Sunteți pe pagina 1din 20

UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANTA FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SPECIALIZARE PSIHOLOGIE DISCIPLINA PSIHOGENETICA

REFERAT DE RECUPERARE

TEMA: EREDITATEA SI VARIABILITATEA

LECT .UNIV. DR. GEORGETA COZARU

STUDENT IACOB CLAUDIA SORINA

CONSTANTA 2012

CUPRINS

1. Notiuni introductive 2. Conceptul de ereditate si variabilitate


3.

Acidul dezoxiribonucleic 3.1. Consideratii genrale


3.2. 3.3. 3.4.

Structura si organizarea ADN Rolurile ADN tipuri de ADN

4. Tipuri de variatii si rolul lor in evolutie 4.1. Clasificarea mutatiilor 5. Ereditate si mediu 6. Concluzii 7. Bibliografie

EREDITATEA SI VARIABILITATEA

1. Introducere

Genetica este ramura a biologiei care studiaza ereditatea, variabilitatea si reproducerea organismelor - laturi absolut necesare ale proceselor vietii. Fenomenul ereditatiii si variabilitatii lumii vii, inclusiv al speciei umane, a trezit interesul ganditorilor tuturor epocilor si el a fost interpretat diferit, in functie de nivelul de cunoastere atins de omenire, in diferitele epoci ale evolutiei sale. Antichitatea greaca a produs primele interpretari coerente asupra fenomenului ereditatii. Prin analiza oualelor scoase de sub closca si sparte in diferite momente ale clocitului, Aristotel a demonstrat experimental ca dezvoltarea la gaina este un proces stadial si progresiv. El a enuntat teoria hematogena a ereditatii, considerand sangele ca element al transmiterii caracterelor ereditare. Ideea s-a generalizat si a dainuit pana in zilele noastre: in folclorul romanesc exista expresia: "sangele apa nu se face", sugerand asemanarea adica ereditatea comuna - intre rude. Anaxagora a ramas celebru, prin enuntarea teoriei transmiterii directe de caractere ereditare de la parinti la copii si o asemenea conceptie a generat ideea existentei unui organism

preformat in celulele sexuale ale parintilor, cunoscut sub numele de "homunculus", conceptie care a dominat pana in epoca Evului Mediu. Ideea pangenica a contributiei intregului corp al parintilor in ereditate sa mentinut pana in secolul XIX cand a fost preluata si de Ch. Darwin ( 18091892). Rolul sau a fost extrem de important pentru dezvoltarea geneticei, intrucat, el a daramat vechea doctrina fixista potrivit careia mecanismele ereditare mentin cristalizate pentru eternitate speciile asa cum au fost create de la inceputul lumii si a impus idea ca tiparele ancestrale pot fi modificate de procesul evolutiei speciilor. Aceasta a dat un puternic impuls cercetarilor asupra ereditatii a carei rol stabilizator a fost completat cu unul dinamic care sa permita filogeneza. Se considera insa ca intrarea studiilor ereditatii in domeniul stiintelor exacte s-a facut odata cu lucrarea fundamentala a lui Gr. Mendel (18221884). Acesta timp de cativa ani a cercetat pe aproape 28000 de exemplare de mazare modul cum se transmit prin hibridari anumite caractere ereditare si a supus rezultatele sale unor analize statistice. Rezultatele sale au fost sintetizate sub numele de legile lui Mendel. 1). Prima lege a lui Mendel este cunoscuta sub numele de legea segregarii. Folosind limbajul geneticii moderne aceasta lege presupune trei asertiuni: a). Suportul fiecaruia dintre genele ereditare (viitorele gene) are mai multe variante posibile (viitoarele allele); b). Fiecare organism mosteneste de le parinti pentru fiecare caracter un cuplu de doua variante sau alele una de la tata si una de la mama;

c). In cursul formarii gametilor a ovulelor si spermatozoizilor(pentru crearea generatiei urmatoare) cele doua alele (atat cea paterna cat si cea materna) ale unui caracter ereditar determinat de o gena se separa (se segrega) pentru a permite noi combinatii in cursul fecundarii. 2). A doua lege a puritatii gametilor a stabilit ca fiecare caracter ereditar se transmite independent unul fata de celalat printr-un transmitator propriu ipotetic (viitoarele gene).

2. Conceptual de ereditate si variabilitate

Ereditatea este o proprietate definitorie a tuturor organismelor vii, reprezentand capacitatea acestora de a transmite cu fidelitate trasaturile lor morfologice, fiziologice, biochimice si de comportament, de la parinti (genitori) la copii (urmasi). Aceasta a asigurat continuitatea caracteristicilor viului, in cursul evolutiei biologice, fiecare specie pastrandu-si caracteristicile sale, prin transmiterea lor mai mult sau mai putin neschimbata de la o generatie la alta. Ereditatea este astfel un caracter stabilizator care asigura legatura organica dintre generatii Trasaturile care se transmit cu mare fidelitate de-a lungul generatiilor se numesc caractere ereditare. Parintii nu transmit insa la copii caracterele ci informatiile (continute in genele din gameti) necesare pentru realizarea caracterelor. In acest context, ereditatea este un proces informational care presupune stocarea, expresia si

transmiterea informatiei ereditare, pentru realizarea caracterelor unui individ. Ereditatea este deci o functie esentiala pentru viata. Asociata indisolubil ereditatii este variabilitatea, forma de manifestare a diversitatii lumii vii, care reprezinta proprietatea prin care, in cursul transmiterii fidele a caracterelor ereditare totusi, uneori, apar unele abateri, astfel ca la urmasi pot sa apara unele trasaturi care nu le-au avut genitorii. Astfel, fiecare individ este unicat. Daca asemenea abateri manifesta tendinta de a se transmite, la randul lor, cu fidelitate, de-a lungul generatiilor, ele se numesc variatii ereditare sau mutatii ereditare. Mutatiile ereditare reprezinta sursa primara a variabilitatii lumii vii si ele apar spontan sau sunt produse artificial de catre om, sub actiunea unor factori fizici, chimici si biologici. Aparitia acestor modificari de gene confera sistemului de transmisie a caracterelor ereditare o anumita flexibilitate sau un dinamism cu efectele sale benefice dar din pacate si cu cele malefice cele mai frecvente. Trebuie mentionat ca destinul acestor modificari in istoria unei populatii depinde de doua procese: selectia (naturala sau artificiala) si deriva genetica. Unele din acestea nu se transmit, altele se transmit si incetul cu incetul in succesiunea generatiilor incep sa se reduca si dispar din populatia respectiva in timp ce altele se transmit si sporesc statistic. Variatiile ereditare trebuie deosebite de variatiile neereditare numite si modificatii prin care apar deosebiri aparente, exterioare, intre organisme, ca urmare a actiunii asupra acestora a unor conditii particulare de mediu, dar care dispar atunci cand organismele revin la mediul initial si asemenea conditii particulare nu mai actioneaza (daca plantele verzi sunt tinute la

intuneric, ele nu mai sintetizeaza clorofila si se etioleaza; readuse la lumina, ele redevin verzi). Exista si situatii in care descendentii manifesta nu caracterele unuia sau ale celuilalt dintre parinti, ci o combinatie a caracteristicilor acestora si, in acest caz, variabilitatea se realizeaza prin recombinare genetica. Recombinarea genetica reprezinta cea de a doua sursa a variabilitatii lumii vii. Recombinarea genetica realizeaza o diversificare enorma genotipica si fenotipica a organismelor in lumea vie, diversitatea reprezentand sursa potentiala a supravietuirii, adaptarii si transformarii evolutive a organismelor si a speciilor. La eucariote, recombinarea genetica poate fi: intracromozomala si intercromozomala. Recombinarea genetica este un fenomen universal in lumea vie, avand la baza principiul dualitatii, care se manifesta la toate nivelurile de organizare: la nivel molecular - perechile de baze azotate; la nivel macromolecular (ADN) - cate doua catene complementare pentru fiecare molecula de ADN; la nivel cromozomal - doua cromatide pentru fiecare cromozom pregatit pentru diviziunea celulara; la nivel celular - doua celule diferentiate cu potentialitati sexuale complementare ovulul si spermatozoidul; la nivel de organism - dualitatea organelor care constituie simetria bilaterala, iar la nivel populational - diferentierea indivizilor de sex opus (mascul, femela). Diviziunea meiotica asigura formarea celulelor sexuale (gameti). Recombinarea intracromozomala se realizeaza prin crossing-over schimbul reciproc de segmente cromozomale (de gene) intre cromozomii omologi, care are loc in profaza primei diviziuni meiotice.

Recombinarea genetica intercromozomala se realizeaza prin disjunctia independenta a perechilor de cromozomi asociati in bivalenti, in fiecare dintre acestia existand cromozomi omologi, unul de origine materna, celalalt de origine paterna: Acest fenomen are loc la trecerea de la metafaza I la anafaza I a primei diviziuni nieiotice. Datorita acestor recombinari genetice, copiii nu mostenesc programul genetic al mamei sau al tatalui, ci noi combinatii de gene, separarea cromozomilor materni si paterni spre poli facandu-se probabilistic, rezultand constelatii de gene de o mare diversitate.

3. Acidul dezoxiribonucleic - substrat molecular al ereditatii

3.1.

Consideratii generale

Daca la inceput studiul transmiterii caracterelor ereditare s-a desfasurat in planul macroscopic ajungand sa se stabileasca principiile generale ale ereditatii sintetizate magistral de Gr.Mendel, acest studiu s-a deplasat apoi in planul microscopic. Inca de la sfarsitul veaculului XIX chimia biologica a inceput sa faca pasi importanti incepand cu identificarea moleculelor organice ce intra in alcatuirea fiintelor vii. Insa, abia in 1952 in urma unor experiente pe bacteriofag ( un virus care agreseaza colibacilul Escheria colli) facute de Ahershely si Marta Chase acestia au demonstrate ca indiscutabil suportul biochimic al ereditatii este format de acizii nucleici.

Cu aceasta descoperire genetica a intrat intr-o noua era. Descoperirea rolului genetic al AND a concentrat atentia cercetatorilor asupra structurii sale, intrucat descifrarea ei reprezenta singura cale pentru intelegerea naturii si functiei genei. In anul 1953, James Watson si Francis Crick au propus un model al moleculei de AND alcatuit din doua catene polinucleotidice, legate complementar prin bazele azotate, infasurate intr-o elice dubla, rasucita spre dreapta. Modelul Watson-Crick al structurii AND reprezinta, probabil, cea mai mare descoperire a biologiei moderne ( Premiul Nobel, 1962). Acest model, universal valabil in lumea vie, corespunde functiilor materialului genetic, deoarece explica modul in care se stocheaza, se transmite se se exprima informatia ereditara. Gena inceteaza sa mai fie o entitate misterioasa, are o structura chimica complexa si bine definita, iar AND devine nu numai esenta geneticii ci si un veritabil simbol al vietii

3.2. Structura si organizarea AND

Molecula de ADN detine codificata informatia ereditara care determina sinteza tuturor proteinelor din organism. Caracteristicile sale sunt: AND este un macropolimer de deoxiribonucleotide .

Lungimea si greutatea sa moleculara sunt foarte mari, permitand stocarea unei cantitati uriase de informatie.

Cantitatea de AND variaza de la specie la specie, cea mai mare cantitate gasindu-se in nucleu si in cromozomi, ( la om g.m.=

3.5x10 daltoni) dar este constanta la indivizii aceleiasi specii, precum si in toate celulele somatice (diploide) de la acelasi individ. Fiecare molecula de AND este liniara, neramificata si foarte lunga.

Unitatea structurala a AND este deoxiribonucleotidul, alcatuit din trei elemente distincte: un glucid cu cinci atomi de carbon (o pentoza), o baza azotata si un grup fosfat - unite prin legaturi covalente (puternice). Pentoza este reprezentata de D-2deoxiriboza, in forma sa furanozica. Baza azotata poate fi purinca adenina (A), guanina (G), - sau pirimidinica timina(T), citozina (C).

Molecula de ADN este alcatuita din doua catene polinucleotidice, legate intre ele prin bazele azotate, in mod complementar si infasurate plectonemic pentru a forma o dubla spirala elicoidala (o elice dubla) orientate spre dreapta, cu diametrul de 20 si pasul elicei de 34. Deci cele doua catene ale AND nu sunt identice, ci complemetare si strict codeterminate. In acest sens legea complementaritatii bazelor sta la baza mecanismelor prin care se realizeaza functiile genetice ale AND: transcriptia, replicarea, repararea leziunilor, recombinarea. Studiile au relevat faptul ca in general o gena este formata din 1000020000 perechi de baze azotate In genomul uman exista aproximativ 30000 de gene care codifica proteina, iar mai putin din 50% din cantitatea totala de ADN codifica proteina, restul se replica dar nu va fi transcris

3.3.)

Rolurile AND

Caracterele ereditare sunt determinate 100% de informatia ereditara, Ele se mostenesc si se transmit nemodifcate din generatie in generatie. Suportul material al caracterelor ereditare este molecula de AND, molecula esentiala a vietii. Aceasta macromolecula indeplineste trei roluri majore:

AND detine informatia genetica codificata pentru realizarea caracterelor specifice unui organism. Unitatatea fundamentala de informatie ereditara este gena un segment de AND care determina un anumit caracter. Modificarea structurii unei gene normale, numita mutatie, produce o varianata genica (alela), normala sau anormala.

AND exprima informatia ereditara, prin sinteza unor proteine specifice, care vor forma caracterele morfologice si functionale ale organismului (o gena o proteina un caracter)

AND conserva informatia ereditara in succesiunea generatiilor de celule si organisme. Procesul se realizeaza prin biosinteza a doua molecule noi si identice de AND prin replicare semiconsecutiva, urmata de distributia lor egala si totala, prin diviziune celulara. Replicarea si diviziunea se efectueaza cu mare precizie, asigurand fidelitatea de transmitere a informatiei; ele pot suferi totusi erori, care genereaza mutatii.

3.4.) Tipuri de AND

Ansamblul complex al secventelor de ADN a unui individ sau specii este reprezentat de genomul uman. In genomul uman exista mai multe clase de AND, diferite prin repetitia secventelor nucleotidice: AND nerepetitiv (60%) este alcatuit din secvente unice per genom sau in numar foarte mic de exemplare ( formand familii multigenice); se gaseste mai frecvent in regiunile cromosomice active transcriptional, mai putin condensate, cunoscute sub numele de eucromatina. AND moderat repetitive (30%) este alcatuit din secvente scurte de 300-10000pb repetate de zeci si sute de mii de ori si dispersate in genom. AND inalt repetitive (10%)este alcatuit din secvente foarte scurte (2-200pb), repetate in tandem de milioane de ori; ele nu sunt transcrise.

4.

Tipuri de variatii si rolul lor n evolutie

Din punctul de vedere al semnificatiei lor n relatiile organismului cu mediul, ca si n procesul evolutiei (deci ca fenomen individual), variatiile se pot mparti n dou mari categorii:

variatii care afecteaz structura genotipului si, din aceast cauz, se pot transmite la descendenti;

variatii care afecteaz doar caracterele fenotipice, genotipul ramanand neschimbat; asemenea variatii nu se pot transmite la descendenti.

Din prima categorie fac parte mutatiile, in sensul cel mai larg al acestei notiuni, i recombinarile genetice. Din a doua categorie fac parte modificatiile. Producerea unor erori sau mai exact modificari in structura genelor este unul din cele mai extraordinare procese ce are loc in materia vie el este printre altele motorul evolutiei speciilor. Descoperirea mutatiilor a marcat falimentul definitiv al teoriilor fixiste. Majoritatea modificarilor aparute in materialul genetic de transmisiune a caracterelor ereditare sunt responsabile de o serie de modificari la nivelul fenotipului. Unele sunt morfologice (de forma, dimensiuni, culoare) ale organismului sau ale unor parti ale sale. Altele sunt letale. In fine altele produc numai modificari biochimice de obicei urmate de modificari functionale. Altele sunt mutatii care pot duce la aparitia unor noi caractere morfofunctionale pozitive (atat la nivelul corpului (somatice) cat si la cel al activitatii psihice) care avantajeaza exemplarul respectiv in lupta pentru supravietuiresi inmultire si care ca atare au un rol major in evolutia filogenetica. Modificatiile reprezint singura categorie de mutatii care afecteaz structura ADN si anume, in mod obisnuit, ele determina modificari in structura codului genetic. n functie de modul cum se produce aceasta

modificare, mutatiile genice se produc prin: substituiri ale unei perechi de nucleotide prin alta, prin aditii (adaugiri) ale unei noi perechi de nucleotide sau prin deletii (pierderi) ale unei perechi de nucleotide. Substituirile se pot produce n doua moduri diferite prin tranzitii si prin transversii. In cadrul tranzitiilor, o baz azotat este nlocuita cu o alta baza din aceeasi categorie. De pilda, o baza purinic este nlocuit printr-o alta baza purinica, adica AG. Se inelege ca deoarece o baza purinica dintr-un lant nucleotidic al ADN este legata de o anumit baza pirimidinica (complementara) din celalalt lant, aceasta inlocuire va atrage si inlocuirea bazei pirimidinice corespunztoare din lantul complementar. Deci, n exemplul dat, se va produce inlocuirea: A-TG-C. In cazul transversiilor, o baza purinica este inlocuit cu alta pirimidinica (sau invers) (cu nlocuirea deci si a bazei complementare). Deci se pot produce urmtoarele substituiri prin transversii A-TC-G; A-TT-A; G-CC-G; G-CT-A. Prin urmare, in ambele cazuri, n ultim instanta o pereche de baze este nlocuita prin alta pereche ceea ce determin transformarea unui codon (a unui triplet) in altul, fapt care duce la modificri n sinteza lanturilor polipeptidice. Inlocuirea codonilor poate avea diferite urmari, n functie de semnificatia codonului nou aparut in procesul de sintez a proteinelor: Modificrile genetice care apar la mai mult de 1% din populatia globului sunt intitulate polimorfisme. Acestea sunt responsabile pentru culoarea ochilor, culoarea prului si tipul de sange, aspecte ce diferentiaz persoanele ntre ele. Intruct multe polimorfisme nu au efecte negative asupra sanatatii unei persoane, unele dintre aceste variatii pot amplifica riscul de a dezvolta anumite afectiuni. Mutatiile genetice n sensul cel mai larg sunt modificri

ce se produc la nivelul genelor, al cromozomilor sau al altor constituenti celulari purttori ai ereditatii, deci schimbri ale genotipului.

4.1. Clasificarea mutaiilor Dup tipul de celul n care apar, mutatiile sunt:

gametice (se transmit de la o generatie la alta i afecteaz toate celulele viitorului organism);

somatice (apar n cursul vietii individuale, n anumite celule ale corpului si afecteaza doar unele parti ale organismului).

Dup tipul de cromozomi pe care i afecteaz, mutatiile sunt: autozomale heterozomale Dup nivelul de organizare a materialului genetic afectat, mutatiile sunt:

genice, care afecteaz genele n totalitate, sau afecteaz anumite perechi de nucleotide ale genelor, caz in care se numesc mutatii punctiforme. Modificarea nucleotidelor se face prin: inlocuire (substitutie), pierdere (deletie), adugare (aditie), inversie;

cromozomale, care afecteaz structura genelor prin: deletia sau pierderea unui segment cromozomal, inversia ordinii genelor ntr-un cromozom, translocatia (atasarea unui segment cromozomal la un cromozom neomolog) i duplicatia (dublarea unui segment cromozomial);

genomice, care afecteaz numarul cromozomilor sau care determina multiplicarea genomului in totalitate, aparnd:

poliploidia - multiplicarea numarului de seturi de cromozomi (numarului de baza), notndu-se 3x, 4x, 5x etc. Deci are loc o multiplicare a intregului genom, acesta reprezentand numarul de cromozomi din gameti. Poliploidia se poate obtine, n laborator, prin blocarea formarii fusului de diviziune cu ajutorul colchicinei (substanta extrasa din brandusaa de toamna - Colchicum autumnale). Poliploidia este ntalnita la unele nevertebrate, la pesti i amfibieni, insa este foarte frecventa la plante, in special la plantele din tinuturile polare.

aneuploidia - variatia numarului de cromozomi, fara multiplicarea numrului de baza. Apare ca urmare a nondisjunctiei cromozomilor omologi n meioz, aparand gameti dezechilibrati ca numar de cromozomi. Din unirea acestor gameti apar organisme aneuploide monosomice: 2n -1 (le lipsete un cromozom dintr-o anumita pereche), trisomice: 2n + 1 (au un cromozom suplimentar ntr-o pereche) etc. Dup efectul pe care l au, mutatiile sunt: duntoare (majoritatea), unele fiind chiar letale (incompatibile cu viaa);

neutrale sau indiferente, nu au nici efect folositor, nici efect daunator asupra organismului;

folositoare (rare), confer avantaje adaptative (au stat la baza aparitiei de specii noi).

Dup modul de aparitie, mutatiile genetice sunt:

spontane, apar n natura, fara interventia omului;

artificiale, provocate de om, n urma actiunii unor agenti mutageni fizici, chimici i biologici.

Agentii mutageni fizici sunt reprezentati de radiatii neionizate (raze

UV) i radiatii ionizate (razele X/ Rntgen si razele gamma).


-

Agentii mutageni chimici sunt de o mare diversitate (analogi ai

bazelor azotate, agenti alchilanti - iperita, unele antibiotice, majoritatea pesticidelor).


-

Agentii mutageni biologici - virusurile i elementele genetice mobile

(gene saritoare" sau transpozoni), ce sunt segmente de ADN care se pot desprinde dintr-un cromozom si se inser ntr-un alt loc, n acelasi cromozom sau intr-altul. Organismul purttor al unei mutatii genetice se numeste mutant. Aparitia acestor modificari de gene confera sistemului de transmisie a caracterelor ereditare o anumita flexibilitate sau un dinamism cu efectele sale benefice dar din pacate si cu cele malefice cele mai frecvente. Trebuie mentionat ca destinul acestor modificari in istoria unei populatii depinde de doua procese: selectia (naturala sau artificiala) si deriva genetica. Unele din acestea nu se transmit, altele se transmit si incetul cu incetul in succesiunea generatiilor incep sa se reduca si dispar din populatia respectiva in timp ce altele se transmit si sporesc statistic.

5. Ereditate si mediu

Una dintre problemele studiului ereditatii este de a stabilii pentru un caracter fenotipic cat este de importanta determinarea genetica in raport cu cea a factorilor de mediu. Criteriul pragmatic cel mai important este asemanarea. Cand un anumit caracter fenotipic al unui exemplar seamana cu acelasi caracter de la unul din parinti, frati sau inaintasi este un indiciu privind determinarea sa ereditara.
Asemanarea nu este indiciu absolut caci doua fenotipuri se pot asemana foarte mult desi nu au nimic in comun din punt de vedere ereditar ci doar dintr-o coincidenta nesemnificativa.

Studiile asupra ereditatii s-au facut si se fac prin demersuri multiple. Cele mai importanta sunt: Studiile de genetica populationala Studiile familiilor prin arbori genealogici. Sunt foarte greu de efectuat in cazurile normale, mai ales cand este vorba sa se mearga pe mai mult de trei generatii.

Studiile comparativ al fratilor biparentali cu cei uniparentali cu cei uniparentali si mai ales al copiilor biologi cu cei adoptivi. Aceasta metoda este utila mai ales cand parintii copilului adoptata pot fi si ei examinati.

Studiul gemenilor este valoros prin compararea modului cum anumite caractere se regasesc la fratii dizigotici si la cei monozigotici (gemeni autentici).

In unele cazuri s-au putut efectua si unele studii de genetica cromozomiala sau moleculara care au permis precizarea atat a adeterminarii caracterului ereditar al unui caracter fenotipic cat si agenelor implicate.

6. Concluzii

Ereditatea si variabilitatea lumii vii sunt trasaturi inseparabile si definitorii ale vietuitoarelor, cu specificitate de specie, fiecare specie avand propriul sau patrimoniu ereditar sau propria sa zestre genetica si propria sa capacitate de variabilitate. Ereditatea nu este o fantezie nici o simpla ipoteza explicative. Ea este o caracteristica fundamentala a materiei vii. Mecanismele care o realizeaza (masina genetica) asigura reproducerea indivizilor (si deci insiruirea generatiilor succesive) si stabilitatea speciilor dar si diversitatea indivizilor in cadrul speciilor si in general diversitatea speciilor. Tot mecanismele ereditatii asigura in mod in aparent paradoxal plasticitatea (variabilitatea in timp) fiintelor vii in cadrul speciilor, fiind totodata si suportul evolutiei speciilor (specierii sau transformarii unei specii in alta specie). Ereditatea asigura continuitatea, pe cand variabilitatea asigura discontinuitatea in evolutia lumii vii, oferind selectiei naturale material pentru transformarea evolutiva a speciilor.

Bibliografie

1. Genetica psihologica si psihopatologica Editura Fundatiei Andrei Saguna Constanta, 2009, Constantin Balaceanu Stolnici, Georgeta camellia Cozaru, Adrian Cristian Papari 2. Genetica Medicala Editura Polirom Iasi, 2004, Mircea Covic, Dragos Stefanescu, Ionel sandovici 3. Fundamente de psihologie evolutionista si consiliere genetica. Integrari ale psihologiei si biologiei. Editura Colegium, 2007, Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu. 4. Surse online: www. dexonline.ro, www.doctorionline.ro, www. colegiulmedicilor.ro