Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi Caracterizarea personajului

Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvelă istorică din literatura română. Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela aparţine prozei romantice, fiind inspirată din istoria naţională, potrivit recomandării lui Mihail Kogălniceanu din Introducţie, manifestul literar al romantismului românesc. Nuvela istorică are ca temă evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (15641569). Lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud se raportează la realităţile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. Acţiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere se dezvăluie în evoluţia gradată a conflictului, în funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate psihologic) sau portretizate succint. In desfăşurarea narativă, Alexandru Lăpuşneanul este principalul element constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii sale. Imaginea personalităţii domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care, Negruzzi preia scene, fapte şi replici (de exemplu: mottoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Astfel, pornind de la persoane reale/ personalităţi istorice, scriitorul creează personaje literare, reprezentând anumite tipuri umane, cu destine şi profiluri psihologice care susţin coerenţa narativă. De pildă, ca persoane, vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă şi spătarul Spancioc fugiseră la Liov, în Polonia, şi nu mai trăiau în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul; ca personaje, ele sunt prezente pentru a ilustra tipuri umane (boierul trădător şi linguşitor, boierii „cu iubire de moşie"). Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepţionale (au calităţi şi defecte ieşite din comun) in situaţii excepţionale, antiteza ca procedeu de construcţie, liniaritatea psihologică, replicile memorabile „Liniaritate psihologică se vede în construcţia personajelor [...]. Gesturile şi cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate.” (Nicolae Manolescu) Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii iui Moţoc, a morţii domnitorului otrăvit). Intruchipează tipul domnitorului tiran şi crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice, fiind „un damnat" romantic. Autorul îi marchează destinul prin cele patru replici memorabile, plasate în fruntea capitolelor şi având rol de motto. Destinul său este acela de a impune autoritatea domnească prin orice mijloace. Afirmaţia „Eu nu sunt călugăr, sunt domn!" reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunând suprimarea sa fizică. Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat şi memorabil - „Echilibrul între convenţia romantică şi realitatea individului, aceasta e minunea creaţiei lui Negruzzi" (G. Călinescu). Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi formulată de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul, a cărui ochi scăntieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă intorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt." Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziţii, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăţ şi încheindu-se prin revenirea asupra hotărârii de a se călugări. Voinţei neabătute i se asociază alte trăsături. Abilitatea în ceea ce priveşte relaţiile umane, diplomaţia, cunoaşterea psihologiei umane sunt calităţi ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi, dar care ascund un plan de răzbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Moţoc - „îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului" - îl linişteşte pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrându-i din nou „în favor". Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud. Moţoc sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-ni oastea lui Anton Sechele, şi mai pe urmă lăsându-mă şi trecând în partea Tomşii." Sacrificându-1 pe

la integrarea frazelor biblice în discurs („Bate-voi păstorul.. în inversiune.a devenit o emblemă a pesonajului care se autodefineşte prin voinţa de neînfrânt. piramida din capetele boierilor. şi nu o iartă nici pe Ruxanda pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească uciderile. se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa. pune în aplicaţie câte un plan. avea cabaniţa turcească. Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje. două dintre ele figurând ca motto al capitolului I şi al IV-lea.„Dacă voi nu mă vreţi. Naratorul realizează. dar în cazul lui Lăpuşneanul are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul boierilor. prin deprindere. „răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece. Este caracterizat direct (de către narator." De asemenea înregistrează gesturile şi mimica personajului prin notaţii scurte asemenea indicaţiilor scenice şi având pretenţia obiectivitătii: „Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit". eu vă vreau(. „această deşănţată cuvântare". unde funcţionează ca un proverb (pentru că exprimă un adevăr universal). dar mulţi!". când m-aş încrede în tine?" Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază în manieră romantică cruzimea personajului şi dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor: uciderea şi schingiuirea lor.. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: „Am auzit de bântuirile ţării şi am venit s-o mântui". era îmbrăcat cu toată pompa domnească"). pe care o arată cu satisfacţie doamnei. în scena discuţiei cu doamna Ruxanda.) şi dacă voi nu mă iubiţi. Crud. evidenţiază ipocrizia lui în relaţia soţ-soţie. Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: „Crud şi cumplit este omul acesta" (mitropolitul Teofan). relaţii cu alte personaje. pe Moţoc îl dă mulţimii. de la alegerea locului şi a momentului (liturghia de la mitropolie). Gesturile.boier. atitudini. dar se stăpâneşte şi îi promite „un leac de frică". mimica şi cuvintele rostite de Lăpuşneanul în capitolul al II-lea. disimulat. pre mulţi am să popesc şi eu.. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lăpuşneanul faţă de doamna Ruxanda reflectă ipocrizia. Inteligenţa/ abilitatea politică a personajului este concentrată în celebrul răspuns „Proşti. pe care îl oferă gloatei ca ţap ispăşitor. dar îndată stăpânindu-se se plecă. Stăpânirea de sine.„vodă". de vestimentaţia şi de coroana domnească. născoceşte schingiuiri „ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti". se precizează ipostazele personajului „rotund" . ea se sparie. Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza romantică angelic . Uciderea lui (cumplită. ordonă soldaţilor uciderea boierilor. de alte personaje. Pe Moţoc îl dă cu sânge rece mulţimii revoltate şi spune că face un act de dreptate. Cruzimea este o însuşire obişnuită în Evul Mediu dominat de luptele pentru putere. prin otrăvire) este singura cale de a-1 opri şi o plată pentru cruzimea sa. Nu o respectă nici pentru originea ei nobilă (descendentă a lui Ştefan cel Mare). de citate biblice presărate într-un discurs mincinos. Are o inteligenţă diabolică. vestimentaţie). reacţionează impulsiv la rugămintea ei. se răzbună pe boieri. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. dar epitetele de caracterizare. are impresia că doamna vrea să se amestece în conducerea ţării: „Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare. îi atrage pe boieri la curte spre a-i ucide. In capitolul următor. pentru a-şi pune în aplicare planurile." Prin utilizarea substantivelor. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş". de a cărei putere este conştient: „Proşti. se foloseşte de momentul slujbei religioase. în care vede un uzurpator al puterii. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească. dacă ar fi aflat în el cât de puţină simţire omenească". disimularea lui. se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi potoleşte (manipulează) mulţimea revoltată. Ameninţarea „De mă voi scula. „Leacul de frică" promis cu umor negru doamnei Ruxanda. „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine" (Spancioc). doamnei îi dă „un leac de frică". care a trecut în limbajul comun. regizează invitaţia la ospăţul de împăcare. Propriul sfârşit va sta sub semnul cruzimii şi al răzbunării celorlalţi: „învaţă a muri. comportament. limbaj. zise Lăpuşneanul zâmbind. şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie." Insistenţele boierilor şi ameninţarea din .. nici pentru că îi este soţie sau mamă a copiilor săi. ducându-şi mâna la jungher. ori fără voia voastră" . apoi alcătuieşte el însuşi piramida din capete. Mai întâi îi sărută mâna. „bolnavul" -. şi se vor împrăştia oile") şi până la detaliile propriei vestimentaţii („în ziua aceea. şi rădicând pe Ruxanda de jos. „domnul".. reflectă sadismul celui care ştiuse să-şi stăpânească impulsul violent în momentul când. gesturi.. sunt mărci ale subiectivităţii: „nenorocitul domn". portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii: „Purta coroana Paleologilor. Pentru a se răzbuna. dar mulţi". distrugerea cetăţilor şi reducerea numărului oştilor moldovene. ameninţă chiar să-şi ucidă propriul fiu. reuşind să manipuleze masele sau persoanele (boierii). de fapt o cursă. apoi se posomorăşte. autocaracterizarea) şi indirect (prin fapte.demonic. Râde în timpul masacrului. Autocaracterizarea evidenţiază trăsături morale: „n-aş fi un nătărău de frunte. pe Moţoc. în mod direct. dar persuasiv. Cruzimea sfârşitului ales pentru fiecare personaj depinde de „gravitatea" vinii: pe boieri îi măcelăreşte. Abil. tu care ştiai numai a omorî". Răspunsul dat boierilor . prin rugămintea ei. Replicile personajului sunt memorabile. Prin înlănţuirea gradată a scenelor din capitolul al treilea." redă aluziv „dorinţa de răzbunare" a celui căzut. „tiranul". sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc. atitudine. Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leşinase la vederea piramidei de capete: „Femeia tot femeie. şi în mâna lui. Inteligent." Disimulat. în loc să se bucure. se dezvăluie magistral complexitatea portretului moral al tiranului care pune în aplicare un plan diabolic.

Călinescu: „Lăpuşneanul apare omenesc ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai puţin a unui portret romantic cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de şcoală.final că îi va ucide fiul o determină pe doamna Ruxanda să îl otrăvească. Forster). un personaj memorabil. „construite în jurul unei singure idei sau calităţi" (cf. M. machiavelic. Având „capacitatea de a ne surprinde. titanismul. Lăpuşneanul este un personaj „rotund". E. puternica sa individualitate îndreptăţesc afirmaţia criticului G. Alexandru Lăpuşneanul. într-un mod convingător". concizia replicilor fac din personajul principal al nuvelei în al cărei titlu figurează numele său. personaje „plate". excepţionalitatea romantică. indiferent de mijloace.” (George Calinescu) . Monumentalitatea personajului. spectaculosul acţiunilor. forţa sa de a-şi duce planurile la bun sfârşit. spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvelă. „Desenul uimitor" al personajului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful