„V IC T O R

H U G O
M I Z E R A B I LI I
în rom îneste de LUCIA DEMETRIUS si TUDOR MĂINESCU Sfudiu introductiv de THEODOSIA IOACHIMESCU Nota explicative de N. N. CONDEES CU Ediţia a 1l-3

STUDIU INTRODUCTIV Dacă intraţi într-o bibliotecă publică şi cereţi Mizerabilii, este foarte probabil că volumele pe care le veţi căpăta vor avea copertele glorios ostenite de cercetarea neostenită a numeroşilor cititori care leau avut în mînă. De asemenea, este probabil să întîlniţi Mizerabilii în biblioteca particulară a foarte multor oameni ai muncii. Romanul l u i Hugo a fost de la început, şi este şi astăzi, o carte foarte citită, fin bibliotecile din Moscova ea se găseşte în sute şi mii de exemplare. în ţările capitaliste, ziarele cele mai apropiate de popor, ca VHumanii i în Franţa, o publică în foileton. Cînd cineaştii o 'transpun în film, sînt siguri că sălile vor fi pline. Această operă literară este, poate, din întreaga creaţie a lui Hugo, cea prin care scriitorul a păstrat cel mai strîns contact cu masele populare. Caracterul ei de „epopee a poporului" a fost apreciat ca atare şi de marii scriitori -ai lumii. Lev Tolstoi considera Mizerabilii ca modelul romanului care merită să aibă răsunet mondial. Iar Alexei Tolstoi scrie, vorbind de autorul Mizerabililor şi de influenţa acestuia asupra anilor tinereţii sale : „...îmi umplea inima de un umanism nelămurit, dar plin de foc. Din fiecare clopotniţă mă privea Quasimodo şi îl vedeam pe Jean Valjean în fiecare drumeţ sărman." Formula aduce lapidar explicaţia esenţială a viabilităţii romanelor poipulare ale lui Victor Hugo şi, în special, a Mizerabililor: un umanism plin de

foc. Că acest umanism este „nelămurit" sau, mai curînd, că nelămuririle autorului aburesc uneori cu caracterul lor utopic şi idealist mesajul romanului, aceasta nu-i stinge văpaia, nelămuririle fiind în genere explicabile istoriceşte. Flacăra rămîne dincolo de aburi. Dincolo de norii — de altfel trandafirii — ai socialismului utopic, dincolo de unele înnegurări mistice — de altfel contradictorii şi contrazise în cursul povestirii — dincolo de unele pagini retorice sau prea sentimentale — trăsături pe care neîmplinirile epocii le generează şi le explică — rămîne lumina constantă a credinţei fierbinţi în mersul înainie al omenirii, în posibilitatea omului de a se depăşi pe sine însuşi, în forţa activă a poporului, în misiunea scriitorului „angajat", rămîne elanul intens către adevăr şi către viitor — nu mai puţin generat de epocă, de ceea ce epoca avea mai bun — căruia Victor Hugo îi dă sonoritatea de bronz a marelui său glas. Dar Mizerabilii nu sînt numai un imn de speranţă, ci şi un act de acuzare. Meditării lirice a poetului visător i se adaugă observaţia lucidă a scriitorului martor, care dezvăluie fără cruţare apăsările şi asupririle societăţii în care trăieşte. Victor Hugo a rezumat parcă această asociere explozivă scriind versurile: ...In nori se află, zici, poetul ? Ei, da. Precum un tunet. (In poemul Viaţă veselă din culegerea Ispăşirile)

Nu e rnai puţin adevărat că, după lectura romanului, cititorul al cărui orizont este astăzi limpezit şi care judecă din perspectiva clarificărilor marxiste îşi pune o serie de întrebări tulburătoare. Ce e cu Jean Valjean, acest fost ocnaş în care mocneşte revolta, ţăran sărac care a cunoscut truda şi mizeria, dar care nu înţelege mai tîrziu că averea lui, atît de rapid înjghebată, provine din exploatarea muncitorilor ,pe care îi întrebuinţează în fabrică ? Cum e posibil ca un singur gest generos să-i potolească răzvrătirea şi să facă din el un apostol aii Bunătăţii şi al Spiritului de sacrificiu, care seamănă uneori cu resemnarea ? Ce fel de republican e Marius, care se duce să moară pe baricadă nu atît pentru că e conştient de necesitatea luptei, cît pentru că se crede părăsit de Cosette ? Este sau nu Hugo pentru revoluţie ? Cum o înţelege el ? Şi ce rost au lungile digresiuni intercalate în roman, adevărate conferinţe-dezbateri, expuneri istorice sau relatări descriptive ? împrejurările în care s-a născut romanul răspund în mare măsură acestor nedumeriri. VI

Deşi l-a publicat abia în 1862, Victor Hugo l-a conceput încă din 1830, sub titlul de Les Miseres („lipsurile", „suferinţele" ; în Franţa, o dată cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul misere trece de la sensul de „nenorocire" la cel de „sărăcie", iar mai tîrziu miserable — „nefericit", „necăjit", „sărac" — ajunge să însemne, sub dispreţul claselor posedante, „ticălos", evoluţie suferită de altfel şi la noi, din aceleaşi motive, de cuvîntul „ticălos", care a însemnat pînă spre mijlocul secolului al XlX-lea „sărman", „nevoiaş"). Intre 1845 şi 1848 a fost elaborată o primă redactare a romanului. In exil scriitorul n-a făcut decît să-l reia, să-l amplifice, să-l completeze şi, poate, să-l apropie mai mult de spiritul revoluţionar ipe care acum, în cursul luptei sale împotriva regimului reacţionar al împăratului Napoleon al IlI-lea, îl înţelegea mai bine. In linii mari, însă, romanul este un produs al perioadei 1830—1848 (aşa-numita „monarhie din iulie"), perioadă în care, sub „ocrotirea" regelui „burghez" Ludovie-Filip, se desfăşoară din plin capitalismul francez, acumulînd din ce în ce mai mult la un capăt al societăţii belşugul şi la celălalt mizeria. Se agravează situaţia clasei „celei mai numeroase şi mai sărace", cum e numit proletariatul de către socialistul utopic Saint-Simon. Durata zilei de lucru e la Lyon, în 1831, de 15—18 ore, iar ziua de lucru e plătită femeii muncitoare cu două treimi mai puţin decît bărbatului muncitor şi mai puţin încă muncitorului copil. Pauperizarea se întinde vertiginos. La Paris, dintr-un milion de locuitori, trei sute de mii sînt săraci lipiţi pămîntului. Creşte numărul crimelor. Prostituţia ia proporţii nemaivăzute (v. Engels : Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă). Starea de plîns a mulţimilor care ajutaseră burgheziei franceze să facă două revoluţii (1789, 1830), să-şi cîştige şi să-şi consolideze drepturile, îngrijorează chiar păturile burgheze, mai ales pe acelea care mai au revendicări de formulat. Cei mai înaintaţi dintre republicani se alătură muncitorimii. Situaţia găseşte ecou în literatură. Mulţi scriitori, ca George Sand, pledează în scrierile lor cauza poporului asuprit, şi eroii lor sînt, din ce în ce mai mult, oameni din popor. Alţii, ca Balzac, dezvăluie întunecimile morale ale noii clase stăpînitoare, aviditatea şi lipsa ei de VII

scrupule. Romantismul democrat devine umanitar, iar realismul devine critic, cîşiigînd teren asupra romantismului prea visător. Dar nici primul curent literar, nici celălalt nu pot exprima înţelegerea deplină a lucrurilor, nu pot reflecta în mod clar antagonismele în prezentă, deoarece ele nu s-au accentuat îndeajuns. Deşi îşi începuse lupta, proletariatul francez nu ajunsese încă la o conştiinţă reală de clasă. El se înfăţişa tot oa o „stare asuprită şi suferindă", căreia, cum spune tot Engels, nu i se putea da ajutor „dccît cel mult din afară, de sus". De aici, difuzarea şi succesul soci'ailismului utopic, de aci, paternalismul dominant în literatura democratică a vremii. In Mizerabilii (partea a IV-a) se vorbeşte făţiş de „poporul care munceşte, care suferă şi oare aşteaptă". Face multă vîlvă romanul lui Eugene Sue, Misterele Parisului, publicat în foileton între 1842 şi 1843, în care un prinţ generos condescinde să frecventeze lumea apaşilor şi a ocnaşilor evadaţi, pentru a salva o tînără prostituată şi pentru a reeduca un nevoiaş devenit bandit. Acesta din urmă e ■atît de bine „reeducat", încît abia îndrăzneşte să se aşeze pe scaun în faţa prinţului şi e nespus de fericit să moară în locul nobilului său protector. „Reeducată" este şi tînăra prostituată, care e dată pe mîna unui preot şi devine călugăriţă. Jean Valjoan va fi şi el preocupat de propria sa reeducare. Sînt cercetate nu cauzele mizeriei, ci efectele acesteia, primejdioase pentru burghezie : cerşetoria, vagabondajul, hoţia, prostituţia. Un ocnaş evadat este eroul uneia dintre cele mai celebre melodrame ale vremii : Circiuma din Adrets. Chiar Balzac, în momentul cînd se decide să cerceteze de aproape altă lume decît cea a aristocraţiei mucegăite şi a burgheziei hrăpăreţe, coboară foarte jos, în mediul prostituţiei şi al închisorilor, scriind Viaţa de strălucire şi mizerie a curtezanelor (1843—1847). îşi spune desigur, ca şi Hugo, că trebuie ,,să cobori cît mai adînc... cînd e vorba să masori adîncimea unei răni, a unei prăpăstii sau a unei societăţi". Şi pentru Balzac, aşa cum se vădeşte în Medicul de ţară, ajutorul trebuie să vie „de sus", din partea unei .personalităţi active, generoase şi pline de iniţiativă. Cei mai mari dintre scriitorii vremii văd răul, ca şi socialiştii utopici, dar nu sînt în măsură să VIII

cunoască remediile. In romanele lui George Sand aristocraţii au sarcina de a transmite cultura lor oamenilor din popor şi, la rîndul lor, aceştia se căsătoresc deseori cu fete din nobilime, ceea ce împacă aparent pe toată lumea. In pofida paternalisinului şi conciliatorismului care domină romantismul umanitar, un lucru rămîne însă pozitiv în el : întoarcerea literaturii către masele populare, pătrunderea acestora în literatură. Articolele din ziarul Le Globe ale saint-simonişti'or recomandă scriitorilor legătura strînsă cu mase'e populare: „Dacă scriitorii noştri, răsuflaţi şi sterpi, ar şti să simtă şi să înţeleagă suferinţa pe care o .pricinuiesc maselor muncitoare oamtnii privilegiaţi... ei ar găsi o mare sursă de inspiraţie în dorinţa fierbinte de a vindeca rănile muncitorilor" (Le Globe, 11/3, citat de D. Oblomievski : Romantismul francez, Moscova, 1947). Un asemenea îndemn a putut contribui ia hotărîrea Iui Hugo de a zugrăvi, pentru a remedia — credea el — suferinţele maselor populare din vremea sa. Iată cum figurile populare se afirmă din ce în ce mai mult în romanele şi în piesele scriitorilor democraţi în rolul de eroi pozitivi, în contrast cu ,,privilegiaţii". De altfel, insurecţiile muncitoreşti de ia Lyon, din 1831 şi 1834, deşi înfrînte, aveau să aducă dovada că proletariatul începe să nu mai aştepte milă şi ajutor, ci să reclame cu curaj recunoaşterea drepturilor care i se cuvin.

„Ecou sonor" al epocii sale, Victor Hugo a crescut o dată cu ea. De la monarhismul spiritualist din primii ani ai restauraţiei, care sînt şi anii primei lui tinereţi, el a trecut, mai activ decît alţi scriitori, la liberalismuil bonapartist şi apoi la republicanismul democratic colorat de socialism (utopic). Ca şi lui Marius, „în fiecare clipă, luminile noi ale adevărului îi întregeau judecata". Căci, ca şi prietenii lui Marius, „cobora direct din revoluţia franceză", ale cărei efecte nu le putuse şterge restaurarea trecătoare a Burbonilor (1815—1830). Şi, mai mult decît ei, prin antenele artei, el era receptiv la vitalitatea populară şi la transformările sociale. IX

Una din constantele lui Hugo este convingerea că scriitorii nu iau dreptul să se dezintereseze de problemele timpului lor. In Mizerabila (partea a V-a) sînt vestejiţi creatorii care se izolează şi nu participă la viaţa maselor populare. Hugo îi numeşte „egoişti măreţi S nemărginirii", „gînditori oare uită să iubească". Apostrofa e binemeritată de grupul romanticilor, care, ca Theophile Gautier, se retrăseseră în turnul de fildeş al „artei pentru artă". De foarte timpuriu, Hugo înţelesese că scriitorul nu poate rămîne departe de „interesul general şi de nevoile naţionale". Eroul primului său roman, Ordener, din Han d'Islande (1823) se manifestă, în felul lui, în cadrul unei povestiri încă „negre", ca un prieten al poporului. lin Orientalele (1829) apare tema acţiunii de eliberare naţională (Capitul grec). Poziţia antifeudală se afirmă în culegerile de versuri şi în dramele istorice de după 1830, în care eroii, îndrăzneţi, generoşi şi pasionaţi, provin de cele mai multe ori din popor şi sînt opuşi stăpînirii, reprezen tate prin regi incapabili şi destrăbălaţi sau prin miniştri necinstiţi şi neomenoşi. Acum se precizează metoda antitetică prin care s-ar zice că se reflectă la Hugo, devenit şeful şcolii romantice, antagonismele crescînde. Efortul său de descătuşare a limbii literare din convenţionalismul clasic se asociază acţiunii de renovare a conţinutului literar. Romanu/l Notre-Dame de Paris (1831) pune în mişcare, in cadrul Parisului din secolul al XV-lea, nu numai figuri, dar şi mase populare. Din istorie scriitorul păşeşte curînd în actualitate, dezbătînd probleme ca pedeapsa cu moartea (Ultima zi a unui condamnat — 1829) sau neomenia legilor burgheze faţă de victimele mizeriei (Claude Gueux — 1834, o prefigur-are a lui Jean Valjeanj. Numeroase poeme din această vreme denunţă rolul banilor şi suferinţa ide la un capăt al societăţii. Dorinţa de a aduce mărturia şi pledoaria sa în această problemă, în mod amplu şi convingător, va fi realizată de poet în romanul care va apare cu titlul de Mizerabilii şi în oare Hugo desfăşoară frămîntarea ideologică a vremii şi bogăţia lui de creaţie. Criticul francez Albert Thibaudet vede contopite în Mizerabilii mai multe feluri de romane; „romanul Parisului, romanul de

aventuri, romanul poliţist, romanul milei omeneşti, romanul eroic", Unele din acestea sînt adevărate. Dar, în mintea lui Victor Hugo, Mizerabilii trebuiau să fie în primul rînd un roman social şi un roman de idei, ,,o carte scrisă pentru toate popoarele", un răspuns ta problema majoră a timpului său, în care „mizerabilul se numeşte omul". Aşa se explică numeroasele meditaţii şi dezbateri din cuprinsul romanului, meditaţii şi dezbateri cu caracter filozofic şi social, uneori chiar social-practic, ca, de pildă, cea în oare e susţinută ideea curioasă a saintsimonistului Plerre Leroux în legătură cu utilizarea ca îngrăşământ a conţinutului canalelor. Desigur că nu în aceste pagini de căutări şi de dibuiri vom afla valoarea propriu-zisă a romanului. Ele constituie, cu excepţia unor pasaje de tulburătoare previziune şi de lirism înfocat, mai curînd partea lui caducă. Sînt totuşi interesante, pentru că exprimă elanurile şi totodată confuziile epocii şi ale autorului. Ele explică anumite dezvoltări ale subiectului şi anumite aspecte ale caracterelor din roman, efecte ale poziţiei scriitorului. Care este această poziţie? Ea e cu totul fermă faţă de trecutul feudal. Gentilomii şi preoţii din saloanele aristocratice pe care le frecventează domnul Gillenormand sînt taxaţi de „stafii" sau de „moaşte", care ,,luau vremea în zeflemea şi asta îi scutea de a o înţelege". Mănăstirea, cu rigorile şi cu întunecimile ei, e în principiu condamnată, în ciuda afirmaţiei evident greşite că viaţa monahală ar fi avut cîndva, la început, „un rol civilizator". Scriitorul consideră lege progresul societăţii : „Nu există decît un singur fel de a respinge ziua de mîine : a muri". Dar care sînt căile progresului ? Cum să se suprime acea „balanţă hidoasă, ale cărei talgere — sărăcia şi parazitismul — îşi fac un dureros echilibru", imagine prin care Hugo concretizează sistemul capitalist ? Sub influenţa democraţilor burghezi şi a socialiştilor utopici, romanticul Hugo îşi pune, în primul rînd, speranţa în morală şi în ştiinţă. Căldura inimii şi lumina cunoaşterii i se par că pot risipi orice întuneric şi orice disemtimente. Exemplul sufletelor bune, difuzarea culturii în popor — iată ce i se pare că ar putea îndrepta lucrurile, împreună cu obligaţia de a munci şi cu „universalizarea" proprietăţii. Iată de ce ipoate face „miXI

nuni" monseniorul Myriel, iată de ce Jean Valjean devine bunătatea personificată, se cultivă şi cîştigă o avere considerabilă, creînd — constată el — prosperitatea unui ţinut întreg printr-o invenţie ingenioasă, fără a bănui că munca depusă în fabrica lui este o muncă de exploataţi. Iată de ce nu apar în roman tipuri caracteristice de exploatatori capitalişti. Romanticii umanitari speră că burghezia va fi înduioşată cfrtd va avea în faţă tabloul nefericirii nevoiaşilor. E drept că Victor Hugo nu-şi face multe iluzii despre burghezie, „acest aproximativ popor". Nădejdea şi-o pune înlr-un popor mai autentic : „Cercetaţi poporul şi veţi zări adevărul!" Dar ce este poporul ? Care este partea lui cea mai sănătoasă ? Procesul de afirmare a proletariatului fiind în curs, Hugo nu poate decît presimţi rolul şi importanţa noii clase. In cercul prietenilor revoluţionari ai lui Marius, format mai ales din studenţi, nu ne e prezentat mai de aproape decît un singur muncitor cu braţele: Feuilly. Muncitorii care luptă pe baricada din strada Saint-Denis stat siluete, nu personaje. In Fantine, condiţia femeii părăsite se suprapune celei a lucrătoarei ex ploatate. Sărăcimea îi apare scriitorului nediferenţiată. E „clasa aceea nevoiaşă, care înceipe cu ultimul burghez strîmtorat şi se în tinde din mizerie în mizerie pînă Ia cele din urmă trepte ale societăţii" (Mizerabilii^ partea a IlI-a). De aceea îi întîlnim în roman şi pe savantul ruinat Mabeuf, şi pe tîlharul înrăit Thânardier. Aceasta îl face pe Hugo să accepte ambele sensuri ale cuvMuîU'i „mizerabil" i .........de la un punct anumit, orop siţii şi nemernicii se amesteca şi se contopesc într-un singur cuvînt, în cuvîntul fatal «mizerabilii»". De aci, locul important ocupat în roman de banda lui Thenardier, de închisoare, de argou. Dar Hugo ştie că „mizeria e un noroi care ia foc". El trăieşte în ani de revoluţii şi de insurecţii. Cum le va înţelege el ? Cu sentimentele contradictorii ale mioului-burghez de stingă din anii 1830—1848, uneori chiar cu oarecare limpeziri, datorite poate anilor de după 1848. Revoluţia din 1789—1794, care a desfiinţat feudalitatea, ti apare cu totul justificată. Ea „a însănătoşit veacul şi a încoXII

ronaf. poporul''. Dar mai departe ? Mai departe încep confuziile şi contradicţiile. Fără a condamna în mod absolut „răscoala", cum făceau „doctrinarii" (adepţii „căii de mijloc") din vremea sa, Hugo o consideră totuşi de nedorit, numind-o uneori „răzvrătire" şi opunînd-o „revoluţiei", a cărei formă redusă o numeşte „insurecţie". Faţă de „insurecţia"-,,revoluţie'1, „răzvrătirea"-„răscoală" are, spune el, dezavantajul de a fi manifestarea unor nemulţumiri spontane şi necugetate, fără bază socială largă şi puţind duce la compromiterea unei revoluţii (Mizerabilii, partea a IV-a). Dar aceste noţiuni nefiindu-i prea clare, Hugo le dă o aplicare discutabilă. Astfel, pentru el, radicalizarea unei revoluţii (de pildă, insurecţia din iunie 1848 a maselor muncitoreşti din Paris după revoluţia burghezo-democratică din februarie 1848) este condamnabilă, devine „răzvrătire". „Răzvrătire" este şi acţiunea reacţionară iniţiată de un monarh împotriva poporului său. „Răzvrătiri" sînt şi răscoalele ţărăneşti din Franţa evului mediu (Ies jacqueries). Aşa se explică de ce Victor Hugo n-a înţeles, mai tîrziu, nici Comuna din Paris, pe care, pentru a încerca să o admită, a considerat-o Ia început ca o mişcare comunală, neputînd concepe că poporul francez nu se declară mulţumit numai cu răsturnarea imperiului lui Napoleon al III-lea şi cu proclamarea republicii. Nu e întîmplător, aşadar, că lupta pe baricadă (5—6 iunie 1832) pe care o descrie în Mizerabilii — de altfel atît de zguduitor — nu e propriu-zis o acţiune muncitorească, cum autorul ar fi avut ocazia să vadă în timpul său (ţesătorii din Lyon s-au răsculat în 1831 şi în 1834), ci, cum spune el, o „insurecţie" condusă de republicani, în cea mai mare parte miei-burghezi. Aceşti republicani se aflau desigur pe poziţii avansate, dar pe poziţii avansate burgheze. De aceste neprecizări are de suferit figura lui Marius. Scriitorul ne sugerează că Marius ar fi lipsit de pe baricadă dacă ar fi fost aşteptat de Cosette. Perso najul reacţionează sub impulsul prejudecăţilor burgheze cînd încearcă să-l îndepărteze pe fostul ocnaş Jean Valjean de Cosette, pe care acesta a salvat-o din mîinile Thenardierilor. Despre Miarius, Herzen scria că e un reprezentant tipic al generaţiei cu care se opreşte şi începe să dea înapoi epoca revoluţionară burgheză. Şi totuşi, înainte de a se avînta pe baricadă, XIII

Marius reflectează asupra războiului civil şi-i găseşte justificarea. „Franţa sîngerează — zice el ~ dar libertatea zîmbeşte!" Şovăielile autorului îşi găsesc expresie în nuanţele de poziţie ale tinerilor din cercul lui Enjolras. Hugo e uneori, ca şi Enjolras, „îndrăgostitul de marmură al Libertăţii", revoluţionarul intransigent; e alteori, ca şi Combeferre, care „punea faţă în faţă pe Saint-Simon cu Fourier" şi avea „mai multă omenie", „frlozoful" revoluţia: deseori se întîlnesc în autadezbaterile din roman înclinări spre progresul treptat, spre acel progres pe care Hugo, considerîndu-l „cuminte", îl numeşte „om cinstit" şi care, de fapt, îl transformă pe revoluţionar în reformist; e, fără îndoială, un poet inimos, preocupat de probleme sociale, ca Jean Prouvaire, se interesează de „principiul naţionalităţilor", ca Feuilly, şi discută cu verva neobosită a Jui Grantaire, scepticul sentimental, şi a lui Courfeyrac, aristocratul venit la popor... Neclarificată este şi poziţia lui Hugo faţă de religie. Poetul îl invocă deseori pe dumnezeu (se ştie, de altfel, că în anii următori lui 1843, cînd şi-a pierdut fiica, Hugo a trecut printr-o adevărată criză mistică), dar îl identifică cu „infinitul", cu „destinul", cu „conştiinţa" şi, uneori, chiar cu necesitatea istorică (vezi descrierea bătăliei de da Waterloo, unde apare concepţia — şi ea nebulos-idealistă — despre istorie, a lui Hugo, oscilînd între fatalism şi determinism). De misticism nu s-a putut elibera niciodată micul-burghez Hugo, dar marele scriitor Hugo a ştiut să privească în faţă realităţile timpului său. Această contradicţie între o concepţie greşită (filozofică sau politică) şi realismul creaţiei se întîlneşte deseori la realiştii critici şi Ia romanticii umanitari din prima jumătate a secolului al XlX-lea. Ea e explicată, cum s-a mai spus, prin împrejurările istorice în care au trăit aceşti scriitori, împrejurări în care antagonismele sociale nu deveniseră conştiente încă. Este deci apreciabil meritul lui Hugo de a fi reflectat asupra fenomenului istoric pentru a-l înţelege măcar în parte şi de a-i fi surprins chiar unele aspecte. In digresiunile de ordin meditativ din Mizerabilii, alături de afirmaţii idealiste sau confuze, se întilnesc şi observaţii surprinzător de valabile, oa, de pildă,

cea în care scriitorul constată că burghezia de după 1830 oprea revoluţia la jumătatea drumului pentru că nu mai dorea decîi să-şi consolideze poziţiile (constatare contrazicînd, de altfel, în mod categoric teoria din altă parte a „răzvrătirii"). Hugo se apropie şi de înţelegerea deosebirii dintre războaiele drepte şi războaiele nedrepte. Iar pacea universală, deşi căile ei spre victorie nu-i apar lămurit, i se pare ţelul pe care omenirea îl va îndeplini neapărat: „Oricum ar fi ziua de astăzi, ziua de mîine e pacea" (Mizerabilii, partea a IV-a). Necunoscînd limpede relaţiile prezentului, Hugo nu idealizează totuşi trecutul, cum se străduieşte să facă uneori Balzac, ci îl respinge şi îşi pune toate nădejdile în viitor. Iar acest viitor nicăieri nu-i apare mai luminos şi mai strălucitor ca din vîrful baricadei: „...nu va mai exista ura, s-pune Enjolras, atelieruil se va înfrăţi ou şcoala, stima publică va servi de pedeapsă şi de răsplată ; muncă pentru toţi, drepturi pentru toţi, pace pentru toţi..." Şi mai departe: „AscuMă-mă, Feuilly, brav munoitor, om din popor, om al tuturor popoarelor! Slavă ţie! Tu vezi limpede vremurile care au să vină..."

„Martorul care gîndeşte" — şi care nu-şi poate întotdeauna înţelege sau depăşi epoca — este însă neîndoios un „martor" activ şi un „martor" artist. Mărturia pe care o depune el asupra societăţii franceze din vremea restauraţiei şi a societăţii din vremea monarhiei din iulie (cuvîntul „martor" revine foarte des în textul Mizerabililor, ca pentru a garanta obiectivitatea cu care au fost înregistrate faptele) constituie o creaţie de un puternic realism. In Mizerabilii sînt evocate pe ton acuzator aispecte multiple ale mizeriei populare din acea vreme, de la vagabondajul şi suferinţa copiilor pînă la degradarea femeii, de Ia viaţa ocnaşilor — victime ale legilor celor avuţi, sau oameni în afara legii înrolaţi în tagma tîlharilor — ipînă la cea a intelectualilor, a căror tinereţe se zbate în lipsuri şi a căror bătrîneţe cunoaşte desperarea mizeriei totale. Victor Hugo a cercetat şi a cunoscut de aproape aceste „răni" ale societăţii în care trăia. A cutreierat periferiile Parisului, unde a putut întîlni pe Fantine, pe Gavroche şi pe omul arestat şi condamnat la ocnă

*

«*

• Participat ^ P de

'

desfa

><-are/

A ştiut

Ja

'a ce

or I

înseamnă • i.. Jmna lllb "-ea de
pe

om

< » bari cadă •
fn

resurse sînt

princj-piu un pri

artistic

liillill i
Şi

*

vinde Pentru

al

deniei

f Un

'

i
™ P ro car

U r

e,

XVII

Curajul moral al personajelor este susţinut şi întărit de curajul lor fizic şi social Jean Valjean îşi încordează toate puterile pentru <a-I scoate de sub căruţa împotmolită pe moş Fauchelevent, deşi scena se petrece în faţa lui Javert, care l-ar putea recunoaşte după -această performantă. Gavroche luptă cîntînd pe baricadă şi se avîntă cîntînd sub împuşcături pentru a aduna gloanţele necesare apărării baricadei. Iar apărătorii baricadei se întrec în acte de curaj. Vitejia individuală întilneşte -astfel vitejia colectivă. Pe amîndouă le ilustrează oamenii din -popor, acei oameni -pe care Victor Hugo îi vedea nedesluşit din punctul de vedere al categoriilor sociale, dar pe care îi opunea cu patos claselor stăpînitoare şi în care îşi punea toate speranţele: „...Vedem mişcîndu-se în umbră ceva mare, sumbru şi necunoscut. E poporul. Poporul căruia îi aparţine viitorul, dar nu şi prezentul, poporul orfan, sărac, inteligent şi vînjos... purtînd pe spinare urmele robiei şi în inimă mugurii geniului" (prefaţă la drama Ray-Blas, 1838). Ceea ce este în Notre-Dame de Paris catedrala, creaţie a maselor populare medievale care-şi căutau -atunci în religie alinarea suferinţelor datorite asupririi feudale, este în Mizerabilii baricada, locul de întîlnire şi de acţiune al maselor populare evaluate, care au trecut de la jeluirea pasivă şi inutilă în faţa lui dumnezeu la protestul activ şi operant împotriva societăţii rău întocmite. Puterea de plasticizare a lui Hugo, dinamismul lui stilistic dau scenelor de masă din jurul baricadei o viaţă plină de mişcare şi de culoare. Aşa cum Germinai a fixat mai tîrziu primele mari greve -ale minerilor francezi din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, Mizerabilii păstrează pentru posteritate imaginea formei de luptă populară specifice primei jumătăţi a secolului t baricada. Descrierea construirii ei — pe care scriitorul o reia ca pe un leit-motiv — ne transportă în Parisul -popular din 1832: .....în cîteva minute fuseseră smulşi douăzeci de drugi de fier din faţada cu zăbrele a cîrciumii şi zece stînjeni pătraţi de piatră -din -caldarîmul străzii; în treacăt, Gavroche şi Bahorel puseseră mâna pe căruţa unui fabricant de var numit Anceau şi o răsturnaseră. In căruţă fuseseră trei butoaie pline de var, pe care le aşezaseră sub grămezile de pietre. Enjolras ridicase chepengul de la pivniţă şi toate buto-aiele goale ale văduvei HucheXVIII

loup se rostogoliră lingă cele de var. <2u degetele lui deprinse să coloreze lamele gingaşe ale evantaielor, Feuilly grămădise lîngă buţi şi căruţe, ca să le sprijine, două grămezi grele de bolovani. Pietre găsite ca şi celelalte şi luate nu se ştie de unde. Bîrnele de proptit fuseseră smulse de la faţada unei case învecinate şi culcate pe butoaie. Gînd Bossuet şi Courfeyrac se întoarseră, jumătate din stradă se şi închisese cu un meterez mai înalt decît înălţimea omului..." Baricada din strada Saint-Denis-Chanvrerie nu e singura descrisă de Victor Hugo. Sînt evocate şi baricadele din strada Saint-Antoine şi din strada Temple, fiecare cu caracteristica ei particulară. Locul important pe care-l are în roman baricada face în mod deosebit din Mizerabilii un roman eroic.

Deşi scris „pentru toate popoarele", acest roman eroic este însă un roman eroic francez. Nu numai pentru că baricadele sînt ale Parisului, ci şi pentru că apărătorii lor întruchipează, după cuvintele Iui Victor Hugo, „acel lucru caracteristic francez care se numeşte vioiciune". Vioiciunea, veselia, gluma scapără pe baricadă ca şi puştile. Se întîînesc în replicile luptătorilor, în discuţiile studenţilor şi devin simbol în figura lui Gavroche, ştrengar parizian pe cît de neastîmpărat pe atît de generos, pe cît de curajos pe .atît de vorbăreţ, gata de glumă, dar şi de eroism, bun de gură, dar şi de vitejii. Gavroche a rămas pe drept cuvînt în literatura mondială ca una din cele mai reuşite întruchipări a trăsăturilor poporului francez. De verva lui Gavroche — care este şi cea a lui Hugo — beneficiază întreg romanul. Nu ni-l amintesc oare atîtea portrete rapide şi pline de umor, atîtea tirade ironice sau bătăioase, atîtea dialoguri însufleţite şi atîtea replici sclipitoare ? De el ne aducem aminte cînd, de pildă, facem cunoştinţă cu bătrînul savant Mabeuf, care „avea un stomac bunicel, un frate preot, părul alb, nici un dinte în gură sau împotriva cuiva, un tremur în tot trupul, accent picard, un rîs copilăresc..." sau cu slujnica lui, fată bătrînă ale cărei visuri „nu ajunseseră niciodată pînă la bărbat, nu depăşiseră pisica" ; sau cînd Combeferre îi răspunde
XIX

lapidar şi biciuitor lui Marins, care tace liric apologia lui Napoleon, terminînd cu cuvintele: „Să învingi, să stăpîneşti, să trăsneşti, sa fii în Europa un popor încununat de glorie, sa faci să răsune o fanfară de titani de-a lungul istoriei, să cucereşti lumea de .două ori, prin înfrîngere şi prin uluire, da, e .sublim I Există ceva mai mare ? A fi liber 1" ; cînd, ireverenţios şi spiritual ca şi Gavroche, Qrantaîre caracterizează monarhia burgheză a iui Ludovic-Filip ca „...o coroana domolită de o scufie de bumbac... un sceptru care se termină cu o umbrelă"; sau cînd, în legătură cu războiul reacţionar dus de guvernul lui Ludovic al XVIII-lea împotriva poporului spaniol, scriitorul notează : „...între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei". Nenumărate sînt, în Mizerabilii, asemenea „fulgerări" în care spiritul francez apare tonificat, amplificat, colorat de poziţia progresistă a lui Victor Hugo şi de imensa lui forţă de concretizare, de uriaşul lui potenţial verbal. Din seva populară provine şi stiluJ aforistic prin care situaţ i i l e sau observaţiile sînt condensate în formule cu aspect de medalie: „...Cei cărora le e foame au dreptate.--; Tirania îl urmăreşte pe tiran...; Să învingi e un lucru fără noimă, toată gloria e să convingă...; E-atît de uşor să fii bun 1 Greutatea e să fii drept...; Adevărul este hrană ca şi pîinea...; Revoluţia e accesul de mînie al adevărului...; O răscoală care izbucneşte este o idee care dă examen în faţa poporului..." etc, etc. Eliberator al limbii literare în poezie, lui Victor Hugo nu-i e greu ca, în proză, să acorde limbajului personajelor, şi al lui propriu, toate libertăţile, adică o mare varietate de stiluri, de la patosul liric pînă la jocul de cuvinte. Interesîndu-se, am văzut pentru ce motive, şi de 'lumea închisorilor, el cercetează de aproape chiar argoul, aşa cum făcuse de altfel şi Balzac. Desigur, aşa cum poporul e căutat şi acolo unde nu trebuie, se întîmplă ca epitetele, aforismele şi tiradele din Mizerabilii să sufere uneori de retorism sau de platitudine. Nu ne poate satisface, de pildă, epitetul superb şi banal de „înger", presărat prea des de-'a lungul paginilor, acordat cu generozitate nu numai Cosettei, dar şi altor personaje, şi nu tresărim de încîntare cînd aflăm că „...deznădejdea e doica mîndriei (şi) nenorocirea... un lapte hun pentru cei mărinimoşi..." Romantismul despletit nu e XX

totdeauna bine inspirat, iar uzina de imagini a lui Victor Hugo mai dă şi rebuturi. Dar acestea sînt neînsemnate fîşioare de zgură pe şarja incandescentă a prozei hugoliene. Le putem înlătura uşor, aşa după cum putem frece cu vederea inegalităţile de compoziţie a romanului, în care expunerile didactice ale scriitorului sau digresiunile, recunoscute de el ca atare, încetinesc mersul acţiunii. Ele sînt de cele mai multe ori interesante şi utile, dacă nu pentru desfăşurarea subiectului, cel puţin pentru înţelegerea epocii. Sînt, de altfel, din plin, compensate de momentele dramatice. Numeroase peripeţii, ecouri ale melodramei romantice, ca : urmărirea domnului Madeleine de către Javert, capcana din mansarda lui Thenardier, odiseea din subteranele Parisului etc. au meritat Mizerabililor, printre altele, şi caracterizarea de „roman de aventuri". Vorbind de întreaga operă a lui Hugo, Gorki spunea că scriitorul francez e mare mai ales pentru că ştie să trezească în sufletul omenesc tot ce acesta are mai bun. Romanul Mizerabilii justifică întru totul această apreciere şi trăsătura menţionată rămîne meritul lui principal în faţa posterităţii. Crescînd, dezvoltîndu-şi şi formîndu-şi proletariatul, poporul francez a putut oferi şi a oferit scriitorilor săi modele de eroi mai clarvăzători, mai conştienţi, mai consecvenţi, cum sînt, de pildă, luptătorii din Comuniştii lui Aragon sau cei din romanul lui Andre Stil, Prima ciocnire. Dar cînd căutăm ascendenţa directă a acestor romane, nu putem să nu întîkiim romanul Mizerabilii. El e mărturia patetică a unui moment de luptă populară, radiind căldura şi lumina umanismului activ.
THEODOSIA IOACHIMESCU

Atîta vreme cît va exista, din pricina legilor şi & moravurilor, un blestem social, oare creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravînd cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului : înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atîta vreme cît în anumite pături constrîngerile sociale vor fi cu putinţă ; cu aJte cuvinte, şi într-un sens şi mai larg", atîta vreme cît pe pămînt vor dăinui ignoranta şi mizeria — cărji de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice. Hauteville-House, 1 ianuarie 1862

E

A

N I

T

FANTINE

CARTEA INTIl

UN SFINT

DOMNUL MYRIEL In 1815 domnul Charles -Francois-Bienvenu Myriel era episcop la Digne. Era un bătrîn de vreo şaptezeci şi cinci de ani şi ocupa scaunul episcopal din Digne de prin 1806. Cu toate că acest amănunt nu are nici o legătură cu faptele pe care le vom istorisi, nu este poate de prisos — spre a fi cît mai exacţi — să amintim aici zvonurile şi vorbele care circulau pe socoteala sa, pe vremea cînd a sosit în eparhie. Adevărate sau nu, lucrurile ce se pun pe seama oamenilor ocupă adesea în viaţa şi mai ales în destinul lor tot atîta loc cît şi faptele pe care le săvîrşesc. Domnul Myriel era fiul unui consilier al curţii de justiţie k din Aix; viţă de magistraţi. Se povestea că tatăl ilui, desemnîndu-l ca succesor în postul său, îl însurase foarte de tînăr, la optsprezece sau douăzeci de ani, după un obicei destul de răspîndit în familiile magistraţilor. Deşi căsătorit, Ghanles Myriel făcuse, zice-se, să se vorbească multe pe socoteala sa. Era bine făcut, deşi cam mic de statură, elegant, distins, spiritual ; tinereţea lui fusese închinată în întregime vieţii mondene şi aventurilor galante. O dată cu revoluţia, evenimentele se precipitară ; familiile magistraţilor, decimate, izgonite, hăituite, se risipiră care încotro. Din primele zile ale revoluţiei, domnul Charles Myriel fugi în Italia. Nevasta lui muri acolo bol navă de piept, boală de care suferea mai demult. Copii nu aveau. Ce s-a petrecut după aceea în viaţa domnului Myriel ? Prăbuşirea vechii societăţi franceze, destrăma-

rea propriei Iui familii, întîmplările tragice de Ia '93 ' — mult mai groaznice poate pentru cei emigraţi, care le priveau de departe cu exagerarea spaimei — făcut-au oare toate acestea să se nască în mintea Iui gîndul renunţării şi al singurătăţii ? In ameţeala desfătărilor şi a legăturilor care-i umpleau viaţa să fi primit el oare pe neaşteptate una din acele lovituri misterioase şi grozave, care cîteodată doboară, izbindu-l drept în inimă, chiar şi pe omul pe care catastrofele publice nu-l pot clătina nici cînd îl lovesc în existenta şi în avutul său ? Nimeni n-ar fi putut s-o spună; se ştia numai că se întorsese din . Italia preoţit. In 1804 domnul Myriel era preot la Brignolles. Imbătrînise şi trăia în cea mai mare singurătate. Pe vremea încoronării, o chestiune măruntă a parohiei sa^e, nu se mai ştie bine ce anume, îl aduse la Paris. Printre alte persoane însemnate, cărora le ceru sprijinul pentru enoriaşii săi, era şi cardinalul Fesch. Intr-o zi, cîn3 împăratul tocmai venise să-i facă o vizită unchiului său, cucernicul preot — care aştepta în anticameră — se pomeni faţă-n faţă cu maiestatea sa. Napoleon, văzîndu-se privit cu o oarecare curiozitate de către bătrîn, se întoarse şi spuse dintr-o dată : — Cine-i omul ăsta cumsecade care se uită aşa la mine ? — Sire — zise domnul Myriel — dumneavoastră vă uitaţi da un om cumsecade, iar eu mă uit la un om mare. Fiecare dintre noi are de cîştigat. In aceeaşi seară, împăratul întrebă pe cardinal cum îl cheamă pe preot şi, pufin după aceea, domnul Myriel afla cu cea mai mare surprindere că fusese numit episcop la Digne.
l Aluzie la dictatura montaniardă din timpul revoluţiei burgheze din Franţa (1793—94), cînd fracţiunea condusă de Robespierre şi Saint-Just ia o serie de măsuri antifeudale şi chiar anticapitaliste menite a desiîvîrşi revoluţia burghezo-democratică. Lovitura de sfat din iulie 1794, înfăptuită de elementele moderate şi reacţionare din marea burghezie franceză, a pus capăt acestei culmi a revoluţiei numite de ei „teroare".

Dar ce era adevărat din cele ce se povesteau despre tinereţea domnului Myriel nimeni nu ştia. înainte de revolu(ie prea puţine familii cunoscuseră familia Myriel. Domnul Myriel a fost sortit să îndure soarta oricărui nou-venit într-un tîrguşor unde nu lipsesc guri care să flecărească şi sînt prea puţine capete care să gîndească. Trebuia s-o îndure cu toate că era episcop şi tocmai pentru că era episcop. Dar, la urma urmei, flecărelile în /care se pomenea numele său nu erau poate decît flecăreli, zvonuri, vorbe, şuşoteli, chiar mai pu{in decît atît: „palavre", cum se spune în graiul energic din miazăzi. Orişicum, după vreo nouă ani de episcopat şi de şedere Ia Digne, toate aceste trăncăneli, prilej de discuţii care preocupă la început orăşelele şi pe mahalagii, fură cu totul uitate. Nimănui nu i-ar mai fi trecut prin gînd să vorbească despre ele şi nici măcar să şi le mai amintească. La Digne domnul Myriel venise însoţit de o fată bătrînă, domnişoara Baptistine, sora lui, care era cu vreo zece ani mai tînără decît el. N-aveau în slujba lor decît o femeie de vîrsta domnişoarei Baptistine, pe nume doamna Magloire, care, după ce fusese „servitoarea domnului preot", purta acum îndoitul titlu de cameristă a domnişoarei şi de „menajeră a monseniorului". Domnişoara Baptistine era o persoană înaltă, palidă, slabă, blinda; întruchipa idealul cuprins în cuvîntul „respectabilă", deoarece se pare că o femeie trebuie să fie mamă pentru a fi venerabilă. Nu fusese niciodată frumoasă, dar viaţa ei toată, care nu fusese decît un şir de fapte bune, o învăluise în cele din urmă în ceva imaculat şi luminos; o dată cu bătrîne(ea, dobîndise ceea ce s-ar putea numi frumuseţea bunătăţii. Fusese slabă în tinerefe şi ajunsese străvezie la maturitate, iar sub transparenta aceasta se întrezărea îngerul. Era mai degrabă un suflet decît o fecioară. întreaga ei fiinţă părea alcăt ui tă di n um bră; doar at ît trup cît s ă m ai fie femeie; o farîrnă de materie, ascunzînd într-însa o

plecatl:

"

in pricina t r e b f l o \ e La sosire, dl

ării

Pre?edinteIe curţi] se. grăbiră să-i facă vizit"a dul său vizita de rigoare ! P n l ? ' - "' fă ' După instalare, o fşul astent "'"! Ş ' fJ d ^^ ? Ştepta sa ] vad la lucru " ă pe Episcop

d a fost

°p a r t e
ar

II DOMNUL MYRIEL DEVINE MONSENIORUL BIENVENU ' Palatul episcopal din Digne se afla alături de spital. Era o clădire mare şi frumoasă, ridicată din piatră, la începutul secolului trecut, de către monseniorul Henri Puget, doctor în teologie de la facultatea din Paris, abate de Sirnore, fost episcop de Digne pe la 1712. Palatul era o adevărată locuinţă senioriailă. Totul era măre(: apartamentele episcopului, saloanele, camerele, curtea de onoare, foarte mare şi cu alei în arcade după vechea modă florentină, grădinile plantate cu arbori falnici. In sala de mîncare, o lungă şi splendidă galerie care se afla la parter şi care dădea spre grădini, monseniorul Henri Puget dăduse o masă de gală la 29 iulie I 7 N monseniorilor Charles Brâlart din Genlis, arhiepiscop de Embrun, Antoine de Mesgrigny, capucin, episcop de Grasse, Philippe de Vendome, mare duhovnic al palatului şi abate la Saint-Honore din Lerins, Francois de Ber-ton din Grillon, episcop şi baron de Vence, Cesar de Sabran din Forcalquier, episcop senior de Glandeve şi Jean Soanen, preot al congregaţiei, predicator obişnuit
1 Bir.».---->•

al regelui, episcop senior de Senez. Portretele acestor şapte cucernice personalităţi decorau sala, iar data memorabilă, 29 iulie 1714, era gravată cu litere de aur pe o placă de marmură albă. Spitalul era o clădire strîmtă şi joasă, cu un singur etaj şi cu o grădiniţă. La trei zile după sosirea sa, episcopul vizită spitalul. O dată vizita terminată, îl rugă pe director să binevoiască a veni la el. — Domnule director al spitalului — îi spuse el — cîţi bolnavi aveţi în clipa de faţă ? — Douăzeci şi şase, monseniore. — Atîţia numărasem şi eu, zise episcopul. — Paturile — reluă directorul — sînt cam înghesuite unele într-altele. — Am băgat şi eu de seamă. — Sălile nu-s decît nişte odăi, iar aerul se prime neşte greu. — Aşa mi se pare şi" mie. — Şi pe urmă, cînd e niţel soare, grădina e prea mică pentru convalescenţi. — Aşa-mi spuneam şi eu. — Iar cînd sînt molime (anul acesta am avut tifos, acum doi ani am avut friguri palustre) avem şi o sută de bolnavi deodată ; nu ştim cum s-o scoatem la capăt. ■— La asta mă giîndesc şi eu. — Ce să facem, monseniore ? zise directorul. Trebuie să ne resemnăm. Qonvorbirea avea loc în sala de mîncare de la parter. Episcopul tăcu o clipă, apoi se întoarse repede spre directorul spitalului. — Domnule — spuse el — dar cîte paturi credeţi c-ar încăpea în sala asta ? — In sala de mîncare a monseniorului ? zise speriat directorul. Episcopul cerceta sala cu privirea şi părea că face din ochi măsurători şi socoteli.

— Ar încăpea foarte bine douăzeci de paturi, zise el, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi; apoi adăugă cu glas tare : Iată, domnule director al spitalului, ce vreau să spun. E, desigur, o greşeală la mijloc. Sînteţi douăzeci şi şase de persoane în cinci sau şase odăiţe. Aici sîntem trei şi avem loc pentru şaizeci. E o greşeală, vă spun eu. Luaţi locuinţa mea, iar eu am s-o iau pe a dumneavoastră. Daţi-mi casa mea. Asta vă aparţine. A doua zi, cei douăzeci şi şase de bolnavi se instalară în palatul episcopal, iar episcopul se mută la spital. Domnul Myriel nu avea nici un fel de avere, familia sa fiind ruinată de revoluţie. Sora lui primea o rentă viageră de cinci sute de franci, care, la presbiteriu, ajungea pentru cheltuielile ei personale. Domnul Myriel primea de la stat, ca episcop, o leafă de cincisprezece mii de franci. Chiar în ziua cînd se mută în clădirea spitalului, domnul Myriel stabili felul cum trebuia să fie întrebuinţată această sumă, o dată pentru totdeauna, pncum urmează. Copiem o notă scrisă de mîna lui :
Notă pentru orinduirea cheltuielilor casei mele Pentru micul seminariu . . Congregaţia misiunii . . . Pentru lazariştii ' din Montdidier .............. Seminarul misiunilor străi ne din Paris.............. Congregaţia sfîntului duh Instituţii religioase din locurile sfinte . . . . Societăţi de caritate ma ternă ...................... Supliment pentru cea din o mie cinci sute franci o sută franci o sută franci două sute franci o sută cincizeci franci o sută franci trei sute franci

1 Misionari ai congregaţiei sfîntului Lazăr.

10

Dani

Arles * Pentru îmbunătăţi: ^tretinerii închi-s orilor
ru e,ihP;;r;; ■;;.; ■
ar

"""^

t n T t a rea

:pafru sute

****

ea şefilor
0

Pentru ajutorarea „ .",..............cmci sute franci pro-i
ai e-

r *
sus

e a

mie franci

mii franci
AJ

P" de

..........
franci

o sută

fe !

mmtul

«ne, din Mae ,i din s;ste _ Pentru învăţă . al
e CInci sute franci ^^ "* f r a n c i franci ii frand

sărace săraci Cheltuieli personale' ." " "
Total

'°r

I

Tot
a e

; i sVaceasta
cu ]u a

Reglementarea d • mal SUs săvîrşită H Ş ep/ Sc ^ p 0nse n'oruJ de Dfgne™* p entru P evla ? prin ranguj sâ J« P r'eten prin firea
tim

" acel aşi

. g 1 Magazii pub,j,j pub trau rezerv e ^*««« Păstrau rezerveeded ^*«««"Mte în timpu) gnne Pentru anii secetoşi
Mizerabilii,
Vo

J r Cînd spunea el ,.blSe"c«c. ÎJ iubea Ş1. ° ?'" s"Perio" c —-----------. eVa> ea se îndi V venera fofoPdat/ --------. >
revoI t Ut e

,

gcea „. ' ' di« 1789, Unde

se alătura. Numai servitoarea, doamna Magloire, bombăni puţin. Domnul episcop, cum am văzut, nu-şi rezervase decît o mie de franci, care, adăugaţi la pensia domnişoarei Baptistine, făceau o mie cinci sute de franci pe an. Cu aceşti o mie cinci sute de franci trăiau cele două bătrîne şi episcopul. Iar cînd vreun preot de la ţară venea la Digne, domnul episcop tot mai găsea din ce să-l ospăteze, mulţumită economiilor crunte ale doamnei Magloire şi iscusinţei administrative a domnişoarei Baptistine. Intr-o zi — se afla la Digne de vreo trei Juni — episcopul spuse : — Cu toate astea, sînt destul de strîmtorat ! — Cred şi eu ! spuse doamna Maglorie. Monseniorul nici măcar nu şi-a cerut indemnizaţia pe care i-o dato rează judeţul pentru cheltuielile de transport în oraş şi pentru vizitele pe care le face în eparhie. Aşa era obi ceiul pentru episcopii de altădată. — Aşa e! zise episcopul. Ai dreptate, doamnă Magloire. Şi făcu cererea. Puţin după aceea, consiliul general, luînd în considerare această cerere, îi aprobă o indemnizaţie anuală de trei mii de franci intitulată : „Alocaţia domnului episcop pentru cheltuieli de trăsură, de poştă şi cheltuieli pentru vizite pastorale". Faptul stîrni multă vîlvă în rîndul burgheziei locale şi, cu acest prilej, un senator al imperiului, fost membru în Consiliul celor cinci sute, partizan al lui 18 Brumar 1, înzestrat pe lînga oraşul Digne cu o senatorie măreaţă, îi scrise ministrului cultelor, domnul Bigot de Preameneu, o scrisorică răutăcioasă şi confidenţială, din care vom extrage următoarele rînduri autentice :
' Consiliul celor cinci sute constituia Camera deputaţilor sub directoriu (1795—99), regim republican instituit de marea burghezia franceză pentru lichidarea revoluţiei, dupâ răsturnarea dictaturii lui Robespierre. Lovitura de stat a luî Napoleon Bonaparte din 18 Brumar (noiembrie 1799) a pus capăt directoriului, înlocuit cu o dictatură mpi prielnică intereselor marii burghezii.

Cheltuieli de trăsură ? De ce ar fi necesare inlr-un cu oraş mal puţin de patru mii de locuitori ? Cheltuieli de poştă şi pentru vizite pastorale ? Mai întli de ce trebuie să facă vizite ? Pe urmă, cum să circule poşta într-o regiune «muntoasă ? Nu sînt drumuri. Nu se merge decît călare. Iar podul de la Durance ta Château-Arnoux abia poate să ţină căruţele cu bai. Aşa sînt toţi popii. Lacomi şi zgîrciţi. La sosire ăsta făcea pe apostolul. Acum se poartă ca şi ceilalţi. Ti trebuie trăsură şi diligentă. Arc nevoie de lux, ca episcopii de altădată. Ah, popimea asta! Domnule conte, lucrurile nu vor merge bine decît atunci cînd împăratul ne va scăpa de ei. Jos papa! (Erau complicaţii cu Roma). In ce mă priveşte, sînt numai pentru Cezar... etc, etc... In schimb, doamna Magloire se bucură foarte mult. — Bravo f îi spuse ea domnişoarei Baptistine. Monseniorul a început cu alţii, dar a trebuit în cele din urmă să se gîndească şi la el. Şi-a pus Ia punct toate b i n ef ac e ri l e . Ia t ă , î n s f î r ş i t , ş i p en t r u no i t re i m i i de franci. în aceeaşi seară, episcopul scrise şi dădu surorii sale o notă cu următorul cuprins :
Cheltuieli de trăsură şi vizite pastorale Pentru a se putea da bol navilor din spital supă de carne ................. o mie cinci sute franci Pentru societatea de cari ta te m ate rn ă di n Aix . . d «"ă suie cincizeci franci Pentru societatea de ca ritate maternă din Draguignan ........... sute cincizeci franci Pentru copiii găsi(i . . . Pentru orfani ................ cinci sute franci c'nci sute franci T o t a .l . . tf ei mii franci
3*

I
13

Acesta era bugetul domnului Myriel. Cît despre veniturile întâmplătoare ale episcopiei: strigări, dispense, botezuri, predici, binecuvîntări, căsătorii etc, episcopul le încasa de la bogaţi cu aceeaşi străş nicie cu care le împărţea la săraci. în scurtă vreme, daniile în bani sporiră. Şi cei avuţi şi cei lipsiţi băteau la uşa domnului Myriel, unii venind să ceară milostenia pe care alţii veneau s-o aducă. Nu trecuse nici un an de zile şi episcopul ajunse vistiernicul tuturor binefacerilor şi casierul tuturor nevoilor. Sume însemnate treceau prin mîna lui; dar nimic nu-l putu face să-şi schimbe cît de cît felul de viaţă şi să adauge cîtuşi de puţin strictului său necesar. Nici gînd de aşa ceva. Aşa cum se întîmpîă totdeauna, ca jos să fie încă şi mai multă mizerie decît este sus înfrăţire, totul era dat — ca să zicem aşa — mai înainte chiar de a fi fost primit; ca apa pe un pămînt uscat; oricît de mult încasa, n-avea niciodată nici un ban. Şi atunci dădea tot ce mai avea. întrucît era obiceiul ca episcopii să-şi pună numele de botez în fruntea ordonanţelor şi scrisorilor pastorale, oamenii nevoiaşi ai ţinutului aleseseră cu un fel de instinct plin de dragoste, dintre numele şi pronumele episcopului, pe cel care avea un tîlc pentru dînşii, astfel înoît nu-i mai spuneau decît monseniorul Bienvenu. Vom face ca ei şi-j vom numi şi noi Ia fel. De altminteri, îi plăcea şi lui să i se spună aşa. — îmi place numele ăsta, spunea el. Bienvenu corectează titlul de monsenior. Nu avem pretenţia că portretul pe care-l facem aci este verosimil ; ne mulţumim a spune că e asemănător. IN EPISCOP BUN, EPISCOPIE GREA Deşi transformase cheltuielile de transport în pomeni, domnul episcop nu făcea mai puţine vizite. Eparhia Digne e foarte obositoare. Are prea puţine şesuri şi prea mulţi
14

munţi; drumuri aproape nu există, cum am mai spus ; sînt treizeci şi două de parohii, patruzeci unu de vicariate şi două sute optzeci şi cinci de bisericuţe. Să Ie vizitezi pe toate, e ceva. Domnul episcop o scotea la capăt. Mergea pe jos .cînd jse ducea prin vecinătăţi; cu trăsurica Ja şes şi pe catîri ia munte. Cele două bătrîne îl întovărăşeau. Cînd drumul era prea anevoios pentru ele, se ducea singur. Intr-o zi, călărind pe un măgar, sosi la Senez, vechi oraş episcopal. Punga lui, aproape goală în clipa aceea, nu-i îngăduise alt mijloc de călătorie. Primarul oraşului îl întîmpină la poarta episcopiei şi se arătă foarte indignat văzîndu-l cum coboară de pe măgar. Cîţiva tîrgoveţi rîdeau pe de lături. — Domnule primar şi domnilor — spuse episcopul — îmi dau seama ce vă supără ; socotiţi că e mare cute zanţă ca un biet preot să călărească pe acelaşi animal de care s-a servit şi Isus Hristos. Vă rog să mă credeţi că o fac de nevoie, nu din vanitate. In vizitele sale era îngăduitor, blînd şi mai bucuros sta de vorbă decît predica. Nu aşeza nici o virtute la înălţimi de care nu te poţi apropia. Nu-şi căuta niciodată prea departe argumentele şi pildele. Locuitorilor dintr-un ţinut le da drept pildă ţinutul vecin. In cantoanele unde oamenii nu-i ajutau pe cei nevoiaşi, spunea : — Uitaţi-vă la oamenii din Briangon. Au dat voie săra cilor, văduvelor şi orfanilor să-şi cosească fîneţele cu trei zile înaintea celorlalţi. Le dreg gratuit casele cînd sînt dărăpănate. De aceea e un ţinut binecuvîntat de dum nezeu. Intr-o sută de ani n-a fost acolo nici un sin gur ucigaş. In satele lacome după cîştig şi recoltă, spunea : — Uitaţi-vă la cei din Embrun. Dacă în timpul recol tei un tată de familie îşi are feciorii în armată şi fetele la lucru în oraş, şi dacă e bolnav sau nu poate munci, preotul, în predica sa, îl dă în seama obştei; iar dumi nica, după slujbă, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei,

copii, se duc pe ogorul bietului om să-i culeagă recolta şi să i-o care în hambar. Familiilor învrăjbite din pricini băneşti şi de moştenire, le spunea : — Uitaţi-vă la muntenii din Devolny, ţinut atît de sălbatic încît nu se aude privighetoarea nici la cincizeci de ani o dată. Ei bine, cînd într-o familie moare tatăl, băieţii pornesc în lume să-şi caute norocul şi lasă fete lor averea, ca să se poată mărita. In plăşile unde oamenilor le place gîlceava şi unde fermierii se ruinează făcînd mereu petiţii, spunea : — Uitaţi-vă la ţăranii de treabă din valea Queyras. Sînt acolo trei mii de suflete. Doamne ! E un fel de mică republică. Nu se ştie nici de judecător, nici de portă rel. Primarul orînduieşte totul. El stabileşte dările, impune cinstit pe fiecare, judecă fără nici o plată prici nile, împarte moştenirile fără să ceară nimic, dă sentinţe fără cheltuieli de judecată şi i se dă ascultare, pentru că e un om drept printre oameni de treabă. In satele unde nu găsea învăţător, da pilda tot a celor din Queyras : — Ştiţi cum fac ei ? spunea el. De vreme ce un cătun cu douăsprezece pînă la cincisprezece căminuri nu poate plăti totdeauna un dascăl, ei au învăţători pe care-i plă teşte toată valea şi care cutreieră satele, oprindu-se opt zile într-un loc, z.ece într-altul, şi învăţînd pe oameni carte. Dascălii ăştia vin pe la iarmaroace, unde i-am întîlnit şi eu. Ii recunoşti după condeiul din pană de gîsca pe care-l poartă la şnurul pălăriei. Cei care dau numai lecţii de citit au o singură pană ; cei care predau cititul şi socotitul au două pene; iar cei care dau lecţii de citit, de socotit şi de latină au trei pene. Aceştia din urmă sînt marii învăţaţi. Dar ce ruşine e să fii neştiutor de carte ! Faceţi şi voi ca oamenii din Queyras. Vorbea aşa, cu gravitate, părinteşte; cînd nu avea pilde la îndemînă, născocea parabole, mergînd drept la ţintă, cu puţine cuvinte, dar cu belşug de imagini, convins şi convingător.
16

IV FAPTELE ASEMENI VORBELOR Vorbea cu blîndete şi cu voioşie. Căuta să fie pe înţelesul celor două bătrîne care-şi petreceau viaţa lînga el; cînd rîdea avea rîsul unui copil de şcoală. Doamnei Magloire îi plăcea să-i spună adesea „înălţimea voastră". Intr-o zi, el se ridică din fotoliu şi se duse la bibliotecă să caute o carte. Cartea era într-unui din rafturile de sus. Fiind cam mic de statură, episcopul nu putu să ajungă pînă la ea. — Doamnă Magloire — spuse el — adu-mi un scaun, înălţimea mea nu ajunge pînă la raftul acela. Una dintre rudele sale de departe, doamna contesă de Lâ, nu scăpa aproape nici un prilej de-a înşira în prezenţa lui ceea ce numea ea „speranţele" celor trei fii ai ei. Contesa avea destule rubedenii foarte bătrîne, care nu mai aveau mult de trăit şi pe care copiii ei urmau să le moştenească de drept. Cel mai tînăr dintre ei urma să primească de la o mătuşă un venit frumuşel de o sută de mii de franci; cel de-al doilea era succesorul titlului de duce al unchiului său ; cel mai mare urma să moştenească titlul de pair * al bunicului. Episcopul asculta de obicei în tăcere aceste nevinovate şi scuzabile lăudăroşenii materne. Odată, pe cînd doamna de L6 îi înşira din nou cu de-amănuntul toate moştenirile şi toate „speranţele" ei, păruse totuşi mai îngîndurat decît de obicei. Ea se opri cu oarecare neastîmpăr : — Doamne, dragă vere, dar unde ţi-s gîndurile ? — Mă gîndesc — spuse episcopul — la o cugetare ciu dată, care e, mi se pare, a sfîntuilui Augustin 2 : „Puneţi-vă speranţa în cel pe care nu-l moşteniţi". Altădată, primind înştiinţarea de deces al unui nobil
1 Titlul membrilor ereditari al Camerei înalte din vremea monarhiei censitare tn Franţa (1815—1848) ; tn perioada restauraţiei Burbonilor (1815—1830), demnitatea se acorda numai aristocraţilor credincioşi dinastiei. 2 Unul din teologii bisericii creştine primitve, episcop de Hippona (Africa de nord r»«ia»ă).

I

17

o bucăţică de rai ! Cînd era vorba de-o faptă bună. bătrîn. exclamă : — Ce răbdătoare-i moartea ! Ce aleasă încărcătură de titluri i se cere să poarte cu vioiciune în spinare şi cîtă minte le trebuie oamenilor ca să pună astfel mormîntul în slujba deşertăciunii! Ştia la nevoie să glumească cu blîndeţe. Au existat şi inşi de acest fel. în afară de dregătoriile răposatului. retras din afaceri. Odată strîngea bani pentru săraci într-un salon din oraş. pe care-l zugrăvi cît putu de înfricoşător. mai făcînd încă puţină cămătărie. care se pricepea de minune să fie în acelaşi timp ultraregalist şi ultravoltairian. Printre cei de faţă se afla şi un negustor bogat. am săracii mei ! 18 . mătăsuri. s-a băgat însă de seamă că în fiecare duminică dădea cîte un gologan bătrînelor cerşetoare din faţa catedralei. Se afla acolo marchizul de Ghamptercier. nu da înapoi nici chiar în faţa unui refuz şi găsea atunci cuvinte care dădeau 3e gîndit. episcopul îl apucă de braţ: — Domnule marchiz.din localitate. — Uite-l pe domnul Geborand cum îşi cumpără. şi care agonisise o jumătate de milion fabricînd pături groase. Ajungînd lîngă el. în care se înşirau pe o pagină întreagă. trebuie sl-mi daţi şi dumneavoas tră ceva ! Marchizul se întoarse şi răspunse scurt: ~ Monseniore. De cînd cu predica asta. Niciodată domnul Geborand nu dăduse de pomană vreunui nenorocit. toate titlurile feudale şi de nobleţe ale tuturor înaintaşilor săi. bogat şi zgîrcit. A vorbit destul de bine. şi să ajungă în raiul pe care-l descrisese în culori nespus de ispititoare şi de încîntătoare. stofe şi bascuri. Intr-o zi. un tînăr vicar veni la Digne şi ţinu o predică în catedrală. Sfătui pe bogaţi să-i ajute pe nevoiaşi. Erau şase la număr ca să-şi împartă darul. anume domnul Geborand. pentru ca astfel să scape de focul iadului. episcopul îl zări dînd de pomană şi-i spuse zîmbind surorii sale. în gluma lui ascunzînd aproape totdeauna un tîlc serios. de un ban. Subiectul predicii era milostenia. In timpul unui post.

un „fost păcătos". n-au luminări şi ard făclii de răşină şi bucăţi de sfoară muiată în răşină. un milion opt sute şaptesprezece mii cu două deschizături. Nu învinuia niciodată în pripă şi fără să ţină seama de împrejurările respective. Născut în Provenţa.— Daţi-mi-i I spuse episcopul. dumnezeu le dă oamenilor aerul şi legea IM vinde ! Nu acuz legea. în Alpii de sus şi în cei de jos. pătrundea în toate sufletele. în Alpi. Spunea : — Să vedem mai întîi de unde vine răul. pretutindeni se simţea ca la el acasă. Gîndiţi-vă la familiile nevoiaşe. cară îngrăşămintea cu spinarea . De altminteri. ses saga ?" ca în Languedoc-ul de jos.. în bordeie.. cum îşi spunea singur zîmbind. se obişnuise repede cu toate dialectele din sud. Fraţilor. Fie în vale. Aşa-i în tot ţinutul de sus al Dauphine-ului. n-avea nimic din asprimea moralistului şi propovăduia pe faţă — fără încruntarea din sprîncene a virtuoşi- . dar îl binecuvîntez pe dumnezeu. fie sus la munte. Ştia să spună lucrurile cele mai însemnate în graiul cel mai popular. în catedrală. îşi fac pîinea pe şase luni o dată şi o coc la foc de balegă uscată de vacă... trei sute patruzeci şi şase de mii de colibe care n-au decît o singură deschizătură : uşa. In Isere. uşa şi o fereastră şi. bunii mei prieteni ! Sînt în Franţa un milion trei sute douăzeci de mii de case ţără neşti care n-au decît trei deschizături. rosti următoarea predică : — Prea iubiţii mei fraţi. la copilaşii care trăiesc în locuinţele astea şi veţi înţelege de ce-s bol navi de friguri şi de alte multe boli. „Puerle un bouen muutou embe un bouen froumage grase I" ca în Dauphine-ul de sus. „Onte anaras passa ?" ca în Alpii de jos. Fiind. ţăranii nu au nici măcar roabe. în sfîrşit. Vai. la bătrînele. Vorbind toate limbile. Spunea : „Eh be! moussou. se purta la fel cu cei de sus ca şi cu cei de jos. fie-vă milă ! Vedeţi cîtă suferinţă este în jurul vostru !. Iarna sparg pîinea cu toporul şi o ţin muiată în apă douăzeci şi patru de ore ca s-o poată mînca. în Var. într-o zi. Asta plăcea poporului şi a contribuit în bună măsură să cîştige inima tuturor. Şi asta numai din cauză că există un impozit pe uşi şi pe ferestre.

Iată. a stăpînilor. falsificase nişte bani. Spunea : — Greşelile femeilor. de a privi lucrurile. ale celor slabi. dar o greşeaiă de felul acesta se poate ierta. ale nevoiaşilor şi ale neştiutorilor sînt din vina bărbaţilor. care se afla în faza de instrucţie şi urma să fie judecată. E o cădere. Era îngăduitor cu femeile şi cu săracii. avea un fel deosebit.. O tîrăşte după el şi i se supune. ale copiilor. cu totul lipsit de mijloace. a celor puternici. ci acela care-I tine în întuneric. învăţaţi-i cît mai multe lucruri puteţi. Să fii sfînt. Acolo unde domneşte întunericul.. Intr-o zi. să i se împotrivească şi să nu i se supună decît atunci cînd nu mai are încotro. cu totul personal. care poate afîrşi cu o rugăciune. Femaia . a bogaţilor şi a învăţaţilor. care-i este în acelaşi timp povară şi ispită. Puteţi greşi. dar o cădere în genunchi. Vinovat nu e cel ce păcătuieşte.lor cu orice preţ — o doctrină care s-ar putea rezuma astfel : „Omul poartă pe el carnea. încolţeşte păcatul. puteţi păcătui. puteţi avea slăbiciuni. Nici un păcat — e visul îngerului. Falsificatorii de bani se mai pedepseau pa vremea aceea cn moartea. societatea e vinovată că învăţămîntul nu e gra tuit . ipocriziile speriate sînt gata să protesteze şi să se pună la adăpost. săvîrşim totuşi o greşeală. ale servitorilor. să fii drept e o datorie. Tot ce-i pămîntesc e supus greşelii. a părinţilor. E dator s-o supravegheze. Dîndu-i ascultare. Cît mai puţine păcate — iată datoria omului. Mai spunea : — Pe cei ce nu ştiu. a auzit vorbindu-se într-un salon despre procesul unei crime. Un nenorocit. spunea cu zîmbetul pe buze : — OI o ! s-ar părea că-i vorba de-o crimă pe care-o poate săvîrşi oricine. dar fiţi drepţi. s-o înfrîneze." Cînd vedea că lumea strigă prea tare şi se indignează prea repede. Precum vedeţi. ea trebuie trasă la răspundere pentru bezna pe care o menţine. Păcatul e o putere de atracţie. care duc povara societăţii omeneşti. din dragoste pentru o femeie şi pentru copilul pe care-l avea cu ea. e un lucru rar.

Urma să fie judecat în curînd la Aix. care fusese scamator pe la bîlciuri şi jălbar. N-are ce căuta el acolo. de altminteri nici nu intră în atribuţiile mele. înscena o infidelitate a amantului şi. îi spuse pe nume. care spuse: — Domnul paroh are dreptate. Omul era pierdut. mărturisi totul. Magistraţii stăruiră. Speculînd gelozia. La urmă. Ea tăgădui. N-am de ce să fac cor voada asta pentru un saltimbanc. Procesul făcu multă vîlvă în oraş. Atunci. împreună cu complicea sa. şi eu sînt bolnav. Faptul începu să fie cunoscut şi lumea rămase încîntată de dibăcia magistratului. îşi denunţă amantul. uitînd de masă şi de somn.fusese arestată pe cînd încerca să pună în circulaţie cea dintîi monedă falsificată de dînsul. Răspunsul acesta fu adus la cunoştinţa episcopului. mărturisind adevărul. Se duse numaidecît la închisoare. In ajunul zilei fixate pentru executarea condamnatului. cu crîmpeie de scrisori iscusit ticluite. nici prea învăţat nici prea ignorant. Se pare că acesta a refuzat. în tăcere. zicînd : — Asta nu mă priveşte pe mine. coborî în celula „saltimbancului". Numai ea putea să-l dea de gol pe amantul ei şi să-l nenorocească. el făcuse să ţîşnească adevărul din mînie. rugîndu-se iui dumnezeu pentru ierta21 . Petrecu toată ziua şi toată noaptea lîngă el. Era un nenorocit. mă duc eu. Era închisă. Fu chemat preotul parohiei. Atunci. Episcopul ascultase totul. întărîtată de gelozie. dar nu existau dovezi decît împotriva ei. Un om fu condamnat la moarte pentru omor. justiţia din răzbunare. izbuti s-o convingă pe nefericita femeie că avea o rivală şi că omul o înşela. întrebă : — Unde vor fi judecaţi bărbatul şi femeia aceasta ? — La curtea cu juri. Ea se încăpăţînă să tăgăduiască. duhovnicul închisorii se îmbolnăvi. dovedi totul. Era nevoie de un preot care să-l asiste pe osîndit în ultimele clipe. procurorul avu o idee. îi luă mîna şi-i vorbi. Adăugă apoi : — Şi unde va fi judecat domnul procuror regal ? La Digne se petrecu odată o întîmplare tragică.

alături de acest păcătos legat cu frînghii. Roagă-te. şi în clipa cînd cuţitul sta să cadă. atît de abătut şi copleşit în ajun. Cel izgonit de fraţii săi e primit de tatăl ceresc. Osînditul. Se uita fără încetare dincolo de lumea asta. care-î zguduise adînc. destrămase întrucîtva. Apăru în faţa mulţimii în pelerina-i liliachie şi cu crucea sa episcopală pe piept. numai pentru a-l binecuvînta. frate.palatul său". crede. treci în viaţa veşnică ! Acolo este domnul. era acurn transfigurat. avea în privire ceva care făcu mulţimea să se dea la o parte. Ii vorbi despre toate liniştindu-l şi îrnbrăţişîndu-l. Episcopul îl îmbrăţişa. Dar. în jurul lui. A doua zi.rea sufletului condamnatului şi rugîndu-l pe condamnat pentru iertarea sufletului său.. să spună : „Pozează". prieten : episcop. Cînd coborî de pe eşafod. se înduioşa şi-l admira. tremurînd pe marginea acestei prăpăstii fioroase. se sui cu el pe eşafod. Se urcă în căruţă cu el. . pe alocuri. asta n-a fost decît flecăreală de salon. în picioare. Condamnarea lui. cînd veniră să-l ridice pe nenorocit. Moartea însemna pentru el un abis. Poporul. episcopul era tot acolo. Nu ştiai ce să admiri mai mult : paloarea ori seninătatea sa. care sînt cele mai simple. Episcopul îl făcu să zărească o lumină. hotarul care ne desparte de taina lucrurilor şi pe care noi îl numim viaţă. s-au găsit în oraş oameni care. îşi simţea sufletul împăcat şi avea nădejde în dumnezeu. îi spuse : — Pe cel ucis de mîna omului dumnezeu îl reînvie. îi spuse cele mai frumoase adevăruri. II întovărăşi. căruia nu-i place să glumească pe seama lucrurilor sfinte. Intorcîndu-se în locuinţa modestă pe care o numea zîmbind . comentînd purtarea episcopului. îi spuse surorii sale: — Am slujit ca un pontif! Şi cum lucrurile cele mai sublime sînt adesea cele mai puţin înţelese. Omul acesta era să moară deznădăjduit. se trăgea înapoi îngrozit. prin aceste spărturi fatale şi nu vedea decît întuneric. Ii fu părinte. la urma urmei. Nu era chiar atît de ingnorant ca să rămînă cu totul nepăsător.

impresia fu cumplită şi adîncă . înghite carne . în visul înspăimîntăîor în care prezenţa lui cufundă sufletul. vederea ghilotinei îl zgudui şi-i trebui multă vreme ca să-şi vină în fire. In cartea Despre crime şi pedepse a cerut desfiinţarea pedep sei cu moartea.Cit despre episcop. putem să nu ne dăm părerea. do minaţia politică a bisericii catolice în Europa. contopindu-se cu ceea ce face. Eşafodul nu-i o simplă schelărie. umbra justiţiei sociale îl urmărea. Eşafodul este un fel de monstru. făurit de judecător şi de dulgher.' bea sînge. alţii o detestă ca Beccaria 2 . Cine o vede se înfioară. Ghilotina este întruchiparea legii. atîta vreme cît n-am văzut cu ochii noştri o ghilotină . dar dac-o vedem. care are nu ştiu ce iniţiativă întunecată . că aparatul ăsta înţelege. se numeşte vindicta 3 . In cartea Despre papă a propovăduit întoarcerea la evul mediu. într-adevăr. părea acum că-şi face mustrări. Putem fi oarecum nepăsători faţă de pedeapsa cu moartea. 1 Scriitor francez reacţionar (1754—1821). Unii o admiră. străbătut de cel mai tainic fior. nu e neutră şi nu-ţi îngăduie să rămîi neutru. ca de Maistre ' . şi multe zile după aceea. a doua zi după execuţie. eşafodul are ceva halucinant. Eşafodul e o vedenie. cînd îl vezi aievea. Seninătatea aproape nefirească a clipei funebre dispăruse. De aceea. făcut din lemn. duşman al revoluţiei de !a 1789. că maşina asta aude. că lemnul. a răspîndit în patria sa ideile Iluminişti lor francezi. un strigoi care pare că trăieşte o viaţă cumplit ă. 3 Pedeapsă. fierul şi frânghiile astea au voinţa lor. Eşafodul este complicele călăului. s-ar spune că schelăria asta vede. care de obicei se întorcea de la tot ceea ce săvîrşea cu o satisfacţie atît de nemărginită. episcopul păru copleşit. alcăt ui tă numai di n moartea pe care a dat-o. devorează . 23 . Pare un fel de fiinţă. eşafodul apare groaznic. zguduirea e dintre cele mai puternice : trebuie să ne hotărîm şi să spunem răspicat dacă sîntem pentru sau contra. înălţat şi drept. bună sau rea. din fier şi din frînghii. eşafodul nu-i un aparat ţeapăn. eşafodul nu-i o maşină . 2 Jurist italian (1737—1784). Toate problemele sociale ridică în jurul acestui satîr semnul lor de întrebare. El.

Minunat fel de-a mîngîia ! Nu căuta să aline durerea prin uitare. Veţi zări lumina vie a mortului vostru drag strălucind pe bolta cerului. ingăimînd cu jumătate glas monoioguri lugubre. Gu ce drept se ating oamenii de acest lucru necunoscut ?" Cu vremea. Aşa cum ştia cînd să tacă. Moartea nu ne-o poate trimite decît dumnezeu. sărăcia voita în trăia episcopul din Digne ar fi fost un spectacol şi încîntător. 24 acear fi care grav . încerca să-i transforme durerea care priveşte spre groapă. Iată unul pe care sora lui l-a auzit şi J-a memorat: „Nu credeam să fie atît de groaznic. aceste impresii slăbiră şi probabil se şterseră. Ştia că aceasta este datoria lui cea mai mare şi adevăratul său rost. Pentru cine putut s-o privească de aproape. Domnul Myriel putea fi chemat oricînd la căpătîiul bolnavilor şi al muribunzilor. E o greşeală să ne cufundăm atît de adînc în legea divină. Se străduia să povăţuiască şi să-l liniştească pe omul cuprins de deznădejde. se ducea el singur. MONSENIORUL BIENVENU TŞI PURTA PREA MULT ANTERIELE Viaţa lăuntrică a domnului Myriel era plină de leaşi gânduri ca şi viaţa lui publică. arătîndu-i cu degetul pe cel ce se resemnează . Spunea : „Luaţi seama cînd vă îndreptaţi gîndul spre cei morţi. ci s-o înalţe şi s-o înnobileze prin speranţă. arătîndu-i durerea care priveşte spre stele. Nu vă gîndiţi la ceea ce putrezeşte. ştia şi cînd să vorbească. încît să nu mai ţinem seamă de legile omeneşti. Familiile văduvelor şi orfanilor n-aveau nevoie să-l cheme. S-a băgat de seamă totuşi că episcopul se ferea să mai treacă prin piaţa execuţiilor. Priviţi drept înainte.Uneori vorbea cu el tnsuşi." Cunoştea binefacerile credinţei. Ştia să stea şi să tacă îndelung lîngă bărbatul care-şi pierduse soţia iubită. lîngă mama care-şi pierduse copilul.

„Spiritul e o grădină !" spunea el. să acorde prividegii. bolnavii şi nevoiaşii. Era văzut mergînd singur. Pe la ora două. catehisme diocezane. numea asta „grădinărit". funcţiile şi breviarul. vătuită şi caldă. să cerceteze o întreagă bibliotecă de cărţi de rugăciune. Ii binecuvînta şi-l binecuvîntau. Trebuie să controleze congregaţiile. Trebuie să pri mească în fiecare zi pe secretarul episcopiei. să scrie ordonanţe.Ca toţi bătrtnii şi ca cei mai mulţi dintre cugetător). de obicei un canonic. Săpa pămîntul în grădină sau citea şi scria. de o parte statui. Somnul Iui era scurt şi adînc. cu pălăria lui turtită. cînd vremea era frumoasă. fie la catedrală. Copiii şi bătrînii ieşeau în pragul porţilor la ivirea episcopului ca Ia ivirea soarelui. sprijinindu-se în toiagul său lung. era îndrumat spre casa Iui. să încuviinţeze predici. de alta sfîntul scaun. purtînd ciorapi liliachii şi nişte pantofi mari. Timpul pe care i-l mai lăsau aceste nenumărate îndeletniciri. La prînz mînca la fel ca şi dimineaţa. îngîndurat. . îl dăruia în primul rînd nevoiaşilor. în trei colţuri. cu ochii în pămînt. Apoi se apuca de lucru. îmbrăcat cu pelerina-i liliachie. şi mai în toate zilele pe marii vicari. îi dăruia muncii. Pretutindeni unde se arăta era o sărbătoare. ceasloave etc. dormea puţin. N-avea decît un cuvînt pentru amîndouă felurile de a munci. S-ar fi zis că trecerea lui avea ceva cald şi luminos. o sumedenie de treburi. bolnavilor şi celor năpăstuiţi. pe urmă oficia ser viciul religios. Oricine avea nevoie de ceva. de care atîrnau trei ciucuri de aur cu franjuri dese. După liturghie mînca o bucată de pîine de secară muiată în lapte muls de la vacile sale. apoi corespondenţa clericală. ieşea şi se plimba pe jos. Dimineaţa tşi îngăduia un ceas de reculegere. corespondenţa administrativă . pe cîmp sau prin oraş. intrînd adesea prin cocioabe. iar timpul pe care i-l mai lăsau năpăstuiţii. fie în oratoriu. să-i împace pe preoţi şi pe pri mari . Un episcop e un om foarte ocupat.

doamna Magloire se folosea de acest prilej pentru a-i servi monseniorului vreun peşte gustos din lac sau vreun vînat ales de munte. precizînd că acestui episcop trebuie să i se atri2 Autor ebreu traduceri fn limba greaca a Vechiului Testament (seco lul 1 Istorical unei din secolul I. De aceea se şi spunea în oraş : „Cînd episcopul nu se ospătează popeşte. printre altele 0 dizertaţie asupra versetului din geneză : La început duhul lui dumnezeu plutea pe ape. lua cina împreună cu sora sa. al II-Iea). care spune : Vân turile domnului suflau. se întorcea apoi din nou în camera sa şi începea iarăşi să scrie. Cînd mai avea un ban se ducea pe la săraci. Deoarece purta prea mult anteriele şi nu voia să se bage de seamă lucrul ăsta. 26 . cînd pe foi volante. se ducea la cei bogaţi. Intr-altă dizertaţie analiză operele teologice ale lui Hugo. care zice : Un vînt de sus se năpusti asupra păminiului. Seara. în sfîrşit. şi.Se oprea ici şi colo. pe Flavius Josephe'. masa lui de toate zilele nu se alcătuia decft din legume fierte în apă şi din supă de post. doamna Magloire stînd în picioare în spatele lor şi servindu-i. se ospătează călugăreşte". pe Ia ora opt şi jumătate. A lăsat vreo cincişase manuscrise nu lipsite de valoare. sta de vorbă cu băieţii şi cu fetele şi zîmbea mamelor. Era un om cult şi întrucîtva savant. cînd nu mai avea. tălmăcirea chaldeică a lui Onkelos 2 . episcop de Ptolemais. strămoş al celui ce scrie cartea de faţă. de culoare violetă. nu ieşea niciodată în oraş decît cu pelerina sa vătuită. Altminteri. Confruntă cu acest verset alte trei texte : versiunea arabă. După cină stătea de vorbă o jumătate de ceas cu domnişoara Baptistine şi cu doamna Magloire. Orice preot era un bun pretext. Dacă totuşi episcopal avea vreun preot la masă. cînd pe marginea vreunui infolio. ceea ce-i cam stingherea în timpul verii. Era o masă mai mult decît cumpătată. episcopul nu se împotrivea. care sună ast fel : Un vînt venind de la dumnezeu sufla pe faţa apelor. binevenit pentru o masă bună.

Paris. librăria Pissot. Iată această notă : O. Macabeii te numesc Creator. Pe la ora nouă seara femeile se retrăgeau şi se urcau în camerele lor de la etajul întîi. Avem în faţa ochilor o notă scrisă de el pe marginea unui volum intitulat : Corespondenţa lordului Germain cu generalii Clinton. Psalmii te numesc înţelepciune şi Adevăr. Esdras — Dreptate. Aici e nevoie să facem o descriere exactă a locuinţei domnului episcop din Digne. Exodul te numeşte Providenţă. Regii îţi spun Domnul. în mijlocul unei lecturi. cădea dintr-o dată într-o meditaţie adîncă. Versailles. omul te numeşte Tată. dintr-un parter şi un singur etaj: trei încăperi la parter. Leviticul — Sfinţenie.. din care nu mai ieşea decît pentru a scrie cîteva rînduri chiar pe marginile volumului respectiv.bufe diferitele broşuri publicate acum o sută de ani sub pseudonimul Barieycourt. dar Solomon îţi spune Indur ar e ş i aces t a e cel mai f r umos di nt r e toat e numele tale. Ioan te numeşte Lumină. In spatele 27 . lăsîndu-l singur la parter pînă dimineaţa. Adesea. cheiul Augustinilor. VI CINE-I PĂZEA CASA Casa în care locuia era alcătuită. Baruch te numeşte Nemărginire. < . trei camere la etaj. librăria Poingot. Epistola către Eţezieni îţi spune Libertate.. Câteodată. tu cel care eşti! Eclesiastul te numeşte Atotputernic. cum am mai spus. Cornwaltis şi cu amiralii marinei americane. oricare ar fi fost cartea pe care-o avea în mină. rîndurile acestea nu au nici o legătură cu cartea pe care sînt scrise. iar deasupra un pod. creaţiunea îţi spune Dumnezeu.

Farmacia spitalului. Dintr-un bufet asemănător. Ca şi în sufragerie. o clădire mică. de asemeni din pai. Prima încăpere. Nu puteai ieşi din oratoriu fără să treci prin camera de culcare şi nu puteai ieşi din camera de culcare fără să treci prin sufragerie. Ii spunea „salonul său de iarnă". din pai." In oratoriu avea două scăunele de rugăciune. în fund. Oricare ar fi fost cantitatea de lapte pe care i-o dădeau. care veneau să se pocăiască. Lemnele fiind foarte scumpe la Digne. cu un pat pentru musafiri. în acest salon de iarnă nu se aflau alte mobile decît o masă de lemn. care dădea spre stradă. Cînd se întîrnpla să primească şapte sau opt persoane o . episcopul făcuse altarul care-i împodobea oratoriul. alăturată casei şi care dădea spre grădină. de fiecare dată însă el luase banii şi-i împărţise la săraci. albă. vopsit într-un roz spălăcit. „îmi dau dijma !" spunea el. iar în camera de culcare un fotoliu. şi patru scaune de pai.casei — o grădiniţă de-un sfert de pogon. fusese iransformată în bucătărie şi în cămara. Sala de mîncare mai era împodobită şi cu un bufet vechi. Femeile locuiau la etaj. unde episcopul ţinea două vaci. se afla un alcov închis. şi femeile evlavioase din Digne strînseseră bani ele-ntre ele ca să împodobească cu un altar nou oratoriul monseniorului . pusese să i se facă în staulul vacilor o despărţitură închisă cu un perete de scînduri. In oratoriu. Domnul episcop ţinea acest pat pentru preoţii de la ţară. Camera lui era destul de mare şi destul de greu de încălzit pe vreme rea. femeile cu stare. cea de-a doua era camera de dormit. Acolo-şi petrecea serile cînd era ger. In grădină mai era şi un staul. „Gel mai frumos altar — spunea el — e sufletul unui nenorocit alinat care-i mulţumeşte lui dumnezeu. el trimitea jumătate în fiecare dimineaţă bolnavilor din spital. fosta bucătărie a spitalului. Adesea. pe care treburile sau necazurile parohiei îi aduceau la Digne. Episcopul locuia jos. acoperit cuviincios cu şerveţele albe şi cu imitaţie de dantele. pătrată. iar a treia oratoriul. îi servea ca sufragerie.

sfîrşise prin a renunţa. de obicei fără foc. la cămin două grătare de fier. dar era pe jumătate desfundat şi nu se ţinea decît pe trei picioare. drept în faţa patului. obiectele de toaletă. împodobite cu două vase cu 4* . în forma gîtului de lebădă. Se mai afla un scaun şi în alcovul închis. biblioteca. întrucît scara era foarte îngustă . dar fotoliul acesta a trebuit să fie urcat la etaj prin fereastră. din lemn imitînd marmura. în spatele patului. Dar asta trebuia să coste cel puţin cinci sute de franci şi. din lemn. un pat de spital. aşa că nu putea fi folosit decît rezemîndu-l de zid. sau statul major al regimentului din garnizoană. atunci episcopul ieşea din încurcătură stînd în picioare lîngă sobă. sau cîţiva elevi ai micului seminariu — era nevoie să se aducă din staul scaunele salonului de iarnă. un dulap mare de sticlă. dînd spre oratoriu. Un geamlîc dînd spre grădină. cu polog din mătase verde. două uşi : una lîngă sobă. căminul. din fier. dîndu-şi seama că — în cinci ani — nu putuse să strîngă în acest scop decît patruzeci şi doi de franci şi zece centime. cealaltă lîngă bibliotecă.dată — pe prefect. Ambiţia domnişoarei Baptistine ar fi fost sa poată cumpăra o mobilă de salon în catifea de Utrecht galbenăroşiatică. La fiecare vizită nouă se golea cîte o încăpere. înflorată cu ghirlande de trandafir. din oratoriu scăunelele de rugăciune şi din dormitor fotoliul . prin urmare. cine-şi poate vedea împlinit idealul ? Nimic mai simplu de închipuit decît camera de culcare a episcopului. dînd în sufragerie. Se întîmpla uneori să fie douăsprezece persoane. plin cu cărţi. dacă era vară. De altminteri. sau propunînd o plimbare prin grădină. dacă era iarnă. nu putea fi socotit printre mobilele de folos în asemenea împrejurări. după o perdea. odinioară aurit şi îmbrăcat cu mătase înflorată. şi cu canapea. trădînd încă vechile deprinderi elegante ale omului de lume. în felul acesta puteau să se adune pînă la unsprezece scaune pentru vizitatori. Domnişoara Baptistine avea şi dînsa în odaie un fotoliu mare. din lemn de mahon. pe generai.

abate de Grand-Champ. cum se va vedea mai departe. probabil. Toate încăperile casei. care se învechise atît de tare. prins cu patru buline pe dosul portretului abatelui de Grand-Ghamp. episcop de Saint-Claude. încît. fără excepţie. Nişte inscripţii mici. ca să nu fie nevoită să cumpere una nouă. la parter ca şi la etaj. Dar în ultimii ani. întocmai ca 6 cazarmă sau un spital. dintr-o stofă groasă de lînă. un scăunel de rugăciune. înainte de a fi spital. donatori: două motive ca să-i inspire respect. doamna Magloire a trebuit s-o cîrpească zdravăn chiar în mijloc. în aceeaşi zi. unul la episcopie. arătau că portretele înfăţişează. pe fondul neutru al pînzei. cu o mulţime de hîrtii răvăşite şi cu volume groase. erau văruite cu alb. de cele două părţi ale patului. roasă. o masă mare cu o călimară. într-o ramă de lemn despoleit. după plecarea bolnavilor spitalului. celălalt cu administrarea veniturilor. Erau preoţi şi. eparhia Chartres. celălalt pe abatele Tourteau. ceea ce alcătuia un fel de lux episcopal . Tot ce ştia despre amîndoi e că fuseseră numiţi de rege. unul pe abatele de Chaliot. episcopul găsise aceste portrete şi le lăsase pe loc. aurite. vicargeneral de Agde. „Ce mult îmi place 1" spunea el. altădată poleite cu argint. deasupra. Avea la fereastră o perdea de demult.ghirlande şi ciubuce. Venind în această cameră. aşezat pe un fond de catifea neagră. Două portrete în rame ovale erau atîrnate pe perete. la 17 aprilie 1785. lîngă chipurile zugrăvite. Episcopul atrăgea adesea atenţia asupra ei. acolo unde de obicei se pune o oglindă. Cusătura avea formă de cruce. Lîngă geamlîc. Cînd doamna Magloire dăduse jos tablourile ca să le şteargă de praf. fotoliul de pai. episcopul a găsit datele acestea scrise cu cerneală spălăcită pe un petic de hîrtie îngălbenit de vreme. se afla un crucifix de metal de pe care se luase argintul. casa fusese locul de 30 . din ordinul Cîteaux. In faţa patului. In faţa mesei. 'adus din oratoriu. doamna Magloire descoperi sub tapetul spoit cu var nişte zugrăveli care împodobeau apartamentul domnişoarei Baptistine.

casa era. în care doamna Maglorie încuia în fiecare seară cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare. Era singurul lux pe care şi-l îngăduia episcopul. La această argintărie trebuie să adăugăm două mari sfeşnice de argint masiv." „Doamnă Magloire -« răspunse episcopul — te înşeli. Aleile lăsau între ele patru pătrate îngrădite cu merişor. doamna Magloire aprindea cele două lumînări şi punea amîndouă sfeşnicele pe masă. Cînd avea pe cineva la masă. o altă alee făcea înconjurul grădinii. O dată. de la un capăt la altul. dumneavoastră. în faţa paturilor erau rogojini de pai împletit. Odăile erau pardosite cu cărămizi roşii. episcopul pusese flori. se afla un dulăpior. trebuie să adăugăm că de cîteva ori fusese auzit spunînd : „Mi-ar veni foarte greu să nu mai mănînc cu tacîmuri de argint". în fiecare zi. Trebuie să menţionăm că niciodată cheia nu era scoasă din broască. şerpuind în jurul unei gropi pentru scurgerea apei. De-acolo venea zugrăveala. avea patru alei încrucişate.întîinire al cetăţenilor. de-o curăţenie desăvîrşită. In trei dintre ele. ţineţi totuşi pătratul ăsta degeaba. mergînd de-a lungul zidului a l b care o mărginea. pe care le moştenise de la o mătuşă. care erau spălate în fiecare săptămînă. oarecum stricată din pricina clădirilor destul de urîte despre care am vorbit. Ar fi mai nimerit să punem acolo salată decît flori. doamna Magloire îi spusese cu un fel de ironie blîndă : „Monseniore. 3J I . Spunea : „Asta nu le răpeşte nimic săracilor 1" Trebuie totuşi să recunoaştem că din avutul lui de altădată îi mai rămăseseră şase tacîmuri de argint şi o lingură mare de supă. De altfel. Ici şi colo erau cîţiva pomi fructiferi. Sfeşnicele aveau două lurnînări de ceară şi erau aşezate de obicei pe căminul episcopului. cum strălucesc scfnteietor pe faţa de masă albă. la care doamna Magloire se uita fericită. In camera episcopului. în al patrulea. doamna Magloire cultiva legume . Grădina. care trageţi foloase din orice. la căpătîiul patului său. îngrijită de cele două femei. Şi pentru că-l zugrăvim aici pe episcopul din Digne aşa cum era.

cel puţin. habar n-avea de grupe şi de specii.rînduri scrise pe marginea 1 Naturalist francez din secolul al XVII-lea. aşa îneît. naveţi decît să puneţi zăvoarele la camerele voastre". Nici o uşă a casei nu se încuia cu cheia. ca o uşă de închisoare. ceea ce gîndea el se poate explica sau cel puţin se poate ghici din aceste trei . unde punea seminţe. n-avea pretenţie că e botanist. alcătuit din trei sau patru brazde. iubea florile. nu empiric cum se făcea mai înainte. Sfîrşiseră împărtăşind încrederea lui sau. Nu era atît de duşmănos cu insectele. Uşa de la sufragerie. cunoscut naturalist suedez (1707—1778). 3 Botanist francez din «ecolul al XVIII-lea." Iar după o clipă de tăcere. nici partea lui Jussieu 3 în contra lui Linne. precum am spus. lăsînd să se creadă că o împărtăşesc. făeînd ici şi colo cîte o gaură în pămînt.frumosul e tot atît de folositor ca şi utilul. avusese pe vremuri broaşte şi zăvoare. Nu studia plantele. dădea drept în faţa catedralei. care a stabilit clasificarea plantelor după strucura florilor. Orice trecător. 32 . dar episcopul din Digne le-a spus: „Dacă vreţi. n-avea decît să apese pe clanţă ca să intre. La început femeile fuseseră foarte îngrijorate că uşa nu era niciodată încuiată.). fără să se abată vreodată de la aceste norme de respect. De altminteri. nu căuta cîtuşi de puţin să hotărască între Tournefort' şi metoda naturalistă 2 . Episcopul dăduse ordin să se scoată toată fierăria. Stătea bucuros acolo un ceas sau două. Avea un respect deosebit pentru savanţi. care a combătut clasifica rea plantelor propusă de Linne. Cît despre episcop. plivind. îi răpea domnului episcop aproape tot atîta timp cît şi cărţile. 2 Studiul plantelor după clasificarea propusă de Linne (vezi nota urm. adăugă : „Poate chiar mai mult". uşa nu era închisă decît cu clanţa. la orice oră. nu lua nici partea utricolelor împotriva cotiledoaneior. Pătratul acela. dar îi respecta şi mai mult pe cei neştiutori şi. care. cum ar fi fost un grădinar. ziua şi noaptea. tainei. Numai doamna Magloire trecea din cînd în cînd prin clipe de spaimă. îşi stropea în fiecare seară de vară brazdele cu o stropitoare de tinichea vopsită în verde.

Pe urmă schimbă vorba. aşa cum există o vitejie a colonelului de cavalerie. în sfîrşit. zadarnic veghează păzitaril (fn ori* ginal în limba latinii). uşa preotului trebuie să stea totdeauna deschisă". pe care eu îi numesc nenorociţi". Cravatte. mai întîi îi am pe ai lor. fiind dintre . Intr-altă parte scrisese de asemeni: „Nu-l întrebaţi cum îl cheamă pe cel ce vă cere adăpost." VII CRAVATTE Aici îşi are locul o întîmplare pe care nu trebuie s-o scăpăm din vedere.cele ce ne arată de minune ce fel de om era domnul episcop din Digne. intitulată Filozofia ştiinţei medicale. să-l întrebe într-o zi. şi dacă. Pe o altă carte. nu se teme că se va întîmplă vreo nenorocire într-o casă atît de puţin păzită. După nimicirea bandei lui Gaspard Bes. unul dintre ajutoarele lui. Episcopul îl bătu cu blîndeţe şi seriozitate pe umăr şi-i spuse : Nisi Dominus custodierit domum." Se întîmplă o dată ca un vrednic preot. uşa medicului nu trebuie să fie închisă niciodată. scrisese altădată : „Oare nu sînt şi eu medic ca şi dînşii ? Am şi eu bolnavii mei. pe care ei îi numesc bolnavi şi-apoi îi am pe-ai mei. care năpădise strîmtorile OUioules. pus pesemne la cale de doamna Magloire. resturi ale bandei lui Gaspard B£s.unei biblii: „Iată deosebirea. dacă monseniorul era cu totul încredinţat că nu face oarecum o imprudenţă lăsînd zi şi noapte uşa deschisă. Se ascunsese cîtăva vreme cu tîlharii săi. Numai că — adăuga el — a noastră trebuie să fie liniştită. In vanum vigilant qui custodiunt eam '. fugise în munţi. Alai cu seamă acela pe care numele său îl pune în încurcătură are nevoie de azil. la cheremul oricui ar vrea să intre. nu mai ştiu dacă era preotul din CouJoubroux sau cel din Pompierry. . în dis1 Dacă dumnezeu nu păzeşte casa. Spunea adesea : „Există o vitejie a preotului.

Uneori le (inea piept cu îndârjire. Fac brîuri de lînă foarte drăguţe. pătrunse într-o noapte în catedrală şi jefui paraclisul. Stătu ascuns în văgăunile de la Joug-de-l'Aigle. Din treizeci de capre pe care le păzesc. sosi şi episcopul. Ar însemna să se expună în zadar viaţa cîtorvamă voi jandarmi. monseniore ? Dacă vă întîlniţi cu tîlharii ? 34 . spuse bieţi duce fără — Tocmai de aceea episcopul. pe urma trecu în Piemont şi apăru din nou pe neaşteptate în Franţa. Fu zărit mai întîi la Jauziers. unde n-am mai fost de vreo trei ani. Era lucru primejdios. — Monseniore. Tîlhăriile lui înfricoşaseră ţinutul. Ce-ar spune ei despre un episcop căruia-i e frică ? Ce-ar spune ei dacă nu m-aş duce ? — Dar tîlharii. — Sînt atît de hotărît încît mă lipsesc cu desăvîrşire de jandarmi şi plec peste un ceas. Am prieteni buni acolo. atîtica de mare. apoi la Tuiles. la Barcelonette. dar fără nici un folos. E nevoie să li se vorbească din cînd în cînd despre dum nezeu. îşi făcea vizita sa obişnuită. escortă. Era un ticălos neruşinat. — Singur ? — Singur. chiar şi cu escortă. una e a lor. Scăpa totdeauna. în munte — spuse episcopul — un sătuc micuţ. In toiul spaimei generale. — Sînteţi hotărît să faceţi una ca asta. Jandarmii porniră pe urmele lui. monseniore ? exclamă primarul. să nu faceţi aşa ceva ! — E acolo.trictuî Nişei. colorate în tot felul şi cîntă cîntece de munte din fluierase cu şase găuri. Cravatte aţinea drumul în munte pînă la Arche şi mai departe. La Ghastelar primarul îi ieşi în întîmpinare şi-l sfătui să se întoarcă din drum. Păstori blajini şi cumsecade. iar de-aeolo cobora spre cătune şi sate prin rîpile Ubaye şi Ubayette. Se încumetă chiar să ajungă pînă Ia Embrun. — Plecaţi ? — Plec.

Plecă întovărăşit numai de un copil. — Pentru numele lui dumnezeu. îndărătnicia lui făcu vîlvă prin partea locului şi-i înspăimîntă pe toţi. Au desigur şi ei nevoie să li se vorbească despre bunul dumnezeu. sfaturi şi învăţăminte. Cine cunoaşte căile domnului ? — Monseniore. au să vă jefuiască. care trece mormăindu-şi rugăciunile ? Hm ! De ce-ar face-o ? — O ! Doamne ! Dacă vă aţin calea ? — Am să le cer pomană pentru săracii mei. monseniore. Ai dreptate. Trebuiră să-l lase-n voia lui. ci ca să veghez asupra sufletelor altora.— Ştii — spuse episcopul — mă gîndesc şi la asta. — Au să vă omoare. dînd sfînta împărtăşanie. — N-au ce să-mi ia. Trecu muntele călare pe un catîr. gătite cu galoane de lînă. Stătu de vorbă cu preotul. nu vă duceţi ! Vă puneţi viaţa în primejdie. monseniore. Dar ce era de făcut ? N-avea nici un fel de podoabă episcopală. Nu îngădui nici surorii sale.' O haită de lupi ! — Domnule primar — spuse episcopul — poate că domnul rn-a ales tocmai ca păstor al acestei turme. păstorii. sînt o bandă . Să vestim totuşi la predică tedeumul nostru. Rămase acolo cincisprezece zile. se hotărî să oficieze cu toată solemnitatea un tedeum. părinte! spuse episcopul. — Dar. Nu i se puteau pune la dispoziţie decît un biet paraclis de ţară şi nişte patrafire vechi de damasc ros. să-l însoţească. predicînd. care primi să-i slujească de călăuză. Cînd fu aproape de plecare. — Pe-un biet preot bătrîn. nici doamnei Magloire. Toate podoabele acestor umile parohii la un loc n-ar fi ajuns 35 . S-ar putea să dau peste ei. O scoatem noi la capăt. — Domnule primar — spuse episcopul — asta-i tot ? Eu nu sînt aici ca să-mi păzesc viaţa. Se trimise vorbă la bisericile din împrejurimi. fără să întîlnească pe nimeni şi ajunse teafăr la bunii săi prieteni. — Nu-i nimic.

o cîrjă minunată. Prejudecăţile — iată hoţii. Pe cînd se aflau în această încurcătură. N-are nici o importanţă ceea ce ne ameninţă capul sau avutul. dumnezeu îi trimite o mantie de arhiereu. Tot ce face aproapele său e cu voia lui dumnezeu. viciile — iată ucigaşii. Se adresă surorii sale : — Ei. o cruce arhiepiscopală. Acestea sînt numai primejdiile din afară. Primejdiile mari sînt înlăuntrul nostru. Să ne temem de noi înşine. primej diile mărunte. mai spuse : Să nu ne temem niciodată de hoţi şi de uci gaşi. Să nu ne gîndim decît la ceea ce ne ameninţă sufletul. de către doi călăreţi necunoscuţi. pentru domnul episcop. Deschiseră lada . Apoi. toate veşmintele pontificale furate cu o lună mai-nainte din odoarele de la Notre-Dame din Embrun. Plecasem numai cu credinţa mea în dumnezeu şi aduc odoarele unei catedrale. o ladă mare fu adusă şi aşezată în presbiteriu. conţinea o mantie din postav aurit. lumea. care se făcură numaidecît nevăzuţi. venea să-l privească. curioasă. — Cînd vă spuneam c-o s-o scoatem noi la capăt ! spuse episcopul. niciodată preotul nu trebuie să ia vreo măsură de prevedere împotriva semenului său. o mitră împodobită cu diamante. pentru monseniorul Bienvenu". Seara. In ladă se afla şi un bilet pe care erau scrise aceste cuvinte : „De la Qravatte. întorcîndu-se spre sora lui. Apoi adăugă zîmbind: Celui care se mulţumeşte cu un stihar. Să ne mărginim a ne ruga lui dumnezeu atunci cînd ne 36 . am avut dreptate ? Bietul preot s-a dus la bieţii săi munteni cu mîinile goale şi se întoarce cu ele pline. pe tot parcursul drumului. spuse: Surioară.să înveşmînte cum se cuvine nici pe un diacon de catedrală. — Monseniore — murmură preotul dînd din cap cu un ziîmbet — dumnezeu sau diavolul ! Episcopul se uită ţintă la preot şi repetă autoritar : — Dumnezeu ! Cînd se întoarse la Chastelar. La presbiteriul din Chastelar găsi pe domnişoara Baptistine şi pe doamna Magloire care-l aşteptau. înainte de culcare.

lucruri foarte frumoase. răsfăţat de succese. îşi petrecea viaţa făcînd totdeauna aceleaşi lucruri la aceleaşi ore. Er au . făcînd fiilor. Era spiritual şi cultivat tocmai atît cît trebuia ca să se creadă un discipol al lui 37 . ginerilor. îndrumîndu-l către săraci. Faptul fusese pe jumătate consumat . Numai că prin hîrtiile episcopului s-a găsit o notă destul de nelămurită. De altminteri. ştiind să ia din viaţă părţile bune. Era un fost procuror. De altfel. Le povestim pe acelea pe care le cunoaştem. datorie. ne-ar fi fo ar t e gr eu s ă dă m vr eo l ăm u ri re . care se referă poate la întîmplarea asta şi care e concepută astfel : „Rămîne de văzut dacă lucrurile trebuie să fie înapoiate la catedrală sau la spital". VIII FILOZOFIE LA UN PAHAR CU VIN Senatorul despre care s-a vorbit mai sus era un om priceput. drep tate. jurămînt. Restul i se părea fără nici o importanţă. nu prea rău. ba chiar de loc. nu facem nici o afirmaţie în această privinţă.închipuim că o primejdie e gata să se abată asupra noastră. nu mai rămînea decît să dea alt rost furtului. De altfel. rudelor şi chiar prietenilor toate serviciile mărunte de care era în stare. foarte ispititoare şi foarte bune de furat în folosul săracilor. care făcuse carieră cu acea destoinicie ce nu ţine seama de toate acele împrejurări ce sînt tot atîtea piedici şi pe care le numim conştiinţă. mersese drept la ţintă. să se folosească de prilejuri şi de chilipiruri. de bu nă seamă. Cît despre „odoarele" catedralei din Embrun. La el orice lună a anului semăna cu oricare ceas din zi. ci pentru ca fra tele nostru să nu cadă în păcat din cauza noastră. fără să se abată vreodată de pe drumul avansării lui şi al intereselor sale. Să ne rugăm. De obicei însă. nu pentru noi. întîmplările deosebite erau destul de rare în viaja sa. ele au şi fost furate.

Sîntem doi auguri. dar păstrîndu-şi ţinuta demnă. — Şi cu drept cuvînt. domnule senator. Rîdea uneori. domnule episcop. Am în biblioteca mea pe toţi filozofii. La sfîrşitul mesei. 4 Filozof sceptic din Grecia antică (secolul al rV-lea î. 5 Filozof materialist englez (1588—1679). Senatorul continuă : — Nu-l pot suferi pe Diderot. — După părerea mea — spuse senatorul —■ marchi zul d'Argens 8. ale cărui scrieri sînt pline de vervă populară. Rîdea cu mare poftă de lucrurile mari şi eterne şi de „năzbîtiiie bietului episcop". « Filozof materialist francez. secretar a! lui Diderot şi colaborator la Enciclopedie. îl întrerupse episcopul.Epicur'. Dormiţi într-un pat de purpură. oarecum bine dispus. Cu prilejul nu ştiu cărei ceremonii semioficiale.e. Voitaire şi-a bătut 1 Filozof materialist din Grecia antică (341—270 f. s Filozof materialist francez din secolul al XVIII-lea. să stăm puţin de vorbă. Gum ne aşternem.).n. cu autoritate binevoitoare. E foarte greu pentru un senator şi pentru un episcop să se uite unul la altul fără a-şi face cu ochiul. e un ideolog. Pyrrhon 4. 2 Autor dramatic şi romancier francez de pe vremea revoluţiei burgheze şi a primului imperiu. 38 .n. aşa filozofăm. Ţin să vă fac o mărturisire. nefiind poate decît un produs al lui PigaultLebrun 2 . chiar în faţa domnului Myrie]. contele X (senatorul de care vorbim) şi domnul Myrie! trebuiră să ia masa la prefect.e.). — Ca şi dumneavoastră. — Chiar şi niţel pişicheri ! spuse episcopul. încurajat: — Să fim oameni de treabă. Senatorul urmă. în tomuri poleite. răspunse episcopul. Hobbess şi domnul Naigeon 6 nu sînt nişte caraghioşi. care crede totuşi în dum nezeu şi e mai bigot decît Voltaire. care-l ascuita. Am şi eu filozo fia mea. spuse: — Nu zău. un vor bitor umflat şi un revoluţionar. domnule conte.

Povaţă de avar dată calicilor. La naiba I să mergem în adîncul lor. dacă eşti dus de na s d e al ţ i i ? S ă t ră i m b i n e! Vi aţ a e t ot ul I C ă omul ar avea altă viaţă. Jos cu acest mare Tot care mă sîcîie 1 Trăiască Nimicul care mă lasă-n pace! Intre dumneavoastră şi mine — ca să spun tot ce am pe inimă şi ca să mă spovedesc pastorului meu aşa cum se cuvine — vă mărturisesc că bunul simţ este de partea mea. Cînd ? După moarte. Să spunem adevărul. aiurea. Atunci ce rost mai are tatăl din cer ? Domnule episcop. O picătură de oţet într-o lingură de aluat (ine Ioc de ţiat lux 2 . prinde-mă dacă poţi! Ia un pumn de cenuşă cu o mină nevăzută. cei iniţiaţi şi care cunoaştem şi dedesubtul lucrurilor. n-o cred nici în ruptul capului. sus.joc de Needham' şi n-a avut dreptate. nici rău. Ce vis frumos! După moartea mea.) Aluzie la legenda biblică a creaţiei divine. cu ce e îngăduit şi cu ce nu-i îngăduit. ipoteza Iehova mă oboseşte. trebuie să iau seama Ia tot ceea ce fac. Ne aflăm pe culme. Renunţare ? De ce. cu ce e drept şi cu ce e nedrept. A 1 mi se vorbeşte de sacrificiu şi de renunţare. se cuvine să avem o filozofie superioară. undeva. sînt silit să-mi bat capul pe tema binelui şi a răului. Omul e tiparul. care propovăduieşte la tot pasul renunţarea şi sacrificiul. există numai huzur. 2 Să se facă lumină ! (In original în limba latină. De ce ? Pentru că va trebui să răspund de faptele mele. Inchipuiţi-vă picătura mai mare şi lingura de asemeni şi aveţi lumea. nu există nici bine. noi. ■ ') . I . mă rog ? Sacrificiu ? Cu ce scop ? N-am văzut nici un lup jertfindu-se pentru fericirea altui lup. să scor1 Fizician englez din secolul al XVIII-lea. materia anorganică în anumite conditiuni (prin fermentaţie) poate genera organisme vii — nişte corpi în formă de ţipari. căci tipării lui Needham dovedesc că dumnezeu nu există. Să ie cercetăm în toate amănuntele. Să nu ne depărtăm de natură. Ce folos că eşti sus. Să privim lucrurile în faţă. jos. După o teorie neşiiintifică a lui. Nu-i bună decît să producă oameni slabi care sună a gol. N-aş putea spune că mă prăpădesc după mîntuitorui] vostru. Trebuie să ştim să pătrundem adevărul.

Ce noroc pe Adarn f Eşti om şi vei fi înger. Eu sînt un om dintr-o bucată. Atunci încercăm bucurii dintre cele mai rare. Domnule episcop. nu-mi amintesc. vezi bine. Atunci te simţi tare şi eşti fericit. Dar voi fi avut parte de bucurii. Şi pe urmă îl vor vedea pe dumnezeu. Dar voi fi suferit. Născociri de doici. Inter pocula2. Să te laşi amăgit de infinit. ziua noastră de mîine e noaptea. Trebuie să mănînci ori să fii mîncat. Rege al Asiriei (secolul al IX-lea î. vă rog. Asta-i înţelepciunea mea. 40 . Eu sînt neant. Ce rost am pe pămînt ? Am de ales. Finis. Ce sînt eu ? Un pumn de ţărînă închegat într-un trup. Iehova pentru cei în toată firea. La un pahar de vin (în original în limba latină). tipul monarhului desfrînat. pe noi ăştia ne aşteaptă Panteonul.ttJonim pămîntul şi să-I descoperim. E mai bine să fii dinte decît iarbă. Mă numesc domnul conte Neant. Ha.e. Gogoriţe pentru copii. Acesta e locui de unde nu mai e nimic. O ! încântătoare făgăduinţă ! Vă încredefi în ea. Sfîrşitul. dar o pot şopti între prieteni. Să sufăr ori să petrec. ha 1 Ce lucruri sarbede toate para-disurile astea ! Dumnezeu e un mare moft. Să dai pămîntul în schimbul paradisului înseamnă să dai vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. Existam înainte de a mă naşte ? Nu. senator. Nu. nu-i oare Tertulian ' cel care spune că fericiţii întru domnul vor pluti de la un astru la altul ? Bun ! Vor fi lăcustele stelelor. ascultă-mă pe mine. Şi pe urmă. Moartea e moartă. groparul e gata. Unde mă va duce suferinţa ? In neant.). Eu mănînc. Unde mă va duce desfătarea ? In neant. nemurirea omului e o vorbă goală. totul cade în groapa cea mare. Spuneţi. Lichidare totală. Dincolo de mormînt nu mai e decît neantul şi iar neantul. vei avea aripi albastre. Fie că ai fost Sardanapal 3 . potrivit ei. cum o da dumnezeu. îmi vine să rîd la gîndul că s-ar putea găsi cineva să mă contrazică. Am să mai exist după moarte ? Nu. Nu-s aşa de prost. fie că ai fost Vincent 2 3 Scriitor latin din secolele II—III. ha.n. apologet a! creştinismului. Am ales. N-am să spun asta în Monitor.

2 Om politic din Roma antică. domnule senator. Cine n-are nimic îl are pe dumnezeu. aleasă. nu mai poţi fi păcălit. domnule episcop. s-a refugiat Ia Utica. dînd gust şi mai bun • Călugăr din secolul al XVII-Iea. cu himere. lîngă Cartagina. o filozofie proprie. 4 Eroină a poporului francez (1412—1431). Dumneavoastră. nici ars de viu ca Jeanne d'Arc 4 . puterea dobîndită pe drept sau pe nedrept. Cei care au izbutit să-şi însuşească acest materialism admirabil au satisfăcea de a se simţi fără nici o răspundere şi de aşi închipui că pot înghiţi totul. marii seniori. săracilor. modeştilor. cum vedeţi. . nu te mai laşi exilat prosteşte.' exclamă el. cu paradis. Ei le înghit toate astea. eu am filozofia mea şi filozofii mei. rafinată. mai presus de toate ! Folosiţi-vă de eul vostru atîta vreme cît vă aparţine! Nu. care a organizat şi însufleţit lupta maselor populare împotriva cotropitorilor englezi în ultima parte a războiului de o sută de ani . compromisurile bănoase. cu suflet. Minunat lucru şi cu ade vărat uimitor materialismul acesta. Deci. Totuşi nu pot să nu vă felicit. numai pentru dumneavoastră. E şi asta ceva. dar îl păstrez pentru mine pe domnul Naigeon. precum spuneţi. demnităţi. desculţilor. şi că vor intra în pămînt cu digestia făcută. Le întind pe pîinea lor uscată. nici bătut cu pietre ca Ştefan 3 . Nu mă las îmbrobodit cu nerozii. trăi-ţivă viaţa. trădările rentabile. căzută în mîinile duşmanilor. sinecuri. Episcopul bătu din palme. După Infrtngerea de la Thapsus. Ce bine-i aşa! N-o spun asta pentru dumneavoastră. cum a făcut Caton 2 . renumit prin simplitatea moravurilor sale. N-am nimic împotrivă. Bunul dumnezeu e bun pentru popor. cu nemurire. Fără-ndoială că le trebuie ceva şi celor de jos. — Bine zis. fără nici o grijă : slujbe. Sînt îndopafi cu legende. delicioasele capitulări de conştiinţă. cu stele. Nu-l are orişicine! O! cînd îl ai. a fost arsă pe rug la Rouen. unde s-a sinucis. gătită cu toate sosurile. ucis pentru credinţa Iui. aveţi. zău. cel dinţii discipol al lui Isus. apărător al republicii împotriva lui Iuliu Cezar. Iată adevăruJ. 3 După legendă. la-ndemîna numai a celor bogaţi.de Paul' e aceeaşi nimicnicie.

Dar dumneavoastră sînteţi stăpîni mărinimos! şi nu socotiţi că e rău ca filozofia poporului să fie credinţa în dumnezeu. Doamna Magloire a dat jos tot tapetul. Una îl înfăţişează pe Tele-42 . Filozofia asta e smulsă din adîncuri şi dezgropată de cercetători încercaţi.tuturor desfătărilor vieţii. prietena ei din copilărie. ornamente de lemn de pe vremea bunicii.. Jnchipuiţi-vă că. şi de care ne folosim ca să întindem rufele la uscat. n-avem decît să transcriem aici o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna vicontesă de Boischevron. cele două odăi ale noastre. are o înălţime de cincisprezece picioare şi o lăţime de optsprezece. In sfîrşit. unde nu există nici o mobilă. dar avem şi un motiv în plus. fără să fie prea bune. de obiceiurile şi de grindurile episcopului. tavanul aurit după moda veche şi cu grinzi ca la dumneavoastră. 16 decembrie 18. £ în obiceiul nostru. Digne. de pe vremea cind aici fusese spital. Era acoperit cu o pînză.. Dedesubt era ceva. Salonul meu. nu trece o zi fără să vorbim de dumneavoastră. Dragă doamnă. care. spoită cu var. acum. Scrisoarea a fost găsită de noi. Dar să vedeţi camera mea. fără ca ei să fie măcar nevoit să deschidă gura spre a le exprima. doamna Magloire a făcut unele descoperiri. aşa cum tocana e curcanul cu ciuperci al săracului. gfndurile şi chiar instinctele lor de femei lesne sperioase. IX UN FRATE DESCRIS DE SORA SA Pentru a da o idee asupra vieţii din casa domnului episcop din Digne şi asupra felului în care cele două suflete cuvioase îşi legau faptele. spălînd şi ştergînd tavanul şi pereţii. Doamna Magloire a descoperit sub vreo zece rînduri de tapete nişte zugrăveli. tapetate cu hîrtie veche. ar face cinste chiar unui castel ca al dumneavoastră. pot fi păstrate.

Se expune tuturor primejdiilor şi nu vrea nici măcar să arătăm că ne dăm seama de ele. Cin sfîrşit. 5 . iar la vară o să dreagă unele stricăciuni mărunte. de asemeni. umblă prin apă. într-un colţ al podului. Asta-i vitejia lui. A lipsit cincisprezece zile. nici măcar noaptea. I . l-a însoţit pe Telemac în peregrinările sale sub chipul bătrînului Mentor. Ce să vă mai spun ? Bărbaţi romani şi femei romane (aici e un cuvînt neciteţ) şi aşa mai departe. de întîlniri primejdioase.. fiul lui Ulisc de Fenelon (1699).mac făcut cavaler de Minerva '. Nu ne ângăduie să fim îngrijorate pentru el. Iarna aici e foarte aspră şi trebuie să facem ceva pentru cei nevoiaşi. noi avem căldură şi lumină. Iese pe ploaie. nici doamnei Magloire. spune el. două console de lemn de modă veche. In grădinile. nici mie. Doamna Magloire a curăţit totul. Intră oricine pofteşte. Nu se teme de nimic. îl credeam mort şi el era teafăr. Şi iarăşi el. de altfel sînt tare urîte şi mi-ar plăcea mai degrabă o masă rotundă de mahon. nu mai ştiu cum le spune. de rău. voi. de-a dreptul la fratele meu. pleacă ta drum in toiul iernii. A găsit. Spunea: „Iată cum m-au 1 Episod din romanul mitologic Aventurile lui Telemac. Anul trecut s-a dus singur prin nişte locuri bîntuite de hoţi. o să Instruiască totul din nou şi camera mea va fi un adevărat muzeu. Nu se teme de "întuneric. Trebuie să ştii să-l înţelegi. Inchipuiţi-vă că uşa casei nu se încuie niciodată. cînd s-a întors. N-a vrut să ne ia cu dînsul.Mizerabilii. Ni s-au cerut doisprezece franci pentru a le polei din nou. Fratele meu e atît de bun ! Dă tot ce are săracilor şi bolnavilor.. Sînt foarte fericită. Fratele meu lîşi are obiceiurile lui. în care se arată că Minerva. de drumurile deocheate. De bine. nu i se întîmptase nimic. Astea-s marile noastre mulţumiri. Cînd vorbeşte despre asta. Sîntem foarte strîmtoraţi. spune că aşa trebuie să fie <un episcop. acolo unde matroanele romane se duceau numai într-o singură noapte. dar banii ăştia mai bine-i dăm săracilor. zeifa înţelepciunii în mitologia antică.

de ce ne-ar fi teamă în casa asta ? Există totdeauna cineva lîngă noi care e mai tare. Fratele meu nu mai are nevoie să-mi spună nici un cuvînt. De data asta. Ne rugăm amîndouă. Fiica lui. Marie-Louise. M-aş înfăţişa înaintea domnului o dată cu fratele şi cu episcopul meu. Dacă diavolul ar intra în casă. 44 . Doamnei Magloire i-a fost mult mai greu decît mie să se deprindă cu ceea ce numea ea imprudenţele lui. nu m-am putut opri să tiu-l dojenesc puţin. Sînt liniştită pentru că ştiu că dacă i s-ar întîmpla vreo nenorocire. E vorba. dintre care unul era senior de Rochefort. m-am deprins. e grozav. în adevăr. Diavolul poate să treacă pe aici. de-o foarte veche familie normandă din regiunea Caen.. s-a măritat cu Adrien-Charles de Gramont. Acum cinci sute de ani au existat un Raoul de Faux. Şi a deschis o ladă plină cu toate odoarele catedralei din Embrun. asta ar însemna şi sfîrşitul meu. la întoarcere. un Jean de Faux şi un Thomas de Faux. că a rămas un regalist devotat ca întotdeauna.jefuit". colonel şi nu ştiu mai ce în cavaleria uşoară din Bretania. nu ne-am sinchisi. La urma urmei. Ii fac semn doamnei Magloire să nu cumva să-i iasă din voie. îşi pune viaţa în primejdie ori de cîte ori vrea. Eu o iau cu mine pe doamna Magloire. ne e frică amîndurora şi adormim împreună. Acuma însă s-a obişnuit. avînd însă grijă să-i vorbesc numai cînd trăsura făcea zgomot. II înţeleg fără să vorbească şi ne lăsăm în grija domnului. Ştiţi cum le ştie el pe toate. care erau gentilomi. Aşa se cuvine să ne purtăm cu oamenii superiori. şi ce de amintiri are. Asta mi-e de ajuns. intru în odaia mea. pe care hoţii i le dăruiseră. La început îmi ziceam : nu există primejdie care să-l oprească. mă rog pentru el şi adorm. Ultimul a fost GuyEtienne-Alexandre. ca nu cumva să mai audă şi altcineva. pair al Franţei. în sfîrşit. Acuma. deoarece îi ieşisem în întltnpinare la vreo două leghe împreună cu alţi prieteni. L-am întrebat pe fratele meu în privinţa lămuririlor pe care mi le cereţi despre familia de Faux. dar bunul dumnezeu este acela care sălăşluieşte aici.

episcopul de Digne săvîrşea uneori fapte mari. Se scrie Fata. îndrăzneţe. care nu se desmin{ea niciodată. dispăreau. N-o duc prea râu cu sănătatea şi totuşi slăbesc mereu. rugaţi pe preacuvioasa dumneavoastră rudă. cînd poate nici el însuşi nuşi dădea seama. fără să pară că-şi dă seama. a făcut foarte bine că nu şi-a răpit din timpul atit de scurt pe care şi-l petrece Ungă dumneavoastră pentru a-mi scrie. Mi-am amintit de ea prin dumneavoastră. fără să fie nevoie să le-o spună. Atunci nu mai erau decît două umbre în casă.S. simţeau în chip nelămurit că se purta ca un adevărat episcop. atît de desăvîrşită era simplicitatea sa. împreună cu cei tineri. Toate cele bune.. Fauq şi Faocq. niciodată însă în timpul sau după săvîrşirea faptei. dacă pentru a-i fi pe plac trebuiau să dispară. să ne pomenească în rugăciunile sale. cu darul deosebit al femeii care-l înţelege pe bărbat ' mai bine decît se poate înţelege el însuşi. dar îl lăsau în pace. P. In anumite clipe. îl slujeau cu cea mai mare supunere şi. Uneori.colonel în regimentul de gardă şi locotenent general al armatei. Nu mai am hîrtie şi sînt nevoită să închei. Femeile tremurau.. Ştiţi că împlineşte în curind cinci ani ? Ieri a văzut un cal cu genunchere şi a întrebat: „Ce are la genunchi ?" E atît de drăguţ." Precum se vede din această scrisoare. uimitoare. CU priveşte pe scumpa dumneavoastră Sylvanie. Cumnata dumneavoastră se află tot aici. Cu bine. Mă simt fericită. mititelul! Frăţiorul lui Urăşte o mătură veche prin casă ca pe-o trăsură şi strigă: „Hii!. doamna Magloire încerca o mustrare . Nu-l stinghereau niciodată. E tot ce doresc. înainte. cele două femei ştiau să se supună felului de viaţă al episcopului. nici măcar 5 U „ un semn> într "° ac t'1Jne începută. vă ascultă sfaturile şi se gîndeşte cu drag la mine. Nepoţelul dumneavoastră e încîntător. domnul cardinal. Dragă doamnă. E sănătoasă. I . Baptistine. Cu înfăţişarea sa blîndă şi nevinovată.

chiar cînd îl socoteau în primejdie. dar măcar exilul pe viaţă ! O pildă. Doamna Magloire nu spunea asta.îşi dădeau seama. la ţară. etc. nu fusese trecut pe lista cefor exilaţi şi a putut să rămînă în Franţa. Baptistine spunea. Nu votase pentru moartea regelui. dacă vreţi. mai era şi ateu. înţelegeau. 46 . cu un fel de groază : „Un convenţional ! Vă daţi seama ce-i asta ?" Era pe vremea cînd lumea se tutuia şi-şi zicea : „Cetăţene!" Omul acesta era un fel de monstru. dacă ţinem seama de cumplita lui singurătate. Flecăreli de gîşte pe socoteala unui vultur. Lîngă Digne. omul ăsta n-a fost dat pe mîna justiţiei ? Nu i s-ar fi tăiat capul. cel puţin firea lui şi nu-l mai sîcîiau cu grija lor. era un fost convenţional '. Omul acesta. Cum se face că. el săvîrşi — de-ar fi să dăm crezare spuselor oraşului — o faptă mult mai primejdioasă decît plimbarea prin munţii împînziţi de bandiţi. s-o spunem fără înconjur. Era ca şi regicid. Intre oamenii simpli din Digne se vorbea despre convenţionalul G. Era oare un vultur acest G. cu o admirabilă delicateţe de instinct. De altfel. fie . De aceea. II încredinţau lui dumnezeu. ? Da. EPISCOPUL IN FAŢA UNEI LUMINI NECUNOSCUTE La puţină vreme după data scrisorii citate în paginile de mai înainte. trăia un om în singurătate. trebuie să fim miloşi. Fusese groaznic. dar aproape. că anumite stăruinţe pot stînjeni. Se numea G. ca toţi cei de teapa lui. în sfîrşit ! etc. De vreme ce nu votase pentru moartea regelui. De altminteri. după întoarcerea principilor legitimi. dar o ştia. dacă nu gîndul. că sfîrşitul fratelui ei va fi şi sfîrşitul ei. cum s-a văzut mai sus. ' Membru al Conversiuni) Mationale din timpul revoluţiei franceze.

trecu prin-trun gard de mărăcini. în nu ştiu ce adîncitură pierdută într-o vîlcea sălbatică. intră într-o grădiniţă părăginită. sentimentul acela care este un fel de hotar al urii şi pe care-l exprimă atît de bine cuvîntul „dezgust". zări văgăuna. cu oarecare emoţie. după o clipă de chibzuială. poteca ce ducea într-acolo fusese năpădită de iarbă. Uneori o pornea într-acolo. îşi puse mantia. Se spunea că avea acolo un fel de ogor. dar şi din cauza vîntului care începea să sufle pe înserate şi'porni. se răspîndi zvonul în oraş că un fel de ciobănaş. aproape respingător. el împărtăşea părerea generală şi convenţionalul îi inspira. apoi se întorcea. departe de orice aşezare omenească. firesc la prima vedere. în sfîrşit. din pricina anteriului prea uzat. în bîiiogul său. Nici vecini. episcopul se gîndea şi din cînd în cînd privea în zare spre locul în care un pîlc de arbori arăta unde e vîlceaua bătrînului convenţional şi-şi spunea : „Acolo se află un suflet stingher". o văgăună. Se vorbea despre locul acela ca despre casa călăului. venise să caute un doctor. cînd episcopul ajunse la locul blestemat. o oaie rîioasă îl poate oare speria pe păstor ? Nu. nici chiar trecători. că bătrînul nelegiuit trăgea să moară. De cînd se adăpostea în vîlceaua aceea. de fapt. că se află lîngă vizuină.Locuia Ia trei sferturi de ceas de oraş. atingînd aproape zarea. că începuse să paralizeze şi că nu mai apucă ziua de mîine. ciudat şi imposibil. micuţă şi curată. îşi dădu seama. înainta cîţiva paşi cu destulă îndrăzneală şi deodată. sărăcăcioasă. Iar în sinea iui adăuga : „Trebuie să mă duc să-l văd". departe de orice drum. Sări un şanţ. 47 . sări un pîrleaz. în fundul paraginii. Totuşi. cum am mai spus. Totuşi. i se părea. o vizuină. după nişte mără-cinişuri înalte. fără să-şi dea prea bine seama. cu viţă de vie pe faţadă. Dar trebuie să mărtu risim că gîndul acesta. Episcopul îşi luă toiagul. Oăci. Intr-o zi. care-l slujea pe convenţionalul G. Soarele apunea. Dar şi ce oaie ! Bunul episcop era nedumerit. „Slavă domnului !" spuneau unii. Era un fel de cocioabă foarte joasă.

— Domnule — răspunse bătrînul — sînt pe cale să mă vindec. domnule. astăzi frigul mi-a ajuns la genunchi . Tocmai îi întindea bătrînului o strachină cu lapte. nu mă oboseşte de loc. cînd va ajunge la inimă. schiţînd un zîmbet: — In cazul acesta. Lîngă bătrîn stătea în picioare un băieţaş — ciobănaşul. Nu păreţi de loc bolnav. — Poftiţi. nu-i aşa ? Am cerut să fiu adus aici afară. Episcopul se mărgini să spună : — Mă bucur să văd că m-au amăgit. . bătrînul glăsui: — Mulţumesc — zise — nu mai am nevoie de nimic. îmi sînteţi episcop ? — întrucîtva.In faţa uşii. domnule ? Episcopul răspunse : — Mă numesc Bienvenu Myriel. care zîmbea la soare. Pe cînd episcopul se uita la el. Tăcu o clipă. — Bienvenu Myriel ? Am mai auzit numele ăsta. Ce frumos e soarele. într-un scaun vechi cu roţi — care e jilţul ţăranului — şedea un om cu părul alb. bătrînul întoarse capul şi pe faţa lui se întipări toată uimirea pe care o mai poţi încerca după ce-ai trăit o viaţă întreagă. dar episcopul nu i-o dădu. Pe urmă. apoi spuse : Voi muri peste trei ceasuri. acuma-l simt cum urcă pînă la brîu. Episcopul înainta. Şi zîmbetul lui se întoarse dinspre soare la copil. Dum neavoastră vă spune poporul monseniorul Bienvenu ? — Mie. E bine ca în asemenea clipe să nu fii singur. Aţi făcut bine venind să vedeţi un om care trage să moară. ca să arunc o ultimă privire asupra lucrurilor. Bătrînul spuse din nou. Ieri mi-erau reci numai picioarele. voi sfîrşi. adăugă : Sînt niţel doctor. La zgomotul pasului său. ştiu cînd se apropie ceasul din urmă. Cine sînteţi dumneavoastră. — De cînd sînt aici — zise el — pentru întîia dată vine cineva la mine. Puteţi să-mi vorbiţi. Convenţionalul îi întinse episcopului mîna.

scos chiar şi din legea milei. destul de obişnuită la medici şi la preoţi. dacă s-ar fi aflat în faţa oricărui alt om. Somnul lui poate fi bun vecin cu somnul meu. în viaţa lui. nefiind izvorîtă din simpatie. Voi muri sub cerul înstelat. ce importanţă are ? Să sfîrşeşti nu-i mare lucru. după el. convenţionalul acesta. Nu-i nevoie neapărat să fie ziuă. cu capul sus. Bătrînul îl urmări cu privirea şi adăuga. eu am să mor. Avea o poftă de familiaritate ursuză. era oarecum jignit că nu i se spune „monsenior" şi era cît pe ce să spună şi el „cetăţene". Ştiu însă că nu mai am decît trei ceasuri.Gu toţii avem manii. care. episcopul. i-ar fi fost poate luată în nume de rău de conştiinţa sa. Episcopul nu era atît de mişcat cum s-ar fi putut crede. Băiatul intră în colibă. ca şi cum ar fi vorbit singur : — Pe cînd el o să doarmă. Eşti obosit. du-te de te culcă ! Ai stat de veghe astă noapte. La urma urmei. care cu alt prilej rîdea cu atîta poftă cînd i se spunea „înălţimea-sa". din care se putea desprinde toată umilinţa celui ce se află în pragul morţii. însă. Un convenţional. Convenţionalul îl privea totuşi cu o cordialitate sfioasă. O să se înnopteze. nu se putea împiedica de a-l privi pe convenţional cu o atenţie care. Revoluţia a avut mulţi oameni dintr-ăştia. I se părea că nu simte prezenţa lui dumnezeu în felul acesta de a muri. pe 4!) . La rîndul său. dar cu care el nu era deprins. La drept vorbind — pentru că micile contradicţii ale sufletelor mari se cer deopotrivă scoase la iveală — el. episcopul se simţi pornit să fie aspru. era unul dintre acei octogenari puternici care stîrnesc uimirea fiziologului. pentru întîia dată. Nu-i nimic. aş fi vrut s-o duc pînă-n zori. poate. La urma urmei. cu glas răsunător. Bătrînul se întoarse spre ciobănaş : Tu. era vecină cu jignirea. Liniştit. G. reprezentantul poporului. i se părea oarecum un om pus în afara legii. deşi de obicei se ferea să se lase mînat de curiozitate. omul acesta. fusese pe vremuri atotputernic.

în mişcarea vînjoasă a umerilor. Ghiceai în acest bătrîn pe omul de ispravă. oarecum nedumerit. Numai picioarele îi erau ţepene. Episcopul se aşeză. adăugă episcopul. Nu mă cred îndreptăţit să ucid un om. — Şi de conştiinţă. spuse el pe un ton de dojana. Lîngă el era o piatră. Azrael. îşi păstrase înfăţişarea unui om sănătos. G. crezînd c-a greşit uşa.măsura epocii. sfîrşitul sclaviei pentru bărbat. iar capul trăia cu toată puterea vieţii şi părea învăluit în lumină. Avea în căutătura lui limpede. Pe acolo îl încleştau umbrele. faţă-n faţă cu un glas aspru. am spus nu. Picioarele îi erau moarte şi reci. — E acelaşi lucru. părea că moare pentru că voia să moară. dar mă simt dator să stîrpesc răul. felul acesta de a vorbi. jumătate marmură. pe cînd ştiinţa e autoritatea cucerită prin adevăr. Am votat pieirea tiranului. Convenţionalul urmă : — Cît despre Ludovic al XVI-lea. Ii vorbi fără înconjur. G. Omul nu trebuie să fie guvernat decît de ştiinţă. Monseniorul Bienvenu asculta. Deşi atît de aproape de moarte. foarte nou pentru el. Era un glas neînduplecat. — Vreau să spun că există un tiran al omului: igno ranţa. Conştiinţa e cantitatea de ştiinţă înnăscută pe care o avem în noi. care e stăpînirea dobîndită prin fals. Era o ago nie de bună voie. — Ce vreţi să spuneţi ? zise episcopul. Tiranul ăsta a năs cocit regalitatea. s-ar fi întors din drum. Adică sflrşitul prostituţiei pentru femeie. Am votat sfîrşitul tiranului. în vorba lui răspicată. Am votat pieirea acestui tiran. Răspunse. îngerul mahomedan al morţii. domnule. jumătate carne. Convenţionalul păru că nu bagă de seamă subînţelesul amar al cuvîntului „totuşi". Zîmbetul îi pierise cu totul de pe faţă : — Nu vă grăbiţi să mă felicitaţi. — Vă felicit. ceva care alunga moartea. . semăna în această grea clipă cu regele acela din povestea orientală. N-aţi votat totuşi pentru moartea regelui.

dar vîntul tot mai suflă.' n-am ştiut să mergem pînă la capăt. Nu-i de ajuns să înnăbuşim abuzurile. A fost bună. iar astăzi. dar nu mă încred într-o dărîmare pornită din mînie. că fusese atins. După cincisprezece veacuri s-a spulberat. am dărîmat vechiul regim în fapte. recunosc. matcă plină de mizerii. preotul vorbeşte în numele milei. dar nu l-am putut desfiinţa cu totul în gîndurile oamenilor. dar sublimă. atît cît poate striga un muribund. după întoarcerea fatală a trecutului care se numeşte 1814. a luminat. fără să-şi mărturisească poate. Orice s-ar spune. A îmblînzit spiritele . pentru unire. strigă : — Aha .' '93! Aici e aici! Mă aşteptam la asta. Votînd pentru republică. spuse episcopul. Am votat pentru fraternitate. feri cire apusă. Noi am doborît lumea cea veche. Un nor s-a îngrămădit vreme de o mie cinci sute de ani. A scos la iveală toate problemele sociale. Imperfectă. — Aţi putea spune fericire tulburată . Episcopul nu se putu opri de-a murmura : — Da ? '93 I Convenţionalul se îndreptă în scaun cu o solemnitate aproape lugubră şi. Totuşi se stăpîni. care nu-i altceva decît o justi51 . s-a schimbat într-un belşug de fericire. iar mînia dreptului e un element de progres. Revoluţia fran ceză e încoronarea omenirii.sfîrşitu! întunericului pentru copil. — Fericire îndoielnică. Episcopul simţi. pentru lumină. Năruirea greşelilor şi a prejudecăţilor aduce lumină. Răspunse : — Judecătorul vorbeşte în numele justiţiei. A dărîma poate fi de folos. Moara nu mai este. trebuie să schimbăm moravurile. a făcut să se reverse pe pămînt valuri de civilizaţie. revoluţia franceză e cel mai mare pas înainte al omenirii. iar lumea cea veche. se poate. Vai. a potolit. — Aţi dărîmat. Faceţi proce sul trăsnetului. a liniştit. — Dreptul nu e străin de mînie. domnule episcop. Mi-am dat sprijinul la prăbuşirea prejudecăţilor şi a greşelilor. revănsîndu-se asupra omenirii. am votat pentru toate astea.

După vlăstarul regal ? Daţi-mi voie să mă gîndesc. părinte. nu e mai puţin vrednic de compătimire decît nepotul lui Ludovic al XV-lea. tras pe roată în 1721. Convenţionalul adăugă : — O. Punea mîna pe bici şi curăţa templul.ţie mai nobilă. duşmani ai revoluţiei burgheze.. pentru singura crimă că a fost fratele lui Cartouche. copil nevinovat. 3 Lăsaţi copiii. copil nevinovat. zis cel Mare. privindu-l ţintă pe partizan : Ludovic al XVTI-lea ' ? Convenţionalul întinse mîna şi-l apucă pe episcop de braţ : — Ludovic al XVII-Iea ! Poftim ! După cine plîngeţi ! După un copil nevinovat ? Atunci.. criminal contemporan cu Isus. Cînd striga: Sinite parvuloss. spînzurat de subsuori în Piaţa Greve. Biciul lui plin de fulgere ştia să spună cele mai crunte adevăruri. * După legenda evanghelică. eliberat din închisoare în cinstea paştelui evreiesc. Pentru mine. fiul lui.. nu făcea nici o deose bire între copii. — Gartouche ? Ludovic al XV-lea ? Pentru care dintre ei protestaţi ? Urmă o clipă de tăcere. Episcopului începuse să-i pară rău că venise şi totuşi ceva de neînţeles îl făcea să se simtă întrucîtva zdruncinat. l-au socotit rege „legitim" după moartea tatălui său. fariseii preferind ca el să fie salvat de Ia moarte pentru a obţine de la Ponfiu Pilat condamnarea lui Isus. martirizat în turnul Templului pentru singura crimă de-a fi fost nepotul lui Ludovic al XV-lea. fie! Plîng şi eu împreună cu dumneavoastră. Trăsnetul nu poate greşi.. Şi adăugă. fratele lui Cartouche2. pînă ce şi-a dat sufletul. a avut — după legenda biblică — un rol activ în crucificarea lui Isus. Irod Antipas. 2 Celebru bandit parizian. 1 Fiul lui Ludovic al XVI-Iea. 62 . Lui Irod. Nu s-ar fi sfiit să pună alături de moş tenitorul lui Barabbas 4 pe moştenitorul lui Irod 5 . Lui Isus îi plăcea. Regaliştii. 5 Numele a doi regi ai Iudeii. dispărut In condifiunf misterioase după executarea părinţilor săi. — Domnule — spuse episcopul — nu-mi plac aceste apropieri de nume. evangheliile Ji atribuie uciderea pruncilor din Betleem . nu vă place crudul adevăr.

Şi dacă balanţa trebuie să încline. adică un prinţ al bisericii. Urmă iar o scurtă tăcere. pe toţi martirii. un perso naj aurit. de asta aţi venit aici. nevinovăţia e ea însăşi propria-i cunună. cu blazon. De cînd mă aflu prin părţile astea. Se ridică într-un cot. să fie de partea poporului. prea mult a suferit poporul. Nu vă cunosc. cu condiţia ca şi dumnea voastră să plîngeţi cu mine vlăstarele poporului. ca să mă descoaseţi şi să-mi vorbiţi de Ludovic al XVII-lea ? Eu nu vă cunosc. — Mai departe — urmă convenţionalul G. — aţi pome nit de Ludovic al XVII-lea. n-am auzit huruitul trăsurii dumnea voastră . — Deopotrivă ! exclamă G. Numele dumnea voastră. ca şi împodobită cu crini. am trăit singur în ograda asta. v-ara mai spus. Ii plîngem pe toţi nevinovaţii. Să ne înţelegem. trebuie să recunosc. E tot atît de augustă în zdrenţe. dincolo de tufiş. Oamenii îndemînatici au atîtea mij loace de-a cîştiga încrederea oamenilor simpli ! Dar. Intr-un cuvînt. dar asta nu mă lămureşte cîtuşi de puţin asupra dumneavoastră. dar asta nu înseamnă nimic. fără să ies vreodată pe-afară. într-o lumină prielnică . pe cei de jos. domnule. De astă dată o rupse convenţionalul. — Aşa e ! spuse episcopul cu o voce înceată. fără să văd pe altci neva decît pe băiatul care mă îngrijeşte. Prea a suferit mult. aţi Iăsat-o. ca şi pe cei de sus ? Perfect. spuse episcopul. a ajuns cam nedesluşit pînă la mine şi. iar lacrimile noastre trebuie să înceapă să curgă înainte de Ludovic al Xll-lea. trebuie să ne întoarcem înainte de '93. — Ii plîng pe toţi. Dar atunci. cu avere şi cu venituri însemnate 53 . e drept. Şi-n defi nitiv. Fu aproape ca o explozie: — Da. fiindcă veni vorba. desigur. Mi-aţi spus că sînteţi epis copul. vă repet întrebarea : eine sînteţi ? Un episcop. la răspîntie. vă spun. pe toţi copiii. şi se adresă episcopului cu o privire plină de toate puterile agoniei. îşi prinse obrazul între degete.Domnule. Nevinovăţia n-are nevoie să fie princiară. Voi plînge pentru vlăstarele regale împreună cu dumneavoastră. aşa cum facem fără să vrem atunci cînd punem întrebări sau cînd ne gîndim.

54 . —■ înainte de a vă răspunde — zise el — vă rog să mă iertaţi. că iertarea nu-i o datorie şi că '93 n-a fost cumplit ? Convenţionalul îşi trecu mana pe frunte ca pentru a alunga un nor. Episcopul spuse cu blîndeţe : — Domnule. fie şi-aşa ! Dar lămureşte-mă : întrucît trăsura mea. sîntefi unul dintre aceia care se hrănesc bine. se cuvine să mă mărginesc a combate raţionamentele dumneavoastră.— episcopia din Digne are un venit fix de cincisprezece mii de franci şi zece mii de franci din venituri întîmplătoare. Era rîndul convenţionalului să fie trufaş şi al episcopului să se arate umil. Dumneavoastră discutaţi ideile mele. le aveţi toate astea ca şi alţii şi. toate desfătările vieţii. întru cît masa mea îmbelşugată şi păsările pe care le mănînc vineri. în numele domnului care mergea cu picioarele goale. Bogăţiile şi desfăta1 Sînt un vierme (în original în limba latină). care e la doi paşi dincolo de copaci. vă bucuraţi de ele . întrucît veniturile mele de douăzeci şi cinci de mii de franci. valeţi. domnule. aveţi venituri. sau nu spune nimic. dovedesc că mila nu-i o virtute. cai. care. stau în palate şi merg numai pe sus. pe mine nu mă luminează asupra valorii dumneavoastră reale şi adevărate. Sînteţi un prelat. în total douăzeci şi cinci de mii de franci — cu bucătării şi cu serviforime în livrea . foarte bine. care mănîncă vineri păsări. ca şi alţii. Trebuie să fiu politicos. Am greşit. asupra dumneavoastră care veniţi probabil cu gîndul de a-mi aduce mînfuirea. Cu cine stau de vorbă ? Cine sînteţi ? Episcopul lăsă capul în jos şi răspunse : — Vermis sum !' — Vierme cu trăsura 1 mormăi convenţionalul. palate. întrucît palatul meu şi lacheii pe care-i am. sînteţi oaspele meu. Vă aflaţi la mine. masă îmbelşugată. dar asta spune prea mult. care se fudulesc în trăsuri de gală cu lachei în faţă şi la spate.

este o uriaşă afirmaţie omenească — '93. Despre ce vorbeam ? Ce spuneaţi ? Gă '93 a fost cumplit ? — Da. In afară de revoluţie — care. Chiar şi spiritele superioare au idolii lor şi uneori se simt parcă rănite de lipsa de respect a logicii. pe contrarevoluţionari. ziarist şi deputat în Convenjiunea Naţională . Episcopul tresări . dar toată monarhia. dar se simţea jignit de felul cum fusese pdmenit numele Iui Bossuet. mai păstra totuşi în privire toată luciditatea. rile dumneavoastră sînt argumente pe care le am împotriva dumneavoastră în discuţie. * protestanţilor. i-a nimicit . respiraţia agitată a agoniei. ■— Vă mulţumesc. triva Mareşal sub Ludovic al XlV-lea . dar mergea drept la ţintă. 3 Deputat în Convenţiunea Naţională. cu siguranţa unei săgeţi. dar nu-i frumos să mă folosesc de ele. . spuse episcopul. ţărani calvinist! revoltaţi In munţii Ceveni. 6 Guvernator civil al Languedocului . dar ce nume îi daţi lui Montrevel4 ? Fouquier-Tinville5 un ticălos. privită în întregul ei. Ge credeţi despre Marat'. care bătea din palme 2în faţa ghilotinei ? — religioase despre Bossuet care binecuvînta perse cuţiileCe credeţi ? Răspunsul era aspru. Convenţionalul începuse să gîfîie. trimis Ia Nantes cu puteri dis creţionare pentru a lua măsuri împotriva revoltei vandeene. continuă : — Să ne întoarcem la lămurirea pe care mi-o cereţi. intendant sub Ludovic al XlV-lea . a reprezentat cu intransigenţă extrema stingă iacobfnă .:. îi tăia glasul.i Unul din conducătorii revoluţiei franceze. a participat la persecuţiile împo5 Acuzator public al Tribunalului revoluţionar în 1792—1794. vai ! e o replică. cumplit ! zise episcopul. teoretician reacţionar al „monarhiei de drept divin". amestecată cu suflul din urmă. II găsiţi cumplit. 2 Episcop francez din vremea lui Ludovic al XlV-lea . G. predicator şi teolog. Continuă : — Aş vrea să mai spun încă ceva. Vă făgăduiesc că n-am s-o mai fac. a instituit teroarea împotriva comisarzilor. nu-i veni în minte nici o ripostă. domnule ? Carrier 3 e un bandit. asasinat în 1793 de regalista Charlotte Corday. dar ce părere aveţi despre Lamoignon-Bâville 6 ? 5.

fiindcă apa şi fructele spre care îşi întindea mîinile se re trăgeau Ia apropierea lor. în 1685. .Miallard' e groaznic. vedea sînul. 3 Porecla a lui Jacques Hebert (după titlul ziarului său Le Pire Duchesne). dar a înaintat. Mă opresc. 7 Aluzie ia o legendă mitologică. 6 Revoluţionar din Provansa. ■ domnule. brutalităţile progresului se numesc revoluţii. 1 Luptător în vremea revoluţiei burgheze din Franţa. galben şi flămînd. renumit pentru severitatea cu care reprima comploturile regaliste. după care Tantal. Şi. De altfel. dar mai mic decît domnu] marchiz de Louvois 6 . dar o plîng şi pe biata hughenotă care. fără a şi le putea potoli. pe care l-a îndemnat la persecuţii religioase. prea am dreptate. de un stîlp. simt că mor. goală pînă la brîu. 2 Guvernator al Burgundiei pe vremea războaielor religioase din Franja (secolul al XVI-Iea). ţineţi minte lucrul acesta : revoluţia franceză a avut rosturile ei. sub Ludovic cel Mare. rege al Lydiei. a fost unul din sfetnicii Caterinei de Medicis care au îndemnat-o la măcelul calviniştilor din noaptea Sfîntului Bartholomeu (1572). punînd-o să aleagă între moartea copilului şi moartea conştiinţei. 6 Ministru de război al lui Ludovic al XlV-lea. fu sese condamnat de zei să sufere în infern de foame şi sete. Gînd li se pune capăt. micuţul. recunoaştem că neamul omenesc a fost zgîlţîit. Domnule. dar ce epitet îmi veţi găsi pentru moş Letellîer * ? Jourdan-Coupe-Tete 5 e un monstru. E de ajuns. care era şi mamă şi doică : „Leapădă-te !". organizatorul persecuţiilor crunte împotriva calviniştilor. pe cînd îşi alăpta copilul. A participat la luarea Bastiliei. dar Salux Tavannes 2 . confesor al Iul Ludovic al XlV-lea. * Iezuit. iar călăul îi spunea femeii. o plîng pe Man'e-Antoinette. unul dintre revoluţionarii cei mai consecvenţi. iacobin. domnule. fără să se mai uite la episcop. arhiducesă şi regină. sînul i se umplea de lapte şi inima de spaimă . cunoscut prin cruzimile sale. a fost legată. convenţionalul îşi încheie gîndul cu aceste cîteva cuvinte liniştite : Da. trăgea să moară şi ţipa . Persecutor crunt al protestanţilor. Urmarea ei e o lume mai bună. înverşunarea ei va fi iertată de viitor. mă rog ? Moş Duchene 3 e feroce. Ce spuneţi de acest chin al lui Tantal 7 aplicat unei mame ? Dom^ nule. Loviturile ei cele mai grozave au adus o mîngîiere neamului omenesc. şi copilul ţinut la distan(ă .

Muribundul rostise aceste ultime cuvinte cu glas tare şi cu înfiorarea extazului. Cînd pieoapa fu plină. n-ar mai exista. şi de pe această ultimă poziţie de rezistentă a monseniorului Bienvenu porniră cuvintele în care se vădea din nou aproape toată asprimea de la început: — Progresul trebuie să creadă în dumnezeu. bătrînul ridică un deget spre cer şi spuse : — Infinitul există. Deci are eul său. toate înfăriturile lăuntrice ale episcopului. lacrima se prelinse pe obrazul părnîntiu şi el spuse. Se vedea că trăise într-o clipă cele cîteva ceasuri pe care le mai avea de trăit. se uită la ochii aceia închişi. aproape bîiguind. trebuia să se grăbească. '57 . Ateul e un rău cîrmuitor de oameni. Nu credeţi c-ar fi păcat să ne fi întîlnit în zadar ? Convenţionalul deschise din nou ochii. luă mîna bătrînă. Mai rămăsese totuşi una. Binele nu poate avea slujitori nelegiuiţi. După ce vorbi. ca şi cura şi-ar fi vorbit Iui însuşi. Acest eu al infinitului e dumnezeu. Bătrînu! reprezentant al poporului nu răspunse. Pe fafa lui se întipărise o expresie gravă şi întunecată. eul ar fi hotarul său . ca şi cum ar fi văzut pe cineva. El însă există. Clipa supremă sosea. După o scurtă tăcere. n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte. Avu un fior. ochii i se închiseră. E-aco!o. Dacă infinitul n-ar avea eul său. venise ca preot.Convenţionalul nu-şf dădea seama că luase cu asalt. de la răceala cea mai mare trecu treptat la emofia cea mai adîncă . Sforţarea îl sleise. cu ochii pierduţi în gol : — O. Ceea ce spusese îl apropiase de moarte. ideal. una după alta. Se uită la cer şi o lacrimă se ivi încetişor în umbra genelor. încet. tu. şi se plecă asupra muribundului. zbîrcită şi îngheţată. numai tu exişti 1 Episcopul simţi un fel de zguduire ce nu se poate descrie. — Ceasul acesta e ceasul domnului. Episcopul înţelese.

pentru mulţimea neştiutoare am înfăţişarea unui blestemat şi. le-am nimicit. Cînd episcopul ridică privirea. Franţa era ameninţată. cu părul albit. studiu şi contemplare. Şi îngenunche. Mi-am făcut datoria după puterile mele şi am făcut tot binele pe care l-am putut face. Episcopul se întoarse acasă. Teritoriul era cotropit. Am susţinut întotdeauna mersul înainte al omenirii spre lumină şi m-am împotrivit adesea progresului necruţător. primesc singurătatea urii. Erau abuzuri. Era la Peteghem. Am fost unul dintre conducătorii statului. N-am fost bogat. gata să se năruiască sub povara aurului şi argintului . cu o încetineală care se datora poate mai degrabă mîndriei sufleteşti decît slăbirii puterilor — mi-arn petrecut viaţa în meditaţie. A doua zi. faţa convenţionalului se înseninase. i-am alinat pe suferinzi. mor. rni-alm sprijinit adversarii. persecutat. Erau tiranii . Erau drepturi şi principii . M-am supus. dar am făcut-o pentru a pansa rănile patriei. le-am combătut. Petrecu toată noaptea în rugăciuni. sînt sărac. pivniţele Tezaurului erau atît de pline. o mănăstire a urbaniştilor. copleşit nu se ştie de ce gînduri. pe voi. Ce vreţi de la mine ? — Binecuvîntarea ! spuse episcopul. I-am ajutat pe oropsiţi. Cînd s-a ivit prilejul. i-am dat pieptul meu drept scut. huiduit. Aveam şaizeci de ani cînd ţara m-a chemat şi mi-a cerut să mă ocup de treburile publice. Am sfîşiat pînza altarului. batjocorit. îşi dăduse sfîrşitul. simt că oamenii se cred îndreptăţiţi să mă dispreţuiască . acolo unde regii merovingieni îşi aveau palatele de vară. Acum am optzeci şi şase de ani. fără să duşmănesc pe nimeni. am salvat-o în 1793. în Flandra. mănăstirea Sainte-Glaire din Beaulieu . l-am apărat. urmărit. îneît a fost nevoie să se proptească zidurile. De ani de zile. le-am proclamat şi propovăduit. ponegrit.58 — Domnule episcop — spuse el. hărţuit. proscris. e drept. blestemat. eu luam masa cu un franc şi zece centime în strada l'Arbre Sec. După aceea am fost izgonit. cîţiva curioşi încercară să-i vorbească despre conven58 .

Dar n-a luat parte decît la o singură şedinţă şi la trei sau patru conferinţe restrînse. părea să aducă. domnul Myriel a fost chemat de Napoleon Ia sinodul episcopilor din Franţa şi din Italia.cum se ştie. idei care schimbau temperatura adu nării. printre aceste eminente personaje. care fusese convocat la Paris. Episcop al unei eparhii de munte. trăind în mijlocul naturii. Se întoarse în grabă la Digne. Fu descusut asupra . în noaptea de 5 spre 6 iulie 1809: cu prile jul acesta. în simplitate rustică şi lipsuri. Sinodul s-a fnut la Notre-Dame şi s-a întrunit pentru întîia dată la 15 iunie 1811 sub preşe dinţia domnului cardinal Fesch '. Domnul Myriel făcea parte dintre cei nouăzeci şi cinci de episcopi care răspunseseră invitaţiei.

Le făceam impresia unei uşi deschise. — Ii stingheream. Printre alte ciudăţenii. pentru oamenii bisericii. Eu nu-s decît un biet episcop de ţară. In treacăt fie zis. Preotul trebuie să fie cît mai aproape de săraci. merse pînă acolo încît spuse : — Frumoase pendule ! Frumoase covoare! Frumoase livrele! Grozav trebuie să stingherească. luxul e o greşeală. pe cînd se găsea la unul dintre colegii săi cei mai de vază. O! eu n-aş vrea să am tot prisosul ăsta ca să-mi strige mereu în urechi : „Sînt oameni care mor de foame! Sînt oameni care îngheaţă de frig! Sînt săraci! Sînt atîţia săraci!". Pare că dovedeşte deprinderi nu tocmai cantabile. în afară de cheltuieli de reprezentare şi de ceremonii. Altă dată spuse : — Ce vrefi ? Monseniorii ăştia sînt prinţi. Un preot n-are rost să fie bogat. care la folosit ca diplomat şi l-a făcui arhiepiscop de Lyon. Adevărul e că displăcuse. Ar.acestei întoarceri pripite şi el răspunse : . Le aduceam aerul de afară. la toate nenorocirile. ca pra1 Un unchi al lui Napoleon I. ura împotriva luxului nu-î o ură întemeiată. zi şi noapte. Ura aceasta ar trebui să cuprindă şi ura împotriva artelor. sfînta mizerie. dacă n-ar cunoaşte prin el însuşi. Ia toate amărăciunile.putea pleca urechea neîncetat.. într-o seară. cît de cît. la toate mizeriile. Totuşi. 60 ..

domnişoara Baptistine. nici un strop de sudoare. catolic partizan al subordonării bisericii din Franţa au torităţii papei chiar în chestiunile laice. Le scria destul de des amîndurora. In afară de sora sa. nici o urmă de fum pe faţă ? Cea dintîi dovadă a milei la un preot. Corespondenţa lui rămase mai caldă faţă de celălalt frate. administrative. întrucît facem un portret şi nu vrem să ascundem nimic. că împărtăşea. a aderat sau a aplaudat toate manifestările ostile. celălalt prefect. un om cinstit şi de ispravă.. ar fi descoperit că era mai mult ultramontan decît galican '. 1 Ultramontan. locul primului său exil. pe cînd comanda în Provence. Iată. fostul prefect. în strada Cassette. sîntem nevoiţi să adăugăm că a rămas nepăsător la prăbuşirea lui Napoleon. Păstră oarecare răceală faţă de primul. care trăia retras la Paris. de altfel. deoarece. nici o unghie înnegrită. începînd din 1813. galicanii sînt partizanii independentei administrative a bisericii catolice din Franţa. fără îndoială. e sărăcia. cîtăva vreme.o sută de zile" au început cu sosirea lui Napoleon tn Franţa din insula Elba. dar dacă cineva şi-ar fi dat osteneala. ceea ce noi numim „ideile secolului". A refuzat să-l vadă la întoarcerea sa din insula Elba şi s-a ferit să ordone în eparhia sa rugăciuni publice pentru împărat în timpul celor o sută de zile. Nu se prea amesteca în certurile teologice ale zilei şi trecea sub tăcere chestiunile care compromit biserica şi statul. pe coasta provansală (martie 1815).ful rămas după lucru ? Ne-arn putea închipui un om lîngă jeratic căruia să nu-i fie cald ? Ne-am putea închipui un muncitor care lucrează fără-ncetare la un cuptor şi care să n-aibă nici un fir de păr ars. 6* 61 . generalul se pusese în fruntea a o mie două sute de oameni şi pornise pe urmele împăratului. şi mai ales la un episcop. mai avea doi fraţi : unul general. N-ar trebui să se creadă. ce gîndea domnul episcop din Digne. pe vremea debarcării de la Cannes 2 . în anumite chestiuni delicate. 2 Cele . Debarcarea a avut loc între Cannes şi Frejus. în aşa fel încît să-l facă scăpat.

Fireşte. Recunoscînd totuşi că dumnezeu nu-l făcuse pe monseniorul Bienvenu pentru vreo funcţie politică. preocupat de problemele eternităţii. Mila. am fi înţeles şi admirat protestul în numele dreptului şi al libertăţii. o lăsăm să-şi vadă de treabă.Monseniorul Bienvenu avusese deci şi el cîndva spirit de partid. în faţa idolatriei care da înapoi scuipîndu-şi idolul. rupînd cu laşitate tăcerea. cu sublimul crez patriotic. atunci cînd providenţa intră în joc şi loveşte. cînd marile dezastre pluteau în aer. încurajat de şirul catastrofelor. se văd strălucind cele trei lumini neprihănite : Adevărul. omenesc. în faţa mareşalilor trădători. Denunţătorul succesului e singurul judecător firesc al căderii. acel corp legislativ taciturn. un om ca el nu trebuia să aibă păreri politice. în orice caz. Dreptatea. ceasul lui de amărăciune. ne-a stîrnit indignarea şi ar fi fost o greşeală să aplaudăm . în 1814. vom spune doar atît : ar fi fost frumos ca monseniorul Bienvenu să nu fi fost regalist şi ca privirea lui să nu se . nu confundăm aşa-zisele „păreri politice" cu marea aspiraţie spre progres. cînd Franţa simţea fio62 . era o datorie să întorci capul . Umbra pasiunilor trecătoare se abătu şi asupra acestui suflet mare şi blînd. In 1812 începe să ne descurajeze. ne place mai puţin faţă de acei ce cad. furtuna lui. opoziţia mîndră. şi. trebuie să alcătuiască fondul oricărei minţi generoase. Dar ceea ce ne place faţă de cei ce se înalţă. în zilele noastre. care.fi abătut nici o singură clipă de la contemplarea senină prin care. Să nu fim înţeleşi greşit. Cel ce n-a fost acuzator îndărătnic în epoca prosperităţii trebuie să tacă în faţa prăbuşirii. Fără să intrăm în adîncul unor lucruri care nu au decît o legătură indirectă cu subiectul cărţii de faţă. numai luptătorii din prima clipă au dreptul să fie răzbunătorii din urmă. în 1815. In ceea ce ne priveşte. pe deasupra tuturor frământărilor omeneşti. democratic. în faţa senatului care trecea de la o ticăloşie la alta. insultînd după ce divinizase. In 1813. rezistenţa primejdioasă şi dreaptă faţă de atotputernicul Napoleon. Ne place lupta atîta vreme cît există primejdie.

. De cînd profilul imperial diispăruse de pe Ordinul Legiunii de onoare. sincer. „Mai bine mor — spunea el — decît să port pe piept cele trei broaşte '". cumsecade. şi în atitudinea politică pe care i-am reproşat-o şi pe care isîntem porniţi s-o judecăm cu asprime. o inimă ca a episcopului din Digne n-ar fi trebuit să nesocotească ceea ce era măreţ şi mişcător în îmbrăţişarea fierbinte. drept.se în Prusia cu barba lui de capră !" Era fericit că putea uni într-o singură imprecaţie cele două lucruri ce-i erau mai nesuferite : Prusia şi Anglia. emblemă a Burhonilor. îl mustră cu blîndeţe şi-l numi uşier la catedrală. ca să nu fie silit să-şi pună decoraţia. un înţelept. Ii scăpau din cînd în cînd bietului om cuvinte nechibzuite. In eparhie domnul Myriel era adevăratul păstor. spunea el. fără pline.rul catastrofei apropiate. un om întreg. binefăcător şi binevoitor.în uniformă". Scosese el singur cu pietate efigia imperială de pe crucea dată de Napoleon . prietenul tuturor. combatant de la Austerlitz. pe marginea prăpastiei. îşi bătea joc în gura mare de Ludovic al XVIII-lea. ceea ce este tot o binefacere. Făcu atîtea pozne. a fost. „Un bătrîn gutos cu ghetre englezeşti. cu nevastă şi copii. nu se mai îmbrăca . Episcopul îl chemă la el. inteligent. Era un fost subofiţer din vechea gardă. pe care legea de atunci le socotea „expresii sediţioase". simplu şi demn. Dar în afară de asta. cînd se întrezări un Waterloo deschis sub paşii lui Napoleon — dureroasa aclamaţie adresată de armată şi de popor unui osîndit al soartei navea nimic nelalocul său şi. Se pomeni zvîrlit pe drumuri. Trebuie să recunoaştem că. el a fost îngăduitor şi uşor de înduplecat. poate chiar mai mult decît noi înşine. Ducă. încît îşi pierdu postul. I Cele (rei flori de crin. făcînd toate rezervele asupra despotului. dintre o mare naţiune şi un om mare. Portarul primăriei fusese pus acolo de împărat. bonapartist convins. în orice împrejurare. Era un preot. rămăsese acolo o gaură pe care n-a încercat s-o astupe nici odată. cum spunea el. .

dar care-şi iubea şi episcopul. acceptaţi de lume. Aşa cum în alte domenii există oameni cu vază. Apostolatul nu dispreţuieşte canonicatul. de o veneraţie caldă. foarte citită în prima jumătate a secolului «1 XVII-lea. A fi pe placul unui episcop însemnează pentru un subdiacon a fi cu piciorul în scară. Introducere în cucernicie. filială. mai mult prelaţi decît episcopi. Cei ce vor să-şi facă un viitor roiesc în jurul prezentului strălucitor. nu există avere care să nu aibă curtenii ei. mulţumită faptelor sale bune şi blîndeţii sale. Trebuie să-ţi croieşti drum.După nouă ani. silind fără mustrări de conştiinţă o întreagă eparhie sa facă anticameră. Fericiţi cei ce le cîştigă încrederea! Bucurîndu-se de credit. XII SINGURĂTATEA MONSENIORULUI BIENVENU Pe lîngă un episcop se află mai întotdeauna un pîlc de preoţi mărunţi. în biserică există ranguri mari. bogaţi. care fac strajă şi păstrează ordinea în palatul episcopal şi care stau de gardă în jurul zîmbetului monseniorului.' ca un stol de tineri ofiţeri în jurul unui general. Purtarea lui chiar faţă de Napoleon a fost înţeleasă şi iertată în chip tacit de către popor. trăsură de unire între sacristie şi diplomaţie. Orice carieră are aspiranţii săi. Orice episcop cu oarecare influenţă are pe lîngă el o echipă de heruvimi seminarişti. Sînt cei pe care fermecătorul sfînt Francisc din Sales ' îi numeşte undeva „pui de preoţi". care-şi adora împăratul. isteţi. autorul unei cărţi de propagandă catolică. ştiind desigur să se roage. dar ştiind să şi ceară. Orice metropolă are statul său major. Nu există putere care să nu aibă anturajul ei. cu venituri mari. Aceştia sînt episcopii cu trecere. ei fac să curgă în jurul lor — asupra celor prevenitori şi a celor favo1 Episcop francez (1567—1622). care fac alai celor ajunşi. monseniorul Bienvenu se bucura în oraşul Digne. 64 .

încît. înair siunea sateliţilor lor. tinerii hirotonisiţi de el luau recomandaţii de la arhiepiscopii din Aix sau din (S5 I . in^ editor. înşelîndu-se singură. Nici un viitor deosebit nu părea să-I aştepte pe bătrînul singuratic. Era atît de vădită imposibilitatea de a face carieră pe lîngă monseniorul Bienvenu. cu atît e mai grasă paf urmă. zăvoriţi ca şi el în această eparhie fără ieşire spre cardinalat şi care semănau cu episcopul lor. oameni din popor ca şi el. şi de la nenţă nu mai e decît un pas. deosebit. Se vedea asta din lipsa desăvîrşită a tinerilor preoţi din jurul lui. şi ce rege 1 Rege suprem ! De aceea. monsenior. Roma e aproape. primeşti mantia episcopală. e u\ care. la papale. duhovniciile şi funcţiile^ nităţilor episcopale. cu toată cucernicia. sărac. cu singura deosebire că ei erau sfîrşiţi. Gu cît e^ nului. Se ştia că la Paris „n-a avut nici o trecere". iar el era desăvîrşit. Canonicii şi marii săi vicari erau nişte bătrîni cumsecade. Orice tichie poate visa să se schimbe în tiară. monseniorul Bienvenu nu era socotit printre pontifi. abia ieşiţi din seminar. cîţi preoţi tineri nu poartă scris pe frunte semnul norocului! Ambiţia e confundată foarte lesne cu vocaţia : cine ştie ? poate cu bună credinţă. Un episc ajungă arhiepiscop ştie ce are de^ cardinal. Strălucirea lor se răsV şugul lor se fărîmiţează în' şi mănoase promoţii. Modest. ce pepinieră de aspiraţii e un seminar! Cîţi copii sfioşi de cor. iar între eu sanctitate nu rnai e decît deşertăciunea unui vot. Nici un mugure al ambiţiei nu se încumeta să înflorească în umbra sa. te introduce în conclav. Preotul e singurul om din zilele noastre care poate ajunge rege în toată regula .rizaţi şi peste întreg parohiile' grase.\ eminenţă şi camerier al papei.

se îndrăgostise de pro priul său chip şi îşi petrecea tot timpul contemplîndu-l în apa unui rîu — simbol al încîntării de sine. tn Istorii şi în Anuale. poartă livreaua succesului şi face slujba de anticameră. numai să poţi parveni. cruzimile lui Nero şi ale lui Domiţian. de Ou'egaţie fără măsură însemnează o vecinătate de Ne/tiioasă. Un sfînt care trăieşte sale.^race să fim săltaţi. A reuşi. Ai noroc. Poleiala e aur! Să fii primul venit. In afară de cinci sau şase mari excepţii. dintr-o dată şi prin aclamaţii. mai multă renunţare decît e de dorit. iată iscusinţa. lumea te crede mare. Singuri Juvenal ' şi Tacit 2 mai mîrîie. o filozofie aproape oficială a intrat slugă la el. înţepenirea articulaţiilor necesare înaintării — într-un cuvînt.După nouă anLu grabă într-acolo. oricui îşi atinge ţinta într-un domeniu oarecare. Aşa se explică izolarea monseniorului Bienvenu. A cîştiga la loterie. Succesul. Michelangelo sau Napoleon. oraşul Digne. Naşte-te într-o zodie bună şi nu-ţi mai trebuie nimic. Pentru mulţime izbînda este aproape totuna cu superioritatea. şi oamenii se feresc de virtutea asta rîioasa. asta-i învăţătura! Prosperitatea presupune capacitate. In treacăt fie zis. după mitologia greacă. ai totul . ar putea să transmită prin molipsire o căfrăcie fără leac. Cine triumfă e'venerat. Să reuşeşti. Dante. sînt atribuite de către mulţime. succesul e ceva destul de respin gător. frate geamăn al talentului. Fie că un notar ajunge depu' Poet satiric latin (secolul I) de o rară virulentă . Trăim într-o societate întunecată. graţie cărora poţi fi Moise. 2 Istoric latin (secolul I ) . asta nu împiedică . Căci. Eschyl. Omul de rînd e un bătrîn Narcis 3 care se adoră pe sine şi care aplaudă vulgaritatea. în definitiv. simbol al protestatarilor plini de indignare împotriva moravurilor corupte. admiraţia contemporanilor nu e altceva decît miopie. însuşirile alese. In vremea "noastră. care fac strălucirea unui secol. 66 . Falsa lui asemănare cu meritul îi înşală pe oameni. care a denunţat fâră cruţare. caută să înşele istoria. iată învăţătura care se prelinge picătură cu picătură din corupţia atotstăpînitoare. 3 Tfnăr frumos care. eşti fericit.

a devenit eroul unei tragedii a lui Catnpistron. 67 . * împărat roman (41—54). al lui Corneille si Racine. fie că un negustor de mărunţişuri se însoară cu camătă şi-o face să fete şapte-opt milioane. celebru prin urîţenia Iui. că un Prudhomme 2 militar cîştigă din întîmplare bătălia hotărîtoare a unei epoci. că un intendent de casă mare e atît de bogat. încît ajunge ministru de finanţe — oamenii numesc asta geniu. nu va fi nevoie să-l cercetăm pe domnul episcop din Digne. Conştiinţa celui drept trebuie crezută pe cuvînt. fn stil mai ales. că un eunuc ajunge să stăpînească un harem. In faţa unui astfel de suflet nu putem simţi decît respect. că un farmacist a născocit nişte tălpi de carton pentru armata din Sambre-et-Meuse şi-şi asigură. un venit de patru sute de mii de franci.tat. s Clovn din timpul restauraţiei. că un fals Corneille a scris Tiridate >. cu acest carton vîndut drept piele. la plecarea din serviciu. Memoriile lui Joseph Prudhomme — tipul burghezului mărginit şi mulţumit de sine. Qe credea el despre cutare dogmă sau despre cutare mister ? Tainele sufletului omenesc nu le cunoaşte decît 1 Tiridate. ţinînd seama de anumite naturi. Ei confundă constelaţiile de pe bolta cerului cu stelele pe care le stîrnesc labele raţelor în nămolul mlaştinii. 2 Erou al cărfii lui Henry Mornier. fie că un predicator ajunge episcop prin fonfăiala lui. al căror părinte e el şi-a căror mamă e ea. admitem posibilitatea dezvoltării tuturor frumuseţilor virtuţii omeneşti într-o credinţă diferită de a noastră. A fost într-adevăr un imi tator servil. La Victor Hugo numele lui este ade sea folosit ca simbol al epigonilor fără talent. XIII CE CREDEA Din punct de vedere al ortodoxiei. De altfel. rege al Armeniei şi aliat al romanilor (secolul al III-lea). tot aşa cum numesc frumuseţe figura lui Mousqueton 3 şi maiestate gîtul vînjos al lui Claudiu 4 . autor dramatic francez de la sfîrşitul secolului al XVII-lea.

unde sufletele intră goale. chiar şi cel mai bun. episcopul dovedea un surplus de iubire. Orice om. are într-însul o asprime de care nu-şi dă seama şi pe care o păstrează faţă de animale. ajungea uneori pînă la lucruri. în afară — ca să zicem aşa — şi dincolo de credinţa sa. II mişcau. locuţiuni alese ale tristei noastre lumi. Intr-o dimineaţă se afla în grădină. era socotit vulnerabil de către „oamenii serioşi". Ce era acest surplus de iubire ? Era o bunăvoinţă senină revărsată asupra oamenilor şi care. găsind de altminteri în faptele bune toată mulţumirea de care are nevoie conştiinţa şi care-fi spune în şoaptă : „Dumnezeu e cu tine!" Ceea ce ne credem datori să notăm este că. cauza. uneori. că-i cere' lui dumnezeu uşurări de pedeapsă. negru. Părea. se opri şi privi ceva pe jos. Sîntem însă încredinţaţi că niciodată dificultăţile credinţei nu erau rezolvate de el prin ipocrizie. îl înduioşau aproape. dar părea că meditase asupra acestor cuvinte ale ecleziastului: „Ştim noi oare unde se duce sufletul animalelor ?" Aspectele urîte. 2 Pentru că a iubit mult (în original tn limba latină). îngrozitor. . Examina fără mînie. Credea din toată puterea sufletului său. deodată. cantitatea de haos care mai dăinuieşte în natură. era un păianjen mare. deformările instinctului nu-I tulburau şi nu-l indignau. dincolo de viata aparentă. Nu ştia ce e dispreţul. dar sora lui îl urma fără ca el s-o fi văzut . Starea aceasta de spirit îl făcea uneori să spună lucruri stranii. păros. cum am mai spus. Ingîndurat. credea că e singur.mormîntul. de către „oamenii cu judecată ". „Credo in Patrem!"' exclama el adesea. în care egoismul primeşte cuvîntul de ordine de la pedantism. Din pricina lui. scuza. Sora lui îl auzi spunînd : 1 Cuvintele cu care începe simbolul credinţei. Era îngăduitor cu făpturile domnului. nelipsită totuşi multor preoţi. quia multum amavit 2 . de către „persoanele grave". Nu mergea pînă la mila brahmanului. părea că se străduieşte să afle. cu ochiul lingvistului care descifrează un pergament. Episcopul din Digne nu cunoştea asprimea aceasta. explicaţia. Diamantul nu poate putrezi.

dar atît de simpatic încît uitai că e frumos. Grigore al XVI-lea. Obrazul lui îmbujorat şi proaspăt. într-un caracter. ■ . I I ) . Urmele acestea nu se pot şterge. Aşa trăia acest om drept. toţi dinţii lui albi. astfel de formaţiuni nu se pot sfărîma.1 întemeietorul ordinului călugăresc catolic al franciscanilor. A lăsat nişte Cugetări de inspiraţie stoică. amănunt din care n-avem de gînd să tragem nici o concluzie. Monseniorul Bienvenu fusese cîndva — dacă ar fi să dăm crezare celor ce se povestesc despre tinereţea şi chiar despre maturitatea iui — un om pasionat şi poate violent. căci. ca şi într-o stîncă. Nu era înalt. se găsesc găuri pe care le fac stropii de apă care cad mereu în acelaşi Ioc. dar nu părea să aibă mai mult de şaizeci. Intr-o zi. tip de suveran literat şi filozof. la optzeci de ani. propovăduia mila fafă de animale. se ţinea drept şi zîmbea. ceea ce nu-l împiedica să fie un episcop rău. picătură cu picătură. era plinuţ şi. Nespusa-i bunătate nu era atît un instinct natural. — Biata vietate ! Nu-i vina ei !. In 1815 — parcă am mai spus-o — împlinea şaptezeci şi cinci de ani. Monseniorul Bienvenu avea ceea ce poporul numeşte „un cap frumos". şi-a scrîntit un picior pentru că n-a vrut să strivească o furnică. Uneori adormea în grădină şi atunci nimeni nu era mai vrednic de respect. * împărat roman din dinastia Antoninilor (sec. cît mai cu seamă rezultatul unei convingeri nestrămutate. îi dădeau acea înfăţişare senină şi plăcută. făcea bucuros lungi plimbări pe jos . avea mersul sigur şi spinarea foarte puţin adusă... De ce n-am aminti aceste copilării aproape divine ale bunătăţii din suflet ? Copilării. părea că din toată făptura lui ţîşneşte bucurie. filtrată în inima sa de-a lungul vieţii şi asimilată treptat. ca să slăbească. Cînd vorbea cu acea voioşie copilărească — unul din darurile lui despre care am mai pomenit — te simţeai la largul tău lîngă el. fie! dar astfel de copilării sublime au avut şi sfîntul Franciisc din Assisi' şi Marc Aureliu2. pe care şi-i păstrase şi pe care şi-i arăta cînd rîdea.

dacă cele două bătrîne nu dormeau. încît nu poate fi decît plină de blîndeţe. măreaţă. oficierea slujbelor religioase. de vorbe bune. de fapte bune. înainte de a se culca şi el. Uneori. cultivarea unui petic de pămînt. încercate şi îngăduitoare. numai cu el însuşi. Părea că e un fel de ritual al l u i . milostenia. datorită părului său alb. Bunătatea lui îi dădea maiestate. nu părea întradevăr decît un om cumsecade. fără a conteni să zîmbească. Totuşi. îi umpleau fiecare zi din viaţă. iar despre un bătrîn : „E un unchiaş cumsecade !" Ne amintim că impresia asta o făcuse şi asupra lui Napoleon. seara — cînd cele două femei plecau la culcare — să petreacă un ceas sau două în grădina. Cînd îl vedeai pentru întîia dată.că vremea rece sau ploioasă îl împiedica. închinîndu-se. liniştit. Ii umpleau — iată cuvîntul potrivit — căci. înfiorat în întuneric de măreţia văzută a constelaţiilor şi de măreţia nevăzută 70 . După cum s-a văzut. a căror minte e atît de superioară. fără îndoială. da. fără ca bunătatea să înceteze a străluci. încercai ceva din emoţia pe care ţi-ar da-o vederea unui înger surîzător. unchiaşul cumsecade se transfigura încetîncet. munca. pe gînduri. şi dacă-l surprindeai cîf de puţin căzînd pe gînduri. încrederea. singur. studiul. Stătea acolo. Fruntea lui lată şi serioasă. care-şi desface încet aripile. Dar dacă stăteai cîteva ceasuri în preajma lui. ea nu era întreagă. rugăciunea. să se pregătească de culcare meditînd în mijlocul marelui spectacol al cerului înstelat. îl auzeau la ore destul de tîrzii din noapte plimbîndu-se încet pe alei. fiecare zi a episcopului era toată plină de gînduri bune. devenea şi mai măreaţă cînd medita. Respectul. un respect ce nu se poate exprima în cuvinte. comparîndu-şi seninătatea inimii cu seninătatea văzduhului. te copleşea treptat şi-ţi ajungea la inimă. iubirea aproapelui. luînd nu ştiu ce înfăţişare impunătoare.care te face să spui despre cineva : „E un om de treabă !". simţeai atunci că ai în faţa ta una din acele făpturi puternice. cumpătarea. ospitalitatea. mîngîierea celor năpăstuiţi. renunţarea.

Nu-l cerceta pe dumnezeu . şi. şi contemplare noaptea ? Colţul ăsta îngrădit. sus — ceea ce se poate studia şi contempla . şi se uita la stele printre siluetele plăpînde şi pipernicite ale pomilor săi roditori. şi la veşnicia trecută.. Sfertul acela de pogon. deschizîndu-şi sufletul gândurilor care vin din necunoscut. ceea ce nu se poate număra în infinit şi. dezvăluie energiile. Se aşeza pe o bancă de lemn.a lui dumnezeu. rezemată de o boltă de viţă părăginită. care-şi petrecea puţinele clipe de răgaz ale vieţii. fără să caute să-l înţeleagă. ca şi în operele lui cele mai sublime ? Nu era într-asta totul — şi ce-ar fi putut să mai dorească ? O grădiniţă ca să se plimbe şi nemărginirea ca să viseze. în clipele acelea. dăruindu-şi inima la ora cînd florile nopţii îţi dăruiesc parfumul. sădit atît de sărăcăcios. un mănunchi de flori pe pămînt şi toate stelele de pe cer. Jos — ceea ce se poate semăna şi culege . ce-i lăsa atît de puţin răgaz. aprins ca o făclie în mijlocul nopţii înstelate. nu-i era oare de ajuns ca să-l poată slăvi pe domnul. privea neînţelesul. lăsîndu-se dus de extaz în centrul strălucirii universale a creaţiei. în operele lui cele mai încîntătoare. Urmărea aceste minunate ciocniri dintre atomi. se lăsa orbit de el.. între grădinărit ziua. mister şi mai straniu . prin lumină. Ce-i mai trebuia acestui bătrîn. atît de plin de dărăpănături şi de şoproane. îi era drag şi-i era de ajuns. n-ar fi putut nici el însuşi să spună ce se petrecea în sufletul său. creează individualităţile în unitate. misterios schimb al abisurilor sufletului cu abisurile nemărginirii !. Ele sînt viaţa şi moartea. Se gîndea la măreţia şi la prezenţa lui dumnezeu . care dau formă materiei. proporţiile în întindere. face să se nască frumuseţea. simţea ceva care-şi lua zborul dintr-însul şi ceva care cobora în el. la veşnicia viitoare. rînd pe rînd. la toate infiniturile care se desfăşurau sub ochii săi în toate direcţiile . avînd cerul drept tavan. straniu mister. Aceste ciocniri se ivesc şi dispar fără încetare. .

l Panteism. concepţia aceasta era o luare de pozijie net anticreştină. mai ales în momentul de faţă. fie spre defăimare. înţelepciunea sa era făcută din lumina pe care-o răspîndea ea. lăsînd să se creadă. închinarea lor pune întrebări. deschizăturile întunecoase stau căscate. Speculaţiile încîlcite dau ameţeală. ca să spunem aşa. ea îşi analizează şi-şi adînceşte propria-i orbire. ţie. că nutrea una din acele filozofii personale caracteristice secolului nostru. mai presus de dogme propun ideile lor Iui dumnezeu. Rugăciunea lor începe cu îndrăzneală discuţia. Pe răspunderea ei. numai şi numai fapte. Apostolul poate fi cutezător. gata să înlocuiască religiile — ţinem să arătăm că nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe monseniorul Bienvenu nu s-ar fi socotit îndreptăţit să creadă aşa ceva. Omul acesta se lăsa luminat de inima lui. Nici un sistem. 72 . Aceasta e religia directă. La gînditorii progresişti ca Giordano Bruno şi mai ales Spinoza. plină de îngrijorare şi de răspundere pentru cel ce-i încearcă povîrnişurile.XIV CE GI'NDEA Un ultim cuvînt. încerci o spaimă sfîntă la porţile tainelor. că nu trebuie să intri. Vai celui ce pătrunde acolo! In adîncimile cele mai grozave ale abstracţiei şi ale speculaţiei pure geniile situate. dar ceva îţi spune. se ridică şi cresc într-însele. Deoarece amănunte de acest fel ar putea. printr-un fel de reacţie strălucită. să dea episcopului din Digne — ca să ne servim de o expresie la modă — o anumită fizionomie „panteistă" '. S-ar putea chiar spune că. rezervate oarecum marilor spirite temerare. dar episcopul trebuie să fie sfios. El nu s-ar fi încumetat probabil să cerceteze prea mult anumite probleme. concepţie filozofică după care divinitatea se confundă cu universul. Meditaţia omenească nu are margini. nu există nici o dovadă că se avînta cu mintea în apocalipsuri. care încolţesc uneori în spiritele singuratice. care eşti trecător prin viaţă. fie spre lauda sa.

asemenea visuri grozave îşi au folosul lor moral. se prea poate. 1 Filozof misiic suedez din secolul a! XVIIMea. prin tre care despicarea apelor Iordanului cu mantia lui făcută vălătuc. şi să insufle şi altora. 2 Filozof. Că ridica rugăciunea pînă la năzuinti supraomeneşti. Fără îndoială. atunci sfînta Tereza şi sfîntul Ieronim ar fi eretici. de pe care unii. care spre sfîrşitul vieţii a avut crize de misticism. 73 . chiar foarte mari. şi dacă rugăciunea care depăşeşte textele ar fi o erezie.ea ufuieşte natura . nu încerca să facă din licărirea lucrurilor flacără. profet evreu. înălţimile absolutului şi care au viziunea cumplită a piscului fără sfîrşit. atîta tot. există pe lume oameni — dar oare sînt ei oameni ? — care văd desluşit. se străduia să oblojească rana. aere de profet. lumea misterioasă care ne înconjoară dă înapoi ceea ce primeşte şi probabil că cei ce contemplă sînt la rîndul lor contemplaţi. Monseniorul Bienvenu nu era cîtuşi de puţin dintre aceştia . 3 Nu-şi lua. Sufletul acesta umil iubea . descoperea pretutindeni febra. iscodea peste tot suferinţa şi. nu proiecta lumina viitorului peste rostogolirea furtunoasă a evenimentelor. El s-ar fi temut de aceste culmi. adică. Episcopul lua drumul cel mai scurt : evanghelia. dar niciodată nu te rogi şi nu iubeşti prea mult. n-avea nimic de mag. matematician şi fizician francez din secolul al XVII-lea. nu căuta decît să găsească pentru el însuşi. Universul îi apărea ca un uriaş trup bolnav. Orice-ar fi. şi pe căile acestea spinoase ne apropiem de perfecţiunea ideală. de inspirat. de făcător de minuni. Se pleca asupra celui ce geme şi asupra celui ce-şi dă duhul. Nu î ncerca s ă facă di n pat rafi rul s ău m ant i a l ui Uie 3 . fără a căuta să dezlege enigma. Vechiul Testament ti atribuie diverse minuni. Pentru acest preot bun şi ales. cel mai bun mijloc de-a compătimi şi de-a alina. ca Swedenborg' şi Pascal 2 . au alunecat în dementă. în fundul zării visurilor. n-avea nimic de profet. monseniorul Bienvenu nu era un geniu. Lui Uie. Temuta privelişte a creatiunii făcea să se nască în el duioşia .

. Nilul şi Ensul '.Iubiţi-vă unii pe alţii !" Socotea că asta-i totul. omul acela care se credea „filozof". pe necredincios spre neant: destinul. necesitatea. 74 . Mina Iui era mizeria universală. el lucra la descoperirea milei. lăsînd deoparte marile probleme care atrag şi care înspăimântă. libertatea. în Austria. e o prostie. preceptul dumneavoastră. Mânu 3. Intr-o zi. „Legea lui Mânu". nu dorea nimic mai mult. perspectivele de nepătruns ale abstracţiunii. Sînt oameni care lucrează la descoperirea aurului . autorexpunere 3 Personaj legendar India. prăpăstii grozave.. găsindu-şi astfel mulţumirea deplină. gîndirea amorţită a animalelor. senatorul despre care am mai vorbit. recapitularea vieţilor intrate în mormînt. î f. aceasta era toată doctrina lui. binele şi răul. îi spuse episcopului : — Dar uitaţi-vă în jurul dumneavoastră : toţi se răz boiesc între ei. toate abisurile care. „Iu'biţi-vă unii pe alţii!". esenţa. fn şi Nilul. cel mai tare este cel mai deştept. nedumeriri sinistre în care se zbat arhanghelii uriaşi ai minţii omeneşti. conştiinţa omenească. adîncurile metafizicii. laolaltă.2 Poet latin din secolul adept al al poe mului . substanţa. Durerea de pretutindeni era pentru el prilej de veşnică bunătate. transformarea prin moarte. sufletul. natura. sufletul trebuie să se închidă într-însa ca perla într-o scoică.e.se atribuiematerialismului.De rerum natura". .n. altoirea de neînţeles a unor iubiri succesive pe acelaşi eu. pe care Lucreţiu 2. îl duc pe apostol spre domnul.. sfîntul Pavel contrast cu im fluviu uriaş ca ' Mic afluent al Dunării. El se închidea deci şi trăia într-însa. a religiei brahmane din căruia i tot ce există alcătuia un motiv permanent de tristeţe care se cerea mîngîiată. probleme ameţitoare. războiul omului împotriva semenului său. — Ei bine — răspunse monseniorul Bienvenu fără gust de sfadă — daca e o prostie.

fără să le cerceteze îndeaproape. privind ţintă infinitul. fără să-şi tulbure mintea cu ele. fac parcă să răsară stelele. Monseniorul Bienvenu nu era decît un om care privea din afară lucrurile misterioase.Dante le contemplă cu acei ochi scăpărători care. păstrînd în suflet respectul adînc al necunoscutului. . fără să le frămînte.

Căci îşi făcea intrarea în Digne pe n . Ori poate de pe ţărmurile mării. praful. noduros . cenuşie. Să tot fi avut vreo patruzeci şi şase sau patruzeci şi opt de ani. un ciomag lung. cusută cu sfoară . fără ciorapi. închisă bine şi nouă . o bluză veche. cu un genunchi peticit şi cu altul găurit. cîrpită la unul din coate cu o bucată de postav verde. sporeau înfăţişarea respingătoare a acestui prăpădit. Năduşeala. avea părul zbîrlit. zdrenţuită. mersul pe jos. avea o cravată răsucită ca o frînghie. cam cu un ceas înainte de apusul soarelui. îndesat şi voinic. se vedea pieptul păros . groasă. un drumeţ intră în oraşul Digne. Nu era. Nu-l cunoştea nimeni. cu capul tuns şi barbă mare. pe spate purta o raniţă înţesată. în mînă. Prin cămaşa lui de pînză neînălbită.CARTEA A DOUA CĂDEREA IN PĂCAT I DUPĂ O ZI DE DRUM în primele zile ale lunii octombrie 1815. jerpeliţi. deoît un trecător. ghete ţintuite. arşiţa. desigur. pantaloni albaştri de doc. în picioare. De unde venea ? Dinspre miazăzi. prinsă la gît cu o mică ancoră de argint. Rar se întîmplă să întîlneşti un trecător cu o înfăţişare mai păcătoasă. în puterea vîrstei. Deşi ras în cap. roşi. căci începuse să-i crească şi părea că n-a mai fost tuns în ultimul timp. Era un bărbat de statură mijlocie. Puţinii locuitori care se aflau în acea clipă la ferestre sau în pragul caselor se uitau la acest călător cu un fel de îngrijorare. O şapcă cu cozorocul de piele pleoştit îi ascundea în parte faţa arsă de dogoarea soarelui şi leoarcă de sudoare.

Un jandarm şedea lîngă poartă. jandarmul se uită cu atenţie la el. Părea foarte obosit. care se află în partea de jos a oraşului. căci nişte copii.a urmat !n in=nla Elba. desigur. mulţumindu-i primarului. toată ziua. pe banca de piatră pe care se urcase la 4 martie generalul Drouot ca să citească mulţimii înspăimîntate proclamaţia din golful Juan '. în luna ianuarie. Adevărul e că. Fără să-i răspundă la salut. ctnd s-a înapoiat din insula Elba. 2 Les guides (ghizi. Intră acolo şi ieşi după un sfert de ceas. Nişte femei din tîrgul ce! vechi. i-a spus: „Mă duc la cineva pe care-l cunosc!" Şi s-a dus la Trei delfini.acelaşi drum pe care. Trebuie să-i fi fost tare sete. coti Ia stînga şi se îndreptă spre primărie. pe urmă intră în localul primăriei. neclintit în credinţa sa f a ţ ă de Napoleon . împăratul refuzase să locuiască în palatul prefecturii şi. unde a debarcat Napoleon la 1 martie 1815. călăuze) erau im corp de elită în armata lui Napo leon. 7* . 3 General al imperiului. 1 Golf pe coasta mediteraneană a F ranţei. l . I . cu firma La crucea lui Colbas. Hanul acesta era ţinut de un oarecare Jacquin Labarre. intrînd în Grenoble. s-a vorbit mult prin partea locului despre hanul La trei delfini. Se spunea că generalul Bertrand 3 . Era atunci la Digne un han frumos. Cînd a debarcat împăratul. om bine văzut în oraş. venise de multe ori acolo. care se luaseră după el. apoi în Insula Sfînta Elena. ca să bea apă şi de la fîntîna din piaţa tîrgului. îl urmări cîtva timp cu privirea. travestit în căruţaş. care ţinea la Grenoble hanul La trei delfini şi care slujise în corpul călăuzelor 2 . Ajuns la colţul străzii Poichevert.a u văzut oprindu-se din nou la două sute de paşi mai departe. Omul îşi scoase şapca şi-l salută cu umilinţă pe jandarm. Omul mersese. pentru că se înrudea cu un alt Labarre. trecuse şi împăratul Napoleon mergînd de la Cannes spre Paris. l-au văzut oprindu-se sub copacii din bulevardul Gassendi şi bînd apă la fîntîna din capătul promenadei. cu şapte luni mai-nainte. împărţind decoraţii soldaţilor şi napoleoni cu nemiluita burghezilor.

Omul îşi băgă punga în buzunar. vrednicul hangiu Jacquin Labarre scoase din buzunar un creion. nişte potîrnichi albe şi un cocoş sălbatic se învîrteau într-o frigare lungă în faţa focului. apoi rups« un colţ dintr-un ziar vechi care se afla . rămase cu ciomagul în rnînă şi o aşeză pe un scăunel Mngă foc. care era cel mai bun din regiune. pregătind o masă minunată unor căruţaşi care se auzeau rîzînd şi vorbind zgomotos într-o odaie alăturată. întors cu spatele. trecea foarte preocupat de la vatră la tingiri. Intre timp. Se spunea despre el în oraş : „E văr cu cel din Grenoble". In clipa aceea întoarse capul. care dădea de-a dreptul spre drum. la douăzeci şi cinci de leghe depărtare. Digne e situat în munţi. O marmotă grasă. fără să-şi ia ochii de la cuptor : — Ce doreşte domnul ? — Să mănînc şi să mă culc ! spuse omul. Serile de octombrie sînt friguroase acolo. spuse. — Numaidecît. Toate cuptoarele erau aprinse. Omul se îndreptă spre hanul acesta. Cine a călătorit ştie că nimeni nu mănîncă mai bine decît căruţaşii. un foc mare pîlpîia vesel în sobă. Hangiul. hangiul trăgea cu coada ochiului la călător. auzind că se deschide uşa şi că intră un nouvenit. tot umblînd de colo pînă colo. Hangiul. spuse hangiul. îşi scoase raniţa şi o puse jos. asupra lui Labarre de La crucea lui Colbas. Omul scoase o pungă mare de piele din buzunarul bluzei şi răspunse : — Am bani.Gloria aceasta a lui Labarfe de la Trei delfini se răs* frîngea. lingă uşă. — îmi daţi să mănînc ? întrebă omul.. pe cuptor fierbeau doi crapi mari şi un păstrăv din lacurile învecinate. care era în acelaşi timp şi bucătar. Intră în bucătărie.. — Nimic mai uşor! spuse hangiul. măsură dintr-o aruncătură de ochi toată înfăţişarea călătorului şi adăugă : Gu plată !. — Atunci vă stăm la dispoziţie! spuse hangiul. Pe cînd noul-venit se încălzea.

— Da.. Am făcut douăsprezece leghe. — Nu am nimic ! spuse hangiul. — Nu pot. — Dar eu — spuse hangiul — n-am nici o cameră. Păru că citeşte cu atenţie. Aducea hîrtia înapoi. întrebă din nou : — îmi daţi odată să mănînc ? — Numaidecît. spuse omul. Copilul se întoarse. Hangiul îi şopti ceva la ureche băiatului. lîngă fereastră. — Nu-i vorba de asta. — Cum.pe o mescioară. Vreau să mănînc. spuse pe un ton măsurat. — Ei. zise hangiul. — Atunci ? — Dumneata ai bani.. . vă e teamă că n-am să plătesc ? Vreţi să plă tesc înainte ? V-am spus doar că am bani. Omul se ridică pe jumătate. fără să-l lipească. Umblu de azi-dimineaţă. — Domnule — spuse el — nu vă pot găzdui. care părea că-i serveşte totodată ca ajutor la bucătărie şi ca argat. — Atunci — spuse iar omul — o să mă aciuez într-un colţ al podului. Plătesc. dar hotărît. Hangiul o desfăcu grăbit. Guvintele acestea. O mînă de paie mi-e de ajuns. Se ridică. In sfîrşit. după-masă. ca unul care aşteaptă un răspuns. Călătorul nu văzuse nimic din toate astea. Scrise vreo două rînduri pe marginea albă. i se părură foarte grave călătorului. îndoi peticul de hîrtie. — Nu-ţi pot da masa. se întoarse spre călătorul care părea cufundat într-o meditaţie nu prea senină. care porni în goană spre primărie. apoi clătină din cap şi rămase o clipă pe gînduri. asta-i bună ! Dar eu mor de foame. — De ce ? — De abia au loc caii. Omul răspunse liniştit : — Lăsaţi-mă în grajd. O să vor bim. şi-l dădu unui băiat.

sa lăsăm vorba. vorbind cu apri ndere şi arătîndu-l cu degetul. 80 . lipindu-se de case. Nu întoarse capul de loc. cu vîrful ghintuit al bîtei sale. Se întoarse repede şi.Omul începu să rîda şi se întoarse spre vatră şi spre cuptoare. mi-e foame şi rămîn. am bănuit ceva. Ştii să citeşti ? Spunînd acestea. nişte cărbuni aprinşi în foc. la întîmp'are. ca un om umilit şi trist. Hangiul se plecă atunci la urechea lui şi-i spuse pe un ton care-! făcu să tresară : — Pleacă ! Călătorul stătea încovoiat în clipa aceea şi împingea. înconjurat de toţi călătorii care trăseseră la han şi de toţi t recători i de pe st radă. — Au comandat şi-au plătit totul dinainte. h a n g i u l î l p r i vi d r e p t î n o c h i ş i a d ă u g ă t ot în şoaptă : — Ascultă. — De cine ? — De domnii căruţaşi. sosirea iui va fi evenimentul de seamă a! întregului oraş. Din privirile bănuitoare şi speriate ale grupului şi-ar fi dat seama că. Hangiul adăugă după o scurta tăcere: Am obiceiul să fiu politicos cu toată lumea. în curînd. Vrei să-ţi spun pe nume ? Te cheamă Jean Valjean. cînd deschise gura să răsp u n d ă . Omul aruncă o privire. — E de mîncare aici pentru douăzeci. — Nimic ? Dar astea ce-s ? — Sînt comandate. Mergea înainte. l-ar fi văzut pe hangiu! de La crucea lui Colbas în pragul uşii. Apucă pe strada principală. îi întinse străinului hîrtia desfăcută. care făcuse drumul de la han la primărie şi de la pri mărie la han. — CîţJ sînt ? — Doisprezece. Am întrebat la primărie şi iată ce mi s-a răspuns. Dacă s-ar fi uitat înapoi. Vrei să-ţi spun acum cine eşti ? Cînd te-am văzut intrînd. Pleacă I Omul lăsă capul în jos. îşi ridică raniţa de pe podea şi plecă. Omul se aşeză din nou şi spuse fără a ridica vocea : — Sînt la han.

se contura pe cerul senin al asfinţitului. Una dădea spre stradă. Călătorul intră. o creangă de pin. Mîncarea fierbe în ceaun. îşi întinse la foc picioarele amorţite de oboseală. ca să vadă dacă nu des coperă vreun adăpost. simţi că leşină de foame. aşezată pe masă. Deodată. Gîrciuma din strada Chaffaut. Se strecură în curte. Cîţiva inşi stăteau acolo şi beau. începuse să se întunece. Ei ştiu prea bine că piaza rea îi urmăreşte. cealaltă dădea într-o curticică plină de gunoi. Porni într-acolo. Merse astfel cîtăva vreme fără să se oprească. Lampa îl lumina dintr-o parte. pe cînd îşi scotea raniţa. se opri din nou. Tocmai se aprindea o lumină la capătul străzii. — Gine-i acolo ? zise stăpânul. focul dintr-alta. pe urmă apăsă sfios pe clanţă şi împinse uşa. Se aşeză lîngă vatră. cum se întîmplă totdeauna cînd eşti amărît. Toţi cei care erau acolo la băut întoarseră capul. — Cineva care ar dori să mănînce şi să doarmă. uitînd de oboseală. Aici puteţi mînca şi puteţi dormi. Vino să te încălzeşti. trecînd la întîmplare pe străzi pe care nu le cunoştea. Din ceaun se răspîndea un miros plăcut. şi de focul mare din vatră. Flacăra făcea să sfîrîie un ceaun de fier atîrnat de cîrlig. care era şi un fel de han. Cîrcmma. — Bun. atîrnată de un stîlp de fier. luminată de-o lampă mică. Oamenii copleşiţi nu se uită înapoi. II cercetară cîtva timp cu privirea. Se uită de jur împrejur. Călătorul nu se încumetă să intre prin uşa din stradă.N-a văzut nimic din toate astea. Era într-adevăr o cîrciumă. sub şapca 81 . Cîrciumarul îi spuse : — Uite focul. Cîrciumarul se încălzea. Tot ce se putea desluşi pe faţa sa. prietene. avea două uşi. Hanul cel frumos era închis pentru el. căuta vreo circiumă oricît de modestă. o cocioabă oricît de săracă. Călătorul se opri o clipă şi se uită prin geam în sala scundă a cîrciumii.

— Unde vreţi să mă duc ? — Intr-altă parte. Aşadar. Sună. l-a rugat să-l ia pe şa. Ochiul lucea sub sprîncene ca un foc sub mărăcini. Unul dintre oamenii care se aflau la masă era un pescar. — Şi te gonim şi de-aici. Străinul se întoarse şi răspunse cu blîndeţe : — A ! Ştiţi ? — Da. care părea foarte obosit. energic şi trist. care-l urmăriseră de La crucea lui Colbas şi care păreau că-l aşteaptă. puse brusc mîna pe umărul omului şi-i spuse : — Trebuie să pleci de-aici. pescarul acesta se afla în grupul care se strîri-sese în jurul lui Jaccjuin Labarre şi le povestise chiar el celor ele La crucea lui Colbas întîlnirea neplăcută din cursul dimineţii. Trecu prin faţa închisorii. omul. dar pescarul i-a răspuns iuţind pasul. (am uitat cum îi spune. Fizionomia asta era ciudată : începea prin a părea umilă şi sfîrşea prin a părea severă. Acesta veni spre el. — M-au alungat de Ia hanul celălalt. amestecată cu înfăţişarea vrednică de milă pe care-o dă deprinderea de a suferi. se dusese să-şi lase calul în grajdul Iui Labarre. cînd s-a întîlnit cu el. 82 . era o uşoară licărire de mulţumire. Se deschise o ferestruică. Se întoarse rnînios şi-i ameninţă cu bîta. Pe cînd ieşea.pleoştită. care. Intîmplarea făcuse ca în aceeaşi dimineaţă să-l întîlnească pe străinul acesta cu mutră suspectă mergînd spre Bras d'Asse şi. înainte de a intra în circiuma din strada Chaffaut. de altminteri. Schimbară cîteva cuvinte în şoaptă. Omul căzu iarăşi pe gînduri. un profil hotărît. Omul îşi luă bîta şi traista şi plecă. La poartă atîrna un lanţ de fier prins de un clopot. De la locul său făcu un semn pe furiş cîrciumarului.. Cîrciumarul se înapoie la vatră. cîţiva copii. Avea. Copiii se risipiră ca un stol de pasări.. mi se pare Escoublon). aruncară cu pietre după el. Cu o jumătate de ceas mai-nainte.

Masa din mijlocul odăii era pusă. scoffndu-şi respec tuos şapca — aţi vrea să-mi deschideţi şi să mă adă postiţi în noaptea asta ? Un glas răspunse : — Aci e închisoare. Lîngă el. sclipind ca argintul. se duse la uşă şi deschise. O lampă de aramă lumina faţa de masă albă. mi se pare că bate cineva. Soţul se sculă. Bătu foarte încet în fereastră. cana de cositor. în care se afla un pat acoperit cu pînză înflorată. iar mama zîmbea. nu e han. a cărei fereastră era luminată. Nu-l auziră. din pînză groasă. Bătu din nou. prins în . un leagăn. Ferestruica se închise. Ce se petrecea în sufletul său ? Numai el ar fi putut spune. jumătate meseriaş. Se uită pe fereastră. Purta un şorţ mare de piele. care înveseleau strada. cîteva scaune de lemn şi o puşcă cu două ţevi atîrnată pe perete. într-un colţ. O auzi pe femeie spunînd: — Bărbate. plină cu vin. răspunse soţul. Era un bărbat înalt. cum făcuse şi la circiumă. Apucă pe o străduţă cu multe grădini. luă lampa. Tatăl rîdea.— Domnule temnicer — spuse el. copilul rîdea. Uneîe nu erau îngrădite decît cu garduri vii. Printre aceste grădini şi zăplazuri zări o căsuţă cu un singur etaj. îşi spunea probabil că familia aceasta veselă va fi primitoare şi că acolo unde vedea atîta fericire va găsi poate un pic de milă. şi castronul cafeniu fumegînd. spoită cu var. care sălta un copilaş pe genunchi. cu o faţă veselă şi luminoasă. Străinul rămase o clipă pe gînduri în faţa acestei privelişti plăcute şi mîngîietoare. — Nu. care-i ajungea pînă la umărul stîng şi în car» purta ca într-un buzunar. Văzu o odaie mare. Fă ceva ca să fii ares tat şi ţi se va deschide. La masă şedea un bărbat de vreo patruzeci de ani. Bătu a treia oară. o femeie foarte tînără alăpta un alt copil. jumătate ţăran.

.cingătoare. la cuvintele ţăranului: „Nu cumva dumneata eşti acela. puse lampa pe masă şi luă puşca din perete. Avea "sprîncene groase. Dar de ce nu te duci dumneata la han ? — Nu e loc. — Cine eşti dumneata ? întrebă stăpînu! locuinţei. ochii bulbucaţi. Aţi putea să-mi daţi. — Ai fost la circiuma din strada Chaffaut ? încurcătura străinului spori. Omul răspunse : — Vin din Puy-Aloisson. între timp. Nu m-a primit. contra plată. — Şi? Călătorul răspunse încurcat: — Nu ştiu. alb şi gol. care nu se poate descrie. spuse ţăranul. îngăimă : — Nici acolo nu m-au primit.. făcu trei paşi înapoi.. partea de jos a feţei lunguiaţă şi... Cînd îşi dădea capul pe spate. favoriţi mari. pri84 . cămaşa-i iarg deschisă şi cu gulerul răsfrînt lăsa să se vadă grumazul vînjos. Am făcut douăsprezece leghe. îşi luase cei doi copii în braţe şi fugise repede în spatele bărbatului... D n u l e — spuse c ă l ă t l el . mulţumirea aceea de a se afia la el acasă. îl privi pe noul-venit din creştet pînă-n tălpi şi exclamă c-un fel de înfiorare : — Nu cumva dumneata eşti acela. Am umblat toată ziua. — Ei aş ! Nu se poate! Nu-i nici zi de Mici. Primiţi dacă plătesc ? — Nu rn-aş da înapoi să adăpostesc pe cineva de treabă care plăteşte. ?" femeia se ridicase. Pe chipul (ăranului se ivi o umbră de bănuială . e nu se p Domnule — spuse călătorul — vă cer iertare. ? Mai aruncă o privire asupra străinului. pe deasupra. o batistă roşie şi un corn pentru prafui de puşcă. tot felul de lucruri : un ciocan. Ai fost la Labarre ? — Da. nici zi de tîrg. negri. o farfurie cu supă şi un colţ unde să mă culc în şopronul din grădină ? Aţi vrea ? Cu plată !..

Se resemnase în ce priveşte foamea. Ii era foame şi frig. Barăcile astea nu sînt de obicei ocupate în timpul nopţii. Un pahar cu apă ! — Un glonţ de puşcă ! spuse ţăranul. ca să ţină 1 Expresis diaisctalâ din Alpii francezi. . şi zgomotul drugului de fier care-l fixa străbătu pînă afară. însemnînd iîlhar. Era cald şi dădu peste un culcuş de paie destul de bun. ascuns în buruieni. semănînd cu barăcile pe care şi le fac cantonierii la marginea drumurilor. fereastra fu închisă şi cu oblonul. Sări cu hotărîre un gard de lemn şi intră în grădină. străinul zări într-una din grădinile de pe marginea străzii un fel de bordei mic. Ridică ochii. foarte joasă. Capul unui dulău uriaş se contura în umbră. După ce-l cercetă cîteva clipe pe străin ca pe-o năpîrcă. omul puse rnîna pe bîtă. Apoi trînti uşa cu putere şi omul îl auzi trăgînd două zăvoare mari. Crezu că era într-adevăr baraca unui cantonier. Pe urmă. mergînd de-a-ndărătelea. începu să desfacă una dintre curele. cu ochii înspăimântaţi.vindu-I pe străin cu groază. murmurînd : — Tsomaraude ! ' Totul se petrecu în mai puţin decît se poate închipui. O clipă după aceea. dar avea cel puţin un adăpost împotriva frigului. Vîntul rece al Alpiîor începuse să sufle. dar nu fără să-şi lărgească rupturile zdrenţelor de pe el. Ieşi tot aşa şi din grădină. Atunci se auzi un rnîrîit sălbatic. Se înnopta din ce în ce. pentru că traista din spate îl stînjenea şi-i putea sluji foarte bine drept pernă. Nimerise în cuşca unui cîine. Rămase o clipă întins acolo. Se apropie de bordeiul care avea în loc de uşă o deschizătură îngustă. Se culcă pe burtă şi se strecură înăuntru. îşi făcu din traistă scut şi ieşi din cuşcă cum putu. cu sînul dezgolit. Voinic şi curajos. fiind silit. fără să poată face vreo mişcare. la deschizătura bordeiului. atît era de obosit. La lumina slabă a amurgului. stăpînul casei se întoarse spre uşă : — Pleacă ! — Fie-vă milă J spuse omul.

pînă şi din cuşca păcă toasă de cîine. era departe de-a fi înzestrat cu acele delicate deprinderi ale minţii şi ale sufletului care te fac sensibil la aspectele misterioase ale lucrurilor. nu fără greutate. Ieşi din oraş. jalnică. Nimic altceva pe dîmb şi pe eîmpie decît un arbore diform. alungat pînă şi din patul ăsta de paie. de bună seamă. întrucît tocmai răsărea luna. după o clipă de încremenire şi visare. Se întoarse. Se afla pe o eîmpie . Merse astfel cîtva timp. fără culcuş. ridică ochii şi căută în jurul lui. Cînd se crezu departe de orice aşezare omenească. Cînd izbuti. îneît. cîmpia şi copacul aveau în ele ceva atît de trist. norii alcătuiau sus pe cer un fel de boltă alburie. care se încovoia fremătînd la cîţiva paşi de călător. părînd că se sprijină chiar pe colină şi acoperind tot cerul. Porţile oraşului erau închise. se prăbuşi pe o piatră. dar şi din pricina norilor care coborîseră foarte jos. cu capul plecat. care fusese asediat pe vremea războaielor religioase. Cu toate acestea. care după seceriş seamănă cu nişte capete tunse. iar colina. se contura nedesluşită şi alburie în zarea mohorîtă. fără adăpost. el luă grăbit drumul înapoi. Totuşi. în faţa lui se ridica una din acele coline joase. acoperite cu mirişti. era încă se . de unde abia ajungeau pe pămînt cîteva raze. să recurgă la acei fel de-a mînui bastonul pe care maeştrii acestui soi de scrimă îl numesc „roza acoperită". fără acoperiş. sperînd să găsească vreun copac sau vreo claie de fîn unde să se adăpostească. mărginită. nu numai de bezna nopţii. Omul acesta. să treacă iar dincolo de zăplaz şi se găsi din nou în stradă. cerul. Se spune că un drumeţ care tocmai trecea pe-acolo l-ar fi auzit offînd : „Nu-s nici măcar un cîine I" Se ridică îndată şi porni iar la drum. colina. Sînt clipe cînd firea pare duşmănoasă. Era o privelişte tristă. Zarea era întunecată. Părnîntul era astfel mai luminat decît cerul. măruntă. făcînd un efect deosebit de sinistru. şi la zenit mai plutea o rămăşiţă din lumina asfinţitului.dulău! !a distanţă. de-o formă firavă şi sărăcăcioasă. singur. Digne.

. Doamna de R. Omul luă cele douăzeci de centime.în 1^15 înconjurat de ziduri vechi. vrednică într-adevăr de acest nume. trebuie să-ţi fie foame şi frig. care mai tîrziu au fost date jos. întărite cu turnuri pătrate. Ajunse astfel la prefectură. — Am bătut la toate uşile. . m-am culcat. îl întrebă : — Ce faci aici. O bătrînă ieşea tocmai atunci din biserică.. pe bancă ? spuse ea. — n-am la mine decît douăzeci de centime. Trecînd prin faţa catedralei. adăugă : — N-o să poţi găsi adăpost Ia han cu atît de puţin. Am fost soldat. Era pe la opt seara. — De ce nu te duci la han ? ■— Pentru că n-am bani. Trecu printr-o spărtură şi intră din nou în oraş. ameninţă cu pumnul spre biserică. — Daţi-mi-le şi pe alea. astăzi am una de piatră. coană-rnare. apoi la seminar. o luă iar la întîmplare. prietene ? Răspunse aspru şi mînios : — Precum vedeţi. aduse din insula Elba şi dictate chiar de Napoleon. Deoarece nu cunoştea străzile. Zdrobit de oboseală şi nemaiavînd nici o nădejde. Coana-mare. coană-rnare. — O ! — spuse doamna de R. Văzîndu-l întins pe bancă. în colţul pieţei se afla o tipografie. era doamna marchiză de R. Putea să te primească cineva de milă. Ai încercat cumva ? E cu neputinţă să-ţi petreci aşa toată noaptea. — Aici. se culcă pe banca de piatră de la uşa tipografiei. Acolo fuseseră tipărite pentru întîia dată proclamaţiile împăratului şi ale gărzii imperiale.. — Nouăsprezece ani am avut o saltea de lemn . — Ai fost soldat ? — Da. — Şi? — Am fost alungat de pretutindeni. Desigur.

înţelegînd că masa era pusă şi că probabil sora . Puţin după aceea. în Sfîntul Petru. părinţi. 29. Celelalte datorii au fost găsite de către episcop. 30). Cartea lui era împărţită în două : mai întîi. faţă de soţi.Coana-mare atinse braţul omului şi-i arătă de cealaltă parte a pieţei o căsuţă joasă. Pe la orele opt el lucra încă. arătate şi prescrise în alte părţi. 20. soţii. apoi datoriile fiecăruia după clasa socială din care face parte. faţă de fecioare în Epistola către corintieni. — B a t e! II PRUDENŢA DA SFATURI ÎNŢELEPCIUNII In seara aceea. — Da. în Epistola către efesieni. Din toate aceste prescripţii. — Ai bătut la toate uşile ? spuse ea. în Epistola către romani. faţă de credincioşi în Epistola către evrei. 12). 25). după plimbarea sa obişnuită prin oraş. alături de episcopie. cu o carte mare deschisă pe genunchi. copii şi servitori. Pregătea o mare lucrare. Sfîntul Matei le arată astfel : datoriile către dumnezeu (Matei VI). datoriile faţă de aproape (Matei VII. faţă de judecători. mame şi tineri. cînd doamna Magloire intră ca de obicei să ia argintăria din dulapul de lîngă pat. scriind destul de anevo ios pe nişte pătrăţele de hîrtie. episcopul din Digne rămăsese pînă tîrziu închis în camera sa. el făcea cu migală un tot armonios pe care voia să-I pună la îndemîna credincioşilor. Ele sînt în număr de patru. datoriile faţă de fiinţe (Matei VI. Datoriile. care din nefericire a rămas neterminată. — Ai bătut şi acolo ? — Nu. Cerceta cu grijă tot ce-au spus în această materie însemnată părinţii bisericii şi marii 'învăţaţi. Datoriile faţă de suverani şi de supuşi. Datoriile tuturora sînt datoriile mari. datoriile tuturora. datoriile faţă de sine însuşi (Matei V.

colţurile gurii ei erau inegal ridicate. culoare la modă în 1806. cu mîneci largi şi scurte. Atîta vreme cît monseniorul tăcea. încreţită. se ridică de la masă şi intră în sufragerie. vioaie. cu un amestec de respect şi de libertate. Pe masă se afla o lampă. grasă. ea îi vorbea răspicat. legat în talie cu o panglică verde cu pieptar la fel. Se mărginea să asculte şi să-i facă pe plac.şi autoritar. iar domnişoara Baptistine o cucoană. cu un cămin. Domnişoara Baptistine nici măcar nu vorbea. Doamna Magloire tocmai sfîrşise de pus masa. îşi ascundea părul cărunt sub o perucă cu cîrlionţi zisă ă l'enfant. dar. o eşarfă foarte albă. în care ardea un foc bunicel. de îndată ce monseniorul începea să vorbească — cum am văzut — ea îi asculta supusă. blajină. Doamna Magloire părea isteaţă. pe care o cumpărase pe-atunci de la Paris şi care mai ţinea încă. Doamna Magloire purta o scufă albă. purta pantofi groşi şi ciorapi galbeni ca femeile din Marsilia. ca şi domnişoara. la gît avea o cruciuliţă de aur. Slujindu-mă de cuvinte vulgare. îmbrăcată cu o rochie de mătase castanie. Masa era lîngă cămin. cu butoniere şi cu nasturi. care au darul de a reda într-un singur euvînt ceea ce abia s-ar putea spune într-o pagină întreagă. amîndouă trecute de şaizeci de ani : doamna Magloire. cu o uşă care dădea spre stradă (cum am mai spus) şi o fereastră care dădea spre grădină. Rochia domnişoarei Baptistine era croită după modelul din 1806: talia sus. Ni le putem lesne închipui pe cele două femei. N-a fost fru- . prins cu două ace în colţurile de sus . mîneci cu volănaşe. mică de statură. subţirică. episcopul închise cartea. puţin mai înaltă decît fratele ei. singurul juvaer feminin din casă. ageră şi bună . domnişoara Baptistine. Tot căutîndu-şi de lucru. fustă strîmtă.sa îl aştepta. ieşind din rochia de pos tav negru. Sufrageria era o încăpere lunguiaţă. iar buza de sus mai groasă decît cea de jos. doamna Magloire părea o ţărancă. ceea ce îi dădea un aer ursuz. vorbea cu domnişoara Baptistine. plăpîndă. un şorţ de bumbac. cu pătrate roşii şi verzi.

dat fiind că domnul prefect şi domnul primar nu se aveau bine şi căutau să-şi pună beţe-n roate unul altuia. ■ . încît multe persoane care mai sînt încă în viaţă îşi amintesc cele mai mici amănunte. dar toată înfăţişarea ei. să-şi încuie bine toate uşile. Se pare că. Ea o repetă. ducîndu-se să facă tîrguîeli pentru cină. nasul lung şi coroiat. Se mai spunea că paza e foarte prost asigurată. mai ales. Fusese din totdeauna predestinată blîndeţii. să-şi zăvorască şi să-şi baricadeze casele şi. voind să-i facă pe plac doamnei Magloire. albaştri. mila. domnişoara Baptistine. Era vorba despre clanţa de la uşa din faţă. se aşeză în faţa căminului ca să se încălzească şi se gîndea la cu totul altceva. toată fiinţa ei — am spus-o de la început — arătau o bunătate de negrăit. In clipa cînd domnul episcop intră. fără să-l supere pe fratele ei. avînd grijă să-şi închidă. Atunci. Sărmană şi sfîntă fată ! Duioasă amintire dispărută ! Domnişoara Baptistine a povestit de atunci de atîtea ori cele ce s-au petrecut la episcopie în seara aceea. doamna Magloire vorbea cu oarecare aprindere. Se vorbea despre o haimana cu mutra suspectă . Nu luă în seamă aluzia pe care o făcuse anume doamna Magloire. se spunea că un vagabond deocheat şi-ar fi făcut apariţia. doamna Magloire auzise în cîteva locuri tot felul de zvonuri. religia o făcuse înger. însă credinţa. avea ochi mari. bulbucaţi. unde-i fusese destul de frig. cuteză să spună cu sfială . că trebuie să se afle pe undeva prin oraş şi că cei ce s-ar întoarce noaptea tîrziu acasă ar putea sa aibă întîlniri neplăcute. Stătea de vorbă cu domnişoara pe o temă care-i era familiară şi cu care episcopul se obişnuise. Doamna Magloire apăsă pe aceste ultime cuvinte. deci.moaşă nici în tinereţe . dar episcopul venea din camera sa. speranţa — ce!e trei virtuţi care încălzesc sufletul — ridicaseră încet-încet această blîndeţe pînă la sfinţenie. Natura o făcuse oaie . în sarcina oamenilor de treabă să-şi facă singuri poliţia şi să-şi organizeze paza. Că rămînea.

întuneric beznă. fără să-şi dea seama. monseniore. fiindcă eu cred că nimic nu e mai grozav decît o uşă pe care primul venit o poate deschide doar apăsînd pe clanţă. continuă deci trium fătoare : — Da. Această întrebare. Toată lumea vorbeşte. ai auzit ce spune doamna Magloire ? — Am cam auzit ceva. Doamna Magloire continuă. Se părea că un ţigan. o încuraja . In noaptea asta o să se întîmple cu siguranţă o nenorocire în oraş. să vină să pună la loc vechile zăvoare . le avem . monseniore. că-i nevoie de zăvoare măcar în noaptea asta . o treabă de-un minut. am să-i spun lui Paulin Musebois. Aşa că eu spun. i se părea un semn că episcopui începea să ffe şi el îngrijorat. mai cu seamă că monseniorul are obiceiul să . şi cred.. Un om vrednic de ştreang.. lăcătuşul. Mai cu seamă că paza e atît de prost asigurată ! (Repetiţie necesară. doamna Magloire luă din nou de la capăt toată povestea. exagerînd întrucîtva. care n-a vrut să-l primească.. — Eu — întrerupse sora — n-am nici o părere. Ce este ? Ce s-a întîmplat ? Ne pîndeşte cumva vreo mare primejdie ? Atunci. A fost zărit trecînd pe bulevardul Gassendi şi dînd seara tîrcoale pe străzi. Se dusese să tragă la Jacquin Labarre. Ce face fratele meu e bine făcut. monseniore. pe care-l lumina focul. E-aşa cum vă spun. s-auzim.. şi domnişoara e de aceeaşi părere.. punîndu-şi mîinile pe genunchi şi ridicînd spre bătrîna menajeră chipul său prietenos şi uşor înveselit. întorcîndu-şi scaunul pe jumătate. că.) Să trăieşti într-o localitate de munte şi să n-ai nici măcar felinare noaptea pe străzi ! Ieşi în stradă. un coate-goale. cu o mutră îngrozitoare. Apoi. care doamnei Magloire îi păru o încuviinţare. dacă monseniorul încuviinţează.. adăugă : Ei. răspunse episcopul. ca şi cum n-ar fi auzit protestul : — Sîntem de părere că locuinţa noastră nu-i sigură de loc .— Frate dragă. — Adevărat ? spuse episcopul. un fel de cerşetor periculos se afla în momentul acela în oraş.

II cunoaştem pe omul acesta. în mijlocul nopţii. o! doamne! nici măcar nu mai e nevoie să baţi. Domnişoara Baptistine se întoarse. Se deschise brusc. Am stat nouăsprezece ani la ocnă. III EROISMUL SUPUNERII PASIVE Uşa se deschise. iar pe de altă parte. Intră. cutezătoare. îşi plimbă pe rînd privirea de la bătrîn la femei şi.Intră ! spuse episcopul. pînă la perete. . se uită la omul care intrase şi fu gata să se ridice de spaimă.. Sînt ocnaş. E drumeţul pe care l-am văzut adineaori rătăcind în căutarea unui culcuş. fără să aştepte ca episcopul să spună ceva. locul unde trebuie să ajung. Clnd voi să deschidă gura ca să-l întrebe desigur pe noul-venit ce doreşte. Astă-seară.. Intră un om. lăsînd uşa deschisă în urma sa. întorcînd încet capul spre cămin. Astăzi am făcut douăsprezece leghe pe jos. O arătare sinistră. se uită la fratele ei şi atunci fafa i se linişti şi se însenină din nou. ca şi cum ar fi împins-o cineva cu energie şi hotărîre. —. Avea traista pe umăr. zise cu glas tare : — Ascultaţi î Mă numesc Jean Valjean. Am fost eliberat acum patru zile şi sînt în drum spre Pontarlier. Doamna Magloire nu avu nici măcar puterea să scoată un strigăt. Focul din cămin îl lumina. obosită şi violentă în ochi. o expresie aspră. bîta în mînă. Era hidos. Episcopul aţintea asupra omului o privire liniştită. Tresări şi rămase înmărmurită. In clipa aceea se auzi o bătaie destul de puternică în uşă. Am făcut patru zile de la Toulon. dar. făcu un pas şi se opri.'". acesta îşi sprijini amîndouă mîinile pe ciomag.spună totdeauna : „Intră .

Mi s-a spus : „Pleacă 1" La fel ca şi dincolo. Puşcăriaş. în nouăsprezece ani. în piaţă. Plătesc. acolo. Vreţi să citiţi ? Şi eu ştiu să citesc.. M-am dus la închisoare . M-am dus pe cîmp să mă culc sub stele. Dumneavoastră vreţi să mă primiţi ? Aici e han ? Puteţi să-mi daţi ceva de mincare şi-un loc unde să mă culc ? Aveţi vreun grajd ? . ca şi cum n-ar fi înţeles bine. Asta e! Toată lumea m-a alun gat.. temnicerul nu mi-a deschis. Mi-e foame. Omul făcu trei paşi şi se apropie de lampa care se afla pe masă. rn-am dus fa un han. Am învăţat la ocnă. — Stafi. Avutul meu. iată ce mi s-a pus în livret: Jean Valjean.. S-ar fi spus că ştia şi el cine sînt. Aşa trebuia. Vin de la ocnă. Nu-i aşa. Clinele m-a muşcat şi rn-a alungat. asta nu vă interesează. Pot să rămîn ? — Doamnă Magloire — spuse episcopul — mai pune un tacîm. E o şcoală. pentru cei care vor. dar rn-au alungat din pricina livretului meu galben pe care l-am arătat la primărie. M-am gîndit c-ar putea să plouă şi că nimeni n-ar putea să împiedice ploaia şi m-am întors în oraş. Ce-mi pasă ? Am bani. Am făcut douăsprezece leghe pe jos. pre cum vedeţi. prin munca mea. O femeie cumsecade mi-a arătat casa dumneavoastră şi mi-a spus : „Bate şi-acolo !" Am bătut. E galben. ca să mi se trîntească o uşă în nas. Ascultaţi. O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de centime. Aţi auzit ? Sînt ocnaş. parc-ar fi fost om.. Sînt foarte obosit. Colo.rfnd am ajuns aici. Cinci ani pentru furt prin spargere şi patruspre zece ani pentru că a. Scoase din buzunar o foaie de hîrtie galbenă pe care o desfăcu: Iată biletul meu de identitate. E un om foarte primejdios. spuse el. Nu era nici o stea. năs cut la. încercat să evadeze de patru ori. M-am dus la alt han. Din pricina lui sînt izgonit de peste tot. Nimeni n-a vrut să mă primească. pe care i-arn cîştigat la ocnă. mă culcasem pe o piatră. ocnaş eliberat. Ce-i aici ? E un han ? Am bani. Am intrat în cuşca unui cîine. A stat nouăsprezece ani la ocnă.

cum vă numiţi ? Plătesc oricît îmi cereţi. Nu ştiţi să dispre ţuiţi. şezi şi te încălzeşte. O ! ce preot de ispravă I Atunci. parcă şi-ar fi ieşit din min{i : — Adevărat ? Cum ? Mă primiţi ? Nu mă daţi afară ? Mie. Domnişoara Baptistine îl privea cu blîndeţe. Vom cina numaidecît. O ! ce cumsecade a fost femeia care m-a îndrumat aici ! O să mănînc ! O să dorm într-un pat! Intr-un pat cu saltea şi cu cearşafuri ca toată lumea ! De nouăsprezece ani n-am mai dormit într-un pat. Acum omul înţelese totul. Ce minunat lucru este un preot bun ! Atunci. Sînteţi hangiu. adevărat. Vreţi într-adevăr să rămîn ? Sînteţi oameni de treabă ! De altfel. De aceea v-am şi spus îndată cine sînt. O să ţi se pregătească patul în timp ce vei lua masa. n-o să-mi cereţi bani ? Sînteţi parohul. Episcopul se întoarse spre călător : — Domnule. apoi îşi băgă biletul de identitate la loc în buzunar şi se aşeză. Sînteţi un om cumse cade. nu-i aşa ? Parohul bisericii celei mari ? Da. se întipări uimire. domnule hangiu. spuse episcopul. unui ocnaş. Doamna Magloire ieşi ca să aducă la îndeplinire ceea ce i se poruncise. am bani. Iertaţi-mă. prost mai sînt ! Nu văzusem tichia pe care o purtaţi! Pe cînd vorbea pusese traista şi bîta într-un colţ. El continuă : — Sînteţi omenos.». pînă atunci întunecată şi aspră. Plătesc oricît. Pe faţa lui.Doamnă Magloire — spuse episcopul — sa pui aşternut curat în patul din alcov. îmi spuneţi domnule ? Nu mă tutuiţi ? Mi se spune peste tot: „Marş. începu să bolborosească. bucurie. cîine!" Eram sigur c-o să mă daţi afară. Rămăsese încremenit. Am mai arătat cît de supuse erau cele două femei. domnule preot. nu-i aşa ? — Sînt preot — spuse episcopul — şi locuiesc aici. îndoială. Ţine-ţi banii ! Gît spuneai că ai ? Parcă o sută nouă franci- . ■ — Preot ? spuse omul. n-o să fie nevoie să plătesc ? — Nu.

strălucea. „Domnule" spus unui ocnaş e ca un pahar cu apă întins unui naufragiat de pe Meduza'. într-o zi. Doamna Magloire înţelese şi se duse să ia de pe căminul din camera de culcare a monseniorului cele două ' Aluzie Ia un naufragiu din 1816. — Lampa asta — spuse episcopul — nu prea lumi nează bine. Şi întorcîndu-se spre oaspe tele său : Vîntul e aspru noaptea în Alpi. adăugă omul. Pe trei laturi. In faţa noastră — tunurile încărcate. care la amiază. — Doamnă Magloire — spuse episcopul — pune tacîmul cît mai aproape de foc. Omul urmă : — Am tofi banii. domnule. Un fel de paroh mai mare peste parohi. chipul omului se ilumina. pe care i-am cîştigat ajutînd la descărcarea unor căruţe la Grasse. pe un altar. Şi cît timp ţ i . nu-l auzeam. Pe cînd vorbea. Pe urmă. Nu prea vedeam bine. Eram aşezaţi în rînduri. . Decăderea a ahtiată după preţuire. Ne-a vorbit. Era episcopul de la Majore din Marsilia. cu glasul lui atît de blînd şi de mîngîietor. am să vă spun : aveam un duhovnic şi la închisoare. dar era prea departe . Ştiţi. episcopul s-a dus să închidă uşa. I se spunea monsenior. am văzut un episcop. în toiul zilei. avea pe cap ceva ascuţit. Iată ce însem nează un episcop. care rămăsese deschisă de perete. de aur. — O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de cen time. nu-i aşa ? Ori de cîte ori rostea cuvîntul „domnule". vă cer iertare. — Nouăsprezece ani! Episcopul oftă adînc.a trebuit ca să aduni suma asta ? — Nouăsprezece ani. nu mă prea pricep . Intrucît sînteţi abate. Trebuie să-ţi fie frig. Supravieţuitorii au fast salvaţi după douăsprezece zile.— Şi şaptezeci şi cinci de centime. pentru mine lucrurile astea sînt atît de străine ! înţelegi dumneata — noi ăştia! A făcut slujba în mijlocul închisorii. aproape morţi de foame şi seta. In patru zile n-arn cheltuit decît un franc şi douăzeci şi cinci de centime.

frigul. Carcera pentru o vorbă. Episcopul. Tot ce e aici e al dumitale. aveai unul pe care-l ştiam. în pat. — Domnule paroh. lovitu rile de bîtă 1 Lanţuri grele pentru orice. Ce nevoie am să-ţi ştiu numele ? De altminteri. Asta e ! — Da — spuse episcopul — vii dintr-un loc al tris teţii. Aprindeţi luminările pentru mine. preţuieşti mai mult decît oricare dintre noi. — O! domnule paroh — exclamă omul — nu mai puteam de foame cînd am intrat aici . cîinii o duc mult mai bine. aşezat lîngă el. de unde vin şi că sînt un păcătos. Nimeni nu este aici la el acasă. Şi-acum. Cîinii. Episcopul îl privi şi îi spuse: — Ai suferit mult ? — Vai ! haina roşie.sfeşnice de argint. eşti vrednic de milă . Dumneata. Uşa asta nu-l întreabă pe cel ce intră dacă are un nume. de blîndeţe şi de pace. dar dumneavoastră sînteţi atît de bun. care eşti în trecere. te numeşti fratele meu. Ascultă : va fi mai multă bucurie în cer pentru chipul înlăcrimat al unui păcătos pocăit. zăpuşeala. Nu mă dispreţuiţi. — spuse omul — sînteţi prea bun. 96 . decît pentru hla mida albă a o sută de drepţi. Omul se uită mirat: — Adevărat ? Ştiaţi cum mă cheamă ? — Da. Dum neata suferi. o scîndură pentru dormit. înainte de a mi-l spune. Chiar bolnav. ţi-e foame şi sete. încît nu mai ştiu ce am : mi-a trecut. munca. daca ieşi de-acolo cu gînd de bună tate. îl atinse uşor pe mînă : — Puteai nici să nu-mi spui cine eşti. Mă primiţi în casa dumneavoastră. ci dacă are vreo durere. biletul de identitate galben. află că eşti mai acasă decît mine. pe care le aprinse şi ie aşeză pe masă. Asta nu e casa mea . afară de cel ce are nevoie de un azil. Nu v-ara ascuns. nu-mi mai spune că te-am primit la mine. e casa domnului. Şi nu-mi mulţumi. Nouăsprezece ani ! Am patru zeci şi şase. ocnaşii. ghiuleaua la picior. fii binevenit. răspunse episcopul. totuşi. da. Dacă ieşi din locul acela de suferinţă cu gînd de ură şi de mînie faţă de oameni. purtam lanţuri.

de la ea. socotim nimerit să transcriem aici un pasaj dintr-o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna de Boischevron. puţină slănină. ca să dăm o imagine a celor ce s-au petrecut la această masă. luă loc la stînga. care ridica sărăcia pînă la demnitate. Faţa episcopului luă deodată acea înfăţişare de voioşie caracteristică firilor ospitaliere. atunci cînd episcopul avea pe cineva la masă. Episcopul rosti binecuvîntarea. cît se poate de liniştită şi de naturală. cele trei tacîmuri cerute de episcop străluceau pe faţa de masă. ca de obicei. Deodată. ieşi fără să spună o vorbă şi. apoi servi chiar el supa.între timp. îl aşeză pe om la dreapta sa. Aşa cum făcea ori de cîte ori avea un străin îa masă. La cina obişnuită a domnului episcop adăugase. o sticlă cu vin vechi de Mauves. Doamna Magloire înţelese observaţia. de formă. toate cele şase tacîmuri de argint. episcopul spuse : — Mi se pare că mai lipseşte ceva de la masă. să se pună. doamna Magloire nu pusese decît cele trei tacîmuri strict necesare. o bucată de carne de berbec. Această nevinovată aparenţă de lux era un fel de copilărie plină de farmec în casa asta liniştită şi cumpătată. într-adevăr. untdelemn. pîine şi sare. într-o clipă. aşezate simetric în faţa fiecăruia dintre cei trei comeseni. brînză proaspătă şi o pîine mare de secară. Iar obiceiul casei era ca. Domnişoara Baptistine. doamna Magloire adusese la masă o supă făcută cu apă. — La masă ! spuse el cu vioiciune. în care se povesteşte cu o exactitate naivă convorbirea dintre ocnaş şi episcop : . smochine. Omul începu să mănînce cu lăcomie. IV AMĂNUNTE ASUPRA STINELOR DIN PONTARLIER Şi-acum.

Cred că nu mă înşel şi că acestea slnt de bună seamă numele pomenite de fratele meu. pe puţin douăzeci de uzine de fier. distilerii.. N-ai decît să alegi. Pe vre mea revoluţiei familia mea a fost ruinată. toate astea slnt cu mult prea bune pentru mine. Au bani mai mulţi. — Te duci într-un loc bun. n-avem noi ceva rude prin părţile acelea ? l-am răspuns: — Avem. după supă. — Bunul dumnezeu e mai mult decît drept.. la Audincourt şi la Beure. între noi fie vorba. Poate că nici nu sînteţi paroh. Sînteţi măcar paroh ? A ! dacă dumnezeu ar fi cu adevărat drept. dintre care patru foarte mari la Lods. După o clipă a adăugat: — Domnule Jean Valjean.. a spus fratele meu. Am găsit de lucru. Apoi a continuat: — Mîine în zori. ar trebui să fiţi paroh. înfuleca lacom. ca un hămesit.. Sînt fabrici de hîrtie. — Nu. printre alţii. ziua — zăpuşeală. spuse: — Domnule preot. fost căpitan de barieră la Pontarlier sub vechiul regim. Văd eu.. spuse omul. tăbăcării. om al lui dumnezeu. Fratele meu a răspuns: — Ei slnt ţnai obosiţi decît mine. Eu m-am refu giat la început în Franche-Cdmte şi am trăit cîtva timp acolo din munca braţelor mele. Totuşi. . de ceasornice. trebuie s-o pornesc la drum. Apoi s-a oprit şi mi s-a adresat mie: — Dragă soră. Mi se pare . observaţia m-a izbit tntrucltva. fabrici de ulei. pe domnul de Lucenel. te duci la Pontarlier ? — Trebuie să mă duc acolo. la Châtillon.că aşa a spus omul. Aveam tragere de inimă.Omul acesta nu dădea nici o atenţie nimănui. Sînteţi sărac. oţelării. fabrici de alamă. dar trebuie s-o spun: căruţaşii care n-au vrut să mă lase să mănînc cu ei se ospătează mai bine decî't dumneavoastră. Noaptea e frig. spuse fratele. meu. E greu să tot călătoreşti.

spre a-l face să ţină minte această întîlnire. unde te duci dumneata. ori să-l lase să înţeleagă cine era fratele meu. iar pe la mijlocul iui iunie bacii duc vacile la munte. Căci în povestea . Şi fratele meu. ţăranii de pe idealuri îşi cresc vacile împreună şi îşi împart între ei produsele. Lucrul la stînă începe pe la sfîrşitul lui aprilie. aceea a preparării brînzeturilor. Un lucru m-a izbit. Altcuiva i s-ar fi părut foarte nimerit. Există la Pontartier. Fratele meu nu t-a întrebat nici măcar de unde e şi nici care-i povestea vieţii lui. căruia îi spun baci. din care el nu bea nicioodată. care produc şapte-opt mii de roţi de caş pe vară. acesta primeşte laptele de la ţăranii asociaţi. Insemnînd cantităţile pe un răboj lung. de trei ori pe zi. ia explicat pe larg ce sini sttnele din Pontarlier. să-i dea. în afară de cele cîteva cuvinte despre /sus.— Da — adăugă fratele meu — dar în '93 nu mai aveai rude. spunînd că e un vin scump. Ei iau cu simbrie un brînzar. nu mai aveai decit braţele. şi hrană sufletească. dragă soră. Era totuşi un prilej nimerit să-i ţină o mică predică şi <să se arate ca episcop în faţa ocnaşului. Fratele meu îi dădea să bea din vinul acela bun de Mauves. sau compătimindu-l şi îndemîndu-l să se poarte mai bine în viitor. nimic care să-i amintească acestui om cine era. tot lndemnîndu-l pe om să mănînce. şi sttnele sau „brînzăriile în tovărăşie". îmbinîndu-şi spusele cu fel de fel de gingăşii pentru mine. Omul se învioră mîncînd. dar fără să-l sfătuiască de-a dreptul şi categoric că în felul acesta şi-ar găsi un adăpost. care slnt ale săracilor . Omul acesta era ceea ce v-am spus. bine. o dată cu hrana trupească. ca şi cum ar fi vrut ca omul să înţeleagă. o industrie cu totul patriarhală şi incîntătoare. cit a ţinut cina şi-n tot cursul serii. Am muncit. Ei. A stăruit mult asupra buneistări a unui baci. domnule Valjean. Fratele meu îi dădea toate aceste amănunte cu voioşia firească pe care i-o cunoaşteţi. n-a spus. fratele meu. Ele slnt de două feluri: „fermele mari". fâcîndu-i mustrări îmbinate cu morală şi cu sfaturi. avîndu-l pe acest nefericit la îndemînă. care sint ale chiaburilor şi unde se găsesc patruzeci sau cincizeci de vaci.

De aceea. că era un om ca oricare altul -+■ pentru el fiind asta un lucru obişnuit. pe cînd mîncam smochinele. a fost. In orice caz. măcar pentru o clipă. Fratele meu a sărutat copilul pe frunte şi a împrumutat de la mine şaptezeci şi cinci de centime pe care le-a dat mătuşii Gerbaud. nici chiar de mine. că era mai bine să-i abată gîndurile într-altă parte şi să-l facă să creadă. n-a lăsat să fie ghicite de nimeni. e că. Nu mai vorbea.asta era cuprinsă şi vina tui. fratele meu a rostit rugăciunea de după masă. la fel ca întotdeauna şi a cinat cu acest Jean Valjean cu aceleaşi purtări şi cu aceeaşi faţă pe care ar fi avut-o dacă ar fi luat masa cu domnul Gedeon Le Prevost sau cu domnul paroh. După plecarea mătuşii Gerbaud. morală şi aluzie şi că cel mai vădit semn de milă faţă de cineva care are un punct dureros este să fiu i-l atingi de loc ? Mi s-a părut că acesta a fost şi gîndul fratelui meu. Tot gîndindu-irnâ. scumpă doamnă. iar fratele meu părea că se fereşte de tot ce-ar fi putut să i-o reamintească. Nu însemnează asta. de bună seamă. dacă i-au trecut prin minte lucrurile astea. are neîncetat în minte suferinţa sa. apoi s-a întors către străin şi i-a spus: — De bună seamă că vrei să te odihneşti. Spre sfîrşitul mesei. ceea ce pot spune. temtndu-se ca în cuvintele acestea să nu se fi strecurat ceva jignitor pentru străin. pe cînd vorbea despre muntenii din Pontarlier — ca r e „ f ac o mu nc ă pl ăc ut ă a pr oa pe d e ce r ş i ca r e — adăugă el — sin/ fericiţi. Era mătuşa Gerbaud cu copilul în braţe. El îşi închipuia. de ia început pînă la sfîrşit. părea foarte obosit. într-adevăr. că omul acesta. că e ceva cu adevărat evanghelic în această delicateţe de a se abţine de la predică. pentru că sint nevinovaţi" — fratele meu se opri brusc. a înţelege cum se cuvine mila ? Mu găsiţi. Doamna Magloire a ridicat repede faţa de masă. care se numea Jean Valjean. cred că am Înţeles ce se petrecea în sufletul fratelui meu. In vremea asta. a bătut cineva la uşă. omul nu prea dădea atenţie celor din jurul său. Am înţeles că trebuie să ne retragem pentru a-l lăsa pe cătă100 .

trebuia să treci prin camera de culcare a episcopului. Episcopul îl conduse pe musafir în alcov. spuse episcopul. Fratele meu a cumpărat-o pe vremea cind era în Germania. Era ultima treabă pe care o făcea în fiecare seară înainte de a se duce la culcare. îna inte de plecare.tor să se culce şi ne-am urcat amlndouă ta noi. Doamna Magloire s-a întors numaidecît. V LINIŞTE După ce spusese „noapte bună" surorii sale. la Totlingen.. 501 . Mîine dimineaţă. monseniorul Bienvenu luă de pe masă unul din cele două sfeşnice de argint. In clipa cînd ei treceau prin această cameră. fără să ne mai spunem nimic. Nopţile sînt foarte reci şi blana ţine cald. o să bei o cană cu lapte cald de la vacile noastre. blană care se afla în camera mea. Omul îl urmă. am îngenuncheat şi ne-am rugat lui dumnezeu în salonul unde se întind rufele.. te conduc în camera dumitale. unde era pregătit un pat alb şi curat. doamna Magloire tocmai punea argintăria în dulăpiorul de Ia căpătîiul patului. ca şi cuţitaşul cu miner de fildeş de care mă servesc la masă. Omul puse sfeşnicul pe o măsuţă. pentru a intra în oratoriu unde era alcovul sau pentru a ieşi de-acolo. pe celălalt îl dădu oaspetelui său şi-i spuse : — Domnule. După cum s-a putut vedea din cele de mai sus. Âm trimis-o totuşi îndată după aceea pe doamna Magloire să aştearnă pe patul omului o blană de căprioară din Pădurea Neagră. locuinţa era împărţită în aşa fel încît. apoi am intrat fiecare în odaia noastră. Păcat că e veche şi că-i cade părul. aproape de izvoarele Dunării. — Noapte bună.

Nici astăzi nu ne putem da seama ce anume l-a putut îndemna să facă acel gest.— Mulţumesc. Puţin după aceea. mişcîndu-şi buzele ca şi cum s-ar fi rugat sau şi-ar fi vorbit sieşi. se afla în grădină. aşa cum fac ocnaşii. era într-adevăr atît de obosit. iO2 . ascundea altarul. toată lumea din căsuţa dormea. ţintuindu-şi gazda cu o privire sălbatică. după aceea. îşi încrucişa braţele pe piept şi. serios. care nu plecă fruntea . fără nici o legătură. A suflat în lumînare cu nara. care le-ar fi îngheţat de spaimă pe cele două cuvioase femei dacă ar fi fost de fată. contemplînd. cu sufletul şi cu gîndul îndreptate spre toate acele lucruri mari şi tainice. fără a întoarce capul. pe care domnul le arată noaptea ochilor ce rămîn deschişi. încît nici nu s-a putut bucura de cearşafurile albe şi curate. episcopul îngenunche şi rosti o scurtă rugăciune. ridică cele doua degete de la mîna dreaptă şi-l binecuvîntă pe străin. Voia cumva să dea un avertisment sau să arunce o ameninţare ? Se supunea doar unei porniri instinctive şi ascunse chiar fa(ă de el însuşi ? Se întoarse repede spre bătrîn. adormind numaidecît. Cînd alcovul era locuit. se îndreptă spre camera sa. şi s-a trîntit îmbrăcat în pat. o perdea mare de mătase. avu o mişcare ciudată. fără a se uita înapoi. Peste cîteva minute. Cît despre străin. asta e 1 mă adăpostiţi la dumneavoastră. Dar abia rostise cuvintele acestea paşnice şi. Cînd episcopul s-a înapoiat din grădină în odaia sa. strigă cu glas răguşit: — Ei. trasă dintr-o parte şi dintr-alta a oratoriului. deodată. Trecînd pe lîngă perdea. domnule abate i spuse omul. mergînd. Apoi. chiar lîngă dumneavoastră ! Se opri apoi şi adăugă cu un rînjet în care era ceva monstruos: V-aţi gîndit bine ? De unde ştifi că n-'am ucis ? Episcopul ridică ochii spre tavan şi răspunse: ■— Asta-l priveşte pe dumnezeu. suna miezul nopţii. visînd.

îi lua adesea din strachină tot ce era mai bun. bucata de carne. felia de slănină. era destul de adormit şi de şters. cu părul său lung. cel mai mic — un an. tatăl. Jean Valjean se trăgea dintr-o familie săracă de ţărani din Brie.VI JEAN VALJEAN Pe la două noaptea Jean Valjean se trezi. atîta vreme cît i-a trăit bărbatul. Jean Valjean sau Vlajean. . Jean Valjean era o fire gînditoare. era ajutor de grădinar. văduvă cu şapte copii. Intr-un cuvînt. Nu-i mai rămăsese lui Jean Valjean decît o soră. el. Soţul ei muri. La Faverolles. şi-a adăpostit frăţiorul şi l-a hrănit. Tinereţea lui se irosea astfel într-o muncă grea şi prost plătită. răsfirat în jurul străchinii. Mama lui se numea Jeanne Matineu . Jean Valjean tocmai împlinise douăzeci şi cinci. cu naisul aproape băgat în supă. Cel mai mare dintre cei şapte copii avea opt ani. In copilărie nu învăţase carte. lăsînd-o să facă ce vrea. Seara se întorcea acasă trudit şi-şi sorbea supa fără să scoată un cuvînt. ca pe o datorie. ca să le dea vreunuia dintre copii. la Faverolles. nu departe de coliba familiei Valjean. mai mare. acest Jean Valjean. Tată-său. Nu s-a ştiut niciodată să fi avut vreo „drăguţă" prin partea locului. la rîndul său. Sora lui. fără să fie trist. Cînd ajunse flăcău. N-a avut vreme să fie îndrăgostit. aşa cum sînt naturile iubitoare. A făcut-o de la sine. ba chiar într-un fel morocănos din partea lui Jean Valjean. părea că nu vede nimic. mijlocul verzei. îşi pierduse amîndoi părinţii la o vîrstă fragedă. II înlocui pe părinte şi. a murit căzînd dintr-un copac. Jeana. care-i ascundea ochii. Maică-sa murise de friguri şi de rea îngrijire. probabil o poreclă care venea de la „Voilă Jean" '. de partea cealaltă a 1 Iată-! po Jean. băieţi şi fete. sau cel puţin aşa părea. Sora asta îl crescuse pe Jean Valjean şi. mîncînd mai departe. aplecat peste masă. care fusese ajutor de grădinar ca şi el. o ajută pe sora care îl crescuse.

Veni o iarnă aspră. se pregătea să se culce. Există o prejudecată întemeiată împotriva braconierilor. In treacăt fie zis. Braconierul. să ceară o cana cu lapte. Oraşele îi fac pe oameni fioroşi pentru că-i corup. Copiii mătuşei Valjean. Şapte copii. Era Jean Valjean. Jean Valjean fu dat în judecată tribunalelor de pe atunci „pentru furt prin efracţie. hoţul fugea cît îl ţineau picioarele . era întrucîtva braconier. dar ce putea face cu şapte copii mici ? O familie necăjită. Făcea tot ce putea. există totuşi o prăpastie între cei dintîi şi odiosul asasin al oraşelor. Familia rămase fără pîine. după aceea se tocmea la seceriş. i-ar fi pedepsit aspru pe vinovaţi. Avea o puşcă de care ştia să se folosească mai bine decît orice puşcaş din lume. Cu totul fără pîine. Braconierul trăieşte în pădure. Acestea se petreceau în 1795. Dacă mama lor ar fi ştiut de-această potlogărie.uliţei. Sora lui muncea şi ea. încît fetiţele şi-l varsau pe şorţuleţe şi pe guleraşe. pe care mizeria o cuprindea şi-o încleşta cu încetul. plătea fără ştirea mamei cana cu lapte Mariei-Glaude şi copiii scăpau de pedeapsă. brutar în piaţa bisericii la Faverolles. Mina înşfacă o pîine şi o trase. ca lucrător. se duceau uneori acolo. săvîrşit în timpul nopţii. Jean nu avu de lucru. mai totdeauna flămîr. şi cu atîta zor. într-o casă locuită". Isabeau alergă după el şi-l prinse. ca din partea mamei lor.zi. Isabeau ieşi iute . Jean Val jean. Ajunse la vreme ca să vadă un braţ strecurîndu-se prin spărtura făcută cu o lovitură de pumn în zăbrele şi în sticlă. pe care îl beau după vreun gard sau la vreun colţ de livadă. într-o duminică seara. codrul îi fac pe oameni JOI . contrabandistul — în munţi sau pe mare. ca salahor. smulgîndu-şi cana de la gură. Maubert Isabeau. se înrudeşte de aproape cu tîlharul. îndeletnicire compromiţătoare. cînd auzi o lovitură puternică în vitrina cu zăbrele a dughenei. Muntele. Hoţul azvîrlise pîin. locuia o fermiera numită Marie-Claude. In vremea grădinăritului cîştiga un franc şi douăzeci pe zi. ca şi contrabandistul. marea. ca paznic de bivoli. dar braţul îi era încă însîngerat. răstit şi morocănos.ea.

ridica mîna dreaptă şi o cobora treptat de şapte ori. Civilizaţia noastră are uneori ceasuri groaznice . Părea că nu-şi dădea seama de altceva decît că situaţia lui era îngrozitoare. Ce s-o fi făcut sora lui ? Ce s-o fi ales din cei şapte copii ? Cui îi mai pasă de toate astea ? Ce se mai alege din frunzişul unui copac tînăr tăiat la rădăcină ? 105 . îşi mai aminteşte foarte bine de nenorocitul care a fost pus în lanţuri la capătul celui de-al patrulea rînd. Şedea pe jos. La Toulon fu îmbrăcat în haina roşie de ocnaş. unde a ajuns după un drum de douăzeci şi şapte de zile într-o căruţă. Probabil că. Pe cînd i se fixa cu lovituri grele de ciocan pironul lanţului la ceafă.601.sălbatici. Jean Valjean făcea parte din acest convoi. în vălmăşagul gîndurilor sale de biet om neştiutor. îl numeşte Buona-Parte . desluşea ceva ce era mult prea mult. pînă şi numele . un mare convoi a fost pus în lanţuri la Bicetre. sînt clipele cînd pronunţarea unei pedepse este asemenea unui naufragiu. ca toţi ceilalţi. abia izbutind să spună din cînd în cînd : „Am fost ajutor de grădinar la Faverolles". îl împiedicau să vorbească. anul IV.ul de gît. nu mai era nici măcar Jean Valjean . pe care mesajul directoratului către cei cinci sute din 2 floreal. devenise numărul 24. plîngînd mereu. cu lant. el plîngea. lacrimile îl înăbuşeau. Apoi. Termenii codului erau categorici. dar de multe ori fără să distrugă latura omenească. care astăzi are aproape nouăzeci de ani. ca şi cum ar fi atins pe rînd şapte capete din ce în ce mai mici. Ce minut tragic este acela cînd societatea se îndepărtează şi săvîrşeşte părăsirea definitivă a unei făpturi gînditoare ! Jean Valjean fu condamnat la cinci ani muncă silnică. dezvoltă într-înşii asprimea. eîştigată de generalul-comandant al armatei din Italia. A fost dus la Toulon. La 22 aprilie 1796 se sărbătorea la Paris victoria de la Montenotte. Un fost gardian al închisorii. şi din acest gest ghiceai că săvîrşise fapta lui pentru ca să îmbrace şi să hrănească şapte copilaşi. Jean Valjean fu găsit vinovat. în aceeaşi zi. Tot ce fusese viaja lui de altădată se şterse. în coltul de miazănoapte al curţii.

iar şcoala nu se deschidea decît la şapte. trecînd dimineaţa. unde-şi ducea băi at ul . într-un colt. unde nu se aflau decît un pat de scînduri. pe vine. Nu mai avea cu ea decît un copil. lăsate la voia întîmplării — cine ştie ? — au luat-o care încotro. unde era făţuitoare şi legătoreasă. o văzuse pe sora lui. Gineva. care avea ş apte ani . strîngîndu-se lîngă motan ca să se încălzească. a aflat ceva despre sora lui. iarna. îl vedeau pe bietul copilaş şezînd pe pavaj. Iarna. Satul în care se născuseră îi uitase. rămase fără sprijin. fără călăuză. cu mult înainte de a se lumina de ziuă. un băieţaş. afară. Trebuia să fie acolo la şase dimineaţa. unde pier unul după altul atîfia nefericiţi în mersul mohorît al omenirii. Era. In clădirea tipografiei era o şcoală. şi micuţul dormea acolo. copilul trebuia să aştepte un ceas prin curte. Cînd ploua. Nu mai ştiu pe ce cale ajunseseră pîna la el acele veşti. Lucrătorii. înfundîndu-se încet-încet în negura rece în care se pierd oropsiţii soartei. fără adăpost. întunecimi fără fund. o vîrtelniţă şi. Plecaseră de prin părţile acelea. Doar o singură data. a fost pentru el o lică106 . Se ducea în fiecare dimineaţă la o tipografie din strada Sabot numărul 3. care-i cunoştea din sat. după cîţiva ani de ocna. pe la sfîrşitul celui de-al patrulea an de captivitate. în tot timpul cît a stat la Toulon. Unde se aflau ceilalţi şase? Poate că nici ea nu ştia. mi se pare. picînd de somn şi adesea dormind în umbră. ghemuit. era acum o cicatrice. ca să nu încurce lucrul. lîngă coşuleţul lui. Atîta tot. Iată ce i se spusese lui Jean Valjean. La ora şapte şcoala se deschidea şi copilul intra în clasă. portăresei i se făcea milă de el. In ziua cînd i s-au spus toate astea. piatra de hotar a fostului lor ogor îi uitase. pentru că ea int ra în tipografie la ora şase. Aceste sărmane fiinţe. Locuia pe o străduţă săracă lîngă SainţSulpice. făpturi ale lui dumnezeu. Jean Valjean i-a uitat şi el. pînă se deschidea şcoala.Vechea poveste. In inima lui. un ceas pe întuneric. strada Brutarului. în care fusese o rană. cel mai mic. îl lua în cocioaba ei. Se afla la Paris. Copilul nu era lăsat să intre în tipografie. Dar. două scaune de lemn.

In octombrie 1815 fu eliberat. la opt ani. de tufiş. pe urmă. de somn. se împotrivi paznicilor care-l prinseseră. S-a dat alarma printr-o lovitură de tun . Nu mîncase şi nu dormise de trei zile şi şase ore. de potecă. Camarazii îl ajutară. O scurtă paranteză. pe-nserate. pe cîm p. făcu o ultimă încercare de fugă. liber. nu i .a mai întîlnit niciodată şi nici în cuprinsul acestei dureroase poveşti nu se va mai pomeni de dînşii. Pe la sfîrşitul celui de al patrulea an veni rîndul lui Jean Valjean să evadeze. Evadare şi rebeliune. de drum. iar noaptea străjile l-au găsit ascuns sub schela unei corăbii în construcţie. fu prins. -de întunericul nopţii. Faptul. dintre care doi cu lanţ dublu. fu pedepsit cu un spor de cinci ani. prevăzut de codul special. dar n-a reuşit să fugă. de coşul care fumegă. n-a mai auzit niciodată nimic despre ei. adică. Rătăci două zile. încă trei ani pentru aceste patru ore. pentru că spărsese un ocfii de geam şi luase o pîine. mi se pare.rire de fulger. se aşternu din nou tăcerea . Nici de rîndul ăsta nu i . Şaisprezece ani. autorul cărţii de faţă întîlneşte furtul 9 — Mizerabilii. Alţi trei ani pentru această nouă încercare. dacă îns eamnă a fi liber s ă fi i hărţ ui t la t ot pasul. In al şaselea an îi veni iarăşi rîndul să evadeze. Nici un semn de la dînşii n-a mai răzbit pînă la el. In al zecelea an îi veni iar rîndul şi evada din nou. să întorci capul în fiecare clipă. Treisprezece ani. potrivit obiceiului din ocnă. Pentru a doua oară în lucrările sale asupra problemei penale şi a nimicirii omului prin dispozitiunile legii. nu i-a mai văzut. dar fu prins după patru ore. Evada. a încercat. de cîinele care latră. A lipsit de la apel. A treia zi. Nouăsprezece ani. să-ţi fie frică de orice. prin al treisprezecelea an. de lumina zilei. intrase acolo în 1796. Tribunalul maritim îl condamnă pentru acest delict la o prelungire a pedepsei cu încă trei ani. cu totul.a mers mai bine. o fereastră deschisă pe neaşteptate spre destinul acestor fiinţe dragi . de calul care aleargă. voi. să-ţi sară inima la cel mai mic zgomot. In sfîrşit. I 107 . de omul care trece. de ceasornicul care bate.

îşi mărturisi că a sărvîşit o faptă rea şi condamnabilă . pentru că ea e cea care le pricinuieşte. primă schiţă a poveştii lui Jean Valjean. dar nu un nătărău. făcu să sporească licărirea slabă a minţii lui. s -a recules şi-a început să cugete. a ieşit de-acolo nepăsător. din nefericire sau din fericire. sub soarele dogoritor al ocnei. în primul rînd. omul e astfel făcut. care-şi are şi ea lumina ei. Făclia spiritului strălucea într-tasul. că în orice caz ar fi fost mai bine să aştepte s-o capete din milă sau muncind . trudit. Aşa cum am spus. Claude Gueux ' a furat o pîine .unei pîini ca punct de plecare în dezastrul unui destin. pentru că. pe Ia 1830. pe patul de scînduri al ocnaşilor. împins de foame. » furat o pîine. din cinci furturi. pentru că. Ce se petrecuse în sufletul lui ? VII IN ADINCUL DEZNĂDEJDII Vorn încerca sa vorbim deschis. Hugo a transformat faptul în nuvelă (publicatS tn 1934). a ieşit întunecat. Jean Valjean era un ignorant. A început mai întîi cu el însuşi. 1 Muncitor condamnat la închisoare. că nu e o întrebare chiar fără de răspuns : „Poţi să aştepţi cînd ţi-e foame ?" . Recunoştea că nu era un nevinovat pedepsit pe nedrept. că poate i s-ar fi dat pîinea dacă ar fi cerut-o. Sub lovituri de bîtă. Jean Valjean intrase în ocnă plînglnd cu hohote şi cutremurat. V. Societatea trebuie să privească în fa fă aceste lucruri. O statistică engleză constată că la Londra. moraliceşte şi fiziceşte. patru au drept cauză imediată foamea. Jean Valjean a furat o pîine. iar în al doilea rînd. încît poate suferi îndelung şi mult. 108 . pentru că se întîmpla foarte rar ca cineva să moară cu-adevărat de foame. S-a făcut judecător. în celulă. în lanţuri. Nenorocirea. Intrase deznădăjduit .

ca trebuia deci să aibă răbdare . complicată cu agravări succesive pentru încercările de evadare. oricum. făcînd din vinovat victimă. O socoti vrednică de ura sa. prevederea ei lipsită de îndurare.fără să moară . el judecă societatea şi o osîndi. prin urmare. în sfîrşit. O făcu răspunzătoare de soarta lui şi-şi spuse că poate 9* 109 . o crimă care reîncepe în fiecare zi. ajungînd prin aceasta la o răsturnare de situaţii.. era o greşeală să fugă de mizerie pe poarta prin care se intră în infamie. ar fi fost mai bine şi pentru bieţii copii . strivind pentru totdeauna pe un biet om între o lipsă şi un exces : lipsa de lucru şi excesul de pedeapsă. se întrebă : era el oare singurul vinovat în întîmplarea care i-a fost fatală ? înainte de toate. iar într-altul. pedeapsa nu fusese prea nedreaptă şi prea grea ? Legea nu fusese mai abuzivă în darea pedepsei decît a fost vinovatul în săvîrşirea faptei ? Nu erau prea multe greutăţi într-un talger al balanţei. ca un om harnic ca el să nu aibă ce mînca ? Şiapoi. că. lipsa ei totală de prevedere. Apoi. nu sfîrşea oare prin a fi un fel de atentat al celui mai puternic asupra celui mai slab. pe cei mai vrednici de ocrotire ? Punîndu-şi aceste întrebări. acolo unde se află ispăşirea ? Excesul de pedeapsă nu duce oare la stingerea delictului. că. astfel. o dată mărturisită vina. care dura de nouăsprezece ani ? Se întreba dacă societatea omenească era de asemenea îndreptăţită să-i silească pe membrii săi să sufere. că era vinovat. din datornic creditor şi punînd definitiv dreptul de partea celui ce-l violase ? Pedeapsa aceasta. o crimă a societăţii faţă de individ. că era o faptă nebunească din parte-i ca un amărît şi un neputincios ca el să înşface de guler întreaga societate şi să-şi închipuie că scapă de mizerie furînd. într-un caz. nu era o mare nedreptate ca un muncitor ca el să nu aibă de lucru. Nu era exagerat ca societatea să trateze astfel tocmai pe membrii săi cei mai năpăstuiţi la împărţirea bunurilor şi. vina delicventului fiind înlocuită cu vina represiunii.

Jean de Dieu. pe care ea o numeşte justiţie şi pe care o arată celor pe care-i loveşte. Ia urma urmei. Jean Valjean. societatea omenească i . A fost şi el printre aceştia. Orice contact cu ei a însemnat pentru el o lovitură.a făcut numai rău. Acolo a condamnat ■ Nume dat în dertdere călugărilor din ordinul St. şi trase concluzia că osînda pe care o suferise nu era chiar o ilegalitate. O condamna şi pe ea. dar nu te revolţi decît atunci cînd de fapt ai dreptate. după ce judecase isocietatea. Merse la şcoală la patru zeci de ani şi învă{ă să citească. Oamenii nu s-au apropiat de el decît ca să-l facă să sufere. Astfel. In anumite cazuri. învăţătura şi lumina pot sluji ca pîrghie răului. sufletul lui se înălţă şi se prăbuşi totodată. unde li se predau noţiunile strict necesare numai acelor nenorociţi care voiau să înveţe. îşi întăreşte ura. Mînia poate fi smintită şi absurdă . Niciodată nu i-a văzut decît faţa aceea încruntată. Era la Toulon o şcoală pentru ocnaşi. Din suferinţă în suferinţă. a ajuns puţin cîte puţin la convingerea că viaţa e o luptă şi că în această luptă el era cel învins. ţinută de nişte călugări ignorantini'.nu se va da în lături sa-i ceară într-o zi socoteală. Jean Valjean se simţea revoltat. care i-a făcut tot răul. n-avea o fire rea. E trist s-o spunem că. în nouăsprezece ani de chin şi de sclavie. care se ocupă de învătămfnt. vreo privire binevoitoare. Nu avea alta arma decît ura. printr-alta întunericul. îşi dădea seama că. Printr-o parte intra lumina. de cînd trăia mama şi sora lui. In ocnă se hotărî să şi-o ascută şi s-o ia cu dînsul la plecare. din timpul copilăriei. Şi. dar era cu siguranţă o nedreptate. te poţi supăra pe nedrept. Niciodată. Era încă om bun cînd a intrat în ocnă. judeca providenţa care a făcut societatea. îşi mai spunea că nu există un echilibru între paguba pe care o pricinuise el şi paguba ce i se pricinuia lui . n-a mai întîlnit vreo vorbă bună. 110 . să scrie şi să soco tească. întărindu-şi mintea. cum am văzut.

inima se poate diforma. şezînd cu mîinile încrucişate pe braţul unui scripete. fără să şovăie : nu. devenind rău dacă destinul e rău ? Sub apăsarea unei nenorociri copleşitoare. Fără îndoială — de ce să n-o spunem ? — observatorul fiziolog ar fi văzut acolo o mizerie fără de leac. Starea aceasta sufletească pe care am încercat s-o analizăm era oare tot atît de limpede pentru Jean Valjean cum am căutat noi s-o redăm pentru cei ce ne citesc ? . tăcut şi îngîndurat — pe acest paria pus în afara legii care se uita la oameni cu mînie. dar n-ar fi încercat să-i uşureze suferinţa . E oare cu putinţă ca natura omenească să se schimbe cu desăvîrşire ? Omul. nu există mai cu seamă în sufletul lui Jean Valjean. se poate sluţi şi betegi fără leac. făcîndu-l să strălucească cu măreţie şi pe care răul să nu-l poată stinge niciodată de tot ? întrebări grave şi încîlcite. poate fi făcut rău de către om ? Sufletul poate fi schimbat în întregime de către destin. înviora. un element divin. Celei din urmă dintre ele. o primă scînteie. fără de prihană pe lumea asta. care erau pentru el ceasuri de visare. dacă l-ar fi văzut la Toulon pe Jean Valjean.societatea şi a simţit că începe să fie om rău . pe care degetul lui dumnezeu l-a scris totuşi pe fruntea oricărui muritor. cu capătul lanţului băgat în buzunar ca să nu fie nevoit să-l tîraseă — pe ocnaşul acesta posac. pe acest dezmoştenit al civilizaţiei care se uita la cer cu asprime. pe care dumnezeu l-a făcut bun. şi întocmai ca Dante Ia poarta Infernului. ar fi şters din această existenţă cuvîntu] „speranţă". E greu să nu ne oprim o clipă aici ispre a medita. a condamnat providenţa şi şi-a dat seama că devine necredincios. şi-ar fi întors privirea de la abisurile pe care le întrezărea în acest suflet. întocmai ca o spinare care se înconvoaie pe sub o boltă prea joasă ? Nu există oare în orice suflet omenesc. serios. fără de moarte pe lumea cealaltă. aprinde. pe care binele să-l poată dezvolta. în ceasurile lui de odihnă. orice fiziolog i-ar fi răspuns probabil. l-ar îi plîns poate pe cel ce suferea din pricina legii. înflăcăra.

înainte şi în urmă. După trecerea fulgerului. s-ar fi putut spune că ura tot ce-i ieşea înainte. bîjbîind ca un orb şi ca un visător. Numai din cînd în cînd simţea că e năpădit dinlăuntru sau din afară de-o cutremurare de mînie. ca lupul care găseşte cuşca deschisă. Lucra doar bestia dintr-însul. printr-o stupidă transfigurare.Jean Valjean îşi dădea oare seama de toate elementele care alcătuiau mizeria lui morală. după atîtea nenorociri. Caracteristica acestor pedepse din care nu se cunoaşte' de loc ce e mila. După ce era prins. sau măcar îşi dăduse seama de ele pe măsura alcătuirii lor ? Omul acesta aspru şi simplu era el oare conştient de înlănţuirea de idei prin care se ridicase şi coborîse. arătîndu-i pretutindeni în jurul său. treaptă cu treaptă. Uneori chiar într-o fiară. de-un spor de suferinţă. să nu stăruie în sufletul lui destulă nedumerire. într-un animal sălbatic. Jean Valjean se afla în întuneric. raţiunea amuţea. acum că erau în fiinţa. Trăia de obicei în acest întuneric. şi nici n-o credem. încercările de evadare ale lui Jean Valjean. ura în întuneric . ar fi de ajuns ca să dovedească ciudata înrîurire pe care o are legea asupra sufletului omenesc. suferea în întuneric . repetate şi îndărătnice. Evada furios. fără să se gîndeaiscă o clipă la urmări sau la experienţele făcute. de-o palidă şi scurtă fulgerare. abisurile hidoase şi perspectivele negre ale destinului său. tot atît de zadarnice pe cît de nebuneşti. noile 112 . Jean Valjean ar fi repetat aceste încercări. Jean Valjean era prea neştiutor pentru ca. dădea iar în întuneric şi nu mai ştia ce se petrece cu el. rămînea numai instinctul. care-i lumina tot sufletul. Uneori nici nu-şi mai dădea prea bine seama ce simţea. în care totul abrutizează. Instinctul îi spunea : fugi ! Raţiunea i-ar fi spus : rămîi pe loc! Dar în fata unei ispite atît de puternice. în licăririle unei lumini îngrozitoare. pfnă la aspectele jalnice care alcătuiau de atffia ani orizontul lăuntric al spiritului sau ? îşi dădea oare seama de tot ce se petrecuse şi de tot ce se framînta într-însul ? Nu ne încumetăm a o spune . ori de cîte ori s-ar fi ivit prilejul. e că-l transformă puţin cîte puţin pe om.

Să se urce pe un zid drept. cînd trebuia întinsă o parîrnă sau de învîrtit la un scripete. Era într-adevăr absorbit de ceva.-#. cu coatele şi călcîiele înfipte în zgrunţurii pietrei. La munci grele. s-a desprins şi era gata să se prăbuşească. Incordîndu-şi spatele şi muşchii picioarelor. propti cariatida cu umărul pînă la sosirea lucrătorilor. Numai vreo emoţie neobişnuită putea să-i smulgă. de unde. Părea că priveşte neîncetat ceva groaznic. Ridica şi ducea uneori în spinare greutăţi enorme. căruia pe vremuri i se spunea orgoliu. visînd mereu să evadeze. pe cînd se repara balconul primăriei din Toulon. o dată sau de două ori pe an. ^M 113 . ce pare ca ecoul unui rî s demonic. La el însă agerimea era şi mai mare decît puterea. acel l ugubru rîs et de ocnaş . Jean Valjean. Nu trebuie să scăpăm din vedere amănuntul că-i întrecea în putere pe toţi ceilalţi tovarăşi de ocnă. ajung să facă o adevărată ştiinţă din contopirea forţei cu sprinteneala : ştiinţa muşchilor. se căţăra ca prin minune din colţul unui zid pînă la etajul al treilea. Printre senzaţiile bolnăvicioase ale unei firi neisprăvite şi ale unei inteligenţe copleşite. Tovarăşii săi îl porecliseră Jean-le-Qric. în treacăt fie zis. Nu rîdea. Unii ocnaşi. practică zilnic o acrobaţie misterioasă. veşnici pizmuitori ai muştelor şi ai păsărilor. care susţineau balconul. Prizonierii aceştia. şi-a luat numele strada Alontorgueil din apropierea halelor Parisului. simţea nelămurit câ-l 1 Sculptor francez (1622-l694). să găsească puncte de sprijin acolo unde abia se zărea o ieşitură. Jean Valjean preţuia cît patru. era nimica toată pentru Jean Valjean. care se afla acolo. înlocuind la nevoie instrumentul numit cric. una din frumoasele cariatide ale lui Puget'. pedepse ce i se dădeau n-aveau darul decît sâ'-l năucească şi mai mult. Vorbea puţin. Odată. Uneori se urca aşa pînă pe acoperişul temniţei.

apasă ceva monstruos. ale căror contururi nu le putea lămuri. un amănunt puternic luminat. prejudecăţi. lucruri.sfîrşiseră prin a-i crea un fel de stare sufletească ce nu se poate descrie. Cădea pe gînduri. Mintea lui. de o parte arhiepiscopul cu mitra în cap. oameni. pe culmi. unde nu se mai vede nimic. cei certaţi cu legea simt apăsîndu-le pe creştet întreaga povară a acestei societăţi omeneşti. oameni şi fapte. se revolta. un fel de îngrămădire groaznică de lucruri. ori de cîte ori întorcea capul şi încerca să-şi înal(e privirea. la înălţimi unde nu putea să ajungă. în ritmul complicat şi misterios pe care dumnezeu îl imprimă civilizaţiei. de o parte gardianul cu bîta. . prejudecăţi. atît de temută pentru cei din afară. a căror mulţime îl înspăimînta şi care nu era altceva decît uimitoarea piramidă pe care o numim civilizaţie. In situaţia aceasta Jean Valjean se gîndea. cînd departe. Tot ce i se întîmplase i se părea absurd. desluşea cînd aproape de el. împăratul încoronat şi strălucitor. în acelaşi timp mai coaptă şi mai tulburată decît înainte. I se părea că aceste măreţii îndepărtate. realităţi pline de năluci. Legi. 114 . legi. un grup. în loc să împrăştie noaptea. în mijlocul muncii sale de ocnaş. atît de înfricoşătoare pentru cei de dedesubt. pluteau deasupra lui şi-l striveau cu nu ştiu ce cruzime paşnică şi cu neînduplecată nepăsare. s-ar gîndi fără îndoială la ceea ce se gîndea Jean Valjean. cu povîrnişuri cumplite. Toate aceste frămîntări. In penumbra întunecoasă şi palidă în care se tîra. o făceau mai funebră şi mai întunecoasă. oameni nefericiţi. suprapunîndu-se şi înăl{îndu-se pînă departe deasupra lui. fantasmagorii pline de realităţi. se oprea. vedea cu o spaimă amestecată cu furie forrnîndu . Şi care putea să fie natura gîndirii sale ? Dacă bobul de mei de sub piatra morii ar putea să gîndească. iar sus. în acest amestec colcăitor şi diform. Uneori. într-un nimb. pierduţi dincolo de marginile înţelegerii. Ici şi colo. toate se frămîntau deasupra lui. Suflete prăbuşite în cel mai adînc fund al nenorocului.se. de alta jandarmul cu sabia. fapte.

Sufletul lui părea luminat doar printr-un fel de ferestruică de beci. nici cer strălucitor. Punctul de plecare. împotriva creaţiunii. plină de sălbăticie. dacă nu este oprită în desfăşurarea ei de vreo întîmplare providenţială. 115 . ne vom mărgini să constatăm că. încet. Inimă de piatră. dar sigur. serioasă. devine la un moment dat ură împotriva societăţii. ca şi ţinta finală a gîndurilor lui era ura împotriva legilor omeneşti. apoi ură împotriva neamului omenesc. nici zile frumoase de vară. voinţă. Premeditările acestea treceau prin cele trei faze succesive pe care numai anumite firi încercate le pot parcurge: raţiune.tot ce-l înconjura i se părea cu neputinţă. Se uita ]a gardianul care sta la cîţiva paşi de el. deodată. o impulsiune buimacă. Aproape s-ar putea spune că pentru Jean Valjean nu existau nici soare. de amărăciunea sufletului. nevinovaţi şi drepţi. gardianul i se părea o nălucă . Era împins de revolta lui obişnuită. se împlineau nouăsprezece ani de cînd nu mai vărsase nici o lacrimă. din tot ceea ce am arătat. sufletul acesta se împietrise tot mai mult. în nouăsprezece ani. Pentru a termina. temutul ocnaş din Toulon. privire împietrită. devenise — mulţumită felului cum îl transformase puşcăria — în stare să facă două feluri de fapte rele: mai întîi. nu fără temei biletul de identitate îl califica pe Jean Valjean drept un om foarte primejdios. şi ia forma unei dorinţi nelămurite. încăpăţînare. Natura înconjurătoare abia exista pentru el. Precum se vede. Cînd a ieşit din închisoare. un fel de răzbunare pentru suferinţa îndurată. rezumînd ceea ce se poate rezuma şi exprima în rezultate pozitive. inofensivul ajutor de grădinar din Faverolles. de sentimentul adînc al nedreptăţilor suferite. dacă există dintre aceştia. necugetată. Jean Valjean. îşi spunea : e un vis. nici dimine(i înviorătoare de aprilie. de reacţiunea chiar împotriva celor buni. oricărei vieţuitoare. continui şi brutale de-a face rău oricui. instinctivă. frămîntată în conştiinţă şi pusă la cale de ideile greşite pe care le poate pricinui o asemenea nenorocire. apoi o răbufnire gravă. An cu an. o ură care. năluca îl lovea cu bîta.

toate apele în zdrenţe îi învăluie capul. Ea se depărtează. El. Abia se zăreşte în întunericul palid al orizontului. Ridică ochii şi nu vede decît norii plumburii. un norod de valuri îl împroşcâ. a căzut. făcea parte din echipaj. Omul piere. bietul lui cap nu e decît un punct printre valurile uriaşe. ochiuri tulburi îl înghit pe jumătate. această biată putere aproape sfîrşită. Muribund. i se înnoadă de picioare. se adapă cu amărăciune. Vîntul bate. Valurile sfîşiate şi sfîrtecate de vînt îl înconjoară cu vrăjmăşie. trăia. Omul strigă cu disperare în adîncuri. valurile şi-l aruncă unul altuia. Totul fuge şi se năruie sub picioarele lui. strigă. nesfîrşitul se joacă cu agonia lui. încearcă să se ţină deasupra. oceanul laş se încăpăţînează să-l înece. necunoscute îl prind. o priveşte cu deznădejde. vegetaţii înfricoşătoare. îl trag spre ele . E chinuit de nebunia asta. Acum ce s-a întîmplat ? A alunecat. Marinarii şi călătorii nici măcar nu-l mai văd pe omul care se îneacă . simte că el însuşi se preface în prăpaistie. Parcă toată apa asta ar fi ură. Pînza care trece este ca o nălucă. Unde e corabia ? Acolo. întrezăreşte prăpăstii pline de noapte . înoată. încearcă să se apere. O priveşte. talazurile din adîncuri îl sorb. s-a isprăvit. se iveşte iar. păleşte. se trudeşte. el luptă. descreşte. este părtaş la uriaşa nebunie a mării. Trece mai departe. corabia se trudeşte să-şi taie drum. A căzut în apele groaznice. Vînturile bat. corabia întunecată e silită să-şi urmeze drumul.VIII TALAZUL ŞI UMBRA Un om în voia valurilor ! Ei şi! Corabia nu se opreşte. nu-l aude nimeni. se cufundă şi se ridică la suprafaţă. Aude 116 . umbla în lung şi-n lat pe punte împreună cu ceilalţi. Cu toate acestea. luptă împotriva nesfîrşitului. de cîte ori se afundă. zguduită de furtună. Adineauri era şi el acolo. avea partea lui de aer şi de soare. întinde braţele. e una cu spuma. spuma valurilor îl copleşeşte.

Vînturi. Nici un punct de reazim. nimic. mistuitoare. unul e o groapă. In zare. Sub el. înţepeneşte. iar celălalt un giulgiu. simte sub el valurile monstruoase ale nevăzutului : cheamă. Mîinile i se închircesc. prăbuşirea. valul. Frigul nefiresc îl înţepeneşte. Ajutor ! Ajutor! Cheamă într-una. şi iată-l că alunecă pentru totdeauna în adîncurile jalnice. vîrtejuri. mers nemilos al societăţii omeneşti ! Risipă de suflete şi de oameni de-a lungul drumului ! Ocean în care cade tot ce leapădă legea ! Dispariţie înfiorătoare a sprijinului! O. acel ceva îndepărtat pe care ise aflau oameni. împrejurul lui. şi el horcăie. ostenitul vrea mai bine să moară. ceaţa. Roagă fierbinte întinderea. sînt ceasuri întregi de cînd înoată. învălmăşeala furtunoasă şi inconştientă. singurătatea. In el. care par să vină de dincolo de lume şi din nu ştiu ce spaţii înfricoşătoare. încreţirea nelămurită a apelor sălbatice. groaza şi oboseala. nori. bezna. se lasă dus. nimic. Zadarnic ! Ce-i de făcut ? Deznădăjduitul se pierde. corabia. Nu mai sînt oameni. trec plutind. O. Sufletul lăsat în voia valurilor în această prăpastie poate să se preschimbe în cadavru. se închid şi strîng în ele hăul. Se gîndeşte la patimile întunecate ale cadavrului în umbra fără de sfîrşit. Cine are să-l învie din morţi ? 117 . se lasă luat. iată. Cerşeşte ajutorul furtunii. e la capătul puterilor. stînca . tot aşa cum pe deasupra restriştelor omeneşti sînt îngeri. se răsuceşte.zgomote neobişnuite pentru om. stele. curenţi. toate sînt surde. Printre nori sînt păsări. Dumnezeu unde e ? Cheamă. se afundă. Se lasă noaptea. moarte morală ! Marea e neîndurata noapte socială în care pedeapsa îşi azvîrle osîndiţii. se dă bătut. furtuna nepăsătoare nu dă ascultare decît nesfîrşitului. cîntă. Marea e mizeria nesfîrşită. dar cu ce pot să-l ajute ? Zboară. Se simte înmormîntat între două infinituri deodată : oceanul şi cerul . alga. e singur în nemaipomenita prăpastie a apusului. a pierit. Pe cer.

suma fusese redusă prin felurite reţineri locale. îi înmînă douăzeci şi cinci de bani. stăpînul părea mulţumit. Dar raza aceasta păli numaidecît. Se puse pe treabă. A doua zi după eliberare. care în nouăsprezece ani scădea la socoteală vreo douăzeci şi patru de franci. Şi. Pe cînd lucra. Stăpînul îl privi ţintă în ochi şi-i spuse . Ceru de lucru. 118 . cînd îi răsună în ureche acele cuvinte ciudate: „Eşti liber!". Fu nevoit să-i arate biletul de identitate galben. îşi dădea osteneala. Lui Jean Valjean ideea de libertate îi luase ochii. o rază vie din lumina adevărată a celor vii îl străpunse pe neaşteptate. pentru că era nevoit să plece mai departe a doua zi. „Ia vezi să nu te pomeneşti la răcoare". în afară de asta. i se răspunse : „Treizeci de bani de cinci". voinic şi dibaci . fără să scoată o vorbă. la Grasse. trecu un jandarm. Ceva mai înainte îl întrebase pe unul dintre lucrători cît cîştiga pe zi făcînd treaba asta . Era deştept. I se răspunse : „Pentru tine e destul şi atît". Nu pricepuse nimic şi se socotea nedreptăţit. Cum era zor. se înfăţişă înaintea stăpînului distileriei şi-l rugă să-l plătească. Stărui. la o sută nouă franci şi cincisprezece parale. i se dădu. Să spunem cuvîntului pe nume : furat. Oricum.IX NOI NEMULŢUMIRI Cînd Iui Jean Valjean îi sună ceasul să iasă din ocnă. care i se numărară la ieşire. văzu în faţa uşii unei distilerii de flori de portocal cîţiva oameni care descărcau pachete. Crezuse într-o viaţă nouă. Apoi îşi reluă lucrul. Seara. Văzu însă destul de repede că e vorba de o libertate căreia i se dă un bilet de identitate galben. E drept că uitase de odihna silită a duminicilor şi a -sărbătorilor. îşi făcuse socoteala că suma ce i se cuvenea pe timpul cît stătuse în ocnă ar fi trebuit să se ridice la o sută şaptezeci şi unu de franci. îşi ceru dreptul lui. Stăpînul. care-l luă la ochi şi-i ceru hîrtiile. o seamă de amărăciuni. clipa fu neasemuită şi nemaiauzită .

OMUL CARE S-A TREZIT Aşadar. Se trezi din pricina patului. Se găsea într-unui din acele momente cînd mintea ţi-e plină de gînduri tulburi. Se ştie în ce fel fusese primit la Digne. Iată ce i se întîmplase la Grasse. crescînd peste măsură. dar nu de osîndă. adormi o dată. Deschise ochii şi se uită o clipă în întunericul din jurul lui. E ceea ce i se întîmplă lui Jean Valjean. dar se întoarce mai greu. ca o apă nămoloasă şi frămîntată. Societatea. Somnul vine mai uşor. Scapi de ocnă. dar nu poţi adormi şi a doua oară. Amintiri vechi şi cele din ajun pluteau amestecat şi se încrucişau anapoda. care-l fura cu dramul. Era obişnuit să nu dăruiască prea multe ceasuri odihnei. In creierul lui era un fel de du-te vino întunecat. Cînd o mulţime de senzaţii felurite ţi-au tulburat ziua. micşorîndu-i drepturile cuvenite. apoi pierind dintr-o dată. senzaţia asta era prea nouă şi-i tulbura somnul. pe cînd orologiul catedralei bătea ceasul două noaptea. dar unul dintre ele se întorcea necontenit. pierzîndu-şi formele. Osteneala îi trecuse. Nu putu să mai adoarmă şi căzu pe gînduri. Ii treceau prin cap multe gînduri.Se socoti din nou furat. cînd mintea e preocupată. gonindu-le pe toate celelalte. pe urmă îi închise ca să adoarmă din nou. Jean Valjean se trezi din somn. Aveau să se împlinească în curînd douăzeci de ani de cînd nu mai dormise într-un pat şi. Dormise mai bine de patru ceasuri. Venea rîndul semenului său. Iată care era acest gînd : văzuse cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare pe care doamna 119 . Eliberarea nu înseamnă dezrobire. statul. cu toate că nu se dezbrăcase. îl jefuise cu totul. care era prea bun.

Pe polonic se putea lua cel puţin două sute de franci.Magloire le pusese pe masă.. în umbra.. Noaptea nu era prea întunecată. Văzuse bine dulapul acela. îşi scoase ghetele şi le puse uşor pe rogojina de lîngă pat. porni atunci de-a dreptul. pe care-l cunoscuse la ocnă şi ai cărui pantaloni nu se ţineau decît într-o singură bretea de bumbac împletit. aproape fără să-şi dea seama. oarecum sinistră pentru cel care l-ar fi zărit astfel. cum intrai din sufragerie. goniţi de vînt. gîndurile pe care le-am arătat îi scormoneau fără încetare creierul. La dreapta. Rămase cîtva timp visînd în poziţia asta. întinse braţul şi pipăi desaga pe care şi-o azvîrlise într-un colţ al alcovului în care se afla patul. Desenul cu pătrăţele al acestei bretele îi venea mereu în minte. Erau masive. De două ori atît cît cîştigase el în nouăsprezece ani. Deschise ochii din nou. Bătu ora trei. se ridică deodată pe jumătate. intrau din nou. la un ocnaş. le puse jos şi se pomeni. deasupra lunii pline alergau nori mari. în el se dădea o luptă. pînă-n zori. le simţea ca pe o greutate . ca să intre în aceea unde se afla acum. şi apoi se gîndea. el singur treaz în casa aceea adormită. apoi lăsă să-i spînzure picioarele. afară era rînd pe 120 . Argintărie veche. Se plecă deodată. dacă nu l-ar fi furat administraţia. anume Brevet. I se păru că bătaia îi spune : „haide I" Se ridică în picioare. Erau acolo. Stătea în poziţia asta şi ar fi rămas poate aşa cine ştie cît. ieşeau. Bătrîna servitoare tocmai le punea într-un dulăpior de la căpătîiul patului în clipa în care el trecea prin odaia de alături. fără să ştie pentru ce. In mijlocul acestor frămîntări tulburi. intrau. Sufletul i se zbuciumă un ceas întreg. cu acea încăpăţînare mecanică a visării. la cîţiva paşi. Cele şase tacîmuri de argint nu-i dădeau pace. spre fereastra pe care o întrezărea. Din pricina asta. mai şovăi o clipă şi ascultă : în caisă totul era tăcut. dacă orologiul n-ar fi bătut o dată — un sfert sau o jumătate. şezînd pe marginea patului. cu paşi mărunţi. apoi îşi reluă poziţia de visare şi rămase clin nou nemişcat. E adevărat că ar fi cîştigat mai mult.

In fund. se duse şi-l propti într-un colţ al ferestrei. Acest obiect semăna cu un drug scurt de fier. cu ajutorul căruia se înfig în stîncă. ca un vîrf de ţăpoi. Luă sfeşnicul în mîna dreaptă şi. prin faţa căreia se scurg trecătorii. aceea a episcopului. îşi vîrî ghetele într-unui din buzunare. o deschise. o închise îndată. se asemuia cu lumina vînătă. se îndreptă spre uşa odăii alăturate. îşi puse şapca trăgîndu-şi cozorocul pe ochi. Jean Valjean o privi cu atenţie. Ajuns la uşă. Sfeşnicele minerilor sînt făcute din fier masiv şi sfîrşite la capătul de jos printr-un vîrf. Asfinţitul acesta. decît cu un cîrlig foarte mic. îndeajuns de limpede ca să te călăuzească. pe vremea aceea. şi înăuntru un fel de asfinţit. făcu o mişcare de om care ştie ce vrea . îşi căută dibuind băţul. întrerupt din timp în timp de nori. după moda locului. luă sacul pe umeri. scotoci înăuntru. apoi se întoarse lîngă pat şi apucă cu hotărîre obiectul pe care-l lăsase acolo. dar pentru că aerul rece şi viu pătrunse cu putere în odaie. Să fi fost o pîrghie ? Sau poate o măciucă ? La lumina zilei s-ar fi putut vedea că nu era altceva decît un sfeşnic de miner. Se uită în grădină cu acea privire atentă care mai mult cercetează decît priveşte. şi aveau adesea la îndemînă scule de miner. destul de scund.• \ rînd umbră şi lumină. După ce se uită. Episcopul n-o închisese. după cum se ştie. merse spre firidă. N-avea gratii. ţinîndu-şi răsuflarea. 121 . Grădina era împrejmuită cu un zid alb. deosebi vîrfurile copacilor la distanţe egale unul de altul. Ajuns la fereastră. eclipse şi limpezimi. pentru a scoate piatra din dealurile înalte care înconjurau oraşul Toulon. ascuţit la unul din capete. uşor de sărit. îşi luă desaga. Ar fi fost greu să deosebeşti prin întuneric în ce scop i se dăduse bucăţii de fier forma aceasta. O deschise. dincolo de el. semn că zidul despărţea grădina de vreo stradă sau ulicioară cu pomi. o găsi crăpată. scoase un obiect pe care-l puse pe pat. dădea în grădină şi nu era închisă. Ocnaşii erau folosiţi uneori. înnăbuşindu-şi pasul. strecurată prin ferestruica unei pivniţe.

Trebuia cu orice chip să mărească mai mult deschizătura. Jean Valjean tresări. de parcă ar fi fost trîmbiţa judecăţii de apoi. cu mai multă îndrăzneală. ca să dea de ştire tuturor şi să-i trezească pe cei adormiţi. lărgind puţin deschizătura. îşi auzea arterele bătîndu-i în tîmp'e ca două ciocane de turnătorie şi i se părea că răsuflarea îi ieşea din piept cu zgomotul vîntului care iese dintr-o peşteră. Zgomotul acestei balamale îi pătrunse în ureche. împinse uşa. Aşteptă o clipă. tulburat şi se lăsă de pe vîrfurile picioarelor pe călcîie. Crăpătura era acum destul de mare pentru ca să poată trece. mai cu hotărîre decît în primele două rînduri. Uşa se deschidea fără zgomot. Socotea cu neputinţă ca groaznicul ţipăt al acelei ţtţîni înfuriate să nu fi zdruncinat toată casa. • . ca zguduitura unui cutremur de pămînt. Nici un zgomot.■■ . De data asta o balama neunsă dădu în întuneric un ţipăt răguşit şi prelung. O împinse cu vîrful degetului. în mai 122 .. cele două bătrîne or să strige . răsunător şi înfricoşat. se mişcă foarte puţin şi pe tăcute. uşor. prinzînd dintr-o dată o viaţă teribilă. uşa pe care o împinsese dăduse alarma şi chemase . cu grija neliniştită a unei pisici care vrea să intre pe furiş. Jean Valjean văzu greutatea. apoi o împinse din nou. Se opri înfiorat. li se va veni în ajutor. In ispaima mărită pînă la fantastic a primei clipe mai că-şi închipui că balamaua aceasta se însufleţise. Uşa se deschise sub apăsare. bătrînul o să se ridice. Numai că alături de uşă era o măsuţă care făcea cu ea un unghi ce împiedica intrarea. îşi făcu curaj şi împinse uşa pentru a treia oară. şi că lătra ca un cîine.XI CEEA CE FACE Jean Valjean ascultă.

Cu toate acestea. Toată faţa îi era luminată de o expresie vagă de mulţumire. şi care la această oră nu erau altceva decît colţuri întunecate şi pete albicioase. Ajunsese acolo mai devreme decît ar fi crezut. ca şi cum ar vrea să ne facă să cugetăm. se culcase aproape îmbrăcat. îşi luă îndrăzneala de-a se uita în odaie. Prima primejdie trecuse. Uşa se deschisese larg.era aproape o strălu10 123 . care făcuse atîtea binefaceri şi fapte pioase. străbătînd fereastra prelungă. erau hîrtii împrăştiate pe o masă. Era aproape de pat. F'ăcu un pas şi intră în odaie. şi o rază de lună. Deosebeai ici-colo forme nelămurite şi vagi care. cu mînecă lungă. Zgomotul balamalei nu trezise pe nimeni. cărţi deschise. Jean Valjean înainta cu grijă. un pupitru de rugăciune. Purta o haină de lînă de culoare închisă. Capul îi era răsturnat pe pernă. norul acesta se destramă. lumină pe neaşteptate faţa palidă a episcopului. împietrit ca un stei de sare. volume rînduite pe un scăunaş. O clipă se crezu pierdut. In clipa în care Jean Valjean se opri în faţa patului. păzindu-se să nu se izbească de mobile. Auzea din fundul odăii răsuflarea egală şi liniştită a episcopului adormit. Din pricina nopţilor reci din regiunea Alpilor de jos.puţin de un sfert de oră oraşul va fi trezit şi jandarmii în picioare. nu dădu înapoi. Odaia aceasta era cufundată într-o linişte desăvârşită. ca şi cum ar fi făcut-o înadins. In casă nu se mişca nimic. un jilţ acoperit cu veşminte. Ciuli urechea. Acesta dormea împăcat. dar mai rămăsese într-însul un clocot înfricoşător. neîndrăznind să se mişte. ziua. Nici cînd se crezuse pierdut nu dăduse înapoi. Nimic nu se clintise. Deodată se opri. lăsa isă-i atîrne pe marginea patului mîna împodobită cu inelul preoţesc. nădejde şi cucernică fericire. Nu se gîndi decît să isprăvească mai iute. Rămase unde era. Se scurseseră vreo cîteva minute. se odihnea destins. Era mai mult decît un zîmbet. un nor uriaş acoperea cerul. De aproape o jumătate de ceas. Natura îşi amestecă uneori în acţiunile noastre manifestări şi înfăţişări de-ale ei cu un fel de aluzie întunecată şi iscusită.

clipa. încrederea aceasta nemărginită îl înspăimînta. la somnul vrednic de respect al acestui înţelept şi acopereau cu un fel de aureolă măreaţă şi senină părul alb şi ochii închişi. casa aceasta atît de liniştită. trebuie să visezi tot ce poate fi mai crud. căci cerul acesta se afla înăuntrul lui. avea ceva sublim pe care-l simţea nelămurit. Luna de pe cer. ca să spunem aşa. El. ceasul. într-o asemenea însingurare şi alături de un vecin ca el. Nu văzuse niciodată ceva asemănător. Pentru a încerca să-ţi dai seama de asta. peste acea limpezime interioară. natura adormită. tăcerea. Pe fruntea lui se răsfrîngea o lumină nevăzută. Cerul acesta îi era conştiinţa. grădina încremenită. adăugau un nu ştiu ce. Nimeni n-ar fi putut spune ce se petrecea într-însul. nemişcat. episcopul adormit apăru înconjurat de un nimb de glorie. Era un fel de uimire rătăcită. acel cap de bătrîn şi acel somn de copil. Totul rămase însă uşor învăluit într-o penumbră suavă. tulburat peste măsură de acest bătrîn luminos. dar cu putere. Somnul acesta.cire. Jean Valjean. O rază din acesf cer cădea asupra episcopului. faţă în faţă cu tot ce poate fi mai blînd. Lumea morală nu poate avea o privelişte mai măreaţă decît o conştiinţă tulbure şi neliniştită. Singurul lucru care se desprindea limpede din atitudinea şi de pe faţa lui era o nehotărîre ciudată. solemn şi negrăit. Fără îndoială însă că era emoţionat şi cutremurat. Nu i s-ar fi putut citi nimic lămurit nici pe chip. nici chiar el însuşi. Dar la ce se gîndea ? Ar fi fost cu neputinţă de ghicit. Era aproape ceva dumnezeiesc în omul acesta atît de impunător. Privea. In clipa în care raza de lună se aşternu. Atît. stătea în picioare. S-ar fi -spus că şovăia între două 1:24 . Sufletul celor drepţi contemplă în timpul somnului un cer plin de taine. Dar de ce natură îi era emoţia ? Ochii nu i se puteau dezlipi de pe bătrîn. Era în acelaşi timp o transparenţă luminoasă. era în umbră cu sfeşnicul de fier în mînă . faţa aceea unde totul nu era decît nădejde şi încredere. ajunsă la marginea unei fapte rele şi contemplînd somnul unui om drept.

fără să se gîndească la zgomot. spuse episcopul. monseniorul Bienvenu se plimba prin grădină. străbătu grădina. Jean Valjean îşi puse şapca la loc pe frunte. Nu cumva ştie înălţimea voastră unde e coşul cu argintărie ? — Ba da. de-a dreptul la dulapul pe care-l întrezărea la căpătîi. ridică sfeşnicul de fier cu gîndul să forţeze încuietoarea . — Monseniore. — Iată-l. apoi braţul i se lăsă cu aceeaşi încetineală şi Jean Valjean se adînci din nou în contemplaţie. XII EPISCOPUL LUCREAZĂ A doua zi. cu părul zbîrlit pe capul lui sălbatic. 10* 125 . Episcopul continua să doarmă într-o pace adîncă. găsi uşa. Doamna Magîoire alergă spre dînsul foarte tulburată. cheia era acolo. crucea care părea că-şi deschide amîndurora braţele. azvîrli coşul. Deodată. O rază de lună făcea să se zărească nelămurit. — Slavă domnului ! Nu ştiam ce e cu el. sări zidul ca un tigru şi fugi. străbătu cu paşi mari odaia fără să ia seama şi. intră înapoi în oratoriu. deschise fereastra. braţul lui stîng se ridică încet către frunte şi scoase şapca. apoi merse grăbit de-a lungul patului fără să se uite la episcop. îşi luă băţul. băgă argintăria în desagă. în zori. cu şapca în mîna stingă şi cu măciuca în cea dreaptă. După cîteva clipe. îl luă.prăpăstii : aceea în aire te pierzi şi aceea in care te mîntui. deasupra căminului. Episcopul tocmai ridicase coşul de pe una dintre brazdele grădinii. cu o binecuvîntare pentru unul şi cu iertare pentru celălalt. Părea gata să-i sfarme craniul sau să-i sărute mîna. sub privirea asta înfricoşătoare. monseniore ! strigă ea. l-l arătă doamnei Magîoire. sări peste pervaz. primul lucru pe care-l văzu fu coşul cu tacîmuri. îl deschise.

— Fierul are un gust rău. de argintărie vrei să vorbeşti ? Nu ştiu unde e. Cine era omuF acela ? Un sărac cu siguranţă. şi-i spuse cu blîndeţe doamnei Magloire : — Dar. Ea era a săracilor. Acesta tocmai se apleca'se şi privea oftînd un răsad de cochlearia. Se ridică la ţipătul doamnei Magloire : — Monseniore. — Ei bine — spuse episcopul — atunci tacîmuri de lemn. — Uite. doamna Magloire alergă. Dar e vorba de monseniorul. ţineam la mine argintăria pe nedrept şi de prea multă vreme. ochii-i căzură pe un colţ al grădinii. pe care coşuleţul îl strivise căzînd peste brazda de flori.. Aşadar. — Dumnezeule mare şi bun ! A fost furată ! A furat-o omul de aseară ! Cît ai clipi din ochi. Doamna Magloire se strîmbă cu înţeles. Nu e vorba de mine şi nici de domnişoara. pe urmă îşi ridică ochii. pe acolo a trecut. 126 . Noua ne e tot una. serios. intră în alcov şi apoi se întoarse la episcop.. O şipcă fusese smulsă din gard. — Ei. asta e ! Nu există oare tacîmuri de cositor ? Doamna Magloire ridică din umeri. Se scurse încă o clipă de tăcere. — Cositorul miroase.— Cum ? spuse ea.. unde se vedeau urme de paşi. Isuse ! spuse din nou doamna Magloire. argintăria asta era oare a noastră ? Doamna Magloire rămase înmărmurită. Cu ce-o să mănînce monseniorul de acum încolo ? Episcopul o privi cu un aer mirat. cu toată vioiciunea ei de bătrînă sprintenă. după care episcopul urmă : — Doamnă Magloire. — Atunci tacîmuri de fier.. E gol ! Şi argintăria ? — Ah ! răspunse episcopul. omul a plecat ! A furat argintăria ! Cînd scoase strigătul acesta. înainte de toate. A sărit în stradela Cochefilet! Ah ! Blestematul ! Ne-a furat argintăria ! Episcopul rămase o clipă tăcut. spre camera de rugăciune. — Maica ta.

— Linişte ! spuse un jandarm. se afla lîngă uşă. Uşa se deschise. care stătea posomorit şi părea abătut. care mormăia încet — că nu e nevoie nici de lingură şi nici de furculiţă ca să fhmoaie bucata de pîine într-o ceaşcă cu lapte. vesel. se arătă în prag. monseniorul Bienvenu. umblînd de colo pînă colo. — Intră. care sînt tot de argint ca şi celelalte. Cei trei erau jandarmi . — Şi asta e ceva ! spunea doamna Magloire de una sin gură. prînzea la aceeaşi masă la care stătuse în ajun Jean Valjean. Intră şi se îndreptă spre episcop. Va să zică nu e preotul parohiei. care nu spunea nimic. dar eu îţi dăruisem şi sfeşnicile. Pe cînd rnînca. — Monseniore. La vorba asta. ridică ochii uluit. Un brigadier de jandarmi. monseniorul Bienvenu se apropiase atît de repede cît îi îngăduiau bătrîneţile. — Monseniore ! murmură el. le atrăgea atenţia — soră-si. Jean Valjean. celălalt era Jean Valjean.. — Ah. salutîndu-l milităreşte. şi pe care ai putea să iei foarte uşor două sute de franci. şi doamnei Magloire. In timp ce fratele şi isora se pregăteau să se ridice de la masă. De ce nu le-ai luat o dată cu tacîmurile ? Jean Valjean căscă ochii şi-l privi pe bătrînul episcop cu o căutătură pe care nici o limbă omenească n-ar putea-o descrie. iată-te ! glăsui el cu voce tare.Gîteva minute mai tîrziu. ciudat şi năvalnic. 127 . In acest timp. spuse episcopul. care părea comandantul grupei. Bine. E monseniorul episcop. Mă bucur că te văd. Un grup. — Monseniore — spuse brigadierul de jandarmi — aşa dar e adevărat ce ne spunea omul ? Cînd l -am întîlnit.. Trei oameni îl ţineau prins între ei pe un al patrulea. dumnezeule! Tremur numai cînd mă gîndesc. Să primeşti pe un om ca ăsta şi să-I găzduieşti alături de tine ! Ce fericire că s-a mulţumit să fure ! Ah. cineva bătu la uşă. privindu-l pe Jean Valjean. spuse el.

128 .. — întocmai. Apoi. Iţi cumpăr acum sufletul. nu uita niciodată că mi-ai făgăduit să între buinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. zise: Domnilor. Apucă mecanic şi cu un aer rătăcit cele două sfeşnice. care se trase îndărăt. L-am oprit să vedem ce e cu el. Episcopul rostise cuvintele acestea pe un ton apăsat. Urmă. Aşa-mi închipui. — Da. uite-ţi sfeşnicele. — E adevărat că mă lasă ? spuse el cu un glas îngăimat. Jandarmii îi dădură drumul lui Jean Valjean. puteţi pleca. reluă brigadierul. nici noaptea.. Jandarmii se îndepărtară. Jean Valjean. Avea argintăria asta. eşti liber. — Prietene — reluă episcopul — înainte de a pleca. — Acum — îi spuse episcopul — du-te cu dumnezeu ! Dar să nu uit : cînd te vei întoarce. ci a binelui. ca şi cum ar fi vorbit din somn. prietene. Episcopul se apropie de el şi-i spuse încet: — Nu uita. nu e nevoie să treci prin grădină. Ia-le ! Merse spre cămin. Cele două femei se uitau la el fără să spună o vorbă. fără o mişcare.mergea ca unul care ar vrea s-o ia la sănătoasa. care nu-şi amintea să-i fi făgăduit ceva. nu înţelegi ? spuse un jandarm. Jean Valjean părea gata să leşine. fratele meu. II putem lăsa să plece ? — Fără îndoială. Jean Valjean tremura din toate mădularele. poţi oricînd să intri şi să ieşi pe poarta de la stradă. luă cele două sfeşnice de argint şi i le aduse lui Jean Valjean. — Şi v-a spus — îl întrerupse episcopul zîmbindu-i — că i-a fost dăruită de un popă bătrîn şi cumsecade. Şi l-aţi adus aci ? E o greşeală. decît cu clanţa. Nu e închisă nici ziua. răspunse episcopul. la care şi-a petrecut noaptea. rămase năuc. fără o privire care ar fi putut să-l stingherească. aproape solemn : — Jean Valjean. tu nu mai eşti în stăpînirea răului. întorcîndu-se spre jandarmi. ţi-l smulg din gheara gînduriior negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului.

Jean Valjean se aşeză în dosul unui tufiş de pe oîmpia întinsă. prelungind pe pămînt umbra celei mai neînsemnate pietricele. Simţea în el un fel de furie. Fiindcă soarele cobora spre asfinţit. roşcată. Rătăci astfel toată dimineaţa. îl cuprindea uneori o înduioşare ciudată. pustie. îşi întoarse capul şi văzu venind pe cărare un mic savoiard. Se întreba ce avea s-o înlocuiască. Se puse pe mers. împotriva căreia lupta cu toată asprimea dobîndită în ultimii douăzeci de ani. Amintirile acestea îi erau aproape de neîndurat. fără să bage de seamă că se întorcea pe unde mai trecuse. ceea ce făcea ca zdrenţele lui să-i pară şi mai înfricoşătoare celui ce l-ar fi întîlnit. atît de mult trecuse de cînd nu-i mai veniseră în minte. fără să mănînce şi fără să-i fie foame. printre gardurile de mărăcini. de vreo zece ani. cîteva flori întîrziate . N-ar fi putut să spună dacă era mişcat sau umilit. Starea asta îl ostenea. era unul din129 . străbătînd drumurile şi potecile la nimereală. Cufundat în gînduri. Jean Valjean putea fi la vreo trei leghe de Digne.i XIII MICUL GERVAIS Jean Valjean ieşi din oraş ca un om fugărit. cum era. cu lăuta la şold şi cu o cuşcă cu o marmotă în spinare. mai erau pe ici pe colo. nu ştia împotriva cui anume. Gînduri nelămurite se îngrămădiseră astfel într-însul de-a lungul zilei. Jean Valjean auzi un zgomot plăcut. care îi trezea amintiri din copilărie. de-a lungul cîmpiilor. Gu toate că timpul era înaintat. Nici măcar clopotniţa vreunui isat îndepărtat. In zare nu se vedeau decît Alpii. O cărare care tăia cîmpia trecea pe la vreo cîţiva paşi de tufişul lui. Vedea cu nelinişte cum se zdruncină înlăuntrul său acea linişte îngrozitoare pe care i-o dăduse nedreptatea nenorocirii lui. Uneori ar fi vrut să fie la închisoare cu jandarmii şi lucrurile să nu se fi petrecut astfel : ar fi fost mai puţin tulburat. care cînta din gură. le simţea mireaisma. grăbit. mergînd. Avea o mulţime de senzaţii noi.

moneda de patruzeci de gologani îi scăpă jos şi se rostogoli spre mărăcini. Băiatul cînta. cu genunchii ieşiţi prin găurile pantalonilor. pusă pe comoara lui. De data asta. se oprea din cînd în cînd din mers şi se juca cu nişte bănuţi pe care-i ţinea în mînă. fără să-l vadă pe Jean Valjean. şi aruncă în sus pumnul de bani pe care pînă atunci îl prinsese cu destulă dibăcie pe dosul mîinii. Printre aceşti bănuţi era şi o monedă de patruzeci de gologani. nu era nimeni nici pe cîmpie şi nici pe potecă. care străbăteau cerul la o foarte mare înălţime. cu acea încre dere a copilăriei care e făcută din neştiinţă şi nevinovăţie — banul meu! — Cum te cheamă ? îl întrebă Jean Valjean. Cît vedeai cu ochii. Jean Valjean puse piciorul pe ea. — Banul meu ! strigă copilul. Nu se auzeau decît ţipetele scurte şi slabe ale unui stol de păsări călătoare. Copilul îşi urmărise banul şi-l văzuse. 130 . — Domnule — stărui copilul — dă-mi banul ! Jean Valjean îşi lăsă capul în jos şi nu răspunse. Copilul avea în spate soarele care-i punea fire de aur în păr şi împurpura cu o lumină însîngerată faţa sălbatică a lui Jean Valjean.tre acei copii drăgălaşi şi veseli care pribegesc. se silea să-i dea la o parte gheata mare şi ţintuită. poate toată averea lui. domnule ! Ochii lui Jean Valjean rămaseră ţintă la pămînt. Banul meu de argint ! Banul meu ! Jean Valjean parcă nu l-ar fi auzit. In acelaşi timp. Copilul se opri în dreptul tufişului. Locul era cu totul singuratic. pînă la Jean Valjean. Copilul începu din nou : — Banul meu. Nu se miră de fel şi merse de-a dreptul spre omul din tufiş. — Gervais. ca şi cum ar fi fost arşice. Copilul îl luă de gulerul hainei şi-l scutură. domnule. — Domnule — spuse micuţul savoiard. — Pleacă de-aici ! spuse Jean Valjean.

după cîteva clipe de mare uimire. domnule. Deodată tresări . Eu ! Gervais. simţise frigul serii.— Vreau banul meu ! Moneda mea de patruzeci de gologani. copilul pieri. căută în neştire să-şi petreacă şi să-şi încheie haina. Stătea mai departe jos. De cînd fugise copilul nu se clintise din loc. vă rog ! Apoi. II măsură pe copil cu un fel de uimire. căzut în iarbă.se tăiase răsuflarea. care i se aţintise la vreo zecedoisprezece paşi înainte. Jean Valjean ridică capul. cu toate că era de-o şchioapă. Alerga cît îl ţineau puterile fără a îndrăzni să se mai uit e înapoi s au să scoată vreun ţipăt. furios. apoi îşi întinse mîna spre băţ şi strigă cu o voce îngrozitoare : — Gine-i acolo ? — Eu. copilul îl privi. îl auzi plîngînd. cu toate că era dus pe gînduri. Copilul plîngea. In jurul lui Jean Valjean se lăsă umbra. După cîteva clipe. fu s i l i t să se oprească la o oarecare distanţă pentru că i . Avea ochii tulburi. se puse pe fugă. răspunse copilul. apoi începu să tremure din creştet pînă-n tălpi şi. Respiraţia îi ridica pieptul la răstimpuri lungi şi neegale. Eu ! Daţimi cei patruzeci de gologani ai mei. poate că avea călduri. fidicîndu-se dintr-o dată în picioare. In clipa aceea zări moneda de patruzeci de gologani. domnule. Soarele apusese. şi Jean Valjean. 131 . vreţi să luaţi piciorul sau nu ? Luaţi-vă piciorul ! — Ah. Cu toate astea. Nu mîncase toată ziua. tot tu eşti ! spuse Jean Valjean şi. făcu un pas şi se aplecă să-şi ridice băţul de jos. deveni aproape ameninţător : — Ei. Rămăsese în picioare. părea că studiază cu multă atenţie forma unui ciob albastru de faianţă. vă rog ! Luaţi piciorul. îşi trase mai bine şapca pe ochi. pe care piciorul lui o înfundase pe jumătate în pămînt şi care sclipea printre pietre. adăugă : Şterge-o de-aici ! înfricoşat. Privirea. cu talpa tot pe moneda de argint.

ca şi cum lucrul acela. în picioare şi tremurînd ca o fiară sălbatică în căutarea unui adăpost. fără să-şi poată dezlipi privirea de pe locul pe care piciorul lui îl călcase cu o clipă mai înainte. fără îndoială. pironit asupră-i. 132 . începu să caute cu ochii departe pe cîmpie. cu un glas neînchipuit de puternic şi dezolat : „Gervais ! Gervais !" Dacă l-ar fi auzit. dînd lucrurilor dimprejurul lui un fel de viată lugubră. Dar. Bătea un vînt din nord. care lucea acolo în întuneric. spuse preotul. Se dădu trei paşi îndărăt. rece ca gheata. Din timp în timp se oprea şi striga în singurătatea aceea. Nu văzu nimic. Scoase un oftat şi începu să meargă grăbit într-o direcţie oarecare. Noaptea se lăsa. Strigă atunci din toate puterile : „Gervais ! Gervais 1" Tăcu şi aşteptă. După vreo sută de paşi se opri în loc. în partea unde pierise copilul. ar fi fost un ochi deschis. Se apropie de el şi-i spuse : — Părinte. Cîmpia era pustie şi posomorită. n-ai văzut trecînd un copil ? — Nu. cîmpia era rece şi nedesluşită. o luă şi. In jurul lui nu era nimic altceva decît o umbră în care privirea i se pierdea şi o tăcere în care glasul i se stinse. nu văzu nimic. scormonind zările. fîşii mari de ceată viorie suiau în limpezimea apusului. apui ae opri. copilul era destul de departe. se aruncă ca un nebun asupra monedei de argint. venindu-şi în fire. „Ce e asta ?" spuse el printre dinţi. începu din nou să umble. Era înconjurat de nemărginire. se uită. Jean Valjean întîlni un preot călare. Copacii mărunţi îşi scuturau braţele slăbănoage cu o furie de necrezut.Simţi CH o zguduituri electrică. sigur că puştiului i-ar fi fost frică şi s-ar fi ferit să se arate. După cîteva minute. Ai fi zis că ameninţau şi urmăreau pe cineva. Nu-i răspundea nimeni. apoi se porni pe fugă.

— Unul pe care-l cheamă Gervais. Plîngea pentru prima oară de nouăsprezece ani încoace. cred. Trec dintr-ăştia prin partea locului. — Gervais ar putea fi de prin satele de-aici ? Nu-mi pute(i spune ? — Dacă e aşa cum spui.. şi cu o lăută. In sfîrşit. un savoiard. cu degetele înfipte în păr. fără să trezească măcar un ecou. dar nu mai întîlni pe nimeni. căzu pe un bolovan. gleznele i se încovoiară sub el. se opri într-un loc unde se încrucişau trei poteci. îşi plimbă privirea în depărtare şi mai chemă pentru ultima oară : „Gervais î Gervais ! Gervais I" Strigătul i se stinse în ceaţă. rătăcit: Părinte. cu faţa între genunchi şi strigă : „Sînt un ticălos !" In clipa aceea i se frînse inima şi se puse pe plîns. e un copil de vreo zece ani cu o marmotă. dintr-o dată. pe care i le dădu preotului. Preotul dădu iute pinteni calului şi fugi înfricoşat. Făcu în felul acesta un drum destul de lung. strigînd. nu erau decît tufişuri sau stînci scunde aproape de faţa pamîntului. Sînt un hoţ. pune să mă aresteze. Scoase din pungă două monede de cîte cinci franci şi i le înmînă preotului. Murmură încă o dată : „Gervais!". ca şi cum o putere nevăzută l-ar fi împovărat pe negîndite cu greutatea cugetului isău încărcat. căutînd cu privirea. pentru săracii dumitale. Jean Valjean scoase cu o mişcare repezită alte două monede de cinci franci. Nu-i cunoaşte nimeni. — Iată. e un copil străin. Ştiţi. — Nu l-am văzut. — N-am văzut pe nimeni. Adăugă apoi. Părinte. spuse el. Aceasta-i fu ultima sforţare. părinte. De două sau trei ori alergă peste cîmp spre ceva care i se părea a fi o făptură culcată sau lăsată pe vine. Luna se ridicase. Jean Valjean se puse pe fugă în direcţia în care o luase la început. dar cu un glas stins şi aproape îngăimat. zdrobit.. — Pentru săracii dumitale. chemînd. .

trebuia să devină înger. vreo umbră din toate acestea ? Cu siguranţă. va ajunge cu siguranţă cel mai rău. cul es es e el oare în mintea lui. să urce acum mai sus decît episcopul sau să cadă mai jos decît ocnaşul. dacă nu devenea cel mai bun dintre oameni. Ţi-l smulg din gheara gîndurilor negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului. ca isă spunem aşa. Mîndria. mergea ca un om beat. că împietrirea lui ar fi definitivă dacă s a r împotrivi acestei îngăduinţe. ar trebui să renunţe la ura cu care faptele oamenilor îi umpluseră sufletul de-a lungul atîtor ani şi care-i plăcea . trebuia să devină monstru ? Trebuie să ne punem şi aici aceleaşi întrebări pe care ni l e-am mai pus cu alt pri lej. că dacă s-ar îndupleca. dacă voia să rămînă rău. înţelegea el oare limpede ce-ar fi putut să urmeze pentru el din cele ce i :se întîmplaseră la Digne ? Auzea el oare aceste şoapte tainice care trezesc spiritul sau îl stingheresc în anumite clipe ale vieţii ? Ii spunea oare un glas la ureche că trăise tocmai ceasul solemn al destinului lui. „Mi-ai făgăduit să întrebuinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. am spus-o. că un drum de mijloc nu mai putea fi pentru el. dacă voia să devină mai bun. şi că lupta. o luptă uriaşă şi hotărîtoare se dădea între răutatea lui şi bunătatea celuilalt. care e în noi un fel de cetate a răului. că. Nu-şi putea da seama de ceea ce se petrecea cu el. că de data asta trebuia să învingă sau să fie învins. face educaţia inteligenţei. că de acum înainte. fără să-şi dea seama. Se ridica împotriva faptei îngereşti şi a cuvintelor atît de blînde ale bătrînului.Am văzut că Jean Valjean. Iţi cumpăr acum sufletul. era străin de toate gândurile lui de pînă atunci. cu toate acestea. In mijlocul tuturor acestor licăriri. după ce ieşise din casa episcopului. nu e de loc sigur 134 . că. cu ochii rătăciţi. Simţea nelămurit că iertarea preotului acela era asaltul cel mai mare şi atacul cel mai puternic care-l zguduise vreodată ." Cuvintele acestea îi veneau într-una în minte. că trebuia. suferinţa. In timp ce umbla aşa. se împotrivea acestei îngăduinţe cereşti.

era oare o ultimă răbufnire şi ca un fel de supremă sforţare a gîndurilor rele. ocnaşul fusese zăpăcit şi orbit de virtute. episcopul îi rănise sufletul. un rezultat a ceea ce se numeşte în statică „forţa inerţiei" ? Aşa era — şi poate că era mai puţin decît atît. din obicei şi din instinct. pe care le adusese cu el din ocnă . în starea în care se găsea. după cum unii reactivi chimici 135 . De ce ? N-ar fi putut desigur să lămurească . care i se oferea de acum încolo. Dacă îi veneau aceste gînduri. In starea aceasta de spirit îl întîinise pe micuţul Gervais şi-i furase cei patruzeci de gologani. Jean Valjean făcuse o faptă de care nu mai era în stare. nu mai putea să-şi închipuie că episcopul nu i-ar fi vorbit şi nu l-ar fi mişcat. Ca o cucuvaie care ar vedea dintr-o dată răsărind soarele. ci animalul. în timp ce inteligenţa i se zbătea în noianul atîtor obsesii. îşi pusese piciorul prosteşte pe banul acela. ea îi străbătu dintr-o dată haosul din minte şi îl risipi. Era sigur. noi şi nemaiauzite. nu ştia pe ce lume se află. Lucru ciudat şi cu putinţă numai în starea în care se afla . care. Jean Valjean se dădu înapoi cu spaimă şi scoase un strigăt de groază. puse într-o parte întunericul şi într-alta lumina şi acţiona asupra sufletului său. mai degrabă Ie întrezărea decît le vedea. La ieşirea din acel loc hîd şi negru care se cheamă ocnă. Oricum ar fi. viaţa posibilă. totul se schimbase într-însul. această ultimă faptă urîtă avu asupra lui un rezultat hotărîtor. nu omul. într-adevăr. îl făcea să tremure şi-l umplea de nelinişte. curată şi strălucitoare întru totul. S-o spunem simplu : nu el furase. un rest de pornire. Cînd inteligenţa i se trezi şi-şi dădu seama de fapta animalului.că Jean Valjeân era în stare să descurce tot ceea ce arătăm noi aici. Viaţa viitoare. furîndu-i copilului banul acela. şi eie nu izbuteau decît să-I azvîrle într-o nelinişte aproape dureroasă şi de neîndurat. şi nici el nu se îndoi a de ast a : nu m ai era acelaşi om. ca o lumină prea tare care i-ar fi rănit ochii abia scăpaţi din beznă.

cu faţa hotărîtă şi posomorîtă. după cum am arătat. iar Jean Valjean se micşora şi se ştergea. episcopul se mărea şi strălucea în ochii lui. pentru ai da înapoi moneda. cu sacul plin de lucruri furate în spinare. înaintea lui. care umplea tot sufletul nenorocitului cu o strălucire plină de măreţie. într-o tainică adîncime. un fel de lumină pe care o luă drept făclie. Mai întîi. pe ocnaşul hidos. să regăsească copilul. şi fu cît pe-aci să se întrebe cine era omul acesta de care se îngrozea. ca să spunem aşa. Pe măsură ce i se prelungea visarea. Fusese nevoie de cel dintîi pentru a-l risipi pe celălalt. se opri disperat. văzu dincolo de această aiurare. Creierul lui se găsea într-una din acele clipe violente. Se privi deci îndelung. In momentul în care strigase : „Sînt un ticălos !" se văzuse aşa cum era şi era desprins de el însuşi într-o atît de mare măsură. cu mintea plină de planuri blestemate. precipitînd un element şi limpezind altul. căută cu deznădejde. Privind cu mai multă atenţie lumina aceasta care-i apărea în conştiinţă. ca unul care caută s-o ia la fugă. cînd îşi dădu seama că lucrul acesta e zadarnic şi cu neputinţă. nu mai era decît o umbră. apoi. acest chip fioros. Deodată dispăru. chiar înainte de a se analiza şi de a gîndi. încît i se părea că nu e decît o fantomă şi că-l avea acolo. îl făcuse într-o oarecare măsură vizionar. La un moment dat. în carne şi oase. faţă în faţă şi. Jean Valjean. cu băţul în mînă. încît absoarbe realitatea. Prea marea suferinţă. în acelaşi timp. 136 .acţionează asupra unui amestec tulbure. cu haina pe umeri. Avu astfel un fel de vedenie. în care visarea e atît de adîncă. II văzu aievea în faţa lui pe acest Jean Valjean. Nu mai vezi lucrurile dimprejur şi vezi imaginile pe care Ie ai în minte proiectate în afară. şi în acelaşi timp înfricoşător de liniştite. băgă de seamă că avea o formă omenească şi că făclia era însuşi episcopul. Rămăsese numai episcopul. Conştiinţa lui îi cîntări pe rînd pe aceşti doi oameni puşi astfel în faţa ei : episcopul şi Jean Valjean.

mai înfricoşat decît un copil. Gîte ceasuri a plîns oare aşa ? Ce-a făcut după ce-a sfîrşit de plîns ? încotro a luat-o ? Nimeni n-a putut să afle vreodată. îşi privi viata şi-i păru îngrozitoare. I se părea că-l vede pe satana în lumina raiului. mai slab decît o femeie. dinaintea porţii monseniorului Bienvenu. a văzut. o zi încîntătoare şi grozavă totodată. îndobitocirea lui exterioară. pe la orele trei dimineaţă. punerea lui în libertate înveselită de atîtea planuri de răzbunare. plînse cu hohote. pe cînd trecea pe strada Episcopatului. prima lui greşeală. Pare totuşi sigur că un căru{aş. îşi privi sufletul şi-i păru înfricoşător. o lumină blîndă se apleca asupra acestei vieţi şi acestui suflet. furtul celor patruzeci de gologani de la un copil". în umbră. Plîngea. care făcea pe vremea aceea cursa spre Grenoble şi sosea la Digne. cele ce i se întîmplaseră cu episcopul. Plînse cu lacrimi fierbinţi.Jean Valjean plînse îndelung. Viaţa lui trecută. crimă cu atît mai laşă şi cu atît mai monstruoasă cu cît venea după iertarea episcopului — toate îi reveniră în minte. Cu toate acestea. îngenuncheat pe caldarîm. îndelunga lui pătimire. limpezi. şi în mintea lui se făcea ziuă din ce în ce mai tare. o zi nemaipomenită. înţepenirea lui lăuntrică. ultima faptă pe care o săvîrşise. de o limpezime pe care n-o mai simţise niciodată pînă atunci. un om în rugăciune. .

destul de asemănătoare cu cuşmele eschimoşilor. şi în loc de numere purtau numele departamentelor. cu urechere. • In felul acesta reac(iunea feudală a restauraţiei arăta ci socoteşte neavenite revoluţia şi imperiul. cu lentă roşie. erau zugrăvite în albastru-azuriu şi pictate cu flori de crin.CARTEA A TREIA IN ANUL 1817 ANUL 1817 1817 e anul pe care Ludovic al XYIII-lea îl denumea cu oarecare ifos regesc. ' Fiul contelui d'Artois. Armata franceză era îmbrăcată în alb. 2 Literat cu activitate modestă din primul pătrar al secolului XIX. In 1817 moda îngropa băieţaşii între patru şi şase ani sub şepci uriaşe de piele marochinată. c un i îi sade bine unuia care a săvîrşit o faptă răsunătoare. cu nasul lui lung şi cu acel profil măreţ. în calitatea lui de primar de Bordeaux. Toate dughenile frizerilor. Fapta răsunătoare isăvîr-şită de Lynch era următoarea : la 12 martie 1817. ca epitrop. predase oraşul. care aşteptau întoarcerea perucilor pudrate şi a păsării regale. cel de al douăzeci şi doilea al domniei sale'. nu lfpsit de trufie. regimentele se chemau Jegiuni. Napoleon era la Sfînta Elena. îmbrăcat în veşmînt de pair al Franţei. ducelui d'Angoule'me 3 . viitorul rege Carol al X-lea . Erau vremurile naive în care contele Lynch lua loc în fiecare duminică în strana bisericii Saint Germain des Preş. E anul în care domnul Bruguiere Sorsum2 era celebru. în felul celei austriace. în 1823 a comandat expediţia din Spania pentru înăbuşirea mişcării burghezo-liberale. De aici rangul lui de pair. traducător tn versuri albe al multor drame de Shakespeare. 138 . puţin cam pripit.

în 1817. 7 Emblemele primului imperiu (1804—1814). în Champs de Mai 8 . Erau coloanele care cu doi ani în urmă susţinuseră estrada împăratului. amîndoi celebraseră liturghia Federaţiei în Champs de Marş 6 . tăbărîţi în apropiere de Gros-Caillou. se puteau vedea stîipi mari de lemn zăcînd în ploaie. In timpul revoluţiei burgheze şi al imperiului era rezervat marilor adunări şi serbări populare. Erau înnegrite ici-colo de la focul care arsese bivuacul austriecilor. Doamna Saquin îi urma lui Forioso 2 . In epoca feudală se niorii îşi convocau anual. Principele de Talleyrand. fiindcă în secolul a! XVII Mea servea drept teren de exerciţii militare. ministru însărcinat cu finanţele. Două sau trei din coloane dispăruseră în flăcările acestor bivuace şi încălziseră mîinile mari ale acestor soldaţi împărăteşti. îşi întorcea hainele vechi pe dos. Pottier domnea . Delalot3 era un personaj. pe potecile aceluiaşi Champs de Marş. Odry — actori comici din prima jumătate a secoiului aî XIX-!ea. In Franţa mai erau încă prusaci. la 14 iulie 1790. Forioso — acrobaţi de pe vremea restauraţiei. 3 Unul din şefii răscoalei regaliştilor parizieni împotriva Convenţiunii thsrmidoriene. 5 Om de încredere al lui Ludovic a! XVIIMea. răscoală zdrobită de Napoleon. în timpul celor o sută de zile. « Parc din Paris în care se înaltă din 1889 Turnul Eiffe!. în luna mai. de pe care aurul se ştersese. 2 Doamna Saquin. în Î817 Peilegrini cînta din gură. Champs de Mai se făcuse vestit prin faptul că fusese ţinut în luna iunie în Champs de Marş. se priveau rîzînd ca doi auguri. 1 139 . zeul războiului. voi. cu urme de vulturi şi albine 7 . Legitimitatea se afirmase tăind mîna şi apoi capul unor Pleignier. Napoleon convoacă la o adunare corpul legislativ şi notabilităţile capitalei spre a le face cunoscută noua Constituţie. Carbonneau şi Tolleron 4 . şi abatele Louis s . vopsiţi în albastru.şi pentru că Anglia îi refuza postav verde. In acel an 1817 două lucruri 1 Pottier. caracterizată prin concesii liberale. domnişoara Bigottini dansa . Restauraţia l-a răsplătit cu un scaun de deputat. I s-a zis Cîmpul lui Marte. putrezind în iarbă. Talleyrand o spusese în calitate de episcop. 8 Champs de Mai (adunare cîmpenească din mai). 4 Conspiratori bonapartişti din primii ani ai restauraţiei. mare şambelan. Odry ' nu exista încă. vasalii spre a le face cunoscute obligaţiile pentru anul următor . (1 Miiersblii!. Louis o slujise ca diacon.

a retipărit sub restauraţie operele! filozo filor materialişti francezi din secolul al XVIII-lea şi îndeosebi pe cele ale lui Voltaire . Colonelul Seves * pleca în Egipt ca să ajungă acolo Soliman-Paşa. Ducesa de Duras 6 îşi citea cîtorva prieteni. inspirat pictorului Gericault un tablou celebru : „Pluta Meduzei". împărat roman. condamnat la muncă silnică în 1818. HO . Palatul Thermes 4 din strada Harpe servea de prăvălie unui dogar. Meduza. în odaia ei de culcare împodobită cu X-uri de mătase albastră ca cerul. 5 Locuinţă seniorială din Paris (Cartierul latin). 2 Chaumareix. * Ruinele termelor (băilor) zise ale Iul Iulian Apostatul. construită în stil gotic. La Luvru litera N era ştearsă de peste tot. 8 Autoare de romane exotico-sentimentale (1778—1828). care azvîrlise capul fratelui său în bazinul din Marche-aux-FIeurs. Ourika. care după Waterloo se angajează in structor în Egipt. 7 Aventurier care se dădea drept Ludovic al XVII-lea .erau populare: Voltaire-Touquet' şi tabachera ă la Charte. naufragiat tn 1816 din pri cina incapacităţii lui . Cea mai nouă emoţie a parizienilor era crima lui Dautun. Aca1 Librar şi editor din Paris . Pe platforma turnului octogona! al casei Cluny 5 se mai vedea încă mica gheretă de iscînduri care-i servise de observator lui Messier. era preocupat de eroii care ajung împăraţi şi de papugiii care ajung moştenitori ai tronului. nepublicată încă. astronom al marinei sub Ludovic al XVI-lea. Podul Austerlitz abdicase şi se numea acum podul Jardin du Roi. în secolul al XV-lea. şi în acelaşi timp avea două g r i j i : Napoleon şi Mathurin Bruneau7. La Ministerul Marinei se începea o cercetare asupra acelei fregate purtătoare de nenoroc. a fost persecutat pentru ideile sale liberale. fiindcă a dat dovadă şi de laşitate. 3 Ofiţer tn armata lui Napoleon. rămăşiţe dintr-un palat imperial. este cunoscut sub numele de Soliman-Paşa. trei sau patru. care avea să umple de ruşine pe Chaumareix şi de glorie pe Gericault 2 . Nau fragiul Meduzei a. dublă enigmă care acoperea în acelaşi timp podul Austerlitz şi Grădina Botanică. Islamizat. Ludovic al XVIII-lea. comandantul vasului Meduza. pentru folosinţa abaţilor de Cluny. în timp ce şi-l adnota cu vîrful unghiei pe Horaţiu. părăsind corabia înaintea echipajului. a fost degradat şi condamnat la închisoare. devine colaborator apropiat al lui Ibrahim-Paşa şi or ganizator al armatei egiptene.

4 Scriitor preromantic francez (1782—1826). unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă. de refugiu în trecut şi de exaltare şovină. cunoscut mai înainte ca clovn şi acrobat. Domnul Paes 8 . In umbra lui era văzut cum creşte acel viitor avocat de Broe2 . 6 Romancier francez lipsit de talent. O ordonanţă regală făcea din Angouleme şcoală de marină.demia franceză dădea ca subiect de premiu : „Fericirea pe care o aduce învăţătura". Bellart' era elocvent în mod oficial. care denunţa reacţiunea feudalo-catolică de pe vremea aceea. Institutul îl ştergea pe Napoleon Bonaparte de pe lista academicienilor. anume d'Arlincourt 5 . 1 Patronul unui circ din Paris. fără de care principiul monarhic ar fi fost ştirbit. maf tîrziu procuror . în jurul cărora se adunau ştrengarii străzilor. Toate fetele cîntau Pustnicul din Saint-Avelle. doamna Gottin 6 fiind socotită cel mai mare scriitor al timpului. 8 Scriitoare franceză din timpul lui Napoleon I. de la începutul secolului al XlX-Iea. 11* 141 . din strada Ville-l'Eveque. în aşteptarea unui fals Marchangy. 2 Avocat. care împănau afişele lui Franconi 7 . era de la sine înţeles că oraşul Angoulâme avea de drept toate calităţile unui port maritim. cu obrazul pătrat şi cu un neg pe obraz. în această calitate a susţinut acuzaţiile regimului reacţionar al restauraţiei împotriva cunoscutului pamfletar PaulLouis Courier. 8 Compozitor italian preţuit în Franţa. un om cumsecade. dirija concertele cu public restrîns. sortit sarcasmelor lui Paul-Louis Courier. Clair d'Albe şi Malek-Adel erau cărţi de valoare. 1 Procuror general la Paris pe timpul restauraţiei. ale marchizei de Sassenaye. autorul operei Agnesa. Trăia tot pe-atunci un fals Chateaubriand 3 . pentru că ducele d'Angouleme fiind mare amiral. In Consiliul de miniştri se discuta chestiunea dacă puteau fi îngăduite desenele reprezentînd acrobaţii. prolix şi grandilocvent. reprezentant al preromantismulul re acţionar. renumit prin cruzi mea cu care înăbuşea orice manifestare antimonarhică. autoare de neînsemnate romane sentimentale. 3 Scriitor francez (1768—1848). cu pronunţate tendinţe reac ţionare. anume Marchangy 4.

Chateaubriant. Nu e pentru nimeni o taină că scrisoarea adresată prin poştă unui surghiunit ajungea rareori la destinaţie. Arnault 8 nu mai avea spirit. Formatul lor era restrîns. T-ul acesta îi făcea pe burghezi să rîdă pe seama cunoscutului scriitor. tn versuri şi proză. unul dintre cele mai citite ziare ale opoziţiei burgheze faţă de regimul restauraţiei. < Constituţionalul. Soult 10 nu cîştiga nici o luptă. 3 Al doilea fiu al viitorului rege Carol al X-lea . pe cînd era în surghiun". Pe domnul duce de Berry 3 . şef al şcoalei „clasice" . Exilat de restauraţie ca regicid. unde a găsii un climat mai favorabil libertăţii de gîndlre. 10 Mareşal al lui Napoleon. 4 Cunoscuta scriitoare franceză cu tendinţe liberal-burgheze. care începuse să fie pîndit de pe acum din umbră de către Louvel. U Filozoful francez Rene Descartes (1596—1650) s-a exilat voluntar în Olanda. 7 Pictor celebru pe vremea revoluţiei şi a imperiului . Carnot 9 nu mai era cinstit. Soidaţii din escorta regală o fluierau pe domnişoara Marş 6 . ziariştii prostituaţi insultau proscrişii din 1815. 5 Actriţă la Comedia Franceză.eu cuvinte de Edmond Geraud'. In ziare vîndute. a avut un rol de seamă tn victoria de la Austerlitz. Cafeneaua „Lemblin" ţinea cu împăratul împotriva cafenelei „Valois". a lucrat mai tîrziu pentru Napoleon. Era un an de cînd murise doamna de Stael 4 . asasinat la !3 fe bruarie 1820 de către lucrătorul Louvel. poliţiile îşi făceau o datorie religioasă din a le opri. îl căsătoriseră cu o principesă de Siciîîa. Faptul nu e nou. Minerva îl numea pe Chateaubriand. o Deputat în Conversiunea Naţională şi membru tn Comitetul salvării publice. Descartes. opinii ultraregaliste. drept răspuns la teroarea albă a restauraţiei. Napoleon într-adevăr nu mai avea geniu. deputat tn Convenţiunea Naţională şi regizor al festivităţilor republicane. se ' Scriitor francez de mîna a doua (1780—183!). perse cutată de Napoleon. eare manifesta zgomotos. organizator al victoriilor republicane împotriva invadatorilor prusaci şi austrieci. dar libertatea lor era mare. Le Constitutionnel 6 era constituţional. Le Nain Jaune 2 se preschimba în Miroir. care ţinea cu Burbonii. 142 . 2 Numele unei reviste satirice (1814—1815). Ziarele mari erau mititele. David 7 nu mai avea talent. 8 Autor dramatic şi fabulist francez (1766—1834).

care-şi băteau joc de cel proscris. descoperită şi deferită Justiţiei în cursul anului 1817. bonapartiştii ti considerau duş mani. La Pont Neuf se sculpta cuvîntul Redivivus pe soclul care aştepta statuia lui Henric al IV-lea. După cum spuneau : regicizii sau votanţii. Buonaparte: regaliştii afectau să numească astfel pe Napoleon. convorbirea sa pentru întărirea monarhiei. de călre reacţiunea feudală. socotit prea indulgent faţă de bonapartişti şi liberalii burghezi. cu unele mo dificări. printre care cei numiţi de V. 7 Grupare secretă conspirativă a burgheziei liberale. duşmanii sau aliaţii. Hugo. din 1830 pînă în 184S. Domnul Piet 3 schiţa în linii mari. In situaţii grele. 1 Regicizii sau votanţii • depulaţii care tn ianuarie 1793 votaseră con damnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea erau numiţi „regicizi". aprobaţi întrucîtva de Monsieur 5 . nu lua niciodată cuvîntul în Cameră şi vota totdeauna cu guvernul. prusaci. 2 Constituţie promulgată în 1815 de Ludovic al XVIII-lea cu un mini mum de concesii liberalismului burghez. Era îndreptată împotriva lui Decazes. David. supranumit „autorul nemuritor al Chartei 2 ". s Publicist ulirEregalist din timpul restauraţiei Burboniîor. 5 Titlul de Monsteur se dădea în Franja fratelui mal mic al regelui. austrieci şi ruşi. într-un ziar belgian se arătase cam supărat din pricină că nu primea scrisorile ce-i erau adresate. deputat ultraregalist.plîngea de asta. în strada Therese numărul 4. Toţi cei cu bun simţ erau de părere că veacul revoluţiilor fusese închis o dată pentru totdeauna de către regele Ludovic al XVIII-lea. primul ministru. ceea ce trebuia să fie mai tîrziu „conspiraţia de pe malul apei" 6 . Napoleon sau Buonaparte ' — doi oameni puteau fi despărţiţi mai mult decît de o prăpastie. A fost în vigoare. care sprijineau în 1815 şi tn anii următori restauraţia Burboniîor . O'Mahony şi de Ghappedelaine schiţau. ' Conspiraţie urzită în 1818 de cei mai mulţi deputaţi ultraregalişti. Canuel. ucigaşi de rege. Acum Negru 7 urzea deopotrivă. cu pronunţarea corsicană a numelui său de familie. lucrul acesta păruse hazliu foilor regaliste. * Politician din timpul restauraţiei . şefii dreptei spuneau: „Trebuie să-i scriem lui Bacot 4 ". . Duşmanii sau aliaţii: ocu panţii englezi. apoi prefect.

stăpînea. admirat de Napoleon şi deci subapreciat de presa reacţionară a restauraţiei. c u o c h i i ţ i n t ă l a o gl i n d ă . unul dintre promotorii romantismului. • Autor dramatic şi critic literar pe vremea restauraţiei. Oamenii serioşi se întrebau ce-ar 1 Delaverderie. au fost depuse sub cupola acestui palat. îşi curăţa dinţii lui foarte frumoşi. Divorţul era desfiinţat. 144 . 1 Scriitor francez. Colegienii. se încăierau pentru regele Romei s . secretarul său. Trogoff. în pantaloni cu elastic şi papuci. Oraşul Paris aurea din nou pe cheltuiala sa Palatul Invalizilor !0 . în timp ce-i dicta lui Pilorge. 8 Fiul lui Napoleon I. cu părul încărunţit sub basmaua d e m ă t a s e . Decazez 2.Delaverderie se consfătuia cu Trogoff'. apoi preşedinte al Consiliului de miniştri sub Ludovic al XVIII-lea. Poliţia palatului o înştiinţa pe alteţa-sa regală Madame că pe portretul expus pretutindeni domnul duce de Orleans 9 era mai arătos în uniformă de colonel-general de husari decît domnul duce de Berry în uniformă de colonel-general ăt>. 2 Ministru al poliţiei. ceea ce era foarte grav. dragoni. 3 Actor de tragedie In timpul imperiului şi al restauraţiei. 5 Critic literar al ziarului Journal des Debais. era cunoscut sub restauraţie ca agitator reacţionar. în picioare în faţa ferestrei iui din strada Saint-Dominique numărul 27. Liceele se chemau colegii. Guverntnd după indicaţiile regelui. ic Palat din Paris. Critica îl prefera pe Lafon 3 lui Talma 4 . a căutat un drum de mijloc între liberali şi ultraregalişti. colaborator la Journal des Debats (1760—1828). om politic de pe vremea restauraţiei. Charles Nodier 7 scria Therese Aubert. împodobiţi la guler cu o floare de crin de aur. intim al contelui d'Artois. variantele cărţii lui : Monarhia după principiile Chartei. De Feletz 5 semna A. feudal breton care servise tn timpul emigraţiei tn armata austriacă . adversar al romantismului (1777—1850). * Actor francez de mare talent. A adăpostit multă vreme pe invalizii din războaie. nicăieri. c u o t r u s ă completă de chirurg-dentist deschisă înaintea lui. In fiecare dimineaţă Chateaubriand. autor de povestiri exotice (1780—1844) . care n-a domnit niciodată. adusa de la Sftnta Elena. spirit liberal într-o oarecare măsură. » Viitorul rege Ludovic-Filip (1830—1848). Hoffman ° semna Z. In 1840 rămăşiţele Iui Napoleon I.

cereau dezlănţuirea teroarei albe. nemulţumiţi de primul ministru. chiar şi cîad zboară se simte că are labe7 Deoarece cardinalul Fesch refuzase să demisioneze.face în cutare sau cutare ocazie domnul de Tringuelague. 2 Actor şi autor dramatic (1769—1828). ^ Mame quand Loyson voie. Bavoux s era revoluţionar. cu toate că literele fuseseră smulse de la locul lor. începînd cu Ludovic al XVIII-Iea. i se juca Cei doi Philibert la Teatrul Odeon. „Asta aduce cumpărători". on seni qu'il o des paites.). . pe al cărui fronton se mai citea desluşit Teatrul împărătesei. t. mai tîrziu general. joc de cuvinte intraductibil (n. Librarul Pellicier publica o ediţie a lui Voltaire cu următorul titlu : Opere de Voltaire. arhiepiscopul de Amasia. Actorului Picard 2 . eparhia Lyonului era administrată de către domnul de Pins. pe socoteala lui se făceau versuri ca acestea : Loyson . domnul Clausel de Montals se deosebea asupra mai multor puncte de domnul Clausel de Gousserguesc . unde actorul Moliere nu putuse intra. trecutul său nu inspira însă încredere ultraregaliştilor. raliat regimului restauraţiei. premiat totuşi de Academia franceză fiindcă tămîia în versuri pe puternicii zilei. Fafvier 4 era turbulent. militant al opoziţiei burghezoliberale faţă de teroarea albă. Charles Loyson c era geniul veacului. L'olson «• boboc de gîscă . invidia începea să-l muşte. 3 Om politic din timpul restauraţiei. foarte popular printre studenţi în timpul restauraţiei pentru convingerile sale liberale. de la Academia Franceză. ducele de Richelieu. ale cărui comedii de intrigă re flectă moravurile din timpul imperiului şi restauraţiei. semn de glorie. care era membru al Academiei. domnul de Salaberry nu era mulţumit'. Lumea era pentru sau împotriva lui Cugnet de Montarlot 3 . * Profesor la Facultatea de drept din Paris . care l-a numit senator inamovibil (pair) . începea între 1 Politicieni ultraregallşti. După părerea generală. 5 General al imperiului. spunea acest editor naiv. Datorită unui memoriu al căpitanului Dufour. pe care-l socoteau prea moderat. 6 Critic cu vederi strîmte al revistei literare Le Lycie franţals şi poet mediocru (1791—1820).

să fie şi el aca» ! Vale din munţii Jura. focar de idei liberale. despre un preot necunoscut. un vis de inventator aiurit. Ceva care scotea fum şi clipocea pe Sena. la rîndul lui. 8 Geometru şi baron al imperiului. * Poet elegiac de pe vremea imperiului. după ce făcuse pe alţi academicieni. care sub restauraţie era unul din ideologii ofensivei clericale împotriva revoluţiei burgheze şi materialismului mecanicist din secolul al XVIII-lea. Saint-Sîrnon 2. Sulpice din Paris (1776—1847). făcînd un zgomot de cîine care înoată. într-un cuvînt — un vapor. pe care posteritatea l-a uitat. frontonul Pantheonuluî. 2 Socialist utopic francez de seamă (1760—1825). şi în nu ştiu ce pod. 8 Ministru de interne tn timpul restauraţiei. precursor al lui Lamartine. A desfiinţat. 5 Sculptor francez. un Fourier obscur. dar rămăsese ocupată de francezi. neluat în seamă. o ordonanţă şi o adunare pripită. Exista la Academia de Ştiinţe un Fourier 3 celebru. Tip de renegat. prin tre alteie. fărS nici un merit literar sau ştiinţific. şi pe marele pictor David . devenit celebru sub Ludovic-Filip . servind cu zel reactiunea. un fel de jucărie. de care viitorul îşi va aduce aminte. printre alţii. de unde a exclus. Lordul Byron începea să iasă din găoace. Abatele Garon 6 vorbea cu multe laude. pentru un timp. nu mai ajungea. Domnul de Vaublanc 8 . a sculptat. cel care reformase Institutul printr-o lovitură de stat. Hugo. din 1815 fusese cedată oficial Elveţiei. 6 Profesor la Seminarul catolic Sf. 148 . nu mare lucru de capul lui. 1 Abate. care deveni mai tîrziu Lamennais 7. o utopie . a epurat Institutul Franţei. se ducea şi se întorcea pe sub ferestrele Tuileriiior de la podul Royal Ia podul Ludovic al XV-Iea : era un mecanism. Politehnica. busturile lui Balzac şi V. într-un cerc restrîns de seminarişti din fundătura Feuillantines. ceea ce provoca dese fricţiuni diplomatice. îşi construia un vis sublim. David d'Angers 5 încerca să frămînte marmura. Parizienii priveau acest ceva nefolositor cu nepăsare.Elveţia şi Franţa cearta din valea Dappes '. Sub Ludovic-Filip va deveni teoretician al socialismului utopie creştin. multă vreme disputată între Franţa şi Elveţia . deşi fusese prefect sub Napoleon. o notiţă dintr-un poem de Millevoye 4 îl vestea Franţei în termenii aceştia : „un oarecare lord Bayron". l-a însoţit pe Napoleon tn Egipt. locurile goale le-a încredinţat unor nobili întorşi din emigraţie. de asemenea. anume Felicite Robert.

din pricină că era cucernic. cu un ochi la geneză şi cu altul la natură. persecutat sub restauraţie pentru convingerile sale liberale şi republicane. 4 Medic şi profesor Ia Facultatea de medicină pe vremea restauraţiei. Justiţia chemase la bară pe un om care. Dupuytren 3 şi Recamier ' se luau la ceartă în amfiteatrul Şcolii de medicină şi se ameninţau cu pumnul în legătură cu divinitatea lui Isus Hristos. 3 Chirurg celebru pe vremea restauraţiei. trecuse în polemica regalistă în starea de „mîrşavul Gregoire". liberali moderaţi dorind colaborarea cu un monarh constituţional. s Moralist şi om politic francez (1763—1845). Abatele Gregoire 7 . Pe vremea restauraţiei a fost şefu! „doctrinarilor". gaura de mină săpată de Bliicher 9 pentru a azvîrii podul în aer. după albeaţa ei. cu doi ani în urmă. episcop al departamentului Loiret-Cher după organizarea bisericii constituţionale. Cuvier 5 . dar fără să izbutească. 6 Om politic şi scriitor francez (1750—1828) . s Cunoscut geolog şi paleontolog francez (1769—1832). fost episcop. care a aderat la revoluţia din 1739. punînd fosilele în armonie cu textele bibliei şi făcîndu-i pe mastodonţi sâ-l preamărească pe Aloise. Sosirea trupelor sale pe cîmpul de bătălie de la Waterloo tn momentul cel mai critic a! operaţiilor a asigurat victoria împotriva lui Napoleon. ministru de interne pe vremea directoriului (1797) . senator al imperiului. Sub cea de-a treia arcadă a podului lena se putea deosebi. 2 Aripă a palatului Tuileriilor. lăudabil cultivator al amintirii lui Parmentier. piatra cea nouă cu care fusese astupată. văzîndu-l pe contele d'Artois intrînd la 1 Cartier care grupa pe atunci aristocraţia partizană a vechiului regim. 9 General prusac. locuinţă a ducelui de Berry sub restau raţie şi loc de adunare a ultraregaliştilor. 147 . ■ Preot din Lorena. făcea mii de sforţări pentru ca pomme de terre să fie pronunţat parmentiere. Această expresie pe care am întrebuinţat-o — „a trece în starea de" — era socotită de către domnul Royer-Collard 8 ca neologism. se silea . deputat tn Constituantă şi In Convenţiunea Naţională . Domnul Francois de Neufchateau 6 . Sub restauraţie s-a ocupat numai de agronomie si literatură.demieian. Cartierul Saint-Germain' şi pavilionul Mar sau 2 îşi doreau ca prefect de poliţie pe domnul Delaveau.să placă reacţiunir bigote. fost partizan al Convenţiunii şi fost senator.

2 Potriviţi vă hainele înainte de a ieşi. dar erau studenţi. din averi şi demnităţi. In acest an 1817 patru tineri parizieni jucară „o festă straşnică". toata lumea a văzut asemenea chipuri. îşi trîmbiţau devotamentul monarhic. Şase luni închisoare. spusese cu glas tare: „Pe dracu ! duc dorul vremii cînd îl vedeam pe Bonaparte şi pe Talma intrînd la braţ la Balul Sauvage". spui pa ri zi an . a î n vă ţ a l a P a ri s î ns ea m n ă a t e na ş t e l a Paris. cu ctteva zile înainte de dezastrul da la Waterloo. altul din Lirnoges. II DUBLU CUARTET Parizienii aceştia erau : unul din Toulouse. astăzi uitat. nici savanţi. cu dezmăţul ticăloşiei lor plătite. Iată. Istoria nesocoteşte toate aceste particularităţi şi nici nu s-ar putea altfel. al treilea din Cahors şi al patrulea din Montauban. Trădătorii se arătau în toată goliciunea lor. patru mostre ale omului de pe stradă. dezertorii de la Ligny şi QuatreBras'. cu neruşinare şi cinism. nici buni. numite pe nedrept mărunte — căci nu există nici fapte mărunte în omenire. uitînd ce scrie în Anglia pe peretele dinăuntru al closetelor publice. Cuvinte subversive. lucrurile care mai rămîn din anul 1817.Notre-Dame. unele peste altele. oameni care trecuseră la inamic în ajunul unei bătălii nu-şi ascundeau întru nimic răsplata primită pentru aceasta şi se înfruptau în plină zi. Pentru că din fizionomia anilor se alcătuieşte chipul veacurilor. ar copleşi-o infinitul. nici neştiutori. amănuntele acestea. nici genii. Tinerii aceştia erau neînsemnaţi. Totuşi. 1 Victorii ala armatelor lui Napoleon In Belgia. nici frunze mărunte în vegetaţie — sînt folositoare. şi cînd spui student. . nici răi. Please adjust your dress before leaving2.

pentru că era cea mai mică dintre ele. Ardeţi pentru ei parfumurile Arablei. Blachevelle o iubea pe Favourite. nume prescurtat de la Josephine. datorită acelui april încîntător care se cheamă douăzeci de ani. Dahlia. care era la prima ei iluzie. căreia i se spunea Blonda. fiecare avea iubita lui. Una dintre aceste patru fete era poreclită „tinerica". care îşi luase drept poreclă un nume de floare. Wellington2. parfumate şi istralucitoare. numită astfel fiindcă fusese în Anglia. ultimul Blachevelle din Montauban. Sub numele Iu!. şi alta „bătrîna". mai nepăsătoare şi mai avîntate în vîrtejul vieţii decît Blonda Fantine. Favourite. pentru că.yi nici imbecili. Erau patru Oscari oarecare. pentru că pe acea vreme Arthurii nu existau încă. Listolier o adora pe Dahlia. care s-au bucurat vreme de un secol de un succes deosebit tn Europa apuseana. altul Fameuil din Limoges. un poet englez din secolul al XVIII-lea. eleganţa era scandinavă şi scoţiană. 149 . altul Listolier din Cahors. Zephine şi Fantine erau patru fete încîntătoare. abia cîştigase bătălia de la Waterloo. şi primul dintre Arthuri. om politic şi prim-ministru al Angliei. Dahlia. nu-şi lăsaiseră cu totul deoparte acul şi aţa şi păstraseră pe faţă o urmă din seninătatea muncii şi' în suflet acea floare a cinstei. Bătrîna avea douăzeci şi trei de ani. Pe Oscar vreau să-l văd. deşi tulburate de dragostele lor uşoare. frumoşi. Cele trei dintîi erau mai cu experienţă. Fameuil o idolatriza pe Zephine. Ze'phine şi mai ales Favourite n-ar fi putut spune acelaşi lucru. Oscar înaintează. păstrînd încă ceva din aerul lor de lucrătoare. Aceşti Oscari se numeau: unul Felix Tholomyes din Toulouse. MacPherson. genul englezesc pur n-avea să predomine decît mai tîrziu. Ossian ' era la modă. 2 Comandantul suprem al armatei engleze în bătălia de la Waterloo: mai tîrziu. In romanul lor abia început se scri1 Bard scoţian legendar (secolul al III-Iea). a publicat o culegere de poeme (1760). spunea romanţa. pentru părul ei de culoarea soarelui. Tholomyes o iubea pe Fantine. Bineînţeles. care supravieţuieşte într-o femeie şi după prima ei cădere.

alta linguşeşte. o babă cu un aer şmecher venise la ea şi-i spusese: „Nu mă cunoşti. cina. brutal şi lăudăros . Fetiţa îşi întîlnea din cînd în cînd tatăl. De aici căderile lor şi pietrele care li se aruncă. Cum să lucreze cu asemenea unghii ? Celei care vrea să rămînă cinstită nu trebuie să-i fie milă de mîinile ei. Profesorul acesta văzuse în tinereţe cum rochia unei cameriste se agăţase de un grătar de sobă . trandafirii. Vai ! dacă Jungfrau ar fi înfometată ! Favourite era admirată de Zephine şi Dahlia pentru că fusese în Anglia. care-i dădea bună ziua.şese pînă atunci mai mult do un episod. Sărăcia şi cochetăria sînt două sfătuitoare rele. una ceartă. băuse şi mîncase. neînsurat. şi poate spre alţii. bătrîna deschisese bufetul. Rezultatul fusese Favourite. şi iubitul ps care-I chema Adolph în primul capitol era Alphonse în al doilea şi Gustave în al treilea. îl cucerise pe Fameuil prin felul dezgheţat şi mîngîietor cu care spunea : „Da. prînzea. dădea meditaţii în ciuda vîrstei. domnule". Mama aceasta morocănoasă şi bisericoasă nu vorbea niciodată cu Favourite. stătea ceasuri întregi fără să deschidă gura. Cît despre Zephine. A fi filozof şi a fi cuminte nu e totuna. Iubirile de felul acesta sînt întotdeauna dublate de astfel de prietenii. mîncînd cît patru. „Sînt maică-ta. fetele erau prietene." După aceea. Băieţii erau colegi. şi cobora la taifas cu portarul. domnişoară ?" „Nu". era faptul că avea unghii foarte frumoase. pusese să i se aducă o saltea pe care o avea şi se instalase. Oamenii le strivesc cu splendoarea a tot ce e nepătat şi inaccesibil. Taicăsău era un profesor de matematică bătrîn. unde o vorbea de rău pe fiică-sa. A avut de timpuriu un cămin. Intr-o dimineaţă. Qeea ce o împinsese pe Dahlia spre Listolier. spre trândăvie. se îndrăgostise de acest accident. Sufletele acestea slabe le ascultă. fiecare vorbeşte pe limba ei la urechea fetelor frumoase din popor. dovadă: în afară de rezervele ce trebuie făcute cu privire la aceste !50 .

Aşa intrase în viaţă făptura asta omenească. pentru că şi inimii îi era foame. Adăposteşte.mici menajuri nelegitime. nici nume de botez. văzură începutul acestui vis. Se născuse la Montreuil-sur-mer. Cuminte ? ar spune cineva . cartier studenţesc din Paris. dar aurul îl purta pe cap şi perlele în gură. avea pe frunte pecetea necunoscutului. îl iubi pe Tholomyes. care furnică de studenţi şi de fetişcane. apoi. pentru că n-avea familie. unde se leagă şi se dezleagă Rege al evreilor căruia legenda biblică îi atribuie o mare înţelepciune. Ca să trăiască. N-avea nume de familie. Favoarite. Primise un nume tot aşa cum primea apa norilor pe frunte cînd ploua. 2 1 151 . Ivită din cele mai îndepărtate adîncimi ale umbrei sociale. Fantine era frumoasă şi rămase curată atît cîî putu. La zece ani Fantine părăsise oraşul şi intrase în serviciu la nişte fermieri din împrejurimi. A chemat-o aşa cum i-a plăcut primului trecător care a întîlnit-o mică de tot.La birintul dealurilor Pantheonului" însemnează furnicarul micilor străzi ale Cartierului latin. construit în secolul aî XVIII-lea. munci . Dragoste uşoară pentru el. iar Fantine. mergînd cu picioarele goale pe stradă. Noi ne mulţumim să spunem că iubirea Fantinei era o primă iubire unică. singur bărbat. . Fantine era ana dintre acele făpturi care înfloresc din sînul poporului. Monument din Paris. In labirintul acela a! dealurilor Pantheonului 2. Avea drept zestre aur şi perle. O chema Fantine. Din ce părinţi ■» Cine ar putea-o spune ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată tatăl sau mama. de la revoluţia burgheză. Se născuse pe vremea directoratului. Nimeni nu ştia mai mult. tot ca să trăiască. o iubire credincioasă.. Zephine şi Dahlia erau filozoafe. De ce Fantine ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată un alt nume. Era o blondă drăguţă cu dinţi frumoşi. patimă pentru ea. Străzile Cartierului latin. dar Tholomyes? Solomon > ar răspunde că iubirea face parte din înţelepciune. pentru că biserica nu mai exista pe-atunci. cuminte. iubi. Ea era singura dintre cele patru pe care n-o tutuia decît un. La cincisprezece ani veni la Paris „să-şi încerce norocul". O chema Fantine. rămăşiţele unor oameni celebri ai Franţei.

se îndoia de orice. Mistuia cam greu şi-i" lăcrima un ochi. mai ales mie.atîtea aventuri. dar în aşa fel încît să-l întîlnească mereu. Aşa cum la Neapole babele strigă de sfîntul Ianuarie: Faccita gialluta. Fantine fugise multă vreme de Tholomyes. dar în floare. Era hodorogit. al cărui cap era Tholomyes. avea patru mii de franci venit. fără mîhnire. Dar pe măsură ce i se stingea tinereţea. părul prin veselie. luîndu-şi tălpăşiţa înainte de vreme. el era şeful. în apropierea Comediei Franceze. Blachevelle. bătea în retragere cum se cuvine. îşi înlocuia dinţii prin snoave piperate. frumoasele noastre îmi spun într-una : „Tholomyes. fă o minune!). cu un aer superior. Zephine şi Favourite se roagă să le facem o surpriză. Dahlia. Pe scurt. Le-am făgăduit-o solemn. ceea ce era o mare forţă în ochii celor slabi. ştirb şi începea să chelească. patru mii de franci venit : ce grozavă vîlvă pe colina Sainte-Genevieve ' ! Tholomyes era un crai de treizeci de ani care se ţinea prost. El era acela care avea spirit. îmi vorbesc mereu despre asta. făcu un gest de oracol şi le spuse : — Se va împlini în curînd un an de cînd Fantine. E un fel de a-i ocoli pe alţii care seamănă cu a-i căuta. Tinereţea lui. (Cartierul latin al Universită ţii este dominat de colina Sainte-Genevieve. In afară de asta. i se aprindea veselia . Listolier şi Fameuil formau un fel de grup. 152 . idila se înfiripă. I se refuzase o piesă la Vaudeville 2 . Scria cînd şi cînd versuri mediocre. Tholomyes îi luă pe ceilalţi deoparte. craniul. specializat în piese uşoare. Tholomyes era tipul studentului bătrîn de pe vremuri. hon e un cuvînt englezesc care înseamnă fier. genunchii". era bogat. sănătatea prin ironie şi ochiul care-i plîngea rîdea într-una. despre chelia lui : „La treizeci de ani. fiind ironic şi chel. la patruzeci. De-acolo vine oare cuvîntul ironie ? Intr-o zi. Spunea el însuşi. Deci.) 2 Teatru parizian. nu dai drumul surpri1 Adică în mediile studenţeşti din Paris. izbucnea în rîs şi lumea nu vedea nimic. fa o miracolo! (Faţă palidă. Era zbîrcit.

In ajun. Tholomyes coborî glasul şi şopti misterios ceva atît de vesel. intrară înăuntru şi restul convorbirii lor se pierdu în umbră. Mi se pare că a venit momentul. Să stăm de vorbă. la vest de Paris. Spunînd acestea. Parisul nu mai are aceleaşi împrejurimi. 1 Saint-Cloud. se spune astăzi Fecamp cum se spunea SaintCloud'. asta-i o idee ! Le ieşi înainte o cafenea îmbîcsită de fum. localitate situată pe Sena. Cele patru perechi îndepliniră conştiincios toate nebuniile cîmpeneşti cu putinţă pe atunci. Favourite. la Fecamp de pildă. a fost pînâ Ia apariţia căilor ferate unul din locurile favorite de plimbare ale locuitorilor capitalei Franţei. J53 . principala sa atracţie fiind parcul unui vechi castel distrus tn 1871. încît un hohot larg şi entuziast ieşi din cele patru guri deodată. în locui bărcilor trec vapoare. şi Blachevelle strigă : — Ei. Rezultatul acestor tainice urzeli a fost o petrecere strălucită.zei ?" In acelaşi timp. mulţumită mijloacelor moderne de locomoţie. foarte la modă acum un veac. începea vacanţa şi era o zi caldă şi senină de vară. Parisul lui 1862 e un oraş a cărui suburbie era Franţa. Uşurinţa deplasărilor. trece trenul. îi scrisese lui Tholomyes în numele celor patru : Cind ieşi din casă devreme ai noroc. părinţii noştri ne scriu. pe unde trecea docarul. III PERECHI-PERECHI Azi ne închipuim cu greu ce era o petrecere de studenţi şi fetiţe la ţară acurn patruzeci şi cinci de ani. care a avut loc duminica următoare şi la care cei patru tineri le invitară pe cele patru fete. Pisălogeală de ambele părţi. plajă la Marea Mînecii. a permis parizienilor să se ducă mai departe. înfăţişarea a ceea ce s-ar putea numi viaţa din jurul Parisului s-a schimbat cu totul de o jumătate de veac încoace. singura care ştia să scrie.

dînd crengile la o parte pentru a feri capul fermecător care vine în urma voastră ? N-aţi alunecat rîzînd pe vreun povîrniş ud de ploaie cu femeia pe care o iubeşti. ' Aluzie la un proces criminal celebru din 1823 . mîncara peste tot plăcinte cu mere şi fură cum nu se poate mai fericiţi. le văzu trecînd pe la ceasurile zece dimineaţa şi rosti: „E una de prisos". cea de douăzeci şi trei de ani. Ah! oricine aţi fi voi. luară masa la Tete-Noire. oîştignrâ dulciuri la ruleta de pe podul Sevres. cavalerul de Labouisse. Un bătrîn poet clasic. îşi îngăduiră o partidă de inele prin arborii aliniaţi din jurul bazinului celui mare.Ha şi Eufroslna) întruchipînd frumuseţea şi seducţia feminină. un om cumsecade care avea o Eleonoră. vă aduceţi aminte ? N-aţi mers prin mărăcini. Era beţia zorilor vieţii! Ani încîntători! Aripa libelulei tremură. Thp. pe unde Castaing ' nu trecuse încă. pantofii mei nou-nouti. s Divinităţi din mitologia greacă (Agiae. se uitară prin lanterna lui Diogenc 2 . „bâtrîna". prolectînd figuri pe un ecran. 154 . în ce hal au ajuns !" S-o spunem : un ropot de ploaie i-a lipsit acestei bande voioase. Semn de ploaie. Se duseră apoi la Saint-Cloud cu diligenta. cu toate că Favourite spusese !a plecare cu un accent măreţ şi matern: „Melcii se plimbă pe cărare. lînărul medic Edffie Castaing otrăvise într-un han din Saint-Cloud pe un prieten care-i cunoştea o escrocherie. prietena lui Blachevelle. pe-atunci cu renume. priviră cascada secată şi strigară : „Ce frumos trebuie să fie cînd e apă !". cumpărară fluiere la Neuilly. strinseră buchete de flori la Puteaux. copii 1" Toate patru erau nespus de frumoase. 2 Lanternă magică. Era o nebunie ! Din cînd în cînd le dădeau băieţilor cîte un ghiont.Iată de ce se sculară la ceasurile cinci dimineaţa. gîndindu-se la cele trei graţii 3 . care rătăcea în ziua aceea pe sub castanii din Saint-Cloud. Favourite. care strigă tinîndu-vă de mînă : „Ah. Fetele se îngînau şi ciripeau ca nişte pitulici scăpate din colivie. Criminalul a fost executat în acelaşi an.

rezemîndu-se una de cealaltă. — Tholomyes ăsta e uimitor! spuneau ceilalţi cu o mare admiraţie. dominînd grupul. de Ia dumnezeu o singură menire: rîsul. duminica. podoaba lui principală erau pantalonii „picioare-de-elefant" 2 de nankin. ridicate în sus cu voluptate. îşi ţinea mai bucuros în mînă decît pe cap pălăriuţa de pai împletit.alerga pe sub crengile rnari şi înverzite. Blachevelle părea făcut anume pentru a duce în braţe. cu" panglici lungi şi albe. Era foarte vesel. pe care întîmplarea le făcuse să pară şi mai frumoase cînd erau una lingă alta şi care nu se despărţeau din instinct de cochetărie mai mult decît din prietenie. sărea peste şanţuri. Zephine şi Dahlia se pieptănau cu bucle. Nu mai avea nimic sfînt. ca ale măştilor antice 1 Album caro conţinea portrete de femei frumoase. începea melancolia la femei. fără îndoială. ca mai tîrziu byronismul la bărbaţi. cu supieuri de alamă. încît trebuia să şi-l prindă într-una. !2 155 . Buzele ei trandafirii gîngureau cu încîntare. avea în mînă un baston de două sute de franci şi. gata totdeauna sa zboare şi care se desfăcea cu uşurinţă. Ce pantaloni! Ce energie ! Cît despre Fantine. Colţurile gurii. 2 Pantaloni strîmţi sus şi largi jos. şi părul fetelor atîrna jalnic. sălta nebuneşte peste tufişuri şi prezida acea veselie cu o vervă de nimfă tînără. căţelul şchiop al Favouritei. fuma. Listolier şi Fameuil. părea făcut pentru fuga Galateei 3 pe sub sălcii. era veselia însăşi. care o urmărea cu perseverenţă şi de care ea fugea pentru că-l iubea pe pjtetorul Acis. luau atitudini „englezeşti". 3 Personaj mitologic : nimfii din Slcilla. iubită de ciclopul Polifem. Dinţii ei minunaţi primiseră. prinşi într-o discuţie asupra profesorilor lor. anume un trabuc. ţinea în gură un lucru ciudat. Tholomyes venea cel din urmă. Zephine şi Dahlia. Părul ei blond şi des. în veselia lui era dictatură. Apăruseră cele dintîi keepsakes'. îi explicau Fantinei deosebirea dintre domnii Delvincourt şi Blondeau. fiindcă îşi îngăduia orice. dar simţeai că el comandă.

3 Numele străzii principale din Marsilia. A lucrat la împodobirea palatului şi parcului din Versallles. cu pleoape grele. Celelalte trei. insulă din sudul' Aticii. şi faimosul juriu al iubirii prezidat de vicontesa de Oette. clasice. pînă şi ca ornamente de faţadă (mascarons). soţia lui Jupiter fn mitologia antică. păreau că încurajează îndrăzneala altora. albi. gît voinic al Junonelor eginetice 4 . umeri modelaţi de Coustou 5 parcă. sub forma unei figuri de femeie înconjurată cu ciorchini de stru guri. alături de aceste veşminte îndrăzneţe. părea o descoperire provocatoare a buneicuviinţe. delicată din profil. In Egina. cu o gropiţă 1 Personaj dfn mitologia greacă. 156 . dar genele ei lungi. peste ciorapi subţiri. Se întîmplă. Luată aici ca tip de bacantă senzuală. canezou-ul blondei Fantine. ceea ce vara. pantofîori aurii cu tocuri înalte şi cu panglici încrucişate. Cel mai naiv e uneori cel mai atotştiutor. canezou — stîlcirea cuvîntului quinze aâut 2 — rostit ca pe Canebiere 3 . înseamnă vreme bună. cu ochii de un albastru adînc. am spus-o. se coborau. acoperind şi arătînd totodată. discret. ar fi acordat poate premiul cochetăriei acestui canezou care reprezenta la concurs castitatea.ale Erigonei'. opere ale unei şcoli de sculptură anterioare celei ateniene. cea cu ochi verzi ca marea. * Juno. dar. indiscreţiile şi ascunzişurile lui. ajuraţi. Toată îmbrăcămintea ei avea ceva ţipător şi care bătea la ochi. 2 Cincisprezece august. aluzie la "iubitul ei Dionysos (Bacchus). viguroase. pielea albă. lăsînd să se vadă ici-colo arborescenta azurie a vinelor. Purta o rochie de postăvior liliachiu. e graţios şi ispititor. s-au descoperit In 1811 mal multe statui de zeităţi cu forme atletice. 5 Sculptor francez (1677—1746). picioare cambrate şi mici. şi acel fel de bolero de muslin. al cărui nume. parcă pentru a-i pune o stavilă. peste senzualitatea părţii de jos a obrazului. obraji copilăroşi şi fragezi. cu străveziul. erau decoltate de-a binelea. Sclipitoare cînd era privită din faţă. încheieturile mîinilor şi gleznelor delicate. mai puţin sfioase. deseori reprezentat de arta clasică franceză în pictură şi sculptură. născocire marsilieză. încărcate cu umbră. pe sub pălăriile acoperite cu flori. căldură şi amiază. ceafă puternică şi suplă.

feciorelnică. înfăţişează o frumoasă Psyche. de dincolo de această beţie a vîrstei. erau obligate să păstreze o castitate absolută. zeiţa focului la romani. Rarii visători. 12* 157 . pictor din şcoala lui David. care confruntă în tăcere orice lucru cu desăvîrşirea. un suflet.voluptoasă în mijloc. în contrast cu iubirea senzuală patronată de Venus-Afrodita. Fantine era frumoasă fără s-o ştie prea bine. şi în această statuie. a anotimpului şi a dragostei. Era frumoasă în amîndouă chipurile: şi ca stil şi ca ritm. Am văzut că Fantine era bucuria. semăna cu dispreţul unei zeiţe. fată de o frumuseţe rară. vestalele. ba chiar dimpotrivă. şi era neobişnuit de tulburător să vezi bucuria stingîndu-se atît de iute şi reculegerea înlocuind-o. Acest tablou Amor şi Psychi. uneori accentuată cu asprime. Fruntea. un fel de demnitate serioasă şi aproape austeră o cuprindea în anumite ceasuri. şi sub gătelile acestea se ghicea o statuie. preoţi tainici ai frumosului. bărbia înfăţişau un echilibru de linii. era mai presus decît orice feciorelnică . In intervalul atît de caracteristic ce separă nasul de buza de sus. prin transparenţa graţiei pariziene. ea avea acea cută imperceptibilă ' Psyche. ritmul îi este mişcarea. care în mitologia greacă simboliza dragostea nevinovată. sculpturală şi delicată — aşa era Fantine . a cărei figură exprimi înfiorarea primei îmbrăţişări. o neînvinsă stăpînire şi sfială. După legendă. vizibilă prin muselin. fără nici o trecere. ar fi văzut desprinzîndu-se dintr-însa. nasul. Stilul este forma idealului. 2 Preoteasă a Vestei. Rămînea puţin mirată. cînd se odihnea. Această fiică a umbrei avea rasă. Cu toate că nu i-ar fi refuzat nimic lui Tholomyes. „Mirarea nevinovata" este o aluzie la un tablou de Gerard. Mirarea asta neyinovată e nuanţa care o separă pe Psyche de Venus '. o veselie îngheţată de visare. Un observator care ar fi studiat-o cu atenţie. ar fi întrezărit în această mică lucrătoare. foarte diferit de echilibrul proporţiilor din care rezultă armonia feţei. Această gravitate neaşteptată. faţa ei. armonia antică. Fantine avea degetele lungi. sacră. Fantine mai era şi pudoarea. albe şi delicate ale vestalei 2 care răscoleşte cenuşa focului sacru cu un ac de aur. păzitoare ale focului sacru din templul acelei zei(e.

Cele patru perechi străluceau de veselie şi se amestecau cu soarele. cu florile. fetele vorbeau.şi încîntătoare. Fantine era nevinovăţia înotînd pe deasupra greşelii. DE VESEL CE E. poreclit de Italieni Barbarosa (Barbăroşie). visătoare şi sălbatică. 2 Adică de o statuie a. zeijei Disna (Artemis). prin trifoi şi ovăz. cînd alta. sărutate. semn tainic al nevinovăţiei. cînd una. mii de hoinari : păsările. erau. zglobii. care l-a făcut pe Barbarosa ' să se îndrăgostească de o Diană 2 . şi care era îndrăgostită. ramurile se mişcau în vînt. îngăduitoare. închisă în împotrivirea ei vagă. „Tu — îi spunea Favourite — tu faci întotdeauna pe grozava." Astea sînt bucurii. Şi în această tovărăşie ca de rai. 158 . alergau fragede. mort în timpul "'Cruciade: a Ul-a. patroană a vtnătorilor. prinzînd fluturi. afară de Fantine. fie. A fost odată o zînă care a făcut livezile şi pomii anume pentru îndrăgostiţi. Iubirea e o greşeală . cîntau. adierea Senei înviora uşor frunzele. de toţi băieţii. un roi întreg de fluturi zbura prin coada şoricelului. culegînd flori de volbură. Răzoarele din Saint-CIoud îmbălsămau văzduhul. udîndu-şi ciorapii trandafirii dantelaţi prin ierburile înalte. dansau. IV THOLOMYfiS. cu cîmpiile. întreaga fire părea că a luat vacanţă şi rîde. găsită în săpăturile de la Icâne. care 1 împăratul german Frederic I de Hohenstaufen (secolul al XII-!ea). în nobilul parc ai regelui Franţei. CINTA UN CINTEC SPANIOL Ziua aceea a fost făcută din lumină de la un capăt la altul. De-aci această veşnică tragere la fit a celor ce se iubesc. albinele jefuiau iasomiile. cu arborii. Asemenea perechi fericite sînt o chemare adîncă la viaţă şi la natură şi fac să răsară din orice mîngîiere şi lumină.

După ce văzură arborele. * Preoţi la vechil gali. al cărui nume ne scapă în clipa asta şi care pe acea vreme atrăgea întreg Parisul la SaintCloud. cireşile smulse de la o gură Ia alta. toate astea strălucesc ca focul. Ce altă schimbare la faţă mai mare decît iubirea ! Ciracii notarului sînt nişte zei. Patricianul şi tocilarul. mijlocul fetelor prins din zbor. De-aci popularitatea primăverii printre cugetători. strigă Watteau. cu tulpina înaltă. Tholomyes le spusese: „Vă fac eu cinste cu măgari !" Se tocmise cu omul care-i 1 Tablou celebru al pictorului francez Watteau (1684—1721). întotdeauna îl admirau o mulţime de oameni. marea iubire care izbucneşte din felul în care e rostită o silabă. care a pictat cu predilecţie scene galante. cum li se spunea altădată. ceea ce dădea copăcelului aerul unei chici despletite. Rîd. cel mal de seamă reprezentant al stilului rococo în pictura secolului al XVIII-Iea. autorul unu! roman pastoral tn cinci volume: Astrea. delicate ca nişte fire de aţă zbîrlite şi fără frunze. Plecarea spre Cythera '. 3 Romancier francez de la începutul secolului al XVII-lea. şi în aer e o limpezime de apoteoză. în ceea ce se numea atunci răzorul regelui. pictorii. erau acoperite cu mii de rozete mici şi albe. Ţipetele scurte şi goana prin iarbă. o plantă abia sosită din Indii. sînt toţi supuşii acestei zîne. poeţii. era un copăcel ciudat şi încîntător. îşi contemplă „burghezii" care dispar în azur. ducele şi pairul ca şi magistratul. Fetele frumoase îşi risipesc cu gingăşie făptura. năpădite de flori. ale cărui nenumărate ramuri. Filozofii. ■ 159 . După dejun. Lancret 2 . sînt divine. 2 Pictor francez din secolul al XVIII-lea . pictorul celor de jos. vorbirea de rînd care pare o melodie. atît rămîn de uluiţi. se caută unu! pe altul. cele patru perechi se duseră să vadă. petreceri cîmpeneşti cu personaje idealizate etc. Ai crede că n-are să se isprăvească niciodată.reîncepe fără încetare şi va ţine atît timp cît vor fi tufişuri şi şcolari. Diderot îşi întinde braţele spre toate aceste uşoare iubiri şi d'Urfe 3 le amestecă cu druizi4. privesc extazurile acestea şi nu ştiu ce să facă cu ele. curtenii şi tîrgovetii.

La Issy. una după alta.t. bun naţional. 160 . Porniră apoi de la Passy pe jos şi 1 Personajul principal în comedia cu acelaşi titlul a lui Alain-RenciLesage (secolul al XVIII-lea) — tip de parvenit de pe urma speculaţiilor financiare necinstite. o întîmplare: parcul. Trecuseră grilajul. ceea ce i-a atras protecţia doamnei de Pompadour. o nouă bucurie: trecură Sena cu vaporul. între doi arbori : Soy de Badajoz Amor me llatna Toda mi alma Es en mi ojos Porque ensenas A tus piernas.5 Numai Fantine nu vru să se dea în leagăn. momeală lascivă. împinseră cu putere leagănul cel mare.închiria şi se întoarseră prin Vances şi Issy. 5 Stnt din Badajoz / Dragostea mă cheamă j Tot sufletul meu / E în ochii mei / Cînd tu îmi arăţi / Picioruşele taie (n. pe vremea aceea se afla în posesia furnizorului de arme Bourguin şi era întîmplător larg deschis. inspirat de vreuna din mîndrele avîntate din răsputeri pe frînghie. tuluzanul Tholomyes. pe care i-a cîntat abatele de Bernis 3 . vrednică de un satir ajuns milionar sau de Turcaret' metamorfozat în Priap 2. agăţat de cei doi castani.). * Pictor francez din secolul ar XVIII-lea . — Nu-mi place cînd cineva' face mofturi dintr-astea ! murmură Favourite destul de acru. După ce isprăviră cu măgarii. aşa cum i-ar fi plăcut lui Greuze 4 să le vadă. 8 Cardinal şi om politic francez (secolul al XVIII-lea). niţel spaniol — Toulouse-ul e doar vărul Tolosei — cînta pe o melopee melancolică vechiul cîntec gallegga. a pictat scene sentimentale din vlafa burgheziei $i portrete feminine dulcege. In tinereţe a scris versuri galante. în rîsctele generale. Pe cînd dădea în leagăn mîndrele. vizitaseră sihastrul — un manechin în peştera lui — intraseră să vadă micile mistere ale faimosului cabinet al oglinzilor. 2 Zeul voluptăţii Ia grecii anticî. ou fustele umflate de vînt.

amestecate cu pălării de bărbaţi şi femei. se aciuiară la circiuma Bombarda. Pe la ceasurile trei. Camera era mare.dădură de bariera Etoile. amestecate cu sticle de vin. care era sucursala din Champs-Elysees a faimosului restaurant Bombarda din strada Rivoli. de unde puteai privi printre ulmi cheful şi fluviul . pe una din ele nenumărate buchete de flori. cei opt fericiţi. Prea puţină rînduială pe masă. îngrozitor Cum ropotea picior după picior spune Moliere. Din cînd în cînd. o clădire neobişnuită. alături de pasajul Delorme. LA BOMBARDA După ce se dădură şi în montagne russe se gîndiră să cineze. cele patru perechi. la cealaltă se aşezară cele patru perechi. năucite de fericire. în sfîrşit puţin osteniţi. ei. ulcioare de bere. pahare şi sticle. Iată unde ajunsese pe la ceasurile patru şi jumătate dupăamiază petrecerea cîmpenească începută la cinci 161 . trebuiseră să se mulţumească cu acest adăpost) . dar cîtă dezordine sub ea ! Se auzea sub masă. în jurul unui maldăr de talere. avea două ferestre. după cum ne amintim. farfurii. la ceasurile cinci dimineaţa . cu alcov şi pat în fund (dată fiind îmbulzeala de duminică din circiumă. îşi dădeau drumul la vale în montagne russe. care se ridica atunci pe înălţimile Beaujon şi a cărei linie şerpuită se zărea pe deasupra copacilor din Champs-Elysees. în mijloc două mese. Favourite striga : — Dar surpriza ? Vreau surpriza I — Răbdare ! răspundea Tholomyes. dar „duminica nu există oboseală — spunea Favourite — duminica oboseala nu lucrează". o minunată rază de august mîngîia ferestrele. Se sculaseră. dar urîtă.

Mulţi dintre ei purtau floarea de crin de argint atîrnată de panglica aîbă moarată. la modă pe atunci. îe trecuse şi pofta de mîncare. care în 1817 nu dispăruse cu totul de la cheuiori. era înţesată de oamenii care se plimbau mulţumiţi. oraş în 182 . ucenici tipografi. isteagul alb. sortită să batjocorească cele „o sută de zile" 2 . destinată a împodobi grajdurile castelului din Marly. se încordau într-un nor de aur. însoţită de următorul refren : Daţi-ni-l înapoi pe tatăl nostru de la Gând 3. Bulevardul Ghamps-Elysees. Toată lumea era bine dispusă. 3 Tatăl nostru de la Gând era Ludovici al XVIII-lea. cobora bulevardul Neuilly. Alţii beau. cu trompeţii înainte. Un escadron măreţ al unui regiment de gardă. plin de soare şi de mulţime. fusese izgonit da înapoierea acestuia din insula Elba şi se refugiase la Gând. printre trecătorii care se adunau în cerc şi băteau din palme. ca burghezii. Caii de la Marly'. ftlfîla pe clădirea Tuiieriilor. Ici şi colo. Lucrarea a fost aşezată mai tîrziu în Cbamps-Elysâes. Caretele treceau încoace şi încolo. această marmură care nechează. două lucruri din care e făcută gloria. care. uneori chiar împodobiţi cu floarea de crin. Era epoca în care un raport secret î Sculptură în marmură do Guillaume Coustou (sffrşitul secolului al XVlI-lea). Piaţa Concorde. Era un timp de pace neîndoielnică şi de adîncă securitate regalistă. hore de fetiţe cîntau şi jucau cîte o bătută burboneză. Unii. între întoarcerea din insula Elba şi abdicarea după înfrîngerea de la Waterloo (martie—iunie 1815). erau împrăştiaţi prin piaţa cea mare şi prin Piafa Marigny şi se jucau cu cercuri sau se învîrteau pe căluşei de lemn. abia instalat rege după prima abdicare a lui Napoleon (1814).dimineaţa. redevenită Piaţa Ludovic al XV-lea. purtau scufii de hîrtie. 1 A doua domnie a lui Napoleon I. îi auzeai rîzînd. uşor trandafiriu în lumina apusului. Daţi-ni-l înapoi! O mulţime de mahalagii îmbrăcaţi de duminică. Soarele apunea. era numai lumină şi prăfăraie.

ceea ce era atenianul faţă de grec. să nu te încrezi însă într-însul. cîteva săptămîni mal tîrziu. proclamarea republicii. Ar trebui să-i pui clte doi cap la cap pentru a face un grenadier de-al maiestăţii-voastre. a fost judecat şi ghilotinat în aprilie 17B4. dar cînd ştie că-l aşteaptă gloria. sub conducerea Iaco binilor. atît de dispreţuită de către contele Angles. faţă de francez. întruchipa în ochii lor libertatea. Păzeşte-te! Păru! 1 La 10 august 1792 masele pariziene răsculate. 163 . E de observat că în ultimii cincizeci de ani statura acestei populaţii a descrescut. sire. acest lucru e totuşi cu putinţă şi în asta stă miracolul poporului din Paris. se isprăvea astfel: In concluzie. nimeni nu e mai uşuratic şi mai leneş decît el.şi special al prefectului de poliţie Angles. iar poporul din mahalalele Parisului e mai scund decît era înainte de revoluţie. cu privire Ia mahalalele Parisului. Parizianul e. din provincie. ceea ce a permis. au răsturnat monarhia. Poliţia naivă a restauraţiei vedea poporul Parisului mai „frumos" decît e. devenit eontrsrevolutionar. 2 Unu! din conducătorii iacobinilor între 1789—1794 . Acesta nu e de loc pe cît se crede „o prostime cumsecade". ca pentru a servi de pereche Minervei fără aripi din Pireu. Pisica. nimeni nu pare să uite mai lesne decît el. Poporul de jos. nu. e admirabil în orice fel de încăierare. adresat regelui. dă-i puşcă şi veţi avea un Austerlitz. Cînd e vorba de patrie.a r putea preschimba în leu. Pe scurt. şi în piaţa publică din Corint era colosul de bronz al unei pisici. cînd e vorba de libertate. Nimeni nu doarme mai bine decît el. N-avem să ne temem de nimic din partea populaţiei capitalei. Cei de-aci sînt nişte oameni mărunţei. Dă-i o suliţă şi va face un 10 august 1 . smulge piatra caldarîmului. se bucura de stima republicilor antice. Prefecţii de poliţie nu cred că o pisică s . e zbuciumat. Nu e primejdios. se înrolează. n-avem să ne temem de oamenii aceştia. cel din Paris. e leneş. El e punctul de reazim al lui Napoleon şi tot din el îşi trăgea puterea Dantorî 2 . e o prostime cumsecade. Sînt nepăsători şi tnndavi ca pisicile.

2 Aluzie la un episod din istoria romană . suflarea i se va preschimba în furtună. nu-l răstoarnă decît pe Ludovic al XVI-lea . un popor din Abruzii actuali. Zephine rîdea. Daţi-i un cîntec pe măsura firii lui şi veji vedea ! Atîta vreme cît n-are decît refrenul Carmagnolei 3 . iar vorbele de clacă sînt fum. scrisă pe marginea unui raport al lui Angles.e. După ce-am isprăvit această notiţă. omuleţul acesta se va ridica. Fantine zîmbea. cumpărată la Saint-Cloud. faceţi-l să cînte Marseieza şi va elibera lumea. revoluţia unită cu armata cucereşte Europa. Cina. Dacă-i bate ceasul. Favourite. te ador! Vorbele astea îl făcură pe Blachevelle s-o întrebe: — Ce-ai face. şi din bietul lui piept şubred va porni un vînt care va mişca din loc cutele Alpilor. au fost silite. Listolier sufla într-o trompetă de lemn. dacă nu te-aş mai iubi ? — Eu ? Ah 1 Să nu spui asta nici în glumă! Dacă nu 1 Strada Greneta din centrul Parisului era pe atunci strimtă şl deci uşor de barat prin baricade. să treacă pe sub un arc de furci.n. tn 321 î. să ne întoarcem la cele patru perechi ale noastre. mahalagiul acesta va creşte. după cum am spus. . simbol al sclaviei. 3 Cîntec revoluţionar de la 1789. Favourite se uita cu duioşie la Blachevelle şi-i spunea : — Blachevelle. Tholomyes bea. era pe sfîrşite.lui încolăcit de furie e epic. Luaţi seama ! Din cea dintîi stradă Greneta ' întîlnită va face furci caudine 2 . armatele romane fnfrfnte de samnifi. cum s-a şi înttmplat în 1792 şi tn 1848. VI UN CAPITOL IN CARE TO IUBESC LA NEBUNIE ŢI SE Vorbe de clacă şi cuvinte de dragoste. cuvintele de dragoste sînt nori. Numai datorită mahalagiului parizian. Cîntă: asta e bucuria lui. cămaşa îi cade ca o hlamidă. va privi cu o căutătură grozavă. în semn de umilinţa. Fameuil şi Dahlia cîntau încet. şi unele şi altele îţi scapă printre degete .

Untul e atît de scump! Şi pe urmă. Numai artiştii pot spune aşa ceva. Am spleen '. te-aş azvîrli în apă şi aş pune să te închidă. crezi că mi-ar fi ruşine ? Păcătosule ! Blachevelle se răsturnă pe scaun. cum spun englezii. e groaznic să luăm masa într-o odaie unde e un pat. 1 Depresiune sufletească provocaţi de melancolie şl plictiseală. la piaţă nu se mai găseşte decît mazăre. mi-a spus: „Domnişoară. mi s-a dus liniştea ! Uite-l că începe să strige. Nu ştii ce să mănînci. Blache velle e foarte zgîrcit. E un băiat foarte bine. cum mint! Hm ? Vai. ţi-aş sări în spate. asta mă dezgustă de viaţă. maică-sa îi spune: „Ah. prin unghere întunecate. apucînd din nou furculiţa. şi declamă. 165 . îmi place ăla mic. şi mai ştiu eu ce ? că-l auzi de jos! Cîştigă doi franci pe zi la un avocat scriindu-i procese. îl cunoşti ? Se vede că e făcut să fie actor. Toată vara a plouat. Dahlia. Ah. în extaz. îmi plac actorii. e un tip foarte bine. măi băiete. E zgîrcit. Vai. Sînt pe cale să-mi pierd min ţile după puştiul ăsta. te-aş zgîria. îmi spargi urechile !" Umblă prin casă. cum mint! Favourite tăcu o clipă şi urmă : — Vezi tu. răspunse Favourite pe acelaşi ton. care locuieşte peste drum de mine. sînt tristă. aş chema poliţia ! Ce. Blachevelle zîmbi cu îngîmfarea voluptoasă a unui om gîdilat în amorul lui propriu. îi spuse încet Favouritei. în mijlocul gălăgiei : — Văd 'că te prăpădeşti după Blachevelle al tău. Vîntul mă scoate din fire. faceţi clătite din mănuşile dumnea voastră şi le mănînc". te-aş jupui. uite. cît de sus poate să urce — şi cîntă. cînd m-a văzut făcînd aluat de clătite. dumnezeule. şi asta cu greu. Favourite urmă : — Da.m-ai mai iubi. mestecînd ceva. Ah. şi închise ochii cu mîndrie. Cum se întoarce acasă. — Nu pot să-l sufăr. prin poduri pline cu şobolani. e foarte bine ! Se prăpădeşte atît de tare după mine. Aoleu. Ce-mi pasă ! Ii spun lui Blache velle că-l ador. E băia tul unui fost cîntăreţ de la Saint-Jacques-du-Haut-Pai3. Dahlia. că într-o zi. nu se mai potoleşte.

Să nu ne gră bim ! Vedeţi primăvara. numele personajului arătat mal departe. dacă se grăbeşte. 2 Om politic francez (1754—1838). domnilor! Grimond de la Reyniere' e de părerea lui Talîeyrand 2 . Excesul de zel pierde piersicii şi caişii. — Sîntem cumpătaţi. — Tholomes — zise Blachevelle — priveşte-mi calmul 1 — Tu eşti marchizul ! îi răspunse Tholomyes. — Duminica există. Bombance şi Bamboclie ! strigă Listolier. Broaştele tăcură. Să amestecăm măreţia cu lăcomia . se pronunţă identic. Domnilor. — Bombarda. Berea care curge nu face spumă. consulatului şi Imperiului. alţii vorbeau cu aprindere şi toţi deodată. adăugă Listolier. să ne gîndini mai întîi. — Prieteni — exclamă Tholomyes pe tonul unui om care devine din nou stăpîn pe situaţie — veniţi-vă în fire 1 Nu trebuie să întîmpinaţi cu atîta uimire un calam1 Autor al unui Almanah al mtncăcloşilor. să ne ospătăm încet. să mîncăm cu reculegere. Fără exces de zel. 166 . Nu se mai înţelegea nimic. Acest mediocru joc de cuvinte3 avu efectul unei pietre azvîrlite într-o mocirlă.*>■**?>* *'£"&_ vi r ÎNŢELEPCIUNEA LUI THOLOMYES: în timp ce unii cîntau. — Tholomyes. lasă-ne în pace! spuse Blachevelle. foarte apreciat Ia sfîrşitul secolului al XVIII-lea în cercurile aristocratice. O revoltă surdă făcu grupul să murmure. vreau să spun îngheţată. Marchizul de Montcalm era pe atunci un regalist celebru. Deviza lui era : „Fără exces de zel I" s In limba franceză. mon calme (calmul meu) şi Montcalm. Excesul de zel ucide gingăşia şi bucuria unei mese bune. ■— Jos cu tiranul! spuse Fameuil. reluă Fameuil. nu vă grăbiţi. Dacă vrem să fim scînteietori. e mistuită. ministru de externe tn timpul directoriului. Prea multă improvizaţie goleşte mintea în chip prostesc. Tholomyes ridică glasul: — Să nu mai vorbim la întîmpiare şi nici prea repede! rosti el.

e. că am înţelepciunea lui Amphiaraus 4 şi chelia lui Cezar. Departe de mine intenţia de a insulta calamburul ! II cinstesc pe măsura meritelor lui. Est modus in rebus 5 . Legenda spune că era înţelept ţi avea darul profeţiei. chiar ia rebusuri. vă mai spun o dată. Lăcomia pedepseşte pe cel lacom: Guta punit Gutax 6 . după care Octavian a rămas stăpîr. mai sublim şi mai încîntător în omenire. * Personaj mitologic : unul dintre argonauţi.n. şi spiritul. după ce a ouat o prostie. fără exces. Şi ţineţi minte asta : oricare dintre patimile noastre. s Victoria navală a lui Octavian împotriva. Doamnelor. Şi băgaţi de seamă că acela al Cleopatrei a precedat bătălia de la Actium 3 şi că fără el nimeni nu şiar aminti de oraşul Toryn. fără zăpăceală. are un stomac pe care nu trebuie să-l umplem prea 1 Personaj legendar din mitologia greacă. Tot ce exista mai măreţ. nimic mai mult. După ce mi-am îngăduit aceasta. E nevoie de o limită. a făcut jocuri de cuvinte. şi poate chiar dincolo de omenire.i din comedia populară latină. Trebuie să existe o măsură chiar la mîncare. Fraţilor. Indigestia e pusă de bunul dumnezeu să facă morală stomacului. Tot ce cade în felul acesta nu e numaidecît vrednic de respect şi de entuziasm.! Tbebel.bur căzut din cer. Ascultaţi-mă pe mine. Moise pe-a lui Isaac. erou al tra gediei lui Eschyl Cel şapte contra Thcbel. Eschyl pe-a lui Polynice'. chiar în glume. O pată alburie care se turteşte pe stîncă nu împiedică condorul să plutească.). Cleopatra 2 pe-a lui Octavian. ' Gula. Satire). fără zel.n. Isus Hristos a făcut un calambur pe spinarea sfîntului Petru. Gluma cade oriunde. 6 Trebuie să fie o măsură în toată (Horafiti. rege a. i67 . e nevoie de bun simţ şi de artă. 2 Regină a Egiptului antic (secolul I î. Calamburul este găinaţul spiritului care zboară. se pierde în azur. în veselie.e.). a! Romei. cuvînt grecesc care însemnează lingură de bucătărie. mă întorc la discursul meu. Gulax — tipuri de mîncâeioţ. lui Antoniu şi a Cleopatrei (31 î. dragostea chiar. vă place plăcinta cu mere ? Nu mîncaţi prea mult! Chiar cînd e vorba de plăcintă. în bucurie şi în jocuri de cuvinte.

apoi dictator roman (secolul I t. pentru că ştiu ce diferenţă e între o chestiune rezolvată şi una pendinte. Aveţi puţină încredere în mine. să ne punem stavilă poftei. prieteni 1 Vreţi să nu mai simţiţi nici o poftă. „Hotărtrea eroică" a lui este renunţarea la puterea dictatorială. In orice lucru trebuie sa scriem la timp cuvîntul finis'. Nu înseamnă că sînt neapărat un dobitoc. să ne strunim imaginaţia şi să ne ducem singuri la închisoare. caballeros. staţi de veghe. înţelept e acela care ştie la un moment dat să se aresteze pe el însuşi.). am să fiu doctor. ia o hotărîre eroică şi renunţă. — Felix — spuse ea — ce cuvînt frumos 1 îmi place numele ăsta. — Eu vreau mai bine o femeie. după cît se pare. Fericît cel care. 168 . daţi pe gît băuturi azotoase şi ceaiuri de buru ieni. spuse Listolier. adăugaţi la aceasta o dietă severă — crăpaţi de foame! — băi reci. Iată reţeta: limonada. 2 însărcinat cu instruirea crimelor comise asupra unor rude apro piate. 1 Sfîrşit (lat. * Filozof creştin din secolele II—I II . o placă de plumb. Tholomyes urmă : — Quirites. pentru că am susţinut o teză în latineşte asupra felului în care se executa tortura la Roma pe vremea cînd Munatius Demens era chestor al paricidului 2 şi fiindcă. nu dormiţi. foarte multă gimnastică.mult. Aşa cum mă cheamă Felix Tholomyes. Trebuie să ne stăpînim atunci cînd e nevoie. vă vorbesc serios. ca Sylla3 sau ca Origene *. să scăpaţi de patul nupţial şi să ţineţi piept amorului ? Nimic mai simplu.e. Vă sfătuiesc să fiţi cumpătaţi în dorinţele voastre. atunci cînd îi bate ceasul. S-a retras In Palestina spre a evita persecuţiile romane împotriva creştinilor din Alexandria (Egipt). E pe latineşte. Asta înseamnă Prosper.n.). Favourite îl asculta cu atenţia încordată. 3 Consul. spetiţi-vă. căraţi bolovani. fricţiuni cu apă de Saturn şi cataplasme cu oxycrat. brîuri de ierburi. muncă pe brînci. gentlemeni. gustaţi fierturi de mac şi de agnuscastus. pentru că mi-am isprăvit de bine de rău dreptul.

care fusese supranumit pictorul buzelor. Bacche. draga de ea ! S-a spus : greşeala e omenească. Fata de care se îndrăgos tise era Favourite. Josephine. ai buze ionice! Era un pictor grec. nimfe şi muze! într-o zi. se ridică : Trăiască vinul ! Nune te. Trăiască ţarul care e mare şi să-i trăiască cizma care e şi mai mare! Doamnelor. Eşti făcută ca să pri1 Acum.— Femeia ! reluă Tholomyes. cântarul din Alicante. dacă aveţi chef. cuartinul din Baleare. domnişoarelor. o. Aroba Casti liei conţine şaisprezece litri. doi sprezece . Şi iată dovada. numit Euphorion. Păziţi-vă de ea ! Vai de cel care se încrede în inima schimbătoare a femeii ! Femeia e prefăcută şi ascunsă. o. In ce priveşte pe Favourite. umplîndu-şi paharul. e pe spanioleşte. Prologul acesta i-a plăcut şi Blachevelle s-a îndrăgostit. Numai grecul ăsta ar fi fost vrednic să-ţi picteze gura. cartam' ! Iertati-mă. burduful ţarului Petru. Caracteristica iubirii e rătăcirea. care-şi arăta pulpele. — Bine. Ea nu e făcută pentru asta. a văzut o fată frumoasă cu ciorapi albi şi bine întinşi. Favourite. din nebăgare de seamă. — Atunci fii vesel 1 reluă Blachevelle. eu vă spun : gre şeala e îndrăgostită. Zephine. vă idolatrizez pe toate ! O. răspunse Tholomyes. aşa butoaie.) 169 . s-ar fi aşezat cineva pe faţa ta frumuşică. pe cînd Blachevelle trecea rîuleţul din strada GuerinBoisseau. almuda din Canare douăzeci şi cinci. O. Ea nu poate suferi şar pele. Şi. Dragostea nu e făcută ca să se închircească şi să se tîmpească asemeni slujnicelor englezoaice. Doamnelor. care au genunchii bătătoriţi de atîta frecat la duşumele. Bacchus. serîoras: aşa popor. — Tholomyes — strigă Blachevelle — eşti beat! — Pe naiba ! spuse Tholomyes. ea rătăceşte veselă. Ascultă ! înainte de tine nu exista nici o făptură demnă de acest nume. cu feţişoara ta boţită ai fi îneîntătoare dacă n-ai fi cam strîmbă. Şarpele e dugheana de peste drum. un sfat prietenesc: mai greşiţi pe la vecini. douăzeci şi şaise. treizeci. te voi cînta pe tine I (în original tn limba latină. din invidie. Parcă.

şi orice am spune noi. Fetelor nu le poţi scoate căsătoria din cap . dar ţineţi minte asta. cîntă. Fantine. e o nălucă cu înfăţişare de nimfă. e o visătoare. lumină blîndă a dimineţii. O. ocoliţi acest risc. gingăşie. frumoşii şi micuţii tăi dinţi albi se prăpădesc 1 Prima aluzie trimite la mitologicul „măr al discordiei". Bine. iese bine sau prost. tu ai creat-o. O. nici ce face. căsnicia e un altoi. Ar fi o greşeală să comandăm dopuri la Liege şi mănuşi Ia Pau. O floare trebuie să miroasă frumos şi femeia să aibă spirit. dar ea nici nu m-aude. Meriţi brevetul de invenţie a femeii frumoase. ruşinoasă ca o călugăriţă care s-a rătăcit printre midinete. după legenda biblică. ca Eva'. naveţi decît un cusur. bălaia fată a nălucilor. rătăceşte printr-o grădină unde zboară mai multe păsări decît sînt în realitate! O. se roagă şi se uită la albastrul cerului. ceea ce !-a atras ura Herei (Junonei) şi Pallas-Athenei (Minervei). De altfel. nu te mai tutuiesc. sex ronţăitor. sau ca să-l manînci. pentru că în felul acesta trec de la poezie la proză. drăguţelor: mîncaţi prea mult zahăr. femei. eşti o femeie dintre cele mai luminoase! Doamnelor. dar oricine am fi. o gînditoare. Numele ne pot înşela. fără să ştie prea bine nici ce vede. ofensate de această alegere. Misa Dahlia.rneşti mărul ca Venus. Dar ce tot îndrug eu aici ? îmi bat gura degeaba. Mărul mtncai de Eva. tinereţe. O. să nu ne încredem în nume. 170 . şi care. să ştii un lucru : eu Tholomyes. Fantine. totul în ea e frăgezime. un al doilea sfat: nu vă măritaţi . simbolizează inducerea tn păcat. Mă cheamă Felix şi nu sînt fericit. sînt o arătare . înţelepţii. dar care se refugiază în iluzii. Lucrul acesta m-a înduioşat. fiică demnă de-a fi numită margaretă sau perlă. oferit do Paris zeiţei Afrodita (Venus) ca premiu al frumuseţe! ei. nimic nare să împiedice croitoresele şi pantofăresele să viseze bărbaţi bătuţi în diamante. o senzitivă. Favourite. roadeţi prea mult zahăr ! O. fie. în locul dumitale m-aş chema Roza. Frumuseţea începe pu tine. Vorbeam de Eva. Să nu primim orbeşte indicaţiile pe care ni le dau. Vorbeai adineauri de numele meu. cu ochii în văzduh. Cuvintele sînt mincinoase. Nu spun nimic despre Fantine.

ca legăromană. după care a distribuit luptătorilor din armata sa fiefurile nobililor anglo-saxoni căzuţi în luptă sau alungaţi . întemeietor al Ro mei. cînd de loc. Orice sare usucă. In vremea asta. război pe viaţă şi pe moarte ! O femeie frumoasă e un casus belii' . de-aici tuberculele în plămîni. 2 Aluzie la o legendă 171 . ducele Normandiei. soţiile acestora ar fi făcut parte din această răsplată. zahărul e o sare. devenite soţii ale romanilor. duşmănia e declarată pe faţă. aşcultaţiimă bine. rezemat de Listolier şi Fameuil. succesele politice şi militare ale lui Iuliu Cezar l-au atras simpatia concetăţenelor sale. vouă vă lipseşte totul. de-aici coagularea şi apoi solidificarea sîngelui. Oriunde e o fată drăguţă. Tholomyes ! spuse Blachevelle. pentru a le răpi femeile. însă sabinele. — Răsuflă. El pompează prin vine lichidele sîngelui. Cezar le-a răpit pe cele romane 4. cînd cu rime din belşug. ar fi pornit o expediţie împotriva sabinilor. Cîţiva ani după aceea. Duşmanul are totul. 3 Este vorba de Wilhelm Cuceritorul." Tholomyes se întrerupse. — Mizerabilii. TO 1 Motiv de război. Femeia e dreptul bărbatului. Wilhelm a răpit femeile saxone 3 . Toate invaziile din istorie au fost provocate de fuste. Blachevelle. după care Romulus. eu arunc asupra tuturor acestor văduvi nenorociţi proclamaţia sublimă dată de Bonaparte armatei din Italia: „Soldaţi. Zahărul usucă cel mai mult dintre toate sărurile. fără nici un înţeles. îngîna o arie tînguitoare.după zahăr. nu mai ronţăiţi zahăr şi-o să trăiţi. populaţie dintre Latium şi Umbria. care a cucerit Anglia (1066). unul din acele cîntece de atelier alcătuit din cuvinte venite la întîmplare. o femeie frumoasă e un flagrant delict. Bărbatul care nu e iubit pluteşte ca un vultur peste iubitele celorlalţi. Aşadar. Domnilor. s-au aşezat cu copiii lor între cele două armate şi au evitat ciocnirea. sabinii au venit înarmaţi ca să le reia. Romulus a răpit sabinele 2 . faceţi cuceriri! Furaţi-vă unii altora iubitele. fără remuşcări ! Schimbaţi-le ca la cadril ! In dragoste nu există prieteni. Mă întorc spre bărbaţi. Or. Iată de ce diabetul atrage după sine oftica. 4 Joc de cuvinte bazat pe dublul sens al verbului enlever (a răpi) : cel propriu şi cel figurat (a fermeca) . Nici o cruţare . de-aici moartea.

nici ruşinoşi. te salut! O. dădace pline de farmec. Luxembourg! O. De necaz curcanul crapă Şi le dă banii-napoi. Vară. Sufletul meu îşi ia zborul spre pădurile virgine şi spre savane. Din strănutul soarelui s . Fantine! Dar. Ţin un discurs bucuriei. Totul e frumos. Din ordinul lui au fost compilate monumentele de drept roman intitulate Digesta. o sărută pe Favourite. acesta îşi goli paharul. soldaţi visători ! O. mi-ar plăcea pampasurile Americii. din greşeală. care în timp ce păziţi copii vă distraţi zămislind alţii! Dacă n-aş avea arcadele Odeonului. Versurile astea nu potoliră improvizaţia lui Tholomyes . Muştele bîzîie printre raze. şi ghiftuiala femela ! Bucurie în adâncuri! Trăiască creaţiunea ! Lumea e un diamant mare! Sînt fericit ! Păsările sînt uimitoare ! Ce sărbătoare pretutindeni ! Privighetoarea e un Elleviou 2 pe gratis. Dar Clermont nu putu fi papă. Fiindcă nu era popoi.narea unui copac şi ca vuietul vîntului. Sărută-mă. Institutele şi Novelele. Justinian' să fie bărbatul. îl umplu şi începu din nou : — Jos cu înţelepciunea ! Uitaţi tot ce-am spus ! Să nu fim nici ruşinaţi. ' împărat al Imperiului roman de răsărit (secolul al Vl-lea). să fim veseli! Să ne întregim cursul de drept cu nebunii şl cu mîncare. 172 . Georgiee ale străzii Madame şi ale aleii Observatorului! O. Iată prin ce cuplet îşi rosti grupul nostru replica la discursul lui Tholomyes. Popii nătărăi dădură Parale berechet unui curcan Să-l facă pe Glermont-Tonnerre Papă la S. Indigestie şi Digesta. cîntece care se nasc din fumul pipelor şi se împrăştie şi pier o dată cu el.fîntu Ioan .a născut pasărea colibri. 2 Celebru ctntăret de operă din secolul trecut.

— Discutam filozofie. dar se îndoiesc. din viile de Coural das Freiras. care se află la trei sute şapte1 Mare filozof olandez. Privea în clipa aceea Palatul Invalizilor. Cinste zeilor nemuritori ! Oamenii mint. bău şi începu din nou : Accept viaţa. Uitaţi-vă la sala de jos ! Are oglinzi pe pereţi. care se vedea prin ferestrele Bombardei. e vin de Madera. — Fie! — Cine îţi place ţie mai mult: Descartes sau Spinoza ' ? — Desaugiers2. E mai luxos. — Nu şi pentru cei care au o falcă de argint. de vreme ce se mai poate dis cuta anapoda. Din silogism ies lucruri neaşteptate. La Bombarda mînerele sînt de argint. spuse Zephine. E frumos. cu aerul acesta liniştit. observă Tholomyes. neştiinfifică. 2 Cupletist şi vodevilist foarte aplaudat sub imperiu. Am avut o discuţie cu Listolier. materialist şi ateu (1632—1677). spuse Tholomyes. declară Blachevelle. Or. Discipol al filo zofului francez Descartes (1596—1650). — O discuţie e bună — răspunse Tholomyes — dar o ceartă e şi mai bună. 13* 173 . mai asiatic. — Mie îmi place mai mult Bombarda. Nu s-a isprăvit totul pe pămînt. După ce rosti sen tinţa asta. dar rîd.VIII MOARTEA UNUI CAL — La Edon se mănîncă mai bine decît la Bombarda. să ştiţi. Ceea ce beţi aici. — Tholomyes ! strigă deodată după o clipă Fameuil. argintul e mai de preţ decît osul. — Mai bine să mă oglindesc în farfurie ! zise Favourite. — Uitaţi-vă la cuţite 1 reluă Blachevelle. Mai sînt pe lumea asta oameni care ştiu să deschidă şi să închidă cu haz cutia cu sur prize a paradoxului. doamnelor. şi la Edon de os. Afirmă. pe care l-a combătut pentru con cepţia lui dualistă.

conducător al democra ţilor. 6 Dragostea e aceeaşi la toţi (Vergiliu. şi Carabine urcă împre ună cu Carabin 7 în corabia de la Saint-CIoud. soţia sa.. aşa cum Aspasia se îmbarca cu Pericle 8 pe flota din Samos.. Şi Tholomyes urmă : — Cinste lui Bombarda ! Ar fi egal cu Munofis din Elephanta. Un ultim cuvînt: ştiţi.. Georglce). Vai! mereu aceleaşi lucruri şi nimic nou. Choux2. Nimic nu e mai inedit în creatiunea creatorului. şi cu Thygelion 3 din Cheronea. — Quin ' ? — Nu. s Nu există nimic nou sub soare (tn limba latină In original). 7 Carabin. student tn medicină. Ne-o spune Apuleius 4 .sprezece stînjeni deasupra nivelului mării 1 Piti atente cînd beţi I Trei sute şaptesprezece stînjeni 1 Şi domnul Bombarda. Carabine. generosul restaurator. Aspasia era un suflet : un suflet de o nuan(ă roză şi purpurie. dacă rni-ar aduce o hetairă ! căci. nume comune folosite slnibolic. părerile tale sînt lege. Care e autorul tău preferat ? — Ber. doamnelor. ziarist Şi poet francez (1765—1839). Aspasia. autor de idile şi romanţe dulcege pentru tineret (1750—1791).). prietena lui . 3 Munofis. Aspasia era o făptură în care se atingeau 2 Berchoux. doamnelor. mai fragedă decît zorile. spune Vergiliu.. mai aprinsă decît focul. existau bombarzi în Grecia şi în Egipt. 8 Om politic atenian (secolul al V-Iea t. spune Solomon : amor omnibus idem 6 . 174 .n. Thygelfon — patroni de ospătarii tn antichitate (Egipt şi Grecia). cine era Aspasia ? Cu toate că a trăit într-un timp în care femeile nu aveau încă suflet. o. autorul lucrării Măgarul de aur. 4 Scriitor latin din secolul al 1l-lea. vă dă aceste trei sute şaptesprezece stînjeni pentru patru franci şi cincizeci de centimei Fameuil îl întrerupse din nou : — Tholomyes.e. tradusă şi în limba romfnâ. dacă ar putea să-mi aducă o dansatoare egip teană. Nil sub solem novam 5 . 1 Berquin.

cele două extreme ale femeii. nu voise să meargă mai departe.4 — Bietul cal! suspină Fantine. * Parodie a unei strofe din Consolarea către Dupirler. 175 . bună de jupuit. dezlănţuit. care înjura şi (una. era prostituata zeiţă. slabă. 2 Eroina romanului cu acelaşi titlu al abatelui PnSvost . Dar abia avusese vreme căruţaşul. îl privi cu hotărîre pe Tholomyes şi-l' spuse : — Ei. poem de Fr.n. întărit de o cruntă lovitură de bici. că gloaba căzuse fără să se mai ridice. Tholomyes. şi surpriza ? 1 Filozof Idealist din Grecia antică (secolul al V-lea f. Legenda spună că. Şi. Favourite. Aspasia a fost zămislită pentru împrejurarea în care Iui Prometeu 3 i-ar fi trebuit o tîrfă. de Malherbe.). dacă chiar în acea clipă pe chei n-ar fi căzut un cal. Din pricina izbiturii. gloabă. unde un vultur îi ciugulea zilnic măruntaiele. Ajuns în faţa Bombardei. care trăgea o căruţă foarte grea. Era o iapă din Beauce. 3 Personaj mitologic. să rostească cuvîntul sacramental „boală !". s-ar fi oprit cu greu. animalul. dăruind oamenilor focul. a trăit cît gloabele trăiesc i Numai o dimineaţă. furat de la zei. tipul femeii nestatornice. In clipa aceea. Veselii ascultători ai lui Tholomyes întoarseră capul spre tămbălăul din stradă şi Tholomyes profită de situaţie ca să-şi încheie discursul cu această strofă melancolică : Ea era din lumea în care trăsuri şi carete Au cam aceeaşi viaţă. încrucişîndu-şi braţele şi dînd capul pe spate. Intîmplarea adunase mulţimea. căruţa şi oratorul se opriră. sleit şi împovărat.e. bătrînă. Prometeu a fost pedepsit de Zeus cu înlănţuirea pe o sttncă. Socrate ' şi Manon Lescaut 2 . — Uite-o pe Fantine care o să se apuce să plîngă de mila cailor! Cum poate fi cineva atît de dobitoacă I exclamă Dahlia.

Vă aşteptăm ! IX SFIRŞITUL VESEL AL BUCURIEI Rămase singure. adăugă Tholomyes.— Tocmai. apoi. Domnilor. scoţînd capul afară şi vorbindu-şi de la un geam la altul. spuse Dahlia. pălăvrăgind. Fură luate îndată de iureşul de pe marginea apei. toţi patru se îndreptară spre uşă. fetele se aşezară două cîte două cu coatele pe marginea ferestrelor. — Pe frunte. — Eu — reluă Favourite — vreau ceva care să fie de aur. Ii văzură pe cei patru tineri. cîte o trăsură greoaie. Doamnelor. le făcură semne rîzînd şi apoi dispărură în gloata prăfuită a duminicii. greu încăr176 . — Să nu staţi mult! strigă Fantine. se întoarseră. răspunse Tholomyes. A sosit momentul. cu degetul pe buze. care ieşiră la braţ de la circiuma Bombarda. — Ce-au să ne aducă ? întrebă Zephine. — Fireşte că are să fie nostim. Favourite bătu din palme: — începe să aibă haz ! spuse ea. spuse Blachevelle. care cotropeşte în fiecare săptămînă bulevardul ChampsElysees. pe care-l zăreau printre ramurile copacilor şi care le distra grozav. unul după celălalt. Era tocmai ora de plecare a poştalionului cu bagaje şi a diligentelor. a venit ceasul să le uluim pe aceste doamne. Qele mai multe diligente o luau de-a lungul cheiului şi ieşeau pe la bariera Passy. Aproape toate mesageriile din sud şi din vest treceau pe-atunci prin Champs-EIysees. vopsită în galben şi negru. Fiecare sărută foarte serios fruntea iubitei lui. — Să nu staţi prea mult! murmură Fantine. aşteptaţi-ne un minut ! — Se începe cu o sărutare. Din minut în minut.

Nu cunoşti viaţa. Dar uite ce scrie pe ea : Aceasta e surpriza. Ce e cu faimoasa surpriză? — Intîrzie cam mult! spuse Fantine. Era o scrisoare. preschimbînd pietrele caldarîmului în brichete. Diligenta trece. răspunse chelnerul. La un moment dat. — Ciudat! spuse ea. Zgomotul acesta le distra pe fete. Favourite făcu o mişcare. mă vede. cu cai zgomotoşi. aşa e 1 rosti Dahlia. — Ce e asta ? întrebă Favourite. Abia isprăvise Fantine cu oftatul. ca şi cum s-ar fi trezit din somn. Credeam că diligenta nu se opreşte niciodată. Se miră de cele mai simple lucruri. Favourite smulse hîrtia din mîinile chelnerului. Favourite glăsui: — Ce tămbălău ! Parc-ar fi un maldăr de lanţuri care îşi iau zborul. Mă uit la ea numai din curiozitate. Fantine se miră. se repezea în mulţime cu toate scînteile unei fierării după ea. Să zicem că sînt un călător şi-i spun diligentei: „Eu plec înainte. N-are adresă. Ţinea în mînă ceva care semăna cu o scrisoare. — De ce nu ne-ai adus-o de îndată ? — Pentru că domnii — spuse chelnerul — au poruncit să nu v-o înmînăm decît peste o oră. —■ Fantine asta e uimitoare. — Ei bine — făcu ea — şi surpriza ? — Da. — Na ! spuse ea. o să mă iei în trecere de pe chei". draga mea 1 Trecu aşa o bucată de vreme.cată. care se deosebeau cu greu în desişul ulmilor. cu praful drept fum şi cu un fel de furie. una din aceste trăsuri. burduhoasă din pricina geamantanelor. Favourite ridică din umeri. plină de capete care dispăreau la repezeală. Asta se face în fiecare zi. 177 . coviltirelor şi valizelor. că băiatul care le servise masa intră în odaie. Deodată. — O hîrtie pe care au lăsat-o domnii aceia pentru dumneavoastră. se opreşte şi mă ia. zdrobea şoseaua. se opri o clipă şi apoi porni din nou în galop.

am plecat. taţi de familie. perfecţi. 2 Celebru bancher din timpul imperiului şi al monarhiei censitare.Desfăcu repede scrisoarea. J78 . taţi şi mame. cum spune Bossuet 1 . Favourite rupse cea dintîj tăcerea : • Este invocat aici prin antifrază. Plecăm. o. şi prăpastia sînteţi voi. Nu prea ştiţi voi bine ce însemnează asta. pentru că sîniern virtuoşi. iubitele noastre! Aflaţi că avem părinţi. Fugim în braţele lui Laffitte 2 şi pe aripile lui Caillard3. cunos cut prin promptitudinea cu care sezisa pricinile cele mai încurcate şi prin repeziciunea cu care îşi întocmea pledoariile şi cîştiga procesele. ca toată lumea. Asta însemnează •in codul civil. 3 Aluzie la un celebru avocat francez din secolul al XVIII-lea. cu trei leghe pe oră. Patria vrea să fim. Cele patru fete se uitară una Ia alta. Diligenta de Toulouse ne smulge din prăpastie. bărbaţii şi femeile acestea cumsecade ne numesc fii risipitori. Adio! V-am făcut fericite aproape doi ani. în galop. rupeţi-o şi voi pe ea. 0 ştergem. o deschise şi o citi (ştia să citească) : O. copilăros şi cinstit. Noi ne supunem. fetiţele noastre frumoase! Ne întoarcem din nou la societate. Plîngeţi-ne în grabă şi înlocuiţi-ne repede! Dacă scrisoarea asta vă rupe inima. In ceasul în care veţi citi aceste rînduri cinci cai focoşi ne vor duce spre tăticii şi mămicile noastre. datorie şi ordine. primministru în 1830. ne doresc întoarcerea şi vor să taie viţei în cinstea noastră. lată însă că părinţii aceştia gem. Cinstiţi-ne! Ne sacrificăm. b&trînii ne vor. guarzi comunali şi consilieri de stat. Nu ne purtaţi pică! Semnat Blachevelle Fnmeuil Listolier Felix Tholomyis Post-scriptum: Masa e plătită. deoarece stilul său solemn nu admitea expresii familiare.

cînd se întoarse la ea în odaie. păcăleala e buni. Aşa e povestea. Se cunoaşte. Asta mă face să mă îndrăgostesc de el. Cum a plecat. Şi izbucniră în rîs. şi biata fată era însărcinată. cum e iubit. Peste un ceas. Fantine rîse împreună cu celelalte.— Ei bine ! giăsui ea. — Ideea aceasta trebuie să fi fost a Iui Blachevelle. — Dacă-i aşa. Era. — Foarte caraghios! spuse Zephine. moarte fui Blachevelle şi trăiască Tho lomyes 1 — Trăiască Tholomyes! strigară Dahlia şi Zephine. . — Nu — spuse Dahlia — e o idee de-a lui Tholomyes. aşa cum am spus-o. urmă Favourite. prima ei iubire . Oricum. se dăduse lui Tholomyes ca şi cum i-ar fi fost bărbat. se puse pe plîns.

vehiculul. Birtul acesta era (inut în străduţa Boulanger de soţii Thenardier. un fel de birt care a dispărut azi. destul de asemănătoare aceleia cu care se împodo180 . obezile. butucii. spoială gălbuie. ai fi spus că este afetul unui tun uriaş. Acesta de pe urmă avea epoleţi groşi de general. argintii. Era partea dinainte a unui camion. sau mai bine zis bucata de vehicul care încurca strada în faţa birtului La sergentul de la Waterloo într-o seară de primăvară. nişte pete roşii voiau să însemne sînge. Dedesubt se putea citi această inscripţie: La sergentul de la Waterloo. osia şi oiştea erau acoperite cu o pătură de nămol. restul tabloului era pierdut în nori de fum şi înfăţişa probabil o bătălie. împodobiţi cu stele mari. Tot întregul ăsta era îndesat. aproape de Paris. dintre cele întrebuinţate în regiunile paduroase. roţile. ca care se cară trunchiuri şi grinzi. Pe scîndura asta era pictat ceva ce semăna cu un om care duce în spinare pe un altul.CARTEA A PATRA A ÎNCREDINŢA ÎNSEAMNĂ UNEORI A DA DE-A BINELEA DOUĂ MAME SE INTÎLNESC în primul pătrar al acestui veac exista la Montfermeil. Această parte dinainte era alcătuită dintr-o osie masivă de fier. greoi şi diform. Deasupra porţii se afla o scîndură bătută în cuie de-a lungul zidului. Cu toate astea. De prea mult mers prin hîrtoape. Nimic mai obişnuit decît o cotigă sau o căruţă la poarta unui han. care se rezemau pe două roţi peste măsură de mari. în anul 1819. hîdă. ar fi atras prin volumul ei atenţia unui pictor care ar fi trecut pe-acolo. cu un fus în care se îmbuca o oişte grea.

plină de curbe 1 Războinic filistean legendar. iar Shakespeare pe Galiban 3. Deasupra şi împrejurul acestor capete delicate. şi părea luat de la cine ştie ce monstru. Există în vechea ordine socială o seamă de instituţii pe care le găseşti în acelaşi fel în drum. cealaltă brună. O basma înnodată cu pricepere le împiedica să cadă.besc de obicei catedralele. fa(ă de care este mereu revoltată. îţi amintea ocna. ca într-un leagăn. Feţele lor naive erau două uimiri îneîntate. ciclop. ai fi spus că sînt doi trandafiri printre lanţuri vechi. întruchipînd forţa brutalii silită să acţioneze după ordinele unei voinţe superioare. Sub osie atîrna. un lanţ gros. iar cealaltă de vreun an şi jumătate. grozavă. Lanţul acesta te făcea să te gîndeşti. Una era castanie. plămădite din fericire şi muiate în lumină. nu la bîrneie pe care era sortit să le transporte. şedeau în seara aceea alături. străluceau . apoi ca să ruginească de-a binelea. şi care n a n nici ele alt rost decît să fie acolo. cea de un an şi jumătate îşi arăta burtica drăgălaşă şi goală cu neruşinarea nevinovată a copiilor. De ce oare această parte din faţă a camionului se găsea pe stradă. dar o ocnă de ciclopi. Homer l-ar fi legat cu el pe Polifem 2 . O mamă văzu lanţul acela înfricoşător şi spuse: „Uite o jucărie pentru copiii mei!" Cele două copilite. vrednic de un Goliat ' ocnaş. uriaşa jumătate de camion negru de rugină. ţinîndu-se de gît cu drăgălăşie. 2 Personaj mitologic. obrajii lor fragezi rîdeau. Lemnul dispărea sub noroi şi fierul sub rugină. de altfel drăguţ şi îngrijit îmbrăcate. Mijlocul acestui lanţ spînzura sub osie. supraomenească. în locul acela ? Mai întîi ca să încurce strada. cea mai mică în braţele celei mai mari. 3 Personaj monstruos din Furtuna Iui Shakespeare. două copilite. una de vreo doi ani şi jumătate. tipul uriaşului. şi pe el. sub cerul liber. . ci la mastodonţii şi la mamuţii care ar fi putut fi înhămaţi cu el. ochii lor erau o mare bucurie. destul de aproape de pămînt. un tufiş înflorit din apropiere îşi trimitea trecătorilor mireasma ce părea că vine de la ele. ca o draperie.

mama. .şl de unghiuri sălbatice. Pe cînd le legăna pe cele două fetiţe. începuse tocmai prima strofă a romanţei. apoi întoarse capul.. Femeia aceasta avea şi ea un copil în braţe. doamnă. durdulii şi tari i se vedeau sub fustiţa ridicată. care-i spunea lîngă ureche : — Ai doi copii frumoşi. cînd cineva se apropie de ea şi de odată auzi o voce. mama îngîna cu un glas fals o romanţă pe-atunci vestită : Trebuie. Ar fi putut să se ia la întrecere cu celelalte două pentru drăgălăşenia cu care era gătită . Copilul acestei femei era una dintre făpturile cele mai dumnezeieşti din cîte se pot vedea. Mai căra şi un sac mărişor.. care părea să fie foarte greu. continuîndu-şi romanţa. Era rumenă şi sănătoasă. care făcea dintr-un lanţ de titani un leagăn de heruvimi. de teamă să nu li se întîmple ceva.Frumoasei şi duioasei Imogina l. îşi legăna copiii cu ajutorul unei sfori lungi. Cîntînd şi privindu-şi fetele. dar înduioşătoare în clipa aceea. răspunse mama. soarele în amurg lua parte la această bucurie şi nimic nu era mai îneîntător decît capriciul întîrnplării. Pulpele albe. tradus în limba franceză In 1797. La fiecare legănare.. fetiţele se minunau. avea o scufiţă de pînză subţire cu dantele şi un pieptar cu panglici. care semăna cu un strigăt de mînie. Iţi venea să muşti ' Eroina unei romanţe spaniole din romanul Călugărul al scriitorului englez Lewis.. specifică maternităţii. cu acea căutătură animalică şi cerească totodată. La cîţiva paşi. urmărindu-i cu privirea. spunea un războinic. nu mai auzea şi nu mai vedea ce se întîmplă în stradă. Era o fetiţă de vreo doi-trei ani. lanţurile hîde făceau un zgomot strident. ghemuită pe pragul hanului. se rotunjea ca intrarea unei peşteri. La cîţiva paşi în faţa ei se afla o femeie. o femeie lipsită de drăgălăşenie. 182 .

arătătorul bătătorit şi jupuit din pricina acului de cusut. o manta de lînă aspră de culoare închisă. Trecuseră douăzeci de luni de la acea „păcăleală bună". fusese desfăcută de femei. părea foarte des. Gît despre marnă. care semăna cu un început de ironie. Rîsul arată dinţii frumoşi cînd îi ai. Era Fantine. O batistă mare. Zephine şi Dahlia. Tatăl copilului . Dormea somnul încrezător al vîrstei ei. îşi privea fetiţa adormită în braţe cu duioşia mamei care şi-a hrănit copilul. strimt. Greu de recunoscut. nu părea. Braţele mamelor sînt făcute din duioşie . s-ar fi mirat. Era oare frumoasă ? Poate. se topise ca o chiciură strălucitoare pe care o iei drept diamante în soare şi care. dar ea nu rîdea. sfărîmată de bărbaţi. copiii dorm adînc în ele. Fantine le pierduse repede din vedere pe Favourite. acel veşmînt diafan. dar era acoperit cu totul de un comanac de călugărijă. ca ale invalizilor.din obrajii ei ca doua mere. albastră. Era tînără. pierind. strîns. Era palidă . Cu toate astea. decît că trebuie să fi fost foarte mari şi că aveau gene minunate. înfăţişarea ei era sărăcăcioasă şi tristă. Cît despre îmbrăcămintea ei. Avea mîini pîrlite şi pistruiate. Prietenia lor nu mai avea nici un rost. îi ascundea greoi mijlocul. strînsă ca o basma. făcut din muslin şi panglici. După ce fusese părăsită. arăta sleită şi puţin bolnavă . Legătura. Ochii nu păreau a-i fi uscaţi de prea multă vreme. Părul. nebunie şi muzică. urît. din care-i scăpa o şuviţă blondă. Era îmbrăcată ca o lucrătoare care tinde să fie din nou ţărancă. Era Fantine. lasă ramura neagră. Dormea. Despre ochii ei nu se pufea spune nimic. îşi păstra încă frumuseţea. privită cu atenţie. plin de clopoţei şi parfumat cu liliac. îi cresta obrazul drept. înnodat sub bărbie. o rochie de pînză şi pantofi mari. începuseră lipsurile. dar îmbrăcată astfel. Fantine rămăsese singură. care părea cusut cu veselie. Ce se petrecuse în aceste douăzeci de luni ? Se poate uşor ghici. O cută tristă. Dacă le-ai fi spus peste cincisprezece zile că fuseseră prietene.

care ridica din umeri cînd era vorba de copilul lui şi nu lua în serios această făptură nevinovată. Fantine abia ştia să citească şi nu ştia să scrie . îi veni în gînd să se întoarcă în oraşul ei de baştină. după cum se va vedea. cum se ştie. Tholomyes nu răspunsese la nici una. Poate că va găsi acolo pe cineva care s-o cunoască şi să-i dea de lucru. Inima i se strînse. Intr-o zi. Cu toate că săvîrşise o greşeală. toate resturile de stofă. ce era de făcut ? Nu mai ştia cui să se adreseze. se îmbrăcase în veşminte de pînză. Vîndu tot ce avea pe două sute de franci . singura vanitate care-i rămînea. îl avu şi se încorda. rămase cu vreo optzeci de franci. dezobişnuită de muncă şi. Părăsea Parisul la douăzeci şi doi de ani. Ii trebuia curaj. avea curajul sălbatic al vieţii. Nici un mijloc de cîştig. sfîntă de data asta. cu gust pentru plăceri. Fantine. Da. rupturile de felul acesta sînt fără leac! — şi ea se văzu cu desăvîrşire singură. dar luă o botărîre. îşi părăsise clientela şi aceasta îi întorsese spatele. Fantine îşi alăptase 184 . pe deasupra. întrezărea nelămurit posibilitatea unei despărţiri mai dureroase încă decît cea dintîi. apoi a treia. dar ar trebui să-şi ascundă greşeala. Totuşi.ei plecase — vai. şi copilul navea pe lume decît pe maică-sa. Fantine auzi cumetrele spunînd cu ochii la fetita ci : „Parcă-i poţi lua în serios pe copiii ăştia ? Te uiţi la ei şi ridici din umeri I" Se gîndi atunci la Tholomyes. Simţi vag că era pe pragul deznădejdii şi gata să alunece pe un drum rău. îl pusese pe un scriitor public să-i scrie o epistolă lui Tholomyes. Celui care le-ar fi văzut pe amîndouă trecînd i s a r fi făcut milă. îndemnată de legătura cu Tholomyes să dispreţuiască mica meserie pe care o cunoştea. într-o dimineaţă frumoasă de primăvară. firea ei era. apoi a doua. Renunţase vitejeşte la găteală. Inima i se întunecă. după ce-şi plăti toate datoriile. toate panglicile şi toate dantelele pe fiica-sa. o învăţaseră în copilărie să se iscălească. Femeia asta n-avea pe lume decît copilul. la Montreuil-sur-mer. ducîndu-şi copilul în spinare. punînd toată mătasea. numai sfială şi virtute.

Prezenţa îngerilor vesteşte raiul. Există vrăji. Pe cînd trecea prin faţa hanului Thenardier. Să ne mărginim a spune că peste douăzeci de ani. gras. îi mulţumi şi o pofti pe trecătoare să şadă pe banca de la uşă. încît în clipa cînd mama se oprise să respire între două versuri ale cîntecului.singură copilul. colţuroasă. lucru ciudat. dar tot acelaşi om al plăcerilor. ca să se odihnească. spuse mama celor două fetiţe. plătind cîte trei sau patru gologani de fiecare leghe. îi luaseră ochii şi se oprise dinaintea acestei imagini a bucuriei. pe uliţa Brutarului. nu se putu împiedica să nu-i spună cuvintele pe care le-aţi citit: „Ai doi copii frumoşi. mătăhăloasă. le admira cu atîta înduioşare. Şi. tipul femeii care place soldaţilor în toată urîţenia lui. Apoi îşi continuă cîntecul printre dinţi : Trebuie. sub regele Ludovic-Filip. Făpturile cele mai crude sînt dezarmate cînd li se mîngiie puii. Mama îşi ridică fruntea. Această doamnă Thenardier era o femeie roşcovană. Le privea emoţionată. avea un aer 185 . din pricina asta plâ'mînii îi osteniseră şi tuşea puţin. cu ceea ce se chemau pe-atunci trăsurelele din împrejurimile Parisului. încîntate de leagănul lor uriaş. bogat şi CM trecere. cînd şi cînd. alegător înţelept şi jurat foarte aspru. doamnă". Cele două femei începură să vorbească : — Mă numesc doamna Thenardier. Ţinem hanul acesta. Ea stătea pe prag. După ce mersese. cele două fetiţe. Cele două fetiţe fură pentru ea o astfel de vrajă. Fantine ajunsese pe la amiază la Montfermeil. acest Tholomyes era un avocat de provincie. sînt cavaler Şi pornesc spre Palestina. Cele două micuţe erau atît de vădit fericite ! Le privea. Nu vom mai avea prilejul să vorbim despre domnul Felix Tliolomyes. I se păru că vede deasupra hanului aceluia tainicul aici al providenţei.

E destul ca o persoană să stea jos. pe jos. dar nu prea mult. că Ia Paris n-avea de lucru şi că mergea să caute într-altă parte. că părăsise Parisul chiar în dimineaţa aceea. în loc să stea în picioare. Copilul deschise ochii mari. care-i venea de Ia lecturile romanţioase. semn de admiraţie. era doar atît de micuţă că trebuise s-o ia în braţe. istorisi că era lucrătoare. răsturnate peste închipuirea unor cîrciumărese. pentru ca destinul să se schimbe. i-ar fi tulburat încrederea şi ar fi făcut ca tot ce avem de povestit să nu mai fie. ca cei ai maică-si. Călătoarea îşi spuse povestea. S-ar spune că se simt îngeri şi că ne ştiu oameni. pe meleagurile ei. făcînd găuri în pămînt. poate ca statura ei înaltă şi înfăţişarea ei de colos ambuiant. totul. lăsată pe genunchi. Le zări deodată pe celelalte două în leagănul lor. se opri şi scoase limba. avea de-abia treizeci de ani. spunîndu-le : — Jucaţi-va cîteşitrele ! Copiii atît de mici se domesticesc repede. bun pentru bîlciuri.suferind. cu toate că maică-sa o ţinea bine. că de la Villemomble venise la Montfermeil pe jos. şi comoara mamei adormise. albaştri. îşi sărută fetiţa cu patimă şi o trezi. cu acel aer serios şi uneori sever al copilaşilor. întîlnind trăsura de la Villemomble. Spunînd cuvintele astea. dau astfel de rezultate. Ce ? Nimic. că-i murise bărbatul. Romanele învechite. se suise în ea . şi privi. s-ar fi ţinut dreaptă. în faţa virtuţilor noastre care apun. schimbînd-o pe alocuri. ies . Apoi copilita începu să rîdă şi. ar fi înfricoşat-o de la început pe călătoare. Era o bărbafoaie sclifosită. Mama Thenardier îşi dezlegă fetele şi le coborî din leagăn. Era încâ tînără. şi peste o clipă micu{ele Thenardier se jucau cu noua-venita cu o nesfîrşitâ plăcere. Dacă femeia asta. alunecă jos cu acea energie de neînvins a unei făpturi micuţe care vrea să alerge. că fetita umblase puţin. taină a luminoasei lor nevinovăţii. că era ostenită pentru că-şi ducea copilul în braţe şi.

— N-ai vrea să-mi (ii copilul ? Doamna Thenardier avu una din acele mişcări de uimire. — Cum o cheamă pe fetita dumitale ? — Cosette. Gînd am văzui micuţele. Intre timp. care izbutise să facă din Theodor. rn-au dat gata. Am cunoscut o bunică bătrînă. Lucrul groparului devine hazliu Cînd îl face un copil. cele trei fetite se aşezaseră într-o atitudine de adîncă nelinişte şi totodată de fericire mare. Mama Cosettei urmă : — Vezi dumneata. o privi ţintă şi-i spuse . Gnon. cea mare. Copila se numea Euphrasia. Cuvîntul acesta fu scînteia pe care o aştepta poate cealaltă mamă. cu acel blînd şi gingaş instinct al mamelor şi al oamenilor din popor. Avem aici un soi de derivate care supără şi descumpăneşte toată ştiinţa etimologilor. Mi-am spus : uite 187 . Noua-venită era foarte veselă. nici refuz. Dar din Euphrasia mama făcuse Cosette. Nu mi-o îngăduie munca. — Ca a mea. nu vreau să-mi duc fata acasă. Uită-te la ele I Ai jura că sînt trei surori. citiţi Euphrasia. se întîmplase un eveniment: un vierme gras ieşise din pămînt şi ele erau în extaz. de curate şi de mulţumite. Ea o luă de mînă pe doamna Thenardier. bunătatea mamei e înscrisă în veselia odraslei. ai fi spus: trei capete într-o aureolă. Gosette. fetiţa luase o surcică drept sapă şi săpa cu energie o groapă cît pentru o muscă. Cele două femei stăteau de vorbă înainte. atît de drăguţe. care nu sînt nici acceptare.. — Cî{i ani are ? — Merge pe trei. care schimbă Josefa în Pepita şi Francoise în Silette. Cu un copil nu găseşti unde să intri. Oamenii sînt atît de curioşi prin partea locului! Bunul dumnezeu m-a făcut să trec prin fata hanului dumitale. — Copiii — spuse mama Thenardier — se împriete nesc repede. Frunţile lor încîntate se atingeau .

am să m ă întorc curînd . adăugă g lasu l d e b ărbat. — Treb u ie să ni le dai. sp use do am na T h e n a r d i e r . spu se d oam na T h en ard ier. Ş i p r i n t r e a c e s t e c itfa e m ă v a g : rg Trebuie. zise din no u vocea d e b ărbat. M am a îşi petrecu noaptea ia han. O să-m i ră m în ă c ev a . şi cum voi avea cît de puţin. îşi înn od ă la loc bocceaua golită de lucrurile fetiţei. Ş i p e u r i n ă . D in fie care cîte o d uzin ă . s o c o t i n d c ă o s ă s e î n t o a r c ă î n c u r î n-d . — A ş plăti şase franci pe lună.ma u o d o r u l . spuse doam na T he n ar d ie r. na — F ă ră în d o ială c ă are to t c e-i tre b u ie . să-m i las fata în pielea goală ! Faţa stăpînului se ivi. acu m u şoară. A m văzut eu că e bărbatul dum itale. — B ine.■ o m a m ă b u n ă! A s t a e : a r f i c a t r e i s u r o r i . s p u s e d o a mT h e n a r d i e r .. — ■ Sigur că am să vi le dau ! spuse m am a. şi plecă a dou a z i d i m i n e a ţ ă . A m op tzeci d e franci. — Şase ori şapte patruzeci şi doi. — In to ta l cin cizeci şi şapte de fran ci. A m să cîştig bani acolo. sp use m am a. — Ş i c i n c i s p r e z e cf r a n c ip e d e a s u p r a .S . p e n t r u p r i m e l e e cheltuieli. p e jo s . N u vrei să-m i (ii copilul ? — S ă vedem . — A m să p lătesc. spuse el. spuse m am a. P l e c ă r i c a r e s e p u n l a c a l e c u u ş u r i n ţ ă ş i c a r e s î n t -a d e v ă ra te n e n o ro c ir i 1 J8. A sta ar fi nostim . a m s ă m ă î n t o r c s ă . Şi ce m ai lucru şo are fru m oase 1 Să ră m îi cu gura căscată. c o m o ara m am ei.. Şi plata înainte pe şase luni. dădu banii şi îşi lăsă fetiţa. U n glas bărbătesc strigă deodată din fundul birtului: — Şapte franci. — P lătesc. c a să m ă în to rc la m in e a ca să . spunea un războinic. ca o cu co an ă. Sînt toate aici în legătura asta. şi rochiţe de m ăta se. ii G lasul de bărbat urm ă : — Fetiţa are tot ce-i trebuie ? — E b ă r b a t u l m e u . Tîrgul fu încheiat.

chiar dacă le încălzeşte din întîmplare cine ştie ce foc întunecat. mereu spre întuneric. Vom desăvîrşi desenul mai fîrziu. Cine erau aceşti Thenardier ? Să spunem chiar de pe acum ceva despre ei. alcătuite din oameni grosolani parveniţi şi din oameni deştepţi dar decăzuţi. dar pisica se bucură şi de un şoarece slab. şi care amestecă unele din cusururile celei de-a doua cu aproape toate viciile celei dintîi. iar bărbatul de pungaş. care-şi face loc între clasa aşa-zisă mijlocie şi clasa aşa-zisă inferioară. 14* 189 . în loc să înainteze. dînd înapoi în viaţă. — Fără să bănuiesc.. Există suflete de rac. bărbatul îi spuse femeii: — Asta o să-mi achite poliţa de o sută zece franci care are scadenţa mîine. Ştii că fără ei aş fi avut aici portărelul şi o somaţie de plată ? I-ai întins o cursă bună cu copiii tăi. devin totuşi. folosindu-se de experienţă ca să-şi sporească urîţenia. Amîndoi erau înclinaţi să meargă cu paşi mari spre rău. monstruoase. Asemenea suflete aveau bărbatul şi femeia aceasta. cu uşurinţă.O vecină a familiei Thenardier o întîlni pe marna copilului care pleca şi la întoarcere Ie povesti: — Am văzut o femeie care plîngea în stradă de ţi se rupea inima. Făpturile acestea aparţineau acelei clase bastarde.se din ce în ce mai mult de întuneric. Făceau parte dintre acele firi mărunte care. II O PRIMA SCHIŢA A DOUA FIGURI DEOCHEATE Şoricelul pe care-l prinseseră era destul de pîăpînd. spuse femeia. După ce plecă mama Cosettei. îmi lipseau cincizeci de franci.care merg de-a-ndărăte!ea. Femeia avea în suflet ceva de bruta. devenind tot mai rele şi îmbibîndu-.

190 . Firma cîrciumii sale era o aluzie la una din aceste vitejii. un şmecher de o oarecare pătrundere. Doamna Thenardier era deşteaptă tocmai cît trebuia ca să citească asemenea cărţi. îşi îneca în ele creierul mult-pn{in cît îl avea. autoare de romane de aventuri şl de dragoste. pentru că se pricepea să facă puţin din toate. era Lodoiska. Sînt neliniştiţi de ce e în urma lor şi ameninţători pentru ce e înainte. Umbra pe care o au în privire îi denunţă. după ce fusese Clelie. O zugrăvise el însuşi. decăzut de la domnişoara de Scudery ' la doamna de Barthelemy-Hadot şi de la doamna de Lafayette s la doamna Bournon-Malarme3. sergent. lucrul acesta îi dăduse în frageda ei tinereţe.Thenardier. transpunfndu-l figurile şi aventurile în antichitate. Vom vedea mai tîrziu care era adevărul. iar „în ceea ce priveşte sexul slab". fusese soldat. minus gramatica. un destrăbălat cu oarecare ştiinţă de carte. în special. 2 Romancieră franceză de talent din secolul al XVII-lea. pustiind pînă şi suburbia. făcuse probabil campania din 1815 şi se purtase eroic după cît se pare. In privinţa sentimentalismului. dacă e să-l credem. grosolan şi totodată subţire. Acum incendia sufletul drăgăstos al portăreselor din Paris. ar fi stingherit pe un fizionomist. spunea e l . ba chiar ceva mai tîrziu. E destul să-i auzi rostind un cuvînt sau să-i vezi făcînd o mişcare ca să întrezăreşti în trecutul lor taine negre şi în viitorul lor negre mistere. Ctelte şl alte lungi romane travestea societatea franceză din timpul lui Mazarin. In Cyrus. Nimeni nu poate şti ce au făcut şi ce vor face. dar din ce în ce mai vulgar. dar prost. tot pretenţios. * Romancier francez din vremea revoluţiei şi a imperiului. Era epoca în care vechiul roman clasic. Thenardier. 1 Romancieră franceză din secolul al XVII-lea. E de ajuns să-i priveşti pe unii oameni pentru a nu te încrede în ei. îl citea pe Pigault-Lebrun 4 . Ii simţi întunecaţi din cap pînă-n picioare. Se hrănea cu ele. foarte citit de masele populare pentru realismul şi verva lui. 3 Doamnele de Barthelemy-Hadot şi Bournon-Malarme — scriitoare obscure din secolul al XVIII-lea. un fel de atitudine gînditoare lîngă bărbatu-său.

Faptul că nu o chema decît Azelma 3 şi-l datora întîmplării fericite că maică-sa citise tocmai atunci un roman de DucrayDuminil *. Sub această discordie aparentă e un lucru mare şi adine. întîlnite tn romanele vremii. s-o spunem în treacăt. şi anume revoluţia franceză. care se hrănise cu romane proaste. Suflul nou nu poate fi împiedicat să pătrundă şi aici. şi pe viconte — dacă mai sînt viconţi — Thomas. prin extensiune. Azelma e un nume scoţian din poemele lui Ossian. care dă numele „elegant" plebeului şi numele ţărănesc aristocratului. Petru sau Iacob. Alături de elementul romanţios pe care l-am arătat. Această deplasare. Romanul său Alexe sau căsuţa din codru s-a bucurat de succes şi în tara noasiră la începutul secolului trecut. * Eponfne este numele unei eroine galice. Cît despre cea mică. nu e decît o mişcare spre egalitate. foarte apreciat tn timpul revoluţiei şi al imperiului. victimă a naivităţii sale. victimă a iubirii conjugale. cînd pletele ei revărsate jalnic după moda romantică începură să-i albească şi cînd Megera ' luă locul Pamelei -. Toate trei numele. Rezultatul fu că pe fata ei cea mare o boteză Eponine. era un bădăran corect şi simplu. istorice. 2 Eroina romanului realist cu acelaşi titlu de scriitorul englez Richardson (secolul al XVIIMea) . Mai tîrziu. tip de fată sentimentală. Gulnare e un nume germanic. De altfel. 191 . ca peste tot. Alfred sau Alfons. Nevastă-sa era cu vreo doisprezece sau cincisprezece ani mai tînără decît el. nu totul e ridicol şi superficial în epoca asta ciudată la care facem aluzie şi care ar putea fi numită anarhia numelor de botez. era cît pe-aci să-i pună bietei copile numele de Gulnare. sofia unui răsculat împotriva stăptnirii romane. 1 Una dintre cele trei furii din mitologia greacă . dominant pe timpul revoluţiei şi al imperiului. mai e şi simptomul social. arată gustul pentru patronimele bizare. fe meie rea.cum spunea în limbajul lui. 4 Romancier francez. Dar nu citeşti nerozii fără să te resimţi. Nu arareori azi pe văcar îl cheamă Arthur. doamna Thenardier nu mai fu altceva decît o femeie rea şi grasă.

scria. în aşa fel încît n-o putea suferi pe străină. Maică-sa. Na se isprăvise încă anul. îndată ce cheltuiră şi suma aceasta. E trist sa te gîndeşti că dragostea unei mame poate să aibă şi părţi urîte. nevastă-sa plecă la Paris şi depuse la Muntele de Pietate trusoul Cosettei pentru şaizeci de franci. Ia fel cu al lor. mama trimise şapte franci pentru a şaptea lună şi-şi continuă destul de regulat trimiterile. Pisica şi cîinele erau de altfel tovarăşii ei obişnuiţi de mas'ă. la Montreuil-sar-mer. pe care o convinseseră că fetiţa ei e fericită şi „se dezvoltă bine". cei doi Thenardier se obişnuiră să nu mai vadă în fetiţă decît un copil luat la ei din milă şi se purtară cu ea ca atare.III CIOCIRLIA Nu ajunge să fii rău la suflet ca să-ţi meargă bine. Pentru că nu mai avea nimic de-al ei. cînd Thenardier spuse: „Că mare cinste ne face! Ce crede că facem cu cei şapte franci ai ei ?" Şi-i scrise cerîndu-i doisprezece franci. i se 192 . Luna următoare avură din nou nevoie de bani. dintr-un blid de lemn. hrănind-o ceva mai bine decît pe cîine şi ceva mai prost decît pe pisică. cerînd veşti despre copilul ei. din lună în lună. Mama. Thenardier putuse împiedica un protest şi-şi onorase semnătura. o îmbrăcară cu fuste şi cămăşi vechi de-ale fetelor Thenardier. care ise stabilise. se supuse trimiţîndu-le doisprezece franci. După ce se scurseră cele şase luni. Cosette mînca cu ei sub masă. adică în zdrenţe. Oricît de puţin loc ar fi ocupat Cosette. Birtului îi mergea prost. Ii dădură să mănînce resturile celorlalţi. sau mai bine zis. Mama Thenardier îşi iubea cu patimă fetele. S î nt oam eni care nu pot iubi pe uni i fără s ă nu urască pe alţii. după cum se va vedea mai tîrziu. Datorită celor cincizeci şi şapte de franci ai călătoarei. Gei doi Thenardier răspundeaa întotdeauna aidoma : Cosettei îi merge de minune. punea pe cineva să scrie la fiecare sfîrşit de lună.

însă. străina. pedepsită. în format mai mic. Dacă n-ar fi avut-o pe Cosette. ajuns bandit. care nu înţelegea nimic despre lumea aceasta şi despre dumnezeu. tratată cu asprime. Se scurse un an. Trebuie să-mi dea mai mult. lucru pe care mamă-sa nu-l putea mărturisi. Făptură blîndă şi slabă. vedea alături două făpturi la fel cu ea care trăiau feri cite. însă. Cosette rămase calul de bătaie al celor două fetiţe .părea că-l ia pe-al fetelor ei şi că le împuţinează aerul pe care-l respiră. aţi spune. avea o porţie anumită de mîngîieri şi alta de lovituri şi sudălmi. spun documentele 103 . ca multe de teapa ei. Fiindcă doamna Thenardier se purta rău cu Cosette. de necrezut! Vai. orfan. Credeau că maică-sa uitase de Cosette. N-am văzut oare. Cît timp fu mică de tot. „Să nu mă sîcîie pe mine — striga el — că-i trîntesc ţîncul tocmai cînd crede că l-a ascuns mai bine. In sat se spunea : — Thenardierii ăştia sînt oameni cumsecade. spunînd că lighioana creşte şi „mîncă". Doamna Thenardier. e-adevărat! Suferinţa socială începe Ia orice vîrstă. adică mainainte chiar de-a împlini cinci ani. apoi un altul. Nu sînt bogaţi. Eponine şi Azelma se purtară la fel. procesul unui oarecare Dumolard." Mama plăti cei cincisprezece franci. şi ameninţînd că n-o mai ţine. Copiii la vîrsta asta sînt alte exemplare ale mamei lor. şi cresc un copil lăsat în părăsire la ei. cu siguranţă că fetele ei. ar fi primit şi unele şi altele. bătută fără încetare. Din an în an copilul creştea. Fetele nu avură decît mîngîierile. certată. La cinci ani. şi mizeria lui de asemenea. le făcu serviciul de-a întoarce loviturile asupra ei. Cosette nu făcea o mişcare fără să nu-i cadă pe cap o grindină de pedepse aspre şi nerneritate. oricît de idolatrizate erau. de curînd. pe care o cheltuia în fiecare zi. cum se făcu mai mare. îi ceru cincisprezece franci pe lună. care aflase nu se ştie pe ce căi ascunse că ar fi vorba de un copil din flori. care de la vîrsta de cinci ani. Thenardier. ajunse servitoarea casei.

mereu pe stradă. mari cum erau. iarna. o poreclise astfel pe această fiinţă ca o păsărică. care se afla tot la Montreuil-sur-mer. să cureţe odăile. Rămăsese în urmă cu cîteva luni. nu şi-ar mai fi recunoscut copilul. găurite. . se trezea în fiecare dimineaţă cea dintîi din casă şi din sat. In partea locului i se spunea Ciocîrlia. „O prefăcută !" spuneau soţii Thenardier. „muncea ca să trăiască şi fura"? O puseră pe Cosette să meargă după cumpărături. Avea o înfăţişare neliniştită. Dacă Fantine s-ar fi întors la Montfermeil după aceşti trei ani. se speria. curtea. tremurînd în zdrenţele ei de pînză vechi. să spele vasele şi chiar să ducă greutăţi în spinare. fiind singur pe lume. cu cît mama. măturînd strada dis-de-dimineaţă cu o mătură uriaşă în mînuţele ei roşii şi cu o lacrimă în ochii ei mari. Era trist s-o vezi. strada. părea că vezi în ei o şi mai nesfîrşită jale. Cei doi Thenardier se socotiră cu atît mai îndreptăţiţi să se poarte astfel. Nu-i mai rămîneau decît ochii frumoşi. Nedreptatea o făcuse arţăgoasă şi mizeria o urîţise. se înfiora. Poporului. începu să plătească prost. atît de drăguţă şi de rumenă la venirea ei în casa aceea. ce tremura. pentru că. căruia-i plac imaginile. Numai că biata Ciocirlie nu cînta niciodată. care navea nici şase ani. pe această biata copilă. sau pe cîmp. înaintea zorilor. era acum slabă şi palidă. care-ţi făceau milă. Cosette.oficiale.

un om. se stabilise în oraş şi se gîndise să înlocuiască în această fabricaţie răşina de India cu răşina indigenă şi. se întîmplase o prefacere neaşteptată în producţia acestor „articole negre". Acestea se petreceau. folosit la fabricarea mărgelelor şi altor podoabe. oraşul ei natal ajunsese într-o stare înfloritoare. In momentul cînd Fantine se întoarse la Montreuil-sur-mer. care. părea să-şi fi părăsit copilul ? După ce-o lăsase pe mica Cosette celor doi Thenardier. 195 .CARTEA A C1NCBA DECLINUL I POVESTEA UNUI PROGRES REALIZAT IN INDUSTRIA MARGELARIEI Ce se întîmpla cu ea ? Unde era ? Ce făcea această mamă. mai că am spune: să-I subliniem. în 1819. Fantine îşi părăsise locul de baştină de vreo zece ani. un necunoscut. Spre sfîrşitul lui 1815. De vreo doi ani se înfiripase acolo una din acele industrii care sînt marile evenimente ale micilor localităţi. Pe cînd Fantine scăpata treptat din mizerie în mizerie. Din timpuri foarte vechi. Montreuil-sur-mer îşi schimbase înfăţişarea. tare şi sticlo?. Montreuil-sur-mer avea ca industrie specială imitarea jais-urilor englezeşti ' şi a mărgelelor negre din Germania. ne aducem aminte. îşi continuase drumul şi ajunsese la Montreuil-sur-mer. mai ales la bră1 O varietate de antracit. Amănuntul acesta are importanţă şi socotim necesar să-l dezvoltăm . Industria aceasta lîncezise din pricină că scumpetea materiilor prime influenţa asupra mîinii de lucru. după spusele celor din Montfermeil.

ceea ce însemna un folos pentru consumator. autorul acestui procedeu se îmbogăţise. cu sacul în spinare şi cu băţul noduros în mînă... în primul rînd. într-o după-amiază de decembrie. dobîndise şi averea lui şi pe aceea a ţinutului. La sosirea sa la Montreuil-sur-mer n-avea decît veşmintele. Cu capitalul acesta modest. Se povestea că venise în oraş cu foarte puţini bani. cel mult cu vreo cîteva sute de franci. Nu era de prin partea locului. In mai puţin de trei ani. ceea oe era o binefacere pentru localitate. Datorită progreselor rapide ale acestei industrii. ceea ce e bine. către seară. vînzarea produselor cu preţ mai redus. întreind totodată cîştigul.ţări. In felul acesta o idee avea trei rezultate. doi copii. pus în slujba unei idei ingenioase. Se pare că în ziua în care intraise pe tăcute în orăşelul Montreuil-sur-mer. iar despre începuturile lui. ceea ce însemna un profit pentru manufacturier. îl chema moş Madeleine. şi îmbogăţise şi pe alţii din jurul său. în al doilea rînd. ridicarea preţului mîinii de lucru. îmbunătăţirea fabricaţiei. pe care 196 . un mare incendiu izbucnise tocmai la casa comunală. părea muncit de gînduri şi era : un om bun. Omul acesta se aruncase în foc şi salvase. în al treilea rînd. n .despre el. ceea ce e şi mai bine.■ MADţLJEINE Avea vreo cincizeci de ani. care din întîmplare erau ai căpitanului de jandarmi. primejduindu-şi viaţa. inelele de tablă sudata cu inelele de tablă numai apropiată. prea puţin. din această pricină nimeni nu se mai gîndise să-i ceară actele. Această mică schimbare redusese considerabil preţul materiei prime şi îngăduise.spune . Tot atunci i se aflase numele. Nu se ştia nimic despre obîrşia lui. Această mică schimbare fusese o adevărată revoluţie. Iată tot oe se putea. . înfăţişarea şi felul de-a vorbi al unui lucrător.

Era singura sa neîngăduinţa. dar. şi tuturor. Se ştia că depusese în 1820 la Laffitte o sumă de şase sute treizeci de mii de franci. După cum am spus. încît să poată separa sexele. Spania. providenţială. fiind o garnizoană. lucru destul de ciudat pentru un om simplu care se ocupă cu negoţul. pentru ca fetele şi femeile să fie cuminţi. întreg ţinutul lîncezea. Un freamăt puternic încălzea şi străbătea totul. încît îneepînd din al doilea an putuse să-şi ridice o fabrică impunătoare. concurenţa Londrei şi Berlinului. oricît de modest. Despărţise atelierele în aşa fel. De altfel.o pusese pe roate atît de strălucit. oricît de săracă. moş Madeleine făcea avere. Nu era buzunar. în ce priveşte negoţul acesta. grija lui de căpetenie nu părea să fie asta. prilejuri de corupţie erau destule. acum totul trăia viaţa sănătoasă a muncii. cu cît Montreuilsur-mer. Moş Madeleine folosea pe toată lumea. cheltuise mai bine de un milion pentru oraş şi pentru săraci. dar. care foloseşte mult jais-urile negre. mai-nainte de a-şi fi pus deoparte aceşti şase sute treizeci de mii de franci. în mijlocul acestei activităţi. Le cerea tuturor un singur lucru : bărbaţilor să fie de treabă şi fete lor să fie cinstite. femeilor să fie cinstite. unde să nu existe puţină bucurie. Moş Madeleine cerea bărbaţilor bunăvoinţă. Asprimea lui era cu atît mai îndreptăţită. a cărei pricină şi temei era el. Beneficiile lui moş /vladeleine erau atît de mari. corectitudine. Orice înfometat putea să i se înfăţişeze şi era sigur că găseşte de lucru şi pîine. In privinţa asta era neclintit. înainte de sosirea lui moş Madeleine. S-ar fi spus că se gîndea mult la ceilalţi şi puţin la el însuşi. şi prezenţa lui. în care să nu se găsească vreo cîţiva gologani. în care erau două ateliere încăpătoare: unul pentru bărbaţi şi altul pentru femei. Şomajul şi mizeria erau necunoscute. comanda în fiecare an cantităţi uriaşe. 197 . Montreuil-sur-mer făcea. şi nici locuinţă. venirea lui acolo fusese o binefacere. Montreuil-sur-mer se preschimbase într-un important centru de afaceri.

Oraşul de jos. pe cheltuiala lui. aceleaşi inimi bune îşi spuseră : e un ambiţios. Deputatul. şi un fond de ajutor pentru lucrătorii bătrîni şi infirmi. duce d'Otrante. avea aceleaşi idei religioase ca acel părinte-oratorian. Montreuil-sur-mer se împărţea în oraşul de sus şi oraşul de jos. căruia îi mirosea peste tot a concurenţă. un cartier nou. la rîndul lui. întrezări într-însul un eventual candidat şi se hotărî să i-o ia înainte. a te lua la întrecere i Fost călugăr.Spitalul era prost înzestrat. n-avea dfcît o singură şcoală. 198 . din banii lui. Gînd abia începuse. o şandrama care se surpa. deputat In Conven(!unea Naţională. în adevăratul înţeles al cuvîntului. începu să se neliniştească de această cucernicie. un azi!. clă dise două: una de fete şi alta de băieţi. Se ducea în fiecare duminică să asculte liturghia. Ambiţia însemna pe vremea aceea. o indemnizaţie de două ori mai mare decît bietul lor salariu oficial. Intre cei patru pereţi rîdea pe înfundate de dumnezeu. Deputatul din localitate. şi într-o zi îi spuse unuia care se mira: „Primii funcţionari ai statului sînt doica şi învăţătorul". dat fiind că omul era religios şi chiar cucernic în oarecare măsură. cunoscut sub numele de Fouche'. care fusese membru al corpului legislativ al imperiului. apoi ministru al politie! sub directoriu ji imperiu. înfiinţase. Alocase celor doi învăţători. Dar cînd îl văzu pe bogatul manufacturier Madeleine ducîndu-se la liturghia de la ceasurile şapte dimineaţa. atît la liturghie cît şi la vecernii. lucru aproape necunoscut pe vremea aceea în Franţa. luă repede fiinţă în jurul lui. unde locuia el. care-l promovase şi-i fusese prieten. Cînd îl văzură îmbogăţind ţinutul înainte de a se îmbogăţi el însuşi. ceea ce era foarte bine văzut pe vremea aceea. deschise acolo o farmacie gratuită. Lucrul acesta părea şi mai probabil. cu un mare număr de familii sărace. Din pricină că manufactura asta devenise un centru important. înfiinţase acolo zece paturi. îşi luă un duhovnic iezuit şi se duse. inimile bune îşi spuneau : vlăjganul ăsta vrea să se îmbogăţească.

se răspîndi în oraş zvonul că. Pe măsură ce se ridica mai sus. săracii îi datorau totul. ca să poată striga : „Ei. ce spuneam noi ?" Montreuil-sur-mer fierbea. încît trebuise pînă la urmă să fie iubit. 18J9. la raportul juriului.întru cele sfinte. se folosiră cu bucurie de prilejul acesta dorit de toată lumea. moş Madeleine va fi numit de către rege primar la Montreuil-surmer. cîştigară şi săracii. Nici de data asta inimile bune nu fură stînjenite: „N-are nici bună creştere. Cu toate astea. încît trebuise pînă la urmă să fie onorat. să zîmbească. dar lucrătorii lui şi copiii îi ziceau mai departe „moş Madeleine" şi lucrul acesta îl făcea. regele îl numi pe inventatorul lor cavaler al Legiunii de onoare. Va să zică asta voia : o decoraţie! Dar moş Madeleine o refuză. Măruntele saloane înţepate de la Montreuil-sur-mer. e un fel de aventurier 1" Cum am mai spus. plouau invitaţiile. Cîteva zile mai tîrziu. se deschiseră larg în faţa milionarului. pentru că preacinstitul deputat înfiinţa şi el două paturi la spital. lucrătorii mai ales îl adorau. Aceia care-l socotiseră pe noul-venit drept „un ambiţios". omul acesta era o taină. Cînd se ştiu că era bogat. şi era atît de blînd. o dată cu bunul dumnezeu. Le refuză. produsele noului procedeu născocit de Madeleine figurară la Expoziţia industriei. ceea ce făcea în total douăsprezece. mai mult ca orice. Din nou zarvă în oraş. numirea apăru în Monitor. la propunerea domnului prefect şi ţinînd seama de serviciile aduse ţinutului. nici învăţătură. I se făcură mii de temeneli. rămăseseră la început cu uşile închise în faţa meşteşugarului. Din spaima aceasta. Tot în acest an. Zvonul era întemeiat. care. „Societatea" îl dorea. Inimile bune ieşiră din încurcătură spunînd : „La urma urmei. Hotărît lucru. se făcuse afît de folositor. Cine ştie de 199 . într-o dimineaţă a anului 1819. bineînţeles. şi el primea această adoraţie cu un fel de gravitate melancolică. moş Madeleine o respinse. A doua zi. ţinutul îi datora mult. „lumea bună" îi dădu bună ziua şi în oraş i se spuse: „domnul Madeleine".

Lumea băgă de seamă că ceea ce păru să-l convingă fură vorbele de mînie ale unei bătrîne din popor. Femeile spuneau des200 . privirea serioasă. zfrnbea ca să nu fie nevoit să vorbească. dar prefectul se împotrivi refuzului. rămăsese tot atît de simplu ca în prima zi. iar dorinţa regiunii atît de unanimă. serviciile pe care Ie adusese erau atît de însemnate. chipul ars de soare al unui lucrător şi expresia gînditoare a unui filozof. Vorbea cu puţină lume. stăruinţa fu atît de vie. Purta de obicei o pălărie cu borul lat şi o redingotă lungă de postav gros. Refuză încă o dată . şi-au spus : e o brută. saluta în grabă şi o ştergea repede. încît pînă la urmă primi." Cînd l-au văzut cîştigînd bani. Cînd l-au văzut ocolind lumea. dar în afară de asta trăia tot în singurătate. încheiată pînă la gît. adică după cinci ani de la sosirea lui la Mon-treuilsur-mer. Avea părul cărunt. dădea din buzunar ca să nu fie silit să zîmbească. Se ferea de orice politeţă convenţională. iM-are de unde şti cum sa se poarte în lume. toţi fruntaşii veniră să-l roage. poporul îl imploră în plină stradă. domnul Madeleine devenise domnul primar. îşi îndeplinea funcţiunile de primar. După ce moş Madeleine devenise domnul Madeleine. Gînd l-au văzut dînd bani în dreapta şi-n stînga.unde vine. Poate cineva să dea înapoi cînd e vorba să facă un bine ?" 'Asta fu cea de-a treia fază a ascensiunii sale. şi-au spus : e un ambiţios. III SUME DEPUSE LA LAFFITTE De altfel. şi-au spus : e un aventurier. In 1820. încît regele îl numi din nou primar al oraşului. şi-au spus : e un negustor. Nici n-o fi ştiind să citească. Cînd l-au văzut refuzînd onorurile. care-i strigă cu năduf din pragul aşii: „E nevoie de un primar bun.

are filamente şi fibre ca ale cînepei şi inului. îi plăceau cărţile. pentru că avea la îndemînă tot soiul de sfaturi folositoare pentru ţărani. dar bine întocmită. Nu trăgea niciodată în păsărele. S-ar fi putut spune că-şi trăise odinioară viaţa la ţară. 201 . Ar fi şi ele bune la ceva. punînd înăuntru un cobai care să le miroase. împingea la căruţă cînd i se înnămolea o roată. Lua masa întotdeauna singur. măzărichii. Văzu o dată nişte oameni din partea locului plivind de zor nişte urzici. a busuiocului roşu. cînd îmbătrîneşte. Le arăta cum să stîrpească gărgăriţele. din care citea. Pe măsură ce timpul liber îi sporea o dată cu averea.pre dînsul: „Ce urs cumsecade I" Avea o singură plăcere : să se plimbe pe cîmp. oprea de coarne un taur care o luase razna. ridica un cal. Dădea o mînă de ajutor oricui avea nevoie. Cînd trecea printr-un sat. ţîncii zdrenţăroşi alergau bucuroşi după el şi-l înconjurau ca un roi de musculiţe. Cînd urzica e tînără. Apăra o crescătorie ds iepuri împotriva şobolanilor. cărţile sînt prieteni reci. avea o putere covîrşitoare. ceea ce-i speria pe ceilalţi. De cînd era la Montreuil-sur-mer se putea vedea că din an în an limbajul său devenea mai politicos. a tuturor ierburilor parazite care mîncau grîul. părea că profită de el pentru a se cultiva. mai ales şi mai blînd. Nu împuşca niciodată un animal nevătămător. ţintea fără greş. Cu toate că nu mai era tînăr. Privi grămada de plante smulse din rădăcină. Ii învăţa să distrugă rugina griului. neghinei. dar siguri. Cînd se plimba. cu o carte deschisă în faţă. frunza ei e o legumă excelentă. Avea o bibliotecă mică. Avea „reţete" pentru distrugerea pirului. Totdeauna pleca de acasă cu buzunarele pline şi se întorcea cu ele goale. Cînd totuşi i se întîmpla s-o facă. dar se slu jea rar de ea. stropind podul casei şi udînd bine găurile duşumelei cu o soluţie de sare de bucătărie. veştejite şi spuse: „Au murit. dacă aţi şti să vă folosiţi de ele. lua cu el bucuros puşca.

Lumea spunea : „Iată un bogătaş care nu pare mîndru. băga de seamă că uşa fusese deschisă. E un fin minunat. uneori cu forţa. Văduvia şi nenorocirea altora îl atrăgeau datorită marei lui blîndeţi. spuse: „Ţineţi minte asta. Făcea pe ascuns o mulţime de fapte bune. Urzica tocată e bună pentru pisări. Şi ce-i trebuie urzicii ? Un pic de pămfnt. pentru că ştia să facă lucruşoare drăguţe din paie şi nuci de cocos. care poate fi cosit de două ori pe an. e bună pentru vitele cornute. şi primul lucru pe care-l vedea era o monedă d-e aur uitată pe o mobilă. Părea că-i place sâ-şi legene gîndurile în sunetul cîntărilor funebre. rădăcina ei. în lipsa lui.2 . intra înăuntru. Asta e tot. Sămînţa de urzică amestecată în nutreţ face ca părul animalului să prindă lustru. Pătrundea pe înserat prin case. Giţi oameni nu seamănă cu urzica !" Apoi. ca alţii după botezuri. după o clipă de tăcere. prieteni: nu există nici iarbă rea şi nici oameni răi. De cîte ori vedea că poarta unei biserici e cernită." 2 0 . Numai că sărnînţa ei se scutură pe măsură ce se coace şi e greu de cules. Cu ochii spre cer. pentru că o lăsăm în părăsire. întorcîndu-se în cotlonul său din podul casei. Bietul om începea să strige: „M-au călcat hoţii!" Intra. urzica ar fi folositoare. umbla după înmorrnîntări. Nu există decît cultivatori răi. aşa cum alţii fac pe ascuns fapte urîte. cu un fel de năzuinţă spre tainele nesfîrşitului. devine dăunătoare şi atunci o stîrpim. Iată un om fericit care nu pare voios.'eine. printre familiile înveşmîntate în negru şi printre preoţii care se tînguiau în jurul unui sicriu. se băga printre prietenii în doliu. urca pe furiş treptele. nici o cultură. pline de imaginea unei alte lumi." Copiii îl iubeau şi ei. asculta glasurile triste care cîntau pe marginea prăpastie! întunecate a morţii. dă o culoare galbenă. Era binevoitor şi trist. „Hoţul" care-l călcase era moş Made. Un biet nenorocit. amestecată cu sare.Pînza de urzică e tot atît de bună ca şi cea de cînepă. foarte frumoasă. zdrobită. Nici o îngrijire. Dacă v-aţi da putină osteneală.

Se spuneau atît de multe. arată-ne odaia dumitale! Se spune că ar fi o peşteră. o văgăună. dichisite şi răutăcioase. pe cămin.Mizerabilii. IV DOMNUL MADELEINE IN DOLIU La începutul anului 1821 ziarele vesteau moartea domnului Myriel. la şase sute treizeci sau patruzeci de mii de franci. şi tapetată cu hîrtie ieftină. la moartea lui. şi era mulţumit că era orb. care era o peşteră de pustnic. aceste „două sau trei milioane" se reduceau.Unii susţineau că e un personaj misterios şi afirmau că nimeni nu intra vreodată în odaia lui. care păreau de argint „pentru că erau marcate". încît nişte cucoane tinere. episcopul din Digne. o adevărată chilie de pustnic. Nu putură vedea nimic altceva acolo. să iscălească o chitanţă şi să-şi ia cu el cele două sau trei milioane în zece minute. veniră într-o zi şi-l rugară : „Domnule primar. Era o odaie cu mobilă de acaju. mobilată cu clepsidre înaripate şi împodobite cu oase puse cruciş şi cu capete de mort. voi. decît. după cum am spus-o. astfel încît domnul Madeleine putea să sosească într-o bună dimineaţă la Laffitte. Observaţie plină de spirit provincial. un mormînt. Fură pedepsite pentru curiozitatea lor. care îi erau ţinute întotdeauna la îndemînă. destul de urîtă de altfel. ca toate mobilele de soiul acesta. In realitate. „supranumit monseniorul Bienvenu". Să fii orb 15 . Să adăugăm aici un amănunt pe care ziarele îl scă pară din vedere: episcopul din Digne era. orb de mai mulţi ani de zile." El zîmbî şi le pofti în „peş teră". Totuşi lumea spuse mai departe că nimeni nu intra în odaia aceea. pentru că o avea pe sora lui alături. I 203 . două sfeşnice de modă veche. din Montreuil-sur-mer. şi răposat întru domnul la vîrsta de optzeci şi doi de ani. Se şoptea de asemeni că avea depuse la banca Laffitte sume „uriaşe".

O mînă te sprijină : e a ei. iubit pentru tine însuţi. prin întuneric. să te simţi cu atît mai puternic cu cît eşti mai infirm. să te rezemi pe-o trestie de neclintit. o soră. o fiică. în treacăt fie spus. aci fără încetare. sau mai bine : iubit în ciuda ta însuţi. să atingi cu mîinile providenţa şi s-o poţi lua în braţe. cîntînd. Cea mai mare fericire a vieţii e convingerea că eşti iubit. N-ai pierdut lumina. de la credinţa ei în tine şi pînă la mila ei. să-i poţi măsura în orice clipă afecţiunea după prinosul de prezenţă pe care ţi-l dăruieşte. dumnezeu aievea. se îndepărtează numai ca 204 . Acolo unde e siguranţă. nu există orbire. această modestă floare cerească. care e acolo pentru că tu ai nevoie de ea şi pentru că ea nu se poate lipsi de tine. e o femeie. cînd ai dragostea ! Şi ce dragoste 1 O dragoste făcută pe de-a-ntregul din virtute. o asemenea convingere un orb o poate avea. N-ai schimba această umbră pentru oricîtă lumină. o fiinţă încîntătoare. Iţi lipseşte ceva ? Nu. să-ţi arăţi în fiecare clipă puterea de atracţie . Sufletul dibuie în căuta rea altui suflet şi îl găiseşte. Şi sufletul acesta. ieşind şi întorcîndu-se. să te ştii de neînlocuit pe lîngă cel care {i-e necesar.şi să fii iubit. Să ai tot timpul lîngă tine o soţie. şi să te gîndeşti că eşti ţinta acestor paşi. S ă ai t ot ul de l a ea. e pe pămîntul acesta. Sufletulînger e aci. să-ţi dai seama că cineva ţi-e credincios. înseamnă că mi-a dăruit tot sufletul. o gură îţi atinge uşor fruntea : e gura ei. în astrul împrejurul căruia se roteşte un înger — iată o neasemuită fericire. a vorbelor şi a cîntecului. unde nimic nu e desăvîrşit. să nu fii părăsit niciodată. să simţi foşnetul unei rochii ca pe un fîlfîit de aripi. păşeşte spre o tainică înflorire. aşa fel încît să-ţi spui: fiindcă îmi hărăzeşte tot timpul ei. una din formele cele mai deosebit de alese ale fericirii. vorbind. ce încîntare! Inima. s-o auzi ducîndu-se şi venind. să te preschimbi în întuneric şi. cînd pentru tine lumea e o eclipsă . aflat şi pus la încercare. Să fii ajutat într-o astfel ds restrişte înseamnă să fii mîngîiat. să ai această fiinţă plăpîndă care să te ajute. să vezi cugetul în locul chipului. auzi o răsu fl are foart e aproape de t i ne: e ea.

Domnul Madeleine îşi dădu seama că înaintase în grad. de extaz .să se întoarcă. In oraş. într-o seară. de bucurie. domnul Madeleine era îmbrăcat în negru şi purta doliu la pălărie. Acest lucru ridică mult prestigiul domnului Madeleine şi-l făcu să capete dintr-o dată şi pe neaşteptate o oarecare consideraţie în lumea aleasă din Montreuil-sur-mer. se şopti în saloane. El îi răspunse: — Port doliu pentru că în tinereţe am fost fecior în familia lui. curioasă prin dreptul pe care i-l dădea bătrîneţea. Simţi un fel de căldură care se apropie. Microscopicul foburg Saint-Germain al oraşului se gîndi să pună capăt carantinei la careul supusese pînă atunci pe domnul Madeleine. o venerabilă doamnă a acelei mărunte lumi mari. „E în doliu după episcopul din Digne". Eşti dezmierdat de un suflet. străluceşti în noapte. 15* 205 . Vestea morţii sale apăru în ziarul local din Montreuilsur-mer. Nu vezi nimic. după ploconelile tot mai adînci ale femeilor bătrîne şi după zîmbetele celor tinere. Din raiul acesta. îşi luă îndrăzneala să-l întrebe: — Domnul primar e fără îndoială vărul răposatului episcop din Digne ? — Nu. dispare ca un vis şi apare din noii. ca o realitate. A doua zi. Nimicuri care preţuiesc foarte mult în acest gol. spuse el. Se păru că se face lumină în JuruJ originii domnului Madeleine. şoptite ca să te legene. presupusă rubedenie a unui episcop. E un rai făcut din beznă. Mii de îngrijiri mărunte. Lumea bănui că se înrudea cu venerabilul episcop. — Bine — stărui nobila văduvă — dar văd că pur taţi doliu. doliul acesta fu băgat în seamă şi lumea începu să pălăvrăgească. Iat-o I Eşti plin de seninătate. dar te simţi iubit. îţi înlocuiesc o lume stinsă. Cele mai gingaşe accente ale vocii unei femei. monseniorul Bienvenu trecuse în celălalt. doamnă.

prin 1821. cordial. ca şi cum ar fi fost ţinut treaz şi într-o continuă nelinişte de un fel de instinct dîrz şi de neclintit. Iii punea capăt neînţelegerilor. toate împotrivirile căzuseră. 206 . şi de la o vreme. care nu şovăie. luminos în tot întunericul său. apoi numai vorbe îndoielnice. nu . care în vreo şase-şapte ani trecu de la unii la alţii şi cuprinse întreg ţinutul. Un singur om dintre cei de acolo se feri cu totul să nu se molipsească şi. în ciuda a tot ce făcea moş Madeleine. Oamenii veneau de la zece leghe ca să ceară sfatul domnului Madeleine. cu vremea. Aveau pentru el un fel de respect molipsitor. Fiecare îl lua de judecător al pricinei sale. respectul a fost total. fără să dea greş. Parcă ar exista în unii oameni un adevărat instinct animalic. cuvintele „monseniorul episcop".S e m ai obs ervas e că de cî t e ori t rece a pri n oraş vreun tînăr coşar savoiard. Micii savoiarzi afla seră acest lucru unul de la altul şi de la o vreme veneau mai des prin partea locului. nu tace şi nu se dezminte niciodată. După aceea se auziră numai unele răutăţi. stăpînitor.se tulbură. cuvintele „domnul primar" fură rostite Ia Montreuil-sur-mer aproape cu acelaşi accent cu care erau rostite la Digne. rămînea răzvrătit. PALIDE FULGERĂRI IN ZARE încetul cu încetul. îl întreba cum îl cheamă şi îi dădea bani. împiedica procesele şi îi împăca pe cei ce se duşmăneau. în 1815. Parcă ar fi avut tablele dreptului natural în loc de suflet. unanim. care cutreiera ţinutul în căutare de lucru. domnul primar trimitea după el. pe urmă şi acestea se risipiră cu totul. Pe temeiul unei legi căreia i se supun toţi cei ce se ridică fuseseră născocite pe socoteala domnului Madeleine tot felul de bîrfeli şi de calomnii. pus să dea naştere simpatiilor şi antipatiilor care despart orbeşte fiinţele omeneşti unele de altele. curat şi integru ca orice instinct.

neînduplecat la sfaturile inteligentei şi la toate tăgadele raţiunii. secretarul contelui Angles. abia întrezărit de către cugetător. şi moş Madeleine devenise domnul Madeleine. dar li psi tă de josnicie. Uneori. îndeplinea la Montreuil-sur-mer funcţiunea neplăcută. Unii ofiţeri de poliţie au o fizionomie specială. pe-atunci prefect de poliţie la Paris. chiar mai multe deodată. era dintre acelea care. cînd domnul Madeleine trecea pe cîte-o stradă. averea marelui manufacturier era deja făcută. cu un baston gros în mînă şi cu o pălărie trasă pe ochi. s-ar vedea lămurit un lucru ciudat. Adeseori. şi anume că fiecare individ al speciei umane corespunde unei specii a creaţiunii animale." Personajul acesta grav. afectuos. toate animalele sînt în om şi fiecare dintre ele în cîte un om. nu mă păcăleşte el pe mine. dă de ştire tainic omului-cîine de prezenţa omului-pisică şi ornu-luivulpe de prezenţa omului-leu. de la porc pînă la tigru. că de la stridie pînă la vultur. într-un fel de strîmbătură plină de înţeles. şi care. II chema Javert şi făcea parte din poliţie. liniştit. oricum ar fi întocmite destinele. se întîmpla ca un bărbat înalt. dau de lucru observatorului. care s-ar putea traduce printr-un : „Cine e omul ăsta ? Cu siguranţă că l-am mai văzut undeva. Nu văzuse începuturile lui Madeleine. Sîntem siguri că. Gînd Javert sosise la Montreuil-sur-mer. dînd încet din cap şi ridicîndu-şi buza de sus cu buza de jos pînă sub nas. să se întoarcă deodată după el şi să-l privească pînă ce dispărea. dar folositoare. şi s-ar putea recunoaşte cu uşurinţă acel adevăr. Javert îşi datora postul pe care-l ocupa protecţiei domnului Chabouillet. ministru de stat. J avert avea o ast fel de î nfăţ iş are. încrucişîndu-şi braţele. de inspector. Animalele nu sînt altceva decît imaginile virtuţilor şi 207 . chiar întrezărite fugar. de o gravitate aproape ameninţătoare. dacă sufletul oamenilor s-ar putea vedea cu ochiul. In orice caz. într-o redingotă cenuşie. înconjurat de binecuvîntarea tuturor. la care se adaugă un aer de josnicie amestecat cu unul de autori tate.

să ne înţelegem asupra cuvintelor „faţă omenească". perindîndu-se pe dinaintea ochilor noştri. ca să nu-i isfîşie mai tîrziu pe ceilalţi pui.viciilor noastre. fantome vizibile ale sufletelor noastre. împletit cu o ură negrăită pentru rasa de oameni fără căpaiîi din care făcea parte. In tinereţe fusese detaşat la închisorile de condamnaţi la muncă silnică din sud. se socoti în afară de societate şi-şi luă gradul că ar putea să facă vreodată parte din ea. La patruzeci de ani era inspector. maică-sa era cărturăreasă şi taică-său la ocnă. Observă că societatea ţinea pentru totdeauna. dacă admiteti pentru o clipă. că în fiecare om există una dintre speciile animale ale creaţiunii. O educaţie socială bine făcută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet. Acolo izbuti. Daţi o faţă omenească unui astfel de cîine fătat de o lupoaică şi-l veţi avea pe Javert. Intră în poliţie. oricare ar fi el. de ordine şi de corectitudine.ste două clase. totdeodată simţea întrînsul un nu ştiu ce fond de străşnicie. Acum. ne va fi lesne să spunem ce era poliţistul Javert. adică posibilitatea de a se educa. înainte de a merge mai departe. Javert se născuse într-o închisoare. sufletelor noaistre. fiindcă aceasta n-ar fi servit la nimic. 1 Regiune muntoasă din nordul Spaniei. împreună cu noi. dumnezeu nu le-a făcut educabile în adevăratul înfeles al cuvîntului. partea folositoare pe care o conţine. Cum însă animalele nu sînt decît umbre. Dimpotrivă. dincolo de marginile ei. Dumnezeu ni le arată ca să ne dea de gîndit. dumnezeu le-a dat inteligentă. două clase de oameni: pe aceia care o atacă şi pe aceia care o păzesc . avea de ales una dintre ace. pe care le-am pomenit adineauri cu privire la Javert. care sînt realităţi şi au un scop al lor propriu. Ţăranii din Asturia ' sînt convinşi că printre puii pe care-i fată o lupoaică e şi cîte un cîine pe care maică-sa îl ucide. Cînd se făcu mare. 208 .

iar împrejurul nasului i se forma o zbîrcitură lată şi sălbatică. cu ură şi cu scîrbă tot ce trecuse. umil şi mîndru ca un fanatic. ca o stea a mîniei. fălcile mari. un visător trist. serios. Te sirnjeai prost cînd vedeai pentru prima oară aceste două păduri şi aceste două peşteri. Javert semăna cu un dulău. de pragul legal al răului. Avea de altfel craniul mic.Fa(a omenească a lui Javert era alcătuită dintr-un nas turtit. gura strînsă şi primejdioasă. păr care-i ascundea fruntea şi cădea peste sprîncene. spre care urcau. Imaginea lui Victor Hugo se interpretează astfel : moraliştii burghezi pretindeau că cine iese clin rfndurfle societăţii printr-o greşeală oarecare nu se mai poate întoarce în rîndurile ei. Era rece şi pătrunzătoare. în tot ce avea o funcţiune în stat. cînd rîdea. Nimic bun nu poate să mai iasă din ei. Cînd rîdea. Privirea îi era ca un sfredel. pe obraji. fie şi o singură dată. omorul. magi strat ul nu greşeşt e niciodată". cu nări adînci. şi pe de alta : „Ăştia sînt pierduţi pentru totdeauna. exagerîndu-le: respectul faţă de stăpînire şi ura faţă de răzvrătire. ceea ce i se întîmpia rar. nu erau decît forme ale răzvrătirii. dacă vreţi. 209 ■ . ca pe un bot de fiară. şi care văd un Styx la poalele societăţii'. Omul acesta era alcătuit din două sentimente foarte simple şi oarecum foarte bune. dar pe care le strica aproape cu totul. era îngrozitor. dar şi gingiile. Acoperea cu dispreţ. era un tigru. de a hotărî cine sînt cei sortiţi osîndei. începînd cu primul ministru şi isprăvind cu ultimul guard comunal. iar în ochii lui furtul. Pe de o parte îşi spunea : „Funcţionarul nu poate să se î nşele. Credea orbeşte. aerul poruncitor şi fioros. Era neînduplecat şi nu îngăduia abateri de la regulă. doi favoriţi enormi. iar între ochi avea o cută nelipsită. privirea întunecată. toate crimele." împărtăşea pe de-a-ntregul părerea acelor extremişti care pun pe seama legiuirilor omeneşti nu ştiu ce putere de a crea osîndiţi sau. adine. Cînd era serios. Styx era rîul care fnconjura Infernul : cine-l trecea nu se mai putea înapoia. 1 După mitologia greacă. auster . Era stoic. Buzele lui subţiri se răsfrîngeau şi dădeau la iveală nu numai dinţii.

o bărbie ameninţătoare. izolare. Oferindu-şi mai tîrziu serviciile politiei. şi-a condamnat la moarte propriii săi fii. nu i se vedeau mîinile. renunţări. mai ducea şi o viaţă de lipsuri. îşi dădea seama că era folositor. în prima' jumătate a secolului trecut. Ar fi făcut acest lucru cu mulţumirea sufletească pe care o dă virtutea. un delator tare ca marmura. a devenit un şef de brigada exem plar. o cinste sălbatică. 210 . vedeai ieşind deodată din umbra. nu i se vedea bastonul. Despre papă. pentru că se pierdeau sub sprîncene. care la acea epocă împăna cu o înaltă cosmogonie aşa-numitele ziare ultra. 1 Om politic din Roma antică (secolul al Vl-lea î. care i se înfunda în cravată.n. Era datoria neîndurată. nu i se vedea bărbia. Neclintit în datoriile sale cetăţeneşti. Dar cum se ivea prilejul. spaimă a hoţilor. credea în funcţia lui ca într-o religie şi era spion aşa cum altul e preot.Toată viata i se cuprindea în aceste două cuvinte: a veghea şi a supraveghea. Cartea lui.. pentru că i se ascundea sub pălărie. Introdusese linia dreaptă în tot ce este mai întortocheat pe lume. pe care-l purta isub redingotă. o pîndă nemiloasă. 2 Bandit celebru în Franţa.e. s Scriitor politic francez (1753—1821). despre ale căror moravuri şi argou a scris o carte. mîini uriaşe şi o bîtă năprasnică. teoretician reacţionar al monarhiei zise .de drept divin" şi al orînduirii feudale răsturnate de revoluţia burgheză din Franţa. o frunte colţuroasă şi strîmtă.întreaga înfăţişare a lui Javert arăta omul care stă la pîndă şi care se fereşte. nicicînd o distracţie. Nu i se vedea frun tea. poliţia înţeleasă aşa cum spartanii înţelegeau Sparta.). care-i intrau în mîneci. n-ar fi stat la îndoială să spună că Javert era un simbol. Vai de cel care-i cădea în mînă I L-ar fi arestat pe taică-său dacă ar fi fugit din ocnă şi ar fi denun(at-o şi pe maică-sa dacă ar fi săvîrşit vreo infracţiune. care conspiraseră împotriva republicii. a fost îndreptarul ultraregaliştilor din timpul restauraţiei. Şcoala mistică a lui Joseph de Maistre 3 . Brutus ' întrupat în Vidocq 2 . . ca dintr-o cursă. Pe deasupra. nu i se vedeau ochii. o privire prevestitoare de rău. castitate .

dar lucrul acesta părea să n-aibă nici o importanţă pentru el. s-ar fi rupt. domnul Madeleine băgase de seamă. citea. pus pe-un drum greşit şi înşelat. Părea să ştie. cu acea curiozitate înnăscută. 211 I 1 . aproape apăsătoare.In clipele lui de odihnă. nu-l căuta. că cineva culesese unele informaţii în cutare regiune asupra cutărei familii dispărute. Numele lui Javert. şi o spunea uneori pe ocolite. instinctul şi voinţa. Parcă firul. în care intră. Era. toate urmele anterioare pe care moş Madeleine ar fi putut să le lase în alte părţi. Se va înţelege uşor că Javert era spaima acelei categorii de oameni pe care statistica anuală a Ministerului de Justiţie o însemna sub rubrica : „Oameni fără căpătîi". îi zăpăcea. Am spus că n-avea nici un viciu. nu-l ocolea şi-i răbda. fără să pară că-i dă vreo atenţie. Din pricina aceasta nu era cu totul lipsit de cultură. Nu-i puse lui Javert nici o întrebare. o dată rostit. Un ochi plin de bănuială şi de presupuneri. Aşa era omul acesta nemaipomenit. în sfîrşit. Lucrul acesta se cunoştea după un anumit ifos în vorbă. Avea. De altfel (şi înţelesul absolut al unor cuvinte trebuie corectat aci). îşi îngăduia să trapă puţin tabac pe nas. vorbind ca pentru el însuşi: „Cred că-l am în mînă !" După aceea. faţă de Javert. E caracteristica lui. în egală măsură. care erau foarte rare. Faţa lui Javert. şi caracteristica instinctului e că poate fi tulburat. fără si scoată o vorbă. o trăsătură omenească. O dată i se întîmplă să spună. pe care i se păruse că-l ţine între degete. Dacă n-ar fi aşa. stătu trei zile pe gînduri. instinctul ar fi mai presus decît inteligenţa şi animalul ar şti mai mult decît omul. privirea aceea supărătoare. Lui Javert îi scăpaseră cîteva cuvinte din care se putea ghici că poliţistul cercetase în taină. nu poate exista într-o fiinţă omenească nimic cu adevărat fără greş. ca faţă de toată lumea : binevoitor şi bun. cu toate că ura cărţile. In cele din urmă. Cînd era mulţumit de el însuşi. îi împietrea locului. îndată ce se ivea. Javert era ca un ochi mereu aţintit asupra domnului Madeleine.

Intr-o bună zi. Clnd Madeleine sosise în localitate. trimise pe cineva să caute un scripete. 212 . dar zadarnic. la o oare care depărtare. VI MOŞ FAUCHELEVENT Domnul Madeleine trecea într-o dimineaţă pe o stradă nepavată din Montreuil-sur-mer. .încercaseră să-l tragă de-acolo. Iată cu ce prilej. încît toată greutatea căruţei i se lăsase pe piept. Dăduse apoi faliment şi. de cîte ori avusese prilejul. după ce-i căzuse calul. Calul îşi rupsese amîndouă picioarele şi nu se putea ridica. Fauchelevent îl văzuse pe acest simplu lucrător îmbogăţindu-se. Un băt rî n. scăpata. nemaiavînd decît o căruţă cu un cal. fast notar şi ţăran cu ştiinţă de carte. Lucrul acesta îl umpluse de gelozie şi făcuse tot ce i-a stat la-ndemînă. Fauchelevent. Javert. O sforţare dezordonată. Era cu neputinţă să-l scoţi de sub căruţă altfel decît ridicînd-o în sus. o lovitură greşită. fără familie şi fără copii. anume moş Fauchelevent. Moş Fauchelevent gemea de ţi se rupea inima.Se înţelege că Javert era oarecum tulburat de firescul şi liniştea domnului Madeleine. ciudatul său fel de a fi păru totuşi să-l impresioneze pe domnul Madeleine. puteau să-l răpună. care sosise la faţa locului în clipa accidentului. ca patron. un ajutor stîngaci. m erse înt r-acolo. Căruţa era destul de încărcată. alunecase sub căruţă. în vreme ce el. Bătrînul era prins între roţi. Căzuse atît de prost. făcea o negustorie care începuse însă să-i meargă prost. Acest Fauchelevent era unul dintre puţinii duşmani pe care domnul Madeleine îi mai avea pe vremea aceea. pentru a-i pricinui vreun rău lui Madeleine. bătrîn cum era. Auzind un strigăt şi văzînd mai mulţi oameni strînşi la un loc. se făcuse căruţaş ca să poată trăi.

Era vădit că în mai puţin de cinci minute aveau să i se frîngă coastele. ■— In cită vreme îl vom avea ? — S-au dus în apropiere.. — Nu bunăvoinţa le lipseşte. De ! s-ar putea să te strivească. — Dar n-are să mai fie timp. pămîntul era moale.. spuse Madeleine. ci. răspunse un ţăran. Douăzeci de galbeni. — Ajutor! striga bătrînul Fauchelevent. Cine are spate şi inimă ? Primeşte de la mine cinci galbeni! Nimeni din jur nu se clinti. Aceeaşi tăcere. — E cu neputinţă să aşteptăm un sfert de ceas. Cei de faţă lăsară ochii în jos. urmă. Javert urmă: ^— . dar n-are a face. Nu-l văzuse venind.. — Un sfert de ceas ! strigă Madeleine. Unul dintre ei murmură: — Trebuie să fii al naibii de tare. căruţa se înfunda din ce în ce mai adînc şi apăsa tot mai tare pe pieptul bătrînului căruţaş. cine mă scapă ? Domnul Madeleine se întoarse spre cei de faţă. spuse Madeleine ţăranilor care-l priveau. — Aveţi un scripete ? — S-au dus să caute. Nu vedeţi cum se înfundă căruţa ? — Ce să-i faci ? — Ascultaţi — spuse Madeleine — mai e loc destul sub căruţă ca să se bage cineva dedesubt şi s-o ridice în spinare. Oameni buni. O clipă numai. Lumea se dădu în lături cu respect. Apoi privindu-l ţintă pe domnul Madeleine. In ajun plouase. — Haideţi ! spuse i a r Madeleine.puterea. spuse o voce. Trebuie să fii un om nemaipomenit ca să ridici în spinare o căruţă ca asta. Ia Flachot. Domnul Madeleine se întoarse şi-l recunoscu pe Javert. — Trebuie. — Zece galbeni. şi-l scoatem pe bietul om afară. tot o să treacă vreun sfert de ceas.Veni şi domnul Madeleine. apăsînd pe fiecare cuvînt: 213 .. unde e un pot covar.

Era ocnaşul acela. Madeleine tresări. îngenunehe şi. Gei de faţă gîfîiau. Moş Fauchelevent gemea şi urla : — Mă înnăbuş 1 îmi frînge coastele! Un scripete ! Ceva I Ah ! Madeleine se uită împrejurul lui. zadarnic. n-am cunoscut decît un singur om în stare să facă ceea ce le ceri dumneata acum. însă. dar fără să-I slăbească din ochi pe Madeleine: — Era un ocnaş. se uită la ţăranii neclintiţi şi zîmbi cu tristeţe. Apoi. du-te! Trebuie să mor şi gata ! Lasă-mă 1 Are să te strivească şi pe dumneata ! Madeleine nu răspunse nimic. — Ah. aţintită mereu aisupră-i. Roţile se înfundaseră mai mult şi acum era aproape cu neputinţă ca Madeleine să mai iasă de sub căruţă. căruţa continua să se înfunde cu încetul. încercînd în două rînduri. ' Intre timp. Javert spuse din nou : — N-am cunoscut decît un isingur om care să poată înlocui un scripete. mai-nainte ca mulţimea să aibă vreme să scoată un strigăt. Lumea îl văzu pe Madeleine aproape culcat pe burtă sub greutatea îngrozitoare. lumea văzu uriaşa masă clătinîndu-se : căruţa se ridică încetul cu încetul şi roţile ieşiră pe juma214 . Deodată. să-şi apropie coatele de genunchi.Domnule Madeleine. mă striveşte! strigă bătrînul. Trecu o clipă groaznică de aşteptare şi tăcere. — Ah ! făcu Madeleine. Javert adăugă cu un aer nepăsător. Madeleine păli. — Din ocna Toulonului. Madeleine ridică ochii şi întîlni privirea de şoim a lui Javert. ■— Va să zică nimeni nu vrea să cîştige douăzeci de galbeni şi să-i scape viaţa acestui bătrîn ? Nici unul din cei de faţă nu se mişcă. — Moş Madeleine. ieşi de-acolo! îi strigară oamenii. fără să spună o vorbă. Pînă şi bătrînul Fauchelevent îi spuse : ■—■ Domnule Madeleine. intră sub căruţă.

fu cuprins de tremurul acela pe care l-ar avea un dulău cînd ar mirosi că sub hainele stăpînului se ascunde un lup. domnul Madeleine îi găsi moşului un loc de grădinar într-o mănăstire de maici din cartierul Saint-Antoine. Fauchelevent se vindecă. Cînd nevoile serviciului i-o cereau neapărat. 215 ■ I I .tate din făgaşele pe Care ie săpaseră. Bătrînul îi îmbrăţişa genunchii şi-i spuse: „Dumnezeul meu !" Pe faţa lui Madeleine se citea nu ştiu ce suferinţă fericită şi cerească. Se auzi un glas mnăbuşit care striga : „Grăbi{i-vă ! Ajutaţi1" Era Madeleine. bătrînul găsi pe măsuţa de noapte o hîrtie de o mie de franci. cu un bilet scris de mîna lui moş Madeleine : „Iţi cumpăr căruţa şi calul". Hainele i se rupseseră şi erau pline de noroi. care-l privea fără încetare. domnul Madeleine fu numit primar. cu toate că-i curgea năduşeala pe faţă. Se uita cu o privire liniştită la Javert. îl ocoli cît putu. Devotamentul unuia dăduse putere şi curaj tuturor. la Paris. Căruţa era sfărîmată şi calul mort. Bătrînul Fauchelevent era salvat. Incepînd din acea clipă. Datorită recomandaţiilor date de surori şi de preot. VJI FAUCHELEVENT AJUNGE GRĂDINAR LA PARIS Fauchelevent îşi scrîntise genunchiul în timpul accidentului. Moş Madeleine îl trimise într-una din infirmeriile pe care le organizase pentru lucrători în clădirea fabricii şi unde slujeau două surori de caritate.dădea autoritate asupra oraşului. care făcuse o ultimă sforţare. După puţin timp. Căruţa fu ridicată de douăzeci de braţe. Se repeziră. dar genunchiul îi rămase ţeapăn. A doua zi dimineaţă. Cînd Javert îl văzu pentru prima oară gătit cu eşarfa care-i . Madeleine se ridică. Toată lumea plîngea. Era foarte palid. şi nu putea face altfel decît să dea ochii cu primarul. îi vorbea cu cel mai adînc respect.

In şapte ani cheltuielile de strîngere a impozitelor se reduseseră cu trei pătrimi în plasa Montreuil-sur-mer. uită de multe lucruri şi nu se mai gîndi decît la Gosette a ei şi la viitorul care se întrezărea. Cînd populaţia suferă. ea nu era prea îndemînatică. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de ea. cînd ţara e fericită şi bogată. în sfîrşit. iar statul pierde bani mulţi cu cheltuielile de constrîngeri şi încasări. dar. Fantine ceru de lucru şi fu primită în atelierul femeilor. impozitele se plătesc cu uşurinţă şi nu pricinuiesc statului cheltuieli. Să trăieşti cinstit din munca ta. un alt simptom care. dacă nu era vizibil. cînd nu mai e negoţ. ce har al cerului! începu să aibă iar poftă de muncă. era în schimb tot atît de semnificativ.o datora lui moş Madeleine avea. se bucură să-şi privească în ea tinereţea. Din fericire. cînd nu e de lucru. Pentru Fantine meseria era nouă. îşi cumpără o oglindă. îşi închirie o cămăruţă şi o mobilă pe datorie. Aşa stăteau lucrurile în ţinut la întoarcerea Fantinei. ministrul de finanţe de-atunci. 216 . aşa că nu cîştiga cine ştie cît pe zi. pe lîngă semnele vizibile arătate. poarta fabricii domnului Madeleine era ca un chip de prieten. lasă să treacă termenele. ceea ce făcea ca aceasta să fie citată printre toate celelalte de către domnul de Villele. Problema era rezolvată : îşi cîştiga pîinea. Lucrul acesta nu poate înşela niciodată.Prosperitatea pe care Montreuil-sur-iner î . VIII DOAMNA VICTURNIEN CHELTUIEŞTE TREIZECI ŞI CINCI DE FRANCI PENTRU MORALA Cînd Fantine văzu că trăieşte. contribuabilul ise opune impozitului fiindcă e în mizerie. avu o clipă de bucurie. îi ajungea şi atît. părul şi dinţii frumoşi. Se poate spune că mizeria şi bogăţia publică au în cheltuielile de strîngere a impozitelor un termometru care nu dă greş. Cînd e de lucru în plin. Fu aproape fericită.

e ca vetrele care mistuie lemne cu repeziciune. după ce tainele sînt cunoscute. numai şi numai din instinct. Conversaţia lor. Dintr-o curată încăpăţînate de-a vedea. de plăcere. Sînt unii oameni care pentru a afla cheia acestor taine. conversaţie de salon. cînd are destulă în sertar ? etc. care nu-i privesc. . despre fetiţa ei. pe sub ganguri. încep catastrofe. se ferise să vorbească. era o rămăşiţă din obiceiurile ei de dezordine. era silită ea le scrie printr-un scriitor public. Scria adesea. care de altfel le sînt cu totul indiferente. vor da de băut vizitiilor şi slugilor. etc. risipesc mai mult timp. La început. îl vor cîştiga pe portar. îşi dau mai multă osteneală decît ar fi nevoie pentru zece fapte bune. aşa cum am văzut. vor mitui comisionarii. joia ? De ce o coteşte totdeauna pe străzi dosnice? De ce doamna asta coboară întotdeauna din birjă înainte de a ajunge acasă ? De ce trimite să i se cumpere hîrtie de scrisori. Şi adeseori. Nimic nu-i face mai mult pe oameni să pîndească decît faptele altora. pe frig şi pe ploaie. De ce domnul ăsta nu vine decît pe-nserate ? De ce domnul cutare nu-şi atîrnă cheia în cui. dueluri. De ce ? Fără rost. vor cumpăra o cameristă. flecăreală de anticameră. fără nici un interes. de-a şti şi de-a pătrunde. aşa cum am mai văzut. enigmele aduse la lumina zilei. spre marea bucurie a celor care au „descoperit totul". familii ruinate. şi combustibilul lor e aproapele.■ urmînd s-o plătească din munca ei. şi asta. fără folos. fără să le fie altcum răsplătită curiozitatea decît tot prin curiozitate. vor ista ceasuri întregi pe la colţuri de stradă. existenţe sfărîmate. Neputînd spune că e măritată. îi plătea la timp pe cei doi Thenardier. misterele publicate. Vor urmări pe cineva zile întregi. Fiindcă nu ştia decît să se iscălească. Din mîncărime de limbă. In atelierul femeilor începu să se şoptească că Fantine „scrie scrisori" şi că-şi „dă aere". falimente. noaptea. cheltuiesc mai mulţi bani. Lucrul acesta fu băgat de seamă. le trebuie mult combustibil. Trist lucru ! Unii oameni sînt răi numai din nevoia de-a vorbi.

un moşuleţ care nu-şi putea umple burta cu vin roşu pînă ce nu-şi golea buzunarul de taine. jocul de cuvinte constă tn sensul nou pe care îl căpătase termenul „iacobin" după revoluţia burgheză din Franfa : nu mai fnsemna călugăr dominican. Pe scurt. Era uscată. mereu la aceeaşi adresă. Avea glasul behăit şi mintea j ucăuş ă. hangiu. se măritase cu un călugăr iscăpat din mănăstire. lucru uimitor. aspră. şi că punea timbre pe scrisoare. Erai foarte 1 Tagme călugăreşti catolice . vorbi cu cei doi Thenardier şi le spuse la întoarcere: „Am cheltuit treizeci şi cinci de franci. Ajunseră să afle şi adresa : Domniei sale domnului Thenardier. ursuză. seaca. In clipele acelea se gîndea la fetiţa ei. în plin 1793. Am văzut copilul !" Cea care făcuse lucrul acesta era o spaimă. aproape veninoasă. II iscodiră la circiuma pe scriitorul public. Băgară de seamă că în atelier se trăgea cîteodată deoparte şi-şi ştergea o lacrimă.Fantine fu deci luată la ochi. unei comunităţi religioase. B ăt rî na aceas t a fus es e şi ea t î nără odat ă. In timpul restauraţiei se făcu atît de cucernică. nu puţine erau acelea care o invidiau pentru părul ei blond şi dinţii albi. Băgară de seamă că scria cel puţin de două ori pe lună. 218 . încît popii îi iertară povestea cu călugărul. după ce-o domesticise şi o pusese cu botul pe labe. se află că Fantine avea un copil. In tinereţea ei. poate şi la bărbatul pe care-I iubise. dar mi-am uşurat sufletul. Era o urzică pe care o puteai lua şi drept o rasă călugărească mototolită. Doamna Victurnien avea cincizeci şi şase de ani şi-şi căptuşea masca urî{eniei cu cea a bătrînetii. cu mult tămbălău. ci membru al clubului iacobinilor. anume doamna Victurnien. spinoasă. dar nu-l putea uita pe călugărul care o lăsase văduvă. pazniea virtuţii tuturor. numiţi astfel fiindcă sediul lor principal era instalat la Paris Intr-o fostă mănăstire a iacobinilor. „Sigur că era una d-alea !" Se găsi chiar o bătrînă care se duse la Montfermeil. care purta bonetă roşie şi trecuse de la bernardini la iacobini'. Ruptura cu un trecut întunecat e totdeauna dureroasă. De altfel. la Montfertneil. Avea o mica proprietate pe care o lăsa prin testament şi. revoluţionari intransigenţi.

bună la ceva. Domnul primar îi dădea cincizeci de franci pentru că era bun şi o gonea pentru că era drept. greşeala îi era cunoscută de toată lumea. de altfel. Aşadar. Unii o sfătuiră să se ducă la primar. De altfel. cînd. Fantine era distrusă. supraveghetoarea atelierului îi îr. doamna Victurnien se duse la Montfermeil şi se întoarse spunînd : „Am văzut copilul!" Toate astea luaseră timp. Pusese în fruntea acestui atelier o fată bătrînă. Fantine nu era. Nu putea să le achite cu cincizeci de franci. hotărâtă. spunîndu-i că nu mai face parte din atelier şi sfătuind-o. Era tocmai în luna în care cei doi Thenardier. Supraveghetoarea îi spuse că ar trebui să plece imediat din atelier. Domnul Madeleine avea obiceiul să nu intre aproape niciodată în atelierul femeilor. decît o lucrătoare oarecare. pe care i-o recomandase preotul.mînă din partea domnului primar cincizeci de franci. într-o dimineaţă. persoană respectabilă. şi avea toată încrederea în acea supraveghetoare. Fantine era la fabrică de mai bine de un an. Aşadar. cinstită. Nu putea pleca din ţinut pentru că datora la chirie şi la mobile. dar lipsită de caritatea care constă 219 16 .bine văzută de episcopatul din Arras. Viaţa e plină de astfel de încurcături. aşadar. domnul Madeleine nu ştia nimic despre toate astea. să părăsească ţinutul. după ce ceruseră doisprezece franci în loc de şase. Se supuse acestei sentinţe. începuseră să pretindă cincisprezece. dreaptă. din partea domnului primar. pătrunsă de caritatea care constă în a da. Bolborosi cîteva cuvinte rugătoare. părăsi atelierul şi se întoarse în odaia ei. IX SUCCESUL DOAMNEI VICTURNIEN Văduva călugărului a fost. Nu se mai simţi în stare să scoată o vorbă. nu îndrăzni. împovărată de ruşine mai mult decît de disperare.

Ajunge să fie un talent. Acolo unde se sfîrşeşte traiul din puţin. căruia îi datora chiria. Fata o costa zece. cîştigînd astfel doisprezece gologani pe zi. Proprietarul. N-o primi nimeni. Cît despre cei cincizeci de franci. îi dăduse dintr-o sumă pe care domnul Madeleine i-o încredinţase pentru pomeni şi ajutoare de dat lucrătoarelor şi de care nu da socoteală. Aceste feluri de a trăi sînt ca două odăi: cea dintîi e întunecoasă. Se apucă să coasă cămăşi proaste pentru soldaţii din garnizoană. îi spusese : „Eşti tînără şi drăguţă. De-atunci începu să-i plătească prost lui Thenardier. cînd se întorcea acasă. cum să renunţi la păsărică ce mănîncă rnei de un ban la două zile. cum să-ţi faci din fustă cuvertură şi din cuvertură fustă. Oamenii cei mai buni sînt adeseori siliţi să-şi treacă autoritatea asupra altora. Nu putea părăsi oraşul. Domnul Madeleine îi încredinţase ei totul. şi cu convingerea că face bine ceea ce face. Fantine vru să se angajeze servitoare în partea locului . 220 . In virtutea acestui drept. Negustorul de vechituri de la care-şi cumpărase mobilele — şi ce mai mobile ! — îi spusese : „Dacă pleci. să te aresteze ca pe-o hoaţă". Nu ştim tot ce pot să scoată dintr-un gologan unele fiinţe slabe. luînd masa la lumina ferestrei de peste drum. dădu înapoi trei sferturi din mobile. Ea împărţi cei cincizeci de franci între proprietar şi negustorul de vechituri. nu-şi păstră decît strictul necesar şi se văzu fără lucru. supraveghetoarea instruise procesul. O femeie bătrînă. care-i aprindea lumînarea seara. fără mijloace de trai. pur. iar cea de-a doua e neagră. aşa că poţi să plăteşti". merse dintr-o casă într-alta. n em ai av î n d d ec î t un p at ş i d at or î n d î n că v re o s ut ă de franci. Fantine învăţă cum te poţi lipsi cu totul de foc iarna. judecase. cum să-ţi economiseşti lumînarea. care au îmbătrînit în lipsuri şi în cinste. începe traiul din nimic.în înţelegere şi iertare. osîndise şi o executase pe Fantine. o învăţă arta de-a trăi în mizerie.

toţi se uitau la ea şi nimeni nu-i dădea bună ziua . nu te ştie nimeni. Viaţa asta are un mîine. ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. că nu îndrăznea să iasă din casă. cum ar fi vrut să plece la Paris ! Cu neputinţă. cu niţică pîine şi cu necazuri. 16* . lăsă ruşinea deoparte şi începu iar să iasă. ştiind carte cît îi trebuia ca să se iscălească Marguerite şi crezînd în dumnezeu.Fantine izbuti să dobîndească acest sublim talent şi-şî recîştigă puţin curajul. Se gîndea s-o aducă. „Nu-mi pasă!" spuse ea. era datoare lui Thenardier. luă o hotărîre. Cum să se achite ? Şi drumul! Cum să şi-l plătească ? Bătrîna care-i dăduse ceea ce am putea numi lecţii de sărăcie era o femeie cuvioasă. Se ducea încoace şi încolo. Ah. cucernică în înţelesul bun al cuvîntului. Şi apoi. într-o zi ele vor fi în ceruri. dispreţul acru şi rece al trecătorilor o pătrundea în carne şi în suflet ca un vînt rece. în deznădejdea asta. cînd eşti necăjită. şi faptul de-a fi necunoscut e un veşmînt. simţea o ciudată fericire cînd se gîndea că are o fetiţă. La început. cu capul sus. voi izbuti totuşi să cîştig o fărîmă de pîine. La Paris. şi simţea cum devine obraznică. săracă şi miloasă nu numai cu săracii. ceea ce e o adevărată ştiinţă. o astfel de nenorocită pare goală sub batjocura şi curiozitatea tuturor. aşa cum se obişnuise cu sărăcia. încetul cu încetul. pe care o chema Marguerite. cel puţin. Ei bine! Am să rnă hrănesc şi eu cu suferinţe şi nelinişti. mănînci mai puţin. cu un zîmbet amar. Cum ? S-o facă să împartă mizeria cu ea ? Şi-apoi. Se găsesc multe virtuţi de felul acesta aici pe pămînt. ci chiar cu bogaţii. Pe istradă ghicea că oamenii se întorc după ea şi că o arată cu degetul. După vreo două-trei luni. Faniinei îi era atît de ruşine. In oraşele mici. Vorbea pe-atunci cu o vecină : — Ei ! cred că dormind numai cinci ceasuri pe zi şi cosînd tot restul timpului. Fu nevoită să se obişnuiască cu dispreţul celorlalţi.

Doamna Victurnien o vedea uneori trecfnd pe sub fereastra ei. ca avea nevoie de o fustă de lînă şi că maică-sa trebuia să-i trimită cel puţin zece franci pentru asta. nici amiază. Iarna. Creditorii o hărţuiau. Datoriile îi crescuseră. Fusta asta îi înfurie pe cei doi Thenardier. Ii scrise într-o zi că mica Cosette era dezbrăcată în frig. seara se îngînă cu A dimineaţa. pe care o pusese „la locul ei". care-i căzu. trecu vara şi iarna se întoarse. şi se felicita. — Zece franci. Fantine cîştiga prea puţin. — Cît mi-ai da pe el ? spuse ea. Primi scrisoarea şi o mototoli în mîini toată ziua. — Frumos păr! rosti frizerul. 222 . înspăimîn-tător anotimp. îi trimiteau mereu scrisori al căror cuprins o îndurera şi a căror plată poştală o ruina. Seara se duse la frizerul din colţ şi-şi desfăcu parul. care se revărsa ca o mătase netoarsă. Cerul e o ferestruică. Ii spunea uneori vecinei Marguerite: „Uite cum îmi ard mîinile!" Gu toate astea. auriu şi minunat. Cînd zilele sînt scurte e mai puţin de lucru. Soţii Thenardier. observa deznădejdea „nepricopsitei ăsteia". Munca prea multă o obosea pe Fantine şi tuşea uscată pe care o avea mai de mult spori. nici căldură. nici lumina.' Iarna preschimbă în piatră apa cerului şi inima omului. nu poţi să vezi limpede. negură. cînd îşi pieptăna cu un pieptene rupt frumosul ei păr. Ziua întreaga e o pivniţă. avea cîteva clipe de cochetărie fericită. fereastra e cenuşie. pînă la şolduri. URMĂRILE SUCCESULUI amurg. Fericirea celor răi e neagră. Fusese concediată pe la sfîrşitul iernii. dimineaţa. Soarele pare un sărac. prost plătiţi. ~ Taie-l! Cumpără o fustă de flanelă şi le-o trimise soţilor Thenardier.

Şi rîdea. — Cînd voi fi bogată — spunea ea — o voi avea pe Cosette cu mine. Am îmbrăcat-o cu părul meu. Inima Fantinei începu să fie ^scormonită de gînduri întunecate. fiindcă i se tot spusese că el o goni-se." Purta scufii rotunde care-i acopereau capul tuns şi cu care mai era încă drăgu{ă. cu toate astea. aşa ca să înfrunte lumea. un puturos. la orele cînd lucrătorii stau înaintea porţii. E nevoie de doctorii scumpe: treaba asta ne sărăceşte. care o văzu o dată cîntînd şi rîzînd aşa. Biata Ciocîrlie tremură mai departe. cu cît totul se întuneca în jurul ei. Ca toţi ceilalţi. „Copilului n-are să-i mai fie frig. îşi adora copilul. îşi luă un iubit. ajunse să-l urască. un bărbat pe care nu-l iubea. şt i i că au haz! P at ruzeci de franci ! Num ai atît! Asta face doi napoleoni! De unde vor ei să-i scot ? Ce dobitoci sînt ţăranii ăştia ! I I . spuse : „Uite una care o s-o sfîrşeaiscă prost". Dacă nu ne trimiţi patruzeci de franci pînă într-o săptămînă. fetiţa are să moară. un fel de muzicant cerşetor. Primi într-o zi o scrisoare de la Thenardier. O lucrătoare bătrînă. ticluită astfel : Cosette e bolnavă de o boală care umblă prin poftea locului. începu să urască totul în jurul ei. îl venerase şi ea multă vreme pe moş Madeleine.Voiau bani. că el era pri cina nenorocirii ei. cu atît îngeraşul acela blînd îi strălucea mai mult în fundul sufletului. Omul era un netrebnic. începu să rîdă cu hohote şi-i spuse bătrînei ei vecine : ~ Ah. îşi spuse Fantine. cu silă. De cîte ori trecea prin faţa fabricii. cînta şi se prefăcea că rîde. I-o dădură Eponinei. dar în inima ei era furioasă. primul care-i ieşi în drum. Tuşea nu-i da pace şi avea sudori reci pe şira spinării. Cu cît se scufunda mai adînc. Cînd văzu că nu se mai putea pieptăna. nu mai putem plăti. I se zice febră militară. care o bătea şi care o părăsi aşa cum îl luase ea.

sărind şi rîzînd mereu. fata de colo care rîzi. ce vrei ? Văzu. Era mînioasă şi povesti întîmplarea bunei ei vecine Marguerite. vino diseară la hanul Puntea de argint. pe platforma căreia stătea în picioare un om îmbrăcat în roşu. Fantine se întoarse acasă. Asta zic şi eu ca are noroc 1 Fantine o luă la fuga şi-şi astupă urechile. — Ce înseamnă asta. îmi cer patruzeci de franci. alergînd. — Lopeţile — o lămuri profesorul dentist — însem nează dinţii din faţă . — Doi napoleoni! murmură o babă ştirbă. lopeţile ? întrebă Fantine. Era un caraghios de dentist ambulant. dar dinţii 1 Ce mon224 . Ţărani. Fantine se vîrî prinfre ceilalţi şi începu să rîdă ca toată lumea de această cuvîntare rostită cînd în grai popular de puşcăriaş pentru derbedei. frumoaso! Doi napoleoni pot să-ţi prindă bine. — Vai. o întrebă : — Ce ai ele eşti atît de veselă ? — Ţăranii mi-au scris o dobitocie. Părul mai creşte el. prafuri şi leacuri. o mulţime de lurne adunată în jurul unei trăsuri de o formă neobişnuită. cînd în grai schimonosit. răspunse ea. ştii că ai dinţi frumoşi ? Dajcă-mi vinzi lapeţile. pentru oamenii cumsecade. Dentistul îi strigă deodată fetei aceleia frumoase care rîdea : — Tu. care oferea publicului danturi întregi. pastă de dinţi.Totuşi urcă treptele pînă Ia o ferestruică din pod şi citi din nou scrisoarea. care le vorbea celorlalţi. unde ai să mă găseşti. Apoi coborî şi ieşi pe strada. cei doi de sus. ce grozăvie ! strigă Fantine. Dacă-ţi dă inima brînci. pe cînd trecea prin piaţă. Cineva care o întîini. care era şi ea acolo. — Ce spui ? Omul asta nu-i un netrebnic ? Cum de li se îngăduie unor astfel de oameni să treacă prin partea locului ? Să-mi smulgă dinţii din faţă ! Dar aş fi îngrozitoare. ca să nu mai audă glasul răguşit al omului care striga : — Mai gîndeşte-te. îţi dau cîte un napoleon de fiecare.

— Şi se poate muri dintr-însa ? — Şi încă cum ! spuse Marguerite.ş i întoarse capul ei tuns spre ea. palidă. de doctorii grozave ! — Cum îţi vine boala asta ? — E o boală care îţi vine aşa. răspunse fata bătrînă. care lucra lîngă ea : — Tu ştii ce-i febra militară ? — Da. După un sfert de ceas îşi lăsă cusătura şi se sui pe trepte. în felul acesta. o găsi pe Fantine pe pat. — Da — zise Fantine — patruzeci de franci. să mai citească o dată scrisoarea lui Thenardier. mai înainte de răsăritul soarelui. Rămase pe gfndurî şi se puse pe lucru. Fantine se mai duse o dată pe scară să citească scrisoarea. îngheţată. nu ardeau decît o singură luminare. cînd Marguerite intră în odaia Fantinei. pe unde sînt hanurile. care. E o boală.stru ! Mai bine în-aş arunca de Ia etajul al cincilea în stradă ! Mi-a spus că va fi diseară la Puntea de argint. lumînarea arsese toată noaptea şi era pe sfîrşite. — Adică patruzeci de franci. — Doi napoleoni. 225 . pentru că lucrau întotdeauna împreună şi. — Şi-i loveşte şi pe copii ? — Mai ales pe copii. înmărmurită de risipa asta cumplită şi strigă : — Dumnezeule! A ars toată lumînarea! S-a întîmplat ceva ? Se uit ă apoi la F ant ine. — Şi oît a oferit ? întrebă Marguerite. A doua zi dimineaţă. Seara ieşi şi fu văzută îndreptîndu-se spre strada Paris. Nu se culcase de loc. în capul oaselor. — Are nevoie de doctorii multe ? — Ah. deodată. Intorcîndu-se. Scufia îi căzuse pe genunchi. o întrebă pe Marguerite. Marguerite se opri în prag.

decît îndoindu-şi spinarea din ce în ce mai mult. De multă vreme îşi lăsase chilia ei de la al doilea cat şi se mutase într-o mansardă închisă cu un lacăt. Ii rămăsese o zdreanţă pe care o numea cuve'rtură. Sînt mulţumită. De unde ai galbenii ăştia ? — I-am cîştigat. Fie din lipsă de timp. Fantine îşi azvîrli oglinda pe fereastră. era o chiţimie dintre acelea al căror tavan se uneşte cu duşumeaua şi te izbeşte în cap de zeci de ori pe zi. neîn grijit. o saltea pe jos. Asta se vedea bine după creţurile pe care le făceau. răspunse Fantine. O salivă roşcată îi mînjea colţul buzelor. uitată într-un colţ. Pe măsură ce i se rupeau la călcîie. îşi pierduse ruşinea şi totodată cochetăria. Fantine ? — N-am nimic. Isuse dumnezeule ! spuse Marguerite. cu bucăţi de stambă. într-alt colţ era o oală de pămînt pentru apă. Amîndoi dinţii îi fuseseră smulşi. care se rupeau la fiece mişcare. vechi şi uzat. nu-şi mai cîrpea rufele. nu fusese decît p şiretenie a celor doi Thenardier. Ieşea cu bonete murdare. Omul sărac nu se poate duce pînă în fundul odăii. sub acoperiş. cum nu se poate duce pînă în fundul destinului lui. Apa îngheţa în timpul iernii şi multă vreme urmele ei rămîneau însemnate. iar în gură avea o gaură neagră. N-are să-mi mai moară copilul de acea boală îngrozitoare. îşi trăgea ciorapii în pantofi. Ce ai. Un ultim semn. Avusese o răsură care se uscase. îşi peticea corsetul. Lumînarea îi lumina faţa. Trimise patruzeci de franci la Montfermeil. Cosette nu era bolnavă. cu cercuri de gheaţă. la niveluri diferite. — Ah. De altfel. Oamenii cărora le datora bani îi făceau scanda 226 . Nu mai avea pat. şi un scaun desfundat. ca să facă rost de bani. Era un zîmbet însîngerat. Pe cînd vorbea îi arătă fetei bătrîne doi napoleoni care străluceau pe masă.Din ajun îmbătrînise cu zece ani. răspunse Fantine. Dar asta e o avere. Spunînd acestea. — Isuse! rosti Marguerite. Dimpotrivă. fie din nepăsare. zîmbi.

avea să fie dată pe uşă afară. că va aj unge ce va put ea să aj ungă şi că navea decît să crape dacă poftea. care punea femeile osîndite să lucreze sub cost. de la sărăcie. Thenardier îi scrise că aşteptase. dar nu se plîngea. Şaptesprezece ceasuri de muncă şi nouă bani pe zi! Creditorii Fantinei erau mai nemiloşi ca niciodată. cu prea multă bunăvoinţă şi că-i trebuia de îndată o sută de franci. cu toate că era convalescentă. pe scară. îşi petrecea nopţile plîngînd şi frămîntîndu-se. hoţomanco ?" Ce voiau de ia ea. Negustorul de vechituri. care-şi luase înapoi aproape toate mobilele. Tuşea mult. preţurile scăzură dintr-o dată. 227 .Iuri şi nu-i dădeau pace. de la singurătate. XI CHRISTUS NOS LIBERAVIT ' Ge înseamnă povestea asta cu Fantine ? E societatea care îşi cumpără o sclavă. fără de care micuţa Cosette. II ura din răsputeri pe moş Madeleine. de la părăsire. prin partea de sus a omoplatului stîng. dumnezeule ! Se simţea hărţuită şi în ea se năştea fiara sălbatică. Dar unde se puteau cîştiga cinci franci pe zi ?" — Haide ! spuse ea. Să vindem şi ce-a mai rămas ! Nenorocita se făcu prostituată. Ii găsea în stradă şi apoi. din nou. în frig. pe drumuri . „O sută de franci! se gîndi Fantine. de la frig. îi spunea într-una : „Cînd îmi dai banii. ceea ce reduse ziua lucrătoarelor libere la nouă bani. dar din pricina unui antreprenor al muncii din închisori. fără îndoială. Ochii îi străluceau din cale-afară şi isimţea o durere în umăr. Cosea şaptesprezece ceasuri pe zi. de la mizerie. Cam în acelaşi timp. De !a cine ? De la foame. Dure1 Hristos ne-a mfntuit (în original în limba latină).

ros tîrg I Un suflet pentru o bucată de pîine. e dezonorată şi severă. Nu se mai fereşte de nimic. A simţit. E de marmură pentru că a ajuns noroi. E o greşeală să-ţi închipui că ai secat soarta şi că eşti la capătul celor ce pot să ţi se întîmple. Celui care pune mîna pe ea îi e frig. I s-a întîmplat tot ce putea să i se mai întîmple. a pierdut şi a plîns totul. a suferit. adică asupra gingăşiei. Şi asta nu e una dintre cele mai mici ruşini ale omului! In punctul la care am ajuns. Viaţa şi ordinea socială i-au spus ultimul lor cuvînt. care risipesc un venit de o mie cinci sute de livre în provincie. Vai! Ce înseamnă destinele astea năpustite unele peste altele ? Unde se duc ? De ce sînt astfel ? Cel care ştie asta vede tot întunericul. al acestei dureroase drame. a îndurat. slăbiciunii. Totuşi. te rabdă. Civiliza(ia noastră e călăuzită de sfînta lege a Iui Hristos. Abată-se asupra ei toţi norii şi treacă peste ea tot oceanul ! Ce-i mai pasă ! E ca un burete îmbibat. Apasă asupra femeii. nu se mai teme de nimic. există şi la Montreuil-surmer o categorie de băieţi tineri. Se zice că în civilizaţia europeană sclavia a fost desfiinţată. frumuseţii. Ea există mereu. E o greşeală. Tr-ece. Fantine nu mai e nimic din ce a fost altădată. societatea primeşte. ea aşa crede. aşa cum moartea seamănă cu somnul. E resemnată şi resemnarea ei seamănă cu nepăsarea. aşa cum semenii lor de la Paris mănîncă două sute de mii de franci 228 . dar nu e încă pătrunsă de ea. E singur. Se numeşte dumnezeu. nu-i pasă cine eşti. maternităţii. dar nu apasă decît asupra femeii şi se numeşte prostituţie. XII TRINDAVIA DOMNULUI BAMATABOIS Ca în toate oraşele mici. Mizeria oferă.

un „elegant" era alcătuit dintr-un guler mare. strîns pe talie. Toţi aceştia fac parte dintr-o mare specie neutră : neputincioşi. pădurile mele. care au ceva pămînt.mai deschisă. un joben cu marginile înguste. dacă ar fi mai săraci. buni de nimic. 229 . joacă biliard. cu două rînduri de nasturi de argint înghesuiţi unii într-alţii pînă pe umăr. dar . niţică prostie. Pe scurt. Pe-atunci. nu muncesc. din trei veste puse una peste alta şi de diferite culori. ar fi fost unul dintre aceştia. copiază Londra prin Paris şi Parisul prin Pont-âMousson'. care ar fi bădă rani într-un salon şi se socotesc boieri !a crîşmă şi care spun: „livezile mele. s-ar spune că sînt pierdevară. părul zbîrlit. se uită după călătorii care coboară din diligentă. alţii visători şi cîfiva mucaliţi. un baston cît tcate zilele şi o conversaţie înnobiMă cu calambururile ' Orăşel din Lorena luat aici ca simbol al micilor centre provinciale. fumează. exagerează moda. un pic de duh. cască. dintr-un surtuc măsliniu. cinează la han. dintr-o cravată. nu sînt buni de nimic şi nici prea dăunători nu sînt. împodobiţi pe cusătură cu un număr de cute. caută gîlceavă ofiţerilor din garnizoană ca să se arate războinici. ţăranii mei". dispreţuiesc femeile.pe an. au un cîine care mănîncă oase sub masă şi o ţiitoare care pune mîncarea pe masă. Dacă domnul Felix Tholomyes ar fi rămas în provincie şi n-ar fi văzut niciodată Parisul. Printre ei sînt unii plicticoşi. miros a tutun. vînează. pe dinăuntru. cea albastră şi cea roşie. dar întotdeauna fără soţ şi variind de la una la unsprezece. beau. cu coadă ca de morun. dintr-un ceas cu brelocuri. se îndobitocesc cu vîrsta. Se calicesc pentru o para. fluieră actriţele ca să arate că sînt oameni de gust. sînt oameni care nu fac nimic. nehotărît. trăiesc la cafenea. Dacă ar fi ceva mai bogaţi. limită care nu era depăşită niciodată. paraziţi. şi din pantaloni tot de culoare măslinie. alţii plictisiţi. admiră tragedia. Puneţi şi nişte ghete-pantofi cu placheuri la tocuri. s-ar spune că sînt filfi zoni . bat caldarîmul.

se distra să sîcîie o femeie care da tîrcoale prin faţa ferestrei unei cafenele cu ofiţeri. 2 Conducătorul luptei de eliberare lonialist spaniol (1783—1830). o dată cu o gură de fum din trabuc. îmbrăcată în rochie de bal. ca pe un soldat pedepsit care se întoarce mereu să-şi primească vergile. Pe deasupra : pinteni şi mustăţi. şişj continua cu aceeaşi regularitate plimbarea. Pe domnul acesta îl chema Bamatabois. Pălăriile cu boruri înguste erau regaliste şi se chemau morillo. profesor la Facultatea de drept din Paris sub im periu. profitînd de o clipă în care femeia se întorsese. fireşte. luă de pe caldarîm un pumn 1 Fost revoluţionar. pentru că purta un morillo. iar liberalii purtau pălării cu boruri late. ca : „Ce urîtă eşti 1 Stai acasă ! Eşti ştirbă 1" etc. Această nepăsare îl jigni pe omul acela fără de rost şi. care din cinci în cinci minute o aducea din nou în faţa batjocurilor. cîte o necuviinţă pe care o socotea spirituală şi veselă. împopoţonată şi tristă. care se numea boitoare. Filfizonul acesta fuma. tiptil. îmbrăcat călduros cu unul dintre acele paltoane care întregeau în anotimpurile reci costumul la rnodă. 230 . într-o seară în care ninsese. ţinîndu-şi rîsul. La vreo opt sau zece luni după cele povestite în paginile de mai sus. Era pe cînd republicile din America de Sud se luptau cu regele Spaniei. pe cînd Bolivar 2 se lupta cu Morillo 3.lui Portier'. care se ducea şi se întorcea prin zăpadă.să lupte a America de Sud de sub jugul co împotriva răsculaţilor din America de 3 General spaniol trimis Sud. nici nu-l privea. Femeia. pentru că era la modă. se aplecă. unul dintre aceşti filfizoni fără de rost. De cîte ori femeia trecea prin faţa lui. foarte decoltată şi cu flori pe cap. nu-i răspundea. Pe vremea aceea mustăţile însemnau burghezie şi pintenii însemnau pieton. în primele zile ale lui ianuarie 1823. şi. care la cursuri compensa ştiinţa sa mediocră cu glume şi anecdote. un „conformist". Elegantul provincial purta pinteni mai lungi şi mustăţi mai sălbatice. îi arunca. se luă după ea. etc.

întreeîndu-se în glume de prost gust. nu scotea o vorbă. groaznică. ofiţerii ieşiră grămadă din cafenea. Neagra mizerie. scuipate cu un glas răguşit de băutură. ciufulită. Era Fantine. XIII REZOLVAREA UNOR CHESTIUNI DE POLIŢIE MUNICIPALA Javert îi dădu la o parte pe cei de faţă. din vînătă se făcuse palidă şi tremura de spaimă. chicoteau şi aplaudau în jurul unui vîrtej făcut din două fiinţe. pălăria îi căzuse pe jos. femeia dădu un răcnet. fără dinţi şi fără păr. ■Mulţimea de gură-cască.de zăpadă şi i-l vîrî în spate. care se lăsă dusă fără nici o împotrivire. vînătă de mînie. o apucă pe femeie de rochia ei de mătase acoperită cu noroi şi-i spuse: — Urmează-mă ! Femeia ridică fruntea. tîrînd-o cu dînsul pe nefericita femeie. se întoarse. înfigîndu-i unghiile în obraz. Ochii îi erau sticloşi. cu cele mai groaznice cuvinte ce-ar putea ieşi din gura unui rîndaş. dintre care deosebeau cu greu bărbatul de femeie. trecu printre ei şi porni întins spre comisariatul de poliţie ce se afla dincolo de piaţă. urlînd. La zgomotul ce se iscă. Filfizonul profitase de întîmplare ca s-o şteargă. ieşeau hîd dintr-o gură ştirbă. Nici unul. nici altul. vocea ei mînioasă se stinse dintro dată. Sudălmile acelea. Deodată. iar femeia îl izbea cu picioarele şi cu pumnii. între umerii goii. II recunoscuse pe Javert. sări ca o panteră şi se azvîrli asupra bărbatului. mergea în urma lor. un orn înalt ieşi din mulţime. veşnic prilej de obscenitate 1 231 I . făcînd mare haz. trecătorii se adunară şi se formă un cerc larg de oameni care rîdeau. Bărbatul se zbătea.

spuse : — Ia trei oameni şi du-o pe fata asta la răcoare ! Apoi. cu uşa prevăzută cu o fereastră zăbrelită. Javert. scoase din buzunar o coală de hîrtie timbrată şi începu să scrie. ghemuindu-se ca un cîine speriat. care se înălţau în vîrful picioarelor şi-şi întindeau gîtul în faţa geamului murdar al corpului de gardă. Simţea acum că scăunelul lui de agerit de poliţie era un fotoliu prezidenţial. Javert se aşeză. societatea. cu atît se simţea mai revoltat. îndată ce intră. în stradă. căzu întrun colţ al odăii. încălzita de o sobă şi păzită de un gardian. pe faţa lui aspră nu se citea nici un fel de emoţie. dînd-o gardianului. spre marea dezamăgire a spectatorilor. le pedepseşte cum îi vine la socoteală şi dispune cum îi trăsneşte prin cap de cele două bunuri amărîte pe care ele le numesc meseria şi libertatea lor. îndoi hîrtia şi. Cu cît examina mai de aproape fapta acestei fete. batjocorită şi atacată de o făptură din afara rîndurilor oamenilor. Nu încăpea îndoială că asistase la săvîrşirea unei crime. care da spre stradă — Javert intră împreună cu Fantine şi închise uşa după el. fusese de faţă.Âjungînd ia comisariat — o încăpere scundă. nemişcată şi mută. Şi el. Femeile acestea sînt totdeauna lăsate de legiuirile noastre la bunul plac al poliţiei. temuta sa putere discreţionară. Văzuse acolo. pentru a duce la bun sfîrşit marea sa misiune. Fantine. dar cu toată grija unei conştiinţe neînduplecate. îşi aduna toate gîndurile ce se găseau în mintea lui. căutînd să vadă ce se petrece înăuntru. Cînd isprăvi. Curiozitatea este un fel de lăcomie şi a vedea însemnează a devora. Javert sta nepăsător. era serios şi adînc preocupat. Trecea printr-una din acele clipe cînd îşi exercita fără control. care face cu ele ce vrea. Continua să scrie în tăcere. întorcîndu-se către Fantine: Te-ai învîrtit de şase luni ! 232 . reprezentată printr-un proprietar-alegător. iscăli. Sergentul de serviciu puse o lumînare aprinsă pe masă. O prostituată cutezase să atace un burghez. Cu toate astea. Judeca. Judeca şi condamna.

Are cineva dreptul să ne vîre zăpadă în spinare cînd trecem pe drum liniştite. nişte ţărani care nu ştiu multe. nu e nimeni pe-aici care să fi văzut şi care să vă declare că tot ce spun este adevărat ? Poate-am greşit că m-arn supărat.Nefericita tresări: — Şase luni ! Şase luni de închisoare ! strigă ea. îmi pare rău că i-am stricat pălăria. La un moment dat. Iertaţi-mă de rîndul ăsta. pe neaştep tate. domnule inspector.. îmi vedeam de drum şi nu-i spuneam nimic. Lor le trebuie bani.. Şi pe urmă. mi-a băgat zăpadă în spinare.. au s-o arunce în stradă şi pe fata mea. Thenardierii sînt nişte hangii. Ştiţi dumneavoastră asta ? Fantine se tîrî pe lespezile ude de noroiul cizmelor. fără să se ridice. fata mea. Domnule Javert. Vă jur că nu-s vino vată... De ce-a plecat ? I-aş fi cerut iertare. fata mea ? Mai sînt datoare peste o sută de franci soţilor Thenardier. — Domnule Javert — zise ea —■ fie-vă milă ! Credeţi-mă că n-am nici o vină ! Dac-aţi fi fost de faţă de la început. îngeraşul meu." Nu luam seama. E-aşa de groaznic ce fac ! O ! Cosette a mea.. domnule Javert.. şi dacă nu-i plătesc. Doamne dumnezeule ! doar n-o pot ţine cu mine aici. Ştiţi bine că-n prima clipă nu te poţi stăpîni: eşti cam iute. îmi tot spunea vorbe urîte: „Eşti pocită I Eşti ştirbă !. O! doamne ! ce mare lucru era dacă-i ceream iertare ?. spuneţi şi dumneavoastră : să ţi se vîre aşa. Nu mă băgaţi la închisoare! E vorba şi de-o biată copilă pe care o azvîrliţi în stradă. fără să ne legăm de nimeni ? Asta m-a scos din sărite. un bulgăre de zăpadă pe spinare. burghezul acela pe care nu-I cunosc. Şi-apoi.. mergînd în genunchi. ce-o să se facă ea ? Puişorul meu drag!. v-aţi fi dat seama de asta.. împreunîndu-şi mîinile. Domnul acela. mi-a vîrît zăpada. Vedeţi şi dumneavoastră că sînt puţin bolnavă. nu-i vina stăpînirii. dragă domnule Javert. .. Şase luni cu şapte gologani pe zi ! Dar ce-o să se facă Cosette. îmi spuneam : e un domn care se dis trează. dar gîndiţi-vă că am de dat o sută de franci. Dumneavoastră nu ştiţi că-n închisoare nu se cîştigă mai nimic.

la vîrsta ei. cu ochii înecaţi în lacrimi. domnule Javert! Dac-ar fi mai mare şi-ar putea cîştiga singură existenţa. Aveam rufărie. fără ca cineva să fi băgat de seamă. care nu voia să se ridice.. se aşezas e cu spatele în dreptul ei şi auzise rugăminţile deznădăjduite ale Fantinei. Vorbea aşa. salutînd cu un fel de stîngăcie înciudată. îşi scoase pălăria şi.. îngăimînd cuvintele domol. dacă v-aţi fi uitat la dulapurile mele. vă rog! Javert ridică ochii şi-l recunoscu pe domnul Madeleine. tuşind sec şi scurt. Fie-vă milă de mine. O durere mare este întocmai ca o rază dumnezeiască ce transfigurează pe cei ce suferă. Jandarmii o apucară de braţ. Ar fi înduioşat şi o inimă de piatră. Nu-mi place rachiul. chiar multă rufărie. Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape ! Din cuvintele acestea rostite solemn: „Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape !" ea înţelese că sen tinţa a fost pronunţată. nu poate face nimic. Te-am ascultat destul... De cîteva minute intrase acolo un om. Se prăbuşi. cu pieptul gol. In momentul cînd jandarmii puseră mina pe nefericita femeie. sfîrşită.I la voia întîmplării. el făcu un pas.. domnule Javert !. scuturată de sughiţuri. dar te face să uiţi. In clipa aceea Fantine se făcuse iarăşi frumoasă. închisese uşa.. Nu din lene şi din lăcomie am ajuns în halul ăsta. Am băut şi eu din pricina necazurilor. Cînd eram şi eu mai mulţumită. zise: 234 . aţi fi văzut că nu sînt o femeie uşuratică.. Şi zău. ieşi din umbră şi zise: — O clipă. în plină iarnă ! Trebuie să vă fie milă.. îngăimînd : — Indurare ! Javert îi întoarse spatele. nu-s o femeie rea. frîngîndu-şi manile. zdrobită cu totul. nu însă una de lemn. Ai isprăvit ? Cară-te acum ! Ai şase luni. dar aşa. — Hai! zise Javert. Din cînd în cînd se oprea şi săruta poala redingotei agentului.

aţi spus dumneavoastră 17 . încît. emoţiile cele mai puternice pe care le încercase vreodată. Cuvintele primarului nu avuseseră un efect mai puţin ciudat asupra Fantinei.— Domnule primar. simţi că-i vine ameţeală. ştergîndu-şi liniştit obrazul şi spunînd: „Pune-o pe femeia asta în libertate 1". I OQK . Domnul Madeleine se şterse liniştit pe obraz şi zise: — Inspectore Javert. era un lucru atît de monstruos. Privi totuşi în jurul ei şi începu să vorbească în şoaptă. privindu-l ţintă. mai înainte de-a putea fi oprită. E cu neputinţă să le fi rostit ticălosul de primar. rămase încremenit. întrezărind astfel cu spaimă ceva cît se poate de simplu în acest atentat uluitor. chiar în faţa lui. Cînd îl mai văzu însă pe primar. în cele mai grozave închipuiri ale lui. strigă : — A ! va să zică tu eşti domnul primar ? Apoi izbucni în rîs şi îl scuipă în obraz. Se ridică dintr-o dată ca o nălucă ce iese din pămînt. Domnule Javert.. pune-o pe femeia asta în liber tate ! O clipă. Pe de altă parte. O femeie de stradă să-l scuipe în obraz pe primar. ca şi cum ar fi vorbit singură : — In libertate !. nu mai putu articula nici un cuvînt... cu o expresie rătăcită. Ea îşi ridică braţul şi se agăţă de cîrligul sobei. Să mă lase să plec ? Şi să nu stau şase luni la închisoare ? Cine-a spus asta ? Nu se poate să fi rostit cineva cuvintele astea. Pesemne n-am auzit eu bine. merse drept la Madeleine. îi îmbrînci pe jandarmi cu amîndouă mîinile. Simţea în momentul acela năpădindu-l.. una după alta şi aproape toate laolaltă. domnule dragă. şi. în mintea lui făcea în chip nelămurit o apropiere hidoasă între ceea ce era femeia şi ce-ar putea fi acest primar. vo>. nu se mai putea gîndi la nimic. lui Javert i se păru că înnebuneşte. Cuvintele „domnule primar" făcură asupra Fantineî un efect neaşteptat. nu mai era în stare să se mire de nimic. ar fi socotit că e un sacrilegiu însuşi faptul să-l creadă cu putinţă. întocmai ca cineva care ar fi gata să cadă.. pe magistrat.Mizerabilii.

însă. Pe urmă. Eu. Mai înainte de orice. să vă spun despre ce e vorba. Inchipuiţi-vă. că tocmai trebuie să-i plătesc chiria. Nu-i îngrozitor ? Să dai afară o biată fată care-şi vede cinstit de munca ei ? De-atunci nam mai avut cu ce trăi şi de-aici mi se trage toată nenorocirea. El. domnule Javert. Uite. Vai de mine! Vă rog să mă iertaţi! Am pus mîna. scoase punga şi o deschise. O să aflaţi că sînt o femeie de treabă. staţi de vorbă cu proprietarul. eu n-am făcut rău dinadins. că m-a dat afară din pricina unor nepricopsite care umblau cu tot felul de vorbe prin atelier. care sînt foarte fericite. Aţi priceput acum că păcătosul ăsta de primar e vinovat de tot ce mi s-a întîniplat. şi cu toate astea văd peste tot femei mult mai rele decît mine. că dumneavoastră aţi dat ordin să fiu pusă în libertate ? Luaţi informaţii. pe mînerul sobei şi-a început sa iasă fum. Nu mai ai încotro. am călcat în picioare pălăria burghezului aceluia în faţa cafenelei ofiţerilor. credeţi-mă. Nu-i aşa. el vîrî mîna în buzunarul hainei. Era goală. O băgă din nou în buzunar şi se adresă Fantinei: — Cît ai spus că eşti datoare ? Fantine. e pricina tuturor necazurilor mele. Domnul Madeleine o asculta cu multă Iuare-aminte. nu-i aşa ? Bestia asta de primar. domnule Javert. domnule Javert. am să vă spun adevărul şiapoi o să mă lăsaţi să plec. hodorogul ăsta ticălos. se întoarse spre el: . care nu se uita decît la Javert. Trebuie să te apuci de orice. Femei ca noi nu au decît o singură rochie de mătase. o îndreptare pe care ar trebui s-o facă domnii de Ia poliţie ar fi să-i împiedice pe antreprenorii muncilor din închisori de-a se purta rău cu oamenii săraci. fără să bag de seamă. o aveam pe micuţa mea Cosette şi am fost silită să ajung o stricată. mi-a prăpădit toată rochia cu bulgărele lui de zăpadă. Vedeţi.I să fiu pusă în libertate ? Ei bine. In vreme ce Fantine vorbea. Să zicem că ai un venit oarecare pe zi cusînd cămăşi şi pe urmă preţurile se schimbă şi nu mai ai cu ce trăi. de pildă.

am făcut gălăgie pentru că nu mă aşteptam de loc la bulgărele ăla de zăpadă. Şi asta pentru fetiţa mea. Astăzi. aţi văzut cum l-am scuipat în obraz ? 01 primar nemernic. La urma urmei. domnule inspector. adresîndu-se jandar milor : Spuneţi şi voi. tuşesc. vedeţi dumneavoastră. lăsînd în jos poalele care se ridicaseră pînă aproape de genunchi cînd se tîrîse pe jos. nici n-o să mă clintesc din loc. e foarte firesc ca lumea să se distreze cu ceva şi noi d-asta sîntem acolo ! Şi iată că veniţi dumneavoastră. Nu mă tem decît de domnul Javert. gîndindu-vă puţin şi fiindcă sînteţi un om . n-aş mai avea cu ce s-o hrănesc. Tresărind. începu să-şi potrivească rochia răvăşită. Javert rămăsese în picioare.— ţi-am spus eu ţie ceva ? Apoi. cu ochii în pămînt.. trebuie să fiţi drept. dar. apăsa pe sînul ei alb şi delicat mîna vînjoasă şi aspră a lui Javert şi se uita la el surîzătoare. v-am mai spus că nu mă prea simt bine. stînd şase luni la închisoare. se îndreptă apoi spre uşă. însă. încă un pas şi ar fi ajuns în stradă." O ! n-o să mă mai prindeţi. domnule inspector. Poate să mi se facă de-aici înainte orice. Nu mă tem decît de bunul domn Javert 1 Şi vorbind aşa. bun. dar mie nu mi-e frică de tine. îmi daţi drumul. păcătoaso!. nemişcat. pentru că. glasul ei era mîngîietor. „Dar să nu te mai prind pe-aici.. Uite-aici. sînteţi silit să faceţi niţică ordine. nu vă fie frică ! Nu mai plîngea. se întoarse din nou spre inspec tor : Vedeţi. ai venit aici ca să mă sperii. puneţi mîna. Pînă-n momentul acela. şi-apoi. e foarte simplu : unul se joacă băgînd o mînă de zăpadă în spinarea unei femei şi ofiţerii fac haz. adresîndu-se cu jumătate glas jandarmilor şi făcîndu-le din cap un semn prietenesc : — Băieţi. domnul inspector a spus să-mi daţi drumul. am aici în piept un fel de greutate care mă arde. stînd în mijlocul acestei 237 . Am plecat! Puse mîna pe clanţă. puneţi mîna pe femeia vinovată. şi doctorul mi-a spus să mă îngrijesc. îmi dau seama că sînteţi un om drept. domnule Javert.

poliţistul să devină judecător şi că. fără să scoată o vorbă. se întoarse şi. Nu vezi că tîrîtura asta vrea să plece ? Cine v-a spus să-i daţi drumul ? — Eu. îngheţat. agentul să se transforme în magistrat. — Sergent! strigă el. 233 . spuse: — Domnule primar. cu o expresie de autoritate supremă. cu trupul scuturat de un tremur uşor şi. morala. după cum vorbea unul sau altul. expresie cu atît mai înfricoşătoare cu cît puterea se găseşte mai jos. în Javert ? Totuşi. Se vedea bine că Javert trebuie să fi fost — cum se spune — „scos din sărite" ca să-şi îngăduie să se răstească la sergent. mai degrabă. La auzul glasului lui Javert. îşi spunea că se cuvine să revină la hotărîrile tari. cu ochii în pămînt. cînd domnul Madeleine rosti acel „eu". fără să mai răsufle. al căror martor fusese timp de două ceasuri. cînd la Javert. Uitase oare că se afla şi primarul de faţă ? Sfîrşise prin a-şi mărturisi sie însuşi că e cu neputinţă ca o „autoritate" să fi dat un asemenea ordin şi că. legea. Zgomotul clanţei îl scoase din toropeală. guvernul. după ce primarul îl poftise s-o pună pe Fantine în libertate. fioroasă la fiară. că e nevoie ca cel mic să devină mare. cumplită la omul de rînd. — Păcătoasa asta a insultat un burghez. asta nu se poate! — Cum ? zise Madeleine. inspectorul de poliţie Javert se întoarse spre domnul primar. dar cu glas hotărît. zise Madeleine. cu privirea deznădăjduită. Cînd îl auzi vorbind pe Madeleine. întreaga societate. în această situaţie extraordinară. se uită cînd la Madeleine. lucru nemaipomenit. Fantine se înfiora şi dădu drumul clanţei. galben la faţă. în faţa atîtor enormităţi. domnul primar a spus una şi-a în ţeles alta ? Sau. înălţă capul. se întrupau în el.1 HGBI scene ca o siatuie îuată de la îocui ei şi care aşteaptă să fie aşezată undeva. din clipa aceea. ordinea. cu buzele vinete. aşa cum un hoţ ar fi azvîrlit lucrul de furat. poate.

239 .— Inspectore Javert — zise domnul Madeleine cu glas împăciuitor şi liniştit — ascultă ! Eşti un om cumsecade şi nu mă sfiesc să stau de vorbă cu dumneata. numai la cazul burghezului. — N-ascult decît de datoria mea. Burghezul e de vină şi el e acela care. vorbindu-i totuşi pe un ton cît se poate de respectuos : — Sînt cît se poate de mîhnit că trebuie să mă opun domnului primar. nu mai înţeleg nimic. Orice-aţi spune. ar fi trebuit să fie arestat. — Atunci. Javert ripostă : — Mizerabila asta l-a insultat pe domnul primar. In sfîrşit. mărgineşte-te să asculţi. am cules informaţii şi am aflat totul. o casă cu trei etaje. fiindcă aşa vrea domnul primar. asta e de competenţa poliţiei de stradă. domnule primar. Javert cuteză să-l privească pe primar drept în ochi. Injuria nu este a dumnealui. însă. — Inspectore Javert — răspunse domnul Madeleine — cea dinţii justiţie e însăşi conştiinţa omului. Eram acolo. aşa că Fantine rămîne arestată. sînt fel de fel de lucruri pe lumea asta. n-o să facă nici o zi! Auzind aceste cuvinte hotărîte. — Asta mă priveşte pe mine! spuse domnul Madeleine. Pot să fac ce vreau cu ea. Treceam prin piaţă în momentul cînd ai ridicat-o pe femeia aceasta. pe bună dreptate. şi mă priveşte pe mine. Şi cred că ofensa este numai a mea. îmi îngădui. mai fuseseră şi alţii de faţă . Mă mărginesc. să-i atrag atenţiunea că sînt în cadru! atribuţiunilor mele. este a justiţiei. Iată care-i adevărul. domnule primar. Ea s-a năpustit asupra domnului Bamatabois. alegător şi proprietarul casei aceleia frumoase cu balcon din colţul străzii. — Să mă ierte domnul primar. E pentru prima dată în viaţa mea. toată din piatră. Domnul Madeleine răspunse liniştit: — Ascuîtă-mă pe mine. Şi datoria mea îmi porunceşte ca femeia asta să facă şase luni de închisoare. — Iar eu. Am auzit-o pe femeie şi ştiu ce fac.

Asculta răscolită în toată fiinţa ei. In lupta asta. îl salută pe primar pînă Ia pămînt şi plecă.. deci.. conform articolelor 9. celălalt ca un înger salvator. este de competenţa mea. Fantine se dădu Ia o parte din dreptul uşii şi-I privi uluită trecînd pe Iîngă ea. cu pieptul înainte. 11. — Nici un cuvînt! — Cu toate astea.I Domnul Madeleine îşi încrucişa atunci braţele şi spuse cu un glas aspru. era tocmai omul pe care-l ura. pe care-l socotise totdeauna cauza tuturor nenorocirilor ei. pe care nimeni nu-l mai auzise în oraş: — Cazul despre care vorbiţi e un caz de poliţie mu nicipală şi. era Madeleine! Şi el a scăpat-o chiar în clipa în care ea-l insultase atît de grozav. sufletul ei şi soarta copilului ei. ceea ce o înfiora din cap pînă-n picioare. Să se fi înşelat oare ? Era prin urmare nevoită să-şi schimbe cu totul sufletul ? Nu-şi putea da seama.. simţea topindu-se.. — Vă atrag atenţiunea asupra dispoziţiunilor artico lului 81 al legii din 13 decembrie 1799 cu privire la de tenţiunea arbitrară. cei doi oameni îi apăruseră ca doi uriaşi. 15 şi 66 din codul de procedură penală. — Afară 1 zise domnul Madeieine. eliberatorul. Văzuse luîndu-se la harţă în faţa ei doi bărbaţi care ţineau în mîinile lor libertatea ei. îngerul îl biruise pe diavol şi.. celălalt o scotea Ia lumină. Javert făcu o ultimă încercare : — Dar. domnule primar. Tremura toată. viaţa ei. întocmai ca un soldat în toiul luptei. la fiecare vorbă rostită de domnii! Madeleine. domnule primar.. unul vorbea ca un diavol. întrezărită prin negura spaimei. ca femeia să fie pusă în libertate. Văzuse cum două puteri potrivnice aproape că se încăieraseră pentru ea. privea buimăcită şi. Unul dintre ei o arunca în întuneric. Ordon. primarul. era faptul că îngerul. prăbuşindu-se într-însa 244 . — Daţi-mi voie. Era totuşi şi ea în prada unei tulburări ciudate. Javert primi lovitura drept în faţă.

simţi că femeia i-a luat mîna şi i-a sărutat-o. fericită. o să-ţi aduc fata aici.. căzu în genunchi în faţa domnului Madeleine şi. S-o aibă pe Cosette lîngă ea ! Să isprăvească odată cu viaţa netrebnică pe care-o ducea ! Să trăiască liberă. bogată. De ce n-ai venit ia mine să-mi spui ? Uite: o să-ţi plătesc datoriile. O. împreună cu Cosette! Asta însemna să vadă înflorind pe neaşteptate în mijlocul mizeriei toate frumuseţile paradisului. silindu-se să vorbească serios şi să nu-l podidească lacrimile: — Am auzit ce-ai spus. care nu era altceva decît bucurie. sărmană femeie! Era mai mult decît putea îndura biata Fantine. După plecarea lui Javert. Se uita năucită la omul care-i vorbea şi nu putu scoate decît două-trei suspine: „O! O î O !. Nu ştiam nimic din tot ce-ai povestit. Cînd vei fi fericită. cinstită. Şi dacă vrei.toaie groaznicele întunecimi ale urii şi născîndu-se în inima ei un simţămînt cald şi binefăcător. Ascultă-mă pe mine... Rămîi oriunde vrei: fie aici. domnul Madeleine se întoarse spre ea şi-i spuse potolit." Picioarele i se înmuiară. Iţi voi da tot ce-ţi trebuie. mai-nainte de a o putea opri. n-ai să mai munceşti. sau ai să te poţi duce să ţi-o iei. Cred şi simt că este adevărat. iubire. ţi-o spun de pe acum : dacă tot ce-ai spus e adevărat — şi nu m ă î ndoiesc că est e aş a — află că în faţa lui dumnezeu n-ai încetat nici o clipă să fii virtuoasă şi sfîntă. încredere. Apoi Fantine leşină. vei deveni iarăşi o femeie cinstită. Nu ştiam nici măcar c-ai plecat din atelierele mele. fie altundeva. Voi avea grijă de copil şi de dumneata.. fie la Paris. .

CARTEA A ŞASEA JAVERT ÎNCEPUT DE ODIHNA Domnul Madeleine venea s-o vadă de două ori pe zi pe Fantine. Avea o privire plină de milă. el spuse: — Mă rugam martirului de-acolo ! Şi adăugă în gînd: „Pentru martira de-aici !. Răspunzîndu-i întrebării de mai-nainte. Aştepta ca Fantine să se trezească. uitîndu-se undeva. Era ca adîncit în rugăciune. domnul Madeleine fu cu totul altul în ochii Fantinei. fără a îndrăzni să-l tulbure. A doua zi . O dădu în seama surorilor. Fanti ne s e trezi şi auzi îîngă patul ei o răsuflare. văzu că se uita la un crucifix ţintuit în perete. Urmărindu-i privirea. îi spuse cu sfială : — Ce faci acolo ? Domnul Madeleine se afla acolo de un ceas. care o aşezară în pat. îi pipăi pulsul şi zise : — Cum te mai simţi ? — Bine 1 Am dormit. Ii apărea învăluit în lumină. De-aci încolo. Mi se pare că mi-e mai bine. de îngrijorare." 242 . pe l a ami ază. Aiura şi vorbi tare mai toată noaptea. Ii luă mîna.. deasupra capului ei.. II privi îndelung. N-o să am nimic. Dădu perdeaua la o parte şi îl văzu pe domnul Madeleine în picioare. începuse să aibă febră mare. ca şi cum abia acum o auzise. răspunse ea. In cele din urmă. instalată chiar în locuinţa sa. şi se ruga. In cele din urmă adormi.

care zăcuseră mult timp bolnave. unde era chemată de maică-sa. Cunoştea povestea Fantinei în toate amănuntele ei sfîşietoare. ai dobîndit partea celor drepţi în ceruri. îşi închipuiră că-şi dăduse demisia. ■ Domnul Madeleine se grăbi să scrie familiei Thenar-dier. Aşa cred eu. Urmă : __ Ai suferit mult. nu fusese de loc bolnavă. Cosette. Ea îi zîmbi cu zîmbetul unui copil căruia îi lipsesc doi dinţi. 243 . Iadul din care te-ai smuls este prima treaptă a durnnezeirii. domnul Madefeine culesese informaţii. Era o simplă substituire de nume. care nu puteau fi puse la îndoială: una a unui medic. Nu-s ei de vină. Fantine le datora o sută douăzeci de franci. Trimise drept răspuns o socoteală foarte bine ticluită. S-o fi amorezat vreun nătărău de mă-sa. Aşa sînt ei făcuţi. — Ei. în felul ăsta oamenii pot crea îngeri. Fuseseră plătite pentru Eponine şi Azelma. Să nu ne scape fata din mînă ! Păsărică asta o să fie pentru noi o vacă de muls. care se ridica la peste cinci sute de franci. Thenardier menţiona la sfîrşitul socotelii: „Am primit un avans de trei sute de franci". Faptul acesta îl ului pe Thenardier.fn timpul nopţii şi al dimineţii. sărmana de tine I Dar nu te plînge. spunîndu-le să se socotească plătiţi cu această sumă şi s-o aducă numaidecît pe Co-sette la Montreuiisur-mer. Deoarece întîmplarea de la comisariat făcuse vîivă. drăcia dracului ! îi spuse neveste-sî. Acum ştia totul. dirigintele oficiului şi alte persoane care văzură scrisoarea. alta a unui farmacist. secretarul domnului prefect de poliţie din Paris. In aceeaşi noapte Javert a scris o scrisoare. fiind bolnavă. pe care a pus-o a doua zi la oficiul poştal din Montreuil-sur-mer. Ei le trimise trei sute de franci. Era adresată Domnului Ckambouitlet. fn socoteala asta intrau două note de plată de peste trei sute de franci. precum am spus. Trebuia să treci prin toate astea. recunoscînd scrisul lui Javert. Oftă din adînc.

dar dacă fata va fi lîngă mine însemnează că dumnezeu m-a iertat! Atîta timp cît am fost în păcat. surorile o primiră şi o îngrijiră pe „această stricată" cu oarecare dezgust.. pentru ea păcătuiam.piele. Voi simţi binecuvîntarea lui cînd Cosette va fi aici. de fiecare dată. şi de aceea dumnezeu mă iartă. La vîrsta asta nu i-au căzut încă aripile 1 Domnul Madeîeine venea s-o vadă de două ori pe zi. n-aş fi putut îndura privirea ei tristă şi mirată. n-aş fi voit să am fata cu mine. Ce fericită voi fi I Spuneam mai sus ca ea nu se îndrepta. E un înger!. Mă voi uita mereu în ochii ei nevinovaţi. starea ei părea că se înrăutăţeşte de la o săptămînă la alta. Fantine le dezarmase. Avea tot felul de cuvinte umile şi blînde. Ea nu ştie nimic. Şi totuşi. îşi aduce aminte de dispreţul cu care fecioarele înţelepte se uită la fecioarele rătăcite.Domnul Madeîeine expedie numaidecît alţi trei sute de franci. între 2 4 -5 . Bulgărele de zăpadă vîrît direct < . Cine a văzut basoreliefurile din Reims. Să nu ne scape fata din mînă I Fantine nu se îndrepta de loc. La început. şi nevinovăţia ei o să-mi facă bine. — O! spunea ea. Dimpotrivă. surorile o auziră vorbind în timpul febrei: — Am fost o păcătoasă. ea îl întreba : — Am s-o văd oare curînd pe Cosette ? Ii răspundea: — Poate mîine dimineaţă! O aştept să sosească dintr-un moment într-altul. iar faptul că era mamă înduioşa. însă. Continua să stea la infirmerie. Şi chipul palid al mamei se lumina. adăugînd: „Aduceţi-o cît mai grabnic pe Cosette !" — Pe toţi sfinţii! spuse Thenardier. într-o zi.. Anticul dispreţ al vestalelor pentru femeile necinstite este unul din cele mai profunde instincte ale demnităţii feminine şi surorile îl încercaseră cu îndoita putere pe care o dă religia. In cîteva zile.

provocase încetarea subită a transpiraţiei. ce spuneţi ? — Nu cumva are un copil pe care ar vrea să-I vadă ? zise medicul. frumoasele metode ale lui Laennec'.umeri. Fantine 'Medic francez vestit (1781—1826). Fantine îl întrebă : — Ce-a spus doctorul ? Domnul Madeieine se sili să zîmbească. dacă va fi nevoie. Tkenardier nu dădea totuşi copila din mînă. ba că mai rămăseseră nişte datorii mărunte prin partea locului şi-acum tocmai aduna facturile etc. astfel încît boala care mocnea în ea de mai mulţi ani izbucni cu violenţă. Veţi fi plătit pînă la ultimul ban. Aşa ? Dar ce-o fi cu Thenardierii ăştia de mi-o (in atîta pe Cosette ? O s-o am lîngă mine şi o să fiu iar fericită. zise Madeieine. — O să trimit pe cineva după Gosette şi. O veţi încredinţa pe Cosette aducătorului prezentei. etc. — A spus să-ţi aducem copilul cît mai repede şi-o să te faci sănătoasă. Am onoarea să vă salut cu toată stima. — Ba da! — Atunci grăbiţi-vă să-l aduceţi. Pe vremea aceea începuseră să fie aplicate. o să mă duc chiar eu. Domnul Madeieine îl întrebă: — Ei. — O! făcu ea. Scrise apoi. A descoperit Si răspîndit metoda auscultaţiel pentru boiils interna. pentru studierea şi tratamentul bolilor de piept. 245 . invocînd tot felul de motive. Ba că fata era cam bolnavă şi nu putea porni în toiul iernii la drum . Medicul o examina pe Fantine şi dădu din cap. aşa cum îi dictă Fantine. Domnul Madeieine tresări. pe care o iscăli ea : Domnule Thenardier. următoarea scrisoare.

iar domnul Madeleine nu-l mai văzuse de loc. care continua să stea cu spatele. de călugăr şi de soldat.a r fi studiat mai demult pe acest sălbatic pus în slujba civilizaţiei. ascunsă în el. amestec ciudat de roman şi de spartan. conflictul lui cu primarul din pricina Fantinei. domnul Madeleine nu putu să-şi ascundă impresia neplăcută pe care i-o făcea. cînd fu anunţat că inspectorul de poliţie Javert doreşte să-i vorbească. Vîna neagra a destinului. La auzul acestui nume. De cînd cu întîmplarea de la comisariat. Domnul primar nu se uită la el şi-şi văzu mai departe de treabă. fără să întrerupă tăcerea. Javert intră. un fizionomist care i-ar fi cunoscut vechea şi tainica lui aversiune pentru domnul Madeleine. iese mereu la iveală. Zadarnic cioplim cum putem mai bine blocul de piatră misterios din care e făcută viaţa noastră. . Javert ÎI ocolise mai mult decît oricînd. cu capul într-un dosar pe care-! răsfoia luînd note şi care conţinea procesele-verbale de contravenţie ale serviciului de salubritate. Nu luă de loc seama la Javert. cu tocul în mînă. Domnul Madeleine rămăsese lîngă sobă. acest copoi candid. — Să poftească ! zise ei.între timp. în vederea plecării sale la Montfermeil. Se gîndea fără voie la hiata Fantine şi-i venea mai la îndemînă să se poarte rece. Cineva care ar fi cunoscut firea lui Javert şi care l . se petrecu un fapt foarte grav. Javert înainta cîţiva paşi şi se opri. unde rezolva cîteva lucrări urgente ale primăriei. Javert îl salută respectuos pe domnul primar. acest spion incapabil sa rostească un neadevăr. II CUM POATE JEAN SA AJUNGĂ CHAMP într-o dimineaţă. domnul Madeleine se afla la birou.

într-o adevărată smerenie. s-a săvîrşit un fapt condamnabil. hotărîre şi un fel de copleşeală stăpînită. — Cine-i slujbaşul ? — Eu ! zise Javert. sinceră. ca de piatră. apoi rosti cu un fel de solemnitate tristă. Intrînd. Am socotit că sînt obligat să vă aduc acest lucra la cunoştinţă. Javert ? O clipă. ci totdeauna răbdător. nici neîncredere Se oprise la cîţiva paşi de fotoliul primarului . într-o adîncă resemnare — ca domnul primar să binevoiască să se întoarcă spre el. într-o atitudine aproape militărească. iar acum sta drept. In cele din urmă. fără să facă vreo mişcare. era supus schimbărilor neaşteptate. Ca orice om iute la rnînie. limpede. cu ochii în pămînt. — Ei bine ! Ce e ? Ce s-a mai întîmplat. domnul primar lăsă condeiul din mînă şi se întoarse. nu mai rămăseseră decît urmele unei tristeţi întunecate. cu pălăria în mînă. cinstită. aspră şi sălbatică. Nu putea avea nimic în suflet fără să nu i se oglindească şi pe faţă. Toată făptura lui nu exprima decît umilinţă. cu asprimea naivă şi rece a unui om care n-a fost niciodată blînd.şi-ar fi spus examîrrîndu-l pe Javeri în mornentui aceia : „Ce s-o fi petrecut oare ?" Pentru cine însă cunoştea bine această conştiinţă dreaptă. •— Dumneata ? 247 _ . Toate amintirile şi toate sentimentele de care l . — Ce anume ? — Un slujbaş inferior s-a abătut în chipul cel mai grav de la respectul datorit unui magistrat. Javert rămase tăcut. se înclinase în faţa lui Madeleine. cu o privire în care nu se putea citi nici duşmănie. ca şi cum s-ar fi recules. Niciodată înfăţişarea lui nu fusese mai ciudată şi de nerecunoscut.a i fi putut crede însufleţit dispăruseră. era vădit că Javert se afla în prada unei mari frămîntări lăuntrice. nici furie. dar nu lipsită de firesc : — Domnule primar. serios. Liniştit. cu înfăţişarea unui soldat în faţa superiorului sau a unui vinovat în faţa judecătorului. Pe chipul lui de nepătruns. Aştepta acolo — fără să scoată un cuvînt.

acum şase săptămîni. în urma întîmplării cu femeia aceea. — M-ai denunţat ? — Da ! Prefecturii poliţiei din Paris. Javert. mai deunăzi aţi fost aspru cu mine. Trebuie să f i u dat afară I După o scurtă pauză adăugă: .. încercă să deschidă gura. Javert oftă adînc şi răspunse cu aceeaşi răceală şi cu aceeaşi tristeţe : Domnule primar. am venit să vă rog să binevoiţi a interveni pe lîngă autorităţile superioare să fiu destituit.— Da. eu! — Şi cine-i magistratul care s-ar fi putut plînge de el ? — Dumneavoastră. Domnul Madeleine se ridică de pe scaun. Fiţi şi de data asta aspru. dar pe bună dreptate ! — Şi de ce. continuă : — Aşa am crezut eu.. pe nedrept. A-mi da demisia e un lucru onorabil. Domnul Madeleine. Vrei să fii înlocuit. începu să rîdă : — Ca primar care a încălcat drepturile poliţiei ? — Nu ! Ca fost ocnaş I Primarul îngălbeni. m-am înfuriat şi v-am de nunţat. Dar asta nu e de ajuns.. domnule primar. mă rog ? strigă domnul Madeleine. uimit. Aveam de multă vreme anumite bănuieli. Ce tot îndrugi acolo ? Ce înseamnă asta ? Cu ce te-ai făcut vinovat faţă de mine ? Ce mi-ai făcut ? Cu ce mi-ai greşit ? Te învinovăţeşti mereu. Domnul Madeleine. domnule primar. informaţiile pe care le-aţi cerut de 248 . Domnule primar.. — Veţi înţelege numaidecît. Asemănarea. Javert urmă cu acelaşi aer sever şi mereu cu ochii în pămînt: — Domnule primar. care nu rîdea mai des decît Javert. — Dat afară ? Fie! Prea bine! Dar tot nu înţeleg de ce. — Nu ! Dat afară ! zise Javert. Eu însă am greşit şi deci se cuvine să-mi pri mesc pedeapsa. Dar Javert îl întrerupse: — Aţi putea spune că n-am decît să-mi dau demisia. cu ochii mereu în pămînt.

Acum e la răcoare. atacînd un copilaş. care de cîteva clipe luase din nou dosarul în mînă. faptul că vă tîrîţi puţin piciorul. Era prăpădit de tot..la Faverolles. dar nu interesează unde. — Un oarecare. pe cînd eram ajutor de paznic la Toulon. Un furt cu escaladare. toamna trecută. fiindcă adevăratul Jean Val jean a fost prins. Şi mi l-au arestat pe individ. — Nici nu puteam altfel. mi-am închipuit că. Nimeni nu-l băga în seamă. domnule primar.. Fapt e că vă luasem drept un oarecare Jean Valjean. Jean Valjean ăsta jefuise.. întîmplarea cu bătrînul Fauchelevent. cum zici că-i spune ? — Jean Valjean. pe un episcop. Domnul Madeleine.. cu crăci rupte. — Şi-apoi ? — Aveau dreptate. şi cîte şi mai cîte. secătura! Pînă aici nimic mai mult decît o simplă afacere corecţională... făcînd uz de armă.. Un ocnaş pe care l-am întîlnit acum douăzeci de ani. am făcut-o ! împins de furie.. Nu de multă vreme. puterea dumneavoastră neobişnuită. dibăcia cu care trageţi la ţintă. Prostii!. In regiunea Ailly-le-Haut-Clocher trăia un bătrînel căruia i se spunea moş Champmathieu. la drumul mare. In sfîrşit. exclamă cu un accent care nu se poate reda : — Al Javert urmă : — Iată cum stau lucrurile.. Ei bine. — Bine că recunoşti. apoi a săvîrşit un alt furt. v-am denunţat prefecturii. săvîrşit la. nu se ştie cum a dispărut şi e urmărit de poliţie. întrebă cu un ton de nepăsare desăvîrşită : — Şi ce ţi s-a răspuns ? — Că sînt nebun.. se pare. Nu ştii niciodată din ce trăiesc oamenii ăştia. ridică fruntea şi.. moş Champmathieu a fost arestat pentru un furt de mere. Mai avea încă în mînă crăcile rupte. Domnul Madeleine scăpă din mînă hîrtia pe care o citea. Ieşind din ocnă. 249 . privindu-l pe Javert drept în ochi. De mai bine de opt ani i s-a pierdut urma..

250 . Şi încă ceva : numele de botez a! I u i Valjean era Jean.Jean Valjean ? Care Jean Valjean ?" face Champmathieu pe miratul. ieşind din închisoare. Mai înainte însă de-a fi fost în puşcărie pentru furt calificat. Tn această închisoare se afla un oarecare Brevet. abia a pus piciorul acolo Champmathieu. Se fac noi cercetări. a ajuns în ţinutul ăsta. sau ca pulberea. După cîtăva vreme a fost văzut din nou în Auvergne. zău ! Dar eu îl cunosc pe ăsta ! E unul de-ai noştri. Şiapoi. fost ocnaş. unde pretinde că ar fi fost rotar şi o fată de-a lui ar fi fost spălătoreasă . îi cauţi şi nu le mai dai de urmă. „Nu face pe prostul I zice Brevet. nu mai e nimeni la Faverofles care sâ-l fi cunoscut pe Jean Valjean. fusese făcut şef de dormitor. Jean se rosteşte aici Şan (Chan) I se spune deci acum Chan Mathieu. deţinut pentru nu ştiu ce vină şi care. după numele de familie. Mathieu. Ştiţi şi dumneavoastră că între oameni de teapa asta se petrec adesea asemenea dispariţii. cum era de prevăzut. Familia l u i Jean Valjean a dispărut de mult Nu se mai ştie nimic despre ea. Ei bine. unde t s-a pierdut urma. Oamenii ăştia sînt ca noroiul. Eşti Jean Valjean ! Ai fost în ocnă la Toulon acum douăzeci de ani. cum povestea asta începe acum treizeci de ani. domnule primar. se răscoleşte tot trecutul şi iată ce se află : acum treizeci de ani Champmathieu a fost grădinar în mai multe locuri şi mai cu seamă la Faverolles. Omul nostru n-are de ce să se opună şi iată-l transformat în Champmathieu. apoi la Paris. pur-tîndu-se bine. nene! Eşti Jean Valjean I" ." Champmathieu tăgăduieşte cu încăpăţînare. iar mamă-sa se numea. dar lucrul acesta nu s-a putut dovedi.. Eram împreună. şi Brevet strigă dintr-o dată : „Nu. a luat numele mamei ca să nu fie recunoscut şi a început să-şi spună Jean Mathieu. închisoarea fiind în stare proastă. E deci foarte firesc să presupunem că. Plecă în Auvergne. Mâ puteţi urmări. Unde ? La Faverolles. judecătorul de instrucţie a găsit cu cale să dispună transferarea lui Champmathieu la închisoarea din Arras.Dar să vedeţi ce înseamnă norocul. ce fusese însă Jean Valjean? Grădinar. Ia uită-te încoace. Tn cele din urmă. nu-i aşa ? Se cer informaţii la Faverolles.

Vă-nchipuiţi mirarea mea. atunci e în recidivă. Domnul Madeleine zise cu glas scăzut: — Eşti sigur ? Javert începu să rîdă. L-am recunoscut şi eu. I-au recunoscut pe Jean Valjean.. eu care credeam că l-am prins aci pe Jean Valjean ! I-am scris domnului judecător de instrucţie. dar omul ăsta e Jean Valjean şi nu altul. cînd le face însă un om în toată II . ca şi Brevet.. omul ăsta atît de trufaş. amîndoi osîndiţi pe viaţă. aceeaşi înfăţişare. domnule primar. după ce l-am văzut pe adevăratul Jean Valjean. adăugă : Iar acum.. Escaladarea unui zid. Tocmai atunci trimiteam eu denunţul la Prefectura din Paris. Urîtă afacere ! Dacă într-adevăr e Jean Valjean. Mi s-a răspuns că nu sînt în toate minţile şi că Jean Valjean se află la Arras în manile justiţiei. luînd distrat între degete praful de uscat cer neala din tăviţă. Au fost scoşi din închisoare pentru a fi confruntaţi cu aşa-zisul Champmathieu.Se fac cercetări la Touion. domnul Madeleine răspunse printr-o întrebare bruscă : — Şi ce spune omul acela ? — O. cincizeci şi patru de ani. — Şi ? întrerupse domnul Madeleine. Cochepaille şi Chenildieu. era fără să vrea simplu şi demn. Javert. In sfîrşit. nu-mi pot da seama cum am putut crede altceva. ruperea unor crăci. Are aceeaşi vîrstă. furtul cîtorva mere. săvîrşite de un copil sînt un fleac. Spunînd aceste cuvinte cu un ton rugător şi grav celui ce-l umilise cu şase săptămîni rnai-nainte la comisariat şi-i spusese să iasă afară. domnule primar. întîi de toate adevărul! îmi pare rău. cu acel rîs dureros pe care-l dă o convingere nestrămutată : — Fără cea mai mică îndoială ( O clipă rămase pe gînduri şi. numai doi ocnaşi îl mai recunoscură pe Jean Valjean. omul nostru. Vă cer iertare. Javert răspunse neclintit şi mîhnit: — Domnule primar. La această rugăminte. care m-a chemat şi m-a pus în faţa lui Champmathieu. în afară de Brevet. Ei. N-au avut nici cea mai mică îndoială. aceeaşi înălţime..

Nu mai faci cîteva ziie de închisoare. Aici nu mai e vorba de politie. ci ocnă pe viaţă. ar simţi ca oala da în foc. mai e şi întîmplarea cu băieţaşul acela. Asta-i un mare prefăcut.. te rog.. face pe tîmpitul şi i se pare că-i mai bine aşa. se consideră o crimă. numaidecît la femeia Buseaupied. care vinde ierburi de leac în colţul străzii Saint-Saulve şi spune-i să facă o plîngere împotriva căruţaşului Pierre Chesnelong. pe rînd. Plec să depun şi eu ca martor. îl răsfoia liniştit. Altul ar simţi că e încolţit. e un mare şmecher ticălosul ăsta ! Dar n-are a face. Iţi dau cam mult de lucru şi mi se pare că trebuie să pleci. îuînd iarăşi dosarul în mînă. Javert 1 în definitiv. Vei constata apoi contravenţiile care mi-au fost semnalate în strada Guibourg. Mi-ai spus c-ai să te duci pentru chestiunea aceea la Arras. toate astea mă interesează prea puţin. s-ar zbate. Se face că nu înţelege şi spune mereu : „Eu sînt Champmathieu. îl recunosc şi după asta. care se plînge că pe vreme de ploaie apa se scurge de pe streaşină vecinului la el în curte şi-f ameninţă temeliile casei. Şi pe urma. ar striga. Furt cu escaladare. ar tăgădui că este Jean Valjean şi aşa mai departe.firea. la doamna Renee Le Bosse şi vei încheia cuvenitele procese-verbale. ci de curtea cu juri. dar pentru oricine afară de Jean Valjean. Nu-i aşa c-o să fie un proces interesant ? Da. Domnul Madeleine se aşezase din nou la birou şi. te duci la domnul Charcellay. Se întoarse apoi către Javert : — Ajunge. Există toate dovezile. Trebuie să fie pedepsit. 252 . A fost recunoscut de patru persoane şi haimanaua asta bătrînă va înfundd puşcăria. şi în strada Garaud Blanc. Am fost citat. Cazul a fost trimis la curtea cu juri din Arras. ele constituie un delict. Du-te. Citea şi scria. peste opt sau zece zile. iar făcute de un ocnaş. ca un om preocupat. Individul asta neomenos era cît pe-aci s-o strivească pe ea şi pe copilul ei. Pe urmă. Ne pierdem vremea şi avem lucrări urgente. pe strada Montre-deChampigny. Atîta ştiu 1" Face pe miratul. O. care nu-i încă lămurită. la văduva Doris.

domnule primar. — îţi repet — spuse Madeleine — că această ches tiune mă priveşte numai pe mine. că pro cesul se judecă mîine şi că sînt obligat să plec chiar ta noapte cu diligenta. — Atunci cînd ? — Mi se pare că v-ain spus. Este dreptul nostru să bănuim. — Vreau să vă amintesc ceva. domnule primar. vin din nou aici. eşti un om de onoare şi te stimez. meriţi să fii avan sat. N-am să aştept nisă darea sentinţei. Şi iată de ce: v-am bănuit pe nedrept. zise el.— Ba chiar inai-nainte. Javert. Mai degrabă. Şi-i făcu semn lui Javert că poats pleca. — Ce anume ? — Că urmează să fiu destituit. e o ofensă care mă priveşte numai pe mine. Domnul Madeleine se ridică : — Javert. Asta n-ar fi mare lucru. cu toate că e un 18* 253 . nu să fii dat afară. îndată ce-am depus ca martor. Javert îl privi pe domnul Madeleine cu ochii plini de: o lumină curată. — Prea bine! zise domnul Madeleine. însă dreaptă şi fără prihană. Iţi exa gerezi vina. — Ei. preocupat numai de gîndurile lui. Spuse cu glas liniştit: — Domnule primar. Hotărîrea va fi pronunţată ce! mai tîrziu mîine seară. Domnul Madeleine avu o tresărire abia vizibilă: — Şi cît o să dureze afacerea asta ? — Gel mult douăzeci şi patru de ore. Javert rămase pe loc. domnule primar. De altminteri. domnule primar. Socotesc că trebuie să-ţi păs trezi postul. Dar Javert. — Mă iertaţi. în adîncui căreia părea că se oglindeşte o conştiinţă cam întunecată. nu exagerez de loc. ce mai este ? întrebă domnul Madeleine. continuă : — In ce priveşte exagerarea. nu pot fi de părerea dum neavoastră.

care vă împinge să daţi dreptate femeii de stradă împotriva burghezului. celui de jos faţă de superior. Aţi fi văzut dumneavoastră atunci. Dar eram drept..' Şi iată că am căzut şi eu în greşeală. Ei ! Dac-aţi fi fost cel pe care-l bănuiam eu. atîta-ţi trebuie . Tot una rni-e! Domnule primar. n-aş fi fost de loc bun cu dumneavoastră. pe un magistrat. este după mine o bunătate rău înţeleasă. Cu-atît mai rău f Hai. Faptul însă că — fără nici o probă. dar pe mine nu ? Aş fi un mizerabil ! Şi cei care spun că Javert e-un ticălos ar avea dreptate. şi bine făceam. sînt dator să mă port cu mine aşa cum m-aş purta cu oricare altul. domnule primar. De rîndul ăsta. daţimă afară. bunătatea dumneavoastră mi-a făcut destul sînge rău cînd v-aţi arătat-o faţă de alţii.abuz sa bănuieşt! pe cineva mai mare decît tine. Cer pur şi simplu destituirea inspectorului Javert! 354 . nenorociţi-mă. Bunătatea asta. Domnule primar. nu-mi place să fiu tratat cu bunăvoinţă. am să lucrez cu sapa. Am fost de multe ori sever în viaţa mea. tot ce-am crezut că a fost drept pînă acum ar fi nedrept. Din cauza ei se destramă societatea. agentului de poliţie împotriva primarului. i-aş fi găsit nedemn de postul său şi l-aş fi dat afară. dacă n-aş fi sever cu mine însumi. Atunci cînd îi pedepseam pe răufăcători. Nu primesc să fiţi bun şi cu mine. pe un primar. Domnule primar. Aşa e ? Şi încă ceva. asta e grav I E foarte grav! Am insultat în persoana dumneavoastră însăşi autoritatea . O ! E-atît de uşor să fii bun ! Greutatea e să fii drept. Dacă vreunul dintre subalternii mei ar fi făcut ceea ce am făcut eu.. îmi spuneam adesea : dacă greşeşti şi tu vreodată. eu. Faţă de alţii. la mînie şi cu gînd de răzbunare — am denunţat ca ocnaş pe un om de onoare ca dumneavoastră. Să mă cruţ oare pe mine mai mult decît pe ceilalţi ? Nu ! Cum adică ? Am fost bun să-i pedepsesc pe alţii. cînd îi urmăream pe ticăloşi. goniţi-mă! Aşa mi se cuvine 1 Am două rnîini zdravene. în interesul autorităţii trebuie să daţi un exemplu. agent al autorităţii. dacă te prind cu vreo vină.

. u t î n d c u a " ^ ndrepta s pre mar mă voi duce mai vem înlocuitorul. Toate acestea. tenâ- ti L tuaţia mea de > se .". ochii DO res uşă Acj de Parte ia p e c . SPUSe: Domnule pa te ' se rviciu. " e ^ Z ^ !nt °arse şi. rostite cu „„ * dăjduit si hotartt """'• ■"•"<!'». abucu .

în aceste amănunte. o chemă pe sora Simplice. Sora Perpetue era şi ea o ţărancă. mai-nainte de a intra la Fantine. Ordinele călugăreşti primesc cu plăcere acest aluat greoi de ia ţară. din respect pentru adevăr. pe care totuşi le menţionăm. în după-amiaza zilei cînd a fost vizitat de Javert. încît ar fi fast o mare lacună a cărţii de faţă dacă nu le-am istorisi cu de-amănuntul. Era călugăriţă cum ar fi putut să fie şi bucătăreasă. îl pregăteşte pe ţăran să poată ajunge . dar cele cîteva care au ajuns pînă în acest oraş au lăsat o amintire atît de vie. Femeile de la ţară sînt bune pentru muncile grele ale mănăstirii. Cele două călugărite care erau de serviciu la infirmerie. Dar. care se preface cu uşurinţă în călugări capucini şi ursuline. Asta nu-i atît de rar. pe care o întîlnim deopotrivă şi în sate şi în mănăstiri.CARTEA A ŞAPTEA AFACEREA CHAMPMATHIEU SORA SIMPL1CE Nu toate întîmplăriie pe care le veţi citi au fost cunoscute la Montreuii-sur-mer. ignoranţa. ajunsă printre atîtea altele soră de caritate. Intrase în călugărie aşa cum ar fi intrat în orice altă meserie. Din capul locului. dom nul Madeleine se duse ca de obicei s-o vadă pe Fantine. ca toate surorile de caritate din ordinul lazaristelor. cititorul va întîlni unele împrejurări de necrezut. Transformarea asta se face fără bătaie de cap. se numeau sora Perpetue şi sora Simplice. Trecerea de la starea de bouar la aceea de carmelit nu întîmpină nici o piedică.

ursuză cu cei ce-şi dau sufletul.călugăr. Sora Perpetue era o călugăriţă zdravănă din Marines. Era o făptură — nu îndrăznim să spunem femeie — blîndă. Oricît de sinceri şi de curaţi am fi. supunerea va ţine locul zidului împrejmuitor . îşi lungeşte puţin sumanul şi gata anteriul. pline deopotrivă de libertate şi de smerenie. iar vălul lor va fi modestia". îndulcea ceaiul după bigotismul sau făţărnicia fiecărui bolnav. Idealul acesta era mereu viu în sora Simplice. Dar 267 . Era cea mai mare virtute a ei. era mai tare ca piatra. aproape dîndu-le cu icoana în cap. îi mîngîia pe suferinzi cu frumoasele ei degete subţiri şi neîntinate. încît ar fi fost nespus de luminos într-un confesional şi de fermecător într-un salon. şi cu toate astea. Cuvintele erau pline de tăcere. pentru nimic în lume n-ar fi spus vreun neadevăr. îndrăzneaţă. vorbea ca la ea la ţară. simpatică. „Mănăstirea le va fi casa celor bolnavi . nu vorbea decît atît cît era nevoie şi avea un glas atît de melodios. maltratîndu-le agonia cu rugăciuni rostite mînios. de lîngă Pontoise. Nimeni n-ar fi putut spune ce vîrstă avea. Să stăruim asupra unui amănunt: sora Simplice n-ar fi minţit niciodată. schitul lor va fi strada sau sala de spital. încît părea că se fărîmă la cea mai mică atingere . o odăiţă închiriată . Delicateţea ei se împăca foarte bine cu rochia de aba. purtîndu-se prost cu bolnavii. chilia lor. cinstită şi rumenă. austeră. Ea. Sora Simplice era albă. Pe lîngă sora Perpetue. nu fusese niciodată tînără şi părea că nu va îmbătrîni niciodată. nici atît. tărăgăna cuvintele. Abatele Sicard pomeneşte de sora Simplice într-o scrisoare către surdo-mutul Massieu. aflînd în această atingere aspră prezenţa neîncetată a cerului şi a lui dumnezeu. drept poartă zăbrelită vor avea teama de dumnezeu. păstrăm totuşi în această curăţenie urmele unei minciuni nevinovate. era ca o luminare alături de-o feştilă. bisericuţa din parohie le va fi locaş de rugăciune. de-o albeaţă de ceară. Vincent de Paul a fixat dumnezeieşte figura surorii de caritate în aceste admirabile cuvinte. Ajunsese cunoscută în congregaţie pentru neclintita ei curăţenie sufletească. Era atît de plăpîndă. bombănea. serioasă şi care nu rninţise niciodată.

ghicind pesemne virtutea latentă din ea şi se devotase aproape numai îngrijirii ei. Aşa gîndea ea şi se purta aşa cum gîndea. Cînd a intrat în călugărie. sora Simplice avea două cusururi de care încetul cu încetul s-a dezbărat: îi plăceau mîncarurile alese şi-i plăcea să primească scrisori. Cel care minte nu poate m i n ţ i p e j um ăt at e. Lăsînd-o pe călugăriţă. Nu citea decît cartea de rugăciuni cu litere mari şi în latineşte.■ poate oare exista o minciună fără însemnătate. Nu exista nici un fir de păianjen. Nu ştia latineşte. cum aştepţi o rază de soare şi de bucurie. Se ştie că Simplicia din Sicilia e sfînta care a preferat să i se smulgă sînii decît să declare că s-a născut la Segeste. candoarea care se oglindea în toată străluci rea pe buzele şi în ochii ei. Domnul Madeleine o chemă deoparte pe sora Simplice şi i-o recomandă pe Fantine cu un glas ciudat. A minţi puţin nu e cu putinţă. cînd ea se născuse la Siracuza. 258 . îl întrebă : — A venit Cosette ? El răspunse zîmbind: — O să vină şi ea. In ziua aceea avea febră mare. Avea zîmbetu! nevinovat. Fantine aştepta în fiecare zi venirea domnului Madeleine. Cum îl văzu pe Madeleine. de care sora îşi aminti mai tîrziu. minciună care ar fi salvat-o. S a t a n a r e d o u ă n u m e : î l c h e a m ă S a t a n şi-I cheamă Minciună. Era sfînta care se potrivea sufletului ei. primi în mod special numele de Simplice. Intrînd în ordinul sfîntului Vincent de Paul. Călugăriţei începuse să-i fie dragă Fantine. Le spunea surorilor: — Nu simt că trăiesc decît atunci cînd îl ştiu pe dom nul primar aici. el se apropie de patul Fantinei. dar cartea o înţelegea. o minciună nevinovată ? A minţi e cel mai greu păcat. nici o urmă de praf pe cristalul acestei conştiinţe. M i n ci un a es t e î n s u ş i ch i p ul d i a v o l ul u i . De-aici îi venea candoarea despre care am vorbit.

nu se afla pe stradă decît un singur trecător. care băgă de seamă următoarele: după ce trecu de casa parohială. se opri însă din nou şi rămase iar o clipă pe gînduri. In clipa cînd domnul Madeleine ajunse în faţa presbiteriului. în loc să dea drumul ciocanului să cadă cu zgomot. al cărui nume franţuzit era Scaufflaire. la un flamand. apoi se întoarse şi merse pînă la poarta presbiteriului. Ga să ajungi la Scaufflaire. drumul cel mai scurt dădea printr-o stradă foarte puţin frecventată. S-a observat la un moment dat că s-a întunecat la faţă. şi care închiria cai şi cabriolete „la discreţie". cu un ciocan de fier. Numai că în loc de o jumătate de oră. MEŞTERUL SCAUFFLAIRE E UN OM PĂTRUNZĂTOR De la primărie domnul Madeleine se duse la celălalt capăt al oraşului. rămase pe gînduri. meşterul Scaufflaer. ca de obicei. după alte cîteva secunde. spre marea bucurie a Fantinei. pe care se afla presbiteriul parohiei unde locuia domnul Madeleine. Dar explicaţia era că doctorul se plecase la urechea lui şi-i şoptise : __Nu-mi place cum îi merge 1 Pe urmă. 259 . Preotul avea reputaţia unui om cumsecade. domnul primar se opri. o poartă joasă. dregînd nişte hamuri. îl aşeză cu grijă la locul lui şi plecă cu o grabă pe care n-o avusese mai înainte. atîrnată în biroul lui. Stărui pe lîngă toţi să nu-i lipsească nimic bolnavei. se duse la primărie şi cameristul ÎI văzu cum cercetează cu atenţie o hartă a drumurilor din Franţa. vrednic de respect şi bun sfătuitor. rămase lîngă ea un ceas. Puse repede mîna pe ciocan şi îl ridică. Scrise cu creionul cîteva cifre ps o bucată de hîrtie. Domnul Madeleine îl găsi pe meşterul Scaufflaire acasă.Domnul Madeleine stătu de vorbă cu Fantine.

— Spune! — In primul rînd. adică aproape douăzeci de leghe. Nu-i place să fie cal de călărie. — Drace ! zise Scaufflaire. La început au vrut să facă din el un cal de călărie. — Ca să facă acelaşi drum ? — Da ! — Ei. pentru ca nu cumva rîndaşul să-i fure ovăzul: 250 . dar azvîrlea şi trîntea pe oricine. cam neastîmpărat. Aşa îmi închipui că s-a gîndit şi el. E blînd ca un copil şi aleargă ca vîntul. A. Toţi îl credeau nărăvaş. drăcia dracului ! Şi sînt chiar douăzeci de leghe ? Domnul Madeleine scoase din buzunar bucata de hîrtie pe care notase distanţele. la jumătatea drumului. — Şi o să ţină Ia drum ? — O. da. să-l lăsaţi să răsufle un ceas. asta dorea şi el. Cele douăzeci de leghe ale dumneavoastră. Le face în mai puţin de opt ore. nu dă voie să i se urce nimeni pe spinare. da ! — înhămat la o cabrioletă ? — Fireşte ! — Şi cît se va odihni după drumul ăsta ? — La nevoie trebuie să poată porni din nou a doua zi. Dar luaţi seama cum. Ii daţi nutreţ şi staţi lîngă el cît mănîncă.— Meştere Scaufflaire — zise el — aî un cal bun ? — Domnule primar —■ zise flamandul — toţi caii mei sînt buni. domnule. Fiecare cu ambiţia lui. 8y 2 . Douăzeci de leghe ? ~ Da. Ei bine. Cifrele erau: 5. Trebuie să-l fi văzut vreo dată pe drum. L-am cumpărat eu şi I-am pus la cabrioletă. da. — Vezi ? spuse el. Mergeţi la trap întins.. fireşte. Să fie încălecat. Ce înţelegeţi dumneavoastră printr-un cal bun ? — Un cal care să poată face douăzeci de leghe într-o zi. nu. socotind că nu e bun de nimic. O arătă flamandului. ' . E un căluţ bulonez.. în total nouăsprezece şi jumătate. Să tragă la ham. — Domnule primar — zise flamandul — am ceea ce vă trebuie: căluţul meu bălan. 6.

Flamandul continuă : Că e foarte frig ? Domnul Madeleine tăcea. domnul primar va pleca singur şi fără bagaj. Domnul pri mar se va mulţumi să meargă cu o cabrioletă mai uşoară. cabrioleta este pentru domnul primar ? — Fireşte. — In al patrulea rînd.. ca să nu-i fie prea greu calului. — Se-nţelege. zgîriind cu unghia o pată de pe scîndura mesei. — In al doilea rînd. — O să-mi daţi treizeci de franci pe zi.. Zilele de • odihnă mi ie plătiţi separat. o cabrioletă ar fi prea grea şi ar obosi calul. dar bine că-mi 261 . — Domnul primar ştie să mîne ? — Se-nţelege. — Bine! — E uşoară. Şi domnul primar' va plăti şi nutreţul. ovăzul este mai mult şterpelit de grăjdari decît mîncat de cai. pe la hanuri. răspunse Scaufflaire. Meşterul Scauf flaire adăugă : Că poate să-l apuce şi o ploaie ? Domnul Madeleine ridică ochii şi spuse : — Trăsurica şi calul să fie în faţa casei mele mîine dimineaţă la patru şi jumătate. adăugă cu aerul nepăsător cu care flamanzii se pricep atît de bine să-şi ascundă şiretenia : A. — Am înţeles. — Dar domnul primar neavînd pe nimeni cu domnia-sa va fi nevoit să păzească singur ovăzul. dar e descoperită. — Uite banii pe două zile înainte. — O să am toată grija. — N-are a face ! — S-a gîndit domnul primar că sîntem în plină iarnă ? Domnul Madeleine nu răspunse. domnule primar. pentru un drum ca ăsta. Nici un ban mai puţin. — Atunci. Domnul Madeleine scoase trei napoleoni din pungă şl-i puse pe masă.fiindc-am băgat de seamă că. — Bine. Apoi.

spuse soţul. Flamandul rămase „prostit".nu-şi dădea seama de ce nu îndrăznise să-l întrebe. Meşterul Scaufflaire se căi amarnic că nu ceruse o mie de franci. Domnul Madeleine puse o hîrtie de cinci sute de franci pe masă şi plecă. pufnindu-l rîsul. Domnul Madeleine uitase pe cămin bileţelul pe car? . de data asta fără să se mai întoarcă. Domnul primar plecase de cîteva minute. domnule primar ? De altminteri. dar pentru orice eventualitate nu vreau să te păgubesc. —■ Se duce la Paris. era domnul primar. Unde naiba s-o fi ducînd domnul primar ? îşi da fiecare cu părerea. cînd uşa se deschise din nou. domnule primar. Cît ? — Nu cumva domnul primar vrea să mi le cumpere ? — Nu. — Da. domnule primar. — Galul dumitale are picioarele din faţă bune ? întrebă domnul Madeleine. dar . îmi dai banii înapoi. calul şi trăsurica la un loc nu făceau mai mult de trei sute de franci. Să-l ţineţi însă bine în frîu la vale. Flamandul îşi chemă nevasta şi-i povesti cele întîmplate.adusei aminte ! Domnul primar nu mi-a spus unde se duce. In definitiv. zise femeia. domnule primar ? întrebă flaman dul. — Da. Sînt multe coborîşuri pînă unde vă duceţi ? — Nu uita să fii mîine dimineaţă la patru şi jumă tate precis. unde vă duceţi. — Poftim banii. — Nu prea cred. Ei ? Cît crezi că fac împreună calul şi trăsurica ? — Cinci sute de franci. de la început nu se gîndise decît la asta. Cînd mă întorc. Avea acelaşi aer tăcut şi îngîndurat. cum spunea el însuşi mai tîrziu. De altfel. răspunse domnul Madeleine şi plecă. — Domnule Scaufflaire — zise el — cît crezi c-ar face una peste alta calul şi trăsurica dumitale ? — Una peste alta.

Pe urmă fu clintită din loc o mobilă. Se urcase în odaia lui şi se încuiase acolo. portăreasa fabricii. întrucît avea obiceiul să se culce devreme. Ascultă. După cum venea lumina. uitîndu-se prin ochiul geamului. o luase pe drumul cel mai lung. I se păru ciudat. Se auzea un pas de colo pînă colo. ca şi cum ar fi venit mai degrabă de la un foc aprins decît de l a . Se culcă şi adormi. Plecînd de la meşterul Scaufflaire. Casierul se ridică în capul oaselor. Umbrele cerce263 I . nu putea fi decît fereastra camerei domnului Madeleine. se trezi de-a binelea şi. opt şi jumătate ? Astea trebuie să fie opririle. Umbra tremura. şase de la Hesdin la Saint-Pol şi opt şi jumătate de la SaintPol la Arras. — Cum? — Sînt cinci leghe de aici pînă la Hesdin. De obicei nu se auzea nici un zgomot în odaia domnului Madeleine înainte de a se deştepta. ca şi cum poarta casei parohiale ar fi fost o ispită pe care ar fi vrut s-o ocolească. Intre timp. Se duce prin urmare la Arras. casierul auzi ceva care aducea cu un dulap care se deschide şi se închide. domnul Madeleine ajunsese acasă. Pe Ia miezul nopţii se trezi dintr-o dată. Ascultă mai cu luare-aminte şi recunoscu mersul domnului Madeleine. Puţin mai tîrziu. Flamandul puse mîna pe el şi începu să-l studieze. ca şi cum cineva umbla în camera de sus. adăugînd: — O fi oare bolnav domnul primar ? Mi s-a părut cam schimbat. se făcu iar tăcere şi mersul începu din nou. băgase de seamă că stinsese lampa la ora opt şi jumătate şi-i spuse asta casierului care tocmai venea acasă. Cu toate astea. şase.flotase cifrele. Se întoarse spre nevastă-sa: Am aflat. ceea ce era cît se poate de firesc. Nu dădu nici un fel de importanţă cuvintelor portăresei. Gasierul locuia într-o cameră care se afla dedesubtul camerei domnului Madeleine. o lumînare. care era şi singura servitoare a domnului Madeleine. — Cinci. zări pe zidul din faţă răsfrîngerea roşiatică a unei ferestre luminate. Auzise prin somn un zgomot deaisupra capului.

este focarul viiselor.veîelor nu se vedeau de loc. Nu există nimic mai înspăimântător decît acest fel de cercetare. dac-ar fi vorba de-un singur om. mai complicat. de cel mai neînsemnat dintre oameni. ar însemna să contopim toate epopeile într-o singură epopee superioară şi definitivă. Există şi un spectacol mai mare decît spectacol mai mare decît întinsul mării cerul : sufletul omenesc. Pe frigul ăsta o fereastră deschisă nu era ceva normal. dar de data asta erau mai şterse şi mai potolite. Am mai privit în adîncimile acestei conştiinţe. este gheena sofismelor şi cîmpul de luptă al patimilor. Sub tăcerea asta de suprafaţă se dau lupte de uriaşi ca în Homer. Umbrele se desenau mereu pe zid. Casierul adormi din nou. Peste un ceas sau două. caverna gîndurilor de care ţi-e ruşine. sînt încăierări de balauri şi de scor- . ceea ce însemna că fereastra era deschisă. priviţi înlăuntrul acestui suflet. mai misterios şi mai fără de margini. priviţi în această întunecime. a venit vremea să privim din nou. deasupra capului său. III O FURTUNA IN CAPUL UNUI OM Cititorul a ghicit desigur că domnul Madeleine nu e altcineva decît Jean Valjean. N-o facem fără să fim zguduiţi de emoţie. Conştiinţa este haosul nălucirilor. Păirundeţi în anumite ore dincolo de chipul livid al unei făpturi omeneşti care cugetă şi priviţi ce se ascunde acolo. A scrie poemul conştiinţei omeneşti. Iată ce se petrecea în odaia domnului Madeleine. Acelaşi pas rar şi apăsat mergea în iung şi-n lat. Ochiul spiritului nu poate găsi nicăieri mai multă strălucire şi mai multă beznă decît în om . al poftelor şi al încercărilor. se trezi iar. Fereastra era şi-acum deschisă. nu se poate opri asupra nici unui alt lucru mai de temut. ca şi cum veneau de la o lampă sau de la o lumînare. Există un cerul.

pii. să fugă de oameni şi să se întoarcă la dumnezeu. Cîteo1 Poet englez (1608—1676). Cît de întunecat e acest infinit pe care omul îl poartă în el şi pe care cu deznădejde încearcă să-l măsoare cu voinţa fiinţei lui şi cu faptele vieţii sale! Alighieri a ajuns într-o zi în faţa unei porţi sinistre. ele se împăcau între ele pentru a-i da o normă de conduită în viaţă. se furişă dintr-un . făcînd din el un om cumsecade şi îngăduitor. el a făcut întocmai. 2 Aluzie la Divina Comedie a marelui poet italian Dante Alighieri (1265—1321). înaintea căreia a şovăit. Să intrăm totuşi. vîrtejuri ca în închipuirile lui Dante 2 . Ceea ce a vrut să facă episcopul din el. săvîrşi faptele amintite. trăia liniştit. stabilit la Montreuil-sur-rner. Am văzut că din momentul acela el a fost alt om. Gîndurile acestea erau atît de strîns legate între ele. păstrînd ca amintire numai sfeşnicele. învălmăşeli de fantome ca în Milton'. încît nu alcătuiau decît unul singur. de-acum încolo. Izbuti să se facă nevăzut. străbătu toată Franţa. veni la Montreuil-surmer. împăcat cu el însuşi şi plin de speranţă. dominînd cele mai neînsemnate fapte ale sale. Iată acum şi în faţa noastră o astfel de poartă în pragul căreia şovăim. De obicei. A fost mai mult decît o transformare. 855 . oraş într-altul. fiecare în parte erau deopotrivă de adînci şi de apăsătoare. nemaiavînd altă dorinţă decît să-şi ascundă numele şi să-şi purifice viaţa. avu ideea despre care am pomenit. în care infernul este reprezentat sub forma unei spirale adin ele în cercuri concentrice. ajunse un om pe care nimeni nu-l putea prinde şi de care nimeni nu se putea apropia şi. I! îndreptau spre modestie. a fost o adevărată transfigurare. vîndu argintăria episcopului. Opera lui Milton se resimte de patosul revo luţionar al vremii şi oglindeşte concepţiile filozofice şi politice ale revo luţiei burgheze din Anglia. Nu avem decît foarte puţine lucruri de adăugat la ceea ce ştie cititorul că i s-a întîmplat lui Jean Valjean de la întîlnirea cu micul Gervais. fericit că-şi simţea conştiinţa întristată de trecutul lui şi prima parte a vieţii lui dezminţită de cea de-a doua. Ii dădeau aceleaşi sfaturi.

Astfel. îşi dădu seama de acest lucru. Dar asta trecu şi-şi spuse: „Lasă. se interesase de toţi micii coşari din Savoia care colindau pe-acolo. ca ostaşul în clipa asaltului. păstrase sfeşnicele episcopului. să alerge.. însă. Se încovoie ca stejarul la apropierea furtunii. Pe cînd îl asculta pe Javert. omul acesta. să nu stea nici o clipă la îndoială şi să . încercă tresărirea care prevesteşte marile zguduiri. în mijlocul unei pocăinţe atît de minunat începute. pe cît de nelămurit pe atît de adînc. pus în faţa unor întîmplări atît de grozave. Niciodată gîndurile care-l călăuzeau pe bietul om ale cărui necazuri le povestim nu dăduseră o luptă mai aprigă decît acum. De cum auzi rostindu-se" aşa. se iveau dezbinări între ele. dînd la o parte orice rezervă şi orice simţ de prevedere. cu toate insinuările lui Javert. şi. Atunci oricine îşi poate aduce aminte că omul pe care toţî cei din ţinutul Montreuil-sur-mer îl numeau domnul Madeleine nu sta de loc la îndoială să jertfească unul în pofida altuia. după atîţia ani de ispăşire şi de renunţare. Simţea îngrărnădindu-se deasupra capului său. se gîndea să plece. să se denunţe. umbra ameninţătoare a trăsnetelor şi fulgerelor. de la primele vorbe rostite de Javert în cabinetul său. Trebuie totuşi să recunoaştem că pînă azi nu se ivise un astfel de prilej. purtînd şi doliu după el. dintr-o dată.'. Am mai spus şi altădată că el ar fi vrut să urmeze pilda tuturor celor înţelepţi şi drepţi. Iasă. numele pe care-I îngropase atît de adînc." îşi înnăbuşi pornirea generoasă şi dete înapoi în faţa eroismului. ca o tăietură în carne vie. după sfintele îndemnuri ale episcopului. să-şi jertfească liniştea proprie pentru triumful binelui şi-ai adevărului. se informase asupra tuturor familiilor din Faverolles şi-l scăpase de la moarte pe bătrînul Fauchelevent.dată. socotind că întîi eşti dator faţă de ceilalţi şi apoi faţă de tine. Fără îndoială ca ar fi fost frumos ca. în prada acestei ameţeli. să-i scoată pe Ghampmathieu din închisoare şi să intre el în locul lui. rămase năuc şi parcă ameţit de ciudata grozăvie a sorţii sale . Era un lucru dureros şi sfîşietor. care ar fi trebuit să-i dea de gîndit..

stătu mai mult. din bunătate. Ar fi fost frumos. Opri deci trăsurica lui Scaufflaire. Gîndindu-se la situaţia în care se afla. fiind la adăpost de orice bănuială. se duse şi închise uşa cu zăvorul.meargă cu acelaşi pas mai departe. afît de nemaipomenită. stinse lumina. Seara mîncă cu destulă poftă. îşi adună în grabă gîndurile. amînă orice hotărîre. voi. Se baricada împotriva orişicui. gîndindu-se că. gîndindu-se că aşa trebuia să se poarte. spre prăpastia în fundul căreia se deschidea cerul. încît nu-şi putea aduna o clipă gîndurile. îşi înnăbuşi orice emoţie şi. Cînd se întoarse la el în odaie. cu tăria pe care ţi-o dă spaima. într-o stare de nelinişte aproape de neînţeles. Totul era încă în ceaţă. {inînd seamă de prezenta lui Javert.Mizerabilii. unde. simţi că se mai liniştise. Puţin după aceea. De cine ? D ar . va i ! de ce ea ce s -a fe ri t n a p ut ut s c ăp a. p e cine a vrut să orbească — se uita la el: conştiinţa sa. 19 . Se cuvine să istorisim tot ce se petrecea în sufletul lui şi nu putem spune altceva decît ceea ce a fost. se mărgini să ia ceea ce s-ar putea numi „măsuri de prevedere". şi le spuse surorilor să aibă grijă de dînsa dacă s-ar întîmpla să lipsească. dar îşi redobîndi calmul ca un luptător care-şi ridică scutul de jos. ca să fie gata pentru orice eventualitate. ideile i se ciocneau în minte. nu ştia ce să mai facă. dar nu s-a întîmplat aşa. această mare primejdie. Restul zilei şi-] petrecu ca şi mai-nainte cu sufletul bîntuit de furtună şi cu o linişte desăvîrşită pe faţă . tulburarea lui era atît de mare. în toiul frămîntării lui. La început a fost mînat numai de instinctul de conservare. I se părea că putea fi văzut. I 267 . încît. n-ar strica să Jie de faţă la ceea ce se va petrece. Se temea parcă să nu mai intre cineva. II stînjenea. ca de obi cei. o găsi nemaipomenită. Se duse. Ia patul Fantinei. îşi dădu seama într-un chip nedesluşit că va trebui poate să plece la Arras. şi doar atît ar fi putut spune: că primise o grea lovitură. fără să fie însă cîtuşi de puţin hotărît.

Se duse la fereastră şi o deschise. Din furtuna care-i răvăşea voinţa şi puterea de judecată şi din care se străduia să smulgă o limpezire şi o hotărîre nu se desprindea decît o îngrijorare adîncă.... Dar buimăceala lui spori şi mai mult. Se întoarse şi se aşeză din nou la masă. Qe-o mai fi şi întîmplarea asta ?.. Nu era nici o stea pe cer. „Unde am ajuns ? Nu cumva visez ? Ce s-a întîmplat ? Să fie adevărat că m-am întîlnit cu Javert şi că mf-a vorbit aşa cum mi-a vorbit ? Cine-o mai fi şi Champmathieu ? O semăna cu mine ? Mai ştii ? Şi cînd mă gî ndes c că ieri eram at ît de li nişt it ş i n-aveam habar de nimic! Ce făceam ieri pe vremea asta ?... oricît de neaşteptată şi de grea era situaţia.. tot ceea ce făcuse pînă atunci nu fusese altceva decît o groapă pe care o săpa pentru a ş i ascunde într-însa numele. nu întreaga situaţie. încercă un simţămînt de siguranţă şi de singurătate. în ziua cînd 268 sm . Cu toate acestea. era cu totul stăpîn pe ea. la început îşi făcuse iluzii. luîndu-şi capul în mîini.. i se păru că nu mai poate fi văzut de nimeni. Nu mai izbutea să-şi adune gîndurile care-i năpădeaţi mintea ca nişte unde şi. încercă să le stăvilească. Trecu un ceas. Recunoscu mai întîi că." Iată vîrtejul în care era cuprins. ci doar cîteva amănunte. îşi sprijini capul în mîini şi începu să mediteze pe întuneric. linii nedesluşite începură totuşi să se contureze în mintea lui şi putu să întrezărească limpede. Cum şe va sfîrşi ?. Incet-încet. era să audă vreodată rostindu-i-se numele . în nopţile lui de insomnie.Conştiinţa. Ce e de făcut ?. Oricare ar fi fost ţelul adevărat şi creştinesc al faptelor lui. puse coatele pe masă. Ceea ce-l înspaimînta mai mult decît orice în ceasurile lui de reculegere. după ce stinse şi luminarea. îşi căpătă din nou isîngele rece. îşi dădea seama că atunci se va sfîrşi cu el. se crezu la adăpost de orice. adică dumnezeu. Fruntea îi ardea. trăgînd zăvorul.

numele lui va fi descoperit. şi. Ei bine. încercînd zadarnic să se dea înapoi de pe marginea unei prăpăstii. că lumina nu va face decît să sporească umbrele întunericului. I se părea că se trezise dintr-un somn greu şi că. se va spulbera în juru-i viaţa cea nouă. pe care soarta îl luase drept el şi-l împingea în locul lui în gol. în picioare. menită să împrăştie misterul în care se învăluia. îl va aştepta pînă o 269 . Jean Valjean. că jefuirea micului Gervais îl va aduce înapoi acolo. îşi dădea din ce în ce mai bine seama de situaţia lui. îşi spuse că locul lui era liber la ocnă . Gîndurile i se limpezeau treptat. decît să-i facă viaţa mai limpede şi mai de nepătruns. Se înfiora numai la gîndul că lucrul acesta ar fi cu putinţă. mai mulţumit şi mai respectat decît oricînd — dacă i-ar fi spus cineva toate astea. bunul şi vrednicul burghez „domn Madeleine" va ieşi mai onorat. întrezărea lămurit. dacă în clipele acelea cineva i-ar fi spus că va sosi ceasul cînd numele îi va fi rostit în gura mare. toată îngrămădirea aista de lucruri imposibile erau fapt împlinit. că aoest loc gol îl va aştepta mereu. că vălul sfîşiat va mări şi mai mult misterul. că orice ar face îl va aştepta oricînd. oricare ar fi părerea lui. Desigur. va ieşi deodată din noapte şi se va ridica în faţa lui. Pentru ca prăpastia să se închidă. în întuneric. luneca pe un povîrniş. ar fi clătinat din cap şi ar fi socotit că nu ştie ce spune. din confruntarea sa cu fantoma lui Jean Valjean. cine poate şti ? o dată cu asta. că această întîmplare nemaipomenită nu va avea alt rezultat. un necunoscut. se va spulbera înlăuntru-i şi sufletul cel nou. că numele ăsta nu va fi totuşi o ameninţare. trebuia să cadă cineva într-însa : el sau celălalt. şi că. ! N-avea altceva de făcut decît să lase lucrurile în voia lor. va străluci pe neaşteptate deasupra capului său. toate astea se întîmplaseră întocmai. un străin. iar dumnezeu îngăduise ca toate aceste năluciri să se prefacă în realităţi. în toiul nopţii. cînd lumina orbitoare. Se făcuse deplină lumină. înfiorat. că acest cutremur de pămînt îi va întări temeliile. cînd această vorbă hîdă.

cine m-ar vedea. mă va lăsa în pace. care mă descoperise în adevăr şi care mă urmărea pretutindeni ca un fioros cîîne de vînătoare mereu asmuţit asupra mea. cu singura condiţie de a nu-i împiedica pe oameni să pună pe fruntea lui Champmathieu pecetea infamiei. eu nu-s cu nimic vinovat. fiind de aci înainte prezent la ocnă în persoana lui Champmathieu şi prezent în societate sub numele de domnul Madeleine. pe care nici un om n-o încearcă mai mult de două-trei ori în viaţă. o dată aşezată. din toate astea. se pare că un anume Champmathieu avea nenorocul ăsta şi că. de ce mi-ar fi frică ? De ce-mi fac atîtea gînduri ? Am iscăpat. Şi totul s-a făcut fără amestecul meu. Şi-aprinse din nou lumînarea. şi care s-ar putea numi un hohot de rîs lăuntric. în ceea ce-l priveşte. „Ei bine! se gîndi el. Nu mai era decît o singură uşă întredeschisă prin care trecutul putea pătrunde în viaţa mea. cineva ar avea de suferit. Cum ? Nu-s mulţumit ? Dar ce mai vreau ? Mi-am atins scopul pe care-l urmăresc de-atîţia ani. nu se mai ridică niciodată. care. Oine ştie ? Poate are de gînd să plece din oraş. iată-l acum zăpăcit. ca şi lespedea de pe mormînt. deznădejde. tot ce este ironie. care nu mă lăsa în pace de atîta vreme. şi uşa asta a fost astupată pentru totdeauna. ar crede că mi s-a întîmplat o catastrofă I Dacă. Şi eu n-am nici o vina 1 La urma urmei. Pe urrnă se gîndi: acum îi ţinea cineva locul. Totul era atît de zguduitor şi de neaşteptat. Pe Javert. ce nenorocire s-a întîmplat ? Nu. visul nop270 . Totul s-a sfîrşit. bucurie. Soarta a vrut aşa. avînd de lucru în altă parte.să-l aibă acolo. n-avea să se mai teamă de nimic. acea zvîrcolire a conştiinţei care dă la o parte toate îndoielile inimii. că lucrul e de neînlăturat şi fatal. zău. al cărui instinct de temut părea că mă descoperise. Nu încape nici o îndoială! Am eu dreptul să stric ceea ce pune ea la cale ? Ce mai vreau acum ? De ce ma amestec ? Nu mă priveşte nimic pe mine. a pus mîna pe Jean Valjean al lui. încît se produse în el acea tresărire de nedescris. pus cu totul pe alte urme. De-acum încolo e mulţumit.

Se ridică de pe scaun şi începu să umble prin odaie. Nu-i nimic de făcut: să lăsăm lucrurile în voia lor. vom stărui asupra unor observaţii absolut necesare. la urma urmei. să-i istorisesc totul ca unui duhovnic şi să-i cer un sfat. siguranţa mea.. ca să fac mai departe binele. în care el vorbea şi tot el asculta.." . în sfîrşit. ascultînd ceea ce n-ar fi vrut să audă. Nu mă pot împotrivi voinţei sale.. ca să se poată spune. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului. Marinarii numesc asta reflux . vinovatul o numeşte remuşcare. Dar nu se linişti de loc. aplecat peste ceea ce am putea numi propriul său abis. devenind din nou un om de treabă. Aşa vrea dumnezeu. Nu încape îndoială că noi stăm de vorbă cu noi înşine. întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Să punem capăt gîndurilor! Doar am luat o hotărîre!. ca să ajung cîndva un mare şi frumos exemplu. Nu există făptură cugetătoare care să n-o fi făcut. S-ar putea spune chiar că vorba nu constituie niciodată un mister mai măreţ decît atunci cînd pătrunde înlăuntrul 271 . Nu-mi pot da seama." Astfel îşi vorbea în adîncurile conştiinţei. Nu poţi împiedica drumul gîndurilor. Dimpotrivă. Oricît se împotrivi. Aşa vrea cel de sus !. „Hai! exclamă el. Şi de ce vrea domnul aşa ? Pentru ca să duc pînă la capăt ceea ce am început. supunîndu-se puterii misterioase care-i şoptea : „Gîndeşte !". după cîteva clipe îşi începu iar întunecatul dialog. spunînd ceea ce n-ar fi vrut să spună.ţjlor mele de veghe.. de ce m-am temut adineauri să intru la cinstitul paroh. Fără îndoială că tot aşa mi-ar fi vorbit şi el. că am picurat un dram de fericire în chinurile pe care le-am îndurat. aşa cum îi spusese acum două mii de ani altui osîndit: „Mergi înainte !" î n ai nt e d e a t r ec e m ai de pa rt e ş i p en t r u a fi pe deplin înţeleşi. ţinta rugăciunilor pe care le-am îndreptat spre dumnezeu.

Spunem.. Oare nu urmărise el totdeauna lucrul acesta. totul vorbeşte în noi. a sta cu mîinile încrucişate. nefericitul simţise gustul amar al unui gînd rău. laşă. II înlătură cu dezgust. E un fel de tumult nestăvilit. hidoasă! Pentru întîia oară în opt ani. Se întrebă cu asprime ce-a înţeles prin cuvintele : „Mi-am atins scopul!. devenind din nou. vicleană.I unui om. Un om drept. „exclamă". săvîrşind o ticăloşie I Devenea iarăşi un hoţ. dimpotrivă. întîlnite atît de des în capitolul de faţă. mai adevărat ? Nu trebuia să-şi salveze fiinţa fizică. Se întreba deci: unde ajunsese ? Ce-i cu hotărîrea pe care o luase ? îşi mărturisi că tot ce pusese la cale în mintea lui era monstruos. ci sufletul. numai lucrul acesta ? Nu era asta porunca episcopului ? Să astupe uşa prin care putea pătrunde trecutul ? Dar. abjectă. A lăsa isă se împlinească o greşeală a destinului şi a oamenilor fără s-o împiedici. făcîndu-te complice prin tăcerea ta. Dacă. Trebuia să fie iarăşi bun şi cinstit. realităţile sufletului sînt totuşi realităţi. se predă. Dar care anume ? Să-şi ascundă numele ? Să înşele poliţia ? Pentru atîta lucru făcuse el oare tot ce-a făcut ? Nu avea cumva vreun alt scop. al unei fapte urîte. cel mai odios hoţ! Ii răpea altuia viaţa. îl osîndea la groaznica moarte vie. o deschidea de perete. Continuă să se frămînte. doamne. afara de buzele noastre. fără ca tăcerea din afară să fie ruptă. uci dea din punct de vedere moral un biet om. vorbim. luîndu-şi iarăşi numele adevărat. exclamăm în noi înşine. el n-o astupa ! Dimpotrivă. liniştea. la moartea cu cer deschis care se cheamă ocnă. ar fi prea mult. salvîndu-l pe omul lovit de-o atît de cumplită greşeală. trecînd din gîndire în conştiinţă şi întorcîndu-se din conştiinţă în gîndurile noastre. locul s-ub soare! Ajungea un asasin! Ucidea. dintr-un sim- . Deşi nu se pot vedea şi pipăi. că „a lăsa lucrurile în voia lor fiindcă aşa vrea cel de sus" e pur şi simplu îngrozitor." şi-şi spuse că viaţa lui avea în adevăr un scop. Numai în felul ăsta trebuie înţelese cuvintele „spuse". ar fi ultima treaptă a nevredniciei făţarnice! Ar fi o crimă josnică.. mai mare.

însemna în realitate să se înalţe. n-ar fi bănuit ce se petrece într-însul. fără să-şi dea seama că vorbeşte de unul singur. Ce tristă soartă 1 Nu se putea purifica în faţa lui dumnezeu decît dacă devenea un nemernic în ochii oamenilor ! — Ei bine — zise el — m-am hotărît! îmi voi face datoria ! Voi salva viaţa acestui om ! Rostise cuvintele cu glas tare. să-l pună în libertate pe falsul Jean Valjean şi să-l denunţe pe cel adevărat! O. Din cînd în cînd. buzele i se mişcau. cu toate însuşirile lui alese.ţărnînt al datoriei. Paris. Trebuia să facă lucrul ăsta ! Nu făcuse nimic. alteori ridica fruntea Ş'-Şi aţintea privirea asupra unui punct oarecare din 273 . dac-ar mai fi fost cineva în cameră în momentul acela: Domnului Laffitte. Luă condicile. Scoase dintr-un sertar un portofel în care se aflau cîteva bilete de bancă şi buletinul de identitate de care se slujise anul acesta ca să meargă la vot. deşi murise. ocnaşul Jean Valjean. însemna să-şî desăvîrşească în adevăr reînvierea şi să astupe pentru totdeauna uşa iadului din care se smulgea. Zvîrli în foc un teanc de creanţe. Nu i a r mai rămîne decît să-şi spună : . Oamenii îi cunoşteau viaţa. Tot ce-a ispăşit ar fi de prisos.^La ce bun ?" Simţea că episcopul era de faţă. Trebuia. dar episcopul îi vedea adevăratul chip. atît de adine preocupat. prin urmare. dar episcopul îi cunoştea sufletul. Toată viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. strada d'Artois. Scrise o scrisoare pe care o lipi şi pe plicul căreia se putea citi. episcopul era totuşi prezent şi-l privea drept (în ochi. cea mai dureroasă victorie. cea mai cumplită încercare ! Trebuia totuşi s-o facă. că de-aci înainte primarul Madeleine. dacă nu făcea asta. Oamenii îi vedeau masca. era cea mai mare jertfă. le verifică şi le puse în ordine. pe care le avea asupra unor negustoraşi strîmtoraţi. că. îi va fi nesuferit şi că ocnaşul Jean Valjean va putea sta senin şi neprihănit în faţa lui. să se ducă la Arras. Cine l-ar fi văzut făcînd toate astea. bancher. Prăbuşindu-se în aparenţă.

I se părea că zăreşte luptîndu-se înlăuntrul lui. febra. Era cuprins de spaimă. Gontinua să vadă limpede datoria pe care o avea. 274 . Pentru întîia oară ele i se arătau . du-te! Spune-le ci ne eş ti I Denunţă-te! Vedea totodată. îşi dădea seama că se apropie de celălalt moment hotărîtor al conştiinţei şi al ursitei sale. ca şî cum ar fi găsit chiar acolo ceva pe care ar fi vrut să-l lămurească sau să-l cerceteze. cele două lucruri care fuseseră pînă atunci ţelurile vieţii sale: tăinuirea numelui şi mîntuirea sufletului. La un moment dat. In vremea asta. potolită o clipă. crescuseră şi ele în mintea lui.cu totul deosebite. scrisă cu litere luminoaise ce-i pîlpîiau în faţa ochilor şi se mişcau o dată cu pri vi rea lui: Hai . Recunoştea că de o parte era neapărat binele. Pe măsură ce se adîncise în gînduri. Se hărţuiau între ele şi le vedea cum se încaieră. în acest infinit despre care vorbeam adineauri. o zeiţă şi-o namilă înspăimîntătoare. episcopul însemnase prima fază a noii sale vieţi. că. o băgă în buzunar împreună cu portofelul şi începu iarăşi să umble prin odaie. fiindcă de furat furase. Mii de gînduri îi treceau prin minte. una spunea: aproapele. După criza cea mare. iar Champmathieu o însemna pe cea de-a doua. ca şi cum s-ar fi întrupat în faţa lui în forme pipăibile. acest Champmathieu nu era prea interesant. îşi spuse că poate lua lucrurile prea în pripă. una ţîşnea din lumină. pe cîtă vreme de partea cealaltă se putea afla răul. încercarea cea mare. După ce isprăvi scrisoarea pentru domnul Laffitte. puţin cîte puţin. îl cuprindea iar. avînd acum straturi colosale. şi-şi dădea seama ce anume le deosebea. de cealaltă personalitatea. cealaltă din întunericul nopţii. de o parte era devotamentul. printre umbre şi lumini. Firul gîndurilor lui nu se rupsese. la urma urmei. dar i se părea că gîndul cel bun e gata să învingă. dar ele îl întăreau din ce în ce mai mult în hotărîrea sa. cealaltă : şu mai presus de toate.perete.

va putea fi pedepsit cu munca silnică pe viaţă. la stîlp. cînd îşi aminti că furtul banilor micului Gervais îl făcea recidivist. bogăţia. Nu procedează toii procurorii la fel ? II cred hot. bunul său renume. asta înseamnă o lună de închisoare. potrivit dispoziţiunilor precise ale legii. la muncă fără de odihnă. Vrînd-nevrînd.decît dacă şi-ar călca-o. consideraţia de care se bucură. în orice caz. nu va fi mai puţin fericit după ce şi-o va face . dacă „lasă lucrurile în voia lor" şi rămîne la Montreuil-sur-mer. Frămîntînd atîtea idei întunecate. dacă se va denunţa. trebuia să aleagă: ori lespectul lumii şi grozăvia din sufletul său.şi că. de viaţa cinstită pe care o ducea de şapte ani. /Iacă şi-ar împlini jertfa.îşi răspunse: „Dacă a furat într-adevăr cîteva mere. Nu-şi mai făcu nici un fel de iluzii. veneraţia. cine ştie: a furat. începu să se gindească la altceva. Dar gîndul ăsta se risipi repede şi zîmbi cu amărăciune. poate se va ţine seama de curajul faptei sale. ori puritatea lăuntrică şi ocara lumii. şi ce mireasmă ar putea să aibă toate aceste lucruri neprihănite. poate. că întîmplarea asta va ieşi desigur iarăşi la iveală . In cele din urmă îşi spuse că n-are ce face. în cătuşe. expus fără nici o îndurare ruşinii. s-a putut dovedi ? Numele de Jean Valjean îl copleşeşte şi se pare că nu mai e nevoie de alte dovezi. că. stînd în ocnă.' 1 In clipa următoare se gîndi că. în haine vărgate. că nu era în stare să strice orînduielile celui de sus şi că. Şi-apoi. la lucruri indiferente. popularitatea şi toate însuşirile sale alese t ar fi întinate de-o crimă. şi va fi iertat. respectul. milostenia lui. faptele bune pe care le făcuse. legate de-o faptă odioasă ? Pe cînd. că. 275 . pentru că a fost ocnaş. Mai e mult pînă la ocnă. de ceea ce făcuse pentru tot ţinutul. curajul nu-l părăsea. că asta era ursita lui. se desprinse din ce în ce mai mult de cele pămînteşti şi căută într-altă psrtc mîngîierea şi tăria sufletească. peste toate acestea ar coborî o lumină dumnezeiască. d Şr mintea o simţea obosită. Se gîndi că trebuie să-şi facă datoria .

Bătu miezul nopţii. Exclamă : „O. „A. N-am ţinut seamă decît de situaţia mea. mă bagă din nou la ocnă. un oraş. Trebui să facă o sforţare grea ca să-şi aducă aminte la ce se gîndise mai înainte de-a bate miezul nopţii. Se plimba mereu de la un capăt la altul al odăii. apăru ca o rază neaşteptată de lumină. uitînd de mine. Nu mă gîndesc decît la mine. să fiu un funcţionar nemernic dar respectat. oameni bătrîni. femei. Dacă m-aş gîndi puţin şi la alţii ? Cea dintîi datorie creştinească este să te gîndeşti la aproapele tău. copii. ivindu-se brusc în mintea lui. dar tot egoism rămîne. dar mai e şi nefericita asta !" Şi aici începu o nouă criză. sau un ocnaş ticălos dar vrednic de stimă. bărbaţi. Eu le-am creat toate astea. 276 . Nu-i trecu prin gînd să închidă fereastra. îşi aduse aminte cu acest priiej că. îi dau drumul lui Champmathieu. lucrători. Numără cele douăsprezece lovituri ale celor două orologii şi compară sunetele clopotelor. lume săracă. văzuse la un negustor de fiare vechi un clopot de vînzare. la mine şi numai la mine ! Dar. Bun. mai-nainte cu cîteva zile. da — îşi spuse el — luasem hotărîrea să mă denunţ. doamne dumnezeule. sînt fabrici. In cele din urmă.Simţea vinele zvîcnindu-i puternic în tîmple. Şi pe urmă ? Ce se întîmpla pe-aici ? Aici este un ţinut întreg. să-mi apăr pielea ori să-mi mîntuiesc sufletul. pe care se afla scris un nume : Antoine Albin din Romainville. Ii era frig. pe urmă la primărie. Ia să vedem : lăsîndu-mă pe mine la o parte. industrii. izbuti : „A." Şi deodată îşi aduse aminte de Fantine. In vremea asta. ce s-ar putea întîmpla ? Dacă mă denunţ ? Pun mîna pe mine. căzu iarăşi într-o stare de toropeală. dar pînă acuim nu m-am gîndit decît la mine. asta nu-i altceva decît egoism ! Sînt forme diferite de egoism. Făcu puţin foc în sobă. Fantine. mai întîi la biserică. îmi convine să tac ori să mă denunţ. I se păru că totul se schimbă în jurul lui.

e-adevărat. numai la mine. îi răspîndesc în tot ţinutul şi nu păstrez nici un ban pentru mine ! Ce să fac cu ei ? Ceea ce fac nu e pentru mine ! Prosperitatea tuturor este din ce în ce mai mare. se nasc sate acolo unde nu erau decît nişte ferme. eu am pus acolo lemnele în foc şi cratiţa la fiert. Cum ? Pentru că mi-ar fi convenit să fac pe grozavul şi pe generosul — adică. a furat! Eu rămîn pe loc şi-mi văd de treburi. O ! eram nebun. furtul." După ce-şi puse această întrebare se opri. populaţia sporeşte. se nasc ferme acolo unde nu era nimic . Iată ce se întîmplă dacă mă denunţ. înaintea mea nu era nimic din toate astea . mizeria dispare şi. dar clipa asta dură puţin. toate crimele! Iar biata mamă îşi creşte copilul. Iată un întreg ţinut bogat şi plin de cinste. industriile ies ca din pămînt şi se iau la întrecere. am făcut să prospere întreaga regiune.. dar ce dracu ! a furat doar. Mă duc eu. Avu parcă o clipă de îndoială şi de înfiorare. Dar dacă nu mă denunţ ? Să vedem ce se poate întîmpla atunci. sute şi mii de familii sînt fericite. Oricît aş spune eu că n-a furat. am adus bunăstarea pretutindeni. o dată cu ea. la urma urmei. omorul. nu mai e nici o viaţă aici. oriunde se află o vatră din care iese fum. am dat credite. ce tot vorbeam eu să mă denunţ ? Trebuie să iau bine seama şi să nu mă grăbesc.. fabricile şi uzinele se înmulţesc. omul se duce la ocnă. Dacă nu mai sînt eu. dispar şi desfrîul. i-am pricinuit toată nenorocirea ? Dar copilul pe care voiam să-l aduc şi pe care l-am făgăduit mamei sale ? Nu-i sînt oare dator nimic acestei femei pentru răul pe care i l-am făcut ? Ge se întîmplă dacă plec ? Mama moare. curată melodramă ! — pentru că nu m-am gindit decît la mine. eram absurd. In zece ani cîştig zece milioane.prin mine trăiesc toate. am făcut să circule banul. voind să scap poate 277 . care în mizeria ei are atîtea calităţi şi căreia. am înviorat. Copilul ajunge ce dă dumnezeu. îşi răspunse liniştit: „Prin urmare. am pus în valoare. toate viciile. toate se duc. am însufleţit. prostituţia. Dar femeia asta care-a suferit atîta. fără să vreau.

spre binele altora. pe biata Cosette. pentru vreo altă mîrşăvie! Frumoaise mustrări de conştiinţă. pentru un hoţ de mere. care nu mă are decît pe mine în lume şi care. a meritat să înfunde ocna. şi care sacrifică o populaţie întreagă. care salvează un derbedeu bătrîn ce nu mai are. trebuie să piară o întreagă regiune. pe un om de nimic fără îndoială. decît foarte puţin de trăit şi nu va fi mai nenorocit la ocnă decît în cocioaba iui. dacă nu pentru asta. la urma urmei. să presupun că este o faptă rea în toate acestea şi că odată şi odată mă va mustra conştiinţa dacă primesc. dar dreaptă. un adevăr. găsise în cele din urmă un diamant. femei. după ce bîjbîise atîta vreme în bezna cea mai deasă. iar adevărurile nu se găsesc decît în adîncurile cugetării. care." Se ridică şi începu din nou să umble prin odaie. „Da — gîndi el — aşa e! Asta e adevărul ! Asta e soluţia 1' Trebuie să te hotărăşti în cele din urmă la ceva. desigur. această mustrare care nu mă priveşte decît pe mine. zace acum învineţită de frig în cocina familiei Thenardier. să moară pe drumuri ca un cîine o biată copilă ? E-ngrozitor! Şi mama nici măcar nu şi-a revăzut copilul! Şi copilul aproape nu-şi cunoaşte mama ! Toate astea pentru bătrînul acela ticălos. mame. pe mai ştiu eu cine. Ce-o fi să fie ! Să nu mai stăm 27S .de la o pedeapsă prea mare.. Ce mai canalii sînt şi ăştia ! Şi eu să mă abat de la îndatoririle mele faţă de toate aceste sărmane făpturi! Să mă duc să mă denunţ ? Să fac prostia asta nemaipomenită ? Dar ia să admitem cazul cel mai rău. după ce coborîse în aceste adîncuri. pe un hoţ. dacă săvîrşesc această faptă care nu pune în primejdie decît sufletul meu — înseamnă că ştiu ce se numeşte devotament şi ce se numeşte tărie sufletească. Diamantele nu se găsesc decît în văgăunele întunecate ale pămîntului. I se părea că. privindu-l cu ochi fascinaţi. Şi hotărîrea mea e justă. copii. fără nici o îndoială.. De data asta i se părea că este mulţumit. trebuie ca o biată femeie să moară în spital. şi că-l ţinea în mînă. care salvează un răufăcător şi jertfesc pe cei nevinovaţi.

Deschise o ascunzătoare. scoase punga. mă simt mai uşurat. Vai de cel care e Jean Valjean ! Nu mai sînt eu. traista şi le azvîrli Pe toate în foc. ele trebuie să dispară." Mai făcu cîţiva paşi. pe cînd pe cele de la episcop le lăsa să se vadă. aşezat între perete şi sobă. Le păstrase pe toate. Se mai găsesc chiar în odaia asta lucruri care m-ar da de gol. o traistă veche şi un ciomag gros. ciomagul. pe urmă. aşa cum păstrase şi sfeşnicele de argint. treaba j u i | Nu mă priveşte! Este un nume fatal care pluteşte prin noapte şi dacă se abate asupra cuiva. nişte pantaloni vechi. lucruri fără glas care-ar putea fi mărturii. a cărei gaură abia se zărea printre florile întunecate ale tapetului de pe perete." Se privi într-o oglinjoară de pe cămin şi spuse : „Uite. încă mă mai ţin cîteva fire de acest Jean Valjean. Se uită pe furiş spre uşă. apucă zdrenţele. cu tot zăvorul care o închidea . Nu se aflau în ascunzătoarea aceasta decît cîteva zdrenfe. cu-atît mai rău pentru el.la îndoială. ca şi cum s-ar fi temut să nu se deschidă. Băgă cheiţa într-o broască. Sînt şi rămîn Madeleine. Iar dacă o fi vreunul Jean Valjean. Cei care-l văzuseră pe Jean Valjean trecînd prin Digne în octombrie 1815 ar fi recunoscut cu uşurinţă. dintr-o singură mişcare. un fel de dulap secret. ghintuit la cele două capete. Acum parcă sînt cu totul altul. n u în interesul meu. aceste ţoale prăpădite. Nu-l cunosc şi nici nu ştiu cine e." Se căută prin buzunar. o deschise şi luă din ea o cheiţă. înşîăcîndu-le pe toate la un loc. o haină de pînză albastră. ca să-şi aducă întotdeauna aminte de unde plecase. fără sâ mai arunce măcar o privire asupra lucrurilor pe care le păstrase cu sfinţenie şi cu atîtea riscuri timp de atiţia ani. după ce-am luat o hotărîre. Trebuie smulse. 279 . şi se opri deodată: „Haide ! nu trebuie să preget să duc pînă la capăt hotărîrea luată. ■Numai că pe cele de la ocnă le ţinea ascunse. să nu mai dăm fnapoi! E-n interesul tuturor. bucată cu bucată.

făcînd din ele o vergea de nerecunoscut. . împingînd o mobilă în faţa ei. Traista. arzînd împreună cu zdrenţele oribile din ea. Deodată. pe care jocul luminii le făcea să sclipească pe cămin. Era fără îndoială moneda furată micului savoiard. „Ce bună e căldura !" zise el. Scurmă jarul cu unu! dintre isfeşnice.. Se simţi foarte bine. Nu mai era mult şi aveau să fie şi ele pe foc. de Ia un capăt la altul al odăii. scoase la iveală ceva care sclipea în cenuşă. de astă dată fără nici un rost. care >poate n-a făcut nimic. Dacă te-ai fi aplecat. va fi luat 280 . După cîteva clipe. ci se plimba mereu. odaia şi zidul din faţă fură cuprinse de o lumină roşie pîlpîitoare. ai fi văzut foarte uşor că e o monedă de argint. întrucît nu mai era nimic acolo. I se păru atunci că aude un glas strigînd înlăuntrul lui: „Jean Valjean ! Jean Valjean !" I se făcu părul măciucă. Ardea totul. Desăvîrşeşte-ţi opera 1 Distruge sfeşnicele ! Ucide-ţi amintirile! Uită-l pe episcop ! ■ Uită totul ! Nenoroceşte-l pe Champmathieu 1 Dă-i înainte ! E foarte bine ! Felicită-te! S-a hotărît! S-a făcut! Un om.închise din nou dulapul secret şi. Trebuie să le distrug şi pe acestea I" Apucă amîndouă sfeşnicele. Semăna cu un om care ascultă ceva îngrozitor. cu acelaşi pas. ascunse uşa. Se duse lîngă sobă şi se încălzi puţin. Ciomagul uscat pocnea şi zvîrlea scîntei pînă-n mijlocul odăii. „Da ! Aşa ! Mergi pînă la capăt 1 striga acel glas. ochii îi căzură asupra celor două sfeşnice de argint. Mai era destul foc pentru a le putea deforma numaidecît. luînd mai muite măsuri de pază decît de obicei. un nevinovat pe care a căzut năpasta de pe urma numelui tău şi p e capul căruia numele tău apasă ca o crimă. Domnul Madeleine nu se uita la foc. un bătrîn care nu ştie ce au oamenii cu el.A ! — zise e! — Jean Valjean în întregime a rămas aici.

Ei bine. trăieşte fericit. îndestulează pe nevoiaşi. în împrejurări foarte grele. păcătosule! Toate aceste binecuvîntări se vor nărui înainte de-a se înălţa la cer şi numai blestemul va ajunge pînă la dumnezeu. te mişti ca să ceri sfaturi de la oricine ţi-ar putea ieşi în cale. Adu belşugul în oraş. Da ! Foarte bine le-ai ticluit! Mizerabile !" Sudoarea îi curgea de pe frunte. Pe urmă cu un rîs de idiot. va fi condamnat şi-şi va sfîrşi zilele în jale şi ticăloşie. dar cel care era de faţă nu era dintre cei ce pot fi văzuţi de vreun ochi omenesc. pe cînd tu vei trăi aici în bucurie şi lumină. Parcă ieşise dinlăuntru! lui şi vorbea acuma de afară. cineva va îmbrăca bluza ta roşie. Una singură nu va fi auzită de nimeni şi te va blestema în întuneric. ascultă. Se pare că uneori. rătăcit. din nou.drept Jean Vaijean. Glasul continuă : „Jean Vaijean ! Vor fi în jurul tău multe voci care vor face zarvă. rămîi domnul primar. Rămase cu privirea rătăcită pe sfeşnice. mersul monoton şi apăsător." Glasul. Nu trecu mult Şi nu mai ştia ce e cu el. la început foarte slab. care tulbura în somn şi trezea brusc pe omul care dormea la etajul de dedesubt. I se păru că aude atît de lămurit ultimele cuvinte. rămîi un om de onoare. Mersul îl uşura şi-l ameţea în acelaşi timp. va lpurta numele tău de ocară şi va tîrî la ocnă lanţurile tale. în vremea asta. încît se uită împrejur cu un fel de spaimă. care vor striga în gura mare şi care te vor binecuvînta. Puse sfeşnicele pe cămin. vorbi : „Că prost mai sînt! Nu poate fi nimeni !" Era totuşi cineva. devenise din ce în ce mai puternic şi mai necruţător şi-i răsuna acuma în ureche. Foarte frumos ! Tu rămîi cinstit. virtuos şi admirat şi. „E cineva pe-aici ?" întrebă el cu glas tare. Dar cel care vorbea în el nu isprăvise. începu apoi. respectat. 281 . ridicat din adîncurile conştiinţei.

rupt de oboseală. de strălucită. se gîndi la tot ce trebuia să părăsească şi la ceea ce avea să reînceapă. celula. cu tichia de ocnaş pe ochi. Nu va mai simţi căldura 'privirilor de recunoştinţă şi de dragoste aţintindu-se asupra lui. cărora li se va spune : „Acesta e vestitul Jean Valjean. Dumnezeule mare. Bătrîna portăreasă. să umble cu picioarele goale în bocancii cu ţinte. ca Champmathieu ăsta să fie luat drept eu ! Să cazi tocmai prin mijlocul pe care soarta părea că-! hărăzise la început ca să te sca'pe!" Se gîndi puţin la ce avea să se întîmple. n-o să mai dea de pomană copilaşilor săraci. de la onoare şi de la libertate.primar la Montreuil-sur-mer!" Seara. oboseala. Va trebui. „Ce fatalitate ! Ce întîmplare. să se denunţe ? Să se predea ? Şi cuprins de-o sfîşietoare deznădejde. prin urmare. scara îngustă a galeriei. n-o să mai audă păsările cîntînd în luna mai. să-şi ia rămas bun de la respectul pe care i-l arăta toată lumea. ce mizerie ! Soarta poate fi 282 . toate grozăviile astea cunoscute ! La vîrsta lui. n-o să-i mai aducă dimineaţa cafeaua. după ce fusese ceea ce a fost! Dacă măcar ar fi mai tînăr! Dar aşa. bătrîn. Dumnezeule. N-o să se mai plimbe pe cîmpie. să urce doi cîte doi. în loc de toate astea. leoarcă de sudoare. lanţurile la picioare. hainele vărgate. să îndure curiozitatea vizitatorilor. Va părăsi caisa pe care şi-o zidise şi odăiţa asta. cătuşele. care a fost . sub gîrbaciul gardianului. să fie scotocit de gardian. de curată. N-o să mai citească din cărţile astea şi n-o să mai scrie pe mescioara asta albă de lemn.Se retrăgea acum cu aceeaşi spaimă dinaintea celor două hotărîri pe care le luase rînd pe rînd. singura servitoare pe care o avea. Toate i se păreau acum încîntătoare. O. patul de scînduri. să fie lovit cu bastonul de paznici. să-şi ia rărnas bun de la această viaţă atît de bună. să fie tutuit de oricine. Amîndouă solu{iile i se păreau tot atît de rele. să întindă dimineaţa şi seara piciorul sub ciocanul fierarului care inspectează inelele. în jurul lui ceata ocnaşilor.

cădea iarăşi în îndoiala sfîşietoare din adîncul gîndurilor lui: să rămînă' în paradis şi să devină demon. ceva dintr-însul ar fi murit. Mergea ca un copilaş lăsat isă meargă singur. făcea sforţări să-şi adune gîndurile. luptînd cu oboseala. că.oare tot atît de rea ca orice făptură omenească şi deveni tot atît de monstruoasă ca şi inima omului ? Şi. sau să intre în iad şi să ajungă înger. că pregătea o agonie: agonia fericirii lui sau agonia virtuţilor sale. Aspectele nedesluşite ale tuturor raţionamentelor schiţate în mintea lui se clătinau şi se risipeau ca un fum. unde tinerii îndrăgostiţi se duc să culeagă flori de li liac în luna aprilie. Tot astfel. fără să existe vreo scăpare. îşi dădea seama numai că. Să se denunţe ? Să tacă ? Nu izbutea să vadă nimic limpede. la orice hotărîre s-ar fi oprit. luînd acel aspect încremenit şi automat pe care-I întîlnim la oamenii disperaţi. Vai ! Toate nehotărîrile îl cuprinseseră din nou. dumnezeule mare ? Ge să facă ? Furtuna din care se smulsese cu atîta trudă se dezlănţui din nou într-însul. îşi aminti că Romainville e o pădure de lîngă Paris. Se clătina înafară ca şi înlăuntru. ori încotro ar lua-o. pe cînd măslinii fremătau în vintul sălbatic al infinitului. una cîte una. Gîndurile începură iarăşi să se amestece unele cu altele. 283 . Ce să facă. îndepărtase de la ea multă vreme groaznicul potir care-i apărea scăldat în umbră şi înecat în întunericul adîncurilor înstelate. Din cînd în cînd. orioe-ar fi făcut. Aşa se zbătea cu spaimă acest suflet greu încercat. fiinţa misterioasă în care se cuprind toată sfinţenia Şi toată suferinţa omenirii. împreună cu nişte versuri dintr-un cîntec pe care-l auzise altădată. Se strădui să-şi pună pentru ultima oară şi definitiv problema din pricina căreia căzuse istovit. cu o mie opt sute de ani înaintea acestui om nenorocit. Nu ajunsese mai departe decît fusese la început. intra într-un mormînt. Numele de Romainville îi revenea mereu în minte.

Stăm de vorbă şi ne tntîlneam cu trecătorii de pe drum. Mi se părea că nu era nici zi. cenuşiu la culoare. Ţinea în mină o vergea care se îndoia ca o coardă de viţă. cînd se lăsă să cadă pe un scaun. dar era grea ca un drug de fier. Oricare ar fi fost visul. Nici un arbore nu se vedea pe cimpie. iar pe ţeastă \i se vedeau vinele. Socotim de datoria noastră s-o transcriem aici întocmai. un frate la care trebuie să mărturisesc că nu mă gîndesc niciodată şi de care aproape că nu-mi aduc aminte. Văzurăm pe cineva trecînd pe lingă noi. E aventura întunecată a unui suflet bolnav. aproape fără întrerupere. ca mai toate visele. tristă. Mă pUfnbam cu fratele meu. unde nu creştea nici un fir de iarbă. O cimpie întinsă. nu avea legătură cu situaţia decît prin acel ceva funest şi zguduitor. nici noapte. Vorbeam despre o vecină pe care o avusesem altădată şi care. călare pe un cal pămîntiu. povestea acestei nopţi n-ar fi întreagă dacă l-am trece cu vederea. E una dintre hîrtiile scrise de mîna lui. Călăreţul trecu fără să scoată un cuvînt. ne-a luat cu frig. Pe plic am găsit scrise cuvintele acestea : Visul pe care l-am avut în noaptea aceea. lucra cu ferestrele mereu deschise. încît mai tîrziu l-a şi scris. de fiind avea odaia spre stradă. „Mă aflam pe o clmpie. i se vedea ţeasta. dar î! impresiona adînc. Tot stînd de vorbă. Omul n-avea păr în cap. L-a impresionat atît de mult. Era un om cu pielea goală. Iat-o. . din pricina ferestrei deschise. Visul ăsta. Adormi acolo şi avu un vis. fratele meu din [copilărie.9k iv FORME PE CARE LE IA SUFERINŢA IN TIMPUL SOMNULUI Se făcuse ora trei dimineaţa şi el umblase mai bine de cinci ceasuri prin odaie.

(De ce tocmai RomainviUe ?) ' Cea 'dinţii uliţă pe care intrai era pustie. Feţele acestor oameni erau pămîntii. nu făceau nici un zgomot. Rătăcii prin sat şi băgai de seamă că era un oraş. leşii din oraş şi o luai pe cîmp. îndărătul fiecărei uşi. Casa avea o grădină. Lingă cel dinţii copac. «S-o luăm pe drumul des fundat». Ieşti din casă şi intrai în grădină. sta in picioare cîte un om care tăcea.). La colţul unde se întîlneau cele două străzi. Băgai de seamă că fratele meu nu mai 'era cu mine. Dădui în a doua. Intrai într-un sat care-mi ieşi înainte.cameră era goală. Şi oamenii ăştia se uitau la mine cînd treceam. Totul era pătnîntiu. Intrai în a doua. Dar la fiecare colţ de stradă. Recunoscui pe toţi cei pe care-i întilnisem în oraş. Dintr-o dată. II întrebai: «Ce grădină e asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse. II întrebai: «C(? locuri sînt astea ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse. toate porţile erau deschise. Văzui deschisă uşa unei case. Nu se vedea niciodată mai mult decît unul. lipit de zid. Intrai. unde nu se zărea nici un mărăcine şi nici un fir de iarbă. După uşa acestei încăperi se afla un om lipit de perete. Toate străzile erau pustii.a. Nici ţipenie de om nu trecea pe străzi. mulţimea mă ajunse şi mă înconjură. După cîţiva paşi nu mi se mai răspunse cînd vorbeam. Prima . văzui o mulţime de oameni venind după mine. întorcîndu-mă. Aveau nişte chipuri neobişnuite. Cînd mergeau. se afla un om în picioare. Şi grădina era pustie.fratele meu îmi spuse. pînă şi cerul. Nu trecu mult şi. 1 Paranteza Ii aparţine Iui Jean Valjean (n. un om stătea în picioare. Era un drum desfundat. nu se plimba prin grădini. Mă gîndii că trebuie să fie RomainviUe. 20* 285 . II întrebai: «A cui e casa asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răs punse. Nu păreau că se grăbesc şi totuşi mergeau mai repede decît mine. nu umbla prin odăi.

domnule primar. gîndi: „Uite! Stelele nu sînt pe cer. Se înfiora din cap pînă-n picioare şi strigă cu glas puternic : — Cine-i acolo ? Cineva răspunse : — Eu. Cerul era tot fără De la fereastra lui se vedeau curtea şi strada. e aproape cinci dimineaţa. îl trezi de-a binelea . clătina cercevelele ferestrei rămasă des chisă. 286 . Se stea. nici osculă şi se duse la fereastră. Deoarece gîndurile Iui pluteau încă în negura viselor.. Un vînt rece. zise el. Văzu două lumini roşii. Un zgomot sec şi tare răsună deodată pe pămînt şi-l făcu să se uite în jos. alb. îmi spuse: «Unde te duci ? Oare nu ştii că eşti mort de mult ?» Deschisei gura să răspund. Era îngheţat. Recunoscu vocea bătrînei portărese. La lumina pe care o împrăştiau. care apăreau şi dispăreau în umbră într-un chip ciudat.Cel dinţii pe care-l tnttlntsem şi-t întrebasem clnd am intrat în oraş. putu să distingă forma unei trăsuri. Idar băgai de seamă că nu era nimeni Ungă mine. Focul se stinsese. un alt zgomot. — Ei şi ? Ge e cu asta ? — Trăsurică. se uită şi băgă de seamă că cele două stele erau felinarele unei trăsuri. Era încă întuneric. domnule primar. Sînt pe pămînt acum. Zgomotul pe carel auzise venea de ia copitele calului pe cal-darîm. — Ei." Dar tulburarea se risipi.'1 Se deşteptă. Luminarea era pe sfîrşite. ca orice vînt de dimineaţă.. Era o trăsurică trasă de un cal mic. la fel cu cel dintîi. Ce s-a întîmplat ? — Domnule primar. — Ce mai e şi cu trăsura asta ? Cine-o fi venind atît de devreme ? Chiar atunci se auzi o ciocanitură în uşa odăii.

Aceste carete erau un fel de cabriolete pe două roţi. Urmă o tăcere destul de lungă. 287 . ar fi rămas înmărmurită. ca şi cum un fulger i-ar fi trecut pe dinaintea ochilor. BEŢE-N ROATE ^ Serviciul poştal între Arras şi Montreuil-sur-mer se mai făcea pe vremea aceea cu nişte carete rămase de pe timpul imperiului. avînd numai două locuri. Roţile erau întărite cu butuci lungi. Bătrîna aştepta. iar careta era galbenă. — Care vizitiu ? — Vizitiul domnului Scauffiaire.— Care trăsurică ? — Cabrioleta. culese din jurul feştilei ceara fierbinte şi o frămîntă între degete. Cutia cu scrisori. făcînd corp comun cu ea. — Care cabrioletă ? — N-a spus domnul primar să-i vină o cabrioletă uşoară ? — Nici gfnd ! zise el. o ladă mare. ce răspuns să dau ? — Spune-i că vin numaidecît. da ! Domnul Scauffiaire. lunguiaţă. Se uită năuc la flacăra iumînării. — Al domnului Scauffiaire ? Numele acesta îl făcu să tresară. — Vizitiul spune c-a venit <să-l ia pe domnul primar. zise el. care ţineau la distanţă celelalte trăsuri Şi care se mai văd şi azi pe drumurile din Germania. căptuşite pe dinăuntru cu piele roşcată. unul pentru curier şi unul pentru un călător. Cutia era vopsită în negru. Se încumetă totuşi să mai spună : — Domnule primar. Dacă bătrîna l-ar fi putut vedea în momentul acela. — A. aşezate pe nişte arcuri speciale. era aşezată în spatele cabrioletei.

mai mult ca oricînd. De altminteri. Geva îl împingea şi-l atrăgea acolo. Nimeni n-ar putea spune ce se petrecea într-însul. trecînd şi cocotîndu-se pe un drum. aveau ceva diform şi ghebos în ele. De ce s-o fi zorit ? Habar n-avea. după trecerea curierului de la Paris. în momentul cînd intra în oraş. iar cînd le zăreai de departe. Se înfunda în noapte ca într-o genună. Mergea la întîmplare mai departe. De ce ise ducea la Arras ? îşi repeta ceea ce-şi mai spusese atunci cînd reţinuse . gonind calul înainte. semănau cu acele insecte care mi se pare că se numesc termite şi care. au partea din spate foarte dezvoltată. dar putea foarte bine să ise ducă şi-ntr-altă parte. Din cînd în cînd. Poştaşul îi strigă omului să oprească. dar călătorul nu-l luă în seamă şi-şi văzu de drum. nu rezolvase nimic. îşi dădea seama de asta şi tresărea. Nici unul din actele conştiinţei sale nu fusese definitiv. care venea din partea opusă şi în care nu se afla decît o singură persoană. — Al dracului de grăbit mai e şi ăsta ! zise poştaşul. mergeau foarte repede. fără îndoială . careta ajungea Ia Montreuil-sur-mer ceva mai înainte de cinci dimineaţa. Unde se ducea? N-ar fi putut să spună. nu se oprise la nimic şi nu făcuse nimic.Trăsurile acestea. un om înfăşurat într-o manta. Plecînd din Arras în fiecare noapte la ora unu. Cel ce se grăbea aşa era tocmai omul pe care l-arn văzut zvîrcolindu-se în chinuri cu-adevărat vrednice de milă. deşi au mijlocul foarte subţire. cu o trăsurică trasă de un cal alb. Roata trăsurii fusese lovită destul de serios. Care dintre noi n-a intrat măcar o singură dată în. careta poştală care venea la Montreuilsur-mer dinspre Hesdin s-a ciocnit la cotitura unei străzi. se găsea ca la început. dar toată lumea îl va înţelege.viată în această peşteră întunecată a necunoscutului ? De altfel. Acum. In noaptea aceea. care nu seamănă cu nici una de astăzi. încotro ? La Arras. nu hotărîse nimic.

lasîndu-l să se ducă la ocnă în locul lui. Nu le vedea. după ce l-o vedea pe acest Champmathieu. oraşul Montreuilsur-mer rămăsese mult în urmă. dar avea să scape. i-ar fi plăcut mai mult să nu se ducă la Arras. Chenildieu şi Cochepaille. De departe. obstacole de netrecut. un ticălos oarecare. cum se perindă prin faţa lui toate chipurile îngheţate ale unei dimineţi de iarnă.trăsurica lui Scaufflaire — că. fără să vadă. nici un fel de primejdie. oricare ar fi rezultatul. In depărtare. umbrele arborilor şi ale dealurilor îi sporeau încordarea sufletească cu nu ştiu ce adaos nehotărît Şi sinistru. desigur. Toate bănuielile cădeau pe Champmathieu şi nimic nu este mai anevoie de înlăturat decît bănuiala şi presupunerile. ne facem singuri. La urma urmei. Tot gîndindu-se aşa. din orice lucru. Trebuia să ştie ce-o să se întîmple. n-au să-l recunoască. toţi ocnaşii care-l cunoscuseră. In zorii zilei se afla în plină cîmpie. Se agăţă de gîndul ăsta. Privea. printr-un fel de atingere aproape fizică. Ori de cîte ori trecea prin faţa vreuneia dintre căsuţele acelea singuratice care se află de-a lungul drumurilor se . La urma urmei. printr-un moment greu. nu era nici un neajuns să vadă cu ochii lui şi să judece singur lucrurile. La drept vorbind. Pe măsură ce trăsurica înainta. dimineaţa îşi are nălucirile ei. Nu putea să hotărască nimic fără să observe şi să cerceteze adînc lucrurile. Trecea. dar. prin urmare. Straşnică idee ! Javert era departe de realitate. îşi ţinea în mînă soarta. Era stăpîn pe soarta lui. zarea se lumina. Se ducea totuşi. simţea în el ceva care da înapoi. Vor fi acolo Javert şi apoi Brevet. fără îndoială. făcînd două leghe şi jumătate pe oră. dădea bice calului. Şi. Ca şi seara. care gonea în trapul lui regulat şi sigur. Era chiar foarte înţelept. Nu era. fără să-şi dea seama. conştiinţa lui va fi de bună seamă mai uşurată. oricît de rea ar vrea ea să fie.

apoi se ridică. după cum spusese Scauffiaire. spunînd : ~ O fi făcut roata asta cinci leghe pîn-aici. Lucrurile astea sînt plăcute cînd eşti vesel. aproape fără să se trezească din gîndurile lui : — De ce ? — Veniţi de departe ? întrebă iar băiatul. dar jalnice cînd eşti amărîi. care făcuse cinci leghe în două ceasuri şi n-avea nici un strop de sudoare pe el. măi băiete ? — Zic că-i o mare minune c-aţi făcut cinci leghe fără să vă rostogoliţi cu cal cu tot în vreun şanţ al şoselei. se aplecă dintr-o dată şi se uită la roata din stînga. Se oprise în dreptul unui han ca să lase calul să răsufle şi să-i dea puţin ovăz. Domnul Madeleine răspunse. Nu se dăduse jos din trăsurică. în schimb pieptul deschis.■gfndea : „Şi cu toate astea. Se făcuse ziuă de-a binelea cînd ajunse la Hesdin. era de rasă buloneză. dar gîtul cam scurt. roţile pe caldarîm făceau un zgomot domol şi monoton. avînd capul şi burta mare. Ia uitaţi-vă aici I Roata era într-adevăr lovită rău. Călătorul sări jos din trăsură. care-i dădea calului ovăz. — Ce tot îndrugi acolo. crupa lată. Un animal minunat. sfnt oameni care dorm aici I" Tropotul calului. clopoţeii de Ia gît. dar voinică şi sănătoasă. Rasa urîtă. — OI — Ce te miri aşa ? Rîndaşul se aplecă din nou. Băiatul de la grajd. i se rupseseră două spiţe. Galul. — De la vreo cinci leghe de-aici. 290 . i se fărîmase butucul şi piuliţa stătea să cadă. cu privirea aţintită asupra roţii. — O să mergeţi mult aşa ? întrebă el. Se prea poate 1 Dar de-aici înainte vă spun eu că nu mai face nici o jumătate de leghe. chişifa costelivă şi subţire şi piciorul solid. rămase o clipă tăcut. Cînd se ciocnise cu careta poştală.

__ Prietene — îi zise el băiatului — e vreun rotar pe-aici ? __ Desigur. — N-am nici o roată gata pentru trăsura dumneavoas tră. Trebuie să plec cel mult într-un ceas. — Cu neputin(ă. am pune alta ? — Adică cum ? — Eşti sau nu eşti rotar ? — Sigur că sînt. — N-ai cumva o roată de vînzare ? Aş putea pleca numaidecît. Hei. Nu puteţi pleca decît mîine dimineaţă. în două ceasuri. nu orice roată merge la o osie. — Mîine ? — Am de lucru o zi întreagă. domnule. domnule. Două roţi fac o pereche şi două roţi nu se potrivesc a Şa. în loc s-o dregem. domnule. — Treburile mele n-aşteaptă pînă mîine. — Nu se poate. era tocmai în pragul uşii. Am de dres două spiţe şi butu cul. N-am decît roţi de căruţă. la doi paşi. ~ Eu zic să-ncercăm ! — E de prisos. — Şi cînd pot pleca mai departe ? — Mîine. domnule. meştere Bourgailîard ! Meşterul Bourgailîard. . — Iţi dau oricît îmi ceri. ~ Domnule._ fii bun şi cheamă-l încoace! _ __ Stă colea. — O roată de schimb ? — Da. 291 . Dar dacă. —• Atunci. — Atunci. Satul nostru-i mic. domnule. Veni să vadă ce are roata şi strîmbă din nas ca un chirurg în faţa unui picior rupt. Domnul este grăbit ? — Foarte grăbit. vinde-mi o pereche. rotarul. — Astăzi nu se poate. la întîmplare. __ Poţi să dregi numaidecît roata asta ? — Da.

Aveţi act de identitate ? — Da. Deshamă calul de la trăsurică ! Găsesc eu în sat o şa de vînzare.. dacă luaţi cai de poştă.. dacă luaţi cai de poştă. Caii sînt la cîmp. Am în şopron — spuse rotarul — o caleaşca veche a unui burghez de la oraş.— Dar n-ai putea cumva să-mi închiriezi o cabrioletă ? Meşterul băgase de seamă de la început că trăsurica fusese luată cu chirie. e o caleaşca la care v-ar trebui doi cai. vedeţi. nu uitaţi că mergeţi la pais. tot nu v-aş închiria-o. — Şi vreţi s-ajungeţi astăzi ? — Sigur ! — Cu doi cai de poştă ? — De ce nu ? — ? neaţa Nu v-ar fi totuna dacă aţi ajunge la patru dimi — Nu. — Dar de vîndut. trebuie să vă spun un lucru.. — Unde mergeţi dumneavoastră ? — La Arras. Sîntem pe urj drum lătu ralnic. de la poştă şi de oriunde se găsesc. — Atunci o să mă duc călare. — Cum vă spuneam: satul nostru-i mic. Şi. mi-ai vinde-o ? — N-am nici una. E nevoie de cai voinici. — Gum ? Nici măcar o căruţă ? Nu cer mare lucru. n-o s-ajungeţi la Arras mai devreme decît mîine. Dădu din umeri: — Bine mai ţineţi trăsurile pe care le luaţi cu chirie ! Chiar dacă aş avea una. Veţi aştepta cel puţin trei-patru ceasuri la fiecare popas. Sînt multe coaste de urcat. — Fiindcă. ce-aş avea de pierdut ? Dar n-ar trebui să vă vadă burghezul cu ea. care mi-a lăsat-o în păstrare şi care n-o folo seşte niciodată. Schimburile se fac anevoios. pe urmă. care sînt luaţi de peste tot.. — Desigur ! Dar calul ăsta rabdă şeaua pe el ? 292 .. — Ei bine. fireşte. Au început arăturile.. — Iau doi cai de poştă. V-aş închiria-o cu plăcere. Şi pe urmă.

ar trebui să-l cumpăraţi. clătinînd din cap : — Nu. N-o rabdă. vă spun cinstit. Amîndouă caretele fac serviciu de noapte. — Şi._ Ar fi nevoie de un cal cum nu prea se găsesc prin _ partea locului. dar butucul roţii. e să dreg roata şi să plecaţi mîine dimineaţă. fiindcă nu vă cunoaşte nimeni pe-aici.. In mod vădit aici era mîna providenţei. da.. — Nici alt rotar nu mai e ? Servitorul şi rotarul răspunseră amîndoi o dată. Nu se dăduse bătut te această primă somaţie . ce e de făcut ? — Cel mai bun lucru. Nici un ceas mai puţin. ~ Dac-am lega spiţele cu o frînghie ? — Spiţele. — Mîine e prea tîrziu. — Chiar dacă pui doi lucrători ? — Chiar dacă pun zece. nu dăduse înapoi nici 293 . şi obada e ca vai de ea..__ Adevărat. Simţi o mare bucurie. Bine că mi-ai spus !. Şi pe urmă. Ea rupsese roata trăsurii şi îl oprea din drum. Intîi de toate.. — Atunci. — Dar în sat nu se găseşte vreun cal cu chirie ? — Un cal care să meargă la Arras fără nici o oprire ? — Da. — Atunci. . nici de închiriat... întrebuinţase cinstit şi cu cea i mare grijă toate mijloacele. şi cea care se duce şi cea care se întoarce. şi o mie de franci. Dar n-o să-l găsiţi nici de vînzare. — De! — Careta poştală nu merge la Arras ? Cînd trece pe-aici ? ~ La noapte. nu. ai nevoie de-o zi întreagă ca să dregi roata ? ■— O zi întreagă. făcuse tot ce i-a stat în ca putinţă să-şi urmeze călătoria . — Pe-aici nu e nimeni care închiriază trăsuri ? — Nu. să daţi oricît: şi cinci sute.

— Ba se găseşte. 294 . nici în faţa oboselii. nici în faţa cheltuielilor . I se părea că dumnezeu trecuse de partea lui. Pe cînd călătorul vorbea cu rotarul. asta nu mai depindea de el. totul s-ar fi oprit aici şi probabil că noi n-am mai fi avut de istorisit nici una din întîmplările pe care le veţi citi. cîţiva drumeţi se opriseră în jurul lor. Orice discuţie de pe stradă adună neapărat un grup de oameni. spuse bătrînă. Şi se grăbi să adauge : Dar nu se găseşte nici una prin par tea locului. după framîntarea lăuntrică de care am pomenit. pentru întîia dată de la vizita lui Javert. Vreau să închiriez o cabrioletă. Se gîndi că făcuse tot ce trebuia să facă şi că acum nu-i mai rămînea altceva decît să se întoarcă liniştit acasă. mătuşica. Pumnul de fier care-i strîngea inima de douăzeci de ceaisuri începuse parcă să slăbească. rostite de-o bătrînă însoţită de-un copil. Dacă nu pleca mai departe. dacă n-ar mai fi fost nimeni acolo. un băiat pe care nn-I luase nimeni în seamă ieşise din grup şi o luase la goană. La auzul acestor cuvinte simple. băiatul tocmai venea înapoi. dacă n-ar mai fi auzit nimeni. pe faţă. hotărî să se întoarcă din drum. Respiră. dar convorbirea avusese loc în mijlocul drumului. aşa a vrut providenţa. n-a vrut el să fie aşa . îl trecură sudori reci pe şira spinării. Nu era vina Iui. nu-şi putea face nici un fel de mustrare. In clipa cînd călătorul. Dacă tot ce vorbise cu rotarul s-ar fi petrecut într-o odaie a hanului. Se găsesc totdeauna trecători cărora le place să stea gură-cască. După ce ascultase cîteva minute. I se păru că vede cum gheara din care scăpase se ivea iarăşi în umbra dinapoia lui. Era însoţit de-o bătrînă. — Domnule — zise femeia — băiatul meu îmi spune că vreţi să închiriaţi o cabrioletă. Răspunse: — Da. gata să-l înşface din nou.în faţa frigului. Respiră liber şi din adîncul pieptului.

etc. roţile sînt ruginite şi mîncate de ume zeală.. dar plouă înăuntru._. avea două roţi şi putea să-l ducă la Arras. pusă de-a dreptul pe osie. N-o să meargă mult mai departe decît trăsura cu care aţi venit. care dădea bucuros tuturor. Era băiatul bătrînei. ca s-o găsească la înapoiere. Gheara nemiloasă îl înşfăcase iarăşi. oricum ar fi fost. auzi pe cineva strigînd : „Opreşte ! Opreşte!" Opri trăsura cu o smucitură puternică. — Ei. De ce s-ar bucura că se întoarce din drum? La urma urmei. harabaua asta. puse să i se înhame calul alb la brişcă. __ La mine. Nu-l silea nimeni. 295 . mă rog ? întrebă rotarui. făcea drumul ăsta de bunăvoie. Ii fu necaz de bucuria pe care-o avusese şi o'-găsi absurdă. Şi. Ieşind din Hesdin. Etc. se amestecară în vorbă : — O haraba îngrozitoare.. totul se va petrece aşa cum vrea el. — Domnule — zise el — eu v-am făcut rost de brişcă. se urcă şi luă din nou drumul pe care pornise în zorii zilei. E drept că banchetele sînt atîrnate de nişte curele de piele. răspunse bătrîna. supăraţi ca le scapă călătorul. îşi spuse că o clipă mainainte se gîndise cu bucurie că n-o să se mai ducă acolo unde pornise. şi ? — Nu mi-aţi dat nimic. cu siguranţă. Cînd brişcă se urni din loc. lăsă trăsurica în reparaţie la rotar. El. Toate astea erau foarte adevărate. un fel de brişcă de nuiele. Bătrîna avea în adevăr. Domnul Madeleine tresări. O rablă hodorogită! Domnul ar face o mare greşeală dacă ar lua-o !. într-un şopron.Unde. găsi de astă dată că pretenţia depăşea orice măsură şi că era aproape odi°asă. dar rabla hodorogită. Rotarul şi servitorul nanului. Plăti cît i se ceru. în care se amesteca nu ştiu ce pornire înfrigurată ?i tulburător de asemănătoare cu speranţa.

Se uita la ea cu plăcere. Brişcă n-avea arcuri şi era foarte greoaie. Dar era în februarie. „Asta e I se gîndi el. Spectacolul ăsta mulţumeşte uneori sufletul şi ne scuteşte . Nu-{i dau nimic. Merse după hangiţă. drumurile erau desfundate. nu mai era cu trăisurica. O'servitoare flamandă. avea de luptat cu o mulţime de urcuşuri. Şi. Pierduse multă vreme la Hesdin şi ar fi vrut s-o recîştige. plinuţă. II întrebă : — De ce-o fi aşa de amară pîinea asta ? Căruţaşul era neamţ şi nu înţelese. măi secătură ? zise el. Iar. Cinci leghe în patru ceasuri. apoi o puse încetişor pe masă şi nu se mai atinse de ea. unde se aflau cîteva mese acoperite cu muşama. pe urmă. muşcă o bucată. aşa cum îi făgăduise lui Scaufflaire. se uita la şirurile de copaci. Mi-e o foame de lup. pleca din Saint-Pol şi se îndrepta spre Tinques. Se repezi la pîine. care avea o faţă rumenă şi veselă. Făcu aproape patru ceasuri de la Hesdin la Saint-Pol. îi puse la iuţeală tacîmul. Se gîndea la fel de fel de lucruri triste şi încurcate. La masa vecină rnînca -un căruţaş. pe deasupra. duse calul în grajd. Ce făcea tot timpul drumului ? La ce se gîndea ? Ga şi dimineaţa. La Saint-Pol trase la cel dintîi han care-i ieşi în cale. — Dă-i zor! spuse el. Nevasta hangiului intră în grajd: — Domnul nu vrea să mănînce ceva ? — A ! da ! curn să nu ! spuse el. stătu lîngă iesle tot timpul cît mîncă. plouase. Trebuie să plec mai departe şi sînt grăbit. Mi-era foame. Căluţul era sprinten şi trăgea cît doi." I se aduse mîncarea. la cîmpiile arate şi la priveliştile care se destrămau şi dispăreau Ia fiecare cotitură a drumului.— Â ! tu eşti. la acoperişu rile de stuf. Peste un ceas. Se duse iar în grajd. care nu se afla decît la cinci leghe de Arras. la cal. II conduse într-o încăpere scundă. Dădu bici calului şi porni mai departe în trap săltat.

zărim o poartă întunecoasă . — Adevărat ? _ — Luaţi-o la istînga. ne grăbim. Simţim un fel de zguduitură. Nu se opri de loc la Tinques. Şi. Fiecare întîmplare este o cotitură. Toate întîmplările vieţii se desfăşoară într-o nepotolită goană în faţa noastră. şi vedem cum o umbră necunoiscută îl deshamă în beznă. __~~ A — spuse cantonierul — dumneavoastră nu ştiţi că se repară şoseaua ? O să vedeţi că se întrerupe la un sfert de ceas de-aici. ~~ Dar a început să se întunece. In cutele cele mai nepătrunse ale sufletului poate că făcea o apropiere între priveliştile acestea nestatornice şi existenţa omenească. O să mă rătăcesc. E drept că era o zi dintre cele mai scurte ale anului. întindem mîna să apucăm ceva din ceea ce trece. întunericul şi lumina se înlănţuie. o apucaţi la dreapta. — Dacă mergeţi tot aşa. ne pomenim bătrîni. e drumul de la Mont-Saint'Floy spre Arras. un cantonier care pietruia drumul se uită la el şi-i spuse : — Tare-i ostenit calul ! într-adevăr. După o clipă de strălucire. bietul animal nu mai mergea decît la pas. pe drumul care duce la Carency Şi treceţi rîul ! Cînd ajungeţi la Gamblin. totul e negru în jurul nostru. dintr-o dată. Opri calul şi-l întrebă pe cantonier : — Cît mai e pînă la Arras ? — Aproape şapte leghe. 297 . — Vă duceţi Ia Arras ? întrebă cantonierul. Nu e chip să mergeţi mai departe. Ce poate fi mai trist şi de neînţeles decît să priveşti o mulţime de lucruri pentru prima şi ultima oară ? Să călătoreşti înseamnă să te naşti şi să mori în fiecare clipă. Se însera cînd copiii care ieşeau de la şcoală îl văzură pe călătorul nostru intrînd la Tinques. Privim în jurul nostru. telegarul sumbru care ne tîra prin viaţă se opreşte. — Da. o eclipsă.oarecum de-a mai cugeta. Ieşind din sat. n-o s-ajungeţi prea devreme. — Cum se poate ? Pe hartă sînt numai cinci leghe Şi ceva.

domnule ? Vreţi să vă dau un sfat ? Calul dumneavoastră e mort de obo seală. La un hop crucea se rupse. şi-ţi dau un bacşiş bun. Neguri joase. — Ai vreo bucată de sfoară şi-un cuţit ? întrebă călă torul. — Domnule — zise surugiul — s-a rupt crucea. ca un uruit de mobile urnite din loc.■JBJ . Intorceti-vă la Tinques ! E un han bun acolo. dac-aţi vrea să rămîneţi peste noapte la Tinques. — Asta-i altceva. venind dinspre mare. dar acum porniră în galop. Se înnoptase de-a binelea. Un vînt puternic. — Da. Tot . nu mai ştiu cum să înham calul. Vă culcaţi şi porniţi spre Arras mîine dimineaţă. Brişcă dădea dintr-o groapă într-alta. Tăie o cracă dintr-un pom şi făcu altă cruce. mîine în zorii zilei am putea fi la Arras. Rîndaşul o să vă spună pe unde s-o apucaţi. la trap. în chip de surugiu. Dar — adăugă cantonierul — ştiţi ceva. Drumul era îngrozitor. şedea lîngă el pe capră. de astă dată însă în trap mare. Duceţi-vă totuşi la han şi luaţi de-acolo încă un cal. cu un cal lăturaş. Cîmpia era neagră. Un rîndaş. destrămîndu-se ca fumul. — Nu sînteţi de prin partea locului ? — Nu. Pierduseră încă douăzeci de minute. Ascultă sfatul cantonierului. se întoarse din drum şi peste o jumătate de ceas trecea din nou prin acelaşi loc. — Trebuie să ajung astă-seară. Printre nori se vedeau lumini albicioase. e tare greu de mers noap tea pe drumul ăsta . negre şi peticite pluteau printre dealuri. îşi dădea totuşi seama că întîrzie. Intrară pe un drumeag mărginaş. domnule. isca în toate unghiurile zării un zgomot pătrunzător. — Mai cu seamă că sfnt numai drumuri ocolite. Ii spuse surugiului : — Mergi tot aşa.

socoteli în minte : de obicei şedinţele curţii cu juri încep la nouă dimineaţa . Trecuseră opt ani de-atunci şi parcă a fost ieri. întrebă : — Cît e ceasul ? — Şapte. Se auzi sunînd ceasul la o turlă în depărtare. Toată dimineaţa a stat posacă. cu care părea că măsoară anumite Mizerabilii. cînd totul se va fi sfîrşit. Nu mai avem decît trei leghe. Nu mîncase nimic din ajun. razna. Ingrijat. doctorul ceruse să i se dea de veste cum va veni domnul Madeleine. patru sau cinci martori. Se gîndi atunci pentru întîia dată — mirîndu-se cum de nu i-a trecut mai demult prin minte — că toată truda lui putea să fie de prisos. fără să ştie dacă ceea ce făcea putea să fie de folos. Cîte nu se înfioară sub adierea nesfîrşită a nopţii! Tremura de frig. n-a scos aproape nici o vorbă. totul se va mărgini la stabilirea identităţii. Noaptea se făcea din ce în ce mai neagră. visase tot timpul. că navea nici un rost s-o ia aşa. Trecuseră rîul şi Mont-SaintFloy rămăsese în urma lor. Ajungem la Arras pe la opt. că nu ştia nici măcar ora procesului. pe cîmpia de lîngă Digne. domnule. Fantine avu o mare bucurie. I 299 . Dimineaţa. desigur.ce se zărea stârnea groază. voi. iar avocaţii nu vor avea mare lucru de spus . Surugiul dădu bice cailor. la sosirea doctorului. începu să facă tot felul de . febra îi crescuse. o să ajungă. îşi aducea vag aminte de-o altă goană în noapte. Avusese o noapte foarte rea. dezbaterile nu pot dura prea mult. că ar fi trebuit cel puţin să se informeze. furtul merelor se va dovedi repede. Tuşea îngrozitor. mototolindu-şi aşternutul şi îngăimînd în şoaptă tot felul de socoteli. Pe urmă. aiura. VI SORA SIMPLICE PUSA LA ÎNCERCARE Tocmai în acest răstimp.

dădu cîteva sfaturi. cît de mult ne apropie boala de bătrîneţe! La amiază doctorul veni din nou. şi călugăriţa o auzi scoţînd din piept unul din acele suspine adînci. Suferinţa fizică desăvîrşise opera suferinţei morale. din cînd în cînd. îşi împreună într-un fel de strînsoare convulsivă mîinile galbene şi slabe. întrebă daca domnul primar a dat pe la infirmerie şi clătină din cap. el era totdeauna punctual. care n-avea decît douăzeci şi cinci de ani. ajunsese ca o umbră. Gu cîteva lumi mai-nainte. Dar nu intră nimeni. Aş vrea să-l văd pe domnul Madeleine. oprindu-şi parcă răsuflarea. nemişcată. Stătu astfel un sfert de oră. aţintiţi în gol. Se pare că atunci cînd un anumit ceas se apropie. Fantine se întoarse şi privi spre uşă. luminile cerului îi învăluie pe cei părăsiţi de lumina pământului. Pe urmă. înfundaţi în orbite. gîtul scheletic. O. Sora nu îndrăzni . Ori de cîte ori sora S implice o întreba cum se simte. Pe la două şi jumătate. cu ochii aţintiţi spre uşă. Fantine se ridică în capul oaselor. Fantine începu să se zbuciume. pielea părnîntie. braţele uscate. Ochii ei. păreau aproape stinşi. Punctualitatea fiind şi ea o dovadă de bunătate. obrajii ofiliţi.■ distanţe. nasul subţiat. Făptura asta. La cea de-a treia bătaie. iar acum părea că e propria ei stafie. se aprindeau şi străluceau ca stelele. avea fruntea brăzdată. dar. uşa nu se deschise. soră ? — Sună ora trei. De obicei. domnul Madeleine venea pe la ora trei s-o vadă pe bolnavă. de ruşine şi de bucurie. faţa vînătă. deşi pînă atunci abia putuse să se mişte. claviculele ieşite. dinţii descărnaţi. cînd Fantine îşi pierduse orice urmă de sfială. In douăzeci de minute o întrebase de zece ori pe călugăriţă : — Gît e ceasul. ea răspundea neschimbat: — Bine. care par că înlătură o povară. iar printre şuviţele ei blonde creşteau fire de păr alb.

Ori de cîte ori suna orologiul. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare. rău face că nu vine! Sora Simplice era şi ea foarte mirată de întîrzierea domnului Madeleine.sâ-i spună nici o vorbă. Fantine căzu din nou cu capul pe pernă. ac şi degetar. Iată ce cînta Fantine : Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Se făcuse pămîntie la faţă şi avea buzele vinete. Bătu ora cinci. Intre acestea. ca o adiere. Cumpărînd de-acolo (lucruri mici şi rare. nu se tînguia. cu glas stins. Orologiul din turla bisericii sună ora trei şi un sfert. Călugăriţa ascultă. Nu veni nimeni. Ii ghiceai limpede gîndul. A venit la mine în haină-nflorată Şi mi-a spus : — In vălul înadins {esut. Florile-s albastre. începu deodată să cînte. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Din cînd în cînd zîmbea. pe urmă cădea Ia loc. Fecioara Măria. dar nu rostea nici un nume. Nu spuse nimic şi începu să mototolească iarăşi aşternutul. Sora o auzi atunci spunînd încet. Fantine se uita-n sus la pologul patului. Du-te-n tîrg 'îndată şi cumpără dar Pînză albă. >a\ă. Fantine se ridica şi se uita spre uşă. Port cu mine pruncul ce mi l-ai cerut. nu învinuia pe nimeni. Numai că tuşea îngrozitor. 301 . Florile-s albastre. cu glas stins: — De vreme ce mîine plec. rozele-nfloresc. Un ceas. drag mi-e să iubesc. Ceva întunecat parcă se lăsa asupră-i. Trecu o jumătate de ceas. Căuta parcă să-şi aducă aminte de ceva. maica preacurată.

sora simţi totuşi o lacrimă în colţul ochilor. maică.. Era un vechi eîntec de leagăn cu care o adormea altădată pe Cosette şi care nu-i mai venise în minte de aproape cinci ani. 302 . — Nu mai e copilul! Maică. rozele-nflorese.. Părea că nu-i mai pasă de ce se întîmplă în jurul ei. Florile-s albastre. — Dar cu pînza. drag mi-e să iubesc.. Florile-s albastre. Cînta cu glais atît de trist şi pe-o melodie atît de duioasă. încît era în stare să înduioşeze şi pe-o călugărită. Sora Simplice trimise o servitoare să întrebe pe portăreasa fabricii dacă s-a întors domnul primar şi dacă mai trece azi pe la infirmerie. Fantine stătuse tot timpul nemişcată. Mi-e mai drag copilul dat de mîna ta. lîngâ sobă. urmîndu-şi firul gîndurilor. — Spală pînza. rozei e-n fi oresc. Fantine parcă nu mai auzea. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare. Leagăn plin de panglici pentru pruncul meu. Deprinsă cu suferinţa. aproape Dar ia seama : dacă schimbi mai multe a<pe. ce-am eu ide făcut ? — Scutece curate pentru cel născut. eii. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Flarile-s albastre. -Fata se întoarse peste cîteva minute. De mine brodată toată numai flori. — Unde ? — într-un rîu. ce fac oare ? — Fă din pânză giulgiu ca să mă-nfăşoare. de cînd fetiţa nu mai era lîngă ea. De mi-ar da -acuma domnul chiar o stea.Âm făcut preasfînto. Să nu rupi rochiţa cu pieptar uşor. Florile-s albastre. drag m i e să iubesc. Orologiul bătu ora şase..

Servitoarea îi spunea în şoaptă sorei Simplice că domnul primar plecase dis-de-dimineaţă. ar fi însemnat să-i dea o lovitură cumplită. Deodată începu să strige: — Vorbiţi despre domnul Madeleine ? Ce tot şoptiţi acolo ? Ge e cu el ? De ce nu mai vine ? Glasul ei era atît de răstit şi de răguşit.. Plecase singur. iar servitoarea făcînd tot felul de presupuneri. ceea ce ar fi fost foarte grav pentru starea în care se afla Fantine. Se întoarseră speriate. Fantine — cu vioiciunea înfrigurată a anumitor boli organice care îmbină mişcările obişnuite ale omului sănătos cu slăbiciunea îngrozitoare a ultimelor clipe — se aşezase în genunchi pe pat şi. îşi dădea seama că. Sora Simplice se îmbujora la faţă. culcă-te Ia loc! Fără să se clintească. alţii că l-au întîlnit în drum spre Paris. încît femeilor li se păru că e o voce bărbătească. — ■ Hai. asculta. Servitoarea îi spuse repede. Şoptiţi între voi. cu spatele spre patul Fantinei.. răspundeţi odată ! strigă Fantine. Pe cînd femeile vorbeau în şoaptă. Servitoarea îngăimă : — Mi-a spus portăreasa că astăzi n-o să poată veni. într-o trăsurică trasă de un cal alb. călugăriţei: — Răspundeţi-i că are de lucru la consiliul municipal. De ce ? Voi ştiţi de ce n-o să vină.. fusese foarte liniştit şi-i spusese portăresei să nu-l aştepte Ia noapte. Vreau să ştiu şi eu. ca de obicei. spunînd bolnavei adevărul. Fantine continuă cu glas tare şi pe un ton în acelaşi timp poruncitor şi plin de suferinţă : — N-o să poată veni. Roşeaţa din obrajii călugăriţei se risipi repede. înainte de ora şase. Pe de altă parte. scoţînd capul printre perdele. La plecare. Unii spuneau că l-ar fi văzut luînd-o spre Arras. şi nu se ştia pe ce drum apucase. cu tot frigul care se lăsase. fără vizitiu. sora punînd întrebări. U spuse : 303 . — Copila mea — spuse sora — linişteşte-te. la ureche.. Inălţînd spre Fantine ochii ei eenini şi trişti. Servitoarea voia s-o facă să spună o minciună. cu pumnii încleştaţi în pernă.

N-au de ce isă se opună. N-am mai văzut-o de aproape cinci ani. nu mă mai doare nimic. O bucurie neţărmurită îi lumină faţa brăzdată de suferinţă. Ţi-aduci aminte ce mi-a spus ieri cînd îi vorbeam despre Cosette ? „In curînd !" Vrea să-mi facă o surpriză. iartă-mă c-am ţipat la dumneata . de vreme ce li se plăteşte tot. Soră dragă. — A plecat I strigă ea. Autorităţile n-au să le dea voie s-o mai oprească la ei dacă li s-a plătit datoria. Fantine sări în picioare. Cînd era numai de-un an avea nişte mînuţe atît de caraghioase. Sînt foarte fericită. e-atît de drăguţă ! O să vezi! Ştii ? Are degete mici.. Dar nici n-are nevoie să treacă prin Paris. am s-o văd iar pe Cosette.. o ajută pe călugăriţă să-i aşeze perna şi sărută cruciuliţa de argint de la gît. adineauri am fost rea . mă culc la loc. se ruga în şoaptă. soră dragă. care fu îngrijorată de această transpiraţie. degeaba-mi faci semn să tac.. Ştii ? Mi-a dat să iscălesc o scrisoare ca s-o ia de la Thenardieri. — A plecat azi-dimineaţă la Paris.. trandafirii! O să aibă mîini foarte fru moase. Dumneata nu-ţi poţi închipui ce înseamnă un copil. Uite : mi s-a făcut şi foame.. fac tot ce mi se cere...' — Domnul primar a plecat. spuse : — Soră. Montfermeil e puţin mai încoace. mi-e mult mai bine.. Dumnezeu e bun cu mine. pe stînga. Se culcă. buzele îi tremurau.. închipuie-ţi că s-a dus s-o aducă pe Cosette de la Montfermeil. pe care i-o dăduse sora Simplice. Ochii îi scînteiau. şi domnul Madeleine e un om bun. După ce sfîrşi rugăciunea. S-a dus s-o aducă pe Cosette ! întinse braţele spre cer şi toată faţa i se lumină. dar sînt atît de fericită.. uite. nu-i frumos să ţipi. Are şapte 304 . — Copila mea — spuse sora — acum odihneşte-te şi nu mai vorbi! Fantine strînse în mîinile-i umede mîna sorei. Acum trebuie să fi crescut. nu-i aşa ? Au s-o dea pe Cosette. ştiu şi eu asta. Şi pe urmă.

scumpă soră întru domnul.. Pe vremuri. Bucuria unei mame seamănă mult cu bucuria copilului. intră încet şi se aproPie de pat în vîrful picioarelor. Neauzind nici un zgomot şi crezînd că Fantine doarme. Sora trăise perdelele. Doamne. Are dreptate sora Simplice. soră dragă. am făcut drumul ăsta pe jos. Azi-dimineaţă mă uitam la praful de pe sobă şi mă gîndeam c-ara s-o revăd în curînd pe Cosette. nu-i aşa ? O să fie zi de sărbătoare. Eu îi spun Cosette. nădăjduind că o să aţipească. ce rău e să nu-ţi poţi vedea ani de zile copilul! Ar trebui să ne gîndim că viaţa nu e veşnică ! O. fii ascultătoare şi nu mai vorbi! Fantine puse capul pe pernă şi spuse încet: — Da ! culcă-te la loc şi fii cuminte. care habar n-avea de distanţe. chipul ei era numai zîmbet. Era acum îmbujorată la faţă şi vorbea cu multă însufleţire. fără să se mai clintească din loc. Dar diligentele merg repede. Mîine dimineaţă. — Ei bine — spuse călugăriţa — acum eşti fericită. A fost destul de departe pentru mine. Cît e de-aici pînă la Montfermeil ? Sora. n-ar mai fi înţeles nimic. vorbindu-şi în şoaptă. răspunse: — O I sînt sigură că mîine au să fie aici. cu un aer voios şi nu mai spuse nimic. Din cînd în cînd începea să rîdă. să-mi aduci aminte să-mi pun boneta cu dantelă. copilul o să fie iarăşi lîngă tine. — Mîine! mîine! zise Fantine. Mîine o să fie aici împreună cu Cosette. dar o cheamă Euphrasie. Montfermeil e un sat. Toată lumea de-aici are dreptate. ce bine c-a plecat domnul primar! E într-adevăr atît de frig ? Şi-a luat cel puţin mantaua ? O să se întoarcă mîine. nu mai am nimic. Dădu perdelele la o parte a 305 . Sînt nebună de bucurie. Cine-ar fi văzut-o cu un sfert de ceas mai înainte. Mîine am s-o văd pe Cosette.ni E o domnişoară. Aş putea să şi joc dacă mi s-ar cere. Uite. începu să se uite de jur împrejur cu ochi mari.. fără să întoarcă măcar capul. Pe urmă. Intre şapte şi opt veni doctorul.

. Prescrise o infuzie de chinchina. — Domnule doctor — zise ea — v-a spus sora că domnul primar s-a dus s-o aducă pe mititica ? Medicul recomandă ca bolnava să stea liniştită şi să fie ferită de orice emoţii. la lumina lămpii. II întrebă : — Domnule. ai Fanţinei. e loc destul. ştiţi. Răsuflarea ei uşoară şi călduţă o să-mi facă bine. Dac-o avea norocul ca domnul primar să vie mîine cu fetiţa — cine ştie ? Unele crize sînt sur prinzătoare . dar sînt atîtea taine nepă trunse !. ştiu că aici e vorba de o boală orga nică. O viaţă nouă. o să-mi daţi voie s-o culc lîngă mine într-un pătuc. Era în adevăr mai bine. am s-o aud pe ea cum doarme. da ! aşa e! e drept! dumneavoastră nu ştiţi că m-am făcut bine. Medicul o luă deoparte pe sora Simplice. îi spuse sorei: — E mai bine.. care îi explică totul. Medicul rămase uimit. 300 . Nu se mai înnăbuşea. iar în cazul cînd febra ar reveni peste noapte. La plecare. liniştiţi. neştiind unde s-a dus. venită din senin. spunîndu-i că domnul Madeleine plecase pentru o zi sau două şi că. Medicul aprobă.. care nu prea dorm. care-i spuse : — Pentru că. am să-i spun pi'îicuţei mele bună dimineaţa. S-ar putea să scape.. mai ales că putea să fie adevărat. Pulsul devenise normal. văzu ochii mari. dimineaţa cînd se va trezi. zise doctorul. destul de înaintată. privindu-l.şi. a socotit că nu-i bine s-o neliniştească pe bolnavă. nu-i aşa ? Doctorul crezu că aiurează. o însufleţise dintr-o dată pe-această sărmană făptură istovită. Se apropie din nou de patul Fantinei.. Ciosettc vine mîine. — Dă-mi puţin mîna. care-şi închipuie că domnul primar a plecat la Montfermeil. iar noaptea. s-au văzut cazuri cînd o mare bucurie a pus capăt unei boli. eu.. Ea întinse braţul şi începu să rîdă : — A. să i se dea un calmant. Ea continuă : — Uitaţi-vă.

şi. are nevoie de cel puţin două zile de odihnă. îşi arătă hîrtiile şi se interesă dacă poate să se întoarcă chiar în noaptea aceea la Montreuil-sur-mer cu poştalionul. spuse rîndaşul. Omul pe care l-am urmărit pînă acum coborî. Ii trebuiseră paisprezece ceasuri pentru un drum pe care socotea c-o să-l facă în şase ore. — Calul e foarte obosit.VII CALATORUL. Era tocmai liber locul de lîngă poştaş. — Ba da. Pe urmă. — Nu-i aici serviciul diligentelor ? întrebă el. Hangiţa îl duse la birou. domnule. _ Domnule — îi spuse funcţionarul — să fiţi negreşit aici pentru plecare. Intră hangiţa : — Domnul doreşte să se culce ? Domnul doreşte să ia masa ? Făcu semn din cap că nu. nu-i părea rău că se întîmplase aşa. II opri pentru el şi-l plăti. Părea că se încăpăţînează să nu întrebe nimic pe trecători. Trecu pîrăul Grinchon şi se 307 . ÎŞI IA MASURI DE PLECARE Era aproape opt seara cînd brişcă pe care am lăsat-o în drum intră pe poarta cea mare a hanului poştei din Arras. Recunoştea singur că nu era vina lui. străzile erau întunecoase. gîndindu-se bine. răspunse distrat oamenilor de la han. care se întreceau să-l primească bine. Nu cunoştea Arrasul. O DATA AJUNS. mergea la întîmplare. Pe urmă ieşi şi porni prin oraş. De data asta rupse tăcerea : — O putea calul să pornească din nou mîine dimi neaţă ? — 01 domnule. intră în sala de biliard care se afla la parter şi se aşeză la o masă. la ora unu noaptea fix. trimise înapoi calul luat cu împrumut şi duse el singur căluţul alb la grajd.

dar nu fără a privi mai întîi înaintea şi în urma lui. şedinţele se ridică la ora şase. Veniţi cu mine ! Şi eu merg spre pala tul de justiţie. unde se rătăci. înainte de revoluţie. ca şi cum s-ar fi temut să nu audă cineva întrebarea pe care voia să i-o pună. După ce stătu puţin la îndoială. omul îi mai spuse: Dacă domnul vrea să asiste la vreun proces. — Domnule. din loc în loc. vă rog — zise el — unde e palatul de justiţie ? — Nu sînteţi de-aici 1 răspunse cel întrebat. domnule. cînd ajunseră în piaţa principală. Urcaţi pe scara principală. care a fost episcop pe la 1782. se hotărî să intre în vorbă cu el. — Tot acolo îşi ţine şedinţele şi curtea cu juri ? — Da. acolo-i poarta. Urmă indicaţia ce i se dăduse şi în cîteva minute ajunse într-o sală cu multă lume şi unde. deoarece palatul de justiţie se află acum în reparaţie şi deocam dată instanţele îşi ţin şedinţele la prefectură. Vă inte resează cazul ? E vorba de vreo crimă ? Sînteţi martor ? I se răspunse : — Nu vin pentru nici un proces. Domnul de Conzie. a con struit acolo o sală mare. Aveţi noroc. palatul episcopal. vreau numai să vor besc cu un avocat. grupuri de avocaţi în robă vorbeau în şoaptă. unde e sentinela. Un om mergea pe drum cu un felinar în mînă. Ştiţi. — Ia te uită ! Aţi sosit la vreme. Pe drum. Iată. E lumină. Să ştiţi că dezba terile s-au prelungit şi se ţine şedinţă de noapte. e cam tîrziu. Totuşi. De obicei. In sala asta se ţin şedinţele curţii. Prin urmare. — A ! asta-i altceva ! zise omul. . Vedeţi cele patru ferestre ? Acolo e curtea cu juri.pomeni într-un labirint de uliţi înguste. adică spre palatul prefecturii. domnule. acolo unde e acum prefectura a fost pe vremuri. care era un om în vîrstă. nu s-a terminat. domnule. îi arătă patru ferestre mari luminate pe faţada întunecată a unei clădiri înalte.

Nu cunosc pe nimeni de-aici. Femeia Limosin. S-a pronunţat vreo condamnare ? — Fireşte. o despărţea de încăperea cea mare unde-şi ţinea şedinţele curtea cu juri. a fost condamnată pe viaţă. Nici nu se putea. _ — Bineînţeles. Rareori se întîmplă ca bunătatea «i mila să-i preocupe. era o veche anticameră a episcopiei şi servea acum ca sală a paşilor pierduţi. Sala asta mare. în pragul instanţelor de judecată. construind laolaltă tot felul de edificii întunecate.. Sînteţi cumva vreo rudă ? — Nu. cum se face că mai e lumină în sală ? 309 . Domnul Madeleine întrebă din nou c-un glas atît de slab încît abia se auzea : — Identitatea a fost constatată ? ~ Ce identitate ? răspunse avocatul. închisă în momentul acesta.Ţi se strînge inima ori de cîte ori vezi pîlcurile astea de oameni în haine negre vorbind tainic între ei. Rezultatul acestor discuţii e de cele mai multe ori o condamnare ticluită mai dinainte.. încît nu se sfii să se adreseze primului avocat care-i ieşi în cale : — Domnule — zise el — în ce fază e procesul ? — S-a terminat! răspunse avocatul. Nu trebuia constatată nici o identitate.. Era atît de întuneric. de vreme ce s-a terminat. Dar. Cazul era foarte simplu. — Muncă silnică ? — Pe via{ă. Dumneavoastră despre cine vorbeaţi ? Despre nimeni. O uşă cu două canaturi. Toate orupurile astea îi apar celui ce trece visător pe aici ca nişte roiuri negre de spirite bîzîitoare.altfel. infanticidul a fost dovedit. juraţii au înlăturat premeditarea. — S-a terminat ? Felul cum rostise aceste cuvinte îl făcu pe avocat să se întoarcă : — Iertati-mă !.. luminată de-o singură lampă. — A! e vorba de-o femeie! spuse el. Femeia şi-a ucis copilul.

Se apropie de mai multe grupuri şi trase cu urechea. un recidivist. cînd ca nişte limbi de foc. se dovedise însă că mai fusese la ocnă. domnul Madeleine încercase.termina înainte de miezul nopţii. Se începuse cu infanticidul. „calul nărăvaş". Au plecat cîteva persoane. deşi n-ar fi putut spune dacă ceea ce simţea era mulţumire sau durere. amestecate laolaltă. Rămăseseră pledoariile apărării şi rechizitoriul ministerului public. dar faptul nu prea părea dovedit. nu se mai deschide o dată uşa asta ? — Nu se deschide. Condica de termene fiind foarte încărcată. N-o să se poată . respiră adînc.— Pentru celălalt proces. la redeschi derea şedinţei. răspunse aprodul. cînd ca nişte ace de gheată. — Care proces ? — A 1 şi cazul ăsta e limpede. Omul furase nişte mere. Numai pentru mutra asta l-aş trimite la ocna. Acuzatul va fi probabil condamnat. Nu-mi mai aduc aminte cum îl cheamă. O haimana. Unul cu o mutră de adevărat tîlhar. După ce înţelese că n-a sosit prea tîrziu. recidivistul. Era un băiat de spirit care făcea versuri. In cele cîteva clipe cît stătuse de vorbă cu ei. la Toulon. aţi putea încerca. procurorul general era foarte dibaci şi nu prea lăsa să-i scape acuzaţii. Avocatul se îndepărtă. Noul-venit îl întrebă : — Domnule. E lume multă. Cuvintele acestui om nepăsător îi străbătură pe rînd inima. toate emoţiile cu putin{ă. ceea ce îi agrava situaţia. 316 . Dar şedinţa a fost sus pendată. un ocnaş. preşedintele fixase pentru aceeaşi zi două procese simple şi scurte. iar acum venise rîndul ocnaşului. — Domnule — întrebă el — se poate intra în sală ? — Nu prea cred. care a început de aproape două ceasuri. Un aprod stătea în fata uşii care dădea în sala de şedinţe. Interogatoriul inculpatului fusese luat şi martorii fuseseră ascultaţi. aşa ca. care a fost prins furînd. — Pe unde se intră ? — Pe uşa cea mare.

ea trecuse de mult marginile unui singur ţinut Ş' ajunsese pînă-n judeţele învecinate. In afară de servi31! . aruncă o privire asupra lui şi se supuse. __ Cum ? Nu mai e nici un loc ? — Nici unul. De şapte ani de zile. şovăind parcă la fiecare treaptă. dar domnul preşe dinte nu dă voie acolo decît funcţionarilor publici. Nu mai poate intra nimeni. Şi spunînd acestea. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. După o pauză.__ Cum ? Nu se mai dă drumul la redeschiderea şedinţei ? Nu s-a suspendat şedinţa ? __ Şedinţa a început — spuse aprodul — dar nu se mai dă voie înăuntru. la lumina felinarului: D-l Madeleine. îi dădu biletul şi-i spuse cu autoritate. luă portofelul. străbătu sala de aşteptare şi coborî scara încet. se sfătuia cu el însuşi. se rezemă de balustradă şi-şi încrucişa braţele. de cînd faima calităţilor lui se răspîndise în toată regiunea buloneză. Dintr-o dată se descheie la haină. Domnul Madeleine plecă îngîndurat. primarul din Montreuil-sur-mer se bucura de un fel de celebritate. scoase din el un creion. uşierul îi întoarse spatele. VIII INTRARE DE FAVOARE Fără să bănuiască. Pe urmă. — Du asta domnului preşedinte! Aprodul luă biletul. — De ce? — Pentru că sala e plină. uşierul adăugă: Mai sînt totuşi cîteva locuri în spatele domnului preşedinte. şi în fiecare clipă trecea printr-o nouă încercare. Zbuciumul sufletesc care-l chinuia încă din ajun nu încetase. Uşa e încuiată. urcă din nou scara în grabă. De bună seamă. îşi făcu loc prin mulţime. rupse o foaie de hîrtie şi scrise repede pe ea. merse drept la aprod. Cînd ajunse la capătul scării.

Totodată. Cînd aprodul. care prezida sesiunea aceasta a curţii cu juri din Arras. spunîndu-i: — Să poftească ! Nefericitul despre care vorbim rămăsese pe loc. deoarece se afla în dreptul lămpii. toate cele o sută patruzeci şi una de comune ale plăşii Montreuil-sur-mer îi cunoşteau binefacerile. deschizînd încet uşa care dădea din sala de consiliu în sala de şedinţe. cunoştea ca toată lumea acest nume atît de adînc şi de unanim preţuit. lîngă uşa sălii. adăugînd : „Domnul acesta doreşte să asiste la şedinţă !". II desfăcu şi. cînd s-a ivit prilejul. scrise cîteva cuvinte pe aceeaşi hîrtie şi-o dădu aprodului. ca şi cum cele cîteva cuvinte l-ar fi făcut să simtă un gust neobişnuit. aprodul îi dădu biletul. Consilierul curţii din Douai. Peste cîteva clipe. în gură. la nevoie. căptuşită cu tăblii de lemn. ţesătoria mecanică din Frevent şi manufactura hidraulică de pînzeturi din Bouberssur-Canche. Astfel. Auzi ca prin vis pe cineva spunîndu-i: — Domnul binevoieşte să-mi facă cinstea de-a mă urma ? Era aprodul care-i întorsese spatele mai-nainte şi care acum se pleca pînă la pămînt. să ajute şi să încurajeze chiar industriile altor plăşi. putu să citească : Preşedintele curţii cu juri prezintă dom" nului Madeleine omagiile sale. Domnul Madeleine porni după aprod. reorganizînd industria mărgelelor de sticlă. se afla într-o încăpere severă. în poziţia în care-l lăsase aprodul. se plecă în spatele fotoliului preşedintelui şi-i înmînă biletul pe care sta scris rîndul pe care l-aţi citit. preşedintele făcu numaidecît un gest de respect. amar. Oraşele Arras şi Douai invidiau orăşelul Montreuil-sur-mer pentru norocul de a-l avea primar. Peste tot numele domnului Madeleine era rostit cu respect. Mototoli biletul.ciul nepreţuit pe care-l făcuse capitalei districtului. luă un condei. 312 . a susţinut cu creditele şi cu fondurile lui fabrica de dantelă din Boulogne. Ştiuse.

i se părea că nu mai simte nimic. Firele cugetării se destramă în mintea noastră mai cu seamă atunci cînd avem nevoie. la început foarte «niştită. în care se afla încadrată o veche scrisoare autografă a lui Jean Nicolas Pache." Cuvintele se amestecau în mintea lui cu amintirea nedesluşită a coridoarelor înguste şi a scărilor întunecoase pe care le străbătuse. Se afla tocmai în locul unde judecătorii deliberează şi condamnă. Se gîndea la Fantine şi la Cosette. şi prin care Pache trimitea comunei lista miniştrilor şi a deputaţilor ţinuţi în arest la domiciliu. Aproape că uitase de uşă.. fost ministru şi primar al Parisului. O citea însă fără să f i e atent şi fără să-şi dea seama. se opri asupra ei. deoarece nu-şi mai lua ochii de la ea.. să le legăm de realităţile chinuitoare ale vieţii. Se uită la pereţi. datată desigur din greşeală 9 iunie anul al II-lea. Tot gîndindu-se. că scrisoarea îl interesa foarte mult. Aprodul îl lăsase singur. Nu mîncase nimic de peste douăzeci şi patru de ore. Cine l-ar fi putut vedea şi urmări în momentul acela Ş!-ar fi închipuit. E de ajuns să apăsaţi pe clanţa de alamă a uşii şi veţi fi în sala de şedinţe. unde fuseseră zdrobite atîtea vieţi. fixă. şi ochii lui întîlniră iar clanţa de alamă a uşii care-l despărţea de sala de şedinţă. şi spaima 313 . Privirea sa. Se apropie de un tablou cu rama neagră. Se uita cu o linişte prostească la această încăpere tăcută şi de temut. citind-o de cîteva ori. se întoarse. neînţelegînd ce e cu odaia asta şi ce căuta el acolo.luminată de două lumînări aşezate pe o masă cu postav verde Ii mai sunau încă în urechi ultimele cuvinte ale aprodului care plecase: „Domnule. fără îndoială. rămase aţintită asupra minerului de alamă. mai mult decît oricînd. în spatele fotoliului domnului prezident. era frînt de oboseală din pricina zdruncinăturilor trăsurii şi totuşi nu se simţea ostenit. sînteţi în camera de consiliu. pe urmă deveni tulbure. pe urmă se cercetă pe el-însuşi. încercă zadarnic să-şi adune gîndurile. unde peste puţin va răsuna şi numele lui şi prin care trecea în momentul acela destinul său. Glipa hotărîtoare sosise.

Gîfîia. se îndreptă înfrigurat. Era coridorul pe unde veniise. văzu în fata lui uşa prin care intrase. într-un coridor lung. luminat din loc în loc de nişte lămpi ce semănau cu luminile de la capul bolnavilor. îngust şi întortocheat. în întuneric. porni spre ea. o deschise şi ieşi. ajunse lîngă uşă. nici un zgomot în urmă-i. Atunci. ca un murmur nedesluşit. Dintr-o dată. Mergea încet. Respiră. Privirea nu i se putea dezlipi de pe mîner. oftă adînc. nu mai auzea într-însul decît un glas strigînd: „Vai!" Trecu astfel un sfert de ceas. întrerupt de tot felul de trepte şi de ghişeuri. După ce străbătu mai multe cotituri ale coridorului. făcea cîte un pas şi se apropia de uşă. Cugetase toată noaptea. începu din nou să cugete. se clătina. In cele din urmă. care spunea atît de limpede: „La naiba. ar fi putut auzi. fără să-şi dea seama. cu o stăpînire amestecată cu revoltă. puse brusc mîna pe mîner şi uşa se deschise. Rotund şi lustruit. ca şi cum îl ajunsese cineva din urmă şi-l aducea înapoi. cine mă poate sili ?" Se întoarse repede. Dacă ar fi fost atent. Se uita la el cum s-ar uita o oaie în ochii unui tigru. tremurind de frig şi poate şi din altă pricină. se opri şi ascultă din nou. trase cu urechea. plecă fruntea. Din cînd fn cînd. mînerul de alamă i se părea că străluceşte ca o stea înspăimîntatoare. Nu se mai afla în încăperea aceea. parc-ar fi fost urmărit. lăsă braţele în jos şi se întoarse de unde plecase. Se rezemă de perete. cugetase toată ziua. singur acolo. Primul lucru pe care-l zări fu mînerul uşii. Intră din nou în camera de consiliu. sudoarea îi îngheţase pe frunte. Aceeaşi tăcere şi aceeaşi întunecime împrejurul său. 314 . zgomotul din sala de-alături. Broboane de sudoare îi alunecau din păr şi i se prelingeau pe tîmple. făcu gestul ce nu se poate descrie şi care vrea să spună. Dar nu asculta. La un moment dat.se întipări înoet-încet într-însa. Era afară. nu auzea nimic. Zidul era rece. o luă la fugă. ca un om copleşit. Se afla în sala de şedinţe. nici un zgomot dinainte-i.

care mai mult afumă decît luminează. în stînga preşedintelui. mulţimea în zdrenţe. plin de ură şi ascunzînd în fundul sufle315 22 .IX UN LOC UNDE SE FORMEAZĂ CONVINGERILE Făcu un pas. Nu l-a căutat. cînd plină de tăcere. uşi înnegrite de-atîtea mîini. cu haina asta. nu în totul asemănător la chip. acolo unde se afla el. jandarmi cu feţe cinstite şi aspre. Privirea lui se îndreptase într-acolo în chip firesc. cu privirea sălbatică Şi neliniştită. închise automat uşa în urma lui şi rămase în picioare. Era o încăpere destul de mare. tăblii de lemn. cu gravitate meschină şi înfiorătoare. Pe banca luminată de mai multe lumînări stătea un om între doi jandarmi. Omul acesta era „omul". Nimeni din mulţime nu-l băgă în seamă. lumînări în sfeşnice de alamă. tristeţe. cînd plină de larmă. Pe pereţi. mese acoperite cu un postav mai mult gălbui decît verde. rozîndu-şi unghiile sau moţăind. şedeau judecătorii. desigur. întuneric. urît. deoarece se simţea deopotrivă prezenţa acelei mari realităţi omeneşti care e legea şi a acelei mari realităţi dumnezeeşti care e justiţia. Din toate astea se desprindea o impresie de severitate şi de măreţie. Pe mese. Intr-un capăt al sălii. ca şi cum ar fi ştiut dinainte unde e. Toate privirile se îndreptau asupra unui singur punct: o bancă de lemn din faţa unei uşi mici. vechi şi pătate. îmbătrînit. care se afla de-a lungul peretelui. slab luminată. de partea cealaltă. aşa cum fusese atunci cînd intrase în Digne. în robe vechi. Se vedea parcă pe el însuşi. duşi pe gînduri. în care toată procedura judecării unei crime se desfăşura. avocaţi în diferite atitudini. cu părul zburlit. L-a văzut. uitîndu-se în jurul său. în mijlocul mulţimii. un tavan murdar. dar în totul asemănător ca atitudine şi înfăţişare. în cuiele înfipte în tăbliile de lemn — lămpi de cafenea.

un grefier. în carne şi oase. preşedintele a întors capul şi. El abia observă. îl salută. Procurorul general. erau jandarmi adevăraţi. un alt „el-însuşi" era acolo. închise ochii şi strigă în adîncul sufletului său: „Niciodată!" Şi printr-un joc tragic al ursitei.ân tului acel oribil tezaur de gînduri cumplite pe care le adunase vreme de nouăsprezece ani pe lespezile ocnei. o mulţime adevărată. Privea. Avea înaintea ochilor — viziune de neînchipuit! — un fel de reprezentaţie a celui mai groaznic moment din viaţa lui. înfricoşat. le mai văzuse o dată toate astea. pe care-l judecau acum. acelaşi ceas de noapte. Era în prada unei halucinaţii. unde se dusese de mai multe ori în interese profesionale. obiect care lipsea din tribunale pe 316 . acum douăzeci şi şapte de ani. de jandarmi şi de spectatori. cu tot ceea ce realitatea avea aievea mai de neîndurat. Era limpede: vedea ivindu-se şi retrăind în jurul lui. oameni adevăraţi. aspectele monstruoase ale trecutului său. Toate aceste lucruri dureroase le găsea acum din nou. aproape aceleaşi feţe de judecători. oare-o să ajung iarăşi în halul ăsta ?" Omul părea să aibă cel puţin şaizeci de ani. toţi îl numeau Jean Valjean. nu mai era o amăgire a minţii lui. Avea în el ceva aspru. o mulţime de capete cumplit de curioase. Judecători. care-i cutremura toate gîndurile şi aproape îl înnebunea. lumea s-a dat la o parte ca să-i facă loc. înfiorîndu-se: „Doamne. Nu mai era o sforţare a memoriei Iui. îşi spuse. erau acolo. existau. Se îngrozi. Pe omul acesta. îl salută la rîndul său. judecători adevăraţi. se mişcau. înţelegînd că persoana care intrase era domnul primar din Montreuil-surmer. care-l întîlnise pe domnul Madeleine la Montreuil-sur-mer. Cînd s-a auzit zgomotul uşii. jucat de propria lui fantomă. Toate astea se cătscau ca o prăpastie în faţa lui. năuc. Numai deasupra capului preşedintelui se afla acum un crucifix. de demult. jandarmi. Toate erau întocmai: acelaşi aparat judiciar.

pe care justiţia îl caută de multă vreme şi care acum opt ani. pe un găinar. pe nume Petit-Gervais. era un vagabond care fusese găsit pe cîmp cu o creangă plină de mere. îşi veni în fire. dar nu dădu cu ochii de el. au fost ascultaţi diferiţi martori şi toţi au fost de aceeaşi părere. înspăimîntat la °indul că ar putea fi recunoscut. un om. pe un recidivist evadat. sau foarte isteaţă. Incet-încet. cînd identitatea va fi p e deplin stabilită din punct de vedere juridic. Un scaun se afla în spatele lui. II căută pe Javert. a săvîrşit — ameninţînd cu arma un furt la drumul mare asupra unui băieţaş din Sa. dumnezeu nu fusese de faţă. Şi din toate dezbaterile se făcuse lumină deplină. Omul ăsta. o făptură vrednică de plîns. De trei ceasuri mulţimea privea cum se încovoaie din ce în ce mai mult sub povara unei cumplite potriviri de situaţie. Banca martorilor nu se putea vedea din cauza mesei grefierului. un fost ocnaş. 317 . Acuzarea susţinea : „N-am pus mîna numai pe un hoţ de poame. după cum se ştie. Putea acum să vadă fără să fie văzut. se folosi de un teanc de dosare de pe biroul judecătorilor ca să-şi ascundă faţa. După ce luă loc. se aşeză. sala era foarte slab luminată. un răufăcător numit Jean Valjean. La judecata lui. ruptă dintr-un pom din împrejurimea vecină. crimă prevăzută şi pedepsită de articolul 383 din codul penal şi pentru care ne rezervăm dreptul să-l urmărim ulterior. Dezbaterile durau de trei ceasuri. un necunoscut.v °ya. am pus mîna pe un tîlhar. ieşind din ocna de la Toulon. Atenţia tuturor era extrem de încordată.vremea condamnării sale. un ticălos dintre cei mai primejdioşi. foarte stupidă. cum am mai spus. avocatul apărării tocmai îşi sfîrşea pledoaria. Domnul Bamatabois făcea parte dintre juraţi. In clipa cînd intrase el. Cine era omul ăsta ? Se făcuseră cercetări. se liniştise de ajuns ca să poată asculta. Şi pe urmă. începu să-şi dea seama de ceea ce se petrece. cunoscută sub numele de livada lui Pierron.

regele e „monarhul". sau nu înţelegea nimic ? Erau întrebările care despărţeau mulţimea în mai multe tabere şi care păreau că despart şi pe juraţi. nu mai e întrebuinţat decît de oratorii oficiali ai parchetului. Va fi judecat mai tîrziu pentru cea veche. şi care astăzi. din creştet pînă-n tălpi. Apărătorul pledase destul de bine. dacă identitatea ar fi stabilită şi dacă afacerea PetitGervais s-ar termina mai tîrziu tot cu o condamnare. la Paris ca şi la Romarantin sau la Montbrison. în faţa declaraţiilor unanime ale martorilor. Vorbea cu mare greutate. Făcea gesturi şi semne care voiau să spună „nu" sau rămînea cu ochii în tavan. răspundea încurcat.'îecolul cel mare". procurorul general — „elocintele interpret al vindictei". secolul lui Ludovic al XlV-lea — . Se lăsa chiar să se întrevadă. în graiul acela provincial. drama nu era numai întunecată. în graiul acesta bărbatului i se spune „soţ". E-n recidivă. dar şi de neînţeles.Acum a săvîrşit un nou furt. Parisul e „centrul artelor şi al civilizaţiei". Părea idiot faţă de toate inteligenţele astea răspîndite în linie de bătaie în jurul lui şi cu totul străin în mijlocul societăţii care-l înşfăca. pledoaria — „accentele care s-au auzit". multă vreme caracteristic pentru elocinţa baroului şi pe care îl întrebuinţau odinioară toţi avocaţii. aparenţele de vinovăţie sporeau în fiecare clipă şi toată mulţimea asta urmărea cu mai multă nelinişte decît el însuşi sentinţa plină de nenorociri care plutea deasupra capului său." în faţa acestei acuzaţii. întreaga lui făptură tăgăduia. în afară de ocnă. dar. ajuns clasic.. Condamnaţi-] pentru fapta cea nouă. Gine era omul ăsta ? Ce ascundea nepăsarea lui ? Prostie sau şiretenie ? înţelegea prea bine totul. cărora li se potriveşte prin sonoritatea-i gravă şi impunătoare. monseniorul episcop — „un sfînt pontif". un teatru — „templul Melpo- . îl aştepta însă un viitor plin de ameninţări. nevestei — „soţie". acuzatul părea mai degrabă mirat. în acest proces se găsea adunat laolaltă tot ce poate să înspăimînte şi să dea de gîndit. şi pedeapsa cu moartea.

n-a fost văzut de nimeni sărind zidul sau rupînd craca din pom. nu o dovadă.. Clientul său. dar el susţinea că o găsise şi o ridicase de pe jos.. Unde era dovada contrarie ? Nici vorbă. e drept — şi în „buna sa credinţă" apărătorul trebuia s-o recunoască — adoptase „un sistem rău de 1 Muza tragediei la grecii antici. dovedea asta că tot el e şi hoţul merelor ? Putea fi cel mult o prezumpţie. mai apoi aruncată acolo de către hoţul înspăimîntat. Avocatul nu tăgăduia că. să lămurească furtul merelor — lucru nu prea uşor în stilul ăsta pompos. acest fapt fusese pe deplin constatat. domnul general comandant al garnizoanei — „ilustrul luptător care. aşadar.menei'". La aceste afirmaţii şi la aceste dovezi avocatul nu putea opune decît tăgada clientului său. în sfîrşit. aparţintnd tribului Levi. Avocatul începuse. slujitori ai templului la vechii evrei." etc. Cînd l-au arestat. şi a ştiut să iasă strălucit din încurcătură. dar şi Benigne Bossuet fusese silit să facă aluzie.o solemnitate muzicală". pe care — în calitate de apărător — stăruia să-l numească Champmathieu. fără îndoială. fără să stea pe gînduri şi hotărît. la o găină. acuzatul fusese ajutor de grădinar . erorile strecurate în ziare — „impostura care-şi distilează veninul în coloanele acestor organe" etc. familia domnitoare — „augustul sînge al regilor noştri". au aflat asupra lui creanga (pe care avocatul ţinea s-o numească „ramură") . elevii seminarului — „aceşti gingaşi leviţi 2". acuzatul locuise la Faverolles. Dar. etc. Avocatul stabilise că furtul merelor nu fusese dovedit în mod concret. Clerici. presupunînd că el e într-adevăr puşcăriaşul Jean Valjean. craca fusese ruptă şi furată după ce is-a sărit zidul. o tăgadă interesată. Acuzatul. în Champmathieu pe ocnaşul Jean Valjean. în mijlocul unei cuvîntări funebre. patru martori recunoşteau.. 319 . toate astea erau adevă rate . numele de Champmathieu putea foarte bine să fi fost la origină Jean Mathieu. din nefericire. Dar ce dovedea ca hoţul era Champmathieu ? Un singur lucru: faptul că a fost ocnaş. un concert —■ . Era vorba de un hoţ.

. Se încăpăţîna să tăgăduiască totul. şi aşa mai departe. cum sînt de obicei procurorii generali. II încolţi pe acuzat prin toate concesiile făcute de avocat. să-i aplice pedeapsa poliţienească ce se cuvine celor care contravin legii domiciliului forţat. Un punct cîştigat pentru acuzare şi care nu mai putea fi tăgăduit. pe atunci la începuturile ei.. O mărturisire asupra punctului acestuia din urmă ar fi fost desigur mai buna pentru el şi i-ar fi cîştigat indulgenţa judecătorilor. Procurorul general luă cuvîntul în replică. Fu violent şi înzorzonat. cunoscută sub numele de „şcoala satanică". şi faptul că a fost ocnaş. avocatul nu avea căderea s-o discute.. dar acuzatul refuzase cu îndărătnicie. trecu direct la Jean Valjean. procurorul general tună împotriva imoralităţii şcoalei romantice. mai bine zis. Apărătorul încheie rugînd juriul şi curtea.. Avocatul îl sfătuise în această privinţă. Felicită pe apărător pentru „sinceritatea" sa şi se folosi cu dibăcie de această sinceritate.. Un monstru avortat etc.. în cazul cînd li s-ar părea că identitatea lui Jean Valjean nu mai poate fi pusă la îndoială. viaţa de mizerie după ieşirea din ocnă. urcînd pînă la izvoarele şi la cauzele criminalităţii. închîpuindu-şi fără îndoială că salvează totul. dar nu se cuvenea să se ţină seamă de lipsa lui de inteligenţă ? E. Se apără prost. fără îndoială. un om greoi la minte. al lui Jean Valjean. iar nu osînda îngrozitoare care li se dă ocnaşilor recidivişti. Printr-o isteaţă figură retorică. şi furtul. aşa cum o botezaseră criticii de la Quolidienne şi Or-flamme. Cine era Jean Val jean ? Urmă portretul lui Jean Valjean. Omul acesta era prin urmare Jean Valjean. Apărătorul înclina să admită că inculpatul era chiar Jean Valjean. Nenorocirea de a fi stat atîta vreme în ocnă. Luă act. dar e ăsta un motiv ca să fie condamnat ? Gît despre afacerea Petit-Gervais. modelul acestui soi de descriere se găseşte 320 . îl îndobitociseră. Nu fără oarecare îndreptăţire. atribui influenţei acestei literaturi perverse delictul lui Champmathieu sau.i i [ î '. nemărturisind nimic. I apărare". După aceste consideraţii. nefiind în cauză. Era o greşeală.

într-un fel de protest trist şi mut. fiind prea puţin îndreptat prin şederea lui la ocnă. îşi tăgăduieşte pînă şi identitatea. prins pe şosea în flagrant delict de furt. deprins. care nu e de nici un folos tragediei.. din actul V al Fedrei lui Racine. integrul inspector de poliţie Javert. asupra cărora nu mai stăruim. etc. etc. Ce opune el acestor dovezi zdrobitoare ? Tăgada. etc. Chenildieu şi Cochepaille. 321 . aşa cum dovedeşte crima săvîrşită asupra lui Petit-Gervais etc. descrie monstrul marin care l-a ucis pe tlnărul Hlppolit." In timpul replicii procurorului general. fără mijloace de existenţă etc. furtul. atunci cînd elocinţa nu se mai poate stăpîni şi izbucneşte într-o năvală de dojeni biciuitoare. a doua zi.. domnilor juraţi etc. ocnaşii Brevet. etc." m 1 Tirada lui Theramene. un vagabond. cu care se mulţumise încă de la începutul dezbaterilor. Din cînd în cînd. îşi tăgăduieşte pînă şi numele pe care-l poartă. învăluindu-l pe acuzat ca o furtună. el clătina încet capul de la dreapta la stînga şi de la stînga la dreapta. tăgăduieşte flagrantul delict.. entuziasmul Jurnalului Prefecturii: „Şi un om ca ăsta. etc. tăgăduieşte totul. ţinînd încă în mînă lucrul furat..tirada iui îheramene'. un cerşetor. să săvîrşească fapte vinovate. acuzatul asculta cu gura căscată. prin viaţa care a dus-o. procurorul general spuse. patru martori l-au recunoscut: Javert. la cîţiva paşi de zidul pe care-l sărise. şi trei dintre foştii săi tovarăşi de ticăloşii. escaladarea. — un om ca ăsta. Auditoriul şi juraţii „se înfiorară". Cîtă încăpăţînare ! Sînteţi aici ca să faceţi dreptate. în momentele cele mai „energice" ale rechizitoriului. După ce termină portretul acuzatului. In afară de o sută de alte dovezi. dar care aduce zilnic mari servicii elocinţei judiciare. cu un fel de uimire în care se vădea şi oarecare admiraţie. Era de bună seamă mirat că cineva poate vorbi aşa.. De cîteva ori spectatorii de lîngă el l-au auzit spunînd cu jumătate glas: „De 1 dacă nu l-au chemat pe domnul Baloup !. c u o însufleţire oratorică menită să aţîţe în cel mai înalt grad.

deprinderea de-a înşela justiţia. la juraţi. Apărătorul se ridică. vădit calculată. ciocnindu~se de-a valma. cuvintele păreau că se îmbulzesc să năvălească toate deodată. la avocat. îşi puse pumnul uriaş pe marginea balustradei din fa(a lui şi. X SISTEMUL TAGADUIELILOR Momentul închiderii dezbaterilor sosise. care dovedea mai degrabă isteţime. începu să vorbească. De data asta omul auzi. decît imbecilitate. la domnul Baloup. nestăpînite. Preşedintele făcu semn acuzatului să se ridice şi-i adresă obişnuita întrebare : — Mai ai ceva de adăugat în apărarea dumitale ? In picioare. fără şir. răspunse aşa cum putu. se uită la public. tăcu un gest ca şi cum s-ar fi trezit atunci.Procurorul general atrase atenţia juraţilor asupra acestei atitudini de om năucit. era vorba de muncă silnică viată. Procurorul încheie făcînd toate rezervele în ceea ce priveşte afacerea Petit-Gervais şi cerînd o condamnare exemplară. şi care punea în adevărata ei lumină „marea perversitate" a acestui individ. începuse parcă să înţeleagă. sim(ind ca terenul îi lunecă de sub picioare. omul părea ca nu aude. începu prin a-l felicita pe „domnul procuror general" pentru „admirabila sa elocuţiune". După felul cum ^şneau din gura lui. la curte. şiretenie. dintr-o dată. In rotărie . A fost ca o adevărată erupţie. Preşedintele repetă întrebarea. mototolind în mîini o căciulă slinoasă. pe urmă. la jandarmi. pe Deocamdată. E o meserie grea. destul de slab. vă amintiţi. pironindu-şi privirea asupra procurorului general. — Am de spus atîta — zise el — că am fost rotar la Paris. se uită de jur împrejur.

trebuie să speli acolo. stăpînii profitau de vîrsta mea. pe ploaie. Şi pe urmă. sau sub soproane ia stăpîni mai de treabă. la robinet şi le clăteşti îndărăt într-un fel de albie.trebuie sa munceşti totdeauna pe-afară. Fiindcă e închis. Şi meseria ei era grea. şi cînd apa e îngheţată . sînt oameni care nu au rufe prea multe şi care nu pot să aştepte . unde apa vine prin robinete. Iarna (i-e atît de frig. v-am mai spus: mă cunoaşte domnul Baloup. pierzi muşteriii.. Acolo nu mai stai în hîrdău. cînd vîntul îţi şfichiuie obrajii. N-am prea fost fericiţi. Te pătrunde pînă la piele. Stătea toată ziulica într-un hîrdău. nu mai ţi-e tare frig. O mai aveam şi pe fiicămea. pe zăpadă. Te dă gata repede. Se întorcea acasă la şapte seara şi se culca numaidecît. Dar sînt atîţia aburi acolo de la apa fierbinte că-ţi strică ochii. de lăsata-secului. pînă la brîu . spun că asta e pierdere de vreme. oamenii-s atît de răi! Cînd ai îmbătrînit. e treabă grea. Ţi se udă fustele. dacă nu speli. Era o fată de treabă.. s-a culcat la opt. Asta e 1 Spun adevărat. la rîu. în curţi. Bărbatu-său o bătea. A lucrat şi la spălătorie. nu se ducea la bal. N-aveţi decît să întrebaţi. Mi-aduc aminte că într-o zi. întrebaţi pe domnul Baloup. Mie. Speli rufele în faţă. la cincizeci şi trei. Cîştiga şi ea ceva. moşneag tîmpit. Nu mai cîştigam decît un franc şi jumătate pe zi. e nevoie de loc. U ă toate astea. dar stăpînii nu-{i dau voie . La patruzeci de ani s-a isprăvit cu tine. îmi venea destul de greu. încît trebuie să dai din mîini ca să te încălzeşti. 323 . liniştită. nu ştiu ce aveţi cu mine. pentru că. Cine poate să-l cunoască acolo pe moş Chanipmathieu ? Cu toate astea. nu în ateliere închise. Era grozav de trudită. ţi se spune numai dobitoc bătrîn. care era spălătoreasă la rîu. ştiţi. mi se plătea tot mai puţin . Scîndurile hîrdăului sînt rău încheiate şi te stropeşti cu apă peste tot. Că prost mai sînt! Parisul e o vîltoare. şi pe deasupra şi pe dedesubt. Hm ! Să întrebaţi !. Să umbli cu fier în braţe cînd e gheaţă pe jos. A murit. împreună o scoteam la capăt. Imbătrîneşti de tînăr în meseria asta.

cu o naivitate mînioasă şi sălbatică. îi ceru să asculte ceea ce-i va spune şi adăugă : — Te afli într-o situaţie cînd trebuie să te gîndeşti bine. şi fiecăruia îi adăuga gestul unui tăietor care despică lemne. fost meşter rotar. eşti dumneata ocnaşul eliberat Jean Valjean. ca să salute pe cineva din mulţime. fără să înţeleagă nimic. se întoarse spre preşedinte şi spuse : — Mai întîi. că ai fost în Auvergne. că te-ai născut la Faverolles. Afirmaţiile pe care le zvîrlea parcă la voia întîmplării izbucneau ca nişte sughiţuri. Cînd isprăvi. Pe urmă se uită la căciula lui. Aminti „domnilor juraţi" că numitul Baloup. toţi cei de faţă începură să rîdă. adică ai săvîrşit crima de furt cu escaladare ? In al doilea rînd. da sau nu ? Acuzatul dădu din cap în chip isteţ. începu să rîdă şi el. răguşit. fusese citat în zadar. Dăduse faliment şi n-a mai putut fi găsit. că eşti ocnaşul Jean Valjean. da sau nu. Acuzat. începu să vorbească. Spectacolul era sinistru. Neliniştea dumitale te acuză. Bănuielile cele mai grave planează asupra dumitale şi pot avea urmări grave. ai rupt craca şi ai furat merele. Vorbise cu glas tare. ai sărit. ascuns la început sub numele de Jean Mathieu. în slujba căruia pretinde că ar fi fost acuzatul. care era numele mamei dumitale. Se uită în sală şi. în interesul dumitale. un om atent şi binevoitor. unde ai fost ajutor de gra- .. Deschise gura. repede. Intorcîndu-se apoi spre acuzat. — Acuzat — zise procurorul general cu glas aspru — ia seama ! Nu dai nici un răspuns la ceea ce eşti între bat. aspru. Se oprise la un moment dat. Preşedintele. se uită în tavan şi tăcu. Nu încape nici o îndo ială că nu te numeşti Champmathieu. văzînd că publicul rîde. îţi cer pentru ultima oară să ne lămureşti asupra acestor două fapte: în primul rînd. zidul care împrejmuieşte livada lui Pierron. ca unul care a înţeles foarte bine şi ştie ce are de răspuns.Omul tăcu şi rămase în picioare..

sînt un om prost. Eu habar n-am.dinar.p. Nişte ţărani. fără să ştiu că o să-mi aducă atîta necaz. am ridicat de pe jos ce-am găsit. în momentul cînd procurorul general termina. Ii daţi zor cu Jean Valjean şi cu Jean Mathieu ! Nu ştiu cine sînt ăştia.. am găsit pe jos o cracă ruptă cu cîteva mere pe ea. N-am furat nimic. Acuzatul. care-i băiat de treabă. n-am învăţat carte. ce să zic ? Se dau toţi la mine şi spun : „Răspunde!" Jandarmul. Eu unul nu mănînc în fiecare zi. pe Bulevardul Spitalului. pe legea mea. am ridicat craca. De trei luni de zile sînt închis şi purtat de colo pînă colo. Nu toată lumea are casă cînd vine pe lume. Mă cheamă Champmathieu. acum mi se spune Moşul. Eu am lucrat la domnul Balou. răspunde 1" Eu nu ştiu să vorbesc. Am lucrat la domnul oaloup. Ei şi ? Ce-i cu asta ? Nu se poate să fi fost şi în Auvergne şi la Faverolles fără să fi fost la ocnă ? Vă spun că n-am furat nimic şi că sînt moş Champmathieu. Pînă la urmă mă scoateţi din fire cu prostiile astea 1 Ce vă năpustiţi la mine ca turbaţii ? 325 . chiar şi bălfile se revărsaseră şi nu mai răsărea din nisip decît ici şi colo cîte un fir de iarbă pe marginea drumului. Veneam din Ailly. N-am furat nimic. am fost la Faverolles. am stat cu casa acolo. Astea-s numele mele de botez. Prea ar fi bine ! Cred că mama şi tata erau oameni care n-aveau rostui lor şi băteau drumurile. Pe lîngă asta. nici eu nu ştiu. Am fost m Auvergne. Domnii juraţi vor aprecia. se ridică brusc de la locul său. Păcat că nu se ia în seamă lucrul ăsta. Cînd eram mic. mergeam pe cîmp după o răpăială de ploaie de se îngălbenise tot pămîntul . care între timp se aşezase. Sînteţi deştepţi nevoie mare că-mi spuneţi unde m-am născut. Nu încape nici o îndoială că ai furat prin escaladare nişte mere din livada lui Pierron. şi strigă : — Dumneata eşti om tare rău ! Asta voiam să spun.. De altfel. îmi dă cu cotul şi-mi zice încet: „Haide. Faceţi ce vreţi. mi se spunea Piciul. Şi nu nimeream.

precum şi inspectorul de poliţie Javert. Iată ce-a spus el : „Nu am nevoie de prezumţii morale şi de dovezi materiale care să dezmintă tăgăduielile acuzatului. care rămăsese în picioare. este un fost ocnaş. Omul acesta nu se numeşte Champmathieu. In afară de jefuirea lui Petit-Gervais şi de furtul merelor. încercase în cinci sau şase rînduri să evadeze. se pare. a părăsit şedinţa şi chiar oraşul îndată ce-a depus ca martor. chemat de îndatoririle sale în capitala unui district vecin. A făcut nouăsprezece ani de muncă silnică pentru furt calificat. In lipsa domnului Javert. zise procurorul general. Procurorul genera! termină. II recunosc perfect. în lipsa lui Javert. o impresie puternică asupra publicului şi a juraţilor. îl mai bănuiesc şi e a autor ai unui furt săvîrşit la înălţimea-sa defunctul epis cop din Digne. dar destul de importantă. decît cu foarte multă părere de rău. se adresă preşedintelui : — Domnule preşedinte. — Aveţi dreptate. care ar vrea să treacă drept idiot şi căruia îi spunem dinainte că nu va izbuti. la expirarea pedepsei.Procurorul general. domniei-voastre şi curţii. numit Jean Valjean. — Atrag atenţiunea domnului procuror generai — spuse preşedintele — că inspectorul de poliţie Javert. stăruind ca. vă cerem. prin seriozitatea şi reputaţia sa nepătată. I-am dat autorizaţia. Javert e un om vrednic de stimă. care cinsteşte. dar foarte iscusite. o funcţiune inferioară. spre a fi audiaţi pentru ultima oară în privinţa identităţii acuzatului cu ocnaşul Jean Valjean. socotesc de datoria mea să amintesc domnilor juraţi ceea ce a declarat el aici acum cîteva ceasuri. N-a fost eliberat.. Repet: îl cunosc perfect. ale acuzatului. cu încuviinţarea domnului procuror gene ral şi a apărătorului acuzatului. foarte rău şi primejdios. L-am văzut de nenumărate ori pe vremea cînd eram ajutor de temnicer la ocna din Toulon. să binevoiţi a dispune să fie aduşi în această incintă condamnaţii Brevet. Cochepaille şi Chenildieu. faţă de tăgăduielile confuze.." Declaraţia aceasta atît de categorică făcu. cei 326 . domnule preşedinte.

Trăsăturile astea se întîlnesc uneori laolaltă. Fostul ocnaş Brevet purta costumul vărgat al închisorilor centrale. aşa că nu poţi depune jurămînt. adună-ţi amintirile şi spune. în momentul acesta hotărîtor. unde alte fărădelegi îl aduseseră din nou. ridică-te I Brevet. Dacă el există încă în dumneata. — Cu toate acestea — continuă preşedintele — chiar în sufletul omului pe care legea l-a degradat poate să mai rămînă. pe care un cuvînt al dumitale poate să-l neno rocească. Publicul abia-şi ţinea răsuflarea şi toate inimile băteau ca şi cum n-ar fi avut decît un suflet. introduse pe condamnatul Brevet. Brevet se uită la acuzat.trei martori — Brevet. Preşedintele dădu un ordin aprodului. dacă stăruieşti a recunoaşte în omul acesta pe fostul dumitale tovarăş d e ocnă Jean Valjean. însoţit de un jandarm gata să-i vină în ajutor. Acuzat.Işi dă toată osteneala să se facă folositor". Eu l-am recunoscut cel dintîi Şi-mi menţin declaraţia. Duhovnicii stăteau mărturie în privinţa credinţei lui în dumnezeu. apoi se întoarse spre curte : . Aprodul. — Brevet — spuse preşedintele — ai suferit o pedeapsă infamantă. cu mîna pe conştiinţă. ţine seama pe de o parte de omul acesta. în închisoare. Brevet lăsă ochii în pămînt. iar pe de altă parte de justiţia care aşteaptă să fie luminată de acel cuvînt al dumitale. un simţimînt de onoare şi de dreptate. ajunsese un fel de gardian. A 327 . gîndeşte-te bine înainte de a răspunde . domnule prezident. La simţimîntul acesta fac eu apel acum. cînd se îndură ce! de sus. Era un individ de vreo şaizeci de ani. şi nădăjduiesc că mai există. uită-te bine Ia acuzat. Să nu uităm că acestea se petreceau sub restauraţie. cu mutra unui om de afaceri şi cu aerul unui ticălos. Şefii spuneau despre el: . E o clipă solemnă Şi mai ai vreme să revii dacă socoteşti că te-ai înşelat.. Chenildieu şi Cochepaille — sa fie ascultaţi din nou şi somaţi a spune adevărul şi numai adevărul.— Da. iar în clipa următoare uşa camerei martorilor se deschise. Omul ăsta e Jean Valjean.

). Cochepaille era ţăran din Lourdes. iar în privire o forţă sfredelitoare.t. Eu am fost eliberat în anul următor. obraznic şi înfrigurat. zbîrcit. Cochepaille nu era mai puţin sălbatic. Păzise turmele acolo sus. şi din cioban devenise tîlhar la drumul mare. Aprodul îl aduse pe Cochepaille. poate vîrsta să-l fi prostit. Fu introdus Chenildieu. dacă stă1 II neg pe dumnezeu (n. întrebîndu-l. Preşedintele încercă să-l zguduie prin cîteva cuvinte patetice şi grave. de unde fusese adus pentru procesul acesta. slăbănog. Acuzat. Ispăşea pedeapsa la ocna din Toulon. Tovarăşii de ocnă îl porecliseră Je-nie-dieu '. Chenildieu înălţă capul şi privi mulţimea drept în faţă. rămîi în picioare. ca şi pe ceilalţi. Preşedintele îi adresă aproape aceleaşi cuvinte ca şi lui Brevet. Chenildieu începu să rîdă. 328 . ca şi pe Brevet. dacă-şi menţine declaraţia că-l recunoaşte pe acuzat. ba părea chiar mai îndobitocit decît acuzatul. cum îl arătau bluza roşie şi boneta verde. îl recunosc cu toată siguranţa. galben la faţă. — Stai jos. pe munte. — Ei asta-i ! Cum să nu-l recunosc ? Că doar am fost cinci ani legaţi de acelaşi lanţ! Te-ai îmbufnat. moşule ? — Stai jos ! spus preşedintele. vioi. condamnat şi el pe viaţă. ocnaş pe viaţă. venit de la ocnă tot în haină roşie ca şi Chenildieu. In clipa cînd îi aminti că situaţia sa îi răpea dreptul de a depune jurămînt. îi spuse preşedintele. la ocnă era un vulpoi şi jumătate. Era un omuleţ de vreo cincizeci de ani. un fel de urs al Pirineilor. Preşedintele îl invită să se concentreze şi-l întrebă. Pare o brută acum . Era unul dintre nenorociţii pe care natura a vrut să-i facă fiare şi pe care societatea sfîrşeşte prin a-i face ocnaşi.intrat la Toulon în 1796 şi a ieşit în 1815. care avea în ţinuta şi în toată fiinţa lui un fel de slăbiciune bolnăvicioasă.

Cochepaille ! Uitaţi-vă-ncoace! Toţi cei care auziră glasul acela simţiră că le îngheaţă sîngele în vine. jandarmul de lîngă el l-a auzit mormăind printre dinţi: „Ei. Chenildieu. __ E Jean Valjean. Acuzatul le ascultase cu mutra aceea uluită. Preşedintele.ruie. Ce ai de spus ? Acuzatul răspunse : — Am spus : „Nemaipomenit!" Un murmur de nemulţumire se răspîndi în public şi cuprinse aproape întreg juriul. Se auzi un glas. 329 . Acela pe care-l numeam noi Jean-le-Cric ' pentru puterea pe care-o avea. atît era de jalnic şi de pătrunzător. Privirile se întoarseră spre punctul de unde fusese auzit. douăzeci de inşi îl recunoscură şi strigară d «itr-o dată : — Domnul Madeleine ! 1 Jean-drug-de-fier (n. ai auzit ce declară martorii. care. spuse Cochepaille. uite-l şi p-ăsta !" După cea de-a doua declaraţie. în declaraţia că-l recunoaşte pe omul care stătea în faţa lui. fără îndoieli şi fără tulburare. care-şi avea locul printre spectatorii privilegiaţi cin spatele curţii. iar la a treia strigă : „Nemaipomenit!" Preşedintele întrebă : — Acuzat. — Aprozi — spuse preşedintele — faceţi linişte ! închid dezbaterile. era principalul său mijloc de apărare. strigînd : — Brevet. domnul amatabois. se ridicase. Un bărbat. In clipa aceea se făcu o mişcare în imediata apropiere preşedintelui.t. După prima declaraţie. vădit sincere şi de bună credinţă. Afirmaţiile celor trei oameni. Nu mai încăpea nici o îndoială că omul era pierdut. împinsese portiţa joasă care oespă rţ ea curtea de incintă şi stătea acum în picioare în mijlocul sălii. stîrniseră în auditoriu un murmur rău prevestitor pentru acuzat. ori de cîte ori o nouă declaraţie se adăuga celei dina'nte. după părerea acuzării.). murmur care creştea şi se prelungea şi pai mult. spuse ceva mai tare : „Bună şi asta !". procurorul general.

Glasul fusese atît de sfîşjetor. Pe chipul preşedintelui se întipărise totuşi o umbră de simpatie şi de tristeţe. Albise de un ceas. Brevet şi Chenildieu. salută milităreşte. Nedumerirea dură numai cîteva clipe. la început. redingota îi era încheiată cu grijă. abia încărunţit la sosirea lui în Arras. In sală se simţea acea teama religioasă care cuprinde mulţimea atunci cînd se săvîrşeşte ceva măreţ. îi albise de tot. Toţi îşi ţineau respiraţia. Domnul Madeleine se întoarse spre juraţi şi spre curte şi spuse cu glas potolit: ~ Domnilor juraţi. omul pe care toţi îl rnai numeau în momentul acela domnul Madeleine se apropiase de martorii Qochepaille. Părul. Eu sînt Jean Valjean. Toată lumea ridicase capul. Lampa de pe masa grefierului îi lumina faţa. Era galben şi tremura puţin. hainele nu-i erau în dezordine. se făcu o tăcere de mormînt. Senzaţia a fost de nedescris. iar omul părea atît de liniştit. Tustrei rămăseseră uluiţi şi răspunseră printr-un semn cu capul că nu-l cunoşteau. puneţi-l în libertate pe acuzat! Domnule preşedinte.XI CHAMPMATHIEU DIN CE IN CE MAI MIRAT Era el. intimidat. Cochepaille. mai-nainte ca jandarmii şi aprozii sa fi putut face vreun gest. de cînd se afla acolo. Mai înainte ca preşedintele şi procurorul general să fi putut rosti un cuvînt. îşi ţinea pălăria în mînă. sînt eu. In auditoriu se simţi o ezitare. După ce trecu prima emoţie. Se adresă publicului şi întrebă cu un accent care fu înţeles de toată lumea : : 330 . lumea nu înţelese nimic. arestaţi-mă ! Omul pe care-l căutaţi nu e el. — Nu mă recunoaşteţi ? întrebă el. făcuse un semn grăbit procurorului general şi schimbase cîteva cuvinte în şoaptă cu consilierii asesori. într-adevăr. încît. Se întrebau toţi cine a strigat ? Nu puteau crede că strigătul care îi înfiorase fusese scos de omul acesta liniştit.

într-o zi o veţi cunoaşte. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. Poate că nu-i numai el vinovat. incidentul atît de ciudat şi de neaşteptat care tulbură şedinţa nu ne inspiră nouă. Domnul Madeleine nu dădu răgaz procurorului general să sfîrşească. Cunoaşteţi cu toţii. Eu singur văd limpede aici şi vă spun adevărul. ca şi domniilor-voastre. Ocnele îl fac pe ocnaş. Se pare că asta nu se poate. In sfîrşit. Cu toate astea. Cu drept cuvînt vi s-a spus că Jean Valjean e un om rău şi păcătos. pe onorabilul domn Madeleine. Puteţi să mă arestaţi. Dacă se găseşte vreun medic în sală. este adevărat. II întrerupse cu un accent plin de blîndeţe şi de autoritate. am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. M-am ascuns sub alt nume. I 331 . mocirla din care am încerca t să ies e un lucru tare vătămător. Dumnezeu din ceruri vede ce fac eu în momentul acesta — şi e de ajuns. Iată cuvintele pe care le-a rostit. daţi drumul acestui om . m-am îmbogăţit. voi. aşa cum au fost scrise imediat după şedinţă de către unul dintre martorii acestei scene. rugîndu-l să binevoiască să-l examineze pe domnul Madeleine şi să-l conducă la locuinţa sa. cel puţin din reputaţie. domnule procuror general. L-am jefuit pe Petit-Gervais . iată-le întocmai.. n-am de gînd să vă povestesc viaţa mea .nu are dreptul să facă mustrări providenţei şi să dea sfaturi societăţii. Meditaţi asupra acestui lucru. sînt multe lucruri care nu se pot spune. L-am jefuit pe monseniorul episcop . un declasat ca mine . aşa cum stăruie şi azi în urechile celor care le-au auzit acum aproape patruzeci de ani : — Vă mulţumesc.__ Se află vreun medic aici ? Procurorul general luă cuvîntul: __ Domnilor juraţi. dacă vreţi. de aceea am venit aici. Dar. îmi fac datoria . domnilor judecători. dar nu sînt nebun. decît un sentiment pe care numai e nevoie să-l mărturisim.. eu sînt acel biet ocnaş. am vrut să intru iar în rîndul oamenilor de treabă. am ajuns primar. Vedeţi dumneavoastră. înainte 23 — Mizerabilii. Veţi vedea. este adevărat. ne alăturăm domnului preşedinte. Eraţi gata să săvîrşiţi o mare eroare .

am devenit rău. cel puţin.P. eu vă recunosc! Brevet. o dată.' data era acolo. săpată în piele. Nu-mi daţi crezare. şovăi o clipă. care te porecliseşi singur Je-nie-dieu. Domnul Madeleine continuă : — Chenildieu. Dar. aşa cum severitatea mă pierduse. un fel de idiot. pentru că te-ai culcat într-o zi cu umărul peste un mangal cu jeratic. Un jandarm veni cu o lampă . Vă spuneţi: domnul Madeleine a înnebunit. moneda pe care am furat-o acum şapte ani de la Petit-Gervais. Ar fi foarte greu să redăm tristeţea blîndă şi gravă a tonului cu care vorbea. iertaţi-mă. 332 . ocna m-a transformat. Se întoarse spre cei trei ocnaşi : — Ei bine. întocmai. tu. Nu mai am nimic de adăugat. la încheietura braţului sting. spuse Chenildieu. Se adresă apoi Iui Cochepaille : — Cochepaille. pe urmă adăugă : — Ţi-aduci aminte de bretelele împletite şi cu pătrăţele pe care le aveai la ocnă ? Brevet tresări mirat şi-l măsură din cap pînă-n picioare cuprins de spaimă. Mai tîrziu. dumneavoastră nu mă puteţi înţelege. în scrumul din sobă. care totuşi se mai văd şi azi ? Spune : e-adevărat ? — E-adevărat. Veţi găsi acasă la mine. Aresta-ţimă! Doamne. îţi mai aduci aminte ? Se opri. domnule procuror general. nu-l condamnaţi pe omul acesta. Cum ? Nu mă recunoaşte nimeni ? Aş fi vrut să fie Javert aici. E data debarcării împă ratului la Cannes: / martie 1815. mila şi bunătatea m-au salvat.-cu litere albastre. Eram nerod. ai tot umărul drept ars pînă la os. Suflecă-ţi mîneca ! Cochepaille îşi suflecă mîneca şi toate privirile se plecară asupra braţului gol. tu ai. El m-ar recunoaşte. eram ca un butuc şi am devenit tăciune aprins.de a fi la ocnă eram un biet ţăran nu prea deştept.F. Ce dureros lucru ! Dar.. clătinaţi din cap. ca să ştergi cele trei litere : T.

dar care.Nefericitul se întoarse spre auditoriu şi spre judecători cu un zîmbet care-i înfioară şi astăzi pe cei ce-au fost atunci de fată. De bună seamă. nimeni nu puse nici o întrebare. aşadar — zise el — că eu sînt Jean Vaijean. Apariţia acestui om fusese de ajuns ca să umple de lumină întîmplarea pînă aci atît de întunecată. Fără să mai fie nevoie de-acum încolo de vreo altă explicaţie. Şi. în fata lor se afla Jean Vaijean. că trebuie să prezideze . nu-şi dădea seama că vede strălucind o lumină copleşitoare. în clipa aceea. Impresie de scurtă durată. dar şi zîmbetul deznădejdii. a fost irezistibilă. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de rolul pe care-l avea de jucat. nici acuzatori. Era limpede ca lumina zilei. ceva 23* . ca printr-o revelaţie spontană. îndoielile mărunte se risipiră în fata acestei fapte pline de strălucire. _ Vedeji. fără îndoială. spuse Jean Vaijean. nici un 5 a t nu se întinse ca să-l oprească. nu mai erau decît priviri uimite şi inimi tulburate. Mai am de pus la punct unele lucruri. nici o autoritate nu interveni. deoarece nu sînt arestat. Nici un glas nu se ridică. Toţi se dădură în aturi. mă va aresta cînd va găsi de cuvnnţă. toţi se simţeau orbiţi de-această lumină în sufletul lor. toată lumea înţelese îndată şi dintr-o singură ochire povestea simplă şi mărea(ă a omului acestuia. Era zîmbetul triumfului. Avea în momentul acela ceva supraomenesc. procurorul general uitase că era acolo ca să acuze. nu-şi dădea seama ce sentiment încerca . care se preda pentru ca să nu fie osîndit altul în locul lui. Domnul procuror general ştie cine sint. Nici unul. —• Nu vreau să mai tulbur şedinţa. fapt extraordinar. Porni spre ieşire. Amănuntele. însuşirea caracteristică a spectacolelor sublime e că pune stăpînire pe toate inimile şi că face spectatori din toţi martorii. ştie unde mă duc. apărătorul uitase şi el că trebuia să apere. poate. nici jandarmi. Nu mai erau acum în sală nici judecători. şovăirile. Plec. nici unul. preşedintele.

De-acolo se întoarse şi spuse: — Domnule procuror general. iar Ghampmathieu. socotindu-i pe toţi oamenii nebuni şi fără să fi înţeles nimic din toată nălucirea asta. se adresă publicului: — Voi toţi cei de-aici mă găsiţi vrednic de milă. Nu s-a aflat niciodată cine a deschis uşa. dar e sigur că uşa era deschisă cînd el ajunse în dreptul ei. Şi uşa se închise la loc. periîru că cei care săvîrşesc anumite fapte măreţe sînt siguri totdeauna că cineva din mulţime îi slujeşte. pus numaidecît în libertate. aşa cum fusese deschisă. plecă buimăcit. Pe urmă. rămîn la dispoziţia dum neavoastră. Trecu prin mulţime cu paşi rari. . cînd mă gîndesc la ce era să fac mă socotesc vrednic de invidie. Ce bine-ar fi fost totuşi să nu se fi întîmplat nimic din toate astea ! Ieşi. nu-i aşa ? Doamne. In mai puţin de-o oră verdictul juraţilor scoase de sub orice acuzare pe numitul Champmathieu.ce îndeamnă mulţimile să se dea înapoi cu respect din faţa unui om.

dar că acum îi era mai bine. spre ziuă adormi. — Foarte bine. Deodată. care veghease lîngă dînsa. Ai făcut foarte bine c-ai lă sat-o să creadă aşa. aplecată asupra mesei cu droguri şi fiole. deoarece credea că domnul primar s-a dus la Montfermeil să-i aducă fetiţa. uitîndu-se foarte de aproape la ele din cauza întunericului ce nu se risipise. nd o să vă vadă fără copil. dar îşi dădu seama după înfăţişarea lui că nu venea de-acolo. ce-o să-i mai spunem ? Domnul Madeleine rămase o clipă pe gînduri: Dumnezeu ne va lumina ! zise el. ' Da — spuse sora — dar acum. Sora nu îndrăzni să-l întrebe pe domnul primar. Vrednica soră se afla de cîteva clipe în laboratorul infirmeriei. 335 . — Dumneavoastră. zise el. Răspunse în şoaptă : — Cum se mai simte biata femeie ? — Acum e mai bine. Sora Simplice. somn ca să se ducă să-i facă o nouă infuzie de chinchina. Domnul Madeleine se afla în faţa ei. se folosi de acest. Fantine avusese o noapte de febră şi de insomnie. plină însă de gînduri fericite. Intrase pe nesimţite. Ii povesti tot ce se întîmplase. îi spuse că Fantinei îi fusese foarte rău în ajun. întoarse capul şi scoase un strigăt uşor.CARTEA A OPTA URMĂRILE I IN CE OGLINDA IŞI PRIVEŞTE PARUL DOMNUL MADELEINE începea să mijească de ziuă. domnule primar. domnule primar ? strigă ea. dar am fost foarte îngrijaţi.

şopti pe fafa sora. apoi spuse cu seriozitatea lui liniştită : — Nu. vi s-a întîmplat ? Sora ridică ochii. dar e nevoie de cel puţin două-trei zile. ca şi cum s-ar fi gîndit la altceva. ar fi uşor s-o facem să aibă răbdare. că domnul primar a adus-o. N-am avea de spus nici o minciună.. Se făcuse ziuă de-a binelea. domnule! exclamă ea. îşi privi părul şi spuse: — Ia te uita ! Rosti cuvintele astea cu nepăsare. soră.. scotoci într-o trusă şi scoase o oglinjoară de care se servea medicul infirmeriei ca să constate dacă un bolnav a murit şi nu mai respiră. — Vai. Lumina cădea domnului Madeleine. Domnul Madeleine luă oglinda. — Dacă nu l-ar vedea pe domnul primar pînă atunci — spuse sora cu sfială — ea n-ar şti că domnul primar s-a întors.I — Totuşi n-o putem minţi. Călugăriţa păru că nu auzise cuvîntul „poate". Fantine doarme. femeia îşi va închipui. Poate că ar trebui să mă grăbesc. Ce A{i albit de tot! — Am albit ? zise el. vreau s-o văd. Sora Simplice n-avea oglindă. . care dădea un înţeles obscur şi ciudat vorbelor domnului primar. întrevăzînd ceva neobişnuit în toate astea. Răspunse coborînd ochii şi glasul cu respect: — Dacă este aşa. El întrebă : — Aş putea s-o văd ? — Domnul primar n-ar vrea să-i aducă şi copilul ? cuteză sora să întrebe. fireşte. dar domnul primar poate să intre. Sora sim{i fiori reci. Domnul Madeleine păru că stă pe gînduri cîteva clipe. iar cînd va sosi fetiţa. — Fără îndoială.

Dormea. numai că acum. ca şi cum se afla cineva în odaie. Trupul omenesc are ceva din tresărirea aceasta în clipa cînd degetele tainice ale morţii se apropie să culeagă sufletul. iar părul lui albise. n-ai fi putut crede că-i vorba de-o bolnavă în stare aproape disperată. părînd totodată că se fereşte şi se oferă. Din palidă se făcuse albă ca varul. blonde. părul ei era cărunt. . Răsuflarea îi ieşea din piept cu hîrîitul acela tragic. în ziua cînd venise pentru întîia dată s-o vadă în acest azil. uitîndu-se pe rînd la bolnavă şi la crucifix. Domnul Madeleine stătea pat. el rugîndu-se. îl zări şi-l întrebă domol. aşa cum făcuse cu două luni mai-nainte. cu degetul la gură. li se auzea freamătul. Părea mai degrabă că-i gata să-şi ia zborul. Sora nu intrase o dată cu el. Dar această respiraţie apăsătoare nu izbutea să-i tulbure seninătatea de nedescris aşternută pe faţă şi care o transfigura în somn. singura urmă de frumuseţe care-i mai rămăsese din inocenţa şi din tinereţea ei. se apropie de pat şi dădu la o parte perdelele. în picioare.Domnul Madeleine făcu unele observaţii cu privire la o uşa care nu se închidea bine şi al cărei scîrţîit putea s -o trezească pe bolnavă. întreaga ei făptură se cutremura ca de un fîlfîit de aripi gata să se întredeschidă şi s-o ridice în văzduh. Văzînd-o astfel. cu z î m bt l p e b u z e : Dar Cosette ? 337 . Genele-i lungi. caracteristic acestor boli şi care Mioară pe bietele mame cînd veghează noaptea la căpătîiul copilului lor condamnat şi adormit. tremurau. amîndoi. dar nu se vedea nimic. Cînd mîna se apropie să rupă floarea. la fel ca şi atunci. decît că va muri. creanga care o poartă se înfioară. ea dormind. căruia îi făcea semn să tacă. Se aflau tot aici. rămînînd totuşi închise şi plecate. numai obrajii îi erau îmbujoraţi. Fantine deschise ochii. Domnul Madeleine rămase cîtva timp nemişcat lîngă pat. pe urmă intră în odaia Fantinei. după două luni.

Ochii Fantinei începură să strălucească. Această simplă întrebare: „Dar Cosette ?" o pusese cu o încredere atît de adîncă. Vă văd de multă vreme. tocmai intrase medicul. acoperind ca lumina lor toată faţa. era însăşi întruchiparea bucuriei. — încă nu ! spuse doctorul. — O ! strigă ea. Acum nu se poate. pe patul meu. Dormeam. Ea-l întrerupse mînioasă : — Dar nu mai am nimic. înconjurat numai de chipuri îngereşti.. care fusese înştiinţat şi care încercă să vină în ajutorul domnului Madeleine. Ah!. Din fericire. v-am spus : m-am vindecat. în acelaşi timp. ca s-o văd cînd mă voi trezi ? A răspuns în mod automat ceva de care nu şi-a mai putut aduce aminte mai târziu. — Dar — zise ea — spuneţi-mi. cu atîta siguranţă. Vreau să-mi văd copilul! 338 . Mai ai puţină febră. — Copila mea — spuse medicul — linişteşte-te! Fe tiţa dumitale este aici. V-am urmărit toată noaptea cu ochii. Doctorul ăsta e un neghiob. încît el nu mai putu scoate nici o vorbă. cu atîta lipsă de îngrijorare şi de îndoială.II FANTINE FERICITA Nu făcu vreun gest de surpriză şi nici vreunul de bucurie. tot ce poate fi mai violent şi mai duios într-o rugăminte. Trebuie mai întîi să te faci bine. ţi-ar face rău. dar vă vedeam.. Vederea copilului te-ar tulbura. Ea continuă : — Ştiam că sînteţi aici. Aduceţi-mi-o ! Ce mişcătoare e această iluzie de mamă ! Cosette era şiacum pentru ea copilaşul care trebuie adus în braţe. îşi împreună mîinile cu o expresie care conţinea. unde-i Gosette ? De ce n-a fost adusă aici. El ridică privirea spre crucifix. Eraţi parcă într-un nimb.

dar am să mă prefac că sînt bolnavă. cel puţin. încît uneori nici nu mai ştiu ce spun. Avea. rufărie curată pe ea ? O îngrijeau bine soţii Thenardier ? Ce-i ve 339 . Gînd or vedea şi ele că m-am liniştit de tot. Cînd vrea domnul doctor o să mi-o aducă pe Cosette. Spuneţi-mi măcar cum arată. Simt că nu mai am absolut nimic. Fantine se întoarse >3pre el. Azi văd ceva. nu dau voie să ţi se aducă fetiţa. mititica! Copiii n-au memorie. Stăpînindu-se. Nu mai am febră. Vă înţeleg: vă temeţi de emoţie. Domnul Madeleine se aşezase pe un scaun de lîngă pat. fiind văzută atît de liniştită. A suportat bine drumul ? Vai. mîine altceva § l nu se mai gîndesc la nimic. trebuie să şi trăieşti pentru ea. Cită vreme i fi în starea asta. O văd mereu. vă rog să mă iertaţi. vezi cum te tulburi ? spuse medicul. mi s-au întîmplat atîtea nenorociri. aş începe să-i vorbesc încetişor. Sînt ca păsărelele. o să aştept cît o să vreţi. or să spună: acum trebuie să-i dăm copilul. Atîta tot! Nu-i oare firesc să vreau să-mi văd copila care mi-a fost adusă anume de la Montfermeil ? Nu sînt mînioasă. domnule primar ? O ! ce bun aţi fost că v-aţi dus după ea. o să ţi-o aduc chiar eu. pentru că m-am vindecat. ca să le fac plă cere maicilor de-aici. Ştiu c-o să fiu fericită. să nu se mai împotrivească nimeni la aducerea Cosettei. Cînd o să te linişteşti. dar vă jur că nu mi-ar fi făcut rău să-mi văd fetiţa. nu se putea opri totuşi să-i pună domnului Madeleine tot felul de întrebări. nu-mi mai pot lua ochii de la ea de aseară. se vedea că-şi dă toată silinţa să pară calmă şi „cuminte" — cum spunea ea în acea stare de slăbiciune pe care-o dă boala şi care aduce cu copilăria — pentru ca. Biata mamă lăsă capul în jos : __ Domnule doctor. vă rog din toată inima să mă iertaţi 1 Altădată n-aş fi vorbit aşa. Ştiţi ? dacă mi-ar fi adusă acum. Nu-i de ajuns s-o vezi. — Aţi călătorit bine. Toată noaptea am văzut flori albe şi oameni care-mi zîmbeau. n-o să mă mai recunoască! După atîta vreme m-a uitat.— Ei.

după o . Acum au trecut toate. ati putea face asta. domnule primar ? Nu-i aşa că fata mea e frumoasă ? Trebuie să vă fi fost tare frig în diligentă. Fantine nu mai spuse nimic.dădeau să mănînce ? O! dac-aţi şti cît am suferit punîndu-mi toate întrebările astea pe cînd o duceam ca vai de mine. Le merge bine soţilor Thenardier ? Nu prea trece lume multă pe la ei.scurtă tăcere. umbla de colo pînă colo. numai să vreţi. copilul portăresei sau a' vreunei lucrătoare. alerga ca să se încălzească. In curte se juca un copil. Cosette e sănătoasă şi o s-o vezi în curînd. Fantine exclamă: — O aud ! Dumnezeule! Ii aud glasul 1 întinse braţul. rîdea şi cînta cu glas tare. după ce-şi făcu vizita. Vorbeşti prea mult şi scoţi mereu mîinile de sub pătură. din cauza asta tuşeşti. părînd că face parte din misterioasa punere în scenă a soartei. Deodată. Jocurile 340 . dar linişteşte-te. El îi luă mîna : — Cosette e frumoasă. accesele de tuşă o întrerupeau pe Fantine aproape la fiecare cuvînt. o fetiţă. O întîmplare cum se întîlnesc adesea. — E frumos la Montfermeil. Copilul. ca să facă linişte în jurul ei. Sînt veselă. Ah J abia aştept s-o văd ! Vi s-a părut drăguţă. ca stăpîn. Rămăsese cu ei numai sora Simplice. Venise să-i spună unele lucruri pe care acum nu mai avea curajul să i le spună. zise el. Hanul lor e un fel de cîrciumă ordinară. începu să vorbească despre lucruri indiferente.' Nu s-ar putea s-o văd măcar o secundă ? îndată după aceea ar lua-o înapoi. Doctorul. Domnul Madeleine continua s-o ţină de mînă şi se uita la ea cu mare îngrijorare. se retrase. îşi opri răsuflarea şi începu să asculte extaziată. Se temea să nu fi compromis cu tînguirile ei prea pătimaşe încrederea ce voia să inspire. nu-i aşa ? Vara se fac excursii acolo. Dumneavoastră. In adevăr.

aşa cum asculţi bătaia vîntului. se săltase pe jumălate în pat. dragă soră. uite: am început să mă gîndese de pe acum la prima împărtăşanie a fiicei mele. Trebuie să cunoască alfabetul acum. patru. are şapte ani. lăsînd să-i iasă umărul firav din cămaşă. cu capul pe pernă : Ce fericite o să fim ! In primul rînd. apoi se întunecă la faţă. Mi-a făgăduit-o domnul Madeleine.. cu gîndurile pierdute în adîncimi fără fund.. Totuşi. era acum lividă. A. doi. Fantine mai ascultă cîtva timp. Nu mai vorbea. buna dispoziţie îi reveni. o să primească prima împărtăşanie. da. Domnul Madeleine o auzi spunînd încet: __ Ce rău e doctorul că nu-mi dă voie să-mi vâ"d fata! Are şi mutră de om rău. o să avem o grădiniţă.. Domnul Madeleine dăduse drumul mîinii Fantinei. iar cu cea-'altă îi făcu semn să se uite în spatele lui. 341 .^ radioasă o clipă mai-nainte. E Cosette a mea. ea tăcu. ochii. O. Deodată. faţa ei. măriţi de groază. Şi pe urmă.. O să poarte un voal alb. Ce-i cu tine. Şi începu să rîdă. îi atinse braţul cu o mînă. nu mai respira. Peste cinci ani.. păreau că fixează ceva nemaipomenit >n faţa ei. Am s-o pun să silabisească. ciorapi cu găurele. Eu am s-o privesc. — Dumnezeule! strigă el. cu ochii în pămînt. Domnul Madeleine se întoarse şi dădu cu ochii de Javert. trei. în capătul celălalt al odăii. Ii recunosc glasul. Oopila se depărta. Ii asculta cuvintele. aşa cum venise. Fantine devenise îmspăimîntătoare. __ O! zise ea. nu slăbi din ochi obiectul pe care Părea că-l vede. Pe fetiţa aceasta o auzise Fantine cîntînd. o să pară o femeiuşcă. Continuă să-şi vorbească singură. O să alerge după fluturi. Fantine ? Ea nu răspunse..Unu. habar n-ai ce proastă sînt. El ridică repede capul. Fata mea se va juca în grădină. glasul se stinse. cînd o să primească prima împărtăşanie ? începu să numere pe degete: .oniilor se amestecă — vai! — în toate.

rezumînd dezbaterile. care va fi lămurit mai tîrziu. revenindu-şi din prima emoţie. şi cerînd. pe tema erorilor judiciare etc. etc. îndată după punerea în libertate a lui Ghampmathieu. a curţii. Puţin înainte de ora şase dimineaţa sosise la Montreuil-sur-mer şi prima lui grijă a fost să pună la poştă scrisoarea către domnul Laffitte. cînd domnul Madeleine ieşea din sala curţii cu juri din Arras. în cîteva minute. nu-i schimbase întru nimic convingerile.. Stăruinţa procurorului general era vădit în contradicţie cu părerea tuturor. declarînd că acest incident neobişnuit. iar juraţii. îl scoaseră din cauză pe Champmathieu. luase cuvîntul pentru a depîînge actul de nebunie al onorabilului primar din Montreuil-sur-mer. Procurorului general îi trebuia totuşi un Jean Valjean şi. a juraţilor. cu părerea publicului. Apărătorului nu i-a fost greu să respingă această declaraţie şi să dovedească. deocamdată. nemaiavîndu-l pe Champmathieu. Discutară despre „nevoia de a pune mîna pe primarul din Montreuil-sur-mer". apoi să intre la infirmerie ca s-o vadă pe Fantine. se unise cu concluzia apărării. la care. Trecuse o jumătate de oră după miezul nopţii. preşedintele. Dar abia părăsise sala de şedinţe a curţii cu juri. şi procurorul general.III JAVERT E MULŢUMIT Iată ce se petrecuse. Fraza aceasta este a domnului 342 . îşi oprise un loc. adică ale adevăratului Jean Valjean. îl luă pe Madeleine. că procesul luase cu totul altă întorsătură şi că juraţii nu mai aveau în fata lor decît un nevinovat. condamnarea lui Champmathieu. pe temeiul destăinuirilor domnului Madeleine. care era desigur adevăratul Jean Valjean. Ajunsese la han chiar în clipa cînd trebuia să pornească înapoi cu diligenta. procurorul general se închise împreună cu preşedintele. Avocatul trăsese de-aici cîteva concluzii. precum se ştie. din nefericire prea banale.

Şi pe urmă. s-ar fi înfiorat. După ce prima emoţie se risipi. cu părul lui sur perfect netezit pe tîmple. avea următorul cuprins: Inspectorul Javert va aresta pe individul Madeleine. semnat de procurorul general. în cîteva cuvinte îl puse pe Javert în curent cu cele ce se petrecuseră la Arras. neîngăduindu-şi nici u n fel de neorînduială nici în împlinirea datoriei. 343 . urcase scara cu încetineala lui obişnuită. a fost recunoscut drept ocnaşul eliberat Jean Valjean. preşedintele. ca să n-ascundem nimic. Procurorul general l-a trimis la Montreuil-sur-mer printr-un curier în goana calului. Asta dovedea o frămîntare cu totul neobişnuită. Era rece. Justiţia trebuia să-şi urmeze cursul.procuror general şi e scrisă în întregime de mîna sa pe ciorna raportului către şeful parchetului. Ordinul de arestare a fost deci expediat. însărcinîndu-l cu executarea pe inspectorul de poliţie Javert. primarul din Montreuil-sur-mer. calm. iar nu Buonaparte. care. Javert era un om dintr-o bucată. grav. Ordinul de arestare. n-ar fi putut bănui nimic din ceea ce se petrecea şi i s-ar fi părut că are aerul cel mai obişnuit din lume. în loc să-i stea pe ceafă. felul nici în cum se îmbrăca. spusese împăratul. Cine însă l-ar fi cunoscut bine şi l-ar fi privit mai atent. Catarama gulerului său de piele. Se ştie că Javert se întorsese la Montreuil-sur-mer îndată ce-şi terminase depoziţia. preşedintele ridică foarte puţine obiecţiuni. în acelaşi timp un mare şi înflăcărat regalist. Cineva care nu l-ar fi cunoscut pe Javert şi care l-ar fi văzut în clipa cînd intra în anticamera infirmeriei. care. Javert tocmai se scula în clipa cînd curierul îi înmînă ordinul de arestare şi mandatul de aducere. Era metodic cu criminalii şi neînduplecat cu nasturii uniformei sale. Curierul era şi el un poliţist foarte priceput. în şedinţa de astăzi. era pe urechea stîngă. cu toate că era un om bun şi destul de inteligent. fusese izbit de faptul că primarul din Montreuil-sur-mer. vorbind despre debarcarea de la Cannes.

dar avînd totuşi intuiţia nedesluşită a rolului şi a izbînzii sale. îl văzu şi-l făcu pe domnul Madeleine să se întoarcă. fără să clipească. în rostul lor dumnezeiesc de a distruge răul. Era toată desfăşurarea înfricoşătoare pe care-o poate avea o figură satisfăcută. deveni înspăimîntător. fără să se apropie. Fantine ridică ochii. ceruse un caporal şi patru soldaţi de la postul din apropiere. întruchipa în el justiţia. In clipa cînd privirea lui Madeleine întîlni privirea lui Javert. obişnuită cum era să vadă oameni înarmaţi întrebînd de domnul primar. Era chipul unui demon care-şi regăsise pe cel dăruit lui. Venise liniştit. care-i dispărea la spate. Stătu aşa aproape un minut fără să fie zărit. Deodată. nu intră. La drept vorbind. Certitudinea că pusese. In clipa aceea. fără să se mişte. lumina şi adevărul. Fără să-şi dea limpede seama. Ajuns în faţa camerei Fantinei. împinse uşa cu grija unei surori de caritate sau a unui spion şi intră. Printre cutele mînecii se putea vedea minerul de plumb al bastonului său enorm. la adîncimi fără fund. auto344 . Rămase în pragul uşii întredeschise. acesta.Ca să-şi pună anapoda catarama gulerului trebuie să fi trecut printr-una din acele emoţii care s-ar putea numi cutremurări lăuntrice. cu mîna stîngă în redingota lui încheiată pînă la bărbie. îi lăsase pe soldaţi în curte şi aflase unde e camera Fantinei de la portăreasa încrezătoare. Javert era în al şaptelea cer. în sfîrşit. mîna pe Jean Valjean făcu să i se citească pe faţă tot ce avea în suflet. Avea în urma şi în jurul lui. cu chipiul pe cap. Javert răsuci minerul. Triumful lui hidos înflori în fruntea lui îngustă. Mulţumirea lui Javert izbucni în atitudinea lui suverană. Adîncul Iui răscolit ieşi la suprafaţă. Nici un alt sentiment omenesc nu izbuteşte să fie mai groaznic decît bucuria. Umilinţa de a-i fi pierdut pentru cîtva timp urma şi de-a se fi înşelat o clipă asupra lui Ghampmathieu dispărea sub orgoliul de-a fi ghicit atît de bine din capul locului şi de-a fi avut atîta vreme un instinct just.

în înfăţişarea lui de arhanghel îngrozitor. dădea o mînă de ajutor absolutului. Nimic mai sfîşietor şi mai groaznic decît această figură pe care se oglindea ceea ce s-ar putea numi toată partea rea a binelui. o măreţie de netă găduit. pot deveni hidoase. rămîn mari. dar nu se îndoi o clipă că venise din nou s-o ia. Măreţia lor. era de plîns. raţiunea. Spăimîntător. Javert n-avea nimic mîrşav într-însul. simţi că-şi dă sufletul şi. toate măreţiile lumii. se înălţa în slavă . răzvrătirea. stăruie pînă şi în oroare. lucrul judecat. convingerea. sinceritatea. IV AUTORITATEA REINTRA IN DREPTURI Fantine nu-l mai văzuse pe Javert din ziua cînd domnul primar o smulsese din mîinile lui. ţinea sub călcîi crima. deşi hidoase. vrednică de respect. strigă înspăimîntată : 345 . răzbuna societatea . Fără să-şi dea seama. nimicea.ritatea. In picioare. Apăra ordinea. triumfător. ascunzîndu-şi faţa cu mîinile. stricăciunea. strălucea de bucurie. Cinstea. conştiinţa legală. simţul datoriei sînt lucruri care. Sînt virtuţi care au un viciu : greşeala. în victoria lui păstra un rest de sfidare şi de luptă. făcea să ţîşnească fulgerul din lege. Nu putu să îndure această figură 'ngrozitoare. semeţ. dar care. iadul. Bucuria nemiloasă şi curată a unui fanatic stăpînit de cruzime păstrează nu ştiu ce strălucire cernită. ca orice ignorant care triumfă. fericit şi mînios. nevinovăţia. Javert. oînd se înşală. pierzarea. zîmbea şi avea. proprie conştiinţei omeneşti. umbra temută a faptei pe care-o îndeplinea lăsa să se vadă în pumnul său încordat scînteierea nedesluşită a spadei sociale. Mintea ei bolnavă nu -şi dădu seama de nimic. în bucuria sa nemăsurată. desfăşura în plin azur bestialitatea supraomenească a unui arhanghel neîndurător. pedepsirea crimei în numele societăţii.

ci „Hai-repe 1". scăpaţi-mă ! Jean Valjean — de-acum încolo nu-l vom mai numi decît aşa — se ridică şi-i spuse Fantinei cu glasul cel mai blînd şi mai liniştit din lume: — Linişteşte-te! N-a venit pentru dumneata. Se cutremură. Se mărgini să spună: „Haide! Repede !" Spunînd aceste cuvinte. Javert nu spusese „Haide! Re pede !". De ce-ar fi putut să-i fie frică ? Javert înainta pînă în mijlocul odăii şi strigă : — Ei.. Apoi i se adresă lui Javert: — Ştiu ce vrei! Javert răspunse: — Haide ! Repede ! Avu tn tonul cu care rostise aceste două cuvinte ceva sălbatic şi delirant. In clipa aceea văzu ceva nemaipomenit. Zvîrli asupra lui Jean Valjean acea privire pe care o zvîrlea ca un laţ şi cu care obişnuia să-i tragă cu violentă pe ticăloşi spre el. ci sfîrşitul. atît de uluitor. nu făcu nici un pas. nu dădu lămuriri. Cui i se putea adresa tutuiala asta neruşinată ? Numai ei. Pentru el Jean Valjean era un adversar misterios şi greu de apucat. un luptător afurisit pe care-l strîngea în cleşte de cinci ani de zile.. Auzind strigătul lui Javert. în odaie nu se aflau decît căl ugăriţ a ş i domnul primar. Nu procedă ca de obicei. nu arătă mandatul de arestare. Nu mai era vorbă omenească. ci un fel de muget. 346 . încît nici cînd aiura nu văzuse un asemenea lucru. Nici o ortografie n-ar fi în stare să redea accentul cu care fuseseră rostite. Era privirea pe care Fantine o simţise pătrunzînd-o pînă în măduva oaselor acum două luni. Fantine deschise din nou ochii. fără să izbutească să-l doboare.— Domnule Macieleine. Domnul Madeleine mai era acolo. vii sau nu vii ? Nenorocita privi în jurul ei. Arestarea aceasta nu era un început.

Javert îl întrerupse: — Spune-mi „domnule inspector". — Glumeşti ! strigă Javert.. Ia te uită ! Nu te credeam atît de prost. — Tare! Vorbeşte tare! răspunse Javert. Vrea să se ducă să-mi aducă copilul! Va să zică nu e aici. Jean Valjean nu încercă să înlăture mîna care-l apucase de gulerul redingotei. Jean Valjean scăzu glasul: — Vreau să te rog ceva. Javert izbucni în rîs. spune-mi.. — Ţi-am spus să vorbeşti tare. Javert îl luase de guler pe Jean Valjean. Dacă vrei. — Domnule primar ! strigă Fantine. Soră. —■ Copilul meu! strigă ea. vino cu mine. In adevăr. — Nu mai ai aici nici un domn primar. — E un lucru pe care trebuie să-l auzi numai dum neata. îmi ceri trei zile ca s-o ştergi! Şi zici că vrei să te duci să-i aduci copilul „fetei" ăştia ? Ei. Rosti: — Javert.. pe şoptite: — Ingăduie-mi trei zile! Trei zile ca să aduc copilul femeii ăştia nenorocite! Am să plătesc oricît. unde e Cosette ? Vreau copilul meu ! Domnule Madeleine! Domnule primar! 347 .. care-i descoperea colţii.. pof tim ! Ştii că-mi placi ? Fantine tresări. Cu mine oamenii vorbesc tare. — Ce-mi pasă mie! Nici nu te ascult! Jean Valjean se întoarse către el şi-i spuse repede... îl văzu pe domnul primar plecînd fruntea I se păru că se năruie lumea. un fel de rînjet înfiorător.. — Domnule — urmă Jean Valjean — aş vrea să-ţi spun un cuvînt între patru ochi.jl văzu pe spionul Javert apucîndu-l de guler pe domnul primar.

îi smulse cît ai clipi din ochi stinghia de la capătîi. se rezemă în mîini. din fundul pieptului îi ieşi un horcăit.Javert bătu din picior. spre uşă. Murise. se întoarse şi-i spuse lui Javert în şoaptă : 348 . pe care se culcau surorile cînd erau de veghe noaptea. se uită la călugăriţă. Acum e vorba de un pungaş. N-am venit s-aud palavre. ori îţi pun cătuşele. i-o desfăcu uşor ca pe mîna unui copil şi-i spuse: — Ai ucis-o pe femeia asta. Ori vii acum. Se uită la Jean Valjean. Intr-un colţ al odăii se afla un pat de fier. S-o scurtăm ! Garda e jos. de un ticălos. întinse înspăimîntată braţele. de cravată şi de cămaşă pe Jean Vadjean: Ţi-am spus că s-a isprăvit cu domnul Madeleine şi cu domnul primar. privi în jurul ei ca un om care se îneacă. secătură! Halal de {ara în care ocnaşii sînt magistraţi şi prostituatele sînt îngrijite ca nişte contese! Ei. cu ochii deschişi şi stinşi. se uită la Javert. Jean Valjean îşi puse mîna pe mîna lui Javert. cu gura căscată. Cînd ajunse lîngă el. Capul i se lovi de tăblia patului. îşi zgîrci convulsiv mîinile. — Iat-o şi pe-asta! Tu să taci. care şi aşa era cam şubredă. Jean Valjean se îndreptă spre patul acela. o să se isprăvească acum! Era şi timpul! Se uită ţintă la Fantine şi-l înşfăca iar de guler. deschise gura ca şi cum ar fi vrut să spună ceva. Asta e! Fantine se ridică brusc. — Haide. Javert dădu înapoi. lucru uşor pentru putera lui. de un ocnaş pe care-l cheamă Jean Valjean şi care e în mîna mea. Jean Valjean. înşfacă drugul şi se uită la Javert. să isprăvim odată! strigă Javert furios. vechi. apoi se prăbuşi în perne. braţele îi erau ţapene. cam stricat. dinţii îi clănţăniră. se îndreptă încet spre patul Fantinei. cu drugul în mînă. apoi îi căzu în piept. care îl ţinea de guler.

Sora Simplice. cu ochii aţintiţi asupra lui Jean Vaijean. dar Jean Vaijean ar fi putut să se folosească de clipa aceasta şi să evadeze. Rămase aşa.__ Nu te sfătuiesc să mă sîcîi în clipa asta. care sînt poate realităţi sublime. îi vîrî părul sub bonetă. rosti: — Acum sînt gata. îndreptîndu-se spre Javert. sora. Moartea e intrarea în marea lumină. Un singur lucru e neîndoios. o ridică încet şi 0 sărută. Rămase pe loc. 24* 349 M . Jean ValJ e an îngenunche în faţa acestei mîini. cu fruntea în palmă. Ce i-a spus ? Ge-i putea spune omul acesta. care zăcea întinsă şi neclintită. a văzut limpede cum un zîmbet ce nu se poate descrie a înflorit pe buzele vinete şi în ochii sticloşi ai Fantinei. Oare moarta le auzise ? Există unele iluzii emoţionante. plini de uimirea morţii. scos din rîndul oamenilor. După cîteva clipe de visare. Apoi se sculă în picioare şi. începu s-o privească pe Fantine. apoi îi închise ochii. îşi apucă bastonul de capătul de jos şi se rezemă de uşă. Chipul şi ţinuta lui întreagă exprimau o milă nesfîrşită. mut. adîncit în gînduri. Javert tremura. nu mai încape nici o îndoială. Ii veni în minte să cheme garda. ea. acelei femei care murise ? Ce cuvinte i-a şoptit ? Nimeni nu le-a auzit. vădit înstrăinat de orice lume. a povestit adesea că în clipa în care Jean Vaijean i-a vorbit Fantinei Ia ureche. Mîna Fantinei atîrna pe marginea patului. îl aşeză bine pe perne. In clipa aceea pe chipul Fantinei păru că pluteşte o lumină ciudată. singurul martor al lucrurilor petrecute acolo. se aplecă asupra Fantinei şi-i vorbi în şoaptă. ca o mamă care şi-ar aşeza copilul. Jean Vaijean luă cu amîndouă mîinile capul Fantinei. Jean Vaijean îşi sprijini cotul pe tăblia de la căpătîiul patului şi. îi legă la loc cordonul cămăşii.

— Adevărat ? — Nu-l chema Madeleine. sau mai bine zis o zguduire nemaipomenită. — Da de unde! Domnul Madeleine 1 — Da. Bo-jean. doamne — E arestat! — Ares tat I — E închis în temniţa oraşului pînă la transferare. 350 . O doamnă bătrînă. tot binele pe care l-a făcut a fost dat uitării şi n-a rămas din domnul Madeleine decît „un ocnaş". abonată la Drapelul Alb. In mai puţin de două ceasuri. are un nume groaznic de urît! Bejean. trebuie să spunem că lumea nu cunoştea încă întîmplarea de la Arras în toate amănuntele ei. Refuza Legiunea de onoare. îndeosebi „saloanele" s-au dedat în toată voia acestui fel de comentarii. prea perfect. Ca să fim drepţi. Totdeauna m-am gîndit că nu e lucru curat cu el.V UN MORMINT POTRIVIT Javert îl duse pe Jean Valjean la închisoarea oraşului. bănuiam eu. Arestarea domnului Madeleine pricinui la Montreuil-surmer o vîlvă. a căror adîncime e aproape cu neputinţă de măsurat: — Nu-mi pare rău de loc. In tot oraşul numai două sau trei persoane au rămas credincioase amintirii lui. — Cine anume ? — Primarul. Ziua întreagă în toate părţile oraşului nu se auzeau decît convorbiri de felul acesta: — N-aţi auzit ? Era un ocnaş liberat. l-a părăsit aproape toată lumea. prea zaharisit. Printre ele se număra şi bătrîna portăreasă care-l slujise. Boujean. Omul ăsta era prea bun. Ne pare rău că nu putem trece sub tăcere faptul că la auzul acestor simple cuvinte: „era un ocnaş". Să se înveţe minte bonapartiştii I Aşa s-a topit la Montreuil-sur-mer arătarea care se numise domnul Madeleine. rosti aceste cuvinte. Dădea parale tuturor haimanalelor pe care le întîlnea. — Ei bine. — Ah. — Transferare ? Va fi transferat ? Unde va fi transferat ? — Va fi trimis la juraţi pentru un furt la drumul mare pe care l-a săvîrşit altădată.

El îi sfîrşi vorba : — La închisoare. Am fost. care vegheau lîngă trupul Fantinei. rămase ca „trăsnită". spuse el.. eu vă credeam. Bătrînă îl ascultă cu grabă. Pentru ea Jean Valjean era tot domnul primar.în seara aceleiaşi zile. dar se opri. Timp de cîteva minute nu putu scoate o vorbă. braţul. fără îndoială. Şi iată-mă ! Mă urc în odaia mea. îşi înnăbuşi ţipătul care i se suia în gîtlej. Portăreasa ridică ochii şi rămase împietrită. O vei găsi. strigă ea în sfîrşit. mîneca redingotei. Cunoştea mîna. Către ora la care domnul Madeleine obişnuia să se întoarcă acasă. la căpătîiul moartei. cum spunea ea mai tîrziu. domnule primar. mi-am dat drumul pe acoperiş în jos. luă cheia odăii lui dintr-un sertar şi sfeşnicul cu care suia întotdeauna scara. sora Perpetue şi sora Simplice. Abia peste vreo două ceasuri se dezmetici şi strigă: „O 1 Doamne dumnezeule I Şi eu care i-am pus cheia la îndemînă !" In clipa aceea gemuleţul cămăruţei se deschise.. agăţă cheia în cuiul de unde o lua el de obicei şi puse sfeşnicul alături. Du-te de o caută pe 5 °ra Simplice. In casă nu se aflau decît cele două călugăriţe. Am rupt o gratie de la^ fereastră. — Dumnezeule. cînd îşi povestea întîrnplarea. o mînă trecu prin deschizătură. pentru că sfîrşitul frazei ar fi fost prea nerespectuos faţă cu începutul. 351 . Apoi se aşeză iar pe scaun şi căzu pe gînduri. ca şi cum l-ar fi aşteptat. Era domnul Madeleine. apucă sfeşnicul şi cheia şi aprinse lumînarea la opaiţul care ardea alături de ea. Biata bătrînă făcuse toate lucrurile astea fără să-şi dea seama. Fabrica fusese închisă toată ziua şi poarta era zăvorită. această cumsecade bătrînă stătea singură în cămăruţa ei. era încă speriată şi frămîntată de gînduri triste. portăreasa se ridică maşinal.

Aruncă o privire în jurul lui. după firimiturile de pîine găsite pe podea. Luă o bucată de hîrtie şi scrise ipe ea : Iată vîrfurile de fier ale bastonului meu şi moneda de patruzeci de gologani furată de la copilul Gervais. pe cînd înfăşură sfeşnicele episcopului. Era o precauţie necesară. puse sfeşnicul pe ultimele trepte. muşca dintr-o bucată de pîine neagră. deschise uşa fără zgomot şi se duse să închidă. Gulesese din cenuşă şi pusese pe masă cele două capete de fier ale bastonului şi moneda de patruzeci de gologani. Era palidă. Avea întotdeauna la el o cheie cu care deschidea o portiţă laterală. Nu era nici grăbit. Cînd ajunse sus. cititorul şi-aminteşte că fereastra dădea în stradă. Niciodată nu s-a ştiut cum izbutise să pătrundă în curte fără să deschidă poarta. cînd poliţia a făcut o percheziţie. pe care fugind o luase cu el. la închisoare trebuie însă să fi fost scotocit peste tot şi să i se fi luat cheia. Lucrul acesta a fost constatat mai tîrziu. nici tulburat. înnegrită de foc. avea ochii roşii. Puse banul şi vîrfurile de fier pe hîrtie. îşi făcu rost astfel de cîteva bucăţi de pînză în care îşi împacheta sfeşnicele de argint. Nu mai rămăsese acolo nici o urmă din dezordinea de alaltăieri noaptea. — Intră ! spuse el. fereastra şi oblonul. Apoi se întoarse. ca să fie văzute numaidecît de cel care ar intra în odaie. Ţinea în mînă o lumînare 352 . Punctul acesta n-a fost lămurit. Portăreasa curăţise odaia. Scoase din dulap o cămaşă veche şi o rupse în fîşii.Jean Valjean nu-i dădu nici un sfat. luă luminarea şi intră iar în odaie. pe dibuite. pe masă. Pesemne că era pîinea de la închisoare. despre care am vorbit la curtea cu juri. Se auziră două bătăi uşoare în uşă. Era sora Simplice. era sigur că bătrîna avea să-l păzească mai bine decît s-ar fi păzit el însuşi. Urcă scara care ducea la odaia Iui. pe patul în care nu mai dormise de trei zile. pe scaun.

în ziua aceea plină de emoţii.are tremura. vă jur pe bunul dumnezeu că nici ziua. ar putea să mă aresteze în odaia ei şi asta ar tulbura-o. — Poţi să citeşti. Se auzeau mai multe voci bărbăteşti vorbind în şoaptă P* coridor şi glasul portăresei care tăgăduia. devenise din nou femeie. cînd se iscă un zgomot grozav pe scară. De-abia rostise aceste cuvinte. Era o foaie neîndoită. nici seara n-a intrat nimeni aici şi că eu nu m-am mişcat de lîngă uşă ! Un bărbat îi răspunse: — Şi cu toate astea e lumină în odaie. C 353 . Ea citi: II rog pe preot să vegheze asupra tot ce las aici. Sora Simplice îngenunche lîngă masă. spuse el. te rog să-i dai asta preotului. deschizîndu-se. Amîndoi auziră un vuiet de paşi care suiau şi pe bătrîna portăreasă care striga cît putea mai tare şi mai ascuţit: — Domnule. Jean Valjean recunoscu vocea lui Javert. — Soră. Izbuti să spună doar: — Domnul primar n-ar vrea s-o mai vadă o dată pe biata femeie ? — Nu — spuse el — sînt pe urmele mele. Restul va fi pentru săraci. PIÎngea şi tremura. Să plătească cheltuielile procesului meu şi înmormîntarea femeii care a murit azi. Jean Valjean suflă în lumîn are şi se aşeză în colţul acela. Sora voi să vorbească. Călugăriţa. ele ne scot din fundul măruntaielor natura noastră omenească şi o silesc să iasă la iveală. Sora îşi aruncă ochii pe ea. acoperea colţul din dreapta. Jean Valjean scrise cîteva rînduri pe o hîrtie pe care o întinse călugăriţei. Odaia era făcută în aşa fel. dar nu putu scoate decît cîteva sunete nelegate între ele. oricît de desăvîrşiţi sau de împietriţi am fi. Aşa sînt marile lovituri ale soartei. Javert intră. încît uşa. Uşa se deschise.

aşa cum era în toate. salutînd-o adînc. Se ştie că substanţa fiinţei lui Javert. fecioarele. plecă. aerul care îi trebuia ca să poată trăi. fără să şovăie. o călugăriţă o făptură care nu păcătuieşte. II căutăm. Nu l-ai văzut ? Sora răspunse: — Nu. în timpul căreia biata portă reasă crezu că-i vine rău. Sora ridică ochii şi răspunse: — Da. care nu minţise în viaţa ei. In faţa lui era sora Simplice. care se deschidea numai ca să lase să iasă adevărul. Se ruga. Luminarea de pe cămin răspîndea o lumină foarte slabă. Era religios în chip superficial şi corect. nu mai eşti demult pe lumea asta! Te-ai întîlnit în lumină cu surorile tale. — Iertaţi-mă ! spuse Javert şi. elementul Iui. una după alta. Dar mai avea o datorie care îl împingea puternic înainte. un zid cu o singură uşă. nici restrîngerea. — Iartă-mă că stărui — rosti Javert — dar e datoria mea. Era făcut dintr-o bucată şi nu înţelegea nici obiecţiunea. Minţea. Javert o ştia şi o respecta şi mai mult din pricina asta. Cînd o văzu pe soră. Rămase şi se hotărî să pună cel puţin o în trebare. şi cu 354 . — Soră — spuse el — eşti singură în odaia asta ? Trecu o clipă grozavă. Bineînţeles. era veneraţia lui faţă de orice autoritate. sfîntă făptură. Pentru el un preot era un spirit care nu se înşeală. Le vedea ca pe nişte suflete care înălţaseră un zid între ele şi lume. O. N-ai văzut în seara asta pe cineva. autoritatea eclesiastica era pentru el cea mai de frunte. Minţise de două ori.Călugăriţa nu ridică ochii. ca şi cum s-ar fi jertfit pe sine. un bărbat ? Numitul Jean Valjean a evadat. vru mai întîi să plece. repede. Javert o văzu pe soră şi se opri uimit.

Poate că era aceea. încă un cuvînt despre Fantine. Din fericire. Fu aruncată în groapa comună. Preotul crezu că face bine. Doi sau trei cărăuşi au depus mărturie mai tîrziu că îl întîlniseră. preotul simplifică înmormântarea Fantinei. aşa şi mormîntul. încît nici n-a mai băgat de seamă faptul curios că pe masă fumega o lumînare abia stinsă. Fantine fu culcată în întuneric. Rămăşiţele ei pămînteşti zăcură în promiscuitate. cu cîteva zile înainte. La urma urmei. Fantine fu încredinţată acestei mame. o reduse la strictul necesar. un om trecea prin ceaţă. care e al tuturor şi al nimănui. către Paris. adică la groapa comună. şi în care săracilor li se pierde urma. un lucrător bătrîn murise la infirmeria fabricii şi nu lăsase decît o cămaşă de lucru. depărtîndu-se cu repeziciune de Montreuil-surmer. Deie domnul ca în rai să-ţi fie socotita minciuna asta ! Cuvîntul surorii a fost atît de hotărîtor pentru Javert. De unde luase cămaşa aceea ? Nu s-a ştiut niciodată. Din pricina asta. printre osemintele care se mai aflau acolo. că ducea un pachet şi era îmbrăcat cu o cămaşă de lucrător. Toţi avem o mamă : pămîntul. Cum i-a fost patul. şi poate că în adevăr făcea bine. despre cine era vorba ? Despre un ocnaş şi o femeie de stradă. printre pomi. dumnezeu ştie unde să găsească sufletele. E drept că. Peste un ceas. Fantine fu deci îngropată în acel colţ al cimitirului unde nu se plăteşte. oprind pentru săraci cea mai mare parte din suma pe care o lăsase Jean Valjean. Era Jean Valjean. .fraţii tai. îngerii.

P A R T E A D O U A COSETTE .

CARTEA TNTll WATERLOO I CE SE POATE VEDEA VENIND DE LA NIVELLES .

pe care sta scris: Vechea barieră Nr. o movilă de mărăcini uscaţi lîngă un gard viu. venea de la Nivelles şi se îndrepta spre La Hulpe. care seamănă cu o oală întoarsă.Acum un an (în 1861). Mergea pe jos. Acolo. un plug. Grupul de arbori răzleţi şi foarte verzi. o cîrciumă. Echabeau. O fetişcană plivea într-o holdă pe deasupra 359 . Trecuse de Lillois şi de Bois Seigneur Isaac. O luase printre două rînduri de arbori. cel ce povesteşte întîmplarea de faţă. o scară în dreptul unui şopron vechi. cu pereţii de nuiele. care şerpuia pe nişte dealuri înşirate unul după altul. unde se află o apă care trece pe sub bolta unui podeţ din marginea drumului. se împrăştie de partea cealaltă prin livezi şi se îndreaptă cu gingăşie şi fără nici o rînduială înspre Braine-I'Alleud. pe o şosea lată. într-o frumoasă dimineaţă de mai. iar la o cotitură de drum lăturalnic. pe faţada căreia se putea citi: La răscruce de vlnturi. nişte var care fumega într-o groapă Pătrată. cu o trăsurieă pe patru roţi în faţa uşii. în dreapta. un drumeţ. pietruită. înălţînd drumul şi scoborîndu-l. După vreo mie de paşi de la cîrciumă. întocmai ca nişte valuri uriaşe. care năpădesc valea pe o parte a drumului. Spre apus se zărea clopotniţa acoperită cu ţiglă din Braine-I'Alleud. 4. lîngă un fel de spînzurătoare putredă. se pomeni în mijlocul unei vîkele. un morman de araci pentru hamei. la marginea drumului. Lăsase în urmă o pădure pe un dîmb. se afla un han. Cafenea particulară.

O faţadă fără podoabe domina această poartă : un perete perpendicular pe fafadă ajungea aproape pînă la poartă. mai sus. Şi adăugă : Şi ce vezi colo. adus de vînt. Drumeţul se ridică. prin crengile copacilor trecea un freamăt molcom de primăvară care părea că vine mai degrabă de prin cuiburi decît din văzduh. în dreptul unei bălti. Făcu cîţiva paşi şi se uită peste gard. printre care creşteau de-a valma toate florile de mai. în poartă. O păsărică sprintenă. în care se bălăceau un cîrd de raţe. canaturile se dădură la o parte şi ieşi o ţărancă. gungura în neştire în vîrful unui arbore. destul de mare. Era o zi însorită. un afiş mare. In zarea îndepărtată. Asta n-a stră puns lemnul. în stilul sever al lui Ludovic al XlV-lea. e gaura făcută de una mai mare. spuse ţăranca. Pe locul dinaintea porţii erau trei grape. Poarta era încuiată. care semăna cu golul unei sfere. un unghi drept. o spărtură rotundă. împodobite cu un ciocan vechi şi ruginit. Drumeţul o luă pe acolo. — Cum îi spune locului ăstuia ? întrebă drumeţul. părea un leu. II văzu pe călător şi îşi dădu seama la ce se uită. Avea două obloane hodorogite. printre arbori. In clipa aceea. avînd de o parte şi de alta două basoreliefuri. — Hougomont. ajunse în faţa unei porţi de piatră boltite cu o grindă dreaptă deasupra. Pe după coltul hanului. streşinit cu olane puse în muchie.căreia zbura. făcînd cu ea. galben. Se afla pe cîmpul de luptă de la Waterloo. zări un fel de colnic şi pe colnicul ăsta ceva care. pesemne al unei reprezentanţii dintr-altă parte. din depărtare. unde văzu. — O ghiulea franţuzească a făcut asta! zise ea. După vreo sută de paşi făcuţi pe lîngă un zid din veacul al XV-lea. 360 . de la vreo serbare cîmpenească. în partea de jos a porţii. lîngă piro nul ăla. pesemne îndrăgostită. Drumeţul se aplecă şi se uită cu băgare de seamă Ia piatra din stînga. se pierdea în mărăciniş o potecuţă prost pietruită. dintr-o dată.

Castelul fusese clădit de Hugo. în plan geometric. o groapă de gunoi. trecu pe lîngă o caleaşca veche de sub un portic şi intră în curte. Hougomont se prezintă ca un fel de dreptunghi neregulat. un curcan înfoiat. a caste361 . Pentru un cercetător al trecutului. cea dintîi împotrivire întîlnită la Waterloo de acest mare pădurar al Europei care se numea Napoleon: cel dintîi nod sub lovitura securii. cea dintâi piedică. Drumeţul împinse poarta. Hougomont are două porţi: poarta dinspre miazăzi. nişte hîrleţe şi nişte lopeţi. stăpînirea lumii. păzită de zidul acesta de pe care se poate trage de-a dreptul în ea. un păr înflorit cu ramurile întinse peste zidul capelei — iată cum arăta curtea pe care a visat s-o cucerească Napoleon. cu clădirile şi cu zidul împrejmuitor. "Cel dintîi lucru care-i atrase atenţia în curtea asta fu o poartă din veacul al XVI-lea. şi prin care se vedeau pomii unei livezi. Cele patru companii de infanterie de gardă ale lui Gooke au ţinut piept timp de şapte ceasuri unei armate îndîrjite. Aici. poate. Nişte găini scormonesc cu ciocul în ţărână. Lîngă poarta asta. Această bucată de părmînt. Hougomont este HugornOns. Era un castel şi nu mai e decît o fermă. din timpul lui Henric al IV-lea. cîteva căruţe. ţinînd locul englezilor. care înzestrase şi al şaselea paraclis al mănăstirii din Villiers. un mînz care zburdă. englezii au fost vrednici de admiraţie. dacă ar fi putut el pune mîna pe ea. sire de Şomerei. Aspectul monumental se naşte adesea din ruină. o fîntînă veche cu lespedea ei şi cu scripetele de fier. Lîngă boltă se deschide într-un zid o altă poartă unghiulară. care închipuia o boltă. _ Privit pe hartă. o capelă cu o clopotniţă mică. i-ar fi dat. cu un unghi retezat. E tocmai locul in care se află poarta dinspre miazăzi.II HOUGOMONT Hougomont a fost un loc al morţii. Se aude un mîrîit: un dulău îşi arată colţii. totul fiind năruit în jurul ei.

Impuş362 . iar capela ca citadelă. sfărâmată de francezi. iar partea de isus din cărămidă. şi poarta dinspre miazănoapte. Napoleon trimisese împotriva Hougomontului pe fratele său Jerorne: diviziile Guilleminot. aproape întreg corpul de armată al Iui Reille intră în luptă şi fu sfărâmat: ghiulelele lui Kellermann se irosiră toate în faţa acestui eroic colţ de cetate. dar fără să-l poată lua. care între timp au fost date jos. Castelul a slujit ca un fel de foişor. dincolo nişte păşuni. cu două canaturi late. S-au nimicit unii pe alţii. Sînt patru scînduri bătute în două grinzi. Francezii au pătruns înăuntru. Poarta dinspre miazănoapte. în vreme ce brigada Soye abia putu pătrunde niţel pe la sud. In 1815 curtea asta avea mai multe clădiri decît astăzi. alcătuiau un fel de întărituri. scuturaţi de fiori. mai bine zis spintecată. Este o poartă obişnuită pentru căruţe. Brigada Bauduin izbuti să străpungă Hougomontul pe la nord. Clădirile fermei sînt aşezate în marginea de sud a curţii. ca la toate fermele. Zidurile sînt în paragină. stă atîrnată pe zid. parc-a fost ieri. pietrele se năruiesc. Unele dintre ele. vălmăşagul adînc al încăierării s-a întipărit aici. grozăvia ei se vede bine. şi care mărgineşte ograda înspre nord. o aripă a castelului. pe care se mai văd urmele atacului. făcute din scînduri de ţară. găurile sînt ca nişte răni. Foy şi Bachelu se opriră aici. Pe uşorul porţii au rămas vreme îndelungată tot soiul de urme de mîini însîngerate. singura urmă ce mai dăinuieşte din castelul de la Hougomont. e tăiată pătrat într-un zid a cărui temelie e de piatră. Acolo a fost ucis Bauduin. Aici se baricadaseră englezii.1 lului. Lîngă capelă se înalţă prăbuşită. dar n-au izbutit să se menţină. spărturile ţipă. a fermei. viaţă şi moarte. dă spre fundul ogrăzii. parcă se căznesc s-o ia la fugă. Viforul bătăliei stăruie încă în această ogradă . unghiuri şi colţuri de echer. O parte din poarta dinspre nord. copacii aplecaţi. spartă de către francezi şi căreia i s-a pus altă bucată în locul tăbliei spînzurate pe zid. încăierarea pentru această intrare a fost înverşunată.

pe urmă izgoniţi. înghesuiţi pe treptele de sus. prin toate ochiurile ferestrelor. a fost un adevărat cuptor. prin toate crăpăturile dintre pietre. Interiorul. la care nu se poate ajunge. In aripa surpată. un crucifix mare de lemn. capul pruncului Isus a fost retezat de o schijă. jos. Lingă altar se află pironită o statuie din lemn a sfintei Ana. De prin 1815 a început să crească prin mijlocul scării. gloanţelor le-au răspuns prin foc. din podurile hambarelor. dar Hristosul de lemn n-a fost scrumit de flăcări. »»l. francezii aduseseră snopi de nuiele şi dăduseră foc zidurilor şi oamenilor. pe cea dinţii se află săpat chipul unui trident. două ferestre arcuite. o uşă în faţa altarului. un altar din lemn nelucrat. Mai sînt acolo şi doi copaci bătrîni. scara în chip de spirală. Cu toate astea. crăpată de sus pînă jos. uşa a ars. din care nu i se mai pot vedea decît cioturile înnegrite. Restul pare o falcă fără dinţi. francezii i-au dat foc. Treptele astea. din fundul pivniţelor. se văd încăperile dărăpănate ale unui grup de locuinţe din cărămidă . Patru pereţi văruiţi. o veche cercevea cu toate geamurile sparte: aşa e capela. Vreo zece itrepte sînt încă prinse de zid. celălalt. din veacul al XV-lea . o ferestruică pătrată. pe urmă s-a stins. Nu s-a mai slujit aici de la măcel. prin ferestrele zăbrelite. unul e uscat. pus pe-o temelie de piatră necioplită. făcute morman în nişte urzici. O 85 . în care domneşte iarăşi liniştea. asediaţi pe această scară. într-un colţ. seamănă cu interiorul unei scoici sfărîmate. I 363 . se ţin bine la locul lor. înverzeşte în aprilie. din dosul zidurilor. Stăpîni o clipă pe capelă. Ea are două caturi. S-au măcelărit în capelă. podelele au ars. Focul i-a mistuit picioarele. albastre. Flăcările s-au întins peste tot în această dărîmătură.MiaersMm. deasupra crucifixului. englezii le tăiaseră pe cele de jos. e ciudat. altarul a rămas în picioare. prin toate gîrliciurile. infanteriştii englezi stătuseră la pîndă în aceste încăperi. Sînt lespezile mari. pe uşă.caii din toate părţile. astupată c-un braţ de fîn. cu trunchiul ciuruit.

Te întrebi: de ce nu mai are fîntîna asta găleată şi lanţ ? Pentru că nu se mai scoate apă din ca. uşor de recunoscut. La 18 iunie 1815 familia lui a fugit şi s-a adăpostit în pădure. In curta sînt două. prin lovituri cu latul isăbiei. se vede în stînga o fîntînă. Lîngă picioarele lui Hristos se poate citi acest nume: Henquinez. Guillaume le dădu să bea. Pădurea din jurul mănăstirii Villiers a ascuns timp de cîteva zile şi nopţi pe toţi aceşti nefericiţi fugiţi de la casele lor.minune. Copilul Isus cu capul retezat n-a avut norocul Hristosului de lemn. altele: Coride de Rio Maior. Naţiunile se ocărau aici unele pe altele. Pereţii sînt plini de iscălituri. Fîntîna din care s-au adăpat atîţia morţi trebuia să moară şi ea. Guilîaume van Kyisom rămăsese la Hougomont „să păzească castelul" şi se pitulase într-o pivniţă. Tifosul e un adaos al izbînzii. Mulţi au băut acolo înghiţitura lor cea din urmă. Peretele a fost văruit din nou în 1849. Li se făcuse sete. Şi astăzi încă anumite urme. Pe urmă. După bătălie toată lumea se grăbea să îngroape cada vrele. Ultimul om care a scos apă din această fîntînă a fost Guillaume van Kylsom. II scoaseră din ascunzătoarea sa şi. cum sînt trunchiurile bătrîne ale arborilor arşi. ţăran din Hougomont. Marques tj Marquesa de Altnagro (Habana). Fîntîna era adîncă: au făcui dintr-însa a° 364 . Moartea are felul ei de a întuneca biruinţa şi ea • face ca după glorie să urmeze ciuma. spun cei de prin partea locului. care era grădinar acolo. Din această fîntînă scotea el apă. Dar din ce pricină nu se mai scoate apă din ea ? Pentru că e plină de schelete. La ieşirea din capelă. Era cadavrul sublocotenentului Legros. pierdute în fundul hăţişurilor. Englezii dădură peste el. Se găsesc şi cîteva nume franţuzeşti cu semne de exclamare: semne de rnînie. luptătorii îl siliră pe omul ăsta înspăirnîntat să-i servească. ne arată locul unde au fost acele biete tabere pline de groază. Chiar de la uşa acestei capele a fost ridicat un cadavru care ţinea în mină o secure.

Bunicul familiei care locuieşte aici era fostul grădinar van Kylsorn. nici lanţ. Lîngă tăbliţa frumoasă a unei încuietori gotice uşa are un mîner de fier în chip de trifoi.mînt Au fost aruncaţi acolo trei sute de morţi. un soldat francez din geniu i-a retezat mîna cu o lovitură de secure. In locul lespezii albastre e o grindă de care se sprijină cinci sau şase butuci de lemn noduroşi şi ţepeni. De jur împrejurul fîntînii. Fîntîna a rămas stingheră în mijlocul ogrăzii. Fierăria. Zidul din fund are un fel de spărtură. aşezat de-a curmezişul. Trei ziduri. privirea ţi se pierde într-un cilindru adînc de cărămidă. care sprijină zidul din dreapta. năpădit de întunecime. Aveam trei ani. io ră nu Se zice spune La ii"25+ mine mă 365 ii » i . mort de multă vreme. îndoite ca laturile unui paravan şi închipuind un turnuleţ pătrat. care slujeşte ca un fel de margine tuturor fîntînilor din Belgia. e încă locuită. Nu mai există nici găleată. Oam Erau noapteaJ iurmătoare s-au auzit că în oaref morţi cu toţii ? Legenda A din fîntînă glasuri stinse cennd ajutor. Surorii mele mai mari 11 era frică şi plîngea. O casă. Cea de-a patra latură e deschisă. O femeie cu părui cărunt ne spune : ^ ~~ Erarn aici. dar mai există jgheabul de piatră care slujea pentru scurgerea apei. Turnulejul avea un tavan din care n-au mai rămas decît bîrnele. Pe ^°prea multă grabă. are forma unei cruci. pe urmă îşi ia din nou zborul. albastră. toată partea de jos a zidurilor e acoperită de urzici. între ruinele acestea. Apa de ploaie se strînge aici şi din cînd în cînd cîte o pasăre din pădurea din apropiere coboară să bea. Fîntîna nu are ca faţadă lespedea lată. Uşa ei dă spre curte. jumătate din piatră. Ne-au dus în pădure. o înconjoară din trei părţi. Cînd te apleci. care par nişte oase mari. nici scripete. aproape rotundă. jumătate din cărămidă. casa fermei. Pe-acolo se scotea apa. pesemne o gaură de obuz. In clipa cînd locotenentul hanovrez^Wilda a apăsat pe mîner ca să se adăpostească în fermă.

In partea de sus a stîlpilor sînt nişte globuri care par ghiulele de piatră. O grădină seniorală. Partea întîi e o grădină . Hanovrezii se urcaseră pe balustradă. un alt zid. Este alcătuită din trei părţi: am putea spune chiar din trei acte. un zid. Eu făceam ca tunul şi ziceam: „Bum. In dreptul celui de-a! şaispreze1 Arhitect-peisagist din secolul a! XVII-lea. primiră lupta cu două companii hanovreze. plantată cu coacăze. Livada e înfricoşătoare. Aproape toţi sînt ciuruiţi de proiectile. dă în livadă. numai dărîrnături şi bălării. In grădina asta. ţinură piept un sfert de ceas pînă să fie răpuşi. dintre care una era înarmată cu carabine. clădirile castelului şi ale ferm ei . din grădină. Un stîlp sfărîmat zace pe parapet întocmai ca un picior rupt. un gard vi u. curajoşi. Toate aceste trei părţi au o împrejmuire comună : spre intrare. în stî nga. pe locul ăsta de cîţiva stînjeni pătraţi. şi trăgeau de-acolo. Au mai rămas în picioare patruzeci şi trei de stîlpi. î n fund. încolţiţi şi alungaţi ca nişte urşi în vizuină. nemaiputînd să scape. Voltijorii. Toţi puneau urechea la pămînt ca să asculte.ţinea mama în braţe. în stilul franţuzesc dinaintea lui Lenotre'. A amenajat. răspunzînd de jos. o mie cinci sute de oameni au fost seceraţi în mai puţin de un ceas. pătrunseră şase voltijori 2 din I-iul regiment de infanterie şi. e plină de buruieni şi se sfîrşeşte cu o terasă monumentală de piatră. E în pantă. neavînd alt adăpost decît tufele de coacăze. mărginită de stîlpi învoiţi. Intîi intri în grădină. î n dreapta. între altele. dincolo de livadă. Acolo. Cele treizeci şi opt de metereze făcute de englezi la înălţimi deosebite se vad şi azi. bum !" 0 poartă a ogrăzii. cum am mai spus. ajungem în livada propriu-zisă. astăzi. şase contra două sute. Zidul din dreapta e din cărămidă. 366 . Zidul pare gata să reînceapă lupta. parcul palatului din Versailles. Urcăm vreo cîteva trepte şi. partea a doua e livada. ceilalţi sînt trîntiţi în iarbă. 2 Infanterişti de elită (în armata franceză dinainte de 1870). cel din fund e din piatră. iar a treia o pădure.

Printre bălării se vede un trunchi de copac scos din rădăcină.i Frsnţs. a fost nimicit. o pasc caii de plug. Zidul ăsta era acoperit în afară de un gard viu. un potop de şrapnele şi de gloanţe. Aproape toţi merii sînţ gîrboviţi de bătrîneţe. pe care se usucă rufele. In mai livada se înviorează ca oricare alta. silindu-i pe trecători să plece capul. Cresc aici gălbenele şi părăluţe. bolnav. alcătuit din şapte sute de oameni. sub un arbore înalt. brigada Soye fu nimicită aici. Nu sînt metereze decît în zidul dinspre miazăzi. Ia cererSsH »iStente aIe lezuitiIor. Toată pajiştea de-aici a fost scăldată în sînge. iar piciorul ţi se înfundă în muşuroaie de eîrtiţă. obstacol şi capcană. s-a prăbuşit generalul german Duplat. asupra căruia fuseseră concentrate cele două baterii ale lui Kellermann. îl trecură şi dădură peste zid. iarba e înaltă. livada a fost cucerită. Aşa a-nceput VVaterloo. cu cele treizeci de metereze vărgînd foc toate deodată. crezură că 'nu e 'vorba decît de un gard viu. N-a rămas unul să nu fi fost lovit de-un glonţ sau de-un şrapnel. foarte înalt. Neavînd scări.Sute de mii de protestanţi (calvinist!) au pa«ton. Lîngă el se încovoaie un măr bătrîn. francezii ajunseră în faţa lui. Alături. scoborîtor al unei familii franceze care s-a refugiat după revocarea edictului de Ia Nantes'. Livada e plină de scheletele arborilor morţi. Olanda. Un batalion din Nassau. în afară de Paris şi alte cîtev* rll i fflar'' EdictuI a fost revocat în 1685 de Ludovic al XlV-Iea. Cu toate acestea. pe acolo se dădea atacul principal. 1 367 ■ilîite . prin care se corda protestanţilor libertatea cultului. S-au dat lupte corp la corp pe sub copaci. francezii s-au căţărat cu unghiile. e ciuruită de gloanţe. culcat la pămînt şi care înverzeşte. umbli prin paragină. Edict dat tn 1598 de regele Franţei Henric al IV-lea. cu infanteria engleză în spatele lui. deasupra aleelor atîrnă nişte frînghii din păr de cal. Partea din afară a zidului.l ea S e află două morminte engleze de piatră. legat cu un bandaj de paie şi de humă. Elveţia ?! Prusia. Maiorul Blackrnann s-a rezemat de el cînd şi-a dat sufletul. refugllndu-se în Anglia.

împuşcaţi — numai în dărîmătura asta din Hougomont. şi chiar puţin mai înainte de epoca în care începe acţiunea povestită în partea întîî a lucrării de faţă. Bătălia de la Waterloo (şi asta i-a dat Iui Blucher timpul necesar ca sa sosească). In fund se află o pădurs plină de viorele. carnajul. douăzeci de batalioane franceze din cele patruzeci ale corpului lui Reille decimate. providenţa n-a avut nevoie decît de un pic de ploaie. de sînge german şi de sînge francez. amestecate cu îndîrjire. Blackmann ucis.)« . Foy rănit. dacă doriţi.Corbii se rotesc printre crengi. Pentru ca Waterloo să fie sfîrşituî Austerlitzului. o fîntînă plină de cadavre. Duplat ucis. viitorul Europei ar fi fost desigur cu totul altul'. n-a putut începe decît la l Atragem atenţia cititorilor asupra caracterului neştiinţîfic pe care-I capătă ia Victor Hugo interpretarea faptelor istorice. Dacă n-ar fi plouat în noaptea de 17 spre 18 iunie 1813. infanteria engleză mutilată. r. regimentul din Nassau şi regimentul din Brunswick nimicite. daţi-rni trei franci şi vă povestesc ce-a fost la Waterloo!" UI 18 IUNIE 1815 Să ne întoarcem puţin în urrnă (e un drept al povestitorului) şi să ne oprim iarăşi asupra anului 1815. Cîteva picături de apă rnai mult sau mai puţin au adus prăbuşirea lui Napoleon. este tipică pentru mtiîţi dintre gînditorii premarxiştl. măcelul. măcelăriţi. focul. Bauduin mort. ciopîrţiţi. un nor care s-a ivit atunci fără nici un rost în acel anotimp pe cer a fost de ajuns ca să doboare o lume. şi toate astea. Tendinfa aceasta. trei mii de oameni trecuţi prin foc şi sabie. ele a atribui faptelor întîmplătoare un caracter determinant In dezvoltarea vieţii sociale. un rîu de sînge englezesc. pentru ca un ţăran să-i poată spune astăzi unui trecător: „Domnule. I" general pentru aşa-numitii fatalişti In interpretarea fenomenelor istorice (n.

Inchipuiţi-vă un teren uscat şi artileria putînd să se mişte. Tirul făcea parte din geniul său. Toate 'planurile sale de luptă sînt făurite numai în funcţie de proiectil. ictorie a Iu i Napoleon asupra turcilor (1799). în vremea aceea. în faţa căreia ^ota engleză a nimicit Ia 1 august 1798 flota franceză care-l transportase apolcon Bonaparte şi armata sa expediţionară la gurile Nilului. Acţiunea a început la şase dimineaţa. Localitate ^e Pe coasta mediteraneană a Egiptului. prin vreo zdruncinare lăuntrică ? h ei douăzeci de ani de războaie sleiseră oare deopotrivă tăişul ca şi teaca.Ufia dintre ghiulelele noastre a ucis şase oameni". Străpungerea careurilor. vreme de cincisprezece ani. pe cînd Napoleon avea două sute patruzeci. unită cu geniul. a lovi fără încetare — şi sarcina asta i-o încredinţa ghiulelei. A fost nevoie să se aştepte pînă se va usca puţin. acest strălucit căpitan era acelaşi om care w raportul către directorat asupra Abukirului'. Hărţuia fără încetare punctul slab cu şrapnele.ceasurile unsprezece şi jumătate. cu cît se bucura şi de superioritatea numerică. pentru ca artileria să se poată mişca. pe acest încruntat atlet al încăierării războinice. spunea ' . a lovi. Socotea strategia generalului duşman drept o cetăţuie şi o bătea cu tunui. De ce? Pentru că ămîrttul era moale. zdrobirea şi împrăştierea maselor. Care-i partea de vină a lui Napoleon în pierderea acestei bătălii ? Poate fi oare învinovăţit cîrmaciul de naufragiu ? Nu cumva neîndoiosul declin fizic al lui Napoleon se agrava. La 18 iunie 1815 el se bizuia cu atît mai mult pe artilerie. începea şi sfîrşea bătăliile cu tunul. Napoleon era ofiţer de artilerie şi vedea totul sub acest un crhi \în esenţă. sufletul ca şi trupul ? începuse oare . Wellington nu avea decît o sută cincizeci de guri de foc. spargerea fronturilor. l-a făcut de neînvins. totul se reducea pentru el la a lovi. spulberarea regimentelor. Metodă de temut şi care. . A concentra toată artileria asupra unui singur pUnct — iată cheia biruinţelor saje. deci cu trei ceasuri înainte de atacul prusac. Bătălia ar fi fost cîştigată şi terminată la ora două.

Pe urmă. pentru cei ca Hanibal şi ca Bonaparte — însemnează oare a da înapoi ? Să fi pierdut Napoleon adevăratul simţ al biruinţei ? Să fi ajuns a nu mai fi în stare să-şi dea seama de primejdie. să împingă aripa britanică spre Hal. a nu mai deosebi marginea care se năruie a prăpăstiilor ? Nu mai simţea apropierea catastrofelor ? El. pozitivi. deşi se leagă de această bătălie. ca să-şi ascundă sie însuşi propria sa slăbiciune ? începea să se clatine sub amăgirea unui îndemn spre aventură ? Ajungea. să-l arunce pe german în Rin şi pe englez în mare. geniul acesta se întuneca ? Se lăsa oare cuprins de mînie. aşa cum au socotit mulţi istorici de seamă. ţi le arăta cu un gest suveran. după mărturia tuturor. o capodoperă. Asta urmărea Napoleon în această bătălie. să cucerească Bruxelles-ul. o vîrstă de miopie a geniului ? Bătrîneţea nu are nici o înrîtirire asupra geniilor idealiste . să pună mîna pe Mont-SaintJean. Se înţelege de la sine că nu avem pretenţia să facem aici istoria bătăliei de la Waterloo. pentru oameni ca Dante şi ca Michelangelo. de la înălţimea carului său cu fulgere. Planul său de luptă era. Să pornească de-a dreptul asupra centrului liniei aliate. scopul nostru nu este des370 . care altădată cunoştea toate căile îzbînzii şi care. să facă o spărtură la duşman. una dintre întîmplările care au dat naştere dramei pe care o istorisim. va vedea.să-l stingherească pe căpitan veteranul ? Intr-un cuvînt. să-l frîngă în două. lucru grav pentru un general. pe care i-am putea numi uriaşi ai acţiunii. să reducă pe Wellington şi pe Blucher la două frînturi. era oare atît de buimăcit incit să ducă în prăpastie furtunoasele sale legiuni ? La patruzeci şi şase de ani să fi fost el cuprins de o supremă nebunie ? Acest conducător titanic al destinului nu mai era decît un mare rătăcit ? Nu sîntem de această părere. a nu mai presimţi cînd i se întinde o cursă. a îmbătrîni înseamnă a creşte. iar aripa prusacă spre Tongres. să nu-şi mai dea seama de primejdie ? Există oare la categoria asta a oamenilor mari.

nici priceperea în materie de strategie. Puţin mai jos de punctul unde "niuţa lui A întîlneşte şi taie piciorul din dreapta e Haie-Sainte. pe pămînt. noi judecăm cum judecă poporul. simbolul involuntar al eroismului suprem al gărzii imperiale 37! . un trecător ne aceste meleaguri. iiniuţa dintre ele e drumul desfundat de la Ohain la Braine-l'Alleud."erea eî. care ar putea să justifice un sistem. Vîrful literei A este Mont-Saint-Jean. care. la Waterloo. punctul din dreapta de jos este Belle-Alliance. Cît despre noi. nu avem dreptul de-a înfrunta în numele ştiinţei o întreagă înlănţuire de fapte în care se găseşte fără îndoială şi un element amăgitor. după părerea noastră. îi lăsăm pe istorici să se certe. piciorul din dreapta e drumul spre Genappe. iar dintr-un alt punct de vedere de către o pleiadă întreagă de istorici. iar dacă-i vorba de soartă. acolo se află Reille împreună cu Jerome Bonaparte. un A mare. în gînd. un cercetător aplecat pe-acest pămînt frămîntat cu sînge omenesc. nu avem nici experienţa militară. de altminteri. IV A Cei care doresc să-şi închipuie exact bătălia de la Waterloo n-au decît să facă. acest acuzat misterios. socotind poate aparenţele drept realităţi. Exact în mijlocul liniuţei se află punctul "nde s-a spus cuvîntul hotărîtor al bătăliei. un lanţ de întîmplări neprevăzute îi covîrşeşte pe cei doi mari căpitani. acolo e Wellington. noi nu sîntem decît un martor de la distanţă. acest naiv judecător. punctul din stînga de jos e Hougomont. Acolo a fost aşezat leul. Piciorul din stînga al literei A e drumul spre Niyelles. acolo se află Napoleon. a fost făcută — şi făcută în' chip magistral — dintr-un punct de vedere de către Napoleon însuşi.

negăsind nici o cocioabă în spatele căreia să se adăpostească. Cel ce iese din cîmpul de luptă pierde bătălia. închipuiţi-vă o bucată întinsă de pămînt. Fiecare caută să-l pună jos pe celălalt. se află pădurea Soignes. pe cînd Napoleon se afla la strîmtoare. o surpătură de pămînt. Wellington o cercetase cu prevăzătoare agerime de minte pentru eventualitatea unei mari bătălii. Două oştiri duşmane pe un cîmp de luptă sînt ca doi luptători care se iau la trîntă. De aceea. Aripile celor două armate se întindeau spre dreapta şi spre stînga drumurilor dinspre Genappe şi Nivelles. colţul unui zid este un meterez. un regiment o ia la fugă. un tufiş devine un punct de sprijin. Cu un an mai înainte. Cei doi generali cercetaseră cu luare-aminte cîmpia de la Mont-Saint-Jean. în zorii 372 . cuprins între cele două picioare şi liniuţă. Mai sus de vîrful lui A. iar Reille — ţinîndu-i piept lui Hill. iar cea franceză era în vale. d'Erlon — ţinîndu-i piept lui Pieton. cu ocheanul în mînă. pe colina de la Rossomme.Triunghiul din vîrful literei A. pentru duelul din ziua de 18 iunie. Cît despre cîmpia propriu-zisă. o rîpă. Toată bătălia s-a desfăşurat pentru stăpînirea lui. o potecă aşezată de-a curmezişul. pot opri pe loc călcîiul acestui uriaş care se numeşte o armată şi să-l împiedice să dea înapoi. i a r toate laolaltă urcă spre Mont-SaintJean şi se înfundă în pădure. foarte accidentată. e podişul Mont-Saint-Jean. fiecare cută domină cuta următoare. o pădure. o diferenţă de nivel. cunoscută astăzi sub numele de Gîmpia de la Waterloo. Armata engleză era pe înălţime. în spatele podişului MontSaint-Jean. Ar fi de prisos să-l descriem aici pe Napoleon călare. comandantul care poartă răspunderea e nevoit să cerceteze cel mai mic pîlc de arbori şi să adîncească cea mai neînsemnată cută de teren. Se folosesc de tot ce le iese înainte. Pe locul acesta. Wellington se simţea la largul său.

regele Macedoniei.e. cucerit de Alexandru. tn anul 70. fiul împăratului roman vesnasian. 373 .). pe un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. Multă vreme figura aceasta a stat în plină lumină. Nimicirea Ierusalimului ÎI micşorează pe Titus 3 . aşterne adeseori umbră acolo unde mai înainte străluceau raze. cu haina-i lungă ascunzînd epoleţii. fiind lumină şi tocmai pentru că e lumină. ea are acea caracteristică dumnezeiască şi ciudată că. ^ Aluzie !a jefuirea Babilonului. asta din pricină că cei mai mulţi dintre eroi răspîndesc o anumită negură de legendă care întunecă adevărul. Pîngărirea Babilonului îl micşorează pe Alexandru'. din acelaşi om ea face două năluci deosebite. Lumina aceasta care se numeşte istorie e nemiloasă. încătuşarea Romei îl micşorează pe Cezar 2 . cu cizmele de călărie trase peste ciorapii de mătase. Dar acum se face ziuă şi istoria îşi spune cuvîntul.n. I-a văzut toată lumea. Cu profilul său liniştit sub chipiul şcolii din Brienne.e imperiului persan. cu reverul alb acoperind decoraţia. osîndită de alţii. oraş în Mesopotamla. ne calul alb eu valtrapuri de catifea purpurie. spadă de la Marengo — toată figura asta a celui din urmă Cezar e vie în mintea tuturor. o asmute pe una împotriva celeilalte şi o nimiceşte. De-aici rezultă o măsură mai dreaptă în preţuirea definitivă a popoarelor. E o nenorocire pentru om să lase pe urma lui o pată de întuneric care-i seamănă. cu cordonul roşu îndoit sub vestă. adîncurile întunecate ale despotului se războiesc cu strălucirea orbitoare a marelui căpitan.e. purtînd în colţuri litera N cu coroană şi cu vulturi. una din eapitale.'lei de 18 iunie 1815. pinteni de argint. în uniforma verde. Aluzie la dictatura de scurtă durată a lui [uliu Cezar (secolul I I. înainte de a-l descrie noi. Referire la distrugerea Ierusalimului de către Titus. aclamată de unii. în «1 2T. cu pantaloni de piele. Tirania îl urmăreşte pe tiran.n.

In clipa cînd se auzi cea dintîi lovitură de tun. de către aripa stîngă franceză. care se sprijinea pe Papelotte. culcate la pămînt de această gloată de căruţe în marş. pămîntul fusese desfundat de atîta ploaie. uşurtnd restabilirea imperiului. Nu mai era întîlnirea de la Austerlitz. avea obiceiul să ţină toată artileria în mină. Napoleon atacă în acelaşi timp centrul. n-ar fi acoperit urmele. la început tulbure. şovăitoare. poate chiar cu mai multă înverşunare decît ar fi vrut împăf&tul. pentru asta trebuia să răsară soarele şi să usuce pămîntul. făcînd aşternut sub roţi. Lupta începu tîrziu . A luat parte şi s-a distins tn mal toate cam paniile lui Napoleon. ca pe un pistol. apa se strînsese ici şi colo în gropile cîmpului ca în nişte căldări. generalul englez Colville se uită la ceas şi văzu că era ora unsprezece şi treizeci şi cinci de minute. iar Ney 2 împinse aripa dreaptă franceză împotriva aripii stîngi engleze. După tnfrtngerea de la Waterloo 8-a refugiat în Elveţia. nici o mişcare — mai ales în văile dinspre Papelotte — n-ar fi fost cu putinţă. îndoielnica. Napoleon. dacă grîul şi secara. Plouase toată noaptea. dar a fost prins. cum am mai spus. împotriva Hougomontului. 374 . Trecut d» partea Burbonllor In 1814. ţintindu-l cînd într-un punct. judecat }1 tondaranat Ia moarte.V „QUID OBSCURUM"' AL BĂTĂLIILOR Cunoaştem cu toţii partea întîi a acestei lupte. plină de ameninţare pentru arnîndouă armatele. de pe chingile cailor noroiul picura în stropi. Bătălia fu începută cu înverşunare. hotărîse să aştepte pînă ce bateriile înhămate vor putea să se mişte şi să galopeze în voie. pe alocuri convoaiele de căruţe se înfundaseră pînă în osie. cînd într-altul al bătăliei. Dar soarele nu răsări. dar pentru englezi mai mult decît pentru francezi. i-a părăsit tn anul următor cu o bună parte din trupe. 1 Acel eeva obscur (în original tn limba latină). împingînd brigada Quiot înspre Haie-Sainte. 2 Mareşal al Imperiului.

săculeţele de la centură fluturînd cu curelele 375 . In. s-au dovedit mai ales foarte buni trăgători. un miraj ameţitor. au ştiut să iasă vitejeşte din încurcătură. în loc să-şi îngrămădească trupele acolo. îndreptat asupra punctului Papelotte. soldatul se simte. atacul acesta reuşi. erau alcătuite în mare parte din recruţi. făcînd parte din punctul înnourat al încăierării. ca puşcaş. să taie drumul spre Bruxelles. era serios.negură se desluşeau azuirj uriaşe. Aceşti soldaţi tineri s-au purtat eroic în faţa temutei noastre infanterii. să dea peste cap stînga engleză. lucru ce l-a nemulţumit pe Wellington. dichisul de campanie Pe vremea aceea. să-l împingă pe Wellington spre Hougomont. a-l face să se abată spre stînga — acesta era planul. Infanteria aceasta de ucenici a luptat cu însufleţire. apoi spre Hal — nimic mai limpede. lăsat întrucîtva de capul lui. A-l atrage acolo pe Wellington. să stăvilească trecerea prusacilor. bătălia începu să şovăie. recruţii aceştia au arătat că au ceva din spiritul inventiv şi din înverşunarea soldatului francez.Atacul dezlănţuit împotriva Hougomontului era oarecum simulat. In cuprinsul acestei zile. şi în special brigada lui Kempt. Cu excepţia cîtorva incidente. căciulile Cu PamP°ane. între amiază şi ceasurile patru după-masă. Şi planul ar fi izbutit. Un amănunt ce trebuie reţinut. care puteau sosi dintr-un moment într-altul. să ia cu asalt Mont-Saint-Jean. există un răstimp întunecat. astfel încît Wellington. dacă cele patru companii de gardă engleze şi vitejii belgieni din diviziile Perponcher nu şi-ar fi păstrat cu tărie poziţiile. cu toată lipsa lor de experienţă. Se întuneca. astăzi aproape necunoscut. mijlocul bătăliei e întrucîtva nelămurit. se putu mărgini să trimită pentru întărire doar patru companii de gardă şi un batalion din Brunswick. de-acolo spre Brainel'Alleud. propriul său general. ca să spunem aşa. După ce Haie-Sainte căzu. Haie-Sainte căzu. Papelotte fu luat. Infanteria engleză. Atacul aripei drepte franceze.

Ceva dintr-o furtună se amestecă totdeauna într-o bătălie. renumit prin coloritul intens 5I variat al pînzeîor sale. întocmai ca acele terenuri. iar nu linii strategice bune pentru Gribeauval 2 . toate aceste stînci se mişcă fără încetare unele în faţa altora. Fiecare istoric scoate oarecum ceea ce-i convine din acest vălmăşag. mai mult sau mai puţin spongioase. goneşte. albe. în locul artileriei vine cavaleria. 376 . creatorul unor tipuri perfecţionate de tunuri de care s-a servit Napoleon. care împinge. frontul armatelor se încreţeşte ca o apă care unduie. cizmele roşii cu zeci de cute. valuri de sînge curg fără socoteală. Quid obscurum. 3 Acel ceva obscur. care sug mai repede sau mai încet apa cu care sînt stropite. cu benzi de aramă şi cu penaj roşu. quid divinum 3 . în locul infanteriei soseşte artileria. Un anumit punct al cîmpului de luptă înghite mai mulţi luptători decît altul. Oricare ar fi socotelile generalilor. cutele întunecoase înaintează şi se retrag. albi şi rotunzi. 2 General francez. batalioanele sînt un fel de dîre de fum.încrucişate. leduncile cu cartuşe. soldaţii englezi avînd în locul epoleţilor nişte colaci mari. infanteria aproape neagră din Brunswick amestecată cu infanteria stacojie din Anglia. acel ceva divin (în origina! fn limba latinii). luminişurile îşi schimbă locul. umflă şi risipeşte aceste 1 Pictor italian (1615—1673). regimentele — înaintînd sau dînd înapoi — alcătuiesc capuri sau golfuri. suflă un vînt ca de mormînt. dolmanele husarilor. cavaleria uşoară hanovreză cu căşti lunguieţe de piele. Cheltuieli neprevăzute. chipiurile grele împodobite cu găitane. Linia de luptă pluteşte şi şerpuieşte ca un fir. cînd se trece la acţiune. te uiţi bine — nu mai e nimic. scoţienii cu genunchii goi şi cu pleduri cadrilate. cele două planuri ale celor doi conducători intră unul într-altul şi se deformează unul pe altul. ale grenadirilor noştri — toate acestea alcătuiau tablouri vrednice de Salvator Roşa '. Parcă era ceva acolo. ciocnirea maselor înarmate aduce unele răsturnări ce nu se pot prevedea. ghetrele mari. Eşti silit să arunci acolo mai mulţi soldaţi decît aveai de gînd.

Asta-l îndreptăţeşte pe Polard 2 să-l contrazică pe Polibiu. se fărîmiţează într-o mulţime de fapte mărunte. se aplică mai cu osebire luptei de la Waterloo. Pieton aripa stîngă. A pictat cu predilecţie scene de război. VI ORELE PATRU DUPA-AMIAZA Pe la orele patru. nu o zi Pentru zugrăvirea unei bătălii e nevoie de pictori viguroşi. Hill aripa dreaptă. Rembrandt e mai nimerit ca stil decît Van der Meulen '. nici un povestitor nu va fi în stare să contureze în chip desăvîrşit forma acelui nor îngrozitor care se numeşte o bătălie. Adevărul acesta. A scris. la un anumit moment. Prinţul de Orange comanda armata din centru. se re-strînge.. Van der Meulen. după-amiază. slăbit.). 377 . numai înainte!" Hill. numai uraganul este adevărat.e. care să cuprindă haosul în pensula lor. situata armatei engleze era gravă. bătălia se preciza. ^ceruse întăriri lui Wellington. „ţin mai mult de biografia regimentelor decît de istoria unei armate". Trebuie să adăugăm că vine întotdeauna o anumită clipă cînd bătălia se schimbă în luptă corp la corp. Nemişcarea unui plan geometric arată un minut. şi oricît de conştiincios ar fi.mulţimi sîngeroase. Geometria înşeală. tot înainte. prinţul de Orange le striga olando-b'elgienilor : „Nassau. comentariu la Istoria universală a istoricului grec Polibiu (secolul al "■'ea î. în cazul acesta. care. Ce este o încăierare ? O oscilaţie. Bătăios şi ca scos din fire. minte la orele trei. El nu e în măsură să redea decît liniile principale ale luptei. istoricul are dreptul netăgăduit de a spune pe scurt. Brunswick.n. Scriitor militar francez din secolul al XVIN-Iea. între altele. Pieton murise. valabil pentru toate marile ciocniri militare. Cu toate acestea. In clipa cînd englezii Ie smulseseră francezilor drapelul regiPlct r * ° flamand (1634—1690). ca să împrumutăm chiar expresia lui Napoleon. veridic la amiază.

o clădire din secolul al XVI-lea atît de solidă. nu mai rămînea decît un nod : centrul. Marsh murise. De jur378 . fusese omorît aici de un mic toboşar francez. Alten — trecut prin sabie. Baring fusese scos din poziţie şi dat înapoi. Stăpînea podişul de la Mont-Saint-Jean. Două divizii. dragonii cei mari ai lui Ponsomby fuseseră sfîrtecaţi. fuseseră nimicite. toţi ofiţerii — afară de cinci — muriseră sau fuseseră prinşi. iar în faţă povîrnişul. Hamilton rănit. dar era în flăcări. Hougomont rezista încă. de-o formă puţin concavă — foarte înţesat şi foarte compact — avea o poziţie bine întărită. doi erau la pămînt. cel mai bun boxer al Angliei. Un sergent din infanteria engleză. pe vremea aceea foarte anevoios.meritului 105 de linie. francezii ornorîseră în tabăra engleză pe generalul Pieton cu un glon{ în cap. Viteaza cavalerie dăduse îndărăt în faţa lăncierilor Iui Bro şi a cuirasierilor lui Travers. Ponsomby căzuse străpuns de şapte lovituri de suliţă. Din batalionul german care-l apăra nu scăpaseră cu viată decît patruzeci şi doi de oameni. Se pierduseră cîteva drapele. a cincea şi a şasea. Haie-Sainte luat. Şi nodul ăsta rezista mereu. Gordon murise. pe care tovarăşii săi îl socoteau invulnerabil. Hougomont fiind aproape cucerit. din trei locotenenţi-colonei. Scoţienii cenuşii nu mai existau. Trei mii de luptători se măcelăriseră în această şură. trimiţîndu-i acolo pe Hill. purtat de un principe din familia Deux Pont. Haie-Sainte căzuse. care pe atunci făcea parte din domeniile comunei Nivelles şi care se afla la întretăierea drumurilor. Wellington îl întări. printre care unul al diviziei Alten şi unul al batalionului din Lunebourg. care se afla la Marbe-Braine. avînd în spate satul. din o mie două sute de cai nu mai rămăseseră decît şase sute. care se afla la Braine-l'Alleud. Mater ucis. Centrul armatei engleze. şi pe Chasse. fncît ghiulelele ricoşau într-însa fără s-o clintească. Pentru Wellington bătălia avea două puncte de sprijin: Hougomont şi Haie-Sainte. Era apărat de locuinţa asta puternică de piatră.

pe hanovrezii din Kj'elmansegge şi pe germanii din Ompteda. prieten cu Victor Hugo. încît Haxo." O 1 Scriitor militar francez (1810—1865). brigăzii Iui Mitchell. regimentele s-ar fi fărîmiţat îndată. infanteriei lui Maitland. scoasă de la aripa stîngă. după lovitura de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte. se culcase în grîul mare. Englezilor săi. în afară de două baricade care închideau drumul spre Nivelles şi Genappe. înarmat cu carabine. era atît de bine pusă la cale. tste cunoscut mal ales prin cartea sa Bătălia de la Waterloo. le trimise drept întărire Şi ca unităţi de sprijin infanteria din Brunswick. „Aripa dreaptă — cum spune Gharras' — fu răsfrîntă înapoia centrului. adusă de la aripa dreaptă. la marginea podişului. contingentul din Nassau. principalul U l H U 8 P 6 n t r Ur t e a I n t t id i p a r t s aa d 0 U Sa r o m a n u I u i " ° l 'i f ° " " H 379 . regimentelor lui Halkett. Această stratagemă.împrejurul podişului englezii tăiaseră ici şi colo gardurile vii. Artileria lor stătea la pîndă printre buruieni. croiseră ferestre prin mărăciniş. exilat " Şi el în 1848. nu văzuse nimic şi se întoarse să-i spună lui Napoleon că nu se zărea nici o piedică. fără îndoială îngăduită în război. Avea prin urmare la îndemînă douăzeci şi şase de batalioane. Wellington întări centrul cu o brigadă a lui Chasse. combătută de alţii — ar fi fost o fugă în dezordine. care admite asemenea şiretlicuri. O armată n-ar fi putut să se retragă pe acolo fără să se destrame. centrul armatei anglo-olandeze se afla într-o situaţie foarte bună. Artileria s-ar fi împotmolit în mlaştini. crenelaseră tufişurile. aşezaseră o gură de tun între două crengi. după părerea multor oameni competenţi — ce-i drept. Retragerea. şi cu o brigadă a lui Wincke. Pus astfel la adăpost şi bine susţinut. Era tocmai vremea cînd lanurile sînt înalte. al 95-lea. Poziţia aceasta nu era ameninţată decît dinspre pădurea Soignes. un batalion din brigada Kempt. precum şi cu divizia Clinton. trimis de împărat pe la ceasurile nouă dimineaţa să recunoască poziţiile bateriilor duşmane. pe atunci învecinată cu cîmpul de luptă şi străbătută de eleşteele Groenendael şi Boitsfort.

arătîndu-i un obuz care tocmai exploda. Wellington era călare şi rămase acolo toată ziua. Ponsomby distrus. pe coama podişului. de la Vittoria şi de la Salamanca ' : „Boys 3 (băieţi!). care există şi azi. Lordul Hill. Neliniştit. ceilalţi dispărură. căptuşit în grabă cu un strat de saci de nisip şi cu un parapet lat de părnînt. pe drept cuvînt vestită. foarte scund. Deodată. în punctul unde se află astăzi ceea ce se numeşte Muzeul Waterloo. ar fi fost aproape o redută. cu o mie patru sute de cai. vandal plin de entuziasm. n-a fost vreme să fie întărită de jur împrejur. l-a retezat şi l-a luat cu el. l-a cumpărat cu două sute de franci. Era cealaltă jumătate a acelei cavalerii engleze. 380 . ce instrucţiuni şi ce ordine ne lăsaţi dacă veţi fi ucis ?" „Să faceţi ca mine!" îi răspunse Wellington. îi spuse: „Milord. şi trupele de ocupaţie ale lui Napoleon. Lucrarea nu fusese isprăvită . sub un ulm pe care. dar stăpîn pe sine. un englez. se afla aşezată îndărătul unui zid de grădină. puteţi da oare înapoi ? Gîndiţi-vă Ia bătrîna Anglie I" Pe la ora patru. Bateria de care am amintit şi care. o dată lucrarea terminată. regimentele se adăpostiră 1 Localităţi din Spania în care s-au dat lupte Intre englezi. Wellington a fost acolo de un eroism rece. ziua se sfîrşea rău. Wellington le striga foştilor săi camarazi de la Talavera. frontul englez începu să se clatine. 2 In englezeşte în text. Wellington mai avea într-o vale dragonii de gardă ai lui Somerset. Lui Clinton îi spuse laconic: „Să ţineţi piept aici pînă la ultimul om!" De bună seamă. în aceeaşi atitudine.baterie puternică fusese ascunsă după nişte saci de pămînt. puţin mai sus de vechea moară de la Mont-Saint-Jean. Aghiotantul Gordon căzuse la picioarele lui. rămîne Somerset. puse pe fugă de obuzele şi ghiulelele franceze. comandaţi de Wellington. Ploua cu ghiulele. mai tîrziu. nu se mai văzură decît puşcaşii şi artileria .

spuneau ostaşii din legiunea Fulminatrix 2 . In ziua de 18 iunie 1815. de la Frischemont la Braine-l'Alleud. nu fusese niciodată în toane mai bune decît în ziua aceea. i Aruncător de fulgere. va plînge Pompeius (în limba latina în original). ascultînd bubuitul tunetului. dealurile din apropiere de Rossomme. împreună cu Bertrand. oprise calul şi rămăsese cîtva timp nemişcat. şi fatalistul acesta a 'ost auzit atunci zvîrlind în întuneric aceste cuvinte ciudate: „Sîntem de aceeaşi părere!" Napoleon se înşela. la ceasurile unu noaptea. prin furtună şi ploaie. Pompeius flebit'. era de o strălucire orbitoare.în valea care se încrucişează şi astăzi cu poteca din dos a fermei de la Mont-Saint-Jean. sufletul acesta adînc. 381 26+ . se făcu o mişcare îndărăt . „început de retragere!" strigă Napoleon. Oamenii cu cele mai mari ursite au asemenea nepotriviri. cu toate că era bolnav şi stingherit pe cal de o durere trecătoare. Zîmbetul suprem e al lui Dumnezeu. era punctual. Ridet Caesar. cu mască de marmură. Nu dormise nici măcar un minut. fu vesel la Waterloo. căruia îi dăduse întîlnire într-o anumită zi pe cîmpia de la Waterloo. Nu mai erau de aceeaşi părere. VI! NAPOLEON BINE DISPUS împăratul. ' Rtde Cezar. şi satisfăcut că poate vedea şirul lung al focurilor engleze luminînd întreaga zare. încă din ajun. Bucuriile noastre sînt plăsmuite din umbră. De dimineaţă figura lui de nepătruns zîmbea. toate clipele acelei nopţi fuseseră dominate în sufletul lui de o bucurie. dar nu încape îndoială că Cezar rîdea. urmărind fulgerele. Omul care fusese posomorît la Austerlitz. cercetînd călare. Pompei de data asta poate că nu plîngea. Wellington dădea înapoi. frontul englez de luptă se ferea. i se păru că destinul.

decît să-i gonesc din urmă !" Dimineaţa. Pe pămînt era tăcere adîncă. La ora două şi jumătate. probabil brigada Vivian. spunîndu-i lui Soult: „Straşnică tablă de şah !" In urma ploilor de peste noapte.Cercetase întreaga linie a avanposturilor. Spuse: „E ariergarda engleză care e gata s-o ia din loc. La trei şi jumătate dimineaţa i se risipise o iluzie : nişte ofiţeri trimişi în recunoaştere îl vestiră că duşmanul nu făcea nici o mişcare. deseălecase în noroi. lîngă pădurea din Hougomont. oprindu-se din cînd în cînd să stea de vorbă cu sentinelele. ceea ce nu l-a împiedicat pe Napoleon să-i spună 382 . Am să-i fac prizonieri pe cei şase mii de englezi care au sosit acum la Ostanda !" Vorbea cu aprindere. Ploua cu găleata . poruncise să i se aducă o masă de bucătărie şi un scaun ţărănesc de la ferma din Rossomme. doi dezertori belgieni îi raportară că au fugit de la unităţile lor şi că armata engleză e gata de luptă.. îşi regăsise însufleţirea de la debarcarea din ziua de 1 martie cînd îi arătă marelui-mareşal pe ţăranul înflăcărat din golful Juan. Pe la ceasurile patru. Nimic nu se clintea.Ai văzut. ostaşul nu dormise. Nici un foc nu se stinsese în tabăra vrăjmaşă. iată. nu putuseră să ajungă de dimineaţă . împotmolite pe drumuri desfundate. carele cu merinde. Bertrand. Sînt mai bucuros să-i dau peste cap. Armata en gleză dormea. zgomot nu era decît în văzduh. cercetaşii îi aduseră un ţăran. auzise tropăitul unei coloane în marş. care se ducea să ocupe poziţia în satul Ohain. ţăranul slujise drept călăuză unei brigăzi de cavalerie engleză. La cinci. era ud şi fă" rnînd. se aşezase peste un maldăr de paie drept covor şi desfăcuse pe masă harta cîmpului de luptă. în timp ce împăratul vorbea. ne-au sosit întăriri !" In noaptea de 17 spre 18 iunie îşi bătea joc de Wellington : „Nenorocitul ăsta de englez are nevoie de-o lecţie I" spunea Napoleon. se auzea tunetul. la extrema stingă. exclamînd : . o clipă crezuse că Wellington se retrăgea. „Cu atît mai bine ! exclamase Napoleon. pe malul care face un unghi cu drumul din Plancenoit.

pe care se afla ascuns Napoleon. iar Soult. „Făcea tot felul de glume. In timpul mesei i se aduse la cunoştinţă că Wellington fusese cu două seri înainte la balul dat de ducesa de Richmond la Bruxelles. restauraţiei. felul său de a fi. Voioşia asta de uriaş merită să ne oprim puţin asupra ei. doi generali se aşe1 Secretar al Iul Napoleon în exilul da pe Insula Elba şi pe timpul celor o sută de zile. A scris romanul Adolphe şi a lăsat. du Jff }iioT şi om P°Htfc francez. „Fondul caracterului său era foarte vesel". Grenadirilor săi el le spunea „deşcă". „împăratul se ţinea numai de pozne cu noi!" spunea unul dintre ei. Ii plăcea să glumească". a fost înaintat la gradul de general în timpul celor o sută de zile 5' a luat parte la lupta de la Waterloo .i ultimii anl a . s-a odihnit un sfert de oră. spune Fleury de Chaboulon '. care spusese: „Wellington n-o să fie atît de prost să vă aş tepte pe maiestatea-voastră !" „Acesta era. Sub restauraţie a fost unul dintre concatoni opoziţiei liberale. 2 0Ii er t fn armata imperiului şi aghiotant al Iui Napoleon între 1811 — '814 . printre . mai degrabă ciudate decît spirituale". A scris nişte Memorii pentru a seral la istoria viejU particulare a Iul Napoleon. 383 . în largul mării. Napoleon avusese mai multe asemenea izbucniri de veselie în timpul dejunului de la Waterloo. întîlnind bricul Inconstant. ■ Preţioase Memorii asupra evenimentelor petrecute între revoluţia <"> la 1789 . îi trăgea de urechi. la 27 februarie. a publicat în 1817 o descriere a acestei bătălii. de care se foloseşte şi Victor Hugo în opera de fată. pe care o purtase pe insula Elba. de altminteri. luă rîzînd pîlnia şi răspunse el însuşi: „împăratul e sănătos !" Gel ce ştie să rîdă astfel însemnează că e obişnuit cu evenimentele. războinic aspru cu chip de arhiepiscop. In timpul misterioasei călătorii din insula Elba spre Franţa. spuse : „Balul are loc astăzi!" împăratul îl luase peste picior pe Ney. spune Gourgaud 2 . pe urmă. spune Benjamin Constant8.vesel lui Ney: „Avem nouăzeci !a sută sorţi de izbîndă !" La ora apt i se aduse împăratului dejunul la care invitase mai mulţi generali. şi cerîndu-le celor de pe Inconstant veşti despre Napoleon. împăratul. După dejun. care atunci mai avea încă la pălărie cocarda din alb şi roşu presărată cu albine. îi apuca de mustăţi. bricul francez de război Zephir.

atacînd Mont-Saint-Jean. încuraja cu un zîmbet o companie de geniu din corpul I. aşezat la dreapta drumului ce duce de la Genappe spre Bruxelles şi care a fost a doua sa oprire în timpul bătăliei. a spus : „Păcat 1" Apoi a încălecat. La ora nouă. plină de bucurie. de săbii şi de baionete profilate în zare. desfăşurîndu-se pe şase linii şi alcătuind. care există şi astăzi. toată armata — lucru ce pare de necrezut — luase poziţie. după cucerirea satului. După cîteva clipe de la alcătuirea frontului de lupta. împăratul îl bătu pe umăr pe Haxo şi-l spuse: „Iată douăzeci şi patru de fete frumoase. detaşate în urma ordinului său din cele trei corpuri — al lui d'Erlon. o mare de căşti. se îngrămădesc admirabilii scoţieni cenuşii cu caii lor superbi. cu muzica în frunte. care trecu prin fata sa şi pe care o alesese ca să se întărească la Mont-Saint-Jean. generale !" Sigur de izbîndă. vastă. în mişcare. văzînd că. cu condeiul în mină. împăratul tulburat exclamase de doua o r i : „Minunat! Minunat!" De la ora nouă pîna la zece şi jumătate. văzînd cum defilează cele^ouă baterii de cîte douăsprezece. cu o foaie de hîrtie pe genunchi. a trecut dincolo de Rossomme şi şf-a ales ca post de observaţie un dîmb îngust. unde se întretaie drumurile dinspre Nivelles şi Genappe. într-un loc unde astăzi se află un mormînt măreţ. A treia oprire. şi îndărătul 334 . al lui Reille şi-al lui Lobau — care erau sortite să înceapă acţiunea. puternică. pe cinci coloane. £ o movilă destul de înaltă. cu diviziile pe două linii. „figura de şase V". e primejdioasă. cea de Ia ceasurile şapte seara.zară pe maldărul de paie. eşalonată. în clipa cînd armata franceză. şi împăratul le dictă ordinea de bătaie. se desfăşurase. dînd onorul în răpăit de tobe şi-n sunet de trompete. In toată seninătatea lui n-a avut decît un singur cuvînt de compătimire semeafă. ca să folosim chiar expresia împăratului. sub apăsarea acelei linişti adînci care premerge oricărei încăierări. dintre BelleAlliance şi Haie-Sainte. acoperit cu îarbă. cu artileria între brigăzi. la stînga sa.

înăJţimea acestei rîpe poate fi măsurată ?' astăzi după înălţimea movilelor celor două morminte 1 Cu rugină ca o rîie (în original fn limba latină). împăratul i-a spus călăuzei sale Lacoste. scormonind în ţărînă. ani. culminată de un 'eu. mîncate de rugină. Ca şi la Brienne. nedumerită. Wellington a exclamat : „Mi s-a schimbat cîmpul de luptă !" Acolo unde se află azi piramida cea mare de pămînt. îi şuierau pe deasupra capului gloanţele şi ghiulelele. ai să mori lovit în spate !" Cel ce scrie rîndurile de faţă a găsit el însuşi pe povîrnişul fărîmicios al acestei movile. dar dincolo. lame vechi de săbii şi proiectile strîmbe. în partea drumului dinspre Genappe. i . ghiulele fărîmate.s-a răpit adevărata sa înfăţişare. mîncată de oxidul celor patruzeci şi şase de. în acest din urmă popas. legat de şaua unui husar şi care se întorcea la fiecare val de şrapnele. rămăşiţele unui gît de bombă. Aici. Ca să-l glorifice. S-au cules. un ţăran duşmănos. După doi ani. 38!) . l-au desfigurat. e ruşinos .căreia se îngrămădise garda într-un povîrniş al cîmpiei In jurul acestei movile ghiulelele ricoşau pe caldarîmul şoselei pînă la Napoleon. speriat. Luîndu-se din acest cîmp al morţii ceea ce trebuia spre a i se ridica un monument. precum şi nişte cioturi vechi de fier. căutînd să se ascundă în spatele lui: „Nătărăule. nu ştie cum să iasă din încurcătură. era o creastă care se pleca într-un povîrniş uşor spre drumul dinspre Nivelles şi pe care se putea merge. iar istoria. aproape de pe locul pe care au stat picioarele calului său. Scabra rubigine' ! Acum cîţiva ani a fost dezgropat un obuz de şaizeci. nu mai sînt aşa cum erau Ia 18 iunie 1815. pe care a avut loc ciocnirea dintre Napoleon şi Wellington. Toată lumea ştie că ondulaţiile terenului felurit înclinat. care mai era încărcat şi al cărui focos fusese turtit pe suprafaţa bombei. era aproape o rîpă. care se rupeau între degete ca nişte beţe de soc. revăzînd cîmpia de la Waterloo.

numai că astăzi e la nivelul cîmpiei. dar te şi împotmoleai. care stăvilesc drumul de la Genappe la Bruxelles: unul. ca şi astăzi. La 18 iunie 1815. satele astea sînt unite printr-un singur drum de vreo leghe şi jumătate. în anumite locuri. Ascunse amîndouă în nişte cute de teren. în 1815. I s-au luat cele două maluri pentru colnicul monumentului. aş a cum arat ă cruce a de pi at ră răm as ă în picioare lîngă cimitir şi pe care se află şi numele mortului : Domnul Bernard Debrye. încît un trecător fusese strivit de o căruţ ă. Mormînt francez nu există. mormîntul englez. şi nu numai că te poticneai. 386 ■ . De-a lungul crestei platoului se afla un fel de şanţ cu neputinţă de ghicit de către cineva care s-ar fi uitat de departe. negustor din Bruxelles. Povîrnişul era acolo atît de înclinat. ceea ca face ca. care trece printr-o cîmpie cu terenul accidentat. Mulţumită miilor şi miilor de căruţe de pămînt. Se întîmpîau şi accidente. şi este şi azi pe cea mai mare parte a lungimii sale. Ohain este un altul. Drumul era atît de îngust cînd intra în Braine-l'Alleud. mormîntul german. o tranşee adîncă uneori de douăsprezece picioare. ploile surpaseră şi mai mult malul. mai cu seamă iarna. la stînga.mari. Pentru Franţa cîmpul acesta e în întregime un mormînt. pe atunci era un drum adăpostit. intrînd şi înfundîndu-se adesea printre coline ca o brazdă. era în pantă foarte repede şi greu de urcat. în ziua bătăliei. drumul trecea peste creasta platoului Mont-Saint-Jean între oele două şosele dinspre Genappe şi dinspre Nivelles. noroiul făcea şi mai anevoios urcuşul. din cauza ploilor. ale cărei parapete foarte abrupte se năruiau pe alocuri. în dreapta. o tranşee. Braine-l'Alleud este un sat din Belgia. celălalt. care era centrul bătăliei. drumul să fie o adevărată rîpă. folosite pentru ridicarea colinei înalte de o sută cincizeci de picioare şi cu o circomferinţă de-o jumătate de milă. mai ales partea dinspre Haie-Sainte. încît tunurile engleze nu vedeau sub ele ferma din fundul văii. podişul MontSaint-Jean e astăzi în panta lină şi lesne de urcat. Ce fel de şanţ era acesta ? S-o spunem. Drumul acesta a fost.

ur VHI IiMPARATUL PUNE O ÎNTREBARE CĂLĂUZEI LACOSTE Deci. mărginind creasta de la Mont-SaintJean. dar al cărei piedestal răsturnat poate fi văzut şi astăzi pe povîrnişul cu iarbă din stînga şoselei dintre Haie-Sainte şi ferma din Mont-Saint-Jean. ■ 1 cărei vîrf s-a pierdut în pămîntul desţelenit. cum arată o altă cruce de piatră. Peripeţiile bătăliei care abia începuse. zăpăceala fatală a Iui Guilleminot care nu avusese nici petarde. scoaterea din luptă a lui Foy. şanţ în vîrful coastei şi groapă ascunsă în pămînturi. nici saci de pulbere. era de nevăzut şi din pricina asta groaznic. fură dintre cele mai felurite: rezistenţa Hougomontului. zidul de neaşteptat de care se zdrobise brigada Soye. ce nu putea fi bănuit de nimeni. negustor La Bruxelles (necltet) Februarie 1637 . Drumul era de adînc pe podişul de la Mont-Saint-Jean. Intr-o zi de bătălie acest drum adăpostit. cele cincisprezece piese fără escortă. în dimineaţa luptei de Sa Waterloo. încît un Tran Mathieu Nicaise. Avea dreptate: arn văzut şi noi că planul de bătaie pe care îl alcătuise era. minunat. înnămolirea bateriilor. fusese strivit aici în 1783 de o surpă'tură a malului.n şi data accidentului: Februarie 1637'. într-adevăr. uciderea lui Bauduin. cerbicia apărării Haie-Saintei. răsturnate de 1 Iată inscripţia : DOM Aici a fost strivit Intr-un ceas rău Sub o căruţă Domnul Bernard De Brye. Napoleon era mulţumit.

secerată de gloanţele lui Best şi Pack în mijlocul holdelor. înfiorătoarea spărtură pe care ghiulelele o făcură în aceste grămezi de trupe. cei o mie cinci sute de oameni ucişi în mai puţin de o oră în livada de Ia Hougomont şi cei o mie opt sute de oameni răpuşi în şi mai puţin timp în jurul Haie-Saintei — toate aceste întîrnplări furtunoasa. compromiterea lui Bourgeois. aşa încît încărcătura se preschimba în stropi. aripa stîngă prost atacată. spintecată de Posomby. care treceau ca nişte nori întunecaţi prin faţa lui Napoleon. respingerea lui Quiot. declaraţiile neliniştitoare pe care le făcuse prizonierul acesta. în loc să le împartă. locotenentul Vieux. aproape desfiinţată. întîrzierea lui Grouchy. în ciuda contelui d'Erlon. drapelele regimentelor 105 şi 45 luate.Uxbridge în şanţ. care. aripa dreaptă engleză prost hărţuită. aşa încît grosimi de douăzeci şi şapte de rînduri şi flancuri de cîte două sute de oameni fură date pradă obuzelor. zădărnicia demonstraţiei lui Pire asupra localităţii Braine-l'Alleud. prinderea acestui husar negru prusac de către înaintaşii coloanei volante de trei sute de vînători. abia de-i turburaseră privirea şi nu întunecaseră de fel chipul împărătesc al încrederii. lui Douzelot şi Durutte. divizia Marcognet prinsă între cavalerie şi infanterie. coloanele de atac dezbinate. Napoleon era obişnuit să privească războiul în faţa. cifrele i< 388 . efectul slab al bombelor ce cădeau în l i n i i l e englezilor. fără să adune cifră cu cifră. în clipa în care spărgea cu lovituri de secure poarta Haie-Sainte. sub focul prelungit al baricadei engleze care tăia cotitura drumului de la Genappe spre Bruxelles. bateria mărginaşă descoperită dintr-o dată pe flanc. care supraveghea distanţa dintre Wavre şi Plancenoit. rănirea acelui Hercule ieşit din şcoala politehnică. bateria ei de şapte piese ţintuită locului. amănuntele dureroase. neînţelegerea ciudată care-l făcu pe Ney să îngrămădească cele patru divizii ale primului corp. ţinea şi poziţia Frischemont-ului şi Smohain-ul. care se înfundau în pămîntul desfundat de ploi. cincisprezece escadroane. neizbutind decît să provoace vulcani de noroi. toată cavaleria. prinţul de Saxa-Weimar.

care stătea cu arma la picior. scormonea cu privirile pilcul de arbori. Dar cel ce avea în urma lui Berezina. împăratul se ridică în scări pe jumătate. împăratul îşi mai plimbă pentru o ultimă oară luneta pe deasupra tuturor punctelor de pe cîmpul de bătaie. Napoleon tresări. îşi 1 Localităţi în care englezii au dobtndit victorii militară asupra fran cezilor. dar se ferea. Poitiers. am putea spune o complicitate a evenimentelor asemănătoare cu invulnerabilitatea eroilor antici. Localitate unde Napoleon a repurtat victoria asupra austriecilor în cur sul ce lei de a doua campanii din Italia de Nord (14 iunie 1800). 389 . pentru că se credea stăpîn şi posesor al sfîrşitului ■ ştia să aştepte.interesau puţin. îşi însemna povîrnişurile. In ochi îi străluci fulgerul victoriei. In bătălia care a avut loc la 25 octomr 'e 14!5 (războiul de o sută de ani) armata engleză a înfrînt o armată ranceză compusă din cavalerie feudală. Avea sau credea că are de partea lui un fel de înţelegere. aceasta însemna că Anglia era pusă definitiv la pămînt de către Franţa. Cugetînd asupra cumplitei întîmplări. Napoleon. el nu se îngrijora de loc că începuturile erau şovăielnice. Părea că-i spune soartei: „N-ai să îndrăzneşti!" Făcut deopotrivă din lumină şi din umbră. se credea în afară de orice discuţie şi trata soarta de la egal la egal. 0 dată Wellington încolţit şi distrus în pădurea de la Soignes. 3 Localitate din nordul Franţei. Se vedea cum pe bolta cerului cineva ise încruntă tainic. Leipzig şi Fontainebleau ar fi putut să se îndoiască de Waterloo. Garda lui. lanurile de secară. Aceasta se strîngea la un loc. superioară numericeşte. îl privea de jos cu un fel de evlavie. dus pe gînduri. numai în măsura în care totalul era victoria . părea că numără fiecare tufiş. Malplaquet şi Ramillieis'. In clipa în care Wellington dădu înapoi. Napoleon se simţea ocrotit la bine şi îngăduit la rău. Omul de la Marengo2 anula înfrîngerea de la Azincourt3. erau răzbunate Crecy. poteca . Văzu deodată cum se goli podişul Mont-Saint-Jean şi cum dispărură primele rînduri ale armatei engleze. cerceta costişele.

făcute din două mari grămezi de pomi tăiaţi. pistoale la şa şi săbii lungi. care era înzestrată cu două tunuri. Alcătuiau un front de un sfert de leghe. dimineaţa la ceasurile nouă. cea de pe şoseaua spre Genappe de deasupra Haie-Saintei. vînătorii de gardă. alături de brigada asta. singurele tunuri a l e artileriei engleze care vedeau cîmpul de bătaie pînă în fund. ale brigăzii Chasse. Nu rămînea decît să pună capăt acestei retrageri. ss desfăşuraseră pe două rînduri t 390 . Era pesemne nesincer. In clipa aceea găsise unde anume să trăsnească. împăratul se trase înapoi şi-şi adună gmdurile. Dădu ordin cavaleriştilor lui Milhaud să ia cu asalt podişul Mont-Saint-Jean. Oameni uriaşi.aţinti ochii asupra baricadelor engleze de pe cele două şosele. Văzu. NEPREVĂZUTUL Erau trei mii cinci sute. Erau douăzeci şi şase de escadroane şi aveau în urma lor. vechea biserică Sfîntul Nicolae. cei o sută şase jandarmi de elită. unde sclipeau baionetele olandeze. pe cai năprasnici. drept sprijin. întreaga armată îi admirase. zdrobind-o. cu cealaltă la mijloc. Se aplecă şi şopti ceva călăuzei Lacoste. întoreîndu-se deodată. în coloană deasă. Purtau căşti fără penaj şi pieptare de fier bătut. Acesta tăgădui printr-un semn din cap. pe cînd goarna suna şi toate muzicile intonau Să veghem la mîntuirea imperiului Veniseră. o mie o sută optzeci de lăncii. Napoleon. de la cotitura drumului ce duce spre Braine-l'AIleud. divizia lui Lefebvre-Desnouettes. trimise o ştafetă în goana calului la Paris pentru a da de ştire că bătălia era cîştigată. zugrăvită în alb. şi cea de pe şoseaua spre Nivelles. Wellington se retrăsese. Napoleon era unul dintre acele genii care scapără fulgere. cu o baterie pe flanc.

printr-un nor de ghiulele ce surpa asupră-i cumplita coastă de glod a podişului Mont-Saint-Jean. nu se mai văzuse ceva asemănător. se înfundă în valea primejdioasă. Ney îşi trase sabia din teacă şi-şi luă locul în frunte. ca şi cum ar fi fost un singur om. Fiecare escadron şerpuia şi se umfla ca veriga unui polip. se ivi din nou de cealaltă parte a văii. ieşind din umbră. coborî dealul Belle-Alliance. un tumult disciplinat şi înfiorător. S-ar fi spus că mulţimea se preschimbase într-o dihanie cu un singur suflet.cel mai strălucit dintre ofiţerii de cavalerie ai lai Napoleon". De la luarea marii redute Moscova de către cavaleria grea. Urcau ameninţători. cu stindardele şi trompetele în vînt. sărituri sălbatice de crupe de cai printre tunuri şi fanfare. săbii. în răstimpul dintre tirul flintelor şi al artileriei se auzea un tropot puternic. şi care. cu precizia unui berbece de bronz care deschide o spărtură. Se zărea icic °lo. Dispăru în fum. printr-o perdea de fum sfîrtecată. Uriaşele escadroane fremătară. Cavaleria străbătu cîmpul de bătaie ca o arătare. în stînga divizia Delord. iar deasupra. dintr-o singură mişcare. Engels l-a numi! . gravi. la fel de deasă şi strînsă. apoi. un vălmăşag de coifuri. De departe ţi se părea că vezi doi şerpi uriaşi de oţel îndreptîndu-se spre creasta podişului. putem spune. lipsea Murat ! . Pentru că erau două divizii. 391 . Avu loc atunci un spectacol nemaipomenit.şoseaua Genappe şi Frischemont şi-şi luaseră poziţia lor '* în acea puternică linie a doua. strigăte. două aripi de fier. împărţită în coloane pe divizion.. formau două coloane : în dreapta era divizia Wathier. Aghiotantul Bernard le aduse ordinul împăratului. netulburaţi. Toată cavaleria. * Mareşal al imperiului şi cumnat al lui Napoleon. atît de iscusit alcătuită de Napoleon. avea. dar Ney era aci. sprijinindu-se la extrema stîngă pe cuirasierii lui Kellermann şi la cea dreaptă pe a i lui Milhaud. cuirasele ca solzii unui balaur. unde căzuseră pînă atunci atîţia oameni. cu săbiile ridicate. urcînd la trap.

Asculta cum urcă acel puhoi de oameni. Clipa fu înfricoşătoare. groaznici. Ajunşi în vîrful crestei. ropotul alternativ şi simetric al copitelor la trap. sublimi. mută. unde se povestea despre oamenii-cai. aştepta infanteria engleză formată din treisprezece careuri cu cîte două batalioane de fiecare careu. Şanţul era acolo. Şirul al doilea îl împinse p e cel dintîi înăuntru. caii se ridicau în două picioare. şi coifuri. şase pe al doilea. zei şi fiare. Se făcu o tăcere ameninţătoare. Nu-i vedea pe cuirasieri şi cuirasierii nu o vedeau. pradă furiei şi goanei de a nimici careurile şi tunurile. străvechii centauri. neaşteptat. între două maluri ridicate. nemişcată. invulnerabili. douăzeci şi şase de escadroane mergeau să întîmpine douăzeci şi şase de batalioane. căscat Ia picioarele cailor. îndărătul crestei podişului. ţintind spre ce avea să vină. cuirasierii văzură deodată că între ei şi englezi era un şanţ. adîne de doi stînjeni. cu patul puştii la umăr. o rîpă. abrupt. deodată. în umbra unei baterii mascate. la dreapta noastră. se trăgeau îndărăt. Era dru mul prăpăstios spre Chain. apoi. şi trompete. frecătura cuiraselor. titani cu faţă omenească şi cu piept de cal. şi puse pe două rînduri. şi caii se ridicară în sus cu un zgomot asurzitor. Ceva asemănător acestei vedenii apărea fără îndoială în vechile epopei păgîne. Dar deodată se întîmplă un lucru tragic: la stingă englezilor. şi cel de-a! treilea pe al doilea .Astfel de istorisiri par din alte vremi. Printr-o ciudată coincidenţă numerică. care asaltaseră în galop Olimpiii. Auzea cum creşte zgomotul pe care ÎI făceau trei mii de cai. cădeau p s . şi trei mii de capete cu mustăţi cenuşii care strigau : „Trăiască împăratul!" Toată cavaleria se ivi pe podiş şi în clipa aceea păru că începe să se cutremure pămîntul. dezlănţuiţi. zăngănitul săbiilor şi un fel de suflu uriaş şi sălbatic. capul coloanei de cuirasieri se opri. şi stindarde. apăru deasupra crestei un şir lung de braţe ridicate care-şi roteau săbiile prin aer. liniştită. şapte pe primul.

nici un mijloc de a da înapoi. îndesîndu-se şi năucindu-i pe călăreţi. Forţa dobîndită nentru a-i zdrobi pe englezi. Se pregătea o altă serie de fapte printre care poleon n u m a i a v e a loc Reaua voinţă a întîmplărilor s s anunţase mai demult. 393 . spune că în drumul spre Chain şi-au găsit moartea două mii de cai şi o mie cinci sute de oameni. şarjînd de unul singur. Călăuza răspunsese negativ. dar nu putuse vedea acel drum adîncit. Era oare cu putinţă ca Napoleon să cîştige bătălia ? Noi răspundem că nu. care nu făcea nici măcar o cută pe suprafaţa podişului. Să spunem în treacăt că acea brigadă Dubois. atît de dramatic încercată. Prevenit totuşi şi nedumerit de acea bisericuţă albă care sta ca un semn la cotitura şoselei spre Nivelles. Napoleon cercetase cu atenţie terenul. gîndindu-se la eventualitatea unui obstacol. Nu se mai potrivea în legea veacului al XlX-lea ca Napoleon să fie învingător la waterloo. întreaga Ioană nU ma j era decît un proiectil. Mai înainte de a trimite la atac pe cuirasierii lui Milhaud. Aproape o treime din brigada Dubois se prăvăli tn hăul acela.rupă alunecau cu picioarele în aer. Aşa începu înfrîngerea. O tradiţie locală. Cifra asta pare să cuprindă şi toate celelalte cadavre aruncate în şanţ a doua zi după bătălie. Şanţul cel neînduplecat nu putea fi luat decît atunci cînd se umplea. nemaifiind în abisul acela decît o masă de carne. şi cînd prăpastia se umplu cu oameni vii cei din urma lor călcară peste ei şi merseră mai departe. strivindu-se între ei. îi zdrobi pe francezi. care exagerează desigur. luaise cu un ceas înainte. a pus o întrebare călăuzei Lacoste. Aproape s-ar putea spune că toată nenorocirea i s-a tras lui Napoleon dintr-un semn făcut cu capul de un ţăran. drapelul batalionului de la Lunebourg. Călăreţi şi cai se rostogoliră într-însul unii peste alţii. De ce ? Din pricina lui Wellington ? D ''n pricina lui Blu'cher ? Nu.

Singură coloana Wathier suferise din pricina nenorocirii. civilizaţia s-ar fi prăpădit. dar nu le slăbise curajul. Artileria volantă a englezilor intrase în galop înapoi. în careuri. s-au plîns. Şaizeci de tunuri şi cele treisprezece careuri ţintiră din apropiere în cuirasieri. ca şi în cea materială. 394 . sosise nevătămată.j strica echilibrul. PODIŞUL MONT-SAINT-JEAN O dată cu rîpa ieşise la iveală şi bateria. Cutezătorul general Delord salută milităreşte bateria engleză. ca şi cum ar fi presimţit cursa. Erau dintre aceia care. ar fi ţinut prea mult. Sîngele care abureşte. Cuirasierii nici nu avuseseră timp să se oprească. Waterloo n-a fost o bătălie. adunat într-un singur cap. mamele cu ochii în lacrimi sînt acuzatorii cei mai de temut. cu atît devin mai inimoşi. se naisc din umbră gemete tainice pe care hăul le aude. Veşnicia îl trăsese pe Napoleon la răspundere şi căderea lui era hotărîtă. Venise momentul ca dreptatea supremă şi neînduplecată să intervină. şi lumea suită în mintea unui singur om. cu cît scad la număr. Era unul singur şi cîntărea mai mult decît lumea întreagă adunată laolaltă. Nenorocirea întîmplată îi decimase. Dacă prisosul vitalităţii omeneşti. ci schimbarea la faţă a universului. cimitirele prea încărcate. Poate că înseşi principiile şi elementele de care depinde ordinea gravitaţiilor în lumea morală. II stingherea pe dumnezeu. coloana Delord.Venise vremea ca omul acesta uriaş să cadă. Cînd pămîntul suferă pentru că e prea împovărat. Omul acesta atîrna prea greu în balanţa destinului şj. pe care Ney o îndreptase spre stingă w linie oblică.

Şirurile de oameni dispăreau sfărîmate. Bogaţi în muniţie.Cuirasierii se năpustiră asupra careurilor engleze. erau cratere . cu un genunchi în pămînt. Scoţienii aceştia mureau cu gîndul la Ben Scoţieni. Ghiulelele lăsau goluri printre cuirasieri. cu pistoalele în mînă. Atacul se dezlănţui. lăsa să treacă salva unei încărcături şi se închidea Ia loc. cu cimpoiul sub braţ. Batalioanele engleze. Caii lor mari se cabrau. călcau rîndurile în copite. Un vîrtej sălbatic le învălui. atacate cu înverşunare. Careul englez fu atacat deodată pe toate laturile. 27 — Mizerabilii. Poate că nici nu s-au mai văzut într-altă parte răni mai monstruoase. ci o furtună. Guirasierii răspundeau năpustindu-se asupra ei. cuirasierii făceau spărturi în careuri. Faţa acestei bătălii era monstruoasă. In mijloc. în galop. pe o tobă. săreau peste baionete şi cădeau uriaşi în mijlocul acelor patru ziduri omeneşti. Sînt unele momente în luptă cînd sufletul se înăspreşte în om. cu sabia în dinţi. pe cînd cei din jurul lui se nimiceau unii Pe alţii. în care se răsfrîngeau păduri şi lacuri. în spatele celui de-al doilea rînd tunarii îşi •'ncărcau tunurile. rîndul al doilea îi împuşca. voi. privirea melancolică. o făceau să explodeze în mijlocul năvălitorilor. lava se lupta cu fulgerul. primea cuirasierii în vîrful baionetei . Faţa careului se deschidea. J 395 . Baionetele se înfigeau în burţile centaurilor. Era format din regimentul 75 de highlanderi'. fu de la primele ciocniri aproape desfiinţat. Infanteria asta rece rămase nepăsătoare. fiind fără acoperire. cu o adîncă nepăsare. soldatul se preschimbă în stană de piatră şi toată fiinţa lui în granit. nu se clintiră. Rîndul întîi. sub cai. Careurile sfîrtecate de cavaleria înverşunată se strîngeau fără să şovăie. cimpoierul cînta cîntece de munte. Ceea ce se petrecu atunci fu înfricoşător. Careurile nu mai erau batalioane. cuirasierii nu mai erau o cavalerie. Careul de la extrema dreaptă. cel mai expus dintre toate. Fiecare careu în parte era un vulcan atacat de un nor. lăsîndu-şi în jos. cu hăţurile în voie.

un uragan de săbii-fulgere. Fuller. îndărătul lor. dinainte şi din urmă. Una din cuirasele lor. Nu prea numeroşi şi împuţinaţi de nenorocirea din rîpă. cuirasierii atacaţi din flanc şi din front. Cuirasierii lăsau cavaleria să se întoarcă la infan1 Ţinut din centrul Scoţiei slmbolizînd pentru scoţieni întreaga patrie. Cavaleria engleză le căzu în spate. aveau înapoia lor bateria care bubuia necontenit. Era destul. locotenent-colonelul lor. Ce le păsa ? Erau un vîrtej. Dintr-o mie patru sute de dragoni de gardă nu mai rămaseră într-o clipă decît opt sute. In faţa lor erau careurile. căzu mort. Cîteva batalioane de hanovreni dădură înapoi. găurită la omoplatul stîng de un proiectil. Podişul Mont-SaintJean fu luat o dată. o furie. Cuirasierii care atacau se simţiră deodată atacaţi. de către infanterie şi cavalerie. Somerset îl avea la dreapta pe Dormberg cu cavaleria uşoară germană şi la stînga pe Trip cu carabinierii belgieni . lovind cimpoiul în braţul care-l susţinea. Ney sosi în goană cu lăncierii şi cu vînătorii lui Lefebvre-Desnouettes. N-a mai fost o încăierare. ucise pe cîntăreţ. J L 396 . In afară de asta. Cîntecul amuţi. trebuiră să facă faţă inamicului pretutindeni. ar fi cîştigat bătălia. dar fiecare dintre ei făcea cît zece. Somerset. ci o negură. Somerset însemna o mie patru sute de dragoni de gardă. se află în colecţia numită Muzeul Waterloo. pentru ca oamenii să fie răniţi din spate. aşa cum grecii îşi aduceau aminte de Argos 1 I1i i j! l! 1 I Sabia unui cuirasier. Dacă în aceeaşi clipă Napoleon s-ar fi gîndit la infanterie.p] ! 1 Lothian'. Wellington văzu lucrul acesta şi se gîndi la cavalerie. Această uitare a fost marea şi fatala greşeală. un iureş ameţitor de suflete şi vitejii. cuirasierii aveau împotriva lor mai toată armata engleză. Vitejia lor nu se poate descrie. apoi luat din nou şi iar mai fu luat o dată. Unor asemenea francezi nu le trebuiau decît astfel de englezi.

La Hulpe şi Bruxelles. Fără îndoială ca. II cheamă Dehaze. chiar pe locul unde se întretaie şi se întîlnesc cele patru drumuri spre Nivelles. Spunea încet: sublim!' Cuirasierii zdrobiră şapte careuri din treisprezece. era al 1 Textual: splendid! (n. Wellington admira cu eroism. Criza se apropia. ca să spunem mai bine. la urma urmei. Lupta ţinu două ceasuri. a. luară sau imobilizară şaizeci de tunuri şi răpiră regimentelor englezeşti şase drapele. pe care trei cuirasieri şi trei vînători de gardă le aduseră împăratului înaintea fermei BelleĂiliance.). Genappe. Jumătate dintre cuirasieri rămaseră pe podiş. Pînă unde au mers cuirasierii ? Nimeni n-ar putea-o spune. Care din doi va cădea cel dintîi ? Lupta de pe podiş continua.sau. cuirasierii ar fi dat peste cap centrul şi ar fi cîştigat victoria. care luase parte la luptele de la Talavera şi Badajos. Sigur e că. Wellington simţea că se clatină. luptînd şi rezistînd mereu. Călăreţul acela străpunsese liniile engleze. Bătălia asta ciudată era un duel dintre doi răniţi înverşunaţi. nu era al nimănui. Fură douăsprezece asalturi. Unul dintre oamenii care i-au ridicat cadavrul mai trăieşte încă la Mont-Saint-Jean. un cuirasier împreună cu calul său fură găsiţi morţi sub şopronul unde se cîntăreau căruţele de la Mont-Saint-Jean. în cea mai mare parte. Pentru că podişul era al tuturor. Pe trei sferturi înfrînt. în înţelesul că centrul nu era zdrobit. Situaţia lui Wellington se înrăutăţise. Armata engleză fu adînc zguduită. 27* 397 . dar. Careurile rezistau mereu. Cavaleria asta nemaipomenită îl încremeni' de uimire pe Clinton. a doua zi după luptă. în toată această învălală uriaşă oamenii se gîtuiau fără ca unul să-l lase lumină p e celălalt. Cuirasierii nu izbutiseră. Sub Ney fură omorîţi patru cai. Avea pe atunci optsprezece ani. care îşi pierd tot sîngele. de n-ar fi fost slăbiţi în prima ciocnire prin dezastrul de la drumul rîpos.

cutare batalion era comandat de cîte un căpitan sau locotenent . Lordul Uxbridge. belgienii cutezători din brigada Van Kluze zăceau în secară de-a lungul şoselei spre Nivelles. Dnop. cu cuirasierii de fier cu piepturi de oţel. în echilibrul acesta sîngeros. aliaţi cu englezii. Van Merlen ucis. luptau contra lui Napoleon. Atacurile furioase ale escadroanelor mari. Lheritier. primul batalion al regimentului 30 infanterie pierduse douăzeci şi patru de ofiţeri şi o sută doisprezece soldaţi. Colbert. Căzuseră mai ales foarte mulţi ofiţeri. şi care în 1815. divizia Alten. Delancey ucis. Kempt Ia aripa stîngă „cerea întăriri". regimentul 79 vînători de munte avea doua-398 . „Nu mai sînt. Să moară pe loc I" Aproape în aceeaşi clipă (apropiere ciudată. Cîţiva oameni în jurul unui drapel arătau locul unde fusese regimentul. Anglia stătea cel mai prost.englezilor. Cel de al 2-lea regiment de garda pedestră pierduse cinci locotenenţi-colonei. Dar lovitura dată englezilor părea definitivă. Dacă în bătălia asta de cuirasieri fuseseră scoşi din luptă dintre francezi Delord. Travers şi Blancard. era aproape nimicită . răspundea Wellington. din partea englezilor Alten era rănit. Ompteda ucis. împotriva lui Wellington. Hemoragia armatei lor era groaznică. patru căpitani şi trei stegari. care în 1811 luptaseră împreună cu ai noştri în Spania. care fusese destul de încercată Ia Haie-Sainte. Wellington stapfnea satul şi cîmpia pe porţiunea cea mai ridicată. Bârne rănit. care zugrăveşte halul în care ajunseseră cele două armate) Ney cerea lui Napoleon să-i dea infanterie. era cu un genunchi zdrobit. Ambele părţi păreau înrădăcinate în acest pămînt al morţii. zdrobiseră infanteria. Ney nu avea decît culmea şi coborîşul. întreg statul major al lui Wellington decimat şi. care avea să-şi piardă a doua zi piciorul. iar Napoleon striga : „Infanterie 1 De unde s-o iau ? O fi vrînd s-o fabric!" Armata engleză totuşi era mai bolnavă. nimic nu mai rămînea din grenadierii olandezi.

' Comandant militar francez. După spusele martorilor care mai trăiesc încă.Blficher sau noaptea 1" Cam în acelaşi timp o linie de baionete. şi pe Ludovic al XVIII-lea. se întorsese din drum şi era în goană spre pădurea Soignes. dar buzele îi păliseră. tocmai la Gând.. şi de brigăzile Vivian şi Vandeleur. iar Pringle. care se afla la Malines. comisarul spaniol Alava. loviţi de săbiile cavaleriei franceze. înspre Bruxelles. jVe"mSton. Wellington se uită la ceas şi fu auzit murmurînd cuvintele astea îngrijorătoare : . 390 . La ora cinci. Numeroase baterii zăceau demontate. Toate astea le mărturiseşte Siborne. fugarii se înghesuiseră de la Vert-Coucou la Groenendael pe o lungime de aproape două leghe. In timpul revoluţiei din 1789 a alcătuit In Renania o armată formată din nobili francezi emigranţi luptînd potriva Franţei revoluţionare. carele. Un regiment întreg *j ^ r i hanovrieni din Cumberland în frunte cu colo-coloj hanovrieni din Cumberland. Ducele-de-fier 2 era liniştit. Wellington nu mai avea cavalerie. merge mai departe. văzînd că francezii cîştigă teren şi că se apropie de pădure. sclipi pe înălţimile dinspre Frischemont. ru su te cincizeci de soldaţi ucişi. Acum e momentul culminant al acestei drame uriaşe. încît îl cuprinse şi pe prinţul de Conde '. Convoaiele militare. era supra-mit n astfel pentru energia şi tenacitatea lui. Panica fu atît de mare. bagajele. Comisarul austriac Vincent. comandantul trupelor britanice la Waterloo. exagerînd dezastrul.i si pairi: de ofiţeri răniţi. Sub restauraţie a fost comandantul infanteriei. olandezii. optsprezece ofiţeri rnorti şî . de faţă la bătălie în statul major englez. credeau că ducele e pierdut. furgoanele pline cu răniţi se repezeau într-acolo. care mărgineau aripa stîngă. dădeau alarma. îndepărtată. şi spune că armata anglo-olandeză fusese redusă la treizeci şi patru de mii. semănînd fuga pînă la Bruxelles. Cu excepţia neînsemnatei rezerve eşalonate în spatele ambulanţei din ferma de la Mont-Saint-Jean. în frunte cu z j ^s nelul Hacke (care avea să fie mai tîrziu judecat şi degradat) văzînd măcelul.

călăuza lui Bulow (locotenentul lui Bliicher). era timpul ca Biilow să sosească. moartea în locul vieţii. l-ar fi sfătuit să pornească atacul din pădure de mai sus de rrischemont. trebuiseră să treacă rîul Dyle pe podul îngust de la Wavre. care a sosit primul. Las Cazes. In timpul acesta.1 General prusac. de altfel. Poposise la Dion-le-Mont şi plecase de acolo o dată cu zorile. Ia Waterloo. Napoleon ar fi cîştigat bătălia de la Waterloo. Aşadar. întrezăreşti Sfînta Elena. înfrîn(i cu cîteva zile în urmă la Ligny. CĂLĂUZA BUNA PENTRU BOLOW ' Toată lumea cunoaşte dureroasa greşeală a lui Napoleon: îl aştepta pe Grouchy 2 . tocmai cînd te aşteptai să-l vezi pe tronul lumii. o spune însuşi generalul prusac Muffling. provocfnd deruta acesteia. Dacă ar mai fi întîrzîat 0 oră. Afară de asta. Blucher însă izbuti să se desprindă din urmărire. iar bătălia ar fi fost pierdută. care la Waterloo a avut comanda cavaleriei de rezervă. destul de mult. Pe oricare alt drum în afară de acel de mai jos de Plancenoit. Soarta îşi are cotiturile ei. armata prusacă ar fi dat peste un şanţ de netrecut pentru artilerie. Tunurile se înnămoleau pînă la osie. Grouchy se (inea departe de bătălie. dar sosi Blucher. uliţa care ducea spre pod fusese incendiată de francezi. Dacă micul pastor. fn flancul drept al oastei lui Napoleon. 400 XI CĂLĂUZA REA PENTRU NAPOLEON. iar Btilow n-ar mai fi ajuns. Dar drumurile erau desfundate şi diviziile i se împotmoliseră. îşi regrupa forţele şi apăru pe cfmpul de bătălie de la Waterloo pentru a ajuta pe englezi în momentul cel mai critic pentru ei. 2 Unul din mareşalii lui Napoleon. In declaraţiile cu lese la Sfînta Elena de secretarul său. Blucher nu l-ar mai fi găsit pe Wellington în picioare. chesoanele şi furgoa- I . chipul veacului al XlX-lea ar fi fost poate cu totul altul. în loc să-l înceapă de mai jos de Plancenoit. cu sarcina de a urmări pe prusacii Iui Blucher. Napoleon aruncă vina înfrîngerii de la Waterloo asupra lui Grouchy. Intîrziase.

împăratul trimisese în recunoaştere. 401 . Aşa şi era : Biilow nu se clintise. împăratul zărise prin ochean ceva pe linia îndepărtată a zării şi care-i atrăsese luarea-aminte. Aşa sînt întîmplările astea uriaşe. văzînd primejdia în care se găsea Wellington. Hiller. şi Bliicher s-ar fi aflat în faţa unei bătălii cîştigate de Napoleon." Cu toate astea. Bliicher. spuseseră unii. ce vezi înspre Chapelle-SaintLambert ?". Avea o avangardă foarte slabă şi nu putea face nimic.se apoi pe ducele de Dalmaţia : „Soult. Avangarda lui Biilow nu putuse ajunge la ChapelleSaint-Lambert nici Ia venirea prînzului. Trebuia să aştepte grosul corpului de armată şi primise ordinul ca mai înainte de-a intra în linie să se concentreze. dar la ceasurile cinci. spuseseră cei mai mulţi.I artileriei nu putuseră trece printre cele două şiruri 1 case în flăcări şi fuseseră silite să aştepte stingerea focului. Adevărul era că norul nu se mişca din loc. Ghiar la amiază. Fără îndoială. Toate ocheanele statului major studiaseră „norul" semnalat de împărat. Mareşalul îşi îndreptase luneta într-acolo şi răspunsese: „Patru sau cinci mii de oameni. cavaleria prinţului Wilhelm de Prusia ieşea din Pădurea Parisului. mi se pare că sînt trupe". dădu ordin lui Biillow să atace şi spuse această frază de pomină : „Trebuie să dăm oxigen armatei engleze". spre acel punct nelămurit. divizia de cavalerie uşoară a lui Domon. Dacă acţiunea ar fi fost începută cu două ceasuri mai devreme. sire. e Grouchy. pe măsura unui infinit care ne scapă. Spusese: „Văd acolo un nor. Hacke şi Rissel se desfăşurau în faţa corpului de armată al lui Lobald. Puţin după aceea. ceea ce vedeau ei rămînea nemişcat în ceaţă. II întreba. „Sînt pomi". diviziile Losthin. iar ghiulelele Prusace plouau pînă în rîndurile gardei de rezervă din spatele lui Napoleon. ar fi putut să fie sfîrşită la orele patru. „Sînt coloane care fac haltă". Plancenoit era în flăcări.

toată linia engleză relua ofensiva şi era împinsă înainte. iar garda intra în linie sub această rostogolire înfricoşătoare. ai fi crezut că vezi douăzeci de victorii intrînd pe cîmpul de luptă cu aripile întinse. Garda imperială simţi din 402 .soeotindu-se învinşi. Erau acolo Friant. Deodată. minunate. Pirch I-ul apărea împreună cu Btilow. Harlet. In vederea acestui deznodămînt. La Austerlitz îl văzuseră răsărind. Marcognet era măturat de pe podişul Chain. se ridică. o nouă bătălie se pregătea regimentelor noastre zdruncinate o dată cu căderea nopţii. . Cînd căciulile înalte ale grenadieriîor din gardă. dădură înapoi. în ceaţa încăierării. un nor de proiectile ciurui drapelul tricolor. se năpustiră cu toţii şi măcelul suprem începu. fiecare batalion al gărzii era comandat de un general. Ea striga în vreme ce simţea că moare : „Trăiască împăratul!" Istoria nu cunoaşte nimic mai mişcător decît această agonie care izbucneşte în urale. norii de la orizont se dădură la o parte şi lăsară să treacă printre ulmii de pe drumul dinspre Nivelles acea pată roşie şi sinistră a soarelui care apune. se făcuse o uriaşă spărtură în rîndurile armatei franceze. Poret de Morvan. Roguet. Mallet. francezii erau respinşi. duşmanul fu pătruns de respect pentru Franţa. Donzelot şi Quiot se retrăgeau. optzeci şi şase de guri de foc bubuiau deodată. culcat îndărătul tufişelor. în picioare şi ţintiţi bine 1" Regimentul roşu al gărzilor engleze. se iviră simetrice. frontul era nimicit. bătălia era răzleţită. AiicheJ. liniştite. flancul era distrus. cu placa mare pe care era vulturul. dar Wellington strigă: „Gărzi. iar învingătorii. Lobau era luat dintr-o parte.XII GARDA gestul se ştie : o a treia armată dădea năvală. era pe la ceasurile opt seara. chiar în clipa aceea. aliniate. cavaleria lui Zieten era condusă de însuşi Bliicher. care tremura împrejurul vulturilor noştri. Cerul fusese înnorat toată ziua. Durutte scos de la Papelotte. artileria engleză şi cea prusacă se ajutau una pe alta.

Strigătul de „Trădare !" fu urmat de strigătul ■Acape cine poate!" O armată care se destramă e ca un ez gheţ. continua să înainteze. cu ochii înflăcăraţi. Armata se frînse deodată. fără sabie. la ^Jancenoit. măreţ. se sparge. Totul se încovoaie. în mînă cu o sabie ruptă. sub el. dă năvală. Ney sare pe un cal de m prumut şi. Ney. fără cravată. trosneşte. la Haie-Sainte. care înlocuise pe „Trăiască împăratul 1" Şi. erai sortit gloanţelor franceze I XIII PRĂPĂDUL Fuga din spatele gărzii fu lugubră. precum şi marea zguduitură a trupelor puse pe fugă. cu unul dintre epoleţi tăiat pe jumătate de o lovitură de sabie a unui guard-călare. plin de noroi. Era răvăşit şi furios. auzi acel „Scape cine poate!". din toate părţile în acelaşi ™ip: la Hougomont. Ii arunca întrebarea asta lui Drouet d'Erlon : „Tu nu te laşi ucis ?" Striga în mijlocul artileriei aceleia care zdrobea un pumn de oameni: „Aşadar pentru mine nimic! Ah! Aş vrea să-mi intre în burtă toate ghiulelele astea ale englezilor 1" Nenorocitule. cu placa de mare-vultur strivită de un glonte. cu spumă la gură. din ce în ce mai lovită de trăsnet şi cu atît mai nimicită cu cît păşea mai departe. Acolo îi fu ucis. tulburat. Nu se găsiră nici şovăitori nici sfioşi. In trupa aceea. însîngerat. cu fuga în urma ei. nu muri. pluteşte. se dăruia în fiecare clipă acelui prăpăd. nemaipomenită dezagregare. se 403 . al cincelea cal. Năduşit. Nici un om nu fu dat lipsă de Ia sinucidere. soldaţii şi generalii erau ]a fel de viteji. cade. se rostogoleşte.ffl brâ cum împrejurul ei armata începea să se dea înapoi. mare prin toată măreţia morţii primite de bunăvoie. se grăbeşte. cu uniforma descheiată. cu capul gol. se izbeşte. la Papelotte. spunea: „Priviţi cum moare în luptă un mareşal al Franţei!" Dar degeaba.

înţesate de aceşti patruzeci de mii de oameni care evadează. soldaţii deshamă caii de la chesoane şi pun m?na pe ei ca să fugă . Pack şi Rylandt. sînt luaţi de valuri. R depăşit. cărări croite cu lovituri de spadă. îi roagă stăruitor. pădurile. Guyot. loveşte cu sabia.aşaza de-a latul şoselei spre Bruxelles. furgoanele date peste cap. Napoleon aleargă în galop de-a lungul coloanelor de fugari. uriaşă spumă a bătăliei. văile. îi ameninţă. pădurile. o suduie. Quiot se dă înapoi în faţa lui Vivian. merg peste morţi şi peste vii. o cheamă înapoi. Kellermann în faţa lui Vandeleur. Soldaţii fug. cu generalii. s-a sfîrşit cu camarazii. Best. Strigăte. taie. Domont şi Subervig în faţa prinţului Wilhelm de Prusia. tunurile o iau razna.Reille de cealaltă. dă cu securea. cu roţile în sus. colinele. nu mai e decît o spaimă de negrăit. zboară. le vorbeşte. Braţele soldaţilor sînt deznădăjduite. cîmpiile.strigînd: „Trăiască mareşalul Neyl" Două regimente ale lui Durutte se duc şi se întorc înfricoşate. zadarnic îşi prăpădeşte escadroanele de serviciu într-o ultimă sforţare. ca şi cum ar fi purtate de colo-colo între săbiile ulanilor şi împuşcăturile brigăzilor lui Kempt. Lobau de-o parte. Morand în faţa lui Pirch. Zieten loveşte în voie Franţa cu sabia. care a condus şarja escadroanelor împăratului. proaspăt sosită. cu ofiţerii. escadroanele şi batalioanele se sfarmă şi se împrăştie. îi sileşte. împiedică drumul şi prilejuiesc măceluri. lovindu-se unele de altele. potecile. oprind în acelaşi timp pe englezi şi pe francezi. cade sub picioarele dragonilor englezi. ucide. Napoleon încearcă zadarnic să ridice ziduri cu ce-i mai rămăsese din gardă. Cea mai rea învălmăşeală e fuga. Caii înhămaţi dau năvală. se împotriveşte fugi. abia dacă-l mai cunosc. se calcă în picioare. disperare. încearcă să (ini armata în loc. 404 . O mulţime ameţitoare umple drumurile. Lobau în faţa lui Biilow. saci şi puşti aruncate în lanurile cu secară. prietenii se ucid între ei ca să fugă. . nimiceşte. Cavaleria prusacă. se aruncă. Oamenii se zdrobesc. Toate gurile care strigaseră de dimineaţă „Trăiască împăratul" rămîn căscate.

îşi predă sabia unui husar al morţii. Iată de ce au fost încovoiate de spaimă atîtea capete. Aşa se petrecu această La Genappe încercară să se întoarcă. S-a însărcinat cu asta cineva căruia 1 Aşa a fost scris (tn original în limba latină). In ziua aceea. Asupra bătăliei de la Waterloo se proiectează umbra unei mîini uriaşe. generalul tinerei gărzi. străbătu Goselies. să fie oare fără pricină ? Nu. străbătu Frasnes. Bliicher porunci uciderea tuturor. Se văd şi azi urmele salvei pe faţada veche de cărămizi a unei case dărăpănate. înghesuit în uşa unui han din Genappe. Roguet dăduse pildă lugubră de a ameninţa cu moartea pe orice grenadier francez care i-ar aduce un prizonier prusac. străbătu Thuin şi nu se opri decît la graniţă. 405 . simţindu-se la umbra unei prezenţe cumplite. să împotrivească. Victoria se încheie cu asasinarea învinşilor. Lobau strînse trei sute de oameni. nici ce ^ mai facă. la cîteva minute înainte de a intra în Genappe. străbătu Charleroi. zdrobiţi. perspectiva neamului omenesc s-a schimbat. Cei care învinseseră Europa au căzut. care i-o luă şi ucise cu ea pe prizonier. Urmărirea fu groaznică. pentru că noi sîntem istoria : bătrînul Bliicher s-a dezonorat. Ziua aceea a fost hărăzită de o forţă care e mai presus de om. E ziua destinului. Duchesne.. nemaiavînd nici ce să mai spună. Cruzimea asta puse vîrf dezastrului. : I S P a nţia acelui mare om era necesară pentru ca să '"ceapă un mare secol. Ameţeala. ruina celei mai înalte vitejii din cîte au uimit vreodată istoria. la dreapta drumului.•■ s-au preschimbat în căprioare. Vai! Şi cine fugea în felul acesta ? Armata cea mare. mînioşi desigur că erau atît de puţin victorioşi. iată de ce atîtea inimi mari şi-au predat spada. iar Lobau fu prins. să facă front. Prusacii se aruncară asupra localităţii Genappe. dar după prima salvă prusacă o luară cu toţii la fugă. Baricadară intrarea în oraş. străbătu Quatre-Bras. Să pedepsim. Waterloo e ţîţîna veacului al XlX-lea. Retragerea disperată străbătu Genappe. Bliicher îl întrecu pe Roguet. oc erat fatis '. teroarea.

Jena. părăsite. Fiecare regiment. pe care !-a iirmat în insula Elba şi în insula Sfînta Elena. Careurile aşteptară această umbră dublă şi. pe o cîmpie de lîngă Genappe. care încă mai încerca să meargă înainte. alţii pe cîmpia de la Mont-Saint-Jean. sinistru. In valea asta a morţii. cu privirea rătăcită. sub focul convergent al artileriei duşmane. mureau în ele. Wagram. Ulm. A trecut pe acolo dumnezeu. Bernard şi Bertrand ' apucară de o pulpană a redingotei şi opriră în loc un om buimac. pe la ceasurile nouă seara. La căderea nopţii. învinse. ca nişte stînci în apa care curge. descălecase. a fost un meteor. victorioase. înfricoşătoare.nu i se poate împotrivi nimeni. Era Napoleon. murea pe socoteala lui. 406 . In amurg. se întorcea singur Ia Waterloo. unii ocupaseră poziţii pe înălţimile de Ia Rossomme. somnambul uriaş al visului său zdrobit. la poalele podişului Mont-Saint-Jean mai rămăsese unul. 1 Generali din statul major al lui Napoleon la Waterloo . după ce fusese tîrît pînă acolo de curentul retragerii. ultimul este cunoscut prin credinţa păstrată ţinpăraţy|ui. nemişcate în scurgerea retragerii. Aici. Pentru a săvîrşi această ultimă faptă. careurile astea întunecate agonizau măreţ. dus pe gînduri. se lăsară învelite de ea. rezistară pînă noaptea. careul mai lupta încă. Ia picioarele povîrnişului pe care-l urcaseră cuirasierii şi năpădit acum de masele engleze. izolat de celelalte şi nemaiavînd nici o legătură cu armata ciopîrtită din toate părţile. O dată cu noaptea venea şi moartea. care. neclintite. Panica eroilor se explica In bătălia de la Waterloo a fost mai mult decît un nor. îşi trecuse pe sub braţ căpăstrul calului şi. sub un potop spăimîntător de proiectile. Friedland. XIV CEL DIN URMA CAREU Cîteva careuri din gardă.

predaţi-vă !" Cambronne le răspunse : „C. Fu o clipă de răgaz. După fiecare explozie.comandat de un ofi{er necunoscut pe care-l chema rmbronne. învingătorii fură străbătuţi de un fel de spaimă sfîntă în faţa acestor muribunzi sublimi. oprindu-se să se odihnească. Cînd legiunea aceea nu mai fu decît un pumn de oameni.l du-se cînd şi cînd să răsufle. E oprit să stai mărturie pentru sublim în faţa istoriei.. făcură tăcere. 407 . cititorul francez nu mgaduie să i se repete poate cel mai frumos cuvînt pe care u n francez ]-a rostit vreodată. cerul alb ivit printre roţi şi afete. şi tunurile engleze. le strigă: „Bravi francezi. Aşadar. Răspundea obuzelor prin gloanţe şi-şi res-^ tot mai mult cei patru pereţi. care descreştea. iar după alţii Maitland. Uriaşul cap de mort. pe care eroii îl întrezăresc întotdeauna în fumul din fundul luptei. Putură să audă în umbra asfinţitului cum încărcau tunurile. după unii Qolville. om trece peste această regulă pe riscul nostru. In jurul celor care luptau era un fel de furnicar de strigoi. careul se împuţina şi răspundea. un general englez. umbre de oameni călare. ca nişte ochi de tigru în noapte. cînd steagul lor nu mai fu decît o zdreanţă. trăgătorii bateriilor engleze se apropiau de tunuri. tulburat. înainta spre ei şi îi privea. Atunci.. De departe. fugarii ascultau în întuneric a€ el tunet înfundat. fitilurile aprinse. profilurile negre ale tunurilor. oprin." a XV CAMBRONNE In dorinţa lui de a fi respectat. le încercuiau capetele. printre toţi acei giganţi există un titan : Camoronne. cînd puştile lor lipsite de gloanţe nu mai fură decît ciomege. cînd mormanul de cadavre fu mai mare decît grupul celor în viaţă.

să pui temelia asta leului care avea să fie ridicat pe acel loc. eă-l completezi pe Leonida ' cu Rabelais. acest soldat necunoscut. Omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo nu e Napoleon cel pus pe fugă. Bliicher n-ar fi putut să isprăvească. acest trecător de ultimă oră. 408 Sâ spui acest cuvînt şi apoi să mori. să pierzi terenul şi să păstrezi istoria. omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo e Cambronne. să rezumi o victorie printr-un cuvînt suprem. în zidul trădător de la Hougomont. să faci în aşa fel încît să rămîi în picioare după ce vei fi căzut. pe care l-a apărat contra perşilor şi unde a murit eroic. Ce poate fi rnaf mare! Fiindcă a-ţi dori moartea înseamnă a muri în. de E o insultă adusă trăsnetului. e nespus de mult. deşi împuşcat. nu e Bliicher care nici nu s-a luptat.e. să oferi regilor haznalele binecunoscute cezarilor. să ai de partea ta după măcel pe cei ce rîd.). cu neputinţă de rostit. să arunci replica asta în ploaia nopţii. Să fie Bliicher ? Nu. amestecînd în el strălucirea Franţei.n. Cuvîntul lui Gambronne face efectul unei fracturi. să faci din cel din urmă cuvînt cel dintîi. Cambronne. în drumul rîpos de la Chain. a supravieţuit. să spui asta destinului. ucide înseamnă cu un astfel de cuvînt tunetul care te Să dai catastrofei răspunsul acesta.■ tr-adevăr şi nu e vina acelui om că. e preaplinul agoniei care face explozie. eroul de la Terrnopile. E de o măreţie demnă Eschyl. Să trăsneşti să învingi. acest nimic al războiului. Cine a învin-s ? Wellington ? Nu. să fii ironia însăşi printre morminte. sosirii lui Bliicher. simte că acolo e min- . să închei cu semeţie Waterloo-ul ca pe ultima zi a carnavalului. nu e Wellington care ceda la ceasurile patru şi era disperat la cinci. să îneci în două silabe coaliţia europeană. Dacă Wellington n-ar fi început. Fără Bliicher ar fi fost pierdut.1 Rege al Spartei (490—480 I. E un piept fracturat de dispreţ. întîrzierii lui Grouchy.

nu mai protestează decît acest vierme de ţărînă. însemnează să fii învingător. o îndură în toată măreţia ei covîrşitoare. Cambronne găseşte cuvîntul de la Waterloo. Simte în el o spumă şi acea spumă e cuvîntul.. Sub numărul. Au fost o sută de mii de '"idaţi victorioşi şi. duhul zilelor măreţe a pătruns în omul acesta necunoscut. Se desprinde o suflare din uraganul divin şi trece prin aceşti oameni. unul cîntă cîntecul suprem. i. vocea engleză răspunse: . A luat parte la ex-de ai P°Ie °n în Egipt şi a urmat acestuia la comanda trupelor 409 . iar celălalt scoate strigătul teribil.au zdrobit pe Napoleon şi n-a mai rămas decît Cambronne. generalii cei fericiţi. In faţa acestei biruinţe minunate şi mediocre. sau Kleber 2 care tună..j.a î n care clocoteşte de mînie i se oferă viaţa.Foc!" Bateriile fură luminate de flăcări. în numele revoluţiei. ju-'terii stăpîni peste fulgere. după cum Rouget de l'Isle' găseşte Marseieza datorită harului de sus care pogoară asupra-i. . şi f i u n . In acel minut fatal. ei tresar. Sâ spui asta. tunurile lor cu fitiluri aprinse stau căscate. au u b câîeîiul lor garda imperială şi armata cea mare. forţa şi materia care îl copleşesc găseşte o expresie pentru suflet: excrementul. La cuvîntul lui Cambronne. Auzi şi recunoşti în Gambronne vechiul suflet al uriaşilor. '"ea^tă bătaie de joc ! Cum să nu izbucnească ? aC Sînt acolo toţi regii Europei. Parcă ar fi Danton care vorbeşte. O spune din nou. aşa cum ai căuta o sabie. un milion. Asta ar fi puţin. dar îşi dă seama de nimicnicia ei şi face mai mult decît s-o scuipe în obraz. GenwaI francez din timpul revoluţiei de Ia 1789. să faci asta. El îl azvîrle trecutului. Acel cuvînt al dispreţului titanic nu e azvîrlit de Cambronne numai Europei în numele imperiului." O minciună. El va protesta. să găseşti aota. adaus sfîşietor. Atunci el caută un cuvînt. Intr-o catastrofă. dealul se cupe Na 1 Autorul Marseiezei.. în faţa acestei biruinţe fără biruitori se ridică acest disperat . în urma celor o sută de mii.

numai Charras 3 . Muffling. în orbirea lor.tremură.). mai măreţe decît cele romane. uşor albicios datorită lunii care se ridicase. Zi cu adevărat năprasnică. 410 . şi pentru cel care-a pierdut-o. pe pămîntul muiat de ploaie şi sînge. Blucher e uluit. Mtiffling o desparte în trei peripeţii. Charras — scriitori militari din prima jumătate a secolului al X'IX-lea. deşi în unele privinţe s în tem de altă părere.a. In felul acesta. Joseph. nu mai era nimic. o zi sfîrşită." (Napoleon : însemnări de la Sflnta Elena) (n. Jomini împarte bătălia de la Waterloo în patru momente. înmărmurindu-i pe regi. care au studiat şi descris bătălia de Ia Waterloo. a prins cu ochiul său ager trăsăturile caracteristice ale acestei cumplite prăbuşiri a geniului omenesc în luptă cu divinul hazard. îşi dădură sufletul la Mont-Saint-Jean. Napoleon vedea în ea panica 2 . se rostogoli un fum nesfîrşit. a tras după ea toate 1 Cît preţuieşte ducele ? (în origina! tn limba latină). în grînele întunecate. din toate acele guri de aramă ieşi o ultimă şj înfricoşătoare vărsătură de proiectile. 3 Jomini. cu greu puteai desluşi ici-colo o tresărire printre cadavre. Ea e la fel de nelămurită şi pentru cei ce-au cîştigat-o. 2 „O bătălie terminată. fluierînd şi dînd vesel bici calului. Comentariile sînt încurcate. Unii bîiguie. iar cînd se risipi fumul. băiatul care duce poşta la Nivelles. Acea rămăşiţă nemaipomenită era nimicită. XVI QUOT LIBRAS IN DUCE ?' Bătălia de Ia Waterloo este o enigmă. în locul pe unde trece acum. totul fu pierdut din pricina unei clipe de panică năprasnică. Citiţi rapoartele. măsuri greşite care au fost tndreptate. la ceasurile patru dimineaţa. Comunicatele sînt confuze. legiunile franceze. bîjbîie. Wellington nu înţelege nimic. Izbînzi mai mari asigurate pentru a doua zi. Toţi ceilalţi istorici sînt oarecum orbiţi şi. alţii se bîlbîie. Cei patru pereţi ai cetăţuii celei vii zăceau la pămînt. de năruire a monarhiei militare — care. garda murise.

Mai puţină glorie. Onoarea lor. Geea ce-I deosebeşte pe fiecare dintre ele între neamurile pămîntului e ceva mai mult decît o luptă. Germania îl are pe Goethe mai presus de Blucher. Popoarele sînt mari. ele însele. Să-i dăm întîmplării ce este al întîmplării. nu dintr-o întîmplare. slavă domnului. şi fără jalnicele isprăvi ale spadei. oamenii n-au însemnat nimic. nici Franţa nu încap într-o teacă. Sporul pe care-l aduc civilizaţiei e real. nu se înalţă şi nici nu se prăbuşesc după norocul sau nenorocul unui comandant. mai multă libertate. care poarta semnul unei necesităţi supraomeneşti. nici de augusta Germanie. Adesea. inteligenţa. Nici Germania. Aşadar. simple numere pe care eroii şi cuceritorii le pot pune ca nişte jucători la loteria bătăliilor. Luîndu-le lui Wellington şi lui Blucher victoria de la Waterloo. izvorăşte din. de răsturnare a legilor războiului. Ce este Waterloo? O victorie? Nu. Ele sînt măreţe. nu sînt. slavă domnului. ? ! domnului ce este al domnului. E jocul de-a cine pierde cîştigă. cînd Waterloo nu era decît un zăngănit de săbii. Cînd încetează bătaia tobei. a puhoaielor de apă umflate de furtună. şi în zorile acestea Anglia şi Germania îşi au strălucirea lor minunată.j e ] e __ şi de prăbuşire a forţei. Un joc de noroc. Numai popoarele barbare se dezvoltă pe neaşteptate după o biruinţă. iar Anglia pe Byron mai presus de Wellington. geniul lor. are cuvîntul raţiunea. o bătălie pierdută însemnează dobîndirea unui progres. 28 411 . să vorbim despre Waterloo privind fără părtinire din amînd °uă taberele. deoarece cugetă. Zorile nemăsurate ale unor idei noi sînt proprii secolului nostru. mai ales în vremea noastră. demnitatea. Ceea ce alcătuieşte măreţia lor în veacul al XlX-lea nu-şi are obîrşia în Waterloo. In problema de la Waterloo nu e vorba nici de vestita Anglie. E mîndria deşartă. trecătoare. Popoarele civilizate. Tn evenimentul acesta. In epoca asta. nici Anglia. însemnează oare a ştirbi cu ceva Anglia şi Germania ? Nu.

măcelul organizat. care a venit. A izbîndit cel care a calculat exact. geniul a fost învins de calcul. a cîmpiei. intuiţia. 412 . care n-a venit. confinînd în special tabele de dobînzi. Nu sînt doi duşmani. Bătrîna bufniţă fugise din faţa tînărului vultur. de rîndul ăsta. n-a hărăzit niciodată un contrast mai izbitor şi o confruntare mai neobişnuită. un sînge rece îndărătnic. Mai tîrziu numele lui a devenit substantiv comun. vechiul curaj clasic. fantezia militară. dar şi tulburînd-o. Wellington era un Barreme ' al războiului. toate tainele unui suflet adînc. de altfel. De-o parte precizia. Nu merita să se toarne acolo un leu pentru atîta lucru. asigurarea retragerii. Napoleon şi Wellington. totul pus în chip desăvîrşit la punct. privirea scăpărătoare. i Calculator francez din secolul al XVH-lea. chibzuiala. Cine era corsicanul ăsta de douăzeci şi şase de ani. îl întîlnise în Italia şi-l bătuse straşnic. Ia începutul carierei sale. şi. geometria. a colinei. care foloseşte antitezele. darul de a ghici. a pădurii. Bonaparte. tovărăşia destinului. chemate şi oarecum silite să se supună.Un joc cîştigat de Europa şf plătit de Franţa. prevederea. tactica echilibrării batalioanelor. o metodă nezdruncinată. un nu ştiu ce care vede ca vulturul şi care loveşte ca trăsnetul. Napoleon îl aştepta pe Grouchy. instinctul supraomenesc. cea mai ciudata întîlnire din toată istoria. Wellington este războiul clasic care se răzbună. crufarea rezervelor. de partea cealaltă. încrederea în soartă cu ştiinţa strategică sporind-o. dar şi scandalizată. Dumnezeu. strategia care ştie să se folosească de teren. autorul unei Cărţi a socotelilor gata făcute. a apei. Amîndouă taberele aşteptau pe cineva. războiul socotit cu ceasul în mînă. despotul care merge pînă la tiranizarea cîmpului de luptă. ci două fiinţe cu totul opuse. o măiestrie uimitoare îmbinată cu o vioiciune semeaţă. pe cînd Napoleon era un Michelangelo. Tactica de altădată fusese nu numai uimită. ce rost avea acest strălucit ignorant care. Waterloo este. fără a lăsa nimic la voia întâmplării. Wellington îl aştepta pe Blucher.

In pragul prăbuşirii. La 18 iunie 1815 duşmănia asta îşi spuse ultimul cuvînt şi. este hotărîrea engleză. 28* 413 . j e fără muniţii. ca să-l vedem pe Wurmser e de ajuns ca părul lui Wellington să fie alb. aproape f"ră 'oaste.aUstrieci sau în serviciul Austriei. fără tunuri. aproape fără să răsufle şi mînuind tot mereu aceiaşi luptători. cu o neînţeleasă lipsă de recunoştinţă. Ce spune despre asta întunecatul a r3". Montenote. fără me. care. cunoscut pentru ura sa fată evo u ' t'a franceză. se năpustea asupra Europei coalizate şi cîştfea în chip nesăbuit victorii socotite cu neputinţă ? De unde venea turbatul ăsta spăimîntător. învinşi de Napoleon In de r». Mantua. a fost o „arm at foarte slabă". scrisese: Waterloo.vînd totu! împotriva lui şi nimic de partea sa. cu o mînă de oameni împotriva unor trupe numeroase. este sîngele englez . Marengo. In adevăr. Ceea ce trebuie să ne minuneze în bătălia de la Waterloo este Anglia. spune într-o scrisoare către lordul Bathurst 2 că oştirea s a. ea însăşi. Nu comandantul ei. făcea praf una după alta cele cinci armate ale împăratului Germaniei. pe placul mulţimilor. pe Mack peste Melas 1 ? Cine era acest începător în ale războiului care avea trufia unui astru ? Şcoala militară academică îl excomunicase. sub Lodi. fără bocanci. Arcole. Waterloo e o bătălie de mîna întîi. dînd peste cap pe Beaulieu peste Alvinzi. pe Wurmser peste Beaulieu. cîştigată de un comandant de mîna a doua. '?'!ÎrU en Slez în cabinetul Castlereagh. o duşmănie de neîmblînzit a militarismului de altădată împotriva celui nou. De-aci. Wellington. ci oştirea. oastea care a luptat la 18 iunie 1815. a săbiei corecte împotriva spadei sclipitoare. Triumful celor mediocri. Napoleon se întîlni din nou cu un Wurmser tînăr. Soarta îşi dete învoirea la ironia asta. a tablei de şah împotriva geniului. Montebello. este cerbicia engleză. pe Melas peste Wurmser. ceea ce a avut Anglia acolo cu adevărat măreţ a f° s *> fie zis fără supărare.

ăsta e meritul lui şi noi nu i-l precupeţim.vălmăşag de oseminte îngropate sub brazdele de J a Waterloo ? Anglia a fost prea modestă faţă de Wellington. Ga popor. ea tot mai păstrează iluzia feudală. însemnează a micşora Anglia. garda călare. ţinînd piept vechilor cete de la Essling şi de la Rivoli — iată în ce-i constă măreţia. atunci Angliei i se datorează trofeul. Dacă are cineva dreptul la vreun trofeu. mort în timpul asediului Sevastopolului (1855). Se ştie că în bă tălia de la Inkermann '. după cît se pare. Monumentul de la Waterloo ar fi mai nimerit . infanteria Jui Pack şi a lui Kempt. Dar această puternică Anglie se va mînia din pricina celor spuse de noi aci. 1 Bătălia de Ia Inkermann (1854) din timpul războiului Crimei!. regimentele lui Maitland şi Mitchell. se lasă dispreţuit. dar cel din urmă dintre pedestraşii şi dintre călăreţii lui a fost tot atît de dîrz ca şi el. După al ei 1688 şi după 1789 al nostru. se lasă ciomăgit. în'locul chipului unui om. Ostaşul de fier preţuieşte tot atîta cît Ducele-de-fier. un sergent care. tinerii recruţi care abia ştiau să mînuiască flinta. toată admiraţia noastră se îndreaptă către soldatul englez. ar înălţa în văzduh statuia unui popor. se subordonează de bunăvoie şi-şi ia un lord drept şef. scăpase armata de la pieire. 2 Comandant al trupelor engleze în războiul Crimeii. A face pe Wellington atît de mare. Ca muncitor. se preţuieşte ca naţiune. Scoţienii cenuşii. Wellington a fost dîrz. 414 . Poporul acesta. n-a putut fi pomenit de către lordul Raglan i .dacă. ca ostaş. pe care nici un altul nu-l întrece în putere şi-n glorie. deoarece ierarhia militară engleză nu îngăduie să fie citat într-un ordin de zi nici un erou sub gradul de ofiţer. batalioanele lui Rylandt. Crede în ereditate şi în ierarhie. scoţienii de munte cîntînd din cimpoi sub ploaia de ghiulele. cavaleria lui Posomby şi a lui Somerset. Wellington nu este decît un erou ca oricare altul. In ce ne priveşte. nu ca popor.

vedenia prăpădului pune stăpînire pe el. Din înghesuiala asta s-a născut măcelul. treisprezece la sută francezi. se desprinde de-acolo un fel de ceaţă plină de năluci: şi dacă vreun călător se plimbă prin aceste locuri. In total. şi seamănă cu toate cîmpiile. La Bautzen. zidul de la Hougomont drumul desfundat de la Chain. cincizeci şi şase la sută francezi. dacă ascultă. S-a făcut o socoteală şi s-a stabilit următoarea proporţie : pierdere de oameni — la Austerlitz. patruzeci şi patru la sută austrieci. La Waterloo. Intr-un cuvînt. la Waterloo a fost mai mult un măcel decît o bătălie. Wellington. totuşi.e. Noaptea. 415 .Ploaia din timpul nopţii. Brutus şi Casius. dacă priveşte. apărători nu v ătilor ^PUblicane. treizeci la sută ruşi. patruzeci şi patru Ia sută ruşi. paisprezece la sută ruşi şi prusaci. Din toate bătăliile mari. patruzeci şi unu la sută : o sută patruzeci şi patru de mii de luptători. paisprezece la sută francezi. A Ant' P -6 Clmpiile de Ia FiliPPe (Macedonia).n. reazim nepăsător al omului. treizeci şi şapte la sută francezi. paisprezece la sută austrieci. Spăimîntătorul iunie trăieşte din nou . călăuza care-l înşeală pe Napoleon. La Moscova. tot acest prăpăd e rînduit de minune. o jumătate de leghe. falsa colină-monument se şterge. Napoleon. s-o spunem. Cîmpia de la Waterloo se înfăţişează azi cu liniştea obişnuită a pămîntului. treizeci şi unu la sută aliaţi.Ceea ce admirăm mai presus de toate într-o ciocnire felul celei de la Waterloo este uimitoarea iscusinţă a tntîmplării. Grouchy care rămîne'surd la bătaia tunului. treisprezece la sută francezi. în anul 42 t. trei sferturi de leghe. Waterloo este aceea care are frontul cel mai mic faţă de numărul luptătorilor.. Octavian şi al in?'" '" aU InVins pe du 5 man i' l°r Politici. Martor al acestei bătălii a fost poetul Horajiu. călăuza care-i arată drumul cel bun lui Bulow. dacă visează c a Vergiliu în faţa cîmpiilor morţii de la Filippe'. la Waterloo. şaptezeci şi două de mii de luptători de fiecare parte. şaizeci de mii de morţi. La Wagram.

şiruri de infanterişti şerpuiesc pe cîmpie. Dacă-i dăm bătăliei de la Waterloo tîlcul ei cel mai înalt. E Europa împotriva Franţei . visătorul. şi copacii se înfioară. nimeni nu se aştepta ca un asemenea vultur să iasă dintr-un asemenea ou. vuietul nedesluşit al bătălieifantomă. iar în beznă. lopuri furioase străbat zarea . Petersburgul. e 14 iulie 1789 atacat pieziş prin 20 martie 1815 . umbrele acelea sînt grenadierii.acel leu oarecare se destramă. cu HohenzoIIernii. şi furia se înalţă pînă la nori. gerul săbiilor. care se afla în erupţie de douăzeci şi şase de ani — a^ a se urmărea. Plancenoit. scheletul acesta e Napoleon. văpaia ghiulelelor încrucişarea groaznică a bubuiturilor. Noi nu facem parte dintr-însa. toate acele înălţimi sălbatice. şi rîpele se împurpurează. XVII E OARE BINE CA A EXISTAT UN WATERLOO ? Există o şcoală liberală dintre cele mai vrednice de respect. toate astea nu mai sînt. înnăbuşirea acestui mare popor. care nu arată de loc ură faţă de Waterloo. cîmpul de bătaie prinde iar viaţă. speriat. vede fu]. g a . Mont-Saint-Jean. Berlinul şi Viena împotriva Parisului. Hougomont. Negreşit. In scopul acesta s-au solidarizat casele de Brunswick şi de Nassau cu Romanovii. cu Habsburgii şi cu Burbonii. scheletul celălalt e Wellington. Frischemont. aude. apar încununate de-a valma cu vîrtejuri de vedenii care se nimicesc între ele. 416 . Pentru noi Waterloo nu este decît ziua uluitoare a libertăţii. lucirile acelea sînt cuirasierii. putem spune că este o voită biruinţă contrarevoluţionară. e asmuţirea monarhiilor împotriva neîmblînzitei răscoale franceze. e stătu quo împotriva dorinţei de schimbare . ca un horcăit în fundul unui mormînt. dar se ciocnesc şi luptă încă. Papelotte. scînteierea baionetelor.

Vorba de cu t Charles Bernadotte. Bonaparte. regalitatea trebuia neapărat să fie îlh rală şi că din bătălia de la Waterloo a ieşit. Foy cade la Hougomont şi se ridică Ia tribună.Waterloo fireasca a poartă în cîrcă dreptul divin. Se foloseşte de Wellington ca să-l facă pe Foy orator. primit la r e a regelui Suediei. pe omul care a trecut Alpii şi pe bătrînelul şubred şi bolnav al părintelui Elyseu. de bolnavul de podagră înăuntru. căruia fi va urma la tron sub ""mele de Carol al XlV-lea. La Saint-Ouen. ea se reîntruchipează mereu. Waterloo. Veacul pe care Waterloo voi să-l oprească pe loc a trecut peste toate şi şi-a urmat drumul. cu meşteşugul lui dumnezeiesc. Se slujeşte de bolnavul de podagră ca şi de cuceritor. mareşal al imperiului. Pentru că revoluţia nu poate fi cu adevărat învinsă şi pentru că. Joachim Murat. Pentru un lucrător ca el nu există unealtă rea. şi şi-o împlineşte începînd de azi. deşi acesta nu era decît un ostaş. e rîndul gînditorilor. Dacă vreţi să vă daţi seama ce este revoluţia. folosind inegalitatea ca să dovedească egalitatea. /"» lucrurilor. Aşa lucrează progresul. Carol al XlII-lea. Ludovic al XVIII-lea îşi pune semnătura pe declaraţia drepturilor omului. E drept că. rerne ce imperiul fusese despotic. 417 . iar dacă vreţi să vă daţi seama ce este progresul. care acordă Constituţia şi i se supune. Mîine îşi desăvîrşeşte opera fără ca nimic să i se poată împotrivi . fiind providenţială şi cu neputinţă de înlăturat. înainte de Waterloo în Bonaparte. numiţi-o Progres. numiţi-l Mîine. o ordine constituţională nedorită. E vorba de cumnatul lui Napoleon. pune un surugiu pe tronul Neapolului' şi un sergent pe tronul Suediei 2. stăvilind hotărît năruirea prin spadă a tronurilor europene. care în adoles-«ntă a fost rfndaş la cai. spre ' rea părere de rău a învingătorilor. prin reacţiunea L*■ i •' « I■ _ H ^ A jf « tV . de cuceritor în afară. îşi ajunge totdeauna ţinta în chip ciudat. Fără să-şi piardă cumpătul. care doboară vechile tronuri. n-a avut altă urmare decît de-a face ca activitatea revoluţionară să continue sub altă formă.'L * . el potriveşte. i | ( Jr T it L d -V T ** f~* l ^ ■ ■ 4 ^<h •-» ^"\ i-\ #-V «4 >4 *■* +■ *-» . iar după Waterloo în Ludovic al XVIII-lea. Războinicii au tăcut.

Imperiul. a simţit că lava aceea ardea picioarele şi s-a răzgîndit. şi bastonul de mareşal al Franţei. a văzut de aproape gura vulcanului. XVIII O NOUA RĂBUFNIRE A DREPTULUI DIVIN S-a pus capăt dictaturii. Intr-un cuvînt. şi asta nu se poate tăgădui. Să nu vedem în Waterloo decît ceea ce înseamnă Waterloo. ton. obosi iute şi se opri brusc. a fost plîns. ca pe vremea barbarilor. Numai că barbaria din 1815. era contrarevoluţia. Scopul nu era nicidecum libertatea. Dacă gloria stă în paloşul din care s-a făurit sceptrul. imperiul In înţelesul : a pierdut puterea. Contrarevoluţia era fără să vrea liberală. Se zări din nou abisul. de pe înălţimea platoului Mont-Saint-Jean. 418 . întregul sistem al Europei se prăbuşi. ceea ce a făcut să se înscrie cu mare pompă pe acel piedestal data de 18 iunie 1815. S-a întors la încropirea unei Constituţii. se zice. ceea ce îi aducea toate bastoanele de mareşal ale Europei. şi plîns de ochi viteji. nu prea avea putere.Biruinţa asta prevestitoare de nenorociri a fost înfrîntă de libertate. aşa cum printr-un fenomen asemănător Napoleon era fără să vrea revoluţionar. pe care se cuvine s-o numim pe numele ei cel mic contrarevoluţie. ceea ce se năpustea asupra Franţei ca asupra unei prăzi. printre care. Contrarevoluţia care şoptea cuvîntul infam : dezmembrare. s-o recunoaştem. ceea ce triumfa la Waterloo. ceea ce zîmbea în spatele lui Welling. La 18 iunie 1815 un Robespierre călare a fost trîntit de pe cal 1 . Imperiul se afundă într-un întuneric asemănător cu al lumii romane în agonie. ceea ce împingea cu voioşie roabele de pămînt pline cu oseminte pentru a se înălţa colina leului. ceea ce-I încuraja pe Bliicher să-i treacă prin foc şi sabie pe cei ce fugeau în neorînduială. Ajunsă la Paris.

gloria însăşi. în care englezii l-au găzduit pe Ludovic al XVIII-lea înainte de a-l înscăuna rege al Franţei. Europa purta cocarda albă 5 . Trestaillon 6 ajunse vestit. 2 Castel din împrejurimile Londrei. Acolo unde fusese o gardă imperială era acum o casă. Manifestările de bucurie de la 8 iulie făcură să se uite entuziasmul de la 20 martie. 5 Semnul regalităţii. Unul din şefii bandelor de monarhişti. e Această spulberare a nopţii avu efectul unei clipse. se vorbea despre Bouvines 3 şi despre Fontenoy 4 ca despre ziua de ieri. încărcat cu victorii care nu-şi mai aveau rostul. ieşi din încurcătură mulţumită statuii ducelui ■d'Angouleme. Mai ^u. Localitate din Belgia în care francezii au obţinut o victorie în 1745 ™potriva englezilor. care în 1815 s-au dedat la presalii sălbatice împotriva bonapartiştilor şi a foştiler revoluţionari <"ntre anii 1789-l799 (teroarea albă). Arcul de triumf al Caruselului. pentru că în ţărîna aceea zăceau oasele lui Ludovic 1 Denumirea dată regelui Franţei Henrlc al IV-lea (1589—1610). XlV-iea8a' ^ PUtere cu al'i! mai numeroşi". Cimitirul Madeleine — groaznica groapă comună de la '93 — fu acoperit cu marmură şi matostat. Austerlitzul fiind uitat. deviza regelui Ludovic al 419 . trupele franceze au învins armatele unei coaliţii puternice conduse de împăratul german Otto al IV-lea. Deviza non pluribus impar 7 apăru din nou în razele de piatră care închipuiau soarele pe faţada cazărmii de pe cheiul d'Orsay. Pe cupola Tuileriilor flutură drapelul alb. în 1214. Ludovic al XVIII-lea se întoarse la Paris. Gorsicanul ajunse potrivnicul bearnezului'. stingher printre atîtea noutăţi. Altarul şi tronul se înfrăţiră cu măreţie. în Franţa şi pe continent se aşeză una din formele cele mai netăgăduite de mîntuire a societăţii veacului al XlX-lea. ruşinat poate întrucîtva de Marengo şi de Arcole. Masa de brad din Hartwell 2 fu aşezată în faţa fotoliului cu flori de crin al lui Ludovic al XlV-lea.r • mult ° apte ^ lumină întunecată. El raspîndise pe pămînt toată lumina are o poate da tirania : lumină mohorîtă. Localitate unde. origi nar din regiunea Bearn. Comparată cu lumina zilei.

începutul teroarei albe a restauraţiei. Şerpii şi-au schimbat pielea. dreptul divin îşi puse masca unei Constituţii. dar proclama catolicismul religie de stat. Minciuna se împereche cu 1789.II al XVI-Iea şi ale Măriei Antoaneta. Unde e ? Ce face ? „Napoleon a murit 1" îi spunea un trecător unui invalid de la Marengo şi de la Waterloo. 4 Articolul 14 al Chartei constituţionale din 1815 garanta libertatea de conştiinţă. în după-amiaza unei zile de vară. Vechile realităţi vătămătoare şi veninoase luară înfăţişări noi. cu articolul 14 4 în inimă. prejudecăţile. popoarele — carnea de tun atît de îndrăgostită de tunar — îl căutau cu ochii. „A murit ? exclamă ostaşul. care-l unsese împărat în preajma acestei morţi. prinse numele straniu de ideologie. pentru că. ceea ce anula S3' ran(ia libertăţii de gîndire. un păstor i-a spus unui prusac într-o pădure: „Luaţi-o pe-aici. $j toate astea au fost cu putinţă. aşa cum binecuvîntase înălţarea. amintind că ducele d'Enghien murise chiar în luna cînd fusese încoronat Napoleon. Papa Pius al Vll-lea. însemna să dai dovadă de răzvrătire. fiindcă este luna cînd se prăpădeau tuberculoşii. binecuvîntă liniştit prăbuşirea. nu pe acolo !" Acest 1815 a fost un fel de aprilie jalnic3 . Gravă nesocotinţă din partea unui om mare să ia în rîs viitorul ! Cu toate astea. Idealul. şi regii şi-au reluat tronurile. După Waterloo cerul Europei se 1 Reşedinţa împăraţilor austrieci la Viena. şj vechiul regim a devenit ce! nou. La Schoenbrunn' rătăcea o umbră micuţă. şi stăpînul Europei a fost închis într-o cuşcă. Omul fusese în acelaşi timp înălţat şi înjosit de Napoleon. In şanţul de la Vincennes ieşi din pămînt o piatră funerară. ficţiunile deveniră constituţionale. sub această domnie a materiei strălucitoare. în vîrstă de patru ani. Victor Hugo extinde epi tetul la întreg anul 1815. . se lustruiră cu liberalism. şi întunericul a luat locul luminii pe pămînt. spunîndu-i regele Romei 2 . 3 Aprilie jalnic: considerată ca aducătoare de nenorociri şi de moaite. căreia. 2 E vorba de fiul lui Napoleon I şi al Mariei-Luiza. Bine-l mai cunoşti !" închipuirea oamenilor făcea un zeu din acest om doborît la pămînt. superstiţiile şi gîndurile ascunse.

420 .

Pe cînd Napoleon se stingea la Longwood. In prezenţa şi în faţa acestei străvechi Europe refăcute se schiţară trăsăturile unei Franţe noi. toată această întune' Denumirea unui han şi a unei localităţi. Om politic ultraregalist din timpul restauraţiei. Regii umplură acest gol. Bătrîna Europă se folosi de ilej ca să introducă diferite reforme. Luă fiinţă o Sfîntă Alianţă. „General englez. Alexandru îl numea „insomnia mea". Infrîngerea îl ridicase mai sus pe cel învins. Regii domniră fără să se simtă la largul lor. îşi vesti intrarea. Napoleon doborît părea mai înalt decît Napoleon în picioare. cei şaizeci de mii de oameni căzuţi pe cîmpia de la Waterloo putreziră în tihnă. tot norul ăsta. Ochii înflăcăraţi ai tinerelor generaţii se îndreptară spre el. războiul. Congresul de la Viena alcătui drept urmare tratatele din 1815 4. 4 Congresul de la Viena (1814-l815) a fixat noile frontiere ale statelor ropen d ropene Infrîngerea lui Napoleon. Anglia îl puse pe Hudson Lowe 2 să-l păzească. învingătorilor începu să le fie frică. 421 . luat în r îs de către împărat. i . Viitorul. locul unde se afla statulfflajor al lui Napoleon în timpul bătăliei de la Waterloo. c g # Dispariţia lui Napoleon a lăsat multă vreme un gol imens. pe urmă pacea. Braţele lui încrucişate ajunseră neliniştea tronurilor. iar Franţa pe Montchenu 3 ca să stea la pîndă.. Belle Alliance !' spusese mai-nainte cîmpia fatală <je la Waterloo. Iată ce înseamnă Waterloo. şi ceva din pacea lor se răspîndi în lume. Spaima asta venea din cantitatea de revoluţie care clocotea într-însul. Asta explică şi îndreptăţeşte liberalismul bonapartist. Purta pe frunte steaua care se cheamă Libertate. cu stînca de la Sfînta Elena în zare. iar Europa numi asta restauraţie. autor de virulente Pamflete antibonapartiste. ^ pasă nemărginirii? Toată furtuna asta. Ciudat lucru : lumea se îndrăgosti în acelaşi timp de viitorul care se numea Libertate şi de trecutul care se numea Napoleon. guvernatorul insulei Sfînta Elena în timpul exilului lui Napoleon.

care n-au tulburat nici măcar o singură clipă lumina ochiului nemărginit. secretar de stat pentru colonii în cabinetul lui W. 1 In 1815. numele acestor localităţi abia sînt cunoscute . Dacă s-a putut aplica vreodată zicala sic vos non vobis 2 . Wellington se duse în satul Waterloo ca să-şi întocmească raportul către lordul Bathurst >. Lumina ajută crunta urmărire a l u i Bliicher. care n-a luat de loc parte la luptă. are toată cinstea. dădu mulţimea asta prăpădită pe mîna înverşunatei cavalerii prusace şi înlesni masacrul. Englezii ocupară lagărul francezilor. cîmpia de la MontSaint-Jean rămase pustie. iar Waterloo. Waterloo a rămas la o jumătate de leghe departe de ea. După cea din urmă lovitură de tun. aşa se consfinţeşte de obicei biruinţa : culcîndu-te în patul celui învins. XIX CIMPUL DE LUPTA IN TIMPUL NOPŢII Să ne întoarcem — e o nevoie a acestei cărţi — la fatalul cîrnp de luptă." începutul unui ver? atribuit Ful 42 2 . îşi aşezară tabăra dincolo de Rossomme. La 18 iunie J815 era lună plină. Hougomont a ars. descoperi urmele fugarilor. Haie-Sainte a fost luat cu asalt. Belle-Alliance a văzut îmbrăţişarea celor doi învingători. Pitt. * „Astfel Vergilig. Prusacii. dezlănţuiţi în urmărire. Mont-Saint-Jean a fost bombardat. Devenise cunoscut lucraţi lui feroce fafă de Fran(a şi Napoleon. Plancenoit a ars. In unele catastrofe se întîlnesc asemenea tragice complicităţi ale nopţii. în faţa căruia o gîză care sare din-trun fir de iarbă pe altul înseamnă tot atît cît vulturul care zboară dintr-o clopotniţă într-alta prin turlele catedralei Notre-Dame. ea se potriveşte negreşit satului Waterloo. prin ura roii dar nu pentru voi. împinseră înainte. Papelotte a ars. Fără să fi contribuit în vreun fel la bătălie.

* â se iveşte prilejul. borfaşi. printre care şi Voltaire. îi arătăm neajunsurile. cantinieri suspecţi. Mar. vorbeau italieneşte şi-i urmau pe nemţi. că are şi părţile Iui urîte.c izul de Fervaques a fost ucis mişeleşte şi jefuit. cerşetori oferindu-se drept călăuze ofiţerilor. secături. căreia în grai cazon i se spunea . Nici o armată şi nici o naţiune nu erau răspunzătoare de aceste făpturi .■codaşii". purtînd uniforme fără să lupte. a „ re . schilozi cumpliţi. chiar cirnpul de luptă. cei rămaşi în viaţă îi jefuiesc pe cei care sînt la pămînt. Cine face asta ? Cine pîngăreşte în felul ăsta izbînda ? A cui e mîna respingătoare care se strecoară în buzunarul victoriei ? Cine sînt hoţii care dau lovitura lor la adăpostul gloriei ? Unii filozofi. Zorile care vin după o bătălie răsar totdeauna peste cadavre goale. nu credem lucrul ăsta. în noaptea care urmă după victoria 423 . tot felul de păsări de noapte zămislite de acest asfinţit care se numeşte război. ai tot dreptul să despoi niţel un cadavru care este opera ta. vorbeau franţuzeşte şi-i urmau pe englezi. pe care nu le-am trecut sub . mai ales pe ostaşul din zilele noastre. Orice armată are o coadă. E sigur un lucru : de obicei după învingători vin hoţii. jumătate tîlhari. armatele în marş de altădată — nu vorbim despre cele de astăzi — tîrau după e 'e toată gloata asta. însă. Oameni-lilieci. Intrucît ne priveşte. Sînt aceeaşi. nu se face cu schimbul. şi acolo se găsesc cei pe care trebuie să-i învinovăţim. mergînd uneori cu nevestele în cărucioare şi furînd ceea ce vînd mai tîrziu. Eroul din timpul zilei este vampirul din timpul nopţii. Războiul 010 frumuseţi groaznice. socotesc că sînt tocmai cei care au făurit gloria. spun ei. Să-l scoatem însă din cauză pe ostaş . s ă recunoaştem. La urma urmei.kt u sîntem din cei ce privesc cu îngăduinţă războiul. Una dintre cele mai uimitoare este grăbita despuiere a morţilor după biruinţă. jumătate slugi. Să culegi lauri ţi să descalţi un mort — aşa ceva ni se pare cu neputinţă pentru aceeaşi mînă. bolnavi prefăcuţi.

Wellington. Codas spaniol care vorbea* franţuzeşte şi pe care-l luase drent unul de-ai noştri din pricina vorbirii gasconului. mai puţin ora decît vampir. un om da tîrcoale sau mai curînd se tîra înspre drumul desfundat de la Chain. nici francez. de către unul din aceşti mizerabili. atras de mirosul cadavrelor. responsabilul acestei acţiuni atroce este Louvois. nu se ştie totdeauna de ce unii generali. în care armatele franceze au repurtat tn 1544 o victorie împotriva trupelor lui Carol Quintul. ministrul de război. pe care numai o disciplină aspră o putea lecui. Wellington a fost neînduplecat. Confuzie din partea lui Victor Hugo : Turenne era mort atunci de 14 ani . 2 Mareşal al lui Ludovic al XlV-lea. Spre miezul nopţii. a dat ordin să fie împuşcat oricine va fi prins asupra faptului . Hoche şi Marceau 4 n-aveau codaşi. Zicala dezgustătoare „a trăi pe spinarea duşmanului" producea lepra asta. dintre cei mari de altfel. după cum comandantul era mai mult sau mai puţin sever. După înfăţişare era unul dintre cei despre care am vorbit — nici englez. confundînd victoria cu furtul şi venit pentru jaf la Waterloo. au fost atît de populari. Era îmbră1 Sat din Piemont (nord-vestul Italiei). S-au distins în campaniile duse contra răscoalelor puse la cale de nobilime şi în Renania împotriva austroprusacilor. Luna era înspăimîntătoare pe cîmpia aceea. la începutul războiului Lig" de la Augsburg. în timp ce alţii erau împuşcaţi în cealaltă. Dj n tîlhărie se năştea tîlharul. coaliţie împotriva lui Ludovic al XlV-lea. în noaptea de 18 spre 19 iunie morţii au fost despuiaţi. nici ţăran. Sînt faime care înşeală. avea puţini. Turenne a fost atît de bun. Tîlharii prădau într-o parte a cîmpului de luptă. 424 . * Generali francezi din timpul revoluţiei. dar cei care pradă sînt dîrji. trecerea cu vederea a răului face parte din bunătate. o recunoaştem bucuroşi. nici soldat.de la Cerisoles '. Turenne 2 era adorat de ostaşii lui pentru că îngăduia jaful . Totuşi. In urma oştilor se vedeau mai mulţi sau mai puţini jefuitori. încît a lăsat ca Palatinatul să fie trecut prin foc şi sînge 3 . învingător în multe bătălii din războiul de treizeci de ani. cunoscuţi prin disciplina de fier pe care o impuneau soldaţilor. 3 Aluzie la distrugerea sistematică a tuturor aşezărilor omeneşti din această regiune a Rinului mijlociu în 1689.

Felul um se strecura. mergînd încoace Şincolo. care păreau suflete ce-şi luau zborul. iar în furgon. la oarecare depărtare. Din cînd în cînd se oprea. dar nedesprinse încă. mişca mărăcinişurile. Unele păsări de noapte cu picioare lungi iau asemenea forme în mlaştini. dar fără îndoială avea buzu-încăpătoare sub pelerină. N-are nici o însemnătate faptul că pămîntul e roşu. Cine era X \ g s tâ ? Noaptea ştia probabil mai multe pe socoteala 0ITlU decît ziua. Aşa e cerul. tras de o mîrţoagă flămîndă. urnea de pe jos ceva mut şi nemişcat. n a e tî n d cîmpia în jurul lui să vadă dacă nu era observat se apleca deodată. îl făceau să semene cu acele larve care bîntuie ruinile !n amurguri şi pe care vechile legende normande le numesc alode. ce păştea urzici printre zăbal<\ oprit şi parcă ascuns în spatele cocioabei aflate ia întretăierea drumului de la Mont-Saint-Jean spre Braine-l'Alleud cu şoseaua din Nivelles. na la apus. N-avea traistă. Nici un nor pe bolta cerului.o bluză care aducea cu o -pelerină. O adiere. Iarba era străbătută de fiori. ar fi putut zări. luna rămîne albă. se legănau încet în bătaia vîntului nopţii. pe urmă se ridica şi se îndepărta pe furiş. care se gau ca un şjrag (jg rubine cu două paftale desche425 . . In depărtare se auzeau nelămurit patrulele şi rondurile de noapte din tabăra engleză. crengile rupte de schije. formînd. era neliniştit şi A " net mergea înainte şi se uita înapoi. alta la răsărit. Intre acest furgon şi omul care da tîrcoale era probabil o legătură. Prin livezi. acoperit cu un coviltir de răchită gudronată. mişcările pripite şi tainice. un fel de femeie şezînd pe un maldăr de lăzi şi pachete. nepăsător. Hougornont şi Haie-Sainte continuau să ardă. atitudinea lui. O privire care ar fi cercetat cu băgare de seamă întunericul. Noaptea era senină. un mic furgon de cantinier. aproape o respiraţie. atîrnînd de scoarţă. două flăcări uriaşe.

să striveşti şi să fii strivit. nevastă. să speri. deodată. căci hoiturile făcuseră drumul una cu cîmpia şi-l umpleau pînă la margine ca o baniţă de orz rasă. Ne amintim că prăbuşirea cuirasierilor avusese loc de partea cealaltă. să gîndeşti. să te sufoci. o inimă care bate. să te bucuri de lumina soarelui. să rîzi voiniceşte. să simţi un călcîi care-ţi scoate ochii din cap. cu oasele rupte de vreo lovitură de copită în întuneric. să-ţi simţi în piept plămîni. Dacă este ceva groaznic. Alaiurile şanţului nu se mai vedeau. Sîngele curgea pînă pe şoseaua de la Nivelles şi se prelingea într-o băltoacă mare în faţa unui pîlc de arbori ce închidea drumul. frunze. în partea unde se netezea. să iubeşti. o voinţă care judecă. să cazi. în mai puţin de-un minut. Un morman de cadavre în partea de sus. într-un loc care mai e arătat ş 1 astăzi. 426 . pe şoseaua dinspre Genapp e îngrămădirea hoiturilor era pe măsura adîncimii drumului desfundat. să simţi oameni sub tine şi cai peste tine. care respiră. să alergi după' o glorie care stă orbitoare în faţa ta. Spre mijloc. să muşti cu turbare potcoave de cai. să fii în plină stăpînire a forţei virile să fii sănătos şi vesel. Un vălmăşag îngrozitor. flori. să nu te poţi agăţa de nimic. să te răsuceşti. să vezi spice de grîu. să fii acolo dedesubt şi să-ţi spui: acum cîteva clipe eram un om viu ! Pe locul unde horcăise acest jalnic prăpăd. dacă există o realitate care depăşeşte visul. apoi iat-o: să trăieşti. să-ţi simţi sabia fără folos. domnea acum tăcere desăvîrşită.iate la capete — cu brîul de focuri din tabăra eng] e -desfăşurat într-un imens semicerc pe colinele din ^' Am vorbit de catastrofa de pe drumul dinspre Ni se strînge inima gîndindu-ne cum au murit tnf îla viteji. să te prăbuşeşti într-o prăpastie. cît ai clipi din ochi. să ie zbaţi în zadar. să urli. Matca drumului desfundat era plină cu cai şi călăreţi îngrămădiţi unii peste alţii. copii. să te rostogoleşti. crengi. să vorbeşti. să ai lumina şi. să ai mamă. un rîu de sînge în partea de jos. aşa era drumul ăsta în noaptea de 18 iunie 1815.

pe drumul desfundat. lumi nată de lună. stătu o clipă ghemuit şi. cu spatele spre movila morţilor. sprijinindu-şi partea dinainte a trupului pe degetele arătătoare proptite în părnînt. stratul morţilor se -Iotul de noapt e pe care l -am arătat subţiaci tit orul ui se . S. Unui om de treabă i-ar fi fost frică. Sforţarea se iroseşte repede în groapă. înşfacă mîna. cînd se ridică. Răscolea mormanul ăsta uriaş. în locul unde se sfîrşea mormanul morţilor. In clipa aceea tresări. cîteva clipe după aceea. liberă ca Pul. ieşea o mină deschisă. ^trase trupul şi. Intr-un deget mîna avea ceva care lucea şi care era un ine! de aur. însă. p'cea nu ştiu ce respingătoare trecere în revistă a morţilor. I 497 . întoarse. apucă braţul. Cele patru labe ale şacalului sînt potrivite pentru anumite fapte. voi. inelul nu mai era pe mînă. Mai bi ne un st ri goi decît un jandarm. Deodată se opri. 29 . palma deschisă se închisese şi-i apucase pulpana pelerinei. în genunchi. Acesta. ~~ Ei! — zise hoţul — nu cumva mortul ăsta e viu ? J a să vedem. cu capul la pîndă deasupra marginii drumului desfundat. Dar mîna pierdu orice putere şi-i dădu drumul. Pe urmă. cercetînd zarea.acolo pe unde trecuse divizia Delort. tîra după "i întunericul drumului desfundat un om fără viaţă. La cîţiva paşi în faţa Iui. de sub grămada asta de oameni şi de cai. Călca prin sînge. rămase într-o atitudine prefăcută ? i speriată. Omul se aplecă. Privea. hotărîndu-se. se ridică. începu să rîdă. ea î n tr-acolo. scormoni grămada. Nu se ridică de tot. A! — zis e el — e mort ul . dădu la o parîe oî ce-l împiedica. i>e plecă din nou. Simţi că-l apucase cineva de spate.Mizerabilii.

Prin asta se îmbogăţise şi. osîndit în 1796 pentru furt şi că-l chema Jean Vaijean. îl reproducem după . să recunoaştem.. pe nume d. prin nişte procedee noi. înfiripase cu cîţiva ani în urmă. Articolele sînt destul de scurte. înainte de /arestare. pe care o depusese la acesta şi pe oare de altfel se spune că o câştigase cinstit din comerţul lui. Ne mărginim să transcriem aici două dări de seamă publicate în ziarele vremii. Vom trece repede peste amănuntele dureroase. Poartă data de 25 iulie 1823: „într-un district din Pas-de-Calais s-a petrecut de curîrsd un fapt puţin obişnuit. Cel de-al doilea articol. Poliţia a descoperit că d. fusese numii primar. Jean Vaijean a fost întemniţat din nou. Un om care nu era de prin partea locului. Se ştie că pe vremea aceea nu exista încă Gazeta tribunalelor. ceva mai amănunţit.. Madeleine. la cîteva luni după întîmplările uimitoare care s-au petrecut la Monireuii-sur-mer. nu s-a putut afla unde ascunsese Jean Vaijean banii ăştia. îmbogăţise şi ţinutul. După ce a fost întemniţat din nou în ocna din Toulon. se pare că a izbutit să scoată de ia d. fabricarea mărgelelor de sticlă neagră.CARTEA A DOUA VASUL ORION I NUMĂRUL 24601 DEVINE NUMĂRUL 9430 Jean Vaijean fusese prins din nou. Laffitte o sumă de peste o jumătate de milion. Drept recunoştinţă pentru serviciile aduse. o veche industrie locală.Journal de Paris de la aceeaşi dată : 430 . din Drapelul alb. Madeleine nu era decît un fost ocnaş. II reproducem pe cel dintîi.

Nemernicul care . pe care o depusese la unul dintre bancherii noştri cunoscuţi. poliţia !-a prins din nou chiar la Paris. Drept urmare. în clipa cînd se urca într-una din trăsurile acelea mici. Actul de acuzare susţine că i-ar fi îngropat întrun loc ştiut numai de ell şi n-. S-a arătat. a apărut de cu-j fata curţii cu J ur ' d' n Var. cum a spus în versuri nemuritoare patriarhul din Ferney J: . numitul Jean Valjean a fost dat în judecata curţii cu juri din departamentul Var pentru furt la drumul mare săvîrşit ou mina înarmată.. în împrejurări vrednice de-a atenţiaTicălosul acesta izbutise să înşele vigilenta poli. °calitatea und e şi-a petrecut Voltaire ultimii douăzeci ele ani 'lin . Se crede că e vorba de vreo şase sau şapte sute de mii de franci. In cele din urină. In îndurarea lui fără margini.. izbutise să evadeze. prin glasul convingător şi iscusit a! procurorului general. Criminalul n-a vrut să facă * ur s. asupra persoanei unuia din acei copii cumsecade care. care fac cursa între Capitală şi satul Montfermei! (Seine et Oise).au putut îi găsiţi. care are o forţă herculeană.fost ocnaş liberat. Se spune că s-a folosit de răgazul acestor ci-teva zile de libertate . la cîteva zile după evadare. dar. întemeiase în oraşul acela PPO \ destul de însemnat.acum vreo opt ani. a fost demascat • arestat. Tîlharul n-a încercat să se apere. .. regele a binevoit să-i imbe pedeapsa în muncă silnică pe viaţă.. că furtul fusese săTOŞit în complicitate şi că Jean Valjean făcea parte dintr-o banda de hoţi din Sud. Jean Valjean a fost m s ' numaidecît la ocna din Toulon.pentru ca să reintre în posesia unei mari sume de bani. fiind găsit vinovat. In orice caz. Jean a Jean a fosit condamnat la moarte." L viată.din Savoia-n fiecare ari coboară să cureţe-n hogiaouri astupate funinginea — cu mîna lor uşoară.a ■ *si schimbase numele şi reuşise să fie numit primar în-' u i din oraşele noastre din Nord. Trăia cu stituată. a murit de spaimă în clipa cînd a fost arestat ăsta. numit Jean Valjean. mulţumită sîrguinţei neobosite a parchetului.

fiecare se gîndea numai la sine. atelierele nu mai aveau ce lucra. De altfel. Unii părăsiră localitatea. Nu mai era un centru. oamenii pierdură încrederea. Marile ateliere ale domnului Madeleine îşi închiseră porţile. nu mai e ra nimic pentru săraci. înfăţişară această schimbare a pedepsei o izbîndă strălucită a partidului clerical. veni falimentul. clădirile se dărăpănară. numărul lui Jean Valjean fu schimbat. îndîrjirea . Şi. De-aci încolo. duşmănia unuia împotriva celuilalt. valoarea produselor scăzu. lucrătorii se risipiră.12 . Statul însuşi băgă de seamă că fusese strivit cinev undeva. La ocnă. fie zis în treacăt. s ? numea acum 9430. printre care şi Le tutionel. salariile scăzură. se urmărea cîştigul în loc să se urmărească calitatea. fatala destrămare a stărilor înfloritoare care se savîrşeşte zilnic. toate se făceau în mic în loc să se facă în mare. concurenţă şi înverşunare pretutindeni. Domnul Mrrdeleine stăpînea şi conducea totul. o dată cu domnul Made leine dispăru şi prosperitatea orăşelului Montreuil-su r . în locul bunătăţii arătate tuturor de către întemeietor. într-adevăr. In mai puţin de patru ani după pronunţarea s e 4.Se ştie că la Montreuil-sur-mer Jean Valjean un om evlavios. După căderea lui. în locul bunăvoinţei. dorul de luptă luase locul spiritului de organizare. rămas fără el oraşul rămăsese fără suflet. nechemaţii se improvizează fabricanţi. mer. pe neştiute. comenzile erau din ce în ce mai reduse. procedeele de fabricaţie începură să fie falsificate. se împlini tot ce prevăzuse el în noaptea lui ^ înfrigurare şi de îndoială. alţii se lăsară de meseria asta. posibilităţii^ de desfacere se micşorară. Locotenenţii se încoronează regi. După căderea lui. în comunitatea omenească şi pe care istoria n-a luat-o în seamă decît o singură dată. Unele ziare. fiindcă s-a întîmplat după moartea lui Alexandru. firele înnodate de domnul Madeleine se încurcară şi se rupseră . avu loc la Montreuil-sur-mer împărţeala egoistă a marilor înfăptuiri năruite. o dată cu asta. Se iscară învrăjbirile invidiei. Totul se risipi.

încălţat cu saboţi. Vei 1 a ga atunci de seamă că omul ăsta e un ţăran oarecare. In localitatea Montfermeil dăinuieşte o credinţă foarte veche. diavolul şi-a ales pădurea ca să-şi îngroape acolo comorile. • Etatea dintre domnul Madeleine şi Jean Valjean. un om negricios. prin care se constata. din timpuri străvechi. Mai întîi. cu înfăţişare de căruţaş sau de tăietor de lemne. . cheliden . Sîntem dintre cei ce respectă orice plantă rară. omul ăsta se ocupă cu săparea nei gropi.• curţii cu juri. socotim nimerit să povestim cu oarecare amănunte o întîmplare ciudată care s-a petrecut la Montfermeil cam în aceeaşi vreme. cu atît mai ciudată şi mai preţioasă cu cît o superstiţie populară în vecinătatea Parisului e ca şi cum ar creşte aloe 2 în Siberia. Se crede că. prin locurile mai puţin umblate ale pădurii.0 uUraregaliştilor . şi care poate fi recunoscut deoarece în loc de tichie sau pălărie are pe cap două coarne foarte mari. în folosul ocnei. In adevăr. purtînd pantaloni şi bluză de pînză.Je pentru încasarea impozitelor în districtul Montreuil-tuie ' SU ta de r s _ au îndoit şi domnul de Villele ' făcea observaţia la tribună. Iată care e superstiţia din Montfermeil. şi care se potriveşte întrucîtva cu unele presupuneri ale procurorului general. să te apropii de el şi să-i vorbeşti. De obicei. al lu^reşedinte!e cabinetului francez tntre 1821 şi 182S . în felul ăsta poate fi lesne recunoscut. II IN CARE SE VOR CITI DOUA VERSURI CARE SUNT POATE DE LA DIAVOL înainte de-a păşi mai departe. în luna februarie 1827.. ora de încredere U1 ms Caro1 a l X-lea şi al ms ea şi al uUraregaliştilo T"' dictate de clica feudalo-clericală. Cumetrele spun că adeseori întîlnesc pe înserate. a luat cele mai reacţionare "' d i t t Plantă tropicală. Sînt trei chipuri de a trage folos din această wtîlnire.

că nu sapă nici groapă. Oamenii se trudesc din greu — gropile astea fiind de obicei foarte adinei — năduşesc. pe urmă.. lucrează toată noaptea. fără-ndoială. In cazul ăsta. cel de-al treilea chip e să nu vorbeşti cu omul negru. seara. este îndeobşte cel adoptat.comoara" pe care a îngropato. Vei muri pînă într-un an. printre care şi pe acela de a pune mîna pe o comoară. în sfîrşit. mori întro lună. să nu te uiţi la el şi să fugi cit te ţin picioarele. pufin vrăjitor. lumînarea e pe sfîrşite. uneori o stafie împăturită ' O monedă yalorînd cîjiva franci. după cît se spune. scormonesc. peste ce dau ? Ce e comoara diavolului ? Un bănuţ. fie şi pentru o lună. cazmaua s-a tocit. lîngă IRouen. gropile săpate de omul negru şi au încercat să-l jefuiască pe diavol. cîteodată un taler '.are oferă cel puţin oarecare foloase. pj n ^ o astupă la loc şi pleacă. păreau. o piatră. care se numea Tryphon. alergi repede la groapă o scormoneşti şi scoţi de-acolo . cînd pun mîna pe „comoară".eâ pare negru din pricina amurgului. Al doilea chin este să-i urmăreşti. un cadavru care sîngerează. să-l aştepţi pînă-şi sapă groapa. scrise într-o latină barbară. pe care o poartă pe umăr şi ai cărei din fi ţ. din depărtare. c. Te-ntord acasă şi-fi dai sufletul într-o săptămînă. şi cînd în cele din urmă ajung la fundul gropii. un schelet. Acest Tryp-hon e îngropat la mănăstirea Saint-Georges din Bocher-ville. pe care le-a lăsat cu privire la cele povestite mai sus un călugăr normand rău văzut. dar că smulge iarbă pentru vaci şi că ceea ° luaseşi drept coarne nu era altceva decît o furcă pentru bălegar. Deoarece toate aceste trei chipuri au neajunsurile lor. iar din mormîntul lui ies broaşte rîioase. omul cel negru. pentru că treaba asta se face noaptea. cel de-al doilea. că-i ies din cap. 434 . pe care-i ispiteşte orice. au răscolit adesea. cămaşa le e leoarcă. Se pare că nu-i vorba de cine ştie ce — dacă ar fi să ne luăm după spusele din bătrîni şi mai cu seamă după cele două versuri enigmatice. Oamenii îndrăzneţi.

era supravegheat e poliţie şi.. De altminteri. nihilique. de care s-au slujit desigur dialii ' Tryphon nu pomeneşte de aceste două descoperiri din urmă. i _ a re c ă şi astăzi se mai găsesc acolo. j G . „îşi făcea de lucru" prin pădure. el are însuşirea de-a face ca puşca să ţi se descarce în obraz. vechi. Bani. admiisţraţia îl folosea pe-o leafă de nimic în postul de cantonier pe drumul dintre Gagny şi Lagny. în timpul evadării sale de cîteva zile. simulacra. La puţină vreme după ce procurorul general socotise că ocnaşul Jean Vaijean. ar fi dat tîrcoale în jurul tîrguşorului Montfermeil. condamnînd laturii a med evală ' ' a chemat la studierea pe cale experimentală a Re 6e al Franţei (1380—1422). argin(i.pămtntuI ?'-n groapa-ntunecoasă ascunde comori.ca un petic de hîrtie într-un portofel. alteori 'n ?a ci pare că tocmai asta le vestea curioşilor indis^versurile lui Tryphon : Fodit et in fossa thesauros condit opaca . «olastic ma terialist englez din secolul al XlII-lea. Cei de prin partea locului erau încredinţaţi că Boulatruelle ăsta fusese închis la ocnă. Boulatruelle era un om pe care localnicii nu-l prea vedeau cu ochi buni. tremurînd şi zîmbind în a a t jandarmilor. poţi fi sigur că pierzi şi cămaşa de pe tine. era prea respectuos.^ . prea umil. cadaver. unsuroase şi pîrlite. făcea probabil parte din vreo bandă. care. gata ^ a se _ descopere în faţa orişicui. ba un corn ntru praf icie PuŞcă> Plin cu g|oante> ba un joc de cărţi. pe care-l chema Boulatruelle. dacă joci cu cărţile astea. întrucît Tryphon a trăit în veacul al XH-lea şi diavolul nu pare să se fi gîndit să născocească praful de puşcă înaintea lui Roger Bacon 2 şi cărţile de joc înaintea lui Carol al VHea 3. Pietre . iar în ceea ce priveşte praful de puşcă din corn. s-a observat în aceeaşi localitate că un bătrîn cantonier. âtiinmos. 435 . f 6 ' spectre ?' nImic <f» original în limba latină). întrucît nu găsea nicăieri de lucru. lapides..

e ' nele cele mai pustii. cîteodată săpînd gropi. Boulatruelie lăsa înainte de vreme I^ Iui de împietruire şi întreţinere a drumului şi se ^ u u cu cazmaua în pădure. cotrobăitul lui Boulafrueîle prin pădure încetă. Intîlnirile astea păreau că-l supără mult pe Boulatruelle. zîcîndu-şi că puteau să dea acolo. prin desişurile cele mai sălbatic prefăcîndu-3e a căuta ceva. a cărui taină o descoperise fără îndoială pe jumătate cantonierul. N-avea decit o scuză • ** Ct beţiv. măcar peste vreun chilipir mai gras şi mai lesne de pipăit decît biletele de bancă ale diavolului. II întîlneai pe înserate prin po. dacă nu peste comorile de neînchipuit din poveste. ori diavolul o să-l păcălească pe Boulatruelle ?" Bătrînele îşi făceau de zor semnul crucii. pe urmă îl recunoşteau pe Boulatruelle. pe înserat. " a ei Iată ce credeau a fi observat oamenii : De cîtva timp. dar nu se simţeau de loc mai liniştite. Cîţiva inşi rămăseseră totuşi curioşi. Adevărul e că ăsta e în stare să pună mîna pe avuţiile ascunse ale lui Lucifer. Se spunea în sat: „E lămurit că s-a arătat iar diavolul. Cei mai „intrigaţi" erau învăţătorul şi cîrciumarul Thenardier." Scepticii adăugau : „Oare Boulatruelle o să-l tragă pe sfoară pe diavol./ . bănuindu-l ca ar putea pîndi pe Ia vreun de pădure. Se vedea bine că încerca sa se ascundă şi că era o taină în ceea ce făcea. Bouiatruelle l-a zărit şi-I caută. care era prieten cu toată lumea şi nu se dăduse înapoi să se împrietenească şi cu Boulatruelle.' ' ' ' ■ ' spuneau ei. De ia o vreme. şi el îşi reluă lucrul lui de cantonier ca mai-nainte. Oamenii începură să vorbească despre altele. . Băt/ nele care treceau pe acolo îl luau ia început drept Belze but.

' Intr-o seară. de pildă. învăţătorul afirma că altădată justiţia s-ar fi întrebat ce căuta Boulatruelle în pădure şi că el ar trebuit să vorbească. şi Bou iruelle n-ar fi putut rezista. nici cine-o să ajungă acolo. chinului apel. W .—A fost Ia ocnă I spunea The'nar dier. Ia nevoie l-ar fi torturat. Nu zău ! nu se poate şti nici cine e acolo.

că puteau să fi? lopata şi hîrleţu! moşului Six-Fours. In tălmăcirea lui Thenardier : „un tovarăş de ocnă". recunoscîndu-l şi văzîndu-se e cunoscut. „un individ" care nu era cîtuşi de put'11 de prin partea locului şi pe care el. In seara aceleiaşi zile însă. Boulatruelle !-a lăsat pe „individ" să treacă şi nu s-a gîndit să-l oprească. Boulatruelle l-a văzut pe „individul" lui ieşind din tufiş fără lădiţă. Cu toate astea. l-ar fi ucis. I-a trecut prin gînd. era înarmat cu o sapă şi că. El îmbină cu '° n 'V uimitoare şi într-o proporţie măiastră setea unui ' ? 8Hos cU discreţia unui judecător. se întunecase şi Boulatruelle nu l-a mai putut ajunge. Abia după şapte sau opt minute îi veni în gînd să-l urmărească pe „individ".jpunem Ia linul vinului. într-un tufiş. Boulatruelle refuzase cu încăpătînare să le spună numele lui. îl cunoştea foarte bine. Răsărise luna. prea tîrziu. Boulatruelle rămase surprins. care căra apă şi na s-a mai gîndit la asta. ceva pătrat ca o cutie mare sau ca o lădiţă. Era. Boulatruelle. Acest „individ" se îndrepta dinspre drum spre desişul pădurii. Peste cîteva ceasuri. dar cu un nîrleţ şi C u o lopată în mînă. se Pezi în tufişul observat de dimineaţă şi nu mai găsi ' 'Opata. nici hîrleţul. fără ca el însuşi să poată fi văzut. Dar lopata şi hîf-î fuseseră o rază de lumină pentru Boulatruelle. A înţeles prin urmare că „indi- . însă. o lopată şi un hîrleţ „ca să zicem aşa. Thenardier • învăţătorul crezură c-au înţeles cam următoarele : ? Tntro dimineaţă. -i i la o masă dădură de băut bătrînului can-%. Atunci se hotărî să stea la pîndă la marginea pădurii. "^Boulatruelle bău mult şi vorbi puţin. Duioasă revărsare de simţăminte a doi vechi tovarăşi care se regăsesc. de a alătura şi de-a lega ffl| cîteva cuvinte încîlcite care i-au scăpat. Boulatruelle ar fi văzut cu mirare într-un colt al pădurii. Individul ăsta avea în mină un pachet. totuşi. după "eS| te încercări de a-l iscodi. „individul" intrase în desiş. pe cînd se ducea în zori la lucru. spuse Thenardier. ascunse". deoarece se afla în dosul unui copac gros. a văzut. spunindu-şi că celălalt era de trei ori mai puternic decît el.

glorie pentru nici unul. El a avut trista soartă de-a nu putea aminti nici războiul în stil mare. pentru că între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei. trîmbiţele acestui război au un sunet hodorogit. însă. aşa a fost războiul ăsta. Ostaşii din războiul de la 1806. se lasă impresia că în această campanie s-au cîştigat mai degrabă generalii decît bătăliile. luarea Trocaderului. Franţa năruind cu armele ceea c» clădit cu spiritul. în general. căpeteniile duşmane vîndute. drapelul tricolor fluturat In strâinăt de o mînă de francezi viteji.cu cocardă albă. dezlănţuit de prinţi ce coborau din Ludovic al XlV-lea şi condu. ideea de libertate şi Dl. Părea neîndoios că unii ofiţeri spanioli.. principiile înnăbuşjt" cu lovituri de tun. totul laolaltă pare suspect. Cîteva dintre faptele de arme de atunci au fost într-adevăr serioase. nici marea politică. de generali care-şi trăgeau obîrşia din Napoleon. au cedat cu prea mare uşurinţă. ruşine pentru unii. şi ostaşul biruitor se întorcea acasă umilit. în faţa cuceririi uşoare a cetăţilor şi se pomeneau că-! 440 . c si gării amestecaţi printre soldaţi. a fost o frumoasă ispravă militară.U greş redusă la tăcere prin baionete. care primiseră sarcina de-a rezista. într-adevăr. istoria recunoaşte că Franţa a fost nevoită să primească această falsă biruinţă. ideea de corupţie pare strîns legată de victorie. peste care se surpase spaimîntatoare Saragosa. ostaşii şovăielnici. oraşele asediate de milioanenu mai erau primejdii militare. Război umilitor. încruntau din sprîncene la 1823. întocmai cum drapelul \l fluturase la Coblentz ' cu treizeci de ani în'urmă. puţină vărsare de sînge. şi cu toate astea explo' ziile erau cu putinţă ca într-o mină luată prin surprindere şi cotropită . pe de altă parte. un dram de onoare cîştigată. printre altele.

fiu al democraţiei. uvernator al Moscovei în timpul războiului de apărare a patriei dus poporul rus împotriva năvălitorilor francezi din 1812. iar u s-o înnăbuşe. în acelaşi timp. Campania din 1823. era o încercare de înjosire. Războiul din Spania ajunse. un atentat împotriva revoluţiei franceze. O armată e o ciudată capodoperă de socoteli. Incepînd de la 1792. Aşa se explică războiul omenirii împotriva omenirii şi în pofida omenirii. în timpul ocupa i"yranceze (1809).pe Palafox'. Cuvintele „supunere pasivă" o dovedesc. nemăsurata slăbiciune a unei crime. în afară de războaiele de eliberare. unul din conducătorii mişcării burghejo-Hberale din Spania. un argument în folosul actelor de autoritate şi al aventurilor de drept divin. ca un element de forţă. în care forţa ia naştere dintr-un noian de neputinţe. în silă. Ei l-au socotit o izbîndă. toate revoluţiile din Europa se reduc la revoluţia franceză. atentat împotriva vrednicului popor spaniol. atît de mult. asupra ■ ■ sîntem datori să stăruim. Violenţa aceasta monstruoasă o săvîrşea Franţa . A Părătorul eroic al Saragosei. S-au lăsat amăgiţi. 1830 a încolţit în 1823. războiul din 1823 a fost pentru ei o nenorocire. Este clar ca lumina zilei. Spiritul de a atrage în cursă stă Ta temelia politicii lor. General spaniol. Cît despre Burboni. tot ce fac armatele fac de nevoie. Groaznică rătăcire! F anta este făcută să trezească conştiinţa popoarelor. Ca de la soare libertatea radiază din Franţa. fireşte. era prin urmare. Restabilind de gra . îi place 3 bă sa mat s g-i aibă în faţă pe Rostopcin decît pe BailenMrun alt punct de vedere. campania aceasta. şi mai serios. pentru că. oraş spaniol pe Ebro. 141 . ce u n u j jug pentru semenul său. în prostia lor.a . Tn războiul a ţinta ostaşului francez. E orb cine n-o vede! a spus-o şi Bonaparte. lumina libertăţii vine din Franţa. Nu şi-au dat seama cît de primejdios e să înnăbuşi o idee printr-un consemn. era cuce. încît şi-au adus sub acoperiş. care în Franţa spiritul militar şi revolta mai cu seamă i î d î j i I ă b i l democratic. în consiliile lor. Aşa e firea franţei.

încrederea aceasta duce la S? buşirea tronurilor. şi mulţimii îi place tot ce e mare. din pricina furtunii de r. împotriva sităţii. împotriva întunericului. Oceanul încearcă să-l rătăcească în spăimînfătoarea asemănare a valurilor sale. arama plumbul. Vasul de război e alcătuit în acelaşi timp din ceea ce e foarte greu şi din ceea ce e foarte uşor. Are unsprezece gheare de fier ca să apuce cu ele granitul din fundul mării. Nu-i bine să ne culcăm nici la unih arborelui morţii. în triva apei. are mai multe aripi şi mai multe antene decît insectele. pentru că are a face totodată cu cele trei forme ale materiei — solidul. 442 . Răsuflarea lui ţîşneşte printr-o sută douăzeci de ţevi de tun. busola. şi răspunde cu semeţie tunetului. ca să adune vîntul din nori.în Spania el rey neto l . lumina . împotriva vîntului are frînghia şi pînza . în portul Toulon. dar vasul îşi a re sufletul său. fierul. Franţa putea foarte bine să bilească monarhia absolută la ea acasă. Autorul se referă la Ferdinand al VH-Iea d al cărui absolutism a fost restabilit în 1823 de către trupele interven franceze. lichidul şi gazosul — şi pentru că trebuie să lupte cu toate trei. Au căzut în şeala primejdioasă de a socoti supunerea soldatului "J^* consimtămîntul poporului. nici la umbra unei armate. lemnul . un ac. o escadră făcea manevr în Mediterană. Să ne întoarcem la vasul Orion. Un vas de război înseamnă una din cele mai măreţe ciocniri dintre geniul uman şi forţele naturii. e mare. împotriva stîncii. Pentru că e vorba de ceva mare. Prezenţa unui vas de război într-un port este un eveniment care atrage şi interesează mulţimea. care îl sfătuieşte şi-i arată întotdeauna nordul. SU 1 Regele-sadea. In nopţile întunecoase felinarele sale ţin locul stelelor. ca prin nişte trîmbiţe uriaşe. In timpul operaţiilor efectuate de armata de L comanda prinţuiui-generalisim. Am arătat că vasul Orion aparţinea acestei escadre şi că fusese readus.

e sigură pe ea în uriaşa desfăşurare a talazurilor. Şi ţineţi seama că nu-i vorba decît de un vas militar de acum patruzeci de ani. Catargul cel mare englezesc ajunge pînă la două sute şaptesprezece picioare deasupra liniei de plutire. Vine totuşi o vreme cînd furtuna frînge verga de trei2 ®ci de metri lungime ca pe un pai. a adăugat între timp miracole noi acestei minuni care se cheamă un vas de război. Măsurîndu-l de la rădăcina lui din cală pînă la vîrful lui din nori. a noastră se foloseşte de macarale.Dac-am vrea să ne facem o idee despre proporţiile j a şe care toate laolaltă alcătuiesc vasul de război. sub clopot. are o lungime de şaizeci de stînjeni. mort In bătălia navală împo-a "otei franceze în fata portului Siracuza din Sicilia (1676). aburul. Vasele în construcţie se află acolo. culcat la pămînt cît vedem cu ochii. vechea navă a lui Cristofor Columb şi a lui Ruyter ! e una din marile capodopere ale omului. Ea e nesecată în forţă. pe atunci la începuturile lui. In ceasul de faţă. din porturile Brest sau Toulon. purtată de nişte pînze care au o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi şi de un cazan cu o putere de două mii cinci sute de cai. înmagazinează vîntul în pînzele sale. douăzeci lăţime şi opt adîncime. n avem decît să intrăm sub una din calele acoperite. cu sase etaje. Fără să vorbim despre aceste minuni mai noi. 30 . cînd vîntul îndoaie ca pe o trestie catargul de patru sute de picioare înălţ'nie. vasul mixt cu elice e o maşină uimitoare. Numai mormanul de lanţuri ale unui vas cu o sută de tunuri are patru picioare înălţime. de pildă. ca Şi suflarea infinitului. de-o simplă corabie cu pînze. cînd ancora care cîntărcşte cu zecile de mii se răsuce Şte în botul valului ca undiţa pescarului între fălcile triv A f ?' raI olandez din secolul al XVII-lea. Marina strămoşilor noştri se folosea de odgoane . ca să zicem aşa. Şi pentru construirea unui asemenea vas. ştiţi de cît lemn e nevoie ? De trei mii de steri. Pluteşte şi tronează. e catargul cel mare. iar la bază un diametru de trei picioare. O pădure plutitoare. Grinda a s ta uriaşă e o verigă . stîlpul cel gros de lemn.

Din călătoriile sale de mai-nainte. dar. Echipajul tocmai se ocupa cu strîngerea pînzelor. în apropierea Balearelor scîndurile se slăbiseră şi se desfăcuseră şi. într-o dimineaţă. cei curioşi se îmbulzesc în porturi. pe urmă fusese pus din nou în circulaţie. Fu văzut alunecînd. pe care uraganul le împrăştie în gol şj »! noapte. asta dă de gîndit oamenilor. In urma acestor avarii.unei ştiuci. fiindcă partea dinăuntru a corăbiilor nu se făcea pe atunci din tablă. cînd tunurile monstruoase scot mugete jalnic fără folos. mulţimea îngrămădită pe cheiul Arsenalului scoase u n strigăt. pentru ca aerul să fie lăsat să pătrundă în scheletul vasului. cheiurile şi digurile portului Toulon erau înţesate de oameni fără căpătîi. de dimineaţă pînă seara. în jurul acestor minunate maşini de război şi de navigaţie. iar platforma catargului din faţă suferise de asemeni stricăciuni. cînd toată puterea asta şi toată măreţia asta se năruie în faţa unei puteri şi-a unei măreţii şi mai mari Ori de cîte ori o forţă uriaşă se dezlănţuie spre a sfîrsî într-o uriaşă slăbiciune. Aşadar. Marinarul însărcinat cu legarea pînzei de catargul ce! mare de Ia tribord îşi pierdu echilibrul. se rostogoli in 444 . fusese adus pe ţărm anul trecut ca să fie curăţat de scoici. Se afla în şantier şi începuseră să-l repare. straturi groase de scoici j se îngrămădiseră pe carenă în asemenea măsură. nava luase apă. Cheresteaua nu suferise stricăciuni la tnbord. ca de obicei. vasul Orion se întorsese la Toulon. Dar acest răzuit slăbise şuruburile carenei. Vasul Orion era bolnav de multă vreme. în fiecare zi. fără să-şj <j ea ei înşişi prea bine seama de ce. O izbitură furioasă a fluxului venit pe neaşteptate sfărîmase la babord ciocul vasului şi un sabord. Ancorase lîngă Arsenal. omul căzuse cu capul în jos.-aceea. care n-aveau altă treabă decît să se uite la Or ion. încît îi făcură să-şi piardă jumătate din viteză. cîteva scînduri fuseseră desfăcute pe alocuri. D. mulţimea care privea fu martora unui accident.

In adevăr. Abia ceva tirziu şi-au adu^ unii aminte de asta. folosit pe bord la o corvoadă. Marea se afla sub el la o adîncime r *jt o a re. pe urmă cu cealaltă. din cînd în cînd. alergase din primul moment la ofiţerul de serviciu şi. dar din toate mădularele lui se vedea că puterile îi sînt pe sfîrşite. de teamă să nu i se sleiască puterile. era ocnaş pe viaţă. apucă In cădere r a de frînghie cu o mînă. un om fu zărit căţărîndu-se pe funie cu sprinteneala unei pisici sălbatice. vărgate. un ocnaş. A-i sări într-ajutor însemna a înfrunta o primejdie îngrozitoare. pe c 'nd toţi mateloţii tremurau şi se dădeau înapoi. o prăjină. vîntul îi smulse boneta şi lăsă să i se vadă capul cu totul cărunt. ceruse e ofiţerului să-şi pună în primejdie viaţa ca să-l salVe ze pe marinar. repeziciunea cu care fuse:se rupt lanţul. Nu se aştepta Jecît clipa cînd va da drumul funiei şi. Sînt clipe cînd un capăt de frînghie. cu mîinîle întinse în gol. nefericitul marinar se istovea . şi e îngrozitor să vezi o făptură vie desprinzîndu-se şi căzînd ca un fruct copt. Nimeni nu băgă de seamă. Zdruncinătura căderii lui dăduse scării de frînghie o violentă mişcare de legănare. Intre timp. Omul se bălăbănea la capătul funiei ca piatra unei praştii. nu i se putea zări spaima de pe faţă. el ' anmase cu o lovitură de ciocan lanţul ţintuit la cătuşa Priorului.vergii. avea bonetă verde. era ocnaş. în clipa e ea> . Deodată. Braţele i se încordau într-o smucitură teribilă. toţi întorceau capetele ca să nu-l vadă prăbuşindu-se. Nu striga. In clipa cînd ajunse în dreptul catargului. ap0. Fiecare sforţare ca să se urce nu făcea decît să înteţească oscilaţiile scării. în mijlocul zăpăcelii şi lipsei de hotărîre a echipajului. La răspunsul afirmativ al ofiţerului. nu era u n om tînăr. Nici unul dintre mateloţi — toţi pescari de coastă de curînd înrolaţi — nu cuteza să se aventureze. Omul purta haine roşii. şi -"mase atîrnat acolo. pUsese mnia pe o frînghie şi-şi făcuse printre funii. so445 -■să . o ramură de copac însemnează însăşi viaţa .

femeile de p e chei se îmbrăţişară . Nici un strigăt. acum erau doi. că o măsoară cu privirea. aceeaşi înfiorare încorda toate inimile. şi omul. ocnaşul izbutise să alunece pînă ia marinar. apoi îl luă în braţe şi-l duse. pierzînd orice nădejde. istovit. părură veacuri celor ce-l urmăreau. şi atunci cei de faţă trecură printr-o spaimă de nedescris : în locul unui singur om atîrnînd în gol. se lăsă să alunece pe funie. In clipa aceea. nu moarte. iar de acolo pe platforma catargelor. omul începuse să coboare de-a dreptul. Se opri cîteva secunde şi nx. pe cînd cu cealaltă lucra. fu văzut urcîndu-se iar pe vergă şi trăgîndu-l cu el pe marinar. Ajungînd la margine. Mii de priviri erau aţintite asupra celor doi. In sfîrşit. ocnaşul îl legase zdravăn cu funia de care se ţinea cu o mînă. ca să-i dea răgaz să-şi vină în fire. cîţivs bătrîni paznici de ocnă începură să plîngă. Era şi vremea . Intre timp. mergînd pe vergă. La un moment dat. Toate privirile îl urmăreau.într-o clipă fu pe vergă. fie că-i venise ameţea' 2 ' 446 . lumea se înfiora. Secundele astea. pînă la butuc. ca şi cum s-ar fi temut să adauge cea mai uşoară adiere vîntului care-i zgîlţîia pe cei doi nefericiţi. încă un minut. nici un cuvînt. cu u n fel de îndîrjire impresionantă : „Să fie graţiat!" -Intre timp. lăsînd să atîrne capătul celălalt. Toţi îşi ţineau răsuflarea. şi-ar fi dat drumul în gol. în curs' 1 ! cărora vîntul îl legăna pe marinarul atîrnat ca un fi de aţă. In sfîrsit ocnaşul ridică ochii spre cer şi porni mai departe. ca să se întoarcă la corvoadă. şi toţi strigară într-un glas. apoi alergă pe o vergă joasa. numai că în această împrejurare păianjenul aducea viaţă. Mu'-' ţimea răsuflă. Ca să ajungă mai curînd. pe urmă începu să alunece de-a lungul funiei. prinse acolo un capăt al funiei pe care o luase cu el. îl susţinu acolo o clipă. unde-l încredinţa camarazilor săi. II văzu străbătînd verga în goană. fie din pricina oboselii. Părea un păianjen care voia să prindă o muscă . mulţimea izbucni în aplauze.

totul fu zadarnic. după ce scăpase de Ia moarte un marinar. patru oameni se aruncară îndată într-o barcă. L-au căutat pînă seara tîrzfu.. Cadavrul său n-a mai putut fi găsit. s-a coborît în adine. A doua zi. Pierise în mare fără să lase vreo dîră. ca şi cum ar fi căzut într-un butoi cu ulei. Mulţimea scoase H odată un răcnet: ocnaşul căzuse în mare. Omul nu mai ieşise la suprafaţă. Ieri un ocnaş care făcea corvoada pe vasul Orion a căzut în inara şi s-a înecat. Căderea era primejdioasă. 9430 şi se numea Jean Valjean. Lumea îi încuraja . pgru că şovăie şi că se clatină. Se făcură sondaje. Omul era întemniţat sub Nr." . Se bănuia că alunecase sub una dintre ele. Fregata Algesiras era acostată lîngă Orion şi nefericitul ocnaş căzuse între cele două nave. Se crede că a fost dus sub piloţii Arsenalului. nu i s-a găsit nici măcar cadavrul. teama se strecurase din nou în sufletele tuturor. ziarul din Toulon publica aceste cîteva rînduri: „17 noiembrie Î823.

unde . 08 găsea apă de băut decît la un izvor mititel de la jumătatea coastei. Astăzi e un tîrg destul de mare. Numai că apa se găsea foarte greu. Trebuia s-o cauţi departe. Era un sai oarecare în mijlocul pădurii. Negustorii de postav retraşi din afaceri şi amatorii de vilegiatură nu-l descoperiseră încă. Aprovizionarea cu apă era. din pricina înălţimii podişului. dădeai peste cîteva case ţărăneşti din secolul trecut. un lucru a&-> *' ' de greu pentru oricare gospodărie. la marginea dinspre miazăzi a podişului înalt care desparte Ourcq de Marne. prin urmare. Casele mari. cu totul izolat. pe albul obloanelor trase. iar duminicile cu burghezi în sărbătoare. tot felul de jocuri de culori.es. ale căror geamuri pătrate fac. aproape de şoseaua ce ducea spre Chel.1 1 1 : CARTEA A TREk ÎNDEPLINIREA FĂGĂDUIELII FĂCUTE MOARTEI PROBLEMA APEI LA MONTFERMEIL Montfermeil e aşezat între Livry şi Chelles. care înconjoară biserica şi care dă înspre Chelles. Dar Montfermeil nu era decît un sat. Era un loc liniştit şi încîntător.se putea trăi ieftin o viaţă ţărănească îmbelşugată şi uşoară. partea cealaltă. Din cînd în cînd. Prin anul 1823 nu se găseau la Montfermeil nici atîtea case albe. arl -- . nici atîţia burghezi în toane bune. la vreun sfert de ceas de Montfermeil. uşor de recunoscut după înfăţişarea lor. împodobit în tot cursul anului cu vile proaspăt spoite. după balcoanele de fier răsucit şi după ferestrele lungi. Partea satului dinspre Gagny îşi scotea apa din eleşteele minunate care se găsesc în pădure.

nu îngheţase încă şi nici nu ninsese. dînd tîrguşorului o viaţă plină de zgomot şi de veselie. întorşi în sat. cine n-avea apă de bău* se ducea să şi-o ia singur. de asemeni. se duceau sa 449 . Naturaliştii îi spun acestei păsări. din care făcea parte şi eîrciuma Thenardier. iar un grup de negustori ambulanţi îşi construiseră. Asta o înspăimînta pe biata făptură pe care cititorul poate n-a uitat-o. face parte jn ^clasa apicizilor şi din familia răpitoarelor.craţia. îmbrăcate în zdrenţe şi venite nu se ştie de unde. ori se lipsea. pentru a respecta adevărul istoric. magherniţele în piaţa bisericii. După cum vă amintiţi. Cosette le era de folos Thenardierilor în două feluri : mama îi plătea şi fata îi slujea. pe micuţa Cosette. u nde nişte paiaţe spăimîntătoare. vreo patruzeci de centime pe zi. că printre curiozităţile desfăşurate în piaţă era şi o menajerie. lăţeau cîte un ban pentru fiecare găleată cu apă unui bătrîn sacagiu care cîştiga. Aşa că. Pe care muzeul nostru regal nu-i are decît din 1845 şi care. In calitatea asta alerga după apă atunci cînd era nevoie.. se afla eîrciuma Thenardierilor. Nişte scamatori veniţi de la Paris primiseră de la domnul primar învoirea să-şi ridice barăcile pe uliţa cea mare a satului. Asta umplea hanurile şi cîrciumile. foarte speriată la gîndul de-a se duce noaptea la izvor. Trebuie să spunem. unde. De aceea. dar bătrînul nu lucra vara decît pînă la ceasurile şapte seara şi iarna pînă la ceasurile cinci. au o cocardă tricoloră. arătau în 1823 ţăranilor din Montfermeil unul din acei groaznici vulturi din Brazilia. cărînd apă la Montfermeil. începutul iernii fusese blînd. cînd mama încetă să-i mai plătească — în capitolele anterioare am văzut de ce — Thenardierii o ţinură mai departe pe Cosette. chiar pe uliţa Boulanger. Crăciunul anului 1823 a fost deosebit de frumos la Montfermeil. mi se pare. de îndată ce se lăsa noaptea. n loc de ochi.. de îndată ce se închideau obloanele caselor. fata avea mare grijă să nu lipsească niciodată apa din casă. Gîţiva «rîni veterani bonapartişti. după cum vă aduceţi poate aminte. Caracara Polyborus. prin aceeaşi îngăduinţă. Ţinea loc de slujnică.

. în afară de discuţiile politice. vinul se strică numaidecît în pri măvară. neghină. A mustit bine sub teasc. mese. Anul 1823 era totuşi indicat prin cele două obiecte la modă pe vremea aceea în clasa burgheză şi care se aflau pe una din mese. — Atunci e un vin slab. Etc. In seara de crăciun. fără să mai punem la socoteală pietricelele care se găsesc din belşug în unele soiuri de grîu. Sala asta era ca toate sălile de circiumă .. făcută de dumnezeu anume pentru menajeria lor. Scamatorii prezentau cocarda tricoloră ca pe o minune nemaiîntîlnită. cîţiva bărbaţi — căruţaşi şi vînzători — stăteau la masă şi beau. Thenardier bea cu muşteriii şi făcea politică. — Sînt vinuri şi mai slabe decît cel de prin partea locului. puţină lumină şi mult tărnbălău. De unde se aşteptau la zece vedre au ieşit douăsprezece. Thenardiera supraveghea mîncarea. sticle. în toiul larmei infernale se puteau auzi paranteze cu totul locale. ale căror teme principale erau războiul Spaniei şi domnul duce d'AngoulSme. măzăriche. mălură. linte neagră. Strugurii trebuie culeşi cruzi. — Dar strugurii nu trebuiau lăsaţi să se coacă ? — Prin partea locului strugurii nu se culeg copţi Dacă-s culeşi copţi. coada vulpii şi o mulţime de alte plante de leac. un caleidoscop şi o lampă de tinichea lucitoare. aşa cum taie450 . căni de cositor.privească cu evlavie animalul. fumători. în jurul a patru sau cinci feştile. şi anume. în felul acestora : — La Nanterre şi la Suresne s-a făcut vin mult. Nu-mi place să macin grîu breton. cheflii. în sala joasă a hanului Thenardier. cînepă. Sau cîte-un morar izbucnea : — Sîntem noi oare răspunzători de ce se găseşte în saci ? Dăm peste o mulţime de boabe cu care nu ne putem pierde vremea să le alegem şi sîntem nevoiţi să le lăsam la măcinat. mai cu seama în grîu' breton. care se făcea la un foc zdravăn.

de undeva de prin casă. dar nu-l iubea. Ou cît e mai fragedă. tocmindu-se pentru o muncă ce trebuia făcută fa primăvară. Cosette sta la locul ei obişnuit. Era un băieţaş pe care The'nardiera îl avusese într-una din iernile trecute. spunea : _ Nu e de loc rău ca iarba să fie udă. Se taie mai lesne. un cosaş. şi împletea la lumina focului nişte ciorapi de lînă pentru copiii Thenardierilor. Şi aP01 ?' ciuperca-i bună. cu atît se pleacă mai mult în faţa coasei. Şi mititelul. Era în zdrenţe.e lemne nu-i place să taie grinzi cu cuie în ele. „fără să ştie de ce — spunea ea — din pricina frigului".pe sub scaune. iarba asta. Etc. într-o încăpere de alături se auzeau rîzînd şi gungurind două glasuri plăpînde de copii: Eponine şi Azehna. Maică-sa îl alăptase. Lîngă sobă era atîrnat în cui un gîrbaci. părăsit. Din cînd în cînd. ţipătul unui copil. ţipa mai departe în întuneric. Thenardier spunea : ~ Iar îţi miorlăie băiatul. mă plictiseşte! răspundea mama. pătrundea prin zgomotul cîrciumii. rezemată de tăblia mesei de bucătărie de lîngă sobă. domnule! Oricum. Cînd ţipetele înverşunate ale copilului ajungeau de nesuferit. nu-i vina noastră. filtre (j oU ă ferestre. care şedea la masă cu un oprietar.. oamenii se mai plîng de făină. cu picioarele goale în saboţi. iarba dumneavoastră.. Du-te şi vezi ce vrea I Uf. g ce pulbere urîtă fac toate astea la măcinat. N-au d ntate ■' Dacă făina e cum e. e nouă şi cu atît mai anevoie de tăiat. şi care împlinise de curînd trei ani. Un pisoi se juca . ih i . II DOUA PORTRETE COMPLETATE prof-j Iani P n ' v 't in cartea asta pe Thenardieri decît din S S Pere'h° '* prilejul să ne învîrtim în jurul acestei ' hi ^ Şi s-o privim sub toate feţele. Şi 3 'toate astea.

nimănui nu i-ar fi trecut prin gînd să spună despre ea că e femeie. Ii plăcea să bea cu căruţaşii.Thenardier trecuse de cincizeci de ani. Nimeni n-a izbutit vreodată să-l îmbete. Avea o privire de dihor şi o înfăţişare de literat. care. înjura de toată frumuseţea. durdulie. se lăuda că sparge nuca cu pumnul. ceea ce pentru o fernej tot cincizeci. care părea bolnav. îna blondă. Era tipul ideal a! unui hamal îmbrăcat ca femeie. cum am mai spus. Singurul ei ajutor era Cosette. chiar şi cu cerşetorul căruia nu se îndura să-i dea nici măcar o para chioară. grasă. din prevedere. uriaşă sprintenă. colţuros. astfel că era un echilibru de vîr<st« es ' 9 ta soţ şi soţie. de-aci i se trăgea obiceiul sau de-a înşela. Thenardier era un om mic. firav. Dacă n-ar fi citit cîteva romane. iar sub i Poet francei din lecoltil a! xyiIHea. gălbejit. spuneai : „E un jandarm !" Cînd o vedeai cum bea. -scoteau pe neaşteptate la iveală de sub muma pădurii pe femeia năzurbasă. din soiul de sălbăticiuni uriaşe care îşi arată puterea prin cu bolovani atîrnaţi de păr. Totul tremura cînd se auzea glasul ei: geamurile. uneori. mîncarea. voinică. Zîmbea totdeauna. lucrurile şi oamenii. spuneai: „E un călău !" Cînd dormea. făcea si pe dracu. Semăna m' J cu portretele abatelui Delille'. Thenardiera era parcă rezultatul altoirii unei fandosite cu o precupeaţă. despre această Thenardieră. îi ieşea un dinte din gură. Făcea totul în casă : păturii ' odăile. ' Cititorii mai ţin minte poate cîte ceva. slab. Era îmbrăcat cu o bluză. încă prima ei apariţie. dicta în gospodărie. doamna nardier împlinise patruzeci. un şoarece în slujba unui elefant. dar care se bucura în realitate de o sănătate de fier. spuneai: „E un căruţaş !" Gînd o surprindeai muştruluind-o pe Cosette. osos. Faţa ei lată. Cînd o auzeai cum vorbeşte. roşcovană. e*re avea o HffurS dizgra l' . era îndatoritor aproape cu toată lumea. făcea parte. Fuma diiv tr-o lulea mare. plină de pistrui. Avea barbă. aducea a strecurătoare. spălatul.

flamand din Lille în Flandra. „pe un general grav rănit". mare escroc. Vitejia lui de la Waterloo i-o cunoaştem. Nuanţa asta există. De-acolo venea firma strălucitoare de pe faţadă şi numele de „Circiuma la sergentul de la Waterloo". o conştiinţă încărcată are drept urmare o viaţă destrămată . drumul întortocheat. belgian la Bruxelles. Episcop de Hippona (Africa de Nord). Raynal !. după toate semnele.o haină neagra. Vă aduceţi aminte: r etindea că a făcut războiul. în epoca vijelioasă de la 18 iunie 1815. strecurîndu-se printre şrapnele. alcătuiau elementul existenţei sale. făcînd negoţ cu unii. A de-ţat cruzimile şi abuzurile clerului catolic fn colonii tntr-o carte care >"j> bucurat de o largă răspîndire : Istoria filozofică şi politică a coloni-vnlor şi comerţului europenilor In cele două Indii. Avea fumuri de literaturii 'wie materialism. ştiind Adept al filozofilor iluminişti francezi din secolul al XVIII-iea. ciudat. Un ungas filozof.apsrtlştii II- .•" 3 Spunea că are un sistem. Se spunea în sat că voise să se facă preot. stînd călare cu seninătate pe două graniţe. aventura. la Waterloo. şi. pe urma trupelor în marş. Avea la îndemînă nume pe care le ros-adesea în sprijinul lucrurilor mărunte pe care le susţinea : Voltaire. clasic şi bonapartîst. Puşlamaua asta din breasla celor fără căpătîi era. pe cît se pare. istorisea cu oarecare IUX de amănunte că. bărbat. sc agăr '»*or în Iimba latină. veche. mergînd cu tot neamul. Fluxul şi refluxul. Mei sîntem de părere că în Olanda nu învăţase altceva decît cum să ajungă hangiu. in vreo trăsurică beteagă. fiind sergent în nu ştiu care regiment. După cum se vede. înjghebat în America. iscoditori. o exagera puţin. Subscrisese pentru lagărul de ocrotire 4 . şi. încolo. Era liberal. care a trăit In secolele IV-V. jefuindu-i e alţii. pentru bnr. al 6-lea sau al 9-lea. Parny 2. ţ. sfîntul Augus-. care i se dăduse prin partea locului hanului său. francez la Paris. sub restauraţie. a Poet liric francez din secolul al XVIII-lea. şi rămînînd singur în f a f a unui escadron de husari ai morţii. nevastă şi copii. Thenardier făcea parte din rîndul acelor cantinieri hrăpăreţi despre care am mai pomenit. acoperise cu trupul său şi salvase.

Cu toate astea.să se aciueze totdeauna pe lingă armata victorioasă D războiul acesta în care. pentru că îi era ciudă pe tot neamul omenesc. care. Thenardier era atent şi pătrunzător. Uriaşa asta era geloasă. „Agoniseala" lui. cum spunea el. după împ r {54 . slab şi gălbejit trebuie neapărat să placă Ia toată lumea. Vorbea frumos. ţi-amintea de cazarmă şi. dar ochiul deprins descoperea uneori şi-acolo greşeli de ortografie. {i-amintea de seminar. mîncăcios. fiind amestecată cu făţărnicie. care învinovăţesc orice le iese în cale pentru tot ceea ce li se întâmplă lor. Nu-şi dispreţuia servitoarele — ceea ce o făcuse pe nevastă-sa să nu mai ţină nici una. hoinar. I se părea că omul ăsta mic. toate dezamăgirile. dar asta se înfîmpla foarte rar. culese pe vremea se rişului din brazdele însămînţate cu cadavre. şi care sînt gata oricînd să arunce asupra primului venit ca pe un ţap ispăşitor. „agonisise X* ceva". alcătuită din pungi şi din ceasuri <j" inele de aur şi dîn cruci de argint. însoţit de semnul crucii. Asta nu însemnează că Thenardier nu era în stare uneori să se înfurie cel puţin tot atît de tare ca şi nevastă-sa . In afară de toate celelalte însuşiri ale sale. era înfiorător. a deschis circiuma din Montfermeil. E speţa cea mai primejdioasă. mai presus de orice viclean şi chibzuit. Dar Thenardier. înfrîngerile $1 nenorocirile vieţii lor. tăcui sau vorbăreţ. şi în clipele acelea. întocmea cu ifos note de plată pentru călători. nu totaliza" o sumă prea mare şi nu-l dusese prea departe pe catiti nierul ajuns cîrciurnar. Val ae cel ce-i sta atunci în cale. era un ticălos dintre cei ce ştiu să se stăpînească. învăţătorul băgase de seamă că făcea „greşeli de acord". pentru că simţea într-însul un cuptor plin de ură. îndemînatic. Thenardier avea ceva hotărît în gestul său. Thenardier era şiret. pentru că făcea parte dintre cei ce se răzbună necontenit. Lăsa să se creadă că e învăţat. pentru că tot acest venin creştea m el şi-i clocotea pe buze şi în ochi. însoţit de-o înjurătură.

El n-avea decît un gînd: să se imb ogăţească. Ea avea virtuţi. un lucru universal : adoraţia materiei pentru spirit. însemnează „a lăsa coroana descoperită". Ea muncea. najungea pînă la băieţi. Nu era nici măcar stăpînă. namila se supunea. văzută din partea ei mică şi caraghioasă. Thenardier era pentru Thenardiera. Era în purtarea asta. Nu izbutea de loc. Femeia asta era o făptură grozavă. cîteodată doar un semn . el crea. în grai parlamentar. Thenardier era un bărbat de stat. Muntele ăsta de zgomot şi de carne se mişca sub degetul cel mic al acestui tiran pipernicit.g r j şi totdeauna de-o inteligenţă deosebită. De altminteri. vă-'înd-o pe Thenardiera: „Iată pe stăpînul casei I" Se 'nsela. un fel de fiinţă ciudată şi atotputernică. Uneori îl vedea ca pe o făclie aprinsă . Ii era de ajuns o vorbă. cum se va vedea. dar în felul ei . Avea ceva I. care nu-şi iubea decît copiii ei şi nu se temea decît de bărbatul ei. privirea marinarilor obişnuiţi să facă cu ochiul prin i netă. Acestui mare talent îi lipsea un tearu Pe măsura lui. în supunerea Thenardierei faţă de soţul ei era şi oarecare contemplaţie. Era mamă fiindcă era mamifer. El conducea totul printr-o acţiune magnetică nevăzută şi neîntreruptă. dragostea ei e mamă se oprea la fetele ei şi.. ac a un zero se mai poate ruina . deoarece anumite urîţenii îşi au rostul lor în adîncurile frumuseţii veşnice. alteori îl simţea ca pe o gheară. Stăpînul şi stăpîna era bărbatul. In Thenardier se găsea necunoscutul. Deşi înţelegerea lor deplină nu avea drept urmare decît răul. La Montfermeil Thenardier se ruina. n-ar fi fost niciodată de altă părere decît „domnul Thenardier" asupra vreunui amănunt — presupunere de altminteri de neîngăduit — şi nici nu şi-ar fi înfruntat faţă de alţii bărbatul în nici o privinţă. „în faţa străinilor" nu săvîrsea niciodată greşeala ţie care o tac adesea femeile şi care. fără ca ea să-şi dea prea bine seama. în Elveţia sau în Piri 455 . Oricine intra pentru întîia dată în circiumă spunea.. ue-aci puterea absolută a acestui om asupra acestei femei.

Aşa erau cele două făpturi. să deşerte pungile slăbuţe şi să le uşureze cum se cuvine pe cele grase. scăunaşul. purici şi zîmbet. scăunelul.nei acest goîan ar fi ajuns milionar. acel lucru care e o virtute la popoarele barbare şi o marfă la popoarele civilizate: ospitalitatea. să adăpos tească cu respect familiile care vin de la drum. cu asprime şi în şoaptă — este să vîndă celui dintîi venit marcare bună. pe cinci sute de mii de draci.. pe-acolo trebuie să se procopsească Se-nţelege că vorba „hangiu" e întrebuinţată aici în'tr-u înţeles mărginit şi nu se întinde asupra unei clase întreg" în anul 1823 Thenardier avea datorii de vreo mie cin î sute de franci. mindirul şi maldărul de paie. şi trăia din p' i n clipa de faţă. . Dar unde -a azvf li az ! soarta pe hangiu.. Thenardier făcea parte dintre oamenii care înţelegeau cel mai bine. jupîneasă. Pe cînd bărbatul cugeta şi punea totul la cale. nici de cea de mîine. încolo braconier încercat şi ţintaş vestit. Thenardiera habar n-avea de creditorii absenţi. să-i jupoaie pe copii. ca o vietate turtită în acelaşi timp de-o piatră de moară şi ciopîrţită de un cleşte. nu-i păsa nici de ziua de ieri. Avea cugetări profesionale pe care le strecura în mintea nevesti-si. Avea un fel de rîs rece şi domol. care era deosebit de primejdios. Barbatu . cel mai temeinic şi în felul cel mai modern. chiar şi muştele pe care cîinele său le mănîncă !. să-i jecmănească pe bărbaţi. cerceafuri murdare. colţul căminului. să-l pună pe călător să plătească totul. să ştie de cîţi bani întunericul vatămă oglinda şi.Datoria hangiului — îi spunea ei într-o zi. salteaua de puf. jilţul. lumină. Bărbatul ăsta şi femeia lui erau vicleşugul şi turbarea împreunate. căldură. scaunul.. Cosette se afla între e > strivită de amîndoi. să-i oprească pe trecători. tovărăşie respingătoare şi cumplită. care-l nelinişteau Oricît de nedreaptă şi de îndîrjită ar fi fost cu e ţ soarta. Teoriile sale de hangiu tîşneau uneori dintr-însuî ca nişte licăriri. odihnă. datorii supărătoare. să pună la socoteală deschisul şi închisul ferestrei. să le jumulească pe femei.

încît cădea pe gînduri. Coisette era îngîndurată şi tristă. gîfîia. Circiuma Thenardier era parcă o pînză de păianjen în care Cosette era prinsă şi se zbătea. IAR CAILOR APA Sosiseră patru călători. Geea ce o liniştea puţin era faptul că nu se bea prea jnultă apă în casa Thenardier. peria. Theardiera săltă capacul unei cratiţe ce clocotea pe cuptor. dar setea lor căuta mai degrabă ulceaua decît ulciorul.• femeia aveau fiecare feîul lor de a se purta. alerga. Cel care ar fi cerut un pahar cu apă printre atî-| la băutori de vin ar fi trecut drept sălbatic în ochii acesOr a. Supusă. mătura. cobora.Veni totuşi o clipă cînd fata se cutremură. muncea din greu. făcea treburile cele mai grele. Cosette urca. biata fată nu scotea nici o vorbă. Cînd se trezesc în zori.E slută rău cu vînătaia aia la ochi !" Cosette se gîndea că se înnoptase. Ideea de asuprire era înfăptuită de această sinistră gospodărie. spăla. freca. aşa mici şi goale printre oameni.. un stăpîn plin de D venin. i a r soţul o făcea să umble iarna cu picioarele goale. ceea ce o făcea pe stăpînă să spună din cînd în cînd : . cu toate că n-avea decît opt ani. Avea un ochi învineţit de-un pumn pe care i-l dăduse Thenardiera. avea atunci înfăţişarea jalnică a unei femei bătrîne. suferise atît de mult. muta' lucrurile din loc şi. că fusese nevoie să umple pe neaşteptate oalele şi carafele din odăile călătorilor care sosiseră atunci şi că nu mai rămăsese de loc apă în ciubăr. că se întunecase de tot. femeia $ gtîlcea în bătăi. Nu ducea lipsă de oameni msetaţi. ce se petrece oare în sufletele astea uitate de dumnezeu ? III OAMENILOR LE TREBUIE VIN. aşa firavă cum era. ic Dic . O muscă băgată slugă la păianjeni. Nici un vă de milă : o stăpînă neîndurătoare.

j n * robinetul. ştrengăriţo ! Gînd nu i se dă de băut. — Ia te uită la ea ! E cît pumnul de mică şi spune o minciună cît casa de mare. ^u — Uite — spuse ea — nu mai e apă ! Apoi stătu o clipă.luă un pahar şi se apropie repede de ciubăr. unul dintre negustorii ambulanţi care trăsese Ja han intră şi spuse cu glas aspru : — Calul meu n-a fost adăpat! — Ba da. Din cînd în cînd. Un fir subţire de apă curse din robinet şi un!°?" v jumătate de pahar. cîte-un beţivan se uita în stradă şi exclama : „E întuneric beznă". domnule! spuse ea. are un fel de a pufăi pe care i-l cunosc eu bine. Nu era adevărat. Fetei i se oprise răsuflarea. a băut din găleată. am şi vorbit cu el. Cosette ieşi de sub masă. — Ba da. chiar eu i-am dat de băut. zise negustorul. Fata ridicase capul şi-i urmărea toate m'^^ rile. sau : „Ar trebui să ai ochi de pisică să poţi merge pe drum fără felinar la ora asta I" Şi Cosette tresărea. dar. Cosette stărui şi adăugă cu glas răguşit de emoţie Ş' care abia se auzea : — Ba a băut chiar bine! — Haide! zise negustorul furios. Află de Ia mine că n-a băut nimic. O s-ajungă şi-atîta ! Cosette îşi văzu iar de treabă. Lasă asta ! Sa 1 dea apă calului şi gata ! 158 . Deodată. — Eu îţi spun că nu. spuse Thenardiera. Calul a băut. o găleată plină. mătuşă ! zise negustorul. — Atîta pagubă ! adăugă Thenardiera. Număra minutele care treceau şi grozav ar fi vrut sa fie dimineaţă. uitîndu-se la paharul plin numai pe jumătate. simţi cum i se zbate inima în piept de nelinişte. mai bine de un sfert de ceas. Cosette minţea.

— Hai.Uite. luă banii fără să sufle un cuvînt şi-i băgă în acest buzunar. Eu cred că era mai bine dacă-mi vedeam de rîntaşul meu. Thenardiera deschise larg uşa dinspre stradă : — Ei. Thenardiera se întoarse iarăşi la cuptor şi gustă cu o lingură de lemn mîncarea din c'ratiţă. să cumperi o pîine mare de la brutărie. Cosette ieşi din ascunzătoarea în care se vîrîse. în ' a ţa uşii deschise. domnişoară broască-rîioasă — spuse ea — cînd te întorci. Mizerabilii. aproape sub picioarele beţivilor. Pe urmă. 459 . bombănind mereu : — E apă destulă la izvor. haide. rămase nemişcată. cam aşa ei spuse Thenardiera. du-te de adă ! Cosette lăsă capul în jos şi se duse să ia o găleată goală de lîngă sobă. spuse cu jumătate de glas Cosette.Da. p e urmă. piper şi nişte usturoi. Dacă dobitocul a băut. cu găleata în mînă. du-te odată ! strigă Thenardiera. uitîndu-se împrejur: _. Thenardiera adăugă : — Domnişoară. Găleata asta era mai mare decît ea şi îata ar îi putut să intre în ea cît era de mare. Cosette ieşi. sau curn-te-mai cheamă. dar unde-i fata aia ? S e plecă şi-o găsi pe Cosette pitită la capătul celălalt a l mesei. Pe urmă.Ei. du-te de adapă calul! — Nu mai e apă. Uşa se închise la loc. Scîrţ. vii odată ? strigă Thenardiera. — Ei. ■. trebuie să bea.rosettc se băgă iar sub masă. începu să scotocească într-un sertar unde se aflau bani. cucoană. Ţine banii! Cosette avea un buzunar mic într-o parte a şorţului.. _.. Parcă aştepta să-i vină cineva într-ajutor. Nu-i mare lucru.

Nu văzuse încă păpuşa de aproape. cu înţelegerea neştiutoare şi tristă a copilăriei. strălucirea. mărgele de sticlă şi tot felul de lucruri minunate din tinichea. cum îi spunea ea. era o arătare. la loc de cinste. numai pe furiş — îndrăznise s-o privească şi ea. Eponine şi Azelma au privit-o în neştire ceasuri întregi. păpuşa nu era păpuşă. prăvăliile erau toate lumi nate cu luminări care ardeau în pîlnii de hîrtie. In clipa cînd Cosette ieşi cu găleata în mînă. i se arătau ca în lumina unui vis acestei făpturi nefericite. îşi spunea că ar trebui să fie regină sau măcar prinţesă ca să poată avea . spre „doamna" cea frumoasă. Cosette măsura. pîrr la hanul Thenardier. nu se vedea nici o stea. sclipind de fluturaşi poleiţi. In faţă.IV O PĂPUŞA INTRA IN SCENA Rîndul de dughene aşezate în bătaia vîntului pornea d la biserică şi se întindea. Toată ziua minunea asta fusese expusă acolo ca să se holbeze la ea trecătorii mai mici de zece ani. cu spice de aur pe cap. Deoarece burghezii urmau să se ducă în curînd la slujba de utrenie. bogăţia. cum vă aduceţi aminte. cu păr adevărat şi cu ochi de smalţ. îmbrăcată într-o rochie de crep trandafiriu. Toată prăvălia asta i se părea un palat. pe un fond de ştergare albe. care şedea atunci la o masă la Thenardier — făcea „un efect magic" Pe cer. fără să se fi putut găsi la Montfermeil vreo mamă cu destulă dare de mînă sau destul de risipitoare ca s-o cumpere pentru copilul ei. brăţări. Bucuria. Cosette — e drept. Gea din urmă dugheană care se găsea chiar în faţa uşii Thenardierilor era o prăvălie de jucării. negustorul aşezase o păpuşă mare. nu se putu stăpîni să nu-şi arunce ochii spre această minunată păpuşă. atit de adînc cufundată în mizeria ei jalnică şi rece. fericirea. înaltă de aproape două picioare. aşa amărîtă şi copleşită cum era. Biata fetiţă rămase înmărmurită. însă. ceea ce — cum spunea învăţătorul din Montfermeil. prăpastia care o despărţea de păpuşă.

galantarele luminate îi arătau drumul. Pe măsură ce înainta. In extazul ei uitase totul.lucru" ca ăsta. Bietul copil se pomeni în întuneric. Cosette. bolborosind 46! . cu atît rămînea m a ' uluită. Se uita la frumoasa rochie roz. aiergînd cît o ţineau picioarele. care-şi făcea de lucru în fundul barăcii. Nu se mai opri la nici un galantar. ce tot făceai acolo ? Şterge-o numaidecît. Glasul aspru al Thenardierei o aduse brusc la realitate: — Ce. Mai erau s i alte păpuşi în spatele celei mari. Cît timp se mai afla pe uliţa Boulanger şi prin preajma bisericii. Uliţele erau pustii. Se întîlni totuşi cu o femeie care întoarse capul după ea şi stătu locului. MITITICA SINGURA Din pricină că hanul Thenardier se afla în partea satului dinspre biserică. Pătrunse în el. pînă şi treaba pe care o avea de făcut. Qosette o luă la fugă cu găleata. Negustorul. întunericul devenea tot mai a dînc. Părea un zgomot care-i ţinea de urît. Cosette trebuia să aducă apa tocmai de la izvorul din pădurea de lîngă Chelles. I se părea că vede paradisul. i se părea că e dumnezeu-tatăl. Cu cît se uita mai mult. urîciune ! Thenardiera se uitase în strada şi o găsise pe Cosette în extaz. n-ai mai plecat ? Stai că-ţi arăt eu ţie! Mă rog. toanto. ultima licărire a celei din urmă barăci pieri. Atîta doar că. care i se păreau zîne Şi îngeri. simţind cum o anume tulburare punea stăpînire pe dînsa. scutura cît putea de tare toarta găleţii. curînd însă. fără a se opri din mers. la f unî'osu-i păr neted şi îşi spunea: „Ce fericită trebuie ă fie păpuşa as t a !" Nu-şi putea lua ochii de la această răvălie fantastică.

cîte o rază sfioasă străbătea prin eră pătura vreunui oblon. a mers cu destul curaj. O luă din nou pe drumul spre izvor şi porni în goană. Nu mai era în Montfermeil. era pe cîrnp. 462 . Ajungînd dincolo de colţul celei din urmă case. Cosette se opri. gest caracteristic copiilor îngroziţi şi nehotărîţi. asta o liniştea.printre buze: „Unde s-o fi ducînd fetiţa asta ? O fj stafie ?" Apoi. recunoseînd-o pe Cosette : „Ia te uită i "-60 ea. zise ea. în spatele ei. i se părea acum peste putinţă să treacă de ultima casă. erau oameni acolo. nemaiuitîndu-se l a nimic. cu botul ei de hienă şi cu văpaia furiei în ochi. nemaiascultînd nimic. Se uita bine şi auzi foşnetul sălbăticiunilor prin iarbă şi văzu desluşit strigoii mişeîndu-se printre arbori. Nu se opri din goană decît atunci cînd i se tăie răsuflarea. Atîta vreme cît pe o parte şi alta a drumujir au fost case şi chiar numai ziduri. dar nu stătea pe loc Mergea înainte. hîdă. toate nălucile întunericului şi ale pădurii. Ieşi din sat în fuga mare. Ce să facă ? Cum să iasă din încurcătură ? încotro s-o apuce ? înaintea ei spectrul Thenardierei. Lăsă găleata jos. De rîndul ăsta o vedea pe Thenardiera. Ii venise greu sa treacă de ultima prăvălie. Totuşi. Atunci. îşi trecu mîna prin păr şi începu să se scarpine încetişor. cu cît înainta. Se uita cu disperare în întunericul aceia în care nu mai era nimeni şi care era plin de fiare sălbatice şi poate şi de strigoi. frica îi dădea curaj: „Ei 1 am să-i spun că nu mai era apă". înaintea ei se întindea spaţiul întunecos şi pustiu. Şi porni hotărîtă înapoi spre Montfermeil. în neştire. puse mîna pe găleată. parcă fără voie mersul i se încetinea. era lumină şi viaţă. Fata se uită cu groază înainte şi înapoi. E Ciocîrlia !" ' : Zlse Cossette străbătu astfel labirintul de uliţe întortoche t şi pustii cu care se termină înspre Ghelles comuna Mont6 fermeil. Şi se dădu înapoi în faţa Thenardierei. intră în pădure tot alergînd. Ici şi colo. Dar abia făcuse vreo sută de paşi şi se opri iarăşi şi începu din nou să se scarpine în cap.

Ar fi vrut să plece îndată. săpat de ape într-un pămînt argilos. dădu peste o creangă. Era atît de puternică încordarea prin care trecea. se simţi moartă de oboseală. încreţite. "(pf . Pe cînd stătea aplecată. Fu nevoită să se aşeze. adînc de vreo două picioare. nu băgă de seamă că buzunarul şorţului i se deşertă în izvor. întunericul nemărginit. Cosette nu zăbovi nici o clipă. făcea t cercuri care păreau şerpi de flăcări palide. Era întuneric beznă. Sfîrşindu-şi treaba. un atom. îl făcuse adesea pe lumină. era înconjurat de muşchi şi de acel soi de buruieni înalte. Dibui cu mîna stîngă în întuneric trunchiul unui stejar tînăr. Banii îi căzură în apă. Se trînti pe iarbă şi rămase acolo ghemuită. Alături de dînsa. Noaptea uriaşă stătea în faţa acestei fiinţe mici. ajunse la izvor. aplecat peste fîntînă şi de care se sprijinea de obicei . apa mişcîndu-se în găleată. Cu toate astea. de alta. închise ochii. fără să-şi dea seama de ce. Erau numai vreo şapte sau opt minute de la marginea pădurii pînă la izvor. îngust. nici la stînga. pin toate părţile o învăluia freamătul de noapte al pădurii. Nu se mai gîndea la nimic. Lucru ciudat. O urmă de instinct o conducea fără să-şi dea seama. dar făcuse o sforţare atît de mare c a să umple găleata. Era un hîrdău natural. apoi îi deschise din nou. încît îi fu cu neputinţă să mai facă u n pas. Trase găleata aproape plină şi-o aşeză pe iarbă. încît puterile i se întreiseră. şi era pardosit cu cîţiva bolovani. Cosette nu-i văzu şi nici nu-i auzi cînd au căzut. dar ea cunoştea izvorul. se agăţă de ea şi dădu drumul găleţii în apă. Tn sfîrşit. De-o parte. cunoscute sub numele de guleraşele lui Henric al ÎV-lea.Alerga şi îi venea să pttngă. temîndu-se să nu vadă cine ştie ce dihănii printre crengi şi prin tufişuri. nu se rătăci. nu mai vedea nimic. Cosette ştia drumul. fără să poată face altfel. nu se uita nici la dreapta. Un pîrău îşi făcea drum cu un susur liniştit.

întocmai. toate vieţuitoa- . Văgăunile nopţii. De jur împrejur numai privelişti lugubre. Cîteva buruieni uscate. ca visele florilor adormite. imensitatea de marmînt a tăcerii. fără un foşnet de frunză.Deasupra ei ceru! era acoperit de nori uriaşi. Adulmeci revărsarea marelui vid întunecat. chiar şi cei mai puternici se simt neliniştiţi. Omul simte nevoia de lumină. Jupiter apunea în depărtări. mintea se întunecă. siluetele tăcute care se risipesc cînd te apropii. întunericul era ameţitor. Se vede plutind în spaţiu sau în propria ta minte ceva nedesluşit şi de neînţeles. Cine se avîntă în noapte. băltoace plumburii. încearcă o strîngere de inimă. Neînţelesul se conturează la cîţiva paşi de tine. zburau repede. negri nişte coame de fum. înarmate cu gheare. tufe care freamătă a mînie. O lume de himere se naşte în adîncul nelămurit. Era ca o rană care strălucea. Fata se uita cu priviri rătăcite la steaua asta mare pe care n-o cunoştea şi ca re o umplea de spaimă. Umbrele şi copacii sînt două desişuri care înspăimîntă. Nimeni nu umblă noaptea prin pădure fără un fior de teamă. fără o rază din luminile nedesluşite şi proaspete ale verii. destrămări nevăzute. Copăcei plăpînzi şi piperniciţi şuierau prin rarişti. In zare se ivesc ameninţări de groază. mînate de vînt. Cînd ochiul vede negru. Sub bătaia crivăţului. Ţi-e frică şi eşti dornic să priveşti îndărăt. Pădurea era cernită. încercînd să apuce prada. fugind parcă înspăimîntate din faţa cuiva care le ajungea din urmă. care-i dădea o roşeaţă îngrozitoare. In clipa aceea planeta era în adevăr foarte aproape de orizont şi trecea printr-o pătură deasă de negură. Mărăcinii se răsuceau ca nişte braţe lungi. în opacitatea funinginei. Grengi mari se întindeau fioroase. cu o preciziune spectrală. ierburile înalte se frămîntau ca tipării. Masca tragică a întunericului pare 8 că se apleacă lin asupra micuţei. lugubru! aşternut peste tristeţe. In negura lugubru împurpurată astrul părea mai mare. lucrurile devenite înspăimîntătoare. în timpul eclipsei. pe întuneric. Un vînt rece sufla dinspre cîmpie.

pînă în dreptul caselor. pînă sub ferestre. Fără să-şi dea seama de ceea ce i se întîmplă.iele necunoscute cu putinţă. Se sculă în picioare. ramuri misterioase ce se lasă flsupră-ţi. să fugă în goana mare prin pădure. mănunchiuri de buruieni înfiorate — în faţa tuturor acestora te afli fără apărare. o frică naturală. de-a lungul cîmpului. doi. covîrşitoare. Din nou o copleşi frica. pătrunderea asta a întunecimilor e nespus de sinistră pentru un copil. Răsuflă un pic. Cosette se simţea copleşită de această nesfîrşire întunecată a firii. pe care n-o pricepea. pe urmă apucă din nou toarta şi-n porni iar la drum. Abia putu să ridice găleata. Tremura toată. Simţea că poate n-ar' putea să se oprească de a se întoarce din nou aici a doua zi la aceeaşi oră. cioturi înfricoşătoare de copaci. dar care o umpluse de spaimă. Nu putem găsi cuvintele care ar putea să descrie toată ciudăţenia fiorului care-o îngheţa pînă-n măduva oaselor. trei. îu nevoită s-o lase iarăşi jos. Asta o făcu să-şi dea seama de realitatea lucrurilor care o înconjurau. începu să numere cu glas tare — unu. de rîndul 465 . Făcu astfel cîţiva paşi. Atunci. Pădurile sînt apocalipsuri. Nu există îndrăzneală care să nu tresară şi să n u presimtă apropierea spaimei. pînă la zece — iar cînd sfîrşi. o luă de la capăt din nou. printr-un fel de instinct. încît n-avu curajul să fugă fără găleata cu apă. Nu mai avea decît un singur gînd — să fugă. dar ceva mai îngrozitor chiar decît groaza. pînă la feştilele aprinse. ca şi cum sufletul s-ar contopi cu umbra. Simţi că-i îngheaţă mîinile. încerci un simţămînt apăsător. iar fîlîîitul din aripi al unei făpturi atît de micuţe stîrneşte un zvon de agonie sub bolta lor misterioasă. Privirea îi alunecă spre găleata care se afla în faţa ei. Apucă toarta cu amîndouă mîinile. Privirea îi devenise sălbatică. ca să se smulgă din starea ciudată în care se afla. dar găleata era plină şi grea. N-o năpădise numai groaza. patru. care i se udaseră cînd scosese apă. Dar frica ei de Thenardieră îi era atît de mare.

apa rece care se vărsa din găleată îi curgea pe picioarele goale Toate astea se petreceau în mijlocul unei păduri. atît de mult se temea de Thenardieră chiar de departe. Numai dumnezeu. doamne dumnezeule 1" In clipa aceea simţi că găleata nu mai atîrna greu. era un copil de opt ani. ca să se odihnească de ajuns. Cosette răsufia cu un fel de horcăit dureros. departe de orice suflare omenească. mînerul de fier îi amorţea şi făcea să-i îngheţe şi mai tare mînuţele ude. Avea obiceiul să-şi închipuie întotdeauna că Thenardieră era de faţă. biata făptură. fără îndoială. Era prăpădită de oboseală şi încă nu ieşise din pădure. o apucase de toartă şi o săltase cu putere. mama ei. apucă din nou găleata şi porni iarăşi. Şi. în pădure. Ajungînd iîngă un castan bătrîn pe care-l ştia. Dar trebui să se oprească d' nou. făcu un ultim popas. nu se putu stăpîni să nu strige: „O. O siluetă neagră. de sus. noaptea. vai. hohote de suspine o înnăbuşeau. O mînă.ăsta o bucată mai lungă. După cîteva clipe de odihnă porni mai departe M gea cu trupul aplecat înainte. mergea alături de ea în întuneric. Totuşi nu putea face un drum prea lung în felul ăsta şi mergea destul de încet. Era un om 466 . vedea în clipa asta trista întîmplare. plină de curaj. Se silea să-şi micşoreze popasurile şi să meargă cît mai mult între ele. dar nu avea curajul să plîngă. pe urmă îşi adună toate puterile. Groaza aista se amesteca cu spaima de-a fi singură. ca o babă ■* greutatea găleţii îi întindea şi făcea să i se înţepeneasc"' braţele slăbuţe. noaptea' iarna. care i se păru enormă. de cîte ori se oprea. Fiindcă sînt unele întîmplări care-i fac pe morţi să deschidă ochii în mormînt. Totuşi. mare şi dreaptă. deznădăjduită. cu capul în jos. Ridică ochii. Se gîndea cu groază c-o să-i trebuiască mai bine de un ceas ca sajungă la Montfermeil şi că Thenardiera o s-o bată. din cînd în cînd era nevoită să se oprească şi. la drum. mai mare decît celelalte.

După mersul lui hotărît. Omul acela.re venise în urma ei şi pe cate nu-i auzise venind. mizeria cea mai mare combinată cu cea mai mare curăţenie. după faţa lui care arăta descurajare şi silă de viaţă. Omul făcea impresia cuiva care caută o locuinţă şi părea că se opreşte mai ales la casele cele mai modeste din această margine dărăpănată a mahalalei Saint-Marceau. uzată de tot şi mult periată. după vigoarea neobişnuită întipărită în toate mişcările sale. pantaloni negri. fără să scoată o vorbă. ca VI IN CARE SE DOVEDEŞTE POATE INTELIGENŢA LUI BOULATRUELLE în după-amiaza aceleiaşi zile de crăciun din 1823 un om se plimba de multă vreme pe partea cea mai puţin umblată a Bulevardului l'Hopital din Paris. Fetiţa nu se înfricoşa. Un amestec destul de neobişnuit. care insuflă inimilor înţelegătoare acel îndoit respect pe care-l încercăm faţă de cineva foarte nevoiaş şi faţă de cineva foarte demn. i-ai fi dat cel mult cincizeci. Se va vedea mai departe că omul acesta închiriase în adevăr o cameră în cartierul acela singuratic. părea să aibă peste şaizeci de ani. Există instincte în faţa tuturor întîmplărilor vieţii. culoare ce n-avea nimic ciudat pe vremea aceea. o redingotă foarte roasă. după buzele palide. ca şi în toată făptura sa. care deveniseră cenuşii la genunchi. omul acesta era tipul a ceea ce s-ar putea numi cerşetorul cu purtări alese. S-ar fi putut spune că e un fost profesor de casă mare. o vestă mare cu buzunare de formă veche. Purta o pălărie rotundă. din postav gros gălbui. deşi domol. după fruntea zbîrcită. După părul lui alb de tot. După felul cum era îmbrăcat. ciorapi negri de lînă şi pantofi groşi cu catarame de aramă. întors din emigraţie. Gutele de pe fruntea sa erau la locul lor 467 . apucase de toarta găleţii pe care-o ducea Cosette.

468 . aspră şi ascuţită. fără să lase să se vadă. dar plin de maiestate. doi epoleţi laţi cu găietane ce fluturau pe o haină obişnuită. o măciulie ca de mărgean. se vedea o faţă lată. Omul acesta. hotărîtă şi rumenă. mai cu seamă iarna. pentru că trecerea unui rege provoacă totdeauna zarvă.şi aveau ceva atrăgător pentru cei ce l-ar fi privit cu luareaminte. era un toiag şi părea un baston. ol ogul aces t a sar fi lăsat bucuros purtat ca fulgerul. o privire mîndră. iată-l că se-. Era una din plimbările sale preferate. Şi unii alergau. De altminteri. cu ceară roşie. pe la ora două. părea totuşi mai dornic să-i ocolească decît să-i caute. Trecea liniştit şi sever. cru)cea sfîntului Oră$el Ia sud-est de Paris. se putea vedea trăsura şi cavalcada regală trecînd în goana mare pe Bulevardul l'Hopital. Aproape fără nici o abatere. un zîmbet de cărturar. apariţia şi dispariţia lui Ludovic al XVIII-lea făcea oarecare impresie pe străzile Parisului. care zicea : „E ora două . voi a s ă al erge. i se tăiaseră nodurile şi i se făcuse. Trăsura lui greoaie. alţii se aliniau. poleită pe de-a-ntregul cu fire mari de crin zugrăvite pe tăblii. după moda timpului.ntoarce la Tuilerii". o frunte tînără cu părul dat pe spate şi pudrat. străjuit de săbiile scoase din teacă. mîna dreaptă şi-o sprijinea într-un fel de baston scos dintr-un gard viu. pe Sena. Abia aveai vreme să vezi cine-i într-însa. în dreapta. neput î nd s ă m eargă. pe nişte perne îmbrăcate în atlaz alb. In mîna stingă avea un pachet mic. legat într-o basma . dar care se dovedea modestie' In adîncul privirii sale stăruia nu ştiu ce seninătate lugubră. Mersul era cam grăbit. Asta ţinea loc de ceasornic şi de orologiu sărăcimii din cartier. Bastonul fusese rotunjit cu destul meşteşug şi nu era prea urît la înfăţişare. Acestui rege neputincios îi plăcea galopul. Pe bulevardul acesta trec puţini trecători. Pe vremea aceea regele Ludovic al XVIII-lea se ducea aproape zilnic la Choisy-le-Roi'. Buzele i se strîngeau într-o cută ciudată care părea să arate asprime. uruia asurzitor. In colţul din fund.

La ceasurile patru şi un sfert. adică pe înnoptate.Ludovic. înconjurată de un escadron de gardă cu galoane de argint. era regele. pentru că nu cunoştea amănuntul acesta. ceea ce nu-l împiedică pe domnul duce d'Hâvre să-l zărească. care-i răspundea la fel. trecătorul cu redingotă galbenă nu era de prin partea locului şi probabil nici din Paris. La ceasurile două. cînd intra din nou în oraş. se ascunse repede după un colţ al zidului împrejmuitor. unde se reprezenta în ziua aceea Cei doi ocnaşi. îi spuse maiestăţii-sale: „Iată un individ cu o mutră cam suspectă!" Poliţiştii care mergeau înaintea cortegiului regal îl văzuseră şi ei. şedea în trăsură în faţa regelui. Cînd a apărut pentru întîia oară în cartierul Saint-Marceau. ministru de stat şi prefect al poliţiei. placa de argint a sîîntului spirit. agentul îi pierdu urma — cum se spunea într-un raport înaintat chiar în seara aceea domnului conte Angles. Cînd ieşea din Paris. lat. în clipa următoare. crucea Legiunii de onoare. întorcîndu-se totuşi de cîteva ori spre a se încredinţa că nu mai era urmărit. în calitate de ofiţer de serviciu în ziua aceea. trecea prin faţa Teatrului Porte-Saint-Martin. îşi ţinea pălăria cu pene albe pe genunchii înfăşuraţi în jambiere englezeşti înalte. Afişul. deoarece. îi atrăsese atenţia. Era singur pe alee. după ce ocolise Salpetriere. tot succesul său s-a redus la această exclamaţie a unui mahalagiu către însoţitorul său: „Grăsunul ăsta reprezintă stăpînirea 1" Trecerea asta regulată a regelui. totdeauna la aceeaşi oră. cu toate că era grăbit. îşi punea pălăria pe cap. Se uita cu răceală la popor. ajunse în bulevard. cum ziua era pe sfîrşite. Domnul duce d'Hâvre. şi unul dintre dînşii primi ordin să-l urmărească. se oprise să-l citească. un pîntec respectabil şi un cordon albastru. el păru surprins şi aproape înspăimîntat. iuţi pasul. cînd trăsura regală. era aşadar evenimentul zilei pe Bulevardul l'Hopital. salutînd rar. Dar individul se înfundă în străduţele singuratice ale cartierului şi. Fără îndoială. luminat de felinarele teatrului. Cînd omul cu redingota galbenă scăpă de sub urmărirea agentului. ajunse .

Nu intrase în han. Pare că n-ar avea o leţcaie şi totuşi nu se uită la bani . — Da. Omului părea că nu-i pasă. Peste o clipă se făcu nevăzut. îşi luă pachetul şi bastonul şi sări jos din trăsură. După cîteva minute. Trecură astfel prin Gourney şi prin Neuilly-sur-Marne. Diligenta pleca la patru şi jumătate. Vizitiul se întoarse spre ceilalţi călători: — Omul ăsta nu-i de prin partea locului. Vizitiu! opri ca să lase puţin caii să răsufle. — Mergeţi pînă la Lagny ? întrebă vizitiul. spuse vizitiul. Călătorul plăti pînă la Lagny. După ce trecură de barieră. cînd trăsura porni spre Lagny. înainte de-a pleca. Vizitiul se mulţumi atunci să fluiere şi să-şi înjure caii. fiindcă nu-l cunosc. Caii erau înhămaţi. lîngă mine. vizitiul încercă să intre în vorbă. dar călătorul nu răspundea decît în monosilabe.în fandătura Planchette şi intră la Talerul de cositor unde se afla atunci biroul diligentei pentru Lagny. apoi la pachetul lui atît de mic şi-i ceru să plătească. pe capră. în dreptul hanului căruţaşilor. Plecară. care se află în vechile clădiri ale mănăstirii regale. Vizitiul se înfăşură în mantaua sa. — Poftiţi sus! Totuşi. zise omul. plăteşte pînă la Lagny şi se dă jos la Chelles . Omul întrebă : — Mai aveţi vreun loc ? — Unul singur. — Cobor aici! spuse omul. nu-l întîlniră pe uliţa principală din Chelles. Pe la ceasurile şase seara ajunseră la Chelles. — II iau eu. începea să fie frig. vizitiul se uită la hainele sărăcăcioase ale călătorului. iar călătorii chemaţi de către vizitiu se urcau grăbiţi pe scara înaltă de fier a trăsurii.

Cînd ajunse în pădure. înainte de-a ajunge la biserică. Omul nu intrase în pămînt. auzi paşii unor trecători. era ia rîţiva paşi de grămada de bolovani. era o noapte foarte întunecoasă de decembrie.. îşi încetini pasul şi începu să se uite cu băgare de seamă la toţi copacii. De-acolo începea urcuşul colinei. Se ridică în vîrful picioarelor şi pipăi această bucată de tablă. Un copac înalt. nehotărît. Omul n-o mai apucă pe drumul spre Montfermeil.£ noapte. 471 . plin de umflăturile acelea care sînt un fel de negi ai regnu lui vegetal. se afla un castan bolnav care se cojea şi care fusese bandajat cu o bucată de tablă bătută în cuie. paza asta era de prisos. Abia se vedeau cîteva stele pe cer. La un moment dat. ca cineva care ar fi cunoscut locurile şi care ar mai fi trecut pe acolo. pe urmă o luase la stînga. în faţa acestui copac. care era un frasin. înaintînd pas cu pas. deoarece. pe întuneric. ajunse într-o poiană unde se afla o movilă de bolovani albicioşi.. parc-ar fi căutat şi urmat un drum tainic. ca şi cum i-ar fi trecut în revistă. Se duse la copac şi-i pipăi scoarţa cu mîna. tot dibuind încoace şi-ncolo. păru că s-a rătăcit şi stătu locului. vrînd parcă să recunoască şi să numere toţi negii. nu intră la han şi nu mai dăm de loc de el. De altminteri. după cum am mai spus. în cele din urmă. Se apropie repede de aceşti bolovani şi-i cerceta cu luare-aminte în întunericul nopţii. pe drumul vicinal care duce la Montfermeil. ci străbătuse repede. Pe urmă bătu de cîteva ori cu piciorul locul dintre copac şi bolovani. In punctul unde se încrucişează cu vechiul drum mărginit cu pomi. ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze că pămîntul n-a fost răscolit de curînd. cunoscut numai de el. Se ascunse repede într-un şanţ şi stătu acolo pînă ce oamenii care treceau se îndepărtară. care merge de la Gagny la Lagny. uliţa cea mare din Chelles. ci o luă la dreapta peste cîmp şi se îndreptă cu paşi mari spre pădure. O luă iute pe drumul acela. casele sînt încuiate. Parc-a intrat în pămînt !.

— Lasă-mi-o. — Şi vii de departe ? — De Ia izvorul din pădure. LAOLALTĂ. Apoi adăugă-: Cîţi ani ai. Apoi adăugă. punînd jos o povară. Cosettei nu-i fu frică. mai înainte ca omul să fi avut timp să continue : — Nu cred. zărise umbra aceea mică mişcîndu-se şi gemînd. spuse el printre dinţi. Mergînd prin hăţiş prin Montfermeii. apoi spuse deodată r — Aşadar. Am să ţi-o duc eu. n-ai mamă ? — Nu ştiu. urmă : 472 . domnule. Era omul care o întîinise pe Cosette. Omul începu să meargă alături de ea. continuă omul. — E într-adevăr foarte grea. A venit atunci lîngă copil şi a apucat în tăcere toarta găleţii. ÎN UMBRA Aşa cum am spus. apoi ridicînd-o din nou şi pornind mai departe. Se apropiase şi băgase de seamă că era un copilaş care ducea o găleată mare cu apă. Eu nu am. — Şi te duci departe ? — La mai bine de un sfert de oră de aici. domnule. VII COSETTE ŞI NECUNOSCUTUL. Şi după o pauză. — Duci ceva prea greu pentru tine. Ceilalţi au. fetiţo! Cosette îşi ridică fruntea şi răspunse: — Da. Avea o voce gravă şi joasă.Apoi se uită de jur împrejur şi o porni din nou pădure. Cosette lăsă găleata din mînă. Omul rămase o clipă tăcut. micuţo ? — Opt ani. răspunse fetiţa. Omul începu să-i vorbească.

dacă ştiţi unde B . apucă găleata şi porni din nou. — într-acolo mergem ? — Da. Omul se opri. — Eşti singură acolo la ea ? 473 . O privi iar. Ei bine. am să trag acolo la noapte. apoi îşi luă mîinile de pe umerii Cosettei. — Cum te cheamă ? spuse omul. îşi ridica ochii spre el cu un fel de linişte şi încredere nespusă. spuse fetiţa. silindu-se s-o privească şi să-i vadă faţa în întuneric. domnule. dar în care se simţea cu toate astea un tremur neobişnuit: — Şi ce face doamna Thenardier asta ? — E stăpîna mea. Din timp în timp. Omul continuă : — Doamna Thenardier n-are servitoare ? — Nu. Nu mai simţea oboseala. Omul parcă fu străbătut de un curent electric. După o clipă. spuse fetiţa.— Cred că n-arn avut niciodată. cu bucuria. Omul umbla destul de repede. Gosette se ţinea de e! fără greutate. şi care ss îndrepta spre cer. Omul mai făcu o pauză şi începu iar: • — Cine te-a trimis la ora asta să aduci apă din pădure ? — Doamna Thenardier. Ţine hanul. fetiţo ? — La Montfermei!. lăsă găleata jos. Qondu-mă 1 — Acolo mergem. Omul urmă cu un glas pe care se silea să-l facă nepăsător. întrebă : — Unde locuieşti tu. Chipul slab şi firav al Cosettei se desena vag în lumina stinsă şi vînătă a cerului. Simţea cu toate astea în ea ceva care semăna cu nădejdea. domnule. Nu o învăţase niciodată nimeni să se îndrepte spre providenţă şi să se roage. se aplecă şi-şi puse amîndouă mîinile pe umerii fetiţei. — Hanul ? întrebă omul. — Cosette. Trecuseră cîteva minute.

Fetele ei. se dis trează. Din nou se făcu tăcere. domnule. Fetiţa îi arătă degetul cel mic. Ponine şi Zelma nu mă lasă să mă joc cu păpuşile lor. Se joacă. — Toată ziua ? — Da. după ce-am isprăvit treaba. Ajunseră în sat. taie salată şi capetele de muşte. fel şi fel.. în care era o lacrimă nevăzută din pricina nopţii şi răspunse blînd : — Da. — Toată ziua ? Fetiţa ridică ochii mari.. — Şi astea ce fac ? — Ah ! — spuse fetiţa — au păpuşi frumoase.— Da. mă joc şi eu. după un răstimp: — Uneori. Cosette îl călăuzi pe străin de-a lungul străzilor. domnule. — Care fetiţe ? — Ponine şi Zelma. — Şi tu? — Eu muncesc. Numai că n-am jucării multe. — Şi cum te joci ? — Aşa. — Cine sînt Ponine şi Zelma ? — Sînt domnişoarele doamnei Thenardier. N-am decît o săbiuţă de plumb. 474 . Urmă. dar Cosette nu se mai gîndi la pîinea pe care trebuia s-o cumpere. Omul încetase de a mai pune întrebări şi se cufundase acum într-o tăcere posomorită. cum s-ar spune. — Şi care nu taie ? — Ba da. După ce trecură de biserică. Fetiţa simplifica în felul acesta numele romanţioase scumpe doamnei Thenardier. Cosette ridică glasul : — Adică mai sînt două fetiţe. cum pot. uite atît de mică. lucruri care strălucesc ca aurul. Trecură prin faţa brutăriei. şi dacă mă lasă. domnule. domnule.

nu te-ai grăbit! Ai căscat gura. cu lăcomie. doamnă. — Ei şi ? — Vreţi să mă lăsaţi acum să-mi iau găleata ? — De ce ? — Păi.omul văzu tarabe înjghebate în strada şi o întrebă pe Cosette: — E zi de bîlci ? — Nu. apoi bătu în uşă. dacă o să vadă doamna că mi-a dus-o altcineva o să mă bată. Doamna Thenardier îşi înlocui repede mutra posacă printr-o strîmbătură binevoitoare. Cosette îi atinse mîna cu sfială. domnule. — Dumneavoastră sînteţi ? spuse ea. Aceasta se deschise şi doamna Thenardier apăru cu o lumînare în mînă. CARE POATE CA E BOGAT Cosette nu se putu opri să arunce o privire spre păpuşa cea mare. — Domnule 1 — Ce e. carî)ghîoaso! — Doamnă — spuse Cosette tremurînd — uite un domn care vrea o odaie. schimbare caracteristică hangiilor. Gînd se apropiară de han. Gestul ăsta. pe noul venit. pe care doamna Thenardier le inspecta dintr-o aruncătură de ochi. tu eşti. Omul îi dădu înapoi găleata. fetiţo ? — Uite că am ajuns aproape de casă. După o clipă erau în faţa cîrciumn. netrebnico 1 Slavă domnului. ducînd mîna la pălărie. azi e crăciunul. — Da. Viii NEAJUNSUL DE A GĂZDUI UN SĂRAC. răspunse omul. care încă mai era expusă la prăvălia cu jucării. Călătorii boşaţi nu sînt atît de politicoşi. îăcură să i se 475 . hainele şi bagajul străinului. — Aha. şi-t căută din ochi.

în grajd. ceru apoi părerea bărbatului ei. adăugă cu blîndeţe bărbatu-său. dar vezi că nu mai am loc. Doamna Thenardier spuse atunci cu voce tare : — Ei. Gosette era slabă şi gălbejită.topească strîmbătura binevoitoare de pe faţă şi să apară din nou în locul ei mutra posacă. care-i ceruse găleata cu apă se dusese el singur s-o ducă afară calului. o strîmbătură din nas şi cu o clipire din ochi. Ochii ei mari. întărită cu încreţirea buzelor. care. care abia îşi muiase buzele în paharul cu vin pe care şi-l turnase. Am schiţat mai înainte chipul ei mic şi întunecat. Doamna Thenardier îi mai aruncă o privire. Omul. îmi pare foarte rău. Nu găzduiesc calici cu mai puţin. Cos'ette îşi luase locul sub masa de bucătărie şi lucrul. după ce-şi lăsase pachetul şi băţul pe o bancă. răspunse doamna Thenardier la fel. omule! „Omul" intră. omul se aşezase la o maisă pe care Cosette se grăbise să pună o sticlă de vin şi un pahar. — Doi franci! spuse încet un căruţaş doamnei Thenar dier. însemnează în asemenea cazuri: „Pîrlit de-a binelea". îi cercetă mai ales redingota jerpelită de tot şi pălăria cea găurită. cufundaţi 476 . Intre timp. — Puneţi-mă unde vreţi — spuse omul — în pod. — Doi franci. Bărbatu-său. Dacă ar fi fost fericită. avea aproape opt ani. — Pentru el e doi. Oameni de soiul ăsta nu fac cinste casei. îi răspunse prin acea mişcare imperceptibilă a degetului arătător. care continua să bea înainte cu căruţaşii. cu o mişcare din cap. Cosette era urîtă.a i fi dat cu greu şase. omule. Urmă cu o voce seacă • — Intră. Negustorul. Fie i — S-a făcut. poate că ar fi fost frumoasă. Am să plătesc ca pentru o odaie. dar i . se uita la copil cu o atenţie ciudată. — Doi franci. — E adevărat. Dar nu costă decît un franc.

era. Omul în redingota galbenă nu o slăbea din ochi pe Cosette. Focul care o lumina în clipa aceea îi scotea mai mult la iveală oasele şi făcea să pară şi mai cumplită slăbiciunea. pe care o au condamnaţii şi bolnavii fără scăpare. ca să spunem aşa. am eu vreme?" spunea doamna Thenardier. unde se ascundea groaza. înfăţişarea. ci numai să crească. iar iarna te îngrozea. Scobitura claviculelor îţi făcea milă. încît părea în unele clipe că era pe cale să se preschimbe într-o tîmpită sau într-un demon. Mîinile îi erau. Am spus că nu ştiuse niciodată ce înseamnă să se roage şi că niciodată nu pusese piciorul într-o biserică. Picioarele goale îi erau roşii şi slăbănoage. aşa cum ghicise maică-sa. glasul. ci se pusese tăcută pe lucru. In fundul ochilor ei era un colţ uimit. felul său de-a fi. Teama asta era atît de mare.într-un fel de umbră adîncă. N-avea pe ea decît pînză găurită. „Ce. o făcea să ocupe rît mai puţin loc cu putinţă. cea mai mică mişcare. care nu putea să se schimbe. învăluită în teamă. erau aproape stinşi de atîta plîns. teama îi strîngea coatele de şolduri. „mîncate de degeraturi". Ici-colo i se vedea pielea şi peste tot se puteau observa vînătăile care însemnau locurile unde o lovise doamna Thenardier. Pentru că tremura întotdeauna de frig. arătau şi tălmăceau un singur gînd : teama. Căutătura acestui copil de opt ani era de obicei atît de posomorită şi uneori atît de tragică. Veşrnîntul nu-i era decît o zdreanţă. privirea. Toată făptura acestui copil. Colţurile gurii aveau acea linie aplecată a neliniştei zilnice. luase obiceiul să-şi strîngă genunchii unul lîngă altul. Cosette nu îndrăznise să meargă să se usuce la foc. îi ascundea călcîiele sub fuste. aşa udă cum era. 52* Vil . nici un petic de lînă. golurile dintre un cuvînt şi altul. Teama pusese stăpînire pe ea. tăcerea. încît după ce sosise. n-o lăsa să răsufle decît atît cît avea neapărat nevoie şi ajunsese să fie ceea ce am putea numi „firescul ei". care vara ţi-ar fi făcut milă.

că uitasem! Unde e pîinea ? strigă deodată doamna Thenardier. Gestul acesta temut îi dădu din nou Cosettei putere să strige : — Iertare ! Doamnă ! Doamnă ! N-am să mai fac! Doamna Thenardier luă gîrbaciul din cui. De altfel. — Am bătut. N-auzi ? Gosette îşi întoarse buzunarul pe dos. Uitase cu totul de pîine. Omul cu redingota galbenă se scotocise între timp prin buzunarul vestei. — Brutăria era închisă. Cosette îşi vîrî mîna în buzunarul şorţului şi se înverzi. împietrise. am să-ţi arăt eu ţie! Pînă una-alta. Ca de obicei. Doamna Thenardier ridică braţul. — Trebuia să baţi la uşă. încercînd să-şi ferească şi să-şi ascundă mîinik şi picioarele goale. dar n-o găsi. Moneda de cincisprezece gologani nu mai era acolo. — Hei. rosti doamna Thenardier. fără să-l vadă cineva. jucau cărţi şi nu se mai uitau în jurul lor. Minţi. 478 . doamnă. ia dă-mî moneda de cincisprezece gologani. Sau ai de gînd să mi-i furi ? Spunînd aceasta.— Na. Cosette se ghemuia înspăimîntată în colţul de lîngă vatră. cînd doamna Thenardier ridica glasul Cosette ieşi repede de sub masă. Ce se întîmplase oare cu moneda aceea ? Biata fetiţă nu putu să scoată o vorbă. întinse mîna spre un gîrbaci. călătorii ceilalţi beau. Se folosi de vicleşugul copiilor care sînt totdeauna cu frica în sin. doamnă. care era agăţat de vatră. — Ei şi ? — N-a deschis. — Nu cumva ai pierdut banii ? urlă doamna Thenardier. — Am să ştiu eu rnîine dacă e adevărat — spuse doamna Thenardier — şi dacă minţi.

— Da. — întocmai. spuse ea. Şi-i întinse doamnei Thenardier o monedă de argint. Nu era deocamdată decît o mirare naivă. curate. dar în care se amesteca şi un fel de încredere plină ds uimire. vioaie amîndouă. lucioase. Poate că e asta. Acesta nu răspunse. erau ca domniţe. una cu coade castanii. cealaltă cu coade negre. căpătară o expresie pe care n-o mai avusese niciodată. O să-mi plătească cel puţin odaia ? Tot e bine că nu s-a gîndit să fure banul de pe jos. Se ţinuse seama de iarnă. asta e. prefăcîndu-se o clipă că se uită pe jos. Se aplecă. — Nu vrei să mănînci ? îl întrebă doamna Thenardier pe călător. — Cine mai e şi omul ăsta ? mormăi ea printre dinţi. Puse banul în buzunar şi se mărgini să-i arunce fetiţei o privire sălbatică. ridicîndu-se. Erau două fetiţe cu adevărat drăguţe. Fetiţele astea răspîndeau lumină. Pe lîngă asta. spunîndu-i: — Vezi să nu ţi se mai întîtnple şi altă dată ! Cosette se întoarse în ceea ce doamna Thenardier numea „culcuşul ei" şi ochii ei mari. In acest timp.— Iertaţi-mă. aţintiţi aisupra călătorului necunoscut. uşa se deschise şi intrară Eponine şi Azelma. Iată 1 urmă el. Erau îmbrăcate călduros. A alunecat pe aici. Cine ştie ce sărac lipit! N-are parale nici ca să mănînce. In felul cum erau dichisite. după ceva. doamnă — spuse omul — dar acum cîtevs clipe am văzut căzînd ceva din buzunarul şorţului fetiţei. pentru că era o monedă de un franc. durdulii. dar doamna Thenardier se bucura de cîştig. încîntătoare. Nu era aceeaşi. care-i cădeau pe spate. încît grosimea stofei nu strica întru nimic gingăşia cu care erau croite rochiile. în veselia lor. ( dar cu atîta grijă părintească. rumene şi sănătoase. o plăcere să le priveşti. părînd mai degrabă orăşence decît ţărance. fără a se uita de primăvară. . Părea pierdut în gînduri.

Aveau o păpuşă pe care o învîrteau şi o suceau pe genunchi. minunată. toată societatea omeneaiscă . le potrivi funda şi le dădu drumul. iată-vă şi pe voi ! Le luă apoi pe genunchi. Fetiţele astea trei n-aveau împreună nici douăzeci şi patru de ani. Lăsaţi-o să se joace! Dacă o astfel de dorinţă ar fi venit din partea unui călător care ar fi mîncat o bucată de friptură şi ar fi băut la masă două sticle de vin şi n-ar fi avut aerul unui sărac lipit. De cum intrară. cu acel fel drăgăstos de a le zgîlţîi. văzu deodată că micuţa Cosette. ce înzorzonate sînt! Se aşezară amîndouă la gura vetrei. ea ar fi fost o poruncă. cu tot felul de ciripiri vesele. Deşi păpuşa surorilor Thenardier era foarte veche. se întoarse spre doamna Thenardier: — Ei. de-o parte invidia şi de alta dispreţul. ponosită şi spartă pe alocuri. de pe acum.în zgomotul pe care-l făceau. care e numai ai mamelor. fără să se ridice de pe scaun. se vedea că sînt stăpîne. doamna Thenardier le spuse pe un ton de ceartă. în sfîrşit. Cosette îşi ridica ochii de pe împletitură şi cu un aer lugubru le privea cum se jucau. una după alta. rostind : — Vai. — Te-am prins! strigă ea. care umbla încoace şi încolo prin sală. în loc să lucreze^ îşi pierde vremea uitîndu-se la fetiţele care se jucau. le mîngîie părul. Gosettei i se părea. Pentru ele nu era mai mult decît un cîine. dar care era în realitate plin de dragoste : — Ei. Eponine şi Azelma nu se uitau la Cosette. doamnă ! spuse el zîmbind cu un aer aproape sfios. Doamna Thenardier. cu toate astea. dar reprezentau. Aşa-ţi vezi tu de treabă ? Am să te fac eu să lucrezi cu cîteva nuiele pe spinare ! Străinul. pentru că nu avusese în viaţa ei o păpuşă — „o păpuşă adevărată" — ca să folosim expresia pe care o vor pricepe toţi copiii. Din timp în timp. Dar doamna Thenardier nu crezu nimerit să îngăduie ca un om cu ase|8Q .

— Da. întorcîndu-se spre Cosette: — Acum ceea ce lucrezi tu acolo e al meu. Omul privi picioarele goale şi roşii ale Oosettei şi urmă : — Cînd o să isprăvească perechea asta de ciorapi ? — Trebuie că mai are vreo trei sau patru zile. — Ce naiba 1 strigă hohotind de rîs un căruţaş care asculta. aşa că răspunse acru: — Trebuie să muncească. Nu obişnuim să refuzăm nimic călătorilor. îţi vom da perechea asta de ciorapi pentru cinci franci. mă rog. — Cumpăr perechea asta de ciorapi — răspunse omul — şi — adăugă el. leneşa asta ' — Şi cît poate să coste perechea asta de ciorapi cînd e gata ? Doamna Thenardier îi aruncă o privire dispreţuitoare: — Cel puţin un franc jumătate. — Ai da-o pentru cinci franci ? întrebă omul. Ciorapi pentru fetele mele care n-au. încît îşi lăsă paharul deoparte şi dădu fuga. Doamna Thenardier binevoi să-i răspundă: — Ciorapi. pentru că mănîncă. dacă aşa ţi se năzare. ca să zic aşa. — Ar trebui s-o plătiţi îndată.menea pălărie să aibă o dorinţă şi ca un om cu o astfel de redingotă să vrea ceva. domnule. Joacă-te. — Şi totuşi aşa e! strigă el privind-o cu atenţie. Apoi. O roată de car adevărată ! Şi nu e falsă ! 481 . fetiţo! Căruţaşul fu atît de mişcat de moneda de cinci franci. N-o hră nesc ca să nu facă nimic. care nu se potrivea de loc cu îmbrăcămintea lui de cerşetor şi cu umerii lui de hamal. spuse doamna Thenar dier în felul ei scurt şi hotărît. şi umblă cu picioarele goale. — Şi ce are de făcut ? urmă străinul cu glasul acela blînd. Ginci franci ? Cred şi eu 1 Cinci piese 1 Thenardier socoti nimerit să ia şi el cuvîntul. scoţînd din buzunar o monedă de cinci franci pe care o puse pe masă — o plătesc.

după asta ai să-i vezi coada şi ai să te miri. Cosette se mişca întotdeauna cît putea mai puţin. Săvîrşiseră tocmai o operaţie foarte importantă : puseseră mîna pe pisică. e caldă. îndrăzni să întrebe: — E adevărat. Eu am să fiu cucoană. pe acel ton drăgălaş şi gingaş al copiilor.1" şi am să-ţi răs482 . doamne. O să fie fetiţa mea.Thenardier se apropie şi-şî puse liniştit moneda în buzunarul vestei. ai să-i vezi mustăţile şi ai să te miri. Haide. să ne jucăm cu ea. doamnă. ţipă. — Vezi tu. Pe cînd îi mulţumea din gură doamnei Thenardier. care era cea mai mare. doamnă I spuse Cosette. — Mulţumesc. îi mulţumea din suflet călătorului. îi spunea sorei sale. Pe cînd se îndeletnicea cu treaba asta importantă şi grea. Cosette tremura. Doamna Thenardier n-avea nimic de spus. Mişcă. la fel cu strălucirea de pe aripile fluturilor. îşi muşcă buzele şi faţa ei luă o înfăţişare plină de ură. După asta ai să-i vezi urechile. încetul cu încetul. cu toate că animalul miorlăia şi se zbătea. dar nu ieşise din culcuşul ei. Tu ai să-mi spui : „Vai. Aruncaseră păpuşa pe jos şi Eponine. înfăşa pisicuţa cu tot felul de zdrenţe şi petice roşii şi albastre. Thenardier se puse pe băutură mai departe. Am să viu să te văd şi tu ai să te uiţi la ea. surioară. că pot să mă joc ? — Joacă-te ! spuse doamna Thenardier cu o voce groaz nică. se ia atunci cînd vrei s-o fixezi. Eponine şi Azelma nu erau de loc atente la cele ce se petreceau. păpuşa asta e mai caraghioasă ca ailaltă. Nevastă-sa îi spuse la ureche : — Cine-o fi omul ăsta în galben ? — Am văzut — spuse Thenardier foarte demn — milio nari care purtau asemenea redingote. surioară. Cosette îşi lăsase ciorapul deoparte. Luase dintr-o cutie de la spatele ei cîteva petice şi săbiuţa ei de plumb. a cărui graţie.

Tot viitorul femeii e aici. a dezbrăca. nu mă împo trivesc. a adormi şi a-şi închipui că un lucru oarecare e cineva. doamnă. a certa niţel. dar asta merge o dată. La cuvîntul „domnule" bărbatul se întoarse. cei ce băuseră începuseră să cînte un cîntec deşucheat. „Bărbatul meu are dreptate — îşi spuse ea — poate că e domnul Laffitte... Trebuie să muncească. Tot visînd şi gîndind. Aşadar. am o fetiţă care e aşa. a îmbrăca. şi-o culcă pe braţ şi cîntă încetişor. Pe cînd Eponine şi Azelrna înfăşau pisica. vreau şi eu ca fetiţa să se joace. O fetiţă fără păpuşă e aproape tot atît de nenorocită şi tot atît de nesuferită ca o femeie fără copil. Păpuşa e una din nevoile cele mai mari şi totodată unul din cele mai încîntătoare instincte ale copilăriei unei femei. Intre timp. Cosette de asemenea îşi înfăşa săbiuţa. cosînd rochiţe. Thenardier îi îndemna şi cînta cu ei. a legăna. — Domnule. Ca păsările care îşi fac cuib cu orice. — Domnule — urmă ea luîndu-şi un aer dulceag. a învăţa. fata în femeie." Azelrna o ascultă pe Eponine încîntată. spuse ea. Cosette îşi făcuse o păpuşă din săbiuţă. asta n-are nimic al ei. pentru că ai fost dumneata mărinimos. copilul se preschimbă în fetiţă. copiii îşi fac o păpuşă din orice. Doamna Thenardier nu-i spusese pînă atunci decît „omule". de care rîdeau de se cutremura tavanul.pund: „Da. pieptăraşe. Aşa sînt fetiţele din ziua de azi. care era şi mai supărător de văzut decît aerul fioros — vezi dumneata. ca s-o adoarmă. După ce isprăvi. bluze. croind mici veşminte şi scutece. Sînt unii bogaţi aşa de poznaşi !" Se aşeză la masa lui. a dezmierda. fetiţa în fată. 483 . a înveşmînta. Doamna Thenardier se apropiase de „omul în galben". Dar vezi. Primul ei copil e continuarea ultimei păpuşi. a îmbrăca din nou. în a îngriji. a găti.

Beţivii cîntau mai departe cîntecul lor. Cosette. adăugă doamna Thenardier. pentru dumnezeu. în care erau amestecaţi fecioara Măria şi copilul Isus. şi îşi plimbă încet privirile de jur împrejurul încăperii. cu o veselie sporită. Comesenii erau aproape beţi cu toţii şi repetau refrenul lor neruşinat.— Fetiţa nu e. omul în galtnn. Prindea ici-colo cîteva cuvinte. spuse omul. Doamna Thenardier vorbea în şoaptă cu bărbatul ei şi numărau banii. „milionarul". că nici noi nu sîntem bogaţi. „E cu siguranţă un pîrlit". sau beau. iar sub masă fetiţa şi-l cînta pe-al ei. Cosette privea focul care se răsfrîngea în privirea ei fixă. nu. a dumitale ? întrebă omul. — Nu era mare lucru de maică-sa. aşa. iar călătorii mîncau. începuse din nou să legene scutecele pe care le făcuse. apă la cap. Degeaba am scris la ea acasă. Şi-a părăsit copilul. şi pe cînd le legăna. n-o slăbise din ochi pe doamna Thenardier. din omenie. domnule! E un copil sărac. primi în sfîrşit să mănînce. care n-o mai mulţumea decît pe jumătate. Cosette se opri deodată. — Ce doreşte domnul ? — Pîine şi brînză. are capul mare. sau cîn484 . deci. ca şi cum ar fi fost înştiinţată de un instinct că se vorbea de ea. Ponine şi Zelma se jucau cu pisica. — Ah ! spuse omul şi căzu din nou pe gînduri. In timpul acestei conversaţii. Facem şi noi ce putem pentru ea. cu siguranţă. îşi zise doamna Thenardier. — Ah. pe care l-am strîns de pe drumuri. Dădu atunci drumul săbiuţei înfăşate. Sub masă. Are. îmi închi pui că maică-sa a murit. Asculta vag. că de şase luni nu ne răspunde nimeni. cînta încetişor : „Mama mea a murit ! Mama mea a murit! Mama mea a murit 1" In urma rugăminţilor repetate ale gazdei. E un copil tîmpit. Doamna Thenardier venise să facă şi ea puţin haz. Se întoarse şi zări păpuşa fetiţelor doamnei Thenardier. Cum vezi. pe care o lăsaseră pentru pisică şi o puseseră jos la cîţiva paşi de masa de bucătărie. Era un cîntec de beţie.

— Lasă-mă în pace! spuse mama.tan. se mai încredinţa o dată că nu o pîndea nimeni. De data asta mîndria rănită îi biciuia şi mai mult mînia. care-i spuse Eponinei : — Ia te uită. Faţa doamnei Thenardier luă acea înfăţişare deosebită. merse spre maică-sa şi începu s-o tragă de fustă. Dar. se alcătuieşte din amestecul cumplitului cu nimicurile vieţii. nu vedea şi nu auzea nimic. cu toată grija pe care o avusese. Cosette nu băgă de seamă că un picior al păpuşii se vedea şi că era luminat puternic de focul din vatră. O împărăteasă care ar vedea pe un mujic gătit cu marele cordon albastru al împărătescului ei fecior n-ar avea o altă înfăţişare. aşa că nici o privire nu era îndreptată asupra el. surioară ! Cele două fetiţe se opriră uluite. Cosette întrecuse orice măsură. După o clipă era la locul ei. Cosette. tîrîndu-se pe brînci. care la unele femei. Ce vrei cu mine ? — Mamă — spuse fetiţa — ia te uită ! Şi o arătă cu degetul pe Cosette. încît avea toată violenţa unei voluptăţi. Pe jos. Cosette se atinsese de păpuşa „domnişoarelor". N-o văzuse nimeni. care era plină de tainica ei fericire. numite tocmai de aceea scorpii. fără să lase din mîtiă pisica. N-avea nici o clipă de pierdut. întoarsă aşa fel încît păpuşa pe care o ţinea în braţe să fie în umbră. Cosette îndrăznise să ia păpuşa ! Eponine se ridică şi. Strigă cu un glas răguşit de supărare : — Cosette 1 Cosette tresări ca şi cum s-ar fi cutremurat pămîntul sub ea şi se întoarse. Piciorul acesta trandafiriu şi luminos ce ieşea din umbră izbi cu putere privirea Azelmei. Fericirea de a se juca cu o păpuşă era atît de rară pentru ea. Ieşi de sub masă. Bucuria asta ţinu aproape un sfert de ceas. nemişcată. 485 . apoi se strecură cu repeziciune pînă la păpuşă şi o apucă. afară de călătorul care-şi mînca pe îndelete cina lui săracă.

zărise în chip nelămurit prăvălia cu jucării. nici pierderea banilor. Izbucni în hohote. — Nu vezi ? îi spuse doamna Thenardier. Se vede că de mai bine de o oră. Uşa se deschise şi omul apăru din nou. Gosettei. şi ce e dacă se joacă cu păpuşa asta ? — A atins-o cu mîinile ei murdare 1 urmă doamna The nardier. Cu mîinile ei scîrboase. doamna Thenardier se folosi de lipsa lui pentru a-i da pe sub masă. încă de dimineaţă. După asta. care o făcu pe fetiţă să urle. nici mersul prin pădure. Călătorul se ridică în picioare. şi pe care tofi {fricii din sat o priveau cu încîntare. nici greutatea găleţii cu apă. — Ce s-a întîmplat ? o întrebă e! pe doamna Th£nardier. îi spuse: — Uite. Ţinea în mîini păpuşa cea minunată despre care am vorbit. apoi făcu ceea ce nici una din emoţiile zilei. O puse în picioare în faţa Cosettei. — Nespălata asta — răspunse doamna Thenardier — şi-a îngăduit să pună mîna pe păpuşa copiilor! — Atîta gălăgie pentru un fleac ! spuse omul.— Cosette i repetă doamna Thenardier. nici ameninţarea cu gîrbaciul. e pentru tine. de cînd era acolo. îşi împreună mîinile şi. atît de frumos luminată de lampioane şi lumînărL încît strălucea prin fereastra ctrciumii ca un far. Ei. n-o hotărîse să facă : plînse. ceea ce e îngrozitor de spus pentru un copil la vîrsta ei. şi ce-i cu asta ? urmă omul. un picior. 486 . Cam plecă. amestecată cu deznădejde. o deschise şi ieşi. Cosette începu să plîngă şi mai tare. fără s-o slăbească din ochi. — Ei bine. — Sa taci din gură I strigă doamna Thenardier. Cosette luă păpuşa şi o puse pe jos cu un fe! de evlavie deosebită. nici cuvintele acelea întunecate pe care le auzise de Ia doamna Thenardier. Omui se duse drept la uşă... căzut pe gînduri. arătînd cu degetul corpul delict care zăcea Ia picioarele Cosettei. şi le frînse de disperare.

păpuşa şi călătorul. de razele ciudate ale bucuriei. ca şi cum ar fi văzut venind soarele. părea că-l adulmecă pe omul acela. Gosette — spuse doamna Thenardier. apoi se dădu înapoi încet şi se trase mai adînc sub masă. se uită la el.Cosette ridică ochii. ca cerul la revărsatul zorilor. împietrită şi mută. Nu-i de glumit! Să ne punem în patru labe în faţa lui. Eponine şi Azelma stăteau nemişcate ca nişte stane de piatră. dar care era făcută din acea miere acră a femeilor afurisite — nu-ţi iei păpuşa ? Cosette ise încumetă să iasă din vizuina ei. eşti regina Franţei".a dat o păpuşă. Se apropie de femeie şi-î spuse încet: — Chestia aia costă cel puţin treizeci de franci. 487 . li văzu pe omul care venea cu păpuşa spre ea. adică un hoţ. Ia-o ! E a ta. Firile grosolane se aseamănă cu firile naive prin aceea că nici unele. începea să facă iar presupuneri: „Cine o fi bătrînul ? O fi un sărac ? O fi un milionar ? Poate şi una şi alta. nici altele. auzi cuvintele astea nemaipomenite: „E pentru tine". Doamna Thenardier. Chiar şi cei de la mese rămăseseră pironiţi locului. Ceea ce simţea în clipa aceea era cam ceea ce ar fi simţit dacă i-ar fi spus cineva deodată : „Fetiţo. lîngă zid. In toată circiuma se făcuse o tăcere solemnă. se uită la păpuşă. Dar asta nu ţinu decît o clipă. cu o voce care se voia blîndă. Doamna Thenardier. — Ei. — Mica mea Cosette — grăi Thenardier cu o voce mîngîioasă — domnul ţ i . rînd pe rînd. nu ştiu să treacă treptat de la un sentiment la altul. Cîrciumarul măsură din ochi. Faţa îi era încă plină de lacrimi. nu mai ţipa." Faţa bărbatului ei căpătă acea cută expresivă care accentuează trăsăturile chipului omenesc ori de cîte ori instinctul cel mai tare apare în toată puterea lui animalică. dar ochii începuseră să i se umple. Cosette se uită la păpuşa cea minunată cu un fel de groază. aşa cum ar fi adulmecat o pungă cu bani. părea că nici nu mai îndrăzneşte să răsufle. Nu mai plîngea.

îneît nu vorbea ca să nu plîngă. în clipa aceea. într-o atitudine contemplativă. Sîntem siliţi să adăugăm că în clipa aceea scosese limba din gură de un cot. străinul. în faţa ei. copila mea. spuse ea. acelaşi timp deznădăjduită.I se părea că dacă s-ar atinge de păpuşă. E adevărat ? — E adevărat. fără să scoată o vorbă. Le venise rîndul. şi rămase acolo. Sfîrşi prin a se apropia şi murmură sfioasă. nemişcată. — Am s-o botez Catherine. doamnă ? Mei un cuvînt n-ar şti să zugrăvească înfăţişarea ei. îngrozită şi îneîntată. Gosetfe! spuse străinul. ca şi cum mîna „doamnei" ar fi ars-o. răspunse fetiţa. Acum Eponine şi Azelma se uitau cu invidie la Cosette. Cosette o puse pe Catherine pe un scaun şi pe urmă se aşeză pe jos. ? întrebă Cosette. Trebuia totuşi 488 . Ceea ce era de-a!tfel adevărat într-o oarecare măsură. pentru că îşi spunea că doamna Thenardier ar certa-o şi ar bate-o. Părea să fie atît de mişcat. — O J mă joc. doamnă ? Străinul avea ochii parcă plini de lacrimi. întorcîndu-se spre doamna Thenardier: — Am voie. şi începu să se uite în jos. era tot ce doamna The'nardier ura mai mult pe lume. E a ta. necunoscutul acesta. Cosette îşi trase repede mîna. — Doamnă — urmă ea — pot s-o pun pe un scaun ? — Da. Cu toate astea. care părea că e trimis din cer de providenţa Cosettei. Făcu Coseitei un semn cu capul şi puse mîna „doamnei" în mînuţa ei. domnule E a mea. păpuşa ar fi trăsnit-o. Fu o ciudată clipă în care zdrenţele Cosettei întîlniră şi îmbrăţişară panglicile şi muselina fragedă şi trandafirie a păpuşii. ispita birui. răspunse doamna Thenardier. în— Pentru dumnezeu ! rosti doamna Thenardier. — Joacă-te. Deodată se întoarse şi apucă păpuşa cu putere. Doar ţi-a dat-o domnul.

ca ducesei de Berry 1 A're vreun rost ? N-o fi turbat moşneagul ăsta suspect ? — De ce ? E foarte simplu. focul se . cu atît mai furioase cu cît nu îndrăznea să le rostească tare : — Dobitoc bătrîn ! Ce gînd are ? Vine să ne încurce. era cu siguranţă un om mare şi de temut. Omul îşi pusese coatele pe masă şi-şi luase din nou atitudinea lui visătoare. unde era bărbatu-său. Dacă îl distrează ! Pe tine te distrează s-o vezi pe aia mică muncind. în tîrlici. cînd vezi că are parale ? Vorbă de stăpîn şi judecată de hangiu : nici una. Trecuse prin mai multe emoţii decît putea să rabde. nu te priveşte! De ce te amesteci tu. care scotea bănet din buzunar cu atîta uşurinţă şi dăruia păpuşi uriaşe unor fetiţe nespălate. E dreptul lui. sala cea scundă era pustie. să-i dea păpuşi 1 Să-i dea păpuşi de patruzeci de franci unei jigodii pe care aş da-o pentru doi franci. Slujba de miezul nopţii fusese rostită. Trecuseră cîteva ceasuri.să se stăpînească. Din cînd în cînd. Se grăbi* să-şi trimită fetele la culcare. „ca să-şi uşureze sufletul". nici alta nu îngăduiau răspuns. Vrea s-o vadă pe jivina aia mică jucîndu-se I Auzi. Dacă moşul ăsta e filantrop. Necunoscutul acesta aşa de sărăcăcios îmbrăcat. II priveau de departe cu un fel de teamă smerită. Toţi ceilalţi călători. beţivii plecaseră. ajunul crăciunului trecuse. Schimbă cu el cîteva cuvinte. tot străduindu-se să-şi imite soţul în toate celea. cîrciurna se închisese. „care s-a ostenit destul astăzi". apoi ceru omului în galben „îngăduinţa" de-a o trimite şi pe Cosette. îi răspundea Thenardier. cu toate că. Cosette plecă să se culce. Un călător face tot ce vrea dacă plăteşte. ce-ţi pasă ţie ? Dacă e tîmpit. adăugă ea cu un aer părintesc. negustori şi căruţaşi se depărtaseră puţin şi nu mai cîntau. Puţin lipseşte să-i spună măria-ta. era obişnuită cu prefăcătoria. ducînd-o în braţe pe Catherine. pe el îl distrează cînd o vede jucîndu-se. spunea ea. doamna Thenardier se ducea în celălalt capăt al sălii.

stinsese. 490 . care era de-o rară frumuseţe. răspunse hangiul. tuşi. de la data zilei pînă la numele tipografului. scuipă. Ai dreptate 1 Unde {i-e grajdul ? — Domnule — glăsui Thenardier zîmbind — am să vă conduc. „Nu cumva doarme ?" se glndi Thenardier. Din timp în timp. Nu intrăm aici decît de trei sau patru ori pe an. cu mobilă toată în lemn de acaju. — E chiar iatacul nostru. Nevasta mea şi cu mine locuim într-altă odaie. Străinul nu se clintea. se apropie binişor şi îndrăzni să spună: — Domnul nu se duce să se odihnească ? „Nu s e duce s ă s e cul ce" i s -ar fi părut prea mul t şi prea familiar. Cînd ceasul sună două dimineaţa. Omul nu dormea. din politeţe şi curiozitate. atîta tot. Se scurse astfel un ceas încheiat. Thenardier îşi scoase tichia de pe cap. O cameră în care „dormi" costă un franc. îşi suflă nasul. Omul nu se mişca. In cele din urmă. Dar de cînd plecase Cosette nu mai scosese nici un cuvînt. — Aşa e! spuse străinul. omul îşi luă pachetul şi bătui. se muta de pe un cot pe altul." Bărbatu-său se aşeză la o masă într-un colţ. domnule. „O să-şi petreacă noaptea în felul ăsta ?" mormăia doamna Thenardier. străinul era mereu în acelaşi loc şi în aceeaşi atitudine. Thenardier se frămîntă. dar nimic nu-l putea trezi. Numai cei doi Thenardier rămăseseră în sală. suci scaunul ca să scîrţîie. o cameră în care „te odihneşti" costă douăzeci de franci. Luă luminarea. „Să se odihnească" mirosea a lux şi a stimă. şi Thenardier îl duse într-o odaie de la etajul întîi. Fă ce vrei. Preacinstitul hangiu citise ce! puţin de trei ori Curierul francez. se dădu bătută şi-i spuse bărbatului ei: „Mă duc să mă culc. — Ce va să zică asta ? întrebă călătorul. aprinse o luminare şi începu să citească Curierul francez. Cuvintele astea au însuşirea tainică şi vrednică de laudă de a umfla a doua zi cifra de pe nota de plată. cu un pat cu perdele de stambă roşie.

Nevastă-sa se culcase. găsise odaia împodobită aşa cum era acum şi cumpărase mobilele şi florile de lămîiţă. Cînd călătorul se întoarse. se întoarse şi-i spuse: — Să ştii că mîine o dau afară pe Cosetta. StrăS3 . Thenardier îi răspunse rece: — Da pripită mai eşti! Nu-şi mai spuseră nimic. iar pentru casa lui ar rezulta ceea ce englezii numesc: respectabilitate. Aprinse două Iumînări de ceară. stinse pe cealaltă. Hangiul se retrase în odaia lui. Apoi se descălţă. care se aflau pe cămin. Thenardier păru că n-aude vorbele astea aşa de puţin politicoase. luă o luminare. Cînd luase magherniţa asta cu chirie ca să facă din ea o circiumă.— Mi-ar fi plăcut mai degrabă în grajd. gazda se făcuse nevăzută. 491 .MIisigbIHI. dar nu dormea. — Domnule — spuse Thenardier — e găteala de mi reasă a nevesti-mi. şi după cîteva minute stinseră lumînarea. fără a îndrăzni să spună „bună seara". cu fire de argint şi flori de lămîiţă. Thenardier minţea. pentru că nu voia să trateze cu o politeţe lipsită de respect pe un om pe eare-şi propunea să-l jupoaie împărăteşte a doua zi dimineaţă. Călătorul privi obiectul cu o căutătură care părea a spune: „Aşadar. uitîndu-se în jurul Iui ca şi cum ar fi căutat ceva. — Şi asta ? Ce e asta ? întrebă străinul. neîncepute. sub sticlă. Un foc destul de bun ardea în vatră. acesta îşi puse băţul şi pachetul într-un colţ. spuse omul răspicat. împinse uşa şi ieşi din odaie. Thenardier se eclipsase în mod discret. Gînd auzi pasul soţului ei. Cît priveşte călătorul. După plecarea gazdei se aşeză într-un j i l ţ şi rămase cîtăva vreme gînditor. dihania asta a fost şi ea odată fecioară !" De altfel. se găsea o găteală de mireasă. Pe cămin. socotind că ar arunca astfel o umbră delicată asupra nevesti-si.

Ţinea strîns la piept păpuşa. şi care sînt atît de reci la vedere. Totuşi. In fund se zăreau. Cînd şi cînd. ca să aştepte. unul mai mare şi unul mai mic. pentru ca să-'i fie mai puţin frig.bătu un coridor şi ajunse în capul scării. Era gata să iasă. care-şi pun încălţămintea la gura vetrei. Cosette dormea adînc. Lîngă culcuşul sărăcăcios al Cosettei era o uşă deschisă prin care se vedea o odaie mare. scotea cîte un oftat adînc. pe duşumea. Iarna nu se dezbrăca. cînd privirea îi căzu pe vatră. dacă putem numi pat o saltea găurită. două paturi la fel. printre tot soiul de coşniţe vechi şi de cioburi. ca şi cum ar fi fost gata să se trezească. unde dormea băieţelul care ţipase toată seara. Acolo. Lîngă pat nu era decît un singur papuc de lemn. care se afla sub trepte. prin care se vedea salteaua. Străinul intră înăuntru. Cotlonul ăsta nu era altceva decît unghiul care-l făcea scara cu podeaua. întunecoasă. nici măcar cenuşă. în ziua de crăciun. In vatra asta nu era foc. Era îmbrăcată. Se lăsă călăuzit de acest zgomot şi ajunse într-un fel de cotlon triunghiular. fără perdele. Străinul bănui că odaia asta dădea în aceea a soţilor Thenardier. printre pînze de păianjen. una din acele vetre mari. Erau ale Azelmei şi Eponinei. Navea cerceafuri. şi-şî strîngea convulsiv păpuşa în braţe. ai cărei ochi mari străluceau în întuneric. îndărătul celor două paturi dispărea pe jumătate un leagăn de răchită. călătorul îşi aminti obiceiul încîntător şi străvechi ai copiilor. printr-o uşă cu geamuri. în praf. de han. Auzi aici un zgomot slab. era un pat. Era pusă pe jos. care semăna cu răsuflarea unui copil. ceea ce era înăuntru atrase atenţia călătorului. Omul se apropie şi privi cu luare-aminte. atunci cînd e foc. prin care ieşeau paiele şi învelitoarea ruptă. în întuneric cine ştie ce dar strălucitor din partea zînei ocroti493 . foarte uşor. Erau doi pantofiori de copil. In patul acesta dormea Cosette. foarte albe. în care pîlpîie întotdeauna un foc slab. drăgălaşi.

nevastă-sa îl urmărea din ochi. In picioare. de alta acea admiraţie religioasă cu care priveşti cum se naşte şi se desăvîrşeşte o minune a minţii omeneşti. adică mama. Ce lucru sublim şi bli'nd e nădejdea la un co