Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi Caracterizarea personajului

Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvelă istorică din literatura română. Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela aparţine prozei romantice, fiind inspirată din istoria naţională, potrivit recomandării lui Mihail Kogălniceanu din Introducţie, manifestul literar al romantismului românesc. Nuvela istorică are ca temă evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (15641569). Lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud se raportează la realităţile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. Acţiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere se dezvăluie în evoluţia gradată a conflictului, în funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate psihologic) sau portretizate succint. In desfăşurarea narativă, Alexandru Lăpuşneanul este principalul element constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii sale. Imaginea personalităţii domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care, Negruzzi preia scene, fapte şi replici (de exemplu: mottoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Astfel, pornind de la persoane reale/ personalităţi istorice, scriitorul creează personaje literare, reprezentând anumite tipuri umane, cu destine şi profiluri psihologice care susţin coerenţa narativă. De pildă, ca persoane, vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă şi spătarul Spancioc fugiseră la Liov, în Polonia, şi nu mai trăiau în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul; ca personaje, ele sunt prezente pentru a ilustra tipuri umane (boierul trădător şi linguşitor, boierii „cu iubire de moşie"). Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepţionale (au calităţi şi defecte ieşite din comun) in situaţii excepţionale, antiteza ca procedeu de construcţie, liniaritatea psihologică, replicile memorabile „Liniaritate psihologică se vede în construcţia personajelor [...]. Gesturile şi cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate.” (Nicolae Manolescu) Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii iui Moţoc, a morţii domnitorului otrăvit). Intruchipează tipul domnitorului tiran şi crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice, fiind „un damnat" romantic. Autorul îi marchează destinul prin cele patru replici memorabile, plasate în fruntea capitolelor şi având rol de motto. Destinul său este acela de a impune autoritatea domnească prin orice mijloace. Afirmaţia „Eu nu sunt călugăr, sunt domn!" reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunând suprimarea sa fizică. Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat şi memorabil - „Echilibrul între convenţia romantică şi realitatea individului, aceasta e minunea creaţiei lui Negruzzi" (G. Călinescu). Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi formulată de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul, a cărui ochi scăntieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă intorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt." Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziţii, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăţ şi încheindu-se prin revenirea asupra hotărârii de a se călugări. Voinţei neabătute i se asociază alte trăsături. Abilitatea în ceea ce priveşte relaţiile umane, diplomaţia, cunoaşterea psihologiei umane sunt calităţi ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi, dar care ascund un plan de răzbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Moţoc - „îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului" - îl linişteşte pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrându-i din nou „în favor". Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud. Moţoc sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-ni oastea lui Anton Sechele, şi mai pe urmă lăsându-mă şi trecând în partea Tomşii." Sacrificându-1 pe

Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje. dar se stăpâneşte şi îi promite „un leac de frică". dar epitetele de caracterizare. Pe Moţoc îl dă cu sânge rece mulţimii revoltate şi spune că face un act de dreptate. se răzbună pe boieri. In capitolul următor. de fapt o cursă. la integrarea frazelor biblice în discurs („Bate-voi păstorul. de citate biblice presărate într-un discurs mincinos. Cruzimea este o însuşire obişnuită în Evul Mediu dominat de luptele pentru putere. unde funcţionează ca un proverb (pentru că exprimă un adevăr universal). are impresia că doamna vrea să se amestece în conducerea ţării: „Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare. „bolnavul" -. era îmbrăcat cu toată pompa domnească"). regizează invitaţia la ospăţul de împăcare. şi nu o iartă nici pe Ruxanda pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească uciderile. Inteligenţa/ abilitatea politică a personajului este concentrată în celebrul răspuns „Proşti. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş". Gesturile. se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa. atitudini. reflectă sadismul celui care ştiuse să-şi stăpânească impulsul violent în momentul când. ameninţă chiar să-şi ucidă propriul fiu. ori fără voia voastră" . dar în cazul lui Lăpuşneanul are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul boierilor. „domnul". Abil. când m-aş încrede în tine?" Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază în manieră romantică cruzimea personajului şi dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor: uciderea şi schingiuirea lor. Ameninţarea „De mă voi scula. piramida din capetele boierilor. Pentru a se răzbuna.demonic." Disimulat. şi rădicând pe Ruxanda de jos. în care vede un uzurpator al puterii. ordonă soldaţilor uciderea boierilor. care a trecut în limbajul comun. Inteligent. două dintre ele figurând ca motto al capitolului I şi al IV-lea. Replicile personajului sunt memorabile. pre mulţi am să popesc şi eu. prin deprindere. „Leacul de frică" promis cu umor negru doamnei Ruxanda. avea cabaniţa turcească. şi se vor împrăştia oile") şi până la detaliile propriei vestimentaţii („în ziua aceea. autocaracterizarea) şi indirect (prin fapte. Propriul sfârşit va sta sub semnul cruzimii şi al răzbunării celorlalţi: „învaţă a muri. reuşind să manipuleze masele sau persoanele (boierii). îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide. „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine" (Spancioc). Naratorul realizează. dacă ar fi aflat în el cât de puţină simţire omenească". sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc. doamnei îi dă „un leac de frică"." De asemenea înregistrează gesturile şi mimica personajului prin notaţii scurte asemenea indicaţiilor scenice şi având pretenţia obiectivitătii: „Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit".. apoi alcătuieşte el însuşi piramida din capete. gesturi. „această deşănţată cuvântare". portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii: „Purta coroana Paleologilor.. Este caracterizat direct (de către narator. sunt mărci ale subiectivităţii: „nenorocitul domn". disimularea lui. „tiranul". pentru a-şi pune în aplicare planurile. Râde în timpul masacrului. de la alegerea locului şi a momentului (liturghia de la mitropolie). apoi se posomorăşte. pe Moţoc îl dă mulţimii. limbaj. se foloseşte de momentul slujbei religioase. ducându-şi mâna la jungher.„vodă". în inversiune.boier. Crud. de alte personaje. reacţionează impulsiv la rugămintea ei. pe Moţoc. vestimentaţie). se precizează ipostazele personajului „rotund" . eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leşinase la vederea piramidei de capete: „Femeia tot femeie. Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza romantică angelic . Are o inteligenţă diabolică. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: „Am auzit de bântuirile ţării şi am venit s-o mântui". Prin înlănţuirea gradată a scenelor din capitolul al treilea. Mai întâi îi sărută mâna. nici pentru că îi este soţie sau mamă a copiilor săi.. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lăpuşneanul faţă de doamna Ruxanda reflectă ipocrizia. Răspunsul dat boierilor .a devenit o emblemă a pesonajului care se autodefineşte prin voinţa de neînfrânt. dar îndată stăpânindu-se se plecă.. şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie. Uciderea lui (cumplită. şi în mâna lui. distrugerea cetăţilor şi reducerea numărului oştilor moldovene. se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi potoleşte (manipulează) mulţimea revoltată. de a cărei putere este conştient: „Proşti. zise Lăpuşneanul zâmbind." Insistenţele boierilor şi ameninţarea din . în loc să se bucure. pune în aplicaţie câte un plan. Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: „Crud şi cumplit este omul acesta" (mitropolitul Teofan). ea se sparie. se dezvăluie magistral complexitatea portretului moral al tiranului care pune în aplicare un plan diabolic. mimica şi cuvintele rostite de Lăpuşneanul în capitolul al II-lea. Stăpânirea de sine. tu care ştiai numai a omorî". pe care o arată cu satisfacţie doamnei. disimulat. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească. prin rugămintea ei. atitudine." redă aluziv „dorinţa de răzbunare" a celui căzut.. născoceşte schingiuiri „ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti".) şi dacă voi nu mă iubiţi. de vestimentaţia şi de coroana domnească. în mod direct. evidenţiază ipocrizia lui în relaţia soţ-soţie. Nu o respectă nici pentru originea ei nobilă (descendentă a lui Ştefan cel Mare). dar persuasiv.„Dacă voi nu mă vreţi." Prin utilizarea substantivelor. relaţii cu alte personaje. în scena discuţiei cu doamna Ruxanda. Autocaracterizarea evidenţiază trăsături morale: „n-aş fi un nătărău de frunte. dar mulţi!". eu vă vreau(. „răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece. comportament. dar mulţi". Cruzimea sfârşitului ales pentru fiecare personaj depinde de „gravitatea" vinii: pe boieri îi măcelăreşte. prin otrăvire) este singura cale de a-1 opri şi o plată pentru cruzimea sa.. pe care îl oferă gloatei ca ţap ispăşitor.

personaje „plate". excepţionalitatea romantică. E. Lăpuşneanul este un personaj „rotund". Având „capacitatea de a ne surprinde. Călinescu: „Lăpuşneanul apare omenesc ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai puţin a unui portret romantic cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de şcoală. „construite în jurul unei singure idei sau calităţi" (cf. într-un mod convingător". spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvelă. puternica sa individualitate îndreptăţesc afirmaţia criticului G. forţa sa de a-şi duce planurile la bun sfârşit. titanismul. M. un personaj memorabil. Alexandru Lăpuşneanul. spectaculosul acţiunilor. indiferent de mijloace. concizia replicilor fac din personajul principal al nuvelei în al cărei titlu figurează numele său.” (George Calinescu) . „Desenul uimitor" al personajului. Forster). machiavelic. Monumentalitatea personajului.final că îi va ucide fiul o determină pe doamna Ruxanda să îl otrăvească.