P. 1
Psihologia Personalitatii CURS

Psihologia Personalitatii CURS

|Views: 4,484|Likes:
Published by Alina Teodorescu

More info:

Published by: Alina Teodorescu on Jan 07, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/02/2016

pdf

text

original

Sections

  • II.1. TEORIA PSIHANALITICA A LUI FREUD
  • II.2. TEORIA LUI CARL GUSTAV JUNG
  • III.1. TEORIA LUI GORDON ALLPORT
  • III.2. Teoria lui Raymond Cattell
  • III.3. Teoria lui Hans Eysenck
  • IV.1. TEORIA LUI SKINNER
  • IV.2. TEORIA LUI ALBERT BANDURA
  • V.1. TEORIA LUI CARL ROGERS

PSIHOLOGIA PERSONALITĂII

Ț

Asist.univ.dr. Iulia Ciorbea

1

CAPITOLUL I: ASPECTELE GENERALE LEGATE DE PSIHOLOGIA PERSONALITĂII

Ț

1.INTRUDUCERE ÎN PSIHOLOGIA PERSONALITĂII

Ț

Hogan (1998) afirmă că psihologia personalităii se preocupă de analiza naturii ”naturii umane”. Acest

ț

subiect este în opinia autorului de o importană practică, morală i politică deosebită – virtula, toată

ț

ș

politica publică este prezisă de asumpiile despre natura umană – iar psihologia personalităii este

ț

ț

singura disciplină empirică care abordează problema naturii umane explicit. Hogan (1998) adoptă o
abordare de tip ”istorie a ideilor” pentru a defini coninutul psihologiei personalităii. Aceasta abordare

ț

ț

se referă la o analiză de coninut în care se încearcă identificarea temelor eseniale de la baza acestui

ț

ț
subiect. Adoptând această perspectivă autorul propune în 1976 cinci idei- cheie care formează substanaț
personalităii. Acestea sunt:

ț

a)Motivaia.

ț Fiecare teorie a personalităii include unele asumpii despre motivaia umană.

ț

ț

ț

Termenii motivaionali sunt conceptele explicative distincte în psihologia personalităii;

ț

ț

psihologii folosesc trăsăturile pentru a prezice aciunile oamenilor i utilizează concepte

ț

ș

motivaionale pentru a le explica.

ț

b) Incontientul.

ș

Orice teorie competentă a personalităii face trimiteri la felul în care ideile,

ț

emoiile i impulsurile de care nu suntem contieni influenează comportamentul nostru i

ț ș

ț ț

ț

ș

despre felul în care devin acestea incontiente.

ș

c)Sinele. Orice teorie a personalităii conine o definiie a sinelui i încearcă să explice felul în care

ț ț

ț

ș

acesta se dezvoltă i influenează comportamentul nostru. Imaginile despre sine pot avea fie

ș

ț

proprietăi motivaionale fie reglatorii si pot fi contiente sau incontiente.

ț ț

ș

ș

d)Dezvoltarea. Fiecare teorie a personalităii ar trebui să conină idei despre felul in care

ț

ț

personalitatea se dezvoltă i se schimbă în timp. Dei majoritatea discuiilor se axează pe

ș

ș

ț

dezvoltarea intrapsihică, este adecvat să fie descris i felul în care tinerii devin integrai în

ș

ț

societatea mai largă, proces numit socializare sau dezvoltare morală.

e)Maturitatea. Fiecare teorie a personalităii conine un model, o viziune sau o definiie a

ț ț

ț

maturităii – idei despre sănătatea mentală i despre cum se poate destructura.

ț

ș

Nici o teorie a personalităii nu acoperă chiar toate aceste domenii. De exemplu, Freud a ignorat

ț

conceptul de imagine de sine. Cu toate acestea Hogan (1998) consideră că acestea sunt ideile-rădăcină

2

ale psihologiei personalităii care permit psihologilor să realizeze trei determinări importante atunci

ț

când iau în considerare o teorie a personalităii. În primul rând aceste idei permit distincia între ceea ce

ț

ț

este i ceea ce nu este psihologia personalităii. Acele teorii care se bazează pe principiile învăării i

ș

ț

ț ș

care localizează cauzele aciunii umane în ”situaii” nu sunt, prin definiie, teorii ale personaliăii; sunt

ț

ț

ț

ț

de fapt versiuni ale psihologiei sociale behavioriste. În al doilea rând, putem evalua adevarea unei teorii
observând gradul în care aceasta acoperă cele cinci teme.

2.DEFINIREA PERSONALITĂII

Ț

De-a lungul anilor, au fost propuse diferite definiii ale personalităii. Multe dintre acestea se referă

ț

ț

la un sistem mental – o colecie de aspecte psihologice ce includ motivaia, emoiile i gândurile.

ț

ț ț ș

Definiiile variază în ceea ce privete identitatea acestor componentă dar majoritatea ajung la concluzia

ț

ș

că personalitatea implică un patern al sistemelor mentale.

Definiiile personalităii subliniază diferite aspecte în funcie de orientarea teoretică a propunătorilor.

ț

ț

ț

Pentru unii psihologi, esena definiiei este felul în care persoanele răspund sau reacionează la oamenii

ț ț

ț

sau situaiile întâlnite. Pentru alii este importantă compenenta organică, biofizică, ereditară a

ț

ț

personalităii. Alii accentuează paternurile de oragnizare ale personalităii care dau consistenă i

ț ț

ț

ț ș

stabilitate comportamentului. Există i clinicienii care subliniază importana adaptării la mediu. Nu în

ș

ț

ultimul rând există psihologi care concept personalitatea ca fiind expresia unicităii individului.

ț

Conform lui Furnham i Heaven (1999) majoritatea definiiilor dispun de câteva teme specifice:

ș

ț

Diferenele individuale

ț

– oamenii sunt unici dar pot fi descrii i categorizai de-a lungul unor

ș ș

ț

dimensiuni fundamentale variate sai în categorii specifice;

Dimensiunile personalităii

ț sunt dispoziii comportamentale în sensul că ele corelează cu

ț

determinarea i motivaia pentru a influena comportamentul social;

ș ț

ț

• Dimensiunile personalităii sunt relative stabile în timp i se manifestă

ț

ș

consistent i coerent

ș

de-a

lungul situaiilor sociale variate;

ț

• Personalitatea unei persoane poate, i trebuie, să fie descompusă în

ș

pările sale specifice i

ț

ș

fundamentale i, în acelai timp combinate într-un

ș

ș

sistem organizat pentru a întelege funcionarea

ț

sa.

Exemple de definiii:

ț

3

”Personalitatea este suprema realizare a idiosincraziei înnăscute a fiinei umane. Este un act de curaj

ț

înalt în faa vieii, este afirmarea absolută a tot ceea ce constituie individual, este cea mai de success

ț ț

adaptare la condiia universal a existenei cuplată cu cea mai mare libertate de auto-determinare

ț

ț

posibilă” (Jung, 1934)

"Personalitatea este organizarea mentală întreagă a fiinei umane în fiecare stadiu de dezvoltare. Ea

ț

cuprinde fiecare fază a caracterului uman: intelectul, temperamental, aptitudinile, moralitatea i fiecare

ș

atitudine care s-a construit de-a lungul vieii individuale” (Warren & Carmichael, 1930, p. 333)

ț

”Personalitatea este insăi esena fiinei umane” (Hall & Lindzey, 1957, p. 9)

ș ț ț

”Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puin durabilă a caracterului, temperamentului,

ț

inteligenei i fizicului unei persoane, această organizare determină adaptarea sa unică la mediu.”

ț ș

(Eysenck, 1953, cf. Zlate 2006).
”Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care
determină gândirea i comportamentul lui characteristic” (Allport, 1981).

ș

”Personalitatea nu este o entitate substanială existentă ce poate fi studiată, ci un contruct complex

ț

ce trebuie dezvoltat i definit de observator”

ș

(Smith & Vetter, 1982, p.5).
Liury (1990) consider că personalitatea poate fi definită în sens restrâns (personalitatea descrie doar
aspecte afective i sociale, adică temperamental i caracterul, oamenii comportându-se relative stabil în

ș

ș

situaii sociale) dar i în sens larg (personalitatea se referă la ansamblul tuturor caracteristicilor

ț

ș

individului, începând de la cele senzorio-motorii, cognitive, aptitudini i interese, aspecte emotive până

ș

la valorile care depend de societate). În această accepiune, personalitatea apare ca un compozit de

ț

factori genetici, cultural-situaionali, de învăare, schimbări personale, mecanisme incontiente, procese

ț

ț

ș

cognitive i trăsături (Hergenhahn i Olson, 1999 cf. Bonchi i al. 2006).

ș

ș

ș ș

Atkinson i al. (2002) defineau personalitatea ca un patern distinctiv i caracteristic al gândirii,

ș

ș

afectivităii i comportamentului care definete stilul personal al unui individ si influenează

ț ș

ș

ț

interaciunea acestuia cu mediul. Din acest punct de vedere autorii consideră ca psihologia personalităii

ț

ț

încearcă:

a)Să descrie i să explice diferenele interindividuale – felul în care indivizii se deosebesc între ei;

ș

ț

b)Să sintetizeze, într-o viziune integratoare asupra personalităii, numeroasele procese care pot

ț

influena interaciunile individului cu mediul – interaciuni biologice, de dezvoltare, învăare,

ț

ț

ț

ț

gândire, afectivitate, motivaie i interaciune socială.

ț ș ț

4

O definiie contemporană a personalităii este oferită de Carver i Scheier (2000, p.5): ”Personalitatea

ț

ț

ș

este o organizare dinamică, în interiorul persoanei, a sistemelor psihofizice care creează paternurile
caracteristice de comportament, gânduri i sentimente ale unei persoane” (Carver & Scheier, 2000, p.5).

ș

Organizarea dinamică sugerează reajustări continue, adaptarea la experienă, upgradare continuă

ț

iar meninerea personalităii nu se oprete aici. Personalitatea presupune o procesualitate i o

ț

ț

ș

ș

organizare, nu o juxtapunere de piese diferite.

În interiorul persoanei sugerează înmagazinarea internă a paternurilor, idee ce susine asumpia

ț

ț

că personalitatea influenează comportamentele, etc.

ț

Sisteme psihofizice sugerează ideea ca fizicul (somaticul) este implicat in ceea ce suntem.

Personalitatea este un concept psihologic ale cărui baze sunt fiziologice.

Paternuri caracteristice implică ideea consistenei/continuităii ce identifică în mod unic un

ț

ț

individ.

Comportament, gânduri si sentimente indică faptul că personalitatea include o plajă largă de

experiene/manifestări, că personalitatea se dezvăluie în modalităi multiple.

ț

ț

Carver i Scheier (2000) sugerează ca termenul de personalitate dezvăluie un

ș

sens al consistenei

ț, o

cauzalitate interioară i

șdistinctivitate personală.

” Personalitatea este setul stabil de tendine i caracteristici care determină acele aspecte commune i

ț ș

ș

difereniatoare din comportamentul psihologic al oamenilor (ganduri, semtimente, aciuni) care au

ț

ț

continuitate în timp i care nu pot fi uor înelese ca rezultat singular al presiunilor sociale i biologice

ș

ș ț

ș

ale momentului (Maddi, 1989). "Personalitatea se referă la paternul individual de procese psihologice
ce iau natere din motivaiile, sentimentele, gândurile i alte arii majore ale funcionării psihologice.

ș

ț

ș

ț

Personalitatea este exprimată prin influenele sale asupra corpului, în viaa mentală contientă i prin

ț

ț

ș ș

comportamentul social al individului” (Mayer, 2005).

3.MODALITĂI DE ABORDARE ALE PERSONALITĂII - Nomotetic versus

Ț

Ț

idiografic

Creu (2005) formulează întrebarea fundamentală cu care psihologia personalitaăii s-a confruntat

ț

ț

de-a lungul anilor: ”Scopurile cercetării trebuie să vizeze descoperirea paternurilor generale, a legităilor

ț

de funcionare care, virtual, s-ar aplica oricărui individ sau trebuie să vizeze analiza extensivă a

ț

5

personalităii fiecarui individ, separat, pentru a-l înelege în expresia unicitatii sale functionale?”. Se stie

ț

ț

deja ca in functie de raspunsul ales, demersurile teoretico-metodologice au fost fie cel nomotetic, fie cel
idiografic. Acelasi autor realizeaza o detaliere a acestor doua tipuri de abordari ale personalitatii din
perspectivele catorva teoreticieni de marca.

Astfel, in psihologia personalitatii, termenii de idiografic si nomotetic au fost introdusi de
Gordon Allport (1937) care i-a definit din punct de vedere teoretic si metodologic. Unii cercetatori au
incercat sa conceapa strategii metodologice cat mai sensibile la manifestarile distinctive si centrale ale
fiecarei persoane. Acestia considerau ca orice demers de intelegere a personalitatii individuale trebuie sa
se intemeieze doar pe experientele particulare ale persoanei respective. Aceasta orientare a fost numita
idiografica (de la grecescul idios = propriu, persoana). Alti cercetatori au apreciat ca unicitatea
personalitatii poate fi inteleasa doar ca produs al unor legitati bio-fizico-psihologice. Acestia plecau de
la asumptia ca desi, personalitatea este unica sub aspectul organizarii sale interne, structurile generate
prin organizarea functionala sunt de fapt produse ale unor procese generale pentru toti indivizii. Aceasta
abordare a fost numita nomotetica ( de la grecescul nomos=lege, norma) si se centreaza pe identificarea
legilor ce stau la baza personalitatii tuturor indiviziilor.

Un alt autor identificat de Cretu (2005) care a realizat o distictie similara de abordare a
personalitatii apartine lui Cattell (1944). Acesta considera ca masuratorile personalitatii pot fi ipsative si
normative. Masuratorile ipsative (dein latina ipse=sine, cu referire la sine) se aplica individului ca
entitate izolata, atunci cand pentru aspectul sau trasatura studiata cercetatorul nu dispune de un etalon
extern de raportare, sau atunci cand raportarea externa in sine este considerata nerelevanta (Hogan, 2003
apud. Cretu, 2005). Astfel, scorul obtinut de o persoana la o anumita trasatura de personalitate
dobandeste semnificatie si poate fi interpretata psihologic doar prin raportare la o alta trasatura de
personalitate (de exemplu, o persoana se evidentiaza mai mult prin agreabilitate si mai putin prin
constiinciozitate – pentru ca scorul la agreabilitate este mai mare decat cel al constiinciozitatii). In
acelasi timp, masuratorile normative apeleaza la un element extern de raportare sau la un etalon
construit in baza unor norme de grup (de exemplu, o persoana este mai agreabila decat o alta pentru ca a
obtinut un scor mai mare la Agreabilitate decat cea din urma). Cretu (2005) concluzioneaza ca atunci
cand interesul cercetatorului se plaseaza la nivelul interpersonal, nu la cel intrapersonal, scorul unei
persoane la o trasatura are o semnificatie mai buna decat in functie de pozitia pe care o ocupa la nivelul
etalonului. Pe de alta parte, nevoia de raportare a persoanei la un referent extern tine de natura sociala a
constructiei personalitatii.

6

Conform Cretu (2005) o delimitare similara a fost realizata de Mischel (1973) care a introdus
distictia intre abordarea centrata pe persoana si abordarea centrata pe variabila. Astfel abordarea
idiografica este de fapt centrata pe persoana in timp ce abordarea nomotetice este focalizata pe variabila.
Scopul abordarilor centrate pe variabila este de a investiga si intelege aspecte particulare ale persoanei
(variabile) si nu persoana ca intreg. Abordarea centrata pe variabila considera ca astfel poate obtine o
imagine globala a personalitatii celor investigati: ”Individul unic este punctul simplu de intersectie a
unui numar de variabile cantitative” (Eysenck, 1952 apud. Cretu, 2005). Abordare centrata pe persoana
considera ca o astfel de perspectiva nu poate ajunge la complexitatea si unicitatea individuala. De aceea
sustinatorii acestui punct de vedere considera ca numai focalizarea pe aspectele unice ale persoanei
poate surprinde aspectele care o diferentiaza de celelalte persoane si astfel o trasnforma intr-o
personalitate distinctiv conturata.

Cretu (2005) expune si punctul de vedere al lui Bem (1983) care face disticntii clare intre cele
patru abordari si astfel elimina confuziile ce pot aparea. Astfel, abordare nomotetica presupune un set
comun de descriptori dispozitionali (trasaturi) ce poate fi utilizat pentru a descrie toate personalitatile iar
diferentele individuale sunt doar pozitionari diferite de-a lungul acestor dimensiuni. Abordarea
idiografica considera ca fiecare individ trebuie evaluat utilizand un set strict specific de trasaturi-
descriptor. Abordarea centrata pe variabile analizeaza pozitia relativa a indivizilor de-a lungul acestor
variabile, in timp ce abordarea centrata pe persoana se preocupa de modul specific si distinctiv de
configurare a variabilelor in persoana.

Zlate (2000) sintetizeaza principalele caracteristici ale abordarii nomotetice si ale celei
idiografice. Astfel, psihologia nomotetica se caracterizeaza prin:

a)Cauta explicatiile cauzale ale fenomenelor psihice si sociale, folosindu-se in acest scop de un
limbaj analitic bazat pe operationalizarea variabilelor si conceptelor, pe utilizarea modelelor
stricte cauza-efect;

b)Urmareste cuantificarea proceselor mintale si comportamentale;

c)Propozitiile cauzale formulate pe baza studiului subiectilor alesi la intamplare sunt generalizate
apoi asupra populatiei neinvestigate;

d)Foloseste in larga masura experimentul de laborator

e)Recurge la materialul cules prin metode idiografice numai pentru scopuri ilustrative, deoarece
aceste date sunt nesistematice, bazate pe bunul-simt si mai ales cantitative;

7

f)Legile descoperite sunt deductive si probabiliste, oferind explicatii functionale ale fenomenelor

Psihologia idiografica se bazeaza pe metode si presupuneri opuse:

a)Manifesta un interes profund si sustinut fata de studiul si analiza unui singur caz pe o perioada
mai indelungata de timp, deci pentru studiile de tip longitudinal, deoarece numai in felul acessta
este posibil sa fie evaluate ”curentele singulare” in toata complexitatea lor;

b)Exploreaza specificatiile individuale, pe de o parte, pentru ca fiecare individ este presupus a fi
unic, pe de alta parte, deoarece tocmai diferentele individuale sunt considerate ”determinantii”
primari ai comportamentului;

c)Favorizeaza in cercetare unele metode relativ nestructurate, deschise, proiective si interpretative
(analiza documentelor personale, a biografiilor, cercetarea naturalista etc), acestea permitand
subiectului sa se exprime in propria sa limba, sa fixeze intelesurile care tin de lumea vietii sale
personale, sa constientizeze experientele parcurse.

Cele doua abordari diferentiaza intr-o maniera fundamentala diversele teorii asupra personalitatii si
metodele ei de evaluare:

a)abordarea nomotetica studiaza ceea ce indivizii au in comun si permite identificarea trasaturilor sau
tipurilor de personalitate contribuind la elaborarea unei structuri ipotetice a personalitatii
Acestei abordari i se reproseaza o perspectiva elementarita, atomista, incapabila sa explice
complexitatea conduitei umane.

b)abordarea idiografica analizeaza individul in globalitatea sa, tinand cont de toate componentele care
intra in interactiune si permite accesul la procesele, inaccesibile observatiei, care stau la baza
comportamentelor observate si masurate cu ajutorul tehnicilor “obiective” ale psihometriei
Acetsei abordari i se reproseaza lipsa rigorii si faptul ca ofera o imagine mai degraba impresionista
asupra personalitatii.

Quick (1997 apud. Furnham si Heaven, 1999) a incercat să clasifice diferenele dintre cele două

ț

abordări.

Dimensiunea idiografică-nomotetică a cercetării tiinifice

ș ț

Paradigma de cercetare
Nomotetică

Idiografică

Definiia lumii

ț

Determinată

Nedeterminată

8

Ipoteza lumii

Mecanism

Contextualism

Procesele centrale

Analiza

Sinteza

Integrarea

Dispersia

Reducionism

ț

Holism

Metoda

Experimentul

Istoria

Metafora

Maina

ș

Evenimentul istoric

Interacinule

ț

Cauza—efect

Reciproc—tranzacional

ț

Caracteristica cunoaterii

ș

Positivist—pragmatic

Hermeneutic—spiritual

Tratarea faptelor

Exclusiv

Inclusiv

Puncte forte

Intindere

Adâncime

Precizie

Bogăie

ț

Replicabilitate

Unicitate

Predicie

ț

Comprehensivitate

Puncte slabe

Lipsa bogăiei

ț

Lipsa preciziei

Lupta sau dezacordul între abordarea nomotetică i cea idiografică este frecvent considerată lupta dintre

ș

psihologii ”duri” i cei ”sensibili”. Cercetătorii idiogtafici tind să fie sensibili i consideră că

ș

ș

personalitatea este ”mai mult decât” o simplă descriere. Acetia se confruntă adesea cu ceea ce ei

ș

consideră analiza reducionistă i mecanicistă a intregii persoane de către coala nomotetică (Valentine,

ț ș

ș

1992 apud. Furnham, Heaven, 1999). În central acestei discuii este intrebarea dacă tiina individului

ț

ș ț

este posibilă. Neurocercetătorii prezintă de multe ori studii de caz individuale a celor care au suferit
trauma extreme. Cu toate acestea Valentine (1992 apud. Furnham, Heaven, 1999) considera: ”
rezultatele acestor studii sunt din punct de vedere tiinific neinterpretabile dacă nu exista o există o

ș ț

bază adecvată de comparaie (fie în forma performanelor anterioare traumei ale pacientului, care sunt

ț

ț

de obicei indisponibile, fie în forma scorurilor unei populaii normale la testele standardizate). Luate

ț

izolat, este dificil să se determine dacă rezultatele unui caz singular se datorează ansei, i dacă acestea

ș ș

sunt generalizabile. Aceste date sunt insificiente pentru a stabili legi generale”.

Cercetătorii idiografici accentuează unicitatea indivizilor i faptul că proprietăile calitative ale

ș

ț

indivizilor nu pot fi subiectul cunatificării i că acea combinaie unică de trăsături, abilităi, nevoi, etc.,

ș

ț

ț

sunt cele importante. Cercetătorii nomotetici răspund prin a sublinia idea că dacă nu ar exista
comunalităi între indivizi, atunci cercetarea idiografică ar fi lipsită de sens. Acetia consideră că toate

ț

ș

aspectele comportamentului uman – chiar i valorile, dispoziiile sau aspectele capricioase – pot fi

ș

ț

măsurate adecvat. Ei argumentează idea că, de fapt, metoda empirică este cea mai bună modalitate de a
examina structure complexe. Dacă există o structură sistematică la toi oamenii atunci metoda

ț

cantitativă este cea mai bună modalitate de a o investiga.

9

Cercetătorii nomotetici consideră că metodele cu adevărat idiografice nu pot fi tiinifice i că de

ș ț ș

fapt numai măsurătorile nomotetice se aplică cazurilor individuale. Psihologii care au favorizat
abordarea nomotetică i care au dominat psihologia trăsăturilor în ultimii 30 de ani, nu resping ideea că

ș

omul este unic. Cu toate acestea, autorii percep unicitatea ca fiind reflectarea combinaiei unice de

ț

niveluri ale dimensiunilor de trăsături, ăn timp ce dimensiunile însele sunt la fel pentru toată lumea.
După cum afirma Eysenck: ” Pentru omul de tiină unicitatea individului este pur i simplu punctual de

ș ț

ș

intersecie a unui număr de variabile cantitative” (Eysenck, 1952 apud. Furnham i Heaven, 1999).

ț

ș

Cloninger (1996) enumera 3 obiectii majore frecvente privind valoarea stiintifica a studiului clinic al

indivizilor:

Nu permite predictii. Studiile indivizilor separati rezida in faptul ca ele unt incapabile sa produca

predictii care sa poata fi testate cu ajutorul unor observatii obiective. De ex., in studiile de caz
psihanalitice, analistul face interpretari, dar acestea nu sunt testate intr-o maniera sistematica.

Lipsa obiectivitatii. Majoritatea clinicienilor afirma ca studiul de caz este fundamentat pe o

intersubiectivitate la care psihologul si subiectul contribuie fiecare cu partea sa in cadrul unei situatii
unice si inanalizabile. “Studiul de caz nu poate fi nici obiect, nici intrument al unei cercetari
verificabile” (M. Reuchlin, 1992)

Nu permite generalizari. Generalizarea, in baza unui numar mic de observatii, la nivelul intregii

populatii, implica riscul unor erori foarte mari.
Daca acceptam aceste critici, ajungem in situatia paradoxala de a studia personalitatea pierzand
individul printre mediile grupurilor cercetate. Astfel putem ajunge la adevaruri general-valabile, uneori
atat de generale, incat nu mai au nimic in comun cu viata oamenilor concreti pe care peram sa-i
intelegem si ajutam (Cloninger, 1996).
Referindu-se la disputa nomoteti-idiografic, clinic (calitativ)-experimental (cantitativ), Cloninger
(1996) evidentiaza urmatoarele resurse ale studiului indivizilor separati:

Intelegerea personalitatilor exceptionale sau plasate in medii exceptionale.

Ofera ocazia modificarii unor teorii. Aplicarea unei teorii la un individ anume permite nu numai

intelegerea lui, ci si clarificarea teoriei insasi. Particularitatile vietii acestui individ pot antrena
modificari teoretice.

Plasarea individului in contextul sau. Mediul social influenteaza profund indivizii, furnizeaza

stimularile, reactiile care modeleaza comportamentul si ofera cadrul de referinta necesar descoperirii
sensului experientelor oamenilor.

10

Permite evidentierea complexitatii personalitatii. Abordarile nomotetice, experimentale, care reduc

personalitatea la una sau mai multe variabile – abordarile idiografice, clinice, au ca functie intrinseca
aceea de a evidentia complexitatea persoanei. Numarul mare de caracteristici pe care le are in vedere
clinicianul il conduc pe acesta la un nivel superior al descrierii si intelegerii mecanismelor profunde
ale comportamentului uman.

Intelegerea schimbarii si dezvoltarii personalitatii. In contrast cu cercetarea traditionala care nu

oberva indivizii, cel mai adesea, decat intr-o singura situatie, abordarea biografica introduce factorul
timp care clarifica procesul scimbarii si dezvoltarii peronalitatii umane.

Accentul pus pe procesele care se desfasoara in interiorul personalitatii.

Cloninger (1996) considera ca intregul caracterul stiintific al metodelor experimentale este minat de
imposibilitatea studierii persoanei, in complexitatea ei, in situatie; studierea fragmentara a persoanei,
izolarea artificiala a unor variabile si imosibilitatea de a ajunge la o imagine comprehensiva a persoanei
prin combinarea unor scoruri sunt doar cateva aspecte care trebuie avute in vedere in disputa clinic-
experimental.

Lamiell (1981 cf. Zlate, 2000) argumentează faptul că teoriile personalităii sunt mai degrabă

ț

ineficiente în a descrie personalitatea individului. El a propus abordarea idiotetică care utilizează
metodele idiografice pentru descrierea personalităii i principiile nomotetice pentru studierea

ț ș

personalităii.

ț

4.TEORII EXPLICITE ALE PERSONALITATII

La nivel stiintific, teoria reprezinta ansamblul elementelor cognitive si reprezentarea relatiilor dintre
aceste elemente, modul de organizare a informatiilor cu privire la modul de functionare a personalitatii.
Teoriile stiintifice abordeaza personalitatea in maniera riguroasa bazandu-se pe metode si tehnici care
impun “rigoarea experimentala” in studiul personalitatii (Dumitru, 2001).

“Putem considera fiecare teorie in termenii diferitelor caracteristici cum ar fi ipotezele, cercetarea si
aplicabilitatea” (Eysenck 1991, apud. Furnham si Heaven 1999). O teorie buna a personalitatii trebuie
sa includa o afirmare clara a datelor pe care incearca sa le explice; utilizarea unor concepte clare, bine-
definite si utile care sunt suficient de discriminatoare pentru a oferi o descriere adecvata. Pe de alta
parte, e nevoie de o examinare a calitatii, cantitatii si coerentei cercetarilor experimentale realizate
pentru teoria respectiva. Testarea teoriilor este de o relevanta majora pentru dezvoltarea psihologiei
personalitatii ca stiinta.

Furnham si Heaven (1999) considerau ca scopul psihologiei personalitatii este de a intelege (a
descrie si explica) individualitatea. Felul in care teoreticienii definesc personalitatea variaza in functie

11

de tipul de comportament considerat a fi relevant pentru studiul fiintei umane si constructele folosite
pentru a descrie si conceptualiza acel comportament. Teoriile pot fi evaluate dupa numeroase criterii.

De exemplu, Hall si al. (1985 cf. Furnham si Heaven 1999) a selectat 9 dimensiuni de diferentiere

ale teoriilor explicite:

1.Daca comportamentul uman este controlat de procese constiente sau de procese inconstiente

2.Daca ceea ce este cel mai important este procesul invatarii (cum poate fi modificat
comportamentul) sau rezultatele (structura)

3.Daca comportamentul uman este determinat in mod esential de factori genetici sau de factori

de mediu

4.Daca cheia intelegerii comportamentului curent al unei persoane se afla in trecut (copilarie)
sau in prezent (trecutul imediat)

5.Daca oamenii pot fi mai bine intelesi in termenii unui intreg orgaic sau analitic, in termenii
unor unitati mai mici, discrete de comportament

6.Daca comportamentul este conceput ca un produs al persoanei (interior) sau al situatiei si
mediului extern

7.Daca comportamentul persoanei este considerat a fi orientat spre scop sau poate fi explicat
doar in termenii evenimentelor anterioare

8.Daca comportamentul este determinat de cateva motive (innascute) interioare sau de
motivatii dobandite

9.Daca studiaza normalitatea prin raportare la anormalitate sau daca normalitatea este
cantitativ si calitativ diferita

Ewen (1993, cf. Furnham si Heaven 1999) incearca sa clasifice multi teoreticieni clasici ai
personalitatii in functie de un set de dimensiuni, pe care le considera in mod particular relevante:

Natura de baza a fiintelor umane – masura in care natura umana este ereditar maligna sau benigna.
Freud se pozitioneaza la polul malign, prin accentul pus pe implusurile innascute incestuos si
destructiv, in timp ce Rogers este un autor tipic pentru perspectiva optimista.

Reducerea impulsurilor (drive reduction) — masura in care toate motivatiile pot fi explicate in
termenii reducerii instinctelor (satisfacerea lor). Freud si Cattell credeau ca baza intregii motivatii

12

umane este reducerea impulsurilor. Maslow si Allport considerau ca notiuni precum mentinerea si
cresterea unei tensiuni placute trebuie incluse.

Dinamica naturii umane – masura in care toate comportamentele sunt determinate de cauze
anterioare (cauzalitate), sau in termenii scopului si obiectivelor pe care oamenii si le stabilesc pentru
ei insisi (teleologie). Freud si Skinner se localizeaza pe pozitia cauzalitatii, in timp ce Allport si
Kelly, pe cea teleologica.

Importanta motivelor inconstiente – masura in care cunoasterea sinelui adevarat este dificil de
obtinut. Pentru toti freudienii, importanta inconstientului poate si supraestimata, in timp ce pentru
toti behavioristii, cum ar fi Skinner si Bandura, acest lucru este mai putin important.

• Masura in care conceptele structurale si conflictele intr-psihice sunt importante. Freud si Cattell
credeau ca ambele sunt importante, in timp ce Bandura si Adler le considerau pe ambele
neimportante.

• Importanta anxietatii si mecanismelor de aparare. In aceasta privinta, unii freudieni (Freud, Horney
si Sullivan) se afla la polul extrem (inalt), in timp ce altii (Adler) se situeaza la polul opus.

Dezvoltarea personalitatii – importanta evenimentelor din copilarie. Freud le considera foarte
importante iar Allport, teoreticianul trasaturilor, foarte putin.

Asemeni oricarei teorii stiintifice si teoriile personalitatii trebuie evaluate dupa anumite criterii precum
(Hjelle and Ziegler, 1981, cf. Furnham si Heaven 1999):

verificabilitatea – o teorie este cu atat mai valoroasa cu cat conceptele folosite au fost verificate

in investigatii independente. O teorie este buna daca se verifica in cat mai multe si mai diverse
cazuri si daca aceste verificari determina modificarea teoriei, atunci cand este necesar

valoarea euristica – masura in care o teorie stimuleaza cercetarea, aceasta din urma conferindu-I

un support empiric sufficient de relevant

consitenta interna – coerenta si caracterul necontradictoriu al sustinerilor sale

economicitatea – numarul de concepte explicative pe care le propune. Cu cat o teorie utilizeaza

mai putine concepte pentru a explica o gama larga de fapte cu atat ea este mai buna.

comprehensivitatea – se refera la numarul si diversitatea fenomenelor explicate. O teorie este cu

atat mai comprehensive cu cat explica mai multe aspecte ale comportamentului favorizand
exactitatea si precizia explicatiilor.

13

semnificatia functionala – masura in care teoria ii ajuta pe oameni sa inteleaga comportamentele

cotidiene sis a se cunoasca pe ei insisi sip e altii.

In functie de aceste sase criterii, teoriile personalitatii sunt evaluate diferit (Hjelle, A.L., Ziegler, J.D.,
apud. Dumitru, 2001):

Criterii

de
evaluare a teoriilor
personalitatii

Scazuta

Moderata

Ridicata

Verificabilitatea

Freud, Maslow,
Adler, Erikson,
Allport

Murray, Kelly

Skinner, Bandura,
Rogers

Valoarea euristica

Erikson, Allport,
Kelly, Maslow

Adler, Murray

Freud, Skinner,
Bandura, Rogers

Consistenta
interna

Freud, Allport

Adler, Maslow,
Murray, Rogers,
Bandura, Kelly,
Skinner, Erikson

Intelegerea
comportamentului

Bandura, Maslow,
Erikson, Rogers,
Murray, Allport,
Skinner, Kelly

Freud, Adler

Semnificatia
functionala

Murray, Allport,
Kelly

Adler, Erikson,
Bandura

Freud, Rogers,
Maslow, Skinner

In acord cu unii autori (Hjelle, Ziegler, 1981, apud. Dumitru, 2001) se considera ca una dintre
cauzele fundamentale ale multitudinii de teorii si conceptii privind personalitatea rezida in prezumtiile
de baza asupra naturii umane. Aceste prezumtii reprezinta descrieri ale personalitatii situate pe un
continuum bipolar in care se pozitioneaza orice teorie a personalitatii si care cuprind urmatoarele
aspecte:

14

Libertate – determinism: comportamentul persoanei este expresia libertatii de gandire si actiune a
acestuia sau este cauzat de actiunea unor factori externi, neexistand astfel, libertatea de manifestare a
individului?

Rationalitate – irationalitate: omul actioneaza rational sau faptele sale sunt determinate si directionate
de forte irationale?

Holism – elementarism: comportamentul uman este expresia manifestarilor personalitatii ca intreg sau a
unor elemente (aspecte, laturi) particulare, independente de mediu?

Factori constitutionali – factori de mediu: ce rol au factorii ereditari si respective, factorii de mediu in
explicarea naturii umane si a comportamentului unei persoane?

Schimbare – uniformitate: in ce masura personalitatea se schimba, se restructureaza pe parcursul
existentei sale sau se complace intr-un conservatorism, se manifesta conformist si chiar obedient?

Subiectivitate – obiectivitate: existenta umana este influentata, in buna masura, de factori obiectivi,
externi sau de factori subiectivi, interni?

Stimulare interna – stimulare externa: cauzele reale ale actiunilor umane se afla in interior, sunt
generate de stimuli interni sau in exterior, sunt stimulate de stimulari externe?

Homeostazie – heterostazie: sunt oamenii motivate pentru reducerea tensiunii interne sau realizarea unei
stari de echilibru, sau actiunile lor sunt directionate spre evolutie, dezvoltare, autoactualizare si
realizarea de sine?

Cognoscibilitate – incognoscibilitate: poate fi natura umana cunoscuta in mod stiintific sau ea ramane,
in mare parte o enigma, un mister?

Pozitia teoreticienilor personalitatii fata de prezumtiile de baza asupra naturii umane (dupa Hjlelle, si
Ziegler, 1981
, apud. Dumitru, 2001):

Caracteristici de
baza

PuternicModera
t

Slab

Mediu

Slab

Modera
t

Puternic

Libertate –
determinism

Adler,
Maslow,
Rogers

Allport

Bandura,
Kelly

Erikson

Freud.
Skinner,
Murray

Rationalitate – Maslow, Adler,

Freud

15

irationalitate

Rogers,
Bandura,
Allport,
Murray,
Kelly

Erikson

Holism

elementarism

Adler,
Maslow,
Rogers,
Erikson

Allport,
Kelly,
Murray,
Freud

BanduraSkinner

Factori
constitutionali –
factori de mediu

Rogers,
Freud,
Kelly

Maslow

Adler,
Allport,
Murray

Skinner,
Bandura,
Erikson

Schimbare –
uniformitate

Maslow,
Skinner,
Rogers,
Erikson,
Bandura

Allport

Murray,
Kelly

Adler,
Freud

Subiectivitate –
obiectivitate

Adler,
Maslow,
Rogers,
Kelly

Murray

Allport

Bandura

Erikson

Skinner

Stimulare
interna

stimulare
externa

Adler,
Maslow,
Allport<
Rogers

Freud,
Murray,
Erikson

Bandura

Skinner

Homeostazie –
heterostazie:

Freud,
Murray

Erikson

Adler,
Maslow,
Allport,
Rogers

Cognoscibilitate

incognoscibilitate

Freud,
Skinner,
Bandura

Allport,
Erikson

Murray

Adler,
Maslow,
Rogers,

16

Kelly

Astazi este larg recunoscut faptul ca, in studiul personalitatii, nu exista o singura paradigma ci mai
multe, este vorba, mai degraba, de un ansamblu de conceptii teoretice putandu-se vorbi despre un
eclectism conceptual si metodologic. Spiritul modern si post modern in studiul personalitatii isi propune
trecerea de la speculatiile despre natura umana la instituirea unor concepte operationalizabile si posibil
de studiat empiric. Numarul mare de teorii ale personalitatii ridica problema evaluarii lor si, in functie
de aceasta, optiunea pentru o paradigma teoretico-metodologica mai larg acceptata (Dumitru, 2001).

CAPITOLUL II: ABORDAREA PSIHODINAMICA A PERSONALITATII

17

Teoriile psihodianmice ale personalităii pun accent pe incontient, considerând ca foarte multe

ț

ș

aspecte ale personalităii se află dincolo de nivelul contientizării. Reprezentanii cei mai de seamă ai

ț

ș

ț

acestei abordări au fost:

Sigmund Freud a dezvoltat prima teorie a personalităii (i prima formă de psihoterapie) pe care

ț ș

a numit-o psihanaliză. Acesta a considerat că cea mai mare parte a personalităii este incontientă;

ț

ș

oamenii ar ascunde multe ”adevăruri” despre sine utilizând mecanismele de apărare. De asemenea,
comportamentul lor actual este determinat de dorinele, credinele, friciel, conflictele i amintirile

ț

ț

ș

incontiente. Natura umană este întrutotul malignă, fiind condusă de insticntul sexual i de cel agresiv.

ș

ș

Personalitatea este spaiul unor conflicte continue între Id, Ego i Superego. Personalitatea se dezvoltă

ț

ș

prin mai multe stadii psihosexuale i este clar stabilită până la vârsta de 5-6 ani. Visele reprezintă ”calea

ș

regală” către incontient. Psihopatologia apare atunci când persoana nu reueste să sublimeze instinctele

ș

ș

maligne în forme acceptate social.

Carl Justav Jung a fost iniial un susinător al psihanalizei, de care s-a desprins în timp pentru a-

ț

ț

i formula propria teorie a personalităii. Dei a considerat că incontientul este extreme de important,

ș

ț ș

ș

Jung s-a aflat în dezacord cu freud din mai multe puncte de vedere. În primul rând, natura umană este
atât bună cât i rea. Autorul a considerat că, în plus faă de instinctele lui freud, comportamentul

ș

ț

oamenilor este animat i de procesul de individuare. Jung a formulat i argumentat ideea că există un

ș

ș

incontient colectiv care conine arhetipuri, adică predispoziii motenite de a percepe lumea în anumite

ș

ț

ț ș

modalităi. Psihopatologia apare atunci când personalitatea se polarizează, accentuând anumite aspecte

ț

în defavoarea altora – aspect contrar naturii noastre interioare.

Alfred Adler nu a considerat că incontientul este important. Personalitatea se conturează prin

ș

relaiile copilului cu părinii i prin alegerea contientă a scopurilor de viaă, mai degrabă decât prin

ț

ț ș

ș

ț

jocul sau conflictul interior al instinctelor. Cea mai important motivaie umană este căutarea auto-

ț

perfecionării (superioritatea). Esenială pentru supravieuire este cooperarea cu ceilali iar adler

ț

ț

ț

ț

consider că omul se nate cu această tendină. Psihopatologia apare atunci când înfluenele patogenice

ș

ț

ț

ale părinilor cauzează copilului dezvoltarea unui complex de inferioritate i refuzul cooperării cu

ț

ș

ceilali.

ț

Karen Horney a realizat o teorie în care combină convingerea lui freud că incontientul este

ș

extrem de important cu credina lui Adler că personalitatea este modelată de interaciunile copilului cu

ț

ț

părinii. Psihopatologia apare datorită faptului că personalitatea este ”frământată” de conflicte interioare;

ț

pentru ura de sine apare datorită unei imagini de sine idealizate; i pentru că anxietate ce determină

ș

căutarea sănătoasă a creterii personale este înlocuită de căutarea securităii i de dorina compulsivă de

ș

ț ș

ț

a fi protejat, de a domina pe ceilali sau de a fi singur.

ț

18

Erich Fromm consider că, datorită lipsei unor instinct înnăscute care să programeze

comportamentul, oamenii sunt mai izolai i anxioi decât alte specii; de aceea ei găsesc libertatea i

ț ș ș

ș

independena ca fiind dezirabile dar în acelai timp amenintătoare. Psihopatologia este cauzată de

ț

ș

influenele patogenice ale părinilor i de societatea prost construită; ea apare atunci când oamenii îi

ț

ț ș

ș

folosesc libertatea pentru a alege fără înelepciune (de exemplu, fiind egoiti în loc de iubitori faă de

ț

ș

ț

ceilali).

ț

Harry Stack Sullivan a definit personalitatea în termenii relaiilor interpersonale. Stadiul

ț

adolescenei este considerat foarte important pentru dezvoltarea personaliăii. Psihopatologia este

ț

ț

cauzată de influenele parentale patogene care determină anxietate intensă i distrug relaiile

ț

ș

ț

interpersonale. Autorul a avut contribuii importante la întelegerea cauzelor i tratamenului

ț

ș

schizofreniei.

Erik Erikson a devenit liderul micării psihanalitice după Freud pentru că a reuit să dezvolte

ș

ș

teoria fără să aducă schimbări fundamentelor întemeietorului. A corectat câteva dintre erorile majore ale
lui Freud: natura umană este i bună i rea; Ego-ul raional este mai puternic decât credea Freud;

ș ș

ț

personalitatea este construită mai mult de relaiile copilului cu părinii decât de instinct i sexualitate;

ț

ț

ș

personalitatea se dezvoltă prin stadii care include adolescena i criza de identitate; pe de altă parte

ț ș

există criterii pentru a determina dacă dezvoltarea este realizată cu succes sau nu.

19

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->