Sunteți pe pagina 1din 1

Lumanarile

Te gandesti cateodata la ce ai facut cu viata ta? Daca ai injosit-o sau pierdut-o? Sau daca ai petrecut-o asa cum ai dorit, fara regrete? Pentru ca nu iti poti raspunde, cauti un loc unde raspunsul ti se va arata. O camera goala si mica, numai patru pereti inveliti in panza, iti apare undeva in lumea imaginara pe care tu o creezi. Deasupra ta arde un frumos candelabru. Camera luminata este cuprinsa de caldura dogoritoare a candelabrului ce te face sa inaintezi parca impins de un vant puternic. Intrand in camera observi cu stupoare ca esti inconjurat de siruri intregi de lumanari. Zilele viitorului, reprezentate de siruri mici de lumanari aprinse, se intind ca niste margele rasfirate pe o podea lucioasa. Aceste lumanari sunt aurite, calde si vii. Zilele trecute raman in urma, ca un jalnic sirag de lumanari stinse; ultima saptamana trecuta o poti vedea inca fumegand. Cat de diferite sunt aceste lumanari, reci, topite si-ncovoiate; parca te intristeaza si gandindu-te la amintirea licaririi lor prime te intorci cu spatele urmarind cu intensitate lumanarile aprinse. Inaintezi printre siruri cat mai aproape de lumanarile calde, pentru a nu te ingrozi cand vei vedea ce repede sirul intunecat se lungeste si cat de repede lumanarile stinse sporesc. Si totusi, manat de curiozitate, te vei intoarce si iti vei da seama de timpul pierdut, care este mai mult deca ti-ai imaginat si vei cauta o iesire. Vei incerca sa cauti o fereastra in acea odaie unde viata este prezentata intr-un mod amuzant de ironic si anume prin lumina lumanarilor. Daca vei gasi una, si se va deschide, va fi o consolare. Dupa mult timp petrecut de

tine in acest joc copilaresc de-a v-ati ascunselea, in care alte lumanari spun adio focului ce le dadea viata, realizezi ca de fapt iti este teama de fereastra pe care o cauti pentru ca nu stii ce este de cealalta parte si te gandesti ca acea lumina poate fi o noua tiranie. Te uiti acum intens la o lumanare rosie, apoi zaresti o alta, si inca unasi iti dai seama ca acelea sunt momentele in care ai spus ca te vei schimba, ca vei pleca si ca nu te vei mai intoarce in trecut. Ai spus ca vei gasi un oras mai bun, o mare mai albastra. Ai spus ca nu vei mai sta aici unde nu vezi in jur decat anii irositi si distrusi ce par niste ruine negre ale vietii tale. Si totusi inca zaci aici, parca condamnat la o viata intr-o inchisoare pe care tu ai construit-o si ale carei chei tu le detii, dar iti este teama sa le folosesti. Te asezi jos, contempland, si astfel porneste monotonia. O zi monotona o urmeaza pe alta, identica si astfel lumanarile se vor stinge una cate una fara ca tu sa-ti mai dai seama. Aceleasi lucruri le vei face din nou, clipele venind si parasindu-te fara ca tu sa le bagi in seama. Vei pierde ocazii, sperante, visuri, posibilitati si in final te vei pierde pe tine. Ultima lumanare va ajunge ca restul, rece, indoita, mica, flacara abia palpaind, iar o zi pe care tu o vei numi azi se va sfarsi prin a nu mai aparea un maine.