti este Thales din Milet, care echivaleaz ntreg universul cu apa. Aadar, pt Thales acea substan primordial este apa tot ce exist se conine n ap, nimic nu poate exista fr ap. Pt el apa este ceva mai mult ca o simpl substan, considernd-o nsufleit. i deci, pt Thales toate lucrurile au suflet.

Succesorul lui Thales, Anaximandru susinea c temeiul ultim se constituie n apeiron (infinitul). Apeironul este unic, se afl n micare i este nedeterminat. Apeiron din greaca veche se traduce ca infinit i reprezint cauza oricrei nateri i pieiri. Apeironul este venic, extratemporal i infinit. Fiind temeiul ultim pt Anaximandru, apeironul este nceputul i izvorul existenei. Un alt reprezentant al colii din Milet, Anaximene, caracterizeaz temeiul ultim prin aer pt el orice lucru este o form de comprimare a aerului, acesta fiind echivalent cu apeironul lui Anaximandru. Din aer apare totul i tot ce exist ia forma aerului. Focul, norii, apa, pmntul, pietrele i absolut toate lucrurile sunt n sine diverse stri ale aerului. Pythagora pune la baza lumii numerele, care nu erau lipsite de aspectul misterios, mistic, adic, figurat-simbolic de necrezut. Numerele sunt esena i substana tuturor lucrurilor att a celor materiale, ct i a celor spirituale: dreptatea, sufletul, raiunea; numrul este ntruchiparea att a finitului, ct i a infinitului. Heraclit vedea temeiul ultim n foc. Tot ce exist este un foc. Totul se nate din foc i se transform n foc. Din foc apare nu doar cosmosul, dar i pmntul, apa, aerul...ns, pt Heraclit, focul este ceva mai mult dect un fenomen fizic, este ceva divin. Fiind n foc, cosmosul se supune unei legi universale, numit de el logos. Logosul crmuiete universul, independent de faptul c nelege lumea acest lucru sau nu, cci nu el se supune voinei omului, ci omul i tot ce-l nconjoar se supune lui. Heraclit susinea c logosul gospodrete pe toate i toate se realizeaz pe msura acestuia. Empidocle n calitate de temei ultim nainteaz 4 elemente-principii: apa, pmntul, aerul i focul. Aceste elemente sunt venice nu se nasc i nu pier. ntreaga existen este constituit din ele. Alturi de aceste elemente, n univers mai exist i acioneaz 2 fore diametral opuse philia (-iubire) i neicos (-vrajb), care de asemenea sunt venice. Datprit aciunii lor elementele de baz sunt puse n micare i are loc unirea i dezmembrarea lor. Philia unete elementele, iar Neicos le dezmembreaz. Anaxagora vede ca temei ultim homoiomeriile i Nousul. Homoiomeriile sunt nite particule materiale invizibile ca mrime i infinite ca numr. La rndul su, fiecare homoiomerie este complicat ca form i conine toate componentele. Homoiomeriile constituie principiile existenei reale ori materia. ns, de felul lor, homoiomeriile sunt pasive. De aceea, pt a le pune n micare, apare necesitatea unei alte fore, pe care Anaxagora o numete Nous. Democrit susine c universul are la baza sa 2 cauze materiale fiina i nefiina, prin care el nelegea i vidul sau spaiul gol n care atomii exist i se mic. Dup opinia lui Democrit, att atomii (fiine) ct i vidul (nefiina) sunt reali, cci numai luai mpreun ei alctuiesc cauza fiinrii corpurilor. 6. Problema omului n filosofia antic greac (sofitii, Socrate, Platon, Aristotel, stoicii etc.). ncepnd cu sec. V filosofia caut rspuns la ntrebrile: care este esena valorii omeneti ? care este izvorul cunotinelor ? care ar fi criteriul cunoaterii adevrate ? Primii care au abordat aceste ntrebri au fost sofitii (sophia nelepciune). Pt prestarea serviciilor sale, sofitii cereau plat, fapt pt care erau numii, n sens negativ, nvtori cu plat. Sofitii promovau ideea c important nu este existena sau inexistena unui lucru, ci necesitatea personal a unui adevr. Socrate este primul filosof care combate sofistica ca modalitate de gndire i concepie despre lume. La baza filosofiei socratice stau urmtoarele principii: autocunoaterii expus prin formula: cunoate-te pe tine nsui, de unde i ncepe filosofia antropologic; ndoielii (maieutic) eu tiu c nu tiu nimic; identitii binelui, adevrului i a frumosului; prioritii, primordialitii interesului statal fa de cel particular. La Platon tiina omului se bazeaz pe lumea ideilor. Sufletul const din partea afectiv, din afecte, senzaii, raiune. La Platon sufletul migreaz dup moartea corpului n plante i animale pt a se purifica. Exist lumea ideilor i lumea lucrurilor senzoriale (corelaia dintre simuri i sentimente pe de o parte i raiunea pe de alt parte). Lumea ideilor este una venic i perfect i tot ce exist tinde spre aceastlume, abosult, a perfeciunii, a adevrului, frumosului, binelui, linitii spre care tinde i sufletul uman. Sufletul fiind legat de om, este influenat de corp i sustras n jos spre nceputul material de unde vine nceputul corporal, de la materie, adic de la nefiin, sufletul avnd ca esen raiunea, tinde spre lumea absolut, perfect. Din cauza strii sale dualiste, sufletul nu poate atinge lumea ideilor, el poate doar s se apropie puin de ea, contientiznd c niciodat nu se poate identifica cu ea. Aceast nostalgie a sufletului ce tinde spre o perfeciune de neatins se numete la Platon eros (- iubire), care i determin iubirea platonic. n statul platonic avem 3 tipuri de categorii sociale crora le corspund 3 elemente ale sufletului: agricultorii i meteugarii care reprezint n suflet pasiuni i senzaii, iar n moral cumptare; strjerii, militarii care corespund elementului sufletului numit voin, iar n moral curaj; filosofii sau nelepii care corespund raiunii n suflet, nelepciune n moral. Aristotel definete sufletul ca un act al corpului. Omul este un animal raional. Sufletul are regiuni deosebite: cea inferioar (vegetativ, comun tuturor plantelor i animalelor) i senzorial (rezervat animalelor vii) i raiunea (rezervat omului). Spiritul uman se nate ca o foaie curat pe care se imprim experiena ctigat. Aadar, acest intelect este pasiv, dar exist i unul activ care este nemuritor partea comun a oamenilor i a zeilor. 7. Ontologia i gnoseologia n concepia filosofic a lui Platon. nvtura despre lumea ideilor i lumea senzorial. [vezi p.6]

La baza teoriei cunoaterii, ca i la baza teoriei existenei, st nvtura despre lumea ideilor i lumea lucrurilor senzoriale. Ideile la om se gsesc n suflet. Cunoaterea n viziunea platonic este reamintire reamintirea sufletului, a cunotinelor cndva tiute. Aceast nvtur a lui platon a fost influenat de cea a lui Pythagora. Sufletul la moartea corpului nu moare, ci se desparte de el i migreaz n plante i animale pt a se purifica. Dup purificare sufletul se unete de un alt corp nou-nscut, doar c n clipa unirii sufletul uit tot ce a tiut. De aceea cunoaterea pornete de la 0 i se manifest ca o reamintire a sufletului. Reamintirea are loc sub influena a 2 factori: - discuiile purtate de indivizi ntre ei; - lucrurile din exterior care ne influeneaz. n ambele cazuri merge vorba despre amintirea prin asociere. n suflet exist cunotine simple i compuse, senzoriale i raionale. Cunotinele senzoriale (care caracterizeaz exteriorul lucrurilor culoarea, forma, gustul, locul..) sunt la Platon doar nite umbre ale cunotinelor teoretice, adic sunt neeseniale, superficiale. Cunotinele teoretice reprezint adevratele cunotine i se identific la Platon cu lumina soarelui. 8. Caracteristica general a filosofiei lui Aristotel. nvtura despre form i materie. [vezi p.6] Aristotel pune la baz nvtura despre materie i form, unde forma reprezint o realitate, n mare msur, asemntoare cu lumea ideilor a lui Platon. Deosebirea const n pasivitatea ideilor platinice, pe cnd la Aristotel forma (raiunea, cunotinele) este activ, productiv, creativ. i dac la Platon materia este nefiina, atunci la Aristotel materia este definit ca posibilitate a existenei i pt a depi neajunsul (cum se unesc cele 2 lumi), Aristotel iniial afirm c materia i forma se gsesc mereu mpreun, forma mereu se conine n materie. Forma este definit ca realitate a existenei, materia fiind potena existenei. Forma la Aristotel reprezint lumea ideal, cunotinele noionale (teoretice), esena i scopul spre care tinde. Fiecare lucru exist datorit anumitor cauze care, luate mpreun, determin realitatea oricrui lucru. Printre acestea se enumer: 1. formal (forma) => raiunea, gndirea; 2. material (materia) => ceea din ce ceva poate deveni; 3. activ; 4. scopul/ cauza final. Lumea care ne nconjoar este complicat, de aceea apruse necesitatea structurrii acesteia. Ierarhia formelor se ncheie cu forma formelor, forma suprem, numit Dumnezeu. Dumnezeul aristotelic ca form reprezint o contiin, o raiune universal, cosmic i dac existena oricrui lucru este determinat de forma sa => existena i caracterul universului este determinat de activitatea formei supreme. Dumnezeu ca form la Aristotel, creeaz lumea, universul, doar c el n-o creeaz din nimic, asemeni Dumnezeului cretin, ci din materie, cu posibilitatea existenei. Dumnezeu ca form este activ, creativ i este cauza final a tuturor lucrurilor din univers cauza final i a tuturor micrilor din univers. 9. Caracteristica general a filosofiei medievale: etapele dezvoltrii i problemele principale. Perioada medieval (sec. I XIV) a cunoscut 3 etape: 1. apologetica (sec. I III); 2. patristica (sec. IV VIII); 3. scolastica (sec. VIII XIV), care conine 2 subetape: a) scoalstica timpurie (sec. VIII XII); b) scolastica trzie (sec. XII XIV). Filosofiei medievale i este caracteristic dominaia religiei cretine asupra tuturor domeniilor de activitate ale omului. Toat activitatea spiritual poart un caracter teocentrist, adic este abordat problema existenei lui Dumnezeu ca problem fundamental. n aceast perioad biserica cretin i-a avut un rol primordial i neascultarea acesteia sau punerea la ndoial a nvturilor religioase se pedepsea. O alt trstur a filosofiei medievale este identitatea acesteia cu teologia teologii sunt filosofi, iar filosofii teologi. Apologetica (=aprare) se numete astfel datorit necesitii de aprare a ideologiei cretine, care trebuia nti de toate s se stabileasc n contiina credincioilor, s-i demonstreze superioritatea fa de religia antic pgn. Printre reprezentani l urmrim Tertulian cu teza sa principal: cred fiindc este absurd, alogic. Tertulian promoveaz ideea superioritii cretinismului fa de tiinele antice i c omul cu raiunea i logica sa nu poate concepe esena Bibliei, a ceea ce este scris acolo, deoarece omul i mintea lui sunt create de ctre Dumnezeu. Patristica se caracterizeaz printr-un ir de personaliti care au fost canonizate datorit modului de via promovat, scriirilor i ideilor sale, fiind numii sfini ai bisericii cretine. Printre reprezentanii acestei etape se evideniaz teologul Augustin (Prea Fericitul), care a creat un sistem filosofico-religios ce a dominat n teologia cretin pn n sec. XIII. Filosofia lui Augustin este influenat de lumea ideilor a lui Platon. Spre deosebire de Tertulian, care considera c omul nu poate i nici n-are nevoie de a cunoate esena realitii, precum i esena adevrului religios, Augustin consider c omului i este caracteristic de a cunoate acele adevruri, doar c ele nu-s identice dup valoarea i puterea lor. Augustin spune c exist cunoaterea laic, tiinific i cea religioas. Prima se bazeaz pe ndoiala fa de realitate i de cunotinele existente, a 2-a pe autoritate. n cea de-a 3-a etap, scolastica, s-a evideniat Thoma dAquino, care a creat un sistem filosofico-religios n baza interpretrii religioase a lui Aristotel, fapt pt care, puin dup moarte a fost canonizat.Thoma dAquino rezolv problema corelaiei dintre filosofia laic i religia cretin, corelaia dintre credin i raiune, rezolvarea creia const ntr-un mod diferit de cel a lui Tertulian adic el nu exclude valoarea cunoaterii filosfice n sistemul cunotinelor totale de care dispune omul, mai mult, el afirm cnainte de credin i raiune, religie i filosofie trebuie s existe o anumit armonie.

10. Filosofia renascentist: umanismul, filosofia naturii, filosofia social-politic. Epoca renaterii (sec. XV-XVI) se numete astfel, deoarece anume n acea perioad au fost renscute, reevaluate valorile antice greceti, filosofiei, tiinei i culturii. O perioad ndelungat, din cauza dominaiei religiei cretine, multe realizri filosofice i tiinifice au fost interzise, ns datorit intelectualitii arabe cultura i filosofia antic reapar, sunt redescoperite. ncepnd cu sec. XV se schimb i caracterul vieii economice, n primul rnd n Italia, unde apar noi relaii economice capitaliste i un nou tip de art, literatur i tiin. Pn-n sec. XIV spiritul cretin era dominat de dogmele bisericeti, iar in sec. XV-XVI are loc o explozie a intelectului laic, unde omul n literatur i art, iar mai apoi i n tiin i filosofie, limiteaz extinderea lui Dumnezeu. Spre deosebire de epoca medieval, cnd totul era privit prin prisma existenei i credinei n Dumnezeu, epocii renaterii i este caracteristic naintarea pe prim plan a valorii umane. n art omul este dezgolit, artndu-i-se nu doar frumuseea spiritual, dar i cea corporal. n literatur sunt evideniate strile, sentimentele i tririle specifice omului; n tiin problema principal devine natura, universul, de aceea, n primul rnd se dezvolt astronomia, mecanica cereasc, fizica, iar n domeniul tiinelor sociale problema principal devine funcionarea statului, necesitatea instaurrii unui sistem politic care ar corespunde esenei omului. Aceasta i ar fi perioada umanist, reprezentat prin: Boccaccio, Mountaigne, Lorenzo Valla, F. Petrarca. Perioada dezvoltrii tiinelor naturii este reprezentat de Kopernik, Jordano Bruno, Kepler etc. n domeniul dezvoltrii social-politice s-au evideniat: Campanella, Thomas Morus, Nicolo Machiavelli etc. Direcia umanist caut s demonstreze valoarea omului ca fiin biologic i spiritual, s releveze frumuseea corporal i puterea intelectual a omului, naturaleea sentimentelor care nu pot fi diminuate de puterea sentimentelor religioase. Dac n domeniul tiinelor naturale se promoveaz ideea c oricare ar fi originea universului, el totui se supune unor legiti obiective, care nu in de influena lui Dumnezeu, apoi n domeniul tiinelor sociale este promovat ideea necesitii constituirii unui stat laic, bazat pe valori civile, laice i nu religioase. Este promovat ideea necesitii integrrii statale i depirii dezmembrrii provocate de epoca medieval. La fel sunt naintate primele idei umaniste, utopiste, ce reflect nzuina, visul omului exploatat n aspect fizic i spiritual de a crea un stat bazat pe dreptate i n care valoarea suprem ar fi nu aspectul material, ci valoarea spiritual. n lucrarea sa Principele, Machiavelli afirm c n condiiile noi din sec. XV a aprut necesitatea de a crea state naionale, integre. Pt aceasta trebuie s existe voina unei persoane, unui prin, de a realiza acest scop. Dar pt aceasta, n perioada cnd orice conte se considera rege, se cere posedarea obligatorie a 2 tipuri de caliti: a vulpei i a leului. Adic, s poat ademeni unii domnitori locali, promindu-le anumite favoruri, ca mai apoi s aib voina i puterea de a-i supune cu fora pe cei care se mpotrivesc. A promite nc nu nseamn a i ndeplini, important este primirea susinerii i obinerea puterii totale, iar mai apoiprincipele va ti cum s procedeze. Numai aa poate fi creat un stat civil scos sub influena bisericii. Biserica trebuie s-i cunoasc locul i s nu se implice n treburile statale. 11. Filosofia modern. Problema metodei cunoaterii tiinifice. Sensualismul, empirismul i raionalismul principalele curente gnoseologice. Ctre secolul XVII n Europa Occidental s-au stabilit relaii capitaliste, burgheze de producie. Apare un nou mod de producere care necesit i cunotine noi despre fenomenele naturii. Datorit descoperirilor geografice viaa omului cunoate o dezvoltare progresiv, sporind productivitatea i calitatea muncii sale. i deci, n faa filosofiei apare problema constituirii metodelor noi de cunoatere necesare tiinelor. Deoarece filosofii ajungeau la concluzii diferite, n aspect gnoseologic n filosofia modern se evideniaz 3 curente: empriric (fondator fil. englez F. Bacon); sensualism (fil.englez John Locke); raionalism (fil.francez Rene Descartes). Bacon afirm: mai nti tiina laic i filosofia trebuie desprite de religie i teologie, trebuie de recunoscut 2 adevruri: unul laic i altul religios. Filosofia i tiina se preocup de descoperirea tainelor naturii i formularea legitilor respective. Religia este preocupat de educaiasufletului uman. Aceste 2 adevruri exist paralel, fr ca una s se implice n treburile celeilalte. Atunci bacon se ntreab cum s divizeze adevrul laic de cel religios ? i tot el vine cu soluia: unica surs, mijloc de deosebire i obinere a cunotinelor obicetive, tiinifice este experimentul. El ne permite s deosebim cunotinele laice de cele religioase; prin repetri, el ne permite s verificm caracterul cunotinelor noastre, iar cuentul dat a luat natere sub denumirea de empirism (din greac = experiment). Analiza procesului de cunoatere, dup bacon, are loc datorit existenei anumitor factori, numii idoli (fantome): - idolul forului (al mulimii) const n faptul c noi atribuim cunotinelor propriile noastre nsuiri, adic expunerea cunotinelor ca fiind un adevr; - idolul pieii const n folosirea corect a cuvintelor, noiunilor care caracterizeaz cunotinele noastre; - idolul peterii absolutizarea cunotinelor subiective individuale. De ex., n aa caz savantul se identific cu omul ce se afl n peter, care vede i percepe att ct i permite ieirea din peter (segmentul ngust al realitii), dar aceste cunotine nguste el le extinde pe ntregul univers i judec ntreaga existen dup caracterul segmentului perceput; idolul teatrului folosirea opiniei savanilor cu autoritate n tiin pt argumentarea unor teorii noi. Pt depirea acestor idoli bacon afirma c este necesar crearea unei noi logici a tiinei care ar depi logica nvechit a lui Aristotel, care va fi bauat pe metoda induciei. Opera principal a lui Bacon Noul Organon (la Aristotel e organon).

Sensualismul este nrudit cu empirismul. Denumirea provine de la cuvintele senzaie, simuri (din latin sensus). Curentul afirm c unicul izvor al cunoaterii sunt senzaiile, organele de sim. Locke spune: la natere raiunea uman este tabu la rosa o foaie curat, pe care poate fi scris totul. Adic, toate cunotinele se obin prin intermediul organelor de sim. De la natere omul nu dispune de niciun fel de cunotine. Raiunea, gndirea abstract nu ne d nicio cunoatere nou. Raiunea doar sintetizeaz i generalizeaz cunotinele deja obinute ptin cele 5 simuri. Raionalismul, reprezentat de Descartes i Leibnitz, combate concepiile celorlalte curente. Descartes afirma c cunotinele senzoriale poart un caracter superficial, cci simurile nicicnd nu pot da cunotine obiective, deoarece ele difer de la om la om, sunt subiective, neclare i nedeterminate. Numai raiunea, gndirea abstract prin metoda deductiv ne poate da cunotine obiective, universale, necesare, tiinifice. Descartes susine faptul c omul posed deja anumite cunotine, nscndu-se cu acestea. Spre deosebire de empirism i sensualism, raionalismul se bazeaz pe metoda deductiv (celelalte inductiv). + celebra formul a lui Descartes: cuget, deci exist. 12. Problema substanei n filosofia modern dualismul, monismul, pluralismul. n aspect ontologic n filosofia modern se evideniaz 3 direcii: monist (monismul lui Spinoza), dualist (dualismul lui Descartes) i pluralist (pluralismul lui Leibnitz). Conform nvturii dualiste a lui Descartes, la baza universului stau 2 substane paralel existente concomitent, dar separate una de alta: subst.material, corporal, fizic ce se caracterizeaz prin ntinderea n spaiu; subst.ideal caracterizat prin gndire. Concepia monist naintat de Spinoza, expus n lucrarea sa Etica n mod geometric, unde acesta afirm c exist iniial o substan care are 2 atribute: ntinderea n spaiu i gndirea; i aceast subst.este identic cu Dumnezeu => natura se caracterizeaz prin trsturile dumnezeieti, obine calitile respective de la Dumnezeu. De aceaa la Spinoza subst.sau natura se manifest sub 2 tipuri: ca natur creatoare, deoarece este Dumnezeu i natura creat, pt c este produsul propriei sale activiti. La (?) care-i cauza subst.naturii ? Spinoza spune c este cauza sa proprie. nvtura care afirm c Dumnezeu este identic cu natura se numete panteism (pan totul, theos Dumnezeu; totul este Dumnezeu). nvtura lui Spinoza mai este i hilosoist (din greac hilos suflet). Dac exist o substan care-i i corporal, i gndete concomitent => ntreaga natur este nsufleit. La (?) dac piatra gndete, Spinoza a rspuns: Da, gndete, dar gndete ca piatra. Direcia pluralist aparine filosofului german Leibnitz care spune c la baza universului stau monadele (mono unu), care sunt nite substane, particule ideale (spirituale), nemateriale, nite contiine individuale separate una de cealalt cu diferite nivele de dezvoltare a elementului raional din care-s alctuite toate lucrurile din natur. Diversitatea lucrurilor din Univers este determinat de diversificarea i mulimea monadelor. Fiecare monad este separat, nchis n sine, dar ele sunt active i chiar unite, formnd astfel mulimea lucrurilor din univers. Ele sunt unite de monada suprem, numit Dumnezeu, din care se eman precum razele de la soare, i, fiind de origine divin, monadele nu pot fi distruse (i lumea ntreag) dect de Dumnezeu. Leibnitz este considerat predecesorul fizicii nucleare contemporane, deoarece el susinea c fiecare monad conine n sine o lume, deci e ft complicat (descrierea monadelor coincide cu natura i structura elementelor microscopice descoperite printre ca componente a nucleului atomului). 13. Filosofia iluminist european: omul, societatea, raiunea. Sec. XVIII este numit secolul luminilor sau iluminismului. Iluminismul este un curent spiritual, care ntrunete n sine o plead de gnditori care promovau necesitatea rspndirii n mas a realizrilor tiinifice, culturale i politice. Iluminismul apare n Anglia, dar totodat se dezvolt i n Frana, reprezentanii fiind: Rousseau, Didreau (?) , Voltaire. Iluminismul se deosebete de spiritualitatea sec. XVII. Dac filosfia din sec. XVII este expus n cri scrise n limba latin i destinate unui numr restrns de oameni, atunci filosofia sec. XVIII este, de regul, scris n limbile naionale i este destinat maselor populare. Pe plan social, iluminismului i corespunde cristalizarea burgheziei, clasa care gsete n ideile iluminste o exprimare a propriei filosofii. Apariia iluminismului este sintetizat de dinamismul i spiritul revoluionar al burgheziei. Sub raport ideologic acest curent se cristalizeaz n Frana n sec. XVIII, fiind marcat de apariia unei mari opere colective (17 volume i 11 volume de plane) - Enciclopedia , alcatuit sub coordonarea lui Jean Jaques Rousseau. Enciclopedia sintetizeaz toate cunotinele umane acumulate din cele mai vechi timpuri pn n acel moment. Ideile iluminismului: a)Raiunea - este considerat ca un dat specific omului. b)Definind astfel omul, iluminismul proclam egalitatea tuturor oamenilor. Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu i doar primul slujitor al statului preocupat de sigurana supuilor si. Negndu-se ierarhia social feudal, societatea va trebui structurat pe baza unui contract social ntre om i semenii si. c)Monarhul iluminat reprezint idealul politic al epocii care nlocuia perimatul monarh absolutist. Treabuia s fie un filosof nzestrat cu o capacitate de a nelege mecanismele societii i de a mediatiza i armoniza relaiile dintre clasele sociale. d)Oraul imaginat de iluminist ca sediu pentru ceteanul universal este cetatea universal - Cosmopolisul, loc n care rzboiele ar disprea, iar prejudecile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercettorii au plasat apariia unui astfel de ora n 2440. e)Idealul uman al acestei epoci este filosoful figura care nlocuia cavalerul i sfntul Evului Mediu. f)Reprezentanii iluminsmului au militat pentru revoluionare sistemului educaional i introducera nvmntului n limbile naionale.

Manifestrile iluministe n literatura european: Anglia - Robinson Crusoe - Daniel Defoe; Gullivers travels_Johantan Swift Frana - Scisori persane - Montesquieu Operele lui Voltaire; Romanele i eseurile lui Diderot; Nunta lui Figaro i Barbierul din Sevilla de Beaumarchais Germania - Laocoon i Nathan nelptul Lessing Italia - Bdranii i Hangita Carlo Goldonii 14. Filosofia clasic german teoria cunoaterii ca expresie a activitii contiinei. Ctre sfritul sec. XVIII centrul gndirii filosofice i revine Germaniei, cci pn atunci, sec. XVII-XVIII, s-au evideniat Anglia, Frana i Olanda cu Spinoza. Filosofia clasic german este reprezentat de kant, Fichte, Selling, Hegel i Feuerbach. Filosofia clasic german a adus contribuii considerabile la constituirea teoriei cunoaterii ca disciplin autonom, subliniind caracterul activ al cunoaterii, subordonndu-l unei analize sistematice, formele i categoriile logice i gnoseologice, integrnd omul n natur (Feuerbach). Filosofia clasic german are mai multe realizri, printre care: demonstrarea i descoperirea caracterului activ, creativ al gndirii, contiin. Pn la ei, filosofia percepea contiina mai mult ca pe o contemplare, ca o amprent mecanic e realitii obinute n simurile noastre. Idealismul german a demonstrat c gndirea, contiina fromeaz un ir de cunotine noi care nu pot fi nici induse, nici deduse. Dup logica formal, au demonstrat c raiunea, procesul de cunoatere poart un caracter contradictoriu. A doua realizare este descoperirea i elaborarea metodei dialectice de gndire. La baza teoriei cunoatere a lui Kant st apriorismul, scopul lui fiind unirea cunoaterii senzoriale cu cea raional i de a demonstra dreptul la existena tiinei i filosofiei tiinifice. Un alt reprezentant al filosofiei clasice germane este Johann Fichte, care se bazeaz pe contiina eului. Existena absolut este cea a eului pur, supraindividual. El a elaborat un sistem filosofic idealist-subiectiv, conform cruia lumea este produsul dintre eul absolut i non-eul (natura), deci obiectul este creat de obiect i nu poate exista fr el. 15. Descoperirea i elaborarea metodei dialectice de gndire n filosofia clasic german (Kant i Hegel). Incercari de a depasi alternativa metafizica, conform careia cunoasterea este un proces ori senzorial ori rational, a existat in filozofia clasica germana (Kant, Hegel). Pentru exemplificare, In critica ratiunii pure Kant afirma: dar daca orice cunoastere a noastra incepe cu experienta, aceasta nu inseamna ca ea provine toata din experienta. El face distinctie intre cunostintele empirice care isi au izvoarele lor aposteriori, adica in experienta, de cunostintele apriori care sunt independente absolut de orice experienta, fiind rezultatul structurilor cognitive ale subiectului epistemic. Prin analiza critica a conditiilor de posibilitate ale cunoasterii, Kant ajunge la contestarea capacitatii intelectului de a cunoaste lucrul in sine, care exista independent si in afara subiectului cunoscator, spre deosebire de Hegel, celalalt reprezentant de seama al filozofiei clasice germane. In Fenomenologia spiritului, Hegel se preocupa de strategia urmata in miscarea gandirii...care isi produce si parcurge momentele sale, deoarece metoda nu este altceva decat structura intregului, infatisat in pura sa esentialitate. In felul acesta, el subliniaza unitatea dintre teorie si metoda, interdependenta intre explicare (interpretare) si modul de abordare a universului ca totalitate pentru a obtine despre el cunostinte autentice. Metoda sa dialectica de gandire si cunoastere va fi preluata de Marx si Engels dar de pe pozitia materialismului. Delimitandu-se de Hegel, Marx declara: Metoda mea dialectica este, nu numai diferita de cea a lui Hegel, ci este exact opusul ei. Pentru Hegel, procesul gandirii, pe care sub denumirea de idee, el il transforma intr-un subiect de sine statator, este demiurgul realului La mine, dimpotriva, idealul nu este altceva decat materialul transpus si tradus in capul omului. Hegel, numeste metoda sa cu termenul de dialectica sau cu expresia de metoda speculativa si o opune metodei metafizice (metoda vechii metafizici). Metoda dialectica este o metoda interioara filosofiei si, respectiv, obiectului ei de studiu: Absolutul. "Metoda nu este altceva decat structura intregul infatisat in pura sa esentialitate" (Hegel, Fenomenologia spiritului, Editura Academiei, 1965, p 33). Toate celelalte metode, considera Hegel, erau exterioare obiectului filosofiei, Absolutului; erau abstracte si metafizice. Metoda dialectica este o metoda concreta care vrea sa reproduca in planul mintii miscarea reala a gandirii. Dialectica este, cum sustine Hegel, o metoda care admite, in mod constitutiv, contradictia. Ontologia sau metafizica, pune problema Fiintei in sine a principiului. Dar ce este Fiinta in sine? Ea este ceea ce este, ea este si nu poate decat sa fie. Dar aceasta afirmatie - "Fiinta este ceea ce este" - este o judecata de tip analitic (in sens kantian). Prin aceasta judecata este afirmata Fiinta pura, Fiinta fara determinatii, fara proprietati. Ea este o judecata tautologica. Desfacem explicit intr-o judecata ceea ce deja stim; anume ca este ceea ce este. Prin urmare, spunem ca fiinta este dar nu si cum este. Avem, spune Hegel, un concept abstract asupra fiintei in sine. In paranteza fie spus, abstract, in sens hegelian, inseamna acel concept care poseda (contine) note, insusiri sau determinatii mai sarace (putine) prin raportare la un alt concept subordonat logic lui. De exemplu "animal" este un concept abstract pentru faptul ca el contine mai putine insusiri decat conceptul "om" pe care il include in sfera sa. Prin raportare la conceptul "om", conceptul "animal" are o sfera mai larga, cuprinzand si alte notiuni in extensiunea lui. In schimb, "animal" are un continut mai sarac decat conceptul "om". A fi abstract sau concret depinde de felul in care conceptele se raporteaza unele la altele in functie de sfera si continutul lor. Evident ca cel mai abstract concept este "fiinta", intrucat el le cuprinde toate celelalte concepte fara ca la randul sau sa fie cuprins de un concept de o mai larga generalitate. Fiinta se contine doar pe sine. Despre fiinta

nu putem spune decat ca este. In schimb despre om, in calitate de concept concret, cu multe insusiri, putem spune extrem de multe lucruri: ca este o fiinta rationala, bipeda, ca vorbeste, rade etc. 16. Filosofia marxist. Crearea dialecticii materialiste i a concepiei materialiste despre istorie. Marxismul este o filosofie a istoriei, teorie economic i doctrin politic afirmat n contextul crizei capitaliste la mijl. sec. Al XIX-lea, fiind elaborat n lucrrile lui K. Marx i Fr. Engels. Karl Marx i-a numit concepia filosofic materialism practic, n sensul c este real tot ceea ce este rezultatul practicii, adic al activitii complexe prin care omul se raporteaz la lume i la sine. Punctul de vedere al practicii este decisiv n nelegerea realitii n genere, n ndeplinirea adevrului, n explicarea i nelegerea omului, a societii i istoriei. Filosofia marxist a istoriei pretinde c a descifrat legile societii ntemeiate pe proprietatea privat. n faza modern capitalist contradicia dintre nivelul forelor de producie (fora de munc a oamenilor unit cu mijloacele de producie) i relaiile de producie determin prbuirea acestui tip de societate printr-un proces revoluionar, care ar avea loc n rile cele mai industrializate. Dispariia luptei de clas (n formele specifice secolului al XIX-lea), constituirea claselor mijlocii n societile moderne, faptul c toi cetenii triesc din produsul muncii lor, evoluia regimurilor comuniste i a celor numite capitaliste demonstreaz c marxismul se prezint astzi mai mult ca un articol al credinei dect ca o legalitate real a istoriei. Este cert c marxismul a influenat realitatea contemporan, dar n condiiile trecerii la o societate postindustrial, n care sunt reevaluate personalitatea individului uman i libertile lui fundamentale, el este depit. Filozofia marxismului este materialismul. n decursul ntregii istorii moderne a Europei i mai ales la sfritul secolului al XVIII-lea, n Frana, unde se desfura lupta decisiv mpotriva a tot felul de rmie medievale, mpotriva spiritului feudal n instituii i n idei, materialismul s-a dovedit a fi singura filozofie consecvent, credincioas tuturor teoriilor tiinelor naturii, ostil superstiiilor, bigotismului etc. Din aceast cauz dumanii democraiei se strduiau din rsputeri s combat, s submineze, s ponegreasc materialismul i aprau diferitele forme ale idealismului filozofic, care se reduce ntotdeauna, ntr-un fel sau altul, la aprarea sau susinerea religiei. Marx i Engels au susinut n modul cel mai hotrt materialismul filozofic i au lmurit de repetate ori ct de profund greite snt orice abateri de la aceast baz. Concepiile lor snt expuse, n modul cel mai clar i amnunit, n operele lui Engels: Ludvig Feuerbach i Anti-Dhring, care, la fel ca Manifestul Comunist, snt crile de cpti pentru fiecare muncitor contient. Marx nu s-a oprit ns la materialismul secolului al XVIII-lea, ci a dezvoltat filozofia mai departe. El a mbogit-o cu realizrile filozofiei clasice germane, mai ales ale sistemului lui Hegel, care, la rndul su, a dus la materialismul lui Feuerbach. Cea mai important dintre aceste realizri este dialectica, adic teoria dezvoltrii n forma ei cea mai complet, mai profund i mai eliberat de unilateralitate, teoria relativitii cunoaterii umane, care ne d o reflectare a materiei n venic dezvoltare. Ultimele descoperiri n domeniul tiinelor naturii radiul, electronii, transformarea elementelor au confirmat n mod strlucit materialismul dialectic al lui Marx, n pofida concepiilor filozofilor burghezi, cu noile lor rentoarceri la vechiul i putredul idealism. Aprofundnd i dezvoltnd materialismul filozofic, Marx l-a desvrit i l-a extins de la cunoaterea naturii la cunoaterea societii omeneti. Materialismul istoric al lui Marx a constituit cea mai remarcabil cucerire a gndirii tiinifice. Haosul i arbitrarul, care domniser pn atunci n concepiile asupra istoriei i politicii, au fost nlocuite printr-o teorie tiinific uimitor de unitar i armonioas, care arat cum dintr-o ornduire social se dezvolt, n urma creterii forelor de producie, o alt ornduire, superioar cum din ornduirea feudal, de pild, ia natere ornduirea capitalist. 17. Iraionalismul, voluntarismul i problema omului n filosofia lui A. Schopenhauer i F. Nietzsche. Printre primii filosofi care vine s combat raionalismul hegelian este Arthur Schopenhauer, care consider c sarcina filosfiei sale const n a-i explica individului care este adevratul mers al lucrurilor i, n coresponden cu acest adevr, ai indica noile orientri n via. Efortul lui Schopenhauer de a reevalua persoana uman s-a concretizat n teza potrivit creia voina primeaz n raport cu raiunea. Deciziile i aciunile omului sunt dictate de voin, iar raiunea nu poate interveni dect pt a le justifica. Filosoful consider c voina constituie factorul primordial nu numai al existenei umane, ci i al lumii n totalitate: ea constituie esena ascuns a tpt ce exist, manifestndu-se diferit n fiecare nivel al lumii. Schopenhauer ajunge la concluzia c voina, fiind absolut, este liber. Natura uman se identific cu Voina, dar omul nu este liber, el dispune doar de iluzia libertii, ivit atunci cnd i contientizeaz scopurile, care de fapt, ar fi obiectivarea Voinei Universale. n mod logic, voluntarismul lui Schopenhauer se coreleaz cu pesimismul, o concepie care neag puterea omului de a-i conferi un sens vieii prin raiune i, n genere, valorile ntemeiate pe raiune. Omul, care a neles c viaa este lipsit de sens i de aceea i dorete libertatea, se pronun mpotriva voinei iraionale i tinde spre nirvana. Viaa nu face s fie trit. Prin sinucidere n-ai ucis voina de a tri, ci, prin acest fapt, ai distrus cel mult lumea ca reprezentare. Schopenhauer este ferm convins c filosofia, determinnd esena lumii, deci i inutilitatea eforturilor noastre, i va schimba modul de a fi i se va deprta de tiin i raiune pt a nelege suflul incontient al vieii.

Nietzsche trage concluzii despre nvtura despre voin i anume nu de mpcare cu realitatea existent, ci transformarea radical a ei, noiunea principal fiind voina spre putere. Fiecare om este determinat nu de tendina de a cunoate ca la Hegel sau de a tri ca la Schopenhauer, ci de a domina asupra altora i aceast voin spre putere poart caracter biologic nnscut, este caracteristic tuturor. Doar c la diferii oameni se manifest n mod diferit, de aceea indivizii sunt clasificai n 2 categorii: 1. robi cei cu voina slab spre putere; 2. aristocrai cei care tind spre a domina fr limit asupra altora. Morala tradiional, bazat pe noiunile de bine i ru, dreptate i egalitate, comptimire, este caracteristic celor slabi. Morala aristocrailor este alta scopul scuz mijloacele, adic lipsa oricrei morale, oricror norme pt cel care voiete s-i realizeze dorina de a domina asupra altora, nu poate exista nicio limitare a voinei sale, lui i se permite totul. 18. Filosofia sec. XX. Principalele curente contemporane. Fiecare perioad istoric i are specificul, particularitile, legitile sale. Perioada contemporan se deosebete ft mult de celelalte etape istorice.sec. XX este secolul revoluiei tehnico-tiinifice i a dezvoltrii n general. Filosofiei contemporane i sunt specifice urmtoarele curente: intuitivismul, fenomenologie, pozitivismul, pragmatism, marxism. Intuitivismul i filosofia vieii din Frana sunt reprezentate de henri Bergson. Potrivit acestuia, ceea ce confer devenirii caracter creator este elanul vital, adic principiul neles ca torent, ca nentrerupt schimbare, ca permanent apariie a noului. elanul vital este caracterizat prin durata pur, ceea nseamn o dimensiune temporal diferit de timpul lumii exterioare (aa cum era conceput n gndirea clasic), deoarece nu se spaializeaz, nu se fragmenteaz n momente distincte i succesive (trecut, prezent i viitor), tocmai pt c numai astfel este noutate, este ceva absolut inedit, fr premise i fr urmri. Elanul vital, durata pur nu pot fi cunoscute dect prin intuiie, act cognitiv nemediat, spontan, originat n instinct i desvrit n intelect, prin care se surprinde esena devenirii. Prin urmare, H. Bergson asociaz filosofia vieii cu intuiionismul. Pozitivismul reprezentant: A. Comte. Filosofia pozitiv a lui Auguste Comte reprezint modelul de gndire care a exercitat o mare influen asupra filosofilor neopozitiviti ai sec. Al XX-lea. Pozitivismul este apropiat de empirism prin aceea c ntemeiaz cunoaterea pe experien, dar se deosebete de el prin respingerea metafizicii. La baza acestei reorganizri este pus ideea progresului, ca progres intelectual. Comte evideniaz 3 stadii ale gndirii: teologic cnd fenomenelor naturale li se atribuie puteri supranaturale; metafizic fenomenele sunt explicate prin entiti abstracte (natur, raiune etc.); pozitiv etapa cercetrii tiinifice, axate pe observarea faptelor, fenomenelor i a raporturilor constante dintre ele. Comte pledeaz pt formarea unei tiine noi sociologia, care ar deveni o for a reorganizrii societii. Marxismul (vezi p.16) Pragmatismul american (Ch. S. Peirce, W. James, J. Dewey) curentul filosofic aprut la sf. Sec. Al XIX-lea n cultura nord-american i care se axeaz pe conceptul de practic, cutnd s realizeze o legtur fertil ntre universul cunotinelor i cel al aciunilor. Fenomenologia (Ed.Husserl) cunoaterea, inclusiv cea empiric, este posibil numai n condiiile admiterii unor oresupoziii ideale. Astfel, adevrul nu este posibil dect sub condiia unui sens. A surprinde sensul nseamn a reduce fenomenologic sau a nu lua n considerare tot ceea ce se datoreaz cunoaterii lumii exterioare, precum i subiectul sub aspect empiric i logic, pt a ajunge la ultima treapt a contiinei ca atare, numit eu pur sau ego transcedental. Existenialismul este o doctrin filozofic i de aciune caracterizat printr-o accentuare a individualitii, propagarea libertii individuale i a subiectivitii. Existenialismul i are originea n lucrrile lui Kierkegaard, este dezvoltat de contribuiile lui Husserl i Heidegger, devenind faimos dup sfritul celui de-al doilea rzboi mondial prin lucrrile lui Jean-Paul Sartre i ale autorilor grupai n Frana n jurul revistei "Les Temps Modernes", Simone de Beauvoir, Maurice Merleau-Ponty. Existenialismul cuprinde deopotriv un sistem ideatic, o moral i o doctrin de aciune. 12 teme ale gndirii existenialiste:

Contingena fiinei umane Fiina uman nu este o fiin necesar; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine s nu fie. Omul exist, pur i simplu, este o fiin de prisos. Neputina raiunii. Raiunea nu i este de ajuns omului pentru a-i lumina destinul. Devenirea fiinei umane. Existenialismul nu e o filozofie a chietudinii; el l invit pe om s-i construiasc viaa prin efort, printr-o transcendere de fiecare clip a strii sale prezente. Fragilitatea fiinei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfrit, distrugerii mele ca fiin uman, deoarece eu nu exist ca atare dect prin efortul meu. De aici sentimentul de angoas care ne nsoete existena. Alienarea. Omul n perspectiva sfritului este nstrinat de el nsui, nu mai are nici stpnirea, nici posesiunea sinelui. Finitudinea i urgena morii. Filozofii existenialiti reacioneaz hotrt mpotriva tendinei noastre de a ne ascunde acest adevr fundamental, c existena noastr e finit i se ndreapt ctre moarte. Singurtatea i secretul. Fiecare fiin uman se simte solitar, impenetrabil celorlali. Neantul. Existenialitii atei subliniaz ideea c omul este o fiin-a-neantului, el survine din neant i se ndreapt ctre el. Devenirea personal. Omul nu trebuie s-i triasc viaa de pe o zi pe alta, n incontien fa de destinul propriu, ci trebuie s accead la o via cu adevrat personal i contient.

Angajarea. Omul nseamn libertate; pentru a-i construi viaa, el trebuie s opteze, s aleag n permanen, s se angajeze n raport cu destinul su i cu al celorlali. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabil alegerea contient, angajarea ntr-un destin personal alturi de ceilali. Cellalt. Omul constat c n realitate nu este singur: el este o fiin alturi de cei cu care e nevoit s existe; fiina uman este fiina-mpreun (Mitsein, cf. Heidegger). Viaa expus. Omul trebuie s acioneze, s ndrzneasc, s-i pun n joc viaa - sub permanenta privire i judecata inevitabil a celorlali. 19. Apariia i dezvoltarea gndirii filosofice n Moldova. xerox 20. Ontologia ca parte component a filosofiei. Noiunea de existen i materie, formele lor. Obiectivitatea materiei i obiectivitatea spiritului. Ontologia n traducere din greaca veche nseamn tiina despre existen. Termenul de ontologie este ceva mai nou, ns concepia despre existen a fost abordat nc din antichitate, cnd filosofii cutau rspuns la ntrebrile ce in de existen. Atunci cnd vorbim despre existen apare i noiunea de non-existen (opusul acesteia). Non-existena poate avea 2 semnificaii: 1. identificat ca potena, posibilitatea de a fi i ce-ar nsemna, ceea ce nu este, dar poate fi; 2. nu este i nici nu poate fi vreodat (perpetuum motor). Domeniile existenei: - Ex. natural; - social; - ideal. Ontologia rspunde la ntrebrea ce este primordial n raportul despre gndire contient, natur ?. ontologia se divizeaz n 2 pri: material (ce se refer la existena material, la ceea ce xist n spaiu i timp) i ontologia ideal (se refer la spirit idei, cunotine). Noiunea de existen este una dintre cele mai vaste categorii filosofice, deoarece include n sine totul ce exist, indiferent de faptul dac exist n mod real, obiectiv, ireal i indiferent de faptul c aceast existen este material sau ideal. 21. Stiinta contemporana despre modelele lumii. Organizarea structurala a existentei 22. Spaiul i timpul. Timpul i spaiul social n istoria filosofiei spaiul i timpul au reprezentat problema permanent a refleciei filosofice. Abordarea lor pe parcursul dezvoltrii cunoaterii umane a fost nsoit de marile mutaii nregistrate n dezvoltarea cunoaterii tiinifice i filosofice. n filosofia timpurilor noi concepia substanial a spaiului i timpului conform creia ele exist independent de procesele materiale i spirituale, a fost dezvoltat de Newton n lucrarea principiile materiale ale filosofiei naturale. Dup Newton, spaiul ntins al lui Euclid este la fel n toate prile universului. Timpul dup Newton este i el absolut ca i spaiul. El reprezint un torent care curge uniform n toate prile universului. Spaiul este o categorie filosofic ce desemneaz ntinderea, mrimea, forma sau figura corpurilor. Orice corp are o ntindere i form, iar ntre corpuri apar raporturi de coexisten. Timpul este doar o relaie de succesiune. Timpul este categoria filosofic care exprim durata, succesiunea, simultaneitatea proceselor i fenomenelor din Univers. Un interes deosebit prezint problema timpului social. n tratareaei predomin abordarea reducionist, deoarece timpul social este studiat prin prisma timpului fizic. Asemenea particulariti ale timpului social cum sunt curgerea rapid, legtura unical dintre trecut, prezent i viitor, ireversibilitatea. 23. Micarea i formele ei. Noiunea de progres i regres. Micarea poate fi neleas n aspect cantitativ i calitativ, adic doar ca o simpl deplasare n spaiu ca o micare mecanic, nensoit de modificri ale obiectului dat, dar i ca o micare ce semnific schimbare n dependen de caracterul acestor micri, transformri. Micarea este considerat ca progres atunci cnd este vorba de dezvoltare pe linie ascendent i poate fi interpretat ca regres atunci cnd are un caracter descendent i distructiv. Se cunosc 5 forme principale ale micrii materiei: mecanic, fizic, chimic, biologic i social. Micarea mecanic o simpl deplasare a macrocorpurilor, o deplasare a corpurilor cereti n spaiul universului, deplasarea obiectelor macrocosmice pe pmnt i alte corpuri cereti. Micarea fizic mic.moleculelor i include procesele ce au loc n interiorul stelelor i planetelor, interaciunea particulelor elementare, a fenomenelor electromagnetice. Micarea chimic mic.atomilor n interiorul moleculelor, n rezultatul ei are loc transformarea calitativ a interaciunii moleculelor, atomilor. Mic.biologic procesele de formare i activitate vital a organismelor vii. Miic.social reflect apariia i dezvoltarea societii umane, activitatea vital a acesteia. 24. Esena dialecticii i legile ei. Dialectica priceperea de a purta discuii i de a ajunge la adevr prin scoaterea la iveal i combaterea contradiciilor n afirmaiile concurentului. Mai trziu, dialectica a nceput s prezinte metoda general de explicare a lumii n continu micare, schimbare, transformare, dezvoltare, pronind de la contradiciile interne. Dialectica susine c ntreaga natur este un sistem, o conexiune unitar de corpuri. La baza dialecticii stau 3 legi principale:

1. 2. a. b. c.

1. unitii i luptei contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii n esena lor, dar nu oricare 2 pri contrare formeaz o contradicie; 2. transformrii cantitative i calitative reciproce orice fenomen const din cantitate i calitate => unitate, numit msur; 3. negrii negaiei: - negare logico-formal; - negarea dialectic. 25. Noiunile de baz ale teoriei sistemelor. nelegerea categoriei de structur presupune o explicaie prealabil a noiunii de sistem, deoarece conceptul de structur i metod structural se aplic de cte ori obiectele pot fi considerate ca sisteme n general, ca sisteme de semne n special. Obiectele, fenomenele i procesele, indiferent de natura lor pot fi considerate drept sisteme ce posed o anumit structur n cazul n care ele reprezint un ntreg al crui elemente: se afl n relaii determinate unele fa de altele; formeaz o entitate distinct, cu nsuiri ireductibile ale prilor componente. Orice sistem unit este alctuit din. elemente; structur (relaii relativ stabile ntre elementele aflate n aciuni reciproce din care rezult specificul sistemului); integralitatea, ca totalitate, ca ceva distinct de elemente i de structur. Natura sistemului depinde att de natura elementelor, ct i de natura relaiilor, dar i din contra, putem vorbi de o interdependen ntre sistem, element i structuri ca aciune invers a sistemului asupra elementelor ceea ce este numit supradeterminare de sistem. Sistem nestructurat nu exist i nici structuri nesistemice care s nu fie alctuite din elemente. n cadrul existenei, n funcie de natura elementelor i a structurilor, putem distnge urm.tipuri de sisteme: - materiale; - naturale; - artificiale; - ideale; - mixte. 26. Determinismul i indeterminismul. Noiunea de lege. Clasificarea legilor. Xerox 27. Noiunea de contiin. Structura contiinei. Problema contiinei n filosofie i psihologie. Xerox 28. Contiina de sine: esena, caracteristica, manifestarea. Contiina de sine n sens filosofic general presupune contientizarea de sine, de necesitile personale. n copilrie contiina de sine apare n momentul cnd micuul sesizeaz diferena dintre eu i noi. Contiina se manifest sub form individual, specific fiecrei persoane n parte. Kant mparte contiina de sine n contiin a intelectului i contiin a simului intern, prin care eul este n acelai timp, subiect al gndirii i obiect al percepiei. La Schelling actul contiinei de sine este ideal i real deopotriv. La hegel contiina de sine este raiunea neleas ca subtsan, realitate. 29. Contientul i incontientul. nvtura lui S. Freud i neofreidismul. Contiina uman este cel mai obinuit i general fenomen sub care se manifest existen spiritual. Numai omul ca fiin superioar capt atributul contiinei i aceasta l definete ca existen specific.ca form a psihicului uman este totodat o reflecie anticipativ, graie creia ne poriectm n viitor, prin scopurile i planurile noastre, prin idealurile i speranele de via, opiuni, decizii etc. Incontientul uman are o dimensiune social colectiv. Despre un asmenea incontient colectiv a vorbit i psihanalistul Carl Jung, n viziunea cruia acesta este format din argetipuri culturale motenite. Lucian Blaga identific un incontient cultural colectiv n coordonatele stilistice ale culturilor naionale. Pe plan sociologic, despre un asemenea incontient vorbea i Marx, care meniona chiar un instinct de clas. Freud lanseaz o concepie nou a contiinei care depete concepia tradiional i afirm c psihica omului conine i alte componente dect raiunea. Sunt 3 componente: 1. libido mulimea instinctelor din care predomin cele sexuale; 2. ego (eul) sau aceeai contiin de sine; 3. super ego sau contiina social. ntemeind psihanaliza, Freud relev funcia crucial a incontientului n dinamica vieii psihice, menionnd c omul este o fiin att raional pe ct se crede. Cnd vbim despre acele 3 elemente naintate de ctre Freud trebuie s menionm c eul reprezint dorinele proprii, super ego societatea, iar sinele fora care trebuie s decid pasul urmtor. Statistic vbind, n marea majoritate a cazurilor, eul ctig, adic ceea ce individul i dorete. 30. Problema altului. Eu si altul ca obiect de studiu. Problema comunicarii. 31. Constiinta si limba. Constiinta si memoria. Intelectul artificial si modelarea procesului de gindire.

Constiinta este o trasatura specifica, deosebita, ce-l caracterizeaza pe om. Este acea capaciatte a omului de a-si imagina trecutul si de a se vedea in viitor. Constiinta este acea calitate a omului ce-l face diferit de animal. Prin limbaj se efectueaza comunicarea dintre oameni. Limbajul ca si constiinta armonizeaza relatiile individului cu semenii sai, ii integreaza in societate, ii asigura controlul si autocontrolul actiunilor sale. In fiecare limba se reflecta ideile, mentalitatile, viziunile asupra lumii proprii, comunitatea care o intrebuinteaza. Originalitatea fiecarei limbi este mult mai mare decit se crede de obicei. Fiecare om prin limba sa isi modeleaza o lume originala. Astfel, cum gindirea este o parte componenta a constiintei, gindirea nu se poate realiza in afara limbajului, gindirea este inseparabila de limba. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul carora se cunoaste si se comunica intr-o comunitate umana, precum si totalitatea normelor gramaticale sintactice si semantice de formare a propozitiilor si frazelor cu sens. Limba sub aspect semantic, apare ca un sistem ce nu se schimba cu fiecare act al gindirii individuale, ci formeaza o baza stabila. Astfel putem afirma ca gindirea, constiinta si limba se afla intr-o strinsa legatura. Constiinta este memorie, fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria la fel ca si limba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii de a actualiza trecutul, de a mentine, si de a nu da uitarii cunostintele dobindite. Memoria este si un factor cultural pe care se bazeaza cultura oricarui popor, care consta din obiceiuri, traditii, norme morale. Memoria este identitatea eului nostru pe axa timpului. Bergson definea constinta in primul rind ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria, si-a pierdut in mare parte constiinta, identitatea de sine. memoria ca fenomen al culturii determina si spiritul national prin care un popor se caracterizeaza. Intelectul artificial este inteligenta tehnologiilor si a ramurei stiintei calculatoarelor. Esenta problemei intelectului artificial este de a rezolva si a face repede si efectiv ceea ce nu poate sa faca creierul uman. Tehnologiile sunt intelectul artificial si dezvoltarea lor a dus la utilizarea lor tot mai larga in diverse domenii de activitate. Viteza cu care informatia este prelucrata, sistematizata si transmisa, si multe alte operatii pe care le indeplinteste computerul a schimbat radical viata omului contemporan. In ciuda faptului ca intelectul natural sta la baza celui artifial, o eficienta mai mare I se atribuie totusi intelectului artificial. O caracteristica esentiala a intelectului consta in evidentierea celor 3 particularitati ale sale: surprindere, constructivism, premeditare, insa, ori cit de unic ar fi computerul, el nu este totusi decit o masina creata de om intru tendintel sale, de aceea calitatea oricarei masini va fi apreciata de om, in functie de utilitatea ei pt realizarea scopurilor puse. Masinile nu au si nici nu pot poseda capacitatile omului, deoarece ele functioneaza conform programelor elaborate de om. Ele pot doar realiza acest program. Astfel, noi nu avem nici o dovada a considera ca masina singura de la sine poate deveni superioara omului, iar intelectul, la rindul sau, nu este decit un mecanism de realizare a scopurilor a scopurilor umane. Dei menionarea propriu-zis a proceselor cognitive face parte din modelarea proceselor metacognitive, e important s se modeleze procesele de gndire astfel nct s se influeneze capacitile proprii ale elevilor. Modelarea strategiilor de nvare, cum ar fi metode de nelegere a textelor (de ex., prin punerea de ntrebri) sau rezolvarea unor probleme legate de cuvinte (de ex., identificarea variabilelor), este o metod eficient de a le preda elevilor strategiile de nvare, dar, spre deosebire de contientizare, planificare i monitorizare, modelarea nu va avea un efect asupra metacogniiei elevilor. 32. Notiunea de cunoastere si cunostinte. Subiectul si obiectul cunoasterii. Cunoastere procesul insusirii obiectului de catre subiect; este procesul descoperirii esentei, caracteristicilor, particularitatilor unui oarecare lucru, este procesul de obtinere a cunostintelor. Cunostinte informatia ideala obtinuta in urma reflectarii obiectelor studiate; este rezultatul activitatii cognitiva a omului. Subiectul actiunea individului, grupului, adica cel care intreprinde, manifesta actiunea, activitatea de cunoastere a obiectului dat. Obiectul cunoasterii este lucrul, fenomenul asupra caruia este indreptata cunoasterea, este fenomenul supus studierii. Subiectul poate avea caracter individual, ordinar sau complex. Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii, formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte procese psihice (memorie, imaginatie, atentie), se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut, prezent, viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. Structurile cognitive constituie nucleul in jurul caruia graviteaza intreaga activitate a psihicului uman. 33. Tipurile de cunostinta, particularitatile lor si raportul cu stiinta. Tipurile de cunostinta: - cunostinte cotidiene cunostinte de toate zilele necesare activitatii omului; ele pot fi normative sau prescriptive; dau indicatii, sunt unice pt toti, pot fi diferentiate dupa caracterul social. - cunostinte stiintifice sunt obtinute in baza unei specializari, sau folosirea unor tehnici, metode mijloace; au un caracter sistematic si exprima obiectivitatea. Cunoasterea stiintifica transfera permanent celei cotidiene o serie de elemente prin intermediul invatamintului, a mijloacelor de informare, se deosebesc prin intelegerea si explicarea realitatii. Deosebim cunostinte ce vizeaza actiunea umana, un gen de cunostinte despre utilitatea lucrurilor. Sub aspect calitativ, cunostintele se impart in: afirmative si negative, sub aspect cantitativ, ele se impart in singulare, particulare si universale. Clasificarea in baza metodei, prin intermediul careia au fost obtinute, cunostintele se impart in inductive si deductive. In

baza temeiului lor, cunostintele se impart in empirice di teoretice . In dependenta de domeniul caruia ii apartin, ele se clasifica in mititce, artistice, stiintifice, filosofice etc. 34. Cunoasterea stiintifica, specificul si structura ei. Epistemologia. Paradigma stiintifica. Cunoasterea stiintifica este un rezultat al unor specializari crescinde si al folosirii mijloacelor, tehnici s.a. care urmareste descoperirea legilor, structurilor si controleaza diverse genuri de obiecte. Ea este necesara pt examinarea principalelor metode de cercetare si a formelor de organizare, selectie, evolutie. Cunoaterea tiinific presupune dou niveluri relativ distincte, care se ntreptrund ns i se implic reciproc: nivelul empiric i nivelul teoretic. Nivelul empiric const din fapte, date empirice ale tiinei. Orice cunoatere tiinific, pornete i se spijin permanent pe un mare numr de fapte, care reprezint nregistrri, "decupaje" specifice ale caracteristicilor obiectelor i fenomenelor individuale. Prin gruparea i compararea faptelor, ea descoper regularitilor empirice sau legile empirice. Acestea nu sunt inc legi teoretice ntruct nu explic i nu prevd fenomenele ci surprind o repetabilitate observata. Regularitile empirice apar adesea sub form de corelaii. Ele reprezint materia prim a tiinei care ns nu se rezum la acestea. Ea aspira constant ctre elaborarea de teorii, de explicaii eseniale, generale, fundamentate pe o concepie determinist, n cardul creia se urmrete sa se descopere cauzele acestor regulariti. Epistemologia context de abordare a problemei in cauza prin care se urmareste elaborarea unui concept integral al adevarului. Epistemologia de la cuv grecesc episteme stiinta si logos, teorie reprezinta teoria stiintei (studiul stiintei). Problema fundamentala a epistemologiei se dezvolta din problema principala a gnoseologiei, si se refera la raportul dintre subiect si obiect. In mod special epistemologia se axeaza pe corelatul dintre un subiect pregatit pt a cunoaste un obiect ales. Subiectul epistemic este savantul si nu o persoana oarecare ca in gnoseologie. Obiectul epistemic este pregatit pt o investigatie profunda, asupra lui s-au produs unele acte de abstractizare si generalizare. Obiectul epistemic este format din enunturi, principii, modele anturale sau ideale. Daca obiectul gnoseologiei il constituia cunoasterea comuna, atunci obiectul epistemologiei este cunoasterea stiintifica, analiza activitatii oamenilor de stiinta. Epistemologia reprezinta o ramura a teoriei stiintei si a filosofiei. Ea analizeaza aparitia, structura, metodele de verificare cunoasterii stiintifice. Una din sarcinile epistemologiei consta in a stabili conditiile, valoarea si limitele cunoaterii stiintifice, gradul de certitudine a cunostintelor obtinute, de a analiza metodele ce duc la sporirea certitudinii ei. Ca ramura a teoriei stiintei, epistemologia cuprinde filosofia stiintei, logica si metodologia stiintei, sociologia stiintelor. Fondator al filosofiei stiintei este considerat Socrate, car primul a aratat rolul si locul notiunilor generale a procesului cunoasterii. Epistemologia ii ofera savantului aparatul necesar pt dobindirea cunostintelor din experienta, modul si limitele de folosire a acesteia. Ea examineaza siproblema organizarii observatiei stiintifice, studiaza posibilitatea justificarii inductiei si deductiei. Ideea de paradigma stiintifica a ft elaborate de epistemologul American Thimas S. Kuhn in lucrarea sa fundamentala Structura revolutiilor stiintifice care se refera la realizari stiintifice exemplare. Pt o perioada data este aplicabila si in stiinta economica. Unii econoisti vb despre 3 sau 4 asemenea paradigme ale stiintei economice referinduse in acest sens la perioada clasica, neoclasica, marxista si Keynesista la care alti economisti adauga o noua revolutie stiintifica ca s-ar contura in prezent in economia politica. Cunoasterea este procesul insusirii obiectului de catre subiect, este procesul descoperirii esentei si caracteristicilor, particularitatilor unui oarecare lucru. Cunoasterea stiintifica (teoretica) este un rezultat al unor specializari crescinde si al folosfirii unor mijloace, tehnici si metode de mare eficacitate, care urmareste trecerea dincolo de aparente, descoperirea legilor si structurilor pt a intelege, explica si controla genuri intregi de obiecte. Cunoasterea stiintifica are un caracter sistematic si metodic, vizeaza obiectivitatea, are mijloace proprii de testare a cunostintelor, se subordoneaza unor exigente logice si experimentale specifice. Paradigma este o construcie mental larg acceptat, care ofer unei comuniti sau unei societi pe perioad ndelungat o baz pentru crearea unei identiti de sine (a activitii de cercetare de exemplu) i astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. La Thomas Kuhn baza practicii cercetrii i a consensului ntr-o tiin care a atins stadiul maturitii nu este teoria tiinific, ci ceva mai complex, paradigma. Kuhn argumenteaz c cercetarea tiinific n disciplinele care au ajuns n acest stadiu nu este condus n primul rnd de teorii i reguli metodologice generale, ci de experiene mprtite n comun, ce sunt ncastrate n paradigme. Paradigmele nelese ca realizri tiinifice exemplare, ca exemple concrete de formulri i soluii ale problemelor tiinifice, sunt baza acelui acord al oamenilor de tiin asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare tiinific matur. Paradigmele sunt realizri tiinifice universal recunoscute care, pentru o perioad, ofer probleme i soluii model unei comuniti de practicieni. Ca realizri tiinifice care ofer modele de formulare i rezolvare de probleme unui grup de cercettori, constituie entiti complexe ce cuprind elemente de natur teoretic, instrumental i metodologic. Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare msur una tacit. Formularea i rezolvarea de probleme pe baza cunoaterii tacite cuprinse n paradigme constituie ceea ce Kuhn numete tiin normal sau cercetare normal.Regulile deriv din paradigme, dar paradigmele pot ghida cercetarea chiar n lipsa regulilor. 35. Logica si metodologia cunoasterii stiintifice. Specificul cunoasterii economice. 36. Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si credinta. Conceptul adevarului se inscrie in cadrul uneia dintre temele fundamentale ale reflectiei filosofice- tema valorii cunoasterii umane in genere, acele stiintifice in particular. Aceasta tema, la rindul ei, poate fi situate in contexte mai largi, sau mai restrinse, intrebarile puse si solutiile cautate stind sub semnul unor obtiuni si idei directoare in care recunostem o gama intinsa de interese, de cai de abordare si interpretare mai mult sau mai putin distincte. Adevarul este determinat de subiectul cunoasterii cit si de obiectul cunoasterii,ce produce realitatea asa cum este el in afara si independent de cunostinta.Adevarul este un ideal reglamentator al cunoasterii. Nu este vesnic,neschimbat,stabilit

o data pentru totdeauna.Este obiectiv ,deoarece corespunde lumii obiective. Adevarul este valoarea cognitiva fundamentala. Forma de exprimare a adevarului obietiv, dependenta de conditiile concret istorice,ce caracterizeaza gradul preciziei,strictetii, e numita adevar relativ. Adevarul relativ este cunoasterea limitata veridica despre ceva.Cunostintele depline, precise, multilaterale,referitaore la un anumit fenomen, constituie adevarul absolute.Adevarul absolut este acel continut al cunostintelor care nu este combatut de dezvolatrea ulterioare a stiintei. Teoria adevarului este una din cele mai fundamentale teme filosofice, referindu-se la valoarea cunoasterii umane in genere si acele stiintifice in special. Gnoseologia plaseaza tema adevarului cunoasterii in contextual restrins al relatiei cognitive- relatia dintre om si lume. In afara teoriei corespondentei sint de retinut: a) teoria coerentii, ea sustine in esenta ca adevarul exprima acordul formal intre instituentii unui system epistemic, absolutizarea acestui moment real al adevarului si ignorarea acordului cu realitate extraconceptuala si extralingvistica conduc la formalism. b) teoria pragmatista, ea identifica adevarul cu ceea ce se dovedeste a fi util si eficace in rezolvarea unor situatii problematice, in stapinirea practica a proceselor. Situarea consecventa pe pozitiile materialismului impune aducerea in primplan a ideii obiectivitatii adevarului si, corelativ, respingerea pozitiilor subiectivist- relativiste si agnostice. Obiectivitatea adevarului inseamna reproducerea adecvata a unui continut real care exista independent de vointa si constiinta subiectului cunoscator. c) teoria adevarului-corespondenta. Apare in formularea sa deplina deja cu Aristotel, este considerate, pentru raspindirea sa si datorita prestigiul filosofilor care au sustinut-o teoria clasica a adevarului. Ea se bazeaza pe faptul ca propozitiile au o functie afectiva, adica spun ceva despre realitate, astfel incit daca spun cum este realitatea, atunci sunt adevarate si daca nu spun cum este realitatea atunci sunt false. Este numita astfel, intrucit adevarul consta in corespondenta intre continutul propozitiei (starea de lucruri exprimata de ea) si realitate. d) teoria redundantei. Isi propune sa reduca la minim sau chiar sa elimine semnificatia teoretica a notiunii de adevar. Teoria redundantei sustine un punct de vedere asemanator cu cea pragmatica, intrucit identifica afirmarea adevarului cu actul acordului, realizind transformarea predicatului adevarului intr-o locutiune cu o functie performativa, adica avind valoare de actiune. 37. Societatea ca obiect de studiu al filosofiei. Structura societatii, elementele ei. Termenul societate este de origine Latina (socio- a uni, a imbina; si substantivul sociatas- uniune, unire) si reprezinta un ansamblu, o uniune de oameni, dintre ei. Societatea este obiectul de studiu al sociologiei. Cuvintul sociologie apare in vocabularul filosofic dupa 1830. In anii 30 ai sec XIX cind filosoful francez Comte Augustin evidentiaza sociologia, termen neintilnit pina atunci, ca stiinta despre societate. Pina la el societatea era studiata in cadrul filosofiei mai mult prin notiunea de stat. In continuare filosofia devine o stiinta specifica cu obiect si mijloacele sale de cercetatre cu aspectul sau teoretic si empiric. Societatea are o anumita structura si notiunea de societate concentreaza: Primul element ce se contine in societate este poporul. Prin notiunea de popor in notiunea marxista se intelegea masele muncitoare, cei care produc bunuri, la care mai erau alipite si elementele progresiste, cei care sustineau masele, din rindul maselor exploatate, adica cei bogati nu erau atribuiti la notiunea de popor, alcatuiesc forta motrice a istoriei. Astazi prin notiunea de popor, intr-un mod se intelege toti membrii societatii: liderii politici, functionarii de stat, aparatul birocratic, adica este poporul si conducatorii lor. Un alt element al structurii sociale il constituie natiunea. Ea este o formatie istorica de oameni careia ii este caracteristic comunitatea de teritoriu, comunitatea de cultura, de limba, constiinta si caracter psihologic. Natia este o categorie etnica, dar nu pur sociala, si ea apare la o etapa tirzie de dezvoltare a societatii, ea apare in tarile capitaliste incepind cu sec. 18. Avind caracter etnic, interpretarea esentei natiei, interpretarea raportului dintre diferite notiuni, are o importanta diferita in starea societatii, fiindca deseori acest fenomen ce se numeste natie, provoaca absolutizarea sau diminuarea ale unor structuri respective si ca rezultat apar diferite curente idiologice legate de interpretarea natiei. Exista natiuni mari si mici, uneori are loc absolutizarea neintemeiata, supraaprecierea nejustificata a natiunii mari insotita concomitant de subaprecierea, ignorarea, diminuarea valorilor mici - sovinism. El este caracteristic natiunilor mari. Opus sovinismului dar strins legat de el este nationalismul, care psihologic este a 2-a parte a lui, caci el reprezinta absolutizarea, supraaprecierea valorii natiunii mici si subaprecierii valorii natiunilor mari, adica si nationalismul reprezinta niste interpretari neadecvate, neobiective, cu scopul de a jigni anumite comunitati entice ce pot provoca conflicte in societate. Exista si notiunea de patriotism ce semnifica sentimentul iubirii pronuntate fata de patrie, constiinta apartenentei natiunii date, sentimentul devotamentului fata de natiune, apararea intereselor, cauzelor natiunilor respective. Reiesind din faptul ca nationalismul se refera si caracterizeaza psihologia natiunii mici trebuie de spus ca reiesind din faptul ca in istorie deseori natiunile mari au cucerit, cotropit, exploatat natiunile mici, apoi nationalismul, caracteristic natiunii mici, in anumite conditii istorice poarta caracter pozitiv, fiindca cresterea, trezirea constiintei nationale la natiunile asuprite e un imbold si o sustinere psihologica indreptata spre lupta de eliberare nationala, de obtinere a autonomiei statale si de iesire sub jugurile stapinilor straini. O alta structura a societatii o constituie clasele. Clasele reprezinta grupuri mari de oameni care se deosebesc intre ele dupa atitudinea lor, dupa rolul lor in procesul de organizare a muncii. Mijloacele de productie sunt fabricile, uzinele, instrumentele, uneltele, tehnologiile, tot prin ce se produc bunurile. 38. Sistemul economic al societatii. Economia ca scop si mijloc de existenta a societatii. Unul dintre principalele sectoare de activitate a oricarei societati este sistemul economic. Aici membrii societatii se autorealizeaza, de aici se aprovizioneaza cu bunuri si marfuri absolut necesare pt supravietuirea lor, aici ei isi formeaza un

anumit capital pt a activa liber in societate, pt a-si putea asigura existenta si la urma urmei pt a asigura activitatea si vitalitatea continua a societatii. Economia a fost mereu un factor important atit in dezvoltarea societatii, cit si in studierea ei, si in divizarea societatii si a membrilor ei, a cetatenilor. Din cele mai vechi timpuri, cetatenii se clasificau anume dupa criteriul economic, in diverse clase, ceea ce le determinau si pozitia ocupata in societate. In depententa de activitatea economica practicata, de meseria imbratisata, de venitul pe care i-l asigura munca depusa cetatenii se calsificau in sclavi, tarani, meseriasi, mestesugari, aristocrati s.a. Unul dintre scopurile primare ale economiei in cadrul unei societati este aprovizionarea indivizilor cu resurse si bunuri strict necesare pt mentinerea vietii, a nevoilor, si tokmai dupa aceea apare si dorinta de a acumula o avere, de a extinde o anumita afacere etc. In principiu, scopul oricarei economiii este formarea profitului, insa economia, ca activitate, a aparut din necesitatea individului de a-si asigura viata, de a face schimb de marfuri si de a-si diversifica bunurile consumate. Cu timpul oamenii au realizat ca asta ar putea deveni o modalitate extraordinara de a maximiza veniturile. Fara economie si activitatile economice orice societate ar inceta sa mai existe. Sistemul econommic este un element absolut necesar pt existenta oricarei societati, fara activitati economice, pornind dele cele mai primitive, precum barterul, orice societate si-ar inceta imediat existenta sau ar fi una foarte slab dezvoltata care ar fi in continuu regres si ar sfirsi pina la kapat in disparitie. De aici conchidem ca economia este un mijloc indispensabil al existentei unei societati si este scopul pe care o societate il urmareste pt a prospera. 39. Societatea si natura, corelatia lor. Problemele ecologice contemporane, biosfera si noosfera. Societatea inseamna o uniune, o unire de oameni. Societatea se structureaza prin actiuni umane, eset un univers de procese si relatii obiective pe baza carora apar si se dezvolta niste relatii intre indivizi. Notiunea de natura este una din ce in ce mai largi, inglobind si lucrurile din natura lumea stelelor indepartate, transformarile reciproce ale particulelor elementare etc, adica tot ce exista, universul, si este identica in acest sens cu notiunea de natura. Gindirea antica concepea natura ca pe un tot intreg ce se schimba, iar omul era iterpretat ca o parte a lor. O alta interpretare a naturii s-a cristalizat in cultura crestina a epocii medievale. Se considera ca Dumnezeu a creat natura si natura era inferioara omului. In epoca renasterii atitudinea fata de natura se schimba: omul descopera frumusetea si splendoarea naturii, incepe a vedea in ea izvorul bucuriei, placerii. In perioada timpurilor noi apare o atitudine a omului fata de natura si anume dominatia asupra ei. Aceasta epoca se caracterizeaza prin atitudinea consumatoare fata de natura care a durat pin la sec 20. Cele mai generale reprezentari despre corelatia dintre oameni si natura ni le furnizeaza notiunea "mediul inconjurator". De obicei se distinge mediul natural si artificial. Mediul natural cuprinde geo si biosfera, adica sistemele materiale care au aparut si exista in afara si independent de om dar care pot deveni un obiect al activitatii lui. Mediul artificial include nu numai corpurile neisufletite, dar si organismele vii: plantele si animalele create de om drept rezultat al selectiei. Corelatia dintre om si natura, societate si mediu, in urma cresterii furtunoase a productiei industriale a atins cote maxime si critice. In aceasta ordine de idei apara pericolul pieirii omenirii ca rezultat al epuizarii resurselor naturale si poluarii excesive a mediului, ce pune in pericol viata omului. Anume aceste relatii dintre societate dsi natura determina esenta problemei ecologice. In ultimii 500 de ani oamenii au nimicit 2/3 din padurile ce acopereau pamintul, iar in ultimii 100 de ani omenirea a marit de 1000 de ori consumul resurselor energetice. omenirii s-a micsorat uimitor autocuratirea biosferei. Datorita formarii in jurul pamintului a aparut un strat de dioxid de carbon a aparut pericolul schimbarii climei, fapt ce poate provoca consecinte catastrofale. In ultemele decenii realizarile stiintifice au modificat essential fortele de productie, au ridicat nivelul de dezvoltare social economica, au contribuit la acutizarea problemei ecologice. Printre conceptiile filosofice ce se refera la problemele ecologice pot fi evidentiate conceptia rousseau-ista sau neorousseau-ista. Adeptii ei propaga idea intoarcerii la natura. In principiu ei pornesc de la idea justa a unitatii omului si naturii, ei ignora faptul ca omul devine sir amine om nu prin acomodarea lui pasiv si prin transformarea lui active. Pe linga conceptii pesimiste, exista si conceptii optimiste conform carora problema ecologica poate fi solutionata, tinind cond de faptul ca radacinile ei se trag din interactiune dintre societate si natura. Prin esenta sa problema ecologica este o problema sociala care a aparut in urma revolutiei tehnico stiintifica, care poate fi solutionata numai pe baza unor transormari sociale, schimbari radicale in sferele economice de productie, social culturale si axiologice. Problema ecologica are un character global si poate fi rezolvata reiesind din conditiile dezvoltarii inegale a diferitor tari si popoare. Este necesara o colaborare internationala, elaborarea detaliata si realizarea practica a noilor realizari in stiinta si tehnica in scopul amortizarii relatiilor dintre om si natura. Biosfera spatial ocupat de lumea organica. Noosfera care semnifica spatiul maxim okupat de relatiile posibile ale omului, hotarele pina unde omul cu mintea sa poate sa ajunga. Noosfera (sfera ratiunii) ar fi un nor mare care nconjoar planeta ca i atmosfera sau ionosfera. Acest nor sferic imaterial ar fi format din incontientele umane emise de creierele drepte. Ansamblul ar forma un mare Spirit imanent, Spiritul uman global ntr-un fel.Astfel credem c ne imaginm sau c inventm lucruri pe care, n realitate, creierul nostru drept le ia pur i simplu de acolo. Iar cnd creierul nostru stng ascult cu atenie creierul drept, informaia trece i duce la o idee apt s se concretizeze n fapte.Conform acestei ipoteze, un pictor, un muzician, un inventator sau un romancier n-ar fi dect nite receptori radio capabili, cu creierul lor drept, s ia din incontientul colectiv apoi s lase emisferele dreapt i stng s comunice destul de liber ca s reueasc s pun n practic aceste concepte care se gsesc n noosfer. Noosfera este stadia superioar a biosferei, n care activitatea raional uman este factorul determinant n dezvoltarea planetei noastre. Cunoscnd legitile naturii i perfecionnd tehnologiile, omenirea devine o for contient transformatoare a spaiului planetar i cosmic, o form nou de interaciune dintre natur i societate. Noosfera are tendina de a se lrgi permanent, transformndu-se ntr-un element structural al cosmosului. Etapele dezvoltrii noosferei snt civilizaia informaional, ecologic i cosmic. 40. Sensul istoriei. Obiectivitatea legilor istorice. Ideologia progresului.

Sensul istorie desemneaza memoria si nararea evenimentelor trecute. Pentru budism, Hinduism, Gnosticism e specifica o conceptie a istoriei ca aparenta sau ca o conditie precara, inautentica si provizorie, din care trebuie sa evadam. Desfasurarea efectiva a lucrurilor din trecut cu o oarecare unitate, continuitate, intelegibilitate. Ideea de progress s-a afirmat inca in perioada revolutiilor burghezo democratice a luptei inpotriva relatiilor feudale, reflecata necesitatea istorica a unor transformari radicale pe diverse planuri. Criteriile obiective ale progresului: intelegerea determinarii a fenomenelor sociale de catre modul de productie, succesiunea formatiunilor sociale in istoria umanitatii. Fiecare formatiune sociala reprezinta o noua treapta a progresului omenirii. Temeiul fundamental a acestui progress il reprezinta dezvoltarea fortelor de productie. Tendintele obiective care au necesitatea sa se manifeste in conditiile respective se numesc legitati. 41. Sistemul social si politic al societatii. Sistemul social- ansamblul raporturilor ce apar in presegmentele unei societati, rezultatul incercarii de specificare de system, dezvoltarea stiintelor pentru a legitima studiul fenomenologiei sociale. Descrie complexul tuturor actiunilor ca societate. Consta in mod exclusive din capacitatea de a produce si reproduce comunicari optime. Oamenii actioneaza din necessitate, motivele si interesele lor, urmaresc scopuri, actioneaza constient. Acest fapt este bazat pe baza cunoasterii legilor sociale, acordului reciproc dintre scopurile activitatii si mijloacele ei si legile sociale. Cunoasterea si folosirea legilor rational in organizarea intregii vieti a societatii. Sistem politic face referire de regula la oamenii politici. Pe plan politic libertatea se coreleaza cu respectarea legilor statului. Libertatea rezida in garantarea securitatii cetatenilor, dispune de o independenta relative. Politica este arta administrarii, se bizuie pe realizarile stiintei sis a corespunda criteriilor moralitatii. Sistemul politic in perioada contemporana se caracterizeaza prin democratie ca regim politic si ca forma. 42. Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om, personalitate. Natura omului este redusa de la cuget la ratiune. Actul gindirii reprezinta argumentele confirmarii existentei individuale. Timpul e caracterizat de intindere, iar sufletul de gindire. Precum mentiona Aristotel ca omul este un animal politic adica se poate manifesta ca om si se deosebeste de animal numai in societate fiind educat si activind in stat. Gindirea umana nu poate anula legitatile obiective ale lumii. Dupa Bacon, gindirea nu asculta de natura, ea nu are nici o puterea asupra obiectului. Omul e un element al naturii, dar totodata si o aprenta a esentei sociale. Individ- caracterizeaza tot ce este in comun in aspect biologic tuturor oamenilor ca fiinta a naturii. Personalitatea semnifica produsul si elemental societatii. Individualitatea semnifica deosebirea caracterului si intelectului uman, social. Omul este subiect al relatiilor sociale. O problema care exista pina azi este cea a corelarii dintre aspectul biologic si social in om, datorita caruia unuia dintre acesti 2 factori omul este om, fiindca este evident ca omul apartine si naturii, dar omul este om datorita factorului social, fiindca inafara societatii omul nu poate exista, deci la fel putem afirma ca omul exista datorita societatii, dar si societatea apare si exista numai atunci si acolo unde sunt oameni. Natura biologica a omului reprezinta acel substrat inafara caruia substanta sociala nu poate exista. Ca fiinta biologica omul este inrudit si identic in mare masura cu animalul (fiziologic, legile carora li se supune lumea biologica, toate se extind asupra omului). Despre influenta si importanta elementului natural, biologic asupra fiintei umane ne demonstreaza foarte simplu oricare afectare, dereglare a sanatatii, a functionalitatii mecanismelor biologice, abaterea de la manifestarea legitima a elementului biologic, cu atit mai mult daca sint afectate organele vitale, este si respectiva starea sociala si chiar intelectuala, toate capacitatile si posibilitatile individului. Totodata rolul factorului biologic tot nu se poate absolutiza, fiindca este dovedit ca inafara mediului social, insotit de cel intelectual, omul nu poate deveni om. De la natura, in forma sa biologica, omul deja se naste om, dar el este om numai in potentie, fiindca capacitatile lui naturale pot deveni umane numai fiind sustinute si realizate in mediul social respectiv. In cazul in care omul nascut, sau inka la o virsta foarte frageda, nimereste nu in spatiu social, ci in altul animalic, sau pur si simplu lipsit de oricare posibilitate de a comunica cu societatea, de a socializa, el fiind mai apoi reintors in mediul socio-cultural, un om cu toate straduintele care s-ar aplica, nu devine om in sensul deplin al cuvintului. Si invers, daca omului cu multe abilitati, neajunsuri extreme, sunt pusi in conditii socio-culturale speciale, ei obtin rezultate extraordinare. 43. Obiectul si problematica antropologiei filosofice, notiunile ei de baza. Principalele conceptii filosofiece despre om. Obiectul de studiu al antropologiei filosofice este omul. Apare intrebarea ce este omul? Care este valoarea sa, sensul vietii omenesti? Scopul vietii omenesti? Toate aceste intrebari in sine accentueaza problematicile antropologice. Problema omului e structurata pentru studiere a 2 lumi: interioara si exterioara, constatarea actualitatea investigatiilor problematicii umane, dar si orientarea lor catre conditia existentei individului si a omenirii catre potentialul creator al persoanei, catre ambianta sociala, fizica si lumii sale interioare. Conceptii: 1. Omul este parte a naturii, element al ei, vine din natura si il caracterizeaza trasaturi naturale, fizice, bilogice si se supun legilor naturii. 2. Omul este om datorita esentei sociale 3. Pentru Hegel, omul este purtator al gindirii, ratiunii, subiectul activitatii spirituale, creatorul culturii. 4. Pentru Marx, omul e apreciat prin prisma muncii, pe activitate a productiei. El sustine ca omul e ansamblu relatiilor sociale. 5. In lumea contemporana specificul omului e descoperit in fenomenul vietii (de exemlu Schopenhauer evidentiaza vointa, Freud subordoneaza constientul inconstientului).

44. Sensul si scopul vietii omului. Fenomenul alienarii. Procesul de existenta, dezvoltare a functiilor de cunoastere, de comunicare in relatiile cu mediul si cu altii. In fiintele vii exista in mod necesar 2 ordine de fenomene: Fenomenele creatiei vitale si fenomenele mortii. Omul pe parcursul vietii se autoeduca pentru a actiona si lupta pentru realizarea justa asupra lucrurilor si scopurilor propuse. Fenomenul alienarii este procesul in care omul se instraineaza de ceea ce tine de esenta sa sau de ceea ce este produs prin activitatea sa, cedarea drepturilor naturale, individuale catre comunitate. Pentru Hegelsemnifica actul prin care constiinta devine straina de sine, abandoneaza caracterul sau nemediat si trece in altul, devine lucru. Depasirea alienarii se desfasoara intr-o dialectica care culmineaza prin dezvoltarea deplina a vietii spirituale, idiologie prin care omul proiecteaza in Dumnezeu nevoi si idealuri umane. 45. Axiologia stiinta despre valori. Esenta valorii si caracteristicile ei. Axiologia este o teorie a creatiei orientate spre finalitatea inconstienta cu trasaturi differentiate in functie de domeniul de studii. Este stiinta desspre originea caracteristicile si legaturile dintre valori. Valoarea exprima atitudinea omului fata de lucrurile, fenomenele ce se intimpla, exista. Valoarea poate avea un character obiectiv prin existenta omului in diferite activitati, dar totodata si un character subiectiv, unde valorile erau considerate ca exprima reflectarea sentimentelor, emotiilor, conditionate de catre un oarecare obiect. Ca univers de semnificatii, lumea valorilor reflecta nu aprecieri, necesitati si aspiratii individuale, ci idealurile, necesiattile si nazuintele unei perioade istorice concrete. Totodata valorile sunt o realitate artificiala, construita de om in procesul realizarii anumitor scopuri. Valoarea e caracteristica a obiectelor care satisfac anumite nevoi, ele sunt relationale, ele pe parcurs evolueaza, unele pierzindu-si calitatea de valoare, altele capatind-o. Caracteristici: 1. polaritatea ce are loc in interiorul valorii 2. Ierarhizarea dupa importanta pentru om 3. Egalitatea proclama suprematia principiului egalitatii oamenilor 4. Raritatea unele valori se bucura de pretuirea maxima, care implica sacrificial, altele nu se bucura de pretuire. Valoarea constituie obiectivizarea fortelor creatoare, esentiale omului, iar natura si componentele ei obiecte valorizate sau dupa Marx natura umanizata. Valorile: nu sint concepte (orice rationamente ar face cineva, nu poate explica de ce ii place muzica lui Verdi sau sculptura lui Brincusi); nu sint lucruri, dimpotriva constituie o lume aparte de cea a lucrurilor, o lume de sensuri care o dubleaza pe cea a obiectelor fizice, ele nu se pot confunda cu purtatorii lor materiali; nu sint fenomene psihice, chiar daca sint strins legate de dorintele subiectului uman; nu sint obiecte ideale, asemeni modelelor din fizica teoretica. Valoarea este proprie subiectului, implica un suport obiectiv si un act subiectiv de semnificatie. Odata cinstituite, valorile au o relativa independenta de subiectul creator, o evolutie proprie si o obiectivitate specifica. Referitor la geneza valorilor, ele sunt creatia omului si reprezinta o dimensiune esentiala a existentei umane. 46. Tipuri de valori si dialectica lor. Reevaluarea istorica a valorilor. 47. Cultura ca obiect de studiu al filosofiei. Cultura si natura. Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ce e creat de om, e o lume artificiala. Se poate manifesta la nivel de individ popor natie clasa religie persoana istorica activitate profesionala. Cultura este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea are un character social sin u se poate transmite prin ereditate, ci numai prin comunicare. Este acel fenomen spiritual creator de valori care inainteaza si promoveaza idei. Opozitia dintre natura si cultura e relative. Cultura il transforma e om din rob al naturii in stapin al ei, dar nu total ca un fel de tiran al ei. In consecinta omul e nevoit sa ramina in armonie cu natura. Natura exista independent de om si natura insa omul si cultura nu pot deveni total independetne de natura. Ea, natura, ramine si este substratul si cadrul permanent al tuturor creatiilor umane si celor culturale. Relatia dintre cultura si natura se refera si la om ca individ care este o fiinta culturala si una biologica, depinde de fiecare om in parte. Actul creatiei indifferent de domeniu depinde de anumite disponibilitati naturale. Cultura poate fi defenita ca o sinteza, consecinta intre natura si societate, intre natura si om, cu toate creatiile lor. Cultura ca axiosfera, ca univers specific, autonom de valori, contureaza un atribut definitoriu omului si constituie un factor esential al progresului social. Notiunea de cultura desemneaza totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti, rezultate ale practicii transformarii mediului natural si social, ale dezvoltarii si perfectionarii omului. Ca inteles fundamental cultura ia nastere si se defineste in opozitie cu natura, naturalul opozitie valabila nu numai pt cultura exterioara, obiectiva, ci si pt cea interioara, subiectiva, deoarece omul insusi, in alcatuirea sa specifica, este o unitate dintre biologic si spiritual, dintre natural si cultural. Gratie omului, natura devine cultura in timp ce prin cutura omul dobindeste adevarata sa natura umana. Cultura este detasare de natura, etapele culturii sint etape ale umanizarii. Cultura cuprinde ansamblul fenomenelor social-umane care, sub raport gnoseologic, apar ca produse cumulative ale cunoasterii, iar sub raport axiologic ca valori autentice. 1. Daca natura este existenta obiectiva ce exista in sine, in afara si independent de constiinta omului, atunci cultura reprezinta existenta constientizata sau constiinta finalizata in ezistenta. Cultura reprezinta acele realitati pe care omul le adaoga la natura. Frontiera dintre natura si cultura incepe akolo unde omul prelucreaza naturalul, transformindu-l in cultural. Natura prin actiune umana constienta natura cultivata. 2. in timp ce obiectele si procesele din natura exista si se manifesta in mod spontan, realitatile domeniului cultural presupun cu necesitate prezenta factorului constient. Cultura poarta caracter subiectiv. 3. relatiile culturale nu exista ca acte in sine, ele traiesc prin oameni, in interiorul raporturilor dintre acestia, chiar si in cazul cind acestea sunt produsele unor generatii trecute.

natura este supusa determinismului obiectiv (unor egi, cauze, necesitati care sint obiective), in timp ce domeniul culturii se situeaza la polul opus, fiind supus determinismului social, ca expresie a libertatii umane, ca rezultat al progresului repurtat de om impotriva necesitatilor oarbe a fortelor spontane. 5. din punct de vedere al devenirii, proceselor naturale le este specifica repetabilitatea, celor culturale creatia originala, unicitatea si irepetabilitatea. 48. Cultura de masa si cultura de elita. Cultura si globalizarea. 49. Cultura si societatea. Functiile culturii in societate. Cultura, subcultura, contracultura. Pretutindeni unde traiesc oameni ei creeaza cultura, neexistind societati aculturale si nici macar indivizi lisiti de cultura. Orice societate are o cultura, oricit de simpla ar fi ea, si fiecare fiinta umana este culturala in sensul ca participa la o anumita cultura. Cu toate ca viata omului este imposibila fara cultura, totusi cultura nu cuprinde intreaga viata soviala, deoarece cultura, rezultatul viu, in continua miscare si transformare a activitatii indivizilor pe diferite trepte a societatii nu se confunda cu socieattea. Daca tott ce este cultura este, in acelasi timo si societate, nu tott ce este social este totodata si cultura. Cultura trebuie privita ca un subsistem integrat in sistemul social. Legile generale ale dezvoltarii sociale isi lasa amprenta si asupra continutului, structurii si dinamicii culturii. Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ceea ce e creat de om, ea este lumea artificiala. Este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea poate sa se manifeste la nivel de istorie individ, natie, popor, activitate profesionala etc. Subcultura ansamblu de credinte si perspective coerente caracteristice unui grup social particular care le deriva din cultura larga a societatii careia ii apartin. Mai pot fi definite ca mediatii intre structurile sociale si indivizi: tind sa accentueze sis a absolutizeze valorile si comportamentul present in societate. Prezenta unei subculture este dedusa dintr-o contrare geografica sau generatoare a unui anumit comportament. Contracultura Ansamblu de norme si valori dezvoltate de catre un grup aflat in opozitie deschisa fata de cultura dominanta. Functiile culturii in societate: Factorul fundamental al identitatii nationale Cultura influenteaza dezvoltarea economica chiar si modelul de management Pastreaza si mentine valorile poporului Spiritual national prin care se caracterizeaza de alta cu alta cultura Cultura si societatea se afla intr-o corelatie strinsa, deoarece anume memoria unei societati actualizeaza trecutul, mentine sin u da uitarii cunostintele obtinute. Cultura se bazeaza pe memoria, constiinta societatii ai carui popor consta in obiceiuri, traditii, norme morale, specifice ce determina locul ei in istoria culturii. 50. Cultura si civilizatia: unitatea si deosebirea. Contradictiile civilizatiei contemporane. Civilizatia: toatalitatea mijloacelor cu ajutorul carora omul se adapteaza mediului (fizic si social), reusind sa-l supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze: satisfacerea nevoilor materiale, confortului si securitatii, alimentatia, imbracaminte, constructii, tehnologie, activitati econ, soc, pol, educatie, invatamint etc. Unitatea: Dupa Blaga, civilizatia si cultura sunt forme ale creatiei umane Ambele sunt forme ale creatie prin care omul a devenit o fiinta unica in univers Civilizatia este insertia culturii in existenta oamenilor, circulatia valorilor culturale sau cultura in actiune Deosebirea: Civilizatia e considerate ca o cultura material ape cind cultura e privita ca domeniu spiritual Pentru Spenglov, cultura reprezinta prima faza de plamadeala si dezvoltare a formelor creatiei culturale miturile, religia , artele. Civilizatia este etapa finala cind elementele creatiei culturale incep sa se ofileasca, secatuind. E considerate declinul fatal al culturii Tot la Blaga, cultura are o finalitate spirituala insa civilizatia una practica Intre cultura si civilizatie nu este un raport de pozitie reductibila ci de interactiune permanenta, de conjugare. Contradictiile civilizatiei contemporane: civilizatia a fost interpretata in mod diferit pe de o parte ca criteriu a dezvoltarii, pasirea barbarismului, nivelul trecerii, depasirii de catre societate a starii si originii inculte si animalice. Pe de alta parte civilizatia era interpretata ca dauna a progresului social. Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane, care extinde violenta, infractionalitatea, criminalitatea. In secolul nostrum se desfasoara criza civilizatiei industriale si trecerea spre o noua civilizatie postindusriale. Sunt aparente disproportiile intre dezvoltarea stiintelor si tehnicii si alte domenii ale creatie si valorilor spirituale, care au ramas in urma. Accentuarea unor fenomene de pierderea increderii si sperantei in viitor. Este vadita si criza moralitatii, combaterea saracimii sufletului marei mase a indivizilor. Criza valorilor morale se exprima si in degradarea relatiilor umane cotidiene. 51. Notiunea de morala. Structura moralei. Specificul normelor morale. Morala fenomen spiritual si social ce se caracterizeaza si intruneste in sine un sir de norme, valori, idei, ce caracterizzeaza individual si societatea la o anumita etapa de dezvoltare. Morala (Latinamossi morales-traditie, obicei) e inclus in vocabularul filosofic si in vocabularul latin- roman- crestin de catre filosoful Cicero, care in lucrarea sa despre destin analizind etica greciilor, pentru a imbogati limba Latina propune ca sinonim al cuvintului etica cuvintul latin morala. Morala ca fenomen social, spiritual are un character istoric, adica apare la o anumita etapa de dezvoltare a omului si societatii. Conditiile aparitiei si existentei ei sunt urmatoarele:

4.

1. aparitia constiintei de sine a individului care semnifica in aspectul moral aparitia egoismului, adica inaintarea prioritatii valorii individului fata de societate 2. aparitia in epoca primitive a interdictiilor sub forma de table, care se formeaza in constiinta colectiva si care reprezinta nishte norme interdictii, care nu admit anumite tipuri de comportare 3. Aparitia asa numitului talion ce reprezinta principiul dreptatii, in romana dinte pentru dinte, singe pentru singe Odata cu aparitia societatii capitaliste sau burgheze pe prim plan e inaintata calitatea egoismului. In epoca contemporana, in urma globalizarii, In structura valorii morale au loc diferite schimbari. Datorita globalizarii, adica stergerii specificul valorilor nationale, datorita internationalizarii vietii economice si sociale, migrarii si amestecului diferitor natiuni, dar si datorita schimbarilor ce au loc in fiecare societate cum ar fi daca vorbim despre socieatatea noastra natala , liberalizarea activitatii bisericelor, fapt ce duce la schimbarea atitudinii fata de multe valori. Morala contine un system de notiuni, valori etc. In morala pot fi deosebite 3 domenii:activitatea morala, relatiile morale, constiinta morala. Constiinta morala include in sine normele , valorile, motivarea, constiinta de sine a individului. Normele reprezinta un system de cerinte care sunt inaintate de catre societatea fiecarui individ si care se cer a fi resprectate in baza constientizarii valorii importantei lor de catre fiecare om. Normele morale promoveaza anumite determinatii ale binelui (cinstea, generozitatea, modestia) atit sub aspectul continutului valoric, cit si al datoriei, intentionind sa armonizeze universuol a ceea ce este dezirabi cu situatiile concrete. Ele stabilesc limite intre care sunt si pot fi acceptate variatiuni ale comportamentelor individuale. 52. Etica in afaceri: esenta si principiile fundamentale. Etica semnifica initial obiceiurile, normele de conduita caracteristice unei comunitati de oameni. Stim ca una dintre cele mai importante lucrari ale filosofiei antice consecrate studierii moralei a fost etica lui Nicomah scrisa de Aristotel. Astazi in literature de specialitate termenul etica semnifica stiinta despre morala si in literature se intilnesc 2 interpretari ale corelatiei dintre morala si etica: 1. se afirma ca etica si moral anus identice fiindca morala este obiectul de studio al eticei, etica fiind stiinta despre morala, si deci morala reprezinta partea empirica, iar etica nivelul theoretic al constiintei ce studiaza aceastarealitate empirico morala 2. A 2 interpretare consta in afirmatia: etica si morala sunt notiuni identice, sinonime, semnificind aceleasi realitati. 3. Etica in afaceri e un domeniu ce urmareste sa clarifice problemele de naura moral ace se ridica in mod current in activitatea agentilor economici dintr-o societate capitalista 4. Dupa Laura Nash etica in afaceri e studiul modului in care normele morale personale se aplica in activitatie si scopurile intreprinderii comerciale. Nu este un standart moral separate, ci studiul modului in care contextual afacerilor pune personae morale, ce actioneaza ca agent al acestui system, propriile sale probleme specifice. Etica se straduie sa afle raspunsi cu valoare universal valabila: c ear trebui sa faca un om spre asi realize dorintele, scopurile si idealurile, astfel incit sa poata atinge maxima implinire a finite sale, fara a face inutil rau celorlalti, ci lasind pe fiecare sasi caute propria implinire personala si chiar contribuind la progresul intregii societati? aceata e interogatia fundamental ace sta in miezul investigatiilor etice. Care sunt concret valorile si principiile morale indispensabile in afaceri? In primul rind maximizarea valorii de TL a proprietarilor solicita o perspective de lunga durata. Dar aceasta solicita considenta si cu necessitate posesie si ca atare solicita respectful dreptului de proprietate. Prin urmare afacerile presupun un comportament care exclude minciuna, inselatoria , furtul etc, luate laolalta aceste constringeri intrupeaza valorile ce sar putea numi decenta elementara. In al doilea rind putem mentiona principiile interesului rational, ca unicul mod de concepere a obligatiilor etice ale intreprinzatorilor. 53. Raportul dintre morala si alte forme ale culturii: religia, jurisprudenta, stiinta. In epoca medievala existau alte norme si valori morale care erau bazate pe subordonarea stricta sociala, datorita dominatiei religioase era promovata ideologia ascentismului, care co-exista cu un fenomen diametral opus ascezei care era cavalerismul, ce presupunea necatind la toate cerintele bisericii existenta amantei/amantelor, pt clasele instarite ceea ce nu se include in structura moralei religiei feudale. Morala este inrudita cu jurisprudenta, fiindca si dreptul, la fel se bazeaza pe inaintarea unor cerinte sub forma de norme juridice, legi fata de individ. Deosebirea dintre morala si drept este destul de mare. In primul rind, legile juridice sunt scrise, adunate in coduri speciale, normele morale nu. In al 2-lea rind, morala actioneaza intotdeauna, in primul rind asupra constiintei individului si cere constientizarea de catre individ a normelor ce se cer a fi respectate, pe cind normele juridice sunt impuse omului, deseori contrar vointei sale. In al 3-lea rind, forma de influenta a normelor morale si juridice si nerespectarea lor este diferita, caci nerespectarea normelor morale are doar influenta spirituala sub forma de mustrare a constiintei, diferite emotii, neaprobarea a activitatii omului, pe cind incalcarea normelor juridice nu exclude, ba chiar foloseste pe larg diferite pedepse fizice pina la cele mai dure. Conflictele omului teoretic se afirma pe de o parte cu valoarea morala, pe de alta parte cu valoarea religioasa. Stiinta asa cum s-a dezvoltat in ultimul secol, este o stiinta mecanicista, si, ca atare ea exclude din interpretarea realitatii orice idei de finalitate. Stiinta moderna se intreaba numai care sunt raporturile de coexistenta si succesiune dintre elementele simple. 54. Religiile mondiale: particularitati, unitatea si deosebirea dintre ele. Printre religiile contemporane mondiale se intilnesc religii ca: budismul, crestinismul si islamul. Insasi religiile mondiale, fiecare din ele avind aparte peste 1 mlrd de adepti, exista diferite directii si confesiuni, Budismul apare ca conceptie filosofica din sec VI i.e.n. Denumirea vine de la fondatorul Budha, ce inseamna iluminatul. La baza budismului stau 4 raspunsuri, care reprezinta si 4 principii ce caracterizeaza raspunsurile la intrebarile fundamentale a budismului ce este viata?:

viata este suferinta daca viata este suferinta, inseamna ca exista anumite cauze care o fac astfel daca sunt cauze exista si mijloace de depasire a suferintelor exista 8 cai: necesitatea de a duce un mod de viata normal, moral, folosirea corecta a cuvintelor, adica excluderea cuvintelor cu mai multe sensuri, excluderea erorilor constiente, intentionate (minciunilor) s.a., dar exista o cale suprema care consta in emitarea to..cla, in inabusirea absoluta a tuturor pasiunilor, dorintelor, instinctelor si obtinerea linistii corporale totale si aceasta stare se numeste NIRVANA. Crestinismul este religia intemeiata pe persoana, invatatura si viata lui Iisus Christos. In crestinism sint 3 directii: ortodoxia, catolicismul, protestatismul, aparut in sec 16. in crestinism exista mai multe confesiuni, numite secte: baptismul, adventismul, cincizecistii s.a. Toate acestea exista si in RM si oricare iserica sociala dominanta are atitudine negativa fata de aceste confesiuni si adeptii lor. Aceasta religie s-a nascut in sec 1, in Imperiul Roman, conform marturiei unor istorici latini precum Tacitus (55-120 d.Ch.), Suetoniu (70-128 d.Ch.) si un scriitor guvernator al Bitiniei, Pliniu cel Tinar (61-114 d.Ch.). Dar aceasta religie ne este cunoscuta de la originea sa si pina in zilele noastre in primul rind datorita discipolilor lui Iisus Christos, crestinii. Mai multe scrieri elaborate pe vremea primelor generatii de crestini constituie o referire obligatorie: - cele 4 evanghelii de la Matei, Marcu, Luca, Ioan, sint o marturie despre viata, vorbele si faptele, moartea si invierea lui I. Christos. - faptele Apostolilor, opera lui Luca, relateaza despre inceputurile Bisericii, primele sale forme de organizare. - Epistolele, scrisori adresate unor Biserici locale, unnui discipol sau tuturor Bisericilor decatre Pavel, Iacub, Petru, Ioan, Iuda - Epistola catre evrei, ai carei autor nu este cunoscut, este o sinteza care scoate in evidenta Noul Legamint, pecetluit de I.Christos, comparindu-l cu vechiul Legamint - Apocalipsul atribuit lui Ioan, foloseste un limbaj simbolic pt a dezvalui sensul si sfirsitul istoriei izbavirii Aceste carti alcatuiesc Noul Testament, recunoscut de crestini drept Sfinta Scriptura. Islamul beneficiaza de peste un mlrd de adepti, a dat nastere unei civilizatii prestigioase a carei influenta se exercita asupra omului pina in zilele noastre. Aceasta religie propavaduieste supunerea si stapinirea de sine, are adepti care dau dovada de nesupunere si rebeliune, se bazeaza mai presus de orice pe evidenta intima si implicarea personala, refuzind existenta preotilor, este resimtita ca o lege severa permanent in vigoare. Islam (araba - supunere), este aderarea la pacea lui Dumnezeu, sau denumirea oricarei religii adevarate. Islamul este ultima dintre religiile monoteiste, este mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mohamed prin mijlocirea arhanghelului Gavril. Aceasta religie s-a nascut la Mecca in Arabia, inc.sec.7 d.Ch. Musulmanul crede profund ca coranul este cuvintul lui Dumnezeu, Stapin Absolut, creator a tot ce este. Din aceasta credinta decurge principiul ca numai coranul este dictionarul adevarurilor absolute. Cu toate acestea, Coranul mentioneaza si alte surse, carora loe acorda incredere. Atfel, dreptul musulman, desi este de origine coranica, isi are radacinile si in mai multe alte surse umane si naturale, cum ar fi Hadith, consensul Ummei, traditiile locale, Binele insusit de om si efortul intelectual al legislatorului. 55. Religia ca fenomen social si cultural. Religia credinta individul. Religia, este un fenomen spiritual, social aparent in anumite conditii istorice. Religie (lat. relegere, religio- revedere cu sine) in forma etimologica initiala inseamna revederea cu Dumnezeu. Notiunea de revedere implica notiunea de legatura. Legaturile in religie au 2 directii: verticala si orizontala. Verticala semnifica locul omului fata de Dumnezeu, omul fiind jos, Dumnezeu sus si dominind asupra intregii existente. Orizontala semnifica legatura dintre oameni, legatura care exista dintre oameni in baza unei comunitati religioase, numite de crestini BISERICA (lat eclezia). Acelasi cuv grecesc eclezia sta si la baza sinagogii evreesti si a moscheei musulmane. Credinta este un fenomen psihologic indispesabil vietii umane. Ea consta in fixarea afectiva a anumitor cunostinte, teze, judecati (prejudecati, explicatii, valori, simboluri). Prin aceasta se obtine sentimentul de securitate interioara, respectiv de siguranta in raport cu viata si lumea. 56. Religia si stiinta. Religia si libera cugetare. Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar exista o diferenta semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt, conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei. De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie. Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au impus anumite limite in cautarea adevarului. Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei traditionale, atat in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat si in ce priveste comportamentul bisericii. Sunt bine cunoscute actele de ipocrizie si opresiune intreprinse de inchizitie. Religia a avut si are in continuare un efect negativ asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad, razboiul sfant prin care ei vor stapanii lumea si religia lor va domina.

1. 2. 3. 4.

Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice, respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii. Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de putere divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata. Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la conceptul de morala si la sistemele de valori. Insa Inaltarea (trupului) Fecioarei Maria, Invierea lui Isus, viata de dupa moarte nu sunt nici pe departe probleme de morala si de valori, ci sunt fapte de natura stiintifica. Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest sens). De aceea este necesar un arbitru moral. Tocmai aici religia ar trebui sa sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental.