Mitologia orfica

Mitologia orfica nu este altceva decat expresia teologica a ideilor religioase fundamentale: imperfectiunea si mizeria lumii acesteia, impuritatea si culpabilitatea din nastere ale oamenilor. Amestecul influentelor titanilor cu influentele dionisiace este ceea ce trebuie sa incerce omul sa invinga; trupul este titanic, sufletul este dionisiac, datoria omului este de a elibera sufletul, captiv in inchisoarea trupului. Dar eliberarea aceasta nu se face de la sine, moartea nu o poate implini, caci moartea nu face altceva decat sa conduca la alte existente. Orficii ca si pitagorienii admit, ca si hindusii, ipoteza transmigratiei sufletelor. "Roata nasterilor" se invarte in poezia orfica, la fel ca si in predica lui Buddha. Trebuie ca omul sa caute mijloacele spre a se elibera din aceasta murdarie reinnoita mereu. Mijloacele sale sunt mai intai rituale, sunt initieri sacre ce-l unesc pe om cu zeul, cu Dionysos. Eliberarea omului nu se datoaza propriilor sale forte, ci gratiei zeilor eliberatori. Telul orficilor nu este acela de a elibera si de a purifica oamenii in urma contactelor demonice, ci de a purifica sufletul insusi, de a-l elibera de trup, de murdaria care se revarsa asupra lui, urmare a unirii cu trupul. Ei doresc eliberarea sufletului de sub dominatia mortii. Sufletul este unit cu trupul pentru a plati o greseala. Pedeapsa unei crime este viata sufletului in trup pe pamant, sinonima cu moartea sufletului. Pedepsele infernale ale lui Hades vor purifica ceea ce penitenta nu au reusit sa purifice in timpul vietii. In felul acesta, sufletul va fi eliberat din trup si din necuratie, iar adevarata sa viata nu incepe decat atunci cand sufletul a scapat de noile renasteri in trup; atunci sufletul "este vesnic ca si Zeul, caci vine de la zeul insusi". Antropogonia orfica ofera un element de speranta, absent nu numai in Weltanschaunng-ul mesopotamian

(Marduk - Tiamat), dar si in conceptia homerica. Omul participa la divinitate prin eliberarea de elementul demonic manifest in orice existenta profana. Se poate constata un dualism suflet -trup apropiat de cel platinician si, pe de alta parte, un ansamblu de mituri, de credinte, comportamente si initieri care asigura separarea sufletului de Cosmos.Orfismul nu s-a constituit totusi intr-o "biserica" sau intr-o organizatie secreta asemanatoare religiilor de mistere. Putem spune ca el a determinat mai degraba aparitia unor "scoli" (asemenea celei pitagoreice), uneori legendare, posedand o literatura vasta. Caracterul ritualurilor si al initierilor s-a modificat in timp, ajungand sa-si piarda semnificatia adevarata. De altfel, chiar foarte curand dupa aparitia lor, sensul purificarilor si al initierilor se poate sa fi fost denaturat, circuland la nivelul poporului prin acei "orpheote-lestes ".Experienta orfica se perpetueaza mai ales prin capacitatea de a se dezvolta si reinnoi, de a interveni in chip creator in numeroase sincretisme religioase, in ce privesti figura lui Orfeu, ea a continuat sa fie reinterpretata independent de orfism, fiind perpetuata mai ales datorita interesului cultural pe care il provoca. Astfel, orfismul patrunde in sfera de interes a teologilor evrei si crestini, a hermetistilor si filosofilor Renasterii, a poetilor, a artistilor plastici, a muzicienilor, etc. Miscarea orfica a exercitat o influenta profunda si durabila asupra vietii intelectuale a Greciei. Fara influenta orfismului nu s-ar putea explica melancolia scriitorilor tragici greci si nici dezvoltarea pesimismului anticilor poeti lirici. Chiar si Euripide, rationalist, exprima idei imprimate de orfism. Orfismul si-a pus pecetea pe numeroase lucrari de arta. Daca aceasta conceptie de viata nu ar fi avut recunoastere oficiala, poate ca nu ar fi jucat atat de important. Doctrina sa referitoare la infernul vietii lumii acesteia a gasit un teren fertil in nemultumirea claselor superioare intretinuta de instabilitatea politica.