Sunteți pe pagina 1din 3

Muzica de traditie bizantina la romani in sec.

al XIX - lea
Alte articole:

• Epoca de inflorire a condacului in imnografia


bisericeasca
• Imnografi si melozi
• Cantarile de origine nescripturistica
• Alte cantari de origine biblica
• Psalmii biblici

Link-uri sponsorizate:

• www.copilul.ro - Portal pentru mamici si tatici


• www.jurnale.ro - Jurnale online
• www.e-transport.ro - Auto, Bursa Transport

Muzica de traditie bizantina la romani in sec. al XIX - lea


Ca o consecinta a evolutiei muzicii bisericesti, la inceputul secolului al XIX-lea
s-a oficializat la Constantinopol si imediat in Tarile Romane o reforma radicala,
care rupea legatura, intr-un anumit sens, cu vechile melodii bizantine. Aceasta
se intrezarea din a doua jumatate a secolului precedent, fiind inceputa de
Petru Lampadarie (+ 1777), cel care a compus intr-un stil nou toata gama de
cantari bisericesti necesare cultului divin. Ideile acestuia sunt aplicate mai
departe in practica de ucenicii sai: Agapie Paliermul si Gheorghe Cretanul,
care la un moment dat, derutati oarecum de aceasta intorsatura radicala, au
cautat o alta solutie in inventarea notatiei alfabetice, dar n-au reusit,
deoarece traditia neumelor era foarte puternica. Protagonistii oficiali ai
acestui nou sistem de cantare sunt: Chrysant de Madit, Grigorie Lampadarul
(Levitul) si Hurmuz Gheorghiu (Chartofilax). Noua reforma a muzicii psaltice
sau "sistema cea noua", cum este cunoscuta de toata lumea, s-a aplicat la
Constantinopol, in scoala de muzica bisericeasca, infiintata, se pare, in mod
special, in 1814, ca sa predea cei trei muzicieni amintiti, noul sistem.
Dupa majoritatea muzicologilor, aceasta reforma a stabilit urmatoarele :
- a inlocuit ftongurile polisilabice (acestea desemnau un fel de formule
melodice, un fel de aide-memoire pentru fiecare glas sau eh) cu
altele monosilabice (ex.: ananes - pa, neanes- vu, nana - ga, haghia - di;
aneanes - ke; aanes - zo; neaghie - ni). - a stabilit felurile
tonurilor la trei : mari - 4 sferturi de ton (ton mare), mijlocii - 3
sferturi de ton (ton mic) si mici - 2 sferturi de ton (ton mai mic).
- genurile au ramas aceleasi : diatonic, cromatic si enarmonic.
- s-a adoptat in stilul cantarilor tempoul sau tactul: irmologic,
stihiraric si papadic.
- s-a redus foarte mult numarul semnelor notatiei neumatice, ramanand la
zece vocale simple, care, sprijinite unele de altele si combinate intre ele,
indica toate intervalele suitoare si coboratoare ; patru timporale cu dublarile
sau triplarile lor; optsprezece ftorale (semne de alteratie), dintre care opt
diatonice (cate una pentru fiecare treapta a scarii diatonice); cinci cromatice,
dintre care doua pentru glasul 2, doua pentru glasul 6 si una pentru scara
mustar; cinci enarmonice : nisabur, hisar, agem, general diez si general ifes;
cinci semne consunante : varia, psifistonul, antichenoma, omalonul si
eteronul.
Cauzele reformei de la 1814-1815 sunt puse de multi muzicologi pe seama
influentelor reciproce, pe care le exercitau atunci Orientul si Occidentul, unul
asupra altuia, nu numai in muzica ci in mai toate artele si, in general, in toata
cultura.
Reforma sau noul sistem muzical bisericesc s-a impus foarte repede in lumea
ortodoxa de atunci, gasindu-si numerosi adepti aici in tarile romane. La 6 iunie
1817, se deschide oficial o scoala pentru deprinderea sistemei celei noi pe
langa biserica Sf. Nicolae - Selari din Bucuresti. Aici va fi "asezat" profesor
Petru Emanoil Efesiu, grec de origine, care insusi se "desavarsise" la scoala
din Constantinopol. Prin el s-a raspandit la noi noua notatie muzicala si tot el
pune bazele primei tipografii de note muzicale psaltice din lumea ortodoxa
orientala(1820). Din cauza evenimentelor de la 1821 nu va apuca sa-si
tipareasca intreaga gama de cantari necesare stranei, ci numai doua volume:
1. Noul Anastasimatar, si 2. Doxastarul pe scurt. Printre primii elevi au fost
Macarie Ieromonahul, Panaiot Enghiurliu (mai apoi, Pangratie pe numele de
calugarie) si Anton Pann. De acestia se leaga indeplinirea unui mai vechi
ideal - romanirea definitiva a cantarii bisericesti - ideal propus cu o suta de ani
mai inainte, de catre autorul primei "Psaltichii romanesti", Filotei Ieromonahul
din Sf. Mitropolie, la 1714, dar care acum devine o realitate sigura.
Este remarcabil faptul ca atat scoala cat si tipografia au avut roluri foarte
importante in aplicarea reformei: primul este acela ca a format primii
specialisti in noua notatie iar al doilea este faptul ca profesionalismul
acestora a oferit Mitropolitului Dionisie Lupu posibilitatea infiintarii primei scoli
de muzica bizantina in limba romana, si a unei comisii care sa se ocupe de
traducerea cantarilor bisericesti.
Macarie Ieromonahul, unul dintre reprezentantii de seama ai muzicii
bisericesti romanesti a urmat exemplul lui Petru Efesiu de a tipari muzica. El a
tradus (romanit) intregul Anastasimatar care a fost tiparit de Efesiu la
Bucuresti, precum si multe alte carti necesare serviciilor divine( Irmologhion,
Tomul al doilea al Antologiei, Prohodul Domnului ).
Alaturi de Macarie Ieromonahul, Anton Pann a fost cu adevarat
omul unui inceput de veac nou in muzica noastra psaltica. Un aport
substantial il aduce prin reunirea cantarilor bisericesti, realizand concordanta
dintre muzica si noul text romanesc. Din opera muzicala bisericeasca a lui
Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic si practic al muzicii
bisericesti sau Gramatica melodica, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul
Anastasimatar.
Acestia au tradus textul cantarilor din greceste, adaptand totodata melodia la
muzicalitatea limbii. Astfel, ei au reusit sa impuna de la inceput acestui mod
de cantare o nota specific romaneasca si mereu au trait si au lucrat animati
de aceasta dorinta, reusind sa creeze o cantare noua, perpetuata pana astazi
in bisericile noastre.
Aceste lucrari in domeniul muzical bisericesc au fost continuate de psalti si
compozitori care au avut un aport deosebit in dezvoltarea cantarii bizantine in
Romania. Dintre acestia trebuie amintiti:
Stefanache Popescu compune cantarile in stilul traditional asemanator cu
al inaintasilor sai, Macarie si Anton Pann. El culege, selectioneaza si stilizeaza
oarecum cantarile mai scurte, ferindu-se de cele prea larg ornamentate, si
tendinta aceasta se va impune. Stefanache Popescu ramane cunoscut si
pentru faptul ca introduce in muzica bisericeasca "tactul indoit". Tipareste
Colectiuni de cantari bisericesti, Prohodul Domnului, Manual de muzica
bisericeasca, Anastasimatarul practico-teoretic prescurtat.
Oprea Demetrescu este unul dintre ucenicii cei mai apropiati ai lui Anton
Pann care si-a facut ucenicia in tipografia acestuia. Acesta urmeaza linia lui
Macarie si Anton Pann, dar selecteaza cantarile mai simple, adica mai usor de
executat, iar la cele intinse intervine, de la caz, la caz, si mai modifica,
prescurteaza; aranjeaza etc. Nu a tiparit decat doua lucrari de muzica
bisericeasca: Principii elementare ale muzicii bisericesti si Antologia musico-
eclesiastica.
Ghelasie Arhimandritul (Basarabeanul) este cunoscut ca mare protopsalt
roman, profesor si creator de catari bisericesti. Dintre compozitiile sale datate
mentionam : catavasiile grabnice, chinonice duminicale, axioane, heruvice.
Ioan Zmeu se mentine in general pe linia traditionala, iar acolo unde nu-i
convine cauta sa simplifice lucrarile, facandu-le mai accesibile. A compus si
tiparit urmatoarele carti : Utrenier si liturghier, Utrenier, Liturghier, Idiomelar,
Teoreticon, Anastasimatar practic, Catavasierul muzical, Slujba sfintirii
bisericii.
Nicolae Severeanu se remarca prin tendinta indrazneata de innoire, de
modernizare a muzicii bisericesti. A cautat sa elimine asimetria si poliritmia,
incadrand cantarile intr-o masura binara de 2/4. Era adeptul introducerii si
muzicii liniare in scolile de cantareti. Aplica pentru prima oara eliminarea si
inlocuirea prin linii a vocalelor ce se repeta sub mai multe note muzicale.
Carti tiparite: Gramatica, Anastasimatarul si Irmologhionul, Curs elementar
de muzica orientala, Irmologhiono-Catavasier, Noul Anastasimatar,
Liturghierul ritmic, Anastasimatarul ritmic, Prohodul.
Dimitrie Suceveanu compune melodiile pe un fond melodic bisericesc
romanesc. El retipareste mai intai, pentru scoala sa de la Iasi, operele lui
Macarie, in 1843, ca dupa aceea, bazat pe aceleasi variante si adaugand si
altele specific romanesti, a alcatuit lucrarea sa cea mai importanta:
Idiomelarul unit cu Doxastarul . A mai tiparit Prohodul Domnului si a compus
multe alte cantari tiparite mai tarziu si chiar atunci in colectiile altor
protopsalti, ca: heruvice, axioane, polieleie, anixandare etc.

Traditiile stilistice ale traditiei bizantine au fost continuate si in secolul XX de


T. V. Stupcanu, Ion Popescu Pasarea, Grigore Pantiru s.a.

S-ar putea să vă placă și