Sunteți pe pagina 1din 13

VIATA SI OPERA LUI GOYA

Francisco Jose de Goya y Lucientes nu este numai un mare pictor spaniol, locul sau printre personalitatile de geniu ale artei universale fiind de multa vreme stabilit. Inegal cu el insusi din punct de vedere calitativ si deconcertant prin mobilitatea cu care si-a schimbat necontenit maniera, stilul, viziunea, tematica, trecand usor de la lumina la intuneric, de la tristete la bucurie, de la cruzime la tandrete, de la demonic la angelic, Goya ramane totusi, in trasaturile definitorii ale operei sale, acelasi pasionat cercetator al omului cantaretul marilor bucurii si dureri ale lumii. I s-a putut reprosa infidelitatea in casnicie, cinismul, lipsa de scrupule, accesele de mizantropie, caracterul capricios in general. Dar toate acestea nu fac decat sa-l apropie si mai mult de oameni (caracter de diavol cu inima de inger). Goya - nascut la 30 martie 1746 - era originar din Fuendetodos, insa in timpul scolii s-a mutat la Zaragoza, unde a frecventat o scoala religioasa, pe langa o manastire, unde vazandu-l odata desenand pe peretii manastirii, staretul i-a indemnat pe parinti sa dea curs unor inclinatii naturale. Pe santierele madriliene ale rivalilor de moarte Mengs si Tiepolo a deprins Goya, pe viu, bazele meseriei si a inceput sa faca primele alegeri: optand pentru virtuozitatea fastuoasa si indrazneata a stilului venetian, atunci cand influentele academiste ale boemului nu puteau sa fie in consonanta cu starile lui de neliniste , cu nevoia lui urgenta de libertate, plina de pasiune, aproape chinuitoare. Goya intuise un lucru fundamental: acela ca, in cadrul viziunii apolinice a neoclasicismului, forma risca sa devina un fel de abstractizare sublima a realitatii. De aceea, desi era foarte devreme, a trecut de partea lui Dionisos, a energiei vitale, intr-un cuvant, a materiei, respectiv a luminozitatii radioase a lui Mengs, careia i-a raspuns cu umbra, tenebrele, intunericul. Acesta este presentimentul lui si aceasta a fost alegerea lui. Asa cum scria Jean Starobinsky referindu-se la Goya: Cea mai mare libertate in inventarea formelor, ca si in trairile interioare nu este data decat de artistii care au acceptat fatalitatea materiei si a existentei si care au stiut sa raspunda fidel la provocarea lor. Manat de inclinatia pentru aventura si de temperamentul lui certaret, la optsprezece ani a trebuit sa paraseasca orasul natal, dupa o incaierare in urma careia trei oameni au murit. Dupa ce l-a ascuns o perioada, familia i-a asigurat mijloacele pentru a ajunge la Madrid. Ceea ce a contribuit la renumele lui de geniu si nestapanit a fost in mod sigur notorietatea atinsa de Goya spre jumatatea secolului al XIX-lea, mai ales in spatiul francez, prin opera grafica atat de plina de violenta, de aberatii si de atrocitati.

De-abia in 1770 gasim urmele lui Goya, acum in ipostaza de ratacitor sentimental, pornit in calatoria initiatica, aceea obligatorie pentru oricare artist al epocii catre Italia. Clasicismul, pentru un om nascut in spiritul baroc, era o extraordinara revelatie. Se pare ca pentru a-si castiga existenta, s-a straduit sa picteze si sa vanda tablouri cu subiect mitologic - si cu siguranta ca avea de unde sa se inspire printre colectiile Cetatii Eterne chiar daca studiul frescei, tehnica in care italienii erau maestrii, dar inca neagreata de spanioli, avea prioritate absoluta in cautarile lui. Dar de-abia in 1772 se poate vorbi despre un inceput propriu-zis, cand, datorita reputatiei pe care si-o crease in perioada romana, administratorii Bisericii Pilar ii incredinteaza lui Goya, prin decorarea boltei prezbiteriului catedralei din Zaragoza, prima lucrare monumentala. Este vorba despre o fresca de cinsprezece metrii pe sapte metrii Adoratia numelui lui Hristos pe care o executa intr-un timp record, in doar patru luni, cu ajutorul unui asistent la prepararea culorii. O atitudine atat de febrila se poate explica prin aceea ca tanarul Francisco, la douazeci si sase de ani, considera ca este in intarziere cu evolutia lui. Efectul de perspectiva nelimitata si paleta de nuante de roz demonstreaza adeziunea plina de zel la acele tendinte culturale. Dar daca limbajul este inca in dezvoltare, lucrare4a este apreciata pentru atmosfera complexa a compozitiei si pentru umanizarea chipurilor de ingeri, care sunt redate intr-un mod spontan, asemanator schitelor, cu pensulatii rapide si ample. In mod sigur este vorba despre promisiunea unor lucruri mai ambitioase, a unui fel de zona de stationare a stilului. Tema ingerului este reluata in Visul sfantului Iosif, un ulei pe perete ce face parte din ciclul pentru capela Palatului Sobradiel din Zaragoza. De data aceasta, inspiratia a construit-o opera lui Simon Vouet, chiar daca unele straluciri opace de culoare amintesc de stilul lui Correggio, in timp ce miscarea drapajelor s-ar putea inscrie in repertoriul imaginar al secolului al XVII-lea italian. Doar brutalitatea neasteptata a trasaturilor din umbra ale sfantului poate prevesti unele licente narative ale viitorului Goya. Executia lucrarilor are inca aspectul spontan al schitei, impetuoasa, rezolvata in intregime cu lumini fulgeratoare care pun in evidenta volumele si, uneori, chiar traseul sumar al desenului. Dar acesta este doar un semn al ceea ce vor insemna lucrarile de decorare a cupolei Bisericii San Antonio de la Florida. La Aula Dei, Goya este doar un pictor care vrea sa se afirme conformregulilor celei mai stricte normalitati profesionale: sa se faca cunoscut, sa isi rafineze tehnica, sa se masoare cu inevitabilii rivali care il asteptau, si nu in ultimul rand, sa castige bani. obiective pe care le-a atins, rand pe rand, mai tarziu. Restul tot geniul si tulburarea care l-au transformat in pictorul absolut nou al secolului, inca nu facea parte din orizonturile sale. Era mereu vorba despre o intalnire amanata, de care stia deja ca nu va putea scapa. Saltul calitativ se produce atunci cand Goya trece de la scenele de vanatoare la cele ilustrand viata populara care se pare ca fusesera solicitate de ambitioasa mare decesa italiana scene reprezentate printr-o optica edulcorata, destinate unei

clientele care pretindea ca vedea lumea in aspectele sale cele mai pitoresti si mai ales inofensive, singurele pe care le putea concepe inainte de teribila miscare din 1789. Este vorba despre scene galante in aer liber, dansur campenesti, targuri, jocuri de copii, serbari si novilladas coride cu tauri tineri o intreaga lume care pare careiese din comediile scurte ale lui Ramon de la Cruz si care, chiar prin veselia si prin aspectul fals lejer, impune un model, in mod hotarat national, drept alternativa la o societate ce se priveste in oglinda , incercand sa se recunoasca si sa se diferentieze de modelele alogene impuse de traditie si de moda. Cat despre limbajul pictural, dintr-unul mediocru, cum parea la primele incercari, da dovada de o extraordinara flexibilitate, daca luam in considerare subiectele religioase si portetrele din aceeasi perioada. Pensulatiile, devenite moi si imblanzite cu tonuri volate, redau intregul farmec al unui secol care parca se pregateste sa dispara pentru totdeauna. O viziune prin excelenta picturala si plina de culoare, populata de majos si manolas, dupa cum scrie Juan J. Luna, prin care admiratorul Goya plateste tributului sau artei rococo si portelanului. Dar lucrurile nu vor sta mereu asa. Ca si in lucrarea lu Watteau, Imbarcarea catre Insula Citera, un filon melancolic pare ca se dezvolta pe masura ce se continua realizarea desenelor - din 1775 pana in 1791, cand preda ultima lucrare, deja facuse saizeci si trei demonstrand ca este pe cale sa se schimbe ceva in acel univers intact si fragil al horelor. Iata cateva titluri: Majos dansand in apropiere de Manzanares, Plimbarea prin Andaluzia, Targul din Madrid, Vanzatorul de portelanuri, Spalatoresele, La novillada si apoi, mai tarziu, in picturile pentru ducii de Osuna, Dea baba-oarba, Leaganul, Stalpul cu bunatati. UMBRELA Umbrela - 1777 reprezinta prima capodopera a lui Goya, o pictura cu atat mai deosebita, cu cat este considerata astfel in ciuda aerului lejer, afectat, chiar frivol al subiectului. Geniul consta in urmatoarea provocare: invingerea traditiilor estetice ale epocii, dar si a secolelor de istoria artei pentru care marea pictura trebuia sa coincida cu marea poveste rafinata, sacra, indiferent daca mitologica sau istorica. Aici, desi gratioasa prin poza artificiala, avem doar o tanara cu priviri impudice, care se adaposteste sub o umbreluta verde, pe care i-o intinde un valet costumat in majo. Este, poate, o idila inca neconsumata, o discutie galanta, nu conteaza. Ceea ce Goya pune in scena este deja aproape realitatea. Dar, in mod sigur, mult mai reala este intensitatea picturala a tabloului, felul de a manifesta ca un fenomen sub privirile noastre. Impresionismul reiese de aici, din intuitia aceasta, cu mult inainte de modalitatile formale si narative ale reprezentarii. Eventual vizual ca pictura este atat de vadit, incat forteaza limitele anecdotei, ale comenzii de curte, ale utilizarii desenului si ale cerintelor tehnice in vederea atingerii rezultatului final, respectiv redarea lucrarii printr-o tapiserie.

Iar daca tabloul are inca un aer rococo si povestea se imbraca in dantele frantuzesti, paleta se manifesta intr-una dintre cele mai indraznete experiente cromatice care sau vazut vreodata in pictura. Este vorba despre nuante de rosu, galben, albastru si verde cu o puritate sclipitoare, de fulger, marci absolute, la o distanta de ani-lumina de acuaarelele sidefate ale lui Fragonard si Boucher. Reflexul care lumineaza de jos in sus chipul brunetei umple de viata menuetul acesta imobil, il dezvaluie prin aceeasi energie care radiaza din el. Carnea se infierbanta, iar sangele pulseaza sub piele. Culme a picturii moderne, Umbrela demonstreaza astfel caracterul lipsit de importanta al subiectului pentru ceea ce vrea sa fie chiar arta moderna, pentru aceea care a hotarat sa-si descopere latura profana si laica si patrunde in existenta fara regrete sau inhibitii.Asa cum spuneam, se impun materia si caracterul fizic al picturii, luand locul subiectelor si simbolurilor, capatand semnificatie prin fermecarea retinei, ca si prin cucerirea senzorialului. In anul 1779 se petrece inca un eveniment providential pentru el: la Roma moare Mengs, lasand liber postul de la Academia San Fernando. In 1763 si la sosirea la Madrid, evolutia era in mod evident ascendenta pentru ambitiosul Francisco. Si asta chiar daca prima lui incercare de a face parte din Academia San Francisco- era vorba despre o proba de copiere in creion a statuii lui Sileno esueaza. Dar nereusita nu il face sa isi piarda curajul, iar orgoliul, destul de mare, il determina sa se ocupe de restul. Se hotaraste sa nu se mai intoarca la Zaragoza si, dupa trei ani, in 1766, participa din nou la concursul pentru Academie, de data aceasta cu o tema istorica referitoare la faptele imparatesei bizantine Marta. Din nou un insucces, cu atat mai dureros cu cat medalia de aur i-a fost atribuita unuia de-al casei, lui Ramon Bayeu. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, nici macar Francisco Bayeu, membru al juriului, nu a votat pentru el. Revenind la anul 1779, de acum nu mai exista indoieli, el va ocupaacel loc.Cucerirea tintei ravnite se petrece printr-o lovitura de geniu, care nu este doar de natura artistica.Opera prin care este admis Hristos pe cruce pare a corespunde pe deplin dorintelor juriului, imblanzit de slefuirile academice si feminine asemanatoare stilului lui Mengs, precum si de aluziile iconografice, de data aceasta mai hotarate, la marele Velasquez. La nivelul copolei bisericii din Zaragoza, unde abordeaza intr-un mod indraznet scena circulara si stereotipa Regina martyrum, trece cu greu peste parerea cumnatului sau, Francisco Bayeu, de care se indeparta din ce in ce mai mult din punct de vedere artistic. I se reproseaza ca executia este prea grabita si schematica, desi, in realitate, este vorba despre anuntarea limpede a unei libertati care in scurt timp urma sa se impuna drept particularitatea inovativa a geniului sau. Conflictele devin tot mai grave cand, in anul urmator, Goya incepe lucrarile pentru decorarea pandativilor cupolei, intrand in contradictie nu numai cu Bayeu, dar si cu intreaga comisie de constructii si cu colegiul canonicilor. Schitele sunt refuzate si, in sila, va trebui sa prezinte altele.

In realitate, ciclul de la Pilar scoate in evidenta o extindere a atmosferei compozitionale, care se focalizeaza asupra unei perspective aeriene intinse, deacum eliberata de incertitudinile din Adoratia numelui lui Hristos, realizata in urma cu zece ani in prezbiteriul aceleiasi catedrale. Iar pandativii tratati atat de neadecvat cuprind intuitii prodigioase, asa cum se observa la figura voalata a Credintei, unde transparenta pensulatiilor pare ca sfideaza limitele frescei, facand ca tencuiala sa para extraordinar de flexibila in lumina si in refexele schimbatoare ale culorii, pana ce ajunge sa creeze impresia de dezintegrare lichida a materiei picturale.

Narcisismul nu inseamna neaparat frumusete, de vreme ce Goya, ale carui portrete in mod sigur nu ii redau aspectul agreabil, a avut multe ocazii de a se privi in oglinda. Incepand cu cartonul de tapiserie La novillada, din 1780, unde ni se infatiseaza mandru, cu privirea sugestiva, in haine de majo, ori in autoportretul cu colant, paleta si palaria-sfesnic, pana la acvela in prim-plan din 1815, in care expresia obosita si resemnata ne anunta ca in viata lui Thanatos luase deja locul ocupat, poate pentru prea multa vreme, de Eros. In 1792, pe cand calatorea la Cadiz, s-a imbolnavit grav. Diagnosticul a fost de saturnism, intoxicatie cu plumb care a rezultat, in mod sigur, in urma folosirii aproape zilnice a grundului, care avea in compozitie acest metal.Consecinta acestei boli ca fi surzenia, care il va chinui pentru tot restul vietii, facandu-l practic incapabil sa comunice normal, ci numai prin gesturi. Surd si cu o imaginatie bantuita de imagini infernale, un cosmar populat de fiinte fantamagorice, de monstri, de vrajitoare, un univers in care omul este urmarit cu o diabolica perseverenta. Primele roade ale acestei imaginatii sunt o suita de unsprezece tablouri asa- zise de Cabinet, opere zguduitoare. Goya: Pentru a-mi ocupa imaginatia mortificata de gandul suferintei mele m-am apucat sa pictez un ansamblu de tablouri in care am reusit sa fac loc si observatiei, de obicei absenta in operele ce-mi sunt comandate si unde capriciul si inventia nu pot fi dezvoltate.

Eul lui atat de elevat a avut posibilitatea de a se manifesta si negativ, adesea cu o tragica ironie. Daca in Pinturas nigras della Quinta del sordo a realizat in mod sigur un autoportret alegoric Saturn = Melancolie la optzeci de ani se prezinta in figura lui Matusalem pe care il intituleaza, citandu-l pe Michelangelo, Aun aprendo. O data cu schimbarea tematicii si a viziunii, Goya isi schimba la fel de brusc si tehnica. Pictand de acum incolo din ce in ce mai multe scene in care realitatea se imbina cu fictiunea, investigand zonele obscure ale sufletului uman, sensibil la ororile traite de poporul sau, Goya de apropie tot mai mult de universul de spaima si mizerie al suitelor de gravuri.Activitatea lui de gravor si grafician, uimitoare sub aspectul vietii tematice, este neintrerupta ca originalitate si numai rareori egalata ca maiestrie tehnica, in executie. Asa ziselor tablouri de Cabinet le corespunde suita de

gravuri a Capriciilor, iar picturii din timpul razboiului ii va corespunde ciclul Dezastrelor.

Contele de Floridablanca si Goya Primul portret oficial 1783 este cel al ministrului secretar de stat Jose Monino conte de Floridablanca. Patrunderea in atmosfera Curtii pare a respecta in modul cel mai strict legile nescrise ale servilismului, dar haina carmin a nobilului care domina centrul tabloului si efectele nimicitoare de lumina care se regasesc pe vesta personajului nu ajung pentru a reduce aspectul rigid si inexpresiv al figurii. In acelasi timp aproape dintr-o nevoie necontrolata de eliberare de gestul servil, fragmentul cel mai interesant al picturii se afla in stanga, unde artistul se reprezinta in contrejour, aratandu-i, spre aprobare, o panza ilustrului sau comanditar. Acesta, la randul lui, nu-i acorda nici cea mai mica atentie, inconjurat fiind de simbolurile functiei sale si aparat de privirea protectoare a regelui, care il urmareste dintr-un tablou situat in spate.

In vara anului 1783, Goya este invitat la Arenas de San Pedro de catre don Luis gonit de la Curte din cauza casatoriei morganatice caruia ii picteaza primul portret de grup la Curte, respectiv lucrarea Familia infantelui don Luis de Borbon. Opera cu un caracter discontinuu reiese in mod prea evident procedeul de reunire a unor portrete individuale pictura este apreciata mai ales pentru aspectul tipic de compozitie conversation piece nocturna, dar si pentru nucleul de lumina ce se concentreaza asupra camasii de noapte a Mariei Tereza de Vallabriga, sotia infantelui tomnatic, pieptanata de un valet. Paleta este redusa, concentrata pe armoria tonurilor de pamant, brunuri si griuri, cu cateva accente de verde si albastru pentru contrast. Fizionomiile hotarate si marcate ne anunta ca epoca de ingaduinta se apropie de sfarsit. Ca dovada a mandriei tot mai mari si, de asemenea, sub semnul autoritatii lui Velasquez pictorul se reprezinta din nou in umbra, dar intr=o pozitie mai dezinvolta si mai implicata. In ciuda conflictului care exista intre tentatia de a-si elibera talentul reprimat si obligatia de pictor oficial, procesul de integrare in mijlocul aristocratiei madriliene este un fapt implinit.

Pajistea San Isidro Daca pana acum, secolul al XVIII-lea asimileaza viziunea nelinistita a lui Goya, odata cu Pajistea San Isidro -1788 noul carton de tapiserie pictat pentru infanti, asistam la o patrundere pe cat de uluitoare, pe atat de precoce in noul secol, realizata chiar en plein air.

Malraux despre La pradera (Sarbatoarea San Isidro): Un tringhi rasturnat format din multimea intunecata intre doua avanplanuri de argila albicioasa. Lumina apare limpede, perspectiva indepartata, peisajul, o tema neobisnuita din repertoriul lui Goya, prin dezvoltarea accentuata pe orizontala, devine protagonistul scenei, cu Madridul si profilul cupolelor sale in fundal, dincolo de Manzanares. Este o scena in care forfoteste multimea ocupata cu seguidillas dans popular spaniol, in trei timpi si cu distractiile cat se poate de profane prilejuite de sarbatorirea patronului, care se organizeaza in doua fronturi vizuale diferite: in prim-plan si intrun cadru general, cu linii compozitionale care dau tabloului o extraordinara profunzime, in intregime strabatuta de vibratii perlate, de lumini reci si scanteietoare. Tusa pare ca se pulverizeaza, compozitia picturala este fluida, dar este deja hotarata elaborarea unui limbaj care devine impulsiv, emotional prin pretext si , in acelasi timp, adresat receptivitatii retinei si a celorlalte simturi. O lucrare cu aspect neterminat- de acum pe deplin infaptuita, spre scandalizarea contemporanilor si anuntand viitorul picturii moderne.

In lucrarea Sfantul Francisc Borgia asistand un muribund nepocait isi fac aparitia pentru prima data niste figuri monstruoase, cu zambete rautacioase, reprezentand aici intruchiparea viciilor omului aflat pe patul de moarte, care vor popula maturitatea artistului. Dar si pisicile care pandesc prada din Don Manuel Osorio Manrique Zuniga, una dintre capodoperele in materie de redare a portretelor de copii din toate timpurile, introduc, in interiorul tandrei idilei dominate de rosu absolut al hainei copilului, un element demoniac. Ducii de Osuna cu copiii 1788 Aici, expresia copilareasca a perechii si a celor patru fii pare a prezenta solutia geniala a pictorului, care renunta in mod voit la redarea aspectului psihologic pentru a deschide calea evenimentului pictural pur, pentru a-l face sa reactioneze. O modalitate care se manifesta prin trecerile rafinate de la o nuanta la alta, cu opalescente blande si voalate, poate aluzii la elegantul intimism al lui Gainsborough, toate acestea scoase in evidenta de vondul neutru care izoleaza figurile, dandu-le o infatisare vag exaltata. Papusa si Nunta Zambetul isi pierde inocenta de la inceputuri, daca aceasta ar fi existat vreodata. Compozitia devine tot mai des populata de elemente caricaturile care tind spre satira si grotesc. Inertia papusii din carpe devenise obiectul de distractie al unor majas in versiune feminista, asa cum uratenia obscena a mirelui contrasteaza cu gratia tinerei mirese, ceea ce reprezinta semne ce comunica faptul ca ceva nu

functioneaza in ceea ce vedem, ca frivolitatea scenei ascunde o necunoscuta, o rasturnare ingrijoratoare. Nimic nu este descris in mod explicit, totul este construit din aluzii si din subintelesuri, adevarul trebuie cautat dincolo.

Daca stacojiul impresionant al costumului de catifea al lui Carlos al IV-lea nu reuseste sa ii imbunatateasca imaginea anosta, pare aproape de neconceput cum regina Maria Luiza a aprobat portretul care o infatiseaza in toata aroganta ei antipatica, personificare exemplara a femeii intrigate si superficiale.Calinescu despre Familia lui Carol al IV-lea : Regina Maria Luisa a carei viata merita toate cenzurile apare cu o palarie cotet pe cap si cu un gest apucat al mainilor. Uitatura si zambetul ii sunt de intriganta, atitudinea de cumatra. Aiurea - e reprezentata chiar in costum espagnolesc, cu o broderie neagra, ce-i da o infatisare de tata.

Portretul lui Sebastian Martinez In 1892, cu ocazia unei calatorii la Cadiz, in vizita la Sebastian Martinez, un rafinat estet si colectionar, criza de saturnism se declanseaza cu mai multa violenta si il determina sa ceara permisiunea regelui de a merge sa se ingrijeasca la Sevilla. Convalescenta o va petrece insa acasa la Martinez, caruia ii realizase portretul cu putina vreme in urma, ultimul, de altfel, dinaintea crizei. Socotita printre lucrarile magistrale ale intregii creatii a lui Goya, pictura reprezinta un personaj asezat, din profil, care ne priveste grabit si melancolic. Poarta o haina eleganta, cu gri, cu galben, pictorul manifestandu-si astfel curajul in abordarea luminilor demne, prin paleta lor, de stralucire de matase ale lu Valesquez, precum si de libertatile de mai tarziu ale lui Manet.

Teme precum Atacarea unei diligente de catre talhari, Naufragiul, Incendiul nocturn si mai ales Curtea cu nebuni, ne face sa intelegem ca privirea pictorului nu va mai fi ca inainte. Pictand evenimente brutale si tragice cand inca nu se stinsese ecoul vesel al tapiseriilor, Goya ne spune, de fapt, cat de neputincioasa este ratiunea divinizata de Zeitgeist Spiritul timpului. Artistul este posedat de propriul demon, nu are scapare, de-acum inainte va trebui sa il slujeasca, sa indeplineasca pretentiile tiranice.

Doamna Cayetana Ducesa de Alba

Chiar de la prima lucrare care o infatiseaza, ducesa de treizeci de ani devine icoana unei feminitati senzuale. Alimentat de Goya insusi, mitul spune ca nu gasea la ea un fir de par care sa nu emane farmec, si ca, atunci cand trecea pe strazile Madridului, toata lumea aparea la ferestre ca sa o admire. Portretul o infatiseaza stand in picioare, maiestuoasa, pe un fond uniform de cer in timpul furtunii, aratandu-se in toata splendoarea: imbracata in alb, cu parul bogat, negru ca pana corpului, cu bustul generos coborand spre talia subtire, stransa cu o esarfa din matase vermillon, culoare rosie care se aprinde in cocarda contrastanta din par, din funda de la decolteu si colierul de coral pana la obraji. Privirea fixa emana un erotism animalic.

In lucrarea Ducesa de Alba in negru, cei doi ani care se scursesera nu par sa fi distrus devotamentul armonios al artistului. Invaluita in dantela neagra, ca o maja veritabila, doamna Cayetana este reprezentata din nou in picioare, in toata splendoarea, intr-o rasucire care da elan figurii. Si ca o pecetluire a unei intelegeri nicicand incheiate, Goya ii picteaza pe deget un inel pe care este inscris in mod clar numele sau: Goya. Iar acesta este trasat si pe nisip, la picioarele ducesei, adaugarea cuvantului doar, pentru a marca unicitatea apartenentei, dar si supunerea neconditionata, dar daca privim pantofii auriti care in orice moment pot calca ori sterge pentru totdeauna acel nume. Ea, ca o madona maiestuoasa, care reprezinta constiinta propriei gratii, ne porunceste sa ne indepartam privirea catre acel semn al puterii depline scris la picioarele ei. Dar chipul ei, inca o data, nu tradeaza emotii sau sentimente, deoarece si lucrul acesta era bine stiut de Goya divinitatea , prin natura ei inaccesibila, nu comunica cu muritorii. Goya: Totdeauna linii si niciodata corpuri. Dar unde gasesc ei oare linii in natura? Eu nu vad in natura decat corpuri luminate si corpuri neluminate, planuri care inainteaza si planuri care se retrag. Ochiul meu nu zareste niciodata trasaturi, nici detalii. Pensula mea nu trebuie sa vada natura mai bine decat mine, dati-mi o bucata de carbune si va voi face un tablou; intreaga pictura consta in sacrificii si hotarari luate.

In lucrarea Zborul vrajitorilor, intunericul uniform al fondului sculpteaza si pune in evidenta ca intr-o scena de teatru grupul suspendat de creaturi ale noptii care se pregateste sa se imbete cu sangele unui muribund. Lumina fizica orbitoare adauga ritualului o densitate ireala, in timp ce figura din partea de jos, cu fata acoperita de panza ca sa nu vada atata orare, introduce acel factor uman uluitor si realist care, inevitabil in aceste evocari vizionare, intensifica tensiunea enigmatica.

Judecata poate fi valabila si pentru celelalte picturi de la Alameda, precum Tapul cel mare, Sfesnicul diavolului, Exorcismul. Si reia: toate desfraurile visului, toate hiperbolele halucinatiei. Revenirea Evului Mediu pare ca se reflecta aici in angoasele si in sfarsiturile unui secol care isi va baza pe ele propria modernitate.

Familia regelui Carlos al IV-lea Aproape o parodie a tuturor monarhiilor absolutiste familia regala este redata in picioare, impodobita fastuos cu bijuterii si medalii, avand in centru aza reprezentata de figura dominanta a Mariei Luiza, a carei rochie de gala reprezinta o proba magistrala de pictura in stare pura, realizata din sclipiri lichide intermitente si din fasii cromatice. Singurele chipuri asupra carora nu s-a revarsat furia caricaturala a lui Goya sunt cele alaturate reginei: fiica, dona Maria Isabel cea care nu a devenit sotia lui Napoleon si infantele Francisco de Paula, probabil fructul relatiei reginei cu Godoy. Acesta lipseste, dar, se pare, dupa Xavier de Salas, ca el se reflecta intr-o oglinda invizibila in partea stanga a compozitiei. Depasirea capodoperei lui Velasquezse produce, asadar, pe cale conceptuala, din moment ce la Goya regalitatea si decadenta ei, puse la zid, sunt intr-un fel reabilitate de stralucirea picturala, de culorile asternute taios, cu pensulatii ample si impetuoase, de strlucirea matasii,dantelei, aurului si cristalului. O intreaga masa vibrand de lumina triumfa asupra lipsei de expresivitate si a caracterului dezagreabil al protagonistilor acestui teatru al desertaciunilor, pe care pictorul, o supune judecatii noastre.

Maja unu si doi Trebuie precizat faptul ca, in virtutea puterii absolute atinse, Godoy cel care a comandat cele doua tablouri sfidaanatema Sfantului Scaun, care interzicea reprezentarile nud, permitandu-si sa pastreze in casa, fie doar si pentru a-l arata catorva privilegiati, un tablou atat de indraznet cum era Maja dezbracata. Este usor sa ne imaginam ca pretextul pentru cele doua tablouri s-a nascut dintr-o intelegere complice a pictorului si a clientului, care aveau in comun senzualitatea, intelegere care trebuie sa fi inspirat solutia prin care, printr-un mecanism de la nivelul ramelor, versiunea pudica o acoperea pe cea impudica, astfel incat dezvaluirea sa fie mai incitanta pentru destui prieteni voyeuristi. Tanara bruneta expune o nuditate care, in sfarsit, poate fi si vinovata , in mod sigur neatinsa, dupa cum s-a spus, de ipocrite subintelesuri literare, simbolice si alegorice. Este replica provocatoare la traditia, cutuma si morala unei societati care trebuise sa sublimeze sexul in imaginile nobile cu Venere, nimfe si naiade. Este singurul nud a lui Goya scrie Karel Capek dar mai inovator decat tone de carne academista. Goya se apropie propriu zis in dizgratie, dadu-si seama ca cele doua

Maja sunt confiscate si taxate obscene. Izolat de multa vreme de lumea sunetelor, artistul se izoleaza acum si fizic, in locuinta, numita din intamplare, inca de dinainte, printr-o coincidenta, Casa Surdului, aici luand fiinta cele mai puternice opere ale sale.

Dona Isabel de Porcel si Fracisca Sabasa y Garcia Printre portretele adirate in acea perioada se numara Dona Isabel de Porcel, unde subiectul priveste in afara tabloului, mandrindu-se cu opulenta matronala ce contrasteaza cu stralucirea de lapte a carnatiei si cu unda neagra, invaluitoare, a mantiei. Ne priveste fix in ochi Francisca Sabasa y Garcia, cu o mandrie plina de un aer solemn, marca orgolioasa a tuturor majas, impunand, chiar din acordul jos al tonurilor hainelor, o demnitate ferma si austera. Saturn devorandu-si fii se deosebeste prin oroarea sangeroasa cea mai puternica din intregul ciclu; subiect mitologic, mai rar la Goya, dar spre deosebire de spiritul mai senin, eroul lui Goya este un canibal sadic in plina orgie. Unii au vazut in Saturn timpul care ne consuma, altii fortele ostile ale omului sau alegoria reactiunii instaurate in panica dupa revolutie. Viziune fantastica Pe fundalul unui cer galben auriu este zugravita imensa stanca albastra catre care plutesc prin aer doua figuri umane : un barbat si o femeie invaluita intr-o mantie rosie. Stanca, pe care se distinge o fortareata, pare a fi asediata; in prim plan soldatii cu pustile la ochi par sa tinteasca intr-acolo. Unii au atribuit stancii rolul cetatii ideale, fireste utopice. Devenita simbol al libertatii stanca apare ca o cetate inexpugnabila, revenind in mai multe compozitii din Casa Surdului.

Colosul Din 1808, an in care se prabusesc toate idealurile saleiluminate, dateaza tulburatoarea inventie vizionara a Colosului, o opera care, dincolo de semnificatia metaforica, reprezinta pe buna dreptate manifestarea viitoarei mari etape a artei moderne. Este vorba despre evocarea apocaliptica a ceea ce urmeaza sa se abata asupra Spaniei, dar si despre protectia fantasmelor latente din adancurile psihicului uman. Goya isi alimenteaza imaginatia de martor introducand-o intr-o evolutie majora: gigantul care se ridica la orizontul multimii liliputane inspaimantate este prevestirea incognoscibilului. Tragedia colectiva la care acesta va fi supusa de istorie devine prefigurarea unor temeri ancestrale care se intorc spre a patrunde in stiintele moderne ale ratiunii. Suprarealismul este deja la portile operei lui Goya.

Vestitul Trei Mai 1808 infatiseaza represaliile ce au urmat revoltei din ziua precedenta. Toate cautarile pe linia frumosului ca intruchipare a unei nazuinte spre desavarsire, sunt abolite de artist, care pune totul in slujba redarii aproape expresioniste a trairii dramatice a unui moment de suprema jertfa. Scena este teribila; in dreapta tabloului, intr-un rand aliniat perfect, cu miscari uniforme, tratati sumar, vazuti din spate aplecati asupra flintelor, figureaza soldatii din plutonul de executie. Ei nu sunt vazuti ca oameni, nici macar ca dusmani, ci formeaza laolalta o masina implacabila si oarba. In prim plan, in balti de sange, sunt cadravele desfigurate ale primilor rapusi. Urmeaza al doilea grup format din oameni care-si traiesc ultima clipa, cu priviri ucigatoare de ura, cu fete transfigurate de spaima, dominati de imaginea luminoasa a condamnatului cu bratele desfacute ca un crucificat, intr-un gest salbatic de disperare si ura. In sfarsit, al treilea grup este impins pentru a impartasi aceeasi soarta, iar peste intreaga scena se intinde monoton intunericul noptii abia tulburat de felinarul cu lumina clorotica. Este o opera plina de valente, un chiot sfasietor de durere al omenirii si totodata un imn inchinat demnitatii ei. Batranetea n-a insemnat pentru Goya declinul, steaua sa a stralucit cu intensitatea sporita cand se apropia de crepuscul. Tot la 78 de ani se hotaraste pe neasteptate sa-si paraseasca tara ajungand intr-un final la Bordeaux pentru a inchide ochii departe de tara. In ultimii 2 ani traieste o stare de echilibru armonios, vioi, manifestand o curiozitate si un interes de-a dreptul tineresti pentru tot ce se intampla, frecventeaza asiduu cercurile prietenilor exilati, ia parte la dispute, se plimba mult observand spectacolul strazii si asista la executii capitale prin ghilotinare, frecventeaza coridele de tauri si , desi cu vederea foarte slabita, lucreaza neobosit in toate tehnicile. Intr-adevar dupa o perioada asa zisa Neagra, retina si paleta batranului maestru se limpezesc ca prin minune si printre norii intunecosi, aglomerati de trecerea vremii, razbate aceasta panza (Laptareasa din Bordeaux).

Asadar, Goya luptatorul liber - a fost fara indoiala un talent izolat. Artistul ii declara in 1786, cu o sinceritate aproape brutala, prietenului din copilarie, Martin Zapater: La drept vorbind, daca viata e atat de scurta, atunci trebuie sa profitam de ea cat mai mult posibil.Adica sa fii, cu orice pret martor, dar si protagonist al momentului istoric pe care iti este dat sa-l traiesti. Omul Goya a avut o constiinta foarte puternica a propriului timp . Un timp care isi deplasa in mod imperceptibil coordonatele istorice pentru a ajunge in secolul urmator. Stia perfect ca o epoca se apropia de sfarsit in timp ce o alta se anunta, cu toate necunoscutele si insusirile ei conflictuale. El a fost artistul de granita, interpretul trecerii de la o lume la alta, de

la un sistem politico-social la altul, mai bine-zis, al celor doua civilizatii figurative care le-au marcat pe ambele. Aceasta dorinta de exhaustivitate in urmarirea evolutiei umane, dar si creatoare, care nu lasa pe dinafara nicio tentatie ori curiozitate intelectuala, se afla baza aventurii artistice a lui Goya. Catalanul a atuns toate categoriile spirituale si ale istoriei. Gasim in el sacrul si profanul, portretul de curte, dragostea si razboiul, viata cotidiana, pamfletul politic si satira, dar si spatiul de dincolo cosmarul, vrajitoria si nebunia intr-o multitudine prodiginoasa de subiecte si teme, unde fiecare motiv este cercetat cu aceeasi capacitate patrunzatoare de a atinge absolutul pictural si poetic. S-a stins din viata la 16 aprilie 1828 la varsta de 82 de ani. Dupa o lupta necontenita cu raul, Goya murea invingator, timpul nu va putea sterge numele sau. Desi fara discipoli directi, in opera sa vor gasi sugestii pentru dezvoltarea ulterioara a artei unei creatori apartinand celor mai diverse curente. Romanticii francezi, realistii din a doua jumatate a secolului trecut, impresionistii, expresionistii si chiar suprarealistii, toti ii datoreaza cate ceva. Dar mai mult ii datoreaza lui Goya omenirea, caci aceasta a recunoscut de multa vreme in el un creator de geniu, o constiinta, un aparator.