BAZA HRISTOLOGICA SI ECLEZIOLOGICA A TAINELOR

Chiar in baza creatiei Dumnezeu lucreaza prin cosmos si omul de asemenea lucreaza prin cosmos, unindu-si lucrarea sa cu Dumnezeu, uneori mai mult, alteori mai putin. Prin om se accentueaza in mod special lucrarea lui Dumnezeu asupra creatiei, in vederea transfigurarii si spiritualizarii ei. Aceasta e baza "naturala" a Tainelor Bisericii, baza faptului ca prin apa, de exemplu, un om poate transmite altuia puterea lui Dumnezeu. Insa Omul care a devenit mediul prin excelenta al puterii lui Dumnezeu asupra materiei si a celorlalti oameni este Hristos. Din Hristos se extinde prin fiecare Taina puterea lui Dumnezeu asupra tuturor oamenilor, prin gesturi si materie. Omul a fost capabil, prin vointa lui si prin legatura lui cu toate, sa produca si dezbinarea intre toate, ca si intre ele si Dumnezeu, principiul lor unificator ultim. Caci despartindu-se de om, s-a despartit de modul aceluia de a vedea intreaga realitate si de folosirea ei frateasca si astfel fiecare a ridicat impotriva celuilalt toata realitatea sau a impartit-o intre ei prin vrajba si lupta, cautand mereu sa o mentina dezbinata prin aceleasi mijloace. Ei insisi s-au dezbinat prin aceasta si nici unul din ei nu mai este in acord cu intreaga realitate asa cum este ea. Facand omul acest lucru, Logosul lui Dumnezeu, sanul personal unitar al tuturor ratiunilor lumii, a purces la o noua, mai stransa si mai sigura unire a tuturor in Sine. In scopul acesta S-a folosit tot de firea omeneasca, pentru capacitatea ei de a fi mijloc de unificare a tuturor fapturilor intre ele si intre ele si Dumnezeu. Pentru a realiza aceasta unire mai stransa S-a facut deci El insusi om, dandu-le oamenilor un centru dintre ei, care nu se mai poate desparti de Dumnezeu si nu mai tinde sa se desparta de ceilalti oameni si sa imparta creatia. Se realizeaza astfel o noua Taina, a unei uniri si mai stranse intre Creator si creatura. E Taina lui Hristos. Paradoxul infiintat prin creatie, al unirii necreatului cu creatul apare acum si mai accentuat, sau accentuat la modul suprem. Dumnezeu insusi este si om, Creatorul este si creatura, adancul de necuprins si subiectul a-toate-facator se face si ratiune omeneasca cu constiinta limitarii ei si trup sezizabil, infinitul se face si finit, umplandu-l pe cel din urma de cel dintai. Prin aceasta, orizontul infinit al cunoasterii realitatii supreme se face pe deplin straveziu pentru om. Dar Cuvantul lui Dumnezeu a asumat firea noastra ca fire umana personalizata in El, pentru ca prinea sa Se uneasca mai strans cu toate subiectele umane purtatoare de aceleasi firi si cu toata creatia cu care aceste subiecte sun legate prin firea lor. El a pus in actualitate, in felul acesta, toate potentele omului de a fi inelul de legatura intre Dumnezeu si creatie. Dar prin aceasta a facut pe om cel mai adecvat mediu al exercitarii puterii unificatoare a Logosului asupra creatiei, al Carui chip este omul. Insusirile Sale divine strabatute de iubire isi gasesc, in virtutile omului si in capacitatea de iubire a omului fata de Dumnezeu si de semeni, forma cea mai eficienta pentru unificarea oamenilor cu Dumnezeu si intreolalta. Prin spiritul omenesc,Cuvantul lui Dumnezeu poate exercita nu numai actiunea Sa de spiritualizare, ci si de indumnezeire a simtirilor trupului. Prin faptul ca nu s-a unit cu un ipostas uman, si S-a facut El insusi ipostasul naturii umane, cu deschiderea Lui Dumnezeiasca spre toata realitatea creata si cu capacitatea Lui suprema de comuniune umana, a facut din

umanitatea asumata mijlocul de unire si de indumnezeire a intregii umanitati si creatii in Dumnezeu. Actualizarea acestei unitati intr-o anumita masura virtuala a Lui cu subiectele umane ia forma Bisericii. Biserica este astfel a trei Taina, in care Dumnezeu-Cuvantul restabileste si ridica la o treapta mai accentuata unirea Sa cu lumea infiintata prin actul creatiei, dar slabita prin pacatul omului. Se poate spune deci ca insasi creatia este Biserica, iar Biserica este creatia restabilita si in curs de restabilire si desavarsire. Daca toata taina e o unitate a contrariilor, Biserica e Taina ultima, caci e forma unitatii supreme a lui Dumnezeu cu toate cele create. Ea va fi, in deplina ei desavarsire din viata viitoare, modul de a fi al lui Dumnezeu "totul in toate". Astfel, notiunile de Biserica si de Taina coincid. Universul redevenit Biserica a redevenit Taina atotcuprinzatoare, daca taina este prezenta si lucrarea lui Dumnezeu in toata creatia. Iar intrucat in Taina atotcuprinzatoare fiecare component e o taina, se poate spune ca fiecare component al ei este o biserica. Taina Bisericii in sens propriu, ca a treia Taina, persupune deci pe prima, adica taina intemeiata prin creatie, dar ea nu aputut lua fiinta decat prin Taina lui Hristos. Ea nu e decat extensiunea Tainei lui Hristos; toata e plina de Taina lui Hristos. Mai precis vorbind, Taina Bisericii nu e despartita de Taina lui Hristos si nici Taina lui Hristos, de Taina Bisericii o data ce Biserica nu e dacat extensiunea Tainei lui Hristos, si Taina lui Hristos nu sta, de la Cincizecime, desfacuta de Taina Bisericii si o data ce Taina lui Hristos nu a luat fiinta decat pentru a se extinde in Taina Bisericii. Aceste doua Taine pot fi distinse teoretic, dar nu despartite in realitate. Hristos e Capul real, sau ipostasul fundamental al Bisericii, pe care o constituie si o sustine imprimand continuu viata Lui in ea, sau in madularele ei, tinute unite intre ele si cu El. Precum in lumea creata toate partile si miscarile au caracter de taina, participand la Taina atotcuprinzatoare, asa toate madularele,toate actele Bisericii au caracter de taina, caci in toate e prezent si lucreaza Hristos prin Duhul Sfant.