Johann Sebastian Bach Ducnd la perfectiune formele plamadite in secolul al XVII-lea, Bach exprima in muzica sa cele mai inalte

idei si nazuinte umane. S-a nascut in 21 martie 1685, la Eisenach, in tinutul Turingiei, unde familia Bach era cunoscuta prin numarul mare de muzicieni pe care i-a dat. Timpul petrecut la Luneburg are mare importanta, deoarece aici cunoaste in biblioteca scolii creatii de Palestrina, Lasso, Schutz, Scheidt,Pachelbel s.a. De la reprezentantii acestei scoli, Bach si-a nsusit stilul amplu si fastuos, precum si dramaturgia si lirismul acestei muzici de orga. De la Bohm preia traditia prelucrarii polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare nflorire in formele bazate pe coral. In anii petrecuti ca muzician la curtea ducala din Weimar (1708-1717) si apoi la Kothen (171.7-1723) si-a ndreptat privirile nspre muzica de camera, studiind cu rvna opera compozitorilor contemporani germani, francezi si italieni, transcriind numeroase lucrari ale acestora pentru orga si clavir. Din arta clavecinistilor francezi a surprins elemente viabile, si anume grafia si spontaneitatea melodica, nlaturnd ornamentatia inutila sau daunatoare claritatii. Iar din muzica italienilor a preluat cantabilitatea, evitnd linia melodica emfatica sau prea ncarcata de ornamentica. La Weimar a scris cele mai bune lucrari pentru orga, in schimb la Kthen, neavnd o orga pe masura cerintelor sale, si-a ndreptat atentia spre muzica instrumentala de camera. Aici a scris cele sase Concerte brandenburgice, si o parte din cantatele sale laice. n pofida greutatilor si a climatului muzical cu totul impropriu unei creatii de larg orizont, Bach scrie in ultima perioada a vietii sale cele mai mari si mai valoroase lucrari: cantatele "tragice", Magnificat, Pasiunile si Missa in si minor. La baza limbajului sau muzical sta coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creatia populara. In opera sa gasim numeroase corale protestante prelucrate, care au la baza melodii de origine populara. Passacaglia in do minor pentru orga este o dovada impresionanta a modului cum configureaza imagini contrastante pe aceeasi tema. Din cele 295 de cantate religioase, posteritatii i-au parvenit doar 191 publicate mai trziu de "Societatea Bach". Cantatele laice (cca20) ocupa un loc mai modest in creatia sa, nsa ele au o deosebita nsemnatate pentru limbajul vocal. Din vremea petrecuta la Weimar si Kthen dateaza Cantata vnatoreasca si Cantata primaverii, in care zugraveste natura. Desi a dezvoltat mult dimensiunile cantatelor, Bach nu a ajuns la opera, ntruct nu i s-a oferit ocazia de a scrie in acest gen. In schimb, potentele sale dramatice le-a valorificat in muzica vocal-simfonica. Se pare ca Bach a scris cinci Pasiuni, dintre care s-au gasit, in mod cert, doua: Johannes Passion, retusata in mai multe rnduri, si Matthus Passion, cea mai izbutita. Ultima mare lucrare religioasa este Missa in si minor, cunoscuta si sub numele de Missa nalta. Bach apeleaza la imnurile missei, apte a reda trairile umane cu deosebita pregnanta. Daca in Ofranda muzicala si Arta fugii virtuozitatea de scriitura polifonica este un scop, in Missa contrapunctul, canonul si fuga, in cele mai ingenioase mpletiri, sunt valoroase mijloace de exprimare muzicala. Cele trei oratorii ale sale sunt cantate mai dezvoltate, in care autorul inlantuie piese din cantatele anterioare. Astfel, Oratoriul de Craciun (1734) este

alcatuit dintr-un ciclu de sase cantate. Celelalte oratorii, de Pasti si de naltare, nu prezinta un interes deosebit. La baza muzicii sale de orga sta coralul, prezent sub forma coralului variat sau a fanteziei pe tema de coral. In celebra Toccata si fuga in re minor, toccata este o concisa piesa improvizatorica, urmata de severa constructie a unei fugi la patru voci. In muzica de clavecin, distingem trei categorii de lucrri: de camera, concertante si didactice. Suitele, denumite mai trziu franceze, engleze, contin parti provenite din dans, la fel si Partitele (suitele germane, 1726-1731). Interesanta este Fantezia si fuga cromatica, cu un suflu nou si ndraznet prin frecvente cromatisme, dar si Goldberg Variationen (1742), o arie cu 30 de variatiuni, care marcheaza un moment important din istoria temei cu variatiuni. Inventiunile, ca si Clavecinul bine temperat sunt lucrari didactice pentru clavecin. Pentru clavecin si orchestra a scris sapte concerte, si 16 transcrieri (dupa Vivaldi, Marcello si Telemann) In afara de pasajele solistice din Concertele brandenburgice, Bach a utilizat vioara ca instrument solistic in doua Concerte si in Concertul pentru doua viori si orchestra in re minor. Cele sase Sonate pentru clavecin si vioara, ca si Sonata in sol minor, valorifica calitatile expresive ale viorii ca instrument de monodie. Si Sonatele pentru vioara, fara acompaniament (trei Sonate si trei Partite), sunt lucrari ce solicita instrumentistului maximum de expresie. Vioara devine instrumentul care vorbeste nu numai in limbajul monodic, ci si in cel plurivocal, armonic si polifonic, realiznd efecte armonice si polifonice, specifice lautei. Aceleasi probleme pun SuiteIe pentru violoncel solo (1720), in care valorifica posibiltatile tehnice si expresive ale instrumentului. Creatia sa instrumentala este importanta pentru sinteza artistica realizata, caci mbina arta clavecinistilor francezi cu cea a violonistilor italieni si a organistilor germani. Att in Concertele brandenburgice, ct si in cele patru Suite, descifram viitoarea orchestra simfonica, care va deveni principalul mijloc de exprimare in timpurile ce vor urma. Concertele brandenburgice definesc tipul de concerto grosso din Barocul trziu, prin numarul de trei parti (in patru dintre ele), prin alternarea miscarilor (repede, rar, repede) si a tonalitatilor, a doua parte fiind adusa in alta tonalitate. Multa gingasie si ingenuitate gasim in piesele apartinnd celor doua caiete de exercitii, intitulate Klavierbchlein fr Anna Magdalena (Carticica pentru A. Magdalena) si Klavierbchlein fr Wilhelm Friedmann (Carticica pentru W. Friedmann). Foarte importante sunt cele doua volume din Clavecinul bine temperat, ce cuprind 48 de Preludii si fugi, in toate tonalitatile treptelor gamei cromatice, constituind o demonstratie pentru acordarea clavecinului in sistemul egal temperat. n domeniul didactic, Bach nu s-a limitat numai la lucrari privitoare la tehnica clavirului, ci el a lasat si doua importante creatii pentru tehnica scriiturii polifonice: Ofranda muzicala si Arta fugii. Tributar vechii polifonii, el mbina limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic.