Evolutia personajului principal din Povestea lui Harap-Alb In general, basmele populare romanesti cultiva ideea vitejiei, frumusetii

fizice si morale concentrate intr-un singur personaj principal, care intruchipeaza imaginea binelui, idealul de cinste, dreptate si adevar, aflat intr-o continua lupta cu fortele malefice, pe care le va invinge intr-un final. Scriitorii romani preiau temele si motivele din folclor, pastrand unitatea de limba si specificul spiritualitatii romanesti. Harap-Alb este personajul principal din basmul omonim, eroul, este un FatFrumos din basmele populare, destoinic si curajos, care ramane insa in zona umanului, fiind un personaj complex. Eroul este individualizat psihologic prin fapte, sentimente, mod de a gandi si de a vobi. Pe langa trasaturile specifice unui erou popular, este umanizat, avand defecte si facand greseli. Desi intruchipeaza idealul unui erou, este pus si in situatii care ii scot in eveidenta naivitatea (se increde in span), teama, credulitatea, nevoia de sprijin, descurajarea, este rusinat si plange atunci cand craiul il cart ape el si pe fratii sai. De-a lungul basmului, se disting trei ipostaze ale eroului, care corespund, in plan compozitional, unor secvente narrative, care reprezinta etape ale drumului initaiatic parcurs de erou. In prima etapa, fiul mezin al craiului este prezentat ca neinitiat, naiv: boboc in felul sau la trebi de-aieste. Este descurajat cand ii vede pe cei doi frati mai mari ai sai esuand, insa firea sa miloasa si respectuoasa o fac pe Sfanta Duminica sa ii sara in ajutor, astfel eroul incepandu-si calatoria spre curtea Imparatului Verde. Calatoria este de fapt drumul initiatic pe care protagonistul il va parcurge in cea de-a doua ipostaza a sa. Naivitatea il face pe feciorul de crai sa-l accepte pe Span ca sluga, insa va descoperi in curand ca nesocotirea sfatului tatalui sau va insemna inceputul unei noi vieti pentru el. Astfel, cade in capcana fantanii, care marcheaza inceputul initierii spirituale sub forma unei morti ritualice si a unei renasteri simbolice sub o alta identitate. Se produce o schimbare de roluri intre protagonist si Span. Fiul de crai jura sa-l slujeasca pe Span pana cand ii muri si iar ii invie si primeste un alt nume, Harap-Alb. Numele personajului este un oximoron, semnificand noul sau statut de rob alb. Rolul initiatorului este jucat aici de Span, de unde si idea raului necesar, care va duce la devenirea spirituala a eroului, la final. Insarcinarile pe care le primeste de la Span la curtea Imparatului Verde sunt probe ale curajului, ale rabdarii, ale milosteniei, ale inteligentei, ale intelepciunii, pe care Harap-Alb le trece cu succes, continundu-si astfel initierea. Pe parcursul acestor probe se contureaza trasaturi ale protagonistului care il diferentiaza de eroul unui basm popular. Isi face prieteni, le cere ajutor, urmeaza sfaturile primite de la cal si de la Sfanta Duminica si chiar se indragosteste de fata Imparatului Rosu. Duce la bun sfarsit toate probele la care este supus, castigand astfel experienta si maturizandu-se. Drumul de la curtea Imparatului Rosu la cea a Imaparaului Verde alaturi de fata de imparat reprezinta o experienta determinanta pentru maturizarea sa, care il preagteste pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Moartea si reinvierea cu ajutorul fetei de imparat a eroului are un rol simbolic. Harap-Alb renaste, revenind la vechea sa identitate de fiu de crai, viitor imparat care isi poate asuma raspunderea intemeierii unei familii si conducerii unei imapartii, intrucat

experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata, astfel incheindu-se si cea de-a treia ipostaza a eroului. Asadar, Harap-Alb parcurge un drum al initierii, de formare a personalitatii, ceea ce confera basmului un caracter de Bildungsroman. Fiul de crai trebuie sa se afle si in postura de sluga, inainte de a deveni imparat, pentru a invata astfel sa-si inteleaga supusii si sa-si exercite in mod responsabil puterea.