Sunteți pe pagina 1din 3

lostrita cea mare nu se arata. O izbise vreun sloi sau vreun bustean repezit pen easteptate de valuri?

O trse naprasnica viitura pe alte meleaguri? Se stramutase n genuni mai avute n peste? Aliman a cautat-o ngrijorat multa vreme. Pe la Pastiiato ca s-a ivit. Mai mndra, mai vicleana, unduind trupul cu ispite femeiesti n el.In ima lui Aliman a nceput iar sa bata agera. Roseata i-a venit n obraji. Si barbatia , ndrazneala lui de altadata s-au dovedit n tot soiul de ispravi de necrezut, biru indfara greutate puterile Bistritei furioase. Mereu si din toate ncercarile iesea cuizbnda si se ntorcea nevatamat...Pescuitul lui era un nentrerupt noroc. Pleca ntr -o doara sa prinza cu mna pe sub pietre ctiva pastravi pentru o gustare si se ntorc ea ndata cu dasaga doldora. Numai de lostrita rvnita, care acum l juca si l nfrunta p e fata, nu se mai putea atinge, si i simtea mereu dulcea ei greutate nbratele-i pl ine de amintirea ei. Povatuit de niste cojani urcati cu carele de lemne, a mpleti t din nuiele un fel de cotete, ca niste custi, pe care le-a ascuns ici-colo napel e limanurilor, unde stia ca trage salbaticiunea, dupa ce le-a umplut cu pastravi vii... Lasa numai o portita ca o plnie pe unde sa patrunda lostrita, dar pe unde sanu mai poata iesi. La altele iscodise cte o clapa, care sa se deschida numai pe dinafara si sa se nchida ndata ce vnatul a patruns nauntru. Toate, zadarnice.Munteni i rdeau de coliviile lui n care vrea sa prinza apele. Capcane pentru pestiiprosti de balta. Att numai ca dimineata gasea momelile mncate si gratiile rupteca de o mna . Aliman s-a luat de gnduri si a nceput sa se ncredinteze ca nu estelucru curat. Si iar a pornit sa tnjeasca. ntr-o zi s-a hotart. A plecat n sus, la un satsalbatic de pe Neagra. Auzise el ca acolo e un vraci batrn, mare descntator depesti; un fel d e stapn al apelor. A urcat cale de o zi si a ajuns noaptea trziu. Animerit casa, a batut si s-a rugat de gazduire. Vrajitorul l-a primit si l-a oprit de aramas ch iar la el cteva zile. Ce i-o fi spus, ce l-a nvatat, cum l-a descntat, nu sestie. A liman s-a ntors acasa cu o lostrita lucrata din lemn, aidoma de suie sifrumoasa c a cea de pe Bistrita. Vopsita la fel cu aur si argint si stropita cu picatelegal bene ruginii. Era alcatuita din doua jumatati care se mbucau una-nrt-alta, cuscoa be. n mijlocul gol al nchipuirii, dupa ce a frecat-o peste tot cu lapti de lostrit asi buruieni de apa, a ascuns un alt pestisor mai mic, taiat dintr-un corn de ce rb casa-i dea cumpaneala n apa si s-o crmuiasca. Toate au fost vrajite, descntate s iafierosite dupa stravechi noime si ndreptare ale magiei pierdute si uitate de ce ilalti.Si ntr-un miez de noapte cu luna n patrar poleind trupul flacaului, Aliman a intrat nmijlocul rului cu pestele vrajit n mna, a spus ncet descntecul nvatat pe d ost, n care se lepada de lumea lui Dumnezeu, si a dat drumul papusii cu chip de l ostrita.Apele au primit-o si parca au saltat, purtnd-o supuse. Omul s-a dus, dupa povata,si s-a culcat. Ca niciodata, a dormit adnc si linistit pna a doua zi la prn z, cnd l-au trezit oamenii. Plouase sus la munte si Bistrita venise sodom din mal n mal,carnd sfarmaturi de sate la vale, cu case, oameni si vite. Trebuia sa sara s i el, celmai cutezator si mai priceput, sa dea ajutor. Cnd a sosit Aliman nu se m ai puteaface nimic. Trecusera toate ca nalucile, cu haituri jalnice acoperite de tumultulnahlapilor, si se pierdusera departe. Numai o sfarmatura de pluta se zar ea n sus nvrtindu-se nauca n volbura apelor, care o repezeau la vale, aci o tineau i ar n locsi o ntorceau n ochiurile uriase cu miezuri de sorb. Pe ea o faptura omenea sca abia se mai tinea cu amndoua minile pe o ramasita de crma. Aliman se pregatea saintre vo iniceste n valuri si s-o astepte la loc prielnic, cu cangea n mna, cnd plutase smuls e din fierbatoare si veni ct ai clipi la mal, sub picioarele lui. Dintresfarmaturi el scoase n brate o fata, singura vietuitoare care nu fusese smulsa deapele hrap arete. Era lesinata. Flacaul o ntinse pe iarba, o freca pe inima, i apasacosul pie ptului, asa cum se da ajutor necatilor. Fata si veni numaidect n fire. Nu nghitise de loc apa. A zmbit izbavitorului ei, s-a uitat speriata la lumea adunata si acerut mncare. Oamenii vedeau cu uimire cum se zbicesc repede straiele pe ea, iia,fota, opincile, ca si cnd n-ar fi fost uda niciodata. Au mai bagat de seama ca areparul despletit pe umeri ca niste suvoaie plavite resfirate pe o stana alba. Ochii, d echihlimbar verde-aurii cu strlici albastri, erau mari, rotunzi, dar reci ca de s ticla. Sidintii, cnd i-a nfipt ntr-o coaja de pine ntinsa de Aliman, s-au descoperit

albi, darascutiti ca la fiare. Fata sta linistita. Dar Aliman n-a lasat-o mult a colo. A luat-ograbnic la el acasa, unde a ascuns-o de ochi straini. Si s-a ncins n tre ei o dragostecum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea. Parca fusesera fa cuti si adunati nadins unul pe potriva celuilalt. Era frumoasa, cu chipul poate c am bucalat, suie, cutrupul lung, mladios si despicatura coapselor sus ca la buni notatori. Flacaul uitasedintr-o data de lostrita si de vraji. Tinea fata n brate, si dulcea ei povara mplineatot ce rvnise si jinduise nebuneste pna atunci. Ziua st ateau nchisi n casa oriumblau alintati prin paduri. Noaptea ieseau la Bistrita, ti nndu-se dupa gt. Sescaldau cu nesat, goi amndoi, pna i prindea zorii. Apele se faceau pe rnd de aur,de argint si apoi albastre, nvaluindu-i tainuitoare. Cnd unda ajunge a ca omazul, eiieseau si se mbracau. Vnau pastravi si i mncau acolo, fripti la foc d e brad, cum iplacea fetei. Au trecut cteva saptamni. Satul bzia de zvonuri ca un roi tartat.Precum ca fata ar suge sngele flacaului ca o strigoaica. Dar Aliman era mai sanatos, mai voinic, mai frumos si mai bun cum nu fusese niciodata, si nu le pas ade nimic. Lostrita, dupa spusele lumii, se ivise iara. Acum nu se mai ascundea. Plutea n vazul tuturor de-a lungul apei...Numai flacaul nu se sinchisea daca e ce adin lemn sau cea adevarata. Iesise din minte trecutul ntreg si vremea treceaamet itoare, ca o Bistrita umflata de fericiri...De la un timp, dezmeticit putin, fla caul, ca sa-si statorniceasca norocul, a nceput sase gndeasca la rnduielile trebuit oare, nunta, cununie, si i-a spsu fetei. Ea ahohotit nebuneste, lundu-l de gt. Ea stia de ibovnic si de dragoste, nu-i ardea nicide popa, nici de biserica. Nu pen tru asta venise ea pe lume. Era salbateca. Cu multeascunzisuri si taine, si totu si, nu stia nici cum o cheama, i dase de la el numeleIleana. Dar toate trebuie sa aiba un ispravit. Pe la mijlocul verii s-au trezit buznapeste ei cu o femeie vo inica, iute si sturlubatica, asijderi apelor dupa ploaie.Despartindu-i cu asprim e, ea prinse fata de brat, ocarnd-o mnioasa. Era mamaIlenei, care dupa multe cerce tari i aflase culcusul. Venea de sus, de departe, de laizvoarele Bistritei aurii, unde spunea ca-si are rosturile. Cunosc toti ocina veche aBistricencei... si, s mucind fata, o certa otarta cum putuse ea sa-si uite de parinti,sa se lapede de s urori, sa-si paraseasca avutiile ca sa se lipeasca fara rusine desaracia si neam ul prost al oamenilor de aici. Fata se mpotrivi zadarnic. Maica-sa isopti n ureche niste vorbe care parca o adormira. Aliman, dat la o parte cu mna, sta prostit, gol de puteri ca o arma descarcata si pna sa-si vina n fire, femeia c uprada era departe. Pna trziu, toamna, Aliman a batut izvoarele tuturor Bistritelo r,fara folos. Nimeni nu cunostea, nici macar n-auzise de Bistriceanca ori fata e i si nicide salasurile lor. Numai un mosneag trecut de suta de ani si mai amintea de ele.Era copil cnd satul le alungase cu pietre si le dase foc casei pentru mul teblestematii si rautati ce savrseau cu ajutorul Satanei. A cautat apoi pe vraciu l care-l descntase. Nu l-a mai gasit nici pe asta. Plecase dincolo, peste munte, la nisteneamuri. Flacaul s-a ntors si s-a nchis n el si n casa. Ajunsese nevolnic si moale cao crpa. Faceau toti din el ce vreau. Nu se mai mpotrivea la nimic. Curnd l -a ochito fata mai ndrazneata si l-a mbrobodit usor, si se logodisera, ca sa-l leg e de-abinelea. Aliman se lasa, plecat de pe lumea asta. Nu mai intra n padure dup a vnat,nu mai cobora la apele Bistritei. Uitase parca de lostrita, de undite, de caprioare. Se nsura numai fiindca nu mai avea vointa sa se mpotriveasca nici unei biete fete,care n ochii lui era mai putin dect o gnganie, si orice i era totuna. Nun ta s-ahotart n gura postului, la Filipi. Noaptea plouase potop la munte si negurea lastaruia nca. Dar la vale era cald si senin ca vara. n curtile nunului, mesele nti nsevuiau de rsete si de voie buna. Mirii venisera de la biserica si se asezasera n tre ceidoi nuni. Fata, vesela si mndra. Aliman, tulburat visase n ajun ca se nsuras e culostrita si-l cununa batrnul vrajitor. Ea sta dreapta lnga el, naltata pe coada cadoua pulpe gata sa se despice, si-si rezema capul bucalat de al lui.Rachiul c urgea grla. Secarica alerga din mna n mna cu ulcica. Toti, bucurosi, nchinau lui Alim an, care ciocnea cu oricine, fara potrivire, si da de dusca. Pe la jumatatea pra znicului sosi n goana un baietas, cu vestea ca lostrita vrajita s-aaratat iarasi. E aici aproape, iesita la liman sub coasta iadului, unde sta lungita lasoare, c a o domnita. Parca doarme. Numai bate usor din coada, ca si cum s-ar aparade mus culite. E mai mare si mai frumoasa ca pna acum. Aliman, buimac debautura, cum auz i de lostrita, s-a desteptat ca dintr-un somn adnc si a sarit smintitdintre oaspe

ti, strignd: Azi nu mai scapa! O mannc de nunta mea! si a alergatnebun spre ru. S-auz ea din ce n ce hreamat mare, cu larma asurzitoare si mugetcumplit. Valea iar detu na nspaimntata, ca n toiul unei batalii. Apele veneau cunahlapi saltati ca bivolii, unii peste altii, si lumea privea ngrozita. Numai Aliman nuvedea, n-auzea. Alerg a mereu naintea naboiului, cu o ceata de nuntasi speriatidupa el. Si iar simtea d esteptata n carnea bratelor dulceata unei poveri neuitate.Cnd sosi n locul de care povestise baiatul, lostrita era acolo. Ea se-ntoarsedeodata nalucitoare, cu capu l tinta la Aliman. Statu asa o clipa plina. Apoi porni,fulgernd apele, spre el. O mul ncremeni. Dar, numaidect, cu chipul luminat de obucurie nefireasca, chiui, str ignd ct sa nabuse huietul: Iata, vin!... si, smucindu-se din minile a trei oameni, sa i n mijlocul Bistritei, cu bratele ntinse spre lostrita.Viitura, tunnd vijelioasa, l ajunse. Nahlapii trecura cu busteni, acoperisuri de casesi punti peste capul lu i. El a mai iesit o data. Tinea lostrita si, ametit de izbituraapelor se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele. Apoi s-acufundat n valurile ca re, bolborosind mnioase, s-au pecetluit deasupra lui pentrutotdeauna.Dar povestea lui Aliman a ramas vie si mereu mladioasa. Creste si se mpodobeste an de an cu noi aduse si alte scornituri dupa nchipuirile oamenilor, jinduiti de n tmplari dincolo de fire.Ea colinda n sus si-n jos malurile Bistritei. Urca o data cu carausii, coboara cuplutasii, sta cu copiii... Dar se misca necontenit alatur i si n rnd cu lostritafabuloasa, care nu-si gaseste astmpar, cnd fulgernd ca o sabie bulboanele, cndodihnindu-se pe plavii, cu trup de ibovnica la soare n calea flacai lor aprinsi si faraminte

S-ar putea să vă placă și