Sunteți pe pagina 1din 5

RECRISTALIZAREA

Recristalizarea reprezintă procedeul de purificare al substanţelor solide cel mai utilizat în laboratorul de chimie organică. Ea implică următoarele etape:

a. solvirea la cald a substanţei într-un solvent adecvat;

b. filtrarea la cald (în vid) de impurităţile mecanice existente eventual şi de cărbunele adăugat pentru purificare (decolorare);

c. cristalizarea substanţei prin răcirea soluţiei;

d. separarea cristalelor de apele mume prin filtrare la vid;

e. spălarea cristalelor cu puţin solvent şi tasarea (esorarea) lor pe pâlnia Buchner;

f. uscarea cristalelor pure .

În timpul procesului de formare a cristalelor, moleculele substanţei solvite, au tendinţa de a se ataşa cristalelor în creştere, datorită potrivirii perfecte a acestora în reţeaua cristalină. În mod ideal, substanţa ar trebui să fie pură, impurităţile rămânând o parte pe hârtia de filtru, la prima filtrare (cele insolubile) iar restul (cale solubile) în soluţia mumă, după filtrarea la rece. În practică însă, pentru a

ajunge la substanţe pure, este necesară repetarea cristalizării până când , punctul de topire al substanţei nu mai creşte la repetarea cristalizării (criteriu de puritate) Viteza de creştere a cristalelor, respectiv timpul de răcire a soluţiei are o mare importanţă, deoarece o viteză mare de precipitare nu asigură , în condiţii de echilibru, o cristalizare optimă, iar precipitarea prea înceată cu formare de cristale mari, poate duce la incluziuni de solvent în cristale. De o deosebită importanţă în cazul recristalizării este alegerea potrivită a solventului luând în considerare relaţia dintre structura chimică a substanţei şi a solventului, diferenţa de solubilitate a substanţei la cald şi la rece, punctul de topire al substanţei comparativ cu punctul de fierbere al solventului (substanţa de recristalizat este de preferabil să fie puţin solubilă la rece şi foarte solubilă la cald, iar impurităţile foarte solubile, atât la cald cât şi la rece). Dacă nu se cunoaşte natura şi cantitatea solventului care trebuie folosit, se fac mai întâi încercări în eprubetă. Alegerea solventului se face ţinînd cont ca substanţele se dizolvă în solvenţi cu structură asemănătoare din punct de vedere chimic. Astfel, hidrocarburile se dizolvă cu uşurinţă în eter de petrol, benzină de extracţie, benzen, etc., substanţele cu funcţiuni hidroxil se dizolvă în alcooli, iar substanţele cu mai multe grupări hidrofile se dizolvă mai uşor în apă. Solvenţii cei mai folosiţi la cristalizări sunt:

hidrocarburile şi derivaţii halogenaţi (benzenul şi omologii săi, hexanul, heptanul, ciclohexanul, tetralina, cloroformul, tetraclorura de carbon, clorobenzenul) alcoolii (metanolul, etanolul în cazul recristelizării substanţelor sensibile la căldură) eterii, esterii şi cetonele (eterul etilic, dioxanul, acetatul de etil, acetatul de izoamil, acetona, metiletilcetona, ciclohexanona) acizii organici (acidul acetic, acidul formic)

pericolul

solvent

avantajos

punct

vedere

economic şi

exclude

, inflamabilităţii. În unele cazuri se utilizează cu succes şi amestecuri de solvenţi.

apa

un

din

de

care

APARATURA necesară la recristalizări constă în :

Sursa de încălzire, care diferă în fncţie de punctul de fierbere al solventului folosit la recristalizare. În cazul solvenţilor care au puncte de fierbere până la aproximativ 80 0 C , se foloseşte baia de apă

În cazul solven ţ ilor care au puncte de fierbere pân ă la aproximativ 80 0

1

pentru solvenţi cu puncte de fierbere peste 80-90 0 C , se recurge la încălzirea pe site de azbest, baie de aer, sau baie de ulei, cu ajutorul flăcării unui bec de gaz sau a unei plite electrice, care reduce pericolul de incendiu. Cel mai practic şi mai sigur mijloc de încălzire îl constituie în toate cazurile mantalele de încălzire electrice, confecţionate din fire de azbest, care încălzesc uniform balonul, temperatura fiind reglată printr-un reostat. Pentru recristalizare se utilizează un balon cu fund rotund, de dimensiune potrivită. În cazul recristalizării din apă, când pierderile prin vaporizare sunt neânsemnate, iar pericolul de incendiu inexistent, se poate folosi şi un pahar Berzelius. Dispozitivul de condensare al vaporilor – refrigerentul cu reflux (de diferite tipuri) se montează prin intermediul şlifului sau al a unui dop găurit, de plută sau cauciuc, în gâtul balonului folosit la recristalizare.

cauciuc, în gâtul balonului folosit la recristalizare. În cazul lichidelor cu puncte de fierbere peste 140-150

În cazul lichidelor cu puncte de fierbere peste 140-150 0 C, drept refrigerent se folosşte un simplu tub de sticlă (refrigerent de aer). Condensarea vaporilor se realizează prin răcirea lor în coltacr cu pereţii tubului de sticlă raciti de aerul admosferic. Pentru lichidele cu puncte de fierbere sub 130 0 C se folosesc refrigerente răcite cu ată, de tip Liebig, cu bule, etc. Dacă eventuala impurificare a solventului cu urme de apă nu deranjază şi solventul nu este inflamabil, se poate realiza o recristalizare rapidă folosind refrigerentul Ostrogovich, care are avantajul fixării fără ajutorul dopurilor şi clemelor, direct în gâtul balonului.

Dispozitivul de filtrare poate fi o pâlnie de sticlă prevăzută cu filtru cutat (filtrare la presiune normală), dar pentru eficienţă mărită se utilizează o pâlnie Buchner sau Hirsch legată de trompa de apă.

), dar pentru eficien ţă m ă rit ă se utilizeaz ă o pâlnie Buchner sau

2

În cazul filtrării soluţiilor fierbinţi concentrate, când apare pericolul cristalizării substanţei pe filtru, se foloseşte pâlnia Buchner cu pereţi dubli între care circulă un lichid încălzit sau o pâlnie Buhner obişnuită încălzită în prealabil în etuvă. Deposebit de practică este folosirea aparatului Witt,

. Deposebit de practic ă este folosirea aparatului Witt, care prezint ă avantajul colect ă rii

care prezintă avantajul colectării soluţiei direct în paharul în care se face răcirea şi deci cristalizarea substanţei.

Se evită astfel transvazarea şi eventuala cristalizare rapidă a substanţei în flaconul conic al trompei de apă.

MODUL DE LUCRU

Substanţa de recristalizat se introduce în balon şi se adaugă cantitatea necesară de solvent în aşa fel încât soluţia să fie concentrată, dar nu saturată la temperatura de fierbere a solventului. Dacă se prepară o soluţie saturată la fierbere sau prea concentrată, în timpul filtrării, substanţa răcită puţin va cristaliza pe filtru, înfundu-l şi îngreunând filtrarea ulterioară. În acest caz, operaţia trebuie repetată, readucând întreaga cantitate de substanţă de pe filtru în balon şi încălzind din nou soluţia cu o cantitate sporită de solvent. Cantitatea de solvent necesară pentru ca recristalizarea să decurgă în bune condiţii se determină prin încercări prealabile, introducând în balon, la început doar o cantitate mică de solvent , care să acopere complet substanţa aducând suspensia la fierbere şi adăugând noi cantităţi de solvent, până când tot precipiutatul de solvă cu uşurinţă la fierbere. În cazul folosirii a doi solvenţi, se solvă substanţa la cald în solventul în care acesta este mai solubilă şi se adauga apoi la cald din al doilea solvent, până la apariţia unei slabe opalescenţe persistente. Înainte de a începe încălzirea, soluţiei i se adaugă şi puţin porţelan poros pentru realizarea unei fierberei uniforme a soluţiei, fără riscul supraîncălzirilor. Pentru o purificare cât mai eficace, mai ales în cazul prezenţei unor impurităţi colorate, după ce procesul de recristalizare s-a solvit la cald,se adaugă în balon, după ce soluţia s-a răcit puţin, spre a evita intrarea bruscă în fierbere şi debordarea ei în cazul unei supraâncălziri, sub agitare, puţin cărbune animal, care are rolul de a îndepărta prin absorbţie impurităţile. Cărbunele animal pentu purificare nu se adaugă de la început (la rece), pentru că astfel nu mai poate fi observată solvirea totală a precipitatului (la cald) în solventul utilizat pentru recristalizare. Soluţia se toarnă, cât mai fierbinte, cu grijă, pemişlocul hârtiei de filtru, umectată în prealabil cu solvent, după ce pâlnia Buhner a fost conestată la instalaţia de vid. În cazul în care în soluţie au trecut urme de cărbune soluţia se reâncălzeşte şi filtrarea se repetă. Pentru evitarea acestui inconvenient, se recomandă formare de la început a unui strat subţire de cărbune pe hârtia de filtru, prin filtrarea unei soluţii din acelaşi solvent, ce conţine numai cărbune. Doar după ce soluţia cu care se aplică stratul de cărbune trece limpede prin filtru, se procedează la filtrarea soluţiei cu substanţa de recristalizat. Pentru a se evita cristalizarea pe filtru (prin răcire), în cazul soluţiilor concentrate, pâlnia Buhner se poate încălzi în prealabil, în etuvă, trecând solvent fierbinte sau utilizând o pâlnie Buhner cu pereţi dubli. În cazul filtrărilor la cald a soluţiilor mai concentrate, se recomandă utilizarea unei pâlnii Buhner cu suprafaţă mare de filtrare. După terminarea filtrării şi spălarea filtrului cu puţin solvent fierbinte, soluţia limpede se răceşte trptat la temperatura ambiantă, apoi cu apă cu gheaţă sau amestecuri răcitoare, dacă este necesar.

3

Dacă soluţia este prea diluată (cristalizează greu sau puţin), ea poate fi concentrată prin evaporare (distilare), până când din soluţia răcită ulterior se separă uşor o cantitate abundentă de cristale. Substanţa de pusă se filtrează la vid şi se spală cu solvent curat, răcit. Spălarea pe filtru se face după întreruperea vidului, prin adaos de solvent şi tasarea precipitatului cu o spatulă. Se face apoi legătura la sursa de vid, se esoreasă şi apoi se usucă. În cazul întârzierii apariţiei cristalelor după racirea soluţiei, se recurge la stimularea cristalizării prin „însămânţare”, adică adăugarea câtorva cristale pure din substanţa respectivă, ce crează în lichid artificial , centre de cristalizare. Stimularea cristalizării se poate face şi prin frecare pereţilor paharului su o baghetă de sticlă. Se formează astfel o pulbere fină de sticlă, ce poate reprezenta centre de cristalizare. Cu amestecuri răcitoare se poate utiliza un amestec format din 33g NaCl şi 100g gheaţă, abţinându-se temperatura de -21 0 C sau amestecul de 143g CaCl 2 * 6HOH la 100g zăpadă (-54 0 C). În cazul utilizării solvenţilor volatili (eter de petrol, pentan), răcirea se poate efectua cu ajutorul unei băi de acetonă (plasată într-un vas Dewar) în care s-a introdus zăpadă sau gheaţă carbonică (-78 0 C).

EXTRACŢIA

Definiţie:

Extracţia este una din operaţiile de bază ale practicii chimiei organice, utiliyată în cadrul principalelor metode de separare şi purificare a substanţelor organice, constând în transferarea uneia sau mai multor componenteale unei faze (solidă sau lichidă) într-o altă fază (lichidă) nemiscibilă sau parţial miscibilă adusă în contact cât mai intim cu prima. În funcţie de starea de agregare a fazei care conţine componentul ce trebuie separat, metodele de extracţie pot fi clasificate:

Extracţii solid – lichid (din substanţe solide)

Extracţii lichid – lichid (din substanţe lichide)

Extracţii gaz – lichid (din substanţe gazoase)

EXTRACŢIA SOLID – LICHID

Urmăreşte separarea unui component, folosind un anumit solvent organic în care componentul este solubil

Pentru asigurarea unei eficienţei maxime operaţiei solventul se alege în funcţie de solubilitatea substanţei de extras, selectivitatea dizolvantului, stabilitatea substanţei în soluţie, posibilităţii de îndepărtare uşoară a solventului

Eficacitatea este determinată de solubilitatea şi viteza de difuziune a unei substanţe solide în lichid, precum şi de viteza de eliminare a substanţei de pe suprafaţa de contact.

Timpul de extracţie poate fi redus considerabil prin mărirea suprafeţei fazei solide prim fărâmiţare, măcinare şi realizarea unei împrospătări continue a dizolvantului la suprafaţa de contact, prin agitare

Procedeul Soxhlet:

se bazează pe principiul extracţiei periodice – continue

este simplu, comod şi eficace

are o largă utilizare în practică. Aparatul Soxhlet este format din:

balon cu fund rotund

extractorul Soxhlet

4

refrigerent ascendent cu bule

cartuş de formă cilindrică din hârtie de filtru, carton poros sau material ceramic cu găuri fine

Mod de lucru:

în balon se introduce solventul în care se efectuează extracţia

în extractor se introduce cartuşul conţinând substanţa de extras

vaporii solventului trec prin tubul lateral al extractorului, în refrigerent, unde se condensează curgând peste substanţa din cartuş

când nivelul lichidului ajunge la nivelul superior al sifonului, prin sifonare, lichidul ajunge înapoi în balon

de câte ori cilindrul de extracţie se umple, sifonarea se repetă

lichidul din balon devine în acest fel o soluţie din ce în ce mai concentrată în substanţa extrasă.

După ce extracţia s-a efectuat complet (10 –15 sifonări), substanţa extrasă se separă din solvent, prin cristalizarea acesteia sau prin îndepărtarea solventului prin distilare. Avantaj: procedeu este continuu (periodic), permite o bună extracţie, folosind o cantitate mică de solvent, care efectuează mereu un circuit închis.

extrac ţ ie, folosind o cantitate mic ă de solvent, care efectueaz ă mereu un circuit

Extractor SOXHLET

5