ILUMINISMUL

Iluminismul este o micare ideologic i cultural,antifeudal, desfurat n perioada pregtirii i nfptuirii revoluiilor din sec. XVII-XIX n rile Europei, ale Americii de Nord i ale Americii de Sud i avnd drept scop crearea unei societi raionale,prin rspndirea culturii,a luminilor n mase.Iluminismul este o replic la adresa barocului,care ncearc s nlture dogmele religioase i s infiltreze luminarea maselor pe baza experienei proprii. Caracteristici generale Iluminismul a pretins eliberarea fiinei umane de sub tutela sa autoindus."Tutela este incapacitatea fiinei umane de a-i folosi abilitile cognitive n lipsa instruciunilor de la o alt persoan.Aceast tutel este auto-indus atunci cnd cauza sa nu rezid n absena raiunii,ci n absena hotrrii i a curajului de a lua hotrri fr instruciuni de la o alt persoan".Sapere aude!"Avei curajul de a v folosi propriul sim al raiunii!" acesta este motto-ul Iluminismului(Immanuel Kant). Acesta este termenul aplicat curentului de gndire din Europa i America secolului al XVIII-lea. Evenimentele tiinifice i intelectuale din secolul al XVII-lea descoperirile lui Isaac Newton, raionalismul lui Ren Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza i empirismul lui Francis Bacon i John Locke au promovat credina n legile naturale i n ordinea universal, precum i ncrederea n raiunea fiinei umane i n abilitile inovatoare ale acesteia care au reuit s influeneze ntreaga societate a secolului al XVIII-lea. Au existat multe i diverse curente de gndire, ns numai o serie de idei pot fi caracterizate drept ptrunztoare i dominante. O abordare raional i tiinific a aspectelor religioase (conform vechii teorii i divergene pe tema adevrului dublu), a problemelor de ordin social, politic i economic a promovat o viziune secular asupra lumii i o orientare general ctre progres i perfecionare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat i promulgat ideile noi pentru publicul larg. Aceti "profei" ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de baz comune. Avnd o credin n raiune care era de nezdruncinat, au cutat s descopere principii valabil universale care s guverneze umanitatea, natura i societatea, i s acioneze n baza acestora.

Au atacat n diverse feluri autoritatea de ordin religios i tiinific, dogmatismul, intolerana, cenzura, precum i constrngerile economice i sociale. Considerau c statul este instrumentul adecvat i raional al progresului. Raionalismul extrem i scepticismul epocii au condus n mod firesc la deism; aceleai caliti au avut un rol important n determinarea reaciei de mai trziu a romantismului. Reacionnd la dogmatism, iluminismul a gsit un culoar favorabil ntr-o perioad n care Biserica i pierduse autoritatea sa atotputernic de a impune ordinea social cu aceeai fervoare i implicare precum n evul mediu i la nceputul modernitii. Conceptele filosofice din Frana mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicist asupra universului ntr-o variant revizuit radical a cretintii, pe care au denumit-o deism. Inspirndu-se din descrierea newtonian a universului ca fiind un imens ceas construit i pus n micare de ctre Creator, deitii au promovat ideea conform creia totul micarea fizic, fiziologia fiinei umane, politica, societatea, economia i are propriul set de principii raionale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi nelese de ctre fiinele umane exclusiv prin intermediul raiunii. Acest lucru nsemna c lucrurile din lumea uman i din lumea fizic pot fi nelese fr a aduce religia, misticismul sau divinitatea n ecuaie. Deitii nu erau atei; pur i simplu, afirmau c tot ceea ce se referea la universul fizic i la cel uman poate fi neles independent de aspectele sau explicaiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea n Europa, cu privire la relaia dintre autoritatea politic i religioas i clasa superioar, trebuie s menionm c, n Frana, Voltaire i aliaii si s-au strduit s impun valorile libertii i toleranei ntr-o cultur n care fortreele gemene ale monarhiei i Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire i-a dedicat o mare parte din timp atacului mpotriva elementelor fundamentale ale religiei cretine: inspiraia din Biblie, ncarnarea lui Dumnezeu n Iisus Hristos, damnarea necredincioilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului n principal n chestiunile ce in de religie, ntruct conductorii si, aa cum a spus, "nu au nici un interes s joace rolul gardianului cu privire la arte i tiine i, ntruct incompetena de ordin religios nu este numai cea mai duntoare, ci i cea mai degradant din toate". "Enciclopedia" lui Denis Diderot reprezint chintesena spiritului Iluminismului, sau al Epocii Raiunii, dup cum i s-a mai spus. Avnd centrul la Paris, micarea a dobndit un caracter internaional prin faptul c s-a rspndit n saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai

Iluminismului s-au aflat n Frana:baronul de Montesquieu, Voltaire i contele de Buffon,baronul Turgot i ali fiziocrai,Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influen foarte mare asupra romantismului. n Anglia, cafenelele i presa n curs de nflorire au stimulat critica politic i social, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison i Sir Richard Steele.Jonathan Swift i Alexander Pope au fost satiriti conservatori cu o mare influen. Teoriile lansate de Locke cu privire la nvarea prin percepia senzorial au fost dezvoltate n continuare de ctre David Hume. n Germania, universitile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklrung).G. E. Lessing a lansat o religie natural a moralitii,iar Johann Herder a elaborat o filosofie a naionalismului cultural care se baza pe nrudirea cultural, de snge i de limb.Importana primordial a individului, decurgnd din incapacitatea omului de a-i folosi abilitile cognitive n lipsa instruciunilor unei alte persoane, a format baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanii italieni ai epocii, se numr Cesare Beccaria i Giambattista Vico. arul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar mpratul Iosif al II-lea a fost prototipul despotului iluminat. Alii de acest gen au fost Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei i Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost adesea considerai rspunztori de Revoluia francez. Cu siguran, epoca Iluminismului poate fi vzut drept o linie major de demarcaie pentru apariia lumii moderne. Caracteristici literare Curent ideologic i cultural: promovarea raionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului i a dogmelor, rspndirea culturii n popor, literatura preocupat de problemele sociale i morale; Teme i motive: monarhul luminat, contractul social, emanciparea poporului prin cultur; Genuri i specii: liric, epic (povestire, nuvel, roman), dramatic (tragedie, comedie); Opere reprezentative: Pierre Beaumarchais - Brbierul din Sevilia (1775); Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719); Henry Fielding - Tom Jones (1749); Carlo Goldoni Gondolierul (1753); Louis de Montesquieu Scrisori Persane (1721);

Jean-Jacques Rousseau Noua Eloiz (1761); Jonathan Swift Cltoriile lui Gulliver (1726); Franois Voltaire - Candid (1759). Iluminismul romnesc Iluminismul romnesc se identific n mare msur cu coala Ardelean i cu reverberaiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat n serviciul idealului naional, la a crui fundamentare a contribuit hotrtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii i a poporului. Iluminismul romnesc va recurge, la rndul su, la argumentele istorice n favorea unor revendicri politice. coala Ardelean a pus n micare un amplu proces de afirmare naional i cultural a romnilor din Transilvania n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea i la nceputul secolului al XIX -lea. Crturarii acestui curent au adus argumente tiinifice pentru afirmarea drepturilor romnilor din Transilvania. Activitatea lor tiinific s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar. nvmntul a contribuit i el la rspndirea ideilor iluministe. Academiile domneti, ntemeiate n ara Romneasc ntre 1678-1688, n Moldova la 1707, au reprezentat ntr-adevar un nsemnat focar de cultur al Rsritului ortodox. O alt form de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tiprirea de cri. ntre 1700 i 1800, s-au tiprit de ctre romni 799 de cri dintre care 617 n romnete, iar 182 n grecete, latinete, slav, etc. Procentul de carte laic a crescut necontenit, n dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de cltorie rspndete idei iluministe i Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care n nsemnare a cltoriei mele, surprinde contrastele dintre civilizaia rilor vizitate i realitile triste din patria sa. Cea mai reprezentativ oper realizat n spirit iluminist este epopeea eroicomic iganiada de I.Budai-Deleanu. n ara Romneasc i n Moldova, Chesarie Rmniceanul i Leon Gheuca rspndiser idei iluministe datorate lecturilor din raionalitii francezi i, n special, din Enciclopedia lui Diderot.

Rationalismul
Raionalismul sau micarea raionalist este o doctrin filozofic care afirm c adevrul trebuie s fie determinat n virtutea forei raiunii i

nu pe baza credinei sau a dogmelor religioase. Cuvntul raionalism provine din latin, ratio nsemnnd raiune.Raionalitii susin c raiunea este sursa ntregii cunoateri umane. Exist i o alt form de raionalism, mai puin extrem, care susine c raiunea este principala surs a cunoaterii sau c raiunea este sursa celui mai important tip de cunoatere.Raionalismul are cteva asemnri n ideologie cu umanismul i ateismul, prin faptul c i propune s furnizeze un schelet de referin pentru probleme de ordin social i filozofic fr implicaii religioase sau de ordin supranatural. Totui, raionalismul se deosebete de aceste ideologii, deoarece:umanismul, cum o sugereaz i numele, este concentrat asupra superioritii societii umane i a omului n comparaie cu natura i cu ceea ce conine aceasta ateismul neag existena lui Dumnezeu: raionalismul nu face referiri la acesta. Reprezentanti: Descartes,Spinoza,Kant,Leibniz

Paul Henri Thiry dHolbach

Paul Henri Thiry d'Holbach (nscut Paul Heinrich Dietrich von Holbach) (n. 8 decembrie 1723 - d. 21 ianuarie 1789) a fost un savant, filozof materialist, enciclopedist de origine german, dar de limb francez, cunoscut mai ales ca fiind primul ateu autodeclarat din Europa.Se nate la Edesheim n 1723.Provenea dintr-o familie bogat de arabi catolici.La Leyda urmeaz dreptul apoi n 1749 se mut la Paris i devine cetean francez.Particip la redactarea Enciclopediei Franceze alturi de Denis Diderot i Jean le Rond d'Alembert

Jean-Jacques Rousseau
Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine genevez, scriitor i compozitor,unul dintre cei mai ilutri gnditori ai Iluminismului.A influenat hotrtor,alturi de Voltaire i Diderot,spiritul revoluionar,principiile de drept i contiina social a epocii;ideile lui se regsesc masiv n schimbrile promovate de Revoluia francez din 1789.

Dat biografice: 28 iunie 1712 - Se nate la Geneva Jean-Jacques RousseauMama sa moare dup cteva zile,n urma complicaiilor de la natere. 1722 - Tatl lui Rousseau, un ceasornicar falit,fuge din Geneva, pentru a scpa de datorii,i i abandoneaz familia. 1728 - Tnrul Rousseau prsete i el Geneva.O ntlnete pe doamna de Warens,care i va fi muli ani protectoare,iubit i substitut de mam.Sub autoritatea ei, i desvrete educaia i se convertete la romano-catolicism. 1742 - Rousseau ajunge la Paris,unde prezint Academiei Franceze un sistem numeric de notaie muzical,care este respins. 1743 - Devine secretarul ambasadorului Franei n Republica Veneia. 1745 - Rousseau o ntlnete,la un hotel din Paris, unde aceasta lucra ca menajer,pe Thrse Levasseur,cu care va rmne pn la moarte. 1746 - Se nate primul dintre cei cinci copii ai lui Rousseau.Toi au fost dai la orfelinat. 1749 - l ntlnete pe Diderot,cu care se mprietenete.ncepe s contribie la lucrarea Encyclopdie.Afl despre un concurs al Academiei din Dijon i se decide s participe cu un eseu despre consecinele nefaste ale progresului artelor i ale tiinelor asupra moravurilor publice. 1750 - Ctig premiul Academiei din Dijon i ajunge faimos. 1752 - Compune opera Ghicitorul satului. 1754 - Se ntoarce la Geneva, unde redobndete cetenia i reintr n comunitatea calvinist. 1755 - Academia din Dijon refuz s i premieze un al doilea eseu despre originea inegalitii. 1759 - Enciclopedia este formal interzis.Relaiile lui Rousseau cu ceilali enciclopediti se deterioreaz. 1761 - Public Julie sau Noua Heloise,un roman epistolar,care va avea un succes extraordinar. 1762 - Apar dou dintre cele mai importante cri ale lui Rousseau:Despre contractul social i Emile, un roman pedagogic.Scrie un proiet pentru o Constituie a insulei Corsica.n urma criticilor vehemente la adresa celor dou cari, care au culminat cu interzicerea lor n Frana i la Geneva,Rousseau e nevoit s fug.

1766 - Ajunge n Anglia, la invitaia lui David Hume.Rousseau ncepe s dea semne de instabilitate mental.Are senzaia c Hume este parte a unei conspiraii care vizeaz uciderea lui. 1767 - Se intoarce n Frana, sub un nume fals.Oficial,nu i se permite intrarea n regat dect n anul 1770,dup intervenia unor prieteni pe lng Rege. 1771 - ntors la Paris, Rousseau ncepe s organizeze lecturi private ale Confesiunilor.Scandalizat,Madam d"Epinay intervine,cu succes, la poliie,ca lecturile respective s fie interzise. 1772 - Scrie Consideraii despre guvernarea Poloniei. 1776 - Starea sntii lui se nrutete continuu, iar relaiile cu prietenii sunt afectate.ncepe s scrie texte obsesive, prin care i acuz pe alii i se justific pe sine:Rousseau, judector al lui Jean-Jacques i Revenileplimbre singuratic. 28 iulie 1778 - Moare la Ermenonville, pe domeniul marchizului de Giradin, care l invitase s stea la el.Este nmormntat pe o insul artificial de pe lacul domeniului. n 1794, osemintele lui au fost duse la Pantheon,unde se odihnesc i astzi.

Opera: a)studii, lucrri de sintez-filozofice,sociale,literare i de art: Discurs asupra tiinelor i artelor(1750)(Premiul Academiei din Dijon) Discurs asupra originii i fundamentelor inegalitii dintre oameni(1755) Scrisoare ctre D'Alembert asupra spectacolelor (1758) Contractul social (1762) Consideraiuni asupra ornduirii din Polonia (1772) Scrisoare despre muzica francez b)romane mile sau despre educaie(1762) Iulia sau noua Heloiz(1761) c)opere - libret i muzic Muzele galante(1745) Ghicitorul satului (1752) d)pagini confesive Rousseau, judector al lui Jean Jacques (1776) Visrile unui hoinar singuratic(1782)

Charles de Secondat,baron de Montesquieu

Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brde et de Montesquieu (18 ianuarie 1689 10 februarie 1755),de regul menionat doar ca Montesquieu,s-a nscut n castelul din la Brde,lng Bordeaux,ntr-o familie de magistrai aparinnd micii nobilimi.A fost una din cele mai complexe i importante figuri ale iluminismului francez. A activat n calitate de consilier (1714) n parlamentul de la Bordeaux, devenind preedintele acestuia (1716 - 1728) dup moartea unuia din unchii si,cruia i-a motenit titlul i funcia.n 1728,a devenit membru al Academiei Franceze. Opera sa major,Scrisori persane(1721),"profund alegorie a dragostei, moralei, politicii i religiei",s-a bucurat de un succes imens i imediat.Cartea este conceput sub forma unei colecii de scrisori,despre care se presupune a fi fost scrise de cltori n Persia i de prietenii acestora din Europa.Aici,autorul a satirizat i a criticat instituiile franceze. n calitate de teoretician,a scris n 1734 o disertaie istoric tiinific asupra nfloririi i decderii Romei,Considrations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur dcadence(Consideraii asupra cauzelor mreiei i decadenei romanilor),n care afirm c "Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane,al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile". Spiritul legilor (1748),debuteaz cu o scurt discuie despre legi n general.n cartea I,Capitolul III,susine c "legea n general este raiunea omeneasc n msura n care ea guverneaz toate popoarele de pe pmnt iar legile politice i civile ale fiecrui popor nu trebuie s fie dect cazuri particulare la care se aplic aceast raiune omeneasc".Scopul deliberat a lui Montesquieu n aceast carte este s explice legile umane i legile sociale.Conform lui,tot ceea ce exist are legile sale, "Divinitatea" are legile sale,"lumea material" i "substanele superioare omului" au,la rndul lor,legi proprii.Cartea este un studiu comparativ,concentrat asupra a trei tipuri de guvernare(republic,monarhie i despotism),fiind realizat sub influena ideilor lui John Locke. Una din teoriile majore prezentate n lucrare este cea a separrii puterilor n stat,conform creia puterile guvernului trebuie separate i echilibrate pentru a garanta libertatea individului.Cartea i pstreaz i n prezent importana istoric,fiind una dintre operele care au influenat decisiv

elaborarea Constituiei Statelor Unite ale Americii,care,la rndul su,a influenat esenial scrierea a numeroase constituii din multe state ale lumii.

David Hume
David Hume(n. 26 aprilie 1711 - d.25 august 1776)a fost un filozof, istoric i economist scoian,un adept al empirismului,unul dintre reprezentanii cei mai de seam ai Iluminismului scoian.A fost un critic neobosit al dogmatismului metafizic i religios,devenind celebru pentru modul curajos n care a abordat, de pe poziii sceptice,o serie de subiecte filozofice cum ar fi cauzalitatea,probabilitatea,identitatea personal sau originea virtuii.Contemporan cu Immanuel Kant,a respins i a ridiculizat valoarea ideilor abstracte,a ideilor ce nu vin din realitate,din experien. S-a nscut la Edinburgh ca al doilea fiu al unei familii aparinnd micii nobilimi scoiene.Hume a agonisit o avere modest din vnzarea diverselor sale publicaii,la care s-au adugat remuneraiile primite n cteva scurte perioade cnd a ndeplinit funcii publice bine retribuite.Ultimii ani de via i i-a petrecut tot la Edinburgh,unde a murit ca o personalitate nconjurat de mult dragoste.A apucat s afle,nainte de a muri,vetile despre Revoluia american,pe care o anticipase demult i pe care a ntmpinat-o cu aprobare. La British Library,Hume e catalogat drept istoric.History of England (Istoria Angliei)deine n scrisul su cea mai mare pondere,att ca volum ct i n privina circulaiei.Fiind o piatr de hotar n evoluia istoriografiei, recunoscut pn la Macaulay drept opera-standard n domeniu,ea a fost un best-seller timp de aproape o sut de ani.Hume vede n History a sa,ca i n tot restul operei sale,o contribuie la tiinele umane:toate aceste "subiecte morale",cum li se spunea pe atunci,au constituit domeniul su predilect.Scrierile lui economice au fost i ele o piatr de hotar,fiind recunoscute ca atare de mult mai tnarul su prieten Adam Smith.Hume citea pe patul su de moarte Avuia naiunilor a lui Smith,apreciind-o numaidect ca pe o mare reuit intelectual.Eseurile politice ale lui Hume s-au numrat, alturi de cele ale lui Montesquieu (cu care coresponda) i Locke,printre scrierile ce i-au influenat cel mai mult pe Prinii ntemeietori ai constituiei SUA. Ideile lui Hume au avut o mare influen asupra unor gnditori posteriori lui, ca de exemplu Albert Einstein care spunea c a fost inspirat de Hume la formularea teoriei relativitii.

Iluminismul francez

Unitatea iluminismului ca directie de cugetare este asigurata de un anumit fond de idei prezente la toti reprezentantii sai.Printre ele: 1) increderea in puterea ratiunii si in capacita-tea ei de a asigura progresul umanitatii; 2) lupta pentru auto-nomia gindirii si pentru eliberarea ei de sub autoritatea dogmei; 3) respingerea intolerantei religioase si a superstitiilor de orice fel; 4) apararea libertatii si a demnitatii omului impotriva opresiunii si aservirii; 5) critica institutiilor statale feudale si a religiilor pozitive; 6) pentru filozofii-iluministi nevoia de a cunoaste nu e dictata numai de o simpla curiozitate,ci in primul rind de necesitatea de a folosi practic cunostintele pentru a transforma sistemul relatiilor sociale feudale.Ei inte-eg ca eliberarea sociala si descatusarea religioasa sunt imposibile fara un nou fel de gindire si fara moravuri noi.Anume de aceea ei considera stiinta si cultura inaintata ca principala forta eliberatoare si se straduie sa le asigure o raspindire cit mai larga in sinul maselor.Totodata,filozofii-iluministi inteleg ca piedica cea mai mare in calea realizarii acestui scop sunt filosofia scolastica speculative,intoleranta institutiilor religioase si sistemul de relatii sociale invechite.Aceasta a si conditionat lupta lor de neimpacat impotriva acestor institutii. Iluminismul nu este un fenomen pur francez. La el si-au adus contributia de gindire mai multe tari din Europa: Anglia, Germania, Italia, Spania, Romania etc. In dependenta de ritmul de dezvoltare socialeconomica si culturala epoca Luminilor in fiecare tara ocupa perioade istorice diferite, fapt ce conditioneaza si o cronologie variabila a miscarii iluministe si impune cu preferinta termenul de epoca a Luminilor fata de termenul secol al Luminilor. Iluministii francezi au fost aceia care au indemnat poporul - din umbra sau prin ridiculizare fatisa - sa se proclame liber de constrangerile religiei, reiterand intr-o forma revolutionara spusa lui Protagoras conform careia "Omul este masura tuturor lucrurilor". Si pentru a pecetlui aceasta decizie,populatia Parisului a ales o obscura dansatoare de cabaret Madmoiselle Candeille - pe care a purtat-o in triumf pana la catedrala Notre

Dame, unde a fost incoronata drept zeita a ratiunii.Dupa ce s-a inchinat ceremonios zeitei pe jumatate nude tronand pe altar,multimea a ars in mod ceremonios Biblia in piata din fata catedralei,declarand ca de atunci inainte, ratiunea si numai ratiunea avea sa conduca Franta.Si pornind de atunci si de acolo, aceste idei au inceput sa cutreiere lumea.A trebuit insa sa treaca mai bine de o jumatate de secol pentru ca ideile Revolutiei franceze sa-si gaseasca un suport dogmatic solid.Ori nu era cu putinta ca acesta sa vina tot din Franta, care-si epuizase deja elanul creator sub lama ghilotinei si prin marea stepa rusa.

Iluminismul francez trece in evolutia sa prin mai multe perioade. Premisele lui sunt pregatite de o perioada de tranzitie (1688-1715), avindu-1 ca reprezentant principal pe Pierre Bayle, renumit prin scepticismul antimetafizic si anti-teologic. A doua este perioada iluminismului vechi (1715-1750), avindu-i ca personalitati reprezentative pe Voltaire si Montesquieu si care in plan filozofic nu depasesc pozitiile deismului.Perioada afirmarii depline a iluminismului cuprinde anii 17501789 si se caracetrizeaza prin intarirea orientarii filosofice materialiste promovate de Diderot, Lamettrie, D'Holbach, Helvetius etc.Tot in aceasta perioada se afirma gindirea critica radicala a lui Jean-Jaques Rousseau.

Pierre Bayle (1647-1706). Lucrarile principale: "Dictionar istoric si

critic ", "Raspunsuri la intrebarile unui provincial" etc. Bayle a intrat in istoria gindirii filosofice prin scepticismul antimetafizic si antiteologic. Bayle este convins ca religia nu este unicul garant al moralitatii individului si ca poate exista o societate cu moravuri perfecte, compuse din ateisti. Un ateist, deci, tot poate fi un om cu moralitate curata. Pentru a confirma aceasta afirmatie Bayle aduce exemple de puritate morala a filozofilorateisti: Epicur, Lucretiu, Pliniu, Vanini, Spinoza etc.

Voltaire (1694-1778), fiu al unui notar avut. Voltaire a mers la

colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici i-a aflat spiritul su critic. Unchiul su l-a bgat n cercul ateilor, lucru care intra n contradicie cu ideologia Iluminismului timpuriu. Ca ateu i francmason,Voltaire a practicat criticismul n fiecare form a religiei instituionale.Opiniile sale religioase liberale l-au facut remarcat.In 1743 a publicat Scrisori filosofice in care a subliniat efectele benefice ale tolerantei religioase. Viata, spune el, nu trebuie sa fie traita cu grija fata de Rai , ci ajutindu-i pe ceilalti sa progreseze, prin obtinerea unor rezultate in stiinta sau in alt domeniu al artelor. Aceasta este unul dintre jaloanele gindirii din perioada iluminismului si una dintre lucrarile care au modelat gindirea moderna. Insa atacul impotriva religiei conventionale si a sistemului politic, a provocat scandal si el a trebuit sa paraseasca Parisul. A continuat sa scrie piese de teatru in care a criticat Biserica si puterile civile franceze.

Este un reprezentant tipic al iluminismului francez, marele merit al caruia consta nu atit in elaborarea unor conceptii noi si originale, cit in atasamentul fata de gindirea inaintata a timpului si in capacitatea de a o asimila, argumenta si difuza cu mijloacele cele mai variate si mai convingatoare. Lucrarile filosofice principale sunt: "Scrisori filosofice ", "Tratat de metafizica ", "Elementele filosofiei lui Newton", "Dicfionar filozofic", "Chestiuni asupra Enciclopediei" etc. Intreaga opera a lui Voltaire este patrunsa de filozofie, iar problemele filosofice 1-au preocupat nu o singura data, in treacat, ci intreaga sa viata. Filosofia este prezenta in stare difuza in intreaga sa opera: povestiri, piese de teatru, tratate de istorie sau de morala, corespondenta, articole etc. Voltaire este unic prin varietatea acestor mijloace de propaganda filozofica, varietate care impiedica existenta unui sistem, dar care nu dauneaza nicidecum unitatii profunde a gindirii sale. "Scrisorile filosofice", scrise in perioada exilului in Anglia (17261728), sunt patrunse de un profund respect fata de gindirea filozofica engleza: Bacon, Locke, Newton. Voltaire este convins ca "ratiunea s-a nascut in secolul nostru, in Anglia", de aceea vrea sa faca cunoscute in tara sa realizarile gindirii engleze. Empirismul lui Locke el il foloseste pentru a critica cartezianismul ("Descartes a descoperit erorile antichitatii, dar pentru a le inlocui cu ale sale"), iar teoria gravitatiei a lui Newton este utilizata pentru respingerea fizicii lui Descartes, in particular a teoriei virtejurilor. Voltaire premanent este preocupat de critica metafizicii: "Metafizica, scrie el,- contine doua lucruri: primul, ceea ce oamenii de bun simt deja stiu; al doilea, ceea ce ei nu vor sti niciodata". El ironizeaza asupra disputelor inutile ale filozo-filor si recomanda o studiere exacta a faptelor. Spiritul uman are anumite limite care-i sunt naturale, iar problemele metafizicii se studiaza dincolo de aceste limite. Nu are sens sa ne chinuim asupra unor lucruri inexplicable, scrie Voltaire, ci mult mai chibzuit este sa ne multumim cu ceea ce poate fi explicat in conformitate cu experienta stiintifica.

Cand este vorba despre existenta lui Dumnezeu, Voltaire se situeaza pe pozitiile deismului fara a ajunge la ateism. Dumnezeu este cauza prima a lumii si, totodata, cauza ei finala. El este Creatorul Universului, al originii si armoniei acestuia, al legilor care-1 guverneaza, fara a mai interveni, insa, dupa creatie, in desfasurarea fenomenelor sale. Totodata, filosoful sustine utilitatea morala si sociala a credintei in Dumnezeu: "Este clar ca pentru morala are mai mult sens si e mai de pret recunoasterea existentei lui Dumnezeu, decit negarea acesteia. Este in interesul omenirii ca sa existe Dumnezeu, care ar pedepsi lumea pentru raul pe care nu sunt in stare sa-1 suprime legea si judecata. Principalul nu consta ca sa putem argumenta teoretic existenta lui Dumnezeu, ci sa ne convingem daca e folositor pentru omenire sa recunoastem existenta unui Dumnezeu miluitor si razbunator, care serveste concomitent si ca mingiiere si ca friu, ori trebuie sa aruncam aceasta si sa raminem la greu fara speranta, iar in caz de se comit crime fara mustrari de constiinta". Voltaire considera ca ideea de Dumnezeu este necesara pentru a tine masele in supunere. Tendinta maselor de a repartiza egal bunurile si averea, spunea el, este periculoasa si poate avea consecinte distrugatoare pentru societate. De aceea apararea prin legi a proprietatii private trebuie completata cu credinta ca incalcarea legilor va fi pedepsita si de catre Dumnezeu. Reprosindu-i lui Bayle, care afirmase ca teismul si ateismul sunt indiferente pentru moralitate si ca o societate formata din atei ar putea fi virtuoasa, Voltaire scrie ca "daca Bayle ar fi avut sub conducerea sa citeva sute de tarani, el n-ar fi evitat sa le spuna ca exista Dumnezeu Cel miluitor si razbunator". O societate virtuoasa, compusa numai din atei, ar fi posibila, spune el, numai in cazul cind toti membrii ei ar fi filosofi, nu insa si pentru oamenii obisnuiti. Credinta intr-un Dumnezeu care rasplateste si pedepseste, precum si cea in nemurirea sufletului sunt indispensabile pentru poporul simplu. Astfel, Voltaire ajunge la afirmatia celebra ca, daca Dumnezeu nu ar exista, el ar trebui inventat si se pronunta impotriva ateismului si a urmarilor sale coruptibile. Dumnezeu, ca judecator suprem, nu lasa nepedepsita nici o fapta criminala,de aceea el este un friu de nadejde pentru marii demnitari, deoarece asupra lor, spre deosebire de saraci, nu are putere nici un fel de lege, chiar daca crimele lor sunt colosale si le fac in vazul si cu stirea tuturor. Numai Dumnezeu este in stare sa-i opreasca de la faradelegi pe asupritorii poporului. Ba si mai mult, Voltaire este convins ca marii demnitari savirsesc nedreptati si crime din cauza ca nu cred in Dumnezeu, fiindca sunt ateisti. "Ateismul, -scrie el, - totdeauna a fost Filosofia oamenilor dotati cu putere, care isi petrec viata lor in acel cerc vicios de crime, pe care prostii il numesc politica ori arta de a conduce.

Alesii Domnului pe pamint isi aduc sie in jertfa tot ce doresc ori pe toti acei care le stau in cale". O alta problema care 1-a preocupat pe Voltaire a fost aceea a existentei raului in lume. El scrie romanul filozofic "Candide", in care combate forma sistematica a optimismului, propagata de Leibniz si Wolff. Incercarile tragice, prin care trece tinarul Candide, vin sa ne convinga definitiv ca lumea aceasta nu este nicidecum "cea mai buna dintre lumile posibile", cum sustinea invatatorul sau Panglos, adept al optimismului lui Leibniz si Wolff, si ca raul este o realitate care nu poate fi exclusa ori contestata. In 1778, inainte de moarte, a primit ultima impartasanie in rit catolic, in ciuda opozitiei sale fata de religie.

(1709-1751) este adevarat intemeietor al materialismului francez din secolul al XVIII-lea. Lucrarile principale: "Omul-masina", "Istoria naturala a sufletului", "Anti-Seneca" etc. Lamettrie incepe cu observatia ca toate sistemele filosofice se reduc in fond la doua: materialism si idealism. Unica filosofie autentica pentru el este materialismul, deoarece numai el este compatibil cu dezvoltarea stiintelor: "A fi filozof, - scrie el, - inseamna a profesa materia-lismul". Daca Filosofia materialista isi pune scopul de a studia natura, apoi religia se intemeiaza pe revelatie si, ca atare, nu poate avea nimic comun cu Filosofia: "una se termina acolo unde incepe cealalta". Religia are o functie esentialmente sociala: alaturi de morala si de drept, ea este un produs al politicii, fiind impreuna cu acestea menita sa asigure respectarea normelor de convietuire in societate. Nu adevarul, ci protejarea conventiilor sociale fata de tendinta de a le incalca este scopul ei. Acesta fiind rolul social al religiei in conditiile existente, scrie el, n-ar trebui sa credem ca aceasta inseamna, totodata, si o legitimare a ei, caci "lumea nu va fi niciodata fericita, daca nu va deveni atee". Pentru cautarea adevarului existenta credintei nu are nici un fel de justificare. Opozitia dintre filosofie si religie este, pentru el, totala si ireconciliabila. Morala ce sprijina religia este morala sociala, conventionala, careia i se opune morala filozofica sau naturala: "busola uneia este religia, iar a celeilalte - placerea". In conditiile in care religia era inca ideologic dominanta, Lamettrie e nevoit sa atenueze cumva aceste idei, spunind ca, desi sunt opuse, Filosofia nu dauneaza religiei, politicii si moralei, de vreme ce domeniile, mijloacele si scopurile lor sunt diferite. Afirmatia filosofului ca Filosofia nu poate dauna moravurilor, credintelor si conventiilor in vigoare ni se pare, insa, a nu fi doar o modalitate de atenuare a opozitiei, ci chiar o convingere a filosofului, lucru de care ne vom adeveri in cele ce urmeaza. Acestea fiind spuse, ne abatem de la intentia de a demonstra caracetrul materialist al filosofiei lui Lamettrie (vom face acest lucru analizind conceptia altor materialisti francezi, care ocupa aceeasi pozitie in aceste probleme) si trecem la expunerea conceptiei sale etice.

Lamettrie

Trasatura caracteristica principala a conceptiei etice a lui Lamettrie este inconsecventa si contrarietatea ei. Aproape pe fiecare problema el expune ginduri contrare. O tendinta ramine, insa, permanenta: cea de a impaca stoicismul cu epicureismul. Teza initiala de la care porneste Lamettrie este ca exista o lege morala naturala, innascuta atit oamenilor, cit si animalelor, care consta in urmatoarele: 1) capacitatea de a deosebi binele si raul fara o pregatire aparte; 2) simtul, ce ar trebui sa nu facem, daca nu dorim sa ni se faca acelasi lucru; 3) simtul recunostintei cind ni se face un bine si mustrarea de constiinta atunci cind raspunzi cu un rau la binele facut. Printr-un sir de exemple Lamettrie incearca sa demonstreze ca aceste sentimente sunt comune oamenilor si animalelor. Teza a doua, diametral opusa celei dintii, consta in afirmatia ca virtutea este un rezultat al educatiei: "Oamenii se intorc inevitabil in directia, incotro bate vintul educatiei". Astfel, filosoful devine un adept al teoriei educationismului, care sustine ca educatia hotaraste totul. Piatra de temelie a conceptiei etice a lui Lamettrie (si in general a materialismului francez din sec. al XVIII-lea) este urmatoarea: bun, virtuos este tot ceea ce este de folos societatii. Interesul social devine un criteriu al constiinciozitatii. Cine contribuie la bunastarea comuna, contribuie, totodata, la bunastarea sa. In acelasi timp, Lamettrie se contrazice cind spune ca cine jertfeste fericirea personala doar pentru a fi apreciat de societate, face o mare prostie. Omul trebuie eliberat, spune el, de "mustrarea de constiinta". Constiinta nu este ceva innascut (cum sustine anterior). Cine are remuscari de constiinta, acela cade sub puterea superstitiilor. Aceste remuscari trebuie lichidate, deoarece ele nu-i sunt omului de nici un folos. Ele nu-i fac pe oameni mai buni. si in genere ideile oamenilor nu influenteaza conduita lor. Ei totdeauna spun una, dar fac alta, chiar daca nu doresc acest lucru. De aceea nici un domnitor nu trebuie sa se teama ca mintea unui popor poate fi formata dupa modelul invataturii vreunui filozof. Filosofia nicidecum nu poate influenta moravurile si credinta oamenilor. Totodata, Lamettrie se grabeste sa constate ca fara filosofie schimbarile in stat sunt imposibile,de aceea regii trebuie sa fie un pic filozofi pentru a deosebi capriciul de lege.

Constiinta, afirma filosoful, adeseori ne face nefericiti. Exista chiar si un tip aparte de fericire: fericirea ticalosului. In lume sunt foarte multi misei fericiti, de aceea ar fi naiv sa credem ca bunatatea si fericirea se imbina totdeauna. Mai des se intimpla invers: oamenii virtuosi sunt de cele mai multe ori nefericiti, iar cei mai fericiti si norocosi sunt ticalosii. Adeseori averea, crima si fericirea se imbina. De aceea cine poate sa se elibereze de presiunea constiintei si sa infrunte opinia publica, ignorind-o, devine fericit. Totodata Lamettrie se grabeste sa preintimpine ca societatea trebuie sa lupte permanent cu infractorii: sa-i pedepseasca crunt. "Teme-te de spinzuratoare si calau mai mult decit de constiinta proprie si Dumnezeu", -scrie filosoful. Inteligenta si cunostintele sunt de prisos pentru fericire, uneori chiar distrugatoare. Adeseori cei mai fericiti sunt prostii; ei sufera mai putin. El vorbeste despre un tip aparte de fericire: fericire animalica, porceasca: "Maninca, bea, uita de trecut, veseleste-te ... Daca nu ai alta sansa de a fi fericit, urmeaz-o pe aceasta". Lamettrie, totodata, sufera mult descriind asemenea varietate de fericire si insista sa fim mai presus de existenta aceasta animalica. Normele morale in societate trebuie strict respectate. Dar ele pot fi respectate si fara credinta in Dumnezeu. Adresindu-se celor ce trebuie sa faca ordine in stat, el scrie: "Eu salut legile voastre, chiar si religia voastra, dar, totodata, salut esafoadele si spinzuratorile".

Diderot (1713-1784). si-a invesnicit memoria prin contributia

hotaritoare, pe care a adus-o la editarea "Enciclopediei". Lucrarea aceasta, potrivit proiectului initial, trebuia sa fie o simpla adaptare a unui dictionar enciclopedic englez, insa a devenit, sub conducerea lui Diderot si d'Alambert, "monumentul pentru eternitate" al secolului si simbolul gindirii libere din toate timpurile. Diderot a intocmit prospectul lucrarii, a stabilit planul si metodele de lucru si, din 1759 pina in 1772, cind se incheie tiparirea celor optsprezece volume, a redactat sau revizuit un numar enorm de articole din cele mai variate domenii: literatura, istorie, geografie, chimie, fiziologie, economie politica, filosofie, metalurgie.

Datorita energiei sale inepuizabile si entuziasmului sau, Diderot a stiut sa grupeze in jurul "Enciclopediei" cele mai ilustre personalitati ale secolului. Astfel, "Enciclopedia"a devenit cauza comuna a tuturor ginditorilor progresisti, iar opera lor a fost pe buna dreptate apreciata ca una dintre contributiile cele mai considerabile si mai semnificative ale filosofiei franceze din secolul al XVIII-lea la progresul ratiunii umane. Scopul lucrarii, dupa cum scrie Diderot (art. "Enciclopedie"), "este acela de a aduna cunostintele de pe intreg cuprinsul pamintului, de a expune sistemul lor general oamenilor din jurul nostru si de a le transmite oamenilor de dupa noi, pentru ca truda valorilor trecute sa nu ramina nefolositoare veacurilor ce vor urma, pentru ca nepotii nostri, devenind mai invatati, sa devina in acelasi timp si mai virtuosi, si mai fericiti, iar noi sa nu murim fara a fi binecuvintati de omenire". "Enciclopedia" ofera un tablou complet al starii stiintelor, mestesugurilor si al artelor catre 1750, intocmit de cei mai buni savanti si specialist. Contributia lui Diderot la patrimoniul gindirii iluministe nu se reduce, insa, la munca sa de redactor al "Enciclopediei". Scriitor critic de arta, teoretician al artei, estetician, el este, totodata, creatorul unei conceptii filosofice de mare valoare. Drumul filozofic al lui Diderot este acela de la deism, prin scepticism, la materialism si ateism. Printre lucrarile filosofice mai importante pot fi enumerate: "Cugetari filosofice", "Scrisoare despre orbi pentru invataminte celor ce vad", "Despre interpretarea naturii", "Visul lui d'Alambert", "Principii filosofice asupra materiei si miscarii". Cu toate ca conceptul de "substanta" a fost supus unui atac inversunat din partea empiristilor englezi (Locke, Berkeley, Hume), Diderot se intoarce la acest concept, elaborat in sens modern de Descartes. El respinge dualismul cartezian, considerind absurda ipoteza unei substante spirituale, a carei legatura cu substanta materiala nu poate fi nicidecum explicata. "In Univers, in om, in animal, - scrie Diderot, - nu exista decit o singura substanta". Afirmarea unicitatii substantei are la el un caracter materialist mult mai pronuntat decit la Spinoza. Daca ultimul, prin identificarea substantei cu divinitatea, impunea ontologiei sale o forma panteista, la Diderot substanta unica din Univers este materia si astfel ontologia sa este un monism materialist consecvent.

Diderot adopts de asemenea ideea eterogenitatii substantei materiale. Ideea omogenitatii trebuie abandonata, spune el, pentru ca, pe de o parte, ea face imposibila explicarea corecta a miscarii, iar, pe de alta parte, ea nu poate explica varietatea calitativa, direct observabila, a formelor existentei: "Mi se pare ca este tot atit de imposibil ca toate fiintele din natura sa fi fost produse dintr-o materie perfect omogena, cum ar fi sa ni le inchipuim ca au una si aceeasi culoare... Voi numi, deci, elemente diferitele materii eterogene necesare pentru producerea generala a fenomenelor naturii si voi numi natura rezultatul general actual sau rezultatele generale succesive ale combinarii elementelor". La baza existentei se afla, deci, materia, a carei compozitie este eterogena. Din materia universala eterogena provin toate, inclusiv viata si constiinta. Elementele, adica materiile simple din care sunt alcatuite fenomenele naturii, trebuie sa aiba intre ele diferente esentiale, desi nu stim nici cite asemenea elemente exista, nici care sunt deosebirile esentiale dintre ele, nici pina unde poate fi dusa diviziunea lor. Logic, divizibilitatea este nelimitata. Diderot admite totusi existenta unei limite reale a diviziunii. In spiritul stiintei epocii sale Diderot considera ca moleculele sunt elementele ultime ale materiei. Materia universala eterogena, alcatuita din molecule ce se deosebesc calitativ intre ele, se afla in continua miscare. Miscarea este un atribut al materiei, putem sa ne imaginam materia in repaus tot atit de putin cit am putea sa ne imaginam in repaus focul. Miscarea este absoluta, repausul e doar relativ. Repausul absolut este un concept abstract, el nu exista in natura. Miscarea este tot atit de reala ca si lungimea, latimea, adincimea. Diderot deosebeste doua tipuri de miscare: miscarea mecanica, ca deplasare in spatiu, si tensiunea interna a moleculelor. Ele corespund celor doua tipuri de forte: forta exterioara si forta interioara. Daca forta exterioara ce actioneaza asupra corpurilor se epuizeaza si, corespunzator, miscarea de translatie inceteaza, forta interioara a moleculelor este inepuizabila si ca atare tensiunea lor launtrica nu inceteaza niciodata. De aceea chiar atunci cind un corp este in repaus din punct de vedere mecanic, el se afla in miscare in raport cu componentii sai moleculari. Acesta este argumentul hotaritor pentru sustinerea caracetrului absolut al miscarii. Prin aceasta Diderot depaseste conceptia mecanicista despre miscare si confirma ideea autodinamismului.

Nu mai putin valoroasa este si ideea lui Diderot despre conexiunea universala. Totul in Univers se afla intr-o strinsa legatura, lumea prezentind "un mare lant" ce leaga toate lucrurile: "Totul se leaga in Univers, corpurile ceresti actioneaza unele asupra altora; globul nostru este atras de ele si le atrage la rindul sau; fluxul si refluxul isi au cauza in luna; rodnicia ogoarelor depinde de caldura soarelui, de umiditatea solului, de bogatiile sarurilor etc. Pentru ca un fir de iarba sa creasca este nevoie sa contribuie intreaga natura". Aceeasi inlantuire domneste in ordinea fizica si in ordinea politica si in cea morala. Conexiunea universala face ca in natura sa nu existe nici un fel de granite stabile. Fiintele "circula" unele in altele, separatiile rigide sunt anulate: "Orice animal este mai mult sau mai putin om; orice mineral este mai mult sau mai putin planta; orice planta este mai mult sau mai putin animal. Nu este nimic precis in natura". Constant ramine numai intregul, totul. Nu exista hotar rigid nici intre materia moarta si cea vie. Separarea acestor regnuri nu este absoluta, de aceea pentru aparitia vietii nu este nevoie de interventia unei cauze imateriale exterioare. De aici pornind, filosoful ajunge la concluzia ca sensibilitatea este o insusire generala a materiei, la fel ca si miscarea. E drept, insa, ca uneori el ezita intre a considera sensibilitatea "o insusire generala a materiei" si a o considera "un produs al organizarii", dar nu o considera un produs al unui inceput imaterial. Filosoful e convins ca materia vie ia nastere din cea moarta, ca sensibilitatea apare in procesul acestei treceri, dar recunoaste ca "i-mi scapa legatura necesara a acestei treceri". Totodata, el asteapta de la stiinta timpului dovada experimentala riguroasa a ideii ca sensibilitatea este o insusire elementara a materiei sau un rezultat al organizarii.

In teoria cunoasterii Diderot accepts pozitia empirista, dar nu se limiteaza la ea. In "Scrisoare despre orbi..." el subliniaza primatul cognitiv al senzatiilor, dar, Totodata, accentueaza dependenta ideilor noastre si a modului de a gindi de perceptiile senzoriale. Absenta unui organ de simt, sau prezenta ipotetica a unuia in plus fata de cele obisnuite, modifica esential continutul lumii noastre launtrice. Un orb percepe altfel lumea decit un om inzestrat cu vaz si, corespunzator, gindeste altfel despre ea. La el are loc redistribuirea functiilor perceptive in absenta vederii, create insemnatatea simtului tactil in perceptia senzoriala si in sinteza ei intelectuala, se modifica alte functii psihice. Modul in care un orb concepe lumea este influentat, totodata, de conceptia despre lume a celor care vad, in mijlocul carora el traieste. Astfel, create importanta imaginatiei si a gindirii abstracte in cunoastere. Simturile, deci, se pot relativ completa ori prin alte simturi ori prin gindirea abstracta. De aceea ipoteza senzualistilor (Condillac) despre izolarea absoluta a simturilor este neintemeiata. Daca gindirea se bazeaza pe activitatea simturilor, atunci teoria ideilor innascute este falsa: "nimic nu este innascut, in afara de facultatea de a simti si de a gindi; toate celelalte sunt dobindite. Inlaturati ochiul si veti inlatura cu aceasta toate ideile care se refera la vedere, inlaturati nasul si veti inlatura toate ideile care se refera la miros". Tot asa se intimpla cu gustul, auzul si pipaitul. Daca inlaturam, insa, toate aceste idei si simturi, nu ne mai ramine nici o idee abstracta, caci numai prin simturi suntem condusi la abstract. Prin aceasta metoda a eliminarii treptate se ajunge de la om la scoica. Prin metoda opusa, pornind de la o masa informa dar sensibila, perfectionindu-i treptat organizarea si dezvoltindu-i senzatiile si cunostintele, se ajunge de la scoica la om. Dependenta gindirii de simturi nu inseamna, insa, anularea deosebirii dintre ele si identificarea lor. Diderot sustine ca Helvetius nu are dreptate cind spune ca "a simti inseamna a judeca", deoarece stupidul simte, dar nu judeca. Gindirea presupune operatii specifice. Fiind un profund dialectician, Diderot ramine in esenta un ginditor empirist. Abstarctiile fara un corespondent empiric, oricit de indepartat, nu au valoare cognitiva: "notiunile ce nu au un fundament in natura se pot asemana cu padurile din nord, ale caror arbori nu au radacini adinci. O slaba adiere de vint e de ajuns ca sa rastoarne o padure intreaga de arbori si de idei". Totodata, Diderot nu justifica inclinatiile empiriste de a diminua rolul cognitiv al gindirii abstracte si de a o subordona cu totul experientei.

Conceptia filozofica a lui Diderot inca o data ne convinge ca afirmarea primatului cognitiv al senzatiilor continea in sine posibilitatea unor interpretari filosofice contradictorii. Empirismul lui Locke a fost in egala masura sursa idealismului subiectiv al lui Berkeley si a materialismului francez, inclusiv a celui diderotian. Ontologia materialista a lui Diderot il situeaza in opozitie cu Berkeley atit in modul de a intelege sursa senzatiilor, cit si, in plan mai larg, in modul de a interpreta empirismul. Totodata, el sesizeaza dificultatea combaterii idealismului lui Berkeley de pe pozitiile propriului sau materialism, caruia ideea practicii i-a ramas straina. Iata cum caracterizeaza Diderot Filosofia lui Berkeley: "Extravagant sistem, care nu putea, dupa parerea mea, sa fie creat decit de niste orbi, si acest sistem, spre rusinea mintii omenesti si spre rusinea filosofiei, e mai greu de combatut, desi e cel mai absurd". Empirismul lui Diderot este, deci, in opozitie cu empirismul idealist al lui Berkeley, fiind un empirism materialist. Ontologia materialista si gnoseologia empirista a lui Diderot au drept consecinta fireasca ateismul sau. La inceputul activitatii sale filosoful considera ca fara credinta nu exista virtute si admitea, in spiritul deismului, existenta divinitatii. Cu timpul el se convinge de autonomia moralei fata de religie si de incompatibilitatea stiintei cu religia. Diderot cerceteaza argumentele aduse pentru a dovedi existenta divinitatii, mai ales a celor intemeiate pe ordinea si armonia naturii si pe ideea cauzelor finale si se convinge de lipsa lor de valoare. Ordinea actuala ar putea fi rezultatul unei dezordini initiale si nu ne poate convinge ca a existat o forta inteligenta, care a creat-o. Totodata, nu are nici o siguranta ca aceasta ordine nu e trecatoare. Plus la aceasta, lumea e plina de neajunsuri si nechibzuinta. Mentionind incompatibilitatea stiintei si a religiei, Diderot ironizeaza: "Daca ratiunea este un dar al cerului si daca se poate spune acelasi lucru si despre credinta, atunci cerul ne-a facut doua daruri incompatibile si contradictorii". Adresindu-se unui suveran, Diderot scrie in termeni drastici: "Sire, daca vreti sa aveti preoti, atunci nu va trebuie filozofi, iar daca vreti sa aveti filozofi, atunci nu va trebuie preoti". Astfel,Diderot este un spirit de prima marime al epocii si reprezentantul cel mai de seama al materialismului francez. Romantismul este o micare artistic i filozofic aprut n ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea n Europa, care a durat mare parte din secolul al XIX-lea. A fost o micare contra raionalismului care marcase perioada neoclasic, ce se va pierde la apariia spiritului romantic. Iniial,

doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai trziu forma unei micri. Autorii romantici au scris din ce n ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama uman, iubirea tragic, ideile utopice. Dac secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate i raiune, nceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoie i de eul interior. Anumii autori neoclasici alimentaser deja un sentiment aa-zis romantic nainte de rspndirea sa efectiv, fiind numii de aceea preromantici. Printre acetia se afl Francisco Goya i Manuel Maria Barbosa du Bocage. Romantismul apare iniial n zona care va fi mai trziu Germania (micarea a avut i ea o importan fundamental n unificarea german prin micarea Sturm und Drang) i n Anglia. Romantismul s-a manifestat n forme diferite n diferitele arte i a marcat n special literatura i muzic (dei romantismul se manifest n aceste arte mai trziu dect n altele). Cnd curentul a ajuns n coli, au aprut critici mpotriva idealizrii de ctre acesta a realitii.Datorit acestor critici a aprut micarea care va da natere realismului. Conform lui Giulio Carlo Argan n opera sa Art modern, romantismul i neoclasicismul sunt pur i simplu dou fee ale aceleai monede. Pe cnd neoclasicimul caut idealul sublim, sub o form obiectiv, romantismul face acelai lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele dou micri sunt legate, deci, prin idealizarea realitii.Primele manifestri romantice n pictur vor aprea cnd Francisco Goya ncepe s picteze la pierderea auzului. O pictur cu tematic neoclasic precum Saturn devorndu-i fiii, de exemplu, prezint o serie de emoii pentru spectatorul pe care l face s se simt nesigur i speriat. Goya creeaz un joc de lumini i umbre care accentueaz situaia dramatic reprezentat.Dei Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai trziu la Academie. Francezul Eugne Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelen. Tabloul su Libertatea conducnd poporul reunete vigoarea i idealul romantic ntr-o oper care este compus dintr-un vrtej de forme. Tema este dat de revoluionarii din 1830 ghidai de spiritul Libertii (reprezentai aici de o femeie purtnd drapelul francez). Artistul se plaseaz metaforic ca un revoluionar din vrtej, dei vedea evenimentele cu o anumit rezervare (reflectnd influena burghez asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantic cea mai cunoscut. Cutarea de exotic, de neprimitor i de slbatic va reprezenta o alt caracteristic fundamental a romantismului. Exprimarea senzaiilor extreme, paradisurile artificiale i naturaleea n aspectul su rudimentar, lansarea n "aventuri" i mbarcarea n nave cu destinaia polilor, de

exemplu, i-au inspirat pe anumii artiti ai romantismului. Pictorul engelz William Turner a reflectat acest spirit n opere precum Furtun pe mare unde apariia unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menionate mai sus. Micarea Sturm und Drang(literal,furtunica i imbold) este considerat a fi precursoarea Romantismului n Germania.Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos reprezentant al acesteia.Goethe public Suferinele tnrului Werther, oper de intens subiectivitate datorit unei iubiri imposibile a protagonistului acesteia (Werther).Cartea a cauzat mult vlv n perioada sa,datorit faptului c un val de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului. Romantismul literar i-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIXlea, manifestndu-se n paralel cu romantismul artelor plastice i cu cel muzical.Migraia influenelor impuse de curent determin coexistena lui alturi de alte curente, ndeosebi n a doua jumtate a secolului (de exemplu, parnasianismul). Trsturi: introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic i nuvela istoric. cultiv sensibilitatea, imaginaia i fantezia creatoare, minimaliznd raiunea i luciditatea. promoveaz inspiraia din tradiie, folclor i din trecutul istoric. evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), ntr-un cadru natural nocturn. contemplarea naturii se concretizeaz prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor n pasteluri i prin reflecii asupra gravelor probleme ale universului n meditaii. acord o importan deosebit sentimentelor omeneti, cu predilecie iubirii, tririle interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative. construirea eroilor exceptionali, care acioneaz n imprejurri ieite din comun, precum i portretizarea omului de geniu i condiia nefericit a acestuia n lume; personajele romantice nu sunt dominate de raiune, ci de imaginaie i de sentimente. preocuparea pentru definirea timpului i a spaiului nemarginite, ca proiectie subiectiv a spiritului uman, concepie preluat de la filozofii idealiti.

 utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocup locul principal att n structura poeziei, ct i n construirea personajelor, situaiilor, ideilor exprimate ironia romantic dobndete, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit att in specia literara cu nume sugestiv, satira, ct i n poeme filosofice. priorita absolut in locul rigorii rationale a clasicismului asumarea poziiei demiurgice (demonice) fa de universul creat preferina pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care s pun n eviden antonimiile specifice unei existene contradictorii lrgirea viziunii estetice prin inovaie la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice

Sir Walter Scott

Sir Walter Scott(15 august 1771 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoian prolific i un poet popular n Europa n timpul vieii sale.Se poate spune ca Scott a fost primul autor de limb englez care a avut o carier internaional n timpul vieii, cu muli cititori din ntreaga Europa, Australia i America de Nord. Poeziile i proza lui sunt nc citite i multe din scrierile lui ramn scrieri de referin att pentru literatura englez, ct i pentru literatura scoian. Printre operele sale clebre se numr "Ivanhoe", "Rob Roy", "The Lady of The Lake", "Waverley", "The Heart of Midlothian" i "The Bride of Lammermour". Exist un numr de traduceri ale operelor lui Sir Walter Scott n limba romn.

Franois-Ren de Chateaubriand
Franois-Ren de Chateaubriand((4 septembrie 1768 - 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician i diplomat.Este considerat fondatorul romantismului n literatura francez.Principala salucrare este "Geniul cretinismului sau Frumuseea religiei cretine" (1802), publicat ulterior n numeroase ediii. A fost ales membru al Academiei Franceze n 1811. Scrieri 1797:Eseu asupra revoluiilor ("Essai sur les rvolutions");

1802:Geniul cretinismmului ("Le gnie du christianisme"); 1809:Martirii ("Les martyrs"); 1811:Itinerar de la Paris la Ierusalim ("Itinraire de Paris Jrusalem"); 1814:Despre Buonaparte i despre Bourboni ("De buonaparte et des Bourbons") 1826:Cltorie n America ("Voyage en Amrique"); 1826:Miscelanee politice i polemice ("Mlanges politiques et polmiques") 1826:Natcezii ("Les Natchez"); 1828:Miscelanee literare ("Mlanges littraires"); 1836:Eseu despre literatura englez ("Essai sur la littrature anglaise"); 1849:Memorii de dincolo de mormnt ("Mmoires d'outre-tombe").

Reprezentantii romantismului
Danemarca: Hans Christian Andersen(1805-1975) a fost scriitor i poet,rmnnd celebru n special pentru povetile sale. Anglia: William Blake (1757 1827)a fost un poet, vizionar,pictor i tipograf englez. n esen nerecunoscut n timpul vieii sale, opera divers i profund a lui William Blake este astzi considerat esenial i semnificant att n istoria poeziei ct i a artelor vizuale. George Gordon Byron(1788-1836) este unul dintre cei mai cunoscui poei romantici englezi.A fost un lider regional al organizaiei revoluionare Carbonari din Italia n revolta lor mpotriva Austriei i mai trziu a cltorit pentru a lupta mpotriva turcilor n Rzboiul de independen al Greciei,fapt pentru care grecii l consider un erou naional. Samuel Taylor Coleridge(1772-1834) a fost un poet,critic literar i filozof englez, care a pus bazele micrii romantice n Anglia, fiind de asemenea unul dintre Lake Poets (Poeii lacului).Este cunoscut n primul rnd pentru poemele sale The Rime of the Ancient Mariner i Kubla Khan,precum i pentru opera sa major n proz Biographia Literaria. John Keats(1795-1821) a fost un poet englez, unul din cei mai importani reprezentani ai romantismului englez.Neapreciat de majoritatea contemporanilor i aproape necunoscut n timpul

vieii,Keats a fost recunoscut la o jumtate de secol dup moarte ca unul dintre cei mai mari poei ai Angliei,ca un remarcabil maestru al liricii,ca un poet-pictor care a reprodus lumea n forme plastice Mary Shelley(1797-1851) a fost o scriitoare britanic,dramaturg, eseist,biograf i editor al operelor soului ei,poetul romantic i filozoful Percy Bysshe Shelley;este cel mai bine cunoscut pentru romanul Frankenstein (1818),fiind considerat drept precursoarea scrierilor tiintifico-fantastice moderne. Percy Bysshe Shelley(1792-1822) a fost unul dintre principalii poei ai romantismului englez,criticii considerndu-l unul dintre cei mai de seam lirici ai literaturii de limb englez William Wordsworth(1770-1850) a fost un poet englez din prima perioad a romantismului,membru al grupului literar Scoala a lacurilor John Constable(1776-1837) a fost un remarcabil pictor peisagist englez de factur romantic.Opera sa se caracterizeaz printr-o permanent tensiune ntre observarea minuioas a naturii i neglijarea desenului n favoarea culorii.Cunoscut i apreciat n Frana prin expunerile la Salonul din Paris, a exercitat o influen evident asupra pictorilor peisagiti francezi, n special asupra artitilor grupai n coala de la Barbizon i - mai trziu - asupra impresionitilor. Joseph Mallord William Turner(1775 -1851) a fost pictor i gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului.Specializat n peisaje i scene marine,era considerat de impresionitii francezi ca unul dintre principalele modele artistice.

Germania: Fratii Grimm(Wilhelm si Jacob) au fost folcloriti, lingviti, filologi, doctori n drept, cunoscui n toat lumea pentru colecia de basme publicat. i-au adus contribuia la formarea limbii germane, n special prin dicionarul Deutsches Wrterbuch (Cartea cu cuvinte germane) pe care l-au scris mpreun i prin prima carte de fonetic fonologie a limbii germane,Legea lui Grimm, scris doar de Jacob.Dicionarul Frailor Grimm avea 33 de volume i cntrea 84 kg. Christian Johann Heinrich Heine (1797 1856) a fost un poet i prozator german.A fost unul dintre cei mai semnificativi poei germani i reprezentant de seam al liricii romantice universale.Lirica sa reflexiv este marcat de o original subiectivitate, fiind subordonat deopotriv fanteziei i reveriei romantice,dar i nclinaiei

ctre ironie, autoparodie i umor.A exercitat o puternic influen asupra literaturii germane. Ernst Theodor Amadeus Hoffmann(1776-1822)-celebru mai ales ca prozator,el a cultivat genul nuvelistic,cel fantastic i al basmului cult.Datorit pregtirii muzicale el a activat i ca libretist,teoretician i critic muzical. Friedrich Hlderlin(1770-1843)-a fost un poet german,unul din principalii reprezentani ai romantismului n literatura european.Opera sa are ca teme: elogierea patriei ca entitate spiritual,nostalgia vrstei de aur,tristeea nsingurrii individului,integrarea eului n armonia cosmic.De asemenea,a combinat teme de inspiraie cretin i greco-roman.n lucrarea sa principala, romanul n versuri Hyprion (1797-1799),idealizeaz Grecia antic. Heinrich von Kleist(1777-1811)-a fost un dramaturg, poet i scriitor romantic german Novalis(1772-1801) a fost unul dintre cei mai mari poei i prozatori germani, considerat cel mai de seam reprezentant al Cercului romanticilor de la Jena,cultiv idealismul magic i extazul mistic Friedrich von Schiller(1759-1805) nnobilat n anul 1802,a fost un poet i dramaturg german,considerat unul din prinii poeziei germane. Ludwig Tieck(1773-1853) a fost un poet,dramaturg i scriitor romantic german.Prima sa lucrare important a fost romanul epistolar William Lovel (1796),lucrarea sa major fiind romanul filosofic Peregririle lui Franz Sternbald. Ludwig van Beethoven(1770-1827) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziie ntre perioadele clasic i romantic ale muzicii Felix Mendelssohn Bartholdy (18091847) a fost un compozitor i dirijor german, de origine evreiasc, care a activat n perioada de nceput a romantismului. Lucrrile sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian i muzic de camer. Dup o lung perioad de relativ denigrare, originalitatea sa creativ a fost reevaluat i, n sfrit, recunoscut Giacomo Meyerbeer(1791- 1864),a fost un compozitor german,care i-a petrecut o mare parte din via n Frana

 Robert Schumann(1810-1856),a fost un compozitor i pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumti a secolului XIX.Un intelectual,precum i un estet,muzica sa,mai mult dect a oricrui alt compozitor,reflect foarte mult adnca natur personal a romantismului.Introspectiv i adesea capricios,nceputurile sale muzicale erau o ncercare de a se desprinde de tradiia formelor i structurilor clasice pe care le considera prea restrictive.Puini l-au neles n timpul vieii sale, ns o mare parte din muzica sa este considerat acum ndrznea n originalitatea armoniei, ritmului i formei.Locul su este printre fruntaii romantismului german. Richard Wagner(1813-1883) compozitor,dramaturg i teoretician al artei germane,unul din cei mai de seam reprezentani ai romantismului muzical. Carl Maria von Weber (18 noiembrie 1786- 5 iunie 1826) a fost un compozitor german, creatorul operei romantice germane. Johann Wolfgang Goethe (1749-1832) a fost un mare poet german, ilustru gnditor i om de tiin, una dintre cele mai de seam personaliti ale culturii universale. Ludwig Andreas Feuerbach (1804-1872), a fost un filosof german. Johann Gottlieb Fichte(1762-1814),a fost filosof german,cunoscut ca printe al idealismului german i ca urma al lui Kant Friedrich Schlegel(1772-1829) a fost critic,istoric i teoretician literar german.mpreun cu acesta,a fost conductorul spiritual al colii romantice de la Jena. Caspar David Friedrich(1774-1840) a fost un pictor i desenator german, unul din cei mai importani reprezentani ai romantismului german n perioada sa timpurie. Philipp Otto Runge(17771810) este un desenator i pictor german, unul din reprezentanii importani ai romantismului german. S.U.A: William Cullen Bryant(1794-1878) a fost un poet i publicist american James Fenimore Cooper(17891851) a scris seria de romane Leatherstocking Tales,unde protagonist este Natty Bumppo,iar romanele sunt The Pioneers(1823),Ultimul mohican(1826),The Prairie (1827),The Pathfinder(1840) i The Deerslayer (1841)

 Nathaniel Hawthorne(1804-1864) a fost un romancier i nuvelist american ce a apartinut mai de graba romantismului sobru. Washington Irving(1783-1859) a fost un scriitor american de la nceputul secolului al 19-lea.Este cel mai bine cunoscut pentru povestirile The Legend of Sleepy Hollow i Rip Van Winkle, amndou au aprut n cartea sa The Sketch Book of Geoffrey Crayon.Munca sa istoric cuprinde biografiile lui George Washington,Oliver Goldsmith i Mahomed i cteva istorisiri din secolul al 15-lea despre Spania coninnd subiecte ca Alhambra, Cristofor Columb sau maurii din Spania. Irving a servit ca ambasador american n Spania ntre 1842 i 1846. Edgar Allan Poe(1809-1849) a fost scriitor american,poet, romancier,nuvelist i critic literar,creator al genului de scurte povestiri i precursor al literaturii moderne de ficiune tiinifico-fantastic. Scotia: Robert Burns(1759-1796) a fost poet scoian,precursor al romantismului britanic.A scris n limba englez i n dialectul scoian. Spania: Jos de Espronceda(1808-1842) unul dintre cei mai mari poei ai romantismului spaniol,creaia sa literar este influenat de cea a lui Byron,militnd pentru libertate i mplinire individual. Francisco de Goya(1746-1828) a fost un important pictor i creator de gravuri spaniol,la rspntia secolelor al XVIII-lea i al XIX-lea.La un secol dup Velzquez i cu un secol nainte de Picasso,Goya este punct de referin pentru dou veacuri de pictur spaniol.Ani de-a rndul Goya a fost artistul curii regale,la fel ca i muli ali pictori ai secolului al XVIII-lea. Franta Victor Hugo(1802-1885) a fost un poet,dramaturg,romancier i uneori pictor,de origine francez.Scriitor romantic,a fost pair al Franei din 1845,senator al Parisului i membru al Academiei Franceze din 1841.Printre operele sale cele mai cunoscute pot fi numite Mizerabilii i Notre-Dame de Paris. Alphonse de Lamartine(1790-1869)a fost un poet,scriitor i politician francez.

 Alfred de Musset(1810-1857) a fost un scriitor francez.A fost unul din primii reprezentani ai romantismului n aceast ar.Scrierile sale au ca tem predilect meditaia asupra condiiei creaiei artistice i aversiunea fa de mediocritatea burgheziei.n special n poezie, a ilustrat predispoziii sufleteti contradictorii,capriciile sentimentului erotic n aspiraia spre fericire,nclinaia romantic a rului veacului (mal du sicle) i dialogul dintre poet i muze. Grard de Nerval(1808-1855)-poet romantic francez Stendhal(1783-1842) a fost un scriitor francez renumit pentru fineea analizei sentimentelor personajelor sale i pentru lipsa intenionat de sensibilitate a stilului su. Charles-Valentin Alkan(1813-1888) a fost un compozitor i pianist francez. Daniel Auber(1782-1871) a fost un compozitor francez,directorul Conservatorului din Paris,iar n timpul Imperiului al Doilea a fost capelmaistru al curii.Se zice c montarea operei sale La Muette de Portici la Bruxelles n 1830,cu atmosfera ei revoluionar i muzica instigatoare,a marcat preludiul revoluiei prin care Belgia s-a desprins de Olanda. Hector Berlioz(1803-1869) a fost un compozitor, scriitor i critic francez.A avut o contribuie important n conturarea romantismului francez.Contribuia lui const n promovarea unei noi estetici muzicale,care presupune existena unor mijloace expresive. Dezvoltarea orchestrei simfonice vine n ntmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz,relevat prin 4 tipuri procedurale: fora sonor, exploatarea efectelor timbrale, divizarea partidei instrumentale i mrirea numrului de instrumente (mpreun cu preocuparea pentru stereofonie).Hector Berlioz a fost i autorul Tratatului de instrumentaie,care prezint preocuparea romanticilor pentru timbrul instrumentelor,ca mijloc de exprimare nuanat a sensibilitilor. Berlioz inaugureaz seria dirijorilor cu baghet din secolul XIX.Din punct de vedere compoziional, el creeaz lucrri instrumentale cu un program declarat i explicat, sau numai direcionat de titluri, cu forme noi, care evolueaz dinspre simfonie ctre oper. Csar Franck(1822-1890) este cel care a adus simfonia ntr-o ipostaz realmente inedit, utiliznd principiul ciclic.Acesta se refer la o problem de arhitectur muzical i se refer la un motiv sau la o tem care leag organic prile lucrrii, fiind un element generator al temelor din celelalte pri. Csar Franck are reuite deosebite i n

variaiunile simfonice pentru pian i orchestr, o sintez ntre sonat, variaiune i concert instrumental.Totodat, muzicianul scrie i poeme simfonice i propune o inovaie frapant, prin adugarea corului (n poemul simfonic cu cor Psyche),al crui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greac. Jean-Baptiste Camille Corot(1796- 1875)a fost cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIXlea. Eugne Delacroix(1798-1863) a fost un important pictor francez din perioada romantismului. Thodore Gricault(1791-1824)-a fost un important pictor i litograf francez,exponent al romantismului n pictur. Polonia Zygmunt Krasiski(1812-1859) a fost un poet romantic polonez,nascut si decedat la Paris,care face parte din grupul numit de contemporani cei Trei Barzi ai literaturii poloneze. Adam Mickiewicz(1798-1855) a fost un poet i scriitor polonez i lupttor pentru independena i rentregirea patriei natale,considerat cel mai bun poet romantic polonez din secolul XIX Juliusz Sowacki(1809-1849) a fost un poet romantic polonez,unul dintre cei Trei Barzi ai literaturii poloneze.Operele sale sunt caracterizate de misticism i prezint multe legturi att cu literatura oriental,ct i cu mitologia i cultura pgn a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei. Frdric Chopin(1810-1849) a fost un compozitor polonez de muzic pentru pian n perioada romantismului.Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici i influeni compozitori de muzic pentru acest instrument.Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic n muzica clasic a secolului XIX.n plus,Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave n muzica sa; mazurcile i polonezele sale reprezint chiar i astzi baza muzicii clasice naionaliste poloneze. Italia Giacomo Leopardi(1798-1837) este considerat,alturi de Dante,cel mai mare poet italian, precum i unul dintre cei mai mari gnditori ai acestei ri. Vincenzo Bellini(1801-1835) s-a remarcat ca un eminent compozitor de oper.Operele lui se remarc prin reliefarea personajelor feminine,

nendreptite de destin(Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii).Ii numete lucrrile melodrame sau tragedii lirice.Cea mai cunoscut arie a sa este Casta Diva, din opera Norma. Gaetano Donizetti(1797-1848) a fost un compozitor italian de muzic cult i, mai ales,.de oper.Opera sa cuprinde 75 de opere,16 simfonii,19 cvartete de coarde,193 de cntece,45 duete,3 oratorii,28 de cantate,concerte instrumentale,sonate i alte piese Niccol Paganini(1782-1840) este unul din cei mai faimoi virtuozi ai viorii i este considerat unul dintre cei mai mari violoniti din toate timpurile, avnd o intonaie i o tehnic inovativ perfecte. Gioachino Rossini(1792-1868) a fost unul dintre cei mai aclamai i mai populari compozitori,bucurndu-se de o faim rar ntlnit, n timpul vieii sale.Aceasta se datoreaz frumuseii melodiilor, strlucitoarelor i optimistelor arii,pline de verv i ironie,care se afl din abunden n creaia sa Giuseppe Verdi(1813-1901) fost un compozitor italian, vestit mai ales pentru creaiile sale n muzica de oper.

Rusia Mihail Lermontov(1814-1841) a fost un scriitor romantic rus.un dusman al tarismului, al asupririi i nedreptii,ntreaga lui oper fiind un aspru i necrutor rechizitoriu la adresa celor lng tron pitii,a celor de lege ocrotii Aleksandr Pukin(1799-1837) este un poet i dramaturg rus din perioada romantic, considerat a fi cel mai mare poet rus i fondatorul literaturii ruse moderne;a fost iniiatorul folosirii dialectului local n poeziile i piesele sale,crend un stil propriu de amestec al naraiunii cu teatrul,idila i satiraasociate cu literatura rus i influennd major scriitorii rui care i-au urmat. Mihail Glinka(1804-1857) a fost un compozitor rus,fost adeptul operei cu influene folclorice,folosind melodii cu caracter modal,orchestraia fiind inspirat din sonoritile timbrale populare,iar subiectele alese,din legendele,miturile i istoria poporului rus.De asemenea,textul utiliza limba rus. Suedia Franz Adolf Berwald(1796-1868) a fost un compozitor i ortoped suedez.

Austro-Ungaria Franz Liszt(1811-1886)-unul dintre cei mai renumii pianiti al tuturor timpurilor. Franz Schubert(1797-1828)-a fost un compozitor romantic austriac.Datorit nclinrii sale pentru pian i vocea uman, numele lui Franz Schubert este asociat cu precdere cu liedul.n general,versurile care l-au inspirat pe muzician aparin poeilor romantici,tematica pieselor fiind i ea identic cu cea abordat de acetia. Norvegia Johan Christian Dahl(1788-1857) a fost un pictor norvegian;primul pictor care a fost la nivel european n pictura artistic, i totodat unul dintre intemeietorii stilului tipic norvegian de art naional-romantic care a aprut n Norvegia la nceputul secolului al XVIII-lea.

Romantismul romanesc
In multe ahe miscari culturale - observa Paul Cornea ntr-o lucrare de referinta - romantismul a existat n arile Romne fara sa-si fi facut cunoscuta existenta [...] El se transforma, din clipa n care si constientizeaza manifestarea dintr-o miscare n stare de dispersiune si disponibilitatea ntr-o scoala cu articole de crez, cu magistri ce-i fixeaza strategia".Anii '30 ai secolului al XIX-lea au fost ani de coexistenta sub raport cultural-literar a ctorva curente: clasicismul, iluminismul, romantismul.Pe masura ce se dezvolta contactele culturale cu Apusul - n special cu miscarea culturalliterara din Franta - romantismul se configureaza ca miscarea caracteristica a vietii noastre cultural-spirituale. El era fenomenul cel mai bine structurat pentru a capta deopotriva framntarile si aspiratiile epocii.Or, tocmai aceasta coincidenta ntre nevoile sociale si procesele de ordin national care se plamadeau n organismul social-economic si reverberatia lor spirituala n registru romantic a dat curentului o consistenta deosebita.S-a observat pe buna dreptate, ca romantismul nu numai ca s-a impus ca fenomenul dominant n cultura romna n deceniile 4-6 ale secolului al XLX-lea, dar o

data cu el s-a afirmat constiinta literaturii romne, asa cum junimismul a asigurat dimensiunea critica a acesteia. Primele doua decenii ale perioadei amintite - 4 si 5 - au gasit Principatele Romne sub incidenta Regimului Regulamentar, n care inovatiile institutionale n-au dislocat structurile politice bazate pe dominatia marii boierimii. (Au facut-o doar mai flexibila si au dat o anumita posibilitate de manifestare si unor structuri ale boierimii mijlocii si mici). In plan social unele reglementari n raporturile dintre aristocratie (captusita cu arendasi) si taranime au dus de fapt la intensificarea exploatarii acesteia din urma. Atmosfera politica generala, monitorizarea rigida si aroganta a afacerilor interne din Principate de catre Rusia, lipsirea elementelor capabile, active si cu sentimentul demnitatii de perspectiva afirmarii lor ntr-un mediu refractar, daca nu ostil, toate acestea au facut din miscarea culturala un fenomen inaderent regimului regulamentar. Repudiind acest regim, miscarea culturala s-a orientat hotart spre valorile civilizatiei apusene, spre modelele oferite de tipul de dezvoltare specific Europei Occidentale. Optiunea cultural-ideologica pentru acest model a contribuit semnificativ nu numai la orientarea starii de spirit din Principate n acest sens, dar si la reconvertirea procesului istoric romnesc, la crearea premiselor pentru conectarea realitatii noastre la un flux istoric nou. Elanul cultural al epocii s-a manifestat sub nsemnele romantismului prin caracteristicile care i sunt specifice: subiectivitate si individualism, trairea intensa a existentei, cautarea culorii si reliefului n literatura, iar n istorie vom observa, n plus, preocuparea pentru fenomenele originare si pentru psihologia poporului, pentru trecutul acestuia si elementele sale fondatoare, dar mai cu seama acea vibratie speciala pentru nnoirea societatii. Aceasta nazuinta nnoitoare, imaginea proiectata n viitor a Romniei, constituie pilonul ideologic al miscarii culturale a vremii si hraneste toate sevele sale. Ea se releva pnn cteva repere caracteristice: nevoia resimtita de a preface radical societatea, echivalnd n fond cu realizarea modernizarii ei, sensibilitatea fata de oamenii simpli, acuitatea perceperii problemelor sociale, n special a celei agrar-taranesti, transformarea politica institutionala a societatii, iar, ca un corolar (si uneori ca o premisa), triumful ideii nationale. Cam toate aceste aspecte se regasesc n istoriografie, gndita de corifeii ei - Nicolae Balcescu si Mihail Kogalniceanu - ca o stiinta a natiunii, istoriografia trebuind, considerata, probabil, elementul central al miscarii culturale. Specific acesteia este faptul ca dincolo de diversitatea manifestarilor, ea da senzatia de corp unitar. Se vorbeste, pe buna dreptate, de generatia de

la 1848" iradiind mai multe semnificatii: comunitate sau similitudine de idei si de aspiratii, tensiunea spre obiective comune, sentimentul viu al angajam. Cultura romna si-a creat n aceasta perioada instrumentele necesare organizarii sale moderne: presa, teatru, dezvoltarea retelei scoalare - atta cta a fost, constituirea de societatii si asociatii literare (termenul acoperind ideea de cultura n genere, asa cum n perioada revolutiei franceze miscarea filosofica acoperea aproape toate manifestarile spirituale ale timpului - arta, literatura, ideologie etc.), patrunderea n circuitul publicisticii apusene, realizarea unor sustinute contacte cu reprezentantii de marca au culturii si gndirii europene - Michelet, Edgar Quinet Giuseppe Mazzini etc. Toate aceste institutii si forme de organizare culturala se cer privite integral, nu ca elemente disparate ale unor fenomene fiintnd n sine. Ele sunt esential convergente si tin de nevoia resimtita a natiunii de a se exterioriza, de a se exprima n forme de ordin cultural.

Reprezentanti romantismului romanesc

Romantismul romanesc s-a manifestat n trei etape: a)preromantismul(cunoscut i ca romantism al sciitorilor paoptisti si unionisti): caracterizeaz gustul omului mediu, al burghezului domestic, ideizant, idilic, conservator cultiv comfortul spiritual, pasiunile temperate, plcerile simple creaiile sunt, n mare majoritate, mediocre; este perioada imitrii literaturii romantice din Europa de Vest, n special Frana reprezentani:Costache Negruzzi,Mihail Koglniceanu,Vasile Alecsandri,Dimitrie Bolintineanu,Iosif Vulcan,Vasile Crlova, Gheorghe Asachi,Barbu Paris Mumuleanu,Ion Heliade Rdulescu,Grigore Alexandrescu, Andrei Mureanu, Elisabeta de Neuwied, Mite Kremnitz,Elena Vcrescu,Balcescu,Al.Papiu Ilarian,Georgie Baritiu,Simion Barnutiu,Cezar Bolliac, Aaron Florian, l August Treboniu Laurian,Ioan Maiorescu, L Sion, G.

Saulescu, Gh. Plesoianu, L Sion, G. Saulescu, Gh. Plesoianu, B.P. Hasdeu,Al. Odobescu, V. A. Urechia, Timotei Cipariu, George Bari b)romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism nalt) dimensiunea cosmic e dezvoltat pn la exces misticism, ocultism pasiuni nflcrate capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale reprezentanti: Mihai Eminescu,Titu Maiorescu,Ioan Slavici,Ion Creanga,Gheorghe Panu,George Cosbuc,Veronica Micle,Samson Bodnarescu,Vasile Pogor c)romantismul posteminescian reactualizeaz teme i mijloace clasice i romantice, conferindu-le o nou for expresiv marcheaz reaciile lumii literare romneti la depirea apogeului de creaie pentru Eminescu, sprijinind apariia multor epigoni ce nu s-au impus, dar i a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnndu-le cu elemente de expresie aparinnd simbolismului, semntorismului etc. reprezentanti: George Cobuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu tefnescu Delavrancea

Nationalismul
Naionalismul este o ideologie care creeaz i susine o naiune ca un concept de identificare comun pentru un grup de oameni. Se deosebete de patriotism prin referina juridic i ideologia politic:naionalismul se refer la Dreptul strmoesc care definete comunitile istorico-lingvistice ("neamurile"), i tinde a constitui statele pe baz etnic, cu o legislaie inspirat din jus sanguinis ;patriotismul se refer la Dreptul pmntean care definete naiunile prin apartenena la acelai teritoriu, i tinde a constitui statele pe baz teritorial(indiferent de origini i limbi, ca de exemplu n Elveia),cu o legislaie inspirat din jus soli. n domeniul artelor,romantismul este cunoscut a avea n naionalism un aspect important.

Micrile n spectrul politic-ideologic apropiat naionalismului sunt diverse, ori ca elemnt programatic ori ca form de propagand. n secolul XX, interpretarea eronat a anumitor date tiinifice din acea epoc (privind biologia speciei umane Homo sapiens, antropologia i ereditatea) i amestecul acestor interpretri cu naionalismul, a produs ultranaionalismul, concretizat prin micri de extrem dreapt ca Fascismul sau Nazismul, care socoteau "neamul" ca un organism biologic. Naionalismul patriotic promoveaz o naiune fr s se opun minoritilor conlocuitoare.Naionalismul de tip ovin sau xenofob, dimpotriv, li se opune. Astfel, naionalismul ovin i antiromnesc din anumite ri, folosete faptul c vorbitorii limbii romne dinafara Romniei nu aparin naiunii politice romne (adic nu posed cetenia romn) pentru a implementa ideia (att la oamenii locului, ct i n opinia internaional) c nu ar aparine nici neamului (etniei i sferei culturale i istorice) romneti, mergndu-se pn la negarea faptului c au aceleai origini i c vorbesc aceeai limb. Naionalismul romantic s-a dezvoltat mai ales pe plan cultural-artistic prin renvierea momentelor de glorie din trecutul fiecrui popor i ocrotirea tradiiilor, datinilor i obiceiurilor populare. Giuseppe Mazzini i Garibaldi sunt promotorii ideii de renviere - sau "Risogirmento" n italian - a istoriei glorioase a Italiei. Cei doi au luptat pentru unificarea Italiei pe plan cultural la nceput, apoi pe plan politic, i simultan au promovat, pe planul social, desfiinarea privilegiilor bisericeti sau aristocratice din cele opt state din Italia. n Romnia, ideea naionalist a aprut la sfritul secolului XVIII, datorit activitii colii ardelene.Ideologia naionalist a luptat pentru dezvoltarea naiunilor moderne, mai ales n teritoriile aflate sub stpnire strain. Aceste micri au condus la apariia unor state noi: Germania, Italia, Romnia n 1859/1877-1888, pe 24 ianuarie.Naionalismul romantic n Romnia a aprut n sec. XIX i s-a manifestat att n principatele romne,ct i n provinciile aflate sub dominaie strin.Echivalentul romnesc al micrii "Risogirmento" au fost "Detepttorii neamului" n frunte cu Vasile Alecsandri.La nceput,naionalismul a evoluat sub forma naionalismului romantic,caracterizat prin grija pentru reconstrucia valorilor trecutului, importana acordat originei latine i istoriei naionale, promovarea tradiiilor,obiceiurilor i datinilor naionale;pe latura social, naionalismul romnesc promova desfiinarea privilegiilor tradiionale din statele n care triau romnii i egalitatea romnilor de pretutindeni att cu minoritile conlocuitoare(n general dominante,cu excepia rromilor, bulgarilor,rutenilor sau lipovenilor)ct i ntre ei.n a doua treime a sec.

XX,naionalismul i pierde nelesul iniial i tinde ctre ultra-naionalism i extremism,caracterizat prin rasism i xenofobie.La jumtatea secolului,cel de-al doilea rzboi mondial se ncheie prin prbuirea puterilor ultranaionaliste i prin preluarea naionalismului de ctre regimurile comuniste, n care neamul i patria se confund cu poporul muncitor i glia,xenofobia adresndu-se de acum ncolo nu minoritilor conlocuitoare sau popoarelor vecine, ci cetenilor din tabra imperialist cu care doar autoritile aveau dreptul s aib contacte (strict controlate).Acest nou naionalism rou pstreaz ns ideia c dreptul neamului justific negarea drepturilor cetenilor, i c naiunea trebuie s fie condus ferm de un lider necontestat i glorificat.Abia la sfritul sec. XX,prbuirea comunismului i extinderea Uniunii Europene ncep s tearg din naionalism aspectele intolerante i antidemocratice, n ciuda anumitor foti-comuniti care continu s promoveze un naionalism xenofob.

Pozitivism si marxism
Pozitivismul este un curent filozofic al crui tez principal este c singura cunoatere autentic este cea tiinific,iar aceasta nu poate veni dect de la afirmarea pozitiv a teoriilor prin aplicarea strict a metodei tiinifice.Conceptul a fost conceput de Auguste Comte. Isidore Marie Auguste Franois Xavier Comte(1798- 1857),a fost un sociolog i filosof francez.Absolvent al colii Politehnice,n anii 1817 1824 a fost secretar al lui Saint-Simon i a fost profund influenat de acesta.Saint-Simon a ntrebuinat pentru prima oar termenul de filozofie pozitivist.Totui lui Comte i revine meritul de a fi elaborat un sistem coerent,cu o logic i o baz tiinific superioar fa de SaintSimon.Auguste Comte a urmrit crearea unei filosofii pozitiviste, corespunztoare ultimului stadiu la care omenirea trebuia s aspire n viziunea sa, dup ce a trecut prin faza teologic i acea metafizic, care erau considerate drept faze necesare n dezvoltarea omenirii de la copilrie spre maturitatea din cea de a treia faz, a spiritului pozitiv.Pozitivismul,tiina i filozofia pozitiv nu mai caut explicarea cauzelor obscure ale fenomenelor ci se mulumete cu studiul datelor experienei.Acest studiu nu este ns o simpl compilaie de date ci tinde s descopere legile care guverneaz grupele de date i fapte care corespund diferitelor tiine fundamentale. Marxismul este o teorie economico-social bazat pe lucrrile lui Karl Marx, un filozof, economist, jurnalist i revoluionar german de origine

evreiasc, din secolul al XIX-lea, care a colaborat n elaborarea sus-numitei teorii cu Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din filozofia lui Georg Hegel, din economia politic a lui Adam Smith, din teoria economic Ricardian i din socialismul francez din secolul al XIX-lea, pentru a dezvolta o cercetare critic a societii care se dorea att tiinific ct i revoluionar.Aceast critic a atins cea mai sistematic expresie (dei neterminat) n lucrarea lui de cpti Das Kapital, Capitalul: O cercetare critic a economiei politice. De la moartea lui Marx n 1883,diferite grupuri din toat lumea au apelat la marxism ca baz intelectual pentru linia politic i tactica lor,care pot fi n mod spectaculos diferite i contradictorii.Una dintre primele mari sciziuni a aprut ntre aprtorii social-democraiei(care afirmau c tranziia la socialism putea aprea ntr-o societate democratic) i comuniti (care afirmau c tranziia la socialism poate fi fcut numai prin revoluie).Social-democraia a aprut n interiorul Partidului Social Democrat German i a avut drept rezultat abandonarea rdcinilor marxiste, n vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase partide comuniste. Dei mai sunt nc multe micri sociale i partide politice revoluionare marxiste n toat lumea,de la prbuirea Uniunii Sovietice i a statelor ei satelite,mai sunt relativ puine ri care au guverne care se descriu drept marxiste.Dei ntr-un numr de ri occidentale sunt la putere partide social-democrate, ele s-au distanat cu mult vreme n urm de legturile lor cu Marx i cu ideile lui.n prezent numai Laos,Vietnam, Cuba i Republica Popular Chinez au guverne care se descriu ca fiind marxiste. Coreea de Nord este descris n mod inexact drept marxist, atta vreme ct att Kim Il Sung i Kim Jong Il au respins ideile marxiste convenionale n favoarea variantei "comunismului coreean" ,ciuce.De asemena,despre Libia se afirm uneori c ar fi comunist, dar Muammar Gaddafi a cutat s conduc ara ctre socialismul islamic. Unii dintre membrii colilor de neamestec guvernamental i "individualism" cred c principiile statelor moderne burgheze sau ale marilor guverne pot fi nelese ca marxiste.Manifestul Comunist al lui Marx i Engels include un numr de pai pe care societatea trebuie s i fac pentru ca muncitorii s se elibereze de societatea capitalist.Unele dintre aceste msuri apar ca fiind introduse n forma Keynesianismului,a statului bunstrii, a noului liberalism i a altor schimbri ale sistemului din unele ri capitaliste.Exist persoane care cred c unii dintre reformatorii din statele capitaliste sunt, (sau au fost), "marxiti nedeclarai",de vreme ce ei sprijin politici care sunt similare cu paii pe care credeau Marx i Engels c trebuie s-i parcurg o societate capitalist dezvoltat.Ali indivizi vd,n

conformitate cu teoria marxist a materialismului istoric,reformele capitaliste ca vestitori ai viitorului comunist. Pentru marxiti,aceste reforme reprezint rspunsul la presiunea exercitat de partidele i sindicatele clasei muncitoare,ele nsele rspunznd la abuzurile simite din partea sistemului capitalist.Mai mult, aceste reforme reflect eforturile de "salvare" sau de "mbuntire" a capitalismului (fr a l aboli) pentru a face fa prabuirii pieei datorit ineficienei sistemului. Hegel a propus o form a idealismului n care dezvoltarea ideilor n contrariile lor este tema conductoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulri treptate dar alte ori cere salturi discontinui, schimbri violente ale al status quo-ului existent. Figuri istorice precum Napoleon Bonaparte sunt, conform interpretrilor hegeliene, mai degrab simptome i unelte ale proceselor dialectice impersonale de baz dect modelatoare ale acestora. Marx i membrii grupului Tinerii Hegelieni din care fcea i el parte, au pstrat cea mai mare parte a modului de gndire al lui Hegel. Dar Marx "l-a adus pe Hegel cu picioarele pe pmnt", conform propriei viziuni, schimbnd idealismul dialectic n materialism dialectic. Marx a urmat curentul altui Tnr Hegelian, Ludwig Feuerbach. Ce i deosebete pe cei doi este prerea lui marx c umanismul lui Feuerbach este excesiv de abstract i de aceea nu mai puin idealist dect sistemul pe care l dorea s-l nlocuiasc, cu alte cuvinte, noiunea concret de Dumnezeu gsit n cretinismul instituionalizat care legitimiza puterea represiv a statului prusac. n loc de aceasta, Marx dorea s dea prioritate ontologic la ceea ce el numea "procesul vieii adevrate" a fiinelor umane adevrate, dup cum el i Friedrich Engels au spus n 1846 n lucrarea "Ideologia german": n direct contrast cu filozofia german, care coboar din ceruri ctre pmnt, noi urcm de la pmnt spre ceruri. Pe baza marxismului s-au dezvoltat micrile muncitoreti, unele cu caracter reformator de tipul social-democraiei,altele cu caracter revoluionar sub forma partidelor comuniste, avnd la baz ideologia marxist-leninist, elaborat de Lenin.Dei cu veleiti tiinifice, din momentul n care a fost transpus n realitate sub forma societilor socialiste din Uniunea Sovietic i rile din rsritul Europei (aa zisul "Socialism real"),marxismul s-a dovedit a fi el nsui o utopie falimentar,care a avut urmri catastrofale pentru economia statelor respective i n contiina oamenilor. Filozoful german Karl Marx propune 3 criterii determinante pentru definirea unei clase sociale:locul n cadrul raporturilor de producie (rol n producia, circulaia i distribuirea bogiilor),participarea la antagonismele

sociale (care se manifest n lupta pentru puterea politic) si contiina de clas. n Manifestul Partidului Comunist el recunoate n primul rnd rolul revoluionar al burgheziei care a scufundat fiorii sacri ai extazului religios, entuziasmul cavaleresc al mentalitii mic-burgheze n apele ngheate ale calculului egoist. Karl Marx(1818-1883)a fost un filozof german,economist i publicist,ntemeietor mpreun cu Friedrich Engels al teoriei socialismului tiinific, teoretician i lider al micrii muncitoreti.A avut o influen important asupra istoriei politice a secolului XX.Karl Marx mpreun cu Friedrich Engels a scris i a publicat n 1848: Manifestul Partidului Comunist.Abordarea sa este vizibil din prima linie a primului capitol al Manifestul Partidului Comunist: "Istoria tuturor societilor cunoscute este istoria luptei de clas".Marx a argumentat c sistemul capitalist, la fel ca i sistemele socioeconomice precedente, produce tensiuni interne care l conduc la distrugere.Aa cum capitalismul a nlocuit feudalismul,capitalismul va fi nlocuit de comunism, o societate fr clase care urmeaz unei perioade de tranziie n care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului.Pe de alt parte,Marx argumenteaz c schimbrile socioeconomice se produc prin intermediul activitii revoluionare organizate. n acest model capitalismul va lua sfrit prin activitatea organizat a clasei muncitoare internaionale.Ideiile lui Marx au nceput s exercite o influen major asupra micrii muncitoreti la scurt timp dup moartea sa. Aceast influen a crescut impetuos odat cu victoria Revoluiei din Octombrie din Rusia, revoluie datorat bolsevicilor marxiti. Marx a fost puternic influenat de:metoda dialectic i orientarea istoric a lui Friederich Hegel;economia politic clasic a lui Adam Smith i David Ricardo;gndirea socialitilor francezi, n particular Jean-Jacques Rousseau, Henri de Saint-Simon i Charles Fourier;filozofia materialist timpurie german,n particular Ludwig Feuerbach;solidaritatea cu clasa muncitoare a lui Friedrich Engels. Marx s-a inspirat din dialectica lui Hegel,dei i-a criticat vehement concepia asupra filozofiei istoriei, descoper materialismul i critica religiei n lucrrile lui Feuerbach, adopt ideile socialist-utopice ale lui Saint-Simon i se ndoctrineaz cu economia politic modern dezvoltat de Adam Smith. n timp ce Hegel era un filozof idealist, Marx a urmrit s rescrie dialectica n termeni materialiti. Pornind de la aceste izvoare el elaboreaz treptat Materialismul istoric ca teorie tiinific a analizei istorice a societii (Teze asupra lui Feuerbach, 1845; Ideologia german, 1846; Mizeria filozofiei, 1847). Marx

ia contact cu micarea muncitoreasc i redacteaz mpreun cu Friedrich Engels Manifestul partidului comunist (1848), care are ca motto celebrul apel: "Proletari din toat lumea, unii-v !" Expulzat din Germania, apoi i din Frana, se refugiaz la Londra n Marea Britanie unde i petrece timpul n special n slile de lectur ale bibliotecii de la British Museum. Acolo nmagazineaz cunotine teoretice cu care i dezvolt mai departe sistemul, avnd totui puin contact cu clasa muncitoare, al crei mentor avea s devin. Aici scrie Luptele de clas n Frana (1850), Bazele critice ale economiei politice (1858) i ncepe redactarea lucrrii sale fundamentale, Capitalul. n 1864, Marx este principalul diriguitor al Primei Internaionale Socialiste, creia i d ca obiectiv abolirea capitalismului. Pentru Marx, istoria omenirii se bazeaz pe lupta de clas: pentru a se elibera, proletariatul, victim a exploatrii capitaliste, trebuie s se organizeze la nivel internaional, s cucereasc puterea politic i, n aceast faz de dictatur a proletariatului, s realizeze desfiinarea claselor sociale, ceea ce, ntr-o faz superioar, va duce de la sine la dispariia statului i la ntemeierea societii comuniste. Doctrina marxist sau Marxismul reprezint ansamblul concepiilor politice, filozofice i sociale ale lui Karl Marx, Friedrich Engels i ale continuatorilor lor. Marxismul se bazeaz pe materialism i pe socialism, el este n acelai timp teorie i program al micrilor muncitoreti organizate. Pentru marxiti, materialismul reprezint baza teoretic, opus idealismului, considerat ca instrument speculativ n slujba burgheziei. n doctrina marxist, materialismul are dou aspecte: unul dialectic, care exprim legile generale ale lumii exterioare i ale gndirii umane, un altul istoric, care afirm c numai realitatea social determin contiina oamenilor. Dezvoltarea istoric a societii ar fi condiionat de contradiciile diverselor "moduri de producie" (primitiv, sclavagist, feudal, capitalist) i de "relaiile de producie", adic de raporturile dintre oameni n procesul de producie. Aceste contradicii se exprim prin lupta de clas, care este astfel motorul istoriei. Marx a elaborat i o teorie a valorii: valoarea este expresia cantitii de munc coninut de un produs. "Plus-valoarea" reprezint diferena dintre valoarea creat de muncitor n timpul muncii prestate i salariul primit, i reflect astfel gradul exploatrii capitaliste. Termenul de marxism se refer la ideile lui Marx aa cum au fost interpretate de Vladimir Ilici Lenin i de ideologiile oficiale ale statelor socialiste. Termenul de marxianism se refer la punctele de vedere ale lui

Marx nsui, ceea ce ar fi crezut i afirmat el nsui, fr distorsionarea produs de ctre interpretarea leninist. Friedrich Engels(18201895) a fost un filozof politic german, din secolul al XIX-lea. mpreun cu partenerul su, mai bine cunoscutul Karl Marx, Engels a dezvoltat teoria comunist, a fost coautor al Manifestului Partidului Comunist (1848). Engels a editat mai multe volume din Das Kapital (Capitalul), dup moartea lui Marx. Engels s-a nscut n BarmenElberfeld (acum Wuppertal), primul fiu al al unui industria german din domeniul textilelor. Tatl i-a trimis fiul nc tnr n Anglia s ajute la conducerea fabricii de bumbac a familiei din Manchester. ocat de srcia larg rspndit i de exploatarea nemiloas a muncitorilor englezi, el a nceput s scrie un raport care a fost publicat n 1845 sub numele de Condiia clasei muncitoare n Anglia n 1844. n acelai an, Engels a nceput s contribuie la jurnalele numite Analele Franco-Germane, care au fost editate i publicate de Karl Marx n Paris. Dup ce s-au ntlnit pentru prima oar, au descoperit c au o viziune similar asupra capitalismului i au decis s conlucreze mai strns. Dup ce Marx a fost deportat din Frana n ianuarie 1845, cei doi au decis s se mute n Belgia, unde exista o mai mare libertate de expresie dect n alte ri din Europa. n iulie 1845,Engels l-a luat pe Marx n Anglia.Aici a ntlnit o muncitoare irlandez numit Mary Burns, cu care a trit pn ce aceasta a murit; dup aceea a trit cu sora ei, Lizzie. Aceast femeie l-a introdus, se pare, n micarea chartist, ai crei lideri i-a ntlnit, inclusiv pe George Harney. Engels i Marx s-au rentors la Bruxelles n ianuarie 1846, unde au pus bazele Comitetului de Coresponden Comunist. Planul lor era s-i uneasc pe liderii socialiti din toat Europa. Socialitii din Anglia, influenai de ideile lui Marx, au inut o conferin n Londra unde au format o nou organizaie numit Liga Comunist. Engels a participat la conferin n calitate de delegat i a avut o mare influen asupra dezvoltarii strategiei de aciune. n 1847, Engels i Marx au nceput s scrie mpreun o brour. Era bazat pe lucrarea lui Engels Principiile Comunismului. Broura de 12.000 de cuvinte a fost scris n ase sptmni i era astfel conceput nct s fac teoria comunismului accesibil unui public ct mai larg. A fost numit Manifestul Comunist i a fost publicat n februarie 1848. n martie, att Marx ct i Engels au fost expulzai din Belgia. S-au mutat n Kln, unde au nceput s publice un ziar radical, Noua Gazet Renan. Engels a fost un participant activ la Revoluia din 1848, lund parte la revolta din Elberfeld. Engels a luptat n campania Baden mpotriva

prusacilor (iunie iulie 1849) ca adjutant al lui August Willich, care era conductorul Corpurilor Libere n revolta din Baden-Palatinate. Dup 1849,att Engels ct i Marx au fost silii s prseasc ara i s se mute la Londra.Autoritile Prusiei au fcut presiuni asupra guvernului britanic pentru expulza pe cei doi, dar Prim-ministrul de atunci, John Russell, nu a fost de acord cu cererea prusac. Numai cu banii pe care i putea ctiga Engels, familia Marx a trit n mare srcie.Pentru a-l ajuta pe Marx cu ceva bani, Engels s-a rentors la munc n fabrica tatlui su din Manchester, nainte de a se muta n Londra n 1870.Dup moartea lui Marx din 1883, Engels i-a dedicat restul vieii traducerii i editrii scrierilor lui Marx. Totodat, a fundamentat teoria socialismului tiinific, sub denumirea de materialism dialectic, prin cea mai relevant dintre scrierile sale, Dezvoltarea socialismului de la utopie la tiin 1880, o brour rezumativ a lucrrii sale de mai mari dimensiuni Domnul Eugen Duhring revoluioneaz tiina, cunoscut i ca Anti-Duhring 1878.A murit n 1895 la Londra.

Problema continuitatii
Originea poporului roman si a limbii romane a constituit subiectul unor polemici istorice in centrul carora a stat problema contiunuitatii populatiei daco-romane pe teritoriul Daciei. Sustinuta de istoricii romani si negata de istorici maghiari si austrieci, continuitatea a fost utilizata ca argument in favoarea sau impotriva acordarii de drepturi pentru romanii din Transilvania, si nu numai; caci, potrvit ideilor epocii, aceste drepturi se intemeiau in mare masura pe "intaietati istorice", astfel incat rezultatele studiilor de istorie au fost de multe ori deformate din perspectiva unor interese politice, sau exploatate de pe pozitii extremist-nationaliste. Astfel,Petru Maior.reprezentant al Scolii Ardelene scrie Istoria pentru nceputul romnilor.Aceast lucrare fu provocat de afirmrile istoricilor strini, mai ales Sulzer (Istoria Daciei transalpine, Viena, 1781) i Engel (Istoria Valachiei, 1804) n privina originii romnilor, tgduind latinitatea lor. Se hotrte dar s scrie, s dovedeasc continuitatea noastr n DaciaTraian, "c vznd romnii de ce vi strlucit sunt prsii, toi s se ndemne strmoilor lor ntru omenie i bun-cuviin a le urma". Desigur c astzi, dup trecerea de atia ani, dup scoaterea la lumin a unui mare numr de argumente istorice i mai ales filologice, lucrarea lui Petru Maior ne apare foarte defectuoas n chestiunea continuitii, dar el are meritul de a

fi cel dinti istoric romn care s-a ocupat cu originea neamului, cci cartea primului desclecat al lui Miron Costin e prea puin serioas i nu judec din punctul de vedere din care privea istoricul transilvnean. Dup ce povestete rzboaiele lui Traian cu dacii, Maior expune teoria sa: c Dacia a fost deertat cu totul de locuitori. Examinnd apoi modul cum s-a fcut colonizarea Daciei, trece la istoria acestei provincii n timpul ct a fost stpnit de romani i ajunge la Aurelian. El socotete "fr crezmnt" prerea c "toi romanii s fi ieit din Dacia n Moesia" i aduce o sum de argumente. De aceea studiaz deosebit viaa colonitilor din Dacia, de la Aurelian pn la sosirea ungurilor, artnd stabilirea acestora n Ardeal i luptele lor cu romnii i deosebit cu ale romnilor de peste Dunre. Capitole speciale sunt consacrate numelui romnilor (rumni, vlahi, cuovlahi) i teoriei lui Sulzer c n sec. XIII romnii de peste Dunre au trecut n Dacia. La fine sunt dou disertaii: una privitoare la nceputul limbii romneti; alta la literatura veche a romnilor, cea mai veche ncercare de istorie a literaturii noastre. Curnd dup ieirea la lumin a acestei opere, se ncepu o vie polemic ntre adversarii vederilor lui Maior i ntre autor. Astfel, peste un an, apru ntr-o revist vienez o critic, la care rspunde prin Animadversiones in recensionem historiae de origine Valachorum in Dacia" (Observaiuni asupra recesiunii istoriei despre originea romnilor n Dacia). Acest critic a fost slavistul Kopitar (1780-1844), scriitor favorabil romnilor, care recunoate i meritul lui Maior. Bunvoina i se arat i prin faptul c, n loc s tipreasc replica lui, o trimite scris autorului. Acesta rspunde prin Reflexiones in responsum Domini recensentis Viennensis (Reflexiuni asupra rspunsului d-lui recensent din Viena). Criticul ia din nou cuvntul i dup aceea Maior public Contemplatio recensionis in Valachicum anticriticam Litterariis Ephmeridibus Vinnensibus (Privire asupra recensiunii anticriticii romne publicat n revista literar din Viena). Cu aceasta se termin cearta. Prima ediie a Istoriei acesteia s-a tiprit n Buda, n 1812. A doua a tiprit-o Iordache Mlinescu, dup moartea autorului, tot n Buda, n 1834. La fine sunt toate rspunsurile lui Maior n discuie cu Kopitar, traduse de Damaschin Bojinca. A 3-a ediie a aprut n 1883 (Budapesta, Gherla). Activitatea lui Maior pe terenul studiului limbii e nsemnat prin Lexiconul de la Buda (1825), la care a colaborat i, mai ales, prin Ortografia limbii i prin alte articole n legtur cu aceasta. El se deosebete de prerea lui Micu i incai, care socoteau c limba noastr are origine latin clasic i spune c romna s-a format din latina vulgar. El crede c toi dacii au fost exterminai i colonitii s-au adus din Italia. Ei au pstrat limba aa cum au

avut-o i dac nu s-ar fi adus mprumuturi de la strini, ar fi i azi tocmai ca la venirea lor n Dacia. Dac dar s-ar nvoi romnii s lase la o parte toate acele mprumuturi, s-ar cpta acea limb vorbit de popor n timpul republicii. Aceast limb popular, fiind anterioar evoluiunii literare, urmeaz c limba romn e anterioar limbii clasice, cu alte vorbe, e muma limbii latine. Cu toate scderile i argumentrile eronate, cu aceasta se pune baza tiinific a cercetrilor de mai trziu: explicarea limbii romne prin latina vulgar. Totusi argumentul disparitiei dacilor ca popor in urma razboaielor daco-romane a fost formulat de Roesler si preluat in diferite forme de adversarii continuitatii, dar si de unii invatati romani din trecut care doreau ca originea poporului roman sa fie pur romana. Sustinerea acestei teze pleaca de la afirmatiile lui Eutropius, autor despre care s-ar putea spune ca sa bucurat din partea istoricilor maghiari de o credibilitate care nu a mai fost acordata nici unuia dintre istoriografii antici,dar o multitudine de dovezi contrazic afirmatiile sale, sustinand continuitatea dacica. Acesta afirma in lucrarea "Breviarum ab urbe condita" ca "Traianus, dupa cucerirea Daciei, a adus o multime foarte mare de oameni din toate colturile lumii romane pentru popularea oraselor[...], caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decebalus." Pornind de la ideile lui Eutropius, Roesler a scris teoria imigrationista, fiind argumentata de urmatoarele: disparitia dacilor ca popor in urma razboaielor cu romanii; disparitia vechii toponimii dacice; imposibilitatea romanizarii Daciei in cei 165 de ani de stapanire romana; parasirea completa a Daciei in timpul lui Aurelianus; formarea poporului roman si a limbii romane la sud de Dunare; caracterul nomad al romanilor decurgand din ocupatia lor de capetenie-pastoritul; inexistenta unor izvoare istorice care sa ateste prezenta romanilor la nord de fluviu inainte de secolul al XII-lea, deci inaintea venirii maghiarilor in Transilvania. Dar, desigur, exista si contraargumente, iar cel care l-a contrazis pe Roesler a fost A.D. Xenopol, care afirma: adapostirea populatiei daco-romane in munti dovedita de terminologia "muntelui"de origine romaneasca;

 caracterul sedentar al romanilor dovedit de terminologia agricola de origine latina; diferentele insemnate dintre limba romana si dialectele romanesti vorbite la sud de Dunare; originea transilvana a limbii romane dovedita de elementele maghiare comune tuturor graiurilor romanesti; mentionarea romanilor in izvoare istorice demne de crezare (cronica lui Anonymus, cronica lui Nestor); toponimia romaneasca de origine latina coexista cu cea de origine maghiara si slava. Mai sunt, totusi, si alte argumente care sa demonstreze acestor istorici ca gresesc. Cand Dacia se afla sub stapanirea lui Decebal, orasele purtau nume dacice (latine), iar cand a trecut sub stapanire romana aceste nume se pastrau, ce dovedeste ca inca mai existau daci in teritoriu. Deasemenea, sunt nume romane si dacice prezente in inscriptiile din Dacia (in total cca 3000 de antroponime), in proportie de 74% romane si 2% dacice. Aceste cuvinte exprimau medii fizice(balta, mal, magura), fauna(balaur, barza, mistret, soparla, viezure), flora(brad, copac, mazare, strugure), indeletniciri(tarina strunga, tarc, urda), corp omenesc(ceafa, buza, burta, grumaz, gusa), actiuni(a rabda, a spera, a zburda), familie(copil, prunc, mos, baiat, zestre), toponime(Napoca, Drobeta), hidronime(Dunare, Arges, Somes, Jiu, Tisa, Timis, Olt) etc. Pornind de la lipsa de precizie a diferitelor izvoare istorice, teoria imigrationista sustine parasirea completa a Daciei de catre daco-romani. In replica, teoria continuitatii, sustinuta de o serie de dovezi, vorbeste doar de o evacuare oficiala a provinciei. Au mai fost deasemenea facute si descoperiri arheologice la Calarasi, in comuna Luciu, la Caras-Severin. Dintre acestea se numara si caramizi cu anumite inscriptii, ceramica din necropola de la Spantov si multe altele. Toate aceste dovezi indica continuitatea poporului dac in spatiul carpato-danubiano-pontic. Acest lucru este spus si demonstrat de multi istorici dintre care si C.C.Giurescu care afirma in "Formarea poporului roman ca " Toate aceste categorii de fapte, si anume marturiile cronicilor, prezenta in armata romana de "cohorte" si de "ale" formate din daci, onomastica pastrata in inscriptii, resturile arheologice, numele de ape si orase precum si rascoalele repetate dovedesc clar, fara putinta de indoiala

sau rastalmacire existenta unei numeroase populatii dacice in cuprinsul provinciei Dacia."