POEZIA SIMBOLISTĂ - fişă de lucru

Simbolismul Definiţie: curent literar-artistic constituit în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea în Franţa, ca o reacţie împotriva parnasianismului şi a sentimentalismului promovat de romantici. Este primul curent modern şi modifică radical toate teoriile despre poezie. Curentul este legat de numele lui J. Moréas, care scrie în 1886 un articol intitulat Simbolismul. Cu toate acestea, reprezentări timide ale noului curent au existat înaintea acestui manifest, chiar şi în spaţiul românesc, unde Al. Macedonski scrie, începând cu 1880, o serie de articole teoretice. Trăsăturile curentului • Cultivarea simbolurilor şi a corespondenţelor, primatul imaginaţiei, considerată „regina facultăţilor” sunt principii de bază ale simbolismului. Pe urmele lui Baudelaire, marele precursor, simboliştii cred că natura este „o pădure de simboluri” care trebuie descifrate: „Pentru a înţelege mai bine intenţiile naturii nu este vorba de a copia, ci de a interpreta; de aici libertatea artistului de a neglija natura şi de a ne reprezenta o alta, mulându-se după formele sufletului.” (Al. Macedonski). Corespondenţele dintre „culori, miresme şi sunete” întruchipează unitatea ideală a universului şi pot fi sesizate cu ajutorul imaginaţiei. Menirea creatorului este aceea de a inventa ceea ce nu a văzut niciodată. • Folosirea sugestiei şi a sinesteziilor slujeşte redării corespondenţelor ascunse dintre lucruri. Denumit şi „audiţie colorată”, poemul simbolist renunţă la figurile de stil, la retorism, în favoarea sugestiei: „A numi un obiect este a suprima trei din patru părţi din plăcerea poemei, făcută din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l sugerezi, iată visul... „ (S. Mallarmé) • Se vehiculează conceptul de poezie pură, lirismul fiind purificat de structurile narative ori descriptive. Poezia nu mai spune nimic, ea se exprimă pe sine, folosind un limbaj al ei, diferit de cel comun, dar şi de cel al prozei: „A fi poet înseamnă a fi poet şi logica poeziei este nelogică în mod sublim”; „Proza se conduce după o logică şi poezia după alta. Poezia îşi are logica ei aparte.” (Al. Macedonski)

1

dar nu au fost nişte inovatori la nivelul limbajului. ci sugerate prin imagini şi corespondenţe. la necesitatea creării unui limbaj propriu poeziei. Şt. Poeţii Literatorului au cultivat anumite motive şi teme simboliste. corabia. Simbolismul. C. D. cimitirul. excludere. Macedonski scrie prima poezie în vers liber cunoscută în literatura europeană (Hinov). târgul pustiu sau provincia. Cele mai importante idei ale lui Macedonski se referă la muzicalitatea versurilor. Simboliştii preferă teme şi motive precum nevroza. rimele.• • • Pasul definitoriu al simbolismului se face în privinţa inovaţiilor formale: cultivarea versului liber şi tehnica ingambamentului. iar procedeele de obţinere a efectelor muzicale sunt diverse: refrenul. nici mai puţin decât arta muzicii”. izolarea. Despre logica poeziei. la care au colaborat T. starea sa definitorie. ritmurile. toamnele mohorâte. atins de spleen. (Al. asocierea sunetelor cu anumite instrumente muzicale sau culori. ideile nu trebuie exprimate în cuvinte simple. marea. simbolismul macedonskian. infernul. În pragul secolului. publicat cu şase ani înaintea manifestului oficial al simbolismului semnat de Moréas. Acesta este urmat de altele: Poezia viitorului. nebunia. fluidul. amurgul. dominat de cenaclul şi revista Literatorul. născut dintr-o „stare de nevroză a simţurilor” şi din „muzica sufletului”. el considerându-se „blestemat”. De altfel. semnificative pentru stările exprimate: „Arta versurilor nu este nici mai mult. Paul Verlaine înţelege prin poezie pură crearea unui limbaj muzical. De asemenea. Simbolismul românesc a cunoscut patru etape distincte (Zina Molcuţ): • 1880 – 1889. aruncat din societate. „acest monstru delicat”. nuanţele. „Poezia viitorului nu va fi decât muzică şi imagine”. Nucleul ideilor teoretice se află în articolul lui Macedonski. cum îi spune Baudelaire. Petică. Săvescu. repetarea unor sunete. Macedonski) Statutul poetului simbolist este marcat de izolare. nevrozat. „muzică înainte de toate”. instrumentele muzicale. I. spitalul. Anghel. 2 . vagul. alienat. Demetrescu. moartea. culorile sugestive.

aceea de fiinţă însingurată şi înstrăinată de sine. este considerată ulterior una avangardistă. publicată iniţial în 1911. 1905 – 1916. Textele seamănă mai mult cu cele romantice. spleen-ul. simbolismul românesc autentic are parte de o recunoaştere definitivă în 1916. ci se opresc la poezia citadină şi la câteva motive. Densusianu motivează apariţia curentului prin necesitatea literaturii de a fi în pas cu dezvoltarea ştiinţei (Sufletul nou în poezie). nevroza. cum ar fi însingurarea. fântâna. simbolismul. toamnele gri. devenită reprezentativă pentru întreaga creaţie bacoviană.” Afirmaţia conţine câţiva indici ai universului liric bacovian. simbolurile. Întoarcerea spre propriul eu ca singură realitate instituie monotonia ca fel de a fi „şi acest mod de a fi va fi etern”. publicaţia sa. Scriu precum vorbesc cu cineva. tocmai elocinţa trebuia înlăturată din limbaj. Elena Farago) nu aderă la adevărata doctrină simbolistă. marchează sincronizarea literaturii române cu marea literatură europeană. muzicalitatea. „sfârşiul continuu” (Ion Caraion). în revista Versuri. Ea presupune monologul neîncetat al omului. care adâncesc aceleaşi teme. stau de vorbă cu mine însumi. Cei afiliaţi (Şt. care dă titlul volumului. Or. Revista celorlalţi. bacovian. D. neputând comunica prea mult cu oamenii. 3 . Trăind izolat. simbolismul exterior. conturându-i condiţia tragică. în care tema centrală rămâne însingurarea. principiile de bază ale curentului. Acesta preia din doctrina europeană doar mijloacele expresive. În acelaşi registru se încadrează şi poezia Plumb. După câteva perioade de tatonări şi exces de teoretizare. simbolismul autentic. poezia conturează ipostaza fundamentală a eului liric bacovian. Anghel. formale. Bacovia face din actul creaţiei un mod de a fi. o dată cu apariţia primului volum bacovian. După 1916. cum ar fi corabia. reprezentat de revista Viaţa nouă. Plumb de George Bacovia 1916 Primul curent modern. pseudosimbolismul. declarând că nu are nici o concepţie elaborată despre acesta: „Nu am niciun crez poetic. Le rămân necunoscute corespondenţele. pentru că îmi place această îndeletnicire.. În general. descompunerea lumii. Scrisă în 1902. legat de activitatea lui Ion Minulescu. monotonia existenţei. Petică. condusă de Ovid Densusianu.• • • 1889 – 1905.. Volumul conţine poezii scrise cu mult înainte de 1916. prin cultivarea abundentă a figurilor de stil.

” Originalitatea textelor bacoviene vine tocmai din ineditul trăirii.Bacovia a declarat că opera sa. fiind emblema căderii. s-a strecurat necalculat şi în versurile mele. Titlul introduce şi simbolul fundamental din lirica bacoviană. cu atât mai mult acest text reprezentativ. deznădejdea. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente concrete şi de la date autobiografice. greutatea absolută ce apasă sufletul. Plumb nu este o simplă abordare a temei morţii. cenuşiul e o culoare frecventă. De asemenea. cea interioară (singurătatea) şi cea exterioară (atmosfera mortuară). iluzia salvării. Fiinţa percepe lumea prin două manifestări care o anihilează.] Dacă n-aş fi trăit într-o regiune de şes. frigul arată o atitudine de înstrăinare. din două secvenţe corespunzătoare celor două strofe compuse identic. Cine a privit larga vale a Bistriţei de la Bacău e imposibil să nu-l fi întrezărit. [. De aceea. ca singură realitate. ilustrând iluzia transformării unei stări în alta. ca un cavou. Plumbul este preferat pentru conotaţiile sale coloristice sau tactile. al legăturii strânse dintre sentimente şi culori. în sensul că transmite stările grave de melancolie şi spleen. la pierderea identităţii. semnificativ tocmai pentru faptul că sintetizează emblematic toată complexitatea sufletească a eului liric simbolist. în care versul fundamental este „Stam singur în cavou şi era frig”. 4 . versul este important şi pentru stabilirea relaţiei dintre cele două realităţi. De asemenea. ca mod de a fi. Din punctul de vedere al compoziţiei. e sigur că aş fi avut o altă viziune asupra naturii decât cea cunoscută. acest metal se leagă de alchimie. la înstrăinarea omului de sine. din intensitatea stării de singurătate şi monotonie. care conduce la alienare. Vântul este în lirica bacoviană simbolul pierderii speranţei: „E vânt şi-orice speranţă e pierdută”. ca după un şablon sintactic cu propoziţii scurte. aşa încât relaţia eu liric – univers este una cât se poate de tragică.. textul este o creaţie alcătuită atent. Există în natură. Din acest punct de vedere. apăsătoare. violetul. La Bacău. de cele mai multe ori cu ajutorul sugestiei. El ilustrează ipostaza eului liric – fiinţă însingurată în lumea închisă.. este proiecţia transfigurată a vieţii sale. aşezate simetric în cele două strofe. peisaj şi trăiri: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. frigul şi vântul. ci un manifest al singurătăţii. Simbol saturnian. a unui zbor în jos. de restrângere simbolică a fiinţei în ea însăşi.

Din punctul de vedere al lexicului. transformarea mişcării în împietrire şi a zborului în cădere: „Şi-i atârnau aripile de plumb”. lent. Elementele (sicriele. adânc. în care toate planurile exprimă aceeaşi idee. exterioară). Organizarea sonoră. coroane. închise. cadrul fizic simbolizat prin cavou este dominat de artificiu. natura devenind o stare de spirit. imprimă o cadenţă apăsătoare. mort). cărora le atribuie semnificaţii neaşteptate. un dinamism slab. cu „sfârşitul continuu”. frig). folosite la imperfect. cu sunete închise (â din vestmânt. Multe substantive sunt abstracte: amor. Această organizare sonoră este subliniată de rimele repetate. florile) nu alcătuiesc un tablou din natură. ceea ce corespunde golului sentimental. câmpul lexical predominant este cel al morţii: sicrie. fonetic. singur. vocala u devine un laitmotiv sonor. cu stările interminabile. mortuar şi dezolant. distribuind cu rigoare anumite sunete. arată. care corespunde unei stări lirice delirante. Dispusă simetric în cele două strofe. De altfel. se pot observa două trăsături care se verifică în toate creaţiile bacoviene: poezia vehiculează un vocabular sărac. Imperfectul este timpul asociat cu prezentul etern. paradoxal. Prin strânsa legătură dintre formă şi fond se sugerează o atmosferă de copleşitoare dezolare. a neantului şi a nimicniciei. sunt folosite mai multe substantive. în care se simte obsesia sfârşitului. deoarece tabloul este static. trăsătură aflată în legătură cu impresia de monotonie. până la desemantizare. funerar. coroane. Unele sugerează aspiraţia de a depăşi această stare de plictis (aripile). textul este o creaţie uimitoare. prin utilizarea cuvintelor grave. Bacovia nu caută să obţină efecte muzicale din tehnici exterioare precum refrenul simbolist.De altfel. ci prin procedee interioare. Din punct de vedere morfologic. În aceste condiţii. Structural. Verbele. sumbră. vânt) sau acute (i din strig. ci sunt o proiecţie a trăirilor lăuntrice. mort. Repetarea lor obsesivă arată neliniştea şi apropierea sfârşitului. Chiar şi nivelul gramatical are deosebite funcţii expresive. aşa cum Rimbaud asociază literele şi culorile. flori de plumb. altele arată deznădejdea (sicrie. un lamento grav. se produce suprapunerea celor două realităţi (interioară. 5 . iar cele câteva cuvinte sunt repetate obsesiv. de tristeţe. cavou. dar şi de ritmul iambic. o proiecţie a simţurilor. La nivel sonor. frig.

Dacă forma este riguroasă. a evadării: „Nicio intenţie programatică nu se arată eficace în a salva eul prăbuşit în plumbul realului concret. marcând „ruptura de utopia romantică” a salvării.. a dedublării generate de singurătate. rigidă chiar. Sintagma „amorul meu de plumb” este relevantă pentru ideea înstrăinării omului de sine. exprimată şi de Rimbaud în celebra afirmaţie „Je est un autre”. nivelul semantic pune în evidenţă o infinitate de sensuri. condiţie tragică a eului liric simbolist. ceea ce înscrie textul în modernitate.. ca poli fundamentali ai existenţei. cosmos. indiferent că el s-ar numi trecut sau spaţiu oniric. Prin sonoritate (a – mor).” (Vasile Fanache. George Bacovia – despărţirea de utopia romantică) 6 . pentru a fi în acord cu stările predominante. al paraliziei. primul generează asocierea Eros – Thanatos. al materiei căzute. „plumb” şi „întors”. Dacă pentru alchimişti plumbul este punctul de plecare.] Ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că în textul său nu se întrevede salvarea (redempţiunea) nici în viaţă. lipseşte magicul tărâm compensatoriu. pentru Bacovia este punctul terminus. nici în moarte. cele mai deschise sunt „amor”. [. Dintre simbolurile prezente. devenite simbol al neputinţei. Imaginea tipică a ratării este conţinută în metafora aripilor de plumb. a pierderii identităţii şi a scindării alarmante. istorie ori eros. viziune foarte modernă.