Sunteți pe pagina 1din 14

VII.

OMUL ROMANTIC SI TRIUMFUL SENSIBILITATII

< STUDIU DE CAZ>

Schimbarea eroului tine de sensibilitate sau este vorba despre rationamentul moral al personajului? Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, are ocazia de a se intlni cu un ocna evadat, ce i bate la u pentru a-i cere mncare i adpost. tiind bine c este un evadat cutat de poliie, episcopul l cazeaz ntr-o camer de unde ocnaul, pe nume Jean Valjean, fuge furnd argintria casei. Jean Valjean isi schimba modul de viata dupa intalnirea cu episcopul Myriel.Episcopul il gazduieste pe Jeanu si ii acorda incredere totala,insa acesta ii fura argintaria.Prins de jandarmi,este adus in casa episcopului pentru a se confrunta,insa Myriel spune ca el i-a daruit tacamurile si ii maid a in plus si niste sfesnice.Iertarea monseniorului are un impact decisive asupra lui Jean. Transformarea personalui Jean Valjean tine de sensibilitate,cuvintele episcopului de la ultima intalnire a celor 2 si reactia monseniorului atunci cand jandarmii l-au adus la episcope pentru confruntare l-au facut pe erou sa reflecteze asupra faptelor sale. Ajuns la Montreuil-sur-mer, i schimbat treptat de buntatea pe care episcopul i-o artase, fostul ocna i ia numele de Madeleine i ncepe o mic afacere n domeniul industriei mrgelariei folosind tehnici nvate la ocn. Afacerea prosper i ajunge una profitabil. n scurt timp, oraul Montreuil-sur mer renate datorit domnului Madeleine. El devine binefctorul inutului: d de lucru omerilor, i ajut pe sraci i pe bolnavi; este numit primarul oraului, dup ce refuz de mai multe ori. Salveaz viaa unui marinar de pe un vas dar moare chiar el. De fapt se arunc in mare i este crezut mort. Se duce la Montfermeil, dup ce i ia, de la domnul Lafitte, banii pe care i deinea sub numele de Madeleine, i o cumpar pe Cosette de la nemiloii hangii. Se mut la Paris, n hardughia Gorbeau, de unde este nevoit s plece din cauza lui Javert, care l urmrete din nou. Scap de el i se duce mpreun cu Cosette, pe care o ndragea acum enorm, la mnstirea Petit-Picpus. La Paris, in strada Filles-du-Chalvaire nr.6 locuieste un burghez pe nume Gillenormand, in varsta de nouazeci de ani, impreuna cu fiica sa si cu nepotul sau, Marius. Tatal lui Marius
2

moare iar baiatul isi da seama de iubirea pe care i-o datora tatlui sau datorita discuiei miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Suprat pe bunicul sau pleac de acas si se stabilete in hardughia Gorbeau, vechea locuina a lui Jean Valjean. Se mprietenete cu membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel, Laigle, Joly si Grantaire, dar nu intra in grupul lor ce lupta pentru nfptuirea revoluiei. Se ntlnete cu o fata ce se plimba mereu pe aleile grdinii Luxembourg nsoit de un btrn, poreclit Leblanc. Marius se ndrgostete de aceasta fata si face dese plimbri prin Luxembourg doar pentru a o zri o clipa. Ea nu este nimeni alta dect Cosette, ieit din mnstire si btrnul nu este nimeni altul decat Jean Valjean. Cteva luni este disperat dar se ivete un prilej de a o revedea pe Cosette si de a-i salva viaa batranului Leblanc. Datorita unei intalniri neasteptate a lui Jean Valjean cu familia Thenardier .Marius se afla intr-o situatie deosebita: sa-l dea pe mna poliiei pe cel care i-a salvat viaa tatlui su Thenardier( de fapt acesta il scosese dintr-o groapa de cadavre pentru a-l jefui) sau s-l lase s moar pe tatl fetei pe care o iubea din tot sufletul- Jean Valjean. Pana la urm nu face nimic i lasa totul in seama lui Javert, care ii salveaz viaa fostului ocnas Jean Valjean. El hotrese s plece la Londra datorit biletelului de la Eponine care il indemna s fac acest lucru, iar Marius este din nou in situaia de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul su Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta l refuz. Dezamgit de reacia btrnului i avnd in faa o rscoala gata s izbucneasc, hotarate s se duc in lupt pentru a muri. Iubitul Cosettei, incercnd s-i dea viaa pentru infptuirea rscoalei, salveaz baricada de primul atac cazul in care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea conductor, alturi de Enjolras. Dndu-si seama c la venirea zorilor vor muri cu toii, rasculaii hotrsc s salveze cativa oameni imbracandu-i in uniformele garzii nationale, iar Jean Valjean ii d uniforma pentru a salva viaa unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor rsculati, dar incearca pe ct posibil sa nu omoare pe nimeni. Gavroche ii d viaa intr-un mod admirabil aducnd baricadei preioasele gloane de care are atta nevoie.Printr-o intamplare extraordinar Jean Valjean i salveaz viaa lui Javert, omul care ii pricinuise attea necazuri. Acesta este prins

ca spion in baricad iar lui Jean Valjean ii revine sarcina de a-l executa. Dar el ii d drumul, spunndu-i adresa sa pentru ca mai tarziu s-l poata aresta. Jean Valjean il salveaz de la moarte pe acela pe care il ura i il fcea responsabil de desparirea dintre el si Cosette: pe Marius. In schimbul a treizeci de franci, Thenardier ii ajut pe cei doi s ias din canal, dar pentru Jean Valjean se ivete o alta piedic: Javert. Acesta vrea s-l aresteze pe fostul ocna, dar mai inti il duce pe Marius acas la bunicul su. Ajuns in faa casei acestuia, i permite acestuia s intre in ea, el ateptnd afar. Cnd Jean Valjean iese din cas pentru a fi dus la un sediu de poliie, nu il mai gseste pe Javert. Acesta isi da seama c face ru arestndu-l pe cel care ii salvase viaa, chiar daca el este un fost ocna. Dar face ru si neimplinindu-i datoria fat de justiie. Innebunit, el se sinucide aruncndu-se in Sena. Marius este vindecat datorit ingrijirii speciale pe care i-o d bunicul. Acesta, pentru fericirea nepotului su, vorbete cu domnul Fauchelevent, adica Jean Valjean i il invit pe el i pe Cosette in casa lui. Marius se vindec de tot i se cstorete cu iubita sa, Cosette. Dar tatl ei refuz s locuiasc impreun cu tinerii casatorii deoarece ar face un mare pacat minindu-i si ascunzandu-i identitatea. Urmeaz o perioad grea pentru eroul principal al acestei cri: i spune adevrul despre trecutul sau lui Marius, care incepe s-l indeprteze de Cosette, se intlnete cu ea in fiecare sear dar fiind foarte distani unul fat de altul, ajunge pn la urm s nu o mai vad deloc i se izoleaz in camera sa ateptndu-i sfritul. Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde nite secrete despre Jean Valjean in schimbul unei sume de bani si astfel Marius afl cine l- salvat de la moarte la baricade, c Jean Valjean nu este vinovat decat de furtul unei paini pentru care a facut nousprezece ani de inchisoare. El o ia pe Cosette i se duc la tatl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avndu-i alturi pe tinerii si copii, Marius si Cosette, pe care ii iubea atat de mult, ii d sufletul in deplin pace i fericire. Pe mormntul pe care copii si il fac sunt scrise urmtoarele versuri: Azi doarme. Dei traiul i-a fost prea chinuit, Tria. Cand al sau inger pleca, el a murit. Aceast intamplare s-a petrecut firete Aa cum vine noaptea cnd ziua se sfrete. Profilul psihologic a lui Jean Valjean-fiinta romantica

Nu uita,nu uita niciodata ca mi-ai fagaduit sa intrebuintezi banii astia ca sa te faci om cinstit. Jean Valjean,care nu-si amintea sa-i fi fagaduit ceva,ramase nauc.Episcopul rostise cuvintele acestea pe un ton apasat.Urma ,aproape solemn: -Jean Valjean,fratele meu,tu nu mai esti in stapanirea raului,ci a binelui.Iti cumpar acum sufletul;ti-l smulg din gheara gandurilor negre si a duhului pierzarii si-l daruiesc Domnului Jean Valjean este tipul romanticului,fiind personajul exceptional in situatii exceptionale.Eroul isi schimba modul de viata dupa ce epsicopul il ajuta atunci cand toti l-au refuzat.Dupa ce scapa de trecut el devine binefacatorul tinutului:da de lucru somerilor,ii ajuta pe saraci si bolnavi,il salveaza pe mos Fauchelevent,ajuta o fosta lucratoare de la fabrica,salveaza viata unui marinar de pe un vas,o salveaza pe Cosette din mana hangiilor nemilosi,cu toate ca il uraste pe Marius,il salveaza de la moarte. Marius si Cosette se casatoresc,dar tatal ei refuza sa stea cu cei doi crezand ca ar fi un mare pacat sa-i minta si sa-si ascunda in continuare identiatea.Jean Valjean ii zice adevarul despre trecutul sau lui Marius si se izoleaza in camera sa asteptandu-si sfarsitul.Marius afla adevarul despre erou,care nu e vinovat decat de furtul unei paini pentru care a facut 19 ani de inchisoare, Avandu-i alaturi pe Marius si pe Cosette,personajul nostru moare. Romanticul este un om pentru care visul exista,atat ca mod de cunoastere a vietii psihice,cat si ca izvor de poezie.In aceasta mare familie romantica se pot aseza scriitori din toate secolele.Romantismul,departe de a fi un curent literar trecator,este dimpotriva un mod permanent de viata sufleteasca,capabil mereu de innoire creatoare,atat in ce priveste explorarea miscarilor sufletului,cat si in ce priveste expresia (Al. Philippide Studii de literatura universala ,Ed. Tineretului,1966,P. 117) Prin antitez, romanticii au ncercat s exprime structura contradictorie a realitii. Folosit prea rigid, antiteza simplific uneori psihologia personajelor, le bruscheaz evoluia. Transformarea ocnaului Jean Valjean, pe care dup cum ni-l

nfieaz Hugo mizeria i condamnarea fr vin l-au transformat ntr-un fel de fiar hituit, are loc deosebit de brusc. Gestul generos al episcopului Myriel de claneaz un proces de contiin din care Jean Valjean iese alt om, devine un adevrat sfnt laic. n aceast ipostaz se pstreaz pn la sfritul romanului. Cu toat puterea lui Hugo de a plsmui personaje, transformarea aceasta de la negru la alb pare excesiv, lipsesc nuanele, gradaia,lipsete nsui procesul (Silvian Iosifescu Construcie i lectur, Ed. Univers, 1970, p. 164).

The Raven By Edgar Allan Poe Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary, Over many a quaint and curious volume of forgotten lore, While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping, As of some one gently rapping, rapping at my chamber door. 'Tis some visiter, I muttered, tapping at my chamber door, Only this and nothing more. Ah, distinctly I remember, it was in the bleak December, And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor. Eagerly I wished the morrow; vainly I had sought to borrow
6

From my books surcease of sorrow, sorrow for the lost Lenore, For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore, Nameless here for evermore. And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain Thrilled me, filled me with fantastic terrors never felt before; So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating "Tis some visiter, entreating entrance at my chamber door, Some late visiter entreating entrance at my chamber door; This it is and nothing more." Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer, "Sir," said I, "or Madam, truly your forgiveness I implore; But the fact is I was napping, and so gently you came rapping, And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door, That I scarce was sure I heard you", here I opened wide the door, Darkness there and nothing more. Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing, Doubting, dreaming dreams no mortals ever dared to dream before; But the silence was unbroken, and the stillness gave no token, And the only word there spoken was the whispered word, "Lenore? " This I whispered, and an echo murmured back the word, "Lenore!", Merely this and nothing more. Back into the chamber turning, all my soul within me burning, Soon again I heard a tapping something louder than before. "Surely," said I, "surely that is something at my window lattice; Let me see, then, what thereat is and this mystery explore, Let my heart be still a moment and this mystery explore; 'Tis the wind and nothing more. Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter, In there stepped a stately Raven of the saintly days of yore. Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he,

But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door, Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door, Perched, and sat, and nothing more. Then the ebony bird beguiling my sad fancy into smiling, By the grave and stern decorum of the countenance it wore, "Though thy crest be shorn and shaven, thou," I said, "art sure no craven, Ghastly grim and ancient Raven wandering from the Nightly shore, Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!" Quoth the Raven: "Nevermore." Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly, Though its answer little meaning, little relevancy bore; For we cannot help agreeing that no living human being Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door, Bird or beast upon the sculptured bust above his chamber door, With such name as "Nevermore." But the Raven, sitting lonely on that placid bust, spoke only That one word, as if its soul in that one word he did outpour Nothing farther then he uttered; not a feather then he fluttered, Till I scarcely more than muttered: "Other friends have flown before, On the morrow he will leave me, as my Hopes have flown before. " Then the bird said "Nevermore." Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken, "Doubtless," said I, "what it utters is its only stock and store, Caught from some unhappy master whom unmerciful Disaster Followed fast and followed faster till his songs one burden bore, Till the dirges of his Hope that melancholy burden bore Of 'Never, nevermore.'" But the Raven still beguiling all my sad soul into smiling, Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door; Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore,

What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore Meant in croaking "Nevermore." This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core; This and more I sat divining, with my head at ease reclining On the cushion's velvet lining that the lamp-light gloated o'er, But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o'er She shall press, ah, nevermore! Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor. "Wretch," I cried, "thy God hath lent thee, by these angels he hath sent thee Respite, respite and nepenthe from thy memories of Lenore! Quaff, oh quaff this kind nepenthe and forget this lost Lenore!" Quoth the Raven: "Nevermore." Prophet! said I, "thing of evil! prophet still, if bird or devil!, Whether Tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore, Desolate, yet all undaunted, on this desert land enchanted, On this home by Horror haunted, tell me truly, I implore, Is there, is there balm in Gilead?, tell me, tell me, I implore!" Quoth the Raven: "Nevermore!" "Prophet!" said I, "thing of evil! prophet still, if bird or devil! By that Heaven that bends above us, by that God we both adore, Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn, It shall clasp a sainted maiden whom the angels name Lenore, Clasp a rare and radiant maiden whom the angels name Lenore. " Quoth the Raven: "Nevermore!" "Be that our sign of parting, bird or fiend!" I shrieked, upstarting, "Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!

Leave no black plume as a token of that lie thy soul has spoken! Leave my loneliness unbroken! quit the bust above my door! Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!" Quoth the Raven: "Nevermore!!" And the Raven, never flitting, still is sitting, still is sitting, On the pallid bust of Pallas, just above my chamber door; And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming, And the lamp-light o'er him streaming throws his shadows on the floor; And my soul from out that shadow that lies floating on the floor Shall be lifted NEVERMORE Edgar Allan Poe (1809-1849),scriitor american care a creat o poezie stranie,dominate de neliniste. Cuprins de nostalgie ,viseaza tinuturi imaginare,precum insula Thule(Taram de vis) sau tara Weir (Ulalume),iar moartea este asociata cu paradisul cavalerilor ratacitori. Poemul Corbul sau The Raven a fost publicat in 1845,in New York Evening Mirror. Eul lyric isi exprima sentimentele ,traite candva, intr-un mod misterios cu o oarecare neliniste.El foloseste cateva simboluri romantice pentru muzicalitate si pentru o atmosfera supranaturala. Izvorul este locul reveriilor si avertismentin legatura cu trecerea ireversibila a timpului; in general,apele care curg subliniaza trecerea si melancolizeaza fiinta,pentru ca ,asa cum spune Lamartine,apa plange impreuna cu toata lumea. Dezi semn solar si catamorf,corbul apare si ca pasare marcata de vanitate,ignoranta,perfidie si de o atractie instinctuala catre morbid.In heraldica,este un semn al protectiei divine, dar se diabolizeaza in cursul Evului Mediu si ranane in constiinta generala doar ca pasare lacoma si hoata. Considerata pasare sacra investita prin natura cu darul previziunii,corbul este si symbol al caderii si al degradarii si dovedeste o atractie bolnavicioasa catre lumea tenebrelor instinctuale.Investit cu puteri oraculare de orin malefic,in credintele populare,corbul prevesteste sfarsitul,iar in sens biblic este pasarea tradatoare care a inselat increderea lui Noe .

10

Simbol al melancoliei,prevestitoare e mortii,corbul este preluat cu aceasta semnificatie si de simbolisti Poe,a scris poezia foarte logic i metodic. Intenia sa a fost de a crea o poezie care ar fi recurs la gusturi, critice i populare. Poezia a fost inspirata n parte de povestea unui corb care vorbeste.din roman Barnaby Rudge Ce facea eul liric pana la aparitia corbului? Are legatura aceasta cu intalnirea halucinanta? Stand intr-un miez de noapte trist si firav, eul liric lectura cu un domol dulce niste adanci si rare scrieri din taina izvorului uitat. In timp ce gusta din somnul fin, un musafir neaspetpat batand usor la usa, o fi oare Lenore iubita pe care o astepta de o viata? sau o fi un amanunt ratacit din acele scrieri uitate de timp? Este reala aceasta intalnire? Se petrece in imaginatia lui? In vis? Aduceti argumente din text. Un geniu inzestrat cu cea mai rara dintre unitati, cu unitatea de imaginatie, este Edgar Poe. La el, unitatea de imaginatie este uneori mascata de constructii intelectuale, de atractia pentru deductiile logice, de pretentia la o gandire matematica In "Corbul", intrebarea este dependenta de raspuns. "O, spunemi sufletului meu batut de jale de-i e dat/ Sa imbratisez-o fata sfanta cu numele Lenore in ceri,/ O rara si frumoasa fata cu numele Lenore in ceri?" Raspunse Corbul "Nicaieri". Si tot dupa acest principiu, existenta interlocutorului imaginar se deduce retroactiv din replica sa "niciodata". Cuvantul este inuman prin cruzimea sa staruitoare, precum si prin automatismul sau repetitiv si monotov. Astfel, se impune ca locutor o creatura cuvantatoare, dar subumana, mai specific, o pasare de specie corvina, nu numai din pricina aspectului ei tenebros. "Si cu a ochilor sai raza, el pare-un demon ce viseaza". Care este starea psihologica a eului liric in noaptea venirii corbului? Ce legatura este intre aceasta stare si mult invocata Lenore? In aceea seara, sufletul eului liric ii este plin de tristete si plin de dor, un dor amar care mahneste dupa marea sa iubire Lenore. Cufundat intr-o meloancolie adanca in compania a celor mai frumoase si adanci scrieri pierdute prin trecut. El este

11

placut surprins de aparitia unui vizitator, care ii da un ragaz, si ii alunga suferinta pentru un timp. Insa acest dor fara de Lenore la care tine atat de mult il marcheaza atat de mult incat poarta o conversatie cu "vizitatorul imaginar" daca are sa o zareasca pe aceasta fata sfanta cu numele Lenore in ceriuri. Cum explicati refrenul primelor sapte strofe?Este vorba despre o stare de neliniste?De dor?Este doar un refren care anticipeaza aparitia stranie?Dezvoltati. Edgar Allan Poe (1809-1849) scriitor american care a creat o poezie stranie,dominata de neliniste.Poemul "Corbul" a fost publicat in 1845 in :"New York Evening Mirror".Este mai cunoscut prin prozele sale :"Carabusul de aur","Masca mortii rosii","Hruba si pendulul","Crimele din Rue Morgue" ,s.a. Agonia si nelinistea simtita de care eul liric sunt exprimate prin repetitia cuvantului "dor".Autorul duce dorul unei fete pe nume Leonor si cauta in orice zgomot venirea ei.Insa fiecare zgomot ce nu ii apartine fiintei iubite trezeste in poet dezamagire,neliniste,tristete si cel mai important dor.Din punctul meu de vedere acest refren preceda aparitia stranie a corbului ,pasare ce in popor este aducatoare de vesti rele,de moarte, in cazul nostru vesteste moartea sperantelor poetului. Dar refrenul urmatoarelor versuri -Nicaieri-,ce sentimente sugereaza? Refrenul urmatoarelor versuri -Nicaieri- sugereaza atat durerea exprimata de catre sufletu "batut de jale" a poetului cat si o spulberare a tuturor sperantelor acestuia.Toate intrebarile adresate de catre poet corbului au ca raspuns acest vag "nicaieri" ce accentueaza agonia poetului si de asemenea sentimentul de dor si singuratate.Poetul incearca sa alunge corbul :"cobe departe/Du-te-n furtuna si in noaptea plutonianei adieri:" insa acesta decide sa ramana nevrand sa zboare "nicaieri".De fiecare speranta se leaga autorul vrand sa stearga orice urma a venirii corbului spunandu-i :"Nu lasa pana marturie minciunii ce mi-ai spus-o mie" insa corbul nu vrea sa zboare "nicaieri".

12

Conspectati,din citatele critice de la punctul 6 al lectiei,idei si judecati critice despre poeziile lui Poe.Prezentati-le si comentati-le . "...in cea mai mare parte a fenomelor sale,cuvantul raven (corb) este pur si simplu inversul sinistrului never(niciodata).Poe semnaleaza legatura,alaturand cele doua cuvinte :"Quoth the Raven:<<Nevermore>>(Raspunse corbul :<<Nevermore>> )" (Roman Jakobson apud Jean Burgos-Pentru o poetica a imaginarului,Ed.Univers,Bucuresti,1988,p128) Acest citat ofera o noua perspectiva asupra textului datorita dezvaluirii legaturii dintre cele doua cuvinte "raven" si "never",legatura ce nu poate fi observata cu usurinta decat de un adevarat cunoscator. "...Un astfel de poet,un astfel de geniu este Edgar Poe.La el,unitatea de imaginatie este uneori mascata de constructii intelectuale,de atractia pentru deductiile logice,de pretentia la o gandire matematica.Uneori,umorul cerut de cititorii anglo-saxoni a tot felul de reviste acopera si ascunde tonalitatea profunda a reveriei creatoare.Dar de indata ce poezia isi recapata drepturile,libertatea,viata,imaginatia lui Edgar Poe isi regaseste strania unitate[...]"(Gaston Bachelard-"Apa si visele") Precum afirma si Gaston Bachelard opera si in special poezia "Corbul" sunt impanzite de constructii intelectuale si deductii logice,opera sa adresandu-se unui public intelept,capabil de a-i intelege gandurile si sentimentele.Poezia "Corbul" dezvaluie si ascunde multe sentimente ,lasand fiecarui cititor libertatea de a interpreta dupa bunul plac.

unul dintre portrete ,cel mai vechi dintre toate,al unui om gras,cu barba cenusie,semanand cu imagine ape care mi-o facusem despre sir John Falstaff ,scoase cu strambatura capul din rama,si dupa mari eforturi,isi scutura umerii si burta voluminoasa pe dupa lemnul ramie si sari greoi pe jos. (Theophile Gautier Ibricul de cafea)

13

14