Persoana personaj- personalitate

Personalitatea este subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al functiilor pragmatice, epsitemice si axiologice. Psihologia considera personalitatea ca o sinteza a invariatiilor operationali si informationali care se exprima in conduita si sunt definitorii sau reprezentativi pentru subiect. Intelegem prin personalitate ansamblul datelor bio-psiho-sociale care fac ca un individ sa fie unic. Dar acest ansamblu dinamic al datelor de baza nu reprezinta decat o treapta preliminara spre constiinta de sine si autodeterminarea individualitatii autonome. Esenta personalitatii consta in faptul ca individul trebuie sa fie mai mult decat un exemplar al speciei, ea este individualitatea pentru sine devenita sie i obiectiva Ea capata o asemenea semnificatie in primul rand ca la ea constiinta de sine apare ca o autocritica si tendinta de autodepasire. Fiind constiinta istorica, ea releva sensurile dezvoltarii, fiind constiinta morala ea determina valoarea propriilor actiuni. De aceea, calitatile individuale ale personalitatilor vin in intamplinarea aspiratiilpr latente ale maselor si provoaca modificari de durata in situatia de ansamblu a vietii sociale. In ce priveste complexul de determinari al familiei Homo sapiens, caracteristica esentiala a sa este individualitatea, faptul ca este unic in genul sau, ca el nu se aseamana total cu niciunul dintre semenii sai si se comporta intr-o maniera care ii apartine numai lui. Ca individualitate psihologica, notiunea de personalitate apare ca o incoronare a evolutiei umane, printr-o succesiune de determinatii calitative in ordinea existentei umane : om individindividualitate personaj persoana personalitate. Dificultatile in intelegerea personalitatii provin din aceasta derutanta suprapunere de proiectii privind natura ontologica a omulului: morale, psihologice, metafizice, estetice, etc., pe scurt, personalitatea politica nu este nici produsul vandut prin tehnicile de markenting, nici personajul politic care indeplineste o functie oarecare in institutiile politice. Psihologul american Gordon Allport da urmatoarele definitii personalitatiii: Configuratia unica pe care o ia un cursul istoriei unui individ ansamblul sistemelor responsabile pentru conduita sa. Acelasi autor, in operele de mai tarziu, revine asupra acestei defintii, aducandu-i un plus de claritate : Personalitatea este organizarea dinamica in individ a sistemelor psihofizice care determina ajustarile sale particulare la mediul sau. Din aceste definitii rezulta urmatoarele caracteristici ale personalitatii: 1. Personalitatea este unica, specifica unui individ, chiar daca el are trasaturi comune cu toti ceilalti. 2. Ea nu este numai o suma, un ansamblu de functii, ci o organizare, o integrare, o tendinta integrativa care defineste notiunea de centru organizator. 3. Personalitatea este temporala, pentru ca este intotdeauna a unui individ care traieste in istorie.

4. Nefiind nici stimul, nici reactie exclusiva a unui mediu dat, personalitatea se prezinta ca o variabila intermediara, se afirma ca un stil, ca un comportament. 5. In fiecare individ datele genetice si elementele achizitionate interfereaza intr-o maniera singulara, specifica propriei sale personalitati. Pentru personologie, conceptul de personalitate este, in esenta, istoric; pentru el personalitatea este istorica, niciodata integral definita, nici incheiata. Ea considera ca problema vietii personale nu poate fi examinata decat printr-o maniera evolutiva. De aceea, studiul personalitatii va tinde la examinarea factorilor dinamici ai conduitei motivatiilor, complexelor centrale, pe scurt, laturile profunde ale individualitatii. Daca individul exprima determinarea generico- biologica a omului, individualitatea reprezinta determinarea sa sociologica: Diferenta dintre individ si individualitate consta in gradul de concretizare si imbogatire a continutului lor, si nu in atribuirea unei componente noi acestui continut. ( ...) adevarul specific al individualitatii consta insa nu atat in infinita varietate potentiala de insusiri, cat in unicitatea modului de combinarea a lor. Sau, astfel spus: infinitatea insusiriilor este proprie fiecarui individ uman, el fiind in acest sens ireperabil. Unic este si modul in care ele se unesc si se combina. Asa cum organizarea structural- functionala a individulu se diferentiaza si se specializeaza in timp, tot asa ansamblul insusirilor psihice ale unei persoane suporta de-a lungul timpului un proces de structurare in urma caruia nu numai ca se diferentiaza intre ele, dar se si valorizeaza devenind unice. Pe scurt, personalitatea este persoana plus o nota de valoare, ea este organizarea superioara a persoanei nota de calitate adaugata personalitatii ii confera acesteia apelativul de valoare suprema ( Necula, 1987). Prin conceptul de persoana desemnam, pe de o parte, sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoana, iar pe de alta parte, persoana luata pe latura functionala a ei social-istorica. In ceea ce priveste conceptul de personalitatea, sunt recunoscute trei acceptiuni ale acesteia si anume: acceptiunea antropologica, psihologica si axiologica. Acceptiunea antropologica pleaca de la premisa c la na tere copilul nu dispune de personalitate, el fiind un candidat la dobndirea acestui atribut si ca personalitatea se formeaz n decursul vie ii numai n cadrul rela iilor sociale, prin interac iunea individului cu multitudinea i varietatea rela iilor sociale. izolarea copilului la na tere de mediul social, ca i bolile psihice grave anuleaz atributul de personalitate, r mnndu-se la stadiul de individ. Esen a personalit ii umane o reprezint ansamblul rela iilor sociale n expresia lor subiectiv , interiorizat , iar calitatea personalit ii va depinde de calitatea rela iilor sociale (mediului social) n care ea se formeaz , imperfec iunile i sl biciunile mediului social ducnd la nstr inarea sau destructurarea personalit ii. Acceptiunea psihologica prezinta personalitatea ca un ansamblu de conditii interne, care nu se constituie printr-un simplu efect de amprenta a relatiilor sociale si intotdeauna influentele externe actioneaza prin intermediul conditiilor interne, acestea din urma fiins interiorizari ale primelor. Natura conditiilor interne poate fi dubla, si mai exact biologica- ele controleaza in primul rand constitutia somatica, tipul de sistem nervos etc; si psihologica

formatiunile psihice structurate in procesul dezvoltarii cognitice, afective, motivationale, aptitudinale si atitudinate, ce s-au constituit datorita interactiunii dintre factorii interni si conditiile externe, prin interiorizarea unor date externe. Aceste conditii psihologice sunt sintetizari si generalizari ale particularitatilor dominante apartinand proceselor psihice. De i i au originea n procesele psihice, nsu irile psihice (de personalitate) nu deriv din fiecare din procesele psihice sau din suma lor, ci sunt forma iuni psihice relativ noi (de nivel superior).nsu irile psihice se disting prin urm toarele caracteristici: dispun de o relativ stabilitate, neputnd fi radical modificate de situa iile tranzitorii sau accidentale; sunt condens ri ale diverselor func ii psihice; sunt generalizate (se manifest n cele mai diverse situa ii) i au caracter reproductiv (intr n func iune de cte ori este necesar); sunt esen iale i definitorii pentru om (vizeaz aspectele cele mai importante ale manifest rii omului privind orientarea sa, r spunsurile sale fundamentale); dispun de o relativ plasticitate (se pot restructura, modifica i perfec iona n grade diferite n func ie de cerin ele rela ion rii cu ambian a). Condi iile interne (nsu irile psihice) au rolul de a filtra (media) solicit rile din exterior. Ele se interpun ntre cauz i efect, producnd : fie asimilarea i interiorizarea stimul rilor externe; fie devierea, amnarea, suspendarea efectului. In ceea ce priveste acceptiunea axiologica, ea vede personalitatea ca un ansamblu de valori, iar in formarea acesteia, important nu este orice fel de mediu social, ci un mediu impregnat de valori. n decursul existen ei sale omul asimileaz nu doar experien a de cunoa tere i pe cea practic elaborat social-istoric, ci i sistemul de valori materiale i spirituale, semnifica ia existen ei i activit ii umane n general, criteriile i procedeele de apreciere-valorizare-alegere i fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane. Prin asimilarea acestor aspecte, personalitatea uman dobnde te o dimensiune valoric (axiologic ). n decursul existen ei, la personalitate se ata eaz o not de valoare, chiar produsele personalit ii fiind valorizate. Omul trece, astfel, de la stadiul de consumator de valori la cel de produc tor de valori. Are n vedere omul valorizat (intelectual, moral, social, spiritual), deci omul ca valoare. Astfel, din perspectva celor trei acceptiuni, personalitatea umana apare ca : entitate bio-psiho-socio-cultural , ca ntreg, ca unitate, purt tor i executor al func iilor epistemice, pragmatice i axiologice, ca fiin care cunoa te, ac ioneaz i valorizeaz , transformnd astfel lumea i pe sine si ca unprodus i produc tor de mprejur ri, de medii, ambian e i situa ii sociale; omul nu doar asimileaz , ci i creeaz , dirijeaz i modific mprejur rile. Persoana este o ipostaza calitativ diferita fata de individ si individualitate in cadrul speciei Homo sapiens. Ea apare tarziu in cadrul alntului evolutiv si reprezinta statul germinativ pe care se inalta constiinta morala si spiritaulitatea omului. Din punct de vedere etimologic, persoana ( in latina, masca actorului) reprezinta acel alter ego al individualitatii, adica vocatia lui spirituala. Individul se percepe si se autoevalueaza ca intreg, ca fiind unic si irepetabil, dar in acelasi timp are sentimentul finalitatii actiunilor sociale. Individul uman, ca entitate concreta, intr-un cadru relationat dat, asa cum este perceput ce cei din jur, poarta numele de persoana ( Neculau, 1987, p. 59). Prin conceptul de

persoana desemnam ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la mediul socialistoric. Persoana este individul luat in acceptiunea sa psihologica, deci cu viata sa psihica constituita superioara, constienta. Rubinstein arata ca omul esre persoana in virtutea faptului ca isi defineste constient atitudinea fata de realitate. Persoana este un produs determinat social- istoric, ea este omul luat in contextul realitatii sociale, omul ca membru al societatii. Notiunea de persoana este aplicata doar omului, dar nu in general, ci doar celui dezvoltat din punct de vedere psihic. Copiilor la nastere si bolnavilor psihici nu li se poate acorda atributul de persoana, deoarece aceasta se caracterizeaza printr-o sfera mult mai stransa, dar printr-un continut mult mai bogat. Termenul de persoana poate avea patru sensuri, si anume : cel de masca, de costumatie, prin care actorii teatrului antic intruchipau sau simbolizau pe cineva pe scena. Cel de-al doilea sens este obtinut prin extensiune si se refera la rolul social indeplinit de cineva in teatru sau in viata, la functiile si obligatiile sociale pe care cineva si le asuma ( exteriorizarea, manifestarea publica a persoanei). Al treilea sens vizeaza chiar actorul insusi, care joaca rolul ( individualitatea corporala si psihica a celui care indeplineste rolul) si nu in cele din urma, al patrulea sens adauga conceptului de persoana un atribut valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul ( statutul) sau social. De asemnea, este o entitate psihosocial , la nivelul ei realizndu-se interac iunea dinamic dintre individual i social, dintre procesele psihice care stau la baza elabor rii conduitelor i procesele psihosociale care condi ioneaz forma i con inutul acestora si este determinat sociocultural (statut, etnie, religie etc.), constituindu-se doar prin interac iunea omului cu mediul sociocultural, desemnand sistemul de nsu iri, rela ii i calit i psihosociale care dau identitate social individului. Persoana vizeaz fiin a concret cu o identitate social determinat (nume, familie, loc i dat de na tere, statut social etc.) i avnd o anumit pozi ie n cadrul sistemului social, cu anumite drepturi i obliga ii de care este con tient . Este o individualitate con tient de sine i recunoscut de ceilal i, fiind corespondentul n plan social al individului din planul biologic. n timp ce individualitatea vizeaz caracteristicile care diferen iaz un individ de altul, persoana nu poate fi n eleas dect n rela ie, atributele ei specifice fiind date de interac iunea cu mediul social. Este o no iune aplicabil doar omului semnifica ia peiorativ de individ exprim inten ia de a sublinia degradarea social i moral a persoanei devenit simpl fiin biologic . Intre cele doua notiuni ( persoana/ personalitate) se realizeaza urmatoarea distinctie : persoana se refera la forma fundamentala a fiintei umane, de aceea ea trebuie studiata de psihologia generala care urmeaza a contura o conceptie de ansamblu a omului si a locului sau in lume. Pe cand, personalitatea se refera la particularitatile psihice individuale, la ceea ce il distinge si il detaseaza pe om de altul. In timp ce persoana are referinte foarte largi, caci cineva este persoana in calitatea de fiinta care traieste si isi realizeaza destinul in lume, in procesele multiple si in diversele continuturi de experienta, personalitatea isi limiteaza referintele la un altu, caci cineva este personalitate numai comparativ cu altii.

Personajul reprezint exteriorizarea persoanei prin comportament. Este persoana n rol, omul interpretat ca un rol social. Exista doua acceptiuni ale conceptului de personaj strans legate intre ele: personajul ca manifestare in afara, in comportamentul persoanei si a personalitatii, ca exteriorizarea a lor, ca desfasurare a potentialului de activitate, a excesului de energie, a excitabilitatii si emotivitatii ( Boll, Baud, 1958, p. 7-75) si personajul ca persoana in rol, omul interpretatca un rol social si cum fiecare om poate juca mai multe roluri inseamna ca el se manifesta prin mai multe personaje, isi releva unii fata de lati mai multe fatete ale personalitatii sale . Deoarece fiecare om poate juca mai multe roluri, el se poate manifesta prin mai multe personaje: personajul ca stereotip social, care joac rolul aferent pozi iei pe care o ocup n societate i condi ionat de imperativele sociale (ce am datoria s fiu); personajul ca ideal personal (volitiv), care se automodeleaz n raport cu propriile idealuri i aspira ii (ce vreau s fiu); personajul ca masc , prin care individul prezint n mod deliberat o anumit ipostaz pentru ceilal i, disimulnd unele fa ete ale propriei personalit i (ce vreau s par c sunt); personajul ca refugiu, conduita impus de statut fiind un alibi moral pentru propriul comportament (ce mi se impune s fiu). Ipostazele personajului se diferen iaz n func ie de rolurile active pe care le implic , de spontaneitatea sa creatoare i de particularit ile situa iilor concrete n care se manifest . Exist un strns raport ntre persoan i personaj, f r ca ele s se confunde: personajul se prezint ca o imagine fragmentar a persoanei, ca o masc ; ca o aparen ; persoana constituie realitatea psihosocial care se ascunde n spatele m tii. Dac la nivelul persoanei identific m poten ialit ile psihosociale ale cuiva, la nivelul personajului se realizeaz obiectivarea acestor poten ialit i (n func ie de situa ia social concret n care se afl persoana). Persoana vizeaz elementele de identitate, continuitate i stabilitate psihosocial a individului, n timp ce personajul vizeaz modalit ile de inser ie social activ a persoanei, precum i aspectele conjuncturale (ce in de via a social a comunit ii). Din punct de vedere psihosocial, personajul este persoana n interpretarea unui rol social, din punct de vedere strict psihologic personajul reprezint mularea persoanei ntr-un model social, individul ncorpornd atitudinile i conduitele prescrise de societate. ntre persoan i personaj pot exista rela ii armonioase (de cooperare), dar i disonan e care, atunci cnd sunt foarte mari, pot duce la st ri patologice (dedublarea personalit ii). Nimeni nu se poate apropria de persoana, decat prin intermediul personajului care arata putin peroana, o ascunde putin, o releva sau o tradeaza ( Tournier, 1965, p. 12). Dupa cum se poate observa, cele doua realitati exista una prin alta : personajul viaza prin existenta persoanei. Persoana, la randul sa se exprima prin personaj si sufera chiar unele modificari prin intermediul acesteia ( Alexandrescu, 1988, p. 232). Si totusi, persoana si personajul nu se identifica : Persoana este o creatie originala, personajul rutina, automatism ( Alexandrescu, 1980, 231). Uneori intre persoana si personaj pot exista relatii de armonie, alteori de disonanta. Cand acestea in urma devin predominante se se adancesc se ajunge la destructurarea si perturbarea functionalitatii personalitatii.

In ceea ce priveste personajul politic este persoana care se ocupa de politica , fie ca este retrbuita sau nu pentru aceasta activitate. El reprezinta marea masa de veleitari, de la carieristii locali pana la profesionistii politici care spera, in secret, ca au ranita bastonului de maresal. Dincolo de acceptia lui putin cam peiorativa, termenul desemneaza personalul specializat care deserveste institutiile centrale si locale ale puterii politice. Fac parte din aceasta categorie generica parlametarii, angajatii partidelor politice, expertii si referentii de specialitate din cadrul institutiilor centrale, ministrii si secretarii de stat, primarii, prefectii, liderii de opinie. Din aceasta categorie vor aparea, in urma proceselor de selectie naturala sau politica, personalitatile. Personajul devine personalitate prin asumarea rolurilor politice pe care viata il obliga sa le execute si pe care el le va face la un nivel mai inalt de competenta si de responsabilitate pentru destinul grupului sau. Personalitatea inseamna amprenta individualitatii unice si irepetabile asupra rolurilor sale si actelor sale sociale pe care le indeplineste in istorie, ceea ce confera un sens pozitiv dezvoltarii.