Neurofiziologia nvtrii

ntregul nostru comportament este rezultatul sau produsul sistemului nervos dar si al proceselor spirituale care au loc n om. Un act de nvtare antreneaz diferite prti ale sistemului nervos. Principalele cercetri n directia structurilor nvtrii converg ctre interiorul structurilor periferice, spre sistemul nervos central, n special spre creier. Oamenii au fost fascinati de mecanismele care se petrec n creier. Pn aproape de al doilea rzboi mondial foloseau un procedeu numit ablatie care consta n extirparea si distrugerea unei prti din creier a unui animal. Acesta era observat pentru a se putea observa si constata deficientele de comportament ntr-una sau mai multe sarcini de nvtare. S-au fcut sute de experimente ns n domeniul nvtrii volumul datelor obtinute a fost limitat. Extirparea creierului a avut drept consecinte distrugerea capacittii de retinere a rspunsului nvtat anterior cu specificarea c obiceiul se poate nvta din nou. De asemenea s-a mai constat o incapacitate de a nvta un anumit tip de activitate. S-au mai folosit tehnici de stimulare electric sau chimic a unei suprafete delimitate a creierului unui animal intact n stare de veghe care se misc si se comport normal. Mai exist posibilitatea de a implanta electrozi bipolari mici. Acestia vor rmne n creierul animalului care trieste mai departe fr nicio problem.Pentru a stimula structura indicat a creierului capetele de srm ale electrozilor care ies din cutia cranian sunt conectate la o surs de energie electric. n mod similar pot fi folosite tuburi implantate pentru injectarea de solutii chimice ori substante chimice cristaline ntr-o parte a creierului.1

Mecanisme motivationale din creier Centrul motivational al creierului este hipotalamusul. Hipotalamusul de marimea buricului unui deget este raspunzator de mentinerea echilibrului termic si hidric. Senzori mici percep cantitatea de zahar si de sare din organism provocand senzatia de foame si de sete cand acestea scad. Cu ajutorul glandei hipofize , hipotalamusul dirijeaza eliberarea hormonilor. Hipotalamusul controleaz multe din funciile automate ale creierului. De asemenea, organizeaz i controleaz multe emoii complexe, sentimente, stri i toate motivaiile incluznd senzaia de foame, apetitul, ingerarea de alimente i tot ceea ce ine de conceptul de plcere, inclusiv satisfacia, confortul i activitile creative. La nivelul hipotalamusului se realizeaz defaptconexiuneantreminteicorp.2 Prin urmare hipotalamusul constroleaz activatea de foame, sete dar si alte comportamente si diverse functii fiziologice, cum ar fi reglarea temperaturii corpului.
1 2

S-a demonstrat c stimularea electric poate produce efecte de recompens sau pedeaps. Eficenta socului cerebral poate fi mrit sau sczut prin ridicarea sau respectiv reducerea gradului de nfometare sau nsetare. Talamusul are rolul de a transmite informatiile de la oganele de simt la emisferele cerebrale, la cerebel si la formatiunea reticulat. De asemenea se remarc n estomparea puterii simturilor, n sentimentele si strile subiective dar si n constientizarea eului si a identittii.De-asupra talamusului exist o retea fibroas numit fornix cu rol n transcrierea informatiilor recente ale memoriei n memoria de lung durat dar si de a compara semnalele senzitive continue cu experientele depozitate. n cazul n care talamusul este afectat au fost constatate urmtoarele semne de atentionare: Tulburari de sensibilitate, localizate de partea opusa leziunii. Aceste tulburari sunt de tipul hemianesteziei si hemi-analgeziei, pentru toate tipurile de sensibilitate. Sensibilitatea superficiala poate sa nu fie serios afectata, deoarece o parte din aceasta este reprezentata bilateral. Acest fapt presupune ca o serie de fibre se pot re-incrucisa la nivelul comisurii posterioare, incit disparitia acesteia este aproape imposibila. Durerea de tip central (hiperpatie) reprezinta simptomul caracteristic pentru o leziune talamica. Aceasta durere este intensa si cu caracter de arsura, putind iradia in intreg hemi-corpul. O alta tulburare importanta in leziunile talamice o reprezinta miscarile involuntare, care se manifesta sub forma unui tremor al membrelor, datorat lezarii nucleului lateral ventral. Un alt simptom este ataxia, observata la membrele interesate; ea depinde de intensitatea parezei sau a deficitului motor, dar si de tulburarile profunde, de sensibilitate. Tulburarile de vorbire. Functia celor trei mari arii ale vorbirii este coordonata prin intermediul conexiunilor intra-talamice, cortico-talamice si talamo-corticale. Tulburarile de vorbire pot aparea prin lezarea cortexului, a conexiunilor dintre cortex si talamus sau prin lezarea talamusului. Studiile asupra functiilor cognitive in cazul talamotomiilor ventro-laterale releva ca acest nucleu ventro-lateral prezinta importanta pentru selectia continua de informatie, pentru mentinerea unei activitati dirijate, pentru controlul atentiei si pentru refacere. Talamotomiile stingi diminua performantele verbale, atit receptive cit si expresive. Talamotomia dreapta determina aparitia unei inatentii pentru stimulii discriminativi implicati in perceperea rapida a formelor si, deci, in viteza perceptiva. Talamusul drept este deci implicat mai mult in performante neverbale, pe cind talamusul sting este implicat frecvent in performante verbale. Nucleii talamici intralaminari par a fi implicati in atentia selectiva legata de

zonele neocorticale si de sistemul limbic. De aceea, talamusul are un rol in procesul de trezire si in mentinerea atentiei. Tulburarile de memorie. Acestea au fost observate in cadrul lezarii nucleilor ventro-laterali. Tulburarile de emotie, care se intilnesc mai mult in sfera manifestarilor motorii ale actului emotional. Dementa talamica este o tulburare grava si profunda a functiilor intelectuale. Se manifesta prin apatie, indiferenta si, rar, fenomene de agitatie, cu scaderea generala a performantelor intelectuale, cu diminuarea vorbirii spontane, tulburari de memorie, dezorientare temporo-spatiala, tulburare marcata de atentie. Dementa talamica apare in general dupa lezarea bilaterala a conexiunilor talamo-corticale si a circuitelor hipocampo-talamo-cingulare. Creierul mare, aflat sub curbura cranian, este sediul gndirii, al imaginatiei si al creativittii. Sarcina conducerii impulsurilor apartine neuronilor cerebrali, care si creeaz n acest scop miliarde de ramificatii. Creierul este legat de restul corpului prin axoni ngrmditi n fibre nervoase si implantati n teaca de mielin. Zonele interioare ale creierului servesc ca centrii receptori pentru excitatiile referitoare la lucrurile vzute si cele ale mirosului.

Activarea si atentia Cercetrile au demonstrat c profunzimea somnului poate fi determinat prin electroencefalogram. De asemeni poate fi determinat momentul cnd cel adormit viseaz pentru c n timpul viselor ochii se misc rapid ca si cum persoana ar urmri o scen. Sistemul Reticular Activator are o important primordial n activare: n somn, n starea de veghe, n gradarea atentiei. La brbati are dimensiunea degetului mic, se afl localizat n centrul trunchiului cerebral, deasupra mduvei spinrii si sub talamus si hipotalamus. Anumite celule ale SRA sunt activate sau alertate cnd se transmit semnalele prin cablurile senzoriale aferente din piele, ureche, nas,etc. Aceste cabluri senzoriale aferente transmit informatiile prin nucleii specifici de transmisie din talamus n regiunile proiectate din cortexul cerebral (mai putin mirosul). Pe drum aceste cabluri si transmit n afar colaterale n SRA. Informatiile senzoriale noi stimuleaz Sra care retransmite prezena unui anume fel de stimulare ctre diverse regiuni senzoriale receptoare ale cortexului. Aceast stimulare difuz stimuleaz cortexul, anuntndu-i, n esent, primirea de noi informatii. Cortexul este acum n mai mare msur capabil s primeasc sau s prelucreze informatia specific transmis pe canalul specific senzorial aferent la cortex.

nvtarea si memoria

n ceea ce priveste nvtarea si memoria exist dou conceptii fundamentale: 1. conceptia dinamic care spune c experienta instaleaz o activitate electric continu n circuitele nervoase corespunztoare iar persistenta acestor circuite active este coordonat cu aceea a memoriei noastre asupra experientelor codificate astfel, cnd acest proces cu urme active se opreste, pierdem amintirea respectiv. 2. conceptia structuralist spune c nvtarea const n anumite schimbri fizice sau structurale ale sistemului nervos si aceast schimbare fizic va persista chiar si atunci cnd circuitele nervoase originale care au determinat initial schimbarea si au ncetat activitatea. Memoria presupune schimbri relativ permanente ( fizice si structurale ) n sistemul nervos.

Rolul substantelor din neurostiinte

Acetilcolina si colinesteraza Celulele nervoase sunt asemenea unor linii telefonice de transmisie care se cupleaz functional prin joctiunile cunoscute ca sinapse. Linia A se leag cu linia B prin sinaps si sinapsa este cea care se ocup cu transmiterea ctre B a oricrui impuls nervos (semnal) care merge de-a lungul lui A. Se consider c aceast transmisie este, n mare, o problem de biobhimie. Un impuls pe linis a declanseaz o izbucnire la captul su, o mic cantitate din substanta numit acetilcolin( AC); aceasta strbate mica distant dintre A si B si este absorbit de nervul B, cauznd un impul electric care este generat si propagat de-a lungul lui BAC; datorit rolului su esential n acest proces , este numit substant transmittoare. Dup excitatia dat lui B, enzima colinesteraz (CE) intr n actiune la sinaps. Aceast enzim lucreaz prin hidrolizarea (neutralizarea) AC, eliberat n sinaps n timpul transmisiei. n modul acesta, AC este ndeprtat si sinapsa adus la starea sa anterioar, fcndu-o propice pentru conducerea altor semnale urmtoare. Reactiile biochimice de aici sunt extrem de rapide necesitnd doar cteva milisecunde iar interactiunea sistemelor AC si CE n sinapsele normale are loc ntr-o proportie sincrinozat si delicat. Micile schimbri n accesibilitatea ori viteza accesului la una ori la alta dintre substantele chimice poate provoca malfunctionarea sau cel putin eficient redus n transmisia tiparelor temporale fin modulate ale impulsurilor nervoase care strbat sinapsa.

Neurochimismul celular

Acidul ribonucleic (ARN) pare ndreptsit s-si asume rolul de molecul a memoriei. El se gseste n cantitti mari n celulele nervoase, contine n structura sa o cantitate apreciabil de depozitare a informatiei codificate, determin si controleaz forma specific de proteine care sunt sintetizate ntr-o celul. ARN este nrudit cu ADN ( acid dezoxiribonucleic) care s-a stabilit a fi purtorul ereditar de gene n crmozomii fiecrei celule. ADN contine n structura sa mare o cantitate suficient de informatie codificat pentru a specifica caracterul fenotipic al organismului si si exercit influenta prin controlul complex al reactiilor biochimice. ARN ul este un polimer si const ntr-o serie recurent a unei perechi de fosfat si glucide, legate de oricare din cele 4 baze : adenin + guanin + uracil + citozin. Una din cele 4 baze + fosfat si glucide alctuiesc 4 tipuri de legturi folosite n alctuirea unui lant lung.