Academia de Studii Economice Bucuresti Master Banci si Asigurari

Instrumentele de politica monetara si influenta acestora asupra ratei fondurilor federale

2009 Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul caruia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a monedei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine Bancii Centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare. Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar,in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari, sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala. Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele sale specifice, care constau in urmatoarele: a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim; b) mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator; c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb; d) alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei; Pentru indeplinirea obiectivelor de politica monetara pot fi utilizate instrumente directe si indirecte, intre care este posibila stabilirea urmatoarei distinctii: - instrumentele indirecte sunt utilizate de catre Banca Centrala in relatiile cu celelalte banci si cu agentii nefinanciari. La modul traditional, aceasta categorie include instrumente care permit controlul asupra costului si asupra cantitatii de moneda centrala; - instrumente directe sunt reprezentate de masurile care ii afecteaza, in mod direct, pe utilizatorii si detinatirii de moneda, inclusiv institutiile financiare. Dinte acestea prezinta importanta: incadrarea creditului, fixarea administrativa a unor rate ale dobanzii si controlul asupra ratei de schimb. Din distinctia prezentata, rezulta ca instrumentele indirecte corespund actiunilor asupra pietei, iar cele directe constituie masuri ale autoritatilor monetare. INSTRUMENTE DE POLITICA MONETARA FED poate folosi 3 instrumente de politica monetara pentru a influenta oferta de bani si rata dobanzii: -operatiuni de open market, care influenteaza cantitatea de rezerva si baza monetara; -imprumutul de scont, care influenteaza baza monetara; -RMO, care influenteaza multiplicatorul monetar.

Pentru ca folosirea acestor politici de catre FED are un impact important asupra ratei dobanzii si asupra activitatii economice, este important sa intelegem cum FED le pune in practica si cat de folositor este fiecare instrument. In ultimii ani, FED s-a concentrat asupra ratei de fonduri federale (rata de dobanda la imprumuturile peste noapte ale rezervelor de la o banca la alta) ca prim indicator al politicii monetare. Pentru a intelege cum instrumentele FED-ului sunt folosite in politica monetara, trebuie sa intelegem efectele lor directe asupra ratei fondurilor federale. Astfel, trebuie analizate oferta si cererea pe piata a rezervelor pentru a explica cum reglarea celor 3 instrumente de politica monetara determina rata de fonduri federale. Oferta si cererea pe piata de rezerve: Curba cererii: Pentru a determina curba cererii pentru rezerve, trebuie observat ce se intampla cu cantitatea ceruta de rezerve, toate celelalte ramanand constante, in timp ce rata de dobanda se modifica. Cantitatea de rezerve se poate imparti in 2 componente: (1)RMO, care sunt egale cu rata RMO inmultita cu depozitele pentru care sunt necesare rezervele, si (2)excesul de rezerve, adica rezervele aditionale pe care banca vrea sa le detina. Astfel, cantitatea ceruta de rezerve este egala cu suma dintre RMO si cantitatea de exces de rezerve ceruta. Excesul de rezerve este o asigurare impotriva iesirii de depozite si costul detinerii acestui exces de rezerve este costul lor de oportunitate, adica rata de dobanda care ar fi putut fi castigata prin acordarea sub forma de imprumuturi a acestor rezerve. Astfel, cu cat rata fondurilor federale scade, costul de oportunitate al detinerii acestor rezerve scade, si in conditiile in care toate celelalte sunt constante, chiar si cantitatea de RMO, cantitatea de rezerve cerute creste. Ca urmare, curba cererii de rezerve, Rd, se inclina in jos (Figura 1) Curba ofertei. Oferta de rezerve, RS, poate fi impartita in 2 componente: cantitatea de rezerve care e oferita de operatiunile de open market ale FED-ului, numite rezerve neimprumutate(Rn), si cantitatea de rezerve imprumutate de la FED, numita imprumuturi prin scontare(DL). Costul primar al imprumuturilor prin scontare de la FED este rata de dobanda pe care FED o stabileste pentru aceste imprumuturi (rata oficiala a scontului id). Pentru ca fondurile federale de imprumut sunt un substitut al imprumuturilor prin scontare de la FED, daca rata fondurilor federale iff este sub rata oficiala a scontului id, atunci bancile nu se vor mai imprumuta de la FED si imprumuturile prin scontare vor fi 0, pentru ca imprumuturile pe piata fondurilor federale sunt mai ieftine. Astfel, atata timp cat iff ramana sub id, oferta de rezerve doar va egala cantitatea de rezerve neimprumutate oferite de FED, Rn, si astfel curba ofertei va fi verticala(Figura 1). Oricum, atunci cand rata de dobanda a FED-ului incepe sa creasca deasupra ratei de discount, bancile vor dori sa se imprumute din ce in ce mai mult la rata oficiala a scontului si apoi sa imprumute banii pe piata de fonduri federale la o rata mai mare, rata fondurilor federale. Astfel curba ofertei devine plata la rata de discount. Echilibrul pe piata: Echilibrul are loc atunci cand cantitatea ceruta de rezerve este egala cu cantitatea oferita de rezerve, RS=Rd, la intersectia dintre curba cererii Rd and curba ofertei RS ,

cu o rata a fondurilor federale i*ff. Cand rata fondurilor federale este deasupra ratei de echilibru i2ff, rezervele oferite sunt mai multe decat cele cerute (exces de oferta) si astfel rata fondurilor federale se reduce la i*ff. Pe de alta parte, cand rata fondurilor federale este sub rata de echilibru de i1ff, sunt mai multe rezerve cerute decat oferite (exces de cerere) si astfel rata fondurilor federale creste. (In grafic id este deasupra i*ff pentru ca FED tine rata oficiala a scontului deasupra tintei pentru rata fondurilor federale.)

Fig1.

Influenta instrumentelor politicii monetare asupra ratei fondurilor federale

Influenta operatiunilor de open-market: O piata deschisa cumpara avansuri la o mai mare cantitate de reserve oferite; aceasta ramane valabil la orice rata a fondurilor federale din cauza cantitatii ridicate de rezerve neimprumutate, care creste de la R1n la R2n. Achizitiile open-market deplaseaza curba ofertei la dreapta, de la RS1 la RS2 si muta echilibrul de la punctul 1 la punctul 2, reducand rata fondurilor federale de la i1ff la i2ff(Figura 2). Vanzarile open-market reduc cantitatea de rezerve oferite, deplasand curba ofertei la stanga si conducand astfel la cresterea ratei fondurilor federale. Concluzia este ca o achizitiile open-market duc la scaderea ratei fondurilor FED-ului, in timp ce o vanzarile open-market duc la cresterea ratei fondurilor federale.

Fig.2

Fig3. Influenta imprumutului de scontare: Efectul modificarii ratei oficiale a scontului depinde de intersectia curbei cererii cu cea a ofertei, daca este in sectiunea verticala a curbei ofertei sau cea orizontala. In Figura 3a, intersectia are loc pe sectiunea verticala a curbei ofertei si deci nu exista imprumut de scontare. In acest caz, cand rata oficiala a scontului este redusa de FED de la i1d la i2d, sectiunea verticala a curbei ofertei unde nu exista imprumut de scontare, doar se scurteaza, ca in RS2, in timp ce intersectia curbei ofertei cu cea a cererii ramane in acelasi punct. Astfel, in acest caz rata fondurilor federale de echilibru nu se modifica, ramane la i1ff. Pentru ca aceasta

este situatia tipica-de cand FED mentine rata oficiala a scontului deasupra ratei fondurilor federale-concluzia este ca majoritatea schimbarilor asupra ratei oficiale a scontului nu au efect asupra ratei fondurilor federale. Oricum, daca curba cererii intersecteaza curba ofertei pe sectiunea orizontala, deci exista imprumuturi de scontare (Figura 3 b), modificarile ratei oficiale a scontului influenteaza rata fondurilor federale. In acest caz, imprumutul de scontare initial este pozitiv si rata fondurilor federale de echilibru egaleaza rata oficiala a scontului, i1ff =i2d. Cand rata oficiala a scontului este redusa de FED de la i1d la i2d, sectiunea orizontala a curbei ofertei RS2 scade, mutand echilibrul de la punctul 1 la punctul 2, si rata fondurilor federale de echilibru scade de la i1ff la i2ff (i2d) ca in graficul b.

Influenta RMO: Cand rata RMO creste, RMO cresc si prin urmare si cantitatea de rezerve cerute creaste, oricare ar fi rata de dobanda. Astfel, o crestere a ratei RMO duce la deplasarea curbei cererii spre dreapta, de la Rd1 la Rd2 (Figura 4), mutand echilibrul de la punctul 1 la punctul 2, iar rata fondurilor federale creste de la i1ff la i2ff. In concluzie, cand FED creste RMO, fondurile federale cresc.

Fig.4 Similar, o scadere a ratei RMO duce la reducerea cantitatii de rezerve cerute, la deplasarea curbei cererii spre stanga si la scaderea ratei fondurilor federale.

Analiza instrumentelor de politica monetara

Operatiunile open market: Sunt cele mai importante instrumente de politica monetara, pentru ca sunt principalele determinante in modificarea ratei dobanzii si a bazei monetare, principala sursa de fluctuatii a ofertei de bani. Achizitiile open market maresc rezervele si baza monetara, astfel incat oferta de bani creste, iar rata de dobanda pe termen scurt scade. Vanzarile open market micsoreaza rezervele si baza monetara, reducand oferta de bani si crescand rata de dobanda pe termen scurt. Exista 2 tipuri de operatiuni de open market: -operatiuni active de open market prin tintirea nivelului de resurse si a bazei monetare -operatiuni defensive de open market care compenseaza modificarile altor factori care afecteaza rezervele si baza monetara, ca de exemplu depozitele de trezorerie ale FED. FED dirijeaza majoritatea operatiilor de open market catre titlurile de trezorerie pentru ca piata pentru aceste titluri este cea mai lichida si are cel mai mare volum de activitati comerciale. Are capacitatea de a absorbi volumul de tranzactii ale FED-ului fara a cauza fluctuatii de pret excesive.

Avantaje ale operatiunilor de open market: 1. Operatiunile de open market au loc la initiativa FED-ului, care are un control total asupra volumului lor. Acest control nu este si in cazul operatiunilor de scontare, in care FED poate incuraja sau descuraja bancile sa ia imprumuturi de scontare prin modificarea ratei oficiale a scontului, dar nu pot controla direct volumul imprumuturilor de scontare. 2. Operatiunile de open market sunt flexibile si precise; pot fi folosite in orice masura. Acestea pot sa realizeze orice schimbare a rezervelor sau a bazei monetare, oricat de mica ar fi, pritr-o mica achizitie sau vanzare de titluri. In schimb, daca se doreste o schimbare mare a rezervelor sau a bazei monetare, operatiunile de open market sunt suficient de puternice pentru a realiza o achizitie sau vanzare de titluri semnificativa. 3. Operatiunile de open market sunt usor de schimbat. Daca o greseala este facuta in conducerea operatiunilor de open market , FED poate imediat sa o schimbe. Daca FED decide ca rata fondurilor federale este prea joasa pentru ca a facut prea multe achizitii open market, poate imediat sa corecteze situatia, prin realizarea de vanzari open market. 4. Operatiunile open market pot fi implementate rapid; acestea nu implica nici o intarziere administrativa. Cand FED decide sa schimbe baza monetara sau rezervele, doar plaseaza ordine cu furnizorii de titluri si schimbul se realizeaza imediat. Politica de scont: Facilitatea prin care FED acorda bancilor imprumuturi prin scontare din rezervele federale se numeste fereastra de scontare. Cel mai usor mod de a intelege cum FED influenteaza volumul de imprumuturi prin scontare este de a observa cum actioneaza fereastra de scontare.

Imprumuturile prin scontare acordate de FED bancilor sunt de 3 tipuri: credit primar, credit secundar si credit sezonier. Creditul primar este imprumutul prin scontare care are cel mai important rol in politica monetara. Bancile rentabile au voie sa imprumute tot ce vor prin aceasta facilitate a creditului primar, care e asociata cu o facilitate de imprumut stabila. Rata de dobanda la aceste imprumuturi este rata de scont, si este stabilita deasupra tintei ratei fondurilor federale, de obicei la 1 punct procentual, si de aceea in majoritatea cazurilor cantitatea de imprumuturi prin scontare este mica. Totusi FED are aceasta facilitate pentru ca ea este o sursa de lichiditate pentru banci, astfel incat rata fondurilor federale sa nu creasca prea mult, deasupra tintei. Pentru a vedea cum functioneaza un credit primar, putem sa analizam ce se intampla daca creste cererea de rezerve datorita cresterii neasteptate a depozitelor care a dus la o crestere a RMO (Figura 5).

Fig.5 Presupunem ca initial, curba cererii si cea ofertei pentru rezerve se intersecteaza in punctul 1, astfel incat rata de fonduri federale este la nivelul tintei ei, iTff . O crestere a RMO deplaseaza curba cererii la Rd2 si echilibrul se muta la punctul 2. Rezultatul este ca imprumuturile prin scontare cresc de la 0 la DL2 si rata de fonduri federale creste pana la id si nu poate creste mai mult de atat din cauza acestei facilitate a creditului primar. Creditul secundar este dat bancilor care au probleme financiare si de lichiditate. Rata de dobanda la creditul secundar este stabilita la 0.5 puncte procentuale deasupra ratei de scontare. Aceasta rata de dobanda este mai mare, fiind o rata de penalitate, pentru a reflecta problemele financiare ale bancilor care se imprumuta.

Creditul sezonier este dat unui numar limitat de banci mici ale caror depozite au o caracteristica sezoniera. Scontarea este un instrument important nu numai in influentarea rezervelor, bazei monetare si ofertei de rezerve, ci si in prevenirea crizelor financiare. Cand FED a fost creat, rolul principal a fost cel de imprumutator de ultim rang, pentru a preveni esecurile bancare, prin oferirea de rezerve cand nimeni altcineva nu mai putea sa ofere. Scontarea este o modalitate particulara de oferire a rezervelor sistemului bancar, in timpul crizelor bancare, pentru ca acestea sunt directionate imediat spre bancile care au nevoie de ele. De exemplu, crizele bancare din perioada 1930-1933 au fost cauza unui declin in oferta de bani in istoria SUA, pe care multi economisti il considera ca fiind forta care a dus la prabusirea economiei in timpul Marii crize economice. FED si-a imbunatatit rolul de imprumutator de ultim rang in perioada de dupa al doilea razboi mondial. Astfel, pentru a evita crizele bancare, Fed a acordata imprumuturi institutiilor bancare cu probleme, prevenind esecuri bancare viitoare. Cele mai multe imprumuturi au fost acordate in 1984, cand FED a imprumutat Continental Illinois, in acel timp una dintre primele 10 banci mari ale SUA, cu mai mult de 5 miliarde $. Actiunile FED-ului de a preveni panica financiara, cum au fost cele dupa prabusirea pietei titlurilor de valoare din octombrie 1987 sau dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, ar putea incuraja institutiile financiare, altele decat bancile, sa-si asume niste riscuri. Astfel, se asteapta ca FED sa le asigure ca poate sa le imprumute in cazul unei panici financiare. Insa, FED trebuie sa fie atent sa nu isi exercite rolul de prea multe ori. Prabusirea pietei titlurilor de valoare in ziua de 19 octombrie 1987 a fost cel mai mare declin al preturilor bursiere. Pentru a mentine functionarea pietelor in timpul declinului preturilor, multe case de brokeraj au avut mare nevoie de fonduri suplimentare pentru a-si finanta activitatea. Bancile din New York si cele regionale, temandu-se de sanatatea financiara a firmelor de economii au inceput sa reduca creditele intr-un moment in care era nevoie de ele. Astfel FED a trebuit sa intervina, prin oferta de imprumuturi prin scontare. Aceeasi operatiune de imprumutator de ultim rang a fost realizata si in cazul prabusirii celor 2 turnuri gemene, reprezentand cel mai important centru financiar din lume. Nevoia de lichiditate pentru a mentine sistemul financiar a fost realizata de FED prin fereastra de scontare. Avantajele si dezavantajele politicii de scontare: Cel mai important avantaj este acela ca FED poate folosi politica de scontare pentru a-si exercita rolul de imprumutator de ultim rang. Pentru ca deciziile de a obtine imprumuturi prin scontare apartin bancilor si, deci nu sunt controlate in totalitate de FED, in timp ce operatiunile open market sunt contorlate in totalitate de FED, folosirea politicii de scontare nu are multe recomandari. De aceea, FED a schimbat sistemul in ianuarie 2003, in care facilitatea de scontare nu este folosita pentru a stabili rata de fonduri federale, ci este doar o facilitate cu rolul de a preveni rata fondurilor federale de a nu creste prea mult, deasupra tintelor ei.

Rezervele minime obligatorii Modificarile RMO influenteaza oferta de bani prin modificarile multiplicatorului monetar. O crestere a RMO reduce cantitatea de depozite care pot fi suportate la un nivel dat al bazei monetare si va conduce la o scadere a ofertei de bani. Cresterea RMO duce si la cresterea cererii pentru rezerve si la cresterea ratei fondurilor federale. Invers, o scadere a RMO duce la o crestere a ofertei de bani si la o scadere a ratei fondurilor federale. FED a avut autoritatea de a varia RMO din 1930; aceasta este o modalitate care influenteaza puternic oferta de bani si rata de dobanda, astfel incat FED rareori foloseste acest instrument in controlarea ofertei de bani si a ratei de dobanda. Schema de stabilire a RMO: toate bancile comerciale, asociatiile de economii si imprumut, bancile mutuale de economii, sindicatele de credit, sunt subiecte ale aceleiasi RMO: rezervele minime obligatorii la depozite sunt egale cu 3% din conturile curente mai mici de 42.1 milioane $ si 10% din conturile curente mai mari de 42.1 milioane $, iar procentul de 10% poate varia intre 8% si 14%, in functie de cum stabileste FED. In situatii extraordinare procentul poate creste la 18%. Avantaje si dezavantaje ale RMO: Principalul avantaj al folosirii RMO pentru a controla oferta de bani si rata de dobanda este ca acestea afecteaza egal toate bancile si au un efect puternic asupra ofertei de bani. Totusi modificarile mici ala ofertei de bani si ale ratei de dobanda sunt greu de obtinut prin variatia RMO. Avand conturile curente de 600 miliarde $, o crestere de 0.5 puncte procentuale in RMO la aceste depozite ar reduce excesul de rezerva cu 30 miliarde $. Pentru ca aceasta scadere a excesului de rezerva ar duce la multiple scaderi ale depozitelor, scaderea ofertei de bani ar fi si mai mare. Totusi mici schimbari ale ofertei de bani ar putea fi obtinute de schimbari extrem de mici a RMO( de exemplu 0.001 puncte procentuale), dar pentru ca este foarte costisitor de administrat schimbarile RMO, o astfel de strategie nu este practica. Un alt dezavantaj in folosirea RMO pentru controlarea ofertei de bani si a ratei de dobanda este acela ca o crestere a rezervelor poate cauza probleme de lichiditate imediata pentru bancile cu un nivel scazut al excesului de rezerve. Cand FED a crescut aceste rezerve in trecut, a compensat actiunea prin cumparari open market sau prin fereastra de scontare, prin oferta de rezerve catre bancile care au nevoie de ele. Fluctuatiile continue ale RMO ar crea de asemenea mai multa nesiguranta pentru banci si le-ar ingreuna managementul de lichiditate. Acest instrument de politica monetara, si anume, schimbarea RMO nu este prea recomandat si este rar folosit. In ultimii ani, bancile centrale din multe tari au redus sau chiar au eliminat cerintele in legatura cu nivelul rezervelor. Rezerva Federala (FED) din Statele Unite a eliminat obligativitatea rezervei minime obligatorii la depozitele la termen in decembrie 1990 si a micsorat nivelul rezervei pentru conturile curente de la 12% la 10% in aprilie 1992. Drept consecinta, majoritatea institutiilor care atrageau depozite (dar nu cele mai mari) nu au resimtit impunerea rezervei ca pe o restrictie. Obligativitatea rezervei minime poate fi vazuta ca un fel de taxa impusa bancilor. Deoarece bancile centrale nu acorda de obicei dobanda la rezerva minima

10

obligatorie, bancile nu castiga nimic de pe urma rezervei, ci pierd dobanda pe care ar fi obtinut-o daca acordau credite. Costul asupra bancilor rezultat din impunerea RMO face ca acestea sa aiba un cost mai mare al manipularii fondurilor decat intermediarii financiari care nu se supun RMO, fiind in acest fel mai putin competitive. Din aceasta cauza, bancile centrale au redus nivelul RMO, pentru a face bancile mai competitive si mai puternice. Reducerea RMO a fost explicata prin faptul ca va reduce costurile fondurilor pentru cei ce atrag depozite si le va intari bilantul, estimandu-se ca in timp aceste avantaje se vor propaga catre depunatori si creditori. Insa, daca nivelul RMO scade la zero, atunci banca centrala nu va mai putea influenta nivelurile dobanzilor. Insa chiar si in tarile care au eliminat RMO (Canada, Australia si Noua Zeelanda), exista mecanisme prin care banca centrala continua sa stabileasca ratele dobanzilor interbancare pentru depozite de o zi, similare ratei dobinzii pentru fondurile federale.
Concluzie

Pana la urma modul in care politica monetara este implementata este motivul de care depinde eficienta politicii monetare in atingerea obiectivelor fundamentale ale politicii macroeconomice. Trecerea de la mecanismele administrative de aplicare a politicii monetare la instrumentele indirecte de actiune ale bancii centrale, specifice economiei de piata, reprezinta un proces complex caracterizat, pe de o parte de restructurarea institutionala a sistemului bancar (atat din punct de vedere al bancilor comerciale din sistem, cat si din punct de vedere al bancii centrale), iar, pe de alta parte, de reorientarea treptata a instrumentelor de politica monetara in functie de conjunctura economica. In consecinta, instrumentele trebuie modificate pe masura ce pietele si institutiile evolueaza, ca de altfel, si in conditiile in care conditiile macroeconomice se modifica. Pe de alta parte, mixul de instrumente de politica monetara ales trebuie sa asigure realizarea interactiunii dintre dimensiunea macroeconomica a politicii monetare (reprezentata de controlul agregatelor monetare asigurat de banca centrala in scopul atingerii obiectivului final al politicii macroeconomice) si cea structurala (legata de obiectivele si constrangerile institutionale care conditioneaza eficienta transmiterii masurilor de politica monetara).

Bibliografie 1. COSTICA, I. Politica monetara, Editura ASE, Bucureti, 2002 2. MISHKIN, S. F. The economics of money, bankin and financial markets, sixth edition, Columbia University USA, 2001 3. http://www.ecb.int/pub/pdf/other/gendoc2005en.pdf 4. http://www.federalreserve.gov

11