Sunteți pe pagina 1din 15

CUPRINS

INTRODUCERE ... ASPECTE ALE CRESTERII ECONOMICE. TEORII SI MODELE ALE CRESTERII ECONOMICE .. 2.Teoria keynesista si postkeynesista ..

5 6 8 9

1.Teorii clasice . 8 3.Teoria neoclasica .... 10 4.Noua teorie a cresterii . 11 5.Teorii privind rolul institutiilor . 11 LIBERALIZARE SI GLOBALIZARE IN PROCESUL CRESTERII ECONOMICE ... 13 FINANTELE MECANISM SI EFECT AL CRESTERII ECONOMICE ...... 16 POPULATIA IN PROCESUL CRESTERII 18 BIBLIOGRAFIE

Introducere

Fiecare om se confrunta cu probleme care-i afecteaza direct existenta. El poate consuma o mare parte din timp incercand sa asigure hrana pentru sine si familia sa. El poate fi preocupat de puterea sa personala sau de cea a natiunii din care face parte. El poate suporta consecintele unui razboi in timpul vietii lui sau poate beneficia de avantajele unei prosperitati generale. Nivelurile foarte diferite de preocupari si actiuni la nivel microeconomic se afla sub influenta starii si evolutiei generale ale economiei si societatii. Privite la nivel macroeconomic, activitatile economice trec prin stari succesive de crestere, dezvoltare, stagnare, criza. Intensitatile cu care acestea se manifesta difera de la o tara la alta si de la o perioada la alta. Dinamica macroeconomiei poate fi cercetata prin utilizarea unor concepte specifice cum sunt : cresterea economica, expansiune si recesiune, dezvoltare economica si subdezvoltare social-economica, progres si regres economic etc. In prezent, natiunile considera cresterea economica drept o expresie sintetica a sanselor pentru o viata mai buna si de aceea reprezinta un obiectiv major de politica macroeconomica. Cu privire la continutul cresterii economice s-au conturat opinii diferite, ce conduc la o diversitate de definitii ale acestui proces. In sens larg, cresterea economica semnifica evolutia ascendenta a unor marimi economice agregate intr-un anumit cadru spatial si temporal. In sens restrans, cresterea economica este interpretata ca o evolutie pozitiva, ascendenta a rezultatelor macroeconomice, ceea ce constituie punctul de vedere general acceptat.

Aspecte ale cresterii economice Cresterea economica este centrul atentiei secolului XX, natiuni intregi continuand sa o vada ca pe un obiectiv extrem de important economic si politic, singurul factor ce asigura succesul economic al unei natiuni pe termen lung.

La prima vedere, suntem tentati sa limitam definirea cresterii economice la cresterea produsului national brut pe locuitor ; dar, este mai bine sa caracterizam cresterea economica prin cresterea standardului de viata. Trebuie sa tinem seama ca, in primul caz, abordarea cresterii economice este facuta prin prisma productiei si nu prin prisma bunastarii cetatenilor consumatori. Din acest punct de vedere, utilizarea indicatorului PNB pe ansamblu sau pe locuitor pare a lasa de dorit. Se apreciaza de catre specialisti ca o serie intreaga de elemente, considerate cheltuieli de consum ar fi mai bine sa fie trecute ca investitii, cum este cazul cheltuielilor cu sanatatea si cu educatia. De asemenea, unele cheltuieli publice cheltuieli cu inarmarea, apararea nationala ar trebui excluse. Dimpotriva, ar trebui luate in consideratie serviciile casnice si activitatile de tip do-it-yourself (pune mana si fa singur), productia ce nu imbraca forma de marfa, bunuri si servicii produse de munca neremunerata din cadrul menajelor.1 Valoarea timpului liber ar trebui si ea inclusa, ca si valoarea externalitatilor pozitive sau negative. William Nordhaus si James Tobin au incercat sa faca aceste corelatii, ajungand la un nou indicator masura bunastarii economice pe care l-au estimat a se modifica in acelasi sens, dar cu o rata mai mica decat o PNB-ului.2 In acceptiunea generala, patru sunt factorii de baza sub impactul carora are loc cresterea economica : resursele umane (incluzand forta de munca, educatia), resursele naturale (incluzand conditiile de mediu), formarea de capital si tehnologia, insa importanta pe care economistii au acordat-o fiecarui factor a fost mereu alta. Economistii de renume, precum Adam Smith (1776), David Ricardo (1817), Thomas Malthus (1798), si mai tarziu, Frank Ramsey (1928), Allyn Young (1928), Frank Knight (1944) si joseph Schumpeter (1934) au oferit, de-a lungul timpului, majoritatea ingredientelor de baza ce apar in teoriile moderne ale cresterii economice. Printre ideile acestora includem abordarea comportamentului concurential si dinamica echilibrului, rolul randamentelor
1

S-a constatat ca timpul afectat acestor activitati depaseste timpul de munca remunerat, iar valoarea lor monetara depaseste 20% din PIB-ul tarilor dezvoltate in care exista incercari de a evalua. Mai multe elemente se pot gasi in lucrarea lui Alvin Toffler, Al treilea val, Ed. Politica, Bucuresti, 1983 2 William Nordhaus, James Tobin, Is Growth Obsolete, in Economic Research: Retrospect and Prospect, Fiftieth Anniversary Colloquium, V, Economic Growth (New York: National Bureau of Economic Research, 1972). Autorii vorbesc de MEW measure of economic welfare-, si estimeaza ca , in cazul Statelor Unite, pe perioada 1929-1965, rata medie de crestere a PNB-ului a fost de 1,7% pe cand cea a MEW a fost de numai 1,1%.

descrescatoare si relatia acestora cu acumularea capitalului uman si fizic, jocul intern al venitului pe locuitor si rata de crestere a populatiei, efectul progresului tehnologic in adancirea specializarii muncii si a descoperirii de noi produse si metode de productie si rolul puterii de monopol ca stimulent pentru avansul tehnologic, etc. Intelegerea conceptului si factorilor de crestere economica presupune analiza teoriilor cresterii economice, in evolutia istorica, impusa de exigentele vietii economice in lupta cu restrictiile mediului natural si ale mediului creat de om. A fost nevoie de toate acestea pentru ca problema cresterii economice sa poata fi abordata si studiata.

Teorii si modele ale cresterii economice In general, exista un consens asupra necesitatii cresterii economice. Teoriile si modelele cresterii pun in evidenta diferite modalitati prin care activitatea prezenta o influenteaza pe cea viitoare si identifica sursele care pot conduce la o crestere continua. Aceste teorii au evoluat in timp, in functie de dinamica realitatii economice si de evolutia instrumentelor de analiza economica. 1.Teoriile clasice Autorii clasici englezi au studiat primele elemente ale unei teorii a cresterii economice. Modelele clasice ale lui A. Smith, Th. Malthus si D. Ricardo au descries evolutia economiei in termenii pamantului limitat si ai populatiei in crestere. In momentul in care au fost cultivate toate terenurile, cresterea in continuare a populatiei a insemnat suplimentarea numarului de lucratori pe aceeasi suprafata. Fiecare

nou lucrator produce o cantitate din ce in ce mai redusa de bunuri ; descresterea produsului marginal al muncii implica descresterea salariului real. Cat de mult se poate inrautati o asemenea situatie ? Malthus a considerat ca populatia continua sa creasca atata timp cat salariile se situeaza peste nivelul de subzistenta. Presiunea exercitata de excesul de populatie aduce economia intr-un punct in care salariile pot sa scada sub nivelul de subzistenta, ceea ce conduce la cresterea mortalitatii si implicit la scaderea populatiei. Echilibrul malthusian se atinge atunci cand salariul scade la nivelul de subzistenta, sub care o oferta de munca nu se mai reproduce la acelasi nivel, iar economia se mentine intro stare stationara. Astfel, in viziunea lui Malthus, in lipsa unei perspective de crestere a productiei pe locuitor, majoritatea populatiei era condamnata sa traiasca la nivelul de subzistenta, atins prin functionarea mecanismului de reglare prin dinamica demografica. Potrivit teoriei lui Ricardo, pamantul nu era obiect al acumularii, ci doar o sursa de renta pentru proprietari. Capitalul era considerat mai degraba un substitut al fortei de munca si nu o sursa de crestere a productivitatii. Clasicii au omis sau au subestimat contributia progresului tehnic la sporul productiei. 2.Teoria keynesista si postkeynesista La inceputul secolului al XX-lea, pe fondul unor serioase distorsiuni economice si sociale cu care s-au confruntat economiiile nationale si care au culminat cu criza economica din 1929-1933, s-au intensificat cercetarile orientate spre noi concepte teoretice necesare analizei proceselor macroeconomice dinamice. Prima si cea mai semnificativa reactie de adaptare a stiintei economice la cerintele acestor realitati apartine economistului englez J.M. Keynes. Modelul Keynesist de crestere este un model macroeconomic, potrivit caruia venitul national creste ca raspuns la cresterea cererii agregate. Keynes a folosit concepte noi legate de cresterea economica. La inceputul anilor 40, R.F. Harrod3 si E. Domar4 au elaborat modele pe linia postkeynesista, prezentate ulterior impreuna datorita asemanarilor de fond, caracterizate de preocuparea pentru stabilitatea economica si somaj, ca si de premise rigide sprecifice analizei pe termen scurt.

3 4

R.F. Harrod, An Essay in Dynamic Theory, Economic Journal, 1939. E. Domar, Capital Expansion, Rate of Growth and Employment, Econometrica, 1948

Modelul Harrod-Domar evidentiaza trei mari probleme : posibilitatea unei cresteri sustinute ; probabilitatea unei cresteri sustinute in conditii de ocupare deplina si existenta sau nu a stabilitatii ratei garantate de crestere. Cadrul general al modelului este suficient de larg pentru a incorpora progresul tehnic.

3.Teoria neoclasica Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a realizat in plan teoretic sinteza propriuzisa dintre abordarea macroeconomica si abordarea dinamica. Astfel s-au conturat teoria cresterii economice, ca o componenta a stiintei economice contemporane, la care au contribuit decisiv R. Harrod, E. Domar, R. Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki, N. Kaldor, F. Perroux, R. Dornbusch. Contextul economic era net diferit fata de cel in care s-au format teoriile clasice. Astfel, o data cu intrarea economiilor capitaliste in secolul al XX-lea, s-au dezvoltat industrii noi si importante legate de energia electrica, telefon si automobil. Acumularea de capital si noile tehnologii au devenit Astfel forta dominanta care a determinat cresterea economica. Teoriile cresterii care incorporeaza acumularea de capital formeaza nucleul analizei moderne. Modelul neoclasic al cresterii explica modul in care acumularea de capital si schimbarile tehnologice influenteaza economia. O noua abordare a fost conceputa de Robert Solow, laureat al Premiul Nobel pentru contributiile sale la teoria cresterii economice, care a elaborat la mijlocul anilor 50 un model de crestere stabile, inspirat din modelele lui Harrod si Domar. In aceeasi perioada, N. Kaldor prezinta o noua teorie, potrivit careia este posibila o stabilitate seculara pentru o economie in crestere, daca rata economiilor se modifica print-o redistribuire a veniturilor, astfel incat sa se atinga rata de echilibru a cresterii. Pornind de la lucrarile lu Solow si Kaldor, au fost dezvoltate un numar impresionant de modele econometrice si variante ale lor, in care s-a inclus progresul tehnic in diferitele sale forme, fiind considerat insa exogen in majoritatea cazurilor.

4.Noua teorie a cresterii La mijlocul anilor 80 a aparut noua teorie a cresterii, promovata de Paul Romer si Robert Lucas pe linia modelului de crestere neoclasic traditional. Premisa acestei teorii este ca acumularea de capital se asociaza de regula cu o acumulare de cunostinte. Noua teorie a cresterii aduce modificari importante : progresul tehnologic este considerat un produs al activitatii economice, spre deosebire de teoriile precedente, care au tratat tehnologiaca fiind exogena si produsa de forte din afara pietei. Noua teorie este denumita si teorie a cresterii endogene, deoarece internalizeaza tehnologia intr-un model de functionare a economiei ; se considera ca, spre deosebire de obiectele de natura fizica, cunoasterea si tehnologia se caracterizeaza prin randamente crescatoare. Ideile pot fi utilizate in comun si reutilizate la infinit, acestea pot spori fara limita si propulseaza procesul de crestere. Noua teorie reflecta trecerea de la economia bazata pe resurse la economia bazata pe cunoastere. presupunand ca aparitia de cunostinte noi constituie o sursa cheie pentru cresterea economica, se admite ca evenimente mici, dar la momentul potrivit, pot schimba traiectoria de crestere economica. Astfel, noua teorie contrazice conceptul de echilibru general unic si optim, ceea ce implica insa o capacitate redusa de a prognoza rezultatele viitoare. 5.Teorii privind rolul institutiilor Alte abordari ale procesului de crestere evidentiaza forte ale cresterii ce se afla dincolo de formulele abstracte ale modelelor econometrice. In aceasta categorie mentionam preocuparile legate de prognoza cresterii prin prisma evolutiei istorice a economiilor nationale (teoria treptelor a lui W.W. Rostow) sau stidii statistice empirica efectuate pentru a evidentia, intr-o maniera descriptiva, factori sociologici, demografici si institutionali relevanti pentru cresterea economica.

Cercetarea empirica a fenomenelor de crestere si transofrmare, inceputa in anii 60 de Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel, s-a ocupat de procesele pe termen lung intr-o analiza comparativa a experientei natiunilor. Kuznets a introdus conceptul de crestere economica moderna, care are sens mai larg decat cel definit de alti specialisti, intrucat sunt luate in consideratie si schimbarile institutionale care favorizeaza schimbarile structurale. Analiza comparativa permite stabilirea unor trasaturi comune si a unui model, precum si identificarea deviatiilor de model. Potrivit aprecierii lui Kuznets, exista factori transnationali comuni si un mecnism de interactiune prin care cresterea economica moderna se produce in lume. Principalii factori transnationali evidentiati, care in mod potential sunt comuni economiilor nationale in present, sunt urmatorii: sistemul industrial, respectiv sistemul de productie bazat pe utilizarea potentialului tehnologic produs de stiinta moderna. Cateva dintre cerintele sistemului sunt : un nivel minim de pregatire intelectuala, un tip de organizare non-familial si impersonal si un grad ridicat de urbanizare ; comunitatea de dorinte si aspiratii umane. Aceasta se manifesta printr-o rezistenta relativ scazuta la difuzarea tehnologiei moderne si prin dorinta larg raspandita de a atinge standarde mai ridicate de performanta economica si un nivel de trai mai ridicat ; organizarea lumii in state nationale. Factorii nationali specifici statelor nationale sunt marimea si localizarea resurselor naturale, religia, mostenirea istorica.

Liberalizare si globalizare in procesul cresterii economice

Multe studii arata insa ca atat vechile cat si noile teorii economice prezentate ignora factorii importanti care afecteaza cresterea precum si gradul de deschidere al unei

tari fata de ideile libertatii comertului si investitiilor. Desi legatura dintre acestea si crestere este greu de izolat si expus, ele ar putea conta la fel de mult ca si rata economiilor, pregatirea scolara si cercetarea. Grozava expansiune a libertatii economice si a drepturilor de proprietate, combinata cu un stat al carui rol este in continua scadere si cu explozia comertului si a investitiilor private, a dus la o rata mondiala de crestere, aproape dubla fata de ultimele doua decenii. Corporatiile multinationale americane se afla in prima linie pe frontul procesului de globalizare si de asemenea printre principalii beneficiari ai acestui proces. Ajutate de legislatia interna a Statelor Unite, de piete flexibile si de propria lor deschidere catre noi tehnologii, ele au modificat in mod uimitor ritmul de crestere. Pana in 1993, timp de 20 ani, media anuala de crestere a economiilor lumii a fost de 2% din PNB. Ritmul de crestere a sarit in 1994 la 3,7%, s-a mentinut si apoi a atins 4% in 1995. Unii economisti5 au gasit ca la fiecare crestere de 10% in indicele libertatii economice corespunde o crestere a venitului pe locuitor ce poate varia de la 7,4% pana la 13,6%. In spatele acestor forte, sustinandu-le, ajutata de pacte comerciale, se afla un proces de inovare rapida ce creaza industrii complet noi. In Februarie 1997, tari ce acopera mai mult de 90% din comertul mondial cu produse de tehnologia informatiei, au ajuns la un acord privind abolirea oricaror tarife pana in anul 2000. Pentru a exemplifica mai bine, si pentru a da o dimensiune acestei informatii, comertul mondial cu produse de tehnologia informatiei inseamna la ora actuala tranzactii in valoare de peste 500 miliarde de dolari6. Este evident faptul ca, pana acum, tarile care inca de la inceput s-au inscris pozitiv si pe de-a ntregul in acest proces de liberalizare au castigat cel mai mult, insa intreaga lume a beneficiat de pe urma castigurilor lor. Fara activitatea efervescenta a aproape 40 de tari in curs de dezvoltare ce au acceptat disciplina unei economii deschise, lumea ar fi avut experienta unei recesiuni si nu a unei rate de crestere un pic mai mare de doua procente, cand, in 1991-1993, tari importante Statele Unite, Japonia, Franta si Germaniase aflau in recesiune. De fapt, recesiunea in tari importante nu a fost atat de

Steve Hanke, economist la Johns Hopkins University. Intr-un studiu efectuat pentru Comitetul Economic al Congresului. 6 The right mix The Wall Street Journal, Thursday March 13, 1997, A1

puternica, tocmai datorita exporturilor pe care le-au facut catre aceste tari in curs de dezvoltare7. Comertul amplifica cererea de noi calificari, abilitati si experienta. Reducandu-si barierele comerciale, o tara va fi capabila sa importe mai multe echipamente si tehnologie. Un alt mare sprijin pentru crestere este oferit de pietele de capital in cazul in care sunt conectate la fluxul global, caci atat tarile industrializate cat si cele in curs de dezvoltare fac investitii puternice in echipament si uzine. Indivizi, companii, fonduri de investitii, fonduri mutuale si fonduri de pensii cauta venituri din capitaluri peste tot in lume si folosesc instrumente necunoscute acum 20 ani. Investitiile directe facute de catre tarile bogate in cele in curs de dezvoltare s-au triplat intre 1990 si 1995, atingand valoarea de 112 miliarde de dolari. Transferurile de capitaluri facute catre aceleasi state sau ridicat cu peste 30%, avand valoarea in 1996 de 231 de miliarde de dolari. Doua motive stau la baza acestor cantitati uriase de investitii : dobanzile din capitaluri a caror medie in tarile industrializate a fost de aproape 16% in 1996, comparata cu 15,3% in 1990 si 12,9% in 1980 si, cel de-al doilea motiv, ratele sporite de economisire.
Evolutia investitiilor directe
120 100 80 60 40 20 0 1990 1995 miliarde $

The Impact of Globalization on Workers and Their Trade Unions, International Monetary Fund, 96/13

Evolutia transferurilor de capital


250 200 150 miliarde $ 100 50 0 1990 1996

Evolutia ratelor dobanzii


18 16 14 12 10 8 6 4 2 0 1980 1990 1996 procente

Finantele mecanism si efect al cresterii economice Pana de curand, teoria economica nu a legat serviciile financiare de cresterea pe termen lung si prea putine probe au fost stranse pentru a dovedi cauzalitatea finantecrestere. Multe manuale afirmau ca serviciile financiare joaca doar un rol minor in stimularea cresterii economice. Iata insa ca afirmatia facuta de catre Schumpeter inca de la inceputul secolului - si anume ca serviciile financiare promoveaza dezvoltarea incepe sa capete o din ce in ce mai larga sustinere. Intermediarii financiari cei care mobilizeaza economiile, aloca capitaluri, controleaza riscurile, usureaza tranzactiile si

monitorizeaza companiile sunt acum considerati ca esentiali pentru cresterea economica si dezvoltare. Desigur relatia de determinare functioneaza si in sens invers, cresterea economica poate la randul sau sa incite dezvoltarea serviciilor financiare. Perfectionarea uriasa inregistrata in domeniul computerelor si comunicatiilor a generat inovatii financiare in ultimii 20 ani. Mai important pentru tarile in curs de dezvoltare poate fi faptul ca o crestere economica este insotita de o crestere in cererea pentru servicii financiare, stimuland dezvoltarea acestora. Intermediari sunt aceia care croiesc instrumente financiare dupa nevoile companiilor si indivizilor. Intermediarii por promova cresterea prin marirea proportiei de resurse pe care societatea le economiseste sau prin imbunatatirea modului in care societatea aloca aceste economii. Daca luam in considerare investitiile in firme, putem observa ca exista cheltuieli uriase din activitatile de efectuare de studii, activitati de organizare si costuri generate de legislatie, cheltuieli care ar fi prohibitive pentru un investitor individual; nueste acelasi lucru si pentru un intermediar banca, fond mutual sau fond de pensii. Intermediarii pot diversifica riscul si exploata economiile la scara. Unele companii ar dori sa finanteze proiecte de amploare cu profituri potentiale ridicate insa investitiile s-ar putea cere a fi facute intr-o singura transa; ocazii de afaceri profitabile pot trece neexploatate in lipsa intermediarilor. Intermediarii pot face mai mult decat sa decida in mod pasiv daca sa finanteze sau nu proiecte. Ei pot initia crearea unor noi si tranformarea unor vechi activitati ale firmelor, pot oferi servicii de plati, pot sustine eficienta relatiilor economice moderne ce abunda in interactii complexe prin punerea la dispozitie de mecanisme protejate si sigure de desfasurare a tranzactiilor. Pe langa faptul ca imbunatatesc alocarea resurselor, intermediarii financiari stimuleaza procesul de economisire. Titlurile de valori- actiuni, obligatiuni, bilete de schimb -, atat de folositoare intreprinzatorilor, nu pot avea lichiditatea, siguranta si caracteristicile de risc dorite de cei ce economisesc. Oferind instrumente financiare atractive depozite, polite de asigurare, fonduri mutuale intermediarii pot spori marimea fondurilor disponibile.

Populatia in procesul cresterii Dezvoltarea economiilor si perfectionarea sistemelor economice au loc in urma actiunii mobilizatoare a unui singur element motor populatia. Populatia este aceea care prin consum, capacitate de productie si grad de inzestrare intelectuala contruieste si dezvolta o economie nationala. Capitalul si tehnologia sunt doar produse derivate ale interactiunii resurselor umane cu cele naturale. Insa populatia nu este un tot omogen ci un amalgam de generatii si de caracteristici geo-demografice. Cu cat o generatie este mai importanta, cu atat ea se implica mai mult intr-o economie. La fiecare 40 sau 50 ani, fascicule de inovatie apar pe masura ce o noua generatie atinge nivelul maturitatii, o generatie mai tanara, cu spirit intreprinzator, sfideaza vechile idei si emite unele noi chiar din perioada ei de scolarizare. Este evident faptul ca fiecare generatie poate utiliza anumite tehnologii (uneori proprii), are propriul sau mod de viata, propria personalitate individualizand-o in istorie. Tehnologia, aplicatiile tot mai numeroase pe computere, sunt cele infierate ca vinovate pentru impingerea persoanelor necalificate spre prapastia somajului. Astfel, un aspect negativ al tendintelor de globalizare este sugerat in explicatiile ce se dau cresterii somajului. Viteza schimbarii tehnologiei, viteza cu care tehnicile de productie se uzeaza

moral si cu care produsele sunt inlocuite, materialele modificate, noi patente inscrise, totul contribuie la intarirea sentimentului de nesiguranta chiar si in randul celor cu un loc de munca. Nimeni nu poate fi sigur ca lucruri invatate astazi vor fi utile in urmatorii 10 sau 20 ani, si toata lumea doreste certitudinea existentei sanselor ocuparii unui loc de munca (siguranta angajabilitatii). Societatea este cea care aduna avantaje din transformarile de ordin tehnologic dar ea este si cea care are responsabilitatea pentru usurarea proceselor de adaptare necesare printr-o mai buna instruire si pregatire la locul de munca in vederea mentinerii ocuparii. De aceea, societatea a creat institutii de educatie si cercetare, al caror scop este facilitarea proceselor de invatare si adaptare. Chiar transformarile din estul Europei au aratat clar cat de mult depinde dezvoltarea economica de prezenta infrastructurii institutionale si a atitudinilor unei economii capitaliste moderne. Aici includem de la un cadru general acceptat de dreptul de proprietate si respectare a contractelor, pana la intreaga gama de institutii de piata, mai ales institutii financiare care sa poata aduna economiile, evalua calitatea creditelor si controla riscul. Esential este ca in spatele acestor institutii sa se gaseasca atitudinile necesare: catre munca, catre intreprinderea pe cont propriu, catre impersonalitatea activitatii economice in general. Atat formarea acestor atitudini cat si utilizarea institutiilor sunt obiective ale educatiei.

BIBLIOGRAFIE 1. Eugen Mihaita Cresterea economica si securitatea sociala, Editura ASE, Bucuresti 1998 2. Catedra de Economie si Politici Economice Economie editia a sasea, Editura Economica, Bucuresti 2003