Socrate ( n.cca. 470 d. 7.05.

399)

Filosof grec, nascut la Atena in dema Alopex. Mama sa, Phainarete, era moasa; tatal sau, Sophroniscos, era sculptor. Probabil ca Socrate a primit educatia de care aveau parte tinerii atenieni din vremea sa: a trebuit sa invete muzica, gimnastica si gramatica, adica studiul limbii bazat pe comentarii de texte. Printe maestrii a caror frecventare ar fi contribuit la formarea gandirii lui Socrate, Maximus din Tyr citeaza doua femei: Aspasia din Milet, o curtezana, si Diotima din Mantineea, o preoteasa. Despre prima, Platon vorbeste in Menexenos, dar este evidenta ironia lui Socrate atunci cand face din ea un professor de elocinta; si Xenofon vorbeste de Aspasia in legatura cu Socrate, iar dupa Eschine, ea lar fi invatat pe Socrate doctrina dragostei care-I face pe oameni mai buni. Cat despre Diotima, ea este cunoscuta mai ales datorita celebrului pasaj din Banchetul, unde preoteasa din Mantineea povesteste nasterea lui Eros. Asupra vietii de familie posedam amanunte nu intodeauna concordante, cert este ca el s-a casatorit cu Xantippe. Socrate a avut trei copii, Lamprocles, primul nascut, Sophroniscos si Menexene..A luat parte la trei campanii militare in calitate de infanterist. La inceputul razboiului peloponesiac il gasim la asediu Potideei, in Chalcidica, intre anii 432 si 429. L-a avut ca tovaras de arme pe Alcibiade, pe care-l salveaza atunci cand acesta, ranit, e cat pe ce sa cada in mainile dusmanului. In 422 Socrate participa la expeditia pentru cucerirea orasului Amfipolis. In ceea ce priveste opiniile politice, Socrate a criticat in diferite randuri sistemul de guvernare democratic atenian, sustinand ca pretentiile de superioritate ale acestuia nu au acoperire in realitate. Statul ideal a lui Socrate, pe care ni-l prezinta Platon in Republica, este un stat militar, in

care copiii sunt smulsi la o varsta frageda din bratele mamelor pentru a fi trimisi in tabere de instructie. In sistemul de guvernare ideal, conducatorii alesi din randul filosofilor, singura categorie apta sa guverneze cetatea, le spun minciuni cetatenilor pentru binele lor si asigura educatia tinerilor a.i. acestia sa nu isi doreasca nimic altceva decat sa lupte si sa moara pentur binele statului.

Curajul lui Socrate merge mana in mana cu o rabdare, o simplitate si o stapanire de sine capabile sa infrunte orice incercare; la banchete era un conviv vessel si agreabil, care bea la fel de mult cu tovarasii sai, dar fara a se cufunda vreodata in betie, asa cum li se intampla acestora, isprava ce-l umplea de admiratie pe Alcibiade. Mania, iesirile violente, dusmania ii sunt necunoscute. Primind de la cineva o lovitura de picior, iar oamenii miranduse de resemnarea sa, Socrate se justifica Daca un magar m-ar fi lovit cu copita, l-as fi dat in judecata? Imbracaminta lui Socrate era intotdeauna modesta, atat din cauza saraciei, cat si a simplitatii sale; niciodata n-a fost vazut afisand o neglijenta vestimentara, cum o vor face cincicii. Unii isi afecteaza zdrentele, de aceea i-a sis pus Socrate filosofului cincic care-si etala gaurile hainei: Iti vad desartaciunea prin haine. Lui Socrate nimic nu-I este mai strain decat aroganta iar atunci cand vede in agora Atenei obiectele de tot felul expuse de negustori admiratiei si lacomiei cumparatorilor, se multumeste sa spuna: Cate lucruri de care eu nu am nevoie exista! Putinele scrieri in care se vorbeste despre el ni-l infatiseaza deplasandu-se prin cetate si intrand in vorba cu personae de varste si categorii sociale diferite. Metoda de a raspunde la orice intrebare cu o intrebare, cunoscuta cu numele de dialectica sau metoda socratica, a fost utilizata de autor pentru analiza unor concepte morale, precum binele sau drepatate.

In cadrul dialecticii, unei persoane sau unui grup i se pun o serie de intrebari pentru a se stabili convingerile de baza si nivelul cunostintelor. Prin eliminarea repetata a ipotezelor care conduc la contradictii, se ajunge in final la cele mai bune ipoteze. Potrivit autorului cea mai inalta forma a excelentei umane este de a se chestiona pe sine si pe ceilalti. In esenta, gandirea socratica graviteaza in jurul cunoasterii de sine. Cunoasterea propriei fiinte se poate realize pe doua cai: mediat, pe cale oraculara, prin metode divinatorii si directa, prin cunoastere de sine, care invita la contemplare interioara, la introspectie. Incepand cu Socrate, omul devine subiect de studiu pentru el insusi. In ceea ce priveste opiniile politice, Socrate a criticat in repetate randuri sistemul de guvernare democratic atenian, sustinand ca pretentiile de superioritate ale acestuia nu au acoperire in realitate. Statul ideal a lui Socrate, pe care ni-l prezinta Platon in Republica, este un stat militar, in care copiii sunt smulsi din bratele mamelor la o varsta frageda pentru a fi trimisi in tabere de instructie. In sistemul de guvernare ideal, conducatorii alesi din randul filosofilor, singura categorie apta sa guverneze cetatea, le spun minciuni cetatenilor pentru binele lor si asigura educatia tinerilor a.i. acestia sa nu-si doreasca nimic altceva decat sa lupte si moara pentru binele statului.

O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea sa nu ajunga sa fie urata de vanitosi si, mai ales, neinteleasa de spiritele marginite, care vedeau in el doar un parazit ce se slujea de ironie, isi atragea simpatia tinerilor si constituia un pericol pentru ordinea sociala. In 398, Socrate a fost acuzat de catre Meletos, Anytos si Lycon. Actul de acuzare era astfel intocmit: Eu, Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramant pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti

de cetate si de a introduce divinitati noi; in plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea. Meletos era un preot obscure, iar Lycon era retor; sufletul procesului pare sa fi fost Anytos, un tabacar bogat care reprezenta interesele comerciantilor, fiind asadar puternic si influent. Socrate i-a reprosat public faptul de a nu se gandi la educatia fiului sau decat pentru a face din el un tabacar capabil sa preia afacerile parintelui, de unde, conform lui Xenofon, dorinta de razbunare a lui Anytos. Dupa toate aparentele, Antyos era sincer convins ca vede in Socrate un personaj periculos. Procesul lui Socrate nu este doar un eveniment istoric singular, irepetabil; procesul lui Socrate este procesul intentat gandirii care cerceteaza, dincolo de mediocritatea cotidiana, adevaratele probleme. Socrate este acela care uimindu-ne, ne interzice sa gandim potrivit unor obisnuinte dobandite. Socrate, se situeaza asadar la antipozii confortului intellectual, ai constiintei impacate si ai seninatatii blajine. Adus in fara tribunalului, Socrate refuza ajutorul lui Lysias, avocat de meserie. Textul lui Platon Apararea lui Socrate reproduce probabil indeaproape apararea prezentata de Socrate judecatorilor. Aceasta pledoarie se imparte in trei parti: - Socrate spune cine este si le va infatisa judecatorilor misiunea incredintata lui de catre divinitate: sa destepte constiinta contemporanilor sai. Nu reuseste sa-i convinga pe judecatori: limbajul minciunii se dovedeste mai convingator decat cel al adevarului. Judecatorii delibereaza si 281 de voturi il declara pe Socrate vinovat, contra a 278 (sau 221 dupa alte manuscrise). Acuzatorii cerusera moartea, dar acuzatul era liber sa faca o contrapropunere iar judecatorii urmau sa aleaga una ori alta dintre pedepse. - Socrate cere sa fie hranit in pritaneu. Iata ultimul act al serioasei ironii a lui Socrate: faptul de-a cere o recompense pentru felul cum s-a purtat nu este din partea sa sfidare, ci sinceritate. Fiinca trebuie stabilita o sanctiune va propune o amenda de o mina, adica intreaga lui avere. Raspunsul lui Socrate le-a parut probabil judecatorilor o insulta adusa magistratilor, asa incat la urne condamnarea la moarte a avut 80 de voturi mai mult decat avusese vinovatia sa. - Socrate le spune adio judecatorilor sai, facandu-i responsabili pe vecie pentru moartea sa. Socrate a stat inlantuit 30 de zile, dar in fiecare zi primea vizita prietenilor si se intretinea cu acestia. Ei n-au stat degeaba si-au pregatit un plan de evadare pe care Socrate il refuza. La data executarii sentintei, toti prietenii lui Socrate erau de fata cu exceptia lui Aristippos, a lui Xenofon, alfat in

Asia si a lui Platon, bolnav. Socrate isi dedica ultimele clipe conversatiei cu prietenii sai pe tema nemuririi sufletului, iar cuvintele-i ne-au fost pastrate de Platon in Phaidon. Socrate se imbaiaza pentru ultima oara si refuza sa astepte ca soarele sa fi disparut cu totul la orizont inainte de a bea otrava. Apucand cu o mana sigura vasul cu cucuta, el sorbi fara exitare sau repulsie bautura mortala. Criton, ii sunt dator lui Asclepios un cocos, va rog sa nu uitati sa i-l dati, acestea au fost ultimele sale cuvinte. Trebuie sa intelegem aici, urmand sugesita lui L. Robin, ca Socrate il roaga pe Criton sa aduca o jertfa zeului medicinei drept multumire ca i-a vindecat sufletul de boala de-a fi fost unit cu un trup. Gandirea socratica graviteaza in jurul cunoasterii de sine Gnothi se auton. Esentiala pentru om este capacitatea sa de a intra in relatie de dialog, Socrate punand pe prim plan sufletul iar nu corpul. Socrate a fost primul ganditor care a luat ca obiect al meditatiei sale fiinta umana. Incepand cu Socrate, omul devine in mod exclusive o problema pentru el insusi. Persoana ta este sufletul tau spunea Socrate ( Platon, Alcibiade, 138e). Socrate a ramas pentru posteritate, dupa cum a fost si in viata, o enigma, o persoana care, desi nu a scris nimic, se numara printer cei care au marcat pentru totdeauna destinul filozofiei. Informatiile disponibile provin din surse secundar, in majoritatea lor controversare, dar judecarea si condamnarea sa sa de catre reprezentantii democratiei ateniene constituie, fara indoiala, mitul fondator al filosofiei ca disciplina academica. El este considera parintele filosofiei politice si al eticii sau al filosofiei morale si fondatorul principalelor teme ale filosofiei occidentale. In articolul dedicate lui Socrate de catre Standford Encyclopedia of Philosophy se precizeaza ca este atat de dificil de distins intre Socrate, figura istorica, Socrate, personajul din sursele primare (dramaturgul Aristofan Clouds, istoricul Xenofon-Memorabilia, Hellenica s.a. si filosoful Platon Dialogurile) si Socrate, cel din sutele de interpretari ulterioare ale textelor originare, incat referirile la acest subiect controversat ar trebui reunite, mai degraba, in sintagma problema socratica.