Sunteți pe pagina 1din 6

OASELE -generalitati-

Organele aparatului locomotor reprezentat de oase,articulatii si muschi deriva din mezoderm. Stiinta care se ocupa cu studiul oaselor se numeste osteologie,si dupa Testut constituie baza anatomiei. Oasele se definesc ca fiind piese dure,rezistente,care prin articulare unele cu altele formeaza scheletul. Functii : asigura forma corpului si dimensiunile segmentelor sale f de sprijin si de sustinere a diferitelor componente anatomice ofera suprafata pt insertie de muschi, ligamente, tendoane confera protectie,formand cavitati ce adapostesc organe vitale (cutia craniana- encefal,cusca toracica- cordul si plamanii,canalul rahidian pt maduva spinarii) are continut bogat in saruri minerale si prin calciu contribuie la mentinerea echilibrului fosfo-calcic contine maduva rosie, hematogena, cu rol hematoformator

Configuratia externa a oaselor


-dupa dimensiune: lungi,scurte,late sau plane Oasele lungi executa miscari rapide si de amplitudine mare. Intra in structura membrelor si prezinta un corp si doua epifize. Oasele scurte cele 3 dimensiuni sunt reduse, au rezistenta f mare, putand suporta greutati ridicate (tarsienele) - asigura echilibrul intrinsec al coloanei vertebrale - pot permite miscari complexe, variate si de finete (oasele carpiene) Oasele late marea lor majoritate servesc protectiei unor organe, formand cavitati (cutia craniana) -reprezinta suport pt diferite parti anatomice ( coxalele sustin organele pelvisului) -suprafete intinse pentru insertii musculare Clasificarea oaselor dupa alte considerente: asemanarea cu diferite corpuri geometrice (trapezul,cuboidul,piramidalul) asemanarea cu obiecte (ciocanul,nicovala,scarita,scafoidul,semilunarul) oase pneumatice (contin cavitati pline cu aer, de dimensiuni mari, sinusuri, sinusuri frontale,maxilare,sfenoidale oase de dimensiuni mcii (celule, celulele maselor laterale ale etmoidului, celulele mastoidiene) dupa criteriile morfologice (oase arcuite coastele, oase torsionate humerusul, oase sesamoide rotula, oase wormiene- sunt intalnite la suturile cutiei craniene) Elemente descriptive ale oaselor:

- prezinta fete, margini, unghiuri la nivelul carora se descriu o serie de elemente caracteristice, reprezentate de proeminente : cavitati, gauri, orificii si canale. PROEMINENTE : articulare si nearticulare Proeminentele nearticulare pot fi : -ascutite (spinele osoase) -prismatic triunghiulare (apofizele, subtuberculii) -tuberozitati intinse pe toata suprafata osului : bose sau eminente -crestele (netede sau rugoase) CAVITATI : articulare si nearticulare Cavitatile articulare- sunt invers configurate proeminentelor osoase, dau forma suprafetei articulare; acesta reprezinta criteriul de clasificare al articulatiilor mobile (sinoviale) Cavitatile nearticulare - sunt de insertie; de adapostire si protectie (santul subcostal) Pot fi alungite, formand adevarate santuri, destinate pasajului unor tendoane sau unor pachete vasculo-nervoase ORIFICIILE )gaurile) : de trecere si nutritive Orifiicle de trecere sunt de dimensiuni : - mari (gaura occipitala) - mici (gaura spinoasa, gaura lui Arnold, gaura lui Vesalius) Orificiile nutritive sunt de 4 ordine : -ordinul I : cele de la nivelul diafizei oaselor lungi si sunt cate una pt fiecare diafiza, exceptie fac tibia si femurul cu 2 sau mai multe gauri nutritive, prin aceste gauri patrund arterele nutritive ale osului (cu originea intr-o artera mare din vecinatate) -ordinul II : de dimensiuni mai mici, situate la nivelul epifizelor oaselor lungi si la nivelul oaselor late si scurte, sunt destinate pasajului oaselor. -ordinul II : 30-40/mm, sunt reprezentate de orificiile canalelor Havers -ordinul IV : sute/mm, sunt reprezentate de orificiile de deschidere ale canaliculelor osteoplastelor

PERIOST
Oasele sunt acoperite la periferie de o membrana conjunctivo-vasculara: periost. Au o grosime intre 1-3 mm, avand o foita superficiala(periost fibros cu vase de sange), o foita profunda(periostul osteogen contine celule mezenchimale active), el asigura cresterea in grosime a oaselor, precum si repartitia osoasa in caz de fracturi. Contine vase de sange ce patrund in tesutul oso din canalele Wolgmann, unde vor da nastere la ramuri arteriale, ce patrund in canelele Havers, anastomozandu-se cu vasele de la acest nivel. Este mai aderent la nivelul epifizelor oaselor lungi si la nivelul oaselor scurte, si mai putin aderent la nivelul diafizelor si oaselor late.

VASCULARIZATIA SI INERVATIA OASELOR Au o puternica vascularizatie, fiind asigurata de 2 categorii mari de artere : artera nutritiva principala si arterele periostale. Artera nutritiva principala patrunde in gaura nutritiva de ordinul I, strabate diafiza si ajunge la canalul medular, unde se divide intr-un ram ascendent si descendent, ce se orienteaza catre cele 2 epifize. Din ramuri se desprind artera medulara, care imbraca maduva osoasa hematogena, anastomozandu-se la periferia maduvei osoase hematogene, formand reteaua arteriala hematogena. Celelalte ramificatii se numesc ramuri osoase si patrund in grosimea osului prin canalele Havers, Arterele periostale patrund prin canelele Wolgman si se anastomozeaza in interiorul canalelor Havers cu arterele nutritive. Venele au traiect invers arterelor, sunt vene nutritive si periostale. In ceea ce priveste limfaticele, nu exista vase limfatice, ci doar spatii limfatice. Inervatia oaselor : - f bogata,somatica si vegetativa - ramificatiile nervoase merg intotdeauna cu ramurile arterelor nutritive si periostale - la nivelul periostului exista proprioceptori

I. ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE


sunt intrinseci(dintre piesele vertebrale) si extrinseci (articulatiile coloanei vertebrale cu alte segmente ale scheletului,superior cu capul, inferior cu coxalele)

Articulatiile intrinseci : vertebrele se articuleaza intre ele imediat, adica prin fetele corpurilor vertebrale si prin procesele articulare, si la distanta prin procesele spinoase. Articulatia dintre corpurile vertebrale se realizeaza prin intermediul discului intervertebral ( simfize) Suprafetele articulare sunt reprezentate de fata superioara concava a corpului vertebrei subiacente si de fata inferioara concava a corpului vertebrei supraiacente, intre cele 2 suprafete articulare formandu-se un spatiu eliptic in care patrunde discul intervertebral. Mijloacele de unire in aceste articulatii sunt reprezentate de discul intervertebral si ligamentele longitudinale anterior si posterior. Discul intervertebral este de natura fibro-cartilaginoasa,are foruma unei lentile biconvexe, ocupa spatiul lenticular dintre 2 vertebre alaturate, iar periferia acestuia depaseste suprafata articulara, aderand la ligamentele longitudinale. Fiecare disc intervertebral este format din 2 portiuni : -periferica : inel fibros -centrala : nucleul pulpos

Inelul fibros este format din lamele fibro-cartilaginoase concentrice si din fibre conjunctive perpendiculare unele pe celelalte, fac cu orizontala un unghi de 45 . Aceasta structura ii confera rezistenta mare, inelul fibros opunandu-se indepartarii vertebrelor, astfel ca vertebrele prin corpurile lor pot asigura stabilitatea pe de o parte si protectia maduvei in cazul miscarilor excesive. Nucleul pulpos este comparat cu o punga de plastic plina cu apa, isi modifica forma, niciodata volumul. Este inconjurat de inelul fibros din care poate iesi, acest fenomen poarta denumirea de hernie de disc. Nucleul pulpos este considerat adevaratul centru al miscarii si se deplaseaza in partea opusa miscarilor coloanei vertebrale, amortizeaza si disperseaza presiunea exercitata la nivelul coloanei (prin trecerea de la clinostatism la ortostatism se degaja o presiune de 4,5=5 kg la nivelul nucleului pulpos lombar, iar prin trecerea din pozitia de flexie in pozitia de ortostatism se degaja 90-135 kg. Totalitatea discurilor intervertebrale reprezinta o inaltime egala cu din lungimea coloanei vertebrale.Discurile intervertebrale sunt vascularizate pana la 20-25 ani, dupa care hranirea lor se realizeaza prin difuziune de la nivelul vaselor corpului vertebral. Inaltimea sau grosimea discului este aprox. 3 mm(regiunea cervicala), 5 mm(toracala), 9-10 mm(lombara). LIGAMENTUL LONGITUDINAL ANTERIOR Este o banda dreptunghiulara care se intinde de la fata exocraniana a portiunii bazilare a occipitalului pana in dreptul vertebrei S2, de unde se continua cu ligamentul sacrococcigian anterior. Se fixeaza pe fata anterioara a discurilor intervertebrale si a corpurilor vertebrale, fiind mai aderent la nivelul corpurilor. Intre acest ligament pe de o parte,si discurile intervertebrale si circumferinta corpurilor vertebrale pe de alta parte, se formeaza un spatiu in care se tesut conjunctiv lax cu arteriole, venule si fibre nervoase senzitive. In acest tesut se pot dezvolta ciocurile osoase (osteofite) LIGAMENTUL LONGITUDINAL POSTERIOR Este o banda fibroasa care se intinde de la fata endocraniana a suprafetei bazilare a occipitalului pana la baza coccigelui, fiind situat in canalul medular, posterior corpurilor vertebrale si anterior durei mater. La nivelul canalului sacrat formeaza ligamentul sacral coccigian dorsal profund.

II ARTICULATIILE DINTRE PROCESELE ARTICULARE


Pentru vertebrele cervicala si toracale, aceste articulatii sunt plane, deoarece la nivelul cervical suprafetele articulare sunt aproape in plan orizontal, iar la nivel toracal sunt in plan frontal. La nivelul vertebrelor lombare, articulatiile sunt trohoide, deoarece sunt dispuse in plan antero-posterior, cele superioare avand forma de cilindru gol, iar cele inferioare avand forma de cilindru plin.

Articulatiile prin intermediul proceselor spinoase se realizeaza prin 2 categorii de ligamente : a) interspinoase b) supraspinos a. sunt lame fibroase dispuse in plan sagital intre 2 procese spinoase alaturate si sunt de dimensiuni mai mici, in regiunea cervicala si toracala, de dimensiuni mari la nivel lombar. b. este o banda longitudinala care se insera si uneste varfurile proceselor spinoase. In regiunea cervicala, cel mai bine dezvoltat (ligamentul nucal) are forma triunghiulara prin varful sau se insera pe protuberanta occipitala externa, prin baza sa se insera pe varfurile spinoaselor cervicale, iar marginile laterale separa muschii cefei.

III ARTICULATIILE LAMELOR VERTEBRALE


Sunt sinelastoze, se realizeaza prin intermediul ligamentelor galbene ( se intind intre 2 lame vertebrale a 2 vertebre diferite, astfel incat extremitatea lor laterala ajunge in apropierea gaurii intervertebrala, iar extremitatea lor mediala ajunge la baza procesului spinos, de unde se continua cu ligamentele arcuate sau interarcuate acestea au urmatoarele roluri : - prin elasticitatea lor aduc colooana vertebrala in pozitia de echilibru - impiedica flexia exagerata a acesteia - protejeaza discul intervertebral

IV ARTICULATIA PROCESELOR TRANSVERSE


Se realizeaza prin ligamentele intertransversare care sunt benzi fibroase dispuse in plan frontal intre 2 procese transverse alaturate. La nivel cervical si lombar sunt de dimensiuni mici, la nivel lombar se interpun intre procesele costiforme si sunt de dimensiuni mai mari. Articulatia sacro-lombara Este articulatia dintre vertebrele adevarate si false. Se realizeaza intre fata inferioara a corpului vertebrei L5 si suprafata articulara eliptica dispusa la baza sacrului, intre cele 2 suprafwete existand un disc intervertebral, articulatia fiind o simfiza. Articulatia sacro-coccigiana Este tot o simfiza, care se stabileste intre suprafata articulara dispusa la nivelul varfului sacrului si baza coccigelui, ambele suprafete sunt acoperite de carilajul hialin si prezinta un disc intervertebral numit ligament interosos care se osifica dupa 40 ani. Acestei articulatii i se descriu: - ligamentul sacro-coccigian anterior care formeaza extremitatea anterioara a ligamentului longitudinal anterior - ligamentul sacro-coccigian posterior care reprezinta portiunea terminala a ligamentului longitudinalc posterior

2 ligamente sacro-coccigiene laterale care pleaca de la portiunea inferioara a fetelor laterale ale sacrului pana la procesele coccigelui. Aceasta articulatie permite deplasarea posterioara a coccigelui, marind astfel diametrele orificiului inferior al bazinului si favorizand nasterea. Articulatia medio-coccigiana Exista la copil, unde vertebrele coccigiene se articuleaza intre ele prin simfize, iar la adult exista mai frecvent la femei( I-II vertebre coccigiene)

MISCARILE COLOANEI VERTEBRALE:


miscari de flexie/extensie, lateralitate stanga/dreapta, insotite de rotatie si circumductie

Miscarile de flexie/extensie se executa in jurul axelor orizontale si transversale Miscarea de lateralitate insotita de rotatie se executa in jurul axelor longitudinale si sagitale Miscarea de flexie inseamna inclinatia anterioara a coloanei vertebrale, fiind limitata de ligamentul longitudinal posterior care este intins la maximum, in timp ce ligamentul longitudinal anterior este relaxat. Discul intervertebral este comprimat anterior si impins posterior. Miscarea de extensie (flexie dorsala) se petrece in sens invers miscarii de flexie, este de amplitudine mai redusa fata de flexie, datorita inclinarii proceselor spinoase. Miscarea de lateralitate consta in comprimarea discului intervertebral de aceeasi parte cu inclinarea, iar sumatia tuturor miscarilor compun miscarea de circumductie.