Un nume romnesc pe harta lunii: Spiru Haret (15 februarie 1851 - 17 decembrie 1912)

Ne-am obisnuit sa spunem ca o mare personalitate a culturii universale intra, prin opera sa, n lumea nemuritorilor. Bibliotecile i pastreaza cartile, istoria i consemneaza opera. Putini sunt cei care si gasesc nsa imortalizarea n ceruri. Unul din ei este SPIRU HARET. Priviti ntr-o noapte senina globul stralucitor al Lunii. Veti vedea aceiasi munti si aceleasi vai ca si cele ce puteau fi vazute cu mii de ani n urma. Nimeni nu a reusit sa-i vada nsa si cealalta fata, nimeni pna n anul 1959, cnd s-a obtinut prima ei fotografie din spatiul cosmic. Alti munti si alte vai, total necunoscute pna atunci. Prima grija a fost identificarea fiecarui detaliu descoperit. ntreaga comunitate stiintifica internationala a fost solicitata pentru a propune numele celor mai prestigioase personalitati din lume, demne de a figura pe harta Lunii. Dintre cele cteva acceptate de Uniunea Astronomica Internationala a fost si unul al unui romn: SPIRU HARET (1851-1912), membru activ al Academiei Romne din 1892.Numele lui a fost atribuit unui crater selenar (de coordonate -1760, -590).Dar cine a fost Spiru Haret? O ntrebare la care cei mai multi vor raspunde: un mare om de cultura, care a jucat un rol important n organizarea si modernizarea nvatamntului primar, secundar si superior romnesc, ba chiar si n studiul matematic al vietii sociale (pentru a nu aminti dect celebra sa carte Mcanique sociale din 1910). Unii chiar i pot descrie portretul dupa celebra statuie din fata Universitatii din Bucuresti. Perfect adevarat. Putini cunosc nsa contributiile sale remarcabile la dezvoltarea astronomiei. S-a nascut cu 150 de ani n urma, la 15 februarie 1851 la Iasi. Primele clase le-a urmat la Dorohoi si Iasi si le termina cu califcativul "eminentia" la Bucuresti. Tot aici devine elev al renumitului liceu "Sf.Sava". Precocitatea stiintifica poate fi probata de cele doua manuale pe care le publica nca de pe bancile liceului, unul de algebra si altul de trigonometrie. Cel de-al doilea va fi revizuit, publicat n 1873 si republicat n anul urmator, devenind manual de liceu timp de mai bine de o jumatate de veac; este vorba de "Elemente de trigonometrie". Va redacta mai trziu (1874) un "Curs de geometrie elementara" pentru clasa a IV-a primara si clasa I secundara. Dupa sustinerea bacalaureatului (1869) se nscrie la Facultatea de {tiinte a Universitatii din Bucuresti, fiind n aceasta perioada si profesor de matematica la seminarul Nifon din Bucuresti. Asa cum stim, una din masurile remarcabile ale lui Al.I.Cuza a fost nfiintarea Universitatilor de la Iasi (1860) si Bucuresti (1864). Prima lor grija a fost formarea unor specialisti de marca, la nivel european. Cei mai merituosi studenti au fost trimisi imediat n strainatate pentru a-si pregati doctoratul. n urma unui concurs, deschis de Titu Maiorescu, Spiru Haret primeste un "stipendiu de 3000 lei anual

pentru a studia n acest timp stiintele matematice teoretice la Facultatea de {tiinte din Paris" (adresa Ministerului de Instructie din 30 septembrie 1874). Cum cea mai renumita Universitate a vremii era Sorbona, iar cursurile cele mai interesante erau cele de mecanica cereasca, era firesc ca trei dintre primii patru tineri ce-si vor lua doctoratul la Paris sa trateze subiecte din acest domeniu: Spiru Haret, Constantin Gogu (1854-1897) si Nicolae Coculescu (18661952). Al patrulea era Gheorghe }iteica (1873 -1939). Haret prinde gustul pentru astronomie nca din clasa a III-a de liceu, cnd i cade n mna un articol despre... Luna! Nu avea sa stie ca tocmai acesta va fi astrul pe care va fi nscris pentru totdeauna numele sau. n 1875 Haret si trece la Paris licenta n matematica, n 1876 o alta n fizica, pentru ca la 18 ianuarie 1878 sa prezinte o teza de doctorat "Asupra invariabilitatii axelor mari ale orbitelor planetare". Lucrarea a fost sustinuta n fata unei comisii prezidate de renumitul profesor V.A.Puiseux si va fi publicata n Tomul XVIII al Memoriilor Observatorului din Paris. Se stia deja ca planetele si perturba reciproc orbitele pe care se deplaseaza, orbite care se abat astfel de la forma de elipsa, "legiferata" de Kepler. Aceasta influenta se manifesta prin masa lor, care intervine n ecuatiile matematice ce descriu acest fenomen complex. Celebrii matematicieni Pierre Laplace (1773) si apoi Louis Lagrange (1776) luasera deja n consideratie, cu mult naintea lui Haret, influenta maselor unor planete, care intervin n ecuatii la puterea nti. {i unul si celalalt au constatat ca, n acest caz, axele mari ale elipselor pe care le descriu sunt invariabile ntr-o buna aproximatie. Chiar daca masele intervin n ecuatii si la puterea a doua, teoria ramne valabila, asa cum aratase Simon Denis Poisson n 1808. Un alt francez, Mathieu, a ncercat chiar o extensie pna la puterea 3. Dar iata ca Haret demonstreaza ca, n acest caz, orbitele descrise de planete nu mai sunt att de stabile pe ct se credea, ci sufera o oarecare variatie n timp (variatii seculare). Nu poate fi deci vorba de o stabilitate absoluta n sistemele planetare. Cercetarile lui Haret au fost continuate de Henri Poincar (1854-1912), care a apreciat chiar descoperirea facuta de acesta ca "o mare uimire". Studiind la rndul sau teza lui Haret, Felix Tisserand (1845-1896) recomanda, n celebra sa carte "Trait de mcanique cleste", vol.I, extinderea metodei la cazul planetei Saturn, pentru a verifica rezultatele lui Urbain Le Verrier (1811-1877) privind perturbatiile acestei planete. Cercetarile lui Haret au fost reluate mult mai trziu de J. Meffroy (1955), pe baza noilor teorii si tehnici de calcul. Haret a mai publicat cteva articole de astronomie: despre acceleratia

seculara a Lunii (1880), despre pata rosie de pe Jupiter si meteorul luminos de la 30 noiembrie 1912 (1912). Spiru Haret poate fi considerat primul astronom teoretician romn din veacul al 19-lea. ntors n tara n 1878, Haret este numit profesor de mecanica rationala la Universitatea din Bucuresti pna n 1910, cnd se retrage la pensie, cednd locul lui Dimitrie Pompeiu (1873-1954). A mai fost si profesor de matematica la scoala de poduri si sosele. Evident ca ar fi dorit, ca si ceilalti doctoranzi n mecanica cereasca, sa poata gasi n tara o institutie unde sa-si poata continua cercetarile de astronomie ncepute n Franta, dar asa ceva nu exista. nca din 1870, ntr-una din sedintele Academiei abia nfiintate, entuziastul nvatat si om de stat P.S.Aurelian ntreba guvernul si corpurile legiuitoare: "Pna cnd Romnia va fi lipsita de o institutie att de importanta si care exista n state care nu au nici a zecea parte din veniturile noastre?" si, mai trziu: "Cnd oare ne vom nvrednici si noi sa avem un Observator de Astronomie? Care ministru va avea onoarea sa poarte numele de fondator al Observatorului de Astronomie din Bucuresti?" ntrebarile au fost reluate si de {t.C.Hepites (1851-1922), mai ales n interventiile sale la Academie ca si n articolele de istorie a astronomiei pe care le-a publicat. Rezultatul este ca Presedintele Senatului, P.S.Aurelian, nainteaza la 31 martie 1908 Presedintelui Consiliului de Ministri legea prin care Institutul Meteorologic trece la 1 aprilie de la Ministerul Agriculturii sub administratia Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor. Urmarea este decretul publicat n Monitorul Oficial nr.10 prin care profesorul Nicolae Coculescu este numit la 1 aprilie 1908 directorul Observatorului Meteorologic si Astronomic. Semnatura apartine ministrului Spiru Haret. Iata deci cine a fost ministrul care a avut onoarea de a purta numele de fondator al Observatorului de Astronomie din Bucuresti. Dupa aproape un secol de existenta, cnd numele ilustrului sau fondator s-a nscris de mult pe harta cerului, cercetatorii de azi ai Institutului Astronomic al Academiei Romne nu pot aduce un omagiu mai bun naintasului lor, cu prilejul mplinirii a 150 de ani de la nastere, dect recunoasterea n lume a contributiilor lor la cunoasterea universului.