POEZIA SIMBOLISTĂ - fişă de lucru

Simbolismul Definiţie: curent literar-artistic constituit în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea în Franţa, ca o reacţie împotriva parnasianismului şi a sentimentalismului promovat de romantici. Este primul curent modern şi modifică radical toate teoriile despre poezie. Curentul este legat de numele lui J. Moréas, care scrie în 1886 un articol intitulat Simbolismul. Cu toate acestea, reprezentări timide ale noului curent au existat înaintea acestui manifest, chiar şi în spaţiul românesc, unde Al. Macedonski scrie, începând cu 1880, o serie de articole teoretice. Trăsăturile curentului • Cultivarea simbolurilor şi a corespondenţelor, primatul imaginaţiei, considerată „regina facultăţilor” sunt principii de bază ale simbolismului. Pe urmele lui Baudelaire, marele precursor, simboliştii cred că natura este „o pădure de simboluri” care trebuie descifrate: „Pentru a înţelege mai bine intenţiile naturii nu este vorba de a copia, ci de a interpreta; de aici libertatea artistului de a neglija natura şi de a ne reprezenta o alta, mulându-se după formele sufletului.” (Al. Macedonski). Corespondenţele dintre „culori, miresme şi sunete” întruchipează unitatea ideală a universului şi pot fi sesizate cu ajutorul imaginaţiei. Menirea creatorului este aceea de a inventa ceea ce nu a văzut niciodată. • Folosirea sugestiei şi a sinesteziilor slujeşte redării corespondenţelor ascunse dintre lucruri. Denumit şi „audiţie colorată”, poemul simbolist renunţă la figurile de stil, la retorism, în favoarea sugestiei: „A numi un obiect este a suprima trei din patru părţi din plăcerea poemei, făcută din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l sugerezi, iată visul... „ (S. Mallarmé) • Se vehiculează conceptul de poezie pură, lirismul fiind purificat de structurile narative ori descriptive. Poezia nu mai spune nimic, ea se exprimă pe sine, folosind un limbaj al ei, diferit de cel comun, dar şi de cel al prozei: „A fi poet înseamnă a fi poet şi logica poeziei este nelogică în mod sublim”; „Proza se conduce după o logică şi poezia după alta. Poezia îşi are logica ei aparte.” (Al. Macedonski)

1

excludere. semnificative pentru stările exprimate: „Arta versurilor nu este nici mai mult. dar nu au fost nişte inovatori la nivelul limbajului. aruncat din societate. Anghel. repetarea unor sunete. cimitirul. Simboliştii preferă teme şi motive precum nevroza. culorile sugestive. izolarea. Săvescu. spitalul. Despre logica poeziei. În pragul secolului. Poeţii Literatorului au cultivat anumite motive şi teme simboliste. toamnele mohorâte. nebunia. (Al. vagul. Demetrescu. simbolismul macedonskian. „acest monstru delicat”. instrumentele muzicale. moartea. atins de spleen. Şt. „muzică înainte de toate”. născut dintr-o „stare de nevroză a simţurilor” şi din „muzica sufletului”. fluidul. Cele mai importante idei ale lui Macedonski se referă la muzicalitatea versurilor. rimele. asocierea sunetelor cu anumite instrumente muzicale sau culori. el considerându-se „blestemat”. nuanţele. nici mai puţin decât arta muzicii”. „Poezia viitorului nu va fi decât muzică şi imagine”. Nucleul ideilor teoretice se află în articolul lui Macedonski. târgul pustiu sau provincia. I. 2 . amurgul. nevrozat. cum îi spune Baudelaire. starea sa definitorie. la necesitatea creării unui limbaj propriu poeziei. Simbolismul. ritmurile. infernul. Simbolismul românesc a cunoscut patru etape distincte (Zina Molcuţ): • 1880 – 1889.• • • Pasul definitoriu al simbolismului se face în privinţa inovaţiilor formale: cultivarea versului liber şi tehnica ingambamentului. Petică. C. D. alienat. marea. ci sugerate prin imagini şi corespondenţe. De altfel. Macedonski scrie prima poezie în vers liber cunoscută în literatura europeană (Hinov). la care au colaborat T. De asemenea. Macedonski) Statutul poetului simbolist este marcat de izolare. corabia. Acesta este urmat de altele: Poezia viitorului. publicat cu şase ani înaintea manifestului oficial al simbolismului semnat de Moréas. iar procedeele de obţinere a efectelor muzicale sunt diverse: refrenul. ideile nu trebuie exprimate în cuvinte simple. dominat de cenaclul şi revista Literatorul. Paul Verlaine înţelege prin poezie pură crearea unui limbaj muzical.

toamnele gri. Densusianu motivează apariţia curentului prin necesitatea literaturii de a fi în pas cu dezvoltarea ştiinţei (Sufletul nou în poezie). „sfârşiul continuu” (Ion Caraion). simbolismul. Petică. Revista celorlalţi. legat de activitatea lui Ion Minulescu. nevroza. tocmai elocinţa trebuia înlăturată din limbaj. Elena Farago) nu aderă la adevărata doctrină simbolistă. conturându-i condiţia tragică. Acesta preia din doctrina europeană doar mijloacele expresive. Le rămân necunoscute corespondenţele. ci se opresc la poezia citadină şi la câteva motive. simbolurile. neputând comunica prea mult cu oamenii. fântâna. descompunerea lumii. Ea presupune monologul neîncetat al omului. în care tema centrală rămâne însingurarea. Întoarcerea spre propriul eu ca singură realitate instituie monotonia ca fel de a fi „şi acest mod de a fi va fi etern”. prin cultivarea abundentă a figurilor de stil. După 1916. Trăind izolat. spleen-ul. Cei afiliaţi (Şt. condusă de Ovid Densusianu. care dă titlul volumului. reprezentat de revista Viaţa nouă. este considerată ulterior una avangardistă. Anghel. pentru că îmi place această îndeletnicire. publicată iniţial în 1911. poezia conturează ipostaza fundamentală a eului liric bacovian. monotonia existenţei. În general. în revista Versuri. o dată cu apariţia primului volum bacovian. declarând că nu are nici o concepţie elaborată despre acesta: „Nu am niciun crez poetic. principiile de bază ale curentului. stau de vorbă cu mine însumi. Plumb de George Bacovia 1916 Primul curent modern. simbolismul exterior. 1905 – 1916. Textele seamănă mai mult cu cele romantice. care adâncesc aceleaşi teme. publicaţia sa.• • • 1889 – 1905. muzicalitatea. cum ar fi corabia.. Scrisă în 1902. 3 . Volumul conţine poezii scrise cu mult înainte de 1916. marchează sincronizarea literaturii române cu marea literatură europeană. D. formale. simbolismul autentic. cum ar fi însingurarea. simbolismul românesc autentic are parte de o recunoaştere definitivă în 1916. aceea de fiinţă însingurată şi înstrăinată de sine. Bacovia face din actul creaţiei un mod de a fi. pseudosimbolismul. Scriu precum vorbesc cu cineva. Or. În acelaşi registru se încadrează şi poezia Plumb. bacovian.. devenită reprezentativă pentru întreaga creaţie bacoviană.” Afirmaţia conţine câţiva indici ai universului liric bacovian. După câteva perioade de tatonări şi exces de teoretizare.

Simbol saturnian. Cine a privit larga vale a Bistriţei de la Bacău e imposibil să nu-l fi întrezărit. [. Vântul este în lirica bacoviană simbolul pierderii speranţei: „E vânt şi-orice speranţă e pierdută”. la înstrăinarea omului de sine.. semnificativ tocmai pentru faptul că sintetizează emblematic toată complexitatea sufletească a eului liric simbolist. La Bacău. frigul şi vântul.Bacovia a declarat că opera sa. ca mod de a fi. Din punctul de vedere al compoziţiei. versul este important şi pentru stabilirea relaţiei dintre cele două realităţi. din intensitatea stării de singurătate şi monotonie. textul este o creaţie alcătuită atent. De asemenea. de restrângere simbolică a fiinţei în ea însăşi. cu atât mai mult acest text reprezentativ. greutatea absolută ce apasă sufletul. acest metal se leagă de alchimie. la pierderea identităţii. iluzia salvării. s-a strecurat necalculat şi în versurile mele. aşezate simetric în cele două strofe. violetul. care conduce la alienare. deznădejdea. ilustrând iluzia transformării unei stări în alta. în sensul că transmite stările grave de melancolie şi spleen. apăsătoare. De asemenea. ca după un şablon sintactic cu propoziţii scurte.] Dacă n-aş fi trăit într-o regiune de şes. Fiinţa percepe lumea prin două manifestări care o anihilează. El ilustrează ipostaza eului liric – fiinţă însingurată în lumea închisă. din două secvenţe corespunzătoare celor două strofe compuse identic. frigul arată o atitudine de înstrăinare. cenuşiul e o culoare frecventă. e sigur că aş fi avut o altă viziune asupra naturii decât cea cunoscută. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente concrete şi de la date autobiografice. peisaj şi trăiri: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. fiind emblema căderii.. de cele mai multe ori cu ajutorul sugestiei. Din acest punct de vedere. a unui zbor în jos. 4 . în care versul fundamental este „Stam singur în cavou şi era frig”. Titlul introduce şi simbolul fundamental din lirica bacoviană. ca un cavou.” Originalitatea textelor bacoviene vine tocmai din ineditul trăirii. ci un manifest al singurătăţii. De aceea. ca singură realitate. aşa încât relaţia eu liric – univers este una cât se poate de tragică. Există în natură. cea interioară (singurătatea) şi cea exterioară (atmosfera mortuară). Plumbul este preferat pentru conotaţiile sale coloristice sau tactile. al legăturii strânse dintre sentimente şi culori. este proiecţia transfigurată a vieţii sale. Plumb nu este o simplă abordare a temei morţii.

un lamento grav. un dinamism slab. coroane. singur. cavou. 5 . cu „sfârşitul continuu”. o proiecţie a simţurilor. Din punct de vedere morfologic. adânc. sunt folosite mai multe substantive. ci prin procedee interioare. iar cele câteva cuvinte sunt repetate obsesiv. Unele sugerează aspiraţia de a depăşi această stare de plictis (aripile). a neantului şi a nimicniciei. distribuind cu rigoare anumite sunete. câmpul lexical predominant este cel al morţii: sicrie. Verbele. mort. închise. fonetic. Bacovia nu caută să obţină efecte muzicale din tehnici exterioare precum refrenul simbolist. în care toate planurile exprimă aceeaşi idee. Din punctul de vedere al lexicului. ceea ce corespunde golului sentimental. cu stările interminabile. Structural. cadrul fizic simbolizat prin cavou este dominat de artificiu. natura devenind o stare de spirit. Elementele (sicriele. se pot observa două trăsături care se verifică în toate creaţiile bacoviene: poezia vehiculează un vocabular sărac.De altfel. trăsătură aflată în legătură cu impresia de monotonie. La nivel sonor. arată. vocala u devine un laitmotiv sonor. florile) nu alcătuiesc un tablou din natură. până la desemantizare. În aceste condiţii. Prin strânsa legătură dintre formă şi fond se sugerează o atmosferă de copleşitoare dezolare. se produce suprapunerea celor două realităţi (interioară. frig). în care se simte obsesia sfârşitului. exterioară). funerar. altele arată deznădejdea (sicrie. Multe substantive sunt abstracte: amor. flori de plumb. folosite la imperfect. Dispusă simetric în cele două strofe. dar şi de ritmul iambic. cu sunete închise (â din vestmânt. Imperfectul este timpul asociat cu prezentul etern. cărora le atribuie semnificaţii neaşteptate. deoarece tabloul este static. mort). lent. ci sunt o proiecţie a trăirilor lăuntrice. prin utilizarea cuvintelor grave. frig. care corespunde unei stări lirice delirante. sumbră. De altfel. mortuar şi dezolant. transformarea mişcării în împietrire şi a zborului în cădere: „Şi-i atârnau aripile de plumb”. de tristeţe. Chiar şi nivelul gramatical are deosebite funcţii expresive. paradoxal. Această organizare sonoră este subliniată de rimele repetate. aşa cum Rimbaud asociază literele şi culorile. vânt) sau acute (i din strig. textul este o creaţie uimitoare. imprimă o cadenţă apăsătoare. coroane. Organizarea sonoră. Repetarea lor obsesivă arată neliniştea şi apropierea sfârşitului.

nivelul semantic pune în evidenţă o infinitate de sensuri. rigidă chiar. [. ca poli fundamentali ai existenţei. exprimată şi de Rimbaud în celebra afirmaţie „Je est un autre”. „plumb” şi „întors”. devenite simbol al neputinţei. nici în moarte. cosmos. lipseşte magicul tărâm compensatoriu. Dintre simbolurile prezente. al paraliziei. George Bacovia – despărţirea de utopia romantică) 6 . viziune foarte modernă. pentru a fi în acord cu stările predominante. Imaginea tipică a ratării este conţinută în metafora aripilor de plumb. a pierderii identităţii şi a scindării alarmante. primul generează asocierea Eros – Thanatos.] Ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că în textul său nu se întrevede salvarea (redempţiunea) nici în viaţă.. Dacă pentru alchimişti plumbul este punctul de plecare. al materiei căzute. Prin sonoritate (a – mor).. a evadării: „Nicio intenţie programatică nu se arată eficace în a salva eul prăbuşit în plumbul realului concret.Dacă forma este riguroasă. marcând „ruptura de utopia romantică” a salvării.” (Vasile Fanache. condiţie tragică a eului liric simbolist. cele mai deschise sunt „amor”. istorie ori eros. ceea ce înscrie textul în modernitate. Sintagma „amorul meu de plumb” este relevantă pentru ideea înstrăinării omului de sine. a dedublării generate de singurătate. pentru Bacovia este punctul terminus. indiferent că el s-ar numi trecut sau spaţiu oniric.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful