P. 1
Educatia Sexuala Sau Indoctrinare

Educatia Sexuala Sau Indoctrinare

|Views: 54|Likes:
Published by lalafire123

More info:

Published by: lalafire123 on Jan 17, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/14/2013

pdf

text

original

„Educaţie sexuală sau îndoctrinare?


Asociaţia Provita Media propune cititorilor, începând cu acest număr, un text de bază necesar abordării conceptului de educaţie sexuală în şcoli. Este vorba despre lucrarea „Educaţie sexuală sau îndoctrinare”, scrisă de dna Valerie Riches. Autoarea, după cum mărturiseşte, a pornit chiar de la întrebările despre sexualitate puse de copiii săi. Are studii în asistenţă socială, a lucrat cu văduve şi copiii acestora, apoi cu mame necăsătorite. A fost director al Trustului pentru educaţie de familie (Grija pentru familie şi tineri /Family and Youth Concern), în perioada 19722000, perioadă în care a colaborat permanent cu ziare şi reviste, la emisiuni radio şi TV. A fost mereu în dialog cu părinţi şi familiei şi a ţinut prelegeri în toată lumea despre pericolele educaţiei sexuale. Credem că această lucrare, care este oferită în serial, răspunde unor probleme actuale. Suntem îngrijoraţi de faptul că foarte mulţi oameni neinformaţi asupra provocărilor liberalizării sexuale, oameni care activează în structurile învăţământului românesc, au o putere de decizie în selectarea şi instituţionalizarea unor concepte nocive pentru educaţia copiilor şi tinerilor. Propunem organizaţiilor neguvernamentale, care activează în acest domeniu, să insiste asupra informării corecte şi cât mai intense a profesorilor şi a celorlalţi oameni cu rol important în învăţământul românesc cu privire la pericolele pe care le reprezintă liberalizarea sexuală în rândul tinerilor. În cartea dnei Valerie Riches, este prezentată istoria introducerii educaţiei sexuale în şcolile din Marea Britanie. Cititorii vor observa că o mare parte din scenariile acestui demers educaţional se repetă astăzi în România. Aceste concepte impuse în anii ’60-’70, de adepţii liberalizării sexuale, nu au produs decât eşecuri. Marea Britanie se află în topul ţărilor din Europa de Vest cu cele mai multe sarcini la minore. Din păcate, din neştiinţă sau din interes, fără a lua deloc în calcul consecinţele pe termen lung, aceste idei sunt puse în practică, cu mare entuziasm, de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai inspectoratelor de învăţământ judeţene, ai şcolilor şi liceelor, precum şi de cei care lucrează în domeniul Sănătăţii.

Scurtă prezentare a ideilor cărţii
• La sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, o reţea alcătuită din grupuri de presiune, finanţate de guvernul britanic, a început să pună în practică o agendă largă, ce includea teme ca: eugenia, controlul populaţiei, reforma legislaţiei familiei şi a moravurilor sexuale, educaţia sexuală şi pentru sănătate şi drepturile copiilor. Ţinta acestei campanii era de fapt separarea activităţii sexuale de naşterea copiilor şi căsătorie. Lansarea pilulei contraceptive, care a avut loc în 1961, a facilitat acest lucru. Pentru separarea activităţii sexuale de căsătorie era necesară o schimbare majoră a normelor sociale. Educaţia sexuală din şcoli a devenit un câmp de bătaie ideologic, în care războiul se ducea pentru câştigarea inimilor şi minţilor copiilor. Organizaţiile finanţate de guvern s-au opus ferm dreptului părinţilor de a-şi retrage copiii de la orele de educaţie sexuală. Încercările parlamentului de a limita activităţile paradoxale ale acestor organizaţii au eşuat, deoarece termeni cum ar fi „consideraţii morale” şi „viaţa de familie” au fost interpretaţi atât de larg încât au fost goliţi de sensurile reale. Cea mai insidioasă „reformă” a fost eliminarea părinţilor de la deciziile ce afectează în mod vital viaţa copiilor lor. Prima şi cea mai importantă dintre schimbările de politici, în acest sens, a fost oferirea de contraceptive copiilor minori, fără cunoştinţa sau consimţământul părinţilor. Părinţii se luptă, în tribunale şi parlament, pentru a-şi recâştiga responsabilitatea spre binele copiilor lor. Interpretarea voit ambiguă, dată de adepţii promovării sexului în rândul tinerilor, atât din tribunale, cât şi din rândul legislatorilor, a făcut ca majoritatea acestor încercări să fie ineficiente. Răspunsul strict medical la sexualitatea adolescenţilor, oferit de şcoli, a dus la reducerea şi mai mult a controlului, şi aşa slab, pe care părinţii ar fi putut săl exercite asupra copiilor lor. Instituţia Unitatea privind Sarcina la Adolescente a fost înfiinţată de guvernul britanic pentru a reduce rata sarcinilor în rândul adolescentelor. În Marea Britanie această rată este cea mai mare din vestul Europei. Politica guvernului britanic se bazează pe strategii care sau dovedit a fi ineficiente, şi care, în special, lărgesc accesul la contracepţie al adolescenţilor, oferindu-le o educaţie sexuală mai explicită. Reacţia oficială la criza din

educaţia sexuală a tinerilor, recunoscută pe larg, rămâne promovarea prezervativului. Aceasta în pofida faptului că el oferă, în special fetelor, doar protecţie limitată în cazul unor infecţii cu transmitere sexuală. • Alternativa de încurajare a abstinenţei în rândul tinerilor a fost întâmpinată cu ostilitate atât în cercurile oficiale, cât şi în cele semi-oficiale. • Ostilitatea faţă de educaţia pentru abstinenţă, cuplată cu susţinerea politicilor de eşec, poate fi înţeleasă doar în termenii ideologiei îmbrăţişate de cei ce doresc să schimbe structurile sociale şi să înlocuiască influenţa parentală cu autoritatea statului. Helen Brook1 scrie în acest sens: „În prezent, Statul Parental are privilegiul de a lua decizii majore: în mod obiectiv şi fără pasiune, Statul decide ce este cel mai bine pentru copil.”2 Capitolul 1 Reţeaua La sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, (în Marea Britanie – nota trad.) au existat numeroase campanii politice intense, generate de un nucleu de organizaţii din domeniul controlului naşterilor (adică contracepţie, sterilizare şi avort). Dintr-o analiză a rapoartelor lor anuale a devenit clar că un număr relativ mic de oameni era implicat, într-un grad surprinzător de mare, într-o serie de organizaţii de presiune. Această reţea de organizaţii nu aveau în comun doar acelaşi personal, ci şi aceleaşi fonduri, aceeaşi ideologie şi, uneori, aceleaşi adrese. Reţeaua era susţinută de grupuri de interese şi alimentată cu granturi din diverse departamente guvernamentale. În centrul reţelei se afla Asociaţia pentru planificare familială (Planned Parenthood Association) cu colecţia sa de filiale. Era o structură puternică cu o influenţă enormă. Investigaţii ulterioare au dat la iveală faptul că reţeaua avea o agendă largă, ce includea eugenia, controlul populaţiei, reforma legilor familiei şi moravurilor sexuale, educaţia sexuală şi pentru sănătate şi drepturile copiilor. Tentaculele sale s-au extins către edituri, instituţii medicale, educaţionale şi de cercetare, către organizaţii de femei şi către servicii matrimoniale. S-a dovedit că această reţea are o influenţă majoră asupra mass-media şi asupra oficialilor permanenţi din departamente guvernamentale relevante, ce erau proporţional implicaţi şi la nivel internaţional, cu consecinţe ce nu puteau fi imediat evaluate. Pe parcursul anilor ’70, a fost publicată broşura cu un titlu intrigant: Omul din spatele lui Hitler: un neamţ care avertizează lumea.3 Teza sa era că mişcarea pentru eugenie, care câştigase popularitate la începutul sec. XX, a intrat în ilegalitate după holocaustul din Germania nazistă, dar era încă activă şi funcţiona prin organizaţii ce promovau avortul, eutanasia, sterilizarea şi sănătatea mintală. Autorul cerea cititorilor să privească cu luare aminte la ţările lor şi la cele vecine, asigurându-i că vor vedea cum membrii şi comitetele acestor organizaţii nu vor întârzia să devină din ce în ce mai vizibili. Alte cărţi şi lucrări din surse independente au confirmat ulterior că aşa s-a întâmplat în realitate. În Africa, a fost publicată All Kinds of Family Planning;4 în Columbia, The Structure of Genocide,5 iar în Franţa, Un Complot Contre La Vie.6 Ultima, o carte atent documentată, punea în discuţie geopolitica avortului şi controlul populaţiei, ca mijloace de influenţă a puterii la nivel mondial. Această politică aparţinea câtorva oameni, „cei mai bogaţi dintre bogaţi”, care se simţeau
1

Helen Brook a activat ca voluntar în domeniul planificării familiale, în Marea Britanie, în anii ’50. A fost director al Clinicii Marie Stopes din Londra. Susţinută de bancherul John Trusted, ea a înfiinţat centrele Brook Advisory Centres din Marea Britanie, centre orientate spre oferirea de contracepţie şi consiliere tinerilor şi femeilor necăsătorite. (Asociaţia Provita Media) 2 Scrisoare către editor, The Times, 16 februarie 1980, vezi de asemenea p.31 3 Bernard Schreiber, The Man Behind Hitler, La Haye, Mureaux, France. 4 Michael Golden, All Kinds of Family Planning, African University Press, 1981. 5 Varlos Utirsi Otalora şi Marfa Cristina de Corsi, The Structure of Genocide, Bogota, Columbia, 1981. 6 Emerentienne de Lagrange, Marguerita+Marie de Lagrange şi René Bell, Un Complot Contre La Vie, Société de Production Literaire, 1979.

ameninţaţi de creşterea puterii naţiunilor sărace, din ce în ce mai numeroase şi al căror progres economic era încet, dar sigur. O remarcabilă carte a fost publicată în SUA, carte care analiza activităţile Consiliului de Educaţie şi Informare Sexuală a Statelor Unite (Sex Information and Education Council of the United States (SIECUS)). Se intitula The SIECUS Circle: A Humanist Revolution (Cercul SIECUS: o revoluţie umanistă).7 SIECUS a fost înfiinţat în 1964 şi nu a pierdut deloc timpul în a se angaja într-un program de inginerie socială prin mijloacele educaţiei sexuale în şcoli. Primul său director executiv a fost Mary Calderone, care avea legături strânse cu organizaţia de planificare familială, Planned Parenthood, echivalentul american al Asociaţiei pentru planificare familială din Marea Britanie. După cum scrie în volumul The SIECUS Circle, Calderone susţinea următoarele sentimente şi teorii avansate de umanistul Rudolph Dreikus: • Confuzia sau inversarea sexelor, sau a rolurilor sexelor; • Eliberarea copiilor de familii; • Abolirea familiei tradiţionale.8 Chiar dacă autorii acestor cărţi începuseră investigaţiile lor, pornind de la diferite puncte de vedere, concluzia la care au ajuns toţi era că există un atac internaţional planificat cu atenţie asupra naturii familiei şi asupra valorii vieţii umane, atac ale cărui rădăcini duc înapoi aproape 200 de ani. Teama de oameni Mişcarea pentru controlul populaţiei îşi are originea în Eseul despre principiul populaţiei, scris de reverendul Thomas Malthus, în 1798, în care autorul susţinea că populaţia va creşte întotdeauna într-un ritm mai mare decât resursele de hrană, iar rezultatul va fi creşterea sărăciei, a mizeriei şi a viciilor. Singura soluţie pe care Malthus a fost capabil să o propună a fost abstinenţa sexuală pentru săraci.9 Charles Darwin a descoperit eseul lui Malthus când scria Originea speciilor şi a început să-şi extindă scopul lucrării sale despre regnul animal, astfel încât să includă şi omul. El considera că societăţile civilizate au slăbit din cauza unei compasiuni inadecvate:
La sălbatici, cei slabi de minte sau cei slabi fizic sunt rapid eliminaţi... Noi, oameni civilizaţi, din contra ... construim aziluri pentru imbecili, schilozi şi bolnavi, instituim legi proaste şi medicii noştri fac tot ce le stă în putinţă să salveze viaţa fiecăruia, până în ultima clipă... Astfel, membrii slabi ai societăţilor civilizate îşi promovează neamul. Nimeni dintre cei care se ocupă de creşterea animalelor domestice nu se va îndoi de faptul că acest lucru trebuie să fie foarte ofensator pentru rasa umană.10

Vărul lui Charles Darwin, Frances Galton, psiholog, a îmbrăţişat ideile lui Darwin şi le-a utilizat pentru a formula „ştiinţa” eugeniei. Ideea de bază a acesteia este că anumiţi oameni sunt de neam superior, iar rasa poate fi îmbunătăţită prin înmulţire selectivă. Întrebarea care i-a preocupat imediat pe eugenişti a fost, cum îi opreşti pe cei de rasă inferioară să se înmulţească ca să nu deterioreze rasa? Această întrebare a marcat începutul mişcării pentru controlul populaţiei. Doi dintre cei mai influenţi propagandişti ai controlului populaţiei au fost Marie Stopes în Anglia şi Margaret Sanger în America, care erau rasiste şi adepte ale teoriei eugeniei. Interesul lor primordial în controlul naşterilor nu era să le ajute pe femei să-şi spaţieze copiii, ci să împiedice naşterile la grupurile din societate considerate de ele a fi indezirabile. Marie Stopes scria:
Societatea permite bolnavilor, celor lipsiţi de valoare din punct de vedere rasial, celor nesocotiţi, neîngrijiţi, slabi de minte, celor mai de jos şi mai proşti membri ai comunităţii să producă zeci de mii de copii, de nenumăraţi copii inferiori deformaţi şi opriţi în creştere... o mare parte din aceştia sunt sortiţi, prin însăşi moştenirea lor fizică, să fie, în cel mai bun caz, parţial întreţinuţi, secând astfel resursele claselor ce stau deasupra lor şi care au simţul responsabilităţii. Clasele superioare, eliberate de cheltuielile instituţiilor, spitalelor, închisorilor şi aşa mai departe, în principal umplute cu oameni de rasă inferioară, vor putea să-şi permită să-şi lărgească propriile lor familii.
7 8

Claire Chambers, The SIECUS Circle: A Humanist Revolution, Western Islands, 1977. Ibid p.14. 9 Thomas R.Malthus, An essay on the principle of population, Londra 1798. 10 Charles Darwin, The Descent of Man, Londra, 1871.

Ca răspuns la această problemă, ea promova:
Sterilizarea celor total neadecvaţi pentru a fi părinţi să devină posibilă imediat şi chiar să devină cu adevărat obligatorie.11

Margaret Sanger, fondatoarea Federaţiei de planificare familială din America (Planned Parenthood Association), a inventat sloganul „Controlul naşterilor – pentru crearea clasei de oameni rasaţi”.12 Împărtăşind îngrijorarea dnei Stopes privind obiceiurile de înmulţire a celor pe care-i considera „cel mai puţin potriviţi să continue rasa”, ea a elaborat „Planul pentru pace” (Plan for Peace), care includea următoarele recomandări:  Aplicarea unei politici aspre şi rigide de sterilizare şi segregare a acelei clase de populaţie ale căror progenituri sunt deja deteriorate sau a căror moştenire este de aşa natură încât urmele lor indezirabile pot fi transmise urmaşilor;  Repartizarea pe ferme şi gospodării a acestor oameni segregaţi, unde să fie învăţaţi să lucreze de către instructori competenţi pe toată durata vieţii lor.13 Nici Stopes, şi nici Sanger nu au avut şansa să-şi realizeze programele lor de sterilizare în masă în societăţile libere în care trăiau, şi ambele, în consecinţă, detestau democraţia. Totuşi, venirea la putere a Partidului Nazist în Germania, în 1933, care punea accent pe puritatea rasială, în sfârşit, le-a dat adepţilor eugeniei şansa de a-şi pune teoria în practică. Programul nazist care prevedea crearea unei rase superioare s-a îndreptat rapid de la programele de sterilizare în masă, de la eutanasia oamenilor handicapaţi mintal şi fizic, la lagărele de concentrare, în care peste 6 milioane de oameni, femei şi copii, consideraţi a fi inferiori din punct de vedere genetic, au fost ucişi în camerele de gazare. După război, când adevărul despre aceste programe a fost dat la iveală, mişcarea eugenică a trebuit să intre în ilegalitate, iar termenul „controlul naşterilor”, care avea puternice conotaţii naziste, a fost înlocuit cu „planificarea familială”. Eugeniştii şi adepţii planificării familiale au trebuit să găsească o nouă justificare pentru activităţile lor. Ideea originală că lumea era suprapopulată le oferea o astfel de justificare. Aşa s-a născut mişcarea pentru controlul populaţiei. Proiectul revoluţiei sexuale Timp de aproape două mii de ani, în lumea occidentală a existat un angajament de bază – care chiar dacă nu era pus în practică – la idealul asocierii relaţiei sexuale cu dragostea şi fidelitatea, în contextul mariajului monogam. Totuşi, pe la mijlocul secolului XX, s-au produs schimbări majore, destul de diferite prin natura lor de primele perioade de comportament sexual permisiv. Printre cei mai influenţi şi mai evidenţi factori ai acestei schimbări au fost Rapoartele Kinsey, publicate în 1948 şi 1953 şi finanţate de Fundaţia Rockefeller.14 Alfred C. Kinsey, biolog, a aplicat, în cazul a peste 12.000 de oameni, tehnicile utilizate de el în studierea viespilor. Din datele pe care le-a colectat, a dovedit, spre satisfacţia sa, că nu existau lucruri precum „normalitate” şi „anormalitate”, în comportamentul sexual, şi nici aprecieri precum „bine şi rău”. Valabilitatea tehnicilor selective a fost contestată imediat după apariţia primului raport. Respondenţii nu reprezentau un eşantion aleatoriu de populaţie, ci erau voluntari. Devenea prea evident faptul că rezultatele depindeau total de tipul persoanei care a participat în mod voluntar. În ciuda nepotrivirii metodelor utilizate de Kinsey, pretenţiile susţinute în aceste rapoarte au început a fi tratate rapid ca fapte şi au fost utilizate de mass-media, de „minorităţile sexuale” şi de grupurile de interese drept scuză pentru libertăţile sexuale. Sexul a devenit o marfă de exploatat, iar iubirea un subiect de evitat. Golurile din metoda lui Kinsey au fost arătate chiar de atunci: aproape un sfert din eşantionul de bărbaţi proveneau din rândul prizonierilor, inclusiv câteva sute de bărbaţi care se prostituau, iar copiii, în vârstă de numai două luni, erau stimulaţi sexual, pentru a arăta că omul se poate bucura de activitatea sexuală încă din fragedă pruncie. Date colectate din
11 12

Marie Stopes, Radiant Motherhood, Londra, 1920. Margaret Sanger, Birth Control Review, decembrie 1921. 13 Margaret Sanger, Birth Control Review, aprilie 1932. 14 A.C.Kinsey, Sexual Behaviour in the Human Male, Saunders, Pa., 1948; Sexual Behaviour in the Human Female, Saunders, Pa., 1953.

surse îndoielnice erau prezentate ca cercetare ştiinţifică serioasă.15 Cu toate acestea, este imposibil să subestimezi influenţa mare pe care aceste rapoarte, atât de des citate, au avut-o asupra atitudinilor sexuale, comportamentului sexual şi politicilor de educaţie sexuală. Rapoartele Kinsey au oferit un plan pentru misiunile de educaţie sexuală, iar efectele lor pe termen lung asupra societăţilor vestice sunt evidente. Ideologia lui Chisholm Nu există un exemplu mai bun de ideologie pe care să se sprijine educaţia sexuală decât ideile conţinute în broşura Pot oamenii să înveţe să înveţe?, scrisă de dr. Brock Chisholm. Umanist de formaţie, acesta a fost director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi apoi preşedinte al Federaţiei Mondiale pentru Sănătatea Mintală.16 Chisholm susţinea ideea unui guvern mondial şi credea că cei care i se opun erau nevrotici, egoişti sau bolnavi mintal. El era convins că cea mai serioasă barieră ivită în calea dezvoltării unui mod civilizat de viaţă în lume era conceptul de „bine şi rău”, un concept ce trebuia eradicat, după părerea sa. Codurile de credinţă, regulile fixe sau dogmatismul reprezentau o anatemă pentru el. Copiii trebuiau eliberaţi de „prejudecăţile” naţionale, religioase sau alte „prejudecăţi” culturale impuse lor de părinţi şi autorităţile religioase. El îi vedea pe părinţi drept nişte dictatori şi opresori ai naturii superioare a copilului şi credea că educaţia sexuală trebuie introdusă de la vârsta de nouă ani, eliminând „modelul adulţilor” – prin forţă, dacă este necesar. 17 Ideologia lui Chisholm este adânc înrădăcinată în gândirea despre propaganda pentru educaţie sexuală şi se regăseşte în multe materiale şi publicaţii de educaţie sexuală radicale. (Va urma)

„Educaţie sexuală sau îndoctrinare?” (Continuare)
Continuăm publicarea cărţii „Educaţie sexuală sau îndoctrinare?”, scrisă de Valerie Riches. În Capitolul II veţi afla mai multe amănunte din istoria Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială, cunoscută sub acronimul englezesc IPPF (International Planned Parenthood Federation), şi filialele sale din lume. Reamintim că IPPF constituie vârful de lance al noilor comportamente sexuale, ce alimentează mereu lumea cu opinii cu miez otrăvit şi ascuns sau cu bani pentru contracepţie, mai ales, în ţările sărace. Tot în acest text veţi avea o prezentare generală a ideologiei pe care se bazează organizaţiile de acest tip, ce alcătuiesc o structură mondială. Sub presiunea lor, majoritatea ţărilor acceptă modele de legi ce subminează autoritatea părinţilor în relaţie cu copiii lor, atentând la conceptul de familie, loc de mare încărcătură afectivă, unde oamenii învaţă cum să se iubească şi cum să se respecte. Asociaţia Provita Media Capitolul 2 Federaţia Internaţională de Planificare Familială În 1952, Margaret Sanger a înfiinţat Federaţia Internaţională a Planificării Familiale (cunoscută după acronimul englezesc IPPF – International Planned Parenthood Federation - nota trad.), organism dedicat promovării şi acceptării planificării familiale în toată lumea, cu sediul la Londra. Cele opt asociaţii membre fondatoare includeau Asociaţia Britanică de Planificare Familială şi Federaţia de Planificare Familială din America. În acelaşi an, a fost înfiinţat şi Consiliul privind
15

Judith A Reisman şi E W Eichel, Kinsey, Sex and Fraud, The Indoctrination of a People, edited bz John H.Court şi J. Gordon Muir, Huntington House, 1990. 16 Brock Chisholm, Can People Learn to Learn?, Geo.Allen and Unwin, 1958. 17 Brock Chisholm, „The Psychiatry of Enduring Peace and Social Progress”, Psychiatry, vol.9, 1946.

Populaţia de la New York, cu scopul de a oferi date ştiinţifice temeinice pentru a orienta guverne şi persoane în abordarea chestiunilor privind populaţia şi pentru „a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor, a ajuta oamenii de pretutindeni să-şi dezvolte întregul potenţial”18. Fondatorul Consiliului, John D.Rockefeller III, a jucat un rol crucial în convingerea Naţiunilor Unite ca să se angajeze în controlul populaţiei. Controlul populaţiei prin educaţie sexuală Atât Consiliul privind Populaţia, cât şi IPPF au fost şi sunt extrem de activi în elaborarea şi implementarea unor campanii masive pentru acceptarea tehnologiei contraceptive. Pilula contraceptivă a fost invenţia Margaretei Sanger. Ea a înfiinţat Biroul Margaret Sanger, care a finanţat crearea pilulei. Introducerea pilulei în 1960 a dus la răspândirea contracepţiei în întreaga lume. Femeile erau asigurate că, de acum încolo, în sfârşit, vor avea libertatea de a-şi controla fertilitatea şi că actul sexual putea fi separat complet de reproducere. Lor li se spunea că pilula era „sigură” şi te puteai baza 100% pe ea. Nu este dificil să estimezi profitul pe care-l reprezintă pilula pentru industria farmaceutică. Nu este nici dificil de imaginat cât de importantă era promovarea pilulei pentru revoluţionarii sexului, instructorii de educaţie sexuală şi planurile lor pentru „minunata lume nouă”. Totuşi, după un timp de experimente şi reflecţie, a devenit cunoscut – deşi nu şi pentru consumatoare – că noul medicament-minune nu era chiar atât de sigur sau eficace, şi implica riscuri considerabile pentru sănătate. Cei care au îndrăznit să facă publice problemele asociate cu pilula şi riscurile ei potenţiale, când pilula este prescrisă adolescentelor, erau catalogaţi imediat ca fiind mincinoşi, care sperie lumea, sau ca fiind de partea Papei. Există de asemenea o campanie în toată lumea de promovare a avortului şi a sterilizării „temporare” sau permanente, ca urmare a „eşecului” ţărilor din lumea a treia de a utiliza eficient contraceptivele. Campania pentru controlul populaţiei mai implică multe alte acţiuni, cum vom vedea mai încolo. Realitatea este că IPPF, în prezent, are legături cu asociaţii de planificare familială din 180 de ţări din toată lumea (în România, IPPF este reprezentată de organizaţia Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) – nota trad.), având scopul să meargă mai departe de serviciile de planificare familială, oferite în ţările subdezvoltate. În 1976, IPPF a elaborat Strategia de reforme legislative şi interpretarea sa de către asociaţiile de planificare familială (Strategy of Legal Reform – and How FPAs Are Interreting It.19 Din aceasta reieşea clar că IPPF are nevoie de asociaţiile naţionale de planificare familială pentru găsirea unor surse de legi şi argumente pe care sa-şi bazeze reformele – reforme ce nu se limitează la servicii de planificare familială. Sub titlul general de „statut al femeii”, reformele avute în vedere includeau dreptul femeii la avort, vârsta tot mai mică a consimţământului pentru servicii de control al naşterii „pentru a răspunde nevoilor tinerilor” şi, desigur, educaţia sexuală obligatorie. Opt ani mai târziu, în raportul Dreptul omului la planificarea familială, IPPF a mers chiar mai departe, afirmând că:
Asociaţiile de Planificare Familială şi alte organizaţii neguvernamentale nu ar trebui să considere absenţa legilor sau existenţa unor legi nefavorabile ca o scuză pentru inactivitatea lor. Acţiunile în afara legii sau chiar încălcarea legii fac parte dintr-un proces ce stimulează schimbarea. 20 (sublinierea noastră)

Pentru a-şi atinge scopurile IPPF încurajează, de asemenea, un climat al opiniei publice în care guvernele pot fi convinse să accepte responsabilitatea controlului naşterilor, prin servicii de control al naşterilor. Şi, aşa cum guvernele reacţionează cu programe de finanţare, filialele IPPF oferă un nucleu de personal în jurul cărora se pot forma servicii de control al naşterilor. Acest personal de conducere instruieşte alt personal (inclusiv personal din rândul funcţionarilor publici) şi, în acest fel, activităţile IPPF sunt integrate în programele guvernamentale şi este asigurat controlul maximum.21 Acest lucru explică de ce în Marea Britanie ne lovim de eschivare şi escamotare când
18 19

http://popcouncil.org/pc50/Panels/Historytext.html Strategy of Legal Reform – and How FPAs Are Interreting It, iulie/august 1976 20 The Human Right to Family Planning, IPPF, 1984 (cf. de asemenea The Voluntary Sector in Population and Development, IPPF, 1979). 21 Her Future in the Balance (broşură), IPPF, 1971.

abordăm oficialii guvernului în legătură cu activităţile IPPF şi FPA (Asociaţia de Planificare Familială). Publicaţiile IPPF subliniază frecvent nevoia de a intra în contact cu tinerii şi de a-şi implementa abordările proprii faţă de problema populaţiei, viaţa de familie şi educaţia sexuală.22 Manualele şi materialele de educaţie sexuală recomandate tinerilor de către IPPF, totuşi, au puţin în comun cu viaţa de familie. Ideologia lui Chisholm este mai evidentă aici: fără „bine şi rău”, fără bariere ale activităţii sexuale, cu excepţia insistării asupra utilizării contraceptivelor la tineri. Paradoxal, această abordare a relaţiilor sexuale încurajează la tineri o activitate pe care cineva şi-ar imagina-o drept ostilă chiar controlului populaţiei, adică activitate sexuală crescută. Adepţii controlului populaţiei, în prezent, recunosc că principala influenţă asupra atitudinilor cuplurilor faţă de fertilitate nu este disponibilitatea contracepţiei şi avortului, ci cultura în care trăiesc. Deoarece majoritatea culturilor sunt centrate pe familie – dacă mărimea familiei în ţările în curs de dezvoltare va fi adusă la un număr foarte mic şi chiar la o familie fără copii, obişnuită în Occident şi în ţările dezvoltate –, oamenii din aceste ţări trebuie modelaţi ca să se conformeze ideii şi valorilor societăţilor consumiste occidentale moderne. Printre conceptele-cheie se află: sexul şi căsătoria şi sexul şi creşterea copiilor nu au nimic în comun; concubinajul este o alternativă viabilă şi chiar dezirabilă la căsătorie, iar copiii au dreptul la propria lor viaţă sexuală, fără intervenţia părinţilor. Când sunt adoptate asemenea atitudini, ratele natalităţii scad. De aici şi atacul asupra familiei, care face parte întotdeauna din programele de educaţie sexuală instigată sau influenţată de mişcarea pentru controlul populaţiei. Pentru a înţelege pe deplin implicaţiile tipului de educaţie sexuală pe care promotorii controlului populaţiei o promovează tabelul care urmează mai jos este revelator. Acesta a fost trimis iniţial de către Frederick S. Jaffé, vicepreşedintele organizaţiei de planificare familială Planned Parenthood/World Population spre Bernard Berelson, fost preşedinte al Consiliului pentru Populaţie. Berelson, evident, a luat aceste propuneri în serios, pentru că a inclus multe dintre ele, chiar pe cele mai radicale, într-un discurs care îţi dă fiori, întitulat: „Dincolo de planificarea familială” („Beyond Family Planning”), ţinut la Conferinţa despre populaţie la Dacca, în 1969.23 Printre ideile sale, au apărut unele teme familiare precum: includerea materialelor despre populaţie în şcolile elementare şi medii; manipularea directă a structurii familiei; promovarea a două tipuri de căsătorii, una fără copii, foarte uşor de dizolvat şi cealaltă cu copii şi stabilă. Un număr de propuneri stabilite de Jaffé şi Berelson au fost deja aplicate în Marea Britanie, uneori pe uşa din spate:  Educaţie sexuală obligatorie în şcoli;  Educaţie sexuală cu tendinţa de a sublinia că activitatea homosexuală este normală şi naturală;  Finanţarea de la buget a medicilor, care oferă servicii de contracepţie, avort şi sterilizare;  Legea Avortului din 1967 care permite de fapt avortul la cerere ca drept al femeii, fără consimţământul soţului sau al partenerului.  Servicii gratuite de contracepţie pentru toţi, indiferent de starea civilă şi de vârstă.  Dreptul copiilor minori la contracepţie şi avort fără consimţământul părinţilor.  O serie de reforme ale legii privind divorţul, culminând cu divorţul de comun acord.  Definirea momentului când începe viaţa umană a fost schimbat de la momentul fertilizării la cel al implantării, astfel permiţându-se disponibilitatea imediată a „contracepţiei” postcoitale (pilula de-a doua zi sau contracepţia de urgenţă). Există o propagandă neobosită în mass-media pentru a încuraja femeile să-şi ia o slujbă, să amâne şi să evite căsătoria şi să considere familia ideală cu doi copii (sau mai puţini) pe motiv că copiii sunt costisitori şi te împiedică în carieră. Tehnicile campaniilor
22

Selected Resource Materials: Approaches to Population Awareness, Family Life and Sex Education for Young People, IPPF, martie 1978. 23 Bernard Berelson, Beyond Family Planning, Population Control Conference Paper, Dacca, 1969.

Tehnicile campaniilor care au fost aplicate pentru a realiza aceste reforme au fost metodice şi eficiente. Ele pot fi recunoscute în alte ţări, în care au avut loc campanii similare. Exemple de măsuri pentru reducerea fertilităţii în SUA, prin impact universal sau selectiv Impact universal Constrângeri sociale Restructurarea familiei: a) Amânarea sau evitarea mariajului b) Alterarea imaginii familiei ideale Educaţia obligatorie a copiilor Un procentaj mărit de homosexualitate Educaţie pentru limitarea familiei Agenţi de control ai sănătăţii în conductele de apă Încurajarea femeilor să muncească Impactul selectiv ce depinde de statutul socio-economic Încurajarea/aţâţarea sperietorii economice Modificarea politicilor de impozite a) Impozit substanţial pe căsătorie b) Impozit pe copil c) Impozit pe căsătorie pentru doi şi mai mulţi membri d) Renunţarea la scutirea de impozit a părinţilor e) Impozit suplimentar pentru părinţii cu mai mult de un copil sau doi la şcoală Reducerea/eliminarea subvenţiilor sau a concediului de maternitate plătit Reducerea/eliminarea indemnizaţiilor pentru copii sau familie Bonusuri pentru căsătorii întârziate şi spaţierea mai mare a copiilor Pensii pentru femei la 45 de ani sau mai mici cu mai puţin de un anumit număr de copii Eliminarea alocaţiilor sociale după primii doi copii Depresia cronică Solicitarea femeilor să muncească şi oferirea de puţine facilităţi pentru îngrijirea copilului Limitarea/eliminarea îngrijirii medicale, a burselor, a împrumuturilor şi indemnizaţiilor finanţate de la bugetul public pentru familiile cu mai mult de un anumit număr de copii Control social Avortul obligatoriu al sarcinilor în afara căsătoriei Sterilizare obligatorie a tuturor celor care au doi copii, cu excepţia câtorva care au voie să aibă trei Restrângerea conceperii de copii la un număr limitat de adulţi Permise care să certifice familia din care provine copilul Politici privind spaţiul locativ a) Descurajarea deţinerii caselor în proprietate b) Încetarea acordării spaţiului locativ în dependenţă de mărimea familiei

Măsuri ce se bazează pe existenţa motivului de a preveni sarcina nedorită
Plăţi pentru încurajarea sterilizării Plăţi pentru încurajarea contracepţiei Plăţi pentru încurajarea avortului Avort şi sterilizare la cerere Permisiunea ca unele contraceptive să fie distribuite fără reţetă Îmbunătăţirea tehnologiei contraceptivelor

Contracepţia disponibilă cu adevărat şi accesibilă tuturor Îmbunătăţirea îngrijirii maternale, cu planificarea familială ca pilon de bază Autorul acestui plan este Frederick Jaffé, vicepreşedinte al Organizaţiei Planned Parenthood/ World Population Sursa: Activities relevant to the Study of Population Policy for the U.S. Memorandum; autor: Frederick S Jaffé, transmis către Bernard Berelson, 11 martie 1969 Creând argumente legale, deşi eronate, pe care să-şi bazeze reformele, filialele IPPF au înfiinţat organizaţii, cu nume interesante, pentru a face presiuni asupra parlamentelor lor. „Cazurile dificile” erau folosite pentru a sensibiliza opinia publică. De exemplu, un articol intitulat „O fată de 14 ani a murit, după ce a născut în curtea unei biserici” constituia un material ideal pentru promovarea cauzei. Sunt folosite pe larg sloganuri, ca: „Fiecare copil, un copil dorit”, „Sex protejat pentru adolescenţi”, „Satisfacerea nevoilor pentru tineri” şi „Dreptul la confidenţialitate”, pentru a sugera că, dacă tinerelor fete li se va oferi educaţie sexuală de tipul celei promovate de Asociaţia pentru Planificare Familială, cu acces liber la contracepţie, fără teamă că părinţii vor afla, ele nu vor rămâne însărcinate. Continuând o asemenea propagandă falsă, suntem martori ai unor propuneri, articole, cercetări şi studii bazate pe argumente, din care nici unul nu este suficient de temeinic ca să fie valabil din punct de vedere ştiinţific. Cu o regularitate plictisitoare, o serie de reviste pentru femei se alătură campaniilor, publicând sondaje de opinie, ce sunt prezentate drept fapte ştiinţifice. Totuşi, participanţii sunt cititori voluntari ai revistelor şi nu un eşantion reprezentativ al populaţiei. Se face multă mediatizare de asemenea şi statisticilor umflate. Aşa cum Malcolm Potts, purtătorul de cuvânt al controlului populaţiei, la nivel internaţional, a declarat: „Cei care vor ca legea [avortului] să fie liberalizată, vor susţine că sute de mii de femei mor anual, când în realitate, numărul acestora este mult mai mic”.24 Două exemple ar fi de ajuns aici: în Franţa, au fost mediatizate cifre false pentru a întări campania pentru liberalizarea legii avortului. Se spunea că între 1,5 şi 2,5 milioane de avorturi clandestine aveau loc în fiecare an. Organizaţia oficială pentru statistici a Franţei, INED, totuşi, a manifestat prudenţă faţă de aceste cifre şi a estimat, într-un raport, că numărul avorturilor ilegale provocate erau de 250.000. Dar chiar şi această cifră includea toate decesele de origine obstetricală la femei pe un an (1963), ca şi cum toate aceste decese s-ar fi datorat avortului. Într-o altă secţiune a raportului francez, cercetătorii au adăugat, în mod eronat, în ecuaţie, cifrele dintr-o coloană cu decesele la bărbaţi, în loc de femei, având cauze „nedeterminate sau necunoscute”, cu vârste cuprinse între 15-49 de ani, presupunându-se că s-ar fi datorat avortului. Efectul acestei erori a fost că cifra a dublat numărul avorturilor ilegale înregistrate. Deci, se pare că, în Franţa, bărbaţii nu numai că puteau deveni însărcinaţi, dar şi puteau muri din cauza avortului!25 În Portugalia, era mediatizată cifra de 2.000 de femei care mureau anual din cauza avortului ilegal. În realitate, Cartea demografică a anului a ONU (UN Demographic Year Book), pe 1975, dădea cifra de doar 2.099 decese din toate cauzele la femeile de vârsta procreării. Manifestul tinerilor IPPF În 1998, Comisia pentru Tineri a IPPF a elaborat un manifest pentru a răspunde „nevoilor sănătăţii reproducerii şi sexuale a tinerilor”, la începutul unui nou mileniu, şi pentru a promova „parteneriatul tinerilor şi adulţilor în scopul de a asigura că tinerii pot face alegeri informate şi se pot bucura de sexualitatea lor”. Întitulată ippf/youth, valorile de bază ale manifestului includeau: „libertate pentru exprimarea sexualităţii”, „[e]liber[are] de prejudecăţi”, „confidenţialitate”, „respect pentru diversitate”, „împlinire sexuală” şi „acces la servicii contraceptive pentru toţi tinerii”.26
24 25

Malcolm Potts, Abortion, Cambridge University Press, 1977 Emerenienne de Lagrange et al, op.cit. 26 http://www.ippf.org/resource/youth/report98/manifesto.htm

Documentul îndeamnă la promovarea „plăcerii sexuale ca sănătate reproductivă şi sexuală valabilă pentru toţi tinerii, inclusiv pentru cei cu HIV/SIDA şi tinerii cu dizabilităţi”. În el se insista că vor fi cerute „legi ce permit tinerilor să acţioneze liber aşa încât să aleagă să-şi trăiască viaţa”, în scopul de a da tinerilor „plăcerea şi confidenţialitatea unei relaţii şi a tuturor aspectelor de sexualitate”. Manifestul a fost prezentat la Parlamentul IPPF al Tinerilor de la Praga, din noiembrie 1998, şi a fost susţinut financiar de IPPF şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie. Fiind adoptat de un parlament, compus din 43 de tineri, reprezentanţi ai 38 de ţări, manifestul a fost atribuit Consiliului Central al IPPF, care adopta rezoluţii, devenind astfel atât sprijin ideologic, cât şi practic. Documentul tipărit stabilea că asociaţiile de planificare familială membre ale IPPF să lucreze din greu pentru a asigura ca viziunea manifestului să devină o realitate în toată lumea. În acest manifest nu se face referire nicăieri la responsabilităţile părinţilor, la probleme de protecţie a copilului, nici măcar la vârsta la care tinerii pot să-şi dobândească „drepturile lor sexuale”. Conceptul „Nu-i judeca pe alţii!” se pare că nu are limite în ceea ce priveşte manifestul. Acesta se extinde către toţi, indiferent de starea civilă, de modul sexual de viaţă şi chiar indiferent de vârstă, dat fiind faptul că IPPF include în denumirea de „tineri” pe toţi cei cu vârste cuprinse între 10 şi 24 de ani, conform uzanţei acceptate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Tipul de programe de sănătate reproductivă şi sexuală prevăzute urmează să fie completate cu „centre şi clinici pentru tineri în care sunt oferite o serie completă de servicii de sănătate reproductivă şi sexuală şi care includ oferirea de contraceptive tuturor tinerilor”. Într-un „Apel urgent privind drepturile copiilor”, difuzat în prealabil de către Summitul Mondial al Copiilor, programat pentru septembrie 2001, Reţeaua Europeană a IPPF a chemat filialele sale să organizeze campanii pentru susţinerea unei declaraţii dure din concluzia documentului care „să garanteze acces deplin adolescenţilor la informaţii, educaţie şi servicii privind sănătatea reproducerii şi sexuală”. IPPF şi-a exprimat îngrijorarea că organizaţiile „de dreapta” promovau idealul familiei bazate pe căsătorie, „în ciuda faptului ... că multe familii nu sunt nici sigure, în special pentru fetiţe, nici modele de egalitate de gen”. Documentul a continuat să susţină că drepturile copiilor trebuie să aibă prioritate asupra autorităţii parentale şi că ar trebui să ne opunem educaţiei sexuale prin abstinenţă:
Guvernele şi organizaţiile de dreapta încearcă de asemenea să includă anumiţi termeni în concluzia documentului, care ar întări autoritatea parentală şi controlul în detrimentul drepturilor stabilite ale copiilor. De exemplu, acestea cer ca formularea să cuprindă ideea că consilierea privind HIV/SIDA să le fie oferită „copiilor şi adolescenţilor” doar „dacă acest lucru a fost adus la cunoştinţa părinţilor”, şi în general, aceste organisme se opun oferirii de informaţii, educaţie şi servicii adolescenţilor, în ceea ce priveşte drepturile şi sănătatea lor reproductivă şi sexuală, fără consimţământul părinţilor. În mod clar, adoptarea unei asemenea formulări trebuie respinsă deoarece poate constitui un pericol semnificativ la accesul tinerilor la servicii de sănătate reproductivă. De mare îngrijorare este faptul că organizaţiile de dreapta promovează agresiv ideea ca „în loc să-i învăţăm pe copii cum să se protejeze de HIV/SIDA, trebuie să-i învăţăm cultura castităţii şi a autocontrolului”. 27

Nici o ţară, care crede în democraţie, nu trebuie să ignore puterea şi influenţa IPPF, care lucrează prin organizaţiile sale naţionale de planificare familială pentru a instiga politici şi legi ce dăunează cu adevărat autorităţii părinţilor şi structurii familiei, sănătăţii şi bunăstării tinerilor. Capitolul 3

Asociaţia de Planificare Familială şi educaţia sexuală în şcolile din Marea Britanie
În 1921, Marie Stopes a înfiinţat o clinică de control al naşterii la Londra, din care a luat naştere Consiliul Naţional de Control al Naşterii. În 1939, Consiliul şi-a schimbat numele în
27

Karin Helsacke, „Urgent Alert on Children’s Rights”, IPPF European Network, fără dată

Asociaţia de Planificare Familială, devenind o instituţie respectabilă în societatea britanică. Totuşi, în acea perioadă, se prefigurau schimbări profunde. În 1976, după ce Asociaţia de Planificare Familială a cedat majoritatea clinicilor sale către autorităţile de sănătate, şi-a concentrat eforturile asupra controlului populaţiei, educaţiei sexuale şi asupra furnizării de informaţii pentru guvern privind serviciile de control al naşterii. Printre ţintele sale de viitor erau oferirea de „programe adecvate pentru educaţia sexuală în şcoli în tot Regatul Unit” şi „o mişcare voluntară de tineret în toată Marea Britanie, capabilă să pună tinerii în legătură cu recomandări serioase privind problemele sexuale”.28 Activităţile de educaţie sexuală ale Asociaţiei de Planificare Familială reprezintă un exemplu perfect de chisholmism. Ele seamănă confuzie în mintea copilului despre valabilitatea conceptului de bine şi rău şi prezintă o singură morală absolută: utilizarea contraceptivelor de fiecare dată când faci sex. Propaganda făcută astfel în rândul copiilor se ascunde după paravanul contracepţiei şi reprezintă o atitudine sumbră faţă de naştere. Este accentuată drama copilului nedorit. De exemplu, o broşură difuzată de Grija pentru Populaţie, o filială a Asociaţiei pentru Planificare Familială, avea titlul: „În fiecare sfert de secundă se naşte un copil”, asociat în mod evident cu expresia: „În fiecare minut se naşte un prost”.

Influenţă cu bătaie lungă
Asociaţiei de Planificare Familială are o putere de ifluenţare cu bătaie lungă a gândirii, predării şi elaborării de politici la orice nivel în societatea britanică. Ea este realizată direct prin reprezentarea sa în cercurile politice, în comisii ale organizaţiilor naţionale şi, indirect, prin massmedia, asupra cărora Asociaţia de Planificare Familială are o influenţă considerabilă. Asociaţia de Planificare Familială are filialele sale prin care poate fi realizată strategia sa pentru reforme:  Centrul de Consiliere Brook înfiinţat în 1964 pentru a oferi contraceptive şi, ulterior, să favorizeze avorturi pentru tinere. Prin manifestul său, Sex protejat pentru tineri, şi-a făcut clară politica privind furnizarea de contraceptive, anume „clientul are oricând dreptate” şi niciodată nu a denunţat bărbaţii care încălcau legea când aveau relaţii sexuale cu minore.29  Grija pentru Populaţie a fost înfiinţată în 1962 ca un proiect comun al Asociaţiei pentru Planificarea Familială şi Trustul pentru Populaţie Simon. Iniţial cunoscută sub denumirea de Campania Internaţională pentru Planificarea Familială (Family Planning International Campaign) şi mai târziu redenumită „Numărătoarea inversă”, acesta a slujit ca un organism de finanţare, pentru a canaliza fondurile către IPPF şi Asociaţia de Planificare Familială, promovând activităţile sale de educaţie sexuală.”30 Din 1991, aceasta a primit statut independent de organizaţie caritabilă şi este cunoscută în prezent sub numele Interact Worldwide.31  Grupul Family Planning Sales (FP Sales - Planificare Familială Vânzări) s-a înfiinţat în 1972 pentru a distribui contraceptive şi alte materiale de planificare familială către medicii generalişti şi clinicile de planificare familială în Marea Britanie şi să ofere servicii de distribuţie prin poştă a contraceptivelor. Până în martie 2002, când acesta a fost cumpărat de Williams Medical Supllies, a aparţinut în totalitate Asociaţiei de Planificare Familială, iar catalogul de contraceptive pe 2003 al FP Sales comunică clienţilor că „Asociaţia pentru Planificare Familială este beneficiarul financiar al fiecărei comenzi pentru FP Sales Ltd.” Raportul contabil al companiei pentru 2002 arăta că Asociaţia de Planificare Familială trebuia să primească 374.537₤. Cu ajutorul banilor publici, Asociaţia de Planificare Familială oferă de asemenea cursuri de instruire pentru profesori, lideri din rândul tineretului, asistenţilor sociali, medicilor şi altor categorii de populaţie. În 1974, Asociaţia de Planificare Familială a emis o declaraţie despre educaţia sexuală în care se spunea că unul dintre scopurile sale era de a crea o societate în care
28 29

Raportul Anual al Asociaţiei de Planificare Familiale 1977/1978. Safe Sex for Teenagers, Brook Advisory Centres, London, 1978. 30 http://library.wellcome.ac.uk/collections/am_sub_socm2r.shtml 31 http://www.populationconcern.org.uk/

„legile învechite privind sexualitatea şi temerile iraţionale privind sexul şi exploatarea sexuală să devină inexistente”.32 De-a lungul anilor ’70, Asociaţia de Planificare Familială a susţinut cu entuziasm toate cărţile radicale care au apărut pe piaţă, inclusiv The Little Red School Book (Cărticica roşie pentru şcoală), despre care tribunalele s-au pronunţat ca fiind obscenă. O altă carte, Sex Education, the Erroneous Zone, (Educaţia sexuală, Zona erogenă), publicată de către Societatea Seculară Naţională, a fost promovată de către APF. În această carte se afirma că libertatea economică va da tinerelor fete abilitatea de a-şi alege oricâţi iubiţi ar dori, de oricare sex. De asemenea în carte se promovau relaţiile sexuale orale şi anale ca metode de contracepţie, o idee care apare tot mai des şi mai des în publicaţiile de educaţie sexuală pentru tineri. APF a fost de asemenea implicată în promovarea cărţii Make it Happy (Fă-o fericit), scrisă de secretarul Societăţii pentru Reforma Legilor Sexuale, Jane Cousins. Această carte căuta să submineze legile şi constrângerile sociale, care reglementau comportamentul sexual într-o societate civilizată. Sunt astfel împinse în faţă sexul oral şi anal, sexul în grup, masturbarea în comun, incestul între fraţi şi surori, precum şi contactul sexual cu animale, excluzând actul sexual normal, sugerându-se că cei care se opun unor astfel de activităţi sunt demodaţi, un soi de „stricăchef”.33 Volumul Taught Not Caught: Strategies for Sex Education (Învăţaţi nu prinşi: strategii de educaţie sexuală) a fost iniţial scrisă de către un colectiv de autori australieni feminişti. Ediţia britanică a fost recomandată de către APF şi scrisă în colaborare cu Unitatea pentru educaţie a APF. Secţiunea pentru profesori este întitulată Ce înseamnă un comportament adecvat? Scopul acesteia era să „crească toleranţa la o serie de exprimări a sexualităţii”. Copiilor de 16 ani li se cere să discute următoarele situaţii:
• Părinţii sunt în pat, având relaţii sexuale, iar în cameră intră copilul lor de 3 ani. Ei îl iau şi pe copil în îmbrăţişarea lor. • O mamă schimbă scutecul fiului său. El râde arătând că-i place să i se atingă penisul. Ea continuă săl atingă peste tot, inclusiv la penis. • Un băiat stă pe genunchii bunicului său. Bunicul îi mângâie părul.

Taught Not Caught a fost publicată într-o perioadă de mare nelinişte publică faţă de creşterea incidenţei cazurilor raportate de abuz sexual asupra copiilor. Atitudinile pe care volumul le încurajează nu aduc nimic nou în rezolvarea problemei.34

Materiale pentru educaţie sexuală
Majoritatea materialului de educaţie sexuală disponibil în prezent tinerilor descriu actul sexual în termeni de „activitate a unui băiat şi o fată” mai degrabă decât un act dintre „soţ” şi „soţie”. Este dificil să găseşti vreo referire la căsătorie ca relaţie pozitivă la care să aspiri. Iar datele privind legătura, stabilită din punct de vedere medical, dintre actul sexual precoce cu multipli parteneri şi cancerul de col sunt ascunse, precum şi efectele colaterale ale pilulei şi ale avortului. În timp ce creşterea ratelor bolilor cu transmitere sexuală (BTS) printre tineri a devenit o problemă de preocupare de sănătate naţională, accentul se pune pe tratamentul devreme şi riscul reducerii infectării prin utilizarea prezervativului şi nu prin eliminarea riscului definitiv. Se creează impresia că actul sexual comportă inevitabil riscul infectării cu o boală cu transmitere sexuală, însă o intervenţie medicală la timp poate în general rezolva problema. De exemplu, un ghid al APF pentru tineri despre bolile cu transmitere sexuală îi asigură pe aceştia că bolile cu transmitere sexuală nu fac nici o discriminare şi oricine care are un contact sexual este supus acestui risc:

32 33

Sex Education, declaraţie a Asociaţiei de Planificare Familială, august 1974. Jane Cousins, Make It Happy, Virago, 1978. 34 The Clarity Collective, Taught Not Caught, Learning Development Aids, 1985.

Nu trebuie să ai o mulţime de parteneri sexuali ca să te infectezi cu o boală cu transmitere sexuală (BTS). Oricine care face sex – bărbat, femeie, om normal, homosexual sau lesbiană – poate contacta una... Majoritatea BTS pot fi tratate, dacă sunt depistate la timp.35

Nicăieri nu se menţionează că o relaţie sexuală în contextul unei relaţii fidele, monogame heterosexuale, de o viaţă, nu comportă nici un risc de contactare a vreunei BTS. Nu este prezentată, ca opţiune, evitarea unor relaţii sexuale promiscue. Ţinând cont de susţinerea de către Mary Calderone a ideii de amestecare sau inversare a sexelor sau a rolurilor sexelor şi, în special, de „abolire a familiei aşa cum o ştim”, este interesant de observat ce are de spus APF în legătură cu căsătoria în cartea Learning to Live with Sex (Să înveţi a trăi cu sexul), manualul său despre sex pentru copiii de 13-16 ani. APF susţine că în timp ce mariajul, ca angajament formal dintre doi oameni de a locui împreună poate fi ideal pentru indivizi sau pentru societate, „multe căsătorii de fapt nu funcţionează chiar astfel. Tot mai mulţi oameni aleg să
trăiască împreună fără a-şi oficializa legătura, deoarece ar putea dori să se separe mai târziu, şi mulţi oameni sunt mai toleranţi faţă de infidelitatea sau relaţiile sexuale apropiate în afara căsătoriei.”36

În 1977, APF şi Campania pentru Egalitate Homosexuală, împreună cu alte organizaţii ale minorităţilor sexuale, au organizat o conferinţă pe tema: „Educaţia sexuală: Încotro ne îndreptăm?” Scopul a fost să se includă materiale despre comportamentul minorităţii sexuale ca parte obligatorie a curriculei şcolare.37 Influenţa APF a fost atât de puternică, încât, în prezent, este o practică obişnuită în Marea Britanie să se prezinte copiilor contraceptive în clasă, cu mesajul că ele pot fi obţinute din clinici şi nimeni nu-i va informa pe părinţi. Întrebările-fulger şi testele despre contraceptive au devenit, de asemenea, parte a procesului de îndoctrinare. După cum declara un purtător de cuvânt din partea Serviciului de Educaţie al APF, în 1969: „educaţia sexuală trebuie dată foarte devreme copiilor; este aproape prea târziu când copiii ajung la pubertate ... copiii din şcoli reprezintă un auditoriu captiv”.38 Prin urmare, nu e surprinzător să citeşti în raportul Comisiei pentru monopoluri a Parlamentului britanic despre „scuturile contraceptive” că Industriile de Cauciuc din Londra susţin că activităţile APF „au extins piaţa pentru contraceptive”.39 Fidelă scopului său de a ajunge la auditoriul captiv din clase, în 1993, APF a publicat manualul The Primary School Workbook (Manualul de lucru pentru clasele primare), destinat elevilor de 4-11 ani. Este un exemplu perfect prin care copiii pot fi îndoctrinaţi cu activităţi care includ cuvinte încrucişate din domeniul activităţii sexuale şi activităţi de grup pentru copii care, de la 7 ani, pot discuta despre masturbare. Instructorilor li se spune că „masturbarea de unul singur sau în grup este încurajată în prezent, ca parte a sexului protejat”. Lor li se spune, de asemenea, să nu vorbească despre căsătorie, ci despre cât de speciale sunt relaţiile sexuale. Concluzia principală ce poate fi trasă din asemenea afirmaţii ambigue este că mariajul heterosexual este pur şi simplu o opţiune dintr-un şir de stiluri de viaţă sexuale existente.40 Îngrijorările exprimate de părinţi, trimise Ministerului Educaţiei cu privire la asemenea afirmaţii, au fost respinse cu superficiale, argumentându-se că ele au fost difuzate de o agenţie cu o bună reputaţie, înfiinţată de multă vreme şi mult respectată de profesori. Răspunsul Ministerului Educaţiei ar fi putut fi scris chiar de APF şi e foarte probabil acest lucru! Este îngrijorător deoarece educaţia publică este o preocupare a statului, iar lobby-ul pentru educaţia sexuală este, mai întâi de toate, expansiunea intervenţiei statului în educaţia sexuală a copiilor. Într-o broşură destinată băieţilor de 13-16 ani, realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii, APF vorbeşte aprobator despre masturbare, recomandând cititorilor că „oricine” are „fantezii când
35 36

Love S.T.I.N.G.S., APF 1999 Learning to Live with Sex, (ediţie revăzută) APF, 1980. 37 Sex Education – where do we go from here? Pliant al conferinţei sponsorizate de către Trustul Albany, Campania pentru Egalitatea Homosexuală, Asociaţia de Planificare Familială şi Biroul Naţional pentru Tineri, 1977. 38 Comisia aleasă pe probleme ale ştiinţei şi tehnologiei (1969-1970), Minutes of Evidence on Population, HMSO, 1970. 39 Contraceptive Sheaths, A Report on Supply of Contraceptive Sheaths, in the United Kingdom, Comisia pentru monopoluri şi consorţii, HMSO, 1975. 40 Gill Lenderyou, Primary Schools Workbook, Teaching Sex Education within the National Curriculum, Asociaţia de Planificare Familială, 1993.

se masturbează” şi propune ca băieţii ar putea fi interesaţi din punct de vedere sexual de alţi bărbaţi sau chiar de femei ŞI bărbaţi. Nu e o problemă; corpul tău îţi aparţine ca să-l împarţi cu cine alegi tu.41 Într-o broşură-ghid, finanţată, de asemenea, de Ministerul Sănătăţii, sunt transmise mesaje identice fetelor de 12-16 ani.42

Contracepţia la cerere
Se pare că în prezent nu există nici o limită de vârstă pentru utilizarea contraceptivelor orale. Într-un pliant realizat de APF privind Proiectul pentru Farmacii de îngrijire a sănătăţii, întitulat It doesn’t matter how old you are (Nu contează ce vârstă ai) (1996), pe una din coperte, scrie: „Recomandările şi oferirea de contraceptive sunt gratuite pentru oricine”. Pliantul este însoţit de o imagine cu un tort de ziua de naştere. Acelaşi mesaj este transmis şi într-un ghid de contracepţie pentru tineri, destinat elevilor de 13-17 ani.43 Ca răspuns la întrebarea: „Cât de mare trebuie să fiu (ca să primesc informaţii gratuite şi ajutor privind contracepţia)?”, în broşură se specifică: „Nu are importanţă vârsta. La orice vârstă (poţi primi informaţii).” Tinerii sunt asiguraţi că părinţii lor nu vor afla: „Chiar dacă ai sub 16 ani, medicii trebuie să ţină în secret tot ceea ce le spui tu.” E prea puţin probabil ca un medic sau o asistentă de la o clinică de planning familial să refuze să dea contraceptive unei tinere sub 16 ani, deoarece: „Faptul că ai întrebat despre contraceptive arată că ai luat o decizie matură...”. Totuşi, „dacă un medic refuză să-ţi dea contraceptive poţi să-l întrebi de ce nu vrea sau să încerci la alt medic, la o clinică de planificare familială sau pentru tineri, cum sunt Clinicile Brook.” Deci, vârsta consimţământului este prezentată ca un instrument ineficace în a le proteja pe tinere de exploatare. Atitudinea APF faţă de părinţi este în conformitate cu viziunea lui Chisholm că aceştia ar înăbuşi natura bună a copiilor. Atât APF, cât şi Centrele de Consiliere Brook, au dat recomandări Ministerului Sănătăţii din Marea Britanie asupra memorandumului privind serviciile de planificare familială publicat în 1974, care îndepărta responsabilităţile parentale asupra copiilor minori. Dar chiar şi mai înainte de acest memorandum, APF recomanda adolescenţilor să meargă la clinicile de consiliere, care vor „aborda problemele voastre cu înţelegere şi nu le va spune părinţilor, dacă nu doriţi ca ei să afle”.44 APF şi filialele sale îşi concentrează forţele ca să împiedice mişcările părinţilor de a-şi restabili drepturile. Motivul este clar. Dna Brook, fondatoarea şi apoi preşedintele Centrelor de Consiliere Brook, a scris, ca răspuns la critica făcută lobby-ului pentru educaţia sexuală:
„În prezent, este privilegiul Statului Parental să ia deciziile majore – în mod obiectiv, neemoţional, Statul decide care este interesul major al copilului...”.45

Educaţie Sexuală sau îndoctrinare? (IV) Autor: Valerie Riches Capitolul 4 Educaţia sexuală: un câmp de luptă ideologic
Puţini părinţi sunt conştienţi de măsura în care educaţia sexuală din şcoli a devenit un câmp de bătaie ideologic, războiul ducându-se pentru inimile şi minţile copiilor. În decurs de peste o jumătate de secol, IPPF şi asociaţiile sale membre de planificare familială au muncit din greu pentru a depăşi inocenţa firească a copiilor şi instinctele protectoare ale părinţilor, prin intermediul
41 42

4Boys, APF 2000. 4Girls, APF 2000. 43 Is everyone doing it? Your guide to contraception, APF 2000. 44 Learning to Live with Sex, APF, 1972. 45 Letter to the Editor, The Times, 16 februarie 1980.

educaţiei sexuale obligatorii în şcoli, prin oferirea de servicii gratuite de control al naşterii, fără cunoştinţa sau consimţământul părinţilor.

Dreptul părinţilor de a-şi retrage copilul de la ore
Pe scena politică, una din problemele-cheie adusă în faţă era: educaţia sexuală din şcoli trebuie oare să fie obligatorie tuturor elevilor? Sau părinţii trebuie să aibă dreptul de a-şi retrage copiii de la orele care contravin convingerilor lor religioase, cum este cazul în educaţia religioasă, sau filozofice. Această dezbatere a avut loc în timpul controversei despre natura şi eficacitatea educaţiei sexuale în şcoli din ultimii 40 de ani. Controversa a dus la apariţia unei succesiuni de amendamente la anumite legi aprobate în Parlament şi la unele recomandări emise de Ministerul Educaţiei. Societatea se întreba dacă părinţii ar trebui să controleze educaţia sexuală în şcoli şi în ce măsură putea să facă acest lucru. Însăşi ideea că părinţii ar trebui să se implice în stabilirea curriculei şi a modului de predare a fost boicotată de către Asociaţia de Planificare Familială, Centrele de Consiliere Brook şi Campania pentru Egalitate Homosexuală. Legea privind educaţia din 1993 a permis părinţilor pentru prima dată să-şi retragă parţial sau total copiii de la programele de educaţie sexuală (dar nu şi de la orele de biologie sau anatomie, în care se vorbeşte despre creştere şi reproducere), fără a mai fi nevoie să ofere vreo explicaţie sau să obţină vreo permisiune de la şcoală. De asemenea, legea dă dreptul legal părinţilor să obţină o copie după politica şcolii privind educaţia sexuală, sumarul căreia a fost inclus în prospectul de prezentare a şcolii. Părinţii mai au voie să ceară o copie a programei şcolare utilizate de profesori, să vadă textele şi alte resurse utilizate în educaţia sexuală. Această lege a fost urmată de recomandarea Ministerului Educaţiei în care se spunea:
Oferirea de consiliere individuală (privind contracepţia) unui elev, fără consimţământul sau cunoştinţa părinţilor este o exercitare inadecvată a responsabilităţilor de profesor. 46

În anul următor, guvernul britanic a fost aspru criticat de către Comisia ONU privind drepturile copilului, care vedea în dreptul părinţilor de a-şi retrage copilul de la orele de educaţie sexuală o încălcare a dreptului copilului de a-şi exprima opinia.47 Reprezentanţii Centrului legal al copiilor, înfiinţat în 1981, după Anul internaţional al copilului din 1981, au considerat că este „iresponsabil” să se dea părinţilor libertatea de a-şi retrage copiii de la orele de educaţie sexuală şi se arătau „consternaţi” că părinţii ar dori să-i priveze pe copiii lor de acest tip de educaţie din motive de imoralitate.48 Unitatea pentru Dezvoltare a Drepturilor Copiilor a fost de asemenea „deranjată” de ideea ca părinţii să poată controla şi interzice educaţia sexuală primită de copii în şcoală. În articolul Agenda pentru copii a Regatului Unit, se afirma că informaţia elementară despre dezvoltarea şi reproducerea umană este insuficientă. Copiii au nevoie de educaţie de planificare familială, „chiar de la cele mai fragede vârste”. Pentru a se conforma Convenţiei ONU privind drepturile copilului, în articol se insista pe ideea că:
Educaţia sexuală din şcoli, legată de curricula naţională, ar trebui să fie disponibilă tuturor copiilor şi tinerilor şi să fie predată la o vârstă, când le va fi de folos, şi de o manieră sensibilă pentru nevoile lor. Guvernanţii ar trebui să decidă dacă o şcoală trebuie să ofere educaţie sexuală sau nu. Ar trebui să existe instruire specială pentru personalul implicat, iar părinţii nu ar trebui să aibă dreptul de a-şi retrage copiii de la aceste ore. Dacă dreptul părinţilor de retragere a copilului de la orele de educaţie sexuală există, atunci,
46 47

Ministerul Educaţiei (1994) Educaţia sexuală în şcoli. Circulara 5/94, Londra: HMSO. Observaţii finale ale Comisiei privind drepturile copilului: Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. 15/02/95. CRC/C/15/Add.34 48 Childright, Numărul 98, iulie 1993

cel puţin să se realizeze monitorizarea motivelor şi cazurilor pentru care această retragere s-a făcut, cu ideea de a revizui prevederea.49

Cu toate acestea, indiferent de presiunea intensă făcută de activiştii pentru drepturile copiilor şi a organismelor internaţionale de monitorizare, dreptul părinţilor de a-şi retrage copiii de la orele de educaţie sexuală a rămas în vigoare şi a fost reafirmat în Legea educaţiei pe 1996. Legea cere de asemenea organismelor de conducere a şcolilor să elaboreze fiecare o politică a şcolii privind educaţia relaţiilor şi educaţia sexuală, în scris, care să fie pusă la dispoziţia părinţilor. Această politică trebuie să includă informaţii despre modul în care se va preda educaţia sexuală şi a relaţiilor în şcoală, cine va fi cel care va preda această materie, împreună cu detalii despre cum este evaluată şi monitorizată predarea. Curricula naţională cere ca:
Şcolile secundare să ofere educaţie sexuală pentru elevii lor. Ea trebuie să includă informaţii despre HIV/SIDA şi alte infecţii cu transmitere sexuală, informaţii care să fie oferite de o asemenea manieră încât să încurajeze elevii să aibă consideraţii morale şi să preţuiască viaţa de familie. Conţinutul detaliat şi natura educaţiei sexuale ţine de decizia şcolilor. Părinţii pot alege să-şi retragă copiii total sau parţial de la orele de educaţie sexuală.

Organismele de conducere a şcolilor primare, totuşi, sunt libere să decidă dacă să includă sau nu orele de educaţie sexuală sau de relaţii în curricula şcolii lor (cu excepţia aspectelor reproducerii învăţate la orele de anatomie). Referitor la decizia luată de şcoală, trebuie păstrată în registru o notă scrisă şi dacă optează să ofere educaţie sexuală, şcolile sunt responsabile să stabilească cum să le organizeze. În iulie 2000, Ministerul Educaţiei al Marii Britanii a emis noi recomandări privind educaţia de relaţii şi sexuală, înlocuind Circulara 5/94, luând în considerare curicula naţională revizuită.50 Documentul afişează atitudini ambivalente faţă de căsătorie. În timp ce în recomandare se spune că „elevii trebuie învăţaţi despre natura şi importanţa căsătoriei pentru viaţa de familie şi creşterea copiilor”, noul document accentuează că din moment ce „există relaţii puternice şi reciproce în afara căsătoriei..., elevii ar trebui să înveţe importanţa mariajului şi a relaţiilor stabile ca fiind structuri cheie ale comunităţii şi societăţii”. În continuare, se adaugă: „Trebuie să se aibă grijă să nu se stigmatizeze copiii în legătură cu circumstanţele lor de acasă”. În tot acest document se subliniază necesitatea de a-i implica pe părinţi în dezvoltarea şi revizuirea politicii şcolii şi se recomandă prudenţă privind tipurile de materiale utilizate. În timp ce legea a continuat să insiste asupra faptului că şcolile „au responsabilitate faţă de consideraţiile morale şi valoarea vieţii de familie” în predarea educaţiei sexuale, nu sunt definite nici „consideraţiile morale”, nici „viaţa de familie”, iar modul în care acestea sunt interpretate devine tot mai elastic, o dată cu trecerea timpului. Conform unui ghid APF, cadrul moral pentru educaţia sexuală nu ar trebui „constituit dintr-un singur set de valori prescriptive”, care ar „exclude elevii care nu reuşesc să adere la aceste valori sau care aleg să nu se conformeze lor”. Mai degrabă profesorii şi guvernanţii sunt încurajaţi să dezvolte „un set de valori fundamentale care să-i includă atât pe tinerii cât şi pe adulţii care lucrează cu aceştia”. 51 E greu să concepi un mod mai eficient de a goli de sens noţiunea de „consideraţii morale”. La fel ca în cazul atitudinii Ministerului Educaţiei faţă de căsătorie, ceea ce APF se pare că dă cu o mână, ia cu cealaltă. În timp ce susţine „respectarea identităţilor culturale şi religioase” în educaţia sexuală, promovează cu entuziasm „refuzul de a tolera prejudecăţile”, „învăţarea respectului faţă de diversitate” şi „recunoaşterea, respectarea şi celebrarea diversităţii aşa încât nimeni să nu fie exclus”52, ignorând aparent faptul că un angajament anterior unei abordări inclusiviste va submina inevitabil poziţia morală a multor grupuri de credincioşi. Deşi legislaţia şi normele presupun o discreţie considerabilă a şcolii în ceea ce priveşte conţinutul educaţiei sexuale, în practică, şcolile sunt bombardate cu materiale de educaţie sexuală
49 50

Gerison Lansdown şi Peter Newell, UK agenda for children, Londra: CRDU, 1994, p.106. Curicula naţională online: http://www.nc.uk.net/notes_34.html 51 Gill Mullinar, Developing sex education in schoos: a practical guide, Family Planning Association 1994, p.39 52 ibid., p.13, 39

din partea unor organizaţii a căror înţelegere faţă de viaţa de familie şi consideraţii morale este mult prea departe de cea a majorităţii părinţilor. Deşi şcolile sunt încurajate să implice părinţii în dezvoltarea de politici de educaţie sexuală, se cere o vigilenţă constantă şi o opoziţie considerabilă faţă de resursele curriculare pregătite sau promovate de organisme finanţate din banii publici.

Secţiunea 28
Pe parcursul anilor ’80, au fost exprimate îngrijorări faţă de modul în care multe autorităţi locale promovau viguros homosexualitatea prin mijloacele de politici de oportunităţi egale, prin sponsorizarea de evenimente destinate homosexualilor şi prin sprijinirea cursurilor despre „provocările heterosexismului”. Cărţile ce dezbăteau tema homosexualismului şi lesbianismului erau promovate în librăriile publice, iar autorităţile locale din domeniul educaţiei, în special din zona Londrei, începuseră să încurajeze predarea homosexualităţii în şcoli. De exemplu, directorii de şcoli din Haringey au fost sfătuiţi că politica consiliului de educaţie era „să promoveze imaginile lesbienelor şi homosexualilor – începând cu grădiniţa şi terminând cu învăţământul superior”. În mod similar, Consiliul Ealing a fost de acord să „promoveze atitudini pozitive faţă de homosexualitate, cu eliminarea oricăror materiale şi practici sexiste sau heterosexuale”53. Ca răspuns la îngrijorările publice din jurul acestor evenimente, Legea guvernării locale din 1988 includea Secţiunea 28, care cerea ca o autoritate locală să nu
a) promoveze în mod intenţionat homosexualitatea sau să publice materiale care au intenţia de a promova homosexualitatea; b) promoveze predarea în vreo şcoală susţinută de autorităţile locale a acceptabilităţii homosexualităţii ca o pretinsă relaţie de familie.

În timp ce Secţiunea 28 a făcut ca unele autorităţi locale să-şi revadă politicile de educaţie, Asociaţia Autorităţilor Londoneze şi a Consiliului Naţional pentru Libertăţi Civice a elaborat un punct de vedere legal, prin care se arăta cum pot autorităţile locale să promoveze homosexualitatea în limitele legii. Punctul de vedere legal stipula că Secţiunea 28 interzice doar recomandarea directă ca indivizii să se angajeze în activităţi homosexuale. Câţiva ani mai târziu, Ministerul Educaţiei şi Muncii din Marea Britanie a emis recomandări în care se făcea observaţia că în timp ce Secţiunea 28 se aplica autorităţilor locale din educaţie, ea nu se aplica direct şcolilor, presupunând că atâta timp cât autorităţile locale de educaţie nu sunt implicate, şcolile erau libere să promoveze homosexualitatea.54 Opoziţia la această clauză a continuat neîncetat. Promotorii campaniilor „pentru drepturile copiilor” şi-au unit forţele cu activiştii homosexuali şi cu „instituţia educaţiei sexuale”, cerând abrogarea Secţiunii 28, pe motiv că încalcă „dreptul copilului de a cunoaşte” diferite forme de exprimare sexuală şi le refuză copiilor „dreptul de a-şi exprima propria lor homosexualitate”. În scrisoarea către Comisia pentru drepturile copilului a ONU, Unitatea pentru dezvoltarea drepturilor copilului se plângea că:
Natura restrictivă a acestei legislaţii şi negarea explicită a valabilităţii relaţiilor homosexuale ar putea însemna că copiilor li se refuză posibilitatea de a înţelege şi a învăţa despre diferite forme de exprimare a sexualităţii. Acestora li se poate nega efectiv dreptul de a-şi exprima propria lor homosexualitate şi a o discuta cu adulţii înţelegători, care ar putea să-i ajute să se împace cu alegerea disponibilă lor şi să-şi afirme legitimitatea sexualităţii lor.55

Având în vedere faptul că vârsta consimţământului pentru homosexuali era de 21 de ani în Marea Britanie, când a fost scrisă plângerea, şi dat fiind că subiecţii la care făceau referire reprezentanţii Unităţii pentru dezvoltarea drepturilor copilului aveau sub 16 ani, se pare că există o agendă mai largă de lucru a acestor organisme, decât pur şi simplu promovarea imaginii pozitive a homosexualităţii. Deşi Secţiunea 28 a avut, fără îndoială, un efect de restrângere a conţinutului educaţiei sexuale în şcoli, în multe regiuni ale Angliei şi Ţării Galilor, ea nu a eliminat complet utilizarea
53 54

Rachel Tingle, The Ideology and Politics of the Gay Movement. http://trushare.com/29OCT97/imptingl.txt Ministerul Educaţiei (1994) Sex Eduction in Schools, Circulara nr.5/94, Londra: HMSO. 55 Lansdown and Newell, op.cit., p.10

materialelor care prezintă în imagini pozitive activitatea homosexuală. Există în prezent temeri justificate că, în absenţa unei legislaţii restrictive sau a garanţiilor alternative, abrogarea Secţiunii 28 din Legea guvernării locale din 2003 va trimite un semnal instructorilor de educaţie sexuală că este permisă promovarea homosexualităţii în şcoli.

„Educaţie sexuală sau îndoctrinare?” (V)
Autor: Valerie Riches (Continuare) Capitolul 5 Strategia sarcinii la adolescente Înfiinţarea Unităţii privind Excluderea Socială (UES) s-a numărat printre primele iniţiative luate de Tony Blair, după venirea sa la putere, în 1997. Scopul unităţii era să ajute la îmbunătăţirea activităţii guvernului în ceea ce priveşte reducerea excluderii sociale în Anglia, creând „soluţii mixte la probleme mixte”. Pe fondul creşterii îngrijorărilor faţă de rata crescută a sarcinilor la adolescente, fapt ce situa Marea Britanie pe o poziţie de vârf în Europa, UES a fost însărcinată să întreprindă un studiu major al motivelor creşterii acestei rate şi să „dezvolte o strategie integratoare pentru a aduce rata mamelor adolescente, în special rata mamelor minore, la media europeană şi să propună soluţii mai bune pentru combaterea riscului excluderii sociale în cazul părinţilor adolescenţi vulnerabili şi al copiii acestora.”56 Raportul privind sarcina la adolescente Raportul care a urmat, Sarcina la adolescente, publicat în 1999, a confirmat amploarea problemei şi consecinţele sale sociale. În introducerea sa, primul ministru scria:
Mamele adolescente au mai puţine şanse de a-şi termina studiile, mai puţine şanse de a-şi găsi o slujbă şi mai multe şanse de a sfărşi ca familii monoparentale, crescându-şi copiii în sărăcie. Copiii lor se confruntă cu un risc şi mai mare al unei sănătăţi precare, iar fetele au o şansă mai mare de a deveni mame adolescente la rândul lor. Eşecul nostru de a aborda această problemă ne-a costat scump pe toţi: pe adolescenţi, pe copiii lor şi pe întreaga ţară.

Raportul a angajat guvernul în îndeplinirea a două scopuri: • Reducerea ratei concepţiilor la adolescente, cu scopul precis de a înjumătăţi rata concepţiilor printre adolescentele sub 18 ani, până în 2010; • Includerea mai multor adolescente-părinţi în sistemul educaţional, instruindu-le sau angajându-le, pentru a reduce riscul de excludere socială a lor pe termen lung. A fost propus un plan de acţiune, cu accent pe o „educaţie mai bună”, combinată cu disponibilitatea contracepţiei pentru tineri, pentru atingerea primei ţinte, şi „un sprijin mai bun” pentru mamele adolescente, pentru atingerea celui de-al doilea scop. Acest raport nu acceptă deloc posibilitatea că cele două scopuri ar putea să se excludă reciproc prin faptul că folosirea unor resurse pentru oferirea de locuinţe îmbunătăţite, posibilităţi de educaţie, instruire în vederea angajării şi acces la îngrijirea copiilor ar putea încuraja maternitatea adolescentină, inclusiv a tinerelor prinse în „cercul disperării”, la care se referea primul ministru.57 Raportul, de asemenea, nu recunoaşte că, în urmă cu exact 7 ani, în 1992, un raport similar, o carte albă a guvernului, întitulată: Sănătatea Naţiunii: O strategie pentru sănătate în Anglia, îşi propunea un scop asemănător:
reducerea ratei concepţiilor în rândul tinerelor sub 16 ani cu cel puţin 50%, până în anul 2000 (de la 9,5 la 1.000 de fete cu vârsta de 13-15 ani, în 1989, până la 4,8).

Având în vedere că guvernul a eşuat lamentabil în atingerea acestei ţinte, rata concepţiei la tinerele sub 16 ani fiind de 8,3, în 2000, era de aşteptat ca acea primă strategie să fie cât de cât analizată şi să se discute posibilele cauze ale eşuării ei. De fapt, nu era pentru prima dată când o abordare bazată pe educaţie sexuală şi contracepţie nu a dat rezultate. În 1976, Asociaţia pentru Planificarea Familială din Marea Britanie şi-a propus scopul de a înjumătăţi numărul sarcinilor nedorite până în 1986. Ţinta a fost subliniată în rapoartele anuale ale asociaţiei până în 1981/1982, după care, ea a fost dată uitării în mod convenabil. Niciodată pregătită să se dea bătută, APF arăta în raportul anual pe 1987/1988:
56 57

Unitatea privind Excluderea Socială, Teenage Pregnancy (Sarcina la adolescente), Londra: HMSO, 1999, p.2 Ibid., p.4

În ultimii ani, s-a vorbit foarte mult în interiorul şi în afara APF despre atingerea scopurilor organizaţiei şi nevoia pentru altele noi.58

Cu toate acestea, raportul Sarcina la adolescente persistă cu încăpăţânare în susţinerea educaţiei sexuale şi a serviciilor de contraceptive pentru a reduce rata sarcinilor la adolescente. Unitatea privind Sarcinile la Adolescente Ca parte a strategiei actuale privind sarcina la adolescente, guvernul a înfiinţat Uitatea privind Sarcina la Adolescente, ca o unitate interguvernamentală, iniţial cu sediul la Ministerul Sănătăţii, iar în prezent, aflată la Ministerul Educaţiei şi Aptitudinilor, sub supravegherea ministrului pentru copii. Unitatea privind Sarcina la Adolescente a fost însărcinată cu implementarea strategiei, asistată de Grupul Independent pentru Consiliere în Sarcina la Adolescente, al cărui rol era să consilieze guvernul şi să monitorizeze reuşita strategiei. Alison Hadley, managerul de program de la Unitatea privind Sarcinile la Adolescente a venit să lucreze aici, după ce a fost angajată timp de 13 ani la Centrele Brook, unde era director de politici naţionale. În rolul ei actual, domnia sa este responsabilă de politica privind „serviciile de contracepţie şi consiliere pentru tineri, inclusiv confidenţialitate, contracepţia de urgenţă şi avort” şi este îndrumător de politici pentru „părinţii aflaţi în asistenţă”. Prin urmare, nu este suprinzător să aflăm din pagina de web a Unităţii privind Sarcina la Adolescente că adolescentele, tinerele şi părinţii acestora sunt direcţionaţi către site-ul organizaţiei Brook „pentru consiliere privind problemele de sarcină şi sănătate sexuală.” Grupul Independent de Consiliere privind Sarcina la Adolescente este de asemenea format din oameni dedicaţi unei metodologii perdante. De exemplu, Gill Frances (care semnează de asemenea şi cu numele de Gill Lenderyou), director adjunct al Grupului Independent de Consiliere, a scris cartea Primary School Workbook (Manual pentru şcoala primară) (vezi Cap.3), pe când era consilier pe probleme de instruire şi dezvoltare la Asociaţia de Planificare Familială şi preşedinte al Centrelor de Consiliere Brook din Londra. În prezent, este director pentru dezvoltarea copiilor la Biroul Naţional al Copiilor, lucrat anterior ca şef la Forumul de Educaţie Sexuală, adăpostit în aceeaşi clădire. Legătura strânsă dintre oamenii Grupului Independent de Consiliere privind Sarcina la Adolescente, care reprezintă un spectru îngust al opiniei publice ridică întrebări asupra adevăratei „independenţe” a Grupului.59 Grupul nu include reprezentanţi ai organizaţiilor ce susţin familia tradiţională, bazată pe căsătorie, şi nici din reprezentanţi ai organizaţiilor ce promovează abstinenţa, ca mijloc de reducere a sarcinii la adolescente. Unitatea privind Sarcinile la Adolescente nici nu a solicitat vreodată contribuţia acestor organizaţii. Chiar şi la nivel local există dovezi că erau consultaţi numai oamenii care se arătau deschişi la abordarea adoptată de ei, iar cei care aveau un punct de vedere diferit erau excluşi din procesul de consultare.60 În ciuda performanţelor proaste de a reduce ratele sarcinilor la adolescente cu ajutorul educaţiei sexuale şi a accesului mai uşor la contraceptive, promotorii acestor campanii, merg înainte din inerţie, acum având şi acordul Unităţii privind Sarcinile la Adolescente, pe cel al Grupului Independent de Consiliere şi al instituţiei de planificare familială şi educaţie sexuală, care are în spate corporaţii interesate. În recomandările Ministerului Educaţiei privind educaţia relaţiilor sexuale, publicate în 2000, se subliniază, corespunzător, prioritatea educaţiei contraceptive în şcoli:
58 59

Family Planning Association, Raport anual 1987/1988, p.4 Alţi membri ai Grupului Independent de Consiliere privind Sarcina la Adolescente sunt: Jan Barlow, director executiv al Brook, Simon Blake, în prezent asistentul lui Gill Frances la Biroul Naţional al Copiilor, anterior director al Forumului de Educaţie Sexuală şi angajat al Asociaţiei pentru Planificare Familială; Kate Davies, care a condus Centrul de Consiliere Brook din Brixtonla sfârşitul anilor ’80; Jane Frazer, care a lucrat pentru Brook timp de peste 30 de ani;Rachel Garbutt, fost director de la Brook, Manchester; Anne Weyman, director executiv al Asociaţiei pentru Planificare Familială, lucrând anterior pentru Biroul Naţional al Copiilor, unde a înfiinţat Forumul de Educaţie Sexuală, preşedintele căruia este în prezent. În plus, Roger Ingham de la Centrul de Cercetare a Sănătăţii Sexuale, Universitatea Southampton, a lucrat strâns cu Centrele Brook timp de mai mulţi ani. În 1997, a primit o bursă de la Ministerul Sănătăţii pentru un proiect de cercetare, realizat împreună cu reprezentanţii Centrelor Brook. În 1998, el a ţinut un discurs la Conferinţa anuală a Centrelor Brook. În 1999, a fost însărcinat de Brook să conducă un studiu, finanţat de Ministerul Sănătăţii. Un alt membru al Grupului de Consiliere Indepnendent , Dilys Went, a lucrat în asociere cu unităţile de publicare şi educaţie ale Centrelor Brook şi Asociaţiei de Planificare Familială. Iar Hansa Patel-Kanwal a fost co-autor al unui ghid produs în comun de către APF şi Biroul Naţional al Copiilor, ghid finanţat de Unitatea pentru Sarcina la Adolescente.
60

Why the Government’s Teenage Pregnancy Strategy is destined to fail, Londra, Trustul Educaţional pentru Familie 2002, p.12.

Personalul instruit din şcolile secundare ar trebui să fie capabil să ofere tinerilor elevi informaţii complete despre diverse tipuri de contracepţie, inclusiv contracepţie de urgenţă şi eficacitatea acestora... Profesorii instruiţi ar putea oferi, de asemenea, elevilor – individual, dar şi în clasă – informaţii suplimentare şi îndrumări privind locul unde ar putea obţine recomandări şi consiliere confidenţială şi, acolo unde este necesar, tratament. 61

61

Ibid., paragraful 2.11

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->