„V IC T O R

H U G O
M I Z E R A B I LI I
în rom îneste de LUCIA DEMETRIUS si TUDOR MĂINESCU Sfudiu introductiv de THEODOSIA IOACHIMESCU Nota explicative de N. N. CONDEES CU Ediţia a 1l-3

STUDIU INTRODUCTIV Dacă intraţi într-o bibliotecă publică şi cereţi Mizerabilii, este foarte probabil că volumele pe care le veţi căpăta vor avea copertele glorios ostenite de cercetarea neostenită a numeroşilor cititori care leau avut în mînă. De asemenea, este probabil să întîlniţi Mizerabilii în biblioteca particulară a foarte multor oameni ai muncii. Romanul l u i Hugo a fost de la început, şi este şi astăzi, o carte foarte citită, fin bibliotecile din Moscova ea se găseşte în sute şi mii de exemplare. în ţările capitaliste, ziarele cele mai apropiate de popor, ca VHumanii i în Franţa, o publică în foileton. Cînd cineaştii o 'transpun în film, sînt siguri că sălile vor fi pline. Această operă literară este, poate, din întreaga creaţie a lui Hugo, cea prin care scriitorul a păstrat cel mai strîns contact cu masele populare. Caracterul ei de „epopee a poporului" a fost apreciat ca atare şi de marii scriitori -ai lumii. Lev Tolstoi considera Mizerabilii ca modelul romanului care merită să aibă răsunet mondial. Iar Alexei Tolstoi scrie, vorbind de autorul Mizerabililor şi de influenţa acestuia asupra anilor tinereţii sale : „...îmi umplea inima de un umanism nelămurit, dar plin de foc. Din fiecare clopotniţă mă privea Quasimodo şi îl vedeam pe Jean Valjean în fiecare drumeţ sărman." Formula aduce lapidar explicaţia esenţială a viabilităţii romanelor poipulare ale lui Victor Hugo şi, în special, a Mizerabililor: un umanism plin de

foc. Că acest umanism este „nelămurit" sau, mai curînd, că nelămuririle autorului aburesc uneori cu caracterul lor utopic şi idealist mesajul romanului, aceasta nu-i stinge văpaia, nelămuririle fiind în genere explicabile istoriceşte. Flacăra rămîne dincolo de aburi. Dincolo de norii — de altfel trandafirii — ai socialismului utopic, dincolo de unele înnegurări mistice — de altfel contradictorii şi contrazise în cursul povestirii — dincolo de unele pagini retorice sau prea sentimentale — trăsături pe care neîmplinirile epocii le generează şi le explică — rămîne lumina constantă a credinţei fierbinţi în mersul înainie al omenirii, în posibilitatea omului de a se depăşi pe sine însuşi, în forţa activă a poporului, în misiunea scriitorului „angajat", rămîne elanul intens către adevăr şi către viitor — nu mai puţin generat de epocă, de ceea ce epoca avea mai bun — căruia Victor Hugo îi dă sonoritatea de bronz a marelui său glas. Dar Mizerabilii nu sînt numai un imn de speranţă, ci şi un act de acuzare. Meditării lirice a poetului visător i se adaugă observaţia lucidă a scriitorului martor, care dezvăluie fără cruţare apăsările şi asupririle societăţii în care trăieşte. Victor Hugo a rezumat parcă această asociere explozivă scriind versurile: ...In nori se află, zici, poetul ? Ei, da. Precum un tunet. (In poemul Viaţă veselă din culegerea Ispăşirile)

Nu e rnai puţin adevărat că, după lectura romanului, cititorul al cărui orizont este astăzi limpezit şi care judecă din perspectiva clarificărilor marxiste îşi pune o serie de întrebări tulburătoare. Ce e cu Jean Valjean, acest fost ocnaş în care mocneşte revolta, ţăran sărac care a cunoscut truda şi mizeria, dar care nu înţelege mai tîrziu că averea lui, atît de rapid înjghebată, provine din exploatarea muncitorilor ,pe care îi întrebuinţează în fabrică ? Cum e posibil ca un singur gest generos să-i potolească răzvrătirea şi să facă din el un apostol aii Bunătăţii şi al Spiritului de sacrificiu, care seamănă uneori cu resemnarea ? Ce fel de republican e Marius, care se duce să moară pe baricadă nu atît pentru că e conştient de necesitatea luptei, cît pentru că se crede părăsit de Cosette ? Este sau nu Hugo pentru revoluţie ? Cum o înţelege el ? Şi ce rost au lungile digresiuni intercalate în roman, adevărate conferinţe-dezbateri, expuneri istorice sau relatări descriptive ? împrejurările în care s-a născut romanul răspund în mare măsură acestor nedumeriri. VI

Deşi l-a publicat abia în 1862, Victor Hugo l-a conceput încă din 1830, sub titlul de Les Miseres („lipsurile", „suferinţele" ; în Franţa, o dată cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul misere trece de la sensul de „nenorocire" la cel de „sărăcie", iar mai tîrziu miserable — „nefericit", „necăjit", „sărac" — ajunge să însemne, sub dispreţul claselor posedante, „ticălos", evoluţie suferită de altfel şi la noi, din aceleaşi motive, de cuvîntul „ticălos", care a însemnat pînă spre mijlocul secolului al XlX-lea „sărman", „nevoiaş"). Intre 1845 şi 1848 a fost elaborată o primă redactare a romanului. In exil scriitorul n-a făcut decît să-l reia, să-l amplifice, să-l completeze şi, poate, să-l apropie mai mult de spiritul revoluţionar ipe care acum, în cursul luptei sale împotriva regimului reacţionar al împăratului Napoleon al IlI-lea, îl înţelegea mai bine. In linii mari, însă, romanul este un produs al perioadei 1830—1848 (aşa-numita „monarhie din iulie"), perioadă în care, sub „ocrotirea" regelui „burghez" Ludovie-Filip, se desfăşoară din plin capitalismul francez, acumulînd din ce în ce mai mult la un capăt al societăţii belşugul şi la celălalt mizeria. Se agravează situaţia clasei „celei mai numeroase şi mai sărace", cum e numit proletariatul de către socialistul utopic Saint-Simon. Durata zilei de lucru e la Lyon, în 1831, de 15—18 ore, iar ziua de lucru e plătită femeii muncitoare cu două treimi mai puţin decît bărbatului muncitor şi mai puţin încă muncitorului copil. Pauperizarea se întinde vertiginos. La Paris, dintr-un milion de locuitori, trei sute de mii sînt săraci lipiţi pămîntului. Creşte numărul crimelor. Prostituţia ia proporţii nemaivăzute (v. Engels : Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă). Starea de plîns a mulţimilor care ajutaseră burgheziei franceze să facă două revoluţii (1789, 1830), să-şi cîştige şi să-şi consolideze drepturile, îngrijorează chiar păturile burgheze, mai ales pe acelea care mai au revendicări de formulat. Cei mai înaintaţi dintre republicani se alătură muncitorimii. Situaţia găseşte ecou în literatură. Mulţi scriitori, ca George Sand, pledează în scrierile lor cauza poporului asuprit, şi eroii lor sînt, din ce în ce mai mult, oameni din popor. Alţii, ca Balzac, dezvăluie întunecimile morale ale noii clase stăpînitoare, aviditatea şi lipsa ei de VII

scrupule. Romantismul democrat devine umanitar, iar realismul devine critic, cîşiigînd teren asupra romantismului prea visător. Dar nici primul curent literar, nici celălalt nu pot exprima înţelegerea deplină a lucrurilor, nu pot reflecta în mod clar antagonismele în prezentă, deoarece ele nu s-au accentuat îndeajuns. Deşi îşi începuse lupta, proletariatul francez nu ajunsese încă la o conştiinţă reală de clasă. El se înfăţişa tot oa o „stare asuprită şi suferindă", căreia, cum spune tot Engels, nu i se putea da ajutor „dccît cel mult din afară, de sus". De aici, difuzarea şi succesul soci'ailismului utopic, de aci, paternalismul dominant în literatura democratică a vremii. In Mizerabilii (partea a IV-a) se vorbeşte făţiş de „poporul care munceşte, care suferă şi oare aşteaptă". Face multă vîlvă romanul lui Eugene Sue, Misterele Parisului, publicat în foileton între 1842 şi 1843, în care un prinţ generos condescinde să frecventeze lumea apaşilor şi a ocnaşilor evadaţi, pentru a salva o tînără prostituată şi pentru a reeduca un nevoiaş devenit bandit. Acesta din urmă e ■atît de bine „reeducat", încît abia îndrăzneşte să se aşeze pe scaun în faţa prinţului şi e nespus de fericit să moară în locul nobilului său protector. „Reeducată" este şi tînăra prostituată, care e dată pe mîna unui preot şi devine călugăriţă. Jean Valjoan va fi şi el preocupat de propria sa reeducare. Sînt cercetate nu cauzele mizeriei, ci efectele acesteia, primejdioase pentru burghezie : cerşetoria, vagabondajul, hoţia, prostituţia. Un ocnaş evadat este eroul uneia dintre cele mai celebre melodrame ale vremii : Circiuma din Adrets. Chiar Balzac, în momentul cînd se decide să cerceteze de aproape altă lume decît cea a aristocraţiei mucegăite şi a burgheziei hrăpăreţe, coboară foarte jos, în mediul prostituţiei şi al închisorilor, scriind Viaţa de strălucire şi mizerie a curtezanelor (1843—1847). îşi spune desigur, ca şi Hugo, că trebuie ,,să cobori cît mai adînc... cînd e vorba să masori adîncimea unei răni, a unei prăpăstii sau a unei societăţi". Şi pentru Balzac, aşa cum se vădeşte în Medicul de ţară, ajutorul trebuie să vie „de sus", din partea unei .personalităţi active, generoase şi pline de iniţiativă. Cei mai mari dintre scriitorii vremii văd răul, ca şi socialiştii utopici, dar nu sînt în măsură să VIII

cunoască remediile. In romanele lui George Sand aristocraţii au sarcina de a transmite cultura lor oamenilor din popor şi, la rîndul lor, aceştia se căsătoresc deseori cu fete din nobilime, ceea ce împacă aparent pe toată lumea. In pofida paternalisinului şi conciliatorismului care domină romantismul umanitar, un lucru rămîne însă pozitiv în el : întoarcerea literaturii către masele populare, pătrunderea acestora în literatură. Articolele din ziarul Le Globe ale saint-simonişti'or recomandă scriitorilor legătura strînsă cu mase'e populare: „Dacă scriitorii noştri, răsuflaţi şi sterpi, ar şti să simtă şi să înţeleagă suferinţa pe care o .pricinuiesc maselor muncitoare oamtnii privilegiaţi... ei ar găsi o mare sursă de inspiraţie în dorinţa fierbinte de a vindeca rănile muncitorilor" (Le Globe, 11/3, citat de D. Oblomievski : Romantismul francez, Moscova, 1947). Un asemenea îndemn a putut contribui ia hotărîrea Iui Hugo de a zugrăvi, pentru a remedia — credea el — suferinţele maselor populare din vremea sa. Iată cum figurile populare se afirmă din ce în ce mai mult în romanele şi în piesele scriitorilor democraţi în rolul de eroi pozitivi, în contrast cu ,,privilegiaţii". De altfel, insurecţiile muncitoreşti de ia Lyon, din 1831 şi 1834, deşi înfrînte, aveau să aducă dovada că proletariatul începe să nu mai aştepte milă şi ajutor, ci să reclame cu curaj recunoaşterea drepturilor care i se cuvin.

„Ecou sonor" al epocii sale, Victor Hugo a crescut o dată cu ea. De la monarhismul spiritualist din primii ani ai restauraţiei, care sînt şi anii primei lui tinereţi, el a trecut, mai activ decît alţi scriitori, la liberalismuil bonapartist şi apoi la republicanismul democratic colorat de socialism (utopic). Ca şi lui Marius, „în fiecare clipă, luminile noi ale adevărului îi întregeau judecata". Căci, ca şi prietenii lui Marius, „cobora direct din revoluţia franceză", ale cărei efecte nu le putuse şterge restaurarea trecătoare a Burbonilor (1815—1830). Şi, mai mult decît ei, prin antenele artei, el era receptiv la vitalitatea populară şi la transformările sociale. IX

Una din constantele lui Hugo este convingerea că scriitorii nu iau dreptul să se dezintereseze de problemele timpului lor. In Mizerabila (partea a V-a) sînt vestejiţi creatorii care se izolează şi nu participă la viaţa maselor populare. Hugo îi numeşte „egoişti măreţi S nemărginirii", „gînditori oare uită să iubească". Apostrofa e binemeritată de grupul romanticilor, care, ca Theophile Gautier, se retrăseseră în turnul de fildeş al „artei pentru artă". De foarte timpuriu, Hugo înţelesese că scriitorul nu poate rămîne departe de „interesul general şi de nevoile naţionale". Eroul primului său roman, Ordener, din Han d'Islande (1823) se manifestă, în felul lui, în cadrul unei povestiri încă „negre", ca un prieten al poporului. lin Orientalele (1829) apare tema acţiunii de eliberare naţională (Capitul grec). Poziţia antifeudală se afirmă în culegerile de versuri şi în dramele istorice de după 1830, în care eroii, îndrăzneţi, generoşi şi pasionaţi, provin de cele mai multe ori din popor şi sînt opuşi stăpînirii, reprezen tate prin regi incapabili şi destrăbălaţi sau prin miniştri necinstiţi şi neomenoşi. Acum se precizează metoda antitetică prin care s-ar zice că se reflectă la Hugo, devenit şeful şcolii romantice, antagonismele crescînde. Efortul său de descătuşare a limbii literare din convenţionalismul clasic se asociază acţiunii de renovare a conţinutului literar. Romanu/l Notre-Dame de Paris (1831) pune în mişcare, in cadrul Parisului din secolul al XV-lea, nu numai figuri, dar şi mase populare. Din istorie scriitorul păşeşte curînd în actualitate, dezbătînd probleme ca pedeapsa cu moartea (Ultima zi a unui condamnat — 1829) sau neomenia legilor burgheze faţă de victimele mizeriei (Claude Gueux — 1834, o prefigur-are a lui Jean Valjeanj. Numeroase poeme din această vreme denunţă rolul banilor şi suferinţa ide la un capăt al societăţii. Dorinţa de a aduce mărturia şi pledoaria sa în această problemă, în mod amplu şi convingător, va fi realizată de poet în romanul care va apare cu titlul de Mizerabilii şi în oare Hugo desfăşoară frămîntarea ideologică a vremii şi bogăţia lui de creaţie. Criticul francez Albert Thibaudet vede contopite în Mizerabilii mai multe feluri de romane; „romanul Parisului, romanul de

aventuri, romanul poliţist, romanul milei omeneşti, romanul eroic", Unele din acestea sînt adevărate. Dar, în mintea lui Victor Hugo, Mizerabilii trebuiau să fie în primul rînd un roman social şi un roman de idei, ,,o carte scrisă pentru toate popoarele", un răspuns ta problema majoră a timpului său, în care „mizerabilul se numeşte omul". Aşa se explică numeroasele meditaţii şi dezbateri din cuprinsul romanului, meditaţii şi dezbateri cu caracter filozofic şi social, uneori chiar social-practic, ca, de pildă, cea în oare e susţinută ideea curioasă a saintsimonistului Plerre Leroux în legătură cu utilizarea ca îngrăşământ a conţinutului canalelor. Desigur că nu în aceste pagini de căutări şi de dibuiri vom afla valoarea propriu-zisă a romanului. Ele constituie, cu excepţia unor pasaje de tulburătoare previziune şi de lirism înfocat, mai curînd partea lui caducă. Sînt totuşi interesante, pentru că exprimă elanurile şi totodată confuziile epocii şi ale autorului. Ele explică anumite dezvoltări ale subiectului şi anumite aspecte ale caracterelor din roman, efecte ale poziţiei scriitorului. Care este această poziţie? Ea e cu totul fermă faţă de trecutul feudal. Gentilomii şi preoţii din saloanele aristocratice pe care le frecventează domnul Gillenormand sînt taxaţi de „stafii" sau de „moaşte", care ,,luau vremea în zeflemea şi asta îi scutea de a o înţelege". Mănăstirea, cu rigorile şi cu întunecimile ei, e în principiu condamnată, în ciuda afirmaţiei evident greşite că viaţa monahală ar fi avut cîndva, la început, „un rol civilizator". Scriitorul consideră lege progresul societăţii : „Nu există decît un singur fel de a respinge ziua de mîine : a muri". Dar care sînt căile progresului ? Cum să se suprime acea „balanţă hidoasă, ale cărei talgere — sărăcia şi parazitismul — îşi fac un dureros echilibru", imagine prin care Hugo concretizează sistemul capitalist ? Sub influenţa democraţilor burghezi şi a socialiştilor utopici, romanticul Hugo îşi pune, în primul rînd, speranţa în morală şi în ştiinţă. Căldura inimii şi lumina cunoaşterii i se par că pot risipi orice întuneric şi orice disemtimente. Exemplul sufletelor bune, difuzarea culturii în popor — iată ce i se pare că ar putea îndrepta lucrurile, împreună cu obligaţia de a munci şi cu „universalizarea" proprietăţii. Iată de ce ipoate face „miXI

nuni" monseniorul Myriel, iată de ce Jean Valjean devine bunătatea personificată, se cultivă şi cîştigă o avere considerabilă, creînd — constată el — prosperitatea unui ţinut întreg printr-o invenţie ingenioasă, fără a bănui că munca depusă în fabrica lui este o muncă de exploataţi. Iată de ce nu apar în roman tipuri caracteristice de exploatatori capitalişti. Romanticii umanitari speră că burghezia va fi înduioşată cfrtd va avea în faţă tabloul nefericirii nevoiaşilor. E drept că Victor Hugo nu-şi face multe iluzii despre burghezie, „acest aproximativ popor". Nădejdea şi-o pune înlr-un popor mai autentic : „Cercetaţi poporul şi veţi zări adevărul!" Dar ce este poporul ? Care este partea lui cea mai sănătoasă ? Procesul de afirmare a proletariatului fiind în curs, Hugo nu poate decît presimţi rolul şi importanţa noii clase. In cercul prietenilor revoluţionari ai lui Marius, format mai ales din studenţi, nu ne e prezentat mai de aproape decît un singur muncitor cu braţele: Feuilly. Muncitorii care luptă pe baricada din strada Saint-Denis stat siluete, nu personaje. In Fantine, condiţia femeii părăsite se suprapune celei a lucrătoarei ex ploatate. Sărăcimea îi apare scriitorului nediferenţiată. E „clasa aceea nevoiaşă, care înceipe cu ultimul burghez strîmtorat şi se în tinde din mizerie în mizerie pînă Ia cele din urmă trepte ale societăţii" (Mizerabilii^ partea a IlI-a). De aceea îi întîlnim în roman şi pe savantul ruinat Mabeuf, şi pe tîlharul înrăit Thânardier. Aceasta îl face pe Hugo să accepte ambele sensuri ale cuvMuîU'i „mizerabil" i .........de la un punct anumit, orop siţii şi nemernicii se amesteca şi se contopesc într-un singur cuvînt, în cuvîntul fatal «mizerabilii»". De aci, locul important ocupat în roman de banda lui Thenardier, de închisoare, de argou. Dar Hugo ştie că „mizeria e un noroi care ia foc". El trăieşte în ani de revoluţii şi de insurecţii. Cum le va înţelege el ? Cu sentimentele contradictorii ale mioului-burghez de stingă din anii 1830—1848, uneori chiar cu oarecare limpeziri, datorite poate anilor de după 1848. Revoluţia din 1789—1794, care a desfiinţat feudalitatea, ti apare cu totul justificată. Ea „a însănătoşit veacul şi a încoXII

ronaf. poporul''. Dar mai departe ? Mai departe încep confuziile şi contradicţiile. Fără a condamna în mod absolut „răscoala", cum făceau „doctrinarii" (adepţii „căii de mijloc") din vremea sa, Hugo o consideră totuşi de nedorit, numind-o uneori „răzvrătire" şi opunînd-o „revoluţiei", a cărei formă redusă o numeşte „insurecţie". Faţă de „insurecţia"-,,revoluţie'1, „răzvrătirea"-„răscoală" are, spune el, dezavantajul de a fi manifestarea unor nemulţumiri spontane şi necugetate, fără bază socială largă şi puţind duce la compromiterea unei revoluţii (Mizerabilii, partea a IV-a). Dar aceste noţiuni nefiindu-i prea clare, Hugo le dă o aplicare discutabilă. Astfel, pentru el, radicalizarea unei revoluţii (de pildă, insurecţia din iunie 1848 a maselor muncitoreşti din Paris după revoluţia burghezo-democratică din februarie 1848) este condamnabilă, devine „răzvrătire". „Răzvrătire" este şi acţiunea reacţionară iniţiată de un monarh împotriva poporului său. „Răzvrătiri" sînt şi răscoalele ţărăneşti din Franţa evului mediu (Ies jacqueries). Aşa se explică de ce Victor Hugo n-a înţeles, mai tîrziu, nici Comuna din Paris, pe care, pentru a încerca să o admită, a considerat-o Ia început ca o mişcare comunală, neputînd concepe că poporul francez nu se declară mulţumit numai cu răsturnarea imperiului lui Napoleon al III-lea şi cu proclamarea republicii. Nu e întîmplător, aşadar, că lupta pe baricadă (5—6 iunie 1832) pe care o descrie în Mizerabilii — de altfel atît de zguduitor — nu e propriu-zis o acţiune muncitorească, cum autorul ar fi avut ocazia să vadă în timpul său (ţesătorii din Lyon s-au răsculat în 1831 şi în 1834), ci, cum spune el, o „insurecţie" condusă de republicani, în cea mai mare parte miei-burghezi. Aceşti republicani se aflau desigur pe poziţii avansate, dar pe poziţii avansate burgheze. De aceste neprecizări are de suferit figura lui Marius. Scriitorul ne sugerează că Marius ar fi lipsit de pe baricadă dacă ar fi fost aşteptat de Cosette. Perso najul reacţionează sub impulsul prejudecăţilor burgheze cînd încearcă să-l îndepărteze pe fostul ocnaş Jean Valjean de Cosette, pe care acesta a salvat-o din mîinile Thenardierilor. Despre Miarius, Herzen scria că e un reprezentant tipic al generaţiei cu care se opreşte şi începe să dea înapoi epoca revoluţionară burgheză. Şi totuşi, înainte de a se avînta pe baricadă, XIII

Marius reflectează asupra războiului civil şi-i găseşte justificarea. „Franţa sîngerează — zice el ~ dar libertatea zîmbeşte!" Şovăielile autorului îşi găsesc expresie în nuanţele de poziţie ale tinerilor din cercul lui Enjolras. Hugo e uneori, ca şi Enjolras, „îndrăgostitul de marmură al Libertăţii", revoluţionarul intransigent; e alteori, ca şi Combeferre, care „punea faţă în faţă pe Saint-Simon cu Fourier" şi avea „mai multă omenie", „frlozoful" revoluţia: deseori se întîlnesc în autadezbaterile din roman înclinări spre progresul treptat, spre acel progres pe care Hugo, considerîndu-l „cuminte", îl numeşte „om cinstit" şi care, de fapt, îl transformă pe revoluţionar în reformist; e, fără îndoială, un poet inimos, preocupat de probleme sociale, ca Jean Prouvaire, se interesează de „principiul naţionalităţilor", ca Feuilly, şi discută cu verva neobosită a Jui Grantaire, scepticul sentimental, şi a lui Courfeyrac, aristocratul venit la popor... Neclarificată este şi poziţia lui Hugo faţă de religie. Poetul îl invocă deseori pe dumnezeu (se ştie, de altfel, că în anii următori lui 1843, cînd şi-a pierdut fiica, Hugo a trecut printr-o adevărată criză mistică), dar îl identifică cu „infinitul", cu „destinul", cu „conştiinţa" şi, uneori, chiar cu necesitatea istorică (vezi descrierea bătăliei de da Waterloo, unde apare concepţia — şi ea nebulos-idealistă — despre istorie, a lui Hugo, oscilînd între fatalism şi determinism). De misticism nu s-a putut elibera niciodată micul-burghez Hugo, dar marele scriitor Hugo a ştiut să privească în faţă realităţile timpului său. Această contradicţie între o concepţie greşită (filozofică sau politică) şi realismul creaţiei se întîlneşte deseori la realiştii critici şi Ia romanticii umanitari din prima jumătate a secolului al XlX-lea. Ea e explicată, cum s-a mai spus, prin împrejurările istorice în care au trăit aceşti scriitori, împrejurări în care antagonismele sociale nu deveniseră conştiente încă. Este deci apreciabil meritul lui Hugo de a fi reflectat asupra fenomenului istoric pentru a-l înţelege măcar în parte şi de a-i fi surprins chiar unele aspecte. In digresiunile de ordin meditativ din Mizerabilii, alături de afirmaţii idealiste sau confuze, se întilnesc şi observaţii surprinzător de valabile, oa, de pildă,

cea în care scriitorul constată că burghezia de după 1830 oprea revoluţia la jumătatea drumului pentru că nu mai dorea decîi să-şi consolideze poziţiile (constatare contrazicînd, de altfel, în mod categoric teoria din altă parte a „răzvrătirii"). Hugo se apropie şi de înţelegerea deosebirii dintre războaiele drepte şi războaiele nedrepte. Iar pacea universală, deşi căile ei spre victorie nu-i apar lămurit, i se pare ţelul pe care omenirea îl va îndeplini neapărat: „Oricum ar fi ziua de astăzi, ziua de mîine e pacea" (Mizerabilii, partea a IV-a). Necunoscînd limpede relaţiile prezentului, Hugo nu idealizează totuşi trecutul, cum se străduieşte să facă uneori Balzac, ci îl respinge şi îşi pune toate nădejdile în viitor. Iar acest viitor nicăieri nu-i apare mai luminos şi mai strălucitor ca din vîrful baricadei: „...nu va mai exista ura, s-pune Enjolras, atelieruil se va înfrăţi ou şcoala, stima publică va servi de pedeapsă şi de răsplată ; muncă pentru toţi, drepturi pentru toţi, pace pentru toţi..." Şi mai departe: „AscuMă-mă, Feuilly, brav munoitor, om din popor, om al tuturor popoarelor! Slavă ţie! Tu vezi limpede vremurile care au să vină..."

„Martorul care gîndeşte" — şi care nu-şi poate întotdeauna înţelege sau depăşi epoca — este însă neîndoios un „martor" activ şi un „martor" artist. Mărturia pe care o depune el asupra societăţii franceze din vremea restauraţiei şi a societăţii din vremea monarhiei din iulie (cuvîntul „martor" revine foarte des în textul Mizerabililor, ca pentru a garanta obiectivitatea cu care au fost înregistrate faptele) constituie o creaţie de un puternic realism. In Mizerabilii sînt evocate pe ton acuzator aispecte multiple ale mizeriei populare din acea vreme, de la vagabondajul şi suferinţa copiilor pînă la degradarea femeii, de Ia viaţa ocnaşilor — victime ale legilor celor avuţi, sau oameni în afara legii înrolaţi în tagma tîlharilor — ipînă la cea a intelectualilor, a căror tinereţe se zbate în lipsuri şi a căror bătrîneţe cunoaşte desperarea mizeriei totale. Victor Hugo a cercetat şi a cunoscut de aproape aceste „răni" ale societăţii în care trăia. A cutreierat periferiile Parisului, unde a putut întîlni pe Fantine, pe Gavroche şi pe omul arestat şi condamnat la ocnă

*

«*

• Participat ^ P de

'

desfa

><-are/

A ştiut

Ja

'a ce

or I

înseamnă • i.. Jmna lllb "-ea de
pe

om

< » bari cadă •
fn

resurse sînt

princj-piu un pri

artistic

liillill i
Şi

*

vinde Pentru

al

deniei

f Un

'

i
™ P ro car

U r

e,

XVII

Curajul moral al personajelor este susţinut şi întărit de curajul lor fizic şi social Jean Valjean îşi încordează toate puterile pentru <a-I scoate de sub căruţa împotmolită pe moş Fauchelevent, deşi scena se petrece în faţa lui Javert, care l-ar putea recunoaşte după -această performantă. Gavroche luptă cîntînd pe baricadă şi se avîntă cîntînd sub împuşcături pentru a aduna gloanţele necesare apărării baricadei. Iar apărătorii baricadei se întrec în acte de curaj. Vitejia individuală întilneşte -astfel vitejia colectivă. Pe amîndouă le ilustrează oamenii din -popor, acei oameni -pe care Victor Hugo îi vedea nedesluşit din punctul de vedere al categoriilor sociale, dar pe care îi opunea cu patos claselor stăpînitoare şi în care îşi punea toate speranţele: „...Vedem mişcîndu-se în umbră ceva mare, sumbru şi necunoscut. E poporul. Poporul căruia îi aparţine viitorul, dar nu şi prezentul, poporul orfan, sărac, inteligent şi vînjos... purtînd pe spinare urmele robiei şi în inimă mugurii geniului" (prefaţă la drama Ray-Blas, 1838). Ceea ce este în Notre-Dame de Paris catedrala, creaţie a maselor populare medievale care-şi căutau -atunci în religie alinarea suferinţelor datorite asupririi feudale, este în Mizerabilii baricada, locul de întîlnire şi de acţiune al maselor populare evaluate, care au trecut de la jeluirea pasivă şi inutilă în faţa lui dumnezeu la protestul activ şi operant împotriva societăţii rău întocmite. Puterea de plasticizare a lui Hugo, dinamismul lui stilistic dau scenelor de masă din jurul baricadei o viaţă plină de mişcare şi de culoare. Aşa cum Germinai a fixat mai tîrziu primele mari greve -ale minerilor francezi din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, Mizerabilii păstrează pentru posteritate imaginea formei de luptă populară specifice primei jumătăţi a secolului t baricada. Descrierea construirii ei — pe care scriitorul o reia ca pe un leit-motiv — ne transportă în Parisul -popular din 1832: .....în cîteva minute fuseseră smulşi douăzeci de drugi de fier din faţada cu zăbrele a cîrciumii şi zece stînjeni pătraţi de piatră -din -caldarîmul străzii; în treacăt, Gavroche şi Bahorel puseseră mâna pe căruţa unui fabricant de var numit Anceau şi o răsturnaseră. In căruţă fuseseră trei butoaie pline de var, pe care le aşezaseră sub grămezile de pietre. Enjolras ridicase chepengul de la pivniţă şi toate buto-aiele goale ale văduvei HucheXVIII

loup se rostogoliră lingă cele de var. <2u degetele lui deprinse să coloreze lamele gingaşe ale evantaielor, Feuilly grămădise lîngă buţi şi căruţe, ca să le sprijine, două grămezi grele de bolovani. Pietre găsite ca şi celelalte şi luate nu se ştie de unde. Bîrnele de proptit fuseseră smulse de la faţada unei case învecinate şi culcate pe butoaie. Gînd Bossuet şi Courfeyrac se întoarseră, jumătate din stradă se şi închisese cu un meterez mai înalt decît înălţimea omului..." Baricada din strada Saint-Denis-Chanvrerie nu e singura descrisă de Victor Hugo. Sînt evocate şi baricadele din strada Saint-Antoine şi din strada Temple, fiecare cu caracteristica ei particulară. Locul important pe care-l are în roman baricada face în mod deosebit din Mizerabilii un roman eroic.

Deşi scris „pentru toate popoarele", acest roman eroic este însă un roman eroic francez. Nu numai pentru că baricadele sînt ale Parisului, ci şi pentru că apărătorii lor întruchipează, după cuvintele Iui Victor Hugo, „acel lucru caracteristic francez care se numeşte vioiciune". Vioiciunea, veselia, gluma scapără pe baricadă ca şi puştile. Se întîînesc în replicile luptătorilor, în discuţiile studenţilor şi devin simbol în figura lui Gavroche, ştrengar parizian pe cît de neastîmpărat pe atît de generos, pe cît de curajos pe .atît de vorbăreţ, gata de glumă, dar şi de eroism, bun de gură, dar şi de vitejii. Gavroche a rămas pe drept cuvînt în literatura mondială ca una din cele mai reuşite întruchipări a trăsăturilor poporului francez. De verva lui Gavroche — care este şi cea a lui Hugo — beneficiază întreg romanul. Nu ni-l amintesc oare atîtea portrete rapide şi pline de umor, atîtea tirade ironice sau bătăioase, atîtea dialoguri însufleţite şi atîtea replici sclipitoare ? De el ne aducem aminte cînd, de pildă, facem cunoştinţă cu bătrînul savant Mabeuf, care „avea un stomac bunicel, un frate preot, părul alb, nici un dinte în gură sau împotriva cuiva, un tremur în tot trupul, accent picard, un rîs copilăresc..." sau cu slujnica lui, fată bătrînă ale cărei visuri „nu ajunseseră niciodată pînă la bărbat, nu depăşiseră pisica" ; sau cînd Combeferre îi răspunde
XIX

lapidar şi biciuitor lui Marins, care tace liric apologia lui Napoleon, terminînd cu cuvintele: „Să învingi, să stăpîneşti, să trăsneşti, sa fii în Europa un popor încununat de glorie, sa faci să răsune o fanfară de titani de-a lungul istoriei, să cucereşti lumea de .două ori, prin înfrîngere şi prin uluire, da, e .sublim I Există ceva mai mare ? A fi liber 1" ; cînd, ireverenţios şi spiritual ca şi Gavroche, Qrantaîre caracterizează monarhia burgheză a iui Ludovic-Filip ca „...o coroana domolită de o scufie de bumbac... un sceptru care se termină cu o umbrelă"; sau cînd, în legătură cu războiul reacţionar dus de guvernul lui Ludovic al XVIII-lea împotriva poporului spaniol, scriitorul notează : „...între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei". Nenumărate sînt, în Mizerabilii, asemenea „fulgerări" în care spiritul francez apare tonificat, amplificat, colorat de poziţia progresistă a lui Victor Hugo şi de imensa lui forţă de concretizare, de uriaşul lui potenţial verbal. Din seva populară provine şi stiluJ aforistic prin care situaţ i i l e sau observaţiile sînt condensate în formule cu aspect de medalie: „...Cei cărora le e foame au dreptate.--; Tirania îl urmăreşte pe tiran...; Să învingi e un lucru fără noimă, toată gloria e să convingă...; E-atît de uşor să fii bun 1 Greutatea e să fii drept...; Adevărul este hrană ca şi pîinea...; Revoluţia e accesul de mînie al adevărului...; O răscoală care izbucneşte este o idee care dă examen în faţa poporului..." etc, etc. Eliberator al limbii literare în poezie, lui Victor Hugo nu-i e greu ca, în proză, să acorde limbajului personajelor, şi al lui propriu, toate libertăţile, adică o mare varietate de stiluri, de la patosul liric pînă la jocul de cuvinte. Interesîndu-se, am văzut pentru ce motive, şi de 'lumea închisorilor, el cercetează de aproape chiar argoul, aşa cum făcuse de altfel şi Balzac. Desigur, aşa cum poporul e căutat şi acolo unde nu trebuie, se întîmplă ca epitetele, aforismele şi tiradele din Mizerabilii să sufere uneori de retorism sau de platitudine. Nu ne poate satisface, de pildă, epitetul superb şi banal de „înger", presărat prea des de-'a lungul paginilor, acordat cu generozitate nu numai Cosettei, dar şi altor personaje, şi nu tresărim de încîntare cînd aflăm că „...deznădejdea e doica mîndriei (şi) nenorocirea... un lapte hun pentru cei mărinimoşi..." Romantismul despletit nu e XX

totdeauna bine inspirat, iar uzina de imagini a lui Victor Hugo mai dă şi rebuturi. Dar acestea sînt neînsemnate fîşioare de zgură pe şarja incandescentă a prozei hugoliene. Le putem înlătura uşor, aşa după cum putem frece cu vederea inegalităţile de compoziţie a romanului, în care expunerile didactice ale scriitorului sau digresiunile, recunoscute de el ca atare, încetinesc mersul acţiunii. Ele sînt de cele mai multe ori interesante şi utile, dacă nu pentru desfăşurarea subiectului, cel puţin pentru înţelegerea epocii. Sînt, de altfel, din plin, compensate de momentele dramatice. Numeroase peripeţii, ecouri ale melodramei romantice, ca : urmărirea domnului Madeleine de către Javert, capcana din mansarda lui Thenardier, odiseea din subteranele Parisului etc. au meritat Mizerabililor, printre altele, şi caracterizarea de „roman de aventuri". Vorbind de întreaga operă a lui Hugo, Gorki spunea că scriitorul francez e mare mai ales pentru că ştie să trezească în sufletul omenesc tot ce acesta are mai bun. Romanul Mizerabilii justifică întru totul această apreciere şi trăsătura menţionată rămîne meritul lui principal în faţa posterităţii. Crescînd, dezvoltîndu-şi şi formîndu-şi proletariatul, poporul francez a putut oferi şi a oferit scriitorilor săi modele de eroi mai clarvăzători, mai conştienţi, mai consecvenţi, cum sînt, de pildă, luptătorii din Comuniştii lui Aragon sau cei din romanul lui Andre Stil, Prima ciocnire. Dar cînd căutăm ascendenţa directă a acestor romane, nu putem să nu întîkiim romanul Mizerabilii. El e mărturia patetică a unui moment de luptă populară, radiind căldura şi lumina umanismului activ.
THEODOSIA IOACHIMESCU

Atîta vreme cît va exista, din pricina legilor şi & moravurilor, un blestem social, oare creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravînd cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului : înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atîta vreme cît în anumite pături constrîngerile sociale vor fi cu putinţă ; cu aJte cuvinte, şi într-un sens şi mai larg", atîta vreme cît pe pămînt vor dăinui ignoranta şi mizeria — cărji de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice. Hauteville-House, 1 ianuarie 1862

E

A

N I

T

FANTINE

CARTEA INTIl

UN SFINT

DOMNUL MYRIEL In 1815 domnul Charles -Francois-Bienvenu Myriel era episcop la Digne. Era un bătrîn de vreo şaptezeci şi cinci de ani şi ocupa scaunul episcopal din Digne de prin 1806. Cu toate că acest amănunt nu are nici o legătură cu faptele pe care le vom istorisi, nu este poate de prisos — spre a fi cît mai exacţi — să amintim aici zvonurile şi vorbele care circulau pe socoteala sa, pe vremea cînd a sosit în eparhie. Adevărate sau nu, lucrurile ce se pun pe seama oamenilor ocupă adesea în viaţa şi mai ales în destinul lor tot atîta loc cît şi faptele pe care le săvîrşesc. Domnul Myriel era fiul unui consilier al curţii de justiţie k din Aix; viţă de magistraţi. Se povestea că tatăl ilui, desemnîndu-l ca succesor în postul său, îl însurase foarte de tînăr, la optsprezece sau douăzeci de ani, după un obicei destul de răspîndit în familiile magistraţilor. Deşi căsătorit, Ghanles Myriel făcuse, zice-se, să se vorbească multe pe socoteala sa. Era bine făcut, deşi cam mic de statură, elegant, distins, spiritual ; tinereţea lui fusese închinată în întregime vieţii mondene şi aventurilor galante. O dată cu revoluţia, evenimentele se precipitară ; familiile magistraţilor, decimate, izgonite, hăituite, se risipiră care încotro. Din primele zile ale revoluţiei, domnul Charles Myriel fugi în Italia. Nevasta lui muri acolo bol navă de piept, boală de care suferea mai demult. Copii nu aveau. Ce s-a petrecut după aceea în viaţa domnului Myriel ? Prăbuşirea vechii societăţi franceze, destrăma-

rea propriei Iui familii, întîmplările tragice de Ia '93 ' — mult mai groaznice poate pentru cei emigraţi, care le priveau de departe cu exagerarea spaimei — făcut-au oare toate acestea să se nască în mintea Iui gîndul renunţării şi al singurătăţii ? In ameţeala desfătărilor şi a legăturilor care-i umpleau viaţa să fi primit el oare pe neaşteptate una din acele lovituri misterioase şi grozave, care cîteodată doboară, izbindu-l drept în inimă, chiar şi pe omul pe care catastrofele publice nu-l pot clătina nici cînd îl lovesc în existenta şi în avutul său ? Nimeni n-ar fi putut s-o spună; se ştia numai că se întorsese din . Italia preoţit. In 1804 domnul Myriel era preot la Brignolles. Imbătrînise şi trăia în cea mai mare singurătate. Pe vremea încoronării, o chestiune măruntă a parohiei sa^e, nu se mai ştie bine ce anume, îl aduse la Paris. Printre alte persoane însemnate, cărora le ceru sprijinul pentru enoriaşii săi, era şi cardinalul Fesch. Intr-o zi, cîn3 împăratul tocmai venise să-i facă o vizită unchiului său, cucernicul preot — care aştepta în anticameră — se pomeni faţă-n faţă cu maiestatea sa. Napoleon, văzîndu-se privit cu o oarecare curiozitate de către bătrîn, se întoarse şi spuse dintr-o dată : — Cine-i omul ăsta cumsecade care se uită aşa la mine ? — Sire — zise domnul Myriel — dumneavoastră vă uitaţi da un om cumsecade, iar eu mă uit la un om mare. Fiecare dintre noi are de cîştigat. In aceeaşi seară, împăratul întrebă pe cardinal cum îl cheamă pe preot şi, pufin după aceea, domnul Myriel afla cu cea mai mare surprindere că fusese numit episcop la Digne.
l Aluzie la dictatura montaniardă din timpul revoluţiei burgheze din Franţa (1793—94), cînd fracţiunea condusă de Robespierre şi Saint-Just ia o serie de măsuri antifeudale şi chiar anticapitaliste menite a desiîvîrşi revoluţia burghezo-democratică. Lovitura de sfat din iulie 1794, înfăptuită de elementele moderate şi reacţionare din marea burghezie franceză, a pus capăt acestei culmi a revoluţiei numite de ei „teroare".

Dar ce era adevărat din cele ce se povesteau despre tinereţea domnului Myriel nimeni nu ştia. înainte de revolu(ie prea puţine familii cunoscuseră familia Myriel. Domnul Myriel a fost sortit să îndure soarta oricărui nou-venit într-un tîrguşor unde nu lipsesc guri care să flecărească şi sînt prea puţine capete care să gîndească. Trebuia s-o îndure cu toate că era episcop şi tocmai pentru că era episcop. Dar, la urma urmei, flecărelile în /care se pomenea numele său nu erau poate decît flecăreli, zvonuri, vorbe, şuşoteli, chiar mai pu{in decît atît: „palavre", cum se spune în graiul energic din miazăzi. Orişicum, după vreo nouă ani de episcopat şi de şedere Ia Digne, toate aceste trăncăneli, prilej de discuţii care preocupă la început orăşelele şi pe mahalagii, fură cu totul uitate. Nimănui nu i-ar mai fi trecut prin gînd să vorbească despre ele şi nici măcar să şi le mai amintească. La Digne domnul Myriel venise însoţit de o fată bătrînă, domnişoara Baptistine, sora lui, care era cu vreo zece ani mai tînără decît el. N-aveau în slujba lor decît o femeie de vîrsta domnişoarei Baptistine, pe nume doamna Magloire, care, după ce fusese „servitoarea domnului preot", purta acum îndoitul titlu de cameristă a domnişoarei şi de „menajeră a monseniorului". Domnişoara Baptistine era o persoană înaltă, palidă, slabă, blinda; întruchipa idealul cuprins în cuvîntul „respectabilă", deoarece se pare că o femeie trebuie să fie mamă pentru a fi venerabilă. Nu fusese niciodată frumoasă, dar viaţa ei toată, care nu fusese decît un şir de fapte bune, o învăluise în cele din urmă în ceva imaculat şi luminos; o dată cu bătrîne(ea, dobîndise ceea ce s-ar putea numi frumuseţea bunătăţii. Fusese slabă în tinerefe şi ajunsese străvezie la maturitate, iar sub transparenta aceasta se întrezărea îngerul. Era mai degrabă un suflet decît o fecioară. întreaga ei fiinţă părea alcăt ui tă di n um bră; doar at ît trup cît s ă m ai fie femeie; o farîrnă de materie, ascunzînd într-însa o

plecatl:

"

in pricina t r e b f l o \ e La sosire, dl

ării

Pre?edinteIe curţi] se. grăbiră să-i facă vizit"a dul său vizita de rigoare ! P n l ? ' - "' fă ' După instalare, o fşul astent "'"! Ş ' fJ d ^^ ? Ştepta sa ] vad la lucru " ă pe Episcop

d a fost

°p a r t e
ar

II DOMNUL MYRIEL DEVINE MONSENIORUL BIENVENU ' Palatul episcopal din Digne se afla alături de spital. Era o clădire mare şi frumoasă, ridicată din piatră, la începutul secolului trecut, de către monseniorul Henri Puget, doctor în teologie de la facultatea din Paris, abate de Sirnore, fost episcop de Digne pe la 1712. Palatul era o adevărată locuinţă senioriailă. Totul era măre(: apartamentele episcopului, saloanele, camerele, curtea de onoare, foarte mare şi cu alei în arcade după vechea modă florentină, grădinile plantate cu arbori falnici. In sala de mîncare, o lungă şi splendidă galerie care se afla la parter şi care dădea spre grădini, monseniorul Henri Puget dăduse o masă de gală la 29 iulie I 7 N monseniorilor Charles Brâlart din Genlis, arhiepiscop de Embrun, Antoine de Mesgrigny, capucin, episcop de Grasse, Philippe de Vendome, mare duhovnic al palatului şi abate la Saint-Honore din Lerins, Francois de Ber-ton din Grillon, episcop şi baron de Vence, Cesar de Sabran din Forcalquier, episcop senior de Glandeve şi Jean Soanen, preot al congregaţiei, predicator obişnuit
1 Bir.».---->•

al regelui, episcop senior de Senez. Portretele acestor şapte cucernice personalităţi decorau sala, iar data memorabilă, 29 iulie 1714, era gravată cu litere de aur pe o placă de marmură albă. Spitalul era o clădire strîmtă şi joasă, cu un singur etaj şi cu o grădiniţă. La trei zile după sosirea sa, episcopul vizită spitalul. O dată vizita terminată, îl rugă pe director să binevoiască a veni la el. — Domnule director al spitalului — îi spuse el — cîţi bolnavi aveţi în clipa de faţă ? — Douăzeci şi şase, monseniore. — Atîţia numărasem şi eu, zise episcopul. — Paturile — reluă directorul — sînt cam înghesuite unele într-altele. — Am băgat şi eu de seamă. — Sălile nu-s decît nişte odăi, iar aerul se prime neşte greu. — Aşa mi se pare şi" mie. — Şi pe urmă, cînd e niţel soare, grădina e prea mică pentru convalescenţi. — Aşa-mi spuneam şi eu. — Iar cînd sînt molime (anul acesta am avut tifos, acum doi ani am avut friguri palustre) avem şi o sută de bolnavi deodată ; nu ştim cum s-o scoatem la capăt. ■— La asta mă giîndesc şi eu. — Ce să facem, monseniore ? zise directorul. Trebuie să ne resemnăm. Qonvorbirea avea loc în sala de mîncare de la parter. Episcopul tăcu o clipă, apoi se întoarse repede spre directorul spitalului. — Domnule — spuse el — dar cîte paturi credeţi c-ar încăpea în sala asta ? — In sala de mîncare a monseniorului ? zise speriat directorul. Episcopul cerceta sala cu privirea şi părea că face din ochi măsurători şi socoteli.

— Ar încăpea foarte bine douăzeci de paturi, zise el, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi; apoi adăugă cu glas tare : Iată, domnule director al spitalului, ce vreau să spun. E, desigur, o greşeală la mijloc. Sînteţi douăzeci şi şase de persoane în cinci sau şase odăiţe. Aici sîntem trei şi avem loc pentru şaizeci. E o greşeală, vă spun eu. Luaţi locuinţa mea, iar eu am s-o iau pe a dumneavoastră. Daţi-mi casa mea. Asta vă aparţine. A doua zi, cei douăzeci şi şase de bolnavi se instalară în palatul episcopal, iar episcopul se mută la spital. Domnul Myriel nu avea nici un fel de avere, familia sa fiind ruinată de revoluţie. Sora lui primea o rentă viageră de cinci sute de franci, care, la presbiteriu, ajungea pentru cheltuielile ei personale. Domnul Myriel primea de la stat, ca episcop, o leafă de cincisprezece mii de franci. Chiar în ziua cînd se mută în clădirea spitalului, domnul Myriel stabili felul cum trebuia să fie întrebuinţată această sumă, o dată pentru totdeauna, pncum urmează. Copiem o notă scrisă de mîna lui :
Notă pentru orinduirea cheltuielilor casei mele Pentru micul seminariu . . Congregaţia misiunii . . . Pentru lazariştii ' din Montdidier .............. Seminarul misiunilor străi ne din Paris.............. Congregaţia sfîntului duh Instituţii religioase din locurile sfinte . . . . Societăţi de caritate ma ternă ...................... Supliment pentru cea din o mie cinci sute franci o sută franci o sută franci două sute franci o sută cincizeci franci o sută franci trei sute franci

1 Misionari ai congregaţiei sfîntului Lazăr.

10

Dani

Arles * Pentru îmbunătăţi: ^tretinerii închi-s orilor
ru e,ihP;;r;; ■;;.; ■
ar

"""^

t n T t a rea

:pafru sute

****

ea şefilor
0

Pentru ajutorarea „ .",..............cmci sute franci pro-i
ai e-

r *
sus

e a

mie franci

mii franci
AJ

P" de

..........
franci

o sută

fe !

mmtul

«ne, din Mae ,i din s;ste _ Pentru învăţă . al
e CInci sute franci ^^ "* f r a n c i franci ii frand

sărace săraci Cheltuieli personale' ." " "
Total

'°r

I

Tot
a e

; i sVaceasta
cu ]u a

Reglementarea d • mal SUs săvîrşită H Ş ep/ Sc ^ p 0nse n'oruJ de Dfgne™* p entru P evla ? prin ranguj sâ J« P r'eten prin firea
tim

" acel aşi

. g 1 Magazii pub,j,j pub trau rezerv e ^*««« Păstrau rezerveeded ^*«««"Mte în timpu) gnne Pentru anii secetoşi
Mizerabilii,
Vo

J r Cînd spunea el ,.blSe"c«c. ÎJ iubea Ş1. ° ?'" s"Perio" c —-----------. eVa> ea se îndi V venera fofoPdat/ --------. >
revoI t Ut e

,

gcea „. ' ' di« 1789, Unde

se alătura. Numai servitoarea, doamna Magloire, bombăni puţin. Domnul episcop, cum am văzut, nu-şi rezervase decît o mie de franci, care, adăugaţi la pensia domnişoarei Baptistine, făceau o mie cinci sute de franci pe an. Cu aceşti o mie cinci sute de franci trăiau cele două bătrîne şi episcopul. Iar cînd vreun preot de la ţară venea la Digne, domnul episcop tot mai găsea din ce să-l ospăteze, mulţumită economiilor crunte ale doamnei Magloire şi iscusinţei administrative a domnişoarei Baptistine. Intr-o zi — se afla la Digne de vreo trei Juni — episcopul spuse : — Cu toate astea, sînt destul de strîmtorat ! — Cred şi eu ! spuse doamna Maglorie. Monseniorul nici măcar nu şi-a cerut indemnizaţia pe care i-o dato rează judeţul pentru cheltuielile de transport în oraş şi pentru vizitele pe care le face în eparhie. Aşa era obi ceiul pentru episcopii de altădată. — Aşa e! zise episcopul. Ai dreptate, doamnă Magloire. Şi făcu cererea. Puţin după aceea, consiliul general, luînd în considerare această cerere, îi aprobă o indemnizaţie anuală de trei mii de franci intitulată : „Alocaţia domnului episcop pentru cheltuieli de trăsură, de poştă şi cheltuieli pentru vizite pastorale". Faptul stîrni multă vîlvă în rîndul burgheziei locale şi, cu acest prilej, un senator al imperiului, fost membru în Consiliul celor cinci sute, partizan al lui 18 Brumar 1, înzestrat pe lînga oraşul Digne cu o senatorie măreaţă, îi scrise ministrului cultelor, domnul Bigot de Preameneu, o scrisorică răutăcioasă şi confidenţială, din care vom extrage următoarele rînduri autentice :
' Consiliul celor cinci sute constituia Camera deputaţilor sub directoriu (1795—99), regim republican instituit de marea burghezia franceză pentru lichidarea revoluţiei, dupâ răsturnarea dictaturii lui Robespierre. Lovitura de stat a luî Napoleon Bonaparte din 18 Brumar (noiembrie 1799) a pus capăt directoriului, înlocuit cu o dictatură mpi prielnică intereselor marii burghezii.

Cheltuieli de trăsură ? De ce ar fi necesare inlr-un cu oraş mal puţin de patru mii de locuitori ? Cheltuieli de poştă şi pentru vizite pastorale ? Mai întli de ce trebuie să facă vizite ? Pe urmă, cum să circule poşta într-o regiune «muntoasă ? Nu sînt drumuri. Nu se merge decît călare. Iar podul de la Durance ta Château-Arnoux abia poate să ţină căruţele cu bai. Aşa sînt toţi popii. Lacomi şi zgîrciţi. La sosire ăsta făcea pe apostolul. Acum se poartă ca şi ceilalţi. Ti trebuie trăsură şi diligentă. Arc nevoie de lux, ca episcopii de altădată. Ah, popimea asta! Domnule conte, lucrurile nu vor merge bine decît atunci cînd împăratul ne va scăpa de ei. Jos papa! (Erau complicaţii cu Roma). In ce mă priveşte, sînt numai pentru Cezar... etc, etc... In schimb, doamna Magloire se bucură foarte mult. — Bravo f îi spuse ea domnişoarei Baptistine. Monseniorul a început cu alţii, dar a trebuit în cele din urmă să se gîndească şi la el. Şi-a pus Ia punct toate b i n ef ac e ri l e . Ia t ă , î n s f î r ş i t , ş i p en t r u no i t re i m i i de franci. în aceeaşi seară, episcopul scrise şi dădu surorii sale o notă cu următorul cuprins :
Cheltuieli de trăsură şi vizite pastorale Pentru a se putea da bol navilor din spital supă de carne ................. o mie cinci sute franci Pentru societatea de cari ta te m ate rn ă di n Aix . . d «"ă suie cincizeci franci Pentru societatea de ca ritate maternă din Draguignan ........... sute cincizeci franci Pentru copiii găsi(i . . . Pentru orfani ................ cinci sute franci c'nci sute franci T o t a .l . . tf ei mii franci
3*

I
13

Acesta era bugetul domnului Myriel. Cît despre veniturile întâmplătoare ale episcopiei: strigări, dispense, botezuri, predici, binecuvîntări, căsătorii etc, episcopul le încasa de la bogaţi cu aceeaşi străş nicie cu care le împărţea la săraci. în scurtă vreme, daniile în bani sporiră. Şi cei avuţi şi cei lipsiţi băteau la uşa domnului Myriel, unii venind să ceară milostenia pe care alţii veneau s-o aducă. Nu trecuse nici un an de zile şi episcopul ajunse vistiernicul tuturor binefacerilor şi casierul tuturor nevoilor. Sume însemnate treceau prin mîna lui; dar nimic nu-l putu face să-şi schimbe cît de cît felul de viaţă şi să adauge cîtuşi de puţin strictului său necesar. Nici gînd de aşa ceva. Aşa cum se întîmpîă totdeauna, ca jos să fie încă şi mai multă mizerie decît este sus înfrăţire, totul era dat — ca să zicem aşa — mai înainte chiar de a fi fost primit; ca apa pe un pămînt uscat; oricît de mult încasa, n-avea niciodată nici un ban. Şi atunci dădea tot ce mai avea. întrucît era obiceiul ca episcopii să-şi pună numele de botez în fruntea ordonanţelor şi scrisorilor pastorale, oamenii nevoiaşi ai ţinutului aleseseră cu un fel de instinct plin de dragoste, dintre numele şi pronumele episcopului, pe cel care avea un tîlc pentru dînşii, astfel înoît nu-i mai spuneau decît monseniorul Bienvenu. Vom face ca ei şi-j vom numi şi noi Ia fel. De altminteri, îi plăcea şi lui să i se spună aşa. — îmi place numele ăsta, spunea el. Bienvenu corectează titlul de monsenior. Nu avem pretenţia că portretul pe care-l facem aci este verosimil ; ne mulţumim a spune că e asemănător. IN EPISCOP BUN, EPISCOPIE GREA Deşi transformase cheltuielile de transport în pomeni, domnul episcop nu făcea mai puţine vizite. Eparhia Digne e foarte obositoare. Are prea puţine şesuri şi prea mulţi
14

munţi; drumuri aproape nu există, cum am mai spus ; sînt treizeci şi două de parohii, patruzeci unu de vicariate şi două sute optzeci şi cinci de bisericuţe. Să Ie vizitezi pe toate, e ceva. Domnul episcop o scotea la capăt. Mergea pe jos .cînd jse ducea prin vecinătăţi; cu trăsurica Ja şes şi pe catîri ia munte. Cele două bătrîne îl întovărăşeau. Cînd drumul era prea anevoios pentru ele, se ducea singur. Intr-o zi, călărind pe un măgar, sosi la Senez, vechi oraş episcopal. Punga lui, aproape goală în clipa aceea, nu-i îngăduise alt mijloc de călătorie. Primarul oraşului îl întîmpină la poarta episcopiei şi se arătă foarte indignat văzîndu-l cum coboară de pe măgar. Cîţiva tîrgoveţi rîdeau pe de lături. — Domnule primar şi domnilor — spuse episcopul — îmi dau seama ce vă supără ; socotiţi că e mare cute zanţă ca un biet preot să călărească pe acelaşi animal de care s-a servit şi Isus Hristos. Vă rog să mă credeţi că o fac de nevoie, nu din vanitate. In vizitele sale era îngăduitor, blînd şi mai bucuros sta de vorbă decît predica. Nu aşeza nici o virtute la înălţimi de care nu te poţi apropia. Nu-şi căuta niciodată prea departe argumentele şi pildele. Locuitorilor dintr-un ţinut le da drept pildă ţinutul vecin. In cantoanele unde oamenii nu-i ajutau pe cei nevoiaşi, spunea : — Uitaţi-vă la oamenii din Briangon. Au dat voie săra cilor, văduvelor şi orfanilor să-şi cosească fîneţele cu trei zile înaintea celorlalţi. Le dreg gratuit casele cînd sînt dărăpănate. De aceea e un ţinut binecuvîntat de dum nezeu. Intr-o sută de ani n-a fost acolo nici un sin gur ucigaş. In satele lacome după cîştig şi recoltă, spunea : — Uitaţi-vă la cei din Embrun. Dacă în timpul recol tei un tată de familie îşi are feciorii în armată şi fetele la lucru în oraş, şi dacă e bolnav sau nu poate munci, preotul, în predica sa, îl dă în seama obştei; iar dumi nica, după slujbă, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei,

copii, se duc pe ogorul bietului om să-i culeagă recolta şi să i-o care în hambar. Familiilor învrăjbite din pricini băneşti şi de moştenire, le spunea : — Uitaţi-vă la muntenii din Devolny, ţinut atît de sălbatic încît nu se aude privighetoarea nici la cincizeci de ani o dată. Ei bine, cînd într-o familie moare tatăl, băieţii pornesc în lume să-şi caute norocul şi lasă fete lor averea, ca să se poată mărita. In plăşile unde oamenilor le place gîlceava şi unde fermierii se ruinează făcînd mereu petiţii, spunea : — Uitaţi-vă la ţăranii de treabă din valea Queyras. Sînt acolo trei mii de suflete. Doamne ! E un fel de mică republică. Nu se ştie nici de judecător, nici de portă rel. Primarul orînduieşte totul. El stabileşte dările, impune cinstit pe fiecare, judecă fără nici o plată prici nile, împarte moştenirile fără să ceară nimic, dă sentinţe fără cheltuieli de judecată şi i se dă ascultare, pentru că e un om drept printre oameni de treabă. In satele unde nu găsea învăţător, da pilda tot a celor din Queyras : — Ştiţi cum fac ei ? spunea el. De vreme ce un cătun cu douăsprezece pînă la cincisprezece căminuri nu poate plăti totdeauna un dascăl, ei au învăţători pe care-i plă teşte toată valea şi care cutreieră satele, oprindu-se opt zile într-un loc, z.ece într-altul, şi învăţînd pe oameni carte. Dascălii ăştia vin pe la iarmaroace, unde i-am întîlnit şi eu. Ii recunoşti după condeiul din pană de gîsca pe care-l poartă la şnurul pălăriei. Cei care dau numai lecţii de citit au o singură pană ; cei care predau cititul şi socotitul au două pene; iar cei care dau lecţii de citit, de socotit şi de latină au trei pene. Aceştia din urmă sînt marii învăţaţi. Dar ce ruşine e să fii neştiutor de carte ! Faceţi şi voi ca oamenii din Queyras. Vorbea aşa, cu gravitate, părinteşte; cînd nu avea pilde la îndemînă, născocea parabole, mergînd drept la ţintă, cu puţine cuvinte, dar cu belşug de imagini, convins şi convingător.
16

IV FAPTELE ASEMENI VORBELOR Vorbea cu blîndete şi cu voioşie. Căuta să fie pe înţelesul celor două bătrîne care-şi petreceau viaţa lînga el; cînd rîdea avea rîsul unui copil de şcoală. Doamnei Magloire îi plăcea să-i spună adesea „înălţimea voastră". Intr-o zi, el se ridică din fotoliu şi se duse la bibliotecă să caute o carte. Cartea era într-unui din rafturile de sus. Fiind cam mic de statură, episcopul nu putu să ajungă pînă la ea. — Doamnă Magloire — spuse el — adu-mi un scaun, înălţimea mea nu ajunge pînă la raftul acela. Una dintre rudele sale de departe, doamna contesă de Lâ, nu scăpa aproape nici un prilej de-a înşira în prezenţa lui ceea ce numea ea „speranţele" celor trei fii ai ei. Contesa avea destule rubedenii foarte bătrîne, care nu mai aveau mult de trăit şi pe care copiii ei urmau să le moştenească de drept. Cel mai tînăr dintre ei urma să primească de la o mătuşă un venit frumuşel de o sută de mii de franci; cel de-al doilea era succesorul titlului de duce al unchiului său ; cel mai mare urma să moştenească titlul de pair * al bunicului. Episcopul asculta de obicei în tăcere aceste nevinovate şi scuzabile lăudăroşenii materne. Odată, pe cînd doamna de L6 îi înşira din nou cu de-amănuntul toate moştenirile şi toate „speranţele" ei, păruse totuşi mai îngîndurat decît de obicei. Ea se opri cu oarecare neastîmpăr : — Doamne, dragă vere, dar unde ţi-s gîndurile ? — Mă gîndesc — spuse episcopul — la o cugetare ciu dată, care e, mi se pare, a sfîntuilui Augustin 2 : „Puneţi-vă speranţa în cel pe care nu-l moşteniţi". Altădată, primind înştiinţarea de deces al unui nobil
1 Titlul membrilor ereditari al Camerei înalte din vremea monarhiei censitare tn Franţa (1815—1848) ; tn perioada restauraţiei Burbonilor (1815—1830), demnitatea se acorda numai aristocraţilor credincioşi dinastiei. 2 Unul din teologii bisericii creştine primitve, episcop de Hippona (Africa de nord r»«ia»ă).

I

17

mai făcînd încă puţină cămătărie.din localitate. în afară de dregătoriile răposatului. Se afla acolo marchizul de Ghamptercier. şi care agonisise o jumătate de milion fabricînd pături groase. exclamă : — Ce răbdătoare-i moartea ! Ce aleasă încărcătură de titluri i se cere să poarte cu vioiciune în spinare şi cîtă minte le trebuie oamenilor ca să pună astfel mormîntul în slujba deşertăciunii! Ştia la nevoie să glumească cu blîndeţe. de un ban. In timpul unui post. pentru ca astfel să scape de focul iadului. anume domnul Geborand. retras din afaceri. nu da înapoi nici chiar în faţa unui refuz şi găsea atunci cuvinte care dădeau 3e gîndit. Niciodată domnul Geborand nu dăduse de pomană vreunui nenorocit. în gluma lui ascunzînd aproape totdeauna un tîlc serios. — Uite-l pe domnul Geborand cum îşi cumpără. s-a băgat însă de seamă că în fiecare duminică dădea cîte un gologan bătrînelor cerşetoare din faţa catedralei. o bucăţică de rai ! Cînd era vorba de-o faptă bună. Subiectul predicii era milostenia. Printre cei de faţă se afla şi un negustor bogat. Ajungînd lîngă el. episcopul îl apucă de braţ: — Domnule marchiz. stofe şi bascuri. care se pricepea de minune să fie în acelaşi timp ultraregalist şi ultravoltairian. bogat şi zgîrcit. în care se înşirau pe o pagină întreagă. mătăsuri. Au existat şi inşi de acest fel. Odată strîngea bani pentru săraci într-un salon din oraş. şi să ajungă în raiul pe care-l descrisese în culori nespus de ispititoare şi de încîntătoare. De cînd cu predica asta. episcopul îl zări dînd de pomană şi-i spuse zîmbind surorii sale. pe care-l zugrăvi cît putu de înfricoşător. bătrîn. Sfătui pe bogaţi să-i ajute pe nevoiaşi. Erau şase la număr ca să-şi împartă darul. am săracii mei ! 18 . A vorbit destul de bine. toate titlurile feudale şi de nobleţe ale tuturor înaintaşilor săi. trebuie sl-mi daţi şi dumneavoas tră ceva ! Marchizul se întoarse şi răspunse scurt: ~ Monseniore. un tînăr vicar veni la Digne şi ţinu o predică în catedrală. Intr-o zi.

— Daţi-mi-i I spuse episcopul. Spunea : — Să vedem mai întîi de unde vine răul. în Alpi. în catedrală. dar îl binecuvîntez pe dumnezeu. uşa şi o fereastră şi. rosti următoarea predică : — Prea iubiţii mei fraţi. De altminteri. cum îşi spunea singur zîmbind. un „fost păcătos".. Vorbind toate limbile. „Onte anaras passa ?" ca în Alpii de jos.. n-au luminări şi ard făclii de răşină şi bucăţi de sfoară muiată în răşină. cară îngrăşămintea cu spinarea . pretutindeni se simţea ca la el acasă. Asta plăcea poporului şi a contribuit în bună măsură să cîştige inima tuturor. Ştia să spună lucrurile cele mai însemnate în graiul cel mai popular.. îşi fac pîinea pe şase luni o dată şi o coc la foc de balegă uscată de vacă. în bordeie.. Născut în Provenţa. ţăranii nu au nici măcar roabe. bunii mei prieteni ! Sînt în Franţa un milion trei sute douăzeci de mii de case ţără neşti care n-au decît trei deschizături. la copilaşii care trăiesc în locuinţele astea şi veţi înţelege de ce-s bol navi de friguri şi de alte multe boli. în Alpii de sus şi în cei de jos. un milion opt sute şaptesprezece mii cu două deschizături. Şi asta numai din cauză că există un impozit pe uşi şi pe ferestre. In Isere. Nu învinuia niciodată în pripă şi fără să ţină seama de împrejurările respective. „Puerle un bouen muutou embe un bouen froumage grase I" ca în Dauphine-ul de sus. Gîndiţi-vă la familiile nevoiaşe. Fraţilor. n-avea nimic din asprimea moralistului şi propovăduia pe faţă — fără încruntarea din sprîncene a virtuoşi- . Vai. Iarna sparg pîinea cu toporul şi o ţin muiată în apă douăzeci şi patru de ore ca s-o poată mînca. fie sus la munte. se obişnuise repede cu toate dialectele din sud. pătrundea în toate sufletele. în Var. în sfîrşit. la bătrînele. într-o zi. fie-vă milă ! Vedeţi cîtă suferinţă este în jurul vostru !. dumnezeu le dă oamenilor aerul şi legea IM vinde ! Nu acuz legea. Fiind. trei sute patruzeci şi şase de mii de colibe care n-au decît o singură deschizătură : uşa. Aşa-i în tot ţinutul de sus al Dauphine-ului. se purta la fel cu cei de sus ca şi cu cei de jos. ses saga ?" ca în Languedoc-ul de jos. Fie în vale. Spunea : „Eh be! moussou.

care se afla în faza de instrucţie şi urma să fie judecată. Falsificatorii de bani se mai pedepseau pa vremea aceea cn moartea. Mai spunea : — Pe cei ce nu ştiu. a stăpînilor. Era îngăduitor cu femeile şi cu săracii. Spunea : — Greşelile femeilor. O tîrăşte după el şi i se supune. ale nevoiaşilor şi ale neştiutorilor sînt din vina bărbaţilor. a auzit vorbindu-se într-un salon despre procesul unei crime. dar o greşeaiă de felul acesta se poate ierta. dar fiţi drepţi. care duc povara societăţii omeneşti. Păcatul e o putere de atracţie. Acolo unde domneşte întunericul. spunea cu zîmbetul pe buze : — OI o ! s-ar părea că-i vorba de-o crimă pe care-o poate săvîrşi oricine. Femaia . să fii drept e o datorie. cu totul lipsit de mijloace. ale celor slabi. Vinovat nu e cel ce păcătuieşte. care-i este în acelaşi timp povară şi ispită. din dragoste pentru o femeie şi pentru copilul pe care-l avea cu ea. e un lucru rar. săvîrşim totuşi o greşeală. a părinţilor.lor cu orice preţ — o doctrină care s-ar putea rezuma astfel : „Omul poartă pe el carnea. Intr-o zi.. avea un fel deosebit. care poate afîrşi cu o rugăciune. ale servitorilor. Precum vedeţi. s-o înfrîneze.. ipocriziile speriate sînt gata să protesteze şi să se pună la adăpost. a celor puternici. încolţeşte păcatul. Iată. Puteţi greşi." Cînd vedea că lumea strigă prea tare şi se indignează prea repede. dar o cădere în genunchi. ea trebuie trasă la răspundere pentru bezna pe care o menţine. societatea e vinovată că învăţămîntul nu e gra tuit . Dîndu-i ascultare. Să fii sfînt. Tot ce-i pămîntesc e supus greşelii. puteţi avea slăbiciuni. E o cădere. Nici un păcat — e visul îngerului. ci acela care-I tine în întuneric. să i se împotrivească şi să nu i se supună decît atunci cînd nu mai are încotro. puteţi păcătui. de a privi lucrurile. falsificase nişte bani. învăţaţi-i cît mai multe lucruri puteţi. ale copiilor. E dator s-o supravegheze. Un nenorocit. a bogaţilor şi a învăţaţilor. Cît mai puţine păcate — iată datoria omului. cu totul personal.

întărîtată de gelozie. Era un nenorocit. şi eu sînt bolnav. izbuti s-o convingă pe nefericita femeie că avea o rivală şi că omul o înşela. N-am de ce să fac cor voada asta pentru un saltimbanc. Se pare că acesta a refuzat. Urma să fie judecat în curînd la Aix. Numai ea putea să-l dea de gol pe amantul ei şi să-l nenorocească. Atunci. zicînd : — Asta nu mă priveşte pe mine. care fusese scamator pe la bîlciuri şi jălbar.fusese arestată pe cînd încerca să pună în circulaţie cea dintîi monedă falsificată de dînsul. Un om fu condamnat la moarte pentru omor. Faptul începu să fie cunoscut şi lumea rămase încîntată de dibăcia magistratului. Procesul făcu multă vîlvă în oraş. Episcopul ascultase totul. Era nevoie de un preot care să-l asiste pe osîndit în ultimele clipe. care spuse: — Domnul paroh are dreptate. N-are ce căuta el acolo. Adăugă apoi : — Şi unde va fi judecat domnul procuror regal ? La Digne se petrecu odată o întîmplare tragică. cu crîmpeie de scrisori iscusit ticluite. Se duse numaidecît la închisoare. în tăcere. In ajunul zilei fixate pentru executarea condamnatului. rugîndu-se iui dumnezeu pentru ierta21 . întrebă : — Unde vor fi judecaţi bărbatul şi femeia aceasta ? — La curtea cu juri. îi luă mîna şi-i vorbi. împreună cu complicea sa. îi spuse pe nume. Omul era pierdut. coborî în celula „saltimbancului". Ea tăgădui. duhovnicul închisorii se îmbolnăvi. Speculînd gelozia. Magistraţii stăruiră. de altminteri nici nu intră în atribuţiile mele. nici prea învăţat nici prea ignorant. mă duc eu. îşi denunţă amantul. înscena o infidelitate a amantului şi. mărturisind adevărul. La urmă. dovedi totul. el făcuse să ţîşnească adevărul din mînie. justiţia din răzbunare. uitînd de masă şi de somn. Petrecu toată ziua şi toată noaptea lîngă el. Era închisă. Ea se încăpăţînă să tăgăduiască. dar nu existau dovezi decît împotriva ei. Fu chemat preotul parohiei. Răspunsul acesta fu adus la cunoştinţa episcopului. procurorul avu o idee. Atunci. mărturisi totul.

îi spuse : — Pe cel ucis de mîna omului dumnezeu îl reînvie. Se uita fără încetare dincolo de lumea asta. se sui cu el pe eşafod. să spună : „Pozează". era acurn transfigurat. crede. atît de abătut şi copleşit în ajun. asta n-a fost decît flecăreală de salon. la urma urmei. Moartea însemna pentru el un abis. II întovărăşi. frate. treci în viaţa veşnică ! Acolo este domnul. Poporul. episcopul era tot acolo. s-au găsit în oraş oameni care. pe alocuri. prieten : episcop. îşi simţea sufletul împăcat şi avea nădejde în dumnezeu. avea în privire ceva care făcu mulţimea să se dea la o parte. Condamnarea lui. se înduioşa şi-l admira. Nu era chiar atît de ingnorant ca să rămînă cu totul nepăsător. Ii vorbi despre toate liniştindu-l şi îrnbrăţişîndu-l. Episcopul îl făcu să zărească o lumină. . îi spuse surorii sale: — Am slujit ca un pontif! Şi cum lucrurile cele mai sublime sînt adesea cele mai puţin înţelese. Intorcîndu-se în locuinţa modestă pe care o numea zîmbind . tremurînd pe marginea acestei prăpăstii fioroase. care sînt cele mai simple. comentînd purtarea episcopului. Nu ştiai ce să admiri mai mult : paloarea ori seninătatea sa. se trăgea înapoi îngrozit. hotarul care ne desparte de taina lucrurilor şi pe care noi îl numim viaţă. numai pentru a-l binecuvînta. cînd veniră să-l ridice pe nenorocit. destrămase întrucîtva. Ii fu părinte. căruia nu-i place să glumească pe seama lucrurilor sfinte. îi spuse cele mai frumoase adevăruri. alături de acest păcătos legat cu frînghii. în picioare. Apăru în faţa mulţimii în pelerina-i liliachie şi cu crucea sa episcopală pe piept. Osînditul. Cînd coborî de pe eşafod. Roagă-te. care-î zguduise adînc. A doua zi. prin aceste spărturi fatale şi nu vedea decît întuneric.palatul său".. Omul acesta era să moară deznădăjduit. Se urcă în căruţă cu el.rea sufletului condamnatului şi rugîndu-l pe condamnat pentru iertarea sufletului său. Episcopul îl îmbrăţişa. Cel izgonit de fraţii săi e primit de tatăl ceresc. şi în clipa cînd cuţitul sta să cadă. în jurul lui. Dar.

1 Scriitor francez reacţionar (1754—1821). un strigoi care pare că trăieşte o viaţă cumplit ă. că aparatul ăsta înţelege. într-adevăr. alcăt ui tă numai di n moartea pe care a dat-o. El. alţii o detestă ca Beccaria 2 . că lemnul. In cartea Despre papă a propovăduit întoarcerea la evul mediu. care are nu ştiu ce iniţiativă întunecată . contopindu-se cu ceea ce face. s-ar spune că schelăria asta vede. se numeşte vindicta 3 . episcopul păru copleşit. bună sau rea.Cit despre episcop. Eşafodul este complicele călăului. în visul înspăimîntăîor în care prezenţa lui cufundă sufletul. fierul şi frânghiile astea au voinţa lor. care de obicei se întorcea de la tot ceea ce săvîrşea cu o satisfacţie atît de nemărginită. eşafodul are ceva halucinant. a doua zi după execuţie. înghite carne . nu e neutră şi nu-ţi îngăduie să rămîi neutru. 23 . zguduirea e dintre cele mai puternice : trebuie să ne hotărîm şi să spunem răspicat dacă sîntem pentru sau contra. că maşina asta aude. 2 Jurist italian (1737—1784). ca de Maistre ' . dar dac-o vedem. din fier şi din frînghii. eşafodul nu-i un aparat ţeapăn. 3 Pedeapsă. Putem fi oarecum nepăsători faţă de pedeapsa cu moartea. do minaţia politică a bisericii catolice în Europa. cînd îl vezi aievea. Eşafodul e o vedenie. Toate problemele sociale ridică în jurul acestui satîr semnul lor de întrebare. eşafodul nu-i o maşină . înălţat şi drept. devorează . a răspîndit în patria sa ideile Iluminişti lor francezi. făurit de judecător şi de dulgher. părea acum că-şi face mustrări. şi multe zile după aceea. umbra justiţiei sociale îl urmărea. duşman al revoluţiei de !a 1789. străbătut de cel mai tainic fior. putem să nu ne dăm părerea. De aceea. impresia fu cumplită şi adîncă . Eşafodul este un fel de monstru. Cine o vede se înfioară. Seninătatea aproape nefirească a clipei funebre dispăruse. eşafodul apare groaznic.' bea sînge. vederea ghilotinei îl zgudui şi-i trebui multă vreme ca să-şi vină în fire. Eşafodul nu-i o simplă schelărie. Ghilotina este întruchiparea legii. Pare un fel de fiinţă. făcut din lemn. In cartea Despre crime şi pedepse a cerut desfiinţarea pedep sei cu moartea. atîta vreme cît n-am văzut cu ochii noştri o ghilotină . Unii o admiră.

Nu vă gîndiţi la ceea ce putrezeşte. 24 acear fi care grav . Minunat fel de-a mîngîia ! Nu căuta să aline durerea prin uitare. Ştia să stea şi să tacă îndelung lîngă bărbatul care-şi pierduse soţia iubită. lîngă mama care-şi pierduse copilul. Spunea : „Luaţi seama cînd vă îndreptaţi gîndul spre cei morţi.Uneori vorbea cu el tnsuşi. ingăimînd cu jumătate glas monoioguri lugubre. ci s-o înalţe şi s-o înnobileze prin speranţă. încerca să-i transforme durerea care priveşte spre groapă. Aşa cum ştia cînd să tacă. Pentru cine putut s-o privească de aproape. E o greşeală să ne cufundăm atît de adînc în legea divină. arătîndu-i cu degetul pe cel ce se resemnează . Iată unul pe care sora lui l-a auzit şi J-a memorat: „Nu credeam să fie atît de groaznic. Ştia că aceasta este datoria lui cea mai mare şi adevăratul său rost. ştia şi cînd să vorbească. sărăcia voita în trăia episcopul din Digne ar fi fost un spectacol şi încîntător. S-a băgat de seamă totuşi că episcopul se ferea să mai treacă prin piaţa execuţiilor. Veţi zări lumina vie a mortului vostru drag strălucind pe bolta cerului. aceste impresii slăbiră şi probabil se şterseră." Cunoştea binefacerile credinţei. MONSENIORUL BIENVENU TŞI PURTA PREA MULT ANTERIELE Viaţa lăuntrică a domnului Myriel era plină de leaşi gânduri ca şi viaţa lui publică. încît să nu mai ţinem seamă de legile omeneşti. Priviţi drept înainte. arătîndu-i durerea care priveşte spre stele. Familiile văduvelor şi orfanilor n-aveau nevoie să-l cheme. Moartea nu ne-o poate trimite decît dumnezeu. Domnul Myriel putea fi chemat oricînd la căpătîiul bolnavilor şi al muribunzilor. Se străduia să povăţuiască şi să-l liniştească pe omul cuprins de deznădejde. Gu ce drept se ating oamenii de acest lucru necunoscut ?" Cu vremea. se ducea el singur.

să încuviinţeze predici. Apoi se apuca de lucru. era îndrumat spre casa Iui. o sumedenie de treburi. fie la catedrală. Săpa pămîntul în grădină sau citea şi scria. La prînz mînca la fel ca şi dimineaţa. catehisme diocezane. ceasloave etc. Pe la ora două. bolnavii şi nevoiaşii. pe urmă oficia ser viciul religios. ieşea şi se plimba pe jos. să scrie ordonanţe. funcţiile şi breviarul. sprijinindu-se în toiagul său lung. îl dăruia în primul rînd nevoiaşilor. Timpul pe care i-l mai lăsau aceste nenumărate îndeletniciri. cînd vremea era frumoasă. bolnavilor şi celor năpăstuiţi. Copiii şi bătrînii ieşeau în pragul porţilor la ivirea episcopului ca Ia ivirea soarelui. . îi dăruia muncii. apoi corespondenţa clericală. în trei colţuri. vătuită şi caldă. numea asta „grădinărit". S-ar fi zis că trecerea lui avea ceva cald şi luminos. „Spiritul e o grădină !" spunea el. cu pălăria lui turtită. Era văzut mergînd singur. Dimineaţa tşi îngăduia un ceas de reculegere. să acorde prividegii. iar timpul pe care i-l mai lăsau năpăstuiţii. cu ochii în pămînt. fie în oratoriu. de alta sfîntul scaun. pe cîmp sau prin oraş. îmbrăcat cu pelerina-i liliachie. de obicei un canonic. Trebuie să controleze congregaţiile. de care atîrnau trei ciucuri de aur cu franjuri dese. Oricine avea nevoie de ceva. şi mai în toate zilele pe marii vicari. După liturghie mînca o bucată de pîine de secară muiată în lapte muls de la vacile sale. purtînd ciorapi liliachii şi nişte pantofi mari. Pretutindeni unde se arăta era o sărbătoare. Ii binecuvînta şi-l binecuvîntau. Trebuie să pri mească în fiecare zi pe secretarul episcopiei. N-avea decît un cuvînt pentru amîndouă felurile de a munci. Un episcop e un om foarte ocupat. îngîndurat. dormea puţin. Somnul Iui era scurt şi adînc. să cerceteze o întreagă bibliotecă de cărţi de rugăciune. să-i împace pe preoţi şi pe pri mari .Ca toţi bătrtnii şi ca cei mai mulţi dintre cugetător). intrînd adesea prin cocioabe. de o parte statui. corespondenţa administrativă .

masa lui de toate zilele nu se alcătuia decft din legume fierte în apă şi din supă de post. cînd nu mai avea. lua cina împreună cu sora sa. Orice preot era un bun pretext. Seara. şi. care zice : Un vînt de sus se năpusti asupra păminiului. Deoarece purta prea mult anteriele şi nu voia să se bage de seamă lucrul ăsta. Era o masă mai mult decît cumpătată. binevenit pentru o masă bună. pe Flavius Josephe'. nu ieşea niciodată în oraş decît cu pelerina sa vătuită. Dacă totuşi episcopal avea vreun preot la masă. se întorcea apoi din nou în camera sa şi începea iarăşi să scrie. se ducea la cei bogaţi. ceea ce-i cam stingherea în timpul verii. Cînd mai avea un ban se ducea pe la săraci. printre altele 0 dizertaţie asupra versetului din geneză : La început duhul lui dumnezeu plutea pe ape. Intr-altă dizertaţie analiză operele teologice ale lui Hugo. care sună ast fel : Un vînt venind de la dumnezeu sufla pe faţa apelor. De aceea se şi spunea în oraş : „Cînd episcopul nu se ospătează popeşte. al II-Iea). în sfîrşit. Era un om cult şi întrucîtva savant. precizînd că acestui episcop trebuie să i se atri2 Autor ebreu traduceri fn limba greaca a Vechiului Testament (seco lul 1 Istorical unei din secolul I. strămoş al celui ce scrie cartea de faţă. se ospătează călugăreşte". care spune : Vân turile domnului suflau. 26 . cînd pe marginea vreunui infolio. sta de vorbă cu băieţii şi cu fetele şi zîmbea mamelor. pe Ia ora opt şi jumătate. A lăsat vreo cincişase manuscrise nu lipsite de valoare. de culoare violetă. cînd pe foi volante. Altminteri.Se oprea ici şi colo. doamna Magloire stînd în picioare în spatele lor şi servindu-i. episcopul nu se împotrivea. episcop de Ptolemais. Confruntă cu acest verset alte trei texte : versiunea arabă. După cină stătea de vorbă o jumătate de ceas cu domnişoara Baptistine şi cu doamna Magloire. tălmăcirea chaldeică a lui Onkelos 2 . doamna Magloire se folosea de acest prilej pentru a-i servi monseniorului vreun peşte gustos din lac sau vreun vînat ales de munte.

Avem în faţa ochilor o notă scrisă de el pe marginea unui volum intitulat : Corespondenţa lordului Germain cu generalii Clinton. Exodul te numeşte Providenţă. Paris. Cornwaltis şi cu amiralii marinei americane. Pe la ora nouă seara femeile se retrăgeau şi se urcau în camerele lor de la etajul întîi. dar Solomon îţi spune Indur ar e ş i aces t a e cel mai f r umos di nt r e toat e numele tale. Esdras — Dreptate. cum am mai spus. creaţiunea îţi spune Dumnezeu. Aici e nevoie să facem o descriere exactă a locuinţei domnului episcop din Digne. librăria Pissot. < .. din care nu mai ieşea decît pentru a scrie cîteva rînduri chiar pe marginile volumului respectiv. Adesea. Baruch te numeşte Nemărginire. în mijlocul unei lecturi. trei camere la etaj. Câteodată. Regii îţi spun Domnul. Iată această notă : O. rîndurile acestea nu au nici o legătură cu cartea pe care sînt scrise. oricare ar fi fost cartea pe care-o avea în mină. cădea dintr-o dată într-o meditaţie adîncă. cheiul Augustinilor. tu cel care eşti! Eclesiastul te numeşte Atotputernic. librăria Poingot. Versailles. iar deasupra un pod. Leviticul — Sfinţenie. dintr-un parter şi un singur etaj: trei încăperi la parter. Psalmii te numesc înţelepciune şi Adevăr.bufe diferitele broşuri publicate acum o sută de ani sub pseudonimul Barieycourt. Epistola către Eţezieni îţi spune Libertate. In spatele 27 . VI CINE-I PĂZEA CASA Casa în care locuia era alcătuită. lăsîndu-l singur la parter pînă dimineaţa. Macabeii te numesc Creator. omul te numeşte Tată. Ioan te numeşte Lumină..

Nu puteai ieşi din oratoriu fără să treci prin camera de culcare şi nu puteai ieşi din camera de culcare fără să treci prin sufragerie. fosta bucătărie a spitalului. Ii spunea „salonul său de iarnă". Lemnele fiind foarte scumpe la Digne. Oricare ar fi fost cantitatea de lapte pe care i-o dădeau. alăturată casei şi care dădea spre grădină. Adesea. Ca şi în sufragerie. „îmi dau dijma !" spunea el. de asemeni din pai. Camera lui era destul de mare şi destul de greu de încălzit pe vreme rea. acoperit cuviincios cu şerveţele albe şi cu imitaţie de dantele. In grădină mai era şi un staul. Acolo-şi petrecea serile cînd era ger. Femeile locuiau la etaj.casei — o grădiniţă de-un sfert de pogon. „Gel mai frumos altar — spunea el — e sufletul unui nenorocit alinat care-i mulţumeşte lui dumnezeu. o clădire mică. Sala de mîncare mai era împodobită şi cu un bufet vechi." In oratoriu avea două scăunele de rugăciune. Dintr-un bufet asemănător. episcopul făcuse altarul care-i împodobea oratoriul. îi servea ca sufragerie. care dădea spre stradă. şi patru scaune de pai. Cînd se întîrnpla să primească şapte sau opt persoane o . el trimitea jumătate în fiecare dimineaţă bolnavilor din spital. cu un pat pentru musafiri. de fiecare dată însă el luase banii şi-i împărţise la săraci. iar în camera de culcare un fotoliu. şi femeile evlavioase din Digne strînseseră bani ele-ntre ele ca să împodobească cu un altar nou oratoriul monseniorului . din pai. cea de-a doua era camera de dormit. pe care treburile sau necazurile parohiei îi aduceau la Digne. iar a treia oratoriul. pusese să i se facă în staulul vacilor o despărţitură închisă cu un perete de scînduri. Episcopul locuia jos. Prima încăpere. unde episcopul ţinea două vaci. se afla un alcov închis. femeile cu stare. Farmacia spitalului. Domnul episcop ţinea acest pat pentru preoţii de la ţară. pătrată. fusese iransformată în bucătărie şi în cămara. în fund. în acest salon de iarnă nu se aflau alte mobile decît o masă de lemn. In oratoriu. albă. care veneau să se pocăiască. vopsit într-un roz spălăcit.

Un geamlîc dînd spre grădină. sau statul major al regimentului din garnizoană. dacă era iarnă. cealaltă lîngă bibliotecă. un pat de spital. Se mai afla un scaun şi în alcovul închis. din lemn imitînd marmura. la cămin două grătare de fier. dînd în sufragerie. sau propunînd o plimbare prin grădină. înflorată cu ghirlande de trandafir. din oratoriu scăunelele de rugăciune şi din dormitor fotoliul . drept în faţa patului. căminul. un dulap mare de sticlă. sfîrşise prin a renunţa. dînd spre oratoriu. Se întîmpla uneori să fie douăsprezece persoane. dîndu-şi seama că — în cinci ani — nu putuse să strîngă în acest scop decît patruzeci şi doi de franci şi zece centime. odinioară aurit şi îmbrăcat cu mătase înflorată. din fier. biblioteca. de obicei fără foc. sau cîţiva elevi ai micului seminariu — era nevoie să se aducă din staul scaunele salonului de iarnă. în felul acesta puteau să se adune pînă la unsprezece scaune pentru vizitatori. dar fotoliul acesta a trebuit să fie urcat la etaj prin fereastră. din lemn de mahon. La fiecare vizită nouă se golea cîte o încăpere. Ambiţia domnişoarei Baptistine ar fi fost sa poată cumpăra o mobilă de salon în catifea de Utrecht galbenăroşiatică. Dar asta trebuia să coste cel puţin cinci sute de franci şi. în spatele patului. atunci episcopul ieşea din încurcătură stînd în picioare lîngă sobă. obiectele de toaletă. plin cu cărţi. în forma gîtului de lebădă. împodobite cu două vase cu 4* . cu polog din mătase verde. nu putea fi socotit printre mobilele de folos în asemenea împrejurări. dacă era vară.dată — pe prefect. din lemn. prin urmare. trădînd încă vechile deprinderi elegante ale omului de lume. întrucît scara era foarte îngustă . cine-şi poate vedea împlinit idealul ? Nimic mai simplu de închipuit decît camera de culcare a episcopului. Domnişoara Baptistine avea şi dînsa în odaie un fotoliu mare. două uşi : una lîngă sobă. De altminteri. aşa că nu putea fi folosit decît rezemîndu-l de zid. şi cu canapea. dar era pe jumătate desfundat şi nu se ţinea decît pe trei picioare. după o perdea. pe generai.

aşezat pe un fond de catifea neagră. înainte de a fi spital. după plecarea bolnavilor spitalului. unul pe abatele de Chaliot. doamna Magloire descoperi sub tapetul spoit cu var nişte zugrăveli care împodobeau apartamentul domnişoarei Baptistine. Lîngă geamlîc. vicargeneral de Agde. celălalt pe abatele Tourteau. arătau că portretele înfăţişează. se afla un crucifix de metal de pe care se luase argintul. cu o mulţime de hîrtii răvăşite şi cu volume groase. altădată poleite cu argint. lîngă chipurile zugrăvite. episcopul găsise aceste portrete şi le lăsase pe loc. dintr-o stofă groasă de lînă. fără excepţie. Nişte inscripţii mici. cum se va vedea mai departe. abate de Grand-Champ. Dar în ultimii ani. casa fusese locul de 30 . din ordinul Cîteaux. de cele două părţi ale patului. 'adus din oratoriu. Venind în această cameră. episcopul a găsit datele acestea scrise cu cerneală spălăcită pe un petic de hîrtie îngălbenit de vreme. la 17 aprilie 1785. eparhia Chartres. la parter ca şi la etaj. Tot ce ştia despre amîndoi e că fuseseră numiţi de rege. ceea ce alcătuia un fel de lux episcopal . acolo unde de obicei se pune o oglindă. un scăunel de rugăciune. Toate încăperile casei. Cusătura avea formă de cruce. Episcopul atrăgea adesea atenţia asupra ei. „Ce mult îmi place 1" spunea el. încît. deasupra. într-o ramă de lemn despoleit. Două portrete în rame ovale erau atîrnate pe perete. întocmai ca 6 cazarmă sau un spital. ca să nu fie nevoită să cumpere una nouă. în aceeaşi zi. In faţa patului. erau văruite cu alb. Avea la fereastră o perdea de demult. celălalt cu administrarea veniturilor. aurite. roasă. probabil. o masă mare cu o călimară. donatori: două motive ca să-i inspire respect. unul la episcopie. prins cu patru buline pe dosul portretului abatelui de Grand-Ghamp. pe fondul neutru al pînzei.ghirlande şi ciubuce. doamna Magloire a trebuit s-o cîrpească zdravăn chiar în mijloc. fotoliul de pai. Erau preoţi şi. episcop de Saint-Claude. care se învechise atît de tare. Cînd doamna Magloire dăduse jos tablourile ca să le şteargă de praf. In faţa mesei.

Ar fi mai nimerit să punem acolo salată decît flori. In camera episcopului. O dată. la căpătîiul patului său. care trageţi foloase din orice. Trebuie să menţionăm că niciodată cheia nu era scoasă din broască." „Doamnă Magloire -« răspunse episcopul — te înşeli. doamna Magloire aprindea cele două lumînări şi punea amîndouă sfeşnicele pe masă. se afla un dulăpior. 3J I . De-acolo venea zugrăveala. Ici şi colo erau cîţiva pomi fructiferi. în care doamna Maglorie încuia în fiecare seară cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare. cum strălucesc scfnteietor pe faţa de masă albă. Cînd avea pe cineva la masă. îngrijită de cele două femei. avea patru alei încrucişate. în al patrulea. în faţa paturilor erau rogojini de pai împletit. de-o curăţenie desăvîrşită. în fiecare zi. de la un capăt la altul. oarecum stricată din pricina clădirilor destul de urîte despre care am vorbit. episcopul pusese flori. doamna Magloire îi spusese cu un fel de ironie blîndă : „Monseniore. la care doamna Magloire se uita fericită. doamna Magloire cultiva legume . şerpuind în jurul unei gropi pentru scurgerea apei. In trei dintre ele. Spunea : „Asta nu le răpeşte nimic săracilor 1" Trebuie totuşi să recunoaştem că din avutul lui de altădată îi mai rămăseseră şase tacîmuri de argint şi o lingură mare de supă. mergînd de-a lungul zidului a l b care o mărginea. trebuie să adăugăm că de cîteva ori fusese auzit spunînd : „Mi-ar veni foarte greu să nu mai mănînc cu tacîmuri de argint". Odăile erau pardosite cu cărămizi roşii. Era singurul lux pe care şi-l îngăduia episcopul. pe care le moştenise de la o mătuşă. casa era. Aleile lăsau între ele patru pătrate îngrădite cu merişor. Grădina. care erau spălate în fiecare săptămînă. ţineţi totuşi pătratul ăsta degeaba. Sfeşnicele aveau două lurnînări de ceară şi erau aşezate de obicei pe căminul episcopului.întîinire al cetăţenilor. o altă alee făcea înconjurul grădinii. dumneavoastră. De altfel. Şi pentru că-l zugrăvim aici pe episcopul din Digne aşa cum era. La această argintărie trebuie să adăugăm două mari sfeşnice de argint masiv.

cunoscut naturalist suedez (1707—1778). La început femeile fuseseră foarte îngrijorate că uşa nu era niciodată încuiată. n-avea pretenţie că e botanist. unde punea seminţe. adăugă : „Poate chiar mai mult". cel puţin.). care a stabilit clasificarea plantelor după strucura florilor. Cît despre episcop. 3 Botanist francez din «ecolul al XVIII-lea. ca o uşă de închisoare. Uşa de la sufragerie. la orice oră. tainei. nici partea lui Jussieu 3 în contra lui Linne. dar episcopul din Digne le-a spus: „Dacă vreţi. plivind. lăsînd să se creadă că o împărtăşesc. n-avea decît să apese pe clanţă ca să intre. nu căuta cîtuşi de puţin să hotărască între Tournefort' şi metoda naturalistă 2 . 2 Studiul plantelor după clasificarea propusă de Linne (vezi nota urm. făeînd ici şi colo cîte o gaură în pămînt. dar îi respecta şi mai mult pe cei neştiutori şi. dădea drept în faţa catedralei. fără să se abată vreodată de la aceste norme de respect. ceea ce gîndea el se poate explica sau cel puţin se poate ghici din aceste trei . îşi stropea în fiecare seară de vară brazdele cu o stropitoare de tinichea vopsită în verde. avusese pe vremuri broaşte şi zăvoare. naveţi decît să puneţi zăvoarele la camerele voastre". Numai doamna Magloire trecea din cînd în cînd prin clipe de spaimă.rînduri scrise pe marginea 1 Naturalist francez din secolul al XVII-lea. uşa nu era închisă decît cu clanţa. nu lua nici partea utricolelor împotriva cotiledoaneior. care a combătut clasifica rea plantelor propusă de Linne. Orice trecător. De altminteri. Episcopul dăduse ordin să se scoată toată fierăria.frumosul e tot atît de folositor ca şi utilul. aşa îneît." Iar după o clipă de tăcere. care. nu empiric cum se făcea mai înainte. Stătea bucuros acolo un ceas sau două. precum am spus. Sfîrşiseră împărtăşind încrederea lui sau. Pătratul acela. Nici o uşă a casei nu se încuia cu cheia. 32 . Avea un respect deosebit pentru savanţi. îi răpea domnului episcop aproape tot atîta timp cît şi cărţile. habar n-avea de grupe şi de specii. Nu era atît de duşmănos cu insectele. Nu studia plantele. ziua şi noaptea. iubea florile. cum ar fi fost un grădinar. alcătuit din trei sau patru brazde.

dacă monseniorul era cu totul încredinţat că nu face oarecum o imprudenţă lăsînd zi şi noapte uşa deschisă. Cravatte. mai întîi îi am pe ai lor. uşa medicului nu trebuie să fie închisă niciodată. în dis1 Dacă dumnezeu nu păzeşte casa. Numai că — adăuga el — a noastră trebuie să fie liniştită. care năpădise strîmtorile OUioules. Se ascunsese cîtăva vreme cu tîlharii săi. în sfîrşit. . aşa cum există o vitejie a colonelului de cavalerie. Pe o altă carte. Episcopul îl bătu cu blîndeţe şi seriozitate pe umăr şi-i spuse : Nisi Dominus custodierit domum. După nimicirea bandei lui Gaspard Bes. la cheremul oricui ar vrea să intre. fugise în munţi. Pe urmă schimbă vorba.unei biblii: „Iată deosebirea. resturi ale bandei lui Gaspard B£s. intitulată Filozofia ştiinţei medicale. nu se teme că se va întîmplă vreo nenorocire într-o casă atît de puţin păzită. scrisese altădată : „Oare nu sînt şi eu medic ca şi dînşii ? Am şi eu bolnavii mei. Spunea adesea : „Există o vitejie a preotului.cele ce ne arată de minune ce fel de om era domnul episcop din Digne." Se întîmplă o dată ca un vrednic preot. pe care eu îi numesc nenorociţi". pe care ei îi numesc bolnavi şi-apoi îi am pe-ai mei." VII CRAVATTE Aici îşi are locul o întîmplare pe care nu trebuie s-o scăpăm din vedere. uşa preotului trebuie să stea totdeauna deschisă". zadarnic veghează păzitaril (fn ori* ginal în limba latinii). In vanum vigilant qui custodiunt eam '. Alai cu seamă acela pe care numele său îl pune în încurcătură are nevoie de azil. nu mai ştiu dacă era preotul din CouJoubroux sau cel din Pompierry. unul dintre ajutoarele lui. pus pesemne la cale de doamna Magloire. Intr-altă parte scrisese de asemeni: „Nu-l întrebaţi cum îl cheamă pe cel ce vă cere adăpost. şi dacă. fiind dintre . să-l întrebe într-o zi.

Scăpa totdeauna. chiar şi cu escortă. Jandarmii porniră pe urmele lui. dar fără nici un folos. La Ghastelar primarul îi ieşi în întîmpinare şi-l sfătui să se întoarcă din drum. pe urma trecu în Piemont şi apăru din nou pe neaşteptate în Franţa. Se încumetă chiar să ajungă pînă Ia Embrun. una e a lor. spuse bieţi duce fără — Tocmai de aceea episcopul.trictuî Nişei. — Monseniore. Era un ticălos neruşinat. îşi făcea vizita sa obişnuită. iar de-aeolo cobora spre cătune şi sate prin rîpile Ubaye şi Ubayette. In toiul spaimei generale. E nevoie să li se vorbească din cînd în cînd despre dum nezeu. — Singur ? — Singur. Ce-ar spune ei despre un episcop căruia-i e frică ? Ce-ar spune ei dacă nu m-aş duce ? — Dar tîlharii. escortă. — Sînt atît de hotărît încît mă lipsesc cu desăvîrşire de jandarmi şi plec peste un ceas. — Plecaţi ? — Plec. atîtica de mare. Ar însemna să se expună în zadar viaţa cîtorvamă voi jandarmi. Am prieteni buni acolo. Din treizeci de capre pe care le păzesc. — Sînteţi hotărît să faceţi una ca asta. Uneori le (inea piept cu îndârjire. Stătu ascuns în văgăunile de la Joug-de-l'Aigle. monseniore ? Dacă vă întîlniţi cu tîlharii ? 34 . Fac brîuri de lînă foarte drăguţe. Fu zărit mai întîi la Jauziers. în munte — spuse episcopul — un sătuc micuţ. unde n-am mai fost de vreo trei ani. sosi şi episcopul. pătrunse într-o noapte în catedrală şi jefui paraclisul. apoi la Tuiles. Cravatte aţinea drumul în munte pînă la Arche şi mai departe. să nu faceţi aşa ceva ! — E acolo. colorate în tot felul şi cîntă cîntece de munte din fluierase cu şase găuri. monseniore ? exclamă primarul. Păstori blajini şi cumsecade. Era lucru primejdios. la Barcelonette. Tîlhăriile lui înfricoşaseră ţinutul.

gătite cu galoane de lînă. predicînd. — Nu-i nimic. monseniore. Plecă întovărăşit numai de un copil. Ai dreptate. — Au să vă omoare. Trebuiră să-l lase-n voia lui. sfaturi şi învăţăminte. Au desigur şi ei nevoie să li se vorbească despre bunul dumnezeu. — Pentru numele lui dumnezeu. Trecu muntele călare pe un catîr. care trece mormăindu-şi rugăciunile ? Hm ! De ce-ar face-o ? — O ! Doamne ! Dacă vă aţin calea ? — Am să le cer pomană pentru săracii mei. păstorii. care primi să-i slujească de călăuză. Stătu de vorbă cu preotul. Se trimise vorbă la bisericile din împrejurimi. — Pe-un biet preot bătrîn. Cine cunoaşte căile domnului ? — Monseniore. Rămase acolo cincisprezece zile. Să vestim totuşi la predică tedeumul nostru. au să vă jefuiască.' O haită de lupi ! — Domnule primar — spuse episcopul — poate că domnul rn-a ales tocmai ca păstor al acestei turme. — N-au ce să-mi ia. Cînd fu aproape de plecare. nu vă duceţi ! Vă puneţi viaţa în primejdie. Toate podoabele acestor umile parohii la un loc n-ar fi ajuns 35 . fără să întîlnească pe nimeni şi ajunse teafăr la bunii săi prieteni. — Dar. ci ca să veghez asupra sufletelor altora. îndărătnicia lui făcu vîlvă prin partea locului şi-i înspăimîntă pe toţi. dînd sfînta împărtăşanie.— Ştii — spuse episcopul — mă gîndesc şi la asta. Nu îngădui nici surorii sale. — Domnule primar — spuse episcopul — asta-i tot ? Eu nu sînt aici ca să-mi păzesc viaţa. O scoatem noi la capăt. să-l însoţească. părinte! spuse episcopul. nici doamnei Magloire. S-ar putea să dau peste ei. sînt o bandă . se hotărî să oficieze cu toată solemnitatea un tedeum. Dar ce era de făcut ? N-avea nici un fel de podoabă episcopală. monseniore. Nu i se puteau pune la dispoziţie decît un biet paraclis de ţară şi nişte patrafire vechi de damasc ros.

Plecasem numai cu credinţa mea în dumnezeu şi aduc odoarele unei catedrale. venea să-l privească. de către doi călăreţi necunoscuţi. o cruce arhiepiscopală. curioasă. întorcîndu-se spre sora lui. Pe cînd se aflau în această încurcătură. Acestea sînt numai primejdiile din afară. Apoi adăugă zîmbind: Celui care se mulţumeşte cu un stihar. pentru monseniorul Bienvenu". viciile — iată ucigaşii. niciodată preotul nu trebuie să ia vreo măsură de prevedere împotriva semenului său. — Monseniore — murmură preotul dînd din cap cu un ziîmbet — dumnezeu sau diavolul ! Episcopul se uită ţintă la preot şi repetă autoritar : — Dumnezeu ! Cînd se întoarse la Chastelar. care se făcură numaidecît nevăzuţi.să înveşmînte cum se cuvine nici pe un diacon de catedrală. Tot ce face aproapele său e cu voia lui dumnezeu. La presbiteriul din Chastelar găsi pe domnişoara Baptistine şi pe doamna Magloire care-l aşteptau. Să nu ne gîndim decît la ceea ce ne ameninţă sufletul. pe tot parcursul drumului. Prejudecăţile — iată hoţii. Să ne mărginim a ne ruga lui dumnezeu atunci cînd ne 36 . Se adresă surorii sale : — Ei. primej diile mărunte. — Cînd vă spuneam c-o s-o scoatem noi la capăt ! spuse episcopul. o cîrjă minunată. mai spuse : Să nu ne temem niciodată de hoţi şi de uci gaşi. conţinea o mantie din postav aurit. N-are nici o importanţă ceea ce ne ameninţă capul sau avutul. o mitră împodobită cu diamante. o ladă mare fu adusă şi aşezată în presbiteriu. am avut dreptate ? Bietul preot s-a dus la bieţii săi munteni cu mîinile goale şi se întoarce cu ele pline. spuse: Surioară. Deschiseră lada . Seara. Primejdiile mari sînt înlăuntrul nostru. lumea. In ladă se afla şi un bilet pe care erau scrise aceste cuvinte : „De la Qravatte. Să ne temem de noi înşine. toate veşmintele pontificale furate cu o lună mai-nainte din odoarele de la Notre-Dame din Embrun. dumnezeu îi trimite o mantie de arhiereu. înainte de culcare. Apoi. pentru domnul episcop.

De altminteri. jurămînt. De altfel. drep tate. îndrumîndu-l către săraci. nu facem nici o afirmaţie în această privinţă. Era un fost procuror. Numai că prin hîrtiile episcopului s-a găsit o notă destul de nelămurită. ci pentru ca fra tele nostru să nu cadă în păcat din cauza noastră. rudelor şi chiar prietenilor toate serviciile mărunte de care era în stare. De obicei însă. Faptul fusese pe jumătate consumat . răsfăţat de succese. nu mai rămînea decît să dea alt rost furtului. De altfel. mersese drept la ţintă. ba chiar de loc.închipuim că o primejdie e gata să se abată asupra noastră. care se referă poate la întîmplarea asta şi care e concepută astfel : „Rămîne de văzut dacă lucrurile trebuie să fie înapoiate la catedrală sau la spital". care făcuse carieră cu acea destoinicie ce nu ţine seama de toate acele împrejurări ce sînt tot atîtea piedici şi pe care le numim conştiinţă. ne-ar fi fo ar t e gr eu s ă dă m vr eo l ăm u ri re . foarte ispititoare şi foarte bune de furat în folosul săracilor. Er au . nu prea rău. Restul i se părea fără nici o importanţă. datorie. fără să se abată vreodată de pe drumul avansării lui şi al intereselor sale. La el orice lună a anului semăna cu oricare ceas din zi. făcînd fiilor. îşi petrecea viaţa făcînd totdeauna aceleaşi lucruri la aceleaşi ore. ştiind să ia din viaţă părţile bune. Era spiritual şi cultivat tocmai atît cît trebuia ca să se creadă un discipol al lui 37 . să se folosească de prilejuri şi de chilipiruri. întîmplările deosebite erau destul de rare în viaja sa. Le povestim pe acelea pe care le cunoaştem. ele au şi fost furate. lucruri foarte frumoase. Să ne rugăm. nu pentru noi. Cît despre „odoarele" catedralei din Embrun. ginerilor. VIII FILOZOFIE LA UN PAHAR CU VIN Senatorul despre care s-a vorbit mai sus era un om priceput. de bu nă seamă.

care-l ascuita. Dormiţi într-un pat de purpură.e. — Ca şi dumneavoastră. spuse: — Nu zău. — Şi cu drept cuvînt. contele X (senatorul de care vorbim) şi domnul Myrie! trebuiră să ia masa la prefect. Rîdea cu mare poftă de lucrurile mari şi eterne şi de „năzbîtiiie bietului episcop". secretar a! lui Diderot şi colaborator la Enciclopedie. domnule episcop. Am şi eu filozo fia mea. în tomuri poleite. — Chiar şi niţel pişicheri ! spuse episcopul. Am în biblioteca mea pe toţi filozofii. « Filozof materialist francez.). Voitaire şi-a bătut 1 Filozof materialist din Grecia antică (341—270 f. Ţin să vă fac o mărturisire. dar păstrîndu-şi ţinuta demnă. Rîdea uneori.n.e.). 2 Autor dramatic şi romancier francez de pe vremea revoluţiei burgheze şi a primului imperiu. un vor bitor umflat şi un revoluţionar. domnule senator.n. 38 . nefiind poate decît un produs al lui PigaultLebrun 2 . 5 Filozof materialist englez (1588—1679). s Filozof materialist francez din secolul al XVIII-lea. Hobbess şi domnul Naigeon 6 nu sînt nişte caraghioşi.Epicur'. Senatorul urmă. Senatorul continuă : — Nu-l pot suferi pe Diderot. să stăm puţin de vorbă. oarecum bine dispus. — După părerea mea — spuse senatorul —■ marchi zul d'Argens 8. încurajat: — Să fim oameni de treabă. Pyrrhon 4. ale cărui scrieri sînt pline de vervă populară. E foarte greu pentru un senator şi pentru un episcop să se uite unul la altul fără a-şi face cu ochiul. e un ideolog. cu autoritate binevoitoare. aşa filozofăm. La sfîrşitul mesei. care crede totuşi în dum nezeu şi e mai bigot decît Voltaire. îl întrerupse episcopul. Cu prilejul nu ştiu cărei ceremonii semioficiale. 4 Filozof sceptic din Grecia antică (secolul al rV-lea î. chiar în faţa domnului Myrie]. Gum ne aşternem. Sîntem doi auguri. răspunse episcopul. domnule conte.

căci tipării lui Needham dovedesc că dumnezeu nu există. dacă eşti dus de na s d e al ţ i i ? S ă t ră i m b i n e! Vi aţ a e t ot ul I C ă omul ar avea altă viaţă. Atunci ce rost mai are tatăl din cer ? Domnule episcop. Povaţă de avar dată calicilor. Să spunem adevărul. Să privim lucrurile în faţă. se cuvine să avem o filozofie superioară. N-aş putea spune că mă prăpădesc după mîntuitorui] vostru. noi. mă rog ? Sacrificiu ? Cu ce scop ? N-am văzut nici un lup jertfindu-se pentru fericirea altui lup. Să nu ne depărtăm de natură. sînt silit să-mi bat capul pe tema binelui şi a răului. n-o cred nici în ruptul capului.) Aluzie la legenda biblică a creaţiei divine. care propovăduieşte la tot pasul renunţarea şi sacrificiul. cu ce e îngăduit şi cu ce nu-i îngăduit. nici rău. Ne aflăm pe culme. aiurea. undeva. materia anorganică în anumite conditiuni (prin fermentaţie) poate genera organisme vii — nişte corpi în formă de ţipari. Omul e tiparul. Trebuie să ştim să pătrundem adevărul. ■ ') . nu există nici bine. Ce vis frumos! După moartea mea. jos. De ce ? Pentru că va trebui să răspund de faptele mele. Cînd ? După moarte. prinde-mă dacă poţi! Ia un pumn de cenuşă cu o mină nevăzută. 2 Să se facă lumină ! (In original în limba latină. Jos cu acest mare Tot care mă sîcîie 1 Trăiască Nimicul care mă lasă-n pace! Intre dumneavoastră şi mine — ca să spun tot ce am pe inimă şi ca să mă spovedesc pastorului meu aşa cum se cuvine — vă mărturisesc că bunul simţ este de partea mea. ipoteza Iehova mă oboseşte. După o teorie neşiiintifică a lui. I . Ce folos că eşti sus. există numai huzur. cei iniţiaţi şi care cunoaştem şi dedesubtul lucrurilor. cu ce e drept şi cu ce e nedrept. Nu-i bună decît să producă oameni slabi care sună a gol.joc de Needham' şi n-a avut dreptate. să scor1 Fizician englez din secolul al XVIII-lea. O picătură de oţet într-o lingură de aluat (ine Ioc de ţiat lux 2 . Să ie cercetăm în toate amănuntele. sus. trebuie să iau seama Ia tot ceea ce fac. Renunţare ? De ce. A 1 mi se vorbeşte de sacrificiu şi de renunţare. Inchipuiţi-vă picătura mai mare şi lingura de asemeni şi aveţi lumea. La naiba I să mergem în adîncul lor.

Rege al Asiriei (secolul al IX-lea î. potrivit ei. apologet a! creştinismului. Sfîrşitul. pe noi ăştia ne aşteaptă Panteonul. nemurirea omului e o vorbă goală. dar o pot şopti între prieteni. Şi pe urmă îl vor vedea pe dumnezeu. totul cade în groapa cea mare. Lichidare totală. cum o da dumnezeu. Eu sînt neant. Dar voi fi suferit. Atunci încercăm bucurii dintre cele mai rare. Dar voi fi avut parte de bucurii. Eu sînt un om dintr-o bucată. senator. Să sufăr ori să petrec. Născociri de doici. Şi pe urmă. 40 . groparul e gata. ha. Am să mai exist după moarte ? Nu.e. Trebuie să mănînci ori să fii mîncat. Iehova pentru cei în toată firea. vă rog. Să dai pămîntul în schimbul paradisului înseamnă să dai vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. ha 1 Ce lucruri sarbede toate para-disurile astea ! Dumnezeu e un mare moft. Nu-s aşa de prost.). Existam înainte de a mă naşte ? Nu. Ce rost am pe pămînt ? Am de ales. vezi bine. Să te laşi amăgit de infinit. Unde mă va duce desfătarea ? In neant. O ! încântătoare făgăduinţă ! Vă încredefi în ea. Ha. Dincolo de mormînt nu mai e decît neantul şi iar neantul. Atunci te simţi tare şi eşti fericit. Nu. Fie că ai fost Sardanapal 3 . Ce sînt eu ? Un pumn de ţărînă închegat într-un trup. Asta-i înţelepciunea mea. vei avea aripi albastre. Inter pocula2. Acesta e locui de unde nu mai e nimic. Spuneţi. Unde mă va duce suferinţa ? In neant. E mai bine să fii dinte decît iarbă. Domnule episcop.ttJonim pămîntul şi să-I descoperim. nu-mi amintesc. N-am să spun asta în Monitor. nu-i oare Tertulian ' cel care spune că fericiţii întru domnul vor pluti de la un astru la altul ? Bun ! Vor fi lăcustele stelelor. Finis. tipul monarhului desfrînat. ziua noastră de mîine e noaptea. Am ales. Moartea e moartă. îmi vine să rîd la gîndul că s-ar putea găsi cineva să mă contrazică. fie că ai fost Vincent 2 3 Scriitor latin din secolele II—III.n. Eu mănînc. Mă numesc domnul conte Neant. ascultă-mă pe mine. Ce noroc pe Adarn f Eşti om şi vei fi înger. La un pahar de vin (în original în limba latină). Gogoriţe pentru copii.

s-a refugiat Ia Utica. domnule senator. delicioasele capitulări de conştiinţă. rafinată. nu mai poţi fi păcălit. la-ndemîna numai a celor bogaţi. apărător al republicii împotriva lui Iuliu Cezar. aleasă. domnule episcop. sinecuri. Iată adevăruJ. Ce bine-i aşa! N-o spun asta pentru dumneavoastră. 4 Eroină a poporului francez (1412—1431). zău. cel dinţii discipol al lui Isus. demnităţi. şi că vor intra în pămînt cu digestia făcută. unde s-a sinucis. E şi asta ceva. căzută în mîinile duşmanilor. Bunul dumnezeu e bun pentru popor. trădările rentabile. o filozofie proprie. dar îl păstrez pentru mine pe domnul Naigeon. Episcopul bătu din palme. cu nemurire. cu suflet. nu te mai laşi exilat prosteşte. mai presus de toate ! Folosiţi-vă de eul vostru atîta vreme cît vă aparţine! Nu. desculţilor. săracilor. ucis pentru credinţa Iui. . dînd gust şi mai bun • Călugăr din secolul al XVII-Iea. cu himere. N-am nimic împotrivă. Sînt îndopafi cu legende. Cine n-are nimic îl are pe dumnezeu. Le întind pe pîinea lor uscată. Ei le înghit toate astea. marii seniori. Minunat lucru şi cu ade vărat uimitor materialismul acesta. lîngă Cartagina. Nu-l are orişicine! O! cînd îl ai. cum vedeţi. modeştilor. numai pentru dumneavoastră. Totuşi nu pot să nu vă felicit. fără nici o grijă : slujbe. precum spuneţi. cu stele. nici ars de viu ca Jeanne d'Arc 4 . puterea dobîndită pe drept sau pe nedrept. cu paradis. După Infrtngerea de la Thapsus. 3 După legendă. Nu mă las îmbrobodit cu nerozii. gătită cu toate sosurile. 2 Om politic din Roma antică. trăi-ţivă viaţa. care a organizat şi însufleţit lupta maselor populare împotriva cotropitorilor englezi în ultima parte a războiului de o sută de ani . aveţi. cum a făcut Caton 2 . eu am filozofia mea şi filozofii mei. Fără-ndoială că le trebuie ceva şi celor de jos. compromisurile bănoase. Deci.de Paul' e aceeaşi nimicnicie. Dumneavoastră.' exclamă el. Cei care au izbutit să-şi însuşească acest materialism admirabil au satisfăcea de a se simţi fără nici o răspundere şi de aşi închipui că pot înghiţi totul. — Bine zis. renumit prin simplitatea moravurilor sale. nici bătut cu pietre ca Ştefan 3 . a fost arsă pe rug la Rouen.

aşa cum tocana e curcanul cu ciuperci al săracului. doamna Magloire a făcut unele descoperiri. Dedesubt era ceva. n-avem decît să transcriem aici o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna vicontesă de Boischevron. Doamna Magloire a descoperit sub vreo zece rînduri de tapete nişte zugrăveli.tuturor desfătărilor vieţii. Salonul meu.. In sfîrşit. are o înălţime de cincisprezece picioare şi o lăţime de optsprezece. IX UN FRATE DESCRIS DE SORA SA Pentru a da o idee asupra vieţii din casa domnului episcop din Digne şi asupra felului în care cele două suflete cuvioase îşi legau faptele. care. spălînd şi ştergînd tavanul şi pereţii. ar face cinste chiar unui castel ca al dumneavoastră. Dar dumneavoastră sînteţi stăpîni mărinimos! şi nu socotiţi că e rău ca filozofia poporului să fie credinţa în dumnezeu. pot fi păstrate. gfndurile şi chiar instinctele lor de femei lesne sperioase. Jnchipuiţi-vă că. Digne. Dragă doamnă. Era acoperit cu o pînză. dar avem şi un motiv în plus. de pe vremea cind aici fusese spital.. acum. Filozofia asta e smulsă din adîncuri şi dezgropată de cercetători încercaţi. Scrisoarea a fost găsită de noi. de obiceiurile şi de grindurile episcopului. spoită cu var. tavanul aurit după moda veche şi cu grinzi ca la dumneavoastră. şi de care ne folosim ca să întindem rufele la uscat. fără să fie prea bune. £ în obiceiul nostru. 16 decembrie 18. Doamna Magloire a dat jos tot tapetul. prietena ei din copilărie. tapetate cu hîrtie veche. unde nu există nici o mobilă. fără ca ei să fie măcar nevoit să deschidă gura spre a le exprima. Dar să vedeţi camera mea. nu trece o zi fără să vorbim de dumneavoastră. cele două odăi ale noastre. ornamente de lemn de pe vremea bunicii. Una îl înfăţişează pe Tele-42 .

Intră oricine pofteşte. nu i se întîmptase nimic. de altfel sînt tare urîte şi mi-ar plăcea mai degrabă o masă rotundă de mahon. spune el. Asta-i vitejia lui. l-a însoţit pe Telemac în peregrinările sale sub chipul bătrînului Mentor. De bine. Cin sfîrşit. o să Instruiască totul din nou şi camera mea va fi un adevărat muzeu. Inchipuiţi-vă că uşa casei nu se încuie niciodată. Sîntem foarte strîmtoraţi. de rău. noi avem căldură şi lumină. iar la vară o să dreagă unele stricăciuni mărunte. Trebuie să ştii să-l înţelegi. I . 5 . Nu ne ângăduie să fim îngrijorate pentru el. nici mie. N-a vrut să ne ia cu dînsul. Fratele meu e atît de bun ! Dă tot ce are săracilor şi bolnavilor. dar banii ăştia mai bine-i dăm săracilor. nici doamnei Magloire. Cînd vorbeşte despre asta. Ce să vă mai spun ? Bărbaţi romani şi femei romane (aici e un cuvînt neciteţ) şi aşa mai departe. într-un colţ al podului. umblă prin apă. două console de lemn de modă veche.. Anul trecut s-a dus singur prin nişte locuri bîntuite de hoţi. de asemeni. A lipsit cincisprezece zile. pleacă ta drum in toiul iernii. Doamna Magloire a curăţit totul. Fratele meu lîşi are obiceiurile lui. de întîlniri primejdioase. Nu se teme de nimic. îl credeam mort şi el era teafăr. nu mai ştiu cum le spune. A găsit. Iese pe ploaie. Se expune tuturor primejdiilor şi nu vrea nici măcar să arătăm că ne dăm seama de ele. Nu se teme de "întuneric. Astea-s marile noastre mulţumiri. în care se arată că Minerva. Şi iarăşi el. zeifa înţelepciunii în mitologia antică. Spunea: „Iată cum m-au 1 Episod din romanul mitologic Aventurile lui Telemac.mac făcut cavaler de Minerva '. acolo unde matroanele romane se duceau numai într-o singură noapte. de-a dreptul la fratele meu.Mizerabilii. voi. nici măcar noaptea. de drumurile deocheate. cînd s-a întors.. fiul lui Ulisc de Fenelon (1699). In grădinile. Iarna aici e foarte aspră şi trebuie să facem ceva pentru cei nevoiaşi. Ni s-au cerut doisprezece franci pentru a le polei din nou. spune că aşa trebuie să fie <un episcop. Sînt foarte fericită.

Acuma. Eu o iau cu mine pe doamna Magloire. Dacă diavolul ar intra în casă. s-a măritat cu Adrien-Charles de Gramont. La început îmi ziceam : nu există primejdie care să-l oprească. Sînt liniştită pentru că ştiu că dacă i s-ar întîmpla vreo nenorocire. m-am deprins. avînd însă grijă să-i vorbesc numai cînd trăsura făcea zgomot. care erau gentilomi. Acum cinci sute de ani au existat un Raoul de Faux. 44 . colonel şi nu ştiu mai ce în cavaleria uşoară din Bretania. şi ce de amintiri are. Acuma însă s-a obişnuit. că a rămas un regalist devotat ca întotdeauna. Ultimul a fost GuyEtienne-Alexandre. Şi a deschis o ladă plină cu toate odoarele catedralei din Embrun. pair al Franţei. La urma urmei. asta ar însemna şi sfîrşitul meu. deoarece îi ieşisem în întltnpinare la vreo două leghe împreună cu alţi prieteni. pe care hoţii i le dăruiseră. Fratele meu nu mai are nevoie să-mi spună nici un cuvînt. e grozav. dintre care unul era senior de Rochefort. Ştiţi cum le ştie el pe toate. îşi pune viaţa în primejdie ori de cîte ori vrea. L-am întrebat pe fratele meu în privinţa lămuririlor pe care mi le cereţi despre familia de Faux. ne e frică amîndurora şi adormim împreună. E vorba. dar bunul dumnezeu este acela care sălăşluieşte aici. ca nu cumva să mai audă şi altcineva. Ii fac semn doamnei Magloire să nu cumva să-i iasă din voie. în adevăr.. la întoarcere. un Jean de Faux şi un Thomas de Faux. Doamnei Magloire i-a fost mult mai greu decît mie să se deprindă cu ceea ce numea ea imprudenţele lui. nu ne-am sinchisi. Asta mi-e de ajuns. Fiica lui. Marie-Louise. Ne rugăm amîndouă. de ce ne-ar fi teamă în casa asta ? Există totdeauna cineva lîngă noi care e mai tare. intru în odaia mea. De data asta. de-o foarte veche familie normandă din regiunea Caen.jefuit". nu m-am putut opri să tiu-l dojenesc puţin. Diavolul poate să treacă pe aici. în sfîrşit. mă rog pentru el şi adorm. Aşa se cuvine să ne purtăm cu oamenii superiori. II înţeleg fără să vorbească şi ne lăsăm în grija domnului. M-aş înfăţişa înaintea domnului o dată cu fratele şi cu episcopul meu.

Se scrie Fata. Femeile tremurau. Mă simt fericită. E sănătoasă. cu darul deosebit al femeii care-l înţelege pe bărbat ' mai bine decît se poate înţelege el însuşi. îndrăzneţe. dacă pentru a-i fi pe plac trebuiau să dispară. înainte. îl slujeau cu cea mai mare supunere şi. rugaţi pe preacuvioasa dumneavoastră rudă. care nu se desmin{ea niciodată. fără să fie nevoie să le-o spună." Precum se vede din această scrisoare. Nu-l stinghereau niciodată. Nu mai am hîrtie şi sînt nevoită să închei. I . niciodată însă în timpul sau după săvîrşirea faptei. uimitoare.colonel în regimentul de gardă şi locotenent general al armatei.. doamna Magloire încerca o mustrare . episcopul de Digne săvîrşea uneori fapte mari. Atunci nu mai erau decît două umbre în casă. Ştiţi că împlineşte în curind cinci ani ? Ieri a văzut un cal cu genunchere şi a întrebat: „Ce are la genunchi ?" E atît de drăguţ.. domnul cardinal. N-o duc prea râu cu sănătatea şi totuşi slăbesc mereu. E tot ce doresc. In anumite clipe. simţeau în chip nelămurit că se purta ca un adevărat episcop. cele două femei ştiau să se supună felului de viaţă al episcopului. Baptistine. Nepoţelul dumneavoastră e încîntător. Uneori. P. atît de desăvîrşită era simplicitatea sa. CU priveşte pe scumpa dumneavoastră Sylvanie. cînd poate nici el însuşi nuşi dădea seama. vă ascultă sfaturile şi se gîndeşte cu drag la mine. mititelul! Frăţiorul lui Urăşte o mătură veche prin casă ca pe-o trăsură şi strigă: „Hii!. Cumnata dumneavoastră se află tot aici. să ne pomenească în rugăciunile sale. Cu înfăţişarea sa blîndă şi nevinovată. Cu bine. dispăreau. dar îl lăsau în pace. Toate cele bune. fără să pară că-şi dă seama. Mi-am amintit de ea prin dumneavoastră. Fauq şi Faocq.S. Dragă doamnă. împreună cu cei tineri. nici măcar 5 U „ un semn> într "° ac t'1Jne începută. a făcut foarte bine că nu şi-a răpit din timpul atit de scurt pe care şi-l petrece Ungă dumneavoastră pentru a-mi scrie.

Lîngă Digne. că anumite stăruinţe pot stînjeni. după întoarcerea principilor legitimi. Intre oamenii simpli din Digne se vorbea despre convenţionalul G. că sfîrşitul fratelui ei va fi şi sfîrşitul ei. 46 . De altfel. EPISCOPUL IN FAŢA UNEI LUMINI NECUNOSCUTE La puţină vreme după data scrisorii citate în paginile de mai înainte. cu o admirabilă delicateţe de instinct. dar măcar exilul pe viaţă ! O pildă. Se numea G. Era ca şi regicid. cum s-a văzut mai sus. ' Membru al Conversiuni) Mationale din timpul revoluţiei franceze. înţelegeau. Cum se face că. Omul acesta. Nu votase pentru moartea regelui. trebuie să fim miloşi. omul ăsta n-a fost dat pe mîna justiţiei ? Nu i s-ar fi tăiat capul. chiar cînd îl socoteau în primejdie. nu fusese trecut pe lista cefor exilaţi şi a putut să rămînă în Franţa.îşi dădeau seama. dar o ştia. De aceea. trăia un om în singurătate. cu un fel de groază : „Un convenţional ! Vă daţi seama ce-i asta ?" Era pe vremea cînd lumea se tutuia şi-şi zicea : „Cetăţene!" Omul acesta era un fel de monstru. dacă nu gîndul. De vreme ce nu votase pentru moartea regelui. mai era şi ateu. el săvîrşi — de-ar fi să dăm crezare spuselor oraşului — o faptă mult mai primejdioasă decît plimbarea prin munţii împînziţi de bandiţi. Flecăreli de gîşte pe socoteala unui vultur. Fusese groaznic. etc. s-o spunem fără înconjur. cel puţin firea lui şi nu-l mai sîcîiau cu grija lor. la ţară. dar aproape. Era oare un vultur acest G. De altminteri. II încredinţau lui dumnezeu. ? Da. fie . Doamna Magloire nu spunea asta. ca toţi cei de teapa lui. Baptistine spunea. dacă vreţi. în sfîrşit ! etc. era un fost convenţional '. dacă ţinem seama de cumplita lui singurătate.

micuţă şi curată. Se vorbea despre locul acela ca despre casa călăului. venise să caute un doctor. după nişte mără-cinişuri înalte. Oăci. De cînd se adăpostea în vîlceaua aceea. de fapt. după o clipă de chibzuială. îşi puse mantia. nici chiar trecători. Dar şi ce oaie ! Bunul episcop era nedumerit. Episcopul îşi luă toiagul. el împărtăşea părerea generală şi convenţionalul îi inspira. se răspîndi zvonul în oraş că un fel de ciobănaş. cu oarecare emoţie. Sări un şanţ. Totuşi. aproape respingător. care-l slujea pe convenţionalul G. firesc la prima vedere. Uneori o pornea într-acolo. cum am mai spus. Era un fel de cocioabă foarte joasă. Iar în sinea iui adăuga : „Trebuie să mă duc să-l văd". din pricina anteriului prea uzat. dar şi din cauza vîntului care începea să sufle pe înserate şi'porni. îşi dădu seama. departe de orice aşezare omenească. înainta cîţiva paşi cu destulă îndrăzneală şi deodată. i se părea. episcopul se gîndea şi din cînd în cînd privea în zare spre locul în care un pîlc de arbori arăta unde e vîlceaua bătrînului convenţional şi-şi spunea : „Acolo se află un suflet stingher". poteca ce ducea într-acolo fusese năpădită de iarbă. o văgăună. cînd episcopul ajunse la locul blestemat.Locuia Ia trei sferturi de ceas de oraş. departe de orice drum. apoi se întorcea. în bîiiogul său. o oaie rîioasă îl poate oare speria pe păstor ? Nu. Soarele apunea. sări un pîrleaz. sărăcăcioasă. 47 . cu viţă de vie pe faţadă. Se spunea că avea acolo un fel de ogor. intră într-o grădiniţă părăginită. atingînd aproape zarea. Totuşi. trecu prin-trun gard de mărăcini. că începuse să paralizeze şi că nu mai apucă ziua de mîine. că bătrînul nelegiuit trăgea să moară. în nu ştiu ce adîncitură pierdută într-o vîlcea sălbatică. Dar trebuie să mărtu risim că gîndul acesta. ciudat şi imposibil. sentimentul acela care este un fel de hotar al urii şi pe care-l exprimă atît de bine cuvîntul „dezgust". zări văgăuna. „Slavă domnului !" spuneau unii. fără să-şi dea prea bine seama. că se află lîngă vizuină. Intr-o zi. în fundul paraginii. în sfîrşit. Nici vecini. o vizuină.

dar episcopul nu i-o dădu. nu-i aşa ? Am cerut să fiu adus aici afară. Ce frumos e soarele. Tocmai îi întindea bătrînului o strachină cu lapte. schiţînd un zîmbet: — In cazul acesta. voi sfîrşi. Şi zîmbetul lui se întoarse dinspre soare la copil. ştiu cînd se apropie ceasul din urmă. Bătrînul spuse din nou. acuma-l simt cum urcă pînă la brîu. . îmi sînteţi episcop ? — întrucîtva. Tăcu o clipă. domnule ? Episcopul răspunse : — Mă numesc Bienvenu Myriel. Aţi făcut bine venind să vedeţi un om care trage să moară. domnule. Lîngă bătrîn stătea în picioare un băieţaş — ciobănaşul. Puteţi să-mi vorbiţi.In faţa uşii. nu mă oboseşte de loc. — De cînd sînt aici — zise el — pentru întîia dată vine cineva la mine. Dum neavoastră vă spune poporul monseniorul Bienvenu ? — Mie. Pe urmă. bătrînul întoarse capul şi pe faţa lui se întipări toată uimirea pe care o mai poţi încerca după ce-ai trăit o viaţă întreagă. — Domnule — răspunse bătrînul — sînt pe cale să mă vindec. Ieri mi-erau reci numai picioarele. — Poftiţi. Pe cînd episcopul se uita la el. ca să arunc o ultimă privire asupra lucrurilor. cînd va ajunge la inimă. E bine ca în asemenea clipe să nu fii singur. Nu păreţi de loc bolnav. La zgomotul pasului său. într-un scaun vechi cu roţi — care e jilţul ţăranului — şedea un om cu părul alb. adăugă : Sînt niţel doctor. care zîmbea la soare. apoi spuse : Voi muri peste trei ceasuri. — Bienvenu Myriel ? Am mai auzit numele ăsta. bătrînul glăsui: — Mulţumesc — zise — nu mai am nevoie de nimic. Cine sînteţi dumneavoastră. Convenţionalul îi întinse episcopului mîna. astăzi frigul mi-a ajuns la genunchi . Episcopul se mărgini să spună : — Mă bucur să văd că m-au amăgit. Episcopul înainta.

Gu toţii avem manii. Episcopul nu era atît de mişcat cum s-ar fi putut crede. cu capul sus. era vecină cu jignirea. fusese pe vremuri atotputernic. convenţionalul acesta. destul de obişnuită la medici şi la preoţi. cu glas răsunător. du-te de te culcă ! Ai stat de veghe astă noapte. Bătrînul îl urmări cu privirea şi adăuga. episcopul. din care se putea desprinde toată umilinţa celui ce se află în pragul morţii. nu se putea împiedica de a-l privi pe convenţional cu o atenţie care. era unul dintre acei octogenari puternici care stîrnesc uimirea fiziologului. ca şi cum ar fi vorbit singur : — Pe cînd el o să doarmă. i se părea oarecum un om pus în afara legii. pentru întîia dată. dacă s-ar fi aflat în faţa oricărui alt om. Nu-i nimic. deşi de obicei se ferea să se lase mînat de curiozitate. Un convenţional. scos chiar şi din legea milei. era oarecum jignit că nu i se spune „monsenior" şi era cît pe ce să spună şi el „cetăţene". eu am să mor. omul acesta. La drept vorbind — pentru că micile contradicţii ale sufletelor mari se cer deopotrivă scoase la iveală — el. O să se înnopteze. Avea o poftă de familiaritate ursuză. Ştiu însă că nu mai am decît trei ceasuri. Convenţionalul îl privea totuşi cu o cordialitate sfioasă. La rîndul său. dar cu care el nu era deprins. după el. La urma urmei. i-ar fi fost poate luată în nume de rău de conştiinţa sa. în viaţa lui. La urma urmei. Nu-i nevoie neapărat să fie ziuă. care cu alt prilej rîdea cu atîta poftă cînd i se spunea „înălţimea-sa". Băiatul intră în colibă. aş fi vrut s-o duc pînă-n zori. reprezentantul poporului. poate. Bătrînul se întoarse spre ciobănaş : Tu. care. Revoluţia a avut mulţi oameni dintr-ăştia. ce importanţă are ? Să sfîrşeşti nu-i mare lucru. pe 4!) . Eşti obosit. Voi muri sub cerul înstelat. însă. Liniştit. I se părea că nu simte prezenţa lui dumnezeu în felul acesta de a muri. nefiind izvorîtă din simpatie. Somnul lui poate fi bun vecin cu somnul meu. G. episcopul se simţi pornit să fie aspru.

Monseniorul Bienvenu asculta. Conştiinţa e cantitatea de ştiinţă înnăscută pe care o avem în noi. oarecum nedumerit. în mişcarea vînjoasă a umerilor. — E acelaşi lucru. Era un glas neînduplecat. Azrael. spuse el pe un ton de dojana. pe cînd ştiinţa e autoritatea cucerită prin adevăr. Zîmbetul îi pierise cu totul de pe faţă : — Nu vă grăbiţi să mă felicitaţi. care e stăpînirea dobîndită prin fals. jumătate marmură. . — Vreau să spun că există un tiran al omului: igno ranţa. — Vă felicit. Tiranul ăsta a năs cocit regalitatea. s-ar fi întors din drum. Am votat pieirea tiranului. Am votat sfîrşitul tiranului. faţă-n faţă cu un glas aspru. domnule. Picioarele îi erau moarte şi reci. sfîrşitul sclaviei pentru bărbat. Am votat pieirea acestui tiran. Convenţionalul păru că nu bagă de seamă subînţelesul amar al cuvîntului „totuşi". ceva care alunga moartea. părea că moare pentru că voia să moară. îşi păstrase înfăţişarea unui om sănătos. foarte nou pentru el. G. Numai picioarele îi erau ţepene. Ii vorbi fără înconjur. Convenţionalul urmă : — Cît despre Ludovic al XVI-lea. Omul nu trebuie să fie guvernat decît de ştiinţă. Deşi atît de aproape de moarte. dar mă simt dator să stîrpesc răul. Episcopul se aşeză. Pe acolo îl încleştau umbrele. adăugă episcopul. G. Ghiceai în acest bătrîn pe omul de ispravă. Adică sflrşitul prostituţiei pentru femeie. iar capul trăia cu toată puterea vieţii şi părea învăluit în lumină. Răspunse.măsura epocii. Nu mă cred îndreptăţit să ucid un om. Era o ago nie de bună voie. jumătate carne. felul acesta de a vorbi. crezînd c-a greşit uşa. — Şi de conştiinţă. în vorba lui răspicată. Lîngă el era o piatră. am spus nu. — Ce vreţi să spuneţi ? zise episcopul. N-aţi votat totuşi pentru moartea regelui. semăna în această grea clipă cu regele acela din povestea orientală. îngerul mahomedan al morţii. Avea în căutătura lui limpede.

— Aţi dărîmat. Răspunse : — Judecătorul vorbeşte în numele justiţiei. Noi am doborît lumea cea veche. Revoluţia fran ceză e încoronarea omenirii. iar astăzi. am votat pentru toate astea. A dărîma poate fi de folos. Votînd pentru republică. matcă plină de mizerii. dar nu l-am putut desfiinţa cu totul în gîndurile oamenilor. recunosc. se poate. Faceţi proce sul trăsnetului. atît cît poate striga un muribund. s-a schimbat într-un belşug de fericire. preotul vorbeşte în numele milei. — Aţi putea spune fericire tulburată . feri cire apusă. după întoarcerea fatală a trecutului care se numeşte 1814. Nu-i de ajuns să înnăbuşim abuzurile. a potolit. Orice s-ar spune. După cincisprezece veacuri s-a spulberat. trebuie să schimbăm moravurile. spuse episcopul. Am votat pentru fraternitate. Mi-am dat sprijinul la prăbuşirea prejudecăţilor şi a greşelilor. strigă : — Aha . — Dreptul nu e străin de mînie. revoluţia franceză e cel mai mare pas înainte al omenirii. iar lumea cea veche. a făcut să se reverse pe pămînt valuri de civilizaţie. dar nu mă încred într-o dărîmare pornită din mînie. A fost bună.' n-am ştiut să mergem pînă la capăt. A îmblînzit spiritele . Totuşi se stăpîni. dar vîntul tot mai suflă. Imperfectă. Năruirea greşelilor şi a prejudecăţilor aduce lumină. Episcopul simţi. pentru lumină. — Fericire îndoielnică. Vai. iar mînia dreptului e un element de progres. a liniştit. revănsîndu-se asupra omenirii. am dărîmat vechiul regim în fapte. Un nor s-a îngrămădit vreme de o mie cinci sute de ani. Moara nu mai este. A scos la iveală toate problemele sociale. fără să-şi mărturisească poate. dar sublimă. a luminat. pentru unire. Episcopul nu se putu opri de-a murmura : — Da ? '93 I Convenţionalul se îndreptă în scaun cu o solemnitate aproape lugubră şi.sfîrşitu! întunericului pentru copil. că fusese atins.' '93! Aici e aici! Mă aşteptam la asta. care nu-i altceva decît o justi51 . domnule episcop.

5 Numele a doi regi ai Iudeii. privindu-l ţintă pe partizan : Ludovic al XVTI-lea ' ? Convenţionalul întinse mîna şi-l apucă pe episcop de braţ : — Ludovic al XVII-Iea ! Poftim ! După cine plîngeţi ! După un copil nevinovat ? Atunci. l-au socotit rege „legitim" după moartea tatălui său.. Trăsnetul nu poate greşi. fiul lui. pentru singura crimă că a fost fratele lui Cartouche. pînă ce şi-a dat sufletul.. 1 Fiul lui Ludovic al XVI-Iea. — Gartouche ? Ludovic al XV-lea ? Pentru care dintre ei protestaţi ? Urmă o clipă de tăcere. a avut — după legenda biblică — un rol activ în crucificarea lui Isus. Cînd striga: Sinite parvuloss. Convenţionalul adăugă : — O. nu făcea nici o deose bire între copii. evangheliile Ji atribuie uciderea pruncilor din Betleem . criminal contemporan cu Isus. eliberat din închisoare în cinstea paştelui evreiesc. Biciul lui plin de fulgere ştia să spună cele mai crunte adevăruri. — Domnule — spuse episcopul — nu-mi plac aceste apropieri de nume. Pentru mine. dispărut In condifiunf misterioase după executarea părinţilor săi. părinte. După vlăstarul regal ? Daţi-mi voie să mă gîndesc. Irod Antipas. copil nevinovat. 2 Celebru bandit parizian. 3 Lăsaţi copiii. Lui Isus îi plăcea.. fratele lui Cartouche2.ţie mai nobilă. fie! Plîng şi eu împreună cu dumneavoastră. Regaliştii. * După legenda evanghelică. tras pe roată în 1721. fariseii preferind ca el să fie salvat de Ia moarte pentru a obţine de la Ponfiu Pilat condamnarea lui Isus. 62 . nu vă place crudul adevăr. duşmani ai revoluţiei burgheze. Episcopului începuse să-i pară rău că venise şi totuşi ceva de neînţeles îl făcea să se simtă întrucîtva zdruncinat. zis cel Mare. Lui Irod. spînzurat de subsuori în Piaţa Greve. Şi adăugă. martirizat în turnul Templului pentru singura crimă de-a fi fost nepotul lui Ludovic al XV-lea. nu e mai puţin vrednic de compătimire decît nepotul lui Ludovic al XV-lea. Nu s-ar fi sfiit să pună alături de moş tenitorul lui Barabbas 4 pe moştenitorul lui Irod 5 . copil nevinovat. Punea mîna pe bici şi curăţa templul..

pe toţi copiii. Şi dacă balanţa trebuie să încline. — aţi pome nit de Ludovic al XVII-lea. — Ii plîng pe toţi. Ii plîngem pe toţi nevinovaţii. pe cei de jos. domnule. n-am auzit huruitul trăsurii dumnea voastră . prea mult a suferit poporul. nevinovăţia e ea însăşi propria-i cunună. să fie de partea poporului. îşi prinse obrazul între degete. — Aşa e ! spuse episcopul cu o voce înceată. cu condiţia ca şi dumnea voastră să plîngeţi cu mine vlăstarele poporului. cu blazon. e drept. pe toţi martirii. Prea a suferit mult. aţi Iăsat-o. trebuie să ne întoarcem înainte de '93. Oamenii îndemînatici au atîtea mij loace de-a cîştiga încrederea oamenilor simpli ! Dar. ca să mă descoaseţi şi să-mi vorbiţi de Ludovic al XVII-lea ? Eu nu vă cunosc. — Deopotrivă ! exclamă G. spuse episcopul. adică un prinţ al bisericii. de asta aţi venit aici. De astă dată o rupse convenţionalul. a ajuns cam nedesluşit pînă la mine şi. — Mai departe — urmă convenţionalul G. vă repet întrebarea : eine sînteţi ? Un episcop. am trăit singur în ograda asta. Numele dumnea voastră. Se ridică într-un cot. într-o lumină prielnică . la răspîntie. Nu vă cunosc. ca şi pe cei de sus ? Perfect. dar asta nu înseamnă nimic. Voi plînge pentru vlăstarele regale împreună cu dumneavoastră. Urmă iar o scurtă tăcere. fiindcă veni vorba. iar lacrimile noastre trebuie să înceapă să curgă înainte de Ludovic al Xll-lea. Fu aproape ca o explozie: — Da. Intr-un cuvînt. Dar atunci. dincolo de tufiş. cu avere şi cu venituri însemnate 53 . trebuie să recunosc. fără să văd pe altci neva decît pe băiatul care mă îngrijeşte. ca şi împodobită cu crini. De cînd mă aflu prin părţile astea. Să ne înţelegem. şi se adresă episcopului cu o privire plină de toate puterile agoniei. Mi-aţi spus că sînteţi epis copul. v-ara mai spus. dar asta nu mă lămureşte cîtuşi de puţin asupra dumneavoastră. Nevinovăţia n-are nevoie să fie princiară. aşa cum facem fără să vrem atunci cînd punem întrebări sau cînd ne gîndim. un perso naj aurit. desigur. E tot atît de augustă în zdrenţe. fără să ies vreodată pe-afară. vă spun.Domnule. Şi-n defi nitiv.

care e la doi paşi dincolo de copaci. Vă aflaţi la mine. se cuvine să mă mărginesc a combate raţionamentele dumneavoastră. întrucît veniturile mele de douăzeci şi cinci de mii de franci. aveţi venituri. foarte bine. le aveţi toate astea ca şi alţii şi. domnule. asupra dumneavoastră care veniţi probabil cu gîndul de a-mi aduce mînfuirea. vă bucuraţi de ele . Dumneavoastră discutaţi ideile mele. întru cît masa mea îmbelşugată şi păsările pe care le mănînc vineri.— episcopia din Digne are un venit fix de cincisprezece mii de franci şi zece mii de franci din venituri întîmplătoare. toate desfătările vieţii. cai. Trebuie să fiu politicos. că iertarea nu-i o datorie şi că '93 n-a fost cumplit ? Convenţionalul îşi trecu mana pe frunte ca pentru a alunga un nor. pe mine nu mă luminează asupra valorii dumneavoastră reale şi adevărate. care mănîncă vineri păsări. masă îmbelşugată. —■ înainte de a vă răspunde — zise el — vă rog să mă iertaţi. stau în palate şi merg numai pe sus. Am greşit. ca şi alţii. care. Sînteţi un prelat. întrucît palatul meu şi lacheii pe care-i am. dar asta spune prea mult. în numele domnului care mergea cu picioarele goale. valeţi. Era rîndul convenţionalului să fie trufaş şi al episcopului să se arate umil. Bogăţiile şi desfăta1 Sînt un vierme (în original în limba latină). 54 . sîntefi unul dintre aceia care se hrănesc bine. dovedesc că mila nu-i o virtute. sînteţi oaspele meu. fie şi-aşa ! Dar lămureşte-mă : întrucît trăsura mea. palate. în total douăzeci şi cinci de mii de franci — cu bucătării şi cu serviforime în livrea . Cu cine stau de vorbă ? Cine sînteţi ? Episcopul lăsă capul în jos şi răspunse : — Vermis sum !' — Vierme cu trăsura 1 mormăi convenţionalul. care se fudulesc în trăsuri de gală cu lachei în faţă şi la spate. sau nu spune nimic. Episcopul spuse cu blîndeţe : — Domnule.

:. Convenţionalul începuse să gîfîie. îi tăia glasul. vai ! e o replică. domnule ? Carrier 3 e un bandit. dar nu-i frumos să mă folosesc de ele. predicator şi teolog. a reprezentat cu intransigenţă extrema stingă iacobfnă . ■— Vă mulţumesc. mai păstra totuşi în privire toată luciditatea. rile dumneavoastră sînt argumente pe care le am împotriva dumneavoastră în discuţie. Chiar şi spiritele superioare au idolii lor şi uneori se simt parcă rănite de lipsa de respect a logicii. ţărani calvinist! revoltaţi In munţii Ceveni. pe contrarevoluţionari. intendant sub Ludovic al XlV-lea . teoretician reacţionar al „monarhiei de drept divin". spuse episcopul. . nu-i veni în minte nici o ripostă. amestecată cu suflul din urmă. Continuă : — Aş vrea să mai spun încă ceva. dar ce nume îi daţi lui Montrevel4 ? Fouquier-Tinville5 un ticălos. a instituit teroarea împotriva comisarzilor. cu siguranţa unei săgeţi. 6 Guvernator civil al Languedocului . trimis Ia Nantes cu puteri dis creţionare pentru a lua măsuri împotriva revoltei vandeene. dar se simţea jignit de felul cum fusese pdmenit numele Iui Bossuet. dar ce părere aveţi despre Lamoignon-Bâville 6 ? 5. Ge credeţi despre Marat'. ziarist şi deputat în Convenjiunea Naţională . este o uriaşă afirmaţie omenească — '93. a participat la persecuţiile împo5 Acuzator public al Tribunalului revoluţionar în 1792—1794. G. privită în întregul ei. continuă : — Să ne întoarcem la lămurirea pe care mi-o cereţi. In afară de revoluţie — care.i Unul din conducătorii revoluţiei franceze. dar toată monarhia. II găsiţi cumplit. respiraţia agitată a agoniei. Vă făgăduiesc că n-am s-o mai fac. care bătea din palme 2în faţa ghilotinei ? — religioase despre Bossuet care binecuvînta perse cuţiileCe credeţi ? Răspunsul era aspru. cumplit ! zise episcopul. * protestanţilor. i-a nimicit . asasinat în 1793 de regalista Charlotte Corday. Despre ce vorbeam ? Ce spuneaţi ? Gă '93 a fost cumplit ? — Da. 3 Deputat în Convenţiunea Naţională. triva Mareşal sub Ludovic al XlV-lea . 2 Episcop francez din vremea lui Ludovic al XlV-lea . Episcopul tresări . dar mergea drept la ţintă.

A participat la luarea Bastiliei. fără a şi le putea potoli. în 1685. Ce spuneţi de acest chin al lui Tantal 7 aplicat unei mame ? Dom^ nule. 7 Aluzie ia o legendă mitologică. rege al Lydiei. 2 Guvernator al Burgundiei pe vremea războaielor religioase din Franja (secolul al XVI-Iea). arhiducesă şi regină. recunoaştem că neamul omenesc a fost zgîlţîit. după care Tantal. Şi. organizatorul persecuţiilor crunte împotriva calviniştilor. de un stîlp. pe care l-a îndemnat la persecuţii religioase. sub Ludovic cel Mare. Urmarea ei e o lume mai bună. dar mai mic decît domnu] marchiz de Louvois 6 . trăgea să moară şi ţipa . galben şi flămînd. fără să se mai uite la episcop. convenţionalul îşi încheie gîndul cu aceste cîteva cuvinte liniştite : Da. unul dintre revoluţionarii cei mai consecvenţi. fiindcă apa şi fructele spre care îşi întindea mîinile se re trăgeau Ia apropierea lor. renumit pentru severitatea cu care reprima comploturile regaliste. dar o plîng şi pe biata hughenotă care. a fost unul din sfetnicii Caterinei de Medicis care au îndemnat-o la măcelul calviniştilor din noaptea Sfîntului Bartholomeu (1572). mă rog ? Moş Duchene 3 e feroce. vedea sînul. goală pînă la brîu. De altfel. sînul i se umplea de lapte şi inima de spaimă . . simt că mor. cunoscut prin cruzimile sale. Loviturile ei cele mai grozave au adus o mîngîiere neamului omenesc. punînd-o să aleagă între moartea copilului şi moartea conştiinţei. Persecutor crunt al protestanţilor. 6 Revoluţionar din Provansa. o plîng pe Man'e-Antoinette. a fost legată.Miallard' e groaznic. ţineţi minte lucrul acesta : revoluţia franceză a avut rosturile ei. ■ domnule. brutalităţile progresului se numesc revoluţii. şi copilul ţinut la distan(ă . dar ce epitet îmi veţi găsi pentru moş Letellîer * ? Jourdan-Coupe-Tete 5 e un monstru. care era şi mamă şi doică : „Leapădă-te !". Domnule. dar a înaintat. micuţul. E de ajuns. 1 Luptător în vremea revoluţiei burgheze din Franţa. prea am dreptate. iacobin. confesor al Iul Ludovic al XlV-lea. domnule. Mă opresc. fu sese condamnat de zei să sufere în infern de foame şi sete. pe cînd îşi alăpta copilul. * Iezuit. 3 Porecla a lui Jacques Hebert (după titlul ziarului său Le Pire Duchesne). 6 Ministru de război al lui Ludovic al XlV-lea. înverşunarea ei va fi iertată de viitor. iar călăul îi spunea femeii. dar Salux Tavannes 2 . Gînd li se pune capăt.

se uită la ochii aceia închişi. Se uită la cer şi o lacrimă se ivi încetişor în umbra genelor. El însă există. Cînd pieoapa fu plină. Avu un fior. Muribundul rostise aceste ultime cuvinte cu glas tare şi cu înfiorarea extazului. luă mîna bătrînă. După o scurtă tăcere. Episcopul înţelese. Mai rămăsese totuşi una. aproape bîiguind. Bătrînu! reprezentant al poporului nu răspunse. Pe fafa lui se întipărise o expresie gravă şi întunecată. Ateul e un rău cîrmuitor de oameni. Clipa supremă sosea. n-ar mai exista. şi se plecă asupra muribundului. '57 . eul ar fi hotarul său . După ce vorbi. Dacă infinitul n-ar avea eul său. una după alta. Nu credeţi c-ar fi păcat să ne fi întîlnit în zadar ? Convenţionalul deschise din nou ochii. Sforţarea îl sleise. Se vedea că trăise într-o clipă cele cîteva ceasuri pe care le mai avea de trăit. Binele nu poate avea slujitori nelegiuiţi. — Ceasul acesta e ceasul domnului. de la răceala cea mai mare trecu treptat la emofia cea mai adîncă . venise ca preot. încet. trebuia să se grăbească. Acest eu al infinitului e dumnezeu. toate înfăriturile lăuntrice ale episcopului. ca şi cum ar fi văzut pe cineva.Convenţionalul nu-şf dădea seama că luase cu asalt. numai tu exişti 1 Episcopul simţi un fel de zguduire ce nu se poate descrie. ochii i se închiseră. tu. zbîrcită şi îngheţată. Ceea ce spusese îl apropiase de moarte. bătrînul ridică un deget spre cer şi spuse : — Infinitul există. ca şi cura şi-ar fi vorbit Iui însuşi. cu ochii pierduţi în gol : — O. Deci are eul său. şi de pe această ultimă poziţie de rezistentă a monseniorului Bienvenu porniră cuvintele în care se vădea din nou aproape toată asprimea de la început: — Progresul trebuie să creadă în dumnezeu. lacrima se prelinse pe obrazul părnîntiu şi el spuse. E-aco!o. ideal. n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte.

N-am fost bogat. Aveam şaizeci de ani cînd ţara m-a chemat şi mi-a cerut să mă ocup de treburile publice. am salvat-o în 1793. Franţa era ameninţată. faţa convenţionalului se înseninase. simt că oamenii se cred îndreptăţiţi să mă dispreţuiască . mor. Erau abuzuri. Era la Peteghem. le-am nimicit. Am susţinut întotdeauna mersul înainte al omenirii spre lumină şi m-am împotrivit adesea progresului necruţător. Acum am optzeci şi şase de ani. M-am supus. A doua zi. persecutat. pe voi. Am sfîşiat pînza altarului. studiu şi contemplare. pivniţele Tezaurului erau atît de pline. Cînd s-a ivit prilejul. le-am proclamat şi propovăduit. primesc singurătatea urii. ponegrit. Ce vreţi de la mine ? — Binecuvîntarea ! spuse episcopul. Am fost unul dintre conducătorii statului. Episcopul se întoarse acasă. După aceea am fost izgonit. eu luam masa cu un franc şi zece centime în strada l'Arbre Sec. i-am alinat pe suferinzi. copleşit nu se ştie de ce gînduri. gata să se năruiască sub povara aurului şi argintului . sînt sărac. batjocorit. huiduit. Mi-am făcut datoria după puterile mele şi am făcut tot binele pe care l-am putut face. proscris. cîţiva curioşi încercară să-i vorbească despre conven58 . rni-alm sprijinit adversarii. blestemat. fără să duşmănesc pe nimeni.58 — Domnule episcop — spuse el. l-am apărat. hărţuit. i-am dat pieptul meu drept scut. Teritoriul era cotropit. I-am ajutat pe oropsiţi. o mănăstire a urbaniştilor. mănăstirea Sainte-Glaire din Beaulieu . pentru mulţimea neştiutoare am înfăţişarea unui blestemat şi. Şi îngenunche. cu o încetineală care se datora poate mai degrabă mîndriei sufleteşti decît slăbirii puterilor — mi-arn petrecut viaţa în meditaţie. acolo unde regii merovingieni îşi aveau palatele de vară. Petrecu toată noaptea în rugăciuni. în Flandra. urmărit. Erau drepturi şi principii . e drept. le-am combătut. îneît a fost nevoie să se proptească zidurile. Erau tiranii . cu părul albit. De ani de zile. îşi dăduse sfîrşitul. dar am făcut-o pentru a pansa rănile patriei. Cînd episcopul ridică privirea.

idei care schimbau temperatura adu nării. în noaptea de 5 spre 6 iulie 1809: cu prile jul acesta. trăind în mijlocul naturii. Episcop al unei eparhii de munte. Domnul Myriel făcea parte dintre cei nouăzeci şi cinci de episcopi care răspunseseră invitaţiei. printre aceste eminente personaje. care fusese convocat la Paris. Se întoarse în grabă la Digne.cum se ştie. Fu descusut asupra . în simplitate rustică şi lipsuri. Sinodul s-a fnut la Notre-Dame şi s-a întrunit pentru întîia dată la 15 iunie 1811 sub preşe dinţia domnului cardinal Fesch '. domnul Myriel a fost chemat de Napoleon Ia sinodul episcopilor din Franţa şi din Italia. Dar n-a luat parte decît la o singură şedinţă şi la trei sau patru conferinţe restrînse. părea să aducă.

zi şi noapte. Pare că dovedeşte deprinderi nu tocmai cantabile. Altă dată spuse : — Ce vrefi ? Monseniorii ăştia sînt prinţi. O! eu n-aş vrea să am tot prisosul ăsta ca să-mi strige mereu în urechi : „Sînt oameni care mor de foame! Sînt oameni care îngheaţă de frig! Sînt săraci! Sînt atîţia săraci!".putea pleca urechea neîncetat. Ar. Ia toate amărăciunile. Totuşi. — Ii stingheream. luxul e o greşeală. Printre alte ciudăţenii. cît de cît. Adevărul e că displăcuse. ura împotriva luxului nu-î o ură întemeiată. 60 .acestei întoarceri pripite şi el răspunse : . merse pînă acolo încît spuse : — Frumoase pendule ! Frumoase covoare! Frumoase livrele! Grozav trebuie să stingherească. Preotul trebuie să fie cît mai aproape de săraci. într-o seară. Eu nu-s decît un biet episcop de ţară.. sfînta mizerie.. în afară de cheltuieli de reprezentare şi de ceremonii. care la folosit ca diplomat şi l-a făcui arhiepiscop de Lyon. Ura aceasta ar trebui să cuprindă şi ura împotriva artelor. pentru oamenii bisericii. Le aduceam aerul de afară. la toate nenorocirile. In treacăt fie zis. dacă n-ar cunoaşte prin el însuşi. Le făceam impresia unei uşi deschise. la toate mizeriile. Un preot n-are rost să fie bogat. ca pra1 Un unchi al lui Napoleon I. pe cînd se găsea la unul dintre colegii săi cei mai de vază.

nici un strop de sudoare. în aşa fel încît să-l facă scăpat. de altfel. care trăia retras la Paris. pe cînd comanda în Provence. N-ar trebui să se creadă. In afară de sora sa. A refuzat să-l vadă la întoarcerea sa din insula Elba şi s-a ferit să ordone în eparhia sa rugăciuni publice pentru împărat în timpul celor o sută de zile. domnişoara Baptistine. şi mai ales la un episcop. celălalt prefect. cîtăva vreme. Le scria destul de des amîndurora.ful rămas după lucru ? Ne-arn putea închipui un om lîngă jeratic căruia să nu-i fie cald ? Ne-am putea închipui un muncitor care lucrează fără-ncetare la un cuptor şi care să n-aibă nici un fir de păr ars. Nu se prea amesteca în certurile teologice ale zilei şi trecea sub tăcere chestiunile care compromit biserica şi statul. pe coasta provansală (martie 1815). 1 Ultramontan. întrucît facem un portret şi nu vrem să ascundem nimic. sîntem nevoiţi să adăugăm că a rămas nepăsător la prăbuşirea lui Napoleon. e sărăcia. Păstră oarecare răceală faţă de primul. deoarece. fostul prefect. fără îndoială. începînd din 1813. 2 Cele . ce gîndea domnul episcop din Digne. Corespondenţa lui rămase mai caldă faţă de celălalt frate. 6* 61 . nici o urmă de fum pe faţă ? Cea dintîi dovadă a milei la un preot. în strada Cassette. nici o unghie înnegrită. pe vremea debarcării de la Cannes 2 . un om cinstit şi de ispravă. mai avea doi fraţi : unul general. Debarcarea a avut loc între Cannes şi Frejus. ceea ce noi numim „ideile secolului". în anumite chestiuni delicate. ar fi descoperit că era mai mult ultramontan decît galican '.o sută de zile" au început cu sosirea lui Napoleon tn Franţa din insula Elba. locul primului său exil. administrative. dar dacă cineva şi-ar fi dat osteneala. a aderat sau a aplaudat toate manifestările ostile. catolic partizan al subordonării bisericii din Franţa au torităţii papei chiar în chestiunile laice. galicanii sînt partizanii independentei administrative a bisericii catolice din Franţa.. Iată. generalul se pusese în fruntea a o mie două sute de oameni şi pornise pe urmele împăratului. că împărtăşea.

insultînd după ce divinizase. în 1815. în faţa mareşalilor trădători. se văd strălucind cele trei lumini neprihănite : Adevărul. trebuie să alcătuiască fondul oricărei minţi generoase.Monseniorul Bienvenu avusese deci şi el cîndva spirit de partid. Umbra pasiunilor trecătoare se abătu şi asupra acestui suflet mare şi blînd. ne place mai puţin faţă de acei ce cad. numai luptătorii din prima clipă au dreptul să fie răzbunătorii din urmă. atunci cînd providenţa intră în joc şi loveşte. In 1812 începe să ne descurajeze. în 1814. preocupat de problemele eternităţii. Fireşte. vom spune doar atît : ar fi fost frumos ca monseniorul Bienvenu să nu fi fost regalist şi ca privirea lui să nu se . încurajat de şirul catastrofelor. în faţa senatului care trecea de la o ticăloşie la alta. rupînd cu laşitate tăcerea. furtuna lui. cînd marile dezastre pluteau în aer. Cel ce n-a fost acuzator îndărătnic în epoca prosperităţii trebuie să tacă în faţa prăbuşirii. democratic. Denunţătorul succesului e singurul judecător firesc al căderii. un om ca el nu trebuia să aibă păreri politice. Fără să intrăm în adîncul unor lucruri care nu au decît o legătură indirectă cu subiectul cărţii de faţă. o lăsăm să-şi vadă de treabă. Mila. Ne place lupta atîta vreme cît există primejdie. ceasul lui de amărăciune. cu sublimul crez patriotic.fi abătut nici o singură clipă de la contemplarea senină prin care. In 1813. care. Să nu fim înţeleşi greşit. pe deasupra tuturor frământărilor omeneşti. rezistenţa primejdioasă şi dreaptă faţă de atotputernicul Napoleon. în orice caz. Recunoscînd totuşi că dumnezeu nu-l făcuse pe monseniorul Bienvenu pentru vreo funcţie politică. şi. opoziţia mîndră. omenesc. Dreptatea. nu confundăm aşa-zisele „păreri politice" cu marea aspiraţie spre progres. Dar ceea ce ne place faţă de cei ce se înalţă. acel corp legislativ taciturn. cînd Franţa simţea fio62 . în faţa idolatriei care da înapoi scuipîndu-şi idolul. In ceea ce ne priveşte. era o datorie să întorci capul . ne-a stîrnit indignarea şi ar fi fost o greşeală să aplaudăm . în zilele noastre. am fi înţeles şi admirat protestul în numele dreptului şi al libertăţii.

simplu şi demn. In eparhie domnul Myriel era adevăratul păstor.se în Prusia cu barba lui de capră !" Era fericit că putea uni într-o singură imprecaţie cele două lucruri ce-i erau mai nesuferite : Prusia şi Anglia. Portarul primăriei fusese pus acolo de împărat. Ducă. în orice împrejurare. cu nevastă şi copii. sincer. prietenul tuturor. Era un fost subofiţer din vechea gardă. Scosese el singur cu pietate efigia imperială de pe crucea dată de Napoleon . el a fost îngăduitor şi uşor de înduplecat. poate chiar mai mult decît noi înşine. a fost. Dar în afară de asta.. cînd se întrezări un Waterloo deschis sub paşii lui Napoleon — dureroasa aclamaţie adresată de armată şi de popor unui osîndit al soartei navea nimic nelalocul său şi. De cînd profilul imperial diispăruse de pe Ordinul Legiunii de onoare. Făcu atîtea pozne. binefăcător şi binevoitor. drept. ceea ce este tot o binefacere. „Un bătrîn gutos cu ghetre englezeşti. făcînd toate rezervele asupra despotului. îl mustră cu blîndeţe şi-l numi uşier la catedrală. dintre o mare naţiune şi un om mare. şi în atitudinea politică pe care i-am reproşat-o şi pe care isîntem porniţi s-o judecăm cu asprime. emblemă a Burhonilor. „Mai bine mor — spunea el — decît să port pe piept cele trei broaşte '". . încît îşi pierdu postul. spunea el. pe care legea de atunci le socotea „expresii sediţioase". fără pline. nu se mai îmbrăca . o inimă ca a episcopului din Digne n-ar fi trebuit să nesocotească ceea ce era măreţ şi mişcător în îmbrăţişarea fierbinte. inteligent. I Cele (rei flori de crin. rămăsese acolo o gaură pe care n-a încercat s-o astupe nici odată. bonapartist convins.în uniformă". Trebuie să recunoaştem că. Era un preot. Episcopul îl chemă la el.rul catastrofei apropiate. Se pomeni zvîrlit pe drumuri. pe marginea prăpastiei. îşi bătea joc în gura mare de Ludovic al XVIII-lea. ca să nu fie silit să-şi pună decoraţia. un om întreg. combatant de la Austerlitz. un înţelept. cumsecade. Ii scăpau din cînd în cînd bietului om cuvinte nechibzuite. cum spunea el.

Cei ce vor să-şi facă un viitor roiesc în jurul prezentului strălucitor. autorul unei cărţi de propagandă catolică.După nouă ani. isteţi. XII SINGURĂTATEA MONSENIORULUI BIENVENU Pe lîngă un episcop se află mai întotdeauna un pîlc de preoţi mărunţi. Apostolatul nu dispreţuieşte canonicatul. trăsură de unire între sacristie şi diplomaţie. filială. nu există avere care să nu aibă curtenii ei. Orice episcop cu oarecare influenţă are pe lîngă el o echipă de heruvimi seminarişti. ei fac să curgă în jurul lor — asupra celor prevenitori şi a celor favo1 Episcop francez (1567—1622). Trebuie să-ţi croieşti drum. de o veneraţie caldă. mai mult prelaţi decît episcopi. Purtarea lui chiar faţă de Napoleon a fost înţeleasă şi iertată în chip tacit de către popor. Sînt cei pe care fermecătorul sfînt Francisc din Sales ' îi numeşte undeva „pui de preoţi". Fericiţi cei ce le cîştigă încrederea! Bucurîndu-se de credit.' ca un stol de tineri ofiţeri în jurul unui general. în biserică există ranguri mari. dar care-şi iubea şi episcopul. bogaţi. foarte citită în prima jumătate a secolului «1 XVII-lea. silind fără mustrări de conştiinţă o întreagă eparhie sa facă anticameră. cu venituri mari. dar ştiind să şi ceară. acceptaţi de lume. Aceştia sînt episcopii cu trecere. care fac strajă şi păstrează ordinea în palatul episcopal şi care stau de gardă în jurul zîmbetului monseniorului. Aşa cum în alte domenii există oameni cu vază. Nu există putere care să nu aibă anturajul ei. ştiind desigur să se roage. 64 . Orice metropolă are statul său major. mulţumită faptelor sale bune şi blîndeţii sale. monseniorul Bienvenu se bucura în oraşul Digne. A fi pe placul unui episcop însemnează pentru un subdiacon a fi cu piciorul în scară. Introducere în cucernicie. care fac alai celor ajunşi. Orice carieră are aspiranţii săi. care-şi adora împăratul.

cu singura deosebire că ei erau sfîrşiţi. Roma e aproape. Strălucirea lor se răsV şugul lor se fărîmiţează în' şi mănoase promoţii. Un episc ajungă arhiepiscop ştie ce are de^ cardinal. şi ce rege 1 Rege suprem ! De aceea. Nici un viitor deosebit nu părea să-I aştepte pe bătrînul singuratic. Gu cît e^ nului. sărac. Orice tichie poate visa să se schimbe în tiară. înşelîndu-se singură. oameni din popor ca şi el. Canonicii şi marii săi vicari erau nişte bătrîni cumsecade. Se ştia că la Paris „n-a avut nici o trecere". cu atît e mai grasă paf urmă. abia ieşiţi din seminar. monsenior. Modest. Era atît de vădită imposibilitatea de a face carieră pe lîngă monseniorul Bienvenu. Se vedea asta din lipsa desăvîrşită a tinerilor preoţi din jurul lui. Preotul e singurul om din zilele noastre care poate ajunge rege în toată regula . tinerii hirotonisiţi de el luau recomandaţii de la arhiepiscopii din Aix sau din (S5 I .rizaţi şi peste întreg parohiile' grase. duhovniciile şi funcţiile^ nităţilor episcopale. e u\ care. ce pepinieră de aspiraţii e un seminar! Cîţi copii sfioşi de cor. monseniorul Bienvenu nu era socotit printre pontifi.\ eminenţă şi camerier al papei. iar el era desăvîrşit. încît. cu toată cucernicia. la papale. înair siunea sateliţilor lor. cîţi preoţi tineri nu poartă scris pe frunte semnul norocului! Ambiţia e confundată foarte lesne cu vocaţia : cine ştie ? poate cu bună credinţă. iar între eu sanctitate nu rnai e decît deşertăciunea unui vot. primeşti mantia episcopală. te introduce în conclav. zăvoriţi ca şi el în această eparhie fără ieşire spre cardinalat şi care semănau cu episcopul lor. Nici un mugure al ambiţiei nu se încumeta să înflorească în umbra sa. in^ editor. deosebit. şi de la nenţă nu mai e decît un pas.

tn Istorii şi în Anuale. simbol al protestatarilor plini de indignare împotriva moravurilor corupte. ai totul . mai multă renunţare decît e de dorit. iată iscusinţa. şi oamenii se feresc de virtutea asta rîioasa. numai să poţi parveni.După nouă anLu grabă într-acolo. A reuşi. Omul de rînd e un bătrîn Narcis 3 care se adoră pe sine şi care aplaudă vulgaritatea. Trăim într-o societate întunecată. In treacăt fie zis. Ai noroc. Naşte-te într-o zodie bună şi nu-ţi mai trebuie nimic. Falsa lui asemănare cu meritul îi înşală pe oameni. înţepenirea articulaţiilor necesare înaintării — într-un cuvînt. 66 . Michelangelo sau Napoleon. asta nu împiedică . după mitologia greacă. Pentru mulţime izbînda este aproape totuna cu superioritatea. Aşa se explică izolarea monseniorului Bienvenu. admiraţia contemporanilor nu e altceva decît miopie. In vremea "noastră. oraşul Digne. care fac strălucirea unui secol. în definitiv. frate geamăn al talentului. dintr-o dată şi prin aclamaţii. eşti fericit. Poleiala e aur! Să fii primul venit.^race să fim săltaţi. care a denunţat fâră cruţare. iată învăţătura care se prelinge picătură cu picătură din corupţia atotstăpînitoare. A cîştiga la loterie. Succesul. poartă livreaua succesului şi face slujba de anticameră. Căci. oricui îşi atinge ţinta într-un domeniu oarecare. o filozofie aproape oficială a intrat slugă la el. se îndrăgostise de pro priul său chip şi îşi petrecea tot timpul contemplîndu-l în apa unui rîu — simbol al încîntării de sine. asta-i învăţătura! Prosperitatea presupune capacitate. Fie că un notar ajunge depu' Poet satiric latin (secolul I) de o rară virulentă . însuşirile alese. In afară de cinci sau şase mari excepţii. Cine triumfă e'venerat. 3 Tfnăr frumos care. graţie cărora poţi fi Moise. 2 Istoric latin (secolul I ) . de Ou'egaţie fără măsură însemnează o vecinătate de Ne/tiioasă. cruzimile lui Nero şi ale lui Domiţian. lumea te crede mare. ar putea să transmită prin molipsire o căfrăcie fără leac. Să reuşeşti. Dante. Singuri Juvenal ' şi Tacit 2 mai mîrîie. sînt atribuite de către mulţime. caută să înşele istoria. Eschyl. succesul e ceva destul de respin gător. Un sfînt care trăieşte sale.

la plecarea din serviciu. că un eunuc ajunge să stăpînească un harem. Conştiinţa celui drept trebuie crezută pe cuvînt. 67 . că un fals Corneille a scris Tiridate >. ţinînd seama de anumite naturi. fn stil mai ales. A fost într-adevăr un imi tator servil.tat. un venit de patru sute de mii de franci. nu va fi nevoie să-l cercetăm pe domnul episcop din Digne. cu acest carton vîndut drept piele. că un intendent de casă mare e atît de bogat. a devenit eroul unei tragedii a lui Catnpistron. celebru prin urîţenia Iui. al căror părinte e el şi-a căror mamă e ea. s Clovn din timpul restauraţiei. 2 Erou al cărfii lui Henry Mornier. Qe credea el despre cutare dogmă sau despre cutare mister ? Tainele sufletului omenesc nu le cunoaşte decît 1 Tiridate. fie că un predicator ajunge episcop prin fonfăiala lui. De altfel. In faţa unui astfel de suflet nu putem simţi decît respect. Ei confundă constelaţiile de pe bolta cerului cu stelele pe care le stîrnesc labele raţelor în nămolul mlaştinii. că un farmacist a născocit nişte tălpi de carton pentru armata din Sambre-et-Meuse şi-şi asigură. tot aşa cum numesc frumuseţe figura lui Mousqueton 3 şi maiestate gîtul vînjos al lui Claudiu 4 . încît ajunge ministru de finanţe — oamenii numesc asta geniu. al lui Corneille si Racine. autor dramatic francez de la sfîrşitul secolului al XVII-lea. fie că un negustor de mărunţişuri se însoară cu camătă şi-o face să fete şapte-opt milioane. că un Prudhomme 2 militar cîştigă din întîmplare bătălia hotărîtoare a unei epoci. La Victor Hugo numele lui este ade sea folosit ca simbol al epigonilor fără talent. rege al Armeniei şi aliat al romanilor (secolul al III-lea). admitem posibilitatea dezvoltării tuturor frumuseţilor virtuţii omeneşti într-o credinţă diferită de a noastră. XIII CE CREDEA Din punct de vedere al ortodoxiei. * împărat roman (41—54). Memoriile lui Joseph Prudhomme — tipul burghezului mărginit şi mulţumit de sine.

Examina fără mînie. Intr-o dimineaţă se afla în grădină. quia multum amavit 2 . Ingîndurat. Nu mergea pînă la mila brahmanului.mormîntul. Din pricina lui. chiar şi cel mai bun. se opri şi privi ceva pe jos. în afară — ca să zicem aşa — şi dincolo de credinţa sa. ajungea uneori pînă la lucruri. Era îngăduitor cu făpturile domnului. Diamantul nu poate putrezi. deodată. . locuţiuni alese ale tristei noastre lumi. negru. deformările instinctului nu-I tulburau şi nu-l indignau. era un păianjen mare. părea că se străduieşte să afle. cum am mai spus. cu ochiul lingvistului care descifrează un pergament. cauza. Starea aceasta de spirit îl făcea uneori să spună lucruri stranii. era socotit vulnerabil de către „oamenii serioşi". Nu ştia ce e dispreţul. în care egoismul primeşte cuvîntul de ordine de la pedantism. Credea din toată puterea sufletului său. II mişcau. scuza. de către „oamenii cu judecată ". are într-însul o asprime de care nu-şi dă seama şi pe care o păstrează faţă de animale. îl înduioşau aproape. unde sufletele intră goale. dar sora lui îl urma fără ca el s-o fi văzut . cantitatea de haos care mai dăinuieşte în natură. Sora lui îl auzi spunînd : 1 Cuvintele cu care începe simbolul credinţei. dar părea că meditase asupra acestor cuvinte ale ecleziastului: „Ştim noi oare unde se duce sufletul animalelor ?" Aspectele urîte. găsind de altminteri în faptele bune toată mulţumirea de care are nevoie conştiinţa şi care-fi spune în şoaptă : „Dumnezeu e cu tine!" Ceea ce ne credem datori să notăm este că. Orice om. episcopul dovedea un surplus de iubire. Ce era acest surplus de iubire ? Era o bunăvoinţă senină revărsată asupra oamenilor şi care. îngrozitor. uneori. credea că e singur. 2 Pentru că a iubit mult (în original tn limba latină). Sîntem însă încredinţaţi că niciodată dificultăţile credinţei nu erau rezolvate de el prin ipocrizie. că-i cere' lui dumnezeu uşurări de pedeapsă. Episcopul din Digne nu cunoştea asprimea aceasta. nelipsită totuşi multor preoţi. explicaţia. „Credo in Patrem!"' exclama el adesea. dincolo de viata aparentă. Părea. păros. de către „persoanele grave".

îi dădeau acea înfăţişare senină şi plăcută. picătură cu picătură. Grigore al XVI-lea. A lăsat nişte Cugetări de inspiraţie stoică. dar nu părea să aibă mai mult de şaizeci. şi-a scrîntit un picior pentru că n-a vrut să strivească o furnică. ceea ce nu-l împiedica să fie un episcop rău. tip de suveran literat şi filozof. astfel de formaţiuni nu se pot sfărîma. pe care şi-i păstrase şi pe care şi-i arăta cînd rîdea. amănunt din care n-avem de gînd să tragem nici o concluzie. cît mai cu seamă rezultatul unei convingeri nestrămutate. ca să slăbească. propovăduia mila fafă de animale. * împărat roman din dinastia Antoninilor (sec.. făcea bucuros lungi plimbări pe jos . ■ . dar atît de simpatic încît uitai că e frumos. Uneori adormea în grădină şi atunci nimeni nu era mai vrednic de respect. Nespusa-i bunătate nu era atît un instinct natural. toţi dinţii lui albi. Obrazul lui îmbujorat şi proaspăt. Monseniorul Bienvenu avea ceea ce poporul numeşte „un cap frumos". Urmele acestea nu se pot şterge. De ce n-am aminti aceste copilării aproape divine ale bunătăţii din suflet ? Copilării. se ţinea drept şi zîmbea. filtrată în inima sa de-a lungul vieţii şi asimilată treptat. Aşa trăia acest om drept. Nu era înalt. Intr-o zi. părea că din toată făptura lui ţîşneşte bucurie. Cînd vorbea cu acea voioşie copilărească — unul din darurile lui despre care am mai pomenit — te simţeai la largul tău lîngă el. se găsesc găuri pe care le fac stropii de apă care cad mereu în acelaşi Ioc.1 întemeietorul ordinului călugăresc catolic al franciscanilor. In 1815 — parcă am mai spus-o — împlinea şaptezeci şi cinci de ani. era plinuţ şi. — Biata vietate ! Nu-i vina ei !. I I ) . la optzeci de ani. ca şi într-o stîncă.. fie! dar astfel de copilării sublime au avut şi sfîntul Franciisc din Assisi' şi Marc Aureliu2. avea mersul sigur şi spinarea foarte puţin adusă. într-un caracter. Monseniorul Bienvenu fusese cîndva — dacă ar fi să dăm crezare celor ce se povestesc despre tinereţea şi chiar despre maturitatea iui — un om pasionat şi poate violent. căci.

închinîndu-se. seara — cînd cele două femei plecau la culcare — să petreacă un ceas sau două în grădina. de vorbe bune. Ii umpleau — iată cuvîntul potrivit — căci. comparîndu-şi seninătatea inimii cu seninătatea văzduhului. Fruntea lui lată şi serioasă.care te face să spui despre cineva : „E un om de treabă !". Părea că e un fel de ritual al l u i . studiul. Respectul. fără îndoială. Totuşi. încît nu poate fi decît plină de blîndeţe. înfiorat în întuneric de măreţia văzută a constelaţiilor şi de măreţia nevăzută 70 . simţeai atunci că ai în faţa ta una din acele făpturi puternice. încercate şi îngăduitoare. ospitalitatea. da. îl auzeau la ore destul de tîrzii din noapte plimbîndu-se încet pe alei. nu părea întradevăr decît un om cumsecade. un respect ce nu se poate exprima în cuvinte. Uneori. cultivarea unui petic de pămînt. înainte de a se culca şi el. singur. Cînd îl vedeai pentru întîia dată. te copleşea treptat şi-ţi ajungea la inimă. ea nu era întreagă. iar despre un bătrîn : „E un unchiaş cumsecade !" Ne amintim că impresia asta o făcuse şi asupra lui Napoleon. fiecare zi a episcopului era toată plină de gînduri bune. îi umpleau fiecare zi din viaţă. milostenia. dacă cele două bătrîne nu dormeau. de fapte bune. luînd nu ştiu ce înfăţişare impunătoare. Stătea acolo. După cum s-a văzut. mîngîierea celor năpăstuiţi. rugăciunea. să se pregătească de culcare meditînd în mijlocul marelui spectacol al cerului înstelat. a căror minte e atît de superioară. oficierea slujbelor religioase. numai cu el însuşi. încrederea. fără ca bunătatea să înceteze a străluci. şi dacă-l surprindeai cîf de puţin căzînd pe gînduri. liniştit. munca. renunţarea.că vremea rece sau ploioasă îl împiedica. Dar dacă stăteai cîteva ceasuri în preajma lui. încercai ceva din emoţia pe care ţi-ar da-o vederea unui înger surîzător. datorită părului său alb. iubirea aproapelui. fără a conteni să zîmbească. cumpătarea. măreaţă. pe gînduri. unchiaşul cumsecade se transfigura încetîncet. devenea şi mai măreaţă cînd medita. care-şi desface încet aripile. Bunătatea lui îi dădea maiestate.

la toate infiniturile care se desfăşurau sub ochii săi în toate direcţiile . Urmărea aceste minunate ciocniri dintre atomi.a lui dumnezeu. în clipele acelea. simţea ceva care-şi lua zborul dintr-însul şi ceva care cobora în el. care dau formă materiei. atît de plin de dărăpănături şi de şoproane. la veşnicia viitoare. avînd cerul drept tavan. n-ar fi putut nici el însuşi să spună ce se petrecea în sufletul său. dezvăluie energiile. lăsîndu-se dus de extaz în centrul strălucirii universale a creaţiei. Nu-l cerceta pe dumnezeu . sus — ceea ce se poate studia şi contempla . aprins ca o făclie în mijlocul nopţii înstelate. . şi se uita la stele printre siluetele plăpînde şi pipernicite ale pomilor săi roditori. Ce-i mai trebuia acestui bătrîn. care-şi petrecea puţinele clipe de răgaz ale vieţii. ceea ce nu se poate număra în infinit şi. privea neînţelesul.. sădit atît de sărăcăcios. şi contemplare noaptea ? Colţul ăsta îngrădit. deschizîndu-şi sufletul gândurilor care vin din necunoscut. în operele lui cele mai încîntătoare. rînd pe rînd. îi era drag şi-i era de ajuns. între grădinărit ziua. misterios schimb al abisurilor sufletului cu abisurile nemărginirii !. face să se nască frumuseţea. dăruindu-şi inima la ora cînd florile nopţii îţi dăruiesc parfumul. Se gîndea la măreţia şi la prezenţa lui dumnezeu . prin lumină. creează individualităţile în unitate. Aceste ciocniri se ivesc şi dispar fără încetare. fără să caute să-l înţeleagă. mister şi mai straniu . Ele sînt viaţa şi moartea. Se aşeza pe o bancă de lemn. şi. ca şi în operele lui cele mai sublime ? Nu era într-asta totul — şi ce-ar fi putut să mai dorească ? O grădiniţă ca să se plimbe şi nemărginirea ca să viseze. un mănunchi de flori pe pămînt şi toate stelele de pe cer. ce-i lăsa atît de puţin răgaz. Sfertul acela de pogon. nu-i era oare de ajuns ca să-l poată slăvi pe domnul.. şi la veşnicia trecută. straniu mister. proporţiile în întindere. Jos — ceea ce se poate semăna şi culege . rezemată de o boltă de viţă părăginită. se lăsa orbit de el.

care încolţesc uneori în spiritele singuratice. concepţia aceasta era o luare de pozijie net anticreştină. Pe răspunderea ei. gata să înlocuiască religiile — ţinem să arătăm că nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe monseniorul Bienvenu nu s-ar fi socotit îndreptăţit să creadă aşa ceva. plină de îngrijorare şi de răspundere pentru cel ce-i încearcă povîrnişurile. lăsînd să se creadă. că nu trebuie să intri. rezervate oarecum marilor spirite temerare. Aceasta e religia directă. Speculaţiile încîlcite dau ameţeală. închinarea lor pune întrebări. dar episcopul trebuie să fie sfios. fie spre lauda sa. se ridică şi cresc într-însele. numai şi numai fapte. Meditaţia omenească nu are margini. deschizăturile întunecoase stau căscate. Deoarece amănunte de acest fel ar putea. mai presus de dogme propun ideile lor Iui dumnezeu. S-ar putea chiar spune că. fie spre defăimare. 72 . Rugăciunea lor începe cu îndrăzneală discuţia. El nu s-ar fi încumetat probabil să cerceteze prea mult anumite probleme. mai ales în momentul de faţă. Omul acesta se lăsa luminat de inima lui. Apostolul poate fi cutezător. concepţie filozofică după care divinitatea se confundă cu universul. înţelepciunea sa era făcută din lumina pe care-o răspîndea ea. ca să spunem aşa. Nici un sistem. ţie.XIV CE GI'NDEA Un ultim cuvînt. Vai celui ce pătrunde acolo! In adîncimile cele mai grozave ale abstracţiei şi ale speculaţiei pure geniile situate. care eşti trecător prin viaţă. l Panteism. dar ceva îţi spune. La gînditorii progresişti ca Giordano Bruno şi mai ales Spinoza. să dea episcopului din Digne — ca să ne servim de o expresie la modă — o anumită fizionomie „panteistă" '. nu există nici o dovadă că se avînta cu mintea în apocalipsuri. printr-un fel de reacţie strălucită. ea îşi analizează şi-şi adînceşte propria-i orbire. încerci o spaimă sfîntă la porţile tainelor. că nutrea una din acele filozofii personale caracteristice secolului nostru.

şi să insufle şi altora. Lui Uie. Orice-ar fi.ea ufuieşte natura . atunci sfînta Tereza şi sfîntul Ieronim ar fi eretici. cel mai bun mijloc de-a compătimi şi de-a alina. de inspirat. n-avea nimic de profet. în fundul zării visurilor. adică. şi dacă rugăciunea care depăşeşte textele ar fi o erezie. nu încerca să facă din licărirea lucrurilor flacără. de făcător de minuni. Universul îi apărea ca un uriaş trup bolnav. Nu î ncerca s ă facă di n pat rafi rul s ău m ant i a l ui Uie 3 . lumea misterioasă care ne înconjoară dă înapoi ceea ce primeşte şi probabil că cei ce contemplă sînt la rîndul lor contemplaţi. dar niciodată nu te rogi şi nu iubeşti prea mult. de pe care unii. chiar foarte mari. Că ridica rugăciunea pînă la năzuinti supraomeneşti. prin tre care despicarea apelor Iordanului cu mantia lui făcută vălătuc. Sufletul acesta umil iubea . iscodea peste tot suferinţa şi. aere de profet. matematician şi fizician francez din secolul al XVII-lea. au alunecat în dementă. şi pe căile acestea spinoase ne apropiem de perfecţiunea ideală. atîta tot. ca Swedenborg' şi Pascal 2 . descoperea pretutindeni febra. Fără îndoială. fără a căuta să dezlege enigma. se prea poate. Temuta privelişte a creatiunii făcea să se nască în el duioşia . 73 . nu căuta decît să găsească pentru el însuşi. El s-ar fi temut de aceste culmi. care spre sfîrşitul vieţii a avut crize de misticism. înălţimile absolutului şi care au viziunea cumplită a piscului fără sfîrşit. nu proiecta lumina viitorului peste rostogolirea furtunoasă a evenimentelor. Se pleca asupra celui ce geme şi asupra celui ce-şi dă duhul. profet evreu. Pentru acest preot bun şi ales. Monseniorul Bienvenu nu era cîtuşi de puţin dintre aceştia . 1 Filozof misiic suedez din secolul a! XVIIMea. Vechiul Testament ti atribuie diverse minuni. există pe lume oameni — dar oare sînt ei oameni ? — care văd desluşit. 2 Filozof. asemenea visuri grozave îşi au folosul lor moral. Episcopul lua drumul cel mai scurt : evanghelia. monseniorul Bienvenu nu era un geniu. n-avea nimic de mag. se străduia să oblojească rana. 3 Nu-şi lua.

î f. toate abisurile care. conştiinţa omenească. esenţa. el lucra la descoperirea milei. . găsindu-şi astfel mulţumirea deplină. El se închidea deci şi trăia într-însa. Sînt oameni care lucrează la descoperirea aurului . omul acela care se credea „filozof". sfîntul Pavel contrast cu im fluviu uriaş ca ' Mic afluent al Dunării. pe care Lucreţiu 2. sufletul trebuie să se închidă într-însa ca perla într-o scoică. — Ei bine — răspunse monseniorul Bienvenu fără gust de sfadă — daca e o prostie. Durerea de pretutindeni era pentru el prilej de veşnică bunătate. recapitularea vieţilor intrate în mormînt.n. războiul omului împotriva semenului său. aceasta era toată doctrina lui. binele şi răul. îl duc pe apostol spre domnul. substanţa.se atribuiematerialismului. în Austria. pe necredincios spre neant: destinul.. laolaltă. Nilul şi Ensul '. prăpăstii grozave. libertatea. „Iu'biţi-vă unii pe alţii!". Mina Iui era mizeria universală. natura.Iubiţi-vă unii pe alţii !" Socotea că asta-i totul. gîndirea amorţită a animalelor.De rerum natura". probleme ameţitoare. Intr-o zi. transformarea prin moarte. a religiei brahmane din căruia i tot ce există alcătuia un motiv permanent de tristeţe care se cerea mîngîiată. necesitatea. lăsînd deoparte marile probleme care atrag şi care înspăimântă..e. adîncurile metafizicii. e o prostie. nu dorea nimic mai mult. îi spuse episcopului : — Dar uitaţi-vă în jurul dumneavoastră : toţi se răz boiesc între ei. Mânu 3.. 74 . autorexpunere 3 Personaj legendar India. „Legea lui Mânu". senatorul despre care am mai vorbit. cel mai tare este cel mai deştept. altoirea de neînţeles a unor iubiri succesive pe acelaşi eu. fn şi Nilul. nedumeriri sinistre în care se zbat arhanghelii uriaşi ai minţii omeneşti. sufletul. preceptul dumneavoastră.2 Poet latin din secolul adept al al poe mului . perspectivele de nepătruns ale abstracţiunii.

. fără să le cerceteze îndeaproape. fără să le frămînte. fac parcă să răsară stelele. privind ţintă infinitul.Dante le contemplă cu acei ochi scăpărători care. fără să-şi tulbure mintea cu ele. Monseniorul Bienvenu nu era decît un om care privea din afară lucrurile misterioase. păstrînd în suflet respectul adînc al necunoscutului.

zdrenţuită. îndesat şi voinic. groasă. cusută cu sfoară . deoît un trecător. O şapcă cu cozorocul de piele pleoştit îi ascundea în parte faţa arsă de dogoarea soarelui şi leoarcă de sudoare. fără ciorapi. un drumeţ intră în oraşul Digne. se vedea pieptul păros . cu capul tuns şi barbă mare. Prin cămaşa lui de pînză neînălbită. cam cu un ceas înainte de apusul soarelui. mersul pe jos. noduros . căci începuse să-i crească şi părea că n-a mai fost tuns în ultimul timp. Nu-l cunoştea nimeni. Rar se întîmplă să întîlneşti un trecător cu o înfăţişare mai păcătoasă. Deşi ras în cap. ghete ţintuite. Ori poate de pe ţărmurile mării. o bluză veche. sporeau înfăţişarea respingătoare a acestui prăpădit. în mînă. roşi. De unde venea ? Dinspre miazăzi. Căci îşi făcea intrarea în Digne pe n . praful. pe spate purta o raniţă înţesată. avea o cravată răsucită ca o frînghie. Era un bărbat de statură mijlocie. Puţinii locuitori care se aflau în acea clipă la ferestre sau în pragul caselor se uitau la acest călător cu un fel de îngrijorare. prinsă la gît cu o mică ancoră de argint. desigur. pantaloni albaştri de doc. cîrpită la unul din coate cu o bucată de postav verde. avea părul zbîrlit. arşiţa. Să tot fi avut vreo patruzeci şi şase sau patruzeci şi opt de ani. cenuşie. jerpeliţi. Nu era. un ciomag lung. cu un genunchi peticit şi cu altul găurit. închisă bine şi nouă . în puterea vîrstei. Năduşeala.CARTEA A DOUA CĂDEREA IN PĂCAT I DUPĂ O ZI DE DRUM în primele zile ale lunii octombrie 1815. în picioare.

3 General al imperiului. desigur. ca să bea apă şi de la fîntîna din piaţa tîrgului. căci nişte copii. Hanul acesta era ţinut de un oarecare Jacquin Labarre. Un jandarm şedea lîngă poartă. Cînd a debarcat împăratul.acelaşi drum pe care. care se luaseră după el. împărţind decoraţii soldaţilor şi napoleoni cu nemiluita burghezilor. l . 7* . Fără să-i răspundă la salut. Adevărul e că. îl urmări cîtva timp cu privirea. trecuse şi împăratul Napoleon mergînd de la Cannes spre Paris. 2 Les guides (ghizi. l-au văzut oprindu-se sub copacii din bulevardul Gassendi şi bînd apă la fîntîna din capătul promenadei. s-a vorbit mult prin partea locului despre hanul La trei delfini. Nişte femei din tîrgul ce! vechi. Omul mersese. călăuze) erau im corp de elită în armata lui Napo leon. împăratul refuzase să locuiască în palatul prefecturii şi. neclintit în credinţa sa f a ţ ă de Napoleon . mulţumindu-i primarului. care se află în partea de jos a oraşului. cu firma La crucea lui Colbas. Era atunci la Digne un han frumos. venise de multe ori acolo. Intră acolo şi ieşi după un sfert de ceas.a u văzut oprindu-se din nou la două sute de paşi mai departe. Se spunea că generalul Bertrand 3 . pe urmă intră în localul primăriei. Părea foarte obosit. unde a debarcat Napoleon la 1 martie 1815. toată ziua. I . om bine văzut în oraş. ctnd s-a înapoiat din insula Elba. jandarmul se uită cu atenţie la el. care ţinea la Grenoble hanul La trei delfini şi care slujise în corpul călăuzelor 2 . apoi în Insula Sfînta Elena. pentru că se înrudea cu un alt Labarre. coti Ia stînga şi se îndreptă spre primărie. Ajuns la colţul străzii Poichevert. travestit în căruţaş. Trebuie să-i fi fost tare sete. 1 Golf pe coasta mediteraneană a F ranţei. Omul îşi scoase şapca şi-l salută cu umilinţă pe jandarm. cu şapte luni mai-nainte. în luna ianuarie. intrînd în Grenoble. i-a spus: „Mă duc la cineva pe care-l cunosc!" Şi s-a dus la Trei delfini.a urmat !n in=nla Elba. pe banca de piatră pe care se urcase la 4 martie generalul Drouot ca să citească mulţimii înspăimîntate proclamaţia din golful Juan '.

apoi rups« un colţ dintr-un ziar vechi care se afla . — Atunci vă stăm la dispoziţie! spuse hangiul. îşi scoase raniţa şi o puse jos. un foc mare pîlpîia vesel în sobă. care era în acelaşi timp şi bucătar. fără să-şi ia ochii de la cuptor : — Ce doreşte domnul ? — Să mănînc şi să mă culc ! spuse omul. — Numaidecît. trecea foarte preocupat de la vatră la tingiri. hangiul trăgea cu coada ochiului la călător. Omul scoase o pungă mare de piele din buzunarul bluzei şi răspunse : — Am bani. Cine a călătorit ştie că nimeni nu mănîncă mai bine decît căruţaşii. lingă uşă. pe cuptor fierbeau doi crapi mari şi un păstrăv din lacurile învecinate. Digne e situat în munţi. — îmi daţi să mănînc ? întrebă omul. Omul se îndreptă spre hanul acesta. Serile de octombrie sînt friguroase acolo. Toate cuptoarele erau aprinse. rămase cu ciomagul în rnînă şi o aşeză pe un scăunel Mngă foc. spuse. O marmotă grasă. care dădea de-a dreptul spre drum. Intră în bucătărie. Hangiul. care era cel mai bun din regiune.. nişte potîrnichi albe şi un cocoş sălbatic se învîrteau într-o frigare lungă în faţa focului. Hangiul. vrednicul hangiu Jacquin Labarre scoase din buzunar un creion. auzind că se deschide uşa şi că intră un nouvenit. la douăzeci şi cinci de leghe depărtare. Se spunea despre el în oraş : „E văr cu cel din Grenoble". Pe cînd noul-venit se încălzea. spuse hangiul.Gloria aceasta a lui Labarfe de la Trei delfini se răs* frîngea. măsură dintr-o aruncătură de ochi toată înfăţişarea călătorului şi adăugă : Gu plată !.. pregătind o masă minunată unor căruţaşi care se auzeau rîzînd şi vorbind zgomotos într-o odaie alăturată. — Nimic mai uşor! spuse hangiul. asupra lui Labarre de La crucea lui Colbas. întors cu spatele. In clipa aceea întoarse capul. tot umblînd de colo pînă colo. Intre timp. Omul îşi băgă punga în buzunar.

— Nu-ţi pot da masa. vă e teamă că n-am să plătesc ? Vreţi să plă tesc înainte ? V-am spus doar că am bani. se întoarse spre călătorul care părea cufundat într-o meditaţie nu prea senină. spuse pe un ton măsurat. Se ridică. Guvintele acestea.. In sfîrşit. Plătesc. ca unul care aşteaptă un răspuns. — Nu-i vorba de asta. Omul răspunse liniştit : — Lăsaţi-mă în grajd. Aducea hîrtia înapoi. . spuse omul. întrebă din nou : — îmi daţi odată să mănînc ? — Numaidecît. Scrise vreo două rînduri pe marginea albă. Vreau să mănînc. Hangiul o desfăcu grăbit. — Nu pot. asta-i bună ! Dar eu mor de foame. dar hotărît. — Da. şi-l dădu unui băiat. fără să-l lipească. — Nu am nimic ! spuse hangiul. Copilul se întoarse. Umblu de azi-dimineaţă. — Atunci — spuse iar omul — o să mă aciuez într-un colţ al podului.pe o mescioară. lîngă fereastră. zise hangiul. — De ce ? — De abia au loc caii. după-masă. care părea că-i serveşte totodată ca ajutor la bucătărie şi ca argat. Hangiul îi şopti ceva la ureche băiatului. apoi clătină din cap şi rămase o clipă pe gînduri. Am făcut douăsprezece leghe. — Atunci ? — Dumneata ai bani. i se părură foarte grave călătorului. îndoi peticul de hîrtie. — Domnule — spuse el — nu vă pot găzdui. — Cum. — Dar eu — spuse hangiul — n-am nici o cameră. O mînă de paie mi-e de ajuns. Omul se ridică pe jumătate.. care porni în goană spre primărie. O să vor bim. — Ei. Călătorul nu văzuse nimic din toate astea. Păru că citeşte cu atenţie.

Din privirile bănuitoare şi speriate ale grupului şi-ar fi dat seama că. am bănuit ceva. îşi ridică raniţa de pe podea şi plecă.Omul începu să rîda şi se întoarse spre vatră şi spre cuptoare. Pleacă I Omul lăsă capul în jos. Vrei să-ţi spun acum cine eşti ? Cînd te-am văzut intrînd. Se întoarse repede şi. Hangiul se plecă atunci la urechea lui şi-i spuse pe un ton care-! făcu să tresară : — Pleacă ! Călătorul stătea încovoiat în clipa aceea şi împingea. Dacă s-ar fi uitat înapoi. — De cine ? — De domnii căruţaşi. Mergea înainte. — Nimic ? Dar astea ce-s ? — Sînt comandate. care făcuse drumul de la han la primărie şi de la pri mărie la han. Omul se aşeză din nou şi spuse fără a ridica vocea : — Sînt la han. înconjurat de toţi călătorii care trăseseră la han şi de toţi t recători i de pe st radă. sa lăsăm vorba. îi întinse străinului hîrtia desfăcută. Nu întoarse capul de loc. nişte cărbuni aprinşi în foc. vorbind cu apri ndere şi arătîndu-l cu degetul. Am întrebat la primărie şi iată ce mi s-a răspuns. Ştii să citeşti ? Spunînd acestea. sosirea iui va fi evenimentul de seamă a! întregului oraş. h a n g i u l î l p r i vi d r e p t î n o c h i ş i a d ă u g ă t ot în şoaptă : — Ascultă. 80 . ca un om umilit şi trist. cu vîrful ghintuit al bîtei sale. Apucă pe strada principală. Omul aruncă o privire. l-ar fi văzut pe hangiu! de La crucea lui Colbas în pragul uşii. — Au comandat şi-au plătit totul dinainte. Vrei să-ţi spun pe nume ? Te cheamă Jean Valjean. mi-e foame şi rămîn. în curînd. — CîţJ sînt ? — Doisprezece. la întîmp'are. cînd deschise gura să răsp u n d ă . — E de mîncare aici pentru douăzeci. lipindu-se de case. Hangiul adăugă după o scurta tăcere: Am obiceiul să fiu politicos cu toată lumea.

Merse astfel cîtăva vreme fără să se oprească. se contura pe cerul senin al asfinţitului. Din ceaun se răspîndea un miros plăcut. se opri din nou. Toţi cei care erau acolo la băut întoarseră capul. aşezată pe masă. cum se întîmplă totdeauna cînd eşti amărît. Tocmai se aprindea o lumină la capătul străzii. trecînd la întîmplare pe străzi pe care nu le cunoştea. uitînd de oboseală. şi de focul mare din vatră. Gîrciuma din strada Chaffaut. focul dintr-alta. Vino să te încălzeşti. îşi întinse la foc picioarele amorţite de oboseală. Călătorul intră. Cîrcmma. Tot ce se putea desluşi pe faţa sa. — Bun. Cîrciumarul îi spuse : — Uite focul. o creangă de pin. Oamenii copleşiţi nu se uită înapoi. Mîncarea fierbe în ceaun. Călătorul se opri o clipă şi se uită prin geam în sala scundă a cîrciumii. care era şi un fel de han. prietene. Se strecură în curte. Călătorul nu se încumetă să intre prin uşa din stradă. Lampa îl lumina dintr-o parte. Se uită de jur împrejur. — Cineva care ar dori să mănînce şi să doarmă. Era într-adevăr o cîrciumă. II cercetară cîtva timp cu privirea. începuse să se întunece. Hanul cel frumos era închis pentru el. Se aşeză lîngă vatră. căuta vreo circiumă oricît de modestă. pe cînd îşi scotea raniţa. Ei ştiu prea bine că piaza rea îi urmăreşte. pe urmă apăsă sfios pe clanţă şi împinse uşa. Aici puteţi mînca şi puteţi dormi. luminată de-o lampă mică. Una dădea spre stradă. Deodată. ca să vadă dacă nu des coperă vreun adăpost. Cîrciumarul se încălzea. simţi că leşină de foame. sub şapca 81 . avea două uşi. cealaltă dădea într-o curticică plină de gunoi. Cîţiva inşi stăteau acolo şi beau. — Gine-i acolo ? zise stăpânul.N-a văzut nimic din toate astea. o cocioabă oricît de săracă. Porni într-acolo. atîrnată de un stîlp de fier. Flacăra făcea să sfîrîie un ceaun de fier atîrnat de cîrlig.

— M-au alungat de Ia hanul celălalt. Acesta veni spre el. amestecată cu înfăţişarea vrednică de milă pe care-o dă deprinderea de a suferi. Avea. cînd s-a întîlnit cu el. omul. Unul dintre oamenii care se aflau la masă era un pescar. puse brusc mîna pe umărul omului şi-i spuse : — Trebuie să pleci de-aici. Pe cînd ieşea. Copiii se risipiră ca un stol de pasări. dar pescarul i-a răspuns iuţind pasul. 82 . — Unde vreţi să mă duc ? — Intr-altă parte. l-a rugat să-l ia pe şa.. Omul îşi luă bîta şi traista şi plecă. Ochiul lucea sub sprîncene ca un foc sub mărăcini.pleoştită. Aşadar. Fizionomia asta era ciudată : începea prin a părea umilă şi sfîrşea prin a părea severă. Cu o jumătate de ceas mai-nainte. energic şi trist. De la locul său făcu un semn pe furiş cîrciumarului. Cîrciumarul se înapoie la vatră. Străinul se întoarse şi răspunse cu blîndeţe : — A ! Ştiţi ? — Da. Se deschise o ferestruică. era o uşoară licărire de mulţumire. Sună. cîţiva copii. Intîmplarea făcuse ca în aceeaşi dimineaţă să-l întîlnească pe străinul acesta cu mutră suspectă mergînd spre Bras d'Asse şi. se dusese să-şi lase calul în grajdul Iui Labarre. (am uitat cum îi spune. mi se pare Escoublon). înainte de a intra în circiuma din strada Chaffaut.. Trecu prin faţa închisorii. un profil hotărît. Schimbară cîteva cuvinte în şoaptă. de altminteri. aruncară cu pietre după el. care părea foarte obosit. La poartă atîrna un lanţ de fier prins de un clopot. — Şi te gonim şi de-aici. Omul căzu iarăşi pe gînduri. Se întoarse rnînios şi-i ameninţă cu bîta. care. pescarul acesta se afla în grupul care se strîri-sese în jurul lui Jaccjuin Labarre şi le povestise chiar el celor ele La crucea lui Colbas întîlnirea neplăcută din cursul dimineţii. care-l urmăriseră de La crucea lui Colbas şi care păreau că-l aşteaptă.

Bătu a treia oară. prins în . cîteva scaune de lemn şi o puşcă cu două ţevi atîrnată pe perete. Purta un şorţ mare de piele. şi castronul cafeniu fumegînd. Bătu din nou. cum făcuse şi la circiumă. Apucă pe o străduţă cu multe grădini. scoffndu-şi respec tuos şapca — aţi vrea să-mi deschideţi şi să mă adă postiţi în noaptea asta ? Un glas răspunse : — Aci e închisoare. cana de cositor. Uneîe nu erau îngrădite decît cu garduri vii. Ferestruica se închise.— Domnule temnicer — spuse el. sclipind ca argintul. din pînză groasă. Nu-l auziră. a cărei fereastră era luminată. Văzu o odaie mare. iar mama zîmbea. Se uită pe fereastră. o femeie foarte tînără alăpta un alt copil. răspunse soţul. O lampă de aramă lumina faţa de masă albă. nu e han. care-i ajungea pînă la umărul stîng şi în car» purta ca într-un buzunar. Fă ceva ca să fii ares tat şi ţi se va deschide. într-un colţ. Ce se petrecea în sufletul său ? Numai el ar fi putut spune. se duse la uşă şi deschise. jumătate meseriaş. Era un bărbat înalt. Tatăl rîdea. care sălta un copilaş pe genunchi. în care se afla un pat acoperit cu pînză înflorată. luă lampa. Soţul se sculă. O auzi pe femeie spunînd: — Bărbate. Bătu foarte încet în fereastră. cu o faţă veselă şi luminoasă. îşi spunea probabil că familia aceasta veselă va fi primitoare şi că acolo unde vedea atîta fericire va găsi poate un pic de milă. spoită cu var. Străinul rămase o clipă pe gînduri în faţa acestei privelişti plăcute şi mîngîietoare. Printre aceste grădini şi zăplazuri zări o căsuţă cu un singur etaj. — Nu. un leagăn. plină cu vin. care înveseleau strada. La masă şedea un bărbat de vreo patruzeci de ani. Masa din mijlocul odăii era pusă. copilul rîdea. Lîngă el. jumătate ţăran. mi se pare că bate cineva.

îşi luase cei doi copii în braţe şi fugise repede în spatele bărbatului.. — Ai fost la circiuma din strada Chaffaut ? încurcătura străinului spori.. Aţi putea să-mi daţi. ?" femeia se ridicase. o batistă roşie şi un corn pentru prafui de puşcă. mulţumirea aceea de a se afia la el acasă. Ai fost la Labarre ? — Da. ochii bulbucaţi. îl privi pe noul-venit din creştet pînă-n tălpi şi exclamă c-un fel de înfiorare : — Nu cumva dumneata eşti acela.. făcu trei paşi înapoi.. — Ei aş ! Nu se poate! Nu-i nici zi de Mici. favoriţi mari. care nu se poate descrie. — Cine eşti dumneata ? întrebă stăpînu! locuinţei. Dar de ce nu te duci dumneata la han ? — Nu e loc. Pe chipul (ăranului se ivi o umbră de bănuială . e nu se p Domnule — spuse călătorul — vă cer iertare.. o farfurie cu supă şi un colţ unde să mă culc în şopronul din grădină ? Aţi vrea ? Cu plată !. cămaşa-i iarg deschisă şi cu gulerul răsfrînt lăsa să se vadă grumazul vînjos.. tot felul de lucruri : un ciocan. Am făcut douăsprezece leghe. spuse ţăranul. Omul răspunse : — Vin din Puy-Aloisson.. Avea "sprîncene groase. îngăimă : — Nici acolo nu m-au primit. ? Mai aruncă o privire asupra străinului. contra plată. pri84 . D n u l e — spuse c ă l ă t l el . între timp. Am umblat toată ziua. Cînd îşi dădea capul pe spate. negri. la cuvintele ţăranului: „Nu cumva dumneata eşti acela. — Şi? Călătorul răspunse încurcat: — Nu ştiu. puse lampa pe masă şi luă puşca din perete. alb şi gol. nici zi de tîrg.cingătoare. pe deasupra. Primiţi dacă plătesc ? — Nu rn-aş da înapoi să adăpostesc pe cineva de treabă care plăteşte.. Nu m-a primit. partea de jos a feţei lunguiaţă şi.

semănînd cu barăcile pe care şi le fac cantonierii la marginea drumurilor. Vîntul rece al Alpiîor începuse să sufle. îşi făcu din traistă scut şi ieşi din cuşcă cum putu. Era cald şi dădu peste un culcuş de paie destul de bun. Crezu că era într-adevăr baraca unui cantonier. Capul unui dulău uriaş se contura în umbră. fiind silit. şi zgomotul drugului de fier care-l fixa străbătu pînă afară. ca să ţină 1 Expresis diaisctalâ din Alpii francezi. Ii era foame şi frig. Se înnopta din ce în ce. străinul zări într-una din grădinile de pe marginea străzii un fel de bordei mic. fereastra fu închisă şi cu oblonul. fără să poată face vreo mişcare. murmurînd : — Tsomaraude ! ' Totul se petrecu în mai puţin decît se poate închipui. Pe urmă. pentru că traista din spate îl stînjenea şi-i putea sluji foarte bine drept pernă. stăpînul casei se întoarse spre uşă : — Pleacă ! — Fie-vă milă J spuse omul. mergînd de-a-ndărătelea. Se culcă pe burtă şi se strecură înăuntru. începu să desfacă una dintre curele. omul puse rnîna pe bîtă. La lumina slabă a amurgului. cu sînul dezgolit. atît era de obosit. ascuns în buruieni. Ieşi tot aşa şi din grădină. foarte joasă. Voinic şi curajos. După ce-l cercetă cîteva clipe pe străin ca pe-o năpîrcă. dar avea cel puţin un adăpost împotriva frigului. .vindu-I pe străin cu groază. Ridică ochii. la deschizătura bordeiului. Se resemnase în ce priveşte foamea. însemnînd iîlhar. Rămase o clipă întins acolo. cu ochii înspăimântaţi. Apoi trînti uşa cu putere şi omul îl auzi trăgînd două zăvoare mari. Barăcile astea nu sînt de obicei ocupate în timpul nopţii. Un pahar cu apă ! — Un glonţ de puşcă ! spuse ţăranul. Atunci se auzi un rnîrîit sălbatic. O clipă după aceea. Se apropie de bordeiul care avea în loc de uşă o deschizătură îngustă. dar nu fără să-şi lărgească rupturile zdrenţelor de pe el. Nimerise în cuşca unui cîine. Sări cu hotărîre un gard de lemn şi intră în grădină.

cu capul plecat. îneît. fără culcuş. să treacă iar dincolo de zăplaz şi se găsi din nou în stradă. ridică ochii şi căută în jurul lui. pînă şi din cuşca păcă toasă de cîine. Cînd izbuti. după o clipă de încremenire şi visare. acoperite cu mirişti. Omul acesta. fără acoperiş. Zarea era întunecată. Nimic altceva pe dîmb şi pe eîmpie decît un arbore diform. Digne. de-o formă firavă şi sărăcăcioasă. întrucît tocmai răsărea luna. jalnică. singur. nu numai de bezna nopţii. Totuşi. Părnîntul era astfel mai luminat decît cerul. nu fără greutate. să recurgă la acei fel de-a mînui bastonul pe care maeştrii acestui soi de scrimă îl numesc „roza acoperită". Sînt clipe cînd firea pare duşmănoasă. Ieşi din oraş. şi la zenit mai plutea o rămăşiţă din lumina asfinţitului. Cînd se crezu departe de orice aşezare omenească. cerul. era departe de-a fi înzestrat cu acele delicate deprinderi ale minţii şi ale sufletului care te fac sensibil la aspectele misterioase ale lucrurilor. Se spune că un drumeţ care tocmai trecea pe-acolo l-ar fi auzit offînd : „Nu-s nici măcar un cîine I" Se ridică îndată şi porni iar la drum. era încă se . care după seceriş seamănă cu nişte capete tunse. iar colina. de unde abia ajungeau pe pămînt cîteva raze. de bună seamă. fără adăpost. care fusese asediat pe vremea războaielor religioase. cîmpia şi copacul aveau în ele ceva atît de trist. Porţile oraşului erau închise. care se încovoia fremătînd la cîţiva paşi de călător. măruntă. el luă grăbit drumul înapoi. alungat pînă şi din patul ăsta de paie. se contura nedesluşită şi alburie în zarea mohorîtă. Merse astfel cîtva timp. sperînd să găsească vreun copac sau vreo claie de fîn unde să se adăpostească. se prăbuşi pe o piatră. Era o privelişte tristă.dulău! !a distanţă. norii alcătuiau sus pe cer un fel de boltă alburie. dar şi din pricina norilor care coborîseră foarte jos. Se afla pe o eîmpie . Se întoarse. în faţa lui se ridica una din acele coline joase. Cu toate acestea. părînd că se sprijină chiar pe colină şi acoperind tot cerul. făcînd un efect deosebit de sinistru. colina. mărginită.

Deoarece nu cunoştea străzile. — Ai fost soldat ? — Da. apoi la seminar.în 1^15 înconjurat de ziduri vechi. ameninţă cu pumnul spre biserică. Zdrobit de oboseală şi nemaiavînd nici o nădejde. — n-am la mine decît douăzeci de centime. — O ! — spuse doamna de R. — Am bătut la toate uşile. Doamna de R. — Şi? — Am fost alungat de pretutindeni. se culcă pe banca de piatră de la uşa tipografiei. astăzi am una de piatră. Coana-mare. O bătrînă ieşea tocmai atunci din biserică. Acolo fuseseră tipărite pentru întîia dată proclamaţiile împăratului şi ale gărzii imperiale. îl întrebă : — Ce faci aici. Trecînd prin faţa catedralei. Omul luă cele douăzeci de centime. Putea să te primească cineva de milă. Ajunse astfel la prefectură. aduse din insula Elba şi dictate chiar de Napoleon. coană-rnare. o luă iar la întîmplare. prietene ? Răspunse aspru şi mînios : — Precum vedeţi. Ai încercat cumva ? E cu neputinţă să-ţi petreci aşa toată noaptea. — Aici. Era pe la opt seara.. Trecu printr-o spărtură şi intră din nou în oraş. în colţul pieţei se afla o tipografie. Am fost soldat. pe bancă ? spuse ea. Desigur. . coană-rnare. — Daţi-mi-le şi pe alea. — Nouăsprezece ani am avut o saltea de lemn . — De ce nu te duci la han ? ■— Pentru că n-am bani. adăugă : — N-o să poţi găsi adăpost Ia han cu atît de puţin. întărite cu turnuri pătrate. Văzîndu-l întins pe bancă.. care mai tîrziu au fost date jos. vrednică într-adevăr de acest nume. trebuie să-ţi fie foame şi frig.. era doamna marchiză de R. m-am culcat.

Datoriile tuturora sînt datoriile mari. 20. faţă de fecioare în Epistola către corintieni. — Ai bătut la toate uşile ? spuse ea. — Ai bătut şi acolo ? — Nu. Pe la orele opt el lucra încă. în Epistola către romani. apoi datoriile fiecăruia după clasa socială din care face parte. datoriile faţă de aproape (Matei VII. el făcea cu migală un tot armonios pe care voia să-I pună la îndemîna credincioşilor. faţă de judecători. cu o carte mare deschisă pe genunchi. datoriile tuturora. Datoriile faţă de suverani şi de supuşi. datoriile faţă de fiinţe (Matei VI. Puţin după aceea. episcopul din Digne rămăsese pînă tîrziu închis în camera sa. — Da. Pregătea o mare lucrare. Din toate aceste prescripţii. arătate şi prescrise în alte părţi. — B a t e! II PRUDENŢA DA SFATURI ÎNŢELEPCIUNII In seara aceea. după plimbarea sa obişnuită prin oraş. copii şi servitori. Ele sînt în număr de patru. datoriile faţă de sine însuşi (Matei V. scriind destul de anevo ios pe nişte pătrăţele de hîrtie. Cerceta cu grijă tot ce-au spus în această materie însemnată părinţii bisericii şi marii 'învăţaţi. 29. Datoriile. mame şi tineri. faţă de credincioşi în Epistola către evrei. alături de episcopie. care din nefericire a rămas neterminată. în Sfîntul Petru. Sfîntul Matei le arată astfel : datoriile către dumnezeu (Matei VI). 25). părinţi. 12). Cartea lui era împărţită în două : mai întîi. soţii. 30).Coana-mare atinse braţul omului şi-i arătă de cealaltă parte a pieţei o căsuţă joasă. Celelalte datorii au fost găsite de către episcop. înţelegînd că masa era pusă şi că probabil sora . în Epistola către efesieni. faţă de soţi. cînd doamna Magloire intră ca de obicei să ia argintăria din dulapul de lîngă pat.

Pe masă se afla o lampă. vorbea cu domnişoara Baptistine.şi autoritar. domnişoara Baptistine. ageră şi bună .sa îl aştepta. episcopul închise cartea. puţin mai înaltă decît fratele ei. grasă. Slujindu-mă de cuvinte vulgare. Doamna Magloire părea isteaţă. dar. se ridică de la masă şi intră în sufragerie. Doamna Magloire purta o scufă albă. purta pantofi groşi şi ciorapi galbeni ca femeile din Marsilia. cu o uşă care dădea spre stradă (cum am mai spus) şi o fereastră care dădea spre grădină. cu pătrate roşii şi verzi. iar buza de sus mai groasă decît cea de jos. legat în talie cu o panglică verde cu pieptar la fel. Tot căutîndu-şi de lucru. Atîta vreme cît monseniorul tăcea. doamna Magloire părea o ţărancă. colţurile gurii ei erau inegal ridicate. blajină. încreţită. Domnişoara Baptistine nici măcar nu vorbea. Ni le putem lesne închipui pe cele două femei. Masa era lîngă cămin. singurul juvaer feminin din casă. cu un amestec de respect şi de libertate. ca şi domnişoara. subţirică. un şorţ de bumbac. plăpîndă. ieşind din rochia de pos tav negru. îşi ascundea părul cărunt sub o perucă cu cîrlionţi zisă ă l'enfant. Doamna Magloire tocmai sfîrşise de pus masa. fustă strîmtă. vioaie. care au darul de a reda într-un singur euvînt ceea ce abia s-ar putea spune într-o pagină întreagă. amîndouă trecute de şaizeci de ani : doamna Magloire. N-a fost fru- . cu butoniere şi cu nasturi. iar domnişoara Baptistine o cucoană. în care ardea un foc bunicel. o eşarfă foarte albă. prins cu două ace în colţurile de sus . de îndată ce monseniorul începea să vorbească — cum am văzut — ea îi asculta supusă. Rochia domnişoarei Baptistine era croită după modelul din 1806: talia sus. la gît avea o cruciuliţă de aur. ceea ce îi dădea un aer ursuz. ea îi vorbea răspicat. cu un cămin. cu mîneci largi şi scurte. pe care o cumpărase pe-atunci de la Paris şi care mai ţinea încă. culoare la modă în 1806. Sufrageria era o încăpere lunguiaţă. Se mărginea să asculte şi să-i facă pe plac. mîneci cu volănaşe. îmbrăcată cu o rochie de mătase castanie. mică de statură.

cuteză să spună cu sfială . nasul lung şi coroiat. să-şi zăvorască şi să-şi baricadeze casele şi. Ea o repetă.moaşă nici în tinereţe . fără să-l supere pe fratele ei. Stătea de vorbă cu domnişoara pe o temă care-i era familiară şi cu care episcopul se obişnuise. doamna Magloire vorbea cu oarecare aprindere. avea ochi mari. In clipa cînd domnul episcop intră. dar toată înfăţişarea ei. ducîndu-se să facă tîrguîeli pentru cină. avînd grijă să-şi închidă. deci. însă credinţa. speranţa — ce!e trei virtuţi care încălzesc sufletul — ridicaseră încet-încet această blîndeţe pînă la sfinţenie. voind să-i facă pe plac doamnei Magloire. încît multe persoane care mai sînt încă în viaţă îşi amintesc cele mai mici amănunte. Fusese din totdeauna predestinată blîndeţii. Era vorba despre clanţa de la uşa din faţă. se aşeză în faţa căminului ca să se încălzească şi se gîndea la cu totul altceva. în sarcina oamenilor de treabă să-şi facă singuri poliţia şi să-şi organizeze paza. albaştri. Natura o făcuse oaie . dat fiind că domnul prefect şi domnul primar nu se aveau bine şi căutau să-şi pună beţe-n roate unul altuia. Doamna Magloire apăsă pe aceste ultime cuvinte. bulbucaţi. că trebuie să se afle pe undeva prin oraş şi că cei ce s-ar întoarce noaptea tîrziu acasă ar putea sa aibă întîlniri neplăcute. mai ales. Se mai spunea că paza e foarte prost asigurată. Se pare că. religia o făcuse înger. Că rămînea. unde-i fusese destul de frig. Atunci. Sărmană şi sfîntă fată ! Duioasă amintire dispărută ! Domnişoara Baptistine a povestit de atunci de atîtea ori cele ce s-au petrecut la episcopie în seara aceea. mila. Nu luă în seamă aluzia pe care o făcuse anume doamna Magloire. ■ . să-şi încuie bine toate uşile. toată fiinţa ei — am spus-o de la început — arătau o bunătate de negrăit. dar episcopul venea din camera sa. domnişoara Baptistine. Se vorbea despre o haimana cu mutra suspectă . se spunea că un vagabond deocheat şi-ar fi făcut apariţia. doamna Magloire auzise în cîteva locuri tot felul de zvonuri.

o încuraja ... exagerînd întrucîtva. mai cu seamă că monseniorul are obiceiul să .. pe care-l lumina focul. că. punîndu-şi mîinile pe genunchi şi ridicînd spre bătrîna menajeră chipul său prietenos şi uşor înveselit. că-i nevoie de zăvoare măcar în noaptea asta . monseniore. Aşa că eu spun. Se dusese să tragă la Jacquin Labarre. Toată lumea vorbeşte. ca şi cum n-ar fi auzit protestul : — Sîntem de părere că locuinţa noastră nu-i sigură de loc . s-auzim. cu o mutră îngrozitoare. o treabă de-un minut. întuneric beznă. fiindcă eu cred că nimic nu e mai grozav decît o uşă pe care primul venit o poate deschide doar apăsînd pe clanţă. am să-i spun lui Paulin Musebois. lăcătuşul. care doamnei Magloire îi păru o încuviinţare. un coate-goale. monseniore. i se părea un semn că episcopui începea să ffe şi el îngrijorat. şi cred. Mai cu seamă că paza e atît de prost asigurată ! (Repetiţie necesară. Această întrebare. răspunse episcopul. şi domnişoara e de aceeaşi părere. — Adevărat ? spuse episcopul. Un om vrednic de ştreang. un fel de cerşetor periculos se afla în momentul acela în oraş. Ce este ? Ce s-a întîmplat ? Ne pîndeşte cumva vreo mare primejdie ? Atunci. care n-a vrut să-l primească.. adăugă : Ei. doamna Magloire luă din nou de la capăt toată povestea. Se părea că un ţigan. fără să-şi dea seama. dacă monseniorul încuviinţează.. Ce face fratele meu e bine făcut. le avem . ai auzit ce spune doamna Magloire ? — Am cam auzit ceva. Doamna Magloire continuă..) Să trăieşti într-o localitate de munte şi să n-ai nici măcar felinare noaptea pe străzi ! Ieşi în stradă. monseniore.— Frate dragă. întorcîndu-şi scaunul pe jumătate. continuă deci trium fătoare : — Da. E-aşa cum vă spun. A fost zărit trecînd pe bulevardul Gassendi şi dînd seara tîrcoale pe străzi. Apoi. — Eu — întrerupse sora — n-am nici o părere. In noaptea asta o să se întîmple cu siguranţă o nenorocire în oraş. să vină să pună la loc vechile zăvoare .

întorcînd încet capul spre cămin. Sînt ocnaş. III EROISMUL SUPUNERII PASIVE Uşa se deschise.. Doamna Magloire nu avu nici măcar puterea să scoată un strigăt. Intră. ca şi cum ar fi împins-o cineva cu energie şi hotărîre. lăsînd uşa deschisă în urma sa. Focul din cămin îl lumina. Se deschise brusc. Episcopul aţintea asupra omului o privire liniştită. se uită la omul care intrase şi fu gata să se ridice de spaimă. bîta în mînă. .'". In clipa aceea se auzi o bătaie destul de puternică în uşă. în mijlocul nopţii. acesta îşi sprijini amîndouă mîinile pe ciomag. Avea traista pe umăr. iar pe de altă parte. —. Astă-seară. Am fost eliberat acum patru zile şi sînt în drum spre Pontarlier. Domnişoara Baptistine se întoarse. dar. O arătare sinistră. zise cu glas tare : — Ascultaţi î Mă numesc Jean Valjean. Intră un om. Am stat nouăsprezece ani la ocnă. o! doamne! nici măcar nu mai e nevoie să baţi.. o expresie aspră. Clnd voi să deschidă gura ca să-l întrebe desigur pe noul-venit ce doreşte. Era hidos. îşi plimbă pe rînd privirea de la bătrîn la femei şi. II cunoaştem pe omul acesta. Am făcut patru zile de la Toulon.Intră ! spuse episcopul. pînă la perete. făcu un pas şi se opri. E drumeţul pe care l-am văzut adineaori rătăcind în căutarea unui culcuş. fără să aştepte ca episcopul să spună ceva. cutezătoare. obosită şi violentă în ochi.spună totdeauna : „Intră . se uită la fratele ei şi atunci fafa i se linişti şi se însenină din nou. Astăzi am făcut douăsprezece leghe pe jos. locul unde trebuie să ajung. Tresări şi rămase înmărmurită.

— Stafi. pentru cei care vor. Din pricina lui sînt izgonit de peste tot. Am intrat în cuşca unui cîine. Clinele m-a muşcat şi rn-a alungat. Nu era nici o stea.. pre cum vedeţi. încercat să evadeze de patru ori. A stat nouăsprezece ani la ocnă. M-am dus pe cîmp să mă culc sub stele. Am făcut douăsprezece leghe pe jos. E un om foarte primejdios. O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de centime.. Am învăţat la ocnă. iată ce mi s-a pus în livret: Jean Valjean. E galben. năs cut la.. S-ar fi spus că ştia şi el cine sînt. E o şcoală. M-am gîndit c-ar putea să plouă şi că nimeni n-ar putea să împiedice ploaia şi m-am întors în oraş. Nimeni n-a vrut să mă primească. rn-am dus fa un han. Puşcăriaş. mă culcasem pe o piatră. acolo. Aşa trebuia. Scoase din buzunar o foaie de hîrtie galbenă pe care o desfăcu: Iată biletul meu de identitate. O femeie cumsecade mi-a arătat casa dumneavoastră şi mi-a spus : „Bate şi-acolo !" Am bătut. Plătesc. ca să mi se trîntească o uşă în nas.rfnd am ajuns aici. Dumneavoastră vreţi să mă primiţi ? Aici e han ? Puteţi să-mi daţi ceva de mincare şi-un loc unde să mă culc ? Aveţi vreun grajd ? . asta nu vă interesează. M-am dus la închisoare . Avutul meu. temnicerul nu mi-a deschis. Pot să rămîn ? — Doamnă Magloire — spuse episcopul — mai pune un tacîm. dar rn-au alungat din pricina livretului meu galben pe care l-am arătat la primărie. Vin de la ocnă. Vreţi să citiţi ? Şi eu ştiu să citesc. în nouăsprezece ani. Nu-i aşa. Mi-e foame. ca şi cum n-ar fi înţeles bine. parc-ar fi fost om. M-am dus la alt han. Cinci ani pentru furt prin spargere şi patruspre zece ani pentru că a. Asta e! Toată lumea m-a alun gat.. Ce-i aici ? E un han ? Am bani. spuse el. în piaţă. Colo. Aţi auzit ? Sînt ocnaş. Mi s-a spus : „Pleacă 1" La fel ca şi dincolo. Ce-mi pasă ? Am bani. ocnaş eliberat. Sînt foarte obosit. Ascultaţi. prin munca mea. Omul făcu trei paşi şi se apropie de lampa care se afla pe masă. pe care i-arn cîştigat la ocnă.

Iertaţi-mă. domnule preot. bucurie. îmi spuneţi domnule ? Nu mă tutuiţi ? Mi se spune peste tot: „Marş. îndoială. De aceea v-am şi spus îndată cine sînt. Sînteţi un om cumse cade. Plătesc oricît.». Doamna Magloire ieşi ca să aducă la îndeplinire ceea ce i se poruncise. Vom cina numaidecît. am bani. Pe faţa lui. Vreţi într-adevăr să rămîn ? Sînteţi oameni de treabă ! De altfel. n-o să fie nevoie să plătesc ? — Nu. parcă şi-ar fi ieşit din min{i : — Adevărat ? Cum ? Mă primiţi ? Nu mă daţi afară ? Mie. nu-i aşa ? — Sînt preot — spuse episcopul — şi locuiesc aici. domnule hangiu. Nu ştiţi să dispre ţuiţi. Rămăsese încremenit. se întipări uimire. n-o să-mi cereţi bani ? Sînteţi parohul. apoi îşi băgă biletul de identitate la loc în buzunar şi se aşeză. spuse episcopul. adevărat. nu-i aşa ? Parohul bisericii celei mari ? Da. Ţine-ţi banii ! Gît spuneai că ai ? Parcă o sută nouă franci- . O ! ce cumsecade a fost femeia care m-a îndrumat aici ! O să mănînc ! O să dorm într-un pat! Intr-un pat cu saltea şi cu cearşafuri ca toată lumea ! De nouăsprezece ani n-am mai dormit într-un pat. unui ocnaş. Domnişoara Baptistine îl privea cu blîndeţe. prost mai sînt ! Nu văzusem tichia pe care o purtaţi! Pe cînd vorbea pusese traista şi bîta într-un colţ. începu să bolborosească. Ce minunat lucru este un preot bun ! Atunci. Acum omul înţelese totul. şezi şi te încălzeşte. Am mai arătat cît de supuse erau cele două femei. ■ — Preot ? spuse omul. cum vă numiţi ? Plătesc oricît îmi cereţi. Episcopul se întoarse spre călător : — Domnule. El continuă : — Sînteţi omenos. Sînteţi hangiu. O să ţi se pregătească patul în timp ce vei lua masa. pînă atunci întunecată şi aspră. cîine!" Eram sigur c-o să mă daţi afară. O ! ce preot de ispravă I Atunci.Doamnă Magloire — spuse episcopul — sa pui aşternut curat în patul din alcov.

Un fel de paroh mai mare peste parohi. In patru zile n-arn cheltuit decît un franc şi douăzeci şi cinci de centime. Pe trei laturi. I se spunea monsenior. adăugă omul. — Nouăsprezece ani! Episcopul oftă adînc. Şi cît timp ţ i . dar era prea departe . de aur. chipul omului se ilumina. Iată ce însem nează un episcop. pentru mine lucrurile astea sînt atît de străine ! înţelegi dumneata — noi ăştia! A făcut slujba în mijlocul închisorii. Nu prea vedeam bine. nu-l auzeam. In faţa noastră — tunurile încărcate. cu glasul lui atît de blînd şi de mîngîietor. pe care i-am cîştigat ajutînd la descărcarea unor căruţe la Grasse. Decăderea a ahtiată după preţuire.a trebuit ca să aduni suma asta ? — Nouăsprezece ani. Supravieţuitorii au fast salvaţi după douăsprezece zile. nu-i aşa ? Ori de cîte ori rostea cuvîntul „domnule". Eram aşezaţi în rînduri. Pe cînd vorbea. care rămăsese deschisă de perete. — O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de cen time. nu mă prea pricep . Ne-a vorbit. într-o zi. episcopul s-a dus să închidă uşa. care la amiază. strălucea. . Omul urmă : — Am tofi banii. vă cer iertare. Era episcopul de la Majore din Marsilia. avea pe cap ceva ascuţit. în toiul zilei. Intrucît sînteţi abate. Ştiţi. Pe urmă. — Doamnă Magloire — spuse episcopul — pune tacîmul cît mai aproape de foc. Şi întorcîndu-se spre oaspe tele său : Vîntul e aspru noaptea în Alpi.— Şi şaptezeci şi cinci de centime. am văzut un episcop. Trebuie să-ţi fie frig. „Domnule" spus unui ocnaş e ca un pahar cu apă întins unui naufragiat de pe Meduza'. Doamna Magloire înţelese şi se duse să ia de pe căminul din camera de culcare a monseniorului cele două ' Aluzie Ia un naufragiu din 1816. aproape morţi de foame şi seta. domnule. — Lampa asta — spuse episcopul — nu prea lumi nează bine. am să vă spun : aveam un duhovnic şi la închisoare. pe un altar.

biletul de identitate galben. Episcopul îl privi şi îi spuse: — Ai suferit mult ? — Vai ! haina roşie. ci dacă are vreo durere. nu-mi mai spune că te-am primit la mine. lovitu rile de bîtă 1 Lanţuri grele pentru orice. o scîndură pentru dormit. Tot ce e aici e al dumitale. decît pentru hla mida albă a o sută de drepţi. Nouăsprezece ani ! Am patru zeci şi şase. răspunse episcopul. Omul se uită mirat: — Adevărat ? Ştiaţi cum mă cheamă ? — Da. află că eşti mai acasă decît mine. Dacă ieşi din locul acela de suferinţă cu gînd de ură şi de mînie faţă de oameni. frigul. ţi-e foame şi sete. înainte de a mi-l spune. îl atinse uşor pe mînă : — Puteai nici să nu-mi spui cine eşti. afară de cel ce are nevoie de un azil. Dumneata. — Domnule paroh. de blîndeţe şi de pace. Ce nevoie am să-ţi ştiu numele ? De altminteri. — spuse omul — sînteţi prea bun. daca ieşi de-acolo cu gînd de bună tate. e casa domnului. care eşti în trecere. ghiuleaua la picior. Aprindeţi luminările pentru mine. Nimeni nu este aici la el acasă. încît nu mai ştiu ce am : mi-a trecut. cîinii o duc mult mai bine. — O! domnule paroh — exclamă omul — nu mai puteam de foame cînd am intrat aici . Nu mă dispreţuiţi. pe care le aprinse şi ie aşeză pe masă. munca. Şi-acum. Asta nu e casa mea . Nu v-ara ascuns. Asta e ! — Da — spuse episcopul — vii dintr-un loc al tris teţii. Şi nu-mi mulţumi. te numeşti fratele meu. Episcopul. fii binevenit. eşti vrednic de milă . de unde vin şi că sînt un păcătos. Uşa asta nu-l întreabă pe cel ce intră dacă are un nume. Ascultă : va fi mai multă bucurie în cer pentru chipul înlăcrimat al unui păcătos pocăit.sfeşnice de argint. aveai unul pe care-l ştiam. Mă primiţi în casa dumneavoastră. Cîinii. dar dumneavoastră sînteţi atît de bun. da. Chiar bolnav. zăpuşeala. Dum neata suferi. în pat. purtam lanţuri. aşezat lîngă el. 96 . totuşi. Carcera pentru o vorbă. preţuieşti mai mult decît oricare dintre noi. ocnaşii.

aşezate simetric în faţa fiecăruia dintre cei trei comeseni. socotim nimerit să transcriem aici un pasaj dintr-o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna de Boischevron. La cina obişnuită a domnului episcop adăugase. apoi servi chiar el supa. Iar obiceiul casei era ca. puţină slănină. IV AMĂNUNTE ASUPRA STINELOR DIN PONTARLIER Şi-acum. într-adevăr. Doamna Magloire înţelese observaţia. ca de obicei. în care se povesteşte cu o exactitate naivă convorbirea dintre ocnaş şi episcop : . îl aşeză pe om la dreapta sa. de formă. toate cele şase tacîmuri de argint.între timp. — La masă ! spuse el cu vioiciune. o bucată de carne de berbec. Faţa episcopului luă deodată acea înfăţişare de voioşie caracteristică firilor ospitaliere. Omul începu să mănînce cu lăcomie. care ridica sărăcia pînă la demnitate. Deodată. untdelemn. Domnişoara Baptistine. cît se poate de liniştită şi de naturală. Această nevinovată aparenţă de lux era un fel de copilărie plină de farmec în casa asta liniştită şi cumpătată. o sticlă cu vin vechi de Mauves. doamna Magloire nu pusese decît cele trei tacîmuri strict necesare. de la ea. atunci cînd episcopul avea pe cineva la masă. pîine şi sare. luă loc la stînga. într-o clipă. Aşa cum făcea ori de cîte ori avea un străin îa masă. să se pună. ieşi fără să spună o vorbă şi. smochine. doamna Magloire adusese la masă o supă făcută cu apă. episcopul spuse : — Mi se pare că mai lipseşte ceva de la masă. cele trei tacîmuri cerute de episcop străluceau pe faţa de masă. Episcopul rosti binecuvîntarea. brînză proaspătă şi o pîine mare de secară. ca să dăm o imagine a celor ce s-au petrecut la această masă.

Sînteţi măcar paroh ? A ! dacă dumnezeu ar fi cu adevărat drept. Sînt fabrici de hîrtie. ziua — zăpuşeală. între noi fie vorba. Au bani mai mulţi. spuse omul. Pe vre mea revoluţiei familia mea a fost ruinată. dintre care patru foarte mari la Lods. distilerii. trebuie s-o pornesc la drum. Văd eu. Totuşi. . Mi se pare .că aşa a spus omul. N-ai decît să alegi. la Châtillon. — Bunul dumnezeu e mai mult decît drept. oţelării. toate astea slnt cu mult prea bune pentru mine. fost căpitan de barieră la Pontarlier sub vechiul regim. pe puţin douăzeci de uzine de fier. Sînteţi sărac. Apoi a continuat: — Mîine în zori. ca un hămesit. fabrici de ulei. fabrici de alamă. spuse fratele. observaţia m-a izbit tntrucltva. Noaptea e frig.. la Audincourt şi la Beure. Poate că nici nu sînteţi paroh. printre alţii. Am găsit de lucru. a spus fratele meu. n-avem noi ceva rude prin părţile acelea ? l-am răspuns: — Avem. După o clipă a adăugat: — Domnule Jean Valjean. om al lui dumnezeu. dar trebuie s-o spun: căruţaşii care n-au vrut să mă lase să mănînc cu ei se ospătează mai bine decî't dumneavoastră. ar trebui să fiţi paroh. Eu m-am refu giat la început în Franche-Cdmte şi am trăit cîtva timp acolo din munca braţelor mele... — Nu. te duci la Pontarlier ? — Trebuie să mă duc acolo. E greu să tot călătoreşti. Apoi s-a oprit şi mi s-a adresat mie: — Dragă soră. Fratele meu a răspuns: — Ei slnt ţnai obosiţi decît mine. tăbăcării. Aveam tragere de inimă. Cred că nu mă înşel şi că acestea slnt de bună seamă numele pomenite de fratele meu. după supă.Omul acesta nu dădea nici o atenţie nimănui. — Te duci într-un loc bun. meu. înfuleca lacom. spuse: — Domnule preot.. pe domnul de Lucenel.. de ceasornice.

Ei. care sint ale chiaburilor şi unde se găsesc patruzeci sau cincizeci de vaci. Fratele meu nu t-a întrebat nici măcar de unde e şi nici care-i povestea vieţii lui. căruia îi spun baci. îmbinîndu-şi spusele cu fel de fel de gingăşii pentru mine. Era totuşi un prilej nimerit să-i ţină o mică predică şi <să se arate ca episcop în faţa ocnaşului. Fratele meu îi dădea toate aceste amănunte cu voioşia firească pe care i-o cunoaşteţi. din care el nu bea nicioodată. cit a ţinut cina şi-n tot cursul serii. dragă soră. în afară de cele cîteva cuvinte despre /sus. ori să-l lase să înţeleagă cine era fratele meu. bine. ţăranii de pe idealuri îşi cresc vacile împreună şi îşi împart între ei produsele. sau compătimindu-l şi îndemîndu-l să se poarte mai bine în viitor. Lucrul la stînă începe pe la sfîrşitul lui aprilie. dar fără să-l sfătuiască de-a dreptul şi categoric că în felul acesta şi-ar găsi un adăpost. aceea a preparării brînzeturilor. unde te duci dumneata. acesta primeşte laptele de la ţăranii asociaţi. o industrie cu totul patriarhală şi incîntătoare. Şi fratele meu. ia explicat pe larg ce sini sttnele din Pontarlier. care slnt ale săracilor . de trei ori pe zi. Am muncit. fâcîndu-i mustrări îmbinate cu morală şi cu sfaturi. spre a-l face să ţină minte această întîlnire. Omul acesta era ceea ce v-am spus. Fratele meu îi dădea să bea din vinul acela bun de Mauves. ca şi cum ar fi vrut ca omul să înţeleagă. spunînd că e un vin scump. Omul se învioră mîncînd. nimic care să-i amintească acestui om cine era. A stăruit mult asupra buneistări a unui baci. Insemnînd cantităţile pe un răboj lung. Există la Pontartier. Ele slnt de două feluri: „fermele mari". şi hrană sufletească. o dată cu hrana trupească. tot lndemnîndu-l pe om să mănînce. nu mai aveai decit braţele.— Da — adăugă fratele meu — dar în '93 nu mai aveai rude. iar pe la mijlocul iui iunie bacii duc vacile la munte. Căci în povestea . Ei iau cu simbrie un brînzar. care produc şapte-opt mii de roţi de caş pe vară. Altcuiva i s-ar fi părut foarte nimerit. să-i dea. şi sttnele sau „brînzăriile în tovărăşie". fratele meu. n-a spus. domnule Valjean. Un lucru m-a izbit. avîndu-l pe acest nefericit la îndemînă.

n-a lăsat să fie ghicite de nimeni. Era mătuşa Gerbaud cu copilul în braţe. a bătut cineva la uşă. e că. De aceea. Spre sfîrşitul mesei. la fel ca întotdeauna şi a cinat cu acest Jean Valjean cu aceleaşi purtări şi cu aceeaşi faţă pe care ar fi avut-o dacă ar fi luat masa cu domnul Gedeon Le Prevost sau cu domnul paroh. După plecarea mătuşii Gerbaud. Am înţeles că trebuie să ne retragem pentru a-l lăsa pe cătă100 . In vremea asta. că omul acesta. de ia început pînă la sfîrşit. pentru că sint nevinovaţi" — fratele meu se opri brusc. a fost. Doamna Magloire a ridicat repede faţa de masă. care se numea Jean Valjean. iar fratele meu părea că se fereşte de tot ce-ar fi putut să i-o reamintească. măcar pentru o clipă.asta era cuprinsă şi vina tui. pe cînd mîncam smochinele. are neîncetat în minte suferinţa sa. temtndu-se ca în cuvintele acestea să nu se fi strecurat ceva jignitor pentru străin. nici chiar de mine. Tot gîndindu-irnâ. morală şi aluzie şi că cel mai vădit semn de milă faţă de cineva care are un punct dureros este să fiu i-l atingi de loc ? Mi s-a părut că acesta a fost şi gîndul fratelui meu. într-adevăr. apoi s-a întors către străin şi i-a spus: — De bună seamă că vrei să te odihneşti. părea foarte obosit. scumpă doamnă. fratele meu a rostit rugăciunea de după masă. pe cînd vorbea despre muntenii din Pontarlier — ca r e „ f ac o mu nc ă pl ăc ut ă a pr oa pe d e ce r ş i ca r e — adăugă el — sin/ fericiţi. că era un om ca oricare altul -+■ pentru el fiind asta un lucru obişnuit. de bună seamă. cred că am Înţeles ce se petrecea în sufletul fratelui meu. omul nu prea dădea atenţie celor din jurul său. Nu mai vorbea. ceea ce pot spune. dacă i-au trecut prin minte lucrurile astea. că e ceva cu adevărat evanghelic în această delicateţe de a se abţine de la predică. Fratele meu a sărutat copilul pe frunte şi a împrumutat de la mine şaptezeci şi cinci de centime pe care le-a dat mătuşii Gerbaud. că era mai bine să-i abată gîndurile într-altă parte şi să-l facă să creadă. In orice caz. El îşi închipuia. a înţelege cum se cuvine mila ? Mu găsiţi. Nu însemnează asta.

apoi am intrat fiecare în odaia noastră. pe celălalt îl dădu oaspetelui său şi-i spuse : — Domnule. Fratele meu a cumpărat-o pe vremea cind era în Germania.tor să se culce şi ne-am urcat amlndouă ta noi. aproape de izvoarele Dunării. Episcopul îl conduse pe musafir în alcov. am îngenuncheat şi ne-am rugat lui dumnezeu în salonul unde se întind rufele. Omul puse sfeşnicul pe o măsuţă. Doamna Magloire s-a întors numaidecît. Nopţile sînt foarte reci şi blana ţine cald. monseniorul Bienvenu luă de pe masă unul din cele două sfeşnice de argint. pentru a intra în oratoriu unde era alcovul sau pentru a ieşi de-acolo. fără să ne mai spunem nimic. locuinţa era împărţită în aşa fel încît. doamna Magloire tocmai punea argintăria în dulăpiorul de Ia căpătîiul patului. După cum s-a putut vedea din cele de mai sus. Păcat că e veche şi că-i cade părul. la Totlingen. Mîine dimineaţă. Âm trimis-o totuşi îndată după aceea pe doamna Magloire să aştearnă pe patul omului o blană de căprioară din Pădurea Neagră. unde era pregătit un pat alb şi curat. trebuia să treci prin camera de culcare a episcopului.. ca şi cuţitaşul cu miner de fildeş de care mă servesc la masă. blană care se afla în camera mea. V LINIŞTE După ce spusese „noapte bună" surorii sale. Era ultima treabă pe care o făcea în fiecare seară înainte de a se duce la culcare. te conduc în camera dumitale. Omul îl urmă. 501 . îna inte de plecare. spuse episcopul. In clipa cînd ei treceau prin această cameră.. o să bei o cană cu lapte cald de la vacile noastre. — Noapte bună.

ţintuindu-şi gazda cu o privire sălbatică. visînd. chiar lîngă dumneavoastră ! Se opri apoi şi adăugă cu un rînjet în care era ceva monstruos: V-aţi gîndit bine ? De unde ştifi că n-'am ucis ? Episcopul ridică ochii spre tavan şi răspunse: ■— Asta-l priveşte pe dumnezeu. fără nici o legătură. Puţin după aceea. A suflat în lumînare cu nara. toată lumea din căsuţa dormea.— Mulţumesc. mergînd. ascundea altarul. deodată. care nu plecă fruntea . Trecînd pe lîngă perdea. Cînd episcopul s-a înapoiat din grădină în odaia sa. trasă dintr-o parte şi dintr-alta a oratoriului. mişcîndu-şi buzele ca şi cum s-ar fi rugat sau şi-ar fi vorbit sieşi. şi s-a trîntit îmbrăcat în pat. se îndreptă spre camera sa. Cît despre străin. ridică cele doua degete de la mîna dreaptă şi-l binecuvîntă pe străin. Dar abia rostise cuvintele acestea paşnice şi. domnule abate i spuse omul. după aceea. serios. o perdea mare de mătase. aşa cum fac ocnaşii. asta e 1 mă adăpostiţi la dumneavoastră. se afla în grădină. episcopul îngenunche şi rosti o scurtă rugăciune. Voia cumva să dea un avertisment sau să arunce o ameninţare ? Se supunea doar unei porniri instinctive şi ascunse chiar fa(ă de el însuşi ? Se întoarse repede spre bătrîn. încît nici nu s-a putut bucura de cearşafurile albe şi curate. contemplînd. Cînd alcovul era locuit. suna miezul nopţii. strigă cu glas răguşit: — Ei. Nici astăzi nu ne putem da seama ce anume l-a putut îndemna să facă acel gest. fără a întoarce capul. fără a se uita înapoi. era într-adevăr atît de obosit. iO2 . adormind numaidecît. îşi încrucişa braţele pe piept şi. pe care domnul le arată noaptea ochilor ce rămîn deschişi. Peste cîteva minute. cu sufletul şi cu gîndul îndreptate spre toate acele lucruri mari şi tainice. Apoi. avu o mişcare ciudată. care le-ar fi îngheţat de spaimă pe cele două cuvioase femei dacă ar fi fost de fată.

Intr-un cuvînt. Mama lui se numea Jeanne Matineu . Cel mai mare dintre cei şapte copii avea opt ani. el. ba chiar într-un fel morocănos din partea lui Jean Valjean. II înlocui pe părinte şi. la Faverolles. atîta vreme cît i-a trăit bărbatul. care-i ascundea ochii. Sora lui. cu naisul aproape băgat în supă. bucata de carne. Jean Valjean sau Vlajean. tatăl. mijlocul verzei. părea că nu vede nimic. La Faverolles. era destul de adormit şi de şters. fără să fie trist. o ajută pe sora care îl crescuse. nu departe de coliba familiei Valjean. Tinereţea lui se irosea astfel într-o muncă grea şi prost plătită. lăsînd-o să facă ce vrea. Jean Valjean se trăgea dintr-o familie săracă de ţărani din Brie. ca să le dea vreunuia dintre copii. mai mare. era ajutor de grădinar. acest Jean Valjean. Sora asta îl crescuse pe Jean Valjean şi. felia de slănină. cu părul său lung. Seara se întorcea acasă trudit şi-şi sorbea supa fără să scoată un cuvînt. de partea cealaltă a 1 Iată-! po Jean. a murit căzînd dintr-un copac. ca pe o datorie. Nu s-a ştiut niciodată să fi avut vreo „drăguţă" prin partea locului. probabil o poreclă care venea de la „Voilă Jean" '. Tată-său. N-a avut vreme să fie îndrăgostit. sau cel puţin aşa părea. cel mai mic — un an. . răsfirat în jurul străchinii. îşi pierduse amîndoi părinţii la o vîrstă fragedă. şi-a adăpostit frăţiorul şi l-a hrănit. băieţi şi fete. A făcut-o de la sine. care fusese ajutor de grădinar ca şi el. Nu-i mai rămăsese lui Jean Valjean decît o soră. văduvă cu şapte copii. la rîndul său. Jeana. mîncînd mai departe. Soţul ei muri. Cînd ajunse flăcău. Jean Valjean era o fire gînditoare. îi lua adesea din strachină tot ce era mai bun. aplecat peste masă. Maică-sa murise de friguri şi de rea îngrijire.VI JEAN VALJEAN Pe la două noaptea Jean Valjean se trezi. aşa cum sînt naturile iubitoare. In copilărie nu învăţase carte. Jean Valjean tocmai împlinise douăzeci şi cinci.

Jean Val jean.zi. Maubert Isabeau. se înrudeşte de aproape cu tîlharul. era întrucîtva braconier. Muntele.ea. răstit şi morocănos. îndeletnicire compromiţătoare. cînd auzi o lovitură puternică în vitrina cu zăbrele a dughenei. Isabeau alergă după el şi-l prinse. Oraşele îi fac pe oameni fioroşi pentru că-i corup. mai totdeauna flămîr. pe care mizeria o cuprindea şi-o încleşta cu încetul. Braconierul trăieşte în pădure. ca şi contrabandistul. într-o duminică seara. brutar în piaţa bisericii la Faverolles. locuia o fermiera numită Marie-Claude. Isabeau ieşi iute . se pregătea să se culce. Copiii mătuşei Valjean. să ceară o cana cu lapte. Avea o puşcă de care ştia să se folosească mai bine decît orice puşcaş din lume. Mina înşfacă o pîine şi o trase. Acestea se petreceau în 1795. In treacăt fie zis. Veni o iarnă aspră. In vremea grădinăritului cîştiga un franc şi douăzeci pe zi. se duceau uneori acolo. ca salahor. Familia rămase fără pîine. dar braţul îi era încă însîngerat. şi cu atîta zor. ca lucrător. smulgîndu-şi cana de la gură. săvîrşit în timpul nopţii.uliţei. Era Jean Valjean. ca din partea mamei lor. hoţul fugea cît îl ţineau picioarele . contrabandistul — în munţi sau pe mare. ca paznic de bivoli. i-ar fi pedepsit aspru pe vinovaţi. există totuşi o prăpastie între cei dintîi şi odiosul asasin al oraşelor. dar ce putea face cu şapte copii mici ? O familie necăjită. după aceea se tocmea la seceriş. pe care îl beau după vreun gard sau la vreun colţ de livadă. codrul îi fac pe oameni JOI . Cu totul fără pîine. Făcea tot ce putea. Jean Valjean fu dat în judecată tribunalelor de pe atunci „pentru furt prin efracţie. plătea fără ştirea mamei cana cu lapte Mariei-Glaude şi copiii scăpau de pedeapsă. marea. încît fetiţele şi-l varsau pe şorţuleţe şi pe guleraşe. Braconierul. Şapte copii. Hoţul azvîrlise pîin. Ajunse la vreme ca să vadă un braţ strecurîndu-se prin spărtura făcută cu o lovitură de pumn în zăbrele şi în sticlă. Există o prejudecată întemeiată împotriva braconierilor. într-o casă locuită". Dacă mama lor ar fi ştiut de-această potlogărie. Jean nu avu de lucru. Sora lui muncea şi ea.

desluşea ceva ce era mult prea mult. Probabil că. Termenii codului erau categorici. abia izbutind să spună din cînd în cînd : „Am fost ajutor de grădinar la Faverolles". sînt clipele cînd pronunţarea unei pedepse este asemenea unui naufragiu. A fost dus la Toulon. Părea că nu-şi dădea seama de altceva decît că situaţia lui era îngrozitoare. anul IV. pînă şi numele . îl numeşte Buona-Parte . Tot ce fusese viaja lui de altădată se şterse.601. lacrimile îl înăbuşeau. Un fost gardian al închisorii. nu mai era nici măcar Jean Valjean . Apoi. Ce minut tragic este acela cînd societatea se îndepărtează şi săvîrşeşte părăsirea definitivă a unei făpturi gînditoare ! Jean Valjean fu condamnat la cinci ani muncă silnică. îşi mai aminteşte foarte bine de nenorocitul care a fost pus în lanţuri la capătul celui de-al patrulea rînd. el plîngea. Civilizaţia noastră are uneori ceasuri groaznice .ul de gît. Jean Valjean fu găsit vinovat. şi din acest gest ghiceai că săvîrşise fapta lui pentru ca să îmbrace şi să hrănească şapte copilaşi. Jean Valjean făcea parte din acest convoi. dar de multe ori fără să distrugă latura omenească. care astăzi are aproape nouăzeci de ani. cu lant. Şedea pe jos. Pe cînd i se fixa cu lovituri grele de ciocan pironul lanţului la ceafă. dezvoltă într-înşii asprimea. unde a ajuns după un drum de douăzeci şi şapte de zile într-o căruţă. Ce s-o fi făcut sora lui ? Ce s-o fi ales din cei şapte copii ? Cui îi mai pasă de toate astea ? Ce se mai alege din frunzişul unui copac tînăr tăiat la rădăcină ? 105 . îl împiedicau să vorbească. devenise numărul 24. pe care mesajul directoratului către cei cinci sute din 2 floreal. eîştigată de generalul-comandant al armatei din Italia. în coltul de miazănoapte al curţii. în vălmăşagul gîndurilor sale de biet om neştiutor. ca şi cum ar fi atins pe rînd şapte capete din ce în ce mai mici. un mare convoi a fost pus în lanţuri la Bicetre. La Toulon fu îmbrăcat în haina roşie de ocnaş. La 22 aprilie 1796 se sărbătorea la Paris victoria de la Montenotte. în aceeaşi zi. plîngînd mereu.sălbatici. ca toţi ceilalţi. ridica mîna dreaptă şi o cobora treptat de şapte ori.

fără adăpost. îl lua în cocioaba ei. lăsate la voia întîmplării — cine ştie ? — au luat-o care încotro. unde era făţuitoare şi legătoreasă. Satul în care se născuseră îi uitase. întunecimi fără fund. Atîta tot. Se afla la Paris. un ceas pe întuneric. o vîrtelniţă şi. pînă se deschidea şcoala. şi micuţul dormea acolo. Cînd ploua. a aflat ceva despre sora lui. Lucrătorii. Doar o singură data. unde nu se aflau decît un pat de scînduri. iarna. care avea ş apte ani . Iată ce i se spusese lui Jean Valjean. Nu mai avea cu ea decît un copil. Se ducea în fiecare dimineaţă la o tipografie din strada Sabot numărul 3. Trebuia să fie acolo la şase dimineaţa. Aceste sărmane fiinţe. unde-şi ducea băi at ul . rămase fără sprijin. după cîţiva ani de ocna. pe la sfîrşitul celui de-al patrulea an de captivitate. într-un colt. ca să nu încurce lucrul. iar şcoala nu se deschidea decît la şapte. Era. era acum o cicatrice. Gineva. In clădirea tipografiei era o şcoală. afară.Vechea poveste. piatra de hotar a fostului lor ogor îi uitase. în care fusese o rană. lîngă coşuleţul lui. o văzuse pe sora lui. Locuia pe o străduţă săracă lîngă SainţSulpice. strîngîndu-se lîngă motan ca să se încălzească. fără călăuză. strada Brutarului. copilul trebuia să aştepte un ceas prin curte. îl vedeau pe bietul copilaş şezînd pe pavaj. La ora şapte şcoala se deschidea şi copilul intra în clasă. ghemuit. înfundîndu-se încet-încet în negura rece în care se pierd oropsiţii soartei. în tot timpul cît a stat la Toulon. In ziua cînd i s-au spus toate astea. mi se pare. picînd de somn şi adesea dormind în umbră. făpturi ale lui dumnezeu. a fost pentru el o lică106 . două scaune de lemn. Iarna. Unde se aflau ceilalţi şase? Poate că nici ea nu ştia. portăresei i se făcea milă de el. In inima lui. cu mult înainte de a se lumina de ziuă. Jean Valjean i-a uitat şi el. Dar. Nu mai ştiu pe ce cale ajunseseră pîna la el acele veşti. care-i cunoştea din sat. pentru că ea int ra în tipografie la ora şase. Plecaseră de prin părţile acelea. pe vine. un băieţaş. unde pier unul după altul atîfia nefericiţi în mersul mohorît al omenirii. Copilul nu era lăsat să intre în tipografie. cel mai mic. trecînd dimineaţa.

Evada. a încercat. de potecă. făcu o ultimă încercare de fugă. Şaisprezece ani. de lumina zilei. S-a dat alarma printr-o lovitură de tun . de somn.rire de fulger. In sfîrşit. Alţi trei ani pentru această nouă încercare. iar noaptea străjile l-au găsit ascuns sub schela unei corăbii în construcţie. dar n-a reuşit să fugă. n-a mai auzit niciodată nimic despre ei. Faptul.a mers mai bine. nu i-a mai văzut. liber. de drum. de tufiş. dar fu prins după patru ore. Nici un semn de la dînşii n-a mai răzbit pînă la el. O scurtă paranteză. încă trei ani pentru aceste patru ore. -de întunericul nopţii. se aşternu din nou tăcerea . In al zecelea an îi veni iar rîndul şi evada din nou. pentru că spărsese un ocfii de geam şi luase o pîine. de omul care trece. se împotrivi paznicilor care-l prinseseră. pe urmă. Treisprezece ani. fu prins. adică. In al şaselea an îi veni iarăşi rîndul să evadeze. Camarazii îl ajutară. Pentru a doua oară în lucrările sale asupra problemei penale şi a nimicirii omului prin dispozitiunile legii. Nici de rîndul ăsta nu i . A treia zi. In octombrie 1815 fu eliberat. cu totul. Nu mîncase şi nu dormise de trei zile şi şase ore. potrivit obiceiului din ocnă. fu pedepsit cu un spor de cinci ani. de calul care aleargă. să întorci capul în fiecare clipă. autorul cărţii de faţă întîlneşte furtul 9 — Mizerabilii. mi se pare. prin al treisprezecelea an. să-ţi sară inima la cel mai mic zgomot. dacă îns eamnă a fi liber s ă fi i hărţ ui t la t ot pasul. de ceasornicul care bate. Rătăci două zile. Pe la sfîrşitul celui de al patrulea an veni rîndul lui Jean Valjean să evadeze. intrase acolo în 1796. de cîinele care latră. Evadare şi rebeliune. să-ţi fie frică de orice. prevăzut de codul special. de coşul care fumegă. pe-nserate. pe cîm p.a mai întîlnit niciodată şi nici în cuprinsul acestei dureroase poveşti nu se va mai pomeni de dînşii. la opt ani. I 107 . A lipsit de la apel. o fereastră deschisă pe neaşteptate spre destinul acestor fiinţe dragi . voi. Nouăsprezece ani. Tribunalul maritim îl condamnă pentru acest delict la o prelungire a pedepsei cu încă trei ani. dintre care doi cu lanţ dublu. nu i .

primă schiţă a poveştii lui Jean Valjean. Aşa cum am spus. care-şi are şi ea lumina ei. pentru că. Nenorocirea. » furat o pîine. Claude Gueux ' a furat o pîine . Sub lovituri de bîtă. 1 Muncitor condamnat la închisoare. A început mai întîi cu el însuşi.unei pîini ca punct de plecare în dezastrul unui destin. S-a făcut judecător. Ce se petrecuse în sufletul lui ? VII IN ADINCUL DEZNĂDEJDII Vorn încerca sa vorbim deschis. încît poate suferi îndelung şi mult. patru au drept cauză imediată foamea. a ieşit întunecat. Jean Valjean a furat o pîine. din cinci furturi. în celulă. că nu e o întrebare chiar fără de răspuns : „Poţi să aştepţi cînd ţi-e foame ?" . pe Ia 1830. a ieşit de-acolo nepăsător. dar nu un nătărău. pentru că ea e cea care le pricinuieşte. Jean Valjean intrase în ocnă plînglnd cu hohote şi cutremurat. sub soarele dogoritor al ocnei. s -a recules şi-a început să cugete. Societatea trebuie să privească în fa fă aceste lucruri. în lanţuri. omul e astfel făcut. V. făcu să sporească licărirea slabă a minţii lui. Făclia spiritului strălucea într-tasul. împins de foame. că în orice caz ar fi fost mai bine să aştepte s-o capete din milă sau muncind . pe patul de scînduri al ocnaşilor. trudit. pentru că se întîmpla foarte rar ca cineva să moară cu-adevărat de foame. iar în al doilea rînd. Recunoştea că nu era un nevinovat pedepsit pe nedrept. că poate i s-ar fi dat pîinea dacă ar fi cerut-o. O statistică engleză constată că la Londra. din nefericire sau din fericire. Hugo a transformat faptul în nuvelă (publicatS tn 1934). îşi mărturisi că a sărvîşit o faptă rea şi condamnabilă . moraliceşte şi fiziceşte. Intrase deznădăjduit . 108 . în primul rînd. pentru că. Jean Valjean era un ignorant.

ajungînd prin aceasta la o răsturnare de situaţii. O socoti vrednică de ura sa. din datornic creditor şi punînd definitiv dreptul de partea celui ce-l violase ? Pedeapsa aceasta. iar într-altul. o crimă a societăţii faţă de individ. strivind pentru totdeauna pe un biet om între o lipsă şi un exces : lipsa de lucru şi excesul de pedeapsă. că. că era o faptă nebunească din parte-i ca un amărît şi un neputincios ca el să înşface de guler întreaga societate şi să-şi închipuie că scapă de mizerie furînd. prin urmare.fără să moară . O făcu răspunzătoare de soarta lui şi-şi spuse că poate 9* 109 . că. pedeapsa nu fusese prea nedreaptă şi prea grea ? Legea nu fusese mai abuzivă în darea pedepsei decît a fost vinovatul în săvîrşirea faptei ? Nu erau prea multe greutăţi într-un talger al balanţei. în sfîrşit. Nu era exagerat ca societatea să trateze astfel tocmai pe membrii săi cei mai năpăstuiţi la împărţirea bunurilor şi. acolo unde se află ispăşirea ? Excesul de pedeapsă nu duce oare la stingerea delictului. oricum. nu sfîrşea oare prin a fi un fel de atentat al celui mai puternic asupra celui mai slab. ca trebuia deci să aibă răbdare . prevederea ei lipsită de îndurare. vina delicventului fiind înlocuită cu vina represiunii. Apoi. nu era o mare nedreptate ca un muncitor ca el să nu aibă de lucru. se întrebă : era el oare singurul vinovat în întîmplarea care i-a fost fatală ? înainte de toate.. într-un caz. o crimă care reîncepe în fiecare zi. el judecă societatea şi o osîndi. făcînd din vinovat victimă. era o greşeală să fugă de mizerie pe poarta prin care se intră în infamie. lipsa ei totală de prevedere. complicată cu agravări succesive pentru încercările de evadare. ca un om harnic ca el să nu aibă ce mînca ? Şiapoi. că era vinovat. o dată mărturisită vina. pe cei mai vrednici de ocrotire ? Punîndu-şi aceste întrebări. care dura de nouăsprezece ani ? Se întreba dacă societatea omenească era de asemenea îndreptăţită să-i silească pe membrii săi să sufere. ar fi fost mai bine şi pentru bieţii copii . astfel.

printr-alta întunericul. 110 . pe care ea o numeşte justiţie şi pe care o arată celor pe care-i loveşte. ţinută de nişte călugări ignorantini'. te poţi supăra pe nedrept. întărindu-şi mintea. Din suferinţă în suferinţă. şi trase concluzia că osînda pe care o suferise nu era chiar o ilegalitate. A fost şi el printre aceştia. Jean Valjean se simţea revoltat. Jean de Dieu. Ia urma urmei. Orice contact cu ei a însemnat pentru el o lovitură. în nouăsprezece ani de chin şi de sclavie. să scrie şi să soco tească. dar nu te revolţi decît atunci cînd de fapt ai dreptate. unde li se predau noţiunile strict necesare numai acelor nenorociţi care voiau să înveţe. societatea omenească i . E trist s-o spunem că. Jean Valjean. îşi întăreşte ura. Niciodată. Merse la şcoală la patru zeci de ani şi învă{ă să citească. In ocnă se hotărî să şi-o ascută şi s-o ia cu dînsul la plecare. n-avea o fire rea. Mînia poate fi smintită şi absurdă . învăţătura şi lumina pot sluji ca pîrghie răului. după ce judecase isocietatea. care i-a făcut tot răul. Printr-o parte intra lumina. judeca providenţa care a făcut societatea. Acolo a condamnat ■ Nume dat în dertdere călugărilor din ordinul St. Era la Toulon o şcoală pentru ocnaşi. Nu avea alta arma decît ura. Şi. care se ocupă de învătămfnt. O condamna şi pe ea. Niciodată nu i-a văzut decît faţa aceea încruntată. sufletul lui se înălţă şi se prăbuşi totodată. cum am văzut.nu se va da în lături sa-i ceară într-o zi socoteală. îşi dădea seama că. Astfel. vreo privire binevoitoare.a făcut numai rău. In anumite cazuri. din timpul copilăriei. Era încă om bun cînd a intrat în ocnă. a ajuns puţin cîte puţin la convingerea că viaţa e o luptă şi că în această luptă el era cel învins. dar era cu siguranţă o nedreptate. Oamenii nu s-au apropiat de el decît ca să-l facă să sufere. de cînd trăia mama şi sora lui. n-a mai întîlnit vreo vorbă bună. îşi mai spunea că nu există un echilibru între paguba pe care o pricinuise el şi paguba ce i se pricinuia lui .

dar n-ar fi încercat să-i uşureze suferinţa . fără de moarte pe lumea cealaltă. Starea aceasta sufletească pe care am încercat s-o analizăm era oare tot atît de limpede pentru Jean Valjean cum am căutat noi s-o redăm pentru cei ce ne citesc ? . fără de prihană pe lumea asta. tăcut şi îngîndurat — pe acest paria pus în afara legii care se uita la oameni cu mînie. E greu să nu ne oprim o clipă aici ispre a medita. şezînd cu mîinile încrucişate pe braţul unui scripete. se poate sluţi şi betegi fără leac. întocmai ca o spinare care se înconvoaie pe sub o boltă prea joasă ? Nu există oare în orice suflet omenesc. pe acest dezmoştenit al civilizaţiei care se uita la cer cu asprime. un element divin. ar fi şters din această existenţă cuvîntu] „speranţă". înviora. pe care degetul lui dumnezeu l-a scris totuşi pe fruntea oricărui muritor. devenind rău dacă destinul e rău ? Sub apăsarea unei nenorociri copleşitoare. a condamnat providenţa şi şi-a dat seama că devine necredincios. o primă scînteie. în ceasurile lui de odihnă. nu există mai cu seamă în sufletul lui Jean Valjean. serios. înflăcăra. E oare cu putinţă ca natura omenească să se schimbe cu desăvîrşire ? Omul. orice fiziolog i-ar fi răspuns probabil. dacă l-ar fi văzut la Toulon pe Jean Valjean. şi întocmai ca Dante Ia poarta Infernului. făcîndu-l să strălucească cu măreţie şi pe care răul să nu-l poată stinge niciodată de tot ? întrebări grave şi încîlcite. cu capătul lanţului băgat în buzunar ca să nu fie nevoit să-l tîraseă — pe ocnaşul acesta posac. l-ar îi plîns poate pe cel ce suferea din pricina legii. Fără îndoială — de ce să n-o spunem ? — observatorul fiziolog ar fi văzut acolo o mizerie fără de leac. pe care binele să-l poată dezvolta. pe care dumnezeu l-a făcut bun. poate fi făcut rău de către om ? Sufletul poate fi schimbat în întregime de către destin. care erau pentru el ceasuri de visare. aprinde.societatea şi a simţit că începe să fie om rău . fără să şovăie : nu. inima se poate diforma. şi-ar fi întors privirea de la abisurile pe care le întrezărea în acest suflet. Celei din urmă dintre ele.

de-un spor de suferinţă. într-un animal sălbatic. raţiunea amuţea. ura în întuneric . ca lupul care găseşte cuşca deschisă. după atîtea nenorociri. Instinctul îi spunea : fugi ! Raţiunea i-ar fi spus : rămîi pe loc! Dar în fata unei ispite atît de puternice. s-ar fi putut spune că ura tot ce-i ieşea înainte. Caracteristica acestor pedepse din care nu se cunoaşte' de loc ce e mila. rămînea numai instinctul. e că-l transformă puţin cîte puţin pe om. repetate şi îndărătnice.Jean Valjean îşi dădea oare seama de toate elementele care alcătuiau mizeria lui morală. dădea iar în întuneric şi nu mai ştia ce se petrece cu el. Jean Valjean ar fi repetat aceste încercări. sau măcar îşi dăduse seama de ele pe măsura alcătuirii lor ? Omul acesta aspru şi simplu era el oare conştient de înlănţuirea de idei prin care se ridicase şi coborîse. tot atît de zadarnice pe cît de nebuneşti. încercările de evadare ale lui Jean Valjean. noile 112 . fără să se gîndeaiscă o clipă la urmări sau la experienţele făcute. Evada furios. în licăririle unei lumini îngrozitoare. printr-o stupidă transfigurare. pfnă la aspectele jalnice care alcătuiau de atffia ani orizontul lăuntric al spiritului sau ? îşi dădea oare seama de tot ce se petrecuse şi de tot ce se framînta într-însul ? Nu ne încumetăm a o spune . După trecerea fulgerului. Jean Valjean se afla în întuneric. arătîndu-i pretutindeni în jurul său. Trăia de obicei în acest întuneric. Uneori nici nu-şi mai dădea prea bine seama ce simţea. Jean Valjean era prea neştiutor pentru ca. ori de cîte ori s-ar fi ivit prilejul. treaptă cu treaptă. suferea în întuneric . Numai din cînd în cînd simţea că e năpădit dinlăuntru sau din afară de-o cutremurare de mînie. bîjbîind ca un orb şi ca un visător. Lucra doar bestia dintr-însul. acum că erau în fiinţa. Uneori chiar într-o fiară. şi nici n-o credem. să nu stăruie în sufletul lui destulă nedumerire. înainte şi în urmă. abisurile hidoase şi perspectivele negre ale destinului său. în care totul abrutizează. de-o palidă şi scurtă fulgerare. ar fi de ajuns ca să dovedească ciudata înrîurire pe care o are legea asupra sufletului omenesc. După ce era prins. care-i lumina tot sufletul.

Jean Valjean preţuia cît patru. La el însă agerimea era şi mai mare decît puterea. era nimica toată pentru Jean Valjean. Să se urce pe un zid drept. înlocuind la nevoie instrumentul numit cric. Numai vreo emoţie neobişnuită putea să-i smulgă. în treacăt fie zis. cu coatele şi călcîiele înfipte în zgrunţurii pietrei. s-a desprins şi era gata să se prăbuşească. propti cariatida cu umărul pînă la sosirea lucrătorilor. Odată. pe cînd se repara balconul primăriei din Toulon. Nu trebuie să scăpăm din vedere amănuntul că-i întrecea în putere pe toţi ceilalţi tovarăşi de ocnă. de unde. una din frumoasele cariatide ale lui Puget'. Uneori se urca aşa pînă pe acoperişul temniţei. care se afla acolo. practică zilnic o acrobaţie misterioasă. Vorbea puţin.-#. şi-a luat numele strada Alontorgueil din apropierea halelor Parisului. Prizonierii aceştia. ^M 113 . să găsească puncte de sprijin acolo unde abia se zărea o ieşitură. Printre senzaţiile bolnăvicioase ale unei firi neisprăvite şi ale unei inteligenţe copleşite. Jean Valjean. cînd trebuia întinsă o parîrnă sau de învîrtit la un scripete. ajung să facă o adevărată ştiinţă din contopirea forţei cu sprinteneala : ştiinţa muşchilor. Părea că priveşte neîncetat ceva groaznic. Era într-adevăr absorbit de ceva. visînd mereu să evadeze. ce pare ca ecoul unui rî s demonic. o dată sau de două ori pe an. acel l ugubru rîs et de ocnaş . Tovarăşii săi îl porecliseră Jean-le-Qric. căruia pe vremuri i se spunea orgoliu. La munci grele. Incordîndu-şi spatele şi muşchii picioarelor. pedepse ce i se dădeau n-aveau darul decît sâ'-l năucească şi mai mult. simţea nelămurit câ-l 1 Sculptor francez (1622-l694). Ridica şi ducea uneori în spinare greutăţi enorme. veşnici pizmuitori ai muştelor şi ai păsărilor. care susţineau balconul. Unii ocnaşi. se căţăra ca prin minune din colţul unui zid pînă la etajul al treilea. Nu rîdea.

realităţi pline de năluci. în acelaşi timp mai coaptă şi mai tulburată decît înainte. pierduţi dincolo de marginile înţelegerii. ale căror contururi nu le putea lămuri. vedea cu o spaimă amestecată cu furie forrnîndu . un amănunt puternic luminat. s-ar gîndi fără îndoială la ceea ce se gîndea Jean Valjean. In situaţia aceasta Jean Valjean se gîndea. unde nu se mai vede nimic. Şi care putea să fie natura gîndirii sale ? Dacă bobul de mei de sub piatra morii ar putea să gîndească. I se părea că aceste măreţii îndepărtate.apasă ceva monstruos. o făceau mai funebră şi mai întunecoasă. se revolta. la înălţimi unde nu putea să ajungă. 114 . în ritmul complicat şi misterios pe care dumnezeu îl imprimă civilizaţiei. oameni. cei certaţi cu legea simt apăsîndu-le pe creştet întreaga povară a acestei societăţi omeneşti. în loc să împrăştie noaptea. Cădea pe gînduri. Suflete prăbuşite în cel mai adînc fund al nenorocului. în acest amestec colcăitor şi diform. . Legi. în mijlocul muncii sale de ocnaş. In penumbra întunecoasă şi palidă în care se tîra. prejudecăţi. de alta jandarmul cu sabia. fantasmagorii pline de realităţi. atît de temută pentru cei din afară. cînd departe. fapte.se. Uneori. desluşea cînd aproape de el. oameni şi fapte. Tot ce i se întîmplase i se părea absurd. împăratul încoronat şi strălucitor. de o parte arhiepiscopul cu mitra în cap. de o parte gardianul cu bîta. ori de cîte ori întorcea capul şi încerca să-şi înal(e privirea. un grup. pe culmi. se oprea. pluteau deasupra lui şi-l striveau cu nu ştiu ce cruzime paşnică şi cu neînduplecată nepăsare. un fel de îngrămădire groaznică de lucruri. Mintea lui. atît de înfricoşătoare pentru cei de dedesubt. oameni nefericiţi. lucruri. Toate aceste frămîntări. suprapunîndu-se şi înăl{îndu-se pînă departe deasupra lui. prejudecăţi. Ici şi colo. toate se frămîntau deasupra lui. iar sus. cu povîrnişuri cumplite.sfîrşiseră prin a-i crea un fel de stare sufletească ce nu se poate descrie. într-un nimb. a căror mulţime îl înspăimînta şi care nu era altceva decît uimitoarea piramidă pe care o numim civilizaţie. legi.

împotriva creaţiunii. din tot ceea ce am arătat. frămîntată în conştiinţă şi pusă la cale de ideile greşite pe care le poate pricinui o asemenea nenorocire. ne vom mărgini să constatăm că. încăpăţînare. încet. devine la un moment dat ură împotriva societăţii. îşi spunea : e un vis. 115 .tot ce-l înconjura i se părea cu neputinţă. continui şi brutale de-a face rău oricui. Jean Valjean. se împlineau nouăsprezece ani de cînd nu mai vărsase nici o lacrimă. privire împietrită. năluca îl lovea cu bîta. sufletul acesta se împietrise tot mai mult. nu fără temei biletul de identitate îl califica pe Jean Valjean drept un om foarte primejdios. un fel de răzbunare pentru suferinţa îndurată. nici cer strălucitor. Pentru a termina. An cu an. gardianul i se părea o nălucă . de amărăciunea sufletului. o ură care. necugetată. Era împins de revolta lui obişnuită. Sufletul lui părea luminat doar printr-un fel de ferestruică de beci. Precum se vede. Aproape s-ar putea spune că pentru Jean Valjean nu existau nici soare. oricărei vieţuitoare. nici zile frumoase de vară. o impulsiune buimacă. nici dimine(i înviorătoare de aprilie. deodată. inofensivul ajutor de grădinar din Faverolles. dacă nu este oprită în desfăşurarea ei de vreo întîmplare providenţială. devenise — mulţumită felului cum îl transformase puşcăria — în stare să facă două feluri de fapte rele: mai întîi. rezumînd ceea ce se poate rezuma şi exprima în rezultate pozitive. plină de sălbăticie. apoi ură împotriva neamului omenesc. de sentimentul adînc al nedreptăţilor suferite. serioasă. în nouăsprezece ani. dacă există dintre aceştia. apoi o răbufnire gravă. Premeditările acestea treceau prin cele trei faze succesive pe care numai anumite firi încercate le pot parcurge: raţiune. Inimă de piatră. voinţă. Natura înconjurătoare abia exista pentru el. Se uita ]a gardianul care sta la cîţiva paşi de el. de reacţiunea chiar împotriva celor buni. Cînd a ieşit din închisoare. Punctul de plecare. dar sigur. nevinovaţi şi drepţi. şi ia forma unei dorinţi nelămurite. instinctivă. temutul ocnaş din Toulon. ca şi ţinta finală a gîndurilor lui era ura împotriva legilor omeneşti.

Acum ce s-a întîmplat ? A alunecat. a căzut. Marinarii şi călătorii nici măcar nu-l mai văd pe omul care se îneacă . se iveşte iar. Trece mai departe. spuma valurilor îl copleşeşte. avea partea lui de aer şi de soare. Cu toate acestea. corabia întunecată e silită să-şi urmeze drumul. ochiuri tulburi îl înghit pe jumătate. Omul strigă cu disperare în adîncuri. Parcă toată apa asta ar fi ură.VIII TALAZUL ŞI UMBRA Un om în voia valurilor ! Ei şi! Corabia nu se opreşte. de cîte ori se afundă. Adineauri era şi el acolo. Abia se zăreşte în întunericul palid al orizontului. întrezăreşte prăpăstii pline de noapte . zguduită de furtună. talazurile din adîncuri îl sorb. făcea parte din echipaj. s-a isprăvit. toate apele în zdrenţe îi învăluie capul. o priveşte cu deznădejde. vegetaţii înfricoşătoare. i se înnoadă de picioare. este părtaş la uriaşa nebunie a mării. corabia se trudeşte să-şi taie drum. luptă împotriva nesfîrşitului. păleşte. întinde braţele. nesfîrşitul se joacă cu agonia lui. încearcă să se ţină deasupra. înoată. încearcă să se apere. Pînza care trece este ca o nălucă. Omul piere. Valurile sfîşiate şi sfîrtecate de vînt îl înconjoară cu vrăjmăşie. Muribund. E chinuit de nebunia asta. e una cu spuma. valurile şi-l aruncă unul altuia. nu-l aude nimeni. umbla în lung şi-n lat pe punte împreună cu ceilalţi. simte că el însuşi se preface în prăpaistie. Aude 116 . trăia. Totul fuge şi se năruie sub picioarele lui. se adapă cu amărăciune. bietul lui cap nu e decît un punct printre valurile uriaşe. descreşte. necunoscute îl prind. strigă. se trudeşte. el luptă. Vîntul bate. această biată putere aproape sfîrşită. El. Unde e corabia ? Acolo. O priveşte. Ridică ochii şi nu vede decît norii plumburii. îl trag spre ele . un norod de valuri îl împroşcâ. Vînturile bat. oceanul laş se încăpăţînează să-l înece. se cufundă şi se ridică la suprafaţă. A căzut în apele groaznice. Ea se depărtează.

groaza şi oboseala. Dumnezeu unde e ? Cheamă. Marea e mizeria nesfîrşită. vîrtejuri. Mîinile i se închircesc.zgomote neobişnuite pentru om. simte sub el valurile monstruoase ale nevăzutului : cheamă. se răsuceşte. alga. e singur în nemaipomenita prăpastie a apusului. stînca . nori. iată. Cine are să-l învie din morţi ? 117 . cîntă. nimic. In zare. acel ceva îndepărtat pe care ise aflau oameni. trec plutind. Se simte înmormîntat între două infinituri deodată : oceanul şi cerul . şi iată-l că alunecă pentru totdeauna în adîncurile jalnice. Cerşeşte ajutorul furtunii. e la capătul puterilor. moarte morală ! Marea e neîndurata noapte socială în care pedeapsa îşi azvîrle osîndiţii. stele. iar celălalt un giulgiu. se lasă luat. mistuitoare. se lasă dus. tot aşa cum pe deasupra restriştelor omeneşti sînt îngeri. Pe cer. O. Se gîndeşte la patimile întunecate ale cadavrului în umbra fără de sfîrşit. sînt ceasuri întregi de cînd înoată. valul. furtuna nepăsătoare nu dă ascultare decît nesfîrşitului. In el. se dă bătut. bezna. înţepeneşte. care par să vină de dincolo de lume şi din nu ştiu ce spaţii înfricoşătoare. Roagă fierbinte întinderea. dar cu ce pot să-l ajute ? Zboară. Se lasă noaptea. singurătatea. a pierit. ceaţa. se închid şi strîng în ele hăul. Sub el. unul e o groapă. Zadarnic ! Ce-i de făcut ? Deznădăjduitul se pierde. Nici un punct de reazim. corabia. mers nemilos al societăţii omeneşti ! Risipă de suflete şi de oameni de-a lungul drumului ! Ocean în care cade tot ce leapădă legea ! Dispariţie înfiorătoare a sprijinului! O. Frigul nefiresc îl înţepeneşte. Vînturi. toate sînt surde. ostenitul vrea mai bine să moară. Printre nori sînt păsări. prăbuşirea. Nu mai sînt oameni. învălmăşeala furtunoasă şi inconştientă. Ajutor ! Ajutor! Cheamă într-una. nimic. încreţirea nelămurită a apelor sălbatice. şi el horcăie. curenţi. se afundă. împrejurul lui. Sufletul lăsat în voia valurilor în această prăpastie poate să se preschimbe în cadavru.

fără să scoată o vorbă. care în nouăsprezece ani scădea la socoteală vreo douăzeci şi patru de franci. A doua zi după eliberare. la Grasse. Cum era zor. îi înmînă douăzeci şi cinci de bani. Dar raza aceasta păli numaidecît. trecu un jandarm. îşi făcuse socoteala că suma ce i se cuvenea pe timpul cît stătuse în ocnă ar fi trebuit să se ridice la o sută şaptezeci şi unu de franci. Ceva mai înainte îl întrebase pe unul dintre lucrători cît cîştiga pe zi făcînd treaba asta . Stăpînul. „Ia vezi să nu te pomeneşti la răcoare". suma fusese redusă prin felurite reţineri locale. îşi dădea osteneala. 118 . Şi. îşi ceru dreptul lui. Seara. văzu în faţa uşii unei distilerii de flori de portocal cîţiva oameni care descărcau pachete. Să spunem cuvîntului pe nume : furat. Oricum. Ceru de lucru. Stărui. Nu pricepuse nimic şi se socotea nedreptăţit. o seamă de amărăciuni. voinic şi dibaci . I se răspunse : „Pentru tine e destul şi atît". E drept că uitase de odihna silită a duminicilor şi a -sărbătorilor. care-l luă la ochi şi-i ceru hîrtiile. Pe cînd lucra. Apoi îşi reluă lucrul. Era deştept. Lui Jean Valjean ideea de libertate îi luase ochii. Fu nevoit să-i arate biletul de identitate galben. Stăpînul îl privi ţintă în ochi şi-i spuse . o rază vie din lumina adevărată a celor vii îl străpunse pe neaşteptate. Se puse pe treabă.IX NOI NEMULŢUMIRI Cînd Iui Jean Valjean îi sună ceasul să iasă din ocnă. i se dădu. cînd îi răsună în ureche acele cuvinte ciudate: „Eşti liber!". Crezuse într-o viaţă nouă. i se răspunse : „Treizeci de bani de cinci". pentru că era nevoit să plece mai departe a doua zi. clipa fu neasemuită şi nemaiauzită . se înfăţişă înaintea stăpînului distileriei şi-l rugă să-l plătească. stăpînul părea mulţumit. Văzu însă destul de repede că e vorba de o libertate căreia i se dă un bilet de identitate galben. care i se numărară la ieşire. în afară de asta. la o sută nouă franci şi cincisprezece parale.

Se socoti din nou furat. Osteneala îi trecuse. pe cînd orologiul catedralei bătea ceasul două noaptea. dar unul dintre ele se întorcea necontenit. crescînd peste măsură. Jean Valjean se trezi din somn. Iată ce i se întîmplase la Grasse. Iată care era acest gînd : văzuse cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare pe care doamna 119 . senzaţia asta era prea nouă şi-i tulbura somnul. E ceea ce i se întîmplă lui Jean Valjean. OMUL CARE S-A TREZIT Aşadar. dar nu poţi adormi şi a doua oară. dar se întoarce mai greu. Eliberarea nu înseamnă dezrobire. Amintiri vechi şi cele din ajun pluteau amestecat şi se încrucişau anapoda. apoi pierind dintr-o dată. Era obişnuit să nu dăruiască prea multe ceasuri odihnei. pe urmă îi închise ca să adoarmă din nou. Se trezi din pricina patului. Venea rîndul semenului său. cînd mintea e preocupată. gonindu-le pe toate celelalte. micşorîndu-i drepturile cuvenite. Societatea. Scapi de ocnă. cu toate că nu se dezbrăcase. Ii treceau prin cap multe gînduri. care era prea bun. Se ştie în ce fel fusese primit la Digne. Se găsea într-unui din acele momente cînd mintea ţi-e plină de gînduri tulburi. adormi o dată. care-l fura cu dramul. ca o apă nămoloasă şi frămîntată. Aveau să se împlinească în curînd douăzeci de ani de cînd nu mai dormise într-un pat şi. dar nu de osîndă. Cînd o mulţime de senzaţii felurite ţi-au tulburat ziua. Deschise ochii şi se uită o clipă în întunericul din jurul lui. Dormise mai bine de patru ceasuri. statul. Somnul vine mai uşor. îl jefuise cu totul. Nu putu să mai adoarmă şi căzu pe gînduri. pierzîndu-şi formele. In creierul lui era un fel de du-te vino întunecat.

gîndurile pe care le-am arătat îi scormoneau fără încetare creierul. Sufletul i se zbuciumă un ceas întreg. deasupra lunii pline alergau nori mari. Cele şase tacîmuri de argint nu-i dădeau pace. el singur treaz în casa aceea adormită. apoi îşi reluă poziţia de visare şi rămase clin nou nemişcat. La dreapta. Bătu ora trei. Argintărie veche. Desenul cu pătrăţele al acestei bretele îi venea mereu în minte. ca să intre în aceea unde se afla acum. Deschise ochii din nou. îşi scoase ghetele şi le puse uşor pe rogojina de lîngă pat. în el se dădea o luptă. ieşeau. aproape fără să-şi dea seama. întinse braţul şi pipăi desaga pe care şi-o azvîrlise într-un colţ al alcovului în care se afla patul. cu acea încăpăţînare mecanică a visării.Magloire le pusese pe masă. Erau masive. Erau acolo.. oarecum sinistră pentru cel care l-ar fi zărit astfel. I se păru că bătaia îi spune : „haide I" Se ridică în picioare. Noaptea nu era prea întunecată. Din pricina asta. le puse jos şi se pomeni. porni atunci de-a dreptul. cu paşi mărunţi. la cîţiva paşi. intrau din nou. spre fereastra pe care o întrezărea. afară era rînd pe 120 . Bătrîna servitoare tocmai le punea într-un dulăpior de la căpătîiul patului în clipa în care el trecea prin odaia de alături. în umbra. goniţi de vînt. Rămase cîtva timp visînd în poziţia asta. fără să ştie pentru ce. intrau. dacă nu l-ar fi furat administraţia. pînă-n zori. Se plecă deodată.. Stătea în poziţia asta şi ar fi rămas poate aşa cine ştie cît. cum intrai din sufragerie. şezînd pe marginea patului. dacă orologiul n-ar fi bătut o dată — un sfert sau o jumătate. In mijlocul acestor frămîntări tulburi. şi apoi se gîndea. le simţea ca pe o greutate . E adevărat că ar fi cîştigat mai mult. mai şovăi o clipă şi ascultă : în caisă totul era tăcut. se ridică deodată pe jumătate. apoi lăsă să-i spînzure picioarele. Văzuse bine dulapul acela. Pe polonic se putea lua cel puţin două sute de franci. anume Brevet. De două ori atît cît cîştigase el în nouăsprezece ani. pe care-l cunoscuse la ocnă şi ai cărui pantaloni nu se ţineau decît într-o singură bretea de bumbac împletit. la un ocnaş.

pe vremea aceea. întrerupt din timp în timp de nori. Episcopul n-o închisese. ca un vîrf de ţăpoi. luă sacul pe umeri. dincolo de el. îşi luă desaga. Ocnaşii erau folosiţi uneori. o deschise. scoase un obiect pe care-l puse pe pat. prin faţa căreia se scurg trecătorii. deosebi vîrfurile copacilor la distanţe egale unul de altul. ţinîndu-şi răsuflarea. Jean Valjean o privi cu atenţie. îşi căută dibuind băţul. apoi se întoarse lîngă pat şi apucă cu hotărîre obiectul pe care-l lăsase acolo. făcu o mişcare de om care ştie ce vrea . Se uită în grădină cu acea privire atentă care mai mult cercetează decît priveşte. Asfinţitul acesta. O deschise. uşor de sărit. îşi vîrî ghetele într-unui din buzunare. îndeajuns de limpede ca să te călăuzească. după moda locului. merse spre firidă. dar pentru că aerul rece şi viu pătrunse cu putere în odaie. strecurată prin ferestruica unei pivniţe. Ar fi fost greu să deosebeşti prin întuneric în ce scop i se dăduse bucăţii de fier forma aceasta. După ce se uită. Luă sfeşnicul în mîna dreaptă şi. şi aveau adesea la îndemînă scule de miner. aceea a episcopului. cu ajutorul căruia se înfig în stîncă. Grădina era împrejmuită cu un zid alb. dădea în grădină şi nu era închisă. N-avea gratii. se duse şi-l propti într-un colţ al ferestrei. Să fi fost o pîrghie ? Sau poate o măciucă ? La lumina zilei s-ar fi putut vedea că nu era altceva decît un sfeşnic de miner. Acest obiect semăna cu un drug scurt de fier. Ajuns la fereastră. Ajuns la uşă. o găsi crăpată. eclipse şi limpezimi.• \ rînd umbră şi lumină. se îndreptă spre uşa odăii alăturate. ascuţit la unul din capete. scotoci înăuntru. se asemuia cu lumina vînătă. pentru a scoate piatra din dealurile înalte care înconjurau oraşul Toulon. destul de scund. înnăbuşindu-şi pasul. după cum se ştie. îşi puse şapca trăgîndu-şi cozorocul pe ochi. decît cu un cîrlig foarte mic. 121 . semn că zidul despărţea grădina de vreo stradă sau ulicioară cu pomi. In fund. şi înăuntru un fel de asfinţit. o închise îndată. Sfeşnicele minerilor sînt făcute din fier masiv şi sfîrşite la capătul de jos printr-un vîrf.

Trebuia cu orice chip să mărească mai mult deschizătura. Aşteptă o clipă. De data asta o balama neunsă dădu în întuneric un ţipăt răguşit şi prelung. • . cele două bătrîne or să strige . cu mai multă îndrăzneală. cu grija neliniştită a unei pisici care vrea să intre pe furiş. prinzînd dintr-o dată o viaţă teribilă. ca să dea de ştire tuturor şi să-i trezească pe cei adormiţi. Zgomotul acestei balamale îi pătrunse în ureche. bătrînul o să se ridice. tulburat şi se lăsă de pe vîrfurile picioarelor pe călcîie. Se opri înfiorat. In ispaima mărită pînă la fantastic a primei clipe mai că-şi închipui că balamaua aceasta se însufleţise. uşor. mai cu hotărîre decît în primele două rînduri. li se va veni în ajutor. Jean Valjean văzu greutatea. ca zguduitura unui cutremur de pămînt.■■ . uşa pe care o împinsese dăduse alarma şi chemase . lărgind puţin deschizătura. Nici un zgomot. se mişcă foarte puţin şi pe tăcute. şi că lătra ca un cîine. îşi auzea arterele bătîndu-i în tîmp'e ca două ciocane de turnătorie şi i se părea că răsuflarea îi ieşea din piept cu zgomotul vîntului care iese dintr-o peşteră. Uşa se deschise sub apăsare. apoi o împinse din nou. în mai 122 . Jean Valjean tresări. răsunător şi înfricoşat. de parcă ar fi fost trîmbiţa judecăţii de apoi. Uşa se deschidea fără zgomot. O împinse cu vîrful degetului.. îşi făcu curaj şi împinse uşa pentru a treia oară.XI CEEA CE FACE Jean Valjean ascultă. Socotea cu neputinţă ca groaznicul ţipăt al acelei ţtţîni înfuriate să nu fi zdruncinat toată casa. împinse uşa. Numai că alături de uşă era o măsuţă care făcea cu ea un unghi ce împiedica intrarea. Crăpătura era acum destul de mare pentru ca să poată trece.

norul acesta se destramă. Natura îşi amestecă uneori în acţiunile noastre manifestări şi înfăţişări de-ale ei cu un fel de aluzie întunecată şi iscusită. Toată faţa îi era luminată de o expresie vagă de mulţumire. Jean Valjean înainta cu grijă. se culcase aproape îmbrăcat. Nici cînd se crezuse pierdut nu dăduse înapoi. Din pricina nopţilor reci din regiunea Alpilor de jos. Era mai mult decît un zîmbet. Odaia aceasta era cufundată într-o linişte desăvârşită. Nu se gîndi decît să isprăvească mai iute. Capul îi era răsturnat pe pernă.puţin de un sfert de oră oraşul va fi trezit şi jandarmii în picioare. ca şi cum ar vrea să ne facă să cugetăm. ca şi cum ar fi făcut-o înadins. In clipa în care Jean Valjean se opri în faţa patului. Purta o haină de lînă de culoare închisă. împietrit ca un stei de sare. un pupitru de rugăciune. păzindu-se să nu se izbească de mobile. Rămase unde era. şi care la această oră nu erau altceva decît colţuri întunecate şi pete albicioase. volume rînduite pe un scăunaş. Nimic nu se clintise. Deosebeai ici-colo forme nelămurite şi vagi care. In casă nu se mişca nimic. Uşa se deschisese larg. şi o rază de lună. un nor uriaş acoperea cerul. cu mînecă lungă. Ajunsese acolo mai devreme decît ar fi crezut. lăsa isă-i atîrne pe marginea patului mîna împodobită cu inelul preoţesc. dar mai rămăsese într-însul un clocot înfricoşător. Se scurseseră vreo cîteva minute. nădejde şi cucernică fericire. Auzea din fundul odăii răsuflarea egală şi liniştită a episcopului adormit. se odihnea destins. Zgomotul balamalei nu trezise pe nimeni. Prima primejdie trecuse. un jilţ acoperit cu veşminte. Deodată se opri. ziua. Cu toate acestea. F'ăcu un pas şi intră în odaie. care făcuse atîtea binefaceri şi fapte pioase. îşi luă îndrăzneala de-a se uita în odaie. De aproape o jumătate de ceas. Ciuli urechea. cărţi deschise. Era aproape de pat. Acesta dormea împăcat. nu dădu înapoi. neîndrăznind să se mişte. lumină pe neaşteptate faţa palidă a episcopului. erau hîrtii împrăştiate pe o masă.era aproape o strălu10 123 . O clipă se crezu pierdut. străbătînd fereastra prelungă.

In clipa în care raza de lună se aşternu. Nu văzuse niciodată ceva asemănător.cire. Pentru a încerca să-ţi dai seama de asta. peste acea limpezime interioară. încrederea aceasta nemărginită îl înspăimînta. Sufletul celor drepţi contemplă în timpul somnului un cer plin de taine. S-ar fi -spus că şovăia între două 1:24 . ceasul. tăcerea. la somnul vrednic de respect al acestui înţelept şi acopereau cu un fel de aureolă măreaţă şi senină părul alb şi ochii închişi. Atît. episcopul adormit apăru înconjurat de un nimb de glorie. El. Pe fruntea lui se răsfrîngea o lumină nevăzută. Totul rămase însă uşor învăluit într-o penumbră suavă. Singurul lucru care se desprindea limpede din atitudinea şi de pe faţa lui era o nehotărîre ciudată. trebuie să visezi tot ce poate fi mai crud. Era în acelaşi timp o transparenţă luminoasă. într-o asemenea însingurare şi alături de un vecin ca el. ajunsă la marginea unei fapte rele şi contemplînd somnul unui om drept. adăugau un nu ştiu ce. acel cap de bătrîn şi acel somn de copil. Dar de ce natură îi era emoţia ? Ochii nu i se puteau dezlipi de pe bătrîn. dar cu putere. grădina încremenită. Era un fel de uimire rătăcită. Somnul acesta. Luna de pe cer. Privea. Nimeni n-ar fi putut spune ce se petrecea într-însul. nici chiar el însuşi. nemişcat. Era aproape ceva dumnezeiesc în omul acesta atît de impunător. solemn şi negrăit. faţă în faţă cu tot ce poate fi mai blînd. era în umbră cu sfeşnicul de fier în mînă . avea ceva sublim pe care-l simţea nelămurit. căci cerul acesta se afla înăuntrul lui. natura adormită. tulburat peste măsură de acest bătrîn luminos. clipa. Dar la ce se gîndea ? Ar fi fost cu neputinţă de ghicit. O rază din acesf cer cădea asupra episcopului. casa aceasta atît de liniştită. stătea în picioare. Nu i s-ar fi putut citi nimic lămurit nici pe chip. faţa aceea unde totul nu era decît nădejde şi încredere. Lumea morală nu poate avea o privelişte mai măreaţă decît o conştiinţă tulbure şi neliniştită. ca să spunem aşa. Jean Valjean. Fără îndoială însă că era emoţionat şi cutremurat. Cerul acesta îi era conştiinţa.

monseniorul Bienvenu se plimba prin grădină. Doamna Magîoire alergă spre dînsul foarte tulburată. — Monseniore. Jean Valjean îşi puse şapca la loc pe frunte. Deodată. cu şapca în mîna stingă şi cu măciuca în cea dreaptă. apoi merse grăbit de-a lungul patului fără să se uite la episcop. sări zidul ca un tigru şi fugi. primul lucru pe care-l văzu fu coşul cu tacîmuri. Episcopul continua să doarmă într-o pace adîncă. O rază de lună făcea să se zărească nelămurit. XII EPISCOPUL LUCREAZĂ A doua zi. — Slavă domnului ! Nu ştiam ce e cu el. crucea care părea că-şi deschide amîndurora braţele. în zori. străbătu grădina. Episcopul tocmai ridicase coşul de pe una dintre brazdele grădinii. de-a dreptul la dulapul pe care-l întrezărea la căpătîi. cu părul zbîrlit pe capul lui sălbatic. deasupra căminului. 10* 125 . braţul lui stîng se ridică încet către frunte şi scoase şapca. îl deschise. fără să se gîndească la zgomot. îşi luă băţul. sub privirea asta înfricoşătoare. monseniore ! strigă ea. deschise fereastra. băgă argintăria în desagă. apoi braţul i se lăsă cu aceeaşi încetineală şi Jean Valjean se adînci din nou în contemplaţie. găsi uşa. intră înapoi în oratoriu. l-l arătă doamnei Magîoire. sări peste pervaz. azvîrli coşul. Nu cumva ştie înălţimea voastră unde e coşul cu argintărie ? — Ba da. spuse episcopul. — Iată-l. După cîteva clipe. străbătu cu paşi mari odaia fără să ia seama şi.prăpăstii : aceea în aire te pierzi şi aceea in care te mîntui. îl luă. ridică sfeşnicul de fier cu gîndul să forţeze încuietoarea . cu o binecuvîntare pentru unul şi cu iertare pentru celălalt. Părea gata să-i sfarme craniul sau să-i sărute mîna. cheia era acolo.

ţineam la mine argintăria pe nedrept şi de prea multă vreme. după care episcopul urmă : — Doamnă Magloire. Cine era omuF acela ? Un sărac cu siguranţă. înainte de toate. Acesta tocmai se apleca'se şi privea oftînd un răsad de cochlearia. Nu e vorba de mine şi nici de domnişoara. asta e ! Nu există oare tacîmuri de cositor ? Doamna Magloire ridică din umeri. spre camera de rugăciune.. — Cositorul miroase. Dar e vorba de monseniorul. Se ridică la ţipătul doamnei Magloire : — Monseniore. serios. intră în alcov şi apoi se întoarse la episcop. pe care coşuleţul îl strivise căzînd peste brazda de flori. ochii-i căzură pe un colţ al grădinii. — Atunci tacîmuri de fier. pe urmă îşi ridică ochii.— Cum ? spuse ea. omul a plecat ! A furat argintăria ! Cînd scoase strigătul acesta.. Ea era a săracilor. şi-i spuse cu blîndeţe doamnei Magloire : — Dar. cu toată vioiciunea ei de bătrînă sprintenă. — Uite. — Ei. de argintărie vrei să vorbeşti ? Nu ştiu unde e. pe acolo a trecut. argintăria asta era oare a noastră ? Doamna Magloire rămase înmărmurită. unde se vedeau urme de paşi.. Se scurse încă o clipă de tăcere. Aşadar. O şipcă fusese smulsă din gard. Noua ne e tot una. Cu ce-o să mănînce monseniorul de acum încolo ? Episcopul o privi cu un aer mirat. — Fierul are un gust rău. 126 . E gol ! Şi argintăria ? — Ah ! răspunse episcopul. — Ei bine — spuse episcopul — atunci tacîmuri de lemn. — Maica ta. A sărit în stradela Cochefilet! Ah ! Blestematul ! Ne-a furat argintăria ! Episcopul rămase o clipă tăcut. Isuse ! spuse din nou doamna Magloire.. Doamna Magloire se strîmbă cu înţeles. doamna Magloire alergă. — Dumnezeule mare şi bun ! A fost furată ! A furat-o omul de aseară ! Cît ai clipi din ochi.

dumnezeule! Tremur numai cînd mă gîndesc. La vorba asta. vesel. Bine. ciudat şi năvalnic. iată-te ! glăsui el cu voce tare. care mormăia încet — că nu e nevoie nici de lingură şi nici de furculiţă ca să fhmoaie bucata de pîine într-o ceaşcă cu lapte. Un brigadier de jandarmi. E monseniorul episcop. — Linişte ! spuse un jandarm. spuse el. In timp ce fratele şi isora se pregăteau să se ridice de la masă. Uşa se deschise. 127 . şi doamnei Magloire. care stătea posomorit şi părea abătut. Să primeşti pe un om ca ăsta şi să-I găzduieşti alături de tine ! Ce fericire că s-a mulţumit să fure ! Ah. — Şi asta e ceva ! spunea doamna Magloire de una sin gură.. salutîndu-l milităreşte. le atrăgea atenţia — soră-si. — Monseniore ! murmură el. Jean Valjean. monseniorul Bienvenu. privindu-l pe Jean Valjean. celălalt era Jean Valjean. Va să zică nu e preotul parohiei. Pe cînd rnînca. De ce nu le-ai luat o dată cu tacîmurile ? Jean Valjean căscă ochii şi-l privi pe bătrînul episcop cu o căutătură pe care nici o limbă omenească n-ar putea-o descrie. dar eu îţi dăruisem şi sfeşnicile. care nu spunea nimic. se afla lîngă uşă.. Intră şi se îndreptă spre episcop. Cei trei erau jandarmi . spuse episcopul. care părea comandantul grupei.Gîteva minute mai tîrziu. — Monseniore — spuse brigadierul de jandarmi — aşa dar e adevărat ce ne spunea omul ? Cînd l -am întîlnit. In acest timp. umblînd de colo pînă colo. — Intră. se arătă în prag. cineva bătu la uşă. Un grup. Mă bucur că te văd. — Ah. monseniorul Bienvenu se apropiase atît de repede cît îi îngăduiau bătrîneţile. care sînt tot de argint ca şi celelalte. ridică ochii uluit. — Monseniore. Trei oameni îl ţineau prins între ei pe un al patrulea. şi pe care ai putea să iei foarte uşor două sute de franci. prînzea la aceeaşi masă la care stătuse în ajun Jean Valjean.

răspunse episcopul. nu uita niciodată că mi-ai făgăduit să între buinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. L-am oprit să vedem ce e cu el. 128 . ţi-l smulg din gheara gînduriior negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului. Apoi. reluă brigadierul. Avea argintăria asta. aproape solemn : — Jean Valjean. luă cele două sfeşnice de argint şi i le aduse lui Jean Valjean. puteţi pleca. ca şi cum ar fi vorbit din somn. poţi oricînd să intri şi să ieşi pe poarta de la stradă. nu înţelegi ? spuse un jandarm.mergea ca unul care ar vrea s-o ia la sănătoasa. Urmă. — Da.. Jean Valjean părea gata să leşine. Jean Valjean tremura din toate mădularele. fără o mişcare. eşti liber. nici noaptea. Nu e închisă nici ziua. Jean Valjean. Jandarmii îi dădură drumul lui Jean Valjean. Iţi cumpăr acum sufletul. Aşa-mi închipui. — Şi v-a spus — îl întrerupse episcopul zîmbindu-i — că i-a fost dăruită de un popă bătrîn şi cumsecade. prietene. care se trase îndărăt. — E adevărat că mă lasă ? spuse el cu un glas îngăimat. — Prietene — reluă episcopul — înainte de a pleca.. — Acum — îi spuse episcopul — du-te cu dumnezeu ! Dar să nu uit : cînd te vei întoarce. întorcîndu-se spre jandarmi. fratele meu. uite-ţi sfeşnicele. Şi l-aţi adus aci ? E o greşeală. Episcopul se apropie de el şi-i spuse încet: — Nu uita. — întocmai. ci a binelui. nu e nevoie să treci prin grădină. Jandarmii se îndepărtară. zise: Domnilor. Cele două femei se uitau la el fără să spună o vorbă. II putem lăsa să plece ? — Fără îndoială. rămase năuc. tu nu mai eşti în stăpînirea răului. decît cu clanţa. la care şi-a petrecut noaptea. care nu-şi amintea să-i fi făgăduit ceva. Ia-le ! Merse spre cămin. Apucă mecanic şi cu un aer rătăcit cele două sfeşnice. fără o privire care ar fi putut să-l stingherească. Episcopul rostise cuvintele acestea pe un ton apăsat.

pustie. grăbit. mergînd.i XIII MICUL GERVAIS Jean Valjean ieşi din oraş ca un om fugărit. fără să bage de seamă că se întorcea pe unde mai trecuse. prelungind pe pămînt umbra celei mai neînsemnate pietricele. cu lăuta la şold şi cu o cuşcă cu o marmotă în spinare. le simţea mireaisma. Jean Valjean auzi un zgomot plăcut. îşi întoarse capul şi văzu venind pe cărare un mic savoiard. de-a lungul cîmpiilor. fără să mănînce şi fără să-i fie foame. Rătăci astfel toată dimineaţa. Simţea în el un fel de furie. era unul din129 . Avea o mulţime de senzaţii noi. printre gardurile de mărăcini. îl cuprindea uneori o înduioşare ciudată. In zare nu se vedeau decît Alpii. Starea asta îl ostenea. cîteva flori întîrziate . Se puse pe mers. Uneori ar fi vrut să fie la închisoare cu jandarmii şi lucrurile să nu se fi petrecut astfel : ar fi fost mai puţin tulburat. ceea ce făcea ca zdrenţele lui să-i pară şi mai înfricoşătoare celui ce l-ar fi întîlnit. Jean Valjean putea fi la vreo trei leghe de Digne. Cufundat în gînduri. care îi trezea amintiri din copilărie. Se întreba ce avea s-o înlocuiască. străbătînd drumurile şi potecile la nimereală. Jean Valjean se aşeză în dosul unui tufiş de pe oîmpia întinsă. care cînta din gură. cum era. N-ar fi putut să spună dacă era mişcat sau umilit. atît de mult trecuse de cînd nu-i mai veniseră în minte. O cărare care tăia cîmpia trecea pe la vreo cîţiva paşi de tufişul lui. Gînduri nelămurite se îngrămădiseră astfel într-însul de-a lungul zilei. Gu toate că timpul era înaintat. roşcată. nu ştia împotriva cui anume. de vreo zece ani. împotriva căreia lupta cu toată asprimea dobîndită în ultimii douăzeci de ani. Nici măcar clopotniţa vreunui isat îndepărtat. mai erau pe ici pe colo. Vedea cu nelinişte cum se zdruncină înlăuntrul său acea linişte îngrozitoare pe care i-o dăduse nedreptatea nenorocirii lui. Amintirile acestea îi erau aproape de neîndurat. Fiindcă soarele cobora spre asfinţit.

fără să-l vadă pe Jean Valjean. — Banul meu ! strigă copilul. — Domnule — stărui copilul — dă-mi banul ! Jean Valjean îşi lăsă capul în jos şi nu răspunse. Băiatul cînta. pînă la Jean Valjean. Copilul îl luă de gulerul hainei şi-l scutură. Printre aceşti bănuţi era şi o monedă de patruzeci de gologani. Nu se miră de fel şi merse de-a dreptul spre omul din tufiş. 130 .tre acei copii drăgălaşi şi veseli care pribegesc. Cît vedeai cu ochii. Locul era cu totul singuratic. cu acea încre dere a copilăriei care e făcută din neştiinţă şi nevinovăţie — banul meu! — Cum te cheamă ? îl întrebă Jean Valjean. Copilul începu din nou : — Banul meu. poate toată averea lui. domnule ! Ochii lui Jean Valjean rămaseră ţintă la pămînt. se oprea din cînd în cînd din mers şi se juca cu nişte bănuţi pe care-i ţinea în mînă. ca şi cum ar fi fost arşice. se silea să-i dea la o parte gheata mare şi ţintuită. Jean Valjean puse piciorul pe ea. In acelaşi timp. moneda de patruzeci de gologani îi scăpă jos şi se rostogoli spre mărăcini. Copilul îşi urmărise banul şi-l văzuse. şi aruncă în sus pumnul de bani pe care pînă atunci îl prinsese cu destulă dibăcie pe dosul mîinii. Banul meu de argint ! Banul meu ! Jean Valjean parcă nu l-ar fi auzit. De data asta. pusă pe comoara lui. — Domnule — spuse micuţul savoiard. care străbăteau cerul la o foarte mare înălţime. nu era nimeni nici pe cîmpie şi nici pe potecă. Nu se auzeau decît ţipetele scurte şi slabe ale unui stol de păsări călătoare. — Pleacă de-aici ! spuse Jean Valjean. — Gervais. cu genunchii ieşiţi prin găurile pantalonilor. domnule. Copilul avea în spate soarele care-i punea fire de aur în păr şi împurpura cu o lumină însîngerată faţa sălbatică a lui Jean Valjean. Copilul se opri în dreptul tufişului.

părea că studiază cu multă atenţie forma unui ciob albastru de faianţă. In jurul lui Jean Valjean se lăsă umbra. apoi îşi întinse mîna spre băţ şi strigă cu o voce îngrozitoare : — Gine-i acolo ? — Eu. domnule. simţise frigul serii. tot tu eşti ! spuse Jean Valjean şi.se tăiase răsuflarea. căzut în iarbă. Respiraţia îi ridica pieptul la răstimpuri lungi şi neegale. după cîteva clipe de mare uimire. poate că avea călduri. copilul pieri. vreţi să luaţi piciorul sau nu ? Luaţi-vă piciorul ! — Ah. vă rog ! Luaţi piciorul. deveni aproape ameninţător : — Ei. fidicîndu-se dintr-o dată în picioare. Stătea mai departe jos. fu s i l i t să se oprească la o oarecare distanţă pentru că i . După cîteva clipe. Soarele apusese. Privirea. pe care piciorul lui o înfundase pe jumătate în pămînt şi care sclipea printre pietre. De cînd fugise copilul nu se clintise din loc. răspunse copilul. Avea ochii tulburi. Cu toate astea. Alerga cît îl ţineau puterile fără a îndrăzni să se mai uit e înapoi s au să scoată vreun ţipăt. făcu un pas şi se aplecă să-şi ridice băţul de jos. se puse pe fugă. Deodată tresări . căută în neştire să-şi petreacă şi să-şi încheie haina. cu toate că era dus pe gînduri. domnule. In clipa aceea zări moneda de patruzeci de gologani. Nu mîncase toată ziua. Rămăsese în picioare. II măsură pe copil cu un fel de uimire. care i se aţintise la vreo zecedoisprezece paşi înainte. Jean Valjean ridică capul.— Vreau banul meu ! Moneda mea de patruzeci de gologani. cu toate că era de-o şchioapă. copilul îl privi. Copilul plîngea. cu talpa tot pe moneda de argint. furios. Eu ! Gervais. îşi trase mai bine şapca pe ochi. apoi începu să tremure din creştet pînă-n tălpi şi. şi Jean Valjean. vă rog ! Apoi. 131 . îl auzi plîngînd. Eu ! Daţimi cei patruzeci de gologani ai mei. adăugă : Şterge-o de-aici ! înfricoşat.

spuse preotul. Bătea un vînt din nord. Era înconjurat de nemărginire. Nu văzu nimic. începu să caute cu ochii departe pe cîmpie. Se dădu trei paşi îndărăt. Scoase un oftat şi începu să meargă grăbit într-o direcţie oarecare. Din timp în timp se oprea şi striga în singurătatea aceea. După cîteva minute. După vreo sută de paşi se opri în loc. 132 . venindu-şi în fire. cu un glas neînchipuit de puternic şi dezolat : „Gervais ! Gervais !" Dacă l-ar fi auzit. în picioare şi tremurînd ca o fiară sălbatică în căutarea unui adăpost. Se apropie de el şi-i spuse : — Părinte. n-ai văzut trecînd un copil ? — Nu.Simţi CH o zguduituri electrică. Noaptea se lăsa. Ai fi zis că ameninţau şi urmăreau pe cineva. dînd lucrurilor dimprejurul lui un fel de viată lugubră. se aruncă ca un nebun asupra monedei de argint. în partea unde pierise copilul. fîşii mari de ceată viorie suiau în limpezimea apusului. apui ae opri. scormonind zările. Copacii mărunţi îşi scuturau braţele slăbănoage cu o furie de necrezut. fără îndoială. „Ce e asta ?" spuse el printre dinţi. se uită. In jurul lui nu era nimic altceva decît o umbră în care privirea i se pierdea şi o tăcere în care glasul i se stinse. pironit asupră-i. care lucea acolo în întuneric. Cîmpia era pustie şi posomorită. copilul era destul de departe. Strigă atunci din toate puterile : „Gervais ! Gervais 1" Tăcu şi aşteptă. nu văzu nimic. începu din nou să umble. ca şi cum lucrul acela. Dar. sigur că puştiului i-ar fi fost frică şi s-ar fi ferit să se arate. ar fi fost un ochi deschis. cîmpia era rece şi nedesluşită. fără să-şi poată dezlipi privirea de pe locul pe care piciorul lui îl călcase cu o clipă mai înainte. Jean Valjean întîlni un preot călare. rece ca gheata. apoi se porni pe fugă. Nu-i răspundea nimeni. o luă şi.

căzu pe un bolovan. In sfîrşit. — Nu l-am văzut. Plîngea pentru prima oară de nouăsprezece ani încoace. pentru săracii dumitale. nu erau decît tufişuri sau stînci scunde aproape de faţa pamîntului.. ca şi cum o putere nevăzută l-ar fi împovărat pe negîndite cu greutatea cugetului isău încărcat. se opri într-un loc unde se încrucişau trei poteci. Ştiţi. Trec dintr-ăştia prin partea locului. . dar nu mai întîlni pe nimeni. fără să trezească măcar un ecou. Preotul dădu iute pinteni calului şi fugi înfricoşat. şi cu o lăută. pe care i le dădu preotului. Jean Valjean se puse pe fugă în direcţia în care o luase la început. Luna se ridicase. rătăcit: Părinte. dintr-o dată. Părinte. — Gervais ar putea fi de prin satele de-aici ? Nu-mi pute(i spune ? — Dacă e aşa cum spui. zdrobit. — Pentru săracii dumitale. căutînd cu privirea. chemînd. spuse el. cu degetele înfipte în păr. cred. Scoase din pungă două monede de cîte cinci franci şi i le înmînă preotului. e un copil străin. un savoiard. Sînt un hoţ. Adăugă apoi. — N-am văzut pe nimeni.. Făcu în felul acesta un drum destul de lung. pune să mă aresteze. Nu-i cunoaşte nimeni. e un copil de vreo zece ani cu o marmotă.— Unul pe care-l cheamă Gervais. De două sau trei ori alergă peste cîmp spre ceva care i se părea a fi o făptură culcată sau lăsată pe vine. Jean Valjean scoase cu o mişcare repezită alte două monede de cinci franci. îşi plimbă privirea în depărtare şi mai chemă pentru ultima oară : „Gervais î Gervais ! Gervais I" Strigătul i se stinse în ceaţă. gleznele i se încovoiară sub el. Aceasta-i fu ultima sforţare. — Iată. cu faţa între genunchi şi strigă : „Sînt un ticălos !" In clipa aceea i se frînse inima şi se puse pe plîns. strigînd. părinte. dar cu un glas stins şi aproape îngăimat. Murmură încă o dată : „Gervais!".

Nu-şi putea da seama de ceea ce se petrecea cu el. In timp ce umbla aşa. se împotrivea acestei îngăduinţe cereşti. dacă nu devenea cel mai bun dintre oameni. fără să-şi dea seama. nu e de loc sigur 134 . să urce acum mai sus decît episcopul sau să cadă mai jos decît ocnaşul." Cuvintele acestea îi veneau într-una în minte. că un drum de mijloc nu mai putea fi pentru el. o luptă uriaşă şi hotărîtoare se dădea între răutatea lui şi bunătatea celuilalt. înţelegea el oare limpede ce-ar fi putut să urmeze pentru el din cele ce i :se întîmplaseră la Digne ? Auzea el oare aceste şoapte tainice care trezesc spiritul sau îl stingheresc în anumite clipe ale vieţii ? Ii spunea oare un glas la ureche că trăise tocmai ceasul solemn al destinului lui. Se ridica împotriva faptei îngereşti şi a cuvintelor atît de blînde ale bătrînului. şi că lupta. ar trebui să renunţe la ura cu care faptele oamenilor îi umpluseră sufletul de-a lungul atîtor ani şi care-i plăcea . trebuia să devină monstru ? Trebuie să ne punem şi aici aceleaşi întrebări pe care ni l e-am mai pus cu alt pri lej. cu ochii rătăciţi. va ajunge cu siguranţă cel mai rău. Simţea nelămurit că iertarea preotului acela era asaltul cel mai mare şi atacul cel mai puternic care-l zguduise vreodată . ca isă spunem aşa. mergea ca un om beat. suferinţa. că. cu toate acestea. că.Am văzut că Jean Valjean. dacă voia să rămînă rău. că împietrirea lui ar fi definitivă dacă s a r împotrivi acestei îngăduinţe. cul es es e el oare în mintea lui. era străin de toate gândurile lui de pînă atunci. In mijlocul tuturor acestor licăriri. Ţi-l smulg din gheara gîndurilor negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului. face educaţia inteligenţei. am spus-o. că de data asta trebuia să învingă sau să fie învins. care e în noi un fel de cetate a răului. după ce ieşise din casa episcopului. vreo umbră din toate acestea ? Cu siguranţă. Mîndria. că de acum înainte. trebuia să devină înger. că trebuia. „Mi-ai făgăduit să întrebuinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. că dacă s-ar îndupleca. dacă voia să devină mai bun. Iţi cumpăr acum sufletul.

în starea în care se găsea. De ce ? N-ar fi putut desigur să lămurească . Era sigur. şi nici el nu se îndoi a de ast a : nu m ai era acelaşi om. nu mai putea să-şi închipuie că episcopul nu i-ar fi vorbit şi nu l-ar fi mişcat. care.că Jean Valjeân era în stare să descurce tot ceea ce arătăm noi aici. şi eie nu izbuteau decît să-I azvîrle într-o nelinişte aproape dureroasă şi de neîndurat. care i se oferea de acum încolo. un rest de pornire. La ieşirea din acel loc hîd şi negru care se cheamă ocnă. mai degrabă Ie întrezărea decît le vedea. îşi pusese piciorul prosteşte pe banul acela. într-adevăr. S-o spunem simplu : nu el furase. Cînd inteligenţa i se trezi şi-şi dădu seama de fapta animalului. după cum unii reactivi chimici 135 . Dacă îi veneau aceste gînduri. nu ştia pe ce lume se află. puse într-o parte întunericul şi într-alta lumina şi acţiona asupra sufletului său. episcopul îi rănise sufletul. Viaţa viitoare. din obicei şi din instinct. totul se schimbase într-însul. Oricum ar fi. Lucru ciudat şi cu putinţă numai în starea în care se afla . ea îi străbătu dintr-o dată haosul din minte şi îl risipi. această ultimă faptă urîtă avu asupra lui un rezultat hotărîtor. In starea aceasta de spirit îl întîinise pe micuţul Gervais şi-i furase cei patruzeci de gologani. Jean Valjean se dădu înapoi cu spaimă şi scoase un strigăt de groază. Ca o cucuvaie care ar vedea dintr-o dată răsărind soarele. nu omul. furîndu-i copilului banul acela. era oare o ultimă răbufnire şi ca un fel de supremă sforţare a gîndurilor rele. un rezultat a ceea ce se numeşte în statică „forţa inerţiei" ? Aşa era — şi poate că era mai puţin decît atît. ca o lumină prea tare care i-ar fi rănit ochii abia scăpaţi din beznă. ocnaşul fusese zăpăcit şi orbit de virtute. îl făcea să tremure şi-l umplea de nelinişte. noi şi nemaiauzite. curată şi strălucitoare întru totul. Jean Valjean făcuse o faptă de care nu mai era în stare. viaţa posibilă. în timp ce inteligenţa i se zbătea în noianul atîtor obsesii. ci animalul. pe care le adusese cu el din ocnă .

şi în acelaşi timp înfricoşător de liniştite. precipitînd un element şi limpezind altul. acest chip fioros. cu sacul plin de lucruri furate în spinare. într-o tainică adîncime. Fusese nevoie de cel dintîi pentru a-l risipi pe celălalt. Mai întîi. pentru ai da înapoi moneda. Jean Valjean. Pe măsură ce i se prelungea visarea. în acelaşi timp. Avu astfel un fel de vedenie. să regăsească copilul. In momentul în care strigase : „Sînt un ticălos !" se văzuse aşa cum era şi era desprins de el însuşi într-o atît de mare măsură. înaintea lui. văzu dincolo de această aiurare. Se privi deci îndelung. se opri disperat. Privind cu mai multă atenţie lumina aceasta care-i apărea în conştiinţă. încît absoarbe realitatea. Prea marea suferinţă. Rămăsese numai episcopul. cu faţa hotărîtă şi posomorîtă. La un moment dat. cu haina pe umeri. în carne şi oase. episcopul se mărea şi strălucea în ochii lui. 136 . în care visarea e atît de adîncă. ca să spunem aşa. care umplea tot sufletul nenorocitului cu o strălucire plină de măreţie. după cum am arătat. apoi. căută cu deznădejde. încît i se părea că nu e decît o fantomă şi că-l avea acolo. ca unul care caută s-o ia la fugă. iar Jean Valjean se micşora şi se ştergea. Conştiinţa lui îi cîntări pe rînd pe aceşti doi oameni puşi astfel în faţa ei : episcopul şi Jean Valjean.acţionează asupra unui amestec tulbure. cu mintea plină de planuri blestemate. cînd îşi dădu seama că lucrul acesta e zadarnic şi cu neputinţă. băgă de seamă că avea o formă omenească şi că făclia era însuşi episcopul. îl făcuse într-o oarecare măsură vizionar. pe ocnaşul hidos. Deodată dispăru. nu mai era decît o umbră. II văzu aievea în faţa lui pe acest Jean Valjean. cu băţul în mînă. faţă în faţă şi. chiar înainte de a se analiza şi de a gîndi. Creierul lui se găsea într-una din acele clipe violente. un fel de lumină pe care o luă drept făclie. Nu mai vezi lucrurile dimprejur şi vezi imaginile pe care Ie ai în minte proiectate în afară. şi fu cît pe-aci să se întrebe cine era omul acesta de care se îngrozea.

şi în mintea lui se făcea ziuă din ce în ce mai tare. o zi nemaipomenită. Viaţa lui trecută. îndelunga lui pătimire. o lumină blîndă se apleca asupra acestei vieţi şi acestui suflet. ultima faptă pe care o săvîrşise. cele ce i se întîmplaseră cu episcopul. Plînse cu lacrimi fierbinţi. care făcea pe vremea aceea cursa spre Grenoble şi sosea la Digne. prima lui greşeală. a văzut. mai slab decît o femeie. pe la orele trei dimineaţă. îşi privi viata şi-i păru îngrozitoare. mai înfricoşat decît un copil. punerea lui în libertate înveselită de atîtea planuri de răzbunare. limpezi. furtul celor patruzeci de gologani de la un copil". Pare totuşi sigur că un căru{aş. crimă cu atît mai laşă şi cu atît mai monstruoasă cu cît venea după iertarea episcopului — toate îi reveniră în minte. . Cu toate acestea. o zi încîntătoare şi grozavă totodată. înţepenirea lui lăuntrică. I se părea că-l vede pe satana în lumina raiului. pe cînd trecea pe strada Episcopatului. îndobitocirea lui exterioară. de o limpezime pe care n-o mai simţise niciodată pînă atunci. în umbră. un om în rugăciune. îşi privi sufletul şi-i păru înfricoşător. Gîte ceasuri a plîns oare aşa ? Ce-a făcut după ce-a sfîrşit de plîns ? încotro a luat-o ? Nimeni n-a putut să afle vreodată. îngenuncheat pe caldarîm. dinaintea porţii monseniorului Bienvenu. Plîngea. plînse cu hohote.Jean Valjean plînse îndelung.

în felul celei austriace. E anul în care domnul Bruguiere Sorsum2 era celebru. c un i îi sade bine unuia care a săvîrşit o faptă răsunătoare.CARTEA A TREIA IN ANUL 1817 ANUL 1817 1817 e anul pe care Ludovic al XYIII-lea îl denumea cu oarecare ifos regesc. cu urechere. în calitatea lui de primar de Bordeaux. erau zugrăvite în albastru-azuriu şi pictate cu flori de crin. De aici rangul lui de pair. cel de al douăzeci şi doilea al domniei sale'. destul de asemănătoare cu cuşmele eschimoşilor. în 1823 a comandat expediţia din Spania pentru înăbuşirea mişcării burghezo-liberale. Napoleon era la Sfînta Elena. cu nasul lui lung şi cu acel profil măreţ. In 1817 moda îngropa băieţaşii între patru şi şase ani sub şepci uriaşe de piele marochinată. 2 Literat cu activitate modestă din primul pătrar al secolului XIX. puţin cam pripit. Armata franceză era îmbrăcată în alb. şi în loc de numere purtau numele departamentelor. viitorul rege Carol al X-lea . regimentele se chemau Jegiuni. ducelui d'Angoule'me 3 . traducător tn versuri albe al multor drame de Shakespeare. Toate dughenile frizerilor. care aşteptau întoarcerea perucilor pudrate şi a păsării regale. predase oraşul. Fapta răsunătoare isăvîr-şită de Lynch era următoarea : la 12 martie 1817. 138 . ca epitrop. îmbrăcat în veşmînt de pair al Franţei. nu lfpsit de trufie. Erau vremurile naive în care contele Lynch lua loc în fiecare duminică în strana bisericii Saint Germain des Preş. ' Fiul contelui d'Artois. cu lentă roşie. • In felul acesta reac(iunea feudală a restauraţiei arăta ci socoteşte neavenite revoluţia şi imperiul.

I s-a zis Cîmpul lui Marte. voi. Restauraţia l-a răsplătit cu un scaun de deputat. 2 Doamna Saquin. fiindcă în secolul a! XVII Mea servea drept teren de exerciţii militare. 4 Conspiratori bonapartişti din primii ani ai restauraţiei. mare şambelan. ministru însărcinat cu finanţele. 7 Emblemele primului imperiu (1804—1814). 5 Om de încredere al lui Ludovic a! XVIIMea. Odry ' nu exista încă. îşi întorcea hainele vechi pe dos. Principele de Talleyrand.şi pentru că Anglia îi refuza postav verde. Doamna Saquin îi urma lui Forioso 2 . Legitimitatea se afirmase tăind mîna şi apoi capul unor Pleignier. Louis o slujise ca diacon. cu urme de vulturi şi albine 7 . pe potecile aceluiaşi Champs de Marş. tăbărîţi în apropiere de Gros-Caillou. In acel an 1817 două lucruri 1 Pottier. In epoca feudală se niorii îşi convocau anual. Delalot3 era un personaj. Pottier domnea . Forioso — acrobaţi de pe vremea restauraţiei. « Parc din Paris în care se înaltă din 1889 Turnul Eiffe!. vasalii spre a le face cunoscute obligaţiile pentru anul următor . caracterizată prin concesii liberale. putrezind în iarbă. zeul războiului. (1 Miiersblii!. domnişoara Bigottini dansa . Napoleon convoacă la o adunare corpul legislativ şi notabilităţile capitalei spre a le face cunoscută noua Constituţie. se priveau rîzînd ca doi auguri. vopsiţi în albastru. în Champs de Mai 8 . răscoală zdrobită de Napoleon. 1 139 . în Î817 Peilegrini cînta din gură. se puteau vedea stîipi mari de lemn zăcînd în ploaie. de pe care aurul se ştersese. Carbonneau şi Tolleron 4 . Champs de Mai se făcuse vestit prin faptul că fusese ţinut în luna iunie în Champs de Marş. amîndoi celebraseră liturghia Federaţiei în Champs de Marş 6 . în luna mai. In timpul revoluţiei burgheze şi al imperiului era rezervat marilor adunări şi serbări populare. în timpul celor o sută de zile. Erau înnegrite ici-colo de la focul care arsese bivuacul austriecilor. 8 Champs de Mai (adunare cîmpenească din mai). 3 Unul din şefii răscoalei regaliştilor parizieni împotriva Convenţiunii thsrmidoriene. In Franţa mai erau încă prusaci. în 1817. şi abatele Louis s . Două sau trei din coloane dispăruseră în flăcările acestor bivuace şi încălziseră mîinile mari ale acestor soldaţi împărăteşti. Erau coloanele care cu doi ani în urmă susţinuseră estrada împăratului. la 14 iulie 1790. Odry — actori comici din prima jumătate a secoiului aî XIX-!ea. Talleyrand o spusese în calitate de episcop.

care avea să umple de ruşine pe Chaumareix şi de glorie pe Gericault 2 . Ourika. devine colaborator apropiat al lui Ibrahim-Paşa şi or ganizator al armatei egiptene. Palatul Thermes 4 din strada Harpe servea de prăvălie unui dogar. construită în stil gotic. inspirat pictorului Gericault un tablou celebru : „Pluta Meduzei". 5 Locuinţă seniorială din Paris (Cartierul latin). 8 Autoare de romane exotico-sentimentale (1778—1828). Cea mai nouă emoţie a parizienilor era crima lui Dautun. şi în acelaşi timp avea două g r i j i : Napoleon şi Mathurin Bruneau7. 2 Chaumareix. în odaia ei de culcare împodobită cu X-uri de mătase albastră ca cerul. Nau fragiul Meduzei a. dublă enigmă care acoperea în acelaşi timp podul Austerlitz şi Grădina Botanică. era preocupat de eroii care ajung împăraţi şi de papugiii care ajung moştenitori ai tronului. HO . La Luvru litera N era ştearsă de peste tot. Ducesa de Duras 6 îşi citea cîtorva prieteni. naufragiat tn 1816 din pri cina incapacităţii lui . La Ministerul Marinei se începea o cercetare asupra acelei fregate purtătoare de nenoroc. părăsind corabia înaintea echipajului. Podul Austerlitz abdicase şi se numea acum podul Jardin du Roi. în timp ce şi-l adnota cu vîrful unghiei pe Horaţiu. Colonelul Seves * pleca în Egipt ca să ajungă acolo Soliman-Paşa. în secolul al XV-lea. care azvîrlise capul fratelui său în bazinul din Marche-aux-FIeurs. condamnat la muncă silnică în 1818. împărat roman. nepublicată încă. este cunoscut sub numele de Soliman-Paşa. Islamizat. 7 Aventurier care se dădea drept Ludovic al XVII-lea . trei sau patru. Pe platforma turnului octogona! al casei Cluny 5 se mai vedea încă mica gheretă de iscînduri care-i servise de observator lui Messier. pentru folosinţa abaţilor de Cluny. astronom al marinei sub Ludovic al XVI-lea. 3 Ofiţer tn armata lui Napoleon. comandantul vasului Meduza. care după Waterloo se angajează in structor în Egipt. Ludovic al XVIII-lea. a fost degradat şi condamnat la închisoare. rămăşiţe dintr-un palat imperial. Aca1 Librar şi editor din Paris . a fost persecutat pentru ideile sale liberale. * Ruinele termelor (băilor) zise ale Iul Iulian Apostatul. fiindcă a dat dovadă şi de laşitate. a retipărit sub restauraţie operele! filozo filor materialişti francezi din secolul al XVIII-lea şi îndeosebi pe cele ale lui Voltaire . Meduza.erau populare: Voltaire-Touquet' şi tabachera ă la Charte.

cu pronunţate tendinţe reac ţionare. Toate fetele cîntau Pustnicul din Saint-Avelle. un om cumsecade. în această calitate a susţinut acuzaţiile regimului reacţionar al restauraţiei împotriva cunoscutului pamfletar PaulLouis Courier. de la începutul secolului al XlX-Iea. de refugiu în trecut şi de exaltare şovină. ale marchizei de Sassenaye. anume Marchangy 4. In Consiliul de miniştri se discuta chestiunea dacă puteau fi îngăduite desenele reprezentînd acrobaţii. anume d'Arlincourt 5 . O ordonanţă regală făcea din Angouleme şcoală de marină. sortit sarcasmelor lui Paul-Louis Courier. cu obrazul pătrat şi cu un neg pe obraz. fără de care principiul monarhic ar fi fost ştirbit. 4 Scriitor preromantic francez (1782—1826). în jurul cărora se adunau ştrengarii străzilor. 11* 141 . din strada Ville-l'Eveque. care împănau afişele lui Franconi 7 . doamna Gottin 6 fiind socotită cel mai mare scriitor al timpului. 6 Romancier francez lipsit de talent. Domnul Paes 8 . In umbra lui era văzut cum creşte acel viitor avocat de Broe2 . 8 Scriitoare franceză din timpul lui Napoleon I. renumit prin cruzi mea cu care înăbuşea orice manifestare antimonarhică. Trăia tot pe-atunci un fals Chateaubriand 3 . Clair d'Albe şi Malek-Adel erau cărţi de valoare. 8 Compozitor italian preţuit în Franţa.demia franceză dădea ca subiect de premiu : „Fericirea pe care o aduce învăţătura". prolix şi grandilocvent. Institutul îl ştergea pe Napoleon Bonaparte de pe lista academicienilor. maf tîrziu procuror . care denunţa reacţiunea feudalo-catolică de pe vremea aceea. cunoscut mai înainte ca clovn şi acrobat. autoare de neînsemnate romane sentimentale. autorul operei Agnesa. era de la sine înţeles că oraşul Angoulâme avea de drept toate calităţile unui port maritim. 1 Procuror general la Paris pe timpul restauraţiei. 2 Avocat. Bellart' era elocvent în mod oficial. în aşteptarea unui fals Marchangy. unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă. dirija concertele cu public restrîns. pentru că ducele d'Angouleme fiind mare amiral. 3 Scriitor francez (1768—1848). reprezentant al preromantismulul re acţionar. 1 Patronul unui circ din Paris.

şef al şcoalei „clasice" . unde a găsii un climat mai favorabil libertăţii de gîndlre. Arnault 8 nu mai avea spirit. 4 Cunoscuta scriitoare franceză cu tendinţe liberal-burgheze. 5 Actriţă la Comedia Franceză. Pe domnul duce de Berry 3 . Minerva îl numea pe Chateaubriand. 3 Al doilea fiu al viitorului rege Carol al X-lea . David 7 nu mai avea talent. Le Nain Jaune 2 se preschimba în Miroir. U Filozoful francez Rene Descartes (1596—1650) s-a exilat voluntar în Olanda. a avut un rol de seamă tn victoria de la Austerlitz. Faptul nu e nou. organizator al victoriilor republicane împotriva invadatorilor prusaci şi austrieci. 2 Numele unei reviste satirice (1814—1815). Era un an de cînd murise doamna de Stael 4 . 10 Mareşal al lui Napoleon. care începuse să fie pîndit de pe acum din umbră de către Louvel. îl căsătoriseră cu o principesă de Siciîîa. Cafeneaua „Lemblin" ţinea cu împăratul împotriva cafenelei „Valois". Soidaţii din escorta regală o fluierau pe domnişoara Marş 6 . a lucrat mai tîrziu pentru Napoleon. Napoleon într-adevăr nu mai avea geniu. < Constituţionalul. unul dintre cele mai citite ziare ale opoziţiei burgheze faţă de regimul restauraţiei. care ţinea cu Burbonii. tn versuri şi proză. Ziarele mari erau mititele. dar libertatea lor era mare. Chateaubriant. 8 Autor dramatic şi fabulist francez (1766—1834). perse cutată de Napoleon. poliţiile îşi făceau o datorie religioasă din a le opri. asasinat la !3 fe bruarie 1820 de către lucrătorul Louvel. deputat tn Convenţiunea Naţională şi regizor al festivităţilor republicane. eare manifesta zgomotos. 7 Pictor celebru pe vremea revoluţiei şi a imperiului . Formatul lor era restrîns. o Deputat în Conversiunea Naţională şi membru tn Comitetul salvării publice. Descartes. Soult 10 nu cîştiga nici o luptă. opinii ultraregaliste. Carnot 9 nu mai era cinstit.eu cuvinte de Edmond Geraud'. Nu e pentru nimeni o taină că scrisoarea adresată prin poştă unui surghiunit ajungea rareori la destinaţie. pe cînd era în surghiun". drept răspuns la teroarea albă a restauraţiei. In ziare vîndute. se ' Scriitor francez de mîna a doua (1780—183!). 142 . Le Constitutionnel 6 era constituţional. Exilat de restauraţie ca regicid. ziariştii prostituaţi insultau proscrişii din 1815. T-ul acesta îi făcea pe burghezi să rîdă pe seama cunoscutului scriitor.

şefii dreptei spuneau: „Trebuie să-i scriem lui Bacot 4 ". de călre reacţiunea feudală. Canuel. austrieci şi ruşi. care-şi băteau joc de cel proscris.plîngea de asta. David. Domnul Piet 3 schiţa în linii mari. 7 Grupare secretă conspirativă a burgheziei liberale. O'Mahony şi de Ghappedelaine schiţau. apoi prefect. descoperită şi deferită Justiţiei în cursul anului 1817. ' Conspiraţie urzită în 1818 de cei mai mulţi deputaţi ultraregalişti. duşmanii sau aliaţii. cu pronunţarea corsicană a numelui său de familie. într-un ziar belgian se arătase cam supărat din pricină că nu primea scrisorile ce-i erau adresate. A fost în vigoare. 2 Constituţie promulgată în 1815 de Ludovic al XVIII-lea cu un mini mum de concesii liberalismului burghez. cu unele mo dificări. * Politician din timpul restauraţiei . aprobaţi întrucîtva de Monsieur 5 . Hugo. socotit prea indulgent faţă de bonapartişti şi liberalii burghezi. bonapartiştii ti considerau duş mani. care sprijineau în 1815 şi tn anii următori restauraţia Burboniîor . primul ministru. deputat ultraregalist. Duşmanii sau aliaţii: ocu panţii englezi. După cum spuneau : regicizii sau votanţii. din 1830 pînă în 184S. Napoleon sau Buonaparte ' — doi oameni puteau fi despărţiţi mai mult decît de o prăpastie. . în strada Therese numărul 4. printre care cei numiţi de V. Toţi cei cu bun simţ erau de părere că veacul revoluţiilor fusese închis o dată pentru totdeauna de către regele Ludovic al XVIII-lea. 5 Titlul de Monsteur se dădea în Franja fratelui mal mic al regelui. convorbirea sa pentru întărirea monarhiei. prusaci. La Pont Neuf se sculpta cuvîntul Redivivus pe soclul care aştepta statuia lui Henric al IV-lea. In situaţii grele. ucigaşi de rege. Era îndreptată împotriva lui Decazes. lucrul acesta păruse hazliu foilor regaliste. Acum Negru 7 urzea deopotrivă. 1 Regicizii sau votanţii • depulaţii care tn ianuarie 1793 votaseră con damnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea erau numiţi „regicizi". ceea ce trebuia să fie mai tîrziu „conspiraţia de pe malul apei" 6 . supranumit „autorul nemuritor al Chartei 2 ". nu lua niciodată cuvîntul în Cameră şi vota totdeauna cu guvernul. s Publicist ulirEregalist din timpul restauraţiei Burboniîor. Buonaparte: regaliştii afectau să numească astfel pe Napoleon.

împodobiţi la guler cu o floare de crin de aur. adversar al romantismului (1777—1850). c u o c h i i ţ i n t ă l a o gl i n d ă . a căutat un drum de mijloc între liberali şi ultraregalişti. adusa de la Sftnta Elena. Decazez 2. A adăpostit multă vreme pe invalizii din războaie. c u o t r u s ă completă de chirurg-dentist deschisă înaintea lui. unul dintre promotorii romantismului. 1 Scriitor francez. Poliţia palatului o înştiinţa pe alteţa-sa regală Madame că pe portretul expus pretutindeni domnul duce de Orleans 9 era mai arătos în uniformă de colonel-general de husari decît domnul duce de Berry în uniformă de colonel-general ăt>. Guverntnd după indicaţiile regelui. feudal breton care servise tn timpul emigraţiei tn armata austriacă . * Actor francez de mare talent. Oraşul Paris aurea din nou pe cheltuiala sa Palatul Invalizilor !0 . Critica îl prefera pe Lafon 3 lui Talma 4 . îşi curăţa dinţii lui foarte frumoşi. • Autor dramatic şi critic literar pe vremea restauraţiei. autor de povestiri exotice (1780—1844) . cu părul încărunţit sub basmaua d e m ă t a s e . în picioare în faţa ferestrei iui din strada Saint-Dominique numărul 27. In fiecare dimineaţă Chateaubriand. apoi preşedinte al Consiliului de miniştri sub Ludovic al XVIII-lea. Divorţul era desfiinţat. au fost depuse sub cupola acestui palat. în timp ce-i dicta lui Pilorge. In 1840 rămăşiţele Iui Napoleon I. care n-a domnit niciodată. stăpînea. 144 . 5 Critic literar al ziarului Journal des Debais. colaborator la Journal des Debats (1760—1828). Trogoff. admirat de Napoleon şi deci subapreciat de presa reacţionară a restauraţiei. se încăierau pentru regele Romei s . Charles Nodier 7 scria Therese Aubert. dragoni. 3 Actor de tragedie In timpul imperiului şi al restauraţiei. variantele cărţii lui : Monarhia după principiile Chartei. » Viitorul rege Ludovic-Filip (1830—1848). spirit liberal într-o oarecare măsură. ceea ce era foarte grav. Liceele se chemau colegii. De Feletz 5 semna A. intim al contelui d'Artois. Hoffman ° semna Z. Oamenii serioşi se întrebau ce-ar 1 Delaverderie. Colegienii. nicăieri. 8 Fiul lui Napoleon I. secretarul său. 2 Ministru al poliţiei. era cunoscut sub restauraţie ca agitator reacţionar.Delaverderie se consfătuia cu Trogoff'. în pantaloni cu elastic şi papuci. ic Palat din Paris. om politic de pe vremea restauraţiei.

ale cărui comedii de intrigă re flectă moravurile din timpul imperiului şi restauraţiei. i se juca Cei doi Philibert la Teatrul Odeon. eparhia Lyonului era administrată de către domnul de Pins. pe al cărui fronton se mai citea desluşit Teatrul împărătesei. Fafvier 4 era turbulent. „Asta aduce cumpărători". arhiepiscopul de Amasia. premiat totuşi de Academia franceză fiindcă tămîia în versuri pe puternicii zilei. chiar şi cîad zboară se simte că are labe7 Deoarece cardinalul Fesch refuzase să demisioneze. mai tîrziu general. Lumea era pentru sau împotriva lui Cugnet de Montarlot 3 . Datorită unui memoriu al căpitanului Dufour. cereau dezlănţuirea teroarei albe. trecutul său nu inspira însă încredere ultraregaliştilor. pe care-l socoteau prea moderat. care era membru al Academiei. unde actorul Moliere nu putuse intra.). Librarul Pellicier publica o ediţie a lui Voltaire cu următorul titlu : Opere de Voltaire. spunea acest editor naiv. raliat regimului restauraţiei. 6 Critic cu vederi strîmte al revistei literare Le Lycie franţals şi poet mediocru (1791—1820). nemulţumiţi de primul ministru.face în cutare sau cutare ocazie domnul de Tringuelague. Bavoux s era revoluţionar. t. cu toate că literele fuseseră smulse de la locul lor. Actorului Picard 2 . Charles Loyson c era geniul veacului. de la Academia Franceză. ^ Mame quand Loyson voie. 2 Actor şi autor dramatic (1769—1828). * Profesor la Facultatea de drept din Paris . începea între 1 Politicieni ultraregallşti. joc de cuvinte intraductibil (n. semn de glorie. pe socoteala lui se făceau versuri ca acestea : Loyson . foarte popular printre studenţi în timpul restauraţiei pentru convingerile sale liberale. domnul Clausel de Montals se deosebea asupra mai multor puncte de domnul Clausel de Gousserguesc . invidia începea să-l muşte. începînd cu Ludovic al XVIII-Iea. domnul de Salaberry nu era mulţumit'. 5 General al imperiului. . on seni qu'il o des paites. militant al opoziţiei burghezoliberale faţă de teroarea albă. ducele de Richelieu. 3 Om politic din timpul restauraţiei. L'olson «• boboc de gîscă . care l-a numit senator inamovibil (pair) . După părerea generală.

de unde a exclus. de care viitorul îşi va aduce aminte. pentru un timp. Saint-Sîrnon 2. anume Felicite Robert. David d'Angers 5 încerca să frămînte marmura. prin tre alteie. precursor al lui Lamartine. un Fourier obscur. l-a însoţit pe Napoleon tn Egipt. 5 Sculptor francez. pe care posteritatea l-a uitat. a sculptat. Abatele Garon 6 vorbea cu multe laude. Tip de renegat. îşi construia un vis sublim. Domnul de Vaublanc 8 . o ordonanţă şi o adunare pripită. servind cu zel reactiunea. dar rămăsese ocupată de francezi. multă vreme disputată între Franţa şi Elveţia . se ducea şi se întorcea pe sub ferestrele Tuileriiior de la podul Royal Ia podul Ludovic al XV-Iea : era un mecanism. Hugo. fărS nici un merit literar sau ştiinţific. la rîndul lui. 1 Abate. care deveni mai tîrziu Lamennais 7. o utopie . să fie şi el aca» ! Vale din munţii Jura. Exista la Academia de Ştiinţe un Fourier 3 celebru. de asemenea. un vis de inventator aiurit. 148 . devenit celebru sub Ludovic-Filip . Sub Ludovic-Filip va deveni teoretician al socialismului utopie creştin. frontonul Pantheonuluî. care sub restauraţie era unul din ideologii ofensivei clericale împotriva revoluţiei burgheze şi materialismului mecanicist din secolul al XVIII-lea. o notiţă dintr-un poem de Millevoye 4 îl vestea Franţei în termenii aceştia : „un oarecare lord Bayron". Politehnica. a epurat Institutul Franţei. şi în nu ştiu ce pod. Sulpice din Paris (1776—1847). ceea ce provoca dese fricţiuni diplomatice. într-un cuvînt — un vapor. locurile goale le-a încredinţat unor nobili întorşi din emigraţie. şi pe marele pictor David . 8 Geometru şi baron al imperiului. 2 Socialist utopic francez de seamă (1760—1825). despre un preot necunoscut. deşi fusese prefect sub Napoleon. Ceva care scotea fum şi clipocea pe Sena. nu mare lucru de capul lui.Elveţia şi Franţa cearta din valea Dappes '. A desfiinţat. 6 Profesor la Seminarul catolic Sf. printre alţii. busturile lui Balzac şi V. neluat în seamă. un fel de jucărie. după ce făcuse pe alţi academicieni. nu mai ajungea. * Poet elegiac de pe vremea imperiului. Lordul Byron începea să iasă din găoace. 8 Ministru de interne tn timpul restauraţiei. Parizienii priveau acest ceva nefolositor cu nepăsare. într-un cerc restrîns de seminarişti din fundătura Feuillantines. din 1815 fusese cedată oficial Elveţiei. focar de idei liberale. făcînd un zgomot de cîine care înoată. cel care reformase Institutul printr-o lovitură de stat.

demieian. Sub restauraţie s-a ocupat numai de agronomie si literatură. cu un ochi la geneză şi cu altul la natură. gaura de mină săpată de Bliicher 9 pentru a azvîrii podul în aer. locuinţă a ducelui de Berry sub restau raţie şi loc de adunare a ultraregaliştilor. după albeaţa ei. 147 . piatra cea nouă cu care fusese astupată. s Cunoscut geolog şi paleontolog francez (1769—1832). deputat tn Constituantă şi In Convenţiunea Naţională . 9 General prusac. care a aderat la revoluţia din 1739. episcop al departamentului Loiret-Cher după organizarea bisericii constituţionale. cu doi ani în urmă. persecutat sub restauraţie pentru convingerile sale liberale şi republicane. 6 Om politic şi scriitor francez (1750—1828) . Sub cea de-a treia arcadă a podului lena se putea deosebi. Sosirea trupelor sale pe cîmpul de bătălie de la Waterloo tn momentul cel mai critic a! operaţiilor a asigurat victoria împotriva lui Napoleon. Justiţia chemase la bară pe un om care. ■ Preot din Lorena. lăudabil cultivator al amintirii lui Parmentier. fost episcop. senator al imperiului.să placă reacţiunir bigote. trecuse în polemica regalistă în starea de „mîrşavul Gregoire". fost partizan al Convenţiunii şi fost senator. 4 Medic şi profesor Ia Facultatea de medicină pe vremea restauraţiei. făcea mii de sforţări pentru ca pomme de terre să fie pronunţat parmentiere. Abatele Gregoire 7 . Cartierul Saint-Germain' şi pavilionul Mar sau 2 îşi doreau ca prefect de poliţie pe domnul Delaveau. punînd fosilele în armonie cu textele bibliei şi făcîndu-i pe mastodonţi sâ-l preamărească pe Aloise. Această expresie pe care am întrebuinţat-o — „a trece în starea de" — era socotită de către domnul Royer-Collard 8 ca neologism. ministru de interne pe vremea directoriului (1797) . Pe vremea restauraţiei a fost şefu! „doctrinarilor". se silea . dar fără să izbutească. din pricină că era cucernic. Cuvier 5 . s Moralist şi om politic francez (1763—1845). Dupuytren 3 şi Recamier ' se luau la ceartă în amfiteatrul Şcolii de medicină şi se ameninţau cu pumnul în legătură cu divinitatea lui Isus Hristos. Domnul Francois de Neufchateau 6 . 2 Aripă a palatului Tuileriilor. văzîndu-l pe contele d'Artois intrînd la 1 Cartier care grupa pe atunci aristocraţia partizană a vechiului regim. 3 Chirurg celebru pe vremea restauraţiei. liberali moderaţi dorind colaborarea cu un monarh constituţional.

ar copleşi-o infinitul. . Please adjust your dress before leaving2. dar erau studenţi. toata lumea a văzut asemenea chipuri. Tinerii aceştia erau neînsemnaţi. şi cînd spui student. Pentru că din fizionomia anilor se alcătuieşte chipul veacurilor. al treilea din Cahors şi al patrulea din Montauban. din averi şi demnităţi. îşi trîmbiţau devotamentul monarhic. nici neştiutori. cu dezmăţul ticăloşiei lor plătite. 2 Potriviţi vă hainele înainte de a ieşi. numite pe nedrept mărunte — căci nu există nici fapte mărunte în omenire. dezertorii de la Ligny şi QuatreBras'. 1 Victorii ala armatelor lui Napoleon In Belgia. Istoria nesocoteşte toate aceste particularităţi şi nici nu s-ar putea altfel. oameni care trecuseră la inamic în ajunul unei bătălii nu-şi ascundeau întru nimic răsplata primită pentru aceasta şi se înfruptau în plină zi. Totuşi. II DUBLU CUARTET Parizienii aceştia erau : unul din Toulouse. astăzi uitat. In acest an 1817 patru tineri parizieni jucară „o festă straşnică". nici răi. patru mostre ale omului de pe stradă. nici genii. spusese cu glas tare: „Pe dracu ! duc dorul vremii cînd îl vedeam pe Bonaparte şi pe Talma intrînd la braţ la Balul Sauvage". Cuvinte subversive. altul din Lirnoges. Iată. cu neruşinare şi cinism.Notre-Dame. Şase luni închisoare. Trădătorii se arătau în toată goliciunea lor. nici savanţi. nici buni. unele peste altele. lucrurile care mai rămîn din anul 1817. spui pa ri zi an . a î n vă ţ a l a P a ri s î ns ea m n ă a t e na ş t e l a Paris. nici frunze mărunte în vegetaţie — sînt folositoare. amănuntele acestea. cu ctteva zile înainte de dezastrul da la Waterloo. uitînd ce scrie în Anglia pe peretele dinăuntru al closetelor publice.

In romanul lor abia început se scri1 Bard scoţian legendar (secolul al III-Iea). Listolier o adora pe Dahlia. pentru că. altul Fameuil din Limoges. altul Listolier din Cahors. Tholomyes o iubea pe Fantine. ultimul Blachevelle din Montauban. care era la prima ei iluzie. pentru că era cea mai mică dintre ele. Favourite. eleganţa era scandinavă şi scoţiană. numită astfel fiindcă fusese în Anglia. a publicat o culegere de poeme (1760). Bătrîna avea douăzeci şi trei de ani. nu-şi lăsaiseră cu totul deoparte acul şi aţa şi păstraseră pe faţă o urmă din seninătatea muncii şi' în suflet acea floare a cinstei. nume prescurtat de la Josephine. datorită acelui april încîntător care se cheamă douăzeci de ani. spunea romanţa. fiecare avea iubita lui. Zephine şi Fantine erau patru fete încîntătoare. care s-au bucurat vreme de un secol de un succes deosebit tn Europa apuseana. Ardeţi pentru ei parfumurile Arablei. 2 Comandantul suprem al armatei engleze în bătălia de la Waterloo: mai tîrziu. Ze'phine şi mai ales Favourite n-ar fi putut spune acelaşi lucru. deşi tulburate de dragostele lor uşoare. MacPherson. Cele trei dintîi erau mai cu experienţă. care supravieţuieşte într-o femeie şi după prima ei cădere. căreia i se spunea Blonda. care îşi luase drept poreclă un nume de floare. abia cîştigase bătălia de la Waterloo. Fameuil o idolatriza pe Zephine. mai nepăsătoare şi mai avîntate în vîrtejul vieţii decît Blonda Fantine. Oscar înaintează. om politic şi prim-ministru al Angliei. şi alta „bătrîna". Blachevelle o iubea pe Favourite. Pe Oscar vreau să-l văd. Dahlia. Bineînţeles. 149 . Sub numele Iu!. pentru părul ei de culoarea soarelui. pentru că pe acea vreme Arthurii nu existau încă. un poet englez din secolul al XVIII-lea. păstrînd încă ceva din aerul lor de lucrătoare. Ossian ' era la modă.yi nici imbecili. Wellington2. şi primul dintre Arthuri. Una dintre aceste patru fete era poreclită „tinerica". Aceşti Oscari se numeau: unul Felix Tholomyes din Toulouse. genul englezesc pur n-avea să predomine decît mai tîrziu. Dahlia. frumoşi. parfumate şi istralucitoare. Erau patru Oscari oarecare.

alta linguşeşte. îl cucerise pe Fameuil prin felul dezgheţat şi mîngîietor cu care spunea : „Da. Iubirile de felul acesta sînt întotdeauna dublate de astfel de prietenii. Cît despre Zephine. se îndrăgostise de acest accident. A fi filozof şi a fi cuminte nu e totuna. De aici căderile lor şi pietrele care li se aruncă. Cum să lucreze cu asemenea unghii ? Celei care vrea să rămînă cinstită nu trebuie să-i fie milă de mîinile ei. domnule". unde o vorbea de rău pe fiică-sa. Oamenii le strivesc cu splendoarea a tot ce e nepătat şi inaccesibil. cina. mîncînd cît patru. băuse şi mîncase. dădea meditaţii în ciuda vîrstei. era faptul că avea unghii foarte frumoase. care-i dădea bună ziua. Fetiţa îşi întîlnea din cînd în cînd tatăl. o babă cu un aer şmecher venise la ea şi-i spusese: „Nu mă cunoşti. Sărăcia şi cochetăria sînt două sfătuitoare rele. Taicăsău era un profesor de matematică bătrîn. fetele erau prietene.şese pînă atunci mai mult do un episod. fiecare vorbeşte pe limba ei la urechea fetelor frumoase din popor." După aceea. Băieţii erau colegi. Sufletele acestea slabe le ascultă. dovadă: în afară de rezervele ce trebuie făcute cu privire la aceste !50 . trandafirii. bătrîna deschisese bufetul. A avut de timpuriu un cămin. Intr-o dimineaţă. şi cobora la taifas cu portarul. „Sînt maică-ta. Profesorul acesta văzuse în tinereţe cum rochia unei cameriste se agăţase de un grătar de sobă . şi iubitul ps care-I chema Adolph în primul capitol era Alphonse în al doilea şi Gustave în al treilea. brutal şi lăudăros . neînsurat. spre trândăvie. Mama aceasta morocănoasă şi bisericoasă nu vorbea niciodată cu Favourite. Rezultatul fusese Favourite. una ceartă. Qeea ce o împinsese pe Dahlia spre Listolier. pusese să i se aducă o saltea pe care o avea şi se instalase. Vai ! dacă Jungfrau ar fi înfometată ! Favourite era admirată de Zephine şi Dahlia pentru că fusese în Anglia. domnişoară ?" „Nu". şi poate spre alţii. stătea ceasuri întregi fără să deschidă gura. prînzea.

Era o blondă drăguţă cu dinţi frumoşi. patimă pentru ea.mici menajuri nelegitime. N-avea nume de familie. o iubire credincioasă. mergînd cu picioarele goale pe stradă. care furnică de studenţi şi de fetişcane. A chemat-o aşa cum i-a plăcut primului trecător care a întîlnit-o mică de tot. Avea drept zestre aur şi perle. iar Fantine. Se născuse pe vremea directoratului. Din ce părinţi ■» Cine ar putea-o spune ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată tatăl sau mama. cuminte. dar aurul îl purta pe cap şi perlele în gură.La birintul dealurilor Pantheonului" însemnează furnicarul micilor străzi ale Cartierului latin. Favoarite. Dragoste uşoară pentru el. avea pe frunte pecetea necunoscutului. Cuminte ? ar spune cineva . pentru că n-avea familie. Zephine şi Dahlia erau filozoafe. unde se leagă şi se dezleagă Rege al evreilor căruia legenda biblică îi atribuie o mare înţelepciune. iubi. apoi. Ca să trăiască. cartier studenţesc din Paris. Fantine era ana dintre acele făpturi care înfloresc din sînul poporului. Noi ne mulţumim să spunem că iubirea Fantinei era o primă iubire unică.. Primise un nume tot aşa cum primea apa norilor pe frunte cînd ploua. de la revoluţia burgheză. nici nume de botez. La zece ani Fantine părăsise oraşul şi intrase în serviciu la nişte fermieri din împrejurimi. rămăşiţele unor oameni celebri ai Franţei. Aşa intrase în viaţă făptura asta omenească. De ce Fantine ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată un alt nume. Ivită din cele mai îndepărtate adîncimi ale umbrei sociale. dar Tholomyes? Solomon > ar răspunde că iubirea face parte din înţelepciune. Adăposteşte. O chema Fantine. . Ea era singura dintre cele patru pe care n-o tutuia decît un. Monument din Paris. pentru că biserica nu mai exista pe-atunci. Străzile Cartierului latin. 2 1 151 . Fantine era frumoasă şi rămase curată atît cîî putu. pentru că şi inimii îi era foame. singur bărbat. Se născuse la Montreuil-sur-mer. văzură începutul acestui vis. Nimeni nu ştia mai mult. construit în secolul aî XVIII-lea. îl iubi pe Tholomyes. tot ca să trăiască. O chema Fantine. La cincisprezece ani veni la Paris „să-şi încerce norocul". In labirintul acela a! dealurilor Pantheonului 2. munci .

sănătatea prin ironie şi ochiul care-i plîngea rîdea într-una. al cărui cap era Tholomyes. nu dai drumul surpri1 Adică în mediile studenţeşti din Paris. Tinereţea lui. Listolier şi Fameuil formau un fel de grup. Blachevelle. Deci. bătea în retragere cum se cuvine. In afară de asta. Tholomyes îi luă pe ceilalţi deoparte. avea patru mii de franci venit. i se aprindea veselia . Dahlia. ştirb şi începea să chelească. despre chelia lui : „La treizeci de ani. el era şeful. părul prin veselie. frumoasele noastre îmi spun într-una : „Tholomyes. ceea ce era o mare forţă în ochii celor slabi.) 2 Teatru parizian. mai ales mie. Tholomyes era tipul studentului bătrîn de pe vremuri. Spunea el însuşi. fără mîhnire. cu un aer superior. fiind ironic şi chel. fă o minune!). specializat în piese uşoare. îmi vorbesc mereu despre asta. Le-am făgăduit-o solemn. făcu un gest de oracol şi le spuse : — Se va împlini în curînd un an de cînd Fantine. genunchii". îşi înlocuia dinţii prin snoave piperate. Fantine fugise multă vreme de Tholomyes. izbucnea în rîs şi lumea nu vedea nimic. Era hodorogit. craniul. luîndu-şi tălpăşiţa înainte de vreme. Dar pe măsură ce i se stingea tinereţea. patru mii de franci venit : ce grozavă vîlvă pe colina Sainte-Genevieve ' ! Tholomyes era un crai de treizeci de ani care se ţinea prost. Pe scurt. El era acela care avea spirit. idila se înfiripă. Era zbîrcit. Zephine şi Favourite se roagă să le facem o surpriză. I se refuzase o piesă la Vaudeville 2 . Aşa cum la Neapole babele strigă de sfîntul Ianuarie: Faccita gialluta. 152 . fa o miracolo! (Faţă palidă. E un fel de a-i ocoli pe alţii care seamănă cu a-i căuta. (Cartierul latin al Universită ţii este dominat de colina Sainte-Genevieve. se îndoia de orice.atîtea aventuri. la patruzeci. hon e un cuvînt englezesc care înseamnă fier. dar în aşa fel încît să-l întîlnească mereu. Scria cînd şi cînd versuri mediocre. era bogat. De-acolo vine oare cuvîntul ironie ? Intr-o zi. Mistuia cam greu şi-i" lăcrima un ochi. dar în floare. în apropierea Comediei Franceze.

la Fecamp de pildă. încît un hohot larg şi entuziast ieşi din cele patru guri deodată. Parisul lui 1862 e un oraş a cărui suburbie era Franţa. la vest de Paris. Mi se pare că a venit momentul. Spunînd acestea. Rezultatul acestor tainice urzeli a fost o petrecere strălucită. Uşurinţa deplasărilor. intrară înăuntru şi restul convorbirii lor se pierdu în umbră. a fost pînâ Ia apariţia căilor ferate unul din locurile favorite de plimbare ale locuitorilor capitalei Franţei. Tholomyes coborî glasul şi şopti misterios ceva atît de vesel. asta-i o idee ! Le ieşi înainte o cafenea îmbîcsită de fum. care a avut loc duminica următoare şi la care cei patru tineri le invitară pe cele patru fete. Pisălogeală de ambele părţi. principala sa atracţie fiind parcul unui vechi castel distrus tn 1871. înfăţişarea a ceea ce s-ar putea numi viaţa din jurul Parisului s-a schimbat cu totul de o jumătate de veac încoace. Parisul nu mai are aceleaşi împrejurimi. părinţii noştri ne scriu. în locui bărcilor trec vapoare. localitate situată pe Sena. mulţumită mijloacelor moderne de locomoţie. se spune astăzi Fecamp cum se spunea SaintCloud'. îi scrisese lui Tholomyes în numele celor patru : Cind ieşi din casă devreme ai noroc. a permis parizienilor să se ducă mai departe. singura care ştia să scrie. trece trenul. Să stăm de vorbă. foarte la modă acum un veac. J53 . In ajun.zei ?" In acelaşi timp. Cele patru perechi îndepliniră conştiincios toate nebuniile cîmpeneşti cu putinţă pe atunci. 1 Saint-Cloud. plajă la Marea Mînecii. III PERECHI-PERECHI Azi ne închipuim cu greu ce era o petrecere de studenţi şi fetiţe la ţară acurn patruzeci şi cinci de ani. pe unde trecea docarul. Favourite. şi Blachevelle strigă : — Ei. începea vacanţa şi era o zi caldă şi senină de vară.

pe-atunci cu renume. cavalerul de Labouisse. vă aduceţi aminte ? N-aţi mers prin mărăcini. cea de douăzeci şi trei de ani. le văzu trecînd pe la ceasurile zece dimineaţa şi rosti: „E una de prisos". pantofii mei nou-nouti. ' Aluzie la un proces criminal celebru din 1823 . cu toate că Favourite spusese !a plecare cu un accent măreţ şi matern: „Melcii se plimbă pe cărare. luară masa la Tete-Noire. 2 Lanternă magică. Criminalul a fost executat în acelaşi an. cumpărară fluiere la Neuilly. priviră cascada secată şi strigară : „Ce frumos trebuie să fie cînd e apă !". 154 . Era beţia zorilor vieţii! Ani încîntători! Aripa libelulei tremură. „bâtrîna". care rătăcea în ziua aceea pe sub castanii din Saint-Cloud. Un bătrîn poet clasic. Fetele se îngînau şi ciripeau ca nişte pitulici scăpate din colivie. strinseră buchete de flori la Puteaux. s Divinităţi din mitologia greacă (Agiae. Era o nebunie ! Din cînd în cînd le dădeau băieţilor cîte un ghiont. îşi îngăduiră o partidă de inele prin arborii aliniaţi din jurul bazinului celui mare. lînărul medic Edffie Castaing otrăvise într-un han din Saint-Cloud pe un prieten care-i cunoştea o escrocherie. Thp.Ha şi Eufroslna) întruchipînd frumuseţea şi seducţia feminină. gîndindu-se la cele trei graţii 3 . Favourite. Ah! oricine aţi fi voi. copii 1" Toate patru erau nespus de frumoase. dînd crengile la o parte pentru a feri capul fermecător care vine în urma voastră ? N-aţi alunecat rîzînd pe vreun povîrniş ud de ploaie cu femeia pe care o iubeşti. mîncara peste tot plăcinte cu mere şi fură cum nu se poate mai fericiţi. care strigă tinîndu-vă de mînă : „Ah. pe unde Castaing ' nu trecuse încă. un om cumsecade care avea o Eleonoră. Semn de ploaie. prolectînd figuri pe un ecran.Iată de ce se sculară la ceasurile cinci dimineaţa. Se duseră apoi la Saint-Cloud cu diligenta. se uitară prin lanterna lui Diogenc 2 . oîştignrâ dulciuri la ruleta de pe podul Sevres. prietena lui Blachevelle. în ce hal au ajuns !" S-o spunem : un ropot de ploaie i-a lipsit acestei bande voioase.

îi explicau Fantinei deosebirea dintre domnii Delvincourt şi Blondeau. care o urmărea cu perseverenţă şi de care ea fugea pentru că-l iubea pe pjtetorul Acis. Colţurile gurii. Părul ei blond şi des. luau atitudini „englezeşti". dominînd grupul. 3 Personaj mitologic : nimfii din Slcilla. Buzele ei trandafirii gîngureau cu încîntare. iubită de ciclopul Polifem. duminica. căţelul şchiop al Favouritei. îşi ţinea mai bucuros în mînă decît pe cap pălăriuţa de pai împletit. era veselia însăşi. prinşi într-o discuţie asupra profesorilor lor. pe care întîmplarea le făcuse să pară şi mai frumoase cînd erau una lingă alta şi care nu se despărţeau din instinct de cochetărie mai mult decît din prietenie.alerga pe sub crengile rnari şi înverzite. Nu mai avea nimic sfînt. sălta nebuneşte peste tufişuri şi prezida acea veselie cu o vervă de nimfă tînără. ridicate în sus cu voluptate. Tholomyes venea cel din urmă. rezemîndu-se una de cealaltă. avea în mînă un baston de două sute de franci şi. Ce pantaloni! Ce energie ! Cît despre Fantine. cu" panglici lungi şi albe. ca mai tîrziu byronismul la bărbaţi. Apăruseră cele dintîi keepsakes'. podoaba lui principală erau pantalonii „picioare-de-elefant" 2 de nankin. de Ia dumnezeu o singură menire: rîsul. ca ale măştilor antice 1 Album caro conţinea portrete de femei frumoase. părea făcut pentru fuga Galateei 3 pe sub sălcii. Zephine şi Dahlia. şi părul fetelor atîrna jalnic. sărea peste şanţuri. gata totdeauna sa zboare şi care se desfăcea cu uşurinţă. Blachevelle părea făcut anume pentru a duce în braţe. dar simţeai că el comandă. încît trebuia să şi-l prindă într-una. fără îndoială. în veselia lui era dictatură. fiindcă îşi îngăduia orice. Listolier şi Fameuil. începea melancolia la femei. Zephine şi Dahlia se pieptănau cu bucle. 2 Pantaloni strîmţi sus şi largi jos. cu supieuri de alamă. fuma. !2 155 . Era foarte vesel. — Tholomyes ăsta e uimitor! spuneau ceilalţi cu o mare admiraţie. Dinţii ei minunaţi primiseră. anume un trabuc. ţinea în gură un lucru ciudat.

pînă şi ca ornamente de faţadă (mascarons). umeri modelaţi de Coustou 5 parcă. cu o gropiţă 1 Personaj dfn mitologia greacă. mai puţin sfioase. înseamnă vreme bună. opere ale unei şcoli de sculptură anterioare celei ateniene. viguroase. In Egina. picioare cambrate şi mici. pantofîori aurii cu tocuri înalte şi cu panglici încrucişate. al cărui nume. acoperind şi arătînd totodată. am spus-o. Luată aici ca tip de bacantă senzuală. * Juno. se coborau. păreau că încurajează îndrăzneala altora. Celelalte trei. ajuraţi. Sclipitoare cînd era privită din faţă. ar fi acordat poate premiul cochetăriei acestui canezou care reprezenta la concurs castitatea. A lucrat la împodobirea palatului şi parcului din Versallles. alături de aceste veşminte îndrăzneţe. încărcate cu umbră. Toată îmbrăcămintea ei avea ceva ţipător şi care bătea la ochi. s-au descoperit In 1811 mal multe statui de zeităţi cu forme atletice. părea o descoperire provocatoare a buneicuviinţe. cu pleoape grele. dar genele ei lungi. delicată din profil. 156 . canezou-ul blondei Fantine. gît voinic al Junonelor eginetice 4 . şi faimosul juriu al iubirii prezidat de vicontesa de Oette. cu străveziul. pe sub pălăriile acoperite cu flori. insulă din sudul' Aticii. aluzie la "iubitul ei Dionysos (Bacchus). obraji copilăroşi şi fragezi. Se întîmplă. soţia lui Jupiter fn mitologia antică. 2 Cincisprezece august. născocire marsilieză. 3 Numele străzii principale din Marsilia. Cel mai naiv e uneori cel mai atotştiutor.ale Erigonei'. cea cu ochi verzi ca marea. albi. cu ochii de un albastru adînc. şi acel fel de bolero de muslin. sub forma unei figuri de femeie înconjurată cu ciorchini de stru guri. peste ciorapi subţiri. dar. parcă pentru a-i pune o stavilă. erau decoltate de-a binelea. canezou — stîlcirea cuvîntului quinze aâut 2 — rostit ca pe Canebiere 3 . ceea ce vara. lăsînd să se vadă ici-colo arborescenta azurie a vinelor. deseori reprezentat de arta clasică franceză în pictură şi sculptură. discret. indiscreţiile şi ascunzişurile lui. ceafă puternică şi suplă. pielea albă. căldură şi amiază. încheieturile mîinilor şi gleznelor delicate. 5 Sculptor francez (1677—1746). peste senzualitatea părţii de jos a obrazului. e graţios şi ispititor. Purta o rochie de postăvior liliachiu. clasice.

ar fi văzut desprinzîndu-se dintr-însa. un suflet. care în mitologia greacă simboliza dragostea nevinovată. Fruntea. a anotimpului şi a dragostei. un fel de demnitate serioasă şi aproape austeră o cuprindea în anumite ceasuri. faţa ei. Am văzut că Fantine era bucuria. preoţi tainici ai frumosului. Această fiică a umbrei avea rasă. şi în această statuie. vizibilă prin muselin. şi era neobişnuit de tulburător să vezi bucuria stingîndu-se atît de iute şi reculegerea înlocuind-o. 12* 157 . de dincolo de această beţie a vîrstei. erau obligate să păstreze o castitate absolută. feciorelnică. prin transparenţa graţiei pariziene. Mirarea asta neyinovată e nuanţa care o separă pe Psyche de Venus '. ritmul îi este mişcarea. Această gravitate neaşteptată. era mai presus decît orice feciorelnică . După legendă. şi sub gătelile acestea se ghicea o statuie. vestalele. înfăţişează o frumoasă Psyche. ba chiar dimpotrivă. Fantine mai era şi pudoarea. fără nici o trecere. care confruntă în tăcere orice lucru cu desăvîrşirea. o veselie îngheţată de visare. fată de o frumuseţe rară. semăna cu dispreţul unei zeiţe. albe şi delicate ale vestalei 2 care răscoleşte cenuşa focului sacru cu un ac de aur. Fantine avea degetele lungi. Un observator care ar fi studiat-o cu atenţie. pictor din şcoala lui David. Rămînea puţin mirată. cînd se odihnea. o neînvinsă stăpînire şi sfială. sacră. nasul. uneori accentuată cu asprime. Rarii visători. zeiţa focului la romani. păzitoare ale focului sacru din templul acelei zei(e. bărbia înfăţişau un echilibru de linii. „Mirarea nevinovata" este o aluzie la un tablou de Gerard. ar fi întrezărit în această mică lucrătoare. Acest tablou Amor şi Psychi.voluptoasă în mijloc. armonia antică. 2 Preoteasă a Vestei. a cărei figură exprimi înfiorarea primei îmbrăţişări. în contrast cu iubirea senzuală patronată de Venus-Afrodita. Cu toate că nu i-ar fi refuzat nimic lui Tholomyes. Fantine era frumoasă fără s-o ştie prea bine. In intervalul atît de caracteristic ce separă nasul de buza de sus. Era frumoasă în amîndouă chipurile: şi ca stil şi ca ritm. sculpturală şi delicată — aşa era Fantine . foarte diferit de echilibrul proporţiilor din care rezultă armonia feţei. Stilul este forma idealului. ea avea acea cută imperceptibilă ' Psyche.

adierea Senei înviora uşor frunzele. un roi întreg de fluturi zbura prin coada şoricelului. De-aci această veşnică tragere la fit a celor ce se iubesc. cu florile. şi care era îndrăgostită. „Tu — îi spunea Favourite — tu faci întotdeauna pe grozava. DE VESEL CE E. care l-a făcut pe Barbarosa ' să se îndrăgostească de o Diană 2 . găsită în săpăturile de la Icâne. dansau. Şi în această tovărăşie ca de rai. Iubirea e o greşeală .şi încîntătoare. poreclit de Italieni Barbarosa (Barbăroşie). cîntau. A fost odată o zînă care a făcut livezile şi pomii anume pentru îndrăgostiţi. erau. afară de Fantine. Răzoarele din Saint-CIoud îmbălsămau văzduhul. culegînd flori de volbură. îngăduitoare. visătoare şi sălbatică." Astea sînt bucurii. cînd una. cînd alta. închisă în împotrivirea ei vagă. Cele patru perechi străluceau de veselie şi se amestecau cu soarele. de toţi băieţii. udîndu-şi ciorapii trandafirii dantelaţi prin ierburile înalte. albinele jefuiau iasomiile. 158 . fetele vorbeau. zeijei Disna (Artemis). în nobilul parc ai regelui Franţei. Asemenea perechi fericite sînt o chemare adîncă la viaţă şi la natură şi fac să răsară din orice mîngîiere şi lumină. cu arborii. prin trifoi şi ovăz. patroană a vtnătorilor. Fantine era nevinovăţia înotînd pe deasupra greşelii. alergau fragede. IV THOLOMYfiS. prinzînd fluturi. CINTA UN CINTEC SPANIOL Ziua aceea a fost făcută din lumină de la un capăt la altul. sărutate. mort în timpul "'Cruciade: a Ul-a. semn tainic al nevinovăţiei. întreaga fire părea că a luat vacanţă şi rîde. care 1 împăratul german Frederic I de Hohenstaufen (secolul al XII-!ea). cu cîmpiile. fie. ramurile se mişcau în vînt. zglobii. 2 Adică de o statuie a. mii de hoinari : păsările.

ceea ce dădea copăcelului aerul unei chici despletite. Tholomyes le spusese: „Vă fac eu cinste cu măgari !" Se tocmise cu omul care-i 1 Tablou celebru al pictorului francez Watteau (1684—1721). sînt toţi supuşii acestei zîne. vorbirea de rînd care pare o melodie. năpădite de flori. 2 Pictor francez din secolul al XVIII-lea .reîncepe fără încetare şi va ţine atît timp cît vor fi tufişuri şi şcolari. care a pictat cu predilecţie scene galante. ale cărui nenumărate ramuri. * Preoţi la vechil gali. ■ 159 . pictorii. cu tulpina înaltă. Fetele frumoase îşi risipesc cu gingăşie făptura. 3 Romancier francez de la începutul secolului al XVII-lea. De-aci popularitatea primăverii printre cugetători. întotdeauna îl admirau o mulţime de oameni. Lancret 2 . delicate ca nişte fire de aţă zbîrlite şi fără frunze. strigă Watteau. autorul unu! roman pastoral tn cinci volume: Astrea. Rîd. erau acoperite cu mii de rozete mici şi albe. Diderot îşi întinde braţele spre toate aceste uşoare iubiri şi d'Urfe 3 le amestecă cu druizi4. se caută unu! pe altul. şi în aer e o limpezime de apoteoză. atît rămîn de uluiţi. toate astea strălucesc ca focul. Ţipetele scurte şi goana prin iarbă. sînt divine. Plecarea spre Cythera '. în ceea ce se numea atunci răzorul regelui. Ai crede că n-are să se isprăvească niciodată. cel mal de seamă reprezentant al stilului rococo în pictura secolului al XVIII-Iea. Ce altă schimbare la faţă mai mare decît iubirea ! Ciracii notarului sînt nişte zei. poeţii. După dejun. cele patru perechi se duseră să vadă. ducele şi pairul ca şi magistratul. privesc extazurile acestea şi nu ştiu ce să facă cu ele. marea iubire care izbucneşte din felul în care e rostită o silabă. al cărui nume ne scapă în clipa asta şi care pe acea vreme atrăgea întreg Parisul la SaintCloud. cireşile smulse de la o gură Ia alta. curtenii şi tîrgovetii. Patricianul şi tocilarul. După ce văzură arborele. îşi contemplă „burghezii" care dispar în azur. era un copăcel ciudat şi încîntător. o plantă abia sosită din Indii. cum li se spunea altădată. mijlocul fetelor prins din zbor. petreceri cîmpeneşti cu personaje idealizate etc. Filozofii. pictorul celor de jos.

La Issy. După ce isprăviră cu măgarii. a pictat scene sentimentale din vlafa burgheziei $i portrete feminine dulcege.5 Numai Fantine nu vru să se dea în leagăn. aşa cum i-ar fi plăcut lui Greuze 4 să le vadă. * Pictor francez din secolul ar XVIII-lea . In tinereţe a scris versuri galante. inspirat de vreuna din mîndrele avîntate din răsputeri pe frînghie. pe care i-a cîntat abatele de Bernis 3 . vizitaseră sihastrul — un manechin în peştera lui — intraseră să vadă micile mistere ale faimosului cabinet al oglinzilor.). Porniră apoi de la Passy pe jos şi 1 Personajul principal în comedia cu acelaşi titlul a lui Alain-RenciLesage (secolul al XVIII-lea) — tip de parvenit de pe urma speculaţiilor financiare necinstite. agăţat de cei doi castani. o nouă bucurie: trecură Sena cu vaporul. Trecuseră grilajul. — Nu-mi place cînd cineva' face mofturi dintr-astea ! murmură Favourite destul de acru. 5 Stnt din Badajoz / Dragostea mă cheamă j Tot sufletul meu / E în ochii mei / Cînd tu îmi arăţi / Picioruşele taie (n. Pe cînd dădea în leagăn mîndrele. 160 .t. vrednică de un satir ajuns milionar sau de Turcaret' metamorfozat în Priap 2. o întîmplare: parcul. 8 Cardinal şi om politic francez (secolul al XVIII-lea). momeală lascivă. tuluzanul Tholomyes. ou fustele umflate de vînt. una după alta. în rîsctele generale. ceea ce i-a atras protecţia doamnei de Pompadour. 2 Zeul voluptăţii Ia grecii anticî.închiria şi se întoarseră prin Vances şi Issy. împinseră cu putere leagănul cel mare. pe vremea aceea se afla în posesia furnizorului de arme Bourguin şi era întîmplător larg deschis. între doi arbori : Soy de Badajoz Amor me llatna Toda mi alma Es en mi ojos Porque ensenas A tus piernas. bun naţional. niţel spaniol — Toulouse-ul e doar vărul Tolosei — cînta pe o melopee melancolică vechiul cîntec gallegga.

care se ridica atunci pe înălţimile Beaujon şi a cărei linie şerpuită se zărea pe deasupra copacilor din Champs-Elysees. în jurul unui maldăr de talere. care era sucursala din Champs-Elysees a faimosului restaurant Bombarda din strada Rivoli. LA BOMBARDA După ce se dădură şi în montagne russe se gîndiră să cineze. avea două ferestre. Camera era mare. Pe la ceasurile trei. la ceasurile cinci dimineaţa . dar urîtă. Din cînd în cînd. în sfîrşit puţin osteniţi. cele patru perechi. dar „duminica nu există oboseală — spunea Favourite — duminica oboseala nu lucrează". de unde puteai privi printre ulmi cheful şi fluviul . amestecate cu sticle de vin. trebuiseră să se mulţumească cu acest adăpost) . alături de pasajul Delorme. îngrozitor Cum ropotea picior după picior spune Moliere. cu alcov şi pat în fund (dată fiind îmbulzeala de duminică din circiumă. năucite de fericire. pe una din ele nenumărate buchete de flori. ei. farfurii. în mijloc două mese. o minunată rază de august mîngîia ferestrele. se aciuiară la circiuma Bombarda. la cealaltă se aşezară cele patru perechi. o clădire neobişnuită. cei opt fericiţi. Prea puţină rînduială pe masă. Favourite striga : — Dar surpriza ? Vreau surpriza I — Răbdare ! răspundea Tholomyes. dar cîtă dezordine sub ea ! Se auzea sub masă. Se sculaseră. îşi dădeau drumul la vale în montagne russe. amestecate cu pălării de bărbaţi şi femei.dădură de bariera Etoile. după cum ne amintim. pahare şi sticle. ulcioare de bere. Iată unde ajunsese pe la ceasurile patru şi jumătate dupăamiază petrecerea cîmpenească începută la cinci 161 .

îe trecuse şi pofta de mîncare. Unii. ca burghezii. ucenici tipografi. era numai lumină şi prăfăraie. care. îi auzeai rîzînd. Alţii beau. Soarele apunea. însoţită de următorul refren : Daţi-ni-l înapoi pe tatăl nostru de la Gând 3. cu trompeţii înainte. cobora bulevardul Neuilly. abia instalat rege după prima abdicare a lui Napoleon (1814). două lucruri din care e făcută gloria. ftlfîla pe clădirea Tuiieriilor. această marmură care nechează. Piaţa Concorde. isteagul alb. Bulevardul Ghamps-Elysees. 3 Tatăl nostru de la Gând era Ludovici al XVIII-lea. sortită să batjocorească cele „o sută de zile" 2 . hore de fetiţe cîntau şi jucau cîte o bătută burboneză. Caii de la Marly'. Un escadron măreţ al unui regiment de gardă. Era un timp de pace neîndoielnică şi de adîncă securitate regalistă. printre trecătorii care se adunau în cerc şi băteau din palme. redevenită Piaţa Ludovic al XV-lea. Toată lumea era bine dispusă. Lucrarea a fost aşezată mai tîrziu în Cbamps-Elysâes. care în 1817 nu dispăruse cu totul de la cheuiori. erau împrăştiaţi prin piaţa cea mare şi prin Piafa Marigny şi se jucau cu cercuri sau se învîrteau pe căluşei de lemn. fusese izgonit da înapoierea acestuia din insula Elba şi se refugiase la Gând. destinată a împodobi grajdurile castelului din Marly. 1 A doua domnie a lui Napoleon I. uneori chiar împodobiţi cu floarea de crin. Daţi-ni-l înapoi! O mulţime de mahalagii îmbrăcaţi de duminică. era înţesată de oamenii care se plimbau mulţumiţi. între întoarcerea din insula Elba şi abdicarea după înfrîngerea de la Waterloo (martie—iunie 1815). purtau scufii de hîrtie. se încordau într-un nor de aur. Ici şi colo. uşor trandafiriu în lumina apusului. Mulţi dintre ei purtau floarea de crin de argint atîrnată de panglica aîbă moarată. la modă pe atunci. Era epoca în care un raport secret î Sculptură în marmură do Guillaume Coustou (sffrşitul secolului al XVlI-lea). Caretele treceau încoace şi încolo. plin de soare şi de mulţime. oraş în 182 .dimineaţa.

cîteva săptămîni mal tîrziu. nu. cînd e vorba de libertate. au răsturnat monarhia. sire. atît de dispreţuită de către contele Angles. Nu e primejdios. se isprăvea astfel: In concluzie. cu privire Ia mahalalele Parisului. n-avem să ne temem de oamenii aceştia. nimeni nu e mai uşuratic şi mai leneş decît el. cel din Paris. e admirabil în orice fel de încăierare. e o prostime cumsecade. se bucura de stima republicilor antice. nimeni nu pare să uite mai lesne decît el. Dă-i o suliţă şi va face un 10 august 1 . 163 . E de observat că în ultimii cincizeci de ani statura acestei populaţii a descrescut. proclamarea republicii.şi special al prefectului de poliţie Angles. acest lucru e totuşi cu putinţă şi în asta stă miracolul poporului din Paris. şi în piaţa publică din Corint era colosul de bronz al unei pisici. Păzeşte-te! Păru! 1 La 10 august 1792 masele pariziene răsculate. N-avem să ne temem de nimic din partea populaţiei capitalei. e leneş. Poporul de jos. ca pentru a servi de pereche Minervei fără aripi din Pireu. El e punctul de reazim al lui Napoleon şi tot din el îşi trăgea puterea Dantorî 2 . din provincie. Acesta nu e de loc pe cît se crede „o prostime cumsecade". smulge piatra caldarîmului. Cînd e vorba de patrie. devenit eontrsrevolutionar. Sînt nepăsători şi tnndavi ca pisicile. e zbuciumat. ceea ce a permis.a r putea preschimba în leu. ceea ce era atenianul faţă de grec. dă-i puşcă şi veţi avea un Austerlitz. a fost judecat şi ghilotinat în aprilie 17B4. se înrolează. Poliţia naivă a restauraţiei vedea poporul Parisului mai „frumos" decît e. Parizianul e. faţă de francez. 2 Unu! din conducătorii iacobinilor între 1789—1794 . iar poporul din mahalalele Parisului e mai scund decît era înainte de revoluţie. sub conducerea Iaco binilor. Nimeni nu doarme mai bine decît el. Pe scurt. Pisica. întruchipa în ochii lor libertatea. să nu te încrezi însă într-însul. Cei de-aci sînt nişte oameni mărunţei. Prefecţii de poliţie nu cred că o pisică s . dar cînd ştie că-l aşteaptă gloria. adresat regelui. Ar trebui să-i pui clte doi cap la cap pentru a face un grenadier de-al maiestăţii-voastre.

Daţi-i un cîntec pe măsura firii lui şi veji vedea ! Atîta vreme cît n-are decît refrenul Carmagnolei 3 . în semn de umilinţa. Favourite.lui încolăcit de furie e epic. . mahalagiul acesta va creşte. Dacă-i bate ceasul. să ne întoarcem la cele patru perechi ale noastre. au fost silite. să treacă pe sub un arc de furci. Numai datorită mahalagiului parizian. dacă nu te-aş mai iubi ? — Eu ? Ah 1 Să nu spui asta nici în glumă! Dacă nu 1 Strada Greneta din centrul Parisului era pe atunci strimtă şl deci uşor de barat prin baricade. Listolier sufla într-o trompetă de lemn.n. simbol al sclaviei. armatele romane fnfrfnte de samnifi. Favourite se uita cu duioşie la Blachevelle şi-i spunea : — Blachevelle. VI UN CAPITOL IN CARE TO IUBESC LA NEBUNIE ŢI SE Vorbe de clacă şi cuvinte de dragoste. Luaţi seama ! Din cea dintîi stradă Greneta ' întîlnită va face furci caudine 2 . 3 Cîntec revoluţionar de la 1789. era pe sfîrşite.e. cămaşa îi cade ca o hlamidă. revoluţia unită cu armata cucereşte Europa. nu-l răstoarnă decît pe Ludovic al XVI-lea . Fantine zîmbea. tn 321 î. suflarea i se va preschimba în furtună. Tholomyes bea. faceţi-l să cînte Marseieza şi va elibera lumea. Cina. cuvintele de dragoste sînt nori. va privi cu o căutătură grozavă. După ce-am isprăvit această notiţă. şi unele şi altele îţi scapă printre degete . un popor din Abruzii actuali. Cîntă: asta e bucuria lui. scrisă pe marginea unui raport al lui Angles. 2 Aluzie la un episod din istoria romană . cum s-a şi înttmplat în 1792 şi tn 1848. te ador! Vorbele astea îl făcură pe Blachevelle s-o întrebe: — Ce-ai face. Fameuil şi Dahlia cîntau încet. iar vorbele de clacă sînt fum. după cum am spus. şi din bietul lui piept şubred va porni un vînt care va mişca din loc cutele Alpilor. omuleţul acesta se va ridica. Zephine rîdea. cumpărată la Saint-Cloud.

Favourite urmă : — Da. Vai. e foarte bine ! Se prăpădeşte atît de tare după mine.m-ai mai iubi. Ce-mi pasă ! Ii spun lui Blache velle că-l ador. Blache velle e foarte zgîrcit. măi băiete. te-aş jupui. Vîntul mă scoate din fire. nu se mai potoleşte. e un tip foarte bine. Ah. Toată vara a plouat. dumnezeule. uite. E un băiat foarte bine. — Nu pot să-l sufăr. Aoleu. maică-sa îi spune: „Ah. Untul e atît de scump! Şi pe urmă. te-aş zgîria. Numai artiştii pot spune aşa ceva. îl cunoşti ? Se vede că e făcut să fie actor. mi-a spus: „Domnişoară. cum mint! Favourite tăcu o clipă şi urmă : — Vezi tu. Dahlia. care locuieşte peste drum de mine. în extaz. prin unghere întunecate. 165 . că într-o zi. Nu ştii ce să mănînci. te-aş azvîrli în apă şi aş pune să te închidă. Sînt pe cale să-mi pierd min ţile după puştiul ăsta. răspunse Favourite pe acelaşi ton. Am spleen '. prin poduri pline cu şobolani. Dahlia. cît de sus poate să urce — şi cîntă. îi spuse încet Favouritei. şi mai ştiu eu ce ? că-l auzi de jos! Cîştigă doi franci pe zi la un avocat scriindu-i procese. E zgîrcit. şi declamă. faceţi clătite din mănuşile dumnea voastră şi le mănînc". mi s-a dus liniştea ! Uite-l că începe să strige. în mijlocul gălăgiei : — Văd 'că te prăpădeşti după Blachevelle al tău. şi asta cu greu. Cum se întoarce acasă. crezi că mi-ar fi ruşine ? Păcătosule ! Blachevelle se răsturnă pe scaun. sînt tristă. şi închise ochii cu mîndrie. 1 Depresiune sufletească provocaţi de melancolie şl plictiseală. îmi place ăla mic. apucînd din nou furculiţa. la piaţă nu se mai găseşte decît mazăre. cum spun englezii. cum mint! Hm ? Vai. Blachevelle zîmbi cu îngîmfarea voluptoasă a unui om gîdilat în amorul lui propriu. mestecînd ceva. îmi plac actorii. cînd m-a văzut făcînd aluat de clătite. ţi-aş sări în spate. E băia tul unui fost cîntăreţ de la Saint-Jacques-du-Haut-Pai3. e groaznic să luăm masa într-o odaie unde e un pat. asta mă dezgustă de viaţă. Ah. îmi spargi urechile !" Umblă prin casă. aş chema poliţia ! Ce.

foarte apreciat Ia sfîrşitul secolului al XVIII-lea în cercurile aristocratice. ■— Jos cu tiranul! spuse Fameuil. e mistuită. Domnilor. Marchizul de Montcalm era pe atunci un regalist celebru. numele personajului arătat mal departe. mon calme (calmul meu) şi Montcalm. se pronunţă identic. să mîncăm cu reculegere. să ne ospătăm încet. Nu se mai înţelegea nimic. alţii vorbeau cu aprindere şi toţi deodată. Acest mediocru joc de cuvinte3 avu efectul unei pietre azvîrlite într-o mocirlă. Dacă vrem să fim scînteietori. 2 Om politic francez (1754—1838). — Bombarda. nu vă grăbiţi. Broaştele tăcură. Să amestecăm măreţia cu lăcomia . lasă-ne în pace! spuse Blachevelle. — Tholomyes. domnilor! Grimond de la Reyniere' e de părerea lui Talîeyrand 2 . — Tholomes — zise Blachevelle — priveşte-mi calmul 1 — Tu eşti marchizul ! îi răspunse Tholomyes. reluă Fameuil. Tholomyes ridică glasul: — Să nu mai vorbim la întîmpiare şi nici prea repede! rosti el. Excesul de zel pierde piersicii şi caişii. vreau să spun îngheţată. să ne gîndini mai întîi. adăugă Listolier. dacă se grăbeşte.*>■**?>* *'£"&_ vi r ÎNŢELEPCIUNEA LUI THOLOMYES: în timp ce unii cîntau. Să nu ne gră bim ! Vedeţi primăvara. O revoltă surdă făcu grupul să murmure. Prea multă improvizaţie goleşte mintea în chip prostesc. Bombance şi Bamboclie ! strigă Listolier. — Prieteni — exclamă Tholomyes pe tonul unui om care devine din nou stăpîn pe situaţie — veniţi-vă în fire 1 Nu trebuie să întîmpinaţi cu atîta uimire un calam1 Autor al unui Almanah al mtncăcloşilor. — Duminica există. 166 . Deviza lui era : „Fără exces de zel I" s In limba franceză. Excesul de zel ucide gingăşia şi bucuria unei mese bune. consulatului şi Imperiului. — Sîntem cumpătaţi. Fără exces de zel. ministru de externe tn timpul directoriului. Berea care curge nu face spumă.

e. după care Octavian a rămas stăpîr. După ce mi-am îngăduit aceasta. în bucurie şi în jocuri de cuvinte. mai sublim şi mai încîntător în omenire. şi spiritul. că am înţelepciunea lui Amphiaraus 4 şi chelia lui Cezar. fără zăpăceală.n. fără exces. vă place plăcinta cu mere ? Nu mîncaţi prea mult! Chiar cînd e vorba de plăcintă. a făcut jocuri de cuvinte. Doamnelor. se pierde în azur.n. chiar ia rebusuri. 2 Regină a Egiptului antic (secolul I î. Gulax — tipuri de mîncâeioţ. Lăcomia pedepseşte pe cel lacom: Guta punit Gutax 6 . Gluma cade oriunde. Şi băgaţi de seamă că acela al Cleopatrei a precedat bătălia de la Actium 3 şi că fără el nimeni nu şiar aminti de oraşul Toryn.e. şi poate chiar dincolo de omenire. vă mai spun o dată.). dragostea chiar. fără zel. e nevoie de bun simţ şi de artă.! Tbebel. Şi ţineţi minte asta : oricare dintre patimile noastre.bur căzut din cer. 6 Trebuie să fie o măsură în toată (Horafiti. Indigestia e pusă de bunul dumnezeu să facă morală stomacului. în veselie. cuvînt grecesc care însemnează lingură de bucătărie. are un stomac pe care nu trebuie să-l umplem prea 1 Personaj legendar din mitologia greacă.). a! Romei. nimic mai mult. lui Antoniu şi a Cleopatrei (31 î. O pată alburie care se turteşte pe stîncă nu împiedică condorul să plutească. Trebuie să existe o măsură chiar la mîncare. Eschyl pe-a lui Polynice'. mă întorc la discursul meu. Tot ce exista mai măreţ. Satire). erou al tra gediei lui Eschyl Cel şapte contra Thcbel. rege a. Ascultaţi-mă pe mine. E nevoie de o limită. Calamburul este găinaţul spiritului care zboară. Isus Hristos a făcut un calambur pe spinarea sfîntului Petru. * Personaj mitologic : unul dintre argonauţi. Est modus in rebus 5 . după ce a ouat o prostie. s Victoria navală a lui Octavian împotriva. ' Gula. Tot ce cade în felul acesta nu e numaidecît vrednic de respect şi de entuziasm. Moise pe-a lui Isaac. i67 . Legenda spune că era înţelept ţi avea darul profeţiei. Fraţilor. Departe de mine intenţia de a insulta calamburul ! II cinstesc pe măsura meritelor lui. chiar în glume. Cleopatra 2 pe-a lui Octavian.i din comedia populară latină.

spuse Listolier. 3 Consul. Iată reţeta: limonada. pentru că ştiu ce diferenţă e între o chestiune rezolvată şi una pendinte. o placă de plumb. nu dormiţi. caballeros. spetiţi-vă. adăugaţi la aceasta o dietă severă — crăpaţi de foame! — băi reci. Asta înseamnă Prosper. să ne punem stavilă poftei. să scăpaţi de patul nupţial şi să ţineţi piept amorului ? Nimic mai simplu. căraţi bolovani. ca Sylla3 sau ca Origene *. staţi de veghe. Nu înseamnă că sînt neapărat un dobitoc. Fericît cel care. Favourite îl asculta cu atenţia încordată. „Hotărtrea eroică" a lui este renunţarea la puterea dictatorială.mult. In orice lucru trebuie sa scriem la timp cuvîntul finis'. brîuri de ierburi. atunci cînd îi bate ceasul. am să fiu doctor. gentlemeni. daţi pe gît băuturi azotoase şi ceaiuri de buru ieni. să ne strunim imaginaţia şi să ne ducem singuri la închisoare. prieteni 1 Vreţi să nu mai simţiţi nici o poftă. muncă pe brînci. Trebuie să ne stăpînim atunci cînd e nevoie. * Filozof creştin din secolele II—I II . înţelept e acela care ştie la un moment dat să se aresteze pe el însuşi. — Eu vreau mai bine o femeie.). gustaţi fierturi de mac şi de agnuscastus. apoi dictator roman (secolul I t. vă vorbesc serios. pentru că mi-am isprăvit de bine de rău dreptul. foarte multă gimnastică.e. după cît se pare. 168 . — Felix — spuse ea — ce cuvînt frumos 1 îmi place numele ăsta. Aveţi puţină încredere în mine. Tholomyes urmă : — Quirites. ia o hotărîre eroică şi renunţă. 2 însărcinat cu instruirea crimelor comise asupra unor rude apro piate. 1 Sfîrşit (lat. Aşa cum mă cheamă Felix Tholomyes. pentru că am susţinut o teză în latineşte asupra felului în care se executa tortura la Roma pe vremea cînd Munatius Demens era chestor al paricidului 2 şi fiindcă.n. Vă sfătuiesc să fiţi cumpătaţi în dorinţele voastre. fricţiuni cu apă de Saturn şi cataplasme cu oxycrat.). E pe latineşte. S-a retras In Palestina spre a evita persecuţiile romane împotriva creştinilor din Alexandria (Egipt).

Şi iată dovada. cu feţişoara ta boţită ai fi îneîntătoare dacă n-ai fi cam strîmbă. vă idolatrizez pe toate ! O. Eşti făcută ca să pri1 Acum. din invidie. Josephine. Şi. nimfe şi muze! într-o zi. Păziţi-vă de ea ! Vai de cel care se încrede în inima schimbătoare a femeii ! Femeia e prefăcută şi ascunsă. Favourite. Bacche. pe cînd Blachevelle trecea rîuleţul din strada GuerinBoisseau. răspunse Tholomyes. cântarul din Alicante. care fusese supranumit pictorul buzelor. care-şi arăta pulpele. domnişoarelor. aşa butoaie. eu vă spun : gre şeala e îndrăgostită. O. se ridică : Trăiască vinul ! Nune te. In ce priveşte pe Favourite. Zephine. Şarpele e dugheana de peste drum.— Femeia ! reluă Tholomyes. Aroba Casti liei conţine şaisprezece litri.) 169 . cuartinul din Baleare. un sfat prietenesc: mai greşiţi pe la vecini. Prologul acesta i-a plăcut şi Blachevelle s-a îndrăgostit. almuda din Canare douăzeci şi cinci. Bacchus. — Tholomyes — strigă Blachevelle — eşti beat! — Pe naiba ! spuse Tholomyes. te voi cînta pe tine I (în original tn limba latină. Trăiască ţarul care e mare şi să-i trăiască cizma care e şi mai mare! Doamnelor. Dragostea nu e făcută ca să se închircească şi să se tîmpească asemeni slujnicelor englezoaice. care au genunchii bătătoriţi de atîta frecat la duşumele. dacă aveţi chef. — Bine. Parcă. Ea nu e făcută pentru asta. Ascultă ! înainte de tine nu exista nici o făptură demnă de acest nume. e pe spanioleşte. Doamnelor. draga de ea ! S-a spus : greşeala e omenească. o. Ea nu poate suferi şar pele. ea rătăceşte veselă. a văzut o fată frumoasă cu ciorapi albi şi bine întinşi. numit Euphorion. ai buze ionice! Era un pictor grec. serîoras: aşa popor. burduful ţarului Petru. treizeci. douăzeci şi şaise. s-ar fi aşezat cineva pe faţa ta frumuşică. doi sprezece . Fata de care se îndrăgos tise era Favourite. o. umplîndu-şi paharul. din nebăgare de seamă. Caracteristica iubirii e rătăcirea. — Atunci fii vesel 1 reluă Blachevelle. cartam' ! Iertati-mă. Numai grecul ăsta ar fi fost vrednic să-ţi picteze gura.

înţelepţii. cu ochii în văzduh. femei. sînt o arătare . ofensate de această alegere. roadeţi prea mult zahăr ! O. Cuvintele sînt mincinoase. după legenda biblică. Numele ne pot înşela. eşti o femeie dintre cele mai luminoase! Doamnelor. dar oricine am fi. ocoliţi acest risc. oferit do Paris zeiţei Afrodita (Venus) ca premiu al frumuseţe! ei. drăguţelor: mîncaţi prea mult zahăr. gingăşie. O floare trebuie să miroasă frumos şi femeia să aibă spirit. cîntă. un al doilea sfat: nu vă măritaţi . Mărul mtncai de Eva. Meriţi brevetul de invenţie a femeii frumoase. sex ronţăitor. Mă cheamă Felix şi nu sînt fericit. tu ai creat-o. Vorbeam de Eva. şi orice am spune noi. căsnicia e un altoi. lumină blîndă a dimineţii. să ştii un lucru : eu Tholomyes. nu te mai tutuiesc. Fantine. totul în ea e frăgezime. e o visătoare. fiică demnă de-a fi numită margaretă sau perlă. Fantine. nimic nare să împiedice croitoresele şi pantofăresele să viseze bărbaţi bătuţi în diamante. Bine. să nu ne încredem în nume. simbolizează inducerea tn păcat. Lucrul acesta m-a înduioşat. O. O. şi care. 170 . dar ea nici nu m-aude. o senzitivă. dar care se refugiază în iluzii. rătăceşte printr-o grădină unde zboară mai multe păsări decît sînt în realitate! O. De altfel. dar ţineţi minte asta. în locul dumitale m-aş chema Roza.rneşti mărul ca Venus. iese bine sau prost. Nu spun nimic despre Fantine. fie. se roagă şi se uită la albastrul cerului. tinereţe. Să nu primim orbeşte indicaţiile pe care ni le dau. Misa Dahlia. o gînditoare. bălaia fată a nălucilor. Fetelor nu le poţi scoate căsătoria din cap . Dar ce tot îndrug eu aici ? îmi bat gura degeaba. e o nălucă cu înfăţişare de nimfă. Favourite. fără să ştie prea bine nici ce vede. O. nici ce face. naveţi decît un cusur. pentru că în felul acesta trec de la poezie la proză. Ar fi o greşeală să comandăm dopuri la Liege şi mănuşi Ia Pau. frumoşii şi micuţii tăi dinţi albi se prăpădesc 1 Prima aluzie trimite la mitologicul „măr al discordiei". Vorbeai adineauri de numele meu. sau ca să-l manînci. ruşinoasă ca o călugăriţă care s-a rătăcit printre midinete. ca Eva'. Frumuseţea începe pu tine. ceea ce !-a atras ura Herei (Junonei) şi Pallas-Athenei (Minervei).

TO 1 Motiv de război. succesele politice şi militare ale lui Iuliu Cezar l-au atras simpatia concetăţenelor sale.după zahăr. 4 Joc de cuvinte bazat pe dublul sens al verbului enlever (a răpi) : cel propriu şi cel figurat (a fermeca) . fără remuşcări ! Schimbaţi-le ca la cadril ! In dragoste nu există prieteni. populaţie dintre Latium şi Umbria. întemeietor al Ro mei." Tholomyes se întrerupse. de-aici coagularea şi apoi solidificarea sîngelui. război pe viaţă şi pe moarte ! O femeie frumoasă e un casus belii' . Or. — Răsuflă. rezemat de Listolier şi Fameuil. s-au aşezat cu copiii lor între cele două armate şi au evitat ciocnirea. după care a distribuit luptătorilor din armata sa fiefurile nobililor anglo-saxoni căzuţi în luptă sau alungaţi . ar fi pornit o expediţie împotriva sabinilor. soţiile acestora ar fi făcut parte din această răsplată. Zahărul usucă cel mai mult dintre toate sărurile. vouă vă lipseşte totul. Oriunde e o fată drăguţă. Nici o cruţare . ducele Normandiei. eu arunc asupra tuturor acestor văduvi nenorociţi proclamaţia sublimă dată de Bonaparte armatei din Italia: „Soldaţi. aşcultaţiimă bine. îngîna o arie tînguitoare. ca legăromană. duşmănia e declarată pe faţă. Tholomyes ! spuse Blachevelle. Iată de ce diabetul atrage după sine oftica. cînd cu rime din belşug. zahărul e o sare. însă sabinele. Bărbatul care nu e iubit pluteşte ca un vultur peste iubitele celorlalţi. El pompează prin vine lichidele sîngelui. devenite soţii ale romanilor. care a cucerit Anglia (1066). Cezar le-a răpit pe cele romane 4. Toate invaziile din istorie au fost provocate de fuste. In vremea asta. faceţi cuceriri! Furaţi-vă unii altora iubitele. pentru a le răpi femeile. Aşadar. o femeie frumoasă e un flagrant delict. după care Romulus. Femeia e dreptul bărbatului. fără nici un înţeles. Duşmanul are totul. Domnilor. Orice sare usucă. 2 Aluzie la o legendă 171 . Mă întorc spre bărbaţi. cînd de loc. — Mizerabilii. Wilhelm a răpit femeile saxone 3 . Romulus a răpit sabinele 2 . de-aici tuberculele în plămîni. Cîţiva ani după aceea. 3 Este vorba de Wilhelm Cuceritorul. nu mai ronţăiţi zahăr şi-o să trăiţi. Blachevelle. unul din acele cîntece de atelier alcătuit din cuvinte venite la întîmplare. sabinii au venit înarmaţi ca să le reia. de-aici moartea.

îl umplu şi începu din nou : — Jos cu înţelepciunea ! Uitaţi tot ce-am spus ! Să nu fim nici ruşinaţi. Fantine! Dar. Justinian' să fie bărbatul. Vară.fîntu Ioan . Popii nătărăi dădură Parale berechet unui curcan Să-l facă pe Glermont-Tonnerre Papă la S. Din ordinul lui au fost compilate monumentele de drept roman intitulate Digesta. Georgiee ale străzii Madame şi ale aleii Observatorului! O. nici ruşinoşi. Institutele şi Novelele. Totul e frumos. Ţin un discurs bucuriei. 2 Celebru ctntăret de operă din secolul trecut. Luxembourg! O. Indigestie şi Digesta. Din strănutul soarelui s .a născut pasărea colibri. mi-ar plăcea pampasurile Americii. te salut! O. Muştele bîzîie printre raze. să fim veseli! Să ne întregim cursul de drept cu nebunii şl cu mîncare. Sufletul meu îşi ia zborul spre pădurile virgine şi spre savane. soldaţi visători ! O.narea unui copac şi ca vuietul vîntului. dădace pline de farmec. Iată prin ce cuplet îşi rosti grupul nostru replica la discursul lui Tholomyes. Versurile astea nu potoliră improvizaţia lui Tholomyes . Dar Clermont nu putu fi papă. cîntece care se nasc din fumul pipelor şi se împrăştie şi pier o dată cu el. o sărută pe Favourite. Sărută-mă. ' împărat al Imperiului roman de răsărit (secolul al Vl-lea). Fiindcă nu era popoi. De necaz curcanul crapă Şi le dă banii-napoi. acesta îşi goli paharul. care în timp ce păziţi copii vă distraţi zămislind alţii! Dacă n-aş avea arcadele Odeonului. din greşeală. şi ghiftuiala femela ! Bucurie în adâncuri! Trăiască creaţiunea ! Lumea e un diamant mare! Sînt fericit ! Păsările sînt uimitoare ! Ce sărbătoare pretutindeni ! Privighetoarea e un Elleviou 2 pe gratis. 172 .

declară Blachevelle. — Fie! — Cine îţi place ţie mai mult: Descartes sau Spinoza ' ? — Desaugiers2. După ce rosti sen tinţa asta. doamnelor. materialist şi ateu (1632—1677). — Nu şi pentru cei care au o falcă de argint. care se află la trei sute şapte1 Mare filozof olandez. dar se îndoiesc. neştiinfifică. E mai luxos. Discipol al filo zofului francez Descartes (1596—1650). 13* 173 . E frumos. e vin de Madera. Or. Am avut o discuţie cu Listolier. — O discuţie e bună — răspunse Tholomyes — dar o ceartă e şi mai bună. — Discutam filozofie. de vreme ce se mai poate dis cuta anapoda. Afirmă. care se vedea prin ferestrele Bombardei. Ceea ce beţi aici. spuse Zephine. şi la Edon de os. Privea în clipa aceea Palatul Invalizilor. cu aerul acesta liniştit. spuse Tholomyes. La Bombarda mînerele sînt de argint. mai asiatic. Nu s-a isprăvit totul pe pămînt. argintul e mai de preţ decît osul. Cinste zeilor nemuritori ! Oamenii mint. — Uitaţi-vă la cuţite 1 reluă Blachevelle. Mai sînt pe lumea asta oameni care ştiu să deschidă şi să închidă cu haz cutia cu sur prize a paradoxului. Din silogism ies lucruri neaşteptate. — Tholomyes ! strigă deodată după o clipă Fameuil. pe care l-a combătut pentru con cepţia lui dualistă. din viile de Coural das Freiras. observă Tholomyes. 2 Cupletist şi vodevilist foarte aplaudat sub imperiu. dar rîd.VIII MOARTEA UNUI CAL — La Edon se mănîncă mai bine decît la Bombarda. — Mai bine să mă oglindesc în farfurie ! zise Favourite. să ştiţi. bău şi începu din nou : Accept viaţa. Uitaţi-vă la sala de jos ! Are oglinzi pe pereţi. — Mie îmi place mai mult Bombarda.

student tn medicină. cine era Aspasia ? Cu toate că a trăit într-un timp în care femeile nu aveau încă suflet. şi cu Thygelion 3 din Cheronea. aşa cum Aspasia se îmbarca cu Pericle 8 pe flota din Samos. prietena lui . 1 Berquin. tradusă şi în limba romfnâ. Carabine. vă dă aceste trei sute şaptesprezece stînjeni pentru patru franci şi cincizeci de centimei Fameuil îl întrerupse din nou : — Tholomyes. şi Carabine urcă împre ună cu Carabin 7 în corabia de la Saint-CIoud. nume comune folosite slnibolic. 3 Munofis.sprezece stînjeni deasupra nivelului mării 1 Piti atente cînd beţi I Trei sute şaptesprezece stînjeni 1 Şi domnul Bombarda. 6 Dragostea e aceeaşi la toţi (Vergiliu. 7 Carabin. Un ultim cuvînt: ştiţi. o. Thygelfon — patroni de ospătarii tn antichitate (Egipt şi Grecia). Aspasia. Nimic nu e mai inedit în creatiunea creatorului. Nil sub solem novam 5 . autorul lucrării Măgarul de aur. Care e autorul tău preferat ? — Ber. părerile tale sînt lege. Aspasia era un suflet : un suflet de o nuan(ă roză şi purpurie.. generosul restaurator.. existau bombarzi în Grecia şi în Egipt. spune Solomon : amor omnibus idem 6 . conducător al democra ţilor. Georglce). 8 Om politic atenian (secolul al V-Iea t. Choux2. mai fragedă decît zorile. 174 . soţia sa. Ne-o spune Apuleius 4 .). doamnelor.. 4 Scriitor latin din secolul al 1l-lea. ziarist Şi poet francez (1765—1839). dacă ar putea să-mi aducă o dansatoare egip teană. — Quin ' ? — Nu.n. Aspasia era o făptură în care se atingeau 2 Berchoux. dacă rni-ar aduce o hetairă ! căci. mai aprinsă decît focul. Vai! mereu aceleaşi lucruri şi nimic nou. s Nu există nimic nou sub soare (tn limba latină In original). spune Vergiliu..e. doamnelor. Şi Tholomyes urmă : — Cinste lui Bombarda ! Ar fi egal cu Munofis din Elephanta. autor de idile şi romanţe dulcege pentru tineret (1750—1791).

şi surpriza ? 1 Filozof Idealist din Grecia antică (secolul al V-lea f. dăruind oamenilor focul. Favourite. * Parodie a unei strofe din Consolarea către Dupirler. tipul femeii nestatornice. Din pricina izbiturii.4 — Bietul cal! suspină Fantine. care înjura şi (una. unde un vultur îi ciugulea zilnic măruntaiele. Şi. animalul. In clipa aceea.). Aspasia a fost zămislită pentru împrejurarea în care Iui Prometeu 3 i-ar fi trebuit o tîrfă. încrucişîndu-şi braţele şi dînd capul pe spate. de Malherbe. Veselii ascultători ai lui Tholomyes întoarseră capul spre tămbălăul din stradă şi Tholomyes profită de situaţie ca să-şi încheie discursul cu această strofă melancolică : Ea era din lumea în care trăsuri şi carete Au cam aceeaşi viaţă. Legenda spună că. s-ar fi oprit cu greu. Intîmplarea adunase mulţimea. să rostească cuvîntul sacramental „boală !".e. căruţa şi oratorul se opriră. Ajuns în faţa Bombardei. bătrînă. 2 Eroina romanului cu acelaşi titlu al abatelui PnSvost .n. poem de Fr. slabă. sleit şi împovărat. nu voise să meargă mai departe. care trăgea o căruţă foarte grea. întărit de o cruntă lovitură de bici. 3 Personaj mitologic. gloabă. — Uite-o pe Fantine care o să se apuce să plîngă de mila cailor! Cum poate fi cineva atît de dobitoacă I exclamă Dahlia. că gloaba căzuse fără să se mai ridice. Era o iapă din Beauce. Socrate ' şi Manon Lescaut 2 . 175 . îl privi cu hotărîre pe Tholomyes şi-l' spuse : — Ei. Tholomyes. bună de jupuit. furat de la zei. dacă chiar în acea clipă pe chei n-ar fi căzut un cal.cele două extreme ale femeii. Dar abia avusese vreme căruţaşul. era prostituata zeiţă. a trăit cît gloabele trăiesc i Numai o dimineaţă. Prometeu a fost pedepsit de Zeus cu înlănţuirea pe o sttncă. dezlănţuit.

Fiecare sărută foarte serios fruntea iubitei lui. Era tocmai ora de plecare a poştalionului cu bagaje şi a diligentelor. Doamnelor. spuse Blachevelle. — Fireşte că are să fie nostim. Domnilor. A sosit momentul. unul după celălalt. le făcură semne rîzînd şi apoi dispărură în gloata prăfuită a duminicii. — Să nu staţi prea mult! murmură Fantine. scoţînd capul afară şi vorbindu-şi de la un geam la altul. cîte o trăsură greoaie. Qele mai multe diligente o luau de-a lungul cheiului şi ieşeau pe la bariera Passy. răspunse Tholomyes. Fură luate îndată de iureşul de pe marginea apei. care cotropeşte în fiecare săptămînă bulevardul ChampsElysees. adăugă Tholomyes. — Să nu staţi mult! strigă Fantine. — Pe frunte. pălăvrăgind. se întoarseră. Vă aşteptăm ! IX SFIRŞITUL VESEL AL BUCURIEI Rămase singure.— Tocmai. — Eu — reluă Favourite — vreau ceva care să fie de aur. spuse Dahlia. a venit ceasul să le uluim pe aceste doamne. aşteptaţi-ne un minut ! — Se începe cu o sărutare. apoi. pe care-l zăreau printre ramurile copacilor şi care le distra grozav. toţi patru se îndreptară spre uşă. greu încăr176 . Ii văzură pe cei patru tineri. Aproape toate mesageriile din sud şi din vest treceau pe-atunci prin Champs-EIysees. cu degetul pe buze. care ieşiră la braţ de la circiuma Bombarda. Din minut în minut. — Ce-au să ne aducă ? întrebă Zephine. vopsită în galben şi negru. Favourite bătu din palme: — începe să aibă haz ! spuse ea. fetele se aşezară două cîte două cu coatele pe marginea ferestrelor.

Favourite glăsui: — Ce tămbălău ! Parc-ar fi un maldăr de lanţuri care îşi iau zborul. Abia isprăvise Fantine cu oftatul. burduhoasă din pricina geamantanelor. Ţinea în mînă ceva care semăna cu o scrisoare. aşa e 1 rosti Dahlia. că băiatul care le servise masa intră în odaie. se repezea în mulţime cu toate scînteile unei fierării după ea. La un moment dat.cată. Să zicem că sînt un călător şi-i spun diligentei: „Eu plec înainte. — O hîrtie pe care au lăsat-o domnii aceia pentru dumneavoastră. coviltirelor şi valizelor. cu praful drept fum şi cu un fel de furie. Era o scrisoare. mă vede. Mă uit la ea numai din curiozitate. se opri o clipă şi apoi porni din nou în galop. zdrobea şoseaua. cu cai zgomotoşi. Credeam că diligenta nu se opreşte niciodată. ca şi cum s-ar fi trezit din somn. Favourite ridică din umeri. Favourite făcu o mişcare. — Ei bine — făcu ea — şi surpriza ? — Da. plină de capete care dispăreau la repezeală. Asta se face în fiecare zi. Ce e cu faimoasa surpriză? — Intîrzie cam mult! spuse Fantine. o să mă iei în trecere de pe chei". preschimbînd pietrele caldarîmului în brichete. Nu cunoşti viaţa. Dar uite ce scrie pe ea : Aceasta e surpriza. —■ Fantine asta e uimitoare. Deodată. draga mea 1 Trecu aşa o bucată de vreme. N-are adresă. una din aceste trăsuri. — Ce e asta ? întrebă Favourite. care se deosebeau cu greu în desişul ulmilor. răspunse chelnerul. Diligenta trece. Favourite smulse hîrtia din mîinile chelnerului. — Ciudat! spuse ea. Se miră de cele mai simple lucruri. Fantine se miră. — De ce nu ne-ai adus-o de îndată ? — Pentru că domnii — spuse chelnerul — au poruncit să nu v-o înmînăm decît peste o oră. — Na ! spuse ea. Zgomotul acesta le distra pe fete. se opreşte şi mă ia. 177 .

Nu prea ştiţi voi bine ce însemnează asta. am plecat. Noi ne supunem. deoarece stilul său solemn nu admitea expresii familiare. bărbaţii şi femeile acestea cumsecade ne numesc fii risipitori. Diligenta de Toulouse ne smulge din prăpastie. Asta însemnează •in codul civil. 2 Celebru bancher din timpul imperiului şi al monarhiei censitare. ne doresc întoarcerea şi vor să taie viţei în cinstea noastră. perfecţi. o deschise şi o citi (ştia să citească) : O. datorie şi ordine. copilăros şi cinstit. Patria vrea să fim. guarzi comunali şi consilieri de stat. Cele patru fete se uitară una Ia alta. Nu ne purtaţi pică! Semnat Blachevelle Fnmeuil Listolier Felix Tholomyis Post-scriptum: Masa e plătită. Plecăm. rupeţi-o şi voi pe ea. pentru că sîniern virtuoşi. b&trînii ne vor. cum spune Bossuet 1 . şi prăpastia sînteţi voi. Cinstiţi-ne! Ne sacrificăm. o.Desfăcu repede scrisoarea. în galop. iubitele noastre! Aflaţi că avem părinţi. taţi şi mame. Fugim în braţele lui Laffitte 2 şi pe aripile lui Caillard3. J78 . primministru în 1830. Favourite rupse cea dintîj tăcerea : • Este invocat aici prin antifrază. Adio! V-am făcut fericite aproape doi ani. cu trei leghe pe oră. 0 ştergem. fetiţele noastre frumoase! Ne întoarcem din nou la societate. ca toată lumea. 3 Aluzie la un celebru avocat francez din secolul al XVIII-lea. Plîngeţi-ne în grabă şi înlocuiţi-ne repede! Dacă scrisoarea asta vă rupe inima. In ceasul în care veţi citi aceste rînduri cinci cai focoşi ne vor duce spre tăticii şi mămicile noastre. taţi de familie. lată însă că părinţii aceştia gem. cunos cut prin promptitudinea cu care sezisa pricinile cele mai încurcate şi prin repeziciunea cu care îşi întocmea pledoariile şi cîştiga procesele.

Cum a plecat. cînd se întoarse la ea în odaie. şi biata fată era însărcinată. se puse pe plîns. păcăleala e buni. Peste un ceas. se dăduse lui Tholomyes ca şi cum i-ar fi fost bărbat. Oricum.— Ei bine ! giăsui ea. — Ideea aceasta trebuie să fi fost a Iui Blachevelle. — Foarte caraghios! spuse Zephine. prima ei iubire . Se cunoaşte. moarte fui Blachevelle şi trăiască Tho lomyes 1 — Trăiască Tholomyes! strigară Dahlia şi Zephine. — Dacă-i aşa. urmă Favourite. Şi izbucniră în rîs. Aşa e povestea. . Era. — Nu — spuse Dahlia — e o idee de-a lui Tholomyes. Fantine rîse împreună cu celelalte. Asta mă face să mă îndrăgostesc de el. cum e iubit. aşa cum am spus-o.

Pe scîndura asta era pictat ceva ce semăna cu un om care duce în spinare pe un altul. argintii. Dedesubt se putea citi această inscripţie: La sergentul de la Waterloo. De prea mult mers prin hîrtoape. în anul 1819. Tot întregul ăsta era îndesat. Era partea dinainte a unui camion. butucii. ai fi spus că este afetul unui tun uriaş. hîdă. Acesta de pe urmă avea epoleţi groşi de general. un fel de birt care a dispărut azi. dintre cele întrebuinţate în regiunile paduroase. vehiculul. Deasupra porţii se afla o scîndură bătută în cuie de-a lungul zidului. restul tabloului era pierdut în nori de fum şi înfăţişa probabil o bătălie. Cu toate astea. spoială gălbuie. osia şi oiştea erau acoperite cu o pătură de nămol. Nimic mai obişnuit decît o cotigă sau o căruţă la poarta unui han. obezile.CARTEA A PATRA A ÎNCREDINŢA ÎNSEAMNĂ UNEORI A DA DE-A BINELEA DOUĂ MAME SE INTÎLNESC în primul pătrar al acestui veac exista la Montfermeil. cu un fus în care se îmbuca o oişte grea. Birtul acesta era (inut în străduţa Boulanger de soţii Thenardier. împodobiţi cu stele mari. ca care se cară trunchiuri şi grinzi. Această parte dinainte era alcătuită dintr-o osie masivă de fier. greoi şi diform. destul de asemănătoare aceleia cu care se împodo180 . roţile. ar fi atras prin volumul ei atenţia unui pictor care ar fi trecut pe-acolo. aproape de Paris. care se rezemau pe două roţi peste măsură de mari. nişte pete roşii voiau să însemne sînge. sau mai bine zis bucata de vehicul care încurca strada în faţa birtului La sergentul de la Waterloo într-o seară de primăvară.

cea de un an şi jumătate îşi arăta burtica drăgălaşă şi goală cu neruşinarea nevinovată a copiilor. un lanţ gros. uriaşa jumătate de camion negru de rugină. şedeau în seara aceea alături.besc de obicei catedralele. două copilite. grozavă. cea mai mică în braţele celei mai mari. iar cealaltă de vreun an şi jumătate. O mamă văzu lanţul acela înfricoşător şi spuse: „Uite o jucărie pentru copiii mei!" Cele două copilite. apoi ca să ruginească de-a binelea. ca o draperie. nu la bîrneie pe care era sortit să le transporte. Sub osie atîrna. cealaltă brună. tipul uriaşului. întruchipînd forţa brutalii silită să acţioneze după ordinele unei voinţe superioare. în locul acela ? Mai întîi ca să încurce strada. ci la mastodonţii şi la mamuţii care ar fi putut fi înhămaţi cu el. Feţele lor naive erau două uimiri îneîntate. Mijlocul acestui lanţ spînzura sub osie. şi pe el. una de vreo doi ani şi jumătate. Deasupra şi împrejurul acestor capete delicate. 2 Personaj mitologic. ţinîndu-se de gît cu drăgălăşie. ca într-un leagăn. de altfel drăguţ şi îngrijit îmbrăcate. plină de curbe 1 Războinic filistean legendar. . 3 Personaj monstruos din Furtuna Iui Shakespeare. plămădite din fericire şi muiate în lumină. De ce oare această parte din faţă a camionului se găsea pe stradă. un tufiş înflorit din apropiere îşi trimitea trecătorilor mireasma ce părea că vine de la ele. străluceau . destul de aproape de pămînt. sub cerul liber. şi care n a n nici ele alt rost decît să fie acolo. vrednic de un Goliat ' ocnaş. ciclop. Homer l-ar fi legat cu el pe Polifem 2 . iar Shakespeare pe Galiban 3. ai fi spus că sînt doi trandafiri printre lanţuri vechi. O basma înnodată cu pricepere le împiedica să cadă. Există în vechea ordine socială o seamă de instituţii pe care le găseşti în acelaşi fel în drum. dar o ocnă de ciclopi. supraomenească. şi părea luat de la cine ştie ce monstru. fa(ă de care este mereu revoltată. ochii lor erau o mare bucurie. Lanţul acesta te făcea să te gîndeşti. Lemnul dispărea sub noroi şi fierul sub rugină. îţi amintea ocna. obrajii lor fragezi rîdeau. Una era castanie.

nu mai auzea şi nu mai vedea ce se întîmplă în stradă. fetiţele se minunau. spunea un războinic. La cîţiva paşi. apoi întoarse capul. Copilul acestei femei era una dintre făpturile cele mai dumnezeieşti din cîte se pot vedea. care-i spunea lîngă ureche : — Ai doi copii frumoşi. mama îngîna cu un glas fals o romanţă pe-atunci vestită : Trebuie. lanţurile hîde făceau un zgomot strident... specifică maternităţii. începuse tocmai prima strofă a romanţei. dar înduioşătoare în clipa aceea. 182 . se rotunjea ca intrarea unei peşteri. care părea să fie foarte greu. doamnă. Pulpele albe. La cîţiva paşi în faţa ei se afla o femeie. cu acea căutătură animalică şi cerească totodată. soarele în amurg lua parte la această bucurie şi nimic nu era mai îneîntător decît capriciul întîrnplării. Era rumenă şi sănătoasă. care făcea dintr-un lanţ de titani un leagăn de heruvimi. ghemuită pe pragul hanului. Mai căra şi un sac mărişor. Cîntînd şi privindu-şi fetele. Ar fi putut să se ia la întrecere cu celelalte două pentru drăgălăşenia cu care era gătită .Frumoasei şi duioasei Imogina l.şl de unghiuri sălbatice. continuîndu-şi romanţa. durdulii şi tari i se vedeau sub fustiţa ridicată. urmărindu-i cu privirea. o femeie lipsită de drăgălăşenie.. tradus în limba franceză In 1797. . Pe cînd le legăna pe cele două fetiţe. mama. cînd cineva se apropie de ea şi de odată auzi o voce. Iţi venea să muşti ' Eroina unei romanţe spaniole din romanul Călugărul al scriitorului englez Lewis. Femeia aceasta avea şi ea un copil în braţe. care semăna cu un strigăt de mînie. îşi legăna copiii cu ajutorul unei sfori lungi. răspunse mama.. de teamă să nu li se întîmple ceva. La fiecare legănare. avea o scufiţă de pînză subţire cu dantele şi un pieptar cu panglici. Era o fetiţă de vreo doi-trei ani.

Părul. arătătorul bătătorit şi jupuit din pricina acului de cusut. Fantine le pierduse repede din vedere pe Favourite. plin de clopoţei şi parfumat cu liliac. îi ascundea greoi mijlocul. Ochii nu păreau a-i fi uscaţi de prea multă vreme. Dormea. din care-i scăpa o şuviţă blondă. decît că trebuie să fi fost foarte mari şi că aveau gene minunate. Era Fantine. Cu toate astea. dar era acoperit cu totul de un comanac de călugărijă.din obrajii ei ca doua mere. Greu de recunoscut. părea foarte des. Avea mîini pîrlite şi pistruiate. înfăţişarea ei era sărăcăcioasă şi tristă. Gît despre marnă. sfărîmată de bărbaţi. acel veşmînt diafan. O cută tristă. o manta de lînă aspră de culoare închisă. Era tînără. se topise ca o chiciură strălucitoare pe care o iei drept diamante în soare şi care. Ce se petrecuse în aceste douăzeci de luni ? Se poate uşor ghici. care părea cusut cu veselie. îşi păstra încă frumuseţea. s-ar fi mirat. pierind. Legătura. Cît despre îmbrăcămintea ei. După ce fusese părăsită. nu părea. Prietenia lor nu mai avea nici un rost. Tatăl copilului . Era oare frumoasă ? Poate. strimt. Dacă le-ai fi spus peste cincisprezece zile că fuseseră prietene. Era îmbrăcată ca o lucrătoare care tinde să fie din nou ţărancă. dar ea nu rîdea. Rîsul arată dinţii frumoşi cînd îi ai. copiii dorm adînc în ele. nebunie şi muzică. strîns. Era palidă . Braţele mamelor sînt făcute din duioşie . îi cresta obrazul drept. O batistă mare. urît. începuseră lipsurile. făcut din muslin şi panglici. înnodat sub bărbie. ca ale invalizilor. albastră. îşi privea fetiţa adormită în braţe cu duioşia mamei care şi-a hrănit copilul. arăta sleită şi puţin bolnavă . dar îmbrăcată astfel. lasă ramura neagră. Fantine rămăsese singură. o rochie de pînză şi pantofi mari. care semăna cu un început de ironie. Trecuseră douăzeci de luni de la acea „păcăleală bună". privită cu atenţie. Despre ochii ei nu se pufea spune nimic. Dormea somnul încrezător al vîrstei ei. fusese desfăcută de femei. Zephine şi Dahlia. strînsă ca o basma. Era Fantine.

care ridica din umeri cînd era vorba de copilul lui şi nu lua în serios această făptură nevinovată. sfîntă de data asta. Fantine. întrezărea nelămurit posibilitatea unei despărţiri mai dureroase încă decît cea dintîi. cum se ştie. Cu toate că săvîrşise o greşeală. Totuşi. dar luă o botărîre. într-o dimineaţă frumoasă de primăvară. Poate că va găsi acolo pe cineva care s-o cunoască şi să-i dea de lucru. Celui care le-ar fi văzut pe amîndouă trecînd i s a r fi făcut milă. ducîndu-şi copilul în spinare. rămase cu vreo optzeci de franci. numai sfială şi virtute. Fantine abia ştia să citească şi nu ştia să scrie . Femeia asta n-avea pe lume decît copilul. îşi părăsise clientela şi aceasta îi întorsese spatele. o învăţaseră în copilărie să se iscălească. Da. Inima i se întunecă. îndemnată de legătura cu Tholomyes să dispreţuiască mica meserie pe care o cunoştea. toate panglicile şi toate dantelele pe fiica-sa. cu gust pentru plăceri. Inima i se strînse. Ii trebuia curaj. îl pusese pe un scriitor public să-i scrie o epistolă lui Tholomyes. dar ar trebui să-şi ascundă greşeala. apoi a doua.ei plecase — vai. îl avu şi se încorda. Tholomyes nu răspunsese la nici una. Intr-o zi. toate resturile de stofă. la Montreuil-sur-mer. pe deasupra. Nici un mijloc de cîştig. şi copilul navea pe lume decît pe maică-sa. Simţi vag că era pe pragul deznădejdii şi gata să alunece pe un drum rău. Renunţase vitejeşte la găteală. Părăsea Parisul la douăzeci şi doi de ani. se îmbrăcase în veşminte de pînză. dezobişnuită de muncă şi. după ce-şi plăti toate datoriile. ce era de făcut ? Nu mai ştia cui să se adreseze. punînd toată mătasea. rupturile de felul acesta sînt fără leac! — şi ea se văzu cu desăvîrşire singură. apoi a treia. Vîndu tot ce avea pe două sute de franci . după cum se va vedea. avea curajul sălbatic al vieţii. Fantine auzi cumetrele spunînd cu ochii la fetita ci : „Parcă-i poţi lua în serios pe copiii ăştia ? Te uiţi la ei şi ridici din umeri I" Se gîndi atunci la Tholomyes. îi veni în gînd să se întoarcă în oraşul ei de baştină. singura vanitate care-i rămînea. Fantine îşi alăptase 184 . firea ei era.

sub regele Ludovic-Filip. Şi. Să ne mărginim a spune că peste douăzeci de ani. lucru ciudat. Fantine ajunsese pe la amiază la Montfermeil. acest Tholomyes era un avocat de provincie. plătind cîte trei sau patru gologani de fiecare leghe. doamnă". pe uliţa Brutarului.singură copilul. Nu vom mai avea prilejul să vorbim despre domnul Felix Tliolomyes. Există vrăji. Pe cînd trecea prin faţa hanului Thenardier. gras. le admira cu atîta înduioşare. îi mulţumi şi o pofti pe trecătoare să şadă pe banca de la uşă. Cele două fetiţe fură pentru ea o astfel de vrajă. bogat şi CM trecere. Mama îşi ridică fruntea. tipul femeii care place soldaţilor în toată urîţenia lui. Cele două femei începură să vorbească : — Mă numesc doamna Thenardier. Cele două micuţe erau atît de vădit fericite ! Le privea. I se păru că vede deasupra hanului aceluia tainicul aici al providenţei. Ţinem hanul acesta. spuse mama celor două fetiţe. Le privea emoţionată. sînt cavaler Şi pornesc spre Palestina. ca să se odihnească. dar tot acelaşi om al plăcerilor. cînd şi cînd. Apoi îşi continuă cîntecul printre dinţi : Trebuie. Făpturile cele mai crude sînt dezarmate cînd li se mîngiie puii. colţuroasă. Această doamnă Thenardier era o femeie roşcovană. din pricina asta plâ'mînii îi osteniseră şi tuşea puţin. Ea stătea pe prag. mătăhăloasă. cu ceea ce se chemau pe-atunci trăsurelele din împrejurimile Parisului. nu se putu împiedica să nu-i spună cuvintele pe care le-aţi citit: „Ai doi copii frumoşi. alegător înţelept şi jurat foarte aspru. încîntate de leagănul lor uriaş. încît în clipa cînd mama se oprise să respire între două versuri ale cîntecului. După ce mersese. cele două fetiţe. Prezenţa îngerilor vesteşte raiul. avea un aer 185 . îi luaseră ochii şi se oprise dinaintea acestei imagini a bucuriei.

albaştri. întîlnind trăsura de la Villemomble. Mama Thenardier îşi dezlegă fetele şi le coborî din leagăn. ca cei ai maică-si. taină a luminoasei lor nevinovăţii. în faţa virtuţilor noastre care apun. poate ca statura ei înaltă şi înfăţişarea ei de colos ambuiant. făcînd găuri în pămînt. dar nu prea mult. ar fi înfricoşat-o de la început pe călătoare. totul. Dacă femeia asta. Era încâ tînără. pe jos. dau astfel de rezultate. semn de admiraţie. Apoi copilita începu să rîdă şi. Ce ? Nimic. se suise în ea . că fetita umblase puţin. pe meleagurile ei. ies . că de la Villemomble venise la Montfermeil pe jos. istorisi că era lucrătoare. avea de-abia treizeci de ani. Spunînd cuvintele astea. care-i venea de Ia lecturile romanţioase. alunecă jos cu acea energie de neînvins a unei făpturi micuţe care vrea să alerge. se opri şi scoase limba. în loc să stea în picioare. Era o bărbafoaie sclifosită. răsturnate peste închipuirea unor cîrciumărese. pentru ca destinul să se schimbe. Călătoarea îşi spuse povestea. bun pentru bîlciuri. că-i murise bărbatul. şi privi. Romanele învechite. s-ar fi ţinut dreaptă. Le zări deodată pe celelalte două în leagănul lor. i-ar fi tulburat încrederea şi ar fi făcut ca tot ce avem de povestit să nu mai fie. şi comoara mamei adormise.suferind. lăsată pe genunchi. că părăsise Parisul chiar în dimineaţa aceea. că era ostenită pentru că-şi ducea copilul în braţe şi. S-ar spune că se simt îngeri şi că ne ştiu oameni. cu toate că maică-sa o ţinea bine. era doar atît de micuţă că trebuise s-o ia în braţe. că Ia Paris n-avea de lucru şi că mergea să caute într-altă parte. cu acel aer serios şi uneori sever al copilaşilor. schimbînd-o pe alocuri. şi peste o clipă micu{ele Thenardier se jucau cu noua-venita cu o nesfîrşitâ plăcere. E destul ca o persoană să stea jos. îşi sărută fetiţa cu patimă şi o trezi. spunîndu-le : — Jucaţi-va cîteşitrele ! Copiii atît de mici se domesticesc repede. Copilul deschise ochii mari.

care izbutise să facă din Theodor. care schimbă Josefa în Pepita şi Francoise în Silette. Am cunoscut o bunică bătrînă. cea mare. — Copiii — spuse mama Thenardier — se împriete nesc repede. Dar din Euphrasia mama făcuse Cosette. Nu mi-o îngăduie munca. Cuvîntul acesta fu scînteia pe care o aştepta poate cealaltă mamă. Mama Cosettei urmă : — Vezi dumneata. Frunţile lor încîntate se atingeau . — Cî{i ani are ? — Merge pe trei. nici refuz. se întîmplase un eveniment: un vierme gras ieşise din pămînt şi ele erau în extaz. cele trei fetite se aşezaseră într-o atitudine de adîncă nelinişte şi totodată de fericire mare. Copila se numea Euphrasia. Ea o luă de mînă pe doamna Thenardier. de curate şi de mulţumite. Gînd am văzui micuţele. nu vreau să-mi duc fata acasă. cu acel blînd şi gingaş instinct al mamelor şi al oamenilor din popor. Uită-te la ele I Ai jura că sînt trei surori. Cu un copil nu găseşti unde să intri. Intre timp. Mi-am spus : uite 187 . Noua-venită era foarte veselă. — Cum o cheamă pe fetita dumitale ? — Cosette. rn-au dat gata. Gosette. citiţi Euphrasia. — N-ai vrea să-mi (ii copilul ? Doamna Thenardier avu una din acele mişcări de uimire. fetiţa luase o surcică drept sapă şi săpa cu energie o groapă cît pentru o muscă. Oamenii sînt atît de curioşi prin partea locului! Bunul dumnezeu m-a făcut să trec prin fata hanului dumitale.. Cele două femei stăteau de vorbă înainte. o privi ţintă şi-i spuse . Lucrul groparului devine hazliu Cînd îl face un copil. atît de drăguţe. Gnon. ai fi spus: trei capete într-o aureolă. care nu sînt nici acceptare. — Ca a mea. bunătatea mamei e înscrisă în veselia odraslei. Avem aici un soi de derivate care supără şi descumpăneşte toată ştiinţa etimologilor.

D in fie care cîte o d uzin ă . s o c o t i n d c ă o s ă s e î n t o a r c ă î n c u r î n-d . sp use do am na T h e n a r d i e r . Ş i p e u r i n ă . Şi ce m ai lucru şo are fru m oase 1 Să ră m îi cu gura căscată. — ■ Sigur că am să vi le dau ! spuse m am a. na — F ă ră în d o ială c ă are to t c e-i tre b u ie . A sta ar fi nostim . spuse doam na T he n ar d ie r. adăugă g lasu l d e b ărbat. — In to ta l cin cizeci şi şapte de fran ci. şi plecă a dou a z i d i m i n e a ţ ă . — Treb u ie să ni le dai. spuse el.. M am a îşi petrecu noaptea ia han. sp use m am a. A m văzut eu că e bărbatul dum itale. — P lătesc. Şi plata înainte pe şase luni. spuse m am a. Ş i p r i n t r e a c e s t e c itfa e m ă v a g : rg Trebuie. Tîrgul fu încheiat. — Ş i c i n c i s p r e z e cf r a n c ip e d e a s u p r a . spu se d oam na T h en ard ier. N u vrei să-m i (ii copilul ? — S ă vedem . — Şase ori şapte patruzeci şi doi. c a să m ă în to rc la m in e a ca să . c o m o ara m am ei. acu m u şoară. O să-m i ră m în ă c ev a . şi rochiţe de m ăta se.ma u o d o r u l . s p u s e d o a mT h e n a r d i e r . am să m ă întorc curînd . ii G lasul de bărbat urm ă : — Fetiţa are tot ce-i trebuie ? — E b ă r b a t u l m e u . — A m să p lătesc. zise din no u vocea d e b ărbat. şi cum voi avea cît de puţin. a m s ă m ă î n t o r c s ă . îşi înn od ă la loc bocceaua golită de lucrurile fetiţei. P l e c ă r i c a r e s e p u n l a c a l e c u u ş u r i n ţ ă ş i c a r e s î n t -a d e v ă ra te n e n o ro c ir i 1 J8.■ o m a m ă b u n ă! A s t a e : a r f i c a t r e i s u r o r i . p e n t r u p r i m e l e e cheltuieli. să-m i las fata în pielea goală ! Faţa stăpînului se ivi. spunea un războinic. Sînt toate aici în legătura asta. U n glas bărbătesc strigă deodată din fundul birtului: — Şapte franci. dădu banii şi îşi lăsă fetiţa. — B ine. — A ş plăti şase franci pe lună. ca o cu co an ă. A m să cîştig bani acolo. p e jo s .. A m op tzeci d e franci.S .

mereu spre întuneric. îmi lipseau cincizeci de franci. Ştii că fără ei aş fi avut aici portărelul şi o somaţie de plată ? I-ai întins o cursă bună cu copiii tăi. Există suflete de rac. dînd înapoi în viaţă. devenind tot mai rele şi îmbibîndu-. Asemenea suflete aveau bărbatul şi femeia aceasta. Vom desăvîrşi desenul mai fîrziu.se din ce în ce mai mult de întuneric. Făceau parte dintre acele firi mărunte care. Amîndoi erau înclinaţi să meargă cu paşi mari spre rău. Femeia avea în suflet ceva de bruta. cu uşurinţă. 14* 189 .care merg de-a-ndărăte!ea. chiar dacă le încălzeşte din întîmplare cine ştie ce foc întunecat. — Fără să bănuiesc. iar bărbatul de pungaş. bărbatul îi spuse femeii: — Asta o să-mi achite poliţa de o sută zece franci care are scadenţa mîine. monstruoase. în loc să înainteze.O vecină a familiei Thenardier o întîlni pe marna copilului care pleca şi la întoarcere Ie povesti: — Am văzut o femeie care plîngea în stradă de ţi se rupea inima. şi care amestecă unele din cusururile celei de-a doua cu aproape toate viciile celei dintîi.. dar pisica se bucură şi de un şoarece slab. devin totuşi. II O PRIMA SCHIŢA A DOUA FIGURI DEOCHEATE Şoricelul pe care-l prinseseră era destul de pîăpînd. spuse femeia. care-şi face loc între clasa aşa-zisă mijlocie şi clasa aşa-zisă inferioară. După ce plecă mama Cosettei. alcătuite din oameni grosolani parveniţi şi din oameni deştepţi dar decăzuţi. Cine erau aceşti Thenardier ? Să spunem chiar de pe acum ceva despre ei. Făpturile acestea aparţineau acelei clase bastarde. folosindu-se de experienţă ca să-şi sporească urîţenia.

iar „în ceea ce priveşte sexul slab". ar fi stingherit pe un fizionomist. în special. Ctelte şl alte lungi romane travestea societatea franceză din timpul lui Mazarin. îl citea pe Pigault-Lebrun 4 . 3 Doamnele de Barthelemy-Hadot şi Bournon-Malarme — scriitoare obscure din secolul al XVIII-lea. foarte citit de masele populare pentru realismul şi verva lui.Thenardier. * Romancier francez din vremea revoluţiei şi a imperiului. Era epoca în care vechiul roman clasic. transpunfndu-l figurile şi aventurile în antichitate. grosolan şi totodată subţire. Nimeni nu poate şti ce au făcut şi ce vor face. ba chiar ceva mai tîrziu. O zugrăvise el însuşi. minus gramatica. un destrăbălat cu oarecare ştiinţă de carte. dar din ce în ce mai vulgar. dacă e să-l credem. Doamna Thenardier era deşteaptă tocmai cît trebuia ca să citească asemenea cărţi. Sînt neliniştiţi de ce e în urma lor şi ameninţători pentru ce e înainte. Ii simţi întunecaţi din cap pînă-n picioare. după ce fusese Clelie. pentru că se pricepea să facă puţin din toate. dar prost. Umbra pe care o au în privire îi denunţă. 1 Romancieră franceză din secolul al XVII-lea. făcuse probabil campania din 1815 şi se purtase eroic după cît se pare. Se hrănea cu ele. spunea e l . era Lodoiska. Vom vedea mai tîrziu care era adevărul. 2 Romancieră franceză de talent din secolul al XVII-lea. un fel de atitudine gînditoare lîngă bărbatu-său. sergent. E destul să-i auzi rostind un cuvînt sau să-i vezi făcînd o mişcare ca să întrezăreşti în trecutul lor taine negre şi în viitorul lor negre mistere. lucrul acesta îi dăduse în frageda ei tinereţe. 190 . un şmecher de o oarecare pătrundere. In privinţa sentimentalismului. autoare de romane de aventuri şl de dragoste. Thenardier. In Cyrus. Acum incendia sufletul drăgăstos al portăreselor din Paris. fusese soldat. tot pretenţios. Firma cîrciumii sale era o aluzie la una din aceste vitejii. pustiind pînă şi suburbia. decăzut de la domnişoara de Scudery ' la doamna de Barthelemy-Hadot şi de la doamna de Lafayette s la doamna Bournon-Malarme3. E de ajuns să-i priveşti pe unii oameni pentru a nu te încrede în ei. îşi îneca în ele creierul mult-pn{in cît îl avea.

prin extensiune. foarte apreciat tn timpul revoluţiei şi al imperiului.cum spunea în limbajul lui. tip de fată sentimentală. victimă a naivităţii sale. nu totul e ridicol şi superficial în epoca asta ciudată la care facem aluzie şi care ar putea fi numită anarhia numelor de botez. sofia unui răsculat împotriva stăptnirii romane. Romanul său Alexe sau căsuţa din codru s-a bucurat de succes şi în tara noasiră la începutul secolului trecut. cînd pletele ei revărsate jalnic după moda romantică începură să-i albească şi cînd Megera ' luă locul Pamelei -. s-o spunem în treacăt. Rezultatul fu că pe fata ei cea mare o boteză Eponine. De altfel. şi pe viconte — dacă mai sînt viconţi — Thomas. Alături de elementul romanţios pe care l-am arătat. nu e decît o mişcare spre egalitate. doamna Thenardier nu mai fu altceva decît o femeie rea şi grasă. Gulnare e un nume germanic. Nevastă-sa era cu vreo doisprezece sau cincisprezece ani mai tînără decît el. şi anume revoluţia franceză. mai e şi simptomul social. era cît pe-aci să-i pună bietei copile numele de Gulnare. care se hrănise cu romane proaste. arată gustul pentru patronimele bizare. Dar nu citeşti nerozii fără să te resimţi. Sub această discordie aparentă e un lucru mare şi adine. Cît despre cea mică. Petru sau Iacob. Alfred sau Alfons. victimă a iubirii conjugale. Mai tîrziu. ca peste tot. Nu arareori azi pe văcar îl cheamă Arthur. 191 . Suflul nou nu poate fi împiedicat să pătrundă şi aici. întîlnite tn romanele vremii. care dă numele „elegant" plebeului şi numele ţărănesc aristocratului. istorice. 4 Romancier francez. era un bădăran corect şi simplu. 2 Eroina romanului realist cu acelaşi titlu de scriitorul englez Richardson (secolul al XVIIMea) . fe meie rea. dominant pe timpul revoluţiei şi al imperiului. Această deplasare. * Eponfne este numele unei eroine galice. Toate trei numele. 1 Una dintre cele trei furii din mitologia greacă . Azelma e un nume scoţian din poemele lui Ossian. Faptul că nu o chema decît Azelma 3 şi-l datora întîmplării fericite că maică-sa citise tocmai atunci un roman de DucrayDuminil *.

dintr-un blid de lemn. cei doi Thenardier se obişnuiră să nu mai vadă în fetiţă decît un copil luat la ei din milă şi se purtară cu ea ca atare. îndată ce cheltuiră şi suma aceasta. punea pe cineva să scrie la fiecare sfîrşit de lună. Datorită celor cincizeci şi şapte de franci ai călătoarei. după cum se va vedea mai tîrziu. Mama Thenardier îşi iubea cu patimă fetele. Na se isprăvise încă anul. Pisica şi cîinele erau de altfel tovarăşii ei obişnuiţi de mas'ă. Thenardier putuse împiedica un protest şi-şi onorase semnătura. După ce se scurseră cele şase luni. mama trimise şapte franci pentru a şaptea lună şi-şi continuă destul de regulat trimiterile. la Montreuil-sar-mer. Birtului îi mergea prost. se supuse trimiţîndu-le doisprezece franci. Pentru că nu mai avea nimic de-al ei. Gei doi Thenardier răspundeaa întotdeauna aidoma : Cosettei îi merge de minune. hrănind-o ceva mai bine decît pe cîine şi ceva mai prost decît pe pisică. pe care o convinseseră că fetiţa ei e fericită şi „se dezvoltă bine". scria. Mama. Maică-sa. Cosette mînca cu ei sub masă. S î nt oam eni care nu pot iubi pe uni i fără s ă nu urască pe alţii. i se 192 . cerînd veşti despre copilul ei.III CIOCIRLIA Nu ajunge să fii rău la suflet ca să-ţi meargă bine. sau mai bine zis. Ia fel cu al lor. adică în zdrenţe. Ii dădură să mănînce resturile celorlalţi. în aşa fel încît n-o putea suferi pe străină. care ise stabilise. o îmbrăcară cu fuste şi cămăşi vechi de-ale fetelor Thenardier. din lună în lună. E trist sa te gîndeşti că dragostea unei mame poate să aibă şi părţi urîte. Luna următoare avură din nou nevoie de bani. cînd Thenardier spuse: „Că mare cinste ne face! Ce crede că facem cu cei şapte franci ai ei ?" Şi-i scrise cerîndu-i doisprezece franci. Oricît de puţin loc ar fi ocupat Cosette. nevastă-sa plecă la Paris şi depuse la Muntele de Pietate trusoul Cosettei pentru şaizeci de franci.

pedepsită. care de la vîrsta de cinci ani. îi ceru cincisprezece franci pe lună. care nu înţelegea nimic despre lumea aceasta şi despre dumnezeu. orfan. şi mizeria lui de asemenea. certată. cum se făcu mai mare. de necrezut! Vai. vedea alături două făpturi la fel cu ea care trăiau feri cite. bătută fără încetare. le făcu serviciul de-a întoarce loviturile asupra ei. Trebuie să-mi dea mai mult. La cinci ani. aţi spune. avea o porţie anumită de mîngîieri şi alta de lovituri şi sudălmi. lucru pe care mamă-sa nu-l putea mărturisi. pe care o cheltuia în fiecare zi. Din an în an copilul creştea. Cît timp fu mică de tot. de curînd. ajunse servitoarea casei. Făptură blîndă şi slabă. In sat se spunea : — Thenardierii ăştia sînt oameni cumsecade. „Să nu mă sîcîie pe mine — striga el — că-i trîntesc ţîncul tocmai cînd crede că l-a ascuns mai bine. e-adevărat! Suferinţa socială începe Ia orice vîrstă. procesul unui oarecare Dumolard. Nu sînt bogaţi." Mama plăti cei cincisprezece franci. Fiindcă doamna Thenardier se purta rău cu Cosette. adică mainainte chiar de-a împlini cinci ani. şi ameninţînd că n-o mai ţine. Credeau că maică-sa uitase de Cosette. Eponine şi Azelma se purtară la fel. care aflase nu se ştie pe ce căi ascunse că ar fi vorba de un copil din flori. Cosette rămase calul de bătaie al celor două fetiţe .părea că-l ia pe-al fetelor ei şi că le împuţinează aerul pe care-l respiră. şi cresc un copil lăsat în părăsire la ei. însă. în format mai mic. Thenardier. tratată cu asprime. ajuns bandit. Se scurse un an. însă. spun documentele 103 . Copiii la vîrsta asta sînt alte exemplare ale mamei lor. N-am văzut oare. oricît de idolatrizate erau. Cosette nu făcea o mişcare fără să nu-i cadă pe cap o grindină de pedepse aspre şi nerneritate. Doamna Thenardier. Dacă n-ar fi avut-o pe Cosette. spunînd că lighioana creşte şi „mîncă". ca multe de teapa ei. străina. apoi un altul. Fetele nu avură decît mîngîierile. ar fi primit şi unele şi altele. cu siguranţă că fetele ei.

tremurînd în zdrenţele ei de pînză vechi. atît de drăguţă şi de rumenă la venirea ei în casa aceea. care-ţi făceau milă. găurite. era acum slabă şi palidă. începu să plătească prost. Avea o înfăţişare neliniştită. pentru că. Cei doi Thenardier se socotiră cu atît mai îndreptăţiţi să se poarte astfel. Era trist s-o vezi. Poporului. In partea locului i se spunea Ciocîrlia. iarna. Dacă Fantine s-ar fi întors la Montfermeil după aceşti trei ani. ce tremura. cu cît mama. pe această biata copilă. care se afla tot la Montreuil-sur-mer. fiind singur pe lume. înaintea zorilor. Rămăsese în urmă cu cîteva luni. o poreclise astfel pe această fiinţă ca o păsărică. să spele vasele şi chiar să ducă greutăţi în spinare. mari cum erau. Nedreptatea o făcuse arţăgoasă şi mizeria o urîţise. se înfiora. se speria. mereu pe stradă. Cosette.oficiale. . Numai că biata Ciocirlie nu cînta niciodată. sau pe cîmp. nu şi-ar mai fi recunoscut copilul. care navea nici şase ani. Nu-i mai rămîneau decît ochii frumoşi. să cureţe odăile. „O prefăcută !" spuneau soţii Thenardier. „muncea ca să trăiască şi fura"? O puseră pe Cosette să meargă după cumpărături. curtea. se trezea în fiecare dimineaţă cea dintîi din casă şi din sat. măturînd strada dis-de-dimineaţă cu o mătură uriaşă în mînuţele ei roşii şi cu o lacrimă în ochii ei mari. strada. părea că vezi în ei o şi mai nesfîrşită jale. căruia-i plac imaginile.

un necunoscut. Amănuntul acesta are importanţă şi socotim necesar să-l dezvoltăm . care. Din timpuri foarte vechi. 195 . In momentul cînd Fantine se întoarse la Montreuil-sur-mer. ne aducem aminte. părea să-şi fi părăsit copilul ? După ce-o lăsase pe mica Cosette celor doi Thenardier.CARTEA A C1NCBA DECLINUL I POVESTEA UNUI PROGRES REALIZAT IN INDUSTRIA MARGELARIEI Ce se întîmpla cu ea ? Unde era ? Ce făcea această mamă. mai ales la bră1 O varietate de antracit. mai că am spune: să-I subliniem. oraşul ei natal ajunsese într-o stare înfloritoare. după spusele celor din Montfermeil. tare şi sticlo?. în 1819. folosit la fabricarea mărgelelor şi altor podoabe. Montreuil-sur-mer îşi schimbase înfăţişarea. Industria aceasta lîncezise din pricină că scumpetea materiilor prime influenţa asupra mîinii de lucru. se întîmplase o prefacere neaşteptată în producţia acestor „articole negre". un om. Fantine îşi părăsise locul de baştină de vreo zece ani. Montreuil-sur-mer avea ca industrie specială imitarea jais-urilor englezeşti ' şi a mărgelelor negre din Germania. Spre sfîrşitul lui 1815. îşi continuase drumul şi ajunsese la Montreuil-sur-mer. Acestea se petreceau. se stabilise în oraş şi se gîndise să înlocuiască în această fabricaţie răşina de India cu răşina indigenă şi. De vreo doi ani se înfiripase acolo una din acele industrii care sînt marile evenimente ale micilor localităţi. Pe cînd Fantine scăpata treptat din mizerie în mizerie.

Această mică schimbare redusese considerabil preţul materiei prime şi îngăduise. vînzarea produselor cu preţ mai redus. un mare incendiu izbucnise tocmai la casa comunală. şi îmbogăţise şi pe alţii din jurul său.. pus în slujba unei idei ingenioase. La sosirea sa la Montreuil-sur-mer n-avea decît veşmintele. ceea ce însemna un profit pentru manufacturier. ceea ce e bine. Cu capitalul acesta modest. cu sacul în spinare şi cu băţul noduros în mînă. într-o după-amiază de decembrie. In mai puţin de trei ani. iar despre începuturile lui. ceea oe era o binefacere pentru localitate. care din întîmplare erau ai căpitanului de jandarmi. în al doilea rînd. îmbunătăţirea fabricaţiei. In felul acesta o idee avea trei rezultate. în primul rînd. ceea ce însemna un folos pentru consumator. Omul acesta se aruncase în foc şi salvase. către seară. înfăţişarea şi felul de-a vorbi al unui lucrător. Se povestea că venise în oraş cu foarte puţini bani. inelele de tablă sudata cu inelele de tablă numai apropiată. Datorită progreselor rapide ale acestei industrii. părea muncit de gînduri şi era : un om bun. . primejduindu-şi viaţa. ceea ce e şi mai bine. din această pricină nimeni nu se mai gîndise să-i ceară actele.ţări. prea puţin. n .. dobîndise şi averea lui şi pe aceea a ţinutului. Nu era de prin partea locului. ridicarea preţului mîinii de lucru. Se pare că în ziua în care intraise pe tăcute în orăşelul Montreuil-sur-mer. Nu se ştia nimic despre obîrşia lui. pe care 196 . doi copii. îl chema moş Madeleine.spune . Iată tot oe se putea. Această mică schimbare fusese o adevărată revoluţie. autorul acestui procedeu se îmbogăţise. cel mult cu vreo cîteva sute de franci. întreind totodată cîştigul. în al treilea rînd.despre el.■ MADţLJEINE Avea vreo cincizeci de ani. Tot atunci i se aflase numele.

dar. Montreuil-sur-mer făcea. Despărţise atelierele în aşa fel. Moş Madeleine folosea pe toată lumea. concurenţa Londrei şi Berlinului. care foloseşte mult jais-urile negre. şi nici locuinţă. pentru ca fetele şi femeile să fie cuminţi. Şomajul şi mizeria erau necunoscute. cu cît Montreuilsur-mer. Moş Madeleine cerea bărbaţilor bunăvoinţă. dar. oricît de săracă. încît îneepînd din al doilea an putuse să-şi ridice o fabrică impunătoare. După cum am spus. Orice înfometat putea să i se înfăţişeze şi era sigur că găseşte de lucru şi pîine. 197 . Beneficiile lui moş /vladeleine erau atît de mari. acum totul trăia viaţa sănătoasă a muncii. oricît de modest. Nu era buzunar. unde să nu existe puţină bucurie. providenţială. întreg ţinutul lîncezea. şi prezenţa lui. în mijlocul acestei activităţi. încît să poată separa sexele. grija lui de căpetenie nu părea să fie asta. Le cerea tuturor un singur lucru : bărbaţilor să fie de treabă şi fete lor să fie cinstite. In privinţa asta era neclintit. Spania. femeilor să fie cinstite. venirea lui acolo fusese o binefacere. înainte de sosirea lui moş Madeleine. în care să nu se găsească vreo cîţiva gologani. a cărei pricină şi temei era el. cheltuise mai bine de un milion pentru oraş şi pentru săraci. comanda în fiecare an cantităţi uriaşe. şi tuturor. fiind o garnizoană. S-ar fi spus că se gîndea mult la ceilalţi şi puţin la el însuşi. lucru destul de ciudat pentru un om simplu care se ocupă cu negoţul. Se ştia că depusese în 1820 la Laffitte o sumă de şase sute treizeci de mii de franci. în ce priveşte negoţul acesta. prilejuri de corupţie erau destule.o pusese pe roate atît de strălucit. Era singura sa neîngăduinţa. De altfel. Asprimea lui era cu atît mai îndreptăţită. Montreuil-sur-mer se preschimbase într-un important centru de afaceri. Un freamăt puternic încălzea şi străbătea totul. mai-nainte de a-şi fi pus deoparte aceşti şase sute treizeci de mii de franci. corectitudine. moş Madeleine făcea avere. în care erau două ateliere încăpătoare: unul pentru bărbaţi şi altul pentru femei.

Lucrul acesta părea şi mai probabil. aceleaşi inimi bune îşi spuseră : e un ambiţios. Din pricină că manufactura asta devenise un centru important. Dar cînd îl văzu pe bogatul manufacturier Madeleine ducîndu-se la liturghia de la ceasurile şapte dimineaţa. începu să se neliniştească de această cucernicie. Montreuil-sur-mer se împărţea în oraşul de sus şi oraşul de jos. Cînd îl văzură îmbogăţind ţinutul înainte de a se îmbogăţi el însuşi. inimile bune îşi spuneau : vlăjganul ăsta vrea să se îmbogăţească. Deputatul. clă dise două: una de fete şi alta de băieţi. întrezări într-însul un eventual candidat şi se hotărî să i-o ia înainte. în adevăratul înţeles al cuvîntului. Deputatul din localitate. un azi!. înfiinţase. avea aceleaşi idei religioase ca acel părinte-oratorian. Gînd abia începuse. ceea ce era foarte bine văzut pe vremea aceea. un cartier nou. care-l promovase şi-i fusese prieten. şi un fond de ajutor pentru lucrătorii bătrîni şi infirmi. la rîndul lui. o şandrama care se surpa. atît la liturghie cît şi la vecernii. căruia îi mirosea peste tot a concurenţă. n-avea dfcît o singură şcoală. care fusese membru al corpului legislativ al imperiului. 198 . şi într-o zi îi spuse unuia care se mira: „Primii funcţionari ai statului sînt doica şi învăţătorul". Intre cei patru pereţi rîdea pe înfundate de dumnezeu. luă repede fiinţă în jurul lui. Se ducea în fiecare duminică să asculte liturghia. Ambiţia însemna pe vremea aceea. deschise acolo o farmacie gratuită. cu un mare număr de familii sărace. înfiinţase acolo zece paturi. din banii lui. Oraşul de jos. unde locuia el. îşi luă un duhovnic iezuit şi se duse. o indemnizaţie de două ori mai mare decît bietul lor salariu oficial. cunoscut sub numele de Fouche'. deputat In Conven(!unea Naţională. duce d'Otrante.Spitalul era prost înzestrat. dat fiind că omul era religios şi chiar cucernic în oarecare măsură. pe cheltuiala lui. lucru aproape necunoscut pe vremea aceea în Franţa. a te lua la întrecere i Fost călugăr. apoi ministru al politie! sub directoriu ji imperiu. Alocase celor doi învăţători.

Din spaima aceasta. „Societatea" îl dorea. regele îl numi pe inventatorul lor cavaler al Legiunii de onoare. Cu toate astea. la propunerea domnului prefect şi ţinînd seama de serviciile aduse ţinutului. rămăseseră la început cu uşile închise în faţa meşteşugarului. e un fel de aventurier 1" Cum am mai spus. cîştigară şi săracii. o dată cu bunul dumnezeu. Zvonul era întemeiat. A doua zi. ce spuneam noi ?" Montreuil-sur-mer fierbea. ca să poată striga : „Ei. se făcuse afît de folositor. Din nou zarvă în oraş. Hotărît lucru. moş Madeleine va fi numit de către rege primar la Montreuil-surmer. numirea apăru în Monitor. încît trebuise pînă la urmă să fie iubit. Cine ştie de 199 . 18J9. ţinutul îi datora mult. Va să zică asta voia : o decoraţie! Dar moş Madeleine o refuză. Aceia care-l socotiseră pe noul-venit drept „un ambiţios". omul acesta era o taină. I se făcură mii de temeneli. se folosiră cu bucurie de prilejul acesta dorit de toată lumea. Le refuză. ceea ce făcea în total douăsprezece.întru cele sfinte. se răspîndi în oraş zvonul că. lucrătorii mai ales îl adorau. şi era atît de blînd. Inimile bune ieşiră din încurcătură spunînd : „La urma urmei. Cînd se ştiu că era bogat. şi el primea această adoraţie cu un fel de gravitate melancolică. mai mult ca orice. produsele noului procedeu născocit de Madeleine figurară la Expoziţia industriei. se deschiseră larg în faţa milionarului. „lumea bună" îi dădu bună ziua şi în oraş i se spuse: „domnul Madeleine". nici învăţătură. dar lucrătorii lui şi copiii îi ziceau mai departe „moş Madeleine" şi lucrul acesta îl făcea. să zîmbească. săracii îi datorau totul. Nici de data asta inimile bune nu fură stînjenite: „N-are nici bună creştere. la raportul juriului. moş Madeleine o respinse. care. Cîteva zile mai tîrziu. pentru că preacinstitul deputat înfiinţa şi el două paturi la spital. plouau invitaţiile. încît trebuise pînă la urmă să fie onorat. Pe măsură ce se ridica mai sus. Tot în acest an. într-o dimineaţă a anului 1819. bineînţeles. Măruntele saloane înţepate de la Montreuil-sur-mer.

şi-au spus : e un negustor. zfrnbea ca să nu fie nevoit să vorbească. domnul Madeleine devenise domnul primar. chipul ars de soare al unui lucrător şi expresia gînditoare a unui filozof. In 1820. Cînd l-au văzut refuzînd onorurile. care-i strigă cu năduf din pragul aşii: „E nevoie de un primar bun. rămăsese tot atît de simplu ca în prima zi. îşi îndeplinea funcţiunile de primar. Cînd l-au văzut ocolind lumea. Vorbea cu puţină lume. încît regele îl numi din nou primar al oraşului. Femeile spuneau des200 ." Cînd l-au văzut cîştigînd bani. şi-au spus : e un ambiţios. privirea serioasă. şi-au spus : e o brută. Lumea băgă de seamă că ceea ce păru să-l convingă fură vorbele de mînie ale unei bătrîne din popor. dar în afară de asta trăia tot în singurătate. toţi fruntaşii veniră să-l roage. dar prefectul se împotrivi refuzului. poporul îl imploră în plină stradă. iar dorinţa regiunii atît de unanimă. Poate cineva să dea înapoi cînd e vorba să facă un bine ?" 'Asta fu cea de-a treia fază a ascensiunii sale. iM-are de unde şti cum sa se poarte în lume. Avea părul cărunt. adică după cinci ani de la sosirea lui la Mon-treuilsur-mer. serviciile pe care Ie adusese erau atît de însemnate. şi-au spus : e un aventurier. III SUME DEPUSE LA LAFFITTE De altfel. După ce moş Madeleine devenise domnul Madeleine. stăruinţa fu atît de vie.unde vine. Purta de obicei o pălărie cu borul lat şi o redingotă lungă de postav gros. încheiată pînă la gît. Gînd l-au văzut dînd bani în dreapta şi-n stînga. saluta în grabă şi o ştergea repede. Refuză încă o dată . Nici n-o fi ştiind să citească. Se ferea de orice politeţă convenţională. dădea din buzunar ca să nu fie silit să zîmbească. încît pînă la urmă primi.

Cînd totuşi i se întîmpla s-o facă. ţintea fără greş. Privi grămada de plante smulse din rădăcină. Ar fi şi ele bune la ceva. Cu toate că nu mai era tînăr. părea că profită de el pentru a se cultiva. S-ar fi putut spune că-şi trăise odinioară viaţa la ţară. din care citea. mai ales şi mai blînd. Avea „reţete" pentru distrugerea pirului. are filamente şi fibre ca ale cînepei şi inului. împingea la căruţă cînd i se înnămolea o roată. Nu împuşca niciodată un animal nevătămător. frunza ei e o legumă excelentă. stropind podul casei şi udînd bine găurile duşumelei cu o soluţie de sare de bucătărie. punînd înăuntru un cobai care să le miroase. pentru că avea la îndemînă tot soiul de sfaturi folositoare pentru ţărani. cărţile sînt prieteni reci.pre dînsul: „Ce urs cumsecade I" Avea o singură plăcere : să se plimbe pe cîmp. avea o putere covîrşitoare. dar siguri. Nu trăgea niciodată în păsărele. dar bine întocmită. Cînd trecea printr-un sat. Lua masa întotdeauna singur. Apăra o crescătorie ds iepuri împotriva şobolanilor. lua cu el bucuros puşca. Totdeauna pleca de acasă cu buzunarele pline şi se întorcea cu ele goale. De cînd era la Montreuil-sur-mer se putea vedea că din an în an limbajul său devenea mai politicos. oprea de coarne un taur care o luase razna. Le arăta cum să stîrpească gărgăriţele. veştejite şi spuse: „Au murit. ţîncii zdrenţăroşi alergau bucuroşi după el şi-l înconjurau ca un roi de musculiţe. ridica un cal. cînd îmbătrîneşte. Avea o bibliotecă mică. cu o carte deschisă în faţă. ceea ce-i speria pe ceilalţi. Văzu o dată nişte oameni din partea locului plivind de zor nişte urzici. Dădea o mînă de ajutor oricui avea nevoie. Cînd urzica e tînără. Ii învăţa să distrugă rugina griului. a tuturor ierburilor parazite care mîncau grîul. măzărichii. Pe măsură ce timpul liber îi sporea o dată cu averea. 201 . Cînd se plimba. neghinei. a busuiocului roşu. îi plăceau cărţile. dacă aţi şti să vă folosiţi de ele. dar se slu jea rar de ea.

Pătrundea pe înserat prin case.'eine. ca alţii după botezuri. umbla după înmorrnîntări. Şi ce-i trebuie urzicii ? Un pic de pămfnt. întorcîndu-se în cotlonul său din podul casei. Făcea pe ascuns o mulţime de fapte bune. Un biet nenorocit. după o clipă de tăcere. uneori cu forţa. Cu ochii spre cer. Asta e tot. Nu există decît cultivatori răi. Numai că sărnînţa ei se scutură pe măsură ce se coace şi e greu de cules. foarte frumoasă. spuse: „Ţineţi minte asta. rădăcina ei. Văduvia şi nenorocirea altora îl atrăgeau datorită marei lui blîndeţi. aşa cum alţii fac pe ascuns fapte urîte. Lumea spunea : „Iată un bogătaş care nu pare mîndru. Sămînţa de urzică amestecată în nutreţ face ca părul animalului să prindă lustru. Era binevoitor şi trist. „Hoţul" care-l călcase era moş Made. Bietul om începea să strige: „M-au călcat hoţii!" Intra. pentru că ştia să facă lucruşoare drăguţe din paie şi nuci de cocos. urzica ar fi folositoare. se băga printre prietenii în doliu. printre familiile înveşmîntate în negru şi printre preoţii care se tînguiau în jurul unui sicriu. E un fin minunat. prieteni: nu există nici iarbă rea şi nici oameni răi. amestecată cu sare.Pînza de urzică e tot atît de bună ca şi cea de cînepă. De cîte ori vedea că poarta unei biserici e cernită. Părea că-i place sâ-şi legene gîndurile în sunetul cîntărilor funebre. dă o culoare galbenă. intra înăuntru." 2 0 . Urzica tocată e bună pentru pisări. devine dăunătoare şi atunci o stîrpim. asculta glasurile triste care cîntau pe marginea prăpastie! întunecate a morţii. cu un fel de năzuinţă spre tainele nesfîrşitului. zdrobită. Iată un om fericit care nu pare voios." Copiii îl iubeau şi ei. Giţi oameni nu seamănă cu urzica !" Apoi.2 . şi primul lucru pe care-l vedea era o monedă d-e aur uitată pe o mobilă. Nici o îngrijire. în lipsa lui. e bună pentru vitele cornute. băga de seamă că uşa fusese deschisă. urca pe furiş treptele. pentru că o lăsăm în părăsire. Dacă v-aţi da putină osteneală. care poate fi cosit de două ori pe an. pline de imaginea unei alte lumi. nici o cultură.

aceste „două sau trei milioane" se reduceau. destul de urîtă de altfel. mobilată cu clepsidre înaripate şi împodobite cu oase puse cruciş şi cu capete de mort. arată-ne odaia dumitale! Se spune că ar fi o peşteră. Nu putură vedea nimic altceva acolo. In realitate. „supranumit monseniorul Bienvenu". la şase sute treizeci sau patruzeci de mii de franci. Se şoptea de asemeni că avea depuse la banca Laffitte sume „uriaşe". la moartea lui. o văgăună. orb de mai mulţi ani de zile. două sfeşnice de modă veche. şi tapetată cu hîrtie ieftină. şi era mulţumit că era orb. dichisite şi răutăcioase. Fură pedepsite pentru curiozitatea lor. Era o odaie cu mobilă de acaju. pentru că o avea pe sora lui alături. voi. după cum am spus-o. o adevărată chilie de pustnic. Să adăugăm aici un amănunt pe care ziarele îl scă pară din vedere: episcopul din Digne era. din Montreuil-sur-mer. şi răposat întru domnul la vîrsta de optzeci şi doi de ani. Să fii orb 15 . pe cămin. astfel încît domnul Madeleine putea să sosească într-o bună dimineaţă la Laffitte. Se spuneau atît de multe. Totuşi lumea spuse mai departe că nimeni nu intra în odaia aceea. Observaţie plină de spirit provincial. decît. veniră într-o zi şi-l rugară : „Domnule primar." El zîmbî şi le pofti în „peş teră".Mizerabilii. ca toate mobilele de soiul acesta. să iscălească o chitanţă şi să-şi ia cu el cele două sau trei milioane în zece minute.Unii susţineau că e un personaj misterios şi afirmau că nimeni nu intra vreodată în odaia lui. IV DOMNUL MADELEINE IN DOLIU La începutul anului 1821 ziarele vesteau moartea domnului Myriel. care păreau de argint „pentru că erau marcate". care era o peşteră de pustnic. I 203 . încît nişte cucoane tinere. care îi erau ţinute întotdeauna la îndemînă. un mormînt. episcopul din Digne.

o gură îţi atinge uşor fruntea : e gura ei. auzi o răsu fl are foart e aproape de t i ne: e ea. se îndepărtează numai ca 204 . e pe pămîntul acesta. să ai această fiinţă plăpîndă care să te ajute. cînd ai dragostea ! Şi ce dragoste 1 O dragoste făcută pe de-a-ntregul din virtute. Să fii ajutat într-o astfel ds restrişte înseamnă să fii mîngîiat. Să ai tot timpul lîngă tine o soţie. Cea mai mare fericire a vieţii e convingerea că eşti iubit. e o femeie. cîntînd. în astrul împrejurul căruia se roteşte un înger — iată o neasemuită fericire. în treacăt fie spus. aflat şi pus la încercare. vorbind. nu există orbire. sau mai bine : iubit în ciuda ta însuţi. S ă ai t ot ul de l a ea. să te ştii de neînlocuit pe lîngă cel care {i-e necesar. Sufletul dibuie în căuta rea altui suflet şi îl găiseşte. Iţi lipseşte ceva ? Nu. N-ai schimba această umbră pentru oricîtă lumină. de la credinţa ei în tine şi pînă la mila ei. înseamnă că mi-a dăruit tot sufletul. păşeşte spre o tainică înflorire. s-o auzi ducîndu-se şi venind. să atingi cu mîinile providenţa şi s-o poţi lua în braţe. să-ţi dai seama că cineva ţi-e credincios. să vezi cugetul în locul chipului. care e acolo pentru că tu ai nevoie de ea şi pentru că ea nu se poate lipsi de tine. N-ai pierdut lumina. cînd pentru tine lumea e o eclipsă . dumnezeu aievea. să te preschimbi în întuneric şi.şi să fii iubit. Acolo unde e siguranţă. să te simţi cu atît mai puternic cu cît eşti mai infirm. ce încîntare! Inima. Sufletulînger e aci. Şi sufletul acesta. să-ţi arăţi în fiecare clipă puterea de atracţie . această modestă floare cerească. o fiică. să simţi foşnetul unei rochii ca pe un fîlfîit de aripi. O mînă te sprijină : e a ei. prin întuneric. o fiinţă încîntătoare. aci fără încetare. o asemenea convingere un orb o poate avea. ieşind şi întorcîndu-se. a vorbelor şi a cîntecului. aşa fel încît să-ţi spui: fiindcă îmi hărăzeşte tot timpul ei. una din formele cele mai deosebit de alese ale fericirii. o soră. să-i poţi măsura în orice clipă afecţiunea după prinosul de prezenţă pe care ţi-l dăruieşte. să te rezemi pe-o trestie de neclintit. unde nimic nu e desăvîrşit. şi să te gîndeşti că eşti ţinta acestor paşi. să nu fii părăsit niciodată. iubit pentru tine însuţi.

după ploconelile tot mai adînci ale femeilor bătrîne şi după zîmbetele celor tinere. — Bine — stărui nobila văduvă — dar văd că pur taţi doliu. Acest lucru ridică mult prestigiul domnului Madeleine şi-l făcu să capete dintr-o dată şi pe neaşteptate o oarecare consideraţie în lumea aleasă din Montreuil-sur-mer. îţi înlocuiesc o lume stinsă. dispare ca un vis şi apare din noii. şoptite ca să te legene.să se întoarcă. se şopti în saloane. doliul acesta fu băgat în seamă şi lumea începu să pălăvrăgească. îşi luă îndrăzneala să-l întrebe: — Domnul primar e fără îndoială vărul răposatului episcop din Digne ? — Nu. dar te simţi iubit. ca o realitate. Se păru că se face lumină în JuruJ originii domnului Madeleine. doamnă. In oraş. „E în doliu după episcopul din Digne". Simţi un fel de căldură care se apropie. 15* 205 . străluceşti în noapte. Lumea bănui că se înrudea cu venerabilul episcop. Nu vezi nimic. Microscopicul foburg Saint-Germain al oraşului se gîndi să pună capăt carantinei la careul supusese pînă atunci pe domnul Madeleine. Din raiul acesta. domnul Madeleine era îmbrăcat în negru şi purta doliu la pălărie. Vestea morţii sale apăru în ziarul local din Montreuilsur-mer. El îi răspunse: — Port doliu pentru că în tinereţe am fost fecior în familia lui. E un rai făcut din beznă. de extaz . Iat-o I Eşti plin de seninătate. Mii de îngrijiri mărunte. Domnul Madeleine îşi dădu seama că înaintase în grad. de bucurie. presupusă rubedenie a unui episcop. Cele mai gingaşe accente ale vocii unei femei. monseniorul Bienvenu trecuse în celălalt. A doua zi. într-o seară. curioasă prin dreptul pe care i-l dădea bătrîneţea. o venerabilă doamnă a acelei mărunte lumi mari. Nimicuri care preţuiesc foarte mult în acest gol. spuse el. Eşti dezmierdat de un suflet.

care în vreo şase-şapte ani trecu de la unii la alţii şi cuprinse întreg ţinutul. respectul a fost total. Aveau pentru el un fel de respect molipsitor.S e m ai obs ervas e că de cî t e ori t rece a pri n oraş vreun tînăr coşar savoiard. care cutreiera ţinutul în căutare de lucru. în ciuda a tot ce făcea moş Madeleine. ca şi cum ar fi fost ţinut treaz şi într-o continuă nelinişte de un fel de instinct dîrz şi de neclintit. pus să dea naştere simpatiilor şi antipatiilor care despart orbeşte fiinţele omeneşti unele de altele. nu tace şi nu se dezminte niciodată. curat şi integru ca orice instinct. Un singur om dintre cei de acolo se feri cu totul să nu se molipsească şi. Oamenii veneau de la zece leghe ca să ceară sfatul domnului Madeleine. împiedica procesele şi îi împăca pe cei ce se duşmăneau. unanim. pe urmă şi acestea se risipiră cu totul. care nu şovăie. toate împotrivirile căzuseră. în 1815. Micii savoiarzi afla seră acest lucru unul de la altul şi de la o vreme veneau mai des prin partea locului. prin 1821. După aceea se auziră numai unele răutăţi. Fiecare îl lua de judecător al pricinei sale. apoi numai vorbe îndoielnice. PALIDE FULGERĂRI IN ZARE încetul cu încetul. cordial. Pe temeiul unei legi căreia i se supun toţi cei ce se ridică fuseseră născocite pe socoteala domnului Madeleine tot felul de bîrfeli şi de calomnii. cu vremea. şi de la o vreme.se tulbură. domnul primar trimitea după el. cuvintele „domnul primar" fură rostite Ia Montreuil-sur-mer aproape cu acelaşi accent cu care erau rostite la Digne. cuvintele „monseniorul episcop". Parcă ar fi avut tablele dreptului natural în loc de suflet. nu . Parcă ar exista în unii oameni un adevărat instinct animalic. Iii punea capăt neînţelegerilor. 206 . rămînea răzvrătit. stăpînitor. îl întreba cum îl cheamă şi îi dădea bani. fără să dea greş. luminos în tot întunericul său.

In orice caz. abia întrezărit de către cugetător. dar li psi tă de josnicie. şi s-ar putea recunoaşte cu uşurinţă acel adevăr. pe-atunci prefect de poliţie la Paris. chiar întrezărite fugar. chiar mai multe deodată. cînd domnul Madeleine trecea pe cîte-o stradă. secretarul contelui Angles. dau de lucru observatorului. dînd încet din cap şi ridicîndu-şi buza de sus cu buza de jos pînă sub nas. de o gravitate aproape ameninţătoare. de la porc pînă la tigru. dar folositoare. dă de ştire tainic omului-cîine de prezenţa omului-pisică şi ornu-luivulpe de prezenţa omului-leu. s-ar vedea lămurit un lucru ciudat. oricum ar fi întocmite destinele. de inspector. Sîntem siguri că. îndeplinea la Montreuil-sur-mer funcţiunea neplăcută. înconjurat de binecuvîntarea tuturor. să se întoarcă deodată după el şi să-l privească pînă ce dispărea. Javert îşi datora postul pe care-l ocupa protecţiei domnului Chabouillet. averea marelui manufacturier era deja făcută. dacă sufletul oamenilor s-ar putea vedea cu ochiul. la care se adaugă un aer de josnicie amestecat cu unul de autori tate. care s-ar putea traduce printr-un : „Cine e omul ăsta ? Cu siguranţă că l-am mai văzut undeva.neînduplecat la sfaturile inteligentei şi la toate tăgadele raţiunii. Gînd Javert sosise la Montreuil-sur-mer. era dintre acelea care. nu mă păcăleşte el pe mine. într-un fel de strîmbătură plină de înţeles. şi anume că fiecare individ al speciei umane corespunde unei specii a creaţiunii animale. II chema Javert şi făcea parte din poliţie. se întîmpla ca un bărbat înalt. toate animalele sînt în om şi fiecare dintre ele în cîte un om. Adeseori. şi moş Madeleine devenise domnul Madeleine. cu un baston gros în mînă şi cu o pălărie trasă pe ochi. că de la stridie pînă la vultur. într-o redingotă cenuşie. ministru de stat. J avert avea o ast fel de î nfăţ iş are. Unii ofiţeri de poliţie au o fizionomie specială. Nu văzuse începuturile lui Madeleine. afectuos. Uneori. încrucişîndu-şi braţele. şi care. Animalele nu sînt altceva decît imaginile virtuţilor şi 207 ." Personajul acesta grav. liniştit.

dacă admiteti pentru o clipă. împreună cu noi. 208 . O educaţie socială bine făcută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet. fantome vizibile ale sufletelor noastre. 1 Regiune muntoasă din nordul Spaniei. se socoti în afară de societate şi-şi luă gradul că ar putea să facă vreodată parte din ea. dincolo de marginile ei. adică posibilitatea de a se educa. partea folositoare pe care o conţine. înainte de a merge mai departe. La patruzeci de ani era inspector. să ne înţelegem asupra cuvintelor „faţă omenească". ne va fi lesne să spunem ce era poliţistul Javert. care sînt realităţi şi au un scop al lor propriu. In tinereţe fusese detaşat la închisorile de condamnaţi la muncă silnică din sud. avea de ales una dintre ace. Cum însă animalele nu sînt decît umbre. două clase de oameni: pe aceia care o atacă şi pe aceia care o păzesc . fiindcă aceasta n-ar fi servit la nimic. Dimpotrivă. Observă că societatea ţinea pentru totdeauna. de ordine şi de corectitudine.ste două clase. Javert se născuse într-o închisoare. Cînd se făcu mare. Daţi o faţă omenească unui astfel de cîine fătat de o lupoaică şi-l veţi avea pe Javert. Acum. totdeodată simţea întrînsul un nu ştiu ce fond de străşnicie. ca să nu-i isfîşie mai tîrziu pe ceilalţi pui. perindîndu-se pe dinaintea ochilor noştri. oricare ar fi el. Ţăranii din Asturia ' sînt convinşi că printre puii pe care-i fată o lupoaică e şi cîte un cîine pe care maică-sa îl ucide. Dumnezeu ni le arată ca să ne dea de gîndit. Acolo izbuti. dumnezeu nu le-a făcut educabile în adevăratul înfeles al cuvîntului. împletit cu o ură negrăită pentru rasa de oameni fără căpaiîi din care făcea parte. Intră în poliţie. pe care le-am pomenit adineauri cu privire la Javert. sufletelor noaistre. că în fiecare om există una dintre speciile animale ale creaţiunii. maică-sa era cărturăreasă şi taică-său la ocnă.viciilor noastre. dumnezeu le-a dat inteligentă.

în tot ce avea o funcţiune în stat. Buzele lui subţiri se răsfrîngeau şi dădeau la iveală nu numai dinţii. auster . omorul. de pragul legal al răului. fie şi o singură dată. Pe de o parte îşi spunea : „Funcţionarul nu poate să se î nşele. Cînd rîdea. Te sirnjeai prost cînd vedeai pentru prima oară aceste două păduri şi aceste două peşteri. aerul poruncitor şi fioros. Era neînduplecat şi nu îngăduia abateri de la regulă. serios. cînd rîdea. era un tigru. începînd cu primul ministru şi isprăvind cu ultimul guard comunal. Credea orbeşte. Privirea îi era ca un sfredel. toate crimele.Fa(a omenească a lui Javert era alcătuită dintr-un nas turtit. păr care-i ascundea fruntea şi cădea peste sprîncene. Nimic bun nu poate să mai iasă din ei. iar împrejurul nasului i se forma o zbîrcitură lată şi sălbatică. Cînd era serios. pe obraji. şi pe de alta : „Ăştia sînt pierduţi pentru totdeauna. Javert semăna cu un dulău. dar pe care le strica aproape cu totul. Omul acesta era alcătuit din două sentimente foarte simple şi oarecum foarte bune. fălcile mari. adine. cu ură şi cu scîrbă tot ce trecuse. Imaginea lui Victor Hugo se interpretează astfel : moraliştii burghezi pretindeau că cine iese clin rfndurfle societăţii printr-o greşeală oarecare nu se mai poate întoarce în rîndurile ei. dar şi gingiile. Era stoic. exagerîndu-le: respectul faţă de stăpînire şi ura faţă de răzvrătire. de a hotărî cine sînt cei sortiţi osîndei. gura strînsă şi primejdioasă. ca pe un bot de fiară. dacă vreţi. iar între ochi avea o cută nelipsită. Avea de altfel craniul mic. un visător trist. spre care urcau. doi favoriţi enormi." împărtăşea pe de-a-ntregul părerea acelor extremişti care pun pe seama legiuirilor omeneşti nu ştiu ce putere de a crea osîndiţi sau. era îngrozitor. privirea întunecată. Acoperea cu dispreţ. şi care văd un Styx la poalele societăţii'. ceea ce i se întîmpia rar. cu nări adînci. Era rece şi pătrunzătoare. 1 După mitologia greacă. ca o stea a mîniei. nu erau decît forme ale răzvrătirii. iar în ochii lui furtul. umil şi mîndru ca un fanatic. Styx era rîul care fnconjura Infernul : cine-l trecea nu se mai putea înapoia. 209 ■ . magi strat ul nu greşeşt e niciodată".

a devenit un şef de brigada exem plar. care-i intrau în mîneci. Oferindu-şi mai tîrziu serviciile politiei. care conspiraseră împotriva republicii. şi-a condamnat la moarte propriii săi fii. despre ale căror moravuri şi argou a scris o carte. nu i se vedeau mîinile.întreaga înfăţişare a lui Javert arăta omul care stă la pîndă şi care se fereşte. n-ar fi stat la îndoială să spună că Javert era un simbol.e. pentru că i se ascundea sub pălărie. care la acea epocă împăna cu o înaltă cosmogonie aşa-numitele ziare ultra. în prima' jumătate a secolului trecut. poliţia înţeleasă aşa cum spartanii înţelegeau Sparta. ca dintr-o cursă.Toată viata i se cuprindea în aceste două cuvinte: a veghea şi a supraveghea. castitate . 1 Om politic din Roma antică (secolul al Vl-lea î. a fost îndreptarul ultraregaliştilor din timpul restauraţiei. pe care-l purta isub redingotă. izolare. Ar fi făcut acest lucru cu mulţumirea sufletească pe care o dă virtutea. Nu i se vedea frun tea.). Dar cum se ivea prilejul. Pe deasupra. o frunte colţuroasă şi strîmtă. nu i se vedea bastonul. Şcoala mistică a lui Joseph de Maistre 3 . o pîndă nemiloasă. spaimă a hoţilor. un delator tare ca marmura. nicicînd o distracţie. Brutus ' întrupat în Vidocq 2 . pentru că se pierdeau sub sprîncene. nu i se vedea bărbia. s Scriitor politic francez (1753—1821). Despre papă. 2 Bandit celebru în Franţa. o bărbie ameninţătoare.de drept divin" şi al orînduirii feudale răsturnate de revoluţia burgheză din Franţa. o cinste sălbatică. teoretician reacţionar al monarhiei zise . renunţări. mai ducea şi o viaţă de lipsuri. Cartea lui. Introdusese linia dreaptă în tot ce este mai întortocheat pe lume. Era datoria neîndurată. îşi dădea seama că era folositor. . vedeai ieşind deodată din umbra. o privire prevestitoare de rău. Vai de cel care-i cădea în mînă I L-ar fi arestat pe taică-său dacă ar fi fugit din ocnă şi ar fi denun(at-o şi pe maică-sa dacă ar fi săvîrşit vreo infracţiune. 210 . Neclintit în datoriile sale cetăţeneşti. care i se înfunda în cravată..n. mîini uriaşe şi o bîtă năprasnică. credea în funcţia lui ca într-o religie şi era spion aşa cum altul e preot. nu i se vedeau ochii.

în egală măsură. Javert era ca un ochi mereu aţintit asupra domnului Madeleine. fără să pară că-i dă vreo atenţie. Lui Javert îi scăpaseră cîteva cuvinte din care se putea ghici că poliţistul cercetase în taină. fără si scoată o vorbă. stătu trei zile pe gînduri. o dată rostit. Nu-i puse lui Javert nici o întrebare. şi o spunea uneori pe ocolite. citea. Am spus că n-avea nici un viciu. Cînd era mulţumit de el însuşi. Din pricina aceasta nu era cu totul lipsit de cultură. nu-l căuta. Aşa era omul acesta nemaipomenit. Lucrul acesta se cunoştea după un anumit ifos în vorbă. nu poate exista într-o fiinţă omenească nimic cu adevărat fără greş. Era. Faţa lui Javert.In clipele lui de odihnă. toate urmele anterioare pe care moş Madeleine ar fi putut să le lase în alte părţi. nu-l ocolea şi-i răbda. domnul Madeleine băgase de seamă. aproape apăsătoare. De altfel (şi înţelesul absolut al unor cuvinte trebuie corectat aci). îşi îngăduia să trapă puţin tabac pe nas. Părea să ştie. şi caracteristica instinctului e că poate fi tulburat. pe care i se păruse că-l ţine între degete. în sfîrşit. 211 I 1 . Parcă firul. vorbind ca pentru el însuşi: „Cred că-l am în mînă !" După aceea. privirea aceea supărătoare. dar lucrul acesta părea să n-aibă nici o importanţă pentru el. în care intră. o trăsătură omenească. ca faţă de toată lumea : binevoitor şi bun. instinctul ar fi mai presus decît inteligenţa şi animalul ar şti mai mult decît omul. Dacă n-ar fi aşa. cu toate că ura cărţile. Se va înţelege uşor că Javert era spaima acelei categorii de oameni pe care statistica anuală a Ministerului de Justiţie o însemna sub rubrica : „Oameni fără căpătîi". O dată i se întîmplă să spună. s-ar fi rupt. pus pe-un drum greşit şi înşelat. îi împietrea locului. care erau foarte rare. Avea. că cineva culesese unele informaţii în cutare regiune asupra cutărei familii dispărute. instinctul şi voinţa. In cele din urmă. E caracteristica lui. îi zăpăcea. Numele lui Javert. cu acea curiozitate înnăscută. Un ochi plin de bănuială şi de presupuneri. faţă de Javert. îndată ce se ivea.

Acest Fauchelevent era unul dintre puţinii duşmani pe care domnul Madeleine îi mai avea pe vremea aceea. Calul îşi rupsese amîndouă picioarele şi nu se putea ridica. Dăduse apoi faliment şi. după ce-i căzuse calul. O sforţare dezordonată. o lovitură greşită. pentru a-i pricinui vreun rău lui Madeleine. trimise pe cineva să caute un scripete. bătrîn cum era. un ajutor stîngaci. făcea o negustorie care începuse însă să-i meargă prost. Lucrul acesta îl umpluse de gelozie şi făcuse tot ce i-a stat la-ndemînă. în vreme ce el. m erse înt r-acolo. Căruţa era destul de încărcată. fără familie şi fără copii. fast notar şi ţăran cu ştiinţă de carte. Javert. Clnd Madeleine sosise în localitate. . scăpata. Intr-o bună zi. Moş Fauchelevent gemea de ţi se rupea inima. se făcuse căruţaş ca să poată trăi.Se înţelege că Javert era oarecum tulburat de firescul şi liniştea domnului Madeleine. Iată cu ce prilej. nemaiavînd decît o căruţă cu un cal. Auzind un strigăt şi văzînd mai mulţi oameni strînşi la un loc. 212 . VI MOŞ FAUCHELEVENT Domnul Madeleine trecea într-o dimineaţă pe o stradă nepavată din Montreuil-sur-mer. dar zadarnic. Fauchelevent. alunecase sub căruţă. de cîte ori avusese prilejul. încît toată greutatea căruţei i se lăsase pe piept. puteau să-l răpună. anume moş Fauchelevent. la o oare care depărtare. Un băt rî n. care sosise la faţa locului în clipa accidentului. Căzuse atît de prost. Fauchelevent îl văzuse pe acest simplu lucrător îmbogăţindu-se. ca patron. Era cu neputinţă să-l scoţi de sub căruţă altfel decît ridicînd-o în sus. ciudatul său fel de a fi păru totuşi să-l impresioneze pe domnul Madeleine.încercaseră să-l tragă de-acolo. Bătrînul era prins între roţi.

— Trebuie.. — Aveţi un scripete ? — S-au dus să caute. unde e un pot covar. dar n-are a face. apăsînd pe fiecare cuvînt: 213 .Veni şi domnul Madeleine. răspunse un ţăran. Javert urmă: ^— . Nu-l văzuse venind. — Nu bunăvoinţa le lipseşte. Ia Flachot. căruţa se înfunda din ce în ce mai adînc şi apăsa tot mai tare pe pieptul bătrînului căruţaş. De ! s-ar putea să te strivească. Apoi privindu-l ţintă pe domnul Madeleine.puterea. spuse Madeleine ţăranilor care-l priveau.. — Zece galbeni. Domnul Madeleine se întoarse şi-l recunoscu pe Javert. Cei de faţă lăsară ochii în jos.. ci. O clipă numai. ■— In cită vreme îl vom avea ? — S-au dus în apropiere. Unul dintre ei murmură: — Trebuie să fii al naibii de tare. — E cu neputinţă să aşteptăm un sfert de ceas. — Ajutor! striga bătrînul Fauchelevent.. Douăzeci de galbeni. şi-l scoatem pe bietul om afară. Trebuie să fii un om nemaipomenit ca să ridici în spinare o căruţă ca asta. Nu vedeţi cum se înfundă căruţa ? — Ce să-i faci ? — Ascultaţi — spuse Madeleine — mai e loc destul sub căruţă ca să se bage cineva dedesubt şi s-o ridice în spinare. Lumea se dădu în lături cu respect. Oameni buni. tot o să treacă vreun sfert de ceas. Cine are spate şi inimă ? Primeşte de la mine cinci galbeni! Nimeni din jur nu se clinti. spuse o voce. Era vădit că în mai puţin de cinci minute aveau să i se frîngă coastele. — Dar n-are să mai fie timp. urmă. — Haideţi ! spuse i a r Madeleine. pămîntul era moale. Aceeaşi tăcere. In ajun plouase. spuse Madeleine. — Un sfert de ceas ! strigă Madeleine. cine mă scapă ? Domnul Madeleine se întoarse spre cei de faţă.

Moş Fauchelevent gemea şi urla : — Mă înnăbuş 1 îmi frînge coastele! Un scripete ! Ceva I Ah ! Madeleine se uită împrejurul lui. încercînd în două rînduri. căruţa continua să se înfunde cu încetul. mai-nainte ca mulţimea să aibă vreme să scoată un strigăt. lumea văzu uriaşa masă clătinîndu-se : căruţa se ridică încetul cu încetul şi roţile ieşiră pe juma214 . Madeleine tresări. să-şi apropie coatele de genunchi. Javert spuse din nou : — N-am cunoscut decît un isingur om care să poată înlocui un scripete. dar fără să-I slăbească din ochi pe Madeleine: — Era un ocnaş. — Ah. zadarnic. Pînă şi bătrînul Fauchelevent îi spuse : ■—■ Domnule Madeleine. — Ah ! făcu Madeleine. Roţile se înfundaseră mai mult şi acum era aproape cu neputinţă ca Madeleine să mai iasă de sub căruţă. Madeleine ridică ochii şi întîlni privirea de şoim a lui Javert. Javert adăugă cu un aer nepăsător. aţintită mereu aisupră-i. Gei de faţă gîfîiau.Domnule Madeleine. intră sub căruţă. mă striveşte! strigă bătrînul. Trecu o clipă groaznică de aşteptare şi tăcere. însă. se uită la ţăranii neclintiţi şi zîmbi cu tristeţe. fără să spună o vorbă. ' Intre timp. îngenunehe şi. Lumea îl văzu pe Madeleine aproape culcat pe burtă sub greutatea îngrozitoare. Deodată. ieşi de-acolo! îi strigară oamenii. du-te! Trebuie să mor şi gata ! Lasă-mă 1 Are să te strivească şi pe dumneata ! Madeleine nu răspunse nimic. — Moş Madeleine. — Din ocna Toulonului. ■— Va să zică nimeni nu vrea să cîştige douăzeci de galbeni şi să-i scape viaţa acestui bătrîn ? Nici unul din cei de faţă nu se mişcă. Apoi. Era ocnaşul acela. Madeleine păli. n-am cunoscut decît un singur om în stare să facă ceea ce le ceri dumneata acum.

dădea autoritate asupra oraşului. Madeleine se ridică. Toată lumea plîngea. domnul Madeleine fu numit primar. care făcuse o ultimă sforţare. Cînd nevoile serviciului i-o cereau neapărat. Se uita cu o privire liniştită la Javert. 215 ■ I I . care-l privea fără încetare. îi vorbea cu cel mai adînc respect. Se auzi un glas mnăbuşit care striga : „Grăbi{i-vă ! Ajutaţi1" Era Madeleine. Căruţa era sfărîmată şi calul mort. Cînd Javert îl văzu pentru prima oară gătit cu eşarfa care-i . îl ocoli cît putu. Hainele i se rupseseră şi erau pline de noroi. Bătrînul îi îmbrăţişa genunchii şi-i spuse: „Dumnezeul meu !" Pe faţa lui Madeleine se citea nu ştiu ce suferinţă fericită şi cerească. la Paris. Era foarte palid. Se repeziră. fu cuprins de tremurul acela pe care l-ar avea un dulău cînd ar mirosi că sub hainele stăpînului se ascunde un lup. VJI FAUCHELEVENT AJUNGE GRĂDINAR LA PARIS Fauchelevent îşi scrîntise genunchiul în timpul accidentului. dar genunchiul îi rămase ţeapăn. domnul Madeleine îi găsi moşului un loc de grădinar într-o mănăstire de maici din cartierul Saint-Antoine. Devotamentul unuia dăduse putere şi curaj tuturor. cu un bilet scris de mîna lui moş Madeleine : „Iţi cumpăr căruţa şi calul". Fauchelevent se vindecă. Bătrînul Fauchelevent era salvat. Datorită recomandaţiilor date de surori şi de preot. După puţin timp. Incepînd din acea clipă. Căruţa fu ridicată de douăzeci de braţe. A doua zi dimineaţă. Moş Madeleine îl trimise într-una din infirmeriile pe care le organizase pentru lucrători în clădirea fabricii şi unde slujeau două surori de caritate. bătrînul găsi pe măsuţa de noapte o hîrtie de o mie de franci. şi nu putea face altfel decît să dea ochii cu primarul. cu toate că-i curgea năduşeala pe faţă.tate din făgaşele pe Care ie săpaseră.

dar. se bucură să-şi privească în ea tinereţea. era în schimb tot atît de semnificativ. In şapte ani cheltuielile de strîngere a impozitelor se reduseseră cu trei pătrimi în plasa Montreuil-sur-mer. uită de multe lucruri şi nu se mai gîndi decît la Gosette a ei şi la viitorul care se întrezărea. îşi închirie o cămăruţă şi o mobilă pe datorie. cînd nu e de lucru. dacă nu era vizibil. ministrul de finanţe de-atunci. iar statul pierde bani mulţi cu cheltuielile de constrîngeri şi încasări. Problema era rezolvată : îşi cîştiga pîinea. Fu aproape fericită. Cînd populaţia suferă. părul şi dinţii frumoşi. Se poate spune că mizeria şi bogăţia publică au în cheltuielile de strîngere a impozitelor un termometru care nu dă greş. impozitele se plătesc cu uşurinţă şi nu pricinuiesc statului cheltuieli. îi ajungea şi atît. poarta fabricii domnului Madeleine era ca un chip de prieten. Din fericire.o datora lui moş Madeleine avea. ce har al cerului! începu să aibă iar poftă de muncă. îşi cumpără o oglindă. avu o clipă de bucurie. Lucrul acesta nu poate înşela niciodată. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de ea. cînd ţara e fericită şi bogată. aşa că nu cîştiga cine ştie cît pe zi. ea nu era prea îndemînatică. lasă să treacă termenele. Fantine ceru de lucru şi fu primită în atelierul femeilor. Cînd e de lucru în plin. în sfîrşit. un alt simptom care.Prosperitatea pe care Montreuil-sur-iner î . contribuabilul ise opune impozitului fiindcă e în mizerie. 216 . cînd nu mai e negoţ. ceea ce făcea ca aceasta să fie citată printre toate celelalte de către domnul de Villele. Pentru Fantine meseria era nouă. Aşa stăteau lucrurile în ţinut la întoarcerea Fantinei. Să trăieşti cinstit din munca ta. VIII DOAMNA VICTURNIEN CHELTUIEŞTE TREIZECI ŞI CINCI DE FRANCI PENTRU MORALA Cînd Fantine văzu că trăieşte. pe lîngă semnele vizibile arătate.

vor ista ceasuri întregi pe la colţuri de stradă. Neputînd spune că e măritată. Nimic nu-i face mai mult pe oameni să pîndească decît faptele altora. flecăreală de anticameră. îl vor cîştiga pe portar. pe frig şi pe ploaie. Fiindcă nu ştia decît să se iscălească. misterele publicate. fără să le fie altcum răsplătită curiozitatea decît tot prin curiozitate. era silită ea le scrie printr-un scriitor public. le trebuie mult combustibil. Conversaţia lor. existenţe sfărîmate. conversaţie de salon. aşa cum am mai văzut. In atelierul femeilor începu să se şoptească că Fantine „scrie scrisori" şi că-şi „dă aere". aşa cum am văzut. Şi adeseori. îi plătea la timp pe cei doi Thenardier. de-a şti şi de-a pătrunde.■ urmînd s-o plătească din munca ei. familii ruinate. vor da de băut vizitiilor şi slugilor. pe sub ganguri. spre marea bucurie a celor care au „descoperit totul". noaptea. Scria adesea. vor cumpăra o cameristă. se ferise să vorbească. etc. vor mitui comisionarii. îşi dau mai multă osteneală decît ar fi nevoie pentru zece fapte bune. care nu-i privesc. Sînt unii oameni care pentru a afla cheia acestor taine. despre fetiţa ei. dueluri. de plăcere. Trist lucru ! Unii oameni sînt răi numai din nevoia de-a vorbi. enigmele aduse la lumina zilei. cheltuiesc mai mulţi bani. Dintr-o curată încăpăţînate de-a vedea. Lucrul acesta fu băgat de seamă. după ce tainele sînt cunoscute. joia ? De ce o coteşte totdeauna pe străzi dosnice? De ce doamna asta coboară întotdeauna din birjă înainte de a ajunge acasă ? De ce trimite să i se cumpere hîrtie de scrisori. şi asta. şi combustibilul lor e aproapele. fără nici un interes. falimente. Din mîncărime de limbă. e ca vetrele care mistuie lemne cu repeziciune. Vor urmări pe cineva zile întregi. fără folos. risipesc mai mult timp. cînd are destulă în sertar ? etc. De ce domnul ăsta nu vine decît pe-nserate ? De ce domnul cutare nu-şi atîrnă cheia în cui. De ce ? Fără rost. era o rămăşiţă din obiceiurile ei de dezordine. încep catastrofe. . La început. numai şi numai din instinct. care de altfel le sînt cu totul indiferente.

cu mult tămbălău. Avea o mica proprietate pe care o lăsa prin testament şi. un moşuleţ care nu-şi putea umple burta cu vin roşu pînă ce nu-şi golea buzunarul de taine. ci membru al clubului iacobinilor. seaca. vorbi cu cei doi Thenardier şi le spuse la întoarcere: „Am cheltuit treizeci şi cinci de franci. Băgară de seamă că în atelier se trăgea cîteodată deoparte şi-şi ştergea o lacrimă.Fantine fu deci luată la ochi. poate şi la bărbatul pe care-I iubise. mereu la aceeaşi adresă. dar mi-am uşurat sufletul. anume doamna Victurnien. ursuză. numiţi astfel fiindcă sediul lor principal era instalat la Paris Intr-o fostă mănăstire a iacobinilor. pazniea virtuţii tuturor. „Sigur că era una d-alea !" Se găsi chiar o bătrînă care se duse la Montfermeil. revoluţionari intransigenţi. în plin 1793. aproape veninoasă. Doamna Victurnien avea cincizeci şi şase de ani şi-şi căptuşea masca urî{eniei cu cea a bătrînetii. aspră. la Montfertneil. nu puţine erau acelea care o invidiau pentru părul ei blond şi dinţii albi. care purta bonetă roşie şi trecuse de la bernardini la iacobini'. încît popii îi iertară povestea cu călugărul. Avea glasul behăit şi mintea j ucăuş ă. unei comunităţi religioase. lucru uimitor. B ăt rî na aceas t a fus es e şi ea t î nără odat ă. Ruptura cu un trecut întunecat e totdeauna dureroasă. după ce-o domesticise şi o pusese cu botul pe labe. se află că Fantine avea un copil. Era o urzică pe care o puteai lua şi drept o rasă călugărească mototolită. Ajunseră să afle şi adresa : Domniei sale domnului Thenardier. Băgară de seamă că scria cel puţin de două ori pe lună. 218 . dar nu-l putea uita pe călugărul care o lăsase văduvă. Am văzut copilul !" Cea care făcuse lucrul acesta era o spaimă. şi că punea timbre pe scrisoare. Era uscată. II iscodiră la circiuma pe scriitorul public. Pe scurt. se măritase cu un călugăr iscăpat din mănăstire. In tinereţea ei. spinoasă. hangiu. In timpul restauraţiei se făcu atît de cucernică. De altfel. In clipele acelea se gîndea la fetiţa ei. jocul de cuvinte constă tn sensul nou pe care îl căpătase termenul „iacobin" după revoluţia burgheză din Franfa : nu mai fnsemna călugăr dominican. Erai foarte 1 Tagme călugăreşti catolice .

bine văzută de episcopatul din Arras. Unii o sfătuiră să se ducă la primar. hotărâtă. Domnul primar îi dădea cincizeci de franci pentru că era bun şi o gonea pentru că era drept. Fantine era distrusă. împovărată de ruşine mai mult decît de disperare. într-o dimineaţă. bună la ceva. supraveghetoarea atelierului îi îr. Se supuse acestei sentinţe. cînd. IX SUCCESUL DOAMNEI VICTURNIEN Văduva călugărului a fost. doamna Victurnien se duse la Montfermeil şi se întoarse spunînd : „Am văzut copilul!" Toate astea luaseră timp. începuseră să pretindă cincisprezece. De altfel. dreaptă. Nu se mai simţi în stare să scoată o vorbă. decît o lucrătoare oarecare. Supraveghetoarea îi spuse că ar trebui să plece imediat din atelier. Viaţa e plină de astfel de încurcături. Nu putea să le achite cu cincizeci de franci. părăsi atelierul şi se întoarse în odaia ei. din partea domnului primar. cinstită. Nu putea pleca din ţinut pentru că datora la chirie şi la mobile. Domnul Madeleine avea obiceiul să nu intre aproape niciodată în atelierul femeilor. Fantine nu era. Aşadar. de altfel. spunîndu-i că nu mai face parte din atelier şi sfătuind-o. pe care i-o recomandase preotul. Fantine era la fabrică de mai bine de un an. persoană respectabilă. greşeala îi era cunoscută de toată lumea.mînă din partea domnului primar cincizeci de franci. după ce ceruseră doisprezece franci în loc de şase. pătrunsă de caritatea care constă în a da. Aşadar. Bolborosi cîteva cuvinte rugătoare. să părăsească ţinutul. domnul Madeleine nu ştia nimic despre toate astea. dar lipsită de caritatea care constă 219 16 . aşadar. nu îndrăzni. Era tocmai în luna în care cei doi Thenardier. Pusese în fruntea acestui atelier o fată bătrînă. şi avea toată încrederea în acea supraveghetoare.

dădu înapoi trei sferturi din mobile. Aceste feluri de a trăi sînt ca două odăi: cea dintîi e întunecoasă. cum să-ţi faci din fustă cuvertură şi din cuvertură fustă. Proprietarul. Negustorul de vechituri de la care-şi cumpărase mobilele — şi ce mai mobile ! — îi spusese : „Dacă pleci. 220 . judecase. Nu ştim tot ce pot să scoată dintr-un gologan unele fiinţe slabe. aşa că poţi să plăteşti". Ajunge să fie un talent. Acolo unde se sfîrşeşte traiul din puţin. fără mijloace de trai. Se apucă să coasă cămăşi proaste pentru soldaţii din garnizoană. cum să-ţi economiseşti lumînarea. De-atunci începu să-i plătească prost lui Thenardier. cîştigînd astfel doisprezece gologani pe zi. care au îmbătrînit în lipsuri şi în cinste. îi spusese : „Eşti tînără şi drăguţă. Nu putea părăsi oraşul. care-i aprindea lumînarea seara. O femeie bătrînă. luînd masa la lumina ferestrei de peste drum. nu-şi păstră decît strictul necesar şi se văzu fără lucru. Fantine vru să se angajeze servitoare în partea locului . Ea împărţi cei cincizeci de franci între proprietar şi negustorul de vechituri. n em ai av î n d d ec î t un p at ş i d at or î n d î n că v re o s ut ă de franci. Oamenii cei mai buni sînt adeseori siliţi să-şi treacă autoritatea asupra altora. Fata o costa zece. supraveghetoarea instruise procesul. iar cea de-a doua e neagră. N-o primi nimeni. îi dăduse dintr-o sumă pe care domnul Madeleine i-o încredinţase pentru pomeni şi ajutoare de dat lucrătoarelor şi de care nu da socoteală. Fantine învăţă cum te poţi lipsi cu totul de foc iarna. să te aresteze ca pe-o hoaţă". căruia îi datora chiria. cînd se întorcea acasă. cum să renunţi la păsărică ce mănîncă rnei de un ban la două zile. o învăţă arta de-a trăi în mizerie. Domnul Madeleine îi încredinţase ei totul. pur. şi cu convingerea că face bine ceea ce face. In virtutea acestui drept.în înţelegere şi iertare. Cît despre cei cincizeci de franci. merse dintr-o casă într-alta. osîndise şi o executase pe Fantine. începe traiul din nimic.

încetul cu încetul. cucernică în înţelesul bun al cuvîntului. că nu îndrăznea să iasă din casă. ceea ce e o adevărată ştiinţă. cu niţică pîine şi cu necazuri. La început. toţi se uitau la ea şi nimeni nu-i dădea bună ziua . simţea o ciudată fericire cînd se gîndea că are o fetiţă. Şi apoi. Se găsesc multe virtuţi de felul acesta aici pe pămînt. o astfel de nenorocită pare goală sub batjocura şi curiozitatea tuturor. cînd eşti necăjită. dispreţul acru şi rece al trecătorilor o pătrundea în carne şi în suflet ca un vînt rece. într-o zi ele vor fi în ceruri. cu capul sus. cu un zîmbet amar. Viaţa asta are un mîine. cel puţin. Se ducea încoace şi încolo. săracă şi miloasă nu numai cu săracii. era datoare lui Thenardier. Ah. şi faptul de-a fi necunoscut e un veşmînt. aşa cum se obişnuise cu sărăcia. în deznădejdea asta. Ei bine! Am să rnă hrănesc şi eu cu suferinţe şi nelinişti. Cum ? S-o facă să împartă mizeria cu ea ? Şi-apoi. Cum să se achite ? Şi drumul! Cum să şi-l plătească ? Bătrîna care-i dăduse ceea ce am putea numi lecţii de sărăcie era o femeie cuvioasă. şi simţea cum devine obraznică. Pe istradă ghicea că oamenii se întorc după ea şi că o arată cu degetul. pe care o chema Marguerite. mănînci mai puţin. ştiind carte cît îi trebuia ca să se iscălească Marguerite şi crezînd în dumnezeu.Fantine izbuti să dobîndească acest sublim talent şi-şî recîştigă puţin curajul. voi izbuti totuşi să cîştig o fărîmă de pîine. nu te ştie nimeni. „Nu-mi pasă!" spuse ea. lăsă ruşinea deoparte şi începu iar să iasă. 16* . In oraşele mici. Faniinei îi era atît de ruşine. Vorbea pe-atunci cu o vecină : — Ei ! cred că dormind numai cinci ceasuri pe zi şi cosînd tot restul timpului. ci chiar cu bogaţii. ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. Se gîndea s-o aducă. Fu nevoită să se obişnuiască cu dispreţul celorlalţi. cum ar fi vrut să plece la Paris ! Cu neputinţă. După vreo două-trei luni. La Paris. luă o hotărîre.

trecu vara şi iarna se întoarse. Creditorii o hărţuiau. Fusese concediată pe la sfîrşitul iernii. auriu şi minunat.Doamna Victurnien o vedea uneori trecfnd pe sub fereastra ei. negură. Soarele pare un sărac. seara se îngînă cu A dimineaţa. dimineaţa. prost plătiţi. nici căldură. Fantine cîştiga prea puţin. Iarna. observa deznădejdea „nepricopsitei ăsteia". — Zece franci. fereastra e cenuşie. — Cît mi-ai da pe el ? spuse ea. cînd îşi pieptăna cu un pieptene rupt frumosul ei păr. îi trimiteau mereu scrisori al căror cuprins o îndurera şi a căror plată poştală o ruina. pe care o pusese „la locul ei". Fericirea celor răi e neagră. nici amiază. care-i căzu. Primi scrisoarea şi o mototoli în mîini toată ziua. nu poţi să vezi limpede. Datoriile îi crescuseră. ~ Taie-l! Cumpără o fustă de flanelă şi le-o trimise soţilor Thenardier. ca avea nevoie de o fustă de lînă şi că maică-sa trebuia să-i trimită cel puţin zece franci pentru asta.' Iarna preschimbă în piatră apa cerului şi inima omului. care se revărsa ca o mătase netoarsă. — Frumos păr! rosti frizerul. Cerul e o ferestruică. Munca prea multă o obosea pe Fantine şi tuşea uscată pe care o avea mai de mult spori. URMĂRILE SUCCESULUI amurg. Ii spunea uneori vecinei Marguerite: „Uite cum îmi ard mîinile!" Gu toate astea. pînă la şolduri. nici lumina. avea cîteva clipe de cochetărie fericită. Ziua întreaga e o pivniţă. Cînd zilele sînt scurte e mai puţin de lucru. 222 . Soţii Thenardier. Ii scrise într-o zi că mica Cosette era dezbrăcată în frig. Seara se duse la frizerul din colţ şi-şi desfăcu parul. înspăimîn-tător anotimp. Fusta asta îi înfurie pe cei doi Thenardier. şi se felicita.

Voiau bani. Cînd văzu că nu se mai putea pieptăna. primul care-i ieşi în drum. dar în inima ei era furioasă. cu toate astea. îşi adora copilul. la orele cînd lucrătorii stau înaintea porţii." Purta scufii rotunde care-i acopereau capul tuns şi cu care mai era încă drăgu{ă. Primi într-o zi o scrisoare de la Thenardier. îşi luă un iubit. spuse : „Uite una care o s-o sfîrşeaiscă prost". Şi rîdea. „Copilului n-are să-i mai fie frig. De cîte ori trecea prin faţa fabricii. cînta şi se prefăcea că rîde. fetiţa are să moară. îşi spuse Fantine. un puturos. Biata Ciocîrlie tremură mai departe. Am îmbrăcat-o cu părul meu. I-o dădură Eponinei. Omul era un netrebnic. nu mai putem plăti. E nevoie de doctorii scumpe: treaba asta ne sărăceşte. care o văzu o dată cîntînd şi rîzînd aşa. începu să rîdă cu hohote şi-i spuse bătrînei ei vecine : ~ Ah. şt i i că au haz! P at ruzeci de franci ! Num ai atît! Asta face doi napoleoni! De unde vor ei să-i scot ? Ce dobitoci sînt ţăranii ăştia ! I I . Inima Fantinei începu să fie ^scormonită de gînduri întunecate. care o bătea şi care o părăsi aşa cum îl luase ea. un bărbat pe care nu-l iubea. îl venerase şi ea multă vreme pe moş Madeleine. începu să urască totul în jurul ei. că el era pri cina nenorocirii ei. ticluită astfel : Cosette e bolnavă de o boală care umblă prin poftea locului. cu silă. — Cînd voi fi bogată — spunea ea — o voi avea pe Cosette cu mine. aşa ca să înfrunte lumea. cu atît îngeraşul acela blînd îi strălucea mai mult în fundul sufletului. I se zice febră militară. ajunse să-l urască. Tuşea nu-i da pace şi avea sudori reci pe şira spinării. Ca toţi ceilalţi. fiindcă i se tot spusese că el o goni-se. Dacă nu ne trimiţi patruzeci de franci pînă într-o săptămînă. Cu cît se scufunda mai adînc. cu cît totul se întuneca în jurul ei. un fel de muzicant cerşetor. O lucrătoare bătrînă.

lopeţile ? întrebă Fantine. o mulţime de lurne adunată în jurul unei trăsuri de o formă neobişnuită. cei doi de sus. îţi dau cîte un napoleon de fiecare. care oferea publicului danturi întregi. vino diseară la hanul Puntea de argint. îmi cer patruzeci de franci. ca să nu mai audă glasul răguşit al omului care striga : — Mai gîndeşte-te. răspunse ea. o întrebă : — Ce ai ele eşti atît de veselă ? — Ţăranii mi-au scris o dobitocie. Cineva care o întîini. Asta zic şi eu ca are noroc 1 Fantine o luă la fuga şi-şi astupă urechile. ce vrei ? Văzu. — Ce înseamnă asta. Ţărani. care era şi ea acolo. Apoi coborî şi ieşi pe strada. Fantine se întoarse acasă. — Ce spui ? Omul asta nu-i un netrebnic ? Cum de li se îngăduie unor astfel de oameni să treacă prin partea locului ? Să-mi smulgă dinţii din faţă ! Dar aş fi îngrozitoare. unde ai să mă găseşti. ce grozăvie ! strigă Fantine. — Vai. frumoaso! Doi napoleoni pot să-ţi prindă bine. Era un caraghios de dentist ambulant. — Doi napoleoni! murmură o babă ştirbă. care le vorbea celorlalţi. cînd în grai schimonosit. Dentistul îi strigă deodată fetei aceleia frumoase care rîdea : — Tu. pastă de dinţi. Fantine se vîrî prinfre ceilalţi şi începu să rîdă ca toată lumea de această cuvîntare rostită cînd în grai popular de puşcăriaş pentru derbedei. Era mînioasă şi povesti întîmplarea bunei ei vecine Marguerite. alergînd. prafuri şi leacuri. pentru oamenii cumsecade. Părul mai creşte el. — Lopeţile — o lămuri profesorul dentist — însem nează dinţii din faţă . sărind şi rîzînd mereu. pe platforma căreia stătea în picioare un om îmbrăcat în roşu.Totuşi urcă treptele pînă Ia o ferestruică din pod şi citi din nou scrisoarea. ştii că ai dinţi frumoşi ? Dajcă-mi vinzi lapeţile. fata de colo care rîzi. Dacă-ţi dă inima brînci. pe cînd trecea prin piaţă. dar dinţii 1 Ce mon224 .

Marguerite se opri în prag. — Şi se poate muri dintr-însa ? — Şi încă cum ! spuse Marguerite. Fantine se mai duse o dată pe scară să citească scrisoarea. Intorcîndu-se.ş i întoarse capul ei tuns spre ea. — Da — zise Fantine — patruzeci de franci. Nu se culcase de loc. deodată. o întrebă pe Marguerite. — Şi-i loveşte şi pe copii ? — Mai ales pe copii. în felul acesta. palidă. — Şi oît a oferit ? întrebă Marguerite. E o boală. A doua zi dimineaţă. mai înainte de răsăritul soarelui. îngheţată. — Doi napoleoni. să mai citească o dată scrisoarea lui Thenardier. nu ardeau decît o singură luminare.stru ! Mai bine în-aş arunca de Ia etajul al cincilea în stradă ! Mi-a spus că va fi diseară la Puntea de argint. înmărmurită de risipa asta cumplită şi strigă : — Dumnezeule! A ars toată lumînarea! S-a întîmplat ceva ? Se uit ă apoi la F ant ine. răspunse fata bătrînă. — Adică patruzeci de franci. pe unde sînt hanurile. pentru că lucrau întotdeauna împreună şi. cînd Marguerite intră în odaia Fantinei. lumînarea arsese toată noaptea şi era pe sfîrşite. 225 . care. Rămase pe gfndurî şi se puse pe lucru. Scufia îi căzuse pe genunchi. După un sfert de ceas îşi lăsă cusătura şi se sui pe trepte. în capul oaselor. Seara ieşi şi fu văzută îndreptîndu-se spre strada Paris. o găsi pe Fantine pe pat. de doctorii grozave ! — Cum îţi vine boala asta ? — E o boală care îţi vine aşa. — Are nevoie de doctorii multe ? — Ah. care lucra lîngă ea : — Tu ştii ce-i febra militară ? — Da.

Cosette nu era bolnavă. Ii rămăsese o zdreanţă pe care o numea cuve'rtură. Isuse dumnezeule ! spuse Marguerite. Avusese o răsură care se uscase. De altfel. cum nu se poate duce pînă în fundul destinului lui. Spunînd acestea. răspunse Fantine. la niveluri diferite. — Ah. o saltea pe jos. uitată într-un colţ. Ieşea cu bonete murdare. Fie din lipsă de timp. Apa îngheţa în timpul iernii şi multă vreme urmele ei rămîneau însemnate. Amîndoi dinţii îi fuseseră smulşi. Era un zîmbet însîngerat. într-alt colţ era o oală de pămînt pentru apă. care se rupeau la fiece mişcare. răspunse Fantine. Pe cînd vorbea îi arătă fetei bătrîne doi napoleoni care străluceau pe masă. îşi pierduse ruşinea şi totodată cochetăria. Oamenii cărora le datora bani îi făceau scanda 226 . Sînt mulţumită. cu bucăţi de stambă.Din ajun îmbătrînise cu zece ani. îşi peticea corsetul. sub acoperiş. Pe măsură ce i se rupeau la călcîie. şi un scaun desfundat. Lumînarea îi lumina faţa. De unde ai galbenii ăştia ? — I-am cîştigat. De multă vreme îşi lăsase chilia ei de la al doilea cat şi se mutase într-o mansardă închisă cu un lacăt. iar în gură avea o gaură neagră. decît îndoindu-şi spinarea din ce în ce mai mult. Fantine ? — N-am nimic. vechi şi uzat. Nu mai avea pat. Dar asta e o avere. Dimpotrivă. Trimise patruzeci de franci la Montfermeil. fie din nepăsare. nu fusese decît p şiretenie a celor doi Thenardier. O salivă roşcată îi mînjea colţul buzelor. zîmbi. cu cercuri de gheaţă. Omul sărac nu se poate duce pînă în fundul odăii. era o chiţimie dintre acelea al căror tavan se uneşte cu duşumeaua şi te izbeşte în cap de zeci de ori pe zi. Fantine îşi azvîrli oglinda pe fereastră. N-are să-mi mai moară copilul de acea boală îngrozitoare. nu-şi mai cîrpea rufele. ca să facă rost de bani. neîn grijit. Asta se vedea bine după creţurile pe care le făceau. Un ultim semn. îşi trăgea ciorapii în pantofi. — Isuse! rosti Marguerite. Ce ai.

Dar unde se puteau cîştiga cinci franci pe zi ?" — Haide ! spuse ea. de la sărăcie. fără de care micuţa Cosette. Să vindem şi ce-a mai rămas ! Nenorocita se făcu prostituată. Ochii îi străluceau din cale-afară şi isimţea o durere în umăr. dumnezeule ! Se simţea hărţuită şi în ea se năştea fiara sălbatică. Cosea şaptesprezece ceasuri pe zi. pe drumuri . avea să fie dată pe uşă afară. îi spunea într-una : „Cînd îmi dai banii. din nou. preţurile scăzură dintr-o dată. de la părăsire. cu toate că era convalescentă. Thenardier îi scrise că aşteptase. de la singurătate. în frig. de la mizerie. Dure1 Hristos ne-a mfntuit (în original în limba latină). îşi petrecea nopţile plîngînd şi frămîntîndu-se. ceea ce reduse ziua lucrătoarelor libere la nouă bani. Şaptesprezece ceasuri de muncă şi nouă bani pe zi! Creditorii Fantinei erau mai nemiloşi ca niciodată.Iuri şi nu-i dădeau pace. Ii găsea în stradă şi apoi. XI CHRISTUS NOS LIBERAVIT ' Ge înseamnă povestea asta cu Fantine ? E societatea care îşi cumpără o sclavă. De !a cine ? De la foame. Tuşea mult. de la frig. „O sută de franci! se gîndi Fantine. Negustorul de vechituri. 227 . II ura din răsputeri pe moş Madeleine. prin partea de sus a omoplatului stîng. hoţomanco ?" Ce voiau de ia ea. dar din pricina unui antreprenor al muncii din închisori. Cam în acelaşi timp. cu prea multă bunăvoinţă şi că-i trebuia de îndată o sută de franci. pe scară. fără îndoială. care punea femeile osîndite să lucreze sub cost. că va aj unge ce va put ea să aj ungă şi că navea decît să crape dacă poftea. dar nu se plîngea. care-şi luase înapoi aproape toate mobilele.

A simţit.ros tîrg I Un suflet pentru o bucată de pîine. Şi asta nu e una dintre cele mai mici ruşini ale omului! In punctul la care am ajuns. Civiliza(ia noastră e călăuzită de sfînta lege a Iui Hristos. Tr-ece. maternităţii. E o greşeală. Fantine nu mai e nimic din ce a fost altădată. Totuşi. E o greşeală să-ţi închipui că ai secat soarta şi că eşti la capătul celor ce pot să ţi se întîmple. frumuseţii. care risipesc un venit de o mie cinci sute de livre în provincie. Abată-se asupra ei toţi norii şi treacă peste ea tot oceanul ! Ce-i mai pasă ! E ca un burete îmbibat. E de marmură pentru că a ajuns noroi. Ea există mereu. slăbiciunii. Mizeria oferă. a suferit. E singur. Vai! Ce înseamnă destinele astea năpustite unele peste altele ? Unde se duc ? De ce sînt astfel ? Cel care ştie asta vede tot întunericul. dar nu apasă decît asupra femeii şi se numeşte prostituţie. dar nu e încă pătrunsă de ea. I s-a întîmplat tot ce putea să i se mai întîmple. XII TRINDAVIA DOMNULUI BAMATABOIS Ca în toate oraşele mici. Viaţa şi ordinea socială i-au spus ultimul lor cuvînt. Apasă asupra femeii. adică asupra gingăşiei. a pierdut şi a plîns totul. Nu se mai fereşte de nimic. există şi la Montreuil-surmer o categorie de băieţi tineri. e dezonorată şi severă. te rabdă. a îndurat. aşa cum semenii lor de la Paris mănîncă două sute de mii de franci 228 . ea aşa crede. aşa cum moartea seamănă cu somnul. nu-i pasă cine eşti. al acestei dureroase drame. Se numeşte dumnezeu. nu se mai teme de nimic. societatea primeşte. Celui care pune mîna pe ea îi e frig. Se zice că în civilizaţia europeană sclavia a fost desfiinţată. E resemnată şi resemnarea ei seamănă cu nepăsarea.

copiază Londra prin Paris şi Parisul prin Pont-âMousson'. strîns pe talie. exagerează moda. limită care nu era depăşită niciodată. dispreţuiesc femeile. trăiesc la cafenea. alţii visători şi cîfiva mucaliţi. Puneţi şi nişte ghete-pantofi cu placheuri la tocuri. fumează. ar fi fost unul dintre aceştia. admiră tragedia. Printre ei sînt unii plicticoşi. ţăranii mei". nu muncesc. împodobiţi pe cusătură cu un număr de cute. paraziţi. care au ceva pămînt. Toţi aceştia fac parte dintr-o mare specie neutră : neputincioşi. dar întotdeauna fără soţ şi variind de la una la unsprezece. nu sînt buni de nimic şi nici prea dăunători nu sînt. buni de nimic. Pe-atunci. din trei veste puse una peste alta şi de diferite culori. dintr-o cravată. nehotărît. cinează la han. părul zbîrlit. un baston cît tcate zilele şi o conversaţie înnobiMă cu calambururile ' Orăşel din Lorena luat aici ca simbol al micilor centre provinciale. cu două rînduri de nasturi de argint înghesuiţi unii într-alţii pînă pe umăr. 229 . niţică prostie. care ar fi bădă rani într-un salon şi se socotesc boieri !a crîşmă şi care spun: „livezile mele. miros a tutun.mai deschisă. un joben cu marginile înguste. dintr-un ceas cu brelocuri. un „elegant" era alcătuit dintr-un guler mare. s-ar spune că sînt pierdevară. cea albastră şi cea roşie. fluieră actriţele ca să arate că sînt oameni de gust. caută gîlceavă ofiţerilor din garnizoană ca să se arate războinici. beau. Pe scurt. dintr-un surtuc măsliniu. un pic de duh. cască. pădurile mele. Dacă ar fi ceva mai bogaţi. dar . bat caldarîmul. şi din pantaloni tot de culoare măslinie. pe dinăuntru. Dacă domnul Felix Tholomyes ar fi rămas în provincie şi n-ar fi văzut niciodată Parisul. se uită după călătorii care coboară din diligentă. joacă biliard. se îndobitocesc cu vîrsta. vînează.pe an. au un cîine care mănîncă oase sub masă şi o ţiitoare care pune mîncarea pe masă. sînt oameni care nu fac nimic. alţii plictisiţi. s-ar spune că sînt filfi zoni . cu coadă ca de morun. Se calicesc pentru o para. dacă ar fi mai săraci.

etc. îmbrăcată în rochie de bal. 230 . un „conformist". Filfizonul acesta fuma. Pe deasupra : pinteni şi mustăţi. şişj continua cu aceeaşi regularitate plimbarea. 2 Conducătorul luptei de eliberare lonialist spaniol (1783—1830). în primele zile ale lui ianuarie 1823. cîte o necuviinţă pe care o socotea spirituală şi veselă.lui Portier'. profitînd de o clipă în care femeia se întorsese. Femeia. se luă după ea. iar liberalii purtau pălării cu boruri late. Era pe cînd republicile din America de Sud se luptau cu regele Spaniei. care se ducea şi se întorcea prin zăpadă. ca : „Ce urîtă eşti 1 Stai acasă ! Eşti ştirbă 1" etc. o dată cu o gură de fum din trabuc. se distra să sîcîie o femeie care da tîrcoale prin faţa ferestrei unei cafenele cu ofiţeri. tiptil. şi. Pe domnul acesta îl chema Bamatabois.să lupte a America de Sud de sub jugul co împotriva răsculaţilor din America de 3 General spaniol trimis Sud. De cîte ori femeia trecea prin faţa lui. Pălăriile cu boruri înguste erau regaliste şi se chemau morillo. împopoţonată şi tristă. profesor la Facultatea de drept din Paris sub im periu. Pe vremea aceea mustăţile însemnau burghezie şi pintenii însemnau pieton. care la cursuri compensa ştiinţa sa mediocră cu glume şi anecdote. îmbrăcat călduros cu unul dintre acele paltoane care întregeau în anotimpurile reci costumul la rnodă. pe cînd Bolivar 2 se lupta cu Morillo 3. unul dintre aceşti filfizoni fără de rost. nu-i răspundea. ţinîndu-şi rîsul. care din cinci în cinci minute o aducea din nou în faţa batjocurilor. într-o seară în care ninsese. care se numea boitoare. îi arunca. pentru că purta un morillo. fireşte. Această nepăsare îl jigni pe omul acela fără de rost şi. pentru că era la modă. foarte decoltată şi cu flori pe cap. La vreo opt sau zece luni după cele povestite în paginile de mai sus. se aplecă. luă de pe caldarîm un pumn 1 Fost revoluţionar. nici nu-l privea. ca pe un soldat pedepsit care se întoarce mereu să-şi primească vergile. Elegantul provincial purta pinteni mai lungi şi mustăţi mai sălbatice.

urlînd. XIII REZOLVAREA UNOR CHESTIUNI DE POLIŢIE MUNICIPALA Javert îi dădu la o parte pe cei de faţă. Nici unul. scuipate cu un glas răguşit de băutură. iar femeia îl izbea cu picioarele şi cu pumnii. ofiţerii ieşiră grămadă din cafenea. Bărbatul se zbătea. mergea în urma lor.de zăpadă şi i-l vîrî în spate. ciufulită. veşnic prilej de obscenitate 1 231 I . fără dinţi şi fără păr. o apucă pe femeie de rochia ei de mătase acoperită cu noroi şi-i spuse: — Urmează-mă ! Femeia ridică fruntea. vocea ei mînioasă se stinse dintro dată. Era Fantine. Sudălmile acelea. Ochii îi erau sticloşi. tîrînd-o cu dînsul pe nefericita femeie. trecătorii se adunară şi se formă un cerc larg de oameni care rîdeau. vînătă de mînie. între umerii goii. nu scotea o vorbă. trecu printre ei şi porni întins spre comisariatul de poliţie ce se afla dincolo de piaţă. La zgomotul ce se iscă. II recunoscuse pe Javert. ieşeau hîd dintr-o gură ştirbă. nici altul. Deodată. Filfizonul profitase de întîmplare ca s-o şteargă. se întoarse. care se lăsă dusă fără nici o împotrivire. cu cele mai groaznice cuvinte ce-ar putea ieşi din gura unui rîndaş. chicoteau şi aplaudau în jurul unui vîrtej făcut din două fiinţe. un orn înalt ieşi din mulţime. înfigîndu-i unghiile în obraz. pălăria îi căzuse pe jos. dintre care deosebeau cu greu bărbatul de femeie. femeia dădu un răcnet. ■Mulţimea de gură-cască. întreeîndu-se în glume de prost gust. groaznică. Neagra mizerie. făcînd mare haz. sări ca o panteră şi se azvîrli asupra bărbatului. din vînătă se făcuse palidă şi tremura de spaimă.

Şi el. îşi aduna toate gîndurile ce se găseau în mintea lui. dar cu toată grija unei conştiinţe neînduplecate. reprezentată printr-un proprietar-alegător. O prostituată cutezase să atace un burghez. Nu încăpea îndoială că asistase la săvîrşirea unei crime. pentru a duce la bun sfîrşit marea sa misiune. Continua să scrie în tăcere. în stradă. Judeca şi condamna. căzu întrun colţ al odăii. Cînd isprăvi. ghemuindu-se ca un cîine speriat. iscăli. era serios şi adînc preocupat. Curiozitatea este un fel de lăcomie şi a vedea însemnează a devora. întorcîndu-se către Fantine: Te-ai învîrtit de şase luni ! 232 . pe faţa lui aspră nu se citea nici un fel de emoţie. care se înălţau în vîrful picioarelor şi-şi întindeau gîtul în faţa geamului murdar al corpului de gardă. Sergentul de serviciu puse o lumînare aprinsă pe masă. care da spre stradă — Javert intră împreună cu Fantine şi închise uşa după el. Trecea printr-una din acele clipe cînd îşi exercita fără control. scoase din buzunar o coală de hîrtie timbrată şi începu să scrie. Văzuse acolo. Javert. Femeile acestea sînt totdeauna lăsate de legiuirile noastre la bunul plac al poliţiei. Judeca. căutînd să vadă ce se petrece înăuntru. spre marea dezamăgire a spectatorilor. temuta sa putere discreţionară.Âjungînd ia comisariat — o încăpere scundă. le pedepseşte cum îi vine la socoteală şi dispune cum îi trăsneşte prin cap de cele două bunuri amărîte pe care ele le numesc meseria şi libertatea lor. Fantine. batjocorită şi atacată de o făptură din afara rîndurilor oamenilor. Cu toate astea. Javert sta nepăsător. cu atît se simţea mai revoltat. care face cu ele ce vrea. cu uşa prevăzută cu o fereastră zăbrelită. Javert se aşeză. societatea. dînd-o gardianului. îndată ce intră. Simţea acum că scăunelul lui de agerit de poliţie era un fotoliu prezidenţial. fusese de faţă. nemişcată şi mută. îndoi hîrtia şi. spuse : — Ia trei oameni şi du-o pe fata asta la răcoare ! Apoi. încălzita de o sobă şi păzită de un gardian. Cu cît examina mai de aproape fapta acestei fete.

La un moment dat.. pe neaştep tate." Nu luam seama.. fără să ne legăm de nimeni ? Asta m-a scos din sărite. îmi spuneam : e un domn care se dis trează. O! doamne ! ce mare lucru era dacă-i ceream iertare ?. mi-a vîrît zăpada. Iertaţi-mă de rîndul ăsta. . nişte ţărani care nu ştiu multe. burghezul acela pe care nu-I cunosc. împreunîndu-şi mîinile. ce-o să se facă ea ? Puişorul meu drag!. dar gîndiţi-vă că am de dat o sută de franci. nu-i vina stăpînirii. domnule inspector. Ştiţi bine că-n prima clipă nu te poţi stăpîni: eşti cam iute. Vedeţi şi dumneavoastră că sînt puţin bolnavă.. nu e nimeni pe-aici care să fi văzut şi care să vă declare că tot ce spun este adevărat ? Poate-am greşit că m-arn supărat. Thenardierii sînt nişte hangii. De ce-a plecat ? I-aş fi cerut iertare. au s-o arunce în stradă şi pe fata mea. Doamne dumnezeule ! doar n-o pot ţine cu mine aici. îmi pare rău că i-am stricat pălăria.. îmi vedeam de drum şi nu-i spuneam nimic..Nefericita tresări: — Şase luni ! Şase luni de închisoare ! strigă ea. fără să se ridice.. Nu mă băgaţi la închisoare! E vorba şi de-o biată copilă pe care o azvîrliţi în stradă. îngeraşul meu. mergînd în genunchi. dragă domnule Javert. Ştiţi dumneavoastră asta ? Fantine se tîrî pe lespezile ude de noroiul cizmelor.. Domnule Javert. v-aţi fi dat seama de asta.. Vă jur că nu-s vino vată. domnule Javert. fata mea. şi dacă nu-i plătesc. mi-a băgat zăpadă în spinare. îmi tot spunea vorbe urîte: „Eşti pocită I Eşti ştirbă !.. fata mea ? Mai sînt datoare peste o sută de franci soţilor Thenardier. Dumneavoastră nu ştiţi că-n închisoare nu se cîştigă mai nimic. spuneţi şi dumneavoastră : să ţi se vîre aşa. E-aşa de groaznic ce fac ! O ! Cosette a mea. — Domnule Javert — zise ea —■ fie-vă milă ! Credeţi-mă că n-am nici o vină ! Dac-aţi fi fost de faţă de la început. Lor le trebuie bani. Are cineva dreptul să ne vîre zăpadă în spinare cînd trecem pe drum liniştite. Şi pe urmă.. Şi-apoi. un bulgăre de zăpadă pe spinare. Domnul acela. Şase luni cu şapte gologani pe zi ! Dar ce-o să se facă Cosette.

vă rog! Javert ridică ochii şi-l recunoscu pe domnul Madeleine. Vorbea aşa. cu ochii înecaţi în lacrimi. închisese uşa. scuturată de sughiţuri. — Hai! zise Javert. Cînd eram şi eu mai mulţumită. la vîrsta ei.. O durere mare este întocmai ca o rază dumnezeiască ce transfigurează pe cei ce suferă. cu pieptul gol.I la voia întîmplării. fără ca cineva să fi băgat de seamă. Am băut şi eu din pricina necazurilor. Din cînd în cînd se oprea şi săruta poala redingotei agentului. Şi zău. Nu din lene şi din lăcomie am ajuns în halul ăsta... zdrobită cu totul. In momentul cînd jandarmii puseră mina pe nefericita femeie. aţi fi văzut că nu sînt o femeie uşuratică. se aşezas e cu spatele în dreptul ei şi auzise rugăminţile deznădăjduite ale Fantinei. nu-s o femeie rea. Ar fi înduioşat şi o inimă de piatră. Jandarmii o apucară de braţ. dacă v-aţi fi uitat la dulapurile mele. care nu voia să se ridice. De cîteva minute intrase acolo un om. nu poate face nimic. Ai isprăvit ? Cară-te acum ! Ai şase luni. zise: 234 .. Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape ! Din cuvintele acestea rostite solemn: „Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape !" ea înţelese că sen tinţa a fost pronunţată. îngăimînd cuvintele domol. Te-am ascultat destul.. Fie-vă milă de mine. Se prăbuşi. In clipa aceea Fantine se făcuse iarăşi frumoasă. nu însă una de lemn. ieşi din umbră şi zise: — O clipă... dar te face să uiţi. în plină iarnă ! Trebuie să vă fie milă. domnule Javert !. frîngîndu-şi manile. chiar multă rufărie. dar aşa. Nu-mi place rachiul. Aveam rufărie. îşi scoase pălăria şi.. domnule Javert! Dac-ar fi mai mare şi-ar putea cîştiga singură existenţa. sfîrşită. salutînd cu un fel de stîngăcie înciudată. tuşind sec şi scurt. îngăimînd : — Indurare ! Javert îi întoarse spatele. el făcu un pas.

pune-o pe femeia asta în liber tate ! O clipă. Cuvintele „domnule primar" făcură asupra Fantineî un efect neaşteptat. Pe de altă parte. O femeie de stradă să-l scuipe în obraz pe primar. chiar în faţa lui. aţi spus dumneavoastră 17 . cu o expresie rătăcită. lui Javert i se păru că înnebuneşte.. strigă : — A ! va să zică tu eşti domnul primar ? Apoi izbucni în rîs şi îl scuipă în obraz. Cuvintele primarului nu avuseseră un efect mai puţin ciudat asupra Fantinei. în cele mai grozave închipuiri ale lui.. merse drept la Madeleine. ar fi socotit că e un sacrilegiu însuşi faptul să-l creadă cu putinţă. Ea îşi ridică braţul şi se agăţă de cîrligul sobei. Să mă lase să plec ? Şi să nu stau şase luni la închisoare ? Cine-a spus asta ? Nu se poate să fi rostit cineva cuvintele astea. Domnul Madeleine se şterse liniştit pe obraz şi zise: — Inspectore Javert. întocmai ca cineva care ar fi gata să cadă. I OQK . mai înainte de-a putea fi oprită. Pesemne n-am auzit eu bine. rămase încremenit. încît. simţi că-i vine ameţeală. nu mai putu articula nici un cuvînt. privindu-l ţintă. pe magistrat. Cînd îl mai văzu însă pe primar. domnule dragă. nu mai era în stare să se mire de nimic... în mintea lui făcea în chip nelămurit o apropiere hidoasă între ceea ce era femeia şi ce-ar putea fi acest primar. vo>. emoţiile cele mai puternice pe care le încercase vreodată.. ştergîndu-şi liniştit obrazul şi spunînd: „Pune-o pe femeia asta în libertate 1".Mizerabilii. era un lucru atît de monstruos. îi îmbrînci pe jandarmi cu amîndouă mîinile. şi.— Domnule primar. Privi totuşi în jurul ei şi începu să vorbească în şoaptă. una după alta şi aproape toate laolaltă. întrezărind astfel cu spaimă ceva cît se poate de simplu în acest atentat uluitor. Domnule Javert. Se ridică dintr-o dată ca o nălucă ce iese din pămînt. ca şi cum ar fi vorbit singură : — In libertate !. Simţea în momentul acela năpădindu-l. nu se mai putea gîndi la nimic. E cu neputinţă să le fi rostit ticălosul de primar.

să vă spun despre ce e vorba. Uite. Inchipuiţi-vă. însă. o îndreptare pe care ar trebui s-o facă domnii de Ia poliţie ar fi să-i împiedice pe antreprenorii muncilor din închisori de-a se purta rău cu oamenii săraci. hodorogul ăsta ticălos. am călcat în picioare pălăria burghezului aceluia în faţa cafenelei ofiţerilor. mi-a prăpădit toată rochia cu bulgărele lui de zăpadă. O să aflaţi că sînt o femeie de treabă. Trebuie să te apuci de orice.I să fiu pusă în libertate ? Ei bine. nu-i aşa ? Bestia asta de primar. Eu. pe mînerul sobei şi-a început sa iasă fum. şi cu toate astea văd peste tot femei mult mai rele decît mine. Nu-i aşa. Era goală. domnule Javert. El. Vedeţi. domnule Javert. care sînt foarte fericite. Nu-i îngrozitor ? Să dai afară o biată fată care-şi vede cinstit de munca ei ? De-atunci nam mai avut cu ce trăi şi de-aici mi se trage toată nenorocirea. e pricina tuturor necazurilor mele. Mai înainte de orice. In vreme ce Fantine vorbea. Să zicem că ai un venit oarecare pe zi cusînd cămăşi şi pe urmă preţurile se schimbă şi nu mai ai cu ce trăi. am să vă spun adevărul şiapoi o să mă lăsaţi să plec. Femei ca noi nu au decît o singură rochie de mătase. eu n-am făcut rău dinadins. că m-a dat afară din pricina unor nepricopsite care umblau cu tot felul de vorbe prin atelier. fără să bag de seamă. Vai de mine! Vă rog să mă iertaţi! Am pus mîna. o aveam pe micuţa mea Cosette şi am fost silită să ajung o stricată. de pildă. care nu se uita decît la Javert. Pe urmă. că tocmai trebuie să-i plătesc chiria. Nu mai ai încotro. credeţi-mă. scoase punga şi o deschise. Aţi priceput acum că păcătosul ăsta de primar e vinovat de tot ce mi s-a întîniplat. că dumneavoastră aţi dat ordin să fiu pusă în libertate ? Luaţi informaţii. se întoarse spre el: . el vîrî mîna în buzunarul hainei. O băgă din nou în buzunar şi se adresă Fantinei: — Cît ai spus că eşti datoare ? Fantine. Domnul Madeleine o asculta cu multă Iuare-aminte. staţi de vorbă cu proprietarul. domnule Javert.

domnule inspector. se îndreptă apoi spre uşă. e foarte simplu : unul se joacă băgînd o mînă de zăpadă în spinarea unei femei şi ofiţerii fac haz. e foarte firesc ca lumea să se distreze cu ceva şi noi d-asta sîntem acolo ! Şi iată că veniţi dumneavoastră. cu ochii în pămînt. aţi văzut cum l-am scuipat în obraz ? 01 primar nemernic. domnule Javert. Uite-aici. nemişcat. glasul ei era mîngîietor. gîndindu-vă puţin şi fiindcă sînteţi un om .. nici n-o să mă clintesc din loc. nu vă fie frică ! Nu mai plîngea. se întoarse din nou spre inspec tor : Vedeţi. ai venit aici ca să mă sperii. adresîndu-se cu jumătate glas jandarmilor şi făcîndu-le din cap un semn prietenesc : — Băieţi. însă. Astăzi. domnule inspector. puneţi mîna pe femeia vinovată. şi-apoi. apăsa pe sînul ei alb şi delicat mîna vînjoasă şi aspră a lui Javert şi se uita la el surîzătoare. începu să-şi potrivească rochia răvăşită. puneţi mîna. Am plecat! Puse mîna pe clanţă." O ! n-o să mă mai prindeţi. Şi asta pentru fetiţa mea. Javert rămăsese în picioare.— ţi-am spus eu ţie ceva ? Apoi. lăsînd în jos poalele care se ridicaseră pînă aproape de genunchi cînd se tîrîse pe jos. v-am mai spus că nu mă prea simt bine. Nu mă tem decît de bunul domn Javert 1 Şi vorbind aşa. dar mie nu mi-e frică de tine. stînd în mijlocul acestei 237 . dar. am aici în piept un fel de greutate care mă arde. „Dar să nu te mai prind pe-aici. sînteţi silit să faceţi niţică ordine. tuşesc. vedeţi dumneavoastră. Tresărind. îmi dau seama că sînteţi un om drept. Pînă-n momentul acela. trebuie să fiţi drept. La urma urmei. pentru că. adresîndu-se jandar milor : Spuneţi şi voi. n-aş mai avea cu ce s-o hrănesc. păcătoaso!. stînd şase luni la închisoare. bun. îmi daţi drumul. Nu mă tem decît de domnul Javert. încă un pas şi ar fi ajuns în stradă. Poate să mi se facă de-aici înainte orice. am făcut gălăgie pentru că nu mă aşteptam de loc la bulgărele ăla de zăpadă. domnul inspector a spus să-mi daţi drumul.. şi doctorul mi-a spus să mă îngrijesc.

poliţistul să devină judecător şi că. Se vedea bine că Javert trebuie să fi fost — cum se spune — „scos din sărite" ca să-şi îngăduie să se răstească la sergent. inspectorul de poliţie Javert se întoarse spre domnul primar. cu trupul scuturat de un tremur uşor şi. după cum vorbea unul sau altul. domnul primar a spus una şi-a în ţeles alta ? Sau. spuse: — Domnule primar. Nu vezi că tîrîtura asta vrea să plece ? Cine v-a spus să-i daţi drumul ? — Eu. cu buzele vinete. se uită cînd la Madeleine. cînd la Javert. expresie cu atît mai înfricoşătoare cu cît puterea se găseşte mai jos. Cînd îl auzi vorbind pe Madeleine. Uitase oare că se afla şi primarul de faţă ? Sfîrşise prin a-şi mărturisi sie însuşi că e cu neputinţă ca o „autoritate" să fi dat un asemenea ordin şi că. din clipa aceea. se întoarse şi. cînd domnul Madeleine rosti acel „eu". fără să scoată o vorbă. asta nu se poate! — Cum ? zise Madeleine. ordinea. La auzul glasului lui Javert. Fantine se înfiora şi dădu drumul clanţei. agentul să se transforme în magistrat. — Păcătoasa asta a insultat un burghez. mai degrabă. în această situaţie extraordinară. morala. al căror martor fusese timp de două ceasuri. cu o expresie de autoritate supremă. Zgomotul clanţei îl scoase din toropeală. fioroasă la fiară. dar cu glas hotărît. înălţă capul. guvernul. îşi spunea că se cuvine să revină la hotărîrile tari. 233 . întreaga societate. zise Madeleine. în faţa atîtor enormităţi. după ce primarul îl poftise s-o pună pe Fantine în libertate. aşa cum un hoţ ar fi azvîrlit lucrul de furat. îngheţat. galben la faţă. cu ochii în pămînt. legea. în Javert ? Totuşi. cumplită la omul de rînd. — Sergent! strigă el. lucru nemaipomenit. cu privirea deznădăjduită. fără să mai răsufle.1 HGBI scene ca o siatuie îuată de la îocui ei şi care aşteaptă să fie aşezată undeva. că e nevoie ca cel mic să devină mare. poate. se întrupau în el.

Orice-aţi spune. Burghezul e de vină şi el e acela care. mai fuseseră şi alţii de faţă . Injuria nu este a dumnealui. Ea s-a năpustit asupra domnului Bamatabois. Şi datoria mea îmi porunceşte ca femeia asta să facă şase luni de închisoare. — Asta mă priveşte pe mine! spuse domnul Madeleine. 239 . Am auzit-o pe femeie şi ştiu ce fac. Javert ripostă : — Mizerabila asta l-a insultat pe domnul primar. aşa că Fantine rămîne arestată. n-o să facă nici o zi! Auzind aceste cuvinte hotărîte. este a justiţiei. domnule primar. — Iar eu. o casă cu trei etaje. In sfîrşit. vorbindu-i totuşi pe un ton cît se poate de respectuos : — Sînt cît se poate de mîhnit că trebuie să mă opun domnului primar. toată din piatră.— Inspectore Javert — zise domnul Madeleine cu glas împăciuitor şi liniştit — ascultă ! Eşti un om cumsecade şi nu mă sfiesc să stau de vorbă cu dumneata. însă. E pentru prima dată în viaţa mea. — N-ascult decît de datoria mea. fiindcă aşa vrea domnul primar. domnule primar. Pot să fac ce vreau cu ea. mărgineşte-te să asculţi. pe bună dreptate. alegător şi proprietarul casei aceleia frumoase cu balcon din colţul străzii. — Atunci. Şi cred că ofensa este numai a mea. ar fi trebuit să fie arestat. — Să mă ierte domnul primar. numai la cazul burghezului. Iată care-i adevărul. — Inspectore Javert — răspunse domnul Madeleine — cea dinţii justiţie e însăşi conştiinţa omului. Javert cuteză să-l privească pe primar drept în ochi. am cules informaţii şi am aflat totul. să-i atrag atenţiunea că sînt în cadru! atribuţiunilor mele. Mă mărginesc. îmi îngădui. Treceam prin piaţă în momentul cînd ai ridicat-o pe femeia aceasta. asta e de competenţa poliţiei de stradă. sînt fel de fel de lucruri pe lumea asta. Domnul Madeleine răspunse liniştit: — Ascuîtă-mă pe mine. şi mă priveşte pe mine. nu mai înţeleg nimic. Eram acolo.

sufletul ei şi soarta copilului ei. Fantine se dădu Ia o parte din dreptul uşii şi-I privi uluită trecînd pe Iîngă ea.. îngerul îl biruise pe diavol şi. era tocmai omul pe care-l ura. ceea ce o înfiora din cap pînă-n picioare.. Era totuşi şi ea în prada unei tulburări ciudate. domnule primar. privea buimăcită şi. întrezărită prin negura spaimei. Javert primi lovitura drept în faţă. unul vorbea ca un diavol. viaţa ei. Să se fi înşelat oare ? Era prin urmare nevoită să-şi schimbe cu totul sufletul ? Nu-şi putea da seama. pe care nimeni nu-l mai auzise în oraş: — Cazul despre care vorbiţi e un caz de poliţie mu nicipală şi. simţea topindu-se. 15 şi 66 din codul de procedură penală. Văzuse luîndu-se la harţă în faţa ei doi bărbaţi care ţineau în mîinile lor libertatea ei.. Ordon. era Madeleine! Şi el a scăpat-o chiar în clipa în care ea-l insultase atît de grozav. Unul dintre ei o arunca în întuneric. Asculta răscolită în toată fiinţa ei. era faptul că îngerul. eliberatorul. este de competenţa mea. In lupta asta.I Domnul Madeleine îşi încrucişa atunci braţele şi spuse cu un glas aspru. îl salută pe primar pînă Ia pămînt şi plecă. cei doi oameni îi apăruseră ca doi uriaşi.. întocmai ca un soldat în toiul luptei. cu pieptul înainte. — Afară 1 zise domnul Madeieine. deci. la fiecare vorbă rostită de domnii! Madeleine. domnule primar. — Vă atrag atenţiunea asupra dispoziţiunilor artico lului 81 al legii din 13 decembrie 1799 cu privire la de tenţiunea arbitrară. 11.. — Nici un cuvînt! — Cu toate astea. celălalt o scotea Ia lumină. ca femeia să fie pusă în libertate. — Daţi-mi voie. pe care-l socotise totdeauna cauza tuturor nenorocirilor ei. conform articolelor 9. prăbuşindu-se într-însa 244 . celălalt ca un înger salvator. primarul.. Javert făcu o ultimă încercare : — Dar. Tremura toată. Văzuse cum două puteri potrivnice aproape că se încăieraseră pentru ea.

Apoi Fantine leşină. sau ai să te poţi duce să ţi-o iei.. încredere. O. fie altundeva.. După plecarea lui Javert. Rămîi oriunde vrei: fie aici. De ce n-ai venit ia mine să-mi spui ? Uite: o să-ţi plătesc datoriile.toaie groaznicele întunecimi ale urii şi născîndu-se în inima ei un simţămînt cald şi binefăcător. fie la Paris. căzu în genunchi în faţa domnului Madeleine şi. iubire. n-ai să mai munceşti. Cînd vei fi fericită. Iţi voi da tot ce-ţi trebuie. vei deveni iarăşi o femeie cinstită. mai-nainte de a o putea opri. Nu ştiam nici măcar c-ai plecat din atelierele mele. silindu-se să vorbească serios şi să nu-l podidească lacrimile: — Am auzit ce-ai spus. cinstită. Şi dacă vrei. ţi-o spun de pe acum : dacă tot ce-ai spus e adevărat — şi nu m ă î ndoiesc că est e aş a — află că în faţa lui dumnezeu n-ai încetat nici o clipă să fii virtuoasă şi sfîntă. Voi avea grijă de copil şi de dumneata. bogată.. sărmană femeie! Era mai mult decît putea îndura biata Fantine. Cred şi simt că este adevărat. domnul Madeleine se întoarse spre ea şi-i spuse potolit.. împreună cu Cosette! Asta însemna să vadă înflorind pe neaşteptate în mijlocul mizeriei toate frumuseţile paradisului." Picioarele i se înmuiară. Nu ştiam nimic din tot ce-ai povestit. S-o aibă pe Cosette lîngă ea ! Să isprăvească odată cu viaţa netrebnică pe care-o ducea ! Să trăiască liberă. simţi că femeia i-a luat mîna şi i-a sărutat-o. fericită. care nu era altceva decît bucurie. Ascultă-mă pe mine. o să-ţi aduc fata aici. . Se uita năucită la omul care-i vorbea şi nu putu scoate decît două-trei suspine: „O! O î O !.

îi spuse cu sfială : — Ce faci acolo ? Domnul Madeleine se afla acolo de un ceas. In cele din urmă. Mi se pare că mi-e mai bine. Răspunzîndu-i întrebării de mai-nainte. Avea o privire plină de milă. Fanti ne s e trezi şi auzi îîngă patul ei o răsuflare. îi pipăi pulsul şi zise : — Cum te mai simţi ? — Bine 1 Am dormit. de îngrijorare.. Urmărindu-i privirea. instalată chiar în locuinţa sa. Ii apărea învăluit în lumină. răspunse ea.. Aştepta ca Fantine să se trezească. văzu că se uita la un crucifix ţintuit în perete. A doua zi . O dădu în seama surorilor. N-o să am nimic. şi se ruga." 242 . care o aşezară în pat. Aiura şi vorbi tare mai toată noaptea. el spuse: — Mă rugam martirului de-acolo ! Şi adăugă în gînd: „Pentru martira de-aici !. fără a îndrăzni să-l tulbure. deasupra capului ei. Ii luă mîna. Era ca adîncit în rugăciune. In cele din urmă adormi. II privi îndelung. pe l a ami ază. începuse să aibă febră mare. ca şi cum abia acum o auzise. De-aci încolo. domnul Madeleine fu cu totul altul în ochii Fantinei.CARTEA A ŞASEA JAVERT ÎNCEPUT DE ODIHNA Domnul Madeleine venea s-o vadă de două ori pe zi pe Fantine. Dădu perdeaua la o parte şi îl văzu pe domnul Madeleine în picioare. uitîndu-se undeva.

Oftă din adînc. Aşa sînt ei făcuţi. Nu-s ei de vină. Ei le trimise trei sute de franci. Fuseseră plătite pentru Eponine şi Azelma. Urmă : __ Ai suferit mult. ai dobîndit partea celor drepţi în ceruri. Cosette. Faptul acesta îl ului pe Thenardier. domnul Madefeine culesese informaţii. S-o fi amorezat vreun nătărău de mă-sa. 243 . nu fusese de loc bolnavă. Cunoştea povestea Fantinei în toate amănuntele ei sfîşietoare. fiind bolnavă. Iadul din care te-ai smuls este prima treaptă a durnnezeirii. In aceeaşi noapte Javert a scris o scrisoare. Deoarece întîmplarea de la comisariat făcuse vîivă. recunoscînd scrisul lui Javert. Thenardier menţiona la sfîrşitul socotelii: „Am primit un avans de trei sute de franci". în felul ăsta oamenii pot crea îngeri. Fantine le datora o sută douăzeci de franci. sărmana de tine I Dar nu te plînge. Era adresată Domnului Ckambouitlet. Acum ştia totul. Era o simplă substituire de nume. — Ei. care nu puteau fi puse la îndoială: una a unui medic. pe care a pus-o a doua zi la oficiul poştal din Montreuil-sur-mer. drăcia dracului ! îi spuse neveste-sî. care se ridica la peste cinci sute de franci. Ea îi zîmbi cu zîmbetul unui copil căruia îi lipsesc doi dinţi. alta a unui farmacist.fn timpul nopţii şi al dimineţii. dirigintele oficiului şi alte persoane care văzură scrisoarea. Aşa cred eu. îşi închipuiră că-şi dăduse demisia. secretarul domnului prefect de poliţie din Paris. care zăcuseră mult timp bolnave. fn socoteala asta intrau două note de plată de peste trei sute de franci. ■ Domnul Madeleine se grăbi să scrie familiei Thenar-dier. spunîndu-le să se socotească plătiţi cu această sumă şi s-o aducă numaidecît pe Co-sette la Montreuiisur-mer. Trimise drept răspuns o socoteală foarte bine ticluită. Trebuia să treci prin toate astea. Să nu ne scape fata din mînă ! Păsărică asta o să fie pentru noi o vacă de muls. precum am spus. unde era chemată de maică-sa.

Cine a văzut basoreliefurile din Reims. Ce fericită voi fi I Spuneam mai sus ca ea nu se îndrepta. Avea tot felul de cuvinte umile şi blînde. Să nu ne scape fata din mînă I Fantine nu se îndrepta de loc. surorile o auziră vorbind în timpul febrei: — Am fost o păcătoasă. între 2 4 -5 . Şi totuşi. într-o zi. Şi chipul palid al mamei se lumina. Voi simţi binecuvîntarea lui cînd Cosette va fi aici. de fiecare dată. şi nevinovăţia ei o să-mi facă bine.. ea îl întreba : — Am s-o văd oare curînd pe Cosette ? Ii răspundea: — Poate mîine dimineaţă! O aştept să sosească dintr-un moment într-altul. starea ei părea că se înrăutăţeşte de la o săptămînă la alta. îşi aduce aminte de dispreţul cu care fecioarele înţelepte se uită la fecioarele rătăcite. n-aş fi putut îndura privirea ei tristă şi mirată. — O! spunea ea. adăugînd: „Aduceţi-o cît mai grabnic pe Cosette !" — Pe toţi sfinţii! spuse Thenardier. La vîrsta asta nu i-au căzut încă aripile 1 Domnul Madeîeine venea s-o vadă de două ori pe zi. pentru ea păcătuiam.. E un înger!. dar dacă fata va fi lîngă mine însemnează că dumnezeu m-a iertat! Atîta timp cît am fost în păcat. şi de aceea dumnezeu mă iartă. iar faptul că era mamă înduioşa. însă. Anticul dispreţ al vestalelor pentru femeile necinstite este unul din cele mai profunde instincte ale demnităţii feminine şi surorile îl încercaseră cu îndoita putere pe care o dă religia. Ea nu ştie nimic. n-aş fi voit să am fata cu mine. Mă voi uita mereu în ochii ei nevinovaţi. La început.Domnul Madeîeine expedie numaidecît alţi trei sute de franci. Dimpotrivă.piele. Fantine le dezarmase. Continua să stea la infirmerie. surorile o primiră şi o îngrijiră pe „această stricată" cu oarecare dezgust. In cîteva zile. Bulgărele de zăpadă vîrît direct < .

245 . pe care o iscăli ea : Domnule Thenardier. Am onoarea să vă salut cu toată stima.umeri. A descoperit Si răspîndit metoda auscultaţiel pentru boiils interna. astfel încît boala care mocnea în ea de mai mulţi ani izbucni cu violenţă. Scrise apoi. provocase încetarea subită a transpiraţiei. Domnul Madeieine tresări. Aşa ? Dar ce-o fi cu Thenardierii ăştia de mi-o (in atîta pe Cosette ? O s-o am lîngă mine şi o să fiu iar fericită. pentru studierea şi tratamentul bolilor de piept. Veţi fi plătit pînă la ultimul ban. etc. zise Madeieine. ba că mai rămăseseră nişte datorii mărunte prin partea locului şi-acum tocmai aduna facturile etc. — O să trimit pe cineva după Gosette şi. — Ba da! — Atunci grăbiţi-vă să-l aduceţi. dacă va fi nevoie. — O! făcu ea. frumoasele metode ale lui Laennec'. Tkenardier nu dădea totuşi copila din mînă. ce spuneţi ? — Nu cumva are un copil pe care ar vrea să-I vadă ? zise medicul. Domnul Madeieine îl întrebă: — Ei. Ba că fata era cam bolnavă şi nu putea porni în toiul iernii la drum . aşa cum îi dictă Fantine. Fantine 'Medic francez vestit (1781—1826). invocînd tot felul de motive. Fantine îl întrebă : — Ce-a spus doctorul ? Domnul Madeieine se sili să zîmbească. Pe vremea aceea începuseră să fie aplicate. următoarea scrisoare. Medicul o examina pe Fantine şi dădu din cap. o să mă duc chiar eu. O veţi încredinţa pe Cosette aducătorului prezentei. — A spus să-ţi aducem copilul cît mai repede şi-o să te faci sănătoasă.

ascunsă în el. cu capul într-un dosar pe care-! răsfoia luînd note şi care conţinea procesele-verbale de contravenţie ale serviciului de salubritate. iese mereu la iveală. De cînd cu întîmplarea de la comisariat. cu tocul în mînă. fără să întrerupă tăcerea. amestec ciudat de roman şi de spartan. Domnul primar nu se uită la el şi-şi văzu mai departe de treabă. La auzul acestui nume. Javert intră. Javert înainta cîţiva paşi şi se opri. iar domnul Madeleine nu-l mai văzuse de loc. conflictul lui cu primarul din pricina Fantinei. Javert ÎI ocolise mai mult decît oricînd. Zadarnic cioplim cum putem mai bine blocul de piatră misterios din care e făcută viaţa noastră. domnul Madeleine nu putu să-şi ascundă impresia neplăcută pe care i-o făcea. de călugăr şi de soldat. Javert îl salută respectuos pe domnul primar. acest spion incapabil sa rostească un neadevăr. un fizionomist care i-ar fi cunoscut vechea şi tainica lui aversiune pentru domnul Madeleine. Domnul Madeleine rămăsese lîngă sobă. unde rezolva cîteva lucrări urgente ale primăriei. se petrecu un fapt foarte grav. domnul Madeleine se afla la birou.între timp. II CUM POATE JEAN SA AJUNGĂ CHAMP într-o dimineaţă. Vîna neagra a destinului.a r fi studiat mai demult pe acest sălbatic pus în slujba civilizaţiei. acest copoi candid. care continua să stea cu spatele. cînd fu anunţat că inspectorul de poliţie Javert doreşte să-i vorbească. Cineva care ar fi cunoscut firea lui Javert şi care l . Se gîndea fără voie la hiata Fantine şi-i venea mai la îndemînă să se poarte rece. Nu luă de loc seama la Javert. . — Să poftească ! zise ei. în vederea plecării sale la Montfermeil.

Toate amintirile şi toate sentimentele de care l . ca de piatră. era supus schimbărilor neaşteptate. Pe chipul lui de nepătruns. •— Dumneata ? 247 _ . iar acum sta drept. — Ei bine ! Ce e ? Ce s-a mai întîmplat. nu mai rămăseseră decît urmele unei tristeţi întunecate. ci totdeauna răbdător. Ca orice om iute la rnînie. într-o atitudine aproape militărească. — Ce anume ? — Un slujbaş inferior s-a abătut în chipul cel mai grav de la respectul datorit unui magistrat. hotărîre şi un fel de copleşeală stăpînită. sinceră. Am socotit că sînt obligat să vă aduc acest lucra la cunoştinţă. apoi rosti cu un fel de solemnitate tristă. aspră şi sălbatică. Aştepta acolo — fără să scoată un cuvînt.a i fi putut crede însufleţit dispăruseră. fără să facă vreo mişcare. dar nu lipsită de firesc : — Domnule primar. — Cine-i slujbaşul ? — Eu ! zise Javert. într-o adîncă resemnare — ca domnul primar să binevoiască să se întoarcă spre el. într-o adevărată smerenie.şi-ar fi spus examîrrîndu-l pe Javeri în mornentui aceia : „Ce s-o fi petrecut oare ?" Pentru cine însă cunoştea bine această conştiinţă dreaptă. nici neîncredere Se oprise la cîţiva paşi de fotoliul primarului . nici furie. cu pălăria în mînă. Toată făptura lui nu exprima decît umilinţă. Intrînd. domnul primar lăsă condeiul din mînă şi se întoarse. Nu putea avea nimic în suflet fără să nu i se oglindească şi pe faţă. In cele din urmă. cinstită. Niciodată înfăţişarea lui nu fusese mai ciudată şi de nerecunoscut. cu înfăţişarea unui soldat în faţa superiorului sau a unui vinovat în faţa judecătorului. cu ochii în pămînt. Liniştit. Javert rămase tăcut. Javert ? O clipă. s-a săvîrşit un fapt condamnabil. ca şi cum s-ar fi recules. se înclinase în faţa lui Madeleine. cu asprimea naivă şi rece a unui om care n-a fost niciodată blînd. serios. era vădit că Javert se afla în prada unei mari frămîntări lăuntrice. limpede. cu o privire în care nu se putea citi nici duşmănie.

acum şase săptămîni. Javert. A-mi da demisia e un lucru onorabil. Trebuie să f i u dat afară I După o scurtă pauză adăugă: . domnule primar.. Eu însă am greşit şi deci se cuvine să-mi pri mesc pedeapsa. — M-ai denunţat ? — Da ! Prefecturii poliţiei din Paris. Domnul Madeleine. Dar Javert îl întrerupse: — Aţi putea spune că n-am decît să-mi dau demisia. în urma întîmplării cu femeia aceea. — Nu ! Dat afară ! zise Javert. mai deunăzi aţi fost aspru cu mine. Domnule primar. Fiţi şi de data asta aspru.. informaţiile pe care le-aţi cerut de 248 . uimit. m-am înfuriat şi v-am de nunţat. Asemănarea. Vrei să fii înlocuit. începu să rîdă : — Ca primar care a încălcat drepturile poliţiei ? — Nu ! Ca fost ocnaş I Primarul îngălbeni. Domnul Madeleine. Ce tot îndrugi acolo ? Ce înseamnă asta ? Cu ce te-ai făcut vinovat faţă de mine ? Ce mi-ai făcut ? Cu ce mi-ai greşit ? Te învinovăţeşti mereu. pe nedrept.. — Veţi înţelege numaidecît. domnule primar. încercă să deschidă gura. Javert oftă adînc şi răspunse cu aceeaşi răceală şi cu aceeaşi tristeţe : Domnule primar.— Da. am venit să vă rog să binevoiţi a interveni pe lîngă autorităţile superioare să fiu destituit. care nu rîdea mai des decît Javert. cu ochii mereu în pămînt. Javert urmă cu acelaşi aer sever şi mereu cu ochii în pămînt: — Domnule primar. continuă : — Aşa am crezut eu. dar pe bună dreptate ! — Şi de ce. — Dat afară ? Fie! Prea bine! Dar tot nu înţeleg de ce.. eu! — Şi cine-i magistratul care s-ar fi putut plînge de el ? — Dumneavoastră. Aveam de multă vreme anumite bănuieli. Dar asta nu e de ajuns. Domnul Madeleine se ridică de pe scaun. mă rog ? strigă domnul Madeleine.

— Nici nu puteam altfel.la Faverolles. Ei bine.. Un ocnaş pe care l-am întîlnit acum douăzeci de ani. pe cînd eram ajutor de paznic la Toulon.. Domnul Madeleine. Mai avea încă în mînă crăcile rupte. Domnul Madeleine scăpă din mînă hîrtia pe care o citea. care de cîteva clipe luase din nou dosarul în mînă. apoi a săvîrşit un alt furt. privindu-l pe Javert drept în ochi.. exclamă cu un accent care nu se poate reda : — Al Javert urmă : — Iată cum stau lucrurile. secătura! Pînă aici nimic mai mult decît o simplă afacere corecţională. cum zici că-i spune ? — Jean Valjean. la drumul mare.. — Un oarecare.. — Bine că recunoşti.. şi cîte şi mai cîte. am făcut-o ! împins de furie. atacînd un copilaş. întîmplarea cu bătrînul Fauchelevent. In regiunea Ailly-le-Haut-Clocher trăia un bătrînel căruia i se spunea moş Champmathieu. puterea dumneavoastră neobişnuită. întrebă cu un ton de nepăsare desăvîrşită : — Şi ce ţi s-a răspuns ? — Că sînt nebun. se pare. Un furt cu escaladare. Şi mi l-au arestat pe individ. faptul că vă tîrîţi puţin piciorul. Ieşind din ocnă. moş Champmathieu a fost arestat pentru un furt de mere.. Nimeni nu-l băga în seamă. — Şi-apoi ? — Aveau dreptate... dar nu interesează unde.. In sfîrşit. De mai bine de opt ani i s-a pierdut urma. mi-am închipuit că.. 249 . săvîrşit la. Fapt e că vă luasem drept un oarecare Jean Valjean. Nu de multă vreme. nu se ştie cum a dispărut şi e urmărit de poliţie. fiindcă adevăratul Jean Val jean a fost prins. Jean Valjean ăsta jefuise.. v-am denunţat prefecturii. ridică fruntea şi. Prostii!. pe un episcop. Acum e la răcoare. Nu ştii niciodată din ce trăiesc oamenii ăştia. domnule primar. cu crăci rupte. Era prăpădit de tot. făcînd uz de armă. dibăcia cu care trageţi la ţintă. toamna trecută.

închisoarea fiind în stare proastă. iar mamă-sa se numea. Eram împreună. Mathieu. Mâ puteţi urmări. Şi încă ceva : numele de botez a! I u i Valjean era Jean. Familia l u i Jean Valjean a dispărut de mult Nu se mai ştie nimic despre ea. Tn cele din urmă. Omul nostru n-are de ce să se opună şi iată-l transformat în Champmathieu. după numele de familie.. abia a pus piciorul acolo Champmathieu. apoi la Paris. ieşind din închisoare. nene! Eşti Jean Valjean I" . Ştiţi şi dumneavoastră că între oameni de teapa asta se petrec adesea asemenea dispariţii. Ei bine. judecătorul de instrucţie a găsit cu cale să dispună transferarea lui Champmathieu la închisoarea din Arras. ce fusese însă Jean Valjean? Grădinar. Plecă în Auvergne. a ajuns în ţinutul ăsta. Unde ? La Faverolles. se răscoleşte tot trecutul şi iată ce se află : acum treizeci de ani Champmathieu a fost grădinar în mai multe locuri şi mai cu seamă la Faverolles. Eşti Jean Valjean ! Ai fost în ocnă la Toulon acum douăzeci de ani. unde t s-a pierdut urma. a luat numele mamei ca să nu fie recunoscut şi a început să-şi spună Jean Mathieu. şi Brevet strigă dintr-o dată : „Nu. Şiapoi. domnule primar. 250 .Jean Valjean ? Care Jean Valjean ?" face Champmathieu pe miratul. sau ca pulberea. fost ocnaş. Tn această închisoare se afla un oarecare Brevet. nu mai e nimeni la Faverofles care sâ-l fi cunoscut pe Jean Valjean. E deci foarte firesc să presupunem că. Ia uită-te încoace. După cîtăva vreme a fost văzut din nou în Auvergne." Champmathieu tăgăduieşte cu încăpăţînare. deţinut pentru nu ştiu ce vină şi care.Dar să vedeţi ce înseamnă norocul. îi cauţi şi nu le mai dai de urmă. „Nu face pe prostul I zice Brevet. Se fac noi cercetări. Oamenii ăştia sînt ca noroiul. pur-tîndu-se bine. unde pretinde că ar fi fost rotar şi o fată de-a lui ar fi fost spălătoreasă . cum povestea asta începe acum treizeci de ani. dar lucrul acesta nu s-a putut dovedi. cum era de prevăzut. Jean se rosteşte aici Şan (Chan) I se spune deci acum Chan Mathieu. nu-i aşa ? Se cer informaţii la Faverolles. zău ! Dar eu îl cunosc pe ăsta ! E unul de-ai noştri. fusese făcut şef de dormitor. Mai înainte însă de-a fi fost în puşcărie pentru furt calificat.

furtul cîtorva mere. Ei. Javert. întîi de toate adevărul! îmi pare rău. săvîrşite de un copil sînt un fleac. nu-mi pot da seama cum am putut crede altceva.. omul nostru. aceeaşi înălţime. Spunînd aceste cuvinte cu un ton rugător şi grav celui ce-l umilise cu şase săptămîni rnai-nainte la comisariat şi-i spusese să iasă afară. domnule primar. domnul Madeleine răspunse printr-o întrebare bruscă : — Şi ce spune omul acela ? — O.. Mi s-a răspuns că nu sînt în toate minţile şi că Jean Valjean se află la Arras în manile justiţiei. L-am recunoscut şi eu. dar omul ăsta e Jean Valjean şi nu altul. amîndoi osîndiţi pe viaţă..Se fac cercetări la Touion. cincizeci şi patru de ani. La această rugăminte. luînd distrat între degete praful de uscat cer neala din tăviţă. Domnul Madeleine zise cu glas scăzut: — Eşti sigur ? Javert începu să rîdă. numai doi ocnaşi îl mai recunoscură pe Jean Valjean. cu acel rîs dureros pe care-l dă o convingere nestrămutată : — Fără cea mai mică îndoială ( O clipă rămase pe gînduri şi. Are aceeaşi vîrstă. Escaladarea unui zid. Urîtă afacere ! Dacă într-adevăr e Jean Valjean. I-au recunoscut pe Jean Valjean. omul ăsta atît de trufaş. aceeaşi înfăţişare. Vă cer iertare. atunci e în recidivă. ca şi Brevet. Tocmai atunci trimiteam eu denunţul la Prefectura din Paris. Vă-nchipuiţi mirarea mea. Au fost scoşi din închisoare pentru a fi confruntaţi cu aşa-zisul Champmathieu. care m-a chemat şi m-a pus în faţa lui Champmathieu. cînd le face însă un om în toată II . era fără să vrea simplu şi demn.. după ce l-am văzut pe adevăratul Jean Valjean. în afară de Brevet. Cochepaille şi Chenildieu. adăugă : Iar acum. — Şi ? întrerupse domnul Madeleine. domnule primar. eu care credeam că l-am prins aci pe Jean Valjean ! I-am scris domnului judecător de instrucţie. ruperea unor crăci. Javert răspunse neclintit şi mîhnit: — Domnule primar. In sfîrşit. N-au avut nici cea mai mică îndoială.

s-ar zbate. Cazul a fost trimis la curtea cu juri din Arras. te rog. Şi pe urma. Atîta ştiu 1" Face pe miratul. dar pentru oricine afară de Jean Valjean. Există toate dovezile. care se plînge că pe vreme de ploaie apa se scurge de pe streaşină vecinului la el în curte şi-f ameninţă temeliile casei. Aici nu mai e vorba de politie.. e un mare şmecher ticălosul ăsta ! Dar n-are a face.. face pe tîmpitul şi i se pare că-i mai bine aşa. iar făcute de un ocnaş. care vinde ierburi de leac în colţul străzii Saint-Saulve şi spune-i să facă o plîngere împotriva căruţaşului Pierre Chesnelong. Se face că nu înţelege şi spune mereu : „Eu sînt Champmathieu. Javert 1 în definitiv. peste opt sau zece zile.firea. ci ocnă pe viaţă. pe strada Montre-deChampigny. mai e şi întîmplarea cu băieţaşul acela. Citea şi scria. Furt cu escaladare. toate astea mă interesează prea puţin. ca un om preocupat. care nu-i încă lămurită. Pe urmă. la doamna Renee Le Bosse şi vei încheia cuvenitele procese-verbale. ele constituie un delict. Individul asta neomenos era cît pe-aci s-o strivească pe ea şi pe copilul ei. Iţi dau cam mult de lucru şi mi se pare că trebuie să pleci. te duci la domnul Charcellay. Mi-ai spus c-ai să te duci pentru chestiunea aceea la Arras. şi în strada Garaud Blanc. Nu mai faci cîteva ziie de închisoare. îl răsfoia liniştit. Trebuie să fie pedepsit. Se întoarse apoi către Javert : — Ajunge. Asta-i un mare prefăcut. Altul ar simţi că e încolţit. se consideră o crimă. A fost recunoscut de patru persoane şi haimanaua asta bătrînă va înfundd puşcăria. îl recunosc şi după asta. Ne pierdem vremea şi avem lucrări urgente. ar simţi ca oala da în foc. la văduva Doris. ar striga. pe rînd. Am fost citat. îuînd iarăşi dosarul în mînă. 252 . Domnul Madeleine se aşezase din nou la birou şi. Du-te. Nu-i aşa c-o să fie un proces interesant ? Da. Plec să depun şi eu ca martor. O. Vei constata apoi contravenţiile care mi-au fost semnalate în strada Guibourg. ar tăgădui că este Jean Valjean şi aşa mai departe. numaidecît la femeia Buseaupied. ci de curtea cu juri.

nu exagerez de loc. cu toate că e un 18* 253 . Domnul Madeleine avu o tresărire abia vizibilă: — Şi cît o să dureze afacerea asta ? — Gel mult douăzeci şi patru de ore. Spuse cu glas liniştit: — Domnule primar. Asta n-ar fi mare lucru. — Ce anume ? — Că urmează să fiu destituit. Javert rămase pe loc. meriţi să fii avan sat. ce mai este ? întrebă domnul Madeleine. că pro cesul se judecă mîine şi că sînt obligat să plec chiar ta noapte cu diligenta. — Mă iertaţi. zise el. domnule primar. Este dreptul nostru să bănuim. Mai degrabă. — Atunci cînd ? — Mi se pare că v-ain spus. Socotesc că trebuie să-ţi păs trezi postul. domnule primar. preocupat numai de gîndurile lui. N-am să aştept nisă darea sentinţei. Hotărîrea va fi pronunţată ce! mai tîrziu mîine seară. vin din nou aici. Şi-i făcu semn lui Javert că poats pleca. Javert îl privi pe domnul Madeleine cu ochii plini de: o lumină curată. continuă : — In ce priveşte exagerarea. domnule primar. Dar Javert. domnule primar. e o ofensă care mă priveşte numai pe mine. — Prea bine! zise domnul Madeleine. — îţi repet — spuse Madeleine — că această ches tiune mă priveşte numai pe mine. îndată ce-am depus ca martor. însă dreaptă şi fără prihană. Şi iată de ce: v-am bănuit pe nedrept. Iţi exa gerezi vina. nu să fii dat afară. nu pot fi de părerea dum neavoastră. Javert. Domnul Madeleine se ridică : — Javert. eşti un om de onoare şi te stimez. — Ei. De altminteri. în adîncui căreia părea că se oglindeşte o conştiinţă cam întunecată. — Vreau să vă amintesc ceva.— Ba chiar inai-nainte.

Domnule primar. De rîndul ăsta.. cînd îi urmăream pe ticăloşi. O ! E-atît de uşor să fii bun ! Greutatea e să fii drept. Tot una rni-e! Domnule primar.. bunătatea dumneavoastră mi-a făcut destul sînge rău cînd v-aţi arătat-o faţă de alţii. domnule primar.abuz sa bănuieşt! pe cineva mai mare decît tine. Aşa e ? Şi încă ceva. pe un primar. dacă n-aş fi sever cu mine însumi. în interesul autorităţii trebuie să daţi un exemplu. care vă împinge să daţi dreptate femeii de stradă împotriva burghezului. Cu-atît mai rău f Hai. Ei ! Dac-aţi fi fost cel pe care-l bănuiam eu. la mînie şi cu gînd de răzbunare — am denunţat ca ocnaş pe un om de onoare ca dumneavoastră. Din cauza ei se destramă societatea. Faţă de alţii. atîta-ţi trebuie . Atunci cînd îi pedepseam pe răufăcători. îmi spuneam adesea : dacă greşeşti şi tu vreodată. Am fost de multe ori sever în viaţa mea. şi bine făceam. nu-mi place să fiu tratat cu bunăvoinţă. dacă te prind cu vreo vină. Dacă vreunul dintre subalternii mei ar fi făcut ceea ce am făcut eu. agent al autorităţii. Cer pur şi simplu destituirea inspectorului Javert! 354 . goniţi-mă! Aşa mi se cuvine 1 Am două rnîini zdravene. eu. n-aş fi fost de loc bun cu dumneavoastră. Bunătatea asta. am să lucrez cu sapa. i-aş fi găsit nedemn de postul său şi l-aş fi dat afară. celui de jos faţă de superior. este după mine o bunătate rău înţeleasă. Faptul însă că — fără nici o probă. Dar eram drept. nenorociţi-mă. Domnule primar. tot ce-am crezut că a fost drept pînă acum ar fi nedrept. asta e grav I E foarte grav! Am insultat în persoana dumneavoastră însăşi autoritatea . daţimă afară. Aţi fi văzut dumneavoastră atunci. Nu primesc să fiţi bun şi cu mine. agentului de poliţie împotriva primarului. sînt dator să mă port cu mine aşa cum m-aş purta cu oricare altul. pe un magistrat. Să mă cruţ oare pe mine mai mult decît pe ceilalţi ? Nu ! Cum adică ? Am fost bun să-i pedepsesc pe alţii.' Şi iată că am căzut şi eu în greşeală. dar pe mine nu ? Aş fi un mizerabil ! Şi cei care spun că Javert e-un ticălos ar avea dreptate.

SPUSe: Domnule pa te ' se rviciu. tenâ- ti L tuaţia mea de > se . " e ^ Z ^ !nt °arse şi. . rostite cu „„ * dăjduit si hotartt """'• ■"•"<!'». u t î n d c u a " ^ ndrepta s pre mar mă voi duce mai vem înlocuitorul. ochii DO res uşă Acj de Parte ia p e c .". Toate acestea. abucu .

din respect pentru adevăr. pe care o întîlnim deopotrivă şi în sate şi în mănăstiri. Femeile de la ţară sînt bune pentru muncile grele ale mănăstirii. Ordinele călugăreşti primesc cu plăcere acest aluat greoi de ia ţară. în aceste amănunte. Dar. Asta nu-i atît de rar. ajunsă printre atîtea altele soră de caritate. care se preface cu uşurinţă în călugări capucini şi ursuline. Era călugăriţă cum ar fi putut să fie şi bucătăreasă.CARTEA A ŞAPTEA AFACEREA CHAMPMATHIEU SORA SIMPL1CE Nu toate întîmplăriie pe care le veţi citi au fost cunoscute la Montreuii-sur-mer. Transformarea asta se face fără bătaie de cap. se numeau sora Perpetue şi sora Simplice. ignoranţa. Cele două călugărite care erau de serviciu la infirmerie. mai-nainte de a intra la Fantine. o chemă pe sora Simplice. încît ar fi fast o mare lacună a cărţii de faţă dacă nu le-am istorisi cu de-amănuntul. pe care totuşi le menţionăm. dar cele cîteva care au ajuns pînă în acest oraş au lăsat o amintire atît de vie. Sora Perpetue era şi ea o ţărancă. în după-amiaza zilei cînd a fost vizitat de Javert. cititorul va întîlni unele împrejurări de necrezut. Intrase în călugărie aşa cum ar fi intrat în orice altă meserie. ca toate surorile de caritate din ordinul lazaristelor. Din capul locului. Trecerea de la starea de bouar la aceea de carmelit nu întîmpină nici o piedică. îl pregăteşte pe ţăran să poată ajunge . dom nul Madeleine se duse ca de obicei s-o vadă pe Fantine.

îşi lungeşte puţin sumanul şi gata anteriul. vorbea ca la ea la ţară. Sora Perpetue era o călugăriţă zdravănă din Marines. Abatele Sicard pomeneşte de sora Simplice într-o scrisoare către surdo-mutul Massieu. Era atît de plăpîndă. tărăgăna cuvintele. Dar 267 . Idealul acesta era mereu viu în sora Simplice. Oricît de sinceri şi de curaţi am fi. încît părea că se fărîmă la cea mai mică atingere . era mai tare ca piatra. pline deopotrivă de libertate şi de smerenie. austeră. Vincent de Paul a fixat dumnezeieşte figura surorii de caritate în aceste admirabile cuvinte. Cuvintele erau pline de tăcere. aproape dîndu-le cu icoana în cap. Să stăruim asupra unui amănunt: sora Simplice n-ar fi minţit niciodată. şi cu toate astea. nu vorbea decît atît cît era nevoie şi avea un glas atît de melodios. Ea.călugăr. supunerea va ţine locul zidului împrejmuitor . îndrăzneaţă. Sora Simplice era albă. nici atît. serioasă şi care nu rninţise niciodată. „Mănăstirea le va fi casa celor bolnavi . era ca o luminare alături de-o feştilă. Ajunsese cunoscută în congregaţie pentru neclintita ei curăţenie sufletească. chilia lor. Era o făptură — nu îndrăznim să spunem femeie — blîndă. Nimeni n-ar fi putut spune ce vîrstă avea. Era cea mai mare virtute a ei. drept poartă zăbrelită vor avea teama de dumnezeu. îndulcea ceaiul după bigotismul sau făţărnicia fiecărui bolnav. o odăiţă închiriată . simpatică. încît ar fi fost nespus de luminos într-un confesional şi de fermecător într-un salon. maltratîndu-le agonia cu rugăciuni rostite mînios. ursuză cu cei ce-şi dau sufletul. de-o albeaţă de ceară. nu fusese niciodată tînără şi părea că nu va îmbătrîni niciodată. iar vălul lor va fi modestia". purtîndu-se prost cu bolnavii. cinstită şi rumenă. bombănea. de lîngă Pontoise. pentru nimic în lume n-ar fi spus vreun neadevăr. îi mîngîia pe suferinzi cu frumoasele ei degete subţiri şi neîntinate. schitul lor va fi strada sau sala de spital. bisericuţa din parohie le va fi locaş de rugăciune. Delicateţea ei se împăca foarte bine cu rochia de aba. Pe lîngă sora Perpetue. păstrăm totuşi în această curăţenie urmele unei minciuni nevinovate. aflînd în această atingere aspră prezenţa neîncetată a cerului şi a lui dumnezeu.

Lăsînd-o pe călugăriţă. M i n ci un a es t e î n s u ş i ch i p ul d i a v o l ul u i . dar cartea o înţelegea. Avea zîmbetu! nevinovat. Nu citea decît cartea de rugăciuni cu litere mari şi în latineşte. Fantine aştepta în fiecare zi venirea domnului Madeleine. ghicind pesemne virtutea latentă din ea şi se devotase aproape numai îngrijirii ei. Aşa gîndea ea şi se purta aşa cum gîndea. îl întrebă : — A venit Cosette ? El răspunse zîmbind: — O să vină şi ea. Cînd a intrat în călugărie. sora Simplice avea două cusururi de care încetul cu încetul s-a dezbărat: îi plăceau mîncarurile alese şi-i plăcea să primească scrisori. minciună care ar fi salvat-o. Călugăriţei începuse să-i fie dragă Fantine. Se ştie că Simplicia din Sicilia e sfînta care a preferat să i se smulgă sînii decît să declare că s-a născut la Segeste. de care sora îşi aminti mai tîrziu. Le spunea surorilor: — Nu simt că trăiesc decît atunci cînd îl ştiu pe dom nul primar aici. Cum îl văzu pe Madeleine. cum aştepţi o rază de soare şi de bucurie. Cel care minte nu poate m i n ţ i p e j um ăt at e. el se apropie de patul Fantinei. o minciună nevinovată ? A minţi e cel mai greu păcat. De-aici îi venea candoarea despre care am vorbit. S a t a n a r e d o u ă n u m e : î l c h e a m ă S a t a n şi-I cheamă Minciună. In ziua aceea avea febră mare. 258 . Era sfînta care se potrivea sufletului ei. nici o urmă de praf pe cristalul acestei conştiinţe.■ poate oare exista o minciună fără însemnătate. Nu ştia latineşte. Domnul Madeleine o chemă deoparte pe sora Simplice şi i-o recomandă pe Fantine cu un glas ciudat. Nu exista nici un fir de păianjen. cînd ea se născuse la Siracuza. primi în mod special numele de Simplice. candoarea care se oglindea în toată străluci rea pe buzele şi în ochii ei. A minţi puţin nu e cu putinţă. Intrînd în ordinul sfîntului Vincent de Paul.

Stărui pe lîngă toţi să nu-i lipsească nimic bolnavei. care băgă de seamă următoarele: după ce trecu de casa parohială. nu se afla pe stradă decît un singur trecător. drumul cel mai scurt dădea printr-o stradă foarte puţin frecventată. Ga să ajungi la Scaufflaire. apoi se întoarse şi merse pînă la poarta presbiteriului. In clipa cînd domnul Madeleine ajunse în faţa presbiteriului. îl aşeză cu grijă la locul lui şi plecă cu o grabă pe care n-o avusese mai înainte. după alte cîteva secunde. spre marea bucurie a Fantinei. o poartă joasă. la un flamand. se opri însă din nou şi rămase iar o clipă pe gînduri. rămase pe gînduri. 259 . MEŞTERUL SCAUFFLAIRE E UN OM PĂTRUNZĂTOR De la primărie domnul Madeleine se duse la celălalt capăt al oraşului. rămase lîngă ea un ceas. în loc să dea drumul ciocanului să cadă cu zgomot.Domnul Madeleine stătu de vorbă cu Fantine. şi care închiria cai şi cabriolete „la discreţie". vrednic de respect şi bun sfătuitor. domnul primar se opri. meşterul Scaufflaer. se duse la primărie şi cameristul ÎI văzu cum cercetează cu atenţie o hartă a drumurilor din Franţa. atîrnată în biroul lui. cu un ciocan de fier. al cărui nume franţuzit era Scaufflaire. Dar explicaţia era că doctorul se plecase la urechea lui şi-i şoptise : __Nu-mi place cum îi merge 1 Pe urmă. S-a observat la un moment dat că s-a întunecat la faţă. Preotul avea reputaţia unui om cumsecade. Scrise cu creionul cîteva cifre ps o bucată de hîrtie. ca de obicei. Puse repede mîna pe ciocan şi îl ridică. Numai că în loc de o jumătate de oră. Domnul Madeleine îl găsi pe meşterul Scaufflaire acasă. dregînd nişte hamuri. pe care se afla presbiteriul parohiei unde locuia domnul Madeleine.

Să tragă la ham. Să fie încălecat. în total nouăsprezece şi jumătate. Toţi îl credeau nărăvaş. dar azvîrlea şi trîntea pe oricine. — Vezi ? spuse el. — Domnule primar — zise flamandul — am ceea ce vă trebuie: căluţul meu bălan. 8y 2 . Cifrele erau: 5. Ei bine. pentru ca nu cumva rîndaşul să-i fure ovăzul: 250 . Ce înţelegeţi dumneavoastră printr-un cal bun ? — Un cal care să poată face douăzeci de leghe într-o zi. Aşa îmi închipui că s-a gîndit şi el. Ii daţi nutreţ şi staţi lîngă el cît mănîncă. Le face în mai puţin de opt ore.— Meştere Scaufflaire — zise el — aî un cal bun ? — Domnule primar —■ zise flamandul — toţi caii mei sînt buni. cam neastîmpărat. nu dă voie să i se urce nimeni pe spinare. La început au vrut să facă din el un cal de călărie. — Drace ! zise Scaufflaire. ' . Nu-i place să fie cal de călărie. Trebuie să-l fi văzut vreo dată pe drum. Mergeţi la trap întins. E un căluţ bulonez. nu.. drăcia dracului ! Şi sînt chiar douăzeci de leghe ? Domnul Madeleine scoase din buzunar bucata de hîrtie pe care notase distanţele. socotind că nu e bun de nimic. E blînd ca un copil şi aleargă ca vîntul. la jumătatea drumului. Dar luaţi seama cum. fireşte. L-am cumpărat eu şi I-am pus la cabrioletă. să-l lăsaţi să răsufle un ceas.. adică aproape douăzeci de leghe. — Ca să facă acelaşi drum ? — Da ! — Ei. O arătă flamandului. Fiecare cu ambiţia lui. Douăzeci de leghe ? ~ Da. A. — Şi o să ţină Ia drum ? — O. asta dorea şi el. da ! — înhămat la o cabrioletă ? — Fireşte ! — Şi cît se va odihni după drumul ăsta ? — La nevoie trebuie să poată porni din nou a doua zi. — Spune! — In primul rînd. da. Cele douăzeci de leghe ale dumneavoastră. 6. da. domnule.

Apoi. — Bine.fiindc-am băgat de seamă că. — In al patrulea rînd. domnul primar va pleca singur şi fără bagaj. Meşterul Scauf flaire adăugă : Că poate să-l apuce şi o ploaie ? Domnul Madeleine ridică ochii şi spuse : — Trăsurica şi calul să fie în faţa casei mele mîine dimineaţă la patru şi jumătate. — O să am toată grija. o cabrioletă ar fi prea grea şi ar obosi calul. — Bine! — E uşoară. Şi domnul primar' va plăti şi nutreţul. — O să-mi daţi treizeci de franci pe zi. ovăzul este mai mult şterpelit de grăjdari decît mîncat de cai. — Dar domnul primar neavînd pe nimeni cu domnia-sa va fi nevoit să păzească singur ovăzul. — Atunci. răspunse Scaufflaire.. ca să nu-i fie prea greu calului. zgîriind cu unghia o pată de pe scîndura mesei. dar bine că-mi 261 . Flamandul continuă : Că e foarte frig ? Domnul Madeleine tăcea. Zilele de • odihnă mi ie plătiţi separat. pentru un drum ca ăsta. — Uite banii pe două zile înainte. — N-are a face ! — S-a gîndit domnul primar că sîntem în plină iarnă ? Domnul Madeleine nu răspunse. Domnul pri mar se va mulţumi să meargă cu o cabrioletă mai uşoară. pe la hanuri. dar e descoperită. — Domnul primar ştie să mîne ? — Se-nţelege.. Domnul Madeleine scoase trei napoleoni din pungă şl-i puse pe masă. — Am înţeles. domnule primar. adăugă cu aerul nepăsător cu care flamanzii se pricep atît de bine să-şi ascundă şiretenia : A. Nici un ban mai puţin. — Se-nţelege. — In al doilea rînd. cabrioleta este pentru domnul primar ? — Fireşte.

îmi dai banii înapoi. Să-l ţineţi însă bine în frîu la vale. — Domnule Scaufflaire — zise el — cît crezi c-ar face una peste alta calul şi trăsurica dumitale ? — Una peste alta. De altfel. Unde naiba s-o fi ducînd domnul primar ? îşi da fiecare cu părerea. Avea acelaşi aer tăcut şi îngîndurat. Domnul primar plecase de cîteva minute. — Poftim banii. spuse soţul. Cînd mă întorc. Meşterul Scaufflaire se căi amarnic că nu ceruse o mie de franci. Cît ? — Nu cumva domnul primar vrea să mi le cumpere ? — Nu. calul şi trăsurica la un loc nu făceau mai mult de trei sute de franci.nu-şi dădea seama de ce nu îndrăznise să-l întrebe. — Galul dumitale are picioarele din faţă bune ? întrebă domnul Madeleine. cînd uşa se deschise din nou. dar . In definitiv. pufnindu-l rîsul. de la început nu se gîndise decît la asta. Sînt multe coborîşuri pînă unde vă duceţi ? — Nu uita să fii mîine dimineaţă la patru şi jumă tate precis. —■ Se duce la Paris. domnule primar. Domnul Madeleine uitase pe cămin bileţelul pe car? . cum spunea el însuşi mai tîrziu. Flamandul rămase „prostit". Flamandul îşi chemă nevasta şi-i povesti cele întîmplate. dar pentru orice eventualitate nu vreau să te păgubesc. Ei ? Cît crezi că fac împreună calul şi trăsurica ? — Cinci sute de franci. — Da. domnule primar ? De altminteri. de data asta fără să se mai întoarcă. zise femeia. domnule primar ? întrebă flaman dul. Domnul Madeleine puse o hîrtie de cinci sute de franci pe masă şi plecă. — Nu prea cred. domnule primar. era domnul primar. — Da. răspunse domnul Madeleine şi plecă. unde vă duceţi.adusei aminte ! Domnul primar nu mi-a spus unde se duce.

Gasierul locuia într-o cameră care se afla dedesubtul camerei domnului Madeleine.flotase cifrele. I se păru ciudat. portăreasa fabricii. Se întoarse spre nevastă-sa: Am aflat. Flamandul puse mîna pe el şi începu să-l studieze. Puţin mai tîrziu. se făcu iar tăcere şi mersul începu din nou. Plecînd de la meşterul Scaufflaire. — Cinci. De obicei nu se auzea nici un zgomot în odaia domnului Madeleine înainte de a se deştepta. zări pe zidul din faţă răsfrîngerea roşiatică a unei ferestre luminate. ca şi cum poarta casei parohiale ar fi fost o ispită pe care ar fi vrut s-o ocolească. Cu toate astea. Ascultă mai cu luare-aminte şi recunoscu mersul domnului Madeleine. nu putea fi decît fereastra camerei domnului Madeleine. o luase pe drumul cel mai lung. Ascultă. Auzise prin somn un zgomot deaisupra capului. şase de la Hesdin la Saint-Pol şi opt şi jumătate de la SaintPol la Arras. După cum venea lumina. uitîndu-se prin ochiul geamului. Intre timp. adăugînd: — O fi oare bolnav domnul primar ? Mi s-a părut cam schimbat. care era şi singura servitoare a domnului Madeleine. Se urcase în odaia lui şi se încuiase acolo. Se duce prin urmare la Arras. opt şi jumătate ? Astea trebuie să fie opririle. ceea ce era cît se poate de firesc. o lumînare. ca şi cum ar fi venit mai degrabă de la un foc aprins decît de l a . domnul Madeleine ajunsese acasă. Se culcă şi adormi. Pe urmă fu clintită din loc o mobilă. Pe Ia miezul nopţii se trezi dintr-o dată. — Cum? — Sînt cinci leghe de aici pînă la Hesdin. Umbra tremura. Nu dădu nici un fel de importanţă cuvintelor portăresei. Casierul se ridică în capul oaselor. şase. întrucît avea obiceiul să se culce devreme. Umbrele cerce263 I . băgase de seamă că stinsese lampa la ora opt şi jumătate şi-i spuse asta casierului care tocmai venea acasă. casierul auzi ceva care aducea cu un dulap care se deschide şi se închide. se trezi de-a binelea şi. Se auzea un pas de colo pînă colo. ca şi cum cineva umbla în camera de sus.

priviţi înlăuntrul acestui suflet. este gheena sofismelor şi cîmpul de luptă al patimilor. Peste un ceas sau două. al poftelor şi al încercărilor. Pe frigul ăsta o fereastră deschisă nu era ceva normal. mai misterios şi mai fără de margini. dar de data asta erau mai şterse şi mai potolite. ca şi cum veneau de la o lampă sau de la o lumînare. Fereastra era şi-acum deschisă. sînt încăierări de balauri şi de scor- . Am mai privit în adîncimile acestei conştiinţe. Acelaşi pas rar şi apăsat mergea în iung şi-n lat. priviţi în această întunecime. caverna gîndurilor de care ţi-e ruşine. mai complicat. de cel mai neînsemnat dintre oameni. Există un cerul. a venit vremea să privim din nou. dac-ar fi vorba de-un singur om. Există şi un spectacol mai mare decît spectacol mai mare decît întinsul mării cerul : sufletul omenesc. Ochiul spiritului nu poate găsi nicăieri mai multă strălucire şi mai multă beznă decît în om . Nu există nimic mai înspăimântător decît acest fel de cercetare. nu se poate opri asupra nici unui alt lucru mai de temut. ar însemna să contopim toate epopeile într-o singură epopee superioară şi definitivă. Casierul adormi din nou. Conştiinţa este haosul nălucirilor. III O FURTUNA IN CAPUL UNUI OM Cititorul a ghicit desigur că domnul Madeleine nu e altcineva decît Jean Valjean. este focarul viiselor. N-o facem fără să fim zguduiţi de emoţie. deasupra capului său. ceea ce însemna că fereastra era deschisă. se trezi iar. Umbrele se desenau mereu pe zid. A scrie poemul conştiinţei omeneşti. Păirundeţi în anumite ore dincolo de chipul livid al unei făpturi omeneşti care cugetă şi priviţi ce se ascunde acolo. Iată ce se petrecea în odaia domnului Madeleine.veîelor nu se vedeau de loc. Sub tăcerea asta de suprafaţă se dau lupte de uriaşi ca în Homer.

ele se împăcau între ele pentru a-i da o normă de conduită în viaţă. în care infernul este reprezentat sub forma unei spirale adin ele în cercuri concentrice. Opera lui Milton se resimte de patosul revo luţionar al vremii şi oglindeşte concepţiile filozofice şi politice ale revo luţiei burgheze din Anglia. I! îndreptau spre modestie. ajunse un om pe care nimeni nu-l putea prinde şi de care nimeni nu se putea apropia şi. vîndu argintăria episcopului. el a făcut întocmai. Ceea ce a vrut să facă episcopul din el. săvîrşi faptele amintite. făcînd din el un om cumsecade şi îngăduitor. 2 Aluzie la Divina Comedie a marelui poet italian Dante Alighieri (1265—1321). încît nu alcătuiau decît unul singur. Iată acum şi în faţa noastră o astfel de poartă în pragul căreia şovăim. stabilit la Montreuil-sur-rner. străbătu toată Franţa. fiecare în parte erau deopotrivă de adînci şi de apăsătoare. Ii dădeau aceleaşi sfaturi.pii. împăcat cu el însuşi şi plin de speranţă. de-acum încolo. trăia liniştit. să fugă de oameni şi să se întoarcă la dumnezeu. Am văzut că din momentul acela el a fost alt om. Cît de întunecat e acest infinit pe care omul îl poartă în el şi pe care cu deznădejde încearcă să-l măsoare cu voinţa fiinţei lui şi cu faptele vieţii sale! Alighieri a ajuns într-o zi în faţa unei porţi sinistre. De obicei. vîrtejuri ca în închipuirile lui Dante 2 . Să intrăm totuşi. Cîteo1 Poet englez (1608—1676). nemaiavînd altă dorinţă decît să-şi ascundă numele şi să-şi purifice viaţa. A fost mai mult decît o transformare. fericit că-şi simţea conştiinţa întristată de trecutul lui şi prima parte a vieţii lui dezminţită de cea de-a doua. 855 . Izbuti să se facă nevăzut. veni la Montreuil-surmer. dominînd cele mai neînsemnate fapte ale sale. păstrînd ca amintire numai sfeşnicele. a fost o adevărată transfigurare. oraş într-altul. învălmăşeli de fantome ca în Milton'. Gîndurile acestea erau atît de strîns legate între ele. Nu avem decît foarte puţine lucruri de adăugat la ceea ce ştie cititorul că i s-a întîmplat lui Jean Valjean de la întîlnirea cu micul Gervais. înaintea căreia a şovăit. avu ideea despre care am pomenit. se furişă dintr-un .

să alerge.'. Simţea îngrărnădindu-se deasupra capului său. dînd la o parte orice rezervă şi orice simţ de prevedere. socotind că întîi eşti dator faţă de ceilalţi şi apoi faţă de tine. să-şi jertfească liniştea proprie pentru triumful binelui şi-ai adevărului. Era un lucru dureros şi sfîşietor. păstrase sfeşnicele episcopului. umbra ameninţătoare a trăsnetelor şi fulgerelor. şi. pe cît de nelămurit pe atît de adînc. de la primele vorbe rostite de Javert în cabinetul său. se gîndea să plece. după atîţia ani de ispăşire şi de renunţare. Pe cînd îl asculta pe Javert. să-i scoată pe Ghampmathieu din închisoare şi să intre el în locul lui. în mijlocul unei pocăinţe atît de minunat începute. cu toate insinuările lui Javert. se interesase de toţi micii coşari din Savoia care colindau pe-acolo. Iasă. Fără îndoială ca ar fi fost frumos ca. îşi dădu seama de acest lucru..dată." îşi înnăbuşi pornirea generoasă şi dete înapoi în faţa eroismului. De cum auzi rostindu-se" aşa. Atunci oricine îşi poate aduce aminte că omul pe care toţî cei din ţinutul Montreuil-sur-mer îl numeau domnul Madeleine nu sta de loc la îndoială să jertfească unul în pofida altuia. să nu stea nici o clipă la îndoială şi să . să se denunţe. după sfintele îndemnuri ale episcopului. ca ostaşul în clipa asaltului. Trebuie totuşi să recunoaştem că pînă azi nu se ivise un astfel de prilej. rămase năuc şi parcă ameţit de ciudata grozăvie a sorţii sale . ca o tăietură în carne vie. încercă tresărirea care prevesteşte marile zguduiri.. Se încovoie ca stejarul la apropierea furtunii. purtînd şi doliu după el. dintr-o dată. Am mai spus şi altădată că el ar fi vrut să urmeze pilda tuturor celor înţelepţi şi drepţi. se iveau dezbinări între ele. Niciodată gîndurile care-l călăuzeau pe bietul om ale cărui necazuri le povestim nu dăduseră o luptă mai aprigă decît acum. numele pe care-I îngropase atît de adînc. în prada acestei ameţeli. pus în faţa unor întîmplări atît de grozave. Astfel. Dar asta trecu şi-şi spuse: „Lasă. însă. care ar fi trebuit să-i dea de gîndit. se informase asupra tuturor familiilor din Faverolles şi-l scăpase de la moarte pe bătrînul Fauchelevent. omul acesta.

voi. îşi dădu seama într-un chip nedesluşit că va trebui poate să plece la Arras. această mare primejdie. dar nu s-a întîmplat aşa. Gîndindu-se la situaţia în care se afla. nu ştia ce să mai facă. Opri deci trăsurica lui Scaufflaire. Seara mîncă cu destulă poftă. şi le spuse surorilor să aibă grijă de dînsa dacă s-ar întîmpla să lipsească. afît de nemaipomenită. din bunătate. Se duse. încît. stătu mai mult. încît nu-şi putea aduna o clipă gîndurile. cu tăria pe care ţi-o dă spaima. fără să fie însă cîtuşi de puţin hotărît. gîndindu-se că. spre prăpastia în fundul căreia se deschidea cerul. De cine ? D ar . şi doar atît ar fi putut spune: că primise o grea lovitură. dar îşi redobîndi calmul ca un luptător care-şi ridică scutul de jos. {inînd seamă de prezenta lui Javert. II stînjenea. îşi adună în grabă gîndurile. va i ! de ce ea ce s -a fe ri t n a p ut ut s c ăp a. îşi înnăbuşi orice emoţie şi. n-ar strica să Jie de faţă la ceea ce se va petrece. tulburarea lui era atît de mare. Ar fi fost frumos. Ia patul Fantinei. Se baricada împotriva orişicui. 19 . în toiul frămîntării lui. o găsi nemaipomenită. amînă orice hotărîre. I 267 . fiind la adăpost de orice bănuială. Se cuvine să istorisim tot ce se petrecea în sufletul lui şi nu putem spune altceva decît ceea ce a fost. Cînd se întoarse la el în odaie. ca de obi cei. se mărgini să ia ceea ce s-ar putea numi „măsuri de prevedere". simţi că se mai liniştise.Mizerabilii.meargă cu acelaşi pas mai departe. se duse şi închise uşa cu zăvorul. ca să fie gata pentru orice eventualitate. Puţin după aceea. gîndindu-se că aşa trebuia să se poarte. ideile i se ciocneau în minte. Totul era încă în ceaţă. I se părea că putea fi văzut. p e cine a vrut să orbească — se uita la el: conştiinţa sa. unde. într-o stare de nelinişte aproape de neînţeles. Se temea parcă să nu mai intre cineva. Restul zilei şi-] petrecu ca şi mai-nainte cu sufletul bîntuit de furtună şi cu o linişte desăvîrşită pe faţă . stinse lumina. La început a fost mînat numai de instinctul de conservare.

. Recunoscu mai întîi că. Fruntea îi ardea." Iată vîrtejul în care era cuprins. îşi dădea seama că atunci se va sfîrşi cu el. se crezu la adăpost de orice. Nu mai izbutea să-şi adune gîndurile care-i năpădeaţi mintea ca nişte unde şi. îşi căpătă din nou isîngele rece. Incet-încet. Cu toate acestea. Se întoarse şi se aşeză din nou la masă. Din furtuna care-i răvăşea voinţa şi puterea de judecată şi din care se străduia să smulgă o limpezire şi o hotărîre nu se desprindea decît o îngrijorare adîncă. Nu era nici o stea pe cer. puse coatele pe masă.. la început îşi făcuse iluzii. încercă să le stăvilească. linii nedesluşite începură totuşi să se contureze în mintea lui şi putu să întrezărească limpede. încercă un simţămînt de siguranţă şi de singurătate. era cu totul stăpîn pe ea. „Unde am ajuns ? Nu cumva visez ? Ce s-a întîmplat ? Să fie adevărat că m-am întîlnit cu Javert şi că mf-a vorbit aşa cum mi-a vorbit ? Cine-o mai fi şi Champmathieu ? O semăna cu mine ? Mai ştii ? Şi cînd mă gî ndes c că ieri eram at ît de li nişt it ş i n-aveam habar de nimic! Ce făceam ieri pe vremea asta ?. după ce stinse şi luminarea.. Se duse la fereastră şi o deschise... Cum şe va sfîrşi ?. tot ceea ce făcuse pînă atunci nu fusese altceva decît o groapă pe care o săpa pentru a ş i ascunde într-însa numele. Oricare ar fi fost ţelul adevărat şi creştinesc al faptelor lui. adică dumnezeu.Conştiinţa. ci doar cîteva amănunte. îşi sprijini capul în mîini şi începu să mediteze pe întuneric. Trecu un ceas.. era să audă vreodată rostindu-i-se numele . luîndu-şi capul în mîini. Ce e de făcut ?. în ziua cînd 268 sm . în nopţile lui de insomnie.. Qe-o mai fi şi întîmplarea asta ?. nu întreaga situaţie. i se păru că nu mai poate fi văzut de nimeni.. oricît de neaşteptată şi de grea era situaţia. Ceea ce-l înspaimînta mai mult decît orice în ceasurile lui de reculegere. Dar buimăceala lui spori şi mai mult. trăgînd zăvorul.

Jean Valjean. mai mulţumit şi mai respectat decît oricînd — dacă i-ar fi spus cineva toate astea. bunul şi vrednicul burghez „domn Madeleine" va ieşi mai onorat. trebuia să cadă cineva într-însa : el sau celălalt. I se părea că se trezise dintr-un somn greu şi că. din confruntarea sa cu fantoma lui Jean Valjean. Se făcuse deplină lumină. că lumina nu va face decît să sporească umbrele întunericului. şi că. va ieşi deodată din noapte şi se va ridica în faţa lui. menită să împrăştie misterul în care se învăluia. îşi dădea din ce în ce mai bine seama de situaţia lui. cine poate şti ? o dată cu asta. înfiorat. îşi spuse că locul lui era liber la ocnă . pe care soarta îl luase drept el şi-l împingea în locul lui în gol. va străluci pe neaşteptate deasupra capului său. cînd această vorbă hîdă. Pentru ca prăpastia să se închidă. Ei bine. iar dumnezeu îngăduise ca toate aceste năluciri să se prefacă în realităţi. încercînd zadarnic să se dea înapoi de pe marginea unei prăpăstii. că vălul sfîşiat va mări şi mai mult misterul. luneca pe un povîrniş. în picioare. că orice ar face îl va aştepta oricînd. toate astea se întîmplaseră întocmai.numele lui va fi descoperit. ar fi clătinat din cap şi ar fi socotit că nu ştie ce spune. Gîndurile i se limpezeau treptat. oricare ar fi părerea lui. în toiul nopţii. Se înfiora numai la gîndul că lucrul acesta ar fi cu putinţă. Desigur. că numele ăsta nu va fi totuşi o ameninţare. în întuneric. ! N-avea altceva de făcut decît să lase lucrurile în voia lor. dacă în clipele acelea cineva i-ar fi spus că va sosi ceasul cînd numele îi va fi rostit în gura mare. toată îngrămădirea aista de lucruri imposibile erau fapt împlinit. îl va aştepta pînă o 269 . că acest cutremur de pămînt îi va întări temeliile. cînd lumina orbitoare. şi. un necunoscut. decît să-i facă viaţa mai limpede şi mai de nepătruns. întrezărea lămurit. că jefuirea micului Gervais îl va aduce înapoi acolo. că această întîmplare nemaipomenită nu va avea alt rezultat. se va spulbera în juru-i viaţa cea nouă. se va spulbera înlăuntru-i şi sufletul cel nou. că aoest loc gol îl va aştepta mereu. un străin.

care mă descoperise în adevăr şi care mă urmărea pretutindeni ca un fioros cîîne de vînătoare mereu asmuţit asupra mea. încît se produse în el acea tresărire de nedescris. tot ce este ironie. cineva ar avea de suferit. Nu mai era decît o singură uşă întredeschisă prin care trecutul putea pătrunde în viaţa mea. şi care s-ar putea numi un hohot de rîs lăuntric. o dată aşezată. că lucrul e de neînlăturat şi fatal. Oine ştie ? Poate are de gînd să plece din oraş. Soarta a vrut aşa. Pe Javert. din toate astea. se pare că un anume Champmathieu avea nenorocul ăsta şi că. visul nop270 . şi uşa asta a fost astupată pentru totdeauna. ce nenorocire s-a întîmplat ? Nu. care. în ceea ce-l priveşte. Şi-aprinse din nou lumînarea. Şi eu n-am nici o vina 1 La urma urmei. iată-l acum zăpăcit. de ce mi-ar fi frică ? De ce-mi fac atîtea gînduri ? Am iscăpat. nu se mai ridică niciodată. ca şi lespedea de pe mormînt. cine m-ar vedea. deznădejde. al cărui instinct de temut părea că mă descoperise. Nu încape nici o îndoială! Am eu dreptul să stric ceea ce pune ea la cale ? Ce mai vreau acum ? De ce ma amestec ? Nu mă priveşte nimic pe mine. acea zvîrcolire a conştiinţei care dă la o parte toate îndoielile inimii. a pus mîna pe Jean Valjean al lui. ar crede că mi s-a întîmplat o catastrofă I Dacă.să-l aibă acolo. mă va lăsa în pace. cu singura condiţie de a nu-i împiedica pe oameni să pună pe fruntea lui Champmathieu pecetea infamiei. Totul era atît de zguduitor şi de neaşteptat. „Ei bine! se gîndi el. Şi totul s-a făcut fără amestecul meu. fiind de aci înainte prezent la ocnă în persoana lui Champmathieu şi prezent în societate sub numele de domnul Madeleine. eu nu-s cu nimic vinovat. n-avea să se mai teamă de nimic. zău. pe care nici un om n-o încearcă mai mult de două-trei ori în viaţă. Totul s-a sfîrşit. pus cu totul pe alte urme. care nu mă lăsa în pace de atîta vreme. De-acum încolo e mulţumit. bucurie. Pe urrnă se gîndi: acum îi ţinea cineva locul. Cum ? Nu-s mulţumit ? Dar ce mai vreau ? Mi-am atins scopul pe care-l urmăresc de-atîţia ani. avînd de lucru în altă parte.

Nu încape îndoială că noi stăm de vorbă cu noi înşine. vinovatul o numeşte remuşcare. Nu poţi împiedica drumul gîndurilor." Astfel îşi vorbea în adîncurile conştiinţei.. supunîndu-se puterii misterioase care-i şoptea : „Gîndeşte !". Să punem capăt gîndurilor! Doar am luat o hotărîre!. „Hai! exclamă el." . siguranţa mea. Aşa vrea cel de sus !..ţjlor mele de veghe. aplecat peste ceea ce am putea numi propriul său abis. Aşa vrea dumnezeu. Nu mă pot împotrivi voinţei sale. Marinarii numesc asta reflux . S-ar putea spune chiar că vorba nu constituie niciodată un mister mai măreţ decît atunci cînd pătrunde înlăuntrul 271 . Dimpotrivă.. de ce m-am temut adineauri să intru la cinstitul paroh. aşa cum îi spusese acum două mii de ani altui osîndit: „Mergi înainte !" î n ai nt e d e a t r ec e m ai de pa rt e ş i p en t r u a fi pe deplin înţeleşi. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului.. Se ridică de pe scaun şi începu să umble prin odaie. la urma urmei. ca să fac mai departe binele. Oricît se împotrivi. Nu-mi pot da seama. ţinta rugăciunilor pe care le-am îndreptat spre dumnezeu. Fără îndoială că tot aşa mi-ar fi vorbit şi el. spunînd ceea ce n-ar fi vrut să spună. Dar nu se linişti de loc. după cîteva clipe îşi începu iar întunecatul dialog. ca să se poată spune. ca să ajung cîndva un mare şi frumos exemplu. Şi de ce vrea domnul aşa ? Pentru ca să duc pînă la capăt ceea ce am început. să-i istorisesc totul ca unui duhovnic şi să-i cer un sfat. întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. ascultînd ceea ce n-ar fi vrut să audă. că am picurat un dram de fericire în chinurile pe care le-am îndurat. vom stărui asupra unor observaţii absolut necesare. Nu-i nimic de făcut: să lăsăm lucrurile în voia lor. în care el vorbea şi tot el asculta. în sfîrşit. Nu există făptură cugetătoare care să n-o fi făcut. devenind din nou un om de treabă.

mai adevărat ? Nu trebuia să-şi salveze fiinţa fizică.. totul vorbeşte în noi. luîndu-şi iarăşi numele adevărat. Deşi nu se pot vedea şi pipăi. o deschidea de perete. întîlnite atît de des în capitolul de faţă. se predă. fără ca tăcerea din afară să fie ruptă. ar fi prea mult. uci dea din punct de vedere moral un biet om. „exclamă". locul s-ub soare! Ajungea un asasin! Ucidea. el n-o astupa ! Dimpotrivă. trecînd din gîndire în conştiinţă şi întorcîndu-se din conştiinţă în gîndurile noastre. E un fel de tumult nestăvilit.. vicleană. mai mare. al unei fapte urîte. Spunem. la moartea cu cer deschis care se cheamă ocnă. dintr-un sim- . a sta cu mîinile încrucişate. doamne. II înlătură cu dezgust. Trebuia să fie iarăşi bun şi cinstit. ci sufletul. vorbim. săvîrşind o ticăloşie I Devenea iarăşi un hoţ. Se întrebă cu asprime ce-a înţeles prin cuvintele : „Mi-am atins scopul!. liniştea. îl osîndea la groaznica moarte vie. laşă. Un om drept. dimpotrivă. făcîndu-te complice prin tăcerea ta. cel mai odios hoţ! Ii răpea altuia viaţa." şi-şi spuse că viaţa lui avea în adevăr un scop. că „a lăsa lucrurile în voia lor fiindcă aşa vrea cel de sus" e pur şi simplu îngrozitor. Dar care anume ? Să-şi ascundă numele ? Să înşele poliţia ? Pentru atîta lucru făcuse el oare tot ce-a făcut ? Nu avea cumva vreun alt scop. ar fi ultima treaptă a nevredniciei făţarnice! Ar fi o crimă josnică. afara de buzele noastre. devenind din nou.I unui om. Oare nu urmărise el totdeauna lucrul acesta. salvîndu-l pe omul lovit de-o atît de cumplită greşeală. Continuă să se frămînte. abjectă. exclamăm în noi înşine. numai lucrul acesta ? Nu era asta porunca episcopului ? Să astupe uşa prin care putea pătrunde trecutul ? Dar. Dacă. realităţile sufletului sînt totuşi realităţi. Se întreba deci: unde ajunsese ? Ce-i cu hotărîrea pe care o luase ? îşi mărturisi că tot ce pusese la cale în mintea lui era monstruos. hidoasă! Pentru întîia oară în opt ani. nefericitul simţise gustul amar al unui gînd rău. Numai în felul ăsta trebuie înţelese cuvintele „spuse". A lăsa isă se împlinească o greşeală a destinului şi a oamenilor fără s-o împiedici.

Oamenii îi vedeau masca. Toată viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. deşi murise. bancher. Paris. episcopul era totuşi prezent şi-l privea drept (în ochi. Luă condicile. însemna să-şî desăvîrşească în adevăr reînvierea şi să astupe pentru totdeauna uşa iadului din care se smulgea. dac-ar mai fi fost cineva în cameră în momentul acela: Domnului Laffitte. cea mai dureroasă victorie. că. că de-aci înainte primarul Madeleine. n-ar fi bănuit ce se petrece într-însul. Scoase dintr-un sertar un portofel în care se aflau cîteva bilete de bancă şi buletinul de identitate de care se slujise anul acesta ca să meargă la vot. Ce tristă soartă 1 Nu se putea purifica în faţa lui dumnezeu decît dacă devenea un nemernic în ochii oamenilor ! — Ei bine — zise el — m-am hotărît! îmi voi face datoria ! Voi salva viaţa acestui om ! Rostise cuvintele cu glas tare. dar episcopul îi cunoştea sufletul. Nu i a r mai rămîne decît să-şi spună : . alteori ridica fruntea Ş'-Şi aţintea privirea asupra unui punct oarecare din 273 . Zvîrli în foc un teanc de creanţe. strada d'Artois. Prăbuşindu-se în aparenţă. îi va fi nesuferit şi că ocnaşul Jean Valjean va putea sta senin şi neprihănit în faţa lui. Din cînd în cînd. le verifică şi le puse în ordine. să se ducă la Arras. Oamenii îi cunoşteau viaţa. însemna în realitate să se înalţe. Cine l-ar fi văzut făcînd toate astea. Trebuia. Scrise o scrisoare pe care o lipi şi pe plicul căreia se putea citi. prin urmare. pe care le avea asupra unor negustoraşi strîmtoraţi. cea mai cumplită încercare ! Trebuia totuşi s-o facă. dar episcopul îi vedea adevăratul chip.^La ce bun ?" Simţea că episcopul era de faţă. ocnaşul Jean Valjean. atît de adine preocupat. fără să-şi dea seama că vorbeşte de unul singur. să-l pună în libertate pe falsul Jean Valjean şi să-l denunţe pe cel adevărat! O. buzele i se mişcau. dacă nu făcea asta.ţărnînt al datoriei. cu toate însuşirile lui alese. Tot ce-a ispăşit ar fi de prisos. Trebuia să facă lucrul ăsta ! Nu făcuse nimic. era cea mai mare jertfă.

iar Champmathieu o însemna pe cea de-a doua. îl cuprindea iar. 274 . îşi spuse că poate lua lucrurile prea în pripă. că. şi-şi dădea seama ce anume le deosebea. în acest infinit despre care vorbeam adineauri. fiindcă de furat furase. crescuseră şi ele în mintea lui. scrisă cu litere luminoaise ce-i pîlpîiau în faţa ochilor şi se mişcau o dată cu pri vi rea lui: Hai . acest Champmathieu nu era prea interesant. Pentru întîia oară ele i se arătau . dar i se părea că gîndul cel bun e gata să învingă. febra. Era cuprins de spaimă. I se părea că zăreşte luptîndu-se înlăuntrul lui. încercarea cea mare. Mii de gînduri îi treceau prin minte. una ţîşnea din lumină.cu totul deosebite.perete. In vremea asta. potolită o clipă. du-te! Spune-le ci ne eş ti I Denunţă-te! Vedea totodată. Gontinua să vadă limpede datoria pe care o avea. îşi dădea seama că se apropie de celălalt moment hotărîtor al conştiinţei şi al ursitei sale. ca şi cum s-ar fi întrupat în faţa lui în forme pipăibile. Firul gîndurilor lui nu se rupsese. cealaltă din întunericul nopţii. cealaltă : şu mai presus de toate. de cealaltă personalitatea. avînd acum straturi colosale. pe cîtă vreme de partea cealaltă se putea afla răul. Recunoştea că de o parte era neapărat binele. ca şî cum ar fi găsit chiar acolo ceva pe care ar fi vrut să-l lămurească sau să-l cerceteze. dar ele îl întăreau din ce în ce mai mult în hotărîrea sa. la urma urmei. o băgă în buzunar împreună cu portofelul şi începu iarăşi să umble prin odaie. puţin cîte puţin. printre umbre şi lumini. Se hărţuiau între ele şi le vedea cum se încaieră. episcopul însemnase prima fază a noii sale vieţi. Pe măsură ce se adîncise în gînduri. de o parte era devotamentul. După ce isprăvi scrisoarea pentru domnul Laffitte. cele două lucruri care fuseseră pînă atunci ţelurile vieţii sale: tăinuirea numelui şi mîntuirea sufletului. una spunea: aproapele. După criza cea mare. La un moment dat. o zeiţă şi-o namilă înspăimîntătoare.

In cele din urmă îşi spuse că n-are ce face. cînd îşi aminti că furtul banilor micului Gervais îl făcea recidivist. legate de-o faptă odioasă ? Pe cînd. în haine vărgate. că. potrivit dispoziţiunilor precise ale legii.decît dacă şi-ar călca-o. începu să se gindească la altceva. la muncă fără de odihnă. faptele bune pe care le făcuse. Mai e mult pînă la ocnă. poate se va ţine seama de curajul faptei sale. s-a putut dovedi ? Numele de Jean Valjean îl copleşeşte şi se pare că nu mai e nevoie de alte dovezi. bogăţia. veneraţia. şi va fi iertat. popularitatea şi toate însuşirile sale alese t ar fi întinate de-o crimă. stînd în ocnă. Se gîndi că trebuie să-şi facă datoria . în orice caz. bunul său renume. se desprinse din ce în ce mai mult de cele pămînteşti şi căută într-altă psrtc mîngîierea şi tăria sufletească. ori puritatea lăuntrică şi ocara lumii. consideraţia de care se bucură.şi că. la stîlp.' 1 In clipa următoare se gîndi că. Vrînd-nevrînd. trebuia să aleagă: ori lespectul lumii şi grozăvia din sufletul său. cine ştie: a furat. Dar gîndul ăsta se risipi repede şi zîmbi cu amărăciune. asta înseamnă o lună de închisoare. că nu era în stare să strice orînduielile celui de sus şi că. Nu-şi mai făcu nici un fel de iluzii. curajul nu-l părăsea. d Şr mintea o simţea obosită. nu va fi mai puţin fericit după ce şi-o va face . Nu procedează toii procurorii la fel ? II cred hot. dacă se va denunţa. Frămîntînd atîtea idei întunecate. că.îşi răspunse: „Dacă a furat într-adevăr cîteva mere. şi ce mireasmă ar putea să aibă toate aceste lucruri neprihănite. /Iacă şi-ar împlini jertfa. va putea fi pedepsit cu munca silnică pe viaţă. că asta era ursita lui. pentru că a fost ocnaş. de viaţa cinstită pe care o ducea de şapte ani. dacă „lasă lucrurile în voia lor" şi rămîne la Montreuil-sur-mer. în cătuşe. milostenia lui. respectul. la lucruri indiferente. de ceea ce făcuse pentru tot ţinutul. expus fără nici o îndurare ruşinii. că întîmplarea asta va ieşi desigur iarăşi la iveală . Şi-apoi. 275 . poate. peste toate acestea ar coborî o lumină dumnezeiască.

dar tot egoism rămîne. N-am ţinut seamă decît de situaţia mea. asta nu-i altceva decît egoism ! Sînt forme diferite de egoism. Se plimba mereu de la un capăt la altul al odăii. uitînd de mine. lucrători. să fiu un funcţionar nemernic dar respectat. „A. la mine şi numai la mine ! Dar. lume săracă. dar mai e şi nefericita asta !" Şi aici începu o nouă criză. mai-nainte cu cîteva zile. I se păru că totul se schimbă în jurul lui. ivindu-se brusc în mintea lui. un oraş." Şi deodată îşi aduse aminte de Fantine. Numără cele douăsprezece lovituri ale celor două orologii şi compară sunetele clopotelor. 276 . Bătu miezul nopţii. Făcu puţin foc în sobă. îi dau drumul lui Champmathieu. copii. doamne dumnezeule. femei. Eu le-am creat toate astea. da — îşi spuse el — luasem hotărîrea să mă denunţ. izbuti : „A. apăru ca o rază neaşteptată de lumină. dar pînă acuim nu m-am gîndit decît la mine. văzuse la un negustor de fiare vechi un clopot de vînzare. Trebui să facă o sforţare grea ca să-şi aducă aminte la ce se gîndise mai înainte de-a bate miezul nopţii. îşi aduse aminte cu acest priiej că. Fantine. Bun. Nu-i trecu prin gînd să închidă fereastra. să-mi apăr pielea ori să-mi mîntuiesc sufletul. Nu mă gîndesc decît la mine. Ii era frig. industrii. bărbaţi. Şi pe urmă ? Ce se întîmpla pe-aici ? Aici este un ţinut întreg.Simţea vinele zvîcnindu-i puternic în tîmple. mă bagă din nou la ocnă. căzu iarăşi într-o stare de toropeală. îmi convine să tac ori să mă denunţ. sînt fabrici. Exclamă : „O. Dacă m-aş gîndi puţin şi la alţii ? Cea dintîi datorie creştinească este să te gîndeşti la aproapele tău. sau un ocnaş ticălos dar vrednic de stimă. Ia să vedem : lăsîndu-mă pe mine la o parte. pe care se afla scris un nume : Antoine Albin din Romainville. pe urmă la primărie. oameni bătrîni. In cele din urmă. In vremea asta. mai întîi la biserică. ce s-ar putea întîmpla ? Dacă mă denunţ ? Pun mîna pe mine.

toate crimele! Iar biata mamă îşi creşte copilul. am făcut să circule banul. dar ce dracu ! a furat doar.prin mine trăiesc toate. dar clipa asta dură puţin. omorul. Iată ce se întîmplă dacă mă denunţ. dispar şi desfrîul. mizeria dispare şi. e-adevărat. sute şi mii de familii sînt fericite. O ! eram nebun. am pus în valoare. populaţia sporeşte. ce tot vorbeam eu să mă denunţ ? Trebuie să iau bine seama şi să nu mă grăbesc. furtul.. Mă duc eu. se nasc ferme acolo unde nu era nimic . îşi răspunse liniştit: „Prin urmare. Copilul ajunge ce dă dumnezeu. nu mai e nici o viaţă aici. Dar dacă nu mă denunţ ? Să vedem ce se poate întîmpla atunci. Dacă nu mai sînt eu. am adus bunăstarea pretutindeni. Iată un întreg ţinut bogat şi plin de cinste. Avu parcă o clipă de îndoială şi de înfiorare. oriunde se află o vatră din care iese fum. am înviorat. toate se duc. am însufleţit. curată melodramă ! — pentru că nu m-am gindit decît la mine. am dat credite. se nasc sate acolo unde nu erau decît nişte ferme. îi răspîndesc în tot ţinutul şi nu păstrez nici un ban pentru mine ! Ce să fac cu ei ? Ceea ce fac nu e pentru mine ! Prosperitatea tuturor este din ce în ce mai mare. la urma urmei. Cum ? Pentru că mi-ar fi convenit să fac pe grozavul şi pe generosul — adică. toate viciile. prostituţia. Oricît aş spune eu că n-a furat. care în mizeria ei are atîtea calităţi şi căreia. Dar femeia asta care-a suferit atîta. eu am pus acolo lemnele în foc şi cratiţa la fiert.. fabricile şi uzinele se înmulţesc. fără să vreau. am făcut să prospere întreaga regiune. o dată cu ea. voind să scap poate 277 . In zece ani cîştig zece milioane. înaintea mea nu era nimic din toate astea ." După ce-şi puse această întrebare se opri. numai la mine. industriile ies ca din pămînt şi se iau la întrecere. a furat! Eu rămîn pe loc şi-mi văd de treburi. i-am pricinuit toată nenorocirea ? Dar copilul pe care voiam să-l aduc şi pe care l-am făgăduit mamei sale ? Nu-i sînt oare dator nimic acestei femei pentru răul pe care i l-am făcut ? Ge se întîmplă dacă plec ? Mama moare. omul se duce la ocnă. eram absurd.

privindu-l cu ochi fascinaţi. la urma urmei. găsise în cele din urmă un diamant. dacă săvîrşesc această faptă care nu pune în primejdie decît sufletul meu — înseamnă că ştiu ce se numeşte devotament şi ce se numeşte tărie sufletească. mame. fără nici o îndoială. decît foarte puţin de trăit şi nu va fi mai nenorocit la ocnă decît în cocioaba iui. să presupun că este o faptă rea în toate acestea şi că odată şi odată mă va mustra conştiinţa dacă primesc.de la o pedeapsă prea mare. şi că-l ţinea în mînă. zace acum învineţită de frig în cocina familiei Thenardier. femei. şi care sacrifică o populaţie întreagă. pentru vreo altă mîrşăvie! Frumoaise mustrări de conştiinţă. care salvează un derbedeu bătrîn ce nu mai are. iar adevărurile nu se găsesc decît în adîncurile cugetării. Ce-o fi să fie ! Să nu mai stăm 27S . după ce bîjbîise atîta vreme în bezna cea mai deasă. să moară pe drumuri ca un cîine o biată copilă ? E-ngrozitor! Şi mama nici măcar nu şi-a revăzut copilul! Şi copilul aproape nu-şi cunoaşte mama ! Toate astea pentru bătrînul acela ticălos. care. care salvează un răufăcător şi jertfesc pe cei nevinovaţi. trebuie ca o biată femeie să moară în spital. „Da — gîndi el — aşa e! Asta e adevărul ! Asta e soluţia 1' Trebuie să te hotărăşti în cele din urmă la ceva. după ce coborîse în aceste adîncuri. care nu mă are decît pe mine în lume şi care. Şi hotărîrea mea e justă. pentru un hoţ de mere. desigur. această mustrare care nu mă priveşte decît pe mine. copii. I se părea că. Diamantele nu se găsesc decît în văgăunele întunecate ale pămîntului. De data asta i se părea că este mulţumit. dacă nu pentru asta. un adevăr.. pe un hoţ." Se ridică şi începu din nou să umble prin odaie. a meritat să înfunde ocna. trebuie să piară o întreagă regiune. spre binele altora. dar dreaptă. pe biata Cosette.. pe mai ştiu eu cine. pe un om de nimic fără îndoială. Ce mai canalii sînt şi ăştia ! Şi eu să mă abat de la îndatoririle mele faţă de toate aceste sărmane făpturi! Să mă duc să mă denunţ ? Să fac prostia asta nemaipomenită ? Dar ia să admitem cazul cel mai rău.

ca şi cum s-ar fi temut să nu se deschidă." Mai făcu cîţiva paşi. bucată cu bucată. aşa cum păstrase şi sfeşnicele de argint. Acum parcă sînt cu totul altul. Le păstrase pe toate. pe urmă. aceste ţoale prăpădite. şi se opri deodată: „Haide ! nu trebuie să preget să duc pînă la capăt hotărîrea luată. pe cînd pe cele de la episcop le lăsa să se vadă. Deschise o ascunzătoare. Se mai găsesc chiar în odaia asta lucruri care m-ar da de gol. Băgă cheiţa într-o broască. mă simt mai uşurat. nişte pantaloni vechi. o deschise şi luă din ea o cheiţă. scoase punga. 279 . Sînt şi rămîn Madeleine." Se căută prin buzunar. să nu mai dăm fnapoi! E-n interesul tuturor. o traistă veche şi un ciomag gros. o haină de pînză albastră. Cei care-l văzuseră pe Jean Valjean trecînd prin Digne în octombrie 1815 ar fi recunoscut cu uşurinţă. ■Numai că pe cele de la ocnă le ţinea ascunse. Vai de cel care e Jean Valjean ! Nu mai sînt eu. încă mă mai ţin cîteva fire de acest Jean Valjean. cu-atît mai rău pentru el. înşîăcîndu-le pe toate la un loc. apucă zdrenţele. Trebuie smulse. aşezat între perete şi sobă. treaba j u i | Nu mă priveşte! Este un nume fatal care pluteşte prin noapte şi dacă se abate asupra cuiva. traista şi le azvîrli Pe toate în foc. ca să-şi aducă întotdeauna aminte de unde plecase. cu tot zăvorul care o închidea . ghintuit la cele două capete.la îndoială. după ce-am luat o hotărîre. ciomagul. un fel de dulap secret. n u în interesul meu. fără sâ mai arunce măcar o privire asupra lucrurilor pe care le păstrase cu sfinţenie şi cu atîtea riscuri timp de atiţia ani." Se privi într-o oglinjoară de pe cămin şi spuse : „Uite. Nu se aflau în ascunzătoarea aceasta decît cîteva zdrenfe. ele trebuie să dispară. Iar dacă o fi vreunul Jean Valjean. Se uită pe furiş spre uşă. dintr-o singură mişcare. lucruri fără glas care-ar putea fi mărturii. a cărei gaură abia se zărea printre florile întunecate ale tapetului de pe perete. Nu-l cunosc şi nici nu ştiu cine e.

scoase la iveală ceva care sclipea în cenuşă. Ardea totul. ai fi văzut foarte uşor că e o monedă de argint. un bătrîn care nu ştie ce au oamenii cu el. ascunse uşa. Desăvîrşeşte-ţi opera 1 Distruge sfeşnicele ! Ucide-ţi amintirile! Uită-l pe episcop ! ■ Uită totul ! Nenoroceşte-l pe Champmathieu 1 Dă-i înainte ! E foarte bine ! Felicită-te! S-a hotărît! S-a făcut! Un om. . După cîteva clipe. Traista.A ! — zise e! — Jean Valjean în întregime a rămas aici. Era fără îndoială moneda furată micului savoiard. arzînd împreună cu zdrenţele oribile din ea. întrucît nu mai era nimic acolo. pe care jocul luminii le făcea să sclipească pe cămin. făcînd din ele o vergea de nerecunoscut. luînd mai muite măsuri de pază decît de obicei. de Ia un capăt la altul al odăii. împingînd o mobilă în faţa ei. cu acelaşi pas.închise din nou dulapul secret şi. odaia şi zidul din faţă fură cuprinse de o lumină roşie pîlpîitoare. Se simţi foarte bine. de astă dată fără nici un rost. va fi luat 280 . Trebuie să le distrug şi pe acestea I" Apucă amîndouă sfeşnicele. I se păru atunci că aude un glas strigînd înlăuntrul lui: „Jean Valjean ! Jean Valjean !" I se făcu părul măciucă. Nu mai era mult şi aveau să fie şi ele pe foc. Ciomagul uscat pocnea şi zvîrlea scîntei pînă-n mijlocul odăii. Scurmă jarul cu unu! dintre isfeşnice. un nevinovat pe care a căzut năpasta de pe urma numelui tău şi p e capul căruia numele tău apasă ca o crimă. ci se plimba mereu. Semăna cu un om care ascultă ceva îngrozitor. Se duse lîngă sobă şi se încălzi puţin. „Ce bună e căldura !" zise el. Dacă te-ai fi aplecat. care >poate n-a făcut nimic. Mai era destul foc pentru a le putea deforma numaidecît. Deodată. Domnul Madeleine nu se uita la foc.. „Da ! Aşa ! Mergi pînă la capăt 1 striga acel glas. ochii îi căzură asupra celor două sfeşnice de argint.

vorbi : „Că prost mai sînt! Nu poate fi nimeni !" Era totuşi cineva. Dar cel care vorbea în el nu isprăvise. în vremea asta. Parcă ieşise dinlăuntru! lui şi vorbea acuma de afară. încît se uită împrejur cu un fel de spaimă. te mişti ca să ceri sfaturi de la oricine ţi-ar putea ieşi în cale. ascultă. „E cineva pe-aici ?" întrebă el cu glas tare. care vor striga în gura mare şi care te vor binecuvînta. în împrejurări foarte grele. trăieşte fericit. va lpurta numele tău de ocară şi va tîrî la ocnă lanţurile tale. rătăcit. care tulbura în somn şi trezea brusc pe omul care dormea la etajul de dedesubt. Nu trecu mult Şi nu mai ştia ce e cu el. Da ! Foarte bine le-ai ticluit! Mizerabile !" Sudoarea îi curgea de pe frunte. la început foarte slab. virtuos şi admirat şi. rămîi domnul primar. Glasul continuă : „Jean Vaijean ! Vor fi în jurul tău multe voci care vor face zarvă. Se pare că uneori. începu apoi. pe cînd tu vei trăi aici în bucurie şi lumină. mersul monoton şi apăsător." Glasul. din nou. I se păru că aude atît de lămurit ultimele cuvinte. Puse sfeşnicele pe cămin. Rămase cu privirea rătăcită pe sfeşnice. Foarte frumos ! Tu rămîi cinstit. dar cel care era de faţă nu era dintre cei ce pot fi văzuţi de vreun ochi omenesc. cineva va îmbrăca bluza ta roşie. Pe urmă cu un rîs de idiot. păcătosule! Toate aceste binecuvîntări se vor nărui înainte de-a se înălţa la cer şi numai blestemul va ajunge pînă la dumnezeu.drept Jean Vaijean. rămîi un om de onoare. 281 . Mersul îl uşura şi-l ameţea în acelaşi timp. Ei bine. va fi condamnat şi-şi va sfîrşi zilele în jale şi ticăloşie. respectat. devenise din ce în ce mai puternic şi mai necruţător şi-i răsuna acuma în ureche. ridicat din adîncurile conştiinţei. Adu belşugul în oraş. Una singură nu va fi auzită de nimeni şi te va blestema în întuneric. îndestulează pe nevoiaşi.

Se retrăgea acum cu aceeaşi spaimă dinaintea celor două hotărîri pe care le luase rînd pe rînd. cărora li se va spune : „Acesta e vestitul Jean Valjean. lanţurile la picioare. n-o să mai dea de pomană copilaşilor săraci. rupt de oboseală. să urce doi cîte doi. să fie tutuit de oricine. toate grozăviile astea cunoscute ! La vîrsta lui. Amîndouă solu{iile i se păreau tot atît de rele. scara îngustă a galeriei. de la onoare şi de la libertate. să fie lovit cu bastonul de paznici. patul de scînduri. să întindă dimineaţa şi seara piciorul sub ciocanul fierarului care inspectează inelele. oboseala. Dumnezeule mare. Dumnezeule. Nu va mai simţi căldura 'privirilor de recunoştinţă şi de dragoste aţintindu-se asupra lui. bătrîn. cătuşele. în loc de toate astea. Bătrîna portăreasă. ca Champmathieu ăsta să fie luat drept eu ! Să cazi tocmai prin mijlocul pe care soarta părea că-! hărăzise la început ca să te sca'pe!" Se gîndi puţin la ce avea să se întîmple. de curată. Va părăsi caisa pe care şi-o zidise şi odăiţa asta. n-o să mai audă păsările cîntînd în luna mai. N-o să se mai plimbe pe cîmpie. cu tichia de ocnaş pe ochi. să-şi ia rărnas bun de la această viaţă atît de bună. în jurul lui ceata ocnaşilor. prin urmare. „Ce fatalitate ! Ce întîmplare. celula. să îndure curiozitatea vizitatorilor. de strălucită. să fie scotocit de gardian. să-şi ia rămas bun de la respectul pe care i-l arăta toată lumea. Toate i se păreau acum încîntătoare. hainele vărgate. să umble cu picioarele goale în bocancii cu ţinte. N-o să mai citească din cărţile astea şi n-o să mai scrie pe mescioara asta albă de lemn.primar la Montreuil-sur-mer!" Seara. singura servitoare pe care o avea. se gîndi la tot ce trebuia să părăsească şi la ceea ce avea să reînceapă. Va trebui. după ce fusese ceea ce a fost! Dacă măcar ar fi mai tînăr! Dar aşa. leoarcă de sudoare. ce mizerie ! Soarta poate fi 282 . O. sub gîrbaciul gardianului. n-o să-i mai aducă dimineaţa cafeaua. care a fost . să se denunţe ? Să se predea ? Şi cuprins de-o sfîşietoare deznădejde.

Să se denunţe ? Să tacă ? Nu izbutea să vadă nimic limpede. intra într-un mormînt. cădea iarăşi în îndoiala sfîşietoare din adîncul gîndurilor lui: să rămînă' în paradis şi să devină demon. orioe-ar fi făcut. fără să existe vreo scăpare. ceva dintr-însul ar fi murit. Aşa se zbătea cu spaimă acest suflet greu încercat. Vai ! Toate nehotărîrile îl cuprinseseră din nou. luînd acel aspect încremenit şi automat pe care-I întîlnim la oamenii disperaţi. făcea sforţări să-şi adune gîndurile. Gîndurile începură iarăşi să se amestece unele cu altele. ori încotro ar lua-o. Mergea ca un copilaş lăsat isă meargă singur. Tot astfel. îşi aminti că Romainville e o pădure de lîngă Paris. Nu ajunsese mai departe decît fusese la început. cu o mie opt sute de ani înaintea acestui om nenorocit. pe cînd măslinii fremătau în vintul sălbatic al infinitului. îşi dădea seama numai că.oare tot atît de rea ca orice făptură omenească şi deveni tot atît de monstruoasă ca şi inima omului ? Şi. că pregătea o agonie: agonia fericirii lui sau agonia virtuţilor sale. una cîte una. că. unde tinerii îndrăgostiţi se duc să culeagă flori de li liac în luna aprilie. sau să intre în iad şi să ajungă înger. fiinţa misterioasă în care se cuprind toată sfinţenia Şi toată suferinţa omenirii. împreună cu nişte versuri dintr-un cîntec pe care-l auzise altădată. Se strădui să-şi pună pentru ultima oară şi definitiv problema din pricina căreia căzuse istovit. dumnezeule mare ? Ge să facă ? Furtuna din care se smulsese cu atîta trudă se dezlănţui din nou într-însul. 283 . Se clătina înafară ca şi înlăuntru. Aspectele nedesluşite ale tuturor raţionamentelor schiţate în mintea lui se clătinau şi se risipeau ca un fum. la orice hotărîre s-ar fi oprit. Numele de Romainville îi revenea mereu în minte. Ce să facă. îndepărtase de la ea multă vreme groaznicul potir care-i apărea scăldat în umbră şi înecat în întunericul adîncurilor înstelate. luptînd cu oboseala. Din cînd în cînd.

„Mă aflam pe o clmpie. fratele meu din [copilărie. Oricare ar fi fost visul. Omul n-avea păr în cap. Era un om cu pielea goală. Iat-o. Mă pUfnbam cu fratele meu. i se vedea ţeasta. un frate la care trebuie să mărturisesc că nu mă gîndesc niciodată şi de care aproape că nu-mi aduc aminte. nici noapte. Mi se părea că nu era nici zi. Adormi acolo şi avu un vis. unde nu creştea nici un fir de iarbă. Nici un arbore nu se vedea pe cimpie. Ţinea în mină o vergea care se îndoia ca o coardă de viţă. O cimpie întinsă. de fiind avea odaia spre stradă. . lucra cu ferestrele mereu deschise. povestea acestei nopţi n-ar fi întreagă dacă l-am trece cu vederea. Văzurăm pe cineva trecînd pe lingă noi. aproape fără întrerupere. Vorbeam despre o vecină pe care o avusesem altădată şi care. Călăreţul trecu fără să scoată un cuvînt. nu avea legătură cu situaţia decît prin acel ceva funest şi zguduitor. din pricina ferestrei deschise. E una dintre hîrtiile scrise de mîna lui. Visul ăsta. cenuşiu la culoare. dar î! impresiona adînc. iar pe ţeastă \i se vedeau vinele. ne-a luat cu frig. dar era grea ca un drug de fier. Stăm de vorbă şi ne tntîlneam cu trecătorii de pe drum. L-a impresionat atît de mult. călare pe un cal pămîntiu. încît mai tîrziu l-a şi scris. Socotim de datoria noastră s-o transcriem aici întocmai. ca mai toate visele. E aventura întunecată a unui suflet bolnav. Pe plic am găsit scrise cuvintele acestea : Visul pe care l-am avut în noaptea aceea. Tot stînd de vorbă.9k iv FORME PE CARE LE IA SUFERINŢA IN TIMPUL SOMNULUI Se făcuse ora trei dimineaţa şi el umblase mai bine de cinci ceasuri prin odaie. tristă. cînd se lăsă să cadă pe un scaun.

Prima . Cînd mergeau. Era un drum desfundat. Băgai de seamă că fratele meu nu mai 'era cu mine. Toate străzile erau pustii. pînă şi cerul. Şi grădina era pustie. nu umbla prin odăi. Dădui în a doua. întorcîndu-mă. sta in picioare cîte un om care tăcea. Aveau nişte chipuri neobişnuite. 20* 285 . La colţul unde se întîlneau cele două străzi. mulţimea mă ajunse şi mă înconjură. Dintr-o dată. Mă gîndii că trebuie să fie RomainviUe. Lingă cel dinţii copac. II întrebai: «A cui e casa asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răs punse. Nu se vedea niciodată mai mult decît unul. Şi oamenii ăştia se uitau la mine cînd treceam. toate porţile erau deschise. «S-o luăm pe drumul des fundat». Nu trecu mult şi. Feţele acestor oameni erau pămîntii. Dar la fiecare colţ de stradă. îndărătul fiecărei uşi. Ieşti din casă şi intrai în grădină. leşii din oraş şi o luai pe cîmp.a. Intrai. văzui o mulţime de oameni venind după mine.fratele meu îmi spuse. unde nu se zărea nici un mărăcine şi nici un fir de iarbă. 1 Paranteza Ii aparţine Iui Jean Valjean (n. Nu păreau că se grăbesc şi totuşi mergeau mai repede decît mine.cameră era goală. Intrai într-un sat care-mi ieşi înainte. După cîţiva paşi nu mi se mai răspunse cînd vorbeam. se afla un om în picioare. (De ce tocmai RomainviUe ?) ' Cea 'dinţii uliţă pe care intrai era pustie. II întrebai: «Ce grădină e asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse. Intrai în a doua. Totul era pătnîntiu.). lipit de zid. Recunoscui pe toţi cei pe care-i întilnisem în oraş. Văzui deschisă uşa unei case. Casa avea o grădină. Rătăcii prin sat şi băgai de seamă că era un oraş. nu se plimba prin grădini. un om stătea în picioare. După uşa acestei încăperi se afla un om lipit de perete. II întrebai: «C(? locuri sînt astea ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse. nu făceau nici un zgomot. Nici ţipenie de om nu trecea pe străzi.

ca orice vînt de dimineaţă. domnule primar. care apăreau şi dispăreau în umbră într-un chip ciudat. îl trezi de-a binelea . Se înfiora din cap pînă-n picioare şi strigă cu glas puternic : — Cine-i acolo ? Cineva răspunse : — Eu. clătina cercevelele ferestrei rămasă des chisă.. Luminarea era pe sfîrşite. Se stea. Idar băgai de seamă că nu era nimeni Ungă mine. la fel cu cel dintîi. Era o trăsurică trasă de un cal mic. e aproape cinci dimineaţa. îmi spuse: «Unde te duci ? Oare nu ştii că eşti mort de mult ?» Deschisei gura să răspund. — Ei şi ? Ge e cu asta ? — Trăsurică. putu să distingă forma unei trăsuri.. Sînt pe pămînt acum. zise el. un alt zgomot. Văzu două lumini roşii. gîndi: „Uite! Stelele nu sînt pe cer. La lumina pe care o împrăştiau. Recunoscu vocea bătrînei portărese. nici osculă şi se duse la fereastră. Zgomotul pe carel auzise venea de ia copitele calului pe cal-darîm. Era îngheţat. Un zgomot sec şi tare răsună deodată pe pămînt şi-l făcu să se uite în jos. Un vînt rece. Cerul era tot fără De la fereastra lui se vedeau curtea şi strada. Era încă întuneric. Focul se stinsese. se uită şi băgă de seamă că cele două stele erau felinarele unei trăsuri.'1 Se deşteptă. alb. 286 ." Dar tulburarea se risipi. — Ce mai e şi cu trăsura asta ? Cine-o fi venind atît de devreme ? Chiar atunci se auzi o ciocanitură în uşa odăii. — Ei. Ce s-a întîmplat ? — Domnule primar. Deoarece gîndurile Iui pluteau încă în negura viselor.Cel dinţii pe care-l tnttlntsem şi-t întrebasem clnd am intrat în oraş. domnule primar.

care ţineau la distanţă celelalte trăsuri Şi care se mai văd şi azi pe drumurile din Germania. Urmă o tăcere destul de lungă. făcînd corp comun cu ea. da ! Domnul Scauffiaire. aşezate pe nişte arcuri speciale. — Al domnului Scauffiaire ? Numele acesta îl făcu să tresară. avînd numai două locuri. Bătrîna aştepta. — Care cabrioletă ? — N-a spus domnul primar să-i vină o cabrioletă uşoară ? — Nici gfnd ! zise el. Se încumetă totuşi să mai spună : — Domnule primar. Roţile erau întărite cu butuci lungi. era aşezată în spatele cabrioletei. ce răspuns să dau ? — Spune-i că vin numaidecît. o ladă mare.— Care trăsurică ? — Cabrioleta. Cutia cu scrisori. — Vizitiul spune c-a venit <să-l ia pe domnul primar. — A. Aceste carete erau un fel de cabriolete pe două roţi. BEŢE-N ROATE ^ Serviciul poştal între Arras şi Montreuil-sur-mer se mai făcea pe vremea aceea cu nişte carete rămase de pe timpul imperiului. unul pentru curier şi unul pentru un călător. — Care vizitiu ? — Vizitiul domnului Scauffiaire. Cutia era vopsită în negru. 287 . Dacă bătrîna l-ar fi putut vedea în momentul acela. ca şi cum un fulger i-ar fi trecut pe dinaintea ochilor. ar fi rămas înmărmurită. lunguiaţă. căptuşite pe dinăuntru cu piele roşcată. culese din jurul feştilei ceara fierbinte şi o frămîntă între degete. zise el. Se uită năuc la flacăra iumînării. iar careta era galbenă.

— Al dracului de grăbit mai e şi ăsta ! zise poştaşul. un om înfăşurat într-o manta. De ce s-o fi zorit ? Habar n-avea. careta poştală care venea la Montreuilsur-mer dinspre Hesdin s-a ciocnit la cotitura unei străzi. Care dintre noi n-a intrat măcar o singură dată în. iar cînd le zăreai de departe. Unde se ducea? N-ar fi putut să spună. au partea din spate foarte dezvoltată. careta ajungea Ia Montreuil-sur-mer ceva mai înainte de cinci dimineaţa. se găsea ca la început. Mergea la întîmplare mai departe. In noaptea aceea. Geva îl împingea şi-l atrăgea acolo. care nu seamănă cu nici una de astăzi. aveau ceva diform şi ghebos în ele. De altminteri. dar putea foarte bine să ise ducă şi-ntr-altă parte. dar toată lumea îl va înţelege. Acum. în momentul cînd intra în oraş.viată în această peşteră întunecată a necunoscutului ? De altfel. îşi dădea seama de asta şi tresărea. semănau cu acele insecte care mi se pare că se numesc termite şi care. trecînd şi cocotîndu-se pe un drum. dar călătorul nu-l luă în seamă şi-şi văzu de drum. Se înfunda în noapte ca într-o genună. care venea din partea opusă şi în care nu se afla decît o singură persoană. Nici unul din actele conştiinţei sale nu fusese definitiv. fără îndoială . după trecerea curierului de la Paris. încotro ? La Arras. mergeau foarte repede. gonind calul înainte. Roata trăsurii fusese lovită destul de serios. nu se oprise la nimic şi nu făcuse nimic. nu rezolvase nimic. Poştaşul îi strigă omului să oprească. mai mult ca oricînd. cu o trăsurică trasă de un cal alb. Nimeni n-ar putea spune ce se petrecea într-însul. Plecînd din Arras în fiecare noapte la ora unu. Din cînd în cînd. De ce ise ducea la Arras ? îşi repeta ceea ce-şi mai spusese atunci cînd reţinuse .Trăsurile acestea. deşi au mijlocul foarte subţire. nu hotărîse nimic. Cel ce se grăbea aşa era tocmai omul pe care l-arn văzut zvîrcolindu-se în chinuri cu-adevărat vrednice de milă.

Era chiar foarte înţelept. printr-un moment greu. Ori de cîte ori trecea prin faţa vreuneia dintre căsuţele acelea singuratice care se află de-a lungul drumurilor se . desigur. Pe măsură ce trăsurica înainta. care gonea în trapul lui regulat şi sigur. umbrele arborilor şi ale dealurilor îi sporeau încordarea sufletească cu nu ştiu ce adaos nehotărît Şi sinistru. Trebuia să ştie ce-o să se întîmple. din orice lucru. In depărtare. Era stăpîn pe soarta lui. i-ar fi plăcut mai mult să nu se ducă la Arras. oricît de rea ar vrea ea să fie. conştiinţa lui va fi de bună seamă mai uşurată. dădea bice calului. lasîndu-l să se ducă la ocnă în locul lui. cum se perindă prin faţa lui toate chipurile îngheţate ale unei dimineţi de iarnă. dimineaţa îşi are nălucirile ei. nici un fel de primejdie. Tot gîndindu-se aşa. Vor fi acolo Javert şi apoi Brevet. un ticălos oarecare. Nu le vedea. fără să vadă. Toate bănuielile cădeau pe Champmathieu şi nimic nu este mai anevoie de înlăturat decît bănuiala şi presupunerile. In zorii zilei se afla în plină cîmpie. Se ducea totuşi. oricare ar fi rezultatul. Nu era. fără să-şi dea seama. Trecea.trăsurica lui Scaufflaire — că. De departe. Nu putea să hotărască nimic fără să observe şi să cerceteze adînc lucrurile. Şi. dar. Chenildieu şi Cochepaille. nu era nici un neajuns să vadă cu ochii lui şi să judece singur lucrurile. Straşnică idee ! Javert era departe de realitate. fără îndoială. îşi ţinea în mînă soarta. toţi ocnaşii care-l cunoscuseră. după ce l-o vedea pe acest Champmathieu. zarea se lumina. simţea în el ceva care da înapoi. La urma urmei. La drept vorbind. Ca şi seara. Privea. obstacole de netrecut. printr-un fel de atingere aproape fizică. oraşul Montreuilsur-mer rămăsese mult în urmă. făcînd două leghe şi jumătate pe oră. Se agăţă de gîndul ăsta. La urma urmei. prin urmare. dar avea să scape. ne facem singuri. n-au să-l recunoască.

Un animal minunat. Nu se dăduse jos din trăsurică. Băiatul de la grajd. 290 . dar gîtul cam scurt. dar jalnice cînd eşti amărîi. Se făcuse ziuă de-a binelea cînd ajunse la Hesdin. care-i dădea calului ovăz. chişifa costelivă şi subţire şi piciorul solid. era de rasă buloneză. sfnt oameni care dorm aici I" Tropotul calului. măi băiete ? — Zic că-i o mare minune c-aţi făcut cinci leghe fără să vă rostogoliţi cu cal cu tot în vreun şanţ al şoselei.■gfndea : „Şi cu toate astea. Se oprise în dreptul unui han ca să lase calul să răsufle şi să-i dea puţin ovăz. — OI — Ce te miri aşa ? Rîndaşul se aplecă din nou. cu privirea aţintită asupra roţii. — O să mergeţi mult aşa ? întrebă el. apoi se ridică. Ia uitaţi-vă aici I Roata era într-adevăr lovită rău. spunînd : ~ O fi făcut roata asta cinci leghe pîn-aici. avînd capul şi burta mare. Rasa urîtă. — Ce tot îndrugi acolo. în schimb pieptul deschis. — De la vreo cinci leghe de-aici. i se fărîmase butucul şi piuliţa stătea să cadă. care făcuse cinci leghe în două ceasuri şi n-avea nici un strop de sudoare pe el. clopoţeii de Ia gît. Domnul Madeleine răspunse. Se prea poate 1 Dar de-aici înainte vă spun eu că nu mai face nici o jumătate de leghe. i se rupseseră două spiţe. crupa lată. aproape fără să se trezească din gîndurile lui : — De ce ? — Veniţi de departe ? întrebă iar băiatul. Călătorul sări jos din trăsură. roţile pe caldarîm făceau un zgomot domol şi monoton. Lucrurile astea sînt plăcute cînd eşti vesel. rămase o clipă tăcut. dar voinică şi sănătoasă. după cum spusese Scauffiaire. Galul. se aplecă dintr-o dată şi se uită la roata din stînga. Cînd se ciocnise cu careta poştală.

domnule. ~ Eu zic să-ncercăm ! — E de prisos. Hei. — Cu neputin(ă. Nu puteţi pleca decît mîine dimineaţă. Trebuie să plec cel mult într-un ceas. Veni să vadă ce are roata şi strîmbă din nas ca un chirurg în faţa unui picior rupt. N-am decît roţi de căruţă. în loc s-o dregem. era tocmai în pragul uşii. în două ceasuri. — Iţi dau oricît îmi ceri. domnule. — O roată de schimb ? — Da. — Atunci. — Şi cînd pot pleca mai departe ? — Mîine._ fii bun şi cheamă-l încoace! _ __ Stă colea. ~ Domnule. domnule. — N-am nici o roată gata pentru trăsura dumneavoas tră. . nu orice roată merge la o osie. — Treburile mele n-aşteaptă pînă mîine. Satul nostru-i mic. la întîmplare. Dar dacă.__ Prietene — îi zise el băiatului — e vreun rotar pe-aici ? __ Desigur. vinde-mi o pereche. am pune alta ? — Adică cum ? — Eşti sau nu eşti rotar ? — Sigur că sînt. 291 . —• Atunci. __ Poţi să dregi numaidecît roata asta ? — Da. — Mîine ? — Am de lucru o zi întreagă. — Nu se poate. Am de dres două spiţe şi butu cul. domnule. meştere Bourgailîard ! Meşterul Bourgailîard. la doi paşi. — N-ai cumva o roată de vînzare ? Aş putea pleca numaidecît. domnule. rotarul. — Astăzi nu se poate. Două roţi fac o pereche şi două roţi nu se potrivesc a Şa. Domnul este grăbit ? — Foarte grăbit.

E nevoie de cai voinici. Au început arăturile. n-o s-ajungeţi la Arras mai devreme decît mîine. nu uitaţi că mergeţi la pais. pe urmă. care sînt luaţi de peste tot. ce-aş avea de pierdut ? Dar n-ar trebui să vă vadă burghezul cu ea. dacă luaţi cai de poştă. — Dar de vîndut. Aveţi act de identitate ? — Da. dacă luaţi cai de poştă.— Dar n-ai putea cumva să-mi închiriezi o cabrioletă ? Meşterul băgase de seamă de la început că trăsurica fusese luată cu chirie. vedeţi. Deshamă calul de la trăsurică ! Găsesc eu în sat o şa de vînzare. — Ei bine.. Sîntem pe urj drum lătu ralnic. fireşte. — Atunci o să mă duc călare. Schimburile se fac anevoios. — Gum ? Nici măcar o căruţă ? Nu cer mare lucru. Caii sînt la cîmp.. — Desigur ! Dar calul ăsta rabdă şeaua pe el ? 292 . care mi-a lăsat-o în păstrare şi care n-o folo seşte niciodată.. — Unde mergeţi dumneavoastră ? — La Arras. tot nu v-aş închiria-o. mi-ai vinde-o ? — N-am nici una. trebuie să vă spun un lucru. — Cum vă spuneam: satul nostru-i mic. — Şi vreţi s-ajungeţi astăzi ? — Sigur ! — Cu doi cai de poştă ? — De ce nu ? — ? neaţa Nu v-ar fi totuna dacă aţi ajunge la patru dimi — Nu. — Iau doi cai de poştă. Şi pe urmă. Sînt multe coaste de urcat. Dădu din umeri: — Bine mai ţineţi trăsurile pe care le luaţi cu chirie ! Chiar dacă aş avea una. — Fiindcă. Şi. e o caleaşca la care v-ar trebui doi cai... Veţi aştepta cel puţin trei-patru ceasuri la fiecare popas. V-aş închiria-o cu plăcere. Am în şopron — spuse rotarul — o caleaşca veche a unui burghez de la oraş. de la poştă şi de oriunde se găsesc..

— Atunci. nu. — Nici alt rotar nu mai e ? Servitorul şi rotarul răspunseră amîndoi o dată. Amîndouă caretele fac serviciu de noapte. Şi pe urmă. ~ Dac-am lega spiţele cu o frînghie ? — Spiţele. — Pe-aici nu e nimeni care închiriază trăsuri ? — Nu. întrebuinţase cinstit şi cu cea i mare grijă toate mijloacele. Simţi o mare bucurie. să daţi oricît: şi cinci sute.. — Atunci. nu dăduse înapoi nici 293 . ar trebui să-l cumpăraţi. şi cea care se duce şi cea care se întoarce. şi o mie de franci. Nici un ceas mai puţin. făcuse tot ce i-a stat în ca putinţă să-şi urmeze călătoria . N-o rabdă. Intîi de toate. Bine că mi-ai spus !. — Şi. şi obada e ca vai de ea. — De! — Careta poştală nu merge la Arras ? Cînd trece pe-aici ? ~ La noapte. ai nevoie de-o zi întreagă ca să dregi roata ? ■— O zi întreagă. e să dreg roata şi să plecaţi mîine dimineaţă.__ Adevărat. vă spun cinstit.. Nu se dăduse bătut te această primă somaţie . Dar n-o să-l găsiţi nici de vînzare. nici de închiriat.. da. In mod vădit aici era mîna providenţei. . fiindcă nu vă cunoaşte nimeni pe-aici.. — Dar în sat nu se găseşte vreun cal cu chirie ? — Un cal care să meargă la Arras fără nici o oprire ? — Da.. dar butucul roţii. clătinînd din cap : — Nu.._ Ar fi nevoie de un cal cum nu prea se găsesc prin _ partea locului. — Mîine e prea tîrziu. — Chiar dacă pui doi lucrători ? — Chiar dacă pun zece. ce e de făcut ? — Cel mai bun lucru. Ea rupsese roata trăsurii şi îl oprea din drum.

Pe cînd călătorul vorbea cu rotarul. dar convorbirea avusese loc în mijlocul drumului. Respiră. nu-şi putea face nici un fel de mustrare. spuse bătrînă. După ce ascultase cîteva minute. I se păru că vede cum gheara din care scăpase se ivea iarăşi în umbra dinapoia lui. pe faţă. rostite de-o bătrînă însoţită de-un copil. Se gîndi că făcuse tot ce trebuia să facă şi că acum nu-i mai rămînea altceva decît să se întoarcă liniştit acasă. îl trecură sudori reci pe şira spinării. totul s-ar fi oprit aici şi probabil că noi n-am mai fi avut de istorisit nici una din întîmplările pe care le veţi citi. Vreau să închiriez o cabrioletă. La auzul acestor cuvinte simple. Dacă nu pleca mai departe. pentru întîia dată de la vizita lui Javert. mătuşica. hotărî să se întoarcă din drum. dacă n-ar mai fi fost nimeni acolo. după framîntarea lăuntrică de care am pomenit. dacă n-ar mai fi auzit nimeni. nici în faţa cheltuielilor . Era însoţit de-o bătrînă. 294 . băiatul tocmai venea înapoi. Respiră liber şi din adîncul pieptului. Nu era vina Iui.în faţa frigului. n-a vrut el să fie aşa . — Ba se găseşte. gata să-l înşface din nou. — Domnule — zise femeia — băiatul meu îmi spune că vreţi să închiriaţi o cabrioletă. I se părea că dumnezeu trecuse de partea lui. Se găsesc totdeauna trecători cărora le place să stea gură-cască. un băiat pe care nn-I luase nimeni în seamă ieşise din grup şi o luase la goană. Orice discuţie de pe stradă adună neapărat un grup de oameni. nici în faţa oboselii. Dacă tot ce vorbise cu rotarul s-ar fi petrecut într-o odaie a hanului. Pumnul de fier care-i strîngea inima de douăzeci de ceaisuri începuse parcă să slăbească. In clipa cînd călătorul. aşa a vrut providenţa. asta nu mai depindea de el. cîţiva drumeţi se opriseră în jurul lor. Şi se grăbi să adauge : Dar nu se găseşte nici una prin par tea locului. Răspunse: — Da.

cu siguranţă. şi ? — Nu mi-aţi dat nimic. De ce s-ar bucura că se întoarce din drum? La urma urmei. roţile sînt ruginite şi mîncate de ume zeală. găsi de astă dată că pretenţia depăşea orice măsură şi că era aproape odi°asă. într-un şopron. Domnul Madeleine tresări. etc. se amestecară în vorbă : — O haraba îngrozitoare. un fel de brişcă de nuiele. — Ei. puse să i se înhame calul alb la brişcă. Rotarul şi servitorul nanului. Nu-l silea nimeni. îşi spuse că o clipă mainainte se gîndise cu bucurie că n-o să se mai ducă acolo unde pornise. dar rabla hodorogită. Era băiatul bătrînei. __ La mine.. O rablă hodorogită! Domnul ar face o mare greşeală dacă ar lua-o !. avea două roţi şi putea să-l ducă la Arras. N-o să meargă mult mai departe decît trăsura cu care aţi venit. lăsă trăsurica în reparaţie la rotar. El. mă rog ? întrebă rotarui._. Ieşind din Hesdin. se urcă şi luă din nou drumul pe care pornise în zorii zilei. în care se amesteca nu ştiu ce pornire înfrigurată ?i tulburător de asemănătoare cu speranţa.Unde. făcea drumul ăsta de bunăvoie. harabaua asta. supăraţi ca le scapă călătorul. Etc. Bătrîna avea în adevăr.. răspunse bătrîna. Gheara nemiloasă îl înşfăcase iarăşi. oricum ar fi fost. dar plouă înăuntru. care dădea bucuros tuturor. ca s-o găsească la înapoiere. auzi pe cineva strigînd : „Opreşte ! Opreşte!" Opri trăsura cu o smucitură puternică. 295 . pusă de-a dreptul pe osie. — Domnule — zise el — eu v-am făcut rost de brişcă. Plăti cît i se ceru. totul se va petrece aşa cum vrea el. E drept că banchetele sînt atîrnate de nişte curele de piele. Cînd brişcă se urni din loc. Ii fu necaz de bucuria pe care-o avusese şi o'-găsi absurdă. Şi. Toate astea erau foarte adevărate.

Dădu bici calului şi porni mai departe în trap săltat. plinuţă. II conduse într-o încăpere scundă. se uita la şirurile de copaci. — Dă-i zor! spuse el. Se gîndea la fel de fel de lucruri triste şi încurcate. Nevasta hangiului intră în grajd: — Domnul nu vrea să mănînce ceva ? — A ! da ! curn să nu ! spuse el. Pierduse multă vreme la Hesdin şi ar fi vrut s-o recîştige. Mi-era foame. duse calul în grajd. Mi-e o foame de lup.— Â ! tu eşti. La Saint-Pol trase la cel dintîi han care-i ieşi în cale. Dar era în februarie. Nu-{i dau nimic. Se uita la ea cu plăcere. apoi o puse încetişor pe masă şi nu se mai atinse de ea. aşa cum îi făgăduise lui Scaufflaire. nu mai era cu trăisurica. Se repezi la pîine. Trebuie să plec mai departe şi sînt grăbit." I se aduse mîncarea. Peste un ceas. care avea o faţă rumenă şi veselă. Făcu aproape patru ceasuri de la Hesdin la Saint-Pol. Spectacolul ăsta mulţumeşte uneori sufletul şi ne scuteşte . Iar. O'servitoare flamandă. II întrebă : — De ce-o fi aşa de amară pîinea asta ? Căruţaşul era neamţ şi nu înţelese. la acoperişu rile de stuf. Brişcă n-avea arcuri şi era foarte greoaie. unde se aflau cîteva mese acoperite cu muşama. Merse după hangiţă. muşcă o bucată. pe urmă. plouase. care nu se afla decît la cinci leghe de Arras. Se duse iar în grajd. stătu lîngă iesle tot timpul cît mîncă. drumurile erau desfundate. la cal. „Asta e I se gîndi el. La masa vecină rnînca -un căruţaş. Cinci leghe în patru ceasuri. Căluţul era sprinten şi trăgea cît doi. măi secătură ? zise el. pleca din Saint-Pol şi se îndrepta spre Tinques. îi puse la iuţeală tacîmul. pe deasupra. la cîmpiile arate şi la priveliştile care se destrămau şi dispăreau Ia fiecare cotitură a drumului. avea de luptat cu o mulţime de urcuşuri. Şi. Ce făcea tot timpul drumului ? La ce se gîndea ? Ga şi dimineaţa.

n-o s-ajungeţi prea devreme. Privim în jurul nostru. Şi. O să mă rătăcesc. Nu se opri de loc la Tinques. ~~ Dar a început să se întunece. întindem mîna să apucăm ceva din ceea ce trece. ne grăbim. 297 . o apucaţi la dreapta. Fiecare întîmplare este o cotitură. — Dacă mergeţi tot aşa. Se însera cînd copiii care ieşeau de la şcoală îl văzură pe călătorul nostru intrînd la Tinques.oarecum de-a mai cugeta. — Adevărat ? _ — Luaţi-o la istînga. zărim o poartă întunecoasă . o eclipsă. — Vă duceţi Ia Arras ? întrebă cantonierul. Opri calul şi-l întrebă pe cantonier : — Cît mai e pînă la Arras ? — Aproape şapte leghe. întunericul şi lumina se înlănţuie. Ce poate fi mai trist şi de neînţeles decît să priveşti o mulţime de lucruri pentru prima şi ultima oară ? Să călătoreşti înseamnă să te naşti şi să mori în fiecare clipă. ne pomenim bătrîni. __~~ A — spuse cantonierul — dumneavoastră nu ştiţi că se repară şoseaua ? O să vedeţi că se întrerupe la un sfert de ceas de-aici. După o clipă de strălucire. Nu e chip să mergeţi mai departe. dintr-o dată. totul e negru în jurul nostru. telegarul sumbru care ne tîra prin viaţă se opreşte. şi vedem cum o umbră necunoiscută îl deshamă în beznă. E drept că era o zi dintre cele mai scurte ale anului. un cantonier care pietruia drumul se uită la el şi-i spuse : — Tare-i ostenit calul ! într-adevăr. Simţim un fel de zguduitură. — Cum se poate ? Pe hartă sînt numai cinci leghe Şi ceva. Toate întîmplările vieţii se desfăşoară într-o nepotolită goană în faţa noastră. pe drumul care duce la Carency Şi treceţi rîul ! Cînd ajungeţi la Gamblin. e drumul de la Mont-Saint'Floy spre Arras. Ieşind din sat. In cutele cele mai nepătrunse ale sufletului poate că făcea o apropiere între priveliştile acestea nestatornice şi existenţa omenească. — Da. bietul animal nu mai mergea decît la pas.

Brişcă dădea dintr-o groapă într-alta. negre şi peticite pluteau printre dealuri. şedea lîngă el pe capră. domnule. Se înnoptase de-a binelea. La un hop crucea se rupse. Un rîndaş. la trap. ca un uruit de mobile urnite din loc. Intrară pe un drumeag mărginaş. e tare greu de mers noap tea pe drumul ăsta . — Trebuie să ajung astă-seară. venind dinspre mare. mîine în zorii zilei am putea fi la Arras. Tăie o cracă dintr-un pom şi făcu altă cruce. Drumul era îngrozitor. isca în toate unghiurile zării un zgomot pătrunzător. Neguri joase. şi-ţi dau un bacşiş bun. Dar — adăugă cantonierul — ştiţi ceva. Printre nori se vedeau lumini albicioase. — Ai vreo bucată de sfoară şi-un cuţit ? întrebă călă torul. îşi dădea totuşi seama că întîrzie. în chip de surugiu. — Domnule — zise surugiul — s-a rupt crucea. Rîndaşul o să vă spună pe unde s-o apucaţi. destrămîndu-se ca fumul. de astă dată însă în trap mare. domnule ? Vreţi să vă dau un sfat ? Calul dumneavoastră e mort de obo seală. Tot . Cîmpia era neagră. — Nu sînteţi de prin partea locului ? — Nu. — Mai cu seamă că sfnt numai drumuri ocolite. Un vînt puternic. dac-aţi vrea să rămîneţi peste noapte la Tinques. dar acum porniră în galop. — Asta-i altceva. Pierduseră încă douăzeci de minute. Ii spuse surugiului : — Mergi tot aşa. Vă culcaţi şi porniţi spre Arras mîine dimineaţă. se întoarse din drum şi peste o jumătate de ceas trecea din nou prin acelaşi loc.■JBJ . cu un cal lăturaş. Duceţi-vă totuşi la han şi luaţi de-acolo încă un cal. — Da. nu mai ştiu cum să înham calul. Ascultă sfatul cantonierului. Intorceti-vă la Tinques ! E un han bun acolo.

patru sau cinci martori. doctorul ceruse să i se dea de veste cum va veni domnul Madeleine. Trecuseră rîul şi Mont-SaintFloy rămăsese în urma lor. Nu mîncase nimic din ajun. Se gîndi atunci pentru întîia dată — mirîndu-se cum de nu i-a trecut mai demult prin minte — că toată truda lui putea să fie de prisos. Noaptea se făcea din ce în ce mai neagră. voi. întrebă : — Cît e ceasul ? — Şapte. că ar fi trebuit cel puţin să se informeze. Ajungem la Arras pe la opt.socoteli în minte : de obicei şedinţele curţii cu juri încep la nouă dimineaţa . că nu ştia nici măcar ora procesului. domnule. cu care părea că măsoară anumite Mizerabilii. că navea nici un rost s-o ia aşa. mototolindu-şi aşternutul şi îngăimînd în şoaptă tot felul de socoteli. Toată dimineaţa a stat posacă. Se auzi sunînd ceasul la o turlă în depărtare. Dimineaţa. Nu mai avem decît trei leghe. aiura. totul se va mărgini la stabilirea identităţii. dezbaterile nu pot dura prea mult. cînd totul se va fi sfîrşit. Fantine avu o mare bucurie. VI SORA SIMPLICE PUSA LA ÎNCERCARE Tocmai în acest răstimp. Cîte nu se înfioară sub adierea nesfîrşită a nopţii! Tremura de frig. Trecuseră opt ani de-atunci şi parcă a fost ieri. Avusese o noapte foarte rea. iar avocaţii nu vor avea mare lucru de spus . febra îi crescuse. Surugiul dădu bice cailor. razna. n-a scos aproape nici o vorbă. îşi aducea vag aminte de-o altă goană în noapte. Pe urmă. la sosirea doctorului. I 299 . visase tot timpul. începu să facă tot felul de . pe cîmpia de lîngă Digne. Ingrijat. furtul merelor se va dovedi repede. desigur.ce se zărea stârnea groază. fără să ştie dacă ceea ce făcea putea să fie de folos. Tuşea îngrozitor. o să ajungă.

O. cînd Fantine îşi pierduse orice urmă de sfială. nemişcată. Stătu astfel un sfert de oră. uşa nu se deschise. Ochii ei. Fantine se ridică în capul oaselor. cît de mult ne apropie boala de bătrîneţe! La amiază doctorul veni din nou. Ori de cîte ori sora S implice o întreba cum se simte. el era totdeauna punctual. La cea de-a treia bătaie. de ruşine şi de bucurie. pielea părnîntie. din cînd în cînd. avea fruntea brăzdată. iar printre şuviţele ei blonde creşteau fire de păr alb. dădu cîteva sfaturi. Suferinţa fizică desăvîrşise opera suferinţei morale. Sora nu îndrăzni . care par că înlătură o povară. obrajii ofiliţi. înfundaţi în orbite. De obicei. şi călugăriţa o auzi scoţînd din piept unul din acele suspine adînci. domnul Madeleine venea pe la ora trei s-o vadă pe bolnavă. îşi împreună într-un fel de strînsoare convulsivă mîinile galbene şi slabe.■ distanţe. soră ? — Sună ora trei. Fantine începu să se zbuciume. se aprindeau şi străluceau ca stelele. nasul subţiat. iar acum părea că e propria ei stafie. ajunsese ca o umbră. In douăzeci de minute o întrebase de zece ori pe călugăriţă : — Gît e ceasul. întrebă daca domnul primar a dat pe la infirmerie şi clătină din cap. Punctualitatea fiind şi ea o dovadă de bunătate. deşi pînă atunci abia putuse să se mişte. Făptura asta. ea răspundea neschimbat: — Bine. claviculele ieşite. faţa vînătă. Aş vrea să-l văd pe domnul Madeleine. dar. aţintiţi în gol. Gu cîteva lumi mai-nainte. Fantine se întoarse şi privi spre uşă. cu ochii aţintiţi spre uşă. care n-avea decît douăzeci şi cinci de ani. dinţii descărnaţi. luminile cerului îi învăluie pe cei părăsiţi de lumina pământului. păreau aproape stinşi. oprindu-şi parcă răsuflarea. braţele uscate. gîtul scheletic. Se pare că atunci cînd un anumit ceas se apropie. Pe urmă. Dar nu intră nimeni. Pe la două şi jumătate.

dar nu rostea nici un nume. ca o adiere. Nu spuse nimic şi începu să mototolească iarăşi aşternutul.sâ-i spună nici o vorbă. Trecu o jumătate de ceas. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Orologiul din turla bisericii sună ora trei şi un sfert. cu glas stins: — De vreme ce mîine plec. rău face că nu vine! Sora Simplice era şi ea foarte mirată de întîrzierea domnului Madeleine. Fantine se ridica şi se uita spre uşă. Fantine se uita-n sus la pologul patului. Ceva întunecat parcă se lăsa asupră-i. Fantine căzu din nou cu capul pe pernă. cu glas stins. Ori de cîte ori suna orologiul. ac şi degetar. Se făcuse pămîntie la faţă şi avea buzele vinete. Ii ghiceai limpede gîndul. Intre acestea. Sora o auzi atunci spunînd încet. Nu veni nimeni. Fecioara Măria. Du-te-n tîrg 'îndată şi cumpără dar Pînză albă. Florile-s albastre. Un ceas. Florile-s albastre. nu învinuia pe nimeni. Din cînd în cînd zîmbea. nu se tînguia. rozele-nfloresc. Cumpărînd de-acolo (lucruri mici şi rare. maica preacurată. Căuta parcă să-şi aducă aminte de ceva. Iată ce cînta Fantine : Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. drag mi-e să iubesc. Bătu ora cinci. pe urmă cădea Ia loc. Numai că tuşea îngrozitor. începu deodată să cînte. 301 . >a\ă. Călugăriţa ascultă. A venit la mine în haină-nflorată Şi mi-a spus : — In vălul înadins {esut. Port cu mine pruncul ce mi l-ai cerut. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare.

De mine brodată toată numai flori. Flarile-s albastre. De mi-ar da -acuma domnul chiar o stea. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare.. drag m i e să iubesc. Florile-s albastre.. rozei e-n fi oresc. sora simţi totuşi o lacrimă în colţul ochilor. Mi-e mai drag copilul dat de mîna ta. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare. Orologiul bătu ora şase. drag mi-e să iubesc. Fantine parcă nu mai auzea. aproape Dar ia seama : dacă schimbi mai multe a<pe. Cînta cu glais atît de trist şi pe-o melodie atît de duioasă.. urmîndu-şi firul gîndurilor. lîngâ sobă. — Unde ? — într-un rîu. de cînd fetiţa nu mai era lîngă ea. ce-am eu ide făcut ? — Scutece curate pentru cel născut. — Dar cu pînza. Părea că nu-i mai pasă de ce se întîmplă în jurul ei. Să nu rupi rochiţa cu pieptar uşor. Sora Simplice trimise o servitoare să întrebe pe portăreasa fabricii dacă s-a întors domnul primar şi dacă mai trece azi pe la infirmerie. -Fata se întoarse peste cîteva minute. maică.. — Nu mai e copilul! Maică. rozele-nflorese. Deprinsă cu suferinţa. 302 . Era un vechi eîntec de leagăn cu care o adormea altădată pe Cosette şi care nu-i mai venise în minte de aproape cinci ani. Florile-s albastre. încît era în stare să înduioşeze şi pe-o călugărită.Âm făcut preasfînto. eii. Leagăn plin de panglici pentru pruncul meu. ce fac oare ? — Fă din pânză giulgiu ca să mă-nfăşoare. Fantine stătuse tot timpul nemişcată. Florile-s albastre. — Spală pînza.

cu tot frigul care se lăsase. spunînd bolnavei adevărul. Roşeaţa din obrajii călugăriţei se risipi repede. cu spatele spre patul Fantinei. într-o trăsurică trasă de un cal alb. — Copila mea — spuse sora — linişteşte-te. înainte de ora şase. asculta. scoţînd capul printre perdele.Servitoarea îi spunea în şoaptă sorei Simplice că domnul primar plecase dis-de-dimineaţă. Fantine — cu vioiciunea înfrigurată a anumitor boli organice care îmbină mişcările obişnuite ale omului sănătos cu slăbiciunea îngrozitoare a ultimelor clipe — se aşezase în genunchi pe pat şi. alţii că l-au întîlnit în drum spre Paris. şi nu se ştia pe ce drum apucase. Servitoarea îngăimă : — Mi-a spus portăreasa că astăzi n-o să poată veni. cu pumnii încleştaţi în pernă. iar servitoarea făcînd tot felul de presupuneri. Vreau să ştiu şi eu. sora punînd întrebări. călugăriţei: — Răspundeţi-i că are de lucru la consiliul municipal. culcă-te Ia loc! Fără să se clintească.. — ■ Hai. Plecase singur. Unii spuneau că l-ar fi văzut luînd-o spre Arras.. Inălţînd spre Fantine ochii ei eenini şi trişti. Fantine continuă cu glas tare şi pe un ton în acelaşi timp poruncitor şi plin de suferinţă : — N-o să poată veni. răspundeţi odată ! strigă Fantine. Se întoarseră speriate. încît femeilor li se păru că e o voce bărbătească. fusese foarte liniştit şi-i spusese portăresei să nu-l aştepte Ia noapte. Şoptiţi între voi. ceea ce ar fi fost foarte grav pentru starea în care se afla Fantine. ca de obicei. Servitoarea voia s-o facă să spună o minciună. îşi dădea seama că. Deodată începu să strige: — Vorbiţi despre domnul Madeleine ? Ce tot şoptiţi acolo ? Ge e cu el ? De ce nu mai vine ? Glasul ei era atît de răstit şi de răguşit. la ureche.. Pe de altă parte. La plecare. De ce ? Voi ştiţi de ce n-o să vină.. U spuse : 303 . fără vizitiu. Servitoarea îi spuse repede. Sora Simplice se îmbujora la faţă. Pe cînd femeile vorbeau în şoaptă. ar fi însemnat să-i dea o lovitură cumplită.

.. nu-i aşa ? Au s-o dea pe Cosette. mi-e mult mai bine. N-au de ce isă se opună. După ce sfîrşi rugăciunea. — A plecat azi-dimineaţă la Paris. trandafirii! O să aibă mîini foarte fru moase. degeaba-mi faci semn să tac. S-a dus s-o aducă pe Cosette ! întinse braţele spre cer şi toată faţa i se lumină. fac tot ce mi se cere. Dar nici n-are nevoie să treacă prin Paris.. N-am mai văzut-o de aproape cinci ani.. buzele îi tremurau.. de vreme ce li se plăteşte tot. o ajută pe călugăriţă să-i aşeze perna şi sărută cruciuliţa de argint de la gît. Soră dragă. Autorităţile n-au să le dea voie s-o mai oprească la ei dacă li s-a plătit datoria. Are şapte 304 . — Copila mea — spuse sora — acum odihneşte-te şi nu mai vorbi! Fantine strînse în mîinile-i umede mîna sorei. şi domnul Madeleine e un om bun.. spuse : — Soră.' — Domnul primar a plecat. pe care i-o dăduse sora Simplice. O bucurie neţărmurită îi lumină faţa brăzdată de suferinţă. iartă-mă c-am ţipat la dumneata .. e-atît de drăguţă ! O să vezi! Ştii ? Are degete mici.. mă culc la loc. Dumneata nu-ţi poţi închipui ce înseamnă un copil. nu mă mai doare nimic. Ochii îi scînteiau. care fu îngrijorată de această transpiraţie. dar sînt atît de fericită. am s-o văd iar pe Cosette. Şi pe urmă. soră dragă. se ruga în şoaptă. nu-i frumos să ţipi. Ştii ? Mi-a dat să iscălesc o scrisoare ca s-o ia de la Thenardieri. Montfermeil e puţin mai încoace. închipuie-ţi că s-a dus s-o aducă pe Cosette de la Montfermeil. Dumnezeu e bun cu mine. adineauri am fost rea . Uite : mi s-a făcut şi foame.. Fantine sări în picioare. Cînd era numai de-un an avea nişte mînuţe atît de caraghioase.. — A plecat I strigă ea. ştiu şi eu asta. Se culcă. pe stînga. uite. Acum trebuie să fi crescut. Ţi-aduci aminte ce mi-a spus ieri cînd îi vorbeam despre Cosette ? „In curînd !" Vrea să-mi facă o surpriză. Sînt foarte fericită.

începu să se uite de jur împrejur cu ochi mari. să-mi aduci aminte să-mi pun boneta cu dantelă. Eu îi spun Cosette. — Mîine! mîine! zise Fantine. am făcut drumul ăsta pe jos. fără să întoarcă măcar capul. Era acum îmbujorată la faţă şi vorbea cu multă însufleţire. Pe vremuri. Dar diligentele merg repede. Montfermeil e un sat. Azi-dimineaţă mă uitam la praful de pe sobă şi mă gîndeam c-ara s-o revăd în curînd pe Cosette. Mîine dimineaţă.ni E o domnişoară. Mîine o să fie aici împreună cu Cosette. vorbindu-şi în şoaptă. Toată lumea de-aici are dreptate. Pe urmă... dar o cheamă Euphrasie. n-ar mai fi înţeles nimic. fără să se mai clintească din loc. nu-i aşa ? O să fie zi de sărbătoare. Sînt nebună de bucurie. Mîine am s-o văd pe Cosette. chipul ei era numai zîmbet. soră dragă. scumpă soră întru domnul. ce bine c-a plecat domnul primar! E într-adevăr atît de frig ? Şi-a luat cel puţin mantaua ? O să se întoarcă mîine. Dădu perdelele la o parte a 305 . nădăjduind că o să aţipească. copilul o să fie iarăşi lîngă tine. Sora trăise perdelele. Uite. Bucuria unei mame seamănă mult cu bucuria copilului. Cine-ar fi văzut-o cu un sfert de ceas mai înainte. Din cînd în cînd începea să rîdă. nu mai am nimic. A fost destul de departe pentru mine. Intre şapte şi opt veni doctorul. — Ei bine — spuse călugăriţa — acum eşti fericită. cu un aer voios şi nu mai spuse nimic. care habar n-avea de distanţe. Aş putea să şi joc dacă mi s-ar cere. răspunse: — O I sînt sigură că mîine au să fie aici. Neauzind nici un zgomot şi crezînd că Fantine doarme. Are dreptate sora Simplice. fii ascultătoare şi nu mai vorbi! Fantine puse capul pe pernă şi spuse încet: — Da ! culcă-te la loc şi fii cuminte. Doamne. ce rău e să nu-ţi poţi vedea ani de zile copilul! Ar trebui să ne gîndim că viaţa nu e veşnică ! O. Cît e de-aici pînă la Montfermeil ? Sora. intră încet şi se aproPie de pat în vîrful picioarelor.

iar în cazul cînd febra ar reveni peste noapte. Se apropie din nou de patul Fantinei. venită din senin. Răsuflarea ei uşoară şi călduţă o să-mi facă bine. mai ales că putea să fie adevărat. S-ar putea să scape. La plecare. eu. Ea continuă : — Uitaţi-vă. spunîndu-i că domnul Madeleine plecase pentru o zi sau două şi că. iar noaptea. ştiţi.. neştiind unde s-a dus. care-i spuse : — Pentru că. a socotit că nu-i bine s-o neliniştească pe bolnavă. Era în adevăr mai bine... s-au văzut cazuri cînd o mare bucurie a pus capăt unei boli.. e loc destul. o să-mi daţi voie s-o culc lîngă mine într-un pătuc. să i se dea un calmant. am s-o aud pe ea cum doarme. îi spuse sorei: — E mai bine. care-şi închipuie că domnul primar a plecat la Montfermeil. Prescrise o infuzie de chinchina. Nu se mai înnăbuşea. liniştiţi. la lumina lămpii. Medicul rămase uimit. ai Fanţinei.. Pulsul devenise normal. dimineaţa cînd se va trezi. Dac-o avea norocul ca domnul primar să vie mîine cu fetiţa — cine ştie ? Unele crize sînt sur prinzătoare . văzu ochii mari.. destul de înaintată. Ea întinse braţul şi începu să rîdă : — A. care nu prea dorm. zise doctorul. ştiu că aici e vorba de o boală orga nică. — Dă-mi puţin mîna. care îi explică totul. nu-i aşa ? Doctorul crezu că aiurează. Ciosettc vine mîine. Medicul aprobă. 300 . dar sînt atîtea taine nepă trunse !. Medicul o luă deoparte pe sora Simplice. o însufleţise dintr-o dată pe-această sărmană făptură istovită. — Domnule doctor — zise ea — v-a spus sora că domnul primar s-a dus s-o aducă pe mititica ? Medicul recomandă ca bolnava să stea liniştită şi să fie ferită de orice emoţii. privindu-l. am să-i spun pi'îicuţei mele bună dimineaţa. da ! aşa e! e drept! dumneavoastră nu ştiţi că m-am făcut bine.şi. II întrebă : — Domnule. O viaţă nouă.

are nevoie de cel puţin două zile de odihnă. care se întreceau să-l primească bine. Intră hangiţa : — Domnul doreşte să se culce ? Domnul doreşte să ia masa ? Făcu semn din cap că nu. Părea că se încăpăţînează să nu întrebe nimic pe trecători. străzile erau întunecoase. şi.VII CALATORUL. — Nu-i aici serviciul diligentelor ? întrebă el. la ora unu noaptea fix. Hangiţa îl duse la birou. ÎŞI IA MASURI DE PLECARE Era aproape opt seara cînd brişcă pe care am lăsat-o în drum intră pe poarta cea mare a hanului poştei din Arras. mergea la întîmplare. _ Domnule — îi spuse funcţionarul — să fiţi negreşit aici pentru plecare. îşi arătă hîrtiile şi se interesă dacă poate să se întoarcă chiar în noaptea aceea la Montreuil-sur-mer cu poştalionul. Era tocmai liber locul de lîngă poştaş. răspunse distrat oamenilor de la han. Omul pe care l-am urmărit pînă acum coborî. nu-i părea rău că se întîmplase aşa. — Ba da. Nu cunoştea Arrasul. — Calul e foarte obosit. Trecu pîrăul Grinchon şi se 307 . O DATA AJUNS. intră în sala de biliard care se afla la parter şi se aşeză la o masă. domnule. Pe urmă ieşi şi porni prin oraş. Recunoştea singur că nu era vina lui. trimise înapoi calul luat cu împrumut şi duse el singur căluţul alb la grajd. De data asta rupse tăcerea : — O putea calul să pornească din nou mîine dimi neaţă ? — 01 domnule. Ii trebuiseră paisprezece ceasuri pentru un drum pe care socotea c-o să-l facă în şase ore. II opri pentru el şi-l plăti. Pe urmă. gîndindu-se bine. spuse rîndaşul.

Domnul de Conzie. Urmă indicaţia ce i se dăduse şi în cîteva minute ajunse într-o sală cu multă lume şi unde. se hotărî să intre în vorbă cu el. din loc în loc. De obicei. şedinţele se ridică la ora şase. unde se rătăci. domnule. Totuşi. dar nu fără a privi mai întîi înaintea şi în urma lui. acolo unde e acum prefectura a fost pe vremuri.pomeni într-un labirint de uliţi înguste. Urcaţi pe scara principală. adică spre palatul prefecturii. Ştiţi. palatul episcopal. — Tot acolo îşi ţine şedinţele şi curtea cu juri ? — Da. In sala asta se ţin şedinţele curţii. ca şi cum s-ar fi temut să nu audă cineva întrebarea pe care voia să i-o pună. După ce stătu puţin la îndoială. Pe drum. — A ! asta-i altceva ! zise omul. e cam tîrziu. acolo-i poarta. Aveţi noroc. Un om mergea pe drum cu un felinar în mînă. a con struit acolo o sală mare. Vă inte resează cazul ? E vorba de vreo crimă ? Sînteţi martor ? I se răspunse : — Nu vin pentru nici un proces. . unde e sentinela. domnule. deoarece palatul de justiţie se află acum în reparaţie şi deocam dată instanţele îşi ţin şedinţele la prefectură. omul îi mai spuse: Dacă domnul vrea să asiste la vreun proces. domnule. vreau numai să vor besc cu un avocat. grupuri de avocaţi în robă vorbeau în şoaptă. nu s-a terminat. Iată. care a fost episcop pe la 1782. E lumină. îi arătă patru ferestre mari luminate pe faţada întunecată a unei clădiri înalte. — Domnule. Prin urmare. Veniţi cu mine ! Şi eu merg spre pala tul de justiţie. înainte de revoluţie. care era un om în vîrstă. — Ia te uită ! Aţi sosit la vreme. vă rog — zise el — unde e palatul de justiţie ? — Nu sînteţi de-aici 1 răspunse cel întrebat. Vedeţi cele patru ferestre ? Acolo e curtea cu juri. Să ştiţi că dezba terile s-au prelungit şi se ţine şedinţă de noapte. cînd ajunseră în piaţa principală.

. de vreme ce s-a terminat. Dar. Nu trebuia constatată nici o identitate. Era atît de întuneric. — S-a terminat ? Felul cum rostise aceste cuvinte îl făcu pe avocat să se întoarcă : — Iertati-mă !. Femeia Limosin. O uşă cu două canaturi. luminată de-o singură lampă. cum se face că mai e lumină în sală ? 309 . juraţii au înlăturat premeditarea. — A! e vorba de-o femeie! spuse el. Rezultatul acestor discuţii e de cele mai multe ori o condamnare ticluită mai dinainte. construind laolaltă tot felul de edificii întunecate. Toate orupurile astea îi apar celui ce trece visător pe aici ca nişte roiuri negre de spirite bîzîitoare. închisă în momentul acesta. Rareori se întîmplă ca bunătatea «i mila să-i preocupe. încît nu se sfii să se adreseze primului avocat care-i ieşi în cale : — Domnule — zise el — în ce fază e procesul ? — S-a terminat! răspunse avocatul.. Femeia şi-a ucis copilul. — Muncă silnică ? — Pe via{ă. S-a pronunţat vreo condamnare ? — Fireşte.. Dumneavoastră despre cine vorbeaţi ? Despre nimeni. Nu cunosc pe nimeni de-aici. o despărţea de încăperea cea mare unde-şi ţinea şedinţele curtea cu juri. _ — Bineînţeles. Cazul era foarte simplu.altfel. Sînteţi cumva vreo rudă ? — Nu. Sala asta mare. în pragul instanţelor de judecată. a fost condamnată pe viaţă. era o veche anticameră a episcopiei şi servea acum ca sală a paşilor pierduţi.. Nici nu se putea. Domnul Madeleine întrebă din nou c-un glas atît de slab încît abia se auzea : — Identitatea a fost constatată ? ~ Ce identitate ? răspunse avocatul.Ţi se strînge inima ori de cîte ori vezi pîlcurile astea de oameni în haine negre vorbind tainic între ei. infanticidul a fost dovedit.

domnul Madeleine încercase. Era un băiat de spirit care făcea versuri. preşedintele fixase pentru aceeaşi zi două procese simple şi scurte. aţi putea încerca. procurorul general era foarte dibaci şi nu prea lăsa să-i scape acuzaţii. După ce înţelese că n-a sosit prea tîrziu. deşi n-ar fi putut spune dacă ceea ce simţea era mulţumire sau durere. Omul furase nişte mere. Se începuse cu infanticidul. Acuzatul va fi probabil condamnat. cînd ca nişte limbi de foc. care a început de aproape două ceasuri. E lume multă. amestecate laolaltă. ceea ce îi agrava situaţia. Dar şedinţa a fost sus pendată. Cuvintele acestui om nepăsător îi străbătură pe rînd inima. Rămăseseră pledoariile apărării şi rechizitoriul ministerului public.termina înainte de miezul nopţii. nu se mai deschide o dată uşa asta ? — Nu se deschide. O haimana.— Pentru celălalt proces. toate emoţiile cu putin{ă. un ocnaş. Un aprod stătea în fata uşii care dădea în sala de şedinţe. se dovedise însă că mai fusese la ocnă. dar faptul nu prea părea dovedit. Numai pentru mutra asta l-aş trimite la ocna. — Pe unde se intră ? — Pe uşa cea mare. cînd ca nişte ace de gheată. Au plecat cîteva persoane. Condica de termene fiind foarte încărcată. Nu-mi mai aduc aminte cum îl cheamă. aşa ca. recidivistul. care a fost prins furînd. 316 . iar acum venise rîndul ocnaşului. Noul-venit îl întrebă : — Domnule. Avocatul se îndepărtă. un recidivist. In cele cîteva clipe cît stătuse de vorbă cu ei. Unul cu o mutră de adevărat tîlhar. la Toulon. Se apropie de mai multe grupuri şi trase cu urechea. Interogatoriul inculpatului fusese luat şi martorii fuseseră ascultaţi. la redeschi derea şedinţei. — Care proces ? — A 1 şi cazul ăsta e limpede. respiră adînc. — Domnule — întrebă el — se poate intra în sală ? — Nu prea cred. N-o să se poată . răspunse aprodul. „calul nărăvaş".

dar domnul preşe dinte nu dă voie acolo decît funcţionarilor publici. primarul din Montreuil-sur-mer se bucura de un fel de celebritate. Domnul Madeleine plecă îngîndurat. De şapte ani de zile. După o pauză. Cînd ajunse la capătul scării. — Du asta domnului preşedinte! Aprodul luă biletul. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. merse drept la aprod. — De ce? — Pentru că sala e plină. străbătu sala de aşteptare şi coborî scara încet. uşierul îi întoarse spatele. De bună seamă.__ Cum ? Nu se mai dă drumul la redeschiderea şedinţei ? Nu s-a suspendat şedinţa ? __ Şedinţa a început — spuse aprodul — dar nu se mai dă voie înăuntru. ea trecuse de mult marginile unui singur ţinut Ş' ajunsese pînă-n judeţele învecinate. Nu mai poate intra nimeni. VIII INTRARE DE FAVOARE Fără să bănuiască. In afară de servi31! . Şi spunînd acestea. urcă din nou scara în grabă. de cînd faima calităţilor lui se răspîndise în toată regiunea buloneză. Dintr-o dată se descheie la haină. la lumina felinarului: D-l Madeleine. rupse o foaie de hîrtie şi scrise repede pe ea. şovăind parcă la fiecare treaptă. se sfătuia cu el însuşi. Uşa e încuiată. Pe urmă. şi în fiecare clipă trecea printr-o nouă încercare. Zbuciumul sufletesc care-l chinuia încă din ajun nu încetase. uşierul adăugă: Mai sînt totuşi cîteva locuri în spatele domnului preşedinte. se rezemă de balustradă şi-şi încrucişa braţele. îşi făcu loc prin mulţime. scoase din el un creion. luă portofelul. __ Cum ? Nu mai e nici un loc ? — Nici unul. îi dădu biletul şi-i spuse cu autoritate. aruncă o privire asupra lui şi se supuse.

ciul nepreţuit pe care-l făcuse capitalei districtului. preşedintele făcu numaidecît un gest de respect. Domnul Madeleine porni după aprod. Cînd aprodul. Mototoli biletul. deoarece se afla în dreptul lămpii. se plecă în spatele fotoliului preşedintelui şi-i înmînă biletul pe care sta scris rîndul pe care l-aţi citit. lîngă uşa sălii. toate cele o sută patruzeci şi una de comune ale plăşii Montreuil-sur-mer îi cunoşteau binefacerile. se afla într-o încăpere severă. amar. Peste cîteva clipe. căptuşită cu tăblii de lemn. reorganizînd industria mărgelelor de sticlă. luă un condei. spunîndu-i: — Să poftească ! Nefericitul despre care vorbim rămăsese pe loc. Peste tot numele domnului Madeleine era rostit cu respect. în poziţia în care-l lăsase aprodul. în gură. Totodată. cunoştea ca toată lumea acest nume atît de adînc şi de unanim preţuit. putu să citească : Preşedintele curţii cu juri prezintă dom" nului Madeleine omagiile sale. să ajute şi să încurajeze chiar industriile altor plăşi. Auzi ca prin vis pe cineva spunîndu-i: — Domnul binevoieşte să-mi facă cinstea de-a mă urma ? Era aprodul care-i întorsese spatele mai-nainte şi care acum se pleca pînă la pămînt. Ştiuse. la nevoie. ţesătoria mecanică din Frevent şi manufactura hidraulică de pînzeturi din Bouberssur-Canche. ca şi cum cele cîteva cuvinte l-ar fi făcut să simtă un gust neobişnuit. Astfel. scrise cîteva cuvinte pe aceeaşi hîrtie şi-o dădu aprodului. II desfăcu şi. aprodul îi dădu biletul. a susţinut cu creditele şi cu fondurile lui fabrica de dantelă din Boulogne. Oraşele Arras şi Douai invidiau orăşelul Montreuil-sur-mer pentru norocul de a-l avea primar. Consilierul curţii din Douai. adăugînd : „Domnul acesta doreşte să asiste la şedinţă !". 312 . care prezida sesiunea aceasta a curţii cu juri din Arras. deschizînd încet uşa care dădea din sala de consiliu în sala de şedinţe. cînd s-a ivit prilejul.

pe urmă se cercetă pe el-însuşi.luminată de două lumînări aşezate pe o masă cu postav verde Ii mai sunau încă în urechi ultimele cuvinte ale aprodului care plecase: „Domnule. Se apropie de un tablou cu rama neagră.. că scrisoarea îl interesa foarte mult. se opri asupra ei. pe urmă deveni tulbure." Cuvintele se amestecau în mintea lui cu amintirea nedesluşită a coridoarelor înguste şi a scărilor întunecoase pe care le străbătuse. să le legăm de realităţile chinuitoare ale vieţii. O citea însă fără să f i e atent şi fără să-şi dea seama. rămase aţintită asupra minerului de alamă. Se gîndea la Fantine şi la Cosette. Firele cugetării se destramă în mintea noastră mai cu seamă atunci cînd avem nevoie. Se uită la pereţi. fost ministru şi primar al Parisului. Aprodul îl lăsase singur. Cine l-ar fi putut vedea şi urmări în momentul acela Ş!-ar fi închipuit. unde peste puţin va răsuna şi numele lui şi prin care trecea în momentul acela destinul său. fixă. fără îndoială. la început foarte «niştită. sînteţi în camera de consiliu. era frînt de oboseală din pricina zdruncinăturilor trăsurii şi totuşi nu se simţea ostenit. mai mult decît oricînd. Tot gîndindu-se. şi spaima 313 . datată desigur din greşeală 9 iunie anul al II-lea. şi ochii lui întîlniră iar clanţa de alamă a uşii care-l despărţea de sala de şedinţă.. Se uita cu o linişte prostească la această încăpere tăcută şi de temut. i se părea că nu mai simte nimic. Nu mîncase nimic de peste douăzeci şi patru de ore. deoarece nu-şi mai lua ochii de la ea. şi prin care Pache trimitea comunei lista miniştrilor şi a deputaţilor ţinuţi în arest la domiciliu. unde fuseseră zdrobite atîtea vieţi. în spatele fotoliului domnului prezident. Aproape că uitase de uşă. citind-o de cîteva ori. E de ajuns să apăsaţi pe clanţa de alamă a uşii şi veţi fi în sala de şedinţe. se întoarse. Privirea sa. în care se afla încadrată o veche scrisoare autografă a lui Jean Nicolas Pache. neînţelegînd ce e cu odaia asta şi ce căuta el acolo. Glipa hotărîtoare sosise. Se afla tocmai în locul unde judecătorii deliberează şi condamnă. încercă zadarnic să-şi adune gîndurile.

Se rezemă de perete. luminat din loc în loc de nişte lămpi ce semănau cu luminile de la capul bolnavilor. ajunse lîngă uşă. Era coridorul pe unde veniise. cine mă poate sili ?" Se întoarse repede. Cugetase toată noaptea. o luă la fugă. trase cu urechea. zgomotul din sala de-alături. Zidul era rece. cu o stăpînire amestecată cu revoltă. nu mai auzea într-însul decît un glas strigînd: „Vai!" Trecu astfel un sfert de ceas. plecă fruntea. Rotund şi lustruit. puse brusc mîna pe mîner şi uşa se deschise. mînerul de alamă i se părea că străluceşte ca o stea înspăimîntatoare. Intră din nou în camera de consiliu. se clătina. începu din nou să cugete. 314 . se îndreptă înfrigurat. Dacă ar fi fost atent. tremurind de frig şi poate şi din altă pricină. lăsă braţele în jos şi se întoarse de unde plecase. oftă adînc. In cele din urmă. fără să-şi dea seama. văzu în fata lui uşa prin care intrase. o deschise şi ieşi. făcea cîte un pas şi se apropia de uşă. îngust şi întortocheat. Primul lucru pe care-l zări fu mînerul uşii. întrerupt de tot felul de trepte şi de ghişeuri. Nu se mai afla în încăperea aceea. în întuneric. ca un murmur nedesluşit. Se afla în sala de şedinţe. făcu gestul ce nu se poate descrie şi care vrea să spună. se opri şi ascultă din nou. Atunci. Din cînd fn cînd. singur acolo. Dar nu asculta. nici un zgomot în urmă-i. într-un coridor lung. parc-ar fi fost urmărit. Dintr-o dată. ca un om copleşit. ca şi cum îl ajunsese cineva din urmă şi-l aducea înapoi. La un moment dat. porni spre ea.se întipări înoet-încet într-însa. Gîfîia. nici un zgomot dinainte-i. Respiră. nu auzea nimic. Mergea încet. Privirea nu i se putea dezlipi de pe mîner. Aceeaşi tăcere şi aceeaşi întunecime împrejurul său. care spunea atît de limpede: „La naiba. Broboane de sudoare îi alunecau din păr şi i se prelingeau pe tîmple. După ce străbătu mai multe cotituri ale coridorului. sudoarea îi îngheţase pe frunte. Se uita la el cum s-ar uita o oaie în ochii unui tigru. Era afară. cugetase toată ziua. ar fi putut auzi.

duşi pe gînduri. închise automat uşa în urma lui şi rămase în picioare. Privirea lui se îndreptase într-acolo în chip firesc. Era o încăpere destul de mare. Toate privirile se îndreptau asupra unui singur punct: o bancă de lemn din faţa unei uşi mici. deoarece se simţea deopotrivă prezenţa acelei mari realităţi omeneşti care e legea şi a acelei mari realităţi dumnezeeşti care e justiţia. în stînga preşedintelui. care mai mult afumă decît luminează. de partea cealaltă. aşa cum fusese atunci cînd intrase în Digne. vechi şi pătate. în cuiele înfipte în tăbliile de lemn — lămpi de cafenea. un tavan murdar. mese acoperite cu un postav mai mult gălbui decît verde. L-a văzut. cu privirea sălbatică Şi neliniştită. în mijlocul mulţimii. Nu l-a căutat. cu haina asta. acolo unde se afla el. mulţimea în zdrenţe. cu gravitate meschină şi înfiorătoare. cînd plină de tăcere. slab luminată. Omul acesta era „omul". şedeau judecătorii. plin de ură şi ascunzînd în fundul sufle315 22 . Din toate astea se desprindea o impresie de severitate şi de măreţie. cu părul zburlit. Intr-un capăt al sălii. care se afla de-a lungul peretelui. urît. tăblii de lemn. dar în totul asemănător ca atitudine şi înfăţişare. îmbătrînit. în care toată procedura judecării unei crime se desfăşura. Pe mese. Se vedea parcă pe el însuşi. rozîndu-şi unghiile sau moţăind. nu în totul asemănător la chip. uitîndu-se în jurul său. întuneric. tristeţe. avocaţi în diferite atitudini. ca şi cum ar fi ştiut dinainte unde e. în robe vechi. lumînări în sfeşnice de alamă. Nimeni din mulţime nu-l băgă în seamă. Pe banca luminată de mai multe lumînări stătea un om între doi jandarmi. cînd plină de larmă. desigur.IX UN LOC UNDE SE FORMEAZĂ CONVINGERILE Făcu un pas. Pe pereţi. jandarmi cu feţe cinstite şi aspre. uşi înnegrite de-atîtea mîini.

Se îngrozi. nu mai era o amăgire a minţii lui. lumea s-a dat la o parte ca să-i facă loc. oare-o să ajung iarăşi în halul ăsta ?" Omul părea să aibă cel puţin şaizeci de ani. o mulţime de capete cumplit de curioase. un grefier.ân tului acel oribil tezaur de gînduri cumplite pe care le adunase vreme de nouăsprezece ani pe lespezile ocnei. înfiorîndu-se: „Doamne. oameni adevăraţi. Avea înaintea ochilor — viziune de neînchipuit! — un fel de reprezentaţie a celui mai groaznic moment din viaţa lui. înţelegînd că persoana care intrase era domnul primar din Montreuil-surmer. judecători adevăraţi. Privea. El abia observă. Cînd s-a auzit zgomotul uşii. toţi îl numeau Jean Valjean. erau jandarmi adevăraţi. în carne şi oase. acelaşi ceas de noapte. Era limpede: vedea ivindu-se şi retrăind în jurul lui. Era în prada unei halucinaţii. înfricoşat. cu tot ceea ce realitatea avea aievea mai de neîndurat. o mulţime adevărată. acum douăzeci şi şapte de ani. jucat de propria lui fantomă. Nu mai era o sforţare a memoriei Iui. le mai văzuse o dată toate astea. Avea în el ceva aspru. năuc. care-i cutremura toate gîndurile şi aproape îl înnebunea. pe care-l judecau acum. Pe omul acesta. aspectele monstruoase ale trecutului său. erau acolo. unde se dusese de mai multe ori în interese profesionale. obiect care lipsea din tribunale pe 316 . se mişcau. Procurorul general. Toate aceste lucruri dureroase le găsea acum din nou. îl salută la rîndul său. de demult. un alt „el-însuşi" era acolo. care-l întîlnise pe domnul Madeleine la Montreuil-sur-mer. îşi spuse. Numai deasupra capului preşedintelui se afla acum un crucifix. existau. preşedintele a întors capul şi. Toate astea se cătscau ca o prăpastie în faţa lui. închise ochii şi strigă în adîncul sufletului său: „Niciodată!" Şi printr-un joc tragic al ursitei. Toate erau întocmai: acelaşi aparat judiciar. aproape aceleaşi feţe de judecători. jandarmi. Judecători. îl salută. de jandarmi şi de spectatori.

Acuzarea susţinea : „N-am pus mîna numai pe un hoţ de poame. a săvîrşit — ameninţînd cu arma un furt la drumul mare asupra unui băieţaş din Sa. Dezbaterile durau de trei ceasuri. Şi din toate dezbaterile se făcuse lumină deplină. sau foarte isteaţă. un om. ruptă dintr-un pom din împrejurimea vecină. De trei ceasuri mulţimea privea cum se încovoaie din ce în ce mai mult sub povara unei cumplite potriviri de situaţie. Omul ăsta. După ce luă loc. avocatul apărării tocmai îşi sfîrşea pledoaria. se liniştise de ajuns ca să poată asculta. II căută pe Javert. ieşind din ocna de la Toulon. Incet-încet. pe care justiţia îl caută de multă vreme şi care acum opt ani.v °ya. Atenţia tuturor era extrem de încordată. crimă prevăzută şi pedepsită de articolul 383 din codul penal şi pentru care ne rezervăm dreptul să-l urmărim ulterior. pe un găinar. pe nume Petit-Gervais. un ticălos dintre cei mai primejdioşi. se folosi de un teanc de dosare de pe biroul judecătorilor ca să-şi ascundă faţa. era un vagabond care fusese găsit pe cîmp cu o creangă plină de mere. In clipa cînd intrase el. după cum se ştie. Domnul Bamatabois făcea parte dintre juraţi. o făptură vrednică de plîns. un răufăcător numit Jean Valjean. 317 . cunoscută sub numele de livada lui Pierron. pe un recidivist evadat. dumnezeu nu fusese de faţă. începu să-şi dea seama de ceea ce se petrece. cum am mai spus. sala era foarte slab luminată. îşi veni în fire. înspăimîntat la °indul că ar putea fi recunoscut. La judecata lui. au fost ascultaţi diferiţi martori şi toţi au fost de aceeaşi părere. Un scaun se afla în spatele lui. Banca martorilor nu se putea vedea din cauza mesei grefierului. Cine era omul ăsta ? Se făcuseră cercetări. Şi pe urmă. dar nu dădu cu ochii de el. un fost ocnaş. un necunoscut.vremea condamnării sale. foarte stupidă. am pus mîna pe un tîlhar. se aşeză. cînd identitatea va fi p e deplin stabilită din punct de vedere juridic. Putea acum să vadă fără să fie văzut.

E-n recidivă. Gine era omul ăsta ? Ce ascundea nepăsarea lui ? Prostie sau şiretenie ? înţelegea prea bine totul. dacă identitatea ar fi stabilită şi dacă afacerea PetitGervais s-ar termina mai tîrziu tot cu o condamnare. ajuns clasic. multă vreme caracteristic pentru elocinţa baroului şi pe care îl întrebuinţau odinioară toţi avocaţii. cărora li se potriveşte prin sonoritatea-i gravă şi impunătoare. nu mai e întrebuinţat decît de oratorii oficiali ai parchetului. răspundea încurcat. drama nu era numai întunecată. în graiul acesta bărbatului i se spune „soţ". în graiul acela provincial.. în acest proces se găsea adunat laolaltă tot ce poate să înspăimînte şi să dea de gîndit.'îecolul cel mare". îl aştepta însă un viitor plin de ameninţări. dar. Părea idiot faţă de toate inteligenţele astea răspîndite în linie de bătaie în jurul lui şi cu totul străin în mijlocul societăţii care-l înşfăca. sau nu înţelegea nimic ? Erau întrebările care despărţeau mulţimea în mai multe tabere şi care păreau că despart şi pe juraţi. Făcea gesturi şi semne care voiau să spună „nu" sau rămînea cu ochii în tavan. aparenţele de vinovăţie sporeau în fiecare clipă şi toată mulţimea asta urmărea cu mai multă nelinişte decît el însuşi sentinţa plină de nenorociri care plutea deasupra capului său. din creştet pînă-n tălpi." în faţa acestei acuzaţii. un teatru — „templul Melpo- . procurorul general — „elocintele interpret al vindictei".Acum a săvîrşit un nou furt. secolul lui Ludovic al XlV-lea — . dar şi de neînţeles. Vorbea cu mare greutate. pledoaria — „accentele care s-au auzit". acuzatul părea mai degrabă mirat. Apărătorul pledase destul de bine. Parisul e „centrul artelor şi al civilizaţiei". Va fi judecat mai tîrziu pentru cea veche. la Paris ca şi la Romarantin sau la Montbrison. în faţa declaraţiilor unanime ale martorilor. nevestei — „soţie". şi care astăzi. şi pedeapsa cu moartea. monseniorul episcop — „un sfînt pontif". Condamnaţi-] pentru fapta cea nouă. regele e „monarhul". în afară de ocnă. Se lăsa chiar să se întrevadă. întreaga lui făptură tăgăduia.

numele de Champmathieu putea foarte bine să fi fost la origină Jean Mathieu. pe care — în calitate de apărător — stăruia să-l numească Champmathieu. mai apoi aruncată acolo de către hoţul înspăimîntat. Acuzatul. aparţintnd tribului Levi.menei'". patru martori recunoşteau. Avocatul stabilise că furtul merelor nu fusese dovedit în mod concret. Dar. în sfîrşit. n-a fost văzut de nimeni sărind zidul sau rupînd craca din pom. la o găină. presupunînd că el e într-adevăr puşcăriaşul Jean Valjean. în Champmathieu pe ocnaşul Jean Valjean. elevii seminarului — „aceşti gingaşi leviţi 2".. aşadar. dar el susţinea că o găsise şi o ridicase de pe jos.. Avocatul nu tăgăduia că. Clerici. dovedea asta că tot el e şi hoţul merelor ? Putea fi cel mult o prezumpţie. acuzatul locuise la Faverolles. fără îndoială. Unde era dovada contrarie ? Nici vorbă. domnul general comandant al garnizoanei — „ilustrul luptător care. un concert —■ . fără să stea pe gînduri şi hotărît. e drept — şi în „buna sa credinţă" apărătorul trebuia s-o recunoască — adoptase „un sistem rău de 1 Muza tragediei la grecii antici.. familia domnitoare — „augustul sînge al regilor noştri". La aceste afirmaţii şi la aceste dovezi avocatul nu putea opune decît tăgada clientului său. o tăgadă interesată. craca fusese ruptă şi furată după ce is-a sărit zidul. Clientul său. dar şi Benigne Bossuet fusese silit să facă aluzie. Avocatul începuse. din nefericire.o solemnitate muzicală". erorile strecurate în ziare — „impostura care-şi distilează veninul în coloanele acestor organe" etc." etc. şi a ştiut să iasă strălucit din încurcătură. acest fapt fusese pe deplin constatat. au aflat asupra lui creanga (pe care avocatul ţinea s-o numească „ramură") . 319 . slujitori ai templului la vechii evrei. Cînd l-au arestat. Dar ce dovedea ca hoţul era Champmathieu ? Un singur lucru: faptul că a fost ocnaş. Era vorba de un hoţ. etc. acuzatul fusese ajutor de grădinar . toate astea erau adevă rate . să lămurească furtul merelor — lucru nu prea uşor în stilul ăsta pompos. în mijlocul unei cuvîntări funebre. nu o dovadă.

II încolţi pe acuzat prin toate concesiile făcute de avocat. viaţa de mizerie după ieşirea din ocnă. dar e ăsta un motiv ca să fie condamnat ? Gît despre afacerea Petit-Gervais. dar nu se cuvenea să se ţină seamă de lipsa lui de inteligenţă ? E. Se încăpăţîna să tăgăduiască totul. După aceste consideraţii. Nu fără oarecare îndreptăţire. cunoscută sub numele de „şcoala satanică". cum sînt de obicei procurorii generali. trecu direct la Jean Valjean.i i [ î '. să-i aplice pedeapsa poliţienească ce se cuvine celor care contravin legii domiciliului forţat. iar nu osînda îngrozitoare care li se dă ocnaşilor recidivişti. procurorul general tună împotriva imoralităţii şcoalei romantice. îl îndobitociseră. Se apără prost. atribui influenţei acestei literaturi perverse delictul lui Champmathieu sau. închîpuindu-şi fără îndoială că salvează totul.. un om greoi la minte. I apărare". Nenorocirea de a fi stat atîta vreme în ocnă. dar acuzatul refuzase cu îndărătnicie. aşa cum o botezaseră criticii de la Quolidienne şi Or-flamme.. O mărturisire asupra punctului acestuia din urmă ar fi fost desigur mai buna pentru el şi i-ar fi cîştigat indulgenţa judecătorilor.. Un monstru avortat etc. modelul acestui soi de descriere se găseşte 320 . urcînd pînă la izvoarele şi la cauzele criminalităţii. în cazul cînd li s-ar părea că identitatea lui Jean Valjean nu mai poate fi pusă la îndoială. Fu violent şi înzorzonat. nemărturisind nimic. Avocatul îl sfătuise în această privinţă. al lui Jean Valjean. Procurorul general luă cuvîntul în replică. pe atunci la începuturile ei. Omul acesta era prin urmare Jean Valjean. şi furtul. Printr-o isteaţă figură retorică. Era o greşeală. şi faptul că a fost ocnaş. mai bine zis. Felicită pe apărător pentru „sinceritatea" sa şi se folosi cu dibăcie de această sinceritate. Cine era Jean Val jean ? Urmă portretul lui Jean Valjean. avocatul nu avea căderea s-o discute. Apărătorul înclina să admită că inculpatul era chiar Jean Valjean. Luă act.. Apărătorul încheie rugînd juriul şi curtea. şi aşa mai departe. nefiind în cauză. fără îndoială. Un punct cîştigat pentru acuzare şi care nu mai putea fi tăgăduit...

dar care aduce zilnic mari servicii elocinţei judiciare." m 1 Tirada lui Theramene. Din cînd în cînd. care nu e de nici un folos tragediei. tăgăduieşte totul. etc.. un cerşetor. asupra cărora nu mai stăruim.. c u o însufleţire oratorică menită să aţîţe în cel mai înalt grad. procurorul general spuse. 321 . a doua zi. un vagabond.tirada iui îheramene'. După ce termină portretul acuzatului. îşi tăgăduieşte pînă şi numele pe care-l poartă. — un om ca ăsta. entuziasmul Jurnalului Prefecturii: „Şi un om ca ăsta. prins pe şosea în flagrant delict de furt. etc. cu care se mulţumise încă de la începutul dezbaterilor. învăluindu-l pe acuzat ca o furtună. îşi tăgăduieşte pînă şi identitatea. furtul. patru martori l-au recunoscut: Javert. descrie monstrul marin care l-a ucis pe tlnărul Hlppolit. etc. etc.. la cîţiva paşi de zidul pe care-l sărise. domnilor juraţi etc. Era de bună seamă mirat că cineva poate vorbi aşa. integrul inspector de poliţie Javert. în momentele cele mai „energice" ale rechizitoriului. din actul V al Fedrei lui Racine. tăgăduieşte flagrantul delict. cu un fel de uimire în care se vădea şi oarecare admiraţie. etc. şi trei dintre foştii săi tovarăşi de ticăloşii. Auditoriul şi juraţii „se înfiorară". într-un fel de protest trist şi mut. el clătina încet capul de la dreapta la stînga şi de la stînga la dreapta. In afară de o sută de alte dovezi. Chenildieu şi Cochepaille. De cîteva ori spectatorii de lîngă el l-au auzit spunînd cu jumătate glas: „De 1 dacă nu l-au chemat pe domnul Baloup !. atunci cînd elocinţa nu se mai poate stăpîni şi izbucneşte într-o năvală de dojeni biciuitoare.. Ce opune el acestor dovezi zdrobitoare ? Tăgada. acuzatul asculta cu gura căscată. aşa cum dovedeşte crima săvîrşită asupra lui Petit-Gervais etc." In timpul replicii procurorului general. Cîtă încăpăţînare ! Sînteţi aici ca să faceţi dreptate. să săvîrşească fapte vinovate. escaladarea. fiind prea puţin îndreptat prin şederea lui la ocnă. fără mijloace de existenţă etc. ocnaşii Brevet. deprins. prin viaţa care a dus-o. ţinînd încă în mînă lucrul furat..

la juraţi. După felul cum ^şneau din gura lui. se uită de jur împrejur. tăcu un gest ca şi cum s-ar fi trezit atunci. — Am de spus atîta — zise el — că am fost rotar la Paris. cuvintele păreau că se îmbulzesc să năvălească toate deodată. Preşedintele făcu semn acuzatului să se ridice şi-i adresă obişnuita întrebare : — Mai ai ceva de adăugat în apărarea dumitale ? In picioare. răspunse aşa cum putu. la domnul Baloup. începu să vorbească. fără şir. Preşedintele repetă întrebarea. mototolind în mîini o căciulă slinoasă. se uită la public. pironindu-şi privirea asupra procurorului general. deprinderea de-a înşela justiţia. X SISTEMUL TAGADUIELILOR Momentul închiderii dezbaterilor sosise. Apărătorul se ridică. destul de slab. şi care punea în adevărata ei lumină „marea perversitate" a acestui individ. In rotărie . pe Deocamdată. vădit calculată. îşi puse pumnul uriaş pe marginea balustradei din fa(a lui şi. decît imbecilitate. Procurorul încheie făcînd toate rezervele în ceea ce priveşte afacerea Petit-Gervais şi cerînd o condamnare exemplară. la curte. dintr-o dată.Procurorul general atrase atenţia juraţilor asupra acestei atitudini de om năucit. vă amintiţi. şiretenie. omul părea ca nu aude. A fost ca o adevărată erupţie. De data asta omul auzi. care dovedea mai degrabă isteţime. era vorba de muncă silnică viată. ciocnindu~se de-a valma. la jandarmi. E o meserie grea. nestăpînite. pe urmă. la avocat. începuse parcă să înţeleagă. sim(ind ca terenul îi lunecă de sub picioare. începu prin a-l felicita pe „domnul procuror general" pentru „admirabila sa elocuţiune".

U ă toate astea. de lăsata-secului.trebuie sa munceşti totdeauna pe-afară. împreună o scoteam la capăt. Ţi se udă fustele. ştiţi. Hm ! Să întrebaţi !. nu mai ţi-e tare frig. în curţi. N-aveţi decît să întrebaţi. întrebaţi pe domnul Baloup. încît trebuie să dai din mîini ca să te încălzeşti. A murit. N-am prea fost fericiţi. Te pătrunde pînă la piele. O mai aveam şi pe fiicămea.. Asta e 1 Spun adevărat. Se întorcea acasă la şapte seara şi se culca numaidecît. Scîndurile hîrdăului sînt rău încheiate şi te stropeşti cu apă peste tot. v-am mai spus: mă cunoaşte domnul Baloup. pe zăpadă. moşneag tîmpit. liniştită. nu în ateliere închise. spun că asta e pierdere de vreme. trebuie să speli acolo. Că prost mai sînt! Parisul e o vîltoare. la cincizeci şi trei. Era o fată de treabă. e treabă grea. A lucrat şi la spălătorie. pe ploaie. dacă nu speli. îmi venea destul de greu. ţi se spune numai dobitoc bătrîn. dar stăpînii nu-{i dau voie . 323 . Cine poate să-l cunoască acolo pe moş Chanipmathieu ? Cu toate astea. e nevoie de loc. Să umbli cu fier în braţe cînd e gheaţă pe jos. Dar sînt atîţia aburi acolo de la apa fierbinte că-ţi strică ochii. Te dă gata repede. pierzi muşteriii. s-a culcat la opt. Speli rufele în faţă. Imbătrîneşti de tînăr în meseria asta. Nu mai cîştigam decît un franc şi jumătate pe zi. Era grozav de trudită. nu se ducea la bal. sau sub soproane ia stăpîni mai de treabă. pentru că. Mie. Şi meseria ei era grea. unde apa vine prin robinete. Iarna (i-e atît de frig. Cîştiga şi ea ceva. Stătea toată ziulica într-un hîrdău. stăpînii profitau de vîrsta mea. La patruzeci de ani s-a isprăvit cu tine. şi cînd apa e îngheţată . mi se plătea tot mai puţin . la rîu. Acolo nu mai stai în hîrdău. cînd vîntul îţi şfichiuie obrajii. la robinet şi le clăteşti îndărăt într-un fel de albie. şi pe deasupra şi pe dedesubt. care era spălătoreasă la rîu. sînt oameni care nu au rufe prea multe şi care nu pot să aştepte . Bărbatu-său o bătea. pînă la brîu .. Fiindcă e închis. Şi pe urmă. Mi-aduc aminte că într-o zi. nu ştiu ce aveţi cu mine. oamenii-s atît de răi! Cînd ai îmbătrînit.

Bănuielile cele mai grave planează asupra dumitale şi pot avea urmări grave. adică ai săvîrşit crima de furt cu escaladare ? In al doilea rînd. ai rupt craca şi ai furat merele. zidul care împrejmuieşte livada lui Pierron. că te-ai născut la Faverolles. Se uită în sală şi. că eşti ocnaşul Jean Valjean. Deschise gura. răguşit. că ai fost în Auvergne.. Afirmaţiile pe care le zvîrlea parcă la voia întîmplării izbucneau ca nişte sughiţuri. începu să vorbească. se întoarse spre preşedinte şi spuse : — Mai întîi. îi ceru să asculte ceea ce-i va spune şi adăugă : — Te afli într-o situaţie cînd trebuie să te gîndeşti bine. văzînd că publicul rîde.Omul tăcu şi rămase în picioare. Preşedintele. Dăduse faliment şi n-a mai putut fi găsit. Nu încape nici o îndo ială că nu te numeşti Champmathieu. şi fiecăruia îi adăuga gestul unui tăietor care despică lemne.. Aminti „domnilor juraţi" că numitul Baloup. se uită în tavan şi tăcu. repede. — Acuzat — zise procurorul general cu glas aspru — ia seama ! Nu dai nici un răspuns la ceea ce eşti între bat. un om atent şi binevoitor. ca să salute pe cineva din mulţime. îţi cer pentru ultima oară să ne lămureşti asupra acestor două fapte: în primul rînd. cu o naivitate mînioasă şi sălbatică. ascuns la început sub numele de Jean Mathieu. în interesul dumitale. Acuzat. Spectacolul era sinistru. aspru. în slujba căruia pretinde că ar fi fost acuzatul. toţi cei de faţă începură să rîdă. Intorcîndu-se apoi spre acuzat. fost meşter rotar. care era numele mamei dumitale. Vorbise cu glas tare. fără să înţeleagă nimic. eşti dumneata ocnaşul eliberat Jean Valjean. Neliniştea dumitale te acuză. unde ai fost ajutor de gra- . da sau nu. începu să rîdă şi el. Se oprise la un moment dat. Cînd isprăvi. fusese citat în zadar. Pe urmă se uită la căciula lui. da sau nu ? Acuzatul dădu din cap în chip isteţ. ca unul care a înţeles foarte bine şi ştie ce are de răspuns. ai sărit.

Nişte ţărani.p. chiar şi bălfile se revărsaseră şi nu mai răsărea din nisip decît ici şi colo cîte un fir de iarbă pe marginea drumului. Domnii juraţi vor aprecia. acum mi se spune Moşul. Am fost m Auvergne. se ridică brusc de la locul său. Astea-s numele mele de botez. Faceţi ce vreţi. Pînă la urmă mă scoateţi din fire cu prostiile astea 1 Ce vă năpustiţi la mine ca turbaţii ? 325 . pe legea mea.. Veneam din Ailly. Cînd eram mic. pe Bulevardul Spitalului. Ii daţi zor cu Jean Valjean şi cu Jean Mathieu ! Nu ştiu cine sînt ăştia. Ei şi ? Ce-i cu asta ? Nu se poate să fi fost şi în Auvergne şi la Faverolles fără să fi fost la ocnă ? Vă spun că n-am furat nimic şi că sînt moş Champmathieu. am fost la Faverolles. nici eu nu ştiu. Păcat că nu se ia în seamă lucrul ăsta. Nu încape nici o îndoială că ai furat prin escaladare nişte mere din livada lui Pierron. răspunde 1" Eu nu ştiu să vorbesc. N-am furat nimic. Şi nu nimeream. De trei luni de zile sînt închis şi purtat de colo pînă colo. ce să zic ? Se dau toţi la mine şi spun : „Răspunde!" Jandarmul. am ridicat de pe jos ce-am găsit. mergeam pe cîmp după o răpăială de ploaie de se îngălbenise tot pămîntul .. sînt un om prost. care între timp se aşezase. N-am furat nimic. în momentul cînd procurorul general termina. Am lucrat la domnul oaloup. Eu am lucrat la domnul Balou. Nu toată lumea are casă cînd vine pe lume. şi strigă : — Dumneata eşti om tare rău ! Asta voiam să spun. Acuzatul. Prea ar fi bine ! Cred că mama şi tata erau oameni care n-aveau rostui lor şi băteau drumurile. care-i băiat de treabă.dinar. am ridicat craca. De altfel. Eu habar n-am. am găsit pe jos o cracă ruptă cu cîteva mere pe ea. n-am învăţat carte. am stat cu casa acolo. Eu unul nu mănînc în fiecare zi. Pe lîngă asta. îmi dă cu cotul şi-mi zice încet: „Haide. Mă cheamă Champmathieu. Sînteţi deştepţi nevoie mare că-mi spuneţi unde m-am născut. mi se spunea Piciul. fără să ştiu că o să-mi aducă atîta necaz.

L-am văzut de nenumărate ori pe vremea cînd eram ajutor de temnicer la ocna din Toulon.Procurorul general. în lipsa lui Javert. decît cu foarte multă părere de rău. foarte rău şi primejdios." Declaraţia aceasta atît de categorică făcu. este un fost ocnaş. Repet: îl cunosc perfect. care ar vrea să treacă drept idiot şi căruia îi spunem dinainte că nu va izbuti. stăruind ca. Omul acesta nu se numeşte Champmathieu. care rămăsese în picioare. faţă de tăgăduielile confuze. — Atrag atenţiunea domnului procuror generai — spuse preşedintele — că inspectorul de poliţie Javert. care cinsteşte. Procurorul genera! termină. In afară de jefuirea lui Petit-Gervais şi de furtul merelor. A făcut nouăsprezece ani de muncă silnică pentru furt calificat. Iată ce-a spus el : „Nu am nevoie de prezumţii morale şi de dovezi materiale care să dezmintă tăgăduielile acuzatului. să binevoiţi a dispune să fie aduşi în această incintă condamnaţii Brevet. prin seriozitatea şi reputaţia sa nepătată. se adresă preşedintelui : — Domnule preşedinte. — Aveţi dreptate. a părăsit şedinţa şi chiar oraşul îndată ce-a depus ca martor. se pare. la expirarea pedepsei. cu încuviinţarea domnului procuror gene ral şi a apărătorului acuzatului. vă cerem. dar destul de importantă. socotesc de datoria mea să amintesc domnilor juraţi ceea ce a declarat el aici acum cîteva ceasuri. chemat de îndatoririle sale în capitala unui district vecin. o funcţiune inferioară. N-a fost eliberat. o impresie puternică asupra publicului şi a juraţilor. numit Jean Valjean. precum şi inspectorul de poliţie Javert. îl mai bănuiesc şi e a autor ai unui furt săvîrşit la înălţimea-sa defunctul epis cop din Digne. I-am dat autorizaţia. II recunosc perfect. Javert e un om vrednic de stimă. ale acuzatului. domniei-voastre şi curţii. In lipsa domnului Javert. domnule preşedinte. încercase în cinci sau şase rînduri să evadeze.. cei 326 . zise procurorul general. dar foarte iscusite. spre a fi audiaţi pentru ultima oară în privinţa identităţii acuzatului cu ocnaşul Jean Valjean. Cochepaille şi Chenildieu..

Acuzat. — Brevet — spuse preşedintele — ai suferit o pedeapsă infamantă. iar pe de altă parte de justiţia care aşteaptă să fie luminată de acel cuvînt al dumitale. Eu l-am recunoscut cel dintîi Şi-mi menţin declaraţia. introduse pe condamnatul Brevet. apoi se întoarse spre curte : . Omul ăsta e Jean Valjean. domnule prezident. însoţit de un jandarm gata să-i vină în ajutor. cînd se îndură ce! de sus. dacă stăruieşti a recunoaşte în omul acesta pe fostul dumitale tovarăş d e ocnă Jean Valjean. aşa că nu poţi depune jurămînt. un simţimînt de onoare şi de dreptate. La simţimîntul acesta fac eu apel acum. Preşedintele dădu un ordin aprodului. Trăsăturile astea se întîlnesc uneori laolaltă. iar în clipa următoare uşa camerei martorilor se deschise. E o clipă solemnă Şi mai ai vreme să revii dacă socoteşti că te-ai înşelat. uită-te bine Ia acuzat. cu mutra unui om de afaceri şi cu aerul unui ticălos. ridică-te I Brevet. Aprodul. ajunsese un fel de gardian. Să nu uităm că acestea se petreceau sub restauraţie. ţine seama pe de o parte de omul acesta. — Cu toate acestea — continuă preşedintele — chiar în sufletul omului pe care legea l-a degradat poate să mai rămînă. Duhovnicii stăteau mărturie în privinţa credinţei lui în dumnezeu. în închisoare. Era un individ de vreo şaizeci de ani. şi nădăjduiesc că mai există. cu mîna pe conştiinţă.. Publicul abia-şi ţinea răsuflarea şi toate inimile băteau ca şi cum n-ar fi avut decît un suflet.Işi dă toată osteneala să se facă folositor". Şefii spuneau despre el: .trei martori — Brevet. A 327 . Dacă el există încă în dumneata. Fostul ocnaş Brevet purta costumul vărgat al închisorilor centrale.— Da. Brevet lăsă ochii în pămînt. Brevet se uită la acuzat. adună-ţi amintirile şi spune. în momentul acesta hotărîtor. gîndeşte-te bine înainte de a răspunde . unde alte fărădelegi îl aduseseră din nou. Chenildieu şi Cochepaille — sa fie ascultaţi din nou şi somaţi a spune adevărul şi numai adevărul. pe care un cuvînt al dumitale poate să-l neno rocească.

condamnat şi el pe viaţă. In clipa cînd îi aminti că situaţia sa îi răpea dreptul de a depune jurămînt. — Ei asta-i ! Cum să nu-l recunosc ? Că doar am fost cinci ani legaţi de acelaşi lanţ! Te-ai îmbufnat. Chenildieu începu să rîdă. rămîi în picioare. care avea în ţinuta şi în toată fiinţa lui un fel de slăbiciune bolnăvicioasă. galben la faţă.).intrat la Toulon în 1796 şi a ieşit în 1815. la ocnă era un vulpoi şi jumătate. Cochepaille nu era mai puţin sălbatic. ocnaş pe viaţă. pe munte. Păzise turmele acolo sus. dacă-şi menţine declaraţia că-l recunoaşte pe acuzat. ca şi pe ceilalţi. Preşedintele încercă să-l zguduie prin cîteva cuvinte patetice şi grave. Cochepaille era ţăran din Lourdes. poate vîrsta să-l fi prostit. Pare o brută acum . venit de la ocnă tot în haină roşie ca şi Chenildieu. un fel de urs al Pirineilor. Tovarăşii de ocnă îl porecliseră Je-nie-dieu '. Era un omuleţ de vreo cincizeci de ani. îi spuse preşedintele. Chenildieu înălţă capul şi privi mulţimea drept în faţă. obraznic şi înfrigurat. 328 . cum îl arătau bluza roşie şi boneta verde. Eu am fost eliberat în anul următor. Preşedintele îl invită să se concentreze şi-l întrebă. Aprodul îl aduse pe Cochepaille. şi din cioban devenise tîlhar la drumul mare. — Stai jos. iar în privire o forţă sfredelitoare. de unde fusese adus pentru procesul acesta. moşule ? — Stai jos ! spus preşedintele. slăbănog. Acuzat. Fu introdus Chenildieu. întrebîndu-l. vioi. îl recunosc cu toată siguranţa. ca şi pe Brevet. Era unul dintre nenorociţii pe care natura a vrut să-i facă fiare şi pe care societatea sfîrşeşte prin a-i face ocnaşi. Preşedintele îi adresă aproape aceleaşi cuvinte ca şi lui Brevet. Ispăşea pedeapsa la ocna din Toulon. ba părea chiar mai îndobitocit decît acuzatul. zbîrcit.t. dacă stă1 II neg pe dumnezeu (n.

ori de cîte ori o nouă declaraţie se adăuga celei dina'nte. procurorul general. Se auzi un glas.). care. împinsese portiţa joasă care oespă rţ ea curtea de incintă şi stătea acum în picioare în mijlocul sălii. iar la a treia strigă : „Nemaipomenit!" Preşedintele întrebă : — Acuzat. In clipa aceea se făcu o mişcare în imediata apropiere preşedintelui. Un bărbat. atît era de jalnic şi de pătrunzător. Cochepaille ! Uitaţi-vă-ncoace! Toţi cei care auziră glasul acela simţiră că le îngheaţă sîngele în vine. era principalul său mijloc de apărare. Afirmaţiile celor trei oameni.ruie. Ce ai de spus ? Acuzatul răspunse : — Am spus : „Nemaipomenit!" Un murmur de nemulţumire se răspîndi în public şi cuprinse aproape întreg juriul. stîrniseră în auditoriu un murmur rău prevestitor pentru acuzat. domnul amatabois. 329 . ai auzit ce declară martorii. douăzeci de inşi îl recunoscură şi strigară d «itr-o dată : — Domnul Madeleine ! 1 Jean-drug-de-fier (n. Acela pe care-l numeam noi Jean-le-Cric ' pentru puterea pe care-o avea.t. __ E Jean Valjean. se ridicase. spuse ceva mai tare : „Bună şi asta !". jandarmul de lîngă el l-a auzit mormăind printre dinţi: „Ei. în declaraţia că-l recunoaşte pe omul care stătea în faţa lui. strigînd : — Brevet. spuse Cochepaille. fără îndoieli şi fără tulburare. vădit sincere şi de bună credinţă. — Aprozi — spuse preşedintele — faceţi linişte ! închid dezbaterile. Nu mai încăpea nici o îndoială că omul era pierdut. Privirile se întoarseră spre punctul de unde fusese auzit. Acuzatul le ascultase cu mutra aceea uluită. Chenildieu. Preşedintele. după părerea acuzării. care-şi avea locul printre spectatorii privilegiaţi cin spatele curţii. După prima declaraţie. murmur care creştea şi se prelungea şi pai mult. uite-l şi p-ăsta !" După cea de-a doua declaraţie.

Părul. Toată lumea ridicase capul. arestaţi-mă ! Omul pe care-l căutaţi nu e el. Albise de un ceas. într-adevăr. Se întrebau toţi cine a strigat ? Nu puteau crede că strigătul care îi înfiorase fusese scos de omul acesta liniştit. iar omul părea atît de liniştit. de cînd se afla acolo. Se adresă publicului şi întrebă cu un accent care fu înţeles de toată lumea : : 330 . îşi ţinea pălăria în mînă. Cochepaille. In auditoriu se simţi o ezitare. la început. sînt eu. Eu sînt Jean Valjean. mai-nainte ca jandarmii şi aprozii sa fi putut face vreun gest. După ce trecu prima emoţie. Tustrei rămăseseră uluiţi şi răspunseră printr-un semn cu capul că nu-l cunoşteau. Pe chipul preşedintelui se întipărise totuşi o umbră de simpatie şi de tristeţe. omul pe care toţi îl rnai numeau în momentul acela domnul Madeleine se apropiase de martorii Qochepaille. Domnul Madeleine se întoarse spre juraţi şi spre curte şi spuse cu glas potolit: ~ Domnilor juraţi. intimidat. lumea nu înţelese nimic. abia încărunţit la sosirea lui în Arras. Toţi îşi ţineau respiraţia. încît. Era galben şi tremura puţin. Nedumerirea dură numai cîteva clipe. In sală se simţea acea teama religioasă care cuprinde mulţimea atunci cînd se săvîrşeşte ceva măreţ. puneţi-l în libertate pe acuzat! Domnule preşedinte. Mai înainte ca preşedintele şi procurorul general să fi putut rosti un cuvînt. Lampa de pe masa grefierului îi lumina faţa. salută milităreşte. Glasul fusese atît de sfîşjetor. făcuse un semn grăbit procurorului general şi schimbase cîteva cuvinte în şoaptă cu consilierii asesori. redingota îi era încheiată cu grijă. îi albise de tot. — Nu mă recunoaşteţi ? întrebă el. hainele nu-i erau în dezordine. Senzaţia a fost de nedescris. Brevet şi Chenildieu.XI CHAMPMATHIEU DIN CE IN CE MAI MIRAT Era el. se făcu o tăcere de mormînt.

am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Iată cuvintele pe care le-a rostit. In sfîrşit. înainte 23 — Mizerabilii. L-am jefuit pe Petit-Gervais . Ocnele îl fac pe ocnaş. aşa cum stăruie şi azi în urechile celor care le-au auzit acum aproape patruzeci de ani : — Vă mulţumesc. Cu toate astea. Meditaţi asupra acestui lucru. II întrerupse cu un accent plin de blîndeţe şi de autoritate. decît un sentiment pe care numai e nevoie să-l mărturisim. de aceea am venit aici. Veţi vedea. dar nu sînt nebun. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. Se pare că asta nu se poate. cel puţin din reputaţie. incidentul atît de ciudat şi de neaşteptat care tulbură şedinţa nu ne inspiră nouă. un declasat ca mine . eu sînt acel biet ocnaş. dacă vreţi. mocirla din care am încerca t să ies e un lucru tare vătămător. M-am ascuns sub alt nume. ca şi domniilor-voastre. Dacă se găseşte vreun medic în sală. Eu singur văd limpede aici şi vă spun adevărul. îmi fac datoria . domnilor judecători. m-am îmbogăţit. daţi drumul acestui om . Cunoaşteţi cu toţii. sînt multe lucruri care nu se pot spune. iată-le întocmai. într-o zi o veţi cunoaşte.nu are dreptul să facă mustrări providenţei şi să dea sfaturi societăţii. este adevărat. Poate că nu-i numai el vinovat. Dar. am vrut să intru iar în rîndul oamenilor de treabă.. Vedeţi dumneavoastră. ne alăturăm domnului preşedinte. domnule procuror general. este adevărat. rugîndu-l să binevoiască să-l examineze pe domnul Madeleine şi să-l conducă la locuinţa sa.__ Se află vreun medic aici ? Procurorul general luă cuvîntul: __ Domnilor juraţi. am ajuns primar. voi. L-am jefuit pe monseniorul episcop . aşa cum au fost scrise imediat după şedinţă de către unul dintre martorii acestei scene. I 331 . pe onorabilul domn Madeleine. Cu drept cuvînt vi s-a spus că Jean Valjean e un om rău şi păcătos. n-am de gînd să vă povestesc viaţa mea . Domnul Madeleine nu dădu răgaz procurorului general să sfîrşească. Puteţi să mă arestaţi. Dumnezeu din ceruri vede ce fac eu în momentul acesta — şi e de ajuns. Eraţi gata să săvîrşiţi o mare eroare ..

tu ai. ocna m-a transformat. întocmai. pe urmă adăugă : — Ţi-aduci aminte de bretelele împletite şi cu pătrăţele pe care le aveai la ocnă ? Brevet tresări mirat şi-l măsură din cap pînă-n picioare cuprins de spaimă. Ar fi foarte greu să redăm tristeţea blîndă şi gravă a tonului cu care vorbea. Eram nerod. care totuşi se mai văd şi azi ? Spune : e-adevărat ? — E-adevărat. Mai tîrziu. la încheietura braţului sting. care te porecliseşi singur Je-nie-dieu. Se adresă apoi Iui Cochepaille : — Cochepaille. în scrumul din sobă.-cu litere albastre. Nu mai am nimic de adăugat. 332 . Vă spuneţi: domnul Madeleine a înnebunit. E data debarcării împă ratului la Cannes: / martie 1815. săpată în piele. dumneavoastră nu mă puteţi înţelege.P. Veţi găsi acasă la mine. îţi mai aduci aminte ? Se opri. eram ca un butuc şi am devenit tăciune aprins. tu. El m-ar recunoaşte. pentru că te-ai culcat într-o zi cu umărul peste un mangal cu jeratic. eu vă recunosc! Brevet. ca să ştergi cele trei litere : T. aşa cum severitatea mă pierduse. şovăi o clipă. Se întoarse spre cei trei ocnaşi : — Ei bine.' data era acolo. un fel de idiot. Ce dureros lucru ! Dar.. domnule procuror general. Dar. iertaţi-mă. cel puţin. mila şi bunătatea m-au salvat. moneda pe care am furat-o acum şapte ani de la Petit-Gervais. Suflecă-ţi mîneca ! Cochepaille îşi suflecă mîneca şi toate privirile se plecară asupra braţului gol. o dată. spuse Chenildieu. clătinaţi din cap. Un jandarm veni cu o lampă . Aresta-ţimă! Doamne. am devenit rău.F. Domnul Madeleine continuă : — Chenildieu. Nu-mi daţi crezare.de a fi la ocnă eram un biet ţăran nu prea deştept. ai tot umărul drept ars pînă la os. nu-l condamnaţi pe omul acesta. Cum ? Nu mă recunoaşte nimeni ? Aş fi vrut să fie Javert aici.

nu-şi dădea seama că vede strălucind o lumină copleşitoare. Nu mai erau acum în sală nici judecători. poate. dar care. nici o autoritate nu interveni. Nici unul. nici jandarmi. preşedintele. că trebuie să prezideze . spuse Jean Vaijean. toţi se simţeau orbiţi de-această lumină în sufletul lor. ştie unde mă duc. Toţi se dădură în aturi. Apariţia acestui om fusese de ajuns ca să umple de lumină întîmplarea pînă aci atît de întunecată. Nici un glas nu se ridică. _ Vedeji. însuşirea caracteristică a spectacolelor sublime e că pune stăpînire pe toate inimile şi că face spectatori din toţi martorii. îndoielile mărunte se risipiră în fata acestei fapte pline de strălucire. Avea în momentul acela ceva supraomenesc. a fost irezistibilă.Nefericitul se întoarse spre auditoriu şi spre judecători cu un zîmbet care-i înfioară şi astăzi pe cei ce-au fost atunci de fată. Fără să mai fie nevoie de-acum încolo de vreo altă explicaţie. fapt extraordinar. dar şi zîmbetul deznădejdii. în clipa aceea. Mai am de pus la punct unele lucruri. toată lumea înţelese îndată şi dintr-o singură ochire povestea simplă şi mărea(ă a omului acestuia. apărătorul uitase şi el că trebuia să apere. procurorul general uitase că era acolo ca să acuze. în fata lor se afla Jean Vaijean. ca printr-o revelaţie spontană. nici unul. Şi. fără îndoială. Plec. —• Nu vreau să mai tulbur şedinţa. şovăirile. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de rolul pe care-l avea de jucat. nu-şi dădea seama ce sentiment încerca . deoarece nu sînt arestat. Domnul procuror general ştie cine sint. Era zîmbetul triumfului. ceva 23* . aşadar — zise el — că eu sînt Jean Vaijean. Era limpede ca lumina zilei. care se preda pentru ca să nu fie osîndit altul în locul lui. mă va aresta cînd va găsi de cuvnnţă. nici un 5 a t nu se întinse ca să-l oprească. nu mai erau decît priviri uimite şi inimi tulburate. nici acuzatori. Amănuntele. Impresie de scurtă durată. Porni spre ieşire. De bună seamă. nimeni nu puse nici o întrebare.

De-acolo se întoarse şi spuse: — Domnule procuror general. Şi uşa se închise la loc. nu-i aşa ? Doamne. . In mai puţin de-o oră verdictul juraţilor scoase de sub orice acuzare pe numitul Champmathieu. Nu s-a aflat niciodată cine a deschis uşa. socotindu-i pe toţi oamenii nebuni şi fără să fi înţeles nimic din toată nălucirea asta. dar e sigur că uşa era deschisă cînd el ajunse în dreptul ei. plecă buimăcit. cînd mă gîndesc la ce era să fac mă socotesc vrednic de invidie.ce îndeamnă mulţimile să se dea înapoi cu respect din faţa unui om. Trecu prin mulţime cu paşi rari. rămîn la dispoziţia dum neavoastră. pus numaidecît în libertate. Pe urmă. iar Ghampmathieu. aşa cum fusese deschisă. periîru că cei care săvîrşesc anumite fapte măreţe sînt siguri totdeauna că cineva din mulţime îi slujeşte. Ce bine-ar fi fost totuşi să nu se fi întîmplat nimic din toate astea ! Ieşi. se adresă publicului: — Voi toţi cei de-aici mă găsiţi vrednic de milă.

domnule primar ? strigă ea. uitîndu-se foarte de aproape la ele din cauza întunericului ce nu se risipise. deoarece credea că domnul primar s-a dus la Montfermeil să-i aducă fetiţa. somn ca să se ducă să-i facă o nouă infuzie de chinchina. întoarse capul şi scoase un strigăt uşor. Domnul Madeleine se afla în faţa ei. ce-o să-i mai spunem ? Domnul Madeleine rămase o clipă pe gînduri: Dumnezeu ne va lumina ! zise el. dar îşi dădu seama după înfăţişarea lui că nu venea de-acolo. dar că acum îi era mai bine. Intrase pe nesimţite. se folosi de acest. — Foarte bine. aplecată asupra mesei cu droguri şi fiole. Ii povesti tot ce se întîmplase. Răspunse în şoaptă : — Cum se mai simte biata femeie ? — Acum e mai bine. Sora nu îndrăzni să-l întrebe pe domnul primar. Vrednica soră se afla de cîteva clipe în laboratorul infirmeriei. dar am fost foarte îngrijaţi. — Dumneavoastră. spre ziuă adormi. zise el. Ai făcut foarte bine c-ai lă sat-o să creadă aşa. Fantine avusese o noapte de febră şi de insomnie. nd o să vă vadă fără copil. Deodată. Sora Simplice. care veghease lîngă dînsa. ' Da — spuse sora — dar acum. îi spuse că Fantinei îi fusese foarte rău în ajun.CARTEA A OPTA URMĂRILE I IN CE OGLINDA IŞI PRIVEŞTE PARUL DOMNUL MADELEINE începea să mijească de ziuă. domnule primar. plină însă de gînduri fericite. 335 .

El întrebă : — Aş putea s-o văd ? — Domnul primar n-ar vrea să-i aducă şi copilul ? cuteză sora să întrebe. — Dacă nu l-ar vedea pe domnul primar pînă atunci — spuse sora cu sfială — ea n-ar şti că domnul primar s-a întors. Răspunse coborînd ochii şi glasul cu respect: — Dacă este aşa. Călugăriţa păru că nu auzise cuvîntul „poate". Domnul Madeleine păru că stă pe gînduri cîteva clipe. ar fi uşor s-o facem să aibă răbdare. .. dar e nevoie de cel puţin două-trei zile.. scotoci într-o trusă şi scoase o oglinjoară de care se servea medicul infirmeriei ca să constate dacă un bolnav a murit şi nu mai respiră. care dădea un înţeles obscur şi ciudat vorbelor domnului primar. — Vai. dar domnul primar poate să intre. ca şi cum s-ar fi gîndit la altceva. Fantine doarme. iar cînd va sosi fetiţa. Domnul Madeleine luă oglinda. Sora sim{i fiori reci. femeia îşi va închipui.I — Totuşi n-o putem minţi. Sora Simplice n-avea oglindă. N-am avea de spus nici o minciună. vi s-a întîmplat ? Sora ridică ochii. îşi privi părul şi spuse: — Ia te uita ! Rosti cuvintele astea cu nepăsare. întrevăzînd ceva neobişnuit în toate astea. domnule! exclamă ea. vreau s-o văd. Lumina cădea domnului Madeleine. Ce A{i albit de tot! — Am albit ? zise el. fireşte. soră. că domnul primar a adus-o. — Fără îndoială. Se făcuse ziuă de-a binelea. şopti pe fafa sora. apoi spuse cu seriozitatea lui liniştită : — Nu. Poate că ar trebui să mă grăbesc.

creanga care o poartă se înfioară. amîndoi. Cînd mîna se apropie să rupă floarea. Părea mai degrabă că-i gata să-şi ia zborul. el rugîndu-se. . aşa cum făcuse cu două luni mai-nainte. Genele-i lungi. cu z î m bt l p e b u z e : Dar Cosette ? 337 . se apropie de pat şi dădu la o parte perdelele. la fel ca şi atunci. rămînînd totuşi închise şi plecate. numai că acum. ca şi cum se afla cineva în odaie. caracteristic acestor boli şi care Mioară pe bietele mame cînd veghează noaptea la căpătîiul copilului lor condamnat şi adormit. părînd totodată că se fereşte şi se oferă. Trupul omenesc are ceva din tresărirea aceasta în clipa cînd degetele tainice ale morţii se apropie să culeagă sufletul. ea dormind. n-ai fi putut crede că-i vorba de-o bolnavă în stare aproape disperată. căruia îi făcea semn să tacă. cu degetul la gură. singura urmă de frumuseţe care-i mai rămăsese din inocenţa şi din tinereţea ei. li se auzea freamătul. Se aflau tot aici. Dormea. Fantine deschise ochii. dar nu se vedea nimic. Domnul Madeleine rămase cîtva timp nemişcat lîngă pat. părul ei era cărunt. iar părul lui albise. pe urmă intră în odaia Fantinei. decît că va muri. în ziua cînd venise pentru întîia dată s-o vadă în acest azil. tremurau. uitîndu-se pe rînd la bolnavă şi la crucifix. blonde. Domnul Madeleine stătea pat. Din palidă se făcuse albă ca varul. Dar această respiraţie apăsătoare nu izbutea să-i tulbure seninătatea de nedescris aşternută pe faţă şi care o transfigura în somn. numai obrajii îi erau îmbujoraţi. în picioare. după două luni. Văzînd-o astfel. îl zări şi-l întrebă domol. Răsuflarea îi ieşea din piept cu hîrîitul acela tragic.Domnul Madeleine făcu unele observaţii cu privire la o uşa care nu se închidea bine şi al cărei scîrţîit putea s -o trezească pe bolnavă. Sora nu intrase o dată cu el. întreaga ei făptură se cutremura ca de un fîlfîit de aripi gata să se întredeschidă şi s-o ridice în văzduh.

Ea continuă : — Ştiam că sînteţi aici. ţi-ar face rău. tot ce poate fi mai violent şi mai duios într-o rugăminte. dar vă vedeam. îşi împreună mîinile cu o expresie care conţinea. — încă nu ! spuse doctorul. ca s-o văd cînd mă voi trezi ? A răspuns în mod automat ceva de care nu şi-a mai putut aduce aminte mai târziu. acoperind ca lumina lor toată faţa. tocmai intrase medicul. Ea-l întrerupse mînioasă : — Dar nu mai am nimic. Această simplă întrebare: „Dar Cosette ?" o pusese cu o încredere atît de adîncă.. Din fericire.. cu atîta lipsă de îngrijorare şi de îndoială. Ochii Fantinei începură să strălucească.II FANTINE FERICITA Nu făcu vreun gest de surpriză şi nici vreunul de bucurie. Vederea copilului te-ar tulbura. în acelaşi timp. — Copila mea — spuse medicul — linişteşte-te! Fe tiţa dumitale este aici. Dormeam. unde-i Gosette ? De ce n-a fost adusă aici. cu atîta siguranţă. înconjurat numai de chipuri îngereşti. Mai ai puţină febră. V-am urmărit toată noaptea cu ochii. Trebuie mai întîi să te faci bine. încît el nu mai putu scoate nici o vorbă. pe patul meu. Acum nu se poate. era însăşi întruchiparea bucuriei. Doctorul ăsta e un neghiob. Eraţi parcă într-un nimb. Ah!. — O ! strigă ea. Aduceţi-mi-o ! Ce mişcătoare e această iluzie de mamă ! Cosette era şiacum pentru ea copilaşul care trebuie adus în braţe. v-am spus : m-am vindecat. — Dar — zise ea — spuneţi-mi. Vreau să-mi văd copilul! 338 . El ridică privirea spre crucifix. Vă văd de multă vreme. care fusese înştiinţat şi care încercă să vină în ajutorul domnului Madeleine.

Cită vreme i fi în starea asta. încît uneori nici nu mai ştiu ce spun. dar vă jur că nu mi-ar fi făcut rău să-mi văd fetiţa. Spuneţi-mi măcar cum arată. A suportat bine drumul ? Vai. se vedea că-şi dă toată silinţa să pară calmă şi „cuminte" — cum spunea ea în acea stare de slăbiciune pe care-o dă boala şi care aduce cu copilăria — pentru ca. vezi cum te tulburi ? spuse medicul. domnule primar ? O ! ce bun aţi fost că v-aţi dus după ea. Ştiu c-o să fiu fericită. Avea. Fantine se întoarse >3pre el. ca să le fac plă cere maicilor de-aici. Vă înţeleg: vă temeţi de emoţie. n-o să mă mai recunoască! După atîta vreme m-a uitat. Domnul Madeleine se aşezase pe un scaun de lîngă pat. o să ţi-o aduc chiar eu. trebuie să şi trăieşti pentru ea. fiind văzută atît de liniştită. nu se putea opri totuşi să-i pună domnului Madeleine tot felul de întrebări. Cînd o să te linişteşti. aş începe să-i vorbesc încetişor. mi s-au întîmplat atîtea nenorociri. Toată noaptea am văzut flori albe şi oameni care-mi zîmbeau. Ştiţi ? dacă mi-ar fi adusă acum. Atîta tot! Nu-i oare firesc să vreau să-mi văd copila care mi-a fost adusă anume de la Montfermeil ? Nu sînt mînioasă. mîine altceva § l nu se mai gîndesc la nimic. să nu se mai împotrivească nimeni la aducerea Cosettei. Cînd vrea domnul doctor o să mi-o aducă pe Cosette. pentru că m-am vindecat. Simt că nu mai am absolut nimic. vă rog din toată inima să mă iertaţi 1 Altădată n-aş fi vorbit aşa. vă rog să mă iertaţi. dar am să mă prefac că sînt bolnavă. Nu mai am febră. Stăpînindu-se. Biata mamă lăsă capul în jos : __ Domnule doctor. o să aştept cît o să vreţi. mititica! Copiii n-au memorie. Azi văd ceva. O văd mereu.— Ei. nu dau voie să ţi se aducă fetiţa. Nu-i de ajuns s-o vezi. or să spună: acum trebuie să-i dăm copilul. — Aţi călătorit bine. cel puţin. Sînt ca păsărelele. nu-mi mai pot lua ochii de la ea de aseară. Gînd or vedea şi ele că m-am liniştit de tot. rufărie curată pe ea ? O îngrijeau bine soţii Thenardier ? Ce-i ve 339 .

alerga ca să se încălzească. se retrase.scurtă tăcere. Domnul Madeleine continua s-o ţină de mînă şi se uita la ea cu mare îngrijorare. ca stăpîn. Se temea să nu fi compromis cu tînguirile ei prea pătimaşe încrederea ce voia să inspire. Acum au trecut toate. Ah J abia aştept s-o văd ! Vi s-a părut drăguţă. Copilul. Fantine exclamă: — O aud ! Dumnezeule! Ii aud glasul 1 întinse braţul. domnule primar ? Nu-i aşa că fata mea e frumoasă ? Trebuie să vă fi fost tare frig în diligentă. ati putea face asta. numai să vreţi. Hanul lor e un fel de cîrciumă ordinară. In curte se juca un copil. zise el. îşi opri răsuflarea şi începu să asculte extaziată. din cauza asta tuşeşti. după o . rîdea şi cînta cu glas tare. — E frumos la Montfermeil. Le merge bine soţilor Thenardier ? Nu prea trece lume multă pe la ei. Rămăsese cu ei numai sora Simplice. Doctorul. după ce-şi făcu vizita. Jocurile 340 . O întîmplare cum se întîlnesc adesea. dar linişteşte-te. Fantine nu mai spuse nimic.' Nu s-ar putea s-o văd măcar o secundă ? îndată după aceea ar lua-o înapoi. Venise să-i spună unele lucruri pe care acum nu mai avea curajul să i le spună. Cosette e sănătoasă şi o s-o vezi în curînd. o fetiţă. părînd că face parte din misterioasa punere în scenă a soartei. Vorbeşti prea mult şi scoţi mereu mîinile de sub pătură. Sînt veselă. Dumneavoastră. In adevăr. începu să vorbească despre lucruri indiferente. nu-i aşa ? Vara se fac excursii acolo. El îi luă mîna : — Cosette e frumoasă. copilul portăresei sau a' vreunei lucrătoare. umbla de colo pînă colo. Deodată. accesele de tuşă o întrerupeau pe Fantine aproape la fiecare cuvînt. ca să facă linişte în jurul ei.dădeau să mănînce ? O! dac-aţi şti cît am suferit punîndu-mi toate întrebările astea pe cînd o duceam ca vai de mine.

în capătul celălalt al odăii. nu mai respira. cînd o să primească prima împărtăşanie ? începu să numere pe degete: . ochii. Mi-a făgăduit-o domnul Madeleine. se săltase pe jumălate în pat. patru.^ radioasă o clipă mai-nainte. cu ochii în pămînt. Domnul Madeleine dăduse drumul mîinii Fantinei. dragă soră. glasul se stinse. o să avem o grădiniţă.. Oopila se depărta. ea tăcu. uite: am început să mă gîndese de pe acum la prima împărtăşanie a fiicei mele. aşa cum asculţi bătaia vîntului. apoi se întunecă la faţă. faţa ei. O. O să poarte un voal alb. era acum lividă. îi atinse braţul cu o mînă. Şi începu să rîdă. Continuă să-şi vorbească singură. — Dumnezeule! strigă el. O să alerge după fluturi. Deodată. cu gîndurile pierdute în adîncimi fără fund. Eu am s-o privesc. ciorapi cu găurele.oniilor se amestecă — vai! — în toate. Trebuie să cunoască alfabetul acum. El ridică repede capul.. trei. Fata mea se va juca în grădină.. Pe fetiţa aceasta o auzise Fantine cîntînd. Nu mai vorbea. Şi pe urmă.. Ce-i cu tine. __ O! zise ea. Fantine mai ascultă cîtva timp.. A. buna dispoziţie îi reveni. o să primească prima împărtăşanie. Peste cinci ani. Am s-o pun să silabisească. da. are şapte ani. Domnul Madeleine o auzi spunînd încet: __ Ce rău e doctorul că nu-mi dă voie să-mi vâ"d fata! Are şi mutră de om rău. habar n-ai ce proastă sînt. 341 . Fantine ? Ea nu răspunse. Ii asculta cuvintele. nu slăbi din ochi obiectul pe care Părea că-l vede. păreau că fixează ceva nemaipomenit >n faţa ei. Domnul Madeleine se întoarse şi dădu cu ochii de Javert. Ii recunosc glasul. aşa cum venise. E Cosette a mea. o să pară o femeiuşcă.. Fantine devenise îmspăimîntătoare.Unu. lăsînd să-i iasă umărul firav din cămaşă. iar cu cea-'altă îi făcu semn să se uite în spatele lui. măriţi de groază. cu capul pe pernă : Ce fericite o să fim ! In primul rînd. Totuşi. doi.

pe temeiul destăinuirilor domnului Madeleine. şi cerînd. a curţii. a juraţilor. nemaiavîndu-l pe Champmathieu. etc. se unise cu concluzia apărării.. care va fi lămurit mai tîrziu. nu-i schimbase întru nimic convingerile. deocamdată. precum se ştie. Dar abia părăsise sala de şedinţe a curţii cu juri. Avocatul trăsese de-aici cîteva concluzii. Discutară despre „nevoia de a pune mîna pe primarul din Montreuil-sur-mer". revenindu-şi din prima emoţie. în cîteva minute. luase cuvîntul pentru a depîînge actul de nebunie al onorabilului primar din Montreuil-sur-mer. rezumînd dezbaterile. Apărătorului nu i-a fost greu să respingă această declaraţie şi să dovedească. care era desigur adevăratul Jean Valjean. Trecuse o jumătate de oră după miezul nopţii. îşi oprise un loc. procurorul general se închise împreună cu preşedintele. Fraza aceasta este a domnului 342 . din nefericire prea banale. apoi să intre la infirmerie ca s-o vadă pe Fantine. condamnarea lui Champmathieu. Procurorului general îi trebuia totuşi un Jean Valjean şi. îndată după punerea în libertate a lui Ghampmathieu. preşedintele. Stăruinţa procurorului general era vădit în contradicţie cu părerea tuturor.III JAVERT E MULŢUMIT Iată ce se petrecuse. cu părerea publicului. cînd domnul Madeleine ieşea din sala curţii cu juri din Arras. declarînd că acest incident neobişnuit. la care. Ajunsese la han chiar în clipa cînd trebuia să pornească înapoi cu diligenta. pe tema erorilor judiciare etc. Puţin înainte de ora şase dimineaţa sosise la Montreuil-sur-mer şi prima lui grijă a fost să pună la poştă scrisoarea către domnul Laffitte. îl luă pe Madeleine. şi procurorul general. adică ale adevăratului Jean Valjean. că procesul luase cu totul altă întorsătură şi că juraţii nu mai aveau în fata lor decît un nevinovat. îl scoaseră din cauză pe Champmathieu. iar juraţii.

cu părul lui sur perfect netezit pe tîmple. semnat de procurorul general. care. în acelaşi timp un mare şi înflăcărat regalist. grav. spusese împăratul. a fost recunoscut drept ocnaşul eliberat Jean Valjean. Ordinul de arestare a fost deci expediat. calm. Asta dovedea o frămîntare cu totul neobişnuită. Curierul era şi el un poliţist foarte priceput. iar nu Buonaparte. în loc să-i stea pe ceafă. avea următorul cuprins: Inspectorul Javert va aresta pe individul Madeleine. fusese izbit de faptul că primarul din Montreuil-sur-mer. Catarama gulerului său de piele. După ce prima emoţie se risipi. era pe urechea stîngă. cu toate că era un om bun şi destul de inteligent. urcase scara cu încetineala lui obişnuită. Se ştie că Javert se întorsese la Montreuil-sur-mer îndată ce-şi terminase depoziţia. Procurorul general l-a trimis la Montreuil-sur-mer printr-un curier în goana calului. în şedinţa de astăzi. Era metodic cu criminalii şi neînduplecat cu nasturii uniformei sale. Era rece. Javert tocmai se scula în clipa cînd curierul îi înmînă ordinul de arestare şi mandatul de aducere. preşedintele. care. preşedintele ridică foarte puţine obiecţiuni. în cîteva cuvinte îl puse pe Javert în curent cu cele ce se petrecuseră la Arras. ca să n-ascundem nimic. Justiţia trebuia să-şi urmeze cursul. Şi pe urmă. primarul din Montreuil-sur-mer.procuror general şi e scrisă în întregime de mîna sa pe ciorna raportului către şeful parchetului. n-ar fi putut bănui nimic din ceea ce se petrecea şi i s-ar fi părut că are aerul cel mai obişnuit din lume. Cine însă l-ar fi cunoscut bine şi l-ar fi privit mai atent. felul nici în cum se îmbrăca. s-ar fi înfiorat. Cineva care nu l-ar fi cunoscut pe Javert şi care l-ar fi văzut în clipa cînd intra în anticamera infirmeriei. însărcinîndu-l cu executarea pe inspectorul de poliţie Javert. Javert era un om dintr-o bucată. neîngăduindu-şi nici u n fel de neorînduială nici în împlinirea datoriei. vorbind despre debarcarea de la Cannes. 343 . Ordinul de arestare.

In clipa aceea. In clipa cînd privirea lui Madeleine întîlni privirea lui Javert. mîna pe Jean Valjean făcu să i se citească pe faţă tot ce avea în suflet. Triumful lui hidos înflori în fruntea lui îngustă. împinse uşa cu grija unei surori de caritate sau a unui spion şi intră. în rostul lor dumnezeiesc de a distruge răul. Javert era în al şaptelea cer. Ajuns în faţa camerei Fantinei. Era chipul unui demon care-şi regăsise pe cel dăruit lui. Fără să-şi dea limpede seama. Umilinţa de a-i fi pierdut pentru cîtva timp urma şi de-a se fi înşelat o clipă asupra lui Ghampmathieu dispărea sub orgoliul de-a fi ghicit atît de bine din capul locului şi de-a fi avut atîta vreme un instinct just. Javert răsuci minerul. Fantine ridică ochii. Adîncul Iui răscolit ieşi la suprafaţă. dar avînd totuşi intuiţia nedesluşită a rolului şi a izbînzii sale. obişnuită cum era să vadă oameni înarmaţi întrebînd de domnul primar. Deodată. care-i dispărea la spate. lumina şi adevărul. cu mîna stîngă în redingota lui încheiată pînă la bărbie.Ca să-şi pună anapoda catarama gulerului trebuie să fi trecut printr-una din acele emoţii care s-ar putea numi cutremurări lăuntrice. deveni înspăimîntător. Certitudinea că pusese. Stătu aşa aproape un minut fără să fie zărit. fără să se mişte. acesta. fără să clipească. Venise liniştit. fără să se apropie. la adîncimi fără fund. în sfîrşit. nu intră. Nici un alt sentiment omenesc nu izbuteşte să fie mai groaznic decît bucuria. cu chipiul pe cap. ceruse un caporal şi patru soldaţi de la postul din apropiere. Avea în urma şi în jurul lui. îl văzu şi-l făcu pe domnul Madeleine să se întoarcă. Printre cutele mînecii se putea vedea minerul de plumb al bastonului său enorm. auto344 . Mulţumirea lui Javert izbucni în atitudinea lui suverană. îi lăsase pe soldaţi în curte şi aflase unde e camera Fantinei de la portăreasa încrezătoare. întruchipa în el justiţia. Rămase în pragul uşii întredeschise. Era toată desfăşurarea înfricoşătoare pe care-o poate avea o figură satisfăcută. La drept vorbind.

Apăra ordinea. convingerea. o măreţie de netă găduit. ascunzîndu-şi faţa cu mîinile. în bucuria sa nemăsurată. oînd se înşală. In picioare. desfăşura în plin azur bestialitatea supraomenească a unui arhanghel neîndurător. Spăimîntător. triumfător. rămîn mari. semeţ.ritatea. dădea o mînă de ajutor absolutului. stricăciunea. ţinea sub călcîi crima. făcea să ţîşnească fulgerul din lege. Nimic mai sfîşietor şi mai groaznic decît această figură pe care se oglindea ceea ce s-ar putea numi toată partea rea a binelui. nevinovăţia. Bucuria nemiloasă şi curată a unui fanatic stăpînit de cruzime păstrează nu ştiu ce strălucire cernită. Fără să-şi dea seama. iadul. Nu putu să îndure această figură 'ngrozitoare. IV AUTORITATEA REINTRA IN DREPTURI Fantine nu-l mai văzuse pe Javert din ziua cînd domnul primar o smulsese din mîinile lui. raţiunea. deşi hidoase. stăruie pînă şi în oroare. simţi că-şi dă sufletul şi. simţul datoriei sînt lucruri care. pot deveni hidoase. umbra temută a faptei pe care-o îndeplinea lăsa să se vadă în pumnul său încordat scînteierea nedesluşită a spadei sociale. Javert. fericit şi mînios. strălucea de bucurie. ca orice ignorant care triumfă. răzvrătirea. Măreţia lor. Cinstea. toate măreţiile lumii. Mintea ei bolnavă nu -şi dădu seama de nimic. strigă înspăimîntată : 345 . Sînt virtuţi care au un viciu : greşeala. pierzarea. lucrul judecat. dar care. pedepsirea crimei în numele societăţii. zîmbea şi avea. conştiinţa legală. nimicea. răzbuna societatea . proprie conştiinţei omeneşti. Javert n-avea nimic mîrşav într-însul. sinceritatea. era de plîns. se înălţa în slavă . în victoria lui păstra un rest de sfidare şi de luptă. vrednică de respect. în înfăţişarea lui de arhanghel îngrozitor. dar nu se îndoi o clipă că venise din nou s-o ia.

scăpaţi-mă ! Jean Valjean — de-acum încolo nu-l vom mai numi decît aşa — se ridică şi-i spuse Fantinei cu glasul cel mai blînd şi mai liniştit din lume: — Linişteşte-te! N-a venit pentru dumneata. Apoi i se adresă lui Javert: — Ştiu ce vrei! Javert răspunse: — Haide ! Repede ! Avu tn tonul cu care rostise aceste două cuvinte ceva sălbatic şi delirant. Auzind strigătul lui Javert. Nici o ortografie n-ar fi în stare să redea accentul cu care fuseseră rostite. în odaie nu se aflau decît căl ugăriţ a ş i domnul primar. atît de uluitor. Nu mai era vorbă omenească. nu făcu nici un pas. Domnul Madeleine mai era acolo. Arestarea aceasta nu era un început. Era privirea pe care Fantine o simţise pătrunzînd-o pînă în măduva oaselor acum două luni. 346 . Pentru el Jean Valjean era un adversar misterios şi greu de apucat. Se cutremură. Cui i se putea adresa tutuiala asta neruşinată ? Numai ei. un luptător afurisit pe care-l strîngea în cleşte de cinci ani de zile. nu dădu lămuriri. Se mărgini să spună: „Haide! Repede !" Spunînd aceste cuvinte. In clipa aceea văzu ceva nemaipomenit.. De ce-ar fi putut să-i fie frică ? Javert înainta pînă în mijlocul odăii şi strigă : — Ei.. ci sfîrşitul.— Domnule Macieleine. Nu procedă ca de obicei. vii sau nu vii ? Nenorocita privi în jurul ei. Fantine deschise din nou ochii. Javert nu spusese „Haide! Re pede !". ci un fel de muget. ci „Hai-repe 1". încît nici cînd aiura nu văzuse un asemenea lucru. Zvîrli asupra lui Jean Valjean acea privire pe care o zvîrlea ca un laţ şi cu care obişnuia să-i tragă cu violentă pe ticăloşi spre el. fără să izbutească să-l doboare. nu arătă mandatul de arestare.

vino cu mine. Vrea să se ducă să-mi aducă copilul! Va să zică nu e aici.. unde e Cosette ? Vreau copilul meu ! Domnule Madeleine! Domnule primar! 347 . Jean Valjean scăzu glasul: — Vreau să te rog ceva. Ia te uită ! Nu te credeam atît de prost.. — Ţi-am spus să vorbeşti tare. un fel de rînjet înfiorător. — Glumeşti ! strigă Javert. Dacă vrei. Soră. îl văzu pe domnul primar plecînd fruntea I se păru că se năruie lumea. Javert izbucni în rîs. In adevăr. — Nu mai ai aici nici un domn primar.. spune-mi. îmi ceri trei zile ca s-o ştergi! Şi zici că vrei să te duci să-i aduci copilul „fetei" ăştia ? Ei. —■ Copilul meu! strigă ea. care-i descoperea colţii. — Domnule primar ! strigă Fantine.. Jean Valjean nu încercă să înlăture mîna care-l apucase de gulerul redingotei.. — Domnule — urmă Jean Valjean — aş vrea să-ţi spun un cuvînt între patru ochi. Javert îl întrerupse: — Spune-mi „domnule inspector". — Tare! Vorbeşte tare! răspunse Javert. — Ce-mi pasă mie! Nici nu te ascult! Jean Valjean se întoarse către el şi-i spuse repede.. pof tim ! Ştii că-mi placi ? Fantine tresări. Rosti: — Javert. pe şoptite: — Ingăduie-mi trei zile! Trei zile ca să aduc copilul femeii ăştia nenorocite! Am să plătesc oricît. — E un lucru pe care trebuie să-l auzi numai dum neata. Javert îl luase de guler pe Jean Valjean. Cu mine oamenii vorbesc tare.jl văzu pe spionul Javert apucîndu-l de guler pe domnul primar...

Se uită la Jean Valjean. de un ocnaş pe care-l cheamă Jean Valjean şi care e în mîna mea. se uită la călugăriţă. îi smulse cît ai clipi din ochi stinghia de la capătîi. Murise. vechi. Capul i se lovi de tăblia patului. Jean Valjean. îşi zgîrci convulsiv mîinile. Ori vii acum. deschise gura ca şi cum ar fi vrut să spună ceva. Jean Valjean se îndreptă spre patul acela. se îndreptă încet spre patul Fantinei. i-o desfăcu uşor ca pe mîna unui copil şi-i spuse: — Ai ucis-o pe femeia asta. se uită la Javert. o să se isprăvească acum! Era şi timpul! Se uită ţintă la Fantine şi-l înşfăca iar de guler. secătură! Halal de {ara în care ocnaşii sînt magistraţi şi prostituatele sînt îngrijite ca nişte contese! Ei. dinţii îi clănţăniră.Javert bătu din picior. ori îţi pun cătuşele. N-am venit s-aud palavre. de cravată şi de cămaşă pe Jean Vadjean: Ţi-am spus că s-a isprăvit cu domnul Madeleine şi cu domnul primar. — Iat-o şi pe-asta! Tu să taci. Cînd ajunse lîngă el. din fundul pieptului îi ieşi un horcăit. apoi îi căzu în piept. cu gura căscată. cu drugul în mînă. privi în jurul ei ca un om care se îneacă. întinse înspăimîntată braţele. braţele îi erau ţapene. apoi se prăbuşi în perne. se întoarse şi-i spuse lui Javert în şoaptă : 348 . care şi aşa era cam şubredă. pe care se culcau surorile cînd erau de veghe noaptea. să isprăvim odată! strigă Javert furios. care îl ţinea de guler. Jean Valjean îşi puse mîna pe mîna lui Javert. se rezemă în mîini. spre uşă. de un ticălos. S-o scurtăm ! Garda e jos. — Haide. cam stricat. înşfacă drugul şi se uită la Javert. Javert dădu înapoi. cu ochii deschişi şi stinşi. Acum e vorba de un pungaş. Asta e! Fantine se ridică brusc. lucru uşor pentru putera lui. Intr-un colţ al odăii se afla un pat de fier.

Jean Vaijean îşi sprijini cotul pe tăblia de la căpătîiul patului şi. adîncit în gînduri. a văzut limpede cum un zîmbet ce nu se poate descrie a înflorit pe buzele vinete şi în ochii sticloşi ai Fantinei. apoi îi închise ochii. îndreptîndu-se spre Javert. îl aşeză bine pe perne. După cîteva clipe de visare. acelei femei care murise ? Ce cuvinte i-a şoptit ? Nimeni nu le-a auzit. sora. Oare moarta le auzise ? Există unele iluzii emoţionante. Javert tremura. Mîna Fantinei atîrna pe marginea patului. plini de uimirea morţii. cu fruntea în palmă. se aplecă asupra Fantinei şi-i vorbi în şoaptă. o ridică încet şi 0 sărută. Ce i-a spus ? Ge-i putea spune omul acesta. scos din rîndul oamenilor. Jean ValJ e an îngenunche în faţa acestei mîini. care sînt poate realităţi sublime. Rămase pe loc. Sora Simplice. care zăcea întinsă şi neclintită. vădit înstrăinat de orice lume. Moartea e intrarea în marea lumină. Apoi se sculă în picioare şi.__ Nu te sfătuiesc să mă sîcîi în clipa asta. In clipa aceea pe chipul Fantinei păru că pluteşte o lumină ciudată. nu mai încape nici o îndoială. 24* 349 M . cu ochii aţintiţi asupra lui Jean Vaijean. Un singur lucru e neîndoios. Ii veni în minte să cheme garda. îşi apucă bastonul de capătul de jos şi se rezemă de uşă. rosti: — Acum sînt gata. singurul martor al lucrurilor petrecute acolo. mut. Jean Vaijean luă cu amîndouă mîinile capul Fantinei. dar Jean Vaijean ar fi putut să se folosească de clipa aceasta şi să evadeze. îi vîrî părul sub bonetă. începu s-o privească pe Fantine. Rămase aşa. îi legă la loc cordonul cămăşii. a povestit adesea că în clipa în care Jean Vaijean i-a vorbit Fantinei Ia ureche. Chipul şi ţinuta lui întreagă exprimau o milă nesfîrşită. ea. ca o mamă care şi-ar aşeza copilul.

Arestarea domnului Madeleine pricinui la Montreuil-surmer o vîlvă.V UN MORMINT POTRIVIT Javert îl duse pe Jean Valjean la închisoarea oraşului. îndeosebi „saloanele" s-au dedat în toată voia acestui fel de comentarii. In tot oraşul numai două sau trei persoane au rămas credincioase amintirii lui. l-a părăsit aproape toată lumea. O doamnă bătrînă. — Da de unde! Domnul Madeleine 1 — Da. Boujean. Ziua întreagă în toate părţile oraşului nu se auzeau decît convorbiri de felul acesta: — N-aţi auzit ? Era un ocnaş liberat. In mai puţin de două ceasuri. tot binele pe care l-a făcut a fost dat uitării şi n-a rămas din domnul Madeleine decît „un ocnaş". trebuie să spunem că lumea nu cunoştea încă întîmplarea de la Arras în toate amănuntele ei. Dădea parale tuturor haimanalelor pe care le întîlnea. Totdeauna m-am gîndit că nu e lucru curat cu el. Ca să fim drepţi. a căror adîncime e aproape cu neputinţă de măsurat: — Nu-mi pare rău de loc. abonată la Drapelul Alb. Bo-jean. 350 . are un nume groaznic de urît! Bejean. — Adevărat ? — Nu-l chema Madeleine. Printre ele se număra şi bătrîna portăreasă care-l slujise. — Ah. bănuiam eu. Refuza Legiunea de onoare. prea perfect. rosti aceste cuvinte. — Transferare ? Va fi transferat ? Unde va fi transferat ? — Va fi trimis la juraţi pentru un furt la drumul mare pe care l-a săvîrşit altădată. Ne pare rău că nu putem trece sub tăcere faptul că la auzul acestor simple cuvinte: „era un ocnaş". Omul ăsta era prea bun. sau mai bine zis o zguduire nemaipomenită. — Ei bine. prea zaharisit. Să se înveţe minte bonapartiştii I Aşa s-a topit la Montreuil-sur-mer arătarea care se numise domnul Madeleine. — Cine anume ? — Primarul. doamne — E arestat! — Ares tat I — E închis în temniţa oraşului pînă la transferare.

îşi înnăbuşi ţipătul care i se suia în gîtlej. Portăreasa ridică ochii şi rămase împietrită. cînd îşi povestea întîrnplarea. Biata bătrînă făcuse toate lucrurile astea fără să-şi dea seama. O vei găsi. Cunoştea mîna. strigă ea în sfîrşit. această cumsecade bătrînă stătea singură în cămăruţa ei. In casă nu se aflau decît cele două călugăriţe.. Apoi se aşeză iar pe scaun şi căzu pe gînduri.în seara aceleiaşi zile. eu vă credeam. Timp de cîteva minute nu putu scoate o vorbă. dar se opri. Era domnul Madeleine. luă cheia odăii lui dintr-un sertar şi sfeşnicul cu care suia întotdeauna scara. Şi iată-mă ! Mă urc în odaia mea. portăreasa se ridică maşinal.. spuse el. pentru că sfîrşitul frazei ar fi fost prea nerespectuos faţă cu începutul. Du-te de o caută pe 5 °ra Simplice. braţul. Am rupt o gratie de la^ fereastră. Bătrînă îl ascultă cu grabă. ca şi cum l-ar fi aşteptat. rămase ca „trăsnită". Către ora la care domnul Madeleine obişnuia să se întoarcă acasă. domnule primar. — Dumnezeule. la căpătîiul moartei. Am fost. o mînă trecu prin deschizătură. sora Perpetue şi sora Simplice. 351 . mi-am dat drumul pe acoperiş în jos. apucă sfeşnicul şi cheia şi aprinse lumînarea la opaiţul care ardea alături de ea. mîneca redingotei. fără îndoială. cum spunea ea mai tîrziu. era încă speriată şi frămîntată de gînduri triste. agăţă cheia în cuiul de unde o lua el de obicei şi puse sfeşnicul alături. Pentru ea Jean Valjean era tot domnul primar. Fabrica fusese închisă toată ziua şi poarta era zăvorită. care vegheau lîngă trupul Fantinei. El îi sfîrşi vorba : — La închisoare. Abia peste vreo două ceasuri se dezmetici şi strigă: „O 1 Doamne dumnezeule I Şi eu care i-am pus cheia la îndemînă !" In clipa aceea gemuleţul cămăruţei se deschise.

ca să fie văzute numaidecît de cel care ar intra în odaie. luă luminarea şi intră iar în odaie. despre care am vorbit la curtea cu juri. pe cînd înfăşură sfeşnicele episcopului. Portăreasa curăţise odaia. avea ochii roşii. pe care fugind o luase cu el. Ţinea în mînă o lumînare 352 . după firimiturile de pîine găsite pe podea. Pesemne că era pîinea de la închisoare. pe dibuite. muşca dintr-o bucată de pîine neagră. îşi făcu rost astfel de cîteva bucăţi de pînză în care îşi împacheta sfeşnicele de argint. nici tulburat. — Intră ! spuse el. puse sfeşnicul pe ultimele trepte. pe masă. Apoi se întoarse. pe scaun. Urcă scara care ducea la odaia Iui. Niciodată nu s-a ştiut cum izbutise să pătrundă în curte fără să deschidă poarta. la închisoare trebuie însă să fi fost scotocit peste tot şi să i se fi luat cheia. Se auziră două bătăi uşoare în uşă. deschise uşa fără zgomot şi se duse să închidă. Avea întotdeauna la el o cheie cu care deschidea o portiţă laterală.Jean Valjean nu-i dădu nici un sfat. Gulesese din cenuşă şi pusese pe masă cele două capete de fier ale bastonului şi moneda de patruzeci de gologani. Era sora Simplice. înnegrită de foc. Lucrul acesta a fost constatat mai tîrziu. Nu mai rămăsese acolo nici o urmă din dezordinea de alaltăieri noaptea. Punctul acesta n-a fost lămurit. Luă o bucată de hîrtie şi scrise ipe ea : Iată vîrfurile de fier ale bastonului meu şi moneda de patruzeci de gologani furată de la copilul Gervais. Aruncă o privire în jurul lui. Puse banul şi vîrfurile de fier pe hîrtie. fereastra şi oblonul. cititorul şi-aminteşte că fereastra dădea în stradă. Era o precauţie necesară. Scoase din dulap o cămaşă veche şi o rupse în fîşii. era sigur că bătrîna avea să-l păzească mai bine decît s-ar fi păzit el însuşi. Nu era nici grăbit. Cînd ajunse sus. cînd poliţia a făcut o percheziţie. Era palidă. pe patul în care nu mai dormise de trei zile.

De-abia rostise aceste cuvinte. cînd se iscă un zgomot grozav pe scară. Era o foaie neîndoită. Javert intră. — Poţi să citeşti. oricît de desăvîrşiţi sau de împietriţi am fi. Izbuti să spună doar: — Domnul primar n-ar vrea s-o mai vadă o dată pe biata femeie ? — Nu — spuse el — sînt pe urmele mele. Amîndoi auziră un vuiet de paşi care suiau şi pe bătrîna portăreasă care striga cît putea mai tare şi mai ascuţit: — Domnule. Uşa se deschise. vă jur pe bunul dumnezeu că nici ziua. Să plătească cheltuielile procesului meu şi înmormîntarea femeii care a murit azi. Restul va fi pentru săraci.are tremura. Aşa sînt marile lovituri ale soartei. dar nu putu scoate decît cîteva sunete nelegate între ele. Sora îşi aruncă ochii pe ea. ar putea să mă aresteze în odaia ei şi asta ar tulbura-o. încît uşa. PIÎngea şi tremura. devenise din nou femeie. te rog să-i dai asta preotului. acoperea colţul din dreapta. Odaia era făcută în aşa fel. Ea citi: II rog pe preot să vegheze asupra tot ce las aici. deschizîndu-se. nici seara n-a intrat nimeni aici şi că eu nu m-am mişcat de lîngă uşă ! Un bărbat îi răspunse: — Şi cu toate astea e lumină în odaie. ele ne scot din fundul măruntaielor natura noastră omenească şi o silesc să iasă la iveală. Jean Valjean suflă în lumîn are şi se aşeză în colţul acela. Sora Simplice îngenunche lîngă masă. spuse el. în ziua aceea plină de emoţii. — Soră. Sora voi să vorbească. Jean Valjean recunoscu vocea lui Javert. Se auzeau mai multe voci bărbăteşti vorbind în şoaptă P* coridor şi glasul portăresei care tăgăduia. Călugăriţa. Jean Valjean scrise cîteva rînduri pe o hîrtie pe care o întinse călugăriţei. C 353 .

era veneraţia lui faţă de orice autoritate. — Soră — spuse el — eşti singură în odaia asta ? Trecu o clipă grozavă. — Iartă-mă că stărui — rosti Javert — dar e datoria mea. Minţise de două ori. fecioarele. In faţa lui era sora Simplice. elementul Iui. Le vedea ca pe nişte suflete care înălţaseră un zid între ele şi lume. autoritatea eclesiastica era pentru el cea mai de frunte. vru mai întîi să plece. un bărbat ? Numitul Jean Valjean a evadat. care se deschidea numai ca să lase să iasă adevărul. aerul care îi trebuia ca să poată trăi. nu mai eşti demult pe lumea asta! Te-ai întîlnit în lumină cu surorile tale. Era religios în chip superficial şi corect. O. o călugăriţă o făptură care nu păcătuieşte. una după alta. un zid cu o singură uşă. care nu minţise în viaţa ei. Bineînţeles. şi cu 354 . Minţea. Dar mai avea o datorie care îl împingea puternic înainte. plecă. N-ai văzut în seara asta pe cineva. Rămase şi se hotărî să pună cel puţin o în trebare. Luminarea de pe cămin răspîndea o lumină foarte slabă. sfîntă făptură. II căutăm. Sora ridică ochii şi răspunse: — Da. — Iertaţi-mă ! spuse Javert şi. repede. fără să şovăie. în timpul căreia biata portă reasă crezu că-i vine rău. Javert o văzu pe soră şi se opri uimit. Javert o ştia şi o respecta şi mai mult din pricina asta. ca şi cum s-ar fi jertfit pe sine. Se ştie că substanţa fiinţei lui Javert. Cînd o văzu pe soră. Nu l-ai văzut ? Sora răspunse: — Nu. Pentru el un preot era un spirit care nu se înşeală. Era făcut dintr-o bucată şi nu înţelegea nici obiecţiunea. nici restrîngerea. Se ruga.Călugăriţa nu ridică ochii. salutînd-o adînc. aşa cum era în toate.

Poate că era aceea. Deie domnul ca în rai să-ţi fie socotita minciuna asta ! Cuvîntul surorii a fost atît de hotărîtor pentru Javert. şi poate că în adevăr făcea bine. E drept că. Doi sau trei cărăuşi au depus mărturie mai tîrziu că îl întîlniseră. o reduse la strictul necesar. Fantine fu culcată în întuneric. dumnezeu ştie unde să găsească sufletele. De unde luase cămaşa aceea ? Nu s-a ştiut niciodată. adică la groapa comună. Cum i-a fost patul. despre cine era vorba ? Despre un ocnaş şi o femeie de stradă. şi în care săracilor li se pierde urma. către Paris. un om trecea prin ceaţă. că ducea un pachet şi era îmbrăcat cu o cămaşă de lucrător. Fantine fu deci îngropată în acel colţ al cimitirului unde nu se plăteşte.fraţii tai. Fu aruncată în groapa comună. printre pomi. . Toţi avem o mamă : pămîntul. Fantine fu încredinţată acestei mame. Preotul crezu că face bine. oprind pentru săraci cea mai mare parte din suma pe care o lăsase Jean Valjean. încît nici n-a mai băgat de seamă faptul curios că pe masă fumega o lumînare abia stinsă. Era Jean Valjean. La urma urmei. cu cîteva zile înainte. îngerii. Peste un ceas. printre osemintele care se mai aflau acolo. depărtîndu-se cu repeziciune de Montreuil-surmer. un lucrător bătrîn murise la infirmeria fabricii şi nu lăsase decît o cămaşă de lucru. preotul simplifică înmormântarea Fantinei. încă un cuvînt despre Fantine. aşa şi mormîntul. Din pricina asta. care e al tuturor şi al nimănui. Rămăşiţele ei pămînteşti zăcură în promiscuitate. Din fericire.

P A R T E A D O U A COSETTE .

CARTEA TNTll WATERLOO I CE SE POATE VEDEA VENIND DE LA NIVELLES .

se pomeni în mijlocul unei vîkele. Lăsase în urmă o pădure pe un dîmb. venea de la Nivelles şi se îndrepta spre La Hulpe. Grupul de arbori răzleţi şi foarte verzi. înălţînd drumul şi scoborîndu-l. pe faţada căreia se putea citi: La răscruce de vlnturi. întocmai ca nişte valuri uriaşe. După vreo mie de paşi de la cîrciumă. Mergea pe jos. un morman de araci pentru hamei. o movilă de mărăcini uscaţi lîngă un gard viu. un drumeţ. care năpădesc valea pe o parte a drumului. pe o şosea lată. cel ce povesteşte întîmplarea de faţă. Echabeau. lîngă un fel de spînzurătoare putredă. Cafenea particulară. 4. Trecuse de Lillois şi de Bois Seigneur Isaac. unde se află o apă care trece pe sub bolta unui podeţ din marginea drumului. Spre apus se zărea clopotniţa acoperită cu ţiglă din Braine-I'Alleud. O luase printre două rînduri de arbori. pe care sta scris: Vechea barieră Nr. se afla un han. un plug. pietruită. la marginea drumului. într-o frumoasă dimineaţă de mai. cu o trăsurieă pe patru roţi în faţa uşii. care seamănă cu o oală întoarsă. cu pereţii de nuiele. Acolo. O fetişcană plivea într-o holdă pe deasupra 359 .Acum un an (în 1861). o cîrciumă. nişte var care fumega într-o groapă Pătrată. o scară în dreptul unui şopron vechi. iar la o cotitură de drum lăturalnic. care şerpuia pe nişte dealuri înşirate unul după altul. în dreapta. se împrăştie de partea cealaltă prin livezi şi se îndreaptă cu gingăşie şi fără nici o rînduială înspre Braine-I'Alleud.

căreia zbura. — O ghiulea franţuzească a făcut asta! zise ea. unde văzu. 360 . dintr-o dată. lîngă piro nul ăla. O faţadă fără podoabe domina această poartă : un perete perpendicular pe fafadă ajungea aproape pînă la poartă. II văzu pe călător şi îşi dădu seama la ce se uită. Şi adăugă : Şi ce vezi colo. de la vreo serbare cîmpenească. Pe după coltul hanului. în care se bălăceau un cîrd de raţe. In clipa aceea. Se afla pe cîmpul de luptă de la Waterloo. mai sus. Drumeţul o luă pe acolo. e gaura făcută de una mai mare. — Hougomont. Poarta era încuiată. pesemne al unei reprezentanţii dintr-altă parte. un unghi drept. canaturile se dădură la o parte şi ieşi o ţărancă. gungura în neştire în vîrful unui arbore. în dreptul unei bălti. se pierdea în mărăciniş o potecuţă prost pietruită. adus de vînt. care semăna cu golul unei sfere. In zarea îndepărtată. Drumeţul se aplecă şi se uită cu băgare de seamă Ia piatra din stînga. galben. Drumeţul se ridică. După vreo sută de paşi făcuţi pe lîngă un zid din veacul al XV-lea. destul de mare. Asta n-a stră puns lemnul. printre arbori. prin crengile copacilor trecea un freamăt molcom de primăvară care părea că vine mai degrabă de prin cuiburi decît din văzduh. un afiş mare. făcînd cu ea. Făcu cîţiva paşi şi se uită peste gard. spuse ţăranca. din depărtare. zări un fel de colnic şi pe colnicul ăsta ceva care. ajunse în faţa unei porţi de piatră boltite cu o grindă dreaptă deasupra. o spărtură rotundă. Pe locul dinaintea porţii erau trei grape. în stilul sever al lui Ludovic al XlV-lea. — Cum îi spune locului ăstuia ? întrebă drumeţul. Era o zi însorită. împodobite cu un ciocan vechi şi ruginit. Avea două obloane hodorogite. în poartă. avînd de o parte şi de alta două basoreliefuri. streşinit cu olane puse în muchie. în partea de jos a porţii. printre care creşteau de-a valma toate florile de mai. părea un leu. O păsărică sprintenă. pesemne îndrăgostită.

şi prin care se vedeau pomii unei livezi. care înzestrase şi al şaselea paraclis al mănăstirii din Villiers. Hougomont se prezintă ca un fel de dreptunghi neregulat. Lîngă boltă se deschide într-un zid o altă poartă unghiulară. în plan geometric. care închipuia o boltă. poate. trecu pe lîngă o caleaşca veche de sub un portic şi intră în curte. "Cel dintîi lucru care-i atrase atenţia în curtea asta fu o poartă din veacul al XVI-lea. Aici. ţinînd locul englezilor. Era un castel şi nu mai e decît o fermă. cu un unghi retezat. Aspectul monumental se naşte adesea din ruină. Drumeţul împinse poarta. i-ar fi dat. o fîntînă veche cu lespedea ei şi cu scripetele de fier. cu clădirile şi cu zidul împrejmuitor. Cele patru companii de infanterie de gardă ale lui Gooke au ţinut piept timp de şapte ceasuri unei armate îndîrjite. o capelă cu o clopotniţă mică. un păr înflorit cu ramurile întinse peste zidul capelei — iată cum arăta curtea pe care a visat s-o cucerească Napoleon. Castelul fusese clădit de Hugo. un mînz care zburdă. totul fiind năruit în jurul ei. englezii au fost vrednici de admiraţie. un curcan înfoiat. cea dintâi piedică. Hougomont este HugornOns. o groapă de gunoi. stăpînirea lumii. nişte hîrleţe şi nişte lopeţi. păzită de zidul acesta de pe care se poate trage de-a dreptul în ea. _ Privit pe hartă. E tocmai locul in care se află poarta dinspre miazăzi. din timpul lui Henric al IV-lea. Pentru un cercetător al trecutului. dacă ar fi putut el pune mîna pe ea. cea dintîi împotrivire întîlnită la Waterloo de acest mare pădurar al Europei care se numea Napoleon: cel dintîi nod sub lovitura securii. Această bucată de părmînt. Nişte găini scormonesc cu ciocul în ţărână. cîteva căruţe. Se aude un mîrîit: un dulău îşi arată colţii. Lîngă poarta asta. sire de Şomerei. Hougomont are două porţi: poarta dinspre miazăzi. a caste361 .II HOUGOMONT Hougomont a fost un loc al morţii.

şi care mărgineşte ograda înspre nord. cu două canaturi late. Pe uşorul porţii au rămas vreme îndelungată tot soiul de urme de mîini însîngerate. vălmăşagul adînc al încăierării s-a întipărit aici. parcă se căznesc s-o ia la fugă. în vreme ce brigada Soye abia putu pătrunde niţel pe la sud. spărturile ţipă. Aici se baricadaseră englezii. Impuş362 . Francezii au pătruns înăuntru. unghiuri şi colţuri de echer. iar partea de isus din cărămidă. Este o poartă obişnuită pentru căruţe. copacii aplecaţi. o aripă a castelului. încăierarea pentru această intrare a fost înverşunată. ca la toate fermele.1 lului. Castelul a slujit ca un fel de foişor. Lîngă capelă se înalţă prăbuşită. mai bine zis spintecată. care între timp au fost date jos. dar fără să-l poată lua. găurile sînt ca nişte răni. Acolo a fost ucis Bauduin. In 1815 curtea asta avea mai multe clădiri decît astăzi. alcătuiau un fel de întărituri. dar n-au izbutit să se menţină. Clădirile fermei sînt aşezate în marginea de sud a curţii. grozăvia ei se vede bine. Napoleon trimisese împotriva Hougomontului pe fratele său Jerorne: diviziile Guilleminot. scuturaţi de fiori. viaţă şi moarte. Zidurile sînt în paragină. Poarta dinspre miazănoapte. stă atîrnată pe zid. pe care se mai văd urmele atacului. a fermei. O parte din poarta dinspre nord. şi poarta dinspre miazănoapte. Foy şi Bachelu se opriră aici. S-au nimicit unii pe alţii. dincolo nişte păşuni. pietrele se năruiesc. singura urmă ce mai dăinuieşte din castelul de la Hougomont. aproape întreg corpul de armată al Iui Reille intră în luptă şi fu sfărâmat: ghiulelele lui Kellermann se irosiră toate în faţa acestui eroic colţ de cetate. dă spre fundul ogrăzii. sfărâmată de francezi. Viforul bătăliei stăruie încă în această ogradă . e tăiată pătrat într-un zid a cărui temelie e de piatră. Sînt patru scînduri bătute în două grinzi. spartă de către francezi şi căreia i s-a pus altă bucată în locul tăbliei spînzurate pe zid. Unele dintre ele. iar capela ca citadelă. parc-a fost ieri. Brigada Bauduin izbuti să străpungă Hougomontul pe la nord. făcute din scînduri de ţară.

pe urmă izgoniţi. uşa a ars. englezii le tăiaseră pe cele de jos. Focul i-a mistuit picioarele. prin ferestrele zăbrelite. infanteriştii englezi stătuseră la pîndă în aceste încăperi. seamănă cu interiorul unei scoici sfărîmate. jos. astupată c-un braţ de fîn. un crucifix mare de lemn. Stăpîni o clipă pe capelă. o veche cercevea cu toate geamurile sparte: aşa e capela. din podurile hambarelor. din dosul zidurilor. Cu toate astea. în care domneşte iarăşi liniştea. francezii i-au dat foc. »»l. a fost un adevărat cuptor. pe cea dinţii se află săpat chipul unui trident. pe uşă. Patru pereţi văruiţi. din care nu i se mai pot vedea decît cioturile înnegrite. prin toate crăpăturile dintre pietre. prin toate ochiurile ferestrelor.caii din toate părţile. două ferestre arcuite. într-un colţ. De prin 1815 a început să crească prin mijlocul scării. gloanţelor le-au răspuns prin foc. Flăcările s-au întins peste tot în această dărîmătură. altarul a rămas în picioare. Mai sînt acolo şi doi copaci bătrîni. se văd încăperile dărăpănate ale unui grup de locuinţe din cărămidă . deasupra crucifixului. Lingă altar se află pironită o statuie din lemn a sfintei Ana. celălalt. Ea are două caturi. S-au măcelărit în capelă. din fundul pivniţelor. francezii aduseseră snopi de nuiele şi dăduseră foc zidurilor şi oamenilor. unul e uscat. Vreo zece itrepte sînt încă prinse de zid. scara în chip de spirală. albastre. asediaţi pe această scară. cu trunchiul ciuruit. dar Hristosul de lemn n-a fost scrumit de flăcări. Restul pare o falcă fără dinţi. o ferestruică pătrată. la care nu se poate ajunge. I 363 . e ciudat. pe urmă s-a stins. pus pe-o temelie de piatră necioplită. capul pruncului Isus a fost retezat de o schijă. Treptele astea. făcute morman în nişte urzici. prin toate gîrliciurile. o uşă în faţa altarului. din veacul al XV-lea . înghesuiţi pe treptele de sus. Interiorul. Nu s-a mai slujit aici de la măcel. O 85 . podelele au ars. un altar din lemn nelucrat. crăpată de sus pînă jos. In aripa surpată.MiaersMm. se ţin bine la locul lor. Sînt lespezile mari. înverzeşte în aprilie.

Din această fîntînă scotea el apă. II scoaseră din ascunzătoarea sa şi. Guilîaume van Kyisom rămăsese la Hougomont „să păzească castelul" şi se pitulase într-o pivniţă. uşor de recunoscut. Dar din ce pricină nu se mai scoate apă din ea ? Pentru că e plină de schelete. prin lovituri cu latul isăbiei. Pe urmă. ne arată locul unde au fost acele biete tabere pline de groază.minune. ţăran din Hougomont. Naţiunile se ocărau aici unele pe altele. Se găsesc şi cîteva nume franţuzeşti cu semne de exclamare: semne de rnînie. La 18 iunie 1815 familia lui a fugit şi s-a adăpostit în pădure. Pădurea din jurul mănăstirii Villiers a ascuns timp de cîteva zile şi nopţi pe toţi aceşti nefericiţi fugiţi de la casele lor. Moartea are felul ei de a întuneca biruinţa şi ea • face ca după glorie să urmeze ciuma. Li se făcuse sete. Ultimul om care a scos apă din această fîntînă a fost Guillaume van Kylsom. Chiar de la uşa acestei capele a fost ridicat un cadavru care ţinea în mină o secure. care era grădinar acolo. In curta sînt două. După bătălie toată lumea se grăbea să îngroape cada vrele. Lîngă picioarele lui Hristos se poate citi acest nume: Henquinez. Şi astăzi încă anumite urme. Englezii dădură peste el. Copilul Isus cu capul retezat n-a avut norocul Hristosului de lemn. Peretele a fost văruit din nou în 1849. Marques tj Marquesa de Altnagro (Habana). altele: Coride de Rio Maior. se vede în stînga o fîntînă. spun cei de prin partea locului. Era cadavrul sublocotenentului Legros. Fîntîna era adîncă: au făcui dintr-însa a° 364 . Fîntîna din care s-au adăpat atîţia morţi trebuia să moară şi ea. luptătorii îl siliră pe omul ăsta înspăirnîntat să-i servească. Guillaume le dădu să bea. Pereţii sînt plini de iscălituri. Te întrebi: de ce nu mai are fîntîna asta găleată şi lanţ ? Pentru că nu se mai scoate apă din ca. cum sînt trunchiurile bătrîne ale arborilor arşi. Tifosul e un adaos al izbînzii. La ieşirea din capelă. Mulţi au băut acolo înghiţitura lor cea din urmă. pierdute în fundul hăţişurilor.

Fîntîna nu are ca faţadă lespedea lată. jumătate din piatră. Pe ^°prea multă grabă. Cea de-a patra latură e deschisă. Aveam trei ani. între ruinele acestea. Ne-au dus în pădure. casa fermei. O femeie cu părui cărunt ne spune : ^ ~~ Erarn aici. mort de multă vreme. albastră.mînt Au fost aruncaţi acolo trei sute de morţi. De jur împrejurul fîntînii. are forma unei cruci. O casă. Cînd te apleci. toată partea de jos a zidurilor e acoperită de urzici. Nu mai există nici găleată. Lîngă tăbliţa frumoasă a unei încuietori gotice uşa are un mîner de fier în chip de trifoi. aşezat de-a curmezişul. Uşa ei dă spre curte. năpădit de întunecime. Bunicul familiei care locuieşte aici era fostul grădinar van Kylsorn. nici lanţ. io ră nu Se zice spune La ii"25+ mine mă 365 ii » i . Apa de ploaie se strînge aici şi din cînd în cînd cîte o pasăre din pădurea din apropiere coboară să bea. Pe-acolo se scotea apa. nici scripete. aproape rotundă. Trei ziduri. pe urmă îşi ia din nou zborul. îndoite ca laturile unui paravan şi închipuind un turnuleţ pătrat. Fierăria. In clipa cînd locotenentul hanovrez^Wilda a apăsat pe mîner ca să se adăpostească în fermă. care par nişte oase mari. Zidul din fund are un fel de spărtură. e încă locuită. In locul lespezii albastre e o grindă de care se sprijină cinci sau şase butuci de lemn noduroşi şi ţepeni. un soldat francez din geniu i-a retezat mîna cu o lovitură de secure. Surorii mele mai mari 11 era frică şi plîngea. jumătate din cărămidă. Oam Erau noapteaJ iurmătoare s-au auzit că în oaref morţi cu toţii ? Legenda A din fîntînă glasuri stinse cennd ajutor. care slujeşte ca un fel de margine tuturor fîntînilor din Belgia. Fîntîna a rămas stingheră în mijlocul ogrăzii. privirea ţi se pierde într-un cilindru adînc de cărămidă. o înconjoară din trei părţi. care sprijină zidul din dreapta. pesemne o gaură de obuz. dar mai există jgheabul de piatră care slujea pentru scurgerea apei. Turnulejul avea un tavan din care n-au mai rămas decît bîrnele.

numai dărîrnături şi bălării. şi trăgeau de-acolo. Urcăm vreo cîteva trepte şi. Un stîlp sfărîmat zace pe parapet întocmai ca un picior rupt. din grădină. Eu făceam ca tunul şi ziceam: „Bum. neavînd alt adăpost decît tufele de coacăze. î n dreapta. ceilalţi sînt trîntiţi în iarbă. şase contra două sute. Au mai rămas în picioare patruzeci şi trei de stîlpi. curajoşi. Acolo. Aproape toţi sînt ciuruiţi de proiectile. nemaiputînd să scape. plantată cu coacăze. clădirile castelului şi ale ferm ei . un gard vi u. Cele treizeci şi opt de metereze făcute de englezi la înălţimi deosebite se vad şi azi. Intîi intri în grădină. Toţi puneau urechea la pămînt ca să asculte. încolţiţi şi alungaţi ca nişte urşi în vizuină. In dreptul celui de-a! şaispreze1 Arhitect-peisagist din secolul a! XVII-lea. Partea întîi e o grădină . Hanovrezii se urcaseră pe balustradă. î n fund. Este alcătuită din trei părţi: am putea spune chiar din trei acte. 2 Infanterişti de elită (în armata franceză dinainte de 1870). iar a treia o pădure. în stilul franţuzesc dinaintea lui Lenotre'. dintre care una era înarmată cu carabine. ajungem în livada propriu-zisă. mărginită de stîlpi învoiţi. o mie cinci sute de oameni au fost seceraţi în mai puţin de un ceas. E în pantă. Toate aceste trei părţi au o împrejmuire comună : spre intrare. între altele. Zidul pare gata să reînceapă lupta. A amenajat. cel din fund e din piatră. dincolo de livadă. parcul palatului din Versailles. răspunzînd de jos. ţinură piept un sfert de ceas pînă să fie răpuşi. In partea de sus a stîlpilor sînt nişte globuri care par ghiulele de piatră. Voltijorii.ţinea mama în braţe. pe locul ăsta de cîţiva stînjeni pătraţi. In grădina asta. bum !" 0 poartă a ogrăzii. un zid. dă în livadă. Zidul din dreapta e din cărămidă. în stî nga. un alt zid. e plină de buruieni şi se sfîrşeşte cu o terasă monumentală de piatră. astăzi. Livada e înfricoşătoare. partea a doua e livada. 366 . cum am mai spus. O grădină seniorală. pătrunseră şase voltijori 2 din I-iul regiment de infanterie şi. primiră lupta cu două companii hanovreze.

legat cu un bandaj de paie şi de humă. scoborîtor al unei familii franceze care s-a refugiat după revocarea edictului de Ia Nantes'. In mai livada se înviorează ca oricare alta. Elveţia ?! Prusia. silindu-i pe trecători să plece capul. Toată pajiştea de-aici a fost scăldată în sînge. Nu sînt metereze decît în zidul dinspre miazăzi. livada a fost cucerită. Zidul ăsta era acoperit în afară de un gard viu. Lîngă el se încovoaie un măr bătrîn. crezură că 'nu e 'vorba decît de un gard viu. obstacol şi capcană. culcat la pămînt şi care înverzeşte. un potop de şrapnele şi de gloanţe. a fost nimicit. cu infanteria engleză în spatele lui. Aşa a-nceput VVaterloo.i Frsnţs. Alături. refugllndu-se în Anglia. Olanda. N-a rămas unul să nu fi fost lovit de-un glonţ sau de-un şrapnel. îl trecură şi dădură peste zid. S-au dat lupte corp la corp pe sub copaci. Partea din afară a zidului. Neavînd scări. în afară de Paris şi alte cîtev* rll i fflar'' EdictuI a fost revocat în 1685 de Ludovic al XlV-Iea. Cu toate acestea. prin care se corda protestanţilor libertatea cultului. pe acolo se dădea atacul principal. Aproape toţi merii sînţ gîrboviţi de bătrîneţe. foarte înalt. sub un arbore înalt. brigada Soye fu nimicită aici. francezii ajunseră în faţa lui. cu cele treizeci de metereze vărgînd foc toate deodată. s-a prăbuşit generalul german Duplat. alcătuit din şapte sute de oameni. Un batalion din Nassau. Printre bălării se vede un trunchi de copac scos din rădăcină. pe care se usucă rufele. deasupra aleelor atîrnă nişte frînghii din păr de cal. iar piciorul ţi se înfundă în muşuroaie de eîrtiţă.Sute de mii de protestanţi (calvinist!) au pa«ton. Edict dat tn 1598 de regele Franţei Henric al IV-lea. Livada e plină de scheletele arborilor morţi. 1 367 ■ilîite . Cresc aici gălbenele şi părăluţe. bolnav.l ea S e află două morminte engleze de piatră. o pasc caii de plug. asupra căruia fuseseră concentrate cele două baterii ale lui Kellermann. francezii s-au căţărat cu unghiile. iarba e înaltă. umbli prin paragină. Ia cererSsH »iStente aIe lezuitiIor. e ciuruită de gloanţe. Maiorul Blackrnann s-a rezemat de el cînd şi-a dat sufletul.

Tendinfa aceasta. şi chiar puţin mai înainte de epoca în care începe acţiunea povestită în partea întîî a lucrării de faţă. Duplat ucis.)« . dacă doriţi. Dacă n-ar fi plouat în noaptea de 17 spre 18 iunie 1813. Pentru ca Waterloo să fie sfîrşituî Austerlitzului. măcelăriţi. de sînge german şi de sînge francez. infanteria engleză mutilată. n-a putut începe decît la l Atragem atenţia cititorilor asupra caracterului neştiinţîfic pe care-I capătă ia Victor Hugo interpretarea faptelor istorice. o fîntînă plină de cadavre. Foy rănit. un rîu de sînge englezesc. ciopîrţiţi. daţi-rni trei franci şi vă povestesc ce-a fost la Waterloo!" UI 18 IUNIE 1815 Să ne întoarcem puţin în urrnă (e un drept al povestitorului) şi să ne oprim iarăşi asupra anului 1815. providenţa n-a avut nevoie decît de un pic de ploaie. pentru ca un ţăran să-i poată spune astăzi unui trecător: „Domnule. I" general pentru aşa-numitii fatalişti In interpretarea fenomenelor istorice (n. Bauduin mort. regimentul din Nassau şi regimentul din Brunswick nimicite. douăzeci de batalioane franceze din cele patruzeci ale corpului lui Reille decimate. Blackmann ucis. Cîteva picături de apă rnai mult sau mai puţin au adus prăbuşirea lui Napoleon. trei mii de oameni trecuţi prin foc şi sabie. este tipică pentru mtiîţi dintre gînditorii premarxiştl. r. un nor care s-a ivit atunci fără nici un rost în acel anotimp pe cer a fost de ajuns ca să doboare o lume.Corbii se rotesc printre crengi. împuşcaţi — numai în dărîmătura asta din Hougomont. şi toate astea. măcelul. In fund se află o pădurs plină de viorele. Bătălia de la Waterloo (şi asta i-a dat Iui Blucher timpul necesar ca sa sosească). focul. viitorul Europei ar fi fost desigur cu totul altul'. carnajul. amestecate cu îndîrjire. ele a atribui faptelor întîmplătoare un caracter determinant In dezvoltarea vieţii sociale.

zdrobirea şi împrăştierea maselor. Tirul făcea parte din geniul său. Localitate ^e Pe coasta mediteraneană a Egiptului. Acţiunea a început la şase dimineaţa. l-a făcut de neînvins. în faţa căreia ^ota engleză a nimicit Ia 1 august 1798 flota franceză care-l transportase apolcon Bonaparte şi armata sa expediţionară la gurile Nilului. începea şi sfîrşea bătăliile cu tunul. Hărţuia fără încetare punctul slab cu şrapnele. A concentra toată artileria asupra unui singur pUnct — iată cheia biruinţelor saje. a lovi fără încetare — şi sarcina asta i-o încredinţa ghiulelei. unită cu geniul. pentru ca artileria să se poată mişca. pe acest încruntat atlet al încăierării războinice. Wellington nu avea decît o sută cincizeci de guri de foc. Metodă de temut şi care.ceasurile unsprezece şi jumătate. spulberarea regimentelor. Inchipuiţi-vă un teren uscat şi artileria putînd să se mişte. deci cu trei ceasuri înainte de atacul prusac. în vremea aceea. Care-i partea de vină a lui Napoleon în pierderea acestei bătălii ? Poate fi oare învinovăţit cîrmaciul de naufragiu ? Nu cumva neîndoiosul declin fizic al lui Napoleon se agrava. Napoleon era ofiţer de artilerie şi vedea totul sub acest un crhi \în esenţă. spargerea fronturilor. Socotea strategia generalului duşman drept o cetăţuie şi o bătea cu tunui. ictorie a Iu i Napoleon asupra turcilor (1799). cu cît se bucura şi de superioritatea numerică. De ce? Pentru că ămîrttul era moale. pe cînd Napoleon avea două sute patruzeci. Toate 'planurile sale de luptă sînt făurite numai în funcţie de proiectil. A fost nevoie să se aştepte pînă se va usca puţin. Bătălia ar fi fost cîştigată şi terminată la ora două. prin vreo zdruncinare lăuntrică ? h ei douăzeci de ani de războaie sleiseră oare deopotrivă tăişul ca şi teaca. spunea ' . sufletul ca şi trupul ? începuse oare . acest strălucit căpitan era acelaşi om care w raportul către directorat asupra Abukirului'. totul se reducea pentru el la a lovi. a lovi. Străpungerea careurilor. La 18 iunie 1815 el se bizuia cu atît mai mult pe artilerie. vreme de cincisprezece ani. .Ufia dintre ghiulelele noastre a ucis şase oameni".

să cucerească Bruxelles-ul. era oare atît de buimăcit incit să ducă în prăpastie furtunoasele sale legiuni ? La patruzeci şi şase de ani să fi fost el cuprins de o supremă nebunie ? Acest conducător titanic al destinului nu mai era decît un mare rătăcit ? Nu sîntem de această părere. lucru grav pentru un general. Să pornească de-a dreptul asupra centrului liniei aliate. să-l frîngă în două. Se înţelege de la sine că nu avem pretenţia să facem aici istoria bătăliei de la Waterloo. după mărturia tuturor. Pe urmă. a nu mai deosebi marginea care se năruie a prăpăstiilor ? Nu mai simţea apropierea catastrofelor ? El. iar aripa prusacă spre Tongres. geniul acesta se întuneca ? Se lăsa oare cuprins de mînie.să-l stingherească pe căpitan veteranul ? Intr-un cuvînt. aşa cum au socotit mulţi istorici de seamă. să facă o spărtură la duşman. Asta urmărea Napoleon în această bătălie. pe care i-am putea numi uriaşi ai acţiunii. pozitivi. a nu mai presimţi cînd i se întinde o cursă. o capodoperă. de la înălţimea carului său cu fulgere. să nu-şi mai dea seama de primejdie ? Există oare la categoria asta a oamenilor mari. scopul nostru nu este des370 . să pună mîna pe Mont-SaintJean. Planul său de luptă era. care altădată cunoştea toate căile îzbînzii şi care. ca să-şi ascundă sie însuşi propria sa slăbiciune ? începea să se clatine sub amăgirea unui îndemn spre aventură ? Ajungea. pentru oameni ca Dante şi ca Michelangelo. a îmbătrîni înseamnă a creşte. o vîrstă de miopie a geniului ? Bătrîneţea nu are nici o înrîtirire asupra geniilor idealiste . pentru cei ca Hanibal şi ca Bonaparte — însemnează oare a da înapoi ? Să fi pierdut Napoleon adevăratul simţ al biruinţei ? Să fi ajuns a nu mai fi în stare să-şi dea seama de primejdie. să-l arunce pe german în Rin şi pe englez în mare. va vedea. să împingă aripa britanică spre Hal. una dintre întîmplările care au dat naştere dramei pe care o istorisim. să reducă pe Wellington şi pe Blucher la două frînturi. deşi se leagă de această bătălie. ţi le arăta cu un gest suveran.

piciorul din dreapta e drumul spre Genappe. Acolo a fost aşezat leul. Piciorul din stînga al literei A e drumul spre Niyelles. noi nu sîntem decît un martor de la distanţă. noi judecăm cum judecă poporul. acest acuzat misterios. acest naiv judecător. la Waterloo. IV A Cei care doresc să-şi închipuie exact bătălia de la Waterloo n-au decît să facă. după părerea noastră."erea eî. un lanţ de întîmplări neprevăzute îi covîrşeşte pe cei doi mari căpitani. Cît despre noi. acolo se află Reille împreună cu Jerome Bonaparte. pe pămînt. punctul din dreapta de jos este Belle-Alliance. un A mare. Exact în mijlocul liniuţei se află punctul "nde s-a spus cuvîntul hotărîtor al bătăliei. care ar putea să justifice un sistem. Puţin mai jos de punctul unde "niuţa lui A întîlneşte şi taie piciorul din dreapta e Haie-Sainte. nu avem nici experienţa militară. care. acolo e Wellington. nu avem dreptul de-a înfrunta în numele ştiinţei o întreagă înlănţuire de fapte în care se găseşte fără îndoială şi un element amăgitor. îi lăsăm pe istorici să se certe. iar dacă-i vorba de soartă. iiniuţa dintre ele e drumul desfundat de la Ohain la Braine-l'Alleud. un cercetător aplecat pe-acest pămînt frămîntat cu sînge omenesc. iar dintr-un alt punct de vedere de către o pleiadă întreagă de istorici. simbolul involuntar al eroismului suprem al gărzii imperiale 37! . un trecător ne aceste meleaguri. de altminteri. în gînd. acolo se află Napoleon. nici priceperea în materie de strategie. socotind poate aparenţele drept realităţi. a fost făcută — şi făcută în' chip magistral — dintr-un punct de vedere de către Napoleon însuşi. punctul din stînga de jos e Hougomont. Vîrful literei A este Mont-Saint-Jean.

iar cea franceză era în vale. Cu un an mai înainte. e podişul Mont-Saint-Jean. Două oştiri duşmane pe un cîmp de luptă sînt ca doi luptători care se iau la trîntă. o surpătură de pămînt. comandantul care poartă răspunderea e nevoit să cerceteze cel mai mic pîlc de arbori şi să adîncească cea mai neînsemnată cută de teren. un tufiş devine un punct de sprijin. cu ocheanul în mînă. Fiecare caută să-l pună jos pe celălalt. De aceea. Cît despre cîmpia propriu-zisă. Ar fi de prisos să-l descriem aici pe Napoleon călare. colţul unui zid este un meterez. Aripile celor două armate se întindeau spre dreapta şi spre stînga drumurilor dinspre Genappe şi Nivelles. Toată bătălia s-a desfăşurat pentru stăpînirea lui. d'Erlon — ţinîndu-i piept lui Pieton. o potecă aşezată de-a curmezişul.Triunghiul din vîrful literei A. închipuiţi-vă o bucată întinsă de pămînt. pe colina de la Rossomme. Mai sus de vîrful lui A. în spatele podişului MontSaint-Jean. o pădure. în zorii 372 . Cel ce iese din cîmpul de luptă pierde bătălia. Se folosesc de tot ce le iese înainte. pe cînd Napoleon se afla la strîmtoare. Wellington o cercetase cu prevăzătoare agerime de minte pentru eventualitatea unei mari bătălii. cuprins între cele două picioare şi liniuţă. un regiment o ia la fugă. o rîpă. pot opri pe loc călcîiul acestui uriaş care se numeşte o armată şi să-l împiedice să dea înapoi. pentru duelul din ziua de 18 iunie. negăsind nici o cocioabă în spatele căreia să se adăpostească. Armata engleză era pe înălţime. i a r toate laolaltă urcă spre Mont-SaintJean şi se înfundă în pădure. Pe locul acesta. cunoscută astăzi sub numele de Gîmpia de la Waterloo. Cei doi generali cercetaseră cu luare-aminte cîmpia de la Mont-Saint-Jean. iar Reille — ţinîndu-i piept lui Hill. se află pădurea Soignes. fiecare cută domină cuta următoare. Wellington se simţea la largul său. foarte accidentată. o diferenţă de nivel.

n. ea are acea caracteristică dumnezeiască şi ciudată că.). ne calul alb eu valtrapuri de catifea purpurie.e. cu reverul alb acoperind decoraţia. Multă vreme figura aceasta a stat în plină lumină. Cu profilul său liniştit sub chipiul şcolii din Brienne. cu cizmele de călărie trase peste ciorapii de mătase. din acelaşi om ea face două năluci deosebite. cucerit de Alexandru. I-a văzut toată lumea. una din eapitale. asta din pricină că cei mai mulţi dintre eroi răspîndesc o anumită negură de legendă care întunecă adevărul. Referire la distrugerea Ierusalimului de către Titus. o asmute pe una împotriva celeilalte şi o nimiceşte. cu haina-i lungă ascunzînd epoleţii.e. oraş în Mesopotamla. osîndită de alţii. încătuşarea Romei îl micşorează pe Cezar 2 . aşterne adeseori umbră acolo unde mai înainte străluceau raze. în uniforma verde. pe un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. fiind lumină şi tocmai pentru că e lumină. aclamată de unii. cu cordonul roşu îndoit sub vestă. pinteni de argint. ^ Aluzie !a jefuirea Babilonului. Pîngărirea Babilonului îl micşorează pe Alexandru'.n. tn anul 70. Nimicirea Ierusalimului ÎI micşorează pe Titus 3 . purtînd în colţuri litera N cu coroană şi cu vulturi. E o nenorocire pentru om să lase pe urma lui o pată de întuneric care-i seamănă. 373 . Dar acum se face ziuă şi istoria îşi spune cuvîntul. fiul împăratului roman vesnasian. înainte de a-l descrie noi. Tirania îl urmăreşte pe tiran.'lei de 18 iunie 1815. De-aici rezultă o măsură mai dreaptă în preţuirea definitivă a popoarelor. Lumina aceasta care se numeşte istorie e nemiloasă. în «1 2T.e imperiului persan. cu pantaloni de piele. spadă de la Marengo — toată figura asta a celui din urmă Cezar e vie în mintea tuturor. adîncurile întunecate ale despotului se războiesc cu strălucirea orbitoare a marelui căpitan. regele Macedoniei. Aluzie la dictatura de scurtă durată a lui [uliu Cezar (secolul I I.

hotărîse să aştepte pînă ce bateriile înhămate vor putea să se mişte şi să galopeze în voie. Plouase toată noaptea. nici o mişcare — mai ales în văile dinspre Papelotte — n-ar fi fost cu putinţă.V „QUID OBSCURUM"' AL BĂTĂLIILOR Cunoaştem cu toţii partea întîi a acestei lupte. Nu mai era întîlnirea de la Austerlitz. După tnfrtngerea de la Waterloo 8-a refugiat în Elveţia. cum am mai spus. dar pentru englezi mai mult decît pentru francezi. A luat parte şi s-a distins tn mal toate cam paniile lui Napoleon. de pe chingile cailor noroiul picura în stropi. dar a fost prins. iar Ney 2 împinse aripa dreaptă franceză împotriva aripii stîngi engleze. poate chiar cu mai multă înverşunare decît ar fi vrut împăf&tul. la început tulbure. generalul englez Colville se uită la ceas şi văzu că era ora unsprezece şi treizeci şi cinci de minute. In clipa cînd se auzi cea dintîi lovitură de tun. Napoleon. Lupta începu tîrziu . şovăitoare. făcînd aşternut sub roţi. i-a părăsit tn anul următor cu o bună parte din trupe. Trecut d» partea Burbonllor In 1814. împingînd brigada Quiot înspre Haie-Sainte. avea obiceiul să ţină toată artileria în mină. apa se strînsese ici şi colo în gropile cîmpului ca în nişte căldări. n-ar fi acoperit urmele. împotriva Hougomontului. Dar soarele nu răsări. judecat }1 tondaranat Ia moarte. 2 Mareşal al Imperiului. cînd într-altul al bătăliei. îndoielnica. pe alocuri convoaiele de căruţe se înfundaseră pînă în osie. uşurtnd restabilirea imperiului. dacă grîul şi secara. ca pe un pistol. de către aripa stîngă franceză. Bătălia fu începută cu înverşunare. ţintindu-l cînd într-un punct. Napoleon atacă în acelaşi timp centrul. plină de ameninţare pentru arnîndouă armatele. care se sprijinea pe Papelotte. 1 Acel eeva obscur (în original tn limba latină). pămîntul fusese desfundat de atîta ploaie. pentru asta trebuia să răsară soarele şi să usuce pămîntul. 374 . culcate la pămînt de această gloată de căruţe în marş.

un miraj ameţitor. care puteau sosi dintr-un moment într-altul. Haie-Sainte căzu. Atacul aripei drepte franceze. să taie drumul spre Bruxelles. atacul acesta reuşi. dacă cele patru companii de gardă engleze şi vitejii belgieni din diviziile Perponcher nu şi-ar fi păstrat cu tărie poziţiile. bătălia începu să şovăie. Infanteria engleză. ca puşcaş. Şi planul ar fi izbutit. există un răstimp întunecat. era serios. de-acolo spre Brainel'Alleud. s-au dovedit mai ales foarte buni trăgători. soldatul se simte. să-l împingă pe Wellington spre Hougomont. lucru ce l-a nemulţumit pe Wellington. Papelotte fu luat. săculeţele de la centură fluturînd cu curelele 375 . lăsat întrucîtva de capul lui. mijlocul bătăliei e întrucîtva nelămurit. făcînd parte din punctul înnourat al încăierării. erau alcătuite în mare parte din recruţi. îndreptat asupra punctului Papelotte. apoi spre Hal — nimic mai limpede. ca să spunem aşa. Cu excepţia cîtorva incidente. Un amănunt ce trebuie reţinut. Aceşti soldaţi tineri s-au purtat eroic în faţa temutei noastre infanterii. După ce Haie-Sainte căzu. Se întuneca.negură se desluşeau azuirj uriaşe. să stăvilească trecerea prusacilor. In cuprinsul acestei zile. între amiază şi ceasurile patru după-masă. să dea peste cap stînga engleză. în loc să-şi îngrămădească trupele acolo. au ştiut să iasă vitejeşte din încurcătură. Infanteria aceasta de ucenici a luptat cu însufleţire. se putu mărgini să trimită pentru întărire doar patru companii de gardă şi un batalion din Brunswick. recruţii aceştia au arătat că au ceva din spiritul inventiv şi din înverşunarea soldatului francez. propriul său general. a-l face să se abată spre stînga — acesta era planul. cu toată lipsa lor de experienţă. dichisul de campanie Pe vremea aceea.Atacul dezlănţuit împotriva Hougomontului era oarecum simulat. căciulile Cu PamP°ane. astăzi aproape necunoscut. A-l atrage acolo pe Wellington. astfel încît Wellington. In. să ia cu asalt Mont-Saint-Jean. şi în special brigada lui Kempt.

luminişurile îşi schimbă locul. leduncile cu cartuşe. cizmele roşii cu zeci de cute. Linia de luptă pluteşte şi şerpuieşte ca un fir. 376 . regimentele — înaintînd sau dînd înapoi — alcătuiesc capuri sau golfuri. te uiţi bine — nu mai e nimic.încrucişate. valuri de sînge curg fără socoteală. 2 General francez. Ceva dintr-o furtună se amestecă totdeauna într-o bătălie. batalioanele sînt un fel de dîre de fum. toate aceste stînci se mişcă fără încetare unele în faţa altora. creatorul unor tipuri perfecţionate de tunuri de care s-a servit Napoleon. Un anumit punct al cîmpului de luptă înghite mai mulţi luptători decît altul. quid divinum 3 . cutele întunecoase înaintează şi se retrag. cele două planuri ale celor doi conducători intră unul într-altul şi se deformează unul pe altul. scoţienii cu genunchii goi şi cu pleduri cadrilate. goneşte. infanteria aproape neagră din Brunswick amestecată cu infanteria stacojie din Anglia. cavaleria uşoară hanovreză cu căşti lunguieţe de piele. suflă un vînt ca de mormînt. care împinge. ciocnirea maselor înarmate aduce unele răsturnări ce nu se pot prevedea. dolmanele husarilor. cînd se trece la acţiune. Fiecare istoric scoate oarecum ceea ce-i convine din acest vălmăşag. soldaţii englezi avînd în locul epoleţilor nişte colaci mari. ale grenadirilor noştri — toate acestea alcătuiau tablouri vrednice de Salvator Roşa '. cu benzi de aramă şi cu penaj roşu. albi şi rotunzi. acel ceva divin (în origina! fn limba latinii). Cheltuieli neprevăzute. umflă şi risipeşte aceste 1 Pictor italian (1615—1673). chipiurile grele împodobite cu găitane. Eşti silit să arunci acolo mai mulţi soldaţi decît aveai de gînd. Parcă era ceva acolo. în locul artileriei vine cavaleria. iar nu linii strategice bune pentru Gribeauval 2 . ghetrele mari. Oricare ar fi socotelile generalilor. 3 Acel ceva obscur. renumit prin coloritul intens 5I variat al pînzeîor sale. frontul armatelor se încreţeşte ca o apă care unduie. mai mult sau mai puţin spongioase. întocmai ca acele terenuri. Quid obscurum. albe. care sug mai repede sau mai încet apa cu care sînt stropite. în locul infanteriei soseşte artileria.

El nu e în măsură să redea decît liniile principale ale luptei. ca să împrumutăm chiar expresia lui Napoleon. bătălia se preciza. se aplică mai cu osebire luptei de la Waterloo.n. în cazul acesta. 377 . şi oricît de conştiincios ar fi. Scriitor militar francez din secolul al XVIN-Iea. prinţul de Orange le striga olando-b'elgienilor : „Nassau. comentariu la Istoria universală a istoricului grec Polibiu (secolul al "■'ea î. Prinţul de Orange comanda armata din centru. VI ORELE PATRU DUPA-AMIAZA Pe la orele patru. Nemişcarea unui plan geometric arată un minut. se re-strînge. A pictat cu predilecţie scene de război. la un anumit moment. între altele. Geometria înşeală. care. se fărîmiţează într-o mulţime de fapte mărunte. A scris.mulţimi sîngeroase. „ţin mai mult de biografia regimentelor decît de istoria unei armate". ^ceruse întăriri lui Wellington. Bătăios şi ca scos din fire. numai înainte!" Hill.. nici un povestitor nu va fi în stare să contureze în chip desăvîrşit forma acelui nor îngrozitor care se numeşte o bătălie.e. slăbit. Asta-l îndreptăţeşte pe Polard 2 să-l contrazică pe Polibiu. Adevărul acesta. istoricul are dreptul netăgăduit de a spune pe scurt. Brunswick. Cu toate acestea. situata armatei engleze era gravă.). In clipa cînd englezii Ie smulseseră francezilor drapelul regiPlct r * ° flamand (1634—1690). Rembrandt e mai nimerit ca stil decît Van der Meulen '. valabil pentru toate marile ciocniri militare. Pieton murise. după-amiază. Ce este o încăierare ? O oscilaţie. minte la orele trei. tot înainte. veridic la amiază. care să cuprindă haosul în pensula lor. nu o zi Pentru zugrăvirea unei bătălii e nevoie de pictori viguroşi. numai uraganul este adevărat. Pieton aripa stîngă. Hill aripa dreaptă. Trebuie să adăugăm că vine întotdeauna o anumită clipă cînd bătălia se schimbă în luptă corp la corp. Van der Meulen.

Centrul armatei engleze. a cincea şi a şasea. purtat de un principe din familia Deux Pont. fncît ghiulelele ricoşau într-însa fără s-o clintească.meritului 105 de linie. Alten — trecut prin sabie. Din batalionul german care-l apăra nu scăpaseră cu viată decît patruzeci şi doi de oameni. o clădire din secolul al XVI-lea atît de solidă. din o mie două sute de cai nu mai rămăseseră decît şase sute. cel mai bun boxer al Angliei. Se pierduseră cîteva drapele. Haie-Sainte căzuse. Haie-Sainte luat. care se afla la Braine-l'Alleud. dragonii cei mari ai lui Ponsomby fuseseră sfîrtecaţi. Şi nodul ăsta rezista mereu. Hougomont rezista încă. De jur378 . Scoţienii cenuşii nu mai existau. printre care unul al diviziei Alten şi unul al batalionului din Lunebourg. Era apărat de locuinţa asta puternică de piatră. Hamilton rănit. trimiţîndu-i acolo pe Hill. Viteaza cavalerie dăduse îndărăt în faţa lăncierilor Iui Bro şi a cuirasierilor lui Travers. Baring fusese scos din poziţie şi dat înapoi. din trei locotenenţi-colonei. Un sergent din infanteria engleză. Gordon murise. de-o formă puţin concavă — foarte înţesat şi foarte compact — avea o poziţie bine întărită. care se afla la Marbe-Braine. dar era în flăcări. nu mai rămînea decît un nod : centrul. francezii ornorîseră în tabăra engleză pe generalul Pieton cu un glon{ în cap. Pentru Wellington bătălia avea două puncte de sprijin: Hougomont şi Haie-Sainte. Stăpînea podişul de la Mont-Saint-Jean. Marsh murise. Hougomont fiind aproape cucerit. care pe atunci făcea parte din domeniile comunei Nivelles şi care se afla la întretăierea drumurilor. fuseseră nimicite. pe vremea aceea foarte anevoios. Wellington îl întări. iar în faţă povîrnişul. fusese omorît aici de un mic toboşar francez. Ponsomby căzuse străpuns de şapte lovituri de suliţă. pe care tovarăşii săi îl socoteau invulnerabil. şi pe Chasse. toţi ofiţerii — afară de cinci — muriseră sau fuseseră prinşi. Mater ucis. Trei mii de luptători se măcelăriseră în această şură. doi erau la pămînt. Două divizii. avînd în spate satul.

Retragerea. O armată n-ar fi putut să se retragă pe acolo fără să se destrame. Englezilor săi. şi cu o brigadă a lui Wincke. al 95-lea. tste cunoscut mal ales prin cartea sa Bătălia de la Waterloo. Artileria lor stătea la pîndă printre buruieni. Această stratagemă. fără îndoială îngăduită în război. regimentele s-ar fi fărîmiţat îndată. le trimise drept întărire Şi ca unităţi de sprijin infanteria din Brunswick. încît Haxo." O 1 Scriitor militar francez (1810—1865). principalul U l H U 8 P 6 n t r Ur t e a I n t t id i p a r t s aa d 0 U Sa r o m a n u I u i " ° l 'i f ° " " H 379 . un batalion din brigada Kempt.împrejurul podişului englezii tăiaseră ici şi colo gardurile vii. Wellington întări centrul cu o brigadă a lui Chasse. croiseră ferestre prin mărăciniş. Avea prin urmare la îndemînă douăzeci şi şase de batalioane. aşezaseră o gură de tun între două crengi. adusă de la aripa dreaptă. după lovitura de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte. contingentul din Nassau. centrul armatei anglo-olandeze se afla într-o situaţie foarte bună. Pus astfel la adăpost şi bine susţinut. combătută de alţii — ar fi fost o fugă în dezordine. regimentelor lui Halkett. care admite asemenea şiretlicuri. Era tocmai vremea cînd lanurile sînt înalte. Artileria s-ar fi împotmolit în mlaştini. „Aripa dreaptă — cum spune Gharras' — fu răsfrîntă înapoia centrului. infanteriei lui Maitland. se culcase în grîul mare. pe atunci învecinată cu cîmpul de luptă şi străbătută de eleşteele Groenendael şi Boitsfort. era atît de bine pusă la cale. la marginea podişului. prieten cu Victor Hugo. în afară de două baricade care închideau drumul spre Nivelles şi Genappe. pe hanovrezii din Kj'elmansegge şi pe germanii din Ompteda. trimis de împărat pe la ceasurile nouă dimineaţa să recunoască poziţiile bateriilor duşmane. Poziţia aceasta nu era ameninţată decît dinspre pădurea Soignes. nu văzuse nimic şi se întoarse să-i spună lui Napoleon că nu se zărea nici o piedică. după părerea multor oameni competenţi — ce-i drept. brigăzii Iui Mitchell. înarmat cu carabine. crenelaseră tufişurile. exilat " Şi el în 1848. precum şi cu divizia Clinton. scoasă de la aripa stîngă.

Ploua cu ghiulele. cu o mie patru sute de cai. Lucrarea nu fusese isprăvită . de la Vittoria şi de la Salamanca ' : „Boys 3 (băieţi!). vandal plin de entuziasm. puteţi da oare înapoi ? Gîndiţi-vă Ia bătrîna Anglie I" Pe la ora patru. căptuşit în grabă cu un strat de saci de nisip şi cu un parapet lat de părnînt. Aghiotantul Gordon căzuse la picioarele lui. l-a cumpărat cu două sute de franci. 380 . Ponsomby distrus.baterie puternică fusese ascunsă după nişte saci de pămînt. n-a fost vreme să fie întărită de jur împrejur. foarte scund. un englez. Neliniştit. Era cealaltă jumătate a acelei cavalerii engleze. ce instrucţiuni şi ce ordine ne lăsaţi dacă veţi fi ucis ?" „Să faceţi ca mine!" îi răspunse Wellington. mai tîrziu. Wellington le striga foştilor săi camarazi de la Talavera. în punctul unde se află astăzi ceea ce se numeşte Muzeul Waterloo. ar fi fost aproape o redută. Deodată. frontul englez începu să se clatine. se afla aşezată îndărătul unui zid de grădină. arătîndu-i un obuz care tocmai exploda. puţin mai sus de vechea moară de la Mont-Saint-Jean. Wellington a fost acolo de un eroism rece. Wellington mai avea într-o vale dragonii de gardă ai lui Somerset. pe drept cuvînt vestită. pe coama podişului. o dată lucrarea terminată. în aceeaşi atitudine. Wellington era călare şi rămase acolo toată ziua. Lordul Hill. nu se mai văzură decît puşcaşii şi artileria . 2 In englezeşte în text. comandaţi de Wellington. ziua se sfîrşea rău. l-a retezat şi l-a luat cu el. Lui Clinton îi spuse laconic: „Să ţineţi piept aici pînă la ultimul om!" De bună seamă. dar stăpîn pe sine. regimentele se adăpostiră 1 Localităţi din Spania în care s-au dat lupte Intre englezi. şi trupele de ocupaţie ale lui Napoleon. rămîne Somerset. puse pe fugă de obuzele şi ghiulelele franceze. sub un ulm pe care. Bateria de care am amintit şi care. ceilalţi dispărură. care există şi azi. îi spuse: „Milord.

i se păru că destinul. VI! NAPOLEON BINE DISPUS împăratul. urmărind fulgerele. Pompeius flebit'. împreună cu Bertrand. era punctual. şi satisfăcut că poate vedea şirul lung al focurilor engleze luminînd întreaga zare. Pompei de data asta poate că nu plîngea. toate clipele acelei nopţi fuseseră dominate în sufletul lui de o bucurie. Nu mai erau de aceeaşi părere. Omul care fusese posomorît la Austerlitz. Zîmbetul suprem e al lui Dumnezeu. Bucuriile noastre sînt plăsmuite din umbră. încă din ajun. Wellington dădea înapoi. 381 26+ . dar nu încape îndoială că Cezar rîdea. Oamenii cu cele mai mari ursite au asemenea nepotriviri. cu toate că era bolnav şi stingherit pe cal de o durere trecătoare. şi fatalistul acesta a 'ost auzit atunci zvîrlind în întuneric aceste cuvinte ciudate: „Sîntem de aceeaşi părere!" Napoleon se înşela. In ziua de 18 iunie 1815. ascultînd bubuitul tunetului. oprise calul şi rămăsese cîtva timp nemişcat. De dimineaţă figura lui de nepătruns zîmbea. „început de retragere!" strigă Napoleon. frontul englez de luptă se ferea. va plînge Pompeius (în limba latina în original). sufletul acesta adînc. de la Frischemont la Braine-l'Alleud.în valea care se încrucişează şi astăzi cu poteca din dos a fermei de la Mont-Saint-Jean. cu mască de marmură. prin furtună şi ploaie. i Aruncător de fulgere. spuneau ostaşii din legiunea Fulminatrix 2 . dealurile din apropiere de Rossomme. era de o strălucire orbitoare. Nu dormise nici măcar un minut. nu fusese niciodată în toane mai bune decît în ziua aceea. la ceasurile unu noaptea. fu vesel la Waterloo. cercetînd călare. se făcu o mişcare îndărăt . Ridet Caesar. ' Rtde Cezar. căruia îi dăduse întîlnire într-o anumită zi pe cîmpia de la Waterloo.

Pe la ceasurile patru. cercetaşii îi aduseră un ţăran.Cercetase întreaga linie a avanposturilor. îşi regăsise însufleţirea de la debarcarea din ziua de 1 martie cînd îi arătă marelui-mareşal pe ţăranul înflăcărat din golful Juan. Am să-i fac prizonieri pe cei şase mii de englezi care au sosit acum la Ostanda !" Vorbea cu aprindere. Ploua cu găleata . carele cu merinde. iată. deseălecase în noroi. auzise tropăitul unei coloane în marş. Spuse: „E ariergarda engleză care e gata s-o ia din loc. ostaşul nu dormise. care se ducea să ocupe poziţia în satul Ohain. era ud şi fă" rnînd. exclamînd : . ţăranul slujise drept călăuză unei brigăzi de cavalerie engleză. ceea ce nu l-a împiedicat pe Napoleon să-i spună 382 .Ai văzut. decît să-i gonesc din urmă !" Dimineaţa. se auzea tunetul. Pe pămînt era tăcere adîncă. nu putuseră să ajungă de dimineaţă . se aşezase peste un maldăr de paie drept covor şi desfăcuse pe masă harta cîmpului de luptă. Sînt mai bucuros să-i dau peste cap. în timp ce împăratul vorbea. oprindu-se din cînd în cînd să stea de vorbă cu sentinelele. doi dezertori belgieni îi raportară că au fugit de la unităţile lor şi că armata engleză e gata de luptă. lîngă pădurea din Hougomont. spunîndu-i lui Soult: „Straşnică tablă de şah !" In urma ploilor de peste noapte. Nici un foc nu se stinsese în tabăra vrăjmaşă. poruncise să i se aducă o masă de bucătărie şi un scaun ţărănesc de la ferma din Rossomme. La trei şi jumătate dimineaţa i se risipise o iluzie : nişte ofiţeri trimişi în recunoaştere îl vestiră că duşmanul nu făcea nici o mişcare.. probabil brigada Vivian. la extrema stingă. „Cu atît mai bine ! exclamase Napoleon. zgomot nu era decît în văzduh. pe malul care face un unghi cu drumul din Plancenoit. La cinci. Armata en gleză dormea. Nimic nu se clintea. împotmolite pe drumuri desfundate. o clipă crezuse că Wellington se retrăgea. La ora două şi jumătate. ne-au sosit întăriri !" In noaptea de 17 spre 18 iunie îşi bătea joc de Wellington : „Nenorocitul ăsta de englez are nevoie de-o lecţie I" spunea Napoleon. Bertrand.

In timpul mesei i se aduse la cunoştinţă că Wellington fusese cu două seri înainte la balul dat de ducesa de Richmond la Bruxelles.i ultimii anl a . Ii plăcea să glumească". care atunci mai avea încă la pălărie cocarda din alb şi roşu presărată cu albine. care spusese: „Wellington n-o să fie atît de prost să vă aş tepte pe maiestatea-voastră !" „Acesta era.vesel lui Ney: „Avem nouăzeci !a sută sorţi de izbîndă !" La ora apt i se aduse împăratului dejunul la care invitase mai mulţi generali. du Jff }iioT şi om P°Htfc francez. A scris nişte Memorii pentru a seral la istoria viejU particulare a Iul Napoleon. In timpul misterioasei călătorii din insula Elba spre Franţa. a publicat în 1817 o descriere a acestei bătălii. luă rîzînd pîlnia şi răspunse el însuşi: „împăratul e sănătos !" Gel ce ştie să rîdă astfel însemnează că e obişnuit cu evenimentele. pe care o purtase pe insula Elba. bricul francez de război Zephir. şi cerîndu-le celor de pe Inconstant veşti despre Napoleon. După dejun. spune Benjamin Constant8. împăratul. îi apuca de mustăţi. întîlnind bricul Inconstant. de care se foloseşte şi Victor Hugo în opera de fată. 2 0Ii er t fn armata imperiului şi aghiotant al Iui Napoleon între 1811 — '814 . felul său de a fi. printre . restauraţiei. 383 . a fost înaintat la gradul de general în timpul celor o sută de zile 5' a luat parte la lupta de la Waterloo . Sub restauraţie a fost unul dintre concatoni opoziţiei liberale. în largul mării. ■ Preţioase Memorii asupra evenimentelor petrecute între revoluţia <"> la 1789 . „Făcea tot felul de glume. A scris romanul Adolphe şi a lăsat. s-a odihnit un sfert de oră. îi trăgea de urechi. spune Fleury de Chaboulon '. Napoleon avusese mai multe asemenea izbucniri de veselie în timpul dejunului de la Waterloo. „împăratul se ţinea numai de pozne cu noi!" spunea unul dintre ei. la 27 februarie. Voioşia asta de uriaş merită să ne oprim puţin asupra ei. războinic aspru cu chip de arhiepiscop. spune Gourgaud 2 . Grenadirilor săi el le spunea „deşcă". „Fondul caracterului său era foarte vesel". de altminteri. pe care se afla ascuns Napoleon. mai degrabă ciudate decît spirituale". spuse : „Balul are loc astăzi!" împăratul îl luase peste picior pe Ney. iar Soult. pe urmă. doi generali se aşe1 Secretar al Iul Napoleon în exilul da pe Insula Elba şi pe timpul celor o sută de zile.

sub apăsarea acelei linişti adînci care premerge oricărei încăierări. şi îndărătul 334 . toată armata — lucru ce pare de necrezut — luase poziţie. cu diviziile pe două linii. e primejdioasă. după cucerirea satului. acoperit cu îarbă. se desfăşurase. de săbii şi de baionete profilate în zare. unde se întretaie drumurile dinspre Nivelles şi Genappe. şi împăratul le dictă ordinea de bătaie. desfăşurîndu-se pe şase linii şi alcătuind. încuraja cu un zîmbet o companie de geniu din corpul I. care există şi astăzi. detaşate în urma ordinului său din cele trei corpuri — al lui d'Erlon. văzînd că. se îngrămădesc admirabilii scoţieni cenuşii cu caii lor superbi. împăratul tulburat exclamase de doua o r i : „Minunat! Minunat!" De la ora nouă pîna la zece şi jumătate. puternică.zară pe maldărul de paie. dînd onorul în răpăit de tobe şi-n sunet de trompete. împăratul îl bătu pe umăr pe Haxo şi-l spuse: „Iată douăzeci şi patru de fete frumoase. cu o foaie de hîrtie pe genunchi. După cîteva clipe de la alcătuirea frontului de lupta. în mişcare. „figura de şase V". pe cinci coloane. văzînd cum defilează cele^ouă baterii de cîte douăsprezece. In toată seninătatea lui n-a avut decît un singur cuvînt de compătimire semeafă. eşalonată. £ o movilă destul de înaltă. cea de Ia ceasurile şapte seara. al lui Reille şi-al lui Lobau — care erau sortite să înceapă acţiunea. plină de bucurie. ca să folosim chiar expresia împăratului. cu condeiul în mină. vastă. care trecu prin fata sa şi pe care o alesese ca să se întărească la Mont-Saint-Jean. într-un loc unde astăzi se află un mormînt măreţ. cu artileria între brigăzi. la stînga sa. A treia oprire. a spus : „Păcat 1" Apoi a încălecat. aşezat la dreapta drumului ce duce de la Genappe spre Bruxelles şi care a fost a doua sa oprire în timpul bătăliei. atacînd Mont-Saint-Jean. a trecut dincolo de Rossomme şi şf-a ales ca post de observaţie un dîmb îngust. dintre BelleAlliance şi Haie-Sainte. cu muzica în frunte. o mare de căşti. generale !" Sigur de izbîndă. La ora nouă. în clipa cînd armata franceză.

speriat. e ruşinos . aproape de pe locul pe care au stat picioarele calului său. mîncate de rugină. legat de şaua unui husar şi care se întorcea la fiecare val de şrapnele. în partea drumului dinspre Genappe. Wellington a exclamat : „Mi s-a schimbat cîmpul de luptă !" Acolo unde se află azi piramida cea mare de pămînt. scormonind în ţărînă. pe care a avut loc ciocnirea dintre Napoleon şi Wellington. 38!) . Aici. ghiulele fărîmate. Ca să-l glorifice. l-au desfigurat. mîncată de oxidul celor patruzeci şi şase de. era o creastă care se pleca într-un povîrniş uşor spre drumul dinspre Nivelles şi pe care se putea merge. culminată de un 'eu. un ţăran duşmănos. împăratul i-a spus călăuzei sale Lacoste. revăzînd cîmpia de la Waterloo. După doi ani. nu mai sînt aşa cum erau Ia 18 iunie 1815. iar istoria. Luîndu-se din acest cîmp al morţii ceea ce trebuia spre a i se ridica un monument. precum şi nişte cioturi vechi de fier. Toată lumea ştie că ondulaţiile terenului felurit înclinat. înăJţimea acestei rîpe poate fi măsurată ?' astăzi după înălţimea movilelor celor două morminte 1 Cu rugină ca o rîie (în original fn limba latină). care se rupeau între degete ca nişte beţe de soc. nu ştie cum să iasă din încurcătură. lame vechi de săbii şi proiectile strîmbe.s-a răpit adevărata sa înfăţişare. Ca şi la Brienne. Scabra rubigine' ! Acum cîţiva ani a fost dezgropat un obuz de şaizeci. nedumerită. rămăşiţele unui gît de bombă. dar dincolo. S-au cules. căutînd să se ascundă în spatele lui: „Nătărăule.căreia se îngrămădise garda într-un povîrniş al cîmpiei In jurul acestei movile ghiulelele ricoşau pe caldarîmul şoselei pînă la Napoleon. care mai era încărcat şi al cărui focos fusese turtit pe suprafaţa bombei. în acest din urmă popas. ai să mori lovit în spate !" Cel ce scrie rîndurile de faţă a găsit el însuşi pe povîrnişul fărîmicios al acestei movile. îi şuierau pe deasupra capului gloanţele şi ghiulelele. era aproape o rîpă. ani. i .

Mulţumită miilor şi miilor de căruţe de pămînt. negustor din Bruxelles. Drumul era atît de îngust cînd intra în Braine-l'Alleud. drumul trecea peste creasta platoului Mont-Saint-Jean între oele două şosele dinspre Genappe şi dinspre Nivelles. ceea ca face ca. ale cărei parapete foarte abrupte se năruiau pe alocuri. folosite pentru ridicarea colinei înalte de o sută cincizeci de picioare şi cu o circomferinţă de-o jumătate de milă. în 1815. încît tunurile engleze nu vedeau sub ele ferma din fundul văii. Se întîmpîau şi accidente. I s-au luat cele două maluri pentru colnicul monumentului. aş a cum arat ă cruce a de pi at ră răm as ă în picioare lîngă cimitir şi pe care se află şi numele mortului : Domnul Bernard Debrye. numai că astăzi e la nivelul cîmpiei. De-a lungul crestei platoului se afla un fel de şanţ cu neputinţă de ghicit de către cineva care s-ar fi uitat de departe. Ce fel de şanţ era acesta ? S-o spunem. în ziua bătăliei. Ascunse amîndouă în nişte cute de teren.mari. satele astea sînt unite printr-un singur drum de vreo leghe şi jumătate. noroiul făcea şi mai anevoios urcuşul. în anumite locuri. ca şi astăzi. pe atunci era un drum adăpostit. în dreapta. mai ales partea dinspre Haie-Sainte. Mormînt francez nu există. şi este şi azi pe cea mai mare parte a lungimii sale. şi nu numai că te poticneai. drumul să fie o adevărată rîpă. din cauza ploilor. dar te şi împotmoleai. Drumul acesta a fost. mormîntul german. încît un trecător fusese strivit de o căruţ ă. Povîrnişul era acolo atît de înclinat. o tranşee. care stăvilesc drumul de la Genappe la Bruxelles: unul. ploile surpaseră şi mai mult malul. mai cu seamă iarna. Braine-l'Alleud este un sat din Belgia. o tranşee adîncă uneori de douăsprezece picioare. Ohain este un altul. era în pantă foarte repede şi greu de urcat. la stînga. 386 ■ . celălalt. intrînd şi înfundîndu-se adesea printre coline ca o brazdă. podişul MontSaint-Jean e astăzi în panta lină şi lesne de urcat. care era centrul bătăliei. mormîntul englez. Pentru Franţa cîmpul acesta e în întregime un mormînt. care trece printr-o cîmpie cu terenul accidentat. La 18 iunie 1815.

uciderea lui Bauduin. scoaterea din luptă a lui Foy. încît un Tran Mathieu Nicaise. şanţ în vîrful coastei şi groapă ascunsă în pămînturi. înnămolirea bateriilor. fură dintre cele mai felurite: rezistenţa Hougomontului. era de nevăzut şi din pricina asta groaznic. Drumul era de adînc pe podişul de la Mont-Saint-Jean. în dimineaţa luptei de Sa Waterloo. negustor La Bruxelles (necltet) Februarie 1637 . răsturnate de 1 Iată inscripţia : DOM Aici a fost strivit Intr-un ceas rău Sub o căruţă Domnul Bernard De Brye. zăpăceala fatală a Iui Guilleminot care nu avusese nici petarde. ce nu putea fi bănuit de nimeni. Avea dreptate: arn văzut şi noi că planul de bătaie pe care îl alcătuise era. mărginind creasta de la Mont-SaintJean. cum arată o altă cruce de piatră. cele cincisprezece piese fără escortă. cerbicia apărării Haie-Saintei. Intr-o zi de bătălie acest drum adăpostit. ur VHI IiMPARATUL PUNE O ÎNTREBARE CĂLĂUZEI LACOSTE Deci. ■ 1 cărei vîrf s-a pierdut în pămîntul desţelenit. nici saci de pulbere. minunat. Napoleon era mulţumit. zidul de neaşteptat de care se zdrobise brigada Soye. Peripeţiile bătăliei care abia începuse. dar al cărei piedestal răsturnat poate fi văzut şi astăzi pe povîrnişul cu iarbă din stînga şoselei dintre Haie-Sainte şi ferma din Mont-Saint-Jean. fusese strivit aici în 1783 de o surpă'tură a malului. într-adevăr.n şi data accidentului: Februarie 1637'.

în ciuda contelui d'Erlon. în clipa în care spărgea cu lovituri de secure poarta Haie-Sainte.Uxbridge în şanţ. înfiorătoarea spărtură pe care ghiulelele o făcură în aceste grămezi de trupe. care se înfundau în pămîntul desfundat de ploi. declaraţiile neliniştitoare pe care le făcuse prizonierul acesta. secerată de gloanţele lui Best şi Pack în mijlocul holdelor. spintecată de Posomby. divizia Marcognet prinsă între cavalerie şi infanterie. ţinea şi poziţia Frischemont-ului şi Smohain-ul. aripa stîngă prost atacată. rănirea acelui Hercule ieşit din şcoala politehnică. cei o mie cinci sute de oameni ucişi în mai puţin de o oră în livada de Ia Hougomont şi cei o mie opt sute de oameni răpuşi în şi mai puţin timp în jurul Haie-Saintei — toate aceste întîrnplări furtunoasa. bateria mărginaşă descoperită dintr-o dată pe flanc. cincisprezece escadroane. drapelele regimentelor 105 şi 45 luate. coloanele de atac dezbinate. care supraveghea distanţa dintre Wavre şi Plancenoit. care. lui Douzelot şi Durutte. Napoleon era obişnuit să privească războiul în faţa. în loc să le împartă. compromiterea lui Bourgeois. neizbutind decît să provoace vulcani de noroi. respingerea lui Quiot. amănuntele dureroase. cifrele i< 388 . aripa dreaptă engleză prost hărţuită. care treceau ca nişte nori întunecaţi prin faţa lui Napoleon. abia de-i turburaseră privirea şi nu întunecaseră de fel chipul împărătesc al încrederii. bateria ei de şapte piese ţintuită locului. toată cavaleria. locotenentul Vieux. fără să adune cifră cu cifră. prinţul de Saxa-Weimar. aşa încît grosimi de douăzeci şi şapte de rînduri şi flancuri de cîte două sute de oameni fură date pradă obuzelor. efectul slab al bombelor ce cădeau în l i n i i l e englezilor. aproape desfiinţată. neînţelegerea ciudată care-l făcu pe Ney să îngrămădească cele patru divizii ale primului corp. prinderea acestui husar negru prusac de către înaintaşii coloanei volante de trei sute de vînători. aşa încît încărcătura se preschimba în stropi. sub focul prelungit al baricadei engleze care tăia cotitura drumului de la Genappe spre Bruxelles. întîrzierea lui Grouchy. zădărnicia demonstraţiei lui Pire asupra localităţii Braine-l'Alleud.

3 Localitate din nordul Franţei. Se vedea cum pe bolta cerului cineva ise încruntă tainic. aceasta însemna că Anglia era pusă definitiv la pămînt de către Franţa. Cugetînd asupra cumplitei întîmplări. Leipzig şi Fontainebleau ar fi putut să se îndoiască de Waterloo. care stătea cu arma la picior. Poitiers. erau răzbunate Crecy. Napoleon se simţea ocrotit la bine şi îngăduit la rău. Malplaquet şi Ramillieis'. Aceasta se strîngea la un loc. superioară numericeşte. îşi 1 Localităţi în care englezii au dobtndit victorii militară asupra fran cezilor. 389 . Dar cel ce avea în urma lui Berezina. numai în măsura în care totalul era victoria . In bătălia care a avut loc la 25 octomr 'e 14!5 (războiul de o sută de ani) armata engleză a înfrînt o armată ranceză compusă din cavalerie feudală. lanurile de secară. Părea că-i spune soartei: „N-ai să îndrăzneşti!" Făcut deopotrivă din lumină şi din umbră. Omul de la Marengo2 anula înfrîngerea de la Azincourt3. 0 dată Wellington încolţit şi distrus în pădurea de la Soignes. împăratul se ridică în scări pe jumătate. In ochi îi străluci fulgerul victoriei. cerceta costişele. împăratul îşi mai plimbă pentru o ultimă oară luneta pe deasupra tuturor punctelor de pe cîmpul de bătaie. Localitate unde Napoleon a repurtat victoria asupra austriecilor în cur sul ce lei de a doua campanii din Italia de Nord (14 iunie 1800). Văzu deodată cum se goli podişul Mont-Saint-Jean şi cum dispărură primele rînduri ale armatei engleze. îşi însemna povîrnişurile. poteca . am putea spune o complicitate a evenimentelor asemănătoare cu invulnerabilitatea eroilor antici. dar se ferea. el nu se îngrijora de loc că începuturile erau şovăielnice. pentru că se credea stăpîn şi posesor al sfîrşitului ■ ştia să aştepte. îl privea de jos cu un fel de evlavie. scormonea cu privirile pilcul de arbori. Napoleon. In clipa în care Wellington dădu înapoi. Avea sau credea că are de partea lui un fel de înţelegere. Napoleon tresări. părea că numără fiecare tufiş. se credea în afară de orice discuţie şi trata soarta de la egal la egal. dus pe gînduri.interesau puţin. Garda lui.

drept sprijin. unde sclipeau baionetele olandeze. Nu rămînea decît să pună capăt acestei retrageri. Se aplecă şi şopti ceva călăuzei Lacoste. cu o baterie pe flanc. Erau douăzeci şi şase de escadroane şi aveau în urma lor. o mie o sută optzeci de lăncii. Acesta tăgădui printr-un semn din cap. de la cotitura drumului ce duce spre Braine-l'AIleud. Alcătuiau un front de un sfert de leghe. alături de brigada asta. pe cai năprasnici. singurele tunuri a l e artileriei engleze care vedeau cîmpul de bătaie pînă în fund. Napoleon. vechea biserică Sfîntul Nicolae. zdrobind-o. cu cealaltă la mijloc. trimise o ştafetă în goana calului la Paris pentru a da de ştire că bătălia era cîştigată. făcute din două mari grămezi de pomi tăiaţi.aţinti ochii asupra baricadelor engleze de pe cele două şosele. ale brigăzii Chasse. întreaga armată îi admirase. Wellington se retrăsese. dimineaţa la ceasurile nouă. pe cînd goarna suna şi toate muzicile intonau Să veghem la mîntuirea imperiului Veniseră. Văzu. şi cea de pe şoseaua spre Nivelles. vînătorii de gardă. In clipa aceea găsise unde anume să trăsnească. pistoale la şa şi săbii lungi. zugrăvită în alb. cea de pe şoseaua spre Genappe de deasupra Haie-Saintei. Napoleon era unul dintre acele genii care scapără fulgere. împăratul se trase înapoi şi-şi adună gmdurile. în coloană deasă. care era înzestrată cu două tunuri. Era pesemne nesincer. cei o sută şase jandarmi de elită. divizia lui Lefebvre-Desnouettes. ss desfăşuraseră pe două rînduri t 390 . Purtau căşti fără penaj şi pieptare de fier bătut. NEPREVĂZUTUL Erau trei mii cinci sute. Dădu ordin cavaleriştilor lui Milhaud să ia cu asalt podişul Mont-Saint-Jean. Oameni uriaşi. întoreîndu-se deodată.

cu săbiile ridicate. nu se mai văzuse ceva asemănător. 391 . netulburaţi. apoi.cel mai strălucit dintre ofiţerii de cavalerie ai lai Napoleon". la fel de deasă şi strînsă. în răstimpul dintre tirul flintelor şi al artileriei se auzea un tropot puternic. Avu loc atunci un spectacol nemaipomenit. săbii. Engels l-a numi! . gravi. Uriaşele escadroane fremătară. cuirasele ca solzii unui balaur. * Mareşal al imperiului şi cumnat al lui Napoleon. un vălmăşag de coifuri. lipsea Murat ! . Fiecare escadron şerpuia şi se umfla ca veriga unui polip.şoseaua Genappe şi Frischemont şi-şi luaseră poziţia lor '* în acea puternică linie a doua. Dispăru în fum. De la luarea marii redute Moscova de către cavaleria grea. putem spune. urcînd la trap. se ivi din nou de cealaltă parte a văii. dar Ney era aci. două aripi de fier. Ney îşi trase sabia din teacă şi-şi luă locul în frunte. De departe ţi se părea că vezi doi şerpi uriaşi de oţel îndreptîndu-se spre creasta podişului. Se zărea icic °lo. atît de iscusit alcătuită de Napoleon. formau două coloane : în dreapta era divizia Wathier. se înfundă în valea primejdioasă. Pentru că erau două divizii. sprijinindu-se la extrema stîngă pe cuirasierii lui Kellermann şi la cea dreaptă pe a i lui Milhaud.. dintr-o singură mişcare. Aghiotantul Bernard le aduse ordinul împăratului. printr-o perdea de fum sfîrtecată. strigăte. în stînga divizia Delord. Cavaleria străbătu cîmpul de bătaie ca o arătare. printr-un nor de ghiulele ce surpa asupră-i cumplita coastă de glod a podişului Mont-Saint-Jean. coborî dealul Belle-Alliance. unde căzuseră pînă atunci atîţia oameni. sărituri sălbatice de crupe de cai printre tunuri şi fanfare. ca şi cum ar fi fost un singur om. S-ar fi spus că mulţimea se preschimbase într-o dihanie cu un singur suflet. avea. cu precizia unui berbece de bronz care deschide o spărtură. iar deasupra. un tumult disciplinat şi înfiorător. şi care. cu stindardele şi trompetele în vînt. Toată cavaleria. ieşind din umbră. Urcau ameninţători. împărţită în coloane pe divizion.

mută. între două maluri ridicate. îndărătul crestei podişului. o rîpă. adîne de doi stînjeni. frecătura cuiraselor. Asculta cum urcă acel puhoi de oameni. se trăgeau îndărăt. şi stindarde. dezlănţuiţi. unde se povestea despre oamenii-cai. cu patul puştii la umăr. Se făcu o tăcere ameninţătoare. şi trompete. capul coloanei de cuirasieri se opri. Clipa fu înfricoşătoare. Printr-o ciudată coincidenţă numerică. nemişcată. Ajunşi în vîrful crestei. Era dru mul prăpăstios spre Chain. ţintind spre ce avea să vină. cădeau p s . care asaltaseră în galop Olimpiii. zăngănitul săbiilor şi un fel de suflu uriaş şi sălbatic. Şanţul era acolo. la dreapta noastră. deodată. Şirul al doilea îl împinse p e cel dintîi înăuntru. şapte pe primul. groaznici. titani cu faţă omenească şi cu piept de cal. şi coifuri. cuirasierii văzură deodată că între ei şi englezi era un şanţ. Nu-i vedea pe cuirasieri şi cuirasierii nu o vedeau. şi cel de-a! treilea pe al doilea . invulnerabili. abrupt. douăzeci şi şase de escadroane mergeau să întîmpine douăzeci şi şase de batalioane. Auzea cum creşte zgomotul pe care ÎI făceau trei mii de cai. sublimi. Ceva asemănător acestei vedenii apărea fără îndoială în vechile epopei păgîne. zei şi fiare. şi trei mii de capete cu mustăţi cenuşii care strigau : „Trăiască împăratul!" Toată cavaleria se ivi pe podiş şi în clipa aceea păru că începe să se cutremure pămîntul. apăru deasupra crestei un şir lung de braţe ridicate care-şi roteau săbiile prin aer. şi puse pe două rînduri. străvechii centauri. căscat Ia picioarele cailor. apoi. şase pe al doilea. în umbra unei baterii mascate. Dar deodată se întîmplă un lucru tragic: la stingă englezilor. aştepta infanteria engleză formată din treisprezece careuri cu cîte două batalioane de fiecare careu. caii se ridicau în două picioare. neaşteptat. şi caii se ridicară în sus cu un zgomot asurzitor.Astfel de istorisiri par din alte vremi. liniştită. pradă furiei şi goanei de a nimici careurile şi tunurile. ropotul alternativ şi simetric al copitelor la trap.

Prevenit totuşi şi nedumerit de acea bisericuţă albă care sta ca un semn la cotitura şoselei spre Nivelles. luaise cu un ceas înainte. care exagerează desigur. Şanţul cel neînduplecat nu putea fi luat decît atunci cînd se umplea. gîndindu-se la eventualitatea unui obstacol. şarjînd de unul singur. şi cînd prăpastia se umplu cu oameni vii cei din urma lor călcară peste ei şi merseră mai departe. Se pregătea o altă serie de fapte printre care poleon n u m a i a v e a loc Reaua voinţă a întîmplărilor s s anunţase mai demult. spune că în drumul spre Chain şi-au găsit moartea două mii de cai şi o mie cinci sute de oameni. Napoleon cercetase cu atenţie terenul. îndesîndu-se şi năucindu-i pe călăreţi. strivindu-se între ei. întreaga Ioană nU ma j era decît un proiectil. a pus o întrebare călăuzei Lacoste. Să spunem în treacăt că acea brigadă Dubois. Era oare cu putinţă ca Napoleon să cîştige bătălia ? Noi răspundem că nu. nici un mijloc de a da înapoi. drapelul batalionului de la Lunebourg. 393 . care nu făcea nici măcar o cută pe suprafaţa podişului. Călăreţi şi cai se rostogoliră într-însul unii peste alţii. Aproape o treime din brigada Dubois se prăvăli tn hăul acela.rupă alunecau cu picioarele în aer. Nu se mai potrivea în legea veacului al XlX-lea ca Napoleon să fie învingător la waterloo. De ce ? Din pricina lui Wellington ? D ''n pricina lui Blu'cher ? Nu. Aşa începu înfrîngerea. atît de dramatic încercată. O tradiţie locală. nemaifiind în abisul acela decît o masă de carne. Forţa dobîndită nentru a-i zdrobi pe englezi. îi zdrobi pe francezi. Cifra asta pare să cuprindă şi toate celelalte cadavre aruncate în şanţ a doua zi după bătălie. Aproape s-ar putea spune că toată nenorocirea i s-a tras lui Napoleon dintr-un semn făcut cu capul de un ţăran. dar nu putuse vedea acel drum adîncit. Călăuza răspunsese negativ. Mai înainte de a trimite la atac pe cuirasierii lui Milhaud.

j strica echilibrul. cu cît scad la număr. Singură coloana Wathier suferise din pricina nenorocirii. 394 . Cutezătorul general Delord salută milităreşte bateria engleză. Sîngele care abureşte. cu atît devin mai inimoşi. şi lumea suită în mintea unui singur om. mamele cu ochii în lacrimi sînt acuzatorii cei mai de temut. ci schimbarea la faţă a universului. Poate că înseşi principiile şi elementele de care depinde ordinea gravitaţiilor în lumea morală. ca şi cum ar fi presimţit cursa. s-au plîns. pe care Ney o îndreptase spre stingă w linie oblică. se naisc din umbră gemete tainice pe care hăul le aude. cimitirele prea încărcate. PODIŞUL MONT-SAINT-JEAN O dată cu rîpa ieşise la iveală şi bateria. Erau dintre aceia care. în careuri. ca şi în cea materială.Venise vremea ca omul acesta uriaş să cadă. Cuirasierii nici nu avuseseră timp să se oprească. ar fi ţinut prea mult. Venise momentul ca dreptatea supremă şi neînduplecată să intervină. sosise nevătămată. Nenorocirea întîmplată îi decimase. Şaizeci de tunuri şi cele treisprezece careuri ţintiră din apropiere în cuirasieri. civilizaţia s-ar fi prăpădit. dar nu le slăbise curajul. coloana Delord. Era unul singur şi cîntărea mai mult decît lumea întreagă adunată laolaltă. Waterloo n-a fost o bătălie. Cînd pămîntul suferă pentru că e prea împovărat. II stingherea pe dumnezeu. adunat într-un singur cap. Dacă prisosul vitalităţii omeneşti. Omul acesta atîrna prea greu în balanţa destinului şj. Artileria volantă a englezilor intrase în galop înapoi. Veşnicia îl trăsese pe Napoleon la răspundere şi căderea lui era hotărîtă.

cu pistoalele în mînă. cuirasierii făceau spărturi în careuri. Batalioanele engleze. lăsa să treacă salva unei încărcături şi se închidea Ia loc. săreau peste baionete şi cădeau uriaşi în mijlocul acelor patru ziduri omeneşti. Guirasierii răspundeau năpustindu-se asupra ei. Careurile sfîrtecate de cavaleria înverşunată se strîngeau fără să şovăie. Faţa careului se deschidea. fu de la primele ciocniri aproape desfiinţat. cu o adîncă nepăsare. Caii lor mari se cabrau. In mijloc. privirea melancolică. Ceea ce se petrecu atunci fu înfricoşător. Ghiulelele lăsau goluri printre cuirasieri. cel mai expus dintre toate. J 395 . fiind fără acoperire. cuirasierii nu mai erau o cavalerie. Careul englez fu atacat deodată pe toate laturile. Infanteria asta rece rămase nepăsătoare. primea cuirasierii în vîrful baionetei . 27 — Mizerabilii. Bogaţi în muniţie. Faţa acestei bătălii era monstruoasă. Careurile nu mai erau batalioane. ci o furtună. cu hăţurile în voie. în galop. în spatele celui de-al doilea rînd tunarii îşi •'ncărcau tunurile. cu sabia în dinţi. Poate că nici nu s-au mai văzut într-altă parte răni mai monstruoase. Un vîrtej sălbatic le învălui. o făceau să explodeze în mijlocul năvălitorilor. cu cimpoiul sub braţ. Sînt unele momente în luptă cînd sufletul se înăspreşte în om. pe cînd cei din jurul lui se nimiceau unii Pe alţii. Fiecare careu în parte era un vulcan atacat de un nor. lava se lupta cu fulgerul. Baionetele se înfigeau în burţile centaurilor. pe o tobă. Şirurile de oameni dispăreau sfărîmate. nu se clintiră.Cuirasierii se năpustiră asupra careurilor engleze. Atacul se dezlănţui. Era format din regimentul 75 de highlanderi'. lăsîndu-şi în jos. călcau rîndurile în copite. în care se răsfrîngeau păduri şi lacuri. voi. sub cai. soldatul se preschimbă în stană de piatră şi toată fiinţa lui în granit. cu un genunchi în pămînt. rîndul al doilea îi împuşca. atacate cu înverşunare. Careul de la extrema dreaptă. Rîndul întîi. erau cratere . cimpoierul cînta cîntece de munte. Scoţienii aceştia mureau cu gîndul la Ben Scoţieni.

N-a mai fost o încăierare. o furie. Cavaleria engleză le căzu în spate. aşa cum grecii îşi aduceau aminte de Argos 1 I1i i j! l! 1 I Sabia unui cuirasier. lovind cimpoiul în braţul care-l susţinea. un iureş ameţitor de suflete şi vitejii. îndărătul lor. Ce le păsa ? Erau un vîrtej.p] ! 1 Lothian'. un uragan de săbii-fulgere. Dintr-o mie patru sute de dragoni de gardă nu mai rămaseră într-o clipă decît opt sute. apoi luat din nou şi iar mai fu luat o dată. trebuiră să facă faţă inamicului pretutindeni. Ney sosi în goană cu lăncierii şi cu vînătorii lui Lefebvre-Desnouettes. Cîteva batalioane de hanovreni dădură înapoi. aveau înapoia lor bateria care bubuia necontenit. de către infanterie şi cavalerie. ci o negură. cuirasierii aveau împotriva lor mai toată armata engleză. Era destul. se află în colecţia numită Muzeul Waterloo. găurită la omoplatul stîng de un proiectil. locotenent-colonelul lor. In faţa lor erau careurile. dar fiecare dintre ei făcea cît zece. Somerset. Dacă în aceeaşi clipă Napoleon s-ar fi gîndit la infanterie. ar fi cîştigat bătălia. Somerset îl avea la dreapta pe Dormberg cu cavaleria uşoară germană şi la stînga pe Trip cu carabinierii belgieni . Cîntecul amuţi. căzu mort. Nu prea numeroşi şi împuţinaţi de nenorocirea din rîpă. Fuller. dinainte şi din urmă. J L 396 . Această uitare a fost marea şi fatala greşeală. Cuirasierii lăsau cavaleria să se întoarcă la infan1 Ţinut din centrul Scoţiei slmbolizînd pentru scoţieni întreaga patrie. Cuirasierii care atacau se simţiră deodată atacaţi. ucise pe cîntăreţ. Somerset însemna o mie patru sute de dragoni de gardă. Podişul Mont-SaintJean fu luat o dată. Unor asemenea francezi nu le trebuiau decît astfel de englezi. Vitejia lor nu se poate descrie. Wellington văzu lucrul acesta şi se gîndi la cavalerie. Una din cuirasele lor. cuirasierii atacaţi din flanc şi din front. pentru ca oamenii să fie răniţi din spate. In afară de asta.

Fură douăsprezece asalturi. Lupta ţinu două ceasuri. Bătălia asta ciudată era un duel dintre doi răniţi înverşunaţi. Sigur e că. nu era al nimănui. ca să spunem mai bine. Care din doi va cădea cel dintîi ? Lupta de pe podiş continua. era al 1 Textual: splendid! (n. Cuirasierii nu izbutiseră. Spunea încet: sublim!' Cuirasierii zdrobiră şapte careuri din treisprezece. care luase parte la luptele de la Talavera şi Badajos. la urma urmei. Călăreţul acela străpunsese liniile engleze. Genappe. La Hulpe şi Bruxelles. Pe trei sferturi înfrînt. 27* 397 . a doua zi după luptă. cuirasierii ar fi dat peste cap centrul şi ar fi cîştigat victoria. Careurile rezistau mereu. în toată această învălală uriaşă oamenii se gîtuiau fără ca unul să-l lase lumină p e celălalt. care îşi pierd tot sîngele. II cheamă Dehaze. Armata engleză fu adînc zguduită. Pentru că podişul era al tuturor. Situaţia lui Wellington se înrăutăţise. Fără îndoială ca. pe care trei cuirasieri şi trei vînători de gardă le aduseră împăratului înaintea fermei BelleĂiliance.). dar. Sub Ney fură omorîţi patru cai. Unul dintre oamenii care i-au ridicat cadavrul mai trăieşte încă la Mont-Saint-Jean. un cuirasier împreună cu calul său fură găsiţi morţi sub şopronul unde se cîntăreau căruţele de la Mont-Saint-Jean. Criza se apropia. în cea mai mare parte. chiar pe locul unde se întretaie şi se întîlnesc cele patru drumuri spre Nivelles. Cavaleria asta nemaipomenită îl încremeni' de uimire pe Clinton. Avea pe atunci optsprezece ani. luară sau imobilizară şaizeci de tunuri şi răpiră regimentelor englezeşti şase drapele. în înţelesul că centrul nu era zdrobit. a. Wellington simţea că se clatină. luptînd şi rezistînd mereu. Wellington admira cu eroism. de n-ar fi fost slăbiţi în prima ciocnire prin dezastrul de la drumul rîpos.sau. Pînă unde au mers cuirasierii ? Nimeni n-ar putea-o spune. Jumătate dintre cuirasieri rămaseră pe podiş.

Hemoragia armatei lor era groaznică. care în 1811 luptaseră împreună cu ai noştri în Spania. nimic nu mai rămînea din grenadierii olandezi. Cel de al 2-lea regiment de garda pedestră pierduse cinci locotenenţi-colonei. zdrobiseră infanteria. Cîţiva oameni în jurul unui drapel arătau locul unde fusese regimentul. întreg statul major al lui Wellington decimat şi.englezilor. aliaţi cu englezii. Dar lovitura dată englezilor părea definitivă. care zugrăveşte halul în care ajunseseră cele două armate) Ney cerea lui Napoleon să-i dea infanterie. belgienii cutezători din brigada Van Kluze zăceau în secară de-a lungul şoselei spre Nivelles. Bârne rănit. care avea să-şi piardă a doua zi piciorul. Ney nu avea decît culmea şi coborîşul. din partea englezilor Alten era rănit. şi care în 1815. divizia Alten. Travers şi Blancard. Dnop. în echilibrul acesta sîngeros. cutare batalion era comandat de cîte un căpitan sau locotenent . Lheritier. Căzuseră mai ales foarte mulţi ofiţeri. Dacă în bătălia asta de cuirasieri fuseseră scoşi din luptă dintre francezi Delord. Colbert. luptau contra lui Napoleon. Ambele părţi păreau înrădăcinate în acest pămînt al morţii. iar Napoleon striga : „Infanterie 1 De unde s-o iau ? O fi vrînd s-o fabric!" Armata engleză totuşi era mai bolnavă. împotriva lui Wellington. Lordul Uxbridge. primul batalion al regimentului 30 infanterie pierduse douăzeci şi patru de ofiţeri şi o sută doisprezece soldaţi. regimentul 79 vînători de munte avea doua-398 . Kempt Ia aripa stîngă „cerea întăriri". Atacurile furioase ale escadroanelor mari. răspundea Wellington. era cu un genunchi zdrobit. Wellington stapfnea satul şi cîmpia pe porţiunea cea mai ridicată. care fusese destul de încercată Ia Haie-Sainte. Să moară pe loc I" Aproape în aceeaşi clipă (apropiere ciudată. patru căpitani şi trei stegari. Van Merlen ucis. „Nu mai sînt. Delancey ucis. Ompteda ucis. Anglia stătea cel mai prost. era aproape nimicită . cu cuirasierii de fier cu piepturi de oţel.

şi spune că armata anglo-olandeză fusese redusă la treizeci şi patru de mii. furgoanele pline cu răniţi se repezeau într-acolo. Wellington se uită la ceas şi fu auzit murmurînd cuvintele astea îngrijorătoare : . se întorsese din drum şi era în goană spre pădurea Soignes.i si pairi: de ofiţeri răniţi. iar Pringle. Acum e momentul culminant al acestei drame uriaşe. In timpul revoluţiei din 1789 a alcătuit In Renania o armată formată din nobili francezi emigranţi luptînd potriva Franţei revoluţionare. Toate astea le mărturiseşte Siborne. credeau că ducele e pierdut.Blficher sau noaptea 1" Cam în acelaşi timp o linie de baionete. La ora cinci. care mărgineau aripa stîngă. şi de brigăzile Vivian şi Vandeleur. Numeroase baterii zăceau demontate. Panica fu atît de mare.. comisarul spaniol Alava. Un regiment întreg *j ^ r i hanovrieni din Cumberland în frunte cu colo-coloj hanovrieni din Cumberland. Convoaiele militare. ' Comandant militar francez. După spusele martorilor care mai trăiesc încă. semănînd fuga pînă la Bruxelles. şi pe Ludovic al XVIII-lea. optsprezece ofiţeri rnorti şî . jVe"mSton. exagerînd dezastrul. de faţă la bătălie în statul major englez. bagajele. Cu excepţia neînsemnatei rezerve eşalonate în spatele ambulanţei din ferma de la Mont-Saint-Jean. încît îl cuprinse şi pe prinţul de Conde '. era supra-mit n astfel pentru energia şi tenacitatea lui. dar buzele îi păliseră. îndepărtată. loviţi de săbiile cavaleriei franceze. olandezii. dădeau alarma. Comisarul austriac Vincent. sclipi pe înălţimile dinspre Frischemont. merge mai departe. tocmai la Gând. fugarii se înghesuiseră de la Vert-Coucou la Groenendael pe o lungime de aproape două leghe. ru su te cincizeci de soldaţi ucişi. 390 . comandantul trupelor britanice la Waterloo. care se afla la Malines. în frunte cu z j ^s nelul Hacke (care avea să fie mai tîrziu judecat şi degradat) văzînd măcelul. carele. înspre Bruxelles. Sub restauraţie a fost comandantul infanteriei. Ducele-de-fier 2 era liniştit. Wellington nu mai avea cavalerie. văzînd că francezii cîştigă teren şi că se apropie de pădure.

Ia Waterloo. Soarta îşi are cotiturile ei. uliţa care ducea spre pod fusese incendiată de francezi. provocfnd deruta acesteia. destul de mult. 400 XI CĂLĂUZA REA PENTRU NAPOLEON. era timpul ca Biilow să sosească. îşi regrupa forţele şi apăru pe cfmpul de bătălie de la Waterloo pentru a ajuta pe englezi în momentul cel mai critic pentru ei. dar sosi Blucher. Dar drumurile erau desfundate şi diviziile i se împotmoliseră. armata prusacă ar fi dat peste un şanţ de netrecut pentru artilerie. Aşadar. înfrîn(i cu cîteva zile în urmă la Ligny. Poposise la Dion-le-Mont şi plecase de acolo o dată cu zorile. iar Btilow n-ar mai fi ajuns. In declaraţiile cu lese la Sfînta Elena de secretarul său. Blucher însă izbuti să se desprindă din urmărire. Grouchy se (inea departe de bătălie. Napoleon aruncă vina înfrîngerii de la Waterloo asupra lui Grouchy. tocmai cînd te aşteptai să-l vezi pe tronul lumii. Napoleon ar fi cîştigat bătălia de la Waterloo. CĂLĂUZA BUNA PENTRU BOLOW ' Toată lumea cunoaşte dureroasa greşeală a lui Napoleon: îl aştepta pe Grouchy 2 . fn flancul drept al oastei lui Napoleon. o spune însuşi generalul prusac Muffling. 2 Unul din mareşalii lui Napoleon.1 General prusac. călăuza lui Bulow (locotenentul lui Bliicher). întrezăreşti Sfînta Elena. Blucher nu l-ar mai fi găsit pe Wellington în picioare. chipul veacului al XlX-lea ar fi fost poate cu totul altul. Afară de asta. In timpul acesta. în loc să-l înceapă de mai jos de Plancenoit. care a sosit primul. Intîrziase. l-ar fi sfătuit să pornească atacul din pădure de mai sus de rrischemont. iar bătălia ar fi fost pierdută. moartea în locul vieţii. chesoanele şi furgoa- I . Pe oricare alt drum în afară de acel de mai jos de Plancenoit. Tunurile se înnămoleau pînă la osie. Las Cazes. de altfel. Dacă ar mai fi întîrzîat 0 oră. cu sarcina de a urmări pe prusacii Iui Blucher. care la Waterloo a avut comanda cavaleriei de rezervă. trebuiseră să treacă rîul Dyle pe podul îngust de la Wavre. Dacă micul pastor.

împăratul zărise prin ochean ceva pe linia îndepărtată a zării şi care-i atrăsese luarea-aminte. spre acel punct nelămurit. împăratul trimisese în recunoaştere. „Sînt pomi". ce vezi înspre Chapelle-SaintLambert ?". iar ghiulelele Prusace plouau pînă în rîndurile gardei de rezervă din spatele lui Napoleon. Dacă acţiunea ar fi fost începută cu două ceasuri mai devreme. Puţin după aceea. Avangarda lui Biilow nu putuse ajunge la ChapelleSaint-Lambert nici Ia venirea prînzului. Aşa sînt întîmplările astea uriaşe. Mareşalul îşi îndreptase luneta într-acolo şi răspunsese: „Patru sau cinci mii de oameni. Fără îndoială. ar fi putut să fie sfîrşită la orele patru. spuseseră cei mai mulţi. Spusese: „Văd acolo un nor. Ghiar la amiază. Hacke şi Rissel se desfăşurau în faţa corpului de armată al lui Lobald. şi Bliicher s-ar fi aflat în faţa unei bătălii cîştigate de Napoleon. ceea ce vedeau ei rămînea nemişcat în ceaţă. Adevărul era că norul nu se mişca din loc. pe măsura unui infinit care ne scapă. dar la ceasurile cinci. 401 . Aşa şi era : Biilow nu se clintise.I artileriei nu putuseră trece printre cele două şiruri 1 case în flăcări şi fuseseră silite să aştepte stingerea focului.se apoi pe ducele de Dalmaţia : „Soult. spuseseră unii. divizia de cavalerie uşoară a lui Domon. Avea o avangardă foarte slabă şi nu putea face nimic. sire." Cu toate astea. Bliicher. Trebuia să aştepte grosul corpului de armată şi primise ordinul ca mai înainte de-a intra în linie să se concentreze. Plancenoit era în flăcări. „Sînt coloane care fac haltă". mi se pare că sînt trupe". diviziile Losthin. II întreba. cavaleria prinţului Wilhelm de Prusia ieşea din Pădurea Parisului. văzînd primejdia în care se găsea Wellington. Hiller. Toate ocheanele statului major studiaseră „norul" semnalat de împărat. dădu ordin lui Biillow să atace şi spuse această frază de pomină : „Trebuie să dăm oxigen armatei engleze". e Grouchy.

. norii de la orizont se dădură la o parte şi lăsară să treacă printre ulmii de pe drumul dinspre Nivelles acea pată roşie şi sinistră a soarelui care apune. La Austerlitz îl văzuseră răsărind. o nouă bătălie se pregătea regimentelor noastre zdruncinate o dată cu căderea nopţii. cavaleria lui Zieten era condusă de însuşi Bliicher. optzeci şi şase de guri de foc bubuiau deodată. Durutte scos de la Papelotte. Lobau era luat dintr-o parte. Cerul fusese înnorat toată ziua. duşmanul fu pătruns de respect pentru Franţa. iar învingătorii. Cînd căciulile înalte ale grenadieriîor din gardă. Ea striga în vreme ce simţea că moare : „Trăiască împăratul!" Istoria nu cunoaşte nimic mai mişcător decît această agonie care izbucneşte în urale. Erau acolo Friant. Harlet. cu placa mare pe care era vulturul. dădură înapoi. fiecare batalion al gărzii era comandat de un general. în ceaţa încăierării. Marcognet era măturat de pe podişul Chain. care tremura împrejurul vulturilor noştri. culcat îndărătul tufişelor. Pirch I-ul apărea împreună cu Btilow. minunate.XII GARDA gestul se ştie : o a treia armată dădea năvală. se făcuse o uriaşă spărtură în rîndurile armatei franceze. liniştite. dar Wellington strigă: „Gărzi. se iviră simetrice. iar garda intra în linie sub această rostogolire înfricoşătoare. artileria engleză şi cea prusacă se ajutau una pe alta. Garda imperială simţi din 402 .soeotindu-se învinşi. Deodată. chiar în clipa aceea. Poret de Morvan. flancul era distrus. Donzelot şi Quiot se retrăgeau. Roguet. frontul era nimicit. francezii erau respinşi. ai fi crezut că vezi douăzeci de victorii intrînd pe cîmpul de luptă cu aripile întinse. se năpustiră cu toţii şi măcelul suprem începu. Mallet. un nor de proiectile ciurui drapelul tricolor. se ridică. era pe la ceasurile opt seara. aliniate. AiicheJ. în picioare şi ţintiţi bine 1" Regimentul roşu al gărzilor engleze. In vederea acestui deznodămînt. toată linia engleză relua ofensiva şi era împinsă înainte. bătălia era răzleţită.

soldaţii şi generalii erau ]a fel de viteji. se sparge. cu unul dintre epoleţi tăiat pe jumătate de o lovitură de sabie a unui guard-călare. nemaipomenită dezagregare. cu spumă la gură. erai sortit gloanţelor franceze I XIII PRĂPĂDUL Fuga din spatele gărzii fu lugubră. Nu se găsiră nici şovăitori nici sfioşi. se rostogoleşte. dă năvală. Ii arunca întrebarea asta lui Drouet d'Erlon : „Tu nu te laşi ucis ?" Striga în mijlocul artileriei aceleia care zdrobea un pumn de oameni: „Aşadar pentru mine nimic! Ah! Aş vrea să-mi intre în burtă toate ghiulelele astea ale englezilor 1" Nenorocitule. Acolo îi fu ucis. nu muri. pluteşte.ffl brâ cum împrejurul ei armata începea să se dea înapoi. care înlocuise pe „Trăiască împăratul 1" Şi. se grăbeşte. Nici un om nu fu dat lipsă de Ia sinucidere. fără cravată. se dăruia în fiecare clipă acelui prăpăd. mare prin toată măreţia morţii primite de bunăvoie. In trupa aceea. plin de noroi. cu placa de mare-vultur strivită de un glonte. din toate părţile în acelaşi ™ip: la Hougomont. al cincelea cal. trosneşte. Năduşit. Totul se încovoaie. însîngerat. măreţ. Era răvăşit şi furios. cu fuga în urma ei. fără sabie. la Papelotte. Ney. cu uniforma descheiată. tulburat. din ce în ce mai lovită de trăsnet şi cu atît mai nimicită cu cît păşea mai departe. cade. la Haie-Sainte. se izbeşte. se 403 . precum şi marea zguduitură a trupelor puse pe fugă. la ^Jancenoit. spunea: „Priviţi cum moare în luptă un mareşal al Franţei!" Dar degeaba. sub el. în mînă cu o sabie ruptă. cu ochii înflăcăraţi. continua să înainteze. Armata se frînse deodată. cu capul gol. Ney sare pe un cal de m prumut şi. auzi acel „Scape cine poate!". Strigătul de „Trădare !" fu urmat de strigătul ■Acape cine poate!" O armată care se destramă e ca un ez gheţ.

cîmpiile. ucide. pădurile. taie. cu roţile în sus. împiedică drumul şi prilejuiesc măceluri. Quiot se dă înapoi în faţa lui Vivian.strigînd: „Trăiască mareşalul Neyl" Două regimente ale lui Durutte se duc şi se întorc înfricoşate.Reille de cealaltă. Soldaţii fug. sînt luaţi de valuri. Morand în faţa lui Pirch.aşaza de-a latul şoselei spre Bruxelles. R depăşit. disperare. Oamenii se zdrobesc. îi sileşte. Napoleon încearcă zadarnic să ridice ziduri cu ce-i mai rămăsese din gardă. cărări croite cu lovituri de spadă. Toate gurile care strigaseră de dimineaţă „Trăiască împăratul" rămîn căscate. cu ofiţerii. o suduie. Caii înhămaţi dau năvală. încearcă să (ini armata în loc. prietenii se ucid între ei ca să fugă. ca şi cum ar fi purtate de colo-colo între săbiile ulanilor şi împuşcăturile brigăzilor lui Kempt. înţesate de aceşti patruzeci de mii de oameni care evadează. lovindu-se unele de altele. pădurile. soldaţii deshamă caii de la chesoane şi pun m?na pe ei ca să fugă . colinele. văile. care a condus şarja escadroanelor împăratului. proaspăt sosită. 404 . le vorbeşte. merg peste morţi şi peste vii. Lobau de-o parte. Lobau în faţa lui Biilow. Napoleon aleargă în galop de-a lungul coloanelor de fugari. dă cu securea. Guyot. Pack şi Rylandt. îi roagă stăruitor. Cavaleria prusacă. Domont şi Subervig în faţa prinţului Wilhelm de Prusia. zboară. abia dacă-l mai cunosc. Strigăte. nimiceşte. se calcă în picioare. Best. Zieten loveşte în voie Franţa cu sabia. se aruncă. zadarnic îşi prăpădeşte escadroanele de serviciu într-o ultimă sforţare. saci şi puşti aruncate în lanurile cu secară. Cea mai rea învălmăşeală e fuga. cade sub picioarele dragonilor englezi. loveşte cu sabia. . uriaşă spumă a bătăliei. escadroanele şi batalioanele se sfarmă şi se împrăştie. Kellermann în faţa lui Vandeleur. o cheamă înapoi. îi ameninţă. cu generalii. s-a sfîrşit cu camarazii. nu mai e decît o spaimă de negrăit. furgoanele date peste cap. Braţele soldaţilor sînt deznădăjduite. oprind în acelaşi timp pe englezi şi pe francezi. potecile. se împotriveşte fugi. tunurile o iau razna. O mulţime ameţitoare umple drumurile.

S-a însărcinat cu asta cineva căruia 1 Aşa a fost scris (tn original în limba latină). străbătu Goselies. Ziua aceea a fost hărăzită de o forţă care e mai presus de om. străbătu Thuin şi nu se opri decît la graniţă. Bliicher porunci uciderea tuturor. Cei care învinseseră Europa au căzut.. iar Lobau fu prins. Să pedepsim. ruina celei mai înalte vitejii din cîte au uimit vreodată istoria. Lobau strînse trei sute de oameni. Retragerea disperată străbătu Genappe. zdrobiţi. In ziua aceea. nici ce ^ mai facă. Roguet dăduse pildă lugubră de a ameninţa cu moartea pe orice grenadier francez care i-ar aduce un prizonier prusac. Bliicher îl întrecu pe Roguet. Duchesne. îşi predă sabia unui husar al morţii. pentru că noi sîntem istoria : bătrînul Bliicher s-a dezonorat. să împotrivească. mînioşi desigur că erau atît de puţin victorioşi. să fie oare fără pricină ? Nu. teroarea. iată de ce atîtea inimi mari şi-au predat spada. Se văd şi azi urmele salvei pe faţada veche de cărămizi a unei case dărăpănate. Iată de ce au fost încovoiate de spaimă atîtea capete. Waterloo e ţîţîna veacului al XlX-lea. străbătu Frasnes. : I S P a nţia acelui mare om era necesară pentru ca să '"ceapă un mare secol. străbătu Charleroi. străbătu Quatre-Bras. 405 . Ameţeala. simţindu-se la umbra unei prezenţe cumplite. Vai! Şi cine fugea în felul acesta ? Armata cea mare. înghesuit în uşa unui han din Genappe. să facă front. la dreapta drumului. Cruzimea asta puse vîrf dezastrului. dar după prima salvă prusacă o luară cu toţii la fugă. E ziua destinului. Baricadară intrarea în oraş. oc erat fatis '. Aşa se petrecu această La Genappe încercară să se întoarcă. perspectiva neamului omenesc s-a schimbat. Prusacii se aruncară asupra localităţii Genappe.•■ s-au preschimbat în căprioare. generalul tinerei gărzi. care i-o luă şi ucise cu ea pe prizonier. nemaiavînd nici ce să mai spună. Asupra bătăliei de la Waterloo se proiectează umbra unei mîini uriaşe. Victoria se încheie cu asasinarea învinşilor. Urmărirea fu groaznică. la cîteva minute înainte de a intra în Genappe.

izolat de celelalte şi nemaiavînd nici o legătură cu armata ciopîrtită din toate părţile. Pentru a săvîrşi această ultimă faptă. O dată cu noaptea venea şi moartea. a fost un meteor. sub focul convergent al artileriei duşmane. mureau în ele. se întorcea singur Ia Waterloo. Jena. pe care !-a iirmat în insula Elba şi în insula Sfînta Elena. după ce fusese tîrît pînă acolo de curentul retragerii. înfricoşătoare. victorioase. dus pe gînduri. Friedland. care încă mai încerca să meargă înainte. ultimul este cunoscut prin credinţa păstrată ţinpăraţy|ui. pe la ceasurile nouă seara. se lăsară învelite de ea. Wagram. La căderea nopţii. cu privirea rătăcită. la poalele podişului Mont-Saint-Jean mai rămăsese unul. învinse. Panica eroilor se explica In bătălia de la Waterloo a fost mai mult decît un nor. părăsite. ca nişte stînci în apa care curge. XIV CEL DIN URMA CAREU Cîteva careuri din gardă. pe o cîmpie de lîngă Genappe. Fiecare regiment. A trecut pe acolo dumnezeu. Careurile aşteptară această umbră dublă şi. rezistară pînă noaptea. unii ocupaseră poziţii pe înălţimile de Ia Rossomme. alţii pe cîmpia de la Mont-Saint-Jean. somnambul uriaş al visului său zdrobit. In valea asta a morţii. careurile astea întunecate agonizau măreţ. sub un potop spăimîntător de proiectile. sinistru.nu i se poate împotrivi nimeni. Bernard şi Bertrand ' apucară de o pulpană a redingotei şi opriră în loc un om buimac. murea pe socoteala lui. îşi trecuse pe sub braţ căpăstrul calului şi. descălecase. 406 . Aici. 1 Generali din statul major al lui Napoleon la Waterloo . Ia picioarele povîrnişului pe care-l urcaseră cuirasierii şi năpădit acum de masele engleze. nemişcate în scurgerea retragerii. Era Napoleon. In amurg. Ulm. careul mai lupta încă. care. neclintite.

învingătorii fură străbătuţi de un fel de spaimă sfîntă în faţa acestor muribunzi sublimi. trăgătorii bateriilor engleze se apropiau de tunuri. Cînd legiunea aceea nu mai fu decît un pumn de oameni. Răspundea obuzelor prin gloanţe şi-şi res-^ tot mai mult cei patru pereţi. cînd steagul lor nu mai fu decît o zdreanţă. Atunci. careul se împuţina şi răspundea. Aşadar. In jurul celor care luptau era un fel de furnicar de strigoi. cînd puştile lor lipsite de gloanţe nu mai fură decît ciomege. le strigă: „Bravi francezi. Fu o clipă de răgaz. printre toţi acei giganţi există un titan : Camoronne. fitilurile aprinse. Uriaşul cap de mort. De departe. un general englez. pe care eroii îl întrezăresc întotdeauna în fumul din fundul luptei.. şi tunurile engleze. profilurile negre ale tunurilor. înainta spre ei şi îi privea. care descreştea. 407 .l du-se cînd şi cînd să răsufle. fugarii ascultau în întuneric a€ el tunet înfundat. cititorul francez nu mgaduie să i se repete poate cel mai frumos cuvînt pe care u n francez ]-a rostit vreodată. cînd mormanul de cadavre fu mai mare decît grupul celor în viaţă. oprin. Putură să audă în umbra asfinţitului cum încărcau tunurile. le încercuiau capetele." a XV CAMBRONNE In dorinţa lui de a fi respectat. oprindu-se să se odihnească. om trece peste această regulă pe riscul nostru.comandat de un ofi{er necunoscut pe care-l chema rmbronne. făcură tăcere. tulburat. ca nişte ochi de tigru în noapte.. iar după alţii Maitland. după unii Qolville. După fiecare explozie. predaţi-vă !" Cambronne le răspunse : „C. umbre de oameni călare. E oprit să stai mărturie pentru sublim în faţa istoriei. cerul alb ivit printre roţi şi afete.

1 Rege al Spartei (490—480 I. e nespus de mult. să faci din cel din urmă cuvînt cel dintîi.■ tr-adevăr şi nu e vina acelui om că. Fără Bliicher ar fi fost pierdut. Bliicher n-ar fi putut să isprăvească. să faci în aşa fel încît să rămîi în picioare după ce vei fi căzut. să îneci în două silabe coaliţia europeană. a supravieţuit. Omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo nu e Napoleon cel pus pe fugă. să spui asta destinului. nu e Wellington care ceda la ceasurile patru şi era disperat la cinci. nu e Bliicher care nici nu s-a luptat. amestecînd în el strălucirea Franţei. Cine a învin-s ? Wellington ? Nu. simte că acolo e min- . acest soldat necunoscut.e. în drumul rîpos de la Chain. să arunci replica asta în ploaia nopţii. E un piept fracturat de dispreţ. Cambronne. să pierzi terenul şi să păstrezi istoria. întîrzierii lui Grouchy. E de o măreţie demnă Eschyl. eă-l completezi pe Leonida ' cu Rabelais. să pui temelia asta leului care avea să fie ridicat pe acel loc. Dacă Wellington n-ar fi început. Să fie Bliicher ? Nu. să fii ironia însăşi printre morminte. Cuvîntul lui Gambronne face efectul unei fracturi. sosirii lui Bliicher. eroul de la Terrnopile. în zidul trădător de la Hougomont. Ce poate fi rnaf mare! Fiindcă a-ţi dori moartea înseamnă a muri în. ucide înseamnă cu un astfel de cuvînt tunetul care te Să dai catastrofei răspunsul acesta. acest nimic al războiului. Să trăsneşti să învingi. acest trecător de ultimă oră. să închei cu semeţie Waterloo-ul ca pe ultima zi a carnavalului. omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo e Cambronne. e preaplinul agoniei care face explozie. pe care l-a apărat contra perşilor şi unde a murit eroic. de E o insultă adusă trăsnetului.n. cu neputinţă de rostit. să rezumi o victorie printr-un cuvînt suprem. deşi împuşcat. să oferi regilor haznalele binecunoscute cezarilor. să ai de partea ta după măcel pe cei ce rîd.). 408 Sâ spui acest cuvînt şi apoi să mori.

'"ea^tă bătaie de joc ! Cum să nu izbucnească ? aC Sînt acolo toţi regii Europei. şi f i u n . nu mai protestează decît acest vierme de ţărînă. după cum Rouget de l'Isle' găseşte Marseieza datorită harului de sus care pogoară asupra-i.au zdrobit pe Napoleon şi n-a mai rămas decît Cambronne. au u b câîeîiul lor garda imperială şi armata cea mare. In acel minut fatal. Se desprinde o suflare din uraganul divin şi trece prin aceşti oameni. O spune din nou. un milion. dar îşi dă seama de nimicnicia ei şi face mai mult decît s-o scuipe în obraz. Simte în el o spumă şi acea spumă e cuvîntul.a î n care clocoteşte de mînie i se oferă viaţa." O minciună. în numele revoluţiei. . o îndură în toată măreţia ei covîrşitoare. Parcă ar fi Danton care vorbeşte. unul cîntă cîntecul suprem. In faţa acestei biruinţe minunate şi mediocre. iar celălalt scoate strigătul teribil. El va protesta. generalii cei fericiţi.. Au fost o sută de mii de '"idaţi victorioşi şi. Sub numărul. Acel cuvînt al dispreţului titanic nu e azvîrlit de Cambronne numai Europei în numele imperiului.. Intr-o catastrofă. să găseşti aota. sau Kleber 2 care tună. GenwaI francez din timpul revoluţiei de Ia 1789. forţa şi materia care îl copleşesc găseşte o expresie pentru suflet: excrementul. să faci asta. tunurile lor cu fitiluri aprinse stau căscate. însemnează să fii învingător. Sâ spui asta. Cambronne găseşte cuvîntul de la Waterloo. adaus sfîşietor. A luat parte la ex-de ai P°Ie °n în Egipt şi a urmat acestuia la comanda trupelor 409 . ei tresar. Atunci el caută un cuvînt. ju-'terii stăpîni peste fulgere.j. i. Asta ar fi puţin.. Auzi şi recunoşti în Gambronne vechiul suflet al uriaşilor. duhul zilelor măreţe a pătruns în omul acesta necunoscut. dealul se cupe Na 1 Autorul Marseiezei. vocea engleză răspunse: . La cuvîntul lui Cambronne.Foc!" Bateriile fură luminate de flăcări. El îl azvîrle trecutului. în faţa acestei biruinţe fără biruitori se ridică acest disperat . în urma celor o sută de mii. aşa cum ai căuta o sabie.

deşi în unele privinţe s în tem de altă părere. Comentariile sînt încurcate.). de năruire a monarhiei militare — care. Jomini împarte bătălia de la Waterloo în patru momente. uşor albicios datorită lunii care se ridicase. a tras după ea toate 1 Cît preţuieşte ducele ? (în origina! tn limba latină). XVI QUOT LIBRAS IN DUCE ?' Bătălia de Ia Waterloo este o enigmă. Comunicatele sînt confuze. pe pămîntul muiat de ploaie şi sînge. 410 . fluierînd şi dînd vesel bici calului. nu mai era nimic. legiunile franceze. din toate acele guri de aramă ieşi o ultimă şj înfricoşătoare vărsătură de proiectile. înmărmurindu-i pe regi. 3 Jomini. Cei patru pereţi ai cetăţuii celei vii zăceau la pămînt. în locul pe unde trece acum. la ceasurile patru dimineaţa. Mtiffling o desparte în trei peripeţii. 2 „O bătălie terminată. alţii se bîlbîie. a prins cu ochiul său ager trăsăturile caracteristice ale acestei cumplite prăbuşiri a geniului omenesc în luptă cu divinul hazard. care au studiat şi descris bătălia de Ia Waterloo. Napoleon vedea în ea panica 2 ." (Napoleon : însemnări de la Sflnta Elena) (n. Wellington nu înţelege nimic. Ea e la fel de nelămurită şi pentru cei ce-au cîştigat-o. numai Charras 3 . iar cînd se risipi fumul. se rostogoli un fum nesfîrşit.a. totul fu pierdut din pricina unei clipe de panică năprasnică. măsuri greşite care au fost tndreptate. garda murise. Izbînzi mai mari asigurate pentru a doua zi. Blucher e uluit. bîjbîie. şi pentru cel care-a pierdut-o. Unii bîiguie. Citiţi rapoartele. Toţi ceilalţi istorici sînt oarecum orbiţi şi. Acea rămăşiţă nemaipomenită era nimicită. băiatul care duce poşta la Nivelles. îşi dădură sufletul la Mont-Saint-Jean. în grînele întunecate. cu greu puteai desluşi ici-colo o tresărire printre cadavre. o zi sfîrşită. Joseph. In felul acesta. în orbirea lor. Charras — scriitori militari din prima jumătate a secolului al X'IX-lea. Zi cu adevărat năprasnică. Muffling. mai măreţe decît cele romane.tremură.

Germania îl are pe Goethe mai presus de Blucher. E jocul de-a cine pierde cîştigă. oamenii n-au însemnat nimic. să vorbim despre Waterloo privind fără părtinire din amînd °uă taberele. nici Anglia. Popoarele civilizate. Popoarele sînt mari. Să-i dăm întîmplării ce este al întîmplării. Aşadar. 28 411 . demnitatea. Ce este Waterloo? O victorie? Nu. Adesea. Geea ce-I deosebeşte pe fiecare dintre ele între neamurile pămîntului e ceva mai mult decît o luptă. şi în zorile acestea Anglia şi Germania îşi au strălucirea lor minunată. Sporul pe care-l aduc civilizaţiei e real. a puhoaielor de apă umflate de furtună. Un joc de noroc. mai multă libertate. nu sînt. nu se înalţă şi nici nu se prăbuşesc după norocul sau nenorocul unui comandant. slavă domnului. iar Anglia pe Byron mai presus de Wellington. şi fără jalnicele isprăvi ale spadei. Ceea ce alcătuieşte măreţia lor în veacul al XlX-lea nu-şi are obîrşia în Waterloo. de răsturnare a legilor războiului. izvorăşte din. slavă domnului. ele însele. Nici Germania. Luîndu-le lui Wellington şi lui Blucher victoria de la Waterloo. care poarta semnul unei necesităţi supraomeneşti. cînd Waterloo nu era decît un zăngănit de săbii. E mîndria deşartă. In problema de la Waterloo nu e vorba nici de vestita Anglie. nu dintr-o întîmplare. geniul lor. Cînd încetează bătaia tobei. însemnează oare a ştirbi cu ceva Anglia şi Germania ? Nu. Onoarea lor. nici Franţa nu încap într-o teacă.j e ] e __ şi de prăbuşire a forţei. ? ! domnului ce este al domnului. Tn evenimentul acesta. mai ales în vremea noastră. Ele sînt măreţe. simple numere pe care eroii şi cuceritorii le pot pune ca nişte jucători la loteria bătăliilor. Zorile nemăsurate ale unor idei noi sînt proprii secolului nostru. are cuvîntul raţiunea. o bătălie pierdută însemnează dobîndirea unui progres. In epoca asta. trecătoare. deoarece cugetă. nici de augusta Germanie. inteligenţa. Numai popoarele barbare se dezvoltă pe neaşteptate după o biruinţă. Mai puţină glorie.

Amîndouă taberele aşteptau pe cineva. Wellington îl aştepta pe Blucher. de partea cealaltă. despotul care merge pînă la tiranizarea cîmpului de luptă. fără a lăsa nimic la voia întâmplării. de altfel. Ia începutul carierei sale. n-a hărăzit niciodată un contrast mai izbitor şi o confruntare mai neobişnuită. pe cînd Napoleon era un Michelangelo. Waterloo este. totul pus în chip desăvîrşit la punct. încrederea în soartă cu ştiinţa strategică sporind-o. toate tainele unui suflet adînc. Tactica de altădată fusese nu numai uimită. de rîndul ăsta. crufarea rezervelor. care n-a venit. Wellington era un Barreme ' al războiului. dar şi tulburînd-o. i Calculator francez din secolul al XVH-lea. Bonaparte. prevederea. un nu ştiu ce care vede ca vulturul şi care loveşte ca trăsnetul. cea mai ciudata întîlnire din toată istoria. confinînd în special tabele de dobînzi. chemate şi oarecum silite să se supună. Bătrîna bufniţă fugise din faţa tînărului vultur.Un joc cîştigat de Europa şf plătit de Franţa. chibzuiala. ci două fiinţe cu totul opuse. Mai tîrziu numele lui a devenit substantiv comun. tovărăşia destinului. a cîmpiei. 412 . geniul a fost învins de calcul. Dumnezeu. Napoleon îl aştepta pe Grouchy. Nu merita să se toarne acolo un leu pentru atîta lucru. războiul socotit cu ceasul în mînă. strategia care ştie să se folosească de teren. Napoleon şi Wellington. geometria. o măiestrie uimitoare îmbinată cu o vioiciune semeaţă. care a venit. asigurarea retragerii. Nu sînt doi duşmani. instinctul supraomenesc. tactica echilibrării batalioanelor. dar şi scandalizată. îl întîlnise în Italia şi-l bătuse straşnic. De-o parte precizia. a apei. a colinei. a pădurii. fantezia militară. un sînge rece îndărătnic. măcelul organizat. Wellington este războiul clasic care se răzbună. A izbîndit cel care a calculat exact. intuiţia. darul de a ghici. autorul unei Cărţi a socotelilor gata făcute. privirea scăpărătoare. vechiul curaj clasic. ce rost avea acest strălucit ignorant care. Cine era corsicanul ăsta de douăzeci şi şase de ani. o metodă nezdruncinată. şi. care foloseşte antitezele.

Napoleon se întîlni din nou cu un Wurmser tînăr. a tablei de şah împotriva geniului. ceea ce a avut Anglia acolo cu adevărat măreţ a f° s *> fie zis fără supărare.vînd totu! împotriva lui şi nimic de partea sa. scrisese: Waterloo. se năpustea asupra Europei coalizate şi cîştfea în chip nesăbuit victorii socotite cu neputinţă ? De unde venea turbatul ăsta spăimîntător. fără bocanci. Nu comandantul ei. Marengo. ea însăşi. Waterloo e o bătălie de mîna întîi. aproape f"ră 'oaste. Arcole. Ce spune despre asta întunecatul a r3". oastea care a luptat la 18 iunie 1815. Wellington. cunoscut pentru ura sa fată evo u ' t'a franceză. Ceea ce trebuie să ne minuneze în bătălia de la Waterloo este Anglia. In adevăr. o duşmănie de neîmblînzit a militarismului de altădată împotriva celui nou. fără me. De-aci. aproape fără să răsufle şi mînuind tot mereu aceiaşi luptători. dînd peste cap pe Beaulieu peste Alvinzi. fără tunuri. Triumful celor mediocri. pe Melas peste Wurmser. pe placul mulţimilor. 28* 413 . a săbiei corecte împotriva spadei sclipitoare. Montebello. Montenote. In pragul prăbuşirii. ca să-l vedem pe Wurmser e de ajuns ca părul lui Wellington să fie alb. ci oştirea. pe Mack peste Melas 1 ? Cine era acest începător în ale războiului care avea trufia unui astru ? Şcoala militară academică îl excomunicase. cu o neînţeleasă lipsă de recunoştinţă. j e fără muniţii. care. cu o mînă de oameni împotriva unor trupe numeroase. este sîngele englez . învinşi de Napoleon In de r». Soarta îşi dete învoirea la ironia asta. sub Lodi. spune într-o scrisoare către lordul Bathurst 2 că oştirea s a. La 18 iunie 1815 duşmănia asta îşi spuse ultimul cuvînt şi. cîştigată de un comandant de mîna a doua. '?'!ÎrU en Slez în cabinetul Castlereagh. făcea praf una după alta cele cinci armate ale împăratului Germaniei. este cerbicia engleză. pe Wurmser peste Beaulieu.aUstrieci sau în serviciul Austriei. Mantua. a fost o „arm at foarte slabă". este hotărîrea engleză.

deoarece ierarhia militară engleză nu îngăduie să fie citat într-un ordin de zi nici un erou sub gradul de ofiţer. Monumentul de la Waterloo ar fi mai nimerit . însemnează a micşora Anglia. Se ştie că în bă tălia de la Inkermann '. scoţienii de munte cîntînd din cimpoi sub ploaia de ghiulele.vălmăşag de oseminte îngropate sub brazdele de J a Waterloo ? Anglia a fost prea modestă faţă de Wellington. tinerii recruţi care abia ştiau să mînuiască flinta. se preţuieşte ca naţiune. ţinînd piept vechilor cete de la Essling şi de la Rivoli — iată în ce-i constă măreţia. regimentele lui Maitland şi Mitchell. atunci Angliei i se datorează trofeul. ea tot mai păstrează iluzia feudală. ca ostaş. ăsta e meritul lui şi noi nu i-l precupeţim. nu ca popor. se subordonează de bunăvoie şi-şi ia un lord drept şef. Wellington nu este decît un erou ca oricare altul. în'locul chipului unui om. In ce ne priveşte. Scoţienii cenuşii. Ca muncitor. se lasă dispreţuit. n-a putut fi pomenit de către lordul Raglan i . se lasă ciomăgit. Poporul acesta. cavaleria lui Posomby şi a lui Somerset. 2 Comandant al trupelor engleze în războiul Crimeii. 1 Bătălia de Ia Inkermann (1854) din timpul războiului Crimei!. un sergent care. dar cel din urmă dintre pedestraşii şi dintre călăreţii lui a fost tot atît de dîrz ca şi el. scăpase armata de la pieire. infanteria Jui Pack şi a lui Kempt. După al ei 1688 şi după 1789 al nostru. Wellington a fost dîrz. Dar această puternică Anglie se va mînia din pricina celor spuse de noi aci. mort în timpul asediului Sevastopolului (1855). ar înălţa în văzduh statuia unui popor. Ga popor. batalioanele lui Rylandt.dacă. garda călare. Ostaşul de fier preţuieşte tot atîta cît Ducele-de-fier. Crede în ereditate şi în ierarhie. pe care nici un altul nu-l întrece în putere şi-n glorie. Dacă are cineva dreptul la vreun trofeu. după cît se pare. 414 . A face pe Wellington atît de mare. toată admiraţia noastră se îndreaptă către soldatul englez.

paisprezece la sută austrieci. cincizeci şi şase la sută francezi. dacă priveşte. treisprezece la sută francezi.. în anul 42 t. treizeci şi unu la sută aliaţi.e. la Waterloo. treizeci la sută ruşi. zidul de la Hougomont drumul desfundat de la Chain. Brutus şi Casius. şi seamănă cu toate cîmpiile. călăuza care-i arată drumul cel bun lui Bulow. Wellington. patruzeci şi patru la sută austrieci. falsa colină-monument se şterge. La Moscova.Ploaia din timpul nopţii. dacă ascultă. vedenia prăpădului pune stăpînire pe el. paisprezece la sută francezi. Martor al acestei bătălii a fost poetul Horajiu. paisprezece la sută ruşi şi prusaci.Ceea ce admirăm mai presus de toate într-o ciocnire felul celei de la Waterloo este uimitoarea iscusinţă a tntîmplării. La Waterloo. La Wagram. In total. trei sferturi de leghe. călăuza care-l înşeală pe Napoleon. A Ant' P -6 Clmpiile de Ia FiliPPe (Macedonia). 415 . patruzeci şi unu la sută : o sută patruzeci şi patru de mii de luptători. o jumătate de leghe. se desprinde de-acolo un fel de ceaţă plină de năluci: şi dacă vreun călător se plimbă prin aceste locuri. patruzeci şi patru Ia sută ruşi. şaizeci de mii de morţi.n. apărători nu v ătilor ^PUblicane. Din toate bătăliile mari. La Bautzen. Grouchy care rămîne'surd la bătaia tunului. treisprezece la sută francezi. Din înghesuiala asta s-a născut măcelul. reazim nepăsător al omului. Octavian şi al in?'" '" aU InVins pe du 5 man i' l°r Politici. Waterloo este aceea care are frontul cel mai mic faţă de numărul luptătorilor. tot acest prăpăd e rînduit de minune. Spăimîntătorul iunie trăieşte din nou . dacă visează c a Vergiliu în faţa cîmpiilor morţii de la Filippe'. Cîmpia de la Waterloo se înfăţişează azi cu liniştea obişnuită a pămîntului. treizeci şi şapte la sută francezi. Intr-un cuvînt. Napoleon. la Waterloo a fost mai mult un măcel decît o bătălie. şaptezeci şi două de mii de luptători de fiecare parte. totuşi. S-a făcut o socoteală şi s-a stabilit următoarea proporţie : pierdere de oameni — la Austerlitz. s-o spunem. Noaptea.

Dacă-i dăm bătăliei de la Waterloo tîlcul ei cel mai înalt. toate astea nu mai sînt. visătorul. scheletul celălalt e Wellington. dar se ciocnesc şi luptă încă. Frischemont.acel leu oarecare se destramă. g a . Plancenoit. gerul săbiilor. văpaia ghiulelelor încrucişarea groaznică a bubuiturilor. umbrele acelea sînt grenadierii. şiruri de infanterişti şerpuiesc pe cîmpie. Mont-Saint-Jean. Hougomont. cu HohenzoIIernii. apar încununate de-a valma cu vîrtejuri de vedenii care se nimicesc între ele. înnăbuşirea acestui mare popor. lopuri furioase străbat zarea . vuietul nedesluşit al bătălieifantomă. şi rîpele se împurpurează. Negreşit. 416 . putem spune că este o voită biruinţă contrarevoluţionară. care nu arată de loc ură faţă de Waterloo. scheletul acesta e Napoleon. e asmuţirea monarhiilor împotriva neîmblînzitei răscoale franceze. toate acele înălţimi sălbatice. care se afla în erupţie de douăzeci şi şase de ani — a^ a se urmărea. cu Habsburgii şi cu Burbonii. Berlinul şi Viena împotriva Parisului. Petersburgul. aude. e stătu quo împotriva dorinţei de schimbare . şi copacii se înfioară. Pentru noi Waterloo nu este decît ziua uluitoare a libertăţii. Noi nu facem parte dintr-însa. speriat. In scopul acesta s-au solidarizat casele de Brunswick şi de Nassau cu Romanovii. XVII E OARE BINE CA A EXISTAT UN WATERLOO ? Există o şcoală liberală dintre cele mai vrednice de respect. cîmpul de bătaie prinde iar viaţă. nimeni nu se aştepta ca un asemenea vultur să iasă dintr-un asemenea ou. iar în beznă. Papelotte. vede fu]. e 14 iulie 1789 atacat pieziş prin 20 martie 1815 . şi furia se înalţă pînă la nori. E Europa împotriva Franţei . scînteierea baionetelor. ca un horcăit în fundul unui mormînt. lucirile acelea sînt cuirasierii.

Foy cade la Hougomont şi se ridică Ia tribună. Războinicii au tăcut. de cuceritor în afară. Mîine îşi desăvîrşeşte opera fără ca nimic să i se poată împotrivi . Dacă vreţi să vă daţi seama ce este revoluţia. Waterloo. folosind inegalitatea ca să dovedească egalitatea. numiţi-l Mîine. iar dacă vreţi să vă daţi seama ce este progresul. căruia fi va urma la tron sub ""mele de Carol al XlV-lea. o ordine constituţională nedorită. Vorba de cu t Charles Bernadotte. rerne ce imperiul fusese despotic. Bonaparte.'L * . Veacul pe care Waterloo voi să-l oprească pe loc a trecut peste toate şi şi-a urmat drumul. stăvilind hotărît năruirea prin spadă a tronurilor europene.Waterloo fireasca a poartă în cîrcă dreptul divin. e rîndul gînditorilor. Pentru un lucrător ca el nu există unealtă rea. Aşa lucrează progresul. 417 . mareşal al imperiului. Carol al XlII-lea. pune un surugiu pe tronul Neapolului' şi un sergent pe tronul Suediei 2. care doboară vechile tronuri. iar după Waterloo în Ludovic al XVIII-lea. îşi ajunge totdeauna ţinta în chip ciudat. deşi acesta nu era decît un ostaş. Joachim Murat. el potriveşte. înainte de Waterloo în Bonaparte. care acordă Constituţia şi i se supune. care în adoles-«ntă a fost rfndaş la cai. cu meşteşugul lui dumnezeiesc. n-a avut altă urmare decît de-a face ca activitatea revoluţionară să continue sub altă formă. de bolnavul de podagră înăuntru. şi şi-o împlineşte începînd de azi. Ludovic al XVIII-lea îşi pune semnătura pe declaraţia drepturilor omului. Fără să-şi piardă cumpătul. E vorba de cumnatul lui Napoleon. i | ( Jr T it L d -V T ** f~* l ^ ■ ■ 4 ^<h •-» ^"\ i-\ #-V «4 >4 *■* +■ *-» . Se foloseşte de Wellington ca să-l facă pe Foy orator. regalitatea trebuia neapărat să fie îlh rală şi că din bătălia de la Waterloo a ieşit. Pentru că revoluţia nu poate fi cu adevărat învinsă şi pentru că. pe omul care a trecut Alpii şi pe bătrînelul şubred şi bolnav al părintelui Elyseu. spre ' rea părere de rău a învingătorilor. /"» lucrurilor. Se slujeşte de bolnavul de podagră ca şi de cuceritor. E drept că. La Saint-Ouen. fiind providenţială şi cu neputinţă de înlăturat. prin reacţiunea L*■ i •' « I■ _ H ^ A jf « tV . ea se reîntruchipează mereu. primit la r e a regelui Suediei. numiţi-o Progres.

întregul sistem al Europei se prăbuşi. Să nu vedem în Waterloo decît ceea ce înseamnă Waterloo. Imperiul se afundă într-un întuneric asemănător cu al lumii romane în agonie. La 18 iunie 1815 un Robespierre călare a fost trîntit de pe cal 1 . ceea ce împingea cu voioşie roabele de pămînt pline cu oseminte pentru a se înălţa colina leului. şi bastonul de mareşal al Franţei. şi plîns de ochi viteji. ceea ce triumfa la Waterloo. Dacă gloria stă în paloşul din care s-a făurit sceptrul. Ajunsă la Paris. se zice. XVIII O NOUA RĂBUFNIRE A DREPTULUI DIVIN S-a pus capăt dictaturii. obosi iute şi se opri brusc. Scopul nu era nicidecum libertatea. s-o recunoaştem. printre care. şi asta nu se poate tăgădui. imperiul In înţelesul : a pierdut puterea. ceea ce zîmbea în spatele lui Welling. ceea ce a făcut să se înscrie cu mare pompă pe acel piedestal data de 18 iunie 1815.Biruinţa asta prevestitoare de nenorociri a fost înfrîntă de libertate. ceea ce se năpustea asupra Franţei ca asupra unei prăzi. aşa cum printr-un fenomen asemănător Napoleon era fără să vrea revoluţionar. de pe înălţimea platoului Mont-Saint-Jean. ceea ce îi aducea toate bastoanele de mareşal ale Europei. ca pe vremea barbarilor. Imperiul. Se zări din nou abisul. S-a întors la încropirea unei Constituţii. Intr-un cuvînt. era contrarevoluţia. a simţit că lava aceea ardea picioarele şi s-a răzgîndit. Numai că barbaria din 1815. pe care se cuvine s-o numim pe numele ei cel mic contrarevoluţie. Contrarevoluţia care şoptea cuvîntul infam : dezmembrare. nu prea avea putere. a fost plîns. Contrarevoluţia era fără să vrea liberală. ton. a văzut de aproape gura vulcanului. ceea ce-I încuraja pe Bliicher să-i treacă prin foc şi sabie pe cei ce fugeau în neorînduială. 418 .

stingher printre atîtea noutăţi. Mai ^u. trupele franceze au învins armatele unei coaliţii puternice conduse de împăratul german Otto al IV-lea.gloria însăşi. XlV-iea8a' ^ PUtere cu al'i! mai numeroşi". Altarul şi tronul se înfrăţiră cu măreţie. ieşi din încurcătură mulţumită statuii ducelui ■d'Angouleme. care în 1815 s-au dedat la presalii sălbatice împotriva bonapartiştilor şi a foştiler revoluţionari <"ntre anii 1789-l799 (teroarea albă). Trestaillon 6 ajunse vestit. în 1214. Austerlitzul fiind uitat. încărcat cu victorii care nu-şi mai aveau rostul. Arcul de triumf al Caruselului. Manifestările de bucurie de la 8 iulie făcură să se uite entuziasmul de la 20 martie. Localitate unde. Acolo unde fusese o gardă imperială era acum o casă.r • mult ° apte ^ lumină întunecată. pentru că în ţărîna aceea zăceau oasele lui Ludovic 1 Denumirea dată regelui Franţei Henrlc al IV-lea (1589—1610). Cimitirul Madeleine — groaznica groapă comună de la '93 — fu acoperit cu marmură şi matostat. Comparată cu lumina zilei. în Franţa şi pe continent se aşeză una din formele cele mai netăgăduite de mîntuire a societăţii veacului al XlX-lea. Unul din şefii bandelor de monarhişti. în care englezii l-au găzduit pe Ludovic al XVIII-lea înainte de a-l înscăuna rege al Franţei. El raspîndise pe pămînt toată lumina are o poate da tirania : lumină mohorîtă. e Această spulberare a nopţii avu efectul unei clipse. Ludovic al XVIII-lea se întoarse la Paris. Gorsicanul ajunse potrivnicul bearnezului'. ruşinat poate întrucîtva de Marengo şi de Arcole. 5 Semnul regalităţii. deviza regelui Ludovic al 419 . Localitate din Belgia în care francezii au obţinut o victorie în 1745 ™potriva englezilor. Pe cupola Tuileriilor flutură drapelul alb. Masa de brad din Hartwell 2 fu aşezată în faţa fotoliului cu flori de crin al lui Ludovic al XlV-lea. se vorbea despre Bouvines 3 şi despre Fontenoy 4 ca despre ziua de ieri. Deviza non pluribus impar 7 apăru din nou în razele de piatră care închipuiau soarele pe faţada cazărmii de pe cheiul d'Orsay. Europa purta cocarda albă 5 . origi nar din regiunea Bearn. 2 Castel din împrejurimile Londrei.

Omul fusese în acelaşi timp înălţat şi înjosit de Napoleon. binecuvîntă liniştit prăbuşirea. $j toate astea au fost cu putinţă. „A murit ? exclamă ostaşul. La Schoenbrunn' rătăcea o umbră micuţă. căreia. 2 E vorba de fiul lui Napoleon I şi al Mariei-Luiza. începutul teroarei albe a restauraţiei. aşa cum binecuvîntase înălţarea. amintind că ducele d'Enghien murise chiar în luna cînd fusese încoronat Napoleon. dreptul divin îşi puse masca unei Constituţii. şi întunericul a luat locul luminii pe pămînt. Bine-l mai cunoşti !" închipuirea oamenilor făcea un zeu din acest om doborît la pămînt. Papa Pius al Vll-lea. se lustruiră cu liberalism. un păstor i-a spus unui prusac într-o pădure: „Luaţi-o pe-aici. însemna să dai dovadă de răzvrătire. pentru că. spunîndu-i regele Romei 2 . care-l unsese împărat în preajma acestei morţi. în după-amiaza unei zile de vară. în vîrstă de patru ani. Şerpii şi-au schimbat pielea. dar proclama catolicismul religie de stat. fiindcă este luna cînd se prăpădeau tuberculoşii. ceea ce anula S3' ran(ia libertăţii de gîndire. . superstiţiile şi gîndurile ascunse. Unde e ? Ce face ? „Napoleon a murit 1" îi spunea un trecător unui invalid de la Marengo şi de la Waterloo. sub această domnie a materiei strălucitoare.II al XVI-Iea şi ale Măriei Antoaneta. cu articolul 14 4 în inimă. şi stăpînul Europei a fost închis într-o cuşcă. Gravă nesocotinţă din partea unui om mare să ia în rîs viitorul ! Cu toate astea. 4 Articolul 14 al Chartei constituţionale din 1815 garanta libertatea de conştiinţă. şi regii şi-au reluat tronurile. Minciuna se împereche cu 1789. Idealul. şj vechiul regim a devenit ce! nou. 3 Aprilie jalnic: considerată ca aducătoare de nenorociri şi de moaite. prinse numele straniu de ideologie. Vechile realităţi vătămătoare şi veninoase luară înfăţişări noi. prejudecăţile. După Waterloo cerul Europei se 1 Reşedinţa împăraţilor austrieci la Viena. ficţiunile deveniră constituţionale. Victor Hugo extinde epi tetul la întreg anul 1815. nu pe acolo !" Acest 1815 a fost un fel de aprilie jalnic3 . In şanţul de la Vincennes ieşi din pămînt o piatră funerară. popoarele — carnea de tun atît de îndrăgostită de tunar — îl căutau cu ochii.

420 .

Alexandru îl numea „insomnia mea". luat în r îs de către împărat. Pe cînd Napoleon se stingea la Longwood. Ciudat lucru : lumea se îndrăgosti în acelaşi timp de viitorul care se numea Libertate şi de trecutul care se numea Napoleon.. Om politic ultraregalist din timpul restauraţiei. Ochii înflăcăraţi ai tinerelor generaţii se îndreptară spre el. Napoleon doborît părea mai înalt decît Napoleon în picioare. 421 . Spaima asta venea din cantitatea de revoluţie care clocotea într-însul. şi ceva din pacea lor se răspîndi în lume. autor de virulente Pamflete antibonapartiste. Belle Alliance !' spusese mai-nainte cîmpia fatală <je la Waterloo. Congresul de la Viena alcătui drept urmare tratatele din 1815 4. Regii umplură acest gol. Braţele lui încrucişate ajunseră neliniştea tronurilor. i . 4 Congresul de la Viena (1814-l815) a fixat noile frontiere ale statelor ropen d ropene Infrîngerea lui Napoleon. guvernatorul insulei Sfînta Elena în timpul exilului lui Napoleon. toată această întune' Denumirea unui han şi a unei localităţi. Regii domniră fără să se simtă la largul lor. Purta pe frunte steaua care se cheamă Libertate. cu stînca de la Sfînta Elena în zare. îşi vesti intrarea. Luă fiinţă o Sfîntă Alianţă. ^ pasă nemărginirii? Toată furtuna asta. războiul. In prezenţa şi în faţa acestei străvechi Europe refăcute se schiţară trăsăturile unei Franţe noi. Anglia îl puse pe Hudson Lowe 2 să-l păzească. „General englez. pe urmă pacea. tot norul ăsta. învingătorilor începu să le fie frică. Bătrîna Europă se folosi de ilej ca să introducă diferite reforme. c g # Dispariţia lui Napoleon a lăsat multă vreme un gol imens. Asta explică şi îndreptăţeşte liberalismul bonapartist. iar Europa numi asta restauraţie. iar Franţa pe Montchenu 3 ca să stea la pîndă. Infrîngerea îl ridicase mai sus pe cel învins. Iată ce înseamnă Waterloo. Viitorul. locul unde se afla statulfflajor al lui Napoleon în timpul bătăliei de la Waterloo. cei şaizeci de mii de oameni căzuţi pe cîmpia de la Waterloo putreziră în tihnă.

Englezii ocupară lagărul francezilor. La 18 iunie J815 era lună plină. ea se potriveşte negreşit satului Waterloo. Belle-Alliance a văzut îmbrăţişarea celor doi învingători. Fără să fi contribuit în vreun fel la bătălie. După cea din urmă lovitură de tun. care n-a luat de loc parte la luptă. secretar de stat pentru colonii în cabinetul lui W. prin ura roii dar nu pentru voi.care n-au tulburat nici măcar o singură clipă lumina ochiului nemărginit. Mont-Saint-Jean a fost bombardat. cîmpia de la MontSaint-Jean rămase pustie. numele acestor localităţi abia sînt cunoscute . Lumina ajută crunta urmărire a l u i Bliicher. Plancenoit a ars. Hougomont a ars. descoperi urmele fugarilor. dădu mulţimea asta prăpădită pe mîna înverşunatei cavalerii prusace şi înlesni masacrul. Papelotte a ars. aşa se consfinţeşte de obicei biruinţa : culcîndu-te în patul celui învins. Wellington se duse în satul Waterloo ca să-şi întocmească raportul către lordul Bathurst >. dezlănţuiţi în urmărire. * „Astfel Vergilig. Dacă s-a putut aplica vreodată zicala sic vos non vobis 2 . împinseră înainte. îşi aşezară tabăra dincolo de Rossomme. 1 In 1815. Haie-Sainte a fost luat cu asalt. Waterloo a rămas la o jumătate de leghe departe de ea. XIX CIMPUL DE LUPTA IN TIMPUL NOPŢII Să ne întoarcem — e o nevoie a acestei cărţi — la fatalul cîrnp de luptă. are toată cinstea. In unele catastrofe se întîlnesc asemenea tragice complicităţi ale nopţii. Pitt." începutul unui ver? atribuit Ful 42 2 . Prusacii. Devenise cunoscut lucraţi lui feroce fafă de Fran(a şi Napoleon. iar Waterloo. în faţa căruia o gîză care sare din-trun fir de iarbă pe altul înseamnă tot atît cît vulturul care zboară dintr-o clopotniţă într-alta prin turlele catedralei Notre-Dame.

Orice armată are o coadă. vorbeau italieneşte şi-i urmau pe nemţi. Sînt aceeaşi. La urma urmei. Eroul din timpul zilei este vampirul din timpul nopţii. pe care nu le-am trecut sub . însă.■codaşii". Nici o armată şi nici o naţiune nu erau răspunzătoare de aceste făpturi . nu se face cu schimbul. şi acolo se găsesc cei pe care trebuie să-i învinovăţim. jumătate tîlhari. Să culegi lauri ţi să descalţi un mort — aşa ceva ni se pare cu neputinţă pentru aceeaşi mînă. chiar cirnpul de luptă. Intrucît ne priveşte. armatele în marş de altădată — nu vorbim despre cele de astăzi — tîrau după e 'e toată gloata asta. borfaşi. că are şi părţile Iui urîte. jumătate slugi. cei rămaşi în viaţă îi jefuiesc pe cei care sînt la pămînt. cerşetori oferindu-se drept călăuze ofiţerilor. socotesc că sînt tocmai cei care au făurit gloria. s ă recunoaştem. purtînd uniforme fără să lupte. schilozi cumpliţi. Zorile care vin după o bătălie răsar totdeauna peste cadavre goale. îi arătăm neajunsurile. spun ei. a „ re . E sigur un lucru : de obicei după învingători vin hoţii. printre care şi Voltaire. secături. * â se iveşte prilejul. în noaptea care urmă după victoria 423 .c izul de Fervaques a fost ucis mişeleşte şi jefuit. nu credem lucrul ăsta. tot felul de păsări de noapte zămislite de acest asfinţit care se numeşte război. Să-l scoatem însă din cauză pe ostaş . Mar. Oameni-lilieci. mai ales pe ostaşul din zilele noastre. mergînd uneori cu nevestele în cărucioare şi furînd ceea ce vînd mai tîrziu. vorbeau franţuzeşte şi-i urmau pe englezi.kt u sîntem din cei ce privesc cu îngăduinţă războiul. cantinieri suspecţi. Una dintre cele mai uimitoare este grăbita despuiere a morţilor după biruinţă. Războiul 010 frumuseţi groaznice. bolnavi prefăcuţi. căreia în grai cazon i se spunea . Cine face asta ? Cine pîngăreşte în felul ăsta izbînda ? A cui e mîna respingătoare care se strecoară în buzunarul victoriei ? Cine sînt hoţii care dau lovitura lor la adăpostul gloriei ? Unii filozofi. ai tot dreptul să despoi niţel un cadavru care este opera ta.

avea puţini. Confuzie din partea lui Victor Hugo : Turenne era mort atunci de 14 ani .de la Cerisoles '. Wellington. nu se ştie totdeauna de ce unii generali. 2 Mareşal al lui Ludovic al XlV-lea. După înfăţişare era unul dintre cei despre care am vorbit — nici englez. coaliţie împotriva lui Ludovic al XlV-lea. responsabilul acestei acţiuni atroce este Louvois. nici soldat. Turenne 2 era adorat de ostaşii lui pentru că îngăduia jaful . dar cei care pradă sînt dîrji. Dj n tîlhărie se năştea tîlharul. încît a lăsat ca Palatinatul să fie trecut prin foc şi sînge 3 . ministrul de război. Turenne a fost atît de bun. Codas spaniol care vorbea* franţuzeşte şi pe care-l luase drent unul de-ai noştri din pricina vorbirii gasconului. în noaptea de 18 spre 19 iunie morţii au fost despuiaţi. atras de mirosul cadavrelor. a dat ordin să fie împuşcat oricine va fi prins asupra faptului . Wellington a fost neînduplecat. nici ţăran. Totuşi. în timp ce alţii erau împuşcaţi în cealaltă. după cum comandantul era mai mult sau mai puţin sever. cunoscuţi prin disciplina de fier pe care o impuneau soldaţilor. trecerea cu vederea a răului face parte din bunătate. 3 Aluzie la distrugerea sistematică a tuturor aşezărilor omeneşti din această regiune a Rinului mijlociu în 1689. S-au distins în campaniile duse contra răscoalelor puse la cale de nobilime şi în Renania împotriva austroprusacilor. Hoche şi Marceau 4 n-aveau codaşi. dintre cei mari de altfel. Luna era înspăimîntătoare pe cîmpia aceea. Tîlharii prădau într-o parte a cîmpului de luptă. Sînt faime care înşeală. Zicala dezgustătoare „a trăi pe spinarea duşmanului" producea lepra asta. de către unul din aceşti mizerabili. pe care numai o disciplină aspră o putea lecui. 424 . Spre miezul nopţii. o recunoaştem bucuroşi. confundînd victoria cu furtul şi venit pentru jaf la Waterloo. In urma oştilor se vedeau mai mulţi sau mai puţini jefuitori. Era îmbră1 Sat din Piemont (nord-vestul Italiei). nici francez. * Generali francezi din timpul revoluţiei. învingător în multe bătălii din războiul de treizeci de ani. au fost atît de populari. mai puţin ora decît vampir. în care armatele franceze au repurtat tn 1544 o victorie împotriva trupelor lui Carol Quintul. la începutul războiului Lig" de la Augsburg. un om da tîrcoale sau mai curînd se tîra înspre drumul desfundat de la Chain.

Intre acest furgon şi omul care da tîrcoale era probabil o legătură. formînd. Aşa e cerul. atîrnînd de scoarţă. N-are nici o însemnătate faptul că pămîntul e roşu. la oarecare depărtare. n a e tî n d cîmpia în jurul lui să vadă dacă nu era observat se apleca deodată. acoperit cu un coviltir de răchită gudronată. O adiere. Iarba era străbătută de fiori. ar fi putut zări. Nici un nor pe bolta cerului. mişcările pripite şi tainice. In depărtare se auzeau nelămurit patrulele şi rondurile de noapte din tabăra engleză. Din cînd în cînd se oprea. urnea de pe jos ceva mut şi nemişcat. un fel de femeie şezînd pe un maldăr de lăzi şi pachete. care păreau suflete ce-şi luau zborul. se legănau încet în bătaia vîntului nopţii. ce păştea urzici printre zăbal<\ oprit şi parcă ascuns în spatele cocioabei aflate ia întretăierea drumului de la Mont-Saint-Jean spre Braine-l'Alleud cu şoseaua din Nivelles. Noaptea era senină. era neliniştit şi A " net mergea înainte şi se uita înapoi. O privire care ar fi cercetat cu băgare de seamă întunericul. Prin livezi. Hougornont şi Haie-Sainte continuau să ardă. Felul um se strecura. N-avea traistă. iar în furgon. na la apus. două flăcări uriaşe. nepăsător. dar fără îndoială avea buzu-încăpătoare sub pelerină. . mişca mărăcinişurile. dar nedesprinse încă.o bluză care aducea cu o -pelerină. atitudinea lui. alta la răsărit. pe urmă se ridica şi se îndepărta pe furiş. Unele păsări de noapte cu picioare lungi iau asemenea forme în mlaştini. crengile rupte de schije. mergînd încoace Şincolo. care se gau ca un şjrag (jg rubine cu două paftale desche425 . aproape o respiraţie. un mic furgon de cantinier. tras de o mîrţoagă flămîndă. luna rămîne albă. Cine era X \ g s tâ ? Noaptea ştia probabil mai multe pe socoteala 0ITlU decît ziua. îl făceau să semene cu acele larve care bîntuie ruinile !n amurguri şi pe care vechile legende normande le numesc alode.

să te răsuceşti. copii. 426 . pe şoseaua dinspre Genapp e îngrămădirea hoiturilor era pe măsura adîncimii drumului desfundat. să-ţi simţi în piept plămîni. domnea acum tăcere desăvîrşită. să fii acolo dedesubt şi să-ţi spui: acum cîteva clipe eram un om viu ! Pe locul unde horcăise acest jalnic prăpăd. deodată. să-ţi simţi sabia fără folos. să vorbeşti. Un morman de cadavre în partea de sus. Alaiurile şanţului nu se mai vedeau. o voinţă care judecă. să gîndeşti. apoi iat-o: să trăieşti. care respiră. frunze. să speri. Sîngele curgea pînă pe şoseaua de la Nivelles şi se prelingea într-o băltoacă mare în faţa unui pîlc de arbori ce închidea drumul. să ie zbaţi în zadar. să urli. să simţi oameni sub tine şi cai peste tine. să te rostogoleşti. dacă există o realitate care depăşeşte visul. să muşti cu turbare potcoave de cai. să te bucuri de lumina soarelui. să vezi spice de grîu. cu oasele rupte de vreo lovitură de copită în întuneric. să te prăbuşeşti într-o prăpastie. să iubeşti. în partea unde se netezea. să simţi un călcîi care-ţi scoate ochii din cap. să fii în plină stăpînire a forţei virile să fii sănătos şi vesel. Dacă este ceva groaznic. să alergi după' o glorie care stă orbitoare în faţa ta. să striveşti şi să fii strivit. un rîu de sînge în partea de jos. o inimă care bate. crengi.iate la capete — cu brîul de focuri din tabăra eng] e -desfăşurat într-un imens semicerc pe colinele din ^' Am vorbit de catastrofa de pe drumul dinspre Ni se strînge inima gîndindu-ne cum au murit tnf îla viteji. să ai mamă. Ne amintim că prăbuşirea cuirasierilor avusese loc de partea cealaltă. să te sufoci. aşa era drumul ăsta în noaptea de 18 iunie 1815. în mai puţin de-un minut. să ai lumina şi. căci hoiturile făcuseră drumul una cu cîmpia şi-l umpleau pînă la margine ca o baniţă de orz rasă. Spre mijloc. Un vălmăşag îngrozitor. cît ai clipi din ochi. să cazi. să nu te poţi agăţa de nimic. într-un loc care mai e arătat ş 1 astăzi. Matca drumului desfundat era plină cu cai şi călăreţi îngrămădiţi unii peste alţii. nevastă. flori. să rîzi voiniceşte.

sprijinindu-şi partea dinainte a trupului pe degetele arătătoare proptite în părnînt. înşfacă mîna. Sforţarea se iroseşte repede în groapă. Unui om de treabă i-ar fi fost frică. cînd se ridică. în locul unde se sfîrşea mormanul morţilor. cu spatele spre movila morţilor. i>e plecă din nou. Intr-un deget mîna avea ceva care lucea şi care era un ine! de aur. stătu o clipă ghemuit şi. inelul nu mai era pe mînă. Pe urmă. însă. în genunchi. Omul se aplecă. pe drumul desfundat. stratul morţilor se -Iotul de noapt e pe care l -am arătat subţiaci tit orul ui se . cercetînd zarea. se ridică. Deodată se opri. scormoni grămada. cîteva clipe după aceea. lumi nată de lună. ieşea o mină deschisă. Acesta. I 497 . S. Călca prin sînge. palma deschisă se închisese şi-i apucase pulpana pelerinei.acolo pe unde trecuse divizia Delort. Mai bi ne un st ri goi decît un jandarm. întoarse. cu capul la pîndă deasupra marginii drumului desfundat. Simţi că-l apucase cineva de spate. voi.Mizerabilii. ~~ Ei! — zise hoţul — nu cumva mortul ăsta e viu ? J a să vedem. începu să rîdă. p'cea nu ştiu ce respingătoare trecere în revistă a morţilor. 29 . apucă braţul. de sub grămada asta de oameni şi de cai. tîra după "i întunericul drumului desfundat un om fără viaţă. liberă ca Pul. In clipa aceea tresări. hotărîndu-se. Dar mîna pierdu orice putere şi-i dădu drumul. dădu la o parîe oî ce-l împiedica. A! — zis e el — e mort ul . Privea. ^trase trupul şi. Cele patru labe ale şacalului sînt potrivite pentru anumite fapte. Răscolea mormanul ăsta uriaş. ea î n tr-acolo. rămase într-o atitudine prefăcută ? i speriată. Nu se ridică de tot. La cîţiva paşi în faţa Iui.

Drept recunoştinţă pentru serviciile aduse.Journal de Paris de la aceeaşi dată : 430 . Laffitte o sumă de peste o jumătate de milion. pe care o depusese la acesta şi pe oare de altfel se spune că o câştigase cinstit din comerţul lui. îl reproducem după . fusese numii primar. Cel de-al doilea articol.CARTEA A DOUA VASUL ORION I NUMĂRUL 24601 DEVINE NUMĂRUL 9430 Jean Vaijean fusese prins din nou. fabricarea mărgelelor de sticlă neagră. prin nişte procedee noi. să recunoaştem. Poliţia a descoperit că d. Articolele sînt destul de scurte. Vom trece repede peste amănuntele dureroase. Poartă data de 25 iulie 1823: „într-un district din Pas-de-Calais s-a petrecut de curîrsd un fapt puţin obişnuit. Madeleine. Se ştie că pe vremea aceea nu exista încă Gazeta tribunalelor. Madeleine nu era decît un fost ocnaş. II reproducem pe cel dintîi. o veche industrie locală. nu s-a putut afla unde ascunsese Jean Vaijean banii ăştia. se pare că a izbutit să scoată de ia d. osîndit în 1796 pentru furt şi că-l chema Jean Vaijean. Un om care nu era de prin partea locului. din Drapelul alb. la cîteva luni după întîmplările uimitoare care s-au petrecut la Monireuii-sur-mer. înfiripase cu cîţiva ani în urmă. Ne mărginim să transcriem aici două dări de seamă publicate în ziarele vremii. îmbogăţise şi ţinutul. pe nume d. Jean Vaijean a fost întemniţat din nou. înainte de /arestare.. După ce a fost întemniţat din nou în ocna din Toulon.. ceva mai amănunţit. Prin asta se îmbogăţise şi.

fiind găsit vinovat. a murit de spaimă în clipa cînd a fost arestat ăsta. dar.pentru ca să reintre în posesia unei mari sume de bani. Actul de acuzare susţine că i-ar fi îngropat întrun loc ştiut numai de ell şi n-. Se spune că s-a folosit de răgazul acestor ci-teva zile de libertate . Se crede că e vorba de vreo şase sau şapte sute de mii de franci.din Savoia-n fiecare ari coboară să cureţe-n hogiaouri astupate funinginea — cu mîna lor uşoară. prin glasul convingător şi iscusit a! procurorului general. poliţia !-a prins din nou chiar la Paris. Tîlharul n-a încercat să se apere. regele a binevoit să-i imbe pedeapsa în muncă silnică pe viaţă.au putut îi găsiţi. numit Jean Valjean. In îndurarea lui fără margini." L viată. cum a spus în versuri nemuritoare patriarhul din Ferney J: . mulţumită sîrguinţei neobosite a parchetului.acum vreo opt ani. numitul Jean Valjean a fost dat în judecata curţii cu juri din departamentul Var pentru furt la drumul mare săvîrşit ou mina înarmată. a fost demascat • arestat.. Jean Valjean a fost m s ' numaidecît la ocna din Toulon. °calitatea und e şi-a petrecut Voltaire ultimii douăzeci ele ani 'lin . asupra persoanei unuia din acei copii cumsecade care. In cele din urină. Trăia cu stituată.. a apărut de cu-j fata curţii cu J ur ' d' n Var. S-a arătat. care fac cursa între Capitală şi satul Montfermei! (Seine et Oise). la cîteva zile după evadare. Jean a Jean a fosit condamnat la moarte.. Criminalul n-a vrut să facă * ur s. că furtul fusese săTOŞit în complicitate şi că Jean Valjean făcea parte dintr-o banda de hoţi din Sud. Nemernicul care .fost ocnaş liberat. In orice caz. în clipa cînd se urca într-una din trăsurile acelea mici. în împrejurări vrednice de-a atenţiaTicălosul acesta izbutise să înşele vigilenta poli.a ■ *si schimbase numele şi reuşise să fie numit primar în-' u i din oraşele noastre din Nord. pe care o depusese la unul dintre bancherii noştri cunoscuţi. .. Drept urmare. care are o forţă herculeană. întemeiase în oraşul acela PPO \ destul de însemnat. izbutise să evadeze.

Locotenenţii se încoronează regi. fatala destrămare a stărilor înfloritoare care se savîrşeşte zilnic. Unii părăsiră localitatea. fiecare se gîndea numai la sine. o dată cu asta. posibilităţii^ de desfacere se micşorară. într-adevăr. se împlini tot ce prevăzuse el în noaptea lui ^ înfrigurare şi de îndoială. alţii se lăsară de meseria asta. fiindcă s-a întîmplat după moartea lui Alexandru. fie zis în treacăt. De altfel. avu loc la Montreuil-sur-mer împărţeala egoistă a marilor înfăptuiri năruite. Unele ziare. După căderea lui. valoarea produselor scăzu. Nu mai era un centru. După căderea lui. Marile ateliere ale domnului Madeleine îşi închiseră porţile. concurenţă şi înverşunare pretutindeni. în locul bunăvoinţei. procedeele de fabricaţie începură să fie falsificate. o dată cu domnul Made leine dispăru şi prosperitatea orăşelului Montreuil-su r . La ocnă. printre care şi Le tutionel. duşmănia unuia împotriva celuilalt. comenzile erau din ce în ce mai reduse. se urmărea cîştigul în loc să se urmărească calitatea. In mai puţin de patru ani după pronunţarea s e 4. numărul lui Jean Valjean fu schimbat. pe neştiute. nu mai e ra nimic pentru săraci. toate se făceau în mic în loc să se facă în mare. atelierele nu mai aveau ce lucra. în locul bunătăţii arătate tuturor de către întemeietor. lucrătorii se risipiră.12 . oamenii pierdură încrederea. îndîrjirea . Statul însuşi băgă de seamă că fusese strivit cinev undeva. veni falimentul. mer. salariile scăzură. înfăţişară această schimbare a pedepsei o izbîndă strălucită a partidului clerical. nechemaţii se improvizează fabricanţi. Se iscară învrăjbirile invidiei. Domnul Mrrdeleine stăpînea şi conducea totul. De-aci încolo. clădirile se dărăpănară. firele înnodate de domnul Madeleine se încurcară şi se rupseră . Totul se risipi. s ? numea acum 9430. în comunitatea omenească şi pe care istoria n-a luat-o în seamă decît o singură dată.Se ştie că la Montreuil-sur-mer Jean Valjean un om evlavios. dorul de luptă luase locul spiritului de organizare. rămas fără el oraşul rămăsese fără suflet. Şi.

In localitatea Montfermeil dăinuieşte o credinţă foarte veche. In adevăr. prin care se constata. Sînt trei chipuri de a trage folos din această wtîlnire. diavolul şi-a ales pădurea ca să-şi îngroape acolo comorile. din timpuri străvechi. omul ăsta se ocupă cu săparea nei gropi.0 uUraregaliştilor . în felul ăsta poate fi lesne recunoscut.Je pentru încasarea impozitelor în districtul Montreuil-tuie ' SU ta de r s _ au îndoit şi domnul de Villele ' făcea observaţia la tribună. încălţat cu saboţi. un om negricios.. cheliden . Vei 1 a ga atunci de seamă că omul ăsta e un ţăran oarecare. . De obicei. în folosul ocnei. cu înfăţişare de căruţaş sau de tăietor de lemne. Mai întîi. al lu^reşedinte!e cabinetului francez tntre 1821 şi 182S . Sîntem dintre cei ce respectă orice plantă rară. în luna februarie 1827. a luat cele mai reacţionare "' d i t t Plantă tropicală. Cumetrele spun că adeseori întîlnesc pe înserate. socotim nimerit să povestim cu oarecare amănunte o întîmplare ciudată care s-a petrecut la Montfermeil cam în aceeaşi vreme. cu atît mai ciudată şi mai preţioasă cu cît o superstiţie populară în vecinătatea Parisului e ca şi cum ar creşte aloe 2 în Siberia. Iată care e superstiţia din Montfermeil. ora de încredere U1 ms Caro1 a l X-lea şi al ms ea şi al uUraregaliştilo T"' dictate de clica feudalo-clericală. şi care poate fi recunoscut deoarece în loc de tichie sau pălărie are pe cap două coarne foarte mari. purtînd pantaloni şi bluză de pînză. şi care se potriveşte întrucîtva cu unele presupuneri ale procurorului general. • Etatea dintre domnul Madeleine şi Jean Valjean. prin locurile mai puţin umblate ale pădurii.• curţii cu juri. Se crede că. să te apropii de el şi să-i vorbeşti. II IN CARE SE VOR CITI DOUA VERSURI CARE SUNT POATE DE LA DIAVOL înainte de-a păşi mai departe.

In cazul ăsta. după cît se spune. un schelet. pj n ^ o astupă la loc şi pleacă.. Acest Tryp-hon e îngropat la mănăstirea Saint-Georges din Bocher-ville. că-i ies din cap. în sfîrşit. să-l aştepţi pînă-şi sapă groapa. mori întro lună. păreau. cînd pun mîna pe „comoară". pentru că treaba asta se face noaptea. alergi repede la groapă o scormoneşti şi scoţi de-acolo . dar că smulge iarbă pentru vaci şi că ceea ° luaseşi drept coarne nu era altceva decît o furcă pentru bălegar. din depărtare. cîteodată un taler '. pufin vrăjitor. peste ce dau ? Ce e comoara diavolului ? Un bănuţ. că nu sapă nici groapă. fie şi pentru o lună. pe care le-a lăsat cu privire la cele povestite mai sus un călugăr normand rău văzut.comoara" pe care a îngropato. iar din mormîntul lui ies broaşte rîioase. pe care-i ispiteşte orice. Deoarece toate aceste trei chipuri au neajunsurile lor. au răscolit adesea. Oamenii îndrăzneţi. lîngă IRouen. gropile săpate de omul negru şi au încercat să-l jefuiască pe diavol. este îndeobşte cel adoptat. seara. pe urmă. lumînarea e pe sfîrşite. lucrează toată noaptea. Vei muri pînă într-un an. uneori o stafie împăturită ' O monedă yalorînd cîjiva franci. un cadavru care sîngerează. să nu te uiţi la el şi să fugi cit te ţin picioarele. fără-ndoială. Se pare că nu-i vorba de cine ştie ce — dacă ar fi să ne luăm după spusele din bătrîni şi mai cu seamă după cele două versuri enigmatice. Te-ntord acasă şi-fi dai sufletul într-o săptămînă. cel de-al doilea. Oamenii se trudesc din greu — gropile astea fiind de obicei foarte adinei — năduşesc. Al doilea chin este să-i urmăreşti. cămaşa le e leoarcă. 434 . cel de-al treilea chip e să nu vorbeşti cu omul negru. şi cînd în cele din urmă ajung la fundul gropii. scormonesc. care se numea Tryphon. cazmaua s-a tocit. o piatră.eâ pare negru din pricina amurgului. c. printre care şi pe acela de a pune mîna pe o comoară. scrise într-o latină barbară. omul cel negru. pe care o poartă pe umăr şi ai cărei din fi ţ.are oferă cel puţin oarecare foloase.

simulacra. nihilique. de care s-au slujit desigur dialii ' Tryphon nu pomeneşte de aceste două descoperiri din urmă. tremurînd şi zîmbind în a a t jandarmilor. pe care-l chema Boulatruelle. Bani.ca un petic de hîrtie într-un portofel. era prea respectuos. întrucît nu găsea nicăieri de lucru. făcea probabil parte din vreo bandă. «olastic ma terialist englez din secolul al XlII-lea. vechi. La puţină vreme după ce procurorul general socotise că ocnaşul Jean Vaijean. argin(i. âtiinmos. în timpul evadării sale de cîteva zile. i _ a re c ă şi astăzi se mai găsesc acolo. De altminteri. „îşi făcea de lucru" prin pădure. Cei de prin partea locului erau încredinţaţi că Boulatruelle ăsta fusese închis la ocnă.. lapides. f 6 ' spectre ?' nImic <f» original în limba latină). poţi fi sigur că pierzi şi cămaşa de pe tine. s-a observat în aceeaşi localitate că un bătrîn cantonier.^ . cadaver. Pietre . el are însuşirea de-a face ca puşca să ţi se descarce în obraz. prea umil. dacă joci cu cărţile astea. care. j G . unsuroase şi pîrlite. condamnînd laturii a med evală ' ' a chemat la studierea pe cale experimentală a Re 6e al Franţei (1380—1422). admiisţraţia îl folosea pe-o leafă de nimic în postul de cantonier pe drumul dintre Gagny şi Lagny.pămtntuI ?'-n groapa-ntunecoasă ascunde comori. ba un corn ntru praf icie PuŞcă> Plin cu g|oante> ba un joc de cărţi. întrucît Tryphon a trăit în veacul al XH-lea şi diavolul nu pare să se fi gîndit să născocească praful de puşcă înaintea lui Roger Bacon 2 şi cărţile de joc înaintea lui Carol al VHea 3. iar în ceea ce priveşte praful de puşcă din corn. alteori 'n ?a ci pare că tocmai asta le vestea curioşilor indis^versurile lui Tryphon : Fodit et in fossa thesauros condit opaca . era supravegheat e poliţie şi. ar fi dat tîrcoale în jurul tîrguşorului Montfermeil.. 435 . gata ^ a se _ descopere în faţa orişicui. Boulatruelle era un om pe care localnicii nu-l prea vedeau cu ochi buni.

" a ei Iată ce credeau a fi observat oamenii : De cîtva timp. Cîţiva inşi rămăseseră totuşi curioşi. dacă nu peste comorile de neînchipuit din poveste. a cărui taină o descoperise fără îndoială pe jumătate cantonierul." Scepticii adăugau : „Oare Boulatruelle o să-l tragă pe sfoară pe diavol. Boulatruelie lăsa înainte de vreme I^ Iui de împietruire şi întreţinere a drumului şi se ^ u u cu cazmaua în pădure. De ia o vreme. cîteodată săpînd gropi. . e ' nele cele mai pustii. şi el îşi reluă lucrul lui de cantonier ca mai-nainte. Băt/ nele care treceau pe acolo îl luau ia început drept Belze but. N-avea decit o scuză • ** Ct beţiv. cotrobăitul lui Boulafrueîle prin pădure încetă. Se vedea bine că încerca sa se ascundă şi că era o taină în ceea ce făcea. Adevărul e că ăsta e în stare să pună mîna pe avuţiile ascunse ale lui Lucifer. Cei mai „intrigaţi" erau învăţătorul şi cîrciumarul Thenardier. măcar peste vreun chilipir mai gras şi mai lesne de pipăit decît biletele de bancă ale diavolului. Intîlnirile astea păreau că-l supără mult pe Boulatruelle. dar nu se simţeau de loc mai liniştite./ . Oamenii începură să vorbească despre altele. bănuindu-l ca ar putea pîndi pe Ia vreun de pădure. Se spunea în sat: „E lămurit că s-a arătat iar diavolul. care era prieten cu toată lumea şi nu se dăduse înapoi să se împrietenească şi cu Boulatruelle. zîcîndu-şi că puteau să dea acolo. ori diavolul o să-l păcălească pe Boulatruelle ?" Bătrînele îşi făceau de zor semnul crucii.' ' ' ' ■ ' spuneau ei. pe înserat. Bouiatruelle l-a zărit şi-I caută. prin desişurile cele mai sălbatic prefăcîndu-3e a căuta ceva. pe urmă îl recunoşteau pe Boulatruelle. II întîlneai pe înserate prin po.

W . Ia nevoie l-ar fi torturat. învăţătorul afirma că altădată justiţia s-ar fi întrebat ce căuta Boulatruelle în pădure şi că el ar trebuit să vorbească. de pildă. ' Intr-o seară. nici cine-o să ajungă acolo. Nu zău ! nu se poate şti nici cine e acolo. chinului apel.—A fost Ia ocnă I spunea The'nar dier. şi Bou iruelle n-ar fi putut rezista.

Peste cîteva ceasuri. că puteau să fi? lopata şi hîrleţu! moşului Six-Fours. prea tîrziu. însă. Individul ăsta avea în mină un pachet. I-a trecut prin gînd. într-un tufiş. după "eS| te încercări de a-l iscodi. Boulatruelle rămase surprins. Thenardier • învăţătorul crezură c-au înţeles cam următoarele : ? Tntro dimineaţă. ceva pătrat ca o cutie mare sau ca o lădiţă. In seara aceleiaşi zile însă. fără ca el însuşi să poată fi văzut. deoarece se afla în dosul unui copac gros. nici hîrleţul. spunindu-şi că celălalt era de trei ori mai puternic decît el. o lopată şi un hîrleţ „ca să zicem aşa. Boulatruelle refuzase cu încăpătînare să le spună numele lui. Era. ascunse". Boulatruelle l-a văzut pe „individul" lui ieşind din tufiş fără lădiţă. dar cu un nîrleţ şi C u o lopată în mînă. care căra apă şi na s-a mai gîndit la asta. l-ar fi ucis. El îmbină cu '° n 'V uimitoare şi într-o proporţie măiastră setea unui ' ? 8Hos cU discreţia unui judecător. era înarmat cu o sapă şi că. se Pezi în tufişul observat de dimineaţă şi nu mai găsi ' 'Opata. spuse Thenardier. A înţeles prin urmare că „indi- . Boulatruelle. Acest „individ" se îndrepta dinspre drum spre desişul pădurii.jpunem Ia linul vinului. „individul" intrase în desiş. îl cunoştea foarte bine. recunoscîndu-l şi văzîndu-se e cunoscut. Cu toate astea. Atunci se hotărî să stea la pîndă la marginea pădurii. a văzut. Dar lopata şi hîf-î fuseseră o rază de lumină pentru Boulatruelle. Boulatruelle !-a lăsat pe „individ" să treacă şi nu s-a gîndit să-l oprească. "^Boulatruelle bău mult şi vorbi puţin. In tălmăcirea lui Thenardier : „un tovarăş de ocnă". pe cînd se ducea în zori la lucru. Răsărise luna. -i i la o masă dădură de băut bătrînului can-%. se întunecase şi Boulatruelle nu l-a mai putut ajunge. Duioasă revărsare de simţăminte a doi vechi tovarăşi care se regăsesc. Boulatruelle ar fi văzut cu mirare într-un colt al pădurii. totuşi. de a alătura şi de-a lega ffl| cîteva cuvinte încîlcite care i-au scăpat. „un individ" care nu era cîtuşi de put'11 de prin partea locului şi pe care el. Abia după şapte sau opt minute îi veni în gînd să-l urmărească pe „individ".

a fost o frumoasă ispravă militară. şi cu toate astea explo' ziile erau cu putinţă ca într-o mină luată prin surprindere şi cotropită . istoria recunoaşte că Franţa a fost nevoită să primească această falsă biruinţă. întocmai cum drapelul \l fluturase la Coblentz ' cu treizeci de ani în'urmă. oraşele asediate de milioanenu mai erau primejdii militare. El a avut trista soartă de-a nu putea aminti nici războiul în stil mare. un dram de onoare cîştigată. se lasă impresia că în această campanie s-au cîştigat mai degrabă generalii decît bătăliile. trîmbiţele acestui război au un sunet hodorogit. într-adevăr. nici marea politică. pe de altă parte. au cedat cu prea mare uşurinţă. căpeteniile duşmane vîndute. Ostaşii din războiul de la 1806. în faţa cuceririi uşoare a cetăţilor şi se pomeneau că-! 440 . drapelul tricolor fluturat In strâinăt de o mînă de francezi viteji. încruntau din sprîncene la 1823. de generali care-şi trăgeau obîrşia din Napoleon. glorie pentru nici unul. c si gării amestecaţi printre soldaţi. puţină vărsare de sînge. Cîteva dintre faptele de arme de atunci au fost într-adevăr serioase.U greş redusă la tăcere prin baionete. Părea neîndoios că unii ofiţeri spanioli.cu cocardă albă. ideea de libertate şi Dl. totul laolaltă pare suspect. care primiseră sarcina de-a rezista. ostaşii şovăielnici. luarea Trocaderului. pentru că între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei. principiile înnăbuşjt" cu lovituri de tun. peste care se surpase spaimîntatoare Saragosa. şi ostaşul biruitor se întorcea acasă umilit. însă.. Război umilitor. printre altele. în general. aşa a fost războiul ăsta. ideea de corupţie pare strîns legată de victorie. ruşine pentru unii. Franţa năruind cu armele ceea c» clădit cu spiritul. dezlănţuit de prinţi ce coborau din Ludovic al XlV-lea şi condu.

în prostia lor. şi mai serios. Ei l-au socotit o izbîndă. atît de mult. Groaznică rătăcire! F anta este făcută să trezească conştiinţa popoarelor. Incepînd de la 1792. 1830 a încolţit în 1823. în consiliile lor. asupra ■ ■ sîntem datori să stăruim. încît şi-au adus sub acoperiş. Tn războiul a ţinta ostaşului francez. General spaniol. îi place 3 bă sa mat s g-i aibă în faţă pe Rostopcin decît pe BailenMrun alt punct de vedere. Spiritul de a atrage în cursă stă Ta temelia politicii lor. atentat împotriva vrednicului popor spaniol. Ca de la soare libertatea radiază din Franţa. era cuce. nemăsurata slăbiciune a unei crime. ce u n u j jug pentru semenul său. iar u s-o înnăbuşe. uvernator al Moscovei în timpul războiului de apărare a patriei dus poporul rus împotriva năvălitorilor francezi din 1812.a . A Părătorul eroic al Saragosei. pentru că. Nu şi-au dat seama cît de primejdios e să înnăbuşi o idee printr-un consemn. E orb cine n-o vede! a spus-o şi Bonaparte. toate revoluţiile din Europa se reduc la revoluţia franceză. Este clar ca lumina zilei. era o încercare de înjosire. în afară de războaiele de eliberare. Violenţa aceasta monstruoasă o săvîrşea Franţa . Cît despre Burboni.pe Palafox'. tot ce fac armatele fac de nevoie. Cuvintele „supunere pasivă" o dovedesc. în care forţa ia naştere dintr-un noian de neputinţe. războiul din 1823 a fost pentru ei o nenorocire. fireşte. era prin urmare. Aşa se explică războiul omenirii împotriva omenirii şi în pofida omenirii. care în Franţa spiritul militar şi revolta mai cu seamă i î d î j i I ă b i l democratic. în silă. Campania din 1823. un argument în folosul actelor de autoritate şi al aventurilor de drept divin. în timpul ocupa i"yranceze (1809). lumina libertăţii vine din Franţa. 141 . Aşa e firea franţei. fiu al democraţiei. campania aceasta. O armată e o ciudată capodoperă de socoteli. Războiul din Spania ajunse. Restabilind de gra . oraş spaniol pe Ebro. în acelaşi timp. un atentat împotriva revoluţiei franceze. unul din conducătorii mişcării burghejo-Hberale din Spania. ca un element de forţă. S-au lăsat amăgiţi.

lumina . Oceanul încearcă să-l rătăcească în spăimînfătoarea asemănare a valurilor sale. care îl sfătuieşte şi-i arată întotdeauna nordul. Să ne întoarcem la vasul Orion. e mare. are mai multe aripi şi mai multe antene decît insectele. Au căzut în şeala primejdioasă de a socoti supunerea soldatului "J^* consimtămîntul poporului. şi mulţimii îi place tot ce e mare. pentru că are a face totodată cu cele trei forme ale materiei — solidul. Un vas de război înseamnă una din cele mai măreţe ciocniri dintre geniul uman şi forţele naturii. împotriva vîntului are frînghia şi pînza . ca să adune vîntul din nori. lemnul . în triva apei. o escadră făcea manevr în Mediterană.în Spania el rey neto l . ca prin nişte trîmbiţe uriaşe. Prezenţa unui vas de război într-un port este un eveniment care atrage şi interesează mulţimea. Vasul de război e alcătuit în acelaşi timp din ceea ce e foarte greu şi din ceea ce e foarte uşor. Autorul se referă la Ferdinand al VH-Iea d al cărui absolutism a fost restabilit în 1823 de către trupele interven franceze. în portul Toulon. Răsuflarea lui ţîşneşte printr-o sută douăzeci de ţevi de tun. dar vasul îşi a re sufletul său. Pentru că e vorba de ceva mare. nici la umbra unei armate. Am arătat că vasul Orion aparţinea acestei escadre şi că fusese readus. fierul. lichidul şi gazosul — şi pentru că trebuie să lupte cu toate trei. 442 . Nu-i bine să ne culcăm nici la unih arborelui morţii. împotriva întunericului. şi răspunde cu semeţie tunetului. Franţa putea foarte bine să bilească monarhia absolută la ea acasă. busola. încrederea aceasta duce la S? buşirea tronurilor. din pricina furtunii de r. împotriva stîncii. SU 1 Regele-sadea. In timpul operaţiilor efectuate de armata de L comanda prinţuiui-generalisim. Are unsprezece gheare de fier ca să apuce cu ele granitul din fundul mării. arama plumbul. împotriva sităţii. un ac. In nopţile întunecoase felinarele sale ţin locul stelelor.

Şi pentru construirea unui asemenea vas. Vasele în construcţie se află acolo. Grinda a s ta uriaşă e o verigă . ştiţi de cît lemn e nevoie ? De trei mii de steri. cînd vîntul îndoaie ca pe o trestie catargul de patru sute de picioare înălţ'nie. Şi ţineţi seama că nu-i vorba decît de un vas militar de acum patruzeci de ani. Vine totuşi o vreme cînd furtuna frînge verga de trei2 ®ci de metri lungime ca pe un pai. Fără să vorbim despre aceste minuni mai noi. a adăugat între timp miracole noi acestei minuni care se cheamă un vas de război. purtată de nişte pînze care au o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi şi de un cazan cu o putere de două mii cinci sute de cai. e sigură pe ea în uriaşa desfăşurare a talazurilor. cînd ancora care cîntărcşte cu zecile de mii se răsuce Şte în botul valului ca undiţa pescarului între fălcile triv A f ?' raI olandez din secolul al XVII-lea. vasul mixt cu elice e o maşină uimitoare. Catargul cel mare englezesc ajunge pînă la două sute şaptesprezece picioare deasupra liniei de plutire. ca să zicem aşa. culcat la pămînt cît vedem cu ochii. Numai mormanul de lanţuri ale unui vas cu o sută de tunuri are patru picioare înălţime. 30 . e catargul cel mare. cu sase etaje. mort In bătălia navală împo-a "otei franceze în fata portului Siracuza din Sicilia (1676). înmagazinează vîntul în pînzele sale. stîlpul cel gros de lemn. douăzeci lăţime şi opt adîncime. In ceasul de faţă. a noastră se foloseşte de macarale. din porturile Brest sau Toulon. de-o simplă corabie cu pînze. de pildă. Pluteşte şi tronează. Măsurîndu-l de la rădăcina lui din cală pînă la vîrful lui din nori.Dac-am vrea să ne facem o idee despre proporţiile j a şe care toate laolaltă alcătuiesc vasul de război. pe atunci la începuturile lui. ca Şi suflarea infinitului. sub clopot. vechea navă a lui Cristofor Columb şi a lui Ruyter ! e una din marile capodopere ale omului. Marina strămoşilor noştri se folosea de odgoane . n avem decît să intrăm sub una din calele acoperite. are o lungime de şaizeci de stînjeni. Ea e nesecată în forţă. O pădure plutitoare. iar la bază un diametru de trei picioare. aburul.

Aşadar. Se afla în şantier şi începuseră să-l repare. încît îi făcură să-şi piardă jumătate din viteză. fără să-şj <j ea ei înşişi prea bine seama de ce. straturi groase de scoici j se îngrămădiseră pe carenă în asemenea măsură. mulţimea care privea fu martora unui accident. fiindcă partea dinăuntru a corăbiilor nu se făcea pe atunci din tablă. In urma acestor avarii. în fiecare zi. O izbitură furioasă a fluxului venit pe neaşteptate sfărîmase la babord ciocul vasului şi un sabord. D. Din călătoriile sale de mai-nainte. fusese adus pe ţărm anul trecut ca să fie curăţat de scoici. vasul Orion se întorsese la Toulon. pentru ca aerul să fie lăsat să pătrundă în scheletul vasului. în jurul acestor minunate maşini de război şi de navigaţie. cîteva scînduri fuseseră desfăcute pe alocuri. mulţimea îngrămădită pe cheiul Arsenalului scoase u n strigăt.unei ştiuci. Echipajul tocmai se ocupa cu strîngerea pînzelor. Marinarul însărcinat cu legarea pînzei de catargul ce! mare de Ia tribord îşi pierdu echilibrul. pe urmă fusese pus din nou în circulaţie. cînd tunurile monstruoase scot mugete jalnic fără folos. se rostogoli in 444 . într-o dimineaţă. pe care uraganul le împrăştie în gol şj »! noapte. care n-aveau altă treabă decît să se uite la Or ion. cînd toată puterea asta şi toată măreţia asta se năruie în faţa unei puteri şi-a unei măreţii şi mai mari Ori de cîte ori o forţă uriaşă se dezlănţuie spre a sfîrsî într-o uriaşă slăbiciune. în apropierea Balearelor scîndurile se slăbiseră şi se desfăcuseră şi. ca de obicei. Dar acest răzuit slăbise şuruburile carenei. nava luase apă. Vasul Orion era bolnav de multă vreme. asta dă de gîndit oamenilor. iar platforma catargului din faţă suferise de asemeni stricăciuni. Ancorase lîngă Arsenal. omul căzuse cu capul în jos. cei curioşi se îmbulzesc în porturi. dar. Fu văzut alunecînd. cheiurile şi digurile portului Toulon erau înţesate de oameni fără căpătîi. de dimineaţă pînă seara.-aceea. Cheresteaua nu suferise stricăciuni la tnbord.

repeziciunea cu care fuse:se rupt lanţul. era ocnaş pe viaţă. Zdruncinătura căderii lui dăduse scării de frînghie o violentă mişcare de legănare. cu mîinîle întinse în gol. nefericitul marinar se istovea . un ocnaş.vergii. folosit pe bord la o corvoadă. alergase din primul moment la ofiţerul de serviciu şi. Sînt clipe cînd un capăt de frînghie. avea bonetă verde. Intre timp. Fiecare sforţare ca să se urce nu făcea decît să înteţească oscilaţiile scării. Nu se aştepta Jecît clipa cînd va da drumul funiei şi. La răspunsul afirmativ al ofiţerului. el ' anmase cu o lovitură de ciocan lanţul ţintuit la cătuşa Priorului. era ocnaş. Abia ceva tirziu şi-au adu^ unii aminte de asta. o prăjină. toţi întorceau capetele ca să nu-l vadă prăbuşindu-se. din cînd în cînd. vîntul îi smulse boneta şi lăsă să i se vadă capul cu totul cărunt. apucă In cădere r a de frînghie cu o mînă. în mijlocul zăpăcelii şi lipsei de hotărîre a echipajului. Omul se bălăbănea la capătul funiei ca piatra unei praştii. vărgate. pe urmă cu cealaltă. Nu striga. o ramură de copac însemnează însăşi viaţa . de teamă să nu i se sleiască puterile. ap0. pUsese mnia pe o frînghie şi-şi făcuse printre funii. In adevăr. Nici unul dintre mateloţi — toţi pescari de coastă de curînd înrolaţi — nu cuteza să se aventureze. ceruse e ofiţerului să-şi pună în primejdie viaţa ca să-l salVe ze pe marinar. un om fu zărit căţărîndu-se pe funie cu sprinteneala unei pisici sălbatice. dar din toate mădularele lui se vedea că puterile îi sînt pe sfîrşite. în clipa e ea> . Marea se afla sub el la o adîncime r *jt o a re. so445 -■să . Omul purta haine roşii. şi e îngrozitor să vezi o făptură vie desprinzîndu-se şi căzînd ca un fruct copt. Nimeni nu băgă de seamă. nu era u n om tînăr. Deodată. şi -"mase atîrnat acolo. pe c 'nd toţi mateloţii tremurau şi se dădeau înapoi. nu i se putea zări spaima de pe faţă. Braţele i se încordau într-o smucitură teribilă. A-i sări într-ajutor însemna a înfrunta o primejdie îngrozitoare. In clipa cînd ajunse în dreptul catargului.

părură veacuri celor ce-l urmăreau. ca şi cum s-ar fi temut să adauge cea mai uşoară adiere vîntului care-i zgîlţîia pe cei doi nefericiţi. ca să-i dea răgaz să-şi vină în fire. apoi îl luă în braţe şi-l duse. ca să se întoarcă la corvoadă. acum erau doi. Era şi vremea . pierzînd orice nădejde. şi-ar fi dat drumul în gol. se lăsă să alunece pe funie. omul începuse să coboare de-a dreptul. Toţi îşi ţineau răsuflarea. mergînd pe vergă. mulţimea izbucni în aplauze. în curs' 1 ! cărora vîntul îl legăna pe marinarul atîrnat ca un fi de aţă. cîţivs bătrîni paznici de ocnă începură să plîngă. In clipa aceea. şi omul. şi atunci cei de faţă trecură printr-o spaimă de nedescris : în locul unui singur om atîrnînd în gol. Nici un strigăt. aceeaşi înfiorare încorda toate inimile.într-o clipă fu pe vergă. unde-l încredinţa camarazilor săi. In sfîrsit ocnaşul ridică ochii spre cer şi porni mai departe. Părea un păianjen care voia să prindă o muscă . femeile de p e chei se îmbrăţişară . Toate privirile îl urmăreau. cu u n fel de îndîrjire impresionantă : „Să fie graţiat!" -Intre timp. II văzu străbătînd verga în goană. apoi alergă pe o vergă joasa. pînă la butuc. Secundele astea. ocnaşul îl legase zdravăn cu funia de care se ţinea cu o mînă. istovit. Mu'-' ţimea răsuflă. Intre timp. pe urmă începu să alunece de-a lungul funiei. fu văzut urcîndu-se iar pe vergă şi trăgîndu-l cu el pe marinar. numai că în această împrejurare păianjenul aducea viaţă. lumea se înfiora. ocnaşul izbutise să alunece pînă ia marinar. fie că-i venise ameţea' 2 ' 446 . lăsînd să atîrne capătul celălalt. şi toţi strigară într-un glas. In sfîrşit. Ca să ajungă mai curînd. încă un minut. iar de acolo pe platforma catargelor. nici un cuvînt. Ajungînd la margine. pe cînd cu cealaltă lucra. Se opri cîteva secunde şi nx. prinse acolo un capăt al funiei pe care o luase cu el. că o măsoară cu privirea. La un moment dat. fie din pricina oboselii. Mii de priviri erau aţintite asupra celor doi. nu moarte. îl susţinu acolo o clipă.

Cadavrul său n-a mai putut fi găsit. Omul era întemniţat sub Nr. L-au căutat pînă seara tîrzfu. patru oameni se aruncară îndată într-o barcă. totul fu zadarnic. Pierise în mare fără să lase vreo dîră. Se bănuia că alunecase sub una dintre ele. ziarul din Toulon publica aceste cîteva rînduri: „17 noiembrie Î823. nu i s-a găsit nici măcar cadavrul." . Ieri un ocnaş care făcea corvoada pe vasul Orion a căzut în inara şi s-a înecat. s-a coborît în adine. Lumea îi încuraja . ca şi cum ar fi căzut într-un butoi cu ulei. pgru că şovăie şi că se clatină. A doua zi. Mulţimea scoase H odată un răcnet: ocnaşul căzuse în mare. Căderea era primejdioasă. după ce scăpase de Ia moarte un marinar. Omul nu mai ieşise la suprafaţă. Fregata Algesiras era acostată lîngă Orion şi nefericitul ocnaş căzuse între cele două nave. 9430 şi se numea Jean Valjean. teama se strecurase din nou în sufletele tuturor.. Se făcură sondaje. Se crede că a fost dus sub piloţii Arsenalului.

pe albul obloanelor trase. Din cînd în cînd. cu totul izolat. 08 găsea apă de băut decît la un izvor mititel de la jumătatea coastei.se putea trăi ieftin o viaţă ţărănească îmbelşugată şi uşoară. ale căror geamuri pătrate fac.1 1 1 : CARTEA A TREk ÎNDEPLINIREA FĂGĂDUIELII FĂCUTE MOARTEI PROBLEMA APEI LA MONTFERMEIL Montfermeil e aşezat între Livry şi Chelles. după balcoanele de fier răsucit şi după ferestrele lungi. Astăzi e un tîrg destul de mare. Partea satului dinspre Gagny îşi scotea apa din eleşteele minunate care se găsesc în pădure. din pricina înălţimii podişului. Prin anul 1823 nu se găseau la Montfermeil nici atîtea case albe. Casele mari. prin urmare.es. Aprovizionarea cu apă era. nici atîţia burghezi în toane bune. dădeai peste cîteva case ţărăneşti din secolul trecut. Dar Montfermeil nu era decît un sat. Era un sai oarecare în mijlocul pădurii. împodobit în tot cursul anului cu vile proaspăt spoite. Numai că apa se găsea foarte greu. tot felul de jocuri de culori. unde . la vreun sfert de ceas de Montfermeil. aproape de şoseaua ce ducea spre Chel. iar duminicile cu burghezi în sărbătoare. partea cealaltă. la marginea dinspre miazăzi a podişului înalt care desparte Ourcq de Marne. arl -- . care înconjoară biserica şi care dă înspre Chelles. uşor de recunoscut după înfăţişarea lor. Trebuia s-o cauţi departe. un lucru a&-> *' ' de greu pentru oricare gospodărie. Negustorii de postav retraşi din afaceri şi amatorii de vilegiatură nu-l descoperiseră încă. Era un loc liniştit şi încîntător.

mi se pare. prin aceeaşi îngăduinţă. de îndată ce se lăsa noaptea. fata avea mare grijă să nu lipsească niciodată apa din casă. n loc de ochi. Crăciunul anului 1823 a fost deosebit de frumos la Montfermeil. începutul iernii fusese blînd. Trebuie să spunem. u nde nişte paiaţe spăimîntătoare. după cum vă aduceţi poate aminte. face parte jn ^clasa apicizilor şi din familia răpitoarelor. După cum vă amintiţi. Asta umplea hanurile şi cîrciumile. vreo patruzeci de centime pe zi. Ţinea loc de slujnică. Asta o înspăimînta pe biata făptură pe care cititorul poate n-a uitat-o. chiar pe uliţa Boulanger. nu îngheţase încă şi nici nu ninsese. Pe care muzeul nostru regal nu-i are decît din 1845 şi care. cărînd apă la Montfermeil. arătau în 1823 ţăranilor din Montfermeil unul din acei groaznici vulturi din Brazilia. unde. Caracara Polyborus. se duceau sa 449 . Gîţiva «rîni veterani bonapartişti. că printre curiozităţile desfăşurate în piaţă era şi o menajerie. Nişte scamatori veniţi de la Paris primiseră de la domnul primar învoirea să-şi ridice barăcile pe uliţa cea mare a satului. pentru a respecta adevărul istoric. ori se lipsea. cine n-avea apă de bău* se ducea să şi-o ia singur.. iar un grup de negustori ambulanţi îşi construiseră. pe micuţa Cosette. lăţeau cîte un ban pentru fiecare găleată cu apă unui bătrîn sacagiu care cîştiga. cînd mama încetă să-i mai plătească — în capitolele anterioare am văzut de ce — Thenardierii o ţinură mai departe pe Cosette.craţia. de asemeni. magherniţele în piaţa bisericii. Naturaliştii îi spun acestei păsări. dînd tîrguşorului o viaţă plină de zgomot şi de veselie. întorşi în sat. foarte speriată la gîndul de-a se duce noaptea la izvor. Aşa că. In calitatea asta alerga după apă atunci cînd era nevoie. De aceea. din care făcea parte şi eîrciuma Thenardier. se afla eîrciuma Thenardierilor. dar bătrînul nu lucra vara decît pînă la ceasurile şapte seara şi iarna pînă la ceasurile cinci. de îndată ce se închideau obloanele caselor. îmbrăcate în zdrenţe şi venite nu se ştie de unde. au o cocardă tricoloră.. Cosette le era de folos Thenardierilor în două feluri : mama îi plătea şi fata îi slujea.

cîţiva bărbaţi — căruţaşi şi vînzători — stăteau la masă şi beau. Thenardiera supraveghea mîncarea. un caleidoscop şi o lampă de tinichea lucitoare. puţină lumină şi mult tărnbălău. A mustit bine sub teasc. în toiul larmei infernale se puteau auzi paranteze cu totul locale. Etc. fumători. neghină.. vinul se strică numaidecît în pri măvară. în jurul a patru sau cinci feştile. cînepă. linte neagră. în afară de discuţiile politice.. — Atunci e un vin slab.privească cu evlavie animalul. în sala joasă a hanului Thenardier. De unde se aşteptau la zece vedre au ieşit douăsprezece. care se făcea la un foc zdravăn. In seara de crăciun. căni de cositor. — Sînt vinuri şi mai slabe decît cel de prin partea locului. Anul 1823 era totuşi indicat prin cele două obiecte la modă pe vremea aceea în clasa burgheză şi care se aflau pe una din mese. Strugurii trebuie culeşi cruzi. — Dar strugurii nu trebuiau lăsaţi să se coacă ? — Prin partea locului strugurii nu se culeg copţi Dacă-s culeşi copţi. mese. Sala asta era ca toate sălile de circiumă . Scamatorii prezentau cocarda tricoloră ca pe o minune nemaiîntîlnită. Sau cîte-un morar izbucnea : — Sîntem noi oare răspunzători de ce se găseşte în saci ? Dăm peste o mulţime de boabe cu care nu ne putem pierde vremea să le alegem şi sîntem nevoiţi să le lăsam la măcinat. şi anume. cheflii. făcută de dumnezeu anume pentru menajeria lor. măzăriche. aşa cum taie450 . Thenardier bea cu muşteriii şi făcea politică. Nu-mi place să macin grîu breton. fără să mai punem la socoteală pietricelele care se găsesc din belşug în unele soiuri de grîu. în felul acestora : — La Nanterre şi la Suresne s-a făcut vin mult. sticle. mălură. ale căror teme principale erau războiul Spaniei şi domnul duce d'AngoulSme. coada vulpii şi o mulţime de alte plante de leac. mai cu seama în grîu' breton.

Era în zdrenţe. Şi mititelul. cu atît se pleacă mai mult în faţa coasei.e lemne nu-i place să taie grinzi cu cuie în ele. un cosaş. Du-te şi vezi ce vrea I Uf.. ih i . domnule! Oricum. dar nu-l iubea. ţipa mai departe în întuneric. N-au d ntate ■' Dacă făina e cum e. II DOUA PORTRETE COMPLETATE prof-j Iani P n ' v 't in cartea asta pe Thenardieri decît din S S Pere'h° '* prilejul să ne învîrtim în jurul acestei ' hi ^ Şi s-o privim sub toate feţele. rezemată de tăblia mesei de bucătărie de lîngă sobă.pe sub scaune. tocmindu-se pentru o muncă ce trebuia făcută fa primăvară. „fără să ştie de ce — spunea ea — din pricina frigului". şi împletea la lumina focului nişte ciorapi de lînă pentru copiii Thenardierilor. Era un băieţaş pe care The'nardiera îl avusese într-una din iernile trecute. pătrundea prin zgomotul cîrciumii. iarba dumneavoastră. care şedea la masă cu un oprietar. Un pisoi se juca . spunea : _ Nu e de loc rău ca iarba să fie udă. nu-i vina noastră. cu picioarele goale în saboţi. e nouă şi cu atît mai anevoie de tăiat. filtre (j oU ă ferestre. iarba asta. Şi aP01 ?' ciuperca-i bună. Şi 3 'toate astea. Maică-sa îl alăptase. ţipătul unui copil. părăsit. de undeva de prin casă.. g ce pulbere urîtă fac toate astea la măcinat. şi care împlinise de curînd trei ani. Thenardier spunea : ~ Iar îţi miorlăie băiatul. Din cînd în cînd. Cînd ţipetele înverşunate ale copilului ajungeau de nesuferit. Cosette sta la locul ei obişnuit. Etc. oamenii se mai plîng de făină. Se taie mai lesne. mă plictiseşte! răspundea mama. Lîngă sobă era atîrnat în cui un gîrbaci. Ou cît e mai fragedă. într-o încăpere de alături se auzeau rîzînd şi gungurind două glasuri plăpînde de copii: Eponine şi Azehna.

Avea barbă. colţuros. Totul tremura cînd se auzea glasul ei: geamurile. îi ieşea un dinte din gură. spuneai : „E un jandarm !" Cînd o vedeai cum bea. făcea si pe dracu. lucrurile şi oamenii. Nimeni n-a izbutit vreodată să-l îmbete. slab. voinică. un şoarece în slujba unui elefant. uriaşă sprintenă. doamna nardier împlinise patruzeci. Avea o privire de dihor şi o înfăţişare de literat. dar care se bucura în realitate de o sănătate de fier. Faţa ei lată. Thenardier era un om mic. Cînd o auzeai cum vorbeşte. osos. gălbejit. spălatul. din prevedere. Thenardiera era parcă rezultatul altoirii unei fandosite cu o precupeaţă. de-aci i se trăgea obiceiul sau de-a înşela. plină de pistrui. despre această Thenardieră. care părea bolnav. mîncarea. Ii plăcea să bea cu căruţaşii. era îndatoritor aproape cu toată lumea.Thenardier trecuse de cincizeci de ani. Singurul ei ajutor era Cosette. e*re avea o HffurS dizgra l' . spuneai: „E un căruţaş !" Gînd o surprindeai muştruluind-o pe Cosette. durdulie. Zîmbea totdeauna. făcea parte. aducea a strecurătoare. din soiul de sălbăticiuni uriaşe care îşi arată puterea prin cu bolovani atîrnaţi de păr. care. Era îmbrăcat cu o bluză. spuneai: „E un călău !" Cînd dormea. Făcea totul în casă : păturii ' odăile. astfel că era un echilibru de vîr<st« es ' 9 ta soţ şi soţie. se lăuda că sparge nuca cu pumnul. -scoteau pe neaşteptate la iveală de sub muma pădurii pe femeia năzurbasă. ceea ce pentru o fernej tot cincizeci. roşcovană. chiar şi cu cerşetorul căruia nu se îndura să-i dea nici măcar o para chioară. iar sub i Poet francei din lecoltil a! xyiIHea. îna blondă. grasă. uneori. Era tipul ideal a! unui hamal îmbrăcat ca femeie. cum am mai spus. dicta în gospodărie. înjura de toată frumuseţea. Fuma diiv tr-o lulea mare. nimănui nu i-ar fi trecut prin gînd să spună despre ea că e femeie. Semăna m' J cu portretele abatelui Delille'. Dacă n-ar fi citit cîteva romane. încă prima ei apariţie. ' Cititorii mai ţin minte poate cîte ceva. firav.

belgian la Bruxelles. sub restauraţie. a Poet liric francez din secolul al XVIII-lea. De-acolo venea firma strălucitoare de pe faţadă şi numele de „Circiuma la sergentul de la Waterloo". Episcop de Hippona (Africa de Nord). mergînd cu tot neamul. alcătuiau elementul existenţei sale. Nuanţa asta există. ştiind Adept al filozofilor iluminişti francezi din secolul al XVIII-iea. al 6-lea sau al 9-lea. în epoca vijelioasă de la 18 iunie 1815. şi. istorisea cu oarecare IUX de amănunte că. şi rămînînd singur în f a f a unui escadron de husari ai morţii. fiind sergent în nu ştiu care regiment. pe urma trupelor în marş. Raynal !. pentru bnr. ciudat. jefuindu-i e alţii.apsrtlştii II- . Avea la îndemînă nume pe care le ros-adesea în sprijinul lucrurilor mărunte pe care le susţinea : Voltaire. încolo. la Waterloo. sfîntul Augus-. Era liberal. Se spunea în sat că voise să se facă preot. bărbat. pe cît se pare. sc agăr '»*or în Iimba latină. Avea fumuri de literaturii 'wie materialism. clasic şi bonapartîst. o conştiinţă încărcată are drept urmare o viaţă destrămată . mare escroc. După cum se vede. o exagera puţin. Vă aduceţi aminte: r etindea că a făcut războiul. drumul întortocheat. Un ungas filozof. stînd călare cu seninătate pe două graniţe. A de-ţat cruzimile şi abuzurile clerului catolic fn colonii tntr-o carte care >"j> bucurat de o largă răspîndire : Istoria filozofică şi politică a coloni-vnlor şi comerţului europenilor In cele două Indii. acoperise cu trupul său şi salvase.•" 3 Spunea că are un sistem. Puşlamaua asta din breasla celor fără căpătîi era. Subscrisese pentru lagărul de ocrotire 4 . Vitejia lui de la Waterloo i-o cunoaştem. Fluxul şi refluxul. înjghebat în America. care i se dăduse prin partea locului hanului său. Parny 2. după toate semnele. francez la Paris. aventura. in vreo trăsurică beteagă. Thenardier făcea parte din rîndul acelor cantinieri hrăpăreţi despre care am mai pomenit. iscoditori. nevastă şi copii. făcînd negoţ cu unii. ţ. veche. Mei sîntem de părere că în Olanda nu învăţase altceva decît cum să ajungă hangiu.o haină neagra. şi. strecurîndu-se printre şrapnele. care a trăit In secolele IV-V. flamand din Lille în Flandra. „pe un general grav rănit".

Thenardier era atent şi pătrunzător. fiind amestecată cu făţărnicie. Uriaşa asta era geloasă. care învinovăţesc orice le iese în cale pentru tot ceea ce li se întâmplă lor. I se părea că omul ăsta mic. înfrîngerile $1 nenorocirile vieţii lor. alcătuită din pungi şi din ceasuri <j" inele de aur şi dîn cruci de argint. dar ochiul deprins descoperea uneori şi-acolo greşeli de ortografie. nu totaliza" o sumă prea mare şi nu-l dusese prea departe pe catiti nierul ajuns cîrciurnar. pentru că tot acest venin creştea m el şi-i clocotea pe buze şi în ochi. pentru că simţea într-însul un cuptor plin de ură. dar asta se înfîmpla foarte rar. era un ticălos dintre cei ce ştiu să se stăpînească. şi care sînt gata oricînd să arunce asupra primului venit ca pe un ţap ispăşitor. învăţătorul băgase de seamă că făcea „greşeli de acord". {i-amintea de seminar. Thenardier avea ceva hotărît în gestul său. îndemînatic. era înfiorător. hoinar. Val ae cel ce-i sta atunci în cale. „agonisise X* ceva". Asta nu însemnează că Thenardier nu era în stare uneori să se înfurie cel puţin tot atît de tare ca şi nevastă-sa . slab şi gălbejit trebuie neapărat să placă Ia toată lumea. Lăsa să se creadă că e învăţat. culese pe vremea se rişului din brazdele însămînţate cu cadavre. însoţit de-o înjurătură. întocmea cu ifos note de plată pentru călători. care. tăcui sau vorbăreţ. însoţit de semnul crucii. mai presus de orice viclean şi chibzuit. toate dezamăgirile. şi în clipele acelea. Thenardier era şiret. E speţa cea mai primejdioasă. In afară de toate celelalte însuşiri ale sale. Nu-şi dispreţuia servitoarele — ceea ce o făcuse pe nevastă-sa să nu mai ţină nici una. Dar Thenardier. cum spunea el. mîncăcios. a deschis circiuma din Montfermeil. Vorbea frumos.să se aciueze totdeauna pe lingă armata victorioasă D războiul acesta în care. ţi-amintea de cazarmă şi. „Agoniseala" lui. după împ r {54 . pentru că îi era ciudă pe tot neamul omenesc. Cu toate astea. pentru că făcea parte dintre cei ce se răzbună necontenit.

Thenardier era un bărbat de stat. Acestui mare talent îi lipsea un tearu Pe măsura lui. Era mamă fiindcă era mamifer. Ea muncea. cum se va vedea. Ii era de ajuns o vorbă. ac a un zero se mai poate ruina . De altminteri. Uneori îl vedea ca pe o făclie aprinsă .g r j şi totdeauna de-o inteligenţă deosebită. privirea marinarilor obişnuiţi să facă cu ochiul prin i netă. în Elveţia sau în Piri 455 . n-ar fi fost niciodată de altă părere decît „domnul Thenardier" asupra vreunui amănunt — presupunere de altminteri de neîngăduit — şi nici nu şi-ar fi înfruntat faţă de alţii bărbatul în nici o privinţă. najungea pînă la băieţi. Stăpînul şi stăpîna era bărbatul. Ea avea virtuţi. un lucru universal : adoraţia materiei pentru spirit. fără ca ea să-şi dea prea bine seama. Avea ceva I. care nu-şi iubea decît copiii ei şi nu se temea decît de bărbatul ei. El conducea totul printr-o acţiune magnetică nevăzută şi neîntreruptă. ue-aci puterea absolută a acestui om asupra acestei femei. Era în purtarea asta. namila se supunea. Femeia asta era o făptură grozavă. un fel de fiinţă ciudată şi atotputernică. deoarece anumite urîţenii îşi au rostul lor în adîncurile frumuseţii veşnice. Oricine intra pentru întîia dată în circiumă spunea. In Thenardier se găsea necunoscutul. alteori îl simţea ca pe o gheară. La Montfermeil Thenardier se ruina. „în faţa străinilor" nu săvîrsea niciodată greşeala ţie care o tac adesea femeile şi care. văzută din partea ei mică şi caraghioasă. vă-'înd-o pe Thenardiera: „Iată pe stăpînul casei I" Se 'nsela. în grai parlamentar. Thenardier era pentru Thenardiera. în supunerea Thenardierei faţă de soţul ei era şi oarecare contemplaţie. dar în felul ei .. el crea. Muntele ăsta de zgomot şi de carne se mişca sub degetul cel mic al acestui tiran pipernicit. însemnează „a lăsa coroana descoperită". cîteodată doar un semn . Deşi înţelegerea lor deplină nu avea drept urmare decît răul. dragostea ei e mamă se oprea la fetele ei şi.. Nu izbutea de loc. Nu era nici măcar stăpînă. El n-avea decît un gînd: să se imb ogăţească.

pe-acolo trebuie să se procopsească Se-nţelege că vorba „hangiu" e întrebuinţată aici în'tr-u înţeles mărginit şi nu se întinde asupra unei clase întreg" în anul 1823 Thenardier avea datorii de vreo mie cin î sute de franci. Barbatu . şi trăia din p' i n clipa de faţă. Dar unde -a azvf li az ! soarta pe hangiu. Avea cugetări profesionale pe care le strecura în mintea nevesti-si. mindirul şi maldărul de paie. încolo braconier încercat şi ţintaş vestit. Cosette se afla între e > strivită de amîndoi. cerceafuri murdare. Aşa erau cele două făpturi. să-i oprească pe trecători. să ştie de cîţi bani întunericul vatămă oglinda şi. cu asprime şi în şoaptă — este să vîndă celui dintîi venit marcare bună. să pună la socoteală deschisul şi închisul ferestrei. să deşerte pungile slăbuţe şi să le uşureze cum se cuvine pe cele grase. să-l pună pe călător să plătească totul. odihnă. salteaua de puf. acel lucru care e o virtute la popoarele barbare şi o marfă la popoarele civilizate: ospitalitatea. purici şi zîmbet. Avea un fel de rîs rece şi domol. Bărbatul ăsta şi femeia lui erau vicleşugul şi turbarea împreunate. căldură. scăunelul.Datoria hangiului — îi spunea ei într-o zi. nu-i păsa nici de ziua de ieri. Teoriile sale de hangiu tîşneau uneori dintr-însuî ca nişte licăriri. să adăpos tească cu respect familiile care vin de la drum. tovărăşie respingătoare şi cumplită. cel mai temeinic şi în felul cel mai modern. chiar şi muştele pe care cîinele său le mănîncă !. lumină. scaunul. datorii supărătoare. care era deosebit de primejdios. . jupîneasă.nei acest goîan ar fi ajuns milionar. jilţul.. care-l nelinişteau Oricît de nedreaptă şi de îndîrjită ar fi fost cu e ţ soarta. scăunaşul. să le jumulească pe femei. Thenardier făcea parte dintre oamenii care înţelegeau cel mai bine.. ca o vietate turtită în acelaşi timp de-o piatră de moară şi ciopîrţită de un cleşte. să-i jecmănească pe bărbaţi. Thenardiera habar n-avea de creditorii absenţi. colţul căminului. nici de cea de mîine. Pe cînd bărbatul cugeta şi punea totul la cale.. să-i jupoaie pe copii. pe cinci sute de mii de draci.

O muscă băgată slugă la păianjeni. alerga. dar setea lor căuta mai degrabă ulceaua decît ulciorul. ce se petrece oare în sufletele astea uitate de dumnezeu ? III OAMENILOR LE TREBUIE VIN. cobora. ic Dic . biata fată nu scotea nici o vorbă. Geea ce o liniştea puţin era faptul că nu se bea prea jnultă apă în casa Thenardier. suferise atît de mult. Cel care ar fi cerut un pahar cu apă printre atî-| la băutori de vin ar fi trecut drept sălbatic în ochii acesOr a. muncea din greu. Theardiera săltă capacul unei cratiţe ce clocotea pe cuptor. gîfîia. Nu ducea lipsă de oameni msetaţi. IAR CAILOR APA Sosiseră patru călători. freca.E slută rău cu vînătaia aia la ochi !" Cosette se gîndea că se înnoptase. Supusă. Ideea de asuprire era înfăptuită de această sinistră gospodărie.• femeia aveau fiecare feîul lor de a se purta. muta' lucrurile din loc şi. Circiuma Thenardier era parcă o pînză de păianjen în care Cosette era prinsă şi se zbătea. Nici un vă de milă : o stăpînă neîndurătoare. Cînd se trezesc în zori. Cosette urca. spăla. Coisette era îngîndurată şi tristă. femeia $ gtîlcea în bătăi. aşa mici şi goale printre oameni. i a r soţul o făcea să umble iarna cu picioarele goale. avea atunci înfăţişarea jalnică a unei femei bătrîne. încît cădea pe gînduri. aşa firavă cum era. Avea un ochi învineţit de-un pumn pe care i-l dăduse Thenardiera. că se întunecase de tot. că fusese nevoie să umple pe neaşteptate oalele şi carafele din odăile călătorilor care sosiseră atunci şi că nu mai rămăsese de loc apă în ciubăr. cu toate că n-avea decît opt ani.Veni totuşi o clipă cînd fata se cutremură. ceea ce o făcea pe stăpînă să spună din cînd în cînd : .. făcea treburile cele mai grele. mătura. peria. un stăpîn plin de D venin.

^u — Uite — spuse ea — nu mai e apă ! Apoi stătu o clipă. dar. o găleată plină. simţi cum i se zbate inima în piept de nelinişte. unul dintre negustorii ambulanţi care trăsese Ja han intră şi spuse cu glas aspru : — Calul meu n-a fost adăpat! — Ba da. Află de Ia mine că n-a băut nimic. Un fir subţire de apă curse din robinet şi un!°?" v jumătate de pahar. uitîndu-se la paharul plin numai pe jumătate. Cosette ieşi de sub masă. Deodată. — Eu îţi spun că nu. cîte-un beţivan se uita în stradă şi exclama : „E întuneric beznă". Număra minutele care treceau şi grozav ar fi vrut sa fie dimineaţă. j n * robinetul. O s-ajungă şi-atîta ! Cosette îşi văzu iar de treabă.luă un pahar şi se apropie repede de ciubăr. are un fel de a pufăi pe care i-l cunosc eu bine. — Ia te uită la ea ! E cît pumnul de mică şi spune o minciună cît casa de mare. — Atîta pagubă ! adăugă Thenardiera. Din cînd în cînd. zise negustorul. — Ba da. Fata ridicase capul şi-i urmărea toate m'^^ rile. spuse Thenardiera. chiar eu i-am dat de băut. sau : „Ar trebui să ai ochi de pisică să poţi merge pe drum fără felinar la ora asta I" Şi Cosette tresărea. Nu era adevărat. Fetei i se oprise răsuflarea. Cosette minţea. mătuşă ! zise negustorul. am şi vorbit cu el. Lasă asta ! Sa 1 dea apă calului şi gata ! 158 . ştrengăriţo ! Gînd nu i se dă de băut. Cosette stărui şi adăugă cu glas răguşit de emoţie Ş' care abia se auzea : — Ba a băut chiar bine! — Haide! zise negustorul furios. Calul a băut. mai bine de un sfert de ceas. a băut din găleată. domnule! spuse ea.

haide. să cumperi o pîine mare de la brutărie. cucoană. Thenardiera se întoarse iarăşi la cuptor şi gustă cu o lingură de lemn mîncarea din c'ratiţă. Ţine banii! Cosette avea un buzunar mic într-o parte a şorţului.rosettc se băgă iar sub masă. — Ei. 459 .Ei. — Hai. Găleata asta era mai mare decît ea şi îata ar îi putut să intre în ea cît era de mare. bombănind mereu : — E apă destulă la izvor. în ' a ţa uşii deschise. du-te odată ! strigă Thenardiera. începu să scotocească într-un sertar unde se aflau bani. du-te de adă ! Cosette lăsă capul în jos şi se duse să ia o găleată goală de lîngă sobă. luă banii fără să sufle un cuvînt şi-i băgă în acest buzunar. uitîndu-se împrejur: _. ■. cam aşa ei spuse Thenardiera.. Pe urmă. Thenardiera adăugă : — Domnişoară.Uite. Nu-i mare lucru. Cosette ieşi din ascunzătoarea în care se vîrîse. Parcă aştepta să-i vină cineva într-ajutor. Dacă dobitocul a băut. trebuie să bea. p e urmă.Da. spuse cu jumătate de glas Cosette. Uşa se închise la loc. du-te de adapă calul! — Nu mai e apă. piper şi nişte usturoi. Mizerabilii. sau curn-te-mai cheamă. Thenardiera deschise larg uşa dinspre stradă : — Ei. cu găleata în mînă. Eu cred că era mai bine dacă-mi vedeam de rîntaşul meu. dar unde-i fata aia ? S e plecă şi-o găsi pe Cosette pitită la capătul celălalt a l mesei. domnişoară broască-rîioasă — spuse ea — cînd te întorci. _. vii odată ? strigă Thenardiera. Scîrţ. aproape sub picioarele beţivilor. Pe urmă.. rămase nemişcată. Cosette ieşi.

fericirea. Gea din urmă dugheană care se găsea chiar în faţa uşii Thenardierilor era o prăvălie de jucării. atit de adînc cufundată în mizeria ei jalnică şi rece. mărgele de sticlă şi tot felul de lucruri minunate din tinichea. spre „doamna" cea frumoasă. Nu văzuse încă păpuşa de aproape. Eponine şi Azelma au privit-o în neştire ceasuri întregi. cu păr adevărat şi cu ochi de smalţ. însă. cu înţelegerea neştiutoare şi tristă a copilăriei. îmbrăcată într-o rochie de crep trandafiriu. cum îi spunea ea. nu se vedea nici o stea. pe un fond de ştergare albe. pîrr la hanul Thenardier.IV O PĂPUŞA INTRA IN SCENA Rîndul de dughene aşezate în bătaia vîntului pornea d la biserică şi se întindea. cum vă aduceţi aminte. cu spice de aur pe cap. nu se putu stăpîni să nu-şi arunce ochii spre această minunată păpuşă. sclipind de fluturaşi poleiţi. era o arătare. înaltă de aproape două picioare. bogăţia. brăţări. aşa amărîtă şi copleşită cum era. negustorul aşezase o păpuşă mare. Deoarece burghezii urmau să se ducă în curînd la slujba de utrenie. In faţă. Cosette — e drept. îşi spunea că ar trebui să fie regină sau măcar prinţesă ca să poată avea . Toată prăvălia asta i se părea un palat. prăvăliile erau toate lumi nate cu luminări care ardeau în pîlnii de hîrtie. la loc de cinste. Cosette măsura. Biata fetiţă rămase înmărmurită. păpuşa nu era păpuşă. Bucuria. In clipa cînd Cosette ieşi cu găleata în mînă. prăpastia care o despărţea de păpuşă. i se arătau ca în lumina unui vis acestei făpturi nefericite. Toată ziua minunea asta fusese expusă acolo ca să se holbeze la ea trecătorii mai mici de zece ani. care şedea atunci la o masă la Thenardier — făcea „un efect magic" Pe cer. fără să se fi putut găsi la Montfermeil vreo mamă cu destulă dare de mînă sau destul de risipitoare ca s-o cumpere pentru copilul ei. strălucirea. numai pe furiş — îndrăznise s-o privească şi ea. ceea ce — cum spunea învăţătorul din Montfermeil.

Cosette trebuia să aducă apa tocmai de la izvorul din pădurea de lîngă Chelles. care-şi făcea de lucru în fundul barăcii. Uliţele erau pustii. Bietul copil se pomeni în întuneric. Se uita la frumoasa rochie roz. aiergînd cît o ţineau picioarele. ce tot făceai acolo ? Şterge-o numaidecît. care i se păreau zîne Şi îngeri. Atîta doar că. Glasul aspru al Thenardierei o aduse brusc la realitate: — Ce. întunericul devenea tot mai a dînc. urîciune ! Thenardiera se uitase în strada şi o găsise pe Cosette în extaz. Pe măsură ce înainta. Se întîlni totuşi cu o femeie care întoarse capul după ea şi stătu locului. cu atît rămînea m a ' uluită. Negustorul. scutura cît putea de tare toarta găleţii. In extazul ei uitase totul. Pătrunse în el. n-ai mai plecat ? Stai că-ţi arăt eu ţie! Mă rog. bolborosind 46! . Qosette o luă la fugă cu găleata.lucru" ca ăsta. Nu se mai opri la nici un galantar. galantarele luminate îi arătau drumul. Mai erau s i alte păpuşi în spatele celei mari. pînă şi treaba pe care o avea de făcut. Părea un zgomot care-i ţinea de urît. I se părea că vede paradisul. fără a se opri din mers. Cu cît se uita mai mult. Cosette. Cît timp se mai afla pe uliţa Boulanger şi prin preajma bisericii. ultima licărire a celei din urmă barăci pieri. la f unî'osu-i păr neted şi îşi spunea: „Ce fericită trebuie ă fie păpuşa as t a !" Nu-şi putea lua ochii de la această răvălie fantastică. simţind cum o anume tulburare punea stăpînire pe dînsa. i se părea că e dumnezeu-tatăl. toanto. MITITICA SINGURA Din pricină că hanul Thenardier se afla în partea satului dinspre biserică. curînd însă.

frica îi dădea curaj: „Ei 1 am să-i spun că nu mai era apă". Şi porni hotărîtă înapoi spre Montfermeil. cîte o rază sfioasă străbătea prin eră pătura vreunui oblon. zise ea. Nu se opri din goană decît atunci cînd i se tăie răsuflarea.printre buze: „Unde s-o fi ducînd fetiţa asta ? O fj stafie ?" Apoi. în neştire. Ieşi din sat în fuga mare. E Ciocîrlia !" ' : Zlse Cossette străbătu astfel labirintul de uliţe întortoche t şi pustii cu care se termină înspre Ghelles comuna Mont6 fermeil. puse mîna pe găleată. nemaiuitîndu-se l a nimic. gest caracteristic copiilor îngroziţi şi nehotărîţi. dar nu stătea pe loc Mergea înainte. cu botul ei de hienă şi cu văpaia furiei în ochi. recunoseînd-o pe Cosette : „Ia te uită i "-60 ea. îşi trecu mîna prin păr şi începu să se scarpine încetişor. Ce să facă ? Cum să iasă din încurcătură ? încotro s-o apuce ? înaintea ei spectrul Thenardierei. intră în pădure tot alergînd. Şi se dădu înapoi în faţa Thenardierei. nemaiascultînd nimic. i se părea acum peste putinţă să treacă de ultima casă. în spatele ei. Fata se uită cu groază înainte şi înapoi. O luă din nou pe drumul spre izvor şi porni în goană. De rîndul ăsta o vedea pe Thenardiera. Se uita cu disperare în întunericul aceia în care nu mai era nimeni şi care era plin de fiare sălbatice şi poate şi de strigoi. toate nălucile întunericului şi ale pădurii. 462 . Ici şi colo. parcă fără voie mersul i se încetinea. hîdă. asta o liniştea. Atunci. erau oameni acolo. Dar abia făcuse vreo sută de paşi şi se opri iarăşi şi începu din nou să se scarpine în cap. Cosette se opri. Totuşi. Atîta vreme cît pe o parte şi alta a drumujir au fost case şi chiar numai ziduri. era pe cîrnp. a mers cu destul curaj. era lumină şi viaţă. Lăsă găleata jos. Ajungînd dincolo de colţul celei din urmă case. Nu mai era în Montfermeil. cu cît înainta. Se uita bine şi auzi foşnetul sălbăticiunilor prin iarbă şi văzu desluşit strigoii mişeîndu-se printre arbori. înaintea ei se întindea spaţiul întunecos şi pustiu. Ii venise greu sa treacă de ultima prăvălie.

O urmă de instinct o conducea fără să-şi dea seama. Erau numai vreo şapte sau opt minute de la marginea pădurii pînă la izvor. Se trînti pe iarbă şi rămase acolo ghemuită. şi era pardosit cu cîţiva bolovani. dar ea cunoştea izvorul. Lucru ciudat. nici la stînga. apa mişcîndu-se în găleată. era înconjurat de muşchi şi de acel soi de buruieni înalte. "(pf . făcea t cercuri care păreau şerpi de flăcări palide. temîndu-se să nu vadă cine ştie ce dihănii printre crengi şi prin tufişuri. îl făcuse adesea pe lumină. Fu nevoită să se aşeze. pin toate părţile o învăluia freamătul de noapte al pădurii. nu se uita nici la dreapta. nu mai vedea nimic. Sfîrşindu-şi treaba. Cosette nu-i văzu şi nici nu-i auzi cînd au căzut. Tn sfîrşit. Banii îi căzură în apă. se simţi moartă de oboseală. încît puterile i se întreiseră. dar făcuse o sforţare atît de mare c a să umple găleata. ajunse la izvor. Noaptea uriaşă stătea în faţa acestei fiinţe mici. Nu se mai gîndea la nimic. fără să-şi dea seama de ce. Pe cînd stătea aplecată. Trase găleata aproape plină şi-o aşeză pe iarbă. aplecat peste fîntînă şi de care se sprijinea de obicei . se agăţă de ea şi dădu drumul găleţii în apă. Cosette nu zăbovi nici o clipă. săpat de ape într-un pămînt argilos. adînc de vreo două picioare. Cu toate astea. apoi îi deschise din nou. cunoscute sub numele de guleraşele lui Henric al ÎV-lea. nu băgă de seamă că buzunarul şorţului i se deşertă în izvor.Alerga şi îi venea să pttngă. dădu peste o creangă. Era întuneric beznă. Cosette ştia drumul. îngust. încreţite. fără să poată face altfel. un atom. nu se rătăci. Un pîrău îşi făcea drum cu un susur liniştit. Alături de dînsa. Era atît de puternică încordarea prin care trecea. închise ochii. De-o parte. încît îi fu cu neputinţă să mai facă u n pas. întunericul nemărginit. Era un hîrdău natural. Ar fi vrut să plece îndată. de alta. Dibui cu mîna stîngă în întuneric trunchiul unui stejar tînăr.

Cine se avîntă în noapte. lugubru! aşternut peste tristeţe. tufe care freamătă a mînie. Grengi mari se întindeau fioroase. lucrurile devenite înspăimîntătoare. negri nişte coame de fum. Omul simte nevoia de lumină. fugind parcă înspăimîntate din faţa cuiva care le ajungea din urmă. destrămări nevăzute. înarmate cu gheare. care-i dădea o roşeaţă îngrozitoare. încercînd să apuce prada. siluetele tăcute care se risipesc cînd te apropii. Era ca o rană care strălucea. fără o rază din luminile nedesluşite şi proaspete ale verii. ierburile înalte se frămîntau ca tipării. mînate de vînt. In negura lugubru împurpurată astrul părea mai mare. Cînd ochiul vede negru. ca visele florilor adormite. Se vede plutind în spaţiu sau în propria ta minte ceva nedesluşit şi de neînţeles. Copăcei plăpînzi şi piperniciţi şuierau prin rarişti. mintea se întunecă. băltoace plumburii. Ţi-e frică şi eşti dornic să priveşti îndărăt. Mărăcinii se răsuceau ca nişte braţe lungi. pe întuneric. întunericul era ameţitor. în timpul eclipsei. Un vînt rece sufla dinspre cîmpie. imensitatea de marmînt a tăcerii. Jupiter apunea în depărtări. Văgăunile nopţii. In zare se ivesc ameninţări de groază. Umbrele şi copacii sînt două desişuri care înspăimîntă. Adulmeci revărsarea marelui vid întunecat. întocmai. In clipa aceea planeta era în adevăr foarte aproape de orizont şi trecea printr-o pătură deasă de negură.Deasupra ei ceru! era acoperit de nori uriaşi. De jur împrejur numai privelişti lugubre. O lume de himere se naşte în adîncul nelămurit. cu o preciziune spectrală. zburau repede. chiar şi cei mai puternici se simt neliniştiţi. încearcă o strîngere de inimă. Fata se uita cu priviri rătăcite la steaua asta mare pe care n-o cunoştea şi ca re o umplea de spaimă. Neînţelesul se conturează la cîţiva paşi de tine. Pădurea era cernită. Masca tragică a întunericului pare 8 că se apleacă lin asupra micuţei. toate vieţuitoa- . în opacitatea funinginei. Nimeni nu umblă noaptea prin pădure fără un fior de teamă. Cîteva buruieni uscate. fără un foşnet de frunză. Sub bătaia crivăţului.

pătrunderea asta a întunecimilor e nespus de sinistră pentru un copil. Simţea că poate n-ar' putea să se oprească de a se întoarce din nou aici a doua zi la aceeaşi oră. pînă la zece — iar cînd sfîrşi. Tremura toată. iar fîlîîitul din aripi al unei făpturi atît de micuţe stîrneşte un zvon de agonie sub bolta lor misterioasă. pînă în dreptul caselor. Răsuflă un pic. pînă la feştilele aprinse. Privirea îi alunecă spre găleata care se afla în faţa ei. Din nou o copleşi frica. patru. covîrşitoare. Atunci. pe care n-o pricepea. îu nevoită s-o lase iarăşi jos. N-o năpădise numai groaza. trei. printr-un fel de instinct. o luă de la capăt din nou.iele necunoscute cu putinţă. Nu există îndrăzneală care să nu tresară şi să n u presimtă apropierea spaimei. pe urmă apucă din nou toarta şi-n porni iar la drum. încît n-avu curajul să fugă fără găleata cu apă. Dar frica ei de Thenardieră îi era atît de mare. Făcu astfel cîţiva paşi. Nu putem găsi cuvintele care ar putea să descrie toată ciudăţenia fiorului care-o îngheţa pînă-n măduva oaselor. Se sculă în picioare. cioturi înfricoşătoare de copaci. Abia putu să ridice găleata. doi. Asta o făcu să-şi dea seama de realitatea lucrurilor care o înconjurau. dar găleata era plină şi grea. de rîndul 465 . ca să se smulgă din starea ciudată în care se afla. Privirea îi devenise sălbatică. să fugă în goana mare prin pădure. Simţi că-i îngheaţă mîinile. începu să numere cu glas tare — unu. mănunchiuri de buruieni înfiorate — în faţa tuturor acestora te afli fără apărare. Nu mai avea decît un singur gînd — să fugă. pînă sub ferestre. de-a lungul cîmpului. dar care o umpluse de spaimă. ca şi cum sufletul s-ar contopi cu umbra. o frică naturală. dar ceva mai îngrozitor chiar decît groaza. Pădurile sînt apocalipsuri. ramuri misterioase ce se lasă flsupră-ţi. încerci un simţămînt apăsător. Cosette se simţea copleşită de această nesfîrşire întunecată a firii. Fără să-şi dea seama de ceea ce i se întîmplă. care i se udaseră cînd scosese apă. Apucă toarta cu amîndouă mîinile.

mergea alături de ea în întuneric. vai. care i se păru enormă. noaptea' iarna. O siluetă neagră. mînerul de fier îi amorţea şi făcea să-i îngheţe şi mai tare mînuţele ude. ca să se odihnească de ajuns. Groaza aista se amesteca cu spaima de-a fi singură. din cînd în cînd era nevoită să se oprească şi. După cîteva clipe de odihnă porni mai departe M gea cu trupul aplecat înainte. de sus. O mînă. cu capul în jos. era un copil de opt ani. Cosette răsufia cu un fel de horcăit dureros. biata făptură. Se silea să-şi micşoreze popasurile şi să meargă cît mai mult între ele. doamne dumnezeule 1" In clipa aceea simţi că găleata nu mai atîrna greu. Totuşi. Ajungînd iîngă un castan bătrîn pe care-l ştia. dar nu avea curajul să plîngă. hohote de suspine o înnăbuşeau. plină de curaj. departe de orice suflare omenească. Avea obiceiul să-şi închipuie întotdeauna că Thenardieră era de faţă.ăsta o bucată mai lungă. Numai dumnezeu. făcu un ultim popas. Era un om 466 . vedea în clipa asta trista întîmplare. deznădăjduită. Era prăpădită de oboseală şi încă nu ieşise din pădure. Dar trebui să se oprească d' nou. ca o babă ■* greutatea găleţii îi întindea şi făcea să i se înţepeneasc"' braţele slăbuţe. atît de mult se temea de Thenardieră chiar de departe. noaptea. de cîte ori se oprea. o apucase de toartă şi o săltase cu putere. nu se putu stăpîni să nu strige: „O. Ridică ochii. în pădure. Se gîndea cu groază c-o să-i trebuiască mai bine de un ceas ca sajungă la Montfermeil şi că Thenardiera o s-o bată. apucă din nou găleata şi porni iarăşi. Fiindcă sînt unele întîmplări care-i fac pe morţi să deschidă ochii în mormînt. la drum. apa rece care se vărsa din găleată îi curgea pe picioarele goale Toate astea se petreceau în mijlocul unei păduri. mare şi dreaptă. Totuşi nu putea face un drum prea lung în felul ăsta şi mergea destul de încet. mai mare decît celelalte. Şi. mama ei. pe urmă îşi adună toate puterile. fără îndoială.

culoare ce n-avea nimic ciudat pe vremea aceea. S-ar fi putut spune că e un fost profesor de casă mare. după faţa lui care arăta descurajare şi silă de viaţă. Gutele de pe fruntea sa erau la locul lor 467 . După părul lui alb de tot. Un amestec destul de neobişnuit. din postav gros gălbui. deşi domol. fără să scoată o vorbă. Purta o pălărie rotundă. i-ai fi dat cel mult cincizeci. Omul acela. după fruntea zbîrcită. ciorapi negri de lînă şi pantofi groşi cu catarame de aramă. părea să aibă peste şaizeci de ani. apucase de toarta găleţii pe care-o ducea Cosette. ca şi în toată făptura sa. uzată de tot şi mult periată.re venise în urma ei şi pe cate nu-i auzise venind. ca VI IN CARE SE DOVEDEŞTE POATE INTELIGENŢA LUI BOULATRUELLE în după-amiaza aceleiaşi zile de crăciun din 1823 un om se plimba de multă vreme pe partea cea mai puţin umblată a Bulevardului l'Hopital din Paris. Omul făcea impresia cuiva care caută o locuinţă şi părea că se opreşte mai ales la casele cele mai modeste din această margine dărăpănată a mahalalei Saint-Marceau. După felul cum era îmbrăcat. o vestă mare cu buzunare de formă veche. Există instincte în faţa tuturor întîmplărilor vieţii. care deveniseră cenuşii la genunchi. după vigoarea neobişnuită întipărită în toate mişcările sale. după buzele palide. După mersul lui hotărît. o redingotă foarte roasă. Se va vedea mai departe că omul acesta închiriase în adevăr o cameră în cartierul acela singuratic. omul acesta era tipul a ceea ce s-ar putea numi cerşetorul cu purtări alese. mizeria cea mai mare combinată cu cea mai mare curăţenie. întors din emigraţie. Fetiţa nu se înfricoşa. pantaloni negri. care insuflă inimilor înţelegătoare acel îndoit respect pe care-l încercăm faţă de cineva foarte nevoiaş şi faţă de cineva foarte demn.

Şi unii alergau. care zicea : „E ora două . se putea vedea trăsura şi cavalcada regală trecînd în goana mare pe Bulevardul l'Hopital. hotărîtă şi rumenă. se vedea o faţă lată. Era una din plimbările sale preferate. pe nişte perne îmbrăcate în atlaz alb. Asta ţinea loc de ceasornic şi de orologiu sărăcimii din cartier. voi a s ă al erge. după moda timpului. un zîmbet de cărturar. Trăsura lui greoaie. Pe bulevardul acesta trec puţini trecători. Mersul era cam grăbit. cu ceară roşie. mai cu seamă iarna. dar plin de maiestate. o măciulie ca de mărgean. mîna dreaptă şi-o sprijinea într-un fel de baston scos dintr-un gard viu. Abia aveai vreme să vezi cine-i într-însa. ol ogul aces t a sar fi lăsat bucuros purtat ca fulgerul. o privire mîndră. Pe vremea aceea regele Ludovic al XVIII-lea se ducea aproape zilnic la Choisy-le-Roi'. aspră şi ascuţită. legat într-o basma .ntoarce la Tuilerii". pe Sena. uruia asurzitor. străjuit de săbiile scoase din teacă. In colţul din fund. dar care se dovedea modestie' In adîncul privirii sale stăruia nu ştiu ce seninătate lugubră.şi aveau ceva atrăgător pentru cei ce l-ar fi privit cu luareaminte. fără să lase să se vadă. iată-l că se-. In mîna stingă avea un pachet mic. doi epoleţi laţi cu găietane ce fluturau pe o haină obişnuită. Trecea liniştit şi sever. i se tăiaseră nodurile şi i se făcuse. Aproape fără nici o abatere. era un toiag şi părea un baston. o frunte tînără cu părul dat pe spate şi pudrat. Acestui rege neputincios îi plăcea galopul. poleită pe de-a-ntregul cu fire mari de crin zugrăvite pe tăblii. Omul acesta. 468 . pe la ora două. cru)cea sfîntului Oră$el Ia sud-est de Paris. Bastonul fusese rotunjit cu destul meşteşug şi nu era prea urît la înfăţişare. în dreapta. părea totuşi mai dornic să-i ocolească decît să-i caute. alţii se aliniau. apariţia şi dispariţia lui Ludovic al XVIII-lea făcea oarecare impresie pe străzile Parisului. Buzele i se strîngeau într-o cută ciudată care părea să arate asprime. pentru că trecerea unui rege provoacă totdeauna zarvă. neput î nd s ă m eargă. De altminteri.

un pîntec respectabil şi un cordon albastru. în calitate de ofiţer de serviciu în ziua aceea. salutînd rar. îşi punea pălăria pe cap. şi unul dintre dînşii primi ordin să-l urmărească. Fără îndoială. Cînd omul cu redingota galbenă scăpă de sub urmărirea agentului. cînd intra din nou în oraş. Se uita cu răceală la popor. adică pe înnoptate. trecea prin faţa Teatrului Porte-Saint-Martin. în clipa următoare. trecătorul cu redingotă galbenă nu era de prin partea locului şi probabil nici din Paris. se oprise să-l citească. după ce ocolise Salpetriere. întorcîndu-se totuşi de cîteva ori spre a se încredinţa că nu mai era urmărit. Cînd a apărut pentru întîia oară în cartierul Saint-Marceau. unde se reprezenta în ziua aceea Cei doi ocnaşi. îi spuse maiestăţii-sale: „Iată un individ cu o mutră cam suspectă!" Poliţiştii care mergeau înaintea cortegiului regal îl văzuseră şi ei. ajunse . agentul îi pierdu urma — cum se spunea într-un raport înaintat chiar în seara aceea domnului conte Angles. înconjurată de un escadron de gardă cu galoane de argint. ceea ce nu-l împiedică pe domnul duce d'Hâvre să-l zărească. iuţi pasul. care-i răspundea la fel. se ascunse repede după un colţ al zidului împrejmuitor. ministru de stat şi prefect al poliţiei. şedea în trăsură în faţa regelui. Afişul. Domnul duce d'Hâvre. Era singur pe alee. cu toate că era grăbit. tot succesul său s-a redus la această exclamaţie a unui mahalagiu către însoţitorul său: „Grăsunul ăsta reprezintă stăpînirea 1" Trecerea asta regulată a regelui. îşi ţinea pălăria cu pene albe pe genunchii înfăşuraţi în jambiere englezeşti înalte. cînd trăsura regală. deoarece. totdeauna la aceeaşi oră. luminat de felinarele teatrului. ajunse în bulevard. pentru că nu cunoştea amănuntul acesta. el păru surprins şi aproape înspăimîntat.Ludovic. era regele. lat. Cînd ieşea din Paris. cum ziua era pe sfîrşite. placa de argint a sîîntului spirit. îi atrăsese atenţia. era aşadar evenimentul zilei pe Bulevardul l'Hopital. La ceasurile două. Dar individul se înfundă în străduţele singuratice ale cartierului şi. crucea Legiunii de onoare. La ceasurile patru şi un sfert.

începea să fie frig. plăteşte pînă la Lagny şi se dă jos la Chelles . Plecară. — Cobor aici! spuse omul. Pe la ceasurile şase seara ajunseră la Chelles. apoi la pachetul lui atît de mic şi-i ceru să plătească. — II iau eu. nu-l întîlniră pe uliţa principală din Chelles. Pare că n-ar avea o leţcaie şi totuşi nu se uită la bani . Vizitiu! opri ca să lase puţin caii să răsufle. spuse vizitiul. După cîteva minute. cînd trăsura porni spre Lagny. — Poftiţi sus! Totuşi. — Da. Vizitiul se înfăşură în mantaua sa. Călătorul plăti pînă la Lagny. zise omul. pe capră. dar călătorul nu răspundea decît în monosilabe. în dreptul hanului căruţaşilor. înainte de-a pleca. îşi luă pachetul şi bastonul şi sări jos din trăsură. Vizitiul se întoarse spre ceilalţi călători: — Omul ăsta nu-i de prin partea locului. Nu intrase în han. Omului părea că nu-i pasă. iar călătorii chemaţi de către vizitiu se urcau grăbiţi pe scara înaltă de fier a trăsurii. Diligenta pleca la patru şi jumătate. Caii erau înhămaţi. Trecură astfel prin Gourney şi prin Neuilly-sur-Marne. Omul întrebă : — Mai aveţi vreun loc ? — Unul singur. fiindcă nu-l cunosc. vizitiul încercă să intre în vorbă. După ce trecură de barieră. care se află în vechile clădiri ale mănăstirii regale. vizitiul se uită la hainele sărăcăcioase ale călătorului. — Mergeţi pînă la Lagny ? întrebă vizitiul.în fandătura Planchette şi intră la Talerul de cositor unde se afla atunci biroul diligentei pentru Lagny. lîngă mine. Peste o clipă se făcu nevăzut. Vizitiul se mulţumi atunci să fluiere şi să-şi înjure caii.

. plin de umflăturile acelea care sînt un fel de negi ai regnu lui vegetal. Omul n-o mai apucă pe drumul spre Montfermeil. Se apropie repede de aceşti bolovani şi-i cerceta cu luare-aminte în întunericul nopţii. Cînd ajunse în pădure. era ia rîţiva paşi de grămada de bolovani. se afla un castan bolnav care se cojea şi care fusese bandajat cu o bucată de tablă bătută în cuie. înainte de-a ajunge la biserică. care merge de la Gagny la Lagny. Se duse la copac şi-i pipăi scoarţa cu mîna. Un copac înalt. auzi paşii unor trecători. pe urmă o luase la stînga. paza asta era de prisos. era o noapte foarte întunecoasă de decembrie. nu intră la han şi nu mai dăm de loc de el. In punctul unde se încrucişează cu vechiul drum mărginit cu pomi. casele sînt încuiate.£ noapte. parc-ar fi căutat şi urmat un drum tainic. tot dibuind încoace şi-ncolo. nehotărît.. Omul nu intrase în pămînt. Abia se vedeau cîteva stele pe cer. pe drumul vicinal care duce la Montfermeil. La un moment dat. cunoscut numai de el. înaintînd pas cu pas. Parc-a intrat în pămînt !. pe întuneric. ci o luă la dreapta peste cîmp şi se îndreptă cu paşi mari spre pădure. îşi încetini pasul şi începu să se uite cu băgare de seamă la toţi copacii. deoarece. De altminteri. ci străbătuse repede. în cele din urmă. uliţa cea mare din Chelles. ca cineva care ar fi cunoscut locurile şi care ar mai fi trecut pe acolo. în faţa acestui copac. O luă iute pe drumul acela. Se ascunse repede într-un şanţ şi stătu acolo pînă ce oamenii care treceau se îndepărtară. Pe urmă bătu de cîteva ori cu piciorul locul dintre copac şi bolovani. 471 . Se ridică în vîrful picioarelor şi pipăi această bucată de tablă. ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze că pămîntul n-a fost răscolit de curînd. după cum am mai spus. De-acolo începea urcuşul colinei. ajunse într-o poiană unde se afla o movilă de bolovani albicioşi. vrînd parcă să recunoască şi să numere toţi negii. păru că s-a rătăcit şi stătu locului. care era un frasin. ca şi cum i-ar fi trecut în revistă.

spuse el printre dinţi. micuţo ? — Opt ani. Omul începu să-i vorbească. Apoi adăugă. Cosette lăsă găleata din mînă. Era omul care o întîinise pe Cosette. — Duci ceva prea greu pentru tine. Cosettei nu-i fu frică. VII COSETTE ŞI NECUNOSCUTUL. apoi ridicînd-o din nou şi pornind mai departe. Omul rămase o clipă tăcut. urmă : 472 . Ceilalţi au. Am să ţi-o duc eu. — Şi vii de departe ? — De Ia izvorul din pădure. continuă omul. Omul începu să meargă alături de ea. Avea o voce gravă şi joasă. — Şi te duci departe ? — La mai bine de un sfert de oră de aici. domnule. Mergînd prin hăţiş prin Montfermeii. — Lasă-mi-o. — E într-adevăr foarte grea. zărise umbra aceea mică mişcîndu-se şi gemînd. mai înainte ca omul să fi avut timp să continue : — Nu cred. Apoi adăugă-: Cîţi ani ai. n-ai mamă ? — Nu ştiu. răspunse fetiţa. fetiţo! Cosette îşi ridică fruntea şi răspunse: — Da. LAOLALTĂ.Apoi se uită de jur împrejur şi o porni din nou pădure. punînd jos o povară. A venit atunci lîngă copil şi a apucat în tăcere toarta găleţii. ÎN UMBRA Aşa cum am spus. Eu nu am. domnule. Se apropiase şi băgase de seamă că era un copilaş care ducea o găleată mare cu apă. Şi după o pauză. apoi spuse deodată r — Aşadar.

Ei bine. Omul umbla destul de repede. dar în care se simţea cu toate astea un tremur neobişnuit: — Şi ce face doamna Thenardier asta ? — E stăpîna mea. Omul se opri. îşi ridica ochii spre el cu un fel de linişte şi încredere nespusă. — Eşti singură acolo la ea ? 473 . Chipul slab şi firav al Cosettei se desena vag în lumina stinsă şi vînătă a cerului. — Cosette. dacă ştiţi unde B . întrebă : — Unde locuieşti tu. domnule. Ţine hanul. cu bucuria. Qondu-mă 1 — Acolo mergem. spuse fetiţa. Gosette se ţinea de e! fără greutate. După o clipă. Omul urmă cu un glas pe care se silea să-l facă nepăsător. se aplecă şi-şi puse amîndouă mîinile pe umerii fetiţei. Simţea cu toate astea în ea ceva care semăna cu nădejdea. Omul continuă : — Doamna Thenardier n-are servitoare ? — Nu. — Cum te cheamă ? spuse omul. — într-acolo mergem ? — Da. — Hanul ? întrebă omul. silindu-se s-o privească şi să-i vadă faţa în întuneric. spuse fetiţa. Din timp în timp. O privi iar. lăsă găleata jos. Omul parcă fu străbătut de un curent electric. Nu mai simţea oboseala. am să trag acolo la noapte. apoi îşi luă mîinile de pe umerii Cosettei. fetiţo ? — La Montfermei!. Trecuseră cîteva minute. Omul mai făcu o pauză şi începu iar: • — Cine te-a trimis la ora asta să aduci apă din pădure ? — Doamna Thenardier. şi care ss îndrepta spre cer. Nu o învăţase niciodată nimeni să se îndrepte spre providenţă şi să se roage. apucă găleata şi porni din nou. domnule.— Cred că n-arn avut niciodată.

dar Cosette nu se mai gîndi la pîinea pe care trebuia s-o cumpere. Numai că n-am jucării multe. mă joc şi eu. domnule. Omul încetase de a mai pune întrebări şi se cufundase acum într-o tăcere posomorită. se dis trează. Se joacă. Cosette îl călăuzi pe străin de-a lungul străzilor. după ce-am isprăvit treaba. în care era o lacrimă nevăzută din pricina nopţii şi răspunse blînd : — Da. — Cine sînt Ponine şi Zelma ? — Sînt domnişoarele doamnei Thenardier. Fetiţa simplifica în felul acesta numele romanţioase scumpe doamnei Thenardier. Fetele ei.— Da. lucruri care strălucesc ca aurul. fel şi fel. — Şi tu? — Eu muncesc. Trecură prin faţa brutăriei. cum s-ar spune. uite atît de mică. După ce trecură de biserică. cum pot. Din nou se făcu tăcere. — Şi care nu taie ? — Ba da. — Toată ziua ? Fetiţa ridică ochii mari.. — Care fetiţe ? — Ponine şi Zelma. 474 . domnule. Ponine şi Zelma nu mă lasă să mă joc cu păpuşile lor. taie salată şi capetele de muşte. domnule. N-am decît o săbiuţă de plumb. şi dacă mă lasă. Urmă.. Fetiţa îi arătă degetul cel mic. — Toată ziua ? — Da. după un răstimp: — Uneori. Ajunseră în sat. — Şi astea ce fac ? — Ah ! — spuse fetiţa — au păpuşi frumoase. Cosette ridică glasul : — Adică mai sînt două fetiţe. — Şi cum te joci ? — Aşa. domnule.

pe care doamna Thenardier le inspecta dintr-o aruncătură de ochi. CARE POATE CA E BOGAT Cosette nu se putu opri să arunce o privire spre păpuşa cea mare. fetiţo ? — Uite că am ajuns aproape de casă. Doamna Thenardier îşi înlocui repede mutra posacă printr-o strîmbătură binevoitoare. — Aha. ducînd mîna la pălărie. Gînd se apropiară de han. netrebnico 1 Slavă domnului. doamnă. — Da. Viii NEAJUNSUL DE A GĂZDUI UN SĂRAC. care încă mai era expusă la prăvălia cu jucării. răspunse omul. cu lăcomie. şi-t căută din ochi. îăcură să i se 475 . nu te-ai grăbit! Ai căscat gura. Călătorii boşaţi nu sînt atît de politicoşi. După o clipă erau în faţa cîrciumn. Cosette îi atinse mîna cu sfială. Omul îi dădu înapoi găleata. Gestul ăsta. schimbare caracteristică hangiilor.omul văzu tarabe înjghebate în strada şi o întrebă pe Cosette: — E zi de bîlci ? — Nu. — Domnule 1 — Ce e. domnule. — Ei şi ? — Vreţi să mă lăsaţi acum să-mi iau găleata ? — De ce ? — Păi. hainele şi bagajul străinului. apoi bătu în uşă. — Dumneavoastră sînteţi ? spuse ea. pe noul venit. dacă o să vadă doamna că mi-a dus-o altcineva o să mă bată. tu eşti. azi e crăciunul. Aceasta se deschise şi doamna Thenardier apăru cu o lumînare în mînă. carî)ghîoaso! — Doamnă — spuse Cosette tremurînd — uite un domn care vrea o odaie.

omule! „Omul" intră. îi cercetă mai ales redingota jerpelită de tot şi pălăria cea găurită. care. se uita la copil cu o atenţie ciudată. care-i ceruse găleata cu apă se dusese el singur s-o ducă afară calului. — E adevărat. Urmă cu o voce seacă • — Intră. după ce-şi lăsase pachetul şi băţul pe o bancă. cu o mişcare din cap. Dacă ar fi fost fericită. îmi pare foarte rău. — Doi franci. dar vezi că nu mai am loc. — Doi franci! spuse încet un căruţaş doamnei Thenar dier. Oameni de soiul ăsta nu fac cinste casei. adăugă cu blîndeţe bărbatu-său. dar i . Am să plătesc ca pentru o odaie.topească strîmbătura binevoitoare de pe faţă şi să apară din nou în locul ei mutra posacă. cufundaţi 476 . răspunse doamna Thenardier la fel. — Puneţi-mă unde vreţi — spuse omul — în pod. omul se aşezase la o maisă pe care Cosette se grăbise să pună o sticlă de vin şi un pahar. poate că ar fi fost frumoasă. Bărbatu-său. omule. care abia îşi muiase buzele în paharul cu vin pe care şi-l turnase. avea aproape opt ani. Cosette era urîtă. Cos'ette îşi luase locul sub masa de bucătărie şi lucrul. Ochii ei mari. o strîmbătură din nas şi cu o clipire din ochi. ceru apoi părerea bărbatului ei. în grajd. Doamna Thenardier spuse atunci cu voce tare : — Ei. Omul. Am schiţat mai înainte chipul ei mic şi întunecat. îi răspunse prin acea mişcare imperceptibilă a degetului arătător. Negustorul. Doamna Thenardier îi mai aruncă o privire. Gosette era slabă şi gălbejită. Nu găzduiesc calici cu mai puţin. însemnează în asemenea cazuri: „Pîrlit de-a binelea". Intre timp. care continua să bea înainte cu căruţaşii. — Doi franci. Dar nu costă decît un franc.a i fi dat cu greu şase. întărită cu încreţirea buzelor. — Pentru el e doi. Fie i — S-a făcut.

care vara ţi-ar fi făcut milă. In fundul ochilor ei era un colţ uimit. felul său de-a fi. luase obiceiul să-şi strîngă genunchii unul lîngă altul. nici un petic de lînă. ca să spunem aşa. Colţurile gurii aveau acea linie aplecată a neliniştei zilnice. Picioarele goale îi erau roşii şi slăbănoage. pe care o au condamnaţii şi bolnavii fără scăpare.într-un fel de umbră adîncă. 52* Vil . Ici-colo i se vedea pielea şi peste tot se puteau observa vînătăile care însemnau locurile unde o lovise doamna Thenardier. Omul în redingota galbenă nu o slăbea din ochi pe Cosette. ci numai să crească. Scobitura claviculelor îţi făcea milă. golurile dintre un cuvînt şi altul. cea mai mică mişcare. iar iarna te îngrozea. Teama asta era atît de mare. teama îi strîngea coatele de şolduri. privirea. Pentru că tremura întotdeauna de frig. care nu putea să se schimbe. N-avea pe ea decît pînză găurită. Căutătura acestui copil de opt ani era de obicei atît de posomorită şi uneori atît de tragică. Focul care o lumina în clipa aceea îi scotea mai mult la iveală oasele şi făcea să pară şi mai cumplită slăbiciunea. „mîncate de degeraturi". unde se ascundea groaza. arătau şi tălmăceau un singur gînd : teama. învăluită în teamă. Veşrnîntul nu-i era decît o zdreanţă. Teama pusese stăpînire pe ea. o făcea să ocupe rît mai puţin loc cu putinţă. erau aproape stinşi de atîta plîns. tăcerea. era. glasul. aşa cum ghicise maică-sa. ci se pusese tăcută pe lucru. „Ce. Mîinile îi erau. Cosette nu îndrăznise să meargă să se usuce la foc. am eu vreme?" spunea doamna Thenardier. aşa udă cum era. Am spus că nu ştiuse niciodată ce înseamnă să se roage şi că niciodată nu pusese piciorul într-o biserică. Toată făptura acestui copil. încît părea în unele clipe că era pe cale să se preschimbe într-o tîmpită sau într-un demon. înfăţişarea. n-o lăsa să răsufle decît atît cît avea neapărat nevoie şi ajunsese să fie ceea ce am putea numi „firescul ei". îi ascundea călcîiele sub fuste. încît după ce sosise.

Cosette îşi vîrî mîna în buzunarul şorţului şi se înverzi. — Ei şi ? — N-a deschis. Minţi. Uitase cu totul de pîine. că uitasem! Unde e pîinea ? strigă deodată doamna Thenardier. Se folosi de vicleşugul copiilor care sînt totdeauna cu frica în sin. împietrise. N-auzi ? Gosette îşi întoarse buzunarul pe dos. Sau ai de gînd să mi-i furi ? Spunînd aceasta.— Na. rosti doamna Thenardier. doamnă. — Am bătut. Ce se întîmplase oare cu moneda aceea ? Biata fetiţă nu putu să scoată o vorbă. Gestul acesta temut îi dădu din nou Cosettei putere să strige : — Iertare ! Doamnă ! Doamnă ! N-am să mai fac! Doamna Thenardier luă gîrbaciul din cui. — Am să ştiu eu rnîine dacă e adevărat — spuse doamna Thenardier — şi dacă minţi. Omul cu redingota galbenă se scotocise între timp prin buzunarul vestei. călătorii ceilalţi beau. am să-ţi arăt eu ţie! Pînă una-alta. jucau cărţi şi nu se mai uitau în jurul lor. Doamna Thenardier ridică braţul. întinse mîna spre un gîrbaci. 478 . fără să-l vadă cineva. — Brutăria era închisă. dar n-o găsi. Ca de obicei. doamnă. Moneda de cincisprezece gologani nu mai era acolo. încercînd să-şi ferească şi să-şi ascundă mîinik şi picioarele goale. Cosette se ghemuia înspăimîntată în colţul de lîngă vatră. — Nu cumva ai pierdut banii ? urlă doamna Thenardier. ia dă-mî moneda de cincisprezece gologani. care era agăţat de vatră. cînd doamna Thenardier ridica glasul Cosette ieşi repede de sub masă. De altfel. — Hei. — Trebuia să baţi la uşă.

Se aplecă. Se ţinuse seama de iarnă. aţintiţi aisupra călătorului necunoscut. — Da. pentru că era o monedă de un franc. Şi-i întinse doamnei Thenardier o monedă de argint. — Nu vrei să mănînci ? îl întrebă doamna Thenardier pe călător. spuse ea. Pe lîngă asta. rumene şi sănătoase. durdulii. In felul cum erau dichisite. Erau îmbrăcate călduros. Nu era aceeaşi. — Cine mai e şi omul ăsta ? mormăi ea printre dinţi. în veselia lor. Erau două fetiţe cu adevărat drăguţe. A alunecat pe aici. dar doamna Thenardier se bucura de cîştig. dar în care se amesteca şi un fel de încredere plină ds uimire. lucioase. prefăcîndu-se o clipă că se uită pe jos. care-i cădeau pe spate. după ceva. Acesta nu răspunse. încîntătoare. Puse banul în buzunar şi se mărgini să-i arunce fetiţei o privire sălbatică. Fetiţele astea răspîndeau lumină. ridicîndu-se. una cu coade castanii. doamnă — spuse omul — dar acum cîtevs clipe am văzut căzînd ceva din buzunarul şorţului fetiţei. încît grosimea stofei nu strica întru nimic gingăşia cu care erau croite rochiile.— Iertaţi-mă. uşa se deschise şi intrară Eponine şi Azelma. Nu era deocamdată decît o mirare naivă. vioaie amîndouă. fără a se uita de primăvară. cealaltă cu coade negre. Poate că e asta. spunîndu-i: — Vezi să nu ţi se mai întîtnple şi altă dată ! Cosette se întoarse în ceea ce doamna Thenardier numea „culcuşul ei" şi ochii ei mari. Cine ştie ce sărac lipit! N-are parale nici ca să mănînce. — întocmai. Iată 1 urmă el. curate. căpătară o expresie pe care n-o mai avusese niciodată. . o plăcere să le priveşti. erau ca domniţe. ( dar cu atîta grijă părintească. asta e. In acest timp. părînd mai degrabă orăşence decît ţărance. Părea pierdut în gînduri. O să-mi plătească cel puţin odaia ? Tot e bine că nu s-a gîndit să fure banul de pe jos.

în zgomotul pe care-l făceau. fără să se ridice de pe scaun. dar reprezentau. care e numai ai mamelor. cu tot felul de ciripiri vesele. iată-vă şi pe voi ! Le luă apoi pe genunchi. una după alta. în loc să lucreze^ îşi pierde vremea uitîndu-se la fetiţele care se jucau. rostind : — Vai. dar care era în realitate plin de dragoste : — Ei. pentru că nu avusese în viaţa ei o păpuşă — „o păpuşă adevărată" — ca să folosim expresia pe care o vor pricepe toţi copiii. De cum intrară. Fetiţele astea trei n-aveau împreună nici douăzeci şi patru de ani. se vedea că sînt stăpîne. Gosettei i se părea. Deşi păpuşa surorilor Thenardier era foarte veche. Doamna Thenardier. care umbla încoace şi încolo prin sală. Aşa-ţi vezi tu de treabă ? Am să te fac eu să lucrezi cu cîteva nuiele pe spinare ! Străinul. doamnă ! spuse el zîmbind cu un aer aproape sfios. Dar doamna Thenardier nu crezu nimerit să îngăduie ca un om cu ase|8Q . văzu deodată că micuţa Cosette. Eponine şi Azelma nu se uitau la Cosette. Lăsaţi-o să se joace! Dacă o astfel de dorinţă ar fi venit din partea unui călător care ar fi mîncat o bucată de friptură şi ar fi băut la masă două sticle de vin şi n-ar fi avut aerul unui sărac lipit. Cosette îşi ridica ochii de pe împletitură şi cu un aer lugubru le privea cum se jucau. de pe acum. Pentru ele nu era mai mult decît un cîine. cu toate astea. le potrivi funda şi le dădu drumul. ponosită şi spartă pe alocuri. Din timp în timp. le mîngîie părul. doamna Thenardier le spuse pe un ton de ceartă. — Te-am prins! strigă ea. ea ar fi fost o poruncă. toată societatea omeneaiscă . ce înzorzonate sînt! Se aşezară amîndouă la gura vetrei. se întoarse spre doamna Thenardier: — Ei. Aveau o păpuşă pe care o învîrteau şi o suceau pe genunchi. în sfîrşit. de-o parte invidia şi de alta dispreţul. minunată. cu acel fel drăgăstos de a le zgîlţîi.

Omul privi picioarele goale şi roşii ale Oosettei şi urmă : — Cînd o să isprăvească perechea asta de ciorapi ? — Trebuie că mai are vreo trei sau patru zile. scoţînd din buzunar o monedă de cinci franci pe care o puse pe masă — o plătesc. domnule. Ciorapi pentru fetele mele care n-au. Joacă-te. care nu se potrivea de loc cu îmbrăcămintea lui de cerşetor şi cu umerii lui de hamal. aşa că răspunse acru: — Trebuie să muncească. — Cumpăr perechea asta de ciorapi — răspunse omul — şi — adăugă el. Nu obişnuim să refuzăm nimic călătorilor. O roată de car adevărată ! Şi nu e falsă ! 481 . N-o hră nesc ca să nu facă nimic. şi umblă cu picioarele goale. ca să zic aşa. îţi vom da perechea asta de ciorapi pentru cinci franci. leneşa asta ' — Şi cît poate să coste perechea asta de ciorapi cînd e gata ? Doamna Thenardier îi aruncă o privire dispreţuitoare: — Cel puţin un franc jumătate. spuse doamna Thenar dier în felul ei scurt şi hotărît. Doamna Thenardier binevoi să-i răspundă: — Ciorapi. pentru că mănîncă. fetiţo! Căruţaşul fu atît de mişcat de moneda de cinci franci. — Da. — Şi ce are de făcut ? urmă străinul cu glasul acela blînd. — Ar trebui s-o plătiţi îndată. — Şi totuşi aşa e! strigă el privind-o cu atenţie. — Ce naiba 1 strigă hohotind de rîs un căruţaş care asculta. dacă aşa ţi se năzare. încît îşi lăsă paharul deoparte şi dădu fuga.menea pălărie să aibă o dorinţă şi ca un om cu o astfel de redingotă să vrea ceva. Ginci franci ? Cred şi eu 1 Cinci piese 1 Thenardier socoti nimerit să ia şi el cuvîntul. mă rog. întorcîndu-se spre Cosette: — Acum ceea ce lucrezi tu acolo e al meu. — Ai da-o pentru cinci franci ? întrebă omul. Apoi.

doamnă I spuse Cosette. înfăşa pisicuţa cu tot felul de zdrenţe şi petice roşii şi albastre. Doamna Thenardier n-avea nimic de spus. e caldă. îndrăzni să întrebe: — E adevărat. dar nu ieşise din culcuşul ei. Thenardier se puse pe băutură mai departe. surioară. cu toate că animalul miorlăia şi se zbătea. care era cea mai mare. Cosette tremura. îşi muşcă buzele şi faţa ei luă o înfăţişare plină de ură. se ia atunci cînd vrei s-o fixezi. După asta ai să-i vezi urechile. că pot să mă joc ? — Joacă-te ! spuse doamna Thenardier cu o voce groaz nică. O să fie fetiţa mea. — Mulţumesc. Cosette se mişca întotdeauna cît putea mai puţin. — Vezi tu. Eponine şi Azelma nu erau de loc atente la cele ce se petreceau. doamnă. Am să viu să te văd şi tu ai să te uiţi la ea.Thenardier se apropie şi-şî puse liniştit moneda în buzunarul vestei. încetul cu încetul. Eu am să fiu cucoană. păpuşa asta e mai caraghioasă ca ailaltă. surioară. a cărui graţie. Aruncaseră păpuşa pe jos şi Eponine. Haide. Pe cînd se îndeletnicea cu treaba asta importantă şi grea. pe acel ton drăgălaş şi gingaş al copiilor. îi mulţumea din suflet călătorului. îi spunea sorei sale. după asta ai să-i vezi coada şi ai să te miri. la fel cu strălucirea de pe aripile fluturilor. să ne jucăm cu ea. ai să-i vezi mustăţile şi ai să te miri. Mişcă. Tu ai să-mi spui : „Vai.1" şi am să-ţi răs482 . doamne. ţipă. Pe cînd îi mulţumea din gură doamnei Thenardier. Luase dintr-o cutie de la spatele ei cîteva petice şi săbiuţa ei de plumb. Nevastă-sa îi spuse la ureche : — Cine-o fi omul ăsta în galben ? — Am văzut — spuse Thenardier foarte demn — milio nari care purtau asemenea redingote. Cosette îşi lăsase ciorapul deoparte. Săvîrşiseră tocmai o operaţie foarte importantă : puseseră mîna pe pisică.

copilul se preschimbă în fetiţă. Aşa sînt fetiţele din ziua de azi. bluze. Păpuşa e una din nevoile cele mai mari şi totodată unul din cele mai încîntătoare instincte ale copilăriei unei femei. a găti. Cosette de asemenea îşi înfăşa săbiuţa. Doamna Thenardier nu-i spusese pînă atunci decît „omule". copiii îşi fac o păpuşă din orice. cei ce băuseră începuseră să cînte un cîntec deşucheat. Trebuie să muncească. nu mă împo trivesc. fata în femeie. de care rîdeau de se cutremura tavanul. Dar vezi. Thenardier îi îndemna şi cînta cu ei. Pe cînd Eponine şi Azelrna înfăşau pisica. a îmbrăca. dar asta merge o dată. a dezbrăca. a legăna. a îmbrăca din nou. şi-o culcă pe braţ şi cîntă încetişor. Sînt unii bogaţi aşa de poznaşi !" Se aşeză la masa lui. — Domnule. care era şi mai supărător de văzut decît aerul fioros — vezi dumneata. vreau şi eu ca fetiţa să se joace. a certa niţel. a înveşmînta.. 483 . a adormi şi a-şi închipui că un lucru oarecare e cineva. asta n-are nimic al ei.. Primul ei copil e continuarea ultimei păpuşi. doamnă. O fetiţă fără păpuşă e aproape tot atît de nenorocită şi tot atît de nesuferită ca o femeie fără copil." Azelrna o ascultă pe Eponine încîntată. spuse ea. Cosette îşi făcuse o păpuşă din săbiuţă.pund: „Da. Tot visînd şi gîndind. fetiţa în fată. Ca păsările care îşi fac cuib cu orice. cosînd rochiţe. ca s-o adoarmă. a dezmierda. „Bărbatul meu are dreptate — îşi spuse ea — poate că e domnul Laffitte. — Domnule — urmă ea luîndu-şi un aer dulceag. am o fetiţă care e aşa. în a îngriji. pieptăraşe. Aşadar. După ce isprăvi. a învăţa. Tot viitorul femeii e aici. La cuvîntul „domnule" bărbatul se întoarse. croind mici veşminte şi scutece. pentru că ai fost dumneata mărinimos. Doamna Thenardier se apropiase de „omul în galben". Intre timp.

primi în sfîrşit să mănînce. cu siguranţă. cînta încetişor : „Mama mea a murit ! Mama mea a murit! Mama mea a murit 1" In urma rugăminţilor repetate ale gazdei. Sub masă. — Ah. pe care l-am strîns de pe drumuri. E un copil tîmpit. sau beau. „E cu siguranţă un pîrlit". în care erau amestecaţi fecioara Măria şi copilul Isus. n-o slăbise din ochi pe doamna Thenardier. îşi zise doamna Thenardier. cu o veselie sporită. domnule! E un copil sărac. deci. omul în galtnn. are capul mare. Cosette privea focul care se răsfrîngea în privirea ei fixă. care n-o mai mulţumea decît pe jumătate. Se întoarse şi zări păpuşa fetiţelor doamnei Thenardier. din omenie. Asculta vag. — Nu era mare lucru de maică-sa. „milionarul". ca şi cum ar fi fost înştiinţată de un instinct că se vorbea de ea. Cosette se opri deodată. Prindea ici-colo cîteva cuvinte. Degeaba am scris la ea acasă.— Fetiţa nu e. şi pe cînd le legăna. nu. iar sub masă fetiţa şi-l cînta pe-al ei. Beţivii cîntau mai departe cîntecul lor. aşa. pentru dumnezeu. Dădu atunci drumul săbiuţei înfăşate. Ponine şi Zelma se jucau cu pisica. iar călătorii mîncau. Doamna Thenardier vorbea în şoaptă cu bărbatul ei şi numărau banii. pe care o lăsaseră pentru pisică şi o puseseră jos la cîţiva paşi de masa de bucătărie. începuse din nou să legene scutecele pe care le făcuse. că de şase luni nu ne răspunde nimeni. Comesenii erau aproape beţi cu toţii şi repetau refrenul lor neruşinat. Doamna Thenardier venise să facă şi ea puţin haz. Facem şi noi ce putem pentru ea. Are. In timpul acestei conversaţii. adăugă doamna Thenardier. apă la cap. Cum vezi. — Ah ! spuse omul şi căzu din nou pe gînduri. sau cîn484 . şi îşi plimbă încet privirile de jur împrejurul încăperii. îmi închi pui că maică-sa a murit. că nici noi nu sîntem bogaţi. Era un cîntec de beţie. Şi-a părăsit copilul. Cosette. a dumitale ? întrebă omul. — Ce doreşte domnul ? — Pîine şi brînză. spuse omul.

tîrîndu-se pe brînci. N-avea nici o clipă de pierdut. Pe jos. aşa că nici o privire nu era îndreptată asupra el. N-o văzuse nimeni. Cosette se atinsese de păpuşa „domnişoarelor". afară de călătorul care-şi mînca pe îndelete cina lui săracă. surioară ! Cele două fetiţe se opriră uluite. care era plină de tainica ei fericire. 485 . care-i spuse Eponinei : — Ia te uită. Cosette nu băgă de seamă că un picior al păpuşii se vedea şi că era luminat puternic de focul din vatră. fără să lase din mîtiă pisica. După o clipă era la locul ei. Fericirea de a se juca cu o păpuşă era atît de rară pentru ea. apoi se strecură cu repeziciune pînă la păpuşă şi o apucă. cu toată grija pe care o avusese. nu vedea şi nu auzea nimic. Cosette. nemişcată. De data asta mîndria rănită îi biciuia şi mai mult mînia. întoarsă aşa fel încît păpuşa pe care o ţinea în braţe să fie în umbră. Piciorul acesta trandafiriu şi luminos ce ieşea din umbră izbi cu putere privirea Azelmei. Bucuria asta ţinu aproape un sfert de ceas. Faţa doamnei Thenardier luă acea înfăţişare deosebită. încît avea toată violenţa unei voluptăţi. Ieşi de sub masă. numite tocmai de aceea scorpii. se mai încredinţa o dată că nu o pîndea nimeni. care la unele femei. se alcătuieşte din amestecul cumplitului cu nimicurile vieţii. Dar. merse spre maică-sa şi începu s-o tragă de fustă.tan. Strigă cu un glas răguşit de supărare : — Cosette 1 Cosette tresări ca şi cum s-ar fi cutremurat pămîntul sub ea şi se întoarse. Ce vrei cu mine ? — Mamă — spuse fetiţa — ia te uită ! Şi o arătă cu degetul pe Cosette. Cosette întrecuse orice măsură. O împărăteasă care ar vedea pe un mujic gătit cu marele cordon albastru al împărătescului ei fecior n-ar avea o altă înfăţişare. — Lasă-mă în pace! spuse mama. Cosette îndrăznise să ia păpuşa ! Eponine se ridică şi.

— Nespălata asta — răspunse doamna Thenardier — şi-a îngăduit să pună mîna pe păpuşa copiilor! — Atîta gălăgie pentru un fleac ! spuse omul. După asta. Ei. 486 . Gosettei. nici mersul prin pădure. — Nu vezi ? îi spuse doamna Thenardier. şi ce e dacă se joacă cu păpuşa asta ? — A atins-o cu mîinile ei murdare 1 urmă doamna The nardier. Izbucni în hohote. Cosette luă păpuşa şi o puse pe jos cu un fe! de evlavie deosebită. nici pierderea banilor.. şi le frînse de disperare. Cosette începu să plîngă şi mai tare. şi ce-i cu asta ? urmă omul. Uşa se deschise şi omul apăru din nou. Călătorul se ridică în picioare. şi pe care tofi {fricii din sat o priveau cu încîntare. — Ei bine. îi spuse: — Uite. o deschise şi ieşi. n-o hotărîse să facă : plînse. un picior. nici cuvintele acelea întunecate pe care le auzise de Ia doamna Thenardier. căzut pe gînduri. doamna Thenardier se folosi de lipsa lui pentru a-i da pe sub masă.— Cosette i repetă doamna Thenardier. Omui se duse drept la uşă. încă de dimineaţă. O puse în picioare în faţa Cosettei. — Sa taci din gură I strigă doamna Thenardier. Cam plecă. Cu mîinile ei scîrboase. fără s-o slăbească din ochi. arătînd cu degetul corpul delict care zăcea Ia picioarele Cosettei. îşi împreună mîinile şi. Ţinea în mîini păpuşa cea minunată despre care am vorbit. zărise în chip nelămurit prăvălia cu jucării. — Ce s-a întîmplat ? o întrebă e! pe doamna Th£nardier. e pentru tine.. amestecată cu deznădejde. Se vede că de mai bine de o oră. nici ameninţarea cu gîrbaciul. ceea ce e îngrozitor de spus pentru un copil la vîrsta ei. apoi făcu ceea ce nici una din emoţiile zilei. de cînd era acolo. nici greutatea găleţii cu apă. care o făcu pe fetiţă să urle. atît de frumos luminată de lampioane şi lumînărL încît strălucea prin fereastra ctrciumii ca un far.

Se apropie de femeie şi-î spuse încet: — Chestia aia costă cel puţin treizeci de franci. se uită la el.a dat o păpuşă. dar care era făcută din acea miere acră a femeilor afurisite — nu-ţi iei păpuşa ? Cosette ise încumetă să iasă din vizuina ei. nu ştiu să treacă treptat de la un sentiment la altul. Nu mai plîngea. Doamna Thenardier. lîngă zid. nici altele. Eponine şi Azelma stăteau nemişcate ca nişte stane de piatră. Ceea ce simţea în clipa aceea era cam ceea ce ar fi simţit dacă i-ar fi spus cineva deodată : „Fetiţo.Cosette ridică ochii. Ia-o ! E a ta." Faţa bărbatului ei căpătă acea cută expresivă care accentuează trăsăturile chipului omenesc ori de cîte ori instinctul cel mai tare apare în toată puterea lui animalică. Faţa îi era încă plină de lacrimi. rînd pe rînd. ca şi cum ar fi văzut venind soarele. dar ochii începuseră să i se umple. eşti regina Franţei". ca cerul la revărsatul zorilor. Doamna Thenardier. păpuşa şi călătorul. nu mai ţipa. Cosette se uită la păpuşa cea minunată cu un fel de groază. de razele ciudate ale bucuriei. adică un hoţ. împietrită şi mută. In toată circiuma se făcuse o tăcere solemnă. Cîrciumarul măsură din ochi. aşa cum ar fi adulmecat o pungă cu bani. cu o voce care se voia blîndă. părea că-l adulmecă pe omul acela. părea că nici nu mai îndrăzneşte să răsufle. Chiar şi cei de la mese rămăseseră pironiţi locului. Nu-i de glumit! Să ne punem în patru labe în faţa lui. li văzu pe omul care venea cu păpuşa spre ea. — Mica mea Cosette — grăi Thenardier cu o voce mîngîioasă — domnul ţ i . 487 . Dar asta nu ţinu decît o clipă. se uită la păpuşă. auzi cuvintele astea nemaipomenite: „E pentru tine". Gosette — spuse doamna Thenardier. apoi se dădu înapoi încet şi se trase mai adînc sub masă. — Ei. începea să facă iar presupuneri: „Cine o fi bătrînul ? O fi un sărac ? O fi un milionar ? Poate şi una şi alta. Firile grosolane se aseamănă cu firile naive prin aceea că nici unele.

întorcîndu-se spre doamna Thenardier: — Am voie. — Am s-o botez Catherine. Sîntem siliţi să adăugăm că în clipa aceea scosese limba din gură de un cot. Trebuia totuşi 488 . care părea că e trimis din cer de providenţa Cosettei. Ceea ce era de-a!tfel adevărat într-o oarecare măsură.I se părea că dacă s-ar atinge de păpuşă. străinul. Gosetfe! spuse străinul. îneît nu vorbea ca să nu plîngă. domnule E a mea. Făcu Coseitei un semn cu capul şi puse mîna „doamnei" în mînuţa ei. ispita birui. în— Pentru dumnezeu ! rosti doamna Thenardier. doamnă ? Mei un cuvînt n-ar şti să zugrăvească înfăţişarea ei. răspunse doamna Thenardier. şi începu să se uite în jos. E adevărat ? — E adevărat. Cosette o puse pe Catherine pe un scaun şi pe urmă se aşeză pe jos. necunoscutul acesta. ? întrebă Cosette. în clipa aceea. acelaşi timp deznădăjduită. Părea să fie atît de mişcat. ca şi cum mîna „doamnei" ar fi ars-o. Doar ţi-a dat-o domnul. Cosette îşi trase repede mîna. Deodată se întoarse şi apucă păpuşa cu putere. Fu o ciudată clipă în care zdrenţele Cosettei întîlniră şi îmbrăţişară panglicile şi muselina fragedă şi trandafirie a păpuşii. spuse ea. Cu toate astea. şi rămase acolo. într-o atitudine contemplativă. era tot ce doamna The'nardier ura mai mult pe lume. fără să scoată o vorbă. pentru că îşi spunea că doamna Thenardier ar certa-o şi ar bate-o. păpuşa ar fi trăsnit-o. doamnă ? Străinul avea ochii parcă plini de lacrimi. copila mea. — Joacă-te. Acum Eponine şi Azelma se uitau cu invidie la Cosette. E a ta. în faţa ei. — Doamnă — urmă ea — pot s-o pun pe un scaun ? — Da. Sfîrşi prin a se apropia şi murmură sfioasă. răspunse fetiţa. nemişcată. Le venise rîndul. îngrozită şi îneîntată. — O J mă joc.

Necunoscutul acesta aşa de sărăcăcios îmbrăcat. ducînd-o în braţe pe Catherine. cîrciurna se închisese. focul se . pe el îl distrează cînd o vede jucîndu-se. Omul îşi pusese coatele pe masă şi-şi luase din nou atitudinea lui visătoare.să se stăpînească. Se grăbi* să-şi trimită fetele la culcare. „ca să-şi uşureze sufletul". era cu siguranţă un om mare şi de temut. apoi ceru omului în galben „îngăduinţa" de-a o trimite şi pe Cosette. cu atît mai furioase cu cît nu îndrăznea să le rostească tare : — Dobitoc bătrîn ! Ce gînd are ? Vine să ne încurce. Dacă îl distrează ! Pe tine te distrează s-o vezi pe aia mică muncind. în tîrlici. cu toate că. negustori şi căruţaşi se depărtaseră puţin şi nu mai cîntau. Vrea s-o vadă pe jivina aia mică jucîndu-se I Auzi. să-i dea păpuşi 1 Să-i dea păpuşi de patruzeci de franci unei jigodii pe care aş da-o pentru doi franci. E dreptul lui. Din cînd în cînd. II priveau de departe cu un fel de teamă smerită. îi răspundea Thenardier. cînd vezi că are parale ? Vorbă de stăpîn şi judecată de hangiu : nici una. Dacă moşul ăsta e filantrop. Toţi ceilalţi călători. doamna Thenardier se ducea în celălalt capăt al sălii. Trecuseră cîteva ceasuri. Puţin lipseşte să-i spună măria-ta. ajunul crăciunului trecuse. adăugă ea cu un aer părintesc. ce-ţi pasă ţie ? Dacă e tîmpit. beţivii plecaseră. unde era bărbatu-său. care scotea bănet din buzunar cu atîta uşurinţă şi dăruia păpuşi uriaşe unor fetiţe nespălate. „care s-a ostenit destul astăzi". tot străduindu-se să-şi imite soţul în toate celea. Slujba de miezul nopţii fusese rostită. sala cea scundă era pustie. Un călător face tot ce vrea dacă plăteşte. era obişnuită cu prefăcătoria. spunea ea. ca ducesei de Berry 1 A're vreun rost ? N-o fi turbat moşneagul ăsta suspect ? — De ce ? E foarte simplu. nu te priveşte! De ce te amesteci tu. Cosette plecă să se culce. Trecuse prin mai multe emoţii decît putea să rabde. Schimbă cu el cîteva cuvinte. nici alta nu îngăduiau răspuns.

Omul nu dormea. Fă ce vrei. Luă luminarea. — Ce va să zică asta ? întrebă călătorul. Cuvintele astea au însuşirea tainică şi vrednică de laudă de a umfla a doua zi cifra de pe nota de plată. Cînd ceasul sună două dimineaţa.stinsese. se muta de pe un cot pe altul. cu un pat cu perdele de stambă roşie. 490 . „O să-şi petreacă noaptea în felul ăsta ?" mormăia doamna Thenardier. aprinse o luminare şi începu să citească Curierul francez. — E chiar iatacul nostru. — Aşa e! spuse străinul. care era de-o rară frumuseţe. Ai dreptate 1 Unde {i-e grajdul ? — Domnule — glăsui Thenardier zîmbind — am să vă conduc. din politeţe şi curiozitate. dar nimic nu-l putea trezi. domnule. omul îşi luă pachetul şi bătui. Se scurse astfel un ceas încheiat. Omul nu se mişca. Nu intrăm aici decît de trei sau patru ori pe an. se apropie binişor şi îndrăzni să spună: — Domnul nu se duce să se odihnească ? „Nu s e duce s ă s e cul ce" i s -ar fi părut prea mul t şi prea familiar. atîta tot. Nevasta mea şi cu mine locuim într-altă odaie. scuipă. Thenardier îşi scoase tichia de pe cap. Dar de cînd plecase Cosette nu mai scosese nici un cuvînt. străinul era mereu în acelaşi loc şi în aceeaşi atitudine. Străinul nu se clintea. „Să se odihnească" mirosea a lux şi a stimă. îşi suflă nasul. de la data zilei pînă la numele tipografului. Din timp în timp. Thenardier se frămîntă. In cele din urmă. răspunse hangiul." Bărbatu-său se aşeză la o masă într-un colţ. Preacinstitul hangiu citise ce! puţin de trei ori Curierul francez. tuşi. suci scaunul ca să scîrţîie. cu mobilă toată în lemn de acaju. O cameră în care „dormi" costă un franc. „Nu cumva doarme ?" se glndi Thenardier. şi Thenardier îl duse într-o odaie de la etajul întîi. Numai cei doi Thenardier rămăseseră în sală. o cameră în care „te odihneşti" costă douăzeci de franci. se dădu bătută şi-i spuse bărbatului ei: „Mă duc să mă culc.

gazda se făcuse nevăzută. Apoi se descălţă. pentru că nu voia să trateze cu o politeţe lipsită de respect pe un om pe eare-şi propunea să-l jupoaie împărăteşte a doua zi dimineaţă. Thenardier minţea. Pe cămin. Gînd auzi pasul soţului ei. sub sticlă. Un foc destul de bun ardea în vatră.MIisigbIHI. găsise odaia împodobită aşa cum era acum şi cumpărase mobilele şi florile de lămîiţă. Cînd călătorul se întoarse. cu fire de argint şi flori de lămîiţă. Nevastă-sa se culcase. StrăS3 . Călătorul privi obiectul cu o căutătură care părea a spune: „Aşadar. Thenardier păru că n-aude vorbele astea aşa de puţin politicoase. iar pentru casa lui ar rezulta ceea ce englezii numesc: respectabilitate.— Mi-ar fi plăcut mai degrabă în grajd. După plecarea gazdei se aşeză într-un j i l ţ şi rămase cîtăva vreme gînditor. uitîndu-se în jurul Iui ca şi cum ar fi căutat ceva. socotind că ar arunca astfel o umbră delicată asupra nevesti-si. care se aflau pe cămin. dihania asta a fost şi ea odată fecioară !" De altfel. luă o luminare. Cît priveşte călătorul. fără a îndrăzni să spună „bună seara". — Şi asta ? Ce e asta ? întrebă străinul. — Domnule — spuse Thenardier — e găteala de mi reasă a nevesti-mi. Thenardier îi răspunse rece: — Da pripită mai eşti! Nu-şi mai spuseră nimic. se întoarse şi-i spuse: — Să ştii că mîine o dau afară pe Cosetta. spuse omul răspicat. şi după cîteva minute stinseră lumînarea. Cînd luase magherniţa asta cu chirie ca să facă din ea o circiumă. 491 . neîncepute. Thenardier se eclipsase în mod discret. Hangiul se retrase în odaia lui. împinse uşa şi ieşi din odaie. Aprinse două Iumînări de ceară. stinse pe cealaltă. dar nu dormea. acesta îşi puse băţul şi pachetul într-un colţ. se găsea o găteală de mireasă.

care semăna cu răsuflarea unui copil. întunecoasă. atunci cînd e foc. drăgălaşi. era un pat. Acolo. printre tot soiul de coşniţe vechi şi de cioburi. fără perdele. în ziua de crăciun. ca să aştepte. Era îmbrăcată. Erau ale Azelmei şi Eponinei. Era pusă pe jos. şi care sînt atît de reci la vedere. foarte albe. şi-şî strîngea convulsiv păpuşa în braţe. In patul acesta dormea Cosette. Totuşi. prin care ieşeau paiele şi învelitoarea ruptă. Era gata să iasă. în întuneric cine ştie ce dar strălucitor din partea zînei ocroti493 . Navea cerceafuri. Omul se apropie şi privi cu luare-aminte. Cînd şi cînd. Străinul intră înăuntru. Lîngă culcuşul sărăcăcios al Cosettei era o uşă deschisă prin care se vedea o odaie mare. care-şi pun încălţămintea la gura vetrei. Iarna nu se dezbrăca. două paturi la fel. una din acele vetre mari. călătorul îşi aminti obiceiul încîntător şi străvechi ai copiilor. unul mai mare şi unul mai mic. ceea ce era înăuntru atrase atenţia călătorului. ai cărei ochi mari străluceau în întuneric. Străinul bănui că odaia asta dădea în aceea a soţilor Thenardier. pe duşumea. In vatra asta nu era foc. In fund se zăreau. în praf. foarte uşor. nici măcar cenuşă. în care pîlpîie întotdeauna un foc slab. unde dormea băieţelul care ţipase toată seara. prin care se vedea salteaua. îndărătul celor două paturi dispărea pe jumătate un leagăn de răchită. Auzi aici un zgomot slab. Ţinea strîns la piept păpuşa. Cosette dormea adînc. printr-o uşă cu geamuri. care se afla sub trepte. printre pînze de păianjen. Se lăsă călăuzit de acest zgomot şi ajunse într-un fel de cotlon triunghiular. Lîngă pat nu era decît un singur papuc de lemn. pentru ca să-'i fie mai puţin frig. dacă putem numi pat o saltea găurită. Erau doi pantofiori de copil. Cotlonul ăsta nu era altceva decît unghiul care-l făcea scara cu podeaua. ca şi cum ar fi fost gata să se trezească. de han.bătu un coridor şi ajunse în capul scării. scotea cîte un oftat adînc. cînd privirea îi căzu pe vatră.

Thenardier stătea la masă. în colţul cel mai întunecat al vetrei. Străinul scotoci în vestă. Cosette îşi pusese şi ea papucul în vatră. Zîna. în sala scundă a cîrciumii. Omul se ridică şi era gata să plece. şi în fiecare pantofior se zărea str