Sunteți pe pagina 1din 19

Nasterea Domnului

Pe cer, n noaptea ceia, ardea un colb de stele De-asupra omenirii cu pctoase gloate, Cu Regi, pe fruntea cror sclipiau Coroane grele, Cu-Imprtii supuse pe veci pieirii toate

Si-atunci, in noaptea ceia senin si adnc, Zrir Magii lumii, pe cer, o mare stea, O stea strluminat, ne mai vzut nc, Si-au fost purces, cu daruri, cluziti de ea !

Cci, - cititori in stele fiind n noaptea humii, Trei Magi stiau c vine, cu strlucire foarte, Iisus-Mntuitorul sau Impratul lumii, Cel Care-avea s calce cu moartea peste moarte ?

Ei au stiut c n lume Cel care-avea s vin, Va ntuneca, prin Mila-I, toti Regii si-Impratii : La slabi, va da toege, la orbi va da lumin, Va stura flmnzii, va adpa nsetatii !

Si L au aflat pe-Acela a Crui sfnt mil, Ca soarele venit-a pe oameni s-i mnge, Si Magii ngenunchiar pe umed argil, Si daruri I-au dat : aur, si smirn, si tme !

Atunci, berbecii, boii, viteii si asinii, Cu-al rsuflrii abur, au nclzit pe-Acel A Crui sfnt frunte urma s o ncing spinii, Si n cue mari, pe Cruce, s-L bat Israel

Sus inima

Avem o mndr

ar -

Prin timpi de jale-amar Str mo ii se luptar S-o scape de st pni. Azi singur noi, romnii Suntem n ea st pnii, Sus inima, romni!

O lege-avem str bun Prin veacuri de furtun Ea n-a putut s-apun Strivit de p gni.

Ne-a fost Cel-Sfnt t rie i-n veci o s ne fie: Sus inima, romni!

n ara romneasc De-a pururi s tr iasc Credin a str mo easc i graiul din b trni. Spre Domnul rii gndul

De-a pururi noi avndu-l, Sus inima, romni!

Chemarea lui Iisus


pr.Arsenie Boca I. Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata Si nici caldura sfanta ce inima dezgheata, Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins, Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna.

II. Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin Si zambetul durere, iar rasul un suspin, Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci, Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus, Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

III. Voi toti, care in viata ati cautat uitarea Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus, Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ; Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari, Povara vietii voastre cu El veti imparti.

IV. Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu, Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi, Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

V. Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El, Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ; Cu mila va primeste si bratele-Si intinde, In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ; La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti, Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !

Calugarul Arhim. Ioanichie Balan Iubite frate muritor, De vei vedea un calator Cu hainele cernite , singurel Descult, flamand Si insetat Te rog sa ai mila de el Ca poate-I un calugar! De intanlesti la vre-o rascruce Un om strain, ce-ar vrea s-apuce Departe, undeva in lume De-l vezi mereu Oftand din greu Sa nu-l intrebi atunci de nume,

Ca poate-I un calugar! De vei vedea trecand prin sat Un om cu capul aplecat C-o traista goala in mana lui Te rog acum Sa-I iesi in drum Si un cuvant mai bun sa-I spui Ca poate-I un calugar! Sau cand e frig si ploua afara De vei vedea ca asteapta-n gara Un calator infrigurat Nu-l judeca Cu gura ta De ce e trist si-ngandurat Ca poate-I un calugar! De vei vedea in multe randuri Un om la munca stand pe ganduri Privind cu ochi-n departare, Mereu tacut Si abatut Nu-l intreba ce cata-n zare, Ca poate-I un calugar! Iubitul meu, nu te-ndoi, Ci, daca tu vei intanli Un om in lume fara rost

Ce plange-ades Neinteles . Sa stii iubitul meu c-a fost In viata lui calugar C-acela care a trait Si-n manastire-a-mbatranit, Orice I-ai spune si I-ai da Sa nu socoti Ca o sa poti Sa-I schimbi cumva inima sa, Ca el e tot calugar! De-I vei canta de bucurie De asta el nu vrea sa stie De jale de ii vei canta, El tot mereu Oftand din greu Plangand incet va suspina Cu lacrimi de calugar! Deci nu cata sa-I mangai plansul, Ci roagate si tu cu dansul, Caci el de-atata pribegie, De toti uitat Si-ndepartat Va suspina dupa pustie Caci este tot calugar!

Iar daca lumea-l va-nsela, Tu frate nu te bucura, Nici sa vorbesti de el oricui, Caci el oricand Mustrat de gand, Se va scula din calea lui Caci incai tot calugar! Iar daca va imbratatnii Si-n lume frate , va muri, Sa-l pui atunci intr-un mormant, Si nimanui Sa nu mai spui Ca sub acest strain pamant Se afla un calugar!

Multumire Teodosia Latcu

Eu nu am cuvinte sa va multumesc, Caci m-ati primit cu suflet parintesc Si cu prinos de dragoste curata, Mi-ati fost aici o mama si un tata.

Tot ce-as putea sa spun, nu poate fi

Dect o gngureala de copil, Cnd limba-ncepe abia sa se deslege Pe care mama totusi o-ntelege.

n gngureala mea copilareasca, Raspund la grija voastra parinteasca: Sa stiti asa parintii mei iubiti Ca nu numai pe mine ma primiti.

Caci nu sunt singura n drumul meu, Att de lunecos si-att de greu Nu-s singura pe drumul cel spinos, Cu mine nevazut este Hristos.

Si El n lumea asta e pribeag Si umbla nestiut din prag n prag, Cu mine e si Maica Prea Curata n pribegia ei nencetata.

Umblnd necunoscuta prin norod Si tresarind de frica lui Irod. Cu mine vin si Sfintii cei din veac Pe care i-a gonit vicleanul drac.

Apostoli, ucenici si cuviosi

Ce-au pribegit prin codrii ntunecosi Prin munti, prin pesteri, prin ostroave-ascunsi De dragoste n inima strapunsi.

Ce-au suferit senini orisice chin Ca sa se bucure n Cer deplin Cu mine pribegesc, luati aminte Tot sirul sufletelor mari si sfinte!

Ce-au rasarit ca stelele trzii Pe cerul blndei noastre Romnii, Si iara sfintii toti cu mine vin Sfrsiti de post, de ruga si de chin Si bat si ei pe rnd la porti ca mine Cer adapost la casele crestine.

Si-atunci cnd sufletul vi s-a deschis Si-o vorba calda dragii mei mi-ati zis, Cnd asternut si hrana voi mi-ati dat Cu mine Cerul tot l-ati mngiat. De aceea pragul vi-i blagoslovit: Cu mine pe toti sfintii I-ati primit!

La Icoana Ta Teodosia Latcu

La Icoana Ta Prea Sfnta, Sufletu-mi cu dor mplnta Un manunchi de sarutari Pentr-a Tale ndurari. ti sarut piciorul Sfnt, Ce-a sfintit acest pamnt, Ca ntr-a vietii cale, Sa merg pe urmele Tale. Tivul hainei Ti-l sarut, Eu, faptura cea de lut, Ca slavitul Tau vesmnt Sa-mi fie acoperamnt. Si la urma ndraznind, Catre mna Ta ma-ntind Ca Tu sa ma duci de mna Catre Fiul Tau Stapna! Iar apoi, ca o pecete, Buza mea pe ndelete Se apleaca n tacere Pe fata Ta cu durere

Ca sa-nvete de la Tine, Taina tacerii depline

Rodire Teodosia Latcu

Miez alb in samburele meu de lut, In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut. Sau poate eu eram in Tine-nchisa Ca samburele-n carnea de caisa? Cazusem in pamant de undeva Si miezul dulce-n mine astepta A fost o vreme seceta in tara, Livezile pe dealuri se uscara, Padurile ardeau adanc pe cer, Si iarna fu senina si cu ger. In mine miezul alb statea-n nestire, El nu-si pierdu puterea de rodire. Ca ceara-n uscaciune m-am topit, Dar lacrimi izvorand, m-au racorit. Si lacrimi dupa lacrimi se-nsirara, Urzind manoase ploi de primavara. Crengi mari, cu blanda floare, au crescut Din miezul samburelui meu de lut. Ci nu stiu cum sa Te numesc, Iubire:

Parinte, frate, domn, prieten, mire Caci sa vorbesc cu mestesug nu stiu, Dar parca, Doamne, Muma-mi esti si Fiu.

Paza Sufletului

4 Hotararea este data;

1 Singur lucrul meu din lume Este mantuirea mea, Dac eu nu vad de dansa, Cine altul va vedea? 5

Trebueste ca sa mor! Nu stiu cand, poate chiar maine Sau in ceasul viitor

Dupa asta nu stiu locul: 2 Trup si suflet dimpreuna De la Domnul mi s-au dat, Deci eu singur voi da seama Pentru cele ce-am lucrat. 6 Nu cunosc apoi nici chipul 3 Lucrul mantuirii mele Este pentru vesnicie, Si nu este dat a-l face Decat numai sigur mie. 7 Daca nu mor fara veste Boala ma va anunta; Dar cu greutatea boalei Voi putea a ma-ndrepta? Intru care voi muri: Pocait, ori inca sluga La pacat ma voi gasi ? Poate unde dorm acum, Poate unde stau, afata, Sau in casa, ori pe drum.

8 Mintea mea, de mai lucreaza, Si cutremurul de munci Ii mai da ragaz sa cerce Viata mea de pan-atunci?

12 Poate ei cu grija asta Vor uita sa dea de stire La parintele Duhovnic, Pentru Sfanta Spovedire!

9 Poate inima atuncea Sa se moaie de cainta, Dar la cuget ma incurca Cate am pe constiinta

13 Va veni si el la urma Sa ma-ntrebe de pacate, Dar se leaga poate limba Si nici mintea nu mai poate.

10 Imprejurul meu atuncea Fratii mei vor sta plangind; Altii vor sa iscodeasca Despre banii de comand !

14 Caci mai mult pe alta lume Cugetarea mea va fi Si cainta mea atuncea Nu stiu cum se va primi!

11 De voi fu cumva cu stare, Ei vor folosi momentul, Sa ma-ntrebe-mai cu seama Daca-i gata Testamentul !

15 Aratari ingrozitoare, Ochii mei atunci vazand, Nici nu stiu cand iau in gura Sfintele ce mi-o fi blind!

16 Ca sa-mi fie moartea buna Eu sa pregatesc acum A virtutilor merinde Sa le am atunci de drum!

20 Caci atunci amar ne viner Cand vedem a noastra stare Si de vamile cumplite Nu avem nici o scapare!

17 Sa-mi adun acum din vreme Cele ce voi socoti, Ca la ziua de pe urma Nu le pot agonisi

21 Frica mare ne cuprinde Ca nu stim, in vesnicie, Munca vesnica ne-asteapta? Ori nespusa veselie ?!

18 Spovedirea cea curata Si cu duhul umilit, Cum si paza despre toate Care dau de poticnit.

22 Deci, sa am mereu in minte Ca la urma am sa mor Si de trup se va desparte Sufletul nemuritor!

19 Daca Sfanta Spovedire Nu-i intreaga si curata, Vremea despartirii noastre Ne va infricosata!

23 Daca clipa cea de-acuma Ar fi clipa cea din urma, Am nadejde de scapare Daca viata mi se curma?

24 Ma gindesc ca dupa moarte Trupul meu va fi slutit, Nemiscat, fara simtire, Cu miros nesuferit!

28 Deci, mereu sa iau aminte La tot pasul meu din viata, Caci atarna mantuirea Chiar din clipa cea de fata!

25 La Biserica ducandu-l Preotii cu rugaciune, Pogori-se-va in groapa Sa devina putrejune!

29 O, Prea Milostive Doamne, Sa nu lasi panan-n sfarsit Sa aman eu pocainta Cel prea mult ticalosit !

26 Pomenirea lui cu sunet Va sa piara de pe lume Si cu vremea, pamantenii, Vor uita de al meu nume

30 Pomenirea despre moarte, (Glasul trambetei de-apoi), Ne-ncetat sa ma trezeasca Ca alarma la razboi!

27 Iata cum se trece slava Trupului de pe pamant, De a carui placere Toata viata ma framant.

31 Eu in lume las o dara Pe o carte tainuita, Care-mi face dupa moarte Toata viata mea vadita.

32 Frica-mi este ca la urma Scrise nu se vor afla Faptele care in viata Ale face se cadea!

36 Iar la dreapta, stand de fata, Ingerul cu chip scarbit Dintr-o mica carte spune Binele ce-am savarsit

33 Iara relele de care Se cadea a ma feri, Poate toata, vai de mine, Cartea aceea vor manji!

37 Daca iese hotarare Ca sa merg la fericire, Ingerii cu bucurie Vor veni spre insotire.

34 Azi cand cuget vremea mortii, Inainte mi se-arata Cum atunci se va deschide Pentru mine judecata!

38 Iar de nu se afla scrise Fapte vrednice de mila, Demonii la intuneric Ma vor stamani cu sila!

35 Un arap, ranjind la stanga, Imi citeste-o carte groasa, Intru care este toata Fapta mea cea ticaloasa!

39 Vai de ticalosul suflet Care-n iad se osandeste, Chin mai mare este gandul Ca in veci nu se sfarseste !

40 Cand va fi aproape vremea Judecatii viitoare Vor fi semne mai in luna Si in stele si in soare.

44 Va chema din nou pe suflet Din porunca lui Hristos Ca sa se impreuneze Cu trupul cel luminos

41 Judecata va sa vina Ca un fur fara de veste Si fiind noi in pacate Pocainta nu mai este!

45 Va chema din nou pe suflet Din porunca lui Hristos Ca sa se impreuneze Cu trupul cel luminos.

42 Rau de foc va arde totul: Oameni si imparatii, Dobitoace, pesti si pasari, Cu tot felul de stihii!

46 Dumnezeu cu Sfanta Cruce Va veni atunci pe nor Intru toata Slava Sfanta Ca un Drept Judecator

43 Glasul ingerestii trambiti Va suna din patru parti Si pe trupul meu acesta Il va ridica din morti!