Sunteți pe pagina 1din 4

Comunicare didactica

Comunicarea pedagogica reprezinta un transfer complex, multifazial si prin mai multe canale ale informatiilor intre doua entitati (indivizi sau grupuri) ce-si asuma simultan sau succesiv rolurile de emitatori si receptori, semnificand continuturi dezirabile in contextul procesului instructiv-educativ. Comunicarea pedagogica presupune o interactiune de tip feed-back, privind atat informatiile explicite, cat si cele adiacente (intentionate sau formate in chiar cursul' comunicarii). Notiunea de comunicare implica o anumita reciprocitate, fiind mai generala si mai completa decat informarea, pe cand aceasta din urma nu este decat o varietate sau o latura a comunicarii. Comunicarea presupune o procesualitate circulara, care se inscrie intr-o anumita temporalitate de care tine cont si care, la randul ei, o modeleaza. De altfel, timpul pare sa fie un element relevant, cu un puternic caracter informant in anumite contexte discursive (Carmen, 1984). Temporalitatea se poate converti intr-un agent semiotic suplimentar pentru profesorul care stapaneste arta prefacerilor prin limbaj ale coordonatelor trecut prezent - viitor. Temporalitatea discursului este altceva decat timpul obiectiv. Daca timpul cronologic este unul singur si nu poate fi alterat, cel discursiv semetamorfozeaza in timpi" precum timpul subiectiv, timpul fictional, timpul personajelor, situatiilor si faptelor invocate, timpul de enuntat si timpul enuntului, care pot stabili relatii de anterioritate, simultaneitate sau posterioritate, sugerand si accentuand elemente cognitive si configuratii ideatice prin diverse constructii sintactice si/ sau combinatii lexicale. Discursul actual nu prezinta niciodata un univers complet, ci doar un fragment care se imbogateste pe parcurs. Pe masura derularii timpului, se vor profila si alte semne" care vor circumscrie progresiv semnificatii din ce in ce mai ample si mai complete. Pornind de la definitii diverse asupra comunicarii didactice, Luminita Iacob (1994, p. 238) realizeaza o serie de sublinieri ce se dovedesc deosebit de utile in acest context:

a) astazi, actul comunicarii este vazut ca o unitate a informatiei cu dimensiunea relationala, aceasta din urma fiind purtatoare de semnificatii, contextuali-zand informatia; de pilda, o informatie verbala imperativa (vino!, citeste!, spune ! etc:), in functie de situatie si de relatia dintre actorii comunicarii, poate 11: porunca, provocare, indemn, sugestie, ordin, sfat, rugaminte, renuntare etc. ; b) perspectiva telegrafica asupra comunicarii este inlocuita de modelul interactiv, care analizeaza actul comunicativ ca o relatie de schimb intre parteneri care au fiecare, simultan, un dublu statut - emitator si receptor; c) analiza exclusiva a informatiilor codificate prin cuvant si, implicit, concentrarea pe mesajele verbale pierd tot mai mult teren in fata cercetarii diversitatii codurilor utilizate (cuvant, sunet, gest, imagine, cinetica, proximitate etc.) si a acceptarii multicanalitatii comunicarii (vizual, auditiv, tactil, olfactiv etc.); in ansamblul sau, comportamentul interlocutorului are valoare comunicativa; d) comunicarea, ca forma de interactiune, presupune castigarea si activarea, competentei comunicative, care este deopotriva aptitudinala si dobandita; absenta acesteia sau prezenta ei defectuoasa explica esecul sau dificultatile pe care profesorii, unii dintre ei foarte bine pregatiti stiintific, le au in activitatea curenta; a fi profesor inseamna nu numai a poseda cunostinte de specialitate, dar si capacitatea de a le transpune si traduce didactic, adica posibilitatea de a sti ce, cat, cum, cand, in ce fel, cu ce, cui etc. oferi. Comunicarea este un circuit care se autoedifica si autoregleaza permanent, pe cand informarea tine mai mult de reguli.In cazul unui proces de comunicare, interlocutorii creeaza si inventeaza nu numai continuturi, dar si procese, reguli, procedee si modalitati ale schimbului lor (Ardoine, 1988, p. 62). Inteligenta consumata in comunicare este mai ales de ordin strategic, pe cand cea subordonata informarii este mai curand de ordin logic (Ardoine, p. 62). Conform analizelor intreprinse de unii teoreticieni, comunicarea poate fi ierarhica si reciproca. Cea ierarhica se caracterizeaza prin faptul ca interlocutorii ocupa pozitii diferite, unul este superior, emitand mai mult, altul inferior, receptionand cu precadere mesaje ; interlocutorul cu pozitia superioara are cel mai des initiativa mesajului, iar mesajul este codat, previzibil si de tip prescriptiv.
2

Comunicarea reciproca, din contra, este cea in care partenerii nu ocupa nici unul o pozitie privilegiata, initiativa mesajului apartine fiecaruia in egala masura, iar mesajul este mai putin previzibil, mai informant si procesul ca atare este mai deschis perfectionarilor (Berger, 1988, pp. 77-79). Comunicarea didactica implica ambele strategii, predominanta uneia intr-un anumit context fiind justificata de obiectivele vizate, continutul transmis, metodele si mijloacele didactice desfasurate, in timp ce profesorul emite, locutorul-elev isi construieste, pe baza elementelor informationale remise, mesajul sau, care, in parte, va fi returnat (explicit sau prin transparenta mimicii, gesturilor etc.) profesorului. La limita, acesta face doua actiuni, aparent contradictorii: vorbeste si isi asculta elevii in acelasi timp.De aceea, comunicarea didactica va capata un aspect improbabil, deoarece strategia comunicationala in orice moment poate fi resemnificata. in mod concret, educatia se realizeaza prin interventii ale maturilor, preponderent prin comunicare, in mentalitatea si comportamentul personalitatii celor ce sunt educati. Conceptul de interventie educativa, introdus de logicianul iesean Constantin Salavastru, pare a fi deosebit de oportun in contextul analizei de fata. Interventia educativa vizeaza orice act uman prin intermediul caruia se realizeaza o anumita influenta asupra unui individ, influenta capabila sa determine o anumita reactie a acestuia, o anumita modificare a personalitatii sale. Aceste modificari pot afecta toate dimensiunile personalitatii:intelectiva, afectiva, atitudinala, comportamentala, actionala si ele constituie adevarate marci ale oricarei de comunicare prin intermediul limbajului natural, al limbajului artificial sau al celui gestual. Limbajul educational constituie un mijloc de realizare a unei interventii educative. Autorul mentionat distinge trei tipuri fundamentale de interventie educativa: a) interventii educative prin sine sau autointerventii (in care purtatorul interventiei se concretizeaza in procese, stari, trairi intrinseci personalitatii receptorului, iar interventia se declanseaza ca urmare a impactului acestor stari); b) interventii educative prin altul (cazul clasic al relatiei de educatie, in care receptorul sufera influenta unei alte persoane sau realitati personalizate);

c) interventii educative prin mentalitati comunitare" (in care purtatorul interventiei se concretizeaza in valori ale grupurilor, iar relatia receptorului cu astfel de valori declanseaza o interventie educativa) (Salavastru, 1995, p. 17). Daca e sa ne gandim la o preeminenta sau la o anterioritate in timp a interventiilor educative, probabil ca acestea se pot evidentia variabil, de la caz la caz, In functie de o multitudine de parametri. Departe de a fi un fenomen linear, omogen si mecanic, comunicarea se prezinta ca un proces dinamic, in cursul caruia unele strategii se inlocuiesc cu altele, conducandu-i pe interlocutori la deplasarea" unuia spre celalalt. in cazuri bine determinate, se admit chiar si schimburile de statut comunicational. Chiar si atunci cand comunicarea pare unidirectionala, de la profesor la elev - de pilda -ea nu este univoca intrucat, simultan cu fluxul informational principal va lua nastere un flux adiacent, important prin functionalitate si consecinte, cel al feed-backurilor care regleaza comunicarea. Aceasta retroactiune este atat de importanta incat, uneori, daca nu se tine cont de ea, intregul releu informational se poate bloca. Daca profesorul nu decripteaza la timp reactiile elevilor sai si nu-si regleaza la timp conduita comunicationala, intreaga activitate educationala poate fi compromisa. Orice comunicare realizeaza un circuit inchis, iar, ca sa se deschida, comunicarea trebuie sa fie bilaterala. De altfel, expresia comunicare unilaterala" este un nonsens. Actul informativ poate fi unilateral (de la un radioreceptor, de exemplu), dar comunicarea - niciodata. Profesorul nu informeaza, ci comunica. Informatiile sale variaza ca amplitudine si profunzime in functie de informatiile primite de la elevi, care dau seama de ceea ce asteapta ei sau sunt in stare sa intampine. Profesorul este un rezonator, ca si elevul, de altfel. Asadar, comunicarea didactica inglobeaza si acele fluxuri informationale, intentionate sau nu, verbale ori nonverbale, profiland un univers de discurs pluridirectional, multicanal si polisemantic.