Victor Hugo - Mizerabilii

„V IC T O R

H U G O
M I Z E R A B I LI I
în rom îneste de LUCIA DEMETRIUS si TUDOR MĂINESCU Sfudiu introductiv de THEODOSIA IOACHIMESCU Nota explicative de N. N. CONDEES CU Ediţia a 1l-3

STUDIU INTRODUCTIV Dacă intraţi într-o bibliotecă publică şi cereţi Mizerabilii, este foarte probabil că volumele pe care le veţi căpăta vor avea copertele glorios ostenite de cercetarea neostenită a numeroşilor cititori care leau avut în mînă. De asemenea, este probabil să întîlniţi Mizerabilii în biblioteca particulară a foarte multor oameni ai muncii. Romanul l u i Hugo a fost de la început, şi este şi astăzi, o carte foarte citită, fin bibliotecile din Moscova ea se găseşte în sute şi mii de exemplare. în ţările capitaliste, ziarele cele mai apropiate de popor, ca VHumanii i în Franţa, o publică în foileton. Cînd cineaştii o 'transpun în film, sînt siguri că sălile vor fi pline. Această operă literară este, poate, din întreaga creaţie a lui Hugo, cea prin care scriitorul a păstrat cel mai strîns contact cu masele populare. Caracterul ei de „epopee a poporului" a fost apreciat ca atare şi de marii scriitori -ai lumii. Lev Tolstoi considera Mizerabilii ca modelul romanului care merită să aibă răsunet mondial. Iar Alexei Tolstoi scrie, vorbind de autorul Mizerabililor şi de influenţa acestuia asupra anilor tinereţii sale : „...îmi umplea inima de un umanism nelămurit, dar plin de foc. Din fiecare clopotniţă mă privea Quasimodo şi îl vedeam pe Jean Valjean în fiecare drumeţ sărman." Formula aduce lapidar explicaţia esenţială a viabilităţii romanelor poipulare ale lui Victor Hugo şi, în special, a Mizerabililor: un umanism plin de

foc. Că acest umanism este „nelămurit" sau, mai curînd, că nelămuririle autorului aburesc uneori cu caracterul lor utopic şi idealist mesajul romanului, aceasta nu-i stinge văpaia, nelămuririle fiind în genere explicabile istoriceşte. Flacăra rămîne dincolo de aburi. Dincolo de norii — de altfel trandafirii — ai socialismului utopic, dincolo de unele înnegurări mistice — de altfel contradictorii şi contrazise în cursul povestirii — dincolo de unele pagini retorice sau prea sentimentale — trăsături pe care neîmplinirile epocii le generează şi le explică — rămîne lumina constantă a credinţei fierbinţi în mersul înainie al omenirii, în posibilitatea omului de a se depăşi pe sine însuşi, în forţa activă a poporului, în misiunea scriitorului „angajat", rămîne elanul intens către adevăr şi către viitor — nu mai puţin generat de epocă, de ceea ce epoca avea mai bun — căruia Victor Hugo îi dă sonoritatea de bronz a marelui său glas. Dar Mizerabilii nu sînt numai un imn de speranţă, ci şi un act de acuzare. Meditării lirice a poetului visător i se adaugă observaţia lucidă a scriitorului martor, care dezvăluie fără cruţare apăsările şi asupririle societăţii în care trăieşte. Victor Hugo a rezumat parcă această asociere explozivă scriind versurile: ...In nori se află, zici, poetul ? Ei, da. Precum un tunet. (In poemul Viaţă veselă din culegerea Ispăşirile)

Nu e rnai puţin adevărat că, după lectura romanului, cititorul al cărui orizont este astăzi limpezit şi care judecă din perspectiva clarificărilor marxiste îşi pune o serie de întrebări tulburătoare. Ce e cu Jean Valjean, acest fost ocnaş în care mocneşte revolta, ţăran sărac care a cunoscut truda şi mizeria, dar care nu înţelege mai tîrziu că averea lui, atît de rapid înjghebată, provine din exploatarea muncitorilor ,pe care îi întrebuinţează în fabrică ? Cum e posibil ca un singur gest generos să-i potolească răzvrătirea şi să facă din el un apostol aii Bunătăţii şi al Spiritului de sacrificiu, care seamănă uneori cu resemnarea ? Ce fel de republican e Marius, care se duce să moară pe baricadă nu atît pentru că e conştient de necesitatea luptei, cît pentru că se crede părăsit de Cosette ? Este sau nu Hugo pentru revoluţie ? Cum o înţelege el ? Şi ce rost au lungile digresiuni intercalate în roman, adevărate conferinţe-dezbateri, expuneri istorice sau relatări descriptive ? împrejurările în care s-a născut romanul răspund în mare măsură acestor nedumeriri. VI

Deşi l-a publicat abia în 1862, Victor Hugo l-a conceput încă din 1830, sub titlul de Les Miseres („lipsurile", „suferinţele" ; în Franţa, o dată cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul misere trece de la sensul de „nenorocire" la cel de „sărăcie", iar mai tîrziu miserable — „nefericit", „necăjit", „sărac" — ajunge să însemne, sub dispreţul claselor posedante, „ticălos", evoluţie suferită de altfel şi la noi, din aceleaşi motive, de cuvîntul „ticălos", care a însemnat pînă spre mijlocul secolului al XlX-lea „sărman", „nevoiaş"). Intre 1845 şi 1848 a fost elaborată o primă redactare a romanului. In exil scriitorul n-a făcut decît să-l reia, să-l amplifice, să-l completeze şi, poate, să-l apropie mai mult de spiritul revoluţionar ipe care acum, în cursul luptei sale împotriva regimului reacţionar al împăratului Napoleon al IlI-lea, îl înţelegea mai bine. In linii mari, însă, romanul este un produs al perioadei 1830—1848 (aşa-numita „monarhie din iulie"), perioadă în care, sub „ocrotirea" regelui „burghez" Ludovie-Filip, se desfăşoară din plin capitalismul francez, acumulînd din ce în ce mai mult la un capăt al societăţii belşugul şi la celălalt mizeria. Se agravează situaţia clasei „celei mai numeroase şi mai sărace", cum e numit proletariatul de către socialistul utopic Saint-Simon. Durata zilei de lucru e la Lyon, în 1831, de 15—18 ore, iar ziua de lucru e plătită femeii muncitoare cu două treimi mai puţin decît bărbatului muncitor şi mai puţin încă muncitorului copil. Pauperizarea se întinde vertiginos. La Paris, dintr-un milion de locuitori, trei sute de mii sînt săraci lipiţi pămîntului. Creşte numărul crimelor. Prostituţia ia proporţii nemaivăzute (v. Engels : Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă). Starea de plîns a mulţimilor care ajutaseră burgheziei franceze să facă două revoluţii (1789, 1830), să-şi cîştige şi să-şi consolideze drepturile, îngrijorează chiar păturile burgheze, mai ales pe acelea care mai au revendicări de formulat. Cei mai înaintaţi dintre republicani se alătură muncitorimii. Situaţia găseşte ecou în literatură. Mulţi scriitori, ca George Sand, pledează în scrierile lor cauza poporului asuprit, şi eroii lor sînt, din ce în ce mai mult, oameni din popor. Alţii, ca Balzac, dezvăluie întunecimile morale ale noii clase stăpînitoare, aviditatea şi lipsa ei de VII

scrupule. Romantismul democrat devine umanitar, iar realismul devine critic, cîşiigînd teren asupra romantismului prea visător. Dar nici primul curent literar, nici celălalt nu pot exprima înţelegerea deplină a lucrurilor, nu pot reflecta în mod clar antagonismele în prezentă, deoarece ele nu s-au accentuat îndeajuns. Deşi îşi începuse lupta, proletariatul francez nu ajunsese încă la o conştiinţă reală de clasă. El se înfăţişa tot oa o „stare asuprită şi suferindă", căreia, cum spune tot Engels, nu i se putea da ajutor „dccît cel mult din afară, de sus". De aici, difuzarea şi succesul soci'ailismului utopic, de aci, paternalismul dominant în literatura democratică a vremii. In Mizerabilii (partea a IV-a) se vorbeşte făţiş de „poporul care munceşte, care suferă şi oare aşteaptă". Face multă vîlvă romanul lui Eugene Sue, Misterele Parisului, publicat în foileton între 1842 şi 1843, în care un prinţ generos condescinde să frecventeze lumea apaşilor şi a ocnaşilor evadaţi, pentru a salva o tînără prostituată şi pentru a reeduca un nevoiaş devenit bandit. Acesta din urmă e ■atît de bine „reeducat", încît abia îndrăzneşte să se aşeze pe scaun în faţa prinţului şi e nespus de fericit să moară în locul nobilului său protector. „Reeducată" este şi tînăra prostituată, care e dată pe mîna unui preot şi devine călugăriţă. Jean Valjoan va fi şi el preocupat de propria sa reeducare. Sînt cercetate nu cauzele mizeriei, ci efectele acesteia, primejdioase pentru burghezie : cerşetoria, vagabondajul, hoţia, prostituţia. Un ocnaş evadat este eroul uneia dintre cele mai celebre melodrame ale vremii : Circiuma din Adrets. Chiar Balzac, în momentul cînd se decide să cerceteze de aproape altă lume decît cea a aristocraţiei mucegăite şi a burgheziei hrăpăreţe, coboară foarte jos, în mediul prostituţiei şi al închisorilor, scriind Viaţa de strălucire şi mizerie a curtezanelor (1843—1847). îşi spune desigur, ca şi Hugo, că trebuie ,,să cobori cît mai adînc... cînd e vorba să masori adîncimea unei răni, a unei prăpăstii sau a unei societăţi". Şi pentru Balzac, aşa cum se vădeşte în Medicul de ţară, ajutorul trebuie să vie „de sus", din partea unei .personalităţi active, generoase şi pline de iniţiativă. Cei mai mari dintre scriitorii vremii văd răul, ca şi socialiştii utopici, dar nu sînt în măsură să VIII

cunoască remediile. In romanele lui George Sand aristocraţii au sarcina de a transmite cultura lor oamenilor din popor şi, la rîndul lor, aceştia se căsătoresc deseori cu fete din nobilime, ceea ce împacă aparent pe toată lumea. In pofida paternalisinului şi conciliatorismului care domină romantismul umanitar, un lucru rămîne însă pozitiv în el : întoarcerea literaturii către masele populare, pătrunderea acestora în literatură. Articolele din ziarul Le Globe ale saint-simonişti'or recomandă scriitorilor legătura strînsă cu mase'e populare: „Dacă scriitorii noştri, răsuflaţi şi sterpi, ar şti să simtă şi să înţeleagă suferinţa pe care o .pricinuiesc maselor muncitoare oamtnii privilegiaţi... ei ar găsi o mare sursă de inspiraţie în dorinţa fierbinte de a vindeca rănile muncitorilor" (Le Globe, 11/3, citat de D. Oblomievski : Romantismul francez, Moscova, 1947). Un asemenea îndemn a putut contribui ia hotărîrea Iui Hugo de a zugrăvi, pentru a remedia — credea el — suferinţele maselor populare din vremea sa. Iată cum figurile populare se afirmă din ce în ce mai mult în romanele şi în piesele scriitorilor democraţi în rolul de eroi pozitivi, în contrast cu ,,privilegiaţii". De altfel, insurecţiile muncitoreşti de ia Lyon, din 1831 şi 1834, deşi înfrînte, aveau să aducă dovada că proletariatul începe să nu mai aştepte milă şi ajutor, ci să reclame cu curaj recunoaşterea drepturilor care i se cuvin.

„Ecou sonor" al epocii sale, Victor Hugo a crescut o dată cu ea. De la monarhismul spiritualist din primii ani ai restauraţiei, care sînt şi anii primei lui tinereţi, el a trecut, mai activ decît alţi scriitori, la liberalismuil bonapartist şi apoi la republicanismul democratic colorat de socialism (utopic). Ca şi lui Marius, „în fiecare clipă, luminile noi ale adevărului îi întregeau judecata". Căci, ca şi prietenii lui Marius, „cobora direct din revoluţia franceză", ale cărei efecte nu le putuse şterge restaurarea trecătoare a Burbonilor (1815—1830). Şi, mai mult decît ei, prin antenele artei, el era receptiv la vitalitatea populară şi la transformările sociale. IX

Una din constantele lui Hugo este convingerea că scriitorii nu iau dreptul să se dezintereseze de problemele timpului lor. In Mizerabila (partea a V-a) sînt vestejiţi creatorii care se izolează şi nu participă la viaţa maselor populare. Hugo îi numeşte „egoişti măreţi S nemărginirii", „gînditori oare uită să iubească". Apostrofa e binemeritată de grupul romanticilor, care, ca Theophile Gautier, se retrăseseră în turnul de fildeş al „artei pentru artă". De foarte timpuriu, Hugo înţelesese că scriitorul nu poate rămîne departe de „interesul general şi de nevoile naţionale". Eroul primului său roman, Ordener, din Han d'Islande (1823) se manifestă, în felul lui, în cadrul unei povestiri încă „negre", ca un prieten al poporului. lin Orientalele (1829) apare tema acţiunii de eliberare naţională (Capitul grec). Poziţia antifeudală se afirmă în culegerile de versuri şi în dramele istorice de după 1830, în care eroii, îndrăzneţi, generoşi şi pasionaţi, provin de cele mai multe ori din popor şi sînt opuşi stăpînirii, reprezen tate prin regi incapabili şi destrăbălaţi sau prin miniştri necinstiţi şi neomenoşi. Acum se precizează metoda antitetică prin care s-ar zice că se reflectă la Hugo, devenit şeful şcolii romantice, antagonismele crescînde. Efortul său de descătuşare a limbii literare din convenţionalismul clasic se asociază acţiunii de renovare a conţinutului literar. Romanu/l Notre-Dame de Paris (1831) pune în mişcare, in cadrul Parisului din secolul al XV-lea, nu numai figuri, dar şi mase populare. Din istorie scriitorul păşeşte curînd în actualitate, dezbătînd probleme ca pedeapsa cu moartea (Ultima zi a unui condamnat — 1829) sau neomenia legilor burgheze faţă de victimele mizeriei (Claude Gueux — 1834, o prefigur-are a lui Jean Valjeanj. Numeroase poeme din această vreme denunţă rolul banilor şi suferinţa ide la un capăt al societăţii. Dorinţa de a aduce mărturia şi pledoaria sa în această problemă, în mod amplu şi convingător, va fi realizată de poet în romanul care va apare cu titlul de Mizerabilii şi în oare Hugo desfăşoară frămîntarea ideologică a vremii şi bogăţia lui de creaţie. Criticul francez Albert Thibaudet vede contopite în Mizerabilii mai multe feluri de romane; „romanul Parisului, romanul de

aventuri, romanul poliţist, romanul milei omeneşti, romanul eroic", Unele din acestea sînt adevărate. Dar, în mintea lui Victor Hugo, Mizerabilii trebuiau să fie în primul rînd un roman social şi un roman de idei, ,,o carte scrisă pentru toate popoarele", un răspuns ta problema majoră a timpului său, în care „mizerabilul se numeşte omul". Aşa se explică numeroasele meditaţii şi dezbateri din cuprinsul romanului, meditaţii şi dezbateri cu caracter filozofic şi social, uneori chiar social-practic, ca, de pildă, cea în oare e susţinută ideea curioasă a saintsimonistului Plerre Leroux în legătură cu utilizarea ca îngrăşământ a conţinutului canalelor. Desigur că nu în aceste pagini de căutări şi de dibuiri vom afla valoarea propriu-zisă a romanului. Ele constituie, cu excepţia unor pasaje de tulburătoare previziune şi de lirism înfocat, mai curînd partea lui caducă. Sînt totuşi interesante, pentru că exprimă elanurile şi totodată confuziile epocii şi ale autorului. Ele explică anumite dezvoltări ale subiectului şi anumite aspecte ale caracterelor din roman, efecte ale poziţiei scriitorului. Care este această poziţie? Ea e cu totul fermă faţă de trecutul feudal. Gentilomii şi preoţii din saloanele aristocratice pe care le frecventează domnul Gillenormand sînt taxaţi de „stafii" sau de „moaşte", care ,,luau vremea în zeflemea şi asta îi scutea de a o înţelege". Mănăstirea, cu rigorile şi cu întunecimile ei, e în principiu condamnată, în ciuda afirmaţiei evident greşite că viaţa monahală ar fi avut cîndva, la început, „un rol civilizator". Scriitorul consideră lege progresul societăţii : „Nu există decît un singur fel de a respinge ziua de mîine : a muri". Dar care sînt căile progresului ? Cum să se suprime acea „balanţă hidoasă, ale cărei talgere — sărăcia şi parazitismul — îşi fac un dureros echilibru", imagine prin care Hugo concretizează sistemul capitalist ? Sub influenţa democraţilor burghezi şi a socialiştilor utopici, romanticul Hugo îşi pune, în primul rînd, speranţa în morală şi în ştiinţă. Căldura inimii şi lumina cunoaşterii i se par că pot risipi orice întuneric şi orice disemtimente. Exemplul sufletelor bune, difuzarea culturii în popor — iată ce i se pare că ar putea îndrepta lucrurile, împreună cu obligaţia de a munci şi cu „universalizarea" proprietăţii. Iată de ce ipoate face „miXI

nuni" monseniorul Myriel, iată de ce Jean Valjean devine bunătatea personificată, se cultivă şi cîştigă o avere considerabilă, creînd — constată el — prosperitatea unui ţinut întreg printr-o invenţie ingenioasă, fără a bănui că munca depusă în fabrica lui este o muncă de exploataţi. Iată de ce nu apar în roman tipuri caracteristice de exploatatori capitalişti. Romanticii umanitari speră că burghezia va fi înduioşată cfrtd va avea în faţă tabloul nefericirii nevoiaşilor. E drept că Victor Hugo nu-şi face multe iluzii despre burghezie, „acest aproximativ popor". Nădejdea şi-o pune înlr-un popor mai autentic : „Cercetaţi poporul şi veţi zări adevărul!" Dar ce este poporul ? Care este partea lui cea mai sănătoasă ? Procesul de afirmare a proletariatului fiind în curs, Hugo nu poate decît presimţi rolul şi importanţa noii clase. In cercul prietenilor revoluţionari ai lui Marius, format mai ales din studenţi, nu ne e prezentat mai de aproape decît un singur muncitor cu braţele: Feuilly. Muncitorii care luptă pe baricada din strada Saint-Denis stat siluete, nu personaje. In Fantine, condiţia femeii părăsite se suprapune celei a lucrătoarei ex ploatate. Sărăcimea îi apare scriitorului nediferenţiată. E „clasa aceea nevoiaşă, care înceipe cu ultimul burghez strîmtorat şi se în tinde din mizerie în mizerie pînă Ia cele din urmă trepte ale societăţii" (Mizerabilii^ partea a IlI-a). De aceea îi întîlnim în roman şi pe savantul ruinat Mabeuf, şi pe tîlharul înrăit Thânardier. Aceasta îl face pe Hugo să accepte ambele sensuri ale cuvMuîU'i „mizerabil" i .........de la un punct anumit, orop siţii şi nemernicii se amesteca şi se contopesc într-un singur cuvînt, în cuvîntul fatal «mizerabilii»". De aci, locul important ocupat în roman de banda lui Thenardier, de închisoare, de argou. Dar Hugo ştie că „mizeria e un noroi care ia foc". El trăieşte în ani de revoluţii şi de insurecţii. Cum le va înţelege el ? Cu sentimentele contradictorii ale mioului-burghez de stingă din anii 1830—1848, uneori chiar cu oarecare limpeziri, datorite poate anilor de după 1848. Revoluţia din 1789—1794, care a desfiinţat feudalitatea, ti apare cu totul justificată. Ea „a însănătoşit veacul şi a încoXII

ronaf. poporul''. Dar mai departe ? Mai departe încep confuziile şi contradicţiile. Fără a condamna în mod absolut „răscoala", cum făceau „doctrinarii" (adepţii „căii de mijloc") din vremea sa, Hugo o consideră totuşi de nedorit, numind-o uneori „răzvrătire" şi opunînd-o „revoluţiei", a cărei formă redusă o numeşte „insurecţie". Faţă de „insurecţia"-,,revoluţie'1, „răzvrătirea"-„răscoală" are, spune el, dezavantajul de a fi manifestarea unor nemulţumiri spontane şi necugetate, fără bază socială largă şi puţind duce la compromiterea unei revoluţii (Mizerabilii, partea a IV-a). Dar aceste noţiuni nefiindu-i prea clare, Hugo le dă o aplicare discutabilă. Astfel, pentru el, radicalizarea unei revoluţii (de pildă, insurecţia din iunie 1848 a maselor muncitoreşti din Paris după revoluţia burghezo-democratică din februarie 1848) este condamnabilă, devine „răzvrătire". „Răzvrătire" este şi acţiunea reacţionară iniţiată de un monarh împotriva poporului său. „Răzvrătiri" sînt şi răscoalele ţărăneşti din Franţa evului mediu (Ies jacqueries). Aşa se explică de ce Victor Hugo n-a înţeles, mai tîrziu, nici Comuna din Paris, pe care, pentru a încerca să o admită, a considerat-o Ia început ca o mişcare comunală, neputînd concepe că poporul francez nu se declară mulţumit numai cu răsturnarea imperiului lui Napoleon al III-lea şi cu proclamarea republicii. Nu e întîmplător, aşadar, că lupta pe baricadă (5—6 iunie 1832) pe care o descrie în Mizerabilii — de altfel atît de zguduitor — nu e propriu-zis o acţiune muncitorească, cum autorul ar fi avut ocazia să vadă în timpul său (ţesătorii din Lyon s-au răsculat în 1831 şi în 1834), ci, cum spune el, o „insurecţie" condusă de republicani, în cea mai mare parte miei-burghezi. Aceşti republicani se aflau desigur pe poziţii avansate, dar pe poziţii avansate burgheze. De aceste neprecizări are de suferit figura lui Marius. Scriitorul ne sugerează că Marius ar fi lipsit de pe baricadă dacă ar fi fost aşteptat de Cosette. Perso najul reacţionează sub impulsul prejudecăţilor burgheze cînd încearcă să-l îndepărteze pe fostul ocnaş Jean Valjean de Cosette, pe care acesta a salvat-o din mîinile Thenardierilor. Despre Miarius, Herzen scria că e un reprezentant tipic al generaţiei cu care se opreşte şi începe să dea înapoi epoca revoluţionară burgheză. Şi totuşi, înainte de a se avînta pe baricadă, XIII

Marius reflectează asupra războiului civil şi-i găseşte justificarea. „Franţa sîngerează — zice el ~ dar libertatea zîmbeşte!" Şovăielile autorului îşi găsesc expresie în nuanţele de poziţie ale tinerilor din cercul lui Enjolras. Hugo e uneori, ca şi Enjolras, „îndrăgostitul de marmură al Libertăţii", revoluţionarul intransigent; e alteori, ca şi Combeferre, care „punea faţă în faţă pe Saint-Simon cu Fourier" şi avea „mai multă omenie", „frlozoful" revoluţia: deseori se întîlnesc în autadezbaterile din roman înclinări spre progresul treptat, spre acel progres pe care Hugo, considerîndu-l „cuminte", îl numeşte „om cinstit" şi care, de fapt, îl transformă pe revoluţionar în reformist; e, fără îndoială, un poet inimos, preocupat de probleme sociale, ca Jean Prouvaire, se interesează de „principiul naţionalităţilor", ca Feuilly, şi discută cu verva neobosită a Jui Grantaire, scepticul sentimental, şi a lui Courfeyrac, aristocratul venit la popor... Neclarificată este şi poziţia lui Hugo faţă de religie. Poetul îl invocă deseori pe dumnezeu (se ştie, de altfel, că în anii următori lui 1843, cînd şi-a pierdut fiica, Hugo a trecut printr-o adevărată criză mistică), dar îl identifică cu „infinitul", cu „destinul", cu „conştiinţa" şi, uneori, chiar cu necesitatea istorică (vezi descrierea bătăliei de da Waterloo, unde apare concepţia — şi ea nebulos-idealistă — despre istorie, a lui Hugo, oscilînd între fatalism şi determinism). De misticism nu s-a putut elibera niciodată micul-burghez Hugo, dar marele scriitor Hugo a ştiut să privească în faţă realităţile timpului său. Această contradicţie între o concepţie greşită (filozofică sau politică) şi realismul creaţiei se întîlneşte deseori la realiştii critici şi Ia romanticii umanitari din prima jumătate a secolului al XlX-lea. Ea e explicată, cum s-a mai spus, prin împrejurările istorice în care au trăit aceşti scriitori, împrejurări în care antagonismele sociale nu deveniseră conştiente încă. Este deci apreciabil meritul lui Hugo de a fi reflectat asupra fenomenului istoric pentru a-l înţelege măcar în parte şi de a-i fi surprins chiar unele aspecte. In digresiunile de ordin meditativ din Mizerabilii, alături de afirmaţii idealiste sau confuze, se întilnesc şi observaţii surprinzător de valabile, oa, de pildă,

cea în care scriitorul constată că burghezia de după 1830 oprea revoluţia la jumătatea drumului pentru că nu mai dorea decîi să-şi consolideze poziţiile (constatare contrazicînd, de altfel, în mod categoric teoria din altă parte a „răzvrătirii"). Hugo se apropie şi de înţelegerea deosebirii dintre războaiele drepte şi războaiele nedrepte. Iar pacea universală, deşi căile ei spre victorie nu-i apar lămurit, i se pare ţelul pe care omenirea îl va îndeplini neapărat: „Oricum ar fi ziua de astăzi, ziua de mîine e pacea" (Mizerabilii, partea a IV-a). Necunoscînd limpede relaţiile prezentului, Hugo nu idealizează totuşi trecutul, cum se străduieşte să facă uneori Balzac, ci îl respinge şi îşi pune toate nădejdile în viitor. Iar acest viitor nicăieri nu-i apare mai luminos şi mai strălucitor ca din vîrful baricadei: „...nu va mai exista ura, s-pune Enjolras, atelieruil se va înfrăţi ou şcoala, stima publică va servi de pedeapsă şi de răsplată ; muncă pentru toţi, drepturi pentru toţi, pace pentru toţi..." Şi mai departe: „AscuMă-mă, Feuilly, brav munoitor, om din popor, om al tuturor popoarelor! Slavă ţie! Tu vezi limpede vremurile care au să vină..."

„Martorul care gîndeşte" — şi care nu-şi poate întotdeauna înţelege sau depăşi epoca — este însă neîndoios un „martor" activ şi un „martor" artist. Mărturia pe care o depune el asupra societăţii franceze din vremea restauraţiei şi a societăţii din vremea monarhiei din iulie (cuvîntul „martor" revine foarte des în textul Mizerabililor, ca pentru a garanta obiectivitatea cu care au fost înregistrate faptele) constituie o creaţie de un puternic realism. In Mizerabilii sînt evocate pe ton acuzator aispecte multiple ale mizeriei populare din acea vreme, de la vagabondajul şi suferinţa copiilor pînă la degradarea femeii, de Ia viaţa ocnaşilor — victime ale legilor celor avuţi, sau oameni în afara legii înrolaţi în tagma tîlharilor — ipînă la cea a intelectualilor, a căror tinereţe se zbate în lipsuri şi a căror bătrîneţe cunoaşte desperarea mizeriei totale. Victor Hugo a cercetat şi a cunoscut de aproape aceste „răni" ale societăţii în care trăia. A cutreierat periferiile Parisului, unde a putut întîlni pe Fantine, pe Gavroche şi pe omul arestat şi condamnat la ocnă

*

«*

• Participat ^ P de

'

desfa

><-are/

A ştiut

Ja

'a ce

or I

înseamnă • i.. Jmna lllb "-ea de
pe

om

< » bari cadă •
fn

resurse sînt

princj-piu un pri

artistic

liillill i
Şi

*

vinde Pentru

al

deniei

f Un

'

i
™ P ro car

U r

e,

XVII

Curajul moral al personajelor este susţinut şi întărit de curajul lor fizic şi social Jean Valjean îşi încordează toate puterile pentru <a-I scoate de sub căruţa împotmolită pe moş Fauchelevent, deşi scena se petrece în faţa lui Javert, care l-ar putea recunoaşte după -această performantă. Gavroche luptă cîntînd pe baricadă şi se avîntă cîntînd sub împuşcături pentru a aduna gloanţele necesare apărării baricadei. Iar apărătorii baricadei se întrec în acte de curaj. Vitejia individuală întilneşte -astfel vitejia colectivă. Pe amîndouă le ilustrează oamenii din -popor, acei oameni -pe care Victor Hugo îi vedea nedesluşit din punctul de vedere al categoriilor sociale, dar pe care îi opunea cu patos claselor stăpînitoare şi în care îşi punea toate speranţele: „...Vedem mişcîndu-se în umbră ceva mare, sumbru şi necunoscut. E poporul. Poporul căruia îi aparţine viitorul, dar nu şi prezentul, poporul orfan, sărac, inteligent şi vînjos... purtînd pe spinare urmele robiei şi în inimă mugurii geniului" (prefaţă la drama Ray-Blas, 1838). Ceea ce este în Notre-Dame de Paris catedrala, creaţie a maselor populare medievale care-şi căutau -atunci în religie alinarea suferinţelor datorite asupririi feudale, este în Mizerabilii baricada, locul de întîlnire şi de acţiune al maselor populare evaluate, care au trecut de la jeluirea pasivă şi inutilă în faţa lui dumnezeu la protestul activ şi operant împotriva societăţii rău întocmite. Puterea de plasticizare a lui Hugo, dinamismul lui stilistic dau scenelor de masă din jurul baricadei o viaţă plină de mişcare şi de culoare. Aşa cum Germinai a fixat mai tîrziu primele mari greve -ale minerilor francezi din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, Mizerabilii păstrează pentru posteritate imaginea formei de luptă populară specifice primei jumătăţi a secolului t baricada. Descrierea construirii ei — pe care scriitorul o reia ca pe un leit-motiv — ne transportă în Parisul -popular din 1832: .....în cîteva minute fuseseră smulşi douăzeci de drugi de fier din faţada cu zăbrele a cîrciumii şi zece stînjeni pătraţi de piatră -din -caldarîmul străzii; în treacăt, Gavroche şi Bahorel puseseră mâna pe căruţa unui fabricant de var numit Anceau şi o răsturnaseră. In căruţă fuseseră trei butoaie pline de var, pe care le aşezaseră sub grămezile de pietre. Enjolras ridicase chepengul de la pivniţă şi toate buto-aiele goale ale văduvei HucheXVIII

loup se rostogoliră lingă cele de var. <2u degetele lui deprinse să coloreze lamele gingaşe ale evantaielor, Feuilly grămădise lîngă buţi şi căruţe, ca să le sprijine, două grămezi grele de bolovani. Pietre găsite ca şi celelalte şi luate nu se ştie de unde. Bîrnele de proptit fuseseră smulse de la faţada unei case învecinate şi culcate pe butoaie. Gînd Bossuet şi Courfeyrac se întoarseră, jumătate din stradă se şi închisese cu un meterez mai înalt decît înălţimea omului..." Baricada din strada Saint-Denis-Chanvrerie nu e singura descrisă de Victor Hugo. Sînt evocate şi baricadele din strada Saint-Antoine şi din strada Temple, fiecare cu caracteristica ei particulară. Locul important pe care-l are în roman baricada face în mod deosebit din Mizerabilii un roman eroic.

Deşi scris „pentru toate popoarele", acest roman eroic este însă un roman eroic francez. Nu numai pentru că baricadele sînt ale Parisului, ci şi pentru că apărătorii lor întruchipează, după cuvintele Iui Victor Hugo, „acel lucru caracteristic francez care se numeşte vioiciune". Vioiciunea, veselia, gluma scapără pe baricadă ca şi puştile. Se întîînesc în replicile luptătorilor, în discuţiile studenţilor şi devin simbol în figura lui Gavroche, ştrengar parizian pe cît de neastîmpărat pe atît de generos, pe cît de curajos pe .atît de vorbăreţ, gata de glumă, dar şi de eroism, bun de gură, dar şi de vitejii. Gavroche a rămas pe drept cuvînt în literatura mondială ca una din cele mai reuşite întruchipări a trăsăturilor poporului francez. De verva lui Gavroche — care este şi cea a lui Hugo — beneficiază întreg romanul. Nu ni-l amintesc oare atîtea portrete rapide şi pline de umor, atîtea tirade ironice sau bătăioase, atîtea dialoguri însufleţite şi atîtea replici sclipitoare ? De el ne aducem aminte cînd, de pildă, facem cunoştinţă cu bătrînul savant Mabeuf, care „avea un stomac bunicel, un frate preot, părul alb, nici un dinte în gură sau împotriva cuiva, un tremur în tot trupul, accent picard, un rîs copilăresc..." sau cu slujnica lui, fată bătrînă ale cărei visuri „nu ajunseseră niciodată pînă la bărbat, nu depăşiseră pisica" ; sau cînd Combeferre îi răspunde
XIX

lapidar şi biciuitor lui Marins, care tace liric apologia lui Napoleon, terminînd cu cuvintele: „Să învingi, să stăpîneşti, să trăsneşti, sa fii în Europa un popor încununat de glorie, sa faci să răsune o fanfară de titani de-a lungul istoriei, să cucereşti lumea de .două ori, prin înfrîngere şi prin uluire, da, e .sublim I Există ceva mai mare ? A fi liber 1" ; cînd, ireverenţios şi spiritual ca şi Gavroche, Qrantaîre caracterizează monarhia burgheză a iui Ludovic-Filip ca „...o coroana domolită de o scufie de bumbac... un sceptru care se termină cu o umbrelă"; sau cînd, în legătură cu războiul reacţionar dus de guvernul lui Ludovic al XVIII-lea împotriva poporului spaniol, scriitorul notează : „...între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei". Nenumărate sînt, în Mizerabilii, asemenea „fulgerări" în care spiritul francez apare tonificat, amplificat, colorat de poziţia progresistă a lui Victor Hugo şi de imensa lui forţă de concretizare, de uriaşul lui potenţial verbal. Din seva populară provine şi stiluJ aforistic prin care situaţ i i l e sau observaţiile sînt condensate în formule cu aspect de medalie: „...Cei cărora le e foame au dreptate.--; Tirania îl urmăreşte pe tiran...; Să învingi e un lucru fără noimă, toată gloria e să convingă...; E-atît de uşor să fii bun 1 Greutatea e să fii drept...; Adevărul este hrană ca şi pîinea...; Revoluţia e accesul de mînie al adevărului...; O răscoală care izbucneşte este o idee care dă examen în faţa poporului..." etc, etc. Eliberator al limbii literare în poezie, lui Victor Hugo nu-i e greu ca, în proză, să acorde limbajului personajelor, şi al lui propriu, toate libertăţile, adică o mare varietate de stiluri, de la patosul liric pînă la jocul de cuvinte. Interesîndu-se, am văzut pentru ce motive, şi de 'lumea închisorilor, el cercetează de aproape chiar argoul, aşa cum făcuse de altfel şi Balzac. Desigur, aşa cum poporul e căutat şi acolo unde nu trebuie, se întîmplă ca epitetele, aforismele şi tiradele din Mizerabilii să sufere uneori de retorism sau de platitudine. Nu ne poate satisface, de pildă, epitetul superb şi banal de „înger", presărat prea des de-'a lungul paginilor, acordat cu generozitate nu numai Cosettei, dar şi altor personaje, şi nu tresărim de încîntare cînd aflăm că „...deznădejdea e doica mîndriei (şi) nenorocirea... un lapte hun pentru cei mărinimoşi..." Romantismul despletit nu e XX

totdeauna bine inspirat, iar uzina de imagini a lui Victor Hugo mai dă şi rebuturi. Dar acestea sînt neînsemnate fîşioare de zgură pe şarja incandescentă a prozei hugoliene. Le putem înlătura uşor, aşa după cum putem frece cu vederea inegalităţile de compoziţie a romanului, în care expunerile didactice ale scriitorului sau digresiunile, recunoscute de el ca atare, încetinesc mersul acţiunii. Ele sînt de cele mai multe ori interesante şi utile, dacă nu pentru desfăşurarea subiectului, cel puţin pentru înţelegerea epocii. Sînt, de altfel, din plin, compensate de momentele dramatice. Numeroase peripeţii, ecouri ale melodramei romantice, ca : urmărirea domnului Madeleine de către Javert, capcana din mansarda lui Thenardier, odiseea din subteranele Parisului etc. au meritat Mizerabililor, printre altele, şi caracterizarea de „roman de aventuri". Vorbind de întreaga operă a lui Hugo, Gorki spunea că scriitorul francez e mare mai ales pentru că ştie să trezească în sufletul omenesc tot ce acesta are mai bun. Romanul Mizerabilii justifică întru totul această apreciere şi trăsătura menţionată rămîne meritul lui principal în faţa posterităţii. Crescînd, dezvoltîndu-şi şi formîndu-şi proletariatul, poporul francez a putut oferi şi a oferit scriitorilor săi modele de eroi mai clarvăzători, mai conştienţi, mai consecvenţi, cum sînt, de pildă, luptătorii din Comuniştii lui Aragon sau cei din romanul lui Andre Stil, Prima ciocnire. Dar cînd căutăm ascendenţa directă a acestor romane, nu putem să nu întîkiim romanul Mizerabilii. El e mărturia patetică a unui moment de luptă populară, radiind căldura şi lumina umanismului activ.
THEODOSIA IOACHIMESCU

Atîta vreme cît va exista, din pricina legilor şi & moravurilor, un blestem social, oare creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravînd cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului : înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atîta vreme cît în anumite pături constrîngerile sociale vor fi cu putinţă ; cu aJte cuvinte, şi într-un sens şi mai larg", atîta vreme cît pe pămînt vor dăinui ignoranta şi mizeria — cărji de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice. Hauteville-House, 1 ianuarie 1862

E

A

N I

T

FANTINE

CARTEA INTIl

UN SFINT

DOMNUL MYRIEL In 1815 domnul Charles -Francois-Bienvenu Myriel era episcop la Digne. Era un bătrîn de vreo şaptezeci şi cinci de ani şi ocupa scaunul episcopal din Digne de prin 1806. Cu toate că acest amănunt nu are nici o legătură cu faptele pe care le vom istorisi, nu este poate de prisos — spre a fi cît mai exacţi — să amintim aici zvonurile şi vorbele care circulau pe socoteala sa, pe vremea cînd a sosit în eparhie. Adevărate sau nu, lucrurile ce se pun pe seama oamenilor ocupă adesea în viaţa şi mai ales în destinul lor tot atîta loc cît şi faptele pe care le săvîrşesc. Domnul Myriel era fiul unui consilier al curţii de justiţie k din Aix; viţă de magistraţi. Se povestea că tatăl ilui, desemnîndu-l ca succesor în postul său, îl însurase foarte de tînăr, la optsprezece sau douăzeci de ani, după un obicei destul de răspîndit în familiile magistraţilor. Deşi căsătorit, Ghanles Myriel făcuse, zice-se, să se vorbească multe pe socoteala sa. Era bine făcut, deşi cam mic de statură, elegant, distins, spiritual ; tinereţea lui fusese închinată în întregime vieţii mondene şi aventurilor galante. O dată cu revoluţia, evenimentele se precipitară ; familiile magistraţilor, decimate, izgonite, hăituite, se risipiră care încotro. Din primele zile ale revoluţiei, domnul Charles Myriel fugi în Italia. Nevasta lui muri acolo bol navă de piept, boală de care suferea mai demult. Copii nu aveau. Ce s-a petrecut după aceea în viaţa domnului Myriel ? Prăbuşirea vechii societăţi franceze, destrăma-

rea propriei Iui familii, întîmplările tragice de Ia '93 ' — mult mai groaznice poate pentru cei emigraţi, care le priveau de departe cu exagerarea spaimei — făcut-au oare toate acestea să se nască în mintea Iui gîndul renunţării şi al singurătăţii ? In ameţeala desfătărilor şi a legăturilor care-i umpleau viaţa să fi primit el oare pe neaşteptate una din acele lovituri misterioase şi grozave, care cîteodată doboară, izbindu-l drept în inimă, chiar şi pe omul pe care catastrofele publice nu-l pot clătina nici cînd îl lovesc în existenta şi în avutul său ? Nimeni n-ar fi putut s-o spună; se ştia numai că se întorsese din . Italia preoţit. In 1804 domnul Myriel era preot la Brignolles. Imbătrînise şi trăia în cea mai mare singurătate. Pe vremea încoronării, o chestiune măruntă a parohiei sa^e, nu se mai ştie bine ce anume, îl aduse la Paris. Printre alte persoane însemnate, cărora le ceru sprijinul pentru enoriaşii săi, era şi cardinalul Fesch. Intr-o zi, cîn3 împăratul tocmai venise să-i facă o vizită unchiului său, cucernicul preot — care aştepta în anticameră — se pomeni faţă-n faţă cu maiestatea sa. Napoleon, văzîndu-se privit cu o oarecare curiozitate de către bătrîn, se întoarse şi spuse dintr-o dată : — Cine-i omul ăsta cumsecade care se uită aşa la mine ? — Sire — zise domnul Myriel — dumneavoastră vă uitaţi da un om cumsecade, iar eu mă uit la un om mare. Fiecare dintre noi are de cîştigat. In aceeaşi seară, împăratul întrebă pe cardinal cum îl cheamă pe preot şi, pufin după aceea, domnul Myriel afla cu cea mai mare surprindere că fusese numit episcop la Digne.
l Aluzie la dictatura montaniardă din timpul revoluţiei burgheze din Franţa (1793—94), cînd fracţiunea condusă de Robespierre şi Saint-Just ia o serie de măsuri antifeudale şi chiar anticapitaliste menite a desiîvîrşi revoluţia burghezo-democratică. Lovitura de sfat din iulie 1794, înfăptuită de elementele moderate şi reacţionare din marea burghezie franceză, a pus capăt acestei culmi a revoluţiei numite de ei „teroare".

Dar ce era adevărat din cele ce se povesteau despre tinereţea domnului Myriel nimeni nu ştia. înainte de revolu(ie prea puţine familii cunoscuseră familia Myriel. Domnul Myriel a fost sortit să îndure soarta oricărui nou-venit într-un tîrguşor unde nu lipsesc guri care să flecărească şi sînt prea puţine capete care să gîndească. Trebuia s-o îndure cu toate că era episcop şi tocmai pentru că era episcop. Dar, la urma urmei, flecărelile în /care se pomenea numele său nu erau poate decît flecăreli, zvonuri, vorbe, şuşoteli, chiar mai pu{in decît atît: „palavre", cum se spune în graiul energic din miazăzi. Orişicum, după vreo nouă ani de episcopat şi de şedere Ia Digne, toate aceste trăncăneli, prilej de discuţii care preocupă la început orăşelele şi pe mahalagii, fură cu totul uitate. Nimănui nu i-ar mai fi trecut prin gînd să vorbească despre ele şi nici măcar să şi le mai amintească. La Digne domnul Myriel venise însoţit de o fată bătrînă, domnişoara Baptistine, sora lui, care era cu vreo zece ani mai tînără decît el. N-aveau în slujba lor decît o femeie de vîrsta domnişoarei Baptistine, pe nume doamna Magloire, care, după ce fusese „servitoarea domnului preot", purta acum îndoitul titlu de cameristă a domnişoarei şi de „menajeră a monseniorului". Domnişoara Baptistine era o persoană înaltă, palidă, slabă, blinda; întruchipa idealul cuprins în cuvîntul „respectabilă", deoarece se pare că o femeie trebuie să fie mamă pentru a fi venerabilă. Nu fusese niciodată frumoasă, dar viaţa ei toată, care nu fusese decît un şir de fapte bune, o învăluise în cele din urmă în ceva imaculat şi luminos; o dată cu bătrîne(ea, dobîndise ceea ce s-ar putea numi frumuseţea bunătăţii. Fusese slabă în tinerefe şi ajunsese străvezie la maturitate, iar sub transparenta aceasta se întrezărea îngerul. Era mai degrabă un suflet decît o fecioară. întreaga ei fiinţă părea alcăt ui tă di n um bră; doar at ît trup cît s ă m ai fie femeie; o farîrnă de materie, ascunzînd într-însa o

plecatl:

"

in pricina t r e b f l o \ e La sosire, dl

ării

Pre?edinteIe curţi] se. grăbiră să-i facă vizit"a dul său vizita de rigoare ! P n l ? ' - "' fă ' După instalare, o fşul astent "'"! Ş ' fJ d ^^ ? Ştepta sa ] vad la lucru " ă pe Episcop

d a fost

°p a r t e
ar

II DOMNUL MYRIEL DEVINE MONSENIORUL BIENVENU ' Palatul episcopal din Digne se afla alături de spital. Era o clădire mare şi frumoasă, ridicată din piatră, la începutul secolului trecut, de către monseniorul Henri Puget, doctor în teologie de la facultatea din Paris, abate de Sirnore, fost episcop de Digne pe la 1712. Palatul era o adevărată locuinţă senioriailă. Totul era măre(: apartamentele episcopului, saloanele, camerele, curtea de onoare, foarte mare şi cu alei în arcade după vechea modă florentină, grădinile plantate cu arbori falnici. In sala de mîncare, o lungă şi splendidă galerie care se afla la parter şi care dădea spre grădini, monseniorul Henri Puget dăduse o masă de gală la 29 iulie I 7 N monseniorilor Charles Brâlart din Genlis, arhiepiscop de Embrun, Antoine de Mesgrigny, capucin, episcop de Grasse, Philippe de Vendome, mare duhovnic al palatului şi abate la Saint-Honore din Lerins, Francois de Ber-ton din Grillon, episcop şi baron de Vence, Cesar de Sabran din Forcalquier, episcop senior de Glandeve şi Jean Soanen, preot al congregaţiei, predicator obişnuit
1 Bir.».---->•

al regelui, episcop senior de Senez. Portretele acestor şapte cucernice personalităţi decorau sala, iar data memorabilă, 29 iulie 1714, era gravată cu litere de aur pe o placă de marmură albă. Spitalul era o clădire strîmtă şi joasă, cu un singur etaj şi cu o grădiniţă. La trei zile după sosirea sa, episcopul vizită spitalul. O dată vizita terminată, îl rugă pe director să binevoiască a veni la el. — Domnule director al spitalului — îi spuse el — cîţi bolnavi aveţi în clipa de faţă ? — Douăzeci şi şase, monseniore. — Atîţia numărasem şi eu, zise episcopul. — Paturile — reluă directorul — sînt cam înghesuite unele într-altele. — Am băgat şi eu de seamă. — Sălile nu-s decît nişte odăi, iar aerul se prime neşte greu. — Aşa mi se pare şi" mie. — Şi pe urmă, cînd e niţel soare, grădina e prea mică pentru convalescenţi. — Aşa-mi spuneam şi eu. — Iar cînd sînt molime (anul acesta am avut tifos, acum doi ani am avut friguri palustre) avem şi o sută de bolnavi deodată ; nu ştim cum s-o scoatem la capăt. ■— La asta mă giîndesc şi eu. — Ce să facem, monseniore ? zise directorul. Trebuie să ne resemnăm. Qonvorbirea avea loc în sala de mîncare de la parter. Episcopul tăcu o clipă, apoi se întoarse repede spre directorul spitalului. — Domnule — spuse el — dar cîte paturi credeţi c-ar încăpea în sala asta ? — In sala de mîncare a monseniorului ? zise speriat directorul. Episcopul cerceta sala cu privirea şi părea că face din ochi măsurători şi socoteli.

— Ar încăpea foarte bine douăzeci de paturi, zise el, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi; apoi adăugă cu glas tare : Iată, domnule director al spitalului, ce vreau să spun. E, desigur, o greşeală la mijloc. Sînteţi douăzeci şi şase de persoane în cinci sau şase odăiţe. Aici sîntem trei şi avem loc pentru şaizeci. E o greşeală, vă spun eu. Luaţi locuinţa mea, iar eu am s-o iau pe a dumneavoastră. Daţi-mi casa mea. Asta vă aparţine. A doua zi, cei douăzeci şi şase de bolnavi se instalară în palatul episcopal, iar episcopul se mută la spital. Domnul Myriel nu avea nici un fel de avere, familia sa fiind ruinată de revoluţie. Sora lui primea o rentă viageră de cinci sute de franci, care, la presbiteriu, ajungea pentru cheltuielile ei personale. Domnul Myriel primea de la stat, ca episcop, o leafă de cincisprezece mii de franci. Chiar în ziua cînd se mută în clădirea spitalului, domnul Myriel stabili felul cum trebuia să fie întrebuinţată această sumă, o dată pentru totdeauna, pncum urmează. Copiem o notă scrisă de mîna lui :
Notă pentru orinduirea cheltuielilor casei mele Pentru micul seminariu . . Congregaţia misiunii . . . Pentru lazariştii ' din Montdidier .............. Seminarul misiunilor străi ne din Paris.............. Congregaţia sfîntului duh Instituţii religioase din locurile sfinte . . . . Societăţi de caritate ma ternă ...................... Supliment pentru cea din o mie cinci sute franci o sută franci o sută franci două sute franci o sută cincizeci franci o sută franci trei sute franci

1 Misionari ai congregaţiei sfîntului Lazăr.

10

Dani

Arles * Pentru îmbunătăţi: ^tretinerii închi-s orilor
ru e,ihP;;r;; ■;;.; ■
ar

"""^

t n T t a rea

:pafru sute

****

ea şefilor
0

Pentru ajutorarea „ .",..............cmci sute franci pro-i
ai e-

r *
sus

e a

mie franci

mii franci
AJ

P" de

..........
franci

o sută

fe !

mmtul

«ne, din Mae ,i din s;ste _ Pentru învăţă . al
e CInci sute franci ^^ "* f r a n c i franci ii frand

sărace săraci Cheltuieli personale' ." " "
Total

'°r

I

Tot
a e

; i sVaceasta
cu ]u a

Reglementarea d • mal SUs săvîrşită H Ş ep/ Sc ^ p 0nse n'oruJ de Dfgne™* p entru P evla ? prin ranguj sâ J« P r'eten prin firea
tim

" acel aşi

. g 1 Magazii pub,j,j pub trau rezerv e ^*««« Păstrau rezerveeded ^*«««"Mte în timpu) gnne Pentru anii secetoşi
Mizerabilii,
Vo

J r Cînd spunea el ,.blSe"c«c. ÎJ iubea Ş1. ° ?'" s"Perio" c —-----------. eVa> ea se îndi V venera fofoPdat/ --------. >
revoI t Ut e

,

gcea „. ' ' di« 1789, Unde

se alătura. Numai servitoarea, doamna Magloire, bombăni puţin. Domnul episcop, cum am văzut, nu-şi rezervase decît o mie de franci, care, adăugaţi la pensia domnişoarei Baptistine, făceau o mie cinci sute de franci pe an. Cu aceşti o mie cinci sute de franci trăiau cele două bătrîne şi episcopul. Iar cînd vreun preot de la ţară venea la Digne, domnul episcop tot mai găsea din ce să-l ospăteze, mulţumită economiilor crunte ale doamnei Magloire şi iscusinţei administrative a domnişoarei Baptistine. Intr-o zi — se afla la Digne de vreo trei Juni — episcopul spuse : — Cu toate astea, sînt destul de strîmtorat ! — Cred şi eu ! spuse doamna Maglorie. Monseniorul nici măcar nu şi-a cerut indemnizaţia pe care i-o dato rează judeţul pentru cheltuielile de transport în oraş şi pentru vizitele pe care le face în eparhie. Aşa era obi ceiul pentru episcopii de altădată. — Aşa e! zise episcopul. Ai dreptate, doamnă Magloire. Şi făcu cererea. Puţin după aceea, consiliul general, luînd în considerare această cerere, îi aprobă o indemnizaţie anuală de trei mii de franci intitulată : „Alocaţia domnului episcop pentru cheltuieli de trăsură, de poştă şi cheltuieli pentru vizite pastorale". Faptul stîrni multă vîlvă în rîndul burgheziei locale şi, cu acest prilej, un senator al imperiului, fost membru în Consiliul celor cinci sute, partizan al lui 18 Brumar 1, înzestrat pe lînga oraşul Digne cu o senatorie măreaţă, îi scrise ministrului cultelor, domnul Bigot de Preameneu, o scrisorică răutăcioasă şi confidenţială, din care vom extrage următoarele rînduri autentice :
' Consiliul celor cinci sute constituia Camera deputaţilor sub directoriu (1795—99), regim republican instituit de marea burghezia franceză pentru lichidarea revoluţiei, dupâ răsturnarea dictaturii lui Robespierre. Lovitura de stat a luî Napoleon Bonaparte din 18 Brumar (noiembrie 1799) a pus capăt directoriului, înlocuit cu o dictatură mpi prielnică intereselor marii burghezii.

Cheltuieli de trăsură ? De ce ar fi necesare inlr-un cu oraş mal puţin de patru mii de locuitori ? Cheltuieli de poştă şi pentru vizite pastorale ? Mai întli de ce trebuie să facă vizite ? Pe urmă, cum să circule poşta într-o regiune «muntoasă ? Nu sînt drumuri. Nu se merge decît călare. Iar podul de la Durance ta Château-Arnoux abia poate să ţină căruţele cu bai. Aşa sînt toţi popii. Lacomi şi zgîrciţi. La sosire ăsta făcea pe apostolul. Acum se poartă ca şi ceilalţi. Ti trebuie trăsură şi diligentă. Arc nevoie de lux, ca episcopii de altădată. Ah, popimea asta! Domnule conte, lucrurile nu vor merge bine decît atunci cînd împăratul ne va scăpa de ei. Jos papa! (Erau complicaţii cu Roma). In ce mă priveşte, sînt numai pentru Cezar... etc, etc... In schimb, doamna Magloire se bucură foarte mult. — Bravo f îi spuse ea domnişoarei Baptistine. Monseniorul a început cu alţii, dar a trebuit în cele din urmă să se gîndească şi la el. Şi-a pus Ia punct toate b i n ef ac e ri l e . Ia t ă , î n s f î r ş i t , ş i p en t r u no i t re i m i i de franci. în aceeaşi seară, episcopul scrise şi dădu surorii sale o notă cu următorul cuprins :
Cheltuieli de trăsură şi vizite pastorale Pentru a se putea da bol navilor din spital supă de carne ................. o mie cinci sute franci Pentru societatea de cari ta te m ate rn ă di n Aix . . d «"ă suie cincizeci franci Pentru societatea de ca ritate maternă din Draguignan ........... sute cincizeci franci Pentru copiii găsi(i . . . Pentru orfani ................ cinci sute franci c'nci sute franci T o t a .l . . tf ei mii franci
3*

I
13

Acesta era bugetul domnului Myriel. Cît despre veniturile întâmplătoare ale episcopiei: strigări, dispense, botezuri, predici, binecuvîntări, căsătorii etc, episcopul le încasa de la bogaţi cu aceeaşi străş nicie cu care le împărţea la săraci. în scurtă vreme, daniile în bani sporiră. Şi cei avuţi şi cei lipsiţi băteau la uşa domnului Myriel, unii venind să ceară milostenia pe care alţii veneau s-o aducă. Nu trecuse nici un an de zile şi episcopul ajunse vistiernicul tuturor binefacerilor şi casierul tuturor nevoilor. Sume însemnate treceau prin mîna lui; dar nimic nu-l putu face să-şi schimbe cît de cît felul de viaţă şi să adauge cîtuşi de puţin strictului său necesar. Nici gînd de aşa ceva. Aşa cum se întîmpîă totdeauna, ca jos să fie încă şi mai multă mizerie decît este sus înfrăţire, totul era dat — ca să zicem aşa — mai înainte chiar de a fi fost primit; ca apa pe un pămînt uscat; oricît de mult încasa, n-avea niciodată nici un ban. Şi atunci dădea tot ce mai avea. întrucît era obiceiul ca episcopii să-şi pună numele de botez în fruntea ordonanţelor şi scrisorilor pastorale, oamenii nevoiaşi ai ţinutului aleseseră cu un fel de instinct plin de dragoste, dintre numele şi pronumele episcopului, pe cel care avea un tîlc pentru dînşii, astfel înoît nu-i mai spuneau decît monseniorul Bienvenu. Vom face ca ei şi-j vom numi şi noi Ia fel. De altminteri, îi plăcea şi lui să i se spună aşa. — îmi place numele ăsta, spunea el. Bienvenu corectează titlul de monsenior. Nu avem pretenţia că portretul pe care-l facem aci este verosimil ; ne mulţumim a spune că e asemănător. IN EPISCOP BUN, EPISCOPIE GREA Deşi transformase cheltuielile de transport în pomeni, domnul episcop nu făcea mai puţine vizite. Eparhia Digne e foarte obositoare. Are prea puţine şesuri şi prea mulţi
14

munţi; drumuri aproape nu există, cum am mai spus ; sînt treizeci şi două de parohii, patruzeci unu de vicariate şi două sute optzeci şi cinci de bisericuţe. Să Ie vizitezi pe toate, e ceva. Domnul episcop o scotea la capăt. Mergea pe jos .cînd jse ducea prin vecinătăţi; cu trăsurica Ja şes şi pe catîri ia munte. Cele două bătrîne îl întovărăşeau. Cînd drumul era prea anevoios pentru ele, se ducea singur. Intr-o zi, călărind pe un măgar, sosi la Senez, vechi oraş episcopal. Punga lui, aproape goală în clipa aceea, nu-i îngăduise alt mijloc de călătorie. Primarul oraşului îl întîmpină la poarta episcopiei şi se arătă foarte indignat văzîndu-l cum coboară de pe măgar. Cîţiva tîrgoveţi rîdeau pe de lături. — Domnule primar şi domnilor — spuse episcopul — îmi dau seama ce vă supără ; socotiţi că e mare cute zanţă ca un biet preot să călărească pe acelaşi animal de care s-a servit şi Isus Hristos. Vă rog să mă credeţi că o fac de nevoie, nu din vanitate. In vizitele sale era îngăduitor, blînd şi mai bucuros sta de vorbă decît predica. Nu aşeza nici o virtute la înălţimi de care nu te poţi apropia. Nu-şi căuta niciodată prea departe argumentele şi pildele. Locuitorilor dintr-un ţinut le da drept pildă ţinutul vecin. In cantoanele unde oamenii nu-i ajutau pe cei nevoiaşi, spunea : — Uitaţi-vă la oamenii din Briangon. Au dat voie săra cilor, văduvelor şi orfanilor să-şi cosească fîneţele cu trei zile înaintea celorlalţi. Le dreg gratuit casele cînd sînt dărăpănate. De aceea e un ţinut binecuvîntat de dum nezeu. Intr-o sută de ani n-a fost acolo nici un sin gur ucigaş. In satele lacome după cîştig şi recoltă, spunea : — Uitaţi-vă la cei din Embrun. Dacă în timpul recol tei un tată de familie îşi are feciorii în armată şi fetele la lucru în oraş, şi dacă e bolnav sau nu poate munci, preotul, în predica sa, îl dă în seama obştei; iar dumi nica, după slujbă, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei,

copii, se duc pe ogorul bietului om să-i culeagă recolta şi să i-o care în hambar. Familiilor învrăjbite din pricini băneşti şi de moştenire, le spunea : — Uitaţi-vă la muntenii din Devolny, ţinut atît de sălbatic încît nu se aude privighetoarea nici la cincizeci de ani o dată. Ei bine, cînd într-o familie moare tatăl, băieţii pornesc în lume să-şi caute norocul şi lasă fete lor averea, ca să se poată mărita. In plăşile unde oamenilor le place gîlceava şi unde fermierii se ruinează făcînd mereu petiţii, spunea : — Uitaţi-vă la ţăranii de treabă din valea Queyras. Sînt acolo trei mii de suflete. Doamne ! E un fel de mică republică. Nu se ştie nici de judecător, nici de portă rel. Primarul orînduieşte totul. El stabileşte dările, impune cinstit pe fiecare, judecă fără nici o plată prici nile, împarte moştenirile fără să ceară nimic, dă sentinţe fără cheltuieli de judecată şi i se dă ascultare, pentru că e un om drept printre oameni de treabă. In satele unde nu găsea învăţător, da pilda tot a celor din Queyras : — Ştiţi cum fac ei ? spunea el. De vreme ce un cătun cu douăsprezece pînă la cincisprezece căminuri nu poate plăti totdeauna un dascăl, ei au învăţători pe care-i plă teşte toată valea şi care cutreieră satele, oprindu-se opt zile într-un loc, z.ece într-altul, şi învăţînd pe oameni carte. Dascălii ăştia vin pe la iarmaroace, unde i-am întîlnit şi eu. Ii recunoşti după condeiul din pană de gîsca pe care-l poartă la şnurul pălăriei. Cei care dau numai lecţii de citit au o singură pană ; cei care predau cititul şi socotitul au două pene; iar cei care dau lecţii de citit, de socotit şi de latină au trei pene. Aceştia din urmă sînt marii învăţaţi. Dar ce ruşine e să fii neştiutor de carte ! Faceţi şi voi ca oamenii din Queyras. Vorbea aşa, cu gravitate, părinteşte; cînd nu avea pilde la îndemînă, născocea parabole, mergînd drept la ţintă, cu puţine cuvinte, dar cu belşug de imagini, convins şi convingător.
16

IV FAPTELE ASEMENI VORBELOR Vorbea cu blîndete şi cu voioşie. Căuta să fie pe înţelesul celor două bătrîne care-şi petreceau viaţa lînga el; cînd rîdea avea rîsul unui copil de şcoală. Doamnei Magloire îi plăcea să-i spună adesea „înălţimea voastră". Intr-o zi, el se ridică din fotoliu şi se duse la bibliotecă să caute o carte. Cartea era într-unui din rafturile de sus. Fiind cam mic de statură, episcopul nu putu să ajungă pînă la ea. — Doamnă Magloire — spuse el — adu-mi un scaun, înălţimea mea nu ajunge pînă la raftul acela. Una dintre rudele sale de departe, doamna contesă de Lâ, nu scăpa aproape nici un prilej de-a înşira în prezenţa lui ceea ce numea ea „speranţele" celor trei fii ai ei. Contesa avea destule rubedenii foarte bătrîne, care nu mai aveau mult de trăit şi pe care copiii ei urmau să le moştenească de drept. Cel mai tînăr dintre ei urma să primească de la o mătuşă un venit frumuşel de o sută de mii de franci; cel de-al doilea era succesorul titlului de duce al unchiului său ; cel mai mare urma să moştenească titlul de pair * al bunicului. Episcopul asculta de obicei în tăcere aceste nevinovate şi scuzabile lăudăroşenii materne. Odată, pe cînd doamna de L6 îi înşira din nou cu de-amănuntul toate moştenirile şi toate „speranţele" ei, păruse totuşi mai îngîndurat decît de obicei. Ea se opri cu oarecare neastîmpăr : — Doamne, dragă vere, dar unde ţi-s gîndurile ? — Mă gîndesc — spuse episcopul — la o cugetare ciu dată, care e, mi se pare, a sfîntuilui Augustin 2 : „Puneţi-vă speranţa în cel pe care nu-l moşteniţi". Altădată, primind înştiinţarea de deces al unui nobil
1 Titlul membrilor ereditari al Camerei înalte din vremea monarhiei censitare tn Franţa (1815—1848) ; tn perioada restauraţiei Burbonilor (1815—1830), demnitatea se acorda numai aristocraţilor credincioşi dinastiei. 2 Unul din teologii bisericii creştine primitve, episcop de Hippona (Africa de nord r»«ia»ă).

I

17

de un ban. Erau şase la număr ca să-şi împartă darul. Ajungînd lîngă el. Niciodată domnul Geborand nu dăduse de pomană vreunui nenorocit. pe care-l zugrăvi cît putu de înfricoşător. Printre cei de faţă se afla şi un negustor bogat. mătăsuri. s-a băgat însă de seamă că în fiecare duminică dădea cîte un gologan bătrînelor cerşetoare din faţa catedralei. bogat şi zgîrcit. retras din afaceri. In timpul unui post. un tînăr vicar veni la Digne şi ţinu o predică în catedrală. Intr-o zi. A vorbit destul de bine. am săracii mei ! 18 . Subiectul predicii era milostenia. Sfătui pe bogaţi să-i ajute pe nevoiaşi. anume domnul Geborand. pentru ca astfel să scape de focul iadului.din localitate. exclamă : — Ce răbdătoare-i moartea ! Ce aleasă încărcătură de titluri i se cere să poarte cu vioiciune în spinare şi cîtă minte le trebuie oamenilor ca să pună astfel mormîntul în slujba deşertăciunii! Ştia la nevoie să glumească cu blîndeţe. stofe şi bascuri. în afară de dregătoriile răposatului. Odată strîngea bani pentru săraci într-un salon din oraş. în care se înşirau pe o pagină întreagă. care se pricepea de minune să fie în acelaşi timp ultraregalist şi ultravoltairian. bătrîn. trebuie sl-mi daţi şi dumneavoas tră ceva ! Marchizul se întoarse şi răspunse scurt: ~ Monseniore. episcopul îl zări dînd de pomană şi-i spuse zîmbind surorii sale. — Uite-l pe domnul Geborand cum îşi cumpără. Au existat şi inşi de acest fel. o bucăţică de rai ! Cînd era vorba de-o faptă bună. şi să ajungă în raiul pe care-l descrisese în culori nespus de ispititoare şi de încîntătoare. toate titlurile feudale şi de nobleţe ale tuturor înaintaşilor săi. Se afla acolo marchizul de Ghamptercier. mai făcînd încă puţină cămătărie. în gluma lui ascunzînd aproape totdeauna un tîlc serios. De cînd cu predica asta. şi care agonisise o jumătate de milion fabricînd pături groase. nu da înapoi nici chiar în faţa unui refuz şi găsea atunci cuvinte care dădeau 3e gîndit. episcopul îl apucă de braţ: — Domnule marchiz.

Asta plăcea poporului şi a contribuit în bună măsură să cîştige inima tuturor. bunii mei prieteni ! Sînt în Franţa un milion trei sute douăzeci de mii de case ţără neşti care n-au decît trei deschizături. dar îl binecuvîntez pe dumnezeu.— Daţi-mi-i I spuse episcopul. trei sute patruzeci şi şase de mii de colibe care n-au decît o singură deschizătură : uşa. Fie în vale. în sfîrşit. în Var. Născut în Provenţa. în Alpii de sus şi în cei de jos. In Isere. rosti următoarea predică : — Prea iubiţii mei fraţi.. „Onte anaras passa ?" ca în Alpii de jos. fie sus la munte. Aşa-i în tot ţinutul de sus al Dauphine-ului. fie-vă milă ! Vedeţi cîtă suferinţă este în jurul vostru !. Şi asta numai din cauză că există un impozit pe uşi şi pe ferestre. Vorbind toate limbile. în Alpi. Spunea : — Să vedem mai întîi de unde vine răul. ses saga ?" ca în Languedoc-ul de jos. în bordeie. Ştia să spună lucrurile cele mai însemnate în graiul cel mai popular. Gîndiţi-vă la familiile nevoiaşe. la bătrînele. uşa şi o fereastră şi. Fraţilor. Fiind.. la copilaşii care trăiesc în locuinţele astea şi veţi înţelege de ce-s bol navi de friguri şi de alte multe boli. pătrundea în toate sufletele. cum îşi spunea singur zîmbind. pretutindeni se simţea ca la el acasă. un „fost păcătos". n-avea nimic din asprimea moralistului şi propovăduia pe faţă — fără încruntarea din sprîncene a virtuoşi- . cară îngrăşămintea cu spinarea . Nu învinuia niciodată în pripă şi fără să ţină seama de împrejurările respective.. într-o zi. un milion opt sute şaptesprezece mii cu două deschizături. n-au luminări şi ard făclii de răşină şi bucăţi de sfoară muiată în răşină. în catedrală. dumnezeu le dă oamenilor aerul şi legea IM vinde ! Nu acuz legea. îşi fac pîinea pe şase luni o dată şi o coc la foc de balegă uscată de vacă. De altminteri. se purta la fel cu cei de sus ca şi cu cei de jos. ţăranii nu au nici măcar roabe. „Puerle un bouen muutou embe un bouen froumage grase I" ca în Dauphine-ul de sus. Iarna sparg pîinea cu toporul şi o ţin muiată în apă douăzeci şi patru de ore ca s-o poată mînca. se obişnuise repede cu toate dialectele din sud.. Vai. Spunea : „Eh be! moussou.

Femaia .. dar o greşeaiă de felul acesta se poate ierta. care duc povara societăţii omeneşti. Să fii sfînt. Nici un păcat — e visul îngerului. a celor puternici. cu totul personal. să fii drept e o datorie. Păcatul e o putere de atracţie. să i se împotrivească şi să nu i se supună decît atunci cînd nu mai are încotro. Puteţi greşi. E o cădere. Tot ce-i pămîntesc e supus greşelii. O tîrăşte după el şi i se supune. e un lucru rar. cu totul lipsit de mijloace. spunea cu zîmbetul pe buze : — OI o ! s-ar părea că-i vorba de-o crimă pe care-o poate săvîrşi oricine. falsificase nişte bani. s-o înfrîneze. ipocriziile speriate sînt gata să protesteze şi să se pună la adăpost. avea un fel deosebit. ale celor slabi. Mai spunea : — Pe cei ce nu ştiu. dar fiţi drepţi.. dar o cădere în genunchi. Iată. de a privi lucrurile. ea trebuie trasă la răspundere pentru bezna pe care o menţine. încolţeşte păcatul. Un nenorocit. Falsificatorii de bani se mai pedepseau pa vremea aceea cn moartea. Spunea : — Greşelile femeilor. puteţi păcătui." Cînd vedea că lumea strigă prea tare şi se indignează prea repede. ci acela care-I tine în întuneric.lor cu orice preţ — o doctrină care s-ar putea rezuma astfel : „Omul poartă pe el carnea. Cît mai puţine păcate — iată datoria omului. Acolo unde domneşte întunericul. a stăpînilor. care se afla în faza de instrucţie şi urma să fie judecată. a părinţilor. săvîrşim totuşi o greşeală. care poate afîrşi cu o rugăciune. Intr-o zi. Era îngăduitor cu femeile şi cu săracii. Dîndu-i ascultare. a bogaţilor şi a învăţaţilor. a auzit vorbindu-se într-un salon despre procesul unei crime. puteţi avea slăbiciuni. din dragoste pentru o femeie şi pentru copilul pe care-l avea cu ea. ale copiilor. Precum vedeţi. ale servitorilor. Vinovat nu e cel ce păcătuieşte. E dator s-o supravegheze. care-i este în acelaşi timp povară şi ispită. învăţaţi-i cît mai multe lucruri puteţi. societatea e vinovată că învăţămîntul nu e gra tuit . ale nevoiaşilor şi ale neştiutorilor sînt din vina bărbaţilor.

dar nu existau dovezi decît împotriva ei. care spuse: — Domnul paroh are dreptate. care fusese scamator pe la bîlciuri şi jălbar. înscena o infidelitate a amantului şi. Faptul începu să fie cunoscut şi lumea rămase încîntată de dibăcia magistratului. rugîndu-se iui dumnezeu pentru ierta21 . Era un nenorocit. şi eu sînt bolnav. întrebă : — Unde vor fi judecaţi bărbatul şi femeia aceasta ? — La curtea cu juri. cu crîmpeie de scrisori iscusit ticluite. de altminteri nici nu intră în atribuţiile mele. împreună cu complicea sa. Fu chemat preotul parohiei. izbuti s-o convingă pe nefericita femeie că avea o rivală şi că omul o înşela. Urma să fie judecat în curînd la Aix.fusese arestată pe cînd încerca să pună în circulaţie cea dintîi monedă falsificată de dînsul. întărîtată de gelozie. Episcopul ascultase totul. Speculînd gelozia. Era nevoie de un preot care să-l asiste pe osîndit în ultimele clipe. îi luă mîna şi-i vorbi. duhovnicul închisorii se îmbolnăvi. Răspunsul acesta fu adus la cunoştinţa episcopului. mă duc eu. procurorul avu o idee. îşi denunţă amantul. Atunci. Numai ea putea să-l dea de gol pe amantul ei şi să-l nenorocească. uitînd de masă şi de somn. Era închisă. Magistraţii stăruiră. el făcuse să ţîşnească adevărul din mînie. N-are ce căuta el acolo. în tăcere. coborî în celula „saltimbancului". dovedi totul. In ajunul zilei fixate pentru executarea condamnatului. Adăugă apoi : — Şi unde va fi judecat domnul procuror regal ? La Digne se petrecu odată o întîmplare tragică. La urmă. Ea tăgădui. îi spuse pe nume. Omul era pierdut. mărturisi totul. justiţia din răzbunare. N-am de ce să fac cor voada asta pentru un saltimbanc. Ea se încăpăţînă să tăgăduiască. zicînd : — Asta nu mă priveşte pe mine. nici prea învăţat nici prea ignorant. Un om fu condamnat la moarte pentru omor. Atunci. Procesul făcu multă vîlvă în oraş. Petrecu toată ziua şi toată noaptea lîngă el. Se pare că acesta a refuzat. Se duse numaidecît la închisoare. mărturisind adevărul.

. Intorcîndu-se în locuinţa modestă pe care o numea zîmbind . Cel izgonit de fraţii săi e primit de tatăl ceresc. Ii fu părinte. crede. care sînt cele mai simple. Nu era chiar atît de ingnorant ca să rămînă cu totul nepăsător.. Condamnarea lui. Nu ştiai ce să admiri mai mult : paloarea ori seninătatea sa. treci în viaţa veşnică ! Acolo este domnul. Poporul. episcopul era tot acolo. era acurn transfigurat. Apăru în faţa mulţimii în pelerina-i liliachie şi cu crucea sa episcopală pe piept. care-î zguduise adînc. hotarul care ne desparte de taina lucrurilor şi pe care noi îl numim viaţă. A doua zi. asta n-a fost decît flecăreală de salon. cînd veniră să-l ridice pe nenorocit. şi în clipa cînd cuţitul sta să cadă. tremurînd pe marginea acestei prăpăstii fioroase. se înduioşa şi-l admira.rea sufletului condamnatului şi rugîndu-l pe condamnat pentru iertarea sufletului său. II întovărăşi. frate. Osînditul. în picioare. avea în privire ceva care făcu mulţimea să se dea la o parte. alături de acest păcătos legat cu frînghii.palatul său". în jurul lui. să spună : „Pozează". îi spuse cele mai frumoase adevăruri. Cînd coborî de pe eşafod. Se uita fără încetare dincolo de lumea asta. destrămase întrucîtva. Se urcă în căruţă cu el. numai pentru a-l binecuvînta. se sui cu el pe eşafod. căruia nu-i place să glumească pe seama lucrurilor sfinte. prin aceste spărturi fatale şi nu vedea decît întuneric. la urma urmei. se trăgea înapoi îngrozit. Omul acesta era să moară deznădăjduit. prieten : episcop. îi spuse surorii sale: — Am slujit ca un pontif! Şi cum lucrurile cele mai sublime sînt adesea cele mai puţin înţelese. s-au găsit în oraş oameni care. Moartea însemna pentru el un abis. comentînd purtarea episcopului. Ii vorbi despre toate liniştindu-l şi îrnbrăţişîndu-l. îşi simţea sufletul împăcat şi avea nădejde în dumnezeu. Episcopul îl îmbrăţişa. Roagă-te. îi spuse : — Pe cel ucis de mîna omului dumnezeu îl reînvie. atît de abătut şi copleşit în ajun. Episcopul îl făcu să zărească o lumină. Dar. pe alocuri.

putem să nu ne dăm părerea. s-ar spune că schelăria asta vede. El. contopindu-se cu ceea ce face. umbra justiţiei sociale îl urmărea. Eşafodul e o vedenie.' bea sînge. străbătut de cel mai tainic fior. înălţat şi drept. în visul înspăimîntăîor în care prezenţa lui cufundă sufletul. Cine o vede se înfioară. fierul şi frânghiile astea au voinţa lor. alcăt ui tă numai di n moartea pe care a dat-o. într-adevăr. In cartea Despre crime şi pedepse a cerut desfiinţarea pedep sei cu moartea. eşafodul are ceva halucinant. episcopul păru copleşit. Pare un fel de fiinţă. care de obicei se întorcea de la tot ceea ce săvîrşea cu o satisfacţie atît de nemărginită. duşman al revoluţiei de !a 1789. se numeşte vindicta 3 . Seninătatea aproape nefirească a clipei funebre dispăruse. ca de Maistre ' . că maşina asta aude. Unii o admiră. un strigoi care pare că trăieşte o viaţă cumplit ă. că aparatul ăsta înţelege. eşafodul apare groaznic. do minaţia politică a bisericii catolice în Europa. a răspîndit în patria sa ideile Iluminişti lor francezi. făcut din lemn. făurit de judecător şi de dulgher. Toate problemele sociale ridică în jurul acestui satîr semnul lor de întrebare. din fier şi din frînghii. alţii o detestă ca Beccaria 2 . 23 . eşafodul nu-i un aparat ţeapăn. părea acum că-şi face mustrări. 1 Scriitor francez reacţionar (1754—1821). a doua zi după execuţie. Eşafodul nu-i o simplă schelărie. impresia fu cumplită şi adîncă . dar dac-o vedem. In cartea Despre papă a propovăduit întoarcerea la evul mediu. De aceea. Eşafodul este un fel de monstru. înghite carne . vederea ghilotinei îl zgudui şi-i trebui multă vreme ca să-şi vină în fire. eşafodul nu-i o maşină . Putem fi oarecum nepăsători faţă de pedeapsa cu moartea.Cit despre episcop. devorează . atîta vreme cît n-am văzut cu ochii noştri o ghilotină . că lemnul. Ghilotina este întruchiparea legii. 2 Jurist italian (1737—1784). 3 Pedeapsă. bună sau rea. şi multe zile după aceea. Eşafodul este complicele călăului. nu e neutră şi nu-ţi îngăduie să rămîi neutru. zguduirea e dintre cele mai puternice : trebuie să ne hotărîm şi să spunem răspicat dacă sîntem pentru sau contra. care are nu ştiu ce iniţiativă întunecată . cînd îl vezi aievea.

Gu ce drept se ating oamenii de acest lucru necunoscut ?" Cu vremea. Domnul Myriel putea fi chemat oricînd la căpătîiul bolnavilor şi al muribunzilor." Cunoştea binefacerile credinţei. se ducea el singur. încerca să-i transforme durerea care priveşte spre groapă. 24 acear fi care grav . aceste impresii slăbiră şi probabil se şterseră. arătîndu-i cu degetul pe cel ce se resemnează . Moartea nu ne-o poate trimite decît dumnezeu. Iată unul pe care sora lui l-a auzit şi J-a memorat: „Nu credeam să fie atît de groaznic.Uneori vorbea cu el tnsuşi. E o greşeală să ne cufundăm atît de adînc în legea divină. încît să nu mai ţinem seamă de legile omeneşti. Familiile văduvelor şi orfanilor n-aveau nevoie să-l cheme. arătîndu-i durerea care priveşte spre stele. Se străduia să povăţuiască şi să-l liniştească pe omul cuprins de deznădejde. S-a băgat de seamă totuşi că episcopul se ferea să mai treacă prin piaţa execuţiilor. Veţi zări lumina vie a mortului vostru drag strălucind pe bolta cerului. Priviţi drept înainte. Aşa cum ştia cînd să tacă. ci s-o înalţe şi s-o înnobileze prin speranţă. ştia şi cînd să vorbească. ingăimînd cu jumătate glas monoioguri lugubre. Spunea : „Luaţi seama cînd vă îndreptaţi gîndul spre cei morţi. lîngă mama care-şi pierduse copilul. sărăcia voita în trăia episcopul din Digne ar fi fost un spectacol şi încîntător. Minunat fel de-a mîngîia ! Nu căuta să aline durerea prin uitare. Ştia că aceasta este datoria lui cea mai mare şi adevăratul său rost. Ştia să stea şi să tacă îndelung lîngă bărbatul care-şi pierduse soţia iubită. MONSENIORUL BIENVENU TŞI PURTA PREA MULT ANTERIELE Viaţa lăuntrică a domnului Myriel era plină de leaşi gânduri ca şi viaţa lui publică. Pentru cine putut s-o privească de aproape. Nu vă gîndiţi la ceea ce putrezeşte.

cînd vremea era frumoasă. cu ochii în pămînt. fie în oratoriu. numea asta „grădinărit". Trebuie să pri mească în fiecare zi pe secretarul episcopiei. Timpul pe care i-l mai lăsau aceste nenumărate îndeletniciri. îngîndurat. în trei colţuri. bolnavilor şi celor năpăstuiţi. Somnul Iui era scurt şi adînc. de alta sfîntul scaun. o sumedenie de treburi. bolnavii şi nevoiaşii. dormea puţin. fie la catedrală. N-avea decît un cuvînt pentru amîndouă felurile de a munci. După liturghie mînca o bucată de pîine de secară muiată în lapte muls de la vacile sale. catehisme diocezane. „Spiritul e o grădină !" spunea el. Oricine avea nevoie de ceva. de obicei un canonic. iar timpul pe care i-l mai lăsau năpăstuiţii. intrînd adesea prin cocioabe. La prînz mînca la fel ca şi dimineaţa.Ca toţi bătrtnii şi ca cei mai mulţi dintre cugetător). să acorde prividegii. era îndrumat spre casa Iui. Pe la ora două. să-i împace pe preoţi şi pe pri mari . ieşea şi se plimba pe jos. corespondenţa administrativă . vătuită şi caldă. să încuviinţeze predici. şi mai în toate zilele pe marii vicari. ceasloave etc. . îl dăruia în primul rînd nevoiaşilor. cu pălăria lui turtită. Dimineaţa tşi îngăduia un ceas de reculegere. Săpa pămîntul în grădină sau citea şi scria. să cerceteze o întreagă bibliotecă de cărţi de rugăciune. Copiii şi bătrînii ieşeau în pragul porţilor la ivirea episcopului ca Ia ivirea soarelui. pe urmă oficia ser viciul religios. Ii binecuvînta şi-l binecuvîntau. apoi corespondenţa clericală. de care atîrnau trei ciucuri de aur cu franjuri dese. purtînd ciorapi liliachii şi nişte pantofi mari. Apoi se apuca de lucru. S-ar fi zis că trecerea lui avea ceva cald şi luminos. să scrie ordonanţe. pe cîmp sau prin oraş. Pretutindeni unde se arăta era o sărbătoare. îi dăruia muncii. Un episcop e un om foarte ocupat. Era văzut mergînd singur. sprijinindu-se în toiagul său lung. îmbrăcat cu pelerina-i liliachie. de o parte statui. Trebuie să controleze congregaţiile. funcţiile şi breviarul.

precizînd că acestui episcop trebuie să i se atri2 Autor ebreu traduceri fn limba greaca a Vechiului Testament (seco lul 1 Istorical unei din secolul I. care sună ast fel : Un vînt venind de la dumnezeu sufla pe faţa apelor. A lăsat vreo cincişase manuscrise nu lipsite de valoare. în sfîrşit. Orice preot era un bun pretext. Confruntă cu acest verset alte trei texte : versiunea arabă. cînd pe foi volante. Altminteri. şi. se ducea la cei bogaţi. care zice : Un vînt de sus se năpusti asupra păminiului. Seara.Se oprea ici şi colo. pe Ia ora opt şi jumătate. printre altele 0 dizertaţie asupra versetului din geneză : La început duhul lui dumnezeu plutea pe ape. ceea ce-i cam stingherea în timpul verii. masa lui de toate zilele nu se alcătuia decft din legume fierte în apă şi din supă de post. tălmăcirea chaldeică a lui Onkelos 2 . Cînd mai avea un ban se ducea pe la săraci. sta de vorbă cu băieţii şi cu fetele şi zîmbea mamelor. 26 . Dacă totuşi episcopal avea vreun preot la masă. al II-Iea). lua cina împreună cu sora sa. de culoare violetă. De aceea se şi spunea în oraş : „Cînd episcopul nu se ospătează popeşte. strămoş al celui ce scrie cartea de faţă. episcopul nu se împotrivea. nu ieşea niciodată în oraş decît cu pelerina sa vătuită. se ospătează călugăreşte". episcop de Ptolemais. Era o masă mai mult decît cumpătată. se întorcea apoi din nou în camera sa şi începea iarăşi să scrie. Intr-altă dizertaţie analiză operele teologice ale lui Hugo. cînd pe marginea vreunui infolio. cînd nu mai avea. care spune : Vân turile domnului suflau. Deoarece purta prea mult anteriele şi nu voia să se bage de seamă lucrul ăsta. Era un om cult şi întrucîtva savant. pe Flavius Josephe'. binevenit pentru o masă bună. doamna Magloire se folosea de acest prilej pentru a-i servi monseniorului vreun peşte gustos din lac sau vreun vînat ales de munte. doamna Magloire stînd în picioare în spatele lor şi servindu-i. După cină stătea de vorbă o jumătate de ceas cu domnişoara Baptistine şi cu doamna Magloire.

oricare ar fi fost cartea pe care-o avea în mină. Câteodată. din care nu mai ieşea decît pentru a scrie cîteva rînduri chiar pe marginile volumului respectiv. dar Solomon îţi spune Indur ar e ş i aces t a e cel mai f r umos di nt r e toat e numele tale. Cornwaltis şi cu amiralii marinei americane. Ioan te numeşte Lumină.bufe diferitele broşuri publicate acum o sută de ani sub pseudonimul Barieycourt. cădea dintr-o dată într-o meditaţie adîncă. librăria Poingot. Esdras — Dreptate. cum am mai spus. Avem în faţa ochilor o notă scrisă de el pe marginea unui volum intitulat : Corespondenţa lordului Germain cu generalii Clinton. Exodul te numeşte Providenţă. în mijlocul unei lecturi. Baruch te numeşte Nemărginire. iar deasupra un pod. Aici e nevoie să facem o descriere exactă a locuinţei domnului episcop din Digne. creaţiunea îţi spune Dumnezeu. Pe la ora nouă seara femeile se retrăgeau şi se urcau în camerele lor de la etajul întîi. omul te numeşte Tată. Versailles. Iată această notă : O. In spatele 27 .. rîndurile acestea nu au nici o legătură cu cartea pe care sînt scrise. Macabeii te numesc Creator. tu cel care eşti! Eclesiastul te numeşte Atotputernic. Psalmii te numesc înţelepciune şi Adevăr. librăria Pissot. Paris. trei camere la etaj. < . Leviticul — Sfinţenie. VI CINE-I PĂZEA CASA Casa în care locuia era alcătuită.. Regii îţi spun Domnul. lăsîndu-l singur la parter pînă dimineaţa. dintr-un parter şi un singur etaj: trei încăperi la parter. Epistola către Eţezieni îţi spune Libertate. cheiul Augustinilor. Adesea.

vopsit într-un roz spălăcit. cea de-a doua era camera de dormit. Domnul episcop ţinea acest pat pentru preoţii de la ţară. „îmi dau dijma !" spunea el. şi femeile evlavioase din Digne strînseseră bani ele-ntre ele ca să împodobească cu un altar nou oratoriul monseniorului . Nu puteai ieşi din oratoriu fără să treci prin camera de culcare şi nu puteai ieşi din camera de culcare fără să treci prin sufragerie. acoperit cuviincios cu şerveţele albe şi cu imitaţie de dantele. de asemeni din pai. Sala de mîncare mai era împodobită şi cu un bufet vechi. şi patru scaune de pai. Ii spunea „salonul său de iarnă". de fiecare dată însă el luase banii şi-i împărţise la săraci. în fund. Oricare ar fi fost cantitatea de lapte pe care i-o dădeau. alăturată casei şi care dădea spre grădină. fosta bucătărie a spitalului. se afla un alcov închis. unde episcopul ţinea două vaci. „Gel mai frumos altar — spunea el — e sufletul unui nenorocit alinat care-i mulţumeşte lui dumnezeu. care dădea spre stradă. o clădire mică. care veneau să se pocăiască. iar a treia oratoriul.casei — o grădiniţă de-un sfert de pogon. iar în camera de culcare un fotoliu. Prima încăpere. albă. femeile cu stare. In grădină mai era şi un staul. Adesea. Cînd se întîrnpla să primească şapte sau opt persoane o . Episcopul locuia jos. Lemnele fiind foarte scumpe la Digne. în acest salon de iarnă nu se aflau alte mobile decît o masă de lemn." In oratoriu avea două scăunele de rugăciune. Camera lui era destul de mare şi destul de greu de încălzit pe vreme rea. pătrată. In oratoriu. el trimitea jumătate în fiecare dimineaţă bolnavilor din spital. episcopul făcuse altarul care-i împodobea oratoriul. Ca şi în sufragerie. fusese iransformată în bucătărie şi în cămara. Farmacia spitalului. Acolo-şi petrecea serile cînd era ger. Femeile locuiau la etaj. îi servea ca sufragerie. cu un pat pentru musafiri. din pai. pe care treburile sau necazurile parohiei îi aduceau la Digne. Dintr-un bufet asemănător. pusese să i se facă în staulul vacilor o despărţitură închisă cu un perete de scînduri.

la cămin două grătare de fier. Se întîmpla uneori să fie douăsprezece persoane. biblioteca. din fier. după o perdea. dar era pe jumătate desfundat şi nu se ţinea decît pe trei picioare. Un geamlîc dînd spre grădină. sfîrşise prin a renunţa. un dulap mare de sticlă. din lemn. cu polog din mătase verde. cine-şi poate vedea împlinit idealul ? Nimic mai simplu de închipuit decît camera de culcare a episcopului. dacă era iarnă. dacă era vară. sau cîţiva elevi ai micului seminariu — era nevoie să se aducă din staul scaunele salonului de iarnă. dîndu-şi seama că — în cinci ani — nu putuse să strîngă în acest scop decît patruzeci şi doi de franci şi zece centime. atunci episcopul ieşea din încurcătură stînd în picioare lîngă sobă. drept în faţa patului. din lemn de mahon. De altminteri.dată — pe prefect. în forma gîtului de lebădă. de obicei fără foc. nu putea fi socotit printre mobilele de folos în asemenea împrejurări. şi cu canapea. împodobite cu două vase cu 4* . Se mai afla un scaun şi în alcovul închis. din lemn imitînd marmura. în spatele patului. sau propunînd o plimbare prin grădină. La fiecare vizită nouă se golea cîte o încăpere. odinioară aurit şi îmbrăcat cu mătase înflorată. întrucît scara era foarte îngustă . din oratoriu scăunelele de rugăciune şi din dormitor fotoliul . înflorată cu ghirlande de trandafir. trădînd încă vechile deprinderi elegante ale omului de lume. căminul. dar fotoliul acesta a trebuit să fie urcat la etaj prin fereastră. Domnişoara Baptistine avea şi dînsa în odaie un fotoliu mare. în felul acesta puteau să se adune pînă la unsprezece scaune pentru vizitatori. cealaltă lîngă bibliotecă. dînd în sufragerie. prin urmare. dînd spre oratoriu. plin cu cărţi. pe generai. obiectele de toaletă. Dar asta trebuia să coste cel puţin cinci sute de franci şi. un pat de spital. sau statul major al regimentului din garnizoană. aşa că nu putea fi folosit decît rezemîndu-l de zid. Ambiţia domnişoarei Baptistine ar fi fost sa poată cumpăra o mobilă de salon în catifea de Utrecht galbenăroşiatică. două uşi : una lîngă sobă.

altădată poleite cu argint. eparhia Chartres. episcopul a găsit datele acestea scrise cu cerneală spălăcită pe un petic de hîrtie îngălbenit de vreme. o masă mare cu o călimară. Lîngă geamlîc. casa fusese locul de 30 . vicargeneral de Agde. ca să nu fie nevoită să cumpere una nouă. celălalt pe abatele Tourteau. unul pe abatele de Chaliot. 'adus din oratoriu. „Ce mult îmi place 1" spunea el. pe fondul neutru al pînzei. aurite. Cînd doamna Magloire dăduse jos tablourile ca să le şteargă de praf. probabil. deasupra. în aceeaşi zi. ceea ce alcătuia un fel de lux episcopal . episcopul găsise aceste portrete şi le lăsase pe loc. Avea la fereastră o perdea de demult. roasă. lîngă chipurile zugrăvite. aşezat pe un fond de catifea neagră. In faţa patului. din ordinul Cîteaux. acolo unde de obicei se pune o oglindă. Tot ce ştia despre amîndoi e că fuseseră numiţi de rege. arătau că portretele înfăţişează. care se învechise atît de tare. la parter ca şi la etaj. înainte de a fi spital. se afla un crucifix de metal de pe care se luase argintul. doamna Magloire descoperi sub tapetul spoit cu var nişte zugrăveli care împodobeau apartamentul domnişoarei Baptistine. după plecarea bolnavilor spitalului. abate de Grand-Champ. erau văruite cu alb. Dar în ultimii ani. In faţa mesei. Erau preoţi şi. la 17 aprilie 1785.ghirlande şi ciubuce. dintr-o stofă groasă de lînă. întocmai ca 6 cazarmă sau un spital. Nişte inscripţii mici. într-o ramă de lemn despoleit. doamna Magloire a trebuit s-o cîrpească zdravăn chiar în mijloc. de cele două părţi ale patului. Venind în această cameră. cum se va vedea mai departe. donatori: două motive ca să-i inspire respect. prins cu patru buline pe dosul portretului abatelui de Grand-Ghamp. fără excepţie. Toate încăperile casei. Cusătura avea formă de cruce. Episcopul atrăgea adesea atenţia asupra ei. fotoliul de pai. unul la episcopie. cu o mulţime de hîrtii răvăşite şi cu volume groase. celălalt cu administrarea veniturilor. Două portrete în rame ovale erau atîrnate pe perete. episcop de Saint-Claude. încît. un scăunel de rugăciune.

In trei dintre ele. în al patrulea. Sfeşnicele aveau două lurnînări de ceară şi erau aşezate de obicei pe căminul episcopului. la căpătîiul patului său. In camera episcopului. Ar fi mai nimerit să punem acolo salată decît flori. La această argintărie trebuie să adăugăm două mari sfeşnice de argint masiv. Trebuie să menţionăm că niciodată cheia nu era scoasă din broască. de-o curăţenie desăvîrşită. care trageţi foloase din orice." „Doamnă Magloire -« răspunse episcopul — te înşeli. De-acolo venea zugrăveala. la care doamna Magloire se uita fericită. Ici şi colo erau cîţiva pomi fructiferi. doamna Magloire cultiva legume . şerpuind în jurul unei gropi pentru scurgerea apei. avea patru alei încrucişate. dumneavoastră. Odăile erau pardosite cu cărămizi roşii. în care doamna Maglorie încuia în fiecare seară cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare. Spunea : „Asta nu le răpeşte nimic săracilor 1" Trebuie totuşi să recunoaştem că din avutul lui de altădată îi mai rămăseseră şase tacîmuri de argint şi o lingură mare de supă. casa era. De altfel. Aleile lăsau între ele patru pătrate îngrădite cu merişor. ţineţi totuşi pătratul ăsta degeaba. oarecum stricată din pricina clădirilor destul de urîte despre care am vorbit. Era singurul lux pe care şi-l îngăduia episcopul. 3J I . îngrijită de cele două femei. în faţa paturilor erau rogojini de pai împletit. doamna Magloire aprindea cele două lumînări şi punea amîndouă sfeşnicele pe masă. care erau spălate în fiecare săptămînă. Şi pentru că-l zugrăvim aici pe episcopul din Digne aşa cum era. Cînd avea pe cineva la masă. doamna Magloire îi spusese cu un fel de ironie blîndă : „Monseniore. o altă alee făcea înconjurul grădinii. cum strălucesc scfnteietor pe faţa de masă albă. O dată. Grădina. în fiecare zi.întîinire al cetăţenilor. mergînd de-a lungul zidului a l b care o mărginea. se afla un dulăpior. trebuie să adăugăm că de cîteva ori fusese auzit spunînd : „Mi-ar veni foarte greu să nu mai mănînc cu tacîmuri de argint". pe care le moştenise de la o mătuşă. de la un capăt la altul. episcopul pusese flori.

avusese pe vremuri broaşte şi zăvoare. dădea drept în faţa catedralei. ceea ce gîndea el se poate explica sau cel puţin se poate ghici din aceste trei . habar n-avea de grupe şi de specii. fără să se abată vreodată de la aceste norme de respect. precum am spus. care a combătut clasifica rea plantelor propusă de Linne. la orice oră. nu empiric cum se făcea mai înainte. alcătuit din trei sau patru brazde. n-avea decît să apese pe clanţă ca să intre. Orice trecător. 32 . îşi stropea în fiecare seară de vară brazdele cu o stropitoare de tinichea vopsită în verde. Episcopul dăduse ordin să se scoată toată fierăria. nu lua nici partea utricolelor împotriva cotiledoaneior. Nu studia plantele. uşa nu era închisă decît cu clanţa. unde punea seminţe. 3 Botanist francez din «ecolul al XVIII-lea. cunoscut naturalist suedez (1707—1778). plivind. Sfîrşiseră împărtăşind încrederea lui sau. Numai doamna Magloire trecea din cînd în cînd prin clipe de spaimă. care a stabilit clasificarea plantelor după strucura florilor. lăsînd să se creadă că o împărtăşesc. cum ar fi fost un grădinar. dar îi respecta şi mai mult pe cei neştiutori şi. ca o uşă de închisoare. 2 Studiul plantelor după clasificarea propusă de Linne (vezi nota urm. iubea florile. Avea un respect deosebit pentru savanţi. aşa îneît. adăugă : „Poate chiar mai mult". tainei. care. ziua şi noaptea. nici partea lui Jussieu 3 în contra lui Linne. Nu era atît de duşmănos cu insectele. Nici o uşă a casei nu se încuia cu cheia. n-avea pretenţie că e botanist. Cît despre episcop. nu căuta cîtuşi de puţin să hotărască între Tournefort' şi metoda naturalistă 2 . făeînd ici şi colo cîte o gaură în pămînt. Stătea bucuros acolo un ceas sau două. dar episcopul din Digne le-a spus: „Dacă vreţi. naveţi decît să puneţi zăvoarele la camerele voastre". De altminteri. La început femeile fuseseră foarte îngrijorate că uşa nu era niciodată încuiată.)." Iar după o clipă de tăcere.rînduri scrise pe marginea 1 Naturalist francez din secolul al XVII-lea.frumosul e tot atît de folositor ca şi utilul. îi răpea domnului episcop aproape tot atîta timp cît şi cărţile. cel puţin. Uşa de la sufragerie. Pătratul acela.

Episcopul îl bătu cu blîndeţe şi seriozitate pe umăr şi-i spuse : Nisi Dominus custodierit domum. aşa cum există o vitejie a colonelului de cavalerie. care năpădise strîmtorile OUioules. . în sfîrşit. Pe urmă schimbă vorba. uşa preotului trebuie să stea totdeauna deschisă". pe care eu îi numesc nenorociţi". uşa medicului nu trebuie să fie închisă niciodată. Alai cu seamă acela pe care numele său îl pune în încurcătură are nevoie de azil. Pe o altă carte. şi dacă. la cheremul oricui ar vrea să intre. Numai că — adăuga el — a noastră trebuie să fie liniştită." Se întîmplă o dată ca un vrednic preot. nu mai ştiu dacă era preotul din CouJoubroux sau cel din Pompierry. fugise în munţi. Spunea adesea : „Există o vitejie a preotului. scrisese altădată : „Oare nu sînt şi eu medic ca şi dînşii ? Am şi eu bolnavii mei. intitulată Filozofia ştiinţei medicale. Se ascunsese cîtăva vreme cu tîlharii săi. dacă monseniorul era cu totul încredinţat că nu face oarecum o imprudenţă lăsînd zi şi noapte uşa deschisă. Cravatte. După nimicirea bandei lui Gaspard Bes. Intr-altă parte scrisese de asemeni: „Nu-l întrebaţi cum îl cheamă pe cel ce vă cere adăpost. unul dintre ajutoarele lui. zadarnic veghează păzitaril (fn ori* ginal în limba latinii). nu se teme că se va întîmplă vreo nenorocire într-o casă atît de puţin păzită. pe care ei îi numesc bolnavi şi-apoi îi am pe-ai mei.unei biblii: „Iată deosebirea. resturi ale bandei lui Gaspard B£s." VII CRAVATTE Aici îşi are locul o întîmplare pe care nu trebuie s-o scăpăm din vedere. pus pesemne la cale de doamna Magloire. In vanum vigilant qui custodiunt eam '. mai întîi îi am pe ai lor. în dis1 Dacă dumnezeu nu păzeşte casa.cele ce ne arată de minune ce fel de om era domnul episcop din Digne. fiind dintre . să-l întrebe într-o zi.

îşi făcea vizita sa obişnuită. unde n-am mai fost de vreo trei ani. să nu faceţi aşa ceva ! — E acolo. Cravatte aţinea drumul în munte pînă la Arche şi mai departe. iar de-aeolo cobora spre cătune şi sate prin rîpile Ubaye şi Ubayette. escortă. dar fără nici un folos. monseniore ? Dacă vă întîlniţi cu tîlharii ? 34 . monseniore ? exclamă primarul. — Sînt atît de hotărît încît mă lipsesc cu desăvîrşire de jandarmi şi plec peste un ceas. E nevoie să li se vorbească din cînd în cînd despre dum nezeu. La Ghastelar primarul îi ieşi în întîmpinare şi-l sfătui să se întoarcă din drum. Stătu ascuns în văgăunile de la Joug-de-l'Aigle. Ce-ar spune ei despre un episcop căruia-i e frică ? Ce-ar spune ei dacă nu m-aş duce ? — Dar tîlharii. In toiul spaimei generale. Ar însemna să se expună în zadar viaţa cîtorvamă voi jandarmi. Era lucru primejdios. Se încumetă chiar să ajungă pînă Ia Embrun. la Barcelonette. sosi şi episcopul. Scăpa totdeauna. în munte — spuse episcopul — un sătuc micuţ. Tîlhăriile lui înfricoşaseră ţinutul. spuse bieţi duce fără — Tocmai de aceea episcopul. — Monseniore. una e a lor. — Sînteţi hotărît să faceţi una ca asta.trictuî Nişei. Era un ticălos neruşinat. Am prieteni buni acolo. apoi la Tuiles. Din treizeci de capre pe care le păzesc. atîtica de mare. — Plecaţi ? — Plec. colorate în tot felul şi cîntă cîntece de munte din fluierase cu şase găuri. — Singur ? — Singur. chiar şi cu escortă. pe urma trecu în Piemont şi apăru din nou pe neaşteptate în Franţa. Fac brîuri de lînă foarte drăguţe. Păstori blajini şi cumsecade. pătrunse într-o noapte în catedrală şi jefui paraclisul. Uneori le (inea piept cu îndârjire. Fu zărit mai întîi la Jauziers. Jandarmii porniră pe urmele lui.

au să vă jefuiască. — N-au ce să-mi ia. Nu i se puteau pune la dispoziţie decît un biet paraclis de ţară şi nişte patrafire vechi de damasc ros. Nu îngădui nici surorii sale. — Domnule primar — spuse episcopul — asta-i tot ? Eu nu sînt aici ca să-mi păzesc viaţa. Rămase acolo cincisprezece zile. — Nu-i nimic. Trecu muntele călare pe un catîr. — Pe-un biet preot bătrîn. se hotărî să oficieze cu toată solemnitatea un tedeum. Dar ce era de făcut ? N-avea nici un fel de podoabă episcopală. Trebuiră să-l lase-n voia lui. care primi să-i slujească de călăuză. nu vă duceţi ! Vă puneţi viaţa în primejdie. fără să întîlnească pe nimeni şi ajunse teafăr la bunii săi prieteni. sfaturi şi învăţăminte. S-ar putea să dau peste ei. gătite cu galoane de lînă. Cînd fu aproape de plecare. Au desigur şi ei nevoie să li se vorbească despre bunul dumnezeu. — Pentru numele lui dumnezeu. nici doamnei Magloire. să-l însoţească. O scoatem noi la capăt. Plecă întovărăşit numai de un copil. păstorii.' O haită de lupi ! — Domnule primar — spuse episcopul — poate că domnul rn-a ales tocmai ca păstor al acestei turme. care trece mormăindu-şi rugăciunile ? Hm ! De ce-ar face-o ? — O ! Doamne ! Dacă vă aţin calea ? — Am să le cer pomană pentru săracii mei. predicînd. Cine cunoaşte căile domnului ? — Monseniore. monseniore. Să vestim totuşi la predică tedeumul nostru.— Ştii — spuse episcopul — mă gîndesc şi la asta. îndărătnicia lui făcu vîlvă prin partea locului şi-i înspăimîntă pe toţi. Se trimise vorbă la bisericile din împrejurimi. — Dar. Stătu de vorbă cu preotul. dînd sfînta împărtăşanie. părinte! spuse episcopul. Toate podoabele acestor umile parohii la un loc n-ar fi ajuns 35 . monseniore. ci ca să veghez asupra sufletelor altora. Ai dreptate. sînt o bandă . — Au să vă omoare.

o cruce arhiepiscopală. In ladă se afla şi un bilet pe care erau scrise aceste cuvinte : „De la Qravatte. care se făcură numaidecît nevăzuţi. mai spuse : Să nu ne temem niciodată de hoţi şi de uci gaşi. lumea. întorcîndu-se spre sora lui. — Cînd vă spuneam c-o s-o scoatem noi la capăt ! spuse episcopul. pentru domnul episcop.să înveşmînte cum se cuvine nici pe un diacon de catedrală. am avut dreptate ? Bietul preot s-a dus la bieţii săi munteni cu mîinile goale şi se întoarce cu ele pline. Apoi adăugă zîmbind: Celui care se mulţumeşte cu un stihar. venea să-l privească. viciile — iată ucigaşii. pe tot parcursul drumului. Apoi. spuse: Surioară. o cîrjă minunată. Prejudecăţile — iată hoţii. Să nu ne gîndim decît la ceea ce ne ameninţă sufletul. Tot ce face aproapele său e cu voia lui dumnezeu. Să ne mărginim a ne ruga lui dumnezeu atunci cînd ne 36 . Seara. o ladă mare fu adusă şi aşezată în presbiteriu. o mitră împodobită cu diamante. — Monseniore — murmură preotul dînd din cap cu un ziîmbet — dumnezeu sau diavolul ! Episcopul se uită ţintă la preot şi repetă autoritar : — Dumnezeu ! Cînd se întoarse la Chastelar. primej diile mărunte. Se adresă surorii sale : — Ei. curioasă. Deschiseră lada . La presbiteriul din Chastelar găsi pe domnişoara Baptistine şi pe doamna Magloire care-l aşteptau. Plecasem numai cu credinţa mea în dumnezeu şi aduc odoarele unei catedrale. Să ne temem de noi înşine. pentru monseniorul Bienvenu". Primejdiile mari sînt înlăuntrul nostru. Acestea sînt numai primejdiile din afară. niciodată preotul nu trebuie să ia vreo măsură de prevedere împotriva semenului său. Pe cînd se aflau în această încurcătură. dumnezeu îi trimite o mantie de arhiereu. toate veşmintele pontificale furate cu o lună mai-nainte din odoarele de la Notre-Dame din Embrun. N-are nici o importanţă ceea ce ne ameninţă capul sau avutul. conţinea o mantie din postav aurit. înainte de culcare. de către doi călăreţi necunoscuţi.

ştiind să ia din viaţă părţile bune. Era spiritual şi cultivat tocmai atît cît trebuia ca să se creadă un discipol al lui 37 . să se folosească de prilejuri şi de chilipiruri. De altfel. făcînd fiilor. mersese drept la ţintă. ba chiar de loc. rudelor şi chiar prietenilor toate serviciile mărunte de care era în stare. lucruri foarte frumoase. ne-ar fi fo ar t e gr eu s ă dă m vr eo l ăm u ri re . îndrumîndu-l către săraci. care făcuse carieră cu acea destoinicie ce nu ţine seama de toate acele împrejurări ce sînt tot atîtea piedici şi pe care le numim conştiinţă. nu prea rău. foarte ispititoare şi foarte bune de furat în folosul săracilor. De altminteri. Le povestim pe acelea pe care le cunoaştem. Era un fost procuror. nu pentru noi. îşi petrecea viaţa făcînd totdeauna aceleaşi lucruri la aceleaşi ore. La el orice lună a anului semăna cu oricare ceas din zi. Faptul fusese pe jumătate consumat . nu mai rămînea decît să dea alt rost furtului. Să ne rugăm. fără să se abată vreodată de pe drumul avansării lui şi al intereselor sale. datorie. jurămînt. ele au şi fost furate. Cît despre „odoarele" catedralei din Embrun. Er au .închipuim că o primejdie e gata să se abată asupra noastră. răsfăţat de succese. Restul i se părea fără nici o importanţă. drep tate. ci pentru ca fra tele nostru să nu cadă în păcat din cauza noastră. ginerilor. nu facem nici o afirmaţie în această privinţă. De obicei însă. VIII FILOZOFIE LA UN PAHAR CU VIN Senatorul despre care s-a vorbit mai sus era un om priceput. De altfel. întîmplările deosebite erau destul de rare în viaja sa. de bu nă seamă. Numai că prin hîrtiile episcopului s-a găsit o notă destul de nelămurită. care se referă poate la întîmplarea asta şi care e concepută astfel : „Rămîne de văzut dacă lucrurile trebuie să fie înapoiate la catedrală sau la spital".

e. Gum ne aşternem. — După părerea mea — spuse senatorul —■ marchi zul d'Argens 8. domnule conte. răspunse episcopul. 2 Autor dramatic şi romancier francez de pe vremea revoluţiei burgheze şi a primului imperiu. Cu prilejul nu ştiu cărei ceremonii semioficiale. « Filozof materialist francez. — Chiar şi niţel pişicheri ! spuse episcopul.n. încurajat: — Să fim oameni de treabă. Am şi eu filozo fia mea. Rîdea cu mare poftă de lucrurile mari şi eterne şi de „năzbîtiiie bietului episcop". Dormiţi într-un pat de purpură. contele X (senatorul de care vorbim) şi domnul Myrie! trebuiră să ia masa la prefect. Rîdea uneori. aşa filozofăm. Ţin să vă fac o mărturisire. E foarte greu pentru un senator şi pentru un episcop să se uite unul la altul fără a-şi face cu ochiul. 4 Filozof sceptic din Grecia antică (secolul al rV-lea î. Am în biblioteca mea pe toţi filozofii. Sîntem doi auguri. în tomuri poleite. care-l ascuita. e un ideolog. Pyrrhon 4.). domnule episcop.e. — Şi cu drept cuvînt. 5 Filozof materialist englez (1588—1679). dar păstrîndu-şi ţinuta demnă. îl întrerupse episcopul. La sfîrşitul mesei. să stăm puţin de vorbă. nefiind poate decît un produs al lui PigaultLebrun 2 . 38 .). Hobbess şi domnul Naigeon 6 nu sînt nişte caraghioşi. care crede totuşi în dum nezeu şi e mai bigot decît Voltaire. chiar în faţa domnului Myrie]. — Ca şi dumneavoastră. ale cărui scrieri sînt pline de vervă populară. secretar a! lui Diderot şi colaborator la Enciclopedie.Epicur'. oarecum bine dispus. cu autoritate binevoitoare.n. domnule senator. Senatorul continuă : — Nu-l pot suferi pe Diderot. un vor bitor umflat şi un revoluţionar. spuse: — Nu zău. Senatorul urmă. s Filozof materialist francez din secolul al XVIII-lea. Voitaire şi-a bătut 1 Filozof materialist din Grecia antică (341—270 f.

Inchipuiţi-vă picătura mai mare şi lingura de asemeni şi aveţi lumea. Să ie cercetăm în toate amănuntele. 2 Să se facă lumină ! (In original în limba latină. trebuie să iau seama Ia tot ceea ce fac. Ce vis frumos! După moartea mea. jos. La naiba I să mergem în adîncul lor. Atunci ce rost mai are tatăl din cer ? Domnule episcop. cu ce e îngăduit şi cu ce nu-i îngăduit. sus. prinde-mă dacă poţi! Ia un pumn de cenuşă cu o mină nevăzută. Trebuie să ştim să pătrundem adevărul. să scor1 Fizician englez din secolul al XVIII-lea. ■ ') . Jos cu acest mare Tot care mă sîcîie 1 Trăiască Nimicul care mă lasă-n pace! Intre dumneavoastră şi mine — ca să spun tot ce am pe inimă şi ca să mă spovedesc pastorului meu aşa cum se cuvine — vă mărturisesc că bunul simţ este de partea mea. mă rog ? Sacrificiu ? Cu ce scop ? N-am văzut nici un lup jertfindu-se pentru fericirea altui lup. căci tipării lui Needham dovedesc că dumnezeu nu există. Să nu ne depărtăm de natură. ipoteza Iehova mă oboseşte. Renunţare ? De ce. aiurea. Omul e tiparul. O picătură de oţet într-o lingură de aluat (ine Ioc de ţiat lux 2 . care propovăduieşte la tot pasul renunţarea şi sacrificiul. se cuvine să avem o filozofie superioară. undeva. După o teorie neşiiintifică a lui. De ce ? Pentru că va trebui să răspund de faptele mele. noi. A 1 mi se vorbeşte de sacrificiu şi de renunţare. nu există nici bine.joc de Needham' şi n-a avut dreptate. Să privim lucrurile în faţă. n-o cred nici în ruptul capului. Cînd ? După moarte. Ne aflăm pe culme. Ce folos că eşti sus. cu ce e drept şi cu ce e nedrept. Să spunem adevărul. Nu-i bună decît să producă oameni slabi care sună a gol. dacă eşti dus de na s d e al ţ i i ? S ă t ră i m b i n e! Vi aţ a e t ot ul I C ă omul ar avea altă viaţă. sînt silit să-mi bat capul pe tema binelui şi a răului. I . există numai huzur. Povaţă de avar dată calicilor. nici rău. N-aş putea spune că mă prăpădesc după mîntuitorui] vostru.) Aluzie la legenda biblică a creaţiei divine. cei iniţiaţi şi care cunoaştem şi dedesubtul lucrurilor. materia anorganică în anumite conditiuni (prin fermentaţie) poate genera organisme vii — nişte corpi în formă de ţipari.

nu-i oare Tertulian ' cel care spune că fericiţii întru domnul vor pluti de la un astru la altul ? Bun ! Vor fi lăcustele stelelor. Şi pe urmă îl vor vedea pe dumnezeu. Existam înainte de a mă naşte ? Nu. groparul e gata. 40 . apologet a! creştinismului. Ha. Să sufăr ori să petrec. Născociri de doici. ha. Eu sînt un om dintr-o bucată. totul cade în groapa cea mare. vă rog. vezi bine. Finis. O ! încântătoare făgăduinţă ! Vă încredefi în ea.ttJonim pămîntul şi să-I descoperim. Am ales. cum o da dumnezeu.). Gogoriţe pentru copii. Dar voi fi suferit. Unde mă va duce desfătarea ? In neant. Spuneţi. Lichidare totală. vei avea aripi albastre. Trebuie să mănînci ori să fii mîncat.e. Ce sînt eu ? Un pumn de ţărînă închegat într-un trup. Inter pocula2. ha 1 Ce lucruri sarbede toate para-disurile astea ! Dumnezeu e un mare moft. Sfîrşitul. Acesta e locui de unde nu mai e nimic. Nu-s aşa de prost. Moartea e moartă. Atunci încercăm bucurii dintre cele mai rare. nu-mi amintesc. Ce rost am pe pămînt ? Am de ales. Ce noroc pe Adarn f Eşti om şi vei fi înger. Fie că ai fost Sardanapal 3 . Atunci te simţi tare şi eşti fericit. Asta-i înţelepciunea mea. N-am să spun asta în Monitor. Să dai pămîntul în schimbul paradisului înseamnă să dai vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. Şi pe urmă. Rege al Asiriei (secolul al IX-lea î. Eu mănînc. Să te laşi amăgit de infinit. Eu sînt neant. Domnule episcop. ascultă-mă pe mine. Nu. Iehova pentru cei în toată firea. îmi vine să rîd la gîndul că s-ar putea găsi cineva să mă contrazică. fie că ai fost Vincent 2 3 Scriitor latin din secolele II—III. dar o pot şopti între prieteni. tipul monarhului desfrînat. La un pahar de vin (în original în limba latină). ziua noastră de mîine e noaptea. pe noi ăştia ne aşteaptă Panteonul. senator. Mă numesc domnul conte Neant. Dincolo de mormînt nu mai e decît neantul şi iar neantul. Dar voi fi avut parte de bucurii.n. E mai bine să fii dinte decît iarbă. Unde mă va duce suferinţa ? In neant. potrivit ei. Am să mai exist după moarte ? Nu. nemurirea omului e o vorbă goală.

Ce bine-i aşa! N-o spun asta pentru dumneavoastră. Cei care au izbutit să-şi însuşească acest materialism admirabil au satisfăcea de a se simţi fără nici o răspundere şi de aşi închipui că pot înghiţi totul. Nu-l are orişicine! O! cînd îl ai. nu mai poţi fi păcălit.de Paul' e aceeaşi nimicnicie. Iată adevăruJ.' exclamă el. trăi-ţivă viaţa. ucis pentru credinţa Iui. dînd gust şi mai bun • Călugăr din secolul al XVII-Iea. lîngă Cartagina. compromisurile bănoase. Sînt îndopafi cu legende. nu te mai laşi exilat prosteşte. Bunul dumnezeu e bun pentru popor. zău. renumit prin simplitatea moravurilor sale. După Infrtngerea de la Thapsus. sinecuri. precum spuneţi. numai pentru dumneavoastră. care a organizat şi însufleţit lupta maselor populare împotriva cotropitorilor englezi în ultima parte a războiului de o sută de ani . la-ndemîna numai a celor bogaţi. desculţilor. cel dinţii discipol al lui Isus. unde s-a sinucis. săracilor. Nu mă las îmbrobodit cu nerozii. aveţi. 2 Om politic din Roma antică. Episcopul bătu din palme. cu stele. a fost arsă pe rug la Rouen. eu am filozofia mea şi filozofii mei. şi că vor intra în pămînt cu digestia făcută. demnităţi. cum vedeţi. rafinată. domnule episcop. nici ars de viu ca Jeanne d'Arc 4 . Cine n-are nimic îl are pe dumnezeu. cu himere. gătită cu toate sosurile. aleasă. apărător al republicii împotriva lui Iuliu Cezar. mai presus de toate ! Folosiţi-vă de eul vostru atîta vreme cît vă aparţine! Nu. fără nici o grijă : slujbe. puterea dobîndită pe drept sau pe nedrept. — Bine zis. o filozofie proprie. cum a făcut Caton 2 . Fără-ndoială că le trebuie ceva şi celor de jos. 4 Eroină a poporului francez (1412—1431). cu paradis. marii seniori. dar îl păstrez pentru mine pe domnul Naigeon. Totuşi nu pot să nu vă felicit. . delicioasele capitulări de conştiinţă. nici bătut cu pietre ca Ştefan 3 . cu suflet. Minunat lucru şi cu ade vărat uimitor materialismul acesta. N-am nimic împotrivă. căzută în mîinile duşmanilor. E şi asta ceva. domnule senator. modeştilor. s-a refugiat Ia Utica. Dumneavoastră. Ei le înghit toate astea. cu nemurire. Deci. Le întind pe pîinea lor uscată. 3 După legendă. trădările rentabile.

£ în obiceiul nostru. doamna Magloire a făcut unele descoperiri. aşa cum tocana e curcanul cu ciuperci al săracului. are o înălţime de cincisprezece picioare şi o lăţime de optsprezece. ornamente de lemn de pe vremea bunicii. spălînd şi ştergînd tavanul şi pereţii. prietena ei din copilărie. Scrisoarea a fost găsită de noi. care. de pe vremea cind aici fusese spital.. pot fi păstrate. IX UN FRATE DESCRIS DE SORA SA Pentru a da o idee asupra vieţii din casa domnului episcop din Digne şi asupra felului în care cele două suflete cuvioase îşi legau faptele. de obiceiurile şi de grindurile episcopului. acum. Filozofia asta e smulsă din adîncuri şi dezgropată de cercetători încercaţi. dar avem şi un motiv în plus. n-avem decît să transcriem aici o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna vicontesă de Boischevron. 16 decembrie 18. Una îl înfăţişează pe Tele-42 . cele două odăi ale noastre. fără să fie prea bune. Dedesubt era ceva. Dragă doamnă. Doamna Magloire a descoperit sub vreo zece rînduri de tapete nişte zugrăveli. ar face cinste chiar unui castel ca al dumneavoastră.. Jnchipuiţi-vă că. Doamna Magloire a dat jos tot tapetul.tuturor desfătărilor vieţii. unde nu există nici o mobilă. gfndurile şi chiar instinctele lor de femei lesne sperioase. nu trece o zi fără să vorbim de dumneavoastră. şi de care ne folosim ca să întindem rufele la uscat. Dar să vedeţi camera mea. tavanul aurit după moda veche şi cu grinzi ca la dumneavoastră. Era acoperit cu o pînză. spoită cu var. Salonul meu. fără ca ei să fie măcar nevoit să deschidă gura spre a le exprima. Dar dumneavoastră sînteţi stăpîni mărinimos! şi nu socotiţi că e rău ca filozofia poporului să fie credinţa în dumnezeu. tapetate cu hîrtie veche. In sfîrşit. Digne.

A lipsit cincisprezece zile. Doamna Magloire a curăţit totul. zeifa înţelepciunii în mitologia antică. Nu se teme de nimic. Sîntem foarte strîmtoraţi. de asemeni. o să Instruiască totul din nou şi camera mea va fi un adevărat muzeu. Asta-i vitejia lui. pleacă ta drum in toiul iernii. nu mai ştiu cum le spune. Anul trecut s-a dus singur prin nişte locuri bîntuite de hoţi. Cin sfîrşit. Spunea: „Iată cum m-au 1 Episod din romanul mitologic Aventurile lui Telemac. De bine. In grădinile. Nu se teme de "întuneric. Nu ne ângăduie să fim îngrijorate pentru el. de-a dreptul la fratele meu. de altfel sînt tare urîte şi mi-ar plăcea mai degrabă o masă rotundă de mahon. Intră oricine pofteşte. Şi iarăşi el. două console de lemn de modă veche. Sînt foarte fericită. de rău. nici măcar noaptea. Inchipuiţi-vă că uşa casei nu se încuie niciodată. acolo unde matroanele romane se duceau numai într-o singură noapte. în care se arată că Minerva. cînd s-a întors. Ni s-au cerut doisprezece franci pentru a le polei din nou. Cînd vorbeşte despre asta.mac făcut cavaler de Minerva '. îl credeam mort şi el era teafăr. umblă prin apă. N-a vrut să ne ia cu dînsul. dar banii ăştia mai bine-i dăm săracilor. voi. fiul lui Ulisc de Fenelon (1699). noi avem căldură şi lumină. Iarna aici e foarte aspră şi trebuie să facem ceva pentru cei nevoiaşi. Iese pe ploaie. de drumurile deocheate. Ce să vă mai spun ? Bărbaţi romani şi femei romane (aici e un cuvînt neciteţ) şi aşa mai departe. spune că aşa trebuie să fie <un episcop.. 5 . iar la vară o să dreagă unele stricăciuni mărunte. Fratele meu lîşi are obiceiurile lui. l-a însoţit pe Telemac în peregrinările sale sub chipul bătrînului Mentor. Se expune tuturor primejdiilor şi nu vrea nici măcar să arătăm că ne dăm seama de ele. A găsit. de întîlniri primejdioase. I . nu i se întîmptase nimic. nici doamnei Magloire. Fratele meu e atît de bun ! Dă tot ce are săracilor şi bolnavilor.Mizerabilii. spune el. Trebuie să ştii să-l înţelegi. Astea-s marile noastre mulţumiri.. nici mie. într-un colţ al podului.

Eu o iau cu mine pe doamna Magloire. mă rog pentru el şi adorm. La început îmi ziceam : nu există primejdie care să-l oprească. Doamnei Magloire i-a fost mult mai greu decît mie să se deprindă cu ceea ce numea ea imprudenţele lui. dintre care unul era senior de Rochefort. s-a măritat cu Adrien-Charles de Gramont. 44 . Ii fac semn doamnei Magloire să nu cumva să-i iasă din voie. L-am întrebat pe fratele meu în privinţa lămuririlor pe care mi le cereţi despre familia de Faux. Acum cinci sute de ani au existat un Raoul de Faux. pair al Franţei. intru în odaia mea. e grozav. Aşa se cuvine să ne purtăm cu oamenii superiori. Acuma. E vorba. îşi pune viaţa în primejdie ori de cîte ori vrea. nu ne-am sinchisi. Diavolul poate să treacă pe aici. că a rămas un regalist devotat ca întotdeauna.. la întoarcere. Dacă diavolul ar intra în casă. avînd însă grijă să-i vorbesc numai cînd trăsura făcea zgomot. deoarece îi ieşisem în întltnpinare la vreo două leghe împreună cu alţi prieteni. Ultimul a fost GuyEtienne-Alexandre. M-aş înfăţişa înaintea domnului o dată cu fratele şi cu episcopul meu. în adevăr. în sfîrşit. Fiica lui. De data asta. colonel şi nu ştiu mai ce în cavaleria uşoară din Bretania. asta ar însemna şi sfîrşitul meu. un Jean de Faux şi un Thomas de Faux. care erau gentilomi. pe care hoţii i le dăruiseră. de-o foarte veche familie normandă din regiunea Caen. Fratele meu nu mai are nevoie să-mi spună nici un cuvînt. nu m-am putut opri să tiu-l dojenesc puţin. Acuma însă s-a obişnuit.jefuit". Şi a deschis o ladă plină cu toate odoarele catedralei din Embrun. Sînt liniştită pentru că ştiu că dacă i s-ar întîmpla vreo nenorocire. ca nu cumva să mai audă şi altcineva. ne e frică amîndurora şi adormim împreună. de ce ne-ar fi teamă în casa asta ? Există totdeauna cineva lîngă noi care e mai tare. La urma urmei. Asta mi-e de ajuns. Marie-Louise. dar bunul dumnezeu este acela care sălăşluieşte aici. Ne rugăm amîndouă. şi ce de amintiri are. II înţeleg fără să vorbească şi ne lăsăm în grija domnului. m-am deprins. Ştiţi cum le ştie el pe toate.

Femeile tremurau. In anumite clipe.. fără să fie nevoie să le-o spună. CU priveşte pe scumpa dumneavoastră Sylvanie. înainte. mititelul! Frăţiorul lui Urăşte o mătură veche prin casă ca pe-o trăsură şi strigă: „Hii!. îl slujeau cu cea mai mare supunere şi. Nu mai am hîrtie şi sînt nevoită să închei. simţeau în chip nelămurit că se purta ca un adevărat episcop. Baptistine.. episcopul de Digne săvîrşea uneori fapte mari. Mi-am amintit de ea prin dumneavoastră. P. doamna Magloire încerca o mustrare . domnul cardinal. uimitoare. să ne pomenească în rugăciunile sale. Ştiţi că împlineşte în curind cinci ani ? Ieri a văzut un cal cu genunchere şi a întrebat: „Ce are la genunchi ?" E atît de drăguţ. Mă simt fericită.colonel în regimentul de gardă şi locotenent general al armatei. E sănătoasă. Nepoţelul dumneavoastră e încîntător. E tot ce doresc. dispăreau. Dragă doamnă. Fauq şi Faocq. Uneori. Toate cele bune. cele două femei ştiau să se supună felului de viaţă al episcopului. Cumnata dumneavoastră se află tot aici. rugaţi pe preacuvioasa dumneavoastră rudă. Cu bine. împreună cu cei tineri.S. Cu înfăţişarea sa blîndă şi nevinovată. N-o duc prea râu cu sănătatea şi totuşi slăbesc mereu. Atunci nu mai erau decît două umbre în casă. a făcut foarte bine că nu şi-a răpit din timpul atit de scurt pe care şi-l petrece Ungă dumneavoastră pentru a-mi scrie. atît de desăvîrşită era simplicitatea sa. dar îl lăsau în pace. vă ascultă sfaturile şi se gîndeşte cu drag la mine. îndrăzneţe. dacă pentru a-i fi pe plac trebuiau să dispară." Precum se vede din această scrisoare. Nu-l stinghereau niciodată. fără să pară că-şi dă seama. Se scrie Fata. care nu se desmin{ea niciodată. niciodată însă în timpul sau după săvîrşirea faptei. I . cînd poate nici el însuşi nuşi dădea seama. cu darul deosebit al femeii care-l înţelege pe bărbat ' mai bine decît se poate înţelege el însuşi. nici măcar 5 U „ un semn> într "° ac t'1Jne începută.

cu o admirabilă delicateţe de instinct. trăia un om în singurătate. De altfel. mai era şi ateu. nu fusese trecut pe lista cefor exilaţi şi a putut să rămînă în Franţa. Lîngă Digne. dar o ştia. etc. cu un fel de groază : „Un convenţional ! Vă daţi seama ce-i asta ?" Era pe vremea cînd lumea se tutuia şi-şi zicea : „Cetăţene!" Omul acesta era un fel de monstru. ' Membru al Conversiuni) Mationale din timpul revoluţiei franceze. Flecăreli de gîşte pe socoteala unui vultur. Baptistine spunea. II încredinţau lui dumnezeu. 46 . în sfîrşit ! etc. De altminteri.îşi dădeau seama. că anumite stăruinţe pot stînjeni. EPISCOPUL IN FAŢA UNEI LUMINI NECUNOSCUTE La puţină vreme după data scrisorii citate în paginile de mai înainte. înţelegeau. Intre oamenii simpli din Digne se vorbea despre convenţionalul G. De aceea. dacă ţinem seama de cumplita lui singurătate. dacă vreţi. el săvîrşi — de-ar fi să dăm crezare spuselor oraşului — o faptă mult mai primejdioasă decît plimbarea prin munţii împînziţi de bandiţi. era un fost convenţional '. ca toţi cei de teapa lui. Fusese groaznic. după întoarcerea principilor legitimi. ? Da. Se numea G. că sfîrşitul fratelui ei va fi şi sfîrşitul ei. Era oare un vultur acest G. Nu votase pentru moartea regelui. cel puţin firea lui şi nu-l mai sîcîiau cu grija lor. la ţară. fie . chiar cînd îl socoteau în primejdie. trebuie să fim miloşi. cum s-a văzut mai sus. De vreme ce nu votase pentru moartea regelui. omul ăsta n-a fost dat pe mîna justiţiei ? Nu i s-ar fi tăiat capul. Cum se face că. Omul acesta. Doamna Magloire nu spunea asta. dar aproape. dar măcar exilul pe viaţă ! O pildă. s-o spunem fără înconjur. Era ca şi regicid. dacă nu gîndul.

o oaie rîioasă îl poate oare speria pe păstor ? Nu. Iar în sinea iui adăuga : „Trebuie să mă duc să-l văd". el împărtăşea părerea generală şi convenţionalul îi inspira. din pricina anteriului prea uzat. Oăci. dar şi din cauza vîntului care începea să sufle pe înserate şi'porni. trecu prin-trun gard de mărăcini. cu oarecare emoţie. că începuse să paralizeze şi că nu mai apucă ziua de mîine. venise să caute un doctor. sărăcăcioasă. De cînd se adăpostea în vîlceaua aceea. Episcopul îşi luă toiagul. Totuşi. cum am mai spus. Se spunea că avea acolo un fel de ogor. Sări un şanţ. în sfîrşit. micuţă şi curată. îşi puse mantia. i se părea. Totuşi. se răspîndi zvonul în oraş că un fel de ciobănaş. 47 . după o clipă de chibzuială. Nici vecini. îşi dădu seama. departe de orice aşezare omenească. Dar şi ce oaie ! Bunul episcop era nedumerit. care-l slujea pe convenţionalul G. că se află lîngă vizuină. o văgăună. episcopul se gîndea şi din cînd în cînd privea în zare spre locul în care un pîlc de arbori arăta unde e vîlceaua bătrînului convenţional şi-şi spunea : „Acolo se află un suflet stingher". „Slavă domnului !" spuneau unii. de fapt. Se vorbea despre locul acela ca despre casa călăului. apoi se întorcea. Intr-o zi. nici chiar trecători. sentimentul acela care este un fel de hotar al urii şi pe care-l exprimă atît de bine cuvîntul „dezgust". în fundul paraginii. firesc la prima vedere. Uneori o pornea într-acolo. cînd episcopul ajunse la locul blestemat. fără să-şi dea prea bine seama. Dar trebuie să mărtu risim că gîndul acesta. zări văgăuna.Locuia Ia trei sferturi de ceas de oraş. înainta cîţiva paşi cu destulă îndrăzneală şi deodată. intră într-o grădiniţă părăginită. Soarele apunea. Era un fel de cocioabă foarte joasă. după nişte mără-cinişuri înalte. o vizuină. cu viţă de vie pe faţadă. ciudat şi imposibil. că bătrînul nelegiuit trăgea să moară. sări un pîrleaz. atingînd aproape zarea. aproape respingător. în nu ştiu ce adîncitură pierdută într-o vîlcea sălbatică. poteca ce ducea într-acolo fusese năpădită de iarbă. în bîiiogul său. departe de orice drum.

— Domnule — răspunse bătrînul — sînt pe cale să mă vindec. Episcopul înainta. Ce frumos e soarele. Aţi făcut bine venind să vedeţi un om care trage să moară. Tocmai îi întindea bătrînului o strachină cu lapte. nu mă oboseşte de loc. Dum neavoastră vă spune poporul monseniorul Bienvenu ? — Mie. Convenţionalul îi întinse episcopului mîna. apoi spuse : Voi muri peste trei ceasuri. ca să arunc o ultimă privire asupra lucrurilor. domnule. — Bienvenu Myriel ? Am mai auzit numele ăsta. Tăcu o clipă. dar episcopul nu i-o dădu. Nu păreţi de loc bolnav. acuma-l simt cum urcă pînă la brîu. astăzi frigul mi-a ajuns la genunchi . Şi zîmbetul lui se întoarse dinspre soare la copil. — De cînd sînt aici — zise el — pentru întîia dată vine cineva la mine. Pe cînd episcopul se uita la el. ştiu cînd se apropie ceasul din urmă.In faţa uşii. nu-i aşa ? Am cerut să fiu adus aici afară. Ieri mi-erau reci numai picioarele. domnule ? Episcopul răspunse : — Mă numesc Bienvenu Myriel. cînd va ajunge la inimă. Puteţi să-mi vorbiţi. Episcopul se mărgini să spună : — Mă bucur să văd că m-au amăgit. voi sfîrşi. — Poftiţi. Pe urmă. care zîmbea la soare. La zgomotul pasului său. într-un scaun vechi cu roţi — care e jilţul ţăranului — şedea un om cu părul alb. schiţînd un zîmbet: — In cazul acesta. E bine ca în asemenea clipe să nu fii singur. Bătrînul spuse din nou. . bătrînul glăsui: — Mulţumesc — zise — nu mai am nevoie de nimic. Lîngă bătrîn stătea în picioare un băieţaş — ciobănaşul. bătrînul întoarse capul şi pe faţa lui se întipări toată uimirea pe care o mai poţi încerca după ce-ai trăit o viaţă întreagă. adăugă : Sînt niţel doctor. îmi sînteţi episcop ? — întrucîtva. Cine sînteţi dumneavoastră.

deşi de obicei se ferea să se lase mînat de curiozitate. care. era oarecum jignit că nu i se spune „monsenior" şi era cît pe ce să spună şi el „cetăţene". fusese pe vremuri atotputernic.Gu toţii avem manii. cu glas răsunător. pentru întîia dată. La drept vorbind — pentru că micile contradicţii ale sufletelor mari se cer deopotrivă scoase la iveală — el. Băiatul intră în colibă. du-te de te culcă ! Ai stat de veghe astă noapte. Nu-i nimic. Voi muri sub cerul înstelat. Nu-i nevoie neapărat să fie ziuă. aş fi vrut s-o duc pînă-n zori. Liniştit. ca şi cum ar fi vorbit singur : — Pe cînd el o să doarmă. O să se înnopteze. destul de obişnuită la medici şi la preoţi. episcopul se simţi pornit să fie aspru. Episcopul nu era atît de mişcat cum s-ar fi putut crede. La rîndul său. G. după el. cu capul sus. însă. omul acesta. episcopul. dacă s-ar fi aflat în faţa oricărui alt om. i se părea oarecum un om pus în afara legii. pe 4!) . Bătrînul se întoarse spre ciobănaş : Tu. convenţionalul acesta. nefiind izvorîtă din simpatie. Un convenţional. în viaţa lui. care cu alt prilej rîdea cu atîta poftă cînd i se spunea „înălţimea-sa". nu se putea împiedica de a-l privi pe convenţional cu o atenţie care. reprezentantul poporului. din care se putea desprinde toată umilinţa celui ce se află în pragul morţii. La urma urmei. Eşti obosit. Convenţionalul îl privea totuşi cu o cordialitate sfioasă. era vecină cu jignirea. Revoluţia a avut mulţi oameni dintr-ăştia. i-ar fi fost poate luată în nume de rău de conştiinţa sa. La urma urmei. poate. scos chiar şi din legea milei. ce importanţă are ? Să sfîrşeşti nu-i mare lucru. Avea o poftă de familiaritate ursuză. Somnul lui poate fi bun vecin cu somnul meu. Bătrînul îl urmări cu privirea şi adăuga. Ştiu însă că nu mai am decît trei ceasuri. era unul dintre acei octogenari puternici care stîrnesc uimirea fiziologului. dar cu care el nu era deprins. eu am să mor. I se părea că nu simte prezenţa lui dumnezeu în felul acesta de a muri.

Am votat pieirea tiranului. Episcopul se aşeză. Deşi atît de aproape de moarte. s-ar fi întors din drum. Am votat sfîrşitul tiranului. — Vreau să spun că există un tiran al omului: igno ranţa. Nu mă cred îndreptăţit să ucid un om. semăna în această grea clipă cu regele acela din povestea orientală. Numai picioarele îi erau ţepene. iar capul trăia cu toată puterea vieţii şi părea învăluit în lumină. oarecum nedumerit. G. sfîrşitul sclaviei pentru bărbat. Am votat pieirea acestui tiran. Avea în căutătura lui limpede. Lîngă el era o piatră. — E acelaşi lucru. Picioarele îi erau moarte şi reci. — Ce vreţi să spuneţi ? zise episcopul. Adică sflrşitul prostituţiei pentru femeie. jumătate carne. pe cînd ştiinţa e autoritatea cucerită prin adevăr. G. îngerul mahomedan al morţii.măsura epocii. — Şi de conştiinţă. Convenţionalul urmă : — Cît despre Ludovic al XVI-lea. Azrael. Monseniorul Bienvenu asculta. Ii vorbi fără înconjur. Ghiceai în acest bătrîn pe omul de ispravă. N-aţi votat totuşi pentru moartea regelui. jumătate marmură. Tiranul ăsta a năs cocit regalitatea. Convenţionalul păru că nu bagă de seamă subînţelesul amar al cuvîntului „totuşi". am spus nu. Era o ago nie de bună voie. care e stăpînirea dobîndită prin fals. domnule. Răspunse. foarte nou pentru el. . îşi păstrase înfăţişarea unui om sănătos. în vorba lui răspicată. adăugă episcopul. — Vă felicit. în mişcarea vînjoasă a umerilor. Omul nu trebuie să fie guvernat decît de ştiinţă. ceva care alunga moartea. Era un glas neînduplecat. crezînd c-a greşit uşa. Zîmbetul îi pierise cu totul de pe faţă : — Nu vă grăbiţi să mă felicitaţi. felul acesta de a vorbi. dar mă simt dator să stîrpesc răul. spuse el pe un ton de dojana. părea că moare pentru că voia să moară. faţă-n faţă cu un glas aspru. Conştiinţa e cantitatea de ştiinţă înnăscută pe care o avem în noi. Pe acolo îl încleştau umbrele.

fără să-şi mărturisească poate. recunosc. strigă : — Aha . Mi-am dat sprijinul la prăbuşirea prejudecăţilor şi a greşelilor. Episcopul simţi. care nu-i altceva decît o justi51 . atît cît poate striga un muribund. Votînd pentru republică. Noi am doborît lumea cea veche. a liniştit. Revoluţia fran ceză e încoronarea omenirii. după întoarcerea fatală a trecutului care se numeşte 1814. am dărîmat vechiul regim în fapte. După cincisprezece veacuri s-a spulberat. Un nor s-a îngrămădit vreme de o mie cinci sute de ani. Moara nu mai este. matcă plină de mizerii. Am votat pentru fraternitate. am votat pentru toate astea. Nu-i de ajuns să înnăbuşim abuzurile. Totuşi se stăpîni. — Dreptul nu e străin de mînie. A dărîma poate fi de folos. Răspunse : — Judecătorul vorbeşte în numele justiţiei. revănsîndu-se asupra omenirii. revoluţia franceză e cel mai mare pas înainte al omenirii. — Aţi dărîmat. — Aţi putea spune fericire tulburată . iar astăzi. Năruirea greşelilor şi a prejudecăţilor aduce lumină. dar nu mă încred într-o dărîmare pornită din mînie. domnule episcop. pentru lumină. a făcut să se reverse pe pămînt valuri de civilizaţie. că fusese atins. Orice s-ar spune. pentru unire. feri cire apusă. a potolit. Vai. dar nu l-am putut desfiinţa cu totul în gîndurile oamenilor. trebuie să schimbăm moravurile. A fost bună. preotul vorbeşte în numele milei. Episcopul nu se putu opri de-a murmura : — Da ? '93 I Convenţionalul se îndreptă în scaun cu o solemnitate aproape lugubră şi.' '93! Aici e aici! Mă aşteptam la asta. iar lumea cea veche. A îmblînzit spiritele . se poate. A scos la iveală toate problemele sociale. Faceţi proce sul trăsnetului. dar vîntul tot mai suflă. dar sublimă. iar mînia dreptului e un element de progres. Imperfectă. s-a schimbat într-un belşug de fericire.' n-am ştiut să mergem pînă la capăt. — Fericire îndoielnică.sfîrşitu! întunericului pentru copil. spuse episcopul. a luminat.

Şi adăugă. nu e mai puţin vrednic de compătimire decît nepotul lui Ludovic al XV-lea. l-au socotit rege „legitim" după moartea tatălui său. Cînd striga: Sinite parvuloss. Punea mîna pe bici şi curăţa templul. evangheliile Ji atribuie uciderea pruncilor din Betleem . părinte. martirizat în turnul Templului pentru singura crimă de-a fi fost nepotul lui Ludovic al XV-lea. fiul lui. copil nevinovat.. Regaliştii. 2 Celebru bandit parizian.. copil nevinovat. criminal contemporan cu Isus. fie! Plîng şi eu împreună cu dumneavoastră. După vlăstarul regal ? Daţi-mi voie să mă gîndesc. dispărut In condifiunf misterioase după executarea părinţilor săi. 1 Fiul lui Ludovic al XVI-Iea. Biciul lui plin de fulgere ştia să spună cele mai crunte adevăruri. Nu s-ar fi sfiit să pună alături de moş tenitorul lui Barabbas 4 pe moştenitorul lui Irod 5 . a avut — după legenda biblică — un rol activ în crucificarea lui Isus. tras pe roată în 1721. duşmani ai revoluţiei burgheze. nu vă place crudul adevăr.. — Gartouche ? Ludovic al XV-lea ? Pentru care dintre ei protestaţi ? Urmă o clipă de tăcere. nu făcea nici o deose bire între copii. pînă ce şi-a dat sufletul. Trăsnetul nu poate greşi. 5 Numele a doi regi ai Iudeii. Lui Irod. spînzurat de subsuori în Piaţa Greve. fariseii preferind ca el să fie salvat de Ia moarte pentru a obţine de la Ponfiu Pilat condamnarea lui Isus. — Domnule — spuse episcopul — nu-mi plac aceste apropieri de nume. eliberat din închisoare în cinstea paştelui evreiesc. * După legenda evanghelică. Episcopului începuse să-i pară rău că venise şi totuşi ceva de neînţeles îl făcea să se simtă întrucîtva zdruncinat. 62 . fratele lui Cartouche2.ţie mai nobilă. Lui Isus îi plăcea. 3 Lăsaţi copiii.. zis cel Mare. Pentru mine. Convenţionalul adăugă : — O. Irod Antipas. privindu-l ţintă pe partizan : Ludovic al XVTI-lea ' ? Convenţionalul întinse mîna şi-l apucă pe episcop de braţ : — Ludovic al XVII-Iea ! Poftim ! După cine plîngeţi ! După un copil nevinovat ? Atunci. pentru singura crimă că a fost fratele lui Cartouche.

desigur. spuse episcopul. pe toţi martirii. trebuie să ne întoarcem înainte de '93. v-ara mai spus. ca şi împodobită cu crini. De astă dată o rupse convenţionalul. vă spun. Să ne înţelegem. pe cei de jos. ca şi pe cei de sus ? Perfect. să fie de partea poporului. Numele dumnea voastră. într-o lumină prielnică . — Deopotrivă ! exclamă G. Şi-n defi nitiv. cu condiţia ca şi dumnea voastră să plîngeţi cu mine vlăstarele poporului. Oamenii îndemînatici au atîtea mij loace de-a cîştiga încrederea oamenilor simpli ! Dar. aţi Iăsat-o. Mi-aţi spus că sînteţi epis copul. fără să văd pe altci neva decît pe băiatul care mă îngrijeşte. ca să mă descoaseţi şi să-mi vorbiţi de Ludovic al XVII-lea ? Eu nu vă cunosc. aşa cum facem fără să vrem atunci cînd punem întrebări sau cînd ne gîndim. Urmă iar o scurtă tăcere. îşi prinse obrazul între degete. prea mult a suferit poporul. iar lacrimile noastre trebuie să înceapă să curgă înainte de Ludovic al Xll-lea. — Ii plîng pe toţi. pe toţi copiii. vă repet întrebarea : eine sînteţi ? Un episcop. nevinovăţia e ea însăşi propria-i cunună. Ii plîngem pe toţi nevinovaţii. Dar atunci. adică un prinţ al bisericii. — Mai departe — urmă convenţionalul G. E tot atît de augustă în zdrenţe. — Aşa e ! spuse episcopul cu o voce înceată. fiindcă veni vorba. — aţi pome nit de Ludovic al XVII-lea. la răspîntie. Se ridică într-un cot. dincolo de tufiş. n-am auzit huruitul trăsurii dumnea voastră .Domnule. dar asta nu înseamnă nimic. Prea a suferit mult. şi se adresă episcopului cu o privire plină de toate puterile agoniei. Nevinovăţia n-are nevoie să fie princiară. fără să ies vreodată pe-afară. trebuie să recunosc. domnule. a ajuns cam nedesluşit pînă la mine şi. Nu vă cunosc. Intr-un cuvînt. dar asta nu mă lămureşte cîtuşi de puţin asupra dumneavoastră. e drept. Voi plînge pentru vlăstarele regale împreună cu dumneavoastră. de asta aţi venit aici. Şi dacă balanţa trebuie să încline. am trăit singur în ograda asta. Fu aproape ca o explozie: — Da. un perso naj aurit. cu avere şi cu venituri însemnate 53 . De cînd mă aflu prin părţile astea. cu blazon.

masă îmbelşugată. care e la doi paşi dincolo de copaci. sînteţi oaspele meu. Cu cine stau de vorbă ? Cine sînteţi ? Episcopul lăsă capul în jos şi răspunse : — Vermis sum !' — Vierme cu trăsura 1 mormăi convenţionalul. dar asta spune prea mult. întrucît palatul meu şi lacheii pe care-i am. valeţi. Am greşit.— episcopia din Digne are un venit fix de cincisprezece mii de franci şi zece mii de franci din venituri întîmplătoare. pe mine nu mă luminează asupra valorii dumneavoastră reale şi adevărate. ca şi alţii. dovedesc că mila nu-i o virtute. care mănîncă vineri păsări. domnule. Sînteţi un prelat. Dumneavoastră discutaţi ideile mele. în total douăzeci şi cinci de mii de franci — cu bucătării şi cu serviforime în livrea . stau în palate şi merg numai pe sus. aveţi venituri. palate. toate desfătările vieţii. cai. Episcopul spuse cu blîndeţe : — Domnule. le aveţi toate astea ca şi alţii şi. care. vă bucuraţi de ele . se cuvine să mă mărginesc a combate raţionamentele dumneavoastră. asupra dumneavoastră care veniţi probabil cu gîndul de a-mi aduce mînfuirea. Bogăţiile şi desfăta1 Sînt un vierme (în original în limba latină). Vă aflaţi la mine. 54 . sîntefi unul dintre aceia care se hrănesc bine. Era rîndul convenţionalului să fie trufaş şi al episcopului să se arate umil. —■ înainte de a vă răspunde — zise el — vă rog să mă iertaţi. sau nu spune nimic. foarte bine. Trebuie să fiu politicos. că iertarea nu-i o datorie şi că '93 n-a fost cumplit ? Convenţionalul îşi trecu mana pe frunte ca pentru a alunga un nor. care se fudulesc în trăsuri de gală cu lachei în faţă şi la spate. în numele domnului care mergea cu picioarele goale. fie şi-aşa ! Dar lămureşte-mă : întrucît trăsura mea. întrucît veniturile mele de douăzeci şi cinci de mii de franci. întru cît masa mea îmbelşugată şi păsările pe care le mănînc vineri.

6 Guvernator civil al Languedocului . nu-i veni în minte nici o ripostă. Vă făgăduiesc că n-am s-o mai fac. ţărani calvinist! revoltaţi In munţii Ceveni. * protestanţilor. teoretician reacţionar al „monarhiei de drept divin". In afară de revoluţie — care.:. ziarist şi deputat în Convenjiunea Naţională . ■— Vă mulţumesc. domnule ? Carrier 3 e un bandit. asasinat în 1793 de regalista Charlotte Corday. Ge credeţi despre Marat'. 2 Episcop francez din vremea lui Ludovic al XlV-lea . amestecată cu suflul din urmă. dar se simţea jignit de felul cum fusese pdmenit numele Iui Bossuet. a reprezentat cu intransigenţă extrema stingă iacobfnă . intendant sub Ludovic al XlV-lea . II găsiţi cumplit. este o uriaşă afirmaţie omenească — '93. dar mergea drept la ţintă. Convenţionalul începuse să gîfîie. dar toată monarhia. care bătea din palme 2în faţa ghilotinei ? — religioase despre Bossuet care binecuvînta perse cuţiileCe credeţi ? Răspunsul era aspru. vai ! e o replică. G. trimis Ia Nantes cu puteri dis creţionare pentru a lua măsuri împotriva revoltei vandeene. dar nu-i frumos să mă folosesc de ele. Episcopul tresări . a participat la persecuţiile împo5 Acuzator public al Tribunalului revoluţionar în 1792—1794. îi tăia glasul. respiraţia agitată a agoniei. Continuă : — Aş vrea să mai spun încă ceva.i Unul din conducătorii revoluţiei franceze. triva Mareşal sub Ludovic al XlV-lea . cu siguranţa unei săgeţi. Chiar şi spiritele superioare au idolii lor şi uneori se simt parcă rănite de lipsa de respect a logicii. dar ce părere aveţi despre Lamoignon-Bâville 6 ? 5. . dar ce nume îi daţi lui Montrevel4 ? Fouquier-Tinville5 un ticălos. privită în întregul ei. mai păstra totuşi în privire toată luciditatea. a instituit teroarea împotriva comisarzilor. i-a nimicit . cumplit ! zise episcopul. pe contrarevoluţionari. 3 Deputat în Convenţiunea Naţională. rile dumneavoastră sînt argumente pe care le am împotriva dumneavoastră în discuţie. Despre ce vorbeam ? Ce spuneaţi ? Gă '93 a fost cumplit ? — Da. predicator şi teolog. spuse episcopul. continuă : — Să ne întoarcem la lămurirea pe care mi-o cereţi.

organizatorul persecuţiilor crunte împotriva calviniştilor. Domnule. cunoscut prin cruzimile sale. confesor al Iul Ludovic al XlV-lea. sub Ludovic cel Mare. înverşunarea ei va fi iertată de viitor. dar a înaintat. unul dintre revoluţionarii cei mai consecvenţi. a fost unul din sfetnicii Caterinei de Medicis care au îndemnat-o la măcelul calviniştilor din noaptea Sfîntului Bartholomeu (1572). Urmarea ei e o lume mai bună. vedea sînul. * Iezuit. 6 Revoluţionar din Provansa. de un stîlp. Gînd li se pune capăt. convenţionalul îşi încheie gîndul cu aceste cîteva cuvinte liniştite : Da. rege al Lydiei. De altfel. Persecutor crunt al protestanţilor. 3 Porecla a lui Jacques Hebert (după titlul ziarului său Le Pire Duchesne). recunoaştem că neamul omenesc a fost zgîlţîit. iacobin. fu sese condamnat de zei să sufere în infern de foame şi sete. arhiducesă şi regină. mă rog ? Moş Duchene 3 e feroce. ■ domnule. micuţul. şi copilul ţinut la distan(ă . goală pînă la brîu. simt că mor. Mă opresc. dar mai mic decît domnu] marchiz de Louvois 6 . sînul i se umplea de lapte şi inima de spaimă . pe care l-a îndemnat la persecuţii religioase. Loviturile ei cele mai grozave au adus o mîngîiere neamului omenesc. pe cînd îşi alăpta copilul. o plîng pe Man'e-Antoinette. brutalităţile progresului se numesc revoluţii. 6 Ministru de război al lui Ludovic al XlV-lea. trăgea să moară şi ţipa . după care Tantal. 1 Luptător în vremea revoluţiei burgheze din Franţa. galben şi flămînd.Miallard' e groaznic. 7 Aluzie ia o legendă mitologică. dar ce epitet îmi veţi găsi pentru moş Letellîer * ? Jourdan-Coupe-Tete 5 e un monstru. fără a şi le putea potoli. renumit pentru severitatea cu care reprima comploturile regaliste. E de ajuns. în 1685. dar o plîng şi pe biata hughenotă care. iar călăul îi spunea femeii. punînd-o să aleagă între moartea copilului şi moartea conştiinţei. domnule. a fost legată. care era şi mamă şi doică : „Leapădă-te !". fără să se mai uite la episcop. A participat la luarea Bastiliei. dar Salux Tavannes 2 . . Şi. Ce spuneţi de acest chin al lui Tantal 7 aplicat unei mame ? Dom^ nule. prea am dreptate. ţineţi minte lucrul acesta : revoluţia franceză a avut rosturile ei. 2 Guvernator al Burgundiei pe vremea războaielor religioase din Franja (secolul al XVI-Iea). fiindcă apa şi fructele spre care îşi întindea mîinile se re trăgeau Ia apropierea lor.

tu. Episcopul înţelese. El însă există. Se uită la cer şi o lacrimă se ivi încetişor în umbra genelor. După o scurtă tăcere. zbîrcită şi îngheţată. ca şi cura şi-ar fi vorbit Iui însuşi. Se vedea că trăise într-o clipă cele cîteva ceasuri pe care le mai avea de trăit. Clipa supremă sosea. trebuia să se grăbească. E-aco!o. una după alta. de la răceala cea mai mare trecu treptat la emofia cea mai adîncă . bătrînul ridică un deget spre cer şi spuse : — Infinitul există. lacrima se prelinse pe obrazul părnîntiu şi el spuse. încet. Muribundul rostise aceste ultime cuvinte cu glas tare şi cu înfiorarea extazului. Binele nu poate avea slujitori nelegiuiţi. ideal. toate înfăriturile lăuntrice ale episcopului. Mai rămăsese totuşi una. cu ochii pierduţi în gol : — O. Nu credeţi c-ar fi păcat să ne fi întîlnit în zadar ? Convenţionalul deschise din nou ochii. Deci are eul său. '57 . Ceea ce spusese îl apropiase de moarte. eul ar fi hotarul său . Avu un fior. Ateul e un rău cîrmuitor de oameni. luă mîna bătrînă. numai tu exişti 1 Episcopul simţi un fel de zguduire ce nu se poate descrie. Cînd pieoapa fu plină. Bătrînu! reprezentant al poporului nu răspunse. Dacă infinitul n-ar avea eul său. ochii i se închiseră. n-ar mai exista. venise ca preot. aproape bîiguind. Acest eu al infinitului e dumnezeu.Convenţionalul nu-şf dădea seama că luase cu asalt. Sforţarea îl sleise. — Ceasul acesta e ceasul domnului. şi se plecă asupra muribundului. ca şi cum ar fi văzut pe cineva. Pe fafa lui se întipărise o expresie gravă şi întunecată. n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte. După ce vorbi. şi de pe această ultimă poziţie de rezistentă a monseniorului Bienvenu porniră cuvintele în care se vădea din nou aproape toată asprimea de la început: — Progresul trebuie să creadă în dumnezeu. se uită la ochii aceia închişi.

le-am proclamat şi propovăduit. batjocorit.58 — Domnule episcop — spuse el. copleşit nu se ştie de ce gînduri. Episcopul se întoarse acasă. acolo unde regii merovingieni îşi aveau palatele de vară. După aceea am fost izgonit. Erau tiranii . gata să se năruiască sub povara aurului şi argintului . proscris. sînt sărac. e drept. Teritoriul era cotropit. pivniţele Tezaurului erau atît de pline. i-am dat pieptul meu drept scut. cu părul albit. studiu şi contemplare. îşi dăduse sfîrşitul. Era la Peteghem. mor. Am fost unul dintre conducătorii statului. I-am ajutat pe oropsiţi. Ce vreţi de la mine ? — Binecuvîntarea ! spuse episcopul. M-am supus. în Flandra. N-am fost bogat. A doua zi. urmărit. le-am combătut. blestemat. dar am făcut-o pentru a pansa rănile patriei. îneît a fost nevoie să se proptească zidurile. Şi îngenunche. Erau abuzuri. Acum am optzeci şi şase de ani. o mănăstire a urbaniştilor. eu luam masa cu un franc şi zece centime în strada l'Arbre Sec. Am sfîşiat pînza altarului. am salvat-o în 1793. l-am apărat. le-am nimicit. i-am alinat pe suferinzi. Mi-am făcut datoria după puterile mele şi am făcut tot binele pe care l-am putut face. fără să duşmănesc pe nimeni. primesc singurătatea urii. hărţuit. faţa convenţionalului se înseninase. simt că oamenii se cred îndreptăţiţi să mă dispreţuiască . De ani de zile. ponegrit. mănăstirea Sainte-Glaire din Beaulieu . Cînd s-a ivit prilejul. Aveam şaizeci de ani cînd ţara m-a chemat şi mi-a cerut să mă ocup de treburile publice. persecutat. Cînd episcopul ridică privirea. cîţiva curioşi încercară să-i vorbească despre conven58 . huiduit. pentru mulţimea neştiutoare am înfăţişarea unui blestemat şi. Am susţinut întotdeauna mersul înainte al omenirii spre lumină şi m-am împotrivit adesea progresului necruţător. Franţa era ameninţată. pe voi. cu o încetineală care se datora poate mai degrabă mîndriei sufleteşti decît slăbirii puterilor — mi-arn petrecut viaţa în meditaţie. rni-alm sprijinit adversarii. Petrecu toată noaptea în rugăciuni. Erau drepturi şi principii .

idei care schimbau temperatura adu nării. în simplitate rustică şi lipsuri. Dar n-a luat parte decît la o singură şedinţă şi la trei sau patru conferinţe restrînse. care fusese convocat la Paris. părea să aducă. printre aceste eminente personaje. trăind în mijlocul naturii. Domnul Myriel făcea parte dintre cei nouăzeci şi cinci de episcopi care răspunseseră invitaţiei. Fu descusut asupra .cum se ştie. Se întoarse în grabă la Digne. Episcop al unei eparhii de munte. domnul Myriel a fost chemat de Napoleon Ia sinodul episcopilor din Franţa şi din Italia. Sinodul s-a fnut la Notre-Dame şi s-a întrunit pentru întîia dată la 15 iunie 1811 sub preşe dinţia domnului cardinal Fesch '. în noaptea de 5 spre 6 iulie 1809: cu prile jul acesta.

Altă dată spuse : — Ce vrefi ? Monseniorii ăştia sînt prinţi. In treacăt fie zis. care la folosit ca diplomat şi l-a făcui arhiepiscop de Lyon. O! eu n-aş vrea să am tot prisosul ăsta ca să-mi strige mereu în urechi : „Sînt oameni care mor de foame! Sînt oameni care îngheaţă de frig! Sînt săraci! Sînt atîţia săraci!". cît de cît. la toate nenorocirile. luxul e o greşeală. Le făceam impresia unei uşi deschise. Un preot n-are rost să fie bogat.acestei întoarceri pripite şi el răspunse : . Printre alte ciudăţenii. Ar. Totuşi. la toate mizeriile. merse pînă acolo încît spuse : — Frumoase pendule ! Frumoase covoare! Frumoase livrele! Grozav trebuie să stingherească. ura împotriva luxului nu-î o ură întemeiată. Eu nu-s decît un biet episcop de ţară. într-o seară. 60 . sfînta mizerie. Preotul trebuie să fie cît mai aproape de săraci. ca pra1 Un unchi al lui Napoleon I.. Adevărul e că displăcuse. zi şi noapte.putea pleca urechea neîncetat. pentru oamenii bisericii. — Ii stingheream. dacă n-ar cunoaşte prin el însuşi. în afară de cheltuieli de reprezentare şi de ceremonii. Ia toate amărăciunile.. Pare că dovedeşte deprinderi nu tocmai cantabile. Le aduceam aerul de afară. Ura aceasta ar trebui să cuprindă şi ura împotriva artelor. pe cînd se găsea la unul dintre colegii săi cei mai de vază.

a aderat sau a aplaudat toate manifestările ostile. un om cinstit şi de ispravă. ar fi descoperit că era mai mult ultramontan decît galican '. Le scria destul de des amîndurora. Nu se prea amesteca în certurile teologice ale zilei şi trecea sub tăcere chestiunile care compromit biserica şi statul. de altfel. pe coasta provansală (martie 1815). In afară de sora sa. e sărăcia.o sută de zile" au început cu sosirea lui Napoleon tn Franţa din insula Elba. care trăia retras la Paris. A refuzat să-l vadă la întoarcerea sa din insula Elba şi s-a ferit să ordone în eparhia sa rugăciuni publice pentru împărat în timpul celor o sută de zile. în anumite chestiuni delicate. că împărtăşea. ceea ce noi numim „ideile secolului". 6* 61 . domnişoara Baptistine. ce gîndea domnul episcop din Digne. generalul se pusese în fruntea a o mie două sute de oameni şi pornise pe urmele împăratului. 1 Ultramontan. pe vremea debarcării de la Cannes 2 . Păstră oarecare răceală faţă de primul. nici o urmă de fum pe faţă ? Cea dintîi dovadă a milei la un preot. în strada Cassette.ful rămas după lucru ? Ne-arn putea închipui un om lîngă jeratic căruia să nu-i fie cald ? Ne-am putea închipui un muncitor care lucrează fără-ncetare la un cuptor şi care să n-aibă nici un fir de păr ars. sîntem nevoiţi să adăugăm că a rămas nepăsător la prăbuşirea lui Napoleon. Iată. cîtăva vreme. administrative. galicanii sînt partizanii independentei administrative a bisericii catolice din Franţa. locul primului său exil. catolic partizan al subordonării bisericii din Franţa au torităţii papei chiar în chestiunile laice. nici o unghie înnegrită. N-ar trebui să se creadă.. în aşa fel încît să-l facă scăpat. mai avea doi fraţi : unul general. Corespondenţa lui rămase mai caldă faţă de celălalt frate. fără îndoială. pe cînd comanda în Provence. fostul prefect. Debarcarea a avut loc între Cannes şi Frejus. 2 Cele . începînd din 1813. dar dacă cineva şi-ar fi dat osteneala. deoarece. nici un strop de sudoare. întrucît facem un portret şi nu vrem să ascundem nimic. şi mai ales la un episcop. celălalt prefect.

Ne place lupta atîta vreme cît există primejdie. Dar ceea ce ne place faţă de cei ce se înalţă. Cel ce n-a fost acuzator îndărătnic în epoca prosperităţii trebuie să tacă în faţa prăbuşirii. am fi înţeles şi admirat protestul în numele dreptului şi al libertăţii. Să nu fim înţeleşi greşit. cînd Franţa simţea fio62 . Denunţătorul succesului e singurul judecător firesc al căderii. o lăsăm să-şi vadă de treabă. vom spune doar atît : ar fi fost frumos ca monseniorul Bienvenu să nu fi fost regalist şi ca privirea lui să nu se .Monseniorul Bienvenu avusese deci şi el cîndva spirit de partid. In 1812 începe să ne descurajeze. se văd strălucind cele trei lumini neprihănite : Adevărul. în 1814. în faţa senatului care trecea de la o ticăloşie la alta.fi abătut nici o singură clipă de la contemplarea senină prin care. cînd marile dezastre pluteau în aer. un om ca el nu trebuia să aibă păreri politice. şi. atunci cînd providenţa intră în joc şi loveşte. cu sublimul crez patriotic. Mila. trebuie să alcătuiască fondul oricărei minţi generoase. în faţa mareşalilor trădători. era o datorie să întorci capul . în orice caz. în zilele noastre. în faţa idolatriei care da înapoi scuipîndu-şi idolul. Recunoscînd totuşi că dumnezeu nu-l făcuse pe monseniorul Bienvenu pentru vreo funcţie politică. Umbra pasiunilor trecătoare se abătu şi asupra acestui suflet mare şi blînd. furtuna lui. nu confundăm aşa-zisele „păreri politice" cu marea aspiraţie spre progres. în 1815. Dreptatea. democratic. Fără să intrăm în adîncul unor lucruri care nu au decît o legătură indirectă cu subiectul cărţii de faţă. preocupat de problemele eternităţii. care. ne place mai puţin faţă de acei ce cad. rezistenţa primejdioasă şi dreaptă faţă de atotputernicul Napoleon. Fireşte. ceasul lui de amărăciune. rupînd cu laşitate tăcerea. numai luptătorii din prima clipă au dreptul să fie răzbunătorii din urmă. In 1813. acel corp legislativ taciturn. ne-a stîrnit indignarea şi ar fi fost o greşeală să aplaudăm . In ceea ce ne priveşte. insultînd după ce divinizase. opoziţia mîndră. omenesc. încurajat de şirul catastrofelor. pe deasupra tuturor frământărilor omeneşti.

I Cele (rei flori de crin. încît îşi pierdu postul. îşi bătea joc în gura mare de Ludovic al XVIII-lea. In eparhie domnul Myriel era adevăratul păstor. el a fost îngăduitor şi uşor de înduplecat. Făcu atîtea pozne. ceea ce este tot o binefacere. pe marginea prăpastiei. cînd se întrezări un Waterloo deschis sub paşii lui Napoleon — dureroasa aclamaţie adresată de armată şi de popor unui osîndit al soartei navea nimic nelalocul său şi. prietenul tuturor. pe care legea de atunci le socotea „expresii sediţioase". bonapartist convins. combatant de la Austerlitz. Episcopul îl chemă la el. Scosese el singur cu pietate efigia imperială de pe crucea dată de Napoleon . rămăsese acolo o gaură pe care n-a încercat s-o astupe nici odată. poate chiar mai mult decît noi înşine. ca să nu fie silit să-şi pună decoraţia.. un înţelept. şi în atitudinea politică pe care i-am reproşat-o şi pe care isîntem porniţi s-o judecăm cu asprime. Era un fost subofiţer din vechea gardă. Ducă. „Mai bine mor — spunea el — decît să port pe piept cele trei broaşte '". cumsecade.rul catastrofei apropiate. Se pomeni zvîrlit pe drumuri. o inimă ca a episcopului din Digne n-ar fi trebuit să nesocotească ceea ce era măreţ şi mişcător în îmbrăţişarea fierbinte. în orice împrejurare.se în Prusia cu barba lui de capră !" Era fericit că putea uni într-o singură imprecaţie cele două lucruri ce-i erau mai nesuferite : Prusia şi Anglia. cu nevastă şi copii. . Ii scăpau din cînd în cînd bietului om cuvinte nechibzuite.în uniformă". binefăcător şi binevoitor. simplu şi demn. cum spunea el. Portarul primăriei fusese pus acolo de împărat. nu se mai îmbrăca . îl mustră cu blîndeţe şi-l numi uşier la catedrală. emblemă a Burhonilor. fără pline. a fost. drept. Dar în afară de asta. spunea el. inteligent. dintre o mare naţiune şi un om mare. De cînd profilul imperial diispăruse de pe Ordinul Legiunii de onoare. făcînd toate rezervele asupra despotului. Era un preot. un om întreg. „Un bătrîn gutos cu ghetre englezeşti. sincer. Trebuie să recunoaştem că.

autorul unei cărţi de propagandă catolică. care-şi adora împăratul. Orice carieră are aspiranţii săi. care fac alai celor ajunşi. care fac strajă şi păstrează ordinea în palatul episcopal şi care stau de gardă în jurul zîmbetului monseniorului. XII SINGURĂTATEA MONSENIORULUI BIENVENU Pe lîngă un episcop se află mai întotdeauna un pîlc de preoţi mărunţi. Trebuie să-ţi croieşti drum. bogaţi. Purtarea lui chiar faţă de Napoleon a fost înţeleasă şi iertată în chip tacit de către popor. ei fac să curgă în jurul lor — asupra celor prevenitori şi a celor favo1 Episcop francez (1567—1622). Aşa cum în alte domenii există oameni cu vază. isteţi. 64 . A fi pe placul unui episcop însemnează pentru un subdiacon a fi cu piciorul în scară. dar ştiind să şi ceară.' ca un stol de tineri ofiţeri în jurul unui general. cu venituri mari. Cei ce vor să-şi facă un viitor roiesc în jurul prezentului strălucitor. dar care-şi iubea şi episcopul. Fericiţi cei ce le cîştigă încrederea! Bucurîndu-se de credit. Apostolatul nu dispreţuieşte canonicatul. Introducere în cucernicie. mulţumită faptelor sale bune şi blîndeţii sale. Orice metropolă are statul său major. nu există avere care să nu aibă curtenii ei. foarte citită în prima jumătate a secolului «1 XVII-lea. Aceştia sînt episcopii cu trecere.După nouă ani. trăsură de unire între sacristie şi diplomaţie. filială. în biserică există ranguri mari. Sînt cei pe care fermecătorul sfînt Francisc din Sales ' îi numeşte undeva „pui de preoţi". monseniorul Bienvenu se bucura în oraşul Digne. ştiind desigur să se roage. Nu există putere care să nu aibă anturajul ei. Orice episcop cu oarecare influenţă are pe lîngă el o echipă de heruvimi seminarişti. de o veneraţie caldă. mai mult prelaţi decît episcopi. silind fără mustrări de conştiinţă o întreagă eparhie sa facă anticameră. acceptaţi de lume.

monseniorul Bienvenu nu era socotit printre pontifi. in^ editor. şi ce rege 1 Rege suprem ! De aceea. ce pepinieră de aspiraţii e un seminar! Cîţi copii sfioşi de cor. duhovniciile şi funcţiile^ nităţilor episcopale. primeşti mantia episcopală. Gu cît e^ nului. Modest. Orice tichie poate visa să se schimbe în tiară. deosebit. iar el era desăvîrşit. cu toată cucernicia. cu atît e mai grasă paf urmă. e u\ care. monsenior. iar între eu sanctitate nu rnai e decît deşertăciunea unui vot. Nici un viitor deosebit nu părea să-I aştepte pe bătrînul singuratic. la papale. cu singura deosebire că ei erau sfîrşiţi. tinerii hirotonisiţi de el luau recomandaţii de la arhiepiscopii din Aix sau din (S5 I . cîţi preoţi tineri nu poartă scris pe frunte semnul norocului! Ambiţia e confundată foarte lesne cu vocaţia : cine ştie ? poate cu bună credinţă. Un episc ajungă arhiepiscop ştie ce are de^ cardinal. înşelîndu-se singură. te introduce în conclav.\ eminenţă şi camerier al papei. şi de la nenţă nu mai e decît un pas. Se vedea asta din lipsa desăvîrşită a tinerilor preoţi din jurul lui. oameni din popor ca şi el. sărac. Era atît de vădită imposibilitatea de a face carieră pe lîngă monseniorul Bienvenu. încît. Preotul e singurul om din zilele noastre care poate ajunge rege în toată regula . Strălucirea lor se răsV şugul lor se fărîmiţează în' şi mănoase promoţii. Nici un mugure al ambiţiei nu se încumeta să înflorească în umbra sa. zăvoriţi ca şi el în această eparhie fără ieşire spre cardinalat şi care semănau cu episcopul lor. Se ştia că la Paris „n-a avut nici o trecere". abia ieşiţi din seminar.rizaţi şi peste întreg parohiile' grase. Canonicii şi marii săi vicari erau nişte bătrîni cumsecade. Roma e aproape. înair siunea sateliţilor lor.

admiraţia contemporanilor nu e altceva decît miopie. Michelangelo sau Napoleon. Omul de rînd e un bătrîn Narcis 3 care se adoră pe sine şi care aplaudă vulgaritatea. Fie că un notar ajunge depu' Poet satiric latin (secolul I) de o rară virulentă . graţie cărora poţi fi Moise. Poleiala e aur! Să fii primul venit. tn Istorii şi în Anuale. după mitologia greacă. numai să poţi parveni. Să reuşeşti. Trăim într-o societate întunecată. mai multă renunţare decît e de dorit. sînt atribuite de către mulţime. Succesul. Falsa lui asemănare cu meritul îi înşală pe oameni. Dante.După nouă anLu grabă într-acolo. lumea te crede mare. care a denunţat fâră cruţare. care fac strălucirea unui secol. asta-i învăţătura! Prosperitatea presupune capacitate. In vremea "noastră. simbol al protestatarilor plini de indignare împotriva moravurilor corupte. Naşte-te într-o zodie bună şi nu-ţi mai trebuie nimic. iată iscusinţa. In afară de cinci sau şase mari excepţii. înţepenirea articulaţiilor necesare înaintării — într-un cuvînt. în definitiv. asta nu împiedică . caută să înşele istoria. şi oamenii se feresc de virtutea asta rîioasa. ar putea să transmită prin molipsire o căfrăcie fără leac. Eschyl. o filozofie aproape oficială a intrat slugă la el. oraşul Digne.^race să fim săltaţi. 3 Tfnăr frumos care. succesul e ceva destul de respin gător. eşti fericit. Un sfînt care trăieşte sale. A reuşi. In treacăt fie zis. ai totul . Cine triumfă e'venerat. însuşirile alese. cruzimile lui Nero şi ale lui Domiţian. iată învăţătura care se prelinge picătură cu picătură din corupţia atotstăpînitoare. dintr-o dată şi prin aclamaţii. frate geamăn al talentului. poartă livreaua succesului şi face slujba de anticameră. Aşa se explică izolarea monseniorului Bienvenu. 66 . Căci. oricui îşi atinge ţinta într-un domeniu oarecare. Pentru mulţime izbînda este aproape totuna cu superioritatea. 2 Istoric latin (secolul I ) . se îndrăgostise de pro priul său chip şi îşi petrecea tot timpul contemplîndu-l în apa unui rîu — simbol al încîntării de sine. de Ou'egaţie fără măsură însemnează o vecinătate de Ne/tiioasă. Singuri Juvenal ' şi Tacit 2 mai mîrîie. A cîştiga la loterie. Ai noroc.

A fost într-adevăr un imi tator servil. fie că un negustor de mărunţişuri se însoară cu camătă şi-o face să fete şapte-opt milioane. ţinînd seama de anumite naturi. Qe credea el despre cutare dogmă sau despre cutare mister ? Tainele sufletului omenesc nu le cunoaşte decît 1 Tiridate. De altfel. 2 Erou al cărfii lui Henry Mornier. un venit de patru sute de mii de franci. rege al Armeniei şi aliat al romanilor (secolul al III-lea). la plecarea din serviciu. al căror părinte e el şi-a căror mamă e ea. nu va fi nevoie să-l cercetăm pe domnul episcop din Digne. In faţa unui astfel de suflet nu putem simţi decît respect. cu acest carton vîndut drept piele.tat. că un fals Corneille a scris Tiridate >. * împărat roman (41—54). admitem posibilitatea dezvoltării tuturor frumuseţilor virtuţii omeneşti într-o credinţă diferită de a noastră. al lui Corneille si Racine. Conştiinţa celui drept trebuie crezută pe cuvînt. Ei confundă constelaţiile de pe bolta cerului cu stelele pe care le stîrnesc labele raţelor în nămolul mlaştinii. 67 . autor dramatic francez de la sfîrşitul secolului al XVII-lea. că un eunuc ajunge să stăpînească un harem. că un intendent de casă mare e atît de bogat. tot aşa cum numesc frumuseţe figura lui Mousqueton 3 şi maiestate gîtul vînjos al lui Claudiu 4 . fn stil mai ales. XIII CE CREDEA Din punct de vedere al ortodoxiei. fie că un predicator ajunge episcop prin fonfăiala lui. că un farmacist a născocit nişte tălpi de carton pentru armata din Sambre-et-Meuse şi-şi asigură. s Clovn din timpul restauraţiei. a devenit eroul unei tragedii a lui Catnpistron. încît ajunge ministru de finanţe — oamenii numesc asta geniu. că un Prudhomme 2 militar cîştigă din întîmplare bătălia hotărîtoare a unei epoci. Memoriile lui Joseph Prudhomme — tipul burghezului mărginit şi mulţumit de sine. celebru prin urîţenia Iui. La Victor Hugo numele lui este ade sea folosit ca simbol al epigonilor fără talent.

dincolo de viata aparentă. de către „persoanele grave". deformările instinctului nu-I tulburau şi nu-l indignau. se opri şi privi ceva pe jos. Orice om. scuza. în afară — ca să zicem aşa — şi dincolo de credinţa sa. cauza. păros. quia multum amavit 2 . părea că se străduieşte să afle. Din pricina lui. locuţiuni alese ale tristei noastre lumi. unde sufletele intră goale. Părea. are într-însul o asprime de care nu-şi dă seama şi pe care o păstrează faţă de animale. îl înduioşau aproape. îngrozitor. în care egoismul primeşte cuvîntul de ordine de la pedantism. dar sora lui îl urma fără ca el s-o fi văzut . cu ochiul lingvistului care descifrează un pergament. cum am mai spus. Ce era acest surplus de iubire ? Era o bunăvoinţă senină revărsată asupra oamenilor şi care. Nu ştia ce e dispreţul. de către „oamenii cu judecată ". credea că e singur. negru. episcopul dovedea un surplus de iubire. nelipsită totuşi multor preoţi. dar părea că meditase asupra acestor cuvinte ale ecleziastului: „Ştim noi oare unde se duce sufletul animalelor ?" Aspectele urîte. Intr-o dimineaţă se afla în grădină. Sora lui îl auzi spunînd : 1 Cuvintele cu care începe simbolul credinţei. 2 Pentru că a iubit mult (în original tn limba latină). Examina fără mînie. ajungea uneori pînă la lucruri. chiar şi cel mai bun. Credea din toată puterea sufletului său. Nu mergea pînă la mila brahmanului. Starea aceasta de spirit îl făcea uneori să spună lucruri stranii. Ingîndurat. era un păianjen mare. II mişcau. . cantitatea de haos care mai dăinuieşte în natură. „Credo in Patrem!"' exclama el adesea. era socotit vulnerabil de către „oamenii serioşi". explicaţia.mormîntul. Era îngăduitor cu făpturile domnului. Sîntem însă încredinţaţi că niciodată dificultăţile credinţei nu erau rezolvate de el prin ipocrizie. Diamantul nu poate putrezi. uneori. Episcopul din Digne nu cunoştea asprimea aceasta. că-i cere' lui dumnezeu uşurări de pedeapsă. deodată. găsind de altminteri în faptele bune toată mulţumirea de care are nevoie conştiinţa şi care-fi spune în şoaptă : „Dumnezeu e cu tine!" Ceea ce ne credem datori să notăm este că.

Nespusa-i bunătate nu era atît un instinct natural. tip de suveran literat şi filozof. ceea ce nu-l împiedica să fie un episcop rău.. părea că din toată făptura lui ţîşneşte bucurie. cît mai cu seamă rezultatul unei convingeri nestrămutate. Intr-o zi. In 1815 — parcă am mai spus-o — împlinea şaptezeci şi cinci de ani. picătură cu picătură. I I ) . se ţinea drept şi zîmbea. Cînd vorbea cu acea voioşie copilărească — unul din darurile lui despre care am mai pomenit — te simţeai la largul tău lîngă el. la optzeci de ani. şi-a scrîntit un picior pentru că n-a vrut să strivească o furnică. A lăsat nişte Cugetări de inspiraţie stoică. era plinuţ şi. fie! dar astfel de copilării sublime au avut şi sfîntul Franciisc din Assisi' şi Marc Aureliu2. dar nu părea să aibă mai mult de şaizeci. Nu era înalt. ca să slăbească. ■ . * împărat roman din dinastia Antoninilor (sec. făcea bucuros lungi plimbări pe jos .. Monseniorul Bienvenu avea ceea ce poporul numeşte „un cap frumos". căci. pe care şi-i păstrase şi pe care şi-i arăta cînd rîdea. ca şi într-o stîncă. dar atît de simpatic încît uitai că e frumos. Monseniorul Bienvenu fusese cîndva — dacă ar fi să dăm crezare celor ce se povestesc despre tinereţea şi chiar despre maturitatea iui — un om pasionat şi poate violent. toţi dinţii lui albi. Urmele acestea nu se pot şterge. filtrată în inima sa de-a lungul vieţii şi asimilată treptat.1 întemeietorul ordinului călugăresc catolic al franciscanilor. Aşa trăia acest om drept. amănunt din care n-avem de gînd să tragem nici o concluzie. îi dădeau acea înfăţişare senină şi plăcută. Grigore al XVI-lea. Obrazul lui îmbujorat şi proaspăt. propovăduia mila fafă de animale. Uneori adormea în grădină şi atunci nimeni nu era mai vrednic de respect. — Biata vietate ! Nu-i vina ei !. într-un caracter. astfel de formaţiuni nu se pot sfărîma. se găsesc găuri pe care le fac stropii de apă care cad mereu în acelaşi Ioc. avea mersul sigur şi spinarea foarte puţin adusă. De ce n-am aminti aceste copilării aproape divine ale bunătăţii din suflet ? Copilării.

Părea că e un fel de ritual al l u i . liniştit. luînd nu ştiu ce înfăţişare impunătoare. Respectul. mîngîierea celor năpăstuiţi.că vremea rece sau ploioasă îl împiedica. îi umpleau fiecare zi din viaţă. După cum s-a văzut. devenea şi mai măreaţă cînd medita. seara — cînd cele două femei plecau la culcare — să petreacă un ceas sau două în grădina. renunţarea. iubirea aproapelui. singur.care te face să spui despre cineva : „E un om de treabă !". ea nu era întreagă. Fruntea lui lată şi serioasă. cultivarea unui petic de pămînt. munca. Dar dacă stăteai cîteva ceasuri în preajma lui. ospitalitatea. te copleşea treptat şi-ţi ajungea la inimă. încercai ceva din emoţia pe care ţi-ar da-o vederea unui înger surîzător. Stătea acolo. oficierea slujbelor religioase. datorită părului său alb. Bunătatea lui îi dădea maiestate. a căror minte e atît de superioară. un respect ce nu se poate exprima în cuvinte. înainte de a se culca şi el. fără ca bunătatea să înceteze a străluci. încercate şi îngăduitoare. fiecare zi a episcopului era toată plină de gînduri bune. milostenia. numai cu el însuşi. Cînd îl vedeai pentru întîia dată. şi dacă-l surprindeai cîf de puţin căzînd pe gînduri. fără a conteni să zîmbească. închinîndu-se. să se pregătească de culcare meditînd în mijlocul marelui spectacol al cerului înstelat. îl auzeau la ore destul de tîrzii din noapte plimbîndu-se încet pe alei. măreaţă. da. Totuşi. simţeai atunci că ai în faţa ta una din acele făpturi puternice. Uneori. care-şi desface încet aripile. înfiorat în întuneric de măreţia văzută a constelaţiilor şi de măreţia nevăzută 70 . studiul. rugăciunea. de fapte bune. pe gînduri. Ii umpleau — iată cuvîntul potrivit — căci. fără îndoială. dacă cele două bătrîne nu dormeau. încrederea. încît nu poate fi decît plină de blîndeţe. cumpătarea. unchiaşul cumsecade se transfigura încetîncet. comparîndu-şi seninătatea inimii cu seninătatea văzduhului. de vorbe bune. iar despre un bătrîn : „E un unchiaş cumsecade !" Ne amintim că impresia asta o făcuse şi asupra lui Napoleon. nu părea întradevăr decît un om cumsecade.

şi. . Se gîndea la măreţia şi la prezenţa lui dumnezeu . Se aşeza pe o bancă de lemn. straniu mister. fără să caute să-l înţeleagă. rezemată de o boltă de viţă părăginită. sus — ceea ce se poate studia şi contempla . avînd cerul drept tavan. un mănunchi de flori pe pămînt şi toate stelele de pe cer. creează individualităţile în unitate..a lui dumnezeu. rînd pe rînd. şi la veşnicia trecută. care dau formă materiei. Ele sînt viaţa şi moartea. face să se nască frumuseţea. şi se uita la stele printre siluetele plăpînde şi pipernicite ale pomilor săi roditori. n-ar fi putut nici el însuşi să spună ce se petrecea în sufletul său. atît de plin de dărăpănături şi de şoproane. sădit atît de sărăcăcios. ca şi în operele lui cele mai sublime ? Nu era într-asta totul — şi ce-ar fi putut să mai dorească ? O grădiniţă ca să se plimbe şi nemărginirea ca să viseze. şi contemplare noaptea ? Colţul ăsta îngrădit. Aceste ciocniri se ivesc şi dispar fără încetare. Urmărea aceste minunate ciocniri dintre atomi. se lăsa orbit de el. la toate infiniturile care se desfăşurau sub ochii săi în toate direcţiile . simţea ceva care-şi lua zborul dintr-însul şi ceva care cobora în el. îi era drag şi-i era de ajuns. Sfertul acela de pogon. lăsîndu-se dus de extaz în centrul strălucirii universale a creaţiei. mister şi mai straniu . Nu-l cerceta pe dumnezeu . ceea ce nu se poate număra în infinit şi. prin lumină. Ce-i mai trebuia acestui bătrîn. ce-i lăsa atît de puţin răgaz. între grădinărit ziua. dezvăluie energiile. deschizîndu-şi sufletul gândurilor care vin din necunoscut.. privea neînţelesul. Jos — ceea ce se poate semăna şi culege . proporţiile în întindere. la veşnicia viitoare. misterios schimb al abisurilor sufletului cu abisurile nemărginirii !. aprins ca o făclie în mijlocul nopţii înstelate. în clipele acelea. dăruindu-şi inima la ora cînd florile nopţii îţi dăruiesc parfumul. în operele lui cele mai încîntătoare. care-şi petrecea puţinele clipe de răgaz ale vieţii. nu-i era oare de ajuns ca să-l poată slăvi pe domnul.

Nici un sistem. care încolţesc uneori în spiritele singuratice. ţie. încerci o spaimă sfîntă la porţile tainelor. fie spre defăimare. El nu s-ar fi încumetat probabil să cerceteze prea mult anumite probleme. închinarea lor pune întrebări. 72 . plină de îngrijorare şi de răspundere pentru cel ce-i încearcă povîrnişurile. să dea episcopului din Digne — ca să ne servim de o expresie la modă — o anumită fizionomie „panteistă" '. care eşti trecător prin viaţă. numai şi numai fapte. Omul acesta se lăsa luminat de inima lui. ea îşi analizează şi-şi adînceşte propria-i orbire.XIV CE GI'NDEA Un ultim cuvînt. Meditaţia omenească nu are margini. mai ales în momentul de faţă. Aceasta e religia directă. lăsînd să se creadă. S-ar putea chiar spune că. concepţie filozofică după care divinitatea se confundă cu universul. nu există nici o dovadă că se avînta cu mintea în apocalipsuri. l Panteism. Vai celui ce pătrunde acolo! In adîncimile cele mai grozave ale abstracţiei şi ale speculaţiei pure geniile situate. Apostolul poate fi cutezător. Deoarece amănunte de acest fel ar putea. deschizăturile întunecoase stau căscate. înţelepciunea sa era făcută din lumina pe care-o răspîndea ea. dar episcopul trebuie să fie sfios. mai presus de dogme propun ideile lor Iui dumnezeu. printr-un fel de reacţie strălucită. că nutrea una din acele filozofii personale caracteristice secolului nostru. Pe răspunderea ei. gata să înlocuiască religiile — ţinem să arătăm că nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe monseniorul Bienvenu nu s-ar fi socotit îndreptăţit să creadă aşa ceva. dar ceva îţi spune. fie spre lauda sa. Rugăciunea lor începe cu îndrăzneală discuţia. Speculaţiile încîlcite dau ameţeală. se ridică şi cresc într-însele. rezervate oarecum marilor spirite temerare. ca să spunem aşa. că nu trebuie să intri. La gînditorii progresişti ca Giordano Bruno şi mai ales Spinoza. concepţia aceasta era o luare de pozijie net anticreştină.

Fără îndoială. Orice-ar fi. Nu î ncerca s ă facă di n pat rafi rul s ău m ant i a l ui Uie 3 .ea ufuieşte natura . nu proiecta lumina viitorului peste rostogolirea furtunoasă a evenimentelor. profet evreu. descoperea pretutindeni febra. 3 Nu-şi lua. de inspirat. asemenea visuri grozave îşi au folosul lor moral. Lui Uie. nu căuta decît să găsească pentru el însuşi. fără a căuta să dezlege enigma. se străduia să oblojească rana. nu încerca să facă din licărirea lucrurilor flacără. şi pe căile acestea spinoase ne apropiem de perfecţiunea ideală. atîta tot. adică. de făcător de minuni. Monseniorul Bienvenu nu era cîtuşi de puţin dintre aceştia . lumea misterioasă care ne înconjoară dă înapoi ceea ce primeşte şi probabil că cei ce contemplă sînt la rîndul lor contemplaţi. Că ridica rugăciunea pînă la năzuinti supraomeneşti. de pe care unii. n-avea nimic de profet. Temuta privelişte a creatiunii făcea să se nască în el duioşia . iscodea peste tot suferinţa şi. Sufletul acesta umil iubea . n-avea nimic de mag. chiar foarte mari. şi dacă rugăciunea care depăşeşte textele ar fi o erezie. 73 . El s-ar fi temut de aceste culmi. ca Swedenborg' şi Pascal 2 . în fundul zării visurilor. Se pleca asupra celui ce geme şi asupra celui ce-şi dă duhul. şi să insufle şi altora. atunci sfînta Tereza şi sfîntul Ieronim ar fi eretici. înălţimile absolutului şi care au viziunea cumplită a piscului fără sfîrşit. aere de profet. Vechiul Testament ti atribuie diverse minuni. monseniorul Bienvenu nu era un geniu. care spre sfîrşitul vieţii a avut crize de misticism. dar niciodată nu te rogi şi nu iubeşti prea mult. Universul îi apărea ca un uriaş trup bolnav. se prea poate. Episcopul lua drumul cel mai scurt : evanghelia. 1 Filozof misiic suedez din secolul a! XVIIMea. există pe lume oameni — dar oare sînt ei oameni ? — care văd desluşit. au alunecat în dementă. matematician şi fizician francez din secolul al XVII-lea. prin tre care despicarea apelor Iordanului cu mantia lui făcută vălătuc. Pentru acest preot bun şi ales. cel mai bun mijloc de-a compătimi şi de-a alina. 2 Filozof.

„Iu'biţi-vă unii pe alţii!". Durerea de pretutindeni era pentru el prilej de veşnică bunătate.n. necesitatea. conştiinţa omenească. omul acela care se credea „filozof". transformarea prin moarte. gîndirea amorţită a animalelor. î f. 74 . El se închidea deci şi trăia într-însa. sufletul. autorexpunere 3 Personaj legendar India. senatorul despre care am mai vorbit. în Austria. îi spuse episcopului : — Dar uitaţi-vă în jurul dumneavoastră : toţi se răz boiesc între ei. lăsînd deoparte marile probleme care atrag şi care înspăimântă. pe necredincios spre neant: destinul. Mina Iui era mizeria universală. perspectivele de nepătruns ale abstracţiunii. prăpăstii grozave. găsindu-şi astfel mulţumirea deplină. Mânu 3. Nilul şi Ensul '. aceasta era toată doctrina lui. îl duc pe apostol spre domnul. războiul omului împotriva semenului său. esenţa. libertatea.De rerum natura"..se atribuiematerialismului.e. fn şi Nilul.Iubiţi-vă unii pe alţii !" Socotea că asta-i totul. substanţa. altoirea de neînţeles a unor iubiri succesive pe acelaşi eu. nu dorea nimic mai mult. . pe care Lucreţiu 2. binele şi răul. nedumeriri sinistre în care se zbat arhanghelii uriaşi ai minţii omeneşti. natura. a religiei brahmane din căruia i tot ce există alcătuia un motiv permanent de tristeţe care se cerea mîngîiată. Intr-o zi. Sînt oameni care lucrează la descoperirea aurului .. sfîntul Pavel contrast cu im fluviu uriaş ca ' Mic afluent al Dunării. sufletul trebuie să se închidă într-însa ca perla într-o scoică. laolaltă. recapitularea vieţilor intrate în mormînt. adîncurile metafizicii. el lucra la descoperirea milei. toate abisurile care.2 Poet latin din secolul adept al al poe mului . probleme ameţitoare. — Ei bine — răspunse monseniorul Bienvenu fără gust de sfadă — daca e o prostie. „Legea lui Mânu". e o prostie. preceptul dumneavoastră.. cel mai tare este cel mai deştept.

Dante le contemplă cu acei ochi scăpărători care. fără să-şi tulbure mintea cu ele. . păstrînd în suflet respectul adînc al necunoscutului. fără să le cerceteze îndeaproape. fără să le frămînte. fac parcă să răsară stelele. privind ţintă infinitul. Monseniorul Bienvenu nu era decît un om care privea din afară lucrurile misterioase.

în picioare. praful. cenuşie. ghete ţintuite. se vedea pieptul păros . arşiţa. cu capul tuns şi barbă mare. Căci îşi făcea intrarea în Digne pe n . cam cu un ceas înainte de apusul soarelui. avea o cravată răsucită ca o frînghie. căci începuse să-i crească şi părea că n-a mai fost tuns în ultimul timp. cîrpită la unul din coate cu o bucată de postav verde.CARTEA A DOUA CĂDEREA IN PĂCAT I DUPĂ O ZI DE DRUM în primele zile ale lunii octombrie 1815. Să tot fi avut vreo patruzeci şi şase sau patruzeci şi opt de ani. fără ciorapi. zdrenţuită. pantaloni albaştri de doc. groasă. în mînă. închisă bine şi nouă . prinsă la gît cu o mică ancoră de argint. noduros . o bluză veche. cusută cu sfoară . mersul pe jos. De unde venea ? Dinspre miazăzi. Ori poate de pe ţărmurile mării. O şapcă cu cozorocul de piele pleoştit îi ascundea în parte faţa arsă de dogoarea soarelui şi leoarcă de sudoare. pe spate purta o raniţă înţesată. Era un bărbat de statură mijlocie. Nu-l cunoştea nimeni. Nu era. jerpeliţi. Deşi ras în cap. cu un genunchi peticit şi cu altul găurit. Prin cămaşa lui de pînză neînălbită. desigur. deoît un trecător. un drumeţ intră în oraşul Digne. Năduşeala. în puterea vîrstei. Puţinii locuitori care se aflau în acea clipă la ferestre sau în pragul caselor se uitau la acest călător cu un fel de îngrijorare. un ciomag lung. roşi. îndesat şi voinic. sporeau înfăţişarea respingătoare a acestui prăpădit. Rar se întîmplă să întîlneşti un trecător cu o înfăţişare mai păcătoasă. avea părul zbîrlit.

1 Golf pe coasta mediteraneană a F ranţei. s-a vorbit mult prin partea locului despre hanul La trei delfini. neclintit în credinţa sa f a ţ ă de Napoleon . cu şapte luni mai-nainte. în luna ianuarie. intrînd în Grenoble. Intră acolo şi ieşi după un sfert de ceas. pentru că se înrudea cu un alt Labarre. Trebuie să-i fi fost tare sete. Fără să-i răspundă la salut. Ajuns la colţul străzii Poichevert. Era atunci la Digne un han frumos. unde a debarcat Napoleon la 1 martie 1815. I . care ţinea la Grenoble hanul La trei delfini şi care slujise în corpul călăuzelor 2 . jandarmul se uită cu atenţie la el. cu firma La crucea lui Colbas. apoi în Insula Sfînta Elena. coti Ia stînga şi se îndreptă spre primărie. Omul mersese. venise de multe ori acolo. 3 General al imperiului. Nişte femei din tîrgul ce! vechi. toată ziua. desigur.acelaşi drum pe care. trecuse şi împăratul Napoleon mergînd de la Cannes spre Paris. pe banca de piatră pe care se urcase la 4 martie generalul Drouot ca să citească mulţimii înspăimîntate proclamaţia din golful Juan '. împărţind decoraţii soldaţilor şi napoleoni cu nemiluita burghezilor. 7* . Se spunea că generalul Bertrand 3 . călăuze) erau im corp de elită în armata lui Napo leon. Hanul acesta era ţinut de un oarecare Jacquin Labarre. Un jandarm şedea lîngă poartă. 2 Les guides (ghizi. Adevărul e că. care se află în partea de jos a oraşului. om bine văzut în oraş. l-au văzut oprindu-se sub copacii din bulevardul Gassendi şi bînd apă la fîntîna din capătul promenadei. îl urmări cîtva timp cu privirea. împăratul refuzase să locuiască în palatul prefecturii şi.a u văzut oprindu-se din nou la două sute de paşi mai departe. mulţumindu-i primarului. l . care se luaseră după el.a urmat !n in=nla Elba. i-a spus: „Mă duc la cineva pe care-l cunosc!" Şi s-a dus la Trei delfini. Părea foarte obosit. ctnd s-a înapoiat din insula Elba. pe urmă intră în localul primăriei. travestit în căruţaş. ca să bea apă şi de la fîntîna din piaţa tîrgului. căci nişte copii. Cînd a debarcat împăratul. Omul îşi scoase şapca şi-l salută cu umilinţă pe jandarm.

Toate cuptoarele erau aprinse.. Omul se îndreptă spre hanul acesta. Omul scoase o pungă mare de piele din buzunarul bluzei şi răspunse : — Am bani. un foc mare pîlpîia vesel în sobă. apoi rups« un colţ dintr-un ziar vechi care se afla . asupra lui Labarre de La crucea lui Colbas. Intre timp. — îmi daţi să mănînc ? întrebă omul. — Nimic mai uşor! spuse hangiul. Hangiul. In clipa aceea întoarse capul. măsură dintr-o aruncătură de ochi toată înfăţişarea călătorului şi adăugă : Gu plată !. pe cuptor fierbeau doi crapi mari şi un păstrăv din lacurile învecinate. pregătind o masă minunată unor căruţaşi care se auzeau rîzînd şi vorbind zgomotos într-o odaie alăturată. spuse. tot umblînd de colo pînă colo. îşi scoase raniţa şi o puse jos. trecea foarte preocupat de la vatră la tingiri. — Numaidecît. — Atunci vă stăm la dispoziţie! spuse hangiul. auzind că se deschide uşa şi că intră un nouvenit. care dădea de-a dreptul spre drum. nişte potîrnichi albe şi un cocoş sălbatic se învîrteau într-o frigare lungă în faţa focului. vrednicul hangiu Jacquin Labarre scoase din buzunar un creion. la douăzeci şi cinci de leghe depărtare. Intră în bucătărie. Digne e situat în munţi. Serile de octombrie sînt friguroase acolo. care era în acelaşi timp şi bucătar. Cine a călătorit ştie că nimeni nu mănîncă mai bine decît căruţaşii. hangiul trăgea cu coada ochiului la călător.Gloria aceasta a lui Labarfe de la Trei delfini se răs* frîngea. întors cu spatele. Hangiul. spuse hangiul. Omul îşi băgă punga în buzunar. Se spunea despre el în oraş : „E văr cu cel din Grenoble". O marmotă grasă.. fără să-şi ia ochii de la cuptor : — Ce doreşte domnul ? — Să mănînc şi să mă culc ! spuse omul. Pe cînd noul-venit se încălzea. lingă uşă. rămase cu ciomagul în rnînă şi o aşeză pe un scăunel Mngă foc. care era cel mai bun din regiune.

Aducea hîrtia înapoi. Copilul se întoarse. Omul răspunse liniştit : — Lăsaţi-mă în grajd. — Nu am nimic ! spuse hangiul. Vreau să mănînc. — Nu-i vorba de asta. întrebă din nou : — îmi daţi odată să mănînc ? — Numaidecît. care porni în goană spre primărie. O mînă de paie mi-e de ajuns. vă e teamă că n-am să plătesc ? Vreţi să plă tesc înainte ? V-am spus doar că am bani. — Nu pot. apoi clătină din cap şi rămase o clipă pe gînduri. i se părură foarte grave călătorului. — Atunci — spuse iar omul — o să mă aciuez într-un colţ al podului. Păru că citeşte cu atenţie. Hangiul îi şopti ceva la ureche băiatului. fără să-l lipească. — Cum. Am făcut douăsprezece leghe. — Atunci ? — Dumneata ai bani. şi-l dădu unui băiat. Guvintele acestea. lîngă fereastră. după-masă. — Dar eu — spuse hangiul — n-am nici o cameră. — Da. se întoarse spre călătorul care părea cufundat într-o meditaţie nu prea senină.. spuse omul. — Nu-ţi pot da masa.pe o mescioară. — Domnule — spuse el — nu vă pot găzdui. Umblu de azi-dimineaţă. Omul se ridică pe jumătate. Se ridică. Hangiul o desfăcu grăbit. îndoi peticul de hîrtie. Plătesc. . O să vor bim. Călătorul nu văzuse nimic din toate astea. care părea că-i serveşte totodată ca ajutor la bucătărie şi ca argat. spuse pe un ton măsurat. — Ei. In sfîrşit. ca unul care aşteaptă un răspuns. zise hangiul. Scrise vreo două rînduri pe marginea albă. asta-i bună ! Dar eu mor de foame. dar hotărît.. — De ce ? — De abia au loc caii.

— Au comandat şi-au plătit totul dinainte. Hangiul se plecă atunci la urechea lui şi-i spuse pe un ton care-! făcu să tresară : — Pleacă ! Călătorul stătea încovoiat în clipa aceea şi împingea. vorbind cu apri ndere şi arătîndu-l cu degetul. h a n g i u l î l p r i vi d r e p t î n o c h i ş i a d ă u g ă t ot în şoaptă : — Ascultă. am bănuit ceva. Dacă s-ar fi uitat înapoi. înconjurat de toţi călătorii care trăseseră la han şi de toţi t recători i de pe st radă. Pleacă I Omul lăsă capul în jos. Nu întoarse capul de loc. cînd deschise gura să răsp u n d ă . sosirea iui va fi evenimentul de seamă a! întregului oraş. Ştii să citeşti ? Spunînd acestea. Apucă pe strada principală. sa lăsăm vorba. l-ar fi văzut pe hangiu! de La crucea lui Colbas în pragul uşii. — CîţJ sînt ? — Doisprezece. Vrei să-ţi spun pe nume ? Te cheamă Jean Valjean. care făcuse drumul de la han la primărie şi de la pri mărie la han. Omul se aşeză din nou şi spuse fără a ridica vocea : — Sînt la han. Vrei să-ţi spun acum cine eşti ? Cînd te-am văzut intrînd. lipindu-se de case. cu vîrful ghintuit al bîtei sale. Am întrebat la primărie şi iată ce mi s-a răspuns. mi-e foame şi rămîn. ca un om umilit şi trist. îşi ridică raniţa de pe podea şi plecă. Hangiul adăugă după o scurta tăcere: Am obiceiul să fiu politicos cu toată lumea. Din privirile bănuitoare şi speriate ale grupului şi-ar fi dat seama că. Omul aruncă o privire. — Nimic ? Dar astea ce-s ? — Sînt comandate. în curînd. la întîmp'are. — E de mîncare aici pentru douăzeci. nişte cărbuni aprinşi în foc. Se întoarse repede şi. 80 . îi întinse străinului hîrtia desfăcută. Mergea înainte. — De cine ? — De domnii căruţaşi.Omul începu să rîda şi se întoarse spre vatră şi spre cuptoare.

Cîţiva inşi stăteau acolo şi beau. Hanul cel frumos era închis pentru el. Se strecură în curte. Deodată. cum se întîmplă totdeauna cînd eşti amărît. începuse să se întunece. ca să vadă dacă nu des coperă vreun adăpost. luminată de-o lampă mică.N-a văzut nimic din toate astea. Călătorul nu se încumetă să intre prin uşa din stradă. sub şapca 81 . căuta vreo circiumă oricît de modestă. îşi întinse la foc picioarele amorţite de oboseală. Cîrciumarul îi spuse : — Uite focul. focul dintr-alta. Se aşeză lîngă vatră. Călătorul intră. Se uită de jur împrejur. o creangă de pin. Lampa îl lumina dintr-o parte. — Cineva care ar dori să mănînce şi să doarmă. uitînd de oboseală. Era într-adevăr o cîrciumă. Flacăra făcea să sfîrîie un ceaun de fier atîrnat de cîrlig. şi de focul mare din vatră. Oamenii copleşiţi nu se uită înapoi. II cercetară cîtva timp cu privirea. se opri din nou. o cocioabă oricît de săracă. Porni într-acolo. avea două uşi. Mîncarea fierbe în ceaun. Ei ştiu prea bine că piaza rea îi urmăreşte. se contura pe cerul senin al asfinţitului. aşezată pe masă. trecînd la întîmplare pe străzi pe care nu le cunoştea. Tocmai se aprindea o lumină la capătul străzii. — Bun. Gîrciuma din strada Chaffaut. Cîrcmma. Toţi cei care erau acolo la băut întoarseră capul. Una dădea spre stradă. atîrnată de un stîlp de fier. Aici puteţi mînca şi puteţi dormi. pe urmă apăsă sfios pe clanţă şi împinse uşa. pe cînd îşi scotea raniţa. prietene. Din ceaun se răspîndea un miros plăcut. cealaltă dădea într-o curticică plină de gunoi. Vino să te încălzeşti. — Gine-i acolo ? zise stăpânul. care era şi un fel de han. Tot ce se putea desluşi pe faţa sa. Merse astfel cîtăva vreme fără să se oprească. Cîrciumarul se încălzea. simţi că leşină de foame. Călătorul se opri o clipă şi se uită prin geam în sala scundă a cîrciumii.

(am uitat cum îi spune. mi se pare Escoublon). — M-au alungat de Ia hanul celălalt. care. Cîrciumarul se înapoie la vatră. omul. — Şi te gonim şi de-aici. era o uşoară licărire de mulţumire. amestecată cu înfăţişarea vrednică de milă pe care-o dă deprinderea de a suferi. aruncară cu pietre după el. Omul îşi luă bîta şi traista şi plecă. Pe cînd ieşea. Cu o jumătate de ceas mai-nainte.. de altminteri. De la locul său făcu un semn pe furiş cîrciumarului. Schimbară cîteva cuvinte în şoaptă. Ochiul lucea sub sprîncene ca un foc sub mărăcini. l-a rugat să-l ia pe şa. puse brusc mîna pe umărul omului şi-i spuse : — Trebuie să pleci de-aici. Se întoarse rnînios şi-i ameninţă cu bîta. Sună. se dusese să-şi lase calul în grajdul Iui Labarre. Străinul se întoarse şi răspunse cu blîndeţe : — A ! Ştiţi ? — Da. un profil hotărît. Fizionomia asta era ciudată : începea prin a părea umilă şi sfîrşea prin a părea severă. cîţiva copii. Omul căzu iarăşi pe gînduri. Aşadar. — Unde vreţi să mă duc ? — Intr-altă parte. energic şi trist. dar pescarul i-a răspuns iuţind pasul. înainte de a intra în circiuma din strada Chaffaut. Unul dintre oamenii care se aflau la masă era un pescar. 82 . Trecu prin faţa închisorii.pleoştită. Acesta veni spre el. La poartă atîrna un lanţ de fier prins de un clopot.. Intîmplarea făcuse ca în aceeaşi dimineaţă să-l întîlnească pe străinul acesta cu mutră suspectă mergînd spre Bras d'Asse şi. care-l urmăriseră de La crucea lui Colbas şi care păreau că-l aşteaptă. Se deschise o ferestruică. Avea. cînd s-a întîlnit cu el. care părea foarte obosit. Copiii se risipiră ca un stol de pasări. pescarul acesta se afla în grupul care se strîri-sese în jurul lui Jaccjuin Labarre şi le povestise chiar el celor ele La crucea lui Colbas întîlnirea neplăcută din cursul dimineţii.

în care se afla un pat acoperit cu pînză înflorată. răspunse soţul. mi se pare că bate cineva. iar mama zîmbea. jumătate meseriaş. Era un bărbat înalt. Apucă pe o străduţă cu multe grădini. Străinul rămase o clipă pe gînduri în faţa acestei privelişti plăcute şi mîngîietoare. îşi spunea probabil că familia aceasta veselă va fi primitoare şi că acolo unde vedea atîta fericire va găsi poate un pic de milă. cîteva scaune de lemn şi o puşcă cu două ţevi atîrnată pe perete. Printre aceste grădini şi zăplazuri zări o căsuţă cu un singur etaj. un leagăn. Purta un şorţ mare de piele. Masa din mijlocul odăii era pusă. La masă şedea un bărbat de vreo patruzeci de ani. din pînză groasă. şi castronul cafeniu fumegînd. Nu-l auziră. spoită cu var. Tatăl rîdea. copilul rîdea. care sălta un copilaş pe genunchi. Soţul se sculă. care înveseleau strada. Ce se petrecea în sufletul său ? Numai el ar fi putut spune. cana de cositor. cum făcuse şi la circiumă. prins în . plină cu vin. scoffndu-şi respec tuos şapca — aţi vrea să-mi deschideţi şi să mă adă postiţi în noaptea asta ? Un glas răspunse : — Aci e închisoare. Fă ceva ca să fii ares tat şi ţi se va deschide. Bătu a treia oară. cu o faţă veselă şi luminoasă. Bătu foarte încet în fereastră. a cărei fereastră era luminată. Uneîe nu erau îngrădite decît cu garduri vii. Se uită pe fereastră. sclipind ca argintul. Bătu din nou. se duse la uşă şi deschise. O lampă de aramă lumina faţa de masă albă. într-un colţ. Lîngă el. nu e han. O auzi pe femeie spunînd: — Bărbate. — Nu. Ferestruica se închise. luă lampa. care-i ajungea pînă la umărul stîng şi în car» purta ca într-un buzunar. Văzu o odaie mare. jumătate ţăran.— Domnule temnicer — spuse el. o femeie foarte tînără alăpta un alt copil.

cămaşa-i iarg deschisă şi cu gulerul răsfrînt lăsa să se vadă grumazul vînjos. Avea "sprîncene groase. — Ei aş ! Nu se poate! Nu-i nici zi de Mici. — Şi? Călătorul răspunse încurcat: — Nu ştiu. spuse ţăranul. Nu m-a primit. îngăimă : — Nici acolo nu m-au primit. favoriţi mari.. — Cine eşti dumneata ? întrebă stăpînu! locuinţei. negri... ?" femeia se ridicase.. alb şi gol. mulţumirea aceea de a se afia la el acasă. Omul răspunse : — Vin din Puy-Aloisson. făcu trei paşi înapoi. pri84 . partea de jos a feţei lunguiaţă şi. Am umblat toată ziua.. o batistă roşie şi un corn pentru prafui de puşcă. ochii bulbucaţi. îl privi pe noul-venit din creştet pînă-n tălpi şi exclamă c-un fel de înfiorare : — Nu cumva dumneata eşti acela. tot felul de lucruri : un ciocan. îşi luase cei doi copii în braţe şi fugise repede în spatele bărbatului. contra plată. Aţi putea să-mi daţi. între timp. la cuvintele ţăranului: „Nu cumva dumneata eşti acela. care nu se poate descrie. — Ai fost la circiuma din strada Chaffaut ? încurcătura străinului spori. Ai fost la Labarre ? — Da. Pe chipul (ăranului se ivi o umbră de bănuială . nici zi de tîrg. ? Mai aruncă o privire asupra străinului.cingătoare. Am făcut douăsprezece leghe. D n u l e — spuse c ă l ă t l el . pe deasupra.. Dar de ce nu te duci dumneata la han ? — Nu e loc. e nu se p Domnule — spuse călătorul — vă cer iertare. Cînd îşi dădea capul pe spate. puse lampa pe masă şi luă puşca din perete. Primiţi dacă plătesc ? — Nu rn-aş da înapoi să adăpostesc pe cineva de treabă care plăteşte.. o farfurie cu supă şi un colţ unde să mă culc în şopronul din grădină ? Aţi vrea ? Cu plată !..

Se înnopta din ce în ce. Se resemnase în ce priveşte foamea. mergînd de-a-ndărătelea. Voinic şi curajos. Crezu că era într-adevăr baraca unui cantonier. îşi făcu din traistă scut şi ieşi din cuşcă cum putu. fără să poată face vreo mişcare. semănînd cu barăcile pe care şi le fac cantonierii la marginea drumurilor. Ieşi tot aşa şi din grădină. fereastra fu închisă şi cu oblonul. foarte joasă. Barăcile astea nu sînt de obicei ocupate în timpul nopţii. Atunci se auzi un rnîrîit sălbatic. După ce-l cercetă cîteva clipe pe străin ca pe-o năpîrcă. Sări cu hotărîre un gard de lemn şi intră în grădină. atît era de obosit. Pe urmă. . Ridică ochii. fiind silit. Se apropie de bordeiul care avea în loc de uşă o deschizătură îngustă. stăpînul casei se întoarse spre uşă : — Pleacă ! — Fie-vă milă J spuse omul. dar avea cel puţin un adăpost împotriva frigului. O clipă după aceea. murmurînd : — Tsomaraude ! ' Totul se petrecu în mai puţin decît se poate închipui. cu ochii înspăimântaţi. dar nu fără să-şi lărgească rupturile zdrenţelor de pe el. şi zgomotul drugului de fier care-l fixa străbătu pînă afară. omul puse rnîna pe bîtă. pentru că traista din spate îl stînjenea şi-i putea sluji foarte bine drept pernă. însemnînd iîlhar. începu să desfacă una dintre curele. Nimerise în cuşca unui cîine. străinul zări într-una din grădinile de pe marginea străzii un fel de bordei mic. La lumina slabă a amurgului. Era cald şi dădu peste un culcuş de paie destul de bun. ca să ţină 1 Expresis diaisctalâ din Alpii francezi. ascuns în buruieni. Ii era foame şi frig. Capul unui dulău uriaş se contura în umbră. Un pahar cu apă ! — Un glonţ de puşcă ! spuse ţăranul. Se culcă pe burtă şi se strecură înăuntru. la deschizătura bordeiului. Apoi trînti uşa cu putere şi omul îl auzi trăgînd două zăvoare mari. Rămase o clipă întins acolo.vindu-I pe străin cu groază. cu sînul dezgolit. Vîntul rece al Alpiîor începuse să sufle.

fără acoperiş. fără adăpost. Sînt clipe cînd firea pare duşmănoasă. Ieşi din oraş. se prăbuşi pe o piatră. să treacă iar dincolo de zăplaz şi se găsi din nou în stradă. părînd că se sprijină chiar pe colină şi acoperind tot cerul. să recurgă la acei fel de-a mînui bastonul pe care maeştrii acestui soi de scrimă îl numesc „roza acoperită". el luă grăbit drumul înapoi. iar colina. colina. Zarea era întunecată. de unde abia ajungeau pe pămînt cîteva raze. era departe de-a fi înzestrat cu acele delicate deprinderi ale minţii şi ale sufletului care te fac sensibil la aspectele misterioase ale lucrurilor. se contura nedesluşită şi alburie în zarea mohorîtă. cerul. care se încovoia fremătînd la cîţiva paşi de călător. îneît. Porţile oraşului erau închise.dulău! !a distanţă. era încă se . fără culcuş. Părnîntul era astfel mai luminat decît cerul. alungat pînă şi din patul ăsta de paie. Omul acesta. Era o privelişte tristă. Cu toate acestea. pînă şi din cuşca păcă toasă de cîine. ridică ochii şi căută în jurul lui. norii alcătuiau sus pe cer un fel de boltă alburie. mărginită. întrucît tocmai răsărea luna. Se spune că un drumeţ care tocmai trecea pe-acolo l-ar fi auzit offînd : „Nu-s nici măcar un cîine I" Se ridică îndată şi porni iar la drum. singur. nu numai de bezna nopţii. sperînd să găsească vreun copac sau vreo claie de fîn unde să se adăpostească. făcînd un efect deosebit de sinistru. Cînd izbuti. Merse astfel cîtva timp. cîmpia şi copacul aveau în ele ceva atît de trist. care după seceriş seamănă cu nişte capete tunse. nu fără greutate. jalnică. dar şi din pricina norilor care coborîseră foarte jos. după o clipă de încremenire şi visare. Se afla pe o eîmpie . Se întoarse. şi la zenit mai plutea o rămăşiţă din lumina asfinţitului. acoperite cu mirişti. de-o formă firavă şi sărăcăcioasă. în faţa lui se ridica una din acele coline joase. de bună seamă. Totuşi. Cînd se crezu departe de orice aşezare omenească. care fusese asediat pe vremea războaielor religioase. Digne. măruntă. cu capul plecat. Nimic altceva pe dîmb şi pe eîmpie decît un arbore diform.

. se culcă pe banca de piatră de la uşa tipografiei. Acolo fuseseră tipărite pentru întîia dată proclamaţiile împăratului şi ale gărzii imperiale. — Aici. prietene ? Răspunse aspru şi mînios : — Precum vedeţi. O bătrînă ieşea tocmai atunci din biserică. pe bancă ? spuse ea.în 1^15 înconjurat de ziduri vechi. Văzîndu-l întins pe bancă. Era pe la opt seara. — Ai fost soldat ? — Da. — De ce nu te duci la han ? ■— Pentru că n-am bani. aduse din insula Elba şi dictate chiar de Napoleon. Coana-mare. era doamna marchiză de R. Deoarece nu cunoştea străzile. — Şi? — Am fost alungat de pretutindeni... o luă iar la întîmplare. Trecu printr-o spărtură şi intră din nou în oraş. ameninţă cu pumnul spre biserică. în colţul pieţei se afla o tipografie. Omul luă cele douăzeci de centime. m-am culcat. Zdrobit de oboseală şi nemaiavînd nici o nădejde. astăzi am una de piatră. — O ! — spuse doamna de R. Desigur. — Nouăsprezece ani am avut o saltea de lemn . Doamna de R. — Am bătut la toate uşile.. — Daţi-mi-le şi pe alea. adăugă : — N-o să poţi găsi adăpost Ia han cu atît de puţin. vrednică într-adevăr de acest nume. — n-am la mine decît douăzeci de centime. coană-rnare. Trecînd prin faţa catedralei. trebuie să-ţi fie foame şi frig. Putea să te primească cineva de milă. apoi la seminar. Ajunse astfel la prefectură. îl întrebă : — Ce faci aici. întărite cu turnuri pătrate. Ai încercat cumva ? E cu neputinţă să-ţi petreci aşa toată noaptea. coană-rnare. care mai tîrziu au fost date jos. Am fost soldat.

arătate şi prescrise în alte părţi. Cartea lui era împărţită în două : mai întîi. mame şi tineri. soţii. Puţin după aceea.Coana-mare atinse braţul omului şi-i arătă de cealaltă parte a pieţei o căsuţă joasă. datoriile faţă de sine însuşi (Matei V. faţă de soţi. în Sfîntul Petru. care din nefericire a rămas neterminată. înţelegînd că masa era pusă şi că probabil sora . în Epistola către romani. el făcea cu migală un tot armonios pe care voia să-I pună la îndemîna credincioşilor. Ele sînt în număr de patru. — Ai bătut şi acolo ? — Nu. cu o carte mare deschisă pe genunchi. cînd doamna Magloire intră ca de obicei să ia argintăria din dulapul de lîngă pat. datoriile faţă de fiinţe (Matei VI. 20. apoi datoriile fiecăruia după clasa socială din care face parte. datoriile faţă de aproape (Matei VII. Din toate aceste prescripţii. — Ai bătut la toate uşile ? spuse ea. 12). după plimbarea sa obişnuită prin oraş. 25). Sfîntul Matei le arată astfel : datoriile către dumnezeu (Matei VI). datoriile tuturora. faţă de fecioare în Epistola către corintieni. Pregătea o mare lucrare. Celelalte datorii au fost găsite de către episcop. copii şi servitori. 29. 30). în Epistola către efesieni. alături de episcopie. Datoriile tuturora sînt datoriile mari. faţă de judecători. — Da. părinţi. — B a t e! II PRUDENŢA DA SFATURI ÎNŢELEPCIUNII In seara aceea. episcopul din Digne rămăsese pînă tîrziu închis în camera sa. scriind destul de anevo ios pe nişte pătrăţele de hîrtie. Cerceta cu grijă tot ce-au spus în această materie însemnată părinţii bisericii şi marii 'învăţaţi. Pe la orele opt el lucra încă. Datoriile faţă de suverani şi de supuşi. faţă de credincioşi în Epistola către evrei. Datoriile.

Doamna Magloire tocmai sfîrşise de pus masa. ca şi domnişoara. cu un amestec de respect şi de libertate. episcopul închise cartea. doamna Magloire părea o ţărancă. Atîta vreme cît monseniorul tăcea. legat în talie cu o panglică verde cu pieptar la fel. cu o uşă care dădea spre stradă (cum am mai spus) şi o fereastră care dădea spre grădină. se ridică de la masă şi intră în sufragerie. Ni le putem lesne închipui pe cele două femei. grasă. Rochia domnişoarei Baptistine era croită după modelul din 1806: talia sus. ea îi vorbea răspicat. în care ardea un foc bunicel. iar domnişoara Baptistine o cucoană. Masa era lîngă cămin. puţin mai înaltă decît fratele ei.sa îl aştepta. cu pătrate roşii şi verzi. iar buza de sus mai groasă decît cea de jos. pe care o cumpărase pe-atunci de la Paris şi care mai ţinea încă. care au darul de a reda într-un singur euvînt ceea ce abia s-ar putea spune într-o pagină întreagă. plăpîndă. îmbrăcată cu o rochie de mătase castanie. încreţită. cu butoniere şi cu nasturi. prins cu două ace în colţurile de sus . N-a fost fru- . Domnişoara Baptistine nici măcar nu vorbea. de îndată ce monseniorul începea să vorbească — cum am văzut — ea îi asculta supusă. ceea ce îi dădea un aer ursuz. domnişoara Baptistine.şi autoritar. subţirică. vioaie. colţurile gurii ei erau inegal ridicate. amîndouă trecute de şaizeci de ani : doamna Magloire. culoare la modă în 1806. singurul juvaer feminin din casă. la gît avea o cruciuliţă de aur. vorbea cu domnişoara Baptistine. purta pantofi groşi şi ciorapi galbeni ca femeile din Marsilia. mică de statură. mîneci cu volănaşe. blajină. îşi ascundea părul cărunt sub o perucă cu cîrlionţi zisă ă l'enfant. Pe masă se afla o lampă. Tot căutîndu-şi de lucru. ageră şi bună . cu un cămin. fustă strîmtă. Doamna Magloire purta o scufă albă. ieşind din rochia de pos tav negru. un şorţ de bumbac. Slujindu-mă de cuvinte vulgare. Se mărginea să asculte şi să-i facă pe plac. cu mîneci largi şi scurte. Doamna Magloire părea isteaţă. Sufrageria era o încăpere lunguiaţă. o eşarfă foarte albă. dar.

deci. că trebuie să se afle pe undeva prin oraş şi că cei ce s-ar întoarce noaptea tîrziu acasă ar putea sa aibă întîlniri neplăcute. Doamna Magloire apăsă pe aceste ultime cuvinte. Se mai spunea că paza e foarte prost asigurată. speranţa — ce!e trei virtuţi care încălzesc sufletul — ridicaseră încet-încet această blîndeţe pînă la sfinţenie. bulbucaţi. dat fiind că domnul prefect şi domnul primar nu se aveau bine şi căutau să-şi pună beţe-n roate unul altuia. dar episcopul venea din camera sa. Sărmană şi sfîntă fată ! Duioasă amintire dispărută ! Domnişoara Baptistine a povestit de atunci de atîtea ori cele ce s-au petrecut la episcopie în seara aceea. Ea o repetă. avea ochi mari. nasul lung şi coroiat. Era vorba despre clanţa de la uşa din faţă. domnişoara Baptistine. încît multe persoane care mai sînt încă în viaţă îşi amintesc cele mai mici amănunte. Atunci. Fusese din totdeauna predestinată blîndeţii. albaştri. fără să-l supere pe fratele ei. Se pare că. voind să-i facă pe plac doamnei Magloire. se aşeză în faţa căminului ca să se încălzească şi se gîndea la cu totul altceva. In clipa cînd domnul episcop intră. dar toată înfăţişarea ei. Că rămînea. Stătea de vorbă cu domnişoara pe o temă care-i era familiară şi cu care episcopul se obişnuise. Se vorbea despre o haimana cu mutra suspectă . ■ . în sarcina oamenilor de treabă să-şi facă singuri poliţia şi să-şi organizeze paza. Nu luă în seamă aluzia pe care o făcuse anume doamna Magloire. se spunea că un vagabond deocheat şi-ar fi făcut apariţia. mila. doamna Magloire vorbea cu oarecare aprindere. mai ales. ducîndu-se să facă tîrguîeli pentru cină. însă credinţa. religia o făcuse înger.moaşă nici în tinereţe . să-şi încuie bine toate uşile. unde-i fusese destul de frig. cuteză să spună cu sfială . doamna Magloire auzise în cîteva locuri tot felul de zvonuri. Natura o făcuse oaie . să-şi zăvorască şi să-şi baricadeze casele şi. toată fiinţa ei — am spus-o de la început — arătau o bunătate de negrăit. avînd grijă să-şi închidă.

Toată lumea vorbeşte.. un coate-goale. care doamnei Magloire îi păru o încuviinţare. ai auzit ce spune doamna Magloire ? — Am cam auzit ceva. — Adevărat ? spuse episcopul. care n-a vrut să-l primească. i se părea un semn că episcopui începea să ffe şi el îngrijorat. adăugă : Ei. lăcătuşul. punîndu-şi mîinile pe genunchi şi ridicînd spre bătrîna menajeră chipul său prietenos şi uşor înveselit. — Eu — întrerupse sora — n-am nici o părere. fiindcă eu cred că nimic nu e mai grozav decît o uşă pe care primul venit o poate deschide doar apăsînd pe clanţă.. Doamna Magloire continuă. ca şi cum n-ar fi auzit protestul : — Sîntem de părere că locuinţa noastră nu-i sigură de loc . întorcîndu-şi scaunul pe jumătate. cu o mutră îngrozitoare.. monseniore. o încuraja . întuneric beznă. Se dusese să tragă la Jacquin Labarre. le avem .) Să trăieşti într-o localitate de munte şi să n-ai nici măcar felinare noaptea pe străzi ! Ieşi în stradă. mai cu seamă că monseniorul are obiceiul să .— Frate dragă. să vină să pună la loc vechile zăvoare . Un om vrednic de ştreang. Apoi. Mai cu seamă că paza e atît de prost asigurată ! (Repetiţie necesară. un fel de cerşetor periculos se afla în momentul acela în oraş. In noaptea asta o să se întîmple cu siguranţă o nenorocire în oraş. s-auzim. fără să-şi dea seama. monseniore. că-i nevoie de zăvoare măcar în noaptea asta .. o treabă de-un minut. Această întrebare. Ce face fratele meu e bine făcut. şi domnişoara e de aceeaşi părere... monseniore. am să-i spun lui Paulin Musebois. pe care-l lumina focul. răspunse episcopul. E-aşa cum vă spun. Ce este ? Ce s-a întîmplat ? Ne pîndeşte cumva vreo mare primejdie ? Atunci. continuă deci trium fătoare : — Da. Se părea că un ţigan. dacă monseniorul încuviinţează. doamna Magloire luă din nou de la capăt toată povestea. şi cred. că. A fost zărit trecînd pe bulevardul Gassendi şi dînd seara tîrcoale pe străzi. Aşa că eu spun. exagerînd întrucîtva.

spună totdeauna : „Intră . Era hidos. Avea traista pe umăr. se uită la omul care intrase şi fu gata să se ridice de spaimă. III EROISMUL SUPUNERII PASIVE Uşa se deschise. II cunoaştem pe omul acesta. o! doamne! nici măcar nu mai e nevoie să baţi. pînă la perete. Episcopul aţintea asupra omului o privire liniştită. zise cu glas tare : — Ascultaţi î Mă numesc Jean Valjean. în mijlocul nopţii. dar. lăsînd uşa deschisă în urma sa.'". Sînt ocnaş. E drumeţul pe care l-am văzut adineaori rătăcind în căutarea unui culcuş. Doamna Magloire nu avu nici măcar puterea să scoată un strigăt. . —. Focul din cămin îl lumina.. acesta îşi sprijini amîndouă mîinile pe ciomag. făcu un pas şi se opri. Astăzi am făcut douăsprezece leghe pe jos. Clnd voi să deschidă gura ca să-l întrebe desigur pe noul-venit ce doreşte. iar pe de altă parte. ca şi cum ar fi împins-o cineva cu energie şi hotărîre. Am stat nouăsprezece ani la ocnă. bîta în mînă. se uită la fratele ei şi atunci fafa i se linişti şi se însenină din nou. Intră. Domnişoara Baptistine se întoarse.Intră ! spuse episcopul. Astă-seară. O arătare sinistră. In clipa aceea se auzi o bătaie destul de puternică în uşă. Tresări şi rămase înmărmurită. Am făcut patru zile de la Toulon.. o expresie aspră. obosită şi violentă în ochi. Am fost eliberat acum patru zile şi sînt în drum spre Pontarlier. fără să aştepte ca episcopul să spună ceva. întorcînd încet capul spre cămin. Intră un om. îşi plimbă pe rînd privirea de la bătrîn la femei şi. Se deschise brusc. cutezătoare. locul unde trebuie să ajung.

spuse el. Colo.rfnd am ajuns aici. M-am gîndit c-ar putea să plouă şi că nimeni n-ar putea să împiedice ploaia şi m-am întors în oraş. Vreţi să citiţi ? Şi eu ştiu să citesc. Clinele m-a muşcat şi rn-a alungat. — Stafi. acolo. E galben. Din pricina lui sînt izgonit de peste tot.. Ce-mi pasă ? Am bani. Mi-e foame. în piaţă. Plătesc. A stat nouăsprezece ani la ocnă. Avutul meu. Pot să rămîn ? — Doamnă Magloire — spuse episcopul — mai pune un tacîm. E o şcoală. rn-am dus fa un han. ca şi cum n-ar fi înţeles bine. S-ar fi spus că ştia şi el cine sînt. pentru cei care vor. Scoase din buzunar o foaie de hîrtie galbenă pe care o desfăcu: Iată biletul meu de identitate. pre cum vedeţi. Nu-i aşa. Aşa trebuia. Ce-i aici ? E un han ? Am bani. parc-ar fi fost om. Sînt foarte obosit.. Omul făcu trei paşi şi se apropie de lampa care se afla pe masă. Asta e! Toată lumea m-a alun gat. pe care i-arn cîştigat la ocnă. Am învăţat la ocnă. asta nu vă interesează. Vin de la ocnă. Aţi auzit ? Sînt ocnaş. ca să mi se trîntească o uşă în nas. O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de centime. Dumneavoastră vreţi să mă primiţi ? Aici e han ? Puteţi să-mi daţi ceva de mincare şi-un loc unde să mă culc ? Aveţi vreun grajd ? . E un om foarte primejdios. iată ce mi s-a pus în livret: Jean Valjean. Nu era nici o stea. în nouăsprezece ani.. Nimeni n-a vrut să mă primească. Am făcut douăsprezece leghe pe jos. M-am dus la închisoare . M-am dus la alt han. Mi s-a spus : „Pleacă 1" La fel ca şi dincolo. Puşcăriaş. Am intrat în cuşca unui cîine. prin munca mea. ocnaş eliberat. Cinci ani pentru furt prin spargere şi patruspre zece ani pentru că a. dar rn-au alungat din pricina livretului meu galben pe care l-am arătat la primărie.. temnicerul nu mi-a deschis. năs cut la. Ascultaţi. O femeie cumsecade mi-a arătat casa dumneavoastră şi mi-a spus : „Bate şi-acolo !" Am bătut. mă culcasem pe o piatră. M-am dus pe cîmp să mă culc sub stele. încercat să evadeze de patru ori.

Rămăsese încremenit. prost mai sînt ! Nu văzusem tichia pe care o purtaţi! Pe cînd vorbea pusese traista şi bîta într-un colţ. O ! ce cumsecade a fost femeia care m-a îndrumat aici ! O să mănînc ! O să dorm într-un pat! Intr-un pat cu saltea şi cu cearşafuri ca toată lumea ! De nouăsprezece ani n-am mai dormit într-un pat. ■ — Preot ? spuse omul.Doamnă Magloire — spuse episcopul — sa pui aşternut curat în patul din alcov. O ! ce preot de ispravă I Atunci. spuse episcopul. pînă atunci întunecată şi aspră. Doamna Magloire ieşi ca să aducă la îndeplinire ceea ce i se poruncise. unui ocnaş. începu să bolborosească. Iertaţi-mă. apoi îşi băgă biletul de identitate la loc în buzunar şi se aşeză. Sînteţi un om cumse cade. nu-i aşa ? Parohul bisericii celei mari ? Da. parcă şi-ar fi ieşit din min{i : — Adevărat ? Cum ? Mă primiţi ? Nu mă daţi afară ? Mie. Pe faţa lui. îmi spuneţi domnule ? Nu mă tutuiţi ? Mi se spune peste tot: „Marş. O să ţi se pregătească patul în timp ce vei lua masa. Sînteţi hangiu. Am mai arătat cît de supuse erau cele două femei. Domnişoara Baptistine îl privea cu blîndeţe. domnule hangiu. bucurie. se întipări uimire. El continuă : — Sînteţi omenos. am bani. Acum omul înţelese totul. Ce minunat lucru este un preot bun ! Atunci. nu-i aşa ? — Sînt preot — spuse episcopul — şi locuiesc aici. adevărat. domnule preot.». Vreţi într-adevăr să rămîn ? Sînteţi oameni de treabă ! De altfel. îndoială. Plătesc oricît. n-o să-mi cereţi bani ? Sînteţi parohul. De aceea v-am şi spus îndată cine sînt. cîine!" Eram sigur c-o să mă daţi afară. n-o să fie nevoie să plătesc ? — Nu. Episcopul se întoarse spre călător : — Domnule. Nu ştiţi să dispre ţuiţi. Vom cina numaidecît. şezi şi te încălzeşte. Ţine-ţi banii ! Gît spuneai că ai ? Parcă o sută nouă franci- . cum vă numiţi ? Plătesc oricît îmi cereţi.

nu-i aşa ? Ori de cîte ori rostea cuvîntul „domnule". nu mă prea pricep . Eram aşezaţi în rînduri. — Nouăsprezece ani! Episcopul oftă adînc. vă cer iertare. „Domnule" spus unui ocnaş e ca un pahar cu apă întins unui naufragiat de pe Meduza'. episcopul s-a dus să închidă uşa. Pe cînd vorbea. In faţa noastră — tunurile încărcate. Şi cît timp ţ i . — O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de cen time. pe care i-am cîştigat ajutînd la descărcarea unor căruţe la Grasse. în toiul zilei. domnule. . de aur. Doamna Magloire înţelese şi se duse să ia de pe căminul din camera de culcare a monseniorului cele două ' Aluzie Ia un naufragiu din 1816. Intrucît sînteţi abate. Nu prea vedeam bine. care la amiază. Ne-a vorbit. Pe urmă. — Doamnă Magloire — spuse episcopul — pune tacîmul cît mai aproape de foc.a trebuit ca să aduni suma asta ? — Nouăsprezece ani.— Şi şaptezeci şi cinci de centime. Iată ce însem nează un episcop. Trebuie să-ţi fie frig. avea pe cap ceva ascuţit. nu-l auzeam. aproape morţi de foame şi seta. Un fel de paroh mai mare peste parohi. Decăderea a ahtiată după preţuire. pe un altar. Şi întorcîndu-se spre oaspe tele său : Vîntul e aspru noaptea în Alpi. I se spunea monsenior. pentru mine lucrurile astea sînt atît de străine ! înţelegi dumneata — noi ăştia! A făcut slujba în mijlocul închisorii. care rămăsese deschisă de perete. cu glasul lui atît de blînd şi de mîngîietor. adăugă omul. am văzut un episcop. chipul omului se ilumina. Supravieţuitorii au fast salvaţi după douăsprezece zile. într-o zi. am să vă spun : aveam un duhovnic şi la închisoare. Ştiţi. dar era prea departe . Era episcopul de la Majore din Marsilia. Pe trei laturi. strălucea. Omul urmă : — Am tofi banii. — Lampa asta — spuse episcopul — nu prea lumi nează bine. In patru zile n-arn cheltuit decît un franc şi douăzeci şi cinci de centime.

Nu v-ara ascuns. Şi nu-mi mulţumi. da. Nouăsprezece ani ! Am patru zeci şi şase. ci dacă are vreo durere. — Domnule paroh. Cîinii. îl atinse uşor pe mînă : — Puteai nici să nu-mi spui cine eşti. Chiar bolnav. Asta e ! — Da — spuse episcopul — vii dintr-un loc al tris teţii. frigul. aşezat lîngă el. Carcera pentru o vorbă. e casa domnului. ţi-e foame şi sete. Asta nu e casa mea . afară de cel ce are nevoie de un azil. Episcopul îl privi şi îi spuse: — Ai suferit mult ? — Vai ! haina roşie. încît nu mai ştiu ce am : mi-a trecut. fii binevenit. daca ieşi de-acolo cu gînd de bună tate. lovitu rile de bîtă 1 Lanţuri grele pentru orice. te numeşti fratele meu. cîinii o duc mult mai bine. nu-mi mai spune că te-am primit la mine. ocnaşii. Nimeni nu este aici la el acasă. — spuse omul — sînteţi prea bun. Aprindeţi luminările pentru mine. Ascultă : va fi mai multă bucurie în cer pentru chipul înlăcrimat al unui păcătos pocăit. Dum neata suferi. totuşi. în pat. pe care le aprinse şi ie aşeză pe masă. Şi-acum. 96 . înainte de a mi-l spune. Nu mă dispreţuiţi. de blîndeţe şi de pace. care eşti în trecere. eşti vrednic de milă . de unde vin şi că sînt un păcătos. biletul de identitate galben. munca. Mă primiţi în casa dumneavoastră. Uşa asta nu-l întreabă pe cel ce intră dacă are un nume. ghiuleaua la picior. Omul se uită mirat: — Adevărat ? Ştiaţi cum mă cheamă ? — Da. dar dumneavoastră sînteţi atît de bun. purtam lanţuri. o scîndură pentru dormit. — O! domnule paroh — exclamă omul — nu mai puteam de foame cînd am intrat aici . zăpuşeala. află că eşti mai acasă decît mine. Dacă ieşi din locul acela de suferinţă cu gînd de ură şi de mînie faţă de oameni. preţuieşti mai mult decît oricare dintre noi. decît pentru hla mida albă a o sută de drepţi. Ce nevoie am să-ţi ştiu numele ? De altminteri. aveai unul pe care-l ştiam. Dumneata. răspunse episcopul. Episcopul.sfeşnice de argint. Tot ce e aici e al dumitale.

IV AMĂNUNTE ASUPRA STINELOR DIN PONTARLIER Şi-acum. îl aşeză pe om la dreapta sa. aşezate simetric în faţa fiecăruia dintre cei trei comeseni. ca de obicei. Domnişoara Baptistine. Episcopul rosti binecuvîntarea. untdelemn. La cina obişnuită a domnului episcop adăugase. Această nevinovată aparenţă de lux era un fel de copilărie plină de farmec în casa asta liniştită şi cumpătată. de la ea. brînză proaspătă şi o pîine mare de secară. Faţa episcopului luă deodată acea înfăţişare de voioşie caracteristică firilor ospitaliere. cît se poate de liniştită şi de naturală. atunci cînd episcopul avea pe cineva la masă. o sticlă cu vin vechi de Mauves. Iar obiceiul casei era ca. Deodată. puţină slănină. să se pună. Doamna Magloire înţelese observaţia. Omul începu să mănînce cu lăcomie. cele trei tacîmuri cerute de episcop străluceau pe faţa de masă. într-adevăr. ieşi fără să spună o vorbă şi. — La masă ! spuse el cu vioiciune.între timp. smochine. Aşa cum făcea ori de cîte ori avea un străin îa masă. apoi servi chiar el supa. toate cele şase tacîmuri de argint. o bucată de carne de berbec. pîine şi sare. ca să dăm o imagine a celor ce s-au petrecut la această masă. în care se povesteşte cu o exactitate naivă convorbirea dintre ocnaş şi episcop : . într-o clipă. episcopul spuse : — Mi se pare că mai lipseşte ceva de la masă. de formă. socotim nimerit să transcriem aici un pasaj dintr-o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna de Boischevron. care ridica sărăcia pînă la demnitate. luă loc la stînga. doamna Magloire nu pusese decît cele trei tacîmuri strict necesare. doamna Magloire adusese la masă o supă făcută cu apă.

n-avem noi ceva rude prin părţile acelea ? l-am răspuns: — Avem. Aveam tragere de inimă. fabrici de alamă. ca un hămesit.. dintre care patru foarte mari la Lods. de ceasornice. la Châtillon. ar trebui să fiţi paroh. dar trebuie s-o spun: căruţaşii care n-au vrut să mă lase să mănînc cu ei se ospătează mai bine decî't dumneavoastră. la Audincourt şi la Beure. Cred că nu mă înşel şi că acestea slnt de bună seamă numele pomenite de fratele meu. înfuleca lacom. Pe vre mea revoluţiei familia mea a fost ruinată. trebuie s-o pornesc la drum.. tăbăcării.. Noaptea e frig. pe domnul de Lucenel. — Te duci într-un loc bun. om al lui dumnezeu. toate astea slnt cu mult prea bune pentru mine. Sînteţi sărac. Poate că nici nu sînteţi paroh. Sînteţi măcar paroh ? A ! dacă dumnezeu ar fi cu adevărat drept. printre alţii. te duci la Pontarlier ? — Trebuie să mă duc acolo. spuse fratele. Eu m-am refu giat la început în Franche-Cdmte şi am trăit cîtva timp acolo din munca braţelor mele. Apoi s-a oprit şi mi s-a adresat mie: — Dragă soră.Omul acesta nu dădea nici o atenţie nimănui. E greu să tot călătoreşti. spuse omul. Văd eu. spuse: — Domnule preot. pe puţin douăzeci de uzine de fier.. după supă. ziua — zăpuşeală. Apoi a continuat: — Mîine în zori. Au bani mai mulţi. observaţia m-a izbit tntrucltva. Totuşi. N-ai decît să alegi. După o clipă a adăugat: — Domnule Jean Valjean. meu. — Nu.. oţelării. .că aşa a spus omul. Fratele meu a răspuns: — Ei slnt ţnai obosiţi decît mine. între noi fie vorba. Sînt fabrici de hîrtie. — Bunul dumnezeu e mai mult decît drept. Mi se pare . distilerii. fabrici de ulei. fost căpitan de barieră la Pontarlier sub vechiul regim. a spus fratele meu. Am găsit de lucru.

o dată cu hrana trupească. ţăranii de pe idealuri îşi cresc vacile împreună şi îşi împart între ei produsele. şi sttnele sau „brînzăriile în tovărăşie". aceea a preparării brînzeturilor. Ei iau cu simbrie un brînzar. iar pe la mijlocul iui iunie bacii duc vacile la munte. Era totuşi un prilej nimerit să-i ţină o mică predică şi <să se arate ca episcop în faţa ocnaşului. tot lndemnîndu-l pe om să mănînce. Există la Pontartier. Ei. în afară de cele cîteva cuvinte despre /sus. domnule Valjean. căruia îi spun baci. Fratele meu îi dădea să bea din vinul acela bun de Mauves. Omul se învioră mîncînd. nimic care să-i amintească acestui om cine era. dragă soră. Căci în povestea . Altcuiva i s-ar fi părut foarte nimerit. Un lucru m-a izbit. să-i dea. dar fără să-l sfătuiască de-a dreptul şi categoric că în felul acesta şi-ar găsi un adăpost. care sint ale chiaburilor şi unde se găsesc patruzeci sau cincizeci de vaci. sau compătimindu-l şi îndemîndu-l să se poarte mai bine în viitor. şi hrană sufletească. din care el nu bea nicioodată. o industrie cu totul patriarhală şi incîntătoare.— Da — adăugă fratele meu — dar în '93 nu mai aveai rude. care slnt ale săracilor . Insemnînd cantităţile pe un răboj lung. bine. unde te duci dumneata. ca şi cum ar fi vrut ca omul să înţeleagă. Ele slnt de două feluri: „fermele mari". de trei ori pe zi. cit a ţinut cina şi-n tot cursul serii. Lucrul la stînă începe pe la sfîrşitul lui aprilie. ori să-l lase să înţeleagă cine era fratele meu. Fratele meu nu t-a întrebat nici măcar de unde e şi nici care-i povestea vieţii lui. avîndu-l pe acest nefericit la îndemînă. acesta primeşte laptele de la ţăranii asociaţi. fâcîndu-i mustrări îmbinate cu morală şi cu sfaturi. fratele meu. nu mai aveai decit braţele. Şi fratele meu. Omul acesta era ceea ce v-am spus. îmbinîndu-şi spusele cu fel de fel de gingăşii pentru mine. spre a-l face să ţină minte această întîlnire. spunînd că e un vin scump. ia explicat pe larg ce sini sttnele din Pontarlier. n-a spus. Am muncit. care produc şapte-opt mii de roţi de caş pe vară. A stăruit mult asupra buneistări a unui baci. Fratele meu îi dădea toate aceste amănunte cu voioşia firească pe care i-o cunoaşteţi.

Tot gîndindu-irnâ. e că. că e ceva cu adevărat evanghelic în această delicateţe de a se abţine de la predică. pe cînd mîncam smochinele. măcar pentru o clipă. De aceea. a fost. are neîncetat în minte suferinţa sa. fratele meu a rostit rugăciunea de după masă. pe cînd vorbea despre muntenii din Pontarlier — ca r e „ f ac o mu nc ă pl ăc ut ă a pr oa pe d e ce r ş i ca r e — adăugă el — sin/ fericiţi. morală şi aluzie şi că cel mai vădit semn de milă faţă de cineva care are un punct dureros este să fiu i-l atingi de loc ? Mi s-a părut că acesta a fost şi gîndul fratelui meu. iar fratele meu părea că se fereşte de tot ce-ar fi putut să i-o reamintească. Nu însemnează asta. apoi s-a întors către străin şi i-a spus: — De bună seamă că vrei să te odihneşti. a bătut cineva la uşă. In vremea asta. ceea ce pot spune. n-a lăsat să fie ghicite de nimeni. omul nu prea dădea atenţie celor din jurul său. că era mai bine să-i abată gîndurile într-altă parte şi să-l facă să creadă. care se numea Jean Valjean. temtndu-se ca în cuvintele acestea să nu se fi strecurat ceva jignitor pentru străin. de ia început pînă la sfîrşit. Spre sfîrşitul mesei. că omul acesta. Am înţeles că trebuie să ne retragem pentru a-l lăsa pe cătă100 . In orice caz. pentru că sint nevinovaţi" — fratele meu se opri brusc. de bună seamă. că era un om ca oricare altul -+■ pentru el fiind asta un lucru obişnuit. El îşi închipuia. nici chiar de mine. părea foarte obosit. la fel ca întotdeauna şi a cinat cu acest Jean Valjean cu aceleaşi purtări şi cu aceeaşi faţă pe care ar fi avut-o dacă ar fi luat masa cu domnul Gedeon Le Prevost sau cu domnul paroh. dacă i-au trecut prin minte lucrurile astea. scumpă doamnă.asta era cuprinsă şi vina tui. Fratele meu a sărutat copilul pe frunte şi a împrumutat de la mine şaptezeci şi cinci de centime pe care le-a dat mătuşii Gerbaud. a înţelege cum se cuvine mila ? Mu găsiţi. într-adevăr. Era mătuşa Gerbaud cu copilul în braţe. Doamna Magloire a ridicat repede faţa de masă. Nu mai vorbea. După plecarea mătuşii Gerbaud. cred că am Înţeles ce se petrecea în sufletul fratelui meu.

501 . In clipa cînd ei treceau prin această cameră.tor să se culce şi ne-am urcat amlndouă ta noi. unde era pregătit un pat alb şi curat. Păcat că e veche şi că-i cade părul. Omul puse sfeşnicul pe o măsuţă. Fratele meu a cumpărat-o pe vremea cind era în Germania. am îngenuncheat şi ne-am rugat lui dumnezeu în salonul unde se întind rufele.. doamna Magloire tocmai punea argintăria în dulăpiorul de Ia căpătîiul patului. Nopţile sînt foarte reci şi blana ţine cald. Episcopul îl conduse pe musafir în alcov. fără să ne mai spunem nimic. Doamna Magloire s-a întors numaidecît. După cum s-a putut vedea din cele de mai sus. — Noapte bună. spuse episcopul. îna inte de plecare. pentru a intra în oratoriu unde era alcovul sau pentru a ieşi de-acolo. pe celălalt îl dădu oaspetelui său şi-i spuse : — Domnule. Âm trimis-o totuşi îndată după aceea pe doamna Magloire să aştearnă pe patul omului o blană de căprioară din Pădurea Neagră. trebuia să treci prin camera de culcare a episcopului. blană care se afla în camera mea.. o să bei o cană cu lapte cald de la vacile noastre. ca şi cuţitaşul cu miner de fildeş de care mă servesc la masă. V LINIŞTE După ce spusese „noapte bună" surorii sale. Mîine dimineaţă. locuinţa era împărţită în aşa fel încît. Era ultima treabă pe care o făcea în fiecare seară înainte de a se duce la culcare. monseniorul Bienvenu luă de pe masă unul din cele două sfeşnice de argint. aproape de izvoarele Dunării. Omul îl urmă. te conduc în camera dumitale. apoi am intrat fiecare în odaia noastră. la Totlingen.

Nici astăzi nu ne putem da seama ce anume l-a putut îndemna să facă acel gest. încît nici nu s-a putut bucura de cearşafurile albe şi curate. visînd. asta e 1 mă adăpostiţi la dumneavoastră. avu o mişcare ciudată. iO2 . Puţin după aceea. Trecînd pe lîngă perdea. mişcîndu-şi buzele ca şi cum s-ar fi rugat sau şi-ar fi vorbit sieşi. Dar abia rostise cuvintele acestea paşnice şi. Apoi. domnule abate i spuse omul. era într-adevăr atît de obosit. episcopul îngenunche şi rosti o scurtă rugăciune. şi s-a trîntit îmbrăcat în pat. fără nici o legătură. chiar lîngă dumneavoastră ! Se opri apoi şi adăugă cu un rînjet în care era ceva monstruos: V-aţi gîndit bine ? De unde ştifi că n-'am ucis ? Episcopul ridică ochii spre tavan şi răspunse: ■— Asta-l priveşte pe dumnezeu. fără a se uita înapoi. ascundea altarul. o perdea mare de mătase. strigă cu glas răguşit: — Ei. Cînd alcovul era locuit. serios. Voia cumva să dea un avertisment sau să arunce o ameninţare ? Se supunea doar unei porniri instinctive şi ascunse chiar fa(ă de el însuşi ? Se întoarse repede spre bătrîn. care le-ar fi îngheţat de spaimă pe cele două cuvioase femei dacă ar fi fost de fată. care nu plecă fruntea . adormind numaidecît.— Mulţumesc. se îndreptă spre camera sa. pe care domnul le arată noaptea ochilor ce rămîn deschişi. fără a întoarce capul. cu sufletul şi cu gîndul îndreptate spre toate acele lucruri mari şi tainice. contemplînd. toată lumea din căsuţa dormea. aşa cum fac ocnaşii. Cînd episcopul s-a înapoiat din grădină în odaia sa. trasă dintr-o parte şi dintr-alta a oratoriului. îşi încrucişa braţele pe piept şi. după aceea. se afla în grădină. Peste cîteva minute. mergînd. ridică cele doua degete de la mîna dreaptă şi-l binecuvîntă pe străin. ţintuindu-şi gazda cu o privire sălbatică. A suflat în lumînare cu nara. deodată. suna miezul nopţii. Cît despre străin.

băieţi şi fete. Tinereţea lui se irosea astfel într-o muncă grea şi prost plătită. el. cu părul său lung. mijlocul verzei. Tată-său. atîta vreme cît i-a trăit bărbatul. ca să le dea vreunuia dintre copii. Mama lui se numea Jeanne Matineu . aplecat peste masă. A făcut-o de la sine. aşa cum sînt naturile iubitoare. Sora lui. lăsînd-o să facă ce vrea. Nu-i mai rămăsese lui Jean Valjean decît o soră. care-i ascundea ochii. Maică-sa murise de friguri şi de rea îngrijire. Soţul ei muri. tatăl. N-a avut vreme să fie îndrăgostit. la Faverolles. Jean Valjean era o fire gînditoare. II înlocui pe părinte şi. răsfirat în jurul străchinii. Jean Valjean se trăgea dintr-o familie săracă de ţărani din Brie. cu naisul aproape băgat în supă. . de partea cealaltă a 1 Iată-! po Jean. Nu s-a ştiut niciodată să fi avut vreo „drăguţă" prin partea locului. îşi pierduse amîndoi părinţii la o vîrstă fragedă. In copilărie nu învăţase carte. ba chiar într-un fel morocănos din partea lui Jean Valjean. o ajută pe sora care îl crescuse. Jean Valjean tocmai împlinise douăzeci şi cinci. probabil o poreclă care venea de la „Voilă Jean" '. felia de slănină. sau cel puţin aşa părea. care fusese ajutor de grădinar ca şi el. Cel mai mare dintre cei şapte copii avea opt ani. nu departe de coliba familiei Valjean. La Faverolles. văduvă cu şapte copii.VI JEAN VALJEAN Pe la două noaptea Jean Valjean se trezi. cel mai mic — un an. Cînd ajunse flăcău. Sora asta îl crescuse pe Jean Valjean şi. îi lua adesea din strachină tot ce era mai bun. Jeana. era destul de adormit şi de şters. părea că nu vede nimic. era ajutor de grădinar. a murit căzînd dintr-un copac. bucata de carne. acest Jean Valjean. fără să fie trist. Jean Valjean sau Vlajean. Seara se întorcea acasă trudit şi-şi sorbea supa fără să scoată un cuvînt. Intr-un cuvînt. ca pe o datorie. mîncînd mai departe. şi-a adăpostit frăţiorul şi l-a hrănit. mai mare. la rîndul său.

Dacă mama lor ar fi ştiut de-această potlogărie. Braconierul trăieşte în pădure. brutar în piaţa bisericii la Faverolles. îndeletnicire compromiţătoare. In vremea grădinăritului cîştiga un franc şi douăzeci pe zi. răstit şi morocănos. şi cu atîta zor. dar ce putea face cu şapte copii mici ? O familie necăjită. Maubert Isabeau. se pregătea să se culce.zi. Mina înşfacă o pîine şi o trase. pe care mizeria o cuprindea şi-o încleşta cu încetul. săvîrşit în timpul nopţii. să ceară o cana cu lapte.ea. Sora lui muncea şi ea. Acestea se petreceau în 1795. hoţul fugea cît îl ţineau picioarele . Avea o puşcă de care ştia să se folosească mai bine decît orice puşcaş din lume. după aceea se tocmea la seceriş. pe care îl beau după vreun gard sau la vreun colţ de livadă. marea. ca salahor. Făcea tot ce putea. Familia rămase fără pîine. Există o prejudecată întemeiată împotriva braconierilor. Era Jean Valjean. mai totdeauna flămîr. Ajunse la vreme ca să vadă un braţ strecurîndu-se prin spărtura făcută cu o lovitură de pumn în zăbrele şi în sticlă. codrul îi fac pe oameni JOI . contrabandistul — în munţi sau pe mare. Copiii mătuşei Valjean. există totuşi o prăpastie între cei dintîi şi odiosul asasin al oraşelor. ca lucrător. In treacăt fie zis. era întrucîtva braconier. plătea fără ştirea mamei cana cu lapte Mariei-Glaude şi copiii scăpau de pedeapsă. Isabeau ieşi iute . încît fetiţele şi-l varsau pe şorţuleţe şi pe guleraşe. Braconierul. ca şi contrabandistul. cînd auzi o lovitură puternică în vitrina cu zăbrele a dughenei. i-ar fi pedepsit aspru pe vinovaţi. într-o duminică seara. se duceau uneori acolo. dar braţul îi era încă însîngerat. Isabeau alergă după el şi-l prinse. Oraşele îi fac pe oameni fioroşi pentru că-i corup. Veni o iarnă aspră. Cu totul fără pîine. ca paznic de bivoli. se înrudeşte de aproape cu tîlharul. într-o casă locuită". Muntele. Jean nu avu de lucru. Jean Val jean. Hoţul azvîrlise pîin. Jean Valjean fu dat în judecată tribunalelor de pe atunci „pentru furt prin efracţie. Şapte copii. locuia o fermiera numită Marie-Claude. ca din partea mamei lor.uliţei. smulgîndu-şi cana de la gură.

desluşea ceva ce era mult prea mult. pe care mesajul directoratului către cei cinci sute din 2 floreal. şi din acest gest ghiceai că săvîrşise fapta lui pentru ca să îmbrace şi să hrănească şapte copilaşi. Tot ce fusese viaja lui de altădată se şterse. dar de multe ori fără să distrugă latura omenească. îl împiedicau să vorbească. Părea că nu-şi dădea seama de altceva decît că situaţia lui era îngrozitoare. ridica mîna dreaptă şi o cobora treptat de şapte ori. eîştigată de generalul-comandant al armatei din Italia. cu lant. Apoi. La Toulon fu îmbrăcat în haina roşie de ocnaş. Termenii codului erau categorici. anul IV.sălbatici. Pe cînd i se fixa cu lovituri grele de ciocan pironul lanţului la ceafă. lacrimile îl înăbuşeau. Un fost gardian al închisorii.601.ul de gît. îl numeşte Buona-Parte . în coltul de miazănoapte al curţii. plîngînd mereu. Ce s-o fi făcut sora lui ? Ce s-o fi ales din cei şapte copii ? Cui îi mai pasă de toate astea ? Ce se mai alege din frunzişul unui copac tînăr tăiat la rădăcină ? 105 . unde a ajuns după un drum de douăzeci şi şapte de zile într-o căruţă. în aceeaşi zi. Jean Valjean fu găsit vinovat. pînă şi numele . în vălmăşagul gîndurilor sale de biet om neştiutor. un mare convoi a fost pus în lanţuri la Bicetre. devenise numărul 24. el plîngea. sînt clipele cînd pronunţarea unei pedepse este asemenea unui naufragiu. Şedea pe jos. A fost dus la Toulon. care astăzi are aproape nouăzeci de ani. dezvoltă într-înşii asprimea. abia izbutind să spună din cînd în cînd : „Am fost ajutor de grădinar la Faverolles". Civilizaţia noastră are uneori ceasuri groaznice . La 22 aprilie 1796 se sărbătorea la Paris victoria de la Montenotte. îşi mai aminteşte foarte bine de nenorocitul care a fost pus în lanţuri la capătul celui de-al patrulea rînd. ca toţi ceilalţi. Probabil că. ca şi cum ar fi atins pe rînd şapte capete din ce în ce mai mici. Jean Valjean făcea parte din acest convoi. Ce minut tragic este acela cînd societatea se îndepărtează şi săvîrşeşte părăsirea definitivă a unei făpturi gînditoare ! Jean Valjean fu condamnat la cinci ani muncă silnică. nu mai era nici măcar Jean Valjean .

ghemuit. un băieţaş. mi se pare. într-un colt. după cîţiva ani de ocna. un ceas pe întuneric. Atîta tot. pînă se deschidea şcoala. unde-şi ducea băi at ul . făpturi ale lui dumnezeu. care avea ş apte ani . picînd de somn şi adesea dormind în umbră. îl vedeau pe bietul copilaş şezînd pe pavaj. fără călăuză. Copilul nu era lăsat să intre în tipografie. a fost pentru el o lică106 . Iarna. pe vine. pe la sfîrşitul celui de-al patrulea an de captivitate. unde nu se aflau decît un pat de scînduri. La ora şapte şcoala se deschidea şi copilul intra în clasă. întunecimi fără fund. iar şcoala nu se deschidea decît la şapte. strîngîndu-se lîngă motan ca să se încălzească. unde pier unul după altul atîfia nefericiţi în mersul mohorît al omenirii. în tot timpul cît a stat la Toulon. afară. Se afla la Paris. o văzuse pe sora lui. Gineva. In inima lui. Satul în care se născuseră îi uitase. copilul trebuia să aştepte un ceas prin curte. Aceste sărmane fiinţe. în care fusese o rană. Dar. care-i cunoştea din sat. a aflat ceva despre sora lui. unde era făţuitoare şi legătoreasă. Doar o singură data. lîngă coşuleţul lui. iarna. îl lua în cocioaba ei. Locuia pe o străduţă săracă lîngă SainţSulpice. fără adăpost. Lucrătorii. In clădirea tipografiei era o şcoală. strada Brutarului.Vechea poveste. Unde se aflau ceilalţi şase? Poate că nici ea nu ştia. Era. rămase fără sprijin. cel mai mic. Trebuia să fie acolo la şase dimineaţa. pentru că ea int ra în tipografie la ora şase. înfundîndu-se încet-încet în negura rece în care se pierd oropsiţii soartei. Plecaseră de prin părţile acelea. Se ducea în fiecare dimineaţă la o tipografie din strada Sabot numărul 3. cu mult înainte de a se lumina de ziuă. lăsate la voia întîmplării — cine ştie ? — au luat-o care încotro. era acum o cicatrice. In ziua cînd i s-au spus toate astea. ca să nu încurce lucrul. piatra de hotar a fostului lor ogor îi uitase. trecînd dimineaţa. Nu mai ştiu pe ce cale ajunseseră pîna la el acele veşti. Iată ce i se spusese lui Jean Valjean. portăresei i se făcea milă de el. două scaune de lemn. Jean Valjean i-a uitat şi el. şi micuţul dormea acolo. o vîrtelniţă şi. Cînd ploua. Nu mai avea cu ea decît un copil.

pe cîm p. Nici un semn de la dînşii n-a mai răzbit pînă la el. In octombrie 1815 fu eliberat. de lumina zilei. Evada. Nouăsprezece ani. de omul care trece. de ceasornicul care bate. -de întunericul nopţii. să-ţi sară inima la cel mai mic zgomot. Evadare şi rebeliune. voi. A lipsit de la apel.a mai întîlnit niciodată şi nici în cuprinsul acestei dureroase poveşti nu se va mai pomeni de dînşii. de drum. Nici de rîndul ăsta nu i . In al zecelea an îi veni iar rîndul şi evada din nou. fu pedepsit cu un spor de cinci ani. n-a mai auzit niciodată nimic despre ei. pe urmă. In sfîrşit. se împotrivi paznicilor care-l prinseseră. mi se pare. de potecă. la opt ani. A treia zi. să-ţi fie frică de orice. pentru că spărsese un ocfii de geam şi luase o pîine. prevăzut de codul special. dar n-a reuşit să fugă. liber. pe-nserate. încă trei ani pentru aceste patru ore. dintre care doi cu lanţ dublu. Şaisprezece ani. Treisprezece ani. In al şaselea an îi veni iarăşi rîndul să evadeze. a încercat. intrase acolo în 1796. prin al treisprezecelea an. potrivit obiceiului din ocnă. iar noaptea străjile l-au găsit ascuns sub schela unei corăbii în construcţie. dar fu prins după patru ore. de tufiş. nu i . Camarazii îl ajutară.a mers mai bine. o fereastră deschisă pe neaşteptate spre destinul acestor fiinţe dragi . adică. O scurtă paranteză. Faptul. S-a dat alarma printr-o lovitură de tun . Tribunalul maritim îl condamnă pentru acest delict la o prelungire a pedepsei cu încă trei ani.rire de fulger. Pentru a doua oară în lucrările sale asupra problemei penale şi a nimicirii omului prin dispozitiunile legii. se aşternu din nou tăcerea . fu prins. Alţi trei ani pentru această nouă încercare. Pe la sfîrşitul celui de al patrulea an veni rîndul lui Jean Valjean să evadeze. cu totul. de coşul care fumegă. să întorci capul în fiecare clipă. Nu mîncase şi nu dormise de trei zile şi şase ore. de calul care aleargă. de cîinele care latră. nu i-a mai văzut. autorul cărţii de faţă întîlneşte furtul 9 — Mizerabilii. făcu o ultimă încercare de fugă. Rătăci două zile. I 107 . dacă îns eamnă a fi liber s ă fi i hărţ ui t la t ot pasul. de somn.

sub soarele dogoritor al ocnei. din nefericire sau din fericire. 108 . Sub lovituri de bîtă. că nu e o întrebare chiar fără de răspuns : „Poţi să aştepţi cînd ţi-e foame ?" . iar în al doilea rînd. omul e astfel făcut. că poate i s-ar fi dat pîinea dacă ar fi cerut-o. îşi mărturisi că a sărvîşit o faptă rea şi condamnabilă . Aşa cum am spus. Făclia spiritului strălucea într-tasul. » furat o pîine. Hugo a transformat faptul în nuvelă (publicatS tn 1934). pentru că se întîmpla foarte rar ca cineva să moară cu-adevărat de foame. din cinci furturi. în celulă. Nenorocirea. Ce se petrecuse în sufletul lui ? VII IN ADINCUL DEZNĂDEJDII Vorn încerca sa vorbim deschis. Jean Valjean intrase în ocnă plînglnd cu hohote şi cutremurat. 1 Muncitor condamnat la închisoare. încît poate suferi îndelung şi mult. a ieşit de-acolo nepăsător.unei pîini ca punct de plecare în dezastrul unui destin. că în orice caz ar fi fost mai bine să aştepte s-o capete din milă sau muncind . Jean Valjean a furat o pîine. făcu să sporească licărirea slabă a minţii lui. pentru că ea e cea care le pricinuieşte. Intrase deznădăjduit . Recunoştea că nu era un nevinovat pedepsit pe nedrept. trudit. moraliceşte şi fiziceşte. împins de foame. pentru că. O statistică engleză constată că la Londra. S-a făcut judecător. V. dar nu un nătărău. A început mai întîi cu el însuşi. patru au drept cauză imediată foamea. pentru că. Claude Gueux ' a furat o pîine . care-şi are şi ea lumina ei. Jean Valjean era un ignorant. în lanţuri. în primul rînd. pe patul de scînduri al ocnaşilor. a ieşit întunecat. primă schiţă a poveştii lui Jean Valjean. pe Ia 1830. Societatea trebuie să privească în fa fă aceste lucruri. s -a recules şi-a început să cugete.

pedeapsa nu fusese prea nedreaptă şi prea grea ? Legea nu fusese mai abuzivă în darea pedepsei decît a fost vinovatul în săvîrşirea faptei ? Nu erau prea multe greutăţi într-un talger al balanţei. Apoi. că. că era vinovat. lipsa ei totală de prevedere. iar într-altul. nu era o mare nedreptate ca un muncitor ca el să nu aibă de lucru. în sfîrşit. complicată cu agravări succesive pentru încercările de evadare. că era o faptă nebunească din parte-i ca un amărît şi un neputincios ca el să înşface de guler întreaga societate şi să-şi închipuie că scapă de mizerie furînd. Nu era exagerat ca societatea să trateze astfel tocmai pe membrii săi cei mai năpăstuiţi la împărţirea bunurilor şi. ca un om harnic ca el să nu aibă ce mînca ? Şiapoi. vina delicventului fiind înlocuită cu vina represiunii. ar fi fost mai bine şi pentru bieţii copii . oricum. ajungînd prin aceasta la o răsturnare de situaţii. care dura de nouăsprezece ani ? Se întreba dacă societatea omenească era de asemenea îndreptăţită să-i silească pe membrii săi să sufere. era o greşeală să fugă de mizerie pe poarta prin care se intră în infamie. strivind pentru totdeauna pe un biet om între o lipsă şi un exces : lipsa de lucru şi excesul de pedeapsă. că. nu sfîrşea oare prin a fi un fel de atentat al celui mai puternic asupra celui mai slab. astfel. o crimă care reîncepe în fiecare zi. prin urmare. O făcu răspunzătoare de soarta lui şi-şi spuse că poate 9* 109 . O socoti vrednică de ura sa. făcînd din vinovat victimă.fără să moară . o dată mărturisită vina. pe cei mai vrednici de ocrotire ? Punîndu-şi aceste întrebări. într-un caz. se întrebă : era el oare singurul vinovat în întîmplarea care i-a fost fatală ? înainte de toate. el judecă societatea şi o osîndi. ca trebuia deci să aibă răbdare . din datornic creditor şi punînd definitiv dreptul de partea celui ce-l violase ? Pedeapsa aceasta. o crimă a societăţii faţă de individ.. prevederea ei lipsită de îndurare. acolo unde se află ispăşirea ? Excesul de pedeapsă nu duce oare la stingerea delictului.

nu se va da în lături sa-i ceară într-o zi socoteală. A fost şi el printre aceştia. sufletul lui se înălţă şi se prăbuşi totodată. unde li se predau noţiunile strict necesare numai acelor nenorociţi care voiau să înveţe. Din suferinţă în suferinţă. Ia urma urmei. E trist s-o spunem că. îşi întăreşte ura. societatea omenească i . Niciodată nu i-a văzut decît faţa aceea încruntată. în nouăsprezece ani de chin şi de sclavie. Merse la şcoală la patru zeci de ani şi învă{ă să citească. Mînia poate fi smintită şi absurdă . 110 . cum am văzut. să scrie şi să soco tească. Oamenii nu s-au apropiat de el decît ca să-l facă să sufere. învăţătura şi lumina pot sluji ca pîrghie răului. O condamna şi pe ea. dar nu te revolţi decît atunci cînd de fapt ai dreptate. Niciodată. din timpul copilăriei. care i-a făcut tot răul. In ocnă se hotărî să şi-o ascută şi s-o ia cu dînsul la plecare. n-a mai întîlnit vreo vorbă bună. Nu avea alta arma decît ura. pe care ea o numeşte justiţie şi pe care o arată celor pe care-i loveşte. şi trase concluzia că osînda pe care o suferise nu era chiar o ilegalitate. Şi. judeca providenţa care a făcut societatea. Era la Toulon o şcoală pentru ocnaşi. care se ocupă de învătămfnt. printr-alta întunericul. îşi dădea seama că. Jean Valjean.a făcut numai rău. a ajuns puţin cîte puţin la convingerea că viaţa e o luptă şi că în această luptă el era cel învins. n-avea o fire rea. întărindu-şi mintea. te poţi supăra pe nedrept. Jean de Dieu. Era încă om bun cînd a intrat în ocnă. Acolo a condamnat ■ Nume dat în dertdere călugărilor din ordinul St. vreo privire binevoitoare. îşi mai spunea că nu există un echilibru între paguba pe care o pricinuise el şi paguba ce i se pricinuia lui . dar era cu siguranţă o nedreptate. de cînd trăia mama şi sora lui. după ce judecase isocietatea. In anumite cazuri. Printr-o parte intra lumina. Astfel. Orice contact cu ei a însemnat pentru el o lovitură. Jean Valjean se simţea revoltat. ţinută de nişte călugări ignorantini'.

cu capătul lanţului băgat în buzunar ca să nu fie nevoit să-l tîraseă — pe ocnaşul acesta posac. făcîndu-l să strălucească cu măreţie şi pe care răul să nu-l poată stinge niciodată de tot ? întrebări grave şi încîlcite. se poate sluţi şi betegi fără leac. care erau pentru el ceasuri de visare. Starea aceasta sufletească pe care am încercat s-o analizăm era oare tot atît de limpede pentru Jean Valjean cum am căutat noi s-o redăm pentru cei ce ne citesc ? . pe care binele să-l poată dezvolta. înflăcăra. pe acest dezmoştenit al civilizaţiei care se uita la cer cu asprime. pe care degetul lui dumnezeu l-a scris totuşi pe fruntea oricărui muritor. a condamnat providenţa şi şi-a dat seama că devine necredincios. poate fi făcut rău de către om ? Sufletul poate fi schimbat în întregime de către destin. o primă scînteie. l-ar îi plîns poate pe cel ce suferea din pricina legii. şi întocmai ca Dante Ia poarta Infernului. dacă l-ar fi văzut la Toulon pe Jean Valjean. şi-ar fi întors privirea de la abisurile pe care le întrezărea în acest suflet. Celei din urmă dintre ele. pe care dumnezeu l-a făcut bun. dar n-ar fi încercat să-i uşureze suferinţa . devenind rău dacă destinul e rău ? Sub apăsarea unei nenorociri copleşitoare. inima se poate diforma. înviora. serios. nu există mai cu seamă în sufletul lui Jean Valjean. aprinde. fără de moarte pe lumea cealaltă. şezînd cu mîinile încrucişate pe braţul unui scripete. orice fiziolog i-ar fi răspuns probabil. Fără îndoială — de ce să n-o spunem ? — observatorul fiziolog ar fi văzut acolo o mizerie fără de leac. fără să şovăie : nu. în ceasurile lui de odihnă. E oare cu putinţă ca natura omenească să se schimbe cu desăvîrşire ? Omul. E greu să nu ne oprim o clipă aici ispre a medita. întocmai ca o spinare care se înconvoaie pe sub o boltă prea joasă ? Nu există oare în orice suflet omenesc.societatea şi a simţit că începe să fie om rău . ar fi şters din această existenţă cuvîntu] „speranţă". fără de prihană pe lumea asta. tăcut şi îngîndurat — pe acest paria pus în afara legii care se uita la oameni cu mînie. un element divin.

ori de cîte ori s-ar fi ivit prilejul. Trăia de obicei în acest întuneric. încercările de evadare ale lui Jean Valjean. ca lupul care găseşte cuşca deschisă. de-un spor de suferinţă. Jean Valjean ar fi repetat aceste încercări. Jean Valjean se afla în întuneric. înainte şi în urmă. acum că erau în fiinţa. dădea iar în întuneric şi nu mai ştia ce se petrece cu el. arătîndu-i pretutindeni în jurul său. şi nici n-o credem. Jean Valjean era prea neştiutor pentru ca. să nu stăruie în sufletul lui destulă nedumerire. ar fi de ajuns ca să dovedească ciudata înrîurire pe care o are legea asupra sufletului omenesc. Lucra doar bestia dintr-însul. Evada furios. Uneori nici nu-şi mai dădea prea bine seama ce simţea. suferea în întuneric . în licăririle unei lumini îngrozitoare. treaptă cu treaptă. După trecerea fulgerului. s-ar fi putut spune că ura tot ce-i ieşea înainte. rămînea numai instinctul. repetate şi îndărătnice. printr-o stupidă transfigurare. după atîtea nenorociri. noile 112 . în care totul abrutizează. bîjbîind ca un orb şi ca un visător. fără să se gîndeaiscă o clipă la urmări sau la experienţele făcute. Uneori chiar într-o fiară. pfnă la aspectele jalnice care alcătuiau de atffia ani orizontul lăuntric al spiritului sau ? îşi dădea oare seama de tot ce se petrecuse şi de tot ce se framînta într-însul ? Nu ne încumetăm a o spune . într-un animal sălbatic. sau măcar îşi dăduse seama de ele pe măsura alcătuirii lor ? Omul acesta aspru şi simplu era el oare conştient de înlănţuirea de idei prin care se ridicase şi coborîse. de-o palidă şi scurtă fulgerare. ura în întuneric . raţiunea amuţea. După ce era prins. tot atît de zadarnice pe cît de nebuneşti. Numai din cînd în cînd simţea că e năpădit dinlăuntru sau din afară de-o cutremurare de mînie. Instinctul îi spunea : fugi ! Raţiunea i-ar fi spus : rămîi pe loc! Dar în fata unei ispite atît de puternice. Caracteristica acestor pedepse din care nu se cunoaşte' de loc ce e mila. e că-l transformă puţin cîte puţin pe om. abisurile hidoase şi perspectivele negre ale destinului său.Jean Valjean îşi dădea oare seama de toate elementele care alcătuiau mizeria lui morală. care-i lumina tot sufletul.

se căţăra ca prin minune din colţul unui zid pînă la etajul al treilea. Era într-adevăr absorbit de ceva. ce pare ca ecoul unui rî s demonic. practică zilnic o acrobaţie misterioasă. Printre senzaţiile bolnăvicioase ale unei firi neisprăvite şi ale unei inteligenţe copleşite. cînd trebuia întinsă o parîrnă sau de învîrtit la un scripete. Nu rîdea. Incordîndu-şi spatele şi muşchii picioarelor. pe cînd se repara balconul primăriei din Toulon. Numai vreo emoţie neobişnuită putea să-i smulgă.-#. simţea nelămurit câ-l 1 Sculptor francez (1622-l694). de unde. veşnici pizmuitori ai muştelor şi ai păsărilor. visînd mereu să evadeze. pedepse ce i se dădeau n-aveau darul decît sâ'-l năucească şi mai mult. era nimica toată pentru Jean Valjean. Să se urce pe un zid drept. Uneori se urca aşa pînă pe acoperişul temniţei. care se afla acolo. ^M 113 . Tovarăşii săi îl porecliseră Jean-le-Qric. căruia pe vremuri i se spunea orgoliu. Nu trebuie să scăpăm din vedere amănuntul că-i întrecea în putere pe toţi ceilalţi tovarăşi de ocnă. Odată. Părea că priveşte neîncetat ceva groaznic. în treacăt fie zis. una din frumoasele cariatide ale lui Puget'. şi-a luat numele strada Alontorgueil din apropierea halelor Parisului. Jean Valjean. Prizonierii aceştia. La el însă agerimea era şi mai mare decît puterea. cu coatele şi călcîiele înfipte în zgrunţurii pietrei. să găsească puncte de sprijin acolo unde abia se zărea o ieşitură. Jean Valjean preţuia cît patru. o dată sau de două ori pe an. Ridica şi ducea uneori în spinare greutăţi enorme. înlocuind la nevoie instrumentul numit cric. Unii ocnaşi. care susţineau balconul. propti cariatida cu umărul pînă la sosirea lucrătorilor. s-a desprins şi era gata să se prăbuşească. Vorbea puţin. ajung să facă o adevărată ştiinţă din contopirea forţei cu sprinteneala : ştiinţa muşchilor. La munci grele. acel l ugubru rîs et de ocnaş .

legi. fantasmagorii pline de realităţi. într-un nimb. 114 . de o parte gardianul cu bîta. Legi. iar sus. I se părea că aceste măreţii îndepărtate. prejudecăţi. Toate aceste frămîntări. cînd departe. în mijlocul muncii sale de ocnaş. In penumbra întunecoasă şi palidă în care se tîra. un fel de îngrămădire groaznică de lucruri. oameni şi fapte. oameni nefericiţi. oameni. în acelaşi timp mai coaptă şi mai tulburată decît înainte. Tot ce i se întîmplase i se părea absurd. s-ar gîndi fără îndoială la ceea ce se gîndea Jean Valjean. atît de temută pentru cei din afară. ori de cîte ori întorcea capul şi încerca să-şi înal(e privirea. Şi care putea să fie natura gîndirii sale ? Dacă bobul de mei de sub piatra morii ar putea să gîndească. o făceau mai funebră şi mai întunecoasă. cei certaţi cu legea simt apăsîndu-le pe creştet întreaga povară a acestei societăţi omeneşti. la înălţimi unde nu putea să ajungă. unde nu se mai vede nimic. în loc să împrăştie noaptea. pierduţi dincolo de marginile înţelegerii. pe culmi. în acest amestec colcăitor şi diform. a căror mulţime îl înspăimînta şi care nu era altceva decît uimitoarea piramidă pe care o numim civilizaţie. Cădea pe gînduri. suprapunîndu-se şi înăl{îndu-se pînă departe deasupra lui. Mintea lui. se revolta. se oprea. vedea cu o spaimă amestecată cu furie forrnîndu . atît de înfricoşătoare pentru cei de dedesubt.sfîrşiseră prin a-i crea un fel de stare sufletească ce nu se poate descrie. un amănunt puternic luminat. pluteau deasupra lui şi-l striveau cu nu ştiu ce cruzime paşnică şi cu neînduplecată nepăsare. un grup. Suflete prăbuşite în cel mai adînc fund al nenorocului. fapte. împăratul încoronat şi strălucitor. cu povîrnişuri cumplite. Ici şi colo. In situaţia aceasta Jean Valjean se gîndea.apasă ceva monstruos. ale căror contururi nu le putea lămuri. toate se frămîntau deasupra lui. realităţi pline de năluci.se. Uneori. . lucruri. de o parte arhiepiscopul cu mitra în cap. de alta jandarmul cu sabia. prejudecăţi. desluşea cînd aproape de el. în ritmul complicat şi misterios pe care dumnezeu îl imprimă civilizaţiei.

serioasă. Cînd a ieşit din închisoare. încet. Pentru a termina. în nouăsprezece ani. încăpăţînare. necugetată. Era împins de revolta lui obişnuită. deodată. nici zile frumoase de vară. apoi o răbufnire gravă. dar sigur. dacă există dintre aceştia. Aproape s-ar putea spune că pentru Jean Valjean nu existau nici soare. An cu an. nici cer strălucitor. nevinovaţi şi drepţi. 115 . nu fără temei biletul de identitate îl califica pe Jean Valjean drept un om foarte primejdios. rezumînd ceea ce se poate rezuma şi exprima în rezultate pozitive. nici dimine(i înviorătoare de aprilie. împotriva creaţiunii. continui şi brutale de-a face rău oricui. Inimă de piatră. sufletul acesta se împietrise tot mai mult. de reacţiunea chiar împotriva celor buni. dacă nu este oprită în desfăşurarea ei de vreo întîmplare providenţială. o ură care. Natura înconjurătoare abia exista pentru el. Jean Valjean. devine la un moment dat ură împotriva societăţii. şi ia forma unei dorinţi nelămurite. privire împietrită. Punctul de plecare. năluca îl lovea cu bîta. o impulsiune buimacă. voinţă. Precum se vede.tot ce-l înconjura i se părea cu neputinţă. devenise — mulţumită felului cum îl transformase puşcăria — în stare să facă două feluri de fapte rele: mai întîi. din tot ceea ce am arătat. Premeditările acestea treceau prin cele trei faze succesive pe care numai anumite firi încercate le pot parcurge: raţiune. oricărei vieţuitoare. Se uita ]a gardianul care sta la cîţiva paşi de el. îşi spunea : e un vis. temutul ocnaş din Toulon. gardianul i se părea o nălucă . de sentimentul adînc al nedreptăţilor suferite. ne vom mărgini să constatăm că. instinctivă. plină de sălbăticie. un fel de răzbunare pentru suferinţa îndurată. de amărăciunea sufletului. apoi ură împotriva neamului omenesc. se împlineau nouăsprezece ani de cînd nu mai vărsase nici o lacrimă. frămîntată în conştiinţă şi pusă la cale de ideile greşite pe care le poate pricinui o asemenea nenorocire. Sufletul lui părea luminat doar printr-un fel de ferestruică de beci. ca şi ţinta finală a gîndurilor lui era ura împotriva legilor omeneşti. inofensivul ajutor de grădinar din Faverolles.

se iveşte iar. este părtaş la uriaşa nebunie a mării. Trece mai departe. spuma valurilor îl copleşeşte. se adapă cu amărăciune. Vînturile bat. de cîte ori se afundă. Pînza care trece este ca o nălucă. E chinuit de nebunia asta. Parcă toată apa asta ar fi ură. un norod de valuri îl împroşcâ. Vîntul bate. întrezăreşte prăpăstii pline de noapte . trăia. A căzut în apele groaznice. Marinarii şi călătorii nici măcar nu-l mai văd pe omul care se îneacă . ochiuri tulburi îl înghit pe jumătate. se cufundă şi se ridică la suprafaţă. păleşte. O priveşte. corabia se trudeşte să-şi taie drum. el luptă. talazurile din adîncuri îl sorb. Acum ce s-a întîmplat ? A alunecat. strigă. umbla în lung şi-n lat pe punte împreună cu ceilalţi. nu-l aude nimeni. descreşte. înoată. întinde braţele. se trudeşte.VIII TALAZUL ŞI UMBRA Un om în voia valurilor ! Ei şi! Corabia nu se opreşte. e una cu spuma. i se înnoadă de picioare. îl trag spre ele . zguduită de furtună. făcea parte din echipaj. încearcă să se apere. Muribund. Abia se zăreşte în întunericul palid al orizontului. necunoscute îl prind. Aude 116 . luptă împotriva nesfîrşitului. s-a isprăvit. simte că el însuşi se preface în prăpaistie. valurile şi-l aruncă unul altuia. avea partea lui de aer şi de soare. o priveşte cu deznădejde. Omul strigă cu disperare în adîncuri. Ridică ochii şi nu vede decît norii plumburii. Adineauri era şi el acolo. corabia întunecată e silită să-şi urmeze drumul. această biată putere aproape sfîrşită. încearcă să se ţină deasupra. a căzut. Cu toate acestea. El. Unde e corabia ? Acolo. vegetaţii înfricoşătoare. Totul fuge şi se năruie sub picioarele lui. toate apele în zdrenţe îi învăluie capul. oceanul laş se încăpăţînează să-l înece. Omul piere. nesfîrşitul se joacă cu agonia lui. Ea se depărtează. Valurile sfîşiate şi sfîrtecate de vînt îl înconjoară cu vrăjmăşie. bietul lui cap nu e decît un punct printre valurile uriaşe.

valul. înţepeneşte. e singur în nemaipomenita prăpastie a apusului. In zare. Frigul nefiresc îl înţepeneşte. acel ceva îndepărtat pe care ise aflau oameni. ostenitul vrea mai bine să moară. nimic. Nici un punct de reazim. împrejurul lui. şi iată-l că alunecă pentru totdeauna în adîncurile jalnice. dar cu ce pot să-l ajute ? Zboară. se răsuceşte. cîntă. şi el horcăie. simte sub el valurile monstruoase ale nevăzutului : cheamă. corabia. Marea e mizeria nesfîrşită. Mîinile i se închircesc. trec plutind. Se simte înmormîntat între două infinituri deodată : oceanul şi cerul . prăbuşirea. mistuitoare. iar celălalt un giulgiu. Nu mai sînt oameni. ceaţa. Roagă fierbinte întinderea. O. se închid şi strîng în ele hăul. Sufletul lăsat în voia valurilor în această prăpastie poate să se preschimbe în cadavru. sînt ceasuri întregi de cînd înoată. Dumnezeu unde e ? Cheamă. e la capătul puterilor. Se lasă noaptea. se lasă luat. încreţirea nelămurită a apelor sălbatice. nori. unul e o groapă. a pierit. învălmăşeala furtunoasă şi inconştientă. Cine are să-l învie din morţi ? 117 . nimic. Ajutor ! Ajutor! Cheamă într-una. toate sînt surde. Printre nori sînt păsări. In el.zgomote neobişnuite pentru om. furtuna nepăsătoare nu dă ascultare decît nesfîrşitului. Vînturi. Cerşeşte ajutorul furtunii. care par să vină de dincolo de lume şi din nu ştiu ce spaţii înfricoşătoare. se dă bătut. Se gîndeşte la patimile întunecate ale cadavrului în umbra fără de sfîrşit. iată. Pe cer. Zadarnic ! Ce-i de făcut ? Deznădăjduitul se pierde. se lasă dus. Sub el. singurătatea. se afundă. mers nemilos al societăţii omeneşti ! Risipă de suflete şi de oameni de-a lungul drumului ! Ocean în care cade tot ce leapădă legea ! Dispariţie înfiorătoare a sprijinului! O. curenţi. stele. moarte morală ! Marea e neîndurata noapte socială în care pedeapsa îşi azvîrle osîndiţii. groaza şi oboseala. stînca . alga. vîrtejuri. tot aşa cum pe deasupra restriştelor omeneşti sînt îngeri. bezna.

fără să scoată o vorbă. Şi. clipa fu neasemuită şi nemaiauzită . Cum era zor. Se puse pe treabă. stăpînul părea mulţumit. Să spunem cuvîntului pe nume : furat. Stărui. Dar raza aceasta păli numaidecît. cînd îi răsună în ureche acele cuvinte ciudate: „Eşti liber!". o rază vie din lumina adevărată a celor vii îl străpunse pe neaşteptate. îşi dădea osteneala. o seamă de amărăciuni. Stăpînul. A doua zi după eliberare. i se răspunse : „Treizeci de bani de cinci". îşi făcuse socoteala că suma ce i se cuvenea pe timpul cît stătuse în ocnă ar fi trebuit să se ridice la o sută şaptezeci şi unu de franci. E drept că uitase de odihna silită a duminicilor şi a -sărbătorilor. văzu în faţa uşii unei distilerii de flori de portocal cîţiva oameni care descărcau pachete. pentru că era nevoit să plece mai departe a doua zi. la o sută nouă franci şi cincisprezece parale. suma fusese redusă prin felurite reţineri locale. i se dădu. 118 . se înfăţişă înaintea stăpînului distileriei şi-l rugă să-l plătească. la Grasse. Ceva mai înainte îl întrebase pe unul dintre lucrători cît cîştiga pe zi făcînd treaba asta . „Ia vezi să nu te pomeneşti la răcoare". Ceru de lucru. I se răspunse : „Pentru tine e destul şi atît". Era deştept. Oricum. îi înmînă douăzeci şi cinci de bani. în afară de asta. Văzu însă destul de repede că e vorba de o libertate căreia i se dă un bilet de identitate galben. Pe cînd lucra. care în nouăsprezece ani scădea la socoteală vreo douăzeci şi patru de franci. trecu un jandarm. îşi ceru dreptul lui. Stăpînul îl privi ţintă în ochi şi-i spuse . Crezuse într-o viaţă nouă. Lui Jean Valjean ideea de libertate îi luase ochii. Nu pricepuse nimic şi se socotea nedreptăţit. care-l luă la ochi şi-i ceru hîrtiile. Apoi îşi reluă lucrul. Fu nevoit să-i arate biletul de identitate galben. care i se numărară la ieşire.IX NOI NEMULŢUMIRI Cînd Iui Jean Valjean îi sună ceasul să iasă din ocnă. voinic şi dibaci . Seara.

Eliberarea nu înseamnă dezrobire. îl jefuise cu totul. cu toate că nu se dezbrăcase. Deschise ochii şi se uită o clipă în întunericul din jurul lui. Iată care era acest gînd : văzuse cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare pe care doamna 119 . Se găsea într-unui din acele momente cînd mintea ţi-e plină de gînduri tulburi. In creierul lui era un fel de du-te vino întunecat. care era prea bun. Cînd o mulţime de senzaţii felurite ţi-au tulburat ziua. Osteneala îi trecuse. cînd mintea e preocupată. Se ştie în ce fel fusese primit la Digne. ca o apă nămoloasă şi frămîntată. pe cînd orologiul catedralei bătea ceasul două noaptea. Scapi de ocnă. dar nu poţi adormi şi a doua oară. Iată ce i se întîmplase la Grasse. care-l fura cu dramul. gonindu-le pe toate celelalte. Venea rîndul semenului său. Nu putu să mai adoarmă şi căzu pe gînduri. apoi pierind dintr-o dată. Era obişnuit să nu dăruiască prea multe ceasuri odihnei. Somnul vine mai uşor. dar unul dintre ele se întorcea necontenit. Ii treceau prin cap multe gînduri. crescînd peste măsură. E ceea ce i se întîmplă lui Jean Valjean. pierzîndu-şi formele. pe urmă îi închise ca să adoarmă din nou. OMUL CARE S-A TREZIT Aşadar. statul. adormi o dată. dar nu de osîndă. Jean Valjean se trezi din somn.Se socoti din nou furat. senzaţia asta era prea nouă şi-i tulbura somnul. Amintiri vechi şi cele din ajun pluteau amestecat şi se încrucişau anapoda. dar se întoarce mai greu. Aveau să se împlinească în curînd douăzeci de ani de cînd nu mai dormise într-un pat şi. Societatea. micşorîndu-i drepturile cuvenite. Se trezi din pricina patului. Dormise mai bine de patru ceasuri.

le puse jos şi se pomeni. în umbra. ieşeau. I se păru că bătaia îi spune : „haide I" Se ridică în picioare. la un ocnaş. Argintărie veche. el singur treaz în casa aceea adormită. La dreapta. De două ori atît cît cîştigase el în nouăsprezece ani. Se plecă deodată. anume Brevet. cu acea încăpăţînare mecanică a visării. intrau. dacă orologiul n-ar fi bătut o dată — un sfert sau o jumătate. Pe polonic se putea lua cel puţin două sute de franci. la cîţiva paşi. Noaptea nu era prea întunecată. E adevărat că ar fi cîştigat mai mult. Văzuse bine dulapul acela. porni atunci de-a dreptul.. Rămase cîtva timp visînd în poziţia asta. cu paşi mărunţi. dacă nu l-ar fi furat administraţia. Bătrîna servitoare tocmai le punea într-un dulăpior de la căpătîiul patului în clipa în care el trecea prin odaia de alături. îşi scoase ghetele şi le puse uşor pe rogojina de lîngă pat. întinse braţul şi pipăi desaga pe care şi-o azvîrlise într-un colţ al alcovului în care se afla patul. In mijlocul acestor frămîntări tulburi. Erau acolo. le simţea ca pe o greutate .. se ridică deodată pe jumătate. afară era rînd pe 120 . Sufletul i se zbuciumă un ceas întreg. şi apoi se gîndea. spre fereastra pe care o întrezărea. şezînd pe marginea patului. Desenul cu pătrăţele al acestei bretele îi venea mereu în minte. apoi lăsă să-i spînzure picioarele. oarecum sinistră pentru cel care l-ar fi zărit astfel. în el se dădea o luptă.Magloire le pusese pe masă. Erau masive. mai şovăi o clipă şi ascultă : în caisă totul era tăcut. pe care-l cunoscuse la ocnă şi ai cărui pantaloni nu se ţineau decît într-o singură bretea de bumbac împletit. Bătu ora trei. intrau din nou. gîndurile pe care le-am arătat îi scormoneau fără încetare creierul. pînă-n zori. ca să intre în aceea unde se afla acum. deasupra lunii pline alergau nori mari. cum intrai din sufragerie. goniţi de vînt. Cele şase tacîmuri de argint nu-i dădeau pace. fără să ştie pentru ce. Din pricina asta. Stătea în poziţia asta şi ar fi rămas poate aşa cine ştie cît. Deschise ochii din nou. apoi îşi reluă poziţia de visare şi rămase clin nou nemişcat. aproape fără să-şi dea seama.

eclipse şi limpezimi. Ajuns la fereastră. deosebi vîrfurile copacilor la distanţe egale unul de altul. semn că zidul despărţea grădina de vreo stradă sau ulicioară cu pomi. după cum se ştie. decît cu un cîrlig foarte mic. N-avea gratii.• \ rînd umbră şi lumină. scoase un obiect pe care-l puse pe pat. o găsi crăpată. Ocnaşii erau folosiţi uneori. destul de scund. dar pentru că aerul rece şi viu pătrunse cu putere în odaie. se asemuia cu lumina vînătă. înnăbuşindu-şi pasul. aceea a episcopului. Ajuns la uşă. îşi puse şapca trăgîndu-şi cozorocul pe ochi. dădea în grădină şi nu era închisă. Jean Valjean o privi cu atenţie. O deschise. făcu o mişcare de om care ştie ce vrea . ţinîndu-şi răsuflarea. Sfeşnicele minerilor sînt făcute din fier masiv şi sfîrşite la capătul de jos printr-un vîrf. Luă sfeşnicul în mîna dreaptă şi. întrerupt din timp în timp de nori. şi înăuntru un fel de asfinţit. se îndreptă spre uşa odăii alăturate. o deschise. Se uită în grădină cu acea privire atentă care mai mult cercetează decît priveşte. ascuţit la unul din capete. îşi căută dibuind băţul. îşi vîrî ghetele într-unui din buzunare. pe vremea aceea. apoi se întoarse lîngă pat şi apucă cu hotărîre obiectul pe care-l lăsase acolo. se duse şi-l propti într-un colţ al ferestrei. 121 . După ce se uită. Ar fi fost greu să deosebeşti prin întuneric în ce scop i se dăduse bucăţii de fier forma aceasta. pentru a scoate piatra din dealurile înalte care înconjurau oraşul Toulon. merse spre firidă. Asfinţitul acesta. Acest obiect semăna cu un drug scurt de fier. după moda locului. Grădina era împrejmuită cu un zid alb. strecurată prin ferestruica unei pivniţe. uşor de sărit. Episcopul n-o închisese. prin faţa căreia se scurg trecătorii. Să fi fost o pîrghie ? Sau poate o măciucă ? La lumina zilei s-ar fi putut vedea că nu era altceva decît un sfeşnic de miner. cu ajutorul căruia se înfig în stîncă. In fund. îndeajuns de limpede ca să te călăuzească. ca un vîrf de ţăpoi. şi aveau adesea la îndemînă scule de miner. îşi luă desaga. scotoci înăuntru. o închise îndată. luă sacul pe umeri. dincolo de el.

Zgomotul acestei balamale îi pătrunse în ureche.XI CEEA CE FACE Jean Valjean ascultă. mai cu hotărîre decît în primele două rînduri. cu mai multă îndrăzneală. Se opri înfiorat. O împinse cu vîrful degetului. uşa pe care o împinsese dăduse alarma şi chemase . împinse uşa. de parcă ar fi fost trîmbiţa judecăţii de apoi. Crăpătura era acum destul de mare pentru ca să poată trece. se mişcă foarte puţin şi pe tăcute. Trebuia cu orice chip să mărească mai mult deschizătura. Aşteptă o clipă. Jean Valjean văzu greutatea. Uşa se deschidea fără zgomot. In ispaima mărită pînă la fantastic a primei clipe mai că-şi închipui că balamaua aceasta se însufleţise. lărgind puţin deschizătura. Uşa se deschise sub apăsare. tulburat şi se lăsă de pe vîrfurile picioarelor pe călcîie. îşi auzea arterele bătîndu-i în tîmp'e ca două ciocane de turnătorie şi i se părea că răsuflarea îi ieşea din piept cu zgomotul vîntului care iese dintr-o peşteră. şi că lătra ca un cîine. prinzînd dintr-o dată o viaţă teribilă. ca zguduitura unui cutremur de pămînt. Jean Valjean tresări. uşor. îşi făcu curaj şi împinse uşa pentru a treia oară. ca să dea de ştire tuturor şi să-i trezească pe cei adormiţi. Socotea cu neputinţă ca groaznicul ţipăt al acelei ţtţîni înfuriate să nu fi zdruncinat toată casa. • . apoi o împinse din nou. bătrînul o să se ridice.. răsunător şi înfricoşat. Numai că alături de uşă era o măsuţă care făcea cu ea un unghi ce împiedica intrarea. li se va veni în ajutor. în mai 122 . cele două bătrîne or să strige .■■ . Nici un zgomot. De data asta o balama neunsă dădu în întuneric un ţipăt răguşit şi prelung. cu grija neliniştită a unei pisici care vrea să intre pe furiş.

volume rînduite pe un scăunaş. Rămase unde era. lumină pe neaşteptate faţa palidă a episcopului. Capul îi era răsturnat pe pernă. Zgomotul balamalei nu trezise pe nimeni. Era aproape de pat. ziua. erau hîrtii împrăştiate pe o masă. şi care la această oră nu erau altceva decît colţuri întunecate şi pete albicioase. un nor uriaş acoperea cerul. nădejde şi cucernică fericire. Natura îşi amestecă uneori în acţiunile noastre manifestări şi înfăţişări de-ale ei cu un fel de aluzie întunecată şi iscusită. şi o rază de lună. Auzea din fundul odăii răsuflarea egală şi liniştită a episcopului adormit. norul acesta se destramă. Deodată se opri. Nimic nu se clintise. se odihnea destins. Era mai mult decît un zîmbet. De aproape o jumătate de ceas. Cu toate acestea.puţin de un sfert de oră oraşul va fi trezit şi jandarmii în picioare. străbătînd fereastra prelungă. împietrit ca un stei de sare.era aproape o strălu10 123 . păzindu-se să nu se izbească de mobile. In clipa în care Jean Valjean se opri în faţa patului. nu dădu înapoi. Jean Valjean înainta cu grijă. O clipă se crezu pierdut. Odaia aceasta era cufundată într-o linişte desăvârşită. un pupitru de rugăciune. un jilţ acoperit cu veşminte. F'ăcu un pas şi intră în odaie. dar mai rămăsese într-însul un clocot înfricoşător. In casă nu se mişca nimic. îşi luă îndrăzneala de-a se uita în odaie. Nici cînd se crezuse pierdut nu dăduse înapoi. Nu se gîndi decît să isprăvească mai iute. Deosebeai ici-colo forme nelămurite şi vagi care. Se scurseseră vreo cîteva minute. se culcase aproape îmbrăcat. Ciuli urechea. cu mînecă lungă. Uşa se deschisese larg. Purta o haină de lînă de culoare închisă. cărţi deschise. ca şi cum ar fi făcut-o înadins. Ajunsese acolo mai devreme decît ar fi crezut. Din pricina nopţilor reci din regiunea Alpilor de jos. Acesta dormea împăcat. lăsa isă-i atîrne pe marginea patului mîna împodobită cu inelul preoţesc. Prima primejdie trecuse. neîndrăznind să se mişte. Toată faţa îi era luminată de o expresie vagă de mulţumire. care făcuse atîtea binefaceri şi fapte pioase. ca şi cum ar vrea să ne facă să cugetăm.

cire. Somnul acesta. Pentru a încerca să-ţi dai seama de asta. Totul rămase însă uşor învăluit într-o penumbră suavă. adăugau un nu ştiu ce. In clipa în care raza de lună se aşternu. Era în acelaşi timp o transparenţă luminoasă. El. clipa. nemişcat. Era un fel de uimire rătăcită. Singurul lucru care se desprindea limpede din atitudinea şi de pe faţa lui era o nehotărîre ciudată. Lumea morală nu poate avea o privelişte mai măreaţă decît o conştiinţă tulbure şi neliniştită. peste acea limpezime interioară. Era aproape ceva dumnezeiesc în omul acesta atît de impunător. faţa aceea unde totul nu era decît nădejde şi încredere. Privea. Jean Valjean. Cerul acesta îi era conştiinţa. trebuie să visezi tot ce poate fi mai crud. solemn şi negrăit. nici chiar el însuşi. faţă în faţă cu tot ce poate fi mai blînd. Atît. Dar de ce natură îi era emoţia ? Ochii nu i se puteau dezlipi de pe bătrîn. dar cu putere. Dar la ce se gîndea ? Ar fi fost cu neputinţă de ghicit. acel cap de bătrîn şi acel somn de copil. natura adormită. Sufletul celor drepţi contemplă în timpul somnului un cer plin de taine. grădina încremenită. căci cerul acesta se afla înăuntrul lui. Fără îndoială însă că era emoţionat şi cutremurat. tulburat peste măsură de acest bătrîn luminos. Nu i s-ar fi putut citi nimic lămurit nici pe chip. era în umbră cu sfeşnicul de fier în mînă . ajunsă la marginea unei fapte rele şi contemplînd somnul unui om drept. stătea în picioare. ca să spunem aşa. casa aceasta atît de liniştită. într-o asemenea însingurare şi alături de un vecin ca el. O rază din acesf cer cădea asupra episcopului. încrederea aceasta nemărginită îl înspăimînta. S-ar fi -spus că şovăia între două 1:24 . avea ceva sublim pe care-l simţea nelămurit. episcopul adormit apăru înconjurat de un nimb de glorie. Luna de pe cer. Nu văzuse niciodată ceva asemănător. tăcerea. ceasul. la somnul vrednic de respect al acestui înţelept şi acopereau cu un fel de aureolă măreaţă şi senină părul alb şi ochii închişi. Nimeni n-ar fi putut spune ce se petrecea într-însul. Pe fruntea lui se răsfrîngea o lumină nevăzută.

intră înapoi în oratoriu. sub privirea asta înfricoşătoare. XII EPISCOPUL LUCREAZĂ A doua zi. După cîteva clipe. Nu cumva ştie înălţimea voastră unde e coşul cu argintărie ? — Ba da. îl luă. cu o binecuvîntare pentru unul şi cu iertare pentru celălalt. deasupra căminului. găsi uşa. apoi merse grăbit de-a lungul patului fără să se uite la episcop. cheia era acolo. ridică sfeşnicul de fier cu gîndul să forţeze încuietoarea . azvîrli coşul. Episcopul continua să doarmă într-o pace adîncă. de-a dreptul la dulapul pe care-l întrezărea la căpătîi. l-l arătă doamnei Magîoire. sări zidul ca un tigru şi fugi. monseniore ! strigă ea. spuse episcopul. străbătu cu paşi mari odaia fără să ia seama şi. 10* 125 . sări peste pervaz. — Slavă domnului ! Nu ştiam ce e cu el. Episcopul tocmai ridicase coşul de pe una dintre brazdele grădinii. Doamna Magîoire alergă spre dînsul foarte tulburată. O rază de lună făcea să se zărească nelămurit. primul lucru pe care-l văzu fu coşul cu tacîmuri. — Monseniore. străbătu grădina. apoi braţul i se lăsă cu aceeaşi încetineală şi Jean Valjean se adînci din nou în contemplaţie. Jean Valjean îşi puse şapca la loc pe frunte.prăpăstii : aceea în aire te pierzi şi aceea in care te mîntui. — Iată-l. cu părul zbîrlit pe capul lui sălbatic. băgă argintăria în desagă. Deodată. cu şapca în mîna stingă şi cu măciuca în cea dreaptă. deschise fereastra. îşi luă băţul. braţul lui stîng se ridică încet către frunte şi scoase şapca. crucea care părea că-şi deschide amîndurora braţele. monseniorul Bienvenu se plimba prin grădină. în zori. îl deschise. Părea gata să-i sfarme craniul sau să-i sărute mîna. fără să se gîndească la zgomot.

pe urmă îşi ridică ochii. Acesta tocmai se apleca'se şi privea oftînd un răsad de cochlearia. Se ridică la ţipătul doamnei Magloire : — Monseniore.— Cum ? spuse ea. — Fierul are un gust rău. Cu ce-o să mănînce monseniorul de acum încolo ? Episcopul o privi cu un aer mirat.. pe care coşuleţul îl strivise căzînd peste brazda de flori. A sărit în stradela Cochefilet! Ah ! Blestematul ! Ne-a furat argintăria ! Episcopul rămase o clipă tăcut. înainte de toate. şi-i spuse cu blîndeţe doamnei Magloire : — Dar. Dar e vorba de monseniorul. asta e ! Nu există oare tacîmuri de cositor ? Doamna Magloire ridică din umeri. — Uite. după care episcopul urmă : — Doamnă Magloire. ţineam la mine argintăria pe nedrept şi de prea multă vreme. Aşadar. Nu e vorba de mine şi nici de domnişoara. — Ei bine — spuse episcopul — atunci tacîmuri de lemn. Ea era a săracilor. intră în alcov şi apoi se întoarse la episcop. Isuse ! spuse din nou doamna Magloire. pe acolo a trecut. serios. Noua ne e tot una. 126 . ochii-i căzură pe un colţ al grădinii. de argintărie vrei să vorbeşti ? Nu ştiu unde e.. spre camera de rugăciune. — Dumnezeule mare şi bun ! A fost furată ! A furat-o omul de aseară ! Cît ai clipi din ochi. — Maica ta. — Cositorul miroase. — Ei. doamna Magloire alergă. O şipcă fusese smulsă din gard. Doamna Magloire se strîmbă cu înţeles. unde se vedeau urme de paşi.. — Atunci tacîmuri de fier. Cine era omuF acela ? Un sărac cu siguranţă. Se scurse încă o clipă de tăcere. cu toată vioiciunea ei de bătrînă sprintenă. omul a plecat ! A furat argintăria ! Cînd scoase strigătul acesta. E gol ! Şi argintăria ? — Ah ! răspunse episcopul.. argintăria asta era oare a noastră ? Doamna Magloire rămase înmărmurită.

Va să zică nu e preotul parohiei. Jean Valjean. Mă bucur că te văd.. se arătă în prag. umblînd de colo pînă colo. — Ah. In acest timp. dar eu îţi dăruisem şi sfeşnicile. salutîndu-l milităreşte. care părea comandantul grupei. Să primeşti pe un om ca ăsta şi să-I găzduieşti alături de tine ! Ce fericire că s-a mulţumit să fure ! Ah. care sînt tot de argint ca şi celelalte.Gîteva minute mai tîrziu. — Monseniore. Un brigadier de jandarmi. Trei oameni îl ţineau prins între ei pe un al patrulea. ridică ochii uluit. monseniorul Bienvenu se apropiase atît de repede cît îi îngăduiau bătrîneţile. — Linişte ! spuse un jandarm. De ce nu le-ai luat o dată cu tacîmurile ? Jean Valjean căscă ochii şi-l privi pe bătrînul episcop cu o căutătură pe care nici o limbă omenească n-ar putea-o descrie. Uşa se deschise. se afla lîngă uşă. Un grup. monseniorul Bienvenu. Pe cînd rnînca. Cei trei erau jandarmi . 127 . cineva bătu la uşă. care mormăia încet — că nu e nevoie nici de lingură şi nici de furculiţă ca să fhmoaie bucata de pîine într-o ceaşcă cu lapte. — Monseniore ! murmură el. celălalt era Jean Valjean. care nu spunea nimic.. dumnezeule! Tremur numai cînd mă gîndesc. prînzea la aceeaşi masă la care stătuse în ajun Jean Valjean. — Intră. şi doamnei Magloire. Intră şi se îndreptă spre episcop. La vorba asta. vesel. — Şi asta e ceva ! spunea doamna Magloire de una sin gură. care stătea posomorit şi părea abătut. Bine. privindu-l pe Jean Valjean. şi pe care ai putea să iei foarte uşor două sute de franci. le atrăgea atenţia — soră-si. In timp ce fratele şi isora se pregăteau să se ridice de la masă. ciudat şi năvalnic. E monseniorul episcop. — Monseniore — spuse brigadierul de jandarmi — aşa dar e adevărat ce ne spunea omul ? Cînd l -am întîlnit. iată-te ! glăsui el cu voce tare. spuse episcopul. spuse el.

luă cele două sfeşnice de argint şi i le aduse lui Jean Valjean.mergea ca unul care ar vrea s-o ia la sănătoasa. Ia-le ! Merse spre cămin. nu înţelegi ? spuse un jandarm. zise: Domnilor. Urmă. tu nu mai eşti în stăpînirea răului. 128 . puteţi pleca. întorcîndu-se spre jandarmi. uite-ţi sfeşnicele. decît cu clanţa. — întocmai. fratele meu. ţi-l smulg din gheara gînduriior negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului. — Da.. Nu e închisă nici ziua. Avea argintăria asta. fără o privire care ar fi putut să-l stingherească. aproape solemn : — Jean Valjean. rămase năuc. Jandarmii se îndepărtară. Apoi. — E adevărat că mă lasă ? spuse el cu un glas îngăimat. reluă brigadierul. ci a binelui. prietene. Jean Valjean tremura din toate mădularele. Jean Valjean. Jean Valjean părea gata să leşine. Şi l-aţi adus aci ? E o greşeală. răspunse episcopul. nici noaptea. fără o mişcare. — Şi v-a spus — îl întrerupse episcopul zîmbindu-i — că i-a fost dăruită de un popă bătrîn şi cumsecade. Jandarmii îi dădură drumul lui Jean Valjean.. la care şi-a petrecut noaptea. Iţi cumpăr acum sufletul. care nu-şi amintea să-i fi făgăduit ceva. — Acum — îi spuse episcopul — du-te cu dumnezeu ! Dar să nu uit : cînd te vei întoarce. care se trase îndărăt. eşti liber. ca şi cum ar fi vorbit din somn. Episcopul rostise cuvintele acestea pe un ton apăsat. Aşa-mi închipui. L-am oprit să vedem ce e cu el. Episcopul se apropie de el şi-i spuse încet: — Nu uita. II putem lăsa să plece ? — Fără îndoială. Apucă mecanic şi cu un aer rătăcit cele două sfeşnice. poţi oricînd să intri şi să ieşi pe poarta de la stradă. nu e nevoie să treci prin grădină. nu uita niciodată că mi-ai făgăduit să între buinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. — Prietene — reluă episcopul — înainte de a pleca. Cele două femei se uitau la el fără să spună o vorbă.

Simţea în el un fel de furie. cu lăuta la şold şi cu o cuşcă cu o marmotă în spinare. Rătăci astfel toată dimineaţa. Jean Valjean se aşeză în dosul unui tufiş de pe oîmpia întinsă. fără să mănînce şi fără să-i fie foame. Vedea cu nelinişte cum se zdruncină înlăuntrul său acea linişte îngrozitoare pe care i-o dăduse nedreptatea nenorocirii lui. era unul din129 . Avea o mulţime de senzaţii noi. mai erau pe ici pe colo. Cufundat în gînduri. atît de mult trecuse de cînd nu-i mai veniseră în minte. Starea asta îl ostenea. Jean Valjean auzi un zgomot plăcut. pustie. Nici măcar clopotniţa vreunui isat îndepărtat. ceea ce făcea ca zdrenţele lui să-i pară şi mai înfricoşătoare celui ce l-ar fi întîlnit. prelungind pe pămînt umbra celei mai neînsemnate pietricele. O cărare care tăia cîmpia trecea pe la vreo cîţiva paşi de tufişul lui. nu ştia împotriva cui anume. care cînta din gură. In zare nu se vedeau decît Alpii. îşi întoarse capul şi văzu venind pe cărare un mic savoiard. roşcată. străbătînd drumurile şi potecile la nimereală. împotriva căreia lupta cu toată asprimea dobîndită în ultimii douăzeci de ani. Amintirile acestea îi erau aproape de neîndurat. de-a lungul cîmpiilor. cîteva flori întîrziate . printre gardurile de mărăcini. care îi trezea amintiri din copilărie. de vreo zece ani. Fiindcă soarele cobora spre asfinţit.i XIII MICUL GERVAIS Jean Valjean ieşi din oraş ca un om fugărit. N-ar fi putut să spună dacă era mişcat sau umilit. Jean Valjean putea fi la vreo trei leghe de Digne. Gînduri nelămurite se îngrămădiseră astfel într-însul de-a lungul zilei. mergînd. grăbit. Se întreba ce avea s-o înlocuiască. le simţea mireaisma. Gu toate că timpul era înaintat. Uneori ar fi vrut să fie la închisoare cu jandarmii şi lucrurile să nu se fi petrecut astfel : ar fi fost mai puţin tulburat. cum era. îl cuprindea uneori o înduioşare ciudată. fără să bage de seamă că se întorcea pe unde mai trecuse. Se puse pe mers.

cu acea încre dere a copilăriei care e făcută din neştiinţă şi nevinovăţie — banul meu! — Cum te cheamă ? îl întrebă Jean Valjean. ca şi cum ar fi fost arşice. moneda de patruzeci de gologani îi scăpă jos şi se rostogoli spre mărăcini. pînă la Jean Valjean. domnule. domnule ! Ochii lui Jean Valjean rămaseră ţintă la pămînt. Copilul îşi urmărise banul şi-l văzuse. Copilul începu din nou : — Banul meu. se oprea din cînd în cînd din mers şi se juca cu nişte bănuţi pe care-i ţinea în mînă. — Pleacă de-aici ! spuse Jean Valjean. Băiatul cînta. Copilul se opri în dreptul tufişului. 130 . poate toată averea lui. nu era nimeni nici pe cîmpie şi nici pe potecă. — Domnule — spuse micuţul savoiard. fără să-l vadă pe Jean Valjean. şi aruncă în sus pumnul de bani pe care pînă atunci îl prinsese cu destulă dibăcie pe dosul mîinii. De data asta. Nu se miră de fel şi merse de-a dreptul spre omul din tufiş.tre acei copii drăgălaşi şi veseli care pribegesc. Jean Valjean puse piciorul pe ea. Locul era cu totul singuratic. — Gervais. Printre aceşti bănuţi era şi o monedă de patruzeci de gologani. Banul meu de argint ! Banul meu ! Jean Valjean parcă nu l-ar fi auzit. In acelaşi timp. Nu se auzeau decît ţipetele scurte şi slabe ale unui stol de păsări călătoare. Copilul avea în spate soarele care-i punea fire de aur în păr şi împurpura cu o lumină însîngerată faţa sălbatică a lui Jean Valjean. care străbăteau cerul la o foarte mare înălţime. — Domnule — stărui copilul — dă-mi banul ! Jean Valjean îşi lăsă capul în jos şi nu răspunse. Cît vedeai cu ochii. pusă pe comoara lui. se silea să-i dea la o parte gheata mare şi ţintuită. Copilul îl luă de gulerul hainei şi-l scutură. cu genunchii ieşiţi prin găurile pantalonilor. — Banul meu ! strigă copilul.

apoi îşi întinse mîna spre băţ şi strigă cu o voce îngrozitoare : — Gine-i acolo ? — Eu. Respiraţia îi ridica pieptul la răstimpuri lungi şi neegale. domnule. După cîteva clipe. Avea ochii tulburi. răspunse copilul. copilul pieri. Rămăsese în picioare. Eu ! Daţimi cei patruzeci de gologani ai mei. 131 . poate că avea călduri. copilul îl privi. Soarele apusese. In jurul lui Jean Valjean se lăsă umbra. căută în neştire să-şi petreacă şi să-şi încheie haina. Copilul plîngea. cu talpa tot pe moneda de argint.— Vreau banul meu ! Moneda mea de patruzeci de gologani. Privirea. deveni aproape ameninţător : — Ei. Jean Valjean ridică capul. domnule. după cîteva clipe de mare uimire. Cu toate astea. II măsură pe copil cu un fel de uimire. căzut în iarbă. îl auzi plîngînd. furios. simţise frigul serii. Deodată tresări . apoi începu să tremure din creştet pînă-n tălpi şi. cu toate că era de-o şchioapă. părea că studiază cu multă atenţie forma unui ciob albastru de faianţă. tot tu eşti ! spuse Jean Valjean şi.se tăiase răsuflarea. De cînd fugise copilul nu se clintise din loc. şi Jean Valjean. fu s i l i t să se oprească la o oarecare distanţă pentru că i . pe care piciorul lui o înfundase pe jumătate în pămînt şi care sclipea printre pietre. In clipa aceea zări moneda de patruzeci de gologani. vă rog ! Apoi. care i se aţintise la vreo zecedoisprezece paşi înainte. Stătea mai departe jos. Nu mîncase toată ziua. cu toate că era dus pe gînduri. vreţi să luaţi piciorul sau nu ? Luaţi-vă piciorul ! — Ah. îşi trase mai bine şapca pe ochi. se puse pe fugă. adăugă : Şterge-o de-aici ! înfricoşat. fidicîndu-se dintr-o dată în picioare. făcu un pas şi se aplecă să-şi ridice băţul de jos. vă rog ! Luaţi piciorul. Eu ! Gervais. Alerga cît îl ţineau puterile fără a îndrăzni să se mai uit e înapoi s au să scoată vreun ţipăt.

spuse preotul. ar fi fost un ochi deschis.Simţi CH o zguduituri electrică. Jean Valjean întîlni un preot călare. Dar. apui ae opri. scormonind zările. fără să-şi poată dezlipi privirea de pe locul pe care piciorul lui îl călcase cu o clipă mai înainte. începu din nou să umble. Se dădu trei paşi îndărăt. După cîteva minute. în picioare şi tremurînd ca o fiară sălbatică în căutarea unui adăpost. Cîmpia era pustie şi posomorită. se uită. Nu văzu nimic. Noaptea se lăsa. ca şi cum lucrul acela. fîşii mari de ceată viorie suiau în limpezimea apusului. „Ce e asta ?" spuse el printre dinţi. în partea unde pierise copilul. venindu-şi în fire. Ai fi zis că ameninţau şi urmăreau pe cineva. Se apropie de el şi-i spuse : — Părinte. copilul era destul de departe. Era înconjurat de nemărginire. Bătea un vînt din nord. Copacii mărunţi îşi scuturau braţele slăbănoage cu o furie de necrezut. n-ai văzut trecînd un copil ? — Nu. se aruncă ca un nebun asupra monedei de argint. Strigă atunci din toate puterile : „Gervais ! Gervais 1" Tăcu şi aşteptă. sigur că puştiului i-ar fi fost frică şi s-ar fi ferit să se arate. După vreo sută de paşi se opri în loc. fără îndoială. In jurul lui nu era nimic altceva decît o umbră în care privirea i se pierdea şi o tăcere în care glasul i se stinse. 132 . cu un glas neînchipuit de puternic şi dezolat : „Gervais ! Gervais !" Dacă l-ar fi auzit. începu să caute cu ochii departe pe cîmpie. cîmpia era rece şi nedesluşită. pironit asupră-i. Scoase un oftat şi începu să meargă grăbit într-o direcţie oarecare. Nu-i răspundea nimeni. dînd lucrurilor dimprejurul lui un fel de viată lugubră. o luă şi. care lucea acolo în întuneric. apoi se porni pe fugă. nu văzu nimic. Din timp în timp se oprea şi striga în singurătatea aceea. rece ca gheata.

Scoase din pungă două monede de cîte cinci franci şi i le înmînă preotului.. Luna se ridicase. pentru săracii dumitale. un savoiard. Ştiţi. — Nu l-am văzut. — Pentru săracii dumitale. gleznele i se încovoiară sub el. In sfîrşit. se opri într-un loc unde se încrucişau trei poteci. şi cu o lăută.— Unul pe care-l cheamă Gervais. Aceasta-i fu ultima sforţare. căzu pe un bolovan. strigînd. zdrobit. — Gervais ar putea fi de prin satele de-aici ? Nu-mi pute(i spune ? — Dacă e aşa cum spui. . pune să mă aresteze. Preotul dădu iute pinteni calului şi fugi înfricoşat. nu erau decît tufişuri sau stînci scunde aproape de faţa pamîntului. — N-am văzut pe nimeni. Făcu în felul acesta un drum destul de lung. cu degetele înfipte în păr. chemînd. Nu-i cunoaşte nimeni. rătăcit: Părinte. dintr-o dată. Jean Valjean se puse pe fugă în direcţia în care o luase la început. cred. De două sau trei ori alergă peste cîmp spre ceva care i se părea a fi o făptură culcată sau lăsată pe vine. Trec dintr-ăştia prin partea locului.. e un copil străin. căutînd cu privirea. Sînt un hoţ. părinte. îşi plimbă privirea în depărtare şi mai chemă pentru ultima oară : „Gervais î Gervais ! Gervais I" Strigătul i se stinse în ceaţă. dar cu un glas stins şi aproape îngăimat. spuse el. pe care i le dădu preotului. Murmură încă o dată : „Gervais!". — Iată. dar nu mai întîlni pe nimeni. ca şi cum o putere nevăzută l-ar fi împovărat pe negîndite cu greutatea cugetului isău încărcat. Părinte. cu faţa între genunchi şi strigă : „Sînt un ticălos !" In clipa aceea i se frînse inima şi se puse pe plîns. Jean Valjean scoase cu o mişcare repezită alte două monede de cinci franci. e un copil de vreo zece ani cu o marmotă. fără să trezească măcar un ecou. Adăugă apoi. Plîngea pentru prima oară de nouăsprezece ani încoace.

mergea ca un om beat. dacă voia să devină mai bun. că de acum înainte. Se ridica împotriva faptei îngereşti şi a cuvintelor atît de blînde ale bătrînului. va ajunge cu siguranţă cel mai rău. Mîndria. că un drum de mijloc nu mai putea fi pentru el. trebuia să devină monstru ? Trebuie să ne punem şi aici aceleaşi întrebări pe care ni l e-am mai pus cu alt pri lej. dacă nu devenea cel mai bun dintre oameni. In mijlocul tuturor acestor licăriri. cu toate acestea. să urce acum mai sus decît episcopul sau să cadă mai jos decît ocnaşul. fără să-şi dea seama. Nu-şi putea da seama de ceea ce se petrecea cu el. înţelegea el oare limpede ce-ar fi putut să urmeze pentru el din cele ce i :se întîmplaseră la Digne ? Auzea el oare aceste şoapte tainice care trezesc spiritul sau îl stingheresc în anumite clipe ale vieţii ? Ii spunea oare un glas la ureche că trăise tocmai ceasul solemn al destinului lui. o luptă uriaşă şi hotărîtoare se dădea între răutatea lui şi bunătatea celuilalt. Iţi cumpăr acum sufletul.Am văzut că Jean Valjean. vreo umbră din toate acestea ? Cu siguranţă. care e în noi un fel de cetate a răului. Simţea nelămurit că iertarea preotului acela era asaltul cel mai mare şi atacul cel mai puternic care-l zguduise vreodată . cul es es e el oare în mintea lui. face educaţia inteligenţei. se împotrivea acestei îngăduinţe cereşti. că. In timp ce umbla aşa. era străin de toate gândurile lui de pînă atunci. cu ochii rătăciţi. că de data asta trebuia să învingă sau să fie învins." Cuvintele acestea îi veneau într-una în minte. că. ca isă spunem aşa. Ţi-l smulg din gheara gîndurilor negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului. dacă voia să rămînă rău. după ce ieşise din casa episcopului. suferinţa. „Mi-ai făgăduit să întrebuinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. că dacă s-ar îndupleca. şi că lupta. că împietrirea lui ar fi definitivă dacă s a r împotrivi acestei îngăduinţe. trebuia să devină înger. că trebuia. am spus-o. ar trebui să renunţe la ura cu care faptele oamenilor îi umpluseră sufletul de-a lungul atîtor ani şi care-i plăcea . nu e de loc sigur 134 .

ea îi străbătu dintr-o dată haosul din minte şi îl risipi. episcopul îi rănise sufletul. care i se oferea de acum încolo. Lucru ciudat şi cu putinţă numai în starea în care se afla . De ce ? N-ar fi putut desigur să lămurească . ca o lumină prea tare care i-ar fi rănit ochii abia scăpaţi din beznă. Jean Valjean făcuse o faptă de care nu mai era în stare. şi nici el nu se îndoi a de ast a : nu m ai era acelaşi om. nu mai putea să-şi închipuie că episcopul nu i-ar fi vorbit şi nu l-ar fi mişcat. ocnaşul fusese zăpăcit şi orbit de virtute. noi şi nemaiauzite. din obicei şi din instinct. viaţa posibilă. în starea în care se găsea. Oricum ar fi. Cînd inteligenţa i se trezi şi-şi dădu seama de fapta animalului. Ca o cucuvaie care ar vedea dintr-o dată răsărind soarele. pe care le adusese cu el din ocnă . totul se schimbase într-însul. furîndu-i copilului banul acela. această ultimă faptă urîtă avu asupra lui un rezultat hotărîtor. era oare o ultimă răbufnire şi ca un fel de supremă sforţare a gîndurilor rele. nu ştia pe ce lume se află. după cum unii reactivi chimici 135 . un rezultat a ceea ce se numeşte în statică „forţa inerţiei" ? Aşa era — şi poate că era mai puţin decît atît. care. Era sigur. Viaţa viitoare. mai degrabă Ie întrezărea decît le vedea. Jean Valjean se dădu înapoi cu spaimă şi scoase un strigăt de groază. nu omul. Dacă îi veneau aceste gînduri. curată şi strălucitoare întru totul. într-adevăr. în timp ce inteligenţa i se zbătea în noianul atîtor obsesii. şi eie nu izbuteau decît să-I azvîrle într-o nelinişte aproape dureroasă şi de neîndurat. îl făcea să tremure şi-l umplea de nelinişte. puse într-o parte întunericul şi într-alta lumina şi acţiona asupra sufletului său. un rest de pornire. îşi pusese piciorul prosteşte pe banul acela. ci animalul. S-o spunem simplu : nu el furase.că Jean Valjeân era în stare să descurce tot ceea ce arătăm noi aici. In starea aceasta de spirit îl întîinise pe micuţul Gervais şi-i furase cei patruzeci de gologani. La ieşirea din acel loc hîd şi negru care se cheamă ocnă.

nu mai era decît o umbră. căută cu deznădejde. cu mintea plină de planuri blestemate. cu faţa hotărîtă şi posomorîtă. Rămăsese numai episcopul. în care visarea e atît de adîncă. se opri disperat. iar Jean Valjean se micşora şi se ştergea. băgă de seamă că avea o formă omenească şi că făclia era însuşi episcopul. Deodată dispăru. şi fu cît pe-aci să se întrebe cine era omul acesta de care se îngrozea. cu haina pe umeri. Mai întîi. înaintea lui. cu sacul plin de lucruri furate în spinare. văzu dincolo de această aiurare. Pe măsură ce i se prelungea visarea. Se privi deci îndelung. Privind cu mai multă atenţie lumina aceasta care-i apărea în conştiinţă. II văzu aievea în faţa lui pe acest Jean Valjean. ca să spunem aşa. faţă în faţă şi. după cum am arătat. apoi. La un moment dat. acest chip fioros. şi în acelaşi timp înfricoşător de liniştite. cînd îşi dădu seama că lucrul acesta e zadarnic şi cu neputinţă. în acelaşi timp. să regăsească copilul. In momentul în care strigase : „Sînt un ticălos !" se văzuse aşa cum era şi era desprins de el însuşi într-o atît de mare măsură. încît i se părea că nu e decît o fantomă şi că-l avea acolo. pentru ai da înapoi moneda. Avu astfel un fel de vedenie. un fel de lumină pe care o luă drept făclie. într-o tainică adîncime. încît absoarbe realitatea. Jean Valjean. Prea marea suferinţă. Fusese nevoie de cel dintîi pentru a-l risipi pe celălalt. 136 . chiar înainte de a se analiza şi de a gîndi. precipitînd un element şi limpezind altul. care umplea tot sufletul nenorocitului cu o strălucire plină de măreţie.acţionează asupra unui amestec tulbure. episcopul se mărea şi strălucea în ochii lui. îl făcuse într-o oarecare măsură vizionar. Creierul lui se găsea într-una din acele clipe violente. ca unul care caută s-o ia la fugă. Nu mai vezi lucrurile dimprejur şi vezi imaginile pe care Ie ai în minte proiectate în afară. în carne şi oase. Conştiinţa lui îi cîntări pe rînd pe aceşti doi oameni puşi astfel în faţa ei : episcopul şi Jean Valjean. cu băţul în mînă. pe ocnaşul hidos.

cele ce i se întîmplaseră cu episcopul. o zi nemaipomenită. care făcea pe vremea aceea cursa spre Grenoble şi sosea la Digne. o zi încîntătoare şi grozavă totodată. ultima faptă pe care o săvîrşise. îngenuncheat pe caldarîm. mai înfricoşat decît un copil. Gîte ceasuri a plîns oare aşa ? Ce-a făcut după ce-a sfîrşit de plîns ? încotro a luat-o ? Nimeni n-a putut să afle vreodată. de o limpezime pe care n-o mai simţise niciodată pînă atunci. Plînse cu lacrimi fierbinţi. îşi privi sufletul şi-i păru înfricoşător. furtul celor patruzeci de gologani de la un copil". I se părea că-l vede pe satana în lumina raiului. crimă cu atît mai laşă şi cu atît mai monstruoasă cu cît venea după iertarea episcopului — toate îi reveniră în minte. îndelunga lui pătimire. pe cînd trecea pe strada Episcopatului. Plîngea. Cu toate acestea. prima lui greşeală. .Jean Valjean plînse îndelung. îşi privi viata şi-i păru îngrozitoare. mai slab decît o femeie. înţepenirea lui lăuntrică. şi în mintea lui se făcea ziuă din ce în ce mai tare. Viaţa lui trecută. îndobitocirea lui exterioară. a văzut. o lumină blîndă se apleca asupra acestei vieţi şi acestui suflet. limpezi. în umbră. dinaintea porţii monseniorului Bienvenu. pe la orele trei dimineaţă. Pare totuşi sigur că un căru{aş. un om în rugăciune. plînse cu hohote. punerea lui în libertate înveselită de atîtea planuri de răzbunare.

Toate dughenile frizerilor. viitorul rege Carol al X-lea . • In felul acesta reac(iunea feudală a restauraţiei arăta ci socoteşte neavenite revoluţia şi imperiul. erau zugrăvite în albastru-azuriu şi pictate cu flori de crin. nu lfpsit de trufie. traducător tn versuri albe al multor drame de Shakespeare. cu urechere. în felul celei austriace.CARTEA A TREIA IN ANUL 1817 ANUL 1817 1817 e anul pe care Ludovic al XYIII-lea îl denumea cu oarecare ifos regesc. predase oraşul. 138 . Armata franceză era îmbrăcată în alb. cel de al douăzeci şi doilea al domniei sale'. îmbrăcat în veşmînt de pair al Franţei. In 1817 moda îngropa băieţaşii între patru şi şase ani sub şepci uriaşe de piele marochinată. puţin cam pripit. care aşteptau întoarcerea perucilor pudrate şi a păsării regale. Fapta răsunătoare isăvîr-şită de Lynch era următoarea : la 12 martie 1817. c un i îi sade bine unuia care a săvîrşit o faptă răsunătoare. Napoleon era la Sfînta Elena. ducelui d'Angoule'me 3 . regimentele se chemau Jegiuni. Erau vremurile naive în care contele Lynch lua loc în fiecare duminică în strana bisericii Saint Germain des Preş. ' Fiul contelui d'Artois. cu nasul lui lung şi cu acel profil măreţ. şi în loc de numere purtau numele departamentelor. 2 Literat cu activitate modestă din primul pătrar al secolului XIX. De aici rangul lui de pair. E anul în care domnul Bruguiere Sorsum2 era celebru. destul de asemănătoare cu cuşmele eschimoşilor. în 1823 a comandat expediţia din Spania pentru înăbuşirea mişcării burghezo-liberale. ca epitrop. cu lentă roşie. în calitatea lui de primar de Bordeaux.

amîndoi celebraseră liturghia Federaţiei în Champs de Marş 6 . Forioso — acrobaţi de pe vremea restauraţiei. tăbărîţi în apropiere de Gros-Caillou. 4 Conspiratori bonapartişti din primii ani ai restauraţiei. Doamna Saquin îi urma lui Forioso 2 . In epoca feudală se niorii îşi convocau anual. 5 Om de încredere al lui Ludovic a! XVIIMea. In acel an 1817 două lucruri 1 Pottier. « Parc din Paris în care se înaltă din 1889 Turnul Eiffe!. vasalii spre a le face cunoscute obligaţiile pentru anul următor . I s-a zis Cîmpul lui Marte. 2 Doamna Saquin. In timpul revoluţiei burgheze şi al imperiului era rezervat marilor adunări şi serbări populare. zeul războiului. Carbonneau şi Tolleron 4 . la 14 iulie 1790.şi pentru că Anglia îi refuza postav verde. Napoleon convoacă la o adunare corpul legislativ şi notabilităţile capitalei spre a le face cunoscută noua Constituţie. voi. 8 Champs de Mai (adunare cîmpenească din mai). îşi întorcea hainele vechi pe dos. în Champs de Mai 8 . de pe care aurul se ştersese. 1 139 . vopsiţi în albastru. In Franţa mai erau încă prusaci. Restauraţia l-a răsplătit cu un scaun de deputat. şi abatele Louis s . Odry — actori comici din prima jumătate a secoiului aî XIX-!ea. Talleyrand o spusese în calitate de episcop. Principele de Talleyrand. 7 Emblemele primului imperiu (1804—1814). Pottier domnea . Champs de Mai se făcuse vestit prin faptul că fusese ţinut în luna iunie în Champs de Marş. caracterizată prin concesii liberale. răscoală zdrobită de Napoleon. în 1817. putrezind în iarbă. Erau coloanele care cu doi ani în urmă susţinuseră estrada împăratului. Erau înnegrite ici-colo de la focul care arsese bivuacul austriecilor. cu urme de vulturi şi albine 7 . 3 Unul din şefii răscoalei regaliştilor parizieni împotriva Convenţiunii thsrmidoriene. (1 Miiersblii!. Legitimitatea se afirmase tăind mîna şi apoi capul unor Pleignier. Delalot3 era un personaj. ministru însărcinat cu finanţele. Odry ' nu exista încă. pe potecile aceluiaşi Champs de Marş. în Î817 Peilegrini cînta din gură. mare şambelan. în timpul celor o sută de zile. Louis o slujise ca diacon. în luna mai. se puteau vedea stîipi mari de lemn zăcînd în ploaie. fiindcă în secolul a! XVII Mea servea drept teren de exerciţii militare. se priveau rîzînd ca doi auguri. Două sau trei din coloane dispăruseră în flăcările acestor bivuace şi încălziseră mîinile mari ale acestor soldaţi împărăteşti. domnişoara Bigottini dansa .

rămăşiţe dintr-un palat imperial. în odaia ei de culcare împodobită cu X-uri de mătase albastră ca cerul. * Ruinele termelor (băilor) zise ale Iul Iulian Apostatul. fiindcă a dat dovadă şi de laşitate. care azvîrlise capul fratelui său în bazinul din Marche-aux-FIeurs. 8 Autoare de romane exotico-sentimentale (1778—1828). 2 Chaumareix. a fost persecutat pentru ideile sale liberale. naufragiat tn 1816 din pri cina incapacităţii lui . 5 Locuinţă seniorială din Paris (Cartierul latin). a fost degradat şi condamnat la închisoare. Meduza. 3 Ofiţer tn armata lui Napoleon. condamnat la muncă silnică în 1818.erau populare: Voltaire-Touquet' şi tabachera ă la Charte. Ducesa de Duras 6 îşi citea cîtorva prieteni. HO . în secolul al XV-lea. inspirat pictorului Gericault un tablou celebru : „Pluta Meduzei". Cea mai nouă emoţie a parizienilor era crima lui Dautun. care avea să umple de ruşine pe Chaumareix şi de glorie pe Gericault 2 . devine colaborator apropiat al lui Ibrahim-Paşa şi or ganizator al armatei egiptene. care după Waterloo se angajează in structor în Egipt. Palatul Thermes 4 din strada Harpe servea de prăvălie unui dogar. Podul Austerlitz abdicase şi se numea acum podul Jardin du Roi. Islamizat. Ludovic al XVIII-lea. Aca1 Librar şi editor din Paris . comandantul vasului Meduza. Ourika. împărat roman. a retipărit sub restauraţie operele! filozo filor materialişti francezi din secolul al XVIII-lea şi îndeosebi pe cele ale lui Voltaire . pentru folosinţa abaţilor de Cluny. La Ministerul Marinei se începea o cercetare asupra acelei fregate purtătoare de nenoroc. Pe platforma turnului octogona! al casei Cluny 5 se mai vedea încă mica gheretă de iscînduri care-i servise de observator lui Messier. este cunoscut sub numele de Soliman-Paşa. era preocupat de eroii care ajung împăraţi şi de papugiii care ajung moştenitori ai tronului. în timp ce şi-l adnota cu vîrful unghiei pe Horaţiu. trei sau patru. părăsind corabia înaintea echipajului. Nau fragiul Meduzei a. La Luvru litera N era ştearsă de peste tot. construită în stil gotic. 7 Aventurier care se dădea drept Ludovic al XVII-lea . astronom al marinei sub Ludovic al XVI-lea. dublă enigmă care acoperea în acelaşi timp podul Austerlitz şi Grădina Botanică. nepublicată încă. Colonelul Seves * pleca în Egipt ca să ajungă acolo Soliman-Paşa. şi în acelaşi timp avea două g r i j i : Napoleon şi Mathurin Bruneau7.

8 Scriitoare franceză din timpul lui Napoleon I. Trăia tot pe-atunci un fals Chateaubriand 3 . de refugiu în trecut şi de exaltare şovină. Domnul Paes 8 . în această calitate a susţinut acuzaţiile regimului reacţionar al restauraţiei împotriva cunoscutului pamfletar PaulLouis Courier. cunoscut mai înainte ca clovn şi acrobat. 6 Romancier francez lipsit de talent. In Consiliul de miniştri se discuta chestiunea dacă puteau fi îngăduite desenele reprezentînd acrobaţii. anume d'Arlincourt 5 .demia franceză dădea ca subiect de premiu : „Fericirea pe care o aduce învăţătura". prolix şi grandilocvent. din strada Ville-l'Eveque. 1 Patronul unui circ din Paris. care denunţa reacţiunea feudalo-catolică de pe vremea aceea. Institutul îl ştergea pe Napoleon Bonaparte de pe lista academicienilor. renumit prin cruzi mea cu care înăbuşea orice manifestare antimonarhică. 11* 141 . autorul operei Agnesa. reprezentant al preromantismulul re acţionar. ale marchizei de Sassenaye. autoare de neînsemnate romane sentimentale. In umbra lui era văzut cum creşte acel viitor avocat de Broe2 . 1 Procuror general la Paris pe timpul restauraţiei. de la începutul secolului al XlX-Iea. în jurul cărora se adunau ştrengarii străzilor. 8 Compozitor italian preţuit în Franţa. în aşteptarea unui fals Marchangy. fără de care principiul monarhic ar fi fost ştirbit. 4 Scriitor preromantic francez (1782—1826). cu obrazul pătrat şi cu un neg pe obraz. era de la sine înţeles că oraşul Angoulâme avea de drept toate calităţile unui port maritim. 3 Scriitor francez (1768—1848). Toate fetele cîntau Pustnicul din Saint-Avelle. Bellart' era elocvent în mod oficial. maf tîrziu procuror . O ordonanţă regală făcea din Angouleme şcoală de marină. dirija concertele cu public restrîns. Clair d'Albe şi Malek-Adel erau cărţi de valoare. sortit sarcasmelor lui Paul-Louis Courier. anume Marchangy 4. doamna Gottin 6 fiind socotită cel mai mare scriitor al timpului. pentru că ducele d'Angouleme fiind mare amiral. cu pronunţate tendinţe reac ţionare. un om cumsecade. 2 Avocat. unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă. care împănau afişele lui Franconi 7 .

Chateaubriant. 4 Cunoscuta scriitoare franceză cu tendinţe liberal-burgheze. a avut un rol de seamă tn victoria de la Austerlitz. Le Constitutionnel 6 era constituţional. unde a găsii un climat mai favorabil libertăţii de gîndlre. care ţinea cu Burbonii. Soidaţii din escorta regală o fluierau pe domnişoara Marş 6 . Napoleon într-adevăr nu mai avea geniu. o Deputat în Conversiunea Naţională şi membru tn Comitetul salvării publice. Era un an de cînd murise doamna de Stael 4 . Le Nain Jaune 2 se preschimba în Miroir. 2 Numele unei reviste satirice (1814—1815). Soult 10 nu cîştiga nici o luptă. Pe domnul duce de Berry 3 . perse cutată de Napoleon. unul dintre cele mai citite ziare ale opoziţiei burgheze faţă de regimul restauraţiei. şef al şcoalei „clasice" . Descartes. U Filozoful francez Rene Descartes (1596—1650) s-a exilat voluntar în Olanda. Exilat de restauraţie ca regicid. organizator al victoriilor republicane împotriva invadatorilor prusaci şi austrieci. asasinat la !3 fe bruarie 1820 de către lucrătorul Louvel. care începuse să fie pîndit de pe acum din umbră de către Louvel. Cafeneaua „Lemblin" ţinea cu împăratul împotriva cafenelei „Valois". 142 . dar libertatea lor era mare. Carnot 9 nu mai era cinstit. drept răspuns la teroarea albă a restauraţiei.eu cuvinte de Edmond Geraud'. T-ul acesta îi făcea pe burghezi să rîdă pe seama cunoscutului scriitor. 7 Pictor celebru pe vremea revoluţiei şi a imperiului . Ziarele mari erau mititele. 5 Actriţă la Comedia Franceză. 10 Mareşal al lui Napoleon. ziariştii prostituaţi insultau proscrişii din 1815. < Constituţionalul. deputat tn Convenţiunea Naţională şi regizor al festivităţilor republicane. eare manifesta zgomotos. Arnault 8 nu mai avea spirit. Nu e pentru nimeni o taină că scrisoarea adresată prin poştă unui surghiunit ajungea rareori la destinaţie. se ' Scriitor francez de mîna a doua (1780—183!). poliţiile îşi făceau o datorie religioasă din a le opri. a lucrat mai tîrziu pentru Napoleon. îl căsătoriseră cu o principesă de Siciîîa. Faptul nu e nou. Minerva îl numea pe Chateaubriand. Formatul lor era restrîns. tn versuri şi proză. opinii ultraregaliste. In ziare vîndute. 3 Al doilea fiu al viitorului rege Carol al X-lea . David 7 nu mai avea talent. 8 Autor dramatic şi fabulist francez (1766—1834). pe cînd era în surghiun".

Acum Negru 7 urzea deopotrivă. printre care cei numiţi de V. în strada Therese numărul 4. 5 Titlul de Monsteur se dădea în Franja fratelui mal mic al regelui. apoi prefect. Napoleon sau Buonaparte ' — doi oameni puteau fi despărţiţi mai mult decît de o prăpastie. bonapartiştii ti considerau duş mani. supranumit „autorul nemuritor al Chartei 2 ". Hugo. ucigaşi de rege. * Politician din timpul restauraţiei . aprobaţi întrucîtva de Monsieur 5 . A fost în vigoare. nu lua niciodată cuvîntul în Cameră şi vota totdeauna cu guvernul. convorbirea sa pentru întărirea monarhiei. O'Mahony şi de Ghappedelaine schiţau. deputat ultraregalist. s Publicist ulirEregalist din timpul restauraţiei Burboniîor. de călre reacţiunea feudală. primul ministru. La Pont Neuf se sculpta cuvîntul Redivivus pe soclul care aştepta statuia lui Henric al IV-lea. şefii dreptei spuneau: „Trebuie să-i scriem lui Bacot 4 ". cu pronunţarea corsicană a numelui său de familie. Toţi cei cu bun simţ erau de părere că veacul revoluţiilor fusese închis o dată pentru totdeauna de către regele Ludovic al XVIII-lea. După cum spuneau : regicizii sau votanţii. Era îndreptată împotriva lui Decazes. care-şi băteau joc de cel proscris.plîngea de asta. David. care sprijineau în 1815 şi tn anii următori restauraţia Burboniîor . într-un ziar belgian se arătase cam supărat din pricină că nu primea scrisorile ce-i erau adresate. prusaci. 2 Constituţie promulgată în 1815 de Ludovic al XVIII-lea cu un mini mum de concesii liberalismului burghez. socotit prea indulgent faţă de bonapartişti şi liberalii burghezi. In situaţii grele. ' Conspiraţie urzită în 1818 de cei mai mulţi deputaţi ultraregalişti. ceea ce trebuia să fie mai tîrziu „conspiraţia de pe malul apei" 6 . din 1830 pînă în 184S. Domnul Piet 3 schiţa în linii mari. 7 Grupare secretă conspirativă a burgheziei liberale. duşmanii sau aliaţii. 1 Regicizii sau votanţii • depulaţii care tn ianuarie 1793 votaseră con damnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea erau numiţi „regicizi". Buonaparte: regaliştii afectau să numească astfel pe Napoleon. Canuel. cu unele mo dificări. lucrul acesta păruse hazliu foilor regaliste. Duşmanii sau aliaţii: ocu panţii englezi. austrieci şi ruşi. . descoperită şi deferită Justiţiei în cursul anului 1817.

cu părul încărunţit sub basmaua d e m ă t a s e . Oamenii serioşi se întrebau ce-ar 1 Delaverderie. • Autor dramatic şi critic literar pe vremea restauraţiei. se încăierau pentru regele Romei s . în timp ce-i dicta lui Pilorge. 5 Critic literar al ziarului Journal des Debais. stăpînea. In 1840 rămăşiţele Iui Napoleon I. au fost depuse sub cupola acestui palat. Poliţia palatului o înştiinţa pe alteţa-sa regală Madame că pe portretul expus pretutindeni domnul duce de Orleans 9 era mai arătos în uniformă de colonel-general de husari decît domnul duce de Berry în uniformă de colonel-general ăt>. era cunoscut sub restauraţie ca agitator reacţionar. împodobiţi la guler cu o floare de crin de aur. Liceele se chemau colegii. Colegienii. în picioare în faţa ferestrei iui din strada Saint-Dominique numărul 27. nicăieri. Divorţul era desfiinţat. în pantaloni cu elastic şi papuci. a căutat un drum de mijloc între liberali şi ultraregalişti. Guverntnd după indicaţiile regelui. ceea ce era foarte grav. îşi curăţa dinţii lui foarte frumoşi. 2 Ministru al poliţiei. 3 Actor de tragedie In timpul imperiului şi al restauraţiei. adversar al romantismului (1777—1850). unul dintre promotorii romantismului. 144 . autor de povestiri exotice (1780—1844) . admirat de Napoleon şi deci subapreciat de presa reacţionară a restauraţiei. spirit liberal într-o oarecare măsură. c u o c h i i ţ i n t ă l a o gl i n d ă . Hoffman ° semna Z. om politic de pe vremea restauraţiei. Trogoff. secretarul său. intim al contelui d'Artois. apoi preşedinte al Consiliului de miniştri sub Ludovic al XVIII-lea. ic Palat din Paris.Delaverderie se consfătuia cu Trogoff'. 8 Fiul lui Napoleon I. 1 Scriitor francez. dragoni. adusa de la Sftnta Elena. c u o t r u s ă completă de chirurg-dentist deschisă înaintea lui. care n-a domnit niciodată. Critica îl prefera pe Lafon 3 lui Talma 4 . A adăpostit multă vreme pe invalizii din războaie. feudal breton care servise tn timpul emigraţiei tn armata austriacă . variantele cărţii lui : Monarhia după principiile Chartei. Oraşul Paris aurea din nou pe cheltuiala sa Palatul Invalizilor !0 . De Feletz 5 semna A. » Viitorul rege Ludovic-Filip (1830—1848). * Actor francez de mare talent. colaborator la Journal des Debats (1760—1828). In fiecare dimineaţă Chateaubriand. Charles Nodier 7 scria Therese Aubert. Decazez 2.

militant al opoziţiei burghezoliberale faţă de teroarea albă. începea între 1 Politicieni ultraregallşti. Librarul Pellicier publica o ediţie a lui Voltaire cu următorul titlu : Opere de Voltaire. spunea acest editor naiv. ducele de Richelieu. arhiepiscopul de Amasia.). 2 Actor şi autor dramatic (1769—1828). i se juca Cei doi Philibert la Teatrul Odeon.face în cutare sau cutare ocazie domnul de Tringuelague. trecutul său nu inspira însă încredere ultraregaliştilor. premiat totuşi de Academia franceză fiindcă tămîia în versuri pe puternicii zilei. domnul Clausel de Montals se deosebea asupra mai multor puncte de domnul Clausel de Gousserguesc . chiar şi cîad zboară se simte că are labe7 Deoarece cardinalul Fesch refuzase să demisioneze. nemulţumiţi de primul ministru. Actorului Picard 2 . care era membru al Academiei. semn de glorie. începînd cu Ludovic al XVIII-Iea. * Profesor la Facultatea de drept din Paris . care l-a numit senator inamovibil (pair) . Datorită unui memoriu al căpitanului Dufour. Bavoux s era revoluţionar. unde actorul Moliere nu putuse intra. t. cu toate că literele fuseseră smulse de la locul lor. foarte popular printre studenţi în timpul restauraţiei pentru convingerile sale liberale. pe care-l socoteau prea moderat. pe al cărui fronton se mai citea desluşit Teatrul împărătesei. Charles Loyson c era geniul veacului. joc de cuvinte intraductibil (n. mai tîrziu general. raliat regimului restauraţiei. invidia începea să-l muşte. cereau dezlănţuirea teroarei albe. „Asta aduce cumpărători". de la Academia Franceză. pe socoteala lui se făceau versuri ca acestea : Loyson . Lumea era pentru sau împotriva lui Cugnet de Montarlot 3 . ale cărui comedii de intrigă re flectă moravurile din timpul imperiului şi restauraţiei. . L'olson «• boboc de gîscă . După părerea generală. domnul de Salaberry nu era mulţumit'. 6 Critic cu vederi strîmte al revistei literare Le Lycie franţals şi poet mediocru (1791—1820). on seni qu'il o des paites. ^ Mame quand Loyson voie. 5 General al imperiului. Fafvier 4 era turbulent. eparhia Lyonului era administrată de către domnul de Pins. 3 Om politic din timpul restauraţiei.

şi în nu ştiu ce pod. * Poet elegiac de pe vremea imperiului. frontonul Pantheonuluî. l-a însoţit pe Napoleon tn Egipt. Saint-Sîrnon 2. locurile goale le-a încredinţat unor nobili întorşi din emigraţie. şi pe marele pictor David . A desfiinţat. nu mai ajungea. fărS nici un merit literar sau ştiinţific. de unde a exclus. 8 Ministru de interne tn timpul restauraţiei. după ce făcuse pe alţi academicieni. să fie şi el aca» ! Vale din munţii Jura. 2 Socialist utopic francez de seamă (1760—1825). despre un preot necunoscut. Ceva care scotea fum şi clipocea pe Sena. Tip de renegat. Domnul de Vaublanc 8 . care sub restauraţie era unul din ideologii ofensivei clericale împotriva revoluţiei burgheze şi materialismului mecanicist din secolul al XVIII-lea. Sub Ludovic-Filip va deveni teoretician al socialismului utopie creştin. printre alţii. Hugo.Elveţia şi Franţa cearta din valea Dappes '. 5 Sculptor francez. o utopie . o ordonanţă şi o adunare pripită. servind cu zel reactiunea. prin tre alteie. busturile lui Balzac şi V. un vis de inventator aiurit. un fel de jucărie. dar rămăsese ocupată de francezi. 6 Profesor la Seminarul catolic Sf. Abatele Garon 6 vorbea cu multe laude. cel care reformase Institutul printr-o lovitură de stat. ceea ce provoca dese fricţiuni diplomatice. 8 Geometru şi baron al imperiului. într-un cuvînt — un vapor. focar de idei liberale. nu mare lucru de capul lui. 148 . 1 Abate. îşi construia un vis sublim. Sulpice din Paris (1776—1847). anume Felicite Robert. Politehnica. David d'Angers 5 încerca să frămînte marmura. pentru un timp. la rîndul lui. precursor al lui Lamartine. făcînd un zgomot de cîine care înoată. neluat în seamă. de asemenea. pe care posteritatea l-a uitat. devenit celebru sub Ludovic-Filip . a epurat Institutul Franţei. Parizienii priveau acest ceva nefolositor cu nepăsare. de care viitorul îşi va aduce aminte. a sculptat. se ducea şi se întorcea pe sub ferestrele Tuileriiior de la podul Royal Ia podul Ludovic al XV-Iea : era un mecanism. Lordul Byron începea să iasă din găoace. care deveni mai tîrziu Lamennais 7. un Fourier obscur. multă vreme disputată între Franţa şi Elveţia . din 1815 fusese cedată oficial Elveţiei. o notiţă dintr-un poem de Millevoye 4 îl vestea Franţei în termenii aceştia : „un oarecare lord Bayron". Exista la Academia de Ştiinţe un Fourier 3 celebru. într-un cerc restrîns de seminarişti din fundătura Feuillantines. deşi fusese prefect sub Napoleon.

ministru de interne pe vremea directoriului (1797) .demieian. trecuse în polemica regalistă în starea de „mîrşavul Gregoire". s Moralist şi om politic francez (1763—1845). cu un ochi la geneză şi cu altul la natură. 6 Om politic şi scriitor francez (1750—1828) . persecutat sub restauraţie pentru convingerile sale liberale şi republicane. se silea . episcop al departamentului Loiret-Cher după organizarea bisericii constituţionale. Dupuytren 3 şi Recamier ' se luau la ceartă în amfiteatrul Şcolii de medicină şi se ameninţau cu pumnul în legătură cu divinitatea lui Isus Hristos. dar fără să izbutească. senator al imperiului. fost episcop. ■ Preot din Lorena. fost partizan al Convenţiunii şi fost senator. Domnul Francois de Neufchateau 6 . 4 Medic şi profesor Ia Facultatea de medicină pe vremea restauraţiei. după albeaţa ei. Sosirea trupelor sale pe cîmpul de bătălie de la Waterloo tn momentul cel mai critic a! operaţiilor a asigurat victoria împotriva lui Napoleon. gaura de mină săpată de Bliicher 9 pentru a azvîrii podul în aer. Această expresie pe care am întrebuinţat-o — „a trece în starea de" — era socotită de către domnul Royer-Collard 8 ca neologism. deputat tn Constituantă şi In Convenţiunea Naţională . punînd fosilele în armonie cu textele bibliei şi făcîndu-i pe mastodonţi sâ-l preamărească pe Aloise. lăudabil cultivator al amintirii lui Parmentier. 2 Aripă a palatului Tuileriilor. Justiţia chemase la bară pe un om care. Abatele Gregoire 7 . din pricină că era cucernic. liberali moderaţi dorind colaborarea cu un monarh constituţional. cu doi ani în urmă. făcea mii de sforţări pentru ca pomme de terre să fie pronunţat parmentiere. Sub restauraţie s-a ocupat numai de agronomie si literatură. 9 General prusac. 147 . Cartierul Saint-Germain' şi pavilionul Mar sau 2 îşi doreau ca prefect de poliţie pe domnul Delaveau. s Cunoscut geolog şi paleontolog francez (1769—1832). locuinţă a ducelui de Berry sub restau raţie şi loc de adunare a ultraregaliştilor. Sub cea de-a treia arcadă a podului lena se putea deosebi.să placă reacţiunir bigote. 3 Chirurg celebru pe vremea restauraţiei. văzîndu-l pe contele d'Artois intrînd la 1 Cartier care grupa pe atunci aristocraţia partizană a vechiului regim. care a aderat la revoluţia din 1739. Cuvier 5 . piatra cea nouă cu care fusese astupată. Pe vremea restauraţiei a fost şefu! „doctrinarilor".

Istoria nesocoteşte toate aceste particularităţi şi nici nu s-ar putea altfel. nici răi. oameni care trecuseră la inamic în ajunul unei bătălii nu-şi ascundeau întru nimic răsplata primită pentru aceasta şi se înfruptau în plină zi. şi cînd spui student. lucrurile care mai rămîn din anul 1817. nici frunze mărunte în vegetaţie — sînt folositoare. nici buni. Pentru că din fizionomia anilor se alcătuieşte chipul veacurilor. nici neştiutori.Notre-Dame. II DUBLU CUARTET Parizienii aceştia erau : unul din Toulouse. . toata lumea a văzut asemenea chipuri. cu dezmăţul ticăloşiei lor plătite. unele peste altele. 1 Victorii ala armatelor lui Napoleon In Belgia. din averi şi demnităţi. Totuşi. Trădătorii se arătau în toată goliciunea lor. îşi trîmbiţau devotamentul monarhic. dar erau studenţi. Şase luni închisoare. nici savanţi. uitînd ce scrie în Anglia pe peretele dinăuntru al closetelor publice. al treilea din Cahors şi al patrulea din Montauban. amănuntele acestea. ar copleşi-o infinitul. astăzi uitat. 2 Potriviţi vă hainele înainte de a ieşi. a î n vă ţ a l a P a ri s î ns ea m n ă a t e na ş t e l a Paris. numite pe nedrept mărunte — căci nu există nici fapte mărunte în omenire. In acest an 1817 patru tineri parizieni jucară „o festă straşnică". Tinerii aceştia erau neînsemnaţi. Cuvinte subversive. altul din Lirnoges. spui pa ri zi an . dezertorii de la Ligny şi QuatreBras'. Iată. cu ctteva zile înainte de dezastrul da la Waterloo. spusese cu glas tare: „Pe dracu ! duc dorul vremii cînd îl vedeam pe Bonaparte şi pe Talma intrînd la braţ la Balul Sauvage". Please adjust your dress before leaving2. cu neruşinare şi cinism. nici genii. patru mostre ale omului de pe stradă.

149 . datorită acelui april încîntător care se cheamă douăzeci de ani. pentru că pe acea vreme Arthurii nu existau încă. care era la prima ei iluzie. eleganţa era scandinavă şi scoţiană. Sub numele Iu!. genul englezesc pur n-avea să predomine decît mai tîrziu. altul Listolier din Cahors. Tholomyes o iubea pe Fantine. frumoşi. Zephine şi Fantine erau patru fete încîntătoare. Ossian ' era la modă. păstrînd încă ceva din aerul lor de lucrătoare. In romanul lor abia început se scri1 Bard scoţian legendar (secolul al III-Iea). şi primul dintre Arthuri. care s-au bucurat vreme de un secol de un succes deosebit tn Europa apuseana. Wellington2. nu-şi lăsaiseră cu totul deoparte acul şi aţa şi păstraseră pe faţă o urmă din seninătatea muncii şi' în suflet acea floare a cinstei. un poet englez din secolul al XVIII-lea. pentru părul ei de culoarea soarelui. Oscar înaintează. Ardeţi pentru ei parfumurile Arablei. abia cîştigase bătălia de la Waterloo. mai nepăsătoare şi mai avîntate în vîrtejul vieţii decît Blonda Fantine. Cele trei dintîi erau mai cu experienţă. şi alta „bătrîna". altul Fameuil din Limoges. ultimul Blachevelle din Montauban. căreia i se spunea Blonda. care supravieţuieşte într-o femeie şi după prima ei cădere. Bătrîna avea douăzeci şi trei de ani. Dahlia. pentru că. numită astfel fiindcă fusese în Anglia. care îşi luase drept poreclă un nume de floare.yi nici imbecili. Fameuil o idolatriza pe Zephine. Listolier o adora pe Dahlia. Blachevelle o iubea pe Favourite. pentru că era cea mai mică dintre ele. parfumate şi istralucitoare. nume prescurtat de la Josephine. Dahlia. MacPherson. Una dintre aceste patru fete era poreclită „tinerica". Erau patru Oscari oarecare. spunea romanţa. Aceşti Oscari se numeau: unul Felix Tholomyes din Toulouse. Pe Oscar vreau să-l văd. fiecare avea iubita lui. om politic şi prim-ministru al Angliei. Bineînţeles. Favourite. Ze'phine şi mai ales Favourite n-ar fi putut spune acelaşi lucru. deşi tulburate de dragostele lor uşoare. a publicat o culegere de poeme (1760). 2 Comandantul suprem al armatei engleze în bătălia de la Waterloo: mai tîrziu.

una ceartă. „Sînt maică-ta. fetele erau prietene. Sufletele acestea slabe le ascultă. Qeea ce o împinsese pe Dahlia spre Listolier. A avut de timpuriu un cămin. Băieţii erau colegi. Fetiţa îşi întîlnea din cînd în cînd tatăl. dădea meditaţii în ciuda vîrstei. pusese să i se aducă o saltea pe care o avea şi se instalase. De aici căderile lor şi pietrele care li se aruncă. era faptul că avea unghii foarte frumoase. cina. îl cucerise pe Fameuil prin felul dezgheţat şi mîngîietor cu care spunea : „Da. Oamenii le strivesc cu splendoarea a tot ce e nepătat şi inaccesibil. care-i dădea bună ziua. se îndrăgostise de acest accident. A fi filozof şi a fi cuminte nu e totuna. domnule". mîncînd cît patru. brutal şi lăudăros . stătea ceasuri întregi fără să deschidă gura." După aceea. unde o vorbea de rău pe fiică-sa. prînzea. Taicăsău era un profesor de matematică bătrîn. Intr-o dimineaţă. domnişoară ?" „Nu". trandafirii. fiecare vorbeşte pe limba ei la urechea fetelor frumoase din popor. şi iubitul ps care-I chema Adolph în primul capitol era Alphonse în al doilea şi Gustave în al treilea. şi cobora la taifas cu portarul. o babă cu un aer şmecher venise la ea şi-i spusese: „Nu mă cunoşti. şi poate spre alţii. Vai ! dacă Jungfrau ar fi înfometată ! Favourite era admirată de Zephine şi Dahlia pentru că fusese în Anglia. bătrîna deschisese bufetul. Sărăcia şi cochetăria sînt două sfătuitoare rele. neînsurat. Profesorul acesta văzuse în tinereţe cum rochia unei cameriste se agăţase de un grătar de sobă . Cît despre Zephine. Iubirile de felul acesta sînt întotdeauna dublate de astfel de prietenii. Cum să lucreze cu asemenea unghii ? Celei care vrea să rămînă cinstită nu trebuie să-i fie milă de mîinile ei. spre trândăvie. dovadă: în afară de rezervele ce trebuie făcute cu privire la aceste !50 . Mama aceasta morocănoasă şi bisericoasă nu vorbea niciodată cu Favourite.şese pînă atunci mai mult do un episod. alta linguşeşte. Rezultatul fusese Favourite. băuse şi mîncase.

Fantine era ana dintre acele făpturi care înfloresc din sînul poporului. mergînd cu picioarele goale pe stradă. Ca să trăiască. La zece ani Fantine părăsise oraşul şi intrase în serviciu la nişte fermieri din împrejurimi. iubi. Ivită din cele mai îndepărtate adîncimi ale umbrei sociale. Cuminte ? ar spune cineva . In labirintul acela a! dealurilor Pantheonului 2. De ce Fantine ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată un alt nume. Era o blondă drăguţă cu dinţi frumoşi.. Se născuse pe vremea directoratului. Adăposteşte. pentru că n-avea familie. rămăşiţele unor oameni celebri ai Franţei. La cincisprezece ani veni la Paris „să-şi încerce norocul". Monument din Paris. Străzile Cartierului latin. avea pe frunte pecetea necunoscutului. construit în secolul aî XVIII-lea. Aşa intrase în viaţă făptura asta omenească. pentru că şi inimii îi era foame. Zephine şi Dahlia erau filozoafe. Dragoste uşoară pentru el.La birintul dealurilor Pantheonului" însemnează furnicarul micilor străzi ale Cartierului latin. Noi ne mulţumim să spunem că iubirea Fantinei era o primă iubire unică. Primise un nume tot aşa cum primea apa norilor pe frunte cînd ploua. . O chema Fantine. Ea era singura dintre cele patru pe care n-o tutuia decît un. dar Tholomyes? Solomon > ar răspunde că iubirea face parte din înţelepciune. unde se leagă şi se dezleagă Rege al evreilor căruia legenda biblică îi atribuie o mare înţelepciune. Fantine era frumoasă şi rămase curată atît cîî putu. o iubire credincioasă. 2 1 151 .mici menajuri nelegitime. tot ca să trăiască. Avea drept zestre aur şi perle. apoi. care furnică de studenţi şi de fetişcane. Se născuse la Montreuil-sur-mer. O chema Fantine. singur bărbat. munci . Din ce părinţi ■» Cine ar putea-o spune ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată tatăl sau mama. iar Fantine. pentru că biserica nu mai exista pe-atunci. A chemat-o aşa cum i-a plăcut primului trecător care a întîlnit-o mică de tot. patimă pentru ea. nici nume de botez. cuminte. Favoarite. Nimeni nu ştia mai mult. îl iubi pe Tholomyes. dar aurul îl purta pe cap şi perlele în gură. de la revoluţia burgheză. văzură începutul acestui vis. cartier studenţesc din Paris. N-avea nume de familie.

ceea ce era o mare forţă în ochii celor slabi. se îndoia de orice. Spunea el însuşi. E un fel de a-i ocoli pe alţii care seamănă cu a-i căuta. Zephine şi Favourite se roagă să le facem o surpriză. despre chelia lui : „La treizeci de ani. Deci. patru mii de franci venit : ce grozavă vîlvă pe colina Sainte-Genevieve ' ! Tholomyes era un crai de treizeci de ani care se ţinea prost. luîndu-şi tălpăşiţa înainte de vreme. genunchii". era bogat. Scria cînd şi cînd versuri mediocre. El era acela care avea spirit. dar în floare. Fantine fugise multă vreme de Tholomyes. Blachevelle. Era hodorogit. el era şeful. Pe scurt. fă o minune!). Era zbîrcit. Le-am făgăduit-o solemn. specializat în piese uşoare. la patruzeci. Tholomyes era tipul studentului bătrîn de pe vremuri. hon e un cuvînt englezesc care înseamnă fier. 152 . De-acolo vine oare cuvîntul ironie ? Intr-o zi. sănătatea prin ironie şi ochiul care-i plîngea rîdea într-una. i se aprindea veselia . Aşa cum la Neapole babele strigă de sfîntul Ianuarie: Faccita gialluta. cu un aer superior.atîtea aventuri. idila se înfiripă. Dar pe măsură ce i se stingea tinereţea. îşi înlocuia dinţii prin snoave piperate. nu dai drumul surpri1 Adică în mediile studenţeşti din Paris. I se refuzase o piesă la Vaudeville 2 . dar în aşa fel încît să-l întîlnească mereu. frumoasele noastre îmi spun într-una : „Tholomyes. Mistuia cam greu şi-i" lăcrima un ochi. Dahlia. avea patru mii de franci venit. în apropierea Comediei Franceze.) 2 Teatru parizian. fără mîhnire. al cărui cap era Tholomyes. părul prin veselie. îmi vorbesc mereu despre asta. mai ales mie. bătea în retragere cum se cuvine. craniul. făcu un gest de oracol şi le spuse : — Se va împlini în curînd un an de cînd Fantine. Tinereţea lui. fa o miracolo! (Faţă palidă. ştirb şi începea să chelească. fiind ironic şi chel. (Cartierul latin al Universită ţii este dominat de colina Sainte-Genevieve. Tholomyes îi luă pe ceilalţi deoparte. izbucnea în rîs şi lumea nu vedea nimic. Listolier şi Fameuil formau un fel de grup. In afară de asta.

Cele patru perechi îndepliniră conştiincios toate nebuniile cîmpeneşti cu putinţă pe atunci. foarte la modă acum un veac. 1 Saint-Cloud. mulţumită mijloacelor moderne de locomoţie. Spunînd acestea. Să stăm de vorbă. In ajun. J53 . plajă la Marea Mînecii. Parisul lui 1862 e un oraş a cărui suburbie era Franţa. singura care ştia să scrie. intrară înăuntru şi restul convorbirii lor se pierdu în umbră. în locui bărcilor trec vapoare. părinţii noştri ne scriu. a fost pînâ Ia apariţia căilor ferate unul din locurile favorite de plimbare ale locuitorilor capitalei Franţei. a permis parizienilor să se ducă mai departe. trece trenul. şi Blachevelle strigă : — Ei. care a avut loc duminica următoare şi la care cei patru tineri le invitară pe cele patru fete. Pisălogeală de ambele părţi. înfăţişarea a ceea ce s-ar putea numi viaţa din jurul Parisului s-a schimbat cu totul de o jumătate de veac încoace. Tholomyes coborî glasul şi şopti misterios ceva atît de vesel. Rezultatul acestor tainice urzeli a fost o petrecere strălucită. Mi se pare că a venit momentul. încît un hohot larg şi entuziast ieşi din cele patru guri deodată.zei ?" In acelaşi timp. asta-i o idee ! Le ieşi înainte o cafenea îmbîcsită de fum. pe unde trecea docarul. Parisul nu mai are aceleaşi împrejurimi. Favourite. începea vacanţa şi era o zi caldă şi senină de vară. principala sa atracţie fiind parcul unui vechi castel distrus tn 1871. localitate situată pe Sena. la vest de Paris. îi scrisese lui Tholomyes în numele celor patru : Cind ieşi din casă devreme ai noroc. la Fecamp de pildă. se spune astăzi Fecamp cum se spunea SaintCloud'. Uşurinţa deplasărilor. III PERECHI-PERECHI Azi ne închipuim cu greu ce era o petrecere de studenţi şi fetiţe la ţară acurn patruzeci şi cinci de ani.

Criminalul a fost executat în acelaşi an. Ah! oricine aţi fi voi. prietena lui Blachevelle. mîncara peste tot plăcinte cu mere şi fură cum nu se poate mai fericiţi. un om cumsecade care avea o Eleonoră. Fetele se îngînau şi ciripeau ca nişte pitulici scăpate din colivie. Thp. vă aduceţi aminte ? N-aţi mers prin mărăcini. cumpărară fluiere la Neuilly. strinseră buchete de flori la Puteaux. luară masa la Tete-Noire. prolectînd figuri pe un ecran. 2 Lanternă magică. pantofii mei nou-nouti. oîştignrâ dulciuri la ruleta de pe podul Sevres. ' Aluzie la un proces criminal celebru din 1823 . care strigă tinîndu-vă de mînă : „Ah. lînărul medic Edffie Castaing otrăvise într-un han din Saint-Cloud pe un prieten care-i cunoştea o escrocherie. s Divinităţi din mitologia greacă (Agiae. priviră cascada secată şi strigară : „Ce frumos trebuie să fie cînd e apă !". cea de douăzeci şi trei de ani. le văzu trecînd pe la ceasurile zece dimineaţa şi rosti: „E una de prisos".Ha şi Eufroslna) întruchipînd frumuseţea şi seducţia feminină. Semn de ploaie. se uitară prin lanterna lui Diogenc 2 . cu toate că Favourite spusese !a plecare cu un accent măreţ şi matern: „Melcii se plimbă pe cărare. pe unde Castaing ' nu trecuse încă.Iată de ce se sculară la ceasurile cinci dimineaţa. Favourite. Era o nebunie ! Din cînd în cînd le dădeau băieţilor cîte un ghiont. copii 1" Toate patru erau nespus de frumoase. „bâtrîna". Era beţia zorilor vieţii! Ani încîntători! Aripa libelulei tremură. îşi îngăduiră o partidă de inele prin arborii aliniaţi din jurul bazinului celui mare. Un bătrîn poet clasic. gîndindu-se la cele trei graţii 3 . cavalerul de Labouisse. în ce hal au ajuns !" S-o spunem : un ropot de ploaie i-a lipsit acestei bande voioase. care rătăcea în ziua aceea pe sub castanii din Saint-Cloud. pe-atunci cu renume. Se duseră apoi la Saint-Cloud cu diligenta. dînd crengile la o parte pentru a feri capul fermecător care vine în urma voastră ? N-aţi alunecat rîzînd pe vreun povîrniş ud de ploaie cu femeia pe care o iubeşti. 154 .

prinşi într-o discuţie asupra profesorilor lor. dar simţeai că el comandă. pe care întîmplarea le făcuse să pară şi mai frumoase cînd erau una lingă alta şi care nu se despărţeau din instinct de cochetărie mai mult decît din prietenie. fiindcă îşi îngăduia orice. Tholomyes venea cel din urmă. podoaba lui principală erau pantalonii „picioare-de-elefant" 2 de nankin. şi părul fetelor atîrna jalnic. 2 Pantaloni strîmţi sus şi largi jos. cu supieuri de alamă. de Ia dumnezeu o singură menire: rîsul. rezemîndu-se una de cealaltă. Părul ei blond şi des. ca mai tîrziu byronismul la bărbaţi. sărea peste şanţuri. îşi ţinea mai bucuros în mînă decît pe cap pălăriuţa de pai împletit. iubită de ciclopul Polifem. ţinea în gură un lucru ciudat. Dinţii ei minunaţi primiseră. gata totdeauna sa zboare şi care se desfăcea cu uşurinţă. în veselia lui era dictatură. 3 Personaj mitologic : nimfii din Slcilla. Era foarte vesel. ca ale măştilor antice 1 Album caro conţinea portrete de femei frumoase. încît trebuia să şi-l prindă într-una. Zephine şi Dahlia se pieptănau cu bucle. — Tholomyes ăsta e uimitor! spuneau ceilalţi cu o mare admiraţie. luau atitudini „englezeşti". Buzele ei trandafirii gîngureau cu încîntare. sălta nebuneşte peste tufişuri şi prezida acea veselie cu o vervă de nimfă tînără. Blachevelle părea făcut anume pentru a duce în braţe. fuma. duminica.alerga pe sub crengile rnari şi înverzite. dominînd grupul. era veselia însăşi. părea făcut pentru fuga Galateei 3 pe sub sălcii. !2 155 . Apăruseră cele dintîi keepsakes'. Ce pantaloni! Ce energie ! Cît despre Fantine. anume un trabuc. Colţurile gurii. cu" panglici lungi şi albe. care o urmărea cu perseverenţă şi de care ea fugea pentru că-l iubea pe pjtetorul Acis. Listolier şi Fameuil. Nu mai avea nimic sfînt. fără îndoială. îi explicau Fantinei deosebirea dintre domnii Delvincourt şi Blondeau. Zephine şi Dahlia. căţelul şchiop al Favouritei. începea melancolia la femei. ridicate în sus cu voluptate. avea în mînă un baston de două sute de franci şi.

cea cu ochi verzi ca marea. canezou-ul blondei Fantine. parcă pentru a-i pune o stavilă. Purta o rochie de postăvior liliachiu. soţia lui Jupiter fn mitologia antică. peste senzualitatea părţii de jos a obrazului. încărcate cu umbră. născocire marsilieză. ceea ce vara. albi. 2 Cincisprezece august. al cărui nume. ajuraţi. Cel mai naiv e uneori cel mai atotştiutor. alături de aceste veşminte îndrăzneţe. lăsînd să se vadă ici-colo arborescenta azurie a vinelor. aluzie la "iubitul ei Dionysos (Bacchus). încheieturile mîinilor şi gleznelor delicate.ale Erigonei'. Sclipitoare cînd era privită din faţă. gît voinic al Junonelor eginetice 4 . Toată îmbrăcămintea ei avea ceva ţipător şi care bătea la ochi. pantofîori aurii cu tocuri înalte şi cu panglici încrucişate. 5 Sculptor francez (1677—1746). ceafă puternică şi suplă. Se întîmplă. cu pleoape grele. dar genele ei lungi. căldură şi amiază. păreau că încurajează îndrăzneala altora. umeri modelaţi de Coustou 5 parcă. 3 Numele străzii principale din Marsilia. şi faimosul juriu al iubirii prezidat de vicontesa de Oette. acoperind şi arătînd totodată. picioare cambrate şi mici. am spus-o. părea o descoperire provocatoare a buneicuviinţe. In Egina. cu o gropiţă 1 Personaj dfn mitologia greacă. pe sub pălăriile acoperite cu flori. pînă şi ca ornamente de faţadă (mascarons). insulă din sudul' Aticii. opere ale unei şcoli de sculptură anterioare celei ateniene. delicată din profil. pielea albă. A lucrat la împodobirea palatului şi parcului din Versallles. obraji copilăroşi şi fragezi. Luată aici ca tip de bacantă senzuală. sub forma unei figuri de femeie înconjurată cu ciorchini de stru guri. e graţios şi ispititor. înseamnă vreme bună. erau decoltate de-a binelea. 156 . s-au descoperit In 1811 mal multe statui de zeităţi cu forme atletice. cu străveziul. clasice. cu ochii de un albastru adînc. viguroase. se coborau. şi acel fel de bolero de muslin. * Juno. discret. Celelalte trei. indiscreţiile şi ascunzişurile lui. mai puţin sfioase. deseori reprezentat de arta clasică franceză în pictură şi sculptură. dar. ar fi acordat poate premiul cochetăriei acestui canezou care reprezenta la concurs castitatea. canezou — stîlcirea cuvîntului quinze aâut 2 — rostit ca pe Canebiere 3 . peste ciorapi subţiri.

un fel de demnitate serioasă şi aproape austeră o cuprindea în anumite ceasuri. sculpturală şi delicată — aşa era Fantine .voluptoasă în mijloc. Am văzut că Fantine era bucuria. Era frumoasă în amîndouă chipurile: şi ca stil şi ca ritm. ba chiar dimpotrivă. bărbia înfăţişau un echilibru de linii. şi sub gătelile acestea se ghicea o statuie. ar fi văzut desprinzîndu-se dintr-însa. a anotimpului şi a dragostei. de dincolo de această beţie a vîrstei. Rarii visători. In intervalul atît de caracteristic ce separă nasul de buza de sus. Cu toate că nu i-ar fi refuzat nimic lui Tholomyes. sacră. care confruntă în tăcere orice lucru cu desăvîrşirea. fată de o frumuseţe rară. păzitoare ale focului sacru din templul acelei zei(e. un suflet. foarte diferit de echilibrul proporţiilor din care rezultă armonia feţei. ar fi întrezărit în această mică lucrătoare. prin transparenţa graţiei pariziene. uneori accentuată cu asprime. armonia antică. în contrast cu iubirea senzuală patronată de Venus-Afrodita. şi era neobişnuit de tulburător să vezi bucuria stingîndu-se atît de iute şi reculegerea înlocuind-o. După legendă. cînd se odihnea. Această gravitate neaşteptată. Fantine mai era şi pudoarea. albe şi delicate ale vestalei 2 care răscoleşte cenuşa focului sacru cu un ac de aur. Fantine era frumoasă fără s-o ştie prea bine. o veselie îngheţată de visare. Această fiică a umbrei avea rasă. 2 Preoteasă a Vestei. pictor din şcoala lui David. feciorelnică. Acest tablou Amor şi Psychi. erau obligate să păstreze o castitate absolută. Stilul este forma idealului. preoţi tainici ai frumosului. Un observator care ar fi studiat-o cu atenţie. înfăţişează o frumoasă Psyche. ea avea acea cută imperceptibilă ' Psyche. fără nici o trecere. Fantine avea degetele lungi. nasul. „Mirarea nevinovata" este o aluzie la un tablou de Gerard. vestalele. care în mitologia greacă simboliza dragostea nevinovată. a cărei figură exprimi înfiorarea primei îmbrăţişări. 12* 157 . semăna cu dispreţul unei zeiţe. era mai presus decît orice feciorelnică . vizibilă prin muselin. o neînvinsă stăpînire şi sfială. Fruntea. şi în această statuie. Mirarea asta neyinovată e nuanţa care o separă pe Psyche de Venus '. Rămînea puţin mirată. ritmul îi este mişcarea. faţa ei. zeiţa focului la romani.

dansau. ramurile se mişcau în vînt. cînd alta. prinzînd fluturi. 2 Adică de o statuie a. Şi în această tovărăşie ca de rai. albinele jefuiau iasomiile. îngăduitoare. Cele patru perechi străluceau de veselie şi se amestecau cu soarele. semn tainic al nevinovăţiei. „Tu — îi spunea Favourite — tu faci întotdeauna pe grozava. Iubirea e o greşeală . alergau fragede. Asemenea perechi fericite sînt o chemare adîncă la viaţă şi la natură şi fac să răsară din orice mîngîiere şi lumină." Astea sînt bucurii. poreclit de Italieni Barbarosa (Barbăroşie).şi încîntătoare. un roi întreg de fluturi zbura prin coada şoricelului. afară de Fantine. DE VESEL CE E. în nobilul parc ai regelui Franţei. udîndu-şi ciorapii trandafirii dantelaţi prin ierburile înalte. fetele vorbeau. Răzoarele din Saint-CIoud îmbălsămau văzduhul. adierea Senei înviora uşor frunzele. şi care era îndrăgostită. cînd una. Fantine era nevinovăţia înotînd pe deasupra greşelii. De-aci această veşnică tragere la fit a celor ce se iubesc. IV THOLOMYfiS. prin trifoi şi ovăz. A fost odată o zînă care a făcut livezile şi pomii anume pentru îndrăgostiţi. care 1 împăratul german Frederic I de Hohenstaufen (secolul al XII-!ea). zglobii. sărutate. erau. închisă în împotrivirea ei vagă. mort în timpul "'Cruciade: a Ul-a. întreaga fire părea că a luat vacanţă şi rîde. cîntau. zeijei Disna (Artemis). 158 . patroană a vtnătorilor. cu arborii. fie. găsită în săpăturile de la Icâne. visătoare şi sălbatică. cu florile. care l-a făcut pe Barbarosa ' să se îndrăgostească de o Diană 2 . mii de hoinari : păsările. cu cîmpiile. culegînd flori de volbură. de toţi băieţii. CINTA UN CINTEC SPANIOL Ziua aceea a fost făcută din lumină de la un capăt la altul.

privesc extazurile acestea şi nu ştiu ce să facă cu ele. De-aci popularitatea primăverii printre cugetători. o plantă abia sosită din Indii. toate astea strălucesc ca focul. ■ 159 . îşi contemplă „burghezii" care dispar în azur. autorul unu! roman pastoral tn cinci volume: Astrea. sînt divine. ale cărui nenumărate ramuri. Plecarea spre Cythera '. întotdeauna îl admirau o mulţime de oameni. vorbirea de rînd care pare o melodie. care a pictat cu predilecţie scene galante. atît rămîn de uluiţi. şi în aer e o limpezime de apoteoză. delicate ca nişte fire de aţă zbîrlite şi fără frunze. pictorii. Rîd. era un copăcel ciudat şi încîntător. Ţipetele scurte şi goana prin iarbă. Fetele frumoase îşi risipesc cu gingăşie făptura. 3 Romancier francez de la începutul secolului al XVII-lea. pictorul celor de jos. cele patru perechi se duseră să vadă. Lancret 2 . strigă Watteau. cum li se spunea altădată.reîncepe fără încetare şi va ţine atît timp cît vor fi tufişuri şi şcolari. cel mal de seamă reprezentant al stilului rococo în pictura secolului al XVIII-Iea. După dejun. se caută unu! pe altul. Ce altă schimbare la faţă mai mare decît iubirea ! Ciracii notarului sînt nişte zei. în ceea ce se numea atunci răzorul regelui. marea iubire care izbucneşte din felul în care e rostită o silabă. al cărui nume ne scapă în clipa asta şi care pe acea vreme atrăgea întreg Parisul la SaintCloud. petreceri cîmpeneşti cu personaje idealizate etc. Tholomyes le spusese: „Vă fac eu cinste cu măgari !" Se tocmise cu omul care-i 1 Tablou celebru al pictorului francez Watteau (1684—1721). mijlocul fetelor prins din zbor. ceea ce dădea copăcelului aerul unei chici despletite. poeţii. După ce văzură arborele. Ai crede că n-are să se isprăvească niciodată. * Preoţi la vechil gali. 2 Pictor francez din secolul al XVIII-lea . ducele şi pairul ca şi magistratul. Patricianul şi tocilarul. sînt toţi supuşii acestei zîne. năpădite de flori. Diderot îşi întinde braţele spre toate aceste uşoare iubiri şi d'Urfe 3 le amestecă cu druizi4. erau acoperite cu mii de rozete mici şi albe. Filozofii. cu tulpina înaltă. cireşile smulse de la o gură Ia alta. curtenii şi tîrgovetii.

— Nu-mi place cînd cineva' face mofturi dintr-astea ! murmură Favourite destul de acru. o întîmplare: parcul. agăţat de cei doi castani. 2 Zeul voluptăţii Ia grecii anticî. 160 .). In tinereţe a scris versuri galante. inspirat de vreuna din mîndrele avîntate din răsputeri pe frînghie. vrednică de un satir ajuns milionar sau de Turcaret' metamorfozat în Priap 2. După ce isprăviră cu măgarii. ou fustele umflate de vînt. bun naţional. împinseră cu putere leagănul cel mare. ceea ce i-a atras protecţia doamnei de Pompadour. pe vremea aceea se afla în posesia furnizorului de arme Bourguin şi era întîmplător larg deschis. 8 Cardinal şi om politic francez (secolul al XVIII-lea). vizitaseră sihastrul — un manechin în peştera lui — intraseră să vadă micile mistere ale faimosului cabinet al oglinzilor. o nouă bucurie: trecură Sena cu vaporul. niţel spaniol — Toulouse-ul e doar vărul Tolosei — cînta pe o melopee melancolică vechiul cîntec gallegga. * Pictor francez din secolul ar XVIII-lea . între doi arbori : Soy de Badajoz Amor me llatna Toda mi alma Es en mi ojos Porque ensenas A tus piernas. tuluzanul Tholomyes. La Issy. 5 Stnt din Badajoz / Dragostea mă cheamă j Tot sufletul meu / E în ochii mei / Cînd tu îmi arăţi / Picioruşele taie (n. pe care i-a cîntat abatele de Bernis 3 .închiria şi se întoarseră prin Vances şi Issy. în rîsctele generale. Pe cînd dădea în leagăn mîndrele. Porniră apoi de la Passy pe jos şi 1 Personajul principal în comedia cu acelaşi titlul a lui Alain-RenciLesage (secolul al XVIII-lea) — tip de parvenit de pe urma speculaţiilor financiare necinstite. Trecuseră grilajul. momeală lascivă. aşa cum i-ar fi plăcut lui Greuze 4 să le vadă.t. una după alta.5 Numai Fantine nu vru să se dea în leagăn. a pictat scene sentimentale din vlafa burgheziei $i portrete feminine dulcege.

care se ridica atunci pe înălţimile Beaujon şi a cărei linie şerpuită se zărea pe deasupra copacilor din Champs-Elysees. care era sucursala din Champs-Elysees a faimosului restaurant Bombarda din strada Rivoli. amestecate cu pălării de bărbaţi şi femei. alături de pasajul Delorme. Pe la ceasurile trei. Iată unde ajunsese pe la ceasurile patru şi jumătate dupăamiază petrecerea cîmpenească începută la cinci 161 . cei opt fericiţi. amestecate cu sticle de vin. în jurul unui maldăr de talere. cu alcov şi pat în fund (dată fiind îmbulzeala de duminică din circiumă. trebuiseră să se mulţumească cu acest adăpost) . Se sculaseră. ei. la cealaltă se aşezară cele patru perechi. năucite de fericire. LA BOMBARDA După ce se dădură şi în montagne russe se gîndiră să cineze. îngrozitor Cum ropotea picior după picior spune Moliere. pahare şi sticle. o minunată rază de august mîngîia ferestrele. de unde puteai privi printre ulmi cheful şi fluviul . pe una din ele nenumărate buchete de flori. avea două ferestre. în mijloc două mese. farfurii. dar urîtă. la ceasurile cinci dimineaţa . Din cînd în cînd. în sfîrşit puţin osteniţi. îşi dădeau drumul la vale în montagne russe. cele patru perechi. ulcioare de bere. după cum ne amintim.dădură de bariera Etoile. se aciuiară la circiuma Bombarda. Prea puţină rînduială pe masă. Favourite striga : — Dar surpriza ? Vreau surpriza I — Răbdare ! răspundea Tholomyes. dar „duminica nu există oboseală — spunea Favourite — duminica oboseala nu lucrează". Camera era mare. dar cîtă dezordine sub ea ! Se auzea sub masă. o clădire neobişnuită.

Caretele treceau încoace şi încolo. la modă pe atunci. ftlfîla pe clădirea Tuiieriilor. hore de fetiţe cîntau şi jucau cîte o bătută burboneză. uneori chiar împodobiţi cu floarea de crin. printre trecătorii care se adunau în cerc şi băteau din palme. Unii. cobora bulevardul Neuilly. oraş în 182 . se încordau într-un nor de aur. care. isteagul alb. Toată lumea era bine dispusă. 3 Tatăl nostru de la Gând era Ludovici al XVIII-lea. era numai lumină şi prăfăraie. Era un timp de pace neîndoielnică şi de adîncă securitate regalistă. Daţi-ni-l înapoi! O mulţime de mahalagii îmbrăcaţi de duminică. era înţesată de oamenii care se plimbau mulţumiţi. Soarele apunea. 1 A doua domnie a lui Napoleon I. fusese izgonit da înapoierea acestuia din insula Elba şi se refugiase la Gând. abia instalat rege după prima abdicare a lui Napoleon (1814). uşor trandafiriu în lumina apusului. Piaţa Concorde. cu trompeţii înainte. Lucrarea a fost aşezată mai tîrziu în Cbamps-Elysâes. erau împrăştiaţi prin piaţa cea mare şi prin Piafa Marigny şi se jucau cu cercuri sau se învîrteau pe căluşei de lemn. plin de soare şi de mulţime. ca burghezii. Bulevardul Ghamps-Elysees. două lucruri din care e făcută gloria.dimineaţa. Mulţi dintre ei purtau floarea de crin de argint atîrnată de panglica aîbă moarată. purtau scufii de hîrtie. redevenită Piaţa Ludovic al XV-lea. Era epoca în care un raport secret î Sculptură în marmură do Guillaume Coustou (sffrşitul secolului al XVlI-lea). îe trecuse şi pofta de mîncare. Ici şi colo. Caii de la Marly'. între întoarcerea din insula Elba şi abdicarea după înfrîngerea de la Waterloo (martie—iunie 1815). care în 1817 nu dispăruse cu totul de la cheuiori. Un escadron măreţ al unui regiment de gardă. îi auzeai rîzînd. sortită să batjocorească cele „o sută de zile" 2 . Alţii beau. însoţită de următorul refren : Daţi-ni-l înapoi pe tatăl nostru de la Gând 3. destinată a împodobi grajdurile castelului din Marly. această marmură care nechează. ucenici tipografi.

cel din Paris. Prefecţii de poliţie nu cred că o pisică s . devenit eontrsrevolutionar. cu privire Ia mahalalele Parisului. Acesta nu e de loc pe cît se crede „o prostime cumsecade". Poliţia naivă a restauraţiei vedea poporul Parisului mai „frumos" decît e. El e punctul de reazim al lui Napoleon şi tot din el îşi trăgea puterea Dantorî 2 . Nu e primejdios. e leneş. se isprăvea astfel: In concluzie. faţă de francez. Păzeşte-te! Păru! 1 La 10 august 1792 masele pariziene răsculate. Cei de-aci sînt nişte oameni mărunţei. Dă-i o suliţă şi va face un 10 august 1 . Ar trebui să-i pui clte doi cap la cap pentru a face un grenadier de-al maiestăţii-voastre. N-avem să ne temem de nimic din partea populaţiei capitalei. dă-i puşcă şi veţi avea un Austerlitz. ceea ce a permis. se bucura de stima republicilor antice. Pisica. e o prostime cumsecade. Pe scurt. ca pentru a servi de pereche Minervei fără aripi din Pireu. nimeni nu e mai uşuratic şi mai leneş decît el. cînd e vorba de libertate. cîteva săptămîni mal tîrziu. se înrolează. Nimeni nu doarme mai bine decît el. a fost judecat şi ghilotinat în aprilie 17B4. E de observat că în ultimii cincizeci de ani statura acestei populaţii a descrescut. acest lucru e totuşi cu putinţă şi în asta stă miracolul poporului din Paris. atît de dispreţuită de către contele Angles. dar cînd ştie că-l aşteaptă gloria. nimeni nu pare să uite mai lesne decît el. proclamarea republicii.a r putea preschimba în leu. 2 Unu! din conducătorii iacobinilor între 1789—1794 . Cînd e vorba de patrie. 163 . să nu te încrezi însă într-însul. n-avem să ne temem de oamenii aceştia. ceea ce era atenianul faţă de grec. Poporul de jos. şi în piaţa publică din Corint era colosul de bronz al unei pisici. Sînt nepăsători şi tnndavi ca pisicile. au răsturnat monarhia. iar poporul din mahalalele Parisului e mai scund decît era înainte de revoluţie. smulge piatra caldarîmului. sub conducerea Iaco binilor. din provincie. întruchipa în ochii lor libertatea. adresat regelui. e admirabil în orice fel de încăierare. Parizianul e. sire. e zbuciumat. nu.şi special al prefectului de poliţie Angles.

mahalagiul acesta va creşte. Numai datorită mahalagiului parizian. Cina. scrisă pe marginea unui raport al lui Angles.lui încolăcit de furie e epic. Favourite. Fameuil şi Dahlia cîntau încet. cum s-a şi înttmplat în 1792 şi tn 1848. un popor din Abruzii actuali. suflarea i se va preschimba în furtună. 3 Cîntec revoluţionar de la 1789. să treacă pe sub un arc de furci. tn 321 î. Tholomyes bea. Zephine rîdea. şi din bietul lui piept şubred va porni un vînt care va mişca din loc cutele Alpilor. . VI UN CAPITOL IN CARE TO IUBESC LA NEBUNIE ŢI SE Vorbe de clacă şi cuvinte de dragoste. Daţi-i un cîntec pe măsura firii lui şi veji vedea ! Atîta vreme cît n-are decît refrenul Carmagnolei 3 . era pe sfîrşite. Luaţi seama ! Din cea dintîi stradă Greneta ' întîlnită va face furci caudine 2 . Dacă-i bate ceasul. te ador! Vorbele astea îl făcură pe Blachevelle s-o întrebe: — Ce-ai face. revoluţia unită cu armata cucereşte Europa.e. Favourite se uita cu duioşie la Blachevelle şi-i spunea : — Blachevelle. armatele romane fnfrfnte de samnifi. simbol al sclaviei. cumpărată la Saint-Cloud. Listolier sufla într-o trompetă de lemn. şi unele şi altele îţi scapă printre degete . cămaşa îi cade ca o hlamidă. Cîntă: asta e bucuria lui. să ne întoarcem la cele patru perechi ale noastre. iar vorbele de clacă sînt fum. omuleţul acesta se va ridica. faceţi-l să cînte Marseieza şi va elibera lumea. După ce-am isprăvit această notiţă. cuvintele de dragoste sînt nori. 2 Aluzie la un episod din istoria romană . va privi cu o căutătură grozavă. după cum am spus. Fantine zîmbea. au fost silite. dacă nu te-aş mai iubi ? — Eu ? Ah 1 Să nu spui asta nici în glumă! Dacă nu 1 Strada Greneta din centrul Parisului era pe atunci strimtă şl deci uşor de barat prin baricade. în semn de umilinţa.n. nu-l răstoarnă decît pe Ludovic al XVI-lea .

maică-sa îi spune: „Ah. şi asta cu greu. uite. Untul e atît de scump! Şi pe urmă. prin poduri pline cu şobolani. măi băiete. Aoleu. că într-o zi. îl cunoşti ? Se vede că e făcut să fie actor. e un tip foarte bine. aş chema poliţia ! Ce. Vai. asta mă dezgustă de viaţă. Vîntul mă scoate din fire. Dahlia. în extaz. mestecînd ceva. cum spun englezii. mi s-a dus liniştea ! Uite-l că începe să strige. E băia tul unui fost cîntăreţ de la Saint-Jacques-du-Haut-Pai3. îi spuse încet Favouritei. Ah. mi-a spus: „Domnişoară. Ah. Nu ştii ce să mănînci. Am spleen '. faceţi clătite din mănuşile dumnea voastră şi le mănînc". te-aş jupui. care locuieşte peste drum de mine. 165 . nu se mai potoleşte. Favourite urmă : — Da. ţi-aş sări în spate. îmi place ăla mic. şi mai ştiu eu ce ? că-l auzi de jos! Cîştigă doi franci pe zi la un avocat scriindu-i procese. cum mint! Hm ? Vai. te-aş azvîrli în apă şi aş pune să te închidă. sînt tristă. Toată vara a plouat. 1 Depresiune sufletească provocaţi de melancolie şl plictiseală. E zgîrcit. îmi spargi urechile !" Umblă prin casă. Dahlia. e foarte bine ! Se prăpădeşte atît de tare după mine. Ce-mi pasă ! Ii spun lui Blache velle că-l ador. E un băiat foarte bine. te-aş zgîria.m-ai mai iubi. apucînd din nou furculiţa. crezi că mi-ar fi ruşine ? Păcătosule ! Blachevelle se răsturnă pe scaun. răspunse Favourite pe acelaşi ton. prin unghere întunecate. Cum se întoarce acasă. e groaznic să luăm masa într-o odaie unde e un pat. Blache velle e foarte zgîrcit. dumnezeule. Numai artiştii pot spune aşa ceva. cum mint! Favourite tăcu o clipă şi urmă : — Vezi tu. Blachevelle zîmbi cu îngîmfarea voluptoasă a unui om gîdilat în amorul lui propriu. Sînt pe cale să-mi pierd min ţile după puştiul ăsta. — Nu pot să-l sufăr. şi închise ochii cu mîndrie. şi declamă. la piaţă nu se mai găseşte decît mazăre. cînd m-a văzut făcînd aluat de clătite. îmi plac actorii. cît de sus poate să urce — şi cîntă. în mijlocul gălăgiei : — Văd 'că te prăpădeşti după Blachevelle al tău.

dacă se grăbeşte. consulatului şi Imperiului. Să amestecăm măreţia cu lăcomia . Marchizul de Montcalm era pe atunci un regalist celebru. numele personajului arătat mal departe. Dacă vrem să fim scînteietori. Nu se mai înţelegea nimic. Excesul de zel ucide gingăşia şi bucuria unei mese bune. Excesul de zel pierde piersicii şi caişii. — Prieteni — exclamă Tholomyes pe tonul unui om care devine din nou stăpîn pe situaţie — veniţi-vă în fire 1 Nu trebuie să întîmpinaţi cu atîta uimire un calam1 Autor al unui Almanah al mtncăcloşilor. Domnilor. Broaştele tăcură. mon calme (calmul meu) şi Montcalm. să mîncăm cu reculegere. Berea care curge nu face spumă. — Tholomes — zise Blachevelle — priveşte-mi calmul 1 — Tu eşti marchizul ! îi răspunse Tholomyes. Acest mediocru joc de cuvinte3 avu efectul unei pietre azvîrlite într-o mocirlă. să ne gîndini mai întîi. e mistuită. adăugă Listolier.*>■**?>* *'£"&_ vi r ÎNŢELEPCIUNEA LUI THOLOMYES: în timp ce unii cîntau. ministru de externe tn timpul directoriului. 166 . se pronunţă identic. O revoltă surdă făcu grupul să murmure. domnilor! Grimond de la Reyniere' e de părerea lui Talîeyrand 2 . Fără exces de zel. alţii vorbeau cu aprindere şi toţi deodată. Tholomyes ridică glasul: — Să nu mai vorbim la întîmpiare şi nici prea repede! rosti el. lasă-ne în pace! spuse Blachevelle. reluă Fameuil. — Duminica există. Deviza lui era : „Fără exces de zel I" s In limba franceză. Prea multă improvizaţie goleşte mintea în chip prostesc. nu vă grăbiţi. 2 Om politic francez (1754—1838). — Bombarda. — Tholomyes. vreau să spun îngheţată. Bombance şi Bamboclie ! strigă Listolier. Să nu ne gră bim ! Vedeţi primăvara. — Sîntem cumpătaţi. să ne ospătăm încet. ■— Jos cu tiranul! spuse Fameuil. foarte apreciat Ia sfîrşitul secolului al XVIII-lea în cercurile aristocratice.

dragostea chiar. Eschyl pe-a lui Polynice'. Trebuie să existe o măsură chiar la mîncare. Gulax — tipuri de mîncâeioţ. i67 . şi poate chiar dincolo de omenire. Şi băgaţi de seamă că acela al Cleopatrei a precedat bătălia de la Actium 3 şi că fără el nimeni nu şiar aminti de oraşul Toryn. rege a. a făcut jocuri de cuvinte.bur căzut din cer. se pierde în azur. fără exces. O pată alburie care se turteşte pe stîncă nu împiedică condorul să plutească. în veselie.). chiar în glume. Şi ţineţi minte asta : oricare dintre patimile noastre. după ce a ouat o prostie.! Tbebel. mă întorc la discursul meu. 6 Trebuie să fie o măsură în toată (Horafiti. ' Gula. erou al tra gediei lui Eschyl Cel şapte contra Thcbel. lui Antoniu şi a Cleopatrei (31 î. 2 Regină a Egiptului antic (secolul I î. E nevoie de o limită. Indigestia e pusă de bunul dumnezeu să facă morală stomacului. că am înţelepciunea lui Amphiaraus 4 şi chelia lui Cezar. fără zel. După ce mi-am îngăduit aceasta.e. vă place plăcinta cu mere ? Nu mîncaţi prea mult! Chiar cînd e vorba de plăcintă. Legenda spune că era înţelept ţi avea darul profeţiei. chiar ia rebusuri. Tot ce cade în felul acesta nu e numaidecît vrednic de respect şi de entuziasm. mai sublim şi mai încîntător în omenire. Moise pe-a lui Isaac.e. Cleopatra 2 pe-a lui Octavian. în bucurie şi în jocuri de cuvinte. Tot ce exista mai măreţ. vă mai spun o dată. Satire).).n. Ascultaţi-mă pe mine. după care Octavian a rămas stăpîr. Isus Hristos a făcut un calambur pe spinarea sfîntului Petru. Fraţilor. Est modus in rebus 5 . Gluma cade oriunde. * Personaj mitologic : unul dintre argonauţi. şi spiritul. Lăcomia pedepseşte pe cel lacom: Guta punit Gutax 6 . Doamnelor.n. a! Romei.i din comedia populară latină. Departe de mine intenţia de a insulta calamburul ! II cinstesc pe măsura meritelor lui. nimic mai mult. are un stomac pe care nu trebuie să-l umplem prea 1 Personaj legendar din mitologia greacă. s Victoria navală a lui Octavian împotriva. e nevoie de bun simţ şi de artă. cuvînt grecesc care însemnează lingură de bucătărie. Calamburul este găinaţul spiritului care zboară. fără zăpăceală.

atunci cînd îi bate ceasul. înţelept e acela care ştie la un moment dat să se aresteze pe el însuşi. S-a retras In Palestina spre a evita persecuţiile romane împotriva creştinilor din Alexandria (Egipt). Aşa cum mă cheamă Felix Tholomyes. Asta înseamnă Prosper. — Felix — spuse ea — ce cuvînt frumos 1 îmi place numele ăsta. Aveţi puţină încredere în mine. pentru că ştiu ce diferenţă e între o chestiune rezolvată şi una pendinte.n. ia o hotărîre eroică şi renunţă. Fericît cel care. fricţiuni cu apă de Saturn şi cataplasme cu oxycrat. 3 Consul. gentlemeni. spuse Listolier. 1 Sfîrşit (lat. Nu înseamnă că sînt neapărat un dobitoc. staţi de veghe. brîuri de ierburi. pentru că mi-am isprăvit de bine de rău dreptul. după cît se pare. să ne strunim imaginaţia şi să ne ducem singuri la închisoare. apoi dictator roman (secolul I t. pentru că am susţinut o teză în latineşte asupra felului în care se executa tortura la Roma pe vremea cînd Munatius Demens era chestor al paricidului 2 şi fiindcă.mult. nu dormiţi. am să fiu doctor. vă vorbesc serios.). — Eu vreau mai bine o femeie. Vă sfătuiesc să fiţi cumpătaţi în dorinţele voastre. In orice lucru trebuie sa scriem la timp cuvîntul finis'. E pe latineşte.e. „Hotărtrea eroică" a lui este renunţarea la puterea dictatorială. o placă de plumb. să ne punem stavilă poftei.). Tholomyes urmă : — Quirites. gustaţi fierturi de mac şi de agnuscastus. prieteni 1 Vreţi să nu mai simţiţi nici o poftă. adăugaţi la aceasta o dietă severă — crăpaţi de foame! — băi reci. Favourite îl asculta cu atenţia încordată. daţi pe gît băuturi azotoase şi ceaiuri de buru ieni. căraţi bolovani. Trebuie să ne stăpînim atunci cînd e nevoie. muncă pe brînci. Iată reţeta: limonada. foarte multă gimnastică. * Filozof creştin din secolele II—I II . ca Sylla3 sau ca Origene *. 168 . caballeros. să scăpaţi de patul nupţial şi să ţineţi piept amorului ? Nimic mai simplu. 2 însărcinat cu instruirea crimelor comise asupra unor rude apro piate. spetiţi-vă.

Şi iată dovada. care au genunchii bătătoriţi de atîta frecat la duşumele.— Femeia ! reluă Tholomyes. Zephine. care fusese supranumit pictorul buzelor. — Bine. Ascultă ! înainte de tine nu exista nici o făptură demnă de acest nume.) 169 . Josephine. o. un sfat prietenesc: mai greşiţi pe la vecini. Ea nu poate suferi şar pele. almuda din Canare douăzeci şi cinci. Parcă. cântarul din Alicante. Doamnelor. Bacche. Prologul acesta i-a plăcut şi Blachevelle s-a îndrăgostit. umplîndu-şi paharul. te voi cînta pe tine I (în original tn limba latină. cuartinul din Baleare. domnişoarelor. e pe spanioleşte. Fata de care se îndrăgos tise era Favourite. vă idolatrizez pe toate ! O. douăzeci şi şaise. s-ar fi aşezat cineva pe faţa ta frumuşică. Dragostea nu e făcută ca să se închircească şi să se tîmpească asemeni slujnicelor englezoaice. ai buze ionice! Era un pictor grec. pe cînd Blachevelle trecea rîuleţul din strada GuerinBoisseau. cu feţişoara ta boţită ai fi îneîntătoare dacă n-ai fi cam strîmbă. Trăiască ţarul care e mare şi să-i trăiască cizma care e şi mai mare! Doamnelor. draga de ea ! S-a spus : greşeala e omenească. Eşti făcută ca să pri1 Acum. serîoras: aşa popor. care-şi arăta pulpele. O. eu vă spun : gre şeala e îndrăgostită. Şi. Caracteristica iubirii e rătăcirea. din invidie. răspunse Tholomyes. ea rătăceşte veselă. din nebăgare de seamă. Păziţi-vă de ea ! Vai de cel care se încrede în inima schimbătoare a femeii ! Femeia e prefăcută şi ascunsă. cartam' ! Iertati-mă. nimfe şi muze! într-o zi. o. Şarpele e dugheana de peste drum. aşa butoaie. se ridică : Trăiască vinul ! Nune te. Aroba Casti liei conţine şaisprezece litri. Ea nu e făcută pentru asta. Favourite. — Tholomyes — strigă Blachevelle — eşti beat! — Pe naiba ! spuse Tholomyes. — Atunci fii vesel 1 reluă Blachevelle. doi sprezece . numit Euphorion. a văzut o fată frumoasă cu ciorapi albi şi bine întinşi. burduful ţarului Petru. In ce priveşte pe Favourite. treizeci. Numai grecul ăsta ar fi fost vrednic să-ţi picteze gura. Bacchus. dacă aveţi chef.

o senzitivă. dar ea nici nu m-aude. fie. naveţi decît un cusur. dar care se refugiază în iluzii. sînt o arătare . Vorbeai adineauri de numele meu. ca Eva'. Nu spun nimic despre Fantine. Ar fi o greşeală să comandăm dopuri la Liege şi mănuşi Ia Pau. Frumuseţea începe pu tine. Cuvintele sînt mincinoase. pentru că în felul acesta trec de la poezie la proză. şi care. O. ruşinoasă ca o călugăriţă care s-a rătăcit printre midinete. totul în ea e frăgezime. se roagă şi se uită la albastrul cerului. oferit do Paris zeiţei Afrodita (Venus) ca premiu al frumuseţe! ei. bălaia fată a nălucilor. căsnicia e un altoi. tu ai creat-o. nimic nare să împiedice croitoresele şi pantofăresele să viseze bărbaţi bătuţi în diamante. nici ce face. ofensate de această alegere. Misa Dahlia. e o visătoare. Mărul mtncai de Eva. să nu ne încredem în nume. Meriţi brevetul de invenţie a femeii frumoase. înţelepţii. Mă cheamă Felix şi nu sînt fericit. De altfel. Favourite. Fantine. dar oricine am fi. ceea ce !-a atras ura Herei (Junonei) şi Pallas-Athenei (Minervei). sex ronţăitor. nu te mai tutuiesc. ocoliţi acest risc. fără să ştie prea bine nici ce vede. e o nălucă cu înfăţişare de nimfă. în locul dumitale m-aş chema Roza. Dar ce tot îndrug eu aici ? îmi bat gura degeaba. tinereţe. rătăceşte printr-o grădină unde zboară mai multe păsări decît sînt în realitate! O. iese bine sau prost. sau ca să-l manînci. roadeţi prea mult zahăr ! O. eşti o femeie dintre cele mai luminoase! Doamnelor. şi orice am spune noi. după legenda biblică. fiică demnă de-a fi numită margaretă sau perlă. femei.rneşti mărul ca Venus. drăguţelor: mîncaţi prea mult zahăr. Fetelor nu le poţi scoate căsătoria din cap . O. gingăşie. să ştii un lucru : eu Tholomyes. Numele ne pot înşela. Vorbeam de Eva. frumoşii şi micuţii tăi dinţi albi se prăpădesc 1 Prima aluzie trimite la mitologicul „măr al discordiei". Bine. O. 170 . cîntă. Să nu primim orbeşte indicaţiile pe care ni le dau. Lucrul acesta m-a înduioşat. simbolizează inducerea tn păcat. cu ochii în văzduh. lumină blîndă a dimineţii. Fantine. O floare trebuie să miroasă frumos şi femeia să aibă spirit. un al doilea sfat: nu vă măritaţi . o gînditoare. dar ţineţi minte asta.

Cezar le-a răpit pe cele romane 4. Zahărul usucă cel mai mult dintre toate sărurile. succesele politice şi militare ale lui Iuliu Cezar l-au atras simpatia concetăţenelor sale. Romulus a răpit sabinele 2 . Bărbatul care nu e iubit pluteşte ca un vultur peste iubitele celorlalţi. Mă întorc spre bărbaţi. rezemat de Listolier şi Fameuil. ar fi pornit o expediţie împotriva sabinilor. de-aici coagularea şi apoi solidificarea sîngelui. Iată de ce diabetul atrage după sine oftica. Cîţiva ani după aceea. de-aici tuberculele în plămîni. El pompează prin vine lichidele sîngelui. populaţie dintre Latium şi Umbria. după care a distribuit luptătorilor din armata sa fiefurile nobililor anglo-saxoni căzuţi în luptă sau alungaţi . s-au aşezat cu copiii lor între cele două armate şi au evitat ciocnirea. duşmănia e declarată pe faţă. faceţi cuceriri! Furaţi-vă unii altora iubitele. In vremea asta. întemeietor al Ro mei. Oriunde e o fată drăguţă. soţiile acestora ar fi făcut parte din această răsplată. sabinii au venit înarmaţi ca să le reia. — Mizerabilii. TO 1 Motiv de război. Toate invaziile din istorie au fost provocate de fuste. Blachevelle. Aşadar. însă sabinele. de-aici moartea. 4 Joc de cuvinte bazat pe dublul sens al verbului enlever (a răpi) : cel propriu şi cel figurat (a fermeca) . fără nici un înţeles. Tholomyes ! spuse Blachevelle. Nici o cruţare . ducele Normandiei. Femeia e dreptul bărbatului. o femeie frumoasă e un flagrant delict. după care Romulus. Wilhelm a răpit femeile saxone 3 . — Răsuflă. Domnilor. cînd de loc. pentru a le răpi femeile. cînd cu rime din belşug. război pe viaţă şi pe moarte ! O femeie frumoasă e un casus belii' . aşcultaţiimă bine. zahărul e o sare. 3 Este vorba de Wilhelm Cuceritorul. devenite soţii ale romanilor. unul din acele cîntece de atelier alcătuit din cuvinte venite la întîmplare. Or.după zahăr. vouă vă lipseşte totul. nu mai ronţăiţi zahăr şi-o să trăiţi. 2 Aluzie la o legendă 171 . Orice sare usucă. îngîna o arie tînguitoare. Duşmanul are totul. fără remuşcări ! Schimbaţi-le ca la cadril ! In dragoste nu există prieteni. care a cucerit Anglia (1066)." Tholomyes se întrerupse. eu arunc asupra tuturor acestor văduvi nenorociţi proclamaţia sublimă dată de Bonaparte armatei din Italia: „Soldaţi. ca legăromană.

soldaţi visători ! O. Din strănutul soarelui s . să fim veseli! Să ne întregim cursul de drept cu nebunii şl cu mîncare. nici ruşinoşi. Indigestie şi Digesta. acesta îşi goli paharul. cîntece care se nasc din fumul pipelor şi se împrăştie şi pier o dată cu el. Sărută-mă. De necaz curcanul crapă Şi le dă banii-napoi. Ţin un discurs bucuriei. ' împărat al Imperiului roman de răsărit (secolul al Vl-lea). Luxembourg! O. o sărută pe Favourite. mi-ar plăcea pampasurile Americii. Iată prin ce cuplet îşi rosti grupul nostru replica la discursul lui Tholomyes. Vară. 2 Celebru ctntăret de operă din secolul trecut. 172 . Dar Clermont nu putu fi papă.narea unui copac şi ca vuietul vîntului. Justinian' să fie bărbatul. Totul e frumos.a născut pasărea colibri. Fantine! Dar. care în timp ce păziţi copii vă distraţi zămislind alţii! Dacă n-aş avea arcadele Odeonului. din greşeală. Muştele bîzîie printre raze. te salut! O. Institutele şi Novelele. îl umplu şi începu din nou : — Jos cu înţelepciunea ! Uitaţi tot ce-am spus ! Să nu fim nici ruşinaţi. Georgiee ale străzii Madame şi ale aleii Observatorului! O. dădace pline de farmec. Fiindcă nu era popoi.fîntu Ioan . Din ordinul lui au fost compilate monumentele de drept roman intitulate Digesta. Popii nătărăi dădură Parale berechet unui curcan Să-l facă pe Glermont-Tonnerre Papă la S. Versurile astea nu potoliră improvizaţia lui Tholomyes . şi ghiftuiala femela ! Bucurie în adâncuri! Trăiască creaţiunea ! Lumea e un diamant mare! Sînt fericit ! Păsările sînt uimitoare ! Ce sărbătoare pretutindeni ! Privighetoarea e un Elleviou 2 pe gratis. Sufletul meu îşi ia zborul spre pădurile virgine şi spre savane.

— Discutam filozofie. — Mai bine să mă oglindesc în farfurie ! zise Favourite. argintul e mai de preţ decît osul. care se vedea prin ferestrele Bombardei. pe care l-a combătut pentru con cepţia lui dualistă. care se află la trei sute şapte1 Mare filozof olandez. Ceea ce beţi aici. — Uitaţi-vă la cuţite 1 reluă Blachevelle.VIII MOARTEA UNUI CAL — La Edon se mănîncă mai bine decît la Bombarda. Uitaţi-vă la sala de jos ! Are oglinzi pe pereţi. — Fie! — Cine îţi place ţie mai mult: Descartes sau Spinoza ' ? — Desaugiers2. observă Tholomyes. să ştiţi. Nu s-a isprăvit totul pe pămînt. — O discuţie e bună — răspunse Tholomyes — dar o ceartă e şi mai bună. şi la Edon de os. — Nu şi pentru cei care au o falcă de argint. E frumos. — Mie îmi place mai mult Bombarda. După ce rosti sen tinţa asta. Privea în clipa aceea Palatul Invalizilor. din viile de Coural das Freiras. Afirmă. 2 Cupletist şi vodevilist foarte aplaudat sub imperiu. materialist şi ateu (1632—1677). E mai luxos. Mai sînt pe lumea asta oameni care ştiu să deschidă şi să închidă cu haz cutia cu sur prize a paradoxului. doamnelor. mai asiatic. dar rîd. Or. — Tholomyes ! strigă deodată după o clipă Fameuil. 13* 173 . Discipol al filo zofului francez Descartes (1596—1650). e vin de Madera. Am avut o discuţie cu Listolier. neştiinfifică. spuse Zephine. dar se îndoiesc. Cinste zeilor nemuritori ! Oamenii mint. La Bombarda mînerele sînt de argint. Din silogism ies lucruri neaşteptate. bău şi începu din nou : Accept viaţa. de vreme ce se mai poate dis cuta anapoda. declară Blachevelle. cu aerul acesta liniştit. spuse Tholomyes.

nume comune folosite slnibolic. 4 Scriitor latin din secolul al 1l-lea. Carabine. mai fragedă decît zorile. s Nu există nimic nou sub soare (tn limba latină In original). Aspasia era un suflet : un suflet de o nuan(ă roză şi purpurie. dacă rni-ar aduce o hetairă ! căci.)..e. Nil sub solem novam 5 . spune Solomon : amor omnibus idem 6 . Nimic nu e mai inedit în creatiunea creatorului. conducător al democra ţilor. şi cu Thygelion 3 din Cheronea. vă dă aceste trei sute şaptesprezece stînjeni pentru patru franci şi cincizeci de centimei Fameuil îl întrerupse din nou : — Tholomyes. soţia sa. Vai! mereu aceleaşi lucruri şi nimic nou. autor de idile şi romanţe dulcege pentru tineret (1750—1791). existau bombarzi în Grecia şi în Egipt. Ne-o spune Apuleius 4 . student tn medicină.. 1 Berquin. Georglce). doamnelor. Aspasia. dacă ar putea să-mi aducă o dansatoare egip teană. tradusă şi în limba romfnâ. autorul lucrării Măgarul de aur.sprezece stînjeni deasupra nivelului mării 1 Piti atente cînd beţi I Trei sute şaptesprezece stînjeni 1 Şi domnul Bombarda. o.. Aspasia era o făptură în care se atingeau 2 Berchoux. prietena lui . generosul restaurator. mai aprinsă decît focul. 174 . Şi Tholomyes urmă : — Cinste lui Bombarda ! Ar fi egal cu Munofis din Elephanta. cine era Aspasia ? Cu toate că a trăit într-un timp în care femeile nu aveau încă suflet. Care e autorul tău preferat ? — Ber. 3 Munofis. ziarist Şi poet francez (1765—1839). — Quin ' ? — Nu.. doamnelor. Thygelfon — patroni de ospătarii tn antichitate (Egipt şi Grecia). spune Vergiliu.n. părerile tale sînt lege. Choux2. şi Carabine urcă împre ună cu Carabin 7 în corabia de la Saint-CIoud. 7 Carabin. 6 Dragostea e aceeaşi la toţi (Vergiliu. 8 Om politic atenian (secolul al V-Iea t. Un ultim cuvînt: ştiţi. aşa cum Aspasia se îmbarca cu Pericle 8 pe flota din Samos.

Intîmplarea adunase mulţimea.n. încrucişîndu-şi braţele şi dînd capul pe spate. furat de la zei. care înjura şi (una. de Malherbe. Dar abia avusese vreme căruţaşul. dăruind oamenilor focul. Socrate ' şi Manon Lescaut 2 . — Uite-o pe Fantine care o să se apuce să plîngă de mila cailor! Cum poate fi cineva atît de dobitoacă I exclamă Dahlia. s-ar fi oprit cu greu. Aspasia a fost zămislită pentru împrejurarea în care Iui Prometeu 3 i-ar fi trebuit o tîrfă. sleit şi împovărat.4 — Bietul cal! suspină Fantine. îl privi cu hotărîre pe Tholomyes şi-l' spuse : — Ei. că gloaba căzuse fără să se mai ridice. tipul femeii nestatornice. şi surpriza ? 1 Filozof Idealist din Grecia antică (secolul al V-lea f. Tholomyes. dacă chiar în acea clipă pe chei n-ar fi căzut un cal. bătrînă. 175 . să rostească cuvîntul sacramental „boală !". dezlănţuit. Ajuns în faţa Bombardei. bună de jupuit. Legenda spună că. gloabă. Favourite. unde un vultur îi ciugulea zilnic măruntaiele. care trăgea o căruţă foarte grea. Veselii ascultători ai lui Tholomyes întoarseră capul spre tămbălăul din stradă şi Tholomyes profită de situaţie ca să-şi încheie discursul cu această strofă melancolică : Ea era din lumea în care trăsuri şi carete Au cam aceeaşi viaţă.). nu voise să meargă mai departe.e. slabă. poem de Fr. a trăit cît gloabele trăiesc i Numai o dimineaţă. * Parodie a unei strofe din Consolarea către Dupirler. căruţa şi oratorul se opriră. Prometeu a fost pedepsit de Zeus cu înlănţuirea pe o sttncă. In clipa aceea. Şi. Din pricina izbiturii. Era o iapă din Beauce. întărit de o cruntă lovitură de bici. 3 Personaj mitologic. era prostituata zeiţă.cele două extreme ale femeii. animalul. 2 Eroina romanului cu acelaşi titlu al abatelui PnSvost .

care cotropeşte în fiecare săptămînă bulevardul ChampsElysees. se întoarseră. — Eu — reluă Favourite — vreau ceva care să fie de aur. a venit ceasul să le uluim pe aceste doamne. pe care-l zăreau printre ramurile copacilor şi care le distra grozav. spuse Dahlia. unul după celălalt.— Tocmai. Fiecare sărută foarte serios fruntea iubitei lui. Qele mai multe diligente o luau de-a lungul cheiului şi ieşeau pe la bariera Passy. aşteptaţi-ne un minut ! — Se începe cu o sărutare. cîte o trăsură greoaie. cu degetul pe buze. Din minut în minut. Ii văzură pe cei patru tineri. scoţînd capul afară şi vorbindu-şi de la un geam la altul. Fură luate îndată de iureşul de pe marginea apei. vopsită în galben şi negru. spuse Blachevelle. adăugă Tholomyes. le făcură semne rîzînd şi apoi dispărură în gloata prăfuită a duminicii. apoi. greu încăr176 . Aproape toate mesageriile din sud şi din vest treceau pe-atunci prin Champs-EIysees. Era tocmai ora de plecare a poştalionului cu bagaje şi a diligentelor. Favourite bătu din palme: — începe să aibă haz ! spuse ea. Vă aşteptăm ! IX SFIRŞITUL VESEL AL BUCURIEI Rămase singure. Doamnelor. Domnilor. A sosit momentul. toţi patru se îndreptară spre uşă. — Pe frunte. răspunse Tholomyes. — Să nu staţi prea mult! murmură Fantine. — Ce-au să ne aducă ? întrebă Zephine. care ieşiră la braţ de la circiuma Bombarda. — Să nu staţi mult! strigă Fantine. — Fireşte că are să fie nostim. pălăvrăgind. fetele se aşezară două cîte două cu coatele pe marginea ferestrelor.

una din aceste trăsuri. N-are adresă. Mă uit la ea numai din curiozitate. coviltirelor şi valizelor. mă vede. draga mea 1 Trecu aşa o bucată de vreme. — Ce e asta ? întrebă Favourite. Favourite smulse hîrtia din mîinile chelnerului. Ţinea în mînă ceva care semăna cu o scrisoare. Favourite glăsui: — Ce tămbălău ! Parc-ar fi un maldăr de lanţuri care îşi iau zborul. — Ei bine — făcu ea — şi surpriza ? — Da. cu cai zgomotoşi. — O hîrtie pe care au lăsat-o domnii aceia pentru dumneavoastră. Zgomotul acesta le distra pe fete. Diligenta trece. răspunse chelnerul. burduhoasă din pricina geamantanelor. Abia isprăvise Fantine cu oftatul. Nu cunoşti viaţa. Favourite făcu o mişcare. —■ Fantine asta e uimitoare. Ce e cu faimoasa surpriză? — Intîrzie cam mult! spuse Fantine.cată. Fantine se miră. preschimbînd pietrele caldarîmului în brichete. că băiatul care le servise masa intră în odaie. o să mă iei în trecere de pe chei". — Na ! spuse ea. Era o scrisoare. — Ciudat! spuse ea. zdrobea şoseaua. aşa e 1 rosti Dahlia. se opreşte şi mă ia. — De ce nu ne-ai adus-o de îndată ? — Pentru că domnii — spuse chelnerul — au poruncit să nu v-o înmînăm decît peste o oră. Se miră de cele mai simple lucruri. Favourite ridică din umeri. Deodată. Dar uite ce scrie pe ea : Aceasta e surpriza. cu praful drept fum şi cu un fel de furie. plină de capete care dispăreau la repezeală. care se deosebeau cu greu în desişul ulmilor. se repezea în mulţime cu toate scînteile unei fierării după ea. Credeam că diligenta nu se opreşte niciodată. La un moment dat. ca şi cum s-ar fi trezit din somn. Asta se face în fiecare zi. Să zicem că sînt un călător şi-i spun diligentei: „Eu plec înainte. se opri o clipă şi apoi porni din nou în galop. 177 .

taţi şi mame. Fugim în braţele lui Laffitte 2 şi pe aripile lui Caillard3. J78 . b&trînii ne vor. în galop. 3 Aluzie la un celebru avocat francez din secolul al XVIII-lea. Adio! V-am făcut fericite aproape doi ani. bărbaţii şi femeile acestea cumsecade ne numesc fii risipitori. ne doresc întoarcerea şi vor să taie viţei în cinstea noastră. Patria vrea să fim. datorie şi ordine. guarzi comunali şi consilieri de stat. 2 Celebru bancher din timpul imperiului şi al monarhiei censitare. cu trei leghe pe oră. o deschise şi o citi (ştia să citească) : O. Nu prea ştiţi voi bine ce însemnează asta. Nu ne purtaţi pică! Semnat Blachevelle Fnmeuil Listolier Felix Tholomyis Post-scriptum: Masa e plătită. perfecţi. Plecăm. Cinstiţi-ne! Ne sacrificăm. 0 ştergem. rupeţi-o şi voi pe ea. fetiţele noastre frumoase! Ne întoarcem din nou la societate. o. şi prăpastia sînteţi voi. Favourite rupse cea dintîj tăcerea : • Este invocat aici prin antifrază. lată însă că părinţii aceştia gem. am plecat. taţi de familie. deoarece stilul său solemn nu admitea expresii familiare. Asta însemnează •in codul civil. cunos cut prin promptitudinea cu care sezisa pricinile cele mai încurcate şi prin repeziciunea cu care îşi întocmea pledoariile şi cîştiga procesele. Plîngeţi-ne în grabă şi înlocuiţi-ne repede! Dacă scrisoarea asta vă rupe inima.Desfăcu repede scrisoarea. Noi ne supunem. ca toată lumea. iubitele noastre! Aflaţi că avem părinţi. Cele patru fete se uitară una Ia alta. Diligenta de Toulouse ne smulge din prăpastie. cum spune Bossuet 1 . pentru că sîniern virtuoşi. In ceasul în care veţi citi aceste rînduri cinci cai focoşi ne vor duce spre tăticii şi mămicile noastre. primministru în 1830. copilăros şi cinstit.

aşa cum am spus-o. păcăleala e buni. se dăduse lui Tholomyes ca şi cum i-ar fi fost bărbat. şi biata fată era însărcinată. urmă Favourite. Se cunoaşte. Asta mă face să mă îndrăgostesc de el. — Ideea aceasta trebuie să fi fost a Iui Blachevelle. Oricum. Cum a plecat.— Ei bine ! giăsui ea. Fantine rîse împreună cu celelalte. cum e iubit. . Aşa e povestea. cînd se întoarse la ea în odaie. Şi izbucniră în rîs. — Dacă-i aşa. — Foarte caraghios! spuse Zephine. moarte fui Blachevelle şi trăiască Tho lomyes 1 — Trăiască Tholomyes! strigară Dahlia şi Zephine. Era. Peste un ceas. se puse pe plîns. prima ei iubire . — Nu — spuse Dahlia — e o idee de-a lui Tholomyes.

ar fi atras prin volumul ei atenţia unui pictor care ar fi trecut pe-acolo. roţile. greoi şi diform. argintii. Tot întregul ăsta era îndesat. Acesta de pe urmă avea epoleţi groşi de general. Nimic mai obişnuit decît o cotigă sau o căruţă la poarta unui han. cu un fus în care se îmbuca o oişte grea. nişte pete roşii voiau să însemne sînge. ai fi spus că este afetul unui tun uriaş.CARTEA A PATRA A ÎNCREDINŢA ÎNSEAMNĂ UNEORI A DA DE-A BINELEA DOUĂ MAME SE INTÎLNESC în primul pătrar al acestui veac exista la Montfermeil. De prea mult mers prin hîrtoape. un fel de birt care a dispărut azi. dintre cele întrebuinţate în regiunile paduroase. împodobiţi cu stele mari. restul tabloului era pierdut în nori de fum şi înfăţişa probabil o bătălie. Dedesubt se putea citi această inscripţie: La sergentul de la Waterloo. Această parte dinainte era alcătuită dintr-o osie masivă de fier. care se rezemau pe două roţi peste măsură de mari. destul de asemănătoare aceleia cu care se împodo180 . în anul 1819. Era partea dinainte a unui camion. Cu toate astea. sau mai bine zis bucata de vehicul care încurca strada în faţa birtului La sergentul de la Waterloo într-o seară de primăvară. Birtul acesta era (inut în străduţa Boulanger de soţii Thenardier. spoială gălbuie. Pe scîndura asta era pictat ceva ce semăna cu un om care duce în spinare pe un altul. ca care se cară trunchiuri şi grinzi. hîdă. butucii. obezile. aproape de Paris. vehiculul. Deasupra porţii se afla o scîndură bătută în cuie de-a lungul zidului. osia şi oiştea erau acoperite cu o pătură de nămol.

De ce oare această parte din faţă a camionului se găsea pe stradă. întruchipînd forţa brutalii silită să acţioneze după ordinele unei voinţe superioare. obrajii lor fragezi rîdeau. plină de curbe 1 Războinic filistean legendar. Una era castanie. supraomenească. Homer l-ar fi legat cu el pe Polifem 2 . dar o ocnă de ciclopi. Lanţul acesta te făcea să te gîndeşti. fa(ă de care este mereu revoltată. Sub osie atîrna. cea mai mică în braţele celei mai mari. cealaltă brună. în locul acela ? Mai întîi ca să încurce strada. una de vreo doi ani şi jumătate. . apoi ca să ruginească de-a binelea. ciclop. Lemnul dispărea sub noroi şi fierul sub rugină. ochii lor erau o mare bucurie. şi pe el. ţinîndu-se de gît cu drăgălăşie. destul de aproape de pămînt. şedeau în seara aceea alături. ai fi spus că sînt doi trandafiri printre lanţuri vechi. Există în vechea ordine socială o seamă de instituţii pe care le găseşti în acelaşi fel în drum. O mamă văzu lanţul acela înfricoşător şi spuse: „Uite o jucărie pentru copiii mei!" Cele două copilite. ci la mastodonţii şi la mamuţii care ar fi putut fi înhămaţi cu el. grozavă. O basma înnodată cu pricepere le împiedica să cadă. Mijlocul acestui lanţ spînzura sub osie. 2 Personaj mitologic. nu la bîrneie pe care era sortit să le transporte. şi părea luat de la cine ştie ce monstru. străluceau . tipul uriaşului. sub cerul liber. Feţele lor naive erau două uimiri îneîntate. cea de un an şi jumătate îşi arăta burtica drăgălaşă şi goală cu neruşinarea nevinovată a copiilor. un tufiş înflorit din apropiere îşi trimitea trecătorilor mireasma ce părea că vine de la ele. ca într-un leagăn.besc de obicei catedralele. plămădite din fericire şi muiate în lumină. iar cealaltă de vreun an şi jumătate. uriaşa jumătate de camion negru de rugină. şi care n a n nici ele alt rost decît să fie acolo. Deasupra şi împrejurul acestor capete delicate. două copilite. vrednic de un Goliat ' ocnaş. ca o draperie. 3 Personaj monstruos din Furtuna Iui Shakespeare. de altfel drăguţ şi îngrijit îmbrăcate. iar Shakespeare pe Galiban 3. îţi amintea ocna. un lanţ gros.

. La cîţiva paşi în faţa ei se afla o femeie.. de teamă să nu li se întîmple ceva. răspunse mama.. Iţi venea să muşti ' Eroina unei romanţe spaniole din romanul Călugărul al scriitorului englez Lewis. care făcea dintr-un lanţ de titani un leagăn de heruvimi. avea o scufiţă de pînză subţire cu dantele şi un pieptar cu panglici. Femeia aceasta avea şi ea un copil în braţe. spunea un războinic. mama îngîna cu un glas fals o romanţă pe-atunci vestită : Trebuie. La cîţiva paşi. cu acea căutătură animalică şi cerească totodată. durdulii şi tari i se vedeau sub fustiţa ridicată.şl de unghiuri sălbatice. Pulpele albe. soarele în amurg lua parte la această bucurie şi nimic nu era mai îneîntător decît capriciul întîrnplării. care semăna cu un strigăt de mînie. 182 . Mai căra şi un sac mărişor. se rotunjea ca intrarea unei peşteri. . care-i spunea lîngă ureche : — Ai doi copii frumoşi. mama. începuse tocmai prima strofă a romanţei. Pe cînd le legăna pe cele două fetiţe. cînd cineva se apropie de ea şi de odată auzi o voce. Ar fi putut să se ia la întrecere cu celelalte două pentru drăgălăşenia cu care era gătită . o femeie lipsită de drăgălăşenie. continuîndu-şi romanţa..Frumoasei şi duioasei Imogina l. ghemuită pe pragul hanului. fetiţele se minunau. Cîntînd şi privindu-şi fetele. tradus în limba franceză In 1797. care părea să fie foarte greu. Era rumenă şi sănătoasă. îşi legăna copiii cu ajutorul unei sfori lungi. specifică maternităţii. dar înduioşătoare în clipa aceea. doamnă. La fiecare legănare. nu mai auzea şi nu mai vedea ce se întîmplă în stradă. Copilul acestei femei era una dintre făpturile cele mai dumnezeieşti din cîte se pot vedea. apoi întoarse capul. lanţurile hîde făceau un zgomot strident. urmărindu-i cu privirea. Era o fetiţă de vreo doi-trei ani.

arăta sleită şi puţin bolnavă . Era Fantine. Trecuseră douăzeci de luni de la acea „păcăleală bună". din care-i scăpa o şuviţă blondă. Prietenia lor nu mai avea nici un rost. pierind. o rochie de pînză şi pantofi mari. Era îmbrăcată ca o lucrătoare care tinde să fie din nou ţărancă. Cît despre îmbrăcămintea ei. nu părea. Fantine rămăsese singură. Zephine şi Dahlia. strîns. dar ea nu rîdea. o manta de lînă aspră de culoare închisă. părea foarte des. ca ale invalizilor. acel veşmînt diafan. fusese desfăcută de femei. lasă ramura neagră. nebunie şi muzică. Rîsul arată dinţii frumoşi cînd îi ai. făcut din muslin şi panglici. Gît despre marnă. înnodat sub bărbie. arătătorul bătătorit şi jupuit din pricina acului de cusut. Ce se petrecuse în aceste douăzeci de luni ? Se poate uşor ghici. îi ascundea greoi mijlocul. Dormea somnul încrezător al vîrstei ei. îi cresta obrazul drept. plin de clopoţei şi parfumat cu liliac. strînsă ca o basma. Tatăl copilului . care părea cusut cu veselie. care semăna cu un început de ironie. Ochii nu păreau a-i fi uscaţi de prea multă vreme. copiii dorm adînc în ele. începuseră lipsurile. Părul. strimt. O cută tristă. înfăţişarea ei era sărăcăcioasă şi tristă. Era palidă . urît. s-ar fi mirat. După ce fusese părăsită. Avea mîini pîrlite şi pistruiate. Despre ochii ei nu se pufea spune nimic. Fantine le pierduse repede din vedere pe Favourite. dar îmbrăcată astfel. îşi privea fetiţa adormită în braţe cu duioşia mamei care şi-a hrănit copilul. se topise ca o chiciură strălucitoare pe care o iei drept diamante în soare şi care. O batistă mare. Cu toate astea. Greu de recunoscut. privită cu atenţie. albastră. Era tînără. îşi păstra încă frumuseţea. sfărîmată de bărbaţi. Era oare frumoasă ? Poate. Dacă le-ai fi spus peste cincisprezece zile că fuseseră prietene.din obrajii ei ca doua mere. Dormea. dar era acoperit cu totul de un comanac de călugărijă. Legătura. Era Fantine. Braţele mamelor sînt făcute din duioşie . decît că trebuie să fi fost foarte mari şi că aveau gene minunate.

Fantine auzi cumetrele spunînd cu ochii la fetita ci : „Parcă-i poţi lua în serios pe copiii ăştia ? Te uiţi la ei şi ridici din umeri I" Se gîndi atunci la Tholomyes. rupturile de felul acesta sînt fără leac! — şi ea se văzu cu desăvîrşire singură. după ce-şi plăti toate datoriile. firea ei era. Simţi vag că era pe pragul deznădejdii şi gata să alunece pe un drum rău. rămase cu vreo optzeci de franci. care ridica din umeri cînd era vorba de copilul lui şi nu lua în serios această făptură nevinovată. singura vanitate care-i rămînea. numai sfială şi virtute. Intr-o zi. Vîndu tot ce avea pe două sute de franci . avea curajul sălbatic al vieţii. după cum se va vedea. sfîntă de data asta. ce era de făcut ? Nu mai ştia cui să se adreseze. Inima i se strînse. într-o dimineaţă frumoasă de primăvară. îl pusese pe un scriitor public să-i scrie o epistolă lui Tholomyes. cu gust pentru plăceri. îi veni în gînd să se întoarcă în oraşul ei de baştină. dar luă o botărîre. Cu toate că săvîrşise o greşeală. îndemnată de legătura cu Tholomyes să dispreţuiască mica meserie pe care o cunoştea. Nici un mijloc de cîştig. Fantine îşi alăptase 184 . Tholomyes nu răspunsese la nici una. îşi părăsise clientela şi aceasta îi întorsese spatele. Părăsea Parisul la douăzeci şi doi de ani. se îmbrăcase în veşminte de pînză. dezobişnuită de muncă şi. o învăţaseră în copilărie să se iscălească. Da. Celui care le-ar fi văzut pe amîndouă trecînd i s a r fi făcut milă. ducîndu-şi copilul în spinare. apoi a doua. Femeia asta n-avea pe lume decît copilul. Poate că va găsi acolo pe cineva care s-o cunoască şi să-i dea de lucru. Fantine. întrezărea nelămurit posibilitatea unei despărţiri mai dureroase încă decît cea dintîi. apoi a treia. punînd toată mătasea. toate panglicile şi toate dantelele pe fiica-sa. Ii trebuia curaj. cum se ştie. pe deasupra. îl avu şi se încorda.ei plecase — vai. la Montreuil-sur-mer. dar ar trebui să-şi ascundă greşeala. toate resturile de stofă. Fantine abia ştia să citească şi nu ştia să scrie . Totuşi. Renunţase vitejeşte la găteală. şi copilul navea pe lume decît pe maică-sa. Inima i se întunecă.

Există vrăji. pe uliţa Brutarului. Mama îşi ridică fruntea. Nu vom mai avea prilejul să vorbim despre domnul Felix Tliolomyes. avea un aer 185 . Şi. Cele două fetiţe fură pentru ea o astfel de vrajă. dar tot acelaşi om al plăcerilor. Cele două femei începură să vorbească : — Mă numesc doamna Thenardier. încît în clipa cînd mama se oprise să respire între două versuri ale cîntecului. Această doamnă Thenardier era o femeie roşcovană. lucru ciudat. acest Tholomyes era un avocat de provincie. Ţinem hanul acesta. cu ceea ce se chemau pe-atunci trăsurelele din împrejurimile Parisului. sînt cavaler Şi pornesc spre Palestina. spuse mama celor două fetiţe. le admira cu atîta înduioşare. Să ne mărginim a spune că peste douăzeci de ani. alegător înţelept şi jurat foarte aspru. colţuroasă. mătăhăloasă. ca să se odihnească. încîntate de leagănul lor uriaş. îi luaseră ochii şi se oprise dinaintea acestei imagini a bucuriei. Ea stătea pe prag. Le privea emoţionată.singură copilul. Apoi îşi continuă cîntecul printre dinţi : Trebuie. cele două fetiţe. Cele două micuţe erau atît de vădit fericite ! Le privea. tipul femeii care place soldaţilor în toată urîţenia lui. Făpturile cele mai crude sînt dezarmate cînd li se mîngiie puii. I se păru că vede deasupra hanului aceluia tainicul aici al providenţei. doamnă". bogat şi CM trecere. nu se putu împiedica să nu-i spună cuvintele pe care le-aţi citit: „Ai doi copii frumoşi. cînd şi cînd. plătind cîte trei sau patru gologani de fiecare leghe. După ce mersese. Prezenţa îngerilor vesteşte raiul. sub regele Ludovic-Filip. Fantine ajunsese pe la amiază la Montfermeil. din pricina asta plâ'mînii îi osteniseră şi tuşea puţin. îi mulţumi şi o pofti pe trecătoare să şadă pe banca de la uşă. gras. Pe cînd trecea prin faţa hanului Thenardier.

ca cei ai maică-si. istorisi că era lucrătoare. Dacă femeia asta. ies . că Ia Paris n-avea de lucru şi că mergea să caute într-altă parte. care-i venea de Ia lecturile romanţioase. s-ar fi ţinut dreaptă. spunîndu-le : — Jucaţi-va cîteşitrele ! Copiii atît de mici se domesticesc repede. Romanele învechite. pe jos. schimbînd-o pe alocuri. întîlnind trăsura de la Villemomble. cu toate că maică-sa o ţinea bine. Copilul deschise ochii mari. era doar atît de micuţă că trebuise s-o ia în braţe. şi privi. taină a luminoasei lor nevinovăţii. totul. în faţa virtuţilor noastre care apun. i-ar fi tulburat încrederea şi ar fi făcut ca tot ce avem de povestit să nu mai fie. şi comoara mamei adormise. S-ar spune că se simt îngeri şi că ne ştiu oameni. că-i murise bărbatul. alunecă jos cu acea energie de neînvins a unei făpturi micuţe care vrea să alerge. că era ostenită pentru că-şi ducea copilul în braţe şi. şi peste o clipă micu{ele Thenardier se jucau cu noua-venita cu o nesfîrşitâ plăcere. Ce ? Nimic.suferind. ar fi înfricoşat-o de la început pe călătoare. Era o bărbafoaie sclifosită. răsturnate peste închipuirea unor cîrciumărese. Era încâ tînără. poate ca statura ei înaltă şi înfăţişarea ei de colos ambuiant. că fetita umblase puţin. îşi sărută fetiţa cu patimă şi o trezi. E destul ca o persoană să stea jos. că părăsise Parisul chiar în dimineaţa aceea. dau astfel de rezultate. semn de admiraţie. pe meleagurile ei. că de la Villemomble venise la Montfermeil pe jos. Mama Thenardier îşi dezlegă fetele şi le coborî din leagăn. Călătoarea îşi spuse povestea. dar nu prea mult. avea de-abia treizeci de ani. albaştri. pentru ca destinul să se schimbe. în loc să stea în picioare. se suise în ea . Le zări deodată pe celelalte două în leagănul lor. cu acel aer serios şi uneori sever al copilaşilor. se opri şi scoase limba. Spunînd cuvintele astea. Apoi copilita începu să rîdă şi. făcînd găuri în pămînt. bun pentru bîlciuri. lăsată pe genunchi.

. care nu sînt nici acceptare. nu vreau să-mi duc fata acasă. Cu un copil nu găseşti unde să intri. Uită-te la ele I Ai jura că sînt trei surori. atît de drăguţe. Noua-venită era foarte veselă. cea mare. Lucrul groparului devine hazliu Cînd îl face un copil. se întîmplase un eveniment: un vierme gras ieşise din pămînt şi ele erau în extaz. Frunţile lor încîntate se atingeau . — N-ai vrea să-mi (ii copilul ? Doamna Thenardier avu una din acele mişcări de uimire. Nu mi-o îngăduie munca. cu acel blînd şi gingaş instinct al mamelor şi al oamenilor din popor. — Ca a mea. Avem aici un soi de derivate care supără şi descumpăneşte toată ştiinţa etimologilor. Mi-am spus : uite 187 . Copila se numea Euphrasia. nici refuz. Am cunoscut o bunică bătrînă. Cele două femei stăteau de vorbă înainte. Oamenii sînt atît de curioşi prin partea locului! Bunul dumnezeu m-a făcut să trec prin fata hanului dumitale. citiţi Euphrasia. rn-au dat gata. — Cum o cheamă pe fetita dumitale ? — Cosette. Cuvîntul acesta fu scînteia pe care o aştepta poate cealaltă mamă. Mama Cosettei urmă : — Vezi dumneata. care schimbă Josefa în Pepita şi Francoise în Silette. cele trei fetite se aşezaseră într-o atitudine de adîncă nelinişte şi totodată de fericire mare. bunătatea mamei e înscrisă în veselia odraslei. Ea o luă de mînă pe doamna Thenardier. Intre timp. Gosette. care izbutise să facă din Theodor. Dar din Euphrasia mama făcuse Cosette. Gnon. — Copiii — spuse mama Thenardier — se împriete nesc repede. fetiţa luase o surcică drept sapă şi săpa cu energie o groapă cît pentru o muscă. Gînd am văzui micuţele. de curate şi de mulţumite. — Cî{i ani are ? — Merge pe trei. o privi ţintă şi-i spuse . ai fi spus: trei capete într-o aureolă.

— A ş plăti şase franci pe lună. — B ine. — A m să p lătesc. p e n t r u p r i m e l e e cheltuieli. spunea un războinic. p e jo s . ii G lasul de bărbat urm ă : — Fetiţa are tot ce-i trebuie ? — E b ă r b a t u l m e u .. îşi înn od ă la loc bocceaua golită de lucrurile fetiţei. sp use m am a. N u vrei să-m i (ii copilul ? — S ă vedem . A sta ar fi nostim . şi rochiţe de m ăta se. A m op tzeci d e franci. a m s ă m ă î n t o r c s ă . na — F ă ră în d o ială c ă are to t c e-i tre b u ie . U n glas bărbătesc strigă deodată din fundul birtului: — Şapte franci. Tîrgul fu încheiat. Sînt toate aici în legătura asta. — ■ Sigur că am să vi le dau ! spuse m am a. — Şase ori şapte patruzeci şi doi.S . am să m ă întorc curînd . Şi plata înainte pe şase luni. sp use do am na T h e n a r d i e r .■ o m a m ă b u n ă! A s t a e : a r f i c a t r e i s u r o r i . dădu banii şi îşi lăsă fetiţa. acu m u şoară. s p u s e d o a mT h e n a r d i e r . — Treb u ie să ni le dai. P l e c ă r i c a r e s e p u n l a c a l e c u u ş u r i n ţ ă ş i c a r e s î n t -a d e v ă ra te n e n o ro c ir i 1 J8. A m să cîştig bani acolo. — Ş i c i n c i s p r e z e cf r a n c ip e d e a s u p r a .ma u o d o r u l . c o m o ara m am ei. spuse el. zise din no u vocea d e b ărbat. Şi ce m ai lucru şo are fru m oase 1 Să ră m îi cu gura căscată. spuse m am a. Ş i p e u r i n ă . s o c o t i n d c ă o s ă s e î n t o a r c ă î n c u r î n-d . — P lătesc. adăugă g lasu l d e b ărbat.. M am a îşi petrecu noaptea ia han. c a să m ă în to rc la m in e a ca să . spuse doam na T he n ar d ie r. ca o cu co an ă. spu se d oam na T h en ard ier. — In to ta l cin cizeci şi şapte de fran ci. şi plecă a dou a z i d i m i n e a ţ ă . D in fie care cîte o d uzin ă . Ş i p r i n t r e a c e s t e c itfa e m ă v a g : rg Trebuie. O să-m i ră m în ă c ev a . A m văzut eu că e bărbatul dum itale. să-m i las fata în pielea goală ! Faţa stăpînului se ivi. şi cum voi avea cît de puţin.

devin totuşi. Femeia avea în suflet ceva de bruta. Vom desăvîrşi desenul mai fîrziu. mereu spre întuneric. devenind tot mai rele şi îmbibîndu-. spuse femeia. în loc să înainteze.care merg de-a-ndărăte!ea. Făceau parte dintre acele firi mărunte care. 14* 189 . bărbatul îi spuse femeii: — Asta o să-mi achite poliţa de o sută zece franci care are scadenţa mîine. — Fără să bănuiesc. II O PRIMA SCHIŢA A DOUA FIGURI DEOCHEATE Şoricelul pe care-l prinseseră era destul de pîăpînd. alcătuite din oameni grosolani parveniţi şi din oameni deştepţi dar decăzuţi. îmi lipseau cincizeci de franci. şi care amestecă unele din cusururile celei de-a doua cu aproape toate viciile celei dintîi. După ce plecă mama Cosettei. Făpturile acestea aparţineau acelei clase bastarde. Cine erau aceşti Thenardier ? Să spunem chiar de pe acum ceva despre ei. iar bărbatul de pungaş. chiar dacă le încălzeşte din întîmplare cine ştie ce foc întunecat. care-şi face loc între clasa aşa-zisă mijlocie şi clasa aşa-zisă inferioară. dînd înapoi în viaţă.. monstruoase.se din ce în ce mai mult de întuneric. Amîndoi erau înclinaţi să meargă cu paşi mari spre rău. cu uşurinţă. Există suflete de rac. Asemenea suflete aveau bărbatul şi femeia aceasta. folosindu-se de experienţă ca să-şi sporească urîţenia. dar pisica se bucură şi de un şoarece slab.O vecină a familiei Thenardier o întîlni pe marna copilului care pleca şi la întoarcere Ie povesti: — Am văzut o femeie care plîngea în stradă de ţi se rupea inima. Ştii că fără ei aş fi avut aici portărelul şi o somaţie de plată ? I-ai întins o cursă bună cu copiii tăi.

In Cyrus. Era epoca în care vechiul roman clasic. minus gramatica. iar „în ceea ce priveşte sexul slab". tot pretenţios. Umbra pe care o au în privire îi denunţă. Nimeni nu poate şti ce au făcut şi ce vor face. 190 . autoare de romane de aventuri şl de dragoste. E destul să-i auzi rostind un cuvînt sau să-i vezi făcînd o mişcare ca să întrezăreşti în trecutul lor taine negre şi în viitorul lor negre mistere. era Lodoiska. E de ajuns să-i priveşti pe unii oameni pentru a nu te încrede în ei. * Romancier francez din vremea revoluţiei şi a imperiului. Ii simţi întunecaţi din cap pînă-n picioare. pustiind pînă şi suburbia. dacă e să-l credem. Ctelte şl alte lungi romane travestea societatea franceză din timpul lui Mazarin. spunea e l . 3 Doamnele de Barthelemy-Hadot şi Bournon-Malarme — scriitoare obscure din secolul al XVIII-lea. In privinţa sentimentalismului.Thenardier. un fel de atitudine gînditoare lîngă bărbatu-său. Se hrănea cu ele. sergent. după ce fusese Clelie. făcuse probabil campania din 1815 şi se purtase eroic după cît se pare. în special. dar din ce în ce mai vulgar. decăzut de la domnişoara de Scudery ' la doamna de Barthelemy-Hadot şi de la doamna de Lafayette s la doamna Bournon-Malarme3. grosolan şi totodată subţire. un şmecher de o oarecare pătrundere. dar prost. fusese soldat. ba chiar ceva mai tîrziu. îşi îneca în ele creierul mult-pn{in cît îl avea. un destrăbălat cu oarecare ştiinţă de carte. Thenardier. transpunfndu-l figurile şi aventurile în antichitate. foarte citit de masele populare pentru realismul şi verva lui. Firma cîrciumii sale era o aluzie la una din aceste vitejii. pentru că se pricepea să facă puţin din toate. ar fi stingherit pe un fizionomist. 1 Romancieră franceză din secolul al XVII-lea. O zugrăvise el însuşi. Doamna Thenardier era deşteaptă tocmai cît trebuia ca să citească asemenea cărţi. lucrul acesta îi dăduse în frageda ei tinereţe. 2 Romancieră franceză de talent din secolul al XVII-lea. Acum incendia sufletul drăgăstos al portăreselor din Paris. îl citea pe Pigault-Lebrun 4 . Vom vedea mai tîrziu care era adevărul. Sînt neliniştiţi de ce e în urma lor şi ameninţători pentru ce e înainte.

191 . Nevastă-sa era cu vreo doisprezece sau cincisprezece ani mai tînără decît el. Această deplasare. care dă numele „elegant" plebeului şi numele ţărănesc aristocratului. Azelma e un nume scoţian din poemele lui Ossian. sofia unui răsculat împotriva stăptnirii romane.cum spunea în limbajul lui. Gulnare e un nume germanic. 2 Eroina romanului realist cu acelaşi titlu de scriitorul englez Richardson (secolul al XVIIMea) . tip de fată sentimentală. ca peste tot. Cît despre cea mică. Rezultatul fu că pe fata ei cea mare o boteză Eponine. s-o spunem în treacăt. nu e decît o mişcare spre egalitate. victimă a naivităţii sale. Toate trei numele. Mai tîrziu. Alfred sau Alfons. întîlnite tn romanele vremii. era un bădăran corect şi simplu. Petru sau Iacob. De altfel. victimă a iubirii conjugale. arată gustul pentru patronimele bizare. Faptul că nu o chema decît Azelma 3 şi-l datora întîmplării fericite că maică-sa citise tocmai atunci un roman de DucrayDuminil *. * Eponfne este numele unei eroine galice. Suflul nou nu poate fi împiedicat să pătrundă şi aici. Alături de elementul romanţios pe care l-am arătat. Sub această discordie aparentă e un lucru mare şi adine. foarte apreciat tn timpul revoluţiei şi al imperiului. era cît pe-aci să-i pună bietei copile numele de Gulnare. nu totul e ridicol şi superficial în epoca asta ciudată la care facem aluzie şi care ar putea fi numită anarhia numelor de botez. Dar nu citeşti nerozii fără să te resimţi. 4 Romancier francez. şi pe viconte — dacă mai sînt viconţi — Thomas. prin extensiune. doamna Thenardier nu mai fu altceva decît o femeie rea şi grasă. şi anume revoluţia franceză. care se hrănise cu romane proaste. fe meie rea. 1 Una dintre cele trei furii din mitologia greacă . istorice. dominant pe timpul revoluţiei şi al imperiului. cînd pletele ei revărsate jalnic după moda romantică începură să-i albească şi cînd Megera ' luă locul Pamelei -. Nu arareori azi pe văcar îl cheamă Arthur. mai e şi simptomul social. Romanul său Alexe sau căsuţa din codru s-a bucurat de succes şi în tara noasiră la începutul secolului trecut.

la Montreuil-sar-mer. se supuse trimiţîndu-le doisprezece franci. dintr-un blid de lemn. Gei doi Thenardier răspundeaa întotdeauna aidoma : Cosettei îi merge de minune. punea pe cineva să scrie la fiecare sfîrşit de lună. Birtului îi mergea prost. pe care o convinseseră că fetiţa ei e fericită şi „se dezvoltă bine". în aşa fel încît n-o putea suferi pe străină. Mama Thenardier îşi iubea cu patimă fetele. care ise stabilise. Na se isprăvise încă anul. Ii dădură să mănînce resturile celorlalţi. Datorită celor cincizeci şi şapte de franci ai călătoarei.III CIOCIRLIA Nu ajunge să fii rău la suflet ca să-ţi meargă bine. cei doi Thenardier se obişnuiră să nu mai vadă în fetiţă decît un copil luat la ei din milă şi se purtară cu ea ca atare. Cosette mînca cu ei sub masă. Ia fel cu al lor. nevastă-sa plecă la Paris şi depuse la Muntele de Pietate trusoul Cosettei pentru şaizeci de franci. după cum se va vedea mai tîrziu. îndată ce cheltuiră şi suma aceasta. E trist sa te gîndeşti că dragostea unei mame poate să aibă şi părţi urîte. Pentru că nu mai avea nimic de-al ei. cerînd veşti despre copilul ei. o îmbrăcară cu fuste şi cămăşi vechi de-ale fetelor Thenardier. adică în zdrenţe. din lună în lună. Thenardier putuse împiedica un protest şi-şi onorase semnătura. Luna următoare avură din nou nevoie de bani. scria. După ce se scurseră cele şase luni. hrănind-o ceva mai bine decît pe cîine şi ceva mai prost decît pe pisică. Pisica şi cîinele erau de altfel tovarăşii ei obişnuiţi de mas'ă. Mama. mama trimise şapte franci pentru a şaptea lună şi-şi continuă destul de regulat trimiterile. Oricît de puţin loc ar fi ocupat Cosette. sau mai bine zis. i se 192 . Maică-sa. cînd Thenardier spuse: „Că mare cinste ne face! Ce crede că facem cu cei şapte franci ai ei ?" Şi-i scrise cerîndu-i doisprezece franci. S î nt oam eni care nu pot iubi pe uni i fără s ă nu urască pe alţii.

care aflase nu se ştie pe ce căi ascunse că ar fi vorba de un copil din flori. de curînd. ajuns bandit. ca multe de teapa ei. şi ameninţînd că n-o mai ţine. spunînd că lighioana creşte şi „mîncă". Fetele nu avură decît mîngîierile. pedepsită. certată. adică mainainte chiar de-a împlini cinci ani. Fiindcă doamna Thenardier se purta rău cu Cosette. care nu înţelegea nimic despre lumea aceasta şi despre dumnezeu. pe care o cheltuia în fiecare zi. procesul unui oarecare Dumolard. Thenardier. tratată cu asprime.părea că-l ia pe-al fetelor ei şi că le împuţinează aerul pe care-l respiră. de necrezut! Vai. străina. Eponine şi Azelma se purtară la fel. Trebuie să-mi dea mai mult. Doamna Thenardier. In sat se spunea : — Thenardierii ăştia sînt oameni cumsecade. Dacă n-ar fi avut-o pe Cosette. care de la vîrsta de cinci ani. aţi spune. Cît timp fu mică de tot. însă. cu siguranţă că fetele ei. avea o porţie anumită de mîngîieri şi alta de lovituri şi sudălmi. în format mai mic. oricît de idolatrizate erau. apoi un altul. „Să nu mă sîcîie pe mine — striga el — că-i trîntesc ţîncul tocmai cînd crede că l-a ascuns mai bine. ajunse servitoarea casei. îi ceru cincisprezece franci pe lună. e-adevărat! Suferinţa socială începe Ia orice vîrstă. Copiii la vîrsta asta sînt alte exemplare ale mamei lor. şi mizeria lui de asemenea. vedea alături două făpturi la fel cu ea care trăiau feri cite. bătută fără încetare. spun documentele 103 . Cosette nu făcea o mişcare fără să nu-i cadă pe cap o grindină de pedepse aspre şi nerneritate. le făcu serviciul de-a întoarce loviturile asupra ei. Credeau că maică-sa uitase de Cosette. La cinci ani. Nu sînt bogaţi. Se scurse un an. Făptură blîndă şi slabă. ar fi primit şi unele şi altele. N-am văzut oare. Cosette rămase calul de bătaie al celor două fetiţe . lucru pe care mamă-sa nu-l putea mărturisi." Mama plăti cei cincisprezece franci. însă. orfan. cum se făcu mai mare. şi cresc un copil lăsat în părăsire la ei. Din an în an copilul creştea.

strada. care-ţi făceau milă. Era trist s-o vezi. care se afla tot la Montreuil-sur-mer. pentru că. mereu pe stradă. Poporului. atît de drăguţă şi de rumenă la venirea ei în casa aceea. care navea nici şase ani. pe această biata copilă. Cosette. să cureţe odăile. Nedreptatea o făcuse arţăgoasă şi mizeria o urîţise. „muncea ca să trăiască şi fura"? O puseră pe Cosette să meargă după cumpărături. înaintea zorilor. „O prefăcută !" spuneau soţii Thenardier. se speria. Rămăsese în urmă cu cîteva luni. măturînd strada dis-de-dimineaţă cu o mătură uriaşă în mînuţele ei roşii şi cu o lacrimă în ochii ei mari. găurite. să spele vasele şi chiar să ducă greutăţi în spinare. ce tremura. Avea o înfăţişare neliniştită. începu să plătească prost. nu şi-ar mai fi recunoscut copilul. se înfiora. mari cum erau. era acum slabă şi palidă. iarna. se trezea în fiecare dimineaţă cea dintîi din casă şi din sat. cu cît mama.oficiale. o poreclise astfel pe această fiinţă ca o păsărică. părea că vezi în ei o şi mai nesfîrşită jale. căruia-i plac imaginile. curtea. Dacă Fantine s-ar fi întors la Montfermeil după aceşti trei ani. Nu-i mai rămîneau decît ochii frumoşi. fiind singur pe lume. In partea locului i se spunea Ciocîrlia. tremurînd în zdrenţele ei de pînză vechi. . Cei doi Thenardier se socotiră cu atît mai îndreptăţiţi să se poarte astfel. Numai că biata Ciocirlie nu cînta niciodată. sau pe cîmp.

Spre sfîrşitul lui 1815. tare şi sticlo?. după spusele celor din Montfermeil. Montreuil-sur-mer îşi schimbase înfăţişarea. Din timpuri foarte vechi. mai ales la bră1 O varietate de antracit. se întîmplase o prefacere neaşteptată în producţia acestor „articole negre". Acestea se petreceau. un om. Fantine îşi părăsise locul de baştină de vreo zece ani. părea să-şi fi părăsit copilul ? După ce-o lăsase pe mica Cosette celor doi Thenardier. în 1819. se stabilise în oraş şi se gîndise să înlocuiască în această fabricaţie răşina de India cu răşina indigenă şi. care. un necunoscut. Industria aceasta lîncezise din pricină că scumpetea materiilor prime influenţa asupra mîinii de lucru. folosit la fabricarea mărgelelor şi altor podoabe. 195 . In momentul cînd Fantine se întoarse la Montreuil-sur-mer. Pe cînd Fantine scăpata treptat din mizerie în mizerie. îşi continuase drumul şi ajunsese la Montreuil-sur-mer. De vreo doi ani se înfiripase acolo una din acele industrii care sînt marile evenimente ale micilor localităţi. Amănuntul acesta are importanţă şi socotim necesar să-l dezvoltăm . ne aducem aminte.CARTEA A C1NCBA DECLINUL I POVESTEA UNUI PROGRES REALIZAT IN INDUSTRIA MARGELARIEI Ce se întîmpla cu ea ? Unde era ? Ce făcea această mamă. Montreuil-sur-mer avea ca industrie specială imitarea jais-urilor englezeşti ' şi a mărgelelor negre din Germania. mai că am spune: să-I subliniem. oraşul ei natal ajunsese într-o stare înfloritoare.

primejduindu-şi viaţa. ceea ce e şi mai bine. întreind totodată cîştigul. In felul acesta o idee avea trei rezultate.. inelele de tablă sudata cu inelele de tablă numai apropiată. n . iar despre începuturile lui. Cu capitalul acesta modest. dobîndise şi averea lui şi pe aceea a ţinutului. Nu se ştia nimic despre obîrşia lui. ceea ce e bine. ceea oe era o binefacere pentru localitate. cel mult cu vreo cîteva sute de franci. ridicarea preţului mîinii de lucru.ţări. şi îmbogăţise şi pe alţii din jurul său. ceea ce însemna un profit pentru manufacturier. . ceea ce însemna un folos pentru consumator. Se povestea că venise în oraş cu foarte puţini bani. pe care 196 . prea puţin. în primul rînd. într-o după-amiază de decembrie.. Se pare că în ziua în care intraise pe tăcute în orăşelul Montreuil-sur-mer. Această mică schimbare redusese considerabil preţul materiei prime şi îngăduise.despre el. autorul acestui procedeu se îmbogăţise. Iată tot oe se putea. un mare incendiu izbucnise tocmai la casa comunală. pus în slujba unei idei ingenioase. In mai puţin de trei ani. Tot atunci i se aflase numele. părea muncit de gînduri şi era : un om bun. Această mică schimbare fusese o adevărată revoluţie. doi copii.■ MADţLJEINE Avea vreo cincizeci de ani. în al treilea rînd. vînzarea produselor cu preţ mai redus. îl chema moş Madeleine. în al doilea rînd.spune . îmbunătăţirea fabricaţiei. La sosirea sa la Montreuil-sur-mer n-avea decît veşmintele. cu sacul în spinare şi cu băţul noduros în mînă. din această pricină nimeni nu se mai gîndise să-i ceară actele. Nu era de prin partea locului. care din întîmplare erau ai căpitanului de jandarmi. Datorită progreselor rapide ale acestei industrii. înfăţişarea şi felul de-a vorbi al unui lucrător. Omul acesta se aruncase în foc şi salvase. către seară.

şi prezenţa lui. oricît de săracă. care foloseşte mult jais-urile negre. dar. întreg ţinutul lîncezea. a cărei pricină şi temei era el. cu cît Montreuilsur-mer. Un freamăt puternic încălzea şi străbătea totul. 197 . Montreuil-sur-mer făcea. Se ştia că depusese în 1820 la Laffitte o sumă de şase sute treizeci de mii de franci. oricît de modest.o pusese pe roate atît de strălucit. Moş Madeleine cerea bărbaţilor bunăvoinţă. providenţială. Era singura sa neîngăduinţa. In privinţa asta era neclintit. fiind o garnizoană. mai-nainte de a-şi fi pus deoparte aceşti şase sute treizeci de mii de franci. pentru ca fetele şi femeile să fie cuminţi. Le cerea tuturor un singur lucru : bărbaţilor să fie de treabă şi fete lor să fie cinstite. Spania. înainte de sosirea lui moş Madeleine. venirea lui acolo fusese o binefacere. S-ar fi spus că se gîndea mult la ceilalţi şi puţin la el însuşi. Montreuil-sur-mer se preschimbase într-un important centru de afaceri. în care erau două ateliere încăpătoare: unul pentru bărbaţi şi altul pentru femei. moş Madeleine făcea avere. Orice înfometat putea să i se înfăţişeze şi era sigur că găseşte de lucru şi pîine. în mijlocul acestei activităţi. Moş Madeleine folosea pe toată lumea. femeilor să fie cinstite. dar. în care să nu se găsească vreo cîţiva gologani. concurenţa Londrei şi Berlinului. comanda în fiecare an cantităţi uriaşe. grija lui de căpetenie nu părea să fie asta. acum totul trăia viaţa sănătoasă a muncii. în ce priveşte negoţul acesta. încît să poată separa sexele. şi nici locuinţă. lucru destul de ciudat pentru un om simplu care se ocupă cu negoţul. Despărţise atelierele în aşa fel. După cum am spus. şi tuturor. încît îneepînd din al doilea an putuse să-şi ridice o fabrică impunătoare. cheltuise mai bine de un milion pentru oraş şi pentru săraci. De altfel. Şomajul şi mizeria erau necunoscute. corectitudine. Nu era buzunar. unde să nu existe puţină bucurie. prilejuri de corupţie erau destule. Asprimea lui era cu atît mai îndreptăţită. Beneficiile lui moş /vladeleine erau atît de mari.

inimile bune îşi spuneau : vlăjganul ăsta vrea să se îmbogăţească. un cartier nou. la rîndul lui. Oraşul de jos. îşi luă un duhovnic iezuit şi se duse. apoi ministru al politie! sub directoriu ji imperiu. pe cheltuiala lui. întrezări într-însul un eventual candidat şi se hotărî să i-o ia înainte. Alocase celor doi învăţători. deputat In Conven(!unea Naţională. luă repede fiinţă în jurul lui. clă dise două: una de fete şi alta de băieţi. lucru aproape necunoscut pe vremea aceea în Franţa. deschise acolo o farmacie gratuită. Dar cînd îl văzu pe bogatul manufacturier Madeleine ducîndu-se la liturghia de la ceasurile şapte dimineaţa. cu un mare număr de familii sărace. în adevăratul înţeles al cuvîntului. şi un fond de ajutor pentru lucrătorii bătrîni şi infirmi. care fusese membru al corpului legislativ al imperiului. n-avea dfcît o singură şcoală. 198 . Intre cei patru pereţi rîdea pe înfundate de dumnezeu. cunoscut sub numele de Fouche'. Gînd abia începuse. Cînd îl văzură îmbogăţind ţinutul înainte de a se îmbogăţi el însuşi. înfiinţase acolo zece paturi. ceea ce era foarte bine văzut pe vremea aceea. avea aceleaşi idei religioase ca acel părinte-oratorian. a te lua la întrecere i Fost călugăr. care-l promovase şi-i fusese prieten. Deputatul. o şandrama care se surpa. un azi!. Ambiţia însemna pe vremea aceea. dat fiind că omul era religios şi chiar cucernic în oarecare măsură. duce d'Otrante. Montreuil-sur-mer se împărţea în oraşul de sus şi oraşul de jos. înfiinţase. unde locuia el.Spitalul era prost înzestrat. aceleaşi inimi bune îşi spuseră : e un ambiţios. din banii lui. atît la liturghie cît şi la vecernii. Din pricină că manufactura asta devenise un centru important. şi într-o zi îi spuse unuia care se mira: „Primii funcţionari ai statului sînt doica şi învăţătorul". Lucrul acesta părea şi mai probabil. Deputatul din localitate. începu să se neliniştească de această cucernicie. Se ducea în fiecare duminică să asculte liturghia. căruia îi mirosea peste tot a concurenţă. o indemnizaţie de două ori mai mare decît bietul lor salariu oficial.

încît trebuise pînă la urmă să fie onorat. Le refuză. Cu toate astea. Hotărît lucru. Inimile bune ieşiră din încurcătură spunînd : „La urma urmei. Cînd se ştiu că era bogat. Cine ştie de 199 . numirea apăru în Monitor. A doua zi. ce spuneam noi ?" Montreuil-sur-mer fierbea. Zvonul era întemeiat. „lumea bună" îi dădu bună ziua şi în oraş i se spuse: „domnul Madeleine". dar lucrătorii lui şi copiii îi ziceau mai departe „moş Madeleine" şi lucrul acesta îl făcea. 18J9. Aceia care-l socotiseră pe noul-venit drept „un ambiţios". Măruntele saloane înţepate de la Montreuil-sur-mer. Nici de data asta inimile bune nu fură stînjenite: „N-are nici bună creştere. mai mult ca orice. şi el primea această adoraţie cu un fel de gravitate melancolică. Tot în acest an. se deschiseră larg în faţa milionarului. moş Madeleine va fi numit de către rege primar la Montreuil-surmer. rămăseseră la început cu uşile închise în faţa meşteşugarului. la raportul juriului. şi era atît de blînd. moş Madeleine o respinse. care. bineînţeles. omul acesta era o taină. cîştigară şi săracii. săracii îi datorau totul. se folosiră cu bucurie de prilejul acesta dorit de toată lumea. pentru că preacinstitul deputat înfiinţa şi el două paturi la spital. produsele noului procedeu născocit de Madeleine figurară la Expoziţia industriei. nici învăţătură. ca să poată striga : „Ei. Cîteva zile mai tîrziu. e un fel de aventurier 1" Cum am mai spus. Pe măsură ce se ridica mai sus. Din nou zarvă în oraş. încît trebuise pînă la urmă să fie iubit. Din spaima aceasta. regele îl numi pe inventatorul lor cavaler al Legiunii de onoare. I se făcură mii de temeneli. ceea ce făcea în total douăsprezece.întru cele sfinte. la propunerea domnului prefect şi ţinînd seama de serviciile aduse ţinutului. se răspîndi în oraş zvonul că. se făcuse afît de folositor. „Societatea" îl dorea. să zîmbească. o dată cu bunul dumnezeu. lucrătorii mai ales îl adorau. plouau invitaţiile. ţinutul îi datora mult. Va să zică asta voia : o decoraţie! Dar moş Madeleine o refuză. într-o dimineaţă a anului 1819.

Cînd l-au văzut refuzînd onorurile. adică după cinci ani de la sosirea lui la Mon-treuilsur-mer. care-i strigă cu năduf din pragul aşii: „E nevoie de un primar bun.unde vine. Avea părul cărunt. Femeile spuneau des200 . încheiată pînă la gît. Cînd l-au văzut ocolind lumea. Se ferea de orice politeţă convenţională. şi-au spus : e un ambiţios. şi-au spus : e o brută. dar în afară de asta trăia tot în singurătate. zfrnbea ca să nu fie nevoit să vorbească. serviciile pe care Ie adusese erau atît de însemnate. stăruinţa fu atît de vie. şi-au spus : e un negustor." Cînd l-au văzut cîştigînd bani. Refuză încă o dată . Poate cineva să dea înapoi cînd e vorba să facă un bine ?" 'Asta fu cea de-a treia fază a ascensiunii sale. Purta de obicei o pălărie cu borul lat şi o redingotă lungă de postav gros. domnul Madeleine devenise domnul primar. toţi fruntaşii veniră să-l roage. Nici n-o fi ştiind să citească. încît pînă la urmă primi. încît regele îl numi din nou primar al oraşului. îşi îndeplinea funcţiunile de primar. dădea din buzunar ca să nu fie silit să zîmbească. In 1820. III SUME DEPUSE LA LAFFITTE De altfel. dar prefectul se împotrivi refuzului. privirea serioasă. rămăsese tot atît de simplu ca în prima zi. saluta în grabă şi o ştergea repede. Gînd l-au văzut dînd bani în dreapta şi-n stînga. iar dorinţa regiunii atît de unanimă. chipul ars de soare al unui lucrător şi expresia gînditoare a unui filozof. şi-au spus : e un aventurier. Lumea băgă de seamă că ceea ce păru să-l convingă fură vorbele de mînie ale unei bătrîne din popor. Vorbea cu puţină lume. iM-are de unde şti cum sa se poarte în lume. poporul îl imploră în plină stradă. După ce moş Madeleine devenise domnul Madeleine.

Ar fi şi ele bune la ceva. 201 . din care citea. Le arăta cum să stîrpească gărgăriţele. Nu împuşca niciodată un animal nevătămător. ţintea fără greş. Cînd se plimba.pre dînsul: „Ce urs cumsecade I" Avea o singură plăcere : să se plimbe pe cîmp. Pe măsură ce timpul liber îi sporea o dată cu averea. Ii învăţa să distrugă rugina griului. pentru că avea la îndemînă tot soiul de sfaturi folositoare pentru ţărani. oprea de coarne un taur care o luase razna. Cînd urzica e tînără. Văzu o dată nişte oameni din partea locului plivind de zor nişte urzici. a busuiocului roşu. Apăra o crescătorie ds iepuri împotriva şobolanilor. dar se slu jea rar de ea. ceea ce-i speria pe ceilalţi. îi plăceau cărţile. De cînd era la Montreuil-sur-mer se putea vedea că din an în an limbajul său devenea mai politicos. frunza ei e o legumă excelentă. punînd înăuntru un cobai care să le miroase. Cu toate că nu mai era tînăr. cînd îmbătrîneşte. cărţile sînt prieteni reci. dar bine întocmită. are filamente şi fibre ca ale cînepei şi inului. neghinei. împingea la căruţă cînd i se înnămolea o roată. măzărichii. Totdeauna pleca de acasă cu buzunarele pline şi se întorcea cu ele goale. stropind podul casei şi udînd bine găurile duşumelei cu o soluţie de sare de bucătărie. veştejite şi spuse: „Au murit. lua cu el bucuros puşca. a tuturor ierburilor parazite care mîncau grîul. avea o putere covîrşitoare. mai ales şi mai blînd. S-ar fi putut spune că-şi trăise odinioară viaţa la ţară. Dădea o mînă de ajutor oricui avea nevoie. Nu trăgea niciodată în păsărele. dacă aţi şti să vă folosiţi de ele. Avea „reţete" pentru distrugerea pirului. dar siguri. Cînd totuşi i se întîmpla s-o facă. părea că profită de el pentru a se cultiva. Avea o bibliotecă mică. Lua masa întotdeauna singur. ţîncii zdrenţăroşi alergau bucuroşi după el şi-l înconjurau ca un roi de musculiţe. ridica un cal. cu o carte deschisă în faţă. Privi grămada de plante smulse din rădăcină. Cînd trecea printr-un sat.

Cu ochii spre cer. pentru că ştia să facă lucruşoare drăguţe din paie şi nuci de cocos. „Hoţul" care-l călcase era moş Made. urca pe furiş treptele. Făcea pe ascuns o mulţime de fapte bune. ca alţii după botezuri. uneori cu forţa. Un biet nenorocit. intra înăuntru. Urzica tocată e bună pentru pisări. devine dăunătoare şi atunci o stîrpim. Bietul om începea să strige: „M-au călcat hoţii!" Intra. Era binevoitor şi trist. după o clipă de tăcere. printre familiile înveşmîntate în negru şi printre preoţii care se tînguiau în jurul unui sicriu. urzica ar fi folositoare. care poate fi cosit de două ori pe an.'eine. Sămînţa de urzică amestecată în nutreţ face ca părul animalului să prindă lustru. zdrobită. Şi ce-i trebuie urzicii ? Un pic de pămfnt. Dacă v-aţi da putină osteneală. Iată un om fericit care nu pare voios." 2 0 . E un fin minunat. Părea că-i place sâ-şi legene gîndurile în sunetul cîntărilor funebre. Giţi oameni nu seamănă cu urzica !" Apoi. dă o culoare galbenă. nici o cultură. e bună pentru vitele cornute. umbla după înmorrnîntări. rădăcina ei. foarte frumoasă. Asta e tot. aşa cum alţii fac pe ascuns fapte urîte. Nu există decît cultivatori răi. Pătrundea pe înserat prin case. asculta glasurile triste care cîntau pe marginea prăpastie! întunecate a morţii. întorcîndu-se în cotlonul său din podul casei.Pînza de urzică e tot atît de bună ca şi cea de cînepă. pline de imaginea unei alte lumi." Copiii îl iubeau şi ei. se băga printre prietenii în doliu. băga de seamă că uşa fusese deschisă. cu un fel de năzuinţă spre tainele nesfîrşitului. De cîte ori vedea că poarta unei biserici e cernită. în lipsa lui. Lumea spunea : „Iată un bogătaş care nu pare mîndru. amestecată cu sare. Nici o îngrijire. Văduvia şi nenorocirea altora îl atrăgeau datorită marei lui blîndeţi. şi primul lucru pe care-l vedea era o monedă d-e aur uitată pe o mobilă. Numai că sărnînţa ei se scutură pe măsură ce se coace şi e greu de cules.2 . spuse: „Ţineţi minte asta. pentru că o lăsăm în părăsire. prieteni: nu există nici iarbă rea şi nici oameni răi.

ca toate mobilele de soiul acesta. IV DOMNUL MADELEINE IN DOLIU La începutul anului 1821 ziarele vesteau moartea domnului Myriel. astfel încît domnul Madeleine putea să sosească într-o bună dimineaţă la Laffitte. care îi erau ţinute întotdeauna la îndemînă. veniră într-o zi şi-l rugară : „Domnule primar. Să adăugăm aici un amănunt pe care ziarele îl scă pară din vedere: episcopul din Digne era. şi era mulţumit că era orb. Era o odaie cu mobilă de acaju. încît nişte cucoane tinere. la moartea lui. după cum am spus-o.Mizerabilii. arată-ne odaia dumitale! Se spune că ar fi o peşteră." El zîmbî şi le pofti în „peş teră". pe cămin. voi. Observaţie plină de spirit provincial. pentru că o avea pe sora lui alături. un mormînt. mobilată cu clepsidre înaripate şi împodobite cu oase puse cruciş şi cu capete de mort. două sfeşnice de modă veche. şi tapetată cu hîrtie ieftină.Unii susţineau că e un personaj misterios şi afirmau că nimeni nu intra vreodată în odaia lui. I 203 . orb de mai mulţi ani de zile. o adevărată chilie de pustnic. să iscălească o chitanţă şi să-şi ia cu el cele două sau trei milioane în zece minute. Se spuneau atît de multe. care păreau de argint „pentru că erau marcate". care era o peşteră de pustnic. In realitate. şi răposat întru domnul la vîrsta de optzeci şi doi de ani. dichisite şi răutăcioase. decît. o văgăună. Nu putură vedea nimic altceva acolo. Fură pedepsite pentru curiozitatea lor. „supranumit monseniorul Bienvenu". Să fii orb 15 . episcopul din Digne. Totuşi lumea spuse mai departe că nimeni nu intra în odaia aceea. din Montreuil-sur-mer. la şase sute treizeci sau patruzeci de mii de franci. Se şoptea de asemeni că avea depuse la banca Laffitte sume „uriaşe". aceste „două sau trei milioane" se reduceau. destul de urîtă de altfel.

şi să te gîndeşti că eşti ţinta acestor paşi. să ai această fiinţă plăpîndă care să te ajute. o fiică. să simţi foşnetul unei rochii ca pe un fîlfîit de aripi. cînd ai dragostea ! Şi ce dragoste 1 O dragoste făcută pe de-a-ntregul din virtute. O mînă te sprijină : e a ei. N-ai schimba această umbră pentru oricîtă lumină. aflat şi pus la încercare. o fiinţă încîntătoare. s-o auzi ducîndu-se şi venind. să nu fii părăsit niciodată.şi să fii iubit. de la credinţa ei în tine şi pînă la mila ei. o soră. să-ţi dai seama că cineva ţi-e credincios. să-ţi arăţi în fiecare clipă puterea de atracţie . S ă ai t ot ul de l a ea. dumnezeu aievea. ce încîntare! Inima. unde nimic nu e desăvîrşit. să atingi cu mîinile providenţa şi s-o poţi lua în braţe. Să ai tot timpul lîngă tine o soţie. N-ai pierdut lumina. iubit pentru tine însuţi. Să fii ajutat într-o astfel ds restrişte înseamnă să fii mîngîiat. păşeşte spre o tainică înflorire. care e acolo pentru că tu ai nevoie de ea şi pentru că ea nu se poate lipsi de tine. Sufletul dibuie în căuta rea altui suflet şi îl găiseşte. auzi o răsu fl are foart e aproape de t i ne: e ea. vorbind. e pe pămîntul acesta. cînd pentru tine lumea e o eclipsă . să te ştii de neînlocuit pe lîngă cel care {i-e necesar. să te preschimbi în întuneric şi. Sufletulînger e aci. înseamnă că mi-a dăruit tot sufletul. să vezi cugetul în locul chipului. această modestă floare cerească. a vorbelor şi a cîntecului. aşa fel încît să-ţi spui: fiindcă îmi hărăzeşte tot timpul ei. aci fără încetare. una din formele cele mai deosebit de alese ale fericirii. în treacăt fie spus. o gură îţi atinge uşor fruntea : e gura ei. Şi sufletul acesta. Cea mai mare fericire a vieţii e convingerea că eşti iubit. e o femeie. să-i poţi măsura în orice clipă afecţiunea după prinosul de prezenţă pe care ţi-l dăruieşte. ieşind şi întorcîndu-se. sau mai bine : iubit în ciuda ta însuţi. se îndepărtează numai ca 204 . Acolo unde e siguranţă. să te simţi cu atît mai puternic cu cît eşti mai infirm. o asemenea convingere un orb o poate avea. Iţi lipseşte ceva ? Nu. nu există orbire. cîntînd. prin întuneric. să te rezemi pe-o trestie de neclintit. în astrul împrejurul căruia se roteşte un înger — iată o neasemuită fericire.

domnul Madeleine era îmbrăcat în negru şi purta doliu la pălărie. într-o seară. Acest lucru ridică mult prestigiul domnului Madeleine şi-l făcu să capete dintr-o dată şi pe neaşteptate o oarecare consideraţie în lumea aleasă din Montreuil-sur-mer. de bucurie. In oraş. Vestea morţii sale apăru în ziarul local din Montreuilsur-mer. de extaz . „E în doliu după episcopul din Digne". dispare ca un vis şi apare din noii. Lumea bănui că se înrudea cu venerabilul episcop. 15* 205 . o venerabilă doamnă a acelei mărunte lumi mari. dar te simţi iubit. Cele mai gingaşe accente ale vocii unei femei. ca o realitate. spuse el. Nimicuri care preţuiesc foarte mult în acest gol. Domnul Madeleine îşi dădu seama că înaintase în grad. monseniorul Bienvenu trecuse în celălalt.să se întoarcă. Nu vezi nimic. E un rai făcut din beznă. Mii de îngrijiri mărunte. îţi înlocuiesc o lume stinsă. Microscopicul foburg Saint-Germain al oraşului se gîndi să pună capăt carantinei la careul supusese pînă atunci pe domnul Madeleine. A doua zi. — Bine — stărui nobila văduvă — dar văd că pur taţi doliu. se şopti în saloane. Din raiul acesta. Eşti dezmierdat de un suflet. curioasă prin dreptul pe care i-l dădea bătrîneţea. Se păru că se face lumină în JuruJ originii domnului Madeleine. Simţi un fel de căldură care se apropie. Iat-o I Eşti plin de seninătate. străluceşti în noapte. presupusă rubedenie a unui episcop. El îi răspunse: — Port doliu pentru că în tinereţe am fost fecior în familia lui. îşi luă îndrăzneala să-l întrebe: — Domnul primar e fără îndoială vărul răposatului episcop din Digne ? — Nu. după ploconelile tot mai adînci ale femeilor bătrîne şi după zîmbetele celor tinere. doamnă. şoptite ca să te legene. doliul acesta fu băgat în seamă şi lumea începu să pălăvrăgească.

luminos în tot întunericul său. pus să dea naştere simpatiilor şi antipatiilor care despart orbeşte fiinţele omeneşti unele de altele. nu tace şi nu se dezminte niciodată. Aveau pentru el un fel de respect molipsitor. cordial. domnul primar trimitea după el. Iii punea capăt neînţelegerilor. Un singur om dintre cei de acolo se feri cu totul să nu se molipsească şi. prin 1821. care nu şovăie. împiedica procesele şi îi împăca pe cei ce se duşmăneau. rămînea răzvrătit. cuvintele „monseniorul episcop". care cutreiera ţinutul în căutare de lucru. apoi numai vorbe îndoielnice. respectul a fost total. Pe temeiul unei legi căreia i se supun toţi cei ce se ridică fuseseră născocite pe socoteala domnului Madeleine tot felul de bîrfeli şi de calomnii.se tulbură. pe urmă şi acestea se risipiră cu totul. PALIDE FULGERĂRI IN ZARE încetul cu încetul. După aceea se auziră numai unele răutăţi. Micii savoiarzi afla seră acest lucru unul de la altul şi de la o vreme veneau mai des prin partea locului. Parcă ar fi avut tablele dreptului natural în loc de suflet. Parcă ar exista în unii oameni un adevărat instinct animalic. toate împotrivirile căzuseră. ca şi cum ar fi fost ţinut treaz şi într-o continuă nelinişte de un fel de instinct dîrz şi de neclintit. stăpînitor. cuvintele „domnul primar" fură rostite Ia Montreuil-sur-mer aproape cu acelaşi accent cu care erau rostite la Digne. curat şi integru ca orice instinct.S e m ai obs ervas e că de cî t e ori t rece a pri n oraş vreun tînăr coşar savoiard. cu vremea. în ciuda a tot ce făcea moş Madeleine. care în vreo şase-şapte ani trecu de la unii la alţii şi cuprinse întreg ţinutul. Fiecare îl lua de judecător al pricinei sale. 206 . în 1815. unanim. fără să dea greş. Oamenii veneau de la zece leghe ca să ceară sfatul domnului Madeleine. şi de la o vreme. nu . îl întreba cum îl cheamă şi îi dădea bani.

Sîntem siguri că. J avert avea o ast fel de î nfăţ iş are. să se întoarcă deodată după el şi să-l privească pînă ce dispărea. abia întrezărit de către cugetător. chiar mai multe deodată. şi care. II chema Javert şi făcea parte din poliţie. nu mă păcăleşte el pe mine. liniştit. de la porc pînă la tigru. oricum ar fi întocmite destinele. dă de ştire tainic omului-cîine de prezenţa omului-pisică şi ornu-luivulpe de prezenţa omului-leu. Uneori. toate animalele sînt în om şi fiecare dintre ele în cîte un om. într-un fel de strîmbătură plină de înţeles. că de la stridie pînă la vultur. averea marelui manufacturier era deja făcută. şi moş Madeleine devenise domnul Madeleine. îndeplinea la Montreuil-sur-mer funcţiunea neplăcută. Animalele nu sînt altceva decît imaginile virtuţilor şi 207 . cînd domnul Madeleine trecea pe cîte-o stradă. s-ar vedea lămurit un lucru ciudat. de inspector. era dintre acelea care. pe-atunci prefect de poliţie la Paris. încrucişîndu-şi braţele. Unii ofiţeri de poliţie au o fizionomie specială. secretarul contelui Angles. de o gravitate aproape ameninţătoare. la care se adaugă un aer de josnicie amestecat cu unul de autori tate. într-o redingotă cenuşie. şi s-ar putea recunoaşte cu uşurinţă acel adevăr. şi anume că fiecare individ al speciei umane corespunde unei specii a creaţiunii animale. dar li psi tă de josnicie. ministru de stat. se întîmpla ca un bărbat înalt. dar folositoare. Javert îşi datora postul pe care-l ocupa protecţiei domnului Chabouillet. In orice caz. cu un baston gros în mînă şi cu o pălărie trasă pe ochi. dau de lucru observatorului. care s-ar putea traduce printr-un : „Cine e omul ăsta ? Cu siguranţă că l-am mai văzut undeva. înconjurat de binecuvîntarea tuturor. dacă sufletul oamenilor s-ar putea vedea cu ochiul." Personajul acesta grav. dînd încet din cap şi ridicîndu-şi buza de sus cu buza de jos pînă sub nas. Gînd Javert sosise la Montreuil-sur-mer. Nu văzuse începuturile lui Madeleine. Adeseori. afectuos. chiar întrezărite fugar.neînduplecat la sfaturile inteligentei şi la toate tăgadele raţiunii.

In tinereţe fusese detaşat la închisorile de condamnaţi la muncă silnică din sud. înainte de a merge mai departe. maică-sa era cărturăreasă şi taică-său la ocnă. dumnezeu le-a dat inteligentă. perindîndu-se pe dinaintea ochilor noştri. La patruzeci de ani era inspector. Observă că societatea ţinea pentru totdeauna. 1 Regiune muntoasă din nordul Spaniei. să ne înţelegem asupra cuvintelor „faţă omenească". Dumnezeu ni le arată ca să ne dea de gîndit. de ordine şi de corectitudine. O educaţie socială bine făcută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet. oricare ar fi el. Acolo izbuti.viciilor noastre. Intră în poliţie. sufletelor noaistre. Ţăranii din Asturia ' sînt convinşi că printre puii pe care-i fată o lupoaică e şi cîte un cîine pe care maică-sa îl ucide. fiindcă aceasta n-ar fi servit la nimic.ste două clase. împletit cu o ură negrăită pentru rasa de oameni fără căpaiîi din care făcea parte. fantome vizibile ale sufletelor noastre. Javert se născuse într-o închisoare. dumnezeu nu le-a făcut educabile în adevăratul înfeles al cuvîntului. ca să nu-i isfîşie mai tîrziu pe ceilalţi pui. Cum însă animalele nu sînt decît umbre. se socoti în afară de societate şi-şi luă gradul că ar putea să facă vreodată parte din ea. dincolo de marginile ei. adică posibilitatea de a se educa. 208 . împreună cu noi. dacă admiteti pentru o clipă. două clase de oameni: pe aceia care o atacă şi pe aceia care o păzesc . Dimpotrivă. avea de ales una dintre ace. Daţi o faţă omenească unui astfel de cîine fătat de o lupoaică şi-l veţi avea pe Javert. că în fiecare om există una dintre speciile animale ale creaţiunii. partea folositoare pe care o conţine. Acum. ne va fi lesne să spunem ce era poliţistul Javert. care sînt realităţi şi au un scop al lor propriu. Cînd se făcu mare. totdeodată simţea întrînsul un nu ştiu ce fond de străşnicie. pe care le-am pomenit adineauri cu privire la Javert.

Era stoic. Cînd rîdea. dar pe care le strica aproape cu totul. păr care-i ascundea fruntea şi cădea peste sprîncene. Pe de o parte îşi spunea : „Funcţionarul nu poate să se î nşele. omorul. de pragul legal al răului. era îngrozitor. ceea ce i se întîmpia rar. doi favoriţi enormi." împărtăşea pe de-a-ntregul părerea acelor extremişti care pun pe seama legiuirilor omeneşti nu ştiu ce putere de a crea osîndiţi sau. exagerîndu-le: respectul faţă de stăpînire şi ura faţă de răzvrătire. Cînd era serios. aerul poruncitor şi fioros. 1 După mitologia greacă. iar împrejurul nasului i se forma o zbîrcitură lată şi sălbatică. în tot ce avea o funcţiune în stat. cu nări adînci. Era rece şi pătrunzătoare. şi pe de alta : „Ăştia sînt pierduţi pentru totdeauna. Buzele lui subţiri se răsfrîngeau şi dădeau la iveală nu numai dinţii. gura strînsă şi primejdioasă. Omul acesta era alcătuit din două sentimente foarte simple şi oarecum foarte bune. dacă vreţi. iar în ochii lui furtul.Fa(a omenească a lui Javert era alcătuită dintr-un nas turtit. auster . privirea întunecată. cînd rîdea. Privirea îi era ca un sfredel. dar şi gingiile. Avea de altfel craniul mic. 209 ■ . Credea orbeşte. adine. fie şi o singură dată. pe obraji. Styx era rîul care fnconjura Infernul : cine-l trecea nu se mai putea înapoia. începînd cu primul ministru şi isprăvind cu ultimul guard comunal. de a hotărî cine sînt cei sortiţi osîndei. Javert semăna cu un dulău. serios. ca o stea a mîniei. spre care urcau. Era neînduplecat şi nu îngăduia abateri de la regulă. era un tigru. Te sirnjeai prost cînd vedeai pentru prima oară aceste două păduri şi aceste două peşteri. magi strat ul nu greşeşt e niciodată". ca pe un bot de fiară. nu erau decît forme ale răzvrătirii. toate crimele. şi care văd un Styx la poalele societăţii'. Acoperea cu dispreţ. fălcile mari. cu ură şi cu scîrbă tot ce trecuse. iar între ochi avea o cută nelipsită. umil şi mîndru ca un fanatic. Nimic bun nu poate să mai iasă din ei. Imaginea lui Victor Hugo se interpretează astfel : moraliştii burghezi pretindeau că cine iese clin rfndurfle societăţii printr-o greşeală oarecare nu se mai poate întoarce în rîndurile ei. un visător trist.

teoretician reacţionar al monarhiei zise . 210 . Neclintit în datoriile sale cetăţeneşti. Brutus ' întrupat în Vidocq 2 .). Ar fi făcut acest lucru cu mulţumirea sufletească pe care o dă virtutea.de drept divin" şi al orînduirii feudale răsturnate de revoluţia burgheză din Franţa. credea în funcţia lui ca într-o religie şi era spion aşa cum altul e preot. izolare.întreaga înfăţişare a lui Javert arăta omul care stă la pîndă şi care se fereşte. un delator tare ca marmura. 1 Om politic din Roma antică (secolul al Vl-lea î. care-i intrau în mîneci. care la acea epocă împăna cu o înaltă cosmogonie aşa-numitele ziare ultra. Şcoala mistică a lui Joseph de Maistre 3 .Toată viata i se cuprindea în aceste două cuvinte: a veghea şi a supraveghea. renunţări. care conspiraseră împotriva republicii. n-ar fi stat la îndoială să spună că Javert era un simbol. pentru că i se ascundea sub pălărie. a fost îndreptarul ultraregaliştilor din timpul restauraţiei. nu i se vedeau ochii. în prima' jumătate a secolului trecut. castitate . Oferindu-şi mai tîrziu serviciile politiei. despre ale căror moravuri şi argou a scris o carte. mai ducea şi o viaţă de lipsuri. o pîndă nemiloasă. spaimă a hoţilor. Vai de cel care-i cădea în mînă I L-ar fi arestat pe taică-său dacă ar fi fugit din ocnă şi ar fi denun(at-o şi pe maică-sa dacă ar fi săvîrşit vreo infracţiune. şi-a condamnat la moarte propriii săi fii. o privire prevestitoare de rău. ca dintr-o cursă. s Scriitor politic francez (1753—1821). nu i se vedeau mîinile. vedeai ieşind deodată din umbra.e. nu i se vedea bastonul. poliţia înţeleasă aşa cum spartanii înţelegeau Sparta. 2 Bandit celebru în Franţa.n. o cinste sălbatică. . Nu i se vedea frun tea. care i se înfunda în cravată. a devenit un şef de brigada exem plar. o frunte colţuroasă şi strîmtă. îşi dădea seama că era folositor. pentru că se pierdeau sub sprîncene. Pe deasupra. Cartea lui. nicicînd o distracţie. Dar cum se ivea prilejul. mîini uriaşe şi o bîtă năprasnică. Era datoria neîndurată. o bărbie ameninţătoare. Despre papă. Introdusese linia dreaptă în tot ce este mai întortocheat pe lume.. pe care-l purta isub redingotă. nu i se vedea bărbia.

aproape apăsătoare. Dacă n-ar fi aşa. pe care i se păruse că-l ţine între degete. Se va înţelege uşor că Javert era spaima acelei categorii de oameni pe care statistica anuală a Ministerului de Justiţie o însemna sub rubrica : „Oameni fără căpătîi". îşi îngăduia să trapă puţin tabac pe nas. nu-l căuta. domnul Madeleine băgase de seamă. E caracteristica lui. Aşa era omul acesta nemaipomenit. cu acea curiozitate înnăscută. faţă de Javert. o dată rostit. In cele din urmă. îi zăpăcea. şi caracteristica instinctului e că poate fi tulburat. nu-l ocolea şi-i răbda. Părea să ştie. 211 I 1 . Numele lui Javert. care erau foarte rare. instinctul ar fi mai presus decît inteligenţa şi animalul ar şti mai mult decît omul. în egală măsură. Lui Javert îi scăpaseră cîteva cuvinte din care se putea ghici că poliţistul cercetase în taină. Era. nu poate exista într-o fiinţă omenească nimic cu adevărat fără greş. că cineva culesese unele informaţii în cutare regiune asupra cutărei familii dispărute. Parcă firul. dar lucrul acesta părea să n-aibă nici o importanţă pentru el. în sfîrşit. vorbind ca pentru el însuşi: „Cred că-l am în mînă !" După aceea. Avea. Un ochi plin de bănuială şi de presupuneri. De altfel (şi înţelesul absolut al unor cuvinte trebuie corectat aci). Cînd era mulţumit de el însuşi. fără să pară că-i dă vreo atenţie. Din pricina aceasta nu era cu totul lipsit de cultură. Faţa lui Javert. toate urmele anterioare pe care moş Madeleine ar fi putut să le lase în alte părţi. îndată ce se ivea. citea. s-ar fi rupt. O dată i se întîmplă să spună. pus pe-un drum greşit şi înşelat. stătu trei zile pe gînduri. o trăsătură omenească. ca faţă de toată lumea : binevoitor şi bun. privirea aceea supărătoare. fără si scoată o vorbă. Lucrul acesta se cunoştea după un anumit ifos în vorbă. în care intră. Javert era ca un ochi mereu aţintit asupra domnului Madeleine. şi o spunea uneori pe ocolite. Am spus că n-avea nici un viciu.In clipele lui de odihnă. cu toate că ura cărţile. Nu-i puse lui Javert nici o întrebare. îi împietrea locului. instinctul şi voinţa.

făcea o negustorie care începuse însă să-i meargă prost. Căzuse atît de prost. Clnd Madeleine sosise în localitate. Fauchelevent îl văzuse pe acest simplu lucrător îmbogăţindu-se. scăpata. de cîte ori avusese prilejul. VI MOŞ FAUCHELEVENT Domnul Madeleine trecea într-o dimineaţă pe o stradă nepavată din Montreuil-sur-mer. Intr-o bună zi. Căruţa era destul de încărcată. O sforţare dezordonată. Acest Fauchelevent era unul dintre puţinii duşmani pe care domnul Madeleine îi mai avea pe vremea aceea. Era cu neputinţă să-l scoţi de sub căruţă altfel decît ridicînd-o în sus. fast notar şi ţăran cu ştiinţă de carte. după ce-i căzuse calul. care sosise la faţa locului în clipa accidentului. Un băt rî n. Dăduse apoi faliment şi. Bătrînul era prins între roţi. nemaiavînd decît o căruţă cu un cal. Lucrul acesta îl umpluse de gelozie şi făcuse tot ce i-a stat la-ndemînă. Iată cu ce prilej. anume moş Fauchelevent. ca patron. Calul îşi rupsese amîndouă picioarele şi nu se putea ridica. trimise pe cineva să caute un scripete. un ajutor stîngaci. o lovitură greşită. în vreme ce el. Auzind un strigăt şi văzînd mai mulţi oameni strînşi la un loc. 212 . Javert. încît toată greutatea căruţei i se lăsase pe piept. dar zadarnic. . se făcuse căruţaş ca să poată trăi. pentru a-i pricinui vreun rău lui Madeleine. alunecase sub căruţă. la o oare care depărtare. Fauchelevent. fără familie şi fără copii. puteau să-l răpună. Moş Fauchelevent gemea de ţi se rupea inima.Se înţelege că Javert era oarecum tulburat de firescul şi liniştea domnului Madeleine.încercaseră să-l tragă de-acolo. bătrîn cum era. ciudatul său fel de a fi păru totuşi să-l impresioneze pe domnul Madeleine. m erse înt r-acolo.

Oameni buni. — Zece galbeni. O clipă numai. Javert urmă: ^— . apăsînd pe fiecare cuvînt: 213 . — Dar n-are să mai fie timp.. Nu vedeţi cum se înfundă căruţa ? — Ce să-i faci ? — Ascultaţi — spuse Madeleine — mai e loc destul sub căruţă ca să se bage cineva dedesubt şi s-o ridice în spinare. — Un sfert de ceas ! strigă Madeleine. dar n-are a face. — Haideţi ! spuse i a r Madeleine. In ajun plouase. — Aveţi un scripete ? — S-au dus să caute.Veni şi domnul Madeleine. tot o să treacă vreun sfert de ceas.puterea. Cei de faţă lăsară ochii în jos. spuse Madeleine. Ia Flachot. Cine are spate şi inimă ? Primeşte de la mine cinci galbeni! Nimeni din jur nu se clinti. ■— In cită vreme îl vom avea ? — S-au dus în apropiere. Douăzeci de galbeni. Nu-l văzuse venind.. — Nu bunăvoinţa le lipseşte. urmă. spuse o voce. unde e un pot covar. pămîntul era moale. Trebuie să fii un om nemaipomenit ca să ridici în spinare o căruţă ca asta. Era vădit că în mai puţin de cinci minute aveau să i se frîngă coastele. spuse Madeleine ţăranilor care-l priveau. — Ajutor! striga bătrînul Fauchelevent. căruţa se înfunda din ce în ce mai adînc şi apăsa tot mai tare pe pieptul bătrînului căruţaş. — Trebuie. Unul dintre ei murmură: — Trebuie să fii al naibii de tare. răspunse un ţăran. Aceeaşi tăcere. Lumea se dădu în lături cu respect. şi-l scoatem pe bietul om afară.. Domnul Madeleine se întoarse şi-l recunoscu pe Javert. De ! s-ar putea să te strivească. — E cu neputinţă să aşteptăm un sfert de ceas.. Apoi privindu-l ţintă pe domnul Madeleine. ci. cine mă scapă ? Domnul Madeleine se întoarse spre cei de faţă.

lumea văzu uriaşa masă clătinîndu-se : căruţa se ridică încetul cu încetul şi roţile ieşiră pe juma214 . intră sub căruţă. Trecu o clipă groaznică de aşteptare şi tăcere. ieşi de-acolo! îi strigară oamenii. îngenunehe şi. încercînd în două rînduri. Pînă şi bătrînul Fauchelevent îi spuse : ■—■ Domnule Madeleine. Lumea îl văzu pe Madeleine aproape culcat pe burtă sub greutatea îngrozitoare. căruţa continua să se înfunde cu încetul. Madeleine tresări. dar fără să-I slăbească din ochi pe Madeleine: — Era un ocnaş. Madeleine ridică ochii şi întîlni privirea de şoim a lui Javert. Gei de faţă gîfîiau. Javert adăugă cu un aer nepăsător. Era ocnaşul acela. Roţile se înfundaseră mai mult şi acum era aproape cu neputinţă ca Madeleine să mai iasă de sub căruţă. se uită la ţăranii neclintiţi şi zîmbi cu tristeţe. Madeleine păli. aţintită mereu aisupră-i. Deodată.Domnule Madeleine. — Ah. mă striveşte! strigă bătrînul. n-am cunoscut decît un singur om în stare să facă ceea ce le ceri dumneata acum. — Moş Madeleine. zadarnic. Javert spuse din nou : — N-am cunoscut decît un isingur om care să poată înlocui un scripete. ' Intre timp. ■— Va să zică nimeni nu vrea să cîştige douăzeci de galbeni şi să-i scape viaţa acestui bătrîn ? Nici unul din cei de faţă nu se mişcă. Moş Fauchelevent gemea şi urla : — Mă înnăbuş 1 îmi frînge coastele! Un scripete ! Ceva I Ah ! Madeleine se uită împrejurul lui. — Din ocna Toulonului. să-şi apropie coatele de genunchi. mai-nainte ca mulţimea să aibă vreme să scoată un strigăt. fără să spună o vorbă. însă. Apoi. — Ah ! făcu Madeleine. du-te! Trebuie să mor şi gata ! Lasă-mă 1 Are să te strivească şi pe dumneata ! Madeleine nu răspunse nimic.

A doua zi dimineaţă.dădea autoritate asupra oraşului. fu cuprins de tremurul acela pe care l-ar avea un dulău cînd ar mirosi că sub hainele stăpînului se ascunde un lup. Datorită recomandaţiilor date de surori şi de preot. domnul Madeleine fu numit primar. Căruţa era sfărîmată şi calul mort. îl ocoli cît putu. îi vorbea cu cel mai adînc respect. Cînd nevoile serviciului i-o cereau neapărat. VJI FAUCHELEVENT AJUNGE GRĂDINAR LA PARIS Fauchelevent îşi scrîntise genunchiul în timpul accidentului. cu un bilet scris de mîna lui moş Madeleine : „Iţi cumpăr căruţa şi calul". Moş Madeleine îl trimise într-una din infirmeriile pe care le organizase pentru lucrători în clădirea fabricii şi unde slujeau două surori de caritate. cu toate că-i curgea năduşeala pe faţă. bătrînul găsi pe măsuţa de noapte o hîrtie de o mie de franci. Toată lumea plîngea. Se repeziră. Madeleine se ridică. care făcuse o ultimă sforţare. la Paris. Se auzi un glas mnăbuşit care striga : „Grăbi{i-vă ! Ajutaţi1" Era Madeleine. care-l privea fără încetare. Se uita cu o privire liniştită la Javert. Fauchelevent se vindecă. Căruţa fu ridicată de douăzeci de braţe. Devotamentul unuia dăduse putere şi curaj tuturor. Cînd Javert îl văzu pentru prima oară gătit cu eşarfa care-i . Era foarte palid. domnul Madeleine îi găsi moşului un loc de grădinar într-o mănăstire de maici din cartierul Saint-Antoine. După puţin timp. 215 ■ I I .tate din făgaşele pe Care ie săpaseră. dar genunchiul îi rămase ţeapăn. Bătrînul îi îmbrăţişa genunchii şi-i spuse: „Dumnezeul meu !" Pe faţa lui Madeleine se citea nu ştiu ce suferinţă fericită şi cerească. şi nu putea face altfel decît să dea ochii cu primarul. Incepînd din acea clipă. Hainele i se rupseseră şi erau pline de noroi. Bătrînul Fauchelevent era salvat.

poarta fabricii domnului Madeleine era ca un chip de prieten. cînd nu mai e negoţ. Fu aproape fericită. Pentru Fantine meseria era nouă.o datora lui moş Madeleine avea. ceea ce făcea ca aceasta să fie citată printre toate celelalte de către domnul de Villele. Cînd e de lucru în plin. contribuabilul ise opune impozitului fiindcă e în mizerie. impozitele se plătesc cu uşurinţă şi nu pricinuiesc statului cheltuieli. era în schimb tot atît de semnificativ. Să trăieşti cinstit din munca ta.Prosperitatea pe care Montreuil-sur-iner î . dacă nu era vizibil. se bucură să-şi privească în ea tinereţea. dar. uită de multe lucruri şi nu se mai gîndi decît la Gosette a ei şi la viitorul care se întrezărea. Problema era rezolvată : îşi cîştiga pîinea. ministrul de finanţe de-atunci. lasă să treacă termenele. iar statul pierde bani mulţi cu cheltuielile de constrîngeri şi încasări. cînd ţara e fericită şi bogată. Din fericire. cînd nu e de lucru. îşi închirie o cămăruţă şi o mobilă pe datorie. ce har al cerului! începu să aibă iar poftă de muncă. pe lîngă semnele vizibile arătate. părul şi dinţii frumoşi. Se poate spune că mizeria şi bogăţia publică au în cheltuielile de strîngere a impozitelor un termometru care nu dă greş. In şapte ani cheltuielile de strîngere a impozitelor se reduseseră cu trei pătrimi în plasa Montreuil-sur-mer. Cînd populaţia suferă. îşi cumpără o oglindă. Fantine ceru de lucru şi fu primită în atelierul femeilor. 216 . în sfîrşit. avu o clipă de bucurie. Lucrul acesta nu poate înşela niciodată. VIII DOAMNA VICTURNIEN CHELTUIEŞTE TREIZECI ŞI CINCI DE FRANCI PENTRU MORALA Cînd Fantine văzu că trăieşte. aşa că nu cîştiga cine ştie cît pe zi. ea nu era prea îndemînatică. îi ajungea şi atît. un alt simptom care. Aşa stăteau lucrurile în ţinut la întoarcerea Fantinei. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de ea.

■ urmînd s-o plătească din munca ei. Sînt unii oameni care pentru a afla cheia acestor taine. pe sub ganguri. La început. . care de altfel le sînt cu totul indiferente. vor mitui comisionarii. misterele publicate. îşi dau mai multă osteneală decît ar fi nevoie pentru zece fapte bune. îl vor cîştiga pe portar. conversaţie de salon. încep catastrofe. îi plătea la timp pe cei doi Thenardier. existenţe sfărîmate. fără nici un interes. Lucrul acesta fu băgat de seamă. Neputînd spune că e măritată. falimente. Dintr-o curată încăpăţînate de-a vedea. Nimic nu-i face mai mult pe oameni să pîndească decît faptele altora. Vor urmări pe cineva zile întregi. fără folos. despre fetiţa ei. cînd are destulă în sertar ? etc. aşa cum am văzut. de plăcere. fără să le fie altcum răsplătită curiozitatea decît tot prin curiozitate. spre marea bucurie a celor care au „descoperit totul". de-a şti şi de-a pătrunde. Şi adeseori. cheltuiesc mai mulţi bani. Conversaţia lor. vor ista ceasuri întregi pe la colţuri de stradă. şi asta. In atelierul femeilor începu să se şoptească că Fantine „scrie scrisori" şi că-şi „dă aere". dueluri. Trist lucru ! Unii oameni sînt răi numai din nevoia de-a vorbi. vor cumpăra o cameristă. Fiindcă nu ştia decît să se iscălească. care nu-i privesc. De ce domnul ăsta nu vine decît pe-nserate ? De ce domnul cutare nu-şi atîrnă cheia în cui. familii ruinate. le trebuie mult combustibil. Scria adesea. e ca vetrele care mistuie lemne cu repeziciune. risipesc mai mult timp. vor da de băut vizitiilor şi slugilor. enigmele aduse la lumina zilei. pe frig şi pe ploaie. era silită ea le scrie printr-un scriitor public. etc. noaptea. flecăreală de anticameră. aşa cum am mai văzut. se ferise să vorbească. De ce ? Fără rost. joia ? De ce o coteşte totdeauna pe străzi dosnice? De ce doamna asta coboară întotdeauna din birjă înainte de a ajunge acasă ? De ce trimite să i se cumpere hîrtie de scrisori. după ce tainele sînt cunoscute. şi combustibilul lor e aproapele. era o rămăşiţă din obiceiurile ei de dezordine. numai şi numai din instinct. Din mîncărime de limbă.

aproape veninoasă. jocul de cuvinte constă tn sensul nou pe care îl căpătase termenul „iacobin" după revoluţia burgheză din Franfa : nu mai fnsemna călugăr dominican. aspră. In clipele acelea se gîndea la fetiţa ei. anume doamna Victurnien. ci membru al clubului iacobinilor.Fantine fu deci luată la ochi. Am văzut copilul !" Cea care făcuse lucrul acesta era o spaimă. dar mi-am uşurat sufletul. pazniea virtuţii tuturor. B ăt rî na aceas t a fus es e şi ea t î nără odat ă. Ajunseră să afle şi adresa : Domniei sale domnului Thenardier. In tinereţea ei. II iscodiră la circiuma pe scriitorul public. numiţi astfel fiindcă sediul lor principal era instalat la Paris Intr-o fostă mănăstire a iacobinilor. la Montfertneil. se află că Fantine avea un copil. spinoasă. Pe scurt. vorbi cu cei doi Thenardier şi le spuse la întoarcere: „Am cheltuit treizeci şi cinci de franci. seaca. dar nu-l putea uita pe călugărul care o lăsase văduvă. revoluţionari intransigenţi. şi că punea timbre pe scrisoare. în plin 1793. In timpul restauraţiei se făcu atît de cucernică. cu mult tămbălău. nu puţine erau acelea care o invidiau pentru părul ei blond şi dinţii albi. poate şi la bărbatul pe care-I iubise. Băgară de seamă că scria cel puţin de două ori pe lună. încît popii îi iertară povestea cu călugărul. Erai foarte 1 Tagme călugăreşti catolice . un moşuleţ care nu-şi putea umple burta cu vin roşu pînă ce nu-şi golea buzunarul de taine. mereu la aceeaşi adresă. unei comunităţi religioase. Era uscată. lucru uimitor. Avea glasul behăit şi mintea j ucăuş ă. se măritase cu un călugăr iscăpat din mănăstire. 218 . după ce-o domesticise şi o pusese cu botul pe labe. Avea o mica proprietate pe care o lăsa prin testament şi. hangiu. ursuză. „Sigur că era una d-alea !" Se găsi chiar o bătrînă care se duse la Montfermeil. Doamna Victurnien avea cincizeci şi şase de ani şi-şi căptuşea masca urî{eniei cu cea a bătrînetii. Băgară de seamă că în atelier se trăgea cîteodată deoparte şi-şi ştergea o lacrimă. Era o urzică pe care o puteai lua şi drept o rasă călugărească mototolită. care purta bonetă roşie şi trecuse de la bernardini la iacobini'. De altfel. Ruptura cu un trecut întunecat e totdeauna dureroasă.

Era tocmai în luna în care cei doi Thenardier. Fantine era la fabrică de mai bine de un an. Viaţa e plină de astfel de încurcături. pe care i-o recomandase preotul. IX SUCCESUL DOAMNEI VICTURNIEN Văduva călugărului a fost. să părăsească ţinutul. persoană respectabilă. Pusese în fruntea acestui atelier o fată bătrînă. Domnul Madeleine avea obiceiul să nu intre aproape niciodată în atelierul femeilor. decît o lucrătoare oarecare. Aşadar. spunîndu-i că nu mai face parte din atelier şi sfătuind-o. cînd. dreaptă. din partea domnului primar. hotărâtă. Nu se mai simţi în stare să scoată o vorbă. greşeala îi era cunoscută de toată lumea. părăsi atelierul şi se întoarse în odaia ei. dar lipsită de caritatea care constă 219 16 . cinstită. supraveghetoarea atelierului îi îr. împovărată de ruşine mai mult decît de disperare. Nu putea pleca din ţinut pentru că datora la chirie şi la mobile. începuseră să pretindă cincisprezece. De altfel. aşadar. Nu putea să le achite cu cincizeci de franci. Fantine era distrusă. bună la ceva. domnul Madeleine nu ştia nimic despre toate astea. nu îndrăzni. Unii o sfătuiră să se ducă la primar.mînă din partea domnului primar cincizeci de franci. Fantine nu era. după ce ceruseră doisprezece franci în loc de şase.bine văzută de episcopatul din Arras. şi avea toată încrederea în acea supraveghetoare. Domnul primar îi dădea cincizeci de franci pentru că era bun şi o gonea pentru că era drept. Se supuse acestei sentinţe. pătrunsă de caritatea care constă în a da. Aşadar. Bolborosi cîteva cuvinte rugătoare. de altfel. Supraveghetoarea îi spuse că ar trebui să plece imediat din atelier. doamna Victurnien se duse la Montfermeil şi se întoarse spunînd : „Am văzut copilul!" Toate astea luaseră timp. într-o dimineaţă.

N-o primi nimeni. să te aresteze ca pe-o hoaţă". Aceste feluri de a trăi sînt ca două odăi: cea dintîi e întunecoasă. care-i aprindea lumînarea seara. nu-şi păstră decît strictul necesar şi se văzu fără lucru. căruia îi datora chiria.în înţelegere şi iertare. Ajunge să fie un talent. dădu înapoi trei sferturi din mobile. In virtutea acestui drept. cînd se întorcea acasă. Nu ştim tot ce pot să scoată dintr-un gologan unele fiinţe slabe. Se apucă să coasă cămăşi proaste pentru soldaţii din garnizoană. judecase. Negustorul de vechituri de la care-şi cumpărase mobilele — şi ce mai mobile ! — îi spusese : „Dacă pleci. cîştigînd astfel doisprezece gologani pe zi. Fantine învăţă cum te poţi lipsi cu totul de foc iarna. n em ai av î n d d ec î t un p at ş i d at or î n d î n că v re o s ut ă de franci. Ea împărţi cei cincizeci de franci între proprietar şi negustorul de vechituri. pur. o învăţă arta de-a trăi în mizerie. 220 . luînd masa la lumina ferestrei de peste drum. şi cu convingerea că face bine ceea ce face. O femeie bătrînă. îi spusese : „Eşti tînără şi drăguţă. cum să-ţi faci din fustă cuvertură şi din cuvertură fustă. Fantine vru să se angajeze servitoare în partea locului . De-atunci începu să-i plătească prost lui Thenardier. cum să renunţi la păsărică ce mănîncă rnei de un ban la două zile. Cît despre cei cincizeci de franci. merse dintr-o casă într-alta. Acolo unde se sfîrşeşte traiul din puţin. Oamenii cei mai buni sînt adeseori siliţi să-şi treacă autoritatea asupra altora. aşa că poţi să plăteşti". începe traiul din nimic. Nu putea părăsi oraşul. iar cea de-a doua e neagră. cum să-ţi economiseşti lumînarea. osîndise şi o executase pe Fantine. care au îmbătrînit în lipsuri şi în cinste. fără mijloace de trai. Proprietarul. supraveghetoarea instruise procesul. îi dăduse dintr-o sumă pe care domnul Madeleine i-o încredinţase pentru pomeni şi ajutoare de dat lucrătoarelor şi de care nu da socoteală. Fata o costa zece. Domnul Madeleine îi încredinţase ei totul.

dispreţul acru şi rece al trecătorilor o pătrundea în carne şi în suflet ca un vînt rece. o astfel de nenorocită pare goală sub batjocura şi curiozitatea tuturor. simţea o ciudată fericire cînd se gîndea că are o fetiţă. cel puţin. era datoare lui Thenardier. La început. ştiind carte cît îi trebuia ca să se iscălească Marguerite şi crezînd în dumnezeu. într-o zi ele vor fi în ceruri. cu capul sus. luă o hotărîre. mănînci mai puţin. Se ducea încoace şi încolo. şi simţea cum devine obraznică. In oraşele mici. „Nu-mi pasă!" spuse ea. 16* . şi faptul de-a fi necunoscut e un veşmînt.Fantine izbuti să dobîndească acest sublim talent şi-şî recîştigă puţin curajul. Viaţa asta are un mîine. Cum să se achite ? Şi drumul! Cum să şi-l plătească ? Bătrîna care-i dăduse ceea ce am putea numi lecţii de sărăcie era o femeie cuvioasă. pe care o chema Marguerite. Fu nevoită să se obişnuiască cu dispreţul celorlalţi. ci chiar cu bogaţii. Se gîndea s-o aducă. Vorbea pe-atunci cu o vecină : — Ei ! cred că dormind numai cinci ceasuri pe zi şi cosînd tot restul timpului. voi izbuti totuşi să cîştig o fărîmă de pîine. Ah. Ei bine! Am să rnă hrănesc şi eu cu suferinţe şi nelinişti. nu te ştie nimeni. După vreo două-trei luni. cu niţică pîine şi cu necazuri. Se găsesc multe virtuţi de felul acesta aici pe pămînt. cucernică în înţelesul bun al cuvîntului. Şi apoi. încetul cu încetul. cu un zîmbet amar. ceea ce e o adevărată ştiinţă. cînd eşti necăjită. lăsă ruşinea deoparte şi începu iar să iasă. cum ar fi vrut să plece la Paris ! Cu neputinţă. Pe istradă ghicea că oamenii se întorc după ea şi că o arată cu degetul. ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Faniinei îi era atît de ruşine. că nu îndrăznea să iasă din casă. săracă şi miloasă nu numai cu săracii. Cum ? S-o facă să împartă mizeria cu ea ? Şi-apoi. toţi se uitau la ea şi nimeni nu-i dădea bună ziua . în deznădejdea asta. aşa cum se obişnuise cu sărăcia. La Paris.

fereastra e cenuşie. Iarna. Munca prea multă o obosea pe Fantine şi tuşea uscată pe care o avea mai de mult spori. nici lumina. pe care o pusese „la locul ei". — Cît mi-ai da pe el ? spuse ea. ~ Taie-l! Cumpără o fustă de flanelă şi le-o trimise soţilor Thenardier. Fericirea celor răi e neagră. — Zece franci. Fusese concediată pe la sfîrşitul iernii.' Iarna preschimbă în piatră apa cerului şi inima omului. nici amiază. nici căldură. ca avea nevoie de o fustă de lînă şi că maică-sa trebuia să-i trimită cel puţin zece franci pentru asta. Seara se duse la frizerul din colţ şi-şi desfăcu parul. Creditorii o hărţuiau. Cerul e o ferestruică. URMĂRILE SUCCESULUI amurg. Datoriile îi crescuseră. avea cîteva clipe de cochetărie fericită. Fusta asta îi înfurie pe cei doi Thenardier. prost plătiţi. seara se îngînă cu A dimineaţa. care se revărsa ca o mătase netoarsă. Primi scrisoarea şi o mototoli în mîini toată ziua. Ii scrise într-o zi că mica Cosette era dezbrăcată în frig. Ii spunea uneori vecinei Marguerite: „Uite cum îmi ard mîinile!" Gu toate astea. auriu şi minunat. observa deznădejdea „nepricopsitei ăsteia". 222 . şi se felicita. Fantine cîştiga prea puţin. nu poţi să vezi limpede.Doamna Victurnien o vedea uneori trecfnd pe sub fereastra ei. îi trimiteau mereu scrisori al căror cuprins o îndurera şi a căror plată poştală o ruina. Soarele pare un sărac. Soţii Thenardier. Ziua întreaga e o pivniţă. pînă la şolduri. înspăimîn-tător anotimp. Cînd zilele sînt scurte e mai puţin de lucru. trecu vara şi iarna se întoarse. dimineaţa. care-i căzu. negură. — Frumos păr! rosti frizerul. cînd îşi pieptăna cu un pieptene rupt frumosul ei păr.

Dacă nu ne trimiţi patruzeci de franci pînă într-o săptămînă. care o bătea şi care o părăsi aşa cum îl luase ea. îl venerase şi ea multă vreme pe moş Madeleine. Am îmbrăcat-o cu părul meu. la orele cînd lucrătorii stau înaintea porţii. un puturos. aşa ca să înfrunte lumea.Voiau bani. un bărbat pe care nu-l iubea. ticluită astfel : Cosette e bolnavă de o boală care umblă prin poftea locului. „Copilului n-are să-i mai fie frig. că el era pri cina nenorocirii ei. Omul era un netrebnic. cu cît totul se întuneca în jurul ei. Şi rîdea. nu mai putem plăti. Cînd văzu că nu se mai putea pieptăna. Ca toţi ceilalţi. îşi adora copilul. E nevoie de doctorii scumpe: treaba asta ne sărăceşte. primul care-i ieşi în drum. Primi într-o zi o scrisoare de la Thenardier. Tuşea nu-i da pace şi avea sudori reci pe şira spinării. fetiţa are să moară. O lucrătoare bătrînă. cu atît îngeraşul acela blînd îi strălucea mai mult în fundul sufletului. I-o dădură Eponinei. dar în inima ei era furioasă. spuse : „Uite una care o s-o sfîrşeaiscă prost". începu să urască totul în jurul ei. îşi luă un iubit. ajunse să-l urască. cu toate astea. fiindcă i se tot spusese că el o goni-se. cu silă. Cu cît se scufunda mai adînc. I se zice febră militară. un fel de muzicant cerşetor." Purta scufii rotunde care-i acopereau capul tuns şi cu care mai era încă drăgu{ă. Inima Fantinei începu să fie ^scormonită de gînduri întunecate. cînta şi se prefăcea că rîde. — Cînd voi fi bogată — spunea ea — o voi avea pe Cosette cu mine. începu să rîdă cu hohote şi-i spuse bătrînei ei vecine : ~ Ah. Biata Ciocîrlie tremură mai departe. îşi spuse Fantine. care o văzu o dată cîntînd şi rîzînd aşa. şt i i că au haz! P at ruzeci de franci ! Num ai atît! Asta face doi napoleoni! De unde vor ei să-i scot ? Ce dobitoci sînt ţăranii ăştia ! I I . De cîte ori trecea prin faţa fabricii.

alergînd. răspunse ea. cînd în grai schimonosit. — Doi napoleoni! murmură o babă ştirbă. pastă de dinţi. care era şi ea acolo. Fantine se întoarse acasă. unde ai să mă găseşti. Dacă-ţi dă inima brînci. care le vorbea celorlalţi. vino diseară la hanul Puntea de argint. ce vrei ? Văzu. ce grozăvie ! strigă Fantine. care oferea publicului danturi întregi. Dentistul îi strigă deodată fetei aceleia frumoase care rîdea : — Tu. Apoi coborî şi ieşi pe strada. o mulţime de lurne adunată în jurul unei trăsuri de o formă neobişnuită. Fantine se vîrî prinfre ceilalţi şi începu să rîdă ca toată lumea de această cuvîntare rostită cînd în grai popular de puşcăriaş pentru derbedei. Părul mai creşte el. — Ce spui ? Omul asta nu-i un netrebnic ? Cum de li se îngăduie unor astfel de oameni să treacă prin partea locului ? Să-mi smulgă dinţii din faţă ! Dar aş fi îngrozitoare. Ţărani. Asta zic şi eu ca are noroc 1 Fantine o luă la fuga şi-şi astupă urechile. — Lopeţile — o lămuri profesorul dentist — însem nează dinţii din faţă . Era un caraghios de dentist ambulant. — Ce înseamnă asta. ştii că ai dinţi frumoşi ? Dajcă-mi vinzi lapeţile. îmi cer patruzeci de franci. lopeţile ? întrebă Fantine. fata de colo care rîzi.Totuşi urcă treptele pînă Ia o ferestruică din pod şi citi din nou scrisoarea. Cineva care o întîini. dar dinţii 1 Ce mon224 . pe platforma căreia stătea în picioare un om îmbrăcat în roşu. — Vai. cei doi de sus. sărind şi rîzînd mereu. pentru oamenii cumsecade. frumoaso! Doi napoleoni pot să-ţi prindă bine. ca să nu mai audă glasul răguşit al omului care striga : — Mai gîndeşte-te. Era mînioasă şi povesti întîmplarea bunei ei vecine Marguerite. îţi dau cîte un napoleon de fiecare. pe cînd trecea prin piaţă. o întrebă : — Ce ai ele eşti atît de veselă ? — Ţăranii mi-au scris o dobitocie. prafuri şi leacuri.

de doctorii grozave ! — Cum îţi vine boala asta ? — E o boală care îţi vine aşa. — Şi se poate muri dintr-însa ? — Şi încă cum ! spuse Marguerite. răspunse fata bătrînă. Nu se culcase de loc. o întrebă pe Marguerite. E o boală. deodată. Seara ieşi şi fu văzută îndreptîndu-se spre strada Paris. să mai citească o dată scrisoarea lui Thenardier. lumînarea arsese toată noaptea şi era pe sfîrşite. mai înainte de răsăritul soarelui. Fantine se mai duse o dată pe scară să citească scrisoarea. — Are nevoie de doctorii multe ? — Ah. îngheţată.stru ! Mai bine în-aş arunca de Ia etajul al cincilea în stradă ! Mi-a spus că va fi diseară la Puntea de argint. — Da — zise Fantine — patruzeci de franci. 225 . o găsi pe Fantine pe pat. — Doi napoleoni. — Adică patruzeci de franci. Intorcîndu-se. Marguerite se opri în prag. După un sfert de ceas îşi lăsă cusătura şi se sui pe trepte. care lucra lîngă ea : — Tu ştii ce-i febra militară ? — Da. care. — Şi oît a oferit ? întrebă Marguerite. cînd Marguerite intră în odaia Fantinei.ş i întoarse capul ei tuns spre ea. în capul oaselor. pentru că lucrau întotdeauna împreună şi. Rămase pe gfndurî şi se puse pe lucru. pe unde sînt hanurile. A doua zi dimineaţă. palidă. înmărmurită de risipa asta cumplită şi strigă : — Dumnezeule! A ars toată lumînarea! S-a întîmplat ceva ? Se uit ă apoi la F ant ine. — Şi-i loveşte şi pe copii ? — Mai ales pe copii. Scufia îi căzuse pe genunchi. nu ardeau decît o singură luminare. în felul acesta.

Pe cînd vorbea îi arătă fetei bătrîne doi napoleoni care străluceau pe masă. cum nu se poate duce pînă în fundul destinului lui. îşi pierduse ruşinea şi totodată cochetăria. Avusese o răsură care se uscase. fie din nepăsare. De altfel. Un ultim semn. Omul sărac nu se poate duce pînă în fundul odăii. Apa îngheţa în timpul iernii şi multă vreme urmele ei rămîneau însemnate. Trimise patruzeci de franci la Montfermeil. o saltea pe jos. la niveluri diferite. Nu mai avea pat. nu fusese decît p şiretenie a celor doi Thenardier. — Ah. Ieşea cu bonete murdare. cu cercuri de gheaţă. răspunse Fantine. îşi trăgea ciorapii în pantofi. N-are să-mi mai moară copilul de acea boală îngrozitoare. O salivă roşcată îi mînjea colţul buzelor. neîn grijit. Oamenii cărora le datora bani îi făceau scanda 226 . De multă vreme îşi lăsase chilia ei de la al doilea cat şi se mutase într-o mansardă închisă cu un lacăt. iar în gură avea o gaură neagră. Amîndoi dinţii îi fuseseră smulşi.Din ajun îmbătrînise cu zece ani. decît îndoindu-şi spinarea din ce în ce mai mult. nu-şi mai cîrpea rufele. Era un zîmbet însîngerat. cu bucăţi de stambă. Ii rămăsese o zdreanţă pe care o numea cuve'rtură. — Isuse! rosti Marguerite. zîmbi. vechi şi uzat. Sînt mulţumită. Asta se vedea bine după creţurile pe care le făceau. care se rupeau la fiece mişcare. într-alt colţ era o oală de pămînt pentru apă. Dimpotrivă. sub acoperiş. şi un scaun desfundat. Fantine îşi azvîrli oglinda pe fereastră. Cosette nu era bolnavă. uitată într-un colţ. Pe măsură ce i se rupeau la călcîie. De unde ai galbenii ăştia ? — I-am cîştigat. era o chiţimie dintre acelea al căror tavan se uneşte cu duşumeaua şi te izbeşte în cap de zeci de ori pe zi. Lumînarea îi lumina faţa. ca să facă rost de bani. Spunînd acestea. Isuse dumnezeule ! spuse Marguerite. Fantine ? — N-am nimic. Fie din lipsă de timp. îşi peticea corsetul. Dar asta e o avere. răspunse Fantine. Ce ai.

„O sută de franci! se gîndi Fantine. ceea ce reduse ziua lucrătoarelor libere la nouă bani. De !a cine ? De la foame. cu prea multă bunăvoinţă şi că-i trebuia de îndată o sută de franci. cu toate că era convalescentă. dar nu se plîngea. Ochii îi străluceau din cale-afară şi isimţea o durere în umăr. Tuşea mult. de la frig. că va aj unge ce va put ea să aj ungă şi că navea decît să crape dacă poftea. prin partea de sus a omoplatului stîng. Dure1 Hristos ne-a mfntuit (în original în limba latină). în frig. avea să fie dată pe uşă afară. din nou. fără îndoială. îşi petrecea nopţile plîngînd şi frămîntîndu-se. Negustorul de vechituri. fără de care micuţa Cosette. Dar unde se puteau cîştiga cinci franci pe zi ?" — Haide ! spuse ea. Cam în acelaşi timp. dar din pricina unui antreprenor al muncii din închisori. îi spunea într-una : „Cînd îmi dai banii. pe drumuri .Iuri şi nu-i dădeau pace. care-şi luase înapoi aproape toate mobilele. de la părăsire. 227 . de la singurătate. preţurile scăzură dintr-o dată. Cosea şaptesprezece ceasuri pe zi. hoţomanco ?" Ce voiau de ia ea. Thenardier îi scrise că aşteptase. care punea femeile osîndite să lucreze sub cost. pe scară. Şaptesprezece ceasuri de muncă şi nouă bani pe zi! Creditorii Fantinei erau mai nemiloşi ca niciodată. XI CHRISTUS NOS LIBERAVIT ' Ge înseamnă povestea asta cu Fantine ? E societatea care îşi cumpără o sclavă. dumnezeule ! Se simţea hărţuită şi în ea se năştea fiara sălbatică. Ii găsea în stradă şi apoi. Să vindem şi ce-a mai rămas ! Nenorocita se făcu prostituată. de la sărăcie. de la mizerie. II ura din răsputeri pe moş Madeleine.

a pierdut şi a plîns totul. dar nu e încă pătrunsă de ea. Se numeşte dumnezeu. Tr-ece. Abată-se asupra ei toţi norii şi treacă peste ea tot oceanul ! Ce-i mai pasă ! E ca un burete îmbibat. e dezonorată şi severă. a îndurat. Viaţa şi ordinea socială i-au spus ultimul lor cuvînt. Se zice că în civilizaţia europeană sclavia a fost desfiinţată. Totuşi. aşa cum semenii lor de la Paris mănîncă două sute de mii de franci 228 . XII TRINDAVIA DOMNULUI BAMATABOIS Ca în toate oraşele mici. Fantine nu mai e nimic din ce a fost altădată. societatea primeşte. Apasă asupra femeii. te rabdă. E o greşeală să-ţi închipui că ai secat soarta şi că eşti la capătul celor ce pot să ţi se întîmple. Mizeria oferă. care risipesc un venit de o mie cinci sute de livre în provincie. slăbiciunii. maternităţii. Celui care pune mîna pe ea îi e frig. nu se mai teme de nimic. frumuseţii.ros tîrg I Un suflet pentru o bucată de pîine. Civiliza(ia noastră e călăuzită de sfînta lege a Iui Hristos. Ea există mereu. există şi la Montreuil-surmer o categorie de băieţi tineri. Nu se mai fereşte de nimic. Vai! Ce înseamnă destinele astea năpustite unele peste altele ? Unde se duc ? De ce sînt astfel ? Cel care ştie asta vede tot întunericul. a suferit. ea aşa crede. E de marmură pentru că a ajuns noroi. E resemnată şi resemnarea ei seamănă cu nepăsarea. E singur. I s-a întîmplat tot ce putea să i se mai întîmple. A simţit. dar nu apasă decît asupra femeii şi se numeşte prostituţie. al acestei dureroase drame. E o greşeală. aşa cum moartea seamănă cu somnul. Şi asta nu e una dintre cele mai mici ruşini ale omului! In punctul la care am ajuns. nu-i pasă cine eşti. adică asupra gingăşiei.

Dacă ar fi ceva mai bogaţi. s-ar spune că sînt filfi zoni . Toţi aceştia fac parte dintr-o mare specie neutră : neputincioşi. sînt oameni care nu fac nimic. Se calicesc pentru o para. 229 . nu sînt buni de nimic şi nici prea dăunători nu sînt. părul zbîrlit. Pe-atunci.pe an. un pic de duh. dintr-o cravată. nu muncesc. cu două rînduri de nasturi de argint înghesuiţi unii într-alţii pînă pe umăr. pe dinăuntru. strîns pe talie. Puneţi şi nişte ghete-pantofi cu placheuri la tocuri. şi din pantaloni tot de culoare măslinie. din trei veste puse una peste alta şi de diferite culori. alţii plictisiţi. paraziţi. alţii visători şi cîfiva mucaliţi. exagerează moda. fumează. fluieră actriţele ca să arate că sînt oameni de gust. limită care nu era depăşită niciodată. se îndobitocesc cu vîrsta. ar fi fost unul dintre aceştia. dispreţuiesc femeile. cu coadă ca de morun. împodobiţi pe cusătură cu un număr de cute. pădurile mele. un baston cît tcate zilele şi o conversaţie înnobiMă cu calambururile ' Orăşel din Lorena luat aici ca simbol al micilor centre provinciale. dintr-un ceas cu brelocuri. vînează. se uită după călătorii care coboară din diligentă. cască.mai deschisă. dintr-un surtuc măsliniu. trăiesc la cafenea. bat caldarîmul. Dacă domnul Felix Tholomyes ar fi rămas în provincie şi n-ar fi văzut niciodată Parisul. dar . s-ar spune că sînt pierdevară. miros a tutun. joacă biliard. copiază Londra prin Paris şi Parisul prin Pont-âMousson'. caută gîlceavă ofiţerilor din garnizoană ca să se arate războinici. nehotărît. admiră tragedia. ţăranii mei". cinează la han. care au ceva pămînt. un joben cu marginile înguste. beau. dacă ar fi mai săraci. Printre ei sînt unii plicticoşi. niţică prostie. cea albastră şi cea roşie. au un cîine care mănîncă oase sub masă şi o ţiitoare care pune mîncarea pe masă. care ar fi bădă rani într-un salon şi se socotesc boieri !a crîşmă şi care spun: „livezile mele. buni de nimic. Pe scurt. dar întotdeauna fără soţ şi variind de la una la unsprezece. un „elegant" era alcătuit dintr-un guler mare.

şişj continua cu aceeaşi regularitate plimbarea. ţinîndu-şi rîsul. care se ducea şi se întorcea prin zăpadă. se aplecă. şi. se luă după ea. Pe vremea aceea mustăţile însemnau burghezie şi pintenii însemnau pieton. cîte o necuviinţă pe care o socotea spirituală şi veselă. îmbrăcat călduros cu unul dintre acele paltoane care întregeau în anotimpurile reci costumul la rnodă. împopoţonată şi tristă. fireşte. în primele zile ale lui ianuarie 1823. La vreo opt sau zece luni după cele povestite în paginile de mai sus.să lupte a America de Sud de sub jugul co împotriva răsculaţilor din America de 3 General spaniol trimis Sud. foarte decoltată şi cu flori pe cap. tiptil. un „conformist". ca : „Ce urîtă eşti 1 Stai acasă ! Eşti ştirbă 1" etc. îi arunca. care din cinci în cinci minute o aducea din nou în faţa batjocurilor. iar liberalii purtau pălării cu boruri late. profesor la Facultatea de drept din Paris sub im periu. De cîte ori femeia trecea prin faţa lui. pe cînd Bolivar 2 se lupta cu Morillo 3. profitînd de o clipă în care femeia se întorsese. nu-i răspundea. 2 Conducătorul luptei de eliberare lonialist spaniol (1783—1830). Această nepăsare îl jigni pe omul acela fără de rost şi. Pălăriile cu boruri înguste erau regaliste şi se chemau morillo. unul dintre aceşti filfizoni fără de rost. Pe domnul acesta îl chema Bamatabois. care la cursuri compensa ştiinţa sa mediocră cu glume şi anecdote. luă de pe caldarîm un pumn 1 Fost revoluţionar. nici nu-l privea. pentru că purta un morillo. Filfizonul acesta fuma. etc. pentru că era la modă. 230 . Era pe cînd republicile din America de Sud se luptau cu regele Spaniei. o dată cu o gură de fum din trabuc. îmbrăcată în rochie de bal. care se numea boitoare.lui Portier'. Elegantul provincial purta pinteni mai lungi şi mustăţi mai sălbatice. se distra să sîcîie o femeie care da tîrcoale prin faţa ferestrei unei cafenele cu ofiţeri. Femeia. într-o seară în care ninsese. ca pe un soldat pedepsit care se întoarce mereu să-şi primească vergile. Pe deasupra : pinteni şi mustăţi.

de zăpadă şi i-l vîrî în spate. trecu printre ei şi porni întins spre comisariatul de poliţie ce se afla dincolo de piaţă. întreeîndu-se în glume de prost gust. tîrînd-o cu dînsul pe nefericita femeie. ofiţerii ieşiră grămadă din cafenea. iar femeia îl izbea cu picioarele şi cu pumnii. vînătă de mînie. Deodată. II recunoscuse pe Javert. nici altul. făcînd mare haz. femeia dădu un răcnet. fără dinţi şi fără păr. ieşeau hîd dintr-o gură ştirbă. veşnic prilej de obscenitate 1 231 I . sări ca o panteră şi se azvîrli asupra bărbatului. pălăria îi căzuse pe jos. trecătorii se adunară şi se formă un cerc larg de oameni care rîdeau. o apucă pe femeie de rochia ei de mătase acoperită cu noroi şi-i spuse: — Urmează-mă ! Femeia ridică fruntea. cu cele mai groaznice cuvinte ce-ar putea ieşi din gura unui rîndaş. mergea în urma lor. Filfizonul profitase de întîmplare ca s-o şteargă. nu scotea o vorbă. un orn înalt ieşi din mulţime. La zgomotul ce se iscă. Ochii îi erau sticloşi. Neagra mizerie. urlînd. chicoteau şi aplaudau în jurul unui vîrtej făcut din două fiinţe. din vînătă se făcuse palidă şi tremura de spaimă. dintre care deosebeau cu greu bărbatul de femeie. XIII REZOLVAREA UNOR CHESTIUNI DE POLIŢIE MUNICIPALA Javert îi dădu la o parte pe cei de faţă. Bărbatul se zbătea. care se lăsă dusă fără nici o împotrivire. Sudălmile acelea. între umerii goii. înfigîndu-i unghiile în obraz. Era Fantine. scuipate cu un glas răguşit de băutură. ciufulită. groaznică. Nici unul. vocea ei mînioasă se stinse dintro dată. se întoarse. ■Mulţimea de gură-cască.

Javert se aşeză. dînd-o gardianului. batjocorită şi atacată de o făptură din afara rîndurilor oamenilor. Continua să scrie în tăcere. Fantine. Cînd isprăvi. iscăli. care face cu ele ce vrea.Âjungînd ia comisariat — o încăpere scundă. îşi aduna toate gîndurile ce se găseau în mintea lui. scoase din buzunar o coală de hîrtie timbrată şi începu să scrie. Văzuse acolo. ghemuindu-se ca un cîine speriat. Şi el. fusese de faţă. O prostituată cutezase să atace un burghez. Javert. Nu încăpea îndoială că asistase la săvîrşirea unei crime. pentru a duce la bun sfîrşit marea sa misiune. în stradă. Judeca şi condamna. Femeile acestea sînt totdeauna lăsate de legiuirile noastre la bunul plac al poliţiei. societatea. spuse : — Ia trei oameni şi du-o pe fata asta la răcoare ! Apoi. le pedepseşte cum îi vine la socoteală şi dispune cum îi trăsneşte prin cap de cele două bunuri amărîte pe care ele le numesc meseria şi libertatea lor. temuta sa putere discreţionară. Trecea printr-una din acele clipe cînd îşi exercita fără control. Judeca. întorcîndu-se către Fantine: Te-ai învîrtit de şase luni ! 232 . căzu întrun colţ al odăii. Curiozitatea este un fel de lăcomie şi a vedea însemnează a devora. care se înălţau în vîrful picioarelor şi-şi întindeau gîtul în faţa geamului murdar al corpului de gardă. era serios şi adînc preocupat. Sergentul de serviciu puse o lumînare aprinsă pe masă. îndată ce intră. căutînd să vadă ce se petrece înăuntru. Javert sta nepăsător. cu atît se simţea mai revoltat. încălzita de o sobă şi păzită de un gardian. îndoi hîrtia şi. care da spre stradă — Javert intră împreună cu Fantine şi închise uşa după el. Cu toate astea. nemişcată şi mută. cu uşa prevăzută cu o fereastră zăbrelită. dar cu toată grija unei conştiinţe neînduplecate. Simţea acum că scăunelul lui de agerit de poliţie era un fotoliu prezidenţial. spre marea dezamăgire a spectatorilor. Cu cît examina mai de aproape fapta acestei fete. reprezentată printr-un proprietar-alegător. pe faţa lui aspră nu se citea nici un fel de emoţie.

De ce-a plecat ? I-aş fi cerut iertare... Vă jur că nu-s vino vată. spuneţi şi dumneavoastră : să ţi se vîre aşa. Şi-apoi. O! doamne ! ce mare lucru era dacă-i ceream iertare ?.. îmi tot spunea vorbe urîte: „Eşti pocită I Eşti ştirbă !. Doamne dumnezeule ! doar n-o pot ţine cu mine aici. fata mea. mergînd în genunchi. Lor le trebuie bani. pe neaştep tate. mi-a vîrît zăpada. dragă domnule Javert... Domnule Javert.. ce-o să se facă ea ? Puişorul meu drag!. domnule Javert. îmi spuneam : e un domn care se dis trează. Domnul acela. îngeraşul meu. împreunîndu-şi mîinile. dar gîndiţi-vă că am de dat o sută de franci... Şase luni cu şapte gologani pe zi ! Dar ce-o să se facă Cosette. Are cineva dreptul să ne vîre zăpadă în spinare cînd trecem pe drum liniştite. şi dacă nu-i plătesc. Thenardierii sînt nişte hangii. Vedeţi şi dumneavoastră că sînt puţin bolnavă. nu-i vina stăpînirii. Ştiţi dumneavoastră asta ? Fantine se tîrî pe lespezile ude de noroiul cizmelor. fata mea ? Mai sînt datoare peste o sută de franci soţilor Thenardier. Şi pe urmă. nişte ţărani care nu ştiu multe. v-aţi fi dat seama de asta. Ştiţi bine că-n prima clipă nu te poţi stăpîni: eşti cam iute. burghezul acela pe care nu-I cunosc. fără să ne legăm de nimeni ? Asta m-a scos din sărite. Dumneavoastră nu ştiţi că-n închisoare nu se cîştigă mai nimic. Iertaţi-mă de rîndul ăsta.. domnule inspector. un bulgăre de zăpadă pe spinare. fără să se ridice. Nu mă băgaţi la închisoare! E vorba şi de-o biată copilă pe care o azvîrliţi în stradă. mi-a băgat zăpadă în spinare. . La un moment dat. au s-o arunce în stradă şi pe fata mea.. îmi pare rău că i-am stricat pălăria." Nu luam seama. — Domnule Javert — zise ea —■ fie-vă milă ! Credeţi-mă că n-am nici o vină ! Dac-aţi fi fost de faţă de la început. nu e nimeni pe-aici care să fi văzut şi care să vă declare că tot ce spun este adevărat ? Poate-am greşit că m-arn supărat. îmi vedeam de drum şi nu-i spuneam nimic. E-aşa de groaznic ce fac ! O ! Cosette a mea.Nefericita tresări: — Şase luni ! Şase luni de închisoare ! strigă ea.

el făcu un pas. salutînd cu un fel de stîngăcie înciudată. Din cînd în cînd se oprea şi săruta poala redingotei agentului. sfîrşită. îşi scoase pălăria şi. Aveam rufărie. In momentul cînd jandarmii puseră mina pe nefericita femeie. dar aşa. O durere mare este întocmai ca o rază dumnezeiască ce transfigurează pe cei ce suferă. Te-am ascultat destul. cu pieptul gol. Nu-mi place rachiul. îngăimînd : — Indurare ! Javert îi întoarse spatele. nu însă una de lemn. De cîteva minute intrase acolo un om. în plină iarnă ! Trebuie să vă fie milă. chiar multă rufărie... nu-s o femeie rea. scuturată de sughiţuri.. Fie-vă milă de mine. tuşind sec şi scurt.. dar te face să uiţi.. închisese uşa. Am băut şi eu din pricina necazurilor. ieşi din umbră şi zise: — O clipă.. la vîrsta ei. Nu din lene şi din lăcomie am ajuns în halul ăsta. Vorbea aşa. Ar fi înduioşat şi o inimă de piatră.. zise: 234 . vă rog! Javert ridică ochii şi-l recunoscu pe domnul Madeleine. zdrobită cu totul. Jandarmii o apucară de braţ. frîngîndu-şi manile. se aşezas e cu spatele în dreptul ei şi auzise rugăminţile deznădăjduite ale Fantinei.I la voia întîmplării. aţi fi văzut că nu sînt o femeie uşuratică. Cînd eram şi eu mai mulţumită. — Hai! zise Javert. care nu voia să se ridice. domnule Javert !. cu ochii înecaţi în lacrimi. Ai isprăvit ? Cară-te acum ! Ai şase luni. nu poate face nimic. îngăimînd cuvintele domol. fără ca cineva să fi băgat de seamă. Se prăbuşi.. Şi zău. domnule Javert! Dac-ar fi mai mare şi-ar putea cîştiga singură existenţa. dacă v-aţi fi uitat la dulapurile mele. In clipa aceea Fantine se făcuse iarăşi frumoasă. Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape ! Din cuvintele acestea rostite solemn: „Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape !" ea înţelese că sen tinţa a fost pronunţată.

strigă : — A ! va să zică tu eşti domnul primar ? Apoi izbucni în rîs şi îl scuipă în obraz. ştergîndu-şi liniştit obrazul şi spunînd: „Pune-o pe femeia asta în libertate 1". Domnule Javert. domnule dragă.Mizerabilii. pune-o pe femeia asta în liber tate ! O clipă. Ea îşi ridică braţul şi se agăţă de cîrligul sobei. Pe de altă parte. nu mai era în stare să se mire de nimic. nu se mai putea gîndi la nimic. încît. chiar în faţa lui. în mintea lui făcea în chip nelămurit o apropiere hidoasă între ceea ce era femeia şi ce-ar putea fi acest primar. Cuvintele „domnule primar" făcură asupra Fantineî un efect neaşteptat. aţi spus dumneavoastră 17 . lui Javert i se păru că înnebuneşte. una după alta şi aproape toate laolaltă. Domnul Madeleine se şterse liniştit pe obraz şi zise: — Inspectore Javert. privindu-l ţintă. era un lucru atît de monstruos. O femeie de stradă să-l scuipe în obraz pe primar. Se ridică dintr-o dată ca o nălucă ce iese din pămînt.. întocmai ca cineva care ar fi gata să cadă. vo>. simţi că-i vine ameţeală... Pesemne n-am auzit eu bine. merse drept la Madeleine. cu o expresie rătăcită. pe magistrat. mai înainte de-a putea fi oprită. Să mă lase să plec ? Şi să nu stau şase luni la închisoare ? Cine-a spus asta ? Nu se poate să fi rostit cineva cuvintele astea. şi. ar fi socotit că e un sacrilegiu însuşi faptul să-l creadă cu putinţă.. emoţiile cele mai puternice pe care le încercase vreodată. I OQK . rămase încremenit. în cele mai grozave închipuiri ale lui. nu mai putu articula nici un cuvînt.— Domnule primar. Cuvintele primarului nu avuseseră un efect mai puţin ciudat asupra Fantinei. îi îmbrînci pe jandarmi cu amîndouă mîinile. E cu neputinţă să le fi rostit ticălosul de primar. Cînd îl mai văzu însă pe primar. ca şi cum ar fi vorbit singură : — In libertate !. Simţea în momentul acela năpădindu-l. Privi totuşi în jurul ei şi începu să vorbească în şoaptă. întrezărind astfel cu spaimă ceva cît se poate de simplu în acest atentat uluitor..

că m-a dat afară din pricina unor nepricopsite care umblau cu tot felul de vorbe prin atelier. de pildă.I să fiu pusă în libertate ? Ei bine. am să vă spun adevărul şiapoi o să mă lăsaţi să plec. că dumneavoastră aţi dat ordin să fiu pusă în libertate ? Luaţi informaţii. Era goală. hodorogul ăsta ticălos. credeţi-mă. Nu mai ai încotro. El. fără să bag de seamă. staţi de vorbă cu proprietarul. Nu-i îngrozitor ? Să dai afară o biată fată care-şi vede cinstit de munca ei ? De-atunci nam mai avut cu ce trăi şi de-aici mi se trage toată nenorocirea. mi-a prăpădit toată rochia cu bulgărele lui de zăpadă. Vedeţi. Femei ca noi nu au decît o singură rochie de mătase. însă. eu n-am făcut rău dinadins. să vă spun despre ce e vorba. am călcat în picioare pălăria burghezului aceluia în faţa cafenelei ofiţerilor. domnule Javert. o aveam pe micuţa mea Cosette şi am fost silită să ajung o stricată. Uite. O să aflaţi că sînt o femeie de treabă. domnule Javert. O băgă din nou în buzunar şi se adresă Fantinei: — Cît ai spus că eşti datoare ? Fantine. Domnul Madeleine o asculta cu multă Iuare-aminte. Inchipuiţi-vă. Eu. Mai înainte de orice. domnule Javert. care nu se uita decît la Javert. pe mînerul sobei şi-a început sa iasă fum. Trebuie să te apuci de orice. e pricina tuturor necazurilor mele. că tocmai trebuie să-i plătesc chiria. şi cu toate astea văd peste tot femei mult mai rele decît mine. care sînt foarte fericite. o îndreptare pe care ar trebui s-o facă domnii de Ia poliţie ar fi să-i împiedice pe antreprenorii muncilor din închisori de-a se purta rău cu oamenii săraci. se întoarse spre el: . Pe urmă. Să zicem că ai un venit oarecare pe zi cusînd cămăşi şi pe urmă preţurile se schimbă şi nu mai ai cu ce trăi. In vreme ce Fantine vorbea. Nu-i aşa. Aţi priceput acum că păcătosul ăsta de primar e vinovat de tot ce mi s-a întîniplat. scoase punga şi o deschise. Vai de mine! Vă rog să mă iertaţi! Am pus mîna. nu-i aşa ? Bestia asta de primar. el vîrî mîna în buzunarul hainei.

lăsînd în jos poalele care se ridicaseră pînă aproape de genunchi cînd se tîrîse pe jos. îmi dau seama că sînteţi un om drept. îmi daţi drumul. gîndindu-vă puţin şi fiindcă sînteţi un om . Javert rămăsese în picioare. ai venit aici ca să mă sperii. încă un pas şi ar fi ajuns în stradă.— ţi-am spus eu ţie ceva ? Apoi. adresîndu-se jandar milor : Spuneţi şi voi. bun. nu vă fie frică ! Nu mai plîngea. însă. puneţi mîna. am aici în piept un fel de greutate care mă arde. apăsa pe sînul ei alb şi delicat mîna vînjoasă şi aspră a lui Javert şi se uita la el surîzătoare. vedeţi dumneavoastră. Am plecat! Puse mîna pe clanţă. nemişcat. sînteţi silit să faceţi niţică ordine. domnule inspector. v-am mai spus că nu mă prea simt bine. Pînă-n momentul acela. puneţi mîna pe femeia vinovată. se întoarse din nou spre inspec tor : Vedeţi. e foarte firesc ca lumea să se distreze cu ceva şi noi d-asta sîntem acolo ! Şi iată că veniţi dumneavoastră. am făcut gălăgie pentru că nu mă aşteptam de loc la bulgărele ăla de zăpadă. aţi văzut cum l-am scuipat în obraz ? 01 primar nemernic." O ! n-o să mă mai prindeţi. stînd şase luni la închisoare. cu ochii în pămînt. se îndreptă apoi spre uşă. trebuie să fiţi drept. Nu mă tem decît de bunul domn Javert 1 Şi vorbind aşa.. Nu mă tem decît de domnul Javert. La urma urmei. şi doctorul mi-a spus să mă îngrijesc. şi-apoi. glasul ei era mîngîietor. stînd în mijlocul acestei 237 . începu să-şi potrivească rochia răvăşită. Uite-aici. e foarte simplu : unul se joacă băgînd o mînă de zăpadă în spinarea unei femei şi ofiţerii fac haz. adresîndu-se cu jumătate glas jandarmilor şi făcîndu-le din cap un semn prietenesc : — Băieţi. pentru că. domnul inspector a spus să-mi daţi drumul. domnule Javert. dar mie nu mi-e frică de tine. Şi asta pentru fetiţa mea. dar. domnule inspector. tuşesc. păcătoaso!.. n-aş mai avea cu ce s-o hrănesc. nici n-o să mă clintesc din loc. Poate să mi se facă de-aici înainte orice. „Dar să nu te mai prind pe-aici. Astăzi. Tresărind.

cu ochii în pămînt. — Păcătoasa asta a insultat un burghez. ordinea. cu o expresie de autoritate supremă. după cum vorbea unul sau altul. 233 . aşa cum un hoţ ar fi azvîrlit lucrul de furat. zise Madeleine. că e nevoie ca cel mic să devină mare. poliţistul să devină judecător şi că. inspectorul de poliţie Javert se întoarse spre domnul primar. în faţa atîtor enormităţi. mai degrabă. agentul să se transforme în magistrat. după ce primarul îl poftise s-o pună pe Fantine în libertate. poate. se întrupau în el.1 HGBI scene ca o siatuie îuată de la îocui ei şi care aşteaptă să fie aşezată undeva. Cînd îl auzi vorbind pe Madeleine. galben la faţă. înălţă capul. Nu vezi că tîrîtura asta vrea să plece ? Cine v-a spus să-i daţi drumul ? — Eu. cumplită la omul de rînd. expresie cu atît mai înfricoşătoare cu cît puterea se găseşte mai jos. cu privirea deznădăjduită. domnul primar a spus una şi-a în ţeles alta ? Sau. cînd la Javert. în Javert ? Totuşi. Se vedea bine că Javert trebuie să fi fost — cum se spune — „scos din sărite" ca să-şi îngăduie să se răstească la sergent. îşi spunea că se cuvine să revină la hotărîrile tari. în această situaţie extraordinară. cu buzele vinete. legea. asta nu se poate! — Cum ? zise Madeleine. — Sergent! strigă el. dar cu glas hotărît. Zgomotul clanţei îl scoase din toropeală. din clipa aceea. La auzul glasului lui Javert. îngheţat. spuse: — Domnule primar. Uitase oare că se afla şi primarul de faţă ? Sfîrşise prin a-şi mărturisi sie însuşi că e cu neputinţă ca o „autoritate" să fi dat un asemenea ordin şi că. fioroasă la fiară. morala. cînd domnul Madeleine rosti acel „eu". al căror martor fusese timp de două ceasuri. lucru nemaipomenit. Fantine se înfiora şi dădu drumul clanţei. cu trupul scuturat de un tremur uşor şi. se uită cînd la Madeleine. fără să mai răsufle. întreaga societate. fără să scoată o vorbă. se întoarse şi. guvernul.

E pentru prima dată în viaţa mea. — Asta mă priveşte pe mine! spuse domnul Madeleine. pe bună dreptate. — Atunci. In sfîrşit. ar fi trebuit să fie arestat. — N-ascult decît de datoria mea. toată din piatră. numai la cazul burghezului. — Să mă ierte domnul primar. Mă mărginesc. n-o să facă nici o zi! Auzind aceste cuvinte hotărîte. îmi îngădui. Iată care-i adevărul. vorbindu-i totuşi pe un ton cît se poate de respectuos : — Sînt cît se poate de mîhnit că trebuie să mă opun domnului primar. mărgineşte-te să asculţi. Burghezul e de vină şi el e acela care. domnule primar. Pot să fac ce vreau cu ea. Javert ripostă : — Mizerabila asta l-a insultat pe domnul primar. am cules informaţii şi am aflat totul. Şi datoria mea îmi porunceşte ca femeia asta să facă şase luni de închisoare. Treceam prin piaţă în momentul cînd ai ridicat-o pe femeia aceasta. să-i atrag atenţiunea că sînt în cadru! atribuţiunilor mele. este a justiţiei. însă. nu mai înţeleg nimic. Am auzit-o pe femeie şi ştiu ce fac. Domnul Madeleine răspunse liniştit: — Ascuîtă-mă pe mine. o casă cu trei etaje. alegător şi proprietarul casei aceleia frumoase cu balcon din colţul străzii. fiindcă aşa vrea domnul primar. 239 . aşa că Fantine rămîne arestată. Injuria nu este a dumnealui. asta e de competenţa poliţiei de stradă. domnule primar. Şi cred că ofensa este numai a mea. — Inspectore Javert — răspunse domnul Madeleine — cea dinţii justiţie e însăşi conştiinţa omului. Javert cuteză să-l privească pe primar drept în ochi. — Iar eu. Eram acolo.— Inspectore Javert — zise domnul Madeleine cu glas împăciuitor şi liniştit — ascultă ! Eşti un om cumsecade şi nu mă sfiesc să stau de vorbă cu dumneata. Orice-aţi spune. mai fuseseră şi alţii de faţă . sînt fel de fel de lucruri pe lumea asta. Ea s-a năpustit asupra domnului Bamatabois. şi mă priveşte pe mine.

sufletul ei şi soarta copilului ei. celălalt o scotea Ia lumină. ceea ce o înfiora din cap pînă-n picioare. este de competenţa mea. îl salută pe primar pînă Ia pămînt şi plecă.. Asculta răscolită în toată fiinţa ei. unul vorbea ca un diavol. celălalt ca un înger salvator. îngerul îl biruise pe diavol şi.. deci. — Vă atrag atenţiunea asupra dispoziţiunilor artico lului 81 al legii din 13 decembrie 1799 cu privire la de tenţiunea arbitrară.I Domnul Madeleine îşi încrucişa atunci braţele şi spuse cu un glas aspru. era Madeleine! Şi el a scăpat-o chiar în clipa în care ea-l insultase atît de grozav. Unul dintre ei o arunca în întuneric... primarul. întocmai ca un soldat în toiul luptei. Fantine se dădu Ia o parte din dreptul uşii şi-I privi uluită trecînd pe Iîngă ea. conform articolelor 9. era faptul că îngerul. ca femeia să fie pusă în libertate. domnule primar. cei doi oameni îi apăruseră ca doi uriaşi. la fiecare vorbă rostită de domnii! Madeleine. Văzuse cum două puteri potrivnice aproape că se încăieraseră pentru ea. prăbuşindu-se într-însa 244 . 15 şi 66 din codul de procedură penală. privea buimăcită şi. era tocmai omul pe care-l ura. Era totuşi şi ea în prada unei tulburări ciudate. domnule primar. — Nici un cuvînt! — Cu toate astea.. simţea topindu-se. pe care-l socotise totdeauna cauza tuturor nenorocirilor ei. întrezărită prin negura spaimei. Să se fi înşelat oare ? Era prin urmare nevoită să-şi schimbe cu totul sufletul ? Nu-şi putea da seama. — Daţi-mi voie. — Afară 1 zise domnul Madeieine.. 11. Javert primi lovitura drept în faţă. Javert făcu o ultimă încercare : — Dar. pe care nimeni nu-l mai auzise în oraş: — Cazul despre care vorbiţi e un caz de poliţie mu nicipală şi. In lupta asta. Tremura toată. Văzuse luîndu-se la harţă în faţa ei doi bărbaţi care ţineau în mîinile lor libertatea ei. Ordon. viaţa ei. eliberatorul. cu pieptul înainte.

O. fie altundeva. căzu în genunchi în faţa domnului Madeleine şi. bogată. Iţi voi da tot ce-ţi trebuie. Nu ştiam nimic din tot ce-ai povestit. cinstită. Nu ştiam nici măcar c-ai plecat din atelierele mele. ţi-o spun de pe acum : dacă tot ce-ai spus e adevărat — şi nu m ă î ndoiesc că est e aş a — află că în faţa lui dumnezeu n-ai încetat nici o clipă să fii virtuoasă şi sfîntă. iubire. Cred şi simt că este adevărat. De ce n-ai venit ia mine să-mi spui ? Uite: o să-ţi plătesc datoriile. silindu-se să vorbească serios şi să nu-l podidească lacrimile: — Am auzit ce-ai spus. Rămîi oriunde vrei: fie aici. o să-ţi aduc fata aici. fericită. S-o aibă pe Cosette lîngă ea ! Să isprăvească odată cu viaţa netrebnică pe care-o ducea ! Să trăiască liberă.toaie groaznicele întunecimi ale urii şi născîndu-se în inima ei un simţămînt cald şi binefăcător. Şi dacă vrei. . După plecarea lui Javert. vei deveni iarăşi o femeie cinstită. încredere. Voi avea grijă de copil şi de dumneata. Ascultă-mă pe mine. fie la Paris. împreună cu Cosette! Asta însemna să vadă înflorind pe neaşteptate în mijlocul mizeriei toate frumuseţile paradisului.. sărmană femeie! Era mai mult decît putea îndura biata Fantine. domnul Madeleine se întoarse spre ea şi-i spuse potolit." Picioarele i se înmuiară.. sau ai să te poţi duce să ţi-o iei.. Apoi Fantine leşină. Se uita năucită la omul care-i vorbea şi nu putu scoate decît două-trei suspine: „O! O î O !. n-ai să mai munceşti. mai-nainte de a o putea opri.. care nu era altceva decît bucurie. Cînd vei fi fericită. simţi că femeia i-a luat mîna şi i-a sărutat-o.

uitîndu-se undeva. domnul Madeleine fu cu totul altul în ochii Fantinei. Urmărindu-i privirea. Răspunzîndu-i întrebării de mai-nainte. De-aci încolo. fără a îndrăzni să-l tulbure. instalată chiar în locuinţa sa. îi pipăi pulsul şi zise : — Cum te mai simţi ? — Bine 1 Am dormit. Mi se pare că mi-e mai bine. răspunse ea. Aştepta ca Fantine să se trezească. Aiura şi vorbi tare mai toată noaptea.. pe l a ami ază. In cele din urmă adormi. II privi îndelung. văzu că se uita la un crucifix ţintuit în perete. el spuse: — Mă rugam martirului de-acolo ! Şi adăugă în gînd: „Pentru martira de-aici !. O dădu în seama surorilor. Avea o privire plină de milă. In cele din urmă. îi spuse cu sfială : — Ce faci acolo ? Domnul Madeleine se afla acolo de un ceas. începuse să aibă febră mare. şi se ruga. de îngrijorare. care o aşezară în pat.. A doua zi . Ii luă mîna. Dădu perdeaua la o parte şi îl văzu pe domnul Madeleine în picioare." 242 . ca şi cum abia acum o auzise. Era ca adîncit în rugăciune. Ii apărea învăluit în lumină. N-o să am nimic. Fanti ne s e trezi şi auzi îîngă patul ei o răsuflare. deasupra capului ei.CARTEA A ŞASEA JAVERT ÎNCEPUT DE ODIHNA Domnul Madeleine venea s-o vadă de două ori pe zi pe Fantine.

drăcia dracului ! îi spuse neveste-sî. sărmana de tine I Dar nu te plînge. nu fusese de loc bolnavă. dirigintele oficiului şi alte persoane care văzură scrisoarea. Urmă : __ Ai suferit mult. Iadul din care te-ai smuls este prima treaptă a durnnezeirii. Fuseseră plătite pentru Eponine şi Azelma. alta a unui farmacist. pe care a pus-o a doua zi la oficiul poştal din Montreuil-sur-mer. Era adresată Domnului Ckambouitlet. care se ridica la peste cinci sute de franci. Aşa sînt ei făcuţi. recunoscînd scrisul lui Javert. Oftă din adînc. In aceeaşi noapte Javert a scris o scrisoare. ■ Domnul Madeleine se grăbi să scrie familiei Thenar-dier. Cosette. în felul ăsta oamenii pot crea îngeri. Aşa cred eu. domnul Madefeine culesese informaţii. Ei le trimise trei sute de franci. Fantine le datora o sută douăzeci de franci. unde era chemată de maică-sa. care zăcuseră mult timp bolnave. Nu-s ei de vină. — Ei. 243 . Faptul acesta îl ului pe Thenardier. Era o simplă substituire de nume. precum am spus. S-o fi amorezat vreun nătărău de mă-sa.fn timpul nopţii şi al dimineţii. Să nu ne scape fata din mînă ! Păsărică asta o să fie pentru noi o vacă de muls. ai dobîndit partea celor drepţi în ceruri. care nu puteau fi puse la îndoială: una a unui medic. Thenardier menţiona la sfîrşitul socotelii: „Am primit un avans de trei sute de franci". Ea îi zîmbi cu zîmbetul unui copil căruia îi lipsesc doi dinţi. Cunoştea povestea Fantinei în toate amănuntele ei sfîşietoare. Deoarece întîmplarea de la comisariat făcuse vîivă. fn socoteala asta intrau două note de plată de peste trei sute de franci. spunîndu-le să se socotească plătiţi cu această sumă şi s-o aducă numaidecît pe Co-sette la Montreuiisur-mer. îşi închipuiră că-şi dăduse demisia. secretarul domnului prefect de poliţie din Paris. Trimise drept răspuns o socoteală foarte bine ticluită. Trebuia să treci prin toate astea. Acum ştia totul. fiind bolnavă.

n-aş fi putut îndura privirea ei tristă şi mirată. Dimpotrivă. Şi chipul palid al mamei se lumina. Anticul dispreţ al vestalelor pentru femeile necinstite este unul din cele mai profunde instincte ale demnităţii feminine şi surorile îl încercaseră cu îndoita putere pe care o dă religia. E un înger!.. Voi simţi binecuvîntarea lui cînd Cosette va fi aici. n-aş fi voit să am fata cu mine. adăugînd: „Aduceţi-o cît mai grabnic pe Cosette !" — Pe toţi sfinţii! spuse Thenardier. La început. La vîrsta asta nu i-au căzut încă aripile 1 Domnul Madeîeine venea s-o vadă de două ori pe zi. dar dacă fata va fi lîngă mine însemnează că dumnezeu m-a iertat! Atîta timp cît am fost în păcat. Să nu ne scape fata din mînă I Fantine nu se îndrepta de loc. Cine a văzut basoreliefurile din Reims. Continua să stea la infirmerie. şi nevinovăţia ei o să-mi facă bine. de fiecare dată. Bulgărele de zăpadă vîrît direct < . starea ei părea că se înrăutăţeşte de la o săptămînă la alta. In cîteva zile. Mă voi uita mereu în ochii ei nevinovaţi. între 2 4 -5 . Ea nu ştie nimic.Domnul Madeîeine expedie numaidecît alţi trei sute de franci. Şi totuşi. surorile o auziră vorbind în timpul febrei: — Am fost o păcătoasă. Avea tot felul de cuvinte umile şi blînde. pentru ea păcătuiam. Fantine le dezarmase. şi de aceea dumnezeu mă iartă. însă. Ce fericită voi fi I Spuneam mai sus ca ea nu se îndrepta. într-o zi.piele. surorile o primiră şi o îngrijiră pe „această stricată" cu oarecare dezgust. îşi aduce aminte de dispreţul cu care fecioarele înţelepte se uită la fecioarele rătăcite. — O! spunea ea. ea îl întreba : — Am s-o văd oare curînd pe Cosette ? Ii răspundea: — Poate mîine dimineaţă! O aştept să sosească dintr-un moment într-altul. iar faptul că era mamă înduioşa..

Pe vremea aceea începuseră să fie aplicate. Am onoarea să vă salut cu toată stima. ce spuneţi ? — Nu cumva are un copil pe care ar vrea să-I vadă ? zise medicul. aşa cum îi dictă Fantine. Veţi fi plătit pînă la ultimul ban. Ba că fata era cam bolnavă şi nu putea porni în toiul iernii la drum . O veţi încredinţa pe Cosette aducătorului prezentei. Medicul o examina pe Fantine şi dădu din cap. Domnul Madeieine tresări. Scrise apoi. — Ba da! — Atunci grăbiţi-vă să-l aduceţi. 245 . Fantine 'Medic francez vestit (1781—1826). — O să trimit pe cineva după Gosette şi. provocase încetarea subită a transpiraţiei. ba că mai rămăseseră nişte datorii mărunte prin partea locului şi-acum tocmai aduna facturile etc. o să mă duc chiar eu. — A spus să-ţi aducem copilul cît mai repede şi-o să te faci sănătoasă. zise Madeieine. Aşa ? Dar ce-o fi cu Thenardierii ăştia de mi-o (in atîta pe Cosette ? O s-o am lîngă mine şi o să fiu iar fericită. A descoperit Si răspîndit metoda auscultaţiel pentru boiils interna. Domnul Madeieine îl întrebă: — Ei. Fantine îl întrebă : — Ce-a spus doctorul ? Domnul Madeieine se sili să zîmbească. pe care o iscăli ea : Domnule Thenardier. pentru studierea şi tratamentul bolilor de piept. frumoasele metode ale lui Laennec'.umeri. etc. — O! făcu ea. astfel încît boala care mocnea în ea de mai mulţi ani izbucni cu violenţă. dacă va fi nevoie. Tkenardier nu dădea totuşi copila din mînă. invocînd tot felul de motive. următoarea scrisoare.

Domnul primar nu se uită la el şi-şi văzu mai departe de treabă. domnul Madeleine se afla la birou. iar domnul Madeleine nu-l mai văzuse de loc. Vîna neagra a destinului. Zadarnic cioplim cum putem mai bine blocul de piatră misterios din care e făcută viaţa noastră. II CUM POATE JEAN SA AJUNGĂ CHAMP într-o dimineaţă. Javert intră. . Javert ÎI ocolise mai mult decît oricînd. De cînd cu întîmplarea de la comisariat. La auzul acestui nume. un fizionomist care i-ar fi cunoscut vechea şi tainica lui aversiune pentru domnul Madeleine. Nu luă de loc seama la Javert. se petrecu un fapt foarte grav. conflictul lui cu primarul din pricina Fantinei. cînd fu anunţat că inspectorul de poliţie Javert doreşte să-i vorbească. Domnul Madeleine rămăsese lîngă sobă. Se gîndea fără voie la hiata Fantine şi-i venea mai la îndemînă să se poarte rece. cu tocul în mînă. iese mereu la iveală. Javert înainta cîţiva paşi şi se opri. Cineva care ar fi cunoscut firea lui Javert şi care l .între timp. ascunsă în el. unde rezolva cîteva lucrări urgente ale primăriei. — Să poftească ! zise ei. domnul Madeleine nu putu să-şi ascundă impresia neplăcută pe care i-o făcea.a r fi studiat mai demult pe acest sălbatic pus în slujba civilizaţiei. fără să întrerupă tăcerea. amestec ciudat de roman şi de spartan. în vederea plecării sale la Montfermeil. acest spion incapabil sa rostească un neadevăr. cu capul într-un dosar pe care-! răsfoia luînd note şi care conţinea procesele-verbale de contravenţie ale serviciului de salubritate. acest copoi candid. Javert îl salută respectuos pe domnul primar. care continua să stea cu spatele. de călugăr şi de soldat.

serios. era supus schimbărilor neaşteptate. într-o atitudine aproape militărească. Ca orice om iute la rnînie. Nu putea avea nimic în suflet fără să nu i se oglindească şi pe faţă. cu asprimea naivă şi rece a unui om care n-a fost niciodată blînd. — Ce anume ? — Un slujbaş inferior s-a abătut în chipul cel mai grav de la respectul datorit unui magistrat. Liniştit. Am socotit că sînt obligat să vă aduc acest lucra la cunoştinţă. — Cine-i slujbaşul ? — Eu ! zise Javert. Niciodată înfăţişarea lui nu fusese mai ciudată şi de nerecunoscut. — Ei bine ! Ce e ? Ce s-a mai întîmplat. s-a săvîrşit un fapt condamnabil. ci totdeauna răbdător. •— Dumneata ? 247 _ . sinceră. domnul primar lăsă condeiul din mînă şi se întoarse. Javert ? O clipă. cu pălăria în mînă. Toată făptura lui nu exprima decît umilinţă. In cele din urmă. ca şi cum s-ar fi recules. într-o adevărată smerenie. dar nu lipsită de firesc : — Domnule primar. ca de piatră. se înclinase în faţa lui Madeleine. într-o adîncă resemnare — ca domnul primar să binevoiască să se întoarcă spre el. Toate amintirile şi toate sentimentele de care l . cu ochii în pămînt. nu mai rămăseseră decît urmele unei tristeţi întunecate. fără să facă vreo mişcare. hotărîre şi un fel de copleşeală stăpînită. Intrînd. Javert rămase tăcut.a i fi putut crede însufleţit dispăruseră. nici furie. aspră şi sălbatică. iar acum sta drept. cinstită. Aştepta acolo — fără să scoată un cuvînt. limpede. cu înfăţişarea unui soldat în faţa superiorului sau a unui vinovat în faţa judecătorului. apoi rosti cu un fel de solemnitate tristă. era vădit că Javert se afla în prada unei mari frămîntări lăuntrice. nici neîncredere Se oprise la cîţiva paşi de fotoliul primarului . Pe chipul lui de nepătruns. cu o privire în care nu se putea citi nici duşmănie.şi-ar fi spus examîrrîndu-l pe Javeri în mornentui aceia : „Ce s-o fi petrecut oare ?" Pentru cine însă cunoştea bine această conştiinţă dreaptă.

mai deunăzi aţi fost aspru cu mine. Vrei să fii înlocuit. — Veţi înţelege numaidecît.— Da. — Nu ! Dat afară ! zise Javert. Dar asta nu e de ajuns.. Eu însă am greşit şi deci se cuvine să-mi pri mesc pedeapsa. acum şase săptămîni. Domnul Madeleine se ridică de pe scaun. Aveam de multă vreme anumite bănuieli. m-am înfuriat şi v-am de nunţat. — Dat afară ? Fie! Prea bine! Dar tot nu înţeleg de ce. care nu rîdea mai des decît Javert. Javert urmă cu acelaşi aer sever şi mereu cu ochii în pămînt: — Domnule primar. domnule primar. — M-ai denunţat ? — Da ! Prefecturii poliţiei din Paris. Javert. Ce tot îndrugi acolo ? Ce înseamnă asta ? Cu ce te-ai făcut vinovat faţă de mine ? Ce mi-ai făcut ? Cu ce mi-ai greşit ? Te învinovăţeşti mereu. încercă să deschidă gura. A-mi da demisia e un lucru onorabil. cu ochii mereu în pămînt. Trebuie să f i u dat afară I După o scurtă pauză adăugă: . Domnule primar.. eu! — Şi cine-i magistratul care s-ar fi putut plînge de el ? — Dumneavoastră. Fiţi şi de data asta aspru. am venit să vă rog să binevoiţi a interveni pe lîngă autorităţile superioare să fiu destituit. continuă : — Aşa am crezut eu. informaţiile pe care le-aţi cerut de 248 . domnule primar. uimit. în urma întîmplării cu femeia aceea. dar pe bună dreptate ! — Şi de ce. începu să rîdă : — Ca primar care a încălcat drepturile poliţiei ? — Nu ! Ca fost ocnaş I Primarul îngălbeni. Asemănarea.. Domnul Madeleine. mă rog ? strigă domnul Madeleine. Javert oftă adînc şi răspunse cu aceeaşi răceală şi cu aceeaşi tristeţe : Domnule primar.. pe nedrept. Domnul Madeleine. Dar Javert îl întrerupse: — Aţi putea spune că n-am decît să-mi dau demisia.

— Un oarecare. — Nici nu puteam altfel. moş Champmathieu a fost arestat pentru un furt de mere. In regiunea Ailly-le-Haut-Clocher trăia un bătrînel căruia i se spunea moş Champmathieu. cu crăci rupte.. făcînd uz de armă.. secătura! Pînă aici nimic mai mult decît o simplă afacere corecţională. 249 . Nu ştii niciodată din ce trăiesc oamenii ăştia.. pe cînd eram ajutor de paznic la Toulon.. De mai bine de opt ani i s-a pierdut urma. mi-am închipuit că.. — Bine că recunoşti... săvîrşit la. pe un episcop.. Ieşind din ocnă. Nu de multă vreme. In sfîrşit. Jean Valjean ăsta jefuise. Un furt cu escaladare. Domnul Madeleine. Domnul Madeleine scăpă din mînă hîrtia pe care o citea. exclamă cu un accent care nu se poate reda : — Al Javert urmă : — Iată cum stau lucrurile. şi cîte şi mai cîte. care de cîteva clipe luase din nou dosarul în mînă. Mai avea încă în mînă crăcile rupte. apoi a săvîrşit un alt furt. v-am denunţat prefecturii.. Era prăpădit de tot. Prostii!.. puterea dumneavoastră neobişnuită. am făcut-o ! împins de furie. domnule primar. nu se ştie cum a dispărut şi e urmărit de poliţie. toamna trecută. fiindcă adevăratul Jean Val jean a fost prins. Nimeni nu-l băga în seamă. ridică fruntea şi. dibăcia cu care trageţi la ţintă. cum zici că-i spune ? — Jean Valjean.la Faverolles.. se pare.. întrebă cu un ton de nepăsare desăvîrşită : — Şi ce ţi s-a răspuns ? — Că sînt nebun. Acum e la răcoare. la drumul mare. întîmplarea cu bătrînul Fauchelevent. — Şi-apoi ? — Aveau dreptate. Fapt e că vă luasem drept un oarecare Jean Valjean. Şi mi l-au arestat pe individ. Ei bine. atacînd un copilaş. privindu-l pe Javert drept în ochi. Un ocnaş pe care l-am întîlnit acum douăzeci de ani. dar nu interesează unde. faptul că vă tîrîţi puţin piciorul.

Eşti Jean Valjean ! Ai fost în ocnă la Toulon acum douăzeci de ani. abia a pus piciorul acolo Champmathieu. fost ocnaş. dar lucrul acesta nu s-a putut dovedi. ieşind din închisoare. nu-i aşa ? Se cer informaţii la Faverolles. nene! Eşti Jean Valjean I" . domnule primar. şi Brevet strigă dintr-o dată : „Nu.. E deci foarte firesc să presupunem că. zău ! Dar eu îl cunosc pe ăsta ! E unul de-ai noştri. Eram împreună. a luat numele mamei ca să nu fie recunoscut şi a început să-şi spună Jean Mathieu. Unde ? La Faverolles. Se fac noi cercetări. deţinut pentru nu ştiu ce vină şi care. Familia l u i Jean Valjean a dispărut de mult Nu se mai ştie nimic despre ea.Jean Valjean ? Care Jean Valjean ?" face Champmathieu pe miratul. Tn cele din urmă. ce fusese însă Jean Valjean? Grădinar. judecătorul de instrucţie a găsit cu cale să dispună transferarea lui Champmathieu la închisoarea din Arras.Dar să vedeţi ce înseamnă norocul. pur-tîndu-se bine. Şi încă ceva : numele de botez a! I u i Valjean era Jean. cum era de prevăzut. Mâ puteţi urmări. Jean se rosteşte aici Şan (Chan) I se spune deci acum Chan Mathieu. Plecă în Auvergne. a ajuns în ţinutul ăsta. unde pretinde că ar fi fost rotar şi o fată de-a lui ar fi fost spălătoreasă . Omul nostru n-are de ce să se opună şi iată-l transformat în Champmathieu. apoi la Paris. Tn această închisoare se afla un oarecare Brevet. Oamenii ăştia sînt ca noroiul. unde t s-a pierdut urma." Champmathieu tăgăduieşte cu încăpăţînare. Mai înainte însă de-a fi fost în puşcărie pentru furt calificat. Ei bine. cum povestea asta începe acum treizeci de ani. Ştiţi şi dumneavoastră că între oameni de teapa asta se petrec adesea asemenea dispariţii. Mathieu. iar mamă-sa se numea. Şiapoi. nu mai e nimeni la Faverofles care sâ-l fi cunoscut pe Jean Valjean. fusese făcut şef de dormitor. după numele de familie. închisoarea fiind în stare proastă. „Nu face pe prostul I zice Brevet. sau ca pulberea. se răscoleşte tot trecutul şi iată ce se află : acum treizeci de ani Champmathieu a fost grădinar în mai multe locuri şi mai cu seamă la Faverolles. După cîtăva vreme a fost văzut din nou în Auvergne. îi cauţi şi nu le mai dai de urmă. 250 . Ia uită-te încoace.

ruperea unor crăci. nu-mi pot da seama cum am putut crede altceva. luînd distrat între degete praful de uscat cer neala din tăviţă. I-au recunoscut pe Jean Valjean. omul nostru. furtul cîtorva mere. aceeaşi înfăţişare. Vă-nchipuiţi mirarea mea. In sfîrşit. Vă cer iertare.Se fac cercetări la Touion. cincizeci şi patru de ani. Ei. cînd le face însă un om în toată II . dar omul ăsta e Jean Valjean şi nu altul. — Şi ? întrerupse domnul Madeleine.. Mi s-a răspuns că nu sînt în toate minţile şi că Jean Valjean se află la Arras în manile justiţiei. eu care credeam că l-am prins aci pe Jean Valjean ! I-am scris domnului judecător de instrucţie. în afară de Brevet. N-au avut nici cea mai mică îndoială... Domnul Madeleine zise cu glas scăzut: — Eşti sigur ? Javert începu să rîdă. săvîrşite de un copil sînt un fleac. omul ăsta atît de trufaş. domnule primar. întîi de toate adevărul! îmi pare rău. L-am recunoscut şi eu. după ce l-am văzut pe adevăratul Jean Valjean.. La această rugăminte. domnule primar. Javert. care m-a chemat şi m-a pus în faţa lui Champmathieu. ca şi Brevet. Cochepaille şi Chenildieu. Au fost scoşi din închisoare pentru a fi confruntaţi cu aşa-zisul Champmathieu. era fără să vrea simplu şi demn. Spunînd aceste cuvinte cu un ton rugător şi grav celui ce-l umilise cu şase săptămîni rnai-nainte la comisariat şi-i spusese să iasă afară. domnul Madeleine răspunse printr-o întrebare bruscă : — Şi ce spune omul acela ? — O. Javert răspunse neclintit şi mîhnit: — Domnule primar. atunci e în recidivă. numai doi ocnaşi îl mai recunoscură pe Jean Valjean. Escaladarea unui zid. aceeaşi înălţime. adăugă : Iar acum. Tocmai atunci trimiteam eu denunţul la Prefectura din Paris. Are aceeaşi vîrstă. cu acel rîs dureros pe care-l dă o convingere nestrămutată : — Fără cea mai mică îndoială ( O clipă rămase pe gînduri şi. amîndoi osîndiţi pe viaţă. Urîtă afacere ! Dacă într-adevăr e Jean Valjean.

Cazul a fost trimis la curtea cu juri din Arras.. Trebuie să fie pedepsit. O. care nu-i încă lămurită. Altul ar simţi că e încolţit. ca un om preocupat. şi în strada Garaud Blanc. e un mare şmecher ticălosul ăsta ! Dar n-are a face. toate astea mă interesează prea puţin. te duci la domnul Charcellay. Citea şi scria. iar făcute de un ocnaş. Aici nu mai e vorba de politie. Javert 1 în definitiv. dar pentru oricine afară de Jean Valjean. ar striga. face pe tîmpitul şi i se pare că-i mai bine aşa. Individul asta neomenos era cît pe-aci s-o strivească pe ea şi pe copilul ei. Furt cu escaladare. Vei constata apoi contravenţiile care mi-au fost semnalate în strada Guibourg. îl recunosc şi după asta. A fost recunoscut de patru persoane şi haimanaua asta bătrînă va înfundd puşcăria. s-ar zbate. la doamna Renee Le Bosse şi vei încheia cuvenitele procese-verbale. îuînd iarăşi dosarul în mînă. Du-te.. îl răsfoia liniştit. ar tăgădui că este Jean Valjean şi aşa mai departe. ci de curtea cu juri. ar simţi ca oala da în foc. mai e şi întîmplarea cu băieţaşul acela. te rog. Se întoarse apoi către Javert : — Ajunge. peste opt sau zece zile. pe strada Montre-deChampigny. Asta-i un mare prefăcut. Am fost citat. ci ocnă pe viaţă. ele constituie un delict. Atîta ştiu 1" Face pe miratul. numaidecît la femeia Buseaupied. pe rînd. care vinde ierburi de leac în colţul străzii Saint-Saulve şi spune-i să facă o plîngere împotriva căruţaşului Pierre Chesnelong. 252 . Şi pe urma. Iţi dau cam mult de lucru şi mi se pare că trebuie să pleci. Plec să depun şi eu ca martor. Nu mai faci cîteva ziie de închisoare. Mi-ai spus c-ai să te duci pentru chestiunea aceea la Arras. Domnul Madeleine se aşezase din nou la birou şi. care se plînge că pe vreme de ploaie apa se scurge de pe streaşină vecinului la el în curte şi-f ameninţă temeliile casei. Pe urmă. se consideră o crimă. Nu-i aşa c-o să fie un proces interesant ? Da. Există toate dovezile.firea. Ne pierdem vremea şi avem lucrări urgente. Se face că nu înţelege şi spune mereu : „Eu sînt Champmathieu. la văduva Doris.

cu toate că e un 18* 253 . — Ce anume ? — Că urmează să fiu destituit. — Mă iertaţi. Hotărîrea va fi pronunţată ce! mai tîrziu mîine seară. însă dreaptă şi fără prihană. De altminteri. nu să fii dat afară.— Ba chiar inai-nainte. Şi-i făcu semn lui Javert că poats pleca. Şi iată de ce: v-am bănuit pe nedrept. Socotesc că trebuie să-ţi păs trezi postul. Este dreptul nostru să bănuim. Dar Javert. domnule primar. Javert. Mai degrabă. ce mai este ? întrebă domnul Madeleine. — Prea bine! zise domnul Madeleine. meriţi să fii avan sat. vin din nou aici. că pro cesul se judecă mîine şi că sînt obligat să plec chiar ta noapte cu diligenta. nu exagerez de loc. — Atunci cînd ? — Mi se pare că v-ain spus. domnule primar. continuă : — In ce priveşte exagerarea. domnule primar. e o ofensă care mă priveşte numai pe mine. nu pot fi de părerea dum neavoastră. domnule primar. Javert rămase pe loc. zise el. N-am să aştept nisă darea sentinţei. Asta n-ar fi mare lucru. — Vreau să vă amintesc ceva. îndată ce-am depus ca martor. eşti un om de onoare şi te stimez. Domnul Madeleine avu o tresărire abia vizibilă: — Şi cît o să dureze afacerea asta ? — Gel mult douăzeci şi patru de ore. — îţi repet — spuse Madeleine — că această ches tiune mă priveşte numai pe mine. — Ei. Domnul Madeleine se ridică : — Javert. Javert îl privi pe domnul Madeleine cu ochii plini de: o lumină curată. Iţi exa gerezi vina. în adîncui căreia părea că se oglindeşte o conştiinţă cam întunecată. Spuse cu glas liniştit: — Domnule primar. preocupat numai de gîndurile lui.

nenorociţi-mă.. pe un primar. pe un magistrat. agent al autorităţii. n-aş fi fost de loc bun cu dumneavoastră. celui de jos faţă de superior. Ei ! Dac-aţi fi fost cel pe care-l bănuiam eu. eu. Dacă vreunul dintre subalternii mei ar fi făcut ceea ce am făcut eu. care vă împinge să daţi dreptate femeii de stradă împotriva burghezului.' Şi iată că am căzut şi eu în greşeală. am să lucrez cu sapa. sînt dator să mă port cu mine aşa cum m-aş purta cu oricare altul. atîta-ţi trebuie . domnule primar. O ! E-atît de uşor să fii bun ! Greutatea e să fii drept. Domnule primar. asta e grav I E foarte grav! Am insultat în persoana dumneavoastră însăşi autoritatea . îmi spuneam adesea : dacă greşeşti şi tu vreodată. Bunătatea asta. Faţă de alţii.. daţimă afară. Tot una rni-e! Domnule primar. Din cauza ei se destramă societatea. Faptul însă că — fără nici o probă. Nu primesc să fiţi bun şi cu mine. dacă te prind cu vreo vină. i-aş fi găsit nedemn de postul său şi l-aş fi dat afară. Aşa e ? Şi încă ceva. în interesul autorităţii trebuie să daţi un exemplu. Cer pur şi simplu destituirea inspectorului Javert! 354 . Aţi fi văzut dumneavoastră atunci. Atunci cînd îi pedepseam pe răufăcători. dar pe mine nu ? Aş fi un mizerabil ! Şi cei care spun că Javert e-un ticălos ar avea dreptate. Dar eram drept. agentului de poliţie împotriva primarului. dacă n-aş fi sever cu mine însumi. cînd îi urmăream pe ticăloşi. Am fost de multe ori sever în viaţa mea. este după mine o bunătate rău înţeleasă. şi bine făceam. Cu-atît mai rău f Hai. Domnule primar. bunătatea dumneavoastră mi-a făcut destul sînge rău cînd v-aţi arătat-o faţă de alţii. nu-mi place să fiu tratat cu bunăvoinţă. goniţi-mă! Aşa mi se cuvine 1 Am două rnîini zdravene. De rîndul ăsta. tot ce-am crezut că a fost drept pînă acum ar fi nedrept.abuz sa bănuieşt! pe cineva mai mare decît tine. Să mă cruţ oare pe mine mai mult decît pe ceilalţi ? Nu ! Cum adică ? Am fost bun să-i pedepsesc pe alţii. la mînie şi cu gînd de răzbunare — am denunţat ca ocnaş pe un om de onoare ca dumneavoastră.

" e ^ Z ^ !nt °arse şi. SPUSe: Domnule pa te ' se rviciu. ochii DO res uşă Acj de Parte ia p e c . u t î n d c u a " ^ ndrepta s pre mar mă voi duce mai vem înlocuitorul. Toate acestea. . tenâ- ti L tuaţia mea de > se .". rostite cu „„ * dăjduit si hotartt """'• ■"•"<!'». abucu .

ajunsă printre atîtea altele soră de caritate. Trecerea de la starea de bouar la aceea de carmelit nu întîmpină nici o piedică. ca toate surorile de caritate din ordinul lazaristelor. ignoranţa. Asta nu-i atît de rar. din respect pentru adevăr.CARTEA A ŞAPTEA AFACEREA CHAMPMATHIEU SORA SIMPL1CE Nu toate întîmplăriie pe care le veţi citi au fost cunoscute la Montreuii-sur-mer. dom nul Madeleine se duse ca de obicei s-o vadă pe Fantine. pe care o întîlnim deopotrivă şi în sate şi în mănăstiri. pe care totuşi le menţionăm. Ordinele călugăreşti primesc cu plăcere acest aluat greoi de ia ţară. Femeile de la ţară sînt bune pentru muncile grele ale mănăstirii. se numeau sora Perpetue şi sora Simplice. o chemă pe sora Simplice. mai-nainte de a intra la Fantine. încît ar fi fast o mare lacună a cărţii de faţă dacă nu le-am istorisi cu de-amănuntul. Transformarea asta se face fără bătaie de cap. Din capul locului. Era călugăriţă cum ar fi putut să fie şi bucătăreasă. în după-amiaza zilei cînd a fost vizitat de Javert. îl pregăteşte pe ţăran să poată ajunge . în aceste amănunte. care se preface cu uşurinţă în călugări capucini şi ursuline. cititorul va întîlni unele împrejurări de necrezut. Cele două călugărite care erau de serviciu la infirmerie. Sora Perpetue era şi ea o ţărancă. Dar. Intrase în călugărie aşa cum ar fi intrat în orice altă meserie. dar cele cîteva care au ajuns pînă în acest oraş au lăsat o amintire atît de vie.

Să stăruim asupra unui amănunt: sora Simplice n-ar fi minţit niciodată. păstrăm totuşi în această curăţenie urmele unei minciuni nevinovate. îndrăzneaţă. Era cea mai mare virtute a ei. era mai tare ca piatra. Ajunsese cunoscută în congregaţie pentru neclintita ei curăţenie sufletească. pentru nimic în lume n-ar fi spus vreun neadevăr. iar vălul lor va fi modestia". nici atît. Sora Perpetue era o călugăriţă zdravănă din Marines. cinstită şi rumenă. o odăiţă închiriată . bisericuţa din parohie le va fi locaş de rugăciune. Pe lîngă sora Perpetue. maltratîndu-le agonia cu rugăciuni rostite mînios.călugăr. Cuvintele erau pline de tăcere. drept poartă zăbrelită vor avea teama de dumnezeu. nu vorbea decît atît cît era nevoie şi avea un glas atît de melodios. nu fusese niciodată tînără şi părea că nu va îmbătrîni niciodată. Ea. pline deopotrivă de libertate şi de smerenie. era ca o luminare alături de-o feştilă. supunerea va ţine locul zidului împrejmuitor . serioasă şi care nu rninţise niciodată. tărăgăna cuvintele. Era atît de plăpîndă. şi cu toate astea. de lîngă Pontoise. încît ar fi fost nespus de luminos într-un confesional şi de fermecător într-un salon. purtîndu-se prost cu bolnavii. „Mănăstirea le va fi casa celor bolnavi . austeră. încît părea că se fărîmă la cea mai mică atingere . simpatică. Delicateţea ei se împăca foarte bine cu rochia de aba. aflînd în această atingere aspră prezenţa neîncetată a cerului şi a lui dumnezeu. Oricît de sinceri şi de curaţi am fi. Idealul acesta era mereu viu în sora Simplice. Era o făptură — nu îndrăznim să spunem femeie — blîndă. Vincent de Paul a fixat dumnezeieşte figura surorii de caritate în aceste admirabile cuvinte. îi mîngîia pe suferinzi cu frumoasele ei degete subţiri şi neîntinate. de-o albeaţă de ceară. vorbea ca la ea la ţară. îndulcea ceaiul după bigotismul sau făţărnicia fiecărui bolnav. Nimeni n-ar fi putut spune ce vîrstă avea. chilia lor. Abatele Sicard pomeneşte de sora Simplice într-o scrisoare către surdo-mutul Massieu. Sora Simplice era albă. îşi lungeşte puţin sumanul şi gata anteriul. aproape dîndu-le cu icoana în cap. ursuză cu cei ce-şi dau sufletul. schitul lor va fi strada sau sala de spital. bombănea. Dar 267 .

In ziua aceea avea febră mare. o minciună nevinovată ? A minţi e cel mai greu păcat. S a t a n a r e d o u ă n u m e : î l c h e a m ă S a t a n şi-I cheamă Minciună. M i n ci un a es t e î n s u ş i ch i p ul d i a v o l ul u i . cînd ea se născuse la Siracuza. de care sora îşi aminti mai tîrziu. dar cartea o înţelegea. Călugăriţei începuse să-i fie dragă Fantine. cum aştepţi o rază de soare şi de bucurie. candoarea care se oglindea în toată străluci rea pe buzele şi în ochii ei. Nu citea decît cartea de rugăciuni cu litere mari şi în latineşte. Le spunea surorilor: — Nu simt că trăiesc decît atunci cînd îl ştiu pe dom nul primar aici. Intrînd în ordinul sfîntului Vincent de Paul. Era sfînta care se potrivea sufletului ei. nici o urmă de praf pe cristalul acestei conştiinţe. el se apropie de patul Fantinei. primi în mod special numele de Simplice.■ poate oare exista o minciună fără însemnătate. Lăsînd-o pe călugăriţă. 258 . Cum îl văzu pe Madeleine. De-aici îi venea candoarea despre care am vorbit. ghicind pesemne virtutea latentă din ea şi se devotase aproape numai îngrijirii ei. Cel care minte nu poate m i n ţ i p e j um ăt at e. Se ştie că Simplicia din Sicilia e sfînta care a preferat să i se smulgă sînii decît să declare că s-a născut la Segeste. Nu exista nici un fir de păianjen. îl întrebă : — A venit Cosette ? El răspunse zîmbind: — O să vină şi ea. Cînd a intrat în călugărie. A minţi puţin nu e cu putinţă. minciună care ar fi salvat-o. Nu ştia latineşte. Avea zîmbetu! nevinovat. sora Simplice avea două cusururi de care încetul cu încetul s-a dezbărat: îi plăceau mîncarurile alese şi-i plăcea să primească scrisori. Aşa gîndea ea şi se purta aşa cum gîndea. Domnul Madeleine o chemă deoparte pe sora Simplice şi i-o recomandă pe Fantine cu un glas ciudat. Fantine aştepta în fiecare zi venirea domnului Madeleine.

se opri însă din nou şi rămase iar o clipă pe gînduri. Puse repede mîna pe ciocan şi îl ridică. care băgă de seamă următoarele: după ce trecu de casa parohială. apoi se întoarse şi merse pînă la poarta presbiteriului. o poartă joasă.Domnul Madeleine stătu de vorbă cu Fantine. în loc să dea drumul ciocanului să cadă cu zgomot. nu se afla pe stradă decît un singur trecător. drumul cel mai scurt dădea printr-o stradă foarte puţin frecventată. rămase pe gînduri. pe care se afla presbiteriul parohiei unde locuia domnul Madeleine. Preotul avea reputaţia unui om cumsecade. se duse la primărie şi cameristul ÎI văzu cum cercetează cu atenţie o hartă a drumurilor din Franţa. Ga să ajungi la Scaufflaire. al cărui nume franţuzit era Scaufflaire. ca de obicei. dregînd nişte hamuri. Dar explicaţia era că doctorul se plecase la urechea lui şi-i şoptise : __Nu-mi place cum îi merge 1 Pe urmă. In clipa cînd domnul Madeleine ajunse în faţa presbiteriului. atîrnată în biroul lui. Numai că în loc de o jumătate de oră. domnul primar se opri. Domnul Madeleine îl găsi pe meşterul Scaufflaire acasă. la un flamand. S-a observat la un moment dat că s-a întunecat la faţă. meşterul Scaufflaer. Scrise cu creionul cîteva cifre ps o bucată de hîrtie. cu un ciocan de fier. vrednic de respect şi bun sfătuitor. MEŞTERUL SCAUFFLAIRE E UN OM PĂTRUNZĂTOR De la primărie domnul Madeleine se duse la celălalt capăt al oraşului. rămase lîngă ea un ceas. după alte cîteva secunde. 259 . Stărui pe lîngă toţi să nu-i lipsească nimic bolnavei. şi care închiria cai şi cabriolete „la discreţie". îl aşeză cu grijă la locul lui şi plecă cu o grabă pe care n-o avusese mai înainte. spre marea bucurie a Fantinei.

Cele douăzeci de leghe ale dumneavoastră. Să fie încălecat. Douăzeci de leghe ? ~ Da. — Domnule primar — zise flamandul — am ceea ce vă trebuie: căluţul meu bălan. Aşa îmi închipui că s-a gîndit şi el. — Şi o să ţină Ia drum ? — O. asta dorea şi el.. — Spune! — In primul rînd. A. Ii daţi nutreţ şi staţi lîngă el cît mănîncă. să-l lăsaţi să răsufle un ceas. Să tragă la ham. ' . socotind că nu e bun de nimic. nu dă voie să i se urce nimeni pe spinare. E blînd ca un copil şi aleargă ca vîntul. dar azvîrlea şi trîntea pe oricine. la jumătatea drumului. pentru ca nu cumva rîndaşul să-i fure ovăzul: 250 . nu. — Vezi ? spuse el. da. 8y 2 . da ! — înhămat la o cabrioletă ? — Fireşte ! — Şi cît se va odihni după drumul ăsta ? — La nevoie trebuie să poată porni din nou a doua zi. Trebuie să-l fi văzut vreo dată pe drum. E un căluţ bulonez. Toţi îl credeau nărăvaş. L-am cumpărat eu şi I-am pus la cabrioletă. domnule. Dar luaţi seama cum. 6. Fiecare cu ambiţia lui. drăcia dracului ! Şi sînt chiar douăzeci de leghe ? Domnul Madeleine scoase din buzunar bucata de hîrtie pe care notase distanţele.— Meştere Scaufflaire — zise el — aî un cal bun ? — Domnule primar —■ zise flamandul — toţi caii mei sînt buni. Cifrele erau: 5. — Drace ! zise Scaufflaire. — Ca să facă acelaşi drum ? — Da ! — Ei. Nu-i place să fie cal de călărie. fireşte. da. Ce înţelegeţi dumneavoastră printr-un cal bun ? — Un cal care să poată face douăzeci de leghe într-o zi.. Le face în mai puţin de opt ore. cam neastîmpărat. La început au vrut să facă din el un cal de călărie. Ei bine. în total nouăsprezece şi jumătate. O arătă flamandului. Mergeţi la trap întins. adică aproape douăzeci de leghe.

— In al patrulea rînd. — In al doilea rînd. — Se-nţelege. domnule primar. — Bine. Flamandul continuă : Că e foarte frig ? Domnul Madeleine tăcea. domnul primar va pleca singur şi fără bagaj. Apoi. — Uite banii pe două zile înainte. dar bine că-mi 261 . adăugă cu aerul nepăsător cu care flamanzii se pricep atît de bine să-şi ascundă şiretenia : A. — Am înţeles. Şi domnul primar' va plăti şi nutreţul. o cabrioletă ar fi prea grea şi ar obosi calul. Domnul pri mar se va mulţumi să meargă cu o cabrioletă mai uşoară. cabrioleta este pentru domnul primar ? — Fireşte. Meşterul Scauf flaire adăugă : Că poate să-l apuce şi o ploaie ? Domnul Madeleine ridică ochii şi spuse : — Trăsurica şi calul să fie în faţa casei mele mîine dimineaţă la patru şi jumătate.fiindc-am băgat de seamă că. pentru un drum ca ăsta. — Dar domnul primar neavînd pe nimeni cu domnia-sa va fi nevoit să păzească singur ovăzul. — O să-mi daţi treizeci de franci pe zi.. — O să am toată grija.. — Atunci. — Domnul primar ştie să mîne ? — Se-nţelege. răspunse Scaufflaire. Nici un ban mai puţin. ovăzul este mai mult şterpelit de grăjdari decît mîncat de cai. Zilele de • odihnă mi ie plătiţi separat. pe la hanuri. — Bine! — E uşoară. Domnul Madeleine scoase trei napoleoni din pungă şl-i puse pe masă. zgîriind cu unghia o pată de pe scîndura mesei. ca să nu-i fie prea greu calului. — N-are a face ! — S-a gîndit domnul primar că sîntem în plină iarnă ? Domnul Madeleine nu răspunse. dar e descoperită.

pufnindu-l rîsul. domnule primar. calul şi trăsurica la un loc nu făceau mai mult de trei sute de franci. De altfel. dar . de data asta fără să se mai întoarcă. Flamandul rămase „prostit". Sînt multe coborîşuri pînă unde vă duceţi ? — Nu uita să fii mîine dimineaţă la patru şi jumă tate precis. domnule primar. — Da. Avea acelaşi aer tăcut şi îngîndurat. Să-l ţineţi însă bine în frîu la vale. zise femeia. Ei ? Cît crezi că fac împreună calul şi trăsurica ? — Cinci sute de franci. cum spunea el însuşi mai tîrziu. Cînd mă întorc. îmi dai banii înapoi. Domnul primar plecase de cîteva minute. Domnul Madeleine puse o hîrtie de cinci sute de franci pe masă şi plecă. Cît ? — Nu cumva domnul primar vrea să mi le cumpere ? — Nu. cînd uşa se deschise din nou. Flamandul îşi chemă nevasta şi-i povesti cele întîmplate. In definitiv. de la început nu se gîndise decît la asta. domnule primar ? De altminteri. — Domnule Scaufflaire — zise el — cît crezi c-ar face una peste alta calul şi trăsurica dumitale ? — Una peste alta. Unde naiba s-o fi ducînd domnul primar ? îşi da fiecare cu părerea. — Da.nu-şi dădea seama de ce nu îndrăznise să-l întrebe. — Nu prea cred. spuse soţul. Meşterul Scaufflaire se căi amarnic că nu ceruse o mie de franci. Domnul Madeleine uitase pe cămin bileţelul pe car? . — Poftim banii. era domnul primar. răspunse domnul Madeleine şi plecă. unde vă duceţi. — Galul dumitale are picioarele din faţă bune ? întrebă domnul Madeleine. domnule primar ? întrebă flaman dul. —■ Se duce la Paris. dar pentru orice eventualitate nu vreau să te păgubesc.adusei aminte ! Domnul primar nu mi-a spus unde se duce.

Flamandul puse mîna pe el şi începu să-l studieze. ca şi cum cineva umbla în camera de sus. se făcu iar tăcere şi mersul începu din nou. Se duce prin urmare la Arras. Plecînd de la meşterul Scaufflaire. ca şi cum ar fi venit mai degrabă de la un foc aprins decît de l a . Se auzea un pas de colo pînă colo. Auzise prin somn un zgomot deaisupra capului. Se culcă şi adormi. se trezi de-a binelea şi. Puţin mai tîrziu. Intre timp. Se urcase în odaia lui şi se încuiase acolo.flotase cifrele. o lumînare. opt şi jumătate ? Astea trebuie să fie opririle. şase de la Hesdin la Saint-Pol şi opt şi jumătate de la SaintPol la Arras. zări pe zidul din faţă răsfrîngerea roşiatică a unei ferestre luminate. uitîndu-se prin ochiul geamului. care era şi singura servitoare a domnului Madeleine. adăugînd: — O fi oare bolnav domnul primar ? Mi s-a părut cam schimbat. Pe Ia miezul nopţii se trezi dintr-o dată. Pe urmă fu clintită din loc o mobilă. Casierul se ridică în capul oaselor. Ascultă mai cu luare-aminte şi recunoscu mersul domnului Madeleine. şase. Nu dădu nici un fel de importanţă cuvintelor portăresei. Umbra tremura. — Cum? — Sînt cinci leghe de aici pînă la Hesdin. — Cinci. portăreasa fabricii. Gasierul locuia într-o cameră care se afla dedesubtul camerei domnului Madeleine. I se păru ciudat. Umbrele cerce263 I . Se întoarse spre nevastă-sa: Am aflat. casierul auzi ceva care aducea cu un dulap care se deschide şi se închide. Ascultă. o luase pe drumul cel mai lung. De obicei nu se auzea nici un zgomot în odaia domnului Madeleine înainte de a se deştepta. întrucît avea obiceiul să se culce devreme. ca şi cum poarta casei parohiale ar fi fost o ispită pe care ar fi vrut s-o ocolească. ceea ce era cît se poate de firesc. nu putea fi decît fereastra camerei domnului Madeleine. Cu toate astea. băgase de seamă că stinsese lampa la ora opt şi jumătate şi-i spuse asta casierului care tocmai venea acasă. domnul Madeleine ajunsese acasă. După cum venea lumina.

ca şi cum veneau de la o lampă sau de la o lumînare. Casierul adormi din nou. Fereastra era şi-acum deschisă. dar de data asta erau mai şterse şi mai potolite. ar însemna să contopim toate epopeile într-o singură epopee superioară şi definitivă. Am mai privit în adîncimile acestei conştiinţe. se trezi iar. Pe frigul ăsta o fereastră deschisă nu era ceva normal. Există şi un spectacol mai mare decît spectacol mai mare decît întinsul mării cerul : sufletul omenesc. Nu există nimic mai înspăimântător decît acest fel de cercetare. Ochiul spiritului nu poate găsi nicăieri mai multă strălucire şi mai multă beznă decît în om . Există un cerul. Acelaşi pas rar şi apăsat mergea în iung şi-n lat. sînt încăierări de balauri şi de scor- . Păirundeţi în anumite ore dincolo de chipul livid al unei făpturi omeneşti care cugetă şi priviţi ce se ascunde acolo. al poftelor şi al încercărilor. Umbrele se desenau mereu pe zid. Sub tăcerea asta de suprafaţă se dau lupte de uriaşi ca în Homer. mai misterios şi mai fără de margini. N-o facem fără să fim zguduiţi de emoţie. priviţi înlăuntrul acestui suflet.veîelor nu se vedeau de loc. nu se poate opri asupra nici unui alt lucru mai de temut. Iată ce se petrecea în odaia domnului Madeleine. deasupra capului său. este focarul viiselor. priviţi în această întunecime. Conştiinţa este haosul nălucirilor. dac-ar fi vorba de-un singur om. de cel mai neînsemnat dintre oameni. mai complicat. este gheena sofismelor şi cîmpul de luptă al patimilor. ceea ce însemna că fereastra era deschisă. Peste un ceas sau două. III O FURTUNA IN CAPUL UNUI OM Cititorul a ghicit desigur că domnul Madeleine nu e altcineva decît Jean Valjean. A scrie poemul conştiinţei omeneşti. caverna gîndurilor de care ţi-e ruşine. a venit vremea să privim din nou.

Ceea ce a vrut să facă episcopul din el. Nu avem decît foarte puţine lucruri de adăugat la ceea ce ştie cititorul că i s-a întîmplat lui Jean Valjean de la întîlnirea cu micul Gervais. înaintea căreia a şovăit. împăcat cu el însuşi şi plin de speranţă. făcînd din el un om cumsecade şi îngăduitor. veni la Montreuil-surmer. Ii dădeau aceleaşi sfaturi. învălmăşeli de fantome ca în Milton'. Cîteo1 Poet englez (1608—1676). Cît de întunecat e acest infinit pe care omul îl poartă în el şi pe care cu deznădejde încearcă să-l măsoare cu voinţa fiinţei lui şi cu faptele vieţii sale! Alighieri a ajuns într-o zi în faţa unei porţi sinistre. Am văzut că din momentul acela el a fost alt om. I! îndreptau spre modestie. Gîndurile acestea erau atît de strîns legate între ele. 2 Aluzie la Divina Comedie a marelui poet italian Dante Alighieri (1265—1321). avu ideea despre care am pomenit.pii. păstrînd ca amintire numai sfeşnicele. încît nu alcătuiau decît unul singur. 855 . dominînd cele mai neînsemnate fapte ale sale. de-acum încolo. Opera lui Milton se resimte de patosul revo luţionar al vremii şi oglindeşte concepţiile filozofice şi politice ale revo luţiei burgheze din Anglia. stabilit la Montreuil-sur-rner. A fost mai mult decît o transformare. el a făcut întocmai. în care infernul este reprezentat sub forma unei spirale adin ele în cercuri concentrice. vîrtejuri ca în închipuirile lui Dante 2 . trăia liniştit. fericit că-şi simţea conştiinţa întristată de trecutul lui şi prima parte a vieţii lui dezminţită de cea de-a doua. se furişă dintr-un . a fost o adevărată transfigurare. oraş într-altul. Să intrăm totuşi. să fugă de oameni şi să se întoarcă la dumnezeu. străbătu toată Franţa. ajunse un om pe care nimeni nu-l putea prinde şi de care nimeni nu se putea apropia şi. ele se împăcau între ele pentru a-i da o normă de conduită în viaţă. săvîrşi faptele amintite. Iată acum şi în faţa noastră o astfel de poartă în pragul căreia şovăim. fiecare în parte erau deopotrivă de adînci şi de apăsătoare. nemaiavînd altă dorinţă decît să-şi ascundă numele şi să-şi purifice viaţa. Izbuti să se facă nevăzut. De obicei. vîndu argintăria episcopului.

pus în faţa unor întîmplări atît de grozave. Astfel. Am mai spus şi altădată că el ar fi vrut să urmeze pilda tuturor celor înţelepţi şi drepţi. Fără îndoială ca ar fi fost frumos ca. să nu stea nici o clipă la îndoială şi să . Se încovoie ca stejarul la apropierea furtunii. se informase asupra tuturor familiilor din Faverolles şi-l scăpase de la moarte pe bătrînul Fauchelevent. purtînd şi doliu după el. Pe cînd îl asculta pe Javert. Dar asta trecu şi-şi spuse: „Lasă. dintr-o dată. să se denunţe. de la primele vorbe rostite de Javert în cabinetul său. însă. păstrase sfeşnicele episcopului. se iveau dezbinări între ele. îşi dădu seama de acest lucru. care ar fi trebuit să-i dea de gîndit. dînd la o parte orice rezervă şi orice simţ de prevedere. se gîndea să plece. să-i scoată pe Ghampmathieu din închisoare şi să intre el în locul lui. Era un lucru dureros şi sfîşietor. să alerge. Iasă. Trebuie totuşi să recunoaştem că pînă azi nu se ivise un astfel de prilej. se interesase de toţi micii coşari din Savoia care colindau pe-acolo. Niciodată gîndurile care-l călăuzeau pe bietul om ale cărui necazuri le povestim nu dăduseră o luptă mai aprigă decît acum. pe cît de nelămurit pe atît de adînc. în mijlocul unei pocăinţe atît de minunat începute. rămase năuc şi parcă ameţit de ciudata grozăvie a sorţii sale . să-şi jertfească liniştea proprie pentru triumful binelui şi-ai adevărului.. socotind că întîi eşti dator faţă de ceilalţi şi apoi faţă de tine. după sfintele îndemnuri ale episcopului. numele pe care-I îngropase atît de adînc. De cum auzi rostindu-se" aşa. umbra ameninţătoare a trăsnetelor şi fulgerelor.. în prada acestei ameţeli. Simţea îngrărnădindu-se deasupra capului său. cu toate insinuările lui Javert.'." îşi înnăbuşi pornirea generoasă şi dete înapoi în faţa eroismului.dată. Atunci oricine îşi poate aduce aminte că omul pe care toţî cei din ţinutul Montreuil-sur-mer îl numeau domnul Madeleine nu sta de loc la îndoială să jertfească unul în pofida altuia. după atîţia ani de ispăşire şi de renunţare. şi. omul acesta. ca ostaşul în clipa asaltului. ca o tăietură în carne vie. încercă tresărirea care prevesteşte marile zguduiri.

cu tăria pe care ţi-o dă spaima. va i ! de ce ea ce s -a fe ri t n a p ut ut s c ăp a. II stînjenea. nu ştia ce să mai facă. amînă orice hotărîre. într-o stare de nelinişte aproape de neînţeles. tulburarea lui era atît de mare. fiind la adăpost de orice bănuială. Gîndindu-se la situaţia în care se afla. I 267 . Se cuvine să istorisim tot ce se petrecea în sufletul lui şi nu putem spune altceva decît ceea ce a fost. Se baricada împotriva orişicui. îşi adună în grabă gîndurile. şi doar atît ar fi putut spune: că primise o grea lovitură. afît de nemaipomenită. dar nu s-a întîmplat aşa. o găsi nemaipomenită. Restul zilei şi-] petrecu ca şi mai-nainte cu sufletul bîntuit de furtună şi cu o linişte desăvîrşită pe faţă . Se duse. gîndindu-se că aşa trebuia să se poarte. îşi dădu seama într-un chip nedesluşit că va trebui poate să plece la Arras. p e cine a vrut să orbească — se uita la el: conştiinţa sa. îşi înnăbuşi orice emoţie şi. I se părea că putea fi văzut. Cînd se întoarse la el în odaie. Opri deci trăsurica lui Scaufflaire. unde. fără să fie însă cîtuşi de puţin hotărît. Seara mîncă cu destulă poftă. {inînd seamă de prezenta lui Javert. această mare primejdie. se mărgini să ia ceea ce s-ar putea numi „măsuri de prevedere".meargă cu acelaşi pas mai departe. ca de obi cei. încît. în toiul frămîntării lui.Mizerabilii. şi le spuse surorilor să aibă grijă de dînsa dacă s-ar întîmpla să lipsească. Ia patul Fantinei. La început a fost mînat numai de instinctul de conservare. stinse lumina. n-ar strica să Jie de faţă la ceea ce se va petrece. simţi că se mai liniştise. Totul era încă în ceaţă. Puţin după aceea. De cine ? D ar . se duse şi închise uşa cu zăvorul. din bunătate. stătu mai mult. dar îşi redobîndi calmul ca un luptător care-şi ridică scutul de jos. 19 . voi. ca să fie gata pentru orice eventualitate. încît nu-şi putea aduna o clipă gîndurile. gîndindu-se că. Se temea parcă să nu mai intre cineva. Ar fi fost frumos. spre prăpastia în fundul căreia se deschidea cerul. ideile i se ciocneau în minte.

Recunoscu mai întîi că. Din furtuna care-i răvăşea voinţa şi puterea de judecată şi din care se străduia să smulgă o limpezire şi o hotărîre nu se desprindea decît o îngrijorare adîncă. Trecu un ceas.. îşi sprijini capul în mîini şi începu să mediteze pe întuneric." Iată vîrtejul în care era cuprins. i se păru că nu mai poate fi văzut de nimeni. Cum şe va sfîrşi ?. Cu toate acestea. se crezu la adăpost de orice. îşi căpătă din nou isîngele rece. îşi dădea seama că atunci se va sfîrşi cu el.. trăgînd zăvorul. Se duse la fereastră şi o deschise. Dar buimăceala lui spori şi mai mult.Conştiinţa. Incet-încet. puse coatele pe masă... adică dumnezeu. încercă să le stăvilească. ci doar cîteva amănunte. după ce stinse şi luminarea. Fruntea îi ardea. oricît de neaşteptată şi de grea era situaţia. Ceea ce-l înspaimînta mai mult decît orice în ceasurile lui de reculegere. era cu totul stăpîn pe ea. luîndu-şi capul în mîini. linii nedesluşite începură totuşi să se contureze în mintea lui şi putu să întrezărească limpede. la început îşi făcuse iluzii. Se întoarse şi se aşeză din nou la masă. Nu era nici o stea pe cer. Qe-o mai fi şi întîmplarea asta ?.. Nu mai izbutea să-şi adune gîndurile care-i năpădeaţi mintea ca nişte unde şi. „Unde am ajuns ? Nu cumva visez ? Ce s-a întîmplat ? Să fie adevărat că m-am întîlnit cu Javert şi că mf-a vorbit aşa cum mi-a vorbit ? Cine-o mai fi şi Champmathieu ? O semăna cu mine ? Mai ştii ? Şi cînd mă gî ndes c că ieri eram at ît de li nişt it ş i n-aveam habar de nimic! Ce făceam ieri pe vremea asta ?. Oricare ar fi fost ţelul adevărat şi creştinesc al faptelor lui... în nopţile lui de insomnie. tot ceea ce făcuse pînă atunci nu fusese altceva decît o groapă pe care o săpa pentru a ş i ascunde într-însa numele. încercă un simţămînt de siguranţă şi de singurătate. nu întreaga situaţie. în ziua cînd 268 sm . Ce e de făcut ?.. era să audă vreodată rostindu-i-se numele .

Ei bine. cînd această vorbă hîdă. că acest cutremur de pămînt îi va întări temeliile. îl va aştepta pînă o 269 . se va spulbera înlăuntru-i şi sufletul cel nou. ! N-avea altceva de făcut decît să lase lucrurile în voia lor. luneca pe un povîrniş. că aoest loc gol îl va aştepta mereu. în întuneric. toate astea se întîmplaseră întocmai. şi. în toiul nopţii. îşi dădea din ce în ce mai bine seama de situaţia lui. dacă în clipele acelea cineva i-ar fi spus că va sosi ceasul cînd numele îi va fi rostit în gura mare. că jefuirea micului Gervais îl va aduce înapoi acolo. şi că. iar dumnezeu îngăduise ca toate aceste năluciri să se prefacă în realităţi. va ieşi deodată din noapte şi se va ridica în faţa lui. pe care soarta îl luase drept el şi-l împingea în locul lui în gol. va străluci pe neaşteptate deasupra capului său. bunul şi vrednicul burghez „domn Madeleine" va ieşi mai onorat. mai mulţumit şi mai respectat decît oricînd — dacă i-ar fi spus cineva toate astea. că orice ar face îl va aştepta oricînd. în picioare. Desigur. ar fi clătinat din cap şi ar fi socotit că nu ştie ce spune. din confruntarea sa cu fantoma lui Jean Valjean. toată îngrămădirea aista de lucruri imposibile erau fapt împlinit. se va spulbera în juru-i viaţa cea nouă. înfiorat. cine poate şti ? o dată cu asta. îşi spuse că locul lui era liber la ocnă . că vălul sfîşiat va mări şi mai mult misterul.numele lui va fi descoperit. decît să-i facă viaţa mai limpede şi mai de nepătruns. Se înfiora numai la gîndul că lucrul acesta ar fi cu putinţă. oricare ar fi părerea lui. I se părea că se trezise dintr-un somn greu şi că. întrezărea lămurit. încercînd zadarnic să se dea înapoi de pe marginea unei prăpăstii. că numele ăsta nu va fi totuşi o ameninţare. Pentru ca prăpastia să se închidă. cînd lumina orbitoare. Jean Valjean. că această întîmplare nemaipomenită nu va avea alt rezultat. un străin. că lumina nu va face decît să sporească umbrele întunericului. un necunoscut. menită să împrăştie misterul în care se învăluia. Gîndurile i se limpezeau treptat. Se făcuse deplină lumină. trebuia să cadă cineva într-însa : el sau celălalt.

Şi-aprinse din nou lumînarea. Oine ştie ? Poate are de gînd să plece din oraş. din toate astea. visul nop270 . Pe Javert. şi care s-ar putea numi un hohot de rîs lăuntric. acea zvîrcolire a conştiinţei care dă la o parte toate îndoielile inimii. cu singura condiţie de a nu-i împiedica pe oameni să pună pe fruntea lui Champmathieu pecetea infamiei. care mă descoperise în adevăr şi care mă urmărea pretutindeni ca un fioros cîîne de vînătoare mereu asmuţit asupra mea. se pare că un anume Champmathieu avea nenorocul ăsta şi că. deznădejde. şi uşa asta a fost astupată pentru totdeauna. fiind de aci înainte prezent la ocnă în persoana lui Champmathieu şi prezent în societate sub numele de domnul Madeleine. Nu încape nici o îndoială! Am eu dreptul să stric ceea ce pune ea la cale ? Ce mai vreau acum ? De ce ma amestec ? Nu mă priveşte nimic pe mine. ar crede că mi s-a întîmplat o catastrofă I Dacă. bucurie. tot ce este ironie. de ce mi-ar fi frică ? De ce-mi fac atîtea gînduri ? Am iscăpat.să-l aibă acolo. ce nenorocire s-a întîmplat ? Nu. Totul s-a sfîrşit. al cărui instinct de temut părea că mă descoperise. cineva ar avea de suferit. De-acum încolo e mulţumit. Totul era atît de zguduitor şi de neaşteptat. care nu mă lăsa în pace de atîta vreme. pe care nici un om n-o încearcă mai mult de două-trei ori în viaţă. avînd de lucru în altă parte. încît se produse în el acea tresărire de nedescris. „Ei bine! se gîndi el. pus cu totul pe alte urme. mă va lăsa în pace. a pus mîna pe Jean Valjean al lui. ca şi lespedea de pe mormînt. Şi eu n-am nici o vina 1 La urma urmei. iată-l acum zăpăcit. cine m-ar vedea. eu nu-s cu nimic vinovat. Şi totul s-a făcut fără amestecul meu. care. în ceea ce-l priveşte. că lucrul e de neînlăturat şi fatal. o dată aşezată. Nu mai era decît o singură uşă întredeschisă prin care trecutul putea pătrunde în viaţa mea. n-avea să se mai teamă de nimic. zău. nu se mai ridică niciodată. Pe urrnă se gîndi: acum îi ţinea cineva locul. Cum ? Nu-s mulţumit ? Dar ce mai vreau ? Mi-am atins scopul pe care-l urmăresc de-atîţia ani. Soarta a vrut aşa.

aşa cum îi spusese acum două mii de ani altui osîndit: „Mergi înainte !" î n ai nt e d e a t r ec e m ai de pa rt e ş i p en t r u a fi pe deplin înţeleşi. Nu poţi împiedica drumul gîndurilor. supunîndu-se puterii misterioase care-i şoptea : „Gîndeşte !". întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm." . Nu-mi pot da seama. ţinta rugăciunilor pe care le-am îndreptat spre dumnezeu. Să punem capăt gîndurilor! Doar am luat o hotărîre!. să-i istorisesc totul ca unui duhovnic şi să-i cer un sfat. Se ridică de pe scaun şi începu să umble prin odaie. ascultînd ceea ce n-ar fi vrut să audă. ca să ajung cîndva un mare şi frumos exemplu. Aşa vrea cel de sus !.. după cîteva clipe îşi începu iar întunecatul dialog. Fără îndoială că tot aşa mi-ar fi vorbit şi el. că am picurat un dram de fericire în chinurile pe care le-am îndurat. în care el vorbea şi tot el asculta. în sfîrşit. vom stărui asupra unor observaţii absolut necesare. devenind din nou un om de treabă. Dar nu se linişti de loc." Astfel îşi vorbea în adîncurile conştiinţei. de ce m-am temut adineauri să intru la cinstitul paroh. Nu mă pot împotrivi voinţei sale.ţjlor mele de veghe. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului. S-ar putea spune chiar că vorba nu constituie niciodată un mister mai măreţ decît atunci cînd pătrunde înlăuntrul 271 . „Hai! exclamă el. Dimpotrivă. Aşa vrea dumnezeu. siguranţa mea. ca să fac mai departe binele. vinovatul o numeşte remuşcare.. Nu există făptură cugetătoare care să n-o fi făcut.. Marinarii numesc asta reflux . Nu-i nimic de făcut: să lăsăm lucrurile în voia lor. la urma urmei. aplecat peste ceea ce am putea numi propriul său abis. spunînd ceea ce n-ar fi vrut să spună. ca să se poată spune. Şi de ce vrea domnul aşa ? Pentru ca să duc pînă la capăt ceea ce am început. Oricît se împotrivi.. Nu încape îndoială că noi stăm de vorbă cu noi înşine.

.. al unei fapte urîte. realităţile sufletului sînt totuşi realităţi. întîlnite atît de des în capitolul de faţă. exclamăm în noi înşine. Un om drept. Spunem. afara de buzele noastre. Deşi nu se pot vedea şi pipăi. doamne. Continuă să se frămînte. ar fi ultima treaptă a nevredniciei făţarnice! Ar fi o crimă josnică. laşă. fără ca tăcerea din afară să fie ruptă. II înlătură cu dezgust. Se întrebă cu asprime ce-a înţeles prin cuvintele : „Mi-am atins scopul!. vicleană. ar fi prea mult. luîndu-şi iarăşi numele adevărat. A lăsa isă se împlinească o greşeală a destinului şi a oamenilor fără s-o împiedici. făcîndu-te complice prin tăcerea ta. îl osîndea la groaznica moarte vie. mai mare. a sta cu mîinile încrucişate. numai lucrul acesta ? Nu era asta porunca episcopului ? Să astupe uşa prin care putea pătrunde trecutul ? Dar. mai adevărat ? Nu trebuia să-şi salveze fiinţa fizică.I unui om. o deschidea de perete. dimpotrivă. devenind din nou. „exclamă". Numai în felul ăsta trebuie înţelese cuvintele „spuse". locul s-ub soare! Ajungea un asasin! Ucidea. el n-o astupa ! Dimpotrivă. vorbim. abjectă. uci dea din punct de vedere moral un biet om. că „a lăsa lucrurile în voia lor fiindcă aşa vrea cel de sus" e pur şi simplu îngrozitor. liniştea. salvîndu-l pe omul lovit de-o atît de cumplită greşeală. la moartea cu cer deschis care se cheamă ocnă. ci sufletul. Se întreba deci: unde ajunsese ? Ce-i cu hotărîrea pe care o luase ? îşi mărturisi că tot ce pusese la cale în mintea lui era monstruos. dintr-un sim- . Trebuia să fie iarăşi bun şi cinstit. săvîrşind o ticăloşie I Devenea iarăşi un hoţ. se predă. cel mai odios hoţ! Ii răpea altuia viaţa. hidoasă! Pentru întîia oară în opt ani. trecînd din gîndire în conştiinţă şi întorcîndu-se din conştiinţă în gîndurile noastre. E un fel de tumult nestăvilit." şi-şi spuse că viaţa lui avea în adevăr un scop. Dar care anume ? Să-şi ascundă numele ? Să înşele poliţia ? Pentru atîta lucru făcuse el oare tot ce-a făcut ? Nu avea cumva vreun alt scop. nefericitul simţise gustul amar al unui gînd rău. Dacă. totul vorbeşte în noi. Oare nu urmărise el totdeauna lucrul acesta.

Din cînd în cînd. Paris. alteori ridica fruntea Ş'-Şi aţintea privirea asupra unui punct oarecare din 273 . însemna să-şî desăvîrşească în adevăr reînvierea şi să astupe pentru totdeauna uşa iadului din care se smulgea. buzele i se mişcau. Prăbuşindu-se în aparenţă.ţărnînt al datoriei. fără să-şi dea seama că vorbeşte de unul singur. bancher. cea mai dureroasă victorie. că de-aci înainte primarul Madeleine. Zvîrli în foc un teanc de creanţe. Luă condicile. n-ar fi bănuit ce se petrece într-însul. dac-ar mai fi fost cineva în cameră în momentul acela: Domnului Laffitte. ocnaşul Jean Valjean. Scoase dintr-un sertar un portofel în care se aflau cîteva bilete de bancă şi buletinul de identitate de care se slujise anul acesta ca să meargă la vot. Toată viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. le verifică şi le puse în ordine. Oamenii îi vedeau masca. Tot ce-a ispăşit ar fi de prisos. Nu i a r mai rămîne decît să-şi spună : . îi va fi nesuferit şi că ocnaşul Jean Valjean va putea sta senin şi neprihănit în faţa lui. strada d'Artois. prin urmare. cu toate însuşirile lui alese. Trebuia. Oamenii îi cunoşteau viaţa.^La ce bun ?" Simţea că episcopul era de faţă. era cea mai mare jertfă. cea mai cumplită încercare ! Trebuia totuşi s-o facă. însemna în realitate să se înalţe. Ce tristă soartă 1 Nu se putea purifica în faţa lui dumnezeu decît dacă devenea un nemernic în ochii oamenilor ! — Ei bine — zise el — m-am hotărît! îmi voi face datoria ! Voi salva viaţa acestui om ! Rostise cuvintele cu glas tare. Trebuia să facă lucrul ăsta ! Nu făcuse nimic. să-l pună în libertate pe falsul Jean Valjean şi să-l denunţe pe cel adevărat! O. dar episcopul îi vedea adevăratul chip. dacă nu făcea asta. Scrise o scrisoare pe care o lipi şi pe plicul căreia se putea citi. episcopul era totuşi prezent şi-l privea drept (în ochi. dar episcopul îi cunoştea sufletul. Cine l-ar fi văzut făcînd toate astea. atît de adine preocupat. pe care le avea asupra unor negustoraşi strîmtoraţi. să se ducă la Arras. că. deşi murise.

una ţîşnea din lumină. una spunea: aproapele. îşi dădea seama că se apropie de celălalt moment hotărîtor al conştiinţei şi al ursitei sale. şi-şi dădea seama ce anume le deosebea. printre umbre şi lumini. Recunoştea că de o parte era neapărat binele. Era cuprins de spaimă. După criza cea mare. Pentru întîia oară ele i se arătau . Gontinua să vadă limpede datoria pe care o avea. Firul gîndurilor lui nu se rupsese. pe cîtă vreme de partea cealaltă se putea afla răul. de cealaltă personalitatea. dar ele îl întăreau din ce în ce mai mult în hotărîrea sa. I se părea că zăreşte luptîndu-se înlăuntrul lui. dar i se părea că gîndul cel bun e gata să învingă. ca şî cum ar fi găsit chiar acolo ceva pe care ar fi vrut să-l lămurească sau să-l cerceteze. cele două lucruri care fuseseră pînă atunci ţelurile vieţii sale: tăinuirea numelui şi mîntuirea sufletului. în acest infinit despre care vorbeam adineauri. acest Champmathieu nu era prea interesant. încercarea cea mare. avînd acum straturi colosale. că. îl cuprindea iar. cealaltă din întunericul nopţii. potolită o clipă. du-te! Spune-le ci ne eş ti I Denunţă-te! Vedea totodată. febra. fiindcă de furat furase. îşi spuse că poate lua lucrurile prea în pripă. Mii de gînduri îi treceau prin minte. episcopul însemnase prima fază a noii sale vieţi. crescuseră şi ele în mintea lui. cealaltă : şu mai presus de toate. In vremea asta. de o parte era devotamentul. o zeiţă şi-o namilă înspăimîntătoare. iar Champmathieu o însemna pe cea de-a doua. o băgă în buzunar împreună cu portofelul şi începu iarăşi să umble prin odaie.perete. ca şi cum s-ar fi întrupat în faţa lui în forme pipăibile.cu totul deosebite. 274 . După ce isprăvi scrisoarea pentru domnul Laffitte. scrisă cu litere luminoaise ce-i pîlpîiau în faţa ochilor şi se mişcau o dată cu pri vi rea lui: Hai . Pe măsură ce se adîncise în gînduri. puţin cîte puţin. Se hărţuiau între ele şi le vedea cum se încaieră. La un moment dat. la urma urmei.

că asta era ursita lui. că întîmplarea asta va ieşi desigur iarăşi la iveală . d Şr mintea o simţea obosită. poate. peste toate acestea ar coborî o lumină dumnezeiască. s-a putut dovedi ? Numele de Jean Valjean îl copleşeşte şi se pare că nu mai e nevoie de alte dovezi. 275 . la muncă fără de odihnă. curajul nu-l părăsea. de viaţa cinstită pe care o ducea de şapte ani. de ceea ce făcuse pentru tot ţinutul. că nu era în stare să strice orînduielile celui de sus şi că. potrivit dispoziţiunilor precise ale legii. Vrînd-nevrînd. asta înseamnă o lună de închisoare. că. la lucruri indiferente. trebuia să aleagă: ori lespectul lumii şi grozăvia din sufletul său. în orice caz. Se gîndi că trebuie să-şi facă datoria . veneraţia. ori puritatea lăuntrică şi ocara lumii. cine ştie: a furat. dacă se va denunţa. bogăţia.şi că. începu să se gindească la altceva. că. popularitatea şi toate însuşirile sale alese t ar fi întinate de-o crimă. faptele bune pe care le făcuse.îşi răspunse: „Dacă a furat într-adevăr cîteva mere. Frămîntînd atîtea idei întunecate. pentru că a fost ocnaş. Dar gîndul ăsta se risipi repede şi zîmbi cu amărăciune. în cătuşe. /Iacă şi-ar împlini jertfa. Şi-apoi. la stîlp. Nu-şi mai făcu nici un fel de iluzii. se desprinse din ce în ce mai mult de cele pămînteşti şi căută într-altă psrtc mîngîierea şi tăria sufletească. şi va fi iertat.decît dacă şi-ar călca-o. nu va fi mai puţin fericit după ce şi-o va face . cînd îşi aminti că furtul banilor micului Gervais îl făcea recidivist.' 1 In clipa următoare se gîndi că. şi ce mireasmă ar putea să aibă toate aceste lucruri neprihănite. Mai e mult pînă la ocnă. stînd în ocnă. Nu procedează toii procurorii la fel ? II cred hot. în haine vărgate. milostenia lui. bunul său renume. expus fără nici o îndurare ruşinii. dacă „lasă lucrurile în voia lor" şi rămîne la Montreuil-sur-mer. respectul. poate se va ţine seama de curajul faptei sale. In cele din urmă îşi spuse că n-are ce face. va putea fi pedepsit cu munca silnică pe viaţă. consideraţia de care se bucură. legate de-o faptă odioasă ? Pe cînd.

Fantine. Numără cele douăsprezece lovituri ale celor două orologii şi compară sunetele clopotelor. pe urmă la primărie. un oraş. dar mai e şi nefericita asta !" Şi aici începu o nouă criză. I se păru că totul se schimbă în jurul lui. îşi aduse aminte cu acest priiej că. oameni bătrîni. Ia să vedem : lăsîndu-mă pe mine la o parte. pe care se afla scris un nume : Antoine Albin din Romainville. îmi convine să tac ori să mă denunţ. îi dau drumul lui Champmathieu." Şi deodată îşi aduse aminte de Fantine. In vremea asta. văzuse la un negustor de fiare vechi un clopot de vînzare. Bun. doamne dumnezeule. apăru ca o rază neaşteptată de lumină. 276 . ce s-ar putea întîmpla ? Dacă mă denunţ ? Pun mîna pe mine. izbuti : „A. copii. bărbaţi. lume săracă. ivindu-se brusc în mintea lui. mai întîi la biserică. „A. Şi pe urmă ? Ce se întîmpla pe-aici ? Aici este un ţinut întreg. uitînd de mine. căzu iarăşi într-o stare de toropeală. Trebui să facă o sforţare grea ca să-şi aducă aminte la ce se gîndise mai înainte de-a bate miezul nopţii. asta nu-i altceva decît egoism ! Sînt forme diferite de egoism. Ii era frig. să fiu un funcţionar nemernic dar respectat. Dacă m-aş gîndi puţin şi la alţii ? Cea dintîi datorie creştinească este să te gîndeşti la aproapele tău. Exclamă : „O. să-mi apăr pielea ori să-mi mîntuiesc sufletul. Nu mă gîndesc decît la mine. lucrători. Se plimba mereu de la un capăt la altul al odăii. Bătu miezul nopţii. Eu le-am creat toate astea. mă bagă din nou la ocnă. dar tot egoism rămîne. la mine şi numai la mine ! Dar. dar pînă acuim nu m-am gîndit decît la mine. da — îşi spuse el — luasem hotărîrea să mă denunţ. femei. industrii.Simţea vinele zvîcnindu-i puternic în tîmple. In cele din urmă. mai-nainte cu cîteva zile. sau un ocnaş ticălos dar vrednic de stimă. sînt fabrici. Nu-i trecu prin gînd să închidă fereastra. Făcu puţin foc în sobă. N-am ţinut seamă decît de situaţia mea.

prin mine trăiesc toate. dar ce dracu ! a furat doar. furtul. oriunde se află o vatră din care iese fum. omul se duce la ocnă. fără să vreau. i-am pricinuit toată nenorocirea ? Dar copilul pe care voiam să-l aduc şi pe care l-am făgăduit mamei sale ? Nu-i sînt oare dator nimic acestei femei pentru răul pe care i l-am făcut ? Ge se întîmplă dacă plec ? Mama moare. voind să scap poate 277 . sute şi mii de familii sînt fericite. eu am pus acolo lemnele în foc şi cratiţa la fiert. Iată ce se întîmplă dacă mă denunţ. care în mizeria ei are atîtea calităţi şi căreia. eram absurd. am pus în valoare. O ! eram nebun. dar clipa asta dură puţin. toate crimele! Iar biata mamă îşi creşte copilul. In zece ani cîştig zece milioane. am adus bunăstarea pretutindeni. se nasc sate acolo unde nu erau decît nişte ferme. am făcut să prospere întreaga regiune.. populaţia sporeşte. se nasc ferme acolo unde nu era nimic . Copilul ajunge ce dă dumnezeu. am însufleţit. toate viciile. e-adevărat. am înviorat. Dar femeia asta care-a suferit atîta. industriile ies ca din pămînt şi se iau la întrecere. am făcut să circule banul. nu mai e nici o viaţă aici. a furat! Eu rămîn pe loc şi-mi văd de treburi. ce tot vorbeam eu să mă denunţ ? Trebuie să iau bine seama şi să nu mă grăbesc. Dar dacă nu mă denunţ ? Să vedem ce se poate întîmpla atunci. Oricît aş spune eu că n-a furat.. Cum ? Pentru că mi-ar fi convenit să fac pe grozavul şi pe generosul — adică. mizeria dispare şi. înaintea mea nu era nimic din toate astea . prostituţia. numai la mine. îşi răspunse liniştit: „Prin urmare. Avu parcă o clipă de îndoială şi de înfiorare." După ce-şi puse această întrebare se opri. o dată cu ea. Iată un întreg ţinut bogat şi plin de cinste. Dacă nu mai sînt eu. Mă duc eu. curată melodramă ! — pentru că nu m-am gindit decît la mine. am dat credite. fabricile şi uzinele se înmulţesc. omorul. toate se duc. dispar şi desfrîul. îi răspîndesc în tot ţinutul şi nu păstrez nici un ban pentru mine ! Ce să fac cu ei ? Ceea ce fac nu e pentru mine ! Prosperitatea tuturor este din ce în ce mai mare. la urma urmei.

dar dreaptă. după ce coborîse în aceste adîncuri. şi că-l ţinea în mînă. De data asta i se părea că este mulţumit. desigur. Diamantele nu se găsesc decît în văgăunele întunecate ale pămîntului. Şi hotărîrea mea e justă. dacă săvîrşesc această faptă care nu pune în primejdie decît sufletul meu — înseamnă că ştiu ce se numeşte devotament şi ce se numeşte tărie sufletească. pe biata Cosette. această mustrare care nu mă priveşte decît pe mine. să moară pe drumuri ca un cîine o biată copilă ? E-ngrozitor! Şi mama nici măcar nu şi-a revăzut copilul! Şi copilul aproape nu-şi cunoaşte mama ! Toate astea pentru bătrînul acela ticălos. iar adevărurile nu se găsesc decît în adîncurile cugetării. după ce bîjbîise atîta vreme în bezna cea mai deasă. Ce mai canalii sînt şi ăştia ! Şi eu să mă abat de la îndatoririle mele faţă de toate aceste sărmane făpturi! Să mă duc să mă denunţ ? Să fac prostia asta nemaipomenită ? Dar ia să admitem cazul cel mai rău. care salvează un răufăcător şi jertfesc pe cei nevinovaţi. I se părea că." Se ridică şi începu din nou să umble prin odaie. Ce-o fi să fie ! Să nu mai stăm 27S . spre binele altora. pe un hoţ. zace acum învineţită de frig în cocina familiei Thenardier. a meritat să înfunde ocna. şi care sacrifică o populaţie întreagă. la urma urmei.. găsise în cele din urmă un diamant. privindu-l cu ochi fascinaţi. pentru vreo altă mîrşăvie! Frumoaise mustrări de conştiinţă. dacă nu pentru asta. care salvează un derbedeu bătrîn ce nu mai are. fără nici o îndoială. decît foarte puţin de trăit şi nu va fi mai nenorocit la ocnă decît în cocioaba iui. pentru un hoţ de mere.de la o pedeapsă prea mare. trebuie să piară o întreagă regiune. „Da — gîndi el — aşa e! Asta e adevărul ! Asta e soluţia 1' Trebuie să te hotărăşti în cele din urmă la ceva.. copii. să presupun că este o faptă rea în toate acestea şi că odată şi odată mă va mustra conştiinţa dacă primesc. mame. pe mai ştiu eu cine. femei. trebuie ca o biată femeie să moară în spital. care. un adevăr. care nu mă are decît pe mine în lume şi care. pe un om de nimic fără îndoială.

" Se privi într-o oglinjoară de pe cămin şi spuse : „Uite. ele trebuie să dispară. Se uită pe furiş spre uşă. Deschise o ascunzătoare. aşa cum păstrase şi sfeşnicele de argint. Trebuie smulse. şi se opri deodată: „Haide ! nu trebuie să preget să duc pînă la capăt hotărîrea luată. Cei care-l văzuseră pe Jean Valjean trecînd prin Digne în octombrie 1815 ar fi recunoscut cu uşurinţă." Se căută prin buzunar. lucruri fără glas care-ar putea fi mărturii. o haină de pînză albastră. treaba j u i | Nu mă priveşte! Este un nume fatal care pluteşte prin noapte şi dacă se abate asupra cuiva. pe urmă. ca să-şi aducă întotdeauna aminte de unde plecase. 279 . Vai de cel care e Jean Valjean ! Nu mai sînt eu. Nu-l cunosc şi nici nu ştiu cine e. un fel de dulap secret. Iar dacă o fi vreunul Jean Valjean. traista şi le azvîrli Pe toate în foc. cu tot zăvorul care o închidea .la îndoială. ghintuit la cele două capete. înşîăcîndu-le pe toate la un loc. mă simt mai uşurat. apucă zdrenţele. dintr-o singură mişcare. aceste ţoale prăpădite. ■Numai că pe cele de la ocnă le ţinea ascunse. pe cînd pe cele de la episcop le lăsa să se vadă. fără sâ mai arunce măcar o privire asupra lucrurilor pe care le păstrase cu sfinţenie şi cu atîtea riscuri timp de atiţia ani. scoase punga. Acum parcă sînt cu totul altul. o traistă veche şi un ciomag gros. a cărei gaură abia se zărea printre florile întunecate ale tapetului de pe perete. bucată cu bucată. Băgă cheiţa într-o broască. Se mai găsesc chiar în odaia asta lucruri care m-ar da de gol. cu-atît mai rău pentru el. aşezat între perete şi sobă. ciomagul. ca şi cum s-ar fi temut să nu se deschidă. să nu mai dăm fnapoi! E-n interesul tuturor. n u în interesul meu. Sînt şi rămîn Madeleine. Nu se aflau în ascunzătoarea aceasta decît cîteva zdrenfe." Mai făcu cîţiva paşi. încă mă mai ţin cîteva fire de acest Jean Valjean. după ce-am luat o hotărîre. o deschise şi luă din ea o cheiţă. Le păstrase pe toate. nişte pantaloni vechi.

împingînd o mobilă în faţa ei. ochii îi căzură asupra celor două sfeşnice de argint. de Ia un capăt la altul al odăii. un bătrîn care nu ştie ce au oamenii cu el. luînd mai muite măsuri de pază decît de obicei. care >poate n-a făcut nimic. Ciomagul uscat pocnea şi zvîrlea scîntei pînă-n mijlocul odăii. Era fără îndoială moneda furată micului savoiard. Scurmă jarul cu unu! dintre isfeşnice. Traista. Ardea totul. . Dacă te-ai fi aplecat. Mai era destul foc pentru a le putea deforma numaidecît. I se păru atunci că aude un glas strigînd înlăuntrul lui: „Jean Valjean ! Jean Valjean !" I se făcu părul măciucă. ci se plimba mereu. Se duse lîngă sobă şi se încălzi puţin.A ! — zise e! — Jean Valjean în întregime a rămas aici.. După cîteva clipe. pe care jocul luminii le făcea să sclipească pe cămin. arzînd împreună cu zdrenţele oribile din ea. Semăna cu un om care ascultă ceva îngrozitor. întrucît nu mai era nimic acolo. odaia şi zidul din faţă fură cuprinse de o lumină roşie pîlpîitoare. un nevinovat pe care a căzut năpasta de pe urma numelui tău şi p e capul căruia numele tău apasă ca o crimă. Domnul Madeleine nu se uita la foc. Se simţi foarte bine. ascunse uşa. Desăvîrşeşte-ţi opera 1 Distruge sfeşnicele ! Ucide-ţi amintirile! Uită-l pe episcop ! ■ Uită totul ! Nenoroceşte-l pe Champmathieu 1 Dă-i înainte ! E foarte bine ! Felicită-te! S-a hotărît! S-a făcut! Un om. scoase la iveală ceva care sclipea în cenuşă.închise din nou dulapul secret şi. Nu mai era mult şi aveau să fie şi ele pe foc. „Da ! Aşa ! Mergi pînă la capăt 1 striga acel glas. făcînd din ele o vergea de nerecunoscut. Trebuie să le distrug şi pe acestea I" Apucă amîndouă sfeşnicele. de astă dată fără nici un rost. va fi luat 280 . ai fi văzut foarte uşor că e o monedă de argint. „Ce bună e căldura !" zise el. Deodată. cu acelaşi pas.

păcătosule! Toate aceste binecuvîntări se vor nărui înainte de-a se înălţa la cer şi numai blestemul va ajunge pînă la dumnezeu. la început foarte slab.drept Jean Vaijean. va fi condamnat şi-şi va sfîrşi zilele în jale şi ticăloşie. în vremea asta." Glasul. Puse sfeşnicele pe cămin. îndestulează pe nevoiaşi. te mişti ca să ceri sfaturi de la oricine ţi-ar putea ieşi în cale. dar cel care era de faţă nu era dintre cei ce pot fi văzuţi de vreun ochi omenesc. începu apoi. respectat. „E cineva pe-aici ?" întrebă el cu glas tare. ascultă. rămîi domnul primar. ridicat din adîncurile conştiinţei. trăieşte fericit. Parcă ieşise dinlăuntru! lui şi vorbea acuma de afară. Foarte frumos ! Tu rămîi cinstit. I se păru că aude atît de lămurit ultimele cuvinte. devenise din ce în ce mai puternic şi mai necruţător şi-i răsuna acuma în ureche. Glasul continuă : „Jean Vaijean ! Vor fi în jurul tău multe voci care vor face zarvă. Adu belşugul în oraş. 281 . Da ! Foarte bine le-ai ticluit! Mizerabile !" Sudoarea îi curgea de pe frunte. Una singură nu va fi auzită de nimeni şi te va blestema în întuneric. Rămase cu privirea rătăcită pe sfeşnice. Ei bine. cineva va îmbrăca bluza ta roşie. care tulbura în somn şi trezea brusc pe omul care dormea la etajul de dedesubt. vorbi : „Că prost mai sînt! Nu poate fi nimeni !" Era totuşi cineva. va lpurta numele tău de ocară şi va tîrî la ocnă lanţurile tale. Dar cel care vorbea în el nu isprăvise. din nou. virtuos şi admirat şi. în împrejurări foarte grele. rătăcit. Nu trecu mult Şi nu mai ştia ce e cu el. rămîi un om de onoare. încît se uită împrejur cu un fel de spaimă. Mersul îl uşura şi-l ameţea în acelaşi timp. mersul monoton şi apăsător. Pe urmă cu un rîs de idiot. pe cînd tu vei trăi aici în bucurie şi lumină. care vor striga în gura mare şi care te vor binecuvînta. Se pare că uneori.

să-şi ia rărnas bun de la această viaţă atît de bună. se gîndi la tot ce trebuia să părăsească şi la ceea ce avea să reînceapă. să fie scotocit de gardian. N-o să mai citească din cărţile astea şi n-o să mai scrie pe mescioara asta albă de lemn. „Ce fatalitate ! Ce întîmplare. n-o să-i mai aducă dimineaţa cafeaua. cu tichia de ocnaş pe ochi. în loc de toate astea. Nu va mai simţi căldura 'privirilor de recunoştinţă şi de dragoste aţintindu-se asupra lui. să umble cu picioarele goale în bocancii cu ţinte. să-şi ia rămas bun de la respectul pe care i-l arăta toată lumea. patul de scînduri. să fie lovit cu bastonul de paznici. Dumnezeule mare. Toate i se păreau acum încîntătoare. de curată. să fie tutuit de oricine. O. cărora li se va spune : „Acesta e vestitul Jean Valjean. Va părăsi caisa pe care şi-o zidise şi odăiţa asta. n-o să mai dea de pomană copilaşilor săraci. care a fost . de la onoare şi de la libertate. lanţurile la picioare. n-o să mai audă păsările cîntînd în luna mai. N-o să se mai plimbe pe cîmpie. bătrîn. să îndure curiozitatea vizitatorilor. să întindă dimineaţa şi seara piciorul sub ciocanul fierarului care inspectează inelele. Bătrîna portăreasă. hainele vărgate. prin urmare.primar la Montreuil-sur-mer!" Seara.Se retrăgea acum cu aceeaşi spaimă dinaintea celor două hotărîri pe care le luase rînd pe rînd. singura servitoare pe care o avea. toate grozăviile astea cunoscute ! La vîrsta lui. leoarcă de sudoare. oboseala. sub gîrbaciul gardianului. cătuşele. scara îngustă a galeriei. să urce doi cîte doi. celula. în jurul lui ceata ocnaşilor. să se denunţe ? Să se predea ? Şi cuprins de-o sfîşietoare deznădejde. Amîndouă solu{iile i se păreau tot atît de rele. de strălucită. Va trebui. Dumnezeule. rupt de oboseală. ce mizerie ! Soarta poate fi 282 . după ce fusese ceea ce a fost! Dacă măcar ar fi mai tînăr! Dar aşa. ca Champmathieu ăsta să fie luat drept eu ! Să cazi tocmai prin mijlocul pe care soarta părea că-! hărăzise la început ca să te sca'pe!" Se gîndi puţin la ce avea să se întîmple.

fără să existe vreo scăpare. împreună cu nişte versuri dintr-un cîntec pe care-l auzise altădată. Mergea ca un copilaş lăsat isă meargă singur. 283 . ceva dintr-însul ar fi murit. îndepărtase de la ea multă vreme groaznicul potir care-i apărea scăldat în umbră şi înecat în întunericul adîncurilor înstelate. orioe-ar fi făcut. Să se denunţe ? Să tacă ? Nu izbutea să vadă nimic limpede. îşi dădea seama numai că. Se strădui să-şi pună pentru ultima oară şi definitiv problema din pricina căreia căzuse istovit. Aşa se zbătea cu spaimă acest suflet greu încercat.oare tot atît de rea ca orice făptură omenească şi deveni tot atît de monstruoasă ca şi inima omului ? Şi. unde tinerii îndrăgostiţi se duc să culeagă flori de li liac în luna aprilie. luînd acel aspect încremenit şi automat pe care-I întîlnim la oamenii disperaţi. Aspectele nedesluşite ale tuturor raţionamentelor schiţate în mintea lui se clătinau şi se risipeau ca un fum. pe cînd măslinii fremătau în vintul sălbatic al infinitului. luptînd cu oboseala. că pregătea o agonie: agonia fericirii lui sau agonia virtuţilor sale. intra într-un mormînt. Nu ajunsese mai departe decît fusese la început. Tot astfel. dumnezeule mare ? Ge să facă ? Furtuna din care se smulsese cu atîta trudă se dezlănţui din nou într-însul. îşi aminti că Romainville e o pădure de lîngă Paris. că. ori încotro ar lua-o. la orice hotărîre s-ar fi oprit. Vai ! Toate nehotărîrile îl cuprinseseră din nou. una cîte una. Ce să facă. sau să intre în iad şi să ajungă înger. Din cînd în cînd. fiinţa misterioasă în care se cuprind toată sfinţenia Şi toată suferinţa omenirii. Gîndurile începură iarăşi să se amestece unele cu altele. Numele de Romainville îi revenea mereu în minte. Se clătina înafară ca şi înlăuntru. cu o mie opt sute de ani înaintea acestui om nenorocit. făcea sforţări să-şi adune gîndurile. cădea iarăşi în îndoiala sfîşietoare din adîncul gîndurilor lui: să rămînă' în paradis şi să devină demon.

iar pe ţeastă \i se vedeau vinele. L-a impresionat atît de mult. fratele meu din [copilărie. O cimpie întinsă. E una dintre hîrtiile scrise de mîna lui. Pe plic am găsit scrise cuvintele acestea : Visul pe care l-am avut în noaptea aceea. de fiind avea odaia spre stradă. Omul n-avea păr în cap. tristă. lucra cu ferestrele mereu deschise. Tot stînd de vorbă. povestea acestei nopţi n-ar fi întreagă dacă l-am trece cu vederea. E aventura întunecată a unui suflet bolnav. Visul ăsta. ne-a luat cu frig. nici noapte. ca mai toate visele. dar era grea ca un drug de fier. Socotim de datoria noastră s-o transcriem aici întocmai.9k iv FORME PE CARE LE IA SUFERINŢA IN TIMPUL SOMNULUI Se făcuse ora trei dimineaţa şi el umblase mai bine de cinci ceasuri prin odaie. Adormi acolo şi avu un vis. Era un om cu pielea goală. unde nu creştea nici un fir de iarbă. încît mai tîrziu l-a şi scris. un frate la care trebuie să mărturisesc că nu mă gîndesc niciodată şi de care aproape că nu-mi aduc aminte. Călăreţul trecu fără să scoată un cuvînt. aproape fără întrerupere. „Mă aflam pe o clmpie. cenuşiu la culoare. Vorbeam despre o vecină pe care o avusesem altădată şi care. Oricare ar fi fost visul. Nici un arbore nu se vedea pe cimpie. nu avea legătură cu situaţia decît prin acel ceva funest şi zguduitor. dar î! impresiona adînc. Mi se părea că nu era nici zi. Mă pUfnbam cu fratele meu. Văzurăm pe cineva trecînd pe lingă noi. Stăm de vorbă şi ne tntîlneam cu trecătorii de pe drum. cînd se lăsă să cadă pe un scaun. Ţinea în mină o vergea care se îndoia ca o coardă de viţă. . Iat-o. călare pe un cal pămîntiu. din pricina ferestrei deschise. i se vedea ţeasta.

Totul era pătnîntiu. se afla un om în picioare. Toate străzile erau pustii. lipit de zid. II întrebai: «C(? locuri sînt astea ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse. Intrai. toate porţile erau deschise.). Dădui în a doua. unde nu se zărea nici un mărăcine şi nici un fir de iarbă. Recunoscui pe toţi cei pe care-i întilnisem în oraş. Cînd mergeau. Feţele acestor oameni erau pămîntii. 1 Paranteza Ii aparţine Iui Jean Valjean (n. Nu trecu mult şi. (De ce tocmai RomainviUe ?) ' Cea 'dinţii uliţă pe care intrai era pustie. îndărătul fiecărei uşi. 20* 285 . Şi grădina era pustie. La colţul unde se întîlneau cele două străzi. Nici ţipenie de om nu trecea pe străzi. Lingă cel dinţii copac. nu se plimba prin grădini. Dintr-o dată. După uşa acestei încăperi se afla un om lipit de perete. întorcîndu-mă. mulţimea mă ajunse şi mă înconjură. Rătăcii prin sat şi băgai de seamă că era un oraş. Casa avea o grădină. leşii din oraş şi o luai pe cîmp. Dar la fiecare colţ de stradă. După cîţiva paşi nu mi se mai răspunse cînd vorbeam. Ieşti din casă şi intrai în grădină. II întrebai: «Ce grădină e asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse.cameră era goală. Băgai de seamă că fratele meu nu mai 'era cu mine. Intrai în a doua. pînă şi cerul. Văzui deschisă uşa unei case. Prima .fratele meu îmi spuse. Nu păreau că se grăbesc şi totuşi mergeau mai repede decît mine. sta in picioare cîte un om care tăcea. Aveau nişte chipuri neobişnuite. «S-o luăm pe drumul des fundat». văzui o mulţime de oameni venind după mine. Şi oamenii ăştia se uitau la mine cînd treceam. Nu se vedea niciodată mai mult decît unul. nu făceau nici un zgomot. nu umbla prin odăi. un om stătea în picioare. Intrai într-un sat care-mi ieşi înainte. Era un drum desfundat. II întrebai: «A cui e casa asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răs punse.a. Mă gîndii că trebuie să fie RomainviUe.

se uită şi băgă de seamă că cele două stele erau felinarele unei trăsuri. Era încă întuneric. îl trezi de-a binelea . Zgomotul pe carel auzise venea de ia copitele calului pe cal-darîm. Se stea. Se înfiora din cap pînă-n picioare şi strigă cu glas puternic : — Cine-i acolo ? Cineva răspunse : — Eu. clătina cercevelele ferestrei rămasă des chisă. domnule primar. care apăreau şi dispăreau în umbră într-un chip ciudat. Era îngheţat. La lumina pe care o împrăştiau. — Ei. Un zgomot sec şi tare răsună deodată pe pămînt şi-l făcu să se uite în jos. la fel cu cel dintîi. zise el. Un vînt rece.'1 Se deşteptă.. nici osculă şi se duse la fereastră. Focul se stinsese. 286 . Deoarece gîndurile Iui pluteau încă în negura viselor. alb. Cerul era tot fără De la fereastra lui se vedeau curtea şi strada. putu să distingă forma unei trăsuri. Văzu două lumini roşii.Cel dinţii pe care-l tnttlntsem şi-t întrebasem clnd am intrat în oraş. Recunoscu vocea bătrînei portărese. un alt zgomot. îmi spuse: «Unde te duci ? Oare nu ştii că eşti mort de mult ?» Deschisei gura să răspund. Ce s-a întîmplat ? — Domnule primar." Dar tulburarea se risipi. e aproape cinci dimineaţa. Era o trăsurică trasă de un cal mic. Sînt pe pămînt acum. Idar băgai de seamă că nu era nimeni Ungă mine. ca orice vînt de dimineaţă. domnule primar. — Ei şi ? Ge e cu asta ? — Trăsurică. — Ce mai e şi cu trăsura asta ? Cine-o fi venind atît de devreme ? Chiar atunci se auzi o ciocanitură în uşa odăii.. Luminarea era pe sfîrşite. gîndi: „Uite! Stelele nu sînt pe cer.

Aceste carete erau un fel de cabriolete pe două roţi. căptuşite pe dinăuntru cu piele roşcată. Bătrîna aştepta. BEŢE-N ROATE ^ Serviciul poştal între Arras şi Montreuil-sur-mer se mai făcea pe vremea aceea cu nişte carete rămase de pe timpul imperiului. 287 . o ladă mare. avînd numai două locuri. ar fi rămas înmărmurită. iar careta era galbenă. Roţile erau întărite cu butuci lungi. care ţineau la distanţă celelalte trăsuri Şi care se mai văd şi azi pe drumurile din Germania. lunguiaţă.— Care trăsurică ? — Cabrioleta. era aşezată în spatele cabrioletei. Cutia cu scrisori. Cutia era vopsită în negru. da ! Domnul Scauffiaire. culese din jurul feştilei ceara fierbinte şi o frămîntă între degete. unul pentru curier şi unul pentru un călător. făcînd corp comun cu ea. — A. Urmă o tăcere destul de lungă. ce răspuns să dau ? — Spune-i că vin numaidecît. — Care cabrioletă ? — N-a spus domnul primar să-i vină o cabrioletă uşoară ? — Nici gfnd ! zise el. zise el. Se uită năuc la flacăra iumînării. ca şi cum un fulger i-ar fi trecut pe dinaintea ochilor. Dacă bătrîna l-ar fi putut vedea în momentul acela. aşezate pe nişte arcuri speciale. Se încumetă totuşi să mai spună : — Domnule primar. — Al domnului Scauffiaire ? Numele acesta îl făcu să tresară. — Care vizitiu ? — Vizitiul domnului Scauffiaire. — Vizitiul spune c-a venit <să-l ia pe domnul primar.

Poştaşul îi strigă omului să oprească. dar călătorul nu-l luă în seamă şi-şi văzu de drum.viată în această peşteră întunecată a necunoscutului ? De altfel. deşi au mijlocul foarte subţire. Nimeni n-ar putea spune ce se petrecea într-însul. un om înfăşurat într-o manta. De ce s-o fi zorit ? Habar n-avea. Roata trăsurii fusese lovită destul de serios. Din cînd în cînd. Cel ce se grăbea aşa era tocmai omul pe care l-arn văzut zvîrcolindu-se în chinuri cu-adevărat vrednice de milă. mai mult ca oricînd. gonind calul înainte. trecînd şi cocotîndu-se pe un drum. nu hotărîse nimic. nu se oprise la nimic şi nu făcuse nimic. dar toată lumea îl va înţelege. De ce ise ducea la Arras ? îşi repeta ceea ce-şi mai spusese atunci cînd reţinuse . după trecerea curierului de la Paris. careta ajungea Ia Montreuil-sur-mer ceva mai înainte de cinci dimineaţa. cu o trăsurică trasă de un cal alb. Se înfunda în noapte ca într-o genună. Mergea la întîmplare mai departe. Care dintre noi n-a intrat măcar o singură dată în. încotro ? La Arras. Plecînd din Arras în fiecare noapte la ora unu. care nu seamănă cu nici una de astăzi. Unde se ducea? N-ar fi putut să spună.Trăsurile acestea. dar putea foarte bine să ise ducă şi-ntr-altă parte. careta poştală care venea la Montreuilsur-mer dinspre Hesdin s-a ciocnit la cotitura unei străzi. iar cînd le zăreai de departe. De altminteri. care venea din partea opusă şi în care nu se afla decît o singură persoană. în momentul cînd intra în oraş. Geva îl împingea şi-l atrăgea acolo. aveau ceva diform şi ghebos în ele. au partea din spate foarte dezvoltată. mergeau foarte repede. îşi dădea seama de asta şi tresărea. se găsea ca la început. — Al dracului de grăbit mai e şi ăsta ! zise poştaşul. In noaptea aceea. fără îndoială . Nici unul din actele conştiinţei sale nu fusese definitiv. semănau cu acele insecte care mi se pare că se numesc termite şi care. Acum. nu rezolvase nimic.

fără să-şi dea seama. dădea bice calului. desigur. Era stăpîn pe soarta lui. un ticălos oarecare. zarea se lumina. oraşul Montreuilsur-mer rămăsese mult în urmă. ne facem singuri. La urma urmei. Chenildieu şi Cochepaille. simţea în el ceva care da înapoi. In depărtare. toţi ocnaşii care-l cunoscuseră. prin urmare.trăsurica lui Scaufflaire — că. lasîndu-l să se ducă la ocnă în locul lui. Nu putea să hotărască nimic fără să observe şi să cerceteze adînc lucrurile. conştiinţa lui va fi de bună seamă mai uşurată. printr-un moment greu. oricît de rea ar vrea ea să fie. Nu le vedea. fără să vadă. Şi. oricare ar fi rezultatul. La drept vorbind. De departe. printr-un fel de atingere aproape fizică. Straşnică idee ! Javert era departe de realitate. Era chiar foarte înţelept. care gonea în trapul lui regulat şi sigur. cum se perindă prin faţa lui toate chipurile îngheţate ale unei dimineţi de iarnă. Se ducea totuşi. Privea. nici un fel de primejdie. Vor fi acolo Javert şi apoi Brevet. In zorii zilei se afla în plină cîmpie. nu era nici un neajuns să vadă cu ochii lui şi să judece singur lucrurile. Nu era. n-au să-l recunoască. făcînd două leghe şi jumătate pe oră. Tot gîndindu-se aşa. dar avea să scape. dar. după ce l-o vedea pe acest Champmathieu. îşi ţinea în mînă soarta. dimineaţa îşi are nălucirile ei. Trebuia să ştie ce-o să se întîmple. fără îndoială. i-ar fi plăcut mai mult să nu se ducă la Arras. Pe măsură ce trăsurica înainta. Trecea. La urma urmei. din orice lucru. Toate bănuielile cădeau pe Champmathieu şi nimic nu este mai anevoie de înlăturat decît bănuiala şi presupunerile. Se agăţă de gîndul ăsta. Ca şi seara. Ori de cîte ori trecea prin faţa vreuneia dintre căsuţele acelea singuratice care se află de-a lungul drumurilor se . obstacole de netrecut. umbrele arborilor şi ale dealurilor îi sporeau încordarea sufletească cu nu ştiu ce adaos nehotărît Şi sinistru.

290 . i se rupseseră două spiţe. era de rasă buloneză. Băiatul de la grajd. Călătorul sări jos din trăsură. — O să mergeţi mult aşa ? întrebă el. Lucrurile astea sînt plăcute cînd eşti vesel. Se prea poate 1 Dar de-aici înainte vă spun eu că nu mai face nici o jumătate de leghe. clopoţeii de Ia gît. Se oprise în dreptul unui han ca să lase calul să răsufle şi să-i dea puţin ovăz. roţile pe caldarîm făceau un zgomot domol şi monoton. se aplecă dintr-o dată şi se uită la roata din stînga. Cînd se ciocnise cu careta poştală. Un animal minunat. avînd capul şi burta mare. măi băiete ? — Zic că-i o mare minune c-aţi făcut cinci leghe fără să vă rostogoliţi cu cal cu tot în vreun şanţ al şoselei. dar gîtul cam scurt.■gfndea : „Şi cu toate astea. — Ce tot îndrugi acolo. i se fărîmase butucul şi piuliţa stătea să cadă. dar voinică şi sănătoasă. Nu se dăduse jos din trăsurică. dar jalnice cînd eşti amărîi. Galul. care făcuse cinci leghe în două ceasuri şi n-avea nici un strop de sudoare pe el. Rasa urîtă. apoi se ridică. spunînd : ~ O fi făcut roata asta cinci leghe pîn-aici. cu privirea aţintită asupra roţii. aproape fără să se trezească din gîndurile lui : — De ce ? — Veniţi de departe ? întrebă iar băiatul. chişifa costelivă şi subţire şi piciorul solid. sfnt oameni care dorm aici I" Tropotul calului. Domnul Madeleine răspunse. rămase o clipă tăcut. după cum spusese Scauffiaire. Se făcuse ziuă de-a binelea cînd ajunse la Hesdin. crupa lată. — De la vreo cinci leghe de-aici. care-i dădea calului ovăz. Ia uitaţi-vă aici I Roata era într-adevăr lovită rău. în schimb pieptul deschis. — OI — Ce te miri aşa ? Rîndaşul se aplecă din nou.

~ Eu zic să-ncercăm ! — E de prisos. am pune alta ? — Adică cum ? — Eşti sau nu eşti rotar ? — Sigur că sînt. domnule. . rotarul. ~ Domnule. Am de dres două spiţe şi butu cul. — Cu neputin(ă. Dar dacă. domnule. — O roată de schimb ? — Da. — Mîine ? — Am de lucru o zi întreagă. — Nu se poate. domnule. Nu puteţi pleca decît mîine dimineaţă. N-am decît roţi de căruţă._ fii bun şi cheamă-l încoace! _ __ Stă colea. vinde-mi o pereche. Domnul este grăbit ? — Foarte grăbit. domnule. — N-ai cumva o roată de vînzare ? Aş putea pleca numaidecît. era tocmai în pragul uşii. Trebuie să plec cel mult într-un ceas. Satul nostru-i mic. Două roţi fac o pereche şi două roţi nu se potrivesc a Şa. în loc s-o dregem. Veni să vadă ce are roata şi strîmbă din nas ca un chirurg în faţa unui picior rupt. —• Atunci. în două ceasuri. 291 . __ Poţi să dregi numaidecît roata asta ? — Da. la doi paşi. — Atunci. — Treburile mele n-aşteaptă pînă mîine. meştere Bourgailîard ! Meşterul Bourgailîard. nu orice roată merge la o osie. — Astăzi nu se poate. — N-am nici o roată gata pentru trăsura dumneavoas tră. — Şi cînd pot pleca mai departe ? — Mîine.__ Prietene — îi zise el băiatului — e vreun rotar pe-aici ? __ Desigur. domnule. la întîmplare. Hei. — Iţi dau oricît îmi ceri.

. — Ei bine.. — Cum vă spuneam: satul nostru-i mic. e o caleaşca la care v-ar trebui doi cai. care mi-a lăsat-o în păstrare şi care n-o folo seşte niciodată. Aveţi act de identitate ? — Da.. care sînt luaţi de peste tot. de la poştă şi de oriunde se găsesc. V-aş închiria-o cu plăcere. Schimburile se fac anevoios.. ce-aş avea de pierdut ? Dar n-ar trebui să vă vadă burghezul cu ea.. E nevoie de cai voinici. tot nu v-aş închiria-o. — Desigur ! Dar calul ăsta rabdă şeaua pe el ? 292 . dacă luaţi cai de poştă. vedeţi. Şi pe urmă. Au început arăturile. Şi. dacă luaţi cai de poştă. Deshamă calul de la trăsurică ! Găsesc eu în sat o şa de vînzare. — Gum ? Nici măcar o căruţă ? Nu cer mare lucru. Sîntem pe urj drum lătu ralnic. n-o s-ajungeţi la Arras mai devreme decît mîine. — Atunci o să mă duc călare. Am în şopron — spuse rotarul — o caleaşca veche a unui burghez de la oraş. Veţi aştepta cel puţin trei-patru ceasuri la fiecare popas. — Fiindcă. Sînt multe coaste de urcat. nu uitaţi că mergeţi la pais. fireşte. pe urmă. — Iau doi cai de poştă. mi-ai vinde-o ? — N-am nici una. — Dar de vîndut. — Şi vreţi s-ajungeţi astăzi ? — Sigur ! — Cu doi cai de poştă ? — De ce nu ? — ? neaţa Nu v-ar fi totuna dacă aţi ajunge la patru dimi — Nu. — Unde mergeţi dumneavoastră ? — La Arras. Dădu din umeri: — Bine mai ţineţi trăsurile pe care le luaţi cu chirie ! Chiar dacă aş avea una..— Dar n-ai putea cumva să-mi închiriezi o cabrioletă ? Meşterul băgase de seamă de la început că trăsurica fusese luată cu chirie. trebuie să vă spun un lucru. Caii sînt la cîmp.

şi cea care se duce şi cea care se întoarce. — Dar în sat nu se găseşte vreun cal cu chirie ? — Un cal care să meargă la Arras fără nici o oprire ? — Da. ce e de făcut ? — Cel mai bun lucru. vă spun cinstit. . — Atunci. Amîndouă caretele fac serviciu de noapte. N-o rabdă. e să dreg roata şi să plecaţi mîine dimineaţă. Şi pe urmă. — Şi. fiindcă nu vă cunoaşte nimeni pe-aici.. — Nici alt rotar nu mai e ? Servitorul şi rotarul răspunseră amîndoi o dată. să daţi oricît: şi cinci sute. Dar n-o să-l găsiţi nici de vînzare. Simţi o mare bucurie. Nu se dăduse bătut te această primă somaţie . Bine că mi-ai spus !. nu dăduse înapoi nici 293 . Nici un ceas mai puţin.__ Adevărat. — Mîine e prea tîrziu. — Chiar dacă pui doi lucrători ? — Chiar dacă pun zece. clătinînd din cap : — Nu.. ~ Dac-am lega spiţele cu o frînghie ? — Spiţele. şi obada e ca vai de ea. dar butucul roţii.._ Ar fi nevoie de un cal cum nu prea se găsesc prin _ partea locului. — De! — Careta poştală nu merge la Arras ? Cînd trece pe-aici ? ~ La noapte. nu. — Pe-aici nu e nimeni care închiriază trăsuri ? — Nu. ai nevoie de-o zi întreagă ca să dregi roata ? ■— O zi întreagă. şi o mie de franci.. — Atunci. Ea rupsese roata trăsurii şi îl oprea din drum. In mod vădit aici era mîna providenţei. Intîi de toate. da. nici de închiriat. făcuse tot ce i-a stat în ca putinţă să-şi urmeze călătoria . întrebuinţase cinstit şi cu cea i mare grijă toate mijloacele.. ar trebui să-l cumpăraţi..

Era însoţit de-o bătrînă. nici în faţa oboselii. La auzul acestor cuvinte simple. Se gîndi că făcuse tot ce trebuia să facă şi că acum nu-i mai rămînea altceva decît să se întoarcă liniştit acasă. Şi se grăbi să adauge : Dar nu se găseşte nici una prin par tea locului. I se păru că vede cum gheara din care scăpase se ivea iarăşi în umbra dinapoia lui. rostite de-o bătrînă însoţită de-un copil. dacă n-ar mai fi auzit nimeni. Respiră. totul s-ar fi oprit aici şi probabil că noi n-am mai fi avut de istorisit nici una din întîmplările pe care le veţi citi. Răspunse: — Da. îl trecură sudori reci pe şira spinării. Vreau să închiriez o cabrioletă. băiatul tocmai venea înapoi. Pe cînd călătorul vorbea cu rotarul. nici în faţa cheltuielilor . cîţiva drumeţi se opriseră în jurul lor. pe faţă. aşa a vrut providenţa. Nu era vina Iui. spuse bătrînă. 294 . Orice discuţie de pe stradă adună neapărat un grup de oameni. Dacă tot ce vorbise cu rotarul s-ar fi petrecut într-o odaie a hanului. un băiat pe care nn-I luase nimeni în seamă ieşise din grup şi o luase la goană. asta nu mai depindea de el. Se găsesc totdeauna trecători cărora le place să stea gură-cască. — Ba se găseşte. Dacă nu pleca mai departe. hotărî să se întoarcă din drum. — Domnule — zise femeia — băiatul meu îmi spune că vreţi să închiriaţi o cabrioletă. Respiră liber şi din adîncul pieptului. după framîntarea lăuntrică de care am pomenit. După ce ascultase cîteva minute. In clipa cînd călătorul. I se părea că dumnezeu trecuse de partea lui. gata să-l înşface din nou. pentru întîia dată de la vizita lui Javert. n-a vrut el să fie aşa . dacă n-ar mai fi fost nimeni acolo. Pumnul de fier care-i strîngea inima de douăzeci de ceaisuri începuse parcă să slăbească. nu-şi putea face nici un fel de mustrare. mătuşica. dar convorbirea avusese loc în mijlocul drumului.în faţa frigului.

îşi spuse că o clipă mainainte se gîndise cu bucurie că n-o să se mai ducă acolo unde pornise. avea două roţi şi putea să-l ducă la Arras. O rablă hodorogită! Domnul ar face o mare greşeală dacă ar lua-o !. supăraţi ca le scapă călătorul. care dădea bucuros tuturor. Toate astea erau foarte adevărate. dar rabla hodorogită. Era băiatul bătrînei. De ce s-ar bucura că se întoarce din drum? La urma urmei.. harabaua asta._. Cînd brişcă se urni din loc. cu siguranţă. E drept că banchetele sînt atîrnate de nişte curele de piele. Gheara nemiloasă îl înşfăcase iarăşi. Etc. Nu-l silea nimeni. __ La mine. dar plouă înăuntru. şi ? — Nu mi-aţi dat nimic. roţile sînt ruginite şi mîncate de ume zeală. Plăti cît i se ceru. ca s-o găsească la înapoiere. Domnul Madeleine tresări. El. N-o să meargă mult mai departe decît trăsura cu care aţi venit. se urcă şi luă din nou drumul pe care pornise în zorii zilei. lăsă trăsurica în reparaţie la rotar. mă rog ? întrebă rotarui. Ieşind din Hesdin. Bătrîna avea în adevăr.Unde. într-un şopron. 295 . un fel de brişcă de nuiele. totul se va petrece aşa cum vrea el. puse să i se înhame calul alb la brişcă. găsi de astă dată că pretenţia depăşea orice măsură şi că era aproape odi°asă. Şi. răspunse bătrîna. se amestecară în vorbă : — O haraba îngrozitoare. — Ei. — Domnule — zise el — eu v-am făcut rost de brişcă.. oricum ar fi fost. pusă de-a dreptul pe osie. auzi pe cineva strigînd : „Opreşte ! Opreşte!" Opri trăsura cu o smucitură puternică. în care se amesteca nu ştiu ce pornire înfrigurată ?i tulburător de asemănătoare cu speranţa. etc. Ii fu necaz de bucuria pe care-o avusese şi o'-găsi absurdă. Rotarul şi servitorul nanului. făcea drumul ăsta de bunăvoie.

se uita la şirurile de copaci. Căluţul era sprinten şi trăgea cît doi. plinuţă. la acoperişu rile de stuf. Iar. stătu lîngă iesle tot timpul cît mîncă. Se repezi la pîine. Brişcă n-avea arcuri şi era foarte greoaie. muşcă o bucată. II întrebă : — De ce-o fi aşa de amară pîinea asta ? Căruţaşul era neamţ şi nu înţelese. „Asta e I se gîndi el. Mi-era foame. La masa vecină rnînca -un căruţaş. Se duse iar în grajd. pleca din Saint-Pol şi se îndrepta spre Tinques. la cal. plouase." I se aduse mîncarea. Se uita la ea cu plăcere. Nevasta hangiului intră în grajd: — Domnul nu vrea să mănînce ceva ? — A ! da ! curn să nu ! spuse el.— Â ! tu eşti. Ce făcea tot timpul drumului ? La ce se gîndea ? Ga şi dimineaţa. Trebuie să plec mai departe şi sînt grăbit. apoi o puse încetişor pe masă şi nu se mai atinse de ea. care nu se afla decît la cinci leghe de Arras. Făcu aproape patru ceasuri de la Hesdin la Saint-Pol. La Saint-Pol trase la cel dintîi han care-i ieşi în cale. îi puse la iuţeală tacîmul. Pierduse multă vreme la Hesdin şi ar fi vrut s-o recîştige. Cinci leghe în patru ceasuri. pe urmă. Nu-{i dau nimic. Merse după hangiţă. duse calul în grajd. Dar era în februarie. — Dă-i zor! spuse el. care avea o faţă rumenă şi veselă. II conduse într-o încăpere scundă. măi secătură ? zise el. Se gîndea la fel de fel de lucruri triste şi încurcate. avea de luptat cu o mulţime de urcuşuri. Peste un ceas. pe deasupra. Mi-e o foame de lup. unde se aflau cîteva mese acoperite cu muşama. O'servitoare flamandă. la cîmpiile arate şi la priveliştile care se destrămau şi dispăreau Ia fiecare cotitură a drumului. Spectacolul ăsta mulţumeşte uneori sufletul şi ne scuteşte . Şi. aşa cum îi făgăduise lui Scaufflaire. nu mai era cu trăisurica. Dădu bici calului şi porni mai departe în trap săltat. drumurile erau desfundate.

— Dacă mergeţi tot aşa. Şi. o apucaţi la dreapta. — Cum se poate ? Pe hartă sînt numai cinci leghe Şi ceva. 297 . Ieşind din sat. — Adevărat ? _ — Luaţi-o la istînga. — Vă duceţi Ia Arras ? întrebă cantonierul. zărim o poartă întunecoasă . Nu se opri de loc la Tinques. Opri calul şi-l întrebă pe cantonier : — Cît mai e pînă la Arras ? — Aproape şapte leghe. bietul animal nu mai mergea decît la pas. In cutele cele mai nepătrunse ale sufletului poate că făcea o apropiere între priveliştile acestea nestatornice şi existenţa omenească. ne pomenim bătrîni. telegarul sumbru care ne tîra prin viaţă se opreşte. e drumul de la Mont-Saint'Floy spre Arras. Se însera cînd copiii care ieşeau de la şcoală îl văzură pe călătorul nostru intrînd la Tinques. O să mă rătăcesc. un cantonier care pietruia drumul se uită la el şi-i spuse : — Tare-i ostenit calul ! într-adevăr. dintr-o dată. o eclipsă. întindem mîna să apucăm ceva din ceea ce trece. După o clipă de strălucire. ~~ Dar a început să se întunece. totul e negru în jurul nostru. ne grăbim.oarecum de-a mai cugeta. întunericul şi lumina se înlănţuie. Ce poate fi mai trist şi de neînţeles decît să priveşti o mulţime de lucruri pentru prima şi ultima oară ? Să călătoreşti înseamnă să te naşti şi să mori în fiecare clipă. Toate întîmplările vieţii se desfăşoară într-o nepotolită goană în faţa noastră. Simţim un fel de zguduitură. Privim în jurul nostru. — Da. pe drumul care duce la Carency Şi treceţi rîul ! Cînd ajungeţi la Gamblin. Nu e chip să mergeţi mai departe. E drept că era o zi dintre cele mai scurte ale anului. Fiecare întîmplare este o cotitură. __~~ A — spuse cantonierul — dumneavoastră nu ştiţi că se repară şoseaua ? O să vedeţi că se întrerupe la un sfert de ceas de-aici. şi vedem cum o umbră necunoiscută îl deshamă în beznă. n-o s-ajungeţi prea devreme.

■JBJ . nu mai ştiu cum să înham calul. mîine în zorii zilei am putea fi la Arras. Ascultă sfatul cantonierului. ca un uruit de mobile urnite din loc. dac-aţi vrea să rămîneţi peste noapte la Tinques. domnule. La un hop crucea se rupse. Rîndaşul o să vă spună pe unde s-o apucaţi. Drumul era îngrozitor. Cîmpia era neagră. Vă culcaţi şi porniţi spre Arras mîine dimineaţă. la trap. — Domnule — zise surugiul — s-a rupt crucea. — Da. Tăie o cracă dintr-un pom şi făcu altă cruce. îşi dădea totuşi seama că întîrzie. isca în toate unghiurile zării un zgomot pătrunzător. Duceţi-vă totuşi la han şi luaţi de-acolo încă un cal. se întoarse din drum şi peste o jumătate de ceas trecea din nou prin acelaşi loc. Brişcă dădea dintr-o groapă într-alta. Se înnoptase de-a binelea. Intrară pe un drumeag mărginaş. venind dinspre mare. domnule ? Vreţi să vă dau un sfat ? Calul dumneavoastră e mort de obo seală. — Nu sînteţi de prin partea locului ? — Nu. Dar — adăugă cantonierul — ştiţi ceva. şedea lîngă el pe capră. — Asta-i altceva. Un rîndaş. — Mai cu seamă că sfnt numai drumuri ocolite. şi-ţi dau un bacşiş bun. Pierduseră încă douăzeci de minute. în chip de surugiu. dar acum porniră în galop. Intorceti-vă la Tinques ! E un han bun acolo. Tot . Un vînt puternic. de astă dată însă în trap mare. cu un cal lăturaş. destrămîndu-se ca fumul. Printre nori se vedeau lumini albicioase. — Trebuie să ajung astă-seară. Neguri joase. negre şi peticite pluteau printre dealuri. — Ai vreo bucată de sfoară şi-un cuţit ? întrebă călă torul. Ii spuse surugiului : — Mergi tot aşa. e tare greu de mers noap tea pe drumul ăsta .

cînd totul se va fi sfîrşit. îşi aducea vag aminte de-o altă goană în noapte. voi. furtul merelor se va dovedi repede. cu care părea că măsoară anumite Mizerabilii. mototolindu-şi aşternutul şi îngăimînd în şoaptă tot felul de socoteli. Dimineaţa. o să ajungă. aiura. patru sau cinci martori. Tuşea îngrozitor. iar avocaţii nu vor avea mare lucru de spus . febra îi crescuse. totul se va mărgini la stabilirea identităţii. Avusese o noapte foarte rea.socoteli în minte : de obicei şedinţele curţii cu juri încep la nouă dimineaţa . Se gîndi atunci pentru întîia dată — mirîndu-se cum de nu i-a trecut mai demult prin minte — că toată truda lui putea să fie de prisos. dezbaterile nu pot dura prea mult. că navea nici un rost s-o ia aşa. desigur. n-a scos aproape nici o vorbă. la sosirea doctorului. Nu mai avem decît trei leghe. I 299 . Ingrijat. Surugiul dădu bice cailor. razna. Noaptea se făcea din ce în ce mai neagră. Ajungem la Arras pe la opt. Trecuseră opt ani de-atunci şi parcă a fost ieri. Cîte nu se înfioară sub adierea nesfîrşită a nopţii! Tremura de frig.ce se zărea stârnea groază. fără să ştie dacă ceea ce făcea putea să fie de folos. Nu mîncase nimic din ajun. Pe urmă. începu să facă tot felul de . că nu ştia nici măcar ora procesului. Trecuseră rîul şi Mont-SaintFloy rămăsese în urma lor. Toată dimineaţa a stat posacă. doctorul ceruse să i se dea de veste cum va veni domnul Madeleine. pe cîmpia de lîngă Digne. Se auzi sunînd ceasul la o turlă în depărtare. domnule. VI SORA SIMPLICE PUSA LA ÎNCERCARE Tocmai în acest răstimp. întrebă : — Cît e ceasul ? — Şapte. Fantine avu o mare bucurie. visase tot timpul. că ar fi trebuit cel puţin să se informeze.

O. claviculele ieşite. luminile cerului îi învăluie pe cei părăsiţi de lumina pământului. ajunsese ca o umbră. braţele uscate. faţa vînătă. Stătu astfel un sfert de oră. Pe urmă. îşi împreună într-un fel de strînsoare convulsivă mîinile galbene şi slabe. întrebă daca domnul primar a dat pe la infirmerie şi clătină din cap. Se pare că atunci cînd un anumit ceas se apropie. Dar nu intră nimeni. uşa nu se deschise. de ruşine şi de bucurie. Fantine se ridică în capul oaselor. cu ochii aţintiţi spre uşă. care n-avea decît douăzeci şi cinci de ani. Suferinţa fizică desăvîrşise opera suferinţei morale. pielea părnîntie. Ori de cîte ori sora S implice o întreba cum se simte.■ distanţe. iar printre şuviţele ei blonde creşteau fire de păr alb. se aprindeau şi străluceau ca stelele. De obicei. Făptura asta. Fantine începu să se zbuciume. înfundaţi în orbite. şi călugăriţa o auzi scoţînd din piept unul din acele suspine adînci. care par că înlătură o povară. domnul Madeleine venea pe la ora trei s-o vadă pe bolnavă. Aş vrea să-l văd pe domnul Madeleine. obrajii ofiliţi. Pe la două şi jumătate. din cînd în cînd. cînd Fantine îşi pierduse orice urmă de sfială. Fantine se întoarse şi privi spre uşă. gîtul scheletic. oprindu-şi parcă răsuflarea. nemişcată. Ochii ei. dar. aţintiţi în gol. nasul subţiat. ea răspundea neschimbat: — Bine. păreau aproape stinşi. iar acum părea că e propria ei stafie. el era totdeauna punctual. dădu cîteva sfaturi. deşi pînă atunci abia putuse să se mişte. Punctualitatea fiind şi ea o dovadă de bunătate. cît de mult ne apropie boala de bătrîneţe! La amiază doctorul veni din nou. soră ? — Sună ora trei. La cea de-a treia bătaie. Sora nu îndrăzni . Gu cîteva lumi mai-nainte. avea fruntea brăzdată. dinţii descărnaţi. In douăzeci de minute o întrebase de zece ori pe călugăriţă : — Gît e ceasul.

Port cu mine pruncul ce mi l-ai cerut. începu deodată să cînte. Intre acestea. Florile-s albastre. Un ceas. ca o adiere. Bătu ora cinci. Ori de cîte ori suna orologiul. A venit la mine în haină-nflorată Şi mi-a spus : — In vălul înadins {esut. nu se tînguia. rozele-nfloresc. Călugăriţa ascultă. cu glas stins: — De vreme ce mîine plec. Fantine se ridica şi se uita spre uşă. Du-te-n tîrg 'îndată şi cumpără dar Pînză albă. Trecu o jumătate de ceas. Din cînd în cînd zîmbea. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Ii ghiceai limpede gîndul. Fantine se uita-n sus la pologul patului. >a\ă. cu glas stins. rău face că nu vine! Sora Simplice era şi ea foarte mirată de întîrzierea domnului Madeleine. Numai că tuşea îngrozitor. Nu veni nimeni. Căuta parcă să-şi aducă aminte de ceva. Ceva întunecat parcă se lăsa asupră-i. Se făcuse pămîntie la faţă şi avea buzele vinete. pe urmă cădea Ia loc. Orologiul din turla bisericii sună ora trei şi un sfert. 301 . Fecioara Măria. Florile-s albastre. drag mi-e să iubesc. Nu spuse nimic şi începu să mototolească iarăşi aşternutul. Cumpărînd de-acolo (lucruri mici şi rare.sâ-i spună nici o vorbă. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare. ac şi degetar. Fantine căzu din nou cu capul pe pernă. maica preacurată. nu învinuia pe nimeni. Iată ce cînta Fantine : Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. dar nu rostea nici un nume. Sora o auzi atunci spunînd încet.

maică. Florile-s albastre. De mine brodată toată numai flori. Să nu rupi rochiţa cu pieptar uşor. lîngâ sobă. De mi-ar da -acuma domnul chiar o stea. Era un vechi eîntec de leagăn cu care o adormea altădată pe Cosette şi care nu-i mai venise în minte de aproape cinci ani.. ce fac oare ? — Fă din pânză giulgiu ca să mă-nfăşoare.Âm făcut preasfînto. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare.. drag mi-e să iubesc. rozei e-n fi oresc. rozele-nflorese. — Dar cu pînza. Florile-s albastre. de cînd fetiţa nu mai era lîngă ea. — Spală pînza. Fantine stătuse tot timpul nemişcată. — Nu mai e copilul! Maică. Deprinsă cu suferinţa. drag m i e să iubesc. Leagăn plin de panglici pentru pruncul meu. eii. sora simţi totuşi o lacrimă în colţul ochilor. Orologiul bătu ora şase. Părea că nu-i mai pasă de ce se întîmplă în jurul ei. Fantine parcă nu mai auzea. Florile-s albastre. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Flarile-s albastre.. Cînta cu glais atît de trist şi pe-o melodie atît de duioasă. urmîndu-şi firul gîndurilor. aproape Dar ia seama : dacă schimbi mai multe a<pe. ce-am eu ide făcut ? — Scutece curate pentru cel născut. 302 . Sora Simplice trimise o servitoare să întrebe pe portăreasa fabricii dacă s-a întors domnul primar şi dacă mai trece azi pe la infirmerie.. — Unde ? — într-un rîu. -Fata se întoarse peste cîteva minute. încît era în stare să înduioşeze şi pe-o călugărită. Mi-e mai drag copilul dat de mîna ta.

Sora Simplice se îmbujora la faţă. la ureche. Vreau să ştiu şi eu. culcă-te Ia loc! Fără să se clintească. răspundeţi odată ! strigă Fantine. sora punînd întrebări. Şoptiţi între voi. Pe cînd femeile vorbeau în şoaptă. cu pumnii încleştaţi în pernă. ca de obicei. Deodată începu să strige: — Vorbiţi despre domnul Madeleine ? Ce tot şoptiţi acolo ? Ge e cu el ? De ce nu mai vine ? Glasul ei era atît de răstit şi de răguşit. iar servitoarea făcînd tot felul de presupuneri. asculta. îşi dădea seama că. Servitoarea îi spuse repede. fusese foarte liniştit şi-i spusese portăresei să nu-l aştepte Ia noapte. cu spatele spre patul Fantinei. U spuse : 303 .. Unii spuneau că l-ar fi văzut luînd-o spre Arras. Plecase singur. înainte de ora şase. încît femeilor li se păru că e o voce bărbătească. Fantine — cu vioiciunea înfrigurată a anumitor boli organice care îmbină mişcările obişnuite ale omului sănătos cu slăbiciunea îngrozitoare a ultimelor clipe — se aşezase în genunchi pe pat şi. ceea ce ar fi fost foarte grav pentru starea în care se afla Fantine.. Fantine continuă cu glas tare şi pe un ton în acelaşi timp poruncitor şi plin de suferinţă : — N-o să poată veni. — ■ Hai. Inălţînd spre Fantine ochii ei eenini şi trişti. fără vizitiu.Servitoarea îi spunea în şoaptă sorei Simplice că domnul primar plecase dis-de-dimineaţă. ar fi însemnat să-i dea o lovitură cumplită. într-o trăsurică trasă de un cal alb. Servitoarea îngăimă : — Mi-a spus portăreasa că astăzi n-o să poată veni. scoţînd capul printre perdele. Servitoarea voia s-o facă să spună o minciună.. De ce ? Voi ştiţi de ce n-o să vină. călugăriţei: — Răspundeţi-i că are de lucru la consiliul municipal. alţii că l-au întîlnit în drum spre Paris. Se întoarseră speriate. — Copila mea — spuse sora — linişteşte-te. cu tot frigul care se lăsase. spunînd bolnavei adevărul.. şi nu se ştia pe ce drum apucase. La plecare. Pe de altă parte. Roşeaţa din obrajii călugăriţei se risipi repede.

O bucurie neţărmurită îi lumină faţa brăzdată de suferinţă. mă culc la loc. nu mă mai doare nimic.. ştiu şi eu asta. Şi pe urmă. nu-i aşa ? Au s-o dea pe Cosette. Fantine sări în picioare.. pe stînga. e-atît de drăguţă ! O să vezi! Ştii ? Are degete mici.. N-au de ce isă se opună. — A plecat azi-dimineaţă la Paris. se ruga în şoaptă. — A plecat I strigă ea. N-am mai văzut-o de aproape cinci ani. Dar nici n-are nevoie să treacă prin Paris. Dumneata nu-ţi poţi închipui ce înseamnă un copil. de vreme ce li se plăteşte tot. fac tot ce mi se cere. S-a dus s-o aducă pe Cosette ! întinse braţele spre cer şi toată faţa i se lumină. Se culcă.' — Domnul primar a plecat. Dumnezeu e bun cu mine. soră dragă. — Copila mea — spuse sora — acum odihneşte-te şi nu mai vorbi! Fantine strînse în mîinile-i umede mîna sorei. închipuie-ţi că s-a dus s-o aducă pe Cosette de la Montfermeil. am s-o văd iar pe Cosette.. şi domnul Madeleine e un om bun. Ţi-aduci aminte ce mi-a spus ieri cînd îi vorbeam despre Cosette ? „In curînd !" Vrea să-mi facă o surpriză. o ajută pe călugăriţă să-i aşeze perna şi sărută cruciuliţa de argint de la gît. trandafirii! O să aibă mîini foarte fru moase.. degeaba-mi faci semn să tac. Sînt foarte fericită. Soră dragă. mi-e mult mai bine. uite.. Uite : mi s-a făcut şi foame. iartă-mă c-am ţipat la dumneata . Are şapte 304 .. După ce sfîrşi rugăciunea. spuse : — Soră. nu-i frumos să ţipi. Cînd era numai de-un an avea nişte mînuţe atît de caraghioase. Acum trebuie să fi crescut... buzele îi tremurau. Ştii ? Mi-a dat să iscălesc o scrisoare ca s-o ia de la Thenardieri. adineauri am fost rea . Ochii îi scînteiau. care fu îngrijorată de această transpiraţie. Autorităţile n-au să le dea voie s-o mai oprească la ei dacă li s-a plătit datoria. Montfermeil e puţin mai încoace.. pe care i-o dăduse sora Simplice. dar sînt atît de fericită.

vorbindu-şi în şoaptă. fii ascultătoare şi nu mai vorbi! Fantine puse capul pe pernă şi spuse încet: — Da ! culcă-te la loc şi fii cuminte. Dădu perdelele la o parte a 305 . Neauzind nici un zgomot şi crezînd că Fantine doarme. Mîine o să fie aici împreună cu Cosette. nu-i aşa ? O să fie zi de sărbătoare.. soră dragă. Mîine am s-o văd pe Cosette.. n-ar mai fi înţeles nimic. copilul o să fie iarăşi lîngă tine. — Mîine! mîine! zise Fantine. Pe urmă. Dar diligentele merg repede. care habar n-avea de distanţe. să-mi aduci aminte să-mi pun boneta cu dantelă. Aş putea să şi joc dacă mi s-ar cere. Uite. Era acum îmbujorată la faţă şi vorbea cu multă însufleţire. nădăjduind că o să aţipească. răspunse: — O I sînt sigură că mîine au să fie aici. ce rău e să nu-ţi poţi vedea ani de zile copilul! Ar trebui să ne gîndim că viaţa nu e veşnică ! O. cu un aer voios şi nu mai spuse nimic. Bucuria unei mame seamănă mult cu bucuria copilului. Intre şapte şi opt veni doctorul. Doamne. Pe vremuri. — Ei bine — spuse călugăriţa — acum eşti fericită. fără să întoarcă măcar capul. scumpă soră întru domnul. Cine-ar fi văzut-o cu un sfert de ceas mai înainte. nu mai am nimic. Eu îi spun Cosette. Din cînd în cînd începea să rîdă. Toată lumea de-aici are dreptate. Sînt nebună de bucurie. Mîine dimineaţă. Azi-dimineaţă mă uitam la praful de pe sobă şi mă gîndeam c-ara s-o revăd în curînd pe Cosette. chipul ei era numai zîmbet. Cît e de-aici pînă la Montfermeil ? Sora. dar o cheamă Euphrasie. Sora trăise perdelele. Montfermeil e un sat. fără să se mai clintească din loc. ce bine c-a plecat domnul primar! E într-adevăr atît de frig ? Şi-a luat cel puţin mantaua ? O să se întoarcă mîine. intră încet şi se aproPie de pat în vîrful picioarelor. A fost destul de departe pentru mine. Are dreptate sora Simplice. am făcut drumul ăsta pe jos. începu să se uite de jur împrejur cu ochi mari.ni E o domnişoară.

e loc destul. am s-o aud pe ea cum doarme. liniştiţi. mai ales că putea să fie adevărat. iar în cazul cînd febra ar reveni peste noapte.şi. Răsuflarea ei uşoară şi călduţă o să-mi facă bine. văzu ochii mari.. o să-mi daţi voie s-o culc lîngă mine într-un pătuc. La plecare. Ea continuă : — Uitaţi-vă. Medicul aprobă. Dac-o avea norocul ca domnul primar să vie mîine cu fetiţa — cine ştie ? Unele crize sînt sur prinzătoare . nu-i aşa ? Doctorul crezu că aiurează. am să-i spun pi'îicuţei mele bună dimineaţa. dar sînt atîtea taine nepă trunse !. Ciosettc vine mîine. să i se dea un calmant. Ea întinse braţul şi începu să rîdă : — A. Prescrise o infuzie de chinchina. a socotit că nu-i bine s-o neliniştească pe bolnavă. Nu se mai înnăbuşea. eu. da ! aşa e! e drept! dumneavoastră nu ştiţi că m-am făcut bine. care-şi închipuie că domnul primar a plecat la Montfermeil. — Dă-mi puţin mîna. ai Fanţinei.. zise doctorul. la lumina lămpii. îi spuse sorei: — E mai bine.. Pulsul devenise normal. venită din senin. privindu-l. dimineaţa cînd se va trezi. destul de înaintată. care-i spuse : — Pentru că. Era în adevăr mai bine. — Domnule doctor — zise ea — v-a spus sora că domnul primar s-a dus s-o aducă pe mititica ? Medicul recomandă ca bolnava să stea liniştită şi să fie ferită de orice emoţii. care îi explică totul. S-ar putea să scape.. spunîndu-i că domnul Madeleine plecase pentru o zi sau două şi că. neştiind unde s-a dus. s-au văzut cazuri cînd o mare bucurie a pus capăt unei boli. 300 . care nu prea dorm. O viaţă nouă. o însufleţise dintr-o dată pe-această sărmană făptură istovită. Se apropie din nou de patul Fantinei.. II întrebă : — Domnule. ştiu că aici e vorba de o boală orga nică. ştiţi. Medicul o luă deoparte pe sora Simplice. Medicul rămase uimit.. iar noaptea.

Părea că se încăpăţînează să nu întrebe nimic pe trecători. domnule. are nevoie de cel puţin două zile de odihnă. _ Domnule — îi spuse funcţionarul — să fiţi negreşit aici pentru plecare. Recunoştea singur că nu era vina lui. gîndindu-se bine. O DATA AJUNS. II opri pentru el şi-l plăti.VII CALATORUL. spuse rîndaşul. şi. Ii trebuiseră paisprezece ceasuri pentru un drum pe care socotea c-o să-l facă în şase ore. — Ba da. — Calul e foarte obosit. ÎŞI IA MASURI DE PLECARE Era aproape opt seara cînd brişcă pe care am lăsat-o în drum intră pe poarta cea mare a hanului poştei din Arras. — Nu-i aici serviciul diligentelor ? întrebă el. Omul pe care l-am urmărit pînă acum coborî. Era tocmai liber locul de lîngă poştaş. Nu cunoştea Arrasul. Trecu pîrăul Grinchon şi se 307 . Pe urmă. nu-i părea rău că se întîmplase aşa. Pe urmă ieşi şi porni prin oraş. intră în sala de biliard care se afla la parter şi se aşeză la o masă. străzile erau întunecoase. Hangiţa îl duse la birou. care se întreceau să-l primească bine. De data asta rupse tăcerea : — O putea calul să pornească din nou mîine dimi neaţă ? — 01 domnule. Intră hangiţa : — Domnul doreşte să se culce ? Domnul doreşte să ia masa ? Făcu semn din cap că nu. răspunse distrat oamenilor de la han. îşi arătă hîrtiile şi se interesă dacă poate să se întoarcă chiar în noaptea aceea la Montreuil-sur-mer cu poştalionul. mergea la întîmplare. la ora unu noaptea fix. trimise înapoi calul luat cu împrumut şi duse el singur căluţul alb la grajd.

unde e sentinela. vă rog — zise el — unde e palatul de justiţie ? — Nu sînteţi de-aici 1 răspunse cel întrebat. După ce stătu puţin la îndoială.pomeni într-un labirint de uliţi înguste. E lumină. Prin urmare. Veniţi cu mine ! Şi eu merg spre pala tul de justiţie. — Ia te uită ! Aţi sosit la vreme. deoarece palatul de justiţie se află acum în reparaţie şi deocam dată instanţele îşi ţin şedinţele la prefectură. a con struit acolo o sală mare. Totuşi. acolo unde e acum prefectura a fost pe vremuri. De obicei. Iată. e cam tîrziu. domnule. — Tot acolo îşi ţine şedinţele şi curtea cu juri ? — Da. — A ! asta-i altceva ! zise omul. . grupuri de avocaţi în robă vorbeau în şoaptă. care era un om în vîrstă. domnule. Să ştiţi că dezba terile s-au prelungit şi se ţine şedinţă de noapte. omul îi mai spuse: Dacă domnul vrea să asiste la vreun proces. Pe drum. domnule. din loc în loc. Un om mergea pe drum cu un felinar în mînă. ca şi cum s-ar fi temut să nu audă cineva întrebarea pe care voia să i-o pună. cînd ajunseră în piaţa principală. Domnul de Conzie. adică spre palatul prefecturii. dar nu fără a privi mai întîi înaintea şi în urma lui. Urmă indicaţia ce i se dăduse şi în cîteva minute ajunse într-o sală cu multă lume şi unde. Vedeţi cele patru ferestre ? Acolo e curtea cu juri. vreau numai să vor besc cu un avocat. unde se rătăci. care a fost episcop pe la 1782. nu s-a terminat. îi arătă patru ferestre mari luminate pe faţada întunecată a unei clădiri înalte. înainte de revoluţie. — Domnule. In sala asta se ţin şedinţele curţii. Aveţi noroc. acolo-i poarta. Ştiţi. Vă inte resează cazul ? E vorba de vreo crimă ? Sînteţi martor ? I se răspunse : — Nu vin pentru nici un proces. se hotărî să intre în vorbă cu el. Urcaţi pe scara principală. palatul episcopal. şedinţele se ridică la ora şase.

Femeia Limosin. era o veche anticameră a episcopiei şi servea acum ca sală a paşilor pierduţi. infanticidul a fost dovedit. juraţii au înlăturat premeditarea. Dumneavoastră despre cine vorbeaţi ? Despre nimeni. în pragul instanţelor de judecată. o despărţea de încăperea cea mare unde-şi ţinea şedinţele curtea cu juri. O uşă cu două canaturi. S-a pronunţat vreo condamnare ? — Fireşte. Dar. de vreme ce s-a terminat. încît nu se sfii să se adreseze primului avocat care-i ieşi în cale : — Domnule — zise el — în ce fază e procesul ? — S-a terminat! răspunse avocatul... Nu trebuia constatată nici o identitate. Toate orupurile astea îi apar celui ce trece visător pe aici ca nişte roiuri negre de spirite bîzîitoare. cum se face că mai e lumină în sală ? 309 . a fost condamnată pe viaţă. Rareori se întîmplă ca bunătatea «i mila să-i preocupe. Sînteţi cumva vreo rudă ? — Nu. Sala asta mare. Era atît de întuneric.Ţi se strînge inima ori de cîte ori vezi pîlcurile astea de oameni în haine negre vorbind tainic între ei.. închisă în momentul acesta. Nici nu se putea. — S-a terminat ? Felul cum rostise aceste cuvinte îl făcu pe avocat să se întoarcă : — Iertati-mă !.altfel. construind laolaltă tot felul de edificii întunecate.. Domnul Madeleine întrebă din nou c-un glas atît de slab încît abia se auzea : — Identitatea a fost constatată ? ~ Ce identitate ? răspunse avocatul. — A! e vorba de-o femeie! spuse el. Rezultatul acestor discuţii e de cele mai multe ori o condamnare ticluită mai dinainte. Cazul era foarte simplu. luminată de-o singură lampă. — Muncă silnică ? — Pe via{ă. _ — Bineînţeles. Nu cunosc pe nimeni de-aici. Femeia şi-a ucis copilul.

Noul-venit îl întrebă : — Domnule. un recidivist. la Toulon. iar acum venise rîndul ocnaşului. Condica de termene fiind foarte încărcată. Unul cu o mutră de adevărat tîlhar.termina înainte de miezul nopţii. — Pe unde se intră ? — Pe uşa cea mare. — Domnule — întrebă el — se poate intra în sală ? — Nu prea cred. Dar şedinţa a fost sus pendată. Nu-mi mai aduc aminte cum îl cheamă. 316 . deşi n-ar fi putut spune dacă ceea ce simţea era mulţumire sau durere. Au plecat cîteva persoane. N-o să se poată . un ocnaş. la redeschi derea şedinţei. recidivistul. Avocatul se îndepărtă. nu se mai deschide o dată uşa asta ? — Nu se deschide. amestecate laolaltă. In cele cîteva clipe cît stătuse de vorbă cu ei. — Care proces ? — A 1 şi cazul ăsta e limpede. Rămăseseră pledoariile apărării şi rechizitoriul ministerului public. răspunse aprodul. Se începuse cu infanticidul. care a început de aproape două ceasuri. care a fost prins furînd. preşedintele fixase pentru aceeaşi zi două procese simple şi scurte. aşa ca. Cuvintele acestui om nepăsător îi străbătură pe rînd inima. Un aprod stătea în fata uşii care dădea în sala de şedinţe. Interogatoriul inculpatului fusese luat şi martorii fuseseră ascultaţi. Omul furase nişte mere. „calul nărăvaş". dar faptul nu prea părea dovedit. aţi putea încerca. respiră adînc. O haimana. cînd ca nişte ace de gheată. Se apropie de mai multe grupuri şi trase cu urechea. Acuzatul va fi probabil condamnat.— Pentru celălalt proces. cînd ca nişte limbi de foc. domnul Madeleine încercase. Numai pentru mutra asta l-aş trimite la ocna. E lume multă. procurorul general era foarte dibaci şi nu prea lăsa să-i scape acuzaţii. toate emoţiile cu putin{ă. se dovedise însă că mai fusese la ocnă. ceea ce îi agrava situaţia. După ce înţelese că n-a sosit prea tîrziu. Era un băiat de spirit care făcea versuri.

şovăind parcă la fiecare treaptă. De bună seamă. De şapte ani de zile. Pe urmă. Nu mai poate intra nimeni. dar domnul preşe dinte nu dă voie acolo decît funcţionarilor publici. — De ce? — Pentru că sala e plină. urcă din nou scara în grabă. uşierul îi întoarse spatele. scoase din el un creion. Uşa e încuiată. Domnul Madeleine plecă îngîndurat. primarul din Montreuil-sur-mer se bucura de un fel de celebritate. îi dădu biletul şi-i spuse cu autoritate. uşierul adăugă: Mai sînt totuşi cîteva locuri în spatele domnului preşedinte. se rezemă de balustradă şi-şi încrucişa braţele. îşi făcu loc prin mulţime. __ Cum ? Nu mai e nici un loc ? — Nici unul. se sfătuia cu el însuşi. VIII INTRARE DE FAVOARE Fără să bănuiască. luă portofelul. In afară de servi31! . aruncă o privire asupra lui şi se supuse. Dintr-o dată se descheie la haină. de cînd faima calităţilor lui se răspîndise în toată regiunea buloneză. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. Zbuciumul sufletesc care-l chinuia încă din ajun nu încetase. ea trecuse de mult marginile unui singur ţinut Ş' ajunsese pînă-n judeţele învecinate. şi în fiecare clipă trecea printr-o nouă încercare. străbătu sala de aşteptare şi coborî scara încet.__ Cum ? Nu se mai dă drumul la redeschiderea şedinţei ? Nu s-a suspendat şedinţa ? __ Şedinţa a început — spuse aprodul — dar nu se mai dă voie înăuntru. merse drept la aprod. — Du asta domnului preşedinte! Aprodul luă biletul. la lumina felinarului: D-l Madeleine. rupse o foaie de hîrtie şi scrise repede pe ea. După o pauză. Cînd ajunse la capătul scării. Şi spunînd acestea.

scrise cîteva cuvinte pe aceeaşi hîrtie şi-o dădu aprodului. Peste tot numele domnului Madeleine era rostit cu respect. Peste cîteva clipe. deschizînd încet uşa care dădea din sala de consiliu în sala de şedinţe. Oraşele Arras şi Douai invidiau orăşelul Montreuil-sur-mer pentru norocul de a-l avea primar. ţesătoria mecanică din Frevent şi manufactura hidraulică de pînzeturi din Bouberssur-Canche. Cînd aprodul. deoarece se afla în dreptul lămpii. se afla într-o încăpere severă. spunîndu-i: — Să poftească ! Nefericitul despre care vorbim rămăsese pe loc. adăugînd : „Domnul acesta doreşte să asiste la şedinţă !". II desfăcu şi. amar. căptuşită cu tăblii de lemn. Consilierul curţii din Douai. preşedintele făcu numaidecît un gest de respect. Auzi ca prin vis pe cineva spunîndu-i: — Domnul binevoieşte să-mi facă cinstea de-a mă urma ? Era aprodul care-i întorsese spatele mai-nainte şi care acum se pleca pînă la pămînt. se plecă în spatele fotoliului preşedintelui şi-i înmînă biletul pe care sta scris rîndul pe care l-aţi citit. aprodul îi dădu biletul. putu să citească : Preşedintele curţii cu juri prezintă dom" nului Madeleine omagiile sale. în gură. toate cele o sută patruzeci şi una de comune ale plăşii Montreuil-sur-mer îi cunoşteau binefacerile. a susţinut cu creditele şi cu fondurile lui fabrica de dantelă din Boulogne. lîngă uşa sălii. să ajute şi să încurajeze chiar industriile altor plăşi. reorganizînd industria mărgelelor de sticlă. 312 . care prezida sesiunea aceasta a curţii cu juri din Arras. cînd s-a ivit prilejul. ca şi cum cele cîteva cuvinte l-ar fi făcut să simtă un gust neobişnuit. Ştiuse. în poziţia în care-l lăsase aprodul. Astfel. la nevoie. Mototoli biletul. luă un condei. cunoştea ca toată lumea acest nume atît de adînc şi de unanim preţuit. Totodată. Domnul Madeleine porni după aprod.ciul nepreţuit pe care-l făcuse capitalei districtului.

fost ministru şi primar al Parisului. i se părea că nu mai simte nimic. Se uita cu o linişte prostească la această încăpere tăcută şi de temut. fără îndoială. deoarece nu-şi mai lua ochii de la ea. O citea însă fără să f i e atent şi fără să-şi dea seama. se întoarse. se opri asupra ei. unde peste puţin va răsuna şi numele lui şi prin care trecea în momentul acela destinul său. şi ochii lui întîlniră iar clanţa de alamă a uşii care-l despărţea de sala de şedinţă. Se uită la pereţi.luminată de două lumînări aşezate pe o masă cu postav verde Ii mai sunau încă în urechi ultimele cuvinte ale aprodului care plecase: „Domnule. mai mult decît oricînd. neînţelegînd ce e cu odaia asta şi ce căuta el acolo. Glipa hotărîtoare sosise. să le legăm de realităţile chinuitoare ale vieţii. pe urmă se cercetă pe el-însuşi. unde fuseseră zdrobite atîtea vieţi. Privirea sa. era frînt de oboseală din pricina zdruncinăturilor trăsurii şi totuşi nu se simţea ostenit. şi prin care Pache trimitea comunei lista miniştrilor şi a deputaţilor ţinuţi în arest la domiciliu. Se afla tocmai în locul unde judecătorii deliberează şi condamnă. Nu mîncase nimic de peste douăzeci şi patru de ore. E de ajuns să apăsaţi pe clanţa de alamă a uşii şi veţi fi în sala de şedinţe.. în care se afla încadrată o veche scrisoare autografă a lui Jean Nicolas Pache. Firele cugetării se destramă în mintea noastră mai cu seamă atunci cînd avem nevoie.. citind-o de cîteva ori. Se apropie de un tablou cu rama neagră. Se gîndea la Fantine şi la Cosette. rămase aţintită asupra minerului de alamă. în spatele fotoliului domnului prezident. fixă. Tot gîndindu-se. la început foarte «niştită. şi spaima 313 . Aproape că uitase de uşă. datată desigur din greşeală 9 iunie anul al II-lea. sînteţi în camera de consiliu." Cuvintele se amestecau în mintea lui cu amintirea nedesluşită a coridoarelor înguste şi a scărilor întunecoase pe care le străbătuse. Aprodul îl lăsase singur. Cine l-ar fi putut vedea şi urmări în momentul acela Ş!-ar fi închipuit. încercă zadarnic să-şi adune gîndurile. pe urmă deveni tulbure. că scrisoarea îl interesa foarte mult.

nu mai auzea într-însul decît un glas strigînd: „Vai!" Trecu astfel un sfert de ceas. Era afară. ca şi cum îl ajunsese cineva din urmă şi-l aducea înapoi. oftă adînc. cu o stăpînire amestecată cu revoltă. fără să-şi dea seama. Se uita la el cum s-ar uita o oaie în ochii unui tigru. luminat din loc în loc de nişte lămpi ce semănau cu luminile de la capul bolnavilor. Se rezemă de perete. puse brusc mîna pe mîner şi uşa se deschise. văzu în fata lui uşa prin care intrase. parc-ar fi fost urmărit. se clătina. Dar nu asculta. lăsă braţele în jos şi se întoarse de unde plecase. Zidul era rece. făcea cîte un pas şi se apropia de uşă. mînerul de alamă i se părea că străluceşte ca o stea înspăimîntatoare. Din cînd fn cînd. o deschise şi ieşi. Intră din nou în camera de consiliu. Dacă ar fi fost atent. sudoarea îi îngheţase pe frunte. cugetase toată ziua. Respiră. Rotund şi lustruit. In cele din urmă. 314 . într-un coridor lung. Cugetase toată noaptea. Atunci. singur acolo. nu auzea nimic. nici un zgomot dinainte-i. După ce străbătu mai multe cotituri ale coridorului. întrerupt de tot felul de trepte şi de ghişeuri. ajunse lîngă uşă. făcu gestul ce nu se poate descrie şi care vrea să spună. Mergea încet. Aceeaşi tăcere şi aceeaşi întunecime împrejurul său. tremurind de frig şi poate şi din altă pricină. Era coridorul pe unde veniise. ca un om copleşit. porni spre ea. se opri şi ascultă din nou. Se afla în sala de şedinţe. în întuneric. Privirea nu i se putea dezlipi de pe mîner. ar fi putut auzi. La un moment dat. îngust şi întortocheat. trase cu urechea. începu din nou să cugete. Gîfîia. zgomotul din sala de-alături. se îndreptă înfrigurat. nici un zgomot în urmă-i. care spunea atît de limpede: „La naiba. o luă la fugă. Broboane de sudoare îi alunecau din păr şi i se prelingeau pe tîmple. plecă fruntea. Dintr-o dată. ca un murmur nedesluşit. Primul lucru pe care-l zări fu mînerul uşii.se întipări înoet-încet într-însa. cine mă poate sili ?" Se întoarse repede. Nu se mai afla în încăperea aceea.

tristeţe. rozîndu-şi unghiile sau moţăind. uşi înnegrite de-atîtea mîini. îmbătrînit. cînd plină de larmă. întuneric. Toate privirile se îndreptau asupra unui singur punct: o bancă de lemn din faţa unei uşi mici. uitîndu-se în jurul său. duşi pe gînduri. de partea cealaltă. şedeau judecătorii. slab luminată. Din toate astea se desprindea o impresie de severitate şi de măreţie. deoarece se simţea deopotrivă prezenţa acelei mari realităţi omeneşti care e legea şi a acelei mari realităţi dumnezeeşti care e justiţia. în robe vechi. în care toată procedura judecării unei crime se desfăşura. în cuiele înfipte în tăbliile de lemn — lămpi de cafenea. cu părul zburlit. Pe pereţi. ca şi cum ar fi ştiut dinainte unde e. Intr-un capăt al sălii. Omul acesta era „omul". Nu l-a căutat. mulţimea în zdrenţe. Pe mese. desigur. dar în totul asemănător ca atitudine şi înfăţişare. Pe banca luminată de mai multe lumînări stătea un om între doi jandarmi. lumînări în sfeşnice de alamă. Se vedea parcă pe el însuşi. urît. Privirea lui se îndreptase într-acolo în chip firesc. tăblii de lemn. în mijlocul mulţimii. închise automat uşa în urma lui şi rămase în picioare. jandarmi cu feţe cinstite şi aspre. cu haina asta. aşa cum fusese atunci cînd intrase în Digne.IX UN LOC UNDE SE FORMEAZĂ CONVINGERILE Făcu un pas. nu în totul asemănător la chip. cînd plină de tăcere. avocaţi în diferite atitudini. un tavan murdar. Era o încăpere destul de mare. plin de ură şi ascunzînd în fundul sufle315 22 . acolo unde se afla el. vechi şi pătate. cu gravitate meschină şi înfiorătoare. care mai mult afumă decît luminează. care se afla de-a lungul peretelui. în stînga preşedintelui. cu privirea sălbatică Şi neliniştită. mese acoperite cu un postav mai mult gălbui decît verde. L-a văzut. Nimeni din mulţime nu-l băgă în seamă.

Avea în el ceva aspru. cu tot ceea ce realitatea avea aievea mai de neîndurat. se mişcau. Judecători. înfricoşat. Era în prada unei halucinaţii. care-i cutremura toate gîndurile şi aproape îl înnebunea. un alt „el-însuşi" era acolo. toţi îl numeau Jean Valjean. Se îngrozi. o mulţime adevărată. Toate erau întocmai: acelaşi aparat judiciar. le mai văzuse o dată toate astea. erau acolo. acelaşi ceas de noapte. oare-o să ajung iarăşi în halul ăsta ?" Omul părea să aibă cel puţin şaizeci de ani. Toate aceste lucruri dureroase le găsea acum din nou. lumea s-a dat la o parte ca să-i facă loc. Era limpede: vedea ivindu-se şi retrăind în jurul lui. acum douăzeci şi şapte de ani. Procurorul general. Numai deasupra capului preşedintelui se afla acum un crucifix. erau jandarmi adevăraţi. Avea înaintea ochilor — viziune de neînchipuit! — un fel de reprezentaţie a celui mai groaznic moment din viaţa lui. existau. Nu mai era o sforţare a memoriei Iui. înţelegînd că persoana care intrase era domnul primar din Montreuil-surmer. jucat de propria lui fantomă.ân tului acel oribil tezaur de gînduri cumplite pe care le adunase vreme de nouăsprezece ani pe lespezile ocnei. El abia observă. aspectele monstruoase ale trecutului său. pe care-l judecau acum. în carne şi oase. înfiorîndu-se: „Doamne. Privea. obiect care lipsea din tribunale pe 316 . preşedintele a întors capul şi. judecători adevăraţi. jandarmi. îşi spuse. Toate astea se cătscau ca o prăpastie în faţa lui. închise ochii şi strigă în adîncul sufletului său: „Niciodată!" Şi printr-un joc tragic al ursitei. unde se dusese de mai multe ori în interese profesionale. de demult. aproape aceleaşi feţe de judecători. care-l întîlnise pe domnul Madeleine la Montreuil-sur-mer. năuc. nu mai era o amăgire a minţii lui. îl salută. îl salută la rîndul său. un grefier. Cînd s-a auzit zgomotul uşii. oameni adevăraţi. de jandarmi şi de spectatori. Pe omul acesta. o mulţime de capete cumplit de curioase.

un necunoscut. o făptură vrednică de plîns. avocatul apărării tocmai îşi sfîrşea pledoaria. sala era foarte slab luminată. înspăimîntat la °indul că ar putea fi recunoscut. cînd identitatea va fi p e deplin stabilită din punct de vedere juridic. am pus mîna pe un tîlhar. Incet-încet. un om. se liniştise de ajuns ca să poată asculta. era un vagabond care fusese găsit pe cîmp cu o creangă plină de mere. îşi veni în fire. după cum se ştie. Un scaun se afla în spatele lui. au fost ascultaţi diferiţi martori şi toţi au fost de aceeaşi părere. ruptă dintr-un pom din împrejurimea vecină. pe un găinar. De trei ceasuri mulţimea privea cum se încovoaie din ce în ce mai mult sub povara unei cumplite potriviri de situaţie. In clipa cînd intrase el. II căută pe Javert. După ce luă loc.vremea condamnării sale. începu să-şi dea seama de ceea ce se petrece. Şi pe urmă. se folosi de un teanc de dosare de pe biroul judecătorilor ca să-şi ascundă faţa. sau foarte isteaţă. un răufăcător numit Jean Valjean. pe care justiţia îl caută de multă vreme şi care acum opt ani. ieşind din ocna de la Toulon. Acuzarea susţinea : „N-am pus mîna numai pe un hoţ de poame. Putea acum să vadă fără să fie văzut. Cine era omul ăsta ? Se făcuseră cercetări. dar nu dădu cu ochii de el. a săvîrşit — ameninţînd cu arma un furt la drumul mare asupra unui băieţaş din Sa. Dezbaterile durau de trei ceasuri. foarte stupidă. Banca martorilor nu se putea vedea din cauza mesei grefierului. un fost ocnaş.v °ya. dumnezeu nu fusese de faţă. Atenţia tuturor era extrem de încordată. Domnul Bamatabois făcea parte dintre juraţi. un ticălos dintre cei mai primejdioşi. cum am mai spus. La judecata lui. cunoscută sub numele de livada lui Pierron. pe un recidivist evadat. crimă prevăzută şi pedepsită de articolul 383 din codul penal şi pentru care ne rezervăm dreptul să-l urmărim ulterior. se aşeză. Omul ăsta. pe nume Petit-Gervais. Şi din toate dezbaterile se făcuse lumină deplină. 317 .

acuzatul părea mai degrabă mirat. regele e „monarhul". E-n recidivă. nu mai e întrebuinţat decît de oratorii oficiali ai parchetului. procurorul general — „elocintele interpret al vindictei". cărora li se potriveşte prin sonoritatea-i gravă şi impunătoare. în graiul acesta bărbatului i se spune „soţ". pledoaria — „accentele care s-au auzit".." în faţa acestei acuzaţii. drama nu era numai întunecată. Făcea gesturi şi semne care voiau să spună „nu" sau rămînea cu ochii în tavan. Apărătorul pledase destul de bine. din creştet pînă-n tălpi. în afară de ocnă. Condamnaţi-] pentru fapta cea nouă. Vorbea cu mare greutate. Parisul e „centrul artelor şi al civilizaţiei". în acest proces se găsea adunat laolaltă tot ce poate să înspăimînte şi să dea de gîndit. în graiul acela provincial. dar şi de neînţeles. şi care astăzi.Acum a săvîrşit un nou furt. întreaga lui făptură tăgăduia. Părea idiot faţă de toate inteligenţele astea răspîndite în linie de bătaie în jurul lui şi cu totul străin în mijlocul societăţii care-l înşfăca. sau nu înţelegea nimic ? Erau întrebările care despărţeau mulţimea în mai multe tabere şi care păreau că despart şi pe juraţi. ajuns clasic. Va fi judecat mai tîrziu pentru cea veche. un teatru — „templul Melpo- . şi pedeapsa cu moartea. în faţa declaraţiilor unanime ale martorilor. aparenţele de vinovăţie sporeau în fiecare clipă şi toată mulţimea asta urmărea cu mai multă nelinişte decît el însuşi sentinţa plină de nenorociri care plutea deasupra capului său. dar. dacă identitatea ar fi stabilită şi dacă afacerea PetitGervais s-ar termina mai tîrziu tot cu o condamnare. multă vreme caracteristic pentru elocinţa baroului şi pe care îl întrebuinţau odinioară toţi avocaţii. monseniorul episcop — „un sfînt pontif". nevestei — „soţie".'îecolul cel mare". Gine era omul ăsta ? Ce ascundea nepăsarea lui ? Prostie sau şiretenie ? înţelegea prea bine totul. secolul lui Ludovic al XlV-lea — . Se lăsa chiar să se întrevadă. la Paris ca şi la Romarantin sau la Montbrison. îl aştepta însă un viitor plin de ameninţări. răspundea încurcat.

patru martori recunoşteau. au aflat asupra lui creanga (pe care avocatul ţinea s-o numească „ramură") . craca fusese ruptă şi furată după ce is-a sărit zidul. în Champmathieu pe ocnaşul Jean Valjean. aparţintnd tribului Levi. toate astea erau adevă rate . Clerici.. la o găină." etc.. dar el susţinea că o găsise şi o ridicase de pe jos. Era vorba de un hoţ. Avocatul nu tăgăduia că. etc. acest fapt fusese pe deplin constatat. dovedea asta că tot el e şi hoţul merelor ? Putea fi cel mult o prezumpţie. fără să stea pe gînduri şi hotărît. în mijlocul unei cuvîntări funebre. dar şi Benigne Bossuet fusese silit să facă aluzie. Dar ce dovedea ca hoţul era Champmathieu ? Un singur lucru: faptul că a fost ocnaş. Clientul său. nu o dovadă. Unde era dovada contrarie ? Nici vorbă. fără îndoială. mai apoi aruncată acolo de către hoţul înspăimîntat. o tăgadă interesată. în sfîrşit. elevii seminarului — „aceşti gingaşi leviţi 2". erorile strecurate în ziare — „impostura care-şi distilează veninul în coloanele acestor organe" etc. familia domnitoare — „augustul sînge al regilor noştri". acuzatul fusese ajutor de grădinar .. n-a fost văzut de nimeni sărind zidul sau rupînd craca din pom. e drept — şi în „buna sa credinţă" apărătorul trebuia s-o recunoască — adoptase „un sistem rău de 1 Muza tragediei la grecii antici. din nefericire. domnul general comandant al garnizoanei — „ilustrul luptător care. Avocatul începuse. 319 . Cînd l-au arestat. Dar. Acuzatul. un concert —■ . să lămurească furtul merelor — lucru nu prea uşor în stilul ăsta pompos. acuzatul locuise la Faverolles. şi a ştiut să iasă strălucit din încurcătură.menei'". slujitori ai templului la vechii evrei. numele de Champmathieu putea foarte bine să fi fost la origină Jean Mathieu. La aceste afirmaţii şi la aceste dovezi avocatul nu putea opune decît tăgada clientului său. aşadar. pe care — în calitate de apărător — stăruia să-l numească Champmathieu. Avocatul stabilise că furtul merelor nu fusese dovedit în mod concret.o solemnitate muzicală". presupunînd că el e într-adevăr puşcăriaşul Jean Valjean.

îl îndobitociseră. al lui Jean Valjean.. Apărătorul înclina să admită că inculpatul era chiar Jean Valjean. dar e ăsta un motiv ca să fie condamnat ? Gît despre afacerea Petit-Gervais. dar nu se cuvenea să se ţină seamă de lipsa lui de inteligenţă ? E. şi faptul că a fost ocnaş. Nenorocirea de a fi stat atîta vreme în ocnă. Printr-o isteaţă figură retorică. atribui influenţei acestei literaturi perverse delictul lui Champmathieu sau. Un monstru avortat etc. dar acuzatul refuzase cu îndărătnicie. şi aşa mai departe. avocatul nu avea căderea s-o discute. Felicită pe apărător pentru „sinceritatea" sa şi se folosi cu dibăcie de această sinceritate. Se apără prost. II încolţi pe acuzat prin toate concesiile făcute de avocat. nemărturisind nimic. Omul acesta era prin urmare Jean Valjean.i i [ î '. un om greoi la minte. urcînd pînă la izvoarele şi la cauzele criminalităţii. Avocatul îl sfătuise în această privinţă. Fu violent şi înzorzonat. să-i aplice pedeapsa poliţienească ce se cuvine celor care contravin legii domiciliului forţat. Luă act. în cazul cînd li s-ar părea că identitatea lui Jean Valjean nu mai poate fi pusă la îndoială. Nu fără oarecare îndreptăţire.. cunoscută sub numele de „şcoala satanică".... iar nu osînda îngrozitoare care li se dă ocnaşilor recidivişti. O mărturisire asupra punctului acestuia din urmă ar fi fost desigur mai buna pentru el şi i-ar fi cîştigat indulgenţa judecătorilor. nefiind în cauză. Apărătorul încheie rugînd juriul şi curtea. După aceste consideraţii. închîpuindu-şi fără îndoială că salvează totul. trecu direct la Jean Valjean. procurorul general tună împotriva imoralităţii şcoalei romantice. aşa cum o botezaseră criticii de la Quolidienne şi Or-flamme. şi furtul. pe atunci la începuturile ei.. I apărare". Cine era Jean Val jean ? Urmă portretul lui Jean Valjean. Procurorul general luă cuvîntul în replică. Era o greşeală. Un punct cîştigat pentru acuzare şi care nu mai putea fi tăgăduit. fără îndoială. Se încăpăţîna să tăgăduiască totul. cum sînt de obicei procurorii generali. viaţa de mizerie după ieşirea din ocnă. modelul acestui soi de descriere se găseşte 320 . mai bine zis.

învăluindu-l pe acuzat ca o furtună. fără mijloace de existenţă etc. furtul. Ce opune el acestor dovezi zdrobitoare ? Tăgada. care nu e de nici un folos tragediei. prin viaţa care a dus-o. cu un fel de uimire în care se vădea şi oarecare admiraţie. dar care aduce zilnic mari servicii elocinţei judiciare. descrie monstrul marin care l-a ucis pe tlnărul Hlppolit. 321 . şi trei dintre foştii săi tovarăşi de ticăloşii. el clătina încet capul de la dreapta la stînga şi de la stînga la dreapta. escaladarea. patru martori l-au recunoscut: Javert. în momentele cele mai „energice" ale rechizitoriului. îşi tăgăduieşte pînă şi numele pe care-l poartă." In timpul replicii procurorului general. un vagabond. — un om ca ăsta. ocnaşii Brevet. fiind prea puţin îndreptat prin şederea lui la ocnă.tirada iui îheramene'. Chenildieu şi Cochepaille. atunci cînd elocinţa nu se mai poate stăpîni şi izbucneşte într-o năvală de dojeni biciuitoare. Cîtă încăpăţînare ! Sînteţi aici ca să faceţi dreptate. De cîteva ori spectatorii de lîngă el l-au auzit spunînd cu jumătate glas: „De 1 dacă nu l-au chemat pe domnul Baloup !. etc. la cîţiva paşi de zidul pe care-l sărise. Era de bună seamă mirat că cineva poate vorbi aşa. ţinînd încă în mînă lucrul furat. prins pe şosea în flagrant delict de furt. Auditoriul şi juraţii „se înfiorară"... deprins. îşi tăgăduieşte pînă şi identitatea. integrul inspector de poliţie Javert. După ce termină portretul acuzatului. c u o însufleţire oratorică menită să aţîţe în cel mai înalt grad. etc. într-un fel de protest trist şi mut. a doua zi. tăgăduieşte flagrantul delict. etc. acuzatul asculta cu gura căscată. tăgăduieşte totul." m 1 Tirada lui Theramene. un cerşetor. entuziasmul Jurnalului Prefecturii: „Şi un om ca ăsta. asupra cărora nu mai stăruim. să săvîrşească fapte vinovate. aşa cum dovedeşte crima săvîrşită asupra lui Petit-Gervais etc. domnilor juraţi etc. etc... etc. In afară de o sută de alte dovezi. procurorul general spuse. din actul V al Fedrei lui Racine. Din cînd în cînd.. cu care se mulţumise încă de la începutul dezbaterilor.

De data asta omul auzi. vă amintiţi. începu prin a-l felicita pe „domnul procuror general" pentru „admirabila sa elocuţiune". la avocat. Preşedintele repetă întrebarea. la curte. începuse parcă să înţeleagă. A fost ca o adevărată erupţie. vădit calculată. se uită la public. După felul cum ^şneau din gura lui. — Am de spus atîta — zise el — că am fost rotar la Paris. sim(ind ca terenul îi lunecă de sub picioare. era vorba de muncă silnică viată. decît imbecilitate. mototolind în mîini o căciulă slinoasă. E o meserie grea. începu să vorbească. şi care punea în adevărata ei lumină „marea perversitate" a acestui individ. se uită de jur împrejur. nestăpînite. pe urmă. pironindu-şi privirea asupra procurorului general. Preşedintele făcu semn acuzatului să se ridice şi-i adresă obişnuita întrebare : — Mai ai ceva de adăugat în apărarea dumitale ? In picioare. ciocnindu~se de-a valma. omul părea ca nu aude. la jandarmi.Procurorul general atrase atenţia juraţilor asupra acestei atitudini de om năucit. In rotărie . dintr-o dată. Apărătorul se ridică. destul de slab. răspunse aşa cum putu. la juraţi. deprinderea de-a înşela justiţia. Procurorul încheie făcînd toate rezervele în ceea ce priveşte afacerea Petit-Gervais şi cerînd o condamnare exemplară. cuvintele păreau că se îmbulzesc să năvălească toate deodată. la domnul Baloup. X SISTEMUL TAGADUIELILOR Momentul închiderii dezbaterilor sosise. care dovedea mai degrabă isteţime. îşi puse pumnul uriaş pe marginea balustradei din fa(a lui şi. fără şir. şiretenie. pe Deocamdată. tăcu un gest ca şi cum s-ar fi trezit atunci.

unde apa vine prin robinete. sînt oameni care nu au rufe prea multe şi care nu pot să aştepte . v-am mai spus: mă cunoaşte domnul Baloup. Era o fată de treabă. La patruzeci de ani s-a isprăvit cu tine. Şi pe urmă. Cine poate să-l cunoască acolo pe moş Chanipmathieu ? Cu toate astea. Nu mai cîştigam decît un franc şi jumătate pe zi. Asta e 1 Spun adevărat. A murit. care era spălătoreasă la rîu. stăpînii profitau de vîrsta mea. Scîndurile hîrdăului sînt rău încheiate şi te stropeşti cu apă peste tot. Dar sînt atîţia aburi acolo de la apa fierbinte că-ţi strică ochii. la cincizeci şi trei. e nevoie de loc. şi pe deasupra şi pe dedesubt. la rîu. Era grozav de trudită. Ţi se udă fustele. în curţi. s-a culcat la opt. Imbătrîneşti de tînăr în meseria asta. nu se ducea la bal.. Mi-aduc aminte că într-o zi. Acolo nu mai stai în hîrdău. Bărbatu-său o bătea. nu ştiu ce aveţi cu mine. spun că asta e pierdere de vreme. de lăsata-secului. A lucrat şi la spălătorie. pentru că. Şi meseria ei era grea. întrebaţi pe domnul Baloup. Mie. la robinet şi le clăteşti îndărăt într-un fel de albie. oamenii-s atît de răi! Cînd ai îmbătrînit. pe zăpadă. pînă la brîu . Hm ! Să întrebaţi !. pierzi muşteriii. cînd vîntul îţi şfichiuie obrajii. ştiţi. N-am prea fost fericiţi. moşneag tîmpit. Te dă gata repede.. Că prost mai sînt! Parisul e o vîltoare. Iarna (i-e atît de frig. dacă nu speli. îmi venea destul de greu. 323 . nu în ateliere închise. sau sub soproane ia stăpîni mai de treabă. dar stăpînii nu-{i dau voie . liniştită. Te pătrunde pînă la piele. pe ploaie. N-aveţi decît să întrebaţi. trebuie să speli acolo. Speli rufele în faţă. Să umbli cu fier în braţe cînd e gheaţă pe jos. nu mai ţi-e tare frig. şi cînd apa e îngheţată . Stătea toată ziulica într-un hîrdău. O mai aveam şi pe fiicămea. U ă toate astea. ţi se spune numai dobitoc bătrîn.trebuie sa munceşti totdeauna pe-afară. Se întorcea acasă la şapte seara şi se culca numaidecît. Fiindcă e închis. mi se plătea tot mai puţin . Cîştiga şi ea ceva. e treabă grea. încît trebuie să dai din mîini ca să te încălzeşti. împreună o scoteam la capăt.

începu să rîdă şi el. că te-ai născut la Faverolles. se întoarse spre preşedinte şi spuse : — Mai întîi. în interesul dumitale. Pe urmă se uită la căciula lui. se uită în tavan şi tăcu. ai sărit. începu să vorbească.Omul tăcu şi rămase în picioare. zidul care împrejmuieşte livada lui Pierron. cu o naivitate mînioasă şi sălbatică. Deschise gura. Aminti „domnilor juraţi" că numitul Baloup. Spectacolul era sinistru. Se uită în sală şi. unde ai fost ajutor de gra- . ascuns la început sub numele de Jean Mathieu. care era numele mamei dumitale. îţi cer pentru ultima oară să ne lămureşti asupra acestor două fapte: în primul rînd. adică ai săvîrşit crima de furt cu escaladare ? In al doilea rînd. că ai fost în Auvergne. — Acuzat — zise procurorul general cu glas aspru — ia seama ! Nu dai nici un răspuns la ceea ce eşti între bat. un om atent şi binevoitor. fusese citat în zadar. ca să salute pe cineva din mulţime. repede.. îi ceru să asculte ceea ce-i va spune şi adăugă : — Te afli într-o situaţie cînd trebuie să te gîndeşti bine. ai rupt craca şi ai furat merele. fost meşter rotar. răguşit. în slujba căruia pretinde că ar fi fost acuzatul. Se oprise la un moment dat. eşti dumneata ocnaşul eliberat Jean Valjean. ca unul care a înţeles foarte bine şi ştie ce are de răspuns. fără să înţeleagă nimic. Vorbise cu glas tare. Preşedintele.. da sau nu ? Acuzatul dădu din cap în chip isteţ. Cînd isprăvi. Neliniştea dumitale te acuză. văzînd că publicul rîde. Bănuielile cele mai grave planează asupra dumitale şi pot avea urmări grave. aspru. toţi cei de faţă începură să rîdă. Dăduse faliment şi n-a mai putut fi găsit. că eşti ocnaşul Jean Valjean. şi fiecăruia îi adăuga gestul unui tăietor care despică lemne. da sau nu. Acuzat. Intorcîndu-se apoi spre acuzat. Nu încape nici o îndo ială că nu te numeşti Champmathieu. Afirmaţiile pe care le zvîrlea parcă la voia întîmplării izbucneau ca nişte sughiţuri.

am stat cu casa acolo. Nişte ţărani. care între timp se aşezase. Sînteţi deştepţi nevoie mare că-mi spuneţi unde m-am născut. n-am învăţat carte. Pînă la urmă mă scoateţi din fire cu prostiile astea 1 Ce vă năpustiţi la mine ca turbaţii ? 325 . Păcat că nu se ia în seamă lucrul ăsta. Mă cheamă Champmathieu. se ridică brusc de la locul său. răspunde 1" Eu nu ştiu să vorbesc. Am fost m Auvergne. Nu încape nici o îndoială că ai furat prin escaladare nişte mere din livada lui Pierron. Ei şi ? Ce-i cu asta ? Nu se poate să fi fost şi în Auvergne şi la Faverolles fără să fi fost la ocnă ? Vă spun că n-am furat nimic şi că sînt moş Champmathieu. mergeam pe cîmp după o răpăială de ploaie de se îngălbenise tot pămîntul . sînt un om prost. Veneam din Ailly. Şi nu nimeream. am ridicat craca. mi se spunea Piciul. Cînd eram mic. Eu unul nu mănînc în fiecare zi. De trei luni de zile sînt închis şi purtat de colo pînă colo. chiar şi bălfile se revărsaseră şi nu mai răsărea din nisip decît ici şi colo cîte un fir de iarbă pe marginea drumului. Faceţi ce vreţi. şi strigă : — Dumneata eşti om tare rău ! Asta voiam să spun. Ii daţi zor cu Jean Valjean şi cu Jean Mathieu ! Nu ştiu cine sînt ăştia. pe Bulevardul Spitalului.p. acum mi se spune Moşul. ce să zic ? Se dau toţi la mine şi spun : „Răspunde!" Jandarmul. N-am furat nimic. îmi dă cu cotul şi-mi zice încet: „Haide. Eu habar n-am. Domnii juraţi vor aprecia. am ridicat de pe jos ce-am găsit. Nu toată lumea are casă cînd vine pe lume. Am lucrat la domnul oaloup. am găsit pe jos o cracă ruptă cu cîteva mere pe ea. Astea-s numele mele de botez. Prea ar fi bine ! Cred că mama şi tata erau oameni care n-aveau rostui lor şi băteau drumurile. Acuzatul... Pe lîngă asta. fără să ştiu că o să-mi aducă atîta necaz. am fost la Faverolles. nici eu nu ştiu. în momentul cînd procurorul general termina. Eu am lucrat la domnul Balou. De altfel.dinar. pe legea mea. care-i băiat de treabă. N-am furat nimic.

Iată ce-a spus el : „Nu am nevoie de prezumţii morale şi de dovezi materiale care să dezmintă tăgăduielile acuzatului. dar destul de importantă. II recunosc perfect. care rămăsese în picioare. care ar vrea să treacă drept idiot şi căruia îi spunem dinainte că nu va izbuti. N-a fost eliberat.. încercase în cinci sau şase rînduri să evadeze. se adresă preşedintelui : — Domnule preşedinte. cu încuviinţarea domnului procuror gene ral şi a apărătorului acuzatului. In lipsa domnului Javert. cei 326 . In afară de jefuirea lui Petit-Gervais şi de furtul merelor. zise procurorul general. precum şi inspectorul de poliţie Javert. A făcut nouăsprezece ani de muncă silnică pentru furt calificat. — Aveţi dreptate. Javert e un om vrednic de stimă. îl mai bănuiesc şi e a autor ai unui furt săvîrşit la înălţimea-sa defunctul epis cop din Digne. o impresie puternică asupra publicului şi a juraţilor. la expirarea pedepsei." Declaraţia aceasta atît de categorică făcu.. decît cu foarte multă părere de rău. este un fost ocnaş. numit Jean Valjean. să binevoiţi a dispune să fie aduşi în această incintă condamnaţii Brevet. Cochepaille şi Chenildieu. domniei-voastre şi curţii. în lipsa lui Javert. se pare. ale acuzatului. L-am văzut de nenumărate ori pe vremea cînd eram ajutor de temnicer la ocna din Toulon. spre a fi audiaţi pentru ultima oară în privinţa identităţii acuzatului cu ocnaşul Jean Valjean. faţă de tăgăduielile confuze. o funcţiune inferioară. domnule preşedinte. I-am dat autorizaţia. Procurorul genera! termină.Procurorul general. stăruind ca. socotesc de datoria mea să amintesc domnilor juraţi ceea ce a declarat el aici acum cîteva ceasuri. a părăsit şedinţa şi chiar oraşul îndată ce-a depus ca martor. Repet: îl cunosc perfect. chemat de îndatoririle sale în capitala unui district vecin. dar foarte iscusite. Omul acesta nu se numeşte Champmathieu. foarte rău şi primejdios. vă cerem. prin seriozitatea şi reputaţia sa nepătată. care cinsteşte. — Atrag atenţiunea domnului procuror generai — spuse preşedintele — că inspectorul de poliţie Javert.

domnule prezident. cînd se îndură ce! de sus. însoţit de un jandarm gata să-i vină în ajutor. ţine seama pe de o parte de omul acesta. introduse pe condamnatul Brevet. Dacă el există încă în dumneata. cu mîna pe conştiinţă. ridică-te I Brevet. La simţimîntul acesta fac eu apel acum. Fostul ocnaş Brevet purta costumul vărgat al închisorilor centrale. unde alte fărădelegi îl aduseseră din nou.trei martori — Brevet. Să nu uităm că acestea se petreceau sub restauraţie. cu mutra unui om de afaceri şi cu aerul unui ticălos. — Cu toate acestea — continuă preşedintele — chiar în sufletul omului pe care legea l-a degradat poate să mai rămînă. Preşedintele dădu un ordin aprodului. Omul ăsta e Jean Valjean. Brevet se uită la acuzat. un simţimînt de onoare şi de dreptate. iar pe de altă parte de justiţia care aşteaptă să fie luminată de acel cuvînt al dumitale. iar în clipa următoare uşa camerei martorilor se deschise. şi nădăjduiesc că mai există. Aprodul. Chenildieu şi Cochepaille — sa fie ascultaţi din nou şi somaţi a spune adevărul şi numai adevărul.. Şefii spuneau despre el: . Publicul abia-şi ţinea răsuflarea şi toate inimile băteau ca şi cum n-ar fi avut decît un suflet. Era un individ de vreo şaizeci de ani. în momentul acesta hotărîtor. Acuzat. gîndeşte-te bine înainte de a răspunde . dacă stăruieşti a recunoaşte în omul acesta pe fostul dumitale tovarăş d e ocnă Jean Valjean. Eu l-am recunoscut cel dintîi Şi-mi menţin declaraţia. Trăsăturile astea se întîlnesc uneori laolaltă. Duhovnicii stăteau mărturie în privinţa credinţei lui în dumnezeu. aşa că nu poţi depune jurămînt. pe care un cuvînt al dumitale poate să-l neno rocească.Işi dă toată osteneala să se facă folositor". E o clipă solemnă Şi mai ai vreme să revii dacă socoteşti că te-ai înşelat. ajunsese un fel de gardian. — Brevet — spuse preşedintele — ai suferit o pedeapsă infamantă. apoi se întoarse spre curte : .— Da. Brevet lăsă ochii în pămînt. A 327 . uită-te bine Ia acuzat. în închisoare. adună-ţi amintirile şi spune.

la ocnă era un vulpoi şi jumătate. dacă-şi menţine declaraţia că-l recunoaşte pe acuzat. întrebîndu-l. 328 . In clipa cînd îi aminti că situaţia sa îi răpea dreptul de a depune jurămînt. care avea în ţinuta şi în toată fiinţa lui un fel de slăbiciune bolnăvicioasă. Era unul dintre nenorociţii pe care natura a vrut să-i facă fiare şi pe care societatea sfîrşeşte prin a-i face ocnaşi. Pare o brută acum .t. Preşedintele îl invită să se concentreze şi-l întrebă. Preşedintele încercă să-l zguduie prin cîteva cuvinte patetice şi grave. Fu introdus Chenildieu. — Stai jos. Chenildieu înălţă capul şi privi mulţimea drept în faţă. Era un omuleţ de vreo cincizeci de ani. Păzise turmele acolo sus. Ispăşea pedeapsa la ocna din Toulon. ocnaş pe viaţă. poate vîrsta să-l fi prostit. Tovarăşii de ocnă îl porecliseră Je-nie-dieu '. de unde fusese adus pentru procesul acesta. rămîi în picioare. Acuzat. Preşedintele îi adresă aproape aceleaşi cuvinte ca şi lui Brevet. venit de la ocnă tot în haină roşie ca şi Chenildieu. iar în privire o forţă sfredelitoare. zbîrcit. ca şi pe ceilalţi. moşule ? — Stai jos ! spus preşedintele. ca şi pe Brevet. condamnat şi el pe viaţă. ba părea chiar mai îndobitocit decît acuzatul. îl recunosc cu toată siguranţa.intrat la Toulon în 1796 şi a ieşit în 1815. Eu am fost eliberat în anul următor. slăbănog. Cochepaille nu era mai puţin sălbatic.). cum îl arătau bluza roşie şi boneta verde. un fel de urs al Pirineilor. îi spuse preşedintele. pe munte. şi din cioban devenise tîlhar la drumul mare. dacă stă1 II neg pe dumnezeu (n. — Ei asta-i ! Cum să nu-l recunosc ? Că doar am fost cinci ani legaţi de acelaşi lanţ! Te-ai îmbufnat. Aprodul îl aduse pe Cochepaille. obraznic şi înfrigurat. vioi. galben la faţă. Chenildieu începu să rîdă. Cochepaille era ţăran din Lourdes.

__ E Jean Valjean. în declaraţia că-l recunoaşte pe omul care stătea în faţa lui. procurorul general. Preşedintele. care.t. Acela pe care-l numeam noi Jean-le-Cric ' pentru puterea pe care-o avea. iar la a treia strigă : „Nemaipomenit!" Preşedintele întrebă : — Acuzat.). — Aprozi — spuse preşedintele — faceţi linişte ! închid dezbaterile. după părerea acuzării. care-şi avea locul printre spectatorii privilegiaţi cin spatele curţii. 329 . Nu mai încăpea nici o îndoială că omul era pierdut. După prima declaraţie. împinsese portiţa joasă care oespă rţ ea curtea de incintă şi stătea acum în picioare în mijlocul sălii. Se auzi un glas. murmur care creştea şi se prelungea şi pai mult. se ridicase. atît era de jalnic şi de pătrunzător. Cochepaille ! Uitaţi-vă-ncoace! Toţi cei care auziră glasul acela simţiră că le îngheaţă sîngele în vine. era principalul său mijloc de apărare. vădit sincere şi de bună credinţă. stîrniseră în auditoriu un murmur rău prevestitor pentru acuzat. Un bărbat. Chenildieu. strigînd : — Brevet.ruie. In clipa aceea se făcu o mişcare în imediata apropiere preşedintelui. Acuzatul le ascultase cu mutra aceea uluită. domnul amatabois. Privirile se întoarseră spre punctul de unde fusese auzit. spuse ceva mai tare : „Bună şi asta !". uite-l şi p-ăsta !" După cea de-a doua declaraţie. Afirmaţiile celor trei oameni. fără îndoieli şi fără tulburare. ai auzit ce declară martorii. jandarmul de lîngă el l-a auzit mormăind printre dinţi: „Ei. douăzeci de inşi îl recunoscură şi strigară d «itr-o dată : — Domnul Madeleine ! 1 Jean-drug-de-fier (n. ori de cîte ori o nouă declaraţie se adăuga celei dina'nte. Ce ai de spus ? Acuzatul răspunse : — Am spus : „Nemaipomenit!" Un murmur de nemulţumire se răspîndi în public şi cuprinse aproape întreg juriul. spuse Cochepaille.

Era galben şi tremura puţin. Cochepaille. redingota îi era încheiată cu grijă. se făcu o tăcere de mormînt. încît. lumea nu înţelese nimic. Toţi îşi ţineau respiraţia. Nedumerirea dură numai cîteva clipe. îşi ţinea pălăria în mînă. Se întrebau toţi cine a strigat ? Nu puteau crede că strigătul care îi înfiorase fusese scos de omul acesta liniştit. îi albise de tot. abia încărunţit la sosirea lui în Arras. hainele nu-i erau în dezordine. Se adresă publicului şi întrebă cu un accent care fu înţeles de toată lumea : : 330 .XI CHAMPMATHIEU DIN CE IN CE MAI MIRAT Era el. Lampa de pe masa grefierului îi lumina faţa. puneţi-l în libertate pe acuzat! Domnule preşedinte. arestaţi-mă ! Omul pe care-l căutaţi nu e el. sînt eu. — Nu mă recunoaşteţi ? întrebă el. Albise de un ceas. In auditoriu se simţi o ezitare. Părul. iar omul părea atît de liniştit. Pe chipul preşedintelui se întipărise totuşi o umbră de simpatie şi de tristeţe. de cînd se afla acolo. Glasul fusese atît de sfîşjetor. intimidat. omul pe care toţi îl rnai numeau în momentul acela domnul Madeleine se apropiase de martorii Qochepaille. Brevet şi Chenildieu. făcuse un semn grăbit procurorului general şi schimbase cîteva cuvinte în şoaptă cu consilierii asesori. mai-nainte ca jandarmii şi aprozii sa fi putut face vreun gest. In sală se simţea acea teama religioasă care cuprinde mulţimea atunci cînd se săvîrşeşte ceva măreţ. într-adevăr. salută milităreşte. Domnul Madeleine se întoarse spre juraţi şi spre curte şi spuse cu glas potolit: ~ Domnilor juraţi. Eu sînt Jean Valjean. Toată lumea ridicase capul. Mai înainte ca preşedintele şi procurorul general să fi putut rosti un cuvînt. Tustrei rămăseseră uluiţi şi răspunseră printr-un semn cu capul că nu-l cunoşteau. la început. Senzaţia a fost de nedescris. După ce trecu prima emoţie.

am ajuns primar. Cu toate astea. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. Domnul Madeleine nu dădu răgaz procurorului general să sfîrşească. rugîndu-l să binevoiască să-l examineze pe domnul Madeleine şi să-l conducă la locuinţa sa. Dar. de aceea am venit aici. pe onorabilul domn Madeleine. ca şi domniilor-voastre. domnilor judecători. Se pare că asta nu se poate. Dumnezeu din ceruri vede ce fac eu în momentul acesta — şi e de ajuns. Cu drept cuvînt vi s-a spus că Jean Valjean e un om rău şi păcătos. cel puţin din reputaţie. este adevărat. voi. Iată cuvintele pe care le-a rostit.. Eu singur văd limpede aici şi vă spun adevărul.nu are dreptul să facă mustrări providenţei şi să dea sfaturi societăţii. într-o zi o veţi cunoaşte. Puteţi să mă arestaţi. sînt multe lucruri care nu se pot spune. dar nu sînt nebun. In sfîrşit. Veţi vedea.. domnule procuror general. îmi fac datoria . aşa cum au fost scrise imediat după şedinţă de către unul dintre martorii acestei scene. mocirla din care am încerca t să ies e un lucru tare vătămător. L-am jefuit pe monseniorul episcop . n-am de gînd să vă povestesc viaţa mea .__ Se află vreun medic aici ? Procurorul general luă cuvîntul: __ Domnilor juraţi. Cunoaşteţi cu toţii. am vrut să intru iar în rîndul oamenilor de treabă. un declasat ca mine . decît un sentiment pe care numai e nevoie să-l mărturisim. II întrerupse cu un accent plin de blîndeţe şi de autoritate. L-am jefuit pe Petit-Gervais . I 331 . eu sînt acel biet ocnaş. M-am ascuns sub alt nume. Eraţi gata să săvîrşiţi o mare eroare . Poate că nu-i numai el vinovat. este adevărat. daţi drumul acestui om . incidentul atît de ciudat şi de neaşteptat care tulbură şedinţa nu ne inspiră nouă. Ocnele îl fac pe ocnaş. înainte 23 — Mizerabilii. m-am îmbogăţit. Vedeţi dumneavoastră. Meditaţi asupra acestui lucru. am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. ne alăturăm domnului preşedinte. Dacă se găseşte vreun medic în sală. iată-le întocmai. dacă vreţi. aşa cum stăruie şi azi în urechile celor care le-au auzit acum aproape patruzeci de ani : — Vă mulţumesc.

Domnul Madeleine continuă : — Chenildieu. în scrumul din sobă. pentru că te-ai culcat într-o zi cu umărul peste un mangal cu jeratic. eram ca un butuc şi am devenit tăciune aprins. tu. cel puţin.. nu-l condamnaţi pe omul acesta. pe urmă adăugă : — Ţi-aduci aminte de bretelele împletite şi cu pătrăţele pe care le aveai la ocnă ? Brevet tresări mirat şi-l măsură din cap pînă-n picioare cuprins de spaimă. clătinaţi din cap. moneda pe care am furat-o acum şapte ani de la Petit-Gervais. săpată în piele. ca să ştergi cele trei litere : T. tu ai. Cum ? Nu mă recunoaşte nimeni ? Aş fi vrut să fie Javert aici. care totuşi se mai văd şi azi ? Spune : e-adevărat ? — E-adevărat. îţi mai aduci aminte ? Se opri. domnule procuror general. mila şi bunătatea m-au salvat. E data debarcării împă ratului la Cannes: / martie 1815. întocmai. o dată. Vă spuneţi: domnul Madeleine a înnebunit. dumneavoastră nu mă puteţi înţelege. ocna m-a transformat. Veţi găsi acasă la mine. ai tot umărul drept ars pînă la os. El m-ar recunoaşte.F. şovăi o clipă. spuse Chenildieu. Dar. Eram nerod. am devenit rău. Aresta-ţimă! Doamne. Se adresă apoi Iui Cochepaille : — Cochepaille.P. 332 . Mai tîrziu. Se întoarse spre cei trei ocnaşi : — Ei bine. Un jandarm veni cu o lampă .de a fi la ocnă eram un biet ţăran nu prea deştept. eu vă recunosc! Brevet. care te porecliseşi singur Je-nie-dieu. Ce dureros lucru ! Dar. aşa cum severitatea mă pierduse. Ar fi foarte greu să redăm tristeţea blîndă şi gravă a tonului cu care vorbea. Nu-mi daţi crezare.' data era acolo. la încheietura braţului sting. Nu mai am nimic de adăugat.-cu litere albastre. un fel de idiot. iertaţi-mă. Suflecă-ţi mîneca ! Cochepaille îşi suflecă mîneca şi toate privirile se plecară asupra braţului gol.

nimeni nu puse nici o întrebare. nu-şi dădea seama că vede strălucind o lumină copleşitoare. Apariţia acestui om fusese de ajuns ca să umple de lumină întîmplarea pînă aci atît de întunecată. ştie unde mă duc. aşadar — zise el — că eu sînt Jean Vaijean. mă va aresta cînd va găsi de cuvnnţă. nici jandarmi. nici acuzatori. îndoielile mărunte se risipiră în fata acestei fapte pline de strălucire. toată lumea înţelese îndată şi dintr-o singură ochire povestea simplă şi mărea(ă a omului acestuia. preşedintele. Domnul procuror general ştie cine sint. toţi se simţeau orbiţi de-această lumină în sufletul lor. nici unul. apărătorul uitase şi el că trebuia să apere. ceva 23* . a fost irezistibilă. procurorul general uitase că era acolo ca să acuze. fapt extraordinar. fără îndoială. nu-şi dădea seama ce sentiment încerca . Nici unul. Fără să mai fie nevoie de-acum încolo de vreo altă explicaţie. Şi. Plec. poate. De bună seamă. dar care. însuşirea caracteristică a spectacolelor sublime e că pune stăpînire pe toate inimile şi că face spectatori din toţi martorii. Nici un glas nu se ridică. Era limpede ca lumina zilei. care se preda pentru ca să nu fie osîndit altul în locul lui. Porni spre ieşire. _ Vedeji. că trebuie să prezideze . Nu mai erau acum în sală nici judecători. în clipa aceea. Mai am de pus la punct unele lucruri. Avea în momentul acela ceva supraomenesc. nici o autoritate nu interveni. —• Nu vreau să mai tulbur şedinţa. Impresie de scurtă durată. ca printr-o revelaţie spontană. şovăirile. în fata lor se afla Jean Vaijean. Toţi se dădură în aturi. Amănuntele.Nefericitul se întoarse spre auditoriu şi spre judecători cu un zîmbet care-i înfioară şi astăzi pe cei ce-au fost atunci de fată. spuse Jean Vaijean. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de rolul pe care-l avea de jucat. deoarece nu sînt arestat. nu mai erau decît priviri uimite şi inimi tulburate. Era zîmbetul triumfului. dar şi zîmbetul deznădejdii. nici un 5 a t nu se întinse ca să-l oprească.

Trecu prin mulţime cu paşi rari. plecă buimăcit. dar e sigur că uşa era deschisă cînd el ajunse în dreptul ei. Şi uşa se închise la loc. rămîn la dispoziţia dum neavoastră. cînd mă gîndesc la ce era să fac mă socotesc vrednic de invidie. Nu s-a aflat niciodată cine a deschis uşa. .ce îndeamnă mulţimile să se dea înapoi cu respect din faţa unui om. periîru că cei care săvîrşesc anumite fapte măreţe sînt siguri totdeauna că cineva din mulţime îi slujeşte. se adresă publicului: — Voi toţi cei de-aici mă găsiţi vrednic de milă. nu-i aşa ? Doamne. Pe urmă. pus numaidecît în libertate. De-acolo se întoarse şi spuse: — Domnule procuror general. Ce bine-ar fi fost totuşi să nu se fi întîmplat nimic din toate astea ! Ieşi. In mai puţin de-o oră verdictul juraţilor scoase de sub orice acuzare pe numitul Champmathieu. aşa cum fusese deschisă. iar Ghampmathieu. socotindu-i pe toţi oamenii nebuni şi fără să fi înţeles nimic din toată nălucirea asta.

aplecată asupra mesei cu droguri şi fiole. dar că acum îi era mai bine. dar îşi dădu seama după înfăţişarea lui că nu venea de-acolo. 335 . Fantine avusese o noapte de febră şi de insomnie. zise el. Domnul Madeleine se afla în faţa ei. nd o să vă vadă fără copil. spre ziuă adormi. Deodată. Sora nu îndrăzni să-l întrebe pe domnul primar. Sora Simplice. care veghease lîngă dînsa. deoarece credea că domnul primar s-a dus la Montfermeil să-i aducă fetiţa. se folosi de acest. dar am fost foarte îngrijaţi. — Dumneavoastră. ' Da — spuse sora — dar acum. domnule primar ? strigă ea. somn ca să se ducă să-i facă o nouă infuzie de chinchina.CARTEA A OPTA URMĂRILE I IN CE OGLINDA IŞI PRIVEŞTE PARUL DOMNUL MADELEINE începea să mijească de ziuă. îi spuse că Fantinei îi fusese foarte rău în ajun. Vrednica soră se afla de cîteva clipe în laboratorul infirmeriei. întoarse capul şi scoase un strigăt uşor. plină însă de gînduri fericite. uitîndu-se foarte de aproape la ele din cauza întunericului ce nu se risipise. ce-o să-i mai spunem ? Domnul Madeleine rămase o clipă pe gînduri: Dumnezeu ne va lumina ! zise el. domnule primar. — Foarte bine. Răspunse în şoaptă : — Cum se mai simte biata femeie ? — Acum e mai bine. Intrase pe nesimţite. Ai făcut foarte bine c-ai lă sat-o să creadă aşa. Ii povesti tot ce se întîmplase.

fireşte. dar e nevoie de cel puţin două-trei zile. că domnul primar a adus-o. iar cînd va sosi fetiţa. Lumina cădea domnului Madeleine. Se făcuse ziuă de-a binelea. Răspunse coborînd ochii şi glasul cu respect: — Dacă este aşa. . Ce A{i albit de tot! — Am albit ? zise el. domnule! exclamă ea. îşi privi părul şi spuse: — Ia te uita ! Rosti cuvintele astea cu nepăsare.. ar fi uşor s-o facem să aibă răbdare. Poate că ar trebui să mă grăbesc. El întrebă : — Aş putea s-o văd ? — Domnul primar n-ar vrea să-i aducă şi copilul ? cuteză sora să întrebe. — Fără îndoială. Domnul Madeleine păru că stă pe gînduri cîteva clipe. N-am avea de spus nici o minciună. ca şi cum s-ar fi gîndit la altceva. soră. Călugăriţa păru că nu auzise cuvîntul „poate". care dădea un înţeles obscur şi ciudat vorbelor domnului primar. vreau s-o văd.I — Totuşi n-o putem minţi. şopti pe fafa sora. dar domnul primar poate să intre. — Vai. scotoci într-o trusă şi scoase o oglinjoară de care se servea medicul infirmeriei ca să constate dacă un bolnav a murit şi nu mai respiră.. — Dacă nu l-ar vedea pe domnul primar pînă atunci — spuse sora cu sfială — ea n-ar şti că domnul primar s-a întors. Sora Simplice n-avea oglindă. femeia îşi va închipui. Fantine doarme. vi s-a întîmplat ? Sora ridică ochii. întrevăzînd ceva neobişnuit în toate astea. apoi spuse cu seriozitatea lui liniştită : — Nu. Domnul Madeleine luă oglinda. Sora sim{i fiori reci.

ea dormind. căruia îi făcea semn să tacă. Genele-i lungi. el rugîndu-se. uitîndu-se pe rînd la bolnavă şi la crucifix. Văzînd-o astfel. îl zări şi-l întrebă domol. după două luni. li se auzea freamătul. singura urmă de frumuseţe care-i mai rămăsese din inocenţa şi din tinereţea ei. pe urmă intră în odaia Fantinei. tremurau. dar nu se vedea nimic. blonde. iar părul lui albise.Domnul Madeleine făcu unele observaţii cu privire la o uşa care nu se închidea bine şi al cărei scîrţîit putea s -o trezească pe bolnavă. Domnul Madeleine stătea pat. numai obrajii îi erau îmbujoraţi. Dormea. Din palidă se făcuse albă ca varul. părul ei era cărunt. ca şi cum se afla cineva în odaie. Fantine deschise ochii. . Părea mai degrabă că-i gata să-şi ia zborul. decît că va muri. rămînînd totuşi închise şi plecate. părînd totodată că se fereşte şi se oferă. aşa cum făcuse cu două luni mai-nainte. Dar această respiraţie apăsătoare nu izbutea să-i tulbure seninătatea de nedescris aşternută pe faţă şi care o transfigura în somn. amîndoi. cu z î m bt l p e b u z e : Dar Cosette ? 337 . Cînd mîna se apropie să rupă floarea. creanga care o poartă se înfioară. Domnul Madeleine rămase cîtva timp nemişcat lîngă pat. în picioare. n-ai fi putut crede că-i vorba de-o bolnavă în stare aproape disperată. Răsuflarea îi ieşea din piept cu hîrîitul acela tragic. numai că acum. cu degetul la gură. se apropie de pat şi dădu la o parte perdelele. Se aflau tot aici. Trupul omenesc are ceva din tresărirea aceasta în clipa cînd degetele tainice ale morţii se apropie să culeagă sufletul. caracteristic acestor boli şi care Mioară pe bietele mame cînd veghează noaptea la căpătîiul copilului lor condamnat şi adormit. întreaga ei făptură se cutremura ca de un fîlfîit de aripi gata să se întredeschidă şi s-o ridice în văzduh. Sora nu intrase o dată cu el. la fel ca şi atunci. în ziua cînd venise pentru întîia dată s-o vadă în acest azil.

— încă nu ! spuse doctorul.. Ah!. care fusese înştiinţat şi care încercă să vină în ajutorul domnului Madeleine. V-am urmărit toată noaptea cu ochii. Din fericire. tot ce poate fi mai violent şi mai duios într-o rugăminte. îşi împreună mîinile cu o expresie care conţinea. unde-i Gosette ? De ce n-a fost adusă aici. Acum nu se poate. Ea continuă : — Ştiam că sînteţi aici.II FANTINE FERICITA Nu făcu vreun gest de surpriză şi nici vreunul de bucurie. în acelaşi timp. dar vă vedeam. era însăşi întruchiparea bucuriei. Doctorul ăsta e un neghiob. pe patul meu. cu atîta siguranţă. cu atîta lipsă de îngrijorare şi de îndoială. tocmai intrase medicul. Dormeam. Vreau să-mi văd copilul! 338 . v-am spus : m-am vindecat. încît el nu mai putu scoate nici o vorbă. Mai ai puţină febră.. Trebuie mai întîi să te faci bine. — Copila mea — spuse medicul — linişteşte-te! Fe tiţa dumitale este aici. acoperind ca lumina lor toată faţa. Ea-l întrerupse mînioasă : — Dar nu mai am nimic. Eraţi parcă într-un nimb. ca s-o văd cînd mă voi trezi ? A răspuns în mod automat ceva de care nu şi-a mai putut aduce aminte mai târziu. — O ! strigă ea. ţi-ar face rău. înconjurat numai de chipuri îngereşti. Această simplă întrebare: „Dar Cosette ?" o pusese cu o încredere atît de adîncă. El ridică privirea spre crucifix. Vă văd de multă vreme. Ochii Fantinei începură să strălucească. Aduceţi-mi-o ! Ce mişcătoare e această iluzie de mamă ! Cosette era şiacum pentru ea copilaşul care trebuie adus în braţe. Vederea copilului te-ar tulbura. — Dar — zise ea — spuneţi-mi.

mititica! Copiii n-au memorie. Vă înţeleg: vă temeţi de emoţie. nu se putea opri totuşi să-i pună domnului Madeleine tot felul de întrebări. trebuie să şi trăieşti pentru ea. Domnul Madeleine se aşezase pe un scaun de lîngă pat. O văd mereu. Gînd or vedea şi ele că m-am liniştit de tot. Sînt ca păsărelele. Cită vreme i fi în starea asta. rufărie curată pe ea ? O îngrijeau bine soţii Thenardier ? Ce-i ve 339 . fiind văzută atît de liniştită. — Aţi călătorit bine. Cînd vrea domnul doctor o să mi-o aducă pe Cosette. cel puţin. nu-mi mai pot lua ochii de la ea de aseară. dar am să mă prefac că sînt bolnavă. nu dau voie să ţi se aducă fetiţa. domnule primar ? O ! ce bun aţi fost că v-aţi dus după ea. Stăpînindu-se. Nu-i de ajuns s-o vezi. Ştiţi ? dacă mi-ar fi adusă acum. vă rog din toată inima să mă iertaţi 1 Altădată n-aş fi vorbit aşa. mîine altceva § l nu se mai gîndesc la nimic. Avea. să nu se mai împotrivească nimeni la aducerea Cosettei. se vedea că-şi dă toată silinţa să pară calmă şi „cuminte" — cum spunea ea în acea stare de slăbiciune pe care-o dă boala şi care aduce cu copilăria — pentru ca. ca să le fac plă cere maicilor de-aici. Toată noaptea am văzut flori albe şi oameni care-mi zîmbeau. or să spună: acum trebuie să-i dăm copilul. vă rog să mă iertaţi. dar vă jur că nu mi-ar fi făcut rău să-mi văd fetiţa. Biata mamă lăsă capul în jos : __ Domnule doctor. încît uneori nici nu mai ştiu ce spun. Simt că nu mai am absolut nimic. o să ţi-o aduc chiar eu. pentru că m-am vindecat. Ştiu c-o să fiu fericită. o să aştept cît o să vreţi. Atîta tot! Nu-i oare firesc să vreau să-mi văd copila care mi-a fost adusă anume de la Montfermeil ? Nu sînt mînioasă. Fantine se întoarse >3pre el. mi s-au întîmplat atîtea nenorociri. Spuneţi-mi măcar cum arată.— Ei. aş începe să-i vorbesc încetişor. vezi cum te tulburi ? spuse medicul. Cînd o să te linişteşti. n-o să mă mai recunoască! După atîta vreme m-a uitat. Azi văd ceva. A suportat bine drumul ? Vai. Nu mai am febră.

domnule primar ? Nu-i aşa că fata mea e frumoasă ? Trebuie să vă fi fost tare frig în diligentă. Ah J abia aştept s-o văd ! Vi s-a părut drăguţă.' Nu s-ar putea s-o văd măcar o secundă ? îndată după aceea ar lua-o înapoi.dădeau să mănînce ? O! dac-aţi şti cît am suferit punîndu-mi toate întrebările astea pe cînd o duceam ca vai de mine. Copilul. Rămăsese cu ei numai sora Simplice. nu-i aşa ? Vara se fac excursii acolo. după ce-şi făcu vizita. Se temea să nu fi compromis cu tînguirile ei prea pătimaşe încrederea ce voia să inspire. Jocurile 340 . Dumneavoastră. Acum au trecut toate. Venise să-i spună unele lucruri pe care acum nu mai avea curajul să i le spună. Cosette e sănătoasă şi o s-o vezi în curînd. se retrase. dar linişteşte-te. părînd că face parte din misterioasa punere în scenă a soartei. zise el. — E frumos la Montfermeil. ca să facă linişte în jurul ei. din cauza asta tuşeşti. accesele de tuşă o întrerupeau pe Fantine aproape la fiecare cuvînt. Doctorul. Vorbeşti prea mult şi scoţi mereu mîinile de sub pătură. ati putea face asta. Deodată. Hanul lor e un fel de cîrciumă ordinară. Le merge bine soţilor Thenardier ? Nu prea trece lume multă pe la ei. Fantine exclamă: — O aud ! Dumnezeule! Ii aud glasul 1 întinse braţul. rîdea şi cînta cu glas tare. In adevăr. O întîmplare cum se întîlnesc adesea. după o . o fetiţă. In curte se juca un copil. îşi opri răsuflarea şi începu să asculte extaziată. El îi luă mîna : — Cosette e frumoasă. Domnul Madeleine continua s-o ţină de mînă şi se uita la ea cu mare îngrijorare. numai să vreţi. începu să vorbească despre lucruri indiferente. umbla de colo pînă colo. Sînt veselă. copilul portăresei sau a' vreunei lucrătoare.scurtă tăcere. ca stăpîn. Fantine nu mai spuse nimic. alerga ca să se încălzească.

. o să avem o grădiniţă. apoi se întunecă la faţă. dragă soră. Ce-i cu tine. Ii recunosc glasul.. Fata mea se va juca în grădină. îi atinse braţul cu o mînă. Domnul Madeleine o auzi spunînd încet: __ Ce rău e doctorul că nu-mi dă voie să-mi vâ"d fata! Are şi mutră de om rău.. nu slăbi din ochi obiectul pe care Părea că-l vede. Oopila se depărta. o să pară o femeiuşcă. măriţi de groază. ochii. cu capul pe pernă : Ce fericite o să fim ! In primul rînd.Unu. ea tăcu. lăsînd să-i iasă umărul firav din cămaşă. Domnul Madeleine dăduse drumul mîinii Fantinei. patru. E Cosette a mea. Deodată. faţa ei. __ O! zise ea. Trebuie să cunoască alfabetul acum.oniilor se amestecă — vai! — în toate. Fantine devenise îmspăimîntătoare. are şapte ani. aşa cum venise. iar cu cea-'altă îi făcu semn să se uite în spatele lui. doi. trei. se săltase pe jumălate în pat. Fantine mai ascultă cîtva timp. Totuşi. Ii asculta cuvintele.. Fantine ? Ea nu răspunse. glasul se stinse. în capătul celălalt al odăii. Şi începu să rîdă. Mi-a făgăduit-o domnul Madeleine. O să poarte un voal alb. Peste cinci ani. Eu am s-o privesc. O să alerge după fluturi. Şi pe urmă. Pe fetiţa aceasta o auzise Fantine cîntînd. cu gîndurile pierdute în adîncimi fără fund. Am s-o pun să silabisească. cu ochii în pămînt. El ridică repede capul. da. — Dumnezeule! strigă el. buna dispoziţie îi reveni. O. uite: am început să mă gîndese de pe acum la prima împărtăşanie a fiicei mele. era acum lividă. păreau că fixează ceva nemaipomenit >n faţa ei.. Continuă să-şi vorbească singură. o să primească prima împărtăşanie. ciorapi cu găurele. cînd o să primească prima împărtăşanie ? începu să numere pe degete: . Nu mai vorbea. habar n-ai ce proastă sînt. 341 . aşa cum asculţi bătaia vîntului. Domnul Madeleine se întoarse şi dădu cu ochii de Javert. A. nu mai respira.^ radioasă o clipă mai-nainte..

procurorul general se închise împreună cu preşedintele. Apărătorului nu i-a fost greu să respingă această declaraţie şi să dovedească. şi cerînd. Avocatul trăsese de-aici cîteva concluzii. deocamdată. îşi oprise un loc. pe temeiul destăinuirilor domnului Madeleine. şi procurorul general. iar juraţii. Procurorului general îi trebuia totuşi un Jean Valjean şi. a curţii. se unise cu concluzia apărării. îndată după punerea în libertate a lui Ghampmathieu.III JAVERT E MULŢUMIT Iată ce se petrecuse. Discutară despre „nevoia de a pune mîna pe primarul din Montreuil-sur-mer". Puţin înainte de ora şase dimineaţa sosise la Montreuil-sur-mer şi prima lui grijă a fost să pună la poştă scrisoarea către domnul Laffitte. cînd domnul Madeleine ieşea din sala curţii cu juri din Arras. cu părerea publicului. din nefericire prea banale. adică ale adevăratului Jean Valjean. pe tema erorilor judiciare etc. Dar abia părăsise sala de şedinţe a curţii cu juri. rezumînd dezbaterile. care era desigur adevăratul Jean Valjean. în cîteva minute. luase cuvîntul pentru a depîînge actul de nebunie al onorabilului primar din Montreuil-sur-mer. Trecuse o jumătate de oră după miezul nopţii. precum se ştie. revenindu-şi din prima emoţie. îl scoaseră din cauză pe Champmathieu. la care. Stăruinţa procurorului general era vădit în contradicţie cu părerea tuturor. condamnarea lui Champmathieu.. nemaiavîndu-l pe Champmathieu. preşedintele. care va fi lămurit mai tîrziu. a juraţilor. nu-i schimbase întru nimic convingerile. îl luă pe Madeleine. declarînd că acest incident neobişnuit. Ajunsese la han chiar în clipa cînd trebuia să pornească înapoi cu diligenta. că procesul luase cu totul altă întorsătură şi că juraţii nu mai aveau în fata lor decît un nevinovat. etc. apoi să intre la infirmerie ca s-o vadă pe Fantine. Fraza aceasta este a domnului 342 .

felul nici în cum se îmbrăca. Se ştie că Javert se întorsese la Montreuil-sur-mer îndată ce-şi terminase depoziţia. grav. Era rece. ca să n-ascundem nimic. cu părul lui sur perfect netezit pe tîmple. n-ar fi putut bănui nimic din ceea ce se petrecea şi i s-ar fi părut că are aerul cel mai obişnuit din lume. Justiţia trebuia să-şi urmeze cursul. Ordinul de arestare a fost deci expediat. vorbind despre debarcarea de la Cannes. Catarama gulerului său de piele. Procurorul general l-a trimis la Montreuil-sur-mer printr-un curier în goana calului. Javert tocmai se scula în clipa cînd curierul îi înmînă ordinul de arestare şi mandatul de aducere. semnat de procurorul general. în loc să-i stea pe ceafă. Era metodic cu criminalii şi neînduplecat cu nasturii uniformei sale. iar nu Buonaparte. Ordinul de arestare. a fost recunoscut drept ocnaşul eliberat Jean Valjean. calm. spusese împăratul. avea următorul cuprins: Inspectorul Javert va aresta pe individul Madeleine. urcase scara cu încetineala lui obişnuită. Cineva care nu l-ar fi cunoscut pe Javert şi care l-ar fi văzut în clipa cînd intra în anticamera infirmeriei. în acelaşi timp un mare şi înflăcărat regalist. care. în cîteva cuvinte îl puse pe Javert în curent cu cele ce se petrecuseră la Arras. Curierul era şi el un poliţist foarte priceput. Şi pe urmă. preşedintele. în şedinţa de astăzi. neîngăduindu-şi nici u n fel de neorînduială nici în împlinirea datoriei. 343 . Javert era un om dintr-o bucată. Cine însă l-ar fi cunoscut bine şi l-ar fi privit mai atent. cu toate că era un om bun şi destul de inteligent. care. Asta dovedea o frămîntare cu totul neobişnuită. s-ar fi înfiorat. fusese izbit de faptul că primarul din Montreuil-sur-mer. După ce prima emoţie se risipi.procuror general şi e scrisă în întregime de mîna sa pe ciorna raportului către şeful parchetului. primarul din Montreuil-sur-mer. preşedintele ridică foarte puţine obiecţiuni. însărcinîndu-l cu executarea pe inspectorul de poliţie Javert. era pe urechea stîngă.

Mulţumirea lui Javert izbucni în atitudinea lui suverană. Avea în urma şi în jurul lui. Venise liniştit. împinse uşa cu grija unei surori de caritate sau a unui spion şi intră. în rostul lor dumnezeiesc de a distruge răul. Adîncul Iui răscolit ieşi la suprafaţă. la adîncimi fără fund.Ca să-şi pună anapoda catarama gulerului trebuie să fi trecut printr-una din acele emoţii care s-ar putea numi cutremurări lăuntrice. dar avînd totuşi intuiţia nedesluşită a rolului şi a izbînzii sale. cu chipiul pe cap. fără să se apropie. Umilinţa de a-i fi pierdut pentru cîtva timp urma şi de-a se fi înşelat o clipă asupra lui Ghampmathieu dispărea sub orgoliul de-a fi ghicit atît de bine din capul locului şi de-a fi avut atîta vreme un instinct just. Javert era în al şaptelea cer. care-i dispărea la spate. acesta. întruchipa în el justiţia. îi lăsase pe soldaţi în curte şi aflase unde e camera Fantinei de la portăreasa încrezătoare. Nici un alt sentiment omenesc nu izbuteşte să fie mai groaznic decît bucuria. cu mîna stîngă în redingota lui încheiată pînă la bărbie. deveni înspăimîntător. mîna pe Jean Valjean făcu să i se citească pe faţă tot ce avea în suflet. Printre cutele mînecii se putea vedea minerul de plumb al bastonului său enorm. Stătu aşa aproape un minut fără să fie zărit. Fără să-şi dea limpede seama. Certitudinea că pusese. Deodată. Era chipul unui demon care-şi regăsise pe cel dăruit lui. In clipa aceea. fără să se mişte. Era toată desfăşurarea înfricoşătoare pe care-o poate avea o figură satisfăcută. Javert răsuci minerul. lumina şi adevărul. în sfîrşit. obişnuită cum era să vadă oameni înarmaţi întrebînd de domnul primar. In clipa cînd privirea lui Madeleine întîlni privirea lui Javert. îl văzu şi-l făcu pe domnul Madeleine să se întoarcă. auto344 . nu intră. La drept vorbind. ceruse un caporal şi patru soldaţi de la postul din apropiere. Fantine ridică ochii. Triumful lui hidos înflori în fruntea lui îngustă. fără să clipească. Ajuns în faţa camerei Fantinei. Rămase în pragul uşii întredeschise.

strălucea de bucurie. desfăşura în plin azur bestialitatea supraomenească a unui arhanghel neîndurător. vrednică de respect. răzbuna societatea . semeţ. ca orice ignorant care triumfă. Cinstea. sinceritatea. dădea o mînă de ajutor absolutului. se înălţa în slavă . nimicea. toate măreţiile lumii. deşi hidoase. simţi că-şi dă sufletul şi. triumfător. nevinovăţia. In picioare. în înfăţişarea lui de arhanghel îngrozitor. era de plîns. Mintea ei bolnavă nu -şi dădu seama de nimic. o măreţie de netă găduit. ţinea sub călcîi crima. Fără să-şi dea seama. pedepsirea crimei în numele societăţii. proprie conştiinţei omeneşti. simţul datoriei sînt lucruri care. IV AUTORITATEA REINTRA IN DREPTURI Fantine nu-l mai văzuse pe Javert din ziua cînd domnul primar o smulsese din mîinile lui. rămîn mari. dar care. convingerea. ascunzîndu-şi faţa cu mîinile. făcea să ţîşnească fulgerul din lege. în bucuria sa nemăsurată. raţiunea. strigă înspăimîntată : 345 . oînd se înşală. Apăra ordinea. Măreţia lor. stăruie pînă şi în oroare. Bucuria nemiloasă şi curată a unui fanatic stăpînit de cruzime păstrează nu ştiu ce strălucire cernită. Nu putu să îndure această figură 'ngrozitoare. răzvrătirea. Sînt virtuţi care au un viciu : greşeala. iadul. lucrul judecat. în victoria lui păstra un rest de sfidare şi de luptă. fericit şi mînios. dar nu se îndoi o clipă că venise din nou s-o ia. pierzarea. pot deveni hidoase. zîmbea şi avea. conştiinţa legală. Javert n-avea nimic mîrşav într-însul.ritatea. stricăciunea. Spăimîntător. Javert. umbra temută a faptei pe care-o îndeplinea lăsa să se vadă în pumnul său încordat scînteierea nedesluşită a spadei sociale. Nimic mai sfîşietor şi mai groaznic decît această figură pe care se oglindea ceea ce s-ar putea numi toată partea rea a binelui.

In clipa aceea văzu ceva nemaipomenit. Zvîrli asupra lui Jean Valjean acea privire pe care o zvîrlea ca un laţ şi cu care obişnuia să-i tragă cu violentă pe ticăloşi spre el. Era privirea pe care Fantine o simţise pătrunzînd-o pînă în măduva oaselor acum două luni. ci un fel de muget.— Domnule Macieleine. 346 . nu făcu nici un pas. Cui i se putea adresa tutuiala asta neruşinată ? Numai ei. fără să izbutească să-l doboare. scăpaţi-mă ! Jean Valjean — de-acum încolo nu-l vom mai numi decît aşa — se ridică şi-i spuse Fantinei cu glasul cel mai blînd şi mai liniştit din lume: — Linişteşte-te! N-a venit pentru dumneata. încît nici cînd aiura nu văzuse un asemenea lucru.. Se mărgini să spună: „Haide! Repede !" Spunînd aceste cuvinte. Nu mai era vorbă omenească. un luptător afurisit pe care-l strîngea în cleşte de cinci ani de zile. în odaie nu se aflau decît căl ugăriţ a ş i domnul primar. Javert nu spusese „Haide! Re pede !". ci sfîrşitul. nu dădu lămuriri. Fantine deschise din nou ochii. Se cutremură. Nici o ortografie n-ar fi în stare să redea accentul cu care fuseseră rostite.. atît de uluitor. ci „Hai-repe 1". Apoi i se adresă lui Javert: — Ştiu ce vrei! Javert răspunse: — Haide ! Repede ! Avu tn tonul cu care rostise aceste două cuvinte ceva sălbatic şi delirant. vii sau nu vii ? Nenorocita privi în jurul ei. Auzind strigătul lui Javert. nu arătă mandatul de arestare. De ce-ar fi putut să-i fie frică ? Javert înainta pînă în mijlocul odăii şi strigă : — Ei. Domnul Madeleine mai era acolo. Pentru el Jean Valjean era un adversar misterios şi greu de apucat. Nu procedă ca de obicei. Arestarea aceasta nu era un început.

— Domnule primar ! strigă Fantine. Javert îl întrerupse: — Spune-mi „domnule inspector"... Jean Valjean scăzu glasul: — Vreau să te rog ceva. Cu mine oamenii vorbesc tare. pe şoptite: — Ingăduie-mi trei zile! Trei zile ca să aduc copilul femeii ăştia nenorocite! Am să plătesc oricît. spune-mi. unde e Cosette ? Vreau copilul meu ! Domnule Madeleine! Domnule primar! 347 . — Nu mai ai aici nici un domn primar.. — E un lucru pe care trebuie să-l auzi numai dum neata. — Tare! Vorbeşte tare! răspunse Javert. Javert îl luase de guler pe Jean Valjean.. Soră.jl văzu pe spionul Javert apucîndu-l de guler pe domnul primar. vino cu mine. Vrea să se ducă să-mi aducă copilul! Va să zică nu e aici. — Ce-mi pasă mie! Nici nu te ascult! Jean Valjean se întoarse către el şi-i spuse repede. Dacă vrei.. Ia te uită ! Nu te credeam atît de prost. —■ Copilul meu! strigă ea.. Jean Valjean nu încercă să înlăture mîna care-l apucase de gulerul redingotei. Javert izbucni în rîs. Rosti: — Javert. In adevăr. — Ţi-am spus să vorbeşti tare. — Glumeşti ! strigă Javert.. pof tim ! Ştii că-mi placi ? Fantine tresări. — Domnule — urmă Jean Valjean — aş vrea să-ţi spun un cuvînt între patru ochi. care-i descoperea colţii. un fel de rînjet înfiorător. îl văzu pe domnul primar plecînd fruntea I se păru că se năruie lumea.. îmi ceri trei zile ca s-o ştergi! Şi zici că vrei să te duci să-i aduci copilul „fetei" ăştia ? Ei.

de un ocnaş pe care-l cheamă Jean Valjean şi care e în mîna mea. apoi se prăbuşi în perne. — Iat-o şi pe-asta! Tu să taci. îi smulse cît ai clipi din ochi stinghia de la capătîi. de un ticălos. S-o scurtăm ! Garda e jos. — Haide. să isprăvim odată! strigă Javert furios. se îndreptă încet spre patul Fantinei. Jean Valjean. cu ochii deschişi şi stinşi. Murise. braţele îi erau ţapene. se uită la Javert. cu gura căscată.Javert bătu din picior. lucru uşor pentru putera lui. Asta e! Fantine se ridică brusc. se rezemă în mîini. Capul i se lovi de tăblia patului. i-o desfăcu uşor ca pe mîna unui copil şi-i spuse: — Ai ucis-o pe femeia asta. de cravată şi de cămaşă pe Jean Vadjean: Ţi-am spus că s-a isprăvit cu domnul Madeleine şi cu domnul primar. dinţii îi clănţăniră. din fundul pieptului îi ieşi un horcăit. înşfacă drugul şi se uită la Javert. vechi. spre uşă. care îl ţinea de guler. ori îţi pun cătuşele. cam stricat. Jean Valjean îşi puse mîna pe mîna lui Javert. o să se isprăvească acum! Era şi timpul! Se uită ţintă la Fantine şi-l înşfăca iar de guler. cu drugul în mînă. care şi aşa era cam şubredă. Javert dădu înapoi. îşi zgîrci convulsiv mîinile. privi în jurul ei ca un om care se îneacă. Acum e vorba de un pungaş. apoi îi căzu în piept. Ori vii acum. Se uită la Jean Valjean. se uită la călugăriţă. se întoarse şi-i spuse lui Javert în şoaptă : 348 . Jean Valjean se îndreptă spre patul acela. Cînd ajunse lîngă el. secătură! Halal de {ara în care ocnaşii sînt magistraţi şi prostituatele sînt îngrijite ca nişte contese! Ei. întinse înspăimîntată braţele. Intr-un colţ al odăii se afla un pat de fier. pe care se culcau surorile cînd erau de veghe noaptea. N-am venit s-aud palavre. deschise gura ca şi cum ar fi vrut să spună ceva.

sora. o ridică încet şi 0 sărută. Jean ValJ e an îngenunche în faţa acestei mîini.__ Nu te sfătuiesc să mă sîcîi în clipa asta. Ce i-a spus ? Ge-i putea spune omul acesta. Moartea e intrarea în marea lumină. Rămase pe loc. îndreptîndu-se spre Javert. îşi apucă bastonul de capătul de jos şi se rezemă de uşă. Rămase aşa. Javert tremura. cu fruntea în palmă. singurul martor al lucrurilor petrecute acolo. Jean Vaijean îşi sprijini cotul pe tăblia de la căpătîiul patului şi. Ii veni în minte să cheme garda. îl aşeză bine pe perne. scos din rîndul oamenilor. a văzut limpede cum un zîmbet ce nu se poate descrie a înflorit pe buzele vinete şi în ochii sticloşi ai Fantinei. îi vîrî părul sub bonetă. adîncit în gînduri. care sînt poate realităţi sublime. dar Jean Vaijean ar fi putut să se folosească de clipa aceasta şi să evadeze. După cîteva clipe de visare. Jean Vaijean luă cu amîndouă mîinile capul Fantinei. vădit înstrăinat de orice lume. care zăcea întinsă şi neclintită. plini de uimirea morţii. Apoi se sculă în picioare şi. ea. se aplecă asupra Fantinei şi-i vorbi în şoaptă. Chipul şi ţinuta lui întreagă exprimau o milă nesfîrşită. nu mai încape nici o îndoială. mut. cu ochii aţintiţi asupra lui Jean Vaijean. Mîna Fantinei atîrna pe marginea patului. 24* 349 M . Oare moarta le auzise ? Există unele iluzii emoţionante. Sora Simplice. In clipa aceea pe chipul Fantinei păru că pluteşte o lumină ciudată. rosti: — Acum sînt gata. îi legă la loc cordonul cămăşii. acelei femei care murise ? Ce cuvinte i-a şoptit ? Nimeni nu le-a auzit. apoi îi închise ochii. începu s-o privească pe Fantine. Un singur lucru e neîndoios. ca o mamă care şi-ar aşeza copilul. a povestit adesea că în clipa în care Jean Vaijean i-a vorbit Fantinei Ia ureche.

prea perfect. prea zaharisit. In mai puţin de două ceasuri. In tot oraşul numai două sau trei persoane au rămas credincioase amintirii lui. abonată la Drapelul Alb. Omul ăsta era prea bun.V UN MORMINT POTRIVIT Javert îl duse pe Jean Valjean la închisoarea oraşului. Ca să fim drepţi. Arestarea domnului Madeleine pricinui la Montreuil-surmer o vîlvă. — Ah. Ne pare rău că nu putem trece sub tăcere faptul că la auzul acestor simple cuvinte: „era un ocnaş". bănuiam eu. 350 . — Ei bine. trebuie să spunem că lumea nu cunoştea încă întîmplarea de la Arras în toate amănuntele ei. l-a părăsit aproape toată lumea. rosti aceste cuvinte. Bo-jean. Dădea parale tuturor haimanalelor pe care le întîlnea. îndeosebi „saloanele" s-au dedat în toată voia acestui fel de comentarii. a căror adîncime e aproape cu neputinţă de măsurat: — Nu-mi pare rău de loc. — Cine anume ? — Primarul. — Adevărat ? — Nu-l chema Madeleine. Totdeauna m-am gîndit că nu e lucru curat cu el. Boujean. — Da de unde! Domnul Madeleine 1 — Da. are un nume groaznic de urît! Bejean. — Transferare ? Va fi transferat ? Unde va fi transferat ? — Va fi trimis la juraţi pentru un furt la drumul mare pe care l-a săvîrşit altădată. O doamnă bătrînă. sau mai bine zis o zguduire nemaipomenită. doamne — E arestat! — Ares tat I — E închis în temniţa oraşului pînă la transferare. Refuza Legiunea de onoare. Să se înveţe minte bonapartiştii I Aşa s-a topit la Montreuil-sur-mer arătarea care se numise domnul Madeleine. Ziua întreagă în toate părţile oraşului nu se auzeau decît convorbiri de felul acesta: — N-aţi auzit ? Era un ocnaş liberat. tot binele pe care l-a făcut a fost dat uitării şi n-a rămas din domnul Madeleine decît „un ocnaş". Printre ele se număra şi bătrîna portăreasă care-l slujise.

In casă nu se aflau decît cele două călugăriţe. Fabrica fusese închisă toată ziua şi poarta era zăvorită. dar se opri. agăţă cheia în cuiul de unde o lua el de obicei şi puse sfeşnicul alături. la căpătîiul moartei. Am fost. domnule primar. Biata bătrînă făcuse toate lucrurile astea fără să-şi dea seama. Era domnul Madeleine. sora Perpetue şi sora Simplice. această cumsecade bătrînă stătea singură în cămăruţa ei. Abia peste vreo două ceasuri se dezmetici şi strigă: „O 1 Doamne dumnezeule I Şi eu care i-am pus cheia la îndemînă !" In clipa aceea gemuleţul cămăruţei se deschise. Şi iată-mă ! Mă urc în odaia mea.. spuse el. Către ora la care domnul Madeleine obişnuia să se întoarcă acasă. Bătrînă îl ascultă cu grabă. mi-am dat drumul pe acoperiş în jos. îşi înnăbuşi ţipătul care i se suia în gîtlej. Apoi se aşeză iar pe scaun şi căzu pe gînduri.. fără îndoială. luă cheia odăii lui dintr-un sertar şi sfeşnicul cu care suia întotdeauna scara. rămase ca „trăsnită". apucă sfeşnicul şi cheia şi aprinse lumînarea la opaiţul care ardea alături de ea. 351 . portăreasa se ridică maşinal. care vegheau lîngă trupul Fantinei. El îi sfîrşi vorba : — La închisoare. ca şi cum l-ar fi aşteptat. cum spunea ea mai tîrziu. Timp de cîteva minute nu putu scoate o vorbă. era încă speriată şi frămîntată de gînduri triste. Pentru ea Jean Valjean era tot domnul primar. — Dumnezeule. mîneca redingotei. cînd îşi povestea întîrnplarea. o mînă trecu prin deschizătură. braţul. Du-te de o caută pe 5 °ra Simplice. strigă ea în sfîrşit.în seara aceleiaşi zile. O vei găsi. Am rupt o gratie de la^ fereastră. pentru că sfîrşitul frazei ar fi fost prea nerespectuos faţă cu începutul. eu vă credeam. Cunoştea mîna. Portăreasa ridică ochii şi rămase împietrită.

Luă o bucată de hîrtie şi scrise ipe ea : Iată vîrfurile de fier ale bastonului meu şi moneda de patruzeci de gologani furată de la copilul Gervais. Portăreasa curăţise odaia. pe dibuite.Jean Valjean nu-i dădu nici un sfat. Cînd ajunse sus. puse sfeşnicul pe ultimele trepte. luă luminarea şi intră iar în odaie. pe cînd înfăşură sfeşnicele episcopului. pe care fugind o luase cu el. Nu era nici grăbit. — Intră ! spuse el. despre care am vorbit la curtea cu juri. cititorul şi-aminteşte că fereastra dădea în stradă. fereastra şi oblonul. nici tulburat. pe patul în care nu mai dormise de trei zile. Ţinea în mînă o lumînare 352 . Niciodată nu s-a ştiut cum izbutise să pătrundă în curte fără să deschidă poarta. Punctul acesta n-a fost lămurit. Se auziră două bătăi uşoare în uşă. Era palidă. avea ochii roşii. Lucrul acesta a fost constatat mai tîrziu. ca să fie văzute numaidecît de cel care ar intra în odaie. Puse banul şi vîrfurile de fier pe hîrtie. Era o precauţie necesară. Era sora Simplice. la închisoare trebuie însă să fi fost scotocit peste tot şi să i se fi luat cheia. îşi făcu rost astfel de cîteva bucăţi de pînză în care îşi împacheta sfeşnicele de argint. muşca dintr-o bucată de pîine neagră. Scoase din dulap o cămaşă veche şi o rupse în fîşii. Nu mai rămăsese acolo nici o urmă din dezordinea de alaltăieri noaptea. cînd poliţia a făcut o percheziţie. pe scaun. înnegrită de foc. deschise uşa fără zgomot şi se duse să închidă. Urcă scara care ducea la odaia Iui. Gulesese din cenuşă şi pusese pe masă cele două capete de fier ale bastonului şi moneda de patruzeci de gologani. Avea întotdeauna la el o cheie cu care deschidea o portiţă laterală. Apoi se întoarse. după firimiturile de pîine găsite pe podea. pe masă. era sigur că bătrîna avea să-l păzească mai bine decît s-ar fi păzit el însuşi. Pesemne că era pîinea de la închisoare. Aruncă o privire în jurul lui.

Odaia era făcută în aşa fel. Sora voi să vorbească. devenise din nou femeie. PIÎngea şi tremura. încît uşa. Era o foaie neîndoită. Călugăriţa. C 353 . oricît de desăvîrşiţi sau de împietriţi am fi. vă jur pe bunul dumnezeu că nici ziua. Restul va fi pentru săraci. — Soră. te rog să-i dai asta preotului. cînd se iscă un zgomot grozav pe scară. Sora îşi aruncă ochii pe ea. spuse el. Aşa sînt marile lovituri ale soartei. ar putea să mă aresteze în odaia ei şi asta ar tulbura-o. Izbuti să spună doar: — Domnul primar n-ar vrea s-o mai vadă o dată pe biata femeie ? — Nu — spuse el — sînt pe urmele mele. ele ne scot din fundul măruntaielor natura noastră omenească şi o silesc să iasă la iveală. Uşa se deschise. Ea citi: II rog pe preot să vegheze asupra tot ce las aici. Să plătească cheltuielile procesului meu şi înmormîntarea femeii care a murit azi.are tremura. Jean Valjean recunoscu vocea lui Javert. Jean Valjean suflă în lumîn are şi se aşeză în colţul acela. Se auzeau mai multe voci bărbăteşti vorbind în şoaptă P* coridor şi glasul portăresei care tăgăduia. nici seara n-a intrat nimeni aici şi că eu nu m-am mişcat de lîngă uşă ! Un bărbat îi răspunse: — Şi cu toate astea e lumină în odaie. acoperea colţul din dreapta. Jean Valjean scrise cîteva rînduri pe o hîrtie pe care o întinse călugăriţei. dar nu putu scoate decît cîteva sunete nelegate între ele. Sora Simplice îngenunche lîngă masă. Amîndoi auziră un vuiet de paşi care suiau şi pe bătrîna portăreasă care striga cît putea mai tare şi mai ascuţit: — Domnule. Javert intră. De-abia rostise aceste cuvinte. — Poţi să citeşti. în ziua aceea plină de emoţii. deschizîndu-se.

şi cu 354 . elementul Iui. autoritatea eclesiastica era pentru el cea mai de frunte. — Iertaţi-mă ! spuse Javert şi. plecă. nu mai eşti demult pe lumea asta! Te-ai întîlnit în lumină cu surorile tale. — Iartă-mă că stărui — rosti Javert — dar e datoria mea. aerul care îi trebuia ca să poată trăi. Nu l-ai văzut ? Sora răspunse: — Nu. — Soră — spuse el — eşti singură în odaia asta ? Trecu o clipă grozavă. Javert o văzu pe soră şi se opri uimit.Călugăriţa nu ridică ochii. Se ştie că substanţa fiinţei lui Javert. un zid cu o singură uşă. Minţea. sfîntă făptură. ca şi cum s-ar fi jertfit pe sine. o călugăriţă o făptură care nu păcătuieşte. în timpul căreia biata portă reasă crezu că-i vine rău. Era făcut dintr-o bucată şi nu înţelegea nici obiecţiunea. una după alta. care nu minţise în viaţa ei. Bineînţeles. Dar mai avea o datorie care îl împingea puternic înainte. fecioarele. salutînd-o adînc. un bărbat ? Numitul Jean Valjean a evadat. care se deschidea numai ca să lase să iasă adevărul. aşa cum era în toate. In faţa lui era sora Simplice. Rămase şi se hotărî să pună cel puţin o în trebare. era veneraţia lui faţă de orice autoritate. Sora ridică ochii şi răspunse: — Da. O. Era religios în chip superficial şi corect. Se ruga. fără să şovăie. Luminarea de pe cămin răspîndea o lumină foarte slabă. Minţise de două ori. vru mai întîi să plece. N-ai văzut în seara asta pe cineva. Cînd o văzu pe soră. repede. II căutăm. Le vedea ca pe nişte suflete care înălţaseră un zid între ele şi lume. Javert o ştia şi o respecta şi mai mult din pricina asta. Pentru el un preot era un spirit care nu se înşeală. nici restrîngerea.

o reduse la strictul necesar. Cum i-a fost patul. printre pomi. dumnezeu ştie unde să găsească sufletele. Fantine fu încredinţată acestei mame. despre cine era vorba ? Despre un ocnaş şi o femeie de stradă. La urma urmei. depărtîndu-se cu repeziciune de Montreuil-surmer. Preotul crezu că face bine.fraţii tai. De unde luase cămaşa aceea ? Nu s-a ştiut niciodată. Doi sau trei cărăuşi au depus mărturie mai tîrziu că îl întîlniseră. încă un cuvînt despre Fantine. Toţi avem o mamă : pămîntul. şi poate că în adevăr făcea bine. adică la groapa comună. îngerii. Din fericire. care e al tuturor şi al nimănui. Era Jean Valjean. Din pricina asta. Peste un ceas. către Paris. Fantine fu deci îngropată în acel colţ al cimitirului unde nu se plăteşte. şi în care săracilor li se pierde urma. Poate că era aceea. cu cîteva zile înainte. un om trecea prin ceaţă. încît nici n-a mai băgat de seamă faptul curios că pe masă fumega o lumînare abia stinsă. că ducea un pachet şi era îmbrăcat cu o cămaşă de lucrător. un lucrător bătrîn murise la infirmeria fabricii şi nu lăsase decît o cămaşă de lucru. Deie domnul ca în rai să-ţi fie socotita minciuna asta ! Cuvîntul surorii a fost atît de hotărîtor pentru Javert. E drept că. oprind pentru săraci cea mai mare parte din suma pe care o lăsase Jean Valjean. Rămăşiţele ei pămînteşti zăcură în promiscuitate. . Fu aruncată în groapa comună. preotul simplifică înmormântarea Fantinei. Fantine fu culcată în întuneric. printre osemintele care se mai aflau acolo. aşa şi mormîntul.

P A R T E A D O U A COSETTE .

CARTEA TNTll WATERLOO I CE SE POATE VEDEA VENIND DE LA NIVELLES .

un drumeţ. pietruită. se afla un han. nişte var care fumega într-o groapă Pătrată. care seamănă cu o oală întoarsă. cu o trăsurieă pe patru roţi în faţa uşii. se împrăştie de partea cealaltă prin livezi şi se îndreaptă cu gingăşie şi fără nici o rînduială înspre Braine-I'Alleud. Lăsase în urmă o pădure pe un dîmb. care năpădesc valea pe o parte a drumului. în dreapta. întocmai ca nişte valuri uriaşe.Acum un an (în 1861). pe care sta scris: Vechea barieră Nr. Echabeau. înălţînd drumul şi scoborîndu-l. o cîrciumă. un morman de araci pentru hamei. 4. o scară în dreptul unui şopron vechi. la marginea drumului. Grupul de arbori răzleţi şi foarte verzi. O fetişcană plivea într-o holdă pe deasupra 359 . Mergea pe jos. O luase printre două rînduri de arbori. Cafenea particulară. Acolo. venea de la Nivelles şi se îndrepta spre La Hulpe. cel ce povesteşte întîmplarea de faţă. După vreo mie de paşi de la cîrciumă. un plug. Spre apus se zărea clopotniţa acoperită cu ţiglă din Braine-I'Alleud. pe o şosea lată. se pomeni în mijlocul unei vîkele. pe faţada căreia se putea citi: La răscruce de vlnturi. unde se află o apă care trece pe sub bolta unui podeţ din marginea drumului. lîngă un fel de spînzurătoare putredă. iar la o cotitură de drum lăturalnic. cu pereţii de nuiele. Trecuse de Lillois şi de Bois Seigneur Isaac. într-o frumoasă dimineaţă de mai. o movilă de mărăcini uscaţi lîngă un gard viu. care şerpuia pe nişte dealuri înşirate unul după altul.

făcînd cu ea. mai sus. părea un leu. Avea două obloane hodorogite. un unghi drept. o spărtură rotundă. care semăna cu golul unei sfere. In clipa aceea. lîngă piro nul ăla. dintr-o dată. în stilul sever al lui Ludovic al XlV-lea. galben. In zarea îndepărtată. Drumeţul se aplecă şi se uită cu băgare de seamă Ia piatra din stînga. Era o zi însorită. printre care creşteau de-a valma toate florile de mai. Drumeţul se ridică. spuse ţăranca. e gaura făcută de una mai mare. streşinit cu olane puse în muchie. — Cum îi spune locului ăstuia ? întrebă drumeţul. canaturile se dădură la o parte şi ieşi o ţărancă. O faţadă fără podoabe domina această poartă : un perete perpendicular pe fafadă ajungea aproape pînă la poartă. Pe după coltul hanului. pesemne îndrăgostită. Asta n-a stră puns lemnul. gungura în neştire în vîrful unui arbore. Poarta era încuiată. destul de mare.căreia zbura. O păsărică sprintenă. II văzu pe călător şi îşi dădu seama la ce se uită. se pierdea în mărăciniş o potecuţă prost pietruită. în poartă. împodobite cu un ciocan vechi şi ruginit. unde văzu. în care se bălăceau un cîrd de raţe. printre arbori. Făcu cîţiva paşi şi se uită peste gard. — O ghiulea franţuzească a făcut asta! zise ea. Şi adăugă : Şi ce vezi colo. După vreo sută de paşi făcuţi pe lîngă un zid din veacul al XV-lea. Pe locul dinaintea porţii erau trei grape. — Hougomont. ajunse în faţa unei porţi de piatră boltite cu o grindă dreaptă deasupra. din depărtare. Drumeţul o luă pe acolo. 360 . în partea de jos a porţii. Se afla pe cîmpul de luptă de la Waterloo. de la vreo serbare cîmpenească. prin crengile copacilor trecea un freamăt molcom de primăvară care părea că vine mai degrabă de prin cuiburi decît din văzduh. pesemne al unei reprezentanţii dintr-altă parte. un afiş mare. zări un fel de colnic şi pe colnicul ăsta ceva care. avînd de o parte şi de alta două basoreliefuri. adus de vînt. în dreptul unei bălti.

Se aude un mîrîit: un dulău îşi arată colţii. şi prin care se vedeau pomii unei livezi. un păr înflorit cu ramurile întinse peste zidul capelei — iată cum arăta curtea pe care a visat s-o cucerească Napoleon. Hougomont are două porţi: poarta dinspre miazăzi. Nişte găini scormonesc cu ciocul în ţărână. din timpul lui Henric al IV-lea. poate. Lîngă poarta asta. o groapă de gunoi. Aici. cea dintâi piedică. Drumeţul împinse poarta. trecu pe lîngă o caleaşca veche de sub un portic şi intră în curte. Această bucată de părmînt. Castelul fusese clădit de Hugo. Lîngă boltă se deschide într-un zid o altă poartă unghiulară. i-ar fi dat. a caste361 . cîteva căruţe. Hougomont se prezintă ca un fel de dreptunghi neregulat. cu clădirile şi cu zidul împrejmuitor. _ Privit pe hartă. ţinînd locul englezilor. Aspectul monumental se naşte adesea din ruină. care închipuia o boltă. E tocmai locul in care se află poarta dinspre miazăzi. păzită de zidul acesta de pe care se poate trage de-a dreptul în ea.II HOUGOMONT Hougomont a fost un loc al morţii. cea dintîi împotrivire întîlnită la Waterloo de acest mare pădurar al Europei care se numea Napoleon: cel dintîi nod sub lovitura securii. stăpînirea lumii. în plan geometric. Hougomont este HugornOns. cu un unghi retezat. dacă ar fi putut el pune mîna pe ea. o capelă cu o clopotniţă mică. nişte hîrleţe şi nişte lopeţi. o fîntînă veche cu lespedea ei şi cu scripetele de fier. care înzestrase şi al şaselea paraclis al mănăstirii din Villiers. un mînz care zburdă. englezii au fost vrednici de admiraţie. Pentru un cercetător al trecutului. un curcan înfoiat. Era un castel şi nu mai e decît o fermă. totul fiind năruit în jurul ei. Cele patru companii de infanterie de gardă ale lui Gooke au ţinut piept timp de şapte ceasuri unei armate îndîrjite. sire de Şomerei. "Cel dintîi lucru care-i atrase atenţia în curtea asta fu o poartă din veacul al XVI-lea.

Pe uşorul porţii au rămas vreme îndelungată tot soiul de urme de mîini însîngerate. care între timp au fost date jos.1 lului. iar capela ca citadelă. sfărâmată de francezi. scuturaţi de fiori. parc-a fost ieri. dă spre fundul ogrăzii. alcătuiau un fel de întărituri. singura urmă ce mai dăinuieşte din castelul de la Hougomont. viaţă şi moarte. stă atîrnată pe zid. Brigada Bauduin izbuti să străpungă Hougomontul pe la nord. a fermei. făcute din scînduri de ţară. pietrele se năruiesc. O parte din poarta dinspre nord. dar n-au izbutit să se menţină. ca la toate fermele. pe care se mai văd urmele atacului. şi poarta dinspre miazănoapte. copacii aplecaţi. Francezii au pătruns înăuntru. parcă se căznesc s-o ia la fugă. unghiuri şi colţuri de echer. Clădirile fermei sînt aşezate în marginea de sud a curţii. Napoleon trimisese împotriva Hougomontului pe fratele său Jerorne: diviziile Guilleminot. dar fără să-l poată lua. Foy şi Bachelu se opriră aici. spartă de către francezi şi căreia i s-a pus altă bucată în locul tăbliei spînzurate pe zid. o aripă a castelului. cu două canaturi late. găurile sînt ca nişte răni. mai bine zis spintecată. şi care mărgineşte ograda înspre nord. spărturile ţipă. Impuş362 . Este o poartă obişnuită pentru căruţe. Poarta dinspre miazănoapte. Acolo a fost ucis Bauduin. Unele dintre ele. Sînt patru scînduri bătute în două grinzi. Aici se baricadaseră englezii. Castelul a slujit ca un fel de foişor. iar partea de isus din cărămidă. aproape întreg corpul de armată al Iui Reille intră în luptă şi fu sfărâmat: ghiulelele lui Kellermann se irosiră toate în faţa acestui eroic colţ de cetate. Viforul bătăliei stăruie încă în această ogradă . încăierarea pentru această intrare a fost înverşunată. vălmăşagul adînc al încăierării s-a întipărit aici. grozăvia ei se vede bine. dincolo nişte păşuni. S-au nimicit unii pe alţii. Lîngă capelă se înalţă prăbuşită. e tăiată pătrat într-un zid a cărui temelie e de piatră. Zidurile sînt în paragină. In 1815 curtea asta avea mai multe clădiri decît astăzi. în vreme ce brigada Soye abia putu pătrunde niţel pe la sud.

capul pruncului Isus a fost retezat de o schijă. pe urmă s-a stins. infanteriştii englezi stătuseră la pîndă în aceste încăperi. francezii i-au dat foc. e ciudat. Patru pereţi văruiţi. pe cea dinţii se află săpat chipul unui trident. Restul pare o falcă fără dinţi.caii din toate părţile. deasupra crucifixului. altarul a rămas în picioare. unul e uscat. înverzeşte în aprilie. Interiorul. cu trunchiul ciuruit. pe uşă. jos. podelele au ars. gloanţelor le-au răspuns prin foc. celălalt. In aripa surpată. din care nu i se mai pot vedea decît cioturile înnegrite. o ferestruică pătrată. prin toate ochiurile ferestrelor. Focul i-a mistuit picioarele. englezii le tăiaseră pe cele de jos. »»l. Treptele astea. se văd încăperile dărăpănate ale unui grup de locuinţe din cărămidă . crăpată de sus pînă jos. pe urmă izgoniţi. Mai sînt acolo şi doi copaci bătrîni. două ferestre arcuite. Ea are două caturi. pus pe-o temelie de piatră necioplită. scara în chip de spirală. astupată c-un braţ de fîn. Vreo zece itrepte sînt încă prinse de zid. uşa a ars. din veacul al XV-lea . înghesuiţi pe treptele de sus. într-un colţ. Sînt lespezile mari. în care domneşte iarăşi liniştea. dar Hristosul de lemn n-a fost scrumit de flăcări. Lingă altar se află pironită o statuie din lemn a sfintei Ana. seamănă cu interiorul unei scoici sfărîmate. S-au măcelărit în capelă. albastre. la care nu se poate ajunge. făcute morman în nişte urzici. prin toate crăpăturile dintre pietre. Stăpîni o clipă pe capelă. se ţin bine la locul lor. I 363 . o veche cercevea cu toate geamurile sparte: aşa e capela. asediaţi pe această scară. Flăcările s-au întins peste tot în această dărîmătură. Cu toate astea. Nu s-a mai slujit aici de la măcel. prin ferestrele zăbrelite. un altar din lemn nelucrat. O 85 . francezii aduseseră snopi de nuiele şi dăduseră foc zidurilor şi oamenilor. De prin 1815 a început să crească prin mijlocul scării. din fundul pivniţelor. un crucifix mare de lemn. din podurile hambarelor. o uşă în faţa altarului.MiaersMm. din dosul zidurilor. prin toate gîrliciurile. a fost un adevărat cuptor.

Moartea are felul ei de a întuneca biruinţa şi ea • face ca după glorie să urmeze ciuma. cum sînt trunchiurile bătrîne ale arborilor arşi. Din această fîntînă scotea el apă. Pădurea din jurul mănăstirii Villiers a ascuns timp de cîteva zile şi nopţi pe toţi aceşti nefericiţi fugiţi de la casele lor. Ultimul om care a scos apă din această fîntînă a fost Guillaume van Kylsom. Copilul Isus cu capul retezat n-a avut norocul Hristosului de lemn. La ieşirea din capelă. Mulţi au băut acolo înghiţitura lor cea din urmă. se vede în stînga o fîntînă. Li se făcuse sete. Englezii dădură peste el. Lîngă picioarele lui Hristos se poate citi acest nume: Henquinez. După bătălie toată lumea se grăbea să îngroape cada vrele. Guilîaume van Kyisom rămăsese la Hougomont „să păzească castelul" şi se pitulase într-o pivniţă. care era grădinar acolo. Se găsesc şi cîteva nume franţuzeşti cu semne de exclamare: semne de rnînie. Era cadavrul sublocotenentului Legros. Fîntîna din care s-au adăpat atîţia morţi trebuia să moară şi ea. Te întrebi: de ce nu mai are fîntîna asta găleată şi lanţ ? Pentru că nu se mai scoate apă din ca. Guillaume le dădu să bea. Dar din ce pricină nu se mai scoate apă din ea ? Pentru că e plină de schelete. Şi astăzi încă anumite urme. Pereţii sînt plini de iscălituri. In curta sînt două. spun cei de prin partea locului. Marques tj Marquesa de Altnagro (Habana). Chiar de la uşa acestei capele a fost ridicat un cadavru care ţinea în mină o secure. La 18 iunie 1815 familia lui a fugit şi s-a adăpostit în pădure. prin lovituri cu latul isăbiei. Peretele a fost văruit din nou în 1849. ţăran din Hougomont. II scoaseră din ascunzătoarea sa şi.minune. pierdute în fundul hăţişurilor. Naţiunile se ocărau aici unele pe altele. uşor de recunoscut. Tifosul e un adaos al izbînzii. Fîntîna era adîncă: au făcui dintr-însa a° 364 . altele: Coride de Rio Maior. luptătorii îl siliră pe omul ăsta înspăirnîntat să-i servească. ne arată locul unde au fost acele biete tabere pline de groază. Pe urmă.

Apa de ploaie se strînge aici şi din cînd în cînd cîte o pasăre din pădurea din apropiere coboară să bea. Cea de-a patra latură e deschisă. pe urmă îşi ia din nou zborul. jumătate din cărămidă. Nu mai există nici găleată. are forma unei cruci. dar mai există jgheabul de piatră care slujea pentru scurgerea apei. Aveam trei ani.mînt Au fost aruncaţi acolo trei sute de morţi. Zidul din fund are un fel de spărtură. De jur împrejurul fîntînii. Oam Erau noapteaJ iurmătoare s-au auzit că în oaref morţi cu toţii ? Legenda A din fîntînă glasuri stinse cennd ajutor. In clipa cînd locotenentul hanovrez^Wilda a apăsat pe mîner ca să se adăpostească în fermă. aproape rotundă. privirea ţi se pierde într-un cilindru adînc de cărămidă. jumătate din piatră. mort de multă vreme. aşezat de-a curmezişul. care sprijină zidul din dreapta. năpădit de întunecime. îndoite ca laturile unui paravan şi închipuind un turnuleţ pătrat. Pe-acolo se scotea apa. care par nişte oase mari. care slujeşte ca un fel de margine tuturor fîntînilor din Belgia. un soldat francez din geniu i-a retezat mîna cu o lovitură de secure. Fîntîna a rămas stingheră în mijlocul ogrăzii. Ne-au dus în pădure. toată partea de jos a zidurilor e acoperită de urzici. între ruinele acestea. io ră nu Se zice spune La ii"25+ mine mă 365 ii » i . Bunicul familiei care locuieşte aici era fostul grădinar van Kylsorn. O femeie cu părui cărunt ne spune : ^ ~~ Erarn aici. Lîngă tăbliţa frumoasă a unei încuietori gotice uşa are un mîner de fier în chip de trifoi. Trei ziduri. O casă. Uşa ei dă spre curte. o înconjoară din trei părţi. e încă locuită. Cînd te apleci. nici scripete. casa fermei. Fîntîna nu are ca faţadă lespedea lată. Fierăria. pesemne o gaură de obuz. Pe ^°prea multă grabă. nici lanţ. albastră. Surorii mele mai mari 11 era frică şi plîngea. In locul lespezii albastre e o grindă de care se sprijină cinci sau şase butuci de lemn noduroşi şi ţepeni. Turnulejul avea un tavan din care n-au mai rămas decît bîrnele.

bum !" 0 poartă a ogrăzii. ajungem în livada propriu-zisă. Eu făceam ca tunul şi ziceam: „Bum. î n dreapta. Zidul din dreapta e din cărămidă. partea a doua e livada. Acolo. Au mai rămas în picioare patruzeci şi trei de stîlpi. Urcăm vreo cîteva trepte şi. E în pantă. clădirile castelului şi ale ferm ei . pe locul ăsta de cîţiva stînjeni pătraţi. In dreptul celui de-a! şaispreze1 Arhitect-peisagist din secolul a! XVII-lea. neavînd alt adăpost decît tufele de coacăze. A amenajat. dincolo de livadă. curajoşi. dă în livadă. dintre care una era înarmată cu carabine. Intîi intri în grădină. Voltijorii. Aproape toţi sînt ciuruiţi de proiectile. î n fund. ceilalţi sînt trîntiţi în iarbă. Partea întîi e o grădină . nemaiputînd să scape. mărginită de stîlpi învoiţi. In grădina asta. numai dărîrnături şi bălării. 366 . cel din fund e din piatră.ţinea mama în braţe. 2 Infanterişti de elită (în armata franceză dinainte de 1870). în stilul franţuzesc dinaintea lui Lenotre'. o mie cinci sute de oameni au fost seceraţi în mai puţin de un ceas. un gard vi u. Este alcătuită din trei părţi: am putea spune chiar din trei acte. încolţiţi şi alungaţi ca nişte urşi în vizuină. astăzi. Toţi puneau urechea la pămînt ca să asculte. Zidul pare gata să reînceapă lupta. un zid. In partea de sus a stîlpilor sînt nişte globuri care par ghiulele de piatră. un alt zid. e plină de buruieni şi se sfîrşeşte cu o terasă monumentală de piatră. pătrunseră şase voltijori 2 din I-iul regiment de infanterie şi. parcul palatului din Versailles. plantată cu coacăze. şase contra două sute. Cele treizeci şi opt de metereze făcute de englezi la înălţimi deosebite se vad şi azi. Toate aceste trei părţi au o împrejmuire comună : spre intrare. cum am mai spus. primiră lupta cu două companii hanovreze. iar a treia o pădure. Livada e înfricoşătoare. răspunzînd de jos. din grădină. ţinură piept un sfert de ceas pînă să fie răpuşi. în stî nga. Un stîlp sfărîmat zace pe parapet întocmai ca un picior rupt. Hanovrezii se urcaseră pe balustradă. O grădină seniorală. şi trăgeau de-acolo. între altele.

Olanda. a fost nimicit.l ea S e află două morminte engleze de piatră. Neavînd scări. Un batalion din Nassau. Ia cererSsH »iStente aIe lezuitiIor. scoborîtor al unei familii franceze care s-a refugiat după revocarea edictului de Ia Nantes'. cu cele treizeci de metereze vărgînd foc toate deodată. Maiorul Blackrnann s-a rezemat de el cînd şi-a dat sufletul. culcat la pămînt şi care înverzeşte. crezură că 'nu e 'vorba decît de un gard viu. Livada e plină de scheletele arborilor morţi. obstacol şi capcană. deasupra aleelor atîrnă nişte frînghii din păr de cal. francezii s-au căţărat cu unghiile. îl trecură şi dădură peste zid. legat cu un bandaj de paie şi de humă. iarba e înaltă. în afară de Paris şi alte cîtev* rll i fflar'' EdictuI a fost revocat în 1685 de Ludovic al XlV-Iea. foarte înalt. iar piciorul ţi se înfundă în muşuroaie de eîrtiţă. N-a rămas unul să nu fi fost lovit de-un glonţ sau de-un şrapnel. refugllndu-se în Anglia. cu infanteria engleză în spatele lui. Elveţia ?! Prusia. francezii ajunseră în faţa lui. o pasc caii de plug. Printre bălării se vede un trunchi de copac scos din rădăcină. In mai livada se înviorează ca oricare alta. e ciuruită de gloanţe. Lîngă el se încovoaie un măr bătrîn. Alături. Partea din afară a zidului. pe care se usucă rufele. bolnav. Aşa a-nceput VVaterloo. 1 367 ■ilîite . s-a prăbuşit generalul german Duplat.i Frsnţs. Nu sînt metereze decît în zidul dinspre miazăzi. Aproape toţi merii sînţ gîrboviţi de bătrîneţe. silindu-i pe trecători să plece capul. Zidul ăsta era acoperit în afară de un gard viu. un potop de şrapnele şi de gloanţe. prin care se corda protestanţilor libertatea cultului. Toată pajiştea de-aici a fost scăldată în sînge. umbli prin paragină. asupra căruia fuseseră concentrate cele două baterii ale lui Kellermann.Sute de mii de protestanţi (calvinist!) au pa«ton. S-au dat lupte corp la corp pe sub copaci. sub un arbore înalt. brigada Soye fu nimicită aici. alcătuit din şapte sute de oameni. Cresc aici gălbenele şi părăluţe. Cu toate acestea. Edict dat tn 1598 de regele Franţei Henric al IV-lea. pe acolo se dădea atacul principal. livada a fost cucerită.

Tendinfa aceasta. un rîu de sînge englezesc. amestecate cu îndîrjire. Foy rănit. o fîntînă plină de cadavre. I" general pentru aşa-numitii fatalişti In interpretarea fenomenelor istorice (n. este tipică pentru mtiîţi dintre gînditorii premarxiştl. de sînge german şi de sînge francez. In fund se află o pădurs plină de viorele. Pentru ca Waterloo să fie sfîrşituî Austerlitzului. un nor care s-a ivit atunci fără nici un rost în acel anotimp pe cer a fost de ajuns ca să doboare o lume. Bătălia de la Waterloo (şi asta i-a dat Iui Blucher timpul necesar ca sa sosească). împuşcaţi — numai în dărîmătura asta din Hougomont. pentru ca un ţăran să-i poată spune astăzi unui trecător: „Domnule. r. daţi-rni trei franci şi vă povestesc ce-a fost la Waterloo!" UI 18 IUNIE 1815 Să ne întoarcem puţin în urrnă (e un drept al povestitorului) şi să ne oprim iarăşi asupra anului 1815. trei mii de oameni trecuţi prin foc şi sabie. Duplat ucis. Dacă n-ar fi plouat în noaptea de 17 spre 18 iunie 1813.)« . măcelăriţi. Cîteva picături de apă rnai mult sau mai puţin au adus prăbuşirea lui Napoleon. dacă doriţi. Blackmann ucis. Bauduin mort. n-a putut începe decît la l Atragem atenţia cititorilor asupra caracterului neştiinţîfic pe care-I capătă ia Victor Hugo interpretarea faptelor istorice. providenţa n-a avut nevoie decît de un pic de ploaie. ele a atribui faptelor întîmplătoare un caracter determinant In dezvoltarea vieţii sociale. ciopîrţiţi. regimentul din Nassau şi regimentul din Brunswick nimicite. focul.Corbii se rotesc printre crengi. măcelul. carnajul. viitorul Europei ar fi fost desigur cu totul altul'. infanteria engleză mutilată. douăzeci de batalioane franceze din cele patruzeci ale corpului lui Reille decimate. şi chiar puţin mai înainte de epoca în care începe acţiunea povestită în partea întîî a lucrării de faţă. şi toate astea.

cu cît se bucura şi de superioritatea numerică. A concentra toată artileria asupra unui singur pUnct — iată cheia biruinţelor saje. A fost nevoie să se aştepte pînă se va usca puţin. pe acest încruntat atlet al încăierării războinice. acest strălucit căpitan era acelaşi om care w raportul către directorat asupra Abukirului'. a lovi fără încetare — şi sarcina asta i-o încredinţa ghiulelei.ceasurile unsprezece şi jumătate. prin vreo zdruncinare lăuntrică ? h ei douăzeci de ani de războaie sleiseră oare deopotrivă tăişul ca şi teaca. Inchipuiţi-vă un teren uscat şi artileria putînd să se mişte. în faţa căreia ^ota engleză a nimicit Ia 1 august 1798 flota franceză care-l transportase apolcon Bonaparte şi armata sa expediţionară la gurile Nilului. Hărţuia fără încetare punctul slab cu şrapnele. Wellington nu avea decît o sută cincizeci de guri de foc. spulberarea regimentelor. vreme de cincisprezece ani. zdrobirea şi împrăştierea maselor. . Tirul făcea parte din geniul său. Care-i partea de vină a lui Napoleon în pierderea acestei bătălii ? Poate fi oare învinovăţit cîrmaciul de naufragiu ? Nu cumva neîndoiosul declin fizic al lui Napoleon se agrava. Metodă de temut şi care. Toate 'planurile sale de luptă sînt făurite numai în funcţie de proiectil. începea şi sfîrşea bătăliile cu tunul. Socotea strategia generalului duşman drept o cetăţuie şi o bătea cu tunui. De ce? Pentru că ămîrttul era moale. Bătălia ar fi fost cîştigată şi terminată la ora două. deci cu trei ceasuri înainte de atacul prusac. a lovi. Localitate ^e Pe coasta mediteraneană a Egiptului. în vremea aceea. Străpungerea careurilor. Napoleon era ofiţer de artilerie şi vedea totul sub acest un crhi \în esenţă. pe cînd Napoleon avea două sute patruzeci. totul se reducea pentru el la a lovi. La 18 iunie 1815 el se bizuia cu atît mai mult pe artilerie. Acţiunea a început la şase dimineaţa. spunea ' . spargerea fronturilor. l-a făcut de neînvins. pentru ca artileria să se poată mişca. ictorie a Iu i Napoleon asupra turcilor (1799). sufletul ca şi trupul ? începuse oare .Ufia dintre ghiulelele noastre a ucis şase oameni". unită cu geniul.

era oare atît de buimăcit incit să ducă în prăpastie furtunoasele sale legiuni ? La patruzeci şi şase de ani să fi fost el cuprins de o supremă nebunie ? Acest conducător titanic al destinului nu mai era decît un mare rătăcit ? Nu sîntem de această părere. să-l arunce pe german în Rin şi pe englez în mare. pozitivi. o capodoperă. să-l frîngă în două. va vedea. de la înălţimea carului său cu fulgere. deşi se leagă de această bătălie. să cucerească Bruxelles-ul. care altădată cunoştea toate căile îzbînzii şi care. ca să-şi ascundă sie însuşi propria sa slăbiciune ? începea să se clatine sub amăgirea unui îndemn spre aventură ? Ajungea. o vîrstă de miopie a geniului ? Bătrîneţea nu are nici o înrîtirire asupra geniilor idealiste . geniul acesta se întuneca ? Se lăsa oare cuprins de mînie. Pe urmă. pentru oameni ca Dante şi ca Michelangelo. pentru cei ca Hanibal şi ca Bonaparte — însemnează oare a da înapoi ? Să fi pierdut Napoleon adevăratul simţ al biruinţei ? Să fi ajuns a nu mai fi în stare să-şi dea seama de primejdie. a nu mai deosebi marginea care se năruie a prăpăstiilor ? Nu mai simţea apropierea catastrofelor ? El. după mărturia tuturor. Să pornească de-a dreptul asupra centrului liniei aliate. a îmbătrîni înseamnă a creşte. să pună mîna pe Mont-SaintJean. a nu mai presimţi cînd i se întinde o cursă. să reducă pe Wellington şi pe Blucher la două frînturi.să-l stingherească pe căpitan veteranul ? Intr-un cuvînt. ţi le arăta cu un gest suveran. pe care i-am putea numi uriaşi ai acţiunii. lucru grav pentru un general. iar aripa prusacă spre Tongres. aşa cum au socotit mulţi istorici de seamă. Se înţelege de la sine că nu avem pretenţia să facem aici istoria bătăliei de la Waterloo. să împingă aripa britanică spre Hal. să facă o spărtură la duşman. să nu-şi mai dea seama de primejdie ? Există oare la categoria asta a oamenilor mari. una dintre întîmplările care au dat naştere dramei pe care o istorisim. Asta urmărea Napoleon în această bătălie. Planul său de luptă era. scopul nostru nu este des370 .

Puţin mai jos de punctul unde "niuţa lui A întîlneşte şi taie piciorul din dreapta e Haie-Sainte. acolo e Wellington. iar dacă-i vorba de soartă. pe pămînt. noi judecăm cum judecă poporul. îi lăsăm pe istorici să se certe. noi nu sîntem decît un martor de la distanţă. punctul din dreapta de jos este Belle-Alliance."erea eî. acest naiv judecător. nici priceperea în materie de strategie. un trecător ne aceste meleaguri. un A mare. acolo se află Napoleon. Acolo a fost aşezat leul. Exact în mijlocul liniuţei se află punctul "nde s-a spus cuvîntul hotărîtor al bătăliei. iar dintr-un alt punct de vedere de către o pleiadă întreagă de istorici. care. de altminteri. la Waterloo. nu avem nici experienţa militară. acolo se află Reille împreună cu Jerome Bonaparte. iiniuţa dintre ele e drumul desfundat de la Ohain la Braine-l'Alleud. un lanţ de întîmplări neprevăzute îi covîrşeşte pe cei doi mari căpitani. în gînd. nu avem dreptul de-a înfrunta în numele ştiinţei o întreagă înlănţuire de fapte în care se găseşte fără îndoială şi un element amăgitor. un cercetător aplecat pe-acest pămînt frămîntat cu sînge omenesc. Cît despre noi. simbolul involuntar al eroismului suprem al gărzii imperiale 37! . acest acuzat misterios. socotind poate aparenţele drept realităţi. care ar putea să justifice un sistem. a fost făcută — şi făcută în' chip magistral — dintr-un punct de vedere de către Napoleon însuşi. punctul din stînga de jos e Hougomont. IV A Cei care doresc să-şi închipuie exact bătălia de la Waterloo n-au decît să facă. Vîrful literei A este Mont-Saint-Jean. Piciorul din stînga al literei A e drumul spre Niyelles. după părerea noastră. piciorul din dreapta e drumul spre Genappe.

se află pădurea Soignes. i a r toate laolaltă urcă spre Mont-SaintJean şi se înfundă în pădure. o potecă aşezată de-a curmezişul. în spatele podişului MontSaint-Jean. un tufiş devine un punct de sprijin. comandantul care poartă răspunderea e nevoit să cerceteze cel mai mic pîlc de arbori şi să adîncească cea mai neînsemnată cută de teren. cunoscută astăzi sub numele de Gîmpia de la Waterloo. colţul unui zid este un meterez. iar cea franceză era în vale. Se folosesc de tot ce le iese înainte. Toată bătălia s-a desfăşurat pentru stăpînirea lui.Triunghiul din vîrful literei A. închipuiţi-vă o bucată întinsă de pămînt. Fiecare caută să-l pună jos pe celălalt. Cît despre cîmpia propriu-zisă. negăsind nici o cocioabă în spatele căreia să se adăpostească. e podişul Mont-Saint-Jean. Ar fi de prisos să-l descriem aici pe Napoleon călare. un regiment o ia la fugă. o rîpă. Armata engleză era pe înălţime. De aceea. Două oştiri duşmane pe un cîmp de luptă sînt ca doi luptători care se iau la trîntă. Aripile celor două armate se întindeau spre dreapta şi spre stînga drumurilor dinspre Genappe şi Nivelles. d'Erlon — ţinîndu-i piept lui Pieton. pot opri pe loc călcîiul acestui uriaş care se numeşte o armată şi să-l împiedice să dea înapoi. pe colina de la Rossomme. pentru duelul din ziua de 18 iunie. Cei doi generali cercetaseră cu luare-aminte cîmpia de la Mont-Saint-Jean. Pe locul acesta. cuprins între cele două picioare şi liniuţă. o surpătură de pămînt. Mai sus de vîrful lui A. foarte accidentată. o diferenţă de nivel. fiecare cută domină cuta următoare. în zorii 372 . iar Reille — ţinîndu-i piept lui Hill. Cu un an mai înainte. cu ocheanul în mînă. pe cînd Napoleon se afla la strîmtoare. Wellington se simţea la largul său. o pădure. Wellington o cercetase cu prevăzătoare agerime de minte pentru eventualitatea unei mari bătălii. Cel ce iese din cîmpul de luptă pierde bătălia.

Dar acum se face ziuă şi istoria îşi spune cuvîntul. în uniforma verde. ea are acea caracteristică dumnezeiască şi ciudată că. 373 . E o nenorocire pentru om să lase pe urma lui o pată de întuneric care-i seamănă.e. aşterne adeseori umbră acolo unde mai înainte străluceau raze. ^ Aluzie !a jefuirea Babilonului. cu reverul alb acoperind decoraţia. purtînd în colţuri litera N cu coroană şi cu vulturi. înainte de a-l descrie noi. o asmute pe una împotriva celeilalte şi o nimiceşte. fiind lumină şi tocmai pentru că e lumină. osîndită de alţii.e imperiului persan. din acelaşi om ea face două năluci deosebite. spadă de la Marengo — toată figura asta a celui din urmă Cezar e vie în mintea tuturor. pe un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. De-aici rezultă o măsură mai dreaptă în preţuirea definitivă a popoarelor. Nimicirea Ierusalimului ÎI micşorează pe Titus 3 . cu pantaloni de piele. regele Macedoniei. adîncurile întunecate ale despotului se războiesc cu strălucirea orbitoare a marelui căpitan. oraş în Mesopotamla. în «1 2T. Cu profilul său liniştit sub chipiul şcolii din Brienne. Tirania îl urmăreşte pe tiran. ne calul alb eu valtrapuri de catifea purpurie. Lumina aceasta care se numeşte istorie e nemiloasă.n. Pîngărirea Babilonului îl micşorează pe Alexandru'.n.e. Multă vreme figura aceasta a stat în plină lumină. pinteni de argint.'lei de 18 iunie 1815. tn anul 70. cucerit de Alexandru. Aluzie la dictatura de scurtă durată a lui [uliu Cezar (secolul I I. asta din pricină că cei mai mulţi dintre eroi răspîndesc o anumită negură de legendă care întunecă adevărul. aclamată de unii. fiul împăratului roman vesnasian. Referire la distrugerea Ierusalimului de către Titus. cu cizmele de călărie trase peste ciorapii de mătase. I-a văzut toată lumea. cu haina-i lungă ascunzînd epoleţii.). una din eapitale. încătuşarea Romei îl micşorează pe Cezar 2 . cu cordonul roşu îndoit sub vestă.

După tnfrtngerea de la Waterloo 8-a refugiat în Elveţia. In clipa cînd se auzi cea dintîi lovitură de tun. generalul englez Colville se uită la ceas şi văzu că era ora unsprezece şi treizeci şi cinci de minute. ţintindu-l cînd într-un punct. care se sprijinea pe Papelotte. pămîntul fusese desfundat de atîta ploaie. dar pentru englezi mai mult decît pentru francezi. Lupta începu tîrziu . Plouase toată noaptea. dar a fost prins. Dar soarele nu răsări. iar Ney 2 împinse aripa dreaptă franceză împotriva aripii stîngi engleze. nici o mişcare — mai ales în văile dinspre Papelotte — n-ar fi fost cu putinţă. îndoielnica. pe alocuri convoaiele de căruţe se înfundaseră pînă în osie. n-ar fi acoperit urmele. Napoleon atacă în acelaşi timp centrul. judecat }1 tondaranat Ia moarte. Nu mai era întîlnirea de la Austerlitz. culcate la pămînt de această gloată de căruţe în marş. i-a părăsit tn anul următor cu o bună parte din trupe.V „QUID OBSCURUM"' AL BĂTĂLIILOR Cunoaştem cu toţii partea întîi a acestei lupte. avea obiceiul să ţină toată artileria în mină. apa se strînsese ici şi colo în gropile cîmpului ca în nişte căldări. făcînd aşternut sub roţi. poate chiar cu mai multă înverşunare decît ar fi vrut împăf&tul. uşurtnd restabilirea imperiului. plină de ameninţare pentru arnîndouă armatele. pentru asta trebuia să răsară soarele şi să usuce pămîntul. împingînd brigada Quiot înspre Haie-Sainte. ca pe un pistol. de către aripa stîngă franceză. A luat parte şi s-a distins tn mal toate cam paniile lui Napoleon. dacă grîul şi secara. 374 . Bătălia fu începută cu înverşunare. cînd într-altul al bătăliei. Napoleon. împotriva Hougomontului. de pe chingile cailor noroiul picura în stropi. 1 Acel eeva obscur (în original tn limba latină). hotărîse să aştepte pînă ce bateriile înhămate vor putea să se mişte şi să galopeze în voie. 2 Mareşal al Imperiului. Trecut d» partea Burbonllor In 1814. la început tulbure. cum am mai spus. şovăitoare.

Atacul dezlănţuit împotriva Hougomontului era oarecum simulat. In cuprinsul acestei zile. îndreptat asupra punctului Papelotte. Haie-Sainte căzu. Şi planul ar fi izbutit. să-l împingă pe Wellington spre Hougomont. Cu excepţia cîtorva incidente. atacul acesta reuşi. există un răstimp întunecat. bătălia începu să şovăie. Un amănunt ce trebuie reţinut. se putu mărgini să trimită pentru întărire doar patru companii de gardă şi un batalion din Brunswick. să stăvilească trecerea prusacilor. Atacul aripei drepte franceze. dichisul de campanie Pe vremea aceea. mijlocul bătăliei e întrucîtva nelămurit.negură se desluşeau azuirj uriaşe. ca puşcaş. care puteau sosi dintr-un moment într-altul. căciulile Cu PamP°ane. a-l face să se abată spre stînga — acesta era planul. au ştiut să iasă vitejeşte din încurcătură. A-l atrage acolo pe Wellington. un miraj ameţitor. şi în special brigada lui Kempt. cu toată lipsa lor de experienţă. să taie drumul spre Bruxelles. s-au dovedit mai ales foarte buni trăgători. în loc să-şi îngrămădească trupele acolo. ca să spunem aşa. să dea peste cap stînga engleză. astăzi aproape necunoscut. între amiază şi ceasurile patru după-masă. Infanteria aceasta de ucenici a luptat cu însufleţire. Se întuneca. era serios. să ia cu asalt Mont-Saint-Jean. astfel încît Wellington. făcînd parte din punctul înnourat al încăierării. recruţii aceştia au arătat că au ceva din spiritul inventiv şi din înverşunarea soldatului francez. soldatul se simte. Infanteria engleză. dacă cele patru companii de gardă engleze şi vitejii belgieni din diviziile Perponcher nu şi-ar fi păstrat cu tărie poziţiile. apoi spre Hal — nimic mai limpede. de-acolo spre Brainel'Alleud. erau alcătuite în mare parte din recruţi. După ce Haie-Sainte căzu. In. Aceşti soldaţi tineri s-au purtat eroic în faţa temutei noastre infanterii. lucru ce l-a nemulţumit pe Wellington. propriul său general. lăsat întrucîtva de capul lui. săculeţele de la centură fluturînd cu curelele 375 . Papelotte fu luat.

luminişurile îşi schimbă locul. 2 General francez. 376 . ghetrele mari. chipiurile grele împodobite cu găitane. Parcă era ceva acolo. acel ceva divin (în origina! fn limba latinii). albi şi rotunzi.încrucişate. regimentele — înaintînd sau dînd înapoi — alcătuiesc capuri sau golfuri. soldaţii englezi avînd în locul epoleţilor nişte colaci mari. renumit prin coloritul intens 5I variat al pînzeîor sale. quid divinum 3 . albe. Cheltuieli neprevăzute. întocmai ca acele terenuri. Un anumit punct al cîmpului de luptă înghite mai mulţi luptători decît altul. suflă un vînt ca de mormînt. Ceva dintr-o furtună se amestecă totdeauna într-o bătălie. creatorul unor tipuri perfecţionate de tunuri de care s-a servit Napoleon. 3 Acel ceva obscur. cutele întunecoase înaintează şi se retrag. cele două planuri ale celor doi conducători intră unul într-altul şi se deformează unul pe altul. care sug mai repede sau mai încet apa cu care sînt stropite. Quid obscurum. Fiecare istoric scoate oarecum ceea ce-i convine din acest vălmăşag. valuri de sînge curg fără socoteală. scoţienii cu genunchii goi şi cu pleduri cadrilate. cu benzi de aramă şi cu penaj roşu. în locul artileriei vine cavaleria. cizmele roşii cu zeci de cute. dolmanele husarilor. umflă şi risipeşte aceste 1 Pictor italian (1615—1673). care împinge. frontul armatelor se încreţeşte ca o apă care unduie. ciocnirea maselor înarmate aduce unele răsturnări ce nu se pot prevedea. cavaleria uşoară hanovreză cu căşti lunguieţe de piele. leduncile cu cartuşe. infanteria aproape neagră din Brunswick amestecată cu infanteria stacojie din Anglia. iar nu linii strategice bune pentru Gribeauval 2 . te uiţi bine — nu mai e nimic. cînd se trece la acţiune. batalioanele sînt un fel de dîre de fum. ale grenadirilor noştri — toate acestea alcătuiau tablouri vrednice de Salvator Roşa '. goneşte. Linia de luptă pluteşte şi şerpuieşte ca un fir. Eşti silit să arunci acolo mai mulţi soldaţi decît aveai de gînd. în locul infanteriei soseşte artileria. Oricare ar fi socotelile generalilor. toate aceste stînci se mişcă fără încetare unele în faţa altora. mai mult sau mai puţin spongioase.

Nemişcarea unui plan geometric arată un minut. se aplică mai cu osebire luptei de la Waterloo. numai uraganul este adevărat. slăbit. 377 . bătălia se preciza. Cu toate acestea. care să cuprindă haosul în pensula lor. comentariu la Istoria universală a istoricului grec Polibiu (secolul al "■'ea î. prinţul de Orange le striga olando-b'elgienilor : „Nassau. şi oricît de conştiincios ar fi. se re-strînge. Brunswick. Geometria înşeală. minte la orele trei. Pieton murise. Bătăios şi ca scos din fire. nici un povestitor nu va fi în stare să contureze în chip desăvîrşit forma acelui nor îngrozitor care se numeşte o bătălie. El nu e în măsură să redea decît liniile principale ale luptei. ca să împrumutăm chiar expresia lui Napoleon. istoricul are dreptul netăgăduit de a spune pe scurt. se fărîmiţează într-o mulţime de fapte mărunte. numai înainte!" Hill.. la un anumit moment.n. situata armatei engleze era gravă.e. Adevărul acesta. valabil pentru toate marile ciocniri militare. In clipa cînd englezii Ie smulseseră francezilor drapelul regiPlct r * ° flamand (1634—1690). „ţin mai mult de biografia regimentelor decît de istoria unei armate". Van der Meulen. tot înainte. Trebuie să adăugăm că vine întotdeauna o anumită clipă cînd bătălia se schimbă în luptă corp la corp. veridic la amiază. Prinţul de Orange comanda armata din centru. A pictat cu predilecţie scene de război. Ce este o încăierare ? O oscilaţie. între altele. Rembrandt e mai nimerit ca stil decît Van der Meulen '. Pieton aripa stîngă. VI ORELE PATRU DUPA-AMIAZA Pe la orele patru. care. A scris.mulţimi sîngeroase. după-amiază. Hill aripa dreaptă. Asta-l îndreptăţeşte pe Polard 2 să-l contrazică pe Polibiu.). nu o zi Pentru zugrăvirea unei bătălii e nevoie de pictori viguroşi. în cazul acesta. ^ceruse întăriri lui Wellington. Scriitor militar francez din secolul al XVIN-Iea.

Gordon murise. doi erau la pămînt. care pe atunci făcea parte din domeniile comunei Nivelles şi care se afla la întretăierea drumurilor. Scoţienii cenuşii nu mai existau. Trei mii de luptători se măcelăriseră în această şură. Era apărat de locuinţa asta puternică de piatră. Şi nodul ăsta rezista mereu. dragonii cei mari ai lui Ponsomby fuseseră sfîrtecaţi. Se pierduseră cîteva drapele. Haie-Sainte luat. Mater ucis. trimiţîndu-i acolo pe Hill.meritului 105 de linie. pe care tovarăşii săi îl socoteau invulnerabil. care se afla la Marbe-Braine. Alten — trecut prin sabie. Baring fusese scos din poziţie şi dat înapoi. francezii ornorîseră în tabăra engleză pe generalul Pieton cu un glon{ în cap. Hougomont fiind aproape cucerit. cel mai bun boxer al Angliei. Ponsomby căzuse străpuns de şapte lovituri de suliţă. Wellington îl întări. toţi ofiţerii — afară de cinci — muriseră sau fuseseră prinşi. din o mie două sute de cai nu mai rămăseseră decît şase sute. o clădire din secolul al XVI-lea atît de solidă. Din batalionul german care-l apăra nu scăpaseră cu viată decît patruzeci şi doi de oameni. fuseseră nimicite. fncît ghiulelele ricoşau într-însa fără s-o clintească. Haie-Sainte căzuse. care se afla la Braine-l'Alleud. purtat de un principe din familia Deux Pont. şi pe Chasse. dar era în flăcări. avînd în spate satul. Centrul armatei engleze. nu mai rămînea decît un nod : centrul. pe vremea aceea foarte anevoios. printre care unul al diviziei Alten şi unul al batalionului din Lunebourg. iar în faţă povîrnişul. a cincea şi a şasea. Hamilton rănit. fusese omorît aici de un mic toboşar francez. De jur378 . Hougomont rezista încă. Stăpînea podişul de la Mont-Saint-Jean. Marsh murise. Viteaza cavalerie dăduse îndărăt în faţa lăncierilor Iui Bro şi a cuirasierilor lui Travers. din trei locotenenţi-colonei. de-o formă puţin concavă — foarte înţesat şi foarte compact — avea o poziţie bine întărită. Un sergent din infanteria engleză. Pentru Wellington bătălia avea două puncte de sprijin: Hougomont şi Haie-Sainte. Două divizii.

Poziţia aceasta nu era ameninţată decît dinspre pădurea Soignes. înarmat cu carabine. un batalion din brigada Kempt. fără îndoială îngăduită în război. nu văzuse nimic şi se întoarse să-i spună lui Napoleon că nu se zărea nici o piedică. Wellington întări centrul cu o brigadă a lui Chasse. Avea prin urmare la îndemînă douăzeci şi şase de batalioane." O 1 Scriitor militar francez (1810—1865). pe hanovrezii din Kj'elmansegge şi pe germanii din Ompteda. „Aripa dreaptă — cum spune Gharras' — fu răsfrîntă înapoia centrului. le trimise drept întărire Şi ca unităţi de sprijin infanteria din Brunswick. scoasă de la aripa stîngă. la marginea podişului. în afară de două baricade care închideau drumul spre Nivelles şi Genappe. prieten cu Victor Hugo. Pus astfel la adăpost şi bine susţinut. Artileria s-ar fi împotmolit în mlaştini. contingentul din Nassau. centrul armatei anglo-olandeze se afla într-o situaţie foarte bună. combătută de alţii — ar fi fost o fugă în dezordine. era atît de bine pusă la cale. infanteriei lui Maitland. trimis de împărat pe la ceasurile nouă dimineaţa să recunoască poziţiile bateriilor duşmane. aşezaseră o gură de tun între două crengi. principalul U l H U 8 P 6 n t r Ur t e a I n t t id i p a r t s aa d 0 U Sa r o m a n u I u i " ° l 'i f ° " " H 379 . croiseră ferestre prin mărăciniş. regimentelor lui Halkett. tste cunoscut mal ales prin cartea sa Bătălia de la Waterloo. O armată n-ar fi putut să se retragă pe acolo fără să se destrame. Era tocmai vremea cînd lanurile sînt înalte. se culcase în grîul mare. Englezilor săi. care admite asemenea şiretlicuri. şi cu o brigadă a lui Wincke. regimentele s-ar fi fărîmiţat îndată. crenelaseră tufişurile. după părerea multor oameni competenţi — ce-i drept. exilat " Şi el în 1848.împrejurul podişului englezii tăiaseră ici şi colo gardurile vii. brigăzii Iui Mitchell. adusă de la aripa dreaptă. precum şi cu divizia Clinton. Această stratagemă. după lovitura de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte. Retragerea. Artileria lor stătea la pîndă printre buruieni. încît Haxo. pe atunci învecinată cu cîmpul de luptă şi străbătută de eleşteele Groenendael şi Boitsfort. al 95-lea.

cu o mie patru sute de cai. pe drept cuvînt vestită. vandal plin de entuziasm. 380 . Aghiotantul Gordon căzuse la picioarele lui. 2 In englezeşte în text. dar stăpîn pe sine. ar fi fost aproape o redută. căptuşit în grabă cu un strat de saci de nisip şi cu un parapet lat de părnînt. în aceeaşi atitudine.baterie puternică fusese ascunsă după nişte saci de pămînt. Wellington a fost acolo de un eroism rece. care există şi azi. Neliniştit. şi trupele de ocupaţie ale lui Napoleon. ce instrucţiuni şi ce ordine ne lăsaţi dacă veţi fi ucis ?" „Să faceţi ca mine!" îi răspunse Wellington. frontul englez începu să se clatine. Ponsomby distrus. în punctul unde se află astăzi ceea ce se numeşte Muzeul Waterloo. un englez. puse pe fugă de obuzele şi ghiulelele franceze. comandaţi de Wellington. Wellington mai avea într-o vale dragonii de gardă ai lui Somerset. regimentele se adăpostiră 1 Localităţi din Spania în care s-au dat lupte Intre englezi. n-a fost vreme să fie întărită de jur împrejur. sub un ulm pe care. ziua se sfîrşea rău. nu se mai văzură decît puşcaşii şi artileria . Deodată. Bateria de care am amintit şi care. rămîne Somerset. Wellington le striga foştilor săi camarazi de la Talavera. Wellington era călare şi rămase acolo toată ziua. pe coama podişului. puţin mai sus de vechea moară de la Mont-Saint-Jean. arătîndu-i un obuz care tocmai exploda. Ploua cu ghiulele. Lordul Hill. o dată lucrarea terminată. se afla aşezată îndărătul unui zid de grădină. mai tîrziu. Lucrarea nu fusese isprăvită . Lui Clinton îi spuse laconic: „Să ţineţi piept aici pînă la ultimul om!" De bună seamă. Era cealaltă jumătate a acelei cavalerii engleze. îi spuse: „Milord. l-a retezat şi l-a luat cu el. l-a cumpărat cu două sute de franci. foarte scund. ceilalţi dispărură. de la Vittoria şi de la Salamanca ' : „Boys 3 (băieţi!). puteţi da oare înapoi ? Gîndiţi-vă Ia bătrîna Anglie I" Pe la ora patru.

cercetînd călare. era de o strălucire orbitoare. Pompeius flebit'. Nu dormise nici măcar un minut. Wellington dădea înapoi. „început de retragere!" strigă Napoleon. frontul englez de luptă se ferea. cu mască de marmură. cu toate că era bolnav şi stingherit pe cal de o durere trecătoare. se făcu o mişcare îndărăt . Bucuriile noastre sînt plăsmuite din umbră. ascultînd bubuitul tunetului. dealurile din apropiere de Rossomme. dar nu încape îndoială că Cezar rîdea. VI! NAPOLEON BINE DISPUS împăratul. căruia îi dăduse întîlnire într-o anumită zi pe cîmpia de la Waterloo. ' Rtde Cezar. Nu mai erau de aceeaşi părere. i se păru că destinul. De dimineaţă figura lui de nepătruns zîmbea. sufletul acesta adînc. prin furtună şi ploaie. Pompei de data asta poate că nu plîngea. Zîmbetul suprem e al lui Dumnezeu. şi fatalistul acesta a 'ost auzit atunci zvîrlind în întuneric aceste cuvinte ciudate: „Sîntem de aceeaşi părere!" Napoleon se înşela. In ziua de 18 iunie 1815. încă din ajun. toate clipele acelei nopţi fuseseră dominate în sufletul lui de o bucurie. la ceasurile unu noaptea. şi satisfăcut că poate vedea şirul lung al focurilor engleze luminînd întreaga zare. nu fusese niciodată în toane mai bune decît în ziua aceea. i Aruncător de fulgere. Omul care fusese posomorît la Austerlitz. de la Frischemont la Braine-l'Alleud.în valea care se încrucişează şi astăzi cu poteca din dos a fermei de la Mont-Saint-Jean. urmărind fulgerele. împreună cu Bertrand. va plînge Pompeius (în limba latina în original). fu vesel la Waterloo. era punctual. Ridet Caesar. 381 26+ . spuneau ostaşii din legiunea Fulminatrix 2 . oprise calul şi rămăsese cîtva timp nemişcat. Oamenii cu cele mai mari ursite au asemenea nepotriviri.

ceea ce nu l-a împiedicat pe Napoleon să-i spună 382 . iată. auzise tropăitul unei coloane în marş.Cercetase întreaga linie a avanposturilor. pe malul care face un unghi cu drumul din Plancenoit. la extrema stingă. spunîndu-i lui Soult: „Straşnică tablă de şah !" In urma ploilor de peste noapte. cercetaşii îi aduseră un ţăran. Armata en gleză dormea. Ploua cu găleata . decît să-i gonesc din urmă !" Dimineaţa. doi dezertori belgieni îi raportară că au fugit de la unităţile lor şi că armata engleză e gata de luptă. nu putuseră să ajungă de dimineaţă . o clipă crezuse că Wellington se retrăgea. care se ducea să ocupe poziţia în satul Ohain. zgomot nu era decît în văzduh. Spuse: „E ariergarda engleză care e gata s-o ia din loc.. La ora două şi jumătate. deseălecase în noroi. poruncise să i se aducă o masă de bucătărie şi un scaun ţărănesc de la ferma din Rossomme. carele cu merinde. oprindu-se din cînd în cînd să stea de vorbă cu sentinelele. Am să-i fac prizonieri pe cei şase mii de englezi care au sosit acum la Ostanda !" Vorbea cu aprindere. în timp ce împăratul vorbea. exclamînd : . Sînt mai bucuros să-i dau peste cap. Nici un foc nu se stinsese în tabăra vrăjmaşă. era ud şi fă" rnînd.Ai văzut. împotmolite pe drumuri desfundate. ne-au sosit întăriri !" In noaptea de 17 spre 18 iunie îşi bătea joc de Wellington : „Nenorocitul ăsta de englez are nevoie de-o lecţie I" spunea Napoleon. lîngă pădurea din Hougomont. Nimic nu se clintea. ţăranul slujise drept călăuză unei brigăzi de cavalerie engleză. îşi regăsise însufleţirea de la debarcarea din ziua de 1 martie cînd îi arătă marelui-mareşal pe ţăranul înflăcărat din golful Juan. Pe pămînt era tăcere adîncă. La cinci. La trei şi jumătate dimineaţa i se risipise o iluzie : nişte ofiţeri trimişi în recunoaştere îl vestiră că duşmanul nu făcea nici o mişcare. se auzea tunetul. probabil brigada Vivian. „Cu atît mai bine ! exclamase Napoleon. Pe la ceasurile patru. Bertrand. se aşezase peste un maldăr de paie drept covor şi desfăcuse pe masă harta cîmpului de luptă. ostaşul nu dormise.

vesel lui Ney: „Avem nouăzeci !a sută sorţi de izbîndă !" La ora apt i se aduse împăratului dejunul la care invitase mai mulţi generali. pe care se afla ascuns Napoleon. Ii plăcea să glumească". pe urmă. 383 . 2 0Ii er t fn armata imperiului şi aghiotant al Iui Napoleon între 1811 — '814 . După dejun. In timpul mesei i se aduse la cunoştinţă că Wellington fusese cu două seri înainte la balul dat de ducesa de Richmond la Bruxelles. a fost înaintat la gradul de general în timpul celor o sută de zile 5' a luat parte la lupta de la Waterloo . spune Fleury de Chaboulon '. mai degrabă ciudate decît spirituale". „Făcea tot felul de glume. pe care o purtase pe insula Elba. „Fondul caracterului său era foarte vesel". Grenadirilor săi el le spunea „deşcă". îi trăgea de urechi. la 27 februarie. felul său de a fi. doi generali se aşe1 Secretar al Iul Napoleon în exilul da pe Insula Elba şi pe timpul celor o sută de zile. s-a odihnit un sfert de oră. bricul francez de război Zephir. a publicat în 1817 o descriere a acestei bătălii. spune Benjamin Constant8. ■ Preţioase Memorii asupra evenimentelor petrecute între revoluţia <"> la 1789 . du Jff }iioT şi om P°Htfc francez. Voioşia asta de uriaş merită să ne oprim puţin asupra ei. de care se foloseşte şi Victor Hugo în opera de fată. în largul mării. A scris romanul Adolphe şi a lăsat. A scris nişte Memorii pentru a seral la istoria viejU particulare a Iul Napoleon. care atunci mai avea încă la pălărie cocarda din alb şi roşu presărată cu albine. întîlnind bricul Inconstant. Sub restauraţie a fost unul dintre concatoni opoziţiei liberale. spune Gourgaud 2 . care spusese: „Wellington n-o să fie atît de prost să vă aş tepte pe maiestatea-voastră !" „Acesta era.i ultimii anl a . printre . In timpul misterioasei călătorii din insula Elba spre Franţa. Napoleon avusese mai multe asemenea izbucniri de veselie în timpul dejunului de la Waterloo. şi cerîndu-le celor de pe Inconstant veşti despre Napoleon. împăratul. spuse : „Balul are loc astăzi!" împăratul îl luase peste picior pe Ney. luă rîzînd pîlnia şi răspunse el însuşi: „împăratul e sănătos !" Gel ce ştie să rîdă astfel însemnează că e obişnuit cu evenimentele. „împăratul se ţinea numai de pozne cu noi!" spunea unul dintre ei. războinic aspru cu chip de arhiepiscop. îi apuca de mustăţi. restauraţiei. iar Soult. de altminteri.

cu muzica în frunte. desfăşurîndu-se pe şase linii şi alcătuind. care există şi astăzi. In toată seninătatea lui n-a avut decît un singur cuvînt de compătimire semeafă. a spus : „Păcat 1" Apoi a încălecat. vastă. dînd onorul în răpăit de tobe şi-n sunet de trompete. sub apăsarea acelei linişti adînci care premerge oricărei încăierări. care trecu prin fata sa şi pe care o alesese ca să se întărească la Mont-Saint-Jean. ca să folosim chiar expresia împăratului. într-un loc unde astăzi se află un mormînt măreţ. de săbii şi de baionete profilate în zare. toată armata — lucru ce pare de necrezut — luase poziţie. văzînd cum defilează cele^ouă baterii de cîte douăsprezece. cu o foaie de hîrtie pe genunchi. unde se întretaie drumurile dinspre Nivelles şi Genappe. cea de Ia ceasurile şapte seara. al lui Reille şi-al lui Lobau — care erau sortite să înceapă acţiunea. se desfăşurase. împăratul tulburat exclamase de doua o r i : „Minunat! Minunat!" De la ora nouă pîna la zece şi jumătate. la stînga sa.zară pe maldărul de paie. cu artileria între brigăzi. în clipa cînd armata franceză. văzînd că. detaşate în urma ordinului său din cele trei corpuri — al lui d'Erlon. atacînd Mont-Saint-Jean. şi îndărătul 334 . dintre BelleAlliance şi Haie-Sainte. La ora nouă. o mare de căşti. A treia oprire. „figura de şase V". £ o movilă destul de înaltă. eşalonată. pe cinci coloane. plină de bucurie. în mişcare. cu diviziile pe două linii. acoperit cu îarbă. aşezat la dreapta drumului ce duce de la Genappe spre Bruxelles şi care a fost a doua sa oprire în timpul bătăliei. puternică. a trecut dincolo de Rossomme şi şf-a ales ca post de observaţie un dîmb îngust. generale !" Sigur de izbîndă. împăratul îl bătu pe umăr pe Haxo şi-l spuse: „Iată douăzeci şi patru de fete frumoase. După cîteva clipe de la alcătuirea frontului de lupta. e primejdioasă. şi împăratul le dictă ordinea de bătaie. încuraja cu un zîmbet o companie de geniu din corpul I. se îngrămădesc admirabilii scoţieni cenuşii cu caii lor superbi. după cucerirea satului. cu condeiul în mină.

revăzînd cîmpia de la Waterloo. îi şuierau pe deasupra capului gloanţele şi ghiulelele. S-au cules. iar istoria. scormonind în ţărînă. ai să mori lovit în spate !" Cel ce scrie rîndurile de faţă a găsit el însuşi pe povîrnişul fărîmicios al acestei movile. culminată de un 'eu. înăJţimea acestei rîpe poate fi măsurată ?' astăzi după înălţimea movilelor celor două morminte 1 Cu rugină ca o rîie (în original fn limba latină). Toată lumea ştie că ondulaţiile terenului felurit înclinat. Ca şi la Brienne. împăratul i-a spus călăuzei sale Lacoste. ghiulele fărîmate. nu ştie cum să iasă din încurcătură. rămăşiţele unui gît de bombă. Luîndu-se din acest cîmp al morţii ceea ce trebuia spre a i se ridica un monument. După doi ani. precum şi nişte cioturi vechi de fier. nu mai sînt aşa cum erau Ia 18 iunie 1815. l-au desfigurat. mîncată de oxidul celor patruzeci şi şase de. care mai era încărcat şi al cărui focos fusese turtit pe suprafaţa bombei. căutînd să se ascundă în spatele lui: „Nătărăule. Wellington a exclamat : „Mi s-a schimbat cîmpul de luptă !" Acolo unde se află azi piramida cea mare de pămînt. Scabra rubigine' ! Acum cîţiva ani a fost dezgropat un obuz de şaizeci. care se rupeau între degete ca nişte beţe de soc. aproape de pe locul pe care au stat picioarele calului său. era aproape o rîpă.căreia se îngrămădise garda într-un povîrniş al cîmpiei In jurul acestei movile ghiulelele ricoşau pe caldarîmul şoselei pînă la Napoleon. 38!) . Aici. speriat. în partea drumului dinspre Genappe. legat de şaua unui husar şi care se întorcea la fiecare val de şrapnele. în acest din urmă popas.s-a răpit adevărata sa înfăţişare. dar dincolo. e ruşinos . lame vechi de săbii şi proiectile strîmbe. era o creastă care se pleca într-un povîrniş uşor spre drumul dinspre Nivelles şi pe care se putea merge. nedumerită. mîncate de rugină. ani. i . Ca să-l glorifice. pe care a avut loc ciocnirea dintre Napoleon şi Wellington. un ţăran duşmănos.

care trece printr-o cîmpie cu terenul accidentat. Se întîmpîau şi accidente. mormîntul german. în ziua bătăliei. o tranşee adîncă uneori de douăsprezece picioare. care era centrul bătăliei. ale cărei parapete foarte abrupte se năruiau pe alocuri. De-a lungul crestei platoului se afla un fel de şanţ cu neputinţă de ghicit de către cineva care s-ar fi uitat de departe. La 18 iunie 1815. din cauza ploilor. încît un trecător fusese strivit de o căruţ ă. celălalt.mari. era în pantă foarte repede şi greu de urcat. 386 ■ . negustor din Bruxelles. în anumite locuri. care stăvilesc drumul de la Genappe la Bruxelles: unul. şi este şi azi pe cea mai mare parte a lungimii sale. intrînd şi înfundîndu-se adesea printre coline ca o brazdă. folosite pentru ridicarea colinei înalte de o sută cincizeci de picioare şi cu o circomferinţă de-o jumătate de milă. şi nu numai că te poticneai. încît tunurile engleze nu vedeau sub ele ferma din fundul văii. ceea ca face ca. Drumul acesta a fost. pe atunci era un drum adăpostit. I s-au luat cele două maluri pentru colnicul monumentului. noroiul făcea şi mai anevoios urcuşul. mai ales partea dinspre Haie-Sainte. Mormînt francez nu există. satele astea sînt unite printr-un singur drum de vreo leghe şi jumătate. Braine-l'Alleud este un sat din Belgia. podişul MontSaint-Jean e astăzi în panta lină şi lesne de urcat. în dreapta. Pentru Franţa cîmpul acesta e în întregime un mormînt. Ohain este un altul. Ascunse amîndouă în nişte cute de teren. Mulţumită miilor şi miilor de căruţe de pămînt. dar te şi împotmoleai. ploile surpaseră şi mai mult malul. Povîrnişul era acolo atît de înclinat. aş a cum arat ă cruce a de pi at ră răm as ă în picioare lîngă cimitir şi pe care se află şi numele mortului : Domnul Bernard Debrye. Drumul era atît de îngust cînd intra în Braine-l'Alleud. ca şi astăzi. numai că astăzi e la nivelul cîmpiei. la stînga. mai cu seamă iarna. mormîntul englez. în 1815. o tranşee. drumul să fie o adevărată rîpă. Ce fel de şanţ era acesta ? S-o spunem. drumul trecea peste creasta platoului Mont-Saint-Jean între oele două şosele dinspre Genappe şi dinspre Nivelles.

scoaterea din luptă a lui Foy. uciderea lui Bauduin. încît un Tran Mathieu Nicaise. şanţ în vîrful coastei şi groapă ascunsă în pămînturi. negustor La Bruxelles (necltet) Februarie 1637 . în dimineaţa luptei de Sa Waterloo. cum arată o altă cruce de piatră. mărginind creasta de la Mont-SaintJean. Avea dreptate: arn văzut şi noi că planul de bătaie pe care îl alcătuise era. ■ 1 cărei vîrf s-a pierdut în pămîntul desţelenit. înnămolirea bateriilor. era de nevăzut şi din pricina asta groaznic. fusese strivit aici în 1783 de o surpă'tură a malului. dar al cărei piedestal răsturnat poate fi văzut şi astăzi pe povîrnişul cu iarbă din stînga şoselei dintre Haie-Sainte şi ferma din Mont-Saint-Jean. ur VHI IiMPARATUL PUNE O ÎNTREBARE CĂLĂUZEI LACOSTE Deci. zăpăceala fatală a Iui Guilleminot care nu avusese nici petarde. nici saci de pulbere. minunat. Peripeţiile bătăliei care abia începuse.n şi data accidentului: Februarie 1637'. cele cincisprezece piese fără escortă. ce nu putea fi bănuit de nimeni. într-adevăr. cerbicia apărării Haie-Saintei. Intr-o zi de bătălie acest drum adăpostit. zidul de neaşteptat de care se zdrobise brigada Soye. Drumul era de adînc pe podişul de la Mont-Saint-Jean. răsturnate de 1 Iată inscripţia : DOM Aici a fost strivit Intr-un ceas rău Sub o căruţă Domnul Bernard De Brye. Napoleon era mulţumit. fură dintre cele mai felurite: rezistenţa Hougomontului.

prinderea acestui husar negru prusac de către înaintaşii coloanei volante de trei sute de vînători. care. toată cavaleria. bateria ei de şapte piese ţintuită locului. zădărnicia demonstraţiei lui Pire asupra localităţii Braine-l'Alleud. în ciuda contelui d'Erlon. aşa încît încărcătura se preschimba în stropi. cei o mie cinci sute de oameni ucişi în mai puţin de o oră în livada de Ia Hougomont şi cei o mie opt sute de oameni răpuşi în şi mai puţin timp în jurul Haie-Saintei — toate aceste întîrnplări furtunoasa. în loc să le împartă. Napoleon era obişnuit să privească războiul în faţa. rănirea acelui Hercule ieşit din şcoala politehnică. sub focul prelungit al baricadei engleze care tăia cotitura drumului de la Genappe spre Bruxelles. ţinea şi poziţia Frischemont-ului şi Smohain-ul. înfiorătoarea spărtură pe care ghiulelele o făcură în aceste grămezi de trupe. coloanele de atac dezbinate. locotenentul Vieux. lui Douzelot şi Durutte. respingerea lui Quiot. cifrele i< 388 . secerată de gloanţele lui Best şi Pack în mijlocul holdelor. abia de-i turburaseră privirea şi nu întunecaseră de fel chipul împărătesc al încrederii.Uxbridge în şanţ. amănuntele dureroase. întîrzierea lui Grouchy. bateria mărginaşă descoperită dintr-o dată pe flanc. care treceau ca nişte nori întunecaţi prin faţa lui Napoleon. fără să adune cifră cu cifră. aproape desfiinţată. efectul slab al bombelor ce cădeau în l i n i i l e englezilor. drapelele regimentelor 105 şi 45 luate. aşa încît grosimi de douăzeci şi şapte de rînduri şi flancuri de cîte două sute de oameni fură date pradă obuzelor. aripa stîngă prost atacată. neizbutind decît să provoace vulcani de noroi. prinţul de Saxa-Weimar. neînţelegerea ciudată care-l făcu pe Ney să îngrămădească cele patru divizii ale primului corp. spintecată de Posomby. în clipa în care spărgea cu lovituri de secure poarta Haie-Sainte. declaraţiile neliniştitoare pe care le făcuse prizonierul acesta. cincisprezece escadroane. compromiterea lui Bourgeois. care se înfundau în pămîntul desfundat de ploi. divizia Marcognet prinsă între cavalerie şi infanterie. care supraveghea distanţa dintre Wavre şi Plancenoit. aripa dreaptă engleză prost hărţuită.

Leipzig şi Fontainebleau ar fi putut să se îndoiască de Waterloo. Garda lui. 3 Localitate din nordul Franţei. Poitiers. 389 . scormonea cu privirile pilcul de arbori. pentru că se credea stăpîn şi posesor al sfîrşitului ■ ştia să aştepte. Aceasta se strîngea la un loc. Cugetînd asupra cumplitei întîmplări. Napoleon tresări. 0 dată Wellington încolţit şi distrus în pădurea de la Soignes. se credea în afară de orice discuţie şi trata soarta de la egal la egal. Se vedea cum pe bolta cerului cineva ise încruntă tainic. Părea că-i spune soartei: „N-ai să îndrăzneşti!" Făcut deopotrivă din lumină şi din umbră. erau răzbunate Crecy. dus pe gînduri. îşi însemna povîrnişurile. Omul de la Marengo2 anula înfrîngerea de la Azincourt3.interesau puţin. In ochi îi străluci fulgerul victoriei. care stătea cu arma la picior. Avea sau credea că are de partea lui un fel de înţelegere. Napoleon. părea că numără fiecare tufiş. îl privea de jos cu un fel de evlavie. poteca . Localitate unde Napoleon a repurtat victoria asupra austriecilor în cur sul ce lei de a doua campanii din Italia de Nord (14 iunie 1800). aceasta însemna că Anglia era pusă definitiv la pămînt de către Franţa. Dar cel ce avea în urma lui Berezina. împăratul îşi mai plimbă pentru o ultimă oară luneta pe deasupra tuturor punctelor de pe cîmpul de bătaie. Napoleon se simţea ocrotit la bine şi îngăduit la rău. am putea spune o complicitate a evenimentelor asemănătoare cu invulnerabilitatea eroilor antici. împăratul se ridică în scări pe jumătate. In bătălia care a avut loc la 25 octomr 'e 14!5 (războiul de o sută de ani) armata engleză a înfrînt o armată ranceză compusă din cavalerie feudală. el nu se îngrijora de loc că începuturile erau şovăielnice. Malplaquet şi Ramillieis'. lanurile de secară. îşi 1 Localităţi în care englezii au dobtndit victorii militară asupra fran cezilor. dar se ferea. numai în măsura în care totalul era victoria . superioară numericeşte. In clipa în care Wellington dădu înapoi. cerceta costişele. Văzu deodată cum se goli podişul Mont-Saint-Jean şi cum dispărură primele rînduri ale armatei engleze.

trimise o ştafetă în goana calului la Paris pentru a da de ştire că bătălia era cîştigată. Acesta tăgădui printr-un semn din cap. împăratul se trase înapoi şi-şi adună gmdurile. Dădu ordin cavaleriştilor lui Milhaud să ia cu asalt podişul Mont-Saint-Jean. cu cealaltă la mijloc. Văzu. NEPREVĂZUTUL Erau trei mii cinci sute. In clipa aceea găsise unde anume să trăsnească. care era înzestrată cu două tunuri.aţinti ochii asupra baricadelor engleze de pe cele două şosele. divizia lui Lefebvre-Desnouettes. de la cotitura drumului ce duce spre Braine-l'AIleud. drept sprijin. zdrobind-o. alături de brigada asta. în coloană deasă. întreaga armată îi admirase. pistoale la şa şi săbii lungi. Nu rămînea decît să pună capăt acestei retrageri. cu o baterie pe flanc. cea de pe şoseaua spre Genappe de deasupra Haie-Saintei. singurele tunuri a l e artileriei engleze care vedeau cîmpul de bătaie pînă în fund. Oameni uriaşi. Era pesemne nesincer. Alcătuiau un front de un sfert de leghe. dimineaţa la ceasurile nouă. întoreîndu-se deodată. vechea biserică Sfîntul Nicolae. o mie o sută optzeci de lăncii. Purtau căşti fără penaj şi pieptare de fier bătut. Napoleon era unul dintre acele genii care scapără fulgere. ale brigăzii Chasse. zugrăvită în alb. unde sclipeau baionetele olandeze. ss desfăşuraseră pe două rînduri t 390 . Napoleon. pe cai năprasnici. Wellington se retrăsese. Erau douăzeci şi şase de escadroane şi aveau în urma lor. Se aplecă şi şopti ceva călăuzei Lacoste. făcute din două mari grămezi de pomi tăiaţi. pe cînd goarna suna şi toate muzicile intonau Să veghem la mîntuirea imperiului Veniseră. vînătorii de gardă. cei o sută şase jandarmi de elită. şi cea de pe şoseaua spre Nivelles.

formau două coloane : în dreapta era divizia Wathier. atît de iscusit alcătuită de Napoleon. avea.şoseaua Genappe şi Frischemont şi-şi luaseră poziţia lor '* în acea puternică linie a doua. săbii. cu precizia unui berbece de bronz care deschide o spărtură. printr-un nor de ghiulele ce surpa asupră-i cumplita coastă de glod a podişului Mont-Saint-Jean. Avu loc atunci un spectacol nemaipomenit. Pentru că erau două divizii. cuirasele ca solzii unui balaur. lipsea Murat ! . în răstimpul dintre tirul flintelor şi al artileriei se auzea un tropot puternic. dintr-o singură mişcare. printr-o perdea de fum sfîrtecată. unde căzuseră pînă atunci atîţia oameni. se înfundă în valea primejdioasă. cu stindardele şi trompetele în vînt. netulburaţi. Dispăru în fum. un vălmăşag de coifuri. nu se mai văzuse ceva asemănător. strigăte.. coborî dealul Belle-Alliance. dar Ney era aci. iar deasupra. Ney îşi trase sabia din teacă şi-şi luă locul în frunte. cu săbiile ridicate. urcînd la trap. Fiecare escadron şerpuia şi se umfla ca veriga unui polip. două aripi de fier. un tumult disciplinat şi înfiorător.cel mai strălucit dintre ofiţerii de cavalerie ai lai Napoleon". Cavaleria străbătu cîmpul de bătaie ca o arătare. Aghiotantul Bernard le aduse ordinul împăratului. în stînga divizia Delord. Se zărea icic °lo. * Mareşal al imperiului şi cumnat al lui Napoleon. şi care. 391 . se ivi din nou de cealaltă parte a văii. sprijinindu-se la extrema stîngă pe cuirasierii lui Kellermann şi la cea dreaptă pe a i lui Milhaud. Uriaşele escadroane fremătară. Toată cavaleria. Urcau ameninţători. ca şi cum ar fi fost un singur om. putem spune. la fel de deasă şi strînsă. apoi. S-ar fi spus că mulţimea se preschimbase într-o dihanie cu un singur suflet. De departe ţi se părea că vezi doi şerpi uriaşi de oţel îndreptîndu-se spre creasta podişului. De la luarea marii redute Moscova de către cavaleria grea. ieşind din umbră. împărţită în coloane pe divizion. gravi. Engels l-a numi! . sărituri sălbatice de crupe de cai printre tunuri şi fanfare.

cu patul puştii la umăr. şi trompete. Nu-i vedea pe cuirasieri şi cuirasierii nu o vedeau. străvechii centauri. Se făcu o tăcere ameninţătoare. între două maluri ridicate. Dar deodată se întîmplă un lucru tragic: la stingă englezilor. Clipa fu înfricoşătoare. apăru deasupra crestei un şir lung de braţe ridicate care-şi roteau săbiile prin aer. în umbra unei baterii mascate. abrupt. frecătura cuiraselor. Ceva asemănător acestei vedenii apărea fără îndoială în vechile epopei păgîne. invulnerabili. Şanţul era acolo.Astfel de istorisiri par din alte vremi. zei şi fiare. dezlănţuiţi. adîne de doi stînjeni. la dreapta noastră. Asculta cum urcă acel puhoi de oameni. căscat Ia picioarele cailor. caii se ridicau în două picioare. apoi. şi caii se ridicară în sus cu un zgomot asurzitor. groaznici. se trăgeau îndărăt. Printr-o ciudată coincidenţă numerică. liniştită. şi coifuri. cuirasierii văzură deodată că între ei şi englezi era un şanţ. unde se povestea despre oamenii-cai. îndărătul crestei podişului. care asaltaseră în galop Olimpiii. cădeau p s . capul coloanei de cuirasieri se opri. mută. nemişcată. şapte pe primul. titani cu faţă omenească şi cu piept de cal. şi stindarde. şi trei mii de capete cu mustăţi cenuşii care strigau : „Trăiască împăratul!" Toată cavaleria se ivi pe podiş şi în clipa aceea păru că începe să se cutremure pămîntul. sublimi. Auzea cum creşte zgomotul pe care ÎI făceau trei mii de cai. zăngănitul săbiilor şi un fel de suflu uriaş şi sălbatic. deodată. Şirul al doilea îl împinse p e cel dintîi înăuntru. douăzeci şi şase de escadroane mergeau să întîmpine douăzeci şi şase de batalioane. şi cel de-a! treilea pe al doilea . ropotul alternativ şi simetric al copitelor la trap. şi puse pe două rînduri. aştepta infanteria engleză formată din treisprezece careuri cu cîte două batalioane de fiecare careu. Ajunşi în vîrful crestei. ţintind spre ce avea să vină. o rîpă. Era dru mul prăpăstios spre Chain. neaşteptat. şase pe al doilea. pradă furiei şi goanei de a nimici careurile şi tunurile.

nici un mijloc de a da înapoi. Mai înainte de a trimite la atac pe cuirasierii lui Milhaud. Era oare cu putinţă ca Napoleon să cîştige bătălia ? Noi răspundem că nu. îndesîndu-se şi năucindu-i pe călăreţi. Forţa dobîndită nentru a-i zdrobi pe englezi. nemaifiind în abisul acela decît o masă de carne. Prevenit totuşi şi nedumerit de acea bisericuţă albă care sta ca un semn la cotitura şoselei spre Nivelles. luaise cu un ceas înainte. atît de dramatic încercată. Şanţul cel neînduplecat nu putea fi luat decît atunci cînd se umplea. Aproape s-ar putea spune că toată nenorocirea i s-a tras lui Napoleon dintr-un semn făcut cu capul de un ţăran. şi cînd prăpastia se umplu cu oameni vii cei din urma lor călcară peste ei şi merseră mai departe. De ce ? Din pricina lui Wellington ? D ''n pricina lui Blu'cher ? Nu. Aproape o treime din brigada Dubois se prăvăli tn hăul acela. Să spunem în treacăt că acea brigadă Dubois. Nu se mai potrivea în legea veacului al XlX-lea ca Napoleon să fie învingător la waterloo.rupă alunecau cu picioarele în aer. drapelul batalionului de la Lunebourg. gîndindu-se la eventualitatea unui obstacol. Cifra asta pare să cuprindă şi toate celelalte cadavre aruncate în şanţ a doua zi după bătălie. Călăuza răspunsese negativ. Aşa începu înfrîngerea. Se pregătea o altă serie de fapte printre care poleon n u m a i a v e a loc Reaua voinţă a întîmplărilor s s anunţase mai demult. 393 . dar nu putuse vedea acel drum adîncit. Călăreţi şi cai se rostogoliră într-însul unii peste alţii. a pus o întrebare călăuzei Lacoste. spune că în drumul spre Chain şi-au găsit moartea două mii de cai şi o mie cinci sute de oameni. îi zdrobi pe francezi. care exagerează desigur. strivindu-se între ei. care nu făcea nici măcar o cută pe suprafaţa podişului. Napoleon cercetase cu atenţie terenul. O tradiţie locală. şarjînd de unul singur. întreaga Ioană nU ma j era decît un proiectil.

ca şi cum ar fi presimţit cursa. Nenorocirea întîmplată îi decimase. dar nu le slăbise curajul. Omul acesta atîrna prea greu în balanţa destinului şj. şi lumea suită în mintea unui singur om. Cuirasierii nici nu avuseseră timp să se oprească. Erau dintre aceia care. se naisc din umbră gemete tainice pe care hăul le aude. Dacă prisosul vitalităţii omeneşti. ci schimbarea la faţă a universului. pe care Ney o îndreptase spre stingă w linie oblică.j strica echilibrul. Era unul singur şi cîntărea mai mult decît lumea întreagă adunată laolaltă. Cînd pămîntul suferă pentru că e prea împovărat. Waterloo n-a fost o bătălie. PODIŞUL MONT-SAINT-JEAN O dată cu rîpa ieşise la iveală şi bateria. cu cît scad la număr. în careuri. sosise nevătămată. II stingherea pe dumnezeu. Sîngele care abureşte. Şaizeci de tunuri şi cele treisprezece careuri ţintiră din apropiere în cuirasieri. coloana Delord. 394 . s-au plîns. Veşnicia îl trăsese pe Napoleon la răspundere şi căderea lui era hotărîtă. Venise momentul ca dreptatea supremă şi neînduplecată să intervină. cu atît devin mai inimoşi. ar fi ţinut prea mult. Artileria volantă a englezilor intrase în galop înapoi. Singură coloana Wathier suferise din pricina nenorocirii. civilizaţia s-ar fi prăpădit. ca şi în cea materială. Cutezătorul general Delord salută milităreşte bateria engleză. mamele cu ochii în lacrimi sînt acuzatorii cei mai de temut.Venise vremea ca omul acesta uriaş să cadă. adunat într-un singur cap. cimitirele prea încărcate. Poate că înseşi principiile şi elementele de care depinde ordinea gravitaţiilor în lumea morală.

fu de la primele ciocniri aproape desfiinţat. Careurile sfîrtecate de cavaleria înverşunată se strîngeau fără să şovăie. lăsîndu-şi în jos. în galop. Baionetele se înfigeau în burţile centaurilor. o făceau să explodeze în mijlocul năvălitorilor. Poate că nici nu s-au mai văzut într-altă parte răni mai monstruoase. J 395 . Infanteria asta rece rămase nepăsătoare. Ceea ce se petrecu atunci fu înfricoşător. Era format din regimentul 75 de highlanderi'. cel mai expus dintre toate. Faţa careului se deschidea. Careul englez fu atacat deodată pe toate laturile. Batalioanele engleze. cu o adîncă nepăsare. Scoţienii aceştia mureau cu gîndul la Ben Scoţieni. Careul de la extrema dreaptă. călcau rîndurile în copite. cu hăţurile în voie. privirea melancolică. cu un genunchi în pămînt. în care se răsfrîngeau păduri şi lacuri. Ghiulelele lăsau goluri printre cuirasieri. fiind fără acoperire. Guirasierii răspundeau năpustindu-se asupra ei. în spatele celui de-al doilea rînd tunarii îşi •'ncărcau tunurile. soldatul se preschimbă în stană de piatră şi toată fiinţa lui în granit. pe o tobă. nu se clintiră. Caii lor mari se cabrau. cu pistoalele în mînă. Atacul se dezlănţui. voi. atacate cu înverşunare. cuirasierii nu mai erau o cavalerie. Fiecare careu în parte era un vulcan atacat de un nor. săreau peste baionete şi cădeau uriaşi în mijlocul acelor patru ziduri omeneşti. cu cimpoiul sub braţ. erau cratere . Faţa acestei bătălii era monstruoasă. Un vîrtej sălbatic le învălui. ci o furtună.Cuirasierii se năpustiră asupra careurilor engleze. Şirurile de oameni dispăreau sfărîmate. In mijloc. cimpoierul cînta cîntece de munte. pe cînd cei din jurul lui se nimiceau unii Pe alţii. cuirasierii făceau spărturi în careuri. Sînt unele momente în luptă cînd sufletul se înăspreşte în om. rîndul al doilea îi împuşca. 27 — Mizerabilii. sub cai. lăsa să treacă salva unei încărcături şi se închidea Ia loc. primea cuirasierii în vîrful baionetei . Careurile nu mai erau batalioane. cu sabia în dinţi. lava se lupta cu fulgerul. Rîndul întîi. Bogaţi în muniţie.

Cavaleria engleză le căzu în spate. un iureş ameţitor de suflete şi vitejii. Podişul Mont-SaintJean fu luat o dată. Wellington văzu lucrul acesta şi se gîndi la cavalerie. aveau înapoia lor bateria care bubuia necontenit. Ce le păsa ? Erau un vîrtej. pentru ca oamenii să fie răniţi din spate. se află în colecţia numită Muzeul Waterloo. Fuller. Cîteva batalioane de hanovreni dădură înapoi. Una din cuirasele lor. Somerset îl avea la dreapta pe Dormberg cu cavaleria uşoară germană şi la stînga pe Trip cu carabinierii belgieni . Unor asemenea francezi nu le trebuiau decît astfel de englezi. dar fiecare dintre ei făcea cît zece. un uragan de săbii-fulgere. ar fi cîştigat bătălia. Somerset. Somerset însemna o mie patru sute de dragoni de gardă. Dintr-o mie patru sute de dragoni de gardă nu mai rămaseră într-o clipă decît opt sute. N-a mai fost o încăierare. Această uitare a fost marea şi fatala greşeală. J L 396 . Cuirasierii care atacau se simţiră deodată atacaţi.p] ! 1 Lothian'. aşa cum grecii îşi aduceau aminte de Argos 1 I1i i j! l! 1 I Sabia unui cuirasier. ucise pe cîntăreţ. Era destul. dinainte şi din urmă. Dacă în aceeaşi clipă Napoleon s-ar fi gîndit la infanterie. locotenent-colonelul lor. Ney sosi în goană cu lăncierii şi cu vînătorii lui Lefebvre-Desnouettes. îndărătul lor. In afară de asta. cuirasierii aveau împotriva lor mai toată armata engleză. de către infanterie şi cavalerie. Cîntecul amuţi. ci o negură. lovind cimpoiul în braţul care-l susţinea. In faţa lor erau careurile. căzu mort. Nu prea numeroşi şi împuţinaţi de nenorocirea din rîpă. apoi luat din nou şi iar mai fu luat o dată. cuirasierii atacaţi din flanc şi din front. Vitejia lor nu se poate descrie. găurită la omoplatul stîng de un proiectil. trebuiră să facă faţă inamicului pretutindeni. o furie. Cuirasierii lăsau cavaleria să se întoarcă la infan1 Ţinut din centrul Scoţiei slmbolizînd pentru scoţieni întreaga patrie.

sau. Fără îndoială ca. în toată această învălală uriaşă oamenii se gîtuiau fără ca unul să-l lase lumină p e celălalt. dar. care luase parte la luptele de la Talavera şi Badajos. la urma urmei. Spunea încet: sublim!' Cuirasierii zdrobiră şapte careuri din treisprezece. un cuirasier împreună cu calul său fură găsiţi morţi sub şopronul unde se cîntăreau căruţele de la Mont-Saint-Jean. II cheamă Dehaze. luară sau imobilizară şaizeci de tunuri şi răpiră regimentelor englezeşti şase drapele. Cavaleria asta nemaipomenită îl încremeni' de uimire pe Clinton. chiar pe locul unde se întretaie şi se întîlnesc cele patru drumuri spre Nivelles. pe care trei cuirasieri şi trei vînători de gardă le aduseră împăratului înaintea fermei BelleĂiliance. Lupta ţinu două ceasuri. a. Armata engleză fu adînc zguduită. luptînd şi rezistînd mereu. Care din doi va cădea cel dintîi ? Lupta de pe podiş continua. Wellington simţea că se clatină. La Hulpe şi Bruxelles. Unul dintre oamenii care i-au ridicat cadavrul mai trăieşte încă la Mont-Saint-Jean. era al 1 Textual: splendid! (n. care îşi pierd tot sîngele. Careurile rezistau mereu. Sigur e că. Călăreţul acela străpunsese liniile engleze. a doua zi după luptă. ca să spunem mai bine. în cea mai mare parte. Wellington admira cu eroism. Sub Ney fură omorîţi patru cai. Criza se apropia. Bătălia asta ciudată era un duel dintre doi răniţi înverşunaţi.). Jumătate dintre cuirasieri rămaseră pe podiş. de n-ar fi fost slăbiţi în prima ciocnire prin dezastrul de la drumul rîpos. Cuirasierii nu izbutiseră. Avea pe atunci optsprezece ani. Pentru că podişul era al tuturor. Genappe. nu era al nimănui. Pînă unde au mers cuirasierii ? Nimeni n-ar putea-o spune. Situaţia lui Wellington se înrăutăţise. Fură douăsprezece asalturi. în înţelesul că centrul nu era zdrobit. Pe trei sferturi înfrînt. cuirasierii ar fi dat peste cap centrul şi ar fi cîştigat victoria. 27* 397 .

Anglia stătea cel mai prost. Dnop. răspundea Wellington. patru căpitani şi trei stegari. Lheritier. care zugrăveşte halul în care ajunseseră cele două armate) Ney cerea lui Napoleon să-i dea infanterie. primul batalion al regimentului 30 infanterie pierduse douăzeci şi patru de ofiţeri şi o sută doisprezece soldaţi. şi care în 1815. divizia Alten. Colbert. care fusese destul de încercată Ia Haie-Sainte. Cîţiva oameni în jurul unui drapel arătau locul unde fusese regimentul. belgienii cutezători din brigada Van Kluze zăceau în secară de-a lungul şoselei spre Nivelles. Dar lovitura dată englezilor părea definitivă. Lordul Uxbridge. Ambele părţi păreau înrădăcinate în acest pămînt al morţii. împotriva lui Wellington. Ney nu avea decît culmea şi coborîşul. Ompteda ucis. Atacurile furioase ale escadroanelor mari. zdrobiseră infanteria. Van Merlen ucis. iar Napoleon striga : „Infanterie 1 De unde s-o iau ? O fi vrînd s-o fabric!" Armata engleză totuşi era mai bolnavă. aliaţi cu englezii. Travers şi Blancard. „Nu mai sînt. din partea englezilor Alten era rănit. Hemoragia armatei lor era groaznică. Dacă în bătălia asta de cuirasieri fuseseră scoşi din luptă dintre francezi Delord. luptau contra lui Napoleon. care în 1811 luptaseră împreună cu ai noştri în Spania. Căzuseră mai ales foarte mulţi ofiţeri. cu cuirasierii de fier cu piepturi de oţel.englezilor. nimic nu mai rămînea din grenadierii olandezi. era cu un genunchi zdrobit. în echilibrul acesta sîngeros. care avea să-şi piardă a doua zi piciorul. întreg statul major al lui Wellington decimat şi. Să moară pe loc I" Aproape în aceeaşi clipă (apropiere ciudată. cutare batalion era comandat de cîte un căpitan sau locotenent . era aproape nimicită . Wellington stapfnea satul şi cîmpia pe porţiunea cea mai ridicată. Cel de al 2-lea regiment de garda pedestră pierduse cinci locotenenţi-colonei. Bârne rănit. Kempt Ia aripa stîngă „cerea întăriri". Delancey ucis. regimentul 79 vînători de munte avea doua-398 .

Toate astea le mărturiseşte Siborne. După spusele martorilor care mai trăiesc încă. loviţi de săbiile cavaleriei franceze. şi spune că armata anglo-olandeză fusese redusă la treizeci şi patru de mii.. olandezii. văzînd că francezii cîştigă teren şi că se apropie de pădure. sclipi pe înălţimile dinspre Frischemont. jVe"mSton. comisarul spaniol Alava. carele. merge mai departe. credeau că ducele e pierdut. ' Comandant militar francez. Ducele-de-fier 2 era liniştit. Comisarul austriac Vincent. dădeau alarma. 390 . şi pe Ludovic al XVIII-lea. Acum e momentul culminant al acestei drame uriaşe. iar Pringle. Sub restauraţie a fost comandantul infanteriei. şi de brigăzile Vivian şi Vandeleur. Panica fu atît de mare. Wellington se uită la ceas şi fu auzit murmurînd cuvintele astea îngrijorătoare : . Cu excepţia neînsemnatei rezerve eşalonate în spatele ambulanţei din ferma de la Mont-Saint-Jean. optsprezece ofiţeri rnorti şî . bagajele. înspre Bruxelles. Numeroase baterii zăceau demontate. tocmai la Gând.i si pairi: de ofiţeri răniţi. Wellington nu mai avea cavalerie. dar buzele îi păliseră. în frunte cu z j ^s nelul Hacke (care avea să fie mai tîrziu judecat şi degradat) văzînd măcelul. La ora cinci. comandantul trupelor britanice la Waterloo. de faţă la bătălie în statul major englez. ru su te cincizeci de soldaţi ucişi.Blficher sau noaptea 1" Cam în acelaşi timp o linie de baionete. se întorsese din drum şi era în goană spre pădurea Soignes. era supra-mit n astfel pentru energia şi tenacitatea lui. furgoanele pline cu răniţi se repezeau într-acolo. care mărgineau aripa stîngă. In timpul revoluţiei din 1789 a alcătuit In Renania o armată formată din nobili francezi emigranţi luptînd potriva Franţei revoluţionare. Convoaiele militare. Un regiment întreg *j ^ r i hanovrieni din Cumberland în frunte cu colo-coloj hanovrieni din Cumberland. exagerînd dezastrul. care se afla la Malines. încît îl cuprinse şi pe prinţul de Conde '. semănînd fuga pînă la Bruxelles. fugarii se înghesuiseră de la Vert-Coucou la Groenendael pe o lungime de aproape două leghe. îndepărtată.

era timpul ca Biilow să sosească. Blucher însă izbuti să se desprindă din urmărire. moartea în locul vieţii. Dacă ar mai fi întîrzîat 0 oră. Grouchy se (inea departe de bătălie. care a sosit primul. Blucher nu l-ar mai fi găsit pe Wellington în picioare. chesoanele şi furgoa- I . o spune însuşi generalul prusac Muffling. călăuza lui Bulow (locotenentul lui Bliicher). l-ar fi sfătuit să pornească atacul din pădure de mai sus de rrischemont. Soarta îşi are cotiturile ei. Napoleon aruncă vina înfrîngerii de la Waterloo asupra lui Grouchy. In declaraţiile cu lese la Sfînta Elena de secretarul său. dar sosi Blucher. întrezăreşti Sfînta Elena. trebuiseră să treacă rîul Dyle pe podul îngust de la Wavre.1 General prusac. CĂLĂUZA BUNA PENTRU BOLOW ' Toată lumea cunoaşte dureroasa greşeală a lui Napoleon: îl aştepta pe Grouchy 2 . iar Btilow n-ar mai fi ajuns. îşi regrupa forţele şi apăru pe cfmpul de bătălie de la Waterloo pentru a ajuta pe englezi în momentul cel mai critic pentru ei. cu sarcina de a urmări pe prusacii Iui Blucher. provocfnd deruta acesteia. care la Waterloo a avut comanda cavaleriei de rezervă. iar bătălia ar fi fost pierdută. Las Cazes. tocmai cînd te aşteptai să-l vezi pe tronul lumii. Tunurile se înnămoleau pînă la osie. 2 Unul din mareşalii lui Napoleon. înfrîn(i cu cîteva zile în urmă la Ligny. Ia Waterloo. Poposise la Dion-le-Mont şi plecase de acolo o dată cu zorile. chipul veacului al XlX-lea ar fi fost poate cu totul altul. în loc să-l înceapă de mai jos de Plancenoit. de altfel. 400 XI CĂLĂUZA REA PENTRU NAPOLEON. fn flancul drept al oastei lui Napoleon. destul de mult. In timpul acesta. Intîrziase. Aşadar. Napoleon ar fi cîştigat bătălia de la Waterloo. Dar drumurile erau desfundate şi diviziile i se împotmoliseră. armata prusacă ar fi dat peste un şanţ de netrecut pentru artilerie. uliţa care ducea spre pod fusese incendiată de francezi. Afară de asta. Dacă micul pastor. Pe oricare alt drum în afară de acel de mai jos de Plancenoit.

Ghiar la amiază. Puţin după aceea. Fără îndoială. Toate ocheanele statului major studiaseră „norul" semnalat de împărat. văzînd primejdia în care se găsea Wellington." Cu toate astea. Spusese: „Văd acolo un nor. spuseseră cei mai mulţi. Aşa şi era : Biilow nu se clintise. diviziile Losthin. ce vezi înspre Chapelle-SaintLambert ?". dădu ordin lui Biillow să atace şi spuse această frază de pomină : „Trebuie să dăm oxigen armatei engleze". Bliicher. divizia de cavalerie uşoară a lui Domon. II întreba. şi Bliicher s-ar fi aflat în faţa unei bătălii cîştigate de Napoleon. Aşa sînt întîmplările astea uriaşe.I artileriei nu putuseră trece printre cele două şiruri 1 case în flăcări şi fuseseră silite să aştepte stingerea focului. e Grouchy. 401 . ar fi putut să fie sfîrşită la orele patru. „Sînt coloane care fac haltă".se apoi pe ducele de Dalmaţia : „Soult. spre acel punct nelămurit. Hacke şi Rissel se desfăşurau în faţa corpului de armată al lui Lobald. împăratul trimisese în recunoaştere. sire. mi se pare că sînt trupe". Hiller. Avea o avangardă foarte slabă şi nu putea face nimic. Trebuia să aştepte grosul corpului de armată şi primise ordinul ca mai înainte de-a intra în linie să se concentreze. Avangarda lui Biilow nu putuse ajunge la ChapelleSaint-Lambert nici Ia venirea prînzului. spuseseră unii. Adevărul era că norul nu se mişca din loc. Mareşalul îşi îndreptase luneta într-acolo şi răspunsese: „Patru sau cinci mii de oameni. dar la ceasurile cinci. pe măsura unui infinit care ne scapă. Plancenoit era în flăcări. cavaleria prinţului Wilhelm de Prusia ieşea din Pădurea Parisului. ceea ce vedeau ei rămînea nemişcat în ceaţă. împăratul zărise prin ochean ceva pe linia îndepărtată a zării şi care-i atrăsese luarea-aminte. „Sînt pomi". Dacă acţiunea ar fi fost începută cu două ceasuri mai devreme. iar ghiulelele Prusace plouau pînă în rîndurile gardei de rezervă din spatele lui Napoleon.

minunate. toată linia engleză relua ofensiva şi era împinsă înainte.soeotindu-se învinşi. norii de la orizont se dădură la o parte şi lăsară să treacă printre ulmii de pe drumul dinspre Nivelles acea pată roşie şi sinistră a soarelui care apune. se năpustiră cu toţii şi măcelul suprem începu. ai fi crezut că vezi douăzeci de victorii intrînd pe cîmpul de luptă cu aripile întinse. . un nor de proiectile ciurui drapelul tricolor. Pirch I-ul apărea împreună cu Btilow. duşmanul fu pătruns de respect pentru Franţa. Poret de Morvan. se ridică. In vederea acestui deznodămînt. bătălia era răzleţită. flancul era distrus. fiecare batalion al gărzii era comandat de un general. Cerul fusese înnorat toată ziua. Garda imperială simţi din 402 . aliniate. Ea striga în vreme ce simţea că moare : „Trăiască împăratul!" Istoria nu cunoaşte nimic mai mişcător decît această agonie care izbucneşte în urale. o nouă bătălie se pregătea regimentelor noastre zdruncinate o dată cu căderea nopţii. se iviră simetrice. liniştite. AiicheJ. în ceaţa încăierării.XII GARDA gestul se ştie : o a treia armată dădea năvală. dădură înapoi. era pe la ceasurile opt seara. cavaleria lui Zieten era condusă de însuşi Bliicher. Roguet. frontul era nimicit. în picioare şi ţintiţi bine 1" Regimentul roşu al gărzilor engleze. dar Wellington strigă: „Gărzi. se făcuse o uriaşă spărtură în rîndurile armatei franceze. optzeci şi şase de guri de foc bubuiau deodată. Cînd căciulile înalte ale grenadieriîor din gardă. cu placa mare pe care era vulturul. Lobau era luat dintr-o parte. culcat îndărătul tufişelor. Mallet. iar învingătorii. Erau acolo Friant. Marcognet era măturat de pe podişul Chain. Donzelot şi Quiot se retrăgeau. La Austerlitz îl văzuseră răsărind. Durutte scos de la Papelotte. Deodată. francezii erau respinşi. chiar în clipa aceea. iar garda intra în linie sub această rostogolire înfricoşătoare. care tremura împrejurul vulturilor noştri. artileria engleză şi cea prusacă se ajutau una pe alta. Harlet.

precum şi marea zguduitură a trupelor puse pe fugă. din toate părţile în acelaşi ™ip: la Hougomont. cu uniforma descheiată. cu capul gol. tulburat. Strigătul de „Trădare !" fu urmat de strigătul ■Acape cine poate!" O armată care se destramă e ca un ez gheţ. se dăruia în fiecare clipă acelui prăpăd. mare prin toată măreţia morţii primite de bunăvoie. la ^Jancenoit. măreţ. Năduşit. sub el. nu muri. Nici un om nu fu dat lipsă de Ia sinucidere. se rostogoleşte. însîngerat. cu spumă la gură. Ney sare pe un cal de m prumut şi. Armata se frînse deodată. pluteşte. Totul se încovoaie. care înlocuise pe „Trăiască împăratul 1" Şi. se izbeşte. fără cravată. cade. Ii arunca întrebarea asta lui Drouet d'Erlon : „Tu nu te laşi ucis ?" Striga în mijlocul artileriei aceleia care zdrobea un pumn de oameni: „Aşadar pentru mine nimic! Ah! Aş vrea să-mi intre în burtă toate ghiulelele astea ale englezilor 1" Nenorocitule. în mînă cu o sabie ruptă. fără sabie. cu placa de mare-vultur strivită de un glonte. Era răvăşit şi furios. trosneşte. se sparge. plin de noroi. cu ochii înflăcăraţi. continua să înainteze. la Papelotte. la Haie-Sainte. din ce în ce mai lovită de trăsnet şi cu atît mai nimicită cu cît păşea mai departe. cu unul dintre epoleţi tăiat pe jumătate de o lovitură de sabie a unui guard-călare. soldaţii şi generalii erau ]a fel de viteji. al cincelea cal. In trupa aceea. se grăbeşte. Nu se găsiră nici şovăitori nici sfioşi. auzi acel „Scape cine poate!". cu fuga în urma ei. se 403 .ffl brâ cum împrejurul ei armata începea să se dea înapoi. Acolo îi fu ucis. nemaipomenită dezagregare. Ney. erai sortit gloanţelor franceze I XIII PRĂPĂDUL Fuga din spatele gărzii fu lugubră. dă năvală. spunea: „Priviţi cum moare în luptă un mareşal al Franţei!" Dar degeaba.

ucide. cu roţile în sus. îi sileşte. s-a sfîrşit cu camarazii. colinele. . cu generalii.Reille de cealaltă. Oamenii se zdrobesc.aşaza de-a latul şoselei spre Bruxelles. Domont şi Subervig în faţa prinţului Wilhelm de Prusia. înţesate de aceşti patruzeci de mii de oameni care evadează. zboară. disperare. soldaţii deshamă caii de la chesoane şi pun m?na pe ei ca să fugă . cade sub picioarele dragonilor englezi. zadarnic îşi prăpădeşte escadroanele de serviciu într-o ultimă sforţare. oprind în acelaşi timp pe englezi şi pe francezi. cîmpiile. R depăşit. taie. Lobau de-o parte. încearcă să (ini armata în loc. pădurile. Zieten loveşte în voie Franţa cu sabia. Toate gurile care strigaseră de dimineaţă „Trăiască împăratul" rămîn căscate. saci şi puşti aruncate în lanurile cu secară. se calcă în picioare. se împotriveşte fugi. Lobau în faţa lui Biilow. îi roagă stăruitor. prietenii se ucid între ei ca să fugă. care a condus şarja escadroanelor împăratului. văile. Pack şi Rylandt. proaspăt sosită. O mulţime ameţitoare umple drumurile. furgoanele date peste cap. o cheamă înapoi. o suduie. dă cu securea. cărări croite cu lovituri de spadă. Guyot. Caii înhămaţi dau năvală.strigînd: „Trăiască mareşalul Neyl" Două regimente ale lui Durutte se duc şi se întorc înfricoşate. abia dacă-l mai cunosc. Kellermann în faţa lui Vandeleur. nu mai e decît o spaimă de negrăit. le vorbeşte. Braţele soldaţilor sînt deznădăjduite. lovindu-se unele de altele. Morand în faţa lui Pirch. Cea mai rea învălmăşeală e fuga. cu ofiţerii. potecile. 404 . sînt luaţi de valuri. Soldaţii fug. Best. loveşte cu sabia. nimiceşte. pădurile. Cavaleria prusacă. merg peste morţi şi peste vii. Quiot se dă înapoi în faţa lui Vivian. Napoleon încearcă zadarnic să ridice ziduri cu ce-i mai rămăsese din gardă. Strigăte. îi ameninţă. ca şi cum ar fi purtate de colo-colo între săbiile ulanilor şi împuşcăturile brigăzilor lui Kempt. se aruncă. uriaşă spumă a bătăliei. împiedică drumul şi prilejuiesc măceluri. tunurile o iau razna. Napoleon aleargă în galop de-a lungul coloanelor de fugari. escadroanele şi batalioanele se sfarmă şi se împrăştie.

nemaiavînd nici ce să mai spună. Bliicher îl întrecu pe Roguet. Ameţeala. Aşa se petrecu această La Genappe încercară să se întoarcă. nici ce ^ mai facă. îşi predă sabia unui husar al morţii.•■ s-au preschimbat în căprioare. mînioşi desigur că erau atît de puţin victorioşi. teroarea. dar după prima salvă prusacă o luară cu toţii la fugă. ruina celei mai înalte vitejii din cîte au uimit vreodată istoria.. iar Lobau fu prins. Iată de ce au fost încovoiate de spaimă atîtea capete. zdrobiţi. Waterloo e ţîţîna veacului al XlX-lea. Asupra bătăliei de la Waterloo se proiectează umbra unei mîini uriaşe. la dreapta drumului. să facă front. S-a însărcinat cu asta cineva căruia 1 Aşa a fost scris (tn original în limba latină). la cîteva minute înainte de a intra în Genappe. Bliicher porunci uciderea tuturor. generalul tinerei gărzi. Retragerea disperată străbătu Genappe. înghesuit în uşa unui han din Genappe. Ziua aceea a fost hărăzită de o forţă care e mai presus de om. Vai! Şi cine fugea în felul acesta ? Armata cea mare. străbătu Frasnes. E ziua destinului. : I S P a nţia acelui mare om era necesară pentru ca să '"ceapă un mare secol. oc erat fatis '. Urmărirea fu groaznică. In ziua aceea. străbătu Thuin şi nu se opri decît la graniţă. iată de ce atîtea inimi mari şi-au predat spada. Victoria se încheie cu asasinarea învinşilor. străbătu Goselies. Se văd şi azi urmele salvei pe faţada veche de cărămizi a unei case dărăpănate. să împotrivească. străbătu Quatre-Bras. să fie oare fără pricină ? Nu. pentru că noi sîntem istoria : bătrînul Bliicher s-a dezonorat. perspectiva neamului omenesc s-a schimbat. străbătu Charleroi. Să pedepsim. care i-o luă şi ucise cu ea pe prizonier. Roguet dăduse pildă lugubră de a ameninţa cu moartea pe orice grenadier francez care i-ar aduce un prizonier prusac. Lobau strînse trei sute de oameni. Baricadară intrarea în oraş. Duchesne. simţindu-se la umbra unei prezenţe cumplite. Prusacii se aruncară asupra localităţii Genappe. Cruzimea asta puse vîrf dezastrului. 405 . Cei care învinseseră Europa au căzut.

dus pe gînduri. sub focul convergent al artileriei duşmane. XIV CEL DIN URMA CAREU Cîteva careuri din gardă. Ia picioarele povîrnişului pe care-l urcaseră cuirasierii şi năpădit acum de masele engleze. sub un potop spăimîntător de proiectile. In valea asta a morţii. mureau în ele. a fost un meteor. care. O dată cu noaptea venea şi moartea. Era Napoleon. Jena. se lăsară învelite de ea. victorioase. Fiecare regiment. A trecut pe acolo dumnezeu. careurile astea întunecate agonizau măreţ. ultimul este cunoscut prin credinţa păstrată ţinpăraţy|ui. Ulm. Panica eroilor se explica In bătălia de la Waterloo a fost mai mult decît un nor. înfricoşătoare. La căderea nopţii. descălecase. se întorcea singur Ia Waterloo. Friedland. Bernard şi Bertrand ' apucară de o pulpană a redingotei şi opriră în loc un om buimac. pe care !-a iirmat în insula Elba şi în insula Sfînta Elena. la poalele podişului Mont-Saint-Jean mai rămăsese unul. îşi trecuse pe sub braţ căpăstrul calului şi. rezistară pînă noaptea. 1 Generali din statul major al lui Napoleon la Waterloo . unii ocupaseră poziţii pe înălţimile de Ia Rossomme. care încă mai încerca să meargă înainte. careul mai lupta încă. pe o cîmpie de lîngă Genappe. Aici. părăsite. Pentru a săvîrşi această ultimă faptă. neclintite. Wagram. 406 . învinse. murea pe socoteala lui. ca nişte stînci în apa care curge. cu privirea rătăcită. somnambul uriaş al visului său zdrobit. In amurg. pe la ceasurile nouă seara. sinistru. Careurile aşteptară această umbră dublă şi. izolat de celelalte şi nemaiavînd nici o legătură cu armata ciopîrtită din toate părţile.nu i se poate împotrivi nimeni. după ce fusese tîrît pînă acolo de curentul retragerii. nemişcate în scurgerea retragerii. alţii pe cîmpia de la Mont-Saint-Jean.

printre toţi acei giganţi există un titan : Camoronne. Uriaşul cap de mort. Aşadar. oprindu-se să se odihnească. făcură tăcere. om trece peste această regulă pe riscul nostru. le încercuiau capetele. cititorul francez nu mgaduie să i se repete poate cel mai frumos cuvînt pe care u n francez ]-a rostit vreodată. careul se împuţina şi răspundea.l du-se cînd şi cînd să răsufle. E oprit să stai mărturie pentru sublim în faţa istoriei. Putură să audă în umbra asfinţitului cum încărcau tunurile. 407 .comandat de un ofi{er necunoscut pe care-l chema rmbronne. iar după alţii Maitland. oprin. cerul alb ivit printre roţi şi afete. şi tunurile engleze. Fu o clipă de răgaz. învingătorii fură străbătuţi de un fel de spaimă sfîntă în faţa acestor muribunzi sublimi. De departe. fitilurile aprinse. trăgătorii bateriilor engleze se apropiau de tunuri. înainta spre ei şi îi privea.. care descreştea. Atunci. fugarii ascultau în întuneric a€ el tunet înfundat. pe care eroii îl întrezăresc întotdeauna în fumul din fundul luptei.. cînd puştile lor lipsite de gloanţe nu mai fură decît ciomege." a XV CAMBRONNE In dorinţa lui de a fi respectat. Răspundea obuzelor prin gloanţe şi-şi res-^ tot mai mult cei patru pereţi. un general englez. predaţi-vă !" Cambronne le răspunse : „C. după unii Qolville. Cînd legiunea aceea nu mai fu decît un pumn de oameni. le strigă: „Bravi francezi. profilurile negre ale tunurilor. După fiecare explozie. In jurul celor care luptau era un fel de furnicar de strigoi. tulburat. cînd mormanul de cadavre fu mai mare decît grupul celor în viaţă. ca nişte ochi de tigru în noapte. umbre de oameni călare. cînd steagul lor nu mai fu decît o zdreanţă.

acest nimic al războiului. ucide înseamnă cu un astfel de cuvînt tunetul care te Să dai catastrofei răspunsul acesta. amestecînd în el strălucirea Franţei. să pui temelia asta leului care avea să fie ridicat pe acel loc. Să fie Bliicher ? Nu. eă-l completezi pe Leonida ' cu Rabelais. în drumul rîpos de la Chain. Bliicher n-ar fi putut să isprăvească. cu neputinţă de rostit. 408 Sâ spui acest cuvînt şi apoi să mori. E un piept fracturat de dispreţ. să îneci în două silabe coaliţia europeană. E de o măreţie demnă Eschyl. să spui asta destinului. e nespus de mult. să închei cu semeţie Waterloo-ul ca pe ultima zi a carnavalului.n. în zidul trădător de la Hougomont. nu e Bliicher care nici nu s-a luptat. sosirii lui Bliicher. nu e Wellington care ceda la ceasurile patru şi era disperat la cinci.■ tr-adevăr şi nu e vina acelui om că. Ce poate fi rnaf mare! Fiindcă a-ţi dori moartea înseamnă a muri în. Să trăsneşti să învingi. să faci din cel din urmă cuvînt cel dintîi. de E o insultă adusă trăsnetului. Cine a învin-s ? Wellington ? Nu. să rezumi o victorie printr-un cuvînt suprem.). să oferi regilor haznalele binecunoscute cezarilor. Dacă Wellington n-ar fi început. Fără Bliicher ar fi fost pierdut.e. Cambronne. să arunci replica asta în ploaia nopţii. Omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo nu e Napoleon cel pus pe fugă. să ai de partea ta după măcel pe cei ce rîd. să faci în aşa fel încît să rămîi în picioare după ce vei fi căzut. pe care l-a apărat contra perşilor şi unde a murit eroic. întîrzierii lui Grouchy. eroul de la Terrnopile. să fii ironia însăşi printre morminte. deşi împuşcat. să pierzi terenul şi să păstrezi istoria. acest soldat necunoscut. Cuvîntul lui Gambronne face efectul unei fracturi. e preaplinul agoniei care face explozie. simte că acolo e min- . omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo e Cambronne.1 Rege al Spartei (490—480 I. acest trecător de ultimă oră. a supravieţuit.

să găseşti aota. adaus sfîşietor. Cambronne găseşte cuvîntul de la Waterloo. El îl azvîrle trecutului.au zdrobit pe Napoleon şi n-a mai rămas decît Cambronne. In acel minut fatal.Foc!" Bateriile fură luminate de flăcări. însemnează să fii învingător. o îndură în toată măreţia ei covîrşitoare. Simte în el o spumă şi acea spumă e cuvîntul. aşa cum ai căuta o sabie. ju-'terii stăpîni peste fulgere. dealul se cupe Na 1 Autorul Marseiezei. vocea engleză răspunse: . unul cîntă cîntecul suprem. au u b câîeîiul lor garda imperială şi armata cea mare..j.. sau Kleber 2 care tună. Sub numărul. El va protesta. GenwaI francez din timpul revoluţiei de Ia 1789. Intr-o catastrofă." O minciună. Parcă ar fi Danton care vorbeşte. '"ea^tă bătaie de joc ! Cum să nu izbucnească ? aC Sînt acolo toţi regii Europei. Auzi şi recunoşti în Gambronne vechiul suflet al uriaşilor. Acel cuvînt al dispreţului titanic nu e azvîrlit de Cambronne numai Europei în numele imperiului. A luat parte la ex-de ai P°Ie °n în Egipt şi a urmat acestuia la comanda trupelor 409 . un milion. ei tresar. după cum Rouget de l'Isle' găseşte Marseieza datorită harului de sus care pogoară asupra-i. generalii cei fericiţi. dar îşi dă seama de nimicnicia ei şi face mai mult decît s-o scuipe în obraz. nu mai protestează decît acest vierme de ţărînă. Atunci el caută un cuvînt. iar celălalt scoate strigătul teribil. în faţa acestei biruinţe fără biruitori se ridică acest disperat . în numele revoluţiei. La cuvîntul lui Cambronne. să faci asta. forţa şi materia care îl copleşesc găseşte o expresie pentru suflet: excrementul. Au fost o sută de mii de '"idaţi victorioşi şi. duhul zilelor măreţe a pătruns în omul acesta necunoscut. Se desprinde o suflare din uraganul divin şi trece prin aceşti oameni.a î n care clocoteşte de mînie i se oferă viaţa. i. Asta ar fi puţin. . Sâ spui asta. O spune din nou. In faţa acestei biruinţe minunate şi mediocre. în urma celor o sută de mii. tunurile lor cu fitiluri aprinse stau căscate.. şi f i u n .

Blucher e uluit. Ea e la fel de nelămurită şi pentru cei ce-au cîştigat-o. Unii bîiguie. la ceasurile patru dimineaţa. mai măreţe decît cele romane. iar cînd se risipi fumul. în orbirea lor.tremură. fluierînd şi dînd vesel bici calului. In felul acesta. deşi în unele privinţe s în tem de altă părere.). Napoleon vedea în ea panica 2 . Mtiffling o desparte în trei peripeţii. 3 Jomini. pe pămîntul muiat de ploaie şi sînge. din toate acele guri de aramă ieşi o ultimă şj înfricoşătoare vărsătură de proiectile. Toţi ceilalţi istorici sînt oarecum orbiţi şi. Muffling. a prins cu ochiul său ager trăsăturile caracteristice ale acestei cumplite prăbuşiri a geniului omenesc în luptă cu divinul hazard. garda murise. Wellington nu înţelege nimic. 2 „O bătălie terminată. numai Charras 3 . îşi dădură sufletul la Mont-Saint-Jean." (Napoleon : însemnări de la Sflnta Elena) (n. totul fu pierdut din pricina unei clipe de panică năprasnică. se rostogoli un fum nesfîrşit. în locul pe unde trece acum. de năruire a monarhiei militare — care. cu greu puteai desluşi ici-colo o tresărire printre cadavre. XVI QUOT LIBRAS IN DUCE ?' Bătălia de Ia Waterloo este o enigmă. Comentariile sînt încurcate. Cei patru pereţi ai cetăţuii celei vii zăceau la pămînt. Comunicatele sînt confuze. legiunile franceze.a. alţii se bîlbîie. Citiţi rapoartele. Joseph. Charras — scriitori militari din prima jumătate a secolului al X'IX-lea. şi pentru cel care-a pierdut-o. Zi cu adevărat năprasnică. băiatul care duce poşta la Nivelles. o zi sfîrşită. a tras după ea toate 1 Cît preţuieşte ducele ? (în origina! tn limba latină). care au studiat şi descris bătălia de Ia Waterloo. uşor albicios datorită lunii care se ridicase. bîjbîie. Jomini împarte bătălia de la Waterloo în patru momente. 410 . în grînele întunecate. înmărmurindu-i pe regi. măsuri greşite care au fost tndreptate. Izbînzi mai mari asigurate pentru a doua zi. Acea rămăşiţă nemaipomenită era nimicită. nu mai era nimic.

ele însele. inteligenţa. să vorbim despre Waterloo privind fără părtinire din amînd °uă taberele. trecătoare. Nici Germania. cînd Waterloo nu era decît un zăngănit de săbii. care poarta semnul unei necesităţi supraomeneşti. de răsturnare a legilor războiului. Geea ce-I deosebeşte pe fiecare dintre ele între neamurile pămîntului e ceva mai mult decît o luptă. o bătălie pierdută însemnează dobîndirea unui progres. oamenii n-au însemnat nimic. nici Anglia. Numai popoarele barbare se dezvoltă pe neaşteptate după o biruinţă. izvorăşte din. ? ! domnului ce este al domnului. In epoca asta. însemnează oare a ştirbi cu ceva Anglia şi Germania ? Nu. Ce este Waterloo? O victorie? Nu. 28 411 . Zorile nemăsurate ale unor idei noi sînt proprii secolului nostru. şi fără jalnicele isprăvi ale spadei. iar Anglia pe Byron mai presus de Wellington. Ceea ce alcătuieşte măreţia lor în veacul al XlX-lea nu-şi are obîrşia în Waterloo. Cînd încetează bătaia tobei. slavă domnului. nu sînt. nu dintr-o întîmplare. Adesea. a puhoaielor de apă umflate de furtună. Luîndu-le lui Wellington şi lui Blucher victoria de la Waterloo. simple numere pe care eroii şi cuceritorii le pot pune ca nişte jucători la loteria bătăliilor. mai multă libertate. E jocul de-a cine pierde cîştigă. In problema de la Waterloo nu e vorba nici de vestita Anglie. şi în zorile acestea Anglia şi Germania îşi au strălucirea lor minunată. Ele sînt măreţe. Popoarele sînt mari. nici Franţa nu încap într-o teacă.j e ] e __ şi de prăbuşire a forţei. geniul lor. mai ales în vremea noastră. Să-i dăm întîmplării ce este al întîmplării. E mîndria deşartă. deoarece cugetă. Un joc de noroc. nici de augusta Germanie. are cuvîntul raţiunea. slavă domnului. Mai puţină glorie. Aşadar. Sporul pe care-l aduc civilizaţiei e real. demnitatea. Popoarele civilizate. Tn evenimentul acesta. Onoarea lor. Germania îl are pe Goethe mai presus de Blucher. nu se înalţă şi nici nu se prăbuşesc după norocul sau nenorocul unui comandant.

măcelul organizat. chibzuiala. a apei. de altfel. Napoleon şi Wellington. cea mai ciudata întîlnire din toată istoria. de partea cealaltă. darul de a ghici. i Calculator francez din secolul al XVH-lea. dar şi tulburînd-o. totul pus în chip desăvîrşit la punct. asigurarea retragerii. Napoleon îl aştepta pe Grouchy. strategia care ştie să se folosească de teren. vechiul curaj clasic. ci două fiinţe cu totul opuse. a cîmpiei. dar şi scandalizată. Ia începutul carierei sale. Bătrîna bufniţă fugise din faţa tînărului vultur. autorul unei Cărţi a socotelilor gata făcute. Nu sînt doi duşmani. prevederea. care foloseşte antitezele. pe cînd Napoleon era un Michelangelo. tovărăşia destinului. geometria. de rîndul ăsta. confinînd în special tabele de dobînzi. Wellington era un Barreme ' al războiului. Cine era corsicanul ăsta de douăzeci şi şase de ani. Wellington îl aştepta pe Blucher. tactica echilibrării batalioanelor. n-a hărăzit niciodată un contrast mai izbitor şi o confruntare mai neobişnuită. Waterloo este. ce rost avea acest strălucit ignorant care. chemate şi oarecum silite să se supună. Dumnezeu. care a venit. Bonaparte. care n-a venit. o metodă nezdruncinată. încrederea în soartă cu ştiinţa strategică sporind-o. 412 . Nu merita să se toarne acolo un leu pentru atîta lucru. A izbîndit cel care a calculat exact. un nu ştiu ce care vede ca vulturul şi care loveşte ca trăsnetul. Amîndouă taberele aşteptau pe cineva. toate tainele unui suflet adînc. Tactica de altădată fusese nu numai uimită. despotul care merge pînă la tiranizarea cîmpului de luptă. geniul a fost învins de calcul. privirea scăpărătoare. a pădurii. şi.Un joc cîştigat de Europa şf plătit de Franţa. fantezia militară. Mai tîrziu numele lui a devenit substantiv comun. o măiestrie uimitoare îmbinată cu o vioiciune semeaţă. războiul socotit cu ceasul în mînă. un sînge rece îndărătnic. fără a lăsa nimic la voia întâmplării. instinctul supraomenesc. De-o parte precizia. Wellington este războiul clasic care se răzbună. îl întîlnise în Italia şi-l bătuse straşnic. crufarea rezervelor. a colinei. intuiţia.

Ce spune despre asta întunecatul a r3". Nu comandantul ei. Soarta îşi dete învoirea la ironia asta. pe Wurmser peste Beaulieu.aUstrieci sau în serviciul Austriei. Arcole. Waterloo e o bătălie de mîna întîi. j e fără muniţii. pe Mack peste Melas 1 ? Cine era acest începător în ale războiului care avea trufia unui astru ? Şcoala militară academică îl excomunicase. pe placul mulţimilor. este sîngele englez . cîştigată de un comandant de mîna a doua. este hotărîrea engleză. fără bocanci. ca să-l vedem pe Wurmser e de ajuns ca părul lui Wellington să fie alb. făcea praf una după alta cele cinci armate ale împăratului Germaniei. aproape f"ră 'oaste. a săbiei corecte împotriva spadei sclipitoare. oastea care a luptat la 18 iunie 1815. ea însăşi. Montebello. Napoleon se întîlni din nou cu un Wurmser tînăr. '?'!ÎrU en Slez în cabinetul Castlereagh. o duşmănie de neîmblînzit a militarismului de altădată împotriva celui nou. dînd peste cap pe Beaulieu peste Alvinzi. învinşi de Napoleon In de r». In adevăr. fără me. cu o neînţeleasă lipsă de recunoştinţă. Mantua. se năpustea asupra Europei coalizate şi cîştfea în chip nesăbuit victorii socotite cu neputinţă ? De unde venea turbatul ăsta spăimîntător. ceea ce a avut Anglia acolo cu adevărat măreţ a f° s *> fie zis fără supărare. pe Melas peste Wurmser. spune într-o scrisoare către lordul Bathurst 2 că oştirea s a. La 18 iunie 1815 duşmănia asta îşi spuse ultimul cuvînt şi. sub Lodi. Montenote. Marengo. scrisese: Waterloo. De-aci. 28* 413 . cu o mînă de oameni împotriva unor trupe numeroase. a fost o „arm at foarte slabă". este cerbicia engleză. a tablei de şah împotriva geniului. care. cunoscut pentru ura sa fată evo u ' t'a franceză. fără tunuri. ci oştirea. Wellington. Triumful celor mediocri. aproape fără să răsufle şi mînuind tot mereu aceiaşi luptători. In pragul prăbuşirii.vînd totu! împotriva lui şi nimic de partea sa. Ceea ce trebuie să ne minuneze în bătălia de la Waterloo este Anglia.

scoţienii de munte cîntînd din cimpoi sub ploaia de ghiulele. După al ei 1688 şi după 1789 al nostru. dar cel din urmă dintre pedestraşii şi dintre călăreţii lui a fost tot atît de dîrz ca şi el. Wellington nu este decît un erou ca oricare altul.dacă. Poporul acesta. după cît se pare. pe care nici un altul nu-l întrece în putere şi-n glorie. ea tot mai păstrează iluzia feudală. cavaleria lui Posomby şi a lui Somerset. A face pe Wellington atît de mare. Ga popor. se lasă dispreţuit. Dar această puternică Anglie se va mînia din pricina celor spuse de noi aci. nu ca popor. ţinînd piept vechilor cete de la Essling şi de la Rivoli — iată în ce-i constă măreţia. deoarece ierarhia militară engleză nu îngăduie să fie citat într-un ordin de zi nici un erou sub gradul de ofiţer. infanteria Jui Pack şi a lui Kempt. 2 Comandant al trupelor engleze în războiul Crimeii. garda călare. Ostaşul de fier preţuieşte tot atîta cît Ducele-de-fier. scăpase armata de la pieire. Wellington a fost dîrz. însemnează a micşora Anglia. batalioanele lui Rylandt. Ca muncitor. 414 . se lasă ciomăgit. n-a putut fi pomenit de către lordul Raglan i . Crede în ereditate şi în ierarhie. Scoţienii cenuşii. atunci Angliei i se datorează trofeul.vălmăşag de oseminte îngropate sub brazdele de J a Waterloo ? Anglia a fost prea modestă faţă de Wellington. Se ştie că în bă tălia de la Inkermann '. ca ostaş. mort în timpul asediului Sevastopolului (1855). se subordonează de bunăvoie şi-şi ia un lord drept şef. Monumentul de la Waterloo ar fi mai nimerit . toată admiraţia noastră se îndreaptă către soldatul englez. ăsta e meritul lui şi noi nu i-l precupeţim. regimentele lui Maitland şi Mitchell. ar înălţa în văzduh statuia unui popor. se preţuieşte ca naţiune. în'locul chipului unui om. In ce ne priveşte. un sergent care. 1 Bătălia de Ia Inkermann (1854) din timpul războiului Crimei!. Dacă are cineva dreptul la vreun trofeu. tinerii recruţi care abia ştiau să mînuiască flinta.

patruzeci şi patru la sută austrieci. reazim nepăsător al omului. dacă visează c a Vergiliu în faţa cîmpiilor morţii de la Filippe'. Martor al acestei bătălii a fost poetul Horajiu. Cîmpia de la Waterloo se înfăţişează azi cu liniştea obişnuită a pămîntului. călăuza care-l înşeală pe Napoleon. apărători nu v ătilor ^PUblicane. Napoleon. paisprezece la sută austrieci. călăuza care-i arată drumul cel bun lui Bulow. S-a făcut o socoteală şi s-a stabilit următoarea proporţie : pierdere de oameni — la Austerlitz. în anul 42 t. La Waterloo. Din înghesuiala asta s-a născut măcelul. Wellington. totuşi. s-o spunem. treisprezece la sută francezi.n. trei sferturi de leghe. La Moscova. patruzeci şi patru Ia sută ruşi. Intr-un cuvînt. o jumătate de leghe. dacă priveşte. Waterloo este aceea care are frontul cel mai mic faţă de numărul luptătorilor. şaizeci de mii de morţi. In total. Octavian şi al in?'" '" aU InVins pe du 5 man i' l°r Politici. la Waterloo a fost mai mult un măcel decît o bătălie. Noaptea. treizeci şi şapte la sută francezi. treizeci la sută ruşi. Brutus şi Casius. Din toate bătăliile mari. treizeci şi unu la sută aliaţi.e. La Bautzen. vedenia prăpădului pune stăpînire pe el.Ploaia din timpul nopţii. se desprinde de-acolo un fel de ceaţă plină de năluci: şi dacă vreun călător se plimbă prin aceste locuri. 415 . treisprezece la sută francezi. Grouchy care rămîne'surd la bătaia tunului. şi seamănă cu toate cîmpiile. cincizeci şi şase la sută francezi. paisprezece la sută francezi. şaptezeci şi două de mii de luptători de fiecare parte.Ceea ce admirăm mai presus de toate într-o ciocnire felul celei de la Waterloo este uimitoarea iscusinţă a tntîmplării. patruzeci şi unu la sută : o sută patruzeci şi patru de mii de luptători. tot acest prăpăd e rînduit de minune. la Waterloo. zidul de la Hougomont drumul desfundat de la Chain. Spăimîntătorul iunie trăieşte din nou . A Ant' P -6 Clmpiile de Ia FiliPPe (Macedonia). La Wagram. paisprezece la sută ruşi şi prusaci.. dacă ascultă. falsa colină-monument se şterge.

Petersburgul. Noi nu facem parte dintr-însa. toate astea nu mai sînt. aude. gerul săbiilor. e asmuţirea monarhiilor împotriva neîmblînzitei răscoale franceze. e stătu quo împotriva dorinţei de schimbare . Hougomont. cîmpul de bătaie prinde iar viaţă. XVII E OARE BINE CA A EXISTAT UN WATERLOO ? Există o şcoală liberală dintre cele mai vrednice de respect. vuietul nedesluşit al bătălieifantomă. înnăbuşirea acestui mare popor. visătorul.acel leu oarecare se destramă. şi furia se înalţă pînă la nori. toate acele înălţimi sălbatice. lucirile acelea sînt cuirasierii. Mont-Saint-Jean. e 14 iulie 1789 atacat pieziş prin 20 martie 1815 . cu Habsburgii şi cu Burbonii. care nu arată de loc ură faţă de Waterloo. g a . umbrele acelea sînt grenadierii. Papelotte. Pentru noi Waterloo nu este decît ziua uluitoare a libertăţii. iar în beznă. şiruri de infanterişti şerpuiesc pe cîmpie. scheletul acesta e Napoleon. Negreşit. 416 . ca un horcăit în fundul unui mormînt. şi rîpele se împurpurează. E Europa împotriva Franţei . şi copacii se înfioară. Berlinul şi Viena împotriva Parisului. scînteierea baionetelor. Plancenoit. apar încununate de-a valma cu vîrtejuri de vedenii care se nimicesc între ele. vede fu]. Frischemont. lopuri furioase străbat zarea . nimeni nu se aştepta ca un asemenea vultur să iasă dintr-un asemenea ou. dar se ciocnesc şi luptă încă. putem spune că este o voită biruinţă contrarevoluţionară. văpaia ghiulelelor încrucişarea groaznică a bubuiturilor. scheletul celălalt e Wellington. In scopul acesta s-au solidarizat casele de Brunswick şi de Nassau cu Romanovii. speriat. cu HohenzoIIernii. Dacă-i dăm bătăliei de la Waterloo tîlcul ei cel mai înalt. care se afla în erupţie de douăzeci şi şase de ani — a^ a se urmărea.

el potriveşte. regalitatea trebuia neapărat să fie îlh rală şi că din bătălia de la Waterloo a ieşit. stăvilind hotărît năruirea prin spadă a tronurilor europene. numiţi-o Progres. deşi acesta nu era decît un ostaş. Se foloseşte de Wellington ca să-l facă pe Foy orator. Războinicii au tăcut. Foy cade la Hougomont şi se ridică Ia tribună. îşi ajunge totdeauna ţinta în chip ciudat. folosind inegalitatea ca să dovedească egalitatea. Veacul pe care Waterloo voi să-l oprească pe loc a trecut peste toate şi şi-a urmat drumul. ea se reîntruchipează mereu. pune un surugiu pe tronul Neapolului' şi un sergent pe tronul Suediei 2. care doboară vechile tronuri. primit la r e a regelui Suediei. Dacă vreţi să vă daţi seama ce este revoluţia. de cuceritor în afară. care în adoles-«ntă a fost rfndaş la cai. Joachim Murat. Waterloo. spre ' rea părere de rău a învingătorilor. şi şi-o împlineşte începînd de azi. numiţi-l Mîine.'L * . înainte de Waterloo în Bonaparte. fiind providenţială şi cu neputinţă de înlăturat. Pentru un lucrător ca el nu există unealtă rea. n-a avut altă urmare decît de-a face ca activitatea revoluţionară să continue sub altă formă. mareşal al imperiului. o ordine constituţională nedorită. E vorba de cumnatul lui Napoleon. rerne ce imperiul fusese despotic. iar după Waterloo în Ludovic al XVIII-lea. care acordă Constituţia şi i se supune. Vorba de cu t Charles Bernadotte. i | ( Jr T it L d -V T ** f~* l ^ ■ ■ 4 ^<h •-» ^"\ i-\ #-V «4 >4 *■* +■ *-» . Bonaparte. Pentru că revoluţia nu poate fi cu adevărat învinsă şi pentru că. Mîine îşi desăvîrşeşte opera fără ca nimic să i se poată împotrivi .Waterloo fireasca a poartă în cîrcă dreptul divin. de bolnavul de podagră înăuntru. La Saint-Ouen. Fără să-şi piardă cumpătul. Aşa lucrează progresul. căruia fi va urma la tron sub ""mele de Carol al XlV-lea. e rîndul gînditorilor. cu meşteşugul lui dumnezeiesc. Se slujeşte de bolnavul de podagră ca şi de cuceritor. Carol al XlII-lea. 417 . iar dacă vreţi să vă daţi seama ce este progresul. prin reacţiunea L*■ i •' « I■ _ H ^ A jf « tV . pe omul care a trecut Alpii şi pe bătrînelul şubred şi bolnav al părintelui Elyseu. /"» lucrurilor. Ludovic al XVIII-lea îşi pune semnătura pe declaraţia drepturilor omului. E drept că.

ceea ce triumfa la Waterloo. a simţit că lava aceea ardea picioarele şi s-a răzgîndit. Imperiul se afundă într-un întuneric asemănător cu al lumii romane în agonie. Numai că barbaria din 1815. se zice. nu prea avea putere. pe care se cuvine s-o numim pe numele ei cel mic contrarevoluţie. ceea ce zîmbea în spatele lui Welling. Scopul nu era nicidecum libertatea. Contrarevoluţia era fără să vrea liberală. ton. de pe înălţimea platoului Mont-Saint-Jean. Să nu vedem în Waterloo decît ceea ce înseamnă Waterloo. obosi iute şi se opri brusc. ceea ce se năpustea asupra Franţei ca asupra unei prăzi. Dacă gloria stă în paloşul din care s-a făurit sceptrul. aşa cum printr-un fenomen asemănător Napoleon era fără să vrea revoluţionar. ceea ce-I încuraja pe Bliicher să-i treacă prin foc şi sabie pe cei ce fugeau în neorînduială. ceea ce îi aducea toate bastoanele de mareşal ale Europei. S-a întors la încropirea unei Constituţii. a văzut de aproape gura vulcanului. Intr-un cuvînt. s-o recunoaştem. ca pe vremea barbarilor. imperiul In înţelesul : a pierdut puterea. Ajunsă la Paris. printre care. 418 . Se zări din nou abisul. La 18 iunie 1815 un Robespierre călare a fost trîntit de pe cal 1 . ceea ce împingea cu voioşie roabele de pămînt pline cu oseminte pentru a se înălţa colina leului. ceea ce a făcut să se înscrie cu mare pompă pe acel piedestal data de 18 iunie 1815. şi asta nu se poate tăgădui. şi bastonul de mareşal al Franţei. a fost plîns. XVIII O NOUA RĂBUFNIRE A DREPTULUI DIVIN S-a pus capăt dictaturii. şi plîns de ochi viteji.Biruinţa asta prevestitoare de nenorociri a fost înfrîntă de libertate. era contrarevoluţia. Contrarevoluţia care şoptea cuvîntul infam : dezmembrare. Imperiul. întregul sistem al Europei se prăbuşi.

origi nar din regiunea Bearn. stingher printre atîtea noutăţi. Comparată cu lumina zilei. Unul din şefii bandelor de monarhişti. El raspîndise pe pămînt toată lumina are o poate da tirania : lumină mohorîtă. Manifestările de bucurie de la 8 iulie făcură să se uite entuziasmul de la 20 martie. 2 Castel din împrejurimile Londrei. ieşi din încurcătură mulţumită statuii ducelui ■d'Angouleme. Arcul de triumf al Caruselului. în Franţa şi pe continent se aşeză una din formele cele mai netăgăduite de mîntuire a societăţii veacului al XlX-lea. Ludovic al XVIII-lea se întoarse la Paris. în care englezii l-au găzduit pe Ludovic al XVIII-lea înainte de a-l înscăuna rege al Franţei. deviza regelui Ludovic al 419 . trupele franceze au învins armatele unei coaliţii puternice conduse de împăratul german Otto al IV-lea. se vorbea despre Bouvines 3 şi despre Fontenoy 4 ca despre ziua de ieri. Europa purta cocarda albă 5 . 5 Semnul regalităţii. încărcat cu victorii care nu-şi mai aveau rostul.r • mult ° apte ^ lumină întunecată. care în 1815 s-au dedat la presalii sălbatice împotriva bonapartiştilor şi a foştiler revoluţionari <"ntre anii 1789-l799 (teroarea albă). pentru că în ţărîna aceea zăceau oasele lui Ludovic 1 Denumirea dată regelui Franţei Henrlc al IV-lea (1589—1610). Acolo unde fusese o gardă imperială era acum o casă. în 1214. Altarul şi tronul se înfrăţiră cu măreţie. ruşinat poate întrucîtva de Marengo şi de Arcole. XlV-iea8a' ^ PUtere cu al'i! mai numeroşi". Austerlitzul fiind uitat. Gorsicanul ajunse potrivnicul bearnezului'. Cimitirul Madeleine — groaznica groapă comună de la '93 — fu acoperit cu marmură şi matostat. Masa de brad din Hartwell 2 fu aşezată în faţa fotoliului cu flori de crin al lui Ludovic al XlV-lea. Localitate din Belgia în care francezii au obţinut o victorie în 1745 ™potriva englezilor. e Această spulberare a nopţii avu efectul unei clipse. Deviza non pluribus impar 7 apăru din nou în razele de piatră care închipuiau soarele pe faţada cazărmii de pe cheiul d'Orsay. Localitate unde. Pe cupola Tuileriilor flutură drapelul alb. Mai ^u.gloria însăşi. Trestaillon 6 ajunse vestit.

prejudecăţile. Idealul. şi întunericul a luat locul luminii pe pămînt. dar proclama catolicismul religie de stat. care-l unsese împărat în preajma acestei morţi. popoarele — carnea de tun atît de îndrăgostită de tunar — îl căutau cu ochii. căreia. amintind că ducele d'Enghien murise chiar în luna cînd fusese încoronat Napoleon. în vîrstă de patru ani. fiindcă este luna cînd se prăpădeau tuberculoşii. La Schoenbrunn' rătăcea o umbră micuţă. . ceea ce anula S3' ran(ia libertăţii de gîndire. 4 Articolul 14 al Chartei constituţionale din 1815 garanta libertatea de conştiinţă. se lustruiră cu liberalism. Vechile realităţi vătămătoare şi veninoase luară înfăţişări noi. binecuvîntă liniştit prăbuşirea. Şerpii şi-au schimbat pielea. şi stăpînul Europei a fost închis într-o cuşcă. După Waterloo cerul Europei se 1 Reşedinţa împăraţilor austrieci la Viena. Unde e ? Ce face ? „Napoleon a murit 1" îi spunea un trecător unui invalid de la Marengo şi de la Waterloo.II al XVI-Iea şi ale Măriei Antoaneta. Omul fusese în acelaşi timp înălţat şi înjosit de Napoleon. în după-amiaza unei zile de vară. prinse numele straniu de ideologie. Papa Pius al Vll-lea. aşa cum binecuvîntase înălţarea. însemna să dai dovadă de răzvrătire. Gravă nesocotinţă din partea unui om mare să ia în rîs viitorul ! Cu toate astea. „A murit ? exclamă ostaşul. dreptul divin îşi puse masca unei Constituţii. superstiţiile şi gîndurile ascunse. un păstor i-a spus unui prusac într-o pădure: „Luaţi-o pe-aici. Victor Hugo extinde epi tetul la întreg anul 1815. Minciuna se împereche cu 1789. şj vechiul regim a devenit ce! nou. nu pe acolo !" Acest 1815 a fost un fel de aprilie jalnic3 . In şanţul de la Vincennes ieşi din pămînt o piatră funerară. $j toate astea au fost cu putinţă. pentru că. spunîndu-i regele Romei 2 . ficţiunile deveniră constituţionale. 2 E vorba de fiul lui Napoleon I şi al Mariei-Luiza. sub această domnie a materiei strălucitoare. 3 Aprilie jalnic: considerată ca aducătoare de nenorociri şi de moaite. cu articolul 14 4 în inimă. Bine-l mai cunoşti !" închipuirea oamenilor făcea un zeu din acest om doborît la pămînt. şi regii şi-au reluat tronurile. începutul teroarei albe a restauraţiei.

420 .

guvernatorul insulei Sfînta Elena în timpul exilului lui Napoleon. Pe cînd Napoleon se stingea la Longwood. războiul. Viitorul. i . învingătorilor începu să le fie frică. şi ceva din pacea lor se răspîndi în lume. Braţele lui încrucişate ajunseră neliniştea tronurilor. Regii domniră fără să se simtă la largul lor. In prezenţa şi în faţa acestei străvechi Europe refăcute se schiţară trăsăturile unei Franţe noi. toată această întune' Denumirea unui han şi a unei localităţi. Napoleon doborît părea mai înalt decît Napoleon în picioare. Anglia îl puse pe Hudson Lowe 2 să-l păzească. Infrîngerea îl ridicase mai sus pe cel învins. iar Franţa pe Montchenu 3 ca să stea la pîndă. Ochii înflăcăraţi ai tinerelor generaţii se îndreptară spre el. 4 Congresul de la Viena (1814-l815) a fixat noile frontiere ale statelor ropen d ropene Infrîngerea lui Napoleon. locul unde se afla statulfflajor al lui Napoleon în timpul bătăliei de la Waterloo. Iată ce înseamnă Waterloo. cei şaizeci de mii de oameni căzuţi pe cîmpia de la Waterloo putreziră în tihnă. Spaima asta venea din cantitatea de revoluţie care clocotea într-însul. ^ pasă nemărginirii? Toată furtuna asta. 421 . pe urmă pacea. tot norul ăsta. c g # Dispariţia lui Napoleon a lăsat multă vreme un gol imens. Congresul de la Viena alcătui drept urmare tratatele din 1815 4. îşi vesti intrarea. Regii umplură acest gol. Alexandru îl numea „insomnia mea". Luă fiinţă o Sfîntă Alianţă. Belle Alliance !' spusese mai-nainte cîmpia fatală <je la Waterloo. autor de virulente Pamflete antibonapartiste. Purta pe frunte steaua care se cheamă Libertate.. Ciudat lucru : lumea se îndrăgosti în acelaşi timp de viitorul care se numea Libertate şi de trecutul care se numea Napoleon. luat în r îs de către împărat. „General englez. iar Europa numi asta restauraţie. Om politic ultraregalist din timpul restauraţiei. Bătrîna Europă se folosi de ilej ca să introducă diferite reforme. cu stînca de la Sfînta Elena în zare. Asta explică şi îndreptăţeşte liberalismul bonapartist.

* „Astfel Vergilig. în faţa căruia o gîză care sare din-trun fir de iarbă pe altul înseamnă tot atît cît vulturul care zboară dintr-o clopotniţă într-alta prin turlele catedralei Notre-Dame. Wellington se duse în satul Waterloo ca să-şi întocmească raportul către lordul Bathurst >. 1 In 1815. In unele catastrofe se întîlnesc asemenea tragice complicităţi ale nopţii. Papelotte a ars. descoperi urmele fugarilor. Englezii ocupară lagărul francezilor. Devenise cunoscut lucraţi lui feroce fafă de Fran(a şi Napoleon. La 18 iunie J815 era lună plină. Hougomont a ars. După cea din urmă lovitură de tun. cîmpia de la MontSaint-Jean rămase pustie. dezlănţuiţi în urmărire. Mont-Saint-Jean a fost bombardat." începutul unui ver? atribuit Ful 42 2 . care n-a luat de loc parte la luptă. Haie-Sainte a fost luat cu asalt. are toată cinstea. împinseră înainte. dădu mulţimea asta prăpădită pe mîna înverşunatei cavalerii prusace şi înlesni masacrul. Belle-Alliance a văzut îmbrăţişarea celor doi învingători. Plancenoit a ars. iar Waterloo.care n-au tulburat nici măcar o singură clipă lumina ochiului nemărginit. Pitt. XIX CIMPUL DE LUPTA IN TIMPUL NOPŢII Să ne întoarcem — e o nevoie a acestei cărţi — la fatalul cîrnp de luptă. Lumina ajută crunta urmărire a l u i Bliicher. prin ura roii dar nu pentru voi. numele acestor localităţi abia sînt cunoscute . îşi aşezară tabăra dincolo de Rossomme. Waterloo a rămas la o jumătate de leghe departe de ea. Dacă s-a putut aplica vreodată zicala sic vos non vobis 2 . ea se potriveşte negreşit satului Waterloo. aşa se consfinţeşte de obicei biruinţa : culcîndu-te în patul celui învins. secretar de stat pentru colonii în cabinetul lui W. Prusacii. Fără să fi contribuit în vreun fel la bătălie.

■codaşii". mai ales pe ostaşul din zilele noastre. nu credem lucrul ăsta. vorbeau franţuzeşte şi-i urmau pe englezi. căreia în grai cazon i se spunea . cerşetori oferindu-se drept călăuze ofiţerilor. Zorile care vin după o bătălie răsar totdeauna peste cadavre goale. Războiul 010 frumuseţi groaznice. * â se iveşte prilejul. E sigur un lucru : de obicei după învingători vin hoţii. bolnavi prefăcuţi. Una dintre cele mai uimitoare este grăbita despuiere a morţilor după biruinţă. ai tot dreptul să despoi niţel un cadavru care este opera ta. socotesc că sînt tocmai cei care au făurit gloria. Nici o armată şi nici o naţiune nu erau răspunzătoare de aceste făpturi . spun ei. armatele în marş de altădată — nu vorbim despre cele de astăzi — tîrau după e 'e toată gloata asta. pe care nu le-am trecut sub . că are şi părţile Iui urîte. şi acolo se găsesc cei pe care trebuie să-i învinovăţim. chiar cirnpul de luptă.kt u sîntem din cei ce privesc cu îngăduinţă războiul. jumătate tîlhari. purtînd uniforme fără să lupte. schilozi cumpliţi. printre care şi Voltaire. Intrucît ne priveşte. Să culegi lauri ţi să descalţi un mort — aşa ceva ni se pare cu neputinţă pentru aceeaşi mînă. cantinieri suspecţi. Mar. Să-l scoatem însă din cauză pe ostaş . vorbeau italieneşte şi-i urmau pe nemţi. jumătate slugi. Oameni-lilieci. mergînd uneori cu nevestele în cărucioare şi furînd ceea ce vînd mai tîrziu. Orice armată are o coadă.c izul de Fervaques a fost ucis mişeleşte şi jefuit. tot felul de păsări de noapte zămislite de acest asfinţit care se numeşte război. îi arătăm neajunsurile. cei rămaşi în viaţă îi jefuiesc pe cei care sînt la pămînt. Cine face asta ? Cine pîngăreşte în felul ăsta izbînda ? A cui e mîna respingătoare care se strecoară în buzunarul victoriei ? Cine sînt hoţii care dau lovitura lor la adăpostul gloriei ? Unii filozofi. borfaşi. nu se face cu schimbul. Sînt aceeaşi. a „ re . secături. însă. La urma urmei. s ă recunoaştem. în noaptea care urmă după victoria 423 . Eroul din timpul zilei este vampirul din timpul nopţii.

2 Mareşal al lui Ludovic al XlV-lea. în timp ce alţii erau împuşcaţi în cealaltă. de către unul din aceşti mizerabili. trecerea cu vederea a răului face parte din bunătate. După înfăţişare era unul dintre cei despre care am vorbit — nici englez. In urma oştilor se vedeau mai mulţi sau mai puţini jefuitori. la începutul războiului Lig" de la Augsburg. cunoscuţi prin disciplina de fier pe care o impuneau soldaţilor. Era îmbră1 Sat din Piemont (nord-vestul Italiei). coaliţie împotriva lui Ludovic al XlV-lea.de la Cerisoles '. o recunoaştem bucuroşi. nici soldat. confundînd victoria cu furtul şi venit pentru jaf la Waterloo. 3 Aluzie la distrugerea sistematică a tuturor aşezărilor omeneşti din această regiune a Rinului mijlociu în 1689. avea puţini. nu se ştie totdeauna de ce unii generali. Confuzie din partea lui Victor Hugo : Turenne era mort atunci de 14 ani . Turenne 2 era adorat de ostaşii lui pentru că îngăduia jaful . pe care numai o disciplină aspră o putea lecui. 424 . responsabilul acestei acţiuni atroce este Louvois. încît a lăsat ca Palatinatul să fie trecut prin foc şi sînge 3 . Codas spaniol care vorbea* franţuzeşte şi pe care-l luase drent unul de-ai noştri din pricina vorbirii gasconului. Turenne a fost atît de bun. ministrul de război. învingător în multe bătălii din războiul de treizeci de ani. în noaptea de 18 spre 19 iunie morţii au fost despuiaţi. nici ţăran. după cum comandantul era mai mult sau mai puţin sever. mai puţin ora decît vampir. au fost atît de populari. dar cei care pradă sînt dîrji. atras de mirosul cadavrelor. în care armatele franceze au repurtat tn 1544 o victorie împotriva trupelor lui Carol Quintul. Tîlharii prădau într-o parte a cîmpului de luptă. Spre miezul nopţii. Hoche şi Marceau 4 n-aveau codaşi. Totuşi. Wellington. Zicala dezgustătoare „a trăi pe spinarea duşmanului" producea lepra asta. Wellington a fost neînduplecat. dintre cei mari de altfel. a dat ordin să fie împuşcat oricine va fi prins asupra faptului . S-au distins în campaniile duse contra răscoalelor puse la cale de nobilime şi în Renania împotriva austroprusacilor. un om da tîrcoale sau mai curînd se tîra înspre drumul desfundat de la Chain. * Generali francezi din timpul revoluţiei. Sînt faime care înşeală. Luna era înspăimîntătoare pe cîmpia aceea. Dj n tîlhărie se năştea tîlharul. nici francez.

tras de o mîrţoagă flămîndă.o bluză care aducea cu o -pelerină. dar nedesprinse încă. acoperit cu un coviltir de răchită gudronată. na la apus. O adiere. Aşa e cerul. mişcările pripite şi tainice. Hougornont şi Haie-Sainte continuau să ardă. nepăsător. Felul um se strecura. se legănau încet în bătaia vîntului nopţii. Unele păsări de noapte cu picioare lungi iau asemenea forme în mlaştini. N-avea traistă. formînd. Din cînd în cînd se oprea. ce păştea urzici printre zăbal<\ oprit şi parcă ascuns în spatele cocioabei aflate ia întretăierea drumului de la Mont-Saint-Jean spre Braine-l'Alleud cu şoseaua din Nivelles. crengile rupte de schije. Noaptea era senină. un fel de femeie şezînd pe un maldăr de lăzi şi pachete. ar fi putut zări. Prin livezi. care se gau ca un şjrag (jg rubine cu două paftale desche425 . Cine era X \ g s tâ ? Noaptea ştia probabil mai multe pe socoteala 0ITlU decît ziua. Intre acest furgon şi omul care da tîrcoale era probabil o legătură. două flăcări uriaşe. luna rămîne albă. aproape o respiraţie. era neliniştit şi A " net mergea înainte şi se uita înapoi. la oarecare depărtare. N-are nici o însemnătate faptul că pămîntul e roşu. mergînd încoace Şincolo. mişca mărăcinişurile. iar în furgon. dar fără îndoială avea buzu-încăpătoare sub pelerină. Nici un nor pe bolta cerului. îl făceau să semene cu acele larve care bîntuie ruinile !n amurguri şi pe care vechile legende normande le numesc alode. alta la răsărit. O privire care ar fi cercetat cu băgare de seamă întunericul. atitudinea lui. . n a e tî n d cîmpia în jurul lui să vadă dacă nu era observat se apleca deodată. care păreau suflete ce-şi luau zborul. urnea de pe jos ceva mut şi nemişcat. In depărtare se auzeau nelămurit patrulele şi rondurile de noapte din tabăra engleză. Iarba era străbătută de fiori. pe urmă se ridica şi se îndepărta pe furiş. atîrnînd de scoarţă. un mic furgon de cantinier.

pe şoseaua dinspre Genapp e îngrămădirea hoiturilor era pe măsura adîncimii drumului desfundat. aşa era drumul ăsta în noaptea de 18 iunie 1815. să te bucuri de lumina soarelui. căci hoiturile făcuseră drumul una cu cîmpia şi-l umpleau pînă la margine ca o baniţă de orz rasă. în partea unde se netezea. să simţi un călcîi care-ţi scoate ochii din cap. Spre mijloc. domnea acum tăcere desăvîrşită. frunze. Un vălmăşag îngrozitor. 426 . să gîndeşti. într-un loc care mai e arătat ş 1 astăzi. apoi iat-o: să trăieşti. care respiră. să te prăbuşeşti într-o prăpastie. să alergi după' o glorie care stă orbitoare în faţa ta. să ai mamă. să vezi spice de grîu. să speri. Alaiurile şanţului nu se mai vedeau. Ne amintim că prăbuşirea cuirasierilor avusese loc de partea cealaltă. copii. să nu te poţi agăţa de nimic. să simţi oameni sub tine şi cai peste tine. Matca drumului desfundat era plină cu cai şi călăreţi îngrămădiţi unii peste alţii. o voinţă care judecă. să cazi. să vorbeşti. să ie zbaţi în zadar.iate la capete — cu brîul de focuri din tabăra eng] e -desfăşurat într-un imens semicerc pe colinele din ^' Am vorbit de catastrofa de pe drumul dinspre Ni se strînge inima gîndindu-ne cum au murit tnf îla viteji. să iubeşti. nevastă. să te rostogoleşti. flori. să te sufoci. o inimă care bate. să-ţi simţi în piept plămîni. să striveşti şi să fii strivit. deodată. să te răsuceşti. dacă există o realitate care depăşeşte visul. crengi. să fii acolo dedesubt şi să-ţi spui: acum cîteva clipe eram un om viu ! Pe locul unde horcăise acest jalnic prăpăd. Sîngele curgea pînă pe şoseaua de la Nivelles şi se prelingea într-o băltoacă mare în faţa unui pîlc de arbori ce închidea drumul. să rîzi voiniceşte. să fii în plină stăpînire a forţei virile să fii sănătos şi vesel. un rîu de sînge în partea de jos. să muşti cu turbare potcoave de cai. cu oasele rupte de vreo lovitură de copită în întuneric. în mai puţin de-un minut. să ai lumina şi. să urli. Dacă este ceva groaznic. să-ţi simţi sabia fără folos. Un morman de cadavre în partea de sus. cît ai clipi din ochi.

însă.Mizerabilii. Acesta. 29 . Răscolea mormanul ăsta uriaş. se ridică. hotărîndu-se. Deodată se opri. scormoni grămada. pe drumul desfundat. Mai bi ne un st ri goi decît un jandarm. ^trase trupul şi. ~~ Ei! — zise hoţul — nu cumva mortul ăsta e viu ? J a să vedem. înşfacă mîna. lumi nată de lună. S. în genunchi. I 497 . apucă braţul. întoarse. tîra după "i întunericul drumului desfundat un om fără viaţă. In clipa aceea tresări. cîteva clipe după aceea. cu capul la pîndă deasupra marginii drumului desfundat. rămase într-o atitudine prefăcută ? i speriată. Sforţarea se iroseşte repede în groapă. palma deschisă se închisese şi-i apucase pulpana pelerinei. p'cea nu ştiu ce respingătoare trecere în revistă a morţilor. cercetînd zarea. La cîţiva paşi în faţa Iui. Simţi că-l apucase cineva de spate. Călca prin sînge. în locul unde se sfîrşea mormanul morţilor. începu să rîdă. stătu o clipă ghemuit şi. sprijinindu-şi partea dinainte a trupului pe degetele arătătoare proptite în părnînt. voi. de sub grămada asta de oameni şi de cai. Pe urmă. ieşea o mină deschisă.acolo pe unde trecuse divizia Delort. Intr-un deget mîna avea ceva care lucea şi care era un ine! de aur. Omul se aplecă. ea î n tr-acolo. cînd se ridică. A! — zis e el — e mort ul . inelul nu mai era pe mînă. Nu se ridică de tot. Unui om de treabă i-ar fi fost frică. Dar mîna pierdu orice putere şi-i dădu drumul. i>e plecă din nou. Privea. Cele patru labe ale şacalului sînt potrivite pentru anumite fapte. liberă ca Pul. cu spatele spre movila morţilor. stratul morţilor se -Iotul de noapt e pe care l -am arătat subţiaci tit orul ui se . dădu la o parîe oî ce-l împiedica.

prin nişte procedee noi. Un om care nu era de prin partea locului. Jean Vaijean a fost întemniţat din nou. Se ştie că pe vremea aceea nu exista încă Gazeta tribunalelor. II reproducem pe cel dintîi. pe care o depusese la acesta şi pe oare de altfel se spune că o câştigase cinstit din comerţul lui. Articolele sînt destul de scurte. ceva mai amănunţit. nu s-a putut afla unde ascunsese Jean Vaijean banii ăştia. Madeleine nu era decît un fost ocnaş. o veche industrie locală. fabricarea mărgelelor de sticlă neagră.Journal de Paris de la aceeaşi dată : 430 . înfiripase cu cîţiva ani în urmă.CARTEA A DOUA VASUL ORION I NUMĂRUL 24601 DEVINE NUMĂRUL 9430 Jean Vaijean fusese prins din nou. osîndit în 1796 pentru furt şi că-l chema Jean Vaijean. După ce a fost întemniţat din nou în ocna din Toulon. îl reproducem după . se pare că a izbutit să scoată de ia d. Cel de-al doilea articol. Madeleine. Laffitte o sumă de peste o jumătate de milion. Poliţia a descoperit că d. la cîteva luni după întîmplările uimitoare care s-au petrecut la Monireuii-sur-mer. Drept recunoştinţă pentru serviciile aduse. Prin asta se îmbogăţise şi. îmbogăţise şi ţinutul. pe nume d.. Poartă data de 25 iulie 1823: „într-un district din Pas-de-Calais s-a petrecut de curîrsd un fapt puţin obişnuit. Vom trece repede peste amănuntele dureroase. fusese numii primar. din Drapelul alb. Ne mărginim să transcriem aici două dări de seamă publicate în ziarele vremii.. să recunoaştem. înainte de /arestare.

Trăia cu stituată.pentru ca să reintre în posesia unei mari sume de bani. mulţumită sîrguinţei neobosite a parchetului. prin glasul convingător şi iscusit a! procurorului general. Se spune că s-a folosit de răgazul acestor ci-teva zile de libertate . Drept urmare. °calitatea und e şi-a petrecut Voltaire ultimii douăzeci ele ani 'lin . în împrejurări vrednice de-a atenţiaTicălosul acesta izbutise să înşele vigilenta poli.. Tîlharul n-a încercat să se apere. izbutise să evadeze. In îndurarea lui fără margini.au putut îi găsiţi." L viată. care are o forţă herculeană. pe care o depusese la unul dintre bancherii noştri cunoscuţi. numit Jean Valjean. regele a binevoit să-i imbe pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. Se crede că e vorba de vreo şase sau şapte sute de mii de franci.acum vreo opt ani. poliţia !-a prins din nou chiar la Paris. cum a spus în versuri nemuritoare patriarhul din Ferney J: . In cele din urină. care fac cursa între Capitală şi satul Montfermei! (Seine et Oise).. S-a arătat. In orice caz.fost ocnaş liberat. a murit de spaimă în clipa cînd a fost arestat ăsta.a ■ *si schimbase numele şi reuşise să fie numit primar în-' u i din oraşele noastre din Nord.din Savoia-n fiecare ari coboară să cureţe-n hogiaouri astupate funinginea — cu mîna lor uşoară. Jean a Jean a fosit condamnat la moarte.. Actul de acuzare susţine că i-ar fi îngropat întrun loc ştiut numai de ell şi n-. în clipa cînd se urca într-una din trăsurile acelea mici. că furtul fusese săTOŞit în complicitate şi că Jean Valjean făcea parte dintr-o banda de hoţi din Sud. întemeiase în oraşul acela PPO \ destul de însemnat.. . Jean Valjean a fost m s ' numaidecît la ocna din Toulon. fiind găsit vinovat. dar. Nemernicul care . a fost demascat • arestat. la cîteva zile după evadare. asupra persoanei unuia din acei copii cumsecade care. Criminalul n-a vrut să facă * ur s. a apărut de cu-j fata curţii cu J ur ' d' n Var. numitul Jean Valjean a fost dat în judecata curţii cu juri din departamentul Var pentru furt la drumul mare săvîrşit ou mina înarmată.

firele înnodate de domnul Madeleine se încurcară şi se rupseră . valoarea produselor scăzu. Statul însuşi băgă de seamă că fusese strivit cinev undeva. Se iscară învrăjbirile invidiei. se împlini tot ce prevăzuse el în noaptea lui ^ înfrigurare şi de îndoială. avu loc la Montreuil-sur-mer împărţeala egoistă a marilor înfăptuiri năruite. atelierele nu mai aveau ce lucra. fiindcă s-a întîmplat după moartea lui Alexandru. De altfel. toate se făceau în mic în loc să se facă în mare. salariile scăzură. o dată cu domnul Made leine dispăru şi prosperitatea orăşelului Montreuil-su r . posibilităţii^ de desfacere se micşorară. veni falimentul. în locul bunăvoinţei. numărul lui Jean Valjean fu schimbat. dorul de luptă luase locul spiritului de organizare. alţii se lăsară de meseria asta. rămas fără el oraşul rămăsese fără suflet. în locul bunătăţii arătate tuturor de către întemeietor. înfăţişară această schimbare a pedepsei o izbîndă strălucită a partidului clerical. îndîrjirea . duşmănia unuia împotriva celuilalt. Unii părăsiră localitatea. într-adevăr. La ocnă. După căderea lui. De-aci încolo.12 . mer. o dată cu asta. nechemaţii se improvizează fabricanţi. lucrătorii se risipiră. Marile ateliere ale domnului Madeleine îşi închiseră porţile. Nu mai era un centru. In mai puţin de patru ani după pronunţarea s e 4. fatala destrămare a stărilor înfloritoare care se savîrşeşte zilnic. fie zis în treacăt.Se ştie că la Montreuil-sur-mer Jean Valjean un om evlavios. După căderea lui. pe neştiute. Unele ziare. Şi. fiecare se gîndea numai la sine. printre care şi Le tutionel. concurenţă şi înverşunare pretutindeni. Totul se risipi. nu mai e ra nimic pentru săraci. se urmărea cîştigul în loc să se urmărească calitatea. Domnul Mrrdeleine stăpînea şi conducea totul. Locotenenţii se încoronează regi. procedeele de fabricaţie începură să fie falsificate. oamenii pierdură încrederea. comenzile erau din ce în ce mai reduse. s ? numea acum 9430. în comunitatea omenească şi pe care istoria n-a luat-o în seamă decît o singură dată. clădirile se dărăpănară.

In adevăr. Iată care e superstiţia din Montfermeil. cu înfăţişare de căruţaş sau de tăietor de lemne. • Etatea dintre domnul Madeleine şi Jean Valjean. a luat cele mai reacţionare "' d i t t Plantă tropicală. din timpuri străvechi. prin care se constata. II IN CARE SE VOR CITI DOUA VERSURI CARE SUNT POATE DE LA DIAVOL înainte de-a păşi mai departe. Vei 1 a ga atunci de seamă că omul ăsta e un ţăran oarecare. diavolul şi-a ales pădurea ca să-şi îngroape acolo comorile.Je pentru încasarea impozitelor în districtul Montreuil-tuie ' SU ta de r s _ au îndoit şi domnul de Villele ' făcea observaţia la tribună. cu atît mai ciudată şi mai preţioasă cu cît o superstiţie populară în vecinătatea Parisului e ca şi cum ar creşte aloe 2 în Siberia. In localitatea Montfermeil dăinuieşte o credinţă foarte veche. în luna februarie 1827. ora de încredere U1 ms Caro1 a l X-lea şi al ms ea şi al uUraregaliştilo T"' dictate de clica feudalo-clericală. cheliden . purtînd pantaloni şi bluză de pînză. al lu^reşedinte!e cabinetului francez tntre 1821 şi 182S . Cumetrele spun că adeseori întîlnesc pe înserate. Sînt trei chipuri de a trage folos din această wtîlnire. să te apropii de el şi să-i vorbeşti.• curţii cu juri. . în felul ăsta poate fi lesne recunoscut. prin locurile mai puţin umblate ale pădurii. în folosul ocnei.. omul ăsta se ocupă cu săparea nei gropi. un om negricios.0 uUraregaliştilor . încălţat cu saboţi. Se crede că. şi care poate fi recunoscut deoarece în loc de tichie sau pălărie are pe cap două coarne foarte mari. Mai întîi. Sîntem dintre cei ce respectă orice plantă rară. socotim nimerit să povestim cu oarecare amănunte o întîmplare ciudată care s-a petrecut la Montfermeil cam în aceeaşi vreme. De obicei. şi care se potriveşte întrucîtva cu unele presupuneri ale procurorului general.

gropile săpate de omul negru şi au încercat să-l jefuiască pe diavol. mori întro lună. peste ce dau ? Ce e comoara diavolului ? Un bănuţ.eâ pare negru din pricina amurgului. un cadavru care sîngerează. 434 . fie şi pentru o lună. Oamenii se trudesc din greu — gropile astea fiind de obicei foarte adinei — năduşesc. au răscolit adesea. cînd pun mîna pe „comoară". şi cînd în cele din urmă ajung la fundul gropii. In cazul ăsta. pe care le-a lăsat cu privire la cele povestite mai sus un călugăr normand rău văzut. cîteodată un taler '. alergi repede la groapă o scormoneşti şi scoţi de-acolo . pufin vrăjitor. pe care-i ispiteşte orice. Te-ntord acasă şi-fi dai sufletul într-o săptămînă. cel de-al doilea. Deoarece toate aceste trei chipuri au neajunsurile lor. cel de-al treilea chip e să nu vorbeşti cu omul negru. în sfîrşit. care se numea Tryphon. Se pare că nu-i vorba de cine ştie ce — dacă ar fi să ne luăm după spusele din bătrîni şi mai cu seamă după cele două versuri enigmatice. că nu sapă nici groapă. dar că smulge iarbă pentru vaci şi că ceea ° luaseşi drept coarne nu era altceva decît o furcă pentru bălegar.are oferă cel puţin oarecare foloase. fără-ndoială. printre care şi pe acela de a pune mîna pe o comoară. c. scormonesc. să nu te uiţi la el şi să fugi cit te ţin picioarele. cazmaua s-a tocit. Vei muri pînă într-un an. lucrează toată noaptea. pe care o poartă pe umăr şi ai cărei din fi ţ.. din depărtare. că-i ies din cap. Al doilea chin este să-i urmăreşti. lîngă IRouen.comoara" pe care a îngropato. scrise într-o latină barbară. este îndeobşte cel adoptat. pentru că treaba asta se face noaptea. după cît se spune. păreau. seara. o piatră. să-l aştepţi pînă-şi sapă groapa. Oamenii îndrăzneţi. uneori o stafie împăturită ' O monedă yalorînd cîjiva franci. iar din mormîntul lui ies broaşte rîioase. omul cel negru. pj n ^ o astupă la loc şi pleacă. Acest Tryp-hon e îngropat la mănăstirea Saint-Georges din Bocher-ville. cămaşa le e leoarcă. un schelet. pe urmă. lumînarea e pe sfîrşite.

pămtntuI ?'-n groapa-ntunecoasă ascunde comori. întrucît nu găsea nicăieri de lucru. Boulatruelle era un om pe care localnicii nu-l prea vedeau cu ochi buni. el are însuşirea de-a face ca puşca să ţi se descarce în obraz. âtiinmos. Pietre .. nihilique. în timpul evadării sale de cîteva zile. simulacra. f 6 ' spectre ?' nImic <f» original în limba latină).. iar în ceea ce priveşte praful de puşcă din corn. era supravegheat e poliţie şi. s-a observat în aceeaşi localitate că un bătrîn cantonier. «olastic ma terialist englez din secolul al XlII-lea. Bani. gata ^ a se _ descopere în faţa orişicui. 435 . de care s-au slujit desigur dialii ' Tryphon nu pomeneşte de aceste două descoperiri din urmă.ca un petic de hîrtie într-un portofel. care. era prea respectuos. j G . prea umil. argin(i. ar fi dat tîrcoale în jurul tîrguşorului Montfermeil. La puţină vreme după ce procurorul general socotise că ocnaşul Jean Vaijean. vechi. dacă joci cu cărţile astea. alteori 'n ?a ci pare că tocmai asta le vestea curioşilor indis^versurile lui Tryphon : Fodit et in fossa thesauros condit opaca . lapides.^ . unsuroase şi pîrlite. condamnînd laturii a med evală ' ' a chemat la studierea pe cale experimentală a Re 6e al Franţei (1380—1422). „îşi făcea de lucru" prin pădure. Cei de prin partea locului erau încredinţaţi că Boulatruelle ăsta fusese închis la ocnă. i _ a re c ă şi astăzi se mai găsesc acolo. ba un corn ntru praf icie PuŞcă> Plin cu g|oante> ba un joc de cărţi. întrucît Tryphon a trăit în veacul al XH-lea şi diavolul nu pare să se fi gîndit să născocească praful de puşcă înaintea lui Roger Bacon 2 şi cărţile de joc înaintea lui Carol al VHea 3. admiisţraţia îl folosea pe-o leafă de nimic în postul de cantonier pe drumul dintre Gagny şi Lagny. De altminteri. pe care-l chema Boulatruelle. cadaver. poţi fi sigur că pierzi şi cămaşa de pe tine. făcea probabil parte din vreo bandă. tremurînd şi zîmbind în a a t jandarmilor.

măcar peste vreun chilipir mai gras şi mai lesne de pipăit decît biletele de bancă ale diavolului. ori diavolul o să-l păcălească pe Boulatruelle ?" Bătrînele îşi făceau de zor semnul crucii. Cîţiva inşi rămăseseră totuşi curioşi. Cei mai „intrigaţi" erau învăţătorul şi cîrciumarul Thenardier. Bouiatruelle l-a zărit şi-I caută." Scepticii adăugau : „Oare Boulatruelle o să-l tragă pe sfoară pe diavol. cotrobăitul lui Boulafrueîle prin pădure încetă. e ' nele cele mai pustii. care era prieten cu toată lumea şi nu se dăduse înapoi să se împrietenească şi cu Boulatruelle. N-avea decit o scuză • ** Ct beţiv. Băt/ nele care treceau pe acolo îl luau ia început drept Belze but. a cărui taină o descoperise fără îndoială pe jumătate cantonierul. II întîlneai pe înserate prin po. Intîlnirile astea păreau că-l supără mult pe Boulatruelle. " a ei Iată ce credeau a fi observat oamenii : De cîtva timp. şi el îşi reluă lucrul lui de cantonier ca mai-nainte. prin desişurile cele mai sălbatic prefăcîndu-3e a căuta ceva. pe urmă îl recunoşteau pe Boulatruelle. De ia o vreme. Boulatruelie lăsa înainte de vreme I^ Iui de împietruire şi întreţinere a drumului şi se ^ u u cu cazmaua în pădure.' ' ' ' ■ ' spuneau ei./ . Adevărul e că ăsta e în stare să pună mîna pe avuţiile ascunse ale lui Lucifer. . Oamenii începură să vorbească despre altele. dacă nu peste comorile de neînchipuit din poveste. dar nu se simţeau de loc mai liniştite. zîcîndu-şi că puteau să dea acolo. cîteodată săpînd gropi. Se vedea bine că încerca sa se ascundă şi că era o taină în ceea ce făcea. pe înserat. bănuindu-l ca ar putea pîndi pe Ia vreun de pădure. Se spunea în sat: „E lămurit că s-a arătat iar diavolul.

—A fost Ia ocnă I spunea The'nar dier. Ia nevoie l-ar fi torturat. şi Bou iruelle n-ar fi putut rezista. învăţătorul afirma că altădată justiţia s-ar fi întrebat ce căuta Boulatruelle în pădure şi că el ar trebuit să vorbească. nici cine-o să ajungă acolo. Nu zău ! nu se poate şti nici cine e acolo. de pildă. W . ' Intr-o seară. chinului apel.

Dar lopata şi hîf-î fuseseră o rază de lumină pentru Boulatruelle. Acest „individ" se îndrepta dinspre drum spre desişul pădurii. se întunecase şi Boulatruelle nu l-a mai putut ajunge. de a alătura şi de-a lega ffl| cîteva cuvinte încîlcite care i-au scăpat. pe cînd se ducea în zori la lucru. Boulatruelle rămase surprins. Boulatruelle l-a văzut pe „individul" lui ieşind din tufiş fără lădiţă. dar cu un nîrleţ şi C u o lopată în mînă. -i i la o masă dădură de băut bătrînului can-%. "^Boulatruelle bău mult şi vorbi puţin. l-ar fi ucis. Boulatruelle !-a lăsat pe „individ" să treacă şi nu s-a gîndit să-l oprească. „individul" intrase în desiş. spunindu-şi că celălalt era de trei ori mai puternic decît el. Individul ăsta avea în mină un pachet. Thenardier • învăţătorul crezură c-au înţeles cam următoarele : ? Tntro dimineaţă. Răsărise luna. recunoscîndu-l şi văzîndu-se e cunoscut. nici hîrleţul. după "eS| te încercări de a-l iscodi. era înarmat cu o sapă şi că. I-a trecut prin gînd. A înţeles prin urmare că „indi- . In seara aceleiaşi zile însă. îl cunoştea foarte bine. Peste cîteva ceasuri. într-un tufiş. însă. „un individ" care nu era cîtuşi de put'11 de prin partea locului şi pe care el. prea tîrziu. Era. Duioasă revărsare de simţăminte a doi vechi tovarăşi care se regăsesc. Boulatruelle. a văzut. deoarece se afla în dosul unui copac gros. totuşi. fără ca el însuşi să poată fi văzut. se Pezi în tufişul observat de dimineaţă şi nu mai găsi ' 'Opata. ascunse". care căra apă şi na s-a mai gîndit la asta. Atunci se hotărî să stea la pîndă la marginea pădurii. ceva pătrat ca o cutie mare sau ca o lădiţă. Cu toate astea. El îmbină cu '° n 'V uimitoare şi într-o proporţie măiastră setea unui ' ? 8Hos cU discreţia unui judecător. Abia după şapte sau opt minute îi veni în gînd să-l urmărească pe „individ". o lopată şi un hîrleţ „ca să zicem aşa.jpunem Ia linul vinului. spuse Thenardier. că puteau să fi? lopata şi hîrleţu! moşului Six-Fours. Boulatruelle refuzase cu încăpătînare să le spună numele lui. In tălmăcirea lui Thenardier : „un tovarăş de ocnă". Boulatruelle ar fi văzut cu mirare într-un colt al pădurii.

ruşine pentru unii. oraşele asediate de milioanenu mai erau primejdii militare. totul laolaltă pare suspect.cu cocardă albă. şi ostaşul biruitor se întorcea acasă umilit. în faţa cuceririi uşoare a cetăţilor şi se pomeneau că-! 440 . căpeteniile duşmane vîndute. şi cu toate astea explo' ziile erau cu putinţă ca într-o mină luată prin surprindere şi cotropită . peste care se surpase spaimîntatoare Saragosa. dezlănţuit de prinţi ce coborau din Ludovic al XlV-lea şi condu. principiile înnăbuşjt" cu lovituri de tun. în general. printre altele. însă. drapelul tricolor fluturat In strâinăt de o mînă de francezi viteji. Război umilitor.U greş redusă la tăcere prin baionete. au cedat cu prea mare uşurinţă. pentru că între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei. c si gării amestecaţi printre soldaţi.. Franţa năruind cu armele ceea c» clădit cu spiritul. glorie pentru nici unul. încruntau din sprîncene la 1823. ideea de libertate şi Dl. Ostaşii din războiul de la 1806. a fost o frumoasă ispravă militară. se lasă impresia că în această campanie s-au cîştigat mai degrabă generalii decît bătăliile. într-adevăr. pe de altă parte. luarea Trocaderului. ideea de corupţie pare strîns legată de victorie. aşa a fost războiul ăsta. istoria recunoaşte că Franţa a fost nevoită să primească această falsă biruinţă. Părea neîndoios că unii ofiţeri spanioli. care primiseră sarcina de-a rezista. trîmbiţele acestui război au un sunet hodorogit. întocmai cum drapelul \l fluturase la Coblentz ' cu treizeci de ani în'urmă. de generali care-şi trăgeau obîrşia din Napoleon. El a avut trista soartă de-a nu putea aminti nici războiul în stil mare. nici marea politică. puţină vărsare de sînge. Cîteva dintre faptele de arme de atunci au fost într-adevăr serioase. ostaşii şovăielnici. un dram de onoare cîştigată.

toate revoluţiile din Europa se reduc la revoluţia franceză. şi mai serios. Violenţa aceasta monstruoasă o săvîrşea Franţa . în acelaşi timp. era prin urmare. Cuvintele „supunere pasivă" o dovedesc. nemăsurata slăbiciune a unei crime. Ca de la soare libertatea radiază din Franţa. E orb cine n-o vede! a spus-o şi Bonaparte. Nu şi-au dat seama cît de primejdios e să înnăbuşi o idee printr-un consemn. Cît despre Burboni. pentru că. Ei l-au socotit o izbîndă. fiu al democraţiei. ca un element de forţă. un argument în folosul actelor de autoritate şi al aventurilor de drept divin. Incepînd de la 1792. S-au lăsat amăgiţi. 1830 a încolţit în 1823. Aşa se explică războiul omenirii împotriva omenirii şi în pofida omenirii.pe Palafox'. în care forţa ia naştere dintr-un noian de neputinţe. Războiul din Spania ajunse. în timpul ocupa i"yranceze (1809). 141 . era o încercare de înjosire. tot ce fac armatele fac de nevoie. în consiliile lor. iar u s-o înnăbuşe. O armată e o ciudată capodoperă de socoteli. războiul din 1823 a fost pentru ei o nenorocire. atentat împotriva vrednicului popor spaniol. unul din conducătorii mişcării burghejo-Hberale din Spania. Aşa e firea franţei. A Părătorul eroic al Saragosei. General spaniol. oraş spaniol pe Ebro. în prostia lor. Groaznică rătăcire! F anta este făcută să trezească conştiinţa popoarelor. Restabilind de gra . era cuce. în silă. un atentat împotriva revoluţiei franceze. Tn războiul a ţinta ostaşului francez. Este clar ca lumina zilei. fireşte. ce u n u j jug pentru semenul său.a . încît şi-au adus sub acoperiş. lumina libertăţii vine din Franţa. Campania din 1823. care în Franţa spiritul militar şi revolta mai cu seamă i î d î j i I ă b i l democratic. uvernator al Moscovei în timpul războiului de apărare a patriei dus poporul rus împotriva năvălitorilor francezi din 1812. Spiritul de a atrage în cursă stă Ta temelia politicii lor. campania aceasta. îi place 3 bă sa mat s g-i aibă în faţă pe Rostopcin decît pe BailenMrun alt punct de vedere. atît de mult. în afară de războaiele de eliberare. asupra ■ ■ sîntem datori să stăruim.

lemnul . o escadră făcea manevr în Mediterană.în Spania el rey neto l . Autorul se referă la Ferdinand al VH-Iea d al cărui absolutism a fost restabilit în 1823 de către trupele interven franceze. SU 1 Regele-sadea. şi mulţimii îi place tot ce e mare. care îl sfătuieşte şi-i arată întotdeauna nordul. lichidul şi gazosul — şi pentru că trebuie să lupte cu toate trei. Are unsprezece gheare de fier ca să apuce cu ele granitul din fundul mării. împotriva stîncii. ca prin nişte trîmbiţe uriaşe. dar vasul îşi a re sufletul său. lumina . pentru că are a face totodată cu cele trei forme ale materiei — solidul. 442 . In nopţile întunecoase felinarele sale ţin locul stelelor. Pentru că e vorba de ceva mare. Prezenţa unui vas de război într-un port este un eveniment care atrage şi interesează mulţimea. In timpul operaţiilor efectuate de armata de L comanda prinţuiui-generalisim. în triva apei. are mai multe aripi şi mai multe antene decît insectele. Oceanul încearcă să-l rătăcească în spăimînfătoarea asemănare a valurilor sale. din pricina furtunii de r. încrederea aceasta duce la S? buşirea tronurilor. Să ne întoarcem la vasul Orion. Nu-i bine să ne culcăm nici la unih arborelui morţii. Un vas de război înseamnă una din cele mai măreţe ciocniri dintre geniul uman şi forţele naturii. împotriva vîntului are frînghia şi pînza . un ac. nici la umbra unei armate. busola. şi răspunde cu semeţie tunetului. în portul Toulon. Vasul de război e alcătuit în acelaşi timp din ceea ce e foarte greu şi din ceea ce e foarte uşor. împotriva sităţii. ca să adune vîntul din nori. Franţa putea foarte bine să bilească monarhia absolută la ea acasă. Au căzut în şeala primejdioasă de a socoti supunerea soldatului "J^* consimtămîntul poporului. Am arătat că vasul Orion aparţinea acestei escadre şi că fusese readus. Răsuflarea lui ţîşneşte printr-o sută douăzeci de ţevi de tun. împotriva întunericului. e mare. arama plumbul. fierul.

iar la bază un diametru de trei picioare. stîlpul cel gros de lemn. Catargul cel mare englezesc ajunge pînă la două sute şaptesprezece picioare deasupra liniei de plutire. a adăugat între timp miracole noi acestei minuni care se cheamă un vas de război. cu sase etaje. O pădure plutitoare. mort In bătălia navală împo-a "otei franceze în fata portului Siracuza din Sicilia (1676). Marina strămoşilor noştri se folosea de odgoane . Grinda a s ta uriaşă e o verigă . ca Şi suflarea infinitului. ca să zicem aşa. Măsurîndu-l de la rădăcina lui din cală pînă la vîrful lui din nori. 30 . aburul. pe atunci la începuturile lui. Ea e nesecată în forţă. din porturile Brest sau Toulon. are o lungime de şaizeci de stînjeni. n avem decît să intrăm sub una din calele acoperite. e sigură pe ea în uriaşa desfăşurare a talazurilor. vasul mixt cu elice e o maşină uimitoare. douăzeci lăţime şi opt adîncime. e catargul cel mare. înmagazinează vîntul în pînzele sale. In ceasul de faţă. cînd ancora care cîntărcşte cu zecile de mii se răsuce Şte în botul valului ca undiţa pescarului între fălcile triv A f ?' raI olandez din secolul al XVII-lea. cînd vîntul îndoaie ca pe o trestie catargul de patru sute de picioare înălţ'nie. de-o simplă corabie cu pînze. purtată de nişte pînze care au o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi şi de un cazan cu o putere de două mii cinci sute de cai. de pildă. Şi pentru construirea unui asemenea vas. a noastră se foloseşte de macarale. sub clopot. culcat la pămînt cît vedem cu ochii. Vine totuşi o vreme cînd furtuna frînge verga de trei2 ®ci de metri lungime ca pe un pai. Şi ţineţi seama că nu-i vorba decît de un vas militar de acum patruzeci de ani. ştiţi de cît lemn e nevoie ? De trei mii de steri. Fără să vorbim despre aceste minuni mai noi. Vasele în construcţie se află acolo. vechea navă a lui Cristofor Columb şi a lui Ruyter ! e una din marile capodopere ale omului. Pluteşte şi tronează. Numai mormanul de lanţuri ale unui vas cu o sută de tunuri are patru picioare înălţime.Dac-am vrea să ne facem o idee despre proporţiile j a şe care toate laolaltă alcătuiesc vasul de război.

unei ştiuci. Dar acest răzuit slăbise şuruburile carenei. Aşadar. cîteva scînduri fuseseră desfăcute pe alocuri. fiindcă partea dinăuntru a corăbiilor nu se făcea pe atunci din tablă. pe urmă fusese pus din nou în circulaţie. cheiurile şi digurile portului Toulon erau înţesate de oameni fără căpătîi. D. Cheresteaua nu suferise stricăciuni la tnbord. încît îi făcură să-şi piardă jumătate din viteză. cînd toată puterea asta şi toată măreţia asta se năruie în faţa unei puteri şi-a unei măreţii şi mai mari Ori de cîte ori o forţă uriaşă se dezlănţuie spre a sfîrsî într-o uriaşă slăbiciune. cînd tunurile monstruoase scot mugete jalnic fără folos. mulţimea îngrămădită pe cheiul Arsenalului scoase u n strigăt. pentru ca aerul să fie lăsat să pătrundă în scheletul vasului. O izbitură furioasă a fluxului venit pe neaşteptate sfărîmase la babord ciocul vasului şi un sabord. iar platforma catargului din faţă suferise de asemeni stricăciuni. într-o dimineaţă. omul căzuse cu capul în jos. vasul Orion se întorsese la Toulon. In urma acestor avarii. se rostogoli in 444 . Fu văzut alunecînd. fusese adus pe ţărm anul trecut ca să fie curăţat de scoici. pe care uraganul le împrăştie în gol şj »! noapte. straturi groase de scoici j se îngrămădiseră pe carenă în asemenea măsură. ca de obicei. în fiecare zi. Echipajul tocmai se ocupa cu strîngerea pînzelor. asta dă de gîndit oamenilor. care n-aveau altă treabă decît să se uite la Or ion. Se afla în şantier şi începuseră să-l repare. Vasul Orion era bolnav de multă vreme.-aceea. de dimineaţă pînă seara. Din călătoriile sale de mai-nainte. în apropierea Balearelor scîndurile se slăbiseră şi se desfăcuseră şi. Ancorase lîngă Arsenal. nava luase apă. fără să-şj <j ea ei înşişi prea bine seama de ce. dar. cei curioşi se îmbulzesc în porturi. în jurul acestor minunate maşini de război şi de navigaţie. Marinarul însărcinat cu legarea pînzei de catargul ce! mare de Ia tribord îşi pierdu echilibrul. mulţimea care privea fu martora unui accident.

Fiecare sforţare ca să se urce nu făcea decît să înteţească oscilaţiile scării. alergase din primul moment la ofiţerul de serviciu şi. o prăjină. apucă In cădere r a de frînghie cu o mînă. Nu se aştepta Jecît clipa cînd va da drumul funiei şi. Nici unul dintre mateloţi — toţi pescari de coastă de curînd înrolaţi — nu cuteza să se aventureze. pe c 'nd toţi mateloţii tremurau şi se dădeau înapoi. nefericitul marinar se istovea . Nimeni nu băgă de seamă. vărgate. în mijlocul zăpăcelii şi lipsei de hotărîre a echipajului. dar din toate mădularele lui se vedea că puterile îi sînt pe sfîrşite. o ramură de copac însemnează însăşi viaţa . repeziciunea cu care fuse:se rupt lanţul. şi e îngrozitor să vezi o făptură vie desprinzîndu-se şi căzînd ca un fruct copt. şi -"mase atîrnat acolo. Deodată. nu era u n om tînăr. vîntul îi smulse boneta şi lăsă să i se vadă capul cu totul cărunt. Zdruncinătura căderii lui dăduse scării de frînghie o violentă mişcare de legănare. Omul se bălăbănea la capătul funiei ca piatra unei praştii. nu i se putea zări spaima de pe faţă. A-i sări într-ajutor însemna a înfrunta o primejdie îngrozitoare. Braţele i se încordau într-o smucitură teribilă. La răspunsul afirmativ al ofiţerului. din cînd în cînd. Abia ceva tirziu şi-au adu^ unii aminte de asta. era ocnaş. avea bonetă verde. era ocnaş pe viaţă. cu mîinîle întinse în gol. un om fu zărit căţărîndu-se pe funie cu sprinteneala unei pisici sălbatice. Omul purta haine roşii. în clipa e ea> . In adevăr. pe urmă cu cealaltă. ap0. Marea se afla sub el la o adîncime r *jt o a re. el ' anmase cu o lovitură de ciocan lanţul ţintuit la cătuşa Priorului. un ocnaş. In clipa cînd ajunse în dreptul catargului. pUsese mnia pe o frînghie şi-şi făcuse printre funii.vergii. ceruse e ofiţerului să-şi pună în primejdie viaţa ca să-l salVe ze pe marinar. Sînt clipe cînd un capăt de frînghie. Intre timp. Nu striga. de teamă să nu i se sleiască puterile. folosit pe bord la o corvoadă. so445 -■să . toţi întorceau capetele ca să nu-l vadă prăbuşindu-se.

nici un cuvînt. Mii de priviri erau aţintite asupra celor doi. şi-ar fi dat drumul în gol. nu moarte. ocnaşul îl legase zdravăn cu funia de care se ţinea cu o mînă. unde-l încredinţa camarazilor săi. Secundele astea. se lăsă să alunece pe funie. numai că în această împrejurare păianjenul aducea viaţă. ca să se întoarcă la corvoadă. Se opri cîteva secunde şi nx. Intre timp. La un moment dat. ocnaşul izbutise să alunece pînă ia marinar. Toţi îşi ţineau răsuflarea. ca să-i dea răgaz să-şi vină în fire. încă un minut. In sfîrsit ocnaşul ridică ochii spre cer şi porni mai departe. acum erau doi. lumea se înfiora. cîţivs bătrîni paznici de ocnă începură să plîngă. ca şi cum s-ar fi temut să adauge cea mai uşoară adiere vîntului care-i zgîlţîia pe cei doi nefericiţi. omul începuse să coboare de-a dreptul. mulţimea izbucni în aplauze. mergînd pe vergă. istovit. fie din pricina oboselii. Nici un strigăt. In sfîrşit. Părea un păianjen care voia să prindă o muscă . şi atunci cei de faţă trecură printr-o spaimă de nedescris : în locul unui singur om atîrnînd în gol. apoi îl luă în braţe şi-l duse. părură veacuri celor ce-l urmăreau. şi omul. pierzînd orice nădejde. lăsînd să atîrne capătul celălalt. prinse acolo un capăt al funiei pe care o luase cu el. femeile de p e chei se îmbrăţişară . cu u n fel de îndîrjire impresionantă : „Să fie graţiat!" -Intre timp. pe cînd cu cealaltă lucra. în curs' 1 ! cărora vîntul îl legăna pe marinarul atîrnat ca un fi de aţă. pe urmă începu să alunece de-a lungul funiei. că o măsoară cu privirea.într-o clipă fu pe vergă. II văzu străbătînd verga în goană. şi toţi strigară într-un glas. iar de acolo pe platforma catargelor. pînă la butuc. aceeaşi înfiorare încorda toate inimile. fu văzut urcîndu-se iar pe vergă şi trăgîndu-l cu el pe marinar. fie că-i venise ameţea' 2 ' 446 . Era şi vremea . In clipa aceea. Toate privirile îl urmăreau. Ca să ajungă mai curînd. îl susţinu acolo o clipă. Mu'-' ţimea răsuflă. Ajungînd la margine. apoi alergă pe o vergă joasa.

după ce scăpase de Ia moarte un marinar. Se crede că a fost dus sub piloţii Arsenalului. Lumea îi încuraja . ca şi cum ar fi căzut într-un butoi cu ulei. Se bănuia că alunecase sub una dintre ele. nu i s-a găsit nici măcar cadavrul. A doua zi. L-au căutat pînă seara tîrzfu. teama se strecurase din nou în sufletele tuturor. Se făcură sondaje. Pierise în mare fără să lase vreo dîră. Cadavrul său n-a mai putut fi găsit. patru oameni se aruncară îndată într-o barcă.. Fregata Algesiras era acostată lîngă Orion şi nefericitul ocnaş căzuse între cele două nave. Căderea era primejdioasă. ziarul din Toulon publica aceste cîteva rînduri: „17 noiembrie Î823. pgru că şovăie şi că se clatină. Omul nu mai ieşise la suprafaţă. 9430 şi se numea Jean Valjean. Mulţimea scoase H odată un răcnet: ocnaşul căzuse în mare. Omul era întemniţat sub Nr. Ieri un ocnaş care făcea corvoada pe vasul Orion a căzut în inara şi s-a înecat." . totul fu zadarnic. s-a coborît în adine.

dădeai peste cîteva case ţărăneşti din secolul trecut. Era un sai oarecare în mijlocul pădurii. nici atîţia burghezi în toane bune. Astăzi e un tîrg destul de mare. Aprovizionarea cu apă era. arl -- . Negustorii de postav retraşi din afaceri şi amatorii de vilegiatură nu-l descoperiseră încă. împodobit în tot cursul anului cu vile proaspăt spoite.es. ale căror geamuri pătrate fac. pe albul obloanelor trase. 08 găsea apă de băut decît la un izvor mititel de la jumătatea coastei. Dar Montfermeil nu era decît un sat. iar duminicile cu burghezi în sărbătoare. partea cealaltă. un lucru a&-> *' ' de greu pentru oricare gospodărie. cu totul izolat. unde . Numai că apa se găsea foarte greu. după balcoanele de fier răsucit şi după ferestrele lungi. din pricina înălţimii podişului. la vreun sfert de ceas de Montfermeil. tot felul de jocuri de culori. prin urmare. Din cînd în cînd.se putea trăi ieftin o viaţă ţărănească îmbelşugată şi uşoară. aproape de şoseaua ce ducea spre Chel. Trebuia s-o cauţi departe.1 1 1 : CARTEA A TREk ÎNDEPLINIREA FĂGĂDUIELII FĂCUTE MOARTEI PROBLEMA APEI LA MONTFERMEIL Montfermeil e aşezat între Livry şi Chelles. Partea satului dinspre Gagny îşi scotea apa din eleşteele minunate care se găsesc în pădure. care înconjoară biserica şi care dă înspre Chelles. uşor de recunoscut după înfăţişarea lor. Era un loc liniştit şi încîntător. Prin anul 1823 nu se găseau la Montfermeil nici atîtea case albe. Casele mari. la marginea dinspre miazăzi a podişului înalt care desparte Ourcq de Marne.

iar un grup de negustori ambulanţi îşi construiseră. dar bătrînul nu lucra vara decît pînă la ceasurile şapte seara şi iarna pînă la ceasurile cinci. lăţeau cîte un ban pentru fiecare găleată cu apă unui bătrîn sacagiu care cîştiga. Naturaliştii îi spun acestei păsări. cine n-avea apă de bău* se ducea să şi-o ia singur.. Ţinea loc de slujnică. magherniţele în piaţa bisericii. arătau în 1823 ţăranilor din Montfermeil unul din acei groaznici vulturi din Brazilia. au o cocardă tricoloră. Crăciunul anului 1823 a fost deosebit de frumos la Montfermeil. cărînd apă la Montfermeil. vreo patruzeci de centime pe zi. îmbrăcate în zdrenţe şi venite nu se ştie de unde.craţia. fata avea mare grijă să nu lipsească niciodată apa din casă. de îndată ce se lăsa noaptea. n loc de ochi. de asemeni. Trebuie să spunem. din care făcea parte şi eîrciuma Thenardier. Caracara Polyborus. că printre curiozităţile desfăşurate în piaţă era şi o menajerie. prin aceeaşi îngăduinţă. se duceau sa 449 . cînd mama încetă să-i mai plătească — în capitolele anterioare am văzut de ce — Thenardierii o ţinură mai departe pe Cosette. unde. u nde nişte paiaţe spăimîntătoare. pentru a respecta adevărul istoric. Nişte scamatori veniţi de la Paris primiseră de la domnul primar învoirea să-şi ridice barăcile pe uliţa cea mare a satului. Aşa că. mi se pare. Asta o înspăimînta pe biata făptură pe care cititorul poate n-a uitat-o. începutul iernii fusese blînd. Cosette le era de folos Thenardierilor în două feluri : mama îi plătea şi fata îi slujea. se afla eîrciuma Thenardierilor. Gîţiva «rîni veterani bonapartişti. întorşi în sat. pe micuţa Cosette. chiar pe uliţa Boulanger. de îndată ce se închideau obloanele caselor. ori se lipsea. face parte jn ^clasa apicizilor şi din familia răpitoarelor. Asta umplea hanurile şi cîrciumile. dînd tîrguşorului o viaţă plină de zgomot şi de veselie. Pe care muzeul nostru regal nu-i are decît din 1845 şi care. In calitatea asta alerga după apă atunci cînd era nevoie. De aceea. după cum vă aduceţi poate aminte.. După cum vă amintiţi. nu îngheţase încă şi nici nu ninsese. foarte speriată la gîndul de-a se duce noaptea la izvor.

linte neagră. măzăriche. Sala asta era ca toate sălile de circiumă . Anul 1823 era totuşi indicat prin cele două obiecte la modă pe vremea aceea în clasa burgheză şi care se aflau pe una din mese. mălură. In seara de crăciun. care se făcea la un foc zdravăn.. Scamatorii prezentau cocarda tricoloră ca pe o minune nemaiîntîlnită. puţină lumină şi mult tărnbălău. ale căror teme principale erau războiul Spaniei şi domnul duce d'AngoulSme. şi anume. — Atunci e un vin slab. cheflii. — Sînt vinuri şi mai slabe decît cel de prin partea locului. Strugurii trebuie culeşi cruzi. fumători. sticle. făcută de dumnezeu anume pentru menajeria lor. neghină. De unde se aşteptau la zece vedre au ieşit douăsprezece. căni de cositor. în jurul a patru sau cinci feştile. aşa cum taie450 . Etc. mese. A mustit bine sub teasc. Thenardier bea cu muşteriii şi făcea politică. un caleidoscop şi o lampă de tinichea lucitoare. fără să mai punem la socoteală pietricelele care se găsesc din belşug în unele soiuri de grîu. Nu-mi place să macin grîu breton. vinul se strică numaidecît în pri măvară. cîţiva bărbaţi — căruţaşi şi vînzători — stăteau la masă şi beau. Thenardiera supraveghea mîncarea. Sau cîte-un morar izbucnea : — Sîntem noi oare răspunzători de ce se găseşte în saci ? Dăm peste o mulţime de boabe cu care nu ne putem pierde vremea să le alegem şi sîntem nevoiţi să le lăsam la măcinat. — Dar strugurii nu trebuiau lăsaţi să se coacă ? — Prin partea locului strugurii nu se culeg copţi Dacă-s culeşi copţi. în sala joasă a hanului Thenardier. în toiul larmei infernale se puteau auzi paranteze cu totul locale.privească cu evlavie animalul. cînepă. mai cu seama în grîu' breton. coada vulpii şi o mulţime de alte plante de leac. în afară de discuţiile politice. în felul acestora : — La Nanterre şi la Suresne s-a făcut vin mult..

filtre (j oU ă ferestre. mă plictiseşte! răspundea mama.. şi împletea la lumina focului nişte ciorapi de lînă pentru copiii Thenardierilor. tocmindu-se pentru o muncă ce trebuia făcută fa primăvară. iarba dumneavoastră. spunea : _ Nu e de loc rău ca iarba să fie udă. „fără să ştie de ce — spunea ea — din pricina frigului". ih i . Lîngă sobă era atîrnat în cui un gîrbaci. un cosaş. Din cînd în cînd. într-o încăpere de alături se auzeau rîzînd şi gungurind două glasuri plăpînde de copii: Eponine şi Azehna. şi care împlinise de curînd trei ani.e lemne nu-i place să taie grinzi cu cuie în ele. domnule! Oricum. Cînd ţipetele înverşunate ale copilului ajungeau de nesuferit. cu atît se pleacă mai mult în faţa coasei. Cosette sta la locul ei obişnuit.. Etc. II DOUA PORTRETE COMPLETATE prof-j Iani P n ' v 't in cartea asta pe Thenardieri decît din S S Pere'h° '* prilejul să ne învîrtim în jurul acestei ' hi ^ Şi s-o privim sub toate feţele. ţipa mai departe în întuneric. Şi mititelul. cu picioarele goale în saboţi. rezemată de tăblia mesei de bucătărie de lîngă sobă. Un pisoi se juca . Era un băieţaş pe care The'nardiera îl avusese într-una din iernile trecute. Se taie mai lesne. oamenii se mai plîng de făină. Şi aP01 ?' ciuperca-i bună. de undeva de prin casă. Ou cît e mai fragedă. Thenardier spunea : ~ Iar îţi miorlăie băiatul. iarba asta. părăsit. g ce pulbere urîtă fac toate astea la măcinat. care şedea la masă cu un oprietar. Maică-sa îl alăptase. N-au d ntate ■' Dacă făina e cum e. Şi 3 'toate astea. e nouă şi cu atît mai anevoie de tăiat. Era în zdrenţe. pătrundea prin zgomotul cîrciumii.pe sub scaune. nu-i vina noastră. Du-te şi vezi ce vrea I Uf. ţipătul unui copil. dar nu-l iubea.

uriaşă sprintenă. Era îmbrăcat cu o bluză. Avea o privire de dihor şi o înfăţişare de literat. firav. de-aci i se trăgea obiceiul sau de-a înşela. lucrurile şi oamenii. Singurul ei ajutor era Cosette. spuneai : „E un jandarm !" Cînd o vedeai cum bea. înjura de toată frumuseţea. spuneai: „E un călău !" Cînd dormea. despre această Thenardieră. chiar şi cu cerşetorul căruia nu se îndura să-i dea nici măcar o para chioară. ' Cititorii mai ţin minte poate cîte ceva. Semăna m' J cu portretele abatelui Delille'. astfel că era un echilibru de vîr<st« es ' 9 ta soţ şi soţie. Fuma diiv tr-o lulea mare. încă prima ei apariţie. mîncarea. îi ieşea un dinte din gură. făcea parte. e*re avea o HffurS dizgra l' . iar sub i Poet francei din lecoltil a! xyiIHea. era îndatoritor aproape cu toată lumea. Faţa ei lată. care părea bolnav.Thenardier trecuse de cincizeci de ani. aducea a strecurătoare. îna blondă. făcea si pe dracu. din prevedere. gălbejit. durdulie. din soiul de sălbăticiuni uriaşe care îşi arată puterea prin cu bolovani atîrnaţi de păr. ceea ce pentru o fernej tot cincizeci. dar care se bucura în realitate de o sănătate de fier. plină de pistrui. care. Ii plăcea să bea cu căruţaşii. Zîmbea totdeauna. cum am mai spus. spălatul. Era tipul ideal a! unui hamal îmbrăcat ca femeie. se lăuda că sparge nuca cu pumnul. roşcovană. slab. osos. spuneai: „E un căruţaş !" Gînd o surprindeai muştruluind-o pe Cosette. doamna nardier împlinise patruzeci. Nimeni n-a izbutit vreodată să-l îmbete. Thenardiera era parcă rezultatul altoirii unei fandosite cu o precupeaţă. Cînd o auzeai cum vorbeşte. un şoarece în slujba unui elefant. uneori. voinică. nimănui nu i-ar fi trecut prin gînd să spună despre ea că e femeie. Făcea totul în casă : păturii ' odăile. dicta în gospodărie. -scoteau pe neaşteptate la iveală de sub muma pădurii pe femeia năzurbasă. Totul tremura cînd se auzea glasul ei: geamurile. Avea barbă. Dacă n-ar fi citit cîteva romane. grasă. Thenardier era un om mic. colţuros.

Vitejia lui de la Waterloo i-o cunoaştem. Mei sîntem de părere că în Olanda nu învăţase altceva decît cum să ajungă hangiu. Parny 2. jefuindu-i e alţii. şi. sub restauraţie.•" 3 Spunea că are un sistem. o conştiinţă încărcată are drept urmare o viaţă destrămată . Raynal !. o exagera puţin. Puşlamaua asta din breasla celor fără căpătîi era. şi rămînînd singur în f a f a unui escadron de husari ai morţii. Subscrisese pentru lagărul de ocrotire 4 . Un ungas filozof. a Poet liric francez din secolul al XVIII-lea. pe urma trupelor în marş. Thenardier făcea parte din rîndul acelor cantinieri hrăpăreţi despre care am mai pomenit. in vreo trăsurică beteagă. veche. strecurîndu-se printre şrapnele. sfîntul Augus-. pe cît se pare. acoperise cu trupul său şi salvase. sc agăr '»*or în Iimba latină. la Waterloo. în epoca vijelioasă de la 18 iunie 1815. belgian la Bruxelles. „pe un general grav rănit". francez la Paris. ciudat. nevastă şi copii. Vă aduceţi aminte: r etindea că a făcut războiul. al 6-lea sau al 9-lea. Nuanţa asta există. pentru bnr. bărbat. care i se dăduse prin partea locului hanului său. alcătuiau elementul existenţei sale. mare escroc. înjghebat în America. Fluxul şi refluxul. Era liberal. după toate semnele.apsrtlştii II- . clasic şi bonapartîst. făcînd negoţ cu unii. Avea fumuri de literaturii 'wie materialism. După cum se vede. Episcop de Hippona (Africa de Nord). care a trăit In secolele IV-V. ţ. ştiind Adept al filozofilor iluminişti francezi din secolul al XVIII-iea. stînd călare cu seninătate pe două graniţe. Avea la îndemînă nume pe care le ros-adesea în sprijinul lucrurilor mărunte pe care le susţinea : Voltaire. aventura. şi. încolo. istorisea cu oarecare IUX de amănunte că. drumul întortocheat. flamand din Lille în Flandra. mergînd cu tot neamul. fiind sergent în nu ştiu care regiment.o haină neagra. iscoditori. De-acolo venea firma strălucitoare de pe faţadă şi numele de „Circiuma la sergentul de la Waterloo". Se spunea în sat că voise să se facă preot. A de-ţat cruzimile şi abuzurile clerului catolic fn colonii tntr-o carte care >"j> bucurat de o largă răspîndire : Istoria filozofică şi politică a coloni-vnlor şi comerţului europenilor In cele două Indii.

şi care sînt gata oricînd să arunce asupra primului venit ca pe un ţap ispăşitor. mîncăcios. I se părea că omul ăsta mic. pentru că îi era ciudă pe tot neamul omenesc. dar ochiul deprins descoperea uneori şi-acolo greşeli de ortografie. „Agoniseala" lui. Thenardier era şiret. şi în clipele acelea. înfrîngerile $1 nenorocirile vieţii lor. pentru că simţea într-însul un cuptor plin de ură. însoţit de-o înjurătură. Asta nu însemnează că Thenardier nu era în stare uneori să se înfurie cel puţin tot atît de tare ca şi nevastă-sa . mai presus de orice viclean şi chibzuit. alcătuită din pungi şi din ceasuri <j" inele de aur şi dîn cruci de argint. care învinovăţesc orice le iese în cale pentru tot ceea ce li se întâmplă lor. îndemînatic. Dar Thenardier. a deschis circiuma din Montfermeil. In afară de toate celelalte însuşiri ale sale. {i-amintea de seminar. „agonisise X* ceva". E speţa cea mai primejdioasă. Cu toate astea. Uriaşa asta era geloasă. pentru că tot acest venin creştea m el şi-i clocotea pe buze şi în ochi. întocmea cu ifos note de plată pentru călători. fiind amestecată cu făţărnicie. Thenardier avea ceva hotărît în gestul său. după împ r {54 . Val ae cel ce-i sta atunci în cale. nu totaliza" o sumă prea mare şi nu-l dusese prea departe pe catiti nierul ajuns cîrciurnar. Thenardier era atent şi pătrunzător. Nu-şi dispreţuia servitoarele — ceea ce o făcuse pe nevastă-sa să nu mai ţină nici una. însoţit de semnul crucii. era un ticălos dintre cei ce ştiu să se stăpînească. pentru că făcea parte dintre cei ce se răzbună necontenit. toate dezamăgirile. hoinar.să se aciueze totdeauna pe lingă armata victorioasă D războiul acesta în care. Vorbea frumos. era înfiorător. tăcui sau vorbăreţ. învăţătorul băgase de seamă că făcea „greşeli de acord". care. slab şi gălbejit trebuie neapărat să placă Ia toată lumea. culese pe vremea se rişului din brazdele însămînţate cu cadavre. ţi-amintea de cazarmă şi. cum spunea el. dar asta se înfîmpla foarte rar. Lăsa să se creadă că e învăţat.

văzută din partea ei mică şi caraghioasă. în Elveţia sau în Piri 455 . cîteodată doar un semn . „în faţa străinilor" nu săvîrsea niciodată greşeala ţie care o tac adesea femeile şi care. dar în felul ei . Thenardier era pentru Thenardiera. Stăpînul şi stăpîna era bărbatul. Acestui mare talent îi lipsea un tearu Pe măsura lui. un lucru universal : adoraţia materiei pentru spirit. un fel de fiinţă ciudată şi atotputernică. najungea pînă la băieţi. In Thenardier se găsea necunoscutul. în supunerea Thenardierei faţă de soţul ei era şi oarecare contemplaţie. vă-'înd-o pe Thenardiera: „Iată pe stăpînul casei I" Se 'nsela.. care nu-şi iubea decît copiii ei şi nu se temea decît de bărbatul ei. De altminteri. însemnează „a lăsa coroana descoperită". n-ar fi fost niciodată de altă părere decît „domnul Thenardier" asupra vreunui amănunt — presupunere de altminteri de neîngăduit — şi nici nu şi-ar fi înfruntat faţă de alţii bărbatul în nici o privinţă. El n-avea decît un gînd: să se imb ogăţească. Femeia asta era o făptură grozavă. Nu izbutea de loc.. el crea. cum se va vedea. Era mamă fiindcă era mamifer.g r j şi totdeauna de-o inteligenţă deosebită. El conducea totul printr-o acţiune magnetică nevăzută şi neîntreruptă. namila se supunea. ac a un zero se mai poate ruina . privirea marinarilor obişnuiţi să facă cu ochiul prin i netă. Nu era nici măcar stăpînă. La Montfermeil Thenardier se ruina. Ii era de ajuns o vorbă. Deşi înţelegerea lor deplină nu avea drept urmare decît răul. deoarece anumite urîţenii îşi au rostul lor în adîncurile frumuseţii veşnice. Oricine intra pentru întîia dată în circiumă spunea. Muntele ăsta de zgomot şi de carne se mişca sub degetul cel mic al acestui tiran pipernicit. Era în purtarea asta. dragostea ei e mamă se oprea la fetele ei şi. ue-aci puterea absolută a acestui om asupra acestei femei. Uneori îl vedea ca pe o făclie aprinsă . fără ca ea să-şi dea prea bine seama. Ea avea virtuţi. în grai parlamentar. Thenardier era un bărbat de stat. Ea muncea. alteori îl simţea ca pe o gheară. Avea ceva I.

colţul căminului. care-l nelinişteau Oricît de nedreaptă şi de îndîrjită ar fi fost cu e ţ soarta.. chiar şi muştele pe care cîinele său le mănîncă !. scăunelul. să adăpos tească cu respect familiile care vin de la drum. să-i oprească pe trecători.nei acest goîan ar fi ajuns milionar. odihnă. Dar unde -a azvf li az ! soarta pe hangiu. căldură. nu-i păsa nici de ziua de ieri. acel lucru care e o virtute la popoarele barbare şi o marfă la popoarele civilizate: ospitalitatea.. datorii supărătoare. să-i jupoaie pe copii. Avea un fel de rîs rece şi domol. cerceafuri murdare. . care era deosebit de primejdios. nici de cea de mîine. Teoriile sale de hangiu tîşneau uneori dintr-însuî ca nişte licăriri. cu asprime şi în şoaptă — este să vîndă celui dintîi venit marcare bună. Thenardier făcea parte dintre oamenii care înţelegeau cel mai bine. Bărbatul ăsta şi femeia lui erau vicleşugul şi turbarea împreunate. Barbatu . cel mai temeinic şi în felul cel mai modern. să-i jecmănească pe bărbaţi. Cosette se afla între e > strivită de amîndoi. tovărăşie respingătoare şi cumplită. pe-acolo trebuie să se procopsească Se-nţelege că vorba „hangiu" e întrebuinţată aici în'tr-u înţeles mărginit şi nu se întinde asupra unei clase întreg" în anul 1823 Thenardier avea datorii de vreo mie cin î sute de franci. Pe cînd bărbatul cugeta şi punea totul la cale. ca o vietate turtită în acelaşi timp de-o piatră de moară şi ciopîrţită de un cleşte. şi trăia din p' i n clipa de faţă. Avea cugetări profesionale pe care le strecura în mintea nevesti-si. salteaua de puf. Aşa erau cele două făpturi.Datoria hangiului — îi spunea ei într-o zi. jilţul.. încolo braconier încercat şi ţintaş vestit. scăunaşul. jupîneasă. mindirul şi maldărul de paie. lumină. pe cinci sute de mii de draci. purici şi zîmbet. Thenardiera habar n-avea de creditorii absenţi. să deşerte pungile slăbuţe şi să le uşureze cum se cuvine pe cele grase. scaunul. să le jumulească pe femei. să pună la socoteală deschisul şi închisul ferestrei. să ştie de cîţi bani întunericul vatămă oglinda şi. să-l pună pe călător să plătească totul.

încît cădea pe gînduri.. alerga. femeia $ gtîlcea în bătăi. biata fată nu scotea nici o vorbă. aşa firavă cum era.• femeia aveau fiecare feîul lor de a se purta. Nici un vă de milă : o stăpînă neîndurătoare. spăla. făcea treburile cele mai grele. cobora. aşa mici şi goale printre oameni. muncea din greu. suferise atît de mult. muta' lucrurile din loc şi. Supusă. Avea un ochi învineţit de-un pumn pe care i-l dăduse Thenardiera. peria. Coisette era îngîndurată şi tristă. ic Dic . dar setea lor căuta mai degrabă ulceaua decît ulciorul. avea atunci înfăţişarea jalnică a unei femei bătrîne. i a r soţul o făcea să umble iarna cu picioarele goale. Cînd se trezesc în zori.E slută rău cu vînătaia aia la ochi !" Cosette se gîndea că se înnoptase. Ideea de asuprire era înfăptuită de această sinistră gospodărie. freca. Circiuma Thenardier era parcă o pînză de păianjen în care Cosette era prinsă şi se zbătea.Veni totuşi o clipă cînd fata se cutremură. că se întunecase de tot. că fusese nevoie să umple pe neaşteptate oalele şi carafele din odăile călătorilor care sosiseră atunci şi că nu mai rămăsese de loc apă în ciubăr. Theardiera săltă capacul unei cratiţe ce clocotea pe cuptor. cu toate că n-avea decît opt ani. Nu ducea lipsă de oameni msetaţi. un stăpîn plin de D venin. Cel care ar fi cerut un pahar cu apă printre atî-| la băutori de vin ar fi trecut drept sălbatic în ochii acesOr a. ce se petrece oare în sufletele astea uitate de dumnezeu ? III OAMENILOR LE TREBUIE VIN. Geea ce o liniştea puţin era faptul că nu se bea prea jnultă apă în casa Thenardier. IAR CAILOR APA Sosiseră patru călători. gîfîia. ceea ce o făcea pe stăpînă să spună din cînd în cînd : . Cosette urca. mătura. O muscă băgată slugă la păianjeni.

Din cînd în cînd. Deodată. mai bine de un sfert de ceas.luă un pahar şi se apropie repede de ciubăr. zise negustorul. Cosette minţea. — Atîta pagubă ! adăugă Thenardiera. Cosette stărui şi adăugă cu glas răguşit de emoţie Ş' care abia se auzea : — Ba a băut chiar bine! — Haide! zise negustorul furios. O s-ajungă şi-atîta ! Cosette îşi văzu iar de treabă. ^u — Uite — spuse ea — nu mai e apă ! Apoi stătu o clipă. Află de Ia mine că n-a băut nimic. Cosette ieşi de sub masă. mătuşă ! zise negustorul. o găleată plină. domnule! spuse ea. Fetei i se oprise răsuflarea. — Ba da. sau : „Ar trebui să ai ochi de pisică să poţi merge pe drum fără felinar la ora asta I" Şi Cosette tresărea. Număra minutele care treceau şi grozav ar fi vrut sa fie dimineaţă. Un fir subţire de apă curse din robinet şi un!°?" v jumătate de pahar. Fata ridicase capul şi-i urmărea toate m'^^ rile. are un fel de a pufăi pe care i-l cunosc eu bine. a băut din găleată. ştrengăriţo ! Gînd nu i se dă de băut. unul dintre negustorii ambulanţi care trăsese Ja han intră şi spuse cu glas aspru : — Calul meu n-a fost adăpat! — Ba da. Nu era adevărat. Lasă asta ! Sa 1 dea apă calului şi gata ! 158 . j n * robinetul. spuse Thenardiera. cîte-un beţivan se uita în stradă şi exclama : „E întuneric beznă". — Ia te uită la ea ! E cît pumnul de mică şi spune o minciună cît casa de mare. simţi cum i se zbate inima în piept de nelinişte. am şi vorbit cu el. dar. uitîndu-se la paharul plin numai pe jumătate. chiar eu i-am dat de băut. — Eu îţi spun că nu. Calul a băut.

Parcă aştepta să-i vină cineva într-ajutor. uitîndu-se împrejur: _. haide. du-te odată ! strigă Thenardiera. domnişoară broască-rîioasă — spuse ea — cînd te întorci. rămase nemişcată. Cosette ieşi. bombănind mereu : — E apă destulă la izvor. vii odată ? strigă Thenardiera. _. Cosette ieşi din ascunzătoarea în care se vîrîse. Dacă dobitocul a băut. luă banii fără să sufle un cuvînt şi-i băgă în acest buzunar. dar unde-i fata aia ? S e plecă şi-o găsi pe Cosette pitită la capătul celălalt a l mesei.Uite. trebuie să bea. Ţine banii! Cosette avea un buzunar mic într-o parte a şorţului. 459 . Eu cred că era mai bine dacă-mi vedeam de rîntaşul meu. sau curn-te-mai cheamă. Nu-i mare lucru. cu găleata în mînă.Da. Pe urmă. piper şi nişte usturoi. Pe urmă.. Mizerabilii. să cumperi o pîine mare de la brutărie. cam aşa ei spuse Thenardiera. p e urmă. cucoană. du-te de adă ! Cosette lăsă capul în jos şi se duse să ia o găleată goală de lîngă sobă. — Hai. — Ei.. du-te de adapă calul! — Nu mai e apă. în ' a ţa uşii deschise. Thenardiera deschise larg uşa dinspre stradă : — Ei. Găleata asta era mai mare decît ea şi îata ar îi putut să intre în ea cît era de mare. aproape sub picioarele beţivilor.Ei. Uşa se închise la loc. Thenardiera se întoarse iarăşi la cuptor şi gustă cu o lingură de lemn mîncarea din c'ratiţă.rosettc se băgă iar sub masă. Scîrţ. începu să scotocească într-un sertar unde se aflau bani. ■. Thenardiera adăugă : — Domnişoară. spuse cu jumătate de glas Cosette.

IV O PĂPUŞA INTRA IN SCENA Rîndul de dughene aşezate în bătaia vîntului pornea d la biserică şi se întindea. fără să se fi putut găsi la Montfermeil vreo mamă cu destulă dare de mînă sau destul de risipitoare ca s-o cumpere pentru copilul ei. sclipind de fluturaşi poleiţi. păpuşa nu era păpuşă. nu se vedea nici o stea. pîrr la hanul Thenardier. cu spice de aur pe cap. negustorul aşezase o păpuşă mare. îşi spunea că ar trebui să fie regină sau măcar prinţesă ca să poată avea . numai pe furiş — îndrăznise s-o privească şi ea. Biata fetiţă rămase înmărmurită. cu păr adevărat şi cu ochi de smalţ. spre „doamna" cea frumoasă. Cosette — e drept. fericirea. Deoarece burghezii urmau să se ducă în curînd la slujba de utrenie. pe un fond de ştergare albe. aşa amărîtă şi copleşită cum era. strălucirea. i se arătau ca în lumina unui vis acestei făpturi nefericite. In clipa cînd Cosette ieşi cu găleata în mînă. era o arătare. Cosette măsura. Nu văzuse încă păpuşa de aproape. ceea ce — cum spunea învăţătorul din Montfermeil. Gea din urmă dugheană care se găsea chiar în faţa uşii Thenardierilor era o prăvălie de jucării. înaltă de aproape două picioare. cum vă aduceţi aminte. In faţă. care şedea atunci la o masă la Thenardier — făcea „un efect magic" Pe cer. atit de adînc cufundată în mizeria ei jalnică şi rece. la loc de cinste. însă. mărgele de sticlă şi tot felul de lucruri minunate din tinichea. Eponine şi Azelma au privit-o în neştire ceasuri întregi. bogăţia. nu se putu stăpîni să nu-şi arunce ochii spre această minunată păpuşă. cu înţelegerea neştiutoare şi tristă a copilăriei. Toată ziua minunea asta fusese expusă acolo ca să se holbeze la ea trecătorii mai mici de zece ani. brăţări. Bucuria. îmbrăcată într-o rochie de crep trandafiriu. prăpastia care o despărţea de păpuşă. cum îi spunea ea. prăvăliile erau toate lumi nate cu luminări care ardeau în pîlnii de hîrtie. Toată prăvălia asta i se părea un palat.

ce tot făceai acolo ? Şterge-o numaidecît. la f unî'osu-i păr neted şi îşi spunea: „Ce fericită trebuie ă fie păpuşa as t a !" Nu-şi putea lua ochii de la această răvălie fantastică. MITITICA SINGURA Din pricină că hanul Thenardier se afla în partea satului dinspre biserică. care-şi făcea de lucru în fundul barăcii. Pe măsură ce înainta. Cosette trebuia să aducă apa tocmai de la izvorul din pădurea de lîngă Chelles. i se părea că e dumnezeu-tatăl. Cu cît se uita mai mult. curînd însă. Qosette o luă la fugă cu găleata. Se uita la frumoasa rochie roz. urîciune ! Thenardiera se uitase în strada şi o găsise pe Cosette în extaz. ultima licărire a celei din urmă barăci pieri. cu atît rămînea m a ' uluită. toanto. Părea un zgomot care-i ţinea de urît. care i se păreau zîne Şi îngeri. Se întîlni totuşi cu o femeie care întoarse capul după ea şi stătu locului. Pătrunse în el. Nu se mai opri la nici un galantar. pînă şi treaba pe care o avea de făcut. Negustorul. Cosette. bolborosind 46! . Atîta doar că. n-ai mai plecat ? Stai că-ţi arăt eu ţie! Mă rog. In extazul ei uitase totul. Mai erau s i alte păpuşi în spatele celei mari. aiergînd cît o ţineau picioarele. Cît timp se mai afla pe uliţa Boulanger şi prin preajma bisericii. întunericul devenea tot mai a dînc. simţind cum o anume tulburare punea stăpînire pe dînsa. Bietul copil se pomeni în întuneric.lucru" ca ăsta. I se părea că vede paradisul. Glasul aspru al Thenardierei o aduse brusc la realitate: — Ce. scutura cît putea de tare toarta găleţii. Uliţele erau pustii. fără a se opri din mers. galantarele luminate îi arătau drumul.

printre buze: „Unde s-o fi ducînd fetiţa asta ? O fj stafie ?" Apoi. Ce să facă ? Cum să iasă din încurcătură ? încotro s-o apuce ? înaintea ei spectrul Thenardierei. Şi se dădu înapoi în faţa Thenardierei. De rîndul ăsta o vedea pe Thenardiera. cu cît înainta. era lumină şi viaţă. Ajungînd dincolo de colţul celei din urmă case. 462 . gest caracteristic copiilor îngroziţi şi nehotărîţi. a mers cu destul curaj. Dar abia făcuse vreo sută de paşi şi se opri iarăşi şi începu din nou să se scarpine în cap. Atîta vreme cît pe o parte şi alta a drumujir au fost case şi chiar numai ziduri. dar nu stătea pe loc Mergea înainte. Cosette se opri. Totuşi. în neştire. hîdă. intră în pădure tot alergînd. i se părea acum peste putinţă să treacă de ultima casă. erau oameni acolo. O luă din nou pe drumul spre izvor şi porni în goană. în spatele ei. Se uita bine şi auzi foşnetul sălbăticiunilor prin iarbă şi văzu desluşit strigoii mişeîndu-se printre arbori. zise ea. parcă fără voie mersul i se încetinea. înaintea ei se întindea spaţiul întunecos şi pustiu. Lăsă găleata jos. cîte o rază sfioasă străbătea prin eră pătura vreunui oblon. Şi porni hotărîtă înapoi spre Montfermeil. nemaiascultînd nimic. Se uita cu disperare în întunericul aceia în care nu mai era nimeni şi care era plin de fiare sălbatice şi poate şi de strigoi. asta o liniştea. Nu se opri din goană decît atunci cînd i se tăie răsuflarea. Atunci. puse mîna pe găleată. E Ciocîrlia !" ' : Zlse Cossette străbătu astfel labirintul de uliţe întortoche t şi pustii cu care se termină înspre Ghelles comuna Mont6 fermeil. era pe cîrnp. frica îi dădea curaj: „Ei 1 am să-i spun că nu mai era apă". Nu mai era în Montfermeil. Fata se uită cu groază înainte şi înapoi. Ici şi colo. îşi trecu mîna prin păr şi începu să se scarpine încetişor. cu botul ei de hienă şi cu văpaia furiei în ochi. recunoseînd-o pe Cosette : „Ia te uită i "-60 ea. Ieşi din sat în fuga mare. toate nălucile întunericului şi ale pădurii. nemaiuitîndu-se l a nimic. Ii venise greu sa treacă de ultima prăvălie.

încît îi fu cu neputinţă să mai facă u n pas. întunericul nemărginit. Lucru ciudat. nu se uita nici la dreapta. Dibui cu mîna stîngă în întuneric trunchiul unui stejar tînăr. apa mişcîndu-se în găleată. temîndu-se să nu vadă cine ştie ce dihănii printre crengi şi prin tufişuri. fără să-şi dea seama de ce. Nu se mai gîndea la nimic. apoi îi deschise din nou. Tn sfîrşit. se simţi moartă de oboseală. Sfîrşindu-şi treaba. Era un hîrdău natural. pin toate părţile o învăluia freamătul de noapte al pădurii. nici la stînga. aplecat peste fîntînă şi de care se sprijinea de obicei . îngust. închise ochii. Alături de dînsa. Banii îi căzură în apă. Cosette nu-i văzu şi nici nu-i auzi cînd au căzut.Alerga şi îi venea să pttngă. nu se rătăci. săpat de ape într-un pămînt argilos. Ar fi vrut să plece îndată. Cu toate astea. Era atît de puternică încordarea prin care trecea. dar ea cunoştea izvorul. Erau numai vreo şapte sau opt minute de la marginea pădurii pînă la izvor. Cosette nu zăbovi nici o clipă. adînc de vreo două picioare. Noaptea uriaşă stătea în faţa acestei fiinţe mici. nu mai vedea nimic. Se trînti pe iarbă şi rămase acolo ghemuită. îl făcuse adesea pe lumină. era înconjurat de muşchi şi de acel soi de buruieni înalte. Un pîrău îşi făcea drum cu un susur liniştit. un atom. făcea t cercuri care păreau şerpi de flăcări palide. nu băgă de seamă că buzunarul şorţului i se deşertă în izvor. "(pf . Pe cînd stătea aplecată. încreţite. Cosette ştia drumul. se agăţă de ea şi dădu drumul găleţii în apă. cunoscute sub numele de guleraşele lui Henric al ÎV-lea. dădu peste o creangă. Trase găleata aproape plină şi-o aşeză pe iarbă. De-o parte. Fu nevoită să se aşeze. dar făcuse o sforţare atît de mare c a să umple găleata. de alta. ajunse la izvor. Era întuneric beznă. fără să poată face altfel. încît puterile i se întreiseră. şi era pardosit cu cîţiva bolovani. O urmă de instinct o conducea fără să-şi dea seama.

înarmate cu gheare. negri nişte coame de fum. Pădurea era cernită. In negura lugubru împurpurată astrul părea mai mare. lugubru! aşternut peste tristeţe. Omul simte nevoia de lumină. Văgăunile nopţii. cu o preciziune spectrală. Mărăcinii se răsuceau ca nişte braţe lungi. chiar şi cei mai puternici se simt neliniştiţi. pe întuneric. Era ca o rană care strălucea. fără un foşnet de frunză. zburau repede. Se vede plutind în spaţiu sau în propria ta minte ceva nedesluşit şi de neînţeles. Sub bătaia crivăţului. Neînţelesul se conturează la cîţiva paşi de tine. Cine se avîntă în noapte. Masca tragică a întunericului pare 8 că se apleacă lin asupra micuţei. Jupiter apunea în depărtări. toate vieţuitoa- . siluetele tăcute care se risipesc cînd te apropii. destrămări nevăzute. Cîteva buruieni uscate. Grengi mari se întindeau fioroase. imensitatea de marmînt a tăcerii. ierburile înalte se frămîntau ca tipării. întocmai. Un vînt rece sufla dinspre cîmpie. în timpul eclipsei. în opacitatea funinginei. Nimeni nu umblă noaptea prin pădure fără un fior de teamă. Fata se uita cu priviri rătăcite la steaua asta mare pe care n-o cunoştea şi ca re o umplea de spaimă. băltoace plumburii. ca visele florilor adormite. mînate de vînt. care-i dădea o roşeaţă îngrozitoare. Ţi-e frică şi eşti dornic să priveşti îndărăt.Deasupra ei ceru! era acoperit de nori uriaşi. In zare se ivesc ameninţări de groază. fără o rază din luminile nedesluşite şi proaspete ale verii. întunericul era ameţitor. lucrurile devenite înspăimîntătoare. Cînd ochiul vede negru. O lume de himere se naşte în adîncul nelămurit. Umbrele şi copacii sînt două desişuri care înspăimîntă. De jur împrejur numai privelişti lugubre. încearcă o strîngere de inimă. fugind parcă înspăimîntate din faţa cuiva care le ajungea din urmă. încercînd să apuce prada. tufe care freamătă a mînie. Copăcei plăpînzi şi piperniciţi şuierau prin rarişti. Adulmeci revărsarea marelui vid întunecat. mintea se întunecă. In clipa aceea planeta era în adevăr foarte aproape de orizont şi trecea printr-o pătură deasă de negură.

Nu există îndrăzneală care să nu tresară şi să n u presimtă apropierea spaimei. Abia putu să ridice găleata. Fără să-şi dea seama de ceea ce i se întîmplă. dar care o umpluse de spaimă. să fugă în goana mare prin pădure. iar fîlîîitul din aripi al unei făpturi atît de micuţe stîrneşte un zvon de agonie sub bolta lor misterioasă. ca să se smulgă din starea ciudată în care se afla. Nu mai avea decît un singur gînd — să fugă. pătrunderea asta a întunecimilor e nespus de sinistră pentru un copil. dar ceva mai îngrozitor chiar decît groaza.iele necunoscute cu putinţă. Simţea că poate n-ar' putea să se oprească de a se întoarce din nou aici a doua zi la aceeaşi oră. Apucă toarta cu amîndouă mîinile. Dar frica ei de Thenardieră îi era atît de mare. care i se udaseră cînd scosese apă. Din nou o copleşi frica. trei. Privirea îi devenise sălbatică. pe care n-o pricepea. Se sculă în picioare. îu nevoită s-o lase iarăşi jos. patru. printr-un fel de instinct. încerci un simţămînt apăsător. pînă la zece — iar cînd sfîrşi. de rîndul 465 . Atunci. ramuri misterioase ce se lasă flsupră-ţi. o luă de la capăt din nou. ca şi cum sufletul s-ar contopi cu umbra. pînă sub ferestre. pînă la feştilele aprinse. de-a lungul cîmpului. Simţi că-i îngheaţă mîinile. începu să numere cu glas tare — unu. mănunchiuri de buruieni înfiorate — în faţa tuturor acestora te afli fără apărare. Asta o făcu să-şi dea seama de realitatea lucrurilor care o înconjurau. Privirea îi alunecă spre găleata care se afla în faţa ei. Tremura toată. Nu putem găsi cuvintele care ar putea să descrie toată ciudăţenia fiorului care-o îngheţa pînă-n măduva oaselor. cioturi înfricoşătoare de copaci. N-o năpădise numai groaza. Răsuflă un pic. pe urmă apucă din nou toarta şi-n porni iar la drum. dar găleata era plină şi grea. Cosette se simţea copleşită de această nesfîrşire întunecată a firii. covîrşitoare. Făcu astfel cîţiva paşi. încît n-avu curajul să fugă fără găleata cu apă. pînă în dreptul caselor. Pădurile sînt apocalipsuri. o frică naturală. doi.

mai mare decît celelalte. După cîteva clipe de odihnă porni mai departe M gea cu trupul aplecat înainte. Totuşi. din cînd în cînd era nevoită să se oprească şi. mergea alături de ea în întuneric. Şi. noaptea. la drum. nu se putu stăpîni să nu strige: „O. vai. făcu un ultim popas. mînerul de fier îi amorţea şi făcea să-i îngheţe şi mai tare mînuţele ude. în pădure. plină de curaj. care i se păru enormă. Se silea să-şi micşoreze popasurile şi să meargă cît mai mult între ele. era un copil de opt ani. biata făptură. Fiindcă sînt unele întîmplări care-i fac pe morţi să deschidă ochii în mormînt. Cosette răsufia cu un fel de horcăit dureros. Era prăpădită de oboseală şi încă nu ieşise din pădure. doamne dumnezeule 1" In clipa aceea simţi că găleata nu mai atîrna greu. Dar trebui să se oprească d' nou. Groaza aista se amesteca cu spaima de-a fi singură. o apucase de toartă şi o săltase cu putere. ca să se odihnească de ajuns. Totuşi nu putea face un drum prea lung în felul ăsta şi mergea destul de încet. dar nu avea curajul să plîngă. pe urmă îşi adună toate puterile. apa rece care se vărsa din găleată îi curgea pe picioarele goale Toate astea se petreceau în mijlocul unei păduri. O siluetă neagră. fără îndoială. departe de orice suflare omenească. deznădăjduită. Se gîndea cu groază c-o să-i trebuiască mai bine de un ceas ca sajungă la Montfermeil şi că Thenardiera o s-o bată. hohote de suspine o înnăbuşeau. cu capul în jos. Avea obiceiul să-şi închipuie întotdeauna că Thenardieră era de faţă.ăsta o bucată mai lungă. ca o babă ■* greutatea găleţii îi întindea şi făcea să i se înţepeneasc"' braţele slăbuţe. Numai dumnezeu. mama ei. Ridică ochii. de cîte ori se oprea. O mînă. Ajungînd iîngă un castan bătrîn pe care-l ştia. Era un om 466 . atît de mult se temea de Thenardieră chiar de departe. mare şi dreaptă. vedea în clipa asta trista întîmplare. noaptea' iarna. apucă din nou găleata şi porni iarăşi. de sus.

ciorapi negri de lînă şi pantofi groşi cu catarame de aramă. fără să scoată o vorbă. care deveniseră cenuşii la genunchi. ca şi în toată făptura sa. Gutele de pe fruntea sa erau la locul lor 467 . apucase de toarta găleţii pe care-o ducea Cosette. după faţa lui care arăta descurajare şi silă de viaţă. Fetiţa nu se înfricoşa. deşi domol. Omul acela.re venise în urma ei şi pe cate nu-i auzise venind. S-ar fi putut spune că e un fost profesor de casă mare. uzată de tot şi mult periată. omul acesta era tipul a ceea ce s-ar putea numi cerşetorul cu purtări alese. După părul lui alb de tot. după buzele palide. o redingotă foarte roasă. După mersul lui hotărît. Omul făcea impresia cuiva care caută o locuinţă şi părea că se opreşte mai ales la casele cele mai modeste din această margine dărăpănată a mahalalei Saint-Marceau. părea să aibă peste şaizeci de ani. Există instincte în faţa tuturor întîmplărilor vieţii. Un amestec destul de neobişnuit. după fruntea zbîrcită. ca VI IN CARE SE DOVEDEŞTE POATE INTELIGENŢA LUI BOULATRUELLE în după-amiaza aceleiaşi zile de crăciun din 1823 un om se plimba de multă vreme pe partea cea mai puţin umblată a Bulevardului l'Hopital din Paris. Purta o pălărie rotundă. din postav gros gălbui. După felul cum era îmbrăcat. întors din emigraţie. pantaloni negri. i-ai fi dat cel mult cincizeci. o vestă mare cu buzunare de formă veche. care insuflă inimilor înţelegătoare acel îndoit respect pe care-l încercăm faţă de cineva foarte nevoiaş şi faţă de cineva foarte demn. după vigoarea neobişnuită întipărită în toate mişcările sale. mizeria cea mai mare combinată cu cea mai mare curăţenie. culoare ce n-avea nimic ciudat pe vremea aceea. Se va vedea mai departe că omul acesta închiriase în adevăr o cameră în cartierul acela singuratic.

De altminteri. legat într-o basma . o frunte tînără cu părul dat pe spate şi pudrat. Bastonul fusese rotunjit cu destul meşteşug şi nu era prea urît la înfăţişare. dar plin de maiestate. era un toiag şi părea un baston. fără să lase să se vadă. Omul acesta. doi epoleţi laţi cu găietane ce fluturau pe o haină obişnuită. Asta ţinea loc de ceasornic şi de orologiu sărăcimii din cartier. Buzele i se strîngeau într-o cută ciudată care părea să arate asprime. care zicea : „E ora două . pe la ora două. neput î nd s ă m eargă. In mîna stingă avea un pachet mic. 468 . pe nişte perne îmbrăcate în atlaz alb. în dreapta. străjuit de săbiile scoase din teacă. Trăsura lui greoaie. o privire mîndră. Abia aveai vreme să vezi cine-i într-însa. uruia asurzitor. cru)cea sfîntului Oră$el Ia sud-est de Paris. alţii se aliniau. se vedea o faţă lată. un zîmbet de cărturar. se putea vedea trăsura şi cavalcada regală trecînd în goana mare pe Bulevardul l'Hopital. Acestui rege neputincios îi plăcea galopul. Aproape fără nici o abatere. pe Sena. mai cu seamă iarna. părea totuşi mai dornic să-i ocolească decît să-i caute. pentru că trecerea unui rege provoacă totdeauna zarvă. Trecea liniştit şi sever. voi a s ă al erge. hotărîtă şi rumenă. dar care se dovedea modestie' In adîncul privirii sale stăruia nu ştiu ce seninătate lugubră. poleită pe de-a-ntregul cu fire mari de crin zugrăvite pe tăblii. Pe vremea aceea regele Ludovic al XVIII-lea se ducea aproape zilnic la Choisy-le-Roi'. o măciulie ca de mărgean. Era una din plimbările sale preferate. apariţia şi dispariţia lui Ludovic al XVIII-lea făcea oarecare impresie pe străzile Parisului. Mersul era cam grăbit. Şi unii alergau. ol ogul aces t a sar fi lăsat bucuros purtat ca fulgerul. după moda timpului. aspră şi ascuţită. Pe bulevardul acesta trec puţini trecători. i se tăiaseră nodurile şi i se făcuse.şi aveau ceva atrăgător pentru cei ce l-ar fi privit cu luareaminte. cu ceară roşie. iată-l că se-. mîna dreaptă şi-o sprijinea într-un fel de baston scos dintr-un gard viu. In colţul din fund.ntoarce la Tuilerii".

Afişul. Fără îndoială. deoarece. Domnul duce d'Hâvre. după ce ocolise Salpetriere. Dar individul se înfundă în străduţele singuratice ale cartierului şi. îi atrăsese atenţia. Cînd ieşea din Paris. el păru surprins şi aproape înspăimîntat. ministru de stat şi prefect al poliţiei. adică pe înnoptate. îşi punea pălăria pe cap. trecătorul cu redingotă galbenă nu era de prin partea locului şi probabil nici din Paris. Era singur pe alee. ajunse în bulevard. şi unul dintre dînşii primi ordin să-l urmărească. lat. La ceasurile două. salutînd rar. în clipa următoare. întorcîndu-se totuşi de cîteva ori spre a se încredinţa că nu mai era urmărit. un pîntec respectabil şi un cordon albastru. care-i răspundea la fel. La ceasurile patru şi un sfert. iuţi pasul. cînd trăsura regală. luminat de felinarele teatrului.Ludovic. cum ziua era pe sfîrşite. ceea ce nu-l împiedică pe domnul duce d'Hâvre să-l zărească. trecea prin faţa Teatrului Porte-Saint-Martin. şedea în trăsură în faţa regelui. Se uita cu răceală la popor. ajunse . placa de argint a sîîntului spirit. îi spuse maiestăţii-sale: „Iată un individ cu o mutră cam suspectă!" Poliţiştii care mergeau înaintea cortegiului regal îl văzuseră şi ei. înconjurată de un escadron de gardă cu galoane de argint. cînd intra din nou în oraş. unde se reprezenta în ziua aceea Cei doi ocnaşi. tot succesul său s-a redus la această exclamaţie a unui mahalagiu către însoţitorul său: „Grăsunul ăsta reprezintă stăpînirea 1" Trecerea asta regulată a regelui. cu toate că era grăbit. crucea Legiunii de onoare. pentru că nu cunoştea amănuntul acesta. era aşadar evenimentul zilei pe Bulevardul l'Hopital. agentul îi pierdu urma — cum se spunea într-un raport înaintat chiar în seara aceea domnului conte Angles. se oprise să-l citească. totdeauna la aceeaşi oră. Cînd a apărut pentru întîia oară în cartierul Saint-Marceau. era regele. Cînd omul cu redingota galbenă scăpă de sub urmărirea agentului. îşi ţinea pălăria cu pene albe pe genunchii înfăşuraţi în jambiere englezeşti înalte. în calitate de ofiţer de serviciu în ziua aceea. se ascunse repede după un colţ al zidului împrejmuitor.

— II iau eu. Vizitiul se întoarse spre ceilalţi călători: — Omul ăsta nu-i de prin partea locului. Călătorul plăti pînă la Lagny. spuse vizitiul. Pare că n-ar avea o leţcaie şi totuşi nu se uită la bani . — Da. După ce trecură de barieră. Plecară. pe capră. vizitiul se uită la hainele sărăcăcioase ale călătorului. — Mergeţi pînă la Lagny ? întrebă vizitiul. apoi la pachetul lui atît de mic şi-i ceru să plătească. fiindcă nu-l cunosc. dar călătorul nu răspundea decît în monosilabe. După cîteva minute. îşi luă pachetul şi bastonul şi sări jos din trăsură. Omului părea că nu-i pasă. plăteşte pînă la Lagny şi se dă jos la Chelles . înainte de-a pleca. Peste o clipă se făcu nevăzut.în fandătura Planchette şi intră la Talerul de cositor unde se afla atunci biroul diligentei pentru Lagny. lîngă mine. cînd trăsura porni spre Lagny. Trecură astfel prin Gourney şi prin Neuilly-sur-Marne. în dreptul hanului căruţaşilor. iar călătorii chemaţi de către vizitiu se urcau grăbiţi pe scara înaltă de fier a trăsurii. — Cobor aici! spuse omul. — Poftiţi sus! Totuşi. zise omul. care se află în vechile clădiri ale mănăstirii regale. Vizitiul se înfăşură în mantaua sa. începea să fie frig. vizitiul încercă să intre în vorbă. nu-l întîlniră pe uliţa principală din Chelles. Pe la ceasurile şase seara ajunseră la Chelles. Caii erau înhămaţi. Vizitiul se mulţumi atunci să fluiere şi să-şi înjure caii. Nu intrase în han. Diligenta pleca la patru şi jumătate. Vizitiu! opri ca să lase puţin caii să răsufle. Omul întrebă : — Mai aveţi vreun loc ? — Unul singur.

înaintînd pas cu pas. ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze că pămîntul n-a fost răscolit de curînd. păru că s-a rătăcit şi stătu locului. Cînd ajunse în pădure. uliţa cea mare din Chelles. O luă iute pe drumul acela. pe întuneric. era ia rîţiva paşi de grămada de bolovani. cunoscut numai de el. pe urmă o luase la stînga. deoarece. ca şi cum i-ar fi trecut în revistă. Pe urmă bătu de cîteva ori cu piciorul locul dintre copac şi bolovani. Se apropie repede de aceşti bolovani şi-i cerceta cu luare-aminte în întunericul nopţii. ci străbătuse repede. Un copac înalt. 471 . Omul nu intrase în pămînt. după cum am mai spus. parc-ar fi căutat şi urmat un drum tainic. tot dibuind încoace şi-ncolo. ci o luă la dreapta peste cîmp şi se îndreptă cu paşi mari spre pădure. De altminteri. care merge de la Gagny la Lagny. La un moment dat. De-acolo începea urcuşul colinei. paza asta era de prisos.£ noapte. Abia se vedeau cîteva stele pe cer. vrînd parcă să recunoască şi să numere toţi negii. Omul n-o mai apucă pe drumul spre Montfermeil. era o noapte foarte întunecoasă de decembrie. Parc-a intrat în pămînt !. In punctul unde se încrucişează cu vechiul drum mărginit cu pomi. nehotărît. ca cineva care ar fi cunoscut locurile şi care ar mai fi trecut pe acolo.. pe drumul vicinal care duce la Montfermeil. care era un frasin. îşi încetini pasul şi începu să se uite cu băgare de seamă la toţi copacii. înainte de-a ajunge la biserică. casele sînt încuiate. plin de umflăturile acelea care sînt un fel de negi ai regnu lui vegetal. în faţa acestui copac. nu intră la han şi nu mai dăm de loc de el. Se ascunse repede într-un şanţ şi stătu acolo pînă ce oamenii care treceau se îndepărtară. auzi paşii unor trecători. ajunse într-o poiană unde se afla o movilă de bolovani albicioşi. în cele din urmă. Se ridică în vîrful picioarelor şi pipăi această bucată de tablă.. se afla un castan bolnav care se cojea şi care fusese bandajat cu o bucată de tablă bătută în cuie. Se duse la copac şi-i pipăi scoarţa cu mîna.

Avea o voce gravă şi joasă. fetiţo! Cosette îşi ridică fruntea şi răspunse: — Da. continuă omul. zărise umbra aceea mică mişcîndu-se şi gemînd. punînd jos o povară.Apoi se uită de jur împrejur şi o porni din nou pădure. ÎN UMBRA Aşa cum am spus. Apoi adăugă. Era omul care o întîinise pe Cosette. — Şi vii de departe ? — De Ia izvorul din pădure. micuţo ? — Opt ani. domnule. Cosettei nu-i fu frică. — Duci ceva prea greu pentru tine. — E într-adevăr foarte grea. Am să ţi-o duc eu. Omul rămase o clipă tăcut. — Lasă-mi-o. domnule. — Şi te duci departe ? — La mai bine de un sfert de oră de aici. mai înainte ca omul să fi avut timp să continue : — Nu cred. Eu nu am. apoi ridicînd-o din nou şi pornind mai departe. Cosette lăsă găleata din mînă. Omul începu să-i vorbească. VII COSETTE ŞI NECUNOSCUTUL. răspunse fetiţa. Apoi adăugă-: Cîţi ani ai. Şi după o pauză. apoi spuse deodată r — Aşadar. spuse el printre dinţi. LAOLALTĂ. Mergînd prin hăţiş prin Montfermeii. urmă : 472 . A venit atunci lîngă copil şi a apucat în tăcere toarta găleţii. Omul începu să meargă alături de ea. n-ai mamă ? — Nu ştiu. Se apropiase şi băgase de seamă că era un copilaş care ducea o găleată mare cu apă. Ceilalţi au.

Omul continuă : — Doamna Thenardier n-are servitoare ? — Nu. Din timp în timp. Simţea cu toate astea în ea ceva care semăna cu nădejdea. Qondu-mă 1 — Acolo mergem. dar în care se simţea cu toate astea un tremur neobişnuit: — Şi ce face doamna Thenardier asta ? — E stăpîna mea. spuse fetiţa. O privi iar. silindu-se s-o privească şi să-i vadă faţa în întuneric. cu bucuria. Omul mai făcu o pauză şi începu iar: • — Cine te-a trimis la ora asta să aduci apă din pădure ? — Doamna Thenardier. Trecuseră cîteva minute. dacă ştiţi unde B . fetiţo ? — La Montfermei!. lăsă găleata jos. Ţine hanul. Chipul slab şi firav al Cosettei se desena vag în lumina stinsă şi vînătă a cerului. Omul urmă cu un glas pe care se silea să-l facă nepăsător. apoi îşi luă mîinile de pe umerii Cosettei. — Eşti singură acolo la ea ? 473 . apucă găleata şi porni din nou. Omul umbla destul de repede. am să trag acolo la noapte. şi care ss îndrepta spre cer. Gosette se ţinea de e! fără greutate. Ei bine. se aplecă şi-şi puse amîndouă mîinile pe umerii fetiţei. Nu o învăţase niciodată nimeni să se îndrepte spre providenţă şi să se roage. După o clipă. spuse fetiţa. domnule. — Hanul ? întrebă omul. întrebă : — Unde locuieşti tu. Omul parcă fu străbătut de un curent electric. — Cum te cheamă ? spuse omul. — Cosette. — într-acolo mergem ? — Da. Nu mai simţea oboseala.— Cred că n-arn avut niciodată. domnule. îşi ridica ochii spre el cu un fel de linişte şi încredere nespusă. Omul se opri.

— Care fetiţe ? — Ponine şi Zelma. mă joc şi eu. dar Cosette nu se mai gîndi la pîinea pe care trebuia s-o cumpere. — Şi care nu taie ? — Ba da. Cosette îl călăuzi pe străin de-a lungul străzilor. taie salată şi capetele de muşte. fel şi fel. Cosette ridică glasul : — Adică mai sînt două fetiţe. — Cine sînt Ponine şi Zelma ? — Sînt domnişoarele doamnei Thenardier. domnule. domnule. Ponine şi Zelma nu mă lasă să mă joc cu păpuşile lor. 474 . se dis trează.. domnule. uite atît de mică. Fetiţa simplifica în felul acesta numele romanţioase scumpe doamnei Thenardier. după un răstimp: — Uneori. — Toată ziua ? Fetiţa ridică ochii mari. Fetiţa îi arătă degetul cel mic. Din nou se făcu tăcere. după ce-am isprăvit treaba. lucruri care strălucesc ca aurul. Fetele ei. în care era o lacrimă nevăzută din pricina nopţii şi răspunse blînd : — Da. — Toată ziua ? — Da. — Şi tu? — Eu muncesc. — Şi cum te joci ? — Aşa. Numai că n-am jucării multe. Urmă. După ce trecură de biserică. cum pot. domnule.. Ajunseră în sat. cum s-ar spune. N-am decît o săbiuţă de plumb. Se joacă. Trecură prin faţa brutăriei. — Şi astea ce fac ? — Ah ! — spuse fetiţa — au păpuşi frumoase.— Da. şi dacă mă lasă. Omul încetase de a mai pune întrebări şi se cufundase acum într-o tăcere posomorită.

— Ei şi ? — Vreţi să mă lăsaţi acum să-mi iau găleata ? — De ce ? — Păi. îăcură să i se 475 . După o clipă erau în faţa cîrciumn. şi-t căută din ochi. pe noul venit. Viii NEAJUNSUL DE A GĂZDUI UN SĂRAC. Călătorii boşaţi nu sînt atît de politicoşi. răspunse omul. Omul îi dădu înapoi găleata. — Domnule 1 — Ce e. netrebnico 1 Slavă domnului. care încă mai era expusă la prăvălia cu jucării. Cosette îi atinse mîna cu sfială. — Dumneavoastră sînteţi ? spuse ea. schimbare caracteristică hangiilor. — Da. azi e crăciunul. doamnă. — Aha. Gestul ăsta. apoi bătu în uşă. carî)ghîoaso! — Doamnă — spuse Cosette tremurînd — uite un domn care vrea o odaie. domnule. pe care doamna Thenardier le inspecta dintr-o aruncătură de ochi. dacă o să vadă doamna că mi-a dus-o altcineva o să mă bată. CARE POATE CA E BOGAT Cosette nu se putu opri să arunce o privire spre păpuşa cea mare. Doamna Thenardier îşi înlocui repede mutra posacă printr-o strîmbătură binevoitoare. tu eşti. hainele şi bagajul străinului. Gînd se apropiară de han. cu lăcomie. fetiţo ? — Uite că am ajuns aproape de casă. ducînd mîna la pălărie.omul văzu tarabe înjghebate în strada şi o întrebă pe Cosette: — E zi de bîlci ? — Nu. nu te-ai grăbit! Ai căscat gura. Aceasta se deschise şi doamna Thenardier apăru cu o lumînare în mînă.

care continua să bea înainte cu căruţaşii. însemnează în asemenea cazuri: „Pîrlit de-a binelea". îi cercetă mai ales redingota jerpelită de tot şi pălăria cea găurită. ceru apoi părerea bărbatului ei. omule! „Omul" intră. poate că ar fi fost frumoasă. cufundaţi 476 . Bărbatu-său. — Pentru el e doi. după ce-şi lăsase pachetul şi băţul pe o bancă. Dar nu costă decît un franc. avea aproape opt ani. întărită cu încreţirea buzelor. care. Fie i — S-a făcut. Cosette era urîtă. îmi pare foarte rău.a i fi dat cu greu şase. Doamna Thenardier îi mai aruncă o privire. — Doi franci. care-i ceruse găleata cu apă se dusese el singur s-o ducă afară calului. Nu găzduiesc calici cu mai puţin. Oameni de soiul ăsta nu fac cinste casei. în grajd. Omul. Negustorul. Cos'ette îşi luase locul sub masa de bucătărie şi lucrul. omule. Gosette era slabă şi gălbejită.topească strîmbătura binevoitoare de pe faţă şi să apară din nou în locul ei mutra posacă. o strîmbătură din nas şi cu o clipire din ochi. se uita la copil cu o atenţie ciudată. Am să plătesc ca pentru o odaie. adăugă cu blîndeţe bărbatu-său. — E adevărat. Doamna Thenardier spuse atunci cu voce tare : — Ei. care abia îşi muiase buzele în paharul cu vin pe care şi-l turnase. — Doi franci! spuse încet un căruţaş doamnei Thenar dier. Dacă ar fi fost fericită. răspunse doamna Thenardier la fel. Ochii ei mari. — Doi franci. dar vezi că nu mai am loc. Urmă cu o voce seacă • — Intră. cu o mişcare din cap. îi răspunse prin acea mişcare imperceptibilă a degetului arătător. Am schiţat mai înainte chipul ei mic şi întunecat. dar i . Intre timp. omul se aşezase la o maisă pe care Cosette se grăbise să pună o sticlă de vin şi un pahar. — Puneţi-mă unde vreţi — spuse omul — în pod.

era. tăcerea. 52* Vil . Mîinile îi erau. aşa cum ghicise maică-sa. unde se ascundea groaza. Cosette nu îndrăznise să meargă să se usuce la foc. încît părea în unele clipe că era pe cale să se preschimbe într-o tîmpită sau într-un demon. golurile dintre un cuvînt şi altul. teama îi strîngea coatele de şolduri. ca să spunem aşa. încît după ce sosise. Scobitura claviculelor îţi făcea milă. am eu vreme?" spunea doamna Thenardier. Toată făptura acestui copil. iar iarna te îngrozea. glasul. care nu putea să se schimbe. n-o lăsa să răsufle decît atît cît avea neapărat nevoie şi ajunsese să fie ceea ce am putea numi „firescul ei". In fundul ochilor ei era un colţ uimit. privirea. Veşrnîntul nu-i era decît o zdreanţă. pe care o au condamnaţii şi bolnavii fără scăpare. Colţurile gurii aveau acea linie aplecată a neliniştei zilnice. arătau şi tălmăceau un singur gînd : teama. Teama pusese stăpînire pe ea. o făcea să ocupe rît mai puţin loc cu putinţă. Am spus că nu ştiuse niciodată ce înseamnă să se roage şi că niciodată nu pusese piciorul într-o biserică. aşa udă cum era. Ici-colo i se vedea pielea şi peste tot se puteau observa vînătăile care însemnau locurile unde o lovise doamna Thenardier. felul său de-a fi. „mîncate de degeraturi". „Ce. Picioarele goale îi erau roşii şi slăbănoage. îi ascundea călcîiele sub fuste. nici un petic de lînă. Omul în redingota galbenă nu o slăbea din ochi pe Cosette. N-avea pe ea decît pînză găurită. Focul care o lumina în clipa aceea îi scotea mai mult la iveală oasele şi făcea să pară şi mai cumplită slăbiciunea. Pentru că tremura întotdeauna de frig. ci numai să crească. ci se pusese tăcută pe lucru. înfăţişarea. învăluită în teamă. erau aproape stinşi de atîta plîns. luase obiceiul să-şi strîngă genunchii unul lîngă altul. Teama asta era atît de mare.într-un fel de umbră adîncă. cea mai mică mişcare. Căutătura acestui copil de opt ani era de obicei atît de posomorită şi uneori atît de tragică. care vara ţi-ar fi făcut milă.

împietrise. Moneda de cincisprezece gologani nu mai era acolo. — Nu cumva ai pierdut banii ? urlă doamna Thenardier. că uitasem! Unde e pîinea ? strigă deodată doamna Thenardier. jucau cărţi şi nu se mai uitau în jurul lor. am să-ţi arăt eu ţie! Pînă una-alta. — Am să ştiu eu rnîine dacă e adevărat — spuse doamna Thenardier — şi dacă minţi. N-auzi ? Gosette îşi întoarse buzunarul pe dos. Omul cu redingota galbenă se scotocise între timp prin buzunarul vestei. Ce se întîmplase oare cu moneda aceea ? Biata fetiţă nu putu să scoată o vorbă. Cosette îşi vîrî mîna în buzunarul şorţului şi se înverzi. — Am bătut. cînd doamna Thenardier ridica glasul Cosette ieşi repede de sub masă. — Brutăria era închisă. călătorii ceilalţi beau. fără să-l vadă cineva. — Trebuia să baţi la uşă. Cosette se ghemuia înspăimîntată în colţul de lîngă vatră. Gestul acesta temut îi dădu din nou Cosettei putere să strige : — Iertare ! Doamnă ! Doamnă ! N-am să mai fac! Doamna Thenardier luă gîrbaciul din cui. Ca de obicei. dar n-o găsi. — Hei.— Na. — Ei şi ? — N-a deschis. care era agăţat de vatră. rosti doamna Thenardier. 478 . doamnă. Se folosi de vicleşugul copiilor care sînt totdeauna cu frica în sin. încercînd să-şi ferească şi să-şi ascundă mîinik şi picioarele goale. Minţi. Uitase cu totul de pîine. ia dă-mî moneda de cincisprezece gologani. Sau ai de gînd să mi-i furi ? Spunînd aceasta. doamnă. Doamna Thenardier ridică braţul. întinse mîna spre un gîrbaci. De altfel.

Şi-i întinse doamnei Thenardier o monedă de argint. prefăcîndu-se o clipă că se uită pe jos. doamnă — spuse omul — dar acum cîtevs clipe am văzut căzînd ceva din buzunarul şorţului fetiţei. Cine ştie ce sărac lipit! N-are parale nici ca să mănînce. care-i cădeau pe spate.— Iertaţi-mă. după ceva. — Da. ( dar cu atîta grijă părintească. asta e. A alunecat pe aici. durdulii. aţintiţi aisupra călătorului necunoscut. Pe lîngă asta. Erau două fetiţe cu adevărat drăguţe. încîntătoare. rumene şi sănătoase. Nu era aceeaşi. lucioase. Poate că e asta. vioaie amîndouă. una cu coade castanii. Părea pierdut în gînduri. Erau îmbrăcate călduros. O să-mi plătească cel puţin odaia ? Tot e bine că nu s-a gîndit să fure banul de pe jos. Nu era deocamdată decît o mirare naivă. Puse banul în buzunar şi se mărgini să-i arunce fetiţei o privire sălbatică. dar în care se amesteca şi un fel de încredere plină ds uimire. Se aplecă. Acesta nu răspunse. — Nu vrei să mănînci ? îl întrebă doamna Thenardier pe călător. Se ţinuse seama de iarnă. spunîndu-i: — Vezi să nu ţi se mai întîtnple şi altă dată ! Cosette se întoarse în ceea ce doamna Thenardier numea „culcuşul ei" şi ochii ei mari. uşa se deschise şi intrară Eponine şi Azelma. cealaltă cu coade negre. erau ca domniţe. In felul cum erau dichisite. spuse ea. . In acest timp. pentru că era o monedă de un franc. părînd mai degrabă orăşence decît ţărance. încît grosimea stofei nu strica întru nimic gingăşia cu care erau croite rochiile. — Cine mai e şi omul ăsta ? mormăi ea printre dinţi. în veselia lor. căpătară o expresie pe care n-o mai avusese niciodată. — întocmai. Iată 1 urmă el. dar doamna Thenardier se bucura de cîştig. o plăcere să le priveşti. fără a se uita de primăvară. ridicîndu-se. curate. Fetiţele astea răspîndeau lumină.

Eponine şi Azelma nu se uitau la Cosette. ponosită şi spartă pe alocuri. Deşi păpuşa surorilor Thenardier era foarte veche. Gosettei i se părea. cu tot felul de ciripiri vesele. le potrivi funda şi le dădu drumul. De cum intrară. Aveau o păpuşă pe care o învîrteau şi o suceau pe genunchi. Din timp în timp. ea ar fi fost o poruncă. — Te-am prins! strigă ea. Doamna Thenardier. minunată. Lăsaţi-o să se joace! Dacă o astfel de dorinţă ar fi venit din partea unui călător care ar fi mîncat o bucată de friptură şi ar fi băut la masă două sticle de vin şi n-ar fi avut aerul unui sărac lipit. una după alta. dar care era în realitate plin de dragoste : — Ei. doamnă ! spuse el zîmbind cu un aer aproape sfios. se întoarse spre doamna Thenardier: — Ei. doamna Thenardier le spuse pe un ton de ceartă. care e numai ai mamelor. cu toate astea. care umbla încoace şi încolo prin sală.în zgomotul pe care-l făceau. se vedea că sînt stăpîne. le mîngîie părul. de-o parte invidia şi de alta dispreţul. Pentru ele nu era mai mult decît un cîine. ce înzorzonate sînt! Se aşezară amîndouă la gura vetrei. toată societatea omeneaiscă . fără să se ridice de pe scaun. de pe acum. Aşa-ţi vezi tu de treabă ? Am să te fac eu să lucrezi cu cîteva nuiele pe spinare ! Străinul. Dar doamna Thenardier nu crezu nimerit să îngăduie ca un om cu ase|8Q . cu acel fel drăgăstos de a le zgîlţîi. în loc să lucreze^ îşi pierde vremea uitîndu-se la fetiţele care se jucau. dar reprezentau. iată-vă şi pe voi ! Le luă apoi pe genunchi. rostind : — Vai. văzu deodată că micuţa Cosette. Fetiţele astea trei n-aveau împreună nici douăzeci şi patru de ani. în sfîrşit. Cosette îşi ridica ochii de pe împletitură şi cu un aer lugubru le privea cum se jucau. pentru că nu avusese în viaţa ei o păpuşă — „o păpuşă adevărată" — ca să folosim expresia pe care o vor pricepe toţi copiii.

dacă aşa ţi se năzare. Apoi. Nu obişnuim să refuzăm nimic călătorilor. mă rog. — Şi ce are de făcut ? urmă străinul cu glasul acela blînd. scoţînd din buzunar o monedă de cinci franci pe care o puse pe masă — o plătesc. fetiţo! Căruţaşul fu atît de mişcat de moneda de cinci franci. — Da. — Şi totuşi aşa e! strigă el privind-o cu atenţie. aşa că răspunse acru: — Trebuie să muncească. Ginci franci ? Cred şi eu 1 Cinci piese 1 Thenardier socoti nimerit să ia şi el cuvîntul. — Ce naiba 1 strigă hohotind de rîs un căruţaş care asculta. întorcîndu-se spre Cosette: — Acum ceea ce lucrezi tu acolo e al meu. Joacă-te. şi umblă cu picioarele goale. N-o hră nesc ca să nu facă nimic. Omul privi picioarele goale şi roşii ale Oosettei şi urmă : — Cînd o să isprăvească perechea asta de ciorapi ? — Trebuie că mai are vreo trei sau patru zile. care nu se potrivea de loc cu îmbrăcămintea lui de cerşetor şi cu umerii lui de hamal. pentru că mănîncă. spuse doamna Thenar dier în felul ei scurt şi hotărît. îţi vom da perechea asta de ciorapi pentru cinci franci. O roată de car adevărată ! Şi nu e falsă ! 481 . ca să zic aşa. domnule. — Cumpăr perechea asta de ciorapi — răspunse omul — şi — adăugă el. Doamna Thenardier binevoi să-i răspundă: — Ciorapi. Ciorapi pentru fetele mele care n-au. încît îşi lăsă paharul deoparte şi dădu fuga. leneşa asta ' — Şi cît poate să coste perechea asta de ciorapi cînd e gata ? Doamna Thenardier îi aruncă o privire dispreţuitoare: — Cel puţin un franc jumătate. — Ai da-o pentru cinci franci ? întrebă omul. — Ar trebui s-o plătiţi îndată.menea pălărie să aibă o dorinţă şi ca un om cu o astfel de redingotă să vrea ceva.

doamne. Cosette tremura. ţipă. doamnă. să ne jucăm cu ea. — Vezi tu. pe acel ton drăgălaş şi gingaş al copiilor. Pe cînd se îndeletnicea cu treaba asta importantă şi grea. Mişcă. e caldă. îndrăzni să întrebe: — E adevărat. Săvîrşiseră tocmai o operaţie foarte importantă : puseseră mîna pe pisică. după asta ai să-i vezi coada şi ai să te miri. Cosette îşi lăsase ciorapul deoparte. îi spunea sorei sale.1" şi am să-ţi răs482 . Eu am să fiu cucoană. păpuşa asta e mai caraghioasă ca ailaltă. O să fie fetiţa mea. Cosette se mişca întotdeauna cît putea mai puţin. care era cea mai mare. După asta ai să-i vezi urechile. îşi muşcă buzele şi faţa ei luă o înfăţişare plină de ură. încetul cu încetul. Doamna Thenardier n-avea nimic de spus. a cărui graţie. dar nu ieşise din culcuşul ei. Luase dintr-o cutie de la spatele ei cîteva petice şi săbiuţa ei de plumb. — Mulţumesc. îi mulţumea din suflet călătorului. Tu ai să-mi spui : „Vai. Thenardier se puse pe băutură mai departe. ai să-i vezi mustăţile şi ai să te miri. Pe cînd îi mulţumea din gură doamnei Thenardier. doamnă I spuse Cosette. cu toate că animalul miorlăia şi se zbătea. Haide. surioară.Thenardier se apropie şi-şî puse liniştit moneda în buzunarul vestei. Eponine şi Azelma nu erau de loc atente la cele ce se petreceau. Nevastă-sa îi spuse la ureche : — Cine-o fi omul ăsta în galben ? — Am văzut — spuse Thenardier foarte demn — milio nari care purtau asemenea redingote. se ia atunci cînd vrei s-o fixezi. Am să viu să te văd şi tu ai să te uiţi la ea. Aruncaseră păpuşa pe jos şi Eponine. surioară. înfăşa pisicuţa cu tot felul de zdrenţe şi petice roşii şi albastre. că pot să mă joc ? — Joacă-te ! spuse doamna Thenardier cu o voce groaz nică. la fel cu strălucirea de pe aripile fluturilor.

a îmbrăca. Ca păsările care îşi fac cuib cu orice. în a îngriji. O fetiţă fără păpuşă e aproape tot atît de nenorocită şi tot atît de nesuferită ca o femeie fără copil. Intre timp.. Doamna Thenardier nu-i spusese pînă atunci decît „omule". doamnă. — Domnule — urmă ea luîndu-şi un aer dulceag. Păpuşa e una din nevoile cele mai mari şi totodată unul din cele mai încîntătoare instincte ale copilăriei unei femei. am o fetiţă care e aşa. a adormi şi a-şi închipui că un lucru oarecare e cineva. Cosette de asemenea îşi înfăşa săbiuţa. copiii îşi fac o păpuşă din orice. a dezbrăca. cosînd rochiţe. cei ce băuseră începuseră să cînte un cîntec deşucheat. a certa niţel. Sînt unii bogaţi aşa de poznaşi !" Se aşeză la masa lui. ca s-o adoarmă.. vreau şi eu ca fetiţa să se joace. Trebuie să muncească. fetiţa în fată. După ce isprăvi. „Bărbatul meu are dreptate — îşi spuse ea — poate că e domnul Laffitte. Dar vezi." Azelrna o ascultă pe Eponine încîntată. pentru că ai fost dumneata mărinimos. a învăţa. La cuvîntul „domnule" bărbatul se întoarse. pieptăraşe. a legăna. bluze. a îmbrăca din nou. a înveşmînta. copilul se preschimbă în fetiţă. Doamna Thenardier se apropiase de „omul în galben".pund: „Da. Pe cînd Eponine şi Azelrna înfăşau pisica. şi-o culcă pe braţ şi cîntă încetişor. a dezmierda. Thenardier îi îndemna şi cînta cu ei. spuse ea. dar asta merge o dată. de care rîdeau de se cutremura tavanul. care era şi mai supărător de văzut decît aerul fioros — vezi dumneata. Tot viitorul femeii e aici. Cosette îşi făcuse o păpuşă din săbiuţă. croind mici veşminte şi scutece. Aşadar. a găti. Tot visînd şi gîndind. fata în femeie. — Domnule. nu mă împo trivesc. asta n-are nimic al ei. 483 . Aşa sînt fetiţele din ziua de azi. Primul ei copil e continuarea ultimei păpuşi.

a dumitale ? întrebă omul. Cosette privea focul care se răsfrîngea în privirea ei fixă. şi pe cînd le legăna. — Ah. In timpul acestei conversaţii. Facem şi noi ce putem pentru ea. domnule! E un copil sărac. cînta încetişor : „Mama mea a murit ! Mama mea a murit! Mama mea a murit 1" In urma rugăminţilor repetate ale gazdei. Are. din omenie. pe care l-am strîns de pe drumuri.— Fetiţa nu e. începuse din nou să legene scutecele pe care le făcuse. — Nu era mare lucru de maică-sa. care n-o mai mulţumea decît pe jumătate. şi îşi plimbă încet privirile de jur împrejurul încăperii. Cosette se opri deodată. spuse omul. Prindea ici-colo cîteva cuvinte. sau cîn484 . aşa. Dădu atunci drumul săbiuţei înfăşate. sau beau. pentru dumnezeu. adăugă doamna Thenardier. Asculta vag. Doamna Thenardier vorbea în şoaptă cu bărbatul ei şi numărau banii. Beţivii cîntau mai departe cîntecul lor. Ponine şi Zelma se jucau cu pisica. ca şi cum ar fi fost înştiinţată de un instinct că se vorbea de ea. Comesenii erau aproape beţi cu toţii şi repetau refrenul lor neruşinat. în care erau amestecaţi fecioara Măria şi copilul Isus. „milionarul". deci. Era un cîntec de beţie. pe care o lăsaseră pentru pisică şi o puseseră jos la cîţiva paşi de masa de bucătărie. iar călătorii mîncau. — Ah ! spuse omul şi căzu din nou pe gînduri. cu o veselie sporită. primi în sfîrşit să mănînce. că de şase luni nu ne răspunde nimeni. iar sub masă fetiţa şi-l cînta pe-al ei. Se întoarse şi zări păpuşa fetiţelor doamnei Thenardier. Doamna Thenardier venise să facă şi ea puţin haz. îmi închi pui că maică-sa a murit. îşi zise doamna Thenardier. are capul mare. cu siguranţă. nu. că nici noi nu sîntem bogaţi. n-o slăbise din ochi pe doamna Thenardier. apă la cap. — Ce doreşte domnul ? — Pîine şi brînză. omul în galtnn. Cum vezi. Sub masă. „E cu siguranţă un pîrlit". Degeaba am scris la ea acasă. Cosette. Şi-a părăsit copilul. E un copil tîmpit.

485 . afară de călătorul care-şi mînca pe îndelete cina lui săracă. De data asta mîndria rănită îi biciuia şi mai mult mînia. Faţa doamnei Thenardier luă acea înfăţişare deosebită. Fericirea de a se juca cu o păpuşă era atît de rară pentru ea. Piciorul acesta trandafiriu şi luminos ce ieşea din umbră izbi cu putere privirea Azelmei. Strigă cu un glas răguşit de supărare : — Cosette 1 Cosette tresări ca şi cum s-ar fi cutremurat pămîntul sub ea şi se întoarse. Cosette îndrăznise să ia păpuşa ! Eponine se ridică şi. Ieşi de sub masă. se alcătuieşte din amestecul cumplitului cu nimicurile vieţii. întoarsă aşa fel încît păpuşa pe care o ţinea în braţe să fie în umbră. cu toată grija pe care o avusese. se mai încredinţa o dată că nu o pîndea nimeni. Cosette. Cosette nu băgă de seamă că un picior al păpuşii se vedea şi că era luminat puternic de focul din vatră. După o clipă era la locul ei. Cosette întrecuse orice măsură. N-o văzuse nimeni. care la unele femei. care-i spuse Eponinei : — Ia te uită. care era plină de tainica ei fericire. Bucuria asta ţinu aproape un sfert de ceas. fără să lase din mîtiă pisica. nemişcată. Dar. Pe jos. nu vedea şi nu auzea nimic. N-avea nici o clipă de pierdut. apoi se strecură cu repeziciune pînă la păpuşă şi o apucă. Cosette se atinsese de păpuşa „domnişoarelor". Ce vrei cu mine ? — Mamă — spuse fetiţa — ia te uită ! Şi o arătă cu degetul pe Cosette. — Lasă-mă în pace! spuse mama. surioară ! Cele două fetiţe se opriră uluite. aşa că nici o privire nu era îndreptată asupra el.tan. merse spre maică-sa şi începu s-o tragă de fustă. încît avea toată violenţa unei voluptăţi. tîrîndu-se pe brînci. numite tocmai de aceea scorpii. O împărăteasă care ar vedea pe un mujic gătit cu marele cordon albastru al împărătescului ei fecior n-ar avea o altă înfăţişare.

o deschise şi ieşi. şi ce e dacă se joacă cu păpuşa asta ? — A atins-o cu mîinile ei murdare 1 urmă doamna The nardier. nici cuvintele acelea întunecate pe care le auzise de Ia doamna Thenardier. Cam plecă.— Cosette i repetă doamna Thenardier. îi spuse: — Uite. O puse în picioare în faţa Cosettei. şi le frînse de disperare. nici ameninţarea cu gîrbaciul. Omui se duse drept la uşă. Cu mîinile ei scîrboase.. Cosette luă păpuşa şi o puse pe jos cu un fe! de evlavie deosebită. e pentru tine. Se vede că de mai bine de o oră. care o făcu pe fetiţă să urle. Gosettei. încă de dimineaţă. nici greutatea găleţii cu apă. — Sa taci din gură I strigă doamna Thenardier. fără s-o slăbească din ochi. Ei. şi pe care tofi {fricii din sat o priveau cu încîntare. 486 . Ţinea în mîini păpuşa cea minunată despre care am vorbit. Izbucni în hohote. nici mersul prin pădure. amestecată cu deznădejde. căzut pe gînduri. de cînd era acolo. ceea ce e îngrozitor de spus pentru un copil la vîrsta ei. zărise în chip nelămurit prăvălia cu jucării. Uşa se deschise şi omul apăru din nou. şi ce-i cu asta ? urmă omul.. — Nu vezi ? îi spuse doamna Thenardier. nici pierderea banilor. n-o hotărîse să facă : plînse. arătînd cu degetul corpul delict care zăcea Ia picioarele Cosettei. apoi făcu ceea ce nici una din emoţiile zilei. După asta. Cosette începu să plîngă şi mai tare. atît de frumos luminată de lampioane şi lumînărL încît strălucea prin fereastra ctrciumii ca un far. Călătorul se ridică în picioare. doamna Thenardier se folosi de lipsa lui pentru a-i da pe sub masă. — Ce s-a întîmplat ? o întrebă e! pe doamna Th£nardier. îşi împreună mîinile şi. — Ei bine. un picior. — Nespălata asta — răspunse doamna Thenardier — şi-a îngăduit să pună mîna pe păpuşa copiilor! — Atîta gălăgie pentru un fleac ! spuse omul.

— Mica mea Cosette — grăi Thenardier cu o voce mîngîioasă — domnul ţ i .a dat o păpuşă. ca cerul la revărsatul zorilor. Ceea ce simţea în clipa aceea era cam ceea ce ar fi simţit dacă i-ar fi spus cineva deodată : „Fetiţo. rînd pe rînd. Gosette — spuse doamna Thenardier. se uită la păpuşă. — Ei. împietrită şi mută. nu ştiu să treacă treptat de la un sentiment la altul. începea să facă iar presupuneri: „Cine o fi bătrînul ? O fi un sărac ? O fi un milionar ? Poate şi una şi alta. cu o voce care se voia blîndă. Ia-o ! E a ta. Doamna Thenardier. Cosette se uită la păpuşa cea minunată cu un fel de groază. lîngă zid. In toată circiuma se făcuse o tăcere solemnă. Nu mai plîngea. Dar asta nu ţinu decît o clipă. Cîrciumarul măsură din ochi. Se apropie de femeie şi-î spuse încet: — Chestia aia costă cel puţin treizeci de franci. de razele ciudate ale bucuriei. părea că-l adulmecă pe omul acela. nu mai ţipa. aşa cum ar fi adulmecat o pungă cu bani. păpuşa şi călătorul. Firile grosolane se aseamănă cu firile naive prin aceea că nici unele." Faţa bărbatului ei căpătă acea cută expresivă care accentuează trăsăturile chipului omenesc ori de cîte ori instinctul cel mai tare apare în toată puterea lui animalică. li văzu pe omul care venea cu păpuşa spre ea. eşti regina Franţei". Nu-i de glumit! Să ne punem în patru labe în faţa lui. apoi se dădu înapoi încet şi se trase mai adînc sub masă. adică un hoţ. auzi cuvintele astea nemaipomenite: „E pentru tine". se uită la el. dar care era făcută din acea miere acră a femeilor afurisite — nu-ţi iei păpuşa ? Cosette ise încumetă să iasă din vizuina ei. Eponine şi Azelma stăteau nemişcate ca nişte stane de piatră. nici altele. Doamna Thenardier. părea că nici nu mai îndrăzneşte să răsufle.Cosette ridică ochii. Faţa îi era încă plină de lacrimi. 487 . ca şi cum ar fi văzut venind soarele. dar ochii începuseră să i se umple. Chiar şi cei de la mese rămăseseră pironiţi locului.

pentru că îşi spunea că doamna Thenardier ar certa-o şi ar bate-o. fără să scoată o vorbă. ? întrebă Cosette. Fu o ciudată clipă în care zdrenţele Cosettei întîlniră şi îmbrăţişară panglicile şi muselina fragedă şi trandafirie a păpuşii. era tot ce doamna The'nardier ura mai mult pe lume. E a ta. — O J mă joc. în— Pentru dumnezeu ! rosti doamna Thenardier. Acum Eponine şi Azelma se uitau cu invidie la Cosette. îngrozită şi îneîntată. în faţa ei. care părea că e trimis din cer de providenţa Cosettei. copila mea. Sîntem siliţi să adăugăm că în clipa aceea scosese limba din gură de un cot. întorcîndu-se spre doamna Thenardier: — Am voie. ispita birui. străinul. necunoscutul acesta. Gosetfe! spuse străinul. răspunse fetiţa. — Am s-o botez Catherine. răspunse doamna Thenardier. Doar ţi-a dat-o domnul. păpuşa ar fi trăsnit-o. Cosette o puse pe Catherine pe un scaun şi pe urmă se aşeză pe jos. Trebuia totuşi 488 . doamnă ? Străinul avea ochii parcă plini de lacrimi. în clipa aceea. Cosette îşi trase repede mîna. Ceea ce era de-a!tfel adevărat într-o oarecare măsură. ca şi cum mîna „doamnei" ar fi ars-o. spuse ea. E adevărat ? — E adevărat. Făcu Coseitei un semn cu capul şi puse mîna „doamnei" în mînuţa ei. domnule E a mea. Părea să fie atît de mişcat. doamnă ? Mei un cuvînt n-ar şti să zugrăvească înfăţişarea ei. Le venise rîndul. Sfîrşi prin a se apropia şi murmură sfioasă. — Joacă-te. Deodată se întoarse şi apucă păpuşa cu putere. Cu toate astea. într-o atitudine contemplativă. şi rămase acolo. — Doamnă — urmă ea — pot s-o pun pe un scaun ? — Da. îneît nu vorbea ca să nu plîngă. nemişcată. şi începu să se uite în jos.I se părea că dacă s-ar atinge de păpuşă. acelaşi timp deznădăjduită.

Se grăbi* să-şi trimită fetele la culcare. care scotea bănet din buzunar cu atîta uşurinţă şi dăruia păpuşi uriaşe unor fetiţe nespălate. beţivii plecaseră. ce-ţi pasă ţie ? Dacă e tîmpit. Dacă îl distrează ! Pe tine te distrează s-o vezi pe aia mică muncind. focul se . cîrciurna se închisese. Necunoscutul acesta aşa de sărăcăcios îmbrăcat. II priveau de departe cu un fel de teamă smerită. ca ducesei de Berry 1 A're vreun rost ? N-o fi turbat moşneagul ăsta suspect ? — De ce ? E foarte simplu. Trecuse prin mai multe emoţii decît putea să rabde. Schimbă cu el cîteva cuvinte. sala cea scundă era pustie. adăugă ea cu un aer părintesc. pe el îl distrează cînd o vede jucîndu-se. „ca să-şi uşureze sufletul". era cu siguranţă un om mare şi de temut. tot străduindu-se să-şi imite soţul în toate celea. ducînd-o în braţe pe Catherine. era obişnuită cu prefăcătoria. negustori şi căruţaşi se depărtaseră puţin şi nu mai cîntau. Din cînd în cînd.să se stăpînească. în tîrlici. să-i dea păpuşi 1 Să-i dea păpuşi de patruzeci de franci unei jigodii pe care aş da-o pentru doi franci. Un călător face tot ce vrea dacă plăteşte. „care s-a ostenit destul astăzi". E dreptul lui. apoi ceru omului în galben „îngăduinţa" de-a o trimite şi pe Cosette. Dacă moşul ăsta e filantrop. Omul îşi pusese coatele pe masă şi-şi luase din nou atitudinea lui visătoare. nici alta nu îngăduiau răspuns. îi răspundea Thenardier. Cosette plecă să se culce. cînd vezi că are parale ? Vorbă de stăpîn şi judecată de hangiu : nici una. unde era bărbatu-său. doamna Thenardier se ducea în celălalt capăt al sălii. ajunul crăciunului trecuse. nu te priveşte! De ce te amesteci tu. Toţi ceilalţi călători. spunea ea. Puţin lipseşte să-i spună măria-ta. Trecuseră cîteva ceasuri. Vrea s-o vadă pe jivina aia mică jucîndu-se I Auzi. cu atît mai furioase cu cît nu îndrăznea să le rostească tare : — Dobitoc bătrîn ! Ce gînd are ? Vine să ne încurce. cu toate că. Slujba de miezul nopţii fusese rostită.

490 . Străinul nu se clintea. „Nu cumva doarme ?" se glndi Thenardier. Omul nu se mişca. Din timp în timp. se muta de pe un cot pe altul.stinsese. „Să se odihnească" mirosea a lux şi a stimă. scuipă. Nu intrăm aici decît de trei sau patru ori pe an. atîta tot. se dădu bătută şi-i spuse bărbatului ei: „Mă duc să mă culc. străinul era mereu în acelaşi loc şi în aceeaşi atitudine. — Ce va să zică asta ? întrebă călătorul. — E chiar iatacul nostru. Thenardier se frămîntă. domnule. de la data zilei pînă la numele tipografului. tuşi. — Aşa e! spuse străinul. Nevasta mea şi cu mine locuim într-altă odaie. răspunse hangiul. se apropie binişor şi îndrăzni să spună: — Domnul nu se duce să se odihnească ? „Nu s e duce s ă s e cul ce" i s -ar fi părut prea mul t şi prea familiar. omul îşi luă pachetul şi bătui." Bărbatu-său se aşeză la o masă într-un colţ. Omul nu dormea. suci scaunul ca să scîrţîie. „O să-şi petreacă noaptea în felul ăsta ?" mormăia doamna Thenardier. Ai dreptate 1 Unde {i-e grajdul ? — Domnule — glăsui Thenardier zîmbind — am să vă conduc. O cameră în care „dormi" costă un franc. Se scurse astfel un ceas încheiat. Numai cei doi Thenardier rămăseseră în sală. In cele din urmă. care era de-o rară frumuseţe. din politeţe şi curiozitate. şi Thenardier îl duse într-o odaie de la etajul întîi. Cînd ceasul sună două dimineaţa. o cameră în care „te odihneşti" costă douăzeci de franci. Luă luminarea. Preacinstitul hangiu citise ce! puţin de trei ori Curierul francez. Cuvintele astea au însuşirea tainică şi vrednică de laudă de a umfla a doua zi cifra de pe nota de plată. îşi suflă nasul. Thenardier îşi scoase tichia de pe cap. cu mobilă toată în lemn de acaju. dar nimic nu-l putea trezi. cu un pat cu perdele de stambă roşie. aprinse o luminare şi începu să citească Curierul francez. Dar de cînd plecase Cosette nu mai scosese nici un cuvînt. Fă ce vrei.

Hangiul se retrase în odaia lui. Cînd luase magherniţa asta cu chirie ca să facă din ea o circiumă. StrăS3 . dar nu dormea. care se aflau pe cămin. împinse uşa şi ieşi din odaie. Călătorul privi obiectul cu o căutătură care părea a spune: „Aşadar. găsise odaia împodobită aşa cum era acum şi cumpărase mobilele şi florile de lămîiţă. Apoi se descălţă. Cînd călătorul se întoarse. neîncepute. dihania asta a fost şi ea odată fecioară !" De altfel. pentru că nu voia să trateze cu o politeţe lipsită de respect pe un om pe eare-şi propunea să-l jupoaie împărăteşte a doua zi dimineaţă. Thenardier se eclipsase în mod discret. cu fire de argint şi flori de lămîiţă. 491 . Un foc destul de bun ardea în vatră. Pe cămin. — Domnule — spuse Thenardier — e găteala de mi reasă a nevesti-mi. După plecarea gazdei se aşeză într-un j i l ţ şi rămase cîtăva vreme gînditor. iar pentru casa lui ar rezulta ceea ce englezii numesc: respectabilitate. Aprinse două Iumînări de ceară. sub sticlă. uitîndu-se în jurul Iui ca şi cum ar fi căutat ceva. Thenardier minţea. socotind că ar arunca astfel o umbră delicată asupra nevesti-si. acesta îşi puse băţul şi pachetul într-un colţ. fără a îndrăzni să spună „bună seara". stinse pe cealaltă. Gînd auzi pasul soţului ei.— Mi-ar fi plăcut mai degrabă în grajd. şi după cîteva minute stinseră lumînarea. — Şi asta ? Ce e asta ? întrebă străinul. se întoarse şi-i spuse: — Să ştii că mîine o dau afară pe Cosetta. Nevastă-sa se culcase. Cît priveşte călătorul. Thenardier îi răspunse rece: — Da pripită mai eşti! Nu-şi mai spuseră nimic.MIisigbIHI. luă o luminare. spuse omul răspicat. Thenardier păru că n-aude vorbele astea aşa de puţin politicoase. gazda se făcuse nevăzută. se găsea o găteală de mireasă.

întunecoasă. In vatra asta nu era foc. îndărătul celor două paturi dispărea pe jumătate un leagăn de răchită. printr-o uşă cu geamuri. Ţinea strîns la piept păpuşa. în praf. unde dormea băieţelul care ţipase toată seara. Iarna nu se dezbrăca. nici măcar cenuşă. printre tot soiul de coşniţe vechi şi de cioburi. Cosette dormea adînc. Erau ale Azelmei şi Eponinei. care se afla sub trepte. de han. fără perdele. Era pusă pe jos. Auzi aici un zgomot slab. pe duşumea. unul mai mare şi unul mai mic. prin care se vedea salteaua. Cînd şi cînd. Omul se apropie şi privi cu luare-aminte. ceea ce era înăuntru atrase atenţia călătorului. printre pînze de păianjen. Se lăsă călăuzit de acest zgomot şi ajunse într-un fel de cotlon triunghiular. în ziua de crăciun. scotea cîte un oftat adînc. Străinul intră înăuntru. care-şi pun încălţămintea la gura vetrei. şi care sînt atît de reci la vedere. atunci cînd e foc. era un pat. două paturi la fel. pentru ca să-'i fie mai puţin frig. şi-şî strîngea convulsiv păpuşa în braţe. călătorul îşi aminti obiceiul încîntător şi străvechi ai copiilor. una din acele vetre mari. Era gata să iasă. cînd privirea îi căzu pe vatră. Erau doi pantofiori de copil. dacă putem numi pat o saltea găurită. ai cărei ochi mari străluceau în întuneric. Lîngă culcuşul sărăcăcios al Cosettei era o uşă deschisă prin care se vedea o odaie mare. ca să aştepte. foarte albe. In fund se zăreau. Străinul bănui că odaia asta dădea în aceea a soţilor