Sunteți pe pagina 1din 12

Rzboinicul crestin

de Garrison Bauman4

Dac se poate, pe ct st n puterea voastr, triti n bun pace cu toti oamenii (Romani 12, 18) Nu te lsa biruit de ru, ci biruieste rul cu binele. (Romani 12, 21) Tot sufletul s se supun naltelor stpniri, cci nu este stpnire dect de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rnduite. Pentru aceea, cel ce se mpotriveste stpnirii se mpotriveste rnduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se mpotrivesc si vor lua osnd. Cci dregtorii nu sunt fric pentru fapta bun, ci pentru cea rea. Voiesti, deci, s nu-ti fie fric de stpnire? F binele si vei avea laud de la ea. (Romani 13, 1-3) Mesajul lui Iisus este n mod esential unul de pace. Calea lui Hristos este calea Crucii. Numerosi sunt cei care au mers pe calea muceniciei, ntrupnd porunca lui Iisus de a ntoarce si cellalt obraz si de a nu rspunde rului cu ru. n acelasi timp, Scriptura este de asemenea plin de imagini martiale: de la toate armele lui Dumnezeu (Ef. 6, 11), la rzboiul nevzut mpotriva pcatului si a patimilor care ne asalteaz. Ni se cere s ne aducem mrturia n mijlocul rului si s-l nfruntm n noi nsine mai nti, apoi n comunitatea noastr si, pn la urm, n lumea ntreag. Si aceasta pentru c rul nu este doar o realitate spiritual, ci si una fizic. Noi trebuie s fim n lume, chiar dac nu din lume. Iar ntr-o lume czut se ntmpl adeseori ca rul s trebuiasc s fie oprit n mod fizic; dac situatia o cere, riposta noastr trebuie s aib o fort ucigtoare. Cum s-ar cuveni s rspund un crestin la aceste imperative aparent contradictorii? Cel mai frecvent, rspunsul care se d i ndeamn pe crestini s participe n unele rzboaie ct vreme sunt considerate un ru necesar. Potrivit acestei ntelegeri, rzboiul duhovnicesc cu rul este desprins de rzboiul fizic mpotriva rului. Cel duhovnicesc este bun; cel fizic este ru (si de aceea gresit), chiar dac uneori poate fi necesar. Aceast fals dihotomie, sustin unele voci, solicit elaborarea unei teorii care s transeze chestiunea o dat pentru totdeauna. n ce m priveste, consider c nu este necesar o astfel de formulare dogmatic care s interzic ori s aprobe rzboiul. Natura si gradul de implicare a unui crestin n rzboi nu ar trebui s fac obiectul unei probleme doctrinale. n fapt, decizia de participare n rzboi se ia att n cadrul nvtturii generale a Bisericii ct si n virtutea constientizrii vocatiei de crestin. Acesta este motivul pentru care nu pot admite caracterizarea ru

necesar. Toate alegerile morale pe care le facem sunt bazate pe acelasi imperativ: nfruntarea rului cu puterea iubirii jertfelnice. Cum a spus Iisus, Nu este dragoste mai mare dect aceea a omului care-si d viata pentru prietenii si. Dac participarea la rzboi este pentru crestini un lucru ru, atunci nu trebuie s participm. Dac este necesar, atunci trebuie s existe si un mod drept de a mplini aceast obligatie. Imperativul crestin nu d nastere la o dihotomie de tipul pace contra rzboi, ci la o diversitate de solutii: fctorul de pace prin mijloace nonviolente, rzboinicul drept si martirul. Toate aceste tipuri au aceeasi temelie fundamental, toate reclam mijloace dinamice n vederea obtinerii pcii, toate presupun o confruntare deopotriv fizic si duhovniceasc a rului pentru ca acesta s nu biruiasc. Doar prin mplinirea pcii si prin implicarea fizic n lupta mpotriva rului putem avea o sans de victorie. Indiferent de modul n care actioneaz, crestinul este ntotdeauna un rzboinic. Voi ncerca s art c att fctorul de pace prin mijloace non-violente ct si rzboinicul drept sunt deopotriv necesari. Fr prezenta lor simultan riscm s cdem fie n eroarea cumplit a rzboiului total sau a rzboiului sfnt, ambele deopotriv incontrolabile si n care totul este permis, fie s cdem prad rului fiindc nu vrem s luptm. Att fctorul de pace ct si rzboinicul (la nivel fizic) sunt necesari si buni n lupta cu rul. Sarcina crestinilor este de a discerne felul n care trebuie s actioneze.

Rzboinicul drept
Nu este dragoste mai mare ca aceea a omului care-si d viata pentru prietenii si (Ioan 15, 12-13) Scriptura ne vorbeste despre ocupatia militar ntr-un fel care contrazice ntelegerea comun a participrii la rzboi ca ru necesar. Sf. Ioan Boteztorul nu le-a cerut ostasilor care veneau la el s renunte la ndeletnicirea lor, ci s fie drepti si s nu abuzeze de puterea de care dispun (Luca 3, 14). Atunci cnd Sf. Ap. Petru a fost trimis s-l boteze pe centurionul Cornelius, nu s-a interesat n privinta ocupatiei acestuia, ci doar cu privire la obrsia acestuia (dac era iudeu sau dintre neamuri). La drept vorbind, nu am gsit n Noul Testament nici mcar un singur caz n care soldatilor li s-ar fi cerut s-si lepede ocupatia pentru a-si mntui sufletele. n mod cert, crestinilor li se permite s poarte arm. De pild, Sf. Ioan din Kronstadt spune n ncheierea omiliei sale despre facerea de pace: Exist ns si timpuri cnd dezacordul este preferabil acordului, sau cnd trebuie s ne ferim pn si de pacea nssi. Zic, despre pacea celor fr de lege, despre care David spune, Am pizmuit pe cei fr de lege, cnd vedeam pacea pctosilor (Psalmul 72, 3). Nu este bun pacea aceea cnd totul se d dup poftele ticlosilor, cnd ei sporesc si se ngras

lucrnd tot soiul de mrsvii, cnd cei ri sunt cei ludati si iubiti, cnd cei stricati ajung s fie priviti ca si cum ei ar fi cei sntosi, si tot asa (Sf. Ioan din Kronstadt, Ten Homilies on the Beatitudes) Sf. Grigorie Teologul scrie, S nu gndeasc careva c as fi de prere c orice pace trebuie iubit. E bine s stim c exist mpotriviri slvite si nvoiri din cele mai rele; pentru aceea, s iubim acea pace care este bun, adic cea care are un tel bun si care ne uneste cu Dumnezeu Dar atunci cnd ceea ce se urmreste este potrivnic lui Dumnezeu, trebuie mai curnd s mergem prin foc si sabie dect s ne mprtsim din aluatul ruttii ori s ne atingem de cei mbolnviti de ru (Sf. Grigorie Teologul, Omilie despre pace). n acelasi spirit scrie si Sf. Ioan Gur de Aur: Pacea se asterne atunci cnd mdularul stricat este ndeprtat, cnd rul este luat de la fata binelui. Doar n acest chip se poate uni Cerul cu pmntul. Cci si doctorul salveaz trupul atunci cnd taie ceea ce este bolnav si fr putint de vindecare; iar comandantul armatei readuce pacea dup ce mprstie vrajb printre conspiratori (Sf. Ioan Gur de Aur, Omilia 25 la Matei. Toate citatele apar n lucrarea mentionat mai sus a Sf. Ioan din Kronstadt, pp. 85-86). Cuvintele celor trei sfinti, n mod deosebit respectati de Biserica Ortodox, ne fac s-l privim pe rzboinicul drept ca pe un instrument al realizrii pcii. La Ectenia mare din cadrul Sfintei Liturghii a Sf. Ioan Gur de Aur ntlnim urmtoarea cerere: Pentru conducerea trii si pentru toate autorittile civile si pentru armata noastr de pretutindeni, Domnului s ne rugm. Pentru ca Domnul s le vin ntr-ajutor si s le druiasc lor biruinta asupra tuturor vrjmasilor, Domnului s ne rugm. (Din nefericire, unii preoti si episcopi omit partea a doua a cererii). Este limpede c Biserica binecuvnteaz biruinta ntr-o confruntare militar, dup cum este la fel de limpede c ea ne cere s luptm nu doar pe cmpul fizic de btlie. Ne mai rugm si pentru ca soldatii nostri s fie ocrotiti; si pentru a primi puterea de a-si birui patimile care se aprind cu att mai mult n vreme de rzboi: ura, desfrul si plcerea de a ucide. Aceast portiune din liturghie cuprinde o serie de binecuvntri ale tuturor activittilor noastre n lume. n esent, cerem ca actiunile noastre s fie determinate de cauze drepte si s fie svrsite n chip moral si nesovitor, iar pacea s rmn tema implicit a tuturor ntreprinderilor noastre. Aceast tem nu mpiedic utilizarea fortei pentru nfrngerea dusmanilor. Ceea ce nu nseamn c detinem o carte blanche pentru uciderea, schilodirea sau rnirea cui vrem noi. Mai precis, nici un rzboi sfnt sau vreun soi de Jihad crestin nu va putea fi ngduit vreodat. Rzboinicul drept trebuie s practice pacea, rugndu-se pentru inamicul

su chiar si atunci cnd trebuie s utilizeze forta, chiar si atunci cnd trebuie s-l ucid. Rzboinicul drept trebuie s se confrunte cu faptul c actiunile sale, si nu pasivitatea, dedicate aprrii oamenilor pot duce la moartea si nimicirea altor oameni. Scopul si intentia rzboinicului drept sunt de a stabili un mediu de sigurant si ordine care s permit nflorirea pcii. A-i ocroti si a-i apra pe altii, cu pretul vietii proprii, reprezint telul de cpetenie al rzboinicului drept. Nici un om nu trebuie s ajung victima teroristilor, tlharilor sau dictatorilor. Biserica a afirmat de mult c, n asemenea cazuri, o astfel de ntrebuintare a fortei este justificat. Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare spune: A ucide nu este ngduit; dar n rzboi a desfiinta pe vrjmas este si legiuit si vrednic de laud. Astfel c, ntr-adevr, chiar de cinste mai mare se nvrednicesc cei ce s-au distins n rzboi, si acestora li se ridic monumente care vestesc faptele lor curajoase; astfel, acelasi lucru, n unele mprejurri si la anumit vreme nu este ngduit, iar n alte mprejurri si la vreme potrivit se ngduie si se iart. (Citat n Webster, The Virtue of War, p. 74). n plus, Canonul 13 al Sf. Vasile cel Mare spune: Printii nostri nu au socotit ntre ucideri, uciderile din rzboaie; mi se pare c le dau iertare celor ce lupt pentru buna cuviint si pentru dreapta cinstire de Dumnezeu. Desigur, nici unul din cei doi sfinti nu are n vedere rzboiul nesocotit pornit din orice; la fel de evident este si c nu exist o interdictie absolut mpotriva violentei. Dac e s vorbim despre crestin ca rzboinic drept, atunci trebuie s tinem cont c acesta nu va fi un soldat ca toti ceilalti, unul care ascult doar de ordine lumesti; rzboinicul crestin trebuie s urmreasc dreptatea si un gen de iubire care s-i ajute pe oameni s triasc mai liber si mai pasnic dect ar fi putut s triasc n absenta lui. Pentru unii, iubirea se reduce la iubirea de Dumnezeu si a celor apropiati, precum si ajutorarea celor mai nevoiasi; aceast atitudine este insuficient ct timp nu ne asumm un risc personal n relatia cu aproapele. Idealul de caritate crestin st n iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui prin druirea a tot ce avem si suntem. Desigur, caritatea la nivelul elementar obligatoriu const n druirea resurselor de care dispunem: timp, bani, hran, ajutorul direct prin voluntariat n cminele de vagabonzi, donatii ctre diverse organizatii, etc. Rzboinicul drept face un pas mai departe, oferindu-si trupul, nzestrrile si uneori viata pentru a ajuta pe altcineva s si le pstreze pentru a-i ajuta pe oameni s construiasc un mediu prielnic pcii. O scurt mentionare a doi sfinti care au dovedit acest fel de caritate va ilustra ceea ce vreau s spun. Sf. Dimitrie din Tesalonic ( 306) a fost un ofiter superior din armata roman; n icoane, el este reprezentat n tinut militar. Ca militar roman, el si-a mplinit obligatiile cu un devotament ntrecut doar de felul n care i-a slujit Domnului, cci a convertit

numerosi pgni de-a lungul ntlnirilor secrete n care vestea Evanghelia. Cnd mpratul Maximian a aflat, l-a aruncat pe Dimitrie n temnit. Cu unul din ultimele sale gesturi, Sf. Dimitrie l-a binecuvntat pe un prieten pe nume Nestoras n vederea uciderii n duel a soldatului favorit al mpratului. Desi prin statur fizic Nestoras i era inferior dusmanului su, a reusit s-l ucid pe acesta. Dup cum ne spune un fragment din slujba de la srbtoarea Sfntului Dimitrie (26 octombrie): Primind binecuvntarea si pecetluindu-se cu semnul sfintei Cruci, Nestoras a cobort n aren, zicnd: O, Dumnezeule al lui Dimitrie, ajut-m! si pe dat s-a aruncat asupra lui Lyaeus, lovindu-l nprasnic drept n inim; si iat c fanfaronul de mai nainte czu mort la pmnt. Maximian a ordonat apoi uciderea lui Nestoras si a Sfntului Dimitrie. Printele Alexander Webster noteaz: Spre deosebire de cellalt mare sfnt militar, Sf. Gheorghe, marele mucenic-militar din Tesalonic, Dimitrie, este n mod frecvent descris de icoanele ortodoxe clare pe cal n timp ce strpunge cu lancea un adversar ntins la pmnt n apropiere de calul propriu. De vreme ce un act de o asemenea violent poate mpodobi o sfnt icoan, este cert c Biserica priveste ocupatia lui Dimitrie si mai cu seam rolul su ca vrednic de venerare (Webster, The Virtue of War, p. 80). Cellalt sfnt pe care l am n vedere este ultimul mprat al Bizantului, Sf. Constantin al XI-lea. Iat un scurt pasaj din ultima lui adresare ctre supusi naintea cderii Constantinopolului: Dar, spre deosebire de atacatorii vostri, voi sunteti oameni; de aceea, aveti putinta de a le tine departe pe aceste brute necuvnttoare, mplntnd n ele sulitele si sbiile voastre pentru ca dusmanii nostri s simt c nu lupt mpotriva celor de un soi cu ei, ci mpotriva stpnilor de animale (Webster, The Virtue of War, p. 90). Faptul c n Biseric exist dou moduri aparent opuse de actiune, fctorul de pace si rzboinicul drept, nu este un semn care ar indica o contradictie esential n nvttura crestin. Dimpotriv, este vorba de natura esential antinomic a Bisericii, care este o realitate existential prezent n acelasi timp n mprtia Cerurilor si lumea czut: un pod ntre cele dou lumi, Biserica este o reflectare nedesvrsit a ntruprii Domnului, Dumnezeului si Mntuitorului, Iisus Hristos, deopotriv Dumnezeu si om. Prin urmare, facerea de pace este cealalt fat a monedei care este rzboinicul crestin.

Facerea de pace prin mijloace non-violente


Drept aceea s urmrim cele ale pcii si cele ale zidirii unuia de ctre altul (Romani 14, 19). n permanent, Biserica trebuie s mrturiseasc si s ndemne la pace.

Conceptul de rzboi drept se perverteste mult prea usor: se transform n rzboi sfnt iar Biserica ajunge obedient fat de stat. n acelasi timp, s nu uitm c pacea de care vorbesc Scripturile, pacea la care suntem cu totii chemati, nu const doar ntr-o evitare a conflictelor. Pacea crestin nu trebuie confundat cu anti-militarismul (sectant sau al militantilor stngisti, n. tr.); ea exprim mai curnd un efort struitor n vederea ajungerii la armonia dinamic a lui Dumnezeu, o ncercare constant de a realiza aceast armonie n toate situatiile. Temelia acestei cutri a pcii se gseste slujirea (worship) lui Dumnezeu si ntr-o voit ncredintare, nsotit de pocint, n iubirea Lui. Mai cu seam, fctorul de pace trebuie s practice si s aplice virtutile milei si iertrii. Fericirile ne ofer cel mai limpede exemplu a ceea ce ncerc s spun. Prin practicarea lor, cuvintele si actiunile unui om aduc armonie ntr-un loc al violentei. Rul trebuie nfruntat n noi nsine, n cadrul comunittii si n lume n genere. Fctorul de pace nfrunt rul ntr-un mod constructiv, practicnd dreptatea (righteousness), fcnd tot ce-i st n putint pentru a aduce pacea si armonia n toate domeniile n care are acces. El va tine cont de toate aspectele problematice cu care ne confruntm: nu doar de cele legate propriu-zis de rzboi, ci si de chestiunile privitoare la mediu ori srcie. Fctorul de pace se roag att pentru ca armata s biruiasc asupra dusmanilor nostri ct si pentru cei care ne doresc rul, cernd ntotdeauna ca harul lui Dumnezeu s-i ocroteasc pe toti de puterea rului. O astfel de cutare a pcii este deopotriv functional si eficient, avnd un semnificativ impact pozitiv n lume. ntr-o omilie din 1869 despre Fericirea Fctorului de pace, Sf. Ioan din Kronstadt spunea: Dac se ntmpl s ajungem s ne sfdim dintr-o pricin oarecare datorit mitocniei sau nedrepttii celuilalt, de pild trebuie s ne strduim n toate felurile s curmm aceast ceart, chiar dac pretul mpcrii ar tine de vreun bun al nostru (cum ar fi un lucru ce ne apartine, onoarea sau rangul), n msura n care mpcarea nu contravine datoriei noastre sau nu rneste pe altcineva (Sf. Ioan din Kronstadt, Ten Homilies on the Beatitudes, p. 82). Afirmatia Sfntului Ioan arat ct de mult trebuie s se smereasc crestinii n fata dusmanilor lor chiar si atunci cnd dusmanii sunt cei vinovati. Asa cum ne cere Iisus vorbind despre Fericiri: Ci iubiti pe vrjmasii vostri si faceti bine si dati cu mprumut, fr s ndjduiti nimic n schimb, si rsplata voastr va fi mult si veti fi fiii Celui Preanalt, c El este bun cu cei nemultumitori si ri. (Luca 6, 35) Cuvintele lui Iisus sunt considerate de ctre multi ca o interzicere absolut a violentei de orice fel. Numai c Scriptura nu ne ofer un punct de vedere exclusiv n aceast privint; ea ne ofer la fel de bine si cuvinte care sustin existenta rzboinicului drept vorbind, prin urmare, si despre mijloace violente de nfruntare a rului dup cum am

artat deja ceva mai sus. Problema care apare acum vizeaz felul cum fctorul de pace sau rzboinicul drept tin de o cale specific fiecrei persoane n parte.

Vocatia
De aceea, v ndemn, eu cel ntemnitat pentru Domnul, s umblati cu vrednicie, dup chemarea cu care ati fost chemati (Efeseni 4, 1) Cheia ntelegerii acestei ci este vocatia, iar vocatia n act nu este altceva dect viata sacramental a Bisericii. Asa cum unirea organic cu Hristos, care este jertfa desvrsit a iubirii pentru lume (filantropia), l preface pe fiecare crestin n parte ntr-o persoan jertfelnic aflat n relatie cu alte persoane, tot astfel unirea simultan a crestinilor ntre ei prin participarea la viata organic comun a Bisericii (viat care culmineaz n Tainele Bisericii) preface Biserica ntr-un trup care, depsindu-se pe sine, preface lumea (Webster, The Pacifist Option, pp. 41-42). Participarea la viata transformatoare a lui Hristos duce la transformarea tuturor lucrurilor pe care le facem. Altfel spus, cel care si pred viata Duhului Sfnt trebuie, desigur, s se angajeze n rzboiul nevzut mpotriva patimilor; ns, n absenta Tainelor, rzboiul este lipsit de sens. Fiecare vocatie este important pentru ntregul Trup al lui Hristos, tot asa cum fiecare celul si organ ale trupului fizic sunt importante pentru functionarea sntoas a ntregului organism. ntruct o vocatie este o chemare adresat de Dumnezeu, oamenii obisnuiesc s cread c vocatia este o chestiune care-i priveste doar pe clugri. Vocatia exprim si acest aspect, dar fr s se reduc la viata consacrat. Scriitorul romano-catolic Michael Novak descrie patru aspecte fundamentale ale chemrii: Chemarea este unic si personal. Chemarea solicit o nzestrare specific sarcinilor ncredintate precum si iubirea efortului presupus de aceste sarcini. O chemare autentic se dezvluie prin bucuria si sentimentul de putere remprosptat pe care le aduce de fiecare dat cu sine ntruct vocatia nu poate fi identificat cu usurint, o perioad de discernere si de ncercare devine obligatorie (Novak, Business as a Calling, pp. 34-35). As aduga un al cincilea aspect, si anume c trebuie s existe si un element semnificativ de jertfelnicie, o distantare de eu corespunztoare orientrii spre binele celorlalti. Prin urmare, ntruct cuprinde viata n ntregul ei la nivelul fiecrei zile, vocatia depseste deopotriv chemarea la preotie sau n viata monahal. O vocatie poate fi orice de la o meserie oarecare la calitatea de sot sau printe. De vreme ce suntem crestini, cu totii am acceptat vocatia universal de a-i urma

lui Iisus Hristos; rmne ns de mplinit o vocatie specific fiecruia dintre noi. Este vorba de lucrul acela care ne ajut s fim niste martori ct mai autentici ai lui Dumnezeu n lume si care ne aduce totodat ct mai aproape de El. Vocatia ne ajut s realizm ordinea si sfintenia lui Dumnezeu la nivelul vietilor noastre si s le fim de folos celor dedicati acestei lucrri; n felul acesta, vocatia apare ca o parte esential a rzboiului duhovnicesc. Acest rzboi const n mare parte n procesul de identificare a patimilor care tind s preia controlul asupra vietilor noastre pentru a le stpni si, apoi, n respingerea acestor patimi mpreun cu ispitele care le nasc. n definitiv, este rzboiul pe care-l purtm cu totii mpotriva lumii, a ispitelor crnii si a diavolului. Btliile purtate n rzboiul duhovnicesc sunt cele mai importante btlii pe care oricare dintre noi le va fi purtat. Ele se duc pe cmpul sufletului nostru. Acesta este locul unde nfruntm rul. n msura n care vom fi biruitori aici, vom birui si lumea, indiferent de profesia pe care o vom urma. Abordarea vocational a vietii n Dumnezeu las loc unei libertti imense, ceea ce nseamn c pasii nostri trebuie fcuti n lumina binelui. Asa cum vocatia fctorului de pace este mai mult dect o simpl ajutorare a semenilor, tot astfel rzboinicul drept face mai mult dect s aplice forta fizic. n plus, fiecare vocatie este amenintat de ispite specifice. De pild, fctorul de pace trebuie s reziste ispitei de a se mpca cu rul, n timp ce rzboinicul trebuie s-si pzeasc inima mpotriva urii si a dorintei de a ucide. Fiecare din ei trebuie s-l recunoasc pe Dumnezeu n toti oamenii, n special n dusman, si s fac tot posibilul pentru a preveni rzboiul. Cu toate acestea, rzboinicul drept este cel care este gata s-si riste propria sa mntuire pentru ca ceilalti s nu mai fie nevoiti s ucid pentru a se apra pe ei si pe cei dragi ai lor de un ru si mai mare. Uneori, rzboinicul drept trebuie s fac din rzboiul nevzut unul vzut. Pentru a-l relua pe Sf. Grigorie Teologul: S nu gndeasc careva c as fi de prere c orice pace trebuie iubit. E bine s stim c exist mpotriviri slvite si nvoiri din cele mai rele; pentru aceea, s iubim acea pace care este bun, adic cea care are un tel bun si care ne uneste cu Dumnezeu Dar atunci cnd ceea ce se urmreste este potrivnic lui Dumnezeu, trebuie mai curnd s mergem prin foc si sabie dect s ne mprtsim din aluatul ruttii ori s ne atingem de cei mbolnviti de ru (Sf. Grigorie Teologul, Omilie despre pace). Exist, binenteles, anumite conditii care trebuie ndeplinite pentru ca rzboinicul drept s poat lupta n mod drept. Nu toate rzboaiele sunt ndrepttite, dup cum rzboiul nu ndreptteste ntotdeauna uciderea. Din punct de vedere istoric, aceste conditii sunt enuntate n cadrul teoriei rzboiului drept.

Rzboiul justificabil
Traditional vorbind, rzboiul drept sau justificabil presupune cinci criterii esentiale: Autoritatea adecvat Motiv just Intentie dreapt Rzboiul apare ca ultima solutie Aprecierea ncheierii cu succes a interventiei prin uzul fortei. Autoritatea adecvat nseamn c decizia de intrare n rzboi este luat de conducerea legitim a statului respectiv. n Statele Unite numai Congresul poate declara n mod constitutional starea de rzboi. Presedintele poate solicita interventia unui numr redus de trupe, dar nu poate declara el nsusi rzboiul. Legea Fortelor Armate (The War Power Act) a desemnat nc si mai clar limitele puterilor presedintelui n aceast privint. Pentru a angaja Statele Unite ntr-o campanie militar prelungit, presedintele trebuie s se asigure c dispune de sustinerea ambelor camere ale Congresului chiar si atunci cnd nu este pronuntat declaratia de rzboi. n felul acesta, este dificil ca un rzboi care este privit de majoritatea cettenilor americani ca nedrept sau injust s poat fi purtat pentru un timp mai ndelungat. Punctele doi si trei (motivul just si intentia dreapt) spun c actiunea militar nu poate fi initiat dect n vederea aprrii propriei tri sau a unei alte tri sau comunitti. Aceste aspecte ale teoriei rzboiului drept sunt ntr-o anumit msur determinate de procesul nostru politic, indiferent de viziunea politic dominant la un moment dat. Cu toate acestea, crestinii sunt obligati s priveasc dincolo de procesul politic normal atunci cnd trebuie s decid justetea unui rzboi. Pentru noi nu este destul ca legtura dintre caracterul urgent al interventiei militare si aprarea drepttii s fie extrem de limpede; trebuie s stim la fel de clar c nu pot exista dect un numr foarte redus de motive politice sau economice care s sustin decizia de a ne angaja ntr-un rzboi. Fireste, atunci cnd noi sau unul din aliatii nostri apropiati ajung victimele unei agresiuni, replica noastr nu trebuie s ntrzie. Mai departe, intentia dreapt presupune c rspunsul militar va fi pe ct de limitat posibil si c porneste dintr-un sentiment de caritate si dreptate. Chiar si dup Vietnam, avem n genere ncrederea c liderii nostri politici vor trimite trupe doar atunci cnd cauza noastr este dreapt. Cu toate acestea devine dificil de apreciat influenta relativ a fortelor politice si

economice n conditiile n care cel de-al patrulea criteriu este cel mai dezbtut dintre toate si cel mai greu de stabilit anume, dac toate optiunile non-militare au fost epuizate. Este actiunea militar singurul mod care poate garanta realizarea unui rezultat drept? n multe cazuri nu putem afla rspunsul dect dup consumarea evenimentelor. Decizia pe care o lum depinde de ncrederea avut n liderii nostri. Dac rzboiul ncepe n mod drept, este obligatoriu ca el s fie purtat n mod drept pe toat durata lui. Chiar dac nici un rzboi nu poate fi pe deplin drept, deciziile majore luate pe durata desfsurrii lui trebuie s reflecte standardele etice de proportionalitate: implicarea celei mai mici cantitti de fort necesar dobndirii victoriei si evitarea atacrii intentionate a obiectivelor civile. O analiz istoric efectuat de tatl meu arat c dintre toate rzboaiele majore n care au fost implicate Statele Unite, numai dou cel din 1812 si al doilea rzboi mondial pot fi definite ca rzboaie drepte potrivit celor cinci criterii principale expuse mai sus. Dar chiar si n cel de-al doilea rzboi mondial, standardele etice au fost nclcate prin bombardarea oraselor Germaniei si utilizarea bombei atomice mpotriva Japoniei. n functie de felul n care privim dosarul evenimentelor, aceste nclcri pot fi explicabile; si cu toate acestea, rmn niste nclcri. Dificultatea de a initia si sustine un rzboi pe deplin drept i-a condus pe multi la pacifism.

Optiunea pacifist
Pacifismul reprezint o respingere total a oricrui gen de violent personal indiferent de circumstante. Fundamentul spiritual al unui pacifism ortodox este descris drept un sentiment de unire mistic a tuturor celor mntuiti prin prtsia lor cu Domnul cel nviat miezul cel mai intim al eticii ortodoxe colective si individuale, fiind tinut permanent viu prin taina Euharistiei (Ernst Benz citat n Webster, The Pacifist Option, p. 41). Pentru pacifisti ideea aceasta vrea s spun c sunt gata s accepte orice abuz sau violent fr a riposta nici mcar atunci cnd este vorba de propriile lor vieti. De aceea, pacifistii se regsesc n tema iconografic a lui Hristos ptimind pe Cruce. Printele Alexander Webster scrie c un pacifist ortodox se abtine de la orice fel de violent mpotriva semenilor si, este hotrt s nu reziste rului ntr-un mod activ si este gata s ndure abuzul, persecutia si chiar moartea dac este cazul pentru a-si demonstra solidaritatea sa lipsit de compromis, nelimitat si nesovitoare cu restul umanittii create dup chipul si asemnarea Dumnezeului Treime (Webster, The Pacifist Option, p. 248). Suferinta voit a lui Iisus pe Cruce este exemplul spiritual pentru pacifisti; non-violenta total si nempotrivirea la ru formeaz temeiul practic al optiunii pacifiste. Prin virtutile rbdrii, a ndelungatei suferinte si a stpnirii de sine, pacifistul crede c omul poate tri n lume fr a

utiliza violenta, imitndu-l astfel pe Domnul nostru ptimind pe Cruce. Aceste virtuti, combinate cu iertarea tuturor, formeaz practica non-rezistentei la ru specific mentalittii pacifiste. Printele Alexander Webster vorbeste n cartea sa despre trei niveluri ale optiunii pacifiste. Primul nivel este cel al opozitiei militante (Activist Opposition), care presupune refuzul participrii n activitti militare si protestul activ mpotriva acestor activitti. La acest nivel, pacifistul se implic n actiuni care merg de la distribuirea de brosuri cu caracter anti-militar, pn la mpiedicarea accesului n unittile militare. Cel de-al doilea nivel, separarea strict (Strict Separation) presupune respingerea aspectului militar n orice mod sau form s-ar prezenta acesta. Individul aflat la acest nivel refuz nrolarea att n serviciul activ ct si ca rezervist, sanitar sau preot militar, refuznd chiar s lucreze ca angajat civil pentru armat. Doar pacifistul de nivelul trei, cel caracterizat de distantarea relativ (Relative Distancing), admite o colaborare redus cu armata fie prin nrolarea n unittile medicale, fie ca preot militar. Neajunsurile atitudinii pacifiste, potrivit descrierii Printelui Alexander, constau n faptul c se concentreaz prea mult asupra aspectului militar si prea putin asupra gsirii de moduri constructive de a evita rul si violenta non-militar. Problemele legate de pcat, suferint si asuprire n lume sunt prea lesne ignorate de dragul piettii proprii. Printele Alexander recunoaste asta ntr-o anumit msur atunci cnd descrie dilema sumei zero, formul potrivit creia inactivitatea pacifistului poate conduce la situatii de vtmare, distrugere sau moarte care ar fi putut fi prevenite prin interventie militar direct (Webster, The Pacifist Option, p. 257). Din cte se pare, acest gen de pacifism ignor responsabilitatea social a crestinilor de a-i ocroti si apra pe cei nevinovati si lipsiti de aprare; prin urmare, cel putin n ceea ce m priveste, aceast form de pacifism reprezint o optiune inacceptabil.

Concluzie
Pentru a putea cntri aceast situatie n mod judicios trebuie s o desprindem complet de influentele politice si, pe ct posibil, de prejudectile personale. Mai ales, trebuie s ne uitm mai curnd la vocatiile individuale legate de aspectul militar si prezente de altfel n Biseric de la bun nceput, dect s ne concentrm ntreaga noastr atentie asupra unei teme mult prea generale. Ar trebui s-i ajutm pe credinciosii de lng noi s descopere vocatii ntemeiate pe nvttura traditional a Bisericii si nu pe diversele forme ale ideologiei politice la mod. Ce ar fi un trup dac fiecare celul nu si-ar ndeplini treaba pentru care este anume fcut? Iat asadar ce cred eu: indiferent de situatie, crestinul ar trebui s fie n permanent un rzboinic. Dar s fii un rzboinic exclusiv n plan

duhovnicesc nu este ntotdeauna suficient. Toti crestinii sunt chemati la mplinirea pcii pe cale non-violent, pentru c acesta este mijlocul propriu pcii. Unii sunt ns chemati s fac un pas mai departe, devenind astfel rzboinici si la nivel trupesc. Acesti oameni se confrunt cu rul pe frontul fizic la fel ca si pe cel duhovnicesc, fiindc ambele ordini, cea fizic si cea duhovniceasc, sunt la fel de importante. Rul nu ezit s ne atace folosind toate mijloacele fizice care-i stau la dispozitie, crora le adaug toat puterea spiritual pe care noi i-o ngduim. n calitate de crestini ortodocsi, trebuie s avem n vedere si s ntelegem felul n care ar trebui s abordm aspectul militar; cu alte cuvinte, felul n care ar trebui s abordm mijloacele fizice n nfruntarea rului mpreun cu cele duhovnicesti. Pentru crestini, nrolarea n armat nu reprezint doar o cale acceptabil, ci si una necesar. Cu toate acestea, Biserica trebuie s aduc n permanent mrturie pentru pace si s nu ndemne vreodat la declansarea unui rzboi sfnt. I-as cere cititorului ca indiferent de ntrebrile pe care i le-ar trezi acest articol, s nu ezite s le exprime, s le discute si n nici un caz s le pstreze pentru sine.