REZUMAT Geografia umana si economica (antropogeografia) este a doua ramura majora a geografiei (cealalta fiind geografia fizica) dar

isi revendica in raport cu aceasta o vechime mai mare si o importanta practica superioara. Exista mai multe opinii asupra termenului care sa desemneze cercetarea/prezentarea geografica a societatii umane (ca distributie spatiala si ca actiunea asupra mediului inconjurator), dominante fiind geografia umana (si economica) si antropogeografie, termen clasic, cu cea mai veche prezenta in limbajul stiintific. Se argumenteaza nevoia de revenire la termenul antropogeografie, consacrat de Fr.Ratzel pe fondul pastrarii si folosirii in paralel a celui de geografie umana (si economica). Geografia umana (si economica)/ antropogeografia se dovedeste a fi cea mai veche dintre ramurile/ preocuparile geografice, caracterul ei utilitar ca domeniu al cunoasterii umane fiind evident inca din antichitatea elena is mai ales romana. Largirea orizontului geografic al europenilor pana in pragul Marilor Descoperiri Geografice si contributiile deloc neglijabile ale arabilor se circumscriu spatiului Lumii Vechi. Modificarile socia-economice si politice majore au avut un impact direct asupra volumului de cunostinte antropogeografice, asupra perceptiei de catre europeni a celorlalte parti locuite ale Terrei. Geografia se dsprinde de filosofie odata cu Erathostene si ajunge la deplina ei consacrare in lumea antica prin Strabon si Ptolemeu. Modelele impuse de catre acestia vor fi urmate pana tarziu, in pragul epocii moderne. Evul Mediu nu a fost in intregime o perioada de regres in geografia umana; mai degraba avem de-a face cu o faza de continuitate pe alte coordonate spatiale si spirituale ce va conduce spre acel moment decisiv din istoria omenirii si al stiintei noastre, cel al Marilor Descoperiri Gegorafice. Raman drept castiguri ale geografiei umane abordarea regionala a realitatilor umane (etnice, spirituale, economice, politice, s.a.) si tentativele de explicare a realitatilor si a deosebirilor dintre societati si oameni prin raportarea la conditiile de mediu (si nu la divinitate). Prezentata mai tarziu ca un element negativ, aceasta raportare la mediul inconjurator reprezinta un element de progres pe calea lunga a desprinderii explicatiilor privind lumea reala de factorii religiosi.

PARTEA A II-A
Marile descoperiri geografice
Izolarea autoimpusa de catre noua dinastie chineza a indreptat toata atentia europenilor catre Indi si Asia de SE de unde soseau mirodeniile, aurul si diamantele. Pentru a ajunge in India, europenii erau obligati sa evite marele obstacol in calea drumului pe uscat, reprezentat de Imperiul Otoman. In plus, traseul greoi si cu multi intermediari pe care il urmau, ridica foarte mult pretul produselor, un saculet de mirodenii ajungand sa valoreze cat unul de aur ! Indrazneala care a determinat pe Columb sa porneasca hotarat spre apus, pe Bartolomeo Diaz si Vasco da Gama spre Sud si pe John Cabot spre nord, isi are in primul rand izvorul in vointa deplin constienta de telul ei: de a descoperi in cele din urma pentru lumea occidentala, o cale maritima spre India, o cale libera, fara piedici, fara v mi. Indaratul eroilor din aceasta epoca de descoperiri, se aflau comerciantii, ca puteri care pun in miscare o idee; si chiar si acest dintai impuls eroic pentru cucerirea lumii s-a ivit din motive cat se poate de 1

materiale. Motivatiei comerciale/ economice, trebuie sa-i alaturam o alta la fel de importanta in contextul epocii; este vorba de raspandirea crestinismului. In mod evident, mai sunt si alte cauze care au condus la Marile Descoperiri Geografice. In primul rand,trebuie sa tinem seama de noua faza economico-sociala in care intrasera tarile din vestul continentului nostru; lipsa metalelor pretioase folosite in continuare ca principale mijloace de plata, apare ca unul din motivele cele mai puternice ale epopeei maritime cuceritoare de noi taramuri. In timp ce portughezii au avansat rapid in lungul atlantic al Africii, Cristofor Columb debarca la 12 octombrie 1492 pe insula San Salvador din arh Bahamas, primul uscat din Lumea Noua, incredintat fiind ca a ajuns in apropierea continentului asiatic. Navigand in continuare printre insule, debarca in 28 octombrie pe o insula mai mare, insula Cuba, pe care o considera a fi Japonia din cartea lui Marco Polo. In Cuba, spaniolii fac cunostinta cu tutunul, porumbul, cartoful, plante de cultura raspandite azi in intreaga lume. Cristofor Columb a murit in 1506, convins ca a juns in Asia rasariteana. Se poate spune ca dupa Columb, lumea a aratat si a evoluat pe alte coordonate. In acest timp, portughezii au ajuns in India (1498, Vasco da Gama). La inceputul secolului al 16-lea are loc un alt eveniment de rasunet si anume expeditia spaniola sub comanda portughezului Fernando Magellan (1519 1522) care realizeaza prima calatorie in jurul lumii si implineste astfel visul lui Cristofor Columb, acela de a ajunge in Est calatorind catre Vest. In largirea orizontului geografic, gratie explorarilor, romanii n-au putut juca un rol important, caci ei sunt un popor continental si tara lor nu se deschide decat pe o mare inchisa, in coltul cel mai retras al Mediteranei si lipsita de o navigatie activa Simion Mehedinti.

Valorizarea si dezvoltarea teoriei geografice antice

In doar tre decenii (1492 1522) s-a dovedit practic forma sferica a Terrei, s-au descoperit noi continente, s-a confirmat existenta Oceanului planetar unic, imens in comparatie cu masele uscatului. Toate aceste noi teritorii trebuiau sa-si faca loc pe harti, fiind necesare noi tehnici mai precise de intocmire a acestora. Se realizeaza astfel o noua proiectie cartografica Mercator si tot acum apar primele globuri geografice; se intocmesc harti ale lumii care actualizaza pe masura noilor descoperiri. Geografia devine o adevarata moda, iar geografii, dublati de cartografi, sunt la mare pret la curile regale si imperiale europene. Cartografia devine autonoma in momentul in care Terra este cunoscuta aproape in totalitate, cel putin in trasaturile sale esentiale, geografii lasand matematicienilor preocuparea perfectionarii tehnicilor de reprezentare, ei consacrandu-se de acum inainte studierii obiectelor si fenomenelor care sunt reprezentate pe harti. Prima lucrare care s-a bucurat si de un mare succes la vremea sa, a fost Cosmographia universalis intocmita de Sebastian Munster (1544). Ea poate fi considerata prima lucrare de geografie descriptiva moderna in care se trece la problemele de geografie regionala (prioritar de geografie umana), descriindu-se tarile din Europa, apoi continentele Asia, Africa precum si noile pamanturi descoperite. Primul care se leapada de preocuparile teologice (goleste textele geografice de informatii sau trimiteri teologice) este Bernhardus Varenius, autor al lucrarii Geographia Generalis (1650). Aceasta lucrare apreciata si folosita de marele filozof (si geograf) I.Kant, este prima lucrare de geografie generala moderna. Publicata la Amsterdam, lucrarea surprinde prin modernitatea ei, autorul evidentiind caracterul dual al stiintei noastre: pe de-o parte geographia generalis, ce are in vedere descrierea Terrei in general, precum si identificarea legilor universale si a principiilor aplicabile in orice loc (general valabile), iar pe de alta parte geographia specialis (azi geografia regionala), care include acele scrieri geografice care descriu trasaturile diferitelor locuri, zone, spatii, regiuni. Totusi, cele doua sectiuni ale geografiei in viziunea lui Varenius, sunt parti reciproc interdependente ale unui intreg. Marile Descoperiri Geografice au indus un flux enorm de informatii, foarte greu de prelucrat si interpretat; primul care a facut-o a fost Varenius, unul din cei mai mari geografi din toate timpurile. Sunt evidentiate modificarile intervenite in Lumea Noua in urma colonizarii europene si a amplificarii comertului cu sclavi importati din Africa.

Immanuel Kant, prectician si teoretician al geografiei

2

In a doua jumatate a sec 18 se remarca figura impunatoare a lui Immanuel Kant, foarte cunoscut ca filozof dar in acelasi timp un remarcabil geograf. Kant s-a nascut si a trait toata viata in Konigsberg, despre care Kant a scris intre altele: un oras mare, punctul central al unui regat, in care se afla sediul guvernarii.....un astfel de oras poate fi luat ca exemplu pertinent pentru cercetarea universului antropic si a celui natural, cercetare ce poate fi realizata si fara a calatori. Aceasta opinie a lui Kant in privinta deplasarilor mai lungi (el nu a parasit niciodata Prusia Orientala), are mai multe cauze: unele sunt legate de activitatea sa didactica, legata de prelucrarea enormului material informativ geografic (si nu numai), necesar cursurilor predate si argumentarii filosofiei sale. Oricum, apare ca interesanta considerarea tinutuli natal drept veritail poligon de testare a cunsotintelor despre naturasi societate privite sub raport spatial. In acest fel, Kant a dat dovada aplicarii conceptiei sale asupra geografiei, considerata drept stiinta care analizeaza fenomenele si obiectele ce apartin aceluiasi spatiu. Kant s-a apropiat de domeniul sitintelor naturii, aducand contributii deosebit de importante, precum teoria/ipoteza privind formarea Universului sau explicarea originii vanturilor de vest precum si a caracteristicilor acestora. El a predat geografia 40 ani la universitatea din Konigsberg, considerand ca studiul geografiei este cel mai nimerit pentru a dezvolta judecata sanatoasa a omului. Dintr-un prim eseu publicat in traducere engleza, afla opiniile lui Kant asupra cutremurelor, opinii dezvoltate pe marginea cataclismului ce distrusese la 1 nov 1755 capitala lusitana. Aflam aici aplicarea metodei comparative si cea a distributiei spatiale. Principala contributie kantiana in domeniul geografiei ramane insa cea a fundamentarii filozofice a stiintei noastre. Prin aceasta, Kant propune o viziune asupra geografiei prin care o separa de religie, semnand divortul amiabil dintre cele doua domenii ale cunoasterii umane. Kant clasifica fenomenele accesibile cunoasterii umane din doua puncte de vedere: primul in raport cu natura lor, iar al doilea in raport cu pozitia lor in timp si spatiu. Prima abordare o defineste ca fiind logica (pun accentul pe similaritati), iar a doua ca fiind una fizica (pun accentul pe apropiere). Omul este studiat atat prin pozitia/ situarea sa in timp (istoria), cat si prin pozitionarea sa in spatiu, intr-un anumit loc (geografia). De aceea geografia si istoria au un rol fundamental de a plasa fiinta umana in lume. In viziunea lui Kant, istoria si geografia sunt stiinte esentiale, deoarece fara ele nu se poate ajunge la deplina intelegere a lumii. Astfel, prin viziunea lui Kant, geografia gaseste raspunsuri la intrebarile sale fundamentale: unde, cum si de ce ?.

Al. von Humboldt si C. Ritter, fondatorii geografiei moderne

Cu Al.von Humboldt si C.Ritter incepe o noua faza in dezvoltarea geografiei, modelele de tratare a fenomenelor spatiale, geografice impuse de cei doi fiind urmate in linii generale pana in zilele noastre. Al.von Humboldt s-a nascut la Berlin (1769 1859) intr-o familie de burghezi. Pregatirea tanarului Humboldt a inclus cursuri de tehnologie, economie, istorie, filologie, chimie, fizica, arheologie... Al.von Humboldt ar fi devenit un foarte priceput functionar al curtii regale prusace daca in viata lui nu s-ar fi intamplat doua evenimente, pe care le putem numi cruciale. Primul l-a reprezentat calatoria facuta in anul 1790 in Renania, Olanda, Franta si Anglia impreuna cu Georg Forster (german care participase la a doua calatorie a lui J.Cook in jurul lumii). Aceasta calatorie i-a stimulat ambitia de a intelege ceea ce vedea cu ochii sai, deplasarea sa tranformandu-se dintr-o deplasare turistica, intr-o adevarata calatorie stiintifica. Forster a contribuit foarte mult la dezvoltarea geografica a tanarului Humboldt, fiind primul care l-a introdus intr-un studiu geografic. Pe langa Forster, si Im.Kant a avut o influenta asupra lui, ideile sale fiind asimilate in cadrul pregatirii din adolescenta si tinerete. 3

Al doilea moment crucial a survenit atunci cand porneste impreuna cu un botanist francez intr-o lunga calatorie in America spaniola tropicala, calatorie ce se va sfarsi in anul 1804. Aceasta calatorie reprezinta prima expeditie cu adevarat stiintifica realizata in Lumea Noua, Humboldt fiind considerat de contemporani drept al doilea descoperitor al Americii. El a facut o serie de descoperiri si observatii de rasunet pentru dezvoltarea geografiei ca stiinta, consemnate intr-o monumentala lucrare (30 volume) pentru care si-a sacrificat toata averea. In paralel cu acest jurnal de calatorie monumental, Alex.von Humboldt publica si Taboluri din natura in care face de asemenea dovada extraordinarului sau simt de observatie. In cadrul unei calatorii facute in Rusia, face numeroase masuratori de temperatura, observand ca temepratura variaza la aceeasi latitudine in functie de departarea fata de ocean si apoi pe baza datelor colectate (proprii si de la statiile meteo), a realizat o harta cu izoterme la nivelul intregii planete. Totusi, Humboldt nu a neglijat aspectele de geografie umana, economica si politica. Se evidentiaza in randul lucrarilor cu un pronuntat caracter antropogeografic, monografiile regionale asupra Mexicului si Cubei, pe atunci colonii spaniole. Cea mai imiportanta lucrare a sa ramane Kosmos, subintitulata schita de descifrare fizica a lumii, lucrare in 5 volume. In contrast cu alti naturalisti ai vremii, el a fost mai putin interesat de descoperirea a noi specii (desi adusese din America 6000 de specii de plante, din care peste 3000 necunoscute in Europa), el a fost dominat de ideea intelegerii conexiunilor, a legaturilor de multe ori doar banuite sau pur si simplu ascunse, neevidente la o analiza mai superficiala. Relatiile dintre lumea animala si cea vegetala, de asemenea ce dintre omenire si conditiile geografice erau in centrul preocuparilor lui. Humboldt a transferat ideea lui Kant de impartire a domeniului stiintelor naturale in trei sectiuni: - descrierea naturii - istoria geologica a Terrei - physikalische Geographie El nu a dorit sa se limiteze la unul din cele trei domenii. Din cei peste 60 ani de munca stiintifica, explorarile sale au reprezentat doar cinci ani, ani in care a cules un extraordinar de vast material informativ, prelucrat si interpretat apoi timp de zeci de ani. Vederile sale asupra geografiei erau cu totul extraordinare, urcandu-l pe Humboldt pe piedestalul destinat creatorilor, fondatorilor stiintei noastre a) El este primul care a privit natura intr-o perspectiva geografica, fara a scapa din vedere societatea omeneasca cu toate aspectele sale. Pamantul a fost considerat un intreg organic inseparabil, ale carui parti erau reciproc interdependente. b) A crezut cu tarie in metodele stiintifice, punand accentul pe metoda inductiva, in buna traditie aristoteliana c) El a dorit sa arate modul in care numeroasele fenomene ale naturii interactioneaza unele cu altele in diferite locuri de pe Terra. d) A pus accentul pe distributia fenomenelor in natura si nu pe clasificarea simpla a formelor intalnite. e) Al.von Humboldt a pus bazele cercetarii geografice regionale. f) A fost primul care a atras atentia asupra rolului pe care il joaca omul si influenta sa asupra naturii. g) Prin studierea legaturii dintre clima si vegetatie, a descoperit legea zonalitatii si etajarii fitogeografice. h) A acordat o mare atentie metodei cantitative in caracterizarea faptelor prin intermediul a diversi indici. i) Humboldt mentiona ca nu este suficient sa constati faptele si fenomenele, ci important este sa scoti in evidenta insusirile cele mai caracteristice ale fenomenelor. j) A aratat stransa legatura intre geografia regionala/ descriptiva si cea generala/ teoretica, ambele avand nevoie una de cealalta pentru a progresa. Desi este revendicat de mai multe discipline, Humboldt ramane in primul rand drept unul din fondatorii geografiei moderne, primul care a conceput geografia ca o descriere rationala si explicativa a peisajelor terestre considerate ca intreguri. Al doilea parinte al geografiei moderne este considerat Carl Ritter, contemporan cu Al.von Humboldt fata de care nutrea o adevarata prietenie si pretuire. Nascut in 1779 intr-un targ din Saxonia aflat la poalele muntilor Harz, el a parcurs anii de scoala sub influenta unor percepte care stimulau cunoasterea lumii prin 4

cunoasterea directa, prin drumetii si calatorii mai lungi. Dupa cum afirma biografii sai, C.Ritter a avut ca obiect favorit in scoala, geografia. Ulterior, in anii studentiei, geografiei i s-a alaturat istoria si teologia. Intre anii 1804 1807, Riter publica o serie de studii de geografie asupra Europei, intre acestea aflandu-se si un studiu asupra continentului insotit de 6 harti. In lucrarile sale ulterioare, Ritter va folosi astfel de harti fara a exagera rolul si rostul acestora. El afirma in Erdkunde ca prin folosirea unei culegeri de harti ca principala sursa pentru demonstrarea stiintei sale, am comite, ca geografi, o mare greseala. Vorbind despre geografia anterioara lui, Ritter combate ideea potrivit careia a cunoaste harta este identic cu a sti geografie. Consacrarea deplina in domeniul geografiei o capata in urma puhlicarii unei geografii a lumii pe regiuni, intitulata Erdkunde. Dupa aceasta performanta stiintifica, Ritter este apreciat drept reformatorul geografiei, cel care a transformat un domeniu de cercetare, de studiu, intr-o stiinta. Avand o astfel de pozitie in lumea germanica, in 1820 i se creaza o catedra speciala la universitatea din Berlin, C.Ritter fiind titularul primei catedre de geografie existente in vreo universitate din lume. In paralel, Ritter a fost si profesor la Academia Militara din Berlin, unde l-a avut ca student ep viitorul rege al Romaniei, Carol I. Pe plan stiintific, C.Ritter realizeaza a doua editie a lucrarii Erdkunde, mult mai ampla, in 19 volume, lucrare ce a starnit un viu interes din partea publicului si i-a adus acestuia o medalie de aur. Sunt prezentate in Erdkunde, aspecte de geografie regionala ale Africii si Asiei, geografia celorlalte parti ale lumii fiind cuprinsa in alte lucrari de mai mica intindere. El atinge si latura geografiei umane, afirmand ca pamantul si locuitorii sai se afla in cele mai stranse relatii reciproce.... Istoria si geografia trebuie sa ramana pentru totdeauna inseparabile. Pamantul influenteaza pe locuitorii sai, iar locuitorii, la randul lor, produc modificari in ansamblul mediului natural. Aceasta viziune implica privirea regiunilor individuale sau a continentelor, drept unitati care formeaza obiectul de studiu al geografului. Viziunea lui Ritter asupra stiintei izvora din credinta ferma in Dumnezeu, ca planificator, conducator al Universului. El privea Pamantul drept casa de educatie a omului, in care natura a fost creata de Dumenzeu cu un anumit scop, spre a-ia arata omului calea dezvoltarii sale, a devenirii sale. El nu privea forma continentelor (de exemplu) ca pe una accidentala, ci ca pe una determinata de Dumenzeu, special pentru a fi capabila sa joace un rol desemnat de Dumenzeu pentru dezvoltarea omului. Viziunea ritteriana asupra relatiei om-mediu era in concordanta cu spiritul timpului sau, cu filosofia lui Hegel, profesor si coleg cu Ritter la univeristatea din Berlin, fapt care a intarit influenta lor asupra contemporanilor. Carl Ritter a creat o adevarata scoala, din care s-a dezvoltat mai tarziu antropogeografia/ geografia umana. Interesanta este viziunea lui Ritter asupra cercetarii geografice. El spunea urmatoarele: sistemul meu este bazat pe fapte si nu pe argumente filosofice. Adunarea datelor nu este un scop in sine; sistematizarea si compararea datelor, regiune cu regiune ar trebui sa conduca la recunoasterea unitatii in aparenta ei diversitate. Regula fundamentala propusa de el pentru geografie, este realizarea de observatii pas cu pas, adica de la un lucru concret la un alt lucru concret, si nu pornirea de la vreo ipoteza. In 1827, Alexander von Humboldt se stabileste la Berlin, moment din care relatiile dintre cei doi mari oameni de cultura germani, geografi, devin tot mai stranse. Humboldt spunea ca opera lui Ritter este o implinire a planlui lui Varenius. Adept al observatiei directe si al cercetarii de teren, C.Ritter a fost deci primul mare oponent a ceea ce s-ar putea numi geograf de teren. Fiind angrenat in sistemul unviversitar, calatoriile si deplasarile sale au fost mai restranse, fara a lipsi cu totul. Intre acestea, se numara si o calatorie prin Europa sud-estica, cand a petrecut cateva saptamani si in Tara Romaneasca. Contributia lui C.Ritter la dezvoltarea geografiei poate fi sintetizata pe cinci paliere: cel al unitatii in diversitate, cel al noii stiinte, cel al studiilor inductive, cel al regionalismului si cel al teleologiei. Contributii ritteriene: 1. A dezvoltat ideea unitatii in diversitate, recunoscand asemenea lui Humboldt, marea complexitate a naturii. 2. A militat pentru o noua geografie, prin care el intelegea interconexiunile si interrelatiile existente la suprafata terestra. 3. El a considerat necesare cercetarile de teren, geografii trebuind sa faca observatie dupa observatie pana cand legile generale devin evidente pentru cercetator. 5

4. Abordarea regionala este cea care l-a facut faimos pe C.Ritter, relatiile, interconexiunile dintre multimea fenomenelor fiind analizate la nivelul unor areale, clar delimitate. 5. Aspectul teleologic al geografiei lui C.Ritter, prin care, este privit ca un continuator al geografului Kant. a) C.Ritter a considerat drept obiect al geografiei, studiul spatiilor de pe suprafata Terrei, impreuna cu populatia, economia si mediul natural. Toate acestea trebuie privitesi studiate prin folosirea metodei istorice. b) C.Ritter introduce in geografie principiul integrarii care incearca sa explice raporturile dintre fenomenele geografice pe baza comparatiei. c) C.Ritter este fondatorul metodei comparative din geografia regionala. El a dat stiintei noastre unitate si coerenta. El nu a fost un veritabil om de teren/ cercetator dupa criteriile actuale; in scrierile sale s-a bazat mai mult pe observatiile facute de altii. El a fost in principal un antopogeograf, fapt ce il deosebeste de contemporanul si prietenul sau Humboldt. Ritter nu a ignorat geografia fizica, asa dupa cum Humboldt nu a ignorat geografia umana. Dar Ritter a folosit geografia fizica pentru a identifica habitatele umane sau pentru a preciza limitele regiunilor locuite. A a vut o puternica influenta in epoca, beneficiind de catedra de geografie pe care a slujit-o timp de aproape 40 ani. Intre audientii sai s-au numarat Karl Marxx, Arnold Guyot, Elisee Reclus.

Acesti doi titani ai stiintei noastre au marcat dezvoltarea geografiei. Exista desigur diferente considerabile intre C.Ritter si Alex.von Humbold, una fiind mult clamata si anume punctul de vedere stiintific al lui Humboldt opus celui religios al lui Ritter. In fapt, amandoi au acordat o mare atentie unitatii naturii, a lumii inconjuratoar, apoi amandoi credeau ca scopul final al cercetarii era de a clarifica aceasta unitate. Humboldt a fost puternic angajat in dezvoltarea treptata a stiintei naturii, cea mai mare contributie a sa fiind in domeniul geografiei fizice sistematice; multi il considera drept fondatorul biogegrafiei si al climatologiei. In privinta lui Ritter, contributia sa cea mai importanta ramane in domeniul geografiei regionale, modelul de tratare preconizat de el fiind si in prezent folosit de geografii regionalisti din intreaga lume. Dezvoltarea stiintei facea tot mai dificila cuprinderea de catre o singura persoana a ansamblului unei intregi stiinte, astfel ca insusi C.Ritter s-a vazut obligat sa se concentreze asupra relatiei societate-madiu natural, contribuind esential la individualizarea antropogeografiei.

PARTEA A III-A Consolidarea geografiei moderne

Expansiunea geografiei universitare. Specializarea cercetarilor geografice Geografia reprezentata de Al.von Humboldt si Carl Ritter a fost numita clasica de catre marele geograf america R.Hartshorne, deoarece ea reprezinta inceputul dezvoltarii moderne a geografiei. Totusi, dupa acest inceput stralucitor, au trecut aproape doua decenii pana la aparitia unei alte perosnalitati geografice impunatoare. Friedrich Ratzel este fondatorul antropogegorafiei, considerat de multi drept cel mai mare si mai influent geograf al tuturor timpurilor. Alexander von Humboldt si Carl Ritter au ramas personalitati de exceptie, care au scos geografia din mlastina detaliilor si informatiilor de tot felul acumulate timp de cateva secole. Atat de mare a fost personalitatea lui C.Ritter in epoca si identificarea geografiei cu activitatea sa, incat dupa dispartia sa fizica in toamna anului 1859, catedra de geografie de la Universitatea din Berlin a fost desfiintata. s 6

Avem astfel un cu totul alt orizont al geografiei care depaseste faza speculativa sau cea descirptiva, antrenand un numar restrans de initiati. Ea capata aspectul unei adevarate miscari stiintifice in care se manifesta idei dintre cele mai diferite, cu impact adesea si in afara lumii geografice. Noua geografie se insipra, pe de-o parte din unele idei si principii ale lui Humboldt si Ritter si din evolutionismul generat de lucrarea lui Ch.Darwin (1859), iar pe de alta parte, din evolutiile din domeniul geografico-politic. Friedrich Ratzel fondatorul antropogeografiei moderne. Determinismul in geografia umana. Cel care a implementat primul noi metode si a imprimat noi directii in domeniul geografiei, a fost Fr.Ratzel (30.08.1844 9.08.1904). El are meritul incontestabil de a arata ca si fenomenele antropice aidoma celor naturale, pot fi studiate sistematic de catre geografie. Pana la Fr.Ratzel, geografia umana se intalnea ca elemente componente ale unor peisaje descrise in studiile de geografie regionala, studii care nu ofereau posibilitatea desprinderii unor legitati si nici posibilitatea cercetarilor mai detaliate pe anumite directii. Directia trasata de Ritter, cea a geografiei comparate, era prea mult indatorata spiritului teleologic si problemelor de ordin istoric care faceau din geografie o sora mai mica a istoriei, scoasa insa din aceasta pozitie, de marele geograf german. Nascut la Karlsruhe, mare iubitor al naturii, studiaza la Heidelberg, Jena si Berlin, luandu-si doctoratul in zoologie. Calatoreste ca junralist prin Europa (inclusiv in spatiul romanesc), participa la razboiul franco-prusac, dupa care isi reia meseria de reporter, calatorind in lumea noua (Cuba, Mexic, SUA). Culege in acest timp un bogat material pentru ceea ce va fi teza sa de docen , necesara pentru abilitarea ca profesor univeristar asociat de geografie la Munchen. Ramane la Munchen pana in 1886, an in care este chemat la universitatea din Leipzig. In urmatorii ani, Fr.Ratzel creaza la Leipzig o adevarata scoala geografica, avand intre audienti doi tineri care vor fi la randul lor creatori de scoala S.Mehedinti. Pentru Ratzel, Statul este un organism legat de un anum ti teritoriu. Acest raport organic permite sa vorbim de biogeografie. In aceasta perspectiva biogeografica, orice stat este o secventa de umanitate legata de un anumit teritoriu de unde isi trage existenta. Fara teritoriu nu ne putem gandi la om si deci nici la Stat. In acest context, Ratzel ofera si definitia poporului grupare umana sudata politic si constituita din grupe si indivizi care nu sunt in mod necesar inruditi pe plan etnic si lingvistic, dar care traiesc pe un teritoriu comun. Astfel ca Spatiul formeaza poporul. Caracterele unui Stat provin din conjugarea caracteristicilor poporului care il anima si cele ale teritoriului pe care se desfasoara. El mai spunea ca circulatia este conditia prealabila a cresterii Statului. In esenta, gandirea geopolitica a lui Ratzel poate fi exprimata in sase idei majore: 1) Statele sunt organisme vii, care se nasc, traiesc, imbatranesc si mor 2) Cresterea statelor in calitate de organisme este determinata apriori. 3) Peisajul istoric si geografic marcheaza oamenii, cetatenii unui stat 4) Notiunea de spatiu-vital este centrala 5) Opozitia dintre puterile continentale si puterile maritime 6) Geografia politica contine si o dimensiune subiectiva, pe care Ratzel o numeste sensul spatiului si energie vitala. Revenind la Antropogeographie, lucrarea care i-a adus celebritatea in randul geografilor, sa amintim ca acel determinism, acea dependenta a societatii de conditiile naturale este mult mai temperat in volumul al 2-lea Primul volum aparut in 1882, a avut un impact mai mare in lumea geografilor. Aceasta lucrare a sigurat de la inceput autorului un loc aparte in lumea stiintifica, deoarece ea s-a dovedit a fi o intregire a geografiei lui Humboldt si Ritter. P.Vidal de la Blache si directia regionala in antropogeografie/ geografie umana Inca din 1907, la numai trei ani de la disparitia lui Ratzel, cel mai proeminent opoznat al sau s-a doveid a fi Alfred Hettner, care afirma ca in privinta influentei naturii asupra omului, avem de-a face cu posibilitati si nu cu certitudini (determinari). Opinia lui Hettner era ca in relatiile om-mediu, nu exista determinari ci numai posibilitati. Aceasta abordare antideterminista, numita de el posbilism, a fost popularizata si prin celebra si lapidara formulare a lui Paul Vidal de la Blache: natura ofera, omul dispune. 7

Radacinile posibilismului nu se afla in Germania, ci in Franta, el fiind propagat de P.V.de la Blache si de Jean Brunhes. Posibilistii francezi nu negau faptul ca natura impune limite activitatilor antropice, dar aratau ca intr-o anumita actiune, optiunea umana este mai importanta decat limitele impuse de natura. Acum, la mai bine de 100 ani, putem aprecia ca posibilismul era in fond, un determinism mai nunantat. Din aceasta viziune s-au dezvoltat noi directii in geografia umana care au dus mai intai la conturarea geografiei culturale si mai tarziu, a geografiei sociale. Paul Vidal de la Blache, considerat al doilea intemeietor al geografiei umane, si-a inceput cariera universitara la Nancy, ca titular al disciplinelor istorie si geografie.Ulterior se stabileste la Paris, unde va preda geografia, apoi la Sorbona, punand totodata bazele scolii franceze de geografie umana. P.V.de la Blache se orienteaza spre geografia umana, cam in acelasi timp cu Ratzel influentat de Humboldt si Ritter. A calatorit mult prin Europa si spatiul mediteranean adiacent, a cules mult material informativ si a cautat sa obtina confirmarea principiilor sale antropogeografice. Problemele principale ale geografiei umane le-a dezvoltat intr-o serie de articole publicate in Annales de Geographie, al carei fondator a fost. Contributiile teoretice au fost publicate postum de ginerele sau, in volumul Principes de Geographie Humaine. De la inceputul carierei sale s-a dovedit un adversar al determinismului, al manierei de a opune naturaomului. El spunea ca nu este normal sa trasezi limite intre fenomenele naturale si cele culturale (antropice), deoarece aceastea trebuie privite ca unite si inseparabile. P.Vidal considera omul drept un agent natural care modeleaza suprafata pamantului, sarcina geografiei umane fiind de a cerceta actiunea acestuia si stigmatele pe care le-a imprimat pe fata acestuia. P.V.de la Blache ne arata ca intr-o regiune populata, natura este modificata in mod semnificativ, cu atat mai mult cu cat nivelul culturii materiale al comunitatii traitoare acolo este mai inalt. A devenit practic imposibil, mai psunea la Blache, sa studiezi peisajul natural separat de cel antropizat. Se ajunge astfel la celebra formula a genurilor de viata genres de vie care reprezinta raspunsul cel mai direct al geografiei franceze la determinismul promovat de scoala germana a lui Ratzel. P.V.de la Blache se afla in consonanta cu Al.Hettner atunci cand considera geografia regionala drept nucleu al geografiei. Partea cea mai redutabila a geografiei umane vidaliene o constituie celebrele genres de vie, expresie aproape intraductibila, deoarece ea exprima mai mult decat simplul mod de viata/ gen de viata. Acest concept exprima cultura popoarelor si societatilor neafectate de industrializare. El are calitatea de a cuprinde intr-o singura expresie identitatea spatiala si cea sociala, desemnand grupurile umane a caror identitate sociala, economica si spirituala se imprima in peisaj. Cu aceasta semnificatie, genre de vie s-a transformat intr-o modalitate vidaliana de analiza spatiala si unul din conceptele cele mai larg utilizate in perioada clasica a geografiei franceze. Genurile de viata nu sunt doar puternici factori geografici, ele sunt de asemenea si agenti formativi sociali. O idee importanta a marelui geograf francez este ca desi fiecare regiune da posibilitatea unui anumit gen de viata (genre de vie), cu timpul se formeaza domenii de civilizatie care absorb mediile locale, impunandu-se o tinuta generala. Astfel, o forma de civilizatie devine un izvor de forte care actioneaza independent de conditiile imediate ale mediului.

Concluzii privind etapa antropogeografiei/ geografiei umane clasice Vorbind de F.Ratzel, P.Vidal de la Blache si de discipolii lor, despre determinism si posibilism, vorbim in fapt despre geografia umana in sensul modern al cuvantului, si evolutiile sale timp de mai bine de o jumatate de veac. Geografia umana/ antropogeografia reprezinta acea parte a geografiei implicata in cercetarea oamenilor, mai precis a activitatilor acestora, a structurilor sociale in contextul lor spatial. Geografia umana are de asemenea in vedere, modalitatile in care oamenii interacitoneaza cu mediul natural. Deterministii au ridicat rolul mediului la o pozitie dominanta in raport cu societatea. Influentati de ideile evolutioniste emise de Ch.Darwin, ei au afirmat ca mediul, conditiile fizice, determina nu numai activitatile oamenilor dar si felul, aspectul, viata si dezvoltarea lor insisi.

Conceptul de spatiu vital a constituit argumentarea stiintifica a declansarii celui de-al doilea razboi mondial de catre Germania nazista (superioritatea rasei germane, traitoare intr-un spatiu suprapopulat, in timp ce la rasarit vaste intinderi erau slab populate de o rasa inferioara care nu merita sa traiasca in libertate). In Europa, geografii de marca au respins in mod clar determinismul ca modalitate de abordare a relatiilor dintre om si mediul natural, relevand insa faptul ca influenta mediului asupra omului ramane totusi foarte importanta (dar nu determinanta). Europenii, mai ales francezii au dezvoltat posibilismul environmental dupa care mediul constrange, influenteaza activitatea umana, fara insa a o determina. Disputa stiintifica dintre deterministi si posibilisti isi pierde din consistenta spre sfarsitul anilor 30, din cauza lipsei unei rigori stiintifice precum si a aparitiei nazismului. Astfel, prin disparitia unuia dintre combatanti, disputa a fost abandonata fara a se pronunta numele invingatorului. J.Brunhes geografia umana studiaza acea categorie de fenomene de suprafata ale planetei, la care ia parte activitatea omeneasca; grupul acesta complex de fenomene, desi inglobat in cadrul geografiei fizice, are caracteristic faptul usor de remarcat ca vine in atingere cu omul. REZUMAT Ultimele decenii ale secolului al 19-lea au fost martore ale generalizarii sistemului economic capitalist, mai precis a insertiei ultimelor teritorii ale oikumenei, necunoscute pana atunci europenilor, in uriasul sistem oclonial. Asistam, in consecinta, la consolidarea functiei informative a geografiei si in puls, pe fondul reformei curiculare din tarile dezvoltate, la aparitia tot mai multor catedre universitare de geografie, menite sa asigure pregatirea stiintifica necesara cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar. Accesul geografiei in universitati nu a fost deloc usoara, fiind nevoie de mari personalitati care sa se impuna si sa impuna geografia universitara. Intre ele s-au numarat si cei doi co-fondatori ai geografiei umane/ antropogeografiei stiintifice moderne Friedrich Ratzel si Paul Vidal de la Blache. Primul a fauct dovada tratarii de o maniera pozitivista a omului de catre geografie introducand pentru totdeauna omul in cercetarea stiintifica geografica, cel de-al doilea contribuind la aprofundarea geografiei regionale in care elementul definitoriu il reprezinta omul, cu zestrea sa culturala transformat in cel mai influent factor geografic. Relatiile om-natura se constituie, pana dupa al doilea razboi mondial, in principala preocupare a antropogeografilor dispusi in doua tabere opuse deterministii si posibilistii. Primii acordau o importanta excesiva factorilor naturali (de mediu) care dirijau, organizaru chiar mersul vietii oamenilor si influentau semnificativ dinamica sociala. Ceilalti posibilistii priveau societatea ca factor determinant in relatia cu mediul (natura propune omul dispune). In fond, si unii si ceilalti erau adepti si promotori ai geografiei regionale, singura care oferea legitimitate si personalitate in raport cu alte domenii de cercetare universitare. Data fiind preocuparea de a identifica regiunile conturate in timp la suprafata Terrei, geografia umana s-a trezit in situatia de a fi contestata in mediile universitare (americane, mai ales). Motivul, geografia nu dispunea de un aparat teoretic adecvat, in pas cu dinamica celorlalte stiinte.

Scoala geografica romaneasca

Intemeietorul scolii geografice moderne romanesti este Simion Mehedinti, una din figurile ilustre ale culturii nationale, personalitate marcanta in domeniile geografiei, etnografiei, pedagogiei. Simion Mehedinti detine, daca putem spune asa, cateva superlative geografice romanesti: primul bursier al Societatii Romane de Geografie trimis in strainatate, prima teza de doctorat in geografie, primul profesor universitar de geografie, primul geograf ales membru al Academiei Romane, primul geograf ajuns intr-o functie ministeriala, prima sinteza teoretica de exceptionala valoare asupra geografiei ca stiinta (Terra, 1931). Pentru noi, cel mai important lucru ramane intemeierea scolii geografice moderne romanesti. 9

Format sub influenta unor mari personalitati ale geografiei mondiale (V.la Blache, Fr.Ratzel), Simion Mehedinti si-a dezvoltat un sistem propriu, original, de gandire geografica, pe care si l-a facut cunoscut prin numeroase lucrari, intre care magistrala sinteza unica la vremea ei Terra, introducere in geografie ca stiinta, in doua volume. Viziunea antropogeografica a profesorului S.Mehedinti este insa consemnata in numeroase alte lucrari, cu deosebire in cele in care evidentiaza interactiunea dintre factorii geografici si dezvoltarea istorica. De altfel, S.Mehedinti fundamenteaza teoretic si metodologic antropogegografia romaneasca inca de la primele sale lucrari tiparite Stepa romaneasca din punct de vedere antropogeografic ca si prin orientarea Seminarului de Geografie unde se dovedeste preocupat in primul rand, de problemele geografiei umane. George Valsan, student si colaborator al lui Simion Mehedinti, cunoscut ca geograf fizician (geomorfolog), are si contributii de mare valoare in domeniul antropogeografiei. Amintim in acest sens lucrarile privitoare la popularea Tarii Romanesti, mai precis a Baraganului... George Valsan este considerat si unul din fauritorii etnografiei moderne nationale, gratie lucrarilor sale cu caracter teoretico-metodologic, precum si activitatii sale vizand orientarea cercetarii etnografice. G. Valsan a coordonat infiintarea Muzeului Etnografic al Translivaniei, primul muzeu etnografi romanesc realizat dupa principii moderne, stiintifice. In 1920, la numai 35 ani, G.Valsan este ales membru al Academiei Romane, o recunoastere a exceptionalelor sale calitati de om de stiinta si universitar.

10