P. 1
POEZIA SIMBOLISTA

POEZIA SIMBOLISTA

|Views: 163|Likes:
Published by roxylascu

More info:

Published by: roxylascu on Jan 21, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/05/2012

pdf

text

original

POEZIA SIMBOLISTĂ - fişă de lucru

Simbolismul Definiţie: curent literar-artistic constituit în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea în Franţa, ca o reacţie împotriva parnasianismului şi a sentimentalismului promovat de romantici. Este primul curent modern şi modifică radical toate teoriile despre poezie. Curentul este legat de numele lui J. Moréas, care scrie în 1886 un articol intitulat Simbolismul. Cu toate acestea, reprezentări timide ale noului curent au existat înaintea acestui manifest, chiar şi în spaţiul românesc, unde Al. Macedonski scrie, începând cu 1880, o serie de articole teoretice. Trăsăturile curentului • Cultivarea simbolurilor şi a corespondenţelor, primatul imaginaţiei, considerată „regina facultăţilor” sunt principii de bază ale simbolismului. Pe urmele lui Baudelaire, marele precursor, simboliştii cred că natura este „o pădure de simboluri” care trebuie descifrate: „Pentru a înţelege mai bine intenţiile naturii nu este vorba de a copia, ci de a interpreta; de aici libertatea artistului de a neglija natura şi de a ne reprezenta o alta, mulându-se după formele sufletului.” (Al. Macedonski). Corespondenţele dintre „culori, miresme şi sunete” întruchipează unitatea ideală a universului şi pot fi sesizate cu ajutorul imaginaţiei. Menirea creatorului este aceea de a inventa ceea ce nu a văzut niciodată. • Folosirea sugestiei şi a sinesteziilor slujeşte redării corespondenţelor ascunse dintre lucruri. Denumit şi „audiţie colorată”, poemul simbolist renunţă la figurile de stil, la retorism, în favoarea sugestiei: „A numi un obiect este a suprima trei din patru părţi din plăcerea poemei, făcută din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l sugerezi, iată visul... „ (S. Mallarmé) • Se vehiculează conceptul de poezie pură, lirismul fiind purificat de structurile narative ori descriptive. Poezia nu mai spune nimic, ea se exprimă pe sine, folosind un limbaj al ei, diferit de cel comun, dar şi de cel al prozei: „A fi poet înseamnă a fi poet şi logica poeziei este nelogică în mod sublim”; „Proza se conduce după o logică şi poezia după alta. Poezia îşi are logica ei aparte.” (Al. Macedonski)

1

marea. „acest monstru delicat”. dar nu au fost nişte inovatori la nivelul limbajului. corabia. (Al. Despre logica poeziei. publicat cu şase ani înaintea manifestului oficial al simbolismului semnat de Moréas. la care au colaborat T. toamnele mohorâte. ci sugerate prin imagini şi corespondenţe. fluidul. dominat de cenaclul şi revista Literatorul. starea sa definitorie. ideile nu trebuie exprimate în cuvinte simple. spitalul. „muzică înainte de toate”. nuanţele. Poeţii Literatorului au cultivat anumite motive şi teme simboliste. la necesitatea creării unui limbaj propriu poeziei. atins de spleen. târgul pustiu sau provincia. iar procedeele de obţinere a efectelor muzicale sunt diverse: refrenul. Acesta este urmat de altele: Poezia viitorului. 2 . Nucleul ideilor teoretice se află în articolul lui Macedonski. asocierea sunetelor cu anumite instrumente muzicale sau culori. Simbolismul. vagul. ritmurile. el considerându-se „blestemat”. cimitirul. alienat. C. rimele. amurgul. simbolismul macedonskian. Săvescu. izolarea. repetarea unor sunete. De asemenea. În pragul secolului. culorile sugestive. excludere. Cele mai importante idei ale lui Macedonski se referă la muzicalitatea versurilor. nebunia. instrumentele muzicale.• • • Pasul definitoriu al simbolismului se face în privinţa inovaţiilor formale: cultivarea versului liber şi tehnica ingambamentului. născut dintr-o „stare de nevroză a simţurilor” şi din „muzica sufletului”. Simboliştii preferă teme şi motive precum nevroza. I. Petică. De altfel. Macedonski scrie prima poezie în vers liber cunoscută în literatura europeană (Hinov). Demetrescu. infernul. Paul Verlaine înţelege prin poezie pură crearea unui limbaj muzical. nevrozat. D. semnificative pentru stările exprimate: „Arta versurilor nu este nici mai mult. aruncat din societate. Macedonski) Statutul poetului simbolist este marcat de izolare. moartea. Simbolismul românesc a cunoscut patru etape distincte (Zina Molcuţ): • 1880 – 1889. Şt. nici mai puţin decât arta muzicii”. „Poezia viitorului nu va fi decât muzică şi imagine”. Anghel. cum îi spune Baudelaire.

Le rămân necunoscute corespondenţele. simbolurile. prin cultivarea abundentă a figurilor de stil. toamnele gri. simbolismul românesc autentic are parte de o recunoaştere definitivă în 1916. declarând că nu are nici o concepţie elaborată despre acesta: „Nu am niciun crez poetic. publicată iniţial în 1911. devenită reprezentativă pentru întreaga creaţie bacoviană. După 1916. ci se opresc la poezia citadină şi la câteva motive. care adâncesc aceleaşi teme. nevroza. fântâna. stau de vorbă cu mine însumi. aceea de fiinţă însingurată şi înstrăinată de sine. Plumb de George Bacovia 1916 Primul curent modern. Trăind izolat. cum ar fi corabia. 1905 – 1916. Or. bacovian. conturându-i condiţia tragică. simbolismul autentic. neputând comunica prea mult cu oamenii. Petică. poezia conturează ipostaza fundamentală a eului liric bacovian. Bacovia face din actul creaţiei un mod de a fi. Elena Farago) nu aderă la adevărata doctrină simbolistă. În general. Textele seamănă mai mult cu cele romantice. După câteva perioade de tatonări şi exces de teoretizare. monotonia existenţei. este considerată ulterior una avangardistă. Revista celorlalţi. în revista Versuri. marchează sincronizarea literaturii române cu marea literatură europeană. D.” Afirmaţia conţine câţiva indici ai universului liric bacovian. Cei afiliaţi (Şt.. cum ar fi însingurarea. muzicalitatea. pseudosimbolismul. Acesta preia din doctrina europeană doar mijloacele expresive. „sfârşiul continuu” (Ion Caraion). Anghel. publicaţia sa. Scriu precum vorbesc cu cineva. care dă titlul volumului. Ea presupune monologul neîncetat al omului. principiile de bază ale curentului. în care tema centrală rămâne însingurarea. Densusianu motivează apariţia curentului prin necesitatea literaturii de a fi în pas cu dezvoltarea ştiinţei (Sufletul nou în poezie).• • • 1889 – 1905. simbolismul. 3 . simbolismul exterior. o dată cu apariţia primului volum bacovian. Întoarcerea spre propriul eu ca singură realitate instituie monotonia ca fel de a fi „şi acest mod de a fi va fi etern”. În acelaşi registru se încadrează şi poezia Plumb. condusă de Ovid Densusianu.. descompunerea lumii. Volumul conţine poezii scrise cu mult înainte de 1916. reprezentat de revista Viaţa nouă. legat de activitatea lui Ion Minulescu. formale. spleen-ul. pentru că îmi place această îndeletnicire. tocmai elocinţa trebuia înlăturată din limbaj. Scrisă în 1902.

deznădejdea. cenuşiul e o culoare frecventă. frigul arată o atitudine de înstrăinare. Plumb nu este o simplă abordare a temei morţii. apăsătoare. 4 . din două secvenţe corespunzătoare celor două strofe compuse identic. De asemenea. iluzia salvării. ca singură realitate. e sigur că aş fi avut o altă viziune asupra naturii decât cea cunoscută. care conduce la alienare. a unui zbor în jos. peisaj şi trăiri: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Vântul este în lirica bacoviană simbolul pierderii speranţei: „E vânt şi-orice speranţă e pierdută”. greutatea absolută ce apasă sufletul. violetul. versul este important şi pentru stabilirea relaţiei dintre cele două realităţi. Fiinţa percepe lumea prin două manifestări care o anihilează. La Bacău. semnificativ tocmai pentru faptul că sintetizează emblematic toată complexitatea sufletească a eului liric simbolist. ca după un şablon sintactic cu propoziţii scurte. ca un cavou. Există în natură. s-a strecurat necalculat şi în versurile mele. Din punctul de vedere al compoziţiei.Bacovia a declarat că opera sa. De asemenea. ca mod de a fi. fiind emblema căderii. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente concrete şi de la date autobiografice. la înstrăinarea omului de sine. la pierderea identităţii. din intensitatea stării de singurătate şi monotonie. este proiecţia transfigurată a vieţii sale. ilustrând iluzia transformării unei stări în alta. Cine a privit larga vale a Bistriţei de la Bacău e imposibil să nu-l fi întrezărit. Din acest punct de vedere. Plumbul este preferat pentru conotaţiile sale coloristice sau tactile... aşezate simetric în cele două strofe. cea interioară (singurătatea) şi cea exterioară (atmosfera mortuară). acest metal se leagă de alchimie. de restrângere simbolică a fiinţei în ea însăşi. textul este o creaţie alcătuită atent. al legăturii strânse dintre sentimente şi culori.” Originalitatea textelor bacoviene vine tocmai din ineditul trăirii. frigul şi vântul. de cele mai multe ori cu ajutorul sugestiei. aşa încât relaţia eu liric – univers este una cât se poate de tragică. cu atât mai mult acest text reprezentativ. Simbol saturnian. El ilustrează ipostaza eului liric – fiinţă însingurată în lumea închisă. De aceea. în sensul că transmite stările grave de melancolie şi spleen.] Dacă n-aş fi trăit într-o regiune de şes. [. ci un manifest al singurătăţii. în care versul fundamental este „Stam singur în cavou şi era frig”. Titlul introduce şi simbolul fundamental din lirica bacoviană.

ci prin procedee interioare. frig).De altfel. vânt) sau acute (i din strig. coroane. paradoxal. mortuar şi dezolant. un dinamism slab. frig. trăsătură aflată în legătură cu impresia de monotonie. cu „sfârşitul continuu”. funerar. altele arată deznădejdea (sicrie. Imperfectul este timpul asociat cu prezentul etern. până la desemantizare. Organizarea sonoră. cu sunete închise (â din vestmânt. 5 . arată. Bacovia nu caută să obţină efecte muzicale din tehnici exterioare precum refrenul simbolist. Chiar şi nivelul gramatical are deosebite funcţii expresive. vocala u devine un laitmotiv sonor. cadrul fizic simbolizat prin cavou este dominat de artificiu. Structural. în care toate planurile exprimă aceeaşi idee. dar şi de ritmul iambic. imprimă o cadenţă apăsătoare. cărora le atribuie semnificaţii neaşteptate. o proiecţie a simţurilor. transformarea mişcării în împietrire şi a zborului în cădere: „Şi-i atârnau aripile de plumb”. florile) nu alcătuiesc un tablou din natură. ceea ce corespunde golului sentimental. fonetic. Această organizare sonoră este subliniată de rimele repetate. Prin strânsa legătură dintre formă şi fond se sugerează o atmosferă de copleşitoare dezolare. prin utilizarea cuvintelor grave. mort). în care se simte obsesia sfârşitului. Din punct de vedere morfologic. se produce suprapunerea celor două realităţi (interioară. aşa cum Rimbaud asociază literele şi culorile. folosite la imperfect. textul este o creaţie uimitoare. Elementele (sicriele. Verbele. iar cele câteva cuvinte sunt repetate obsesiv. În aceste condiţii. Multe substantive sunt abstracte: amor. sumbră. De altfel. câmpul lexical predominant este cel al morţii: sicrie. coroane. distribuind cu rigoare anumite sunete. flori de plumb. un lamento grav. exterioară). ci sunt o proiecţie a trăirilor lăuntrice. Dispusă simetric în cele două strofe. de tristeţe. Repetarea lor obsesivă arată neliniştea şi apropierea sfârşitului. mort. singur. deoarece tabloul este static. se pot observa două trăsături care se verifică în toate creaţiile bacoviene: poezia vehiculează un vocabular sărac. adânc. cu stările interminabile. lent. a neantului şi a nimicniciei. Unele sugerează aspiraţia de a depăşi această stare de plictis (aripile). La nivel sonor. închise. care corespunde unei stări lirice delirante. cavou. sunt folosite mai multe substantive. natura devenind o stare de spirit. Din punctul de vedere al lexicului.

indiferent că el s-ar numi trecut sau spaţiu oniric. al paraliziei. pentru Bacovia este punctul terminus. cosmos. cele mai deschise sunt „amor”. marcând „ruptura de utopia romantică” a salvării. Dintre simbolurile prezente. Sintagma „amorul meu de plumb” este relevantă pentru ideea înstrăinării omului de sine.. al materiei căzute. George Bacovia – despărţirea de utopia romantică) 6 . a evadării: „Nicio intenţie programatică nu se arată eficace în a salva eul prăbuşit în plumbul realului concret. viziune foarte modernă. nivelul semantic pune în evidenţă o infinitate de sensuri. nici în moarte.. a dedublării generate de singurătate. condiţie tragică a eului liric simbolist. istorie ori eros. pentru a fi în acord cu stările predominante.] Ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că în textul său nu se întrevede salvarea (redempţiunea) nici în viaţă. ca poli fundamentali ai existenţei. lipseşte magicul tărâm compensatoriu. primul generează asocierea Eros – Thanatos.Dacă forma este riguroasă. Imaginea tipică a ratării este conţinută în metafora aripilor de plumb. exprimată şi de Rimbaud în celebra afirmaţie „Je est un autre”. devenite simbol al neputinţei. „plumb” şi „întors”. Dacă pentru alchimişti plumbul este punctul de plecare. Prin sonoritate (a – mor). a pierderii identităţii şi a scindării alarmante. ceea ce înscrie textul în modernitate.” (Vasile Fanache. [. rigidă chiar.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->