Constructivismul si emotiile

Multi adepti ai constructivismului au inceput sa include emotiile in relatiile internationale, vazand evenimentele emotionale si memoriile ca dimensiuni importante in constructia sociala a identitatii. Realismul a avut mult timp un interes ridicat pentru emotii, in special pentru frica, totusi teoria constructivista pare singura calificata sa studieze emotiile. Emotiile nu sunt ca restul lucrurilor pe care le spunem si au inteles, unele emotii sunt incipiente, neasteptate sau nearticulate pentru a li se putea oferii un inteles, si poate ca interactionismul simbolic sau alte unelte ale constructivismului inca nu sunt pregatite sa le studieze. Poststructuralismul a facut importante incercari sa largeasca studiul identitatii, astfel incat sa cuprinda memoriile si influentele care stau in afara intelegerii simbolice, insa aceste idei inca nu au putut fi incluse in forme mai ortodoxe ale constructivismului. Mizele acestor omisiuni sunt destul de ridicate, deoarece le permite realistilor sa monopolizeze tema emotiilor si sa le clasifice drept impulsuri de baza. Explorand dimensiunea afectiva, nu negam prezenta calculelor strategice, din contra, prezenta acestora este mult mai viabila acolo unde exista dinainte predispozitie afectiva care conduc la actiunea militara. Un exemplu il reprezinta amintirile si celelalte emotii produse de atacurile din 11 septembrie 2001, care au impins alegatorii si elitele americane sa sprijine interventia militara din strainatate. Raspunsul americanilor a fost mai mult o urmare a statutului emotional decat cea a credintelor despre rolul social. Intr-o anumita perioada, emotiile erau considerate o ramura a credintei. Astfel din acest punct de vedere, o emotie era o judecata cognitiva prin care se stabileste daca o experienta este buna sau daca ne pune in pericol. Cei mai multi teoreticieni au presupus ca evaluarea este realizata constient si aceast lucru este realizat prin autoanalizarea subiectilor umani. Teoriile cognitive, incluzand varianta lor constructivista, au tendinta sa afirme ca exista o separare stricta intre dimensiunea fiziologica si cea cognitiva a emotiilor. In 1884, William James a sustinut ca sentimentele nu sunt raspunsuri la recunoasterea mentala a unui stimul, ci a schimbarii starii corpului. Unul dintre exemple spunea ca noi nu fugim de un urs ca ne-ar fi frica de el, ci ne este frica pentru ca fugim. Aceasta formulare rigida i-a adus multe critici. Walter Cannon a contrazis afirmatia lui James in care spunea ca nici o emotie nu poate fi simtita in lipsa stimului visceral, sugerand

ca emotiile trebuie sa fie produse cumva si in absenta senzatiilor viscerale. Acesta nu a negat ca raspunsurile viscerale sunt implicate in emotii, insa a negat ca raspunsul corpului ar fi un element necesar al oricarei emotii. Expunand complexitatea raspunsurilor corpului la obiecte ale emotiei, ne face sa intelegem de ce descrierea experientelor noastre emotionale sunt intradevar atat de variate. James a crezut de asemenea ca in ciuda originilor sale fiziologice, emotiile iau un inteles social si cultural, daca acestea sunt adanci, pure, care sa merite, fapte spirituale cu privire la orice teorie imaginabila ale sursei lor fiziologice, ele raman la fel de adanci, pure, spirituale si demne in ceea ce priveste aceasta teorie senzationala. Emotiile pot fi rezultatul schimbarilor corporale, dar aceasta este numai o poveste cu privire la geneza lor complexa. In vocabularul constructivismului, implicarea corpului in emotii este doar o parte a naturii sale sociale. Neurobiologii sustin teoria lui James, spunand ca emotiile sunt reactiile primare inconstiente ale creierului si corpului. Potrivit lui Damasio, educatia si experienta sunt stocate in procesele cerebrale, acestea influentand sistemul emotiilor. Influentele culturale, la fel ca si operatiunile creative ale creierului insusi, modifica natura emotiilor astfel incat devine dificil sa identifice sistemele emotionale stabile. Efectele pozitive si negative ale emotiilor, au fost luate in calcul de catre psihologii politici care anterior au subestimat complexitatea sociala si adaptabilitatea emotiilor. Efectele positive sunt acelea care genereaza entuziasmul, regleaza obiceiurile zilnice care guverneaza participarea normala in viata politica, pe cand cele negative produc anxietatea. Evenimentele de zi cu zi, cum ar fi demonstratiile, discursurile publice, reprezentatiile media si transmisiunile pe internet sunt implicate in forjarea unor noi dispozitive afective, fiecare inducand efecte care ne contureaza receptivitatea fata de miscarile sociale sau politice, ideologii si identitati. Actiunea umana este motivata de catre doua componente succesive, dar separate, dorinta si credinta. Rationalisti au reusit sa vada dorinta(sau pasiunea) si credinta(sau motivul) ca fenomene distincte. Dorintele motiveaza actiunea si credintele sustin directia in care actiunea o sa aiba loc. Insa dorinta fara credinta ar fi un indemn fara directie, multe dorinte fiind totusi forme ale credintelor. O parte din structura credintei o reprezinta identitatea, care este implicata in motivarea actiuni care urmeaza sa fie produsa. Astfel in mediul social din sistemul international apar termeni de identitate, cum ar fi prieten, rival sau inamic, care ating o larga recunoastere. Actorii internationali prin repetate interactiuni, unii cu ceilalti, isi atribuie reciproc aceste identitati. Indivizii motivati in mod principal de catre dorinta si incredere, sunt cu

toate acestea subiecti ai nevoilor pre-sociale, cunoscut ca si un materialism inferior. Daca relatia dintre fortele materiale si idei, merge in doua directii, miscarea specifica efectelor constituite merge intr-o singura directie. Teoreticienii identitatii nationale, au presupus la modul general ca indivizii au reactii la anumite simboluri si principii legitime asociate cu anumite constructii de identitati nationale. De acest lucru, se pot folosii liderii cand tin discursuri, se presupune ca elitele ar apela la anumite simboluri istorice sau o reprezentare care este cunoscuta si asociata cu o identitate, reusind sa aiba un impact emotional destul de puternic. Insa cu toate acestea, o parte dintre noi nu sunt afectati de simbolurile disponibile limbii, si urmatoarea metoda folosita poate fi expunerea la trauma, lucru care poate conduce la instabilitatea identitatii politice. Cu toate ca micropolitica nu se limiteaza la evenimente spectaculoase sau violente, atacul din 11 septembrie 2001 ne ofera un punct de referinta folositor pentru a cerceta efectele. Este de necontestat faptul ca identitatea si alte simboluri representative ale natiunii s-au intensificat dupa acest atac terorist. Multi teoreticieni au sugerat ca acest atac terorit a provocat un larg repertoriu de raspunsuri imbibate emotional, care implica experiente fizice, trauma si memorie. Criticii spun ca atacul lansat la mai putin de o luna dupa 9/11 de catre Statele Unite in Afganistan, a fost o reactie impusiva de razbunare. Pe de alta parte, este posibil sa nu fie vorba doar de o razbunare urata, ci un gest legitim de exprimare a furiei. Evenimentele din 9/11 au generat o schimbare in dispozitia emotionala a persoanelor. Pentru soimii politicii externe, atacurile teroriste au oferit scanteia de care aveau nevoie pentru a inlatura talibanii si sa invadeze Irakul. La nivelul populatiei, atacul a activat o varietate de memorii istorice, care nu aveau legatura cu cele intamplate la 9/11. Multi americani au revenit la obiceiurile din timpul razboiului, si anume: frica de alte atacuri, acceptarea unor masuri de securitate mult mai ridicate, si practicile inteligente ale lui McCarthy. Insa, cu cat 11 septembrie a inceput sa se indeparteze, amintirea vizuala a acestuia a inceput sa se reduca, si cu cat actiunile din Afganistan au continuat sa progreseze, criticii din afara Statelor Unite, au inceput sa se simta inconfortabil cu ideea de extindere a razboiului terorii in tot Orientul Mijlociu. Pentru a mentine aceasta situatie de avantaj, Administratia Bush l-a denuntat pe Saddam Hussein, a difuzat avertismente ce tineau de securitatea tarii, si au incercat rememorarea constanta a evenimentelor de la 11 septembie prin metode media. Toate acestea au hranit entuziasmul populatiei pentru continuarea raspunsului militar in Irak. Sloganuri atragatoare, limbaj al corpului comun si pe alocuri implicarea religiei in discursuri, au

permis Administratiei Bush sa acapareze atentia populatiei, fara sa fie nevoie sa apeleze la judecata lor politica. Prin urmare, memoria de lunga durata care implica importante evenimente istorice, in timp este stocata, insa revine la suprafata la aparitia unui eveniment contemporan. Aceste amintiri au capacitatea de a trece de la o generatie la alta, datorita practicilor de rememorare. In viata politica se face apel foarte des la emotiile populatiei pentru realizarea anumitor interese, asa ca ar trebui sa avem o gandire rece, si sa nu ne lasam pacaliti de aceste practici.