Sunteți pe pagina 1din 17


Kennan este autorul unui articol semnat misterios, care a avut un impact mobilizator uria. n revista Foreign Affairs, n iulie 1947 apare un text intitulat The Sources of Soviet Conduct (Rdcinile comportamentului sovietic), semnat de Mr. X. Kennan analizeaz paii imperialismului comunist, sovietic, n Europa i n lume. Consideraiile fcute de Kennan asupra tendinelor sovietice au avut un profund impact la Washington. Articolul contine patru pri. n cuprisul primei pri se discut, din punct de vedere istoric, despre personalitatea oamenilor politici sovietici considerat ca fiind produsul unei ideologii, motenite din originea politic, i circumstanele ultimelor trei decenii ale Rusiei. Totodat, la baza concepiei comunitilor rui st ideologia marxist, aflat ntr-un proces continuu de adaptare. Kennan l citeaz pe Lenin, n contextul izbucnirii revoluiei proletariatului, temelia fiind constituit de concepiile lui Marx. Combatani ai Imperiul arist, revoluionarii urmreau obinerea puterii i introducerea socialismului. Faptul c ruii comuniti reprezentau o minoritate a dus n mod imperios la instaurarea dictaturii. Consecinele perioadei post-revoluionare au fost nefaste n principal sectorului economic, salvat temporar de programul numit Noua Politic Economic . Succesor al lui Lenin, Stalin a impus partidului comunist spiritul distructiv si combativ n privina celorlalte fore opozante, principiu aplicat i n interiorul partidului. Toi membrii trebuiau s mprteasc aceleai idealuri cu ale liderilor. Politica acestui partid s-a concretizat, nu att n consolidarea politicii proprii, ci mai ales n sectorul securizrii i n instaurarea absolutismului, politic explicat iniial prin existena unor formaiuni capitaliste. Cnd aceste formaiuni nu au mai existat, pentru a justifica regimul dictatorial, pericolul a fost identificat n afara granielor. Existena mijloacele de opresiune a fost explicat prin diferite motive fictive i a continuat s existe mult timp. Partea a doua a articolului ncepe cu observaia c aceeai ideologie istoric a sovieticilor s-a pstrat. Antagonismul dintre socialism i capitalism s-a implantat n nsi indeologia care st la baza puterii sovietice. intele regimurilor capitaliste sunt antagonice nu doar sistemului comunist n sine, ci i populaiei ruse. Pentru socialiti, prbuirea capitalismului este iminent i se va realiza fr ca ei sa provoace acest lucru. Un concept important pentru politica extern a sovieticilor este infailibiltatea Kremlin-ului. Disciplina i infailibilitatea determin comportamentul ntregului aparat sovietic al puterii. n interiorul partidului, adevrul nu este constant, ci creat pentru fiecare scop de ctre conductorul partidului care posed nelepciunea suprem. innd cont de politica partidului comunist, pe termen lung, patient persistence, Kennan recomand Statelor Unite s adopte o politic asemntoare, patient but firm and vigilant la tendinele expansive ale ruilor. Kennan sugereaz, nainte de Churchill, c cele dou sisteme sunt ireconciliabile i antagonice, ns ceea ce face ca articolul s aib o importan covritoare e sugestia c americanii trebuie s se instaleze n sistem pe termen lung, modificndu-i comportamentul socio-politic intern n funcie de necesitile strategice ale noilor timpuri. Partea a treia privete partea social a regimului Uniunii Sovietice. Influena partidului comunist a fost deosebit de important n privina populaiei. Acestor influene li se adaug rzboiul i astfel se gsete n Rusia ceea ce Kennan numea o populaie psihic i spiritual obosit. Numai generaia tnr este cea care ar putea ajuta. Economia este una ineficient, neuniform dezvoltat numai n anumite sectoare, cum ar fi cel al metalurgiei. Problema transferului de putere este tratat pe larg. Se face referire la Congresul Marii Uniuni a Sovieticilor, care nu s-a mai ntrunit, fapt ce aduce instabilitate n snul partidului, deoarece ntre noii membri ai partidului i cei care conduc s-a produs o dezbinare, care ar putea duce la haos i slbiciune. n ultima partea a acestui articol autorul subliniaz faptul c Statele Unite trebuie n continuare s priveasc Uniunea Sovietic ca un rival i nu ca pe un partener n arena politic. Partidul comunist nu este nici pe departe un partid slab. America trebuie s menin un echilibru, s pstreze pacea mondial i s mpiedice Rusia s-i extind influena. Ea trebuie s se disting ca lider mondial, iar problema relaiilor dintre americani i rui trebuie privit ca o provocare pentru Statele Unite, creia i va face fa. Textul devine mit national n USA i incit la rituri de lustraie, societatea american e contaminat de comunism, deci trebuie luate msuri interne de ndiguire a rului, acolo unde el exist.

In July 1947, the quarterly Foreign Affairs published an anonymous article entitled "The Sources of Soviet Conduct," which offered what would soon become the basis for U.S. policy toward the Soviet Union. The policy offered was that of containment, which would remain fundamental for the duration of the Cold War. The author, soon revealed to be George Kennan, opposed continuing appeasement of the Soviets and promoted firm opposition to further expansion of communist power. The Sources of Soviet Conduct George Kennan, senior State Department official July 1947 The political personality of Soviet power as we know it today is the product of ideology and circumstances: ideology inherited by the present Soviet leaders from the movement in which they had their political origin, and circumstances of power which they now have exercised for nearly three decades in Russia. ... Of the original ideology, nothing has been officially junked. Belief is maintained in the basic badness of capitalism, in the inevitability of its destruction, in the obligation of the proletariat to assist in that destruction and to take power into its own hands. But stress has come to be laid primarily on those concepts which relate most specifically to the Soviet regime itself: to its position as the sole truly Socialist regime in a dark and misguided world, and to the relationships of power within it. The first of these concepts is that of the innate antagonism between capitalism and socialism. We have seen how deeply that concept has become imbedded in foundations of Soviet power. It has profound implications for Russia's conduct as a member of international society. It means that there can never be on Moscow's side any sincere assumption of a community of aims between the Soviet Union and powers which are regarded as capitalist. It must invariably be assumed in Moscow that the aims of the capitalist world are antagonistic to the Soviet regime, and therefore to the interest of the peoples it controls. If the Soviet government occasionally sets its signature to documents which would indicate the contrary, this is to be regarded as a tactical maneuver permissible in dealing with the enemy (who is without honor) and should be taken in the spirit of caveat emptor. Basically, the antagonism remains. It is postulated. And from it flow many of the phenomena which we find disturbing in the Kremlin's conduct of foreign policy: the secretiveness, the lack of frankness, the duplicity, the wary suspiciousness, and the basic unfriendliness of purpose. These phenomena are there to stay, for the foreseeable future. There can be variations of degree and of emphasis. When there is something the Russians want from us, one or the other of these features of their policy may be thrust temporarily into the background; and when that happens there will always be Americans who will leap forward with gleeful announcements that "the Russians have changed," and some who will even try to take credit for having brought about such "changes." But we should not be misled by tactical maneuvers. These characteristics of Soviet policy, like the postulate from which they flow, are basic to the internal nature of Soviet power, and will be with us, whether in the foreground or the background, until the internal nature of Soviet power is changed. This means that we are going to continue for a long time to find the Russians difficult to deal with. It does not mean that they should be considered as embarked upon a do-or-die program to overthrow our society by a given date. The theory of the inevitability of the eventual fall of capitalism has the fortunate connotation

3 that there is no hurry about it. The forces of progress can take their time in preparing the final coup de grace. Meanwhile, what is vital is that the "socialist fatherland" - that oasis of power which has been already won for Socialism in their person of the Soviet Union -- should be cherished and defended by all good communists at home and abroad, its fortunes promoted, its enemies badgered and confounded. The promotion of premature, "adventuristic" revolutionary projects abroad which might embarrass Soviet power in any way would be an inexcusable, even a counterrevolutionary act. The cause of socialism is the support and promotion of Soviet power, as defined in Moscow. This brings us to the second of the concepts important to contemporary Soviet outlook. That is the infallibility of the Kremlin. The Soviet concept of power, which permits no focal points of organization outside the party itself, requires that the party leadership remain in theory the sole repository of truth. For if truth were to be found elsewhere, there would be justification for its expression in organized activity. But it is precisely that which the Kremlin cannot and will not permit. The leadership of the Communist Party is therefore always right, and has been always right ever since in 1929 Stalin formalized his personal power by announcing that decisions of the Politburo were being taken unanimously. On the principle of infallibility there rests the iron discipline of the Communist Party. In fact, the two concepts are mutually self-supporting. Perfect discipline requires recognition of infallibility. Infallibility requires the observance of discipline. And the two together go far to determine the behaviorism of the entire Soviet apparatus of power. But their effect cannot be understood unless a third factor be taken into account: namely, the fact that the leadership is at liberty to put forward for tactical purposes any particular thesis which it finds useful to the cause at any particular moment and to require the faithful and unquestioning acceptance of that thesis by the members of the movement as a whole. This means that truth is not a constant but is actually created, for all intents and purposes, by the Soviet leaders themselves. It may vary from week to week, from month to month. It is nothing absolute and immutable -- nothing which flows from objective reality. It is only the most recent manifestation of the wisdom of those in whom the ultimate wisdom is supposed to reside, because they represent the logic of history. The accumulative effect of these factors is to give to the whole subordinate apparatus of Soviet power an unshakable stubbornness and steadfastness in its orientation. This orientation can be changed at will by the Kremlin but by no other power. Once a given party line has been laid down on a given issue of current policy, the whole Soviet governmental machine, including the mechanism of diplomacy, moves inexorably along the prescribed path, like a persistent toy automobile wound up and headed in a given direction, stopping only when it meets with some unanswerable force. The individuals who are the components of this machine are unamenable to argument or reason which comes to them from outside sources. ... Since there can be no appeal to common purposes, there can be no appeal to common mental approaches. For this reason, facts speak louder than words to the ears of the Kremlin; and words carry the greatest weight when they have the ring of reflecting, or being backed up by, facts of unchallengeable validity. ... Thus the Kremlin has no compunction about retreating in the face of superior force. And being under the compulsion of no timetable, it does not get panicky under the necessity for such retreat. Its political action is a fluid stream which moves constantly, wherever it is permitted to move, toward a given goal. Its main concern is to make sure that it has filled every nook and cranny available to it in the basin of world power. But if it finds unassailable barriers in its path, it accepts these philosophically and accommodates itself to them. The main thing is that there should always be pressure, unceasing constant pressure, toward the desired goal. There is no trace of any feeling in Soviet psychology that that goal must be reached at any given time. These considerations make Soviet diplomacy at once easier and more difficult to deal with than the diplomacy of individual aggressive leaders like Napoleon and Hitler. On the one hand it is more sensitive to contrary force, more ready to yield on individual sectors of the diplomatic front when that force is felt to be too strong, and thus more rational in the logic of rhetoric of power. On the other hand it cannot be easily

4 defeated or discouraged by a single victory on the part of its opponents. And the patient persistence by which it is animated means that it can be effectively countered not by sporadic acts which represent the momentary whims of democratic opinion but only by intelligent long-range policies on the part of Russia's adversaries -policies no less steady in their purpose, and no less variegated and resourceful in their application, than those of the Soviet Union itself. In these circumstances it is clear that the main element of any United States policy toward the Soviet Union must be that of a long-term, patient but firm and vigilant containment of Russian expansive tendencies. It is important to note, however, that such a policy has nothing to do with outward histrionics: with threats or blustering or superfluous gestures of outward "toughness." While the Kremlin is basically flexible in its reaction to political realities, it is by no means unamenable to considerations of prestige. Like almost any other government, it can be placed by tactless and threatening gestures in a position where it cannot afford to yield even though this might be dictated by its sense of realism. The Russian leaders are keen judges of human psychology, and as such they are highly conscious that loss of temper and of self-control is never a source of strength in political affairs. They are quick to exploit such evidences of weakness. For these reasons, it is a sine qua non of successful dealing with Russia that the foreign government in question should remain at all times cool and collected and that its demands on Russian policy should be put forward in such a manner as to leave the way open for a compliance not too detrimental to Russian prestige. In the light of the above, it will be clearly seen that the Soviet pressure against the free institutions of the western world is something that can be contained by the adroit and vigilant application of counter-force at a series of constantly shifting geographical and political points, corresponding to the shifts and maneuvers of Soviet policy, but which cannot be charmed or talked out of existence. The Russians look forward to a duel of infinite duration, and they see that already they have scored great successes. It must be borne in mind that there was a time when the Communist Party represented far more of a minority in the sphere of Russian national life than Soviet power today represents in the world community. ... It is clear that the United States cannot expect in the foreseeable future to enjoy political intimacy with the Soviet regime. It must continue to regard the Soviet Union as a rival, not a partner, in the political arena. It must continue to expect that Soviet policies will reflect no abstract love of peace and stability, no real faith in the possibility of a permanent happy coexistence of the Socialist and capitalist worlds, but rather a cautious, persistent pressure toward the disruption and weakening of all rival influence and rival power. Balanced against this are the facts that Russia, as opposed to the Western world in general, is still by far the weaker party, that Soviet policy is highly flexible, and that Soviet society may well contain deficiencies which will eventually weaken its own total potential. This would of itself warrant the United States entering with reasonable confidence upon a policy of firm containment, designed to confront the Russians with unalterable counter-force at every point where they show signs of encroaching upon the interests of a peaceful and stable world. But in actuality the possibilities for American policy are by no means limited to holding the line and hoping for the best. It is entirely possible for the United States to influence by its actions the internal developments, both within Russia and throughout the international communist movement, by which Russian policy is largely determined. This is not only a question of the modest measure of informational activity which this government can conduct in the Soviet Union and elsewhere, although that, too, is important. It is rather a question of the degree to which the United States can create among the peoples of the world generally the impression of a country which knows what it wants, which is coping successfully with the problems of its internal life and with the responsibilities of a world power, and which has a spiritual vitality capable of holding its own among the major ideological currents of the time. To the extent that such an impression can be created and maintained, the aims of Russian communism must appear sterile and quixotic, the hopes and enthusiasm of Moscow's supporters must wane and added strain must be imposed on the Kremlin's foreign policies. For the palsied decrepitude of the capitalist world is the keystone of communist philosophy. Even the failure of the United States to experience the early economic depression which the ravens of the Red

5 Square have been predicting with such complacent confidence since hostilities ceased would have deep and important repercussions throughout the communist world. By the same token, exhibitions of indecision, disunity and internal disintegration within this country have an exhilarating effect on the whole communist movement. At each evidence of these tendencies, a thrill of hope and excitement goes through the communist world; a new jauntiness can be noted in the Moscow tread; new groups of foreign supporters climb on to what they can only view as the band wagon of international politics; and Russian pressure increases all along the line in international affairs. It would be an exaggeration to say that American behavior unassisted and alone could exercise a power of life and death over the communist movement and bring about the early fall of Soviet power in Russia. But the United States has it in its power to increase enormously the strains under which Soviet policy must operate, to force upon the Kremlin a far greater degree of moderation and circumspection than it has had to observe in recent years, and in this way to promote tendencies which must eventually find their outlet in either the break-up or the gradual mellowing of Soviet power. For no mystical, Messianic movement -- and particularly not that of the Kremlin -- can face frustration indefinitely without eventually adjusting itself in one way or another to the logic of that state of affairs. Thus the decision will really fall in large measure in this country itself. The issue of Soviet-American relations is in essence a test of the overall worth of the United States as a nation among nations. To avoid destruction the United States need only measure up to its own best traditions and prove itself worthy of preservation as a great nation. Surely, there was never a fairer test of national quality than this. In the light of these circumstances, the thoughtful observer of Russian-American relations will find no cause for complaint in the Kremlin's challenge to American society. He will rather experience a certain gratitude to a Providence which, by providing the American people with this implacable challenge, has made their entire security as a nation dependent on their pulling themselves together and accepting the responsibilities of moral and political leadership that history plainly intended them to bear.

Stefan Borbly Rzboiul imaginar

Cnd spunem rzboi, ne gndim la bombe explodnd n aer, la cldiri prbusite, transee pline de morti, snge curgnd peste tot, privatiuni si suferinte. Rzboiul traditional are o concretete material nfiortoare: genocid, populatii deportate, familii desprtite arbitrar, printi rupti de copii. Totul, n acceptiune traditional, e provocat de existenta malefic a unui dusman extern, care trebuie contracarat, ucis, aneantizat. Rzboiul, n acceptiunea sa traditional, presupune vehementa urii xenofobe: vinovat pentru toate atrocittile este ntotdeauna cellalt, ceea ce face ca fiecare rzboi s se transforme, aproape spontan, si ntr-un rit de lustratie autohtonizant-megaloman: n comparatie cu cellalt, rul, perfidul, noi suntem curati, buni la suflet, pregtiti de orice victorie. Cnd doreste s instituie un rit de lustratie colectiv, o comunitate are de ales, n general, ntre dou scenarii. Primul e s ia o mtur, si s dea cu ea prin ograda proprie. Psihologic, inconvenientul acestei metode de igienizare autohton l reprezint recunoasterea indirect a murdriei existente n propria ograd, ceea ce

6 face ca orice lustratie de acest tip s fie precedat de o brbteasc, sau doar estompat autoculpabilizare: ai lsat murdria s se adune n jurul tu, si acum, mturarea rapid cu pantoful sub covor nu e de ajuns: e nevoie de o mtur mai mare, si de brate vnjoase, capabile s o mnuiasc. Al doilea scenariu este acela de a identifica un dusman exponential, neaprat n afar, si, pe ct posibil prea putin cunoscut pentru a-l putea personaliza, pentru a-i atribui o identitate uman. Pe umerii acestui dusman vei putea arunca apoi, cu imprecatii bine regizate, sustinute propagandistic de la centru, toate relelele propriilor tale deficiente. Un dusman bun fortific, energetizeaz, mprumut putere si, mai presus de toate purific. n ipostaza beligerantei psihologice, orice grup sau popor porneste de la premisa propriei sale neprihniri. De aceea, e bine s ai un asemenea dusman, si dac nu dispui de el, s l inventezi, fiindc n acest fel dai si poporului tu de lucru. Un popor obedient, cuminte, maleabil e un popor care stie precis pe cine trebuie s urasc. Dimpotriv, iubirea e mai degrab dispersiv, nvluitoare, tinde spre xenofilie, nu e un bun instrument politic. n anii de dup disparitia socialistilor utopici, Europa politic a uitat s iubeasc, dar a nvtat s administreze n mod eficient ura ca instrument politic. Dou rzboaie mondiale au marcat aceast translatie, si cteva conflagratii mai mici, doar aparent regionale. Consensul urii e cel mai puternic liant al evolutiei politice a secolului XX. Desigur, nimeni nu a putut opri alunecarea sa spre forme secundare, cum sunt indiferenta etnic sau national, ignoranta geo-politic pricinuit de consumismul global, ns azi, de pild, dac ntrebi un francez ce anume este un german, el ti va rspunde c, nainte de toate, el este un nonfrancez, pe cnd, n ochii americanului de rnd, rusul e un non-american, dar nu fiindc el ar tri n afara Statelor Unite, ci fiindc este nedemocratic si comunist. Notiune eminamente politic la Tocqueville, sau la nceputul secolului XX, democratia a devenit o notiune ontologic la sfrsitul acestui secol, n mai putin de zece decenii de evenimente geopolitice si rasiale agitate. Afganul e subuman pentru lupttorul american desantat n Afganistan, dar nu fiindc el ar fi terorist, ci fiindc e nedemocratic. Axa rului, anuntat de presedintele G.W. Bush (n 2001), e, n prelungirea lui Samuel Huntington, nu att o ax etnic sau cultural, ci una ontologic: drept la existent au numai cei care se dedau la deliciile universale ale democratiei. Rzboiul din Afganistan, dus mai degrab cu pietrele, dect cu oamenii, marcheaz si sfrsitul multiculturalismului romantic si tolerant, construit pe ideea c oamenii sunt, ontologic si cultural vorbind, diferiti. Acest rzboi marcheaz, ns, si renceperea istoriei, recuperarea ei din cenusa diafan n care a fost lsat de apocalipsa livresc, posthegelian, a depeizatului Francis Fukuyama, marele perdant moral al ultimilor ani. Ne ntoarcem, asadar, la coordonatele maniheiste ale Rzboiului Rece, extinzndu-le nitel spre arii geopolitice si culturale mai vaste. Paradoxul arat c extraordinara dezvoltare economic si tehnologic a lumii de dup cel de-al doilea rzboi mondial nu s-ar fi putut nfptui fr psihoza beligerantei continue ntretinute de dualismul Rzboiului Rece. Sub umbrela acestui rzboi, s-au deschis toate pusculitele, s-au vrsat tone de bani n programe de control spatial sau de narmare, s-a nfptuit imposibilul la nivel micro si macrosocial. Tot paradoxul arat c dup ncheierea oficial a Rzboiului Rece (1991), marile puteri si n primul rnd Statele Unite au cutat mereu forme beli-gerante de substitut, desfsurndu-le pe teren (rzboiul din Golf, ofensiva armat mpotriva Yugoslaviei, Afganistanul) dup logica Rzboiului Rece, altfel spus: dup logica pierderilor minime calculate si, mai ales, dup aceea a mentinerii intacte a dusmanului. Dup excursia beligerant din Golf, Generalul Schwartzkopf a bombardat intens Bagdadul, ntmpinnd o rezistent mai mult artizanal. Esenta strategic a misiunii a fost, ns, atins: n ciuda unei ofensive hiperelaborate, dus cu tehnologie simili-spatial, Saddam Hussein a rmas linistit n cortul su, pentru a fi folosit si altdat, dac situatia o impune. La fel s-a ntmplat si-n celelalte dou cazuri: la conducerea Serbiei se afl tot un nationalist (mai blnd dect cel precedent, e adevrat...), pe cnd n Afganistan maleficul Bin Laden nu a fost gsit, neputnd fi reperat de ctre un instrumentar militar hipersofisticat, despre care n armat ni se spunea c poate detecta din cosmos mingea alb de pingpong aruncat pe un covor de zpad proaspt, din lantul diamantin al Himalayei. E de remarcat, ns, c, profitnd de ofensiva din Afganistan si de psihoza periclitrii induse de atacurile din 11 septembrie 2001, presedintele american a trecut prin congres o serie de propuneri de finantare spatial (scut cosmic etc.), n privinta oportunittii crora Senatul avusese, nainte, niscaiva dubii. FBI-ul, CIA-ul, Pentagonul au primit subventii sporite sume uriase, la care nu sperau nainte de atac. Mari firme si-au reorganizat personalul, concediind mii si mii de angajati. La nivel macrosocial, s-a produs o restratificare, prin ntrirea constiintei americanismului pur-snge si suspicionarea imigrantilor, a musulmanilor n

7 special. Procesul nu e nou, doar c acum se mplineste: de ani buni, de dou decenii aproape, America nregistreaz un proces acut de supraetajare social: ocupnd aproape integral palierul inferior al serviciilor, imigrantii disponibilizeaz indirect autohoni pentru palierele de decizie si pentru etajele muncilor de performant. n urma atacului terorist din 11 septembrie 2001 si a contraofensivei n Afganistan care a urmat, etajarea aceasta a iesit de sub incidenta freaticii difuze care o domina pn acum, si a devenit executorie, subminnd celebrul EOE (Equal Opportunity Employment), fiindc, de pild, de acum ncolo un antrenor de zbor din Florida se va uita de cinci ori la candidatul su arab nainte de a-l trece pe lista celor lsati s se apropie de o elice, chiar dac acesta dispune de bani fremttori si e gata s plteasc integral, cash, ntreaga instructie. Analiznd un rzboi postmodern, real sau doar de simulacru (n ciuda faptului c se desfsoar pe teren, cu un arsenal militar hipersofisticat), avem de urmrit nu doar dusmanul extern al cuiva, tinta din afar care-i obiectiveaz ura, ci si reflexele din interior ale acestei beligerante, fiindc rzboiul de azi nu mai e asa cum se sustinea n epoca romantic prelungirea politicii interne ntr-un cmp de mine si grenade, ci un pretext strategic pentru reorganizarea unor procese din interiorul unei anumite comunitti. Noile rzboaie Rzboiul Rece fiind primul dintre ele au un efect prioritar autoscopic, nu extern, fiindc sub umbrela lor sau n spatele ecranului dramatic prezentat publicului, la televizor sau n mass media pot fi operate mai rapid corectii socioeconomice si tehnologice domestice dect s-ar fi putut impune ele dac timpul ar fi fost lsat s curg n voie, n suvoiul su firesc. *** Notele care urmeaz si propun s circumscrie o asemenea sintagm: rzboiul imaginar, folosit preponderent pentru beligeranta Rzboiului Rece. Nu e singura sintagm de beligerant ciudat care s-a vehiculat n anii din urm, cnd s-a mai vorbit de rzboiul-simulacru (pentru ofensiva din Golf), de exportul de democratie (pentru bombardarea Yugoslaviei) sau, mai recent, de rzboiul total mpotriva terorismului, dus de o ax a Binelui mpotriva unei axe a Rului, care include mai multe state, inclusiv Rusia... S nu uitm, nainte de a trece mai departe, c rzboiul din Afganistan a mai marcat un salt de interior pentru administratia american, oferindu-i presedintelui un portofoliu extern, sau o identitate, pe care nu le-ar fi avut n afara tragicelor evenimente din septembrie 2001. De la primul presedinte Bush ncoace, care a avut incontestabilul merit istoric de a pune capt Rzboiului Rece prin ntelegerile convenite cu Gorbaciov (1991), mentalul colectiv american a tot acuzat un sindrom de abandonare, reprosndu-le presedintilor neglijarea politicii interne n favoarea celei externe. Ca o consecint a acestei psihoze, presedintele Bush nu a fost reales n 1992 pentru un al doilea mandat, pe care-l merita cu prisosint, fiindc era un nvingtor n afar si fiindc fcuse istorie, detaliu prea putin important, ns, pentru alegtorul de rnd din interior. Blocat de afacerea Lewinsky n al doilea su mandat, presedintele Clinton a fost socotit disfunctional pentru treburile interne (the disfunctional President), actualul presedinte atacnd campania electoral cu un portofoliu extern premeditat neglijat, accentul cznd pe recuperarea din interior a americanului de rnd, scpat din vedere de ctre predecesori. (Dimpotriv, preopinentul, Al Gore, a insistat pe globalizare, cu puternice accente ecologiste, multe dintre ele utopice.) Consecinta este c, ales fiind, G.W. Bush a rmas relativ descoperit la nivelul portofoliului de externe, dezechilibrul devenind grav dac l raportm la ascensiunea lui Putin la Kremlin si la flexarea muschilor de ctre o Rusie din ce n ce mai preocupat de recuperarea vechii sale strluciri geopolitice. Asadar, ofensiva din Afganistan i-a venit ca o mnus presedintelui american, oferindu-i pe tav o doctrin extern (axa Rului), de care nu dispunea nainte. Prin pozitionarea geostrategic a celor dou mari Puteri pe harta actual a lumii, numerosi analisti n-au pregetat s observe c, de fapt, s-au reocupat meterezele vechiului Rzboi Rece, modificndu-se doar unele mici turnulete de asalt regional. Am intrat astfel au sustinut chiar premonitoriu unii analisti (cum e Grard Bergeron: La Guerre Froide recommence, Boral, 1986 n cel de-al doilea Rzboi Rece, mai diafan ns, dect primul, fiindc cel de acum se poart n afara Europei, la limita unor demarcatii civi-lizationale si religioase. Pe de alt parte, dihotomizarea mondial odinioar eminamente politic a devenit azi maniheism axiologic si existential: n trecut, sovieticului i se recunostea dreptul la existent, chiar dac era deplns c trieste ntr-un regim care-l oprim. Azi, a fi nseamn a fi de partea Binelui, pe planul luminos al Axei; a nu fi nseamn a subzista n latura ei ntunecat, malign. Odinioar, Istoria si-a rnduit fiii n trei tabere distincte; trei, fiindc dincolo de cele dou

8 traditionale, beligerante, exista si lumea a treia, care avea o determinare economic, nu exclusiv politi-c. Azi, exist un Demiurg maniheist, care-si rostuieste fiii nu n dou tabere economice sau politice distincte, ci n dou categorii ontologice. Unii sunt, ceilalti nu au fiint. Climatul intelectual si politic de dup terminarea celui de-al doilea rzboi mondial nu a ndrznit s instituie o asemenea distinctie. Ultima oar, ea s-a practicat n timpul rzboiului. *** Rzboiul imaginar e un concept sociopolitic relativ nou, destul de controversat n Occident, aproape necunoscut la noi. El semnific abordarea global a celor dou sisteme opozitive din timpul Rzboiului Rece (cel sovietic, rsritean, si cel occidental), dar nu prin contrapunere, ci insistndu-se pe faptul c ambele sisteme au dezvoltat culturi specifice interne pentru a rspunde exigentelor Rzboiului Rece: sisteme de reactii specifice, de ordin ideologic, cultural, imaginar si psihologic, bazate pe articularea unei imagini a dusmanului (enemy image), a crei finalitate politic si psihologic a fost una intern, nu extern. Conceptul suge-reaz c att URSS, ct si statele capitaliste ale Occidentului au indus societtii lor psihoza exacerbant a rzboiului imaginar nu pentru a spori tacticile de aprare mpotriva unui dusman extern, ci pentru a-si rezolva echilibrul social si politic intern. Pentru aceasta, ele au dezvoltat (elaborat, conceput) culturi, seturi de imagini, semne, simboluri si mai ales institutii care nu derivau neaprat din exigenta strategic sau militar a confruntrii cu cellalt bloc, ci din necesitti specifice de politic social si psihologic intern. Dus la extrem, conceptul sugereaz c cele dou blocuri beligerante au instrumentalizat cazuistica opozitiv a Rzboiului Rece pentru a-si regla unele fenomene sociale, demografice si economice interne. Ingredientul principal al acestui reglaj a fost de ordin psihologic: inducnd oamenilor sentimentul continuu al periclitrii, rzboiul imaginar a creat un plan de relativ stabilitate geopolitic si planetar, bazat pe psihologia juctorului de sah, dispus s interpreteze harta ca pe o retea de ptrtele albe si negre. Mai important dect cromatica tablei era sugestia c pionii adversarului se apropie ameninttor, pndind la tot pasul. Tinta acestei psihoze a fost consumismul, sau ceea ce am putea numi, ca atitudine politic, societatea letargic. Instalat n bunstare material, societatea occidental era predispus, n deceniile de dup revoltele din 1968, s intre ntr-o impasibi-litate participativ democratic, procentajul prezentei la urne, cu prilejul alegerilor, confirmnd pericolul. Prin urmare, rzboiul imaginar a actionat, ntructva, mpotriva consumismului hedonist n Occident, ntretinnd la nivelul oamenilor dinamica latent, mereu activabil, a activismului si vigilentei.

Rzboiul imaginar Termenul a fost lansat de ctre Mary Kaldor (The Imaginary War. Understanding the East-West Conflict. Basil Blackwell, Oxford, 1990). Caracteristici (n paranteze vom face trimiterile la paginile din care am extras citatele, a cror traducere ne apartine): Rzboiul imaginar este o tehnologie disciplinar (termenul e preluat de la Michel Foucault) si presupune un discurs care exprim si legitimizeaz relatiile de putere din societatea modern (4). Finalitatea rzboiului imaginar e aceea de a mentine coeziunea social intern a societtilor implicate n conflict, scopul fiind domestic, nu ndreptat n afar. Mary Kaldor distinge, tehnic si conceptual, ntre dou forme beligerante cunoscute n arhitectura Rzboiului Rece: a) beligeranta de aprare sau de respingere, care presupune o reactie hotrt fat de o agresiune extern ftis, si b) forma beligerant a rzboiului imaginar, definit ca reflexi-v, psihologic si domestic sub aspect ins-titutional: Conceptul de rzboi imaginar presupune c teama de un dusman extern este folosit pentru a se trata conflicte existente n interiorul blocurilor respective. (25) Kaldor insist pe relativa independent a celor dou sisteme occidental si sovietic - n anii 50, amintind c, n articulatiile lor principale, de ordin politic sau economic, ele nu s-au dezvoltat unul mpotriva celuilalt.

9 Concret, aceasta nseamn c economia occidental nu a prosperat prin nvingerea, dizlocarea sau nlturarea economiei sovietice, cum nici economia sovietic nu a prosperat prin lupt direct alta dect cea ideologic sau spiritual-motivational cu economia american. Legea ucroniei relev urmtorul paradox dihoto-mic al anilor 50: ambele blocuri se puteau dezvolta independent unul fat de cellalt, fr insistenta pe opozitie sau pe concurent. Ele erau complementare sustine Mary Kaldor -, fiindc au fost precedate de ecuatia geostrategic si politic reciproc admis a sferelor de influent. La Teheran si la Yalta se stabilise clar c vor fi dou sfere de influent n epoca postbelic, si c ele vor evolua dup legi economice si politice proprii, prin respect mutual. Ca o consecint, escaladarea retoric a inamicitiei ncepnd cu anul 1946 se datoreaz imperativului rezolvrii unor probleme sociale, politice si demografice interne stringente n ambele blocuri. Retorica inamicitiei: Imaginea dusmanului (The Enemy Image) Un prim aspect, nu excesiv de bine rea-lizat sub aspect analitic, este urmtorul: George Lakoff si Mack Johnson (citati de Lynn Boyd Hinds: The Cold War as Rhetoric, New York, 1991) vorbesc de metaforele orientative din recuzita ostilittii politice mediatizate, cele recurente fiind arhetipale: dusmanul complotist, secret, si eroul salvator (ntuneric vs. lumin). Modelul e, desigur, antropologic, trimitnd spre binecunoscuta ecuatie a lui Otto Rank potrivit creia eroicul reprezint lupta luminii mpotriva ntunericului. Un alt doilea aspect, de data aceasta mai nuantat: Murray J. Edelman (Constructing the Political Spectacle, Chicago University Press, 1988) sustine, prin analize statistice si psihologice foarte scrupuloase (descrise n cap. 4, The Construction and Uses of Political Enemies) c actul de imaginare a dusmanului (the enemy image) si procesul de punere n act a unei psihoze sociale si politice de beligerant au o morfologie persuasiv precis, reproductibil n cteva stereotipii reprezentationale redutabile. Acestea dau constante care nu tin seama de timp sau de istorie, doar variabila identittii etnice sau nationale difer. Iat cteva dintre ele: - recurgerea la diminutive peiorative, prin care se creeaz sugestia de disproportie: dusmanul e mic, nensemnat, noi suntem puternici, sau mari, prin urmare, dusmanul poate fi nfrnt cu mijloace minimale, care nu ne vor pretinde un sacrificiu foarte mare; - limbaj scatologic: dusmanul e murdar, subdezvoltat, trieste n deriv, ntr-o societate aflat, sub aspectul evolutiei si al progresului, sub nivelul societtii noastre curate, apretate. Un subcapitol al acestei distinctii face referiri la decalajul de civilizatie: noi suntem superiori, ei sunt tribali, etnografici, npditi de minoritari de asemenea tribali, pe care nu stiu s-i gestioneze; - tendinta de masificare: discursul ostil stereotipizat dezindividualizeaz preopinentul, l prezint anonim, asemenea unui bloc compact, asemenea unei mase. Rolul este, n primul rnd, strategic (chestiune, de altfel, de psihologie armat): ntr-un inamic fr fizionomie, ntr-un inamic care nu este om, cu nsusiri particulare, specifice, pe care nu-l poti privi n ochi, se trage mai usor, inhibitia de a ochi prin ctare se volatilizeaz mai repede. Mai intervine, aici, si clasicul efect de falang: prezentat monolitic, ca mas amorf (ca arici cu tepi pentru a recurge la o metafor militar antic), inamicul ntrupeaz spiritul ofensiv malign, pericolul. n multe reprezentri occidentale din anii 50, sovieticul e urias, monstruos, reprezentat cu privire otelit, nemiloas: nimic omenesc nu e n silueta lui, femeile fiind reprezentate de regul n uniform, asexuate, defeminizate, rostind discursuri incendiare de la tribun sau m-nuind unelte masculine (ciocan, baros, mistrie); - retorica inamicitiei apeleaz de regul la generalizri categoriale (negrii, vietnamezii, rusii etc.), estompnd individualitatea uman. E semnificativ, de pild, c imaginarul ostil american din anii 50 s-a folosit de regul de termenul de Russians pentru a denumi sovieticii (se recurgea, deci, la paradigma etnic atemporal), n vreme ce rusii utilizau pentru ei nsisi termenul ideologic de oameni sovietici. Retorica inamicitiei sugereaz, aici, caracterul malign al rasei, nu al politicului, inducndu-le oamenilor convingerea c atta vreme ct rdcinile sunt putrede, orice anestezie ideologic se dovedeste a fi doar o frectie la un picior de lemn. Mai mult, spunnd Russians, evitnd sovietici, lipsesti inamicul de identitatea politic si cultural fat de care e sensibil, sugernd, prin ricoseu, c revolutia din 1917 nu a fost att de important, pe ct pare;

10 - inamicul politic poate aprea drept construct alegoric (Rul, Urtul), folosit drept ecran de purificare pentru cel ce ntretine o asemenea perceptie. Cum aminteam si la nceputul rndurilor noastre, aici functioneaz impecabil legea lustratiei colective aplicabile prin reflex: orice rit colectiv de murdrire, ntinare a unui dusman extern, imaginar sau real, are drept scopuri: a) stipularea conditiei noastre de puritate si b) sugestia c el, murdar fiind, tine de un palier sociouman inferior, putnd fi ngenunchiat foarte usor; - alt stereotipie retoric redutabil e prezentarea inamicului ca fiind incomprehensibil, impenetrabil, misterios sau ca ntretinnd cu bun-stiint asemenea enigme pentru a ne deruta. Un dusman enigmatic e un dusman perfid, care atac pe la spate. Astfel, n discursul lui Churchill care acre-diteaz termenul de iron curtain (Fulton, Westminster College, martie 1946) paternitatea sintagmei fiind revendicat de mai multi, cum vom vedea putin mai departe... , apare la un moment dat propozitia deja celebr: URSS-ul este o ghicitoare nvluit n misterul din interiorul unei enigme (a riddle wrapped in a mystery inside an enigma). Murray Edelman insist si pe comoditatea sociopolitic a ntretinerii unui dusman extern foarte puternic. Un oponent fixeaz o comunitate: functioneaz ca stabilizator, ca un instrument de reglaj comportamentar comunitar, pentru c: - stereotipizeaz coregrafia comportamental de interior; - stereotipizeaz discursul politic si umanitar, reglndu-i orizontul de asteptare n perimetrul expectantei minimale. Un popor periclitat zboar cu aripile frnte, fiindc se teme la tot pasul de lunetistul care st la pnd. Un popor cu psihoza periclitrii dezvolt reflexe reactive negative (s nu... s nu...), retractilitate care l face mai maleabil, mai docil. Pe de alt parte, acest tip de comportament cautioneaz, prin reflex, paternalismul etatizat: un popor care se teme este mai dispus s cedeze prerogativele de conducere unui stat menit s l apere, dect unul liber sau decomplexat. n consecint: un dusman stabil si bine circumscris reprezint garantia respectrii disciplinei interne a unei societti, fiindc stereotipizeaz ura, vectorii propensiunilor agresive interne. Societti disfunctionale, imprevizibile, sunt cele la care ura comunitar, ostilitatea colectiv apar difuz, nedrenate. E de amintit, n parantez, tendinta exegetic nostalgic a Rzboiului Rece, foarte recent (si foarte serioas, n ciuda nuantei peiorative pe care o putem insinua): tendinta scolastic occidental ce prezint Rzboiul Rece ca pe un spatiu de certitudini dihotomice, ca ORDINE (stiai de care parte a baricadei esti, cine ti sunt inamicii etc.), pierdut prin prbusirea blocului sovietic. Un titlu: James E. Cronin: The World That Cold War Made: Order, Chaos and the Return of History (New York, Routledge, 1996). Un altul (mai nuantat n directia sarcasmului, si mai cunoscut cititorilor romni): Pascal Bruckner: Melancolia democratiei. Cum s triesti fr dusmani (ed. rom.: Antet, 1996; ed. initial la Seuil, 1994). Psihologia nceputurilor.Rzboiului Rece Guy Oakes, n The Imaginary War (Oxford University Press, 1994), citeaz o observatie fcut de John Morton Blum (V. Was for Victory: Politics and Culture During World War II, New York, 1976), conform creia baza psihologic a rzboiului imaginar peste Ocean o reprezint faptul c Statele Unite nu au fost niciodat atacate pe teritoriu propriu n timpul celui de-al doilea rzboi mondial, trind luptele indirect, prin intermediul relatrilor participantilor, al ziarelor si al radioului: ...s-a spus scrie John Morton Blum - c americanii au fost obligati s lupte un rzboi de la distant, numai prin imaginatie. Ca o consecint, n mentalitatea american se dezvolt o cultur beligerant imaginar: suferinta desi real e preponderent mediat prin pres, care foloseste, pentru descrierea dusmanului, stereotipii ale imaginatiei ostile, luate cu precdere din registrul antropologic si rasial: dusmanul e inferior, e monstrul cu care se lupt eroul american invincibil, scobortor direct al frontieristului din Vestul Slbatic, cuceritor de terenuri si de proprietti dobndite din fuga crutei (sau a calului, dup caz sau avere). Arhivele, decopertate odat cu trecerea anilor, au demonstrat c administratia ame-rican s-a pregtit din timp pentru exigentele Rzboiului Rece, ale unei istorii viitoare polarizate politic: s-a pregtit din timp, cu mult nainte ca al doilea rzboi mondial s fi luat sfrsit, punnd Statele Unite si Occidentul n fata unei noi istorii. Care s precizm din capul locului nu era una foarte diferit de aceea de dinainte de aberatia hitlerist: aceleasi dou fronturi ideologice si economice (rusii pe de o parte, occidentalii pe de alta), fronturi pe care rzboiul le apropiase, pn la perversiunea de a le face s lupte n aliant, mpotriva aceluiasi

11 dusman. Trebuia, deci, desfcut ceea ce istoria legase, ntr-un nod efemer, e adevrat. La Teheran si la Yalta se stabileste cum deja aminteam independenta relativ a celor dou sisteme dup rzboi, bazat pe neimixtiune si pe demarcarea sferelor de influent. Dac s-ar fi respectat cu strictete normele separrii geoeconomice si geopolitice stipulate de Churchill, Stalin si Roosevelt, cele dou sisteme ar fi putut evolua paralel, fr ingredientul malefic al adversittii, alta dect aceea de principiu. Se putea construi o lume postbelic de tip consensual, neconflictual, dac n-ar fi intervenit problema german (blocada Berlinului) si dac Roosevelt n-ar fi murit, lsndu-i locul lui Truman. Fireste, sunt dezvoltri ipotetice acestea: nimeni nu stie cum ar fi evoluat lucrurile n realitate. Maestrii jocului de puzzle al istoriei au imaginat si o asemenea continuare a celui de-al doilea rzboi mondial, pe trei table distincte (fiindc lumea a treia nu putea fi scoas din joc). Elementele ucroniei: o Germanie cedat integral influentei sovietice, cu nescindarea Berlinului, nenfiintarea statului Israel, n 1948, acceptarea Chinei ca al treilea pol mondial, cedarea strategic a Asiei, n schimbul unor influente mult mai consistente n America de Sud si Africa. Conversia imaginar Exegetii au remarcat c doctrina transoceanic a Rzboiului Rece reprezint conversia imaginar negativ a unei perceptii pozitive de care s-a bucurat URSS-ul n mentalitatea public american, dup atacarea trii de ctre Hitler (1941). Cteva exemple: - primele crti despre URSS, publicate n SUA, snt amare (Eugene Lyons: Assignment in Utopia, 1937 sau The Red Decade, 1941 Lyons a fost corespondent n URSS): volumele vorbesc despre statul-masin, statul-malaxor, deplng laicizarea fortat a poporului sovietic si nregimentarea sa la cruta purpurie a unei dezvoltri pe care poporul o suport greu, dar nu i se d voie s crcneasc; - dup atacul lui Hitler asupra URSS-ului (22 iunie 1941), apar dintr-o dat ima-gini pozitive, dezideologizate, pe fondul strategic al atasrii unui aliat militar foarte puternic: Joseph E. Davis, ambasador la Moscova ntre 1936-38, public volumul de mare audient Mission to Moscow (1941), din care se face si un film la Hollywood, ntrindu-i reputatia; - Wendell Wilkie (candidat republican la presedintie n 1940), public manifestul socio-uman One World (O singur lume, 1943), carte favorabil rusilor si realizrii unei lumii ecumenice unice, pe modelul foarte ndeprtat - att ideologic, ct si organizational al socialistilor utopici, dar cu un vag iz de francmasonerie altruist, pe un tort rozaliu, ntins spre stepele rusesti cu toat dragostea; - momentul de apogeu e revuistic, si vine ntr-un tiraj urias, despre care se estimeaz c a ajuns n aproape fiecare cmin american (prin cumprare direct sau prin mprumut): revista Life (29 martie 1943) dedic un numr integral URSS-ului, n conditii regale de paginare: Stalin apare singur pe copert, martial si totusi uman, Lenin (the father of modern Russia = printele Rusiei moderne) e descris ca perhaps the greatest man of modern times (probabil cel mai mare om al timpurilor moderne). n interior, n reportaje iscusit aduse din condei, liderii PCUS sunt prezentati drept tough, loyal, capable administrators (administratori drzi, loiali, capabili), perceptiile fiind, deci, unanim pozitive. Reconversia se petrece n 1946 si, privit de la distanta celor cteva decenii care s-au scurs de la ea, are caracterul unei scenarite consensuale: - la 5 martie 1946, Winston Churchill (persoan particular deja, prim-ministru este Anthony Eden) rosteste celebra sa conferint academic la Westminster College, Fulton, n care Europa este prezentat ca fiind traversat, de la nord la sud, de o cor-tin de fier, marcnd separri de ordin ideologic si politic. Impactul de pres e fulminant, ns cercetrile recente au artat c gonflarea s-a produs cu sprijin de la centru, presedintele Truman cunoscnd textul conferintei nainte ca aceasta s fi fost rostit. Formal, Washingtonul ntelege s pstreze, totusi, aparentele: administratia se delimiteaz de conferint si de sintagm, insistnd pe faptul c Churchill a vorbit ca persoan particular; - relund sintagma (care place tuturor), la sfrsitul anului 1946 senatorul Vanderberg (presedintele Comisiei de Aprare) foloseste de opt ori ntr-o cuvntare din senat termenul de iron curtain, ca reactie la: - cuvntarea electoral a lui Stalin (9 febr. 1946 inutil, fiindc Stalin nu avea contracandidat!), n care se precizeaz c rzboiul recent ncheiat a adus cu sine o lume polarizat ideologic. Stalin nu foloseste sintagma cortinei de fier ar fi fost chiar printele ei, dac o folosea... -, dar o presupune. Doctrina rzboiului imaginar american e influentat ns de

12 Un personaj esential: George F. Kennan La 22 februarie 1946, acesta, aflat n misiune la Moscova, adreseaz Washing-tonului celebra sa Telegram lung (de 8000 de cuvinte), care a influentat ntr-att reactiile imaginare americane si atitudinile oficiale ale administratiei, nct s-a vorbit, pe bun dreptate, de doctrina Kennan, motiv pentru care recomandrile antitetice, n oglind ale telegramei trebuie neaprat avute n vedere. Kennan sugereaz, nainte de Churchill, c cele dou sisteme sunt ireconciliabile si antagonice, ns ceea ce face ca telegrama s aib o important covrsitoare e sugestia c americanii trebuie s se instaleze n sistem pe termen lung, ajustndu-si comportamentul socio-politic intern n functie de necesittile strategice ale noilor timpuri. Spune Kennan: George F. Kennan mai este si autorul unui articol semnat misterios, care a avut un impact mobilizator urias. n revista Foreign Affairs (July 1947), apare un text intitulat The Sources of Soviet Conduct (Rdcinile comportamentului sovietic), semnat de Mr. X. Termenul central al textului este containment (ndiguire) si insist pe cartografierea ideologic precis a inamicului si a teritoriilor sale de influent. Textul devine mit national n USA si incit la rituri de lustratie (societatea american e contaminat de comunism, deci trebuie luate msuri interne de ndiguire a rului, acolo unde el exist. Cercettorii de azi nu-si pot reprima observatia c pentru inducerea unei psihoze interne de lustratie, autorul articolului recurge la un stereotip versat al reprezentrilor inamicale (l-am discutat mai sus...), prin sugestia de clandestinitate nominal (Mr. X). Churchill folosise un truc retoric similar, descriindu-i pe sovietici, n discursul de la Fulton, ca o ghicitoare nvluit n misterul din interiorul unei enigme (a riddle wrapped in a mystery inside an enigma). *** Ajungnd n acest punct, nu e lipsit de interes s vedem cum se contureaz stereotipia reprezentational a sovieticului (rusului) si a sistemului din care face el parte n mentalul colectiv american. Les K. Adler (The Red Image. American Attitudes toward Communism in the Cold War Era, Garland, NY, 1991) a sintezat patru perceptii americane comune, recurente, privind comunismul: - el reprezint violarea ordinii naturale a lucrurilor, a legilor firesti ale dezvoltrii umane, fiind, prin urmare, o culp ontologic, nainte de a deveni una politic sau ideologic; - Rusia manifest un cult exagerat al societtii ca mecanism, ca dominatie transindividual, spre deosebire de comunitatea american, unde accentul cade pe va-lorile firesti, naturale, ale proximittii si traiului armonios; - ca o consecint, omul sovietic e mario-neta masinii-stat, o ppus docil, aflat n mna unor puteri discretionare, pe care nu le poate controla, si cu care nu poate dialoga; - Comunismul e un regim culpabil, ateu, care a nlocuit religiosul cu ideologia. E de amintit aici un nume care a influentat extrem de mult pozitiile oficiale antisovietice din SUA: profesorul Richard Pipes, analist si director la Harvard Russian Research Center, ntre 1968 si 1973, cu crti scoase mult mai devreme. Teza principal a volumelor (The Formation of the Soviet Union: Communism and Nationalism, 1917-1923; The Russian Revolution. 1899-1919 etc.) e c revolutia bolsevic din Rusia reprezint o consecint direct a dezvoltrii feudale a Rusiei, prin continuarea fireasc, dar sub alte auspicii ideologice, a unui sistem politic de tip paternalist. Prin revolutie sustine profesorul Pipes -, un regim rusesc feudal diseminat, dar convergent simbolic prin persoana patrimonial a tarului, a fost continuat printr-un stat politienesc, pe linia aceleiasi formule a cetteanului care caut n stat (sau partid) un tatsurogat, menit s l protejeze si s l ntretin. Formula clasic a lui Pipes este c revolutia din 1917 a fost mai mult rus dect bolsevic, formula fiind n perfect acord cu mitul popular al dusmanului natural pe care-l reprezint sovieticul, sistemul din URSS fiind o violare a evolutiei libere a legilor Naturii, nu numai a politicului. O alt lucrare care a influentat mult sensibilitatea public a fost Harvard Project on the Soviet Social System, elaborat ca raport secret (initial) de ctre Raymond A. Bauer, Alex Inkeles si Clyde Kluckhohn, care l-au editat ulterior sub titlul How The Soviet System Works (Harvard University Press, 1956). Se discut, nc, dac volumul a avut sau nu autorizare de publicare din partea celor care au comandat sondajul. La data aparitiei, s-a sugerat c nu, fiindc n acest fel autorittile ieseau de sub incidenta incomod a complicittii. Azi, adevrul pare s fie mai nuantat.

13 Lucrarea se bazeaz pe chestionare distribuite emigrantilor sositi n SUA, incluznd, astfel, o masiv marj de relativism metodologic, fiindc e de presupus c cei chestionati si-au selectat atent rspunsurile, stilizndu-le n directia intereselor lor de moment (facilitarea imigrrii). Sintetic, imaginea URSS-ului, desprins din volum, e urmtoarea: Rusia e etatizat abuziv, restrictiv pentru drepturile omului, ns: a) statul se bucur de asentimentul quasi-unanim al populatiei; b) populatia e mndr de realizrile economiei sovietice si recunosctoare pentru o serie de facilitti sociale gratuite (sntate, scolarizare, locuinte); c) liderii nu sunt iubiti, dar sunt respectati, respectul urcnd dintr-o traditie foarte greu de contracarat. Chestionarul red si imaginea din oglind, aceea a americanilor (occidentalilor n general), nutrit de ctre sovietici. Caracteristici: - americanii sunt mai liberi dect rusii, dar libertatea lor e dispersiv, centrifug, actionnd preponderent n directii individualiste, anarhice; - America e agresiv si doritoare de suprematie mondial; - America merit respect pentru tehnologia sa si pentru forta material, dar: materialismul su excesiv oblitereaz spiritualul; - capitalismul ca sistem e decadent, servind preponderent cauza unei narmri globale; - nivelul de trai al oamenilor simpli din SUA este inferior nivelului de trai al oamenilor simpli din URSS: aici, rusii apreciaz grija pentru omul de rnd, manifestat de ctre stat; - focalizarea interesului pe valori materiale si pe bunstare slbeste puterea fizic si moral a occidentalilor, care sunt moi si nu pot face fat ncercrilor dure ale vietii; - n Occident, grupuri etnice sunt discriminate, spre deosebire de URSS, unde cultura si civilizatia lor sunt recunoscute de ctre stat, fiind protejate. The red scare Reconversia imaginii publice a rusilor dintr-o paradigm pozitiv ntr-una negativ, realizat de ctre americani n zorii Rzboiului Rece, are ns un suport istoric precis: Spaima Rosie (The Red Scare) din anii 1919-1920. ntre ea si spaima rosie declansat n America spre sfrsitul anilor 40, pentru a fi continuat cu isteria anticomunist a Comisiei conduse de ctre senatorul Joseph McCarthy exist cteva similitudini temporale, psihologice si motivationale: - ambele se produc pe fondul terminrii cte unui rzboi mondial, cnd nou-dobndita stabilitate sugereaz, ca proiect cel putin, o redistribuire mondial a sferelor de influent; - ambele apar pe fondul unor evenimente decisive din istoria SUA (demografie oscilant, val nsemnat de imigranti, slbirea coeziunii sociale pe fondul suferintelor cauzate de pierderile din timpul rzboiului); - ambele se manifest ca reactii la unele evenimente petrecute n Rusia, declararea ftis a opozitiei fiind oarecum ciudat n ambele cazuri, fiindc n 1919 URSS-ul nu actiona ca opozant global fat de Statele Unite, iar n 1945 cele dou puteri fuseser n aceeasi tabr mpotriva Germaniei, fiind legate, chiar mai mult, prin ntelegeri de respect mutual. Pentru guvernul SUA, osti-litatea declarat n ambele cazuri s-a datorat fricii de un dereglaj intern, pricinuit de spectrul asimilrii prin simpatie, cel putin - a ideologiei comuniste. De altfel, demonizarea comunismului reprezint o constant a strategiilor politice ale administratiilor americane, n conditiile n care cel putin cteva dintre succesele sociale ale sistemului sovietic (scolarizarea gratuit, accesul gratuit la cultur, sistem sanitar gratuit, locuintele) strneau atentia uneori plin de invidie - a americanilor de rnd. Cum aminteam mai nainte, aceste detalii sociale favorabile fuseser relevate si n decursul anchetei How The Soviet System Works (1956), fiind reiterate de ctre imigranti n ciuda interesului lor de a se stabili pe pmnt american; - ambele spaime se produc pe fondul unor crize sociale nregistrate de Statele Unite. n 1946, e vorba de suferinta provocat de miile de cadavre ce triesc n memoria americanilor, de la Pearl Harbor ncoace: aproape c nu exist familie care s nu fie direct sau indirect ndoliat, n urma unui rzboi ciudat si incomprehensibil pentru multi, fiindc s-a purtat n afara teritoriului SUA, acesta nefiind nici o clip amenintat. n 1919, isteria anticomunist se leag de relativul dezechilibru demografic pe care-l resimte societatea american n urma valului imens de imigranti din primele dou decenii ale secolului. Astfel, Spaima Rosie dobndeste si conotatiile unui rit de lustratie a elementelor alogene (s epurm natiunea de

14 strinii periculosi), n scopul dobndirii unui americanism 100% (tel doar imaginar, fiindc n realitate el nu se putea realiza, din cauza mixajului social si rasial). Les K. Adler (The Red Image. American Attitudes toward Communism in the Cold War Era) si Stanley Coben (A Study in Nativism: The American Red Scare of 1919-1920) demonstreaz c scopul intern al escaladrii Spaimelor Rosii a fost acela de a pune capt aparentei eroziuni a valorilor americane si dezintegrrii culturii americane; prin urmare, obiectivul principal a fost unul de solidarizare si disciplinare intern, cu insistent precis pe acuratetea valorilor americane. Richard Alan Schwartz demonstreaz, n The Cold War Reference Guide (McFarland & Co. Inc. Publishers, Jefferson, NC, and London, 1997), c The Red Scare a introdus n societatea american sugestia de fric social, incompatibil, de fapt, cu principiul afirmrii liberttii americane. n timpul Spaimei Rosii scrie Schwartz libertatea de exprimare, activismul politic si presa au fost atacate si restrictionate mai mult dect oricnd n timpurile de pace ale istoriei americane. (p. 43) Alte tinte, care demonstreaz c The Red Scare trebuie conceput ca o repetitie a rzboiului imaginar din anii 50, au fost: a) evreii b) intelectualii. De altfel, Schwartz insist cu preponderent asupra faptului c antiintelectualismul niciodat absent pe termen lung din istoria american a fost activat ori de cte ori miscrile sociale freatice americane se reasezau n istoria modern, intelectualul fiind (o demonstreaz si Woody Allen, destul de sarcastic, n filmele sale) tapul ispsitor predilect al mentalului colectiv american, pentru care ntre nevroza intelectual si masivitatea consumismului global a existat ntotdeauna o prpastie de netrecut. Dup cel de-al doilea rzboi mondial, cnd se va declansa isteria anticomunist condus de ctre senatorul Joseph McCarthy, n primul lot de incriminati pentru activitti non-americane intr o multime de regizori, scenografi si actori de la Hollywood - asimi-lati intelectualilor imprevizibili si periculosi. Organizarea institutiilor.Rzboiului Rece Imediat dup ncheierea rzboiului (1945), n Statele Unite se trece la organizarea institutional a Rzboiului Rece (nainte chiar ca sintagma s existe cu adevrat, si s aib valoare circulatorie), pe modelul doctrinei Kennan, ca functie ideologic reactiv a Cabinetului Truman. Motivatiile sunt, toate, de interior, nefiind date, fireste, publicittii, ns se bazeaz pe analize psihologice si statistice scrupulos elaborate. ntr-un raport confidential adresat Cabinetului Truman (7 septembrie 1945 raportul a circulat numai n interiorul Casei Albe), secretarul de stat Henry L. Stimson denunt spiritul public de hedonism si iresponsabilitate al americanilor de rnd, care se cere a fi contracarat, dac America doreste s fie pregtit s fac fat noilor imperative politice si ideologice ale momentului. Statele Unite sunt percepute scrie analistul n nota sa ca o tar frivol, egoist, iubitoare de plcere, care nu ia n serios sarcina tririi ntr-o ordine international dur n 1950, viitorul celebru sef CIA John Foster Dulles public o crtulie foarte cutat, War or Peace (Rzboi sau pace nuanta antitolstoian a titlului e premeditat...), n care vorbeste despre o Americ slbit, debilitatea fiind cauzat de o viat concentrat n exces pe cntecul de siren parsiv al valorilor materiale, consumiste. Dup Dulles, noua ordine mondial se bazeaz pe dou blocuri opuse, din care unul cel sovietic si-a pierdut valorile sacrale, pe cnd cel occidental nc nu, doar c trieste sacrul ntr-o ipostaz relativizat de accentul prea mare pus pe materialitate (pe produse de consum = consumer society). Solutia impasului, sugerat de ctre Dulles, const n reactivarea credintei simple, comunitare: n solidaritatea patriotic a americanilor de acas si de pretutindeni. O distinctie similar fusese formulat de ctre George F. Kennan, autorul Telegramei lungi si al articolului semnat misterios Mr. X, de care am mai vorbit. Revenit n SUA pentru a ntreprinde o cltorie de agrement, Kennan va publica un jurnal de drum n care va insista pe degradarea urban, pe murdria si suficienta de sine a oraselor americane, formulnd totodat principiul conform cruia salvarea moral a Americii va veni din distinctia sa spiritual, si nu din exa-cerbarea propensiunii ctre consumism. Cele trei texte au ceva n comun: flateaz spiritul americanului de rnd, si sunt orientate cu precdere ctre ordinea intern ame-rican. Se insinueaz n ele, pe de alt parte, o psihoz de periclitare, pentru care americanii nu par s fie pregtiti. E vdit c aceast invocare a pretinselor slbiciuni interne apare ca fiind n contrast cu imaginea public extern puternic pe care o promoveaz Statele Unite, care au de partea lor avantajul strategic si imagologic al detonrii primelor bombe atomice (Hiroshima, Nagasaki).

15 *** Convinsi de pericolul nuclear reprezentat de ctre URSS, analistii americani ai Cabinetului Truman au elaborat doctrina unei foarte articulate Aprri Publice (Public Defense), care pornea nu de la o premis de putere si soliditate reactiv, ci de la ideea c o societate hedonist si materialocentric, cum e cea american, nu va rezista panicii provocate de un eventual atac asupra propriului teritoriu. La 30 iunie 1947, se pune n circulatie confidential raportul strategic Crossroads, despre pericolul atacului nuclear. Ca rspuns imaginar la un eventual atac din afar, n august 1947 Cabinetul Truman elaboreaz planul Broiler, dedicat bombardrii de ctre SUA a oraselor rusesti; planul nu insist pe distrugeri materiale, ci pe maximizarea efectului psihologic al bombei atomice. Aceste planuri erau secrete, si aveau drept numitor comun nencrederea Cabinetului n capacitatea de reactie a americanilor, ceea ce duce la ela-borarea unei stricte ordini strategice interne. Cuvntul care i nelinistea cel mai mult analisti era panica (dup o lung somnolent, el va reveni pe buzele tuturor, dup atacurile din 11 septembrie 2001). Administratia Federal a Aprrii Civile de sub presedintii Truman si Eisenhower (Federal Civil Defense Administration) manifesta o grij foarte mare pentru stabilitatea emotional a publicului american din momentul unui eventual atac atomic (Oakes, ed. cit., p.39). Textul de referint al acestei conceptii a fost publicat n revista Colliers (21 aug. 1953), de ctre Frederick Val Peterson, primul administrator al lui FCDA din timpul lui Eisenhower, care sustinea c americanii sunt cettenii celui mai puternic regim de pe glob, dar si cei mai vulnerabili la panic (panic-prone). Alte gesturi strategice de persuasiune ntretin climatul de vigilent intern: - n ianuarie 1951, se public o brosur, vndut apoi n peste 20 de milioane de exemplare, cu titlul Surviving Under Atomic Attack. Teza: pericolul nuclear antiamerican e o experient pe care publicul american trebuie s-o integreze n ordinea sa de viat (to live with); - n 26-28 nov. 1951 se pune n circulatie public Project East River, mpotriva pericolului nuclear extern. Teza: pericolul sovietic a fost subestimat n SUA, motiv pentru care trebuie construit un sistem civil de aprare, datorit propensiunii americane ctre panic; - ca o consecint, ncepnd cu anul 1954, guvernul federal lanseaz o serie de repetitii ale celui de-al treilea rzboi mondial si ale unui atac mpotriva SUA, ritualiznd reactia general la atacul nuclear sovietic prin programe nationale de genul: the nuclear family under attack. Cu acest prilej, Presedintele e artat n mass media ca locuind ntr-un cort, de unde coordoneaz actiunile, d directive, e stpn pe situatie etc. Baza programului o reprezint imperativul ordinii n ierarhia social american clasic: familie, comunitate, serviciu, oras, stat: dac aceast ordine este mentinut sun recomandarea reiterat a programului , America va putea face fat mai bine oricrei agresiuni malefice din interior sau din afar. Consecinta e o intensificare a psihozei de vigilent microsocial (neighborhood watches etc.). - un detaliu institutional tulburtor: n 1950, Actul de Securitate Intern McCarran (The McCarran Internal Security Act) punea bazele unor tabere de concentrare pentru comunisti n Pennsylvania, Oklahoma, Arizona si California. Ele au fost construite, dar nu au fost niciodat folosite (cf. Richard Alan Schwartz, op.cit., p. 44). Strategii culturale ale Rzboiului imaginar Apar, si n acest domeniu, cteva stereotipii recurente n anii de dup cel de-al doilea rzboi mondial, specifice beligerantei simbolice: - manualele scolare americane nu acord spatiu cunoasterii URSS-ului si, n general, a Blocului rsritean, stipulnd c dincolo de cortina de fier se ntinde o geografie mai degrab abstract, arid, non-uman (no mans land). Scparea contrasteaz cu aranjamentele din interiorul lumii academice sau n cercetare, unde sporesc catedrele sau colectivele de lucru dedicate integral, si foarte scrupulos, blocului sovietic. [Lista lor e foarte lung, ns, cu titlu de curiozitate, mentionez doar faptul c sub presiunea aceleiasi psihoze de beligerant, la Columbia University se nfiinteaz pn si un... Institut de Romnistic (Romanian Institute), condus de profesorul Philip E. Moseley (informatia figureaz n dosarul Anton Golopentia: Ultima carte, 2001). Iat nc un motiv s regretm c Rzboiul Rece s-a s facem totul pentru a l rencepe.];

16 - tratamentul cultural si mediatic al sovieticilor e subtil rasial: rusul, cnd apare (n filme, sau n mass media) dispune n gene-ral de o fizionomie mongoloid, asiatic (scratch a Russian, and find a Tartar = rzuieste un rus si sub el vei gsi un ttar). Sugestia e de popor invadator, de hoard migratoare, de la nceputurile istoriei; - femeile sovietice apar fie ca a) amazoane nenfricate, hipermasculinizate ale constructiei socialismului, fie ca b) propovduitoare ale ideologiei rosii de la tribun (care poate fi si scoal, unde cravata de pionier a copiilor e un accesoriu obligatoriu!). Prin urmare, se evit dimensiunea sexual, fireasc a femeii, sau cea gospodreasc, ipostaza casnic; - copiii apar ca abandonati prematur de ctre familie, ncredintati partidului sau institutiilor sale de substitut (crese, grdinite, organizatia de pionieri, scoala). Obsesiv e reprezentarea copilului n uniform, prin evitarea ipostazei ludice copilului rus nu i se d voie s se joace e un matur miniatural nregimentat. Les K. Adler (op.cit.) remarc si cteva dimensiuni reflexive ale ideologiei antisovietice americane din anii 50: orientate, toate, nspre ajustarea unor probleme interne: - Intensificarea vigilentei interne. Anii 50 sunt anii restructurrii retelelor de spionaj, prin urmare, n SUA se pune accentul pe imperativul vigilentei interne. Un sondaj de opinie realizat n iulie 1946 are drept tem ntrebarea: Ce credeti c trebuie fcut cu comunistii din aceast tar 36% dintre cei chestionati rspund radical: get rid of them, report them, jail them, shoot them; 16% snt adeptii unor msuri restrictive mai blnde: keep out of public office, make it hard for them to be active; - Obstacularea interiorizrii excesive a americanilor (psihologic, eficienta american se bazeaz pe un imperativ al prezentei oportune, decomplexate). Solutii sugerate: vigilent micro- si macrosocial, contactul permanent cu organele statului. Consecinta radical, social-isteric a acestei exterio-rizri e vntoarea de vrjitoare din vremea senatorului McCarthy. Exemple: - Pentru Doctrina Truman: la nivelul administratiei centrale ia nastere, n cadrul Camerei de Comert (1946), The Committee on Socialism and Communism, condus de ctre Francis P. Matthews, avocat si om de afaceri din Omaha. n octombrie acelasi an, comitetul editeaz brosura Communist Infiltration in the US (o jumtate de milion de cpii), n care un capitol separat e dedicat criticrii (!!) New Deal-ului rooseveltian, pe motivul c ar insista pe introducerea unei economii planificate n USA, model prea apropiat de cel de la Kremlin; - Rzboiul de celuloid: n 1948 se produce filmul The Iron Curtain (la Hollywood, 20th Century Fox), inspirat dintr-un caz concret, care a fcut mult vlv n pres la vremea respectiv: trdarea unor specialisti americani de la Ambasada US din Canada, care furnizaser informatii strategice si nucleare sovieticilor. Holly-woodul rmne un punct sensibil, fiindc, n conditiile unei televiziuni nc incipiente, filmele produse aici modeleaz gustul public, creeaz psihoze de mas. Astfel, ntre 1947 si 1954 s-au produs cam 35-40 de filme anticomuniste la Hollywood, sugestia lor principal fiind c FBI-ul si institutiile domestice americane sunt capabile s fac fat infiltrrilor ostile din directia blocului rsritean, desi unele prezint fisuri n functionarea serviciilor publice de paz americane, ceea ce sugereaz necesitatea exer-citrii din timp a unui control intern sever; - Contracararea influentei publice din ce n ce mai mari a evreilor. Anticomunismul american din anii 50 a fost si un antisemitism: majoritatea exegetilor mentioneaz acest aspect, estompat ulterior, n deceniile care vor veni; - Agrarianismul. Propaganda american a insistat asupra faptului c impunerea comunismului n blocul sovietic s-a datorat si uitrii satului, cu formele sale firesti de existent. n Statele Unite, aceast ideologie a fost determinat de ncercarea de contracarare a unei restratificri sociale uriase, similare celei de dup primul rzboi mondial, cnd majoritatea imigrantilor au ales orasele ca tint de resedint. n deceniul VI al secolului XX, se constat o masiv deplasare a americanilor de pe palierul creatorilor de hran pe cel al consumatorilor. Ca o consecint, propaganda a insistat foarte mult pe agrarianismul specific al societtii americane sntoase (ca extrapolare, s-a spus, a unui model sudist, fiindc n nord imaginea nu era acoperit de realitate). [Cititorii doritori de o imagine coerent sunt rugati s coroboreze aceste schite de sistem cu McCarthysmul, a crui discutie o amnm pentru numrul proxim al Caietelor. Nu trebuie omis nici imensa influent popular exercitat de aparitia romanelor Animal Farm (1945) si 1984 (1949), de George Orwell, al cror impact se manifest n Statele Unite cu precdere dup rzboi.]