PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV Dar un samarinean, care era in calatorie, a venit in locul acela, unde era el, si cand

l-a vazut, I s-a facut mila de el(Luca X, 33)

Frati crestini, Au trecut 2011 de ani, de cand Mantuitorul nostru Iisus Hristos, a spus aceasta parabola, a omului cazut intre talhari. Si totusi de atunci si pana astazi, o multime de oameni au cazut si cad intre talhari cei sufletesti si trupesti. Multi crestini nu inteleg cuprinsul acestei Sfinte Evanghelii. Pe multi ii duce in ratacire nepasarea preotului, care a trecut pe langa omul lasat de talhari aproape mort si multi zic ca, daca un preot a putut sa fie fara de mila fata de un biet nenorocit, atunci ei cu atat de mult se pot purta astfel fata de semenii lor. Dar in aceasta Sfanta Evanghelie, nu este vorba de nici un preot nemilostiv sau de Ierusalimul sau Ierihonul acesta pamantesc,ci, cu totul altul este intelesul Evangheliei, a carui talcuire o vom face cu ajutorul harului dumnezeiesc. Omul cazut intre talhari este Adam cu tot neamul lui omenesc. Ierusalimul este raiul, fericirea cea vesnica si cuvantul Ierusalim mai inseamna si suire. Ierihonul este lumea aceasta pamanteasca, si cuvantul Ierihon inseamna coborare. Asadar Adam, pentru neascultarea lui, a fost scos din rai, din fericire si a coborat in aceasta lume intre talhari, adica intre puterile diavolului, caci talharii sunt demonii iadului. Aceste puteri diavolesti l-au dezbracat pe om de fericirea de care se bucura in rai. Dar nu numai atat, ci i-au facut rani peste rani, adica l-au cufundat pe om in fel de fel de pacate grele, caci precum rana sapa in trupul omului, tot asa pacatul raneste sufletul omului. Preotul care a trecut pe langa cel batut si lovit si nu i-a pasat, n-a avut mila de el, este preotul legii vechi, preotul Vechiului Testament, care n-a putut sa-l mantuiasca, sa-l ajute pe om, fiindca nu avea har. De aceea, dupa cuvantul adevarului, nu se putea numi preot, pentru ca nu se

aratase Harul si Adevarul pe care le aducea Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Moise si Aaron si marii preotii ai evreilor n-au putut mantui lumea din robia talharilor demoni. Levitul care a trecut dup preot si a facut l fel ca el, adica a lasat ranitul in drum, ii reprevinta pe proorocii Vechiului Testament, caci nici ei n-au putut mantui pe om, n-au putut sa-l ajute si au trecut pe alaturi. Dar iata ca pe drumul in care zacea omul talharit trece un samarinean, care era in calatorie, adica in misiune sic and vede pe cel ranit si batut, I se face mila de el, toarna repede untdelemn si vin peste rani, I le infasoara cu panza alba, apoi il ridica, il pune pe asinul sau si il duce la o casa de oaspeti, la un han. Aici, l-a dat in primire hangiului, scotand doi dinari si dandu-I ca sa cheltuiasca din ei, spunandu-I ca ce va chaltui in plus I se va da inapoi la intoarcere. Sa vedem acum cine este samarineanul acesta milostiv. O, adancul smereniei lui Dumnezeu! O, milostivirea si bunatatea Fiului lui Dumnezeu! Cum a putut El, Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Nascut sa se asemene cu samarineanul?!.. Samarinenii erau socotiti de evrei spurcati si sectanti, niste lepadati, care nu trebuiau bagati in seama, dar Hristos a venit plin de mila din ceruri, de la Tatal, a legat dumnezeirea Lui de trup,luand trup din fecioara Maria si S-a pornit sa vindece ranile omenirii. El, Fiul lui Dumnezeu, a venit in chip de om, de samarinean smerit, ne-a legat ranile cu fasiile albe ale botezului, a turnat pe ele undelemn si vin taina Sfantului Maslu si a Sfintei Impartasanii, apoi, punandu-ne pe asinul Sau ne-a dus la un han adica a luat greutatea pacatelor noastre in spatele Sau, caci a purtat Crucea cea grea, a suferit chinuri grele pana a dus-o pe Golgota si dup ace a trecut pe acolo, ne-a dus la un han. Hanul este Biserica, iar hangiul este preotul. Cei doi dinari sunt Vechiul si Noul Testament sau Biblia si Sfanta Traditie. Din acestea este dator preotul, sa hraneasca bolnavii ca sa se tamaduiasca de toate bubele si ranile pacatelor pricinuite de demonii, de duhurile necurate, de toate bolile sufletesti si trupesti. Si ce v-a mai chestui peste ce i-a dat, cei doi dinari, adica alte cuvinte folositoare si cu ce ii va sta in putiinta fapte bune sufletesti si trupesti, pe care le va mai face el ca sa ii aline sis a ii

vindece suferintele bolnavului-ale lumii- ii va rasplati Domnul la intoarcere, adica la ziua cea mare a judecatii de pe urma, ziua cea infricosata, cand va plati fiecaruia dupa faptele sale. Pana aici am aflat din Sfanta Evanghelie patru sfinte taine mantuitoare si anume: botezul, maslu, impartasania si preotia. Pe langa acestea am aflat si ce este biserica. Iata ce invatatura inalta ne da Sfanta Evanghelie de astazi. Ea ne spune de ce a venit Mantuitorul , samarineanul Milostiv, la noi, aici pe pamant; ea ne spune ca numai prin El ne putem mantui, ca Legea lui Moise nu era de ajuns sa mantuiasca un om. Ascultam noi oare de Domnul Iisus Hristos, ca san e putem mantui? In acesta pilda pe care am ascultat-o, am auzit ce ne inseamna la mila, la dragoste, la iubire mare fata de orice om. Dar in loc san e iubim unii pe altii, asa cum ne invata Domnul, ne uram ca fiarele; in loc sa alinam suferintele celor nevoiasi, le marim, transformand viata multora intr-un adevarat iad. De ce oare/ oricare ar fi motivul sau scuzele, cred ca cel mai sigur motiv ar fi acesta: duhul Evangheliei n-a patruns in adancul inimilor si cunostinelor crestine, spre a le mladia dupa poruncile Mantuitorului. Crestinii nostril n-au gustat si nu vor sa guste din invatatura sanatoasa, din Evanghelie, a Bisericii crestine, a Mantuitorului. Dupa 2000 de ani suprema jertfa de pe Golgota, savarsita de Fiul lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, nu este inteleasa si urmata. Lumea este inca stapanita de instincte animalice, de vanitati oarbe, de actiuni desarte si criminale. Gama mizeriilor omenesti a luat proportii inspamantatoare, datorita indepartarii omului de invatatura de sus a Fiului lui Dumnezeu, de invatatura Bisericii, a Bibliei. Si atunci, cine ar trebui sa fie cei dintai care invata lumea, sa o convinga, sa o lumineze, sa o ridice din drum, din praf, din necaz, din aceasta cadere grozava? Nu trebuie sa fie cei dintai preotii? Ca gura preotului trebuie sa pazeasca stiinta si din gura lui se asteapta invatatura, deoarece el este un sol, un inger al Domnului ostirilor, cap 2 v.7. Auziti ce mare este darul preotiei? Un inger al Domnului ostirilor Dupa ce a inviat Domnul Hristos din mormant si s-a aratat ucenicilor, prima porunca pe care le-a dat-o a fost: Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura; cine va crede si se va boteza, se va mantui; iar cine nu va crede, va fi osandit! Nu i-a trimis

Domnul pe ucenici sa faca minuni, nu i-a trimis sa tina slujbe lungi; i-a trimis sa propovaduiasca, sa invete lumea, pentru ca din cauza nestiintei, se fac atatea pacate mari si grozave, suparand pe Dumnezeu. Sfintele canoane ne spun ca preotii care nu predica sa se cateriseasca, sa li se ia darul. Asa padeapsa mare, zis sfintii parinti ca trebuie sa primeasca, preotii care nu propovaduiesc. Dar ei, preotii, fac lucrul acesta, nu sectantii trebuie sa-l faca! Asa ca preotii care ies in fata Sfantului Altar sa propovaduiasca, nu ies asa ca sa isi arate ei intelepciunea, vocea sau vesmintele si ce-au invatat, nu ies asa ca sa arate ca unul a invatat mai mult, sau ca e mai destept ca celalalt, ci preotul se simte dator in fata lui Dumnezeu si vrea sa-si faca misiunea care i-s fost incredintata de la Domnul Hristos, vrea sa asculte de Cuvantul Lui, adica sa propovaduiasca. Arhiereii, preotii si diaconii sunt urmasii postolilor, care au primit Harul Duhului Sfant prin punerea mainii prin taina sfintei preotii. In aceasta taina intra numai aceste trepte: arhieria, preotia si diaconia. Apoi cei ce trebuie sa ajute preotimea, sa colaboreze cu preotul la zidirea sufleteasca a poporului trebuie sa fie: cantaretii, preotesele, paraclisierii, ingrijitorii si ingrijitoarele. Acestia au o mare raspundere in fata lui Dumnezeu, fiindca poporul cu ei intra poporul mai intai sidaca nu stiu cum sa vorbeasca, sau ii smintesc cu cine stie ce abateri rele, e vai de biserica aceea si de ei. Apoi toti crestinii au datoria de a ajuta biserica fiecare dupa cum poate mai bine. Insa in multe locuri este lipsa mare duhovniceasca de duh de credinta. Stim cu totii ca toate slujbele, toate tainele ,toate lucrarile din biserica se fac prin Duhul Sfant. Fara Duhul Sfant,zice un sfant parinte , nu este nici biserica, nici preot, nici taina, nici slujba. Sa ne rugam lui Dumnezeu san e trimita crestinitatii oameni plini de Duhul Sfant, care sa invete sis a zideasca cu ambele maini, caci cine invata zideste cu o mana, iar cine invata si indeplineste, dandu-se pilda buna; acella zideste cu amundoua mainile; cine invata si se da pilda rea, acela cu o mana zideste si cu cealalta daraama. De aceea gasim atatea suflete daramate si altele ratacite; macar ca vin in biserita dar tot in ratacire umbla; fiindca merg dupa capul lor, luandu-se dupa invataturile unor babe ratacite sin u vor sa asculte adevarul.

In parabola Evangheliei de astazi gasim mult indemn la mila si iubire. Dumnezeu este dragoste, iubire. Acest izvor nesecat de iubire l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa, adica si omul la randul sau sa fie focar de iubire. Acesta este rostul cel mai inaltl vietii, iubirea. E de ajuns san e intrebam: Ce ar insemna viata fara iubire? Ce ar insemna caminul fara iubire? Ce ar fi prietenia fara iubire? Ce ar insemna patria fara iubire? S-ar putea inchipui toate acestea fara iubire? Iar daca ele nu ar mai insemna nimic fara iubire, atunci unde mai este rostul vietii pe pamant? De ce ne mai nastem, de ce mai traim pe pamantul acesta, fara iubire, fara dragoste adevarata? Dar cu siguranta, ca daca n-ar fi iubire nu s-ar mai naste oameni pe pamant. Iubirea este marele sens al existentei, fara de care toate pier si nici nu pot fi concepute. Dar poate unii spun: de ce atata ura pe pamant, atata dusmanie, atata uraciune, atatea pacate? Da, este multa lipsa de iubire in viata oamenilor, tot acesta este raspunsul. Aceasta lipsa de iubire,urmate de atatea suferinte, dovedeste mai intai ca este o stare anormala a vietii ca a patruns un vierme care roade la radacina iubirii, si acesta este pacatul- viermele lasat de diavol. Pacatul infatisat in mii si mii de infatisarii,tine in ucigatoarele lui brate intreag viata a omenirii si lupta mare se da pentru distrugerea iubirii, pentru ca rezistenta vietii este iubirea, dragostea. Pentru aceasta a venit Iisus Mantuitorul Samarineanul cel Milostiv- care sa restatorniceasca iubirea, ca cel mai necer lucru pentru viata. El a spus: porunca noua va dau voua, sa va iuviti unii pe altii!, iar in alta parte zice:Iubitii pe vrajmasii vostrii!, si in tot Noul Testament pe care ni l-a lasat El, de la un capat la altul, se vorbeste despre iubire, despre dragoste. Toata Evanghelia este scrisa din tesatura dragostei, a iubirii. La orice pagina am deschide, aflam cuvintele iubirii , mireasma ei , puterea ei, nadejdea ei si cu totul deasebit in parabola samarineanului de astazi. In aceasta parabola a Domnului Hristos, descoperim o multime de invataturi pentru sufletul nostru, dar mai ales ne face sa intelegem clar, cum sa impletim mila cu iubirea, fara de care nu este mantuire. Fiecare intalnim In calea noastra o multime de oameni batuti, loviti, chinuiti sufleteste, si trupeste. Sa intindem mana si sa-i salvam. Bubele si bolile

cele mai rele sunt cele sufletesti. Sufletul este lovit si sufera cel mai rau. Sa ne facem mila da ei sa sa-i ridicam pe umerii nostril, chiar daca dupa ce se vor face sanatosi, ne vor bate ei pe noi, ne vor omori, asa cum s-a intamplat in multe locuri, in chip adevarat. I-au primit bietii crestini in casa, cu mila si cu dragoste si peste noapte, le-au furat tot ce au avut mai scump prin casa si au fugit miseleste. Iata lovitura pe care o da diavolul iubirii, dragostei si milei crestine! Altul a patit mai rau sarmanul: se batusera doi talhari pe prada, ca sa ia unul totul ; cel batut, ranit , aproape mort , a ramas pe marginea drumului. Tocmai pe acolo trecuse si un crestin caruia i se facuse mila de el, nestiind ce se intamplase. Il lua, il duse in casa lui , si dupa o ingrijire de doua, trei zile s-a facut sanatos,iar drept recunostinta, acesta il omori pe binefacator si-i fura toate cate-i cate gasi mai de pret in casa. Iata cum se rasplateste binefacerile! Asa cum i-au rasplatit Samarineanului Milostiv si Iubitor-Fiul Lui Dumnezeu-care a venit din mila pentru noi, cum i-a rasplatit Lui poporul evreu, poporul Sau care facuse atata bine. Am auzit in Saptamana Patimilor ce i-au facut. In locul multor faceri de bine cele facuse, in loc sa Il iubesca si sa-L pretuiasca pentru ca ii scapase de talharii demonii, L-au rastignit intre doi talhari. In loc de paine si vin L-au adapat cu fiere si otet. Pentru ca iau vindecat de toate bolile lor, cu bice L-au batut si L-au lovit. Asa am observat ca, celui caruia ii faci bine, nu trece mult timp si iti va face rau, la care nu te asteptai. La sfarsitul acestei Evanghelii dupa ce Domnul Iisus Hristos istoriseste aceasta pilda cu samarineanul milostiv acestui ispititor si invatator al legii, ii spune: Du-te si fa si tu la fel!, adica: daca vrei sa te mantuiesti, daca vrei sa intri in rai, trebuie sa ai mila de aproapele tau, sa ai iubire, dragostea adevarata. Orice mila, orice fapte buna, fa-o, mai ales cand iti iese in cale. Domnul Iisus Hristos a spus ca iti iubesti aproapele ca pe tine insuti. N-am vrea si noi sa ni se faca la fel de catre aproapele nostru, cand am fi in suferinta grea, pe un pat de durere, uitati intr-un spital, bolnavi sau parasiti de toti? Indemnurile acestea sa rascoleasca fiinta noastra, sa radieze iubirea lui Dumnezeu in adancul inimii noastre si astfel sa vrem si noi sa fim un

bun samarinean milostiv, gata oricand a sari in ajutor la toate nevoile si suferintele ale lumii. Sa facem asa cum am vrea sa ne faca noua altii. Sa avem multa mila, dragoste si rabdare, ca si noi, in ceasul suferintei noastre, cand ne va veni randul si vom sta intepeniti pe patul durerilor, tot asa am vrea sa fim intampinati de un samarinean milostiv, bun si iubitor. Amin!