Sunteți pe pagina 1din 7

Capitolul I Notiuni generale privind controlul de legalitate a activitatii administratiei publice Sectiunea I Introducere in studiul controlului legalitatii activitatii

administrative publice 1. Preliminarii ale controlului activitatii administratiei publice Administratia publica formeaza un ansamblu sistematizat de organe ale caror competente si puteri sunt conferite de normele juridice, structurate dupa competenta materiala si teritoriala a fiecarui element din cadrul puterii executive. in baza principiului constitutional al separatiunii puterilor statului sunt organizate si functioneaza cele trei puteri ale statului statul nostru este un stat de drept, puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca. Principiul separatiunii puterilor in stat rezultat implicit din Constitutia Romniei, implica cel putin trei realitati esentiale: fiecare putere are competentele sale proprii diferite de ale celorlalte doua puteri, implica o colaborare indreptata spre coordonata unica a realizarii functionalitatii statului ca entitate organizatorica a puterii politice, si, in fine, controlul reciprocitatii al activitatii lor, cnd este prevazut expres de legile organice. Prin existenta acestor realitati nu trebuie sa se inteleaga ca prin colaborare, indrumare si control puterile se suprapun intre ele, sau au loc imixtiuni in atributiile lor. Realizarea functiilor statului urmaresc acelasi scop si de aceea este necesar sa existe colaborare si control pentru a evita haosul si ierarhizarea discretionara a actelor de exercitare a puterii, ceea ce nu este in interesul democratiei si nici ale intereselor care converg intr-un stat de drept. in societatea moderna, toate raporturile juridice se nasc, se modifica si inceteaza prin acte juridice ori prin fapte materiale, la rndul lor acestea, pot sa fie producatoare de efecte juridice. Din studiul teoriei generale a dreptului am retinut ca actul juridic constituie o manifestare de vointa a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice ori ale statului prin autoritatile sale (puterea legislativa, executiva si judecatoreasca), de asemenea se produc fapte materiale, care sunt actiuni sau inactiuni, producatoare de efecte juridice, si care apartin persoanelor fizice sau juridice, organelor autoritatilor publice, in special cele administrative sau judecatoresti. Actele juridice si faptele materiale producatoare de efecte juridice se impart, sub aspectul raporturilor juridice pe care le nasc, modifica ori inceteaza, in doua categorii. Astfel sunt acte juridice si fapte materiale care produc efecte juridice in domeniul dreptului public, precum sunt acte juridice si fapte materiale, care nasc, modifica sau inceteaza raporturi juridice in domeniul dreptului privat. Prezentul curs are in vedere actele juridice de drept public, apartinnd administratii publice, care sunt in mod obisnuit manifestari de vointa unilaterala ale organului public competent, iar faptele materiale produc si ele efecte juridice numai in masura in care o norma juridica le confera acest atribut, anume acela de a produce efecte juridice. Spre deosebire de aceasta in domeniul dreptului privat vointa trebuie sa fie concordanta, adica de regula sa fie realizat acordul de vointa a doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice). Pentru realizarea sarcinilor, atributiilor si competentelor care le revin, autoritatile administratiei publice, organele care fac parte din sistemul administratiei publice adopta or emit acte juridice sau savrsesc fapte materiale producatoare de efecte juridice, care in literatura juridica poarta denumirea generica de fapte administrative. Forma principala de activitate a organelor administratiei publice o constituie adoptarea sau emiterea de acte administrative, care cuprind manifestarea vointei organului administratiei publice, pe baza si in limitele legii. Actele administrative desi emana de la organele executive, centrale sau locale, dupa caz, difera intre ele, sunt de mai multe categorii, fiecare categorie avnd propriile caracteristici: a) Actele administrative de autoritate constituie o manifestare unilaterala de vointa a unui organ al administratiei publice; aceasta manifestare de vointa se intemeiaza pe lege sau pe un alt act administrativ apartinnd unei ierarhii superioare din acelasi sistem al administratiei publice; manifestarea de vointa sa apartina organului competent spre a-l adopta, la cerere sau din oficiu; actul administrativ de autoritate trebuie sa fie emis sau adoptat in forma scrisa si pentru a-si produce efectele pe care si le-a propus, actul administrativ sa fie adus la cunostinta publica prin publicare sau adus la cunostinta persoanelor interesate prin comunicare (actul cu caracter individual). intr-o formulare mai sintetica actul administrativ de autoritate este manifestarea, in scris, a vointei unilaterale, la cerere sau din oficiu, pe baza legii, a unui organ al administratiei publice competenta in scopul producerii de efecte juridice din momentul publicarii sau aducerii la cunostinta celor interesati ori la o data ulterioara, prevazuta de el. b) Actele administrative de gestiune sunt actele juridice incheiate, pe de o parte, de un serviciu public, iar, pe de alta parte, de un particular (persoana fizica sau persoana juridica romna ori straina) ce are ca obiect concesionarea ori

inchirierea de bunuri mobile sau imobile, care fac parte din domeniul public sau privat al statului, judetului, orasului sau a comunei, in vederea dobndirii de produse, executarea de lucrari, prestarea de servicii sau efectuarea de imprumuturi. Actul administrativ de gestiune este asemanator actului juridic civil, partile sale fiind, pe de o parte autoritatile publice, iar pe de alta parte, particularii (persoane fizice sau juridice). c) Actele administrative jurisdictionale sunt acele acte juridice pronuntate (emise) de organe ale administratiei publice cu atributii jurisdictionale care functioneaza in cadrul unor autoritati administrative autonome sau a unor organe ale administratiei publice pentru a solutiona, cu putere de adevar legal, dupa o anumita procedura, un conflict juridic, stabilit prin lege, in competenta acestor organe. d) Actele pregatitoare se deosebesc de celelalte acte administrative, pentru ca nu produc, prin ele insele, efecte juridice, dar fara existenta lor actul administrativ (in mod obisnuit de autoritate), este lovit de nulitate sau nu poate fi practic emis. Ori de cte ori legea prevede necesitatea unui act pregatitor pentru ca actul de drept administrativ sa fie valabil, nu va fi suficient ca acest act pregatitor sa existe, ci el insusi va trebui elaborat cu respectarea conditiilor prevazute de lege. in categoria actelor pregatitoare se incadreaza avizele si acordurile prealabile. e) Operatiunile tehnico-materiale sunt acele actiuni fara o semnificatie juridica directa, care sunt indeplinite de regula de functionari de executie din cadrul personalului auxiliar secretari, arhivari, dactilografi, tehnic-administrativ-, in unele situatii chiar si de catre functionari ori demnitari publici, care contribuie la adoptarea, emiterea, incheierea sau pronuntarea unui act administrativ de autoritate, de gestiune sau cu caracter jurisdictional. Intra in cadrul operatiunilor tehnicomateriale: dactilografierea, multiplicarea, afisarea, semnarea actului, datarea si stampilarea actului, publicarea in M.O., numerotarea etc. f) Faptele administrative sunt acele actiuni sau inactiuni savrsite ori indeplinite de un functionar public sau de un particular (persoana fizica sau juridica) in executarea unei legi ori a unui act administrativ de autoritate cu caracter normativ. Faptele administrative sunt licite si ilicite. Faptele licite sunt cele mai numeroase pe care le indeplinesc functionarii publici si personalul auxiliar, cum ar fi spre exemplu, fapta agentului de circulatie de a opri un autovehicol pentru verificarea actelor conducatorului auto si a bunurilor transportate. Faptele administrative licite sunt de altfel obligatii si atributii prevazute de lege sau acte administrative in sarcina functionarilor din aparatul administrativ. Faptele administrative ilicite sunt acele actiuni sau inactiuni savrsite ori emise, care contravin legii sau unor acte administrative normative, att ale functionarilor ori agentilor publici, ct si de particulari, care produc efecte juridice de drept administrativ. 2. Formele de control a legalitatii actelor administrative Controlul legalitatii actelor administrative este determinat de respectarea cerintelor principiului legalitatii care trebuie sa stea la baza intregii activitati a serviciilor publice administrative, inclusiv de a adopta ori emite acte administrative de autoritate in baza si in vederea executarii legii. Controlul legalitatii actelor administrative se exercita att sub forma controlului administrativ ct si acela al instantelor judecatoresti. Prof. Prisacaru sustine ca exercitarea controlului de legalitate priveste numai actele administrative de autoritate. Controlul efectuat prin mijlocirea instantelor judecatoresti este un control extern si se imparte in: controlul instantelor judecatoresti de contencios administrativ si controlul instantelor judecatoresti de drept comun. 2.1. Controlul administrativ. Notiune Controlul administrativ poate fi caracterizat ca fiind controlul infaptuit de administratia publica in conformitate cu legea si actul administrativ normativ, de catre insasi administratie publica asupra propriei sale activitati. Obiectul controlului administrativ il constituie respectarea legii in activitatea autoritatilor administratiei publice, verificarea mijloacelor folosite pentru realizarea scopului legii, constatarea si evaluarea rezultatelor, stimularea si valorificarea aspectelor pozitive precum si eliminarea aspectelor negative prin sanctionarea abaterilor si stabilirea masurilor pentru inlaturarea deficientelor constatate. Controlul administrativ poate fi organizat ca o modalitate permanenta, printr-o supraveghere continua a activitatii desfasurata in mod obisnuit de catre subordonati si care poate sa intervina efectiv la o data fixa, fie ca o modalitate inopinata. Controlul legalitatii pe cale administrativa asupra legalitatii se exercita la cerere sau din oficiu. Controlul administrativ se exercita dupa o anumita tehnica, denumita tehnica controlului administrativ, care poate sa priveasca lucrari sau dosare cu documente inaintate de serviciile supuse controlului, ori poate fi efectuat din initiativa organului de control, dupa anumite reguli prestabilite care difera dupa serviciul controlat si obiectivul

de control propus. Controlul poate sa fie unilateral sau contradictoriu. Controlul unilateral se face la dispozitia organului de control si concluziile sale sunt insusite de organul controlat fara sa poata face obiectii. Este un control dispozitiv. Controlul contradictoriu are loc atunci cnd cel controlat primeste actul de constatare al controlului, la care isi poate prezenta obiectiile, in forma scrisa sau orala, in apararea sa, putnd invoca probe si sa solicite un control mai complex dect primul. Este spre exemplu: cazul controlului exercitat de Garda Financiara si de organele Curtii de Conturi. Am aratat supra ca controlul administrativ este la cerere si din oficiu. Ambele cunosc, la rndul lor, forma controlului intern si forma controlului extern. a) Controlul administrativ la cerere se exercita la cererea celor interesati, cnd suntem in prezenta unui recurs administrativ. Recursul administrativ se imparte in recurs gratios si recurs ierarhic. Recursul gratios are loc la sesizarea unei persoane fizice sau juridice, adresata autoritatii emitente, care determina din partea acestei autoritati exercitarea controlului de legalitate asupra actului pe care l-a emis putnduse solicita revocarea, modificarea sau revenirea asupra actului atacat. Cu titlu de exemplu, aratam art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 13/2001, privind solutionarea contestatiilor impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele M.F.P., impotriva actului de control se poate face contestatie in termen de 15 zile de la comunicare. Recursul ierarhic este reclamatia ori sesizarea care se adreseaza organului ierarhic superior al autoritatii administrative care a adoptat sau emis ori trebuia sa emita un act administrativ de autoritate, precum si atunci cnd petitionarul nu este multumit de solutia data in recursul gratios. Diferentierea dintre recursul gratios si recursul ierarhic consta in aceea ca in primul caz sesizarea se adreseaza si se rezolva de catre aceeasi autoritate administrativa, pe cnd in al doilea caz solutionarea apartine unei autoritati ierarhic superioare fata de care exista un raport de subordonare administrativa. Spre exemplu, conform art. 15 alin. 2 din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pasapoartelor, impotriva refuzului eliberarii, retragerii sau suspendarii pasaportului, persoana nemultumita poate face contestatie, in termen de 30 de zile de la data comunicarii. in cazul actelor administrative care cad sub incidenta contenciosului administrativ prevazut de Legea nr. 29/1990-r-, adica atunci cnd o persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competenta pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei care i-a fost cauzata inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competenta, cel vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege este obligat, in temeiul art. 5 alin. 1 din lege, sa se adreseze prin formularea unui recurs gratios autoritatii emitente ori aceleia care trebuia sa emita actul. Acelasi text legal al art. 5 alin. 3 din Legea nr. 29/1990, dispune ca, daca cel care se considera vatamat in dreptul sau s-a adresat cu reclamatie -cu recurs ierarhic si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile se calculeaza de la comunicarea, de catre acea autoritate, a solutiei date reclamatiei respectiv, recursului ierarhic. Rezulta asadar, din prevederile art. 5 alin. 1 si 3 al Legii nr. 29/1990 ca, in timp ce recursul gratios este obligatoriu, in ce priveste recursul ierarhic este facultativ, insa daca s-a uzat de el, pentru a sesiza instanta de contencios administrativ este necesar sa treaca cele 30 de zile prevazute de alin. 2 al aceluiasi text. Sunt consecintele pe care le produce uzarea caii recursului ierarhic. in literatura juridica s-a pus problema daca aceasta activitate este o forma de control administrativ desfasurata de autoritatile administratiei publice emitente ori a celor ierarhic superioare sau este o activitatea administrativa jurisdictionala. impartasim opinia potrivit careia - recursul gratios si ierarhic - este o activitatea de control administrativ, care apartine de competenta, fie a

autoritatii administrative emitente fie a aceleia ierarhic superioare. in acest sens, este de observat ca insasi Curtea Constitutionala solutioneaza diferit modul de stabilire a naturii juridice a recursurilor gratioase sau ierarhice. Astfel, solutionnd o cerere de exceptie in constitutionalitate privind procedura instituita de Legea nr. 105/1997, statueaza prin Decizia nr. 134/1998, ca prin aceasta lege este reglementata o procedura administrativa, iar nu o cale administrativ-jurisdictionala. Inconsecventa Curtii Constitutionale consta in aceea ca printr-o alta decizie, nr. 181/1999 se statueaza ca in sensul art. 3 din Legea nr. 29/1990 prin Legea nr. 105/1997 se stabilesc proceduri administrativ jurisdictionale speciale. b) Controlul administrativ din oficiu. La rndul sau controlul administrativ don oficiu se realizeaza sub trei forme: a) controlul intern; b) controlul ierarhic; c) controlul extern de specialitate. Controlul intern este controlul de legalitate pe care il exercita organul ori conducatorul organului care adopta sau emite un act administrativ fie direct, fie solicitnd compartimentului de specialitate juridica sau altui compartiment, din cadrul autoritatii administrative opinia cu privire la o anumita activitate administrativa, de regula un act administrativ. Astfel, in conformitate cu art. 85 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001, secretarul comunei sau a orasului are atributia de a aviza proiectele de hotarri ale consiliului local, asumndu-si raspunderea pentru legalitatea acestora. Controlul ierarhic este controlul exercitat din oficiu de catre organele ierarhic superioare asupra activitatii organelor din subordinea lor. Spre exemplu, in conformitate cu art. 20 alin. 1 din Legea nr. 189/1998, privind finantele publice locale, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezinta proiectele bugetelor, echilibrate, directiilor generale ale finantelor publice urmnd ca acesta sa depuna la M.F. proiectele bugetelor locale pe ansamblul judetului, respectiv al municipiului Bucuresti. Controlul extern de specialitate este controlul de legalitatea exercitat de unele autoritati publice, cu o anumita competenta la autoritatile publice care au alte competente, indiferent de subordonarea lor. Acest control este unul de specialitate, in cadrul notiunii de autoritati publice fiind cuprinse autoritatile administrative autonome si cele ale administratiei publice centrale, iar controlul fiind efectuat asupra activitatii administratiei publice centrale si locale si in general asupra activitatii oricaror activitati administrative. Astfel, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, aceasta autoritate isi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, precum si asupra modului de gestionare a patrimoniului public si privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale, iar conform art. 18 sunt supuse controlului: a) statul si unitatile administrativ-teritoriale in calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile si institutiile lor publice, autonome sau neautonome; b) Banca Nationala a Romniei; c) potrivit art. 20 Controlul executiei bugetare privind institutiile: Presedentia, Guvernul, Curtea Suprema de Justitie, Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi controlnd executia bugetelor camerei Deputatilor si Senatului la cererea Biroului Permanent al fiecarei Camere. 2.2. Controlul exercitat de autoritatile administrative cu caracter jurisdictional Esenta acestui control consta in aceea ca anumite organe administrative centrale sau autoritati ale administratiei publice locale, care prin lege, le sunt conferite atributii jurisdictionale, adica solutioneaza anumite litigii administrative, dupa o procedura mult asemanatoare celei judecatoresti, la sesizarea celor interesati. Aceasta procedura nu este o simpla facultate lasata la aprecierea persoanei interesate, nici a organului abilitat, ea este in mod obligatoriu prestabilita de lege. in doctrina clasica s-a retinut ca, un act administrativ jurisdictional este un act juridic, cu caracter public care cuprinde o manifestare de vointa exprimata in activitatea unor functionari publici, anume determinati de lege, in scopul de a constata, cu putere de adevar legal, o situatie juridica sau numite fapte si ca, actele cu caracter jurisdictional nu creaza, ci numai constata, ele sunt declarative si nu translative de drepturi, au caderea de a pronunta acte de acest fel si alta categorie de functionari publici dect judecatorii. Este o investire legala de competenta, cu caracter de exceptie, deci limitata in anumite materii administrative, cu puterea de a pronunta acte jurisdictionale, pe anumiti functionari administrativi. Legea recunoaste in acest scop o competenta speciala asemanatoare cu cea jurisdictionala propriu-zisa, ceea ce la urma urmei, se finalizeaza prin actul administrativ cu caracter jurisdictional. Actele administrative jurisdictionale se bucura de o stabilitate relativa mai mare dect restul actelor administrative (de autoritate etc), pentru ca ele nu pot fi revocate, dar impotriva lor, pot fi folosite cai proprii de atac, care sunt reglementate expres si aparte pentru

fiecare categorie sau domeniu, insa dupa epuizarea lor, adica dupa ce ramn definitive pe ierarhia jurisdictiei administrative, au in comun ca pot fi atacate dupa procedura instituita de art. 4 din Legea nr. 29/1990. Aceasta din urma se exercita, folosind ambele cai, iar nu, doar a recursului, cum gresit, credem ca s-a retinut intr-o opinie exprimata in doctrina. Adica pot fi atacate in prima instanta si in recurs. Legitimarea procedurilor administrativjurisdictionale a fost statuata de Plenul Curtii Constitutionale care considera ca "este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele, ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata." Existenta organelor cu competenta administrativ-jurisdictionala, constituie o masura suplimentara de protectie si nicidecum nu poate sa duca in nici un mod la limitarea accesului la justitie. Ele nu inlatura interventia instantelor judecatoresti, care insa in aceste cazuri au loc in conditiile prestabilite de lege. Dupa cum se va vedea activitatea administrativ-jurisdictionala cea mai caracteristica este exercitata de organe din sistemul Curtii de Conturi, Sectia jurisdictionala, care emite sentinte si decizii, si care sunt socotite acte administrative jurisdictionale, de altfel singura activitate de acest gen reglementata expres de Constitutie in art. 175. Aceasta nu inseamna ca activitatea administrativ-jurisdictionala nu ar exista si in alte domenii, ea fiind mult diversificata. Spre exemplu Comisia de disciplina din cadrul Colegiului medicilor si altele. Sectiunea II Notiuni generale privind contenciosul administrativ 1. Notiunea contenciosului administrativ romn in sens etimologic, cuvntul contencios deriva din latinescul contendere - a lupta, a disputa. in dreptul administrativ termenul de contencios a inceput sa fie utilizat pentru a delimita caile de atac jurisdictionale impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite. Continutul si aria contenciosului administrativ sunt percepute ca un fenomen juridic procedural complex, in evolutia lui istorica a fost conturat diferit, a variat de la o tara la alta, inclusiv autorii de specialitate au privit conceptual diferit. Doctrina a avut o orientare diferita, determinata de relatiile care au fost fundamentate intre semnificatia materiala si organizarea procedurala a contenciosului administrativ. in doctrina franceza din sec. al XIX-lea contenciosul administrativ era definit prin raportare la organele competente a solutiona litigiile dintre "administratie" si "administrati", fiind infiintate tribunale administrative, apoi in sistemul Consiliului de Stat, s-a ajuns la realizarea unei coincidente intre aspectul formal (procedural) si cel material (relatia esentiala din cadrul raportului juridic propriu-zis). Din punct de vedere formal sau conturat trei mai sisteme de contencios administrativ: a) Sistemul functionarului administrativ asimilat judecatorului, in care "jurisdictia administrativa se identifica cu administratia activa." b) Sistemul francez al jurisdictiei speciale administrative, bazat pe doua principii fundamentale: principiul separarii activitatilor administrative de activitatile judiciare si principiul separarii administrative active de justitia administrativa ca scop in sine la rndul lui separat de puterea judecatoreasca. c) Sistemul anglo-saxon si germanic al competentelor date instantelor de drept comun in a caror competenta revine si materia contenciosului administrativ. in prezent in S.U.A. si Anglia sunt instituite tribunale administrative. Totusi nu s-a ajuns la o dualitate de jurisdictii cum s-a intmplat in Franta si in Germania, unde jurisdictiile administrative sunt sub auspiciile puterii executive aflata in paralel de puterea judecatoreasca. in doctrina romneasca interbelica notiunea de contencios administrativ era utilizata intr-un sens material larg, evocnd totalitatea litigiilor dintre administratie si particulari si, intr-un sens strict, evocnd numai litigiile solutionate de instantele judecatoresti. intr-o definitie data de clasicii doctrinei juridice in materie, contenciosul administrativ era definit, ca fiind: "totalitatea litigiilor nascute intre particulari si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli, principii si situatiuni apartinnd dreptului public." in prezent notiunea de contencios administrativ are in vedere totalitatea litigiilor de competenta sectiilor de contencios administrativ, ale tribunalelor, ale curtilor de apel si Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie. in statul de drept, existenta contenciosului administrativ reprezinta o forma legala si democratica prin care se aduce reparatie atunci cnd s-a savrsit o incalcare de lege de catre un organ care face parte din sistemul puterii executive administratia publica -, cu scopul limitarii puterii arbitrare si discretionare de putere in vederea asigurarii drepturilor si liberalitatilor democratice individuale ale celor care sunt vizati de activitatea administrativa. Autoritatile administrative isi realizeaza activitatea prin intermediul functionarilor publici, care actioneaza in

numele acelei autoritati care l-a desemnat, actele sale sunt considerate ale administratiei publice. Aplicnd normele juridice sau desfasurnd diferite operatiuni juridice in infinite cazuri concrete, individuale, se pot ivi situatii cnd se pot aduce atingere drepturilor persoanelor fizice sau juridice fata de care se rasfrnge actul de administrare. Cel care se considera vatamat intr-un drept al sau subiectiv, trebuie sa aiba posibilitatea de a se adresa unor organe specializate, cu competenta legala, independente fata de administratie de la care sa solicite restabilirea ordinii de drept incalcata si de a li se respecta prejudiciul cauzat prin actul ilegal sau lipsit de oportunitate. Ratiunea reglementarii contenciosului administrativ consta in aceea ca atunci cnd uzitarea cailor oferite de controlul administrativ intern sau ierarhic - nu da rezultatele scontate, fie din inertie birocratica care in general tinde sa caracterizeze activitatea administratiei publice, fie din formalism excesiv grevat pe tendinta de acoperire a incalcarilor de lege, este vital, pentru a salva siguranta legalitatii oricarui demers administrativ, ca sa se intervina pe o cale care sa dea garantii suficiente pentru ocrotirea drepturilor si intereselor cetatenilor. Drept urmare, contenciosul administrativ apare ca fiind un mijloc eficient de aparare, a persoanelor fizice si persoanelor juridice romne sau straine -, impotriva potentialelor acte abuzive ce ar putea fi savrsite de autoritatile administratiei publice in activitatea pe care o desfasoara potrivit competentelor care le revin. 1.1. Notiunea contenciosului administrativ romn in legislatia si doctrina actuala. Controlul legalitatii actelor administrative de autoritate, care se face de catre instantele de contencios administrativ este un drept ce apartine oricarui particular persoana fizica sau persoana juridica daca se considera vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege, se gaseste reglementat de art. 48 din Constitutie cu caracter de principiu constitutional si in art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ. Potrivit art. 48 din Constitutia Romniei: "(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. (2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. (3) Statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate de erorile judiciare savrsite in procesele penale." Textul este in strnsa legatura cu art. 21 al legii fundamentale care reglementeaza liberul acces la justitie, ca un drept fundamental al cetateanului. Potrivit art. 1 lin. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. in sens larg, contenciosul administrativ cuprinde toate litigiile de natura juridica dintre autoritatile administratiei publice, pe de o parte, si, persoanele fizice si juridice care sunt vizate de actele de administrare ale puterii executive, pe de alta parte. in sens restrns, notiunea de contencios administrativ vizeaza numai acele litigii de natura juridica in care organele administratiei publice folosesc sau mijlocesc regimul juridic administrativ, in baza competentei determinate pe care le-o confera legea. in prezent cadrul legal general al contenciosului romn este Legea nr. 29/1990, ea are in vedere acceptiunea restrnsa a contenciosului administrativ, incluznd att sensul organic ct si cel material. Sensul organic se refera la natura organelor de jurisdictie competente sa solutioneze litigiile de aceasta natura; sensul material pune in evidenta caracteristicile si natura acestor litigii pe care le cuprinde materia contenciosului si regimul juridic aplicabil in solutionarea lor, care poate fi dreptul comun sau regimul juridic administrativ. Definitia care se desprinde, de lege lata este aceea ca: "Contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor dintre autoritatile administrative si cei supusi actului de administrare (administrati), prin aplicarea unor reguli speciale apartinnd dreptului public, litigii care se solutioneaza la instantele judecatoresti prin sectiile de contencios administrativ." in cadrul acestui conflict cel putin una dintre parti este o autoritate publica administrativa, iar conflictul juridic s-a nascut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ori datorita refuzului de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, denumita asazisul refuz administrativ. in art. 1 al legii sunt aratate situatiile de potentiala culpa a autoritatii publice administrativa care indreptatesc la inaintarea contenciosului administrativ.

Textul de mai sus reprezinta un extras din "REFERAT DIVERSE: ADMINISTR