P. 1
Evolutia Istorica a Dreptului International Public

Evolutia Istorica a Dreptului International Public

|Views: 215|Likes:
Published by Varga Petru

More info:

Published by: Varga Petru on Jan 21, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/14/2012

pdf

text

original

Evoluţia istorică a dreptului internaţional public

Istoria dreptului internaţional pare să fie una îndelungată care îşi poate plasa începuturile încă de la apariţia omului şi a primelor sale forme de organizare. Literatura română de specialitate situează începuturile dreptului şi societăţii internaţionale încă din perioada Bibliei, dezvoltându-se apoi în practica cetăţilor greceşti, urmată de perioada romană şi aşa mai departe până în contemporaneitate. Cunoaşterea apariţiei şi dezvoltării instituţiilor care fac obiectul de cercetare al unei ştiinţe este un element de o primordială importanţă pentru înţelegerea fenomenelor de analizat. Această aserţiune este valabilă şi în domeniul dreptului, în care dinamica socială şi politica în cadrul evoluţiei generale a societăţii configurează fenomenul juridic, influenţându-l în mod hotărâtor. Geneza dreptului este în general legată de apariţia istorică a statului în cadrul organizării sociale a comunităţilor umane, iar apariţia dreptului internaţional nu poate ocoli un asemenea proces. Deşi unele reguli intercomunitare au apărut încă în perioada gentilică, anterioară apariţiei statului, cristalizarea unor norme juridice, consacrate ca atare, nu sa putut face decăt o dată cu apariţia statului şi a relaţiilor interstatale. Începuturile dreptului internaţional se situează în Antichitate, fiind legate de lupta permanentă, specifică epocii, între statele nou constituite, pentru cucerirea de teritorii şi capturarea sclavilor care constituiau principala forţă de muncă. Aşa cum istoria o atestă, primele reguli de drept internaţional au apărut în statele Orientului Antic: China, India, Statul Hitit, statele din Mesopotamia, Egipt, apoi în Grecia şi Roma Antică. Apariţia primelor reglementări ale relaţiilor interstatale este strâns legată de fenomenul războiului, dreptul internaţional dezvoltându-se astfel la începuturile sale, în principal, ca un drept al războiului şi abia ulterior ca un drept al păcii şi cooperării intertatale. Antichitatea consemnează la diferite popoare existenţa unor reguli de purtare a războiului potrivit cărora erau sancţionate excesele comise de trupele de ocupaţie sau de invazie asupra persoanelor particulare, a bunurilor acestora sau a unor sanctuare. Sumerienii, hitiţii, egiptenii, chinezii, indienii, persienii sau evreii, precum şi alte popoare ale Antichităţii, impuneau trupelor proprii respectarea unor reguli umanitare şi sancţionau încălcarea acestora. Legile lui Manu din India secolului al V-lea Î.Cr., una dintre cele mai importante construcţii juridice ale Antichităţii, făceau distincţia între combatanţi şi necombatanţi şi cuprindeau numeroase interdicţii în ceea ce priveşte modul de ducere a războiului, între care cele privind atacarea celor lipsiţi de apărare, uciderea inamicului dezarmat sau care se predă, folosirea săgeţilor otrăvite, distrugerea monumentelor religioase sau ruperea pomilor fructiferi, a căror încălcare de către războinici se pedepsea aspru, cu biciuiri, mutilări sau chiar cu moartea. Numeroase inscripţii datând din mileniul al II-lea Î.Cr. atestă încheierea unor tratate de

de alianţă militară. Se păstrează şi se citează ades în literatura de specialitate tratatul politic încheiat între faraonul Egiptului. însă. Şi aici. Prin acel tratat se puneau bazele unei alianţe politice între cele două state. precum şi a solilor. s-au constituit unele norme de drept internaţional care. Unele tratate de alianţă (symachii) cuprind clauze foarte complexe. tratatele de pace. pentru asigurarea respectării lor. În Grecia Antică. Babilonului. proxenul fiind un dregător care apăra interesele acestora. Începerea războaielor era de obicei precedată de o declaraţie şi de îndeplinirea anumitor ritualuri sau gesturi solemne. ca şi ale statelor străine. cuprindeau anumite formule religioase consacrate.Cr. între statele cetăţi au apărut şi s-au dezvoltat unele reguli de drept internaţional în domenii foarte variate cum sunt negocierile. iar bunurile de orice fel ale duşmanului erau considerate ca trofee ale învingătorului. care prefigurează sistemele de securitate colectivă de mai târziu. având o poziţie asemănătoare diplomaţilor şi consulilor din zilele noastre. cunoscut şi sub denumirea de “tratatul sublim” şi considerat a fi cel mai vechi tratat internaţional. între statele Chinei Antice privind renunţarea la război şi soluţionarea conflictelor dintre ele prin recurgerea la un arbitru. iar ducerea acestora se făcea cu respectarea unor reguli privind protecţia templelor. care erau inviolabili. ei fiind ucişi sau luaţi în sclavie. de protecţie. Împuternicirile solilor erau consemnate într-un document numit "diplóma”. Tratatele internaţionale erau considerate sacre şi. Se recunoştea neutralitatea statelor care nu participau la război. ca şi metodele de rezolvare paşnică a diferendelor. tratatele religioase. de asemenea. între care arbitrajul şi mediaţiunea. principalele reguli de drept internaţional erau legate de problemele războiului . Ramses al II-lea si regele hitiţilor. Cetăţenii altor cetăţi se bucurau de o anumită protecţie în baza instituţiei proxeniei. Încă de la începuturile Romei. Încheierea acestora angaja adesea complexe tratative diplomatice duse de către diplomaţi specializaţi sau de misiuni diplomatice ad-hoc. aşa cum o atestă unele izvoare chineze sau indiene. care se obligau să trăiască în pace unul cu celălalt. Se cunoaşte. dar şi datorită binecunoscutului spirit juridic latin şi în condiţiile dezvoltării politice de la faza republicană la imperiul au cunoscut o puternică dezvoltare şi forme concrete originale. Hattuşill al III-lea.Cr. organe de conducere comună şi tribunale arbitrale pentru rezolvarea diferendelor. considerat a fi la originea cuvantului diplomaţie din dreptul modern. sub influenţa civilizaţiei greceşti. regulile contactelor diplomatice cunoscând o mare dezvoltare în aceasta perioadă. să nu se atace şi să-şi acorde ajutor reciproc împotriva unui atac din partea altui stat.Cr.. de neagresiune sau de sprijin reciproc. Progrese importante în evoluţia unor instituţii de drept internaţional public au fost realizate în Grecia şi Roma Antică. în anul 1296 Î.pace sau de alianţă de către regii Egiptului. În relaţiile dintre cetăţile greceşti şi în raporturile acestora cu alte state se foloseau frecvent soliile. a preoţilor şi a persoanelor refugiate. în secolele VI-IV Î. despre existenţa unui tratat încheiat în secolul al VI-lea Î. Asiriei şi Indiei. Prizonierii de război nu se bucurau.

Pe timpul războiului romanii se purtau cu cruzime acordând mai puţin respect regulilor de protecţie umanitară considerate sacre în ţările orientului. Juristul roman Ulpian numea jus gentium (în secolul al II-lea) drept care serveşte popoarelor. aplicând o sumă de norme încorporate în ceea ce se numea jus fetiale. dar şi dezvoltări doctrinare şi instituţionale cu efecte pozitive. cât şi raporturi de drept privat între cetăţenii romani şi cei străini şi care prefigurează dreptul internaţional de mai tarziu. dar faţa de anumiţi adversari respectau unele reguli. fie prin capitularea necondiţionată a inamicului sau prin distrugerea acestuia (pax romana). Tratatele încheiate trebuiau respectate potrivit principiului pacta sunt servanda. Ca urmare. de alianţă sau de neutralitate şi cele pe care le considerau barbare. principiile. cu care încheiau tratate de prietenie. romanii nu încheiau tratate de pace. În condiţiile prezenţei în cadrul statului roman a unui mare număr de străini. La începutul feudalismului fărâmiţarea statelor ca urmare a destrămării Imperiului Roman de Apus şi lipsa unor autorităţi centrale puternice au făcut ca regulile de drept internaţional să cunoască în general o stagnare. care avea un rol deosebit în rezolvarea diferendelor. Romanii făceau o deosebire netă între statele şi popoarele pe care le recunoşteau ca egale lor. condus de un pater patratus. chiar un puternic regres în unele domenii şi perioade. De regulă. iar persoana solilor. Şi în Roma Antică tratativele diplomatice au cunoscut o mare frecvenţă. acestora li s-a acordat o deosebită atenţie. chiar ai statelor duşmane. ideile şi normele de drept internaţional au cunoscut umbre şi lumini. ori de câte ori romanii considerau că este în înteresul lor să denunţe un tratat încercau să-şi justifice atitudinea prin argumente juridice. invocând neîndeplinirea unor formalităţi sau lipsa unor elemente solemne la încheierea lor. a căror încălcare o considerau barbarie. interpretând unele cauze ambigue din cuprins ori pretinzând că tratatul era contrar echităţii. cu care încheiau doar tratate care consfinţeau relaţii de dependenţă sau clientelare. în declararea războiului şi încetarea acestuia. încălcarea brutală a regulilor existente anterior şi preluate din antichitatea greacă şi romană. războaiele terminându-se fie prin armistiţii pe termen scurt. Ideile . Soluţionarea problemelor privind relaţiile internaţionale se făcea în cadrul statului roman de către Senat. pretorul peregrin. care era ajutat de către un colegiu sacerdotal (colegiul fetialilor). servind drept bază pentru formarea dreptului internaţional în Europa Occidentală.şi ale soluţionării diferendelor cu alte state. de protecţia străinilor ocupându-se un magistrat important. ca şi în încheierea tratatelor de orice fel. era considerată inviolabilă. Evul Mediu constituie o epocă în care. ca şi în alte domenii ale vieţii spirituale şi sociale. în dreptul roman apare conceptul de jus gentium. ca o sumă de reguli care priveau atât probleme de relaţii internaţionale. Accentuarea fărâmiţării feudale şi înmulţirea războaielor dintre diferitele stătuleţe existente pe continentul european au determinat biserica catolică să uzeze de uriaşa ei autoritate spirituală şi morală pentru a limita efectele dăunătoare ale războiului. O dată cu extinderea statului roman dincolo de Peninsula Italică.

Războaiele din aceasta epocă erau. conceput ca o expresie a independenţei regilor şi seniorilor faţă de pretenţiile de dominaţie ale împăraţilor germani şi de atotputernicia papilor. în marea lor majoritate. lipsa cvasitotală a respectului faţă de regulile umanitare în cadrul războiului care cuprinsese aproape întreaga Europă. a determinat o amplificare a relaţiilor internaţionale şi apariţia unor principii şi instituţii noi. În relaţiile dintre state se recurge tot mai frecvent la mijloacele de rezolvare a diferendelor pe cale paşnică. iar combatanţii trebuie să folosească numai acele arme şi metode de luptă care servesc scoaterii din . pline de cruzimi. fidelitate. cunosc o mai solidă fundamentare regulile juridice privind modul de ducere a operaţiilor militare. care au impulsionat dezvoltarea dreptului internaţional. principiul umanitarismului. nu şi a persoanelor care nu participă la ostilităţi. Legile şi obiceiurile războiului se îmbogăţesc acum cu două principii fundamentale care vor influenţa decisiv evoluţia dreptului internaţional în domeniul regulilor privind conflictele armate: principiul necesitatii. modestie şi milă. care a dus în secolul al XV-lea la formarea unor ţări puternice. făcându-se adesea apel la serviciile de mediator sau arbitru ale unor împăraţi sau regi ori ale Papei de la Roma. În acelaşi sens au acţionat în lumea islamică unele principii ale Coranului care interzic în timp de război uciderea femeilor. apărută în 1625. Procesul de centralizare statală. permiţând tratamentul uman al prizonierilor şi eliberarea lor contra unor sume de bani. căruia i se dă o expresie mai coerentă prin cunoscuta Pace Westphalică (1648). ca şi ale unor jurişti eminenţi ai epocii. De jure belli ac paci. Prin tratatele încheiate în acel an concomitent la Münster şi Osnabrück se punea capăt dominaţiei politice a Sfântului Imperiu Roman şi a Papei.religioase ale iubirii de oameni au contribuit la umanizarea relaţiilor interpersonale şi interstatale. Totodată. instituţie caracteristică perioadei feudale. cum ar fi cel din 1343 dintre Danemarca şi Suedia. În această perioadă se cristalizează şi unele instituţii ale dreptului internaţional clasic privind folosirea forţei şi se încearcă o circumscriere a motivelor admise ca legale pentru declanşarea războiului. încheindu-se şi unele tratate speciale de această natură. însă. mutilarea învinşilor. însă. Se conturează pentru prima oară principiul suveranităţii. ce se aplica numai în relaţiile directe dintre nobilii creştini. bazată pe loialitate. Principalul mijloc de rezolvare a diferendelor dintre state rămânea. cunoscut ca Războiul de 30 de ani (1618-1648). în special prin mediaţiune şi arbitraj. a contribuit în oarecare măsura la umanizarea războaielor. Principiul cavalerismului. de origine germanică. potrivit caruia fortele armate ale partilor beligerante trebuie să fie folosite exclusiv în scopul de a înfrange rezistenţa inamicului şi de a obţine victoria şi nu de a masacra forţele adverse. Hugo Grotius constatând în lucrarea sa fundamentală. războiul. afirmându-se suveranitatea şi independenţa statelor naţionale şi principiul echilibrului de forţe între acestea. otrăvirea săgeţilor şi a surselor alimentare. în virtutea căruia mijloacele militare folosite de către părţile angajate în conflict trebuie să fie îndreptate numai împotriva combatanţilor.

Diplomaţia bizantină a fost organizată şi s-a dezvoltat într-o atât de mare măsură încât a devenit un model pentru celelalte state. În această perioadă apar primele lucrări de codificare. menţionate anterior. asemenea tratate cuprindeau şi clauze referitoare la combaterea pirateriei şi la unele probleme de drept maritim. de Liga hanseatică şi de unele state cum sunt Spania şi Franţa sau de Imperiul bizantin. diplomaţiei ad-hoc prin solii adăugându-i-se. începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea. au fost promotorii ideii unui stat mondial teocratic în frunte cu Papa de la Roma. Complexitatea tot mai mare a relaţiilor interstatale determină şi dezvoltarea unor instituţii ale dreptului diplomatic. a elaborat teoria raţiunii de stat în numele căreia în relaţiile interstatale pentru realizarea scopurilor politice nici un mijloc folosit nu este reprobabil. de Turcia şi alte state. numeroase exemple din practica relaţiilor internaţionale. prefigurând astfel concepţiile pozitiviste privind dreptul internaţional ca o creaţie a raporturilor dintre state. a publicat lucrări privind dreptul diplomatic şi dreptul războiului. eliminând elementele teologice şi morale şi . practică frecvent folosită în special de oraşele libere italiene. este folosită pe scară largă. Părintele ştiinţei dreptului internaţional este considerat juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645). Printre filozofii erudiţi ai catolicismului care au avut contribuţii şi în domeniul dreptului internaţional se remarca cu deosebire Sfântul Augustin şi Toma d`Aquino care. intitulată Consolato del mare este enunţat pentru prima oară principiul libertăţii de navigaţie a navelor statelor neutre în timp de război. doctrinele filozofice care încercau să justifice afirmarea prin folosirea forţei a monarhiilor absolute europene. jurist italian. Într-o cunoscută asemenea lucrare din secolul al XIV-lea. apariţia unor tratate de comerţ. totodată. Toma d`Aquino definea dreptul internaţional ca fiind parţial un drept natural şi parţial un drept pozitiv. Încheierea de tratate de alianţă. iar instituţia consulilor. care prin operele sale fundamentale a abordat problemele dreptului internaţional de pe poziţii noi şi a făcut paşi importanţi spre cristalizarea unei ştiinţe de sine stătătoare şi unitare a dreptului internaţional. O influenţă puternică asupra dreptului internaţional a avut şi opera gânditorului italian Nicollo Machiavelli (1469-1527) care. sintetizând în operele sale. în special a celor onorifici. a unor obiceiuri practicate în comerţul maritim şi în navigaţia pe mări şi oceane. misiunile diplomatice permanente folosite pentru prima dată de Statul Veneţiei. de realizare a unor transferuri de teritorii sau alte asemenea tratate politico-militare cunoaşte în Evul mediu o puternică dezvoltare. iar ulterior şi din cele laice. Alberico Gentilis (1552-1608). de pace. Principele şi Despre arta razboiului. prin legi interne. la început provenind din mediile catolice. în care sunt analizate din punct de vedere juridic. La dezvoltarea şi afirmarea în epocă a instituţiilor de drept internaţional au contribuit şi lucrările ştiinţifice ale unor savanţi erudiţi.luptă a inamicului şi nu producerii unor suferinţe inutile sau exterminării fizice a celorlalţi combatanţi. Intensificarea relaţiilor comerciale determină. în afara teoriilor despre războaiele juste şi cele injuste. În afara unor prevederi pur comerciale.

În secolul al XIX-lea ia o mare amploare diplomaţia prin conferinţe şi congrese internaţionale în cadrul cărora. proclamarea libertăţii de navigaţie pe fluviile internaţionale. a realizat codificarea parţială a dreptului diplomatic. deşi a fost combătut printr-o lucrare a englezului John Selden. El dădea astfel un fundament juridic solid independenţei şi suveranităţii statelor şi o sferă mai largă dreptului ginţilor decât dreptului natural. dreptul internaţional a cunoscut o puternică afirmare. Se proclamau totodată renunţarea la războaiele de cucerire şi la atacul asupra libertăţii altor popoare. Hugo Grotius este. un drept izvorât din voinţa acestora. precum şi al unei teorii complete asupra tratatelor internaţionale. Un alt moment importatnt este Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii din 1776. în acord cu dezvoltarea generală a societăţii umane. precum şi principiul neintervenţiei în afacerile altor state. pe lângă unele măsuri privind construcţia europeană în favoarea ţărilor învingătoare constituite în "Sfânta Alianţă". la umanizarea regulilor de ducere a acestuia şi de protejare a persoanelor în timp de război prin opera sa capitală De jure belli ac paci. elaborată de abatele Grégoire şi supusă Convenţiei din 1795. Revoluţia franceză a exercitat o mare înrâurire asupra dreptului internaţional prin afirmarea suveranităţii naţionale ca o expresie a formării naţiunilor. principiul s-a impus treptat în practica statelor. de asemenea. a înfăptuit codificarea parţială a regulilor războiului maritim şi a reglementat regimul . prin care s-a realizat prima afirmare explicită a dreptului de autodeterminare al popoarelor. interzicerea comerţului cu sclavi şi recunoaşterea neutralităţii permanente a Elveţiei. Congresul de la Paris (1856). autorul ideii de extrateritorialitate ca fundament al imunităţii diplomatice. bazat pe interesele comune ale statelor. Grotius aduce contribuţii de seamă la dezvoltarea dreptului războiului. menită a asigura dominaţia marilor puteri asupra celorlalte state. precum şi prin proclamarea de principii şi instituţii noi. dar totodată şi la dezvoltarea altor categorii de reguli de drept internaţional. în concordanţă cu aspiraţiile spre progres şi civilizaţie ale popoarelor. rezultate de regulă în urma purtării unor războaie. intitulată Mare clausum. Declaraţia afirma inalienabilitatea suveranităţii naţionale şi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi organiza şi schimba forma de guvernare. În Epoca Modernă. teritoriale şi alte asemenea. fiind şi astăzi valabil. în care regula era consensul Marilor Puteri. Menţinând în analizele sale împărţirea dreptului internaţional în jus naturae şi jus gentium.prefigurând totodată soluţii şi reguli noi care au înrăurit profund dreptul internaţional secole de-a rândul. Congresul de la Viena (1815). au fost promovate şi dezvoltate şi noi principii sau reglementări de drept internaţional. El formulează pentru prima oară principiul libertăţii mărilor în lucrarea Mare liberum şi. în afara soluţionării unor probleme politice. Grotius pune la baza dreptului natural raţiunea umană şi nu voinţa divină şi considera dreptul ginţilor ca un drept de natură civilă. o dată cu progresele generale realizate pe plan politic şi juridic. Concepţiile revoluţiei cu privire la dreptul internaţional şi-au găsit expresia în Declaraţia asupra dreptului ginţilor.

Tratat de drept internaţional public european şi american (8 volume. în cuprinsul cărora se dezvoltau codificările legilor şi obiceiurilor războiului realizate în 1899. mijloace permise sau interzise de ducere a războiului. Paralel cu dezvoltarea dreptului internaţional se va dezvolta şi ştiinţa dreptului internaţional. 19051912). În 1863 este fondată Crucea Roşie care a avut un rol important în codificarea regulilor războiului şi în promovarea asistenţei umanitare. În această perioadă se constituie primele organizaţii internaţionale de colaborare. se organiza arbitrajul internaţional şi se reglementau probleme importante privind legile şi obiceiurile războiului terestru şi adaptarea acestora la războiul maritim. Dreptul internaţional în prezentare sistematică (1898). beligeranţi. bombardamentele navale etc. la statutul navelor comerciale în timp de război. o serie de tratate sau manuale bucurându-se de o circulaţie largă şi un deosebit prestigiu. La Conferinţa de la Haga din 1907 au fost adoptate nu mai puţin de 13 convenţii internaţionale. în special în domenii tehnice de interes general: Uniunea Telegrafică Universală (1865). Un rol deosebit în dezvoltarea dreptului internaţional l-au avut cele două Conferinţe de la Haga din 1899 şi 1907. precum şi lansarea din baloane a proiectilelor şi explozibililor. Jeremy Bentham.Pradier-Fodéré. Dreptul popoarelor (1758). în care se foloseşte pentru prima oară termenul de "drept internaţional".F. considerată ca fiind punctul de plecare în constituirea dreptului umanitar modern. cât şi în reglementarea concretă a unor probleme de drept internaţional. G. constituie o reglementare fundamentală. o importanţă deosebită prezintă Convenţia a IV-a referitoare la legile şi obiceiurile războiului care. Oppenheim. Liszt.Dunării ca fluviu internaţional. 1882-1896). lansarea de mine automate de contact. Perioada de după primul război mondial cunoaşte un proces de reînnoire atât în planul principiilor de drept internaţional care guvernează relaţiile dintre state. se instituiau pentru prima dată comisiile internaţionale de anchetă. Un exemplu bun sunt tratatele de pace de la Paris din anii 1919-1920 care au modificat în parte configuraţia politică a lumii. P. mediaţiunea şi concilierea). Studiul noului drept al Europei bazat pe tratate şi cutume (1789). Dintre acestea. cum sunt cele referitoare la obligativitatea declaraţiei de război. În cuprinsul a trei convenţii adoptate în 1899 erau codificate procedurile de aplanare a neîntelegerilor dintre state (bunele oficii. Introducere în principiile moralei şi legislaţiei (1789). Între acestea sunt de menţionat lucrările elaborate de: Emerich de Vattel. prizonieri şi alte persoane protejate în timpul conflictului armat. în vigoare şi astăzi. referitoare la ostilităţile armate. Odată cu intrarea în contemporaneitate au apărut noi reglementări în dreptul internaţional public. iar prin 3 declaraţii se interziceau utilizarea gazelor asfixiante şi a gloanţelor dilatatoare. Martens. L. urmare eforturilor acesteia încheindu-se în 1864 "Convenţia de la Geneva pentru ameliorarea soartei militarilor răniţi din armatele în campanie". Uniunea Poştală Generală (1874) etc. prin regulamentul-anexă. punând totodată noi baze . Drept internaţional (2 volume. reglementându-se însă şi probleme noi. F.

Ungaria. "Convenţia asupra reprimării răspândirii şi traficului publicaţiilor obscene" (1923). Pactul Briand-Kellogg încheiat în 1928. la Societatea Naţiunilor a început să se discute problema limitării armamentelor. în special după al doilea război mondial. Existenţa Societăţii Naţiunilor a constituit un cadru fertil pentru dezvoltarea instituţiilor de drept internaţional. Polonia.U. ca şi la unirea Transilvaniei cu Romania. creându-se astfel un sistem de securitate colectivă. În perioada 1925-1932. în mare parte în vigoare şi astăzi.principiale ale relaţiilor dintre state. Cehoslovacia). "Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea . Scopul acesteia. Iugoslavia. problema dezarmării a devenit un obiectiv central al comunităţii internaţionale. când în cadrul O. colaborarea între naţiuni în domenii foarte variate. La acest pact au aderat majoritatea statelor lumii.N. înfiinţarea în 1920 a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională. prin punerea în afara legii a războiului. dar şi la apariţia primei organizatii internaţionale cu vocaţie universală. Societatea Naţiunilor. însă. pe colaborarea tuturor statelor membre la soluţionarea problemelor relaţiilor dintre ele care afectează pacea lumii şi prevenirea conflictelor prin proceduralizarea recurgerii la forţa armată. respectarea dreptului internaţional şi a obligaţiilor asumate prin tratate şi de a îngrădi recurgerea la război ca mijloc de soluţionare a diferendelor internaţionale. Consacrarea principiului nationalităţilor a dus la apariţia pe scena Europei a noi state independente (Austria. soluţionarea paşnică a diferendelor. prin care statele părţi se obligau să renunţe la război ca instrument al politicii lor naţionale. Pactul consacra astfel principiul neagresiunii. un început cu efecte ulterioare semnificative. În perioada menţionată au fost încheiate noi şi importante instrumente juridice pentru combaterea criminalităţii internaţionale. prima instituţie judiciară cu caracter de permanenţă şi cu competenţa de a soluţiona litigiile juridice dintre state şi a da avize juridice cu caracter consultativ organismelor Societăţii Naţiunilor. Între realizările importante ale Societăţii Naţiunilor şi ale perioadei de până la al doilea Război Mondial în direcţia dezvoltării dreptului internaţional pot fi menţionate: crearea unui sistem de securitate bazat pe egalitatea suverană a statelor şi pe respectul dreptului internaţional. care să facă posibilă angajarea mijloacelor paşnice de soluţionare. "Convenţia referitoare la sclavie" (1926). care a permis abordarea complexă a unor probleme cardinale privind pacea şi securitatea internaţională. prevăzut în actul de constituire era de a garanta menţinerea păcii internaţionale. "Convenţia internaţională pentru reprimarea falsului de monedă" (1929). iar ulterior s-au angajat tratative bilaterale sau multilaterale între diferite state de pe continentul european. "Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit al drogurilor dăunatoare" (1936). Discutarea acestei probleme a constituit. fiind considerat în epocă drept un important mijloc pentru prezervarea păcii şi securităţii internaţionale şi un progres important în evoluţia dreptului internaţional privind relaţiile politice dintre state. Dintre acestea sunt de menţionat: "Convenţia pentru suprimarea comerţului cu femei şi copii" (1921). cu rezultate parţiale sau puţin semnificative.

cu repercusiuni negative asupra progresului dreptului şi relaţiilor internaţionale. prin "Actul cu privire la pedepsirea criminalilor de război ai puterilor europene ale Axei". Reglementările internaţionale au devenit tot mai numeroase atat în plan bilateral. Se afirmau necesitatea perfecţionării în continuare a legislaţiei şi jurisdicţiei internaţionale care să facă efectivă respectarea dreptului internaţional în aceste domenii. la 8 august 1945. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial. semnat la Londra. În prezent are un puternic caracter de universalitate şi de unitate. înfiinţată în 1945. genocidului. Cele două tribunale. cunoscut ca Tribunalul de la Nürenberg. pentru Extremul Orient. În sfera de reglementare internaţională au intrat numeroase domenii care nu făcuseră obiect de preocupare pentru dreptul internaţional până în acel moment istoric. eliminarea diferitelor discriminări între oameni. cum ar fi agresiunile armate săvârşite de Italia în Etiopia şi de Japonia în Manciuria. crimele contra umanităţii şi crimele de război). Actualul drept internaţional public are un profund caracter umanitar. garantarea drepturilor mimorităţilor şi eliminarea colonialismului. răspunderea pentru crime de război şi dreptul comunităţii internaţionale de a sancţiona în plan internaţional sau în cadrul sistemelor penale interne asemenea fapte. a terorismului. Erau astfel definitiv recunoscute principiul interzicerii războiului de agresiune şi cel al răspunderii pentru pornirea şi ducerea unui asemenea război. dezmembrarea Cehoslovaciei şi atacarea de către Germania a Poloniei. marile puteri învingătoare au pus cu acuitate problema răspunderii pentru crimele internaţionale (crimele contra păcii. S-au dezvoltat mai ales normele sale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. luării de ostateci etc.terorismului" (1937). însă şi încălcări grave ale normelor dreptului internaţional. hotărându-se înfiinţarea unui tribunal internaţional însărcinat cu judecarea criminalilor de război ale căror acte nu puteau fi localizate pe teritoriul unei singure ţări. În anul următor s-a constituit şi un alt tribunal. ca şi nevoia codificării principiilor şi normelor existente. dreptul internaţional public a cunoscut o puternică dezvoltare şi în acelaşi timp un important salt calitativ. Tribunalul de la Tokio. care a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial. au realizat şi progrese importante în clarificarea unor concepte privind răspunderea internaţională a persoanelor pentru încălcarea tratatelor de securitate şi a normelor imperative din convenţiile internaţionale referitoare la modul de ducere a războiului şi la protecţia umanitară a unor categorii de persoane. În această perioadă au avut loc. După al doilea război mondial. iar dreptul internaţional clasic a suferit importante modificări şi completări în cadrul unui proces vast de dezvoltare progresivă şi de codificare a dreptului internaţional. anexarea de către Germania a Austriei. în afara condamnării unor persoane. dar mai ales în plan multilateral şi în cadrul instituţionalizat al organizaţiilor internaţionale tot mai numeroase şi mai diverse. Este obligatoriu pentru toate . iniţiat şi patronat de Organizaţia Naţiunilor Unite. ca urmare a dezvoltării normelor şi instituţiilor sale referitoare la persoana fizică.

subiectele sale. indiferent de situarea geografică şi de activitatea desfăşurată de ele. . Unitatea şi obligativitatea dreptului internaţional public este condiţia primordială a existenţei ordinii internaţionale.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->