POEZIA SIMBOLISTĂ - fişă de lucru

Simbolismul Definiţie: curent literar-artistic constituit în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea în Franţa, ca o reacţie împotriva parnasianismului şi a sentimentalismului promovat de romantici. Este primul curent modern şi modifică radical toate teoriile despre poezie. Curentul este legat de numele lui J. Moréas, care scrie în 1886 un articol intitulat Simbolismul. Cu toate acestea, reprezentări timide ale noului curent au existat înaintea acestui manifest, chiar şi în spaţiul românesc, unde Al. Macedonski scrie, începând cu 1880, o serie de articole teoretice. Trăsăturile curentului • Cultivarea simbolurilor şi a corespondenţelor, primatul imaginaţiei, considerată „regina facultăţilor” sunt principii de bază ale simbolismului. Pe urmele lui Baudelaire, marele precursor, simboliştii cred că natura este „o pădure de simboluri” care trebuie descifrate: „Pentru a înţelege mai bine intenţiile naturii nu este vorba de a copia, ci de a interpreta; de aici libertatea artistului de a neglija natura şi de a ne reprezenta o alta, mulându-se după formele sufletului.” (Al. Macedonski). Corespondenţele dintre „culori, miresme şi sunete” întruchipează unitatea ideală a universului şi pot fi sesizate cu ajutorul imaginaţiei. Menirea creatorului este aceea de a inventa ceea ce nu a văzut niciodată. • Folosirea sugestiei şi a sinesteziilor slujeşte redării corespondenţelor ascunse dintre lucruri. Denumit şi „audiţie colorată”, poemul simbolist renunţă la figurile de stil, la retorism, în favoarea sugestiei: „A numi un obiect este a suprima trei din patru părţi din plăcerea poemei, făcută din fericirea de a ghici încetul cu încetul. Să-l sugerezi, iată visul... „ (S. Mallarmé) • Se vehiculează conceptul de poezie pură, lirismul fiind purificat de structurile narative ori descriptive. Poezia nu mai spune nimic, ea se exprimă pe sine, folosind un limbaj al ei, diferit de cel comun, dar şi de cel al prozei: „A fi poet înseamnă a fi poet şi logica poeziei este nelogică în mod sublim”; „Proza se conduce după o logică şi poezia după alta. Poezia îşi are logica ei aparte.” (Al. Macedonski)

1

născut dintr-o „stare de nevroză a simţurilor” şi din „muzica sufletului”. nici mai puţin decât arta muzicii”. infernul. izolarea. el considerându-se „blestemat”. Acesta este urmat de altele: Poezia viitorului. I. ideile nu trebuie exprimate în cuvinte simple. Simbolismul. Demetrescu. atins de spleen. nebunia. simbolismul macedonskian. iar procedeele de obţinere a efectelor muzicale sunt diverse: refrenul. culorile sugestive. excludere. Paul Verlaine înţelege prin poezie pură crearea unui limbaj muzical. publicat cu şase ani înaintea manifestului oficial al simbolismului semnat de Moréas. alienat. moartea. Simboliştii preferă teme şi motive precum nevroza. Anghel. În pragul secolului. Simbolismul românesc a cunoscut patru etape distincte (Zina Molcuţ): • 1880 – 1889. marea. C. semnificative pentru stările exprimate: „Arta versurilor nu este nici mai mult. dar nu au fost nişte inovatori la nivelul limbajului. Nucleul ideilor teoretice se află în articolul lui Macedonski. D. rimele. „acest monstru delicat”. ritmurile. târgul pustiu sau provincia. cum îi spune Baudelaire. corabia. toamnele mohorâte. spitalul. cimitirul. Poeţii Literatorului au cultivat anumite motive şi teme simboliste. 2 . Macedonski scrie prima poezie în vers liber cunoscută în literatura europeană (Hinov). starea sa definitorie.• • • Pasul definitoriu al simbolismului se face în privinţa inovaţiilor formale: cultivarea versului liber şi tehnica ingambamentului. amurgul. De asemenea. instrumentele muzicale. „Poezia viitorului nu va fi decât muzică şi imagine”. Şt. (Al. Cele mai importante idei ale lui Macedonski se referă la muzicalitatea versurilor. ci sugerate prin imagini şi corespondenţe. De altfel. nevrozat. Macedonski) Statutul poetului simbolist este marcat de izolare. aruncat din societate. Petică. fluidul. vagul. „muzică înainte de toate”. nuanţele. Săvescu. la necesitatea creării unui limbaj propriu poeziei. la care au colaborat T. asocierea sunetelor cu anumite instrumente muzicale sau culori. Despre logica poeziei. dominat de cenaclul şi revista Literatorul. repetarea unor sunete.

pentru că îmi place această îndeletnicire. simbolismul autentic. După câteva perioade de tatonări şi exces de teoretizare. monotonia existenţei. Or. tocmai elocinţa trebuia înlăturată din limbaj. care adâncesc aceleaşi teme. Volumul conţine poezii scrise cu mult înainte de 1916. declarând că nu are nici o concepţie elaborată despre acesta: „Nu am niciun crez poetic. prin cultivarea abundentă a figurilor de stil. bacovian. Acesta preia din doctrina europeană doar mijloacele expresive. conturându-i condiţia tragică. cum ar fi corabia. Trăind izolat. Scrisă în 1902. formale. publicată iniţial în 1911. stau de vorbă cu mine însumi. legat de activitatea lui Ion Minulescu. condusă de Ovid Densusianu. pseudosimbolismul. Petică. este considerată ulterior una avangardistă. După 1916. simbolismul exterior. Elena Farago) nu aderă la adevărata doctrină simbolistă. Le rămân necunoscute corespondenţele. În general. Revista celorlalţi. simbolismul. Densusianu motivează apariţia curentului prin necesitatea literaturii de a fi în pas cu dezvoltarea ştiinţei (Sufletul nou în poezie).. aceea de fiinţă însingurată şi înstrăinată de sine. neputând comunica prea mult cu oamenii. Scriu precum vorbesc cu cineva. o dată cu apariţia primului volum bacovian. Textele seamănă mai mult cu cele romantice.” Afirmaţia conţine câţiva indici ai universului liric bacovian. în revista Versuri. descompunerea lumii. nevroza. fântâna. În acelaşi registru se încadrează şi poezia Plumb. reprezentat de revista Viaţa nouă.• • • 1889 – 1905. care dă titlul volumului.. în care tema centrală rămâne însingurarea. simbolismul românesc autentic are parte de o recunoaştere definitivă în 1916. spleen-ul. ci se opresc la poezia citadină şi la câteva motive. cum ar fi însingurarea. marchează sincronizarea literaturii române cu marea literatură europeană. Anghel. poezia conturează ipostaza fundamentală a eului liric bacovian. toamnele gri. 3 . Întoarcerea spre propriul eu ca singură realitate instituie monotonia ca fel de a fi „şi acest mod de a fi va fi etern”. simbolurile. devenită reprezentativă pentru întreaga creaţie bacoviană. publicaţia sa. muzicalitatea. Ea presupune monologul neîncetat al omului. Bacovia face din actul creaţiei un mod de a fi. 1905 – 1916. Plumb de George Bacovia 1916 Primul curent modern. „sfârşiul continuu” (Ion Caraion). D. Cei afiliaţi (Şt. principiile de bază ale curentului.

aşezate simetric în cele două strofe. De asemenea. la înstrăinarea omului de sine. textul este o creaţie alcătuită atent. de restrângere simbolică a fiinţei în ea însăşi. Simbol saturnian. din două secvenţe corespunzătoare celor două strofe compuse identic. care conduce la alienare. ca mod de a fi. ilustrând iluzia transformării unei stări în alta. apăsătoare. al legăturii strânse dintre sentimente şi culori. aşa încât relaţia eu liric – univers este una cât se poate de tragică. Fiinţa percepe lumea prin două manifestări care o anihilează. El ilustrează ipostaza eului liric – fiinţă însingurată în lumea închisă. Există în natură. În cele mai multe poezii am plecat de la elemente concrete şi de la date autobiografice. ca un cavou. ca singură realitate. peisaj şi trăiri: „Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. greutatea absolută ce apasă sufletul. de cele mai multe ori cu ajutorul sugestiei. acest metal se leagă de alchimie.” Originalitatea textelor bacoviene vine tocmai din ineditul trăirii. fiind emblema căderii. din intensitatea stării de singurătate şi monotonie. a unui zbor în jos. ca după un şablon sintactic cu propoziţii scurte. semnificativ tocmai pentru faptul că sintetizează emblematic toată complexitatea sufletească a eului liric simbolist.Bacovia a declarat că opera sa. [. Vântul este în lirica bacoviană simbolul pierderii speranţei: „E vânt şi-orice speranţă e pierdută”. Cine a privit larga vale a Bistriţei de la Bacău e imposibil să nu-l fi întrezărit. frigul şi vântul. deznădejdea. cea interioară (singurătatea) şi cea exterioară (atmosfera mortuară). cenuşiul e o culoare frecventă. frigul arată o atitudine de înstrăinare. Titlul introduce şi simbolul fundamental din lirica bacoviană. în sensul că transmite stările grave de melancolie şi spleen. La Bacău. 4 . în care versul fundamental este „Stam singur în cavou şi era frig”. versul este important şi pentru stabilirea relaţiei dintre cele două realităţi..] Dacă n-aş fi trăit într-o regiune de şes. este proiecţia transfigurată a vieţii sale. De aceea. la pierderea identităţii. ci un manifest al singurătăţii. violetul. e sigur că aş fi avut o altă viziune asupra naturii decât cea cunoscută. cu atât mai mult acest text reprezentativ. De asemenea. s-a strecurat necalculat şi în versurile mele. Plumbul este preferat pentru conotaţiile sale coloristice sau tactile. Din acest punct de vedere. Din punctul de vedere al compoziţiei. iluzia salvării.. Plumb nu este o simplă abordare a temei morţii.

închise. Verbele. sumbră. vânt) sau acute (i din strig. Din punctul de vedere al lexicului. distribuind cu rigoare anumite sunete. funerar. cu sunete închise (â din vestmânt. trăsătură aflată în legătură cu impresia de monotonie. ceea ce corespunde golului sentimental. cavou. coroane. mort. prin utilizarea cuvintelor grave. folosite la imperfect. aşa cum Rimbaud asociază literele şi culorile. altele arată deznădejdea (sicrie. natura devenind o stare de spirit. transformarea mişcării în împietrire şi a zborului în cădere: „Şi-i atârnau aripile de plumb”. deoarece tabloul este static. lent. arată. mortuar şi dezolant. frig. paradoxal. se pot observa două trăsături care se verifică în toate creaţiile bacoviene: poezia vehiculează un vocabular sărac. Această organizare sonoră este subliniată de rimele repetate. ci sunt o proiecţie a trăirilor lăuntrice. cu stările interminabile. adânc. singur. a neantului şi a nimicniciei. se produce suprapunerea celor două realităţi (interioară. Organizarea sonoră. Structural.De altfel. până la desemantizare. Prin strânsa legătură dintre formă şi fond se sugerează o atmosferă de copleşitoare dezolare. dar şi de ritmul iambic. care corespunde unei stări lirice delirante. câmpul lexical predominant este cel al morţii: sicrie. cadrul fizic simbolizat prin cavou este dominat de artificiu. de tristeţe. Elementele (sicriele. vocala u devine un laitmotiv sonor. ci prin procedee interioare. mort). textul este o creaţie uimitoare. în care toate planurile exprimă aceeaşi idee. sunt folosite mai multe substantive. În aceste condiţii. cărora le atribuie semnificaţii neaşteptate. Multe substantive sunt abstracte: amor. un lamento grav. imprimă o cadenţă apăsătoare. o proiecţie a simţurilor. La nivel sonor. Chiar şi nivelul gramatical are deosebite funcţii expresive. exterioară). cu „sfârşitul continuu”. fonetic. frig). Repetarea lor obsesivă arată neliniştea şi apropierea sfârşitului. florile) nu alcătuiesc un tablou din natură. iar cele câteva cuvinte sunt repetate obsesiv. Din punct de vedere morfologic. flori de plumb. Bacovia nu caută să obţină efecte muzicale din tehnici exterioare precum refrenul simbolist. în care se simte obsesia sfârşitului. coroane. un dinamism slab. De altfel. Imperfectul este timpul asociat cu prezentul etern. 5 . Unele sugerează aspiraţia de a depăşi această stare de plictis (aripile). Dispusă simetric în cele două strofe.

rigidă chiar. cele mai deschise sunt „amor”. nivelul semantic pune în evidenţă o infinitate de sensuri. Imaginea tipică a ratării este conţinută în metafora aripilor de plumb. al materiei căzute.. Prin sonoritate (a – mor). devenite simbol al neputinţei.] Ce îl separă pe Bacovia de utopia romantică stă în faptul că în textul său nu se întrevede salvarea (redempţiunea) nici în viaţă. ca poli fundamentali ai existenţei. [. „plumb” şi „întors”. marcând „ruptura de utopia romantică” a salvării. pentru a fi în acord cu stările predominante. cosmos. indiferent că el s-ar numi trecut sau spaţiu oniric. Dacă pentru alchimişti plumbul este punctul de plecare. condiţie tragică a eului liric simbolist.” (Vasile Fanache..Dacă forma este riguroasă. viziune foarte modernă. istorie ori eros. a dedublării generate de singurătate. pentru Bacovia este punctul terminus. primul generează asocierea Eros – Thanatos. ceea ce înscrie textul în modernitate. a evadării: „Nicio intenţie programatică nu se arată eficace în a salva eul prăbuşit în plumbul realului concret. George Bacovia – despărţirea de utopia romantică) 6 . Sintagma „amorul meu de plumb” este relevantă pentru ideea înstrăinării omului de sine. exprimată şi de Rimbaud în celebra afirmaţie „Je est un autre”. nici în moarte. Dintre simbolurile prezente. lipseşte magicul tărâm compensatoriu. al paraliziei. a pierderii identităţii şi a scindării alarmante.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful