Sunteți pe pagina 1din 12

EDUCATIA EFICIENTA IN FAMILIE -Suport de curs-

I Aspecte psihopedagogice ale dezvoltarii la varsta adolescentei (8 ore) II Educatia la varsta adolescentei (6 ore) I 1 a. Psihologia adolescentului CE ESTE PSIHOLOGIA EDUCATIEI ? a.-O psihologie in serviciul educatiei b.- O psihologie strans legata de pedagogie c.-Importanta psihologiei educatiei a. Psihologia educatiei reprezinta o aplicare a psihologiei si a metodelor acesteia in cadrul studierii proceselor de predare si invatare. In principal, psihologia educatiei se focalizeaza asupra interactiunilor dintre particularitatile dezvoltarii umane, cognitive, prn metode de instructie, masurare si evaluare. Studiile asupra unui proces educativ eficient si de succes au demonstrat faptul ca exista o serie de comportamente ale profesorului care sunt asociate cu performanta educationala: claritatea lectiilor, varietatea instructionala si metodologica, implicarea intr-un management eficient al clasei de elevi, ghidarea si orientarea elevilor, comunicarea si feed-back educational adecvat si, evident, un nivel ridicat de performanta al elevilor. Intrebarea fundamentala la care ar trebui sa raspunda psihologia educatiei este, sau ar trebui sa fie Cum invata elevii?. Prin oferirea raspunsului la aceasta intrebare se pot deriva si solutii practice pentru a facilita actul educational. In literatura psihologica domeniul de studiu acoperit de psihologia educatiei poate fi intalnit sub diferite denumiri: psihologie scolara, psihologia educatiei, psihologia educationala, psihopedagogie, psihologie pedagogica. Indiferent de denumire, toate aceste discipline acopera acelasi camp de studiu. Psihologia educatiei a avut o dezvoltare istorica bogata si spectaculoasa. Inceputurile acesteia ca disciplina sunt legate de fundamentarea psihologiei ca stiinta de sine statatoare. Inca de la sfarsitul secolului al-XIX-lea psihologii au fosr interesati sa studieze procesele scolare si actorii implicati in actul educational, sa ofere solutii si metode pentru a optimiza actul de predare/invatare. De aceea, aceasta disciplina s-a dezvoltat in timp ca o aplicare a psihologiei generale asupra campului educational. In anul 1903 Edward L. Thorndike a publicat prima editie a lucrarii Psihologia educationala, in care amintea despre specialistul pregatit in domeniul psihologiei

educationale ca fiind cel care reuseste sa medieze intre stiinta psihologiei si arta educatiei. O definitie a domeniului poate fi cea oferita de A. Cosmovici (1998): Psihologia scolara(educationala) studiaza din punct de vedere psihologic, procesul instructiveducativ desfasurat in scoala cu scopul de a spori eficienta acestuia . Din aceasta perspectiva poate fi evidentiat si faptul ca psihologia educatiei este o disciplina larga, aflata la interactiunea dintre stiintele cognitive, dezvoltatrea persoanei, metodele de instructie si educatie, domeniul evaluatii di masurarii. b.Psihologia educatiei s-a dezvoltat in timp, ca domeniu de sine statator care are drept menire sa-i pregateasca pe viitorii profesori pentru sarcinile specifice. Psihologia educatiei este un domeniu de contact, un domeniu de granita, care preia si valorifica in mod creator rezultate din domenii diverse: psihologie generala, psihologia copilului, psihologie organizationala, psihologie sociala, psihologie cognitiva, sociologia educatiei, managementul clasei de elevi, consiliere educationala etc. Fata de toate aceste discipline inrudite, psihologia educatiei se apropie cel mai mult de pedagogie(vazuta ca stiinta a educatiei). Raporturile dintre cele doua discipline sunt deosebit de complexe si dinamice.Din punctual de vedere al sferei de cuprindere, pedagogia este mai larga, aceasta studiind intregul domeniu al educatiei si vizand obiectivele educatiei intelectuale si fizice. Pe de lata parte, psihologia educatiei studiaza procesul instructiv si educativ strict din perspectiva psihologica. De asemenea, trebuie subliniat faptul ca psihologia educatiei constituie principala sursa de informatii pentru pedagogie. Oricare metoda sau procedeu pedagogic, oricare mijloc de invatamant trebuie, in primul rand sa fie evaluat si validat din perspectiva psihologica. Numai astfel exista certitudinea eficientei actului educational. La randul sau, pedagogia si practica educationala pot fi pretioase surse de informatii pentru domeniul psihologiei educationale.

c.-In analiza domeniului psihologiei educatiei se poate vorbi de doua aspecte referitoare la importanta sa. In primul rand, psihologia educatiei are o importanta teoretica ; dintr-o perspectiva istorica se poate aminti despre o influenta a psihologiei educatiei asupra pedagogiei, influenta manifestata prin preluarea de catre pedagogi a metodei experimentale , initiate in cadrul cercetarilor desfasurate in scoli de catre psihologi. Intr-un plan mai larg, psihologia educationala este aceea care influenteaza intr-o masura importanta cercetarile dar si interpretarile pedagogice asupra actului educational. In al doilea rand, trebuie amintita importanta practica a psihologiei educatiei care se manifesta continuu in cadrul procesului instructiv-educativ. In aceasta postura, psihologia educationala va incerca sa ofere solutii practice la multitudinea de probleme care apar in cadrul actului educational. Si, nu trebuie uitat un lucru; procesul instructiv educativ este realizat continuu atat in cadre formale cat si informale, atat de profesori cat si de parinti sau comunitate. Pot apare o serie de dificultati sau de obstacole in educarea tinerilor, obstacole carora psihologia educationala incearca sa le ofere rezolvari. In acelasi timp,

aceste obstacole ofera pretioase indicii asupra nivelului si tipului de cunostinte de ordin psihologic pe care ar trebui sa le detina un viitor professor, indiferent de specialitatea acestuia. O prima categorie de dificultati se refera la evaluarea efectelor reale ale situatiilor de invatare si cunoasterea cauzelor unor comportamente. Nu trebuie uitat faptul ca relatia dintre metoda pedagogica si scopul comportamental nu poate fi evaluata in ansamblu. Chiar daca uneori efectele imediate se apropie de intentiile educatorului nu poate fi cunoscut cu certitudine efectul pe termen lung, sau efectul asupra comportamentului din exteriorul scolii. In acest context se uita prea des faptul ca marea majoritate a elevilor petrec in scoala in medie, 6 ore zilnic. Care este fata elevului in afara scolii? A reusit metoda pedagogica sa asigure o schimbare constanta, trainica, de durata si in sensul sugerat de educator? Si mai departe, chiar daca sunt validate in timp si in spatiu, diversele metode pedagogice pot raspunde diversitatii infinite de tipuri de personalitate ale elevilor? Putem fi oare siguri ca una sau alta dintre metode nu ingradeste o dezvoltatre libera a personalitatii unuia sau altuia dintre copii? Sunt intrebari carora psihologia educationala cauta sa le ofere raspunsuri. REFLECTATI PE TEMELE: Ce alte dificultati se pot manifesta in evaluarea efectelor situatiilor de invatare? Cum poate contribui psihologia educatiei la cunoasterea efectelor situatiilor de invatare?

O a doua categorie importanta de dificultati, care a fost deja sugerata, se refera la cunoasterea particularitatilor diferitelor categorii de varsta ale elevilor. Psihologia educationala poate oferi informatii extrem de imporatante si de detaliate referitoare la nevoile, trebuintele, interesele, aspiratiile, valorile celor tineri. Sistemul educational trebuie astfel modelat incat sa poata sa se plieze pe aceste particularitati de varsta specifice unor categorii diverse. In plus, cunoasterea acestor particularitati psihice ale categoriilor de varsta ii poate permite profesorului sa isi modifice cu usurinta registrul relational in cadrul activitatii din scoala. Sa ne imaginam situatia profesorului care, in aceeasi zi, dupa o ora desfasurata la clasa a-V-a, continua la clasa a-XI-a. Modalitatile de comunicare, metodele didactica utilizate, abordarea elevilor din cele doua clase va fi radical diferita, evident in functie de particularitatile fiecarei varste scolare. Cunoasterea particularitatilor categoriilor de varsta scolara se poate dovedi, de multe ori, insuficienta pentru a acoperi paleta extrem de larga a individualitatii elevilor. Altfel spus, psihologia, pe langa o cunoastere a particularitatilor categoriilor de varsta scolara, cunoasterea particularitatilor individuale ale elevilor constituie un alt element important al succesului educational. Chiar in interiorul aceleeasi categorii de varsta exista

o multitudine de individualitati, elevi care sunt diferiti si care raspund intr-o maniera strict personala la diversele categorii de stimuli educationali. O ultima categorie de dificultati se refera la comunicarea didactica si la specificul acesteia. In cadre educationale comunicarea este extreme de complexa avand un caracter specific. Este vorba, in esenta despre o comunicare intre doua parti (elevii si profesorii) intre care exista diferente foarte mari in ceea ce priveste nivelul cunostintelor si al experientelor de viata, capacitatile si abilitatile de comunicare etc. Din aceasta perspectiva, psihologia educatiei poate fi un sprijin real pentru profesori iar imbunatatirea modalitatilor de comunicare poate conduce la un act educational mai eficient.

2.PSIHOLOGIA ADOLESCENTULUI a) Ce este PSIHOLOGIA ? PSIHOLOGIA este o stiinta centrata pe activitatea de cercetere. Scopul cercetarilor il reprezinta descoperirea, explorarea si intelegerea principiilor comportamentului. Psihologii incearca sa masoare si a descrie comportamentul in mod stiintific, folosind observatii verificabile si metode de cercetare valide . Psihologia implica studiul tuturor aspectelor comportamentului- procesul de gandire, atitudinile si comportamentul sexual. Psihologii cauta sa-i ajute pe oameni sa se descurce cu instinctele lor agresive si comportamentele distructiva. Capacitatea de a anticipa imprejurarile in care anumite comportamente apar, permite psihologilor sa ii ajute pe oameni sa anticipeze si sa se confrunte cu propriul comportament si sa invete cum anume sa-si exprime sentimentele intr-un mod acceptabil si flexibil. EREDITATEA, Fundamentul biologic si Fundamentul social al comportamentului Psihologii recunosc ca numerosi factori, atat biologici cat si ai mediului inconjurator, influenteaza comportamentul. In anumite cazuri predomina biologicul si genele; in alte cazuri, mediul joaca un rol predominant. Exista o relatie cauza-efect intre variabilele biologice si ale mediului si modelele de comportament. Comportamentul cotidian este influentat de biologic si de mediu, de experientele din trecut si de cele din prezent. Adesea, starile si gandurile indivizilor sunt rezultatul factorilor genetici si proceselor biochimice care interactioneaza cu mediul inconjurator. Exista o interdependenta intre experienta si biologie, intre procesul de decizie constient si voluntar si trasaturile mostenite-intre natura si dezvoltare. Trasaturile mostenite nu devin vizibile in comportament decat cu conditia ca mediul in care traieste individual sa le sprijine si incurajeze. Un copil care mosteneste un anumit talent trebuie sa aiba oportunitatea de a-l exprima si dezvolta. Exista abilitati mostenite si dobandite. Ereditatea reprezinta potentialul dobandit de om de la parinti prin mostenirea genetica. Cromozomii poarta informatia genetica prin intermediul genelor. Fiecare gena determina un anumit aspect al structurii corporale sau a comportamentului individuluiculoarea ochilor, a parului, inaltimea si caracteristicile intelectuale de baza. Fundamentul social al comportamentului: comportamentul este influentat si controlat de mediul

social inconjurator(valori si atitudini impartasite de comunitate) si de epoca istorica in care traieste individul..

b) SCHIMBARI DE NATURA BIOLOGICA la varsta pubertatii si adolescentei In intervalul dintre varsta de 10 si cea de 20 de ani oamenii cunosc o lunga tranzitie de la copilarie la maturitate, o serie de transformari din punct de vedere biosocial, cognitiv si socio-cultural. PUBERTATEA

In cazul fetelor pubertatea debuteaza la varsta de 9-10 ani, la baieti 11-12 ani. Fetele tind sa fie mai mari decat baietii in aceasta perioada, iar dezvoltarea observabila a sanilor le confera aparenta unei maturizari mai pronuntate decat baietii. Pe la 14-15 ani baietii le ajung din urma. Doua dintre sentimentele constante ale pubertatii si adolescentei sunt nemultumirea si subaprecierea. Dat fiind impactul semnificativ al subiectivitatii si al comparatiei asupra vietii adolescentului, acesta are impresia ca nu se ridica la standardele de frumusete sau de atractie fizica in vederea dobandirii respectului, admiratiei si iubirii celorlalti. De unde si apelul- in special in cazul fetelor- la tot felul de improvizatii vestimentare si faciale pentru a fi in pas cu moda, pentru a atrage privirile sau pentru a corespunde tiparelor de frumusete livrate de mass-media. Odata cu pubertatea, trupul pare a scapa de sub controlul tanarului, atat din punct de vedere fizic, cat si emotional. Sub aspect fizic, pubertatea il confrunta pe individ cu o crestere brusca si oarecum imprevizibila a majoritatii componentelor trupului. Initial incep sa creasca oasele, astfel ca degetele si talpile se maresc mai repede decat mainile si picioarele. Dat fiind faptul ca trunchiul reprezinta ultima componenta a corpului uman care creste, multi adolescenti se confrunta temporar cu talpi prea mari, picioare prea lungi si talie prea mica. Simultan cu alungirea oaselor, tanarul incepe sa ia in greutate mult mai rapid decat inainte, data fiind acumularea de grasime. Dupa aceasta etapa a luarii in greutate, incepe procesul de crestere in inaltime; aceasta crestere determina arderea celei mai mari cantitati din grasimea acumulata anterior si redistribuirea a ceea ce a mai ramas din ea. Una dintre componentele trupului care cresc acum, pentru a ajunge la forma finala, este capul. Spre jena multor adolescenti, trasaturile faciale- in special urechile mai mari si nasul mai mare decat normalul, trasaturi care ii diferentiaza fata de copii - se dezvolta inaintea cresterii capului. La fel de suparator este faptul ca cele doua jumatati ale trupului nu cresc simultan in aceeasi proportie : un picior, un san, o ureche pot fi temporar mai mari decat jumatatea lor. Insa niciuna dintre aceste anomalii nu persista. Odata inceput procesul de maturizare fizica, fiecare componenta a trupului creste pana la marimea, forma si proportia normala, adulta. Procesul de crestere poate dura intre 3 si 4 ani. Fiecare adolescent are propria sa atitudine fata de transformarile trupului sau. Aceasta atitudine poate fi influentata de perceptia sa fata de schimbarile fizice, de dialogul cu parintii sau cu ceilalti tineri, de sincronizarea maturizarii sexuale cu cea

restului adolescentilor, precum si de cultura societatii si valorile sociale care se raporteaza la semnificatia maturizarii sexuale in perioada adolescentei. Adolescentul are un puternic sentiment de intimidate privind aceste transformari, despre care nu prea discuta cu prietenii de sex opus ori cu parintii de sex opus. Diferenta dintre fete si baieti in ceea ce priveste evolutia fizica are impact asupra comportamentului. Baietii aflati la inceputul adolescentei recurg la ostentatie fizica pentru a se impune in fata fetelor: fie apeland la comportamente acceptabile social, ca de exemplu practicarea unui sport care le fortifica musculatura, fie prin comportamente mai putin tolerate cum ar fi apelarea la sprijinul grupului pentru a le ridiculiza sau necaji pe fete. Copilul care nu tine pasul cu dezvoltarea fizica a celor de varsta sa se poate simti izolat si ridicol. Baietii isi doresc ca procesul de crestere fizica sa fie cat mai rapid: a fi cel mai inalt din clasa poate fi un avantaj si un motiv de mandrie, in vreme ce a fi inca un copil intre tineri poate fi un motiv de suferinta. Cu toate acestea, exista destule elemente - cum ar fi vocea pitigaiata, aflata in tranzitie- care il fac si pe cel mai reusit specimen de adolescent sa se simta uneori ridicol. In cazul fetelor, sentimental de jena poate aparea in cazul cresterii timpurii a sanilor sau forma lor, creandu-le impresia ca sunt corpolente si nu elegante ca in reclamele TV. Fetele care continua sa aiba o statura si un chip de copil se pot simti la randul lor jenate, in vreme ce colegele sau prietenele lor sunt deja femei.

ADOLESCENTA

Particularitatile biologige ale adolescentei reprezinta cresterea in circumferinta si in inaltime a corpului, dezvoltarea rapida a organelor reproducatoare, maturizarea sexuala a organismului. Unele schimbari sunt identice la fete si la baieti, dar marea lor majoritate sunt specifice fiecarui sex. Schimbarile sunt accelerate de hormoni (produse chimice ale glandei endocrine), care accelereaza cresterea organismului. Prin comparatie cu baietii, in cazul fetelor schimbarile biologice incep sa se manifeste aproximativ cu doi ani mai devreme. Procesul de crestere debuteaza la varsta de 12 ani in cazul fetelor si la 14 ani in cazul baietilor. Oasele si muschii se dezvolta, iar parti diferite ale trupului se dezvolta in ritm diferit- intr-o ordine adesea comica. Extremitatile mainile, picioarele, capul sunt cele dintai care ating varsta adulta. Trupul labartat si disproportionat care rezulta in aceasta perioada de prefaceri se constituie intr-o reala caricatura. Mai intai cresc picioarele, apoi trunchiul si abia la final umerii. Grasimea acumulata in perioada pubertatii se pierde in mare parte, prin redistribuire sau prin ardere; procesul este mai vizibil la baieti. Acumularea de grasime reincepe odata cu finalizarea procesului de crestere. Surprinsi, jenati si nesiguri, adolescentii se compara continuu cu ceilalti si isi schimba permanent imaginea pe care o au despre sine. Ambele sexe urmaresc atent propria evolutie, sau absenta ei, prin cunostinte si intelegeri eronate, mandrie si teama, speranta si ingrijorare. Adolescentii se compara mereu cu idealul care este la moda sau

care predomina : capacitatea de reconciliere a diferentelor dintre eu ideal si eul real este cruciala pentru adolescenti. IN CAUTAREA IDENTITATII

Cautarea identitatii personale reprezinta un tel al varstei adolescente. Adolescentul se intreaba cine sunt eu ?. Nu e sigur de ceea ce vrea sa fie, dar stie ce nu vrea sa fie. Ii e teama ca nu cumva sa fie un nimeni, o imitatie a unei imagini, o piesa dintr-un joc vechi. E nesupus si rebel nu atat pentru a-i sfida pe parinti, ci pentru a experimenta continutul propriei identitati si autonomii. Uneori opozitia sa poate fi extrema. Adolescenta e timpul nesigurantei, al neincrederii in sine, al suferintei; timpul dorintelor absolute si al pasiunilor arzatoare, al interesului pentru social si al agoniei private. Este varsta inconsecventei si a ambivalentei. Ana Freud sustine ca e firesc pentru un adolescent sa se comporte inconsecvent si impredictibil. Sa lupte cu pornirile sale si sa le adapteze. Sa-si iubeasca parintii si sa-i urasca (ambivalenta). Sa-i fie rusine cand mama lui este afectuoasa fata de el in prezenta altora si, deodata, sa doreasca a vorbi cu ea probleme de suflet. Sa creasca prin imitare si identificare cu ceilalti simultan cu cautarea asidua a propriei identitati. Sa fie mai idealist, artist, altruist decat a fost sau va mai fi vreodata si in acelasi timp sa fie egocentrist, egoist si calculat. La orice alta varsta o asemenea contradictie ar fi semnul unei dereglari a personalitatii. Dar acum un asemenea comportament indica faptul ca este nevoie de timp pentru consolidarea noii personalitati, ca adolescentul se afla intr-o etapa a cautarilor, a probelor, a incercarilor si ca nu se grabeste sa inchida usa diferitelor ocazii de a experimenta. Un adolescent declara sunt flamand de experienta, iar ei (parintii) ma hranesc cu explicatii. Iar o adolescenta completeaza ma prefac pentru ca ceilalti sa nu ma desluseasca. Iata de ce imi dispretuiesc mare parte din existenta. Intotdeauna actionez diferit fata de ceea ce simt eu cu adevarat. Sunt un om prietenos, dar profesorii ma considera o fiinta rece. Ii urasc atat de mult incat imi vine sa le spun: la dracu cu voi, oameni egoisti care va credeti superiori. Sunt la fel de valoroasa ca si voi. Alaturi de oameni care au incredere in mine fac treaba buna. Cand sunt cu oameni care ma trateaza ca pe un accesoriu la o masina, devin proasta. Tot ce imi doresc de la viata e sa am pe cineva care sa ma accepte asa cum sunt. Lumea adolescentului este o lume complexa de nevoi si perspective. Adolescentul are o puzderie de orizonturi de intelesuri. Adolescentul incepe sa defineasca fata de sine si fata de ceilalti- cine sunt si ce doresc. Pe masura ce adolescentul descopera cine este, el experimenteaza diferite roluri. Initial acest proces de experimentare este unul exterior. Imbracamintea reprezinta modul cel mai simplu si evident de a incepe aceasta experimentare a rolurilor. Deodata adolescentul poarta un anumit tip de haine sau isi vopseste parul in diferite culori. Multe dintre aceste tipuri de comportament sunt parte a procesului de auto-descoperire, ca si de auto-exprimare.

Curiozitatea parintilor, care este inevitabil insotita de scepticism, ii da de inteles adolescentului ca parintele a luat act de aceste schimbari si ca ii ofera posibilitatea de a ajunge la propriile concluzii care , in majoritatea cazurilor, il va ajuta sa continue procesul de experimentare, concomitant cu formarea unei identitati personale. Alaturi de transformarile externe, au loc schimbari interne. Experimentand diferite roluri, adolescentul cauta sa le impace cu ceea ce simte. Identitatea personala implica explorari si intrebari de natura spirituala. Fiind crescut intr-o anumita religie, adolescentul poate incepe sa isi puna o serie de intrebari, ceea ce nu inseamna automat departarea fata de religie. Explorarea si dezvoltarea identitatii personale e un proces in doi pasi : primul pas il reprezinta definirea a ceea ce nu esti (care in majoritatea cazurilor inseamna a nu fi precum parintii tai) si apoi concentrarea asupra a ceea ce esti si asupra a cine esti.

ORIZONTUL COGNITIV

Inainte de pubertate, majoritatea copiilor au deja un mod clar si trainic de raportare la lume. Dar, odata cu ivirea pubertatii si a transformarilor hormonale, aceasta stabilitate e pierduta. Trecerea de la gandirea concreta la cea abstracta poate explica dificultatile pe care adolescentul le intampina in primul an de liceu. Odata capabil sa gandeasca abstract, adolescentul isi poate imagina viitorul in present, poate reflecta asupra trecutulu si este capabil sa ia o serie de decizii pe termen lung, decizii care sunt in stransa legatura cu un viitor imaginat. Adolescentul poate opera cu idei in minte, fara a le pune in practica. Inainte de adolescenta, actiunea este sinonima cu gandirea si gandirea este sinonima cu actiunea. De-a lungul adolescentei, gandirea necesita o minima actiune, intrucat gandirea patrunde pe taramul ideilor si imaginatiei. Astfel, atunci cand adolescentii stau cu orele in camera lor ascultand muzica, parand pierduti pentru umanitate, e posibil ca de fapt ei sa-si foloseasca abilitatile nou-dobandite, abilitati care din nefericire nu sunt intr-atat de invizibile pentru parinti ca invatarea mersului pe bicicleta. Dezvoltarea constiintei de sine- proces care insoteste dezvoltarea gandirii abstracte- este simultan o binecuvantare si un blestem. Binecuvantarea o reprezinta capacitatea de a invata din intamplari fara o repetitie dureroasa, adica, capacitatea de a extrapola o lectie dintr-o singura intamplare si aplicarea sa unei multitudine de cazuri similare. Blestemul constiintei are in vedere si transformarea acesteia intr-o unealta a vinei si a auto-discreditarii. Astfel, adolescentul nu experimenteaza vina nu numai fata de actiunea din prezent, ci si fata de unele actiuni din trecut. Mai rau, el poate reexperimenta evenimente neutre dintr-o alta perspective, care sa le puna actiunile intr-o lumina proasta. Acestea sunt tipurile de lucruri la care ei reflecteaza atunci cand stau in camera ascultand muzica. Liceanul Nick Parker scrie in ziarul scolii Devil Advocate, University High School, San Francisco, CA : atunci cand ajung acasa, am avut o zi plina la scoala si de obicei s-au intamplat multe. Adeseori stau o vreme si reflectez la ceea ce s-a intamplat. Stau si analizez tot ceea ce am spus si am facut.Incerc sa deslusesc unde am gresit si unde am procedat corect. Incerc sa descopar mai mult despre oamenii cu care am

discutat peste zi . Ce a dorit ea sa spuna? Stie el ca am glumit? Am atins un punct sensibilsau pur si simplu ea era intr-o pasa proasta? Acestea sunt doar intrebarile fundamentale care imi trec prin minte. Foarte multe se petrec in mintea mea, si nici o piatra nu ramane neintoarsa. Nu ma pot apuca de nimic pana nu termin de analizat ceea ce s-a intamplat. De aceea incep tarziu ceea ce am de facut. Atunci cand nu ti-ai pus la punct propriile ganduri, munca este probabil cel mai rau lucru de care te poti apuca. Imagineaza-ti ca te trezesti intr-un trup care are noi dimensiuni fizice si dorinte sexuale, cu o gandire care conceptualizeaza lumea intr-un cu totul alt registru de gandire , si care creeaza confuzie in legatura cu toate aceste sentimente- si toate acestea fara sa fi fost avertizat in prealabil; ei bine, aceasta este lumea adolescentului.

ORIZONTUL SOCIAL

Orizontul social cuprinde problemele si eforturile sociale ale lumii publice a adolescentului.: indivizii cu care isi petrec timpul, evenimentele la care ia parte, si comportamentele pe care le adopta sau nu. In liceu, universul social capata un nou inteles. Pentru putini adolescenti, el devine centrul existentei lor si mijlocul prin care ei isi castiga si conserva prestigiul. Pentru altii, el devine nenorocirea existentei lor. Dar pentru majoritatea adolescentilor, universul social reprezinta un punct central al vietii de liceu. In anii care precede liceul, dezideratul social este de a te potrivi. Scopul majoritatii copiilor de aceasta varsta este de a fi acceptati intr-un grup si de a se simti bine in interiorul acestuia. De obicei in grupul de prieteni copiii nu pot fi ei insisi; majoritatea se supun regulilor nescrise ale grupului. Aceasta stare de fapt incepe sa se schimbe o dat cu intrarea la liceu . Initial, este important pentru adolescent sa aiba un grup cu care sa piarda vremea. In sens minimal, acest lucru inseamna ca ei au cu cine lua masa sau cu cine sa vorbesti ocazional la telefon. In sens maximal, acest lucru semnifica existenta unei vieti sociale, care sa fie orchestrate de catre grup. Pentru adolescentii care nu gasesc un grup in care sa se simta in siguranta, anii adolescentei pot fi extreme de durerosi. Orizontul social le poate consuma energiile, facandu-i sa neglijeze alte aspecte ale vietii lor: fie ca devina obsedati de modul in care ar putea sa se afilieze unui grup, fie decide ca nu au nevoie de un grup, fie resimt un sentiment acut de singuratate si se auto-invinuiesc pentru esecul personal in potrivirea cu un anumit grup. In liceu, adolescentii devin constienti de diferentele entice si de rasa, precum si de cele de natura economica. Pentru cei cu joburi, munca reprezinta un mijloc de a prelua controlul asupra propriei existente. Grupul social este un spatiu propice cunoasterii de sine. Finalmente, adolescentii vor invata sa se disocieze de grup si sa ia propriile decizii, incepand sa aiba un control constient asupra propriei existente. Dar ei se pot detasa de grup abia dupa ce au fost membrii acelui grup. Pe masura ce adolescentul isi afirma independenta fata de parinti, spatial ocrotitor al grupului social capata o importanta sporita. Acest grup le ofera un loc de azil fata de familia pe care o parasesc. Importanta si atractia exercitata de grup sunt cu atat mai mari cu cat, din diverse motive, parintii nu sunt de acord cu anumiti prieteni sau grupuri.

PRIETENIA

Pentru adolescent prietenia intima reprezinta un aspect fundamental al existentei.Prietenia reprezinta un mediu securizant in care adolescentii pot experimenta noi comportamente si feluri de a fiinta; ei pot invata despre ei insisi prin feedbackul si aprecierea prietenilor, ei pot descoperi modelul care sunt ei si modelul de prieten pe care si-l doresc; ei pot invata care sunt componentele unei prietenii: sprijinul, vulnerabilitatea, empatia, onestitatea, increderea si responsabilitatea. Prin natura sa, adolescenta e o etapa a vietii in care individul se concentreaza asupra lui insusi.; in acelasi timp, prin intermediul prieteniei si al interesului fata de bunastarea altora, acest egocentrism este ajustat de compasiune si empatie. Prietenii se simt in largul lor unii in prezenta celorlalti, si sunt prin urmare mult mai deschisi sa invete despre sine si despre lumea din jur. Prietenia ii invata pe adolescenti cum sa rezolve conflictele interpersonale. Ei invata sa asculte parerea celorlalti si sa ajunga la un compromis. Prieteniile stranse elibereaza familia de presiuni, incurajandu-l pe adolescent sa abandoneze copilaria si sa se adapteze cu success vietii de adult.

FAMILIA SI EVENIMENTELE COTIDIENE

Asteptarile parintilor fixeaza standarde ale comportamentelor acceptabile sau corespunzatoare. Aceste standarde au in vedere notele, infatisarea, activitatile extrascolare, prietenii, conduita. Ele se traduc in primul rand in prioritatile trasate in mod explicit de catre parinti: constiinciozitate, onestitate, asumarea adevarului, obtinerea de note bune, asumarea unei vieti echilibrate si asumarea responsabilitatii pentru propriile actiuni. In al doilea rand este vorba de comportamentul si atitudinile asumate de adolescent pe baza modului in care se comporta parintii (si ceilalti membrii ai familiei) si nu in functie de ceea ce acestia sustin. Adolescentii incep sa-si perceapa parintii ca pe oameni reali- avand comportamente inadecvate, greseli sau inconsecvente. Este ciudat. Cand eram copil, imi doream sa fiu asemeni tatalui meu. Credeam ca e perfect.Dar pe parcurs mi-am dat seama de slabiciunile si imperfectiunile lui. Acum, pentru prima data in viata lor, multi adolescenti se simt singuri, si multi isi condamna o perioada parintii pentru faptul de a fi umani. Adolescentii sunt speriati si vulnerabili; si cum vulnerabilitatea nu confera siguranta, furia e alternativa cea mai usoara. Atunci cand e furios, omul pare stapan pe situatie, in loc sa recunoasca o vulnerabilitate care l-ar umili. Parintii comit adeseori greseala de a-si evalua copiii prin comparatia cu fratii lor mai mari.

Adeseori adolescentii adopta un anumit comportament pur si simplu pentru a fi in opozitie fata de parinti.

II EDUCATIA PARINTILOR Argument

Motto: Spune-mi si o sa uit. Arata-mi si poate n-o sa-mi amintesc. Implica-ma si o sa inteleg (proverb American) Educatia parintilor poate fi: O educatie a educatiei copilului;

Un studiu al dezvoltarii copilului; O formare de abilitati de comunicare si analiza a copilului; Un examen cognitiv al sarcinilor secventiale in cresterea, dezvoltarea si educarea copilului.

Modulul contine 8 ateliere de lucru specifice programuluiEducatia parintilor. Acestea sunt interactive, continand si aplicatii cu caracter ludic, care necesita un grad sporit de implicare din partea parintilor, cadrelor didactice si, acolo unde este cazul, din partea elevilor. De asemenea, atelierele sunt urmate de anexe care contin o serie de chestionare pentru parinti si elevi. Iata care sunt temele atelierelor: 1. Atelier I: ALATURI DE SCOALA 2.Atelier II: SA NE CUNOASTEM COPILUL Perioada 14-17 ani Perioada 17- 19 ani 3. Chestionar referitor la stilurile de invatare 4. Atelier III: INVITATIE LA DIALOG

5.Atelier IV: INVITATIE LA DIALOG Cum evitam problemele? Ofera optiuni copilului tau Transforma educatia intr-un joc!

6.Atelier V: TRAIM IN LUMEA REALA 7.Atelier VI: FISA DE LUCRU 8.Atelier VII: TRAIM IN LUMEA REALA: Despre Violenta si Climatul familial

BIBLIOGRAFIE: 1.Educatia parintilor, antologie semnata de: Amelia Baciu, Carmen Cazan, Ciprian Cobzariu, Constantin Onet 2.Psihologia copilului, Mihalea Gaiesteanu 3.Psihologia educatiei, Lect. Dr. Ciprian Ceobanu

Profesor formator: LAURA CONSTANDACHE, C T A T D. MOTOC