Exegetii operei camusiene au stabilit ca autorul francez poate fi considerat filosof al absurdului si al revoltei, iar acest fapt se datoreaza

celor doua mituri conturate in eseuri: al asumarii suferintei (Mitul lui Sisif) si al salvarii (Omul revoltat). Categoria filosofica din care face parte, astfel, eseistul este cea a existentialistilor. Cmus crede ca intr-un univers lipsit de iluzii si de lumina , omul se simte strain . Acest exil este fara recurs pentru ca el este lipsit de amintirile unei parti pierdute sau de speranta unui pamint fagaduit (Mitul lui Sisif ) . Constient de strainatatea sa , in om se naste o intrebare fundamentala : Viata merita sa mai fie traita ? O solutie ar fi sinuciderea , dar ea nu e acceptata de Camus . Omul are , in fond , nostalgia unei perfectiuni , a imposibilului , a absolutului . Totul este relative innafara de absurd . Dar ce este absurdul ? Sunt doua planuri in care leam putea gasi : constiinta omeneasca si existenta universului . Aceasta lume , scrie Camus , in ea insasi nu este rationala . Dar ceea ce este absurd este confruntarea dintre acest irrational si aceasta dorinta lipsita de lumina , in care apelul rasuna pina la strafundul omului . Absurdul depinde cit de om atit si de lume . Camus neaga supranaturalul ca si istoria incercind sa caute un raspuns , o solutie care sa insemne pozitivitate , perspective pentru om , nu nihilism si disperare . Viata pentru el reprezinta valoarea suprema . Numai ca ea inseamna sfisiere , incompatibilitate dintre polii contradictiei absurde . Pentru a spune ca viata este absurda , Constiinta are nevoie sa fie vie ( Omul revoltat ) . Pentru a fi , omul trebuie sa se revolte , dar revolta sa trebuie sa respecte limitape care ea o descopera in ea insasi si in care oamenii intinindu-se incep sa fie . Daca in experienta absurda , suferinta este individuala , in ce priveste miscarea revoltei , ea are constiinta de a fi colectiva , ea este aventura tuturor . In incercarea cotidiana care este a noastra , revolta joaca un rol foarte important , ea este un loc comun care fundeaza pentru toti oamenii prima valoare Eu ma revolt , deci noi suntem . Valoarea revoltei ar sta in generozitatea ei , in refuzul injustitiei si forta iubirii , in onoarea de a nu calcula nimic , ea da totul in prezent impotriva viitorului . Atunci cind revolutia , in numele puterii si istoriei , devinte aceasta mecanica ucigatoare si nemasurata , scrie Camus , o noua revolta devine sacra , in numele masurarii si vietii . Tot ceea ce ramane este soarta al carei rezultat este fatal. In afara acestei singure fatalitati a mortii, totul, fericire sau bucurie, este libertate. Ramane o lume in care omul este singurul stapan. Ceea ce il lega era iluzia unei alte lumi. Rezultatul gandirii sale, incetand sa fie fara speranta, infloreste in imagini. Ea se bucura in mituri, cu siguranta, insa miturile cu nici o alta dimensiune decat suferinta umana si de aceea ea este inepuizabila. Nu fabula divina care ii amuza pe cei orbi, in fata si gestul terestru, si drama care insumeaza o intelepciune dificila si o pasiune efemera. Oamenii ar trebui cu siguranta sa reflecteze la miturile reconstruite in opera lui Camus.