Contributia electrometriei in studiul alunecarilor de teren in zone salifere Studiu de caz Plaiul Slanicului, Slanic Prahova CS II Drd.ing.

Raluca-Mihaela Maftei, CS III Ovidiu Avram, AC Antonio Ulmeanu, AC Ioan Scutelnicu, AC Constantina Filipciuc Institutul Geologic al Romaniei, Bucuresti Zacamantul de sare Slanic Prahova este situat intr-o zona colinara din sudul Carpatilor de curbura, strabatuta de valea Slanicului si a reprezentat obiect de studiu inca din secolul 19. Pentru geologi si, in ultimele decenii, pentru geofizicieni, sarea a reprezentat o problema de larg interes, fiind studiata atat pe teren cat si in laborator. In acest context se incadreaza si studiile geologice-ingineresti si geoelectrice initiate de noi. Sectorul studiat este situat in vecinatatea de SV a orasului Slanic Prahova o zona cu saline vechi cu adancimi superficiale. In aceasta zona, deschiderea exploatarii sistematice a inceput in 1860 prin dou galerii in form de T si doua puturi. Alunecarile de teren din aceasta zona sunt cantonate in depozite miocene, alcatuite din argile, marne, gresii, gipsuri, brecia sarii, tufuri. Se incadreaza in tipul alunecarilor cu adancime medie-mica, consecvente, stabilizate, cu reactivari locale. Ele acopera o zona mare si determina aparitia fenomenelor de degradare a solului. Cauzele ce au determinat aparitia acestora sunt, pe de o parte, naturale (litologia, infiltratiile, modificarea proprietatilor rocilor argiloase), iar pe de alta parte, antropice (existenta unor vechi lucrari miniere abandonate, folosirea zonei ca pasune). Fenomenele de instabilitate a terenului afecteaza, in acest perimetru, livezile si drumul ce lega, in zona de creasta, Slanicul de Stefesti. Metodologia de cercetare a unei zone afectate de fenomene de instabilitate sau cu risc de instabilitate trebuie sa cuprinda obligatoriu si un studiu geofizic. Dintre metodele geofizice, metoda rezistivitatilor in varianta sondajelor electrice verticale furnizeaza cele mai multe informatii indirecte de detaliu privind conturarea alunecarilor de teren in suprafata si in adancime, mecanismul de producere, estimarea riscului si a evolutiei in timp si spatiu a fenomenului. Metoda rezistivitatilor se bazeaza pe interdependenta dintre proprietatile electrice (rezistivitatea electrica ) si parametrii geotehnici ai terenului sau ai infiltratiilor de ape subterane, pe contrastele de rezistivitate dintre diferitele roci si formatiuni ce participa la alcatuirea geologica a unei zone. Rezistivitatea electrica diferentiaza cel mai bine rocile si mineralele in functie de compozitie, structura, textura, nivel de compactizare, grad de saturatie cu apa. Intr-un teren cu alunecari de teren sau cu predispozitie la diferite fenomene de instabilitate, fenomene ce apar de regula in roci sedimentare, pe pantele versantilor, se inregistreaza efecte geoelectrice semnificative in volumul de roci dizlocat si in relieful preexistent. De asemenea, pe limita dintre roca de baza si pachetul de roci deplasate (suprafata de alunecare) apar contraste de proprietati fizice datorita fenomenelor de frecare interna si coeziune, efecte amplificate de excesul de fluide (ce cresc greutatea volumetrica a rocilor si le modifica proprietatile fizice) si de circulatia lor subterana. Rezistivitatea principalelor tipuri de roci intalnite in zonele cu alunecari de teren variaza in urmatoarele limite:

Roca argila gresie poroasa gresie compacta conglomerat marna

masurata pe esantioane in laborator 103 - 105 105 - 106 105 - 106 105 - 106 104 - 105

stabilita prin SEV sau carotaj electric pe: roca saturata cu roca saturata cu apa nemineralizata apa sarata 10 100 30 200 100 1000 100 1000 100 1000 1 - 10 1 - 10 5 100 5 100 10 - 100

In cele mai multe cazuri, pe sectiunea geoelectrica de rezistivitate corespunzatoare unei alunecari de teren se individualizeaza cateva orizonturi electrice caracteristice. Sub un orizont superficial rezistiv sau conductor ce reprezinta solul uscat ori saturat cu apa meteorica sau de infiltratie, nemineralizata sau mineralizata, se contureaza masa alunecatoare, formata dintr-un strat nisipos argilos, caracterizat insa printr-o rezistivitate medie, datorita permeabilitatii si prezentei la partea ei inferioara a nivelului hidrostatic. Urmeaza formatiunea impermeabila, preponderent argiloasa, conductoare, care favorizeaza alunecarea. In fine, la partea inferioara a sectiunii se afla roca de baza, compacta, deci rezistiva, pe care are loc deplasarea formatiunilor superioare. Prezenta sau apropierea sarii, a breciei sarii sau a apelor sarate poate complica aceasta imagine. In perimetrul Plaiul Slanic am utilizat un dispozitiv de masura SEV de tip Schlumberger cu linia de emisie AB cuprinsa intre 3 si 80 m si linia de receptie MN de 2 m. Finetea investigatiei este data de numarul si amplasarea sondajelor electrice verticale, cat si de desimea mare a punctelor de masura pe un sondaj (AB/2 = 1.5 1.7 2 2.5 3 3.5 4 4.5 5 6 7 8 10 12 15 17 20 25 30 35 40 m). Precizia determinarii valorilor rezistivitatilor a fost asigurata prin efectuarea masuratorilor cu sistemul generator de imagini de rezistivitate SuperSting R8/IP+64. Reteaua punctelor de masura, formata dintr-un profil longitudinal L si 4 profile transversale T, a acoperit partea superioara si mediana a alunecarii existente. Distanta pe profil dintre locatiile SEV a fost intre 5 si 20 m. Rezistivitatea aparenta a a fost calculata dupa formula clasica a=K*V/I, unde V este diferenta de potential dintre electrozii de receptie M si N, I este intensitatea curentului electric introdus in sol prin linia de curent AB, iar K este un parametru ce depinde de configuratia geometrica a dispozitivului de masura. Curentul electric injectat in sol se distribuie in tot volumul de roci aflat in semispatiul inferior. Marimea masurata intre electrozii de receptie este asadar o medie ponderata a rezistivitatilor mediului dintre acestia (rezistivitate aparenta), ponderea principala avand-o rezistivitatea pachetului de roci aflat la o adancime proportionala cu distanta dintre electrozii de curent. Marind progresiv aceasta distanta, creste adancimea de patrundere a curentului electric in subsol, deci si adancimea pe verticala de la care vine informatia cu ponderea cea mai mare (adancimea sau raza de investigatie). Acesta este principiul sondajului electric vertical. Rezistivitatea reala s-a obtinut in urma interpretarii cantitative a curbelor de rezistivitate aparenta cu abacele de 2 strate, rezultand o succesiune de orizonturi

electrice, fiecare cu grosimea si rezistivitatea sa. Sectiunile r corespunzatoare fiecarui profil au fost construite prin corelarea orizonturilor cu rezistivitati apropiate. Rezultatele obtinute sunt reprezentate pentru fiecare profil sub forma de sectiuni geoelectrice de rezistivitati aparente si de rezistivitati reale. Au fost de asemenea construite harti a la diferite niveluri de adancime, precum si o harta a reliefului rocii de baza, asa cum rezulta din interpretarea geologica a datelor geofizice. Cercetarile geofizice prin metoda imaginilor de rezistivitate au avut scopul de a determina structura de detaliu a partii superioare a subsolului, pentru a se explica fenomenele care determina procesele dinamice de instabilitate a terenului. Zona investigata a fost limitata de profilele L (axul alunecarii), T1, T2 si T3 care intersecteaza profilul L la mijlocul acestuia. A fost aplicata metoda sondajelor electrice verticale de rezistivitate, prin utilizarea sistemului generator de imagini de rezistivitate SuperSting R8/+64 si a softurilor de inversie EarthImager 1D, EarthImager 2D si EarthImager 3D. Metodologia de cercetare in teren a folosit urmatorii parametri: - masuratori pe 3 profile transversale, paralele, conform figurii de mai jos; - fisierul de comanda Schlumberger 64-30-4, care implica un dispozitiv de masura de tip Schlumberger si un altul Dipol-Dipol 64-33-2 cu cabluri pasive cu 64 electrozi, un raport maxim AB/MN de 30 si adancimea de investigare de 4-5 ori spatierea electrozilor; - spatierea electrozilor de 5 m, care asigura o explorare de mare detaliu a subsolului pana la adancimea de maxim 30 m; - echidistanta dintre profilele de masura de 100 m. Pe profilul transversal T1, situat spre zona mediana a alunecarii, sectiunea de rezistivitati reale pune in evidenta toate cele 4 orizonturi electrice tipice unei alunecari - solul rezistiv, formatiunea nisipoasa-argiloasa alunecatoare cu rezistivitate medie, stratul conductor de argila ce favorizeaza deplasarea gravitationala a terenului si roca de baza rezistiva. Suprafata de alunecare este trasata la baza orizontului mediu rezistiv, situandu-se asadar in zona axului alunecarii la o adancime de 10 12 m sub suprafata topografica actuala (vara anului 2011). Pe profilul transversal T2, la partea inferioara a alunecarii, sectiunea reala de rezistivitate arata o continuitate a litologiei de la profilul T1, rezistivitati si structuri relativ similare, aceeasi adancime a suprafetei de alunecare. Pe profilul transversal T3, amplasat pe zona cu cea mai vizibila scufundare a reliefului produsa de alunecarea terenului in cursul ultimilor ani, in sectorul superior al alunecarii, orizontul cu rezistivitate medie are o grosime de doar 3 6 m in zona axiala. In partile laterale ale profilului, distributia rezistivitatilor evidentiaza faptul ca in adancime fenomenul de instabilitate se continua si in partile laterale ale profilului, pe sub zonele aparent stabile. In zona axiala a alunecarii, roca de baza se afla la o adancime mai mare decat raza de investigatie a dispozitivului de masura utilizat (cca 25 - 30 m), ceea ce arata ca ne aflam in sectorul cu cea mai mare grosime a compartimentului alunecator. Pe profilul longitudinal L, care incepe la cca 60 m sub zona de desprindere, se separa doua sectoare distincte din punctul de vedere al distributiei rezistivitatii. In partea superioara a alunecarii, la cca 31 m adancime apare roca de baza rezistiva, care spre vale se scufunda sub adancimea de investigatie a dispozitivului utilizat. Hartile rezistivitatii aparente la diferite niveluri de adancime sugereaza imaginea tridimensionala a intregii zone instabile. Pe fiecare imagine se individualizeaza un compartiment central conductor, corespunzator masei alunecate, flancat de compartimente rezistive, stabile sau aparent stabile. In toate trei

compartimentele, rezistivitatea creste de la suprafata spre adancime, pastrandu-se proportiile dintre ele. Flancul vestic este mai putin rezistiv, deci mai predispus la instabilitate. Compartimentul median conductor are cea mai mare dezvoltare la AB/2 de 20 si 30 m, deci amploarea maxima a alunecarii are loc la adancimi de 7 - 10 m. Pentru a se reactiva alunecarea, trebuie ca infiltrarea si acumularea precipitatiilor sa aiba loc la aceasta adancime. Iar zona cu cel mai mare risc este in dreptul profilului T3, unde anomalia de minim rezistivimetric se largeste brusc spre vale, reflectand calea de circulatie a apei.

Vedere din satelit cu localizarea profilelor de electrometrie in zona investigata Plaiul Slanic

Amplasarea profilelor geoelectrice pe harta topo 1:25.000

Foto 1 Alunecarea de teren de pe Plaiul Slanicului

MULTUMIRI Acest studiu a fost elaborat in cadrul proiectului FP7 SafeLand: Living with landslide risk in Europe: Assessment, effects of global change, and risk management strategies (Grant Agreement 226479).