TESTAMENT

Incepand cu secolul al XX-lea, in literatura romana incep sa apara primele elemente ale modernismului, care va fi teoretizat artistic de criticul Eugen Lovinescu. Acesta va sustine sincronizarea literaturii romane cu cea europeana si acest lucru va fi realizat in cateva decenii. Poeti ca Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu nu numai ca vor aduce literatura romana la nivel european, dar vor pregati terenul pentru aparitia celui mai surprinzator curent literar, avangardismul. Unul dintre principalii poeti modernisti este Tudor Arghezi, poet cu activitate prodigioasa, care se desfasoara pe cateva decenii, apreciat si contestat in egala masura. In opera sa apare o preocupare constanta pentru definirea artei poetice in: Testament, Flori de mucigai, Ruga de seara, Portret, Stihuri pestrite. In creatia lui apare o eterna cautare a divinitatii, poetul penduland intre credinta si tagada. El se apropie de universul marunt, scriind poezia jocului, a boabei si a faramei. Elementele moderniste in creatia sa sunt reprezentate in primul rand de estetica uratului, de acele asa numite categorii negative de care vorbeste Hugo Friederich in opera sa, Structura liricii moderne. Opera argheziana se caracterizeaza prin ambiguitate, expresivitate, poetul se misca pe cel mai vast teritoriu al limbii romane. El foloseste neasteptate asocieri lexicale, termeni argotici, religiosi, arhaisme, neologisme. Poetul insusi marturisea: Am cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu raie, cuvinte care asalteaza ca viespile sau te linistesc ca racoarea, cuvinte fulgi, cuvinte cer, cuvinte metal. Poetul sparge tiparele logice, topice si sintactice, dezarticuland sintaxa, creionand un nou limbaj poetic. Apar innoirile prozodice, cultivarea versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei clasice. Poetul afirma despre sine insusi Sunt inger, sunt si diavol, si fiara si alte asemeni. Testament este o arta poetica, o creatie prin care un poet isi exprima conceptia despre menirea poeziei si despre rolul poetului. Inca din antichitate au fost scrise arte poetice: Aristotel, care vorbeste despre mimesis, Horatiu in literatura latina, Boileau in literatura franceza. In literatura romana apare arta poetica a lui Eminescu, in poezia Epigonii. Testament este cea mai cunoscuta arta poetica argheziana si se afla in fruntea volumului Cuvinte potrivite publicat in anul 1927. In sens denotativ, titlul se refera la un document prin care cineva incredinteaza urmasilor bunurile sale. In sens conotativ, eul liric se gandeste la generatiile urmatoare si la modul in care acestea vor recepta creatia sa. Poetul formuleaza prin fiecare poezie un mesaj prin care el nu doreste sa se adreseze unui singur cititor, ci unei multimi de oameni care vor recepta emotia lui artistica.

Poezia este structurata in sase secvente polimorfe cu rima imperecheata, in centrul operei aflandu-se cuvantul carte. Poezia se structureaza ca un monolog adresat, eul liric surprinzand in fiecare secventa lirica un aspect al artei poetice. Prima strofa debuteaza sub semnul negatiei: Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/Decat un nume adunat pe-o carte, prin care poetul subliniaza ca mostenirea lasata posteritatii este una spirituala, ce transforma semnificatia valorilor materiale in cuvant scris. Prin intermediul metaforei seara razvratita, poetul surprinde capacitatea creatorului de a transforma prin arta toata suferinta unui neam. Traseul existential al acestora prin rapi si gropi adanci se transforma in arta, iar fiul trebuie sa inteleaga valoarea formatoare a acestei carti Cartea mea-i, fiule, o treapta. Prin aceasta metafora se realizeaza o dubla legatura, atat cu trecutul cat si cu viitorul. A doua secventa lirica debuteaza sub regimul imperativului Aseaz-o cu credinta capatai/Ea e hrisovul nostru cel dintai. Poetul apreciaza valoarea inestimabila a cartii pe care o percepe ca pe o adevarata Biblie in care este surprinsa geneza spirituala a robilor cu saricile pline de osemintele varsate-n mine. A treia secventa lirica incepe cu verbul la modul conjunctiv sa schimbam, acest mod aratand o actiune posibila, realizabila. Arta argheziana presupune o mutatie la mai multe niveluri ale creatiei umane, schimbandu-se specificul muncii: Ca sa schimbam acum intaia oara/Sapa-n condei si brazda-n calimara. Sursa de inspiratie a limbajului artistic o reprezinta graiul cu indemnuri pentru vite. Limbajul aspru, crud, al taranilor este slefuit artistic de Arghezi in versuri de o tulburatoare frumusete. Aceasta transformare este accentuata in poezie prin intermediul oximoronului, figura de stil definitorie pentru sensibilitatea argheziana: Facui din zdrente muguri si coroane/veninul strans l-am preschimbat in miere, /am luat ocara si torcand usure, /am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure. Urmatoarea strofa este un catren, surprinde ideea cultului stramosilor, poetul find convins ca toate generatiile viitoare vor trebui sa respecte existenta anterioara: am luat cenusa mortilor din vatra/Si am facut-o Dumnezeu de piatra. Una dintre metaforele preferate ale lui Arghezi, pentru a sugera creatia, este vioara. Aceasa apare si in Psalmi si in intregul volum Cuvinte Potrivite: durerea noastra surda si amara, o gramadi-i pe-o singura vioara. Poetul considera ca prin scris se realizeaza o razbunare artistica a suferintei unui intreg neam. Originalitatea creatiei argheziene este data de estetica uratului formulata in versurile din bube, mucegaiuri si noroi, iscat-am frumuseti si preturi noi. Prin aceasta creatie, ramura obscura da la iveala rodul durerii de vecii intregi. Estetica poeziei pune la baza creatiei inspiratia, care vine ca un foc de la muza, sau mestesugul, perceput ca o migalire, ca o slefuire a creatiei. Arghezi asociaza in opera sa slova de foc si slova faurita.

In finalul creatiei, el ne anunta ca in intreaga sa opera zace mania bunilor mei, aceasta formula ascunzand blestemul unui neam care a fost condamnat la intuneric si nu a avut sansa sa se exprime prin lumina divina a cuvantului, decat prin penelul stralucitor al unui poet hranit in mod egal de traditie si modernitate.