Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi Caracterizarea personajului

Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvelă istorică din literatura română. Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela aparţine prozei romantice, fiind inspirată din istoria naţională, potrivit recomandării lui Mihail Kogălniceanu din Introducţie, manifestul literar al romantismului românesc. Nuvela istorică are ca temă evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (15641569). Lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud se raportează la realităţile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. Acţiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere se dezvăluie în evoluţia gradată a conflictului, în funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate psihologic) sau portretizate succint. In desfăşurarea narativă, Alexandru Lăpuşneanul este principalul element constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii sale. Imaginea personalităţii domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care, Negruzzi preia scene, fapte şi replici (de exemplu: mottoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Astfel, pornind de la persoane reale/ personalităţi istorice, scriitorul creează personaje literare, reprezentând anumite tipuri umane, cu destine şi profiluri psihologice care susţin coerenţa narativă. De pildă, ca persoane, vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă şi spătarul Spancioc fugiseră la Liov, în Polonia, şi nu mai trăiau în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul; ca personaje, ele sunt prezente pentru a ilustra tipuri umane (boierul trădător şi linguşitor, boierii „cu iubire de moşie"). Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepţionale (au calităţi şi defecte ieşite din comun) in situaţii excepţionale, antiteza ca procedeu de construcţie, liniaritatea psihologică, replicile memorabile „Liniaritate psihologică se vede în construcţia personajelor [...]. Gesturile şi cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate.” (Nicolae Manolescu) Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii iui Moţoc, a morţii domnitorului otrăvit). Intruchipează tipul domnitorului tiran şi crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice, fiind „un damnat" romantic. Autorul îi marchează destinul prin cele patru replici memorabile, plasate în fruntea capitolelor şi având rol de motto. Destinul său este acela de a impune autoritatea domnească prin orice mijloace. Afirmaţia „Eu nu sunt călugăr, sunt domn!" reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunând suprimarea sa fizică. Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat şi memorabil - „Echilibrul între convenţia romantică şi realitatea individului, aceasta e minunea creaţiei lui Negruzzi" (G. Călinescu). Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi formulată de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul, a cărui ochi scăntieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă intorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt." Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziţii, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăţ şi încheindu-se prin revenirea asupra hotărârii de a se călugări. Voinţei neabătute i se asociază alte trăsături. Abilitatea în ceea ce priveşte relaţiile umane, diplomaţia, cunoaşterea psihologiei umane sunt calităţi ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi, dar care ascund un plan de răzbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Moţoc - „îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului" - îl linişteşte pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrându-i din nou „în favor". Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud. Moţoc sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-ni oastea lui Anton Sechele, şi mai pe urmă lăsându-mă şi trecând în partea Tomşii." Sacrificându-1 pe

doamnei îi dă „un leac de frică". dar mulţi". regizează invitaţia la ospăţul de împăcare. de a cărei putere este conştient: „Proşti." Insistenţele boierilor şi ameninţarea din . Replicile personajului sunt memorabile. în care vede un uzurpator al puterii. Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza romantică angelic . reuşind să manipuleze masele sau persoanele (boierii). gesturi. are impresia că doamna vrea să se amestece în conducerea ţării: „Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare.„vodă". Inteligent. se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi potoleşte (manipulează) mulţimea revoltată. pre mulţi am să popesc şi eu. şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie. dar se stăpâneşte şi îi promite „un leac de frică". reacţionează impulsiv la rugămintea ei. „această deşănţată cuvântare". Inteligenţa/ abilitatea politică a personajului este concentrată în celebrul răspuns „Proşti. sunt mărci ale subiectivităţii: „nenorocitul domn". „tiranul". sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc. pe Moţoc. în inversiune. şi rădicând pe Ruxanda de jos. de vestimentaţia şi de coroana domnească. evidenţiază ipocrizia lui în relaţia soţ-soţie. reflectă sadismul celui care ştiuse să-şi stăpânească impulsul violent în momentul când. pentru a-şi pune în aplicare planurile. Cruzimea este o însuşire obişnuită în Evul Mediu dominat de luptele pentru putere. ducându-şi mâna la jungher. Propriul sfârşit va sta sub semnul cruzimii şi al răzbunării celorlalţi: „învaţă a muri. când m-aş încrede în tine?" Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază în manieră romantică cruzimea personajului şi dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor: uciderea şi schingiuirea lor. de fapt o cursă. de citate biblice presărate într-un discurs mincinos.„Dacă voi nu mă vreţi. unde funcţionează ca un proverb (pentru că exprimă un adevăr universal). pe care o arată cu satisfacţie doamnei. Abil. Prin înlănţuirea gradată a scenelor din capitolul al treilea. Nu o respectă nici pentru originea ei nobilă (descendentă a lui Ştefan cel Mare). şi se vor împrăştia oile") şi până la detaliile propriei vestimentaţii („în ziua aceea. ameninţă chiar să-şi ucidă propriul fiu. „bolnavul" -. „Leacul de frică" promis cu umor negru doamnei Ruxanda. distrugerea cetăţilor şi reducerea numărului oştilor moldovene. era îmbrăcat cu toată pompa domnească"). dar îndată stăpânindu-se se plecă. două dintre ele figurând ca motto al capitolului I şi al IV-lea. vestimentaţie). Este caracterizat direct (de către narator. pe Moţoc îl dă mulţimii. care a trecut în limbajul comun. îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide. Mai întâi îi sărută mâna. Autocaracterizarea evidenţiază trăsături morale: „n-aş fi un nătărău de frunte. disimulat. eu vă vreau(. Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: „Crud şi cumplit este omul acesta" (mitropolitul Teofan). pune în aplicaţie câte un plan. dar mulţi!". Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje. şi nu o iartă nici pe Ruxanda pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească uciderile. In capitolul următor. ea se sparie. disimularea lui. prin deprindere. se foloseşte de momentul slujbei religioase. Are o inteligenţă diabolică. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lăpuşneanul faţă de doamna Ruxanda reflectă ipocrizia. se dezvăluie magistral complexitatea portretului moral al tiranului care pune în aplicare un plan diabolic. Pe Moţoc îl dă cu sânge rece mulţimii revoltate şi spune că face un act de dreptate. avea cabaniţa turcească. Gesturile. ordonă soldaţilor uciderea boierilor." Prin utilizarea substantivelor." De asemenea înregistrează gesturile şi mimica personajului prin notaţii scurte asemenea indicaţiilor scenice şi având pretenţia obiectivitătii: „Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit". Uciderea lui (cumplită. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: „Am auzit de bântuirile ţării şi am venit s-o mântui". şi în mâna lui. dar în cazul lui Lăpuşneanul are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul boierilor. Stăpânirea de sine.." Disimulat. „domnul". pe care îl oferă gloatei ca ţap ispăşitor. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească. se răzbună pe boieri.demonic. de la alegerea locului şi a momentului (liturghia de la mitropolie). atitudine.a devenit o emblemă a pesonajului care se autodefineşte prin voinţa de neînfrânt. prin rugămintea ei. dar epitetele de caracterizare. se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. în scena discuţiei cu doamna Ruxanda. prin otrăvire) este singura cale de a-1 opri şi o plată pentru cruzimea sa. apoi alcătuieşte el însuşi piramida din capete. piramida din capetele boierilor. ori fără voia voastră" . Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş". de alte personaje. nici pentru că îi este soţie sau mamă a copiilor săi. „răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece... mimica şi cuvintele rostite de Lăpuşneanul în capitolul al II-lea. se precizează ipostazele personajului „rotund" .boier. Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leşinase la vederea piramidei de capete: „Femeia tot femeie. la integrarea frazelor biblice în discurs („Bate-voi păstorul. relaţii cu alte personaje. Râde în timpul masacrului. Ameninţarea „De mă voi scula. Crud. autocaracterizarea) şi indirect (prin fapte. tu care ştiai numai a omorî". apoi se posomorăşte.. în mod direct. atitudini. zise Lăpuşneanul zâmbind. comportament. Pentru a se răzbuna.. dacă ar fi aflat în el cât de puţină simţire omenească". portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii: „Purta coroana Paleologilor. dar persuasiv.. Naratorul realizează. „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine" (Spancioc). născoceşte schingiuiri „ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti". în loc să se bucure. Răspunsul dat boierilor . limbaj. Cruzimea sfârşitului ales pentru fiecare personaj depinde de „gravitatea" vinii: pe boieri îi măcelăreşte." redă aluziv „dorinţa de răzbunare" a celui căzut.) şi dacă voi nu mă iubiţi.

personaje „plate". machiavelic. E. Lăpuşneanul este un personaj „rotund". spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvelă. puternica sa individualitate îndreptăţesc afirmaţia criticului G. „Desenul uimitor" al personajului. Monumentalitatea personajului. într-un mod convingător". Forster). spectaculosul acţiunilor.” (George Calinescu) .final că îi va ucide fiul o determină pe doamna Ruxanda să îl otrăvească. indiferent de mijloace. forţa sa de a-şi duce planurile la bun sfârşit. Călinescu: „Lăpuşneanul apare omenesc ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai puţin a unui portret romantic cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de şcoală. titanismul. un personaj memorabil. Având „capacitatea de a ne surprinde. excepţionalitatea romantică. Alexandru Lăpuşneanul. concizia replicilor fac din personajul principal al nuvelei în al cărei titlu figurează numele său. M. „construite în jurul unei singure idei sau calităţi" (cf.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful