POEZIA SIMBOLISTĂ - fişă de lucru

Simbolismul Definiţie: curent literar-artistic constituit în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea în Franţa, ca o reacţie împotriva parnasianismului şi a sentimentalismului promovat de romantici. Este primul curent modern şi modifică radical toate teoriile despre poezie. Curentul este legat de numele lui J. Moréas, care scrie în 1886 un articol intitulat Simbolismul. Cu toate acestea, reprezentări timide ale noului curent au existat înaintea acestui manifest, chiar şi în spaţiul românesc, unde Al. Macedonski scrie, începând cu 1880, o serie de articole teoretice. Trăsăturile curentului • Cultivarea simbolurilor şi a corespondenţelor, primatul imaginaţiei, considerată „regina facultăţilor” sunt principii de bază ale simbolismului. Pe urmele lui Baudelaire, marele precursor, simboliştii cred că natura este „o pădure de simboluri” care trebuie descifrate: „Pentru a înţelege mai bine intenţiile naturii nu este vorba de a copia, ci de a interpreta; de aici libertatea artistului de a neglija natura şi de a ne reprezenta o alta, mulându-se după formele sufletului.” (Al. Macedonski). Corespondenţele dintre „culori, miresme şi sunete” întruchipează unitatea ideală a universului şi pot fi sesizate cu ajutorul imaginaţiei. Menirea creatorului este aceea de a inventa ceea ce nu a văzut niciodată. • Folosirea sugestiei şi a sinesteziilor slujeşte redării corespondenţelor ascunse dintre lucruri. Denumit şi „audiţie colorată”, poemul simbolist renunţă la figurile de stil, la retorism, în favoarea sugestiei: „A numi un obiect este a suprima trei din patru părţi din plăcerea poemei, făcută din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l sugerezi, iată visul... „ (S. Mallarmé) • Se vehiculează conceptul de poezie pură, lirismul fiind purificat de structurile narative ori descriptive. Poezia nu mai spune nimic, ea se exprimă pe sine, folosind un limbaj al ei, diferit de cel comun, dar şi de cel al prozei: „A fi poet înseamnă a fi poet şi logica poeziei este nelogică în mod sublim”; „Proza se conduce după o logică şi poezia după alta. Poezia îşi are logica ei aparte.” (Al. Macedonski)

1

culorile sugestive. repetarea unor sunete. 2 . excludere. la care au colaborat T. nuanţele. spitalul. dominat de cenaclul şi revista Literatorul. Macedonski) Statutul poetului simbolist este marcat de izolare. amurgul. Săvescu. Nucleul ideilor teoretice se află în articolul lui Macedonski. la necesitatea creării unui limbaj propriu poeziei. C. „acest monstru delicat”. semnificative pentru stările exprimate: „Arta versurilor nu este nici mai mult. atins de spleen. „Poezia viitorului nu va fi decât muzică şi imagine”. moartea. instrumentele muzicale. Poeţii Literatorului au cultivat anumite motive şi teme simboliste. Acesta este urmat de altele: Poezia viitorului. alienat. Paul Verlaine înţelege prin poezie pură crearea unui limbaj muzical. iar procedeele de obţinere a efectelor muzicale sunt diverse: refrenul. În pragul secolului. De asemenea. fluidul. vagul. dar nu au fost nişte inovatori la nivelul limbajului. târgul pustiu sau provincia. aruncat din societate. Simbolismul. izolarea. toamnele mohorâte. „muzică înainte de toate”. Şt. Demetrescu. infernul.• • • Pasul definitoriu al simbolismului se face în privinţa inovaţiilor formale: cultivarea versului liber şi tehnica ingambamentului. I. ci sugerate prin imagini şi corespondenţe. publicat cu şase ani înaintea manifestului oficial al simbolismului semnat de Moréas. cimitirul. Cele mai importante idei ale lui Macedonski se referă la muzicalitatea versurilor. ideile nu trebuie exprimate în cuvinte simple. ritmurile. asocierea sunetelor cu anumite instrumente muzicale sau culori. marea. Petică. starea sa definitorie. simbolismul macedonskian. născut dintr-o „stare de nevroză a simţurilor” şi din „muzica sufletului”. Despre logica poeziei. Anghel. Simboliştii preferă teme şi motive precum nevroza. Simbolismul românesc a cunoscut patru etape distincte (Zina Molcuţ): • 1880 – 1889. nebunia. De altfel. (Al. el considerându-se „blestemat”. corabia. nici mai puţin decât arta muzicii”. D. nevrozat. rimele. Macedonski scrie prima poezie în vers liber cunoscută în literatura europeană (Hinov). cum îi spune Baudelaire.

prin cultivarea abundentă a figurilor de stil. spleen-ul. simbolurile. bacovian. Le rămân necunoscute corespondenţele. este considerată ulterior una avangardistă. Volumul conţine poezii scrise cu mult înainte de 1916. simbolismul. „sfârşiul continuu” (Ion Caraion). Anghel. Or. cum ar fi însingurarea. Ea presupune monologul neîncetat al omului. Plumb de George Bacovia 1916 Primul curent modern. o dată cu apariţia primului volum bacovian.. condusă de Ovid Densusianu. Textele seamănă mai mult cu cele romantice.. toamnele gri. care dă titlul volumului. Cei afiliaţi (Şt. declarând că nu are nici o concepţie elaborată despre acesta: „Nu am niciun crez poetic. Scrisă în 1902. Bacovia face din actul creaţiei un mod de a fi. formale. în revista Versuri. aceea de fiinţă însingurată şi înstrăinată de sine. muzicalitatea. marchează sincronizarea literaturii române cu marea literatură europeană. simbolismul autentic. nevroza. simbolismul exterior. Scriu precum vorbesc cu cineva.” Afirmaţia conţine câţiva indici ai universului liric bacovian. stau de vorbă cu mine însumi. cum ar fi corabia. descompunerea lumii. Trăind izolat. reprezentat de revista Viaţa nouă. pseudosimbolismul. care adâncesc aceleaşi teme. principiile de bază ale curentului. Întoarcerea spre propriul eu ca singură realitate instituie monotonia ca fel de a fi „şi acest mod de a fi va fi etern”. neputând comunica prea mult cu oamenii. Acesta preia din doctrina europeană doar mijloacele expresive. D. publicată iniţial în 1911. pentru că îmi place această îndeletnicire. În acelaşi registru se încadrează şi poezia Plumb. conturându-i condiţia tragică. Elena Farago) nu aderă la adevărata doctrină simbolistă. simbolismul românesc autentic are parte de o recunoaştere definitivă în 1916. 3 . Densusianu motivează apariţia curentului prin necesitatea literaturii de a fi în pas cu dezvoltarea ştiinţei (Sufletul nou în poezie). monotonia existenţei. fântâna. în care tema centrală rămâne însingurarea. 1905 – 1916. legat de activitatea lui Ion Minulescu. tocmai elocinţa trebuia înlăturată din limbaj. În general. ci se opresc la poezia citadină şi la câteva motive. publicaţia sa. devenită reprezentativă pentru întreaga creaţie bacoviană.• • • 1889 – 1905. După câteva perioade de tatonări şi exces de teoretizare. Petică. După 1916. poezia conturează ipostaza fundamentală a eului liric bacovian. Revista celorlalţi.

Există în natură. la înstrăinarea omului de sine. aşa încât relaţia eu liric – univers este una cât se poate de tragică. care conduce la alienare. din intensitatea stării de singurătate şi monotonie. aşezate simetric în cele două strofe. ca mod de a fi. ca un cavou. Plumbul este preferat pentru conotaţiile sale coloristice sau tactile. violetul. semnificativ tocmai pentru faptul că sintetizează emblematic toată complexitatea sufletească a eului liric simbolist. De asemenea. acest metal se leagă de alchimie. deznădejdea. ci un manifest al singurătăţii. în care versul fundamental este „Stam singur în cavou şi era frig”. versul este important şi pentru stabilirea relaţiei dintre cele două realităţi.” Originalitatea textelor bacoviene vine tocmai din ineditul trăirii. de cele mai multe ori cu ajutorul sugestiei. Vântul este în lirica bacoviană simbolul pierderii speranţei: „E vânt şi-orice speranţă e pierdută”. este proiecţia transfigurată a vieţii sale. ilustrând iluzia transformării unei stări în alta. peisaj şi trăiri: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. din două secvenţe corespunzătoare celor două strofe compuse identic. greutatea absolută ce apasă sufletul. cu atât mai mult acest text reprezentativ.. De asemenea. în sensul că transmite stările grave de melancolie şi spleen. apăsătoare. Fiinţa percepe lumea prin două manifestări care o anihilează. ca singură realitate. frigul şi vântul. 4 . e sigur că aş fi avut o altă viziune asupra naturii decât cea cunoscută. a unui zbor în jos. El ilustrează ipostaza eului liric – fiinţă însingurată în lumea închisă. iluzia salvării. frigul arată o atitudine de înstrăinare.. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente concrete şi de la date autobiografice. Titlul introduce şi simbolul fundamental din lirica bacoviană. Cine a privit larga vale a Bistriţei de la Bacău e imposibil să nu-l fi întrezărit.Bacovia a declarat că opera sa. la pierderea identităţii. Din acest punct de vedere. s-a strecurat necalculat şi în versurile mele. fiind emblema căderii. cea interioară (singurătatea) şi cea exterioară (atmosfera mortuară). De aceea.] Dacă n-aş fi trăit într-o regiune de şes. [. ca după un şablon sintactic cu propoziţii scurte. cenuşiul e o culoare frecventă. al legăturii strânse dintre sentimente şi culori. de restrângere simbolică a fiinţei în ea însăşi. textul este o creaţie alcătuită atent. Plumb nu este o simplă abordare a temei morţii. Simbol saturnian. La Bacău. Din punctul de vedere al compoziţiei.

se pot observa două trăsături care se verifică în toate creaţiile bacoviene: poezia vehiculează un vocabular sărac. vocala u devine un laitmotiv sonor. Din punct de vedere morfologic. Prin strânsa legătură dintre formă şi fond se sugerează o atmosferă de copleşitoare dezolare. dar şi de ritmul iambic. deoarece tabloul este static. paradoxal. de tristeţe. exterioară). frig).De altfel. ceea ce corespunde golului sentimental. Verbele. mort. distribuind cu rigoare anumite sunete. care corespunde unei stări lirice delirante. iar cele câteva cuvinte sunt repetate obsesiv. Organizarea sonoră. Structural. sunt folosite mai multe substantive. transformarea mişcării în împietrire şi a zborului în cădere: „Şi-i atârnau aripile de plumb”. De altfel. ci sunt o proiecţie a trăirilor lăuntrice. cărora le atribuie semnificaţii neaşteptate. sumbră. arată. fonetic. Multe substantive sunt abstracte: amor. cavou. mort). un lamento grav. mortuar şi dezolant. Din punctul de vedere al lexicului. ci prin procedee interioare. folosite la imperfect. vânt) sau acute (i din strig. Dispusă simetric în cele două strofe. a neantului şi a nimicniciei. coroane. în care se simte obsesia sfârşitului. Repetarea lor obsesivă arată neliniştea şi apropierea sfârşitului. Unele sugerează aspiraţia de a depăşi această stare de plictis (aripile). trăsătură aflată în legătură cu impresia de monotonie. Imperfectul este timpul asociat cu prezentul etern. un dinamism slab. natura devenind o stare de spirit. florile) nu alcătuiesc un tablou din natură. în care toate planurile exprimă aceeaşi idee. Elementele (sicriele. prin utilizarea cuvintelor grave. se produce suprapunerea celor două realităţi (interioară. Această organizare sonoră este subliniată de rimele repetate. textul este o creaţie uimitoare. o proiecţie a simţurilor. funerar. La nivel sonor. frig. lent. cu stările interminabile. singur. coroane. cadrul fizic simbolizat prin cavou este dominat de artificiu. câmpul lexical predominant este cel al morţii: sicrie. imprimă o cadenţă apăsătoare. altele arată deznădejdea (sicrie. Bacovia nu caută să obţină efecte muzicale din tehnici exterioare precum refrenul simbolist. În aceste condiţii. flori de plumb. Chiar şi nivelul gramatical are deosebite funcţii expresive. până la desemantizare. închise. aşa cum Rimbaud asociază literele şi culorile. cu sunete închise (â din vestmânt. cu „sfârşitul continuu”. 5 . adânc.

istorie ori eros.Dacă forma este riguroasă. lipseşte magicul tărâm compensatoriu. Imaginea tipică a ratării este conţinută în metafora aripilor de plumb. devenite simbol al neputinţei. [. Dacă pentru alchimişti plumbul este punctul de plecare. a dedublării generate de singurătate.] Ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că în textul său nu se întrevede salvarea (redempţiunea) nici în viaţă.” (Vasile Fanache. rigidă chiar. indiferent că el s-ar numi trecut sau spaţiu oniric. Prin sonoritate (a – mor). a pierderii identităţii şi a scindării alarmante. viziune foarte modernă. condiţie tragică a eului liric simbolist. pentru a fi în acord cu stările predominante. nici în moarte. al paraliziei. primul generează asocierea Eros – Thanatos. nivelul semantic pune în evidenţă o infinitate de sensuri. „plumb” şi „întors”. George Bacovia – despărţirea de utopia romantică) 6 . cele mai deschise sunt „amor”. ceea ce înscrie textul în modernitate. cosmos. marcând „ruptura de utopia romantică” a salvării. pentru Bacovia este punctul terminus. Sintagma „amorul meu de plumb” este relevantă pentru ideea înstrăinării omului de sine.. ca poli fundamentali ai existenţei.. exprimată şi de Rimbaud în celebra afirmaţie „Je est un autre”. a evadării: „Nicio intenţie programatică nu se arată eficace în a salva eul prăbuşit în plumbul realului concret. al materiei căzute. Dintre simbolurile prezente.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful