Sunteți pe pagina 1din 2

Aventurile unui melc

25.07.07 0ra 12.53 Copacul batran, se indoia amenintator sub bataia vantului. Norii isi dadeau mana pentru a dansa hora de pe urma...ultima... inaintea furtunii care nu era prea departe. Pe o mica creanga in apropiere de baza trunchiului, un melc incerca sa gaseasca o gaura unde sa isi adaposteasca cochilia, de urgia care batea la usa. Deodata, chiar in momentul in care se pregatea sa intre la adapost un zgomot asurzitor despica vazduhul si cu toata forta se vazu proiectat intr-o piatra mare ce se odihnea intre radacinile masive ale batrunului stejar. Cu teama, isi scoase antenutele si privi imaginea ce inca era in continua desfasurare in fata sa. Pentru o clipa nu intelese ceea ce vedea apoi deodata in mintea lui de melc se facu lumina. Un cauciuc inca se rostogolea spre poalele dealului, catre lacul din apropiere iar in stanga trunchiului se putea vedea spatele unei remorci roz ce se odihnea pe-o parte. Micul melc intelese imediat ceea ce se intamplase. Venind in viteza masina cu remorca derapa si intra in toata splendoarea ei in arborele de la marginea drumului de tara. Dintr-o data se arata si proprietarea minunatiei roz care ii stricase somnul de seara. O domnisoara blonda se invartea in jurul scenei dand din cap nemultumita. Aceasta realiza imediat ca singura sansa de a mai porni de acolo era sa mearga in vale si sa isi recupereze roata de rezerva care zburase spre lac. Obosita dupa atata drum se aseza pe piatra de langa copac si isi lua capul in maini. Ce mai putea face oare...furtuna era gata sa inceapa. Deodata ochii ii cazura pe micul melc din apropiere. Cu grija lua de pe jos un carton, il aseza acolo si il ridica pana la nivelul ochilor. Ochii de chihlimbar intalnira micii ochisori de melc. -Cred ca ti-am stricat planurile pe aceasta seara, rosti tanara cu glas scazut. Cum ai ajuns aici? Micile antene pareau ca vor sa raspunda...se indreptara spre scorbura din copac apoi inspre piatra. -Ai cazut cam de sus, spuse ea, incepand sa zambeasca. Acum ca oricum te-am deranjat, va trebui sa vii cu mine. Nu putem ramane aici in ploaie. Tanara se ridica si privi in jur. Aproape de apa de la poalele dealului zari ceea ce parea a fi o sura plina cu fan. Tinand inca melcul pe carton, incepu sa coboare spre singura sursa de adapost din zona. Coborasul fu mult mai complicat decat parea de sus. Bolovani imenisi ieseau dintre ierburi, ingraunandu-i pasii iar vantul ii flutura suvitele blonde peste ochi. Era gata sa alunece de cateva ori insa reusi sa se echilibreze, atat pe ea cat si pe melcul pe care il salvase. Intr-un final reusi sa ajunga la sura cu fan. De aproape era mult mai mare decat paruse la inceput din varful dealului. Privi in jur si realiza ca nu avea cum sa intre inauntru. Nu era nicio usa. -Cum au putut sa construiasca o sura fara usa, ofta cu tristete fata. Melcul prinse curaj si privind in jur zari cu ochisorii sai ceea ceva fata se parea ca nu putea. Chiar la baza surii era o mica scara ascunsa privirii de balariile inalte.Cum sa faca sa ii dea de stire fetei ca erau salvati? Incepu sa isi miste cu toata forta antenutele si sa le indrepte spre locul in care se afla scara. Picuri mari de ploaia incepura sa stropeasca fata fetei iar bietul melc se agita mai mult ca niciodata. Daca nu o va face sa inteleaga ca a gasit un mijloc de a sui in adapostul de sub acoperis erau pierduti. Cu teama in ochi, tanara tot cauta o solutie cand isi arunca privirea asupra tovarasului ei de drum. Realiza ca ceva nu

era in ordine cu el. Avea niste miscari foarte rapide pentru un melc, ca si cum ar fi vrut sa ii spuna ceva ce numai el stia. Incerca sa priveasca cu atentie miscarea lui si deodata zari si ea scara de la baza constructiei. Cu cea mai mare viteza , puse melcul langa zid ca sa il fereasca de ploaia ce isi dezlantuise urgia asupra dealului si apuca strans mica scara. Reusi cu greu sa o propteasca de zid si cu un ultim efort , lua cartonul si sui pana la deschizatura din acoperisi. Acolo ploaia inceta ca prin farmec. Mirosea a iarba proaspat cosita si a ploaie. Nu era frig, pentru ca vara era in plina desfasurare. Atat ea cat si mica vietate ce ii tinea companie erau salvati. Cu mare grija il ridica de pe carton si il ridica din nou la nivelul ochilor ei: -Multumesc, ne-ai salvat pe amandoi! Privi in sus la locul unde trona in toata splndoarea lui, stejarul cel batran. O lumina puternica si un zgomot infernal, toate intr-o singura clipa si marele copac impreuna cu masina si remorca ei, fura cuprinse de flacari. Privind scena oribila din fata ei nu ii venea sa creada cat de aproape de dezastru a fost. Ridica ochii spre cerul nemilos si facu un alt semn de multumire. Dorinta ei de a salva o viata inocenta o salvase de fapt pe ea. Privi iar la melcul din palma si observa ca acesta statea nemiscat. Nu parea sa o priveasca pe ea ci un lucru aflat in spatele ei. Se intoarse si ceea ce ii fu dat sa vada ii inmuie picioarele. Vantul si ploaia turbata, agitau apa lacului si valuri uriase loveau tarmul. In cateva secunde isi dadu seama ca un alt pericol crestea vazand cu ochii. Apa putea oricand matura intreaga constructie. -Foc, apa, ce ar mai putea urma? ...striga fata catre cer!!! Incerca sa coboare insa realiza ca vantul rasturnase scarita si ei erau prinsi sub acoperisul surei. Nu era nici o posibilitate de a scapa. Erau pierduti. Exact in momentul cand realiza acest lucru un al treilea zgomot asurzitor se auzi in acea seara si intreaga constructie paru ca se prabuseste. Cu un ultim efort puse melcul in siguranta in buzunatul interior si cu toata forta se agata de grinda ce sustinea acoperisul. Ca prin minune o parte din el ramase in picioare. Se trezi plutind in deriva pe valurile dezlantuite ale lacului. Cat timp s-a tinut cu toata forta de grinda, nu mai era capabila sa realizeze. Stia insa ca furtuna se mai potolise si ca vantul nu mai urla cu toate cele o mie de capete. Atunci isi aduse aminte de calatorul clandestin ce se afla inca in buzunarul ei. Desprinzandu-si anevoie o mana scoase la iveala micul melc. Incet, parand abia trezit dintr-un somn de veacuri isi scoase antenutele si privi in jur. Tanara inca se afla acolo, protejandu-l cu toata fiinta ei. Se apropie de ea si atunci acasta scoase un oftat prelung. -Gata, acum esti in siguranta. Furtuna a trecut si cineva va veni sa ne duca la mal cu siguranta. Privind fix micile antenute care pareau ca vor sa se intinda pana la ea observa ca varful acestora incep sa prinda o culoare albastra-verzui. Cu cat privea mai intens cu atat culoarea devenea mai concreta. Observa cu stupoare ca si marimea lor se schimba vertiginos iar in cateva secunde ochisorii de melc devenira mari si umani. -Buna dimineata, ii suna in urechi o voce atat de cunoscuta. Un zambet larg acoperea chipul ce o privea cu un usor amuzament debordant. Nu stiam ca ai dori sa mananci melci la micul dejun. Pe cine ai mai salvat in aceasta noapte?... se auzi vocea familiara soptindu-i usor la ureche si jucandu-se in acelasi timp cu ea. -Pe tine dragul meu, pe tine te voi salva mereu, atata timp cat impreuna va dura, se auzi raspunzand ....si zambi satisfacuta. Sfarsit