P. 1
Calul

Calul

|Views: 108|Likes:

More info:

Published by: Nedelcu Alexandru-Ionut on Jan 14, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/09/2012

pdf

text

original

Universitatea „ Valahia” , Targoviste Facultatea de Ingineria Mediului si Biotehnologii Specializarea: Montanologie

Referat la Sisteme de crestere a animalelor Calul – Rasa Pur Sange Arab

Coordonator: S.L. Dr. Moise Lavinia

Nedelcu Alexandru-Ionut Anul III 2011

Calul

Calul (Equus caballus) este un mamifer ierbivor copitat de mărime considerabilă, fiind una dintre cele şapte specii moderne ale genului Equus. Calul domestic este un mamifer ce face parte din ordinul Perissodactylia, Familia Ecvideelor. Corpul este zvelt, iar gâtul este puternic şi poartă o coamă. Trunchiul, cu piept lat, se sprijină pe patru membre lungi, musculoase, puternice, terminate cu câte un deget învelit în copită. Incisivii sunt îndreptaţi oblic înainte. Deoarece se tocesc, pe suprafaţa incisivilor apar ornamentaţii, după care se apreciază vârsta animalului. Caninii sunt mici. Între canini şi premolari se afla bara cornoasă. Măselele sunt late, cu creste de smalţ. Este folosit pentru călărie şi dresaj (cai). Reconstituirea evoluţiei calului s-a realizat pe baza studuilui fosilelor. Strămoşul îndepărtat al calului, Propalaeotherium, era un animal de mărimea unui câine, având mai multe degete la picioare decât calul actual (care are numai unul, celelalte fiind atrofiate), ce trăia în păduri, hrănindu-se cu frunze. Într-o perioadă de timp de aproximativ 50 de milioane de ani, calul devine animalul ierbivor, cu forma şi mărimea din zilele noastre, atrofierea degetelor de la picioare fiind o adaptare la fugă. Evoluţia calului s-a putut urmări în mod deosebit în America de Nord. Această evoluţie are loc treptat, fiind documentată de fosilele descoperite. Astfel, procesul de evoluţie a calului începe din perioada eocenă, cu aproximativ 555 de milioane de ani în urmă. Strămoşul calului din aceea perioadă era Hyracotherium numit de unii şi Eohippus, care se hrănea cu frunze şi fructe din pădure. Mărimea sa era de 20 de cm înălţime la umăr. Hyracotherium se deosebea mult de calul de azi: era de mărimea unei vulpi sau căprioare, avea spinarea încovoiată, gâtul, botul şi picioarele erau scurte, piciorul era asemănător labei de câine (cu degete), craniul şi creierul erau mici. În urmă cu circa 50 de milioane de ani urmează un proces lent de evoluţie, perioada de trecere de la Hyracotherium la Orohippus. Aceasta se produce prin hrănirea mai variată, ce determină o modificare a dentiţiei. Din Orohippus ia naştere forma următoare a calului (ca.47 miloane de ani) Epihippus. Dinţii devin mai tari şi mai bine fixaţi, fapt explicat prin schimbarea hranei datorită schimbării climei din America de Nord (climă

uscată), prin reducerea zonei pădurilor şi apariţia stepei, strămoşul calului adaptându-se la vegetaţia specifică de iarbă a stepei. Faza următoare de evoluţie a calului Mesohippus a apărut în urmă cu 40 de milioane de ani.Acest strămoş al calului era mai mare, înălţimea la grebăn (umăr) fiind de 60 cm, spinarea mai puţin încovoiată, gâtul, picioarele şi botul mai lungi, numărul degetelor de la picior redus la 3 degete. În urmă cu cca. 35 milioane de ani apare Miohippus, care era mai mare şi cu craniul mai lung decât forma precedentă. În urmă cu 24 milione de ani, în familia calului se diferenţiază forme variate, dar unele forme dispar, incapabile să se adapteze la noile condiţii de mediu. Linia care a supravieţuit, adaptată la hrănire cu frunze şi cu iarbă (greu digerabilă fiind bogată în silicaţi) a fost Opalphytolith, la care în evoluţia dinţilor, apar dinţi robuşti, mai rezistenţi la tocire. Aceste animale au picioare mai lungi şi pot să alerge mai repede pe vârfurile degetelor pe zonele întinse de stepă. Varianta următoare în evoluţia cabalinelor este Parahippus, ce apare în urmă cu 23 miloane de ani: animalul are încă trei degete, posedă însă dinţi mai lungi ca predecesorii lui. Urmaşul său, Merychippus, apare în urmă cu 18 milioane de ani. Cu toate că are tot trei degete, calcă numai pe vârfurile lor; dinţii capătă o formă tot mai rezistentă, apropiindu-se de forma dentiţiei actuale a calului. Din linia Merychippus iau naştere un număr mare de variante, printre care şi varianta foarte asemănătoare calului de azi, cu o dentiţie rezistentă. În urmă cu 15 milioane de ani apare Pliohippus, cal cu trei degete la picior, asemănător calului actual, urmat de succesorul său Dinohippus. Tipul calului de azi, Equus, apare în urmă cu cca. 4 milioane de ani. Calul din America de Nord dispare acum câteva mii de ani, fiind readus de către europeni, în procesul de colonizare a Americii, în secolul al XVI-lea. Calul readus în America se sălbăticeşte din nou, apărând mustangul, calul indienilor din America; un proces asemănător se produce în Australia cu calul şi măgarul. Calul de sex mascul este numit armăsar, femela fiind numită iapă. Aceasta poate să aibă un mânz pe an, perioada de gestaţie la iapă având o durată de 11 luni.

Rasa Pur Sange Arab

Rasa cailor Pur Sange Arab isi are originile in Orientul Mijlociu si este printre cele mai vechi rase de cai domesticite. De-a lungul secolelor, caii arabi s-au raspandit in restul lumii prin razboaie si comert. Astazi, aproape orice rasa moderna de cai are in trecutul ei un stramos "Arab". Caii din aceasta rasa s-a dezvoltat in desert si au fost foarte pretuiti de populatia nomada a Beduinilor, care deseori adaposteau animalul in corturile lor. Aceasta relatie apropriata a creat o rasa de cai inteligenti si ascultatori. Caii Pur Sange Arab sunt foarte buni in competitiile de anduranta si sunt printre cele mai populare cabaline din lume. Un mit din lumea araba sustine ca Mohamed si-a ales caii in functie de curaj si loialitate. Astfel, aflandu-se in desert alaturi de caii sai, profetul a zarit o oaza si a dat drumul cailor sa se adape. Innainte de a ajunge la apa, Mohamed a chemat caii la el si doar cinci dintre acestia au renuntat la racorire pentru a se intoarce la stapan. Acestia au fost numiti Al Khasma, sau "Cei cinci", si sunt considerati primii cai Pur SangeArab.

Istorie
Desene din Egiptul Antic si Mesopotamia infatiseaza deseori cai cu fata plata si coada prinsa sus, folositi la tragerea carelor de lupta sau la vanatoare. Cai avand caracteristici orientale apar in desene chiar si in zone mai nordice, precum Grecia Antica sau Imperiul Roman. Un schelet de cal, vechi de aproape 4000 de ani a fost gasit in peninsula Sinai, fiind considerat cea mai veche dovada fizica a prezentei cailor in Egiptul Antic. Acest cal avea capul mic, de forma usor conica, orbite mari si un bot mic, toate caracteristice ale rasei Arabe. Incepand cu secolul al VII-lea, expansiunea popoarelor arabe spre Nordul Africii a dus la raspandirea unei rase de cai deja recunoscuta si apreciata in toata lumea civilizata. Cucerirea Peninsulei Iberice, la inceputul secolului al IIX-lea, s-a facut calare pe cai Arabi si Berberi, ultimii fiind originari din Nordul Africii. O alta sursa a raspandirii rasei Arabe de cai a fost comertul pe care l-au facut popoarele arabe cu Imperiul Otoman, in plina expensiune la cumpana dintre milenii. Mai multi sultani ai Imperiului Otoman au colectionat cai Arabi pur-sange, ajutand la pastrarea rasei si realizand o documentatie bogata despre aceste cabaline. De-a lungul timpului au fost dezvoltate mai multe variatii de Arab, toate fiind considerate pur-sange: Keheilan, Seglawi, Abeyan, Hamdani si Hadban. De asemenea, Cruciadele din secolul al XI-lea au contribuit la raspandirea cailor Arabi in Europa. Cavalerii cruciati luau, ca prada de razboi, cai pe care ii foloseau apoi la intarirea propriilor efective de cavalerie. Herghelii dedicate special cailor din rasa Araba au aparut pe intreg teritoriul Europei iar exemplare din aceasta rasa au fost folosite in lupte pana in secolul XX. Conflictele armate de la inceputul secolului trecut au afectat grav efectivele de cai Arabi din Europa, multe herghelii fiind distruse in diverse razboaie. Pe continentul american, primii cai Arabi au fost adusi de Conquistadorii spanioli, in secolul al XVI-lea. Astazi, in Statele Unite ale Americii sunt inregistrate mai multe exemplare de cai Arabi decat oriunde in lume, efectivul ajungand pana la o jumatate de milion de animale. Pe teritoriul tarii noastre, caii Pur-sange Arab erau crescuti in hergheliile boierilor din Tara Romaneasca si Moldova. Caii din Moldova, in special, au devenit foarte apreciati incepand cu secolul al XVI-lea. Astfel, iepele "moldovenesti" au fost folosite la dezvoltarea unor noi rase vest-europene, ca Pur sange Englez sau Kladrub. In anul 1775 s-a infiintat herghelia de la Radauti iar in 1928 s-a infiintat herghelia de la Mangalia, care este astazi principalul nucleu de reproductie pentru caii Pur-sange Arab din Romania.

Aspect Caii Pur Sange Arab sunt considerati perfecti de majoritatea expertilor in cabaline. Singura caracteristica fizica mai putin apreciata de unii calareti este inaltimea acestor cai, intre 144 si 157 cm. Standardul acestei rase are capul mic si uscativ, urechile mici si mobile, gatul lung, spate scurt si picioare lungi. Forma distinctiva a capului si coada sus prinsa, cu par abundent si matasos, fac din caii Pur Sange Arab una dintre cele mai usor de recunoscut rase de cabaline. Culorile recunoscute oficial sunt negru, "roan", murg, roib si vanat. Majoritatea cailor Pur Sange arab par a fi albi dar, defapt, sunt de un gri foarte deschis. Indiferent de culoarea parului, toti caii Arabi au pielea de culoare neagra, pe tot corpul (mai putin sub semnele albe). Culoarea neagra ajuta caii in desert, protejandu-i de razele soarelui.

Temperament Avand in vedere relatia speciala pe care beduinii o aveau cu caii lor, Arabii Pur Sange au devenit una dintre cele mai echilibrate rase de cai. In Orientul Mijlociu doar caii cu un caracter linistit erau imperecheati. Astazi, Calul Pur Sange Arab este una dintre putinele rase de cai pe care copiii le pot calari la

expozitii si concursuri de echitatie. Pe de alta parte, caii Arabi sunt clasificati ca o rasa cu "sange fierbinte". Ca alte astfel de rase, precum Berber sau Thoroughbred, "Arabii" sunt foarte sensibili si inteligenti, aspecte care ii ajuta sa invete repede si sa comunice foarte bine cu stapanii lor. Totusi, inteligenta lor le permite sa invete si obiceiuri nesanatoase la fel de repede. Caii Pur Sange Arab nu vor tolera comportamentul abuziv din partea stapanului si pot reactiona violent. Arabii Pur Sange sunt energici, rapizi si raspund imediat la stimulii externi. Caracteristici Avand in vedere ca acesti cai invata repede, Arabii Pur Sange pot fi folositi cu succes in orice activitate, sportiva sau in agricultura. Datorita rezistentei extraordinare la efort, caii din aceasta rasa sunt cei mai buni la competitiile de anduranta. Pe langa intrecerile sportive, caii Arabi sunt folositi si in misiuni de salvare sau in efective ale politiei. De asemenea, acesti cai sunt folositi si in programe de terapie prin calarie sau in turism. Exista sase boli genetice care pot afecta, in mod special, caii Pur Sange Arab, doua dintre acestea fiind fatale (imuno-deficienta severa combinata si abiotrofia cerebrala).

Bibliografie

1.www.ro.wikipedia.org 2.www.animalutze.com

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->