Preludiu vietii sau inceput Intuneric la inceput.Asemanator cu intunericul de dinaintea facerii, la fel de dulce si totodata la fel de amar.Apa.

O apa care te astupa,dar nu te ineaca, te impresmuieste dar nu te sufoca,te racoreste, dar nu te ingheata.Curios ca totul incepe din...apa, ce cuvant minuscul pentru un inceput atat de colosal. La un moment dat, te incearca un sentiment tare straniu de claustrofobie...universul tau chiar se stange in juru-ti vrand probabil sa te inghita, sau tu te maresti,distrugandu-i orice sansa universului sa existe.Panica.Te zbati apoi te potolesti.Adormi pentru o clipa ascultand cantecul unei inimi undeva deasupra ta, parca peretzii care te zgariau mai devreme acum te mangaie, duritatea lor incepe sa-tzi para pufoasa. Se aud voci, voci subtiri,voci groase,voci care seamana cu acorduri de vioara,altele care seamana cu sunetele scoase de oale cazand pe ciment.De unde vin oare toate aceste voci...incepi sa te intrebi daca nu cumva exista si alte universuri pararele cu universul tau.Cauti cu privirea in toate partile dar nu vezi decat peretii protectori, pereti rosiatici, nu din caramida, ci din suflete. Deodata te simti impins, impins de niste contractii regulate, alungat din universul tau. Groaza.Contractiile se opresc iar tu, tu stai cuminte asteptand inevitabilul.Alta serie de contractii incepe, iar acum peretii tai, prietenii tai, protectorii tai te imping hotarati spre o sursa de lumina, ce se face din ce in ce mai mare, parasesti universul tau, intrii in atlul unde in loc de apa e aer, aer care te inteapa.Nu iti place, incepi sa tzipi, scoti sunete pe care nu stiai ca le poti scoate.Nu vezi nimic decat umbre, iar vechile voci, par sa fie mai puternice, mai deranjante.Agonie.Ai impresia ca mori...dar de fapt te nasti.

Zgomot de chei. Mort Camera semi-obscura.Picaturile de ploaie cazand pe tabla pervazului produceau o adevarata simfonie.Scartait usor de lemn.In balansoarul de langa patut,femeia,un pic prea tanara pentru rolul de mama, isi alapta odorul.O adevarata madona din operele pictorilor renascentisti. Zgomot de chei cazand pe ciment.Confundandu-se cu sunetul ploii, se aud incercari de a deschide usa : prima haotica,a doua nervoasa si la a treia incercare, se aude un trosc, urmat de o usoara ezitare, apoi un alt trosc si usa se deschise. Ii tulburase linistea, era trecut de miezul noptii, fata, inchizandu-si ochii se ruga ca barbatul pe care-l numea sot sa fie prea obosit sa o mai observe.Pasi nesiguri si incurcati se indreptara spre bucatarie. Urma un ragnet demonic precedat de farfurii sparte.Fata staranse copilul ce plangea, trezit de zgomotul tatalui,la piept si lacrimi incepura sa-i curga, parca prevestind furtuna.

Barbatul intra in camera linistita izbind cu putere usa de perete, inundand mirosul dulceag de bebelus si lapte, cu un miros grotesc de alcool si transpiratie. -Femeie buna de nimic ! Luate-ar dracu sa te ia ! Nici sa-mi faci de mancare nu esti in stare ?! Femeia ingheta de spaima. Isi inneca plansul in hainutele copilului pe care-l apara protector sub pieptul ei.Tunetele barbatului nu aveau de gand sa inceteze... -Toata ziua stai cu plodu-n brate, ai o scuza ! De ce taci, proasto. Te faci ca n-auzi, ai ?!? Bestia se apropie de tanara mama, ridica pumnul si declansand nebunia furtunii o lovi in obrazul drept.Fata, crispata de durere, scapa copilul,care, se izbi cu tampla de piciorul patutului. Urma o clipa de tacere, un tunet, apoi un fulger care lumina incaperea.Trupul copilului zacea pe florile covorului, insangerat.Uitand de durere, mama se arunca zbierand de spaima asupara trupului inert.In zadar il striga il legana si-l saruta...copilul era mort. Socat de fapta sa, barbatul puse mana pe foarfeca de pe masuta si fara sa ezite, se injunghie chiar in inima. Un ultim fulger ce lumina camera, arata un cadru sinistru: O tanara mama ingenuncheata pe covorul imbibat de sange, varsand lacrimi pe cadavrele sotului si copilului ei.
Un ultim tunet, apoi ploaia se oprii.