„V IC T O R

H U G O
M I Z E R A B I LI I
în rom îneste de LUCIA DEMETRIUS si TUDOR MĂINESCU Sfudiu introductiv de THEODOSIA IOACHIMESCU Nota explicative de N. N. CONDEES CU Ediţia a 1l-3

STUDIU INTRODUCTIV Dacă intraţi într-o bibliotecă publică şi cereţi Mizerabilii, este foarte probabil că volumele pe care le veţi căpăta vor avea copertele glorios ostenite de cercetarea neostenită a numeroşilor cititori care leau avut în mînă. De asemenea, este probabil să întîlniţi Mizerabilii în biblioteca particulară a foarte multor oameni ai muncii. Romanul l u i Hugo a fost de la început, şi este şi astăzi, o carte foarte citită, fin bibliotecile din Moscova ea se găseşte în sute şi mii de exemplare. în ţările capitaliste, ziarele cele mai apropiate de popor, ca VHumanii i în Franţa, o publică în foileton. Cînd cineaştii o 'transpun în film, sînt siguri că sălile vor fi pline. Această operă literară este, poate, din întreaga creaţie a lui Hugo, cea prin care scriitorul a păstrat cel mai strîns contact cu masele populare. Caracterul ei de „epopee a poporului" a fost apreciat ca atare şi de marii scriitori -ai lumii. Lev Tolstoi considera Mizerabilii ca modelul romanului care merită să aibă răsunet mondial. Iar Alexei Tolstoi scrie, vorbind de autorul Mizerabililor şi de influenţa acestuia asupra anilor tinereţii sale : „...îmi umplea inima de un umanism nelămurit, dar plin de foc. Din fiecare clopotniţă mă privea Quasimodo şi îl vedeam pe Jean Valjean în fiecare drumeţ sărman." Formula aduce lapidar explicaţia esenţială a viabilităţii romanelor poipulare ale lui Victor Hugo şi, în special, a Mizerabililor: un umanism plin de

foc. Că acest umanism este „nelămurit" sau, mai curînd, că nelămuririle autorului aburesc uneori cu caracterul lor utopic şi idealist mesajul romanului, aceasta nu-i stinge văpaia, nelămuririle fiind în genere explicabile istoriceşte. Flacăra rămîne dincolo de aburi. Dincolo de norii — de altfel trandafirii — ai socialismului utopic, dincolo de unele înnegurări mistice — de altfel contradictorii şi contrazise în cursul povestirii — dincolo de unele pagini retorice sau prea sentimentale — trăsături pe care neîmplinirile epocii le generează şi le explică — rămîne lumina constantă a credinţei fierbinţi în mersul înainie al omenirii, în posibilitatea omului de a se depăşi pe sine însuşi, în forţa activă a poporului, în misiunea scriitorului „angajat", rămîne elanul intens către adevăr şi către viitor — nu mai puţin generat de epocă, de ceea ce epoca avea mai bun — căruia Victor Hugo îi dă sonoritatea de bronz a marelui său glas. Dar Mizerabilii nu sînt numai un imn de speranţă, ci şi un act de acuzare. Meditării lirice a poetului visător i se adaugă observaţia lucidă a scriitorului martor, care dezvăluie fără cruţare apăsările şi asupririle societăţii în care trăieşte. Victor Hugo a rezumat parcă această asociere explozivă scriind versurile: ...In nori se află, zici, poetul ? Ei, da. Precum un tunet. (In poemul Viaţă veselă din culegerea Ispăşirile)

Nu e rnai puţin adevărat că, după lectura romanului, cititorul al cărui orizont este astăzi limpezit şi care judecă din perspectiva clarificărilor marxiste îşi pune o serie de întrebări tulburătoare. Ce e cu Jean Valjean, acest fost ocnaş în care mocneşte revolta, ţăran sărac care a cunoscut truda şi mizeria, dar care nu înţelege mai tîrziu că averea lui, atît de rapid înjghebată, provine din exploatarea muncitorilor ,pe care îi întrebuinţează în fabrică ? Cum e posibil ca un singur gest generos să-i potolească răzvrătirea şi să facă din el un apostol aii Bunătăţii şi al Spiritului de sacrificiu, care seamănă uneori cu resemnarea ? Ce fel de republican e Marius, care se duce să moară pe baricadă nu atît pentru că e conştient de necesitatea luptei, cît pentru că se crede părăsit de Cosette ? Este sau nu Hugo pentru revoluţie ? Cum o înţelege el ? Şi ce rost au lungile digresiuni intercalate în roman, adevărate conferinţe-dezbateri, expuneri istorice sau relatări descriptive ? împrejurările în care s-a născut romanul răspund în mare măsură acestor nedumeriri. VI

Deşi l-a publicat abia în 1862, Victor Hugo l-a conceput încă din 1830, sub titlul de Les Miseres („lipsurile", „suferinţele" ; în Franţa, o dată cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul misere trece de la sensul de „nenorocire" la cel de „sărăcie", iar mai tîrziu miserable — „nefericit", „necăjit", „sărac" — ajunge să însemne, sub dispreţul claselor posedante, „ticălos", evoluţie suferită de altfel şi la noi, din aceleaşi motive, de cuvîntul „ticălos", care a însemnat pînă spre mijlocul secolului al XlX-lea „sărman", „nevoiaş"). Intre 1845 şi 1848 a fost elaborată o primă redactare a romanului. In exil scriitorul n-a făcut decît să-l reia, să-l amplifice, să-l completeze şi, poate, să-l apropie mai mult de spiritul revoluţionar ipe care acum, în cursul luptei sale împotriva regimului reacţionar al împăratului Napoleon al IlI-lea, îl înţelegea mai bine. In linii mari, însă, romanul este un produs al perioadei 1830—1848 (aşa-numita „monarhie din iulie"), perioadă în care, sub „ocrotirea" regelui „burghez" Ludovie-Filip, se desfăşoară din plin capitalismul francez, acumulînd din ce în ce mai mult la un capăt al societăţii belşugul şi la celălalt mizeria. Se agravează situaţia clasei „celei mai numeroase şi mai sărace", cum e numit proletariatul de către socialistul utopic Saint-Simon. Durata zilei de lucru e la Lyon, în 1831, de 15—18 ore, iar ziua de lucru e plătită femeii muncitoare cu două treimi mai puţin decît bărbatului muncitor şi mai puţin încă muncitorului copil. Pauperizarea se întinde vertiginos. La Paris, dintr-un milion de locuitori, trei sute de mii sînt săraci lipiţi pămîntului. Creşte numărul crimelor. Prostituţia ia proporţii nemaivăzute (v. Engels : Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă). Starea de plîns a mulţimilor care ajutaseră burgheziei franceze să facă două revoluţii (1789, 1830), să-şi cîştige şi să-şi consolideze drepturile, îngrijorează chiar păturile burgheze, mai ales pe acelea care mai au revendicări de formulat. Cei mai înaintaţi dintre republicani se alătură muncitorimii. Situaţia găseşte ecou în literatură. Mulţi scriitori, ca George Sand, pledează în scrierile lor cauza poporului asuprit, şi eroii lor sînt, din ce în ce mai mult, oameni din popor. Alţii, ca Balzac, dezvăluie întunecimile morale ale noii clase stăpînitoare, aviditatea şi lipsa ei de VII

scrupule. Romantismul democrat devine umanitar, iar realismul devine critic, cîşiigînd teren asupra romantismului prea visător. Dar nici primul curent literar, nici celălalt nu pot exprima înţelegerea deplină a lucrurilor, nu pot reflecta în mod clar antagonismele în prezentă, deoarece ele nu s-au accentuat îndeajuns. Deşi îşi începuse lupta, proletariatul francez nu ajunsese încă la o conştiinţă reală de clasă. El se înfăţişa tot oa o „stare asuprită şi suferindă", căreia, cum spune tot Engels, nu i se putea da ajutor „dccît cel mult din afară, de sus". De aici, difuzarea şi succesul soci'ailismului utopic, de aci, paternalismul dominant în literatura democratică a vremii. In Mizerabilii (partea a IV-a) se vorbeşte făţiş de „poporul care munceşte, care suferă şi oare aşteaptă". Face multă vîlvă romanul lui Eugene Sue, Misterele Parisului, publicat în foileton între 1842 şi 1843, în care un prinţ generos condescinde să frecventeze lumea apaşilor şi a ocnaşilor evadaţi, pentru a salva o tînără prostituată şi pentru a reeduca un nevoiaş devenit bandit. Acesta din urmă e ■atît de bine „reeducat", încît abia îndrăzneşte să se aşeze pe scaun în faţa prinţului şi e nespus de fericit să moară în locul nobilului său protector. „Reeducată" este şi tînăra prostituată, care e dată pe mîna unui preot şi devine călugăriţă. Jean Valjoan va fi şi el preocupat de propria sa reeducare. Sînt cercetate nu cauzele mizeriei, ci efectele acesteia, primejdioase pentru burghezie : cerşetoria, vagabondajul, hoţia, prostituţia. Un ocnaş evadat este eroul uneia dintre cele mai celebre melodrame ale vremii : Circiuma din Adrets. Chiar Balzac, în momentul cînd se decide să cerceteze de aproape altă lume decît cea a aristocraţiei mucegăite şi a burgheziei hrăpăreţe, coboară foarte jos, în mediul prostituţiei şi al închisorilor, scriind Viaţa de strălucire şi mizerie a curtezanelor (1843—1847). îşi spune desigur, ca şi Hugo, că trebuie ,,să cobori cît mai adînc... cînd e vorba să masori adîncimea unei răni, a unei prăpăstii sau a unei societăţi". Şi pentru Balzac, aşa cum se vădeşte în Medicul de ţară, ajutorul trebuie să vie „de sus", din partea unei .personalităţi active, generoase şi pline de iniţiativă. Cei mai mari dintre scriitorii vremii văd răul, ca şi socialiştii utopici, dar nu sînt în măsură să VIII

cunoască remediile. In romanele lui George Sand aristocraţii au sarcina de a transmite cultura lor oamenilor din popor şi, la rîndul lor, aceştia se căsătoresc deseori cu fete din nobilime, ceea ce împacă aparent pe toată lumea. In pofida paternalisinului şi conciliatorismului care domină romantismul umanitar, un lucru rămîne însă pozitiv în el : întoarcerea literaturii către masele populare, pătrunderea acestora în literatură. Articolele din ziarul Le Globe ale saint-simonişti'or recomandă scriitorilor legătura strînsă cu mase'e populare: „Dacă scriitorii noştri, răsuflaţi şi sterpi, ar şti să simtă şi să înţeleagă suferinţa pe care o .pricinuiesc maselor muncitoare oamtnii privilegiaţi... ei ar găsi o mare sursă de inspiraţie în dorinţa fierbinte de a vindeca rănile muncitorilor" (Le Globe, 11/3, citat de D. Oblomievski : Romantismul francez, Moscova, 1947). Un asemenea îndemn a putut contribui ia hotărîrea Iui Hugo de a zugrăvi, pentru a remedia — credea el — suferinţele maselor populare din vremea sa. Iată cum figurile populare se afirmă din ce în ce mai mult în romanele şi în piesele scriitorilor democraţi în rolul de eroi pozitivi, în contrast cu ,,privilegiaţii". De altfel, insurecţiile muncitoreşti de ia Lyon, din 1831 şi 1834, deşi înfrînte, aveau să aducă dovada că proletariatul începe să nu mai aştepte milă şi ajutor, ci să reclame cu curaj recunoaşterea drepturilor care i se cuvin.

„Ecou sonor" al epocii sale, Victor Hugo a crescut o dată cu ea. De la monarhismul spiritualist din primii ani ai restauraţiei, care sînt şi anii primei lui tinereţi, el a trecut, mai activ decît alţi scriitori, la liberalismuil bonapartist şi apoi la republicanismul democratic colorat de socialism (utopic). Ca şi lui Marius, „în fiecare clipă, luminile noi ale adevărului îi întregeau judecata". Căci, ca şi prietenii lui Marius, „cobora direct din revoluţia franceză", ale cărei efecte nu le putuse şterge restaurarea trecătoare a Burbonilor (1815—1830). Şi, mai mult decît ei, prin antenele artei, el era receptiv la vitalitatea populară şi la transformările sociale. IX

Una din constantele lui Hugo este convingerea că scriitorii nu iau dreptul să se dezintereseze de problemele timpului lor. In Mizerabila (partea a V-a) sînt vestejiţi creatorii care se izolează şi nu participă la viaţa maselor populare. Hugo îi numeşte „egoişti măreţi S nemărginirii", „gînditori oare uită să iubească". Apostrofa e binemeritată de grupul romanticilor, care, ca Theophile Gautier, se retrăseseră în turnul de fildeş al „artei pentru artă". De foarte timpuriu, Hugo înţelesese că scriitorul nu poate rămîne departe de „interesul general şi de nevoile naţionale". Eroul primului său roman, Ordener, din Han d'Islande (1823) se manifestă, în felul lui, în cadrul unei povestiri încă „negre", ca un prieten al poporului. lin Orientalele (1829) apare tema acţiunii de eliberare naţională (Capitul grec). Poziţia antifeudală se afirmă în culegerile de versuri şi în dramele istorice de după 1830, în care eroii, îndrăzneţi, generoşi şi pasionaţi, provin de cele mai multe ori din popor şi sînt opuşi stăpînirii, reprezen tate prin regi incapabili şi destrăbălaţi sau prin miniştri necinstiţi şi neomenoşi. Acum se precizează metoda antitetică prin care s-ar zice că se reflectă la Hugo, devenit şeful şcolii romantice, antagonismele crescînde. Efortul său de descătuşare a limbii literare din convenţionalismul clasic se asociază acţiunii de renovare a conţinutului literar. Romanu/l Notre-Dame de Paris (1831) pune în mişcare, in cadrul Parisului din secolul al XV-lea, nu numai figuri, dar şi mase populare. Din istorie scriitorul păşeşte curînd în actualitate, dezbătînd probleme ca pedeapsa cu moartea (Ultima zi a unui condamnat — 1829) sau neomenia legilor burgheze faţă de victimele mizeriei (Claude Gueux — 1834, o prefigur-are a lui Jean Valjeanj. Numeroase poeme din această vreme denunţă rolul banilor şi suferinţa ide la un capăt al societăţii. Dorinţa de a aduce mărturia şi pledoaria sa în această problemă, în mod amplu şi convingător, va fi realizată de poet în romanul care va apare cu titlul de Mizerabilii şi în oare Hugo desfăşoară frămîntarea ideologică a vremii şi bogăţia lui de creaţie. Criticul francez Albert Thibaudet vede contopite în Mizerabilii mai multe feluri de romane; „romanul Parisului, romanul de

aventuri, romanul poliţist, romanul milei omeneşti, romanul eroic", Unele din acestea sînt adevărate. Dar, în mintea lui Victor Hugo, Mizerabilii trebuiau să fie în primul rînd un roman social şi un roman de idei, ,,o carte scrisă pentru toate popoarele", un răspuns ta problema majoră a timpului său, în care „mizerabilul se numeşte omul". Aşa se explică numeroasele meditaţii şi dezbateri din cuprinsul romanului, meditaţii şi dezbateri cu caracter filozofic şi social, uneori chiar social-practic, ca, de pildă, cea în oare e susţinută ideea curioasă a saintsimonistului Plerre Leroux în legătură cu utilizarea ca îngrăşământ a conţinutului canalelor. Desigur că nu în aceste pagini de căutări şi de dibuiri vom afla valoarea propriu-zisă a romanului. Ele constituie, cu excepţia unor pasaje de tulburătoare previziune şi de lirism înfocat, mai curînd partea lui caducă. Sînt totuşi interesante, pentru că exprimă elanurile şi totodată confuziile epocii şi ale autorului. Ele explică anumite dezvoltări ale subiectului şi anumite aspecte ale caracterelor din roman, efecte ale poziţiei scriitorului. Care este această poziţie? Ea e cu totul fermă faţă de trecutul feudal. Gentilomii şi preoţii din saloanele aristocratice pe care le frecventează domnul Gillenormand sînt taxaţi de „stafii" sau de „moaşte", care ,,luau vremea în zeflemea şi asta îi scutea de a o înţelege". Mănăstirea, cu rigorile şi cu întunecimile ei, e în principiu condamnată, în ciuda afirmaţiei evident greşite că viaţa monahală ar fi avut cîndva, la început, „un rol civilizator". Scriitorul consideră lege progresul societăţii : „Nu există decît un singur fel de a respinge ziua de mîine : a muri". Dar care sînt căile progresului ? Cum să se suprime acea „balanţă hidoasă, ale cărei talgere — sărăcia şi parazitismul — îşi fac un dureros echilibru", imagine prin care Hugo concretizează sistemul capitalist ? Sub influenţa democraţilor burghezi şi a socialiştilor utopici, romanticul Hugo îşi pune, în primul rînd, speranţa în morală şi în ştiinţă. Căldura inimii şi lumina cunoaşterii i se par că pot risipi orice întuneric şi orice disemtimente. Exemplul sufletelor bune, difuzarea culturii în popor — iată ce i se pare că ar putea îndrepta lucrurile, împreună cu obligaţia de a munci şi cu „universalizarea" proprietăţii. Iată de ce ipoate face „miXI

nuni" monseniorul Myriel, iată de ce Jean Valjean devine bunătatea personificată, se cultivă şi cîştigă o avere considerabilă, creînd — constată el — prosperitatea unui ţinut întreg printr-o invenţie ingenioasă, fără a bănui că munca depusă în fabrica lui este o muncă de exploataţi. Iată de ce nu apar în roman tipuri caracteristice de exploatatori capitalişti. Romanticii umanitari speră că burghezia va fi înduioşată cfrtd va avea în faţă tabloul nefericirii nevoiaşilor. E drept că Victor Hugo nu-şi face multe iluzii despre burghezie, „acest aproximativ popor". Nădejdea şi-o pune înlr-un popor mai autentic : „Cercetaţi poporul şi veţi zări adevărul!" Dar ce este poporul ? Care este partea lui cea mai sănătoasă ? Procesul de afirmare a proletariatului fiind în curs, Hugo nu poate decît presimţi rolul şi importanţa noii clase. In cercul prietenilor revoluţionari ai lui Marius, format mai ales din studenţi, nu ne e prezentat mai de aproape decît un singur muncitor cu braţele: Feuilly. Muncitorii care luptă pe baricada din strada Saint-Denis stat siluete, nu personaje. In Fantine, condiţia femeii părăsite se suprapune celei a lucrătoarei ex ploatate. Sărăcimea îi apare scriitorului nediferenţiată. E „clasa aceea nevoiaşă, care înceipe cu ultimul burghez strîmtorat şi se în tinde din mizerie în mizerie pînă Ia cele din urmă trepte ale societăţii" (Mizerabilii^ partea a IlI-a). De aceea îi întîlnim în roman şi pe savantul ruinat Mabeuf, şi pe tîlharul înrăit Thânardier. Aceasta îl face pe Hugo să accepte ambele sensuri ale cuvMuîU'i „mizerabil" i .........de la un punct anumit, orop siţii şi nemernicii se amesteca şi se contopesc într-un singur cuvînt, în cuvîntul fatal «mizerabilii»". De aci, locul important ocupat în roman de banda lui Thenardier, de închisoare, de argou. Dar Hugo ştie că „mizeria e un noroi care ia foc". El trăieşte în ani de revoluţii şi de insurecţii. Cum le va înţelege el ? Cu sentimentele contradictorii ale mioului-burghez de stingă din anii 1830—1848, uneori chiar cu oarecare limpeziri, datorite poate anilor de după 1848. Revoluţia din 1789—1794, care a desfiinţat feudalitatea, ti apare cu totul justificată. Ea „a însănătoşit veacul şi a încoXII

ronaf. poporul''. Dar mai departe ? Mai departe încep confuziile şi contradicţiile. Fără a condamna în mod absolut „răscoala", cum făceau „doctrinarii" (adepţii „căii de mijloc") din vremea sa, Hugo o consideră totuşi de nedorit, numind-o uneori „răzvrătire" şi opunînd-o „revoluţiei", a cărei formă redusă o numeşte „insurecţie". Faţă de „insurecţia"-,,revoluţie'1, „răzvrătirea"-„răscoală" are, spune el, dezavantajul de a fi manifestarea unor nemulţumiri spontane şi necugetate, fără bază socială largă şi puţind duce la compromiterea unei revoluţii (Mizerabilii, partea a IV-a). Dar aceste noţiuni nefiindu-i prea clare, Hugo le dă o aplicare discutabilă. Astfel, pentru el, radicalizarea unei revoluţii (de pildă, insurecţia din iunie 1848 a maselor muncitoreşti din Paris după revoluţia burghezo-democratică din februarie 1848) este condamnabilă, devine „răzvrătire". „Răzvrătire" este şi acţiunea reacţionară iniţiată de un monarh împotriva poporului său. „Răzvrătiri" sînt şi răscoalele ţărăneşti din Franţa evului mediu (Ies jacqueries). Aşa se explică de ce Victor Hugo n-a înţeles, mai tîrziu, nici Comuna din Paris, pe care, pentru a încerca să o admită, a considerat-o Ia început ca o mişcare comunală, neputînd concepe că poporul francez nu se declară mulţumit numai cu răsturnarea imperiului lui Napoleon al III-lea şi cu proclamarea republicii. Nu e întîmplător, aşadar, că lupta pe baricadă (5—6 iunie 1832) pe care o descrie în Mizerabilii — de altfel atît de zguduitor — nu e propriu-zis o acţiune muncitorească, cum autorul ar fi avut ocazia să vadă în timpul său (ţesătorii din Lyon s-au răsculat în 1831 şi în 1834), ci, cum spune el, o „insurecţie" condusă de republicani, în cea mai mare parte miei-burghezi. Aceşti republicani se aflau desigur pe poziţii avansate, dar pe poziţii avansate burgheze. De aceste neprecizări are de suferit figura lui Marius. Scriitorul ne sugerează că Marius ar fi lipsit de pe baricadă dacă ar fi fost aşteptat de Cosette. Perso najul reacţionează sub impulsul prejudecăţilor burgheze cînd încearcă să-l îndepărteze pe fostul ocnaş Jean Valjean de Cosette, pe care acesta a salvat-o din mîinile Thenardierilor. Despre Miarius, Herzen scria că e un reprezentant tipic al generaţiei cu care se opreşte şi începe să dea înapoi epoca revoluţionară burgheză. Şi totuşi, înainte de a se avînta pe baricadă, XIII

Marius reflectează asupra războiului civil şi-i găseşte justificarea. „Franţa sîngerează — zice el ~ dar libertatea zîmbeşte!" Şovăielile autorului îşi găsesc expresie în nuanţele de poziţie ale tinerilor din cercul lui Enjolras. Hugo e uneori, ca şi Enjolras, „îndrăgostitul de marmură al Libertăţii", revoluţionarul intransigent; e alteori, ca şi Combeferre, care „punea faţă în faţă pe Saint-Simon cu Fourier" şi avea „mai multă omenie", „frlozoful" revoluţia: deseori se întîlnesc în autadezbaterile din roman înclinări spre progresul treptat, spre acel progres pe care Hugo, considerîndu-l „cuminte", îl numeşte „om cinstit" şi care, de fapt, îl transformă pe revoluţionar în reformist; e, fără îndoială, un poet inimos, preocupat de probleme sociale, ca Jean Prouvaire, se interesează de „principiul naţionalităţilor", ca Feuilly, şi discută cu verva neobosită a Jui Grantaire, scepticul sentimental, şi a lui Courfeyrac, aristocratul venit la popor... Neclarificată este şi poziţia lui Hugo faţă de religie. Poetul îl invocă deseori pe dumnezeu (se ştie, de altfel, că în anii următori lui 1843, cînd şi-a pierdut fiica, Hugo a trecut printr-o adevărată criză mistică), dar îl identifică cu „infinitul", cu „destinul", cu „conştiinţa" şi, uneori, chiar cu necesitatea istorică (vezi descrierea bătăliei de da Waterloo, unde apare concepţia — şi ea nebulos-idealistă — despre istorie, a lui Hugo, oscilînd între fatalism şi determinism). De misticism nu s-a putut elibera niciodată micul-burghez Hugo, dar marele scriitor Hugo a ştiut să privească în faţă realităţile timpului său. Această contradicţie între o concepţie greşită (filozofică sau politică) şi realismul creaţiei se întîlneşte deseori la realiştii critici şi Ia romanticii umanitari din prima jumătate a secolului al XlX-lea. Ea e explicată, cum s-a mai spus, prin împrejurările istorice în care au trăit aceşti scriitori, împrejurări în care antagonismele sociale nu deveniseră conştiente încă. Este deci apreciabil meritul lui Hugo de a fi reflectat asupra fenomenului istoric pentru a-l înţelege măcar în parte şi de a-i fi surprins chiar unele aspecte. In digresiunile de ordin meditativ din Mizerabilii, alături de afirmaţii idealiste sau confuze, se întilnesc şi observaţii surprinzător de valabile, oa, de pildă,

cea în care scriitorul constată că burghezia de după 1830 oprea revoluţia la jumătatea drumului pentru că nu mai dorea decîi să-şi consolideze poziţiile (constatare contrazicînd, de altfel, în mod categoric teoria din altă parte a „răzvrătirii"). Hugo se apropie şi de înţelegerea deosebirii dintre războaiele drepte şi războaiele nedrepte. Iar pacea universală, deşi căile ei spre victorie nu-i apar lămurit, i se pare ţelul pe care omenirea îl va îndeplini neapărat: „Oricum ar fi ziua de astăzi, ziua de mîine e pacea" (Mizerabilii, partea a IV-a). Necunoscînd limpede relaţiile prezentului, Hugo nu idealizează totuşi trecutul, cum se străduieşte să facă uneori Balzac, ci îl respinge şi îşi pune toate nădejdile în viitor. Iar acest viitor nicăieri nu-i apare mai luminos şi mai strălucitor ca din vîrful baricadei: „...nu va mai exista ura, s-pune Enjolras, atelieruil se va înfrăţi ou şcoala, stima publică va servi de pedeapsă şi de răsplată ; muncă pentru toţi, drepturi pentru toţi, pace pentru toţi..." Şi mai departe: „AscuMă-mă, Feuilly, brav munoitor, om din popor, om al tuturor popoarelor! Slavă ţie! Tu vezi limpede vremurile care au să vină..."

„Martorul care gîndeşte" — şi care nu-şi poate întotdeauna înţelege sau depăşi epoca — este însă neîndoios un „martor" activ şi un „martor" artist. Mărturia pe care o depune el asupra societăţii franceze din vremea restauraţiei şi a societăţii din vremea monarhiei din iulie (cuvîntul „martor" revine foarte des în textul Mizerabililor, ca pentru a garanta obiectivitatea cu care au fost înregistrate faptele) constituie o creaţie de un puternic realism. In Mizerabilii sînt evocate pe ton acuzator aispecte multiple ale mizeriei populare din acea vreme, de la vagabondajul şi suferinţa copiilor pînă la degradarea femeii, de Ia viaţa ocnaşilor — victime ale legilor celor avuţi, sau oameni în afara legii înrolaţi în tagma tîlharilor — ipînă la cea a intelectualilor, a căror tinereţe se zbate în lipsuri şi a căror bătrîneţe cunoaşte desperarea mizeriei totale. Victor Hugo a cercetat şi a cunoscut de aproape aceste „răni" ale societăţii în care trăia. A cutreierat periferiile Parisului, unde a putut întîlni pe Fantine, pe Gavroche şi pe omul arestat şi condamnat la ocnă

*

«*

• Participat ^ P de

'

desfa

><-are/

A ştiut

Ja

'a ce

or I

înseamnă • i.. Jmna lllb "-ea de
pe

om

< » bari cadă •
fn

resurse sînt

princj-piu un pri

artistic

liillill i
Şi

*

vinde Pentru

al

deniei

f Un

'

i
™ P ro car

U r

e,

XVII

Curajul moral al personajelor este susţinut şi întărit de curajul lor fizic şi social Jean Valjean îşi încordează toate puterile pentru <a-I scoate de sub căruţa împotmolită pe moş Fauchelevent, deşi scena se petrece în faţa lui Javert, care l-ar putea recunoaşte după -această performantă. Gavroche luptă cîntînd pe baricadă şi se avîntă cîntînd sub împuşcături pentru a aduna gloanţele necesare apărării baricadei. Iar apărătorii baricadei se întrec în acte de curaj. Vitejia individuală întilneşte -astfel vitejia colectivă. Pe amîndouă le ilustrează oamenii din -popor, acei oameni -pe care Victor Hugo îi vedea nedesluşit din punctul de vedere al categoriilor sociale, dar pe care îi opunea cu patos claselor stăpînitoare şi în care îşi punea toate speranţele: „...Vedem mişcîndu-se în umbră ceva mare, sumbru şi necunoscut. E poporul. Poporul căruia îi aparţine viitorul, dar nu şi prezentul, poporul orfan, sărac, inteligent şi vînjos... purtînd pe spinare urmele robiei şi în inimă mugurii geniului" (prefaţă la drama Ray-Blas, 1838). Ceea ce este în Notre-Dame de Paris catedrala, creaţie a maselor populare medievale care-şi căutau -atunci în religie alinarea suferinţelor datorite asupririi feudale, este în Mizerabilii baricada, locul de întîlnire şi de acţiune al maselor populare evaluate, care au trecut de la jeluirea pasivă şi inutilă în faţa lui dumnezeu la protestul activ şi operant împotriva societăţii rău întocmite. Puterea de plasticizare a lui Hugo, dinamismul lui stilistic dau scenelor de masă din jurul baricadei o viaţă plină de mişcare şi de culoare. Aşa cum Germinai a fixat mai tîrziu primele mari greve -ale minerilor francezi din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, Mizerabilii păstrează pentru posteritate imaginea formei de luptă populară specifice primei jumătăţi a secolului t baricada. Descrierea construirii ei — pe care scriitorul o reia ca pe un leit-motiv — ne transportă în Parisul -popular din 1832: .....în cîteva minute fuseseră smulşi douăzeci de drugi de fier din faţada cu zăbrele a cîrciumii şi zece stînjeni pătraţi de piatră -din -caldarîmul străzii; în treacăt, Gavroche şi Bahorel puseseră mâna pe căruţa unui fabricant de var numit Anceau şi o răsturnaseră. In căruţă fuseseră trei butoaie pline de var, pe care le aşezaseră sub grămezile de pietre. Enjolras ridicase chepengul de la pivniţă şi toate buto-aiele goale ale văduvei HucheXVIII

loup se rostogoliră lingă cele de var. <2u degetele lui deprinse să coloreze lamele gingaşe ale evantaielor, Feuilly grămădise lîngă buţi şi căruţe, ca să le sprijine, două grămezi grele de bolovani. Pietre găsite ca şi celelalte şi luate nu se ştie de unde. Bîrnele de proptit fuseseră smulse de la faţada unei case învecinate şi culcate pe butoaie. Gînd Bossuet şi Courfeyrac se întoarseră, jumătate din stradă se şi închisese cu un meterez mai înalt decît înălţimea omului..." Baricada din strada Saint-Denis-Chanvrerie nu e singura descrisă de Victor Hugo. Sînt evocate şi baricadele din strada Saint-Antoine şi din strada Temple, fiecare cu caracteristica ei particulară. Locul important pe care-l are în roman baricada face în mod deosebit din Mizerabilii un roman eroic.

Deşi scris „pentru toate popoarele", acest roman eroic este însă un roman eroic francez. Nu numai pentru că baricadele sînt ale Parisului, ci şi pentru că apărătorii lor întruchipează, după cuvintele Iui Victor Hugo, „acel lucru caracteristic francez care se numeşte vioiciune". Vioiciunea, veselia, gluma scapără pe baricadă ca şi puştile. Se întîînesc în replicile luptătorilor, în discuţiile studenţilor şi devin simbol în figura lui Gavroche, ştrengar parizian pe cît de neastîmpărat pe atît de generos, pe cît de curajos pe .atît de vorbăreţ, gata de glumă, dar şi de eroism, bun de gură, dar şi de vitejii. Gavroche a rămas pe drept cuvînt în literatura mondială ca una din cele mai reuşite întruchipări a trăsăturilor poporului francez. De verva lui Gavroche — care este şi cea a lui Hugo — beneficiază întreg romanul. Nu ni-l amintesc oare atîtea portrete rapide şi pline de umor, atîtea tirade ironice sau bătăioase, atîtea dialoguri însufleţite şi atîtea replici sclipitoare ? De el ne aducem aminte cînd, de pildă, facem cunoştinţă cu bătrînul savant Mabeuf, care „avea un stomac bunicel, un frate preot, părul alb, nici un dinte în gură sau împotriva cuiva, un tremur în tot trupul, accent picard, un rîs copilăresc..." sau cu slujnica lui, fată bătrînă ale cărei visuri „nu ajunseseră niciodată pînă la bărbat, nu depăşiseră pisica" ; sau cînd Combeferre îi răspunde
XIX

lapidar şi biciuitor lui Marins, care tace liric apologia lui Napoleon, terminînd cu cuvintele: „Să învingi, să stăpîneşti, să trăsneşti, sa fii în Europa un popor încununat de glorie, sa faci să răsune o fanfară de titani de-a lungul istoriei, să cucereşti lumea de .două ori, prin înfrîngere şi prin uluire, da, e .sublim I Există ceva mai mare ? A fi liber 1" ; cînd, ireverenţios şi spiritual ca şi Gavroche, Qrantaîre caracterizează monarhia burgheză a iui Ludovic-Filip ca „...o coroana domolită de o scufie de bumbac... un sceptru care se termină cu o umbrelă"; sau cînd, în legătură cu războiul reacţionar dus de guvernul lui Ludovic al XVIII-lea împotriva poporului spaniol, scriitorul notează : „...între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei". Nenumărate sînt, în Mizerabilii, asemenea „fulgerări" în care spiritul francez apare tonificat, amplificat, colorat de poziţia progresistă a lui Victor Hugo şi de imensa lui forţă de concretizare, de uriaşul lui potenţial verbal. Din seva populară provine şi stiluJ aforistic prin care situaţ i i l e sau observaţiile sînt condensate în formule cu aspect de medalie: „...Cei cărora le e foame au dreptate.--; Tirania îl urmăreşte pe tiran...; Să învingi e un lucru fără noimă, toată gloria e să convingă...; E-atît de uşor să fii bun 1 Greutatea e să fii drept...; Adevărul este hrană ca şi pîinea...; Revoluţia e accesul de mînie al adevărului...; O răscoală care izbucneşte este o idee care dă examen în faţa poporului..." etc, etc. Eliberator al limbii literare în poezie, lui Victor Hugo nu-i e greu ca, în proză, să acorde limbajului personajelor, şi al lui propriu, toate libertăţile, adică o mare varietate de stiluri, de la patosul liric pînă la jocul de cuvinte. Interesîndu-se, am văzut pentru ce motive, şi de 'lumea închisorilor, el cercetează de aproape chiar argoul, aşa cum făcuse de altfel şi Balzac. Desigur, aşa cum poporul e căutat şi acolo unde nu trebuie, se întîmplă ca epitetele, aforismele şi tiradele din Mizerabilii să sufere uneori de retorism sau de platitudine. Nu ne poate satisface, de pildă, epitetul superb şi banal de „înger", presărat prea des de-'a lungul paginilor, acordat cu generozitate nu numai Cosettei, dar şi altor personaje, şi nu tresărim de încîntare cînd aflăm că „...deznădejdea e doica mîndriei (şi) nenorocirea... un lapte hun pentru cei mărinimoşi..." Romantismul despletit nu e XX

totdeauna bine inspirat, iar uzina de imagini a lui Victor Hugo mai dă şi rebuturi. Dar acestea sînt neînsemnate fîşioare de zgură pe şarja incandescentă a prozei hugoliene. Le putem înlătura uşor, aşa după cum putem frece cu vederea inegalităţile de compoziţie a romanului, în care expunerile didactice ale scriitorului sau digresiunile, recunoscute de el ca atare, încetinesc mersul acţiunii. Ele sînt de cele mai multe ori interesante şi utile, dacă nu pentru desfăşurarea subiectului, cel puţin pentru înţelegerea epocii. Sînt, de altfel, din plin, compensate de momentele dramatice. Numeroase peripeţii, ecouri ale melodramei romantice, ca : urmărirea domnului Madeleine de către Javert, capcana din mansarda lui Thenardier, odiseea din subteranele Parisului etc. au meritat Mizerabililor, printre altele, şi caracterizarea de „roman de aventuri". Vorbind de întreaga operă a lui Hugo, Gorki spunea că scriitorul francez e mare mai ales pentru că ştie să trezească în sufletul omenesc tot ce acesta are mai bun. Romanul Mizerabilii justifică întru totul această apreciere şi trăsătura menţionată rămîne meritul lui principal în faţa posterităţii. Crescînd, dezvoltîndu-şi şi formîndu-şi proletariatul, poporul francez a putut oferi şi a oferit scriitorilor săi modele de eroi mai clarvăzători, mai conştienţi, mai consecvenţi, cum sînt, de pildă, luptătorii din Comuniştii lui Aragon sau cei din romanul lui Andre Stil, Prima ciocnire. Dar cînd căutăm ascendenţa directă a acestor romane, nu putem să nu întîkiim romanul Mizerabilii. El e mărturia patetică a unui moment de luptă populară, radiind căldura şi lumina umanismului activ.
THEODOSIA IOACHIMESCU

Atîta vreme cît va exista, din pricina legilor şi & moravurilor, un blestem social, oare creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravînd cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atîta vreme cît cele trei probleme ale secolului : înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atîta vreme cît în anumite pături constrîngerile sociale vor fi cu putinţă ; cu aJte cuvinte, şi într-un sens şi mai larg", atîta vreme cît pe pămînt vor dăinui ignoranta şi mizeria — cărji de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice. Hauteville-House, 1 ianuarie 1862

E

A

N I

T

FANTINE

CARTEA INTIl

UN SFINT

DOMNUL MYRIEL In 1815 domnul Charles -Francois-Bienvenu Myriel era episcop la Digne. Era un bătrîn de vreo şaptezeci şi cinci de ani şi ocupa scaunul episcopal din Digne de prin 1806. Cu toate că acest amănunt nu are nici o legătură cu faptele pe care le vom istorisi, nu este poate de prisos — spre a fi cît mai exacţi — să amintim aici zvonurile şi vorbele care circulau pe socoteala sa, pe vremea cînd a sosit în eparhie. Adevărate sau nu, lucrurile ce se pun pe seama oamenilor ocupă adesea în viaţa şi mai ales în destinul lor tot atîta loc cît şi faptele pe care le săvîrşesc. Domnul Myriel era fiul unui consilier al curţii de justiţie k din Aix; viţă de magistraţi. Se povestea că tatăl ilui, desemnîndu-l ca succesor în postul său, îl însurase foarte de tînăr, la optsprezece sau douăzeci de ani, după un obicei destul de răspîndit în familiile magistraţilor. Deşi căsătorit, Ghanles Myriel făcuse, zice-se, să se vorbească multe pe socoteala sa. Era bine făcut, deşi cam mic de statură, elegant, distins, spiritual ; tinereţea lui fusese închinată în întregime vieţii mondene şi aventurilor galante. O dată cu revoluţia, evenimentele se precipitară ; familiile magistraţilor, decimate, izgonite, hăituite, se risipiră care încotro. Din primele zile ale revoluţiei, domnul Charles Myriel fugi în Italia. Nevasta lui muri acolo bol navă de piept, boală de care suferea mai demult. Copii nu aveau. Ce s-a petrecut după aceea în viaţa domnului Myriel ? Prăbuşirea vechii societăţi franceze, destrăma-

rea propriei Iui familii, întîmplările tragice de Ia '93 ' — mult mai groaznice poate pentru cei emigraţi, care le priveau de departe cu exagerarea spaimei — făcut-au oare toate acestea să se nască în mintea Iui gîndul renunţării şi al singurătăţii ? In ameţeala desfătărilor şi a legăturilor care-i umpleau viaţa să fi primit el oare pe neaşteptate una din acele lovituri misterioase şi grozave, care cîteodată doboară, izbindu-l drept în inimă, chiar şi pe omul pe care catastrofele publice nu-l pot clătina nici cînd îl lovesc în existenta şi în avutul său ? Nimeni n-ar fi putut s-o spună; se ştia numai că se întorsese din . Italia preoţit. In 1804 domnul Myriel era preot la Brignolles. Imbătrînise şi trăia în cea mai mare singurătate. Pe vremea încoronării, o chestiune măruntă a parohiei sa^e, nu se mai ştie bine ce anume, îl aduse la Paris. Printre alte persoane însemnate, cărora le ceru sprijinul pentru enoriaşii săi, era şi cardinalul Fesch. Intr-o zi, cîn3 împăratul tocmai venise să-i facă o vizită unchiului său, cucernicul preot — care aştepta în anticameră — se pomeni faţă-n faţă cu maiestatea sa. Napoleon, văzîndu-se privit cu o oarecare curiozitate de către bătrîn, se întoarse şi spuse dintr-o dată : — Cine-i omul ăsta cumsecade care se uită aşa la mine ? — Sire — zise domnul Myriel — dumneavoastră vă uitaţi da un om cumsecade, iar eu mă uit la un om mare. Fiecare dintre noi are de cîştigat. In aceeaşi seară, împăratul întrebă pe cardinal cum îl cheamă pe preot şi, pufin după aceea, domnul Myriel afla cu cea mai mare surprindere că fusese numit episcop la Digne.
l Aluzie la dictatura montaniardă din timpul revoluţiei burgheze din Franţa (1793—94), cînd fracţiunea condusă de Robespierre şi Saint-Just ia o serie de măsuri antifeudale şi chiar anticapitaliste menite a desiîvîrşi revoluţia burghezo-democratică. Lovitura de sfat din iulie 1794, înfăptuită de elementele moderate şi reacţionare din marea burghezie franceză, a pus capăt acestei culmi a revoluţiei numite de ei „teroare".

Dar ce era adevărat din cele ce se povesteau despre tinereţea domnului Myriel nimeni nu ştia. înainte de revolu(ie prea puţine familii cunoscuseră familia Myriel. Domnul Myriel a fost sortit să îndure soarta oricărui nou-venit într-un tîrguşor unde nu lipsesc guri care să flecărească şi sînt prea puţine capete care să gîndească. Trebuia s-o îndure cu toate că era episcop şi tocmai pentru că era episcop. Dar, la urma urmei, flecărelile în /care se pomenea numele său nu erau poate decît flecăreli, zvonuri, vorbe, şuşoteli, chiar mai pu{in decît atît: „palavre", cum se spune în graiul energic din miazăzi. Orişicum, după vreo nouă ani de episcopat şi de şedere Ia Digne, toate aceste trăncăneli, prilej de discuţii care preocupă la început orăşelele şi pe mahalagii, fură cu totul uitate. Nimănui nu i-ar mai fi trecut prin gînd să vorbească despre ele şi nici măcar să şi le mai amintească. La Digne domnul Myriel venise însoţit de o fată bătrînă, domnişoara Baptistine, sora lui, care era cu vreo zece ani mai tînără decît el. N-aveau în slujba lor decît o femeie de vîrsta domnişoarei Baptistine, pe nume doamna Magloire, care, după ce fusese „servitoarea domnului preot", purta acum îndoitul titlu de cameristă a domnişoarei şi de „menajeră a monseniorului". Domnişoara Baptistine era o persoană înaltă, palidă, slabă, blinda; întruchipa idealul cuprins în cuvîntul „respectabilă", deoarece se pare că o femeie trebuie să fie mamă pentru a fi venerabilă. Nu fusese niciodată frumoasă, dar viaţa ei toată, care nu fusese decît un şir de fapte bune, o învăluise în cele din urmă în ceva imaculat şi luminos; o dată cu bătrîne(ea, dobîndise ceea ce s-ar putea numi frumuseţea bunătăţii. Fusese slabă în tinerefe şi ajunsese străvezie la maturitate, iar sub transparenta aceasta se întrezărea îngerul. Era mai degrabă un suflet decît o fecioară. întreaga ei fiinţă părea alcăt ui tă di n um bră; doar at ît trup cît s ă m ai fie femeie; o farîrnă de materie, ascunzînd într-însa o

plecatl:

"

in pricina t r e b f l o \ e La sosire, dl

ării

Pre?edinteIe curţi] se. grăbiră să-i facă vizit"a dul său vizita de rigoare ! P n l ? ' - "' fă ' După instalare, o fşul astent "'"! Ş ' fJ d ^^ ? Ştepta sa ] vad la lucru " ă pe Episcop

d a fost

°p a r t e
ar

II DOMNUL MYRIEL DEVINE MONSENIORUL BIENVENU ' Palatul episcopal din Digne se afla alături de spital. Era o clădire mare şi frumoasă, ridicată din piatră, la începutul secolului trecut, de către monseniorul Henri Puget, doctor în teologie de la facultatea din Paris, abate de Sirnore, fost episcop de Digne pe la 1712. Palatul era o adevărată locuinţă senioriailă. Totul era măre(: apartamentele episcopului, saloanele, camerele, curtea de onoare, foarte mare şi cu alei în arcade după vechea modă florentină, grădinile plantate cu arbori falnici. In sala de mîncare, o lungă şi splendidă galerie care se afla la parter şi care dădea spre grădini, monseniorul Henri Puget dăduse o masă de gală la 29 iulie I 7 N monseniorilor Charles Brâlart din Genlis, arhiepiscop de Embrun, Antoine de Mesgrigny, capucin, episcop de Grasse, Philippe de Vendome, mare duhovnic al palatului şi abate la Saint-Honore din Lerins, Francois de Ber-ton din Grillon, episcop şi baron de Vence, Cesar de Sabran din Forcalquier, episcop senior de Glandeve şi Jean Soanen, preot al congregaţiei, predicator obişnuit
1 Bir.».---->•

al regelui, episcop senior de Senez. Portretele acestor şapte cucernice personalităţi decorau sala, iar data memorabilă, 29 iulie 1714, era gravată cu litere de aur pe o placă de marmură albă. Spitalul era o clădire strîmtă şi joasă, cu un singur etaj şi cu o grădiniţă. La trei zile după sosirea sa, episcopul vizită spitalul. O dată vizita terminată, îl rugă pe director să binevoiască a veni la el. — Domnule director al spitalului — îi spuse el — cîţi bolnavi aveţi în clipa de faţă ? — Douăzeci şi şase, monseniore. — Atîţia numărasem şi eu, zise episcopul. — Paturile — reluă directorul — sînt cam înghesuite unele într-altele. — Am băgat şi eu de seamă. — Sălile nu-s decît nişte odăi, iar aerul se prime neşte greu. — Aşa mi se pare şi" mie. — Şi pe urmă, cînd e niţel soare, grădina e prea mică pentru convalescenţi. — Aşa-mi spuneam şi eu. — Iar cînd sînt molime (anul acesta am avut tifos, acum doi ani am avut friguri palustre) avem şi o sută de bolnavi deodată ; nu ştim cum s-o scoatem la capăt. ■— La asta mă giîndesc şi eu. — Ce să facem, monseniore ? zise directorul. Trebuie să ne resemnăm. Qonvorbirea avea loc în sala de mîncare de la parter. Episcopul tăcu o clipă, apoi se întoarse repede spre directorul spitalului. — Domnule — spuse el — dar cîte paturi credeţi c-ar încăpea în sala asta ? — In sala de mîncare a monseniorului ? zise speriat directorul. Episcopul cerceta sala cu privirea şi părea că face din ochi măsurători şi socoteli.

— Ar încăpea foarte bine douăzeci de paturi, zise el, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi; apoi adăugă cu glas tare : Iată, domnule director al spitalului, ce vreau să spun. E, desigur, o greşeală la mijloc. Sînteţi douăzeci şi şase de persoane în cinci sau şase odăiţe. Aici sîntem trei şi avem loc pentru şaizeci. E o greşeală, vă spun eu. Luaţi locuinţa mea, iar eu am s-o iau pe a dumneavoastră. Daţi-mi casa mea. Asta vă aparţine. A doua zi, cei douăzeci şi şase de bolnavi se instalară în palatul episcopal, iar episcopul se mută la spital. Domnul Myriel nu avea nici un fel de avere, familia sa fiind ruinată de revoluţie. Sora lui primea o rentă viageră de cinci sute de franci, care, la presbiteriu, ajungea pentru cheltuielile ei personale. Domnul Myriel primea de la stat, ca episcop, o leafă de cincisprezece mii de franci. Chiar în ziua cînd se mută în clădirea spitalului, domnul Myriel stabili felul cum trebuia să fie întrebuinţată această sumă, o dată pentru totdeauna, pncum urmează. Copiem o notă scrisă de mîna lui :
Notă pentru orinduirea cheltuielilor casei mele Pentru micul seminariu . . Congregaţia misiunii . . . Pentru lazariştii ' din Montdidier .............. Seminarul misiunilor străi ne din Paris.............. Congregaţia sfîntului duh Instituţii religioase din locurile sfinte . . . . Societăţi de caritate ma ternă ...................... Supliment pentru cea din o mie cinci sute franci o sută franci o sută franci două sute franci o sută cincizeci franci o sută franci trei sute franci

1 Misionari ai congregaţiei sfîntului Lazăr.

10

Dani

Arles * Pentru îmbunătăţi: ^tretinerii închi-s orilor
ru e,ihP;;r;; ■;;.; ■
ar

"""^

t n T t a rea

:pafru sute

****

ea şefilor
0

Pentru ajutorarea „ .",..............cmci sute franci pro-i
ai e-

r *
sus

e a

mie franci

mii franci
AJ

P" de

..........
franci

o sută

fe !

mmtul

«ne, din Mae ,i din s;ste _ Pentru învăţă . al
e CInci sute franci ^^ "* f r a n c i franci ii frand

sărace săraci Cheltuieli personale' ." " "
Total

'°r

I

Tot
a e

; i sVaceasta
cu ]u a

Reglementarea d • mal SUs săvîrşită H Ş ep/ Sc ^ p 0nse n'oruJ de Dfgne™* p entru P evla ? prin ranguj sâ J« P r'eten prin firea
tim

" acel aşi

. g 1 Magazii pub,j,j pub trau rezerv e ^*««« Păstrau rezerveeded ^*«««"Mte în timpu) gnne Pentru anii secetoşi
Mizerabilii,
Vo

J r Cînd spunea el ,.blSe"c«c. ÎJ iubea Ş1. ° ?'" s"Perio" c —-----------. eVa> ea se îndi V venera fofoPdat/ --------. >
revoI t Ut e

,

gcea „. ' ' di« 1789, Unde

se alătura. Numai servitoarea, doamna Magloire, bombăni puţin. Domnul episcop, cum am văzut, nu-şi rezervase decît o mie de franci, care, adăugaţi la pensia domnişoarei Baptistine, făceau o mie cinci sute de franci pe an. Cu aceşti o mie cinci sute de franci trăiau cele două bătrîne şi episcopul. Iar cînd vreun preot de la ţară venea la Digne, domnul episcop tot mai găsea din ce să-l ospăteze, mulţumită economiilor crunte ale doamnei Magloire şi iscusinţei administrative a domnişoarei Baptistine. Intr-o zi — se afla la Digne de vreo trei Juni — episcopul spuse : — Cu toate astea, sînt destul de strîmtorat ! — Cred şi eu ! spuse doamna Maglorie. Monseniorul nici măcar nu şi-a cerut indemnizaţia pe care i-o dato rează judeţul pentru cheltuielile de transport în oraş şi pentru vizitele pe care le face în eparhie. Aşa era obi ceiul pentru episcopii de altădată. — Aşa e! zise episcopul. Ai dreptate, doamnă Magloire. Şi făcu cererea. Puţin după aceea, consiliul general, luînd în considerare această cerere, îi aprobă o indemnizaţie anuală de trei mii de franci intitulată : „Alocaţia domnului episcop pentru cheltuieli de trăsură, de poştă şi cheltuieli pentru vizite pastorale". Faptul stîrni multă vîlvă în rîndul burgheziei locale şi, cu acest prilej, un senator al imperiului, fost membru în Consiliul celor cinci sute, partizan al lui 18 Brumar 1, înzestrat pe lînga oraşul Digne cu o senatorie măreaţă, îi scrise ministrului cultelor, domnul Bigot de Preameneu, o scrisorică răutăcioasă şi confidenţială, din care vom extrage următoarele rînduri autentice :
' Consiliul celor cinci sute constituia Camera deputaţilor sub directoriu (1795—99), regim republican instituit de marea burghezia franceză pentru lichidarea revoluţiei, dupâ răsturnarea dictaturii lui Robespierre. Lovitura de stat a luî Napoleon Bonaparte din 18 Brumar (noiembrie 1799) a pus capăt directoriului, înlocuit cu o dictatură mpi prielnică intereselor marii burghezii.

Cheltuieli de trăsură ? De ce ar fi necesare inlr-un cu oraş mal puţin de patru mii de locuitori ? Cheltuieli de poştă şi pentru vizite pastorale ? Mai întli de ce trebuie să facă vizite ? Pe urmă, cum să circule poşta într-o regiune «muntoasă ? Nu sînt drumuri. Nu se merge decît călare. Iar podul de la Durance ta Château-Arnoux abia poate să ţină căruţele cu bai. Aşa sînt toţi popii. Lacomi şi zgîrciţi. La sosire ăsta făcea pe apostolul. Acum se poartă ca şi ceilalţi. Ti trebuie trăsură şi diligentă. Arc nevoie de lux, ca episcopii de altădată. Ah, popimea asta! Domnule conte, lucrurile nu vor merge bine decît atunci cînd împăratul ne va scăpa de ei. Jos papa! (Erau complicaţii cu Roma). In ce mă priveşte, sînt numai pentru Cezar... etc, etc... In schimb, doamna Magloire se bucură foarte mult. — Bravo f îi spuse ea domnişoarei Baptistine. Monseniorul a început cu alţii, dar a trebuit în cele din urmă să se gîndească şi la el. Şi-a pus Ia punct toate b i n ef ac e ri l e . Ia t ă , î n s f î r ş i t , ş i p en t r u no i t re i m i i de franci. în aceeaşi seară, episcopul scrise şi dădu surorii sale o notă cu următorul cuprins :
Cheltuieli de trăsură şi vizite pastorale Pentru a se putea da bol navilor din spital supă de carne ................. o mie cinci sute franci Pentru societatea de cari ta te m ate rn ă di n Aix . . d «"ă suie cincizeci franci Pentru societatea de ca ritate maternă din Draguignan ........... sute cincizeci franci Pentru copiii găsi(i . . . Pentru orfani ................ cinci sute franci c'nci sute franci T o t a .l . . tf ei mii franci
3*

I
13

Acesta era bugetul domnului Myriel. Cît despre veniturile întâmplătoare ale episcopiei: strigări, dispense, botezuri, predici, binecuvîntări, căsătorii etc, episcopul le încasa de la bogaţi cu aceeaşi străş nicie cu care le împărţea la săraci. în scurtă vreme, daniile în bani sporiră. Şi cei avuţi şi cei lipsiţi băteau la uşa domnului Myriel, unii venind să ceară milostenia pe care alţii veneau s-o aducă. Nu trecuse nici un an de zile şi episcopul ajunse vistiernicul tuturor binefacerilor şi casierul tuturor nevoilor. Sume însemnate treceau prin mîna lui; dar nimic nu-l putu face să-şi schimbe cît de cît felul de viaţă şi să adauge cîtuşi de puţin strictului său necesar. Nici gînd de aşa ceva. Aşa cum se întîmpîă totdeauna, ca jos să fie încă şi mai multă mizerie decît este sus înfrăţire, totul era dat — ca să zicem aşa — mai înainte chiar de a fi fost primit; ca apa pe un pămînt uscat; oricît de mult încasa, n-avea niciodată nici un ban. Şi atunci dădea tot ce mai avea. întrucît era obiceiul ca episcopii să-şi pună numele de botez în fruntea ordonanţelor şi scrisorilor pastorale, oamenii nevoiaşi ai ţinutului aleseseră cu un fel de instinct plin de dragoste, dintre numele şi pronumele episcopului, pe cel care avea un tîlc pentru dînşii, astfel înoît nu-i mai spuneau decît monseniorul Bienvenu. Vom face ca ei şi-j vom numi şi noi Ia fel. De altminteri, îi plăcea şi lui să i se spună aşa. — îmi place numele ăsta, spunea el. Bienvenu corectează titlul de monsenior. Nu avem pretenţia că portretul pe care-l facem aci este verosimil ; ne mulţumim a spune că e asemănător. IN EPISCOP BUN, EPISCOPIE GREA Deşi transformase cheltuielile de transport în pomeni, domnul episcop nu făcea mai puţine vizite. Eparhia Digne e foarte obositoare. Are prea puţine şesuri şi prea mulţi
14

munţi; drumuri aproape nu există, cum am mai spus ; sînt treizeci şi două de parohii, patruzeci unu de vicariate şi două sute optzeci şi cinci de bisericuţe. Să Ie vizitezi pe toate, e ceva. Domnul episcop o scotea la capăt. Mergea pe jos .cînd jse ducea prin vecinătăţi; cu trăsurica Ja şes şi pe catîri ia munte. Cele două bătrîne îl întovărăşeau. Cînd drumul era prea anevoios pentru ele, se ducea singur. Intr-o zi, călărind pe un măgar, sosi la Senez, vechi oraş episcopal. Punga lui, aproape goală în clipa aceea, nu-i îngăduise alt mijloc de călătorie. Primarul oraşului îl întîmpină la poarta episcopiei şi se arătă foarte indignat văzîndu-l cum coboară de pe măgar. Cîţiva tîrgoveţi rîdeau pe de lături. — Domnule primar şi domnilor — spuse episcopul — îmi dau seama ce vă supără ; socotiţi că e mare cute zanţă ca un biet preot să călărească pe acelaşi animal de care s-a servit şi Isus Hristos. Vă rog să mă credeţi că o fac de nevoie, nu din vanitate. In vizitele sale era îngăduitor, blînd şi mai bucuros sta de vorbă decît predica. Nu aşeza nici o virtute la înălţimi de care nu te poţi apropia. Nu-şi căuta niciodată prea departe argumentele şi pildele. Locuitorilor dintr-un ţinut le da drept pildă ţinutul vecin. In cantoanele unde oamenii nu-i ajutau pe cei nevoiaşi, spunea : — Uitaţi-vă la oamenii din Briangon. Au dat voie săra cilor, văduvelor şi orfanilor să-şi cosească fîneţele cu trei zile înaintea celorlalţi. Le dreg gratuit casele cînd sînt dărăpănate. De aceea e un ţinut binecuvîntat de dum nezeu. Intr-o sută de ani n-a fost acolo nici un sin gur ucigaş. In satele lacome după cîştig şi recoltă, spunea : — Uitaţi-vă la cei din Embrun. Dacă în timpul recol tei un tată de familie îşi are feciorii în armată şi fetele la lucru în oraş, şi dacă e bolnav sau nu poate munci, preotul, în predica sa, îl dă în seama obştei; iar dumi nica, după slujbă, toţi oamenii din sat, bărbaţi, femei,

copii, se duc pe ogorul bietului om să-i culeagă recolta şi să i-o care în hambar. Familiilor învrăjbite din pricini băneşti şi de moştenire, le spunea : — Uitaţi-vă la muntenii din Devolny, ţinut atît de sălbatic încît nu se aude privighetoarea nici la cincizeci de ani o dată. Ei bine, cînd într-o familie moare tatăl, băieţii pornesc în lume să-şi caute norocul şi lasă fete lor averea, ca să se poată mărita. In plăşile unde oamenilor le place gîlceava şi unde fermierii se ruinează făcînd mereu petiţii, spunea : — Uitaţi-vă la ţăranii de treabă din valea Queyras. Sînt acolo trei mii de suflete. Doamne ! E un fel de mică republică. Nu se ştie nici de judecător, nici de portă rel. Primarul orînduieşte totul. El stabileşte dările, impune cinstit pe fiecare, judecă fără nici o plată prici nile, împarte moştenirile fără să ceară nimic, dă sentinţe fără cheltuieli de judecată şi i se dă ascultare, pentru că e un om drept printre oameni de treabă. In satele unde nu găsea învăţător, da pilda tot a celor din Queyras : — Ştiţi cum fac ei ? spunea el. De vreme ce un cătun cu douăsprezece pînă la cincisprezece căminuri nu poate plăti totdeauna un dascăl, ei au învăţători pe care-i plă teşte toată valea şi care cutreieră satele, oprindu-se opt zile într-un loc, z.ece într-altul, şi învăţînd pe oameni carte. Dascălii ăştia vin pe la iarmaroace, unde i-am întîlnit şi eu. Ii recunoşti după condeiul din pană de gîsca pe care-l poartă la şnurul pălăriei. Cei care dau numai lecţii de citit au o singură pană ; cei care predau cititul şi socotitul au două pene; iar cei care dau lecţii de citit, de socotit şi de latină au trei pene. Aceştia din urmă sînt marii învăţaţi. Dar ce ruşine e să fii neştiutor de carte ! Faceţi şi voi ca oamenii din Queyras. Vorbea aşa, cu gravitate, părinteşte; cînd nu avea pilde la îndemînă, născocea parabole, mergînd drept la ţintă, cu puţine cuvinte, dar cu belşug de imagini, convins şi convingător.
16

IV FAPTELE ASEMENI VORBELOR Vorbea cu blîndete şi cu voioşie. Căuta să fie pe înţelesul celor două bătrîne care-şi petreceau viaţa lînga el; cînd rîdea avea rîsul unui copil de şcoală. Doamnei Magloire îi plăcea să-i spună adesea „înălţimea voastră". Intr-o zi, el se ridică din fotoliu şi se duse la bibliotecă să caute o carte. Cartea era într-unui din rafturile de sus. Fiind cam mic de statură, episcopul nu putu să ajungă pînă la ea. — Doamnă Magloire — spuse el — adu-mi un scaun, înălţimea mea nu ajunge pînă la raftul acela. Una dintre rudele sale de departe, doamna contesă de Lâ, nu scăpa aproape nici un prilej de-a înşira în prezenţa lui ceea ce numea ea „speranţele" celor trei fii ai ei. Contesa avea destule rubedenii foarte bătrîne, care nu mai aveau mult de trăit şi pe care copiii ei urmau să le moştenească de drept. Cel mai tînăr dintre ei urma să primească de la o mătuşă un venit frumuşel de o sută de mii de franci; cel de-al doilea era succesorul titlului de duce al unchiului său ; cel mai mare urma să moştenească titlul de pair * al bunicului. Episcopul asculta de obicei în tăcere aceste nevinovate şi scuzabile lăudăroşenii materne. Odată, pe cînd doamna de L6 îi înşira din nou cu de-amănuntul toate moştenirile şi toate „speranţele" ei, păruse totuşi mai îngîndurat decît de obicei. Ea se opri cu oarecare neastîmpăr : — Doamne, dragă vere, dar unde ţi-s gîndurile ? — Mă gîndesc — spuse episcopul — la o cugetare ciu dată, care e, mi se pare, a sfîntuilui Augustin 2 : „Puneţi-vă speranţa în cel pe care nu-l moşteniţi". Altădată, primind înştiinţarea de deces al unui nobil
1 Titlul membrilor ereditari al Camerei înalte din vremea monarhiei censitare tn Franţa (1815—1848) ; tn perioada restauraţiei Burbonilor (1815—1830), demnitatea se acorda numai aristocraţilor credincioşi dinastiei. 2 Unul din teologii bisericii creştine primitve, episcop de Hippona (Africa de nord r»«ia»ă).

I

17

în gluma lui ascunzînd aproape totdeauna un tîlc serios. bătrîn. A vorbit destul de bine. s-a băgat însă de seamă că în fiecare duminică dădea cîte un gologan bătrînelor cerşetoare din faţa catedralei. Odată strîngea bani pentru săraci într-un salon din oraş. Ajungînd lîngă el. şi care agonisise o jumătate de milion fabricînd pături groase. toate titlurile feudale şi de nobleţe ale tuturor înaintaşilor săi. mai făcînd încă puţină cămătărie. Printre cei de faţă se afla şi un negustor bogat. am săracii mei ! 18 . episcopul îl apucă de braţ: — Domnule marchiz. de un ban. un tînăr vicar veni la Digne şi ţinu o predică în catedrală. pentru ca astfel să scape de focul iadului. anume domnul Geborand. o bucăţică de rai ! Cînd era vorba de-o faptă bună. — Uite-l pe domnul Geborand cum îşi cumpără. Erau şase la număr ca să-şi împartă darul. bogat şi zgîrcit. stofe şi bascuri. episcopul îl zări dînd de pomană şi-i spuse zîmbind surorii sale. exclamă : — Ce răbdătoare-i moartea ! Ce aleasă încărcătură de titluri i se cere să poarte cu vioiciune în spinare şi cîtă minte le trebuie oamenilor ca să pună astfel mormîntul în slujba deşertăciunii! Ştia la nevoie să glumească cu blîndeţe. nu da înapoi nici chiar în faţa unui refuz şi găsea atunci cuvinte care dădeau 3e gîndit. retras din afaceri. mătăsuri. pe care-l zugrăvi cît putu de înfricoşător. Au existat şi inşi de acest fel. Subiectul predicii era milostenia. trebuie sl-mi daţi şi dumneavoas tră ceva ! Marchizul se întoarse şi răspunse scurt: ~ Monseniore. în care se înşirau pe o pagină întreagă. Se afla acolo marchizul de Ghamptercier. Sfătui pe bogaţi să-i ajute pe nevoiaşi. Niciodată domnul Geborand nu dăduse de pomană vreunui nenorocit. care se pricepea de minune să fie în acelaşi timp ultraregalist şi ultravoltairian. în afară de dregătoriile răposatului.din localitate. In timpul unui post. De cînd cu predica asta. Intr-o zi. şi să ajungă în raiul pe care-l descrisese în culori nespus de ispititoare şi de încîntătoare.

pătrundea în toate sufletele.— Daţi-mi-i I spuse episcopul. Născut în Provenţa. la copilaşii care trăiesc în locuinţele astea şi veţi înţelege de ce-s bol navi de friguri şi de alte multe boli. In Isere.. „Onte anaras passa ?" ca în Alpii de jos. uşa şi o fereastră şi. cară îngrăşămintea cu spinarea . Fraţilor. un „fost păcătos". Vai. fie-vă milă ! Vedeţi cîtă suferinţă este în jurul vostru !. fie sus la munte. n-au luminări şi ard făclii de răşină şi bucăţi de sfoară muiată în răşină. dumnezeu le dă oamenilor aerul şi legea IM vinde ! Nu acuz legea.. Ştia să spună lucrurile cele mai însemnate în graiul cel mai popular... se obişnuise repede cu toate dialectele din sud. în Alpi. Asta plăcea poporului şi a contribuit în bună măsură să cîştige inima tuturor. în Alpii de sus şi în cei de jos. se purta la fel cu cei de sus ca şi cu cei de jos. la bătrînele. Şi asta numai din cauză că există un impozit pe uşi şi pe ferestre. Spunea : — Să vedem mai întîi de unde vine răul. rosti următoarea predică : — Prea iubiţii mei fraţi. în Var. „Puerle un bouen muutou embe un bouen froumage grase I" ca în Dauphine-ul de sus. Gîndiţi-vă la familiile nevoiaşe. Spunea : „Eh be! moussou. Vorbind toate limbile. dar îl binecuvîntez pe dumnezeu. în catedrală. cum îşi spunea singur zîmbind. Iarna sparg pîinea cu toporul şi o ţin muiată în apă douăzeci şi patru de ore ca s-o poată mînca. n-avea nimic din asprimea moralistului şi propovăduia pe faţă — fără încruntarea din sprîncene a virtuoşi- . un milion opt sute şaptesprezece mii cu două deschizături. îşi fac pîinea pe şase luni o dată şi o coc la foc de balegă uscată de vacă. într-o zi. Aşa-i în tot ţinutul de sus al Dauphine-ului. De altminteri. ses saga ?" ca în Languedoc-ul de jos. în bordeie. Fiind. ţăranii nu au nici măcar roabe. Fie în vale. Nu învinuia niciodată în pripă şi fără să ţină seama de împrejurările respective. în sfîrşit. trei sute patruzeci şi şase de mii de colibe care n-au decît o singură deschizătură : uşa. bunii mei prieteni ! Sînt în Franţa un milion trei sute douăzeci de mii de case ţără neşti care n-au decît trei deschizături. pretutindeni se simţea ca la el acasă.

Vinovat nu e cel ce păcătuieşte. Păcatul e o putere de atracţie. din dragoste pentru o femeie şi pentru copilul pe care-l avea cu ea. Să fii sfînt.lor cu orice preţ — o doctrină care s-ar putea rezuma astfel : „Omul poartă pe el carnea. Femaia . Spunea : — Greşelile femeilor. să fii drept e o datorie. a bogaţilor şi a învăţaţilor. ea trebuie trasă la răspundere pentru bezna pe care o menţine. Dîndu-i ascultare. învăţaţi-i cît mai multe lucruri puteţi. a părinţilor. ale nevoiaşilor şi ale neştiutorilor sînt din vina bărbaţilor. societatea e vinovată că învăţămîntul nu e gra tuit . săvîrşim totuşi o greşeală. ipocriziile speriate sînt gata să protesteze şi să se pună la adăpost. dar o greşeaiă de felul acesta se poate ierta." Cînd vedea că lumea strigă prea tare şi se indignează prea repede. a stăpînilor. falsificase nişte bani. dar o cădere în genunchi. O tîrăşte după el şi i se supune. Cît mai puţine păcate — iată datoria omului. Falsificatorii de bani se mai pedepseau pa vremea aceea cn moartea. a auzit vorbindu-se într-un salon despre procesul unei crime. puteţi păcătui. a celor puternici. spunea cu zîmbetul pe buze : — OI o ! s-ar părea că-i vorba de-o crimă pe care-o poate săvîrşi oricine. Nici un păcat — e visul îngerului. de a privi lucrurile. care duc povara societăţii omeneşti. Puteţi greşi. ale copiilor. care poate afîrşi cu o rugăciune. e un lucru rar. Tot ce-i pămîntesc e supus greşelii. puteţi avea slăbiciuni. E o cădere. ci acela care-I tine în întuneric. Era îngăduitor cu femeile şi cu săracii. care se afla în faza de instrucţie şi urma să fie judecată.. Acolo unde domneşte întunericul. ale servitorilor. E dator s-o supravegheze. ale celor slabi. s-o înfrîneze. dar fiţi drepţi. încolţeşte păcatul. Iată. Precum vedeţi. avea un fel deosebit. Un nenorocit. Mai spunea : — Pe cei ce nu ştiu. cu totul lipsit de mijloace. să i se împotrivească şi să nu i se supună decît atunci cînd nu mai are încotro. Intr-o zi.. cu totul personal. care-i este în acelaşi timp povară şi ispită.

Ea se încăpăţînă să tăgăduiască. Fu chemat preotul parohiei. procurorul avu o idee. Adăugă apoi : — Şi unde va fi judecat domnul procuror regal ? La Digne se petrecu odată o întîmplare tragică. Era închisă. uitînd de masă şi de somn. întărîtată de gelozie. Era un nenorocit. Răspunsul acesta fu adus la cunoştinţa episcopului. Urma să fie judecat în curînd la Aix. întrebă : — Unde vor fi judecaţi bărbatul şi femeia aceasta ? — La curtea cu juri. coborî în celula „saltimbancului". rugîndu-se iui dumnezeu pentru ierta21 . Procesul făcu multă vîlvă în oraş. mă duc eu. Omul era pierdut. îi spuse pe nume. Era nevoie de un preot care să-l asiste pe osîndit în ultimele clipe. în tăcere. mărturisind adevărul. de altminteri nici nu intră în atribuţiile mele. îi luă mîna şi-i vorbi. Se duse numaidecît la închisoare. îşi denunţă amantul. N-am de ce să fac cor voada asta pentru un saltimbanc.fusese arestată pe cînd încerca să pună în circulaţie cea dintîi monedă falsificată de dînsul. şi eu sînt bolnav. care spuse: — Domnul paroh are dreptate. împreună cu complicea sa. Atunci. înscena o infidelitate a amantului şi. mărturisi totul. cu crîmpeie de scrisori iscusit ticluite. Se pare că acesta a refuzat. dar nu existau dovezi decît împotriva ei. Speculînd gelozia. Numai ea putea să-l dea de gol pe amantul ei şi să-l nenorocească. Episcopul ascultase totul. el făcuse să ţîşnească adevărul din mînie. Magistraţii stăruiră. La urmă. Ea tăgădui. justiţia din răzbunare. care fusese scamator pe la bîlciuri şi jălbar. zicînd : — Asta nu mă priveşte pe mine. dovedi totul. izbuti s-o convingă pe nefericita femeie că avea o rivală şi că omul o înşela. Atunci. Faptul începu să fie cunoscut şi lumea rămase încîntată de dibăcia magistratului. N-are ce căuta el acolo. Petrecu toată ziua şi toată noaptea lîngă el. Un om fu condamnat la moarte pentru omor. In ajunul zilei fixate pentru executarea condamnatului. duhovnicul închisorii se îmbolnăvi. nici prea învăţat nici prea ignorant.

Poporul. Ii vorbi despre toate liniştindu-l şi îrnbrăţişîndu-l. se sui cu el pe eşafod. se trăgea înapoi îngrozit. tremurînd pe marginea acestei prăpăstii fioroase. Apăru în faţa mulţimii în pelerina-i liliachie şi cu crucea sa episcopală pe piept. comentînd purtarea episcopului. îi spuse surorii sale: — Am slujit ca un pontif! Şi cum lucrurile cele mai sublime sînt adesea cele mai puţin înţelese.rea sufletului condamnatului şi rugîndu-l pe condamnat pentru iertarea sufletului său. Nu era chiar atît de ingnorant ca să rămînă cu totul nepăsător. . frate. II întovărăşi. Omul acesta era să moară deznădăjduit.. hotarul care ne desparte de taina lucrurilor şi pe care noi îl numim viaţă. care-î zguduise adînc. căruia nu-i place să glumească pe seama lucrurilor sfinte. treci în viaţa veşnică ! Acolo este domnul. Ii fu părinte. Moartea însemna pentru el un abis. Cel izgonit de fraţii săi e primit de tatăl ceresc. prin aceste spărturi fatale şi nu vedea decît întuneric. Episcopul îl îmbrăţişa. Se uita fără încetare dincolo de lumea asta. Nu ştiai ce să admiri mai mult : paloarea ori seninătatea sa. s-au găsit în oraş oameni care. A doua zi. îi spuse : — Pe cel ucis de mîna omului dumnezeu îl reînvie. în jurul lui. atît de abătut şi copleşit în ajun. la urma urmei. avea în privire ceva care făcu mulţimea să se dea la o parte. Intorcîndu-se în locuinţa modestă pe care o numea zîmbind . care sînt cele mai simple. îi spuse cele mai frumoase adevăruri. pe alocuri. îşi simţea sufletul împăcat şi avea nădejde în dumnezeu. crede. Dar. numai pentru a-l binecuvînta. şi în clipa cînd cuţitul sta să cadă. Osînditul. episcopul era tot acolo. Se urcă în căruţă cu el. era acurn transfigurat. destrămase întrucîtva. Condamnarea lui. în picioare. Cînd coborî de pe eşafod. cînd veniră să-l ridice pe nenorocit. Episcopul îl făcu să zărească o lumină. asta n-a fost decît flecăreală de salon. se înduioşa şi-l admira. prieten : episcop. Roagă-te. să spună : „Pozează". alături de acest păcătos legat cu frînghii.palatul său".

' bea sînge. că maşina asta aude. în visul înspăimîntăîor în care prezenţa lui cufundă sufletul. eşafodul nu-i o maşină . înălţat şi drept. părea acum că-şi face mustrări.Cit despre episcop. Eşafodul e o vedenie. Toate problemele sociale ridică în jurul acestui satîr semnul lor de întrebare. fierul şi frânghiile astea au voinţa lor. din fier şi din frînghii. Eşafodul este un fel de monstru. care de obicei se întorcea de la tot ceea ce săvîrşea cu o satisfacţie atît de nemărginită. s-ar spune că schelăria asta vede. Eşafodul este complicele călăului. atîta vreme cît n-am văzut cu ochii noştri o ghilotină . eşafodul nu-i un aparat ţeapăn. bună sau rea. şi multe zile după aceea. umbra justiţiei sociale îl urmărea. De aceea. alcăt ui tă numai di n moartea pe care a dat-o. 1 Scriitor francez reacţionar (1754—1821). făurit de judecător şi de dulgher. că lemnul. dar dac-o vedem. 3 Pedeapsă. putem să nu ne dăm părerea. episcopul păru copleşit. străbătut de cel mai tainic fior. Pare un fel de fiinţă. do minaţia politică a bisericii catolice în Europa. In cartea Despre crime şi pedepse a cerut desfiinţarea pedep sei cu moartea. un strigoi care pare că trăieşte o viaţă cumplit ă. a doua zi după execuţie. eşafodul apare groaznic. într-adevăr. Cine o vede se înfioară. Seninătatea aproape nefirească a clipei funebre dispăruse. Putem fi oarecum nepăsători faţă de pedeapsa cu moartea. duşman al revoluţiei de !a 1789. făcut din lemn. devorează . ca de Maistre ' . El. 23 . înghite carne . zguduirea e dintre cele mai puternice : trebuie să ne hotărîm şi să spunem răspicat dacă sîntem pentru sau contra. In cartea Despre papă a propovăduit întoarcerea la evul mediu. Ghilotina este întruchiparea legii. impresia fu cumplită şi adîncă . se numeşte vindicta 3 . care are nu ştiu ce iniţiativă întunecată . alţii o detestă ca Beccaria 2 . Eşafodul nu-i o simplă schelărie. nu e neutră şi nu-ţi îngăduie să rămîi neutru. 2 Jurist italian (1737—1784). eşafodul are ceva halucinant. cînd îl vezi aievea. a răspîndit în patria sa ideile Iluminişti lor francezi. că aparatul ăsta înţelege. Unii o admiră. vederea ghilotinei îl zgudui şi-i trebui multă vreme ca să-şi vină în fire. contopindu-se cu ceea ce face.

aceste impresii slăbiră şi probabil se şterseră. Iată unul pe care sora lui l-a auzit şi J-a memorat: „Nu credeam să fie atît de groaznic. Spunea : „Luaţi seama cînd vă îndreptaţi gîndul spre cei morţi. se ducea el singur. Ştia că aceasta este datoria lui cea mai mare şi adevăratul său rost. Pentru cine putut s-o privească de aproape. Aşa cum ştia cînd să tacă. Veţi zări lumina vie a mortului vostru drag strălucind pe bolta cerului. Priviţi drept înainte. Gu ce drept se ating oamenii de acest lucru necunoscut ?" Cu vremea. arătîndu-i cu degetul pe cel ce se resemnează . ingăimînd cu jumătate glas monoioguri lugubre. Familiile văduvelor şi orfanilor n-aveau nevoie să-l cheme. Se străduia să povăţuiască şi să-l liniştească pe omul cuprins de deznădejde. Moartea nu ne-o poate trimite decît dumnezeu. sărăcia voita în trăia episcopul din Digne ar fi fost un spectacol şi încîntător. 24 acear fi care grav . încît să nu mai ţinem seamă de legile omeneşti. arătîndu-i durerea care priveşte spre stele. ci s-o înalţe şi s-o înnobileze prin speranţă. lîngă mama care-şi pierduse copilul. încerca să-i transforme durerea care priveşte spre groapă. ştia şi cînd să vorbească.Uneori vorbea cu el tnsuşi. MONSENIORUL BIENVENU TŞI PURTA PREA MULT ANTERIELE Viaţa lăuntrică a domnului Myriel era plină de leaşi gânduri ca şi viaţa lui publică. S-a băgat de seamă totuşi că episcopul se ferea să mai treacă prin piaţa execuţiilor. Ştia să stea şi să tacă îndelung lîngă bărbatul care-şi pierduse soţia iubită. Domnul Myriel putea fi chemat oricînd la căpătîiul bolnavilor şi al muribunzilor. Nu vă gîndiţi la ceea ce putrezeşte. E o greşeală să ne cufundăm atît de adînc în legea divină." Cunoştea binefacerile credinţei. Minunat fel de-a mîngîia ! Nu căuta să aline durerea prin uitare.

. Somnul Iui era scurt şi adînc. să încuviinţeze predici. să cerceteze o întreagă bibliotecă de cărţi de rugăciune. îi dăruia muncii. apoi corespondenţa clericală. era îndrumat spre casa Iui. ieşea şi se plimba pe jos. să-i împace pe preoţi şi pe pri mari . pe cîmp sau prin oraş. Pe la ora două. Săpa pămîntul în grădină sau citea şi scria. După liturghie mînca o bucată de pîine de secară muiată în lapte muls de la vacile sale. iar timpul pe care i-l mai lăsau năpăstuiţii. să acorde prividegii. Trebuie să controleze congregaţiile. cu pălăria lui turtită. bolnavii şi nevoiaşii. La prînz mînca la fel ca şi dimineaţa. Pretutindeni unde se arăta era o sărbătoare. purtînd ciorapi liliachii şi nişte pantofi mari. Era văzut mergînd singur. în trei colţuri. „Spiritul e o grădină !" spunea el. de care atîrnau trei ciucuri de aur cu franjuri dese. corespondenţa administrativă . Un episcop e un om foarte ocupat. îl dăruia în primul rînd nevoiaşilor. Apoi se apuca de lucru. îmbrăcat cu pelerina-i liliachie. catehisme diocezane. de alta sfîntul scaun. o sumedenie de treburi. să scrie ordonanţe. fie la catedrală. Dimineaţa tşi îngăduia un ceas de reculegere. Oricine avea nevoie de ceva. îngîndurat. Ii binecuvînta şi-l binecuvîntau. Copiii şi bătrînii ieşeau în pragul porţilor la ivirea episcopului ca Ia ivirea soarelui. fie în oratoriu. de o parte statui. ceasloave etc. S-ar fi zis că trecerea lui avea ceva cald şi luminos. N-avea decît un cuvînt pentru amîndouă felurile de a munci. vătuită şi caldă. dormea puţin.Ca toţi bătrtnii şi ca cei mai mulţi dintre cugetător). intrînd adesea prin cocioabe. Timpul pe care i-l mai lăsau aceste nenumărate îndeletniciri. Trebuie să pri mească în fiecare zi pe secretarul episcopiei. de obicei un canonic. funcţiile şi breviarul. sprijinindu-se în toiagul său lung. pe urmă oficia ser viciul religios. cînd vremea era frumoasă. şi mai în toate zilele pe marii vicari. bolnavilor şi celor năpăstuiţi. cu ochii în pămînt. numea asta „grădinărit".

pe Ia ora opt şi jumătate. doamna Magloire se folosea de acest prilej pentru a-i servi monseniorului vreun peşte gustos din lac sau vreun vînat ales de munte. care spune : Vân turile domnului suflau. Seara. Cînd mai avea un ban se ducea pe la săraci. cînd nu mai avea. episcopul nu se împotrivea. cînd pe marginea vreunui infolio. 26 . precizînd că acestui episcop trebuie să i se atri2 Autor ebreu traduceri fn limba greaca a Vechiului Testament (seco lul 1 Istorical unei din secolul I. După cină stătea de vorbă o jumătate de ceas cu domnişoara Baptistine şi cu doamna Magloire. nu ieşea niciodată în oraş decît cu pelerina sa vătuită. Orice preot era un bun pretext. cînd pe foi volante. pe Flavius Josephe'. binevenit pentru o masă bună. al II-Iea). strămoş al celui ce scrie cartea de faţă. printre altele 0 dizertaţie asupra versetului din geneză : La început duhul lui dumnezeu plutea pe ape. De aceea se şi spunea în oraş : „Cînd episcopul nu se ospătează popeşte. care zice : Un vînt de sus se năpusti asupra păminiului. masa lui de toate zilele nu se alcătuia decft din legume fierte în apă şi din supă de post. A lăsat vreo cincişase manuscrise nu lipsite de valoare. ceea ce-i cam stingherea în timpul verii. doamna Magloire stînd în picioare în spatele lor şi servindu-i. în sfîrşit. Era o masă mai mult decît cumpătată. şi. Dacă totuşi episcopal avea vreun preot la masă. Altminteri. Confruntă cu acest verset alte trei texte : versiunea arabă.Se oprea ici şi colo. episcop de Ptolemais. se întorcea apoi din nou în camera sa şi începea iarăşi să scrie. tălmăcirea chaldeică a lui Onkelos 2 . Deoarece purta prea mult anteriele şi nu voia să se bage de seamă lucrul ăsta. lua cina împreună cu sora sa. se ducea la cei bogaţi. Intr-altă dizertaţie analiză operele teologice ale lui Hugo. se ospătează călugăreşte". sta de vorbă cu băieţii şi cu fetele şi zîmbea mamelor. care sună ast fel : Un vînt venind de la dumnezeu sufla pe faţa apelor. de culoare violetă. Era un om cult şi întrucîtva savant.

Baruch te numeşte Nemărginire. trei camere la etaj. librăria Pissot. Regii îţi spun Domnul. din care nu mai ieşea decît pentru a scrie cîteva rînduri chiar pe marginile volumului respectiv. Câteodată. VI CINE-I PĂZEA CASA Casa în care locuia era alcătuită. tu cel care eşti! Eclesiastul te numeşte Atotputernic. dintr-un parter şi un singur etaj: trei încăperi la parter. oricare ar fi fost cartea pe care-o avea în mină. Paris. Versailles. dar Solomon îţi spune Indur ar e ş i aces t a e cel mai f r umos di nt r e toat e numele tale. Esdras — Dreptate. Macabeii te numesc Creator. Avem în faţa ochilor o notă scrisă de el pe marginea unui volum intitulat : Corespondenţa lordului Germain cu generalii Clinton. Iată această notă : O. Psalmii te numesc înţelepciune şi Adevăr. cădea dintr-o dată într-o meditaţie adîncă. librăria Poingot. Ioan te numeşte Lumină. In spatele 27 . Adesea. cum am mai spus. rîndurile acestea nu au nici o legătură cu cartea pe care sînt scrise. Cornwaltis şi cu amiralii marinei americane. cheiul Augustinilor. Pe la ora nouă seara femeile se retrăgeau şi se urcau în camerele lor de la etajul întîi. Aici e nevoie să facem o descriere exactă a locuinţei domnului episcop din Digne.bufe diferitele broşuri publicate acum o sută de ani sub pseudonimul Barieycourt. < .. Exodul te numeşte Providenţă. iar deasupra un pod. lăsîndu-l singur la parter pînă dimineaţa. omul te numeşte Tată. în mijlocul unei lecturi.. Leviticul — Sfinţenie. creaţiunea îţi spune Dumnezeu. Epistola către Eţezieni îţi spune Libertate.

albă. episcopul făcuse altarul care-i împodobea oratoriul. fusese iransformată în bucătărie şi în cămara. se afla un alcov închis. o clădire mică. iar în camera de culcare un fotoliu. Sala de mîncare mai era împodobită şi cu un bufet vechi. cu un pat pentru musafiri. din pai. de fiecare dată însă el luase banii şi-i împărţise la săraci. Dintr-un bufet asemănător. Cînd se întîrnpla să primească şapte sau opt persoane o . Femeile locuiau la etaj. femeile cu stare. In grădină mai era şi un staul. Domnul episcop ţinea acest pat pentru preoţii de la ţară. în fund. care dădea spre stradă. Nu puteai ieşi din oratoriu fără să treci prin camera de culcare şi nu puteai ieşi din camera de culcare fără să treci prin sufragerie. iar a treia oratoriul. în acest salon de iarnă nu se aflau alte mobile decît o masă de lemn. In oratoriu. pătrată. care veneau să se pocăiască. Acolo-şi petrecea serile cînd era ger. Farmacia spitalului. unde episcopul ţinea două vaci. şi patru scaune de pai. îi servea ca sufragerie. pusese să i se facă în staulul vacilor o despărţitură închisă cu un perete de scînduri. Adesea. Camera lui era destul de mare şi destul de greu de încălzit pe vreme rea. fosta bucătărie a spitalului. alăturată casei şi care dădea spre grădină. de asemeni din pai. pe care treburile sau necazurile parohiei îi aduceau la Digne. Ii spunea „salonul său de iarnă". şi femeile evlavioase din Digne strînseseră bani ele-ntre ele ca să împodobească cu un altar nou oratoriul monseniorului . acoperit cuviincios cu şerveţele albe şi cu imitaţie de dantele. cea de-a doua era camera de dormit. Episcopul locuia jos. „Gel mai frumos altar — spunea el — e sufletul unui nenorocit alinat care-i mulţumeşte lui dumnezeu." In oratoriu avea două scăunele de rugăciune. „îmi dau dijma !" spunea el. vopsit într-un roz spălăcit. Lemnele fiind foarte scumpe la Digne. Oricare ar fi fost cantitatea de lapte pe care i-o dădeau.casei — o grădiniţă de-un sfert de pogon. el trimitea jumătate în fiecare dimineaţă bolnavilor din spital. Prima încăpere. Ca şi în sufragerie.

din lemn de mahon. La fiecare vizită nouă se golea cîte o încăpere. în forma gîtului de lebădă. plin cu cărţi. întrucît scara era foarte îngustă . De altminteri. căminul. un pat de spital. din fier. pe generai. de obicei fără foc. Un geamlîc dînd spre grădină. cu polog din mătase verde. atunci episcopul ieşea din încurcătură stînd în picioare lîngă sobă. la cămin două grătare de fier. un dulap mare de sticlă. trădînd încă vechile deprinderi elegante ale omului de lume. cine-şi poate vedea împlinit idealul ? Nimic mai simplu de închipuit decît camera de culcare a episcopului. înflorată cu ghirlande de trandafir. Ambiţia domnişoarei Baptistine ar fi fost sa poată cumpăra o mobilă de salon în catifea de Utrecht galbenăroşiatică. aşa că nu putea fi folosit decît rezemîndu-l de zid. două uşi : una lîngă sobă. drept în faţa patului. din oratoriu scăunelele de rugăciune şi din dormitor fotoliul . biblioteca. dar fotoliul acesta a trebuit să fie urcat la etaj prin fereastră. Se mai afla un scaun şi în alcovul închis. sau propunînd o plimbare prin grădină. împodobite cu două vase cu 4* . în felul acesta puteau să se adune pînă la unsprezece scaune pentru vizitatori. şi cu canapea. dîndu-şi seama că — în cinci ani — nu putuse să strîngă în acest scop decît patruzeci şi doi de franci şi zece centime. sau cîţiva elevi ai micului seminariu — era nevoie să se aducă din staul scaunele salonului de iarnă. din lemn imitînd marmura. dacă era iarnă. dar era pe jumătate desfundat şi nu se ţinea decît pe trei picioare. nu putea fi socotit printre mobilele de folos în asemenea împrejurări. în spatele patului. odinioară aurit şi îmbrăcat cu mătase înflorată.dată — pe prefect. prin urmare. cealaltă lîngă bibliotecă. Dar asta trebuia să coste cel puţin cinci sute de franci şi. Se întîmpla uneori să fie douăsprezece persoane. sfîrşise prin a renunţa. Domnişoara Baptistine avea şi dînsa în odaie un fotoliu mare. dînd spre oratoriu. dînd în sufragerie. din lemn. după o perdea. obiectele de toaletă. sau statul major al regimentului din garnizoană. dacă era vară.

„Ce mult îmi place 1" spunea el. Cînd doamna Magloire dăduse jos tablourile ca să le şteargă de praf. donatori: două motive ca să-i inspire respect. un scăunel de rugăciune. Venind în această cameră. aurite. Nişte inscripţii mici. Două portrete în rame ovale erau atîrnate pe perete. o masă mare cu o călimară. în aceeaşi zi. episcop de Saint-Claude. altădată poleite cu argint. Tot ce ştia despre amîndoi e că fuseseră numiţi de rege. cu o mulţime de hîrtii răvăşite şi cu volume groase. abate de Grand-Champ. acolo unde de obicei se pune o oglindă. 'adus din oratoriu. erau văruite cu alb. In faţa mesei. pe fondul neutru al pînzei. prins cu patru buline pe dosul portretului abatelui de Grand-Ghamp. deasupra. Erau preoţi şi. lîngă chipurile zugrăvite. Avea la fereastră o perdea de demult. probabil. Episcopul atrăgea adesea atenţia asupra ei. de cele două părţi ale patului. fotoliul de pai. într-o ramă de lemn despoleit. arătau că portretele înfăţişează. doamna Magloire descoperi sub tapetul spoit cu var nişte zugrăveli care împodobeau apartamentul domnişoarei Baptistine. Lîngă geamlîc. In faţa patului. înainte de a fi spital. încît. după plecarea bolnavilor spitalului. întocmai ca 6 cazarmă sau un spital. Dar în ultimii ani. la parter ca şi la etaj. din ordinul Cîteaux. ca să nu fie nevoită să cumpere una nouă. ceea ce alcătuia un fel de lux episcopal . roasă. fără excepţie. aşezat pe un fond de catifea neagră. doamna Magloire a trebuit s-o cîrpească zdravăn chiar în mijloc. unul pe abatele de Chaliot. Cusătura avea formă de cruce. episcopul găsise aceste portrete şi le lăsase pe loc. care se învechise atît de tare. Toate încăperile casei. casa fusese locul de 30 . unul la episcopie. se afla un crucifix de metal de pe care se luase argintul. vicargeneral de Agde. dintr-o stofă groasă de lînă. eparhia Chartres. la 17 aprilie 1785. celălalt pe abatele Tourteau. cum se va vedea mai departe. episcopul a găsit datele acestea scrise cu cerneală spălăcită pe un petic de hîrtie îngălbenit de vreme. celălalt cu administrarea veniturilor.ghirlande şi ciubuce.

la care doamna Magloire se uita fericită. de-o curăţenie desăvîrşită. Era singurul lux pe care şi-l îngăduia episcopul. se afla un dulăpior. casa era. oarecum stricată din pricina clădirilor destul de urîte despre care am vorbit. cum strălucesc scfnteietor pe faţa de masă albă. de la un capăt la altul. Cînd avea pe cineva la masă. Sfeşnicele aveau două lurnînări de ceară şi erau aşezate de obicei pe căminul episcopului. De altfel. o altă alee făcea înconjurul grădinii. în al patrulea. Aleile lăsau între ele patru pătrate îngrădite cu merişor. O dată. De-acolo venea zugrăveala." „Doamnă Magloire -« răspunse episcopul — te înşeli. Şi pentru că-l zugrăvim aici pe episcopul din Digne aşa cum era. Spunea : „Asta nu le răpeşte nimic săracilor 1" Trebuie totuşi să recunoaştem că din avutul lui de altădată îi mai rămăseseră şase tacîmuri de argint şi o lingură mare de supă. îngrijită de cele două femei. doamna Magloire îi spusese cu un fel de ironie blîndă : „Monseniore. care trageţi foloase din orice. Odăile erau pardosite cu cărămizi roşii. In camera episcopului. ţineţi totuşi pătratul ăsta degeaba. şerpuind în jurul unei gropi pentru scurgerea apei. trebuie să adăugăm că de cîteva ori fusese auzit spunînd : „Mi-ar veni foarte greu să nu mai mănînc cu tacîmuri de argint". în faţa paturilor erau rogojini de pai împletit. pe care le moştenise de la o mătuşă. In trei dintre ele. Trebuie să menţionăm că niciodată cheia nu era scoasă din broască. în fiecare zi. Ici şi colo erau cîţiva pomi fructiferi. care erau spălate în fiecare săptămînă. avea patru alei încrucişate. doamna Magloire cultiva legume . episcopul pusese flori. Grădina. la căpătîiul patului său. în care doamna Maglorie încuia în fiecare seară cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare. mergînd de-a lungul zidului a l b care o mărginea.întîinire al cetăţenilor. Ar fi mai nimerit să punem acolo salată decît flori. 3J I . La această argintărie trebuie să adăugăm două mari sfeşnice de argint masiv. doamna Magloire aprindea cele două lumînări şi punea amîndouă sfeşnicele pe masă. dumneavoastră.

precum am spus. Sfîrşiseră împărtăşind încrederea lui sau.).rînduri scrise pe marginea 1 Naturalist francez din secolul al XVII-lea. avusese pe vremuri broaşte şi zăvoare. dădea drept în faţa catedralei. îi răpea domnului episcop aproape tot atîta timp cît şi cărţile. care a stabilit clasificarea plantelor după strucura florilor. Pătratul acela. cum ar fi fost un grădinar. Episcopul dăduse ordin să se scoată toată fierăria. cel puţin.frumosul e tot atît de folositor ca şi utilul. 2 Studiul plantelor după clasificarea propusă de Linne (vezi nota urm. 32 . la orice oră. n-avea pretenţie că e botanist. Uşa de la sufragerie. Numai doamna Magloire trecea din cînd în cînd prin clipe de spaimă. aşa îneît. care. plivind. care a combătut clasifica rea plantelor propusă de Linne. iubea florile. Stătea bucuros acolo un ceas sau două." Iar după o clipă de tăcere. alcătuit din trei sau patru brazde. dar episcopul din Digne le-a spus: „Dacă vreţi. cunoscut naturalist suedez (1707—1778). habar n-avea de grupe şi de specii. nici partea lui Jussieu 3 în contra lui Linne. nu empiric cum se făcea mai înainte. Nici o uşă a casei nu se încuia cu cheia. La început femeile fuseseră foarte îngrijorate că uşa nu era niciodată încuiată. uşa nu era închisă decît cu clanţa. adăugă : „Poate chiar mai mult". lăsînd să se creadă că o împărtăşesc. unde punea seminţe. făeînd ici şi colo cîte o gaură în pămînt. nu lua nici partea utricolelor împotriva cotiledoaneior. Avea un respect deosebit pentru savanţi. îşi stropea în fiecare seară de vară brazdele cu o stropitoare de tinichea vopsită în verde. ceea ce gîndea el se poate explica sau cel puţin se poate ghici din aceste trei . n-avea decît să apese pe clanţă ca să intre. Nu studia plantele. De altminteri. ca o uşă de închisoare. Cît despre episcop. dar îi respecta şi mai mult pe cei neştiutori şi. fără să se abată vreodată de la aceste norme de respect. ziua şi noaptea. Orice trecător. Nu era atît de duşmănos cu insectele. tainei. 3 Botanist francez din «ecolul al XVIII-lea. nu căuta cîtuşi de puţin să hotărască între Tournefort' şi metoda naturalistă 2 . naveţi decît să puneţi zăvoarele la camerele voastre".

Cravatte. ." Se întîmplă o dată ca un vrednic preot." VII CRAVATTE Aici îşi are locul o întîmplare pe care nu trebuie s-o scăpăm din vedere. şi dacă. în dis1 Dacă dumnezeu nu păzeşte casa. mai întîi îi am pe ai lor. pe care ei îi numesc bolnavi şi-apoi îi am pe-ai mei. Pe urmă schimbă vorba.cele ce ne arată de minune ce fel de om era domnul episcop din Digne. să-l întrebe într-o zi. nu mai ştiu dacă era preotul din CouJoubroux sau cel din Pompierry. zadarnic veghează păzitaril (fn ori* ginal în limba latinii). dacă monseniorul era cu totul încredinţat că nu face oarecum o imprudenţă lăsînd zi şi noapte uşa deschisă. După nimicirea bandei lui Gaspard Bes. care năpădise strîmtorile OUioules. pe care eu îi numesc nenorociţi". Se ascunsese cîtăva vreme cu tîlharii săi. pus pesemne la cale de doamna Magloire. scrisese altădată : „Oare nu sînt şi eu medic ca şi dînşii ? Am şi eu bolnavii mei. Intr-altă parte scrisese de asemeni: „Nu-l întrebaţi cum îl cheamă pe cel ce vă cere adăpost.unei biblii: „Iată deosebirea. resturi ale bandei lui Gaspard B£s. fiind dintre . în sfîrşit. In vanum vigilant qui custodiunt eam '. unul dintre ajutoarele lui. Spunea adesea : „Există o vitejie a preotului. Pe o altă carte. uşa preotului trebuie să stea totdeauna deschisă". Alai cu seamă acela pe care numele său îl pune în încurcătură are nevoie de azil. nu se teme că se va întîmplă vreo nenorocire într-o casă atît de puţin păzită. Numai că — adăuga el — a noastră trebuie să fie liniştită. intitulată Filozofia ştiinţei medicale. fugise în munţi. la cheremul oricui ar vrea să intre. aşa cum există o vitejie a colonelului de cavalerie. Episcopul îl bătu cu blîndeţe şi seriozitate pe umăr şi-i spuse : Nisi Dominus custodierit domum. uşa medicului nu trebuie să fie închisă niciodată.

Fac brîuri de lînă foarte drăguţe. — Monseniore. Era lucru primejdios. iar de-aeolo cobora spre cătune şi sate prin rîpile Ubaye şi Ubayette. Se încumetă chiar să ajungă pînă Ia Embrun.trictuî Nişei. Stătu ascuns în văgăunile de la Joug-de-l'Aigle. La Ghastelar primarul îi ieşi în întîmpinare şi-l sfătui să se întoarcă din drum. sosi şi episcopul. Era un ticălos neruşinat. Cravatte aţinea drumul în munte pînă la Arche şi mai departe. Uneori le (inea piept cu îndârjire. dar fără nici un folos. pătrunse într-o noapte în catedrală şi jefui paraclisul. In toiul spaimei generale. colorate în tot felul şi cîntă cîntece de munte din fluierase cu şase găuri. atîtica de mare. — Plecaţi ? — Plec. Ce-ar spune ei despre un episcop căruia-i e frică ? Ce-ar spune ei dacă nu m-aş duce ? — Dar tîlharii. Din treizeci de capre pe care le păzesc. Am prieteni buni acolo. monseniore ? exclamă primarul. chiar şi cu escortă. Păstori blajini şi cumsecade. Fu zărit mai întîi la Jauziers. unde n-am mai fost de vreo trei ani. escortă. apoi la Tuiles. monseniore ? Dacă vă întîlniţi cu tîlharii ? 34 . spuse bieţi duce fără — Tocmai de aceea episcopul. Ar însemna să se expună în zadar viaţa cîtorvamă voi jandarmi. la Barcelonette. una e a lor. — Sînteţi hotărît să faceţi una ca asta. Scăpa totdeauna. — Singur ? — Singur. Jandarmii porniră pe urmele lui. Tîlhăriile lui înfricoşaseră ţinutul. în munte — spuse episcopul — un sătuc micuţ. îşi făcea vizita sa obişnuită. să nu faceţi aşa ceva ! — E acolo. pe urma trecu în Piemont şi apăru din nou pe neaşteptate în Franţa. E nevoie să li se vorbească din cînd în cînd despre dum nezeu. — Sînt atît de hotărît încît mă lipsesc cu desăvîrşire de jandarmi şi plec peste un ceas.

au să vă jefuiască. sînt o bandă . nici doamnei Magloire. Se trimise vorbă la bisericile din împrejurimi. — Pe-un biet preot bătrîn. Nu îngădui nici surorii sale. — Pentru numele lui dumnezeu. Cine cunoaşte căile domnului ? — Monseniore. O scoatem noi la capăt. sfaturi şi învăţăminte. Trecu muntele călare pe un catîr. S-ar putea să dau peste ei. Ai dreptate. — N-au ce să-mi ia. care primi să-i slujească de călăuză. nu vă duceţi ! Vă puneţi viaţa în primejdie. — Domnule primar — spuse episcopul — asta-i tot ? Eu nu sînt aici ca să-mi păzesc viaţa. Să vestim totuşi la predică tedeumul nostru. dînd sfînta împărtăşanie. îndărătnicia lui făcu vîlvă prin partea locului şi-i înspăimîntă pe toţi. păstorii. care trece mormăindu-şi rugăciunile ? Hm ! De ce-ar face-o ? — O ! Doamne ! Dacă vă aţin calea ? — Am să le cer pomană pentru săracii mei. ci ca să veghez asupra sufletelor altora.— Ştii — spuse episcopul — mă gîndesc şi la asta. monseniore. monseniore. Trebuiră să-l lase-n voia lui. se hotărî să oficieze cu toată solemnitatea un tedeum. gătite cu galoane de lînă. Stătu de vorbă cu preotul. Toate podoabele acestor umile parohii la un loc n-ar fi ajuns 35 . Dar ce era de făcut ? N-avea nici un fel de podoabă episcopală. — Nu-i nimic. fără să întîlnească pe nimeni şi ajunse teafăr la bunii săi prieteni. să-l însoţească. Nu i se puteau pune la dispoziţie decît un biet paraclis de ţară şi nişte patrafire vechi de damasc ros. Cînd fu aproape de plecare. Plecă întovărăşit numai de un copil. Rămase acolo cincisprezece zile. — Au să vă omoare. predicînd.' O haită de lupi ! — Domnule primar — spuse episcopul — poate că domnul rn-a ales tocmai ca păstor al acestei turme. Au desigur şi ei nevoie să li se vorbească despre bunul dumnezeu. — Dar. părinte! spuse episcopul.

am avut dreptate ? Bietul preot s-a dus la bieţii săi munteni cu mîinile goale şi se întoarce cu ele pline. Să nu ne gîndim decît la ceea ce ne ameninţă sufletul. niciodată preotul nu trebuie să ia vreo măsură de prevedere împotriva semenului său. o mitră împodobită cu diamante. curioasă. Pe cînd se aflau în această încurcătură. toate veşmintele pontificale furate cu o lună mai-nainte din odoarele de la Notre-Dame din Embrun. spuse: Surioară. lumea. Plecasem numai cu credinţa mea în dumnezeu şi aduc odoarele unei catedrale. dumnezeu îi trimite o mantie de arhiereu. întorcîndu-se spre sora lui. pe tot parcursul drumului. primej diile mărunte. — Monseniore — murmură preotul dînd din cap cu un ziîmbet — dumnezeu sau diavolul ! Episcopul se uită ţintă la preot şi repetă autoritar : — Dumnezeu ! Cînd se întoarse la Chastelar. Primejdiile mari sînt înlăuntrul nostru. o cîrjă minunată. de către doi călăreţi necunoscuţi. In ladă se afla şi un bilet pe care erau scrise aceste cuvinte : „De la Qravatte. pentru domnul episcop. Tot ce face aproapele său e cu voia lui dumnezeu. conţinea o mantie din postav aurit. Să ne temem de noi înşine. Seara. N-are nici o importanţă ceea ce ne ameninţă capul sau avutul. mai spuse : Să nu ne temem niciodată de hoţi şi de uci gaşi. Apoi. Se adresă surorii sale : — Ei. — Cînd vă spuneam c-o s-o scoatem noi la capăt ! spuse episcopul.să înveşmînte cum se cuvine nici pe un diacon de catedrală. venea să-l privească. o ladă mare fu adusă şi aşezată în presbiteriu. Să ne mărginim a ne ruga lui dumnezeu atunci cînd ne 36 . viciile — iată ucigaşii. Acestea sînt numai primejdiile din afară. La presbiteriul din Chastelar găsi pe domnişoara Baptistine şi pe doamna Magloire care-l aşteptau. Prejudecăţile — iată hoţii. pentru monseniorul Bienvenu". care se făcură numaidecît nevăzuţi. o cruce arhiepiscopală. Apoi adăugă zîmbind: Celui care se mulţumeşte cu un stihar. Deschiseră lada . înainte de culcare.

ne-ar fi fo ar t e gr eu s ă dă m vr eo l ăm u ri re . De altminteri. nu prea rău. de bu nă seamă. ele au şi fost furate. Restul i se părea fără nici o importanţă. întîmplările deosebite erau destul de rare în viaja sa. jurămînt. ba chiar de loc. De obicei însă. Să ne rugăm. Numai că prin hîrtiile episcopului s-a găsit o notă destul de nelămurită. îndrumîndu-l către săraci. ştiind să ia din viaţă părţile bune. lucruri foarte frumoase. Le povestim pe acelea pe care le cunoaştem. Er au . Cît despre „odoarele" catedralei din Embrun. La el orice lună a anului semăna cu oricare ceas din zi. nu pentru noi. ginerilor. făcînd fiilor. rudelor şi chiar prietenilor toate serviciile mărunte de care era în stare. ci pentru ca fra tele nostru să nu cadă în păcat din cauza noastră. Era un fost procuror. drep tate. îşi petrecea viaţa făcînd totdeauna aceleaşi lucruri la aceleaşi ore.închipuim că o primejdie e gata să se abată asupra noastră. care se referă poate la întîmplarea asta şi care e concepută astfel : „Rămîne de văzut dacă lucrurile trebuie să fie înapoiate la catedrală sau la spital". datorie. nu facem nici o afirmaţie în această privinţă. nu mai rămînea decît să dea alt rost furtului. VIII FILOZOFIE LA UN PAHAR CU VIN Senatorul despre care s-a vorbit mai sus era un om priceput. De altfel. foarte ispititoare şi foarte bune de furat în folosul săracilor. Faptul fusese pe jumătate consumat . Era spiritual şi cultivat tocmai atît cît trebuia ca să se creadă un discipol al lui 37 . care făcuse carieră cu acea destoinicie ce nu ţine seama de toate acele împrejurări ce sînt tot atîtea piedici şi pe care le numim conştiinţă. să se folosească de prilejuri şi de chilipiruri. fără să se abată vreodată de pe drumul avansării lui şi al intereselor sale. De altfel. mersese drept la ţintă. răsfăţat de succese.

Sîntem doi auguri. s Filozof materialist francez din secolul al XVIII-lea. Am în biblioteca mea pe toţi filozofii. un vor bitor umflat şi un revoluţionar. — După părerea mea — spuse senatorul —■ marchi zul d'Argens 8. 2 Autor dramatic şi romancier francez de pe vremea revoluţiei burgheze şi a primului imperiu. Cu prilejul nu ştiu cărei ceremonii semioficiale. cu autoritate binevoitoare. care crede totuşi în dum nezeu şi e mai bigot decît Voltaire. domnule senator. dar păstrîndu-şi ţinuta demnă.e.). aşa filozofăm. ale cărui scrieri sînt pline de vervă populară. Senatorul urmă. nefiind poate decît un produs al lui PigaultLebrun 2 . domnule episcop. Rîdea cu mare poftă de lucrurile mari şi eterne şi de „năzbîtiiie bietului episcop". Dormiţi într-un pat de purpură. contele X (senatorul de care vorbim) şi domnul Myrie! trebuiră să ia masa la prefect. Am şi eu filozo fia mea. domnule conte. răspunse episcopul.Epicur'.). să stăm puţin de vorbă. îl întrerupse episcopul.n. e un ideolog. 38 . — Chiar şi niţel pişicheri ! spuse episcopul. Senatorul continuă : — Nu-l pot suferi pe Diderot. Ţin să vă fac o mărturisire.e. Rîdea uneori.n. oarecum bine dispus. încurajat: — Să fim oameni de treabă. chiar în faţa domnului Myrie]. în tomuri poleite. E foarte greu pentru un senator şi pentru un episcop să se uite unul la altul fără a-şi face cu ochiul. 5 Filozof materialist englez (1588—1679). Voitaire şi-a bătut 1 Filozof materialist din Grecia antică (341—270 f. spuse: — Nu zău. « Filozof materialist francez. secretar a! lui Diderot şi colaborator la Enciclopedie. Hobbess şi domnul Naigeon 6 nu sînt nişte caraghioşi. La sfîrşitul mesei. Pyrrhon 4. — Ca şi dumneavoastră. — Şi cu drept cuvînt. Gum ne aşternem. care-l ascuita. 4 Filozof sceptic din Grecia antică (secolul al rV-lea î.

Povaţă de avar dată calicilor. trebuie să iau seama Ia tot ceea ce fac. Omul e tiparul. căci tipării lui Needham dovedesc că dumnezeu nu există. La naiba I să mergem în adîncul lor. cu ce e îngăduit şi cu ce nu-i îngăduit. 2 Să se facă lumină ! (In original în limba latină. N-aş putea spune că mă prăpădesc după mîntuitorui] vostru. mă rog ? Sacrificiu ? Cu ce scop ? N-am văzut nici un lup jertfindu-se pentru fericirea altui lup. aiurea.) Aluzie la legenda biblică a creaţiei divine. După o teorie neşiiintifică a lui. cu ce e drept şi cu ce e nedrept. undeva. Să nu ne depărtăm de natură. A 1 mi se vorbeşte de sacrificiu şi de renunţare. dacă eşti dus de na s d e al ţ i i ? S ă t ră i m b i n e! Vi aţ a e t ot ul I C ă omul ar avea altă viaţă. care propovăduieşte la tot pasul renunţarea şi sacrificiul. jos. Renunţare ? De ce. Inchipuiţi-vă picătura mai mare şi lingura de asemeni şi aveţi lumea. Să spunem adevărul. Trebuie să ştim să pătrundem adevărul. sînt silit să-mi bat capul pe tema binelui şi a răului. sus. Ce folos că eşti sus. Jos cu acest mare Tot care mă sîcîie 1 Trăiască Nimicul care mă lasă-n pace! Intre dumneavoastră şi mine — ca să spun tot ce am pe inimă şi ca să mă spovedesc pastorului meu aşa cum se cuvine — vă mărturisesc că bunul simţ este de partea mea. n-o cred nici în ruptul capului. există numai huzur. cei iniţiaţi şi care cunoaştem şi dedesubtul lucrurilor. nici rău. nu există nici bine. De ce ? Pentru că va trebui să răspund de faptele mele. Să ie cercetăm în toate amănuntele. materia anorganică în anumite conditiuni (prin fermentaţie) poate genera organisme vii — nişte corpi în formă de ţipari. Ce vis frumos! După moartea mea. prinde-mă dacă poţi! Ia un pumn de cenuşă cu o mină nevăzută. Cînd ? După moarte. Să privim lucrurile în faţă. se cuvine să avem o filozofie superioară. O picătură de oţet într-o lingură de aluat (ine Ioc de ţiat lux 2 . Nu-i bună decît să producă oameni slabi care sună a gol. Atunci ce rost mai are tatăl din cer ? Domnule episcop. Ne aflăm pe culme. ipoteza Iehova mă oboseşte. I . să scor1 Fizician englez din secolul al XVIII-lea. ■ ') .joc de Needham' şi n-a avut dreptate. noi.

nu-mi amintesc. fie că ai fost Vincent 2 3 Scriitor latin din secolele II—III. Moartea e moartă. Existam înainte de a mă naşte ? Nu. ha 1 Ce lucruri sarbede toate para-disurile astea ! Dumnezeu e un mare moft. nu-i oare Tertulian ' cel care spune că fericiţii întru domnul vor pluti de la un astru la altul ? Bun ! Vor fi lăcustele stelelor. vezi bine. Şi pe urmă. Domnule episcop. tipul monarhului desfrînat. Spuneţi. Eu sînt un om dintr-o bucată. Finis. nemurirea omului e o vorbă goală. apologet a! creştinismului. Născociri de doici. ha. O ! încântătoare făgăduinţă ! Vă încredefi în ea. senator. Sfîrşitul. E mai bine să fii dinte decît iarbă. Trebuie să mănînci ori să fii mîncat. Ce noroc pe Adarn f Eşti om şi vei fi înger. totul cade în groapa cea mare. Rege al Asiriei (secolul al IX-lea î. potrivit ei. groparul e gata. Eu mănînc. Şi pe urmă îl vor vedea pe dumnezeu. Ce sînt eu ? Un pumn de ţărînă închegat într-un trup. dar o pot şopti între prieteni. Dar voi fi avut parte de bucurii. La un pahar de vin (în original în limba latină). Dincolo de mormînt nu mai e decît neantul şi iar neantul. cum o da dumnezeu. Ce rost am pe pămînt ? Am de ales. Am să mai exist după moarte ? Nu. Lichidare totală.). Mă numesc domnul conte Neant. Atunci te simţi tare şi eşti fericit. Unde mă va duce suferinţa ? In neant. Atunci încercăm bucurii dintre cele mai rare. îmi vine să rîd la gîndul că s-ar putea găsi cineva să mă contrazică. N-am să spun asta în Monitor. vei avea aripi albastre.e. Asta-i înţelepciunea mea. pe noi ăştia ne aşteaptă Panteonul. Iehova pentru cei în toată firea. Am ales. vă rog. ziua noastră de mîine e noaptea. 40 . Inter pocula2. Unde mă va duce desfătarea ? In neant. Să dai pămîntul în schimbul paradisului înseamnă să dai vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. Nu-s aşa de prost. Să sufăr ori să petrec. Dar voi fi suferit. Acesta e locui de unde nu mai e nimic. Să te laşi amăgit de infinit. Ha. Fie că ai fost Sardanapal 3 . Eu sînt neant.n. Nu. Gogoriţe pentru copii.ttJonim pămîntul şi să-I descoperim. ascultă-mă pe mine.

cu suflet. sinecuri. demnităţi. fără nici o grijă : slujbe. ucis pentru credinţa Iui. cum vedeţi. mai presus de toate ! Folosiţi-vă de eul vostru atîta vreme cît vă aparţine! Nu. Fără-ndoială că le trebuie ceva şi celor de jos. aleasă. apărător al republicii împotriva lui Iuliu Cezar. nici bătut cu pietre ca Ştefan 3 . lîngă Cartagina. Le întind pe pîinea lor uscată. a fost arsă pe rug la Rouen. Ei le înghit toate astea. 2 Om politic din Roma antică. la-ndemîna numai a celor bogaţi. Nu-l are orişicine! O! cînd îl ai. delicioasele capitulări de conştiinţă. zău. Deci. . Episcopul bătu din palme. domnule senator. o filozofie proprie. puterea dobîndită pe drept sau pe nedrept. eu am filozofia mea şi filozofii mei. cu nemurire. trăi-ţivă viaţa. 4 Eroină a poporului francez (1412—1431). trădările rentabile. unde s-a sinucis. Cine n-are nimic îl are pe dumnezeu. Dumneavoastră. s-a refugiat Ia Utica. nu mai poţi fi păcălit. numai pentru dumneavoastră. cu himere. rafinată. Ce bine-i aşa! N-o spun asta pentru dumneavoastră.de Paul' e aceeaşi nimicnicie. desculţilor. care a organizat şi însufleţit lupta maselor populare împotriva cotropitorilor englezi în ultima parte a războiului de o sută de ani . Nu mă las îmbrobodit cu nerozii. dînd gust şi mai bun • Călugăr din secolul al XVII-Iea. domnule episcop. Sînt îndopafi cu legende. După Infrtngerea de la Thapsus. Cei care au izbutit să-şi însuşească acest materialism admirabil au satisfăcea de a se simţi fără nici o răspundere şi de aşi închipui că pot înghiţi totul. Bunul dumnezeu e bun pentru popor. cu paradis. Minunat lucru şi cu ade vărat uimitor materialismul acesta. nici ars de viu ca Jeanne d'Arc 4 . gătită cu toate sosurile. căzută în mîinile duşmanilor. cum a făcut Caton 2 .' exclamă el. nu te mai laşi exilat prosteşte. cu stele. E şi asta ceva. marii seniori. precum spuneţi. aveţi. săracilor. dar îl păstrez pentru mine pe domnul Naigeon. renumit prin simplitatea moravurilor sale. N-am nimic împotrivă. Totuşi nu pot să nu vă felicit. modeştilor. 3 După legendă. compromisurile bănoase. cel dinţii discipol al lui Isus. — Bine zis. Iată adevăruJ. şi că vor intra în pămînt cu digestia făcută.

Una îl înfăţişează pe Tele-42 . gfndurile şi chiar instinctele lor de femei lesne sperioase. 16 decembrie 18. Doamna Magloire a descoperit sub vreo zece rînduri de tapete nişte zugrăveli. ar face cinste chiar unui castel ca al dumneavoastră. tavanul aurit după moda veche şi cu grinzi ca la dumneavoastră. nu trece o zi fără să vorbim de dumneavoastră.. IX UN FRATE DESCRIS DE SORA SA Pentru a da o idee asupra vieţii din casa domnului episcop din Digne şi asupra felului în care cele două suflete cuvioase îşi legau faptele. aşa cum tocana e curcanul cu ciuperci al săracului. doamna Magloire a făcut unele descoperiri. dar avem şi un motiv în plus. unde nu există nici o mobilă. pot fi păstrate. spălînd şi ştergînd tavanul şi pereţii. Era acoperit cu o pînză. are o înălţime de cincisprezece picioare şi o lăţime de optsprezece. de pe vremea cind aici fusese spital. Filozofia asta e smulsă din adîncuri şi dezgropată de cercetători încercaţi. acum. Salonul meu. ornamente de lemn de pe vremea bunicii. care. £ în obiceiul nostru.tuturor desfătărilor vieţii. Dar dumneavoastră sînteţi stăpîni mărinimos! şi nu socotiţi că e rău ca filozofia poporului să fie credinţa în dumnezeu. Jnchipuiţi-vă că. şi de care ne folosim ca să întindem rufele la uscat. tapetate cu hîrtie veche. spoită cu var. fără ca ei să fie măcar nevoit să deschidă gura spre a le exprima. fără să fie prea bune. Dedesubt era ceva. In sfîrşit. Dar să vedeţi camera mea. Dragă doamnă.. Scrisoarea a fost găsită de noi. de obiceiurile şi de grindurile episcopului. prietena ei din copilărie. Doamna Magloire a dat jos tot tapetul. cele două odăi ale noastre. n-avem decît să transcriem aici o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna vicontesă de Boischevron. Digne.

Spunea: „Iată cum m-au 1 Episod din romanul mitologic Aventurile lui Telemac. A lipsit cincisprezece zile. într-un colţ al podului. I . Doamna Magloire a curăţit totul. Sînt foarte fericită. In grădinile. 5 . Asta-i vitejia lui. de asemeni. Cin sfîrşit. îl credeam mort şi el era teafăr. Se expune tuturor primejdiilor şi nu vrea nici măcar să arătăm că ne dăm seama de ele. Şi iarăşi el. A găsit. de întîlniri primejdioase.. De bine. o să Instruiască totul din nou şi camera mea va fi un adevărat muzeu. Nu se teme de nimic. Cînd vorbeşte despre asta. Iese pe ploaie. Anul trecut s-a dus singur prin nişte locuri bîntuite de hoţi. zeifa înţelepciunii în mitologia antică. dar banii ăştia mai bine-i dăm săracilor. noi avem căldură şi lumină. Fratele meu e atît de bun ! Dă tot ce are săracilor şi bolnavilor. de drumurile deocheate. spune că aşa trebuie să fie <un episcop. pleacă ta drum in toiul iernii.Mizerabilii. Nu ne ângăduie să fim îngrijorate pentru el. N-a vrut să ne ia cu dînsul. de rău. Nu se teme de "întuneric. Ce să vă mai spun ? Bărbaţi romani şi femei romane (aici e un cuvînt neciteţ) şi aşa mai departe. nici doamnei Magloire. Intră oricine pofteşte. două console de lemn de modă veche. Astea-s marile noastre mulţumiri. Ni s-au cerut doisprezece franci pentru a le polei din nou.mac făcut cavaler de Minerva '. fiul lui Ulisc de Fenelon (1699). voi. Fratele meu lîşi are obiceiurile lui. Trebuie să ştii să-l înţelegi. iar la vară o să dreagă unele stricăciuni mărunte. Sîntem foarte strîmtoraţi. în care se arată că Minerva. l-a însoţit pe Telemac în peregrinările sale sub chipul bătrînului Mentor. de-a dreptul la fratele meu. umblă prin apă. cînd s-a întors. spune el. Iarna aici e foarte aspră şi trebuie să facem ceva pentru cei nevoiaşi.. Inchipuiţi-vă că uşa casei nu se încuie niciodată. de altfel sînt tare urîte şi mi-ar plăcea mai degrabă o masă rotundă de mahon. nici mie. nu i se întîmptase nimic. nu mai ştiu cum le spune. acolo unde matroanele romane se duceau numai într-o singură noapte. nici măcar noaptea.

Acuma însă s-a obişnuit. asta ar însemna şi sfîrşitul meu. dar bunul dumnezeu este acela care sălăşluieşte aici. mă rog pentru el şi adorm. Fratele meu nu mai are nevoie să-mi spună nici un cuvînt. şi ce de amintiri are. Ne rugăm amîndouă. nu m-am putut opri să tiu-l dojenesc puţin. La început îmi ziceam : nu există primejdie care să-l oprească. 44 . E vorba. L-am întrebat pe fratele meu în privinţa lămuririlor pe care mi le cereţi despre familia de Faux. s-a măritat cu Adrien-Charles de Gramont. Diavolul poate să treacă pe aici. Sînt liniştită pentru că ştiu că dacă i s-ar întîmpla vreo nenorocire. Marie-Louise. Ii fac semn doamnei Magloire să nu cumva să-i iasă din voie. avînd însă grijă să-i vorbesc numai cînd trăsura făcea zgomot. dintre care unul era senior de Rochefort. Ultimul a fost GuyEtienne-Alexandre. colonel şi nu ştiu mai ce în cavaleria uşoară din Bretania. deoarece îi ieşisem în întltnpinare la vreo două leghe împreună cu alţi prieteni. de-o foarte veche familie normandă din regiunea Caen.jefuit". Ştiţi cum le ştie el pe toate.. Dacă diavolul ar intra în casă. Aşa se cuvine să ne purtăm cu oamenii superiori. de ce ne-ar fi teamă în casa asta ? Există totdeauna cineva lîngă noi care e mai tare. Şi a deschis o ladă plină cu toate odoarele catedralei din Embrun. îşi pune viaţa în primejdie ori de cîte ori vrea. De data asta. Asta mi-e de ajuns. nu ne-am sinchisi. care erau gentilomi. M-aş înfăţişa înaintea domnului o dată cu fratele şi cu episcopul meu. că a rămas un regalist devotat ca întotdeauna. în adevăr. e grozav. Doamnei Magloire i-a fost mult mai greu decît mie să se deprindă cu ceea ce numea ea imprudenţele lui. II înţeleg fără să vorbească şi ne lăsăm în grija domnului. intru în odaia mea. Acum cinci sute de ani au existat un Raoul de Faux. pair al Franţei. ne e frică amîndurora şi adormim împreună. pe care hoţii i le dăruiseră. Eu o iau cu mine pe doamna Magloire. Acuma. ca nu cumva să mai audă şi altcineva. Fiica lui. m-am deprins. în sfîrşit. La urma urmei. la întoarcere. un Jean de Faux şi un Thomas de Faux.

să ne pomenească în rugăciunile sale. dacă pentru a-i fi pe plac trebuiau să dispară. CU priveşte pe scumpa dumneavoastră Sylvanie. Se scrie Fata. îl slujeau cu cea mai mare supunere şi. uimitoare." Precum se vede din această scrisoare. nici măcar 5 U „ un semn> într "° ac t'1Jne începută. Nu-l stinghereau niciodată. episcopul de Digne săvîrşea uneori fapte mari.. vă ascultă sfaturile şi se gîndeşte cu drag la mine.colonel în regimentul de gardă şi locotenent general al armatei. Femeile tremurau. In anumite clipe. dispăreau. atît de desăvîrşită era simplicitatea sa. Nu mai am hîrtie şi sînt nevoită să închei. doamna Magloire încerca o mustrare . cînd poate nici el însuşi nuşi dădea seama. Nepoţelul dumneavoastră e încîntător. fără să fie nevoie să le-o spună. Dragă doamnă. împreună cu cei tineri. Mă simt fericită. domnul cardinal. E sănătoasă. mititelul! Frăţiorul lui Urăşte o mătură veche prin casă ca pe-o trăsură şi strigă: „Hii!. îndrăzneţe. Atunci nu mai erau decît două umbre în casă. cu darul deosebit al femeii care-l înţelege pe bărbat ' mai bine decît se poate înţelege el însuşi.. Cumnata dumneavoastră se află tot aici. dar îl lăsau în pace. Cu bine. înainte. P. fără să pară că-şi dă seama.S. Baptistine. Mi-am amintit de ea prin dumneavoastră. E tot ce doresc. a făcut foarte bine că nu şi-a răpit din timpul atit de scurt pe care şi-l petrece Ungă dumneavoastră pentru a-mi scrie. simţeau în chip nelămurit că se purta ca un adevărat episcop. rugaţi pe preacuvioasa dumneavoastră rudă. Cu înfăţişarea sa blîndă şi nevinovată. N-o duc prea râu cu sănătatea şi totuşi slăbesc mereu. Fauq şi Faocq. care nu se desmin{ea niciodată. cele două femei ştiau să se supună felului de viaţă al episcopului. Uneori. niciodată însă în timpul sau după săvîrşirea faptei. Toate cele bune. Ştiţi că împlineşte în curind cinci ani ? Ieri a văzut un cal cu genunchere şi a întrebat: „Ce are la genunchi ?" E atît de drăguţ. I .

Se numea G. mai era şi ateu. Intre oamenii simpli din Digne se vorbea despre convenţionalul G. dar măcar exilul pe viaţă ! O pildă. în sfîrşit ! etc. De altfel. Cum se face că. ' Membru al Conversiuni) Mationale din timpul revoluţiei franceze. înţelegeau. omul ăsta n-a fost dat pe mîna justiţiei ? Nu i s-ar fi tăiat capul. s-o spunem fără înconjur. trăia un om în singurătate. Era oare un vultur acest G. cum s-a văzut mai sus. Baptistine spunea. dar aproape. etc. cu o admirabilă delicateţe de instinct. Doamna Magloire nu spunea asta. Omul acesta.îşi dădeau seama. cel puţin firea lui şi nu-l mai sîcîiau cu grija lor. el săvîrşi — de-ar fi să dăm crezare spuselor oraşului — o faptă mult mai primejdioasă decît plimbarea prin munţii împînziţi de bandiţi. ? Da. De aceea. Fusese groaznic. fie . EPISCOPUL IN FAŢA UNEI LUMINI NECUNOSCUTE La puţină vreme după data scrisorii citate în paginile de mai înainte. era un fost convenţional '. nu fusese trecut pe lista cefor exilaţi şi a putut să rămînă în Franţa. ca toţi cei de teapa lui. dacă ţinem seama de cumplita lui singurătate. că sfîrşitul fratelui ei va fi şi sfîrşitul ei. după întoarcerea principilor legitimi. dacă nu gîndul. chiar cînd îl socoteau în primejdie. Flecăreli de gîşte pe socoteala unui vultur. la ţară. Nu votase pentru moartea regelui. Era ca şi regicid. 46 . De altminteri. trebuie să fim miloşi. dacă vreţi. dar o ştia. Lîngă Digne. că anumite stăruinţe pot stînjeni. cu un fel de groază : „Un convenţional ! Vă daţi seama ce-i asta ?" Era pe vremea cînd lumea se tutuia şi-şi zicea : „Cetăţene!" Omul acesta era un fel de monstru. II încredinţau lui dumnezeu. De vreme ce nu votase pentru moartea regelui.

după o clipă de chibzuială. atingînd aproape zarea. o oaie rîioasă îl poate oare speria pe păstor ? Nu. se răspîndi zvonul în oraş că un fel de ciobănaş. firesc la prima vedere. venise să caute un doctor. cu oarecare emoţie. din pricina anteriului prea uzat. el împărtăşea părerea generală şi convenţionalul îi inspira. Oăci. nici chiar trecători. cu viţă de vie pe faţadă. Dar trebuie să mărtu risim că gîndul acesta. apoi se întorcea. poteca ce ducea într-acolo fusese năpădită de iarbă. Soarele apunea. episcopul se gîndea şi din cînd în cînd privea în zare spre locul în care un pîlc de arbori arăta unde e vîlceaua bătrînului convenţional şi-şi spunea : „Acolo se află un suflet stingher". înainta cîţiva paşi cu destulă îndrăzneală şi deodată. Se vorbea despre locul acela ca despre casa călăului. în nu ştiu ce adîncitură pierdută într-o vîlcea sălbatică. că se află lîngă vizuină. cînd episcopul ajunse la locul blestemat. îşi dădu seama. dar şi din cauza vîntului care începea să sufle pe înserate şi'porni. Sări un şanţ. sări un pîrleaz. micuţă şi curată. Iar în sinea iui adăuga : „Trebuie să mă duc să-l văd". o vizuină. 47 . Totuşi. ciudat şi imposibil. fără să-şi dea prea bine seama. în bîiiogul său.Locuia Ia trei sferturi de ceas de oraş. că începuse să paralizeze şi că nu mai apucă ziua de mîine. Totuşi. o văgăună. sărăcăcioasă. care-l slujea pe convenţionalul G. în fundul paraginii. Se spunea că avea acolo un fel de ogor. sentimentul acela care este un fel de hotar al urii şi pe care-l exprimă atît de bine cuvîntul „dezgust". Era un fel de cocioabă foarte joasă. intră într-o grădiniţă părăginită. Dar şi ce oaie ! Bunul episcop era nedumerit. cum am mai spus. i se părea. aproape respingător. trecu prin-trun gard de mărăcini. Episcopul îşi luă toiagul. departe de orice drum. Intr-o zi. în sfîrşit. că bătrînul nelegiuit trăgea să moară. departe de orice aşezare omenească. zări văgăuna. după nişte mără-cinişuri înalte. Uneori o pornea într-acolo. de fapt. Nici vecini. De cînd se adăpostea în vîlceaua aceea. îşi puse mantia. „Slavă domnului !" spuneau unii.

Dum neavoastră vă spune poporul monseniorul Bienvenu ? — Mie. Şi zîmbetul lui se întoarse dinspre soare la copil. — Bienvenu Myriel ? Am mai auzit numele ăsta. astăzi frigul mi-a ajuns la genunchi . nu mă oboseşte de loc. Episcopul se mărgini să spună : — Mă bucur să văd că m-au amăgit. Bătrînul spuse din nou. bătrînul întoarse capul şi pe faţa lui se întipări toată uimirea pe care o mai poţi încerca după ce-ai trăit o viaţă întreagă. E bine ca în asemenea clipe să nu fii singur. schiţînd un zîmbet: — In cazul acesta. — Poftiţi. îmi sînteţi episcop ? — întrucîtva. Tocmai îi întindea bătrînului o strachină cu lapte. La zgomotul pasului său. dar episcopul nu i-o dădu. Pe urmă. Cine sînteţi dumneavoastră. Nu păreţi de loc bolnav. bătrînul glăsui: — Mulţumesc — zise — nu mai am nevoie de nimic. Lîngă bătrîn stătea în picioare un băieţaş — ciobănaşul. Pe cînd episcopul se uita la el. Tăcu o clipă. Ieri mi-erau reci numai picioarele. apoi spuse : Voi muri peste trei ceasuri. domnule ? Episcopul răspunse : — Mă numesc Bienvenu Myriel. nu-i aşa ? Am cerut să fiu adus aici afară. acuma-l simt cum urcă pînă la brîu. ştiu cînd se apropie ceasul din urmă. domnule.In faţa uşii. adăugă : Sînt niţel doctor. într-un scaun vechi cu roţi — care e jilţul ţăranului — şedea un om cu părul alb. . Ce frumos e soarele. Aţi făcut bine venind să vedeţi un om care trage să moară. Convenţionalul îi întinse episcopului mîna. — De cînd sînt aici — zise el — pentru întîia dată vine cineva la mine. care zîmbea la soare. ca să arunc o ultimă privire asupra lucrurilor. Episcopul înainta. voi sfîrşi. Puteţi să-mi vorbiţi. cînd va ajunge la inimă. — Domnule — răspunse bătrînul — sînt pe cale să mă vindec.

i se părea oarecum un om pus în afara legii. convenţionalul acesta. Un convenţional. după el. destul de obişnuită la medici şi la preoţi. eu am să mor. Eşti obosit. din care se putea desprinde toată umilinţa celui ce se află în pragul morţii. aş fi vrut s-o duc pînă-n zori. deşi de obicei se ferea să se lase mînat de curiozitate. era vecină cu jignirea. episcopul. Avea o poftă de familiaritate ursuză. era oarecum jignit că nu i se spune „monsenior" şi era cît pe ce să spună şi el „cetăţene". ce importanţă are ? Să sfîrşeşti nu-i mare lucru. Ştiu însă că nu mai am decît trei ceasuri. dar cu care el nu era deprins. Nu-i nimic. în viaţa lui. Episcopul nu era atît de mişcat cum s-ar fi putut crede. nefiind izvorîtă din simpatie. La rîndul său. Liniştit. dacă s-ar fi aflat în faţa oricărui alt om. episcopul se simţi pornit să fie aspru. G. Voi muri sub cerul înstelat. poate. Convenţionalul îl privea totuşi cu o cordialitate sfioasă. ca şi cum ar fi vorbit singur : — Pe cînd el o să doarmă. La urma urmei. însă. pe 4!) . era unul dintre acei octogenari puternici care stîrnesc uimirea fiziologului.Gu toţii avem manii. Revoluţia a avut mulţi oameni dintr-ăştia. scos chiar şi din legea milei. omul acesta. cu capul sus. I se părea că nu simte prezenţa lui dumnezeu în felul acesta de a muri. Bătrînul se întoarse spre ciobănaş : Tu. reprezentantul poporului. i-ar fi fost poate luată în nume de rău de conştiinţa sa. fusese pe vremuri atotputernic. La drept vorbind — pentru că micile contradicţii ale sufletelor mari se cer deopotrivă scoase la iveală — el. O să se înnopteze. Băiatul intră în colibă. pentru întîia dată. Nu-i nevoie neapărat să fie ziuă. Bătrînul îl urmări cu privirea şi adăuga. La urma urmei. Somnul lui poate fi bun vecin cu somnul meu. nu se putea împiedica de a-l privi pe convenţional cu o atenţie care. cu glas răsunător. care. care cu alt prilej rîdea cu atîta poftă cînd i se spunea „înălţimea-sa". du-te de te culcă ! Ai stat de veghe astă noapte.

— E acelaşi lucru. Pe acolo îl încleştau umbrele. Conştiinţa e cantitatea de ştiinţă înnăscută pe care o avem în noi. Tiranul ăsta a năs cocit regalitatea. Era o ago nie de bună voie. Zîmbetul îi pierise cu totul de pe faţă : — Nu vă grăbiţi să mă felicitaţi. sfîrşitul sclaviei pentru bărbat. — Ce vreţi să spuneţi ? zise episcopul. am spus nu. Convenţionalul păru că nu bagă de seamă subînţelesul amar al cuvîntului „totuşi". Omul nu trebuie să fie guvernat decît de ştiinţă. în vorba lui răspicată. pe cînd ştiinţa e autoritatea cucerită prin adevăr. foarte nou pentru el. Ii vorbi fără înconjur. care e stăpînirea dobîndită prin fals. Răspunse. Azrael. Numai picioarele îi erau ţepene. s-ar fi întors din drum. Monseniorul Bienvenu asculta. G. . domnule. felul acesta de a vorbi. Deşi atît de aproape de moarte. Nu mă cred îndreptăţit să ucid un om. — Şi de conştiinţă.măsura epocii. jumătate marmură. părea că moare pentru că voia să moară. G. în mişcarea vînjoasă a umerilor. N-aţi votat totuşi pentru moartea regelui. Adică sflrşitul prostituţiei pentru femeie. — Vreau să spun că există un tiran al omului: igno ranţa. Era un glas neînduplecat. Convenţionalul urmă : — Cît despre Ludovic al XVI-lea. dar mă simt dator să stîrpesc răul. îngerul mahomedan al morţii. semăna în această grea clipă cu regele acela din povestea orientală. Ghiceai în acest bătrîn pe omul de ispravă. Picioarele îi erau moarte şi reci. Am votat pieirea acestui tiran. îşi păstrase înfăţişarea unui om sănătos. faţă-n faţă cu un glas aspru. crezînd c-a greşit uşa. Am votat pieirea tiranului. Avea în căutătura lui limpede. Episcopul se aşeză. iar capul trăia cu toată puterea vieţii şi părea învăluit în lumină. ceva care alunga moartea. adăugă episcopul. oarecum nedumerit. jumătate carne. Lîngă el era o piatră. — Vă felicit. Am votat sfîrşitul tiranului. spuse el pe un ton de dojana.

Noi am doborît lumea cea veche. A scos la iveală toate problemele sociale. atît cît poate striga un muribund. Faceţi proce sul trăsnetului. dar nu l-am putut desfiinţa cu totul în gîndurile oamenilor. dar vîntul tot mai suflă. Un nor s-a îngrămădit vreme de o mie cinci sute de ani. — Fericire îndoielnică. spuse episcopul. pentru lumină. iar mînia dreptului e un element de progres. Vai. strigă : — Aha . care nu-i altceva decît o justi51 . că fusese atins. Revoluţia fran ceză e încoronarea omenirii. a luminat. trebuie să schimbăm moravurile. Totuşi se stăpîni. preotul vorbeşte în numele milei. Episcopul nu se putu opri de-a murmura : — Da ? '93 I Convenţionalul se îndreptă în scaun cu o solemnitate aproape lugubră şi. — Dreptul nu e străin de mînie. revoluţia franceză e cel mai mare pas înainte al omenirii. A îmblînzit spiritele . matcă plină de mizerii. s-a schimbat într-un belşug de fericire. După cincisprezece veacuri s-a spulberat. am dărîmat vechiul regim în fapte. Răspunse : — Judecătorul vorbeşte în numele justiţiei. Năruirea greşelilor şi a prejudecăţilor aduce lumină. feri cire apusă.sfîrşitu! întunericului pentru copil. recunosc. A fost bună. — Aţi dărîmat. — Aţi putea spune fericire tulburată . iar lumea cea veche. pentru unire. Imperfectă. se poate. dar sublimă. Am votat pentru fraternitate. am votat pentru toate astea. Votînd pentru republică. Orice s-ar spune. fără să-şi mărturisească poate. Nu-i de ajuns să înnăbuşim abuzurile. dar nu mă încred într-o dărîmare pornită din mînie. Episcopul simţi.' n-am ştiut să mergem pînă la capăt. a potolit. revănsîndu-se asupra omenirii. A dărîma poate fi de folos. domnule episcop. Mi-am dat sprijinul la prăbuşirea prejudecăţilor şi a greşelilor.' '93! Aici e aici! Mă aşteptam la asta. a liniştit. a făcut să se reverse pe pămînt valuri de civilizaţie. iar astăzi. Moara nu mai este. după întoarcerea fatală a trecutului care se numeşte 1814.

— Domnule — spuse episcopul — nu-mi plac aceste apropieri de nume. — Gartouche ? Ludovic al XV-lea ? Pentru care dintre ei protestaţi ? Urmă o clipă de tăcere. a avut — după legenda biblică — un rol activ în crucificarea lui Isus. Şi adăugă.. pînă ce şi-a dat sufletul. privindu-l ţintă pe partizan : Ludovic al XVTI-lea ' ? Convenţionalul întinse mîna şi-l apucă pe episcop de braţ : — Ludovic al XVII-Iea ! Poftim ! După cine plîngeţi ! După un copil nevinovat ? Atunci. criminal contemporan cu Isus. copil nevinovat. evangheliile Ji atribuie uciderea pruncilor din Betleem . nu e mai puţin vrednic de compătimire decît nepotul lui Ludovic al XV-lea. duşmani ai revoluţiei burgheze. 62 . După vlăstarul regal ? Daţi-mi voie să mă gîndesc.. fie! Plîng şi eu împreună cu dumneavoastră. Nu s-ar fi sfiit să pună alături de moş tenitorul lui Barabbas 4 pe moştenitorul lui Irod 5 . martirizat în turnul Templului pentru singura crimă de-a fi fost nepotul lui Ludovic al XV-lea. Convenţionalul adăugă : — O. fratele lui Cartouche2. * După legenda evanghelică. 2 Celebru bandit parizian. tras pe roată în 1721. 3 Lăsaţi copiii. Biciul lui plin de fulgere ştia să spună cele mai crunte adevăruri.ţie mai nobilă. nu vă place crudul adevăr. Episcopului începuse să-i pară rău că venise şi totuşi ceva de neînţeles îl făcea să se simtă întrucîtva zdruncinat. Cînd striga: Sinite parvuloss. fiul lui. Punea mîna pe bici şi curăţa templul. părinte. spînzurat de subsuori în Piaţa Greve. zis cel Mare. Lui Isus îi plăcea. Regaliştii. eliberat din închisoare în cinstea paştelui evreiesc. Irod Antipas. copil nevinovat. 1 Fiul lui Ludovic al XVI-Iea. fariseii preferind ca el să fie salvat de Ia moarte pentru a obţine de la Ponfiu Pilat condamnarea lui Isus. 5 Numele a doi regi ai Iudeii. Trăsnetul nu poate greşi. l-au socotit rege „legitim" după moartea tatălui său. nu făcea nici o deose bire între copii. Lui Irod. pentru singura crimă că a fost fratele lui Cartouche... Pentru mine. dispărut In condifiunf misterioase după executarea părinţilor săi.

— Ii plîng pe toţi. Prea a suferit mult. vă repet întrebarea : eine sînteţi ? Un episcop. într-o lumină prielnică . fără să văd pe altci neva decît pe băiatul care mă îngrijeşte. — Aşa e ! spuse episcopul cu o voce înceată. vă spun. Numele dumnea voastră. trebuie să recunosc. dincolo de tufiş. prea mult a suferit poporul. fiindcă veni vorba. dar asta nu mă lămureşte cîtuşi de puţin asupra dumneavoastră. pe cei de jos. — aţi pome nit de Ludovic al XVII-lea. cu blazon. De astă dată o rupse convenţionalul. să fie de partea poporului. — Mai departe — urmă convenţionalul G. Nevinovăţia n-are nevoie să fie princiară. ca să mă descoaseţi şi să-mi vorbiţi de Ludovic al XVII-lea ? Eu nu vă cunosc. am trăit singur în ograda asta. ca şi pe cei de sus ? Perfect. la răspîntie. Oamenii îndemînatici au atîtea mij loace de-a cîştiga încrederea oamenilor simpli ! Dar. Voi plînge pentru vlăstarele regale împreună cu dumneavoastră. De cînd mă aflu prin părţile astea. Şi-n defi nitiv. desigur. spuse episcopul. îşi prinse obrazul între degete. cu condiţia ca şi dumnea voastră să plîngeţi cu mine vlăstarele poporului. — Deopotrivă ! exclamă G. iar lacrimile noastre trebuie să înceapă să curgă înainte de Ludovic al Xll-lea. şi se adresă episcopului cu o privire plină de toate puterile agoniei. pe toţi martirii. Se ridică într-un cot.Domnule. adică un prinţ al bisericii. Nu vă cunosc. aţi Iăsat-o. Mi-aţi spus că sînteţi epis copul. Urmă iar o scurtă tăcere. nevinovăţia e ea însăşi propria-i cunună. Intr-un cuvînt. Şi dacă balanţa trebuie să încline. cu avere şi cu venituri însemnate 53 . trebuie să ne întoarcem înainte de '93. dar asta nu înseamnă nimic. v-ara mai spus. Să ne înţelegem. e drept. pe toţi copiii. fără să ies vreodată pe-afară. E tot atît de augustă în zdrenţe. aşa cum facem fără să vrem atunci cînd punem întrebări sau cînd ne gîndim. Fu aproape ca o explozie: — Da. Dar atunci. domnule. Ii plîngem pe toţi nevinovaţii. n-am auzit huruitul trăsurii dumnea voastră . de asta aţi venit aici. un perso naj aurit. a ajuns cam nedesluşit pînă la mine şi. ca şi împodobită cu crini.

stau în palate şi merg numai pe sus. Episcopul spuse cu blîndeţe : — Domnule. Dumneavoastră discutaţi ideile mele. dar asta spune prea mult. 54 . pe mine nu mă luminează asupra valorii dumneavoastră reale şi adevărate. domnule. ca şi alţii. sîntefi unul dintre aceia care se hrănesc bine. Era rîndul convenţionalului să fie trufaş şi al episcopului să se arate umil. că iertarea nu-i o datorie şi că '93 n-a fost cumplit ? Convenţionalul îşi trecu mana pe frunte ca pentru a alunga un nor. toate desfătările vieţii. fie şi-aşa ! Dar lămureşte-mă : întrucît trăsura mea. masă îmbelşugată. întrucît veniturile mele de douăzeci şi cinci de mii de franci. Am greşit. aveţi venituri. care se fudulesc în trăsuri de gală cu lachei în faţă şi la spate. întru cît masa mea îmbelşugată şi păsările pe care le mănînc vineri. Sînteţi un prelat. sînteţi oaspele meu. Cu cine stau de vorbă ? Cine sînteţi ? Episcopul lăsă capul în jos şi răspunse : — Vermis sum !' — Vierme cu trăsura 1 mormăi convenţionalul. Trebuie să fiu politicos. care. care e la doi paşi dincolo de copaci. cai. Bogăţiile şi desfăta1 Sînt un vierme (în original în limba latină). în total douăzeci şi cinci de mii de franci — cu bucătării şi cu serviforime în livrea . sau nu spune nimic. în numele domnului care mergea cu picioarele goale. dovedesc că mila nu-i o virtute. întrucît palatul meu şi lacheii pe care-i am. asupra dumneavoastră care veniţi probabil cu gîndul de a-mi aduce mînfuirea. Vă aflaţi la mine. valeţi. le aveţi toate astea ca şi alţii şi. vă bucuraţi de ele .— episcopia din Digne are un venit fix de cincisprezece mii de franci şi zece mii de franci din venituri întîmplătoare. foarte bine. care mănîncă vineri păsări. se cuvine să mă mărginesc a combate raţionamentele dumneavoastră. palate. —■ înainte de a vă răspunde — zise el — vă rog să mă iertaţi.

In afară de revoluţie — care. asasinat în 1793 de regalista Charlotte Corday. a reprezentat cu intransigenţă extrema stingă iacobfnă . rile dumneavoastră sînt argumente pe care le am împotriva dumneavoastră în discuţie. teoretician reacţionar al „monarhiei de drept divin".i Unul din conducătorii revoluţiei franceze. nu-i veni în minte nici o ripostă. Ge credeţi despre Marat'. 2 Episcop francez din vremea lui Ludovic al XlV-lea . continuă : — Să ne întoarcem la lămurirea pe care mi-o cereţi. spuse episcopul. Chiar şi spiritele superioare au idolii lor şi uneori se simt parcă rănite de lipsa de respect a logicii.:. pe contrarevoluţionari. a instituit teroarea împotriva comisarzilor. ziarist şi deputat în Convenjiunea Naţională . . i-a nimicit . Episcopul tresări . respiraţia agitată a agoniei. care bătea din palme 2în faţa ghilotinei ? — religioase despre Bossuet care binecuvînta perse cuţiileCe credeţi ? Răspunsul era aspru. Vă făgăduiesc că n-am s-o mai fac. Continuă : — Aş vrea să mai spun încă ceva. 3 Deputat în Convenţiunea Naţională. domnule ? Carrier 3 e un bandit. 6 Guvernator civil al Languedocului . dar ce nume îi daţi lui Montrevel4 ? Fouquier-Tinville5 un ticălos. Despre ce vorbeam ? Ce spuneaţi ? Gă '93 a fost cumplit ? — Da. îi tăia glasul. amestecată cu suflul din urmă. dar ce părere aveţi despre Lamoignon-Bâville 6 ? 5. II găsiţi cumplit. dar se simţea jignit de felul cum fusese pdmenit numele Iui Bossuet. dar nu-i frumos să mă folosesc de ele. * protestanţilor. trimis Ia Nantes cu puteri dis creţionare pentru a lua măsuri împotriva revoltei vandeene. cu siguranţa unei săgeţi. dar mergea drept la ţintă. triva Mareşal sub Ludovic al XlV-lea . predicator şi teolog. ţărani calvinist! revoltaţi In munţii Ceveni. vai ! e o replică. a participat la persecuţiile împo5 Acuzator public al Tribunalului revoluţionar în 1792—1794. privită în întregul ei. G. cumplit ! zise episcopul. Convenţionalul începuse să gîfîie. dar toată monarhia. intendant sub Ludovic al XlV-lea . este o uriaşă afirmaţie omenească — '93. mai păstra totuşi în privire toată luciditatea. ■— Vă mulţumesc.

punînd-o să aleagă între moartea copilului şi moartea conştiinţei. Gînd li se pune capăt. dar a înaintat. Persecutor crunt al protestanţilor. vedea sînul. 7 Aluzie ia o legendă mitologică. iar călăul îi spunea femeii. Ce spuneţi de acest chin al lui Tantal 7 aplicat unei mame ? Dom^ nule. de un stîlp. organizatorul persecuţiilor crunte împotriva calviniştilor. Mă opresc. . De altfel. dar o plîng şi pe biata hughenotă care. pe care l-a îndemnat la persecuţii religioase. E de ajuns. 1 Luptător în vremea revoluţiei burgheze din Franţa. rege al Lydiei. renumit pentru severitatea cu care reprima comploturile regaliste. dar Salux Tavannes 2 . Şi. cunoscut prin cruzimile sale. şi copilul ţinut la distan(ă . * Iezuit. unul dintre revoluţionarii cei mai consecvenţi. fără să se mai uite la episcop. a fost unul din sfetnicii Caterinei de Medicis care au îndemnat-o la măcelul calviniştilor din noaptea Sfîntului Bartholomeu (1572). 2 Guvernator al Burgundiei pe vremea războaielor religioase din Franja (secolul al XVI-Iea). 6 Ministru de război al lui Ludovic al XlV-lea. mă rog ? Moş Duchene 3 e feroce. fără a şi le putea potoli. după care Tantal. a fost legată. simt că mor. în 1685. ■ domnule. brutalităţile progresului se numesc revoluţii. convenţionalul îşi încheie gîndul cu aceste cîteva cuvinte liniştite : Da. o plîng pe Man'e-Antoinette. pe cînd îşi alăpta copilul. A participat la luarea Bastiliei. înverşunarea ei va fi iertată de viitor.Miallard' e groaznic. prea am dreptate. domnule. Loviturile ei cele mai grozave au adus o mîngîiere neamului omenesc. Urmarea ei e o lume mai bună. micuţul. fu sese condamnat de zei să sufere în infern de foame şi sete. 3 Porecla a lui Jacques Hebert (după titlul ziarului său Le Pire Duchesne). fiindcă apa şi fructele spre care îşi întindea mîinile se re trăgeau Ia apropierea lor. trăgea să moară şi ţipa . care era şi mamă şi doică : „Leapădă-te !". ţineţi minte lucrul acesta : revoluţia franceză a avut rosturile ei. goală pînă la brîu. dar mai mic decît domnu] marchiz de Louvois 6 . confesor al Iul Ludovic al XlV-lea. sînul i se umplea de lapte şi inima de spaimă . Domnule. 6 Revoluţionar din Provansa. sub Ludovic cel Mare. recunoaştem că neamul omenesc a fost zgîlţîit. galben şi flămînd. arhiducesă şi regină. dar ce epitet îmi veţi găsi pentru moş Letellîer * ? Jourdan-Coupe-Tete 5 e un monstru. iacobin.

ochii i se închiseră. bătrînul ridică un deget spre cer şi spuse : — Infinitul există. eul ar fi hotarul său . una după alta. Pe fafa lui se întipărise o expresie gravă şi întunecată. lacrima se prelinse pe obrazul părnîntiu şi el spuse. Clipa supremă sosea. Muribundul rostise aceste ultime cuvinte cu glas tare şi cu înfiorarea extazului. de la răceala cea mai mare trecu treptat la emofia cea mai adîncă . şi de pe această ultimă poziţie de rezistentă a monseniorului Bienvenu porniră cuvintele în care se vădea din nou aproape toată asprimea de la început: — Progresul trebuie să creadă în dumnezeu. Binele nu poate avea slujitori nelegiuiţi. luă mîna bătrînă. ca şi cum ar fi văzut pe cineva. tu. Se vedea că trăise într-o clipă cele cîteva ceasuri pe care le mai avea de trăit. Ateul e un rău cîrmuitor de oameni. Deci are eul său. Ceea ce spusese îl apropiase de moarte. El însă există. Mai rămăsese totuşi una. După ce vorbi. '57 . numai tu exişti 1 Episcopul simţi un fel de zguduire ce nu se poate descrie. toate înfăriturile lăuntrice ale episcopului. După o scurtă tăcere. Cînd pieoapa fu plină. Nu credeţi c-ar fi păcat să ne fi întîlnit în zadar ? Convenţionalul deschise din nou ochii. n-ar mai exista. Avu un fior. E-aco!o. — Ceasul acesta e ceasul domnului. încet. venise ca preot. zbîrcită şi îngheţată. Bătrînu! reprezentant al poporului nu răspunse. şi se plecă asupra muribundului. se uită la ochii aceia închişi. trebuia să se grăbească. ideal. Dacă infinitul n-ar avea eul său. Sforţarea îl sleise. Se uită la cer şi o lacrimă se ivi încetişor în umbra genelor. cu ochii pierduţi în gol : — O. aproape bîiguind. Episcopul înţelese. n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte.Convenţionalul nu-şf dădea seama că luase cu asalt. Acest eu al infinitului e dumnezeu. ca şi cura şi-ar fi vorbit Iui însuşi.

Mi-am făcut datoria după puterile mele şi am făcut tot binele pe care l-am putut face. Am susţinut întotdeauna mersul înainte al omenirii spre lumină şi m-am împotrivit adesea progresului necruţător. Franţa era ameninţată. cîţiva curioşi încercară să-i vorbească despre conven58 . Erau abuzuri. batjocorit. Acum am optzeci şi şase de ani. Cînd episcopul ridică privirea. îşi dăduse sfîrşitul. pentru mulţimea neştiutoare am înfăţişarea unui blestemat şi. urmărit. în Flandra. e drept. fără să duşmănesc pe nimeni. Am fost unul dintre conducătorii statului. pivniţele Tezaurului erau atît de pline. o mănăstire a urbaniştilor. i-am alinat pe suferinzi. simt că oamenii se cred îndreptăţiţi să mă dispreţuiască . persecutat. sînt sărac. mănăstirea Sainte-Glaire din Beaulieu . De ani de zile. le-am proclamat şi propovăduit. faţa convenţionalului se înseninase. I-am ajutat pe oropsiţi. După aceea am fost izgonit.58 — Domnule episcop — spuse el. N-am fost bogat. rni-alm sprijinit adversarii. copleşit nu se ştie de ce gînduri. Am sfîşiat pînza altarului. acolo unde regii merovingieni îşi aveau palatele de vară. Şi îngenunche. M-am supus. Episcopul se întoarse acasă. studiu şi contemplare. hărţuit. le-am nimicit. dar am făcut-o pentru a pansa rănile patriei. cu părul albit. Teritoriul era cotropit. mor. eu luam masa cu un franc şi zece centime în strada l'Arbre Sec. le-am combătut. Ce vreţi de la mine ? — Binecuvîntarea ! spuse episcopul. Era la Peteghem. pe voi. Petrecu toată noaptea în rugăciuni. Aveam şaizeci de ani cînd ţara m-a chemat şi mi-a cerut să mă ocup de treburile publice. ponegrit. îneît a fost nevoie să se proptească zidurile. cu o încetineală care se datora poate mai degrabă mîndriei sufleteşti decît slăbirii puterilor — mi-arn petrecut viaţa în meditaţie. Erau tiranii . primesc singurătatea urii. am salvat-o în 1793. proscris. l-am apărat. A doua zi. huiduit. blestemat. Cînd s-a ivit prilejul. i-am dat pieptul meu drept scut. Erau drepturi şi principii . gata să se năruiască sub povara aurului şi argintului .

Episcop al unei eparhii de munte.cum se ştie. idei care schimbau temperatura adu nării. domnul Myriel a fost chemat de Napoleon Ia sinodul episcopilor din Franţa şi din Italia. Dar n-a luat parte decît la o singură şedinţă şi la trei sau patru conferinţe restrînse. care fusese convocat la Paris. printre aceste eminente personaje. Se întoarse în grabă la Digne. Fu descusut asupra . Domnul Myriel făcea parte dintre cei nouăzeci şi cinci de episcopi care răspunseseră invitaţiei. Sinodul s-a fnut la Notre-Dame şi s-a întrunit pentru întîia dată la 15 iunie 1811 sub preşe dinţia domnului cardinal Fesch '. trăind în mijlocul naturii. părea să aducă. în simplitate rustică şi lipsuri. în noaptea de 5 spre 6 iulie 1809: cu prile jul acesta.

Printre alte ciudăţenii. care la folosit ca diplomat şi l-a făcui arhiepiscop de Lyon. la toate mizeriile. Eu nu-s decît un biet episcop de ţară. pe cînd se găsea la unul dintre colegii săi cei mai de vază. ca pra1 Un unchi al lui Napoleon I. dacă n-ar cunoaşte prin el însuşi. — Ii stingheream. la toate nenorocirile. luxul e o greşeală. 60 . cît de cît. Pare că dovedeşte deprinderi nu tocmai cantabile. Ia toate amărăciunile. Preotul trebuie să fie cît mai aproape de săraci. Altă dată spuse : — Ce vrefi ? Monseniorii ăştia sînt prinţi. merse pînă acolo încît spuse : — Frumoase pendule ! Frumoase covoare! Frumoase livrele! Grozav trebuie să stingherească. pentru oamenii bisericii. In treacăt fie zis. într-o seară. Ura aceasta ar trebui să cuprindă şi ura împotriva artelor. Le făceam impresia unei uşi deschise.acestei întoarceri pripite şi el răspunse : . în afară de cheltuieli de reprezentare şi de ceremonii.. Le aduceam aerul de afară. zi şi noapte. sfînta mizerie.. Un preot n-are rost să fie bogat. O! eu n-aş vrea să am tot prisosul ăsta ca să-mi strige mereu în urechi : „Sînt oameni care mor de foame! Sînt oameni care îngheaţă de frig! Sînt săraci! Sînt atîţia săraci!". Ar. Adevărul e că displăcuse.putea pleca urechea neîncetat. Totuşi. ura împotriva luxului nu-î o ură întemeiată.

pe cînd comanda în Provence. Nu se prea amesteca în certurile teologice ale zilei şi trecea sub tăcere chestiunile care compromit biserica şi statul. domnişoara Baptistine. Debarcarea a avut loc între Cannes şi Frejus. ceea ce noi numim „ideile secolului". începînd din 1813. de altfel. întrucît facem un portret şi nu vrem să ascundem nimic. celălalt prefect. e sărăcia. nici o urmă de fum pe faţă ? Cea dintîi dovadă a milei la un preot.ful rămas după lucru ? Ne-arn putea închipui un om lîngă jeratic căruia să nu-i fie cald ? Ne-am putea închipui un muncitor care lucrează fără-ncetare la un cuptor şi care să n-aibă nici un fir de păr ars. sîntem nevoiţi să adăugăm că a rămas nepăsător la prăbuşirea lui Napoleon. ce gîndea domnul episcop din Digne. în aşa fel încît să-l facă scăpat. locul primului său exil. administrative.o sută de zile" au început cu sosirea lui Napoleon tn Franţa din insula Elba. a aderat sau a aplaudat toate manifestările ostile. A refuzat să-l vadă la întoarcerea sa din insula Elba şi s-a ferit să ordone în eparhia sa rugăciuni publice pentru împărat în timpul celor o sută de zile. pe coasta provansală (martie 1815). 1 Ultramontan. In afară de sora sa. Le scria destul de des amîndurora. 6* 61 . fostul prefect. dar dacă cineva şi-ar fi dat osteneala. galicanii sînt partizanii independentei administrative a bisericii catolice din Franţa. nici o unghie înnegrită. în strada Cassette. catolic partizan al subordonării bisericii din Franţa au torităţii papei chiar în chestiunile laice. care trăia retras la Paris.. generalul se pusese în fruntea a o mie două sute de oameni şi pornise pe urmele împăratului. cîtăva vreme. în anumite chestiuni delicate. pe vremea debarcării de la Cannes 2 . Corespondenţa lui rămase mai caldă faţă de celălalt frate. Iată. mai avea doi fraţi : unul general. nici un strop de sudoare. Păstră oarecare răceală faţă de primul. ar fi descoperit că era mai mult ultramontan decît galican '. N-ar trebui să se creadă. deoarece. şi mai ales la un episcop. fără îndoială. 2 Cele . că împărtăşea. un om cinstit şi de ispravă.

pe deasupra tuturor frământărilor omeneşti. omenesc. şi. în faţa senatului care trecea de la o ticăloşie la alta. în orice caz. Cel ce n-a fost acuzator îndărătnic în epoca prosperităţii trebuie să tacă în faţa prăbuşirii. Denunţătorul succesului e singurul judecător firesc al căderii. trebuie să alcătuiască fondul oricărei minţi generoase. Dreptatea. Umbra pasiunilor trecătoare se abătu şi asupra acestui suflet mare şi blînd. Fără să intrăm în adîncul unor lucruri care nu au decît o legătură indirectă cu subiectul cărţii de faţă. democratic. în zilele noastre. cînd marile dezastre pluteau în aer. opoziţia mîndră. Dar ceea ce ne place faţă de cei ce se înalţă. Să nu fim înţeleşi greşit. în faţa mareşalilor trădători. acel corp legislativ taciturn. am fi înţeles şi admirat protestul în numele dreptului şi al libertăţii. furtuna lui. Mila. In 1813. în faţa idolatriei care da înapoi scuipîndu-şi idolul. încurajat de şirul catastrofelor.fi abătut nici o singură clipă de la contemplarea senină prin care. rupînd cu laşitate tăcerea. ne-a stîrnit indignarea şi ar fi fost o greşeală să aplaudăm . atunci cînd providenţa intră în joc şi loveşte. cînd Franţa simţea fio62 .Monseniorul Bienvenu avusese deci şi el cîndva spirit de partid. In 1812 începe să ne descurajeze. în 1815. Fireşte. în 1814. era o datorie să întorci capul . cu sublimul crez patriotic. rezistenţa primejdioasă şi dreaptă faţă de atotputernicul Napoleon. nu confundăm aşa-zisele „păreri politice" cu marea aspiraţie spre progres. insultînd după ce divinizase. ne place mai puţin faţă de acei ce cad. o lăsăm să-şi vadă de treabă. un om ca el nu trebuia să aibă păreri politice. se văd strălucind cele trei lumini neprihănite : Adevărul. In ceea ce ne priveşte. vom spune doar atît : ar fi fost frumos ca monseniorul Bienvenu să nu fi fost regalist şi ca privirea lui să nu se . preocupat de problemele eternităţii. ceasul lui de amărăciune. Ne place lupta atîta vreme cît există primejdie. Recunoscînd totuşi că dumnezeu nu-l făcuse pe monseniorul Bienvenu pentru vreo funcţie politică. care. numai luptătorii din prima clipă au dreptul să fie răzbunătorii din urmă.

ceea ce este tot o binefacere. Dar în afară de asta. şi în atitudinea politică pe care i-am reproşat-o şi pe care isîntem porniţi s-o judecăm cu asprime. cum spunea el. binefăcător şi binevoitor. el a fost îngăduitor şi uşor de înduplecat.. Trebuie să recunoaştem că. în orice împrejurare. inteligent. prietenul tuturor. simplu şi demn. cu nevastă şi copii. o inimă ca a episcopului din Digne n-ar fi trebuit să nesocotească ceea ce era măreţ şi mişcător în îmbrăţişarea fierbinte. rămăsese acolo o gaură pe care n-a încercat s-o astupe nici odată. pe care legea de atunci le socotea „expresii sediţioase". fără pline. Făcu atîtea pozne. încît îşi pierdu postul. Se pomeni zvîrlit pe drumuri. îşi bătea joc în gura mare de Ludovic al XVIII-lea. un înţelept. nu se mai îmbrăca . „Un bătrîn gutos cu ghetre englezeşti.se în Prusia cu barba lui de capră !" Era fericit că putea uni într-o singură imprecaţie cele două lucruri ce-i erau mai nesuferite : Prusia şi Anglia. . făcînd toate rezervele asupra despotului. un om întreg. sincer.în uniformă". bonapartist convins. In eparhie domnul Myriel era adevăratul păstor. Scosese el singur cu pietate efigia imperială de pe crucea dată de Napoleon . a fost. poate chiar mai mult decît noi înşine. emblemă a Burhonilor. spunea el. Ii scăpau din cînd în cînd bietului om cuvinte nechibzuite. De cînd profilul imperial diispăruse de pe Ordinul Legiunii de onoare. combatant de la Austerlitz. ca să nu fie silit să-şi pună decoraţia. dintre o mare naţiune şi un om mare. „Mai bine mor — spunea el — decît să port pe piept cele trei broaşte '". cumsecade. Episcopul îl chemă la el. cînd se întrezări un Waterloo deschis sub paşii lui Napoleon — dureroasa aclamaţie adresată de armată şi de popor unui osîndit al soartei navea nimic nelalocul său şi. îl mustră cu blîndeţe şi-l numi uşier la catedrală.rul catastrofei apropiate. Ducă. drept. Portarul primăriei fusese pus acolo de împărat. I Cele (rei flori de crin. Era un preot. pe marginea prăpastiei. Era un fost subofiţer din vechea gardă.

trăsură de unire între sacristie şi diplomaţie. Purtarea lui chiar faţă de Napoleon a fost înţeleasă şi iertată în chip tacit de către popor. Cei ce vor să-şi facă un viitor roiesc în jurul prezentului strălucitor. care-şi adora împăratul. dar ştiind să şi ceară. isteţi. Fericiţi cei ce le cîştigă încrederea! Bucurîndu-se de credit. Aşa cum în alte domenii există oameni cu vază. ştiind desigur să se roage. Sînt cei pe care fermecătorul sfînt Francisc din Sales ' îi numeşte undeva „pui de preoţi". Orice carieră are aspiranţii săi. care fac strajă şi păstrează ordinea în palatul episcopal şi care stau de gardă în jurul zîmbetului monseniorului. cu venituri mari. foarte citită în prima jumătate a secolului «1 XVII-lea. Orice episcop cu oarecare influenţă are pe lîngă el o echipă de heruvimi seminarişti. Orice metropolă are statul său major. dar care-şi iubea şi episcopul. silind fără mustrări de conştiinţă o întreagă eparhie sa facă anticameră. Introducere în cucernicie. Nu există putere care să nu aibă anturajul ei.' ca un stol de tineri ofiţeri în jurul unui general. care fac alai celor ajunşi.După nouă ani. A fi pe placul unui episcop însemnează pentru un subdiacon a fi cu piciorul în scară. mai mult prelaţi decît episcopi. autorul unei cărţi de propagandă catolică. de o veneraţie caldă. Apostolatul nu dispreţuieşte canonicatul. monseniorul Bienvenu se bucura în oraşul Digne. filială. 64 . mulţumită faptelor sale bune şi blîndeţii sale. în biserică există ranguri mari. acceptaţi de lume. Aceştia sînt episcopii cu trecere. nu există avere care să nu aibă curtenii ei. bogaţi. Trebuie să-ţi croieşti drum. ei fac să curgă în jurul lor — asupra celor prevenitori şi a celor favo1 Episcop francez (1567—1622). XII SINGURĂTATEA MONSENIORULUI BIENVENU Pe lîngă un episcop se află mai întotdeauna un pîlc de preoţi mărunţi.

duhovniciile şi funcţiile^ nităţilor episcopale. Nici un viitor deosebit nu părea să-I aştepte pe bătrînul singuratic. cîţi preoţi tineri nu poartă scris pe frunte semnul norocului! Ambiţia e confundată foarte lesne cu vocaţia : cine ştie ? poate cu bună credinţă. deosebit. înair siunea sateliţilor lor. cu atît e mai grasă paf urmă. monseniorul Bienvenu nu era socotit printre pontifi. la papale. şi ce rege 1 Rege suprem ! De aceea. Preotul e singurul om din zilele noastre care poate ajunge rege în toată regula . Era atît de vădită imposibilitatea de a face carieră pe lîngă monseniorul Bienvenu. primeşti mantia episcopală. Orice tichie poate visa să se schimbe în tiară. oameni din popor ca şi el.\ eminenţă şi camerier al papei. te introduce în conclav. zăvoriţi ca şi el în această eparhie fără ieşire spre cardinalat şi care semănau cu episcopul lor. in^ editor. iar el era desăvîrşit. şi de la nenţă nu mai e decît un pas. cu toată cucernicia. Strălucirea lor se răsV şugul lor se fărîmiţează în' şi mănoase promoţii.rizaţi şi peste întreg parohiile' grase. Roma e aproape. tinerii hirotonisiţi de el luau recomandaţii de la arhiepiscopii din Aix sau din (S5 I . Gu cît e^ nului. înşelîndu-se singură. abia ieşiţi din seminar. încît. Se ştia că la Paris „n-a avut nici o trecere". cu singura deosebire că ei erau sfîrşiţi. iar între eu sanctitate nu rnai e decît deşertăciunea unui vot. Modest. e u\ care. sărac. Canonicii şi marii săi vicari erau nişte bătrîni cumsecade. Se vedea asta din lipsa desăvîrşită a tinerilor preoţi din jurul lui. ce pepinieră de aspiraţii e un seminar! Cîţi copii sfioşi de cor. monsenior. Nici un mugure al ambiţiei nu se încumeta să înflorească în umbra sa. Un episc ajungă arhiepiscop ştie ce are de^ cardinal.

eşti fericit. Aşa se explică izolarea monseniorului Bienvenu. Omul de rînd e un bătrîn Narcis 3 care se adoră pe sine şi care aplaudă vulgaritatea. numai să poţi parveni.^race să fim săltaţi. Succesul. asta-i învăţătura! Prosperitatea presupune capacitate. şi oamenii se feresc de virtutea asta rîioasa. graţie cărora poţi fi Moise. de Ou'egaţie fără măsură însemnează o vecinătate de Ne/tiioasă. Trăim într-o societate întunecată. mai multă renunţare decît e de dorit. 2 Istoric latin (secolul I ) . înţepenirea articulaţiilor necesare înaintării — într-un cuvînt. Falsa lui asemănare cu meritul îi înşală pe oameni. caută să înşele istoria. succesul e ceva destul de respin gător. tn Istorii şi în Anuale. Fie că un notar ajunge depu' Poet satiric latin (secolul I) de o rară virulentă . admiraţia contemporanilor nu e altceva decît miopie. 3 Tfnăr frumos care. iată învăţătura care se prelinge picătură cu picătură din corupţia atotstăpînitoare.După nouă anLu grabă într-acolo. In afară de cinci sau şase mari excepţii. A cîştiga la loterie. care a denunţat fâră cruţare. Un sfînt care trăieşte sale. cruzimile lui Nero şi ale lui Domiţian. Naşte-te într-o zodie bună şi nu-ţi mai trebuie nimic. oricui îşi atinge ţinta într-un domeniu oarecare. simbol al protestatarilor plini de indignare împotriva moravurilor corupte. Dante. Poleiala e aur! Să fii primul venit. Singuri Juvenal ' şi Tacit 2 mai mîrîie. lumea te crede mare. asta nu împiedică . Michelangelo sau Napoleon. frate geamăn al talentului. In vremea "noastră. Să reuşeşti. A reuşi. iată iscusinţa. Pentru mulţime izbînda este aproape totuna cu superioritatea. Ai noroc. Cine triumfă e'venerat. dintr-o dată şi prin aclamaţii. în definitiv. după mitologia greacă. sînt atribuite de către mulţime. se îndrăgostise de pro priul său chip şi îşi petrecea tot timpul contemplîndu-l în apa unui rîu — simbol al încîntării de sine. o filozofie aproape oficială a intrat slugă la el. Căci. poartă livreaua succesului şi face slujba de anticameră. oraşul Digne. In treacăt fie zis. care fac strălucirea unui secol. ar putea să transmită prin molipsire o căfrăcie fără leac. însuşirile alese. ai totul . 66 . Eschyl.

tot aşa cum numesc frumuseţe figura lui Mousqueton 3 şi maiestate gîtul vînjos al lui Claudiu 4 . că un fals Corneille a scris Tiridate >. * împărat roman (41—54). că un Prudhomme 2 militar cîştigă din întîmplare bătălia hotărîtoare a unei epoci. Qe credea el despre cutare dogmă sau despre cutare mister ? Tainele sufletului omenesc nu le cunoaşte decît 1 Tiridate. Conştiinţa celui drept trebuie crezută pe cuvînt. un venit de patru sute de mii de franci. s Clovn din timpul restauraţiei. La Victor Hugo numele lui este ade sea folosit ca simbol al epigonilor fără talent. 67 . ţinînd seama de anumite naturi. încît ajunge ministru de finanţe — oamenii numesc asta geniu. Memoriile lui Joseph Prudhomme — tipul burghezului mărginit şi mulţumit de sine. cu acest carton vîndut drept piele. celebru prin urîţenia Iui. al lui Corneille si Racine. că un eunuc ajunge să stăpînească un harem.tat. nu va fi nevoie să-l cercetăm pe domnul episcop din Digne. In faţa unui astfel de suflet nu putem simţi decît respect. fie că un predicator ajunge episcop prin fonfăiala lui. că un farmacist a născocit nişte tălpi de carton pentru armata din Sambre-et-Meuse şi-şi asigură. fn stil mai ales. admitem posibilitatea dezvoltării tuturor frumuseţilor virtuţii omeneşti într-o credinţă diferită de a noastră. al căror părinte e el şi-a căror mamă e ea. autor dramatic francez de la sfîrşitul secolului al XVII-lea. la plecarea din serviciu. XIII CE CREDEA Din punct de vedere al ortodoxiei. Ei confundă constelaţiile de pe bolta cerului cu stelele pe care le stîrnesc labele raţelor în nămolul mlaştinii. fie că un negustor de mărunţişuri se însoară cu camătă şi-o face să fete şapte-opt milioane. De altfel. 2 Erou al cărfii lui Henry Mornier. rege al Armeniei şi aliat al romanilor (secolul al III-lea). a devenit eroul unei tragedii a lui Catnpistron. A fost într-adevăr un imi tator servil. că un intendent de casă mare e atît de bogat.

dincolo de viata aparentă. Sîntem însă încredinţaţi că niciodată dificultăţile credinţei nu erau rezolvate de el prin ipocrizie. deformările instinctului nu-I tulburau şi nu-l indignau. de către „oamenii cu judecată ". cantitatea de haos care mai dăinuieşte în natură. se opri şi privi ceva pe jos. găsind de altminteri în faptele bune toată mulţumirea de care are nevoie conştiinţa şi care-fi spune în şoaptă : „Dumnezeu e cu tine!" Ceea ce ne credem datori să notăm este că. dar părea că meditase asupra acestor cuvinte ale ecleziastului: „Ştim noi oare unde se duce sufletul animalelor ?" Aspectele urîte. Din pricina lui. Episcopul din Digne nu cunoştea asprimea aceasta. chiar şi cel mai bun.mormîntul. scuza. deodată. quia multum amavit 2 . . episcopul dovedea un surplus de iubire. Examina fără mînie. II mişcau. explicaţia. de către „persoanele grave". cauza. unde sufletele intră goale. Starea aceasta de spirit îl făcea uneori să spună lucruri stranii. 2 Pentru că a iubit mult (în original tn limba latină). îl înduioşau aproape. Diamantul nu poate putrezi. are într-însul o asprime de care nu-şi dă seama şi pe care o păstrează faţă de animale. Credea din toată puterea sufletului său. Părea. Nu ştia ce e dispreţul. păros. negru. era socotit vulnerabil de către „oamenii serioşi". în afară — ca să zicem aşa — şi dincolo de credinţa sa. Era îngăduitor cu făpturile domnului. părea că se străduieşte să afle. Sora lui îl auzi spunînd : 1 Cuvintele cu care începe simbolul credinţei. cu ochiul lingvistului care descifrează un pergament. Orice om. Intr-o dimineaţă se afla în grădină. că-i cere' lui dumnezeu uşurări de pedeapsă. Nu mergea pînă la mila brahmanului. dar sora lui îl urma fără ca el s-o fi văzut . locuţiuni alese ale tristei noastre lumi. Ce era acest surplus de iubire ? Era o bunăvoinţă senină revărsată asupra oamenilor şi care. Ingîndurat. uneori. îngrozitor. credea că e singur. „Credo in Patrem!"' exclama el adesea. cum am mai spus. în care egoismul primeşte cuvîntul de ordine de la pedantism. nelipsită totuşi multor preoţi. era un păianjen mare. ajungea uneori pînă la lucruri.

. Nespusa-i bunătate nu era atît un instinct natural. Monseniorul Bienvenu avea ceea ce poporul numeşte „un cap frumos". dar nu părea să aibă mai mult de şaizeci. pe care şi-i păstrase şi pe care şi-i arăta cînd rîdea. Uneori adormea în grădină şi atunci nimeni nu era mai vrednic de respect. propovăduia mila fafă de animale. avea mersul sigur şi spinarea foarte puţin adusă. la optzeci de ani. * împărat roman din dinastia Antoninilor (sec. într-un caracter. — Biata vietate ! Nu-i vina ei !. I I ) . părea că din toată făptura lui ţîşneşte bucurie. îi dădeau acea înfăţişare senină şi plăcută. De ce n-am aminti aceste copilării aproape divine ale bunătăţii din suflet ? Copilării. căci. ca să slăbească. se găsesc găuri pe care le fac stropii de apă care cad mereu în acelaşi Ioc. făcea bucuros lungi plimbări pe jos . ca şi într-o stîncă. Cînd vorbea cu acea voioşie copilărească — unul din darurile lui despre care am mai pomenit — te simţeai la largul tău lîngă el. toţi dinţii lui albi. Grigore al XVI-lea. Intr-o zi.1 întemeietorul ordinului călugăresc catolic al franciscanilor. Monseniorul Bienvenu fusese cîndva — dacă ar fi să dăm crezare celor ce se povestesc despre tinereţea şi chiar despre maturitatea iui — un om pasionat şi poate violent. Nu era înalt. fie! dar astfel de copilării sublime au avut şi sfîntul Franciisc din Assisi' şi Marc Aureliu2. filtrată în inima sa de-a lungul vieţii şi asimilată treptat. şi-a scrîntit un picior pentru că n-a vrut să strivească o furnică. A lăsat nişte Cugetări de inspiraţie stoică. ceea ce nu-l împiedica să fie un episcop rău. era plinuţ şi.. Obrazul lui îmbujorat şi proaspăt. Aşa trăia acest om drept. dar atît de simpatic încît uitai că e frumos. ■ . se ţinea drept şi zîmbea. astfel de formaţiuni nu se pot sfărîma. In 1815 — parcă am mai spus-o — împlinea şaptezeci şi cinci de ani. cît mai cu seamă rezultatul unei convingeri nestrămutate. Urmele acestea nu se pot şterge. amănunt din care n-avem de gînd să tragem nici o concluzie. tip de suveran literat şi filozof. picătură cu picătură.

luînd nu ştiu ce înfăţişare impunătoare. singur. ea nu era întreagă. Părea că e un fel de ritual al l u i . pe gînduri. ospitalitatea. un respect ce nu se poate exprima în cuvinte. După cum s-a văzut. de fapte bune. iar despre un bătrîn : „E un unchiaş cumsecade !" Ne amintim că impresia asta o făcuse şi asupra lui Napoleon.care te face să spui despre cineva : „E un om de treabă !". încît nu poate fi decît plină de blîndeţe. închinîndu-se. datorită părului său alb. şi dacă-l surprindeai cîf de puţin căzînd pe gînduri. comparîndu-şi seninătatea inimii cu seninătatea văzduhului. măreaţă. înfiorat în întuneric de măreţia văzută a constelaţiilor şi de măreţia nevăzută 70 . Respectul. Bunătatea lui îi dădea maiestate. fiecare zi a episcopului era toată plină de gînduri bune. mîngîierea celor năpăstuiţi. da. a căror minte e atît de superioară. Dar dacă stăteai cîteva ceasuri în preajma lui. numai cu el însuşi. încercate şi îngăduitoare. încercai ceva din emoţia pe care ţi-ar da-o vederea unui înger surîzător. Uneori. Fruntea lui lată şi serioasă. înainte de a se culca şi el. oficierea slujbelor religioase.că vremea rece sau ploioasă îl împiedica. seara — cînd cele două femei plecau la culcare — să petreacă un ceas sau două în grădina. simţeai atunci că ai în faţa ta una din acele făpturi puternice. îi umpleau fiecare zi din viaţă. liniştit. renunţarea. de vorbe bune. devenea şi mai măreaţă cînd medita. milostenia. îl auzeau la ore destul de tîrzii din noapte plimbîndu-se încet pe alei. studiul. fără îndoială. te copleşea treptat şi-ţi ajungea la inimă. dacă cele două bătrîne nu dormeau. care-şi desface încet aripile. iubirea aproapelui. munca. cumpătarea. cultivarea unui petic de pămînt. nu părea întradevăr decît un om cumsecade. Cînd îl vedeai pentru întîia dată. Totuşi. Stătea acolo. fără a conteni să zîmbească. încrederea. Ii umpleau — iată cuvîntul potrivit — căci. să se pregătească de culcare meditînd în mijlocul marelui spectacol al cerului înstelat. unchiaşul cumsecade se transfigura încetîncet. fără ca bunătatea să înceteze a străluci. rugăciunea.

Ce-i mai trebuia acestui bătrîn. la veşnicia viitoare. ceea ce nu se poate număra în infinit şi. aprins ca o făclie în mijlocul nopţii înstelate. Ele sînt viaţa şi moartea.a lui dumnezeu. sus — ceea ce se poate studia şi contempla . care-şi petrecea puţinele clipe de răgaz ale vieţii. mister şi mai straniu . straniu mister. Sfertul acela de pogon. deschizîndu-şi sufletul gândurilor care vin din necunoscut. în operele lui cele mai încîntătoare. rezemată de o boltă de viţă părăginită. lăsîndu-se dus de extaz în centrul strălucirii universale a creaţiei. privea neînţelesul.. avînd cerul drept tavan. ce-i lăsa atît de puţin răgaz. îi era drag şi-i era de ajuns. şi la veşnicia trecută. atît de plin de dărăpănături şi de şoproane. care dau formă materiei. Nu-l cerceta pe dumnezeu . Se gîndea la măreţia şi la prezenţa lui dumnezeu . dezvăluie energiile. proporţiile în întindere. şi contemplare noaptea ? Colţul ăsta îngrădit. sădit atît de sărăcăcios. ca şi în operele lui cele mai sublime ? Nu era într-asta totul — şi ce-ar fi putut să mai dorească ? O grădiniţă ca să se plimbe şi nemărginirea ca să viseze. la toate infiniturile care se desfăşurau sub ochii săi în toate direcţiile . prin lumină. Urmărea aceste minunate ciocniri dintre atomi. Aceste ciocniri se ivesc şi dispar fără încetare. n-ar fi putut nici el însuşi să spună ce se petrecea în sufletul său. şi se uita la stele printre siluetele plăpînde şi pipernicite ale pomilor săi roditori. face să se nască frumuseţea. şi.. un mănunchi de flori pe pămînt şi toate stelele de pe cer. misterios schimb al abisurilor sufletului cu abisurile nemărginirii !. . creează individualităţile în unitate. nu-i era oare de ajuns ca să-l poată slăvi pe domnul. în clipele acelea. simţea ceva care-şi lua zborul dintr-însul şi ceva care cobora în el. fără să caute să-l înţeleagă. între grădinărit ziua. Se aşeza pe o bancă de lemn. Jos — ceea ce se poate semăna şi culege . rînd pe rînd. se lăsa orbit de el. dăruindu-şi inima la ora cînd florile nopţii îţi dăruiesc parfumul.

printr-un fel de reacţie strălucită. Speculaţiile încîlcite dau ameţeală. Nici un sistem. fie spre defăimare. S-ar putea chiar spune că. ţie. închinarea lor pune întrebări. Pe răspunderea ei. Omul acesta se lăsa luminat de inima lui. încerci o spaimă sfîntă la porţile tainelor. concepţia aceasta era o luare de pozijie net anticreştină. plină de îngrijorare şi de răspundere pentru cel ce-i încearcă povîrnişurile. ea îşi analizează şi-şi adînceşte propria-i orbire. fie spre lauda sa. Apostolul poate fi cutezător. lăsînd să se creadă. concepţie filozofică după care divinitatea se confundă cu universul. că nutrea una din acele filozofii personale caracteristice secolului nostru. dar episcopul trebuie să fie sfios. care încolţesc uneori în spiritele singuratice. 72 . se ridică şi cresc într-însele. Vai celui ce pătrunde acolo! In adîncimile cele mai grozave ale abstracţiei şi ale speculaţiei pure geniile situate. nu există nici o dovadă că se avînta cu mintea în apocalipsuri. deschizăturile întunecoase stau căscate. La gînditorii progresişti ca Giordano Bruno şi mai ales Spinoza. Deoarece amănunte de acest fel ar putea. numai şi numai fapte. rezervate oarecum marilor spirite temerare. Meditaţia omenească nu are margini. Rugăciunea lor începe cu îndrăzneală discuţia. ca să spunem aşa. Aceasta e religia directă. gata să înlocuiască religiile — ţinem să arătăm că nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe monseniorul Bienvenu nu s-ar fi socotit îndreptăţit să creadă aşa ceva. l Panteism. mai presus de dogme propun ideile lor Iui dumnezeu. că nu trebuie să intri. dar ceva îţi spune.XIV CE GI'NDEA Un ultim cuvînt. care eşti trecător prin viaţă. înţelepciunea sa era făcută din lumina pe care-o răspîndea ea. mai ales în momentul de faţă. să dea episcopului din Digne — ca să ne servim de o expresie la modă — o anumită fizionomie „panteistă" '. El nu s-ar fi încumetat probabil să cerceteze prea mult anumite probleme.

1 Filozof misiic suedez din secolul a! XVIIMea. care spre sfîrşitul vieţii a avut crize de misticism. 2 Filozof. iscodea peste tot suferinţa şi. de făcător de minuni. Fără îndoială. 73 . 3 Nu-şi lua. de inspirat. înălţimile absolutului şi care au viziunea cumplită a piscului fără sfîrşit. în fundul zării visurilor. dar niciodată nu te rogi şi nu iubeşti prea mult. Sufletul acesta umil iubea . au alunecat în dementă. Temuta privelişte a creatiunii făcea să se nască în el duioşia . şi să insufle şi altora. fără a căuta să dezlege enigma. monseniorul Bienvenu nu era un geniu. profet evreu. Episcopul lua drumul cel mai scurt : evanghelia. Nu î ncerca s ă facă di n pat rafi rul s ău m ant i a l ui Uie 3 . Lui Uie. nu încerca să facă din licărirea lucrurilor flacără. matematician şi fizician francez din secolul al XVII-lea. de pe care unii.ea ufuieşte natura . aere de profet. lumea misterioasă care ne înconjoară dă înapoi ceea ce primeşte şi probabil că cei ce contemplă sînt la rîndul lor contemplaţi. Că ridica rugăciunea pînă la năzuinti supraomeneşti. ca Swedenborg' şi Pascal 2 . atîta tot. cel mai bun mijloc de-a compătimi şi de-a alina. asemenea visuri grozave îşi au folosul lor moral. descoperea pretutindeni febra. Orice-ar fi. El s-ar fi temut de aceste culmi. prin tre care despicarea apelor Iordanului cu mantia lui făcută vălătuc. chiar foarte mari. şi pe căile acestea spinoase ne apropiem de perfecţiunea ideală. se străduia să oblojească rana. nu proiecta lumina viitorului peste rostogolirea furtunoasă a evenimentelor. şi dacă rugăciunea care depăşeşte textele ar fi o erezie. se prea poate. adică. Vechiul Testament ti atribuie diverse minuni. n-avea nimic de profet. nu căuta decît să găsească pentru el însuşi. există pe lume oameni — dar oare sînt ei oameni ? — care văd desluşit. Universul îi apărea ca un uriaş trup bolnav. atunci sfînta Tereza şi sfîntul Ieronim ar fi eretici. Pentru acest preot bun şi ales. Se pleca asupra celui ce geme şi asupra celui ce-şi dă duhul. Monseniorul Bienvenu nu era cîtuşi de puţin dintre aceştia . n-avea nimic de mag.

pe necredincios spre neant: destinul. transformarea prin moarte. cel mai tare este cel mai deştept.2 Poet latin din secolul adept al al poe mului . sufletul.n. războiul omului împotriva semenului său...Iubiţi-vă unii pe alţii !" Socotea că asta-i totul. găsindu-şi astfel mulţumirea deplină. substanţa.De rerum natura". îl duc pe apostol spre domnul. 74 . autorexpunere 3 Personaj legendar India. în Austria. a religiei brahmane din căruia i tot ce există alcătuia un motiv permanent de tristeţe care se cerea mîngîiată. sufletul trebuie să se închidă într-însa ca perla într-o scoică. e o prostie. adîncurile metafizicii. „Legea lui Mânu". Nilul şi Ensul '. prăpăstii grozave. nedumeriri sinistre în care se zbat arhanghelii uriaşi ai minţii omeneşti. fn şi Nilul. conştiinţa omenească. pe care Lucreţiu 2. probleme ameţitoare. Intr-o zi. recapitularea vieţilor intrate în mormînt. necesitatea. El se închidea deci şi trăia într-însa. Sînt oameni care lucrează la descoperirea aurului . toate abisurile care. altoirea de neînţeles a unor iubiri succesive pe acelaşi eu. libertatea. laolaltă. îi spuse episcopului : — Dar uitaţi-vă în jurul dumneavoastră : toţi se răz boiesc între ei. nu dorea nimic mai mult. lăsînd deoparte marile probleme care atrag şi care înspăimântă. sfîntul Pavel contrast cu im fluviu uriaş ca ' Mic afluent al Dunării..e. Mânu 3. esenţa. preceptul dumneavoastră. „Iu'biţi-vă unii pe alţii!". perspectivele de nepătruns ale abstracţiunii. gîndirea amorţită a animalelor. Mina Iui era mizeria universală. Durerea de pretutindeni era pentru el prilej de veşnică bunătate. el lucra la descoperirea milei. . senatorul despre care am mai vorbit.se atribuiematerialismului. omul acela care se credea „filozof". binele şi răul. — Ei bine — răspunse monseniorul Bienvenu fără gust de sfadă — daca e o prostie. î f. natura. aceasta era toată doctrina lui.

. fac parcă să răsară stelele. fără să le cerceteze îndeaproape. fără să le frămînte. fără să-şi tulbure mintea cu ele. Monseniorul Bienvenu nu era decît un om care privea din afară lucrurile misterioase. păstrînd în suflet respectul adînc al necunoscutului. privind ţintă infinitul.Dante le contemplă cu acei ochi scăpărători care.

arşiţa. Era un bărbat de statură mijlocie. O şapcă cu cozorocul de piele pleoştit îi ascundea în parte faţa arsă de dogoarea soarelui şi leoarcă de sudoare. Căci îşi făcea intrarea în Digne pe n . cam cu un ceas înainte de apusul soarelui. un ciomag lung. De unde venea ? Dinspre miazăzi. ghete ţintuite. cu capul tuns şi barbă mare. o bluză veche. îndesat şi voinic. jerpeliţi. Puţinii locuitori care se aflau în acea clipă la ferestre sau în pragul caselor se uitau la acest călător cu un fel de îngrijorare. avea părul zbîrlit. roşi. Ori poate de pe ţărmurile mării. fără ciorapi. în mînă. Nu-l cunoştea nimeni. noduros . în picioare. sporeau înfăţişarea respingătoare a acestui prăpădit. pe spate purta o raniţă înţesată. cenuşie. Să tot fi avut vreo patruzeci şi şase sau patruzeci şi opt de ani. în puterea vîrstei. zdrenţuită. avea o cravată răsucită ca o frînghie. cusută cu sfoară . cîrpită la unul din coate cu o bucată de postav verde. Prin cămaşa lui de pînză neînălbită. închisă bine şi nouă . Rar se întîmplă să întîlneşti un trecător cu o înfăţişare mai păcătoasă. groasă. căci începuse să-i crească şi părea că n-a mai fost tuns în ultimul timp. mersul pe jos. praful. cu un genunchi peticit şi cu altul găurit. se vedea pieptul păros . pantaloni albaştri de doc. desigur. Năduşeala. Deşi ras în cap. prinsă la gît cu o mică ancoră de argint. Nu era.CARTEA A DOUA CĂDEREA IN PĂCAT I DUPĂ O ZI DE DRUM în primele zile ale lunii octombrie 1815. deoît un trecător. un drumeţ intră în oraşul Digne.

intrînd în Grenoble. ctnd s-a înapoiat din insula Elba. Nişte femei din tîrgul ce! vechi. coti Ia stînga şi se îndreptă spre primărie. mulţumindu-i primarului. Se spunea că generalul Bertrand 3 . 3 General al imperiului. Trebuie să-i fi fost tare sete. împărţind decoraţii soldaţilor şi napoleoni cu nemiluita burghezilor. apoi în Insula Sfînta Elena. Era atunci la Digne un han frumos. ca să bea apă şi de la fîntîna din piaţa tîrgului. cu firma La crucea lui Colbas. l . Intră acolo şi ieşi după un sfert de ceas. pe banca de piatră pe care se urcase la 4 martie generalul Drouot ca să citească mulţimii înspăimîntate proclamaţia din golful Juan '. 2 Les guides (ghizi. Fără să-i răspundă la salut. Ajuns la colţul străzii Poichevert. unde a debarcat Napoleon la 1 martie 1815. s-a vorbit mult prin partea locului despre hanul La trei delfini. i-a spus: „Mă duc la cineva pe care-l cunosc!" Şi s-a dus la Trei delfini. care se află în partea de jos a oraşului. cu şapte luni mai-nainte. Hanul acesta era ţinut de un oarecare Jacquin Labarre. desigur. Adevărul e că. care se luaseră după el. care ţinea la Grenoble hanul La trei delfini şi care slujise în corpul călăuzelor 2 . l-au văzut oprindu-se sub copacii din bulevardul Gassendi şi bînd apă la fîntîna din capătul promenadei. Cînd a debarcat împăratul.a urmat !n in=nla Elba. jandarmul se uită cu atenţie la el. în luna ianuarie. căci nişte copii. Un jandarm şedea lîngă poartă. trecuse şi împăratul Napoleon mergînd de la Cannes spre Paris. venise de multe ori acolo.a u văzut oprindu-se din nou la două sute de paşi mai departe. pentru că se înrudea cu un alt Labarre. împăratul refuzase să locuiască în palatul prefecturii şi. neclintit în credinţa sa f a ţ ă de Napoleon . Părea foarte obosit. Omul mersese. Omul îşi scoase şapca şi-l salută cu umilinţă pe jandarm. 1 Golf pe coasta mediteraneană a F ranţei. om bine văzut în oraş. călăuze) erau im corp de elită în armata lui Napo leon. 7* . travestit în căruţaş. pe urmă intră în localul primăriei. îl urmări cîtva timp cu privirea. I .acelaşi drum pe care. toată ziua.

asupra lui Labarre de La crucea lui Colbas. spuse. vrednicul hangiu Jacquin Labarre scoase din buzunar un creion. Cine a călătorit ştie că nimeni nu mănîncă mai bine decît căruţaşii. Hangiul. fără să-şi ia ochii de la cuptor : — Ce doreşte domnul ? — Să mănînc şi să mă culc ! spuse omul. lingă uşă. hangiul trăgea cu coada ochiului la călător. rămase cu ciomagul în rnînă şi o aşeză pe un scăunel Mngă foc. Omul îşi băgă punga în buzunar. — îmi daţi să mănînc ? întrebă omul. Serile de octombrie sînt friguroase acolo. pe cuptor fierbeau doi crapi mari şi un păstrăv din lacurile învecinate. Intră în bucătărie. — Numaidecît. tot umblînd de colo pînă colo. Omul se îndreptă spre hanul acesta.Gloria aceasta a lui Labarfe de la Trei delfini se răs* frîngea. Se spunea despre el în oraş : „E văr cu cel din Grenoble". trecea foarte preocupat de la vatră la tingiri. care era în acelaşi timp şi bucătar. măsură dintr-o aruncătură de ochi toată înfăţişarea călătorului şi adăugă : Gu plată !. — Atunci vă stăm la dispoziţie! spuse hangiul. un foc mare pîlpîia vesel în sobă. auzind că se deschide uşa şi că intră un nouvenit.. spuse hangiul. In clipa aceea întoarse capul. — Nimic mai uşor! spuse hangiul. pregătind o masă minunată unor căruţaşi care se auzeau rîzînd şi vorbind zgomotos într-o odaie alăturată. care era cel mai bun din regiune. Pe cînd noul-venit se încălzea. apoi rups« un colţ dintr-un ziar vechi care se afla . Intre timp. îşi scoase raniţa şi o puse jos. nişte potîrnichi albe şi un cocoş sălbatic se învîrteau într-o frigare lungă în faţa focului. O marmotă grasă. care dădea de-a dreptul spre drum.. întors cu spatele. Hangiul. la douăzeci şi cinci de leghe depărtare. Omul scoase o pungă mare de piele din buzunarul bluzei şi răspunse : — Am bani. Digne e situat în munţi. Toate cuptoarele erau aprinse.

— Nu am nimic ! spuse hangiul. care porni în goană spre primărie. Umblu de azi-dimineaţă. — Dar eu — spuse hangiul — n-am nici o cameră. O mînă de paie mi-e de ajuns. dar hotărît. după-masă. se întoarse spre călătorul care părea cufundat într-o meditaţie nu prea senină. — Nu-i vorba de asta. — Nu pot. — Atunci ? — Dumneata ai bani. fără să-l lipească. Am făcut douăsprezece leghe. i se părură foarte grave călătorului. Scrise vreo două rînduri pe marginea albă. zise hangiul. apoi clătină din cap şi rămase o clipă pe gînduri. asta-i bună ! Dar eu mor de foame. — Cum. — Atunci — spuse iar omul — o să mă aciuez într-un colţ al podului. îndoi peticul de hîrtie.. O să vor bim. — Domnule — spuse el — nu vă pot găzdui. Călătorul nu văzuse nimic din toate astea. Se ridică. spuse pe un ton măsurat. lîngă fereastră. Copilul se întoarse. care părea că-i serveşte totodată ca ajutor la bucătărie şi ca argat. spuse omul. In sfîrşit. Guvintele acestea. Păru că citeşte cu atenţie.. — Nu-ţi pot da masa.pe o mescioară. ca unul care aşteaptă un răspuns. — De ce ? — De abia au loc caii. Aducea hîrtia înapoi. întrebă din nou : — îmi daţi odată să mănînc ? — Numaidecît. Plătesc. şi-l dădu unui băiat. vă e teamă că n-am să plătesc ? Vreţi să plă tesc înainte ? V-am spus doar că am bani. — Ei. Hangiul o desfăcu grăbit. Vreau să mănînc. Hangiul îi şopti ceva la ureche băiatului. Omul se ridică pe jumătate. Omul răspunse liniştit : — Lăsaţi-mă în grajd. . — Da.

Am întrebat la primărie şi iată ce mi s-a răspuns. sosirea iui va fi evenimentul de seamă a! întregului oraş. Pleacă I Omul lăsă capul în jos. — CîţJ sînt ? — Doisprezece. cu vîrful ghintuit al bîtei sale. l-ar fi văzut pe hangiu! de La crucea lui Colbas în pragul uşii. Nu întoarse capul de loc. mi-e foame şi rămîn. la întîmp'are. Omul aruncă o privire. care făcuse drumul de la han la primărie şi de la pri mărie la han. h a n g i u l î l p r i vi d r e p t î n o c h i ş i a d ă u g ă t ot în şoaptă : — Ascultă. 80 . cînd deschise gura să răsp u n d ă . am bănuit ceva. ca un om umilit şi trist. — Nimic ? Dar astea ce-s ? — Sînt comandate. nişte cărbuni aprinşi în foc. Hangiul adăugă după o scurta tăcere: Am obiceiul să fiu politicos cu toată lumea. Dacă s-ar fi uitat înapoi. îi întinse străinului hîrtia desfăcută. Din privirile bănuitoare şi speriate ale grupului şi-ar fi dat seama că. Mergea înainte. Hangiul se plecă atunci la urechea lui şi-i spuse pe un ton care-! făcu să tresară : — Pleacă ! Călătorul stătea încovoiat în clipa aceea şi împingea. Ştii să citeşti ? Spunînd acestea. — Au comandat şi-au plătit totul dinainte. Se întoarse repede şi. lipindu-se de case. — De cine ? — De domnii căruţaşi. — E de mîncare aici pentru douăzeci. sa lăsăm vorba. Omul se aşeză din nou şi spuse fără a ridica vocea : — Sînt la han. vorbind cu apri ndere şi arătîndu-l cu degetul. Vrei să-ţi spun pe nume ? Te cheamă Jean Valjean. Vrei să-ţi spun acum cine eşti ? Cînd te-am văzut intrînd. înconjurat de toţi călătorii care trăseseră la han şi de toţi t recători i de pe st radă. îşi ridică raniţa de pe podea şi plecă. Apucă pe strada principală.Omul începu să rîda şi se întoarse spre vatră şi spre cuptoare. în curînd.

cealaltă dădea într-o curticică plină de gunoi. Călătorul se opri o clipă şi se uită prin geam în sala scundă a cîrciumii. Porni într-acolo. pe urmă apăsă sfios pe clanţă şi împinse uşa. Călătorul nu se încumetă să intre prin uşa din stradă. pe cînd îşi scotea raniţa. — Bun. focul dintr-alta. Ei ştiu prea bine că piaza rea îi urmăreşte. Era într-adevăr o cîrciumă. Cîrcmma. îşi întinse la foc picioarele amorţite de oboseală. se opri din nou. — Cineva care ar dori să mănînce şi să doarmă. Mîncarea fierbe în ceaun. Lampa îl lumina dintr-o parte. simţi că leşină de foame. Vino să te încălzeşti. se contura pe cerul senin al asfinţitului. Se uită de jur împrejur. Se aşeză lîngă vatră. ca să vadă dacă nu des coperă vreun adăpost.N-a văzut nimic din toate astea. începuse să se întunece. Hanul cel frumos era închis pentru el. aşezată pe masă. căuta vreo circiumă oricît de modestă. sub şapca 81 . Toţi cei care erau acolo la băut întoarseră capul. Tocmai se aprindea o lumină la capătul străzii. Cîţiva inşi stăteau acolo şi beau. luminată de-o lampă mică. Oamenii copleşiţi nu se uită înapoi. prietene. Una dădea spre stradă. Aici puteţi mînca şi puteţi dormi. care era şi un fel de han. Cîrciumarul îi spuse : — Uite focul. Cîrciumarul se încălzea. o cocioabă oricît de săracă. trecînd la întîmplare pe străzi pe care nu le cunoştea. II cercetară cîtva timp cu privirea. Flacăra făcea să sfîrîie un ceaun de fier atîrnat de cîrlig. Deodată. Se strecură în curte. şi de focul mare din vatră. uitînd de oboseală. cum se întîmplă totdeauna cînd eşti amărît. atîrnată de un stîlp de fier. Călătorul intră. Din ceaun se răspîndea un miros plăcut. Tot ce se putea desluşi pe faţa sa. — Gine-i acolo ? zise stăpânul. o creangă de pin. avea două uşi. Merse astfel cîtăva vreme fără să se oprească. Gîrciuma din strada Chaffaut.

De la locul său făcu un semn pe furiş cîrciumarului.. Aşadar. 82 . Străinul se întoarse şi răspunse cu blîndeţe : — A ! Ştiţi ? — Da. amestecată cu înfăţişarea vrednică de milă pe care-o dă deprinderea de a suferi. puse brusc mîna pe umărul omului şi-i spuse : — Trebuie să pleci de-aici. care părea foarte obosit. Cu o jumătate de ceas mai-nainte. care.. înainte de a intra în circiuma din strada Chaffaut. un profil hotărît. — Unde vreţi să mă duc ? — Intr-altă parte. Ochiul lucea sub sprîncene ca un foc sub mărăcini. Schimbară cîteva cuvinte în şoaptă. l-a rugat să-l ia pe şa. Fizionomia asta era ciudată : începea prin a părea umilă şi sfîrşea prin a părea severă. Acesta veni spre el. Avea.pleoştită. aruncară cu pietre după el. (am uitat cum îi spune. mi se pare Escoublon). La poartă atîrna un lanţ de fier prins de un clopot. Intîmplarea făcuse ca în aceeaşi dimineaţă să-l întîlnească pe străinul acesta cu mutră suspectă mergînd spre Bras d'Asse şi. Copiii se risipiră ca un stol de pasări. dar pescarul i-a răspuns iuţind pasul. omul. cîţiva copii. de altminteri. energic şi trist. Unul dintre oamenii care se aflau la masă era un pescar. Cîrciumarul se înapoie la vatră. care-l urmăriseră de La crucea lui Colbas şi care păreau că-l aşteaptă. Sună. Se întoarse rnînios şi-i ameninţă cu bîta. Trecu prin faţa închisorii. era o uşoară licărire de mulţumire. Pe cînd ieşea. Omul căzu iarăşi pe gînduri. — Şi te gonim şi de-aici. Se deschise o ferestruică. — M-au alungat de Ia hanul celălalt. Omul îşi luă bîta şi traista şi plecă. pescarul acesta se afla în grupul care se strîri-sese în jurul lui Jaccjuin Labarre şi le povestise chiar el celor ele La crucea lui Colbas întîlnirea neplăcută din cursul dimineţii. cînd s-a întîlnit cu el. se dusese să-şi lase calul în grajdul Iui Labarre.

care înveseleau strada. Uneîe nu erau îngrădite decît cu garduri vii. Străinul rămase o clipă pe gînduri în faţa acestei privelişti plăcute şi mîngîietoare. Fă ceva ca să fii ares tat şi ţi se va deschide.— Domnule temnicer — spuse el. răspunse soţul. Soţul se sculă. nu e han. cu o faţă veselă şi luminoasă. Bătu din nou. într-un colţ. Apucă pe o străduţă cu multe grădini. jumătate meseriaş. O auzi pe femeie spunînd: — Bărbate. copilul rîdea. Printre aceste grădini şi zăplazuri zări o căsuţă cu un singur etaj. se duse la uşă şi deschise. un leagăn. — Nu. din pînză groasă. care-i ajungea pînă la umărul stîng şi în car» purta ca într-un buzunar. Ferestruica se închise. Lîngă el. iar mama zîmbea. şi castronul cafeniu fumegînd. Se uită pe fereastră. Bătu foarte încet în fereastră. Purta un şorţ mare de piele. luă lampa. cana de cositor. O lampă de aramă lumina faţa de masă albă. prins în . Nu-l auziră. Tatăl rîdea. Văzu o odaie mare. în care se afla un pat acoperit cu pînză înflorată. cîteva scaune de lemn şi o puşcă cu două ţevi atîrnată pe perete. mi se pare că bate cineva. jumătate ţăran. plină cu vin. o femeie foarte tînără alăpta un alt copil. sclipind ca argintul. Masa din mijlocul odăii era pusă. Era un bărbat înalt. cum făcuse şi la circiumă. Ce se petrecea în sufletul său ? Numai el ar fi putut spune. îşi spunea probabil că familia aceasta veselă va fi primitoare şi că acolo unde vedea atîta fericire va găsi poate un pic de milă. a cărei fereastră era luminată. spoită cu var. care sălta un copilaş pe genunchi. scoffndu-şi respec tuos şapca — aţi vrea să-mi deschideţi şi să mă adă postiţi în noaptea asta ? Un glas răspunse : — Aci e închisoare. Bătu a treia oară. La masă şedea un bărbat de vreo patruzeci de ani.

cingătoare. Primiţi dacă plătesc ? — Nu rn-aş da înapoi să adăpostesc pe cineva de treabă care plăteşte. ochii bulbucaţi. ? Mai aruncă o privire asupra străinului. alb şi gol. spuse ţăranul.. Omul răspunse : — Vin din Puy-Aloisson. Cînd îşi dădea capul pe spate. Pe chipul (ăranului se ivi o umbră de bănuială . tot felul de lucruri : un ciocan. Avea "sprîncene groase. la cuvintele ţăranului: „Nu cumva dumneata eşti acela. partea de jos a feţei lunguiaţă şi. — Şi? Călătorul răspunse încurcat: — Nu ştiu. îngăimă : — Nici acolo nu m-au primit. Ai fost la Labarre ? — Da. Aţi putea să-mi daţi. îşi luase cei doi copii în braţe şi fugise repede în spatele bărbatului. contra plată.. nici zi de tîrg. favoriţi mari.. cămaşa-i iarg deschisă şi cu gulerul răsfrînt lăsa să se vadă grumazul vînjos. D n u l e — spuse c ă l ă t l el . mulţumirea aceea de a se afia la el acasă. pri84 .. — Ei aş ! Nu se poate! Nu-i nici zi de Mici... e nu se p Domnule — spuse călătorul — vă cer iertare. negri.. Am umblat toată ziua. pe deasupra. puse lampa pe masă şi luă puşca din perete. Am făcut douăsprezece leghe. ?" femeia se ridicase. o batistă roşie şi un corn pentru prafui de puşcă.. Dar de ce nu te duci dumneata la han ? — Nu e loc. o farfurie cu supă şi un colţ unde să mă culc în şopronul din grădină ? Aţi vrea ? Cu plată !. Nu m-a primit. între timp. îl privi pe noul-venit din creştet pînă-n tălpi şi exclamă c-un fel de înfiorare : — Nu cumva dumneata eşti acela. făcu trei paşi înapoi. care nu se poate descrie. — Ai fost la circiuma din strada Chaffaut ? încurcătura străinului spori. — Cine eşti dumneata ? întrebă stăpînu! locuinţei.

îşi făcu din traistă scut şi ieşi din cuşcă cum putu. stăpînul casei se întoarse spre uşă : — Pleacă ! — Fie-vă milă J spuse omul. semănînd cu barăcile pe care şi le fac cantonierii la marginea drumurilor. murmurînd : — Tsomaraude ! ' Totul se petrecu în mai puţin decît se poate închipui. la deschizătura bordeiului. Un pahar cu apă ! — Un glonţ de puşcă ! spuse ţăranul. atît era de obosit. şi zgomotul drugului de fier care-l fixa străbătu pînă afară. ca să ţină 1 Expresis diaisctalâ din Alpii francezi. cu sînul dezgolit. Se apropie de bordeiul care avea în loc de uşă o deschizătură îngustă. Se resemnase în ce priveşte foamea. omul puse rnîna pe bîtă. Nimerise în cuşca unui cîine. . Se înnopta din ce în ce. străinul zări într-una din grădinile de pe marginea străzii un fel de bordei mic. La lumina slabă a amurgului. Crezu că era într-adevăr baraca unui cantonier. Ieşi tot aşa şi din grădină. Atunci se auzi un rnîrîit sălbatic. După ce-l cercetă cîteva clipe pe străin ca pe-o năpîrcă. ascuns în buruieni. Vîntul rece al Alpiîor începuse să sufle. începu să desfacă una dintre curele. Sări cu hotărîre un gard de lemn şi intră în grădină. Apoi trînti uşa cu putere şi omul îl auzi trăgînd două zăvoare mari. Barăcile astea nu sînt de obicei ocupate în timpul nopţii. Pe urmă. Era cald şi dădu peste un culcuş de paie destul de bun. Capul unui dulău uriaş se contura în umbră. Rămase o clipă întins acolo.vindu-I pe străin cu groază. fiind silit. Voinic şi curajos. dar nu fără să-şi lărgească rupturile zdrenţelor de pe el. foarte joasă. fereastra fu închisă şi cu oblonul. O clipă după aceea. Se culcă pe burtă şi se strecură înăuntru. mergînd de-a-ndărătelea. însemnînd iîlhar. fără să poată face vreo mişcare. cu ochii înspăimântaţi. dar avea cel puţin un adăpost împotriva frigului. pentru că traista din spate îl stînjenea şi-i putea sluji foarte bine drept pernă. Ii era foame şi frig. Ridică ochii.

jalnică. Era o privelişte tristă. Cu toate acestea. cerul. nu fără greutate. colina. măruntă. fără acoperiş. Cînd se crezu departe de orice aşezare omenească. Nimic altceva pe dîmb şi pe eîmpie decît un arbore diform. dar şi din pricina norilor care coborîseră foarte jos. să treacă iar dincolo de zăplaz şi se găsi din nou în stradă. Se spune că un drumeţ care tocmai trecea pe-acolo l-ar fi auzit offînd : „Nu-s nici măcar un cîine I" Se ridică îndată şi porni iar la drum. Ieşi din oraş. Totuşi. să recurgă la acei fel de-a mînui bastonul pe care maeştrii acestui soi de scrimă îl numesc „roza acoperită". Merse astfel cîtva timp. făcînd un efect deosebit de sinistru. şi la zenit mai plutea o rămăşiţă din lumina asfinţitului. de unde abia ajungeau pe pămînt cîteva raze. Digne. Cînd izbuti. întrucît tocmai răsărea luna. acoperite cu mirişti. pînă şi din cuşca păcă toasă de cîine. de-o formă firavă şi sărăcăcioasă. fără adăpost. cîmpia şi copacul aveau în ele ceva atît de trist. îneît. Se afla pe o eîmpie . în faţa lui se ridica una din acele coline joase. după o clipă de încremenire şi visare. care fusese asediat pe vremea războaielor religioase. cu capul plecat. mărginită.dulău! !a distanţă. iar colina. Zarea era întunecată. fără culcuş. Omul acesta. care se încovoia fremătînd la cîţiva paşi de călător. sperînd să găsească vreun copac sau vreo claie de fîn unde să se adăpostească. se contura nedesluşită şi alburie în zarea mohorîtă. de bună seamă. singur. Sînt clipe cînd firea pare duşmănoasă. se prăbuşi pe o piatră. era departe de-a fi înzestrat cu acele delicate deprinderi ale minţii şi ale sufletului care te fac sensibil la aspectele misterioase ale lucrurilor. care după seceriş seamănă cu nişte capete tunse. Se întoarse. Porţile oraşului erau închise. alungat pînă şi din patul ăsta de paie. el luă grăbit drumul înapoi. ridică ochii şi căută în jurul lui. părînd că se sprijină chiar pe colină şi acoperind tot cerul. Părnîntul era astfel mai luminat decît cerul. era încă se . nu numai de bezna nopţii. norii alcătuiau sus pe cer un fel de boltă alburie.

Trecu printr-o spărtură şi intră din nou în oraş. Ai încercat cumva ? E cu neputinţă să-ţi petreci aşa toată noaptea.. pe bancă ? spuse ea. apoi la seminar. aduse din insula Elba şi dictate chiar de Napoleon. vrednică într-adevăr de acest nume. Am fost soldat. — n-am la mine decît douăzeci de centime. în colţul pieţei se afla o tipografie. — De ce nu te duci la han ? ■— Pentru că n-am bani. — Nouăsprezece ani am avut o saltea de lemn . era doamna marchiză de R. ameninţă cu pumnul spre biserică. îl întrebă : — Ce faci aici. Omul luă cele douăzeci de centime. — Aici. m-am culcat.. Acolo fuseseră tipărite pentru întîia dată proclamaţiile împăratului şi ale gărzii imperiale. Zdrobit de oboseală şi nemaiavînd nici o nădejde. întărite cu turnuri pătrate. Ajunse astfel la prefectură. adăugă : — N-o să poţi găsi adăpost Ia han cu atît de puţin. o luă iar la întîmplare. Deoarece nu cunoştea străzile. Văzîndu-l întins pe bancă. — Şi? — Am fost alungat de pretutindeni. care mai tîrziu au fost date jos. coană-rnare. — Daţi-mi-le şi pe alea. O bătrînă ieşea tocmai atunci din biserică. Putea să te primească cineva de milă.în 1^15 înconjurat de ziduri vechi.. prietene ? Răspunse aspru şi mînios : — Precum vedeţi. trebuie să-ţi fie foame şi frig. astăzi am una de piatră. Desigur. coană-rnare. — Am bătut la toate uşile. — Ai fost soldat ? — Da. Coana-mare. . Era pe la opt seara. Doamna de R. se culcă pe banca de piatră de la uşa tipografiei. — O ! — spuse doamna de R. Trecînd prin faţa catedralei.

25). — Ai bătut şi acolo ? — Nu. Cartea lui era împărţită în două : mai întîi. Pe la orele opt el lucra încă. scriind destul de anevo ios pe nişte pătrăţele de hîrtie. el făcea cu migală un tot armonios pe care voia să-I pună la îndemîna credincioşilor. datoriile faţă de sine însuşi (Matei V. faţă de fecioare în Epistola către corintieni.Coana-mare atinse braţul omului şi-i arătă de cealaltă parte a pieţei o căsuţă joasă. — Ai bătut la toate uşile ? spuse ea. Pregătea o mare lucrare. după plimbarea sa obişnuită prin oraş. alături de episcopie. părinţi. Puţin după aceea. în Epistola către efesieni. episcopul din Digne rămăsese pînă tîrziu închis în camera sa. care din nefericire a rămas neterminată. cînd doamna Magloire intră ca de obicei să ia argintăria din dulapul de lîngă pat. Din toate aceste prescripţii. copii şi servitori. Datoriile tuturora sînt datoriile mari. faţă de credincioşi în Epistola către evrei. Celelalte datorii au fost găsite de către episcop. faţă de soţi. cu o carte mare deschisă pe genunchi. Sfîntul Matei le arată astfel : datoriile către dumnezeu (Matei VI). — Da. apoi datoriile fiecăruia după clasa socială din care face parte. Cerceta cu grijă tot ce-au spus în această materie însemnată părinţii bisericii şi marii 'învăţaţi. datoriile faţă de fiinţe (Matei VI. soţii. faţă de judecători. în Epistola către romani. 12). în Sfîntul Petru. înţelegînd că masa era pusă şi că probabil sora . Ele sînt în număr de patru. arătate şi prescrise în alte părţi. Datoriile faţă de suverani şi de supuşi. 29. mame şi tineri. 20. datoriile faţă de aproape (Matei VII. datoriile tuturora. 30). Datoriile. — B a t e! II PRUDENŢA DA SFATURI ÎNŢELEPCIUNII In seara aceea.

Rochia domnişoarei Baptistine era croită după modelul din 1806: talia sus. puţin mai înaltă decît fratele ei. de îndată ce monseniorul începea să vorbească — cum am văzut — ea îi asculta supusă. mică de statură. domnişoara Baptistine. cu un amestec de respect şi de libertate. Se mărginea să asculte şi să-i facă pe plac. cu un cămin. grasă. subţirică. care au darul de a reda într-un singur euvînt ceea ce abia s-ar putea spune într-o pagină întreagă. Atîta vreme cît monseniorul tăcea. prins cu două ace în colţurile de sus . o eşarfă foarte albă. doamna Magloire părea o ţărancă. blajină. cu mîneci largi şi scurte. Ni le putem lesne închipui pe cele două femei. ca şi domnişoara. cu butoniere şi cu nasturi. un şorţ de bumbac. cu pătrate roşii şi verzi. Domnişoara Baptistine nici măcar nu vorbea. ageră şi bună .sa îl aştepta. Tot căutîndu-şi de lucru. pe care o cumpărase pe-atunci de la Paris şi care mai ţinea încă. fustă strîmtă. mîneci cu volănaşe. îşi ascundea părul cărunt sub o perucă cu cîrlionţi zisă ă l'enfant. amîndouă trecute de şaizeci de ani : doamna Magloire. în care ardea un foc bunicel. ea îi vorbea răspicat. vorbea cu domnişoara Baptistine.şi autoritar. purta pantofi groşi şi ciorapi galbeni ca femeile din Marsilia. singurul juvaer feminin din casă. la gît avea o cruciuliţă de aur. Masa era lîngă cămin. culoare la modă în 1806. Sufrageria era o încăpere lunguiaţă. Doamna Magloire părea isteaţă. încreţită. episcopul închise cartea. Pe masă se afla o lampă. iar buza de sus mai groasă decît cea de jos. N-a fost fru- . plăpîndă. se ridică de la masă şi intră în sufragerie. Slujindu-mă de cuvinte vulgare. colţurile gurii ei erau inegal ridicate. Doamna Magloire purta o scufă albă. îmbrăcată cu o rochie de mătase castanie. iar domnişoara Baptistine o cucoană. Doamna Magloire tocmai sfîrşise de pus masa. dar. vioaie. legat în talie cu o panglică verde cu pieptar la fel. ieşind din rochia de pos tav negru. ceea ce îi dădea un aer ursuz. cu o uşă care dădea spre stradă (cum am mai spus) şi o fereastră care dădea spre grădină.

domnişoara Baptistine. se spunea că un vagabond deocheat şi-ar fi făcut apariţia. bulbucaţi. nasul lung şi coroiat. Se vorbea despre o haimana cu mutra suspectă . Doamna Magloire apăsă pe aceste ultime cuvinte. avea ochi mari. să-şi zăvorască şi să-şi baricadeze casele şi. însă credinţa. Era vorba despre clanţa de la uşa din faţă. Se pare că. Se mai spunea că paza e foarte prost asigurată. mai ales. dat fiind că domnul prefect şi domnul primar nu se aveau bine şi căutau să-şi pună beţe-n roate unul altuia. Ea o repetă. ■ . să-şi încuie bine toate uşile. cuteză să spună cu sfială . dar toată înfăţişarea ei. doamna Magloire vorbea cu oarecare aprindere. toată fiinţa ei — am spus-o de la început — arătau o bunătate de negrăit. In clipa cînd domnul episcop intră. speranţa — ce!e trei virtuţi care încălzesc sufletul — ridicaseră încet-încet această blîndeţe pînă la sfinţenie. Atunci. Că rămînea. unde-i fusese destul de frig.moaşă nici în tinereţe . Fusese din totdeauna predestinată blîndeţii. în sarcina oamenilor de treabă să-şi facă singuri poliţia şi să-şi organizeze paza. Stătea de vorbă cu domnişoara pe o temă care-i era familiară şi cu care episcopul se obişnuise. avînd grijă să-şi închidă. voind să-i facă pe plac doamnei Magloire. albaştri. doamna Magloire auzise în cîteva locuri tot felul de zvonuri. ducîndu-se să facă tîrguîeli pentru cină. religia o făcuse înger. că trebuie să se afle pe undeva prin oraş şi că cei ce s-ar întoarce noaptea tîrziu acasă ar putea sa aibă întîlniri neplăcute. Nu luă în seamă aluzia pe care o făcuse anume doamna Magloire. Natura o făcuse oaie . se aşeză în faţa căminului ca să se încălzească şi se gîndea la cu totul altceva. fără să-l supere pe fratele ei. încît multe persoane care mai sînt încă în viaţă îşi amintesc cele mai mici amănunte. deci. mila. Sărmană şi sfîntă fată ! Duioasă amintire dispărută ! Domnişoara Baptistine a povestit de atunci de atîtea ori cele ce s-au petrecut la episcopie în seara aceea. dar episcopul venea din camera sa.

. In noaptea asta o să se întîmple cu siguranţă o nenorocire în oraş. că.. Ce face fratele meu e bine făcut. care doamnei Magloire îi păru o încuviinţare. care n-a vrut să-l primească. Un om vrednic de ştreang. şi cred.. — Adevărat ? spuse episcopul.. adăugă : Ei.. şi domnişoara e de aceeaşi părere. să vină să pună la loc vechile zăvoare . fără să-şi dea seama.. cu o mutră îngrozitoare. lăcătuşul. i se părea un semn că episcopui începea să ffe şi el îngrijorat. Ce este ? Ce s-a întîmplat ? Ne pîndeşte cumva vreo mare primejdie ? Atunci. s-auzim. Apoi. Aşa că eu spun.) Să trăieşti într-o localitate de munte şi să n-ai nici măcar felinare noaptea pe străzi ! Ieşi în stradă. monseniore. o încuraja . punîndu-şi mîinile pe genunchi şi ridicînd spre bătrîna menajeră chipul său prietenos şi uşor înveselit. întorcîndu-şi scaunul pe jumătate.— Frate dragă. că-i nevoie de zăvoare măcar în noaptea asta . le avem . răspunse episcopul. Doamna Magloire continuă. continuă deci trium fătoare : — Da. monseniore. Se dusese să tragă la Jacquin Labarre. ai auzit ce spune doamna Magloire ? — Am cam auzit ceva. pe care-l lumina focul. A fost zărit trecînd pe bulevardul Gassendi şi dînd seara tîrcoale pe străzi. Se părea că un ţigan. mai cu seamă că monseniorul are obiceiul să . Această întrebare. E-aşa cum vă spun. întuneric beznă. o treabă de-un minut. fiindcă eu cred că nimic nu e mai grozav decît o uşă pe care primul venit o poate deschide doar apăsînd pe clanţă. Mai cu seamă că paza e atît de prost asigurată ! (Repetiţie necesară. dacă monseniorul încuviinţează. am să-i spun lui Paulin Musebois. doamna Magloire luă din nou de la capăt toată povestea. un coate-goale. un fel de cerşetor periculos se afla în momentul acela în oraş. monseniore. ca şi cum n-ar fi auzit protestul : — Sîntem de părere că locuinţa noastră nu-i sigură de loc . exagerînd întrucîtva. Toată lumea vorbeşte. — Eu — întrerupse sora — n-am nici o părere.

Am stat nouăsprezece ani la ocnă. se uită la fratele ei şi atunci fafa i se linişti şi se însenină din nou. Am fost eliberat acum patru zile şi sînt în drum spre Pontarlier. Clnd voi să deschidă gura ca să-l întrebe desigur pe noul-venit ce doreşte. zise cu glas tare : — Ascultaţi î Mă numesc Jean Valjean.Intră ! spuse episcopul. Astă-seară. făcu un pas şi se opri. Astăzi am făcut douăsprezece leghe pe jos. Intră. Doamna Magloire nu avu nici măcar puterea să scoată un strigăt. îşi plimbă pe rînd privirea de la bătrîn la femei şi. Era hidos. cutezătoare. lăsînd uşa deschisă în urma sa. Sînt ocnaş. Tresări şi rămase înmărmurită. obosită şi violentă în ochi. —. Am făcut patru zile de la Toulon. o! doamne! nici măcar nu mai e nevoie să baţi. acesta îşi sprijini amîndouă mîinile pe ciomag. Intră un om. Focul din cămin îl lumina.spună totdeauna : „Intră . Avea traista pe umăr. Se deschise brusc. . E drumeţul pe care l-am văzut adineaori rătăcind în căutarea unui culcuş. ca şi cum ar fi împins-o cineva cu energie şi hotărîre. bîta în mînă. O arătare sinistră. întorcînd încet capul spre cămin. dar. în mijlocul nopţii. se uită la omul care intrase şi fu gata să se ridice de spaimă. In clipa aceea se auzi o bătaie destul de puternică în uşă. locul unde trebuie să ajung.'". Episcopul aţintea asupra omului o privire liniştită. iar pe de altă parte. II cunoaştem pe omul acesta. o expresie aspră. III EROISMUL SUPUNERII PASIVE Uşa se deschise. fără să aştepte ca episcopul să spună ceva. pînă la perete... Domnişoara Baptistine se întoarse.

rfnd am ajuns aici. pe care i-arn cîştigat la ocnă. Am învăţat la ocnă. M-am dus la alt han. pentru cei care vor. Cinci ani pentru furt prin spargere şi patruspre zece ani pentru că a. Mi-e foame. Am intrat în cuşca unui cîine. Din pricina lui sînt izgonit de peste tot. mă culcasem pe o piatră. Clinele m-a muşcat şi rn-a alungat. ca şi cum n-ar fi înţeles bine.. Vin de la ocnă. E galben. Colo. Ascultaţi. Nu-i aşa. asta nu vă interesează. Scoase din buzunar o foaie de hîrtie galbenă pe care o desfăcu: Iată biletul meu de identitate. Ce-i aici ? E un han ? Am bani. rn-am dus fa un han. acolo. E un om foarte primejdios. M-am dus la închisoare . Avutul meu. O femeie cumsecade mi-a arătat casa dumneavoastră şi mi-a spus : „Bate şi-acolo !" Am bătut.. A stat nouăsprezece ani la ocnă. în nouăsprezece ani. E o şcoală. Aşa trebuia. Nimeni n-a vrut să mă primească. Pot să rămîn ? — Doamnă Magloire — spuse episcopul — mai pune un tacîm. M-am dus pe cîmp să mă culc sub stele. Mi s-a spus : „Pleacă 1" La fel ca şi dincolo. în piaţă. Am făcut douăsprezece leghe pe jos. — Stafi. Aţi auzit ? Sînt ocnaş. M-am gîndit c-ar putea să plouă şi că nimeni n-ar putea să împiedice ploaia şi m-am întors în oraş. ocnaş eliberat. Sînt foarte obosit. S-ar fi spus că ştia şi el cine sînt.. spuse el. năs cut la. pre cum vedeţi. Dumneavoastră vreţi să mă primiţi ? Aici e han ? Puteţi să-mi daţi ceva de mincare şi-un loc unde să mă culc ? Aveţi vreun grajd ? . iată ce mi s-a pus în livret: Jean Valjean. parc-ar fi fost om. prin munca mea. Plătesc. Nu era nici o stea. dar rn-au alungat din pricina livretului meu galben pe care l-am arătat la primărie.. Omul făcu trei paşi şi se apropie de lampa care se afla pe masă. Puşcăriaş. Asta e! Toată lumea m-a alun gat. O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de centime. temnicerul nu mi-a deschis. Ce-mi pasă ? Am bani. ca să mi se trîntească o uşă în nas. încercat să evadeze de patru ori. Vreţi să citiţi ? Şi eu ştiu să citesc.

Vreţi într-adevăr să rămîn ? Sînteţi oameni de treabă ! De altfel. spuse episcopul. Nu ştiţi să dispre ţuiţi. Iertaţi-mă. domnule preot. Vom cina numaidecît. pînă atunci întunecată şi aspră. Episcopul se întoarse spre călător : — Domnule. îndoială. Doamna Magloire ieşi ca să aducă la îndeplinire ceea ce i se poruncise. Am mai arătat cît de supuse erau cele două femei. domnule hangiu. Sînteţi hangiu. adevărat. Plătesc oricît. El continuă : — Sînteţi omenos. prost mai sînt ! Nu văzusem tichia pe care o purtaţi! Pe cînd vorbea pusese traista şi bîta într-un colţ. bucurie. parcă şi-ar fi ieşit din min{i : — Adevărat ? Cum ? Mă primiţi ? Nu mă daţi afară ? Mie. cîine!" Eram sigur c-o să mă daţi afară. începu să bolborosească. nu-i aşa ? — Sînt preot — spuse episcopul — şi locuiesc aici. ■ — Preot ? spuse omul.Doamnă Magloire — spuse episcopul — sa pui aşternut curat în patul din alcov. O ! ce preot de ispravă I Atunci. apoi îşi băgă biletul de identitate la loc în buzunar şi se aşeză. Pe faţa lui. Domnişoara Baptistine îl privea cu blîndeţe. O ! ce cumsecade a fost femeia care m-a îndrumat aici ! O să mănînc ! O să dorm într-un pat! Intr-un pat cu saltea şi cu cearşafuri ca toată lumea ! De nouăsprezece ani n-am mai dormit într-un pat. n-o să-mi cereţi bani ? Sînteţi parohul. n-o să fie nevoie să plătesc ? — Nu. De aceea v-am şi spus îndată cine sînt. şezi şi te încălzeşte. îmi spuneţi domnule ? Nu mă tutuiţi ? Mi se spune peste tot: „Marş. Sînteţi un om cumse cade. unui ocnaş. nu-i aşa ? Parohul bisericii celei mari ? Da. Ce minunat lucru este un preot bun ! Atunci. cum vă numiţi ? Plătesc oricît îmi cereţi.». Ţine-ţi banii ! Gît spuneai că ai ? Parcă o sută nouă franci- . Rămăsese încremenit. O să ţi se pregătească patul în timp ce vei lua masa. am bani. se întipări uimire. Acum omul înţelese totul.

care la amiază. pe care i-am cîştigat ajutînd la descărcarea unor căruţe la Grasse. Trebuie să-ţi fie frig. nu-l auzeam. Iată ce însem nează un episcop. care rămăsese deschisă de perete. Pe cînd vorbea. . pe un altar. Pe trei laturi. Şi întorcîndu-se spre oaspe tele său : Vîntul e aspru noaptea în Alpi. Doamna Magloire înţelese şi se duse să ia de pe căminul din camera de culcare a monseniorului cele două ' Aluzie Ia un naufragiu din 1816. — Doamnă Magloire — spuse episcopul — pune tacîmul cît mai aproape de foc. domnule. — O sută nouă franci şi şaptezeci şi cinci de cen time. Omul urmă : — Am tofi banii. Ne-a vorbit. chipul omului se ilumina. I se spunea monsenior. Intrucît sînteţi abate. Era episcopul de la Majore din Marsilia. Şi cît timp ţ i . „Domnule" spus unui ocnaş e ca un pahar cu apă întins unui naufragiat de pe Meduza'. dar era prea departe . nu-i aşa ? Ori de cîte ori rostea cuvîntul „domnule". în toiul zilei. strălucea. am văzut un episcop. Supravieţuitorii au fast salvaţi după douăsprezece zile. avea pe cap ceva ascuţit. Ştiţi. aproape morţi de foame şi seta. am să vă spun : aveam un duhovnic şi la închisoare. Nu prea vedeam bine. In faţa noastră — tunurile încărcate.a trebuit ca să aduni suma asta ? — Nouăsprezece ani. adăugă omul. pentru mine lucrurile astea sînt atît de străine ! înţelegi dumneata — noi ăştia! A făcut slujba în mijlocul închisorii. — Lampa asta — spuse episcopul — nu prea lumi nează bine. cu glasul lui atît de blînd şi de mîngîietor. Decăderea a ahtiată după preţuire. episcopul s-a dus să închidă uşa.— Şi şaptezeci şi cinci de centime. vă cer iertare. — Nouăsprezece ani! Episcopul oftă adînc. într-o zi. Eram aşezaţi în rînduri. Un fel de paroh mai mare peste parohi. In patru zile n-arn cheltuit decît un franc şi douăzeci şi cinci de centime. Pe urmă. de aur. nu mă prea pricep .

Şi nu-mi mulţumi. Cîinii. înainte de a mi-l spune. Nouăsprezece ani ! Am patru zeci şi şase. decît pentru hla mida albă a o sută de drepţi. dar dumneavoastră sînteţi atît de bun. Asta e ! — Da — spuse episcopul — vii dintr-un loc al tris teţii. daca ieşi de-acolo cu gînd de bună tate. de unde vin şi că sînt un păcătos. lovitu rile de bîtă 1 Lanţuri grele pentru orice. da. afară de cel ce are nevoie de un azil. — Domnule paroh. frigul. de blîndeţe şi de pace.sfeşnice de argint. Aprindeţi luminările pentru mine. Nu v-ara ascuns. te numeşti fratele meu. răspunse episcopul. 96 . în pat. Dacă ieşi din locul acela de suferinţă cu gînd de ură şi de mînie faţă de oameni. aveai unul pe care-l ştiam. Mă primiţi în casa dumneavoastră. îl atinse uşor pe mînă : — Puteai nici să nu-mi spui cine eşti. totuşi. Ascultă : va fi mai multă bucurie în cer pentru chipul înlăcrimat al unui păcătos pocăit. ci dacă are vreo durere. Uşa asta nu-l întreabă pe cel ce intră dacă are un nume. ocnaşii. Asta nu e casa mea . — spuse omul — sînteţi prea bun. cîinii o duc mult mai bine. Şi-acum. ghiuleaua la picior. nu-mi mai spune că te-am primit la mine. fii binevenit. aşezat lîngă el. care eşti în trecere. eşti vrednic de milă . află că eşti mai acasă decît mine. ţi-e foame şi sete. Dumneata. purtam lanţuri. încît nu mai ştiu ce am : mi-a trecut. Chiar bolnav. preţuieşti mai mult decît oricare dintre noi. Dum neata suferi. Episcopul îl privi şi îi spuse: — Ai suferit mult ? — Vai ! haina roşie. Omul se uită mirat: — Adevărat ? Ştiaţi cum mă cheamă ? — Da. Nimeni nu este aici la el acasă. pe care le aprinse şi ie aşeză pe masă. Episcopul. Carcera pentru o vorbă. e casa domnului. — O! domnule paroh — exclamă omul — nu mai puteam de foame cînd am intrat aici . Tot ce e aici e al dumitale. biletul de identitate galben. munca. zăpuşeala. o scîndură pentru dormit. Ce nevoie am să-ţi ştiu numele ? De altminteri. Nu mă dispreţuiţi.

La cina obişnuită a domnului episcop adăugase. Această nevinovată aparenţă de lux era un fel de copilărie plină de farmec în casa asta liniştită şi cumpătată. într-o clipă. într-adevăr. episcopul spuse : — Mi se pare că mai lipseşte ceva de la masă. cele trei tacîmuri cerute de episcop străluceau pe faţa de masă. Domnişoara Baptistine. ca de obicei. de la ea. toate cele şase tacîmuri de argint.între timp. ieşi fără să spună o vorbă şi. în care se povesteşte cu o exactitate naivă convorbirea dintre ocnaş şi episcop : . ca să dăm o imagine a celor ce s-au petrecut la această masă. pîine şi sare. care ridica sărăcia pînă la demnitate. IV AMĂNUNTE ASUPRA STINELOR DIN PONTARLIER Şi-acum. Iar obiceiul casei era ca. Deodată. socotim nimerit să transcriem aici un pasaj dintr-o scrisoare a domnişoarei Baptistine către doamna de Boischevron. — La masă ! spuse el cu vioiciune. untdelemn. îl aşeză pe om la dreapta sa. doamna Magloire nu pusese decît cele trei tacîmuri strict necesare. Faţa episcopului luă deodată acea înfăţişare de voioşie caracteristică firilor ospitaliere. smochine. o bucată de carne de berbec. o sticlă cu vin vechi de Mauves. puţină slănină. brînză proaspătă şi o pîine mare de secară. atunci cînd episcopul avea pe cineva la masă. doamna Magloire adusese la masă o supă făcută cu apă. Episcopul rosti binecuvîntarea. Doamna Magloire înţelese observaţia. cît se poate de liniştită şi de naturală. de formă. apoi servi chiar el supa. să se pună. Omul începu să mănînce cu lăcomie. aşezate simetric în faţa fiecăruia dintre cei trei comeseni. luă loc la stînga. Aşa cum făcea ori de cîte ori avea un străin îa masă.

ca un hămesit. n-avem noi ceva rude prin părţile acelea ? l-am răspuns: — Avem. — Nu. spuse fratele. Văd eu. pe puţin douăzeci de uzine de fier. distilerii. înfuleca lacom.. Apoi a continuat: — Mîine în zori. fabrici de ulei. Pe vre mea revoluţiei familia mea a fost ruinată. la Audincourt şi la Beure. Totuşi.. observaţia m-a izbit tntrucltva. Poate că nici nu sînteţi paroh. . Eu m-am refu giat la început în Franche-Cdmte şi am trăit cîtva timp acolo din munca braţelor mele.. Apoi s-a oprit şi mi s-a adresat mie: — Dragă soră. După o clipă a adăugat: — Domnule Jean Valjean. pe domnul de Lucenel. fabrici de alamă. Au bani mai mulţi.. printre alţii. Cred că nu mă înşel şi că acestea slnt de bună seamă numele pomenite de fratele meu. Noaptea e frig. fost căpitan de barieră la Pontarlier sub vechiul regim. tăbăcării. între noi fie vorba. Sînteţi măcar paroh ? A ! dacă dumnezeu ar fi cu adevărat drept. Mi se pare . spuse: — Domnule preot. spuse omul. la Châtillon. de ceasornice. — Te duci într-un loc bun. te duci la Pontarlier ? — Trebuie să mă duc acolo. N-ai decît să alegi.. Sînt fabrici de hîrtie. E greu să tot călătoreşti. Fratele meu a răspuns: — Ei slnt ţnai obosiţi decît mine. dar trebuie s-o spun: căruţaşii care n-au vrut să mă lase să mănînc cu ei se ospătează mai bine decî't dumneavoastră. meu. — Bunul dumnezeu e mai mult decît drept. Aveam tragere de inimă. om al lui dumnezeu.că aşa a spus omul. ar trebui să fiţi paroh. Am găsit de lucru. Sînteţi sărac. a spus fratele meu. toate astea slnt cu mult prea bune pentru mine. dintre care patru foarte mari la Lods. după supă.Omul acesta nu dădea nici o atenţie nimănui. ziua — zăpuşeală. trebuie s-o pornesc la drum. oţelării.

n-a spus. cit a ţinut cina şi-n tot cursul serii. fâcîndu-i mustrări îmbinate cu morală şi cu sfaturi. avîndu-l pe acest nefericit la îndemînă. Am muncit. care sint ale chiaburilor şi unde se găsesc patruzeci sau cincizeci de vaci. spre a-l face să ţină minte această întîlnire. aceea a preparării brînzeturilor. Un lucru m-a izbit. bine. şi sttnele sau „brînzăriile în tovărăşie".— Da — adăugă fratele meu — dar în '93 nu mai aveai rude. de trei ori pe zi. tot lndemnîndu-l pe om să mănînce. acesta primeşte laptele de la ţăranii asociaţi. în afară de cele cîteva cuvinte despre /sus. Omul se învioră mîncînd. o dată cu hrana trupească. dar fără să-l sfătuiască de-a dreptul şi categoric că în felul acesta şi-ar găsi un adăpost. Căci în povestea . o industrie cu totul patriarhală şi incîntătoare. Ele slnt de două feluri: „fermele mari". Există la Pontartier. Ei iau cu simbrie un brînzar. Fratele meu îi dădea să bea din vinul acela bun de Mauves. Insemnînd cantităţile pe un răboj lung. căruia îi spun baci. care produc şapte-opt mii de roţi de caş pe vară. spunînd că e un vin scump. unde te duci dumneata. Omul acesta era ceea ce v-am spus. ca şi cum ar fi vrut ca omul să înţeleagă. fratele meu. Fratele meu îi dădea toate aceste amănunte cu voioşia firească pe care i-o cunoaşteţi. să-i dea. şi hrană sufletească. din care el nu bea nicioodată. îmbinîndu-şi spusele cu fel de fel de gingăşii pentru mine. Lucrul la stînă începe pe la sfîrşitul lui aprilie. sau compătimindu-l şi îndemîndu-l să se poarte mai bine în viitor. care slnt ale săracilor . Şi fratele meu. ori să-l lase să înţeleagă cine era fratele meu. nimic care să-i amintească acestui om cine era. Era totuşi un prilej nimerit să-i ţină o mică predică şi <să se arate ca episcop în faţa ocnaşului. ţăranii de pe idealuri îşi cresc vacile împreună şi îşi împart între ei produsele. Altcuiva i s-ar fi părut foarte nimerit. dragă soră. ia explicat pe larg ce sini sttnele din Pontarlier. nu mai aveai decit braţele. Ei. iar pe la mijlocul iui iunie bacii duc vacile la munte. Fratele meu nu t-a întrebat nici măcar de unde e şi nici care-i povestea vieţii lui. domnule Valjean. A stăruit mult asupra buneistări a unui baci.

că e ceva cu adevărat evanghelic în această delicateţe de a se abţine de la predică. părea foarte obosit. la fel ca întotdeauna şi a cinat cu acest Jean Valjean cu aceleaşi purtări şi cu aceeaşi faţă pe care ar fi avut-o dacă ar fi luat masa cu domnul Gedeon Le Prevost sau cu domnul paroh. Era mătuşa Gerbaud cu copilul în braţe. In vremea asta. a înţelege cum se cuvine mila ? Mu găsiţi. de bună seamă. că omul acesta. Doamna Magloire a ridicat repede faţa de masă. Nu mai vorbea. care se numea Jean Valjean. Spre sfîrşitul mesei. de ia început pînă la sfîrşit. pentru că sint nevinovaţi" — fratele meu se opri brusc. pe cînd vorbea despre muntenii din Pontarlier — ca r e „ f ac o mu nc ă pl ăc ut ă a pr oa pe d e ce r ş i ca r e — adăugă el — sin/ fericiţi. omul nu prea dădea atenţie celor din jurul său. apoi s-a întors către străin şi i-a spus: — De bună seamă că vrei să te odihneşti. In orice caz. măcar pentru o clipă. a fost. într-adevăr. că era mai bine să-i abată gîndurile într-altă parte şi să-l facă să creadă. e că. cred că am Înţeles ce se petrecea în sufletul fratelui meu. iar fratele meu părea că se fereşte de tot ce-ar fi putut să i-o reamintească. pe cînd mîncam smochinele. morală şi aluzie şi că cel mai vădit semn de milă faţă de cineva care are un punct dureros este să fiu i-l atingi de loc ? Mi s-a părut că acesta a fost şi gîndul fratelui meu. temtndu-se ca în cuvintele acestea să nu se fi strecurat ceva jignitor pentru străin. Fratele meu a sărutat copilul pe frunte şi a împrumutat de la mine şaptezeci şi cinci de centime pe care le-a dat mătuşii Gerbaud. fratele meu a rostit rugăciunea de după masă. Tot gîndindu-irnâ. are neîncetat în minte suferinţa sa. Nu însemnează asta. De aceea. a bătut cineva la uşă. scumpă doamnă. nici chiar de mine.asta era cuprinsă şi vina tui. După plecarea mătuşii Gerbaud. El îşi închipuia. ceea ce pot spune. n-a lăsat să fie ghicite de nimeni. dacă i-au trecut prin minte lucrurile astea. că era un om ca oricare altul -+■ pentru el fiind asta un lucru obişnuit. Am înţeles că trebuie să ne retragem pentru a-l lăsa pe cătă100 .

îna inte de plecare. Era ultima treabă pe care o făcea în fiecare seară înainte de a se duce la culcare.. Doamna Magloire s-a întors numaidecît. ca şi cuţitaşul cu miner de fildeş de care mă servesc la masă. — Noapte bună. aproape de izvoarele Dunării.. Omul puse sfeşnicul pe o măsuţă. apoi am intrat fiecare în odaia noastră. blană care se afla în camera mea. spuse episcopul. fără să ne mai spunem nimic.tor să se culce şi ne-am urcat amlndouă ta noi. In clipa cînd ei treceau prin această cameră. Păcat că e veche şi că-i cade părul. pentru a intra în oratoriu unde era alcovul sau pentru a ieşi de-acolo. V LINIŞTE După ce spusese „noapte bună" surorii sale. am îngenuncheat şi ne-am rugat lui dumnezeu în salonul unde se întind rufele. o să bei o cană cu lapte cald de la vacile noastre. Fratele meu a cumpărat-o pe vremea cind era în Germania. la Totlingen. Omul îl urmă. trebuia să treci prin camera de culcare a episcopului. 501 . Nopţile sînt foarte reci şi blana ţine cald. locuinţa era împărţită în aşa fel încît. Episcopul îl conduse pe musafir în alcov. doamna Magloire tocmai punea argintăria în dulăpiorul de Ia căpătîiul patului. pe celălalt îl dădu oaspetelui său şi-i spuse : — Domnule. Âm trimis-o totuşi îndată după aceea pe doamna Magloire să aştearnă pe patul omului o blană de căprioară din Pădurea Neagră. te conduc în camera dumitale. unde era pregătit un pat alb şi curat. După cum s-a putut vedea din cele de mai sus. Mîine dimineaţă. monseniorul Bienvenu luă de pe masă unul din cele două sfeşnice de argint.

după aceea. care nu plecă fruntea . contemplînd. Cît despre străin. iO2 . ţintuindu-şi gazda cu o privire sălbatică. fără a se uita înapoi. domnule abate i spuse omul. Puţin după aceea. episcopul îngenunche şi rosti o scurtă rugăciune. adormind numaidecît. mişcîndu-şi buzele ca şi cum s-ar fi rugat sau şi-ar fi vorbit sieşi. asta e 1 mă adăpostiţi la dumneavoastră. era într-adevăr atît de obosit. Dar abia rostise cuvintele acestea paşnice şi. pe care domnul le arată noaptea ochilor ce rămîn deschişi. toată lumea din căsuţa dormea. Voia cumva să dea un avertisment sau să arunce o ameninţare ? Se supunea doar unei porniri instinctive şi ascunse chiar fa(ă de el însuşi ? Se întoarse repede spre bătrîn. ridică cele doua degete de la mîna dreaptă şi-l binecuvîntă pe străin. se îndreptă spre camera sa. se afla în grădină. deodată. mergînd. serios.— Mulţumesc. avu o mişcare ciudată. suna miezul nopţii. strigă cu glas răguşit: — Ei. încît nici nu s-a putut bucura de cearşafurile albe şi curate. îşi încrucişa braţele pe piept şi. Peste cîteva minute. fără nici o legătură. Trecînd pe lîngă perdea. visînd. Cînd episcopul s-a înapoiat din grădină în odaia sa. o perdea mare de mătase. cu sufletul şi cu gîndul îndreptate spre toate acele lucruri mari şi tainice. Cînd alcovul era locuit. Apoi. şi s-a trîntit îmbrăcat în pat. ascundea altarul. fără a întoarce capul. care le-ar fi îngheţat de spaimă pe cele două cuvioase femei dacă ar fi fost de fată. A suflat în lumînare cu nara. trasă dintr-o parte şi dintr-alta a oratoriului. chiar lîngă dumneavoastră ! Se opri apoi şi adăugă cu un rînjet în care era ceva monstruos: V-aţi gîndit bine ? De unde ştifi că n-'am ucis ? Episcopul ridică ochii spre tavan şi răspunse: ■— Asta-l priveşte pe dumnezeu. aşa cum fac ocnaşii. Nici astăzi nu ne putem da seama ce anume l-a putut îndemna să facă acel gest.

era ajutor de grădinar. acest Jean Valjean. cu părul său lung. Jeana. probabil o poreclă care venea de la „Voilă Jean" '. la Faverolles. bucata de carne.VI JEAN VALJEAN Pe la două noaptea Jean Valjean se trezi. îşi pierduse amîndoi părinţii la o vîrstă fragedă. era destul de adormit şi de şters. Sora asta îl crescuse pe Jean Valjean şi. cu naisul aproape băgat în supă. Maică-sa murise de friguri şi de rea îngrijire. II înlocui pe părinte şi. atîta vreme cît i-a trăit bărbatul. Cînd ajunse flăcău. de partea cealaltă a 1 Iată-! po Jean. La Faverolles. o ajută pe sora care îl crescuse. nu departe de coliba familiei Valjean. mîncînd mai departe. Nu s-a ştiut niciodată să fi avut vreo „drăguţă" prin partea locului. care-i ascundea ochii. A făcut-o de la sine. îi lua adesea din strachină tot ce era mai bun. văduvă cu şapte copii. ca să le dea vreunuia dintre copii. aplecat peste masă. mai mare. băieţi şi fete. el. a murit căzînd dintr-un copac. lăsînd-o să facă ce vrea. tatăl. N-a avut vreme să fie îndrăgostit. Intr-un cuvînt. ca pe o datorie. felia de slănină. la rîndul său. fără să fie trist. cel mai mic — un an. Nu-i mai rămăsese lui Jean Valjean decît o soră. Mama lui se numea Jeanne Matineu . Tinereţea lui se irosea astfel într-o muncă grea şi prost plătită. Jean Valjean era o fire gînditoare. . aşa cum sînt naturile iubitoare. ba chiar într-un fel morocănos din partea lui Jean Valjean. Cel mai mare dintre cei şapte copii avea opt ani. care fusese ajutor de grădinar ca şi el. părea că nu vede nimic. Soţul ei muri. Jean Valjean se trăgea dintr-o familie săracă de ţărani din Brie. sau cel puţin aşa părea. Tată-său. Sora lui. şi-a adăpostit frăţiorul şi l-a hrănit. Seara se întorcea acasă trudit şi-şi sorbea supa fără să scoată un cuvînt. Jean Valjean sau Vlajean. mijlocul verzei. Jean Valjean tocmai împlinise douăzeci şi cinci. In copilărie nu învăţase carte. răsfirat în jurul străchinii.

într-o casă locuită". marea. există totuşi o prăpastie între cei dintîi şi odiosul asasin al oraşelor. Jean Val jean. îndeletnicire compromiţătoare. Isabeau ieşi iute .uliţei. Hoţul azvîrlise pîin. Jean Valjean fu dat în judecată tribunalelor de pe atunci „pentru furt prin efracţie.ea. mai totdeauna flămîr. smulgîndu-şi cana de la gură. locuia o fermiera numită Marie-Claude. ca din partea mamei lor. dar braţul îi era încă însîngerat. se pregătea să se culce. i-ar fi pedepsit aspru pe vinovaţi. In vremea grădinăritului cîştiga un franc şi douăzeci pe zi. Ajunse la vreme ca să vadă un braţ strecurîndu-se prin spărtura făcută cu o lovitură de pumn în zăbrele şi în sticlă. răstit şi morocănos. Jean nu avu de lucru. într-o duminică seara. să ceară o cana cu lapte. ca lucrător. Copiii mătuşei Valjean. Dacă mama lor ar fi ştiut de-această potlogărie. Şapte copii. Oraşele îi fac pe oameni fioroşi pentru că-i corup. hoţul fugea cît îl ţineau picioarele . Sora lui muncea şi ea. Era Jean Valjean. pe care mizeria o cuprindea şi-o încleşta cu încetul.zi. codrul îi fac pe oameni JOI . era întrucîtva braconier. Făcea tot ce putea. Mina înşfacă o pîine şi o trase. dar ce putea face cu şapte copii mici ? O familie necăjită. Braconierul. după aceea se tocmea la seceriş. şi cu atîta zor. Veni o iarnă aspră. încît fetiţele şi-l varsau pe şorţuleţe şi pe guleraşe. Există o prejudecată întemeiată împotriva braconierilor. se duceau uneori acolo. Acestea se petreceau în 1795. Avea o puşcă de care ştia să se folosească mai bine decît orice puşcaş din lume. cînd auzi o lovitură puternică în vitrina cu zăbrele a dughenei. săvîrşit în timpul nopţii. ca şi contrabandistul. Familia rămase fără pîine. ca salahor. plătea fără ştirea mamei cana cu lapte Mariei-Glaude şi copiii scăpau de pedeapsă. Muntele. contrabandistul — în munţi sau pe mare. Braconierul trăieşte în pădure. pe care îl beau după vreun gard sau la vreun colţ de livadă. ca paznic de bivoli. Cu totul fără pîine. Isabeau alergă după el şi-l prinse. In treacăt fie zis. se înrudeşte de aproape cu tîlharul. Maubert Isabeau. brutar în piaţa bisericii la Faverolles.

desluşea ceva ce era mult prea mult. care astăzi are aproape nouăzeci de ani. anul IV. La 22 aprilie 1796 se sărbătorea la Paris victoria de la Montenotte. dezvoltă într-înşii asprimea. Pe cînd i se fixa cu lovituri grele de ciocan pironul lanţului la ceafă. A fost dus la Toulon. Termenii codului erau categorici. sînt clipele cînd pronunţarea unei pedepse este asemenea unui naufragiu. Jean Valjean fu găsit vinovat.sălbatici. ca toţi ceilalţi. unde a ajuns după un drum de douăzeci şi şapte de zile într-o căruţă.601.ul de gît. şi din acest gest ghiceai că săvîrşise fapta lui pentru ca să îmbrace şi să hrănească şapte copilaşi. în coltul de miazănoapte al curţii. ridica mîna dreaptă şi o cobora treptat de şapte ori. ca şi cum ar fi atins pe rînd şapte capete din ce în ce mai mici. plîngînd mereu. cu lant. el plîngea. La Toulon fu îmbrăcat în haina roşie de ocnaş. Părea că nu-şi dădea seama de altceva decît că situaţia lui era îngrozitoare. dar de multe ori fără să distrugă latura omenească. Probabil că. în vălmăşagul gîndurilor sale de biet om neştiutor. Civilizaţia noastră are uneori ceasuri groaznice . în aceeaşi zi. Jean Valjean făcea parte din acest convoi. Ce minut tragic este acela cînd societatea se îndepărtează şi săvîrşeşte părăsirea definitivă a unei făpturi gînditoare ! Jean Valjean fu condamnat la cinci ani muncă silnică. Apoi. îl împiedicau să vorbească. abia izbutind să spună din cînd în cînd : „Am fost ajutor de grădinar la Faverolles". nu mai era nici măcar Jean Valjean . îl numeşte Buona-Parte . îşi mai aminteşte foarte bine de nenorocitul care a fost pus în lanţuri la capătul celui de-al patrulea rînd. pînă şi numele . devenise numărul 24. Şedea pe jos. lacrimile îl înăbuşeau. pe care mesajul directoratului către cei cinci sute din 2 floreal. un mare convoi a fost pus în lanţuri la Bicetre. eîştigată de generalul-comandant al armatei din Italia. Ce s-o fi făcut sora lui ? Ce s-o fi ales din cei şapte copii ? Cui îi mai pasă de toate astea ? Ce se mai alege din frunzişul unui copac tînăr tăiat la rădăcină ? 105 . Un fost gardian al închisorii. Tot ce fusese viaja lui de altădată se şterse.

Se afla la Paris. iar şcoala nu se deschidea decît la şapte. unde nu se aflau decît un pat de scînduri. piatra de hotar a fostului lor ogor îi uitase. pînă se deschidea şcoala. ghemuit. Locuia pe o străduţă săracă lîngă SainţSulpice. ca să nu încurce lucrul. Lucrătorii. mi se pare. a fost pentru el o lică106 . strîngîndu-se lîngă motan ca să se încălzească. Se ducea în fiecare dimineaţă la o tipografie din strada Sabot numărul 3. Iarna. făpturi ale lui dumnezeu. o văzuse pe sora lui. pe vine. Atîta tot. care avea ş apte ani . fără adăpost. unde era făţuitoare şi legătoreasă. Iată ce i se spusese lui Jean Valjean. un băieţaş. Gineva. unde-şi ducea băi at ul . Unde se aflau ceilalţi şase? Poate că nici ea nu ştia. înfundîndu-se încet-încet în negura rece în care se pierd oropsiţii soartei. în care fusese o rană. îl vedeau pe bietul copilaş şezînd pe pavaj. Nu mai avea cu ea decît un copil. unde pier unul după altul atîfia nefericiţi în mersul mohorît al omenirii. într-un colt. Aceste sărmane fiinţe. lăsate la voia întîmplării — cine ştie ? — au luat-o care încotro. cel mai mic. In ziua cînd i s-au spus toate astea. picînd de somn şi adesea dormind în umbră. care-i cunoştea din sat. Doar o singură data.Vechea poveste. lîngă coşuleţul lui. pentru că ea int ra în tipografie la ora şase. cu mult înainte de a se lumina de ziuă. strada Brutarului. Jean Valjean i-a uitat şi el. întunecimi fără fund. Trebuia să fie acolo la şase dimineaţa. copilul trebuia să aştepte un ceas prin curte. afară. Satul în care se născuseră îi uitase. în tot timpul cît a stat la Toulon. iarna. Nu mai ştiu pe ce cale ajunseseră pîna la el acele veşti. Plecaseră de prin părţile acelea. două scaune de lemn. portăresei i se făcea milă de el. Copilul nu era lăsat să intre în tipografie. un ceas pe întuneric. La ora şapte şcoala se deschidea şi copilul intra în clasă. a aflat ceva despre sora lui. fără călăuză. Cînd ploua. îl lua în cocioaba ei. Era. trecînd dimineaţa. In inima lui. era acum o cicatrice. In clădirea tipografiei era o şcoală. şi micuţul dormea acolo. rămase fără sprijin. după cîţiva ani de ocna. Dar. o vîrtelniţă şi. pe la sfîrşitul celui de-al patrulea an de captivitate.

iar noaptea străjile l-au găsit ascuns sub schela unei corăbii în construcţie. prevăzut de codul special. făcu o ultimă încercare de fugă. fu pedepsit cu un spor de cinci ani. Alţi trei ani pentru această nouă încercare. potrivit obiceiului din ocnă. cu totul. prin al treisprezecelea an. dintre care doi cu lanţ dublu. mi se pare. pe urmă. de drum. dar fu prins după patru ore. liber. se aşternu din nou tăcerea . Şaisprezece ani. la opt ani. Rătăci două zile. dar n-a reuşit să fugă. se împotrivi paznicilor care-l prinseseră. A lipsit de la apel. Pe la sfîrşitul celui de al patrulea an veni rîndul lui Jean Valjean să evadeze. In octombrie 1815 fu eliberat. S-a dat alarma printr-o lovitură de tun . Nici un semn de la dînşii n-a mai răzbit pînă la el. Evada. Camarazii îl ajutară. să-ţi fie frică de orice. nu i-a mai văzut. pe cîm p. autorul cărţii de faţă întîlneşte furtul 9 — Mizerabilii. de cîinele care latră. voi. Treisprezece ani. dacă îns eamnă a fi liber s ă fi i hărţ ui t la t ot pasul. In sfîrşit. nu i . a încercat. Nici de rîndul ăsta nu i .a mai întîlnit niciodată şi nici în cuprinsul acestei dureroase poveşti nu se va mai pomeni de dînşii. -de întunericul nopţii. adică. Nouăsprezece ani. Faptul. fu prins. de lumina zilei. de somn. de ceasornicul care bate. de omul care trece. de calul care aleargă. de coşul care fumegă. încă trei ani pentru aceste patru ore. să-ţi sară inima la cel mai mic zgomot. Nu mîncase şi nu dormise de trei zile şi şase ore. să întorci capul în fiecare clipă. In al şaselea an îi veni iarăşi rîndul să evadeze. A treia zi. In al zecelea an îi veni iar rîndul şi evada din nou. Tribunalul maritim îl condamnă pentru acest delict la o prelungire a pedepsei cu încă trei ani. I 107 . o fereastră deschisă pe neaşteptate spre destinul acestor fiinţe dragi . pe-nserate. Evadare şi rebeliune. Pentru a doua oară în lucrările sale asupra problemei penale şi a nimicirii omului prin dispozitiunile legii. de potecă. O scurtă paranteză. de tufiş. pentru că spărsese un ocfii de geam şi luase o pîine. n-a mai auzit niciodată nimic despre ei.a mers mai bine. intrase acolo în 1796.rire de fulger.

încît poate suferi îndelung şi mult. îşi mărturisi că a sărvîşit o faptă rea şi condamnabilă . în primul rînd. pe Ia 1830. pe patul de scînduri al ocnaşilor. A început mai întîi cu el însuşi. împins de foame. S-a făcut judecător. Sub lovituri de bîtă. Jean Valjean intrase în ocnă plînglnd cu hohote şi cutremurat. omul e astfel făcut. O statistică engleză constată că la Londra. din cinci furturi. că poate i s-ar fi dat pîinea dacă ar fi cerut-o. Recunoştea că nu era un nevinovat pedepsit pe nedrept. pentru că. moraliceşte şi fiziceşte. iar în al doilea rînd. Jean Valjean era un ignorant. Jean Valjean a furat o pîine. pentru că ea e cea care le pricinuieşte.unei pîini ca punct de plecare în dezastrul unui destin. trudit. Aşa cum am spus. 1 Muncitor condamnat la închisoare. primă schiţă a poveştii lui Jean Valjean. că în orice caz ar fi fost mai bine să aştepte s-o capete din milă sau muncind . V. patru au drept cauză imediată foamea. sub soarele dogoritor al ocnei. Hugo a transformat faptul în nuvelă (publicatS tn 1934). Intrase deznădăjduit . 108 . Claude Gueux ' a furat o pîine . pentru că se întîmpla foarte rar ca cineva să moară cu-adevărat de foame. în celulă. » furat o pîine. dar nu un nătărău. Făclia spiritului strălucea într-tasul. făcu să sporească licărirea slabă a minţii lui. a ieşit întunecat. din nefericire sau din fericire. Societatea trebuie să privească în fa fă aceste lucruri. în lanţuri. pentru că. Nenorocirea. a ieşit de-acolo nepăsător. Ce se petrecuse în sufletul lui ? VII IN ADINCUL DEZNĂDEJDII Vorn încerca sa vorbim deschis. că nu e o întrebare chiar fără de răspuns : „Poţi să aştepţi cînd ţi-e foame ?" . care-şi are şi ea lumina ei. s -a recules şi-a început să cugete.

Nu era exagerat ca societatea să trateze astfel tocmai pe membrii săi cei mai năpăstuiţi la împărţirea bunurilor şi. strivind pentru totdeauna pe un biet om între o lipsă şi un exces : lipsa de lucru şi excesul de pedeapsă. iar într-altul. că era o faptă nebunească din parte-i ca un amărît şi un neputincios ca el să înşface de guler întreaga societate şi să-şi închipuie că scapă de mizerie furînd.fără să moară . lipsa ei totală de prevedere. ajungînd prin aceasta la o răsturnare de situaţii. nu sfîrşea oare prin a fi un fel de atentat al celui mai puternic asupra celui mai slab. era o greşeală să fugă de mizerie pe poarta prin care se intră în infamie. acolo unde se află ispăşirea ? Excesul de pedeapsă nu duce oare la stingerea delictului. ca trebuia deci să aibă răbdare . oricum. nu era o mare nedreptate ca un muncitor ca el să nu aibă de lucru. o crimă a societăţii faţă de individ. se întrebă : era el oare singurul vinovat în întîmplarea care i-a fost fatală ? înainte de toate. în sfîrşit. O socoti vrednică de ura sa. pedeapsa nu fusese prea nedreaptă şi prea grea ? Legea nu fusese mai abuzivă în darea pedepsei decît a fost vinovatul în săvîrşirea faptei ? Nu erau prea multe greutăţi într-un talger al balanţei. pe cei mai vrednici de ocrotire ? Punîndu-şi aceste întrebări.. prin urmare. prevederea ei lipsită de îndurare. că. făcînd din vinovat victimă. ar fi fost mai bine şi pentru bieţii copii . care dura de nouăsprezece ani ? Se întreba dacă societatea omenească era de asemenea îndreptăţită să-i silească pe membrii săi să sufere. că. că era vinovat. astfel. complicată cu agravări succesive pentru încercările de evadare. O făcu răspunzătoare de soarta lui şi-şi spuse că poate 9* 109 . Apoi. din datornic creditor şi punînd definitiv dreptul de partea celui ce-l violase ? Pedeapsa aceasta. o crimă care reîncepe în fiecare zi. el judecă societatea şi o osîndi. vina delicventului fiind înlocuită cu vina represiunii. ca un om harnic ca el să nu aibă ce mînca ? Şiapoi. o dată mărturisită vina. într-un caz.

care se ocupă de învătămfnt. E trist s-o spunem că. Astfel. n-a mai întîlnit vreo vorbă bună. Jean de Dieu. judeca providenţa care a făcut societatea. Era încă om bun cînd a intrat în ocnă. dar nu te revolţi decît atunci cînd de fapt ai dreptate. sufletul lui se înălţă şi se prăbuşi totodată. pe care ea o numeşte justiţie şi pe care o arată celor pe care-i loveşte. învăţătura şi lumina pot sluji ca pîrghie răului. te poţi supăra pe nedrept. Printr-o parte intra lumina. după ce judecase isocietatea. Acolo a condamnat ■ Nume dat în dertdere călugărilor din ordinul St. Niciodată nu i-a văzut decît faţa aceea încruntată. n-avea o fire rea.a făcut numai rău. Jean Valjean. Ia urma urmei. printr-alta întunericul. de cînd trăia mama şi sora lui. In anumite cazuri. îşi întăreşte ura. Din suferinţă în suferinţă. Mînia poate fi smintită şi absurdă . îşi dădea seama că. Oamenii nu s-au apropiat de el decît ca să-l facă să sufere. Orice contact cu ei a însemnat pentru el o lovitură. Nu avea alta arma decît ura. Merse la şcoală la patru zeci de ani şi învă{ă să citească. în nouăsprezece ani de chin şi de sclavie. Şi. dar era cu siguranţă o nedreptate. 110 . In ocnă se hotărî să şi-o ascută şi s-o ia cu dînsul la plecare. cum am văzut. societatea omenească i .nu se va da în lături sa-i ceară într-o zi socoteală. unde li se predau noţiunile strict necesare numai acelor nenorociţi care voiau să înveţe. Era la Toulon o şcoală pentru ocnaşi. A fost şi el printre aceştia. care i-a făcut tot răul. a ajuns puţin cîte puţin la convingerea că viaţa e o luptă şi că în această luptă el era cel învins. din timpul copilăriei. Jean Valjean se simţea revoltat. O condamna şi pe ea. ţinută de nişte călugări ignorantini'. Niciodată. îşi mai spunea că nu există un echilibru între paguba pe care o pricinuise el şi paguba ce i se pricinuia lui . şi trase concluzia că osînda pe care o suferise nu era chiar o ilegalitate. întărindu-şi mintea. vreo privire binevoitoare. să scrie şi să soco tească.

ar fi şters din această existenţă cuvîntu] „speranţă". nu există mai cu seamă în sufletul lui Jean Valjean. orice fiziolog i-ar fi răspuns probabil. o primă scînteie. întocmai ca o spinare care se înconvoaie pe sub o boltă prea joasă ? Nu există oare în orice suflet omenesc. pe acest dezmoştenit al civilizaţiei care se uita la cer cu asprime. care erau pentru el ceasuri de visare. cu capătul lanţului băgat în buzunar ca să nu fie nevoit să-l tîraseă — pe ocnaşul acesta posac. şi-ar fi întors privirea de la abisurile pe care le întrezărea în acest suflet. fără să şovăie : nu. tăcut şi îngîndurat — pe acest paria pus în afara legii care se uita la oameni cu mînie. E greu să nu ne oprim o clipă aici ispre a medita. E oare cu putinţă ca natura omenească să se schimbe cu desăvîrşire ? Omul. Celei din urmă dintre ele. pe care degetul lui dumnezeu l-a scris totuşi pe fruntea oricărui muritor. a condamnat providenţa şi şi-a dat seama că devine necredincios. serios. fără de prihană pe lumea asta. dacă l-ar fi văzut la Toulon pe Jean Valjean. înflăcăra. şi întocmai ca Dante Ia poarta Infernului. poate fi făcut rău de către om ? Sufletul poate fi schimbat în întregime de către destin. înviora. un element divin. inima se poate diforma. aprinde. se poate sluţi şi betegi fără leac. devenind rău dacă destinul e rău ? Sub apăsarea unei nenorociri copleşitoare.societatea şi a simţit că începe să fie om rău . fără de moarte pe lumea cealaltă. l-ar îi plîns poate pe cel ce suferea din pricina legii. şezînd cu mîinile încrucişate pe braţul unui scripete. în ceasurile lui de odihnă. făcîndu-l să strălucească cu măreţie şi pe care răul să nu-l poată stinge niciodată de tot ? întrebări grave şi încîlcite. Fără îndoială — de ce să n-o spunem ? — observatorul fiziolog ar fi văzut acolo o mizerie fără de leac. Starea aceasta sufletească pe care am încercat s-o analizăm era oare tot atît de limpede pentru Jean Valjean cum am căutat noi s-o redăm pentru cei ce ne citesc ? . pe care binele să-l poată dezvolta. pe care dumnezeu l-a făcut bun. dar n-ar fi încercat să-i uşureze suferinţa .

s-ar fi putut spune că ura tot ce-i ieşea înainte. Uneori chiar într-o fiară. într-un animal sălbatic. tot atît de zadarnice pe cît de nebuneşti. de-un spor de suferinţă. Instinctul îi spunea : fugi ! Raţiunea i-ar fi spus : rămîi pe loc! Dar în fata unei ispite atît de puternice. sau măcar îşi dăduse seama de ele pe măsura alcătuirii lor ? Omul acesta aspru şi simplu era el oare conştient de înlănţuirea de idei prin care se ridicase şi coborîse. fără să se gîndeaiscă o clipă la urmări sau la experienţele făcute. rămînea numai instinctul. să nu stăruie în sufletul lui destulă nedumerire. de-o palidă şi scurtă fulgerare. bîjbîind ca un orb şi ca un visător. ca lupul care găseşte cuşca deschisă. ura în întuneric . După ce era prins. După trecerea fulgerului. în licăririle unei lumini îngrozitoare. ori de cîte ori s-ar fi ivit prilejul. şi nici n-o credem. Evada furios. acum că erau în fiinţa. noile 112 . dădea iar în întuneric şi nu mai ştia ce se petrece cu el. Jean Valjean era prea neştiutor pentru ca.Jean Valjean îşi dădea oare seama de toate elementele care alcătuiau mizeria lui morală. Jean Valjean ar fi repetat aceste încercări. Caracteristica acestor pedepse din care nu se cunoaşte' de loc ce e mila. Jean Valjean se afla în întuneric. ar fi de ajuns ca să dovedească ciudata înrîurire pe care o are legea asupra sufletului omenesc. printr-o stupidă transfigurare. în care totul abrutizează. pfnă la aspectele jalnice care alcătuiau de atffia ani orizontul lăuntric al spiritului sau ? îşi dădea oare seama de tot ce se petrecuse şi de tot ce se framînta într-însul ? Nu ne încumetăm a o spune . treaptă cu treaptă. suferea în întuneric . repetate şi îndărătnice. încercările de evadare ale lui Jean Valjean. arătîndu-i pretutindeni în jurul său. Numai din cînd în cînd simţea că e năpădit dinlăuntru sau din afară de-o cutremurare de mînie. e că-l transformă puţin cîte puţin pe om. care-i lumina tot sufletul. Uneori nici nu-şi mai dădea prea bine seama ce simţea. după atîtea nenorociri. Lucra doar bestia dintr-însul. abisurile hidoase şi perspectivele negre ale destinului său. raţiunea amuţea. Trăia de obicei în acest întuneric. înainte şi în urmă.

practică zilnic o acrobaţie misterioasă. Tovarăşii săi îl porecliseră Jean-le-Qric. cu coatele şi călcîiele înfipte în zgrunţurii pietrei. era nimica toată pentru Jean Valjean. La el însă agerimea era şi mai mare decît puterea. pedepse ce i se dădeau n-aveau darul decît sâ'-l năucească şi mai mult. Printre senzaţiile bolnăvicioase ale unei firi neisprăvite şi ale unei inteligenţe copleşite. cînd trebuia întinsă o parîrnă sau de învîrtit la un scripete. Ridica şi ducea uneori în spinare greutăţi enorme. ajung să facă o adevărată ştiinţă din contopirea forţei cu sprinteneala : ştiinţa muşchilor. Jean Valjean. pe cînd se repara balconul primăriei din Toulon. Să se urce pe un zid drept. de unde. în treacăt fie zis. Jean Valjean preţuia cît patru. una din frumoasele cariatide ale lui Puget'. Numai vreo emoţie neobişnuită putea să-i smulgă. Vorbea puţin. acel l ugubru rîs et de ocnaş . Uneori se urca aşa pînă pe acoperişul temniţei.-#. căruia pe vremuri i se spunea orgoliu. La munci grele. ^M 113 . s-a desprins şi era gata să se prăbuşească. înlocuind la nevoie instrumentul numit cric. Odată. Unii ocnaşi. Prizonierii aceştia. simţea nelămurit câ-l 1 Sculptor francez (1622-l694). Nu rîdea. Incordîndu-şi spatele şi muşchii picioarelor. se căţăra ca prin minune din colţul unui zid pînă la etajul al treilea. care se afla acolo. visînd mereu să evadeze. Părea că priveşte neîncetat ceva groaznic. să găsească puncte de sprijin acolo unde abia se zărea o ieşitură. propti cariatida cu umărul pînă la sosirea lucrătorilor. o dată sau de două ori pe an. veşnici pizmuitori ai muştelor şi ai păsărilor. care susţineau balconul. Nu trebuie să scăpăm din vedere amănuntul că-i întrecea în putere pe toţi ceilalţi tovarăşi de ocnă. şi-a luat numele strada Alontorgueil din apropierea halelor Parisului. ce pare ca ecoul unui rî s demonic. Era într-adevăr absorbit de ceva.

în acest amestec colcăitor şi diform. în ritmul complicat şi misterios pe care dumnezeu îl imprimă civilizaţiei. o făceau mai funebră şi mai întunecoasă. cu povîrnişuri cumplite. pe culmi. cei certaţi cu legea simt apăsîndu-le pe creştet întreaga povară a acestei societăţi omeneşti. se revolta. într-un nimb. un grup. iar sus. Toate aceste frămîntări. pluteau deasupra lui şi-l striveau cu nu ştiu ce cruzime paşnică şi cu neînduplecată nepăsare. 114 . s-ar gîndi fără îndoială la ceea ce se gîndea Jean Valjean. prejudecăţi. Ici şi colo. realităţi pline de năluci. desluşea cînd aproape de el. I se părea că aceste măreţii îndepărtate. cînd departe. fapte. un fel de îngrămădire groaznică de lucruri. ale căror contururi nu le putea lămuri.apasă ceva monstruos. Cădea pe gînduri. oameni nefericiţi. prejudecăţi. Uneori.se. la înălţimi unde nu putea să ajungă. atît de temută pentru cei din afară. In situaţia aceasta Jean Valjean se gîndea. pierduţi dincolo de marginile înţelegerii. de o parte arhiepiscopul cu mitra în cap. împăratul încoronat şi strălucitor. vedea cu o spaimă amestecată cu furie forrnîndu . Legi. ori de cîte ori întorcea capul şi încerca să-şi înal(e privirea. In penumbra întunecoasă şi palidă în care se tîra. de o parte gardianul cu bîta. lucruri. toate se frămîntau deasupra lui. fantasmagorii pline de realităţi. suprapunîndu-se şi înăl{îndu-se pînă departe deasupra lui. în mijlocul muncii sale de ocnaş. legi. atît de înfricoşătoare pentru cei de dedesubt. Mintea lui. un amănunt puternic luminat. de alta jandarmul cu sabia. oameni şi fapte. Şi care putea să fie natura gîndirii sale ? Dacă bobul de mei de sub piatra morii ar putea să gîndească. unde nu se mai vede nimic. a căror mulţime îl înspăimînta şi care nu era altceva decît uimitoarea piramidă pe care o numim civilizaţie. . în loc să împrăştie noaptea. în acelaşi timp mai coaptă şi mai tulburată decît înainte. Tot ce i se întîmplase i se părea absurd. oameni.sfîrşiseră prin a-i crea un fel de stare sufletească ce nu se poate descrie. se oprea. Suflete prăbuşite în cel mai adînc fund al nenorocului.

Sufletul lui părea luminat doar printr-un fel de ferestruică de beci. nici zile frumoase de vară. Era împins de revolta lui obişnuită. privire împietrită. ne vom mărgini să constatăm că. de reacţiunea chiar împotriva celor buni. Pentru a termina. temutul ocnaş din Toulon. inofensivul ajutor de grădinar din Faverolles. nici dimine(i înviorătoare de aprilie. devenise — mulţumită felului cum îl transformase puşcăria — în stare să facă două feluri de fapte rele: mai întîi. sufletul acesta se împietrise tot mai mult. instinctivă. voinţă. necugetată. Punctul de plecare. apoi ură împotriva neamului omenesc. dacă există dintre aceştia. năluca îl lovea cu bîta. frămîntată în conştiinţă şi pusă la cale de ideile greşite pe care le poate pricinui o asemenea nenorocire. şi ia forma unei dorinţi nelămurite. nici cer strălucitor. încăpăţînare. rezumînd ceea ce se poate rezuma şi exprima în rezultate pozitive. Se uita ]a gardianul care sta la cîţiva paşi de el. dacă nu este oprită în desfăşurarea ei de vreo întîmplare providenţială. ca şi ţinta finală a gîndurilor lui era ura împotriva legilor omeneşti. de amărăciunea sufletului. dar sigur. o ură care. serioasă.tot ce-l înconjura i se părea cu neputinţă. o impulsiune buimacă. devine la un moment dat ură împotriva societăţii. deodată. apoi o răbufnire gravă. în nouăsprezece ani. împotriva creaţiunii. gardianul i se părea o nălucă . 115 . de sentimentul adînc al nedreptăţilor suferite. nevinovaţi şi drepţi. Jean Valjean. Premeditările acestea treceau prin cele trei faze succesive pe care numai anumite firi încercate le pot parcurge: raţiune. An cu an. Inimă de piatră. se împlineau nouăsprezece ani de cînd nu mai vărsase nici o lacrimă. continui şi brutale de-a face rău oricui. un fel de răzbunare pentru suferinţa îndurată. din tot ceea ce am arătat. Natura înconjurătoare abia exista pentru el. nu fără temei biletul de identitate îl califica pe Jean Valjean drept un om foarte primejdios. îşi spunea : e un vis. plină de sălbăticie. Cînd a ieşit din închisoare. Aproape s-ar putea spune că pentru Jean Valjean nu existau nici soare. Precum se vede. oricărei vieţuitoare. încet.

de cîte ori se afundă. întinde braţele. Cu toate acestea. Marinarii şi călătorii nici măcar nu-l mai văd pe omul care se îneacă . trăia. se cufundă şi se ridică la suprafaţă. Vîntul bate. E chinuit de nebunia asta. Valurile sfîşiate şi sfîrtecate de vînt îl înconjoară cu vrăjmăşie. Omul strigă cu disperare în adîncuri. avea partea lui de aer şi de soare. Acum ce s-a întîmplat ? A alunecat. se adapă cu amărăciune. oceanul laş se încăpăţînează să-l înece. păleşte. întrezăreşte prăpăstii pline de noapte . Adineauri era şi el acolo. această biată putere aproape sfîrşită. valurile şi-l aruncă unul altuia. bietul lui cap nu e decît un punct printre valurile uriaşe. spuma valurilor îl copleşeşte. făcea parte din echipaj. o priveşte cu deznădejde. O priveşte. Unde e corabia ? Acolo. vegetaţii înfricoşătoare. Parcă toată apa asta ar fi ură. Aude 116 . încearcă să se apere. înoată. Totul fuge şi se năruie sub picioarele lui. El. este părtaş la uriaşa nebunie a mării. corabia se trudeşte să-şi taie drum. se trudeşte. el luptă. talazurile din adîncuri îl sorb. nesfîrşitul se joacă cu agonia lui. toate apele în zdrenţe îi învăluie capul. îl trag spre ele . umbla în lung şi-n lat pe punte împreună cu ceilalţi. un norod de valuri îl împroşcâ.VIII TALAZUL ŞI UMBRA Un om în voia valurilor ! Ei şi! Corabia nu se opreşte. nu-l aude nimeni. descreşte. Vînturile bat. necunoscute îl prind. Ridică ochii şi nu vede decît norii plumburii. Ea se depărtează. s-a isprăvit. se iveşte iar. Omul piere. Muribund. ochiuri tulburi îl înghit pe jumătate. zguduită de furtună. luptă împotriva nesfîrşitului. A căzut în apele groaznice. Abia se zăreşte în întunericul palid al orizontului. încearcă să se ţină deasupra. strigă. corabia întunecată e silită să-şi urmeze drumul. simte că el însuşi se preface în prăpaistie. Trece mai departe. a căzut. i se înnoadă de picioare. Pînza care trece este ca o nălucă. e una cu spuma.

valul. mistuitoare. prăbuşirea. se închid şi strîng în ele hăul. ostenitul vrea mai bine să moară. In zare. Se simte înmormîntat între două infinituri deodată : oceanul şi cerul . Cine are să-l învie din morţi ? 117 . stînca . nori. Printre nori sînt păsări. Se lasă noaptea. trec plutind. furtuna nepăsătoare nu dă ascultare decît nesfîrşitului. stele. Se gîndeşte la patimile întunecate ale cadavrului în umbra fără de sfîrşit. Pe cer. se răsuceşte. şi el horcăie. dar cu ce pot să-l ajute ? Zboară. a pierit. alga. se dă bătut. Ajutor ! Ajutor! Cheamă într-una. tot aşa cum pe deasupra restriştelor omeneşti sînt îngeri. se lasă dus. sînt ceasuri întregi de cînd înoată. ceaţa. şi iată-l că alunecă pentru totdeauna în adîncurile jalnice. vîrtejuri. e la capătul puterilor. Sufletul lăsat în voia valurilor în această prăpastie poate să se preschimbe în cadavru. Vînturi. acel ceva îndepărtat pe care ise aflau oameni. Marea e mizeria nesfîrşită. se lasă luat. Frigul nefiresc îl înţepeneşte. singurătatea. bezna. Sub el. unul e o groapă. înţepeneşte. iar celălalt un giulgiu. Nici un punct de reazim. Nu mai sînt oameni. Zadarnic ! Ce-i de făcut ? Deznădăjduitul se pierde. împrejurul lui. Cerşeşte ajutorul furtunii. O. simte sub el valurile monstruoase ale nevăzutului : cheamă. încreţirea nelămurită a apelor sălbatice. mers nemilos al societăţii omeneşti ! Risipă de suflete şi de oameni de-a lungul drumului ! Ocean în care cade tot ce leapădă legea ! Dispariţie înfiorătoare a sprijinului! O. care par să vină de dincolo de lume şi din nu ştiu ce spaţii înfricoşătoare. corabia. se afundă. curenţi. toate sînt surde. moarte morală ! Marea e neîndurata noapte socială în care pedeapsa îşi azvîrle osîndiţii. nimic. In el. Roagă fierbinte întinderea. iată. Dumnezeu unde e ? Cheamă.zgomote neobişnuite pentru om. e singur în nemaipomenita prăpastie a apusului. învălmăşeala furtunoasă şi inconştientă. groaza şi oboseala. Mîinile i se închircesc. nimic. cîntă.

Văzu însă destul de repede că e vorba de o libertate căreia i se dă un bilet de identitate galben. Şi. Nu pricepuse nimic şi se socotea nedreptăţit. trecu un jandarm. Pe cînd lucra. Ceva mai înainte îl întrebase pe unul dintre lucrători cît cîştiga pe zi făcînd treaba asta . Lui Jean Valjean ideea de libertate îi luase ochii. care în nouăsprezece ani scădea la socoteală vreo douăzeci şi patru de franci. Fu nevoit să-i arate biletul de identitate galben. clipa fu neasemuită şi nemaiauzită . în afară de asta. la Grasse. stăpînul părea mulţumit. I se răspunse : „Pentru tine e destul şi atît". A doua zi după eliberare. îşi ceru dreptul lui. Stăpînul îl privi ţintă în ochi şi-i spuse . E drept că uitase de odihna silită a duminicilor şi a -sărbătorilor. Să spunem cuvîntului pe nume : furat. se înfăţişă înaintea stăpînului distileriei şi-l rugă să-l plătească. suma fusese redusă prin felurite reţineri locale. Dar raza aceasta păli numaidecît. Cum era zor. care-l luă la ochi şi-i ceru hîrtiile. voinic şi dibaci . Oricum. Stărui. „Ia vezi să nu te pomeneşti la răcoare". i se dădu. Stăpînul. Crezuse într-o viaţă nouă. care i se numărară la ieşire. Ceru de lucru. o rază vie din lumina adevărată a celor vii îl străpunse pe neaşteptate. văzu în faţa uşii unei distilerii de flori de portocal cîţiva oameni care descărcau pachete. pentru că era nevoit să plece mai departe a doua zi. 118 . i se răspunse : „Treizeci de bani de cinci". fără să scoată o vorbă. Se puse pe treabă. îşi făcuse socoteala că suma ce i se cuvenea pe timpul cît stătuse în ocnă ar fi trebuit să se ridice la o sută şaptezeci şi unu de franci. îi înmînă douăzeci şi cinci de bani. la o sută nouă franci şi cincisprezece parale. o seamă de amărăciuni.IX NOI NEMULŢUMIRI Cînd Iui Jean Valjean îi sună ceasul să iasă din ocnă. Apoi îşi reluă lucrul. cînd îi răsună în ureche acele cuvinte ciudate: „Eşti liber!". Era deştept. Seara. îşi dădea osteneala.

Nu putu să mai adoarmă şi căzu pe gînduri. Aveau să se împlinească în curînd douăzeci de ani de cînd nu mai dormise într-un pat şi. Iată ce i se întîmplase la Grasse. crescînd peste măsură. apoi pierind dintr-o dată. dar nu de osîndă. dar unul dintre ele se întorcea necontenit.Se socoti din nou furat. micşorîndu-i drepturile cuvenite. adormi o dată. gonindu-le pe toate celelalte. cu toate că nu se dezbrăcase. pe cînd orologiul catedralei bătea ceasul două noaptea. Se trezi din pricina patului. Iată care era acest gînd : văzuse cele şase tacîmuri de argint şi lingura mare pe care doamna 119 . In creierul lui era un fel de du-te vino întunecat. Se ştie în ce fel fusese primit la Digne. Osteneala îi trecuse. dar se întoarce mai greu. pe urmă îi închise ca să adoarmă din nou. ca o apă nămoloasă şi frămîntată. Deschise ochii şi se uită o clipă în întunericul din jurul lui. Cînd o mulţime de senzaţii felurite ţi-au tulburat ziua. îl jefuise cu totul. Scapi de ocnă. cînd mintea e preocupată. Societatea. E ceea ce i se întîmplă lui Jean Valjean. care-l fura cu dramul. Eliberarea nu înseamnă dezrobire. Ii treceau prin cap multe gînduri. dar nu poţi adormi şi a doua oară. Amintiri vechi şi cele din ajun pluteau amestecat şi se încrucişau anapoda. Se găsea într-unui din acele momente cînd mintea ţi-e plină de gînduri tulburi. Somnul vine mai uşor. statul. care era prea bun. Venea rîndul semenului său. Era obişnuit să nu dăruiască prea multe ceasuri odihnei. OMUL CARE S-A TREZIT Aşadar. Jean Valjean se trezi din somn. Dormise mai bine de patru ceasuri. pierzîndu-şi formele. senzaţia asta era prea nouă şi-i tulbura somnul.

. în el se dădea o luptă. Din pricina asta. şezînd pe marginea patului. la cîţiva paşi. oarecum sinistră pentru cel care l-ar fi zărit astfel. întinse braţul şi pipăi desaga pe care şi-o azvîrlise într-un colţ al alcovului în care se afla patul. Stătea în poziţia asta şi ar fi rămas poate aşa cine ştie cît. şi apoi se gîndea. I se păru că bătaia îi spune : „haide I" Se ridică în picioare. apoi lăsă să-i spînzure picioarele. apoi îşi reluă poziţia de visare şi rămase clin nou nemişcat. afară era rînd pe 120 . Erau acolo. La dreapta. Sufletul i se zbuciumă un ceas întreg. dacă orologiul n-ar fi bătut o dată — un sfert sau o jumătate. Rămase cîtva timp visînd în poziţia asta. Noaptea nu era prea întunecată. E adevărat că ar fi cîştigat mai mult. pînă-n zori. porni atunci de-a dreptul. îşi scoase ghetele şi le puse uşor pe rogojina de lîngă pat. mai şovăi o clipă şi ascultă : în caisă totul era tăcut. le simţea ca pe o greutate . Pe polonic se putea lua cel puţin două sute de franci. ieşeau. Văzuse bine dulapul acela. Argintărie veche. aproape fără să-şi dea seama. Desenul cu pătrăţele al acestei bretele îi venea mereu în minte. spre fereastra pe care o întrezărea. el singur treaz în casa aceea adormită. intrau din nou. pe care-l cunoscuse la ocnă şi ai cărui pantaloni nu se ţineau decît într-o singură bretea de bumbac împletit. In mijlocul acestor frămîntări tulburi. Bătu ora trei. De două ori atît cît cîştigase el în nouăsprezece ani. gîndurile pe care le-am arătat îi scormoneau fără încetare creierul. Erau masive. goniţi de vînt. Bătrîna servitoare tocmai le punea într-un dulăpior de la căpătîiul patului în clipa în care el trecea prin odaia de alături. se ridică deodată pe jumătate. deasupra lunii pline alergau nori mari. la un ocnaş. dacă nu l-ar fi furat administraţia. anume Brevet. în umbra.Magloire le pusese pe masă. cu paşi mărunţi. fără să ştie pentru ce.. ca să intre în aceea unde se afla acum. cum intrai din sufragerie. cu acea încăpăţînare mecanică a visării. Deschise ochii din nou. le puse jos şi se pomeni. intrau. Se plecă deodată. Cele şase tacîmuri de argint nu-i dădeau pace.

Să fi fost o pîrghie ? Sau poate o măciucă ? La lumina zilei s-ar fi putut vedea că nu era altceva decît un sfeşnic de miner. semn că zidul despărţea grădina de vreo stradă sau ulicioară cu pomi. O deschise. ca un vîrf de ţăpoi. Se uită în grădină cu acea privire atentă care mai mult cercetează decît priveşte. Ajuns la fereastră. Sfeşnicele minerilor sînt făcute din fier masiv şi sfîrşite la capătul de jos printr-un vîrf. se duse şi-l propti într-un colţ al ferestrei. scotoci înăuntru. destul de scund. Episcopul n-o închisese. Ar fi fost greu să deosebeşti prin întuneric în ce scop i se dăduse bucăţii de fier forma aceasta. ţinîndu-şi răsuflarea. Acest obiect semăna cu un drug scurt de fier. merse spre firidă. după moda locului. după cum se ştie. aceea a episcopului. decît cu un cîrlig foarte mic. eclipse şi limpezimi. făcu o mişcare de om care ştie ce vrea . prin faţa căreia se scurg trecătorii. îşi căută dibuind băţul. strecurată prin ferestruica unei pivniţe. dar pentru că aerul rece şi viu pătrunse cu putere în odaie. Ocnaşii erau folosiţi uneori. pentru a scoate piatra din dealurile înalte care înconjurau oraşul Toulon. luă sacul pe umeri. deosebi vîrfurile copacilor la distanţe egale unul de altul. se îndreptă spre uşa odăii alăturate. uşor de sărit. N-avea gratii. dădea în grădină şi nu era închisă. o deschise. ascuţit la unul din capete. îşi vîrî ghetele într-unui din buzunare. Jean Valjean o privi cu atenţie. dincolo de el. pe vremea aceea. In fund. o găsi crăpată. Ajuns la uşă. înnăbuşindu-şi pasul. şi aveau adesea la îndemînă scule de miner. se asemuia cu lumina vînătă. După ce se uită. 121 . apoi se întoarse lîngă pat şi apucă cu hotărîre obiectul pe care-l lăsase acolo. Asfinţitul acesta. îşi luă desaga. întrerupt din timp în timp de nori. şi înăuntru un fel de asfinţit. îşi puse şapca trăgîndu-şi cozorocul pe ochi. o închise îndată. cu ajutorul căruia se înfig în stîncă. scoase un obiect pe care-l puse pe pat. Luă sfeşnicul în mîna dreaptă şi.• \ rînd umbră şi lumină. Grădina era împrejmuită cu un zid alb. îndeajuns de limpede ca să te călăuzească.

Jean Valjean tresări. ca să dea de ştire tuturor şi să-i trezească pe cei adormiţi. împinse uşa. îşi auzea arterele bătîndu-i în tîmp'e ca două ciocane de turnătorie şi i se părea că răsuflarea îi ieşea din piept cu zgomotul vîntului care iese dintr-o peşteră. Trebuia cu orice chip să mărească mai mult deschizătura. apoi o împinse din nou.XI CEEA CE FACE Jean Valjean ascultă. De data asta o balama neunsă dădu în întuneric un ţipăt răguşit şi prelung. uşa pe care o împinsese dăduse alarma şi chemase .■■ . Jean Valjean văzu greutatea. Socotea cu neputinţă ca groaznicul ţipăt al acelei ţtţîni înfuriate să nu fi zdruncinat toată casa. Crăpătura era acum destul de mare pentru ca să poată trece. cu mai multă îndrăzneală. Nici un zgomot. cele două bătrîne or să strige . Uşa se deschidea fără zgomot. în mai 122 . ca zguduitura unui cutremur de pămînt. de parcă ar fi fost trîmbiţa judecăţii de apoi. li se va veni în ajutor.. mai cu hotărîre decît în primele două rînduri. O împinse cu vîrful degetului. In ispaima mărită pînă la fantastic a primei clipe mai că-şi închipui că balamaua aceasta se însufleţise. bătrînul o să se ridice. îşi făcu curaj şi împinse uşa pentru a treia oară. Aşteptă o clipă. prinzînd dintr-o dată o viaţă teribilă. şi că lătra ca un cîine. tulburat şi se lăsă de pe vîrfurile picioarelor pe călcîie. • . uşor. cu grija neliniştită a unei pisici care vrea să intre pe furiş. se mişcă foarte puţin şi pe tăcute. răsunător şi înfricoşat. Se opri înfiorat. Zgomotul acestei balamale îi pătrunse în ureche. lărgind puţin deschizătura. Numai că alături de uşă era o măsuţă care făcea cu ea un unghi ce împiedica intrarea. Uşa se deschise sub apăsare.

norul acesta se destramă. un pupitru de rugăciune. Nimic nu se clintise. volume rînduite pe un scăunaş. ca şi cum ar fi făcut-o înadins. şi care la această oră nu erau altceva decît colţuri întunecate şi pete albicioase. O clipă se crezu pierdut. Era mai mult decît un zîmbet. erau hîrtii împrăştiate pe o masă. Era aproape de pat. un nor uriaş acoperea cerul. Prima primejdie trecuse. Cu toate acestea. ziua. un jilţ acoperit cu veşminte. cărţi deschise. Ciuli urechea. lumină pe neaşteptate faţa palidă a episcopului. îşi luă îndrăzneala de-a se uita în odaie. care făcuse atîtea binefaceri şi fapte pioase. Uşa se deschisese larg. cu mînecă lungă. Natura îşi amestecă uneori în acţiunile noastre manifestări şi înfăţişări de-ale ei cu un fel de aluzie întunecată şi iscusită. nu dădu înapoi. Acesta dormea împăcat. se culcase aproape îmbrăcat. Toată faţa îi era luminată de o expresie vagă de mulţumire. Odaia aceasta era cufundată într-o linişte desăvârşită. Deodată se opri. lăsa isă-i atîrne pe marginea patului mîna împodobită cu inelul preoţesc. neîndrăznind să se mişte.puţin de un sfert de oră oraşul va fi trezit şi jandarmii în picioare. şi o rază de lună. In casă nu se mişca nimic. Auzea din fundul odăii răsuflarea egală şi liniştită a episcopului adormit. Nu se gîndi decît să isprăvească mai iute. Ajunsese acolo mai devreme decît ar fi crezut. F'ăcu un pas şi intră în odaie. păzindu-se să nu se izbească de mobile. Jean Valjean înainta cu grijă. Se scurseseră vreo cîteva minute. Rămase unde era. Deosebeai ici-colo forme nelămurite şi vagi care. Purta o haină de lînă de culoare închisă. Capul îi era răsturnat pe pernă.era aproape o strălu10 123 . străbătînd fereastra prelungă. se odihnea destins. împietrit ca un stei de sare. dar mai rămăsese într-însul un clocot înfricoşător. Nici cînd se crezuse pierdut nu dăduse înapoi. Zgomotul balamalei nu trezise pe nimeni. De aproape o jumătate de ceas. In clipa în care Jean Valjean se opri în faţa patului. Din pricina nopţilor reci din regiunea Alpilor de jos. ca şi cum ar vrea să ne facă să cugetăm. nădejde şi cucernică fericire.

încrederea aceasta nemărginită îl înspăimînta. Luna de pe cer. Cerul acesta îi era conştiinţa. Era aproape ceva dumnezeiesc în omul acesta atît de impunător. Era un fel de uimire rătăcită. Singurul lucru care se desprindea limpede din atitudinea şi de pe faţa lui era o nehotărîre ciudată.cire. ca să spunem aşa. Sufletul celor drepţi contemplă în timpul somnului un cer plin de taine. Nu i s-ar fi putut citi nimic lămurit nici pe chip. la somnul vrednic de respect al acestui înţelept şi acopereau cu un fel de aureolă măreaţă şi senină părul alb şi ochii închişi. Era în acelaşi timp o transparenţă luminoasă. Dar de ce natură îi era emoţia ? Ochii nu i se puteau dezlipi de pe bătrîn. solemn şi negrăit. Dar la ce se gîndea ? Ar fi fost cu neputinţă de ghicit. era în umbră cu sfeşnicul de fier în mînă . peste acea limpezime interioară. faţă în faţă cu tot ce poate fi mai blînd. căci cerul acesta se afla înăuntrul lui. nici chiar el însuşi. tăcerea. O rază din acesf cer cădea asupra episcopului. Jean Valjean. Totul rămase însă uşor învăluit într-o penumbră suavă. ajunsă la marginea unei fapte rele şi contemplînd somnul unui om drept. dar cu putere. Nimeni n-ar fi putut spune ce se petrecea într-însul. ceasul. In clipa în care raza de lună se aşternu. tulburat peste măsură de acest bătrîn luminos. avea ceva sublim pe care-l simţea nelămurit. episcopul adormit apăru înconjurat de un nimb de glorie. Lumea morală nu poate avea o privelişte mai măreaţă decît o conştiinţă tulbure şi neliniştită. faţa aceea unde totul nu era decît nădejde şi încredere. stătea în picioare. Atît. Somnul acesta. nemişcat. într-o asemenea însingurare şi alături de un vecin ca el. Privea. S-ar fi -spus că şovăia între două 1:24 . Pentru a încerca să-ţi dai seama de asta. Fără îndoială însă că era emoţionat şi cutremurat. trebuie să visezi tot ce poate fi mai crud. grădina încremenită. natura adormită. acel cap de bătrîn şi acel somn de copil. Nu văzuse niciodată ceva asemănător. El. Pe fruntea lui se răsfrîngea o lumină nevăzută. clipa. casa aceasta atît de liniştită. adăugau un nu ştiu ce.

ridică sfeşnicul de fier cu gîndul să forţeze încuietoarea . sări zidul ca un tigru şi fugi. îl luă. primul lucru pe care-l văzu fu coşul cu tacîmuri. Doamna Magîoire alergă spre dînsul foarte tulburată. După cîteva clipe. azvîrli coşul. deasupra căminului. O rază de lună făcea să se zărească nelămurit. găsi uşa. sări peste pervaz. l-l arătă doamnei Magîoire. băgă argintăria în desagă. cu o binecuvîntare pentru unul şi cu iertare pentru celălalt.prăpăstii : aceea în aire te pierzi şi aceea in care te mîntui. — Iată-l. intră înapoi în oratoriu. braţul lui stîng se ridică încet către frunte şi scoase şapca. monseniorul Bienvenu se plimba prin grădină. străbătu cu paşi mari odaia fără să ia seama şi. Deodată. Părea gata să-i sfarme craniul sau să-i sărute mîna. XII EPISCOPUL LUCREAZĂ A doua zi. spuse episcopul. — Monseniore. sub privirea asta înfricoşătoare. Episcopul tocmai ridicase coşul de pe una dintre brazdele grădinii. străbătu grădina. crucea care părea că-şi deschide amîndurora braţele. apoi merse grăbit de-a lungul patului fără să se uite la episcop. de-a dreptul la dulapul pe care-l întrezărea la căpătîi. monseniore ! strigă ea. Episcopul continua să doarmă într-o pace adîncă. cheia era acolo. îşi luă băţul. — Slavă domnului ! Nu ştiam ce e cu el. cu şapca în mîna stingă şi cu măciuca în cea dreaptă. Nu cumva ştie înălţimea voastră unde e coşul cu argintărie ? — Ba da. Jean Valjean îşi puse şapca la loc pe frunte. în zori. îl deschise. cu părul zbîrlit pe capul lui sălbatic. 10* 125 . apoi braţul i se lăsă cu aceeaşi încetineală şi Jean Valjean se adînci din nou în contemplaţie. deschise fereastra. fără să se gîndească la zgomot.

Acesta tocmai se apleca'se şi privea oftînd un răsad de cochlearia. cu toată vioiciunea ei de bătrînă sprintenă. Noua ne e tot una. serios. Nu e vorba de mine şi nici de domnişoara.. Ea era a săracilor. asta e ! Nu există oare tacîmuri de cositor ? Doamna Magloire ridică din umeri. pe care coşuleţul îl strivise căzînd peste brazda de flori. pe acolo a trecut.. Aşadar. A sărit în stradela Cochefilet! Ah ! Blestematul ! Ne-a furat argintăria ! Episcopul rămase o clipă tăcut. Se scurse încă o clipă de tăcere. 126 . O şipcă fusese smulsă din gard. după care episcopul urmă : — Doamnă Magloire. — Ei bine — spuse episcopul — atunci tacîmuri de lemn. Cine era omuF acela ? Un sărac cu siguranţă. omul a plecat ! A furat argintăria ! Cînd scoase strigătul acesta. — Dumnezeule mare şi bun ! A fost furată ! A furat-o omul de aseară ! Cît ai clipi din ochi. Isuse ! spuse din nou doamna Magloire. Cu ce-o să mănînce monseniorul de acum încolo ? Episcopul o privi cu un aer mirat. — Maica ta. intră în alcov şi apoi se întoarse la episcop. E gol ! Şi argintăria ? — Ah ! răspunse episcopul. înainte de toate. spre camera de rugăciune. şi-i spuse cu blîndeţe doamnei Magloire : — Dar. ochii-i căzură pe un colţ al grădinii. — Ei. — Fierul are un gust rău. doamna Magloire alergă. ţineam la mine argintăria pe nedrept şi de prea multă vreme. unde se vedeau urme de paşi. — Atunci tacîmuri de fier.— Cum ? spuse ea. — Uite. — Cositorul miroase. Dar e vorba de monseniorul. de argintărie vrei să vorbeşti ? Nu ştiu unde e. argintăria asta era oare a noastră ? Doamna Magloire rămase înmărmurită. Se ridică la ţipătul doamnei Magloire : — Monseniore. pe urmă îşi ridică ochii... Doamna Magloire se strîmbă cu înţeles.

celălalt era Jean Valjean. De ce nu le-ai luat o dată cu tacîmurile ? Jean Valjean căscă ochii şi-l privi pe bătrînul episcop cu o căutătură pe care nici o limbă omenească n-ar putea-o descrie. care mormăia încet — că nu e nevoie nici de lingură şi nici de furculiţă ca să fhmoaie bucata de pîine într-o ceaşcă cu lapte. care sînt tot de argint ca şi celelalte. In acest timp. E monseniorul episcop. ridică ochii uluit. le atrăgea atenţia — soră-si. 127 . Intră şi se îndreptă spre episcop. ciudat şi năvalnic. — Ah. In timp ce fratele şi isora se pregăteau să se ridice de la masă. se arătă în prag. şi doamnei Magloire. dar eu îţi dăruisem şi sfeşnicile. — Şi asta e ceva ! spunea doamna Magloire de una sin gură. Un grup. şi pe care ai putea să iei foarte uşor două sute de franci.. care părea comandantul grupei. — Monseniore — spuse brigadierul de jandarmi — aşa dar e adevărat ce ne spunea omul ? Cînd l -am întîlnit. Cei trei erau jandarmi . Mă bucur că te văd. monseniorul Bienvenu. La vorba asta. — Monseniore ! murmură el. privindu-l pe Jean Valjean. care stătea posomorit şi părea abătut. care nu spunea nimic. spuse episcopul.. prînzea la aceeaşi masă la care stătuse în ajun Jean Valjean. — Linişte ! spuse un jandarm. — Intră. vesel. Jean Valjean. spuse el. Uşa se deschise. Să primeşti pe un om ca ăsta şi să-I găzduieşti alături de tine ! Ce fericire că s-a mulţumit să fure ! Ah. umblînd de colo pînă colo. cineva bătu la uşă. Va să zică nu e preotul parohiei. Un brigadier de jandarmi. se afla lîngă uşă. Trei oameni îl ţineau prins între ei pe un al patrulea. salutîndu-l milităreşte.Gîteva minute mai tîrziu. Pe cînd rnînca. iată-te ! glăsui el cu voce tare. dumnezeule! Tremur numai cînd mă gîndesc. monseniorul Bienvenu se apropiase atît de repede cît îi îngăduiau bătrîneţile. Bine. — Monseniore.

L-am oprit să vedem ce e cu el. fratele meu. nu uita niciodată că mi-ai făgăduit să între buinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit.. Aşa-mi închipui. aproape solemn : — Jean Valjean.. reluă brigadierul. Cele două femei se uitau la el fără să spună o vorbă. care se trase îndărăt. fără o mişcare. nu înţelegi ? spuse un jandarm. Nu e închisă nici ziua. Apoi. — Prietene — reluă episcopul — înainte de a pleca. Ia-le ! Merse spre cămin. Jandarmii îi dădură drumul lui Jean Valjean. Iţi cumpăr acum sufletul. Episcopul se apropie de el şi-i spuse încet: — Nu uita. poţi oricînd să intri şi să ieşi pe poarta de la stradă. puteţi pleca. prietene. uite-ţi sfeşnicele. Jean Valjean părea gata să leşine. Urmă. — Da. care nu-şi amintea să-i fi făgăduit ceva. ţi-l smulg din gheara gînduriior negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului. — Acum — îi spuse episcopul — du-te cu dumnezeu ! Dar să nu uit : cînd te vei întoarce. 128 . întorcîndu-se spre jandarmi. ci a binelui. Jandarmii se îndepărtară. Şi l-aţi adus aci ? E o greşeală. Avea argintăria asta. — Şi v-a spus — îl întrerupse episcopul zîmbindu-i — că i-a fost dăruită de un popă bătrîn şi cumsecade. la care şi-a petrecut noaptea. eşti liber. — întocmai. Jean Valjean. nici noaptea. ca şi cum ar fi vorbit din somn. zise: Domnilor. rămase năuc. Apucă mecanic şi cu un aer rătăcit cele două sfeşnice. Jean Valjean tremura din toate mădularele. nu e nevoie să treci prin grădină. răspunse episcopul. fără o privire care ar fi putut să-l stingherească. luă cele două sfeşnice de argint şi i le aduse lui Jean Valjean. tu nu mai eşti în stăpînirea răului. II putem lăsa să plece ? — Fără îndoială. decît cu clanţa. Episcopul rostise cuvintele acestea pe un ton apăsat.mergea ca unul care ar vrea s-o ia la sănătoasa. — E adevărat că mă lasă ? spuse el cu un glas îngăimat.

mergînd. Starea asta îl ostenea. ceea ce făcea ca zdrenţele lui să-i pară şi mai înfricoşătoare celui ce l-ar fi întîlnit. printre gardurile de mărăcini. O cărare care tăia cîmpia trecea pe la vreo cîţiva paşi de tufişul lui. Amintirile acestea îi erau aproape de neîndurat. Se puse pe mers. îl cuprindea uneori o înduioşare ciudată. Nici măcar clopotniţa vreunui isat îndepărtat. îşi întoarse capul şi văzu venind pe cărare un mic savoiard. care îi trezea amintiri din copilărie. străbătînd drumurile şi potecile la nimereală. Fiindcă soarele cobora spre asfinţit. prelungind pe pămînt umbra celei mai neînsemnate pietricele. împotriva căreia lupta cu toată asprimea dobîndită în ultimii douăzeci de ani. Vedea cu nelinişte cum se zdruncină înlăuntrul său acea linişte îngrozitoare pe care i-o dăduse nedreptatea nenorocirii lui. fără să mănînce şi fără să-i fie foame. nu ştia împotriva cui anume. fără să bage de seamă că se întorcea pe unde mai trecuse. Jean Valjean putea fi la vreo trei leghe de Digne. grăbit.i XIII MICUL GERVAIS Jean Valjean ieşi din oraş ca un om fugărit. era unul din129 . Gu toate că timpul era înaintat. Uneori ar fi vrut să fie la închisoare cu jandarmii şi lucrurile să nu se fi petrecut astfel : ar fi fost mai puţin tulburat. Jean Valjean se aşeză în dosul unui tufiş de pe oîmpia întinsă. cu lăuta la şold şi cu o cuşcă cu o marmotă în spinare. mai erau pe ici pe colo. de vreo zece ani. le simţea mireaisma. roşcată. cîteva flori întîrziate . Cufundat în gînduri. Gînduri nelămurite se îngrămădiseră astfel într-însul de-a lungul zilei. care cînta din gură. Avea o mulţime de senzaţii noi. Simţea în el un fel de furie. atît de mult trecuse de cînd nu-i mai veniseră în minte. Se întreba ce avea s-o înlocuiască. de-a lungul cîmpiilor. Jean Valjean auzi un zgomot plăcut. In zare nu se vedeau decît Alpii. pustie. cum era. N-ar fi putut să spună dacă era mişcat sau umilit. Rătăci astfel toată dimineaţa.

Nu se auzeau decît ţipetele scurte şi slabe ale unui stol de păsări călătoare. Locul era cu totul singuratic. 130 . cu acea încre dere a copilăriei care e făcută din neştiinţă şi nevinovăţie — banul meu! — Cum te cheamă ? îl întrebă Jean Valjean. — Domnule — stărui copilul — dă-mi banul ! Jean Valjean îşi lăsă capul în jos şi nu răspunse. şi aruncă în sus pumnul de bani pe care pînă atunci îl prinsese cu destulă dibăcie pe dosul mîinii. pusă pe comoara lui. Cît vedeai cu ochii. care străbăteau cerul la o foarte mare înălţime. — Pleacă de-aici ! spuse Jean Valjean. In acelaşi timp. Nu se miră de fel şi merse de-a dreptul spre omul din tufiş. De data asta. domnule ! Ochii lui Jean Valjean rămaseră ţintă la pămînt. Banul meu de argint ! Banul meu ! Jean Valjean parcă nu l-ar fi auzit. se oprea din cînd în cînd din mers şi se juca cu nişte bănuţi pe care-i ţinea în mînă. — Domnule — spuse micuţul savoiard.tre acei copii drăgălaşi şi veseli care pribegesc. Copilul se opri în dreptul tufişului. Jean Valjean puse piciorul pe ea. se silea să-i dea la o parte gheata mare şi ţintuită. Copilul îl luă de gulerul hainei şi-l scutură. poate toată averea lui. — Gervais. Copilul îşi urmărise banul şi-l văzuse. Copilul avea în spate soarele care-i punea fire de aur în păr şi împurpura cu o lumină însîngerată faţa sălbatică a lui Jean Valjean. domnule. cu genunchii ieşiţi prin găurile pantalonilor. — Banul meu ! strigă copilul. pînă la Jean Valjean. nu era nimeni nici pe cîmpie şi nici pe potecă. Copilul începu din nou : — Banul meu. moneda de patruzeci de gologani îi scăpă jos şi se rostogoli spre mărăcini. ca şi cum ar fi fost arşice. Băiatul cînta. Printre aceşti bănuţi era şi o monedă de patruzeci de gologani. fără să-l vadă pe Jean Valjean.

vreţi să luaţi piciorul sau nu ? Luaţi-vă piciorul ! — Ah. Copilul plîngea. II măsură pe copil cu un fel de uimire. cu talpa tot pe moneda de argint. fu s i l i t să se oprească la o oarecare distanţă pentru că i . Alerga cît îl ţineau puterile fără a îndrăzni să se mai uit e înapoi s au să scoată vreun ţipăt. care i se aţintise la vreo zecedoisprezece paşi înainte. Respiraţia îi ridica pieptul la răstimpuri lungi şi neegale. îşi trase mai bine şapca pe ochi. adăugă : Şterge-o de-aici ! înfricoşat. apoi îşi întinse mîna spre băţ şi strigă cu o voce îngrozitoare : — Gine-i acolo ? — Eu. Stătea mai departe jos. vă rog ! Luaţi piciorul. căzut în iarbă. domnule.— Vreau banul meu ! Moneda mea de patruzeci de gologani. pe care piciorul lui o înfundase pe jumătate în pămînt şi care sclipea printre pietre. Soarele apusese. cu toate că era de-o şchioapă. După cîteva clipe. îl auzi plîngînd. tot tu eşti ! spuse Jean Valjean şi. vă rog ! Apoi. părea că studiază cu multă atenţie forma unui ciob albastru de faianţă. deveni aproape ameninţător : — Ei. Avea ochii tulburi. poate că avea călduri. 131 . Privirea. De cînd fugise copilul nu se clintise din loc. In clipa aceea zări moneda de patruzeci de gologani. cu toate că era dus pe gînduri. copilul pieri. domnule. Nu mîncase toată ziua. Cu toate astea. Jean Valjean ridică capul. Eu ! Gervais. făcu un pas şi se aplecă să-şi ridice băţul de jos. furios. In jurul lui Jean Valjean se lăsă umbra. se puse pe fugă. răspunse copilul. Rămăsese în picioare. şi Jean Valjean. Eu ! Daţimi cei patruzeci de gologani ai mei. simţise frigul serii. după cîteva clipe de mare uimire. copilul îl privi. Deodată tresări . apoi începu să tremure din creştet pînă-n tălpi şi. fidicîndu-se dintr-o dată în picioare. căută în neştire să-şi petreacă şi să-şi încheie haina.se tăiase răsuflarea.

în picioare şi tremurînd ca o fiară sălbatică în căutarea unui adăpost.Simţi CH o zguduituri electrică. cu un glas neînchipuit de puternic şi dezolat : „Gervais ! Gervais !" Dacă l-ar fi auzit. Bătea un vînt din nord. pironit asupră-i. fără să-şi poată dezlipi privirea de pe locul pe care piciorul lui îl călcase cu o clipă mai înainte. „Ce e asta ?" spuse el printre dinţi. apui ae opri. în partea unde pierise copilul. Ai fi zis că ameninţau şi urmăreau pe cineva. Jean Valjean întîlni un preot călare. ar fi fost un ochi deschis. Se dădu trei paşi îndărăt. Dar. se uită. nu văzu nimic. 132 . n-ai văzut trecînd un copil ? — Nu. In jurul lui nu era nimic altceva decît o umbră în care privirea i se pierdea şi o tăcere în care glasul i se stinse. Se apropie de el şi-i spuse : — Părinte. rece ca gheata. Nu văzu nimic. Din timp în timp se oprea şi striga în singurătatea aceea. fîşii mari de ceată viorie suiau în limpezimea apusului. scormonind zările. copilul era destul de departe. După cîteva minute. începu să caute cu ochii departe pe cîmpie. care lucea acolo în întuneric. Noaptea se lăsa. Nu-i răspundea nimeni. se aruncă ca un nebun asupra monedei de argint. dînd lucrurilor dimprejurul lui un fel de viată lugubră. venindu-şi în fire. După vreo sută de paşi se opri în loc. sigur că puştiului i-ar fi fost frică şi s-ar fi ferit să se arate. ca şi cum lucrul acela. apoi se porni pe fugă. Era înconjurat de nemărginire. Scoase un oftat şi începu să meargă grăbit într-o direcţie oarecare. începu din nou să umble. Strigă atunci din toate puterile : „Gervais ! Gervais 1" Tăcu şi aşteptă. fără îndoială. o luă şi. Copacii mărunţi îşi scuturau braţele slăbănoage cu o furie de necrezut. spuse preotul. cîmpia era rece şi nedesluşită. Cîmpia era pustie şi posomorită.

părinte. se opri într-un loc unde se încrucişau trei poteci. cred. pentru săracii dumitale. Preotul dădu iute pinteni calului şi fugi înfricoşat. Adăugă apoi. — Iată.. un savoiard. zdrobit. şi cu o lăută. Jean Valjean scoase cu o mişcare repezită alte două monede de cinci franci. — Pentru săracii dumitale. fără să trezească măcar un ecou. căutînd cu privirea. pe care i le dădu preotului. nu erau decît tufişuri sau stînci scunde aproape de faţa pamîntului. dar nu mai întîlni pe nimeni. Aceasta-i fu ultima sforţare. Scoase din pungă două monede de cîte cinci franci şi i le înmînă preotului. gleznele i se încovoiară sub el. dintr-o dată. — Gervais ar putea fi de prin satele de-aici ? Nu-mi pute(i spune ? — Dacă e aşa cum spui. Nu-i cunoaşte nimeni.. spuse el. rătăcit: Părinte. chemînd. Jean Valjean se puse pe fugă în direcţia în care o luase la început. Murmură încă o dată : „Gervais!". . — N-am văzut pe nimeni. Sînt un hoţ. e un copil străin. In sfîrşit. e un copil de vreo zece ani cu o marmotă. cu degetele înfipte în păr. De două sau trei ori alergă peste cîmp spre ceva care i se părea a fi o făptură culcată sau lăsată pe vine. ca şi cum o putere nevăzută l-ar fi împovărat pe negîndite cu greutatea cugetului isău încărcat. strigînd. — Nu l-am văzut. Plîngea pentru prima oară de nouăsprezece ani încoace. îşi plimbă privirea în depărtare şi mai chemă pentru ultima oară : „Gervais î Gervais ! Gervais I" Strigătul i se stinse în ceaţă. dar cu un glas stins şi aproape îngăimat. căzu pe un bolovan. Făcu în felul acesta un drum destul de lung. pune să mă aresteze. Ştiţi. Părinte. cu faţa între genunchi şi strigă : „Sînt un ticălos !" In clipa aceea i se frînse inima şi se puse pe plîns.— Unul pe care-l cheamă Gervais. Luna se ridicase. Trec dintr-ăştia prin partea locului.

ca isă spunem aşa. suferinţa. după ce ieşise din casa episcopului. mergea ca un om beat. Mîndria. cu ochii rătăciţi. înţelegea el oare limpede ce-ar fi putut să urmeze pentru el din cele ce i :se întîmplaseră la Digne ? Auzea el oare aceste şoapte tainice care trezesc spiritul sau îl stingheresc în anumite clipe ale vieţii ? Ii spunea oare un glas la ureche că trăise tocmai ceasul solemn al destinului lui. că de data asta trebuia să învingă sau să fie învins. trebuia să devină monstru ? Trebuie să ne punem şi aici aceleaşi întrebări pe care ni l e-am mai pus cu alt pri lej. vreo umbră din toate acestea ? Cu siguranţă. că. o luptă uriaşă şi hotărîtoare se dădea între răutatea lui şi bunătatea celuilalt. care e în noi un fel de cetate a răului. şi că lupta. va ajunge cu siguranţă cel mai rău.Am văzut că Jean Valjean. Iţi cumpăr acum sufletul. cul es es e el oare în mintea lui. cu toate acestea. că un drum de mijloc nu mai putea fi pentru el. dacă nu devenea cel mai bun dintre oameni. că împietrirea lui ar fi definitivă dacă s a r împotrivi acestei îngăduinţe. că. nu e de loc sigur 134 . „Mi-ai făgăduit să întrebuinţezi banii ăştia ca să te faci om cinstit. să urce acum mai sus decît episcopul sau să cadă mai jos decît ocnaşul. am spus-o. In timp ce umbla aşa. Se ridica împotriva faptei îngereşti şi a cuvintelor atît de blînde ale bătrînului. că de acum înainte. Simţea nelămurit că iertarea preotului acela era asaltul cel mai mare şi atacul cel mai puternic care-l zguduise vreodată . dacă voia să rămînă rău. că dacă s-ar îndupleca. In mijlocul tuturor acestor licăriri." Cuvintele acestea îi veneau într-una în minte. era străin de toate gândurile lui de pînă atunci. fără să-şi dea seama. dacă voia să devină mai bun. se împotrivea acestei îngăduinţe cereşti. ar trebui să renunţe la ura cu care faptele oamenilor îi umpluseră sufletul de-a lungul atîtor ani şi care-i plăcea . că trebuia. Nu-şi putea da seama de ceea ce se petrecea cu el. face educaţia inteligenţei. trebuia să devină înger. Ţi-l smulg din gheara gîndurilor negre şi a duhului pierzării şi-l dăruiesc domnului.

Jean Valjean făcuse o faptă de care nu mai era în stare. într-adevăr. Jean Valjean se dădu înapoi cu spaimă şi scoase un strigăt de groază. nu omul. Lucru ciudat şi cu putinţă numai în starea în care se afla . nu ştia pe ce lume se află. îl făcea să tremure şi-l umplea de nelinişte. îşi pusese piciorul prosteşte pe banul acela. în starea în care se găsea. furîndu-i copilului banul acela. ea îi străbătu dintr-o dată haosul din minte şi îl risipi. totul se schimbase într-însul. Dacă îi veneau aceste gînduri. mai degrabă Ie întrezărea decît le vedea. după cum unii reactivi chimici 135 .că Jean Valjeân era în stare să descurce tot ceea ce arătăm noi aici. era oare o ultimă răbufnire şi ca un fel de supremă sforţare a gîndurilor rele. în timp ce inteligenţa i se zbătea în noianul atîtor obsesii. pe care le adusese cu el din ocnă . viaţa posibilă. S-o spunem simplu : nu el furase. Ca o cucuvaie care ar vedea dintr-o dată răsărind soarele. nu mai putea să-şi închipuie că episcopul nu i-ar fi vorbit şi nu l-ar fi mişcat. din obicei şi din instinct. şi eie nu izbuteau decît să-I azvîrle într-o nelinişte aproape dureroasă şi de neîndurat. această ultimă faptă urîtă avu asupra lui un rezultat hotărîtor. La ieşirea din acel loc hîd şi negru care se cheamă ocnă. care i se oferea de acum încolo. un rezultat a ceea ce se numeşte în statică „forţa inerţiei" ? Aşa era — şi poate că era mai puţin decît atît. ca o lumină prea tare care i-ar fi rănit ochii abia scăpaţi din beznă. şi nici el nu se îndoi a de ast a : nu m ai era acelaşi om. ocnaşul fusese zăpăcit şi orbit de virtute. care. In starea aceasta de spirit îl întîinise pe micuţul Gervais şi-i furase cei patruzeci de gologani. curată şi strălucitoare întru totul. Era sigur. De ce ? N-ar fi putut desigur să lămurească . ci animalul. Oricum ar fi. noi şi nemaiauzite. puse într-o parte întunericul şi într-alta lumina şi acţiona asupra sufletului său. un rest de pornire. Cînd inteligenţa i se trezi şi-şi dădu seama de fapta animalului. episcopul îi rănise sufletul. Viaţa viitoare.

cînd îşi dădu seama că lucrul acesta e zadarnic şi cu neputinţă. iar Jean Valjean se micşora şi se ştergea. căută cu deznădejde. Deodată dispăru. într-o tainică adîncime. un fel de lumină pe care o luă drept făclie. Fusese nevoie de cel dintîi pentru a-l risipi pe celălalt. nu mai era decît o umbră. încît i se părea că nu e decît o fantomă şi că-l avea acolo. se opri disperat. faţă în faţă şi. Privind cu mai multă atenţie lumina aceasta care-i apărea în conştiinţă. precipitînd un element şi limpezind altul. încît absoarbe realitatea. Pe măsură ce i se prelungea visarea. Avu astfel un fel de vedenie. cu haina pe umeri. 136 . cu sacul plin de lucruri furate în spinare. ca să spunem aşa. şi în acelaşi timp înfricoşător de liniştite. cu mintea plină de planuri blestemate. cu băţul în mînă. băgă de seamă că avea o formă omenească şi că făclia era însuşi episcopul. înaintea lui. care umplea tot sufletul nenorocitului cu o strălucire plină de măreţie. apoi. şi fu cît pe-aci să se întrebe cine era omul acesta de care se îngrozea. în care visarea e atît de adîncă. cu faţa hotărîtă şi posomorîtă. Nu mai vezi lucrurile dimprejur şi vezi imaginile pe care Ie ai în minte proiectate în afară. după cum am arătat. îl făcuse într-o oarecare măsură vizionar. în carne şi oase. Prea marea suferinţă.acţionează asupra unui amestec tulbure. să regăsească copilul. In momentul în care strigase : „Sînt un ticălos !" se văzuse aşa cum era şi era desprins de el însuşi într-o atît de mare măsură. II văzu aievea în faţa lui pe acest Jean Valjean. chiar înainte de a se analiza şi de a gîndi. pe ocnaşul hidos. Creierul lui se găsea într-una din acele clipe violente. Se privi deci îndelung. Jean Valjean. La un moment dat. Conştiinţa lui îi cîntări pe rînd pe aceşti doi oameni puşi astfel în faţa ei : episcopul şi Jean Valjean. acest chip fioros. în acelaşi timp. Mai întîi. Rămăsese numai episcopul. văzu dincolo de această aiurare. pentru ai da înapoi moneda. ca unul care caută s-o ia la fugă. episcopul se mărea şi strălucea în ochii lui.

crimă cu atît mai laşă şi cu atît mai monstruoasă cu cît venea după iertarea episcopului — toate îi reveniră în minte. pe la orele trei dimineaţă. îndelunga lui pătimire. prima lui greşeală. . o zi încîntătoare şi grozavă totodată. a văzut. şi în mintea lui se făcea ziuă din ce în ce mai tare. furtul celor patruzeci de gologani de la un copil". punerea lui în libertate înveselită de atîtea planuri de răzbunare. Pare totuşi sigur că un căru{aş. în umbră. ultima faptă pe care o săvîrşise. Cu toate acestea. cele ce i se întîmplaseră cu episcopul. limpezi. plînse cu hohote. care făcea pe vremea aceea cursa spre Grenoble şi sosea la Digne. îşi privi sufletul şi-i păru înfricoşător. îndobitocirea lui exterioară. Plînse cu lacrimi fierbinţi. Plîngea. mai înfricoşat decît un copil. îşi privi viata şi-i păru îngrozitoare. dinaintea porţii monseniorului Bienvenu. mai slab decît o femeie. de o limpezime pe care n-o mai simţise niciodată pînă atunci. I se părea că-l vede pe satana în lumina raiului. o zi nemaipomenită. Viaţa lui trecută. înţepenirea lui lăuntrică. un om în rugăciune. o lumină blîndă se apleca asupra acestei vieţi şi acestui suflet. îngenuncheat pe caldarîm. pe cînd trecea pe strada Episcopatului. Gîte ceasuri a plîns oare aşa ? Ce-a făcut după ce-a sfîrşit de plîns ? încotro a luat-o ? Nimeni n-a putut să afle vreodată.Jean Valjean plînse îndelung.

predase oraşul. E anul în care domnul Bruguiere Sorsum2 era celebru.CARTEA A TREIA IN ANUL 1817 ANUL 1817 1817 e anul pe care Ludovic al XYIII-lea îl denumea cu oarecare ifos regesc. viitorul rege Carol al X-lea . în calitatea lui de primar de Bordeaux. destul de asemănătoare cu cuşmele eschimoşilor. Toate dughenile frizerilor. 138 . nu lfpsit de trufie. De aici rangul lui de pair. Erau vremurile naive în care contele Lynch lua loc în fiecare duminică în strana bisericii Saint Germain des Preş. în felul celei austriace. In 1817 moda îngropa băieţaşii între patru şi şase ani sub şepci uriaşe de piele marochinată. Napoleon era la Sfînta Elena. ducelui d'Angoule'me 3 . îmbrăcat în veşmînt de pair al Franţei. cu urechere. c un i îi sade bine unuia care a săvîrşit o faptă răsunătoare. şi în loc de numere purtau numele departamentelor. Fapta răsunătoare isăvîr-şită de Lynch era următoarea : la 12 martie 1817. ' Fiul contelui d'Artois. 2 Literat cu activitate modestă din primul pătrar al secolului XIX. erau zugrăvite în albastru-azuriu şi pictate cu flori de crin. care aşteptau întoarcerea perucilor pudrate şi a păsării regale. Armata franceză era îmbrăcată în alb. cu lentă roşie. puţin cam pripit. cel de al douăzeci şi doilea al domniei sale'. regimentele se chemau Jegiuni. traducător tn versuri albe al multor drame de Shakespeare. cu nasul lui lung şi cu acel profil măreţ. • In felul acesta reac(iunea feudală a restauraţiei arăta ci socoteşte neavenite revoluţia şi imperiul. în 1823 a comandat expediţia din Spania pentru înăbuşirea mişcării burghezo-liberale. ca epitrop.

Forioso — acrobaţi de pe vremea restauraţiei. « Parc din Paris în care se înaltă din 1889 Turnul Eiffe!. putrezind în iarbă. (1 Miiersblii!. In Franţa mai erau încă prusaci. Louis o slujise ca diacon. ministru însărcinat cu finanţele. I s-a zis Cîmpul lui Marte. 2 Doamna Saquin. In acel an 1817 două lucruri 1 Pottier. îşi întorcea hainele vechi pe dos. Talleyrand o spusese în calitate de episcop. Pottier domnea . amîndoi celebraseră liturghia Federaţiei în Champs de Marş 6 . 3 Unul din şefii răscoalei regaliştilor parizieni împotriva Convenţiunii thsrmidoriene. 8 Champs de Mai (adunare cîmpenească din mai). şi abatele Louis s . Delalot3 era un personaj. Restauraţia l-a răsplătit cu un scaun de deputat. Două sau trei din coloane dispăruseră în flăcările acestor bivuace şi încălziseră mîinile mari ale acestor soldaţi împărăteşti. 7 Emblemele primului imperiu (1804—1814). în 1817. fiindcă în secolul a! XVII Mea servea drept teren de exerciţii militare. Erau înnegrite ici-colo de la focul care arsese bivuacul austriecilor. Napoleon convoacă la o adunare corpul legislativ şi notabilităţile capitalei spre a le face cunoscută noua Constituţie. se priveau rîzînd ca doi auguri. domnişoara Bigottini dansa . în Î817 Peilegrini cînta din gură. 1 139 . In timpul revoluţiei burgheze şi al imperiului era rezervat marilor adunări şi serbări populare. vasalii spre a le face cunoscute obligaţiile pentru anul următor . în timpul celor o sută de zile. Odry — actori comici din prima jumătate a secoiului aî XIX-!ea. pe potecile aceluiaşi Champs de Marş. Carbonneau şi Tolleron 4 . tăbărîţi în apropiere de Gros-Caillou. se puteau vedea stîipi mari de lemn zăcînd în ploaie. vopsiţi în albastru. zeul războiului. Principele de Talleyrand. Doamna Saquin îi urma lui Forioso 2 . Champs de Mai se făcuse vestit prin faptul că fusese ţinut în luna iunie în Champs de Marş. Odry ' nu exista încă. Legitimitatea se afirmase tăind mîna şi apoi capul unor Pleignier. în luna mai. Erau coloanele care cu doi ani în urmă susţinuseră estrada împăratului. la 14 iulie 1790. de pe care aurul se ştersese. In epoca feudală se niorii îşi convocau anual. 5 Om de încredere al lui Ludovic a! XVIIMea. mare şambelan. caracterizată prin concesii liberale. răscoală zdrobită de Napoleon. 4 Conspiratori bonapartişti din primii ani ai restauraţiei.şi pentru că Anglia îi refuza postav verde. voi. în Champs de Mai 8 . cu urme de vulturi şi albine 7 .

Ludovic al XVIII-lea. condamnat la muncă silnică în 1818. nepublicată încă. Meduza. Colonelul Seves * pleca în Egipt ca să ajungă acolo Soliman-Paşa. împărat roman. Aca1 Librar şi editor din Paris . care azvîrlise capul fratelui său în bazinul din Marche-aux-FIeurs. construită în stil gotic. a fost persecutat pentru ideile sale liberale. Islamizat. Ourika. La Ministerul Marinei se începea o cercetare asupra acelei fregate purtătoare de nenoroc. a fost degradat şi condamnat la închisoare. naufragiat tn 1816 din pri cina incapacităţii lui . 5 Locuinţă seniorială din Paris (Cartierul latin). dublă enigmă care acoperea în acelaşi timp podul Austerlitz şi Grădina Botanică. pentru folosinţa abaţilor de Cluny.erau populare: Voltaire-Touquet' şi tabachera ă la Charte. 3 Ofiţer tn armata lui Napoleon. în odaia ei de culcare împodobită cu X-uri de mătase albastră ca cerul. şi în acelaşi timp avea două g r i j i : Napoleon şi Mathurin Bruneau7. Ducesa de Duras 6 îşi citea cîtorva prieteni. Palatul Thermes 4 din strada Harpe servea de prăvălie unui dogar. 2 Chaumareix. La Luvru litera N era ştearsă de peste tot. trei sau patru. comandantul vasului Meduza. care după Waterloo se angajează in structor în Egipt. * Ruinele termelor (băilor) zise ale Iul Iulian Apostatul. în timp ce şi-l adnota cu vîrful unghiei pe Horaţiu. este cunoscut sub numele de Soliman-Paşa. era preocupat de eroii care ajung împăraţi şi de papugiii care ajung moştenitori ai tronului. care avea să umple de ruşine pe Chaumareix şi de glorie pe Gericault 2 . inspirat pictorului Gericault un tablou celebru : „Pluta Meduzei". părăsind corabia înaintea echipajului. Pe platforma turnului octogona! al casei Cluny 5 se mai vedea încă mica gheretă de iscînduri care-i servise de observator lui Messier. a retipărit sub restauraţie operele! filozo filor materialişti francezi din secolul al XVIII-lea şi îndeosebi pe cele ale lui Voltaire . 7 Aventurier care se dădea drept Ludovic al XVII-lea . în secolul al XV-lea. HO . Cea mai nouă emoţie a parizienilor era crima lui Dautun. rămăşiţe dintr-un palat imperial. devine colaborator apropiat al lui Ibrahim-Paşa şi or ganizator al armatei egiptene. 8 Autoare de romane exotico-sentimentale (1778—1828). astronom al marinei sub Ludovic al XVI-lea. Podul Austerlitz abdicase şi se numea acum podul Jardin du Roi. Nau fragiul Meduzei a. fiindcă a dat dovadă şi de laşitate.

unde şi-a petrecut o bună parte din viaţă. fără de care principiul monarhic ar fi fost ştirbit.demia franceză dădea ca subiect de premiu : „Fericirea pe care o aduce învăţătura". Bellart' era elocvent în mod oficial. sortit sarcasmelor lui Paul-Louis Courier. de refugiu în trecut şi de exaltare şovină. 1 Patronul unui circ din Paris. cu obrazul pătrat şi cu un neg pe obraz. Toate fetele cîntau Pustnicul din Saint-Avelle. în această calitate a susţinut acuzaţiile regimului reacţionar al restauraţiei împotriva cunoscutului pamfletar PaulLouis Courier. 4 Scriitor preromantic francez (1782—1826). cu pronunţate tendinţe reac ţionare. 6 Romancier francez lipsit de talent. 8 Scriitoare franceză din timpul lui Napoleon I. de la începutul secolului al XlX-Iea. O ordonanţă regală făcea din Angouleme şcoală de marină. anume Marchangy 4. în aşteptarea unui fals Marchangy. renumit prin cruzi mea cu care înăbuşea orice manifestare antimonarhică. maf tîrziu procuror . autorul operei Agnesa. doamna Gottin 6 fiind socotită cel mai mare scriitor al timpului. ale marchizei de Sassenaye. autoare de neînsemnate romane sentimentale. anume d'Arlincourt 5 . 11* 141 . prolix şi grandilocvent. In umbra lui era văzut cum creşte acel viitor avocat de Broe2 . 1 Procuror general la Paris pe timpul restauraţiei. Clair d'Albe şi Malek-Adel erau cărţi de valoare. reprezentant al preromantismulul re acţionar. care împănau afişele lui Franconi 7 . un om cumsecade. cunoscut mai înainte ca clovn şi acrobat. era de la sine înţeles că oraşul Angoulâme avea de drept toate calităţile unui port maritim. care denunţa reacţiunea feudalo-catolică de pe vremea aceea. Domnul Paes 8 . 3 Scriitor francez (1768—1848). în jurul cărora se adunau ştrengarii străzilor. din strada Ville-l'Eveque. pentru că ducele d'Angouleme fiind mare amiral. Institutul îl ştergea pe Napoleon Bonaparte de pe lista academicienilor. dirija concertele cu public restrîns. 8 Compozitor italian preţuit în Franţa. 2 Avocat. In Consiliul de miniştri se discuta chestiunea dacă puteau fi îngăduite desenele reprezentînd acrobaţii. Trăia tot pe-atunci un fals Chateaubriand 3 .

drept răspuns la teroarea albă a restauraţiei. In ziare vîndute. 8 Autor dramatic şi fabulist francez (1766—1834). asasinat la !3 fe bruarie 1820 de către lucrătorul Louvel. o Deputat în Conversiunea Naţională şi membru tn Comitetul salvării publice. Minerva îl numea pe Chateaubriand. 142 . deputat tn Convenţiunea Naţională şi regizor al festivităţilor republicane. David 7 nu mai avea talent. Carnot 9 nu mai era cinstit. Soidaţii din escorta regală o fluierau pe domnişoara Marş 6 . a lucrat mai tîrziu pentru Napoleon. Le Nain Jaune 2 se preschimba în Miroir. < Constituţionalul. care începuse să fie pîndit de pe acum din umbră de către Louvel.eu cuvinte de Edmond Geraud'. 10 Mareşal al lui Napoleon. perse cutată de Napoleon. a avut un rol de seamă tn victoria de la Austerlitz. dar libertatea lor era mare. Faptul nu e nou. Pe domnul duce de Berry 3 . unde a găsii un climat mai favorabil libertăţii de gîndlre. tn versuri şi proză. T-ul acesta îi făcea pe burghezi să rîdă pe seama cunoscutului scriitor. Ziarele mari erau mititele. 7 Pictor celebru pe vremea revoluţiei şi a imperiului . opinii ultraregaliste. şef al şcoalei „clasice" . care ţinea cu Burbonii. 2 Numele unei reviste satirice (1814—1815). eare manifesta zgomotos. pe cînd era în surghiun". Nu e pentru nimeni o taină că scrisoarea adresată prin poştă unui surghiunit ajungea rareori la destinaţie. Le Constitutionnel 6 era constituţional. Soult 10 nu cîştiga nici o luptă. Napoleon într-adevăr nu mai avea geniu. Chateaubriant. Formatul lor era restrîns. unul dintre cele mai citite ziare ale opoziţiei burgheze faţă de regimul restauraţiei. 3 Al doilea fiu al viitorului rege Carol al X-lea . ziariştii prostituaţi insultau proscrişii din 1815. Era un an de cînd murise doamna de Stael 4 . Arnault 8 nu mai avea spirit. Descartes. 4 Cunoscuta scriitoare franceză cu tendinţe liberal-burgheze. îl căsătoriseră cu o principesă de Siciîîa. 5 Actriţă la Comedia Franceză. Cafeneaua „Lemblin" ţinea cu împăratul împotriva cafenelei „Valois". poliţiile îşi făceau o datorie religioasă din a le opri. U Filozoful francez Rene Descartes (1596—1650) s-a exilat voluntar în Olanda. organizator al victoriilor republicane împotriva invadatorilor prusaci şi austrieci. Exilat de restauraţie ca regicid. se ' Scriitor francez de mîna a doua (1780—183!).

5 Titlul de Monsteur se dădea în Franja fratelui mal mic al regelui. 7 Grupare secretă conspirativă a burgheziei liberale. In situaţii grele. primul ministru. Toţi cei cu bun simţ erau de părere că veacul revoluţiilor fusese închis o dată pentru totdeauna de către regele Ludovic al XVIII-lea. socotit prea indulgent faţă de bonapartişti şi liberalii burghezi. într-un ziar belgian se arătase cam supărat din pricină că nu primea scrisorile ce-i erau adresate. Domnul Piet 3 schiţa în linii mari. Acum Negru 7 urzea deopotrivă. apoi prefect. 2 Constituţie promulgată în 1815 de Ludovic al XVIII-lea cu un mini mum de concesii liberalismului burghez. şefii dreptei spuneau: „Trebuie să-i scriem lui Bacot 4 ". printre care cei numiţi de V. deputat ultraregalist. Era îndreptată împotriva lui Decazes. Duşmanii sau aliaţii: ocu panţii englezi. nu lua niciodată cuvîntul în Cameră şi vota totdeauna cu guvernul.plîngea de asta. duşmanii sau aliaţii. în strada Therese numărul 4. . Buonaparte: regaliştii afectau să numească astfel pe Napoleon. supranumit „autorul nemuritor al Chartei 2 ". cu unele mo dificări. care-şi băteau joc de cel proscris. din 1830 pînă în 184S. 1 Regicizii sau votanţii • depulaţii care tn ianuarie 1793 votaseră con damnarea la moarte a lui Ludovic al XVI-lea erau numiţi „regicizi". ' Conspiraţie urzită în 1818 de cei mai mulţi deputaţi ultraregalişti. descoperită şi deferită Justiţiei în cursul anului 1817. austrieci şi ruşi. David. aprobaţi întrucîtva de Monsieur 5 . care sprijineau în 1815 şi tn anii următori restauraţia Burboniîor . lucrul acesta păruse hazliu foilor regaliste. ucigaşi de rege. După cum spuneau : regicizii sau votanţii. convorbirea sa pentru întărirea monarhiei. A fost în vigoare. prusaci. La Pont Neuf se sculpta cuvîntul Redivivus pe soclul care aştepta statuia lui Henric al IV-lea. Canuel. ceea ce trebuia să fie mai tîrziu „conspiraţia de pe malul apei" 6 . s Publicist ulirEregalist din timpul restauraţiei Burboniîor. Hugo. de călre reacţiunea feudală. cu pronunţarea corsicană a numelui său de familie. O'Mahony şi de Ghappedelaine schiţau. Napoleon sau Buonaparte ' — doi oameni puteau fi despărţiţi mai mult decît de o prăpastie. * Politician din timpul restauraţiei . bonapartiştii ti considerau duş mani.

* Actor francez de mare talent. adversar al romantismului (1777—1850). variantele cărţii lui : Monarhia după principiile Chartei. au fost depuse sub cupola acestui palat. om politic de pe vremea restauraţiei. în timp ce-i dicta lui Pilorge. » Viitorul rege Ludovic-Filip (1830—1848). Guverntnd după indicaţiile regelui. A adăpostit multă vreme pe invalizii din războaie. 2 Ministru al poliţiei. a căutat un drum de mijloc între liberali şi ultraregalişti. secretarul său. 3 Actor de tragedie In timpul imperiului şi al restauraţiei. Poliţia palatului o înştiinţa pe alteţa-sa regală Madame că pe portretul expus pretutindeni domnul duce de Orleans 9 era mai arătos în uniformă de colonel-general de husari decît domnul duce de Berry în uniformă de colonel-general ăt>. Divorţul era desfiinţat. cu părul încărunţit sub basmaua d e m ă t a s e . Charles Nodier 7 scria Therese Aubert. era cunoscut sub restauraţie ca agitator reacţionar. 8 Fiul lui Napoleon I. • Autor dramatic şi critic literar pe vremea restauraţiei. 5 Critic literar al ziarului Journal des Debais. nicăieri. îşi curăţa dinţii lui foarte frumoşi. Decazez 2. 1 Scriitor francez. colaborator la Journal des Debats (1760—1828). unul dintre promotorii romantismului. împodobiţi la guler cu o floare de crin de aur. care n-a domnit niciodată. Oamenii serioşi se întrebau ce-ar 1 Delaverderie. ceea ce era foarte grav. adusa de la Sftnta Elena. admirat de Napoleon şi deci subapreciat de presa reacţionară a restauraţiei. apoi preşedinte al Consiliului de miniştri sub Ludovic al XVIII-lea. se încăierau pentru regele Romei s . stăpînea. dragoni. In 1840 rămăşiţele Iui Napoleon I. Liceele se chemau colegii. Oraşul Paris aurea din nou pe cheltuiala sa Palatul Invalizilor !0 . feudal breton care servise tn timpul emigraţiei tn armata austriacă . spirit liberal într-o oarecare măsură. 144 . c u o t r u s ă completă de chirurg-dentist deschisă înaintea lui. De Feletz 5 semna A. Colegienii. c u o c h i i ţ i n t ă l a o gl i n d ă . Hoffman ° semna Z.Delaverderie se consfătuia cu Trogoff'. In fiecare dimineaţă Chateaubriand. intim al contelui d'Artois. în pantaloni cu elastic şi papuci. autor de povestiri exotice (1780—1844) . Critica îl prefera pe Lafon 3 lui Talma 4 . Trogoff. ic Palat din Paris. în picioare în faţa ferestrei iui din strada Saint-Dominique numărul 27.

2 Actor şi autor dramatic (1769—1828). domnul de Salaberry nu era mulţumit'. foarte popular printre studenţi în timpul restauraţiei pentru convingerile sale liberale. i se juca Cei doi Philibert la Teatrul Odeon. Bavoux s era revoluţionar. începînd cu Ludovic al XVIII-Iea. cu toate că literele fuseseră smulse de la locul lor. Librarul Pellicier publica o ediţie a lui Voltaire cu următorul titlu : Opere de Voltaire.face în cutare sau cutare ocazie domnul de Tringuelague. spunea acest editor naiv. t. pe al cărui fronton se mai citea desluşit Teatrul împărătesei. raliat regimului restauraţiei. on seni qu'il o des paites. L'olson «• boboc de gîscă . Lumea era pentru sau împotriva lui Cugnet de Montarlot 3 . Datorită unui memoriu al căpitanului Dufour. nemulţumiţi de primul ministru. Actorului Picard 2 . eparhia Lyonului era administrată de către domnul de Pins. 6 Critic cu vederi strîmte al revistei literare Le Lycie franţals şi poet mediocru (1791—1820). „Asta aduce cumpărători". 3 Om politic din timpul restauraţiei. Fafvier 4 era turbulent. unde actorul Moliere nu putuse intra. invidia începea să-l muşte. pe care-l socoteau prea moderat. . ^ Mame quand Loyson voie. ale cărui comedii de intrigă re flectă moravurile din timpul imperiului şi restauraţiei. joc de cuvinte intraductibil (n. mai tîrziu general. Charles Loyson c era geniul veacului. * Profesor la Facultatea de drept din Paris . ducele de Richelieu. 5 General al imperiului. chiar şi cîad zboară se simte că are labe7 Deoarece cardinalul Fesch refuzase să demisioneze. care era membru al Academiei. începea între 1 Politicieni ultraregallşti. După părerea generală. militant al opoziţiei burghezoliberale faţă de teroarea albă. cereau dezlănţuirea teroarei albe. semn de glorie. de la Academia Franceză. trecutul său nu inspira însă încredere ultraregaliştilor. domnul Clausel de Montals se deosebea asupra mai multor puncte de domnul Clausel de Gousserguesc . premiat totuşi de Academia franceză fiindcă tămîia în versuri pe puternicii zilei. arhiepiscopul de Amasia.). pe socoteala lui se făceau versuri ca acestea : Loyson . care l-a numit senator inamovibil (pair) .

Lordul Byron începea să iasă din găoace. cel care reformase Institutul printr-o lovitură de stat. deşi fusese prefect sub Napoleon. a epurat Institutul Franţei. o notiţă dintr-un poem de Millevoye 4 îl vestea Franţei în termenii aceştia : „un oarecare lord Bayron". a sculptat. să fie şi el aca» ! Vale din munţii Jura. de unde a exclus. şi pe marele pictor David . un vis de inventator aiurit. l-a însoţit pe Napoleon tn Egipt. nu mare lucru de capul lui. * Poet elegiac de pe vremea imperiului. locurile goale le-a încredinţat unor nobili întorşi din emigraţie. care sub restauraţie era unul din ideologii ofensivei clericale împotriva revoluţiei burgheze şi materialismului mecanicist din secolul al XVIII-lea. Ceva care scotea fum şi clipocea pe Sena. pe care posteritatea l-a uitat. făcînd un zgomot de cîine care înoată. despre un preot necunoscut. Sub Ludovic-Filip va deveni teoretician al socialismului utopie creştin. un fel de jucărie. Exista la Academia de Ştiinţe un Fourier 3 celebru. Tip de renegat. Politehnica. servind cu zel reactiunea. un Fourier obscur. multă vreme disputată între Franţa şi Elveţia . dar rămăsese ocupată de francezi. anume Felicite Robert. într-un cerc restrîns de seminarişti din fundătura Feuillantines. David d'Angers 5 încerca să frămînte marmura. care deveni mai tîrziu Lamennais 7. se ducea şi se întorcea pe sub ferestrele Tuileriiior de la podul Royal Ia podul Ludovic al XV-Iea : era un mecanism. 5 Sculptor francez. frontonul Pantheonuluî. Abatele Garon 6 vorbea cu multe laude. la rîndul lui. 8 Ministru de interne tn timpul restauraţiei. într-un cuvînt — un vapor. neluat în seamă. nu mai ajungea. 8 Geometru şi baron al imperiului. printre alţii. şi în nu ştiu ce pod. focar de idei liberale. 2 Socialist utopic francez de seamă (1760—1825). busturile lui Balzac şi V. Hugo. Sulpice din Paris (1776—1847). ceea ce provoca dese fricţiuni diplomatice. Domnul de Vaublanc 8 . fărS nici un merit literar sau ştiinţific. de asemenea. pentru un timp.Elveţia şi Franţa cearta din valea Dappes '. o utopie . după ce făcuse pe alţi academicieni. 6 Profesor la Seminarul catolic Sf. 148 . Parizienii priveau acest ceva nefolositor cu nepăsare. îşi construia un vis sublim. din 1815 fusese cedată oficial Elveţiei. 1 Abate. devenit celebru sub Ludovic-Filip . o ordonanţă şi o adunare pripită. A desfiinţat. precursor al lui Lamartine. Saint-Sîrnon 2. prin tre alteie. de care viitorul îşi va aduce aminte.

punînd fosilele în armonie cu textele bibliei şi făcîndu-i pe mastodonţi sâ-l preamărească pe Aloise. făcea mii de sforţări pentru ca pomme de terre să fie pronunţat parmentiere. deputat tn Constituantă şi In Convenţiunea Naţională . Domnul Francois de Neufchateau 6 . Cartierul Saint-Germain' şi pavilionul Mar sau 2 îşi doreau ca prefect de poliţie pe domnul Delaveau. cu doi ani în urmă. ministru de interne pe vremea directoriului (1797) . fost partizan al Convenţiunii şi fost senator. episcop al departamentului Loiret-Cher după organizarea bisericii constituţionale. piatra cea nouă cu care fusese astupată. persecutat sub restauraţie pentru convingerile sale liberale şi republicane.demieian. văzîndu-l pe contele d'Artois intrînd la 1 Cartier care grupa pe atunci aristocraţia partizană a vechiului regim. cu un ochi la geneză şi cu altul la natură. Pe vremea restauraţiei a fost şefu! „doctrinarilor". se silea . gaura de mină săpată de Bliicher 9 pentru a azvîrii podul în aer. 4 Medic şi profesor Ia Facultatea de medicină pe vremea restauraţiei. locuinţă a ducelui de Berry sub restau raţie şi loc de adunare a ultraregaliştilor. Această expresie pe care am întrebuinţat-o — „a trece în starea de" — era socotită de către domnul Royer-Collard 8 ca neologism. Dupuytren 3 şi Recamier ' se luau la ceartă în amfiteatrul Şcolii de medicină şi se ameninţau cu pumnul în legătură cu divinitatea lui Isus Hristos. liberali moderaţi dorind colaborarea cu un monarh constituţional. trecuse în polemica regalistă în starea de „mîrşavul Gregoire". senator al imperiului. 2 Aripă a palatului Tuileriilor. din pricină că era cucernic. 9 General prusac. Cuvier 5 . 3 Chirurg celebru pe vremea restauraţiei. lăudabil cultivator al amintirii lui Parmentier. Sub cea de-a treia arcadă a podului lena se putea deosebi. Sosirea trupelor sale pe cîmpul de bătălie de la Waterloo tn momentul cel mai critic a! operaţiilor a asigurat victoria împotriva lui Napoleon. s Cunoscut geolog şi paleontolog francez (1769—1832). s Moralist şi om politic francez (1763—1845).să placă reacţiunir bigote. 6 Om politic şi scriitor francez (1750—1828) . fost episcop. după albeaţa ei. Sub restauraţie s-a ocupat numai de agronomie si literatură. 147 . Abatele Gregoire 7 . dar fără să izbutească. Justiţia chemase la bară pe un om care. ■ Preot din Lorena. care a aderat la revoluţia din 1739.

îşi trîmbiţau devotamentul monarhic. al treilea din Cahors şi al patrulea din Montauban. nici frunze mărunte în vegetaţie — sînt folositoare. Cuvinte subversive. Pentru că din fizionomia anilor se alcătuieşte chipul veacurilor. 1 Victorii ala armatelor lui Napoleon In Belgia. amănuntele acestea. unele peste altele. Şase luni închisoare. Totuşi. Please adjust your dress before leaving2.Notre-Dame. In acest an 1817 patru tineri parizieni jucară „o festă straşnică". II DUBLU CUARTET Parizienii aceştia erau : unul din Toulouse. numite pe nedrept mărunte — căci nu există nici fapte mărunte în omenire. astăzi uitat. nici genii. patru mostre ale omului de pe stradă. nici buni. 2 Potriviţi vă hainele înainte de a ieşi. dar erau studenţi. . a î n vă ţ a l a P a ri s î ns ea m n ă a t e na ş t e l a Paris. Istoria nesocoteşte toate aceste particularităţi şi nici nu s-ar putea altfel. cu ctteva zile înainte de dezastrul da la Waterloo. nici răi. ar copleşi-o infinitul. toata lumea a văzut asemenea chipuri. nici savanţi. cu dezmăţul ticăloşiei lor plătite. oameni care trecuseră la inamic în ajunul unei bătălii nu-şi ascundeau întru nimic răsplata primită pentru aceasta şi se înfruptau în plină zi. spui pa ri zi an . uitînd ce scrie în Anglia pe peretele dinăuntru al closetelor publice. dezertorii de la Ligny şi QuatreBras'. Tinerii aceştia erau neînsemnaţi. Iată. cu neruşinare şi cinism. altul din Lirnoges. şi cînd spui student. lucrurile care mai rămîn din anul 1817. Trădătorii se arătau în toată goliciunea lor. spusese cu glas tare: „Pe dracu ! duc dorul vremii cînd îl vedeam pe Bonaparte şi pe Talma intrînd la braţ la Balul Sauvage". din averi şi demnităţi. nici neştiutori.

frumoşi. genul englezesc pur n-avea să predomine decît mai tîrziu. Oscar înaintează. Sub numele Iu!. un poet englez din secolul al XVIII-lea. păstrînd încă ceva din aerul lor de lucrătoare. om politic şi prim-ministru al Angliei. Ardeţi pentru ei parfumurile Arablei. altul Listolier din Cahors. Aceşti Oscari se numeau: unul Felix Tholomyes din Toulouse. pentru părul ei de culoarea soarelui. Wellington2. altul Fameuil din Limoges. care s-au bucurat vreme de un secol de un succes deosebit tn Europa apuseana. Bineînţeles. care supravieţuieşte într-o femeie şi după prima ei cădere. 2 Comandantul suprem al armatei engleze în bătălia de la Waterloo: mai tîrziu. eleganţa era scandinavă şi scoţiană. In romanul lor abia început se scri1 Bard scoţian legendar (secolul al III-Iea). Ze'phine şi mai ales Favourite n-ar fi putut spune acelaşi lucru. Pe Oscar vreau să-l văd. care era la prima ei iluzie. Cele trei dintîi erau mai cu experienţă. Fameuil o idolatriza pe Zephine. nume prescurtat de la Josephine. şi alta „bătrîna". Dahlia. căreia i se spunea Blonda. fiecare avea iubita lui. Erau patru Oscari oarecare. ultimul Blachevelle din Montauban. deşi tulburate de dragostele lor uşoare.yi nici imbecili. mai nepăsătoare şi mai avîntate în vîrtejul vieţii decît Blonda Fantine. Tholomyes o iubea pe Fantine. Favourite. numită astfel fiindcă fusese în Anglia. pentru că. Zephine şi Fantine erau patru fete încîntătoare. care îşi luase drept poreclă un nume de floare. şi primul dintre Arthuri. Blachevelle o iubea pe Favourite. MacPherson. Listolier o adora pe Dahlia. Una dintre aceste patru fete era poreclită „tinerica". spunea romanţa. abia cîştigase bătălia de la Waterloo. datorită acelui april încîntător care se cheamă douăzeci de ani. Dahlia. nu-şi lăsaiseră cu totul deoparte acul şi aţa şi păstraseră pe faţă o urmă din seninătatea muncii şi' în suflet acea floare a cinstei. parfumate şi istralucitoare. pentru că pe acea vreme Arthurii nu existau încă. Bătrîna avea douăzeci şi trei de ani. 149 . Ossian ' era la modă. a publicat o culegere de poeme (1760). pentru că era cea mai mică dintre ele.

brutal şi lăudăros . A fi filozof şi a fi cuminte nu e totuna. dădea meditaţii în ciuda vîrstei. Băieţii erau colegi. Vai ! dacă Jungfrau ar fi înfometată ! Favourite era admirată de Zephine şi Dahlia pentru că fusese în Anglia. Taicăsău era un profesor de matematică bătrîn. pusese să i se aducă o saltea pe care o avea şi se instalase. şi poate spre alţii. Mama aceasta morocănoasă şi bisericoasă nu vorbea niciodată cu Favourite. Profesorul acesta văzuse în tinereţe cum rochia unei cameriste se agăţase de un grătar de sobă . neînsurat. mîncînd cît patru. De aici căderile lor şi pietrele care li se aruncă. Intr-o dimineaţă.şese pînă atunci mai mult do un episod. Sufletele acestea slabe le ascultă. Qeea ce o împinsese pe Dahlia spre Listolier. stătea ceasuri întregi fără să deschidă gura. A avut de timpuriu un cămin. fetele erau prietene. băuse şi mîncase. se îndrăgostise de acest accident. spre trândăvie. şi cobora la taifas cu portarul. Fetiţa îşi întîlnea din cînd în cînd tatăl. dovadă: în afară de rezervele ce trebuie făcute cu privire la aceste !50 ." După aceea. domnişoară ?" „Nu". „Sînt maică-ta. unde o vorbea de rău pe fiică-sa. bătrîna deschisese bufetul. trandafirii. domnule". Oamenii le strivesc cu splendoarea a tot ce e nepătat şi inaccesibil. Cum să lucreze cu asemenea unghii ? Celei care vrea să rămînă cinstită nu trebuie să-i fie milă de mîinile ei. era faptul că avea unghii foarte frumoase. una ceartă. alta linguşeşte. şi iubitul ps care-I chema Adolph în primul capitol era Alphonse în al doilea şi Gustave în al treilea. care-i dădea bună ziua. Cît despre Zephine. o babă cu un aer şmecher venise la ea şi-i spusese: „Nu mă cunoşti. Sărăcia şi cochetăria sînt două sfătuitoare rele. îl cucerise pe Fameuil prin felul dezgheţat şi mîngîietor cu care spunea : „Da. Iubirile de felul acesta sînt întotdeauna dublate de astfel de prietenii. fiecare vorbeşte pe limba ei la urechea fetelor frumoase din popor. prînzea. Rezultatul fusese Favourite. cina.

tot ca să trăiască. 2 1 151 . La cincisprezece ani veni la Paris „să-şi încerce norocul".mici menajuri nelegitime. In labirintul acela a! dealurilor Pantheonului 2. construit în secolul aî XVIII-lea. . iar Fantine. pentru că şi inimii îi era foame. pentru că biserica nu mai exista pe-atunci. Adăposteşte. dar Tholomyes? Solomon > ar răspunde că iubirea face parte din înţelepciune. Cuminte ? ar spune cineva . care furnică de studenţi şi de fetişcane. mergînd cu picioarele goale pe stradă. de la revoluţia burgheză. pentru că n-avea familie. Se născuse pe vremea directoratului. Ivită din cele mai îndepărtate adîncimi ale umbrei sociale. îl iubi pe Tholomyes. Fantine era frumoasă şi rămase curată atît cîî putu. singur bărbat. o iubire credincioasă. Avea drept zestre aur şi perle. avea pe frunte pecetea necunoscutului.. dar aurul îl purta pe cap şi perlele în gură. Era o blondă drăguţă cu dinţi frumoşi. Primise un nume tot aşa cum primea apa norilor pe frunte cînd ploua. nici nume de botez. N-avea nume de familie. Ca să trăiască. munci . Favoarite. văzură începutul acestui vis. Din ce părinţi ■» Cine ar putea-o spune ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată tatăl sau mama. O chema Fantine. iubi. Fantine era ana dintre acele făpturi care înfloresc din sînul poporului. Aşa intrase în viaţă făptura asta omenească. rămăşiţele unor oameni celebri ai Franţei. Zephine şi Dahlia erau filozoafe. Nimeni nu ştia mai mult. Străzile Cartierului latin. La zece ani Fantine părăsise oraşul şi intrase în serviciu la nişte fermieri din împrejurimi. cuminte. Monument din Paris. Se născuse la Montreuil-sur-mer. Noi ne mulţumim să spunem că iubirea Fantinei era o primă iubire unică.La birintul dealurilor Pantheonului" însemnează furnicarul micilor străzi ale Cartierului latin. De ce Fantine ? Nimeni nu i-a ştiut vreodată un alt nume. A chemat-o aşa cum i-a plăcut primului trecător care a întîlnit-o mică de tot. apoi. Ea era singura dintre cele patru pe care n-o tutuia decît un. Dragoste uşoară pentru el. cartier studenţesc din Paris. unde se leagă şi se dezleagă Rege al evreilor căruia legenda biblică îi atribuie o mare înţelepciune. patimă pentru ea. O chema Fantine.

Aşa cum la Neapole babele strigă de sfîntul Ianuarie: Faccita gialluta. ştirb şi începea să chelească. al cărui cap era Tholomyes. Scria cînd şi cînd versuri mediocre. Pe scurt. era bogat.) 2 Teatru parizian. frumoasele noastre îmi spun într-una : „Tholomyes. Blachevelle. îşi înlocuia dinţii prin snoave piperate. despre chelia lui : „La treizeci de ani. luîndu-şi tălpăşiţa înainte de vreme. îmi vorbesc mereu despre asta. se îndoia de orice. fiind ironic şi chel. fără mîhnire. Tinereţea lui. Dahlia. Era hodorogit. fă o minune!). I se refuzase o piesă la Vaudeville 2 . la patruzeci. Era zbîrcit. el era şeful. izbucnea în rîs şi lumea nu vedea nimic. specializat în piese uşoare. 152 . avea patru mii de franci venit. E un fel de a-i ocoli pe alţii care seamănă cu a-i căuta. Mistuia cam greu şi-i" lăcrima un ochi. hon e un cuvînt englezesc care înseamnă fier. El era acela care avea spirit. In afară de asta. părul prin veselie. bătea în retragere cum se cuvine. Tholomyes îi luă pe ceilalţi deoparte. craniul. De-acolo vine oare cuvîntul ironie ? Intr-o zi. Listolier şi Fameuil formau un fel de grup. (Cartierul latin al Universită ţii este dominat de colina Sainte-Genevieve. cu un aer superior. idila se înfiripă.atîtea aventuri. dar în aşa fel încît să-l întîlnească mereu. fa o miracolo! (Faţă palidă. Zephine şi Favourite se roagă să le facem o surpriză. dar în floare. i se aprindea veselia . sănătatea prin ironie şi ochiul care-i plîngea rîdea într-una. Deci. Tholomyes era tipul studentului bătrîn de pe vremuri. făcu un gest de oracol şi le spuse : — Se va împlini în curînd un an de cînd Fantine. Fantine fugise multă vreme de Tholomyes. în apropierea Comediei Franceze. Le-am făgăduit-o solemn. patru mii de franci venit : ce grozavă vîlvă pe colina Sainte-Genevieve ' ! Tholomyes era un crai de treizeci de ani care se ţinea prost. ceea ce era o mare forţă în ochii celor slabi. nu dai drumul surpri1 Adică în mediile studenţeşti din Paris. Spunea el însuşi. genunchii". mai ales mie. Dar pe măsură ce i se stingea tinereţea.

care a avut loc duminica următoare şi la care cei patru tineri le invitară pe cele patru fete. localitate situată pe Sena. şi Blachevelle strigă : — Ei. îi scrisese lui Tholomyes în numele celor patru : Cind ieşi din casă devreme ai noroc. Tholomyes coborî glasul şi şopti misterios ceva atît de vesel. Spunînd acestea. III PERECHI-PERECHI Azi ne închipuim cu greu ce era o petrecere de studenţi şi fetiţe la ţară acurn patruzeci şi cinci de ani. încît un hohot larg şi entuziast ieşi din cele patru guri deodată. Mi se pare că a venit momentul. In ajun. 1 Saint-Cloud. plajă la Marea Mînecii. Favourite. începea vacanţa şi era o zi caldă şi senină de vară. trece trenul. în locui bărcilor trec vapoare.zei ?" In acelaşi timp. la Fecamp de pildă. Parisul lui 1862 e un oraş a cărui suburbie era Franţa. pe unde trecea docarul. foarte la modă acum un veac. Pisălogeală de ambele părţi. se spune astăzi Fecamp cum se spunea SaintCloud'. a permis parizienilor să se ducă mai departe. Uşurinţa deplasărilor. Cele patru perechi îndepliniră conştiincios toate nebuniile cîmpeneşti cu putinţă pe atunci. Rezultatul acestor tainice urzeli a fost o petrecere strălucită. intrară înăuntru şi restul convorbirii lor se pierdu în umbră. Să stăm de vorbă. înfăţişarea a ceea ce s-ar putea numi viaţa din jurul Parisului s-a schimbat cu totul de o jumătate de veac încoace. J53 . părinţii noştri ne scriu. a fost pînâ Ia apariţia căilor ferate unul din locurile favorite de plimbare ale locuitorilor capitalei Franţei. asta-i o idee ! Le ieşi înainte o cafenea îmbîcsită de fum. Parisul nu mai are aceleaşi împrejurimi. principala sa atracţie fiind parcul unui vechi castel distrus tn 1871. singura care ştia să scrie. la vest de Paris. mulţumită mijloacelor moderne de locomoţie.

Criminalul a fost executat în acelaşi an. în ce hal au ajuns !" S-o spunem : un ropot de ploaie i-a lipsit acestei bande voioase. cu toate că Favourite spusese !a plecare cu un accent măreţ şi matern: „Melcii se plimbă pe cărare. gîndindu-se la cele trei graţii 3 . Thp. 2 Lanternă magică. Semn de ploaie. îşi îngăduiră o partidă de inele prin arborii aliniaţi din jurul bazinului celui mare. Era o nebunie ! Din cînd în cînd le dădeau băieţilor cîte un ghiont. ' Aluzie la un proces criminal celebru din 1823 . Favourite. vă aduceţi aminte ? N-aţi mers prin mărăcini. priviră cascada secată şi strigară : „Ce frumos trebuie să fie cînd e apă !". le văzu trecînd pe la ceasurile zece dimineaţa şi rosti: „E una de prisos".Iată de ce se sculară la ceasurile cinci dimineaţa. copii 1" Toate patru erau nespus de frumoase. mîncara peste tot plăcinte cu mere şi fură cum nu se poate mai fericiţi. Se duseră apoi la Saint-Cloud cu diligenta. strinseră buchete de flori la Puteaux. Ah! oricine aţi fi voi. luară masa la Tete-Noire. lînărul medic Edffie Castaing otrăvise într-un han din Saint-Cloud pe un prieten care-i cunoştea o escrocherie.Ha şi Eufroslna) întruchipînd frumuseţea şi seducţia feminină. se uitară prin lanterna lui Diogenc 2 . un om cumsecade care avea o Eleonoră. Fetele se îngînau şi ciripeau ca nişte pitulici scăpate din colivie. cea de douăzeci şi trei de ani. cumpărară fluiere la Neuilly. 154 . cavalerul de Labouisse. care strigă tinîndu-vă de mînă : „Ah. pe unde Castaing ' nu trecuse încă. prietena lui Blachevelle. Era beţia zorilor vieţii! Ani încîntători! Aripa libelulei tremură. „bâtrîna". Un bătrîn poet clasic. dînd crengile la o parte pentru a feri capul fermecător care vine în urma voastră ? N-aţi alunecat rîzînd pe vreun povîrniş ud de ploaie cu femeia pe care o iubeşti. prolectînd figuri pe un ecran. care rătăcea în ziua aceea pe sub castanii din Saint-Cloud. pe-atunci cu renume. oîştignrâ dulciuri la ruleta de pe podul Sevres. s Divinităţi din mitologia greacă (Agiae. pantofii mei nou-nouti.

ca ale măştilor antice 1 Album caro conţinea portrete de femei frumoase. cu supieuri de alamă. îi explicau Fantinei deosebirea dintre domnii Delvincourt şi Blondeau. care o urmărea cu perseverenţă şi de care ea fugea pentru că-l iubea pe pjtetorul Acis. sărea peste şanţuri. Tholomyes venea cel din urmă. şi părul fetelor atîrna jalnic.alerga pe sub crengile rnari şi înverzite. Nu mai avea nimic sfînt. Listolier şi Fameuil. dar simţeai că el comandă. !2 155 . gata totdeauna sa zboare şi care se desfăcea cu uşurinţă. avea în mînă un baston de două sute de franci şi. pe care întîmplarea le făcuse să pară şi mai frumoase cînd erau una lingă alta şi care nu se despărţeau din instinct de cochetărie mai mult decît din prietenie. iubită de ciclopul Polifem. Era foarte vesel. începea melancolia la femei. dominînd grupul. podoaba lui principală erau pantalonii „picioare-de-elefant" 2 de nankin. fuma. sălta nebuneşte peste tufişuri şi prezida acea veselie cu o vervă de nimfă tînără. cu" panglici lungi şi albe. Apăruseră cele dintîi keepsakes'. 2 Pantaloni strîmţi sus şi largi jos. rezemîndu-se una de cealaltă. Ce pantaloni! Ce energie ! Cît despre Fantine. prinşi într-o discuţie asupra profesorilor lor. era veselia însăşi. ţinea în gură un lucru ciudat. — Tholomyes ăsta e uimitor! spuneau ceilalţi cu o mare admiraţie. în veselia lui era dictatură. luau atitudini „englezeşti". Blachevelle părea făcut anume pentru a duce în braţe. îşi ţinea mai bucuros în mînă decît pe cap pălăriuţa de pai împletit. Părul ei blond şi des. Dinţii ei minunaţi primiseră. ca mai tîrziu byronismul la bărbaţi. ridicate în sus cu voluptate. anume un trabuc. Buzele ei trandafirii gîngureau cu încîntare. 3 Personaj mitologic : nimfii din Slcilla. Zephine şi Dahlia se pieptănau cu bucle. căţelul şchiop al Favouritei. duminica. Colţurile gurii. încît trebuia să şi-l prindă într-una. Zephine şi Dahlia. fără îndoială. părea făcut pentru fuga Galateei 3 pe sub sălcii. de Ia dumnezeu o singură menire: rîsul. fiindcă îşi îngăduia orice.

erau decoltate de-a binelea. căldură şi amiază. viguroase. 5 Sculptor francez (1677—1746). pe sub pălăriile acoperite cu flori. cea cu ochi verzi ca marea. 3 Numele străzii principale din Marsilia. dar. cu pleoape grele. dar genele ei lungi. pielea albă. cu ochii de un albastru adînc. pantofîori aurii cu tocuri înalte şi cu panglici încrucişate. şi acel fel de bolero de muslin. 156 . peste senzualitatea părţii de jos a obrazului. umeri modelaţi de Coustou 5 parcă. canezou — stîlcirea cuvîntului quinze aâut 2 — rostit ca pe Canebiere 3 . ar fi acordat poate premiul cochetăriei acestui canezou care reprezenta la concurs castitatea. Cel mai naiv e uneori cel mai atotştiutor. * Juno. In Egina. clasice. obraji copilăroşi şi fragezi. Luată aici ca tip de bacantă senzuală. ceafă puternică şi suplă. al cărui nume. încheieturile mîinilor şi gleznelor delicate. Sclipitoare cînd era privită din faţă. 2 Cincisprezece august. discret. picioare cambrate şi mici. alături de aceste veşminte îndrăzneţe. cu străveziul. parcă pentru a-i pune o stavilă. ceea ce vara. Se întîmplă. se coborau. şi faimosul juriu al iubirii prezidat de vicontesa de Oette. am spus-o. înseamnă vreme bună. A lucrat la împodobirea palatului şi parcului din Versallles. mai puţin sfioase. soţia lui Jupiter fn mitologia antică. insulă din sudul' Aticii. gît voinic al Junonelor eginetice 4 . născocire marsilieză. sub forma unei figuri de femeie înconjurată cu ciorchini de stru guri. încărcate cu umbră. delicată din profil. aluzie la "iubitul ei Dionysos (Bacchus). ajuraţi. Celelalte trei. acoperind şi arătînd totodată. opere ale unei şcoli de sculptură anterioare celei ateniene. păreau că încurajează îndrăzneala altora. albi. peste ciorapi subţiri. Purta o rochie de postăvior liliachiu. s-au descoperit In 1811 mal multe statui de zeităţi cu forme atletice. canezou-ul blondei Fantine. lăsînd să se vadă ici-colo arborescenta azurie a vinelor. e graţios şi ispititor. părea o descoperire provocatoare a buneicuviinţe. indiscreţiile şi ascunzişurile lui. cu o gropiţă 1 Personaj dfn mitologia greacă. pînă şi ca ornamente de faţadă (mascarons).ale Erigonei'. deseori reprezentat de arta clasică franceză în pictură şi sculptură. Toată îmbrăcămintea ei avea ceva ţipător şi care bătea la ochi.

albe şi delicate ale vestalei 2 care răscoleşte cenuşa focului sacru cu un ac de aur. şi era neobişnuit de tulburător să vezi bucuria stingîndu-se atît de iute şi reculegerea înlocuind-o. înfăţişează o frumoasă Psyche. a cărei figură exprimi înfiorarea primei îmbrăţişări. sacră. Mirarea asta neyinovată e nuanţa care o separă pe Psyche de Venus '. Acest tablou Amor şi Psychi. ea avea acea cută imperceptibilă ' Psyche. a anotimpului şi a dragostei. Am văzut că Fantine era bucuria. o neînvinsă stăpînire şi sfială. Un observator care ar fi studiat-o cu atenţie. semăna cu dispreţul unei zeiţe. un suflet.voluptoasă în mijloc. uneori accentuată cu asprime. Cu toate că nu i-ar fi refuzat nimic lui Tholomyes. era mai presus decît orice feciorelnică . fată de o frumuseţe rară. cînd se odihnea. Această gravitate neaşteptată. In intervalul atît de caracteristic ce separă nasul de buza de sus. zeiţa focului la romani. 2 Preoteasă a Vestei. erau obligate să păstreze o castitate absolută. şi sub gătelile acestea se ghicea o statuie. nasul. ar fi văzut desprinzîndu-se dintr-însa. După legendă. de dincolo de această beţie a vîrstei. o veselie îngheţată de visare. Fantine avea degetele lungi. foarte diferit de echilibrul proporţiilor din care rezultă armonia feţei. ritmul îi este mişcarea. „Mirarea nevinovata" este o aluzie la un tablou de Gerard. feciorelnică. 12* 157 . Era frumoasă în amîndouă chipurile: şi ca stil şi ca ritm. păzitoare ale focului sacru din templul acelei zei(e. armonia antică. bărbia înfăţişau un echilibru de linii. ar fi întrezărit în această mică lucrătoare. prin transparenţa graţiei pariziene. Această fiică a umbrei avea rasă. Stilul este forma idealului. Rarii visători. fără nici o trecere. care confruntă în tăcere orice lucru cu desăvîrşirea. Rămînea puţin mirată. sculpturală şi delicată — aşa era Fantine . un fel de demnitate serioasă şi aproape austeră o cuprindea în anumite ceasuri. vestalele. în contrast cu iubirea senzuală patronată de Venus-Afrodita. şi în această statuie. ba chiar dimpotrivă. pictor din şcoala lui David. preoţi tainici ai frumosului. care în mitologia greacă simboliza dragostea nevinovată. Fantine mai era şi pudoarea. Fantine era frumoasă fără s-o ştie prea bine. vizibilă prin muselin. Fruntea. faţa ei.

erau. culegînd flori de volbură. mort în timpul "'Cruciade: a Ul-a. dansau. afară de Fantine. de toţi băieţii. CINTA UN CINTEC SPANIOL Ziua aceea a fost făcută din lumină de la un capăt la altul. prinzînd fluturi. cîntau. fie. Răzoarele din Saint-CIoud îmbălsămau văzduhul. „Tu — îi spunea Favourite — tu faci întotdeauna pe grozava. şi care era îndrăgostită. cînd una. zglobii. mii de hoinari : păsările. cînd alta. Iubirea e o greşeală . IV THOLOMYfiS. Şi în această tovărăşie ca de rai. sărutate. întreaga fire părea că a luat vacanţă şi rîde. prin trifoi şi ovăz. De-aci această veşnică tragere la fit a celor ce se iubesc. 2 Adică de o statuie a. ramurile se mişcau în vînt. cu cîmpiile. poreclit de Italieni Barbarosa (Barbăroşie). care 1 împăratul german Frederic I de Hohenstaufen (secolul al XII-!ea). visătoare şi sălbatică. închisă în împotrivirea ei vagă. în nobilul parc ai regelui Franţei. Fantine era nevinovăţia înotînd pe deasupra greşelii. DE VESEL CE E. Cele patru perechi străluceau de veselie şi se amestecau cu soarele. găsită în săpăturile de la Icâne.şi încîntătoare. care l-a făcut pe Barbarosa ' să se îndrăgostească de o Diană 2 . fetele vorbeau. zeijei Disna (Artemis). cu florile. udîndu-şi ciorapii trandafirii dantelaţi prin ierburile înalte. îngăduitoare." Astea sînt bucurii. un roi întreg de fluturi zbura prin coada şoricelului. patroană a vtnătorilor. 158 . albinele jefuiau iasomiile. Asemenea perechi fericite sînt o chemare adîncă la viaţă şi la natură şi fac să răsară din orice mîngîiere şi lumină. cu arborii. A fost odată o zînă care a făcut livezile şi pomii anume pentru îndrăgostiţi. semn tainic al nevinovăţiei. alergau fragede. adierea Senei înviora uşor frunzele.

în ceea ce se numea atunci răzorul regelui. Tholomyes le spusese: „Vă fac eu cinste cu măgari !" Se tocmise cu omul care-i 1 Tablou celebru al pictorului francez Watteau (1684—1721). o plantă abia sosită din Indii. Plecarea spre Cythera '. Lancret 2 . strigă Watteau. petreceri cîmpeneşti cu personaje idealizate etc. Patricianul şi tocilarul. cireşile smulse de la o gură Ia alta. * Preoţi la vechil gali. năpădite de flori. toate astea strălucesc ca focul. Ţipetele scurte şi goana prin iarbă. ■ 159 . vorbirea de rînd care pare o melodie. ale cărui nenumărate ramuri. Fetele frumoase îşi risipesc cu gingăşie făptura. cum li se spunea altădată. şi în aer e o limpezime de apoteoză.reîncepe fără încetare şi va ţine atît timp cît vor fi tufişuri şi şcolari. care a pictat cu predilecţie scene galante. se caută unu! pe altul. Filozofii. Ce altă schimbare la faţă mai mare decît iubirea ! Ciracii notarului sînt nişte zei. poeţii. sînt divine. 3 Romancier francez de la începutul secolului al XVII-lea. Ai crede că n-are să se isprăvească niciodată. era un copăcel ciudat şi încîntător. atît rămîn de uluiţi. mijlocul fetelor prins din zbor. întotdeauna îl admirau o mulţime de oameni. 2 Pictor francez din secolul al XVIII-lea . După dejun. privesc extazurile acestea şi nu ştiu ce să facă cu ele. delicate ca nişte fire de aţă zbîrlite şi fără frunze. erau acoperite cu mii de rozete mici şi albe. Diderot îşi întinde braţele spre toate aceste uşoare iubiri şi d'Urfe 3 le amestecă cu druizi4. autorul unu! roman pastoral tn cinci volume: Astrea. îşi contemplă „burghezii" care dispar în azur. pictorul celor de jos. cu tulpina înaltă. De-aci popularitatea primăverii printre cugetători. pictorii. sînt toţi supuşii acestei zîne. marea iubire care izbucneşte din felul în care e rostită o silabă. al cărui nume ne scapă în clipa asta şi care pe acea vreme atrăgea întreg Parisul la SaintCloud. ducele şi pairul ca şi magistratul. Rîd. cel mal de seamă reprezentant al stilului rococo în pictura secolului al XVIII-Iea. ceea ce dădea copăcelului aerul unei chici despletite. cele patru perechi se duseră să vadă. curtenii şi tîrgovetii. După ce văzură arborele.

).t. pe vremea aceea se afla în posesia furnizorului de arme Bourguin şi era întîmplător larg deschis. ceea ce i-a atras protecţia doamnei de Pompadour. momeală lascivă. Trecuseră grilajul. tuluzanul Tholomyes. 8 Cardinal şi om politic francez (secolul al XVIII-lea). în rîsctele generale. 2 Zeul voluptăţii Ia grecii anticî. aşa cum i-ar fi plăcut lui Greuze 4 să le vadă. In tinereţe a scris versuri galante. ou fustele umflate de vînt. agăţat de cei doi castani. vrednică de un satir ajuns milionar sau de Turcaret' metamorfozat în Priap 2. una după alta. 5 Stnt din Badajoz / Dragostea mă cheamă j Tot sufletul meu / E în ochii mei / Cînd tu îmi arăţi / Picioruşele taie (n. o nouă bucurie: trecură Sena cu vaporul. inspirat de vreuna din mîndrele avîntate din răsputeri pe frînghie. — Nu-mi place cînd cineva' face mofturi dintr-astea ! murmură Favourite destul de acru.5 Numai Fantine nu vru să se dea în leagăn. împinseră cu putere leagănul cel mare. După ce isprăviră cu măgarii. Porniră apoi de la Passy pe jos şi 1 Personajul principal în comedia cu acelaşi titlul a lui Alain-RenciLesage (secolul al XVIII-lea) — tip de parvenit de pe urma speculaţiilor financiare necinstite. între doi arbori : Soy de Badajoz Amor me llatna Toda mi alma Es en mi ojos Porque ensenas A tus piernas.închiria şi se întoarseră prin Vances şi Issy. La Issy. a pictat scene sentimentale din vlafa burgheziei $i portrete feminine dulcege. bun naţional. Pe cînd dădea în leagăn mîndrele. niţel spaniol — Toulouse-ul e doar vărul Tolosei — cînta pe o melopee melancolică vechiul cîntec gallegga. pe care i-a cîntat abatele de Bernis 3 . o întîmplare: parcul. * Pictor francez din secolul ar XVIII-lea . 160 . vizitaseră sihastrul — un manechin în peştera lui — intraseră să vadă micile mistere ale faimosului cabinet al oglinzilor.

o minunată rază de august mîngîia ferestrele. o clădire neobişnuită. la ceasurile cinci dimineaţa . îşi dădeau drumul la vale în montagne russe. de unde puteai privi printre ulmi cheful şi fluviul . ulcioare de bere. pahare şi sticle. se aciuiară la circiuma Bombarda. Pe la ceasurile trei. în mijloc două mese.dădură de bariera Etoile. Se sculaseră. ei. cele patru perechi. amestecate cu sticle de vin. dar cîtă dezordine sub ea ! Se auzea sub masă. pe una din ele nenumărate buchete de flori. farfurii. Iată unde ajunsese pe la ceasurile patru şi jumătate dupăamiază petrecerea cîmpenească începută la cinci 161 . care era sucursala din Champs-Elysees a faimosului restaurant Bombarda din strada Rivoli. îngrozitor Cum ropotea picior după picior spune Moliere. cei opt fericiţi. care se ridica atunci pe înălţimile Beaujon şi a cărei linie şerpuită se zărea pe deasupra copacilor din Champs-Elysees. LA BOMBARDA După ce se dădură şi în montagne russe se gîndiră să cineze. în sfîrşit puţin osteniţi. alături de pasajul Delorme. dar urîtă. Favourite striga : — Dar surpriza ? Vreau surpriza I — Răbdare ! răspundea Tholomyes. dar „duminica nu există oboseală — spunea Favourite — duminica oboseala nu lucrează". năucite de fericire. la cealaltă se aşezară cele patru perechi. după cum ne amintim. cu alcov şi pat în fund (dată fiind îmbulzeala de duminică din circiumă. Camera era mare. Din cînd în cînd. în jurul unui maldăr de talere. avea două ferestre. trebuiseră să se mulţumească cu acest adăpost) . amestecate cu pălării de bărbaţi şi femei. Prea puţină rînduială pe masă.

care. îi auzeai rîzînd. Un escadron măreţ al unui regiment de gardă. Caretele treceau încoace şi încolo. Piaţa Concorde. Era epoca în care un raport secret î Sculptură în marmură do Guillaume Coustou (sffrşitul secolului al XVlI-lea). se încordau într-un nor de aur. erau împrăştiaţi prin piaţa cea mare şi prin Piafa Marigny şi se jucau cu cercuri sau se învîrteau pe căluşei de lemn. oraş în 182 . abia instalat rege după prima abdicare a lui Napoleon (1814). fusese izgonit da înapoierea acestuia din insula Elba şi se refugiase la Gând.dimineaţa. ftlfîla pe clădirea Tuiieriilor. Unii. 1 A doua domnie a lui Napoleon I. era numai lumină şi prăfăraie. două lucruri din care e făcută gloria. redevenită Piaţa Ludovic al XV-lea. la modă pe atunci. Bulevardul Ghamps-Elysees. hore de fetiţe cîntau şi jucau cîte o bătută burboneză. destinată a împodobi grajdurile castelului din Marly. Lucrarea a fost aşezată mai tîrziu în Cbamps-Elysâes. Alţii beau. uneori chiar împodobiţi cu floarea de crin. ca burghezii. era înţesată de oamenii care se plimbau mulţumiţi. printre trecătorii care se adunau în cerc şi băteau din palme. însoţită de următorul refren : Daţi-ni-l înapoi pe tatăl nostru de la Gând 3. între întoarcerea din insula Elba şi abdicarea după înfrîngerea de la Waterloo (martie—iunie 1815). Daţi-ni-l înapoi! O mulţime de mahalagii îmbrăcaţi de duminică. care în 1817 nu dispăruse cu totul de la cheuiori. 3 Tatăl nostru de la Gând era Ludovici al XVIII-lea. isteagul alb. Ici şi colo. Toată lumea era bine dispusă. uşor trandafiriu în lumina apusului. ucenici tipografi. Era un timp de pace neîndoielnică şi de adîncă securitate regalistă. plin de soare şi de mulţime. Mulţi dintre ei purtau floarea de crin de argint atîrnată de panglica aîbă moarată. Soarele apunea. Caii de la Marly'. sortită să batjocorească cele „o sută de zile" 2 . cobora bulevardul Neuilly. această marmură care nechează. cu trompeţii înainte. îe trecuse şi pofta de mîncare. purtau scufii de hîrtie.

a fost judecat şi ghilotinat în aprilie 17B4. nimeni nu pare să uite mai lesne decît el. Cei de-aci sînt nişte oameni mărunţei. se înrolează. Parizianul e. nimeni nu e mai uşuratic şi mai leneş decît el. Nu e primejdios. e o prostime cumsecade. cîteva săptămîni mal tîrziu. sire. Sînt nepăsători şi tnndavi ca pisicile. Acesta nu e de loc pe cît se crede „o prostime cumsecade". se bucura de stima republicilor antice. 2 Unu! din conducătorii iacobinilor între 1789—1794 . iar poporul din mahalalele Parisului e mai scund decît era înainte de revoluţie. dar cînd ştie că-l aşteaptă gloria. Ar trebui să-i pui clte doi cap la cap pentru a face un grenadier de-al maiestăţii-voastre. e zbuciumat. Nimeni nu doarme mai bine decît el. Poporul de jos. ceea ce a permis. se isprăvea astfel: In concluzie. N-avem să ne temem de nimic din partea populaţiei capitalei. n-avem să ne temem de oamenii aceştia. acest lucru e totuşi cu putinţă şi în asta stă miracolul poporului din Paris. Dă-i o suliţă şi va face un 10 august 1 . au răsturnat monarhia. ceea ce era atenianul faţă de grec. 163 . proclamarea republicii. Cînd e vorba de patrie. cel din Paris.şi special al prefectului de poliţie Angles. ca pentru a servi de pereche Minervei fără aripi din Pireu. e leneş. dă-i puşcă şi veţi avea un Austerlitz. cu privire Ia mahalalele Parisului. Pe scurt. şi în piaţa publică din Corint era colosul de bronz al unei pisici. Prefecţii de poliţie nu cred că o pisică s .a r putea preschimba în leu. Pisica. din provincie. întruchipa în ochii lor libertatea. să nu te încrezi însă într-însul. adresat regelui. Poliţia naivă a restauraţiei vedea poporul Parisului mai „frumos" decît e. El e punctul de reazim al lui Napoleon şi tot din el îşi trăgea puterea Dantorî 2 . E de observat că în ultimii cincizeci de ani statura acestei populaţii a descrescut. nu. sub conducerea Iaco binilor. Păzeşte-te! Păru! 1 La 10 august 1792 masele pariziene răsculate. devenit eontrsrevolutionar. faţă de francez. cînd e vorba de libertate. atît de dispreţuită de către contele Angles. smulge piatra caldarîmului. e admirabil în orice fel de încăierare.

Favourite. în semn de umilinţa. revoluţia unită cu armata cucereşte Europa. să ne întoarcem la cele patru perechi ale noastre. . armatele romane fnfrfnte de samnifi. cuvintele de dragoste sînt nori. Daţi-i un cîntec pe măsura firii lui şi veji vedea ! Atîta vreme cît n-are decît refrenul Carmagnolei 3 . Luaţi seama ! Din cea dintîi stradă Greneta ' întîlnită va face furci caudine 2 . cumpărată la Saint-Cloud. cum s-a şi înttmplat în 1792 şi tn 1848. tn 321 î. simbol al sclaviei. VI UN CAPITOL IN CARE TO IUBESC LA NEBUNIE ŢI SE Vorbe de clacă şi cuvinte de dragoste.lui încolăcit de furie e epic. 3 Cîntec revoluţionar de la 1789. era pe sfîrşite. să treacă pe sub un arc de furci. au fost silite. După ce-am isprăvit această notiţă. Fameuil şi Dahlia cîntau încet. scrisă pe marginea unui raport al lui Angles. după cum am spus. Cina.n. Numai datorită mahalagiului parizian. Fantine zîmbea.e. te ador! Vorbele astea îl făcură pe Blachevelle s-o întrebe: — Ce-ai face. cămaşa îi cade ca o hlamidă. Listolier sufla într-o trompetă de lemn. Cîntă: asta e bucuria lui. iar vorbele de clacă sînt fum. mahalagiul acesta va creşte. şi din bietul lui piept şubred va porni un vînt care va mişca din loc cutele Alpilor. omuleţul acesta se va ridica. dacă nu te-aş mai iubi ? — Eu ? Ah 1 Să nu spui asta nici în glumă! Dacă nu 1 Strada Greneta din centrul Parisului era pe atunci strimtă şl deci uşor de barat prin baricade. faceţi-l să cînte Marseieza şi va elibera lumea. va privi cu o căutătură grozavă. suflarea i se va preschimba în furtună. Zephine rîdea. un popor din Abruzii actuali. Dacă-i bate ceasul. 2 Aluzie la un episod din istoria romană . Tholomyes bea. nu-l răstoarnă decît pe Ludovic al XVI-lea . şi unele şi altele îţi scapă printre degete . Favourite se uita cu duioşie la Blachevelle şi-i spunea : — Blachevelle.

m-ai mai iubi. care locuieşte peste drum de mine. îl cunoşti ? Se vede că e făcut să fie actor. răspunse Favourite pe acelaşi ton. în extaz. — Nu pot să-l sufăr. că într-o zi. Am spleen '. prin poduri pline cu şobolani. te-aş jupui. 1 Depresiune sufletească provocaţi de melancolie şl plictiseală. îi spuse încet Favouritei. Dahlia. asta mă dezgustă de viaţă. Vai. 165 . crezi că mi-ar fi ruşine ? Păcătosule ! Blachevelle se răsturnă pe scaun. Dahlia. mestecînd ceva. la piaţă nu se mai găseşte decît mazăre. Toată vara a plouat. cum mint! Favourite tăcu o clipă şi urmă : — Vezi tu. cum mint! Hm ? Vai. şi declamă. Blache velle e foarte zgîrcit. ţi-aş sări în spate. îmi place ăla mic. maică-sa îi spune: „Ah. e groaznic să luăm masa într-o odaie unde e un pat. Ah. cînd m-a văzut făcînd aluat de clătite. E zgîrcit. dumnezeule. faceţi clătite din mănuşile dumnea voastră şi le mănînc". Sînt pe cale să-mi pierd min ţile după puştiul ăsta. Cum se întoarce acasă. măi băiete. în mijlocul gălăgiei : — Văd 'că te prăpădeşti după Blachevelle al tău. mi s-a dus liniştea ! Uite-l că începe să strige. sînt tristă. uite. Ce-mi pasă ! Ii spun lui Blache velle că-l ador. Vîntul mă scoate din fire. e foarte bine ! Se prăpădeşte atît de tare după mine. apucînd din nou furculiţa. îmi spargi urechile !" Umblă prin casă. cum spun englezii. mi-a spus: „Domnişoară. te-aş azvîrli în apă şi aş pune să te închidă. E un băiat foarte bine. Ah. Nu ştii ce să mănînci. îmi plac actorii. Blachevelle zîmbi cu îngîmfarea voluptoasă a unui om gîdilat în amorul lui propriu. cît de sus poate să urce — şi cîntă. Untul e atît de scump! Şi pe urmă. aş chema poliţia ! Ce. Favourite urmă : — Da. şi închise ochii cu mîndrie. te-aş zgîria. Aoleu. e un tip foarte bine. şi asta cu greu. nu se mai potoleşte. Numai artiştii pot spune aşa ceva. şi mai ştiu eu ce ? că-l auzi de jos! Cîştigă doi franci pe zi la un avocat scriindu-i procese. E băia tul unui fost cîntăreţ de la Saint-Jacques-du-Haut-Pai3. prin unghere întunecate.

să mîncăm cu reculegere.*>■**?>* *'£"&_ vi r ÎNŢELEPCIUNEA LUI THOLOMYES: în timp ce unii cîntau. — Tholomyes. — Tholomes — zise Blachevelle — priveşte-mi calmul 1 — Tu eşti marchizul ! îi răspunse Tholomyes. Berea care curge nu face spumă. — Sîntem cumpătaţi. foarte apreciat Ia sfîrşitul secolului al XVIII-lea în cercurile aristocratice. O revoltă surdă făcu grupul să murmure. Tholomyes ridică glasul: — Să nu mai vorbim la întîmpiare şi nici prea repede! rosti el. Excesul de zel ucide gingăşia şi bucuria unei mese bune. alţii vorbeau cu aprindere şi toţi deodată. 2 Om politic francez (1754—1838). Dacă vrem să fim scînteietori. Nu se mai înţelegea nimic. Să nu ne gră bim ! Vedeţi primăvara. Domnilor. adăugă Listolier. nu vă grăbiţi. se pronunţă identic. Fără exces de zel. Să amestecăm măreţia cu lăcomia . — Bombarda. numele personajului arătat mal departe. Prea multă improvizaţie goleşte mintea în chip prostesc. e mistuită. vreau să spun îngheţată. ministru de externe tn timpul directoriului. consulatului şi Imperiului. mon calme (calmul meu) şi Montcalm. Bombance şi Bamboclie ! strigă Listolier. Deviza lui era : „Fără exces de zel I" s In limba franceză. dacă se grăbeşte. — Prieteni — exclamă Tholomyes pe tonul unui om care devine din nou stăpîn pe situaţie — veniţi-vă în fire 1 Nu trebuie să întîmpinaţi cu atîta uimire un calam1 Autor al unui Almanah al mtncăcloşilor. — Duminica există. 166 . reluă Fameuil. lasă-ne în pace! spuse Blachevelle. ■— Jos cu tiranul! spuse Fameuil. Excesul de zel pierde piersicii şi caişii. Acest mediocru joc de cuvinte3 avu efectul unei pietre azvîrlite într-o mocirlă. domnilor! Grimond de la Reyniere' e de părerea lui Talîeyrand 2 . să ne gîndini mai întîi. Broaştele tăcură. Marchizul de Montcalm era pe atunci un regalist celebru. să ne ospătăm încet.

Lăcomia pedepseşte pe cel lacom: Guta punit Gutax 6 .n. după care Octavian a rămas stăpîr. Isus Hristos a făcut un calambur pe spinarea sfîntului Petru. Eschyl pe-a lui Polynice'. chiar în glume. Indigestia e pusă de bunul dumnezeu să facă morală stomacului.i din comedia populară latină. Cleopatra 2 pe-a lui Octavian. Tot ce cade în felul acesta nu e numaidecît vrednic de respect şi de entuziasm. Departe de mine intenţia de a insulta calamburul ! II cinstesc pe măsura meritelor lui. mai sublim şi mai încîntător în omenire. se pierde în azur. E nevoie de o limită. Est modus in rebus 5 . că am înţelepciunea lui Amphiaraus 4 şi chelia lui Cezar. rege a.bur căzut din cer. Legenda spune că era înţelept ţi avea darul profeţiei.). 6 Trebuie să fie o măsură în toată (Horafiti. fără zel. chiar ia rebusuri. Moise pe-a lui Isaac. fără exces. mă întorc la discursul meu. Doamnelor. Calamburul este găinaţul spiritului care zboară. erou al tra gediei lui Eschyl Cel şapte contra Thcbel. Tot ce exista mai măreţ. în bucurie şi în jocuri de cuvinte. în veselie. Gulax — tipuri de mîncâeioţ. După ce mi-am îngăduit aceasta. 2 Regină a Egiptului antic (secolul I î. şi spiritul.! Tbebel. a făcut jocuri de cuvinte. Satire). vă mai spun o dată. i67 .n. a! Romei. Şi băgaţi de seamă că acela al Cleopatrei a precedat bătălia de la Actium 3 şi că fără el nimeni nu şiar aminti de oraşul Toryn. fără zăpăceală. e nevoie de bun simţ şi de artă. Fraţilor. Gluma cade oriunde. după ce a ouat o prostie. Ascultaţi-mă pe mine. cuvînt grecesc care însemnează lingură de bucătărie. dragostea chiar. şi poate chiar dincolo de omenire. nimic mai mult.). ' Gula. Trebuie să existe o măsură chiar la mîncare. s Victoria navală a lui Octavian împotriva. vă place plăcinta cu mere ? Nu mîncaţi prea mult! Chiar cînd e vorba de plăcintă. O pată alburie care se turteşte pe stîncă nu împiedică condorul să plutească. are un stomac pe care nu trebuie să-l umplem prea 1 Personaj legendar din mitologia greacă. Şi ţineţi minte asta : oricare dintre patimile noastre. * Personaj mitologic : unul dintre argonauţi.e.e. lui Antoniu şi a Cleopatrei (31 î.

o placă de plumb. Aveţi puţină încredere în mine. nu dormiţi. să ne punem stavilă poftei. — Felix — spuse ea — ce cuvînt frumos 1 îmi place numele ăsta. gentlemeni. pentru că ştiu ce diferenţă e între o chestiune rezolvată şi una pendinte.). spetiţi-vă. ca Sylla3 sau ca Origene *. fricţiuni cu apă de Saturn şi cataplasme cu oxycrat.mult. 168 . Fericît cel care. caballeros. apoi dictator roman (secolul I t. E pe latineşte. „Hotărtrea eroică" a lui este renunţarea la puterea dictatorială. atunci cînd îi bate ceasul. după cît se pare. brîuri de ierburi. prieteni 1 Vreţi să nu mai simţiţi nici o poftă. vă vorbesc serios. daţi pe gît băuturi azotoase şi ceaiuri de buru ieni. pentru că am susţinut o teză în latineşte asupra felului în care se executa tortura la Roma pe vremea cînd Munatius Demens era chestor al paricidului 2 şi fiindcă. înţelept e acela care ştie la un moment dat să se aresteze pe el însuşi. Nu înseamnă că sînt neapărat un dobitoc. adăugaţi la aceasta o dietă severă — crăpaţi de foame! — băi reci. Tholomyes urmă : — Quirites. 2 însărcinat cu instruirea crimelor comise asupra unor rude apro piate. 3 Consul. pentru că mi-am isprăvit de bine de rău dreptul. foarte multă gimnastică. Vă sfătuiesc să fiţi cumpătaţi în dorinţele voastre. Favourite îl asculta cu atenţia încordată. am să fiu doctor. * Filozof creştin din secolele II—I II . gustaţi fierturi de mac şi de agnuscastus. Aşa cum mă cheamă Felix Tholomyes. să scăpaţi de patul nupţial şi să ţineţi piept amorului ? Nimic mai simplu. — Eu vreau mai bine o femeie. 1 Sfîrşit (lat. spuse Listolier.n. S-a retras In Palestina spre a evita persecuţiile romane împotriva creştinilor din Alexandria (Egipt). să ne strunim imaginaţia şi să ne ducem singuri la închisoare. ia o hotărîre eroică şi renunţă. Iată reţeta: limonada. Asta înseamnă Prosper. muncă pe brînci. staţi de veghe. In orice lucru trebuie sa scriem la timp cuvîntul finis'.e.). căraţi bolovani. Trebuie să ne stăpînim atunci cînd e nevoie.

din invidie.) 169 . Bacche. — Tholomyes — strigă Blachevelle — eşti beat! — Pe naiba ! spuse Tholomyes. Trăiască ţarul care e mare şi să-i trăiască cizma care e şi mai mare! Doamnelor. Eşti făcută ca să pri1 Acum. se ridică : Trăiască vinul ! Nune te. domnişoarelor.— Femeia ! reluă Tholomyes. Numai grecul ăsta ar fi fost vrednic să-ţi picteze gura. Parcă. din nebăgare de seamă. In ce priveşte pe Favourite. Şi. Ascultă ! înainte de tine nu exista nici o făptură demnă de acest nume. e pe spanioleşte. serîoras: aşa popor. Zephine. umplîndu-şi paharul. o. s-ar fi aşezat cineva pe faţa ta frumuşică. cartam' ! Iertati-mă. Dragostea nu e făcută ca să se închircească şi să se tîmpească asemeni slujnicelor englezoaice. Bacchus. Doamnelor. almuda din Canare douăzeci şi cinci. Aroba Casti liei conţine şaisprezece litri. cântarul din Alicante. vă idolatrizez pe toate ! O. răspunse Tholomyes. — Bine. care au genunchii bătătoriţi de atîta frecat la duşumele. O. burduful ţarului Petru. pe cînd Blachevelle trecea rîuleţul din strada GuerinBoisseau. o. draga de ea ! S-a spus : greşeala e omenească. Ea nu poate suferi şar pele. un sfat prietenesc: mai greşiţi pe la vecini. care-şi arăta pulpele. dacă aveţi chef. eu vă spun : gre şeala e îndrăgostită. treizeci. Fata de care se îndrăgos tise era Favourite. Josephine. numit Euphorion. Ea nu e făcută pentru asta. douăzeci şi şaise. Favourite. Păziţi-vă de ea ! Vai de cel care se încrede în inima schimbătoare a femeii ! Femeia e prefăcută şi ascunsă. Şarpele e dugheana de peste drum. ea rătăceşte veselă. Şi iată dovada. care fusese supranumit pictorul buzelor. — Atunci fii vesel 1 reluă Blachevelle. a văzut o fată frumoasă cu ciorapi albi şi bine întinşi. aşa butoaie. Caracteristica iubirii e rătăcirea. doi sprezece . te voi cînta pe tine I (în original tn limba latină. nimfe şi muze! într-o zi. cu feţişoara ta boţită ai fi îneîntătoare dacă n-ai fi cam strîmbă. cuartinul din Baleare. Prologul acesta i-a plăcut şi Blachevelle s-a îndrăgostit. ai buze ionice! Era un pictor grec.

tinereţe. bălaia fată a nălucilor. tu ai creat-o. se roagă şi se uită la albastrul cerului. O. după legenda biblică. Mă cheamă Felix şi nu sînt fericit.rneşti mărul ca Venus. cîntă. o gînditoare. Fantine. Nu spun nimic despre Fantine. roadeţi prea mult zahăr ! O. O floare trebuie să miroasă frumos şi femeia să aibă spirit. în locul dumitale m-aş chema Roza. şi care. pentru că în felul acesta trec de la poezie la proză. simbolizează inducerea tn păcat. dar ea nici nu m-aude. Numele ne pot înşela. căsnicia e un altoi. O. ruşinoasă ca o călugăriţă care s-a rătăcit printre midinete. ca Eva'. Favourite. ocoliţi acest risc. Vorbeam de Eva. să ştii un lucru : eu Tholomyes. înţelepţii. O. fiică demnă de-a fi numită margaretă sau perlă. eşti o femeie dintre cele mai luminoase! Doamnelor. sau ca să-l manînci. sex ronţăitor. Să nu primim orbeşte indicaţiile pe care ni le dau. Ar fi o greşeală să comandăm dopuri la Liege şi mănuşi Ia Pau. nu te mai tutuiesc. sînt o arătare . e o nălucă cu înfăţişare de nimfă. dar ţineţi minte asta. Cuvintele sînt mincinoase. Frumuseţea începe pu tine. lumină blîndă a dimineţii. totul în ea e frăgezime. ceea ce !-a atras ura Herei (Junonei) şi Pallas-Athenei (Minervei). iese bine sau prost. o senzitivă. dar oricine am fi. Lucrul acesta m-a înduioşat. cu ochii în văzduh. să nu ne încredem în nume. Misa Dahlia. drăguţelor: mîncaţi prea mult zahăr. ofensate de această alegere. Meriţi brevetul de invenţie a femeii frumoase. De altfel. Fantine. oferit do Paris zeiţei Afrodita (Venus) ca premiu al frumuseţe! ei. nimic nare să împiedice croitoresele şi pantofăresele să viseze bărbaţi bătuţi în diamante. Bine. Mărul mtncai de Eva. naveţi decît un cusur. Fetelor nu le poţi scoate căsătoria din cap . e o visătoare. nici ce face. Vorbeai adineauri de numele meu. gingăşie. frumoşii şi micuţii tăi dinţi albi se prăpădesc 1 Prima aluzie trimite la mitologicul „măr al discordiei". rătăceşte printr-o grădină unde zboară mai multe păsări decît sînt în realitate! O. 170 . fără să ştie prea bine nici ce vede. dar care se refugiază în iluzii. un al doilea sfat: nu vă măritaţi . Dar ce tot îndrug eu aici ? îmi bat gura degeaba. femei. şi orice am spune noi. fie.

de-aici coagularea şi apoi solidificarea sîngelui. Domnilor. de-aici moartea. s-au aşezat cu copiii lor între cele două armate şi au evitat ciocnirea. vouă vă lipseşte totul. zahărul e o sare. faceţi cuceriri! Furaţi-vă unii altora iubitele. o femeie frumoasă e un flagrant delict. duşmănia e declarată pe faţă. — Mizerabilii. 3 Este vorba de Wilhelm Cuceritorul. Cezar le-a răpit pe cele romane 4. sabinii au venit înarmaţi ca să le reia. ducele Normandiei. Iată de ce diabetul atrage după sine oftica. El pompează prin vine lichidele sîngelui. rezemat de Listolier şi Fameuil. devenite soţii ale romanilor. Romulus a răpit sabinele 2 . întemeietor al Ro mei. Orice sare usucă. Or. Aşadar. cînd cu rime din belşug. 2 Aluzie la o legendă 171 . de-aici tuberculele în plămîni. eu arunc asupra tuturor acestor văduvi nenorociţi proclamaţia sublimă dată de Bonaparte armatei din Italia: „Soldaţi. Cîţiva ani după aceea. TO 1 Motiv de război. populaţie dintre Latium şi Umbria. fără nici un înţeles. Tholomyes ! spuse Blachevelle. Wilhelm a răpit femeile saxone 3 . Nici o cruţare . aşcultaţiimă bine. după care a distribuit luptătorilor din armata sa fiefurile nobililor anglo-saxoni căzuţi în luptă sau alungaţi . soţiile acestora ar fi făcut parte din această răsplată. fără remuşcări ! Schimbaţi-le ca la cadril ! In dragoste nu există prieteni. Bărbatul care nu e iubit pluteşte ca un vultur peste iubitele celorlalţi. nu mai ronţăiţi zahăr şi-o să trăiţi. Duşmanul are totul. însă sabinele. ar fi pornit o expediţie împotriva sabinilor. 4 Joc de cuvinte bazat pe dublul sens al verbului enlever (a răpi) : cel propriu şi cel figurat (a fermeca) . Femeia e dreptul bărbatului. Oriunde e o fată drăguţă. — Răsuflă. îngîna o arie tînguitoare. unul din acele cîntece de atelier alcătuit din cuvinte venite la întîmplare. care a cucerit Anglia (1066). ca legăromană. pentru a le răpi femeile.după zahăr. Mă întorc spre bărbaţi. In vremea asta. succesele politice şi militare ale lui Iuliu Cezar l-au atras simpatia concetăţenelor sale. Toate invaziile din istorie au fost provocate de fuste. Zahărul usucă cel mai mult dintre toate sărurile. Blachevelle. război pe viaţă şi pe moarte ! O femeie frumoasă e un casus belii' ." Tholomyes se întrerupse. după care Romulus. cînd de loc.

nici ruşinoşi. o sărută pe Favourite.fîntu Ioan .narea unui copac şi ca vuietul vîntului. care în timp ce păziţi copii vă distraţi zămislind alţii! Dacă n-aş avea arcadele Odeonului. Totul e frumos. Versurile astea nu potoliră improvizaţia lui Tholomyes . Sărută-mă. Justinian' să fie bărbatul. Popii nătărăi dădură Parale berechet unui curcan Să-l facă pe Glermont-Tonnerre Papă la S. să fim veseli! Să ne întregim cursul de drept cu nebunii şl cu mîncare. cîntece care se nasc din fumul pipelor şi se împrăştie şi pier o dată cu el. îl umplu şi începu din nou : — Jos cu înţelepciunea ! Uitaţi tot ce-am spus ! Să nu fim nici ruşinaţi. Din strănutul soarelui s . şi ghiftuiala femela ! Bucurie în adâncuri! Trăiască creaţiunea ! Lumea e un diamant mare! Sînt fericit ! Păsările sînt uimitoare ! Ce sărbătoare pretutindeni ! Privighetoarea e un Elleviou 2 pe gratis. Sufletul meu îşi ia zborul spre pădurile virgine şi spre savane. 2 Celebru ctntăret de operă din secolul trecut. Georgiee ale străzii Madame şi ale aleii Observatorului! O. Vară. Luxembourg! O. Indigestie şi Digesta. Iată prin ce cuplet îşi rosti grupul nostru replica la discursul lui Tholomyes. Institutele şi Novelele. ' împărat al Imperiului roman de răsărit (secolul al Vl-lea). acesta îşi goli paharul. din greşeală. 172 .a născut pasărea colibri. Muştele bîzîie printre raze. Fantine! Dar. dădace pline de farmec. Din ordinul lui au fost compilate monumentele de drept roman intitulate Digesta. De necaz curcanul crapă Şi le dă banii-napoi. Fiindcă nu era popoi. soldaţi visători ! O. Ţin un discurs bucuriei. te salut! O. Dar Clermont nu putu fi papă. mi-ar plăcea pampasurile Americii.

declară Blachevelle. dar se îndoiesc. — Tholomyes ! strigă deodată după o clipă Fameuil. bău şi începu din nou : Accept viaţa. Nu s-a isprăvit totul pe pămînt. de vreme ce se mai poate dis cuta anapoda. Din silogism ies lucruri neaşteptate. pe care l-a combătut pentru con cepţia lui dualistă. neştiinfifică. E frumos. din viile de Coural das Freiras. observă Tholomyes. — O discuţie e bună — răspunse Tholomyes — dar o ceartă e şi mai bună. După ce rosti sen tinţa asta. dar rîd. spuse Tholomyes.VIII MOARTEA UNUI CAL — La Edon se mănîncă mai bine decît la Bombarda. Am avut o discuţie cu Listolier. argintul e mai de preţ decît osul. mai asiatic. La Bombarda mînerele sînt de argint. să ştiţi. Afirmă. — Uitaţi-vă la cuţite 1 reluă Blachevelle. — Fie! — Cine îţi place ţie mai mult: Descartes sau Spinoza ' ? — Desaugiers2. Discipol al filo zofului francez Descartes (1596—1650). Uitaţi-vă la sala de jos ! Are oglinzi pe pereţi. Mai sînt pe lumea asta oameni care ştiu să deschidă şi să închidă cu haz cutia cu sur prize a paradoxului. 13* 173 . doamnelor. — Mie îmi place mai mult Bombarda. Privea în clipa aceea Palatul Invalizilor. E mai luxos. şi la Edon de os. e vin de Madera. care se vedea prin ferestrele Bombardei. — Nu şi pentru cei care au o falcă de argint. Or. care se află la trei sute şapte1 Mare filozof olandez. Cinste zeilor nemuritori ! Oamenii mint. — Mai bine să mă oglindesc în farfurie ! zise Favourite. materialist şi ateu (1632—1677). Ceea ce beţi aici. cu aerul acesta liniştit. 2 Cupletist şi vodevilist foarte aplaudat sub imperiu. — Discutam filozofie. spuse Zephine.

ziarist Şi poet francez (1765—1839). 4 Scriitor latin din secolul al 1l-lea. Georglce). generosul restaurator. soţia sa. Choux2. Thygelfon — patroni de ospătarii tn antichitate (Egipt şi Grecia). Nimic nu e mai inedit în creatiunea creatorului. tradusă şi în limba romfnâ. Ne-o spune Apuleius 4 .. doamnelor. existau bombarzi în Grecia şi în Egipt.n.. — Quin ' ? — Nu. autorul lucrării Măgarul de aur. 7 Carabin. doamnelor. Carabine. Aspasia. prietena lui . vă dă aceste trei sute şaptesprezece stînjeni pentru patru franci şi cincizeci de centimei Fameuil îl întrerupse din nou : — Tholomyes. Care e autorul tău preferat ? — Ber. Aspasia era o făptură în care se atingeau 2 Berchoux. aşa cum Aspasia se îmbarca cu Pericle 8 pe flota din Samos. autor de idile şi romanţe dulcege pentru tineret (1750—1791). o. 6 Dragostea e aceeaşi la toţi (Vergiliu. Aspasia era un suflet : un suflet de o nuan(ă roză şi purpurie. şi Carabine urcă împre ună cu Carabin 7 în corabia de la Saint-CIoud. conducător al democra ţilor.sprezece stînjeni deasupra nivelului mării 1 Piti atente cînd beţi I Trei sute şaptesprezece stînjeni 1 Şi domnul Bombarda. 1 Berquin. 8 Om politic atenian (secolul al V-Iea t. Vai! mereu aceleaşi lucruri şi nimic nou. student tn medicină. Un ultim cuvînt: ştiţi. dacă ar putea să-mi aducă o dansatoare egip teană. dacă rni-ar aduce o hetairă ! căci. spune Solomon : amor omnibus idem 6 .). 174 .e.. cine era Aspasia ? Cu toate că a trăit într-un timp în care femeile nu aveau încă suflet. mai fragedă decît zorile.. părerile tale sînt lege. Şi Tholomyes urmă : — Cinste lui Bombarda ! Ar fi egal cu Munofis din Elephanta. spune Vergiliu. Nil sub solem novam 5 . nume comune folosite slnibolic. s Nu există nimic nou sub soare (tn limba latină In original). şi cu Thygelion 3 din Cheronea. 3 Munofis. mai aprinsă decît focul.

de Malherbe. furat de la zei. poem de Fr. şi surpriza ? 1 Filozof Idealist din Grecia antică (secolul al V-lea f. căruţa şi oratorul se opriră. — Uite-o pe Fantine care o să se apuce să plîngă de mila cailor! Cum poate fi cineva atît de dobitoacă I exclamă Dahlia. 3 Personaj mitologic. îl privi cu hotărîre pe Tholomyes şi-l' spuse : — Ei. că gloaba căzuse fără să se mai ridice. In clipa aceea. Era o iapă din Beauce.e. Dar abia avusese vreme căruţaşul. 2 Eroina romanului cu acelaşi titlu al abatelui PnSvost . care trăgea o căruţă foarte grea. Aspasia a fost zămislită pentru împrejurarea în care Iui Prometeu 3 i-ar fi trebuit o tîrfă. unde un vultur îi ciugulea zilnic măruntaiele. Din pricina izbiturii. sleit şi împovărat. 175 . * Parodie a unei strofe din Consolarea către Dupirler. încrucişîndu-şi braţele şi dînd capul pe spate. a trăit cît gloabele trăiesc i Numai o dimineaţă.). era prostituata zeiţă. dăruind oamenilor focul. nu voise să meargă mai departe. Veselii ascultători ai lui Tholomyes întoarseră capul spre tămbălăul din stradă şi Tholomyes profită de situaţie ca să-şi încheie discursul cu această strofă melancolică : Ea era din lumea în care trăsuri şi carete Au cam aceeaşi viaţă. Şi. Socrate ' şi Manon Lescaut 2 . Legenda spună că. bună de jupuit. întărit de o cruntă lovitură de bici. bătrînă.n. Intîmplarea adunase mulţimea. Prometeu a fost pedepsit de Zeus cu înlănţuirea pe o sttncă. să rostească cuvîntul sacramental „boală !". animalul.cele două extreme ale femeii. dacă chiar în acea clipă pe chei n-ar fi căzut un cal. care înjura şi (una. Ajuns în faţa Bombardei. dezlănţuit. s-ar fi oprit cu greu. Tholomyes. tipul femeii nestatornice. Favourite. gloabă. slabă.4 — Bietul cal! suspină Fantine.

Favourite bătu din palme: — începe să aibă haz ! spuse ea. — Ce-au să ne aducă ? întrebă Zephine. răspunse Tholomyes. A sosit momentul. scoţînd capul afară şi vorbindu-şi de la un geam la altul. Domnilor. cîte o trăsură greoaie. aşteptaţi-ne un minut ! — Se începe cu o sărutare. vopsită în galben şi negru. Era tocmai ora de plecare a poştalionului cu bagaje şi a diligentelor. Aproape toate mesageriile din sud şi din vest treceau pe-atunci prin Champs-EIysees. Din minut în minut. pe care-l zăreau printre ramurile copacilor şi care le distra grozav. fetele se aşezară două cîte două cu coatele pe marginea ferestrelor. Qele mai multe diligente o luau de-a lungul cheiului şi ieşeau pe la bariera Passy. — Eu — reluă Favourite — vreau ceva care să fie de aur. adăugă Tholomyes. — Fireşte că are să fie nostim. Vă aşteptăm ! IX SFIRŞITUL VESEL AL BUCURIEI Rămase singure. cu degetul pe buze. care cotropeşte în fiecare săptămînă bulevardul ChampsElysees. toţi patru se îndreptară spre uşă. Fură luate îndată de iureşul de pe marginea apei. Fiecare sărută foarte serios fruntea iubitei lui. a venit ceasul să le uluim pe aceste doamne. se întoarseră. le făcură semne rîzînd şi apoi dispărură în gloata prăfuită a duminicii. — Să nu staţi mult! strigă Fantine. pălăvrăgind. care ieşiră la braţ de la circiuma Bombarda. greu încăr176 . Ii văzură pe cei patru tineri.— Tocmai. Doamnelor. apoi. spuse Blachevelle. spuse Dahlia. — Pe frunte. unul după celălalt. — Să nu staţi prea mult! murmură Fantine.

—■ Fantine asta e uimitoare.cată. Deodată. Zgomotul acesta le distra pe fete. că băiatul care le servise masa intră în odaie. se opreşte şi mă ia. Favourite făcu o mişcare. — Ei bine — făcu ea — şi surpriza ? — Da. N-are adresă. o să mă iei în trecere de pe chei". — O hîrtie pe care au lăsat-o domnii aceia pentru dumneavoastră. Diligenta trece. răspunse chelnerul. cu praful drept fum şi cu un fel de furie. Să zicem că sînt un călător şi-i spun diligentei: „Eu plec înainte. Era o scrisoare. Favourite glăsui: — Ce tămbălău ! Parc-ar fi un maldăr de lanţuri care îşi iau zborul. — De ce nu ne-ai adus-o de îndată ? — Pentru că domnii — spuse chelnerul — au poruncit să nu v-o înmînăm decît peste o oră. Se miră de cele mai simple lucruri. aşa e 1 rosti Dahlia. se repezea în mulţime cu toate scînteile unei fierării după ea. Credeam că diligenta nu se opreşte niciodată. care se deosebeau cu greu în desişul ulmilor. cu cai zgomotoşi. Asta se face în fiecare zi. draga mea 1 Trecu aşa o bucată de vreme. 177 . Ce e cu faimoasa surpriză? — Intîrzie cam mult! spuse Fantine. plină de capete care dispăreau la repezeală. Nu cunoşti viaţa. — Na ! spuse ea. se opri o clipă şi apoi porni din nou în galop. Ţinea în mînă ceva care semăna cu o scrisoare. una din aceste trăsuri. ca şi cum s-ar fi trezit din somn. Fantine se miră. mă vede. Abia isprăvise Fantine cu oftatul. Dar uite ce scrie pe ea : Aceasta e surpriza. Favourite smulse hîrtia din mîinile chelnerului. preschimbînd pietrele caldarîmului în brichete. Favourite ridică din umeri. burduhoasă din pricina geamantanelor. Mă uit la ea numai din curiozitate. — Ciudat! spuse ea. — Ce e asta ? întrebă Favourite. zdrobea şoseaua. La un moment dat. coviltirelor şi valizelor.

Desfăcu repede scrisoarea. taţi şi mame. cum spune Bossuet 1 . Nu prea ştiţi voi bine ce însemnează asta. datorie şi ordine. copilăros şi cinstit. Plîngeţi-ne în grabă şi înlocuiţi-ne repede! Dacă scrisoarea asta vă rupe inima. bărbaţii şi femeile acestea cumsecade ne numesc fii risipitori. guarzi comunali şi consilieri de stat. o deschise şi o citi (ştia să citească) : O. Adio! V-am făcut fericite aproape doi ani. am plecat. cunos cut prin promptitudinea cu care sezisa pricinile cele mai încurcate şi prin repeziciunea cu care îşi întocmea pledoariile şi cîştiga procesele. Fugim în braţele lui Laffitte 2 şi pe aripile lui Caillard3. şi prăpastia sînteţi voi. Patria vrea să fim. 3 Aluzie la un celebru avocat francez din secolul al XVIII-lea. Asta însemnează •in codul civil. 2 Celebru bancher din timpul imperiului şi al monarhiei censitare. o. In ceasul în care veţi citi aceste rînduri cinci cai focoşi ne vor duce spre tăticii şi mămicile noastre. J78 . Favourite rupse cea dintîj tăcerea : • Este invocat aici prin antifrază. iubitele noastre! Aflaţi că avem părinţi. Diligenta de Toulouse ne smulge din prăpastie. ca toată lumea. pentru că sîniern virtuoşi. taţi de familie. rupeţi-o şi voi pe ea. Cinstiţi-ne! Ne sacrificăm. ne doresc întoarcerea şi vor să taie viţei în cinstea noastră. fetiţele noastre frumoase! Ne întoarcem din nou la societate. primministru în 1830. lată însă că părinţii aceştia gem. perfecţi. cu trei leghe pe oră. Cele patru fete se uitară una Ia alta. în galop. Plecăm. Noi ne supunem. Nu ne purtaţi pică! Semnat Blachevelle Fnmeuil Listolier Felix Tholomyis Post-scriptum: Masa e plătită. b&trînii ne vor. deoarece stilul său solemn nu admitea expresii familiare. 0 ştergem.

cînd se întoarse la ea în odaie. cum e iubit. Cum a plecat. se puse pe plîns. Fantine rîse împreună cu celelalte. se dăduse lui Tholomyes ca şi cum i-ar fi fost bărbat. Peste un ceas. Asta mă face să mă îndrăgostesc de el. păcăleala e buni. Era. — Dacă-i aşa. — Ideea aceasta trebuie să fi fost a Iui Blachevelle. aşa cum am spus-o. . prima ei iubire . Aşa e povestea. — Nu — spuse Dahlia — e o idee de-a lui Tholomyes. şi biata fată era însărcinată. moarte fui Blachevelle şi trăiască Tho lomyes 1 — Trăiască Tholomyes! strigară Dahlia şi Zephine. Oricum. Se cunoaşte. urmă Favourite. Şi izbucniră în rîs.— Ei bine ! giăsui ea. — Foarte caraghios! spuse Zephine.

Birtul acesta era (inut în străduţa Boulanger de soţii Thenardier. Era partea dinainte a unui camion. restul tabloului era pierdut în nori de fum şi înfăţişa probabil o bătălie. cu un fus în care se îmbuca o oişte grea. în anul 1819. hîdă. nişte pete roşii voiau să însemne sînge.CARTEA A PATRA A ÎNCREDINŢA ÎNSEAMNĂ UNEORI A DA DE-A BINELEA DOUĂ MAME SE INTÎLNESC în primul pătrar al acestui veac exista la Montfermeil. Tot întregul ăsta era îndesat. Pe scîndura asta era pictat ceva ce semăna cu un om care duce în spinare pe un altul. butucii. obezile. roţile. Dedesubt se putea citi această inscripţie: La sergentul de la Waterloo. împodobiţi cu stele mari. argintii. De prea mult mers prin hîrtoape. dintre cele întrebuinţate în regiunile paduroase. greoi şi diform. Acesta de pe urmă avea epoleţi groşi de general. spoială gălbuie. osia şi oiştea erau acoperite cu o pătură de nămol. destul de asemănătoare aceleia cu care se împodo180 . ca care se cară trunchiuri şi grinzi. un fel de birt care a dispărut azi. ai fi spus că este afetul unui tun uriaş. care se rezemau pe două roţi peste măsură de mari. Nimic mai obişnuit decît o cotigă sau o căruţă la poarta unui han. Această parte dinainte era alcătuită dintr-o osie masivă de fier. aproape de Paris. Deasupra porţii se afla o scîndură bătută în cuie de-a lungul zidului. vehiculul. sau mai bine zis bucata de vehicul care încurca strada în faţa birtului La sergentul de la Waterloo într-o seară de primăvară. ar fi atras prin volumul ei atenţia unui pictor care ar fi trecut pe-acolo. Cu toate astea.

De ce oare această parte din faţă a camionului se găsea pe stradă. Există în vechea ordine socială o seamă de instituţii pe care le găseşti în acelaşi fel în drum. ţinîndu-se de gît cu drăgălăşie. 2 Personaj mitologic. . uriaşa jumătate de camion negru de rugină. destul de aproape de pămînt. obrajii lor fragezi rîdeau. Lanţul acesta te făcea să te gîndeşti. una de vreo doi ani şi jumătate. iar cealaltă de vreun an şi jumătate. plămădite din fericire şi muiate în lumină. două copilite. dar o ocnă de ciclopi. nu la bîrneie pe care era sortit să le transporte. şi părea luat de la cine ştie ce monstru. supraomenească. O basma înnodată cu pricepere le împiedica să cadă. ai fi spus că sînt doi trandafiri printre lanţuri vechi. apoi ca să ruginească de-a binelea. Sub osie atîrna. cea mai mică în braţele celei mai mari. ci la mastodonţii şi la mamuţii care ar fi putut fi înhămaţi cu el. tipul uriaşului. fa(ă de care este mereu revoltată. şi care n a n nici ele alt rost decît să fie acolo. Mijlocul acestui lanţ spînzura sub osie. străluceau . Una era castanie. sub cerul liber. iar Shakespeare pe Galiban 3.besc de obicei catedralele. în locul acela ? Mai întîi ca să încurce strada. ciclop. Deasupra şi împrejurul acestor capete delicate. Feţele lor naive erau două uimiri îneîntate. cealaltă brună. un tufiş înflorit din apropiere îşi trimitea trecătorilor mireasma ce părea că vine de la ele. şi pe el. ca o draperie. plină de curbe 1 Războinic filistean legendar. de altfel drăguţ şi îngrijit îmbrăcate. un lanţ gros. ochii lor erau o mare bucurie. 3 Personaj monstruos din Furtuna Iui Shakespeare. îţi amintea ocna. O mamă văzu lanţul acela înfricoşător şi spuse: „Uite o jucărie pentru copiii mei!" Cele două copilite. Lemnul dispărea sub noroi şi fierul sub rugină. cea de un an şi jumătate îşi arăta burtica drăgălaşă şi goală cu neruşinarea nevinovată a copiilor. grozavă. ca într-un leagăn. întruchipînd forţa brutalii silită să acţioneze după ordinele unei voinţe superioare. Homer l-ar fi legat cu el pe Polifem 2 . şedeau în seara aceea alături. vrednic de un Goliat ' ocnaş.

. care părea să fie foarte greu. dar înduioşătoare în clipa aceea. se rotunjea ca intrarea unei peşteri. răspunse mama. începuse tocmai prima strofă a romanţei. lanţurile hîde făceau un zgomot strident. cînd cineva se apropie de ea şi de odată auzi o voce. .Frumoasei şi duioasei Imogina l. tradus în limba franceză In 1797. apoi întoarse capul.. 182 . specifică maternităţii. durdulii şi tari i se vedeau sub fustiţa ridicată.. avea o scufiţă de pînză subţire cu dantele şi un pieptar cu panglici. Mai căra şi un sac mărişor. doamnă. Ar fi putut să se ia la întrecere cu celelalte două pentru drăgălăşenia cu care era gătită . urmărindu-i cu privirea. care-i spunea lîngă ureche : — Ai doi copii frumoşi. ghemuită pe pragul hanului. mama îngîna cu un glas fals o romanţă pe-atunci vestită : Trebuie. fetiţele se minunau. care semăna cu un strigăt de mînie. cu acea căutătură animalică şi cerească totodată. îşi legăna copiii cu ajutorul unei sfori lungi. Pulpele albe. de teamă să nu li se întîmple ceva. continuîndu-şi romanţa. Femeia aceasta avea şi ea un copil în braţe. Cîntînd şi privindu-şi fetele. nu mai auzea şi nu mai vedea ce se întîmplă în stradă.şl de unghiuri sălbatice. Copilul acestei femei era una dintre făpturile cele mai dumnezeieşti din cîte se pot vedea. care făcea dintr-un lanţ de titani un leagăn de heruvimi. soarele în amurg lua parte la această bucurie şi nimic nu era mai îneîntător decît capriciul întîrnplării. o femeie lipsită de drăgălăşenie. Era rumenă şi sănătoasă. Era o fetiţă de vreo doi-trei ani. La fiecare legănare. Pe cînd le legăna pe cele două fetiţe. mama.. La cîţiva paşi. spunea un războinic. Iţi venea să muşti ' Eroina unei romanţe spaniole din romanul Călugărul al scriitorului englez Lewis. La cîţiva paşi în faţa ei se afla o femeie.

Cu toate astea.din obrajii ei ca doua mere. părea foarte des. Era Fantine. Dacă le-ai fi spus peste cincisprezece zile că fuseseră prietene. o rochie de pînză şi pantofi mari. Părul. arătătorul bătătorit şi jupuit din pricina acului de cusut. Prietenia lor nu mai avea nici un rost. înnodat sub bărbie. Ce se petrecuse în aceste douăzeci de luni ? Se poate uşor ghici. înfăţişarea ei era sărăcăcioasă şi tristă. acel veşmînt diafan. După ce fusese părăsită. lasă ramura neagră. urît. Era oare frumoasă ? Poate. o manta de lînă aspră de culoare închisă. Cît despre îmbrăcămintea ei. îi cresta obrazul drept. decît că trebuie să fi fost foarte mari şi că aveau gene minunate. Era Fantine. Era îmbrăcată ca o lucrătoare care tinde să fie din nou ţărancă. nu părea. Gît despre marnă. se topise ca o chiciură strălucitoare pe care o iei drept diamante în soare şi care. Ochii nu păreau a-i fi uscaţi de prea multă vreme. Legătura. Dormea. începuseră lipsurile. Dormea somnul încrezător al vîrstei ei. din care-i scăpa o şuviţă blondă. sfărîmată de bărbaţi. strîns. Trecuseră douăzeci de luni de la acea „păcăleală bună". strînsă ca o basma. Fantine rămăsese singură. Tatăl copilului . Greu de recunoscut. îşi păstra încă frumuseţea. Fantine le pierduse repede din vedere pe Favourite. Braţele mamelor sînt făcute din duioşie . ca ale invalizilor. O cută tristă. Zephine şi Dahlia. Avea mîini pîrlite şi pistruiate. arăta sleită şi puţin bolnavă . plin de clopoţei şi parfumat cu liliac. copiii dorm adînc în ele. făcut din muslin şi panglici. îşi privea fetiţa adormită în braţe cu duioşia mamei care şi-a hrănit copilul. nebunie şi muzică. dar ea nu rîdea. s-ar fi mirat. care semăna cu un început de ironie. fusese desfăcută de femei. Despre ochii ei nu se pufea spune nimic. dar îmbrăcată astfel. privită cu atenţie. Era palidă . O batistă mare. pierind. dar era acoperit cu totul de un comanac de călugărijă. Era tînără. Rîsul arată dinţii frumoşi cînd îi ai. albastră. care părea cusut cu veselie. îi ascundea greoi mijlocul. strimt.

cu gust pentru plăceri. după ce-şi plăti toate datoriile. Părăsea Parisul la douăzeci şi doi de ani. o învăţaseră în copilărie să se iscălească. îl pusese pe un scriitor public să-i scrie o epistolă lui Tholomyes. Celui care le-ar fi văzut pe amîndouă trecînd i s a r fi făcut milă. dar ar trebui să-şi ascundă greşeala. îi veni în gînd să se întoarcă în oraşul ei de baştină. Femeia asta n-avea pe lume decît copilul. rămase cu vreo optzeci de franci. Cu toate că săvîrşise o greşeală. toate panglicile şi toate dantelele pe fiica-sa. Fantine îşi alăptase 184 . care ridica din umeri cînd era vorba de copilul lui şi nu lua în serios această făptură nevinovată. Ii trebuia curaj. punînd toată mătasea. cum se ştie. Totuşi. pe deasupra. Inima i se strînse. toate resturile de stofă. dezobişnuită de muncă şi. Vîndu tot ce avea pe două sute de franci . Inima i se întunecă. apoi a doua. la Montreuil-sur-mer. şi copilul navea pe lume decît pe maică-sa. Da. ducîndu-şi copilul în spinare. singura vanitate care-i rămînea. Fantine abia ştia să citească şi nu ştia să scrie . se îmbrăcase în veşminte de pînză. firea ei era. întrezărea nelămurit posibilitatea unei despărţiri mai dureroase încă decît cea dintîi. Simţi vag că era pe pragul deznădejdii şi gata să alunece pe un drum rău. după cum se va vedea. Renunţase vitejeşte la găteală. Intr-o zi. Poate că va găsi acolo pe cineva care s-o cunoască şi să-i dea de lucru. numai sfială şi virtute. Fantine. îndemnată de legătura cu Tholomyes să dispreţuiască mica meserie pe care o cunoştea. dar luă o botărîre. apoi a treia. avea curajul sălbatic al vieţii. rupturile de felul acesta sînt fără leac! — şi ea se văzu cu desăvîrşire singură.ei plecase — vai. îl avu şi se încorda. Tholomyes nu răspunsese la nici una. ce era de făcut ? Nu mai ştia cui să se adreseze. Nici un mijloc de cîştig. într-o dimineaţă frumoasă de primăvară. sfîntă de data asta. Fantine auzi cumetrele spunînd cu ochii la fetita ci : „Parcă-i poţi lua în serios pe copiii ăştia ? Te uiţi la ei şi ridici din umeri I" Se gîndi atunci la Tholomyes. îşi părăsise clientela şi aceasta îi întorsese spatele.

avea un aer 185 . Această doamnă Thenardier era o femeie roşcovană. încît în clipa cînd mama se oprise să respire între două versuri ale cîntecului. Există vrăji. Cele două fetiţe fură pentru ea o astfel de vrajă. mătăhăloasă. din pricina asta plâ'mînii îi osteniseră şi tuşea puţin. doamnă". Prezenţa îngerilor vesteşte raiul. cînd şi cînd. Fantine ajunsese pe la amiază la Montfermeil. ca să se odihnească. le admira cu atîta înduioşare. Ţinem hanul acesta. tipul femeii care place soldaţilor în toată urîţenia lui. îi mulţumi şi o pofti pe trecătoare să şadă pe banca de la uşă. nu se putu împiedica să nu-i spună cuvintele pe care le-aţi citit: „Ai doi copii frumoşi. sînt cavaler Şi pornesc spre Palestina. gras. Mama îşi ridică fruntea. Cele două femei începură să vorbească : — Mă numesc doamna Thenardier. sub regele Ludovic-Filip. Făpturile cele mai crude sînt dezarmate cînd li se mîngiie puii. bogat şi CM trecere. cu ceea ce se chemau pe-atunci trăsurelele din împrejurimile Parisului. dar tot acelaşi om al plăcerilor. cele două fetiţe. pe uliţa Brutarului. lucru ciudat. plătind cîte trei sau patru gologani de fiecare leghe.singură copilul. încîntate de leagănul lor uriaş. Pe cînd trecea prin faţa hanului Thenardier. Şi. colţuroasă. Apoi îşi continuă cîntecul printre dinţi : Trebuie. spuse mama celor două fetiţe. Cele două micuţe erau atît de vădit fericite ! Le privea. Ea stătea pe prag. După ce mersese. Să ne mărginim a spune că peste douăzeci de ani. Nu vom mai avea prilejul să vorbim despre domnul Felix Tliolomyes. îi luaseră ochii şi se oprise dinaintea acestei imagini a bucuriei. alegător înţelept şi jurat foarte aspru. acest Tholomyes era un avocat de provincie. I se păru că vede deasupra hanului aceluia tainicul aici al providenţei. Le privea emoţionată.

Mama Thenardier îşi dezlegă fetele şi le coborî din leagăn. Spunînd cuvintele astea. Ce ? Nimic. şi peste o clipă micu{ele Thenardier se jucau cu noua-venita cu o nesfîrşitâ plăcere.suferind. spunîndu-le : — Jucaţi-va cîteşitrele ! Copiii atît de mici se domesticesc repede. că Ia Paris n-avea de lucru şi că mergea să caute într-altă parte. poate ca statura ei înaltă şi înfăţişarea ei de colos ambuiant. era doar atît de micuţă că trebuise s-o ia în braţe. bun pentru bîlciuri. că de la Villemomble venise la Montfermeil pe jos. îşi sărută fetiţa cu patimă şi o trezi. se suise în ea . E destul ca o persoană să stea jos. S-ar spune că se simt îngeri şi că ne ştiu oameni. lăsată pe genunchi. şi privi. s-ar fi ţinut dreaptă. Era încâ tînără. că era ostenită pentru că-şi ducea copilul în braţe şi. Le zări deodată pe celelalte două în leagănul lor. istorisi că era lucrătoare. că-i murise bărbatul. se opri şi scoase limba. că părăsise Parisul chiar în dimineaţa aceea. şi comoara mamei adormise. pe jos. cu acel aer serios şi uneori sever al copilaşilor. cu toate că maică-sa o ţinea bine. ies . care-i venea de Ia lecturile romanţioase. în loc să stea în picioare. semn de admiraţie. Copilul deschise ochii mari. totul. i-ar fi tulburat încrederea şi ar fi făcut ca tot ce avem de povestit să nu mai fie. avea de-abia treizeci de ani. întîlnind trăsura de la Villemomble. răsturnate peste închipuirea unor cîrciumărese. schimbînd-o pe alocuri. taină a luminoasei lor nevinovăţii. albaştri. Romanele învechite. alunecă jos cu acea energie de neînvins a unei făpturi micuţe care vrea să alerge. că fetita umblase puţin. pe meleagurile ei. dar nu prea mult. făcînd găuri în pămînt. în faţa virtuţilor noastre care apun. Apoi copilita începu să rîdă şi. ar fi înfricoşat-o de la început pe călătoare. ca cei ai maică-si. Era o bărbafoaie sclifosită. pentru ca destinul să se schimbe. dau astfel de rezultate. Dacă femeia asta. Călătoarea îşi spuse povestea.

fetiţa luase o surcică drept sapă şi săpa cu energie o groapă cît pentru o muscă. — Copiii — spuse mama Thenardier — se împriete nesc repede. Oamenii sînt atît de curioşi prin partea locului! Bunul dumnezeu m-a făcut să trec prin fata hanului dumitale. Gosette.. Ea o luă de mînă pe doamna Thenardier. rn-au dat gata. Uită-te la ele I Ai jura că sînt trei surori. o privi ţintă şi-i spuse . Cu un copil nu găseşti unde să intri. Dar din Euphrasia mama făcuse Cosette. ai fi spus: trei capete într-o aureolă. cu acel blînd şi gingaş instinct al mamelor şi al oamenilor din popor. de curate şi de mulţumite. cea mare. Mama Cosettei urmă : — Vezi dumneata. se întîmplase un eveniment: un vierme gras ieşise din pămînt şi ele erau în extaz. citiţi Euphrasia. care nu sînt nici acceptare. cele trei fetite se aşezaseră într-o atitudine de adîncă nelinişte şi totodată de fericire mare. Intre timp. bunătatea mamei e înscrisă în veselia odraslei. Gnon. Frunţile lor încîntate se atingeau . Am cunoscut o bunică bătrînă. Copila se numea Euphrasia. Noua-venită era foarte veselă. Lucrul groparului devine hazliu Cînd îl face un copil. care schimbă Josefa în Pepita şi Francoise în Silette. Mi-am spus : uite 187 . — Cî{i ani are ? — Merge pe trei. nu vreau să-mi duc fata acasă. Cele două femei stăteau de vorbă înainte. — Ca a mea. atît de drăguţe. Avem aici un soi de derivate care supără şi descumpăneşte toată ştiinţa etimologilor. care izbutise să facă din Theodor. Nu mi-o îngăduie munca. — N-ai vrea să-mi (ii copilul ? Doamna Thenardier avu una din acele mişcări de uimire. — Cum o cheamă pe fetita dumitale ? — Cosette. Gînd am văzui micuţele. Cuvîntul acesta fu scînteia pe care o aştepta poate cealaltă mamă. nici refuz.

sp use do am na T h e n a r d i e r .. Tîrgul fu încheiat. P l e c ă r i c a r e s e p u n l a c a l e c u u ş u r i n ţ ă ş i c a r e s î n t -a d e v ă ra te n e n o ro c ir i 1 J8. A m op tzeci d e franci. adăugă g lasu l d e b ărbat. D in fie care cîte o d uzin ă . c a să m ă în to rc la m in e a ca să . a m s ă m ă î n t o r c s ă . spuse el.ma u o d o r u l . spu se d oam na T h en ard ier. ca o cu co an ă.. Şi ce m ai lucru şo are fru m oase 1 Să ră m îi cu gura căscată. s o c o t i n d c ă o s ă s e î n t o a r c ă î n c u r î n-d . Şi plata înainte pe şase luni. p e jo s . c o m o ara m am ei. U n glas bărbătesc strigă deodată din fundul birtului: — Şapte franci. — P lătesc. Ş i p r i n t r e a c e s t e c itfa e m ă v a g : rg Trebuie. şi plecă a dou a z i d i m i n e a ţ ă . p e n t r u p r i m e l e e cheltuieli. spunea un războinic. şi rochiţe de m ăta se. A m să cîştig bani acolo. acu m u şoară.■ o m a m ă b u n ă! A s t a e : a r f i c a t r e i s u r o r i . N u vrei să-m i (ii copilul ? — S ă vedem . — A m să p lătesc. — In to ta l cin cizeci şi şapte de fran ci. — Treb u ie să ni le dai. — Ş i c i n c i s p r e z e cf r a n c ip e d e a s u p r a . — Şase ori şapte patruzeci şi doi. O să-m i ră m în ă c ev a . dădu banii şi îşi lăsă fetiţa. M am a îşi petrecu noaptea ia han. şi cum voi avea cît de puţin. să-m i las fata în pielea goală ! Faţa stăpînului se ivi. sp use m am a. — A ş plăti şase franci pe lună. s p u s e d o a mT h e n a r d i e r . na — F ă ră în d o ială c ă are to t c e-i tre b u ie . îşi înn od ă la loc bocceaua golită de lucrurile fetiţei.S . Sînt toate aici în legătura asta. ii G lasul de bărbat urm ă : — Fetiţa are tot ce-i trebuie ? — E b ă r b a t u l m e u . A m văzut eu că e bărbatul dum itale. — ■ Sigur că am să vi le dau ! spuse m am a. spuse doam na T he n ar d ie r. am să m ă întorc curînd . spuse m am a. Ş i p e u r i n ă . — B ine. A sta ar fi nostim . zise din no u vocea d e b ărbat.

dar pisica se bucură şi de un şoarece slab. chiar dacă le încălzeşte din întîmplare cine ştie ce foc întunecat.. devin totuşi. folosindu-se de experienţă ca să-şi sporească urîţenia. alcătuite din oameni grosolani parveniţi şi din oameni deştepţi dar decăzuţi. Există suflete de rac. şi care amestecă unele din cusururile celei de-a doua cu aproape toate viciile celei dintîi. Vom desăvîrşi desenul mai fîrziu. — Fără să bănuiesc. 14* 189 . dînd înapoi în viaţă. bărbatul îi spuse femeii: — Asta o să-mi achite poliţa de o sută zece franci care are scadenţa mîine. Amîndoi erau înclinaţi să meargă cu paşi mari spre rău.se din ce în ce mai mult de întuneric. mereu spre întuneric.O vecină a familiei Thenardier o întîlni pe marna copilului care pleca şi la întoarcere Ie povesti: — Am văzut o femeie care plîngea în stradă de ţi se rupea inima. Asemenea suflete aveau bărbatul şi femeia aceasta. Femeia avea în suflet ceva de bruta. cu uşurinţă. iar bărbatul de pungaş. Făceau parte dintre acele firi mărunte care. spuse femeia. monstruoase. devenind tot mai rele şi îmbibîndu-.care merg de-a-ndărăte!ea. în loc să înainteze. După ce plecă mama Cosettei. Cine erau aceşti Thenardier ? Să spunem chiar de pe acum ceva despre ei. Făpturile acestea aparţineau acelei clase bastarde. Ştii că fără ei aş fi avut aici portărelul şi o somaţie de plată ? I-ai întins o cursă bună cu copiii tăi. II O PRIMA SCHIŢA A DOUA FIGURI DEOCHEATE Şoricelul pe care-l prinseseră era destul de pîăpînd. care-şi face loc între clasa aşa-zisă mijlocie şi clasa aşa-zisă inferioară. îmi lipseau cincizeci de franci.

* Romancier francez din vremea revoluţiei şi a imperiului. In Cyrus. ba chiar ceva mai tîrziu. Era epoca în care vechiul roman clasic. Nimeni nu poate şti ce au făcut şi ce vor face. Sînt neliniştiţi de ce e în urma lor şi ameninţători pentru ce e înainte.Thenardier. fusese soldat. ar fi stingherit pe un fizionomist. pustiind pînă şi suburbia. era Lodoiska. Acum incendia sufletul drăgăstos al portăreselor din Paris. un şmecher de o oarecare pătrundere. tot pretenţios. pentru că se pricepea să facă puţin din toate. iar „în ceea ce priveşte sexul slab". transpunfndu-l figurile şi aventurile în antichitate. după ce fusese Clelie. Doamna Thenardier era deşteaptă tocmai cît trebuia ca să citească asemenea cărţi. 2 Romancieră franceză de talent din secolul al XVII-lea. un destrăbălat cu oarecare ştiinţă de carte. minus gramatica. dar din ce în ce mai vulgar. Ctelte şl alte lungi romane travestea societatea franceză din timpul lui Mazarin. dar prost. autoare de romane de aventuri şl de dragoste. sergent. 1 Romancieră franceză din secolul al XVII-lea. E de ajuns să-i priveşti pe unii oameni pentru a nu te încrede în ei. Firma cîrciumii sale era o aluzie la una din aceste vitejii. foarte citit de masele populare pentru realismul şi verva lui. Umbra pe care o au în privire îi denunţă. în special. E destul să-i auzi rostind un cuvînt sau să-i vezi făcînd o mişcare ca să întrezăreşti în trecutul lor taine negre şi în viitorul lor negre mistere. Thenardier. Vom vedea mai tîrziu care era adevărul. decăzut de la domnişoara de Scudery ' la doamna de Barthelemy-Hadot şi de la doamna de Lafayette s la doamna Bournon-Malarme3. Ii simţi întunecaţi din cap pînă-n picioare. făcuse probabil campania din 1815 şi se purtase eroic după cît se pare. spunea e l . îşi îneca în ele creierul mult-pn{in cît îl avea. O zugrăvise el însuşi. Se hrănea cu ele. 190 . dacă e să-l credem. îl citea pe Pigault-Lebrun 4 . lucrul acesta îi dăduse în frageda ei tinereţe. In privinţa sentimentalismului. grosolan şi totodată subţire. un fel de atitudine gînditoare lîngă bărbatu-său. 3 Doamnele de Barthelemy-Hadot şi Bournon-Malarme — scriitoare obscure din secolul al XVIII-lea.

Romanul său Alexe sau căsuţa din codru s-a bucurat de succes şi în tara noasiră la începutul secolului trecut. 4 Romancier francez. Nevastă-sa era cu vreo doisprezece sau cincisprezece ani mai tînără decît el. ca peste tot. Dar nu citeşti nerozii fără să te resimţi. nu totul e ridicol şi superficial în epoca asta ciudată la care facem aluzie şi care ar putea fi numită anarhia numelor de botez. Alfred sau Alfons. era un bădăran corect şi simplu. Alături de elementul romanţios pe care l-am arătat. era cît pe-aci să-i pună bietei copile numele de Gulnare. care dă numele „elegant" plebeului şi numele ţărănesc aristocratului.cum spunea în limbajul lui. mai e şi simptomul social. Petru sau Iacob. Suflul nou nu poate fi împiedicat să pătrundă şi aici. dominant pe timpul revoluţiei şi al imperiului. arată gustul pentru patronimele bizare. sofia unui răsculat împotriva stăptnirii romane. Toate trei numele. Azelma e un nume scoţian din poemele lui Ossian. victimă a iubirii conjugale. care se hrănise cu romane proaste. 2 Eroina romanului realist cu acelaşi titlu de scriitorul englez Richardson (secolul al XVIIMea) . 1 Una dintre cele trei furii din mitologia greacă . foarte apreciat tn timpul revoluţiei şi al imperiului. şi anume revoluţia franceză. Cît despre cea mică. istorice. întîlnite tn romanele vremii. Nu arareori azi pe văcar îl cheamă Arthur. Mai tîrziu. s-o spunem în treacăt. doamna Thenardier nu mai fu altceva decît o femeie rea şi grasă. Rezultatul fu că pe fata ei cea mare o boteză Eponine. * Eponfne este numele unei eroine galice. Sub această discordie aparentă e un lucru mare şi adine. şi pe viconte — dacă mai sînt viconţi — Thomas. tip de fată sentimentală. prin extensiune. Faptul că nu o chema decît Azelma 3 şi-l datora întîmplării fericite că maică-sa citise tocmai atunci un roman de DucrayDuminil *. fe meie rea. Această deplasare. De altfel. Gulnare e un nume germanic. cînd pletele ei revărsate jalnic după moda romantică începură să-i albească şi cînd Megera ' luă locul Pamelei -. nu e decît o mişcare spre egalitate. 191 . victimă a naivităţii sale.

hrănind-o ceva mai bine decît pe cîine şi ceva mai prost decît pe pisică. cînd Thenardier spuse: „Că mare cinste ne face! Ce crede că facem cu cei şapte franci ai ei ?" Şi-i scrise cerîndu-i doisprezece franci. Pentru că nu mai avea nimic de-al ei. îndată ce cheltuiră şi suma aceasta. După ce se scurseră cele şase luni.III CIOCIRLIA Nu ajunge să fii rău la suflet ca să-ţi meargă bine. după cum se va vedea mai tîrziu. Birtului îi mergea prost. nevastă-sa plecă la Paris şi depuse la Muntele de Pietate trusoul Cosettei pentru şaizeci de franci. dintr-un blid de lemn. pe care o convinseseră că fetiţa ei e fericită şi „se dezvoltă bine". Gei doi Thenardier răspundeaa întotdeauna aidoma : Cosettei îi merge de minune. în aşa fel încît n-o putea suferi pe străină. cei doi Thenardier se obişnuiră să nu mai vadă în fetiţă decît un copil luat la ei din milă şi se purtară cu ea ca atare. la Montreuil-sar-mer. din lună în lună. o îmbrăcară cu fuste şi cămăşi vechi de-ale fetelor Thenardier. i se 192 . E trist sa te gîndeşti că dragostea unei mame poate să aibă şi părţi urîte. care ise stabilise. sau mai bine zis. Luna următoare avură din nou nevoie de bani. cerînd veşti despre copilul ei. punea pe cineva să scrie la fiecare sfîrşit de lună. mama trimise şapte franci pentru a şaptea lună şi-şi continuă destul de regulat trimiterile. S î nt oam eni care nu pot iubi pe uni i fără s ă nu urască pe alţii. Oricît de puţin loc ar fi ocupat Cosette. Maică-sa. Pisica şi cîinele erau de altfel tovarăşii ei obişnuiţi de mas'ă. adică în zdrenţe. Cosette mînca cu ei sub masă. Mama Thenardier îşi iubea cu patimă fetele. Ia fel cu al lor. Ii dădură să mănînce resturile celorlalţi. se supuse trimiţîndu-le doisprezece franci. Na se isprăvise încă anul. Datorită celor cincizeci şi şapte de franci ai călătoarei. Thenardier putuse împiedica un protest şi-şi onorase semnătura. Mama. scria.

N-am văzut oare. apoi un altul. de curînd. Cît timp fu mică de tot. şi ameninţînd că n-o mai ţine. adică mainainte chiar de-a împlini cinci ani.părea că-l ia pe-al fetelor ei şi că le împuţinează aerul pe care-l respiră. Eponine şi Azelma se purtară la fel. La cinci ani. procesul unui oarecare Dumolard. Trebuie să-mi dea mai mult. Cosette nu făcea o mişcare fără să nu-i cadă pe cap o grindină de pedepse aspre şi nerneritate. şi mizeria lui de asemenea. şi cresc un copil lăsat în părăsire la ei. pedepsită. care nu înţelegea nimic despre lumea aceasta şi despre dumnezeu. Fetele nu avură decît mîngîierile. vedea alături două făpturi la fel cu ea care trăiau feri cite. Se scurse un an. ar fi primit şi unele şi altele. în format mai mic. care aflase nu se ştie pe ce căi ascunse că ar fi vorba de un copil din flori. Din an în an copilul creştea. Doamna Thenardier. îi ceru cincisprezece franci pe lună. bătută fără încetare. Fiindcă doamna Thenardier se purta rău cu Cosette. spun documentele 103 . „Să nu mă sîcîie pe mine — striga el — că-i trîntesc ţîncul tocmai cînd crede că l-a ascuns mai bine. însă. tratată cu asprime. de necrezut! Vai. Thenardier. cu siguranţă că fetele ei. ajunse servitoarea casei. orfan. spunînd că lighioana creşte şi „mîncă". lucru pe care mamă-sa nu-l putea mărturisi. le făcu serviciul de-a întoarce loviturile asupra ei." Mama plăti cei cincisprezece franci. Cosette rămase calul de bătaie al celor două fetiţe . ajuns bandit. In sat se spunea : — Thenardierii ăştia sînt oameni cumsecade. ca multe de teapa ei. Nu sînt bogaţi. Copiii la vîrsta asta sînt alte exemplare ale mamei lor. avea o porţie anumită de mîngîieri şi alta de lovituri şi sudălmi. aţi spune. Făptură blîndă şi slabă. Credeau că maică-sa uitase de Cosette. Dacă n-ar fi avut-o pe Cosette. oricît de idolatrizate erau. străina. care de la vîrsta de cinci ani. însă. pe care o cheltuia în fiecare zi. certată. e-adevărat! Suferinţa socială începe Ia orice vîrstă. cum se făcu mai mare.

tremurînd în zdrenţele ei de pînză vechi. găurite. In partea locului i se spunea Ciocîrlia. Nedreptatea o făcuse arţăgoasă şi mizeria o urîţise. strada. Nu-i mai rămîneau decît ochii frumoşi. pe această biata copilă. să cureţe odăile.oficiale. „muncea ca să trăiască şi fura"? O puseră pe Cosette să meargă după cumpărături. Rămăsese în urmă cu cîteva luni. atît de drăguţă şi de rumenă la venirea ei în casa aceea. curtea. Era trist s-o vezi. Cosette. care navea nici şase ani. mari cum erau. se speria. era acum slabă şi palidă. fiind singur pe lume. părea că vezi în ei o şi mai nesfîrşită jale. iarna. mereu pe stradă. . pentru că. sau pe cîmp. cu cît mama. se trezea în fiecare dimineaţă cea dintîi din casă şi din sat. Cei doi Thenardier se socotiră cu atît mai îndreptăţiţi să se poarte astfel. care se afla tot la Montreuil-sur-mer. Poporului. se înfiora. măturînd strada dis-de-dimineaţă cu o mătură uriaşă în mînuţele ei roşii şi cu o lacrimă în ochii ei mari. Avea o înfăţişare neliniştită. „O prefăcută !" spuneau soţii Thenardier. ce tremura. începu să plătească prost. înaintea zorilor. care-ţi făceau milă. o poreclise astfel pe această fiinţă ca o păsărică. Numai că biata Ciocirlie nu cînta niciodată. Dacă Fantine s-ar fi întors la Montfermeil după aceşti trei ani. nu şi-ar mai fi recunoscut copilul. să spele vasele şi chiar să ducă greutăţi în spinare. căruia-i plac imaginile.

mai ales la bră1 O varietate de antracit. în 1819. Acestea se petreceau. ne aducem aminte. folosit la fabricarea mărgelelor şi altor podoabe. Montreuil-sur-mer îşi schimbase înfăţişarea. Industria aceasta lîncezise din pricină că scumpetea materiilor prime influenţa asupra mîinii de lucru. după spusele celor din Montfermeil.CARTEA A C1NCBA DECLINUL I POVESTEA UNUI PROGRES REALIZAT IN INDUSTRIA MARGELARIEI Ce se întîmpla cu ea ? Unde era ? Ce făcea această mamă. Din timpuri foarte vechi. se stabilise în oraş şi se gîndise să înlocuiască în această fabricaţie răşina de India cu răşina indigenă şi. Pe cînd Fantine scăpata treptat din mizerie în mizerie. un om. Spre sfîrşitul lui 1815. părea să-şi fi părăsit copilul ? După ce-o lăsase pe mica Cosette celor doi Thenardier. oraşul ei natal ajunsese într-o stare înfloritoare. Montreuil-sur-mer avea ca industrie specială imitarea jais-urilor englezeşti ' şi a mărgelelor negre din Germania. mai că am spune: să-I subliniem. Amănuntul acesta are importanţă şi socotim necesar să-l dezvoltăm . un necunoscut. care. Fantine îşi părăsise locul de baştină de vreo zece ani. De vreo doi ani se înfiripase acolo una din acele industrii care sînt marile evenimente ale micilor localităţi. tare şi sticlo?. îşi continuase drumul şi ajunsese la Montreuil-sur-mer. se întîmplase o prefacere neaşteptată în producţia acestor „articole negre". In momentul cînd Fantine se întoarse la Montreuil-sur-mer. 195 .

ceea ce însemna un folos pentru consumator. ridicarea preţului mîinii de lucru. ceea oe era o binefacere pentru localitate. doi copii. inelele de tablă sudata cu inelele de tablă numai apropiată. Nu se ştia nimic despre obîrşia lui. In mai puţin de trei ani. .despre el. Nu era de prin partea locului. Această mică schimbare redusese considerabil preţul materiei prime şi îngăduise. un mare incendiu izbucnise tocmai la casa comunală. în al doilea rînd. ceea ce însemna un profit pentru manufacturier. Se povestea că venise în oraş cu foarte puţini bani. autorul acestui procedeu se îmbogăţise. In felul acesta o idee avea trei rezultate.spune . ceea ce e şi mai bine. pus în slujba unei idei ingenioase. îmbunătăţirea fabricaţiei. iar despre începuturile lui. îl chema moş Madeleine. Omul acesta se aruncase în foc şi salvase. dobîndise şi averea lui şi pe aceea a ţinutului. cu sacul în spinare şi cu băţul noduros în mînă. ceea ce e bine.. primejduindu-şi viaţa. Se pare că în ziua în care intraise pe tăcute în orăşelul Montreuil-sur-mer. Iată tot oe se putea. n . Tot atunci i se aflase numele. şi îmbogăţise şi pe alţii din jurul său. părea muncit de gînduri şi era : un om bun. Datorită progreselor rapide ale acestei industrii. în al treilea rînd. La sosirea sa la Montreuil-sur-mer n-avea decît veşmintele. din această pricină nimeni nu se mai gîndise să-i ceară actele. Această mică schimbare fusese o adevărată revoluţie. în primul rînd.. care din întîmplare erau ai căpitanului de jandarmi. vînzarea produselor cu preţ mai redus.■ MADţLJEINE Avea vreo cincizeci de ani. către seară. pe care 196 . într-o după-amiază de decembrie. cel mult cu vreo cîteva sute de franci. prea puţin. înfăţişarea şi felul de-a vorbi al unui lucrător. întreind totodată cîştigul. Cu capitalul acesta modest.ţări.

încît îneepînd din al doilea an putuse să-şi ridice o fabrică impunătoare. Moş Madeleine cerea bărbaţilor bunăvoinţă. înainte de sosirea lui moş Madeleine. şi prezenţa lui. oricît de modest. venirea lui acolo fusese o binefacere. Le cerea tuturor un singur lucru : bărbaţilor să fie de treabă şi fete lor să fie cinstite. Beneficiile lui moş /vladeleine erau atît de mari. După cum am spus. S-ar fi spus că se gîndea mult la ceilalţi şi puţin la el însuşi. Şomajul şi mizeria erau necunoscute. femeilor să fie cinstite. Nu era buzunar. fiind o garnizoană. în care erau două ateliere încăpătoare: unul pentru bărbaţi şi altul pentru femei. providenţială. concurenţa Londrei şi Berlinului. Despărţise atelierele în aşa fel. lucru destul de ciudat pentru un om simplu care se ocupă cu negoţul. Era singura sa neîngăduinţa. Se ştia că depusese în 1820 la Laffitte o sumă de şase sute treizeci de mii de franci. şi nici locuinţă. în care să nu se găsească vreo cîţiva gologani. comanda în fiecare an cantităţi uriaşe. care foloseşte mult jais-urile negre. întreg ţinutul lîncezea.o pusese pe roate atît de strălucit. pentru ca fetele şi femeile să fie cuminţi. prilejuri de corupţie erau destule. încît să poată separa sexele. mai-nainte de a-şi fi pus deoparte aceşti şase sute treizeci de mii de franci. unde să nu existe puţină bucurie. Spania. Montreuil-sur-mer se preschimbase într-un important centru de afaceri. oricît de săracă. Un freamăt puternic încălzea şi străbătea totul. moş Madeleine făcea avere. 197 . cu cît Montreuilsur-mer. grija lui de căpetenie nu părea să fie asta. dar. Orice înfometat putea să i se înfăţişeze şi era sigur că găseşte de lucru şi pîine. în ce priveşte negoţul acesta. cheltuise mai bine de un milion pentru oraş şi pentru săraci. De altfel. a cărei pricină şi temei era el. Montreuil-sur-mer făcea. Asprimea lui era cu atît mai îndreptăţită. dar. In privinţa asta era neclintit. acum totul trăia viaţa sănătoasă a muncii. şi tuturor. Moş Madeleine folosea pe toată lumea. corectitudine. în mijlocul acestei activităţi.

Oraşul de jos. deschise acolo o farmacie gratuită. Lucrul acesta părea şi mai probabil. la rîndul lui. un cartier nou. Deputatul din localitate. Ambiţia însemna pe vremea aceea. Se ducea în fiecare duminică să asculte liturghia. Alocase celor doi învăţători. luă repede fiinţă în jurul lui. o şandrama care se surpa. întrezări într-însul un eventual candidat şi se hotărî să i-o ia înainte. lucru aproape necunoscut pe vremea aceea în Franţa. în adevăratul înţeles al cuvîntului. dat fiind că omul era religios şi chiar cucernic în oarecare măsură. clă dise două: una de fete şi alta de băieţi. ceea ce era foarte bine văzut pe vremea aceea. care fusese membru al corpului legislativ al imperiului. o indemnizaţie de două ori mai mare decît bietul lor salariu oficial. Din pricină că manufactura asta devenise un centru important. inimile bune îşi spuneau : vlăjganul ăsta vrea să se îmbogăţească. Gînd abia începuse. cunoscut sub numele de Fouche'. atît la liturghie cît şi la vecernii. duce d'Otrante. n-avea dfcît o singură şcoală. aceleaşi inimi bune îşi spuseră : e un ambiţios. cu un mare număr de familii sărace. Deputatul. care-l promovase şi-i fusese prieten. unde locuia el. avea aceleaşi idei religioase ca acel părinte-oratorian. pe cheltuiala lui. începu să se neliniştească de această cucernicie. înfiinţase. îşi luă un duhovnic iezuit şi se duse. 198 . înfiinţase acolo zece paturi. Cînd îl văzură îmbogăţind ţinutul înainte de a se îmbogăţi el însuşi. şi un fond de ajutor pentru lucrătorii bătrîni şi infirmi. Intre cei patru pereţi rîdea pe înfundate de dumnezeu. un azi!. Dar cînd îl văzu pe bogatul manufacturier Madeleine ducîndu-se la liturghia de la ceasurile şapte dimineaţa. apoi ministru al politie! sub directoriu ji imperiu. Montreuil-sur-mer se împărţea în oraşul de sus şi oraşul de jos. a te lua la întrecere i Fost călugăr. deputat In Conven(!unea Naţională. din banii lui.Spitalul era prost înzestrat. şi într-o zi îi spuse unuia care se mira: „Primii funcţionari ai statului sînt doica şi învăţătorul". căruia îi mirosea peste tot a concurenţă.

regele îl numi pe inventatorul lor cavaler al Legiunii de onoare. cîştigară şi săracii. moş Madeleine o respinse. Cînd se ştiu că era bogat. şi era atît de blînd. Cine ştie de 199 . plouau invitaţiile. ceea ce făcea în total douăsprezece. Aceia care-l socotiseră pe noul-venit drept „un ambiţios". „Societatea" îl dorea. Tot în acest an. e un fel de aventurier 1" Cum am mai spus. Le refuză. numirea apăru în Monitor. Măruntele saloane înţepate de la Montreuil-sur-mer. care. Nici de data asta inimile bune nu fură stînjenite: „N-are nici bună creştere. la propunerea domnului prefect şi ţinînd seama de serviciile aduse ţinutului. 18J9. se folosiră cu bucurie de prilejul acesta dorit de toată lumea. pentru că preacinstitul deputat înfiinţa şi el două paturi la spital. o dată cu bunul dumnezeu.întru cele sfinte. să zîmbească. lucrătorii mai ales îl adorau. produsele noului procedeu născocit de Madeleine figurară la Expoziţia industriei. A doua zi. într-o dimineaţă a anului 1819. Cu toate astea. Hotărît lucru. Cîteva zile mai tîrziu. săracii îi datorau totul. Pe măsură ce se ridica mai sus. ce spuneam noi ?" Montreuil-sur-mer fierbea. se răspîndi în oraş zvonul că. omul acesta era o taină. la raportul juriului. Inimile bune ieşiră din încurcătură spunînd : „La urma urmei. se făcuse afît de folositor. încît trebuise pînă la urmă să fie onorat. se deschiseră larg în faţa milionarului. nici învăţătură. bineînţeles. ca să poată striga : „Ei. Din spaima aceasta. şi el primea această adoraţie cu un fel de gravitate melancolică. dar lucrătorii lui şi copiii îi ziceau mai departe „moş Madeleine" şi lucrul acesta îl făcea. Va să zică asta voia : o decoraţie! Dar moş Madeleine o refuză. rămăseseră la început cu uşile închise în faţa meşteşugarului. mai mult ca orice. moş Madeleine va fi numit de către rege primar la Montreuil-surmer. „lumea bună" îi dădu bună ziua şi în oraş i se spuse: „domnul Madeleine". Zvonul era întemeiat. încît trebuise pînă la urmă să fie iubit. ţinutul îi datora mult. I se făcură mii de temeneli. Din nou zarvă în oraş.

Lumea băgă de seamă că ceea ce păru să-l convingă fură vorbele de mînie ale unei bătrîne din popor. iar dorinţa regiunii atît de unanimă. Gînd l-au văzut dînd bani în dreapta şi-n stînga. poporul îl imploră în plină stradă. încît regele îl numi din nou primar al oraşului. şi-au spus : e un negustor. serviciile pe care Ie adusese erau atît de însemnate. Femeile spuneau des200 . saluta în grabă şi o ştergea repede. In 1820. Se ferea de orice politeţă convenţională. şi-au spus : e un aventurier. şi-au spus : e un ambiţios. Poate cineva să dea înapoi cînd e vorba să facă un bine ?" 'Asta fu cea de-a treia fază a ascensiunii sale. toţi fruntaşii veniră să-l roage. încheiată pînă la gît. dar în afară de asta trăia tot în singurătate. Vorbea cu puţină lume. şi-au spus : e o brută. Purta de obicei o pălărie cu borul lat şi o redingotă lungă de postav gros. stăruinţa fu atît de vie. adică după cinci ani de la sosirea lui la Mon-treuilsur-mer. care-i strigă cu năduf din pragul aşii: „E nevoie de un primar bun. zfrnbea ca să nu fie nevoit să vorbească. Cînd l-au văzut refuzînd onorurile. dădea din buzunar ca să nu fie silit să zîmbească." Cînd l-au văzut cîştigînd bani. îşi îndeplinea funcţiunile de primar. chipul ars de soare al unui lucrător şi expresia gînditoare a unui filozof. dar prefectul se împotrivi refuzului. încît pînă la urmă primi. domnul Madeleine devenise domnul primar. După ce moş Madeleine devenise domnul Madeleine.unde vine. Cînd l-au văzut ocolind lumea. privirea serioasă. Avea părul cărunt. iM-are de unde şti cum sa se poarte în lume. Refuză încă o dată . Nici n-o fi ştiind să citească. rămăsese tot atît de simplu ca în prima zi. III SUME DEPUSE LA LAFFITTE De altfel.

Avea „reţete" pentru distrugerea pirului. Le arăta cum să stîrpească gărgăriţele. din care citea. Cînd totuşi i se întîmpla s-o facă. avea o putere covîrşitoare. Lua masa întotdeauna singur. 201 . mai ales şi mai blînd. cărţile sînt prieteni reci. măzărichii. ceea ce-i speria pe ceilalţi. părea că profită de el pentru a se cultiva. neghinei. S-ar fi putut spune că-şi trăise odinioară viaţa la ţară. împingea la căruţă cînd i se înnămolea o roată. ţîncii zdrenţăroşi alergau bucuroşi după el şi-l înconjurau ca un roi de musculiţe. cu o carte deschisă în faţă. veştejite şi spuse: „Au murit. dar se slu jea rar de ea. Cînd urzica e tînără. dacă aţi şti să vă folosiţi de ele. Cînd se plimba. Apăra o crescătorie ds iepuri împotriva şobolanilor. Avea o bibliotecă mică. frunza ei e o legumă excelentă. stropind podul casei şi udînd bine găurile duşumelei cu o soluţie de sare de bucătărie. a tuturor ierburilor parazite care mîncau grîul. Privi grămada de plante smulse din rădăcină. Cu toate că nu mai era tînăr. Dădea o mînă de ajutor oricui avea nevoie.pre dînsul: „Ce urs cumsecade I" Avea o singură plăcere : să se plimbe pe cîmp. Cînd trecea printr-un sat. lua cu el bucuros puşca. dar siguri. Nu trăgea niciodată în păsărele. Ar fi şi ele bune la ceva. a busuiocului roşu. dar bine întocmită. De cînd era la Montreuil-sur-mer se putea vedea că din an în an limbajul său devenea mai politicos. Pe măsură ce timpul liber îi sporea o dată cu averea. are filamente şi fibre ca ale cînepei şi inului. Văzu o dată nişte oameni din partea locului plivind de zor nişte urzici. îi plăceau cărţile. ridica un cal. cînd îmbătrîneşte. Totdeauna pleca de acasă cu buzunarele pline şi se întorcea cu ele goale. Ii învăţa să distrugă rugina griului. Nu împuşca niciodată un animal nevătămător. ţintea fără greş. oprea de coarne un taur care o luase razna. pentru că avea la îndemînă tot soiul de sfaturi folositoare pentru ţărani. punînd înăuntru un cobai care să le miroase.

Bietul om începea să strige: „M-au călcat hoţii!" Intra. dă o culoare galbenă. după o clipă de tăcere. ca alţii după botezuri. uneori cu forţa. se băga printre prietenii în doliu. pline de imaginea unei alte lumi. urca pe furiş treptele. foarte frumoasă. întorcîndu-se în cotlonul său din podul casei. umbla după înmorrnîntări. Părea că-i place sâ-şi legene gîndurile în sunetul cîntărilor funebre. asculta glasurile triste care cîntau pe marginea prăpastie! întunecate a morţii. băga de seamă că uşa fusese deschisă. prieteni: nu există nici iarbă rea şi nici oameni răi. Giţi oameni nu seamănă cu urzica !" Apoi. intra înăuntru. şi primul lucru pe care-l vedea era o monedă d-e aur uitată pe o mobilă.'eine. urzica ar fi folositoare." Copiii îl iubeau şi ei. rădăcina ei. printre familiile înveşmîntate în negru şi printre preoţii care se tînguiau în jurul unui sicriu. nici o cultură.Pînza de urzică e tot atît de bună ca şi cea de cînepă. Făcea pe ascuns o mulţime de fapte bune. Asta e tot. Dacă v-aţi da putină osteneală. pentru că ştia să facă lucruşoare drăguţe din paie şi nuci de cocos. care poate fi cosit de două ori pe an. De cîte ori vedea că poarta unei biserici e cernită.2 . Lumea spunea : „Iată un bogătaş care nu pare mîndru. Un biet nenorocit. E un fin minunat." 2 0 . aşa cum alţii fac pe ascuns fapte urîte. devine dăunătoare şi atunci o stîrpim. Nu există decît cultivatori răi. cu un fel de năzuinţă spre tainele nesfîrşitului. Numai că sărnînţa ei se scutură pe măsură ce se coace şi e greu de cules. amestecată cu sare. pentru că o lăsăm în părăsire. spuse: „Ţineţi minte asta. e bună pentru vitele cornute. Pătrundea pe înserat prin case. Iată un om fericit care nu pare voios. „Hoţul" care-l călcase era moş Made. în lipsa lui. Şi ce-i trebuie urzicii ? Un pic de pămfnt. Era binevoitor şi trist. zdrobită. Urzica tocată e bună pentru pisări. Nici o îngrijire. Văduvia şi nenorocirea altora îl atrăgeau datorită marei lui blîndeţi. Sămînţa de urzică amestecată în nutreţ face ca părul animalului să prindă lustru. Cu ochii spre cer.

încît nişte cucoane tinere. ca toate mobilele de soiul acesta." El zîmbî şi le pofti în „peş teră". şi era mulţumit că era orb. un mormînt. o văgăună. două sfeşnice de modă veche. „supranumit monseniorul Bienvenu".Mizerabilii. care păreau de argint „pentru că erau marcate". veniră într-o zi şi-l rugară : „Domnule primar. care era o peşteră de pustnic. pe cămin. orb de mai mulţi ani de zile. decît. voi. astfel încît domnul Madeleine putea să sosească într-o bună dimineaţă la Laffitte. Să adăugăm aici un amănunt pe care ziarele îl scă pară din vedere: episcopul din Digne era. episcopul din Digne. arată-ne odaia dumitale! Se spune că ar fi o peşteră. pentru că o avea pe sora lui alături. Se spuneau atît de multe. Se şoptea de asemeni că avea depuse la banca Laffitte sume „uriaşe". Totuşi lumea spuse mai departe că nimeni nu intra în odaia aceea. la moartea lui. o adevărată chilie de pustnic. şi tapetată cu hîrtie ieftină. din Montreuil-sur-mer.Unii susţineau că e un personaj misterios şi afirmau că nimeni nu intra vreodată în odaia lui. destul de urîtă de altfel. IV DOMNUL MADELEINE IN DOLIU La începutul anului 1821 ziarele vesteau moartea domnului Myriel. Să fii orb 15 . şi răposat întru domnul la vîrsta de optzeci şi doi de ani. In realitate. dichisite şi răutăcioase. la şase sute treizeci sau patruzeci de mii de franci. Fură pedepsite pentru curiozitatea lor. care îi erau ţinute întotdeauna la îndemînă. I 203 . Observaţie plină de spirit provincial. să iscălească o chitanţă şi să-şi ia cu el cele două sau trei milioane în zece minute. Era o odaie cu mobilă de acaju. mobilată cu clepsidre înaripate şi împodobite cu oase puse cruciş şi cu capete de mort. Nu putură vedea nimic altceva acolo. după cum am spus-o. aceste „două sau trei milioane" se reduceau.

să te simţi cu atît mai puternic cu cît eşti mai infirm. e o femeie. înseamnă că mi-a dăruit tot sufletul. N-ai pierdut lumina. prin întuneric. de la credinţa ei în tine şi pînă la mila ei. ce încîntare! Inima. aflat şi pus la încercare. o fiinţă încîntătoare. să simţi foşnetul unei rochii ca pe un fîlfîit de aripi. această modestă floare cerească. O mînă te sprijină : e a ei. să vezi cugetul în locul chipului. să nu fii părăsit niciodată. cînd ai dragostea ! Şi ce dragoste 1 O dragoste făcută pe de-a-ntregul din virtute. în treacăt fie spus. vorbind. aşa fel încît să-ţi spui: fiindcă îmi hărăzeşte tot timpul ei. Şi sufletul acesta. o soră. aci fără încetare. dumnezeu aievea. care e acolo pentru că tu ai nevoie de ea şi pentru că ea nu se poate lipsi de tine. a vorbelor şi a cîntecului. păşeşte spre o tainică înflorire. să-ţi arăţi în fiecare clipă puterea de atracţie . sau mai bine : iubit în ciuda ta însuţi. să-ţi dai seama că cineva ţi-e credincios. Să fii ajutat într-o astfel ds restrişte înseamnă să fii mîngîiat. să ai această fiinţă plăpîndă care să te ajute. cînd pentru tine lumea e o eclipsă . să te rezemi pe-o trestie de neclintit. o asemenea convingere un orb o poate avea. N-ai schimba această umbră pentru oricîtă lumină. cîntînd. Să ai tot timpul lîngă tine o soţie. Sufletul dibuie în căuta rea altui suflet şi îl găiseşte.şi să fii iubit. se îndepărtează numai ca 204 . S ă ai t ot ul de l a ea. Sufletulînger e aci. iubit pentru tine însuţi. ieşind şi întorcîndu-se. s-o auzi ducîndu-se şi venind. Acolo unde e siguranţă. să te ştii de neînlocuit pe lîngă cel care {i-e necesar. să te preschimbi în întuneric şi. unde nimic nu e desăvîrşit. şi să te gîndeşti că eşti ţinta acestor paşi. în astrul împrejurul căruia se roteşte un înger — iată o neasemuită fericire. o gură îţi atinge uşor fruntea : e gura ei. să atingi cu mîinile providenţa şi s-o poţi lua în braţe. Iţi lipseşte ceva ? Nu. nu există orbire. auzi o răsu fl are foart e aproape de t i ne: e ea. e pe pămîntul acesta. Cea mai mare fericire a vieţii e convingerea că eşti iubit. una din formele cele mai deosebit de alese ale fericirii. o fiică. să-i poţi măsura în orice clipă afecţiunea după prinosul de prezenţă pe care ţi-l dăruieşte.

să se întoarcă. Nu vezi nimic. Se păru că se face lumină în JuruJ originii domnului Madeleine. doamnă. A doua zi. se şopti în saloane. străluceşti în noapte. ca o realitate. într-o seară. Microscopicul foburg Saint-Germain al oraşului se gîndi să pună capăt carantinei la careul supusese pînă atunci pe domnul Madeleine. Simţi un fel de căldură care se apropie. 15* 205 . presupusă rubedenie a unui episcop. Domnul Madeleine îşi dădu seama că înaintase în grad. — Bine — stărui nobila văduvă — dar văd că pur taţi doliu. curioasă prin dreptul pe care i-l dădea bătrîneţea. spuse el. după ploconelile tot mai adînci ale femeilor bătrîne şi după zîmbetele celor tinere. Acest lucru ridică mult prestigiul domnului Madeleine şi-l făcu să capete dintr-o dată şi pe neaşteptate o oarecare consideraţie în lumea aleasă din Montreuil-sur-mer. Eşti dezmierdat de un suflet. In oraş. Cele mai gingaşe accente ale vocii unei femei. domnul Madeleine era îmbrăcat în negru şi purta doliu la pălărie. o venerabilă doamnă a acelei mărunte lumi mari. Lumea bănui că se înrudea cu venerabilul episcop. şoptite ca să te legene. „E în doliu după episcopul din Digne". îşi luă îndrăzneala să-l întrebe: — Domnul primar e fără îndoială vărul răposatului episcop din Digne ? — Nu. Vestea morţii sale apăru în ziarul local din Montreuilsur-mer. dispare ca un vis şi apare din noii. doliul acesta fu băgat în seamă şi lumea începu să pălăvrăgească. dar te simţi iubit. monseniorul Bienvenu trecuse în celălalt. de extaz . Iat-o I Eşti plin de seninătate. de bucurie. Mii de îngrijiri mărunte. îţi înlocuiesc o lume stinsă. Nimicuri care preţuiesc foarte mult în acest gol. E un rai făcut din beznă. El îi răspunse: — Port doliu pentru că în tinereţe am fost fecior în familia lui. Din raiul acesta.

nu tace şi nu se dezminte niciodată. Un singur om dintre cei de acolo se feri cu totul să nu se molipsească şi. luminos în tot întunericul său. cuvintele „monseniorul episcop". PALIDE FULGERĂRI IN ZARE încetul cu încetul. Iii punea capăt neînţelegerilor. fără să dea greş. domnul primar trimitea după el. respectul a fost total. şi de la o vreme. care cutreiera ţinutul în căutare de lucru. ca şi cum ar fi fost ţinut treaz şi într-o continuă nelinişte de un fel de instinct dîrz şi de neclintit. rămînea răzvrătit. cordial. curat şi integru ca orice instinct. prin 1821. Pe temeiul unei legi căreia i se supun toţi cei ce se ridică fuseseră născocite pe socoteala domnului Madeleine tot felul de bîrfeli şi de calomnii. pus să dea naştere simpatiilor şi antipatiilor care despart orbeşte fiinţele omeneşti unele de altele. Parcă ar fi avut tablele dreptului natural în loc de suflet. Fiecare îl lua de judecător al pricinei sale. stăpînitor. 206 . în ciuda a tot ce făcea moş Madeleine. După aceea se auziră numai unele răutăţi. toate împotrivirile căzuseră. cu vremea. care nu şovăie. unanim. împiedica procesele şi îi împăca pe cei ce se duşmăneau.S e m ai obs ervas e că de cî t e ori t rece a pri n oraş vreun tînăr coşar savoiard. Aveau pentru el un fel de respect molipsitor. Oamenii veneau de la zece leghe ca să ceară sfatul domnului Madeleine.se tulbură. apoi numai vorbe îndoielnice. care în vreo şase-şapte ani trecu de la unii la alţii şi cuprinse întreg ţinutul. îl întreba cum îl cheamă şi îi dădea bani. în 1815. Parcă ar exista în unii oameni un adevărat instinct animalic. Micii savoiarzi afla seră acest lucru unul de la altul şi de la o vreme veneau mai des prin partea locului. nu . cuvintele „domnul primar" fură rostite Ia Montreuil-sur-mer aproape cu acelaşi accent cu care erau rostite la Digne. pe urmă şi acestea se risipiră cu totul.

chiar mai multe deodată. toate animalele sînt în om şi fiecare dintre ele în cîte un om. dînd încet din cap şi ridicîndu-şi buza de sus cu buza de jos pînă sub nas. şi care. nu mă păcăleşte el pe mine. îndeplinea la Montreuil-sur-mer funcţiunea neplăcută. Animalele nu sînt altceva decît imaginile virtuţilor şi 207 . cînd domnul Madeleine trecea pe cîte-o stradă. chiar întrezărite fugar. dă de ştire tainic omului-cîine de prezenţa omului-pisică şi ornu-luivulpe de prezenţa omului-leu. cu un baston gros în mînă şi cu o pălărie trasă pe ochi. s-ar vedea lămurit un lucru ciudat. afectuos. care s-ar putea traduce printr-un : „Cine e omul ăsta ? Cu siguranţă că l-am mai văzut undeva. încrucişîndu-şi braţele. In orice caz. Unii ofiţeri de poliţie au o fizionomie specială. dacă sufletul oamenilor s-ar putea vedea cu ochiul. J avert avea o ast fel de î nfăţ iş are. de la porc pînă la tigru. într-o redingotă cenuşie. pe-atunci prefect de poliţie la Paris. Gînd Javert sosise la Montreuil-sur-mer. de inspector. că de la stridie pînă la vultur. Sîntem siguri că. Uneori. şi moş Madeleine devenise domnul Madeleine. II chema Javert şi făcea parte din poliţie. dar folositoare. dar li psi tă de josnicie. dau de lucru observatorului." Personajul acesta grav. oricum ar fi întocmite destinele. Javert îşi datora postul pe care-l ocupa protecţiei domnului Chabouillet. ministru de stat. era dintre acelea care. averea marelui manufacturier era deja făcută. să se întoarcă deodată după el şi să-l privească pînă ce dispărea. înconjurat de binecuvîntarea tuturor.neînduplecat la sfaturile inteligentei şi la toate tăgadele raţiunii. liniştit. Adeseori. şi s-ar putea recunoaşte cu uşurinţă acel adevăr. abia întrezărit de către cugetător. secretarul contelui Angles. se întîmpla ca un bărbat înalt. Nu văzuse începuturile lui Madeleine. de o gravitate aproape ameninţătoare. şi anume că fiecare individ al speciei umane corespunde unei specii a creaţiunii animale. la care se adaugă un aer de josnicie amestecat cu unul de autori tate. într-un fel de strîmbătură plină de înţeles.

se socoti în afară de societate şi-şi luă gradul că ar putea să facă vreodată parte din ea. dincolo de marginile ei. dumnezeu le-a dat inteligentă. Acum. împreună cu noi. ca să nu-i isfîşie mai tîrziu pe ceilalţi pui. Intră în poliţie. două clase de oameni: pe aceia care o atacă şi pe aceia care o păzesc . La patruzeci de ani era inspector.viciilor noastre. sufletelor noaistre. Observă că societatea ţinea pentru totdeauna. de ordine şi de corectitudine. In tinereţe fusese detaşat la închisorile de condamnaţi la muncă silnică din sud. dumnezeu nu le-a făcut educabile în adevăratul înfeles al cuvîntului. oricare ar fi el. totdeodată simţea întrînsul un nu ştiu ce fond de străşnicie.ste două clase. Dumnezeu ni le arată ca să ne dea de gîndit. care sînt realităţi şi au un scop al lor propriu. pe care le-am pomenit adineauri cu privire la Javert. Javert se născuse într-o închisoare. O educaţie socială bine făcută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet. 208 . perindîndu-se pe dinaintea ochilor noştri. adică posibilitatea de a se educa. ne va fi lesne să spunem ce era poliţistul Javert. Dimpotrivă. Ţăranii din Asturia ' sînt convinşi că printre puii pe care-i fată o lupoaică e şi cîte un cîine pe care maică-sa îl ucide. înainte de a merge mai departe. dacă admiteti pentru o clipă. să ne înţelegem asupra cuvintelor „faţă omenească". avea de ales una dintre ace. că în fiecare om există una dintre speciile animale ale creaţiunii. fiindcă aceasta n-ar fi servit la nimic. Cînd se făcu mare. partea folositoare pe care o conţine. maică-sa era cărturăreasă şi taică-său la ocnă. Daţi o faţă omenească unui astfel de cîine fătat de o lupoaică şi-l veţi avea pe Javert. Cum însă animalele nu sînt decît umbre. împletit cu o ură negrăită pentru rasa de oameni fără căpaiîi din care făcea parte. fantome vizibile ale sufletelor noastre. Acolo izbuti. 1 Regiune muntoasă din nordul Spaniei.

ca o stea a mîniei. adine. fie şi o singură dată.Fa(a omenească a lui Javert era alcătuită dintr-un nas turtit. toate crimele. cu nări adînci. iar împrejurul nasului i se forma o zbîrcitură lată şi sălbatică. de pragul legal al răului. Era neînduplecat şi nu îngăduia abateri de la regulă. începînd cu primul ministru şi isprăvind cu ultimul guard comunal. pe obraji. cu ură şi cu scîrbă tot ce trecuse. Era stoic. ca pe un bot de fiară. Styx era rîul care fnconjura Infernul : cine-l trecea nu se mai putea înapoia. 209 ■ . Te sirnjeai prost cînd vedeai pentru prima oară aceste două păduri şi aceste două peşteri. auster . serios. Avea de altfel craniul mic. Imaginea lui Victor Hugo se interpretează astfel : moraliştii burghezi pretindeau că cine iese clin rfndurfle societăţii printr-o greşeală oarecare nu se mai poate întoarce în rîndurile ei. Javert semăna cu un dulău. doi favoriţi enormi. gura strînsă şi primejdioasă. umil şi mîndru ca un fanatic. Nimic bun nu poate să mai iasă din ei. spre care urcau. exagerîndu-le: respectul faţă de stăpînire şi ura faţă de răzvrătire. Pe de o parte îşi spunea : „Funcţionarul nu poate să se î nşele. Era rece şi pătrunzătoare. nu erau decît forme ale răzvrătirii. Cînd rîdea. dacă vreţi. dar şi gingiile. păr care-i ascundea fruntea şi cădea peste sprîncene. magi strat ul nu greşeşt e niciodată". şi pe de alta : „Ăştia sînt pierduţi pentru totdeauna. ceea ce i se întîmpia rar. Credea orbeşte. iar între ochi avea o cută nelipsită. Buzele lui subţiri se răsfrîngeau şi dădeau la iveală nu numai dinţii. 1 După mitologia greacă. Acoperea cu dispreţ. Privirea îi era ca un sfredel. iar în ochii lui furtul. aerul poruncitor şi fioros. fălcile mari. Omul acesta era alcătuit din două sentimente foarte simple şi oarecum foarte bune. dar pe care le strica aproape cu totul. era un tigru. un visător trist. omorul. cînd rîdea. Cînd era serios. privirea întunecată. şi care văd un Styx la poalele societăţii'. era îngrozitor. de a hotărî cine sînt cei sortiţi osîndei. în tot ce avea o funcţiune în stat." împărtăşea pe de-a-ntregul părerea acelor extremişti care pun pe seama legiuirilor omeneşti nu ştiu ce putere de a crea osîndiţi sau.

nu i se vedeau ochii.). nu i se vedeau mîinile. Şcoala mistică a lui Joseph de Maistre 3 . a fost îndreptarul ultraregaliştilor din timpul restauraţiei. mîini uriaşe şi o bîtă năprasnică. Neclintit în datoriile sale cetăţeneşti. vedeai ieşind deodată din umbra. o cinste sălbatică. care conspiraseră împotriva republicii. Oferindu-şi mai tîrziu serviciile politiei. o privire prevestitoare de rău.de drept divin" şi al orînduirii feudale răsturnate de revoluţia burgheză din Franţa. Dar cum se ivea prilejul. spaimă a hoţilor. 1 Om politic din Roma antică (secolul al Vl-lea î. pe care-l purta isub redingotă. pentru că i se ascundea sub pălărie.. şi-a condamnat la moarte propriii săi fii. despre ale căror moravuri şi argou a scris o carte. credea în funcţia lui ca într-o religie şi era spion aşa cum altul e preot. 2 Bandit celebru în Franţa. Ar fi făcut acest lucru cu mulţumirea sufletească pe care o dă virtutea. un delator tare ca marmura. o pîndă nemiloasă. izolare.n. Pe deasupra. poliţia înţeleasă aşa cum spartanii înţelegeau Sparta. 210 . Introdusese linia dreaptă în tot ce este mai întortocheat pe lume. îşi dădea seama că era folositor. în prima' jumătate a secolului trecut. care-i intrau în mîneci. n-ar fi stat la îndoială să spună că Javert era un simbol. nu i se vedea bastonul.Toată viata i se cuprindea în aceste două cuvinte: a veghea şi a supraveghea.întreaga înfăţişare a lui Javert arăta omul care stă la pîndă şi care se fereşte. Brutus ' întrupat în Vidocq 2 . renunţări.e. Era datoria neîndurată. o bărbie ameninţătoare. castitate . pentru că se pierdeau sub sprîncene. Cartea lui. o frunte colţuroasă şi strîmtă. Vai de cel care-i cădea în mînă I L-ar fi arestat pe taică-său dacă ar fi fugit din ocnă şi ar fi denun(at-o şi pe maică-sa dacă ar fi săvîrşit vreo infracţiune. Nu i se vedea frun tea. care i se înfunda în cravată. Despre papă. nu i se vedea bărbia. a devenit un şef de brigada exem plar. s Scriitor politic francez (1753—1821). teoretician reacţionar al monarhiei zise . mai ducea şi o viaţă de lipsuri. . care la acea epocă împăna cu o înaltă cosmogonie aşa-numitele ziare ultra. ca dintr-o cursă. nicicînd o distracţie.

dar lucrul acesta părea să n-aibă nici o importanţă pentru el. instinctul şi voinţa. Parcă firul. în egală măsură. Părea să ştie. O dată i se întîmplă să spună. îi împietrea locului. faţă de Javert. Aşa era omul acesta nemaipomenit. Faţa lui Javert. aproape apăsătoare. şi caracteristica instinctului e că poate fi tulburat. citea. îi zăpăcea. fără si scoată o vorbă.In clipele lui de odihnă. nu poate exista într-o fiinţă omenească nimic cu adevărat fără greş. Avea. îndată ce se ivea. domnul Madeleine băgase de seamă. în care intră. stătu trei zile pe gînduri. s-ar fi rupt. ca faţă de toată lumea : binevoitor şi bun. îşi îngăduia să trapă puţin tabac pe nas. nu-l ocolea şi-i răbda. cu toate că ura cărţile. Un ochi plin de bănuială şi de presupuneri. 211 I 1 . nu-l căuta. toate urmele anterioare pe care moş Madeleine ar fi putut să le lase în alte părţi. Lucrul acesta se cunoştea după un anumit ifos în vorbă. o trăsătură omenească. în sfîrşit. Se va înţelege uşor că Javert era spaima acelei categorii de oameni pe care statistica anuală a Ministerului de Justiţie o însemna sub rubrica : „Oameni fără căpătîi". că cineva culesese unele informaţii în cutare regiune asupra cutărei familii dispărute. Numele lui Javert. Era. Nu-i puse lui Javert nici o întrebare. In cele din urmă. Lui Javert îi scăpaseră cîteva cuvinte din care se putea ghici că poliţistul cercetase în taină. Cînd era mulţumit de el însuşi. fără să pară că-i dă vreo atenţie. privirea aceea supărătoare. Am spus că n-avea nici un viciu. care erau foarte rare. vorbind ca pentru el însuşi: „Cred că-l am în mînă !" După aceea. instinctul ar fi mai presus decît inteligenţa şi animalul ar şti mai mult decît omul. o dată rostit. pus pe-un drum greşit şi înşelat. şi o spunea uneori pe ocolite. Javert era ca un ochi mereu aţintit asupra domnului Madeleine. Dacă n-ar fi aşa. De altfel (şi înţelesul absolut al unor cuvinte trebuie corectat aci). Din pricina aceasta nu era cu totul lipsit de cultură. cu acea curiozitate înnăscută. E caracteristica lui. pe care i se păruse că-l ţine între degete.

încît toată greutatea căruţei i se lăsase pe piept. fără familie şi fără copii. Un băt rî n. O sforţare dezordonată. trimise pe cineva să caute un scripete. Auzind un strigăt şi văzînd mai mulţi oameni strînşi la un loc. Acest Fauchelevent era unul dintre puţinii duşmani pe care domnul Madeleine îi mai avea pe vremea aceea. o lovitură greşită. Intr-o bună zi. Fauchelevent. bătrîn cum era. m erse înt r-acolo. de cîte ori avusese prilejul. Dăduse apoi faliment şi.încercaseră să-l tragă de-acolo. anume moş Fauchelevent. nemaiavînd decît o căruţă cu un cal. Iată cu ce prilej. la o oare care depărtare. Moş Fauchelevent gemea de ţi se rupea inima. fast notar şi ţăran cu ştiinţă de carte. se făcuse căruţaş ca să poată trăi. alunecase sub căruţă. care sosise la faţa locului în clipa accidentului. în vreme ce el. Era cu neputinţă să-l scoţi de sub căruţă altfel decît ridicînd-o în sus. Bătrînul era prins între roţi. dar zadarnic. Căruţa era destul de încărcată. Clnd Madeleine sosise în localitate. făcea o negustorie care începuse însă să-i meargă prost. puteau să-l răpună. Fauchelevent îl văzuse pe acest simplu lucrător îmbogăţindu-se. un ajutor stîngaci. . scăpata. Lucrul acesta îl umpluse de gelozie şi făcuse tot ce i-a stat la-ndemînă. VI MOŞ FAUCHELEVENT Domnul Madeleine trecea într-o dimineaţă pe o stradă nepavată din Montreuil-sur-mer. 212 . pentru a-i pricinui vreun rău lui Madeleine. ciudatul său fel de a fi păru totuşi să-l impresioneze pe domnul Madeleine.Se înţelege că Javert era oarecum tulburat de firescul şi liniştea domnului Madeleine. după ce-i căzuse calul. Calul îşi rupsese amîndouă picioarele şi nu se putea ridica. Căzuse atît de prost. Javert. ca patron.

Lumea se dădu în lături cu respect. spuse Madeleine. Javert urmă: ^— . Era vădit că în mai puţin de cinci minute aveau să i se frîngă coastele. — Trebuie. — Aveţi un scripete ? — S-au dus să caute. dar n-are a face. Aceeaşi tăcere. — Un sfert de ceas ! strigă Madeleine. spuse o voce. Nu-l văzuse venind. Oameni buni. Cine are spate şi inimă ? Primeşte de la mine cinci galbeni! Nimeni din jur nu se clinti. tot o să treacă vreun sfert de ceas. Cei de faţă lăsară ochii în jos. — E cu neputinţă să aşteptăm un sfert de ceas. Unul dintre ei murmură: — Trebuie să fii al naibii de tare. ci.. — Nu bunăvoinţa le lipseşte.Veni şi domnul Madeleine. Nu vedeţi cum se înfundă căruţa ? — Ce să-i faci ? — Ascultaţi — spuse Madeleine — mai e loc destul sub căruţă ca să se bage cineva dedesubt şi s-o ridice în spinare. — Haideţi ! spuse i a r Madeleine. Domnul Madeleine se întoarse şi-l recunoscu pe Javert. unde e un pot covar. De ! s-ar putea să te strivească. cine mă scapă ? Domnul Madeleine se întoarse spre cei de faţă.. pămîntul era moale. şi-l scoatem pe bietul om afară. Trebuie să fii un om nemaipomenit ca să ridici în spinare o căruţă ca asta. ■— In cită vreme îl vom avea ? — S-au dus în apropiere.. O clipă numai. răspunse un ţăran.puterea. căruţa se înfunda din ce în ce mai adînc şi apăsa tot mai tare pe pieptul bătrînului căruţaş. urmă. apăsînd pe fiecare cuvînt: 213 . Douăzeci de galbeni.. In ajun plouase. — Ajutor! striga bătrînul Fauchelevent. — Dar n-are să mai fie timp. spuse Madeleine ţăranilor care-l priveau. Ia Flachot. Apoi privindu-l ţintă pe domnul Madeleine. — Zece galbeni.

— Ah ! făcu Madeleine. n-am cunoscut decît un singur om în stare să facă ceea ce le ceri dumneata acum. Era ocnaşul acela. dar fără să-I slăbească din ochi pe Madeleine: — Era un ocnaş. căruţa continua să se înfunde cu încetul. intră sub căruţă. — Moş Madeleine. lumea văzu uriaşa masă clătinîndu-se : căruţa se ridică încetul cu încetul şi roţile ieşiră pe juma214 . ieşi de-acolo! îi strigară oamenii. însă.Domnule Madeleine. — Ah. Pînă şi bătrînul Fauchelevent îi spuse : ■—■ Domnule Madeleine. Javert adăugă cu un aer nepăsător. Apoi. Moş Fauchelevent gemea şi urla : — Mă înnăbuş 1 îmi frînge coastele! Un scripete ! Ceva I Ah ! Madeleine se uită împrejurul lui. Javert spuse din nou : — N-am cunoscut decît un isingur om care să poată înlocui un scripete. îngenunehe şi. — Din ocna Toulonului. Trecu o clipă groaznică de aşteptare şi tăcere. Lumea îl văzu pe Madeleine aproape culcat pe burtă sub greutatea îngrozitoare. aţintită mereu aisupră-i. încercînd în două rînduri. du-te! Trebuie să mor şi gata ! Lasă-mă 1 Are să te strivească şi pe dumneata ! Madeleine nu răspunse nimic. Madeleine păli. să-şi apropie coatele de genunchi. Gei de faţă gîfîiau. mai-nainte ca mulţimea să aibă vreme să scoată un strigăt. Deodată. Roţile se înfundaseră mai mult şi acum era aproape cu neputinţă ca Madeleine să mai iasă de sub căruţă. fără să spună o vorbă. mă striveşte! strigă bătrînul. zadarnic. Madeleine ridică ochii şi întîlni privirea de şoim a lui Javert. Madeleine tresări. ' Intre timp. se uită la ţăranii neclintiţi şi zîmbi cu tristeţe. ■— Va să zică nimeni nu vrea să cîştige douăzeci de galbeni şi să-i scape viaţa acestui bătrîn ? Nici unul din cei de faţă nu se mişcă.

cu un bilet scris de mîna lui moş Madeleine : „Iţi cumpăr căruţa şi calul". domnul Madeleine îi găsi moşului un loc de grădinar într-o mănăstire de maici din cartierul Saint-Antoine. Cînd nevoile serviciului i-o cereau neapărat. Se auzi un glas mnăbuşit care striga : „Grăbi{i-vă ! Ajutaţi1" Era Madeleine. şi nu putea face altfel decît să dea ochii cu primarul. îi vorbea cu cel mai adînc respect. la Paris. Fauchelevent se vindecă. Hainele i se rupseseră şi erau pline de noroi. Se uita cu o privire liniştită la Javert. VJI FAUCHELEVENT AJUNGE GRĂDINAR LA PARIS Fauchelevent îşi scrîntise genunchiul în timpul accidentului. Incepînd din acea clipă. 215 ■ I I . Toată lumea plîngea. Căruţa era sfărîmată şi calul mort. care-l privea fără încetare. Datorită recomandaţiilor date de surori şi de preot. După puţin timp. Madeleine se ridică. domnul Madeleine fu numit primar.dădea autoritate asupra oraşului. Căruţa fu ridicată de douăzeci de braţe. A doua zi dimineaţă. îl ocoli cît putu. Se repeziră. bătrînul găsi pe măsuţa de noapte o hîrtie de o mie de franci. dar genunchiul îi rămase ţeapăn. Moş Madeleine îl trimise într-una din infirmeriile pe care le organizase pentru lucrători în clădirea fabricii şi unde slujeau două surori de caritate. Era foarte palid. Cînd Javert îl văzu pentru prima oară gătit cu eşarfa care-i . Bătrînul îi îmbrăţişa genunchii şi-i spuse: „Dumnezeul meu !" Pe faţa lui Madeleine se citea nu ştiu ce suferinţă fericită şi cerească. Devotamentul unuia dăduse putere şi curaj tuturor. cu toate că-i curgea năduşeala pe faţă. care făcuse o ultimă sforţare.tate din făgaşele pe Care ie săpaseră. fu cuprins de tremurul acela pe care l-ar avea un dulău cînd ar mirosi că sub hainele stăpînului se ascunde un lup. Bătrînul Fauchelevent era salvat.

cînd nu mai e negoţ.Prosperitatea pe care Montreuil-sur-iner î . poarta fabricii domnului Madeleine era ca un chip de prieten. cînd nu e de lucru. era în schimb tot atît de semnificativ. în sfîrşit. iar statul pierde bani mulţi cu cheltuielile de constrîngeri şi încasări. pe lîngă semnele vizibile arătate. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de ea. dar. uită de multe lucruri şi nu se mai gîndi decît la Gosette a ei şi la viitorul care se întrezărea. Cînd populaţia suferă. VIII DOAMNA VICTURNIEN CHELTUIEŞTE TREIZECI ŞI CINCI DE FRANCI PENTRU MORALA Cînd Fantine văzu că trăieşte. ceea ce făcea ca aceasta să fie citată printre toate celelalte de către domnul de Villele. Aşa stăteau lucrurile în ţinut la întoarcerea Fantinei. Problema era rezolvată : îşi cîştiga pîinea. ce har al cerului! începu să aibă iar poftă de muncă. Se poate spune că mizeria şi bogăţia publică au în cheltuielile de strîngere a impozitelor un termometru care nu dă greş. In şapte ani cheltuielile de strîngere a impozitelor se reduseseră cu trei pătrimi în plasa Montreuil-sur-mer. se bucură să-şi privească în ea tinereţea. îi ajungea şi atît. dacă nu era vizibil. Pentru Fantine meseria era nouă. ea nu era prea îndemînatică. aşa că nu cîştiga cine ştie cît pe zi.o datora lui moş Madeleine avea. îşi cumpără o oglindă. un alt simptom care. Cînd e de lucru în plin. lasă să treacă termenele. cînd ţara e fericită şi bogată. Lucrul acesta nu poate înşela niciodată. îşi închirie o cămăruţă şi o mobilă pe datorie. avu o clipă de bucurie. părul şi dinţii frumoşi. contribuabilul ise opune impozitului fiindcă e în mizerie. Fantine ceru de lucru şi fu primită în atelierul femeilor. Din fericire. ministrul de finanţe de-atunci. 216 . Să trăieşti cinstit din munca ta. impozitele se plătesc cu uşurinţă şi nu pricinuiesc statului cheltuieli. Fu aproape fericită.

de plăcere. De ce ? Fără rost. de-a şti şi de-a pătrunde. fără nici un interes. cheltuiesc mai mulţi bani. fără folos. dueluri. risipesc mai mult timp. La început. le trebuie mult combustibil. despre fetiţa ei. Trist lucru ! Unii oameni sînt răi numai din nevoia de-a vorbi. pe frig şi pe ploaie. care de altfel le sînt cu totul indiferente. şi combustibilul lor e aproapele. pe sub ganguri. spre marea bucurie a celor care au „descoperit totul". aşa cum am mai văzut. se ferise să vorbească. Conversaţia lor. Dintr-o curată încăpăţînate de-a vedea.■ urmînd s-o plătească din munca ei. vor mitui comisionarii. e ca vetrele care mistuie lemne cu repeziciune. flecăreală de anticameră. falimente. şi asta. vor ista ceasuri întregi pe la colţuri de stradă. fără să le fie altcum răsplătită curiozitatea decît tot prin curiozitate. încep catastrofe. numai şi numai din instinct. era silită ea le scrie printr-un scriitor public. conversaţie de salon. Fiindcă nu ştia decît să se iscălească. Vor urmări pe cineva zile întregi. Scria adesea. era o rămăşiţă din obiceiurile ei de dezordine. vor da de băut vizitiilor şi slugilor. îi plătea la timp pe cei doi Thenardier. îl vor cîştiga pe portar. Sînt unii oameni care pentru a afla cheia acestor taine. etc. . Din mîncărime de limbă. cînd are destulă în sertar ? etc. enigmele aduse la lumina zilei. misterele publicate. Nimic nu-i face mai mult pe oameni să pîndească decît faptele altora. Şi adeseori. care nu-i privesc. aşa cum am văzut. familii ruinate. Neputînd spune că e măritată. In atelierul femeilor începu să se şoptească că Fantine „scrie scrisori" şi că-şi „dă aere". De ce domnul ăsta nu vine decît pe-nserate ? De ce domnul cutare nu-şi atîrnă cheia în cui. existenţe sfărîmate. Lucrul acesta fu băgat de seamă. vor cumpăra o cameristă. noaptea. îşi dau mai multă osteneală decît ar fi nevoie pentru zece fapte bune. joia ? De ce o coteşte totdeauna pe străzi dosnice? De ce doamna asta coboară întotdeauna din birjă înainte de a ajunge acasă ? De ce trimite să i se cumpere hîrtie de scrisori. după ce tainele sînt cunoscute.

II iscodiră la circiuma pe scriitorul public. Era o urzică pe care o puteai lua şi drept o rasă călugărească mototolită. poate şi la bărbatul pe care-I iubise. In timpul restauraţiei se făcu atît de cucernică. numiţi astfel fiindcă sediul lor principal era instalat la Paris Intr-o fostă mănăstire a iacobinilor. ci membru al clubului iacobinilor. 218 . Avea o mica proprietate pe care o lăsa prin testament şi. anume doamna Victurnien. aproape veninoasă. se află că Fantine avea un copil. vorbi cu cei doi Thenardier şi le spuse la întoarcere: „Am cheltuit treizeci şi cinci de franci. Am văzut copilul !" Cea care făcuse lucrul acesta era o spaimă. unei comunităţi religioase. Băgară de seamă că scria cel puţin de două ori pe lună. încît popii îi iertară povestea cu călugărul. Băgară de seamă că în atelier se trăgea cîteodată deoparte şi-şi ştergea o lacrimă. nu puţine erau acelea care o invidiau pentru părul ei blond şi dinţii albi. Doamna Victurnien avea cincizeci şi şase de ani şi-şi căptuşea masca urî{eniei cu cea a bătrînetii. B ăt rî na aceas t a fus es e şi ea t î nără odat ă. dar nu-l putea uita pe călugărul care o lăsase văduvă. dar mi-am uşurat sufletul. pazniea virtuţii tuturor. „Sigur că era una d-alea !" Se găsi chiar o bătrînă care se duse la Montfermeil. seaca. cu mult tămbălău. la Montfertneil. jocul de cuvinte constă tn sensul nou pe care îl căpătase termenul „iacobin" după revoluţia burgheză din Franfa : nu mai fnsemna călugăr dominican. spinoasă. mereu la aceeaşi adresă. Ruptura cu un trecut întunecat e totdeauna dureroasă.Fantine fu deci luată la ochi. ursuză. Ajunseră să afle şi adresa : Domniei sale domnului Thenardier. Erai foarte 1 Tagme călugăreşti catolice . aspră. un moşuleţ care nu-şi putea umple burta cu vin roşu pînă ce nu-şi golea buzunarul de taine. hangiu. Avea glasul behăit şi mintea j ucăuş ă. Era uscată. Pe scurt. după ce-o domesticise şi o pusese cu botul pe labe. lucru uimitor. In tinereţea ei. De altfel. în plin 1793. revoluţionari intransigenţi. se măritase cu un călugăr iscăpat din mănăstire. In clipele acelea se gîndea la fetiţa ei. şi că punea timbre pe scrisoare. care purta bonetă roşie şi trecuse de la bernardini la iacobini'.

pătrunsă de caritatea care constă în a da. Aşadar. din partea domnului primar. Pusese în fruntea acestui atelier o fată bătrînă. de altfel. împovărată de ruşine mai mult decît de disperare. hotărâtă. Fantine nu era. Supraveghetoarea îi spuse că ar trebui să plece imediat din atelier. Viaţa e plină de astfel de încurcături. doamna Victurnien se duse la Montfermeil şi se întoarse spunînd : „Am văzut copilul!" Toate astea luaseră timp. aşadar. Domnul Madeleine avea obiceiul să nu intre aproape niciodată în atelierul femeilor. domnul Madeleine nu ştia nimic despre toate astea. Domnul primar îi dădea cincizeci de franci pentru că era bun şi o gonea pentru că era drept. Nu putea să le achite cu cincizeci de franci. nu îndrăzni. după ce ceruseră doisprezece franci în loc de şase. spunîndu-i că nu mai face parte din atelier şi sfătuind-o. cînd. Unii o sfătuiră să se ducă la primar. Se supuse acestei sentinţe.mînă din partea domnului primar cincizeci de franci. Aşadar. decît o lucrătoare oarecare. şi avea toată încrederea în acea supraveghetoare. Era tocmai în luna în care cei doi Thenardier. bună la ceva. dar lipsită de caritatea care constă 219 16 . Nu putea pleca din ţinut pentru că datora la chirie şi la mobile. Fantine era la fabrică de mai bine de un an. De altfel. începuseră să pretindă cincisprezece. Bolborosi cîteva cuvinte rugătoare. IX SUCCESUL DOAMNEI VICTURNIEN Văduva călugărului a fost. dreaptă. persoană respectabilă. părăsi atelierul şi se întoarse în odaia ei. supraveghetoarea atelierului îi îr. greşeala îi era cunoscută de toată lumea. Nu se mai simţi în stare să scoată o vorbă. Fantine era distrusă. într-o dimineaţă. pe care i-o recomandase preotul. cinstită. să părăsească ţinutul.bine văzută de episcopatul din Arras.

Fata o costa zece. In virtutea acestui drept. O femeie bătrînă. 220 . îi dăduse dintr-o sumă pe care domnul Madeleine i-o încredinţase pentru pomeni şi ajutoare de dat lucrătoarelor şi de care nu da socoteală. merse dintr-o casă într-alta. dădu înapoi trei sferturi din mobile. N-o primi nimeni. fără mijloace de trai. şi cu convingerea că face bine ceea ce face. luînd masa la lumina ferestrei de peste drum. cum să renunţi la păsărică ce mănîncă rnei de un ban la două zile. cum să-ţi economiseşti lumînarea. o învăţă arta de-a trăi în mizerie. căruia îi datora chiria. osîndise şi o executase pe Fantine. care-i aprindea lumînarea seara. Ea împărţi cei cincizeci de franci între proprietar şi negustorul de vechituri. Fantine învăţă cum te poţi lipsi cu totul de foc iarna. cum să-ţi faci din fustă cuvertură şi din cuvertură fustă. supraveghetoarea instruise procesul. Se apucă să coasă cămăşi proaste pentru soldaţii din garnizoană. nu-şi păstră decît strictul necesar şi se văzu fără lucru. judecase. n em ai av î n d d ec î t un p at ş i d at or î n d î n că v re o s ut ă de franci. pur. Ajunge să fie un talent. care au îmbătrînit în lipsuri şi în cinste. Negustorul de vechituri de la care-şi cumpărase mobilele — şi ce mai mobile ! — îi spusese : „Dacă pleci. începe traiul din nimic. iar cea de-a doua e neagră. De-atunci începu să-i plătească prost lui Thenardier. Domnul Madeleine îi încredinţase ei totul. Acolo unde se sfîrşeşte traiul din puţin.în înţelegere şi iertare. Oamenii cei mai buni sînt adeseori siliţi să-şi treacă autoritatea asupra altora. Nu ştim tot ce pot să scoată dintr-un gologan unele fiinţe slabe. Proprietarul. Nu putea părăsi oraşul. Aceste feluri de a trăi sînt ca două odăi: cea dintîi e întunecoasă. Cît despre cei cincizeci de franci. aşa că poţi să plăteşti". îi spusese : „Eşti tînără şi drăguţă. cînd se întorcea acasă. Fantine vru să se angajeze servitoare în partea locului . să te aresteze ca pe-o hoaţă". cîştigînd astfel doisprezece gologani pe zi.

16* . După vreo două-trei luni. ci chiar cu bogaţii. într-o zi ele vor fi în ceruri. era datoare lui Thenardier. încetul cu încetul. cu capul sus. Cum ? S-o facă să împartă mizeria cu ea ? Şi-apoi. cînd eşti necăjită. dispreţul acru şi rece al trecătorilor o pătrundea în carne şi în suflet ca un vînt rece. cucernică în înţelesul bun al cuvîntului. Se ducea încoace şi încolo.Fantine izbuti să dobîndească acest sublim talent şi-şî recîştigă puţin curajul. Se găsesc multe virtuţi de felul acesta aici pe pămînt. cu un zîmbet amar. „Nu-mi pasă!" spuse ea. ştiind carte cît îi trebuia ca să se iscălească Marguerite şi crezînd în dumnezeu. Se gîndea s-o aducă. mănînci mai puţin. Cum să se achite ? Şi drumul! Cum să şi-l plătească ? Bătrîna care-i dăduse ceea ce am putea numi lecţii de sărăcie era o femeie cuvioasă. aşa cum se obişnuise cu sărăcia. Pe istradă ghicea că oamenii se întorc după ea şi că o arată cu degetul. o astfel de nenorocită pare goală sub batjocura şi curiozitatea tuturor. şi simţea cum devine obraznică. Şi apoi. simţea o ciudată fericire cînd se gîndea că are o fetiţă. cel puţin. cu niţică pîine şi cu necazuri. ceea ce e o adevărată ştiinţă. şi faptul de-a fi necunoscut e un veşmînt. Faniinei îi era atît de ruşine. nu te ştie nimeni. In oraşele mici. Viaţa asta are un mîine. pe care o chema Marguerite. că nu îndrăznea să iasă din casă. Ei bine! Am să rnă hrănesc şi eu cu suferinţe şi nelinişti. voi izbuti totuşi să cîştig o fărîmă de pîine. ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic. La început. săracă şi miloasă nu numai cu săracii. Vorbea pe-atunci cu o vecină : — Ei ! cred că dormind numai cinci ceasuri pe zi şi cosînd tot restul timpului. Fu nevoită să se obişnuiască cu dispreţul celorlalţi. Ah. cum ar fi vrut să plece la Paris ! Cu neputinţă. în deznădejdea asta. toţi se uitau la ea şi nimeni nu-i dădea bună ziua . lăsă ruşinea deoparte şi începu iar să iasă. La Paris. luă o hotărîre.

cînd îşi pieptăna cu un pieptene rupt frumosul ei păr. pînă la şolduri. observa deznădejdea „nepricopsitei ăsteia". auriu şi minunat. nici amiază. Seara se duse la frizerul din colţ şi-şi desfăcu parul. Munca prea multă o obosea pe Fantine şi tuşea uscată pe care o avea mai de mult spori. seara se îngînă cu A dimineaţa. negură. Creditorii o hărţuiau. URMĂRILE SUCCESULUI amurg. Ii scrise într-o zi că mica Cosette era dezbrăcată în frig. Fusese concediată pe la sfîrşitul iernii. care se revărsa ca o mătase netoarsă. Fericirea celor răi e neagră. ~ Taie-l! Cumpără o fustă de flanelă şi le-o trimise soţilor Thenardier. 222 .Doamna Victurnien o vedea uneori trecfnd pe sub fereastra ei. Ziua întreaga e o pivniţă. pe care o pusese „la locul ei". nu poţi să vezi limpede. nici căldură. avea cîteva clipe de cochetărie fericită. dimineaţa. Datoriile îi crescuseră. Fusta asta îi înfurie pe cei doi Thenardier. care-i căzu. — Zece franci.' Iarna preschimbă în piatră apa cerului şi inima omului. prost plătiţi. fereastra e cenuşie. Fantine cîştiga prea puţin. Cînd zilele sînt scurte e mai puţin de lucru. — Cît mi-ai da pe el ? spuse ea. Cerul e o ferestruică. trecu vara şi iarna se întoarse. Primi scrisoarea şi o mototoli în mîini toată ziua. — Frumos păr! rosti frizerul. înspăimîn-tător anotimp. Ii spunea uneori vecinei Marguerite: „Uite cum îmi ard mîinile!" Gu toate astea. Soarele pare un sărac. Iarna. ca avea nevoie de o fustă de lînă şi că maică-sa trebuia să-i trimită cel puţin zece franci pentru asta. nici lumina. şi se felicita. îi trimiteau mereu scrisori al căror cuprins o îndurera şi a căror plată poştală o ruina. Soţii Thenardier.

nu mai putem plăti. I-o dădură Eponinei. îl venerase şi ea multă vreme pe moş Madeleine. cu silă. îşi adora copilul. că el era pri cina nenorocirii ei. Cu cît se scufunda mai adînc. şt i i că au haz! P at ruzeci de franci ! Num ai atît! Asta face doi napoleoni! De unde vor ei să-i scot ? Ce dobitoci sînt ţăranii ăştia ! I I . un fel de muzicant cerşetor. Ca toţi ceilalţi. cînta şi se prefăcea că rîde. spuse : „Uite una care o s-o sfîrşeaiscă prost". fetiţa are să moară. dar în inima ei era furioasă. Şi rîdea. îşi spuse Fantine. cu cît totul se întuneca în jurul ei. E nevoie de doctorii scumpe: treaba asta ne sărăceşte. începu să rîdă cu hohote şi-i spuse bătrînei ei vecine : ~ Ah. „Copilului n-are să-i mai fie frig. cu toate astea. fiindcă i se tot spusese că el o goni-se. De cîte ori trecea prin faţa fabricii. I se zice febră militară. un puturos. Cînd văzu că nu se mai putea pieptăna. Tuşea nu-i da pace şi avea sudori reci pe şira spinării. îşi luă un iubit. un bărbat pe care nu-l iubea.Voiau bani. începu să urască totul în jurul ei. Omul era un netrebnic. care o bătea şi care o părăsi aşa cum îl luase ea. ajunse să-l urască. aşa ca să înfrunte lumea. Dacă nu ne trimiţi patruzeci de franci pînă într-o săptămînă. primul care-i ieşi în drum. la orele cînd lucrătorii stau înaintea porţii. ticluită astfel : Cosette e bolnavă de o boală care umblă prin poftea locului." Purta scufii rotunde care-i acopereau capul tuns şi cu care mai era încă drăgu{ă. Primi într-o zi o scrisoare de la Thenardier. Inima Fantinei începu să fie ^scormonită de gînduri întunecate. Am îmbrăcat-o cu părul meu. cu atît îngeraşul acela blînd îi strălucea mai mult în fundul sufletului. care o văzu o dată cîntînd şi rîzînd aşa. O lucrătoare bătrînă. — Cînd voi fi bogată — spunea ea — o voi avea pe Cosette cu mine. Biata Ciocîrlie tremură mai departe.

care era şi ea acolo. Părul mai creşte el. Era un caraghios de dentist ambulant. — Ce înseamnă asta. care le vorbea celorlalţi. — Vai. dar dinţii 1 Ce mon224 . pentru oamenii cumsecade. Ţărani. cei doi de sus. Fantine se vîrî prinfre ceilalţi şi începu să rîdă ca toată lumea de această cuvîntare rostită cînd în grai popular de puşcăriaş pentru derbedei. pastă de dinţi. lopeţile ? întrebă Fantine. unde ai să mă găseşti. prafuri şi leacuri. ce vrei ? Văzu. o întrebă : — Ce ai ele eşti atît de veselă ? — Ţăranii mi-au scris o dobitocie. Dentistul îi strigă deodată fetei aceleia frumoase care rîdea : — Tu. cînd în grai schimonosit. îmi cer patruzeci de franci. o mulţime de lurne adunată în jurul unei trăsuri de o formă neobişnuită. ca să nu mai audă glasul răguşit al omului care striga : — Mai gîndeşte-te. sărind şi rîzînd mereu. Fantine se întoarse acasă. pe platforma căreia stătea în picioare un om îmbrăcat în roşu. Apoi coborî şi ieşi pe strada. ce grozăvie ! strigă Fantine. ştii că ai dinţi frumoşi ? Dajcă-mi vinzi lapeţile. Asta zic şi eu ca are noroc 1 Fantine o luă la fuga şi-şi astupă urechile. Dacă-ţi dă inima brînci.Totuşi urcă treptele pînă Ia o ferestruică din pod şi citi din nou scrisoarea. Cineva care o întîini. care oferea publicului danturi întregi. pe cînd trecea prin piaţă. — Ce spui ? Omul asta nu-i un netrebnic ? Cum de li se îngăduie unor astfel de oameni să treacă prin partea locului ? Să-mi smulgă dinţii din faţă ! Dar aş fi îngrozitoare. — Doi napoleoni! murmură o babă ştirbă. îţi dau cîte un napoleon de fiecare. fata de colo care rîzi. răspunse ea. — Lopeţile — o lămuri profesorul dentist — însem nează dinţii din faţă . frumoaso! Doi napoleoni pot să-ţi prindă bine. vino diseară la hanul Puntea de argint. Era mînioasă şi povesti întîmplarea bunei ei vecine Marguerite. alergînd.

Nu se culcase de loc. — Şi-i loveşte şi pe copii ? — Mai ales pe copii. Rămase pe gfndurî şi se puse pe lucru. — Şi oît a oferit ? întrebă Marguerite. să mai citească o dată scrisoarea lui Thenardier. care lucra lîngă ea : — Tu ştii ce-i febra militară ? — Da. cînd Marguerite intră în odaia Fantinei. — Da — zise Fantine — patruzeci de franci. pentru că lucrau întotdeauna împreună şi.stru ! Mai bine în-aş arunca de Ia etajul al cincilea în stradă ! Mi-a spus că va fi diseară la Puntea de argint. A doua zi dimineaţă. o întrebă pe Marguerite. 225 . Marguerite se opri în prag. După un sfert de ceas îşi lăsă cusătura şi se sui pe trepte. — Şi se poate muri dintr-însa ? — Şi încă cum ! spuse Marguerite.ş i întoarse capul ei tuns spre ea. care. înmărmurită de risipa asta cumplită şi strigă : — Dumnezeule! A ars toată lumînarea! S-a întîmplat ceva ? Se uit ă apoi la F ant ine. Seara ieşi şi fu văzută îndreptîndu-se spre strada Paris. palidă. — Doi napoleoni. răspunse fata bătrînă. pe unde sînt hanurile. lumînarea arsese toată noaptea şi era pe sfîrşite. mai înainte de răsăritul soarelui. — Adică patruzeci de franci. Scufia îi căzuse pe genunchi. o găsi pe Fantine pe pat. în felul acesta. în capul oaselor. E o boală. îngheţată. Fantine se mai duse o dată pe scară să citească scrisoarea. Intorcîndu-se. deodată. — Are nevoie de doctorii multe ? — Ah. nu ardeau decît o singură luminare. de doctorii grozave ! — Cum îţi vine boala asta ? — E o boală care îţi vine aşa.

Un ultim semn. nu-şi mai cîrpea rufele. iar în gură avea o gaură neagră. De altfel. De multă vreme îşi lăsase chilia ei de la al doilea cat şi se mutase într-o mansardă închisă cu un lacăt. neîn grijit. îşi trăgea ciorapii în pantofi. Apa îngheţa în timpul iernii şi multă vreme urmele ei rămîneau însemnate. — Isuse! rosti Marguerite. Amîndoi dinţii îi fuseseră smulşi. şi un scaun desfundat. uitată într-un colţ. zîmbi. Ce ai. O salivă roşcată îi mînjea colţul buzelor. răspunse Fantine. Oamenii cărora le datora bani îi făceau scanda 226 . nu fusese decît p şiretenie a celor doi Thenardier. vechi şi uzat. N-are să-mi mai moară copilul de acea boală îngrozitoare. cum nu se poate duce pînă în fundul destinului lui. Fantine ? — N-am nimic. cu bucăţi de stambă. Ieşea cu bonete murdare. De unde ai galbenii ăştia ? — I-am cîştigat.Din ajun îmbătrînise cu zece ani. Avusese o răsură care se uscase. era o chiţimie dintre acelea al căror tavan se uneşte cu duşumeaua şi te izbeşte în cap de zeci de ori pe zi. Lumînarea îi lumina faţa. Isuse dumnezeule ! spuse Marguerite. Dar asta e o avere. Asta se vedea bine după creţurile pe care le făceau. Cosette nu era bolnavă. — Ah. ca să facă rost de bani. Pe cînd vorbea îi arătă fetei bătrîne doi napoleoni care străluceau pe masă. cu cercuri de gheaţă. răspunse Fantine. îşi peticea corsetul. care se rupeau la fiece mişcare. sub acoperiş. Ii rămăsese o zdreanţă pe care o numea cuve'rtură. o saltea pe jos. Fie din lipsă de timp. Spunînd acestea. într-alt colţ era o oală de pămînt pentru apă. Dimpotrivă. îşi pierduse ruşinea şi totodată cochetăria. Pe măsură ce i se rupeau la călcîie. fie din nepăsare. Omul sărac nu se poate duce pînă în fundul odăii. la niveluri diferite. Sînt mulţumită. decît îndoindu-şi spinarea din ce în ce mai mult. Fantine îşi azvîrli oglinda pe fereastră. Trimise patruzeci de franci la Montfermeil. Nu mai avea pat. Era un zîmbet însîngerat.

Ochii îi străluceau din cale-afară şi isimţea o durere în umăr. Cam în acelaşi timp. de la părăsire. dumnezeule ! Se simţea hărţuită şi în ea se năştea fiara sălbatică. în frig. dar din pricina unui antreprenor al muncii din închisori. De !a cine ? De la foame. că va aj unge ce va put ea să aj ungă şi că navea decît să crape dacă poftea. prin partea de sus a omoplatului stîng. Thenardier îi scrise că aşteptase. pe drumuri . îşi petrecea nopţile plîngînd şi frămîntîndu-se. îi spunea într-una : „Cînd îmi dai banii. Ii găsea în stradă şi apoi. de la frig. de la sărăcie. pe scară. de la mizerie. cu prea multă bunăvoinţă şi că-i trebuia de îndată o sută de franci. Negustorul de vechituri. care-şi luase înapoi aproape toate mobilele. fără de care micuţa Cosette. hoţomanco ?" Ce voiau de ia ea. ceea ce reduse ziua lucrătoarelor libere la nouă bani. Dure1 Hristos ne-a mfntuit (în original în limba latină). II ura din răsputeri pe moş Madeleine. „O sută de franci! se gîndi Fantine.Iuri şi nu-i dădeau pace. avea să fie dată pe uşă afară. Şaptesprezece ceasuri de muncă şi nouă bani pe zi! Creditorii Fantinei erau mai nemiloşi ca niciodată. XI CHRISTUS NOS LIBERAVIT ' Ge înseamnă povestea asta cu Fantine ? E societatea care îşi cumpără o sclavă. Cosea şaptesprezece ceasuri pe zi. Dar unde se puteau cîştiga cinci franci pe zi ?" — Haide ! spuse ea. cu toate că era convalescentă. Să vindem şi ce-a mai rămas ! Nenorocita se făcu prostituată. din nou. fără îndoială. Tuşea mult. de la singurătate. 227 . preţurile scăzură dintr-o dată. dar nu se plîngea. care punea femeile osîndite să lucreze sub cost.

Fantine nu mai e nimic din ce a fost altădată. Civiliza(ia noastră e călăuzită de sfînta lege a Iui Hristos. există şi la Montreuil-surmer o categorie de băieţi tineri. Ea există mereu. A simţit. a suferit. al acestei dureroase drame. a pierdut şi a plîns totul.ros tîrg I Un suflet pentru o bucată de pîine. aşa cum semenii lor de la Paris mănîncă două sute de mii de franci 228 . XII TRINDAVIA DOMNULUI BAMATABOIS Ca în toate oraşele mici. dar nu apasă decît asupra femeii şi se numeşte prostituţie. E singur. Viaţa şi ordinea socială i-au spus ultimul lor cuvînt. maternităţii. I s-a întîmplat tot ce putea să i se mai întîmple. dar nu e încă pătrunsă de ea. societatea primeşte. nu-i pasă cine eşti. slăbiciunii. te rabdă. Nu se mai fereşte de nimic. E de marmură pentru că a ajuns noroi. Abată-se asupra ei toţi norii şi treacă peste ea tot oceanul ! Ce-i mai pasă ! E ca un burete îmbibat. ea aşa crede. E resemnată şi resemnarea ei seamănă cu nepăsarea. a îndurat. nu se mai teme de nimic. Vai! Ce înseamnă destinele astea năpustite unele peste altele ? Unde se duc ? De ce sînt astfel ? Cel care ştie asta vede tot întunericul. Şi asta nu e una dintre cele mai mici ruşini ale omului! In punctul la care am ajuns. e dezonorată şi severă. Tr-ece. Mizeria oferă. frumuseţii. Se numeşte dumnezeu. aşa cum moartea seamănă cu somnul. care risipesc un venit de o mie cinci sute de livre în provincie. Apasă asupra femeii. Totuşi. adică asupra gingăşiei. Celui care pune mîna pe ea îi e frig. E o greşeală. E o greşeală să-ţi închipui că ai secat soarta şi că eşti la capătul celor ce pot să ţi se întîmple. Se zice că în civilizaţia europeană sclavia a fost desfiinţată.

miros a tutun. trăiesc la cafenea. sînt oameni care nu fac nimic. şi din pantaloni tot de culoare măslinie. dintr-un surtuc măsliniu. care ar fi bădă rani într-un salon şi se socotesc boieri !a crîşmă şi care spun: „livezile mele. un joben cu marginile înguste. dintr-un ceas cu brelocuri. ţăranii mei". exagerează moda. Pe scurt. bat caldarîmul. Printre ei sînt unii plicticoşi. ar fi fost unul dintre aceştia. cască. 229 . Dacă domnul Felix Tholomyes ar fi rămas în provincie şi n-ar fi văzut niciodată Parisul. dar întotdeauna fără soţ şi variind de la una la unsprezece. copiază Londra prin Paris şi Parisul prin Pont-âMousson'. părul zbîrlit. Dacă ar fi ceva mai bogaţi.mai deschisă. caută gîlceavă ofiţerilor din garnizoană ca să se arate războinici. pe dinăuntru. nu sînt buni de nimic şi nici prea dăunători nu sînt. se îndobitocesc cu vîrsta. buni de nimic. limită care nu era depăşită niciodată. dispreţuiesc femeile.pe an. un baston cît tcate zilele şi o conversaţie înnobiMă cu calambururile ' Orăşel din Lorena luat aici ca simbol al micilor centre provinciale. cu coadă ca de morun. joacă biliard. dar . se uită după călătorii care coboară din diligentă. cea albastră şi cea roşie. admiră tragedia. fumează. niţică prostie. strîns pe talie. pădurile mele. cu două rînduri de nasturi de argint înghesuiţi unii într-alţii pînă pe umăr. Puneţi şi nişte ghete-pantofi cu placheuri la tocuri. Toţi aceştia fac parte dintr-o mare specie neutră : neputincioşi. care au ceva pămînt. nu muncesc. Pe-atunci. alţii visători şi cîfiva mucaliţi. împodobiţi pe cusătură cu un număr de cute. s-ar spune că sînt pierdevară. dintr-o cravată. fluieră actriţele ca să arate că sînt oameni de gust. din trei veste puse una peste alta şi de diferite culori. nehotărît. un pic de duh. un „elegant" era alcătuit dintr-un guler mare. paraziţi. alţii plictisiţi. cinează la han. beau. vînează. Se calicesc pentru o para. au un cîine care mănîncă oase sub masă şi o ţiitoare care pune mîncarea pe masă. s-ar spune că sînt filfi zoni . dacă ar fi mai săraci.

tiptil. Era pe cînd republicile din America de Sud se luptau cu regele Spaniei. etc. De cîte ori femeia trecea prin faţa lui. 230 . pentru că era la modă. Pe domnul acesta îl chema Bamatabois. La vreo opt sau zece luni după cele povestite în paginile de mai sus. se aplecă. nici nu-l privea. îi arunca. Această nepăsare îl jigni pe omul acela fără de rost şi.lui Portier'. Femeia. o dată cu o gură de fum din trabuc. luă de pe caldarîm un pumn 1 Fost revoluţionar. ca pe un soldat pedepsit care se întoarce mereu să-şi primească vergile. Pălăriile cu boruri înguste erau regaliste şi se chemau morillo. un „conformist". îmbrăcat călduros cu unul dintre acele paltoane care întregeau în anotimpurile reci costumul la rnodă. şi. în primele zile ale lui ianuarie 1823. iar liberalii purtau pălării cu boruri late. 2 Conducătorul luptei de eliberare lonialist spaniol (1783—1830). unul dintre aceşti filfizoni fără de rost. Pe vremea aceea mustăţile însemnau burghezie şi pintenii însemnau pieton. şişj continua cu aceeaşi regularitate plimbarea. cîte o necuviinţă pe care o socotea spirituală şi veselă. se distra să sîcîie o femeie care da tîrcoale prin faţa ferestrei unei cafenele cu ofiţeri. care din cinci în cinci minute o aducea din nou în faţa batjocurilor. care se ducea şi se întorcea prin zăpadă. într-o seară în care ninsese. se luă după ea. împopoţonată şi tristă. care se numea boitoare. Pe deasupra : pinteni şi mustăţi. foarte decoltată şi cu flori pe cap. Filfizonul acesta fuma. îmbrăcată în rochie de bal. care la cursuri compensa ştiinţa sa mediocră cu glume şi anecdote. ca : „Ce urîtă eşti 1 Stai acasă ! Eşti ştirbă 1" etc. nu-i răspundea. profitînd de o clipă în care femeia se întorsese. profesor la Facultatea de drept din Paris sub im periu. fireşte. ţinîndu-şi rîsul. pe cînd Bolivar 2 se lupta cu Morillo 3. Elegantul provincial purta pinteni mai lungi şi mustăţi mai sălbatice.să lupte a America de Sud de sub jugul co împotriva răsculaţilor din America de 3 General spaniol trimis Sud. pentru că purta un morillo.

între umerii goii. cu cele mai groaznice cuvinte ce-ar putea ieşi din gura unui rîndaş. Filfizonul profitase de întîmplare ca s-o şteargă. ciufulită. II recunoscuse pe Javert. urlînd. scuipate cu un glas răguşit de băutură. înfigîndu-i unghiile în obraz. o apucă pe femeie de rochia ei de mătase acoperită cu noroi şi-i spuse: — Urmează-mă ! Femeia ridică fruntea. care se lăsă dusă fără nici o împotrivire. XIII REZOLVAREA UNOR CHESTIUNI DE POLIŢIE MUNICIPALA Javert îi dădu la o parte pe cei de faţă. nu scotea o vorbă. iar femeia îl izbea cu picioarele şi cu pumnii. La zgomotul ce se iscă. tîrînd-o cu dînsul pe nefericita femeie. femeia dădu un răcnet. ofiţerii ieşiră grămadă din cafenea. sări ca o panteră şi se azvîrli asupra bărbatului. veşnic prilej de obscenitate 1 231 I . Neagra mizerie. Deodată. Bărbatul se zbătea. întreeîndu-se în glume de prost gust.de zăpadă şi i-l vîrî în spate. din vînătă se făcuse palidă şi tremura de spaimă. Sudălmile acelea. vocea ei mînioasă se stinse dintro dată. vînătă de mînie. Ochii îi erau sticloşi. se întoarse. chicoteau şi aplaudau în jurul unui vîrtej făcut din două fiinţe. mergea în urma lor. nici altul. ieşeau hîd dintr-o gură ştirbă. trecătorii se adunară şi se formă un cerc larg de oameni care rîdeau. groaznică. fără dinţi şi fără păr. Nici unul. pălăria îi căzuse pe jos. Era Fantine. trecu printre ei şi porni întins spre comisariatul de poliţie ce se afla dincolo de piaţă. un orn înalt ieşi din mulţime. ■Mulţimea de gură-cască. dintre care deosebeau cu greu bărbatul de femeie. făcînd mare haz.

Judeca şi condamna. temuta sa putere discreţionară. cu uşa prevăzută cu o fereastră zăbrelită. Javert. Trecea printr-una din acele clipe cînd îşi exercita fără control. Şi el. Cu cît examina mai de aproape fapta acestei fete. iscăli. batjocorită şi atacată de o făptură din afara rîndurilor oamenilor. Continua să scrie în tăcere. căutînd să vadă ce se petrece înăuntru. reprezentată printr-un proprietar-alegător. Javert se aşeză. în stradă. care se înălţau în vîrful picioarelor şi-şi întindeau gîtul în faţa geamului murdar al corpului de gardă. întorcîndu-se către Fantine: Te-ai învîrtit de şase luni ! 232 . Javert sta nepăsător. Simţea acum că scăunelul lui de agerit de poliţie era un fotoliu prezidenţial. îndată ce intră. care da spre stradă — Javert intră împreună cu Fantine şi închise uşa după el. Fantine. care face cu ele ce vrea. dar cu toată grija unei conştiinţe neînduplecate. scoase din buzunar o coală de hîrtie timbrată şi începu să scrie. societatea. Curiozitatea este un fel de lăcomie şi a vedea însemnează a devora. Văzuse acolo. cu atît se simţea mai revoltat. fusese de faţă. era serios şi adînc preocupat. spre marea dezamăgire a spectatorilor.Âjungînd ia comisariat — o încăpere scundă. pe faţa lui aspră nu se citea nici un fel de emoţie. O prostituată cutezase să atace un burghez. căzu întrun colţ al odăii. pentru a duce la bun sfîrşit marea sa misiune. Femeile acestea sînt totdeauna lăsate de legiuirile noastre la bunul plac al poliţiei. îşi aduna toate gîndurile ce se găseau în mintea lui. Nu încăpea îndoială că asistase la săvîrşirea unei crime. le pedepseşte cum îi vine la socoteală şi dispune cum îi trăsneşte prin cap de cele două bunuri amărîte pe care ele le numesc meseria şi libertatea lor. ghemuindu-se ca un cîine speriat. nemişcată şi mută. spuse : — Ia trei oameni şi du-o pe fata asta la răcoare ! Apoi. dînd-o gardianului. Sergentul de serviciu puse o lumînare aprinsă pe masă. Cu toate astea. Cînd isprăvi. Judeca. îndoi hîrtia şi. încălzita de o sobă şi păzită de un gardian.

fără să ne legăm de nimeni ? Asta m-a scos din sărite. Şi pe urmă.. E-aşa de groaznic ce fac ! O ! Cosette a mea. Thenardierii sînt nişte hangii. îngeraşul meu.. Lor le trebuie bani. dragă domnule Javert. nu e nimeni pe-aici care să fi văzut şi care să vă declare că tot ce spun este adevărat ? Poate-am greşit că m-arn supărat. Doamne dumnezeule ! doar n-o pot ţine cu mine aici. împreunîndu-şi mîinile. Domnule Javert. O! doamne ! ce mare lucru era dacă-i ceream iertare ?. spuneţi şi dumneavoastră : să ţi se vîre aşa. mi-a băgat zăpadă în spinare. îmi pare rău că i-am stricat pălăria. burghezul acela pe care nu-I cunosc. . ce-o să se facă ea ? Puişorul meu drag!.. Iertaţi-mă de rîndul ăsta. Vă jur că nu-s vino vată. mi-a vîrît zăpada. îmi tot spunea vorbe urîte: „Eşti pocită I Eşti ştirbă !. Şi-apoi. Şase luni cu şapte gologani pe zi ! Dar ce-o să se facă Cosette.. au s-o arunce în stradă şi pe fata mea. fata mea. Nu mă băgaţi la închisoare! E vorba şi de-o biată copilă pe care o azvîrliţi în stradă... dar gîndiţi-vă că am de dat o sută de franci. nişte ţărani care nu ştiu multe. — Domnule Javert — zise ea —■ fie-vă milă ! Credeţi-mă că n-am nici o vină ! Dac-aţi fi fost de faţă de la început. domnule inspector. Are cineva dreptul să ne vîre zăpadă în spinare cînd trecem pe drum liniştite." Nu luam seama.Nefericita tresări: — Şase luni ! Şase luni de închisoare ! strigă ea. La un moment dat... pe neaştep tate. Domnul acela. fără să se ridice. îmi vedeam de drum şi nu-i spuneam nimic. Ştiţi bine că-n prima clipă nu te poţi stăpîni: eşti cam iute. fata mea ? Mai sînt datoare peste o sută de franci soţilor Thenardier. îmi spuneam : e un domn care se dis trează. nu-i vina stăpînirii. mergînd în genunchi. Vedeţi şi dumneavoastră că sînt puţin bolnavă.. De ce-a plecat ? I-aş fi cerut iertare. Ştiţi dumneavoastră asta ? Fantine se tîrî pe lespezile ude de noroiul cizmelor. Dumneavoastră nu ştiţi că-n închisoare nu se cîştigă mai nimic. domnule Javert. un bulgăre de zăpadă pe spinare. v-aţi fi dat seama de asta. şi dacă nu-i plătesc..

Ai isprăvit ? Cară-te acum ! Ai şase luni. sfîrşită. Fie-vă milă de mine. care nu voia să se ridice. dacă v-aţi fi uitat la dulapurile mele. Jandarmii o apucară de braţ. In clipa aceea Fantine se făcuse iarăşi frumoasă. Am băut şi eu din pricina necazurilor. nu-s o femeie rea. îngăimînd cuvintele domol. salutînd cu un fel de stîngăcie înciudată. Din cînd în cînd se oprea şi săruta poala redingotei agentului. închisese uşa. vă rog! Javert ridică ochii şi-l recunoscu pe domnul Madeleine. zise: 234 . nu însă una de lemn. In momentul cînd jandarmii puseră mina pe nefericita femeie. ieşi din umbră şi zise: — O clipă. zdrobită cu totul. O durere mare este întocmai ca o rază dumnezeiască ce transfigurează pe cei ce suferă.. — Hai! zise Javert... tuşind sec şi scurt. chiar multă rufărie. Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape ! Din cuvintele acestea rostite solemn: „Nici dumnezeu din cer n-ar mai putea să te scape !" ea înţelese că sen tinţa a fost pronunţată. Aveam rufărie.. scuturată de sughiţuri.. îngăimînd : — Indurare ! Javert îi întoarse spatele. Şi zău.. Ar fi înduioşat şi o inimă de piatră. se aşezas e cu spatele în dreptul ei şi auzise rugăminţile deznădăjduite ale Fantinei. fără ca cineva să fi băgat de seamă. aţi fi văzut că nu sînt o femeie uşuratică. Nu-mi place rachiul.. dar aşa. Te-am ascultat destul. cu pieptul gol. dar te face să uiţi. la vîrsta ei. Se prăbuşi. Nu din lene şi din lăcomie am ajuns în halul ăsta. frîngîndu-şi manile.I la voia întîmplării. îşi scoase pălăria şi.. cu ochii înecaţi în lacrimi. el făcu un pas. De cîteva minute intrase acolo un om. domnule Javert! Dac-ar fi mai mare şi-ar putea cîştiga singură existenţa. în plină iarnă ! Trebuie să vă fie milă. Cînd eram şi eu mai mulţumită. Vorbea aşa. domnule Javert !. nu poate face nimic.

Domnul Madeleine se şterse liniştit pe obraz şi zise: — Inspectore Javert. lui Javert i se păru că înnebuneşte. privindu-l ţintă. cu o expresie rătăcită. emoţiile cele mai puternice pe care le încercase vreodată. Cuvintele „domnule primar" făcură asupra Fantineî un efect neaşteptat. chiar în faţa lui. pune-o pe femeia asta în liber tate ! O clipă. şi. Cînd îl mai văzu însă pe primar. Domnule Javert.. întocmai ca cineva care ar fi gata să cadă. Pesemne n-am auzit eu bine. Să mă lase să plec ? Şi să nu stau şase luni la închisoare ? Cine-a spus asta ? Nu se poate să fi rostit cineva cuvintele astea. nu mai era în stare să se mire de nimic. O femeie de stradă să-l scuipe în obraz pe primar. Pe de altă parte. Simţea în momentul acela năpădindu-l. întrezărind astfel cu spaimă ceva cît se poate de simplu în acest atentat uluitor. era un lucru atît de monstruos. merse drept la Madeleine. una după alta şi aproape toate laolaltă. nu se mai putea gîndi la nimic. ar fi socotit că e un sacrilegiu însuşi faptul să-l creadă cu putinţă.. mai înainte de-a putea fi oprită.— Domnule primar.. Privi totuşi în jurul ei şi începu să vorbească în şoaptă. simţi că-i vine ameţeală. Ea îşi ridică braţul şi se agăţă de cîrligul sobei.Mizerabilii. vo>.. aţi spus dumneavoastră 17 . domnule dragă. în cele mai grozave închipuiri ale lui. Se ridică dintr-o dată ca o nălucă ce iese din pămînt. în mintea lui făcea în chip nelămurit o apropiere hidoasă între ceea ce era femeia şi ce-ar putea fi acest primar. pe magistrat. ştergîndu-şi liniştit obrazul şi spunînd: „Pune-o pe femeia asta în libertate 1". rămase încremenit. strigă : — A ! va să zică tu eşti domnul primar ? Apoi izbucni în rîs şi îl scuipă în obraz. E cu neputinţă să le fi rostit ticălosul de primar. încît. nu mai putu articula nici un cuvînt. I OQK . Cuvintele primarului nu avuseseră un efect mai puţin ciudat asupra Fantinei. îi îmbrînci pe jandarmi cu amîndouă mîinile.. ca şi cum ar fi vorbit singură : — In libertate !.

Pe urmă. că tocmai trebuie să-i plătesc chiria. e pricina tuturor necazurilor mele. credeţi-mă. Aţi priceput acum că păcătosul ăsta de primar e vinovat de tot ce mi s-a întîniplat. Domnul Madeleine o asculta cu multă Iuare-aminte. El. mi-a prăpădit toată rochia cu bulgărele lui de zăpadă. Nu-i îngrozitor ? Să dai afară o biată fată care-şi vede cinstit de munca ei ? De-atunci nam mai avut cu ce trăi şi de-aici mi se trage toată nenorocirea. care sînt foarte fericite. se întoarse spre el: . domnule Javert. de pildă. însă. o aveam pe micuţa mea Cosette şi am fost silită să ajung o stricată. Era goală. am călcat în picioare pălăria burghezului aceluia în faţa cafenelei ofiţerilor. O să aflaţi că sînt o femeie de treabă. o îndreptare pe care ar trebui s-o facă domnii de Ia poliţie ar fi să-i împiedice pe antreprenorii muncilor din închisori de-a se purta rău cu oamenii săraci. Vai de mine! Vă rog să mă iertaţi! Am pus mîna. care nu se uita decît la Javert. şi cu toate astea văd peste tot femei mult mai rele decît mine. domnule Javert. pe mînerul sobei şi-a început sa iasă fum. staţi de vorbă cu proprietarul. fără să bag de seamă. Trebuie să te apuci de orice. scoase punga şi o deschise. eu n-am făcut rău dinadins. O băgă din nou în buzunar şi se adresă Fantinei: — Cît ai spus că eşti datoare ? Fantine. Vedeţi. să vă spun despre ce e vorba. Să zicem că ai un venit oarecare pe zi cusînd cămăşi şi pe urmă preţurile se schimbă şi nu mai ai cu ce trăi. Femei ca noi nu au decît o singură rochie de mătase.I să fiu pusă în libertate ? Ei bine. Uite. domnule Javert. Inchipuiţi-vă. Eu. hodorogul ăsta ticălos. Nu-i aşa. Mai înainte de orice. In vreme ce Fantine vorbea. că dumneavoastră aţi dat ordin să fiu pusă în libertate ? Luaţi informaţii. am să vă spun adevărul şiapoi o să mă lăsaţi să plec. Nu mai ai încotro. nu-i aşa ? Bestia asta de primar. el vîrî mîna în buzunarul hainei. că m-a dat afară din pricina unor nepricopsite care umblau cu tot felul de vorbe prin atelier.

Nu mă tem decît de domnul Javert. se întoarse din nou spre inspec tor : Vedeţi.. şi doctorul mi-a spus să mă îngrijesc. n-aş mai avea cu ce s-o hrănesc.— ţi-am spus eu ţie ceva ? Apoi. gîndindu-vă puţin şi fiindcă sînteţi un om . începu să-şi potrivească rochia răvăşită. încă un pas şi ar fi ajuns în stradă. domnule Javert. glasul ei era mîngîietor. dar. domnule inspector. domnule inspector. trebuie să fiţi drept. Şi asta pentru fetiţa mea. stînd şase luni la închisoare. ai venit aici ca să mă sperii. v-am mai spus că nu mă prea simt bine. îmi dau seama că sînteţi un om drept. aţi văzut cum l-am scuipat în obraz ? 01 primar nemernic. La urma urmei. stînd în mijlocul acestei 237 . păcătoaso!. Pînă-n momentul acela. Tresărind. Nu mă tem decît de bunul domn Javert 1 Şi vorbind aşa.." O ! n-o să mă mai prindeţi. am făcut gălăgie pentru că nu mă aşteptam de loc la bulgărele ăla de zăpadă. e foarte firesc ca lumea să se distreze cu ceva şi noi d-asta sîntem acolo ! Şi iată că veniţi dumneavoastră. Uite-aici. se îndreptă apoi spre uşă. am aici în piept un fel de greutate care mă arde. adresîndu-se cu jumătate glas jandarmilor şi făcîndu-le din cap un semn prietenesc : — Băieţi. lăsînd în jos poalele care se ridicaseră pînă aproape de genunchi cînd se tîrîse pe jos. apăsa pe sînul ei alb şi delicat mîna vînjoasă şi aspră a lui Javert şi se uita la el surîzătoare. nici n-o să mă clintesc din loc. puneţi mîna. cu ochii în pămînt. îmi daţi drumul. nemişcat. Javert rămăsese în picioare. bun. vedeţi dumneavoastră. pentru că. dar mie nu mi-e frică de tine. sînteţi silit să faceţi niţică ordine. Astăzi. „Dar să nu te mai prind pe-aici. tuşesc. însă. e foarte simplu : unul se joacă băgînd o mînă de zăpadă în spinarea unei femei şi ofiţerii fac haz. Am plecat! Puse mîna pe clanţă. adresîndu-se jandar milor : Spuneţi şi voi. domnul inspector a spus să-mi daţi drumul. puneţi mîna pe femeia vinovată. nu vă fie frică ! Nu mai plîngea. şi-apoi. Poate să mi se facă de-aici înainte orice.

dar cu glas hotărît. cu o expresie de autoritate supremă. Zgomotul clanţei îl scoase din toropeală. în faţa atîtor enormităţi. înălţă capul. Fantine se înfiora şi dădu drumul clanţei. cînd domnul Madeleine rosti acel „eu". în Javert ? Totuşi. galben la faţă. Se vedea bine că Javert trebuie să fi fost — cum se spune — „scos din sărite" ca să-şi îngăduie să se răstească la sergent. mai degrabă. spuse: — Domnule primar. ordinea. din clipa aceea. îngheţat. La auzul glasului lui Javert. inspectorul de poliţie Javert se întoarse spre domnul primar. morala. domnul primar a spus una şi-a în ţeles alta ? Sau. după cum vorbea unul sau altul. cumplită la omul de rînd. poliţistul să devină judecător şi că. zise Madeleine. că e nevoie ca cel mic să devină mare. lucru nemaipomenit. cu buzele vinete. asta nu se poate! — Cum ? zise Madeleine. cu privirea deznădăjduită. guvernul. — Păcătoasa asta a insultat un burghez. Nu vezi că tîrîtura asta vrea să plece ? Cine v-a spus să-i daţi drumul ? — Eu. se întrupau în el. fără să scoată o vorbă. agentul să se transforme în magistrat. fără să mai răsufle. 233 . după ce primarul îl poftise s-o pună pe Fantine în libertate. aşa cum un hoţ ar fi azvîrlit lucrul de furat. în această situaţie extraordinară. cînd la Javert. se uită cînd la Madeleine. întreaga societate.1 HGBI scene ca o siatuie îuată de la îocui ei şi care aşteaptă să fie aşezată undeva. legea. Uitase oare că se afla şi primarul de faţă ? Sfîrşise prin a-şi mărturisi sie însuşi că e cu neputinţă ca o „autoritate" să fi dat un asemenea ordin şi că. fioroasă la fiară. cu ochii în pămînt. expresie cu atît mai înfricoşătoare cu cît puterea se găseşte mai jos. al căror martor fusese timp de două ceasuri. îşi spunea că se cuvine să revină la hotărîrile tari. — Sergent! strigă el. poate. Cînd îl auzi vorbind pe Madeleine. cu trupul scuturat de un tremur uşor şi. se întoarse şi.

E pentru prima dată în viaţa mea. mărgineşte-te să asculţi. Eram acolo. — Să mă ierte domnul primar.— Inspectore Javert — zise domnul Madeleine cu glas împăciuitor şi liniştit — ascultă ! Eşti un om cumsecade şi nu mă sfiesc să stau de vorbă cu dumneata. mai fuseseră şi alţii de faţă . am cules informaţii şi am aflat totul. 239 . aşa că Fantine rămîne arestată. şi mă priveşte pe mine. Javert cuteză să-l privească pe primar drept în ochi. îmi îngădui. să-i atrag atenţiunea că sînt în cadru! atribuţiunilor mele. o casă cu trei etaje. Am auzit-o pe femeie şi ştiu ce fac. pe bună dreptate. sînt fel de fel de lucruri pe lumea asta. alegător şi proprietarul casei aceleia frumoase cu balcon din colţul străzii. asta e de competenţa poliţiei de stradă. Orice-aţi spune. ar fi trebuit să fie arestat. toată din piatră. Domnul Madeleine răspunse liniştit: — Ascuîtă-mă pe mine. — Iar eu. Şi cred că ofensa este numai a mea. — N-ascult decît de datoria mea. nu mai înţeleg nimic. Ea s-a năpustit asupra domnului Bamatabois. Şi datoria mea îmi porunceşte ca femeia asta să facă şase luni de închisoare. vorbindu-i totuşi pe un ton cît se poate de respectuos : — Sînt cît se poate de mîhnit că trebuie să mă opun domnului primar. Treceam prin piaţă în momentul cînd ai ridicat-o pe femeia aceasta. — Atunci. In sfîrşit. numai la cazul burghezului. domnule primar. este a justiţiei. — Inspectore Javert — răspunse domnul Madeleine — cea dinţii justiţie e însăşi conştiinţa omului. Iată care-i adevărul. fiindcă aşa vrea domnul primar. Injuria nu este a dumnealui. n-o să facă nici o zi! Auzind aceste cuvinte hotărîte. domnule primar. — Asta mă priveşte pe mine! spuse domnul Madeleine. Javert ripostă : — Mizerabila asta l-a insultat pe domnul primar. Pot să fac ce vreau cu ea. Mă mărginesc. Burghezul e de vină şi el e acela care. însă.

. domnule primar. 15 şi 66 din codul de procedură penală. Tremura toată. viaţa ei.I Domnul Madeleine îşi încrucişa atunci braţele şi spuse cu un glas aspru. era tocmai omul pe care-l ura. primarul.. celălalt ca un înger salvator.. In lupta asta. Era totuşi şi ea în prada unei tulburări ciudate. simţea topindu-se. sufletul ei şi soarta copilului ei. Ordon.. cei doi oameni îi apăruseră ca doi uriaşi. celălalt o scotea Ia lumină. la fiecare vorbă rostită de domnii! Madeleine. Javert primi lovitura drept în faţă. este de competenţa mea. domnule primar. Văzuse luîndu-se la harţă în faţa ei doi bărbaţi care ţineau în mîinile lor libertatea ei. pe care-l socotise totdeauna cauza tuturor nenorocirilor ei. ceea ce o înfiora din cap pînă-n picioare.. eliberatorul. era Madeleine! Şi el a scăpat-o chiar în clipa în care ea-l insultase atît de grozav. Văzuse cum două puteri potrivnice aproape că se încăieraseră pentru ea. întrezărită prin negura spaimei. unul vorbea ca un diavol. îl salută pe primar pînă Ia pămînt şi plecă. 11. pe care nimeni nu-l mai auzise în oraş: — Cazul despre care vorbiţi e un caz de poliţie mu nicipală şi. Javert făcu o ultimă încercare : — Dar. — Daţi-mi voie. era faptul că îngerul. prăbuşindu-se într-însa 244 . cu pieptul înainte. privea buimăcită şi. — Nici un cuvînt! — Cu toate astea. — Vă atrag atenţiunea asupra dispoziţiunilor artico lului 81 al legii din 13 decembrie 1799 cu privire la de tenţiunea arbitrară. Asculta răscolită în toată fiinţa ei. Unul dintre ei o arunca în întuneric. îngerul îl biruise pe diavol şi. Fantine se dădu Ia o parte din dreptul uşii şi-I privi uluită trecînd pe Iîngă ea.. — Afară 1 zise domnul Madeieine. Să se fi înşelat oare ? Era prin urmare nevoită să-şi schimbe cu totul sufletul ? Nu-şi putea da seama. ca femeia să fie pusă în libertate. deci. întocmai ca un soldat în toiul luptei. conform articolelor 9.

. silindu-se să vorbească serios şi să nu-l podidească lacrimile: — Am auzit ce-ai spus. simţi că femeia i-a luat mîna şi i-a sărutat-o. S-o aibă pe Cosette lîngă ea ! Să isprăvească odată cu viaţa netrebnică pe care-o ducea ! Să trăiască liberă. fie altundeva. Cred şi simt că este adevărat. care nu era altceva decît bucurie. căzu în genunchi în faţa domnului Madeleine şi. Ascultă-mă pe mine." Picioarele i se înmuiară.toaie groaznicele întunecimi ale urii şi născîndu-se în inima ei un simţămînt cald şi binefăcător. O. încredere. După plecarea lui Javert. Rămîi oriunde vrei: fie aici. domnul Madeleine se întoarse spre ea şi-i spuse potolit. Voi avea grijă de copil şi de dumneata. . iubire. împreună cu Cosette! Asta însemna să vadă înflorind pe neaşteptate în mijlocul mizeriei toate frumuseţile paradisului. Se uita năucită la omul care-i vorbea şi nu putu scoate decît două-trei suspine: „O! O î O !. mai-nainte de a o putea opri.. o să-ţi aduc fata aici. fericită. ţi-o spun de pe acum : dacă tot ce-ai spus e adevărat — şi nu m ă î ndoiesc că est e aş a — află că în faţa lui dumnezeu n-ai încetat nici o clipă să fii virtuoasă şi sfîntă. fie la Paris. Nu ştiam nici măcar c-ai plecat din atelierele mele. sau ai să te poţi duce să ţi-o iei. vei deveni iarăşi o femeie cinstită. Nu ştiam nimic din tot ce-ai povestit. Cînd vei fi fericită. Şi dacă vrei. bogată. cinstită. n-ai să mai munceşti. sărmană femeie! Era mai mult decît putea îndura biata Fantine. De ce n-ai venit ia mine să-mi spui ? Uite: o să-ţi plătesc datoriile. Iţi voi da tot ce-ţi trebuie.. Apoi Fantine leşină..

Avea o privire plină de milă. instalată chiar în locuinţa sa..CARTEA A ŞASEA JAVERT ÎNCEPUT DE ODIHNA Domnul Madeleine venea s-o vadă de două ori pe zi pe Fantine. In cele din urmă adormi. de îngrijorare. începuse să aibă febră mare. şi se ruga. II privi îndelung. răspunse ea. Aiura şi vorbi tare mai toată noaptea. văzu că se uita la un crucifix ţintuit în perete. domnul Madeleine fu cu totul altul în ochii Fantinei. O dădu în seama surorilor. ca şi cum abia acum o auzise. care o aşezară în pat. îi spuse cu sfială : — Ce faci acolo ? Domnul Madeleine se afla acolo de un ceas. pe l a ami ază.. In cele din urmă. Răspunzîndu-i întrebării de mai-nainte. Dădu perdeaua la o parte şi îl văzu pe domnul Madeleine în picioare. uitîndu-se undeva. Ii luă mîna. Aştepta ca Fantine să se trezească. Ii apărea învăluit în lumină. Mi se pare că mi-e mai bine. îi pipăi pulsul şi zise : — Cum te mai simţi ? — Bine 1 Am dormit. Era ca adîncit în rugăciune. fără a îndrăzni să-l tulbure. Fanti ne s e trezi şi auzi îîngă patul ei o răsuflare. De-aci încolo. deasupra capului ei. el spuse: — Mă rugam martirului de-acolo ! Şi adăugă în gînd: „Pentru martira de-aici !. N-o să am nimic." 242 . Urmărindu-i privirea. A doua zi .

recunoscînd scrisul lui Javert. ■ Domnul Madeleine se grăbi să scrie familiei Thenar-dier. Ea îi zîmbi cu zîmbetul unui copil căruia îi lipsesc doi dinţi. Fantine le datora o sută douăzeci de franci. spunîndu-le să se socotească plătiţi cu această sumă şi s-o aducă numaidecît pe Co-sette la Montreuiisur-mer. Iadul din care te-ai smuls este prima treaptă a durnnezeirii. precum am spus. secretarul domnului prefect de poliţie din Paris. Aşa sînt ei făcuţi. Faptul acesta îl ului pe Thenardier. drăcia dracului ! îi spuse neveste-sî. Era adresată Domnului Ckambouitlet. nu fusese de loc bolnavă. Nu-s ei de vină. In aceeaşi noapte Javert a scris o scrisoare. Ei le trimise trei sute de franci. Oftă din adînc. care se ridica la peste cinci sute de franci. — Ei. Deoarece întîmplarea de la comisariat făcuse vîivă. Trebuia să treci prin toate astea. ai dobîndit partea celor drepţi în ceruri. domnul Madefeine culesese informaţii. fn socoteala asta intrau două note de plată de peste trei sute de franci. Cosette. Acum ştia totul. alta a unui farmacist. Thenardier menţiona la sfîrşitul socotelii: „Am primit un avans de trei sute de franci". Cunoştea povestea Fantinei în toate amănuntele ei sfîşietoare. Era o simplă substituire de nume.fn timpul nopţii şi al dimineţii. în felul ăsta oamenii pot crea îngeri. unde era chemată de maică-sa. pe care a pus-o a doua zi la oficiul poştal din Montreuil-sur-mer. dirigintele oficiului şi alte persoane care văzură scrisoarea. S-o fi amorezat vreun nătărău de mă-sa. Aşa cred eu. sărmana de tine I Dar nu te plînge. fiind bolnavă. îşi închipuiră că-şi dăduse demisia. Trimise drept răspuns o socoteală foarte bine ticluită. 243 . care zăcuseră mult timp bolnave. Fuseseră plătite pentru Eponine şi Azelma. care nu puteau fi puse la îndoială: una a unui medic. Să nu ne scape fata din mînă ! Păsărică asta o să fie pentru noi o vacă de muls. Urmă : __ Ai suferit mult.

între 2 4 -5 .piele. surorile o primiră şi o îngrijiră pe „această stricată" cu oarecare dezgust. îşi aduce aminte de dispreţul cu care fecioarele înţelepte se uită la fecioarele rătăcite. Fantine le dezarmase. ea îl întreba : — Am s-o văd oare curînd pe Cosette ? Ii răspundea: — Poate mîine dimineaţă! O aştept să sosească dintr-un moment într-altul. Şi chipul palid al mamei se lumina. — O! spunea ea. Voi simţi binecuvîntarea lui cînd Cosette va fi aici. n-aş fi voit să am fata cu mine. Dimpotrivă. Ce fericită voi fi I Spuneam mai sus ca ea nu se îndrepta. Bulgărele de zăpadă vîrît direct < . Mă voi uita mereu în ochii ei nevinovaţi. Ea nu ştie nimic. La vîrsta asta nu i-au căzut încă aripile 1 Domnul Madeîeine venea s-o vadă de două ori pe zi. n-aş fi putut îndura privirea ei tristă şi mirată. Anticul dispreţ al vestalelor pentru femeile necinstite este unul din cele mai profunde instincte ale demnităţii feminine şi surorile îl încercaseră cu îndoita putere pe care o dă religia. Să nu ne scape fata din mînă I Fantine nu se îndrepta de loc. La început.. Avea tot felul de cuvinte umile şi blînde. într-o zi. E un înger!. şi nevinovăţia ei o să-mi facă bine. Continua să stea la infirmerie. şi de aceea dumnezeu mă iartă. adăugînd: „Aduceţi-o cît mai grabnic pe Cosette !" — Pe toţi sfinţii! spuse Thenardier. Cine a văzut basoreliefurile din Reims. dar dacă fata va fi lîngă mine însemnează că dumnezeu m-a iertat! Atîta timp cît am fost în păcat. starea ei părea că se înrăutăţeşte de la o săptămînă la alta. surorile o auziră vorbind în timpul febrei: — Am fost o păcătoasă. Şi totuşi. pentru ea păcătuiam.Domnul Madeîeine expedie numaidecît alţi trei sute de franci. iar faptul că era mamă înduioşa. de fiecare dată. In cîteva zile. însă..

Ba că fata era cam bolnavă şi nu putea porni în toiul iernii la drum . A descoperit Si răspîndit metoda auscultaţiel pentru boiils interna. — Ba da! — Atunci grăbiţi-vă să-l aduceţi. etc. Tkenardier nu dădea totuşi copila din mînă. zise Madeieine. provocase încetarea subită a transpiraţiei. o să mă duc chiar eu. astfel încît boala care mocnea în ea de mai mulţi ani izbucni cu violenţă. Veţi fi plătit pînă la ultimul ban. ce spuneţi ? — Nu cumva are un copil pe care ar vrea să-I vadă ? zise medicul. invocînd tot felul de motive. 245 . Medicul o examina pe Fantine şi dădu din cap. următoarea scrisoare. Domnul Madeieine tresări. frumoasele metode ale lui Laennec'. aşa cum îi dictă Fantine. Am onoarea să vă salut cu toată stima. Scrise apoi. dacă va fi nevoie. pe care o iscăli ea : Domnule Thenardier. — A spus să-ţi aducem copilul cît mai repede şi-o să te faci sănătoasă. Aşa ? Dar ce-o fi cu Thenardierii ăştia de mi-o (in atîta pe Cosette ? O s-o am lîngă mine şi o să fiu iar fericită. — O să trimit pe cineva după Gosette şi. ba că mai rămăseseră nişte datorii mărunte prin partea locului şi-acum tocmai aduna facturile etc. Fantine îl întrebă : — Ce-a spus doctorul ? Domnul Madeieine se sili să zîmbească. — O! făcu ea. Fantine 'Medic francez vestit (1781—1826). O veţi încredinţa pe Cosette aducătorului prezentei. Domnul Madeieine îl întrebă: — Ei. pentru studierea şi tratamentul bolilor de piept.umeri. Pe vremea aceea începuseră să fie aplicate.

Cineva care ar fi cunoscut firea lui Javert şi care l . ascunsă în el. cînd fu anunţat că inspectorul de poliţie Javert doreşte să-i vorbească. unde rezolva cîteva lucrări urgente ale primăriei. cu tocul în mînă. iese mereu la iveală. . cu capul într-un dosar pe care-! răsfoia luînd note şi care conţinea procesele-verbale de contravenţie ale serviciului de salubritate. amestec ciudat de roman şi de spartan. Javert îl salută respectuos pe domnul primar. Javert înainta cîţiva paşi şi se opri. se petrecu un fapt foarte grav. Domnul Madeleine rămăsese lîngă sobă. domnul Madeleine se afla la birou. De cînd cu întîmplarea de la comisariat. iar domnul Madeleine nu-l mai văzuse de loc. care continua să stea cu spatele. Javert intră. fără să întrerupă tăcerea.a r fi studiat mai demult pe acest sălbatic pus în slujba civilizaţiei. Zadarnic cioplim cum putem mai bine blocul de piatră misterios din care e făcută viaţa noastră. Nu luă de loc seama la Javert. II CUM POATE JEAN SA AJUNGĂ CHAMP într-o dimineaţă. Se gîndea fără voie la hiata Fantine şi-i venea mai la îndemînă să se poarte rece.între timp. conflictul lui cu primarul din pricina Fantinei. Domnul primar nu se uită la el şi-şi văzu mai departe de treabă. domnul Madeleine nu putu să-şi ascundă impresia neplăcută pe care i-o făcea. — Să poftească ! zise ei. Javert ÎI ocolise mai mult decît oricînd. în vederea plecării sale la Montfermeil. La auzul acestui nume. un fizionomist care i-ar fi cunoscut vechea şi tainica lui aversiune pentru domnul Madeleine. acest spion incapabil sa rostească un neadevăr. Vîna neagra a destinului. de călugăr şi de soldat. acest copoi candid.

In cele din urmă. cu asprimea naivă şi rece a unui om care n-a fost niciodată blînd. ca de piatră. era supus schimbărilor neaşteptate. Am socotit că sînt obligat să vă aduc acest lucra la cunoştinţă. Toate amintirile şi toate sentimentele de care l . cu pălăria în mînă. cu ochii în pămînt. Intrînd. Javert rămase tăcut. Nu putea avea nimic în suflet fără să nu i se oglindească şi pe faţă. se înclinase în faţa lui Madeleine. domnul primar lăsă condeiul din mînă şi se întoarse. într-o adevărată smerenie. era vădit că Javert se afla în prada unei mari frămîntări lăuntrice.a i fi putut crede însufleţit dispăruseră. nu mai rămăseseră decît urmele unei tristeţi întunecate. cu o privire în care nu se putea citi nici duşmănie. nici neîncredere Se oprise la cîţiva paşi de fotoliul primarului . într-o atitudine aproape militărească. aspră şi sălbatică. — Ce anume ? — Un slujbaş inferior s-a abătut în chipul cel mai grav de la respectul datorit unui magistrat. hotărîre şi un fel de copleşeală stăpînită. Toată făptura lui nu exprima decît umilinţă. Niciodată înfăţişarea lui nu fusese mai ciudată şi de nerecunoscut. •— Dumneata ? 247 _ . ci totdeauna răbdător. într-o adîncă resemnare — ca domnul primar să binevoiască să se întoarcă spre el. ca şi cum s-ar fi recules. s-a săvîrşit un fapt condamnabil. Aştepta acolo — fără să scoată un cuvînt. Javert ? O clipă. iar acum sta drept. Ca orice om iute la rnînie.şi-ar fi spus examîrrîndu-l pe Javeri în mornentui aceia : „Ce s-o fi petrecut oare ?" Pentru cine însă cunoştea bine această conştiinţă dreaptă. Pe chipul lui de nepătruns. apoi rosti cu un fel de solemnitate tristă. dar nu lipsită de firesc : — Domnule primar. serios. fără să facă vreo mişcare. — Cine-i slujbaşul ? — Eu ! zise Javert. limpede. nici furie. — Ei bine ! Ce e ? Ce s-a mai întîmplat. sinceră. cinstită. cu înfăţişarea unui soldat în faţa superiorului sau a unui vinovat în faţa judecătorului. Liniştit.

Dar asta nu e de ajuns..— Da. A-mi da demisia e un lucru onorabil. Domnule primar. în urma întîmplării cu femeia aceea. Javert oftă adînc şi răspunse cu aceeaşi răceală şi cu aceeaşi tristeţe : Domnule primar. Vrei să fii înlocuit. — M-ai denunţat ? — Da ! Prefecturii poliţiei din Paris. începu să rîdă : — Ca primar care a încălcat drepturile poliţiei ? — Nu ! Ca fost ocnaş I Primarul îngălbeni. eu! — Şi cine-i magistratul care s-ar fi putut plînge de el ? — Dumneavoastră. Domnul Madeleine. — Dat afară ? Fie! Prea bine! Dar tot nu înţeleg de ce. Dar Javert îl întrerupse: — Aţi putea spune că n-am decît să-mi dau demisia.. Domnul Madeleine. pe nedrept. informaţiile pe care le-aţi cerut de 248 .. acum şase săptămîni. — Nu ! Dat afară ! zise Javert. Javert urmă cu acelaşi aer sever şi mereu cu ochii în pămînt: — Domnule primar. Fiţi şi de data asta aspru. m-am înfuriat şi v-am de nunţat. care nu rîdea mai des decît Javert. — Veţi înţelege numaidecît. Asemănarea. domnule primar. Domnul Madeleine se ridică de pe scaun. Aveam de multă vreme anumite bănuieli. domnule primar. Eu însă am greşit şi deci se cuvine să-mi pri mesc pedeapsa. încercă să deschidă gura.. am venit să vă rog să binevoiţi a interveni pe lîngă autorităţile superioare să fiu destituit. mă rog ? strigă domnul Madeleine. mai deunăzi aţi fost aspru cu mine. Ce tot îndrugi acolo ? Ce înseamnă asta ? Cu ce te-ai făcut vinovat faţă de mine ? Ce mi-ai făcut ? Cu ce mi-ai greşit ? Te învinovăţeşti mereu. dar pe bună dreptate ! — Şi de ce. cu ochii mereu în pămînt. uimit. continuă : — Aşa am crezut eu. Trebuie să f i u dat afară I După o scurtă pauză adăugă: . Javert.

puterea dumneavoastră neobişnuită. pe un episcop. întîmplarea cu bătrînul Fauchelevent.. dar nu interesează unde. — Bine că recunoşti.la Faverolles. Jean Valjean ăsta jefuise. secătura! Pînă aici nimic mai mult decît o simplă afacere corecţională. pe cînd eram ajutor de paznic la Toulon.. Era prăpădit de tot. In sfîrşit. atacînd un copilaş.. nu se ştie cum a dispărut şi e urmărit de poliţie. 249 . la drumul mare. Fapt e că vă luasem drept un oarecare Jean Valjean. Nu ştii niciodată din ce trăiesc oamenii ăştia. Prostii!.. dibăcia cu care trageţi la ţintă. Acum e la răcoare. privindu-l pe Javert drept în ochi. Un ocnaş pe care l-am întîlnit acum douăzeci de ani.. cu crăci rupte. fiindcă adevăratul Jean Val jean a fost prins. şi cîte şi mai cîte. apoi a săvîrşit un alt furt. Mai avea încă în mînă crăcile rupte. Nimeni nu-l băga în seamă. făcînd uz de armă.. mi-am închipuit că. Un furt cu escaladare. domnule primar. toamna trecută. Domnul Madeleine scăpă din mînă hîrtia pe care o citea.. In regiunea Ailly-le-Haut-Clocher trăia un bătrînel căruia i se spunea moş Champmathieu. întrebă cu un ton de nepăsare desăvîrşită : — Şi ce ţi s-a răspuns ? — Că sînt nebun... Domnul Madeleine. ridică fruntea şi. se pare. Nu de multă vreme... De mai bine de opt ani i s-a pierdut urma. cum zici că-i spune ? — Jean Valjean.. exclamă cu un accent care nu se poate reda : — Al Javert urmă : — Iată cum stau lucrurile. — Nici nu puteam altfel. moş Champmathieu a fost arestat pentru un furt de mere. care de cîteva clipe luase din nou dosarul în mînă. — Şi-apoi ? — Aveau dreptate. am făcut-o ! împins de furie. Ei bine. — Un oarecare. v-am denunţat prefecturii. faptul că vă tîrîţi puţin piciorul. Şi mi l-au arestat pe individ. Ieşind din ocnă. săvîrşit la.

şi Brevet strigă dintr-o dată : „Nu. a luat numele mamei ca să nu fie recunoscut şi a început să-şi spună Jean Mathieu. Ei bine." Champmathieu tăgăduieşte cu încăpăţînare. Mathieu. Mâ puteţi urmări. Jean se rosteşte aici Şan (Chan) I se spune deci acum Chan Mathieu.Jean Valjean ? Care Jean Valjean ?" face Champmathieu pe miratul. Mai înainte însă de-a fi fost în puşcărie pentru furt calificat. Eşti Jean Valjean ! Ai fost în ocnă la Toulon acum douăzeci de ani. 250 . fusese făcut şef de dormitor. a ajuns în ţinutul ăsta. Ştiţi şi dumneavoastră că între oameni de teapa asta se petrec adesea asemenea dispariţii. sau ca pulberea. E deci foarte firesc să presupunem că. Omul nostru n-are de ce să se opună şi iată-l transformat în Champmathieu. deţinut pentru nu ştiu ce vină şi care. pur-tîndu-se bine. abia a pus piciorul acolo Champmathieu. Eram împreună. fost ocnaş. Unde ? La Faverolles. cum era de prevăzut. dar lucrul acesta nu s-a putut dovedi. Ia uită-te încoace. unde pretinde că ar fi fost rotar şi o fată de-a lui ar fi fost spălătoreasă . judecătorul de instrucţie a găsit cu cale să dispună transferarea lui Champmathieu la închisoarea din Arras. nu-i aşa ? Se cer informaţii la Faverolles. după numele de familie. ce fusese însă Jean Valjean? Grădinar. Tn această închisoare se afla un oarecare Brevet. Oamenii ăştia sînt ca noroiul. apoi la Paris. Se fac noi cercetări. închisoarea fiind în stare proastă. Familia l u i Jean Valjean a dispărut de mult Nu se mai ştie nimic despre ea.. „Nu face pe prostul I zice Brevet. iar mamă-sa se numea. După cîtăva vreme a fost văzut din nou în Auvergne. îi cauţi şi nu le mai dai de urmă. se răscoleşte tot trecutul şi iată ce se află : acum treizeci de ani Champmathieu a fost grădinar în mai multe locuri şi mai cu seamă la Faverolles. Şiapoi. Plecă în Auvergne. domnule primar. cum povestea asta începe acum treizeci de ani. ieşind din închisoare. Tn cele din urmă. zău ! Dar eu îl cunosc pe ăsta ! E unul de-ai noştri. nene! Eşti Jean Valjean I" . nu mai e nimeni la Faverofles care sâ-l fi cunoscut pe Jean Valjean. Şi încă ceva : numele de botez a! I u i Valjean era Jean. unde t s-a pierdut urma.Dar să vedeţi ce înseamnă norocul.

— Şi ? întrerupse domnul Madeleine. La această rugăminte. întîi de toate adevărul! îmi pare rău. cincizeci şi patru de ani. Javert răspunse neclintit şi mîhnit: — Domnule primar.Se fac cercetări la Touion. eu care credeam că l-am prins aci pe Jean Valjean ! I-am scris domnului judecător de instrucţie. L-am recunoscut şi eu. aceeaşi înălţime. nu-mi pot da seama cum am putut crede altceva. Cochepaille şi Chenildieu. Javert. domnule primar. Escaladarea unui zid. dar omul ăsta e Jean Valjean şi nu altul.. Are aceeaşi vîrstă. Vă cer iertare. numai doi ocnaşi îl mai recunoscură pe Jean Valjean. domnul Madeleine răspunse printr-o întrebare bruscă : — Şi ce spune omul acela ? — O. ruperea unor crăci. domnule primar. Au fost scoşi din închisoare pentru a fi confruntaţi cu aşa-zisul Champmathieu. Ei. Domnul Madeleine zise cu glas scăzut: — Eşti sigur ? Javert începu să rîdă. era fără să vrea simplu şi demn. Mi s-a răspuns că nu sînt în toate minţile şi că Jean Valjean se află la Arras în manile justiţiei. atunci e în recidivă. Spunînd aceste cuvinte cu un ton rugător şi grav celui ce-l umilise cu şase săptămîni rnai-nainte la comisariat şi-i spusese să iasă afară.. ca şi Brevet. săvîrşite de un copil sînt un fleac. amîndoi osîndiţi pe viaţă. adăugă : Iar acum. în afară de Brevet.. cu acel rîs dureros pe care-l dă o convingere nestrămutată : — Fără cea mai mică îndoială ( O clipă rămase pe gînduri şi. Vă-nchipuiţi mirarea mea. Tocmai atunci trimiteam eu denunţul la Prefectura din Paris. după ce l-am văzut pe adevăratul Jean Valjean. N-au avut nici cea mai mică îndoială. In sfîrşit. I-au recunoscut pe Jean Valjean. Urîtă afacere ! Dacă într-adevăr e Jean Valjean. aceeaşi înfăţişare. luînd distrat între degete praful de uscat cer neala din tăviţă. omul ăsta atît de trufaş. cînd le face însă un om în toată II .. care m-a chemat şi m-a pus în faţa lui Champmathieu. omul nostru. furtul cîtorva mere.

la văduva Doris.firea. ar striga. Şi pe urma. care vinde ierburi de leac în colţul străzii Saint-Saulve şi spune-i să facă o plîngere împotriva căruţaşului Pierre Chesnelong. Iţi dau cam mult de lucru şi mi se pare că trebuie să pleci. pe strada Montre-deChampigny. se consideră o crimă. mai e şi întîmplarea cu băieţaşul acela. ele constituie un delict. e un mare şmecher ticălosul ăsta ! Dar n-are a face. Nu-i aşa c-o să fie un proces interesant ? Da. Se întoarse apoi către Javert : — Ajunge. ci ocnă pe viaţă. face pe tîmpitul şi i se pare că-i mai bine aşa. numaidecît la femeia Buseaupied. peste opt sau zece zile. iar făcute de un ocnaş. Individul asta neomenos era cît pe-aci s-o strivească pe ea şi pe copilul ei. Nu mai faci cîteva ziie de închisoare. Altul ar simţi că e încolţit. Am fost citat. Există toate dovezile. Javert 1 în definitiv. A fost recunoscut de patru persoane şi haimanaua asta bătrînă va înfundd puşcăria. Domnul Madeleine se aşezase din nou la birou şi. pe rînd. Du-te. la doamna Renee Le Bosse şi vei încheia cuvenitele procese-verbale. Cazul a fost trimis la curtea cu juri din Arras. Ne pierdem vremea şi avem lucrări urgente. îuînd iarăşi dosarul în mînă. s-ar zbate. ar tăgădui că este Jean Valjean şi aşa mai departe. care se plînge că pe vreme de ploaie apa se scurge de pe streaşină vecinului la el în curte şi-f ameninţă temeliile casei. toate astea mă interesează prea puţin. îl răsfoia liniştit. ca un om preocupat. Trebuie să fie pedepsit.. 252 . ar simţi ca oala da în foc. îl recunosc şi după asta.. Vei constata apoi contravenţiile care mi-au fost semnalate în strada Guibourg. Pe urmă. Aici nu mai e vorba de politie. Plec să depun şi eu ca martor. Atîta ştiu 1" Face pe miratul. Asta-i un mare prefăcut. te duci la domnul Charcellay. O. Mi-ai spus c-ai să te duci pentru chestiunea aceea la Arras. te rog. şi în strada Garaud Blanc. ci de curtea cu juri. Furt cu escaladare. care nu-i încă lămurită. dar pentru oricine afară de Jean Valjean. Citea şi scria. Se face că nu înţelege şi spune mereu : „Eu sînt Champmathieu.

nu să fii dat afară. Iţi exa gerezi vina. Domnul Madeleine se ridică : — Javert. — Mă iertaţi. meriţi să fii avan sat. Socotesc că trebuie să-ţi păs trezi postul. vin din nou aici. Javert. De altminteri. nu exagerez de loc. Javert îl privi pe domnul Madeleine cu ochii plini de: o lumină curată. — Ce anume ? — Că urmează să fiu destituit. nu pot fi de părerea dum neavoastră. continuă : — In ce priveşte exagerarea. Javert rămase pe loc. e o ofensă care mă priveşte numai pe mine. Este dreptul nostru să bănuim. Şi iată de ce: v-am bănuit pe nedrept. preocupat numai de gîndurile lui. Dar Javert. eşti un om de onoare şi te stimez. Asta n-ar fi mare lucru. Hotărîrea va fi pronunţată ce! mai tîrziu mîine seară. N-am să aştept nisă darea sentinţei. domnule primar. zise el. — Prea bine! zise domnul Madeleine. — Atunci cînd ? — Mi se pare că v-ain spus. însă dreaptă şi fără prihană. cu toate că e un 18* 253 . — Vreau să vă amintesc ceva. domnule primar. Şi-i făcu semn lui Javert că poats pleca. că pro cesul se judecă mîine şi că sînt obligat să plec chiar ta noapte cu diligenta.— Ba chiar inai-nainte. — Ei. Domnul Madeleine avu o tresărire abia vizibilă: — Şi cît o să dureze afacerea asta ? — Gel mult douăzeci şi patru de ore. îndată ce-am depus ca martor. domnule primar. domnule primar. ce mai este ? întrebă domnul Madeleine. — îţi repet — spuse Madeleine — că această ches tiune mă priveşte numai pe mine. Spuse cu glas liniştit: — Domnule primar. Mai degrabă. în adîncui căreia părea că se oglindeşte o conştiinţă cam întunecată.

Cu-atît mai rău f Hai. Faţă de alţii. sînt dator să mă port cu mine aşa cum m-aş purta cu oricare altul. Aţi fi văzut dumneavoastră atunci. domnule primar. dacă n-aş fi sever cu mine însumi. i-aş fi găsit nedemn de postul său şi l-aş fi dat afară. pe un primar. agentului de poliţie împotriva primarului.. dacă te prind cu vreo vină. daţimă afară. eu. n-aş fi fost de loc bun cu dumneavoastră. atîta-ţi trebuie . Să mă cruţ oare pe mine mai mult decît pe ceilalţi ? Nu ! Cum adică ? Am fost bun să-i pedepsesc pe alţii. Ei ! Dac-aţi fi fost cel pe care-l bănuiam eu. Am fost de multe ori sever în viaţa mea. nu-mi place să fiu tratat cu bunăvoinţă. Din cauza ei se destramă societatea. Cer pur şi simplu destituirea inspectorului Javert! 354 . care vă împinge să daţi dreptate femeii de stradă împotriva burghezului. şi bine făceam. Domnule primar. în interesul autorităţii trebuie să daţi un exemplu. am să lucrez cu sapa. dar pe mine nu ? Aş fi un mizerabil ! Şi cei care spun că Javert e-un ticălos ar avea dreptate. Bunătatea asta. De rîndul ăsta. tot ce-am crezut că a fost drept pînă acum ar fi nedrept. este după mine o bunătate rău înţeleasă. cînd îi urmăream pe ticăloşi. bunătatea dumneavoastră mi-a făcut destul sînge rău cînd v-aţi arătat-o faţă de alţii. asta e grav I E foarte grav! Am insultat în persoana dumneavoastră însăşi autoritatea . Dar eram drept. Faptul însă că — fără nici o probă. Atunci cînd îi pedepseam pe răufăcători. îmi spuneam adesea : dacă greşeşti şi tu vreodată. Aşa e ? Şi încă ceva. la mînie şi cu gînd de răzbunare — am denunţat ca ocnaş pe un om de onoare ca dumneavoastră. Dacă vreunul dintre subalternii mei ar fi făcut ceea ce am făcut eu.. O ! E-atît de uşor să fii bun ! Greutatea e să fii drept.' Şi iată că am căzut şi eu în greşeală.abuz sa bănuieşt! pe cineva mai mare decît tine. celui de jos faţă de superior. goniţi-mă! Aşa mi se cuvine 1 Am două rnîini zdravene. agent al autorităţii. pe un magistrat. Nu primesc să fiţi bun şi cu mine. Domnule primar. Tot una rni-e! Domnule primar. nenorociţi-mă.

ochii DO res uşă Acj de Parte ia p e c . . Toate acestea. u t î n d c u a " ^ ndrepta s pre mar mă voi duce mai vem înlocuitorul.". abucu . tenâ- ti L tuaţia mea de > se . " e ^ Z ^ !nt °arse şi. rostite cu „„ * dăjduit si hotartt """'• ■"•"<!'». SPUSe: Domnule pa te ' se rviciu.

Femeile de la ţară sînt bune pentru muncile grele ale mănăstirii. din respect pentru adevăr. dar cele cîteva care au ajuns pînă în acest oraş au lăsat o amintire atît de vie. Transformarea asta se face fără bătaie de cap. ajunsă printre atîtea altele soră de caritate. încît ar fi fast o mare lacună a cărţii de faţă dacă nu le-am istorisi cu de-amănuntul. mai-nainte de a intra la Fantine. Intrase în călugărie aşa cum ar fi intrat în orice altă meserie. Asta nu-i atît de rar. Din capul locului. care se preface cu uşurinţă în călugări capucini şi ursuline. ignoranţa. Sora Perpetue era şi ea o ţărancă. pe care totuşi le menţionăm. îl pregăteşte pe ţăran să poată ajunge . Era călugăriţă cum ar fi putut să fie şi bucătăreasă. Trecerea de la starea de bouar la aceea de carmelit nu întîmpină nici o piedică.CARTEA A ŞAPTEA AFACEREA CHAMPMATHIEU SORA SIMPL1CE Nu toate întîmplăriie pe care le veţi citi au fost cunoscute la Montreuii-sur-mer. în aceste amănunte. se numeau sora Perpetue şi sora Simplice. Cele două călugărite care erau de serviciu la infirmerie. în după-amiaza zilei cînd a fost vizitat de Javert. cititorul va întîlni unele împrejurări de necrezut. dom nul Madeleine se duse ca de obicei s-o vadă pe Fantine. Dar. o chemă pe sora Simplice. ca toate surorile de caritate din ordinul lazaristelor. pe care o întîlnim deopotrivă şi în sate şi în mănăstiri. Ordinele călugăreşti primesc cu plăcere acest aluat greoi de ia ţară.

o odăiţă închiriată . serioasă şi care nu rninţise niciodată. supunerea va ţine locul zidului împrejmuitor . chilia lor. bombănea. Ajunsese cunoscută în congregaţie pentru neclintita ei curăţenie sufletească. aflînd în această atingere aspră prezenţa neîncetată a cerului şi a lui dumnezeu. pentru nimic în lume n-ar fi spus vreun neadevăr. îndulcea ceaiul după bigotismul sau făţărnicia fiecărui bolnav. Cuvintele erau pline de tăcere. Era atît de plăpîndă. Sora Perpetue era o călugăriţă zdravănă din Marines. nu fusese niciodată tînără şi părea că nu va îmbătrîni niciodată. pline deopotrivă de libertate şi de smerenie. austeră.călugăr. tărăgăna cuvintele. vorbea ca la ea la ţară. drept poartă zăbrelită vor avea teama de dumnezeu. aproape dîndu-le cu icoana în cap. îşi lungeşte puţin sumanul şi gata anteriul. cinstită şi rumenă. Abatele Sicard pomeneşte de sora Simplice într-o scrisoare către surdo-mutul Massieu. Era o făptură — nu îndrăznim să spunem femeie — blîndă. Dar 267 . păstrăm totuşi în această curăţenie urmele unei minciuni nevinovate. Idealul acesta era mereu viu în sora Simplice. era mai tare ca piatra. şi cu toate astea. simpatică. nici atît. Sora Simplice era albă. Nimeni n-ar fi putut spune ce vîrstă avea. schitul lor va fi strada sau sala de spital. îi mîngîia pe suferinzi cu frumoasele ei degete subţiri şi neîntinate. era ca o luminare alături de-o feştilă. Oricît de sinceri şi de curaţi am fi. încît părea că se fărîmă la cea mai mică atingere . bisericuţa din parohie le va fi locaş de rugăciune. îndrăzneaţă. „Mănăstirea le va fi casa celor bolnavi . de lîngă Pontoise. Ea. Vincent de Paul a fixat dumnezeieşte figura surorii de caritate în aceste admirabile cuvinte. Să stăruim asupra unui amănunt: sora Simplice n-ar fi minţit niciodată. purtîndu-se prost cu bolnavii. maltratîndu-le agonia cu rugăciuni rostite mînios. încît ar fi fost nespus de luminos într-un confesional şi de fermecător într-un salon. iar vălul lor va fi modestia". de-o albeaţă de ceară. nu vorbea decît atît cît era nevoie şi avea un glas atît de melodios. Delicateţea ei se împăca foarte bine cu rochia de aba. Era cea mai mare virtute a ei. Pe lîngă sora Perpetue. ursuză cu cei ce-şi dau sufletul.

nici o urmă de praf pe cristalul acestei conştiinţe. candoarea care se oglindea în toată străluci rea pe buzele şi în ochii ei.■ poate oare exista o minciună fără însemnătate. cum aştepţi o rază de soare şi de bucurie. Cum îl văzu pe Madeleine. Nu ştia latineşte. Fantine aştepta în fiecare zi venirea domnului Madeleine. o minciună nevinovată ? A minţi e cel mai greu păcat. Intrînd în ordinul sfîntului Vincent de Paul. îl întrebă : — A venit Cosette ? El răspunse zîmbind: — O să vină şi ea. Cel care minte nu poate m i n ţ i p e j um ăt at e. Lăsînd-o pe călugăriţă. ghicind pesemne virtutea latentă din ea şi se devotase aproape numai îngrijirii ei. De-aici îi venea candoarea despre care am vorbit. Domnul Madeleine o chemă deoparte pe sora Simplice şi i-o recomandă pe Fantine cu un glas ciudat. Se ştie că Simplicia din Sicilia e sfînta care a preferat să i se smulgă sînii decît să declare că s-a născut la Segeste. A minţi puţin nu e cu putinţă. Avea zîmbetu! nevinovat. M i n ci un a es t e î n s u ş i ch i p ul d i a v o l ul u i . Cînd a intrat în călugărie. S a t a n a r e d o u ă n u m e : î l c h e a m ă S a t a n şi-I cheamă Minciună. sora Simplice avea două cusururi de care încetul cu încetul s-a dezbărat: îi plăceau mîncarurile alese şi-i plăcea să primească scrisori. minciună care ar fi salvat-o. el se apropie de patul Fantinei. cînd ea se născuse la Siracuza. primi în mod special numele de Simplice. Călugăriţei începuse să-i fie dragă Fantine. In ziua aceea avea febră mare. de care sora îşi aminti mai tîrziu. Le spunea surorilor: — Nu simt că trăiesc decît atunci cînd îl ştiu pe dom nul primar aici. Aşa gîndea ea şi se purta aşa cum gîndea. 258 . dar cartea o înţelegea. Nu citea decît cartea de rugăciuni cu litere mari şi în latineşte. Era sfînta care se potrivea sufletului ei. Nu exista nici un fir de păianjen.

la un flamand. apoi se întoarse şi merse pînă la poarta presbiteriului. se duse la primărie şi cameristul ÎI văzu cum cercetează cu atenţie o hartă a drumurilor din Franţa. MEŞTERUL SCAUFFLAIRE E UN OM PĂTRUNZĂTOR De la primărie domnul Madeleine se duse la celălalt capăt al oraşului. în loc să dea drumul ciocanului să cadă cu zgomot. dregînd nişte hamuri. rămase pe gînduri. ca de obicei. rămase lîngă ea un ceas. o poartă joasă. domnul primar se opri. Stărui pe lîngă toţi să nu-i lipsească nimic bolnavei. 259 . pe care se afla presbiteriul parohiei unde locuia domnul Madeleine. Puse repede mîna pe ciocan şi îl ridică. vrednic de respect şi bun sfătuitor. îl aşeză cu grijă la locul lui şi plecă cu o grabă pe care n-o avusese mai înainte. nu se afla pe stradă decît un singur trecător.Domnul Madeleine stătu de vorbă cu Fantine. Dar explicaţia era că doctorul se plecase la urechea lui şi-i şoptise : __Nu-mi place cum îi merge 1 Pe urmă. spre marea bucurie a Fantinei. meşterul Scaufflaer. al cărui nume franţuzit era Scaufflaire. Ga să ajungi la Scaufflaire. Preotul avea reputaţia unui om cumsecade. cu un ciocan de fier. In clipa cînd domnul Madeleine ajunse în faţa presbiteriului. se opri însă din nou şi rămase iar o clipă pe gînduri. Domnul Madeleine îl găsi pe meşterul Scaufflaire acasă. Numai că în loc de o jumătate de oră. drumul cel mai scurt dădea printr-o stradă foarte puţin frecventată. atîrnată în biroul lui. care băgă de seamă următoarele: după ce trecu de casa parohială. după alte cîteva secunde. S-a observat la un moment dat că s-a întunecat la faţă. şi care închiria cai şi cabriolete „la discreţie". Scrise cu creionul cîteva cifre ps o bucată de hîrtie.

— Meştere Scaufflaire — zise el — aî un cal bun ? — Domnule primar —■ zise flamandul — toţi caii mei sînt buni. nu. Mergeţi la trap întins. — Domnule primar — zise flamandul — am ceea ce vă trebuie: căluţul meu bălan. Fiecare cu ambiţia lui. Trebuie să-l fi văzut vreo dată pe drum. 8y 2 . — Drace ! zise Scaufflaire. ' . Să fie încălecat. socotind că nu e bun de nimic. — Ca să facă acelaşi drum ? — Da ! — Ei. nu dă voie să i se urce nimeni pe spinare. da. fireşte. A. Toţi îl credeau nărăvaş. Ei bine. Dar luaţi seama cum. Le face în mai puţin de opt ore. cam neastîmpărat. Douăzeci de leghe ? ~ Da. Ce înţelegeţi dumneavoastră printr-un cal bun ? — Un cal care să poată face douăzeci de leghe într-o zi. la jumătatea drumului. asta dorea şi el. drăcia dracului ! Şi sînt chiar douăzeci de leghe ? Domnul Madeleine scoase din buzunar bucata de hîrtie pe care notase distanţele. E blînd ca un copil şi aleargă ca vîntul.. în total nouăsprezece şi jumătate.. Cifrele erau: 5. Să tragă la ham. adică aproape douăzeci de leghe. Cele douăzeci de leghe ale dumneavoastră. 6. da ! — înhămat la o cabrioletă ? — Fireşte ! — Şi cît se va odihni după drumul ăsta ? — La nevoie trebuie să poată porni din nou a doua zi. — Şi o să ţină Ia drum ? — O. să-l lăsaţi să răsufle un ceas. L-am cumpărat eu şi I-am pus la cabrioletă. E un căluţ bulonez. O arătă flamandului. — Spune! — In primul rînd. dar azvîrlea şi trîntea pe oricine. pentru ca nu cumva rîndaşul să-i fure ovăzul: 250 . Nu-i place să fie cal de călărie. da. Ii daţi nutreţ şi staţi lîngă el cît mănîncă. La început au vrut să facă din el un cal de călărie. domnule. — Vezi ? spuse el. Aşa îmi închipui că s-a gîndit şi el.

adăugă cu aerul nepăsător cu care flamanzii se pricep atît de bine să-şi ascundă şiretenia : A. Domnul Madeleine scoase trei napoleoni din pungă şl-i puse pe masă. răspunse Scaufflaire. dar e descoperită. — Atunci. — Bine! — E uşoară.fiindc-am băgat de seamă că. ovăzul este mai mult şterpelit de grăjdari decît mîncat de cai. ca să nu-i fie prea greu calului. o cabrioletă ar fi prea grea şi ar obosi calul. Apoi. — Uite banii pe două zile înainte. Nici un ban mai puţin. — O să-mi daţi treizeci de franci pe zi. domnule primar. — Am înţeles. dar bine că-mi 261 . Zilele de • odihnă mi ie plătiţi separat. pentru un drum ca ăsta. — O să am toată grija. pe la hanuri.. — In al patrulea rînd.. domnul primar va pleca singur şi fără bagaj. Meşterul Scauf flaire adăugă : Că poate să-l apuce şi o ploaie ? Domnul Madeleine ridică ochii şi spuse : — Trăsurica şi calul să fie în faţa casei mele mîine dimineaţă la patru şi jumătate. — Bine. — In al doilea rînd. — Domnul primar ştie să mîne ? — Se-nţelege. Flamandul continuă : Că e foarte frig ? Domnul Madeleine tăcea. — Dar domnul primar neavînd pe nimeni cu domnia-sa va fi nevoit să păzească singur ovăzul. Domnul pri mar se va mulţumi să meargă cu o cabrioletă mai uşoară. zgîriind cu unghia o pată de pe scîndura mesei. cabrioleta este pentru domnul primar ? — Fireşte. — N-are a face ! — S-a gîndit domnul primar că sîntem în plină iarnă ? Domnul Madeleine nu răspunse. — Se-nţelege. Şi domnul primar' va plăti şi nutreţul.

Să-l ţineţi însă bine în frîu la vale. cînd uşa se deschise din nou. De altfel. spuse soţul. domnule primar ? De altminteri. Cît ? — Nu cumva domnul primar vrea să mi le cumpere ? — Nu. domnule primar. îmi dai banii înapoi. —■ Se duce la Paris. — Poftim banii. — Da. Domnul Madeleine puse o hîrtie de cinci sute de franci pe masă şi plecă. — Da. Unde naiba s-o fi ducînd domnul primar ? îşi da fiecare cu părerea. Domnul primar plecase de cîteva minute. de la început nu se gîndise decît la asta.nu-şi dădea seama de ce nu îndrăznise să-l întrebe. — Nu prea cred. Flamandul rămase „prostit". Cînd mă întorc. unde vă duceţi. răspunse domnul Madeleine şi plecă. Avea acelaşi aer tăcut şi îngîndurat. — Domnule Scaufflaire — zise el — cît crezi c-ar face una peste alta calul şi trăsurica dumitale ? — Una peste alta. dar . Meşterul Scaufflaire se căi amarnic că nu ceruse o mie de franci. Domnul Madeleine uitase pe cămin bileţelul pe car? . domnule primar ? întrebă flaman dul. pufnindu-l rîsul. dar pentru orice eventualitate nu vreau să te păgubesc. zise femeia. Sînt multe coborîşuri pînă unde vă duceţi ? — Nu uita să fii mîine dimineaţă la patru şi jumă tate precis. cum spunea el însuşi mai tîrziu. domnule primar. Flamandul îşi chemă nevasta şi-i povesti cele întîmplate. Ei ? Cît crezi că fac împreună calul şi trăsurica ? — Cinci sute de franci. era domnul primar. In definitiv.adusei aminte ! Domnul primar nu mi-a spus unde se duce. calul şi trăsurica la un loc nu făceau mai mult de trei sute de franci. de data asta fără să se mai întoarcă. — Galul dumitale are picioarele din faţă bune ? întrebă domnul Madeleine.

şase de la Hesdin la Saint-Pol şi opt şi jumătate de la SaintPol la Arras. Umbrele cerce263 I . După cum venea lumina. ca şi cum poarta casei parohiale ar fi fost o ispită pe care ar fi vrut s-o ocolească. ca şi cum cineva umbla în camera de sus. se făcu iar tăcere şi mersul începu din nou. De obicei nu se auzea nici un zgomot în odaia domnului Madeleine înainte de a se deştepta. ceea ce era cît se poate de firesc. domnul Madeleine ajunsese acasă. zări pe zidul din faţă răsfrîngerea roşiatică a unei ferestre luminate. I se păru ciudat. Nu dădu nici un fel de importanţă cuvintelor portăresei. Puţin mai tîrziu. se trezi de-a binelea şi. — Cinci. — Cum? — Sînt cinci leghe de aici pînă la Hesdin. Se duce prin urmare la Arras. portăreasa fabricii. Se urcase în odaia lui şi se încuiase acolo. nu putea fi decît fereastra camerei domnului Madeleine. Auzise prin somn un zgomot deaisupra capului. Pe Ia miezul nopţii se trezi dintr-o dată. Gasierul locuia într-o cameră care se afla dedesubtul camerei domnului Madeleine. Plecînd de la meşterul Scaufflaire. şase. ca şi cum ar fi venit mai degrabă de la un foc aprins decît de l a . Umbra tremura. care era şi singura servitoare a domnului Madeleine. uitîndu-se prin ochiul geamului. băgase de seamă că stinsese lampa la ora opt şi jumătate şi-i spuse asta casierului care tocmai venea acasă.flotase cifrele. o luase pe drumul cel mai lung. Ascultă mai cu luare-aminte şi recunoscu mersul domnului Madeleine. Cu toate astea. întrucît avea obiceiul să se culce devreme. Se auzea un pas de colo pînă colo. Pe urmă fu clintită din loc o mobilă. Ascultă. Intre timp. Se întoarse spre nevastă-sa: Am aflat. Se culcă şi adormi. adăugînd: — O fi oare bolnav domnul primar ? Mi s-a părut cam schimbat. Flamandul puse mîna pe el şi începu să-l studieze. casierul auzi ceva care aducea cu un dulap care se deschide şi se închide. Casierul se ridică în capul oaselor. opt şi jumătate ? Astea trebuie să fie opririle. o lumînare.

Casierul adormi din nou. mai complicat. N-o facem fără să fim zguduiţi de emoţie. ar însemna să contopim toate epopeile într-o singură epopee superioară şi definitivă. Există şi un spectacol mai mare decît spectacol mai mare decît întinsul mării cerul : sufletul omenesc. III O FURTUNA IN CAPUL UNUI OM Cititorul a ghicit desigur că domnul Madeleine nu e altcineva decît Jean Valjean. priviţi în această întunecime. este gheena sofismelor şi cîmpul de luptă al patimilor. priviţi înlăuntrul acestui suflet. a venit vremea să privim din nou. Ochiul spiritului nu poate găsi nicăieri mai multă strălucire şi mai multă beznă decît în om . Păirundeţi în anumite ore dincolo de chipul livid al unei făpturi omeneşti care cugetă şi priviţi ce se ascunde acolo. dac-ar fi vorba de-un singur om. Nu există nimic mai înspăimântător decît acest fel de cercetare. Pe frigul ăsta o fereastră deschisă nu era ceva normal. Există un cerul. Iată ce se petrecea în odaia domnului Madeleine. Fereastra era şi-acum deschisă. caverna gîndurilor de care ţi-e ruşine. A scrie poemul conştiinţei omeneşti. Conştiinţa este haosul nălucirilor. deasupra capului său. Acelaşi pas rar şi apăsat mergea în iung şi-n lat. ceea ce însemna că fereastra era deschisă.veîelor nu se vedeau de loc. Peste un ceas sau două. nu se poate opri asupra nici unui alt lucru mai de temut. ca şi cum veneau de la o lampă sau de la o lumînare. Sub tăcerea asta de suprafaţă se dau lupte de uriaşi ca în Homer. Am mai privit în adîncimile acestei conştiinţe. de cel mai neînsemnat dintre oameni. sînt încăierări de balauri şi de scor- . se trezi iar. este focarul viiselor. dar de data asta erau mai şterse şi mai potolite. mai misterios şi mai fără de margini. al poftelor şi al încercărilor. Umbrele se desenau mereu pe zid.

I! îndreptau spre modestie. în care infernul este reprezentat sub forma unei spirale adin ele în cercuri concentrice. se furişă dintr-un . oraş într-altul. Să intrăm totuşi. săvîrşi faptele amintite. fericit că-şi simţea conştiinţa întristată de trecutul lui şi prima parte a vieţii lui dezminţită de cea de-a doua. străbătu toată Franţa. nemaiavînd altă dorinţă decît să-şi ascundă numele şi să-şi purifice viaţa. de-acum încolo. Iată acum şi în faţa noastră o astfel de poartă în pragul căreia şovăim. ele se împăcau între ele pentru a-i da o normă de conduită în viaţă. veni la Montreuil-surmer. vîndu argintăria episcopului. el a făcut întocmai. Gîndurile acestea erau atît de strîns legate între ele. făcînd din el un om cumsecade şi îngăduitor. păstrînd ca amintire numai sfeşnicele. fiecare în parte erau deopotrivă de adînci şi de apăsătoare. Am văzut că din momentul acela el a fost alt om. De obicei. încît nu alcătuiau decît unul singur. A fost mai mult decît o transformare. învălmăşeli de fantome ca în Milton'. împăcat cu el însuşi şi plin de speranţă. să fugă de oameni şi să se întoarcă la dumnezeu. a fost o adevărată transfigurare. stabilit la Montreuil-sur-rner. Opera lui Milton se resimte de patosul revo luţionar al vremii şi oglindeşte concepţiile filozofice şi politice ale revo luţiei burgheze din Anglia. Ii dădeau aceleaşi sfaturi. avu ideea despre care am pomenit.pii. Izbuti să se facă nevăzut. 2 Aluzie la Divina Comedie a marelui poet italian Dante Alighieri (1265—1321). Ceea ce a vrut să facă episcopul din el. trăia liniştit. dominînd cele mai neînsemnate fapte ale sale. Cît de întunecat e acest infinit pe care omul îl poartă în el şi pe care cu deznădejde încearcă să-l măsoare cu voinţa fiinţei lui şi cu faptele vieţii sale! Alighieri a ajuns într-o zi în faţa unei porţi sinistre. ajunse un om pe care nimeni nu-l putea prinde şi de care nimeni nu se putea apropia şi. vîrtejuri ca în închipuirile lui Dante 2 . 855 . înaintea căreia a şovăit. Nu avem decît foarte puţine lucruri de adăugat la ceea ce ştie cititorul că i s-a întîmplat lui Jean Valjean de la întîlnirea cu micul Gervais. Cîteo1 Poet englez (1608—1676).

numele pe care-I îngropase atît de adînc. se gîndea să plece. rămase năuc şi parcă ameţit de ciudata grozăvie a sorţii sale . se iveau dezbinări între ele. care ar fi trebuit să-i dea de gîndit. să se denunţe. Astfel. se interesase de toţi micii coşari din Savoia care colindau pe-acolo. Am mai spus şi altădată că el ar fi vrut să urmeze pilda tuturor celor înţelepţi şi drepţi. Se încovoie ca stejarul la apropierea furtunii. omul acesta. însă. încercă tresărirea care prevesteşte marile zguduiri. Pe cînd îl asculta pe Javert. în mijlocul unei pocăinţe atît de minunat începute. cu toate insinuările lui Javert.. pus în faţa unor întîmplări atît de grozave. să-şi jertfească liniştea proprie pentru triumful binelui şi-ai adevărului. Iasă. Trebuie totuşi să recunoaştem că pînă azi nu se ivise un astfel de prilej. ca ostaşul în clipa asaltului. se informase asupra tuturor familiilor din Faverolles şi-l scăpase de la moarte pe bătrînul Fauchelevent. dînd la o parte orice rezervă şi orice simţ de prevedere. pe cît de nelămurit pe atît de adînc. de la primele vorbe rostite de Javert în cabinetul său. păstrase sfeşnicele episcopului. şi. Dar asta trecu şi-şi spuse: „Lasă. dintr-o dată." îşi înnăbuşi pornirea generoasă şi dete înapoi în faţa eroismului. Simţea îngrărnădindu-se deasupra capului său. după sfintele îndemnuri ale episcopului..dată. purtînd şi doliu după el. să-i scoată pe Ghampmathieu din închisoare şi să intre el în locul lui. Fără îndoială ca ar fi fost frumos ca. ca o tăietură în carne vie. Atunci oricine îşi poate aduce aminte că omul pe care toţî cei din ţinutul Montreuil-sur-mer îl numeau domnul Madeleine nu sta de loc la îndoială să jertfească unul în pofida altuia. îşi dădu seama de acest lucru. socotind că întîi eşti dator faţă de ceilalţi şi apoi faţă de tine. să nu stea nici o clipă la îndoială şi să . în prada acestei ameţeli. Niciodată gîndurile care-l călăuzeau pe bietul om ale cărui necazuri le povestim nu dăduseră o luptă mai aprigă decît acum. umbra ameninţătoare a trăsnetelor şi fulgerelor. Era un lucru dureros şi sfîşietor. după atîţia ani de ispăşire şi de renunţare.'. De cum auzi rostindu-se" aşa. să alerge.

Gîndindu-se la situaţia în care se afla. va i ! de ce ea ce s -a fe ri t n a p ut ut s c ăp a. I se părea că putea fi văzut. încît nu-şi putea aduna o clipă gîndurile. îşi înnăbuşi orice emoţie şi. Opri deci trăsurica lui Scaufflaire. dar nu s-a întîmplat aşa. o găsi nemaipomenită. La început a fost mînat numai de instinctul de conservare. ideile i se ciocneau în minte.meargă cu acelaşi pas mai departe. Cînd se întoarse la el în odaie.Mizerabilii. gîndindu-se că aşa trebuia să se poarte. Se cuvine să istorisim tot ce se petrecea în sufletul lui şi nu putem spune altceva decît ceea ce a fost. Totul era încă în ceaţă. fiind la adăpost de orice bănuială. Ia patul Fantinei. îşi adună în grabă gîndurile. amînă orice hotărîre. ca de obi cei. 19 . Restul zilei şi-] petrecu ca şi mai-nainte cu sufletul bîntuit de furtună şi cu o linişte desăvîrşită pe faţă . şi doar atît ar fi putut spune: că primise o grea lovitură. {inînd seamă de prezenta lui Javert. dar îşi redobîndi calmul ca un luptător care-şi ridică scutul de jos. se duse şi închise uşa cu zăvorul. unde. într-o stare de nelinişte aproape de neînţeles. în toiul frămîntării lui. această mare primejdie. Se duse. n-ar strica să Jie de faţă la ceea ce se va petrece. voi. De cine ? D ar . Se temea parcă să nu mai intre cineva. încît. gîndindu-se că. Se baricada împotriva orişicui. şi le spuse surorilor să aibă grijă de dînsa dacă s-ar întîmpla să lipsească. p e cine a vrut să orbească — se uita la el: conştiinţa sa. spre prăpastia în fundul căreia se deschidea cerul. fără să fie însă cîtuşi de puţin hotărît. din bunătate. afît de nemaipomenită. Puţin după aceea. tulburarea lui era atît de mare. Seara mîncă cu destulă poftă. nu ştia ce să mai facă. ca să fie gata pentru orice eventualitate. cu tăria pe care ţi-o dă spaima. Ar fi fost frumos. se mărgini să ia ceea ce s-ar putea numi „măsuri de prevedere". simţi că se mai liniştise. stătu mai mult. I 267 . îşi dădu seama într-un chip nedesluşit că va trebui poate să plece la Arras. II stînjenea. stinse lumina.

Qe-o mai fi şi întîmplarea asta ?. puse coatele pe masă.. Trecu un ceas. Cum şe va sfîrşi ?. „Unde am ajuns ? Nu cumva visez ? Ce s-a întîmplat ? Să fie adevărat că m-am întîlnit cu Javert şi că mf-a vorbit aşa cum mi-a vorbit ? Cine-o mai fi şi Champmathieu ? O semăna cu mine ? Mai ştii ? Şi cînd mă gî ndes c că ieri eram at ît de li nişt it ş i n-aveam habar de nimic! Ce făceam ieri pe vremea asta ?. ci doar cîteva amănunte. Incet-încet.. nu întreaga situaţie. îşi căpătă din nou isîngele rece. după ce stinse şi luminarea. încercă să le stăvilească. Dar buimăceala lui spori şi mai mult. Oricare ar fi fost ţelul adevărat şi creştinesc al faptelor lui. la început îşi făcuse iluzii.. Din furtuna care-i răvăşea voinţa şi puterea de judecată şi din care se străduia să smulgă o limpezire şi o hotărîre nu se desprindea decît o îngrijorare adîncă. Recunoscu mai întîi că. luîndu-şi capul în mîini. îşi sprijini capul în mîini şi începu să mediteze pe întuneric. oricît de neaşteptată şi de grea era situaţia. Ce e de făcut ?.. Fruntea îi ardea. trăgînd zăvorul. îşi dădea seama că atunci se va sfîrşi cu el. Se duse la fereastră şi o deschise." Iată vîrtejul în care era cuprins. tot ceea ce făcuse pînă atunci nu fusese altceva decît o groapă pe care o săpa pentru a ş i ascunde într-însa numele. Cu toate acestea. era să audă vreodată rostindu-i-se numele . Se întoarse şi se aşeză din nou la masă. era cu totul stăpîn pe ea. în ziua cînd 268 sm . în nopţile lui de insomnie... i se păru că nu mai poate fi văzut de nimeni.. încercă un simţămînt de siguranţă şi de singurătate.. Ceea ce-l înspaimînta mai mult decît orice în ceasurile lui de reculegere. Nu mai izbutea să-şi adune gîndurile care-i năpădeaţi mintea ca nişte unde şi. Nu era nici o stea pe cer.Conştiinţa. linii nedesluşite începură totuşi să se contureze în mintea lui şi putu să întrezărească limpede. se crezu la adăpost de orice. adică dumnezeu.

Se înfiora numai la gîndul că lucrul acesta ar fi cu putinţă. luneca pe un povîrniş. un necunoscut. oricare ar fi părerea lui.numele lui va fi descoperit. pe care soarta îl luase drept el şi-l împingea în locul lui în gol. în picioare. cine poate şti ? o dată cu asta. cînd această vorbă hîdă. se va spulbera înlăuntru-i şi sufletul cel nou. îşi spuse că locul lui era liber la ocnă . menită să împrăştie misterul în care se învăluia. Pentru ca prăpastia să se închidă. va străluci pe neaşteptate deasupra capului său. toate astea se întîmplaseră întocmai. cînd lumina orbitoare. din confruntarea sa cu fantoma lui Jean Valjean. va ieşi deodată din noapte şi se va ridica în faţa lui. că vălul sfîşiat va mări şi mai mult misterul. iar dumnezeu îngăduise ca toate aceste năluciri să se prefacă în realităţi. că aoest loc gol îl va aştepta mereu. Se făcuse deplină lumină. că jefuirea micului Gervais îl va aduce înapoi acolo. trebuia să cadă cineva într-însa : el sau celălalt. că numele ăsta nu va fi totuşi o ameninţare. un străin. dacă în clipele acelea cineva i-ar fi spus că va sosi ceasul cînd numele îi va fi rostit în gura mare. ar fi clătinat din cap şi ar fi socotit că nu ştie ce spune. întrezărea lămurit. decît să-i facă viaţa mai limpede şi mai de nepătruns. mai mulţumit şi mai respectat decît oricînd — dacă i-ar fi spus cineva toate astea. şi că. ! N-avea altceva de făcut decît să lase lucrurile în voia lor. bunul şi vrednicul burghez „domn Madeleine" va ieşi mai onorat. Jean Valjean. Ei bine. toată îngrămădirea aista de lucruri imposibile erau fapt împlinit. şi. că acest cutremur de pămînt îi va întări temeliile. Desigur. îşi dădea din ce în ce mai bine seama de situaţia lui. îl va aştepta pînă o 269 . că această întîmplare nemaipomenită nu va avea alt rezultat. se va spulbera în juru-i viaţa cea nouă. în întuneric. I se părea că se trezise dintr-un somn greu şi că. în toiul nopţii. că lumina nu va face decît să sporească umbrele întunericului. că orice ar face îl va aştepta oricînd. încercînd zadarnic să se dea înapoi de pe marginea unei prăpăstii. Gîndurile i se limpezeau treptat. înfiorat.

Pe Javert. ar crede că mi s-a întîmplat o catastrofă I Dacă. „Ei bine! se gîndi el. De-acum încolo e mulţumit. că lucrul e de neînlăturat şi fatal. mă va lăsa în pace. acea zvîrcolire a conştiinţei care dă la o parte toate îndoielile inimii. iată-l acum zăpăcit. cineva ar avea de suferit. deznădejde. Şi totul s-a făcut fără amestecul meu. ce nenorocire s-a întîmplat ? Nu. nu se mai ridică niciodată. şi uşa asta a fost astupată pentru totdeauna. care nu mă lăsa în pace de atîta vreme. Nu încape nici o îndoială! Am eu dreptul să stric ceea ce pune ea la cale ? Ce mai vreau acum ? De ce ma amestec ? Nu mă priveşte nimic pe mine. care. fiind de aci înainte prezent la ocnă în persoana lui Champmathieu şi prezent în societate sub numele de domnul Madeleine. eu nu-s cu nimic vinovat. Oine ştie ? Poate are de gînd să plece din oraş. Pe urrnă se gîndi: acum îi ţinea cineva locul. tot ce este ironie. ca şi lespedea de pe mormînt.să-l aibă acolo. şi care s-ar putea numi un hohot de rîs lăuntric. Soarta a vrut aşa. în ceea ce-l priveşte. Cum ? Nu-s mulţumit ? Dar ce mai vreau ? Mi-am atins scopul pe care-l urmăresc de-atîţia ani. Şi-aprinse din nou lumînarea. al cărui instinct de temut părea că mă descoperise. cine m-ar vedea. Totul s-a sfîrşit. a pus mîna pe Jean Valjean al lui. bucurie. cu singura condiţie de a nu-i împiedica pe oameni să pună pe fruntea lui Champmathieu pecetea infamiei. din toate astea. zău. pus cu totul pe alte urme. încît se produse în el acea tresărire de nedescris. o dată aşezată. Şi eu n-am nici o vina 1 La urma urmei. care mă descoperise în adevăr şi care mă urmărea pretutindeni ca un fioros cîîne de vînătoare mereu asmuţit asupra mea. avînd de lucru în altă parte. visul nop270 . pe care nici un om n-o încearcă mai mult de două-trei ori în viaţă. n-avea să se mai teamă de nimic. de ce mi-ar fi frică ? De ce-mi fac atîtea gînduri ? Am iscăpat. Totul era atît de zguduitor şi de neaşteptat. se pare că un anume Champmathieu avea nenorocul ăsta şi că. Nu mai era decît o singură uşă întredeschisă prin care trecutul putea pătrunde în viaţa mea.

S-ar putea spune chiar că vorba nu constituie niciodată un mister mai măreţ decît atunci cînd pătrunde înlăuntrul 271 . Nu există făptură cugetătoare care să n-o fi făcut. Dar nu se linişti de loc." Astfel îşi vorbea în adîncurile conştiinţei. „Hai! exclamă el.. ţinta rugăciunilor pe care le-am îndreptat spre dumnezeu.. Nu poţi împiedica drumul gîndurilor. Aşa vrea cel de sus !. de ce m-am temut adineauri să intru la cinstitul paroh. spunînd ceea ce n-ar fi vrut să spună. Nu-i nimic de făcut: să lăsăm lucrurile în voia lor. ascultînd ceea ce n-ar fi vrut să audă. Să punem capăt gîndurilor! Doar am luat o hotărîre!. întocmai cum nu poţi opri valurile mării să se întoarcă la ţărm. Dumnezeu răscoleşte deopotrivă sufletul omului şi apele oceanului. supunîndu-se puterii misterioase care-i şoptea : „Gîndeşte !". în care el vorbea şi tot el asculta. ca să se poată spune. Aşa vrea dumnezeu. devenind din nou un om de treabă. Nu mă pot împotrivi voinţei sale. ca să ajung cîndva un mare şi frumos exemplu. vinovatul o numeşte remuşcare. Nu încape îndoială că noi stăm de vorbă cu noi înşine. la urma urmei.ţjlor mele de veghe. Fără îndoială că tot aşa mi-ar fi vorbit şi el. Oricît se împotrivi. aşa cum îi spusese acum două mii de ani altui osîndit: „Mergi înainte !" î n ai nt e d e a t r ec e m ai de pa rt e ş i p en t r u a fi pe deplin înţeleşi. Se ridică de pe scaun şi începu să umble prin odaie. în sfîrşit.. siguranţa mea. Marinarii numesc asta reflux ." . Dimpotrivă. să-i istorisesc totul ca unui duhovnic şi să-i cer un sfat. Nu-mi pot da seama. Şi de ce vrea domnul aşa ? Pentru ca să duc pînă la capăt ceea ce am început. aplecat peste ceea ce am putea numi propriul său abis. după cîteva clipe îşi începu iar întunecatul dialog. că am picurat un dram de fericire în chinurile pe care le-am îndurat.. vom stărui asupra unor observaţii absolut necesare. ca să fac mai departe binele.

fără ca tăcerea din afară să fie ruptă. hidoasă! Pentru întîia oară în opt ani. trecînd din gîndire în conştiinţă şi întorcîndu-se din conştiinţă în gîndurile noastre. Deşi nu se pot vedea şi pipăi. Un om drept. luîndu-şi iarăşi numele adevărat. Continuă să se frămînte. numai lucrul acesta ? Nu era asta porunca episcopului ? Să astupe uşa prin care putea pătrunde trecutul ? Dar. săvîrşind o ticăloşie I Devenea iarăşi un hoţ. mai adevărat ? Nu trebuia să-şi salveze fiinţa fizică. se predă. la moartea cu cer deschis care se cheamă ocnă. II înlătură cu dezgust. o deschidea de perete. salvîndu-l pe omul lovit de-o atît de cumplită greşeală. Dar care anume ? Să-şi ascundă numele ? Să înşele poliţia ? Pentru atîta lucru făcuse el oare tot ce-a făcut ? Nu avea cumva vreun alt scop. doamne. el n-o astupa ! Dimpotrivă." şi-şi spuse că viaţa lui avea în adevăr un scop. totul vorbeşte în noi. ar fi prea mult. laşă. Se întreba deci: unde ajunsese ? Ce-i cu hotărîrea pe care o luase ? îşi mărturisi că tot ce pusese la cale în mintea lui era monstruos.. Spunem. devenind din nou. făcîndu-te complice prin tăcerea ta. cel mai odios hoţ! Ii răpea altuia viaţa. uci dea din punct de vedere moral un biet om. Se întrebă cu asprime ce-a înţeles prin cuvintele : „Mi-am atins scopul!. Oare nu urmărise el totdeauna lucrul acesta. întîlnite atît de des în capitolul de faţă. liniştea. A lăsa isă se împlinească o greşeală a destinului şi a oamenilor fără s-o împiedici. că „a lăsa lucrurile în voia lor fiindcă aşa vrea cel de sus" e pur şi simplu îngrozitor. al unei fapte urîte. a sta cu mîinile încrucişate. dimpotrivă. mai mare. „exclamă". Trebuia să fie iarăşi bun şi cinstit. vorbim. exclamăm în noi înşine. E un fel de tumult nestăvilit. locul s-ub soare! Ajungea un asasin! Ucidea. ar fi ultima treaptă a nevredniciei făţarnice! Ar fi o crimă josnică. abjectă. Numai în felul ăsta trebuie înţelese cuvintele „spuse". ci sufletul. afara de buzele noastre. Dacă.I unui om.. dintr-un sim- . îl osîndea la groaznica moarte vie. nefericitul simţise gustul amar al unui gînd rău. vicleană. realităţile sufletului sînt totuşi realităţi.

^La ce bun ?" Simţea că episcopul era de faţă. dac-ar mai fi fost cineva în cameră în momentul acela: Domnului Laffitte. să se ducă la Arras. prin urmare. Zvîrli în foc un teanc de creanţe. Trebuia să facă lucrul ăsta ! Nu făcuse nimic. Nu i a r mai rămîne decît să-şi spună : . era cea mai mare jertfă. deşi murise. cea mai dureroasă victorie. însemna în realitate să se înalţe. dar episcopul îi vedea adevăratul chip. Prăbuşindu-se în aparenţă. n-ar fi bănuit ce se petrece într-însul.ţărnînt al datoriei. dar episcopul îi cunoştea sufletul. Luă condicile. dacă nu făcea asta. buzele i se mişcau. fără să-şi dea seama că vorbeşte de unul singur. că de-aci înainte primarul Madeleine. Ce tristă soartă 1 Nu se putea purifica în faţa lui dumnezeu decît dacă devenea un nemernic în ochii oamenilor ! — Ei bine — zise el — m-am hotărît! îmi voi face datoria ! Voi salva viaţa acestui om ! Rostise cuvintele cu glas tare. alteori ridica fruntea Ş'-Şi aţintea privirea asupra unui punct oarecare din 273 . Trebuia. le verifică şi le puse în ordine. Scoase dintr-un sertar un portofel în care se aflau cîteva bilete de bancă şi buletinul de identitate de care se slujise anul acesta ca să meargă la vot. Din cînd în cînd. ocnaşul Jean Valjean. pe care le avea asupra unor negustoraşi strîmtoraţi. Oamenii îi vedeau masca. bancher. îi va fi nesuferit şi că ocnaşul Jean Valjean va putea sta senin şi neprihănit în faţa lui. Toată viaţa lui n-ar mai avea nici un rost. Oamenii îi cunoşteau viaţa. atît de adine preocupat. cu toate însuşirile lui alese. Tot ce-a ispăşit ar fi de prisos. însemna să-şî desăvîrşească în adevăr reînvierea şi să astupe pentru totdeauna uşa iadului din care se smulgea. că. Scrise o scrisoare pe care o lipi şi pe plicul căreia se putea citi. strada d'Artois. Paris. episcopul era totuşi prezent şi-l privea drept (în ochi. cea mai cumplită încercare ! Trebuia totuşi s-o facă. să-l pună în libertate pe falsul Jean Valjean şi să-l denunţe pe cel adevărat! O. Cine l-ar fi văzut făcînd toate astea.

In vremea asta. Era cuprins de spaimă. îl cuprindea iar. Pe măsură ce se adîncise în gînduri. scrisă cu litere luminoaise ce-i pîlpîiau în faţa ochilor şi se mişcau o dată cu pri vi rea lui: Hai . avînd acum straturi colosale. Recunoştea că de o parte era neapărat binele.perete. îşi dădea seama că se apropie de celălalt moment hotărîtor al conştiinţei şi al ursitei sale. dar i se părea că gîndul cel bun e gata să învingă. Pentru întîia oară ele i se arătau . potolită o clipă. la urma urmei. printre umbre şi lumini. fiindcă de furat furase. o zeiţă şi-o namilă înspăimîntătoare. de cealaltă personalitatea. puţin cîte puţin. Firul gîndurilor lui nu se rupsese. crescuseră şi ele în mintea lui. După criza cea mare. cele două lucruri care fuseseră pînă atunci ţelurile vieţii sale: tăinuirea numelui şi mîntuirea sufletului. încercarea cea mare. cealaltă din întunericul nopţii. Mii de gînduri îi treceau prin minte. După ce isprăvi scrisoarea pentru domnul Laffitte. iar Champmathieu o însemna pe cea de-a doua. cealaltă : şu mai presus de toate. şi-şi dădea seama ce anume le deosebea. I se părea că zăreşte luptîndu-se înlăuntrul lui. îşi spuse că poate lua lucrurile prea în pripă. una ţîşnea din lumină. ca şî cum ar fi găsit chiar acolo ceva pe care ar fi vrut să-l lămurească sau să-l cerceteze. în acest infinit despre care vorbeam adineauri. du-te! Spune-le ci ne eş ti I Denunţă-te! Vedea totodată. ca şi cum s-ar fi întrupat în faţa lui în forme pipăibile. una spunea: aproapele. acest Champmathieu nu era prea interesant.cu totul deosebite. de o parte era devotamentul. Se hărţuiau între ele şi le vedea cum se încaieră. La un moment dat. o băgă în buzunar împreună cu portofelul şi începu iarăşi să umble prin odaie. pe cîtă vreme de partea cealaltă se putea afla răul. episcopul însemnase prima fază a noii sale vieţi. că. 274 . Gontinua să vadă limpede datoria pe care o avea. dar ele îl întăreau din ce în ce mai mult în hotărîrea sa. febra.

Dar gîndul ăsta se risipi repede şi zîmbi cu amărăciune. legate de-o faptă odioasă ? Pe cînd. dacă se va denunţa. trebuia să aleagă: ori lespectul lumii şi grozăvia din sufletul său. de viaţa cinstită pe care o ducea de şapte ani. pentru că a fost ocnaş. asta înseamnă o lună de închisoare. că. veneraţia. Vrînd-nevrînd. faptele bune pe care le făcuse. la muncă fără de odihnă. potrivit dispoziţiunilor precise ale legii. la lucruri indiferente. s-a putut dovedi ? Numele de Jean Valjean îl copleşeşte şi se pare că nu mai e nevoie de alte dovezi. dacă „lasă lucrurile în voia lor" şi rămîne la Montreuil-sur-mer. nu va fi mai puţin fericit după ce şi-o va face . că întîmplarea asta va ieşi desigur iarăşi la iveală . expus fără nici o îndurare ruşinii. în haine vărgate. bunul său renume. poate. milostenia lui. începu să se gindească la altceva.şi că. bogăţia. că nu era în stare să strice orînduielile celui de sus şi că. popularitatea şi toate însuşirile sale alese t ar fi întinate de-o crimă. peste toate acestea ar coborî o lumină dumnezeiască. Nu procedează toii procurorii la fel ? II cred hot. Se gîndi că trebuie să-şi facă datoria . stînd în ocnă. d Şr mintea o simţea obosită. că asta era ursita lui. poate se va ţine seama de curajul faptei sale. că. ori puritatea lăuntrică şi ocara lumii. In cele din urmă îşi spuse că n-are ce face. Şi-apoi. la stîlp. consideraţia de care se bucură. Mai e mult pînă la ocnă. cînd îşi aminti că furtul banilor micului Gervais îl făcea recidivist. curajul nu-l părăsea. va putea fi pedepsit cu munca silnică pe viaţă. Frămîntînd atîtea idei întunecate.decît dacă şi-ar călca-o. în cătuşe. /Iacă şi-ar împlini jertfa. se desprinse din ce în ce mai mult de cele pămînteşti şi căută într-altă psrtc mîngîierea şi tăria sufletească. respectul.' 1 In clipa următoare se gîndi că. în orice caz. cine ştie: a furat. şi va fi iertat. şi ce mireasmă ar putea să aibă toate aceste lucruri neprihănite. Nu-şi mai făcu nici un fel de iluzii.îşi răspunse: „Dacă a furat într-adevăr cîteva mere. de ceea ce făcuse pentru tot ţinutul. 275 .

copii. pe care se afla scris un nume : Antoine Albin din Romainville. dar pînă acuim nu m-am gîndit decît la mine. un oraş. îi dau drumul lui Champmathieu. dar mai e şi nefericita asta !" Şi aici începu o nouă criză. ivindu-se brusc în mintea lui. Trebui să facă o sforţare grea ca să-şi aducă aminte la ce se gîndise mai înainte de-a bate miezul nopţii. Dacă m-aş gîndi puţin şi la alţii ? Cea dintîi datorie creştinească este să te gîndeşti la aproapele tău. văzuse la un negustor de fiare vechi un clopot de vînzare. Numără cele douăsprezece lovituri ale celor două orologii şi compară sunetele clopotelor. In vremea asta. căzu iarăşi într-o stare de toropeală. lucrători. izbuti : „A. I se păru că totul se schimbă în jurul lui. femei. Nu-i trecu prin gînd să închidă fereastra. doamne dumnezeule. îmi convine să tac ori să mă denunţ. Ia să vedem : lăsîndu-mă pe mine la o parte. Eu le-am creat toate astea. Şi pe urmă ? Ce se întîmpla pe-aici ? Aici este un ţinut întreg. mai întîi la biserică. apăru ca o rază neaşteptată de lumină. Bun. Făcu puţin foc în sobă. bărbaţi. pe urmă la primărie. dar tot egoism rămîne. ce s-ar putea întîmpla ? Dacă mă denunţ ? Pun mîna pe mine. să fiu un funcţionar nemernic dar respectat. „A. uitînd de mine. sînt fabrici. îşi aduse aminte cu acest priiej că. da — îşi spuse el — luasem hotărîrea să mă denunţ. Se plimba mereu de la un capăt la altul al odăii. lume săracă. să-mi apăr pielea ori să-mi mîntuiesc sufletul. Bătu miezul nopţii." Şi deodată îşi aduse aminte de Fantine. N-am ţinut seamă decît de situaţia mea. 276 . la mine şi numai la mine ! Dar. Exclamă : „O. mai-nainte cu cîteva zile. Fantine. mă bagă din nou la ocnă. oameni bătrîni. industrii. asta nu-i altceva decît egoism ! Sînt forme diferite de egoism. Ii era frig. In cele din urmă. sau un ocnaş ticălos dar vrednic de stimă. Nu mă gîndesc decît la mine.Simţea vinele zvîcnindu-i puternic în tîmple.

prin mine trăiesc toate. Mă duc eu. toate se duc. i-am pricinuit toată nenorocirea ? Dar copilul pe care voiam să-l aduc şi pe care l-am făgăduit mamei sale ? Nu-i sînt oare dator nimic acestei femei pentru răul pe care i l-am făcut ? Ge se întîmplă dacă plec ? Mama moare. am făcut să circule banul. care în mizeria ei are atîtea calităţi şi căreia. îi răspîndesc în tot ţinutul şi nu păstrez nici un ban pentru mine ! Ce să fac cu ei ? Ceea ce fac nu e pentru mine ! Prosperitatea tuturor este din ce în ce mai mare. eram absurd. Copilul ajunge ce dă dumnezeu. se nasc ferme acolo unde nu era nimic . Oricît aş spune eu că n-a furat. eu am pus acolo lemnele în foc şi cratiţa la fiert. Iată un întreg ţinut bogat şi plin de cinste. nu mai e nici o viaţă aici. O ! eram nebun.. omorul. industriile ies ca din pămînt şi se iau la întrecere. Dar dacă nu mă denunţ ? Să vedem ce se poate întîmpla atunci. fabricile şi uzinele se înmulţesc. înaintea mea nu era nimic din toate astea . oriunde se află o vatră din care iese fum. am adus bunăstarea pretutindeni. mizeria dispare şi. am pus în valoare. In zece ani cîştig zece milioane. populaţia sporeşte. omul se duce la ocnă. toate viciile. furtul. am însufleţit. sute şi mii de familii sînt fericite. curată melodramă ! — pentru că nu m-am gindit decît la mine. dispar şi desfrîul. e-adevărat. am înviorat. fără să vreau. Dacă nu mai sînt eu. a furat! Eu rămîn pe loc şi-mi văd de treburi." După ce-şi puse această întrebare se opri. numai la mine. Dar femeia asta care-a suferit atîta. Cum ? Pentru că mi-ar fi convenit să fac pe grozavul şi pe generosul — adică. prostituţia. la urma urmei. se nasc sate acolo unde nu erau decît nişte ferme. toate crimele! Iar biata mamă îşi creşte copilul. o dată cu ea. am făcut să prospere întreaga regiune. dar clipa asta dură puţin. Avu parcă o clipă de îndoială şi de înfiorare. îşi răspunse liniştit: „Prin urmare. dar ce dracu ! a furat doar. am dat credite. Iată ce se întîmplă dacă mă denunţ. voind să scap poate 277 . ce tot vorbeam eu să mă denunţ ? Trebuie să iau bine seama şi să nu mă grăbesc..

. care. Şi hotărîrea mea e justă. desigur. iar adevărurile nu se găsesc decît în adîncurile cugetării. Ce-o fi să fie ! Să nu mai stăm 27S . femei. care nu mă are decît pe mine în lume şi care. zace acum învineţită de frig în cocina familiei Thenardier. pentru vreo altă mîrşăvie! Frumoaise mustrări de conştiinţă. I se părea că. dar dreaptă. la urma urmei. care salvează un derbedeu bătrîn ce nu mai are. privindu-l cu ochi fascinaţi. după ce coborîse în aceste adîncuri.de la o pedeapsă prea mare. Diamantele nu se găsesc decît în văgăunele întunecate ale pămîntului. spre binele altora. găsise în cele din urmă un diamant. decît foarte puţin de trăit şi nu va fi mai nenorocit la ocnă decît în cocioaba iui. De data asta i se părea că este mulţumit. pe mai ştiu eu cine. pe un om de nimic fără îndoială. această mustrare care nu mă priveşte decît pe mine. a meritat să înfunde ocna. care salvează un răufăcător şi jertfesc pe cei nevinovaţi. după ce bîjbîise atîta vreme în bezna cea mai deasă. trebuie să piară o întreagă regiune. mame. pe biata Cosette. pentru un hoţ de mere. Ce mai canalii sînt şi ăştia ! Şi eu să mă abat de la îndatoririle mele faţă de toate aceste sărmane făpturi! Să mă duc să mă denunţ ? Să fac prostia asta nemaipomenită ? Dar ia să admitem cazul cel mai rău. dacă săvîrşesc această faptă care nu pune în primejdie decît sufletul meu — înseamnă că ştiu ce se numeşte devotament şi ce se numeşte tărie sufletească.. copii. şi că-l ţinea în mînă." Se ridică şi începu din nou să umble prin odaie. să presupun că este o faptă rea în toate acestea şi că odată şi odată mă va mustra conştiinţa dacă primesc. să moară pe drumuri ca un cîine o biată copilă ? E-ngrozitor! Şi mama nici măcar nu şi-a revăzut copilul! Şi copilul aproape nu-şi cunoaşte mama ! Toate astea pentru bătrînul acela ticălos. pe un hoţ. trebuie ca o biată femeie să moară în spital. dacă nu pentru asta. fără nici o îndoială. şi care sacrifică o populaţie întreagă. „Da — gîndi el — aşa e! Asta e adevărul ! Asta e soluţia 1' Trebuie să te hotărăşti în cele din urmă la ceva. un adevăr.

aşezat între perete şi sobă. şi se opri deodată: „Haide ! nu trebuie să preget să duc pînă la capăt hotărîrea luată. nişte pantaloni vechi." Se privi într-o oglinjoară de pe cămin şi spuse : „Uite. după ce-am luat o hotărîre. treaba j u i | Nu mă priveşte! Este un nume fatal care pluteşte prin noapte şi dacă se abate asupra cuiva. un fel de dulap secret. Cei care-l văzuseră pe Jean Valjean trecînd prin Digne în octombrie 1815 ar fi recunoscut cu uşurinţă. aşa cum păstrase şi sfeşnicele de argint. o haină de pînză albastră. Se mai găsesc chiar în odaia asta lucruri care m-ar da de gol. să nu mai dăm fnapoi! E-n interesul tuturor. încă mă mai ţin cîteva fire de acest Jean Valjean. bucată cu bucată. mă simt mai uşurat. o traistă veche şi un ciomag gros. cu-atît mai rău pentru el. ciomagul. cu tot zăvorul care o închidea . scoase punga. traista şi le azvîrli Pe toate în foc. ■Numai că pe cele de la ocnă le ţinea ascunse. Nu se aflau în ascunzătoarea aceasta decît cîteva zdrenfe. Trebuie smulse. ca şi cum s-ar fi temut să nu se deschidă. Sînt şi rămîn Madeleine. o deschise şi luă din ea o cheiţă.la îndoială. Acum parcă sînt cu totul altul. Nu-l cunosc şi nici nu ştiu cine e. ghintuit la cele două capete. apucă zdrenţele." Se căută prin buzunar." Mai făcu cîţiva paşi. Băgă cheiţa într-o broască. Vai de cel care e Jean Valjean ! Nu mai sînt eu. pe urmă. înşîăcîndu-le pe toate la un loc. Le păstrase pe toate. Se uită pe furiş spre uşă. n u în interesul meu. fără sâ mai arunce măcar o privire asupra lucrurilor pe care le păstrase cu sfinţenie şi cu atîtea riscuri timp de atiţia ani. ele trebuie să dispară. aceste ţoale prăpădite. ca să-şi aducă întotdeauna aminte de unde plecase. pe cînd pe cele de la episcop le lăsa să se vadă. lucruri fără glas care-ar putea fi mărturii. 279 . dintr-o singură mişcare. Deschise o ascunzătoare. Iar dacă o fi vreunul Jean Valjean. a cărei gaură abia se zărea printre florile întunecate ale tapetului de pe perete.

pe care jocul luminii le făcea să sclipească pe cămin. . Domnul Madeleine nu se uita la foc. Se simţi foarte bine. un nevinovat pe care a căzut năpasta de pe urma numelui tău şi p e capul căruia numele tău apasă ca o crimă. „Ce bună e căldura !" zise el.închise din nou dulapul secret şi.. de astă dată fără nici un rost. După cîteva clipe. „Da ! Aşa ! Mergi pînă la capăt 1 striga acel glas. scoase la iveală ceva care sclipea în cenuşă. Deodată. Ardea totul. Trebuie să le distrug şi pe acestea I" Apucă amîndouă sfeşnicele. odaia şi zidul din faţă fură cuprinse de o lumină roşie pîlpîitoare. întrucît nu mai era nimic acolo. Semăna cu un om care ascultă ceva îngrozitor. arzînd împreună cu zdrenţele oribile din ea. care >poate n-a făcut nimic. Era fără îndoială moneda furată micului savoiard. Mai era destul foc pentru a le putea deforma numaidecît. ascunse uşa. Dacă te-ai fi aplecat. Desăvîrşeşte-ţi opera 1 Distruge sfeşnicele ! Ucide-ţi amintirile! Uită-l pe episcop ! ■ Uită totul ! Nenoroceşte-l pe Champmathieu 1 Dă-i înainte ! E foarte bine ! Felicită-te! S-a hotărît! S-a făcut! Un om.A ! — zise e! — Jean Valjean în întregime a rămas aici. va fi luat 280 . Scurmă jarul cu unu! dintre isfeşnice. Traista. Nu mai era mult şi aveau să fie şi ele pe foc. ochii îi căzură asupra celor două sfeşnice de argint. ci se plimba mereu. un bătrîn care nu ştie ce au oamenii cu el. făcînd din ele o vergea de nerecunoscut. Ciomagul uscat pocnea şi zvîrlea scîntei pînă-n mijlocul odăii. I se păru atunci că aude un glas strigînd înlăuntrul lui: „Jean Valjean ! Jean Valjean !" I se făcu părul măciucă. împingînd o mobilă în faţa ei. cu acelaşi pas. Se duse lîngă sobă şi se încălzi puţin. luînd mai muite măsuri de pază decît de obicei. ai fi văzut foarte uşor că e o monedă de argint. de Ia un capăt la altul al odăii.

ascultă. mersul monoton şi apăsător.drept Jean Vaijean. Se pare că uneori. 281 . dar cel care era de faţă nu era dintre cei ce pot fi văzuţi de vreun ochi omenesc. rămîi domnul primar. Dar cel care vorbea în el nu isprăvise. care tulbura în somn şi trezea brusc pe omul care dormea la etajul de dedesubt. Foarte frumos ! Tu rămîi cinstit. ridicat din adîncurile conştiinţei. Adu belşugul în oraş. Nu trecu mult Şi nu mai ştia ce e cu el. va fi condamnat şi-şi va sfîrşi zilele în jale şi ticăloşie. încît se uită împrejur cu un fel de spaimă. din nou. Glasul continuă : „Jean Vaijean ! Vor fi în jurul tău multe voci care vor face zarvă. păcătosule! Toate aceste binecuvîntări se vor nărui înainte de-a se înălţa la cer şi numai blestemul va ajunge pînă la dumnezeu. Puse sfeşnicele pe cămin. Mersul îl uşura şi-l ameţea în acelaşi timp. Da ! Foarte bine le-ai ticluit! Mizerabile !" Sudoarea îi curgea de pe frunte. rătăcit. cineva va îmbrăca bluza ta roşie. trăieşte fericit. vorbi : „Că prost mai sînt! Nu poate fi nimeni !" Era totuşi cineva." Glasul. I se păru că aude atît de lămurit ultimele cuvinte. în împrejurări foarte grele. devenise din ce în ce mai puternic şi mai necruţător şi-i răsuna acuma în ureche. te mişti ca să ceri sfaturi de la oricine ţi-ar putea ieşi în cale. în vremea asta. „E cineva pe-aici ?" întrebă el cu glas tare. care vor striga în gura mare şi care te vor binecuvînta. virtuos şi admirat şi. la început foarte slab. rămîi un om de onoare. Parcă ieşise dinlăuntru! lui şi vorbea acuma de afară. îndestulează pe nevoiaşi. începu apoi. Ei bine. Una singură nu va fi auzită de nimeni şi te va blestema în întuneric. Pe urmă cu un rîs de idiot. Rămase cu privirea rătăcită pe sfeşnice. pe cînd tu vei trăi aici în bucurie şi lumină. va lpurta numele tău de ocară şi va tîrî la ocnă lanţurile tale. respectat.

singura servitoare pe care o avea. după ce fusese ceea ce a fost! Dacă măcar ar fi mai tînăr! Dar aşa. oboseala. celula.primar la Montreuil-sur-mer!" Seara. de strălucită. patul de scînduri. cătuşele. să fie tutuit de oricine. prin urmare.Se retrăgea acum cu aceeaşi spaimă dinaintea celor două hotărîri pe care le luase rînd pe rînd. scara îngustă a galeriei. în jurul lui ceata ocnaşilor. să fie scotocit de gardian. Toate i se păreau acum încîntătoare. să-şi ia rămas bun de la respectul pe care i-l arăta toată lumea. de la onoare şi de la libertate. Dumnezeule mare. „Ce fatalitate ! Ce întîmplare. n-o să-i mai aducă dimineaţa cafeaua. n-o să mai dea de pomană copilaşilor săraci. Amîndouă solu{iile i se păreau tot atît de rele. toate grozăviile astea cunoscute ! La vîrsta lui. să-şi ia rărnas bun de la această viaţă atît de bună. n-o să mai audă păsările cîntînd în luna mai. să fie lovit cu bastonul de paznici. cărora li se va spune : „Acesta e vestitul Jean Valjean. bătrîn. rupt de oboseală. lanţurile la picioare. Nu va mai simţi căldura 'privirilor de recunoştinţă şi de dragoste aţintindu-se asupra lui. N-o să mai citească din cărţile astea şi n-o să mai scrie pe mescioara asta albă de lemn. Bătrîna portăreasă. O. să întindă dimineaţa şi seara piciorul sub ciocanul fierarului care inspectează inelele. Va părăsi caisa pe care şi-o zidise şi odăiţa asta. leoarcă de sudoare. să urce doi cîte doi. ce mizerie ! Soarta poate fi 282 . ca Champmathieu ăsta să fie luat drept eu ! Să cazi tocmai prin mijlocul pe care soarta părea că-! hărăzise la început ca să te sca'pe!" Se gîndi puţin la ce avea să se întîmple. Va trebui. să umble cu picioarele goale în bocancii cu ţinte. de curată. Dumnezeule. hainele vărgate. să se denunţe ? Să se predea ? Şi cuprins de-o sfîşietoare deznădejde. să îndure curiozitatea vizitatorilor. care a fost . în loc de toate astea. cu tichia de ocnaş pe ochi. se gîndi la tot ce trebuia să părăsească şi la ceea ce avea să reînceapă. N-o să se mai plimbe pe cîmpie. sub gîrbaciul gardianului.

cu o mie opt sute de ani înaintea acestui om nenorocit. îşi dădea seama numai că. Se clătina înafară ca şi înlăuntru. Din cînd în cînd. Ce să facă. că. 283 . împreună cu nişte versuri dintr-un cîntec pe care-l auzise altădată. Aşa se zbătea cu spaimă acest suflet greu încercat. intra într-un mormînt. Se strădui să-şi pună pentru ultima oară şi definitiv problema din pricina căreia căzuse istovit. unde tinerii îndrăgostiţi se duc să culeagă flori de li liac în luna aprilie. îşi aminti că Romainville e o pădure de lîngă Paris. făcea sforţări să-şi adune gîndurile. fără să existe vreo scăpare. sau să intre în iad şi să ajungă înger. cădea iarăşi în îndoiala sfîşietoare din adîncul gîndurilor lui: să rămînă' în paradis şi să devină demon. ceva dintr-însul ar fi murit. Tot astfel. Să se denunţe ? Să tacă ? Nu izbutea să vadă nimic limpede. că pregătea o agonie: agonia fericirii lui sau agonia virtuţilor sale. îndepărtase de la ea multă vreme groaznicul potir care-i apărea scăldat în umbră şi înecat în întunericul adîncurilor înstelate. Mergea ca un copilaş lăsat isă meargă singur. la orice hotărîre s-ar fi oprit. una cîte una.oare tot atît de rea ca orice făptură omenească şi deveni tot atît de monstruoasă ca şi inima omului ? Şi. orioe-ar fi făcut. luptînd cu oboseala. ori încotro ar lua-o. dumnezeule mare ? Ge să facă ? Furtuna din care se smulsese cu atîta trudă se dezlănţui din nou într-însul. pe cînd măslinii fremătau în vintul sălbatic al infinitului. Gîndurile începură iarăşi să se amestece unele cu altele. Numele de Romainville îi revenea mereu în minte. Aspectele nedesluşite ale tuturor raţionamentelor schiţate în mintea lui se clătinau şi se risipeau ca un fum. Vai ! Toate nehotărîrile îl cuprinseseră din nou. fiinţa misterioasă în care se cuprind toată sfinţenia Şi toată suferinţa omenirii. luînd acel aspect încremenit şi automat pe care-I întîlnim la oamenii disperaţi. Nu ajunsese mai departe decît fusese la început.

Visul ăsta. fratele meu din [copilărie. aproape fără întrerupere. ca mai toate visele. Era un om cu pielea goală. O cimpie întinsă. i se vedea ţeasta. călare pe un cal pămîntiu. dar î! impresiona adînc. ne-a luat cu frig. Pe plic am găsit scrise cuvintele acestea : Visul pe care l-am avut în noaptea aceea. Tot stînd de vorbă. lucra cu ferestrele mereu deschise. nici noapte. iar pe ţeastă \i se vedeau vinele. nu avea legătură cu situaţia decît prin acel ceva funest şi zguduitor.9k iv FORME PE CARE LE IA SUFERINŢA IN TIMPUL SOMNULUI Se făcuse ora trei dimineaţa şi el umblase mai bine de cinci ceasuri prin odaie. Stăm de vorbă şi ne tntîlneam cu trecătorii de pe drum. Călăreţul trecu fără să scoată un cuvînt. L-a impresionat atît de mult. E aventura întunecată a unui suflet bolnav. Nici un arbore nu se vedea pe cimpie. încît mai tîrziu l-a şi scris. Oricare ar fi fost visul. unde nu creştea nici un fir de iarbă. Iat-o. Mi se părea că nu era nici zi. tristă. cenuşiu la culoare. dar era grea ca un drug de fier. un frate la care trebuie să mărturisesc că nu mă gîndesc niciodată şi de care aproape că nu-mi aduc aminte. cînd se lăsă să cadă pe un scaun. din pricina ferestrei deschise. Adormi acolo şi avu un vis. Mă pUfnbam cu fratele meu. E una dintre hîrtiile scrise de mîna lui. Vorbeam despre o vecină pe care o avusesem altădată şi care. Văzurăm pe cineva trecînd pe lingă noi. „Mă aflam pe o clmpie. Ţinea în mină o vergea care se îndoia ca o coardă de viţă. povestea acestei nopţi n-ar fi întreagă dacă l-am trece cu vederea. Omul n-avea păr în cap. . Socotim de datoria noastră s-o transcriem aici întocmai. de fiind avea odaia spre stradă.

mulţimea mă ajunse şi mă înconjură. lipit de zid. II întrebai: «A cui e casa asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răs punse. II întrebai: «Ce grădină e asta ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse.a. un om stătea în picioare. Cînd mergeau. îndărătul fiecărei uşi.). Prima . Recunoscui pe toţi cei pe care-i întilnisem în oraş. Intrai în a doua. nu se plimba prin grădini. Toate străzile erau pustii. «S-o luăm pe drumul des fundat». întorcîndu-mă. Totul era pătnîntiu. Ieşti din casă şi intrai în grădină. Intrai într-un sat care-mi ieşi înainte. Mă gîndii că trebuie să fie RomainviUe. unde nu se zărea nici un mărăcine şi nici un fir de iarbă. Băgai de seamă că fratele meu nu mai 'era cu mine. sta in picioare cîte un om care tăcea. Era un drum desfundat. pînă şi cerul. Lingă cel dinţii copac. După cîţiva paşi nu mi se mai răspunse cînd vorbeam. 20* 285 .cameră era goală. Aveau nişte chipuri neobişnuite. Şi oamenii ăştia se uitau la mine cînd treceam. 1 Paranteza Ii aparţine Iui Jean Valjean (n. se afla un om în picioare. văzui o mulţime de oameni venind după mine. Nu păreau că se grăbesc şi totuşi mergeau mai repede decît mine. Dintr-o dată. Intrai. Feţele acestor oameni erau pămîntii. După uşa acestei încăperi se afla un om lipit de perete.fratele meu îmi spuse. Nu trecu mult şi. toate porţile erau deschise. Dădui în a doua. Casa avea o grădină. Nu se vedea niciodată mai mult decît unul. (De ce tocmai RomainviUe ?) ' Cea 'dinţii uliţă pe care intrai era pustie. leşii din oraş şi o luai pe cîmp. Nici ţipenie de om nu trecea pe străzi. nu umbla prin odăi. Dar la fiecare colţ de stradă. La colţul unde se întîlneau cele două străzi. nu făceau nici un zgomot. II întrebai: «C(? locuri sînt astea ? Unde mă aflu ?» Omul nu răspunse. Văzui deschisă uşa unei case. Şi grădina era pustie. Rătăcii prin sat şi băgai de seamă că era un oraş.

Deoarece gîndurile Iui pluteau încă în negura viselor. — Ce mai e şi cu trăsura asta ? Cine-o fi venind atît de devreme ? Chiar atunci se auzi o ciocanitură în uşa odăii.. Se înfiora din cap pînă-n picioare şi strigă cu glas puternic : — Cine-i acolo ? Cineva răspunse : — Eu.. 286 .Cel dinţii pe care-l tnttlntsem şi-t întrebasem clnd am intrat în oraş. îmi spuse: «Unde te duci ? Oare nu ştii că eşti mort de mult ?» Deschisei gura să răspund. La lumina pe care o împrăştiau. e aproape cinci dimineaţa. Un zgomot sec şi tare răsună deodată pe pămînt şi-l făcu să se uite în jos. un alt zgomot. Luminarea era pe sfîrşite. îl trezi de-a binelea . Era îngheţat. Focul se stinsese. Cerul era tot fără De la fereastra lui se vedeau curtea şi strada." Dar tulburarea se risipi. Un vînt rece. Recunoscu vocea bătrînei portărese. putu să distingă forma unei trăsuri. domnule primar. Zgomotul pe carel auzise venea de ia copitele calului pe cal-darîm. Văzu două lumini roşii. clătina cercevelele ferestrei rămasă des chisă. Ce s-a întîmplat ? — Domnule primar. Idar băgai de seamă că nu era nimeni Ungă mine. — Ei şi ? Ge e cu asta ? — Trăsurică. Era încă întuneric. gîndi: „Uite! Stelele nu sînt pe cer. Se stea. zise el. care apăreau şi dispăreau în umbră într-un chip ciudat. Sînt pe pămînt acum. domnule primar. nici osculă şi se duse la fereastră. se uită şi băgă de seamă că cele două stele erau felinarele unei trăsuri. Era o trăsurică trasă de un cal mic. alb. ca orice vînt de dimineaţă. — Ei. la fel cu cel dintîi.'1 Se deşteptă.

— Care cabrioletă ? — N-a spus domnul primar să-i vină o cabrioletă uşoară ? — Nici gfnd ! zise el. Aceste carete erau un fel de cabriolete pe două roţi. Cutia cu scrisori. ar fi rămas înmărmurită. Urmă o tăcere destul de lungă. Se încumetă totuşi să mai spună : — Domnule primar. care ţineau la distanţă celelalte trăsuri Şi care se mai văd şi azi pe drumurile din Germania. Se uită năuc la flacăra iumînării. — Al domnului Scauffiaire ? Numele acesta îl făcu să tresară. o ladă mare. culese din jurul feştilei ceara fierbinte şi o frămîntă între degete. — A. iar careta era galbenă. — Vizitiul spune c-a venit <să-l ia pe domnul primar. Cutia era vopsită în negru. BEŢE-N ROATE ^ Serviciul poştal între Arras şi Montreuil-sur-mer se mai făcea pe vremea aceea cu nişte carete rămase de pe timpul imperiului. lunguiaţă. era aşezată în spatele cabrioletei. da ! Domnul Scauffiaire. 287 . ce răspuns să dau ? — Spune-i că vin numaidecît. unul pentru curier şi unul pentru un călător. — Care vizitiu ? — Vizitiul domnului Scauffiaire. făcînd corp comun cu ea. aşezate pe nişte arcuri speciale. avînd numai două locuri. căptuşite pe dinăuntru cu piele roşcată. Bătrîna aştepta. Dacă bătrîna l-ar fi putut vedea în momentul acela. zise el.— Care trăsurică ? — Cabrioleta. Roţile erau întărite cu butuci lungi. ca şi cum un fulger i-ar fi trecut pe dinaintea ochilor.

Cel ce se grăbea aşa era tocmai omul pe care l-arn văzut zvîrcolindu-se în chinuri cu-adevărat vrednice de milă.Trăsurile acestea. dar călătorul nu-l luă în seamă şi-şi văzu de drum. îşi dădea seama de asta şi tresărea. De ce s-o fi zorit ? Habar n-avea. dar putea foarte bine să ise ducă şi-ntr-altă parte. careta ajungea Ia Montreuil-sur-mer ceva mai înainte de cinci dimineaţa. în momentul cînd intra în oraş. dar toată lumea îl va înţelege. care nu seamănă cu nici una de astăzi. Geva îl împingea şi-l atrăgea acolo. după trecerea curierului de la Paris. Se înfunda în noapte ca într-o genună. trecînd şi cocotîndu-se pe un drum. Care dintre noi n-a intrat măcar o singură dată în. In noaptea aceea. mergeau foarte repede. care venea din partea opusă şi în care nu se afla decît o singură persoană. Unde se ducea? N-ar fi putut să spună. De altminteri. mai mult ca oricînd. nu rezolvase nimic.viată în această peşteră întunecată a necunoscutului ? De altfel. Din cînd în cînd. fără îndoială . deşi au mijlocul foarte subţire. cu o trăsurică trasă de un cal alb. careta poştală care venea la Montreuilsur-mer dinspre Hesdin s-a ciocnit la cotitura unei străzi. De ce ise ducea la Arras ? îşi repeta ceea ce-şi mai spusese atunci cînd reţinuse . — Al dracului de grăbit mai e şi ăsta ! zise poştaşul. iar cînd le zăreai de departe. se găsea ca la început. gonind calul înainte. Poştaşul îi strigă omului să oprească. încotro ? La Arras. au partea din spate foarte dezvoltată. un om înfăşurat într-o manta. aveau ceva diform şi ghebos în ele. nu se oprise la nimic şi nu făcuse nimic. Nimeni n-ar putea spune ce se petrecea într-însul. nu hotărîse nimic. Mergea la întîmplare mai departe. Plecînd din Arras în fiecare noapte la ora unu. Acum. Roata trăsurii fusese lovită destul de serios. semănau cu acele insecte care mi se pare că se numesc termite şi care. Nici unul din actele conştiinţei sale nu fusese definitiv.

îşi ţinea în mînă soarta. Nu putea să hotărască nimic fără să observe şi să cerceteze adînc lucrurile. un ticălos oarecare. nu era nici un neajuns să vadă cu ochii lui şi să judece singur lucrurile. Şi. Trebuia să ştie ce-o să se întîmple. Nu era. Straşnică idee ! Javert era departe de realitate. simţea în el ceva care da înapoi. fără îndoială. nici un fel de primejdie. dădea bice calului. prin urmare. n-au să-l recunoască. Se ducea totuşi. printr-un moment greu. ne facem singuri. Vor fi acolo Javert şi apoi Brevet. oricît de rea ar vrea ea să fie. printr-un fel de atingere aproape fizică. oraşul Montreuilsur-mer rămăsese mult în urmă. fără să-şi dea seama. dar avea să scape. In depărtare. Era chiar foarte înţelept. Ori de cîte ori trecea prin faţa vreuneia dintre căsuţele acelea singuratice care se află de-a lungul drumurilor se . toţi ocnaşii care-l cunoscuseră. care gonea în trapul lui regulat şi sigur. fără să vadă. după ce l-o vedea pe acest Champmathieu. oricare ar fi rezultatul. Tot gîndindu-se aşa. La drept vorbind. zarea se lumina. Ca şi seara. conştiinţa lui va fi de bună seamă mai uşurată. De departe. din orice lucru. La urma urmei. In zorii zilei se afla în plină cîmpie. Toate bănuielile cădeau pe Champmathieu şi nimic nu este mai anevoie de înlăturat decît bănuiala şi presupunerile. Privea. Trecea.trăsurica lui Scaufflaire — că. Se agăţă de gîndul ăsta. dimineaţa îşi are nălucirile ei. desigur. cum se perindă prin faţa lui toate chipurile îngheţate ale unei dimineţi de iarnă. dar. La urma urmei. Nu le vedea. Chenildieu şi Cochepaille. umbrele arborilor şi ale dealurilor îi sporeau încordarea sufletească cu nu ştiu ce adaos nehotărît Şi sinistru. lasîndu-l să se ducă la ocnă în locul lui. Era stăpîn pe soarta lui. făcînd două leghe şi jumătate pe oră. Pe măsură ce trăsurica înainta. obstacole de netrecut. i-ar fi plăcut mai mult să nu se ducă la Arras.

Călătorul sări jos din trăsură. sfnt oameni care dorm aici I" Tropotul calului. crupa lată. în schimb pieptul deschis. 290 . — O să mergeţi mult aşa ? întrebă el. Se oprise în dreptul unui han ca să lase calul să răsufle şi să-i dea puţin ovăz. spunînd : ~ O fi făcut roata asta cinci leghe pîn-aici. Cînd se ciocnise cu careta poştală. Se prea poate 1 Dar de-aici înainte vă spun eu că nu mai face nici o jumătate de leghe. — De la vreo cinci leghe de-aici. Nu se dăduse jos din trăsurică. dar jalnice cînd eşti amărîi. apoi se ridică. după cum spusese Scauffiaire. i se fărîmase butucul şi piuliţa stătea să cadă. dar gîtul cam scurt. aproape fără să se trezească din gîndurile lui : — De ce ? — Veniţi de departe ? întrebă iar băiatul. roţile pe caldarîm făceau un zgomot domol şi monoton. Galul.■gfndea : „Şi cu toate astea. se aplecă dintr-o dată şi se uită la roata din stînga. care-i dădea calului ovăz. care făcuse cinci leghe în două ceasuri şi n-avea nici un strop de sudoare pe el. Se făcuse ziuă de-a binelea cînd ajunse la Hesdin. avînd capul şi burta mare. măi băiete ? — Zic că-i o mare minune c-aţi făcut cinci leghe fără să vă rostogoliţi cu cal cu tot în vreun şanţ al şoselei. Băiatul de la grajd. i se rupseseră două spiţe. Ia uitaţi-vă aici I Roata era într-adevăr lovită rău. dar voinică şi sănătoasă. — Ce tot îndrugi acolo. Lucrurile astea sînt plăcute cînd eşti vesel. era de rasă buloneză. rămase o clipă tăcut. Un animal minunat. Domnul Madeleine răspunse. cu privirea aţintită asupra roţii. clopoţeii de Ia gît. — OI — Ce te miri aşa ? Rîndaşul se aplecă din nou. chişifa costelivă şi subţire şi piciorul solid. Rasa urîtă.

Două roţi fac o pereche şi două roţi nu se potrivesc a Şa. — O roată de schimb ? — Da. la întîmplare. — Nu se poate. în loc s-o dregem. __ Poţi să dregi numaidecît roata asta ? — Da. Dar dacă. meştere Bourgailîard ! Meşterul Bourgailîard. — Astăzi nu se poate. era tocmai în pragul uşii. domnule. — Mîine ? — Am de lucru o zi întreagă. — Atunci. domnule. 291 . N-am decît roţi de căruţă. domnule. — Iţi dau oricît îmi ceri. în două ceasuri. vinde-mi o pereche. — N-ai cumva o roată de vînzare ? Aş putea pleca numaidecît._ fii bun şi cheamă-l încoace! _ __ Stă colea. Am de dres două spiţe şi butu cul. — N-am nici o roată gata pentru trăsura dumneavoas tră. Satul nostru-i mic. —• Atunci. — Treburile mele n-aşteaptă pînă mîine. nu orice roată merge la o osie. la doi paşi. . Veni să vadă ce are roata şi strîmbă din nas ca un chirurg în faţa unui picior rupt. Domnul este grăbit ? — Foarte grăbit. rotarul. ~ Eu zic să-ncercăm ! — E de prisos. am pune alta ? — Adică cum ? — Eşti sau nu eşti rotar ? — Sigur că sînt. Trebuie să plec cel mult într-un ceas. Nu puteţi pleca decît mîine dimineaţă. domnule.__ Prietene — îi zise el băiatului — e vreun rotar pe-aici ? __ Desigur. Hei. ~ Domnule. domnule. — Cu neputin(ă. — Şi cînd pot pleca mai departe ? — Mîine.

Am în şopron — spuse rotarul — o caleaşca veche a unui burghez de la oraş. n-o s-ajungeţi la Arras mai devreme decît mîine.. — Cum vă spuneam: satul nostru-i mic. mi-ai vinde-o ? — N-am nici una. Şi pe urmă. Şi. — Unde mergeţi dumneavoastră ? — La Arras. nu uitaţi că mergeţi la pais. — Gum ? Nici măcar o căruţă ? Nu cer mare lucru. — Dar de vîndut. Caii sînt la cîmp.. e o caleaşca la care v-ar trebui doi cai. Sîntem pe urj drum lătu ralnic. Aveţi act de identitate ? — Da. — Şi vreţi s-ajungeţi astăzi ? — Sigur ! — Cu doi cai de poştă ? — De ce nu ? — ? neaţa Nu v-ar fi totuna dacă aţi ajunge la patru dimi — Nu. V-aş închiria-o cu plăcere. Dădu din umeri: — Bine mai ţineţi trăsurile pe care le luaţi cu chirie ! Chiar dacă aş avea una. Au început arăturile. vedeţi. dacă luaţi cai de poştă. care mi-a lăsat-o în păstrare şi care n-o folo seşte niciodată. tot nu v-aş închiria-o. Veţi aştepta cel puţin trei-patru ceasuri la fiecare popas.. dacă luaţi cai de poştă. pe urmă. — Fiindcă.. — Ei bine. ce-aş avea de pierdut ? Dar n-ar trebui să vă vadă burghezul cu ea. trebuie să vă spun un lucru.— Dar n-ai putea cumva să-mi închiriezi o cabrioletă ? Meşterul băgase de seamă de la început că trăsurica fusese luată cu chirie. Schimburile se fac anevoios. fireşte. de la poştă şi de oriunde se găsesc. Sînt multe coaste de urcat. — Iau doi cai de poştă. — Atunci o să mă duc călare. E nevoie de cai voinici.. — Desigur ! Dar calul ăsta rabdă şeaua pe el ? 292 . Deshamă calul de la trăsurică ! Găsesc eu în sat o şa de vînzare. care sînt luaţi de peste tot..

. — Atunci. vă spun cinstit. N-o rabdă. Ea rupsese roata trăsurii şi îl oprea din drum. şi cea care se duce şi cea care se întoarce. Nici un ceas mai puţin._ Ar fi nevoie de un cal cum nu prea se găsesc prin _ partea locului.__ Adevărat. da.. Şi pe urmă. clătinînd din cap : — Nu. Dar n-o să-l găsiţi nici de vînzare. să daţi oricît: şi cinci sute. Simţi o mare bucurie. ai nevoie de-o zi întreagă ca să dregi roata ? ■— O zi întreagă. ce e de făcut ? — Cel mai bun lucru. nu. ~ Dac-am lega spiţele cu o frînghie ? — Spiţele. ar trebui să-l cumpăraţi.. întrebuinţase cinstit şi cu cea i mare grijă toate mijloacele. Intîi de toate. şi o mie de franci.. — Mîine e prea tîrziu. Bine că mi-ai spus !.. . făcuse tot ce i-a stat în ca putinţă să-şi urmeze călătoria . — Dar în sat nu se găseşte vreun cal cu chirie ? — Un cal care să meargă la Arras fără nici o oprire ? — Da. — Chiar dacă pui doi lucrători ? — Chiar dacă pun zece. nu dăduse înapoi nici 293 . nici de închiriat. şi obada e ca vai de ea. — De! — Careta poştală nu merge la Arras ? Cînd trece pe-aici ? ~ La noapte. fiindcă nu vă cunoaşte nimeni pe-aici. — Nici alt rotar nu mai e ? Servitorul şi rotarul răspunseră amîndoi o dată. — Pe-aici nu e nimeni care închiriază trăsuri ? — Nu. In mod vădit aici era mîna providenţei. — Atunci. Nu se dăduse bătut te această primă somaţie .. dar butucul roţii. — Şi. Amîndouă caretele fac serviciu de noapte. e să dreg roata şi să plecaţi mîine dimineaţă.

mătuşica. 294 . pentru întîia dată de la vizita lui Javert. Pe cînd călătorul vorbea cu rotarul. Nu era vina Iui. pe faţă. Vreau să închiriez o cabrioletă. asta nu mai depindea de el. — Domnule — zise femeia — băiatul meu îmi spune că vreţi să închiriaţi o cabrioletă. nu-şi putea face nici un fel de mustrare. nici în faţa cheltuielilor . dar convorbirea avusese loc în mijlocul drumului. cîţiva drumeţi se opriseră în jurul lor. gata să-l înşface din nou. Orice discuţie de pe stradă adună neapărat un grup de oameni. îl trecură sudori reci pe şira spinării. băiatul tocmai venea înapoi. dacă n-ar mai fi fost nimeni acolo. dacă n-ar mai fi auzit nimeni. La auzul acestor cuvinte simple. Dacă nu pleca mai departe. după framîntarea lăuntrică de care am pomenit. Şi se grăbi să adauge : Dar nu se găseşte nici una prin par tea locului. rostite de-o bătrînă însoţită de-un copil. — Ba se găseşte. n-a vrut el să fie aşa . Se găsesc totdeauna trecători cărora le place să stea gură-cască. In clipa cînd călătorul. un băiat pe care nn-I luase nimeni în seamă ieşise din grup şi o luase la goană. Respiră liber şi din adîncul pieptului. Era însoţit de-o bătrînă. Se gîndi că făcuse tot ce trebuia să facă şi că acum nu-i mai rămînea altceva decît să se întoarcă liniştit acasă. Dacă tot ce vorbise cu rotarul s-ar fi petrecut într-o odaie a hanului. nici în faţa oboselii. totul s-ar fi oprit aici şi probabil că noi n-am mai fi avut de istorisit nici una din întîmplările pe care le veţi citi. spuse bătrînă. Răspunse: — Da. După ce ascultase cîteva minute. hotărî să se întoarcă din drum. I se păru că vede cum gheara din care scăpase se ivea iarăşi în umbra dinapoia lui. aşa a vrut providenţa.în faţa frigului. Pumnul de fier care-i strîngea inima de douăzeci de ceaisuri începuse parcă să slăbească. Respiră. I se părea că dumnezeu trecuse de partea lui.

cu siguranţă. mă rog ? întrebă rotarui. răspunse bătrîna. făcea drumul ăsta de bunăvoie. Era băiatul bătrînei._. Rotarul şi servitorul nanului. auzi pe cineva strigînd : „Opreşte ! Opreşte!" Opri trăsura cu o smucitură puternică. Nu-l silea nimeni. se amestecară în vorbă : — O haraba îngrozitoare. 295 . O rablă hodorogită! Domnul ar face o mare greşeală dacă ar lua-o !. puse să i se înhame calul alb la brişcă. în care se amesteca nu ştiu ce pornire înfrigurată ?i tulburător de asemănătoare cu speranţa. El. Ieşind din Hesdin. pusă de-a dreptul pe osie. totul se va petrece aşa cum vrea el. Plăti cît i se ceru. găsi de astă dată că pretenţia depăşea orice măsură şi că era aproape odi°asă. etc. Ii fu necaz de bucuria pe care-o avusese şi o'-găsi absurdă. De ce s-ar bucura că se întoarce din drum? La urma urmei. Toate astea erau foarte adevărate. — Ei. Cînd brişcă se urni din loc. Şi. supăraţi ca le scapă călătorul. un fel de brişcă de nuiele. harabaua asta.. lăsă trăsurica în reparaţie la rotar. E drept că banchetele sînt atîrnate de nişte curele de piele. N-o să meargă mult mai departe decît trăsura cu care aţi venit. dar plouă înăuntru. Bătrîna avea în adevăr. într-un şopron. se urcă şi luă din nou drumul pe care pornise în zorii zilei. Domnul Madeleine tresări.Unde. Etc. îşi spuse că o clipă mainainte se gîndise cu bucurie că n-o să se mai ducă acolo unde pornise. Gheara nemiloasă îl înşfăcase iarăşi. roţile sînt ruginite şi mîncate de ume zeală. şi ? — Nu mi-aţi dat nimic. avea două roţi şi putea să-l ducă la Arras. __ La mine.. oricum ar fi fost. — Domnule — zise el — eu v-am făcut rost de brişcă. dar rabla hodorogită. ca s-o găsească la înapoiere. care dădea bucuros tuturor.

O'servitoare flamandă. pe urmă. La Saint-Pol trase la cel dintîi han care-i ieşi în cale. Ce făcea tot timpul drumului ? La ce se gîndea ? Ga şi dimineaţa. unde se aflau cîteva mese acoperite cu muşama. Se duse iar în grajd. pe deasupra. Mi-e o foame de lup. Spectacolul ăsta mulţumeşte uneori sufletul şi ne scuteşte . II întrebă : — De ce-o fi aşa de amară pîinea asta ? Căruţaşul era neamţ şi nu înţelese. — Dă-i zor! spuse el. Nevasta hangiului intră în grajd: — Domnul nu vrea să mănînce ceva ? — A ! da ! curn să nu ! spuse el. la acoperişu rile de stuf. Făcu aproape patru ceasuri de la Hesdin la Saint-Pol. La masa vecină rnînca -un căruţaş. stătu lîngă iesle tot timpul cît mîncă. Dar era în februarie. Dădu bici calului şi porni mai departe în trap săltat. la cîmpiile arate şi la priveliştile care se destrămau şi dispăreau Ia fiecare cotitură a drumului. măi secătură ? zise el. se uita la şirurile de copaci. muşcă o bucată. Cinci leghe în patru ceasuri. Iar. avea de luptat cu o mulţime de urcuşuri. duse calul în grajd. plouase. „Asta e I se gîndi el. Se repezi la pîine. Pierduse multă vreme la Hesdin şi ar fi vrut s-o recîştige. Mi-era foame. la cal. pleca din Saint-Pol şi se îndrepta spre Tinques. Se uita la ea cu plăcere. II conduse într-o încăpere scundă. Peste un ceas. Merse după hangiţă. care nu se afla decît la cinci leghe de Arras. Căluţul era sprinten şi trăgea cît doi. Şi. Brişcă n-avea arcuri şi era foarte greoaie." I se aduse mîncarea. aşa cum îi făgăduise lui Scaufflaire. plinuţă. apoi o puse încetişor pe masă şi nu se mai atinse de ea. Se gîndea la fel de fel de lucruri triste şi încurcate. Trebuie să plec mai departe şi sînt grăbit. care avea o faţă rumenă şi veselă. îi puse la iuţeală tacîmul.— Â ! tu eşti. nu mai era cu trăisurica. drumurile erau desfundate. Nu-{i dau nimic.

bietul animal nu mai mergea decît la pas. Privim în jurul nostru. Simţim un fel de zguduitură. o eclipsă. n-o s-ajungeţi prea devreme. — Dacă mergeţi tot aşa. Ieşind din sat. Fiecare întîmplare este o cotitură. In cutele cele mai nepătrunse ale sufletului poate că făcea o apropiere între priveliştile acestea nestatornice şi existenţa omenească. 297 . — Vă duceţi Ia Arras ? întrebă cantonierul. — Adevărat ? _ — Luaţi-o la istînga. Opri calul şi-l întrebă pe cantonier : — Cît mai e pînă la Arras ? — Aproape şapte leghe.oarecum de-a mai cugeta. ne pomenim bătrîni. dintr-o dată. telegarul sumbru care ne tîra prin viaţă se opreşte. O să mă rătăcesc. __~~ A — spuse cantonierul — dumneavoastră nu ştiţi că se repară şoseaua ? O să vedeţi că se întrerupe la un sfert de ceas de-aici. Nu e chip să mergeţi mai departe. un cantonier care pietruia drumul se uită la el şi-i spuse : — Tare-i ostenit calul ! într-adevăr. Şi. întunericul şi lumina se înlănţuie. ~~ Dar a început să se întunece. e drumul de la Mont-Saint'Floy spre Arras. zărim o poartă întunecoasă . E drept că era o zi dintre cele mai scurte ale anului. Se însera cînd copiii care ieşeau de la şcoală îl văzură pe călătorul nostru intrînd la Tinques. Nu se opri de loc la Tinques. După o clipă de strălucire. totul e negru în jurul nostru. Ce poate fi mai trist şi de neînţeles decît să priveşti o mulţime de lucruri pentru prima şi ultima oară ? Să călătoreşti înseamnă să te naşti şi să mori în fiecare clipă. o apucaţi la dreapta. Toate întîmplările vieţii se desfăşoară într-o nepotolită goană în faţa noastră. şi vedem cum o umbră necunoiscută îl deshamă în beznă. — Da. — Cum se poate ? Pe hartă sînt numai cinci leghe Şi ceva. întindem mîna să apucăm ceva din ceea ce trece. ne grăbim. pe drumul care duce la Carency Şi treceţi rîul ! Cînd ajungeţi la Gamblin.

Neguri joase. destrămîndu-se ca fumul. negre şi peticite pluteau printre dealuri. şedea lîngă el pe capră. venind dinspre mare. Cîmpia era neagră. la trap. — Nu sînteţi de prin partea locului ? — Nu. Tăie o cracă dintr-un pom şi făcu altă cruce. mîine în zorii zilei am putea fi la Arras. Printre nori se vedeau lumini albicioase. dar acum porniră în galop. şi-ţi dau un bacşiş bun. Intorceti-vă la Tinques ! E un han bun acolo. Brişcă dădea dintr-o groapă într-alta. cu un cal lăturaş. isca în toate unghiurile zării un zgomot pătrunzător. domnule. Drumul era îngrozitor. dac-aţi vrea să rămîneţi peste noapte la Tinques. Rîndaşul o să vă spună pe unde s-o apucaţi. Vă culcaţi şi porniţi spre Arras mîine dimineaţă. — Trebuie să ajung astă-seară. Duceţi-vă totuşi la han şi luaţi de-acolo încă un cal. La un hop crucea se rupse. Pierduseră încă douăzeci de minute. îşi dădea totuşi seama că întîrzie. — Ai vreo bucată de sfoară şi-un cuţit ? întrebă călă torul. — Da. Tot . se întoarse din drum şi peste o jumătate de ceas trecea din nou prin acelaşi loc. Un rîndaş. — Domnule — zise surugiul — s-a rupt crucea. nu mai ştiu cum să înham calul. Dar — adăugă cantonierul — ştiţi ceva. de astă dată însă în trap mare. — Mai cu seamă că sfnt numai drumuri ocolite. în chip de surugiu. Ascultă sfatul cantonierului. Ii spuse surugiului : — Mergi tot aşa. Un vînt puternic.■JBJ . ca un uruit de mobile urnite din loc. — Asta-i altceva. domnule ? Vreţi să vă dau un sfat ? Calul dumneavoastră e mort de obo seală. e tare greu de mers noap tea pe drumul ăsta . Intrară pe un drumeag mărginaş. Se înnoptase de-a binelea.

că ar fi trebuit cel puţin să se informeze. visase tot timpul. VI SORA SIMPLICE PUSA LA ÎNCERCARE Tocmai în acest răstimp.socoteli în minte : de obicei şedinţele curţii cu juri încep la nouă dimineaţa . la sosirea doctorului. mototolindu-şi aşternutul şi îngăimînd în şoaptă tot felul de socoteli. Se auzi sunînd ceasul la o turlă în depărtare. totul se va mărgini la stabilirea identităţii. Noaptea se făcea din ce în ce mai neagră. I 299 . Toată dimineaţa a stat posacă. iar avocaţii nu vor avea mare lucru de spus . cu care părea că măsoară anumite Mizerabilii. aiura. începu să facă tot felul de . Se gîndi atunci pentru întîia dată — mirîndu-se cum de nu i-a trecut mai demult prin minte — că toată truda lui putea să fie de prisos. Cîte nu se înfioară sub adierea nesfîrşită a nopţii! Tremura de frig. Nu mîncase nimic din ajun. Avusese o noapte foarte rea. Tuşea îngrozitor. desigur. Nu mai avem decît trei leghe. fără să ştie dacă ceea ce făcea putea să fie de folos. dezbaterile nu pot dura prea mult. febra îi crescuse. că nu ştia nici măcar ora procesului. voi. patru sau cinci martori. îşi aducea vag aminte de-o altă goană în noapte. Dimineaţa. n-a scos aproape nici o vorbă. o să ajungă. furtul merelor se va dovedi repede. razna. Surugiul dădu bice cailor. Pe urmă. doctorul ceruse să i se dea de veste cum va veni domnul Madeleine.ce se zărea stârnea groază. întrebă : — Cît e ceasul ? — Şapte. Trecuseră rîul şi Mont-SaintFloy rămăsese în urma lor. cînd totul se va fi sfîrşit. Fantine avu o mare bucurie. că navea nici un rost s-o ia aşa. domnule. Ajungem la Arras pe la opt. pe cîmpia de lîngă Digne. Ingrijat. Trecuseră opt ani de-atunci şi parcă a fost ieri.

faţa vînătă. nemişcată. ajunsese ca o umbră. obrajii ofiliţi. O. Dar nu intră nimeni. Se pare că atunci cînd un anumit ceas se apropie. Ori de cîte ori sora S implice o întreba cum se simte. ea răspundea neschimbat: — Bine. de ruşine şi de bucurie. Ochii ei. uşa nu se deschise. Gu cîteva lumi mai-nainte. Pe urmă. dădu cîteva sfaturi. luminile cerului îi învăluie pe cei părăsiţi de lumina pământului. Sora nu îndrăzni . deşi pînă atunci abia putuse să se mişte. gîtul scheletic. dar. soră ? — Sună ora trei. cînd Fantine îşi pierduse orice urmă de sfială. el era totdeauna punctual. Punctualitatea fiind şi ea o dovadă de bunătate. Fantine se ridică în capul oaselor. Suferinţa fizică desăvîrşise opera suferinţei morale. cu ochii aţintiţi spre uşă. şi călugăriţa o auzi scoţînd din piept unul din acele suspine adînci. La cea de-a treia bătaie. îşi împreună într-un fel de strînsoare convulsivă mîinile galbene şi slabe. întrebă daca domnul primar a dat pe la infirmerie şi clătină din cap. De obicei. Stătu astfel un sfert de oră. pielea părnîntie. păreau aproape stinşi.■ distanţe. care n-avea decît douăzeci şi cinci de ani. claviculele ieşite. domnul Madeleine venea pe la ora trei s-o vadă pe bolnavă. dinţii descărnaţi. Pe la două şi jumătate. nasul subţiat. braţele uscate. din cînd în cînd. care par că înlătură o povară. avea fruntea brăzdată. Fantine începu să se zbuciume. se aprindeau şi străluceau ca stelele. Făptura asta. Aş vrea să-l văd pe domnul Madeleine. iar printre şuviţele ei blonde creşteau fire de păr alb. Fantine se întoarse şi privi spre uşă. aţintiţi în gol. iar acum părea că e propria ei stafie. oprindu-şi parcă răsuflarea. cît de mult ne apropie boala de bătrîneţe! La amiază doctorul veni din nou. înfundaţi în orbite. In douăzeci de minute o întrebase de zece ori pe călugăriţă : — Gît e ceasul.

301 . Fantine căzu din nou cu capul pe pernă. Bătu ora cinci. Iată ce cînta Fantine : Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. Florile-s albastre. A venit la mine în haină-nflorată Şi mi-a spus : — In vălul înadins {esut. Trecu o jumătate de ceas. cu glas stins. dar nu rostea nici un nume. >a\ă. Numai că tuşea îngrozitor. Du-te-n tîrg 'îndată şi cumpără dar Pînză albă. Fecioara Măria. Nu veni nimeni. ca o adiere. rău face că nu vine! Sora Simplice era şi ea foarte mirată de întîrzierea domnului Madeleine. ac şi degetar.sâ-i spună nici o vorbă. maica preacurată. Fantine se ridica şi se uita spre uşă. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. cu glas stins: — De vreme ce mîine plec. pe urmă cădea Ia loc. Cumpărînd de-acolo (lucruri mici şi rare. Orologiul din turla bisericii sună ora trei şi un sfert. Intre acestea. Din cînd în cînd zîmbea. nu se tînguia. Fantine se uita-n sus la pologul patului. Călugăriţa ascultă. Port cu mine pruncul ce mi l-ai cerut. Ii ghiceai limpede gîndul. Ceva întunecat parcă se lăsa asupră-i. începu deodată să cînte. Ori de cîte ori suna orologiul. Sora o auzi atunci spunînd încet. nu învinuia pe nimeni. Se făcuse pămîntie la faţă şi avea buzele vinete. Nu spuse nimic şi începu să mototolească iarăşi aşternutul. Căuta parcă să-şi aducă aminte de ceva. rozele-nfloresc. Un ceas. Florile-s albastre. drag mi-e să iubesc. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare.

încît era în stare să înduioşeze şi pe-o călugărită. Sora Simplice trimise o servitoare să întrebe pe portăreasa fabricii dacă s-a întors domnul primar şi dacă mai trece azi pe la infirmerie. Cumpărînd de-acolo lucruri mici şi rare. — Spală pînza. Părea că nu-i mai pasă de ce se întîmplă în jurul ei. ce fac oare ? — Fă din pânză giulgiu ca să mă-nfăşoare.. Pe uliţi bătrîne mergem la plimbare. sora simţi totuşi o lacrimă în colţul ochilor. lîngâ sobă. Florile-s albastre. Florile-s albastre. Să nu rupi rochiţa cu pieptar uşor. Orologiul bătu ora şase. — Nu mai e copilul! Maică. Fantine parcă nu mai auzea.. Era un vechi eîntec de leagăn cu care o adormea altădată pe Cosette şi care nu-i mai venise în minte de aproape cinci ani. ce-am eu ide făcut ? — Scutece curate pentru cel născut. De mi-ar da -acuma domnul chiar o stea. -Fata se întoarse peste cîteva minute. Fantine stătuse tot timpul nemişcată. 302 . aproape Dar ia seama : dacă schimbi mai multe a<pe. rozele-nflorese. de cînd fetiţa nu mai era lîngă ea.. Leagăn plin de panglici pentru pruncul meu. Cînta cu glais atît de trist şi pe-o melodie atît de duioasă. drag mi-e să iubesc. Flarile-s albastre. De mine brodată toată numai flori. — Dar cu pînza. rozei e-n fi oresc. urmîndu-şi firul gîndurilor. maică. Florile-s albastre.Âm făcut preasfînto. — Unde ? — într-un rîu.. Mi-e mai drag copilul dat de mîna ta. Deprinsă cu suferinţa. eii. drag m i e să iubesc.

Vreau să ştiu şi eu. asculta. cu spatele spre patul Fantinei. scoţînd capul printre perdele. alţii că l-au întîlnit în drum spre Paris. Servitoarea voia s-o facă să spună o minciună. Servitoarea îi spuse repede. încît femeilor li se păru că e o voce bărbătească. — Copila mea — spuse sora — linişteşte-te. U spuse : 303 . fusese foarte liniştit şi-i spusese portăresei să nu-l aştepte Ia noapte. într-o trăsurică trasă de un cal alb. la ureche. înainte de ora şase. Pe cînd femeile vorbeau în şoaptă.. şi nu se ştia pe ce drum apucase.. Plecase singur. fără vizitiu. călugăriţei: — Răspundeţi-i că are de lucru la consiliul municipal. Se întoarseră speriate. La plecare.. Deodată începu să strige: — Vorbiţi despre domnul Madeleine ? Ce tot şoptiţi acolo ? Ge e cu el ? De ce nu mai vine ? Glasul ei era atît de răstit şi de răguşit. spunînd bolnavei adevărul. Şoptiţi între voi. — ■ Hai. De ce ? Voi ştiţi de ce n-o să vină. Inălţînd spre Fantine ochii ei eenini şi trişti. Roşeaţa din obrajii călugăriţei se risipi repede. Pe de altă parte. Sora Simplice se îmbujora la faţă. iar servitoarea făcînd tot felul de presupuneri. Fantine continuă cu glas tare şi pe un ton în acelaşi timp poruncitor şi plin de suferinţă : — N-o să poată veni. cu pumnii încleştaţi în pernă. ceea ce ar fi fost foarte grav pentru starea în care se afla Fantine. Servitoarea îngăimă : — Mi-a spus portăreasa că astăzi n-o să poată veni. ar fi însemnat să-i dea o lovitură cumplită. ca de obicei. îşi dădea seama că. cu tot frigul care se lăsase. sora punînd întrebări. răspundeţi odată ! strigă Fantine.. Unii spuneau că l-ar fi văzut luînd-o spre Arras.Servitoarea îi spunea în şoaptă sorei Simplice că domnul primar plecase dis-de-dimineaţă. Fantine — cu vioiciunea înfrigurată a anumitor boli organice care îmbină mişcările obişnuite ale omului sănătos cu slăbiciunea îngrozitoare a ultimelor clipe — se aşezase în genunchi pe pat şi. culcă-te Ia loc! Fără să se clintească.

N-am mai văzut-o de aproape cinci ani... de vreme ce li se plăteşte tot. Ţi-aduci aminte ce mi-a spus ieri cînd îi vorbeam despre Cosette ? „In curînd !" Vrea să-mi facă o surpriză. Uite : mi s-a făcut şi foame. ştiu şi eu asta. Şi pe urmă. S-a dus s-o aducă pe Cosette ! întinse braţele spre cer şi toată faţa i se lumină.. pe care i-o dăduse sora Simplice. După ce sfîrşi rugăciunea.. mă culc la loc. — A plecat I strigă ea. Dar nici n-are nevoie să treacă prin Paris.. — Copila mea — spuse sora — acum odihneşte-te şi nu mai vorbi! Fantine strînse în mîinile-i umede mîna sorei. buzele îi tremurau. mi-e mult mai bine. adineauri am fost rea . Dumneata nu-ţi poţi închipui ce înseamnă un copil. Acum trebuie să fi crescut. închipuie-ţi că s-a dus s-o aducă pe Cosette de la Montfermeil. nu mă mai doare nimic. degeaba-mi faci semn să tac. dar sînt atît de fericită. o ajută pe călugăriţă să-i aşeze perna şi sărută cruciuliţa de argint de la gît.' — Domnul primar a plecat. care fu îngrijorată de această transpiraţie. nu-i aşa ? Au s-o dea pe Cosette. uite. Dumnezeu e bun cu mine. Cînd era numai de-un an avea nişte mînuţe atît de caraghioase. Ştii ? Mi-a dat să iscălesc o scrisoare ca s-o ia de la Thenardieri. Sînt foarte fericită. Ochii îi scînteiau. trandafirii! O să aibă mîini foarte fru moase.. Se culcă... am s-o văd iar pe Cosette. Autorităţile n-au să le dea voie s-o mai oprească la ei dacă li s-a plătit datoria. N-au de ce isă se opună. O bucurie neţărmurită îi lumină faţa brăzdată de suferinţă. Are şapte 304 . Montfermeil e puţin mai încoace. se ruga în şoaptă. Soră dragă. soră dragă.. Fantine sări în picioare. iartă-mă c-am ţipat la dumneata . şi domnul Madeleine e un om bun.. — A plecat azi-dimineaţă la Paris. fac tot ce mi se cere. pe stînga. e-atît de drăguţă ! O să vezi! Ştii ? Are degete mici. spuse : — Soră. nu-i frumos să ţipi.

am făcut drumul ăsta pe jos. Eu îi spun Cosette. Din cînd în cînd începea să rîdă. cu un aer voios şi nu mai spuse nimic. fii ascultătoare şi nu mai vorbi! Fantine puse capul pe pernă şi spuse încet: — Da ! culcă-te la loc şi fii cuminte. Dar diligentele merg repede. scumpă soră întru domnul. n-ar mai fi înţeles nimic. Are dreptate sora Simplice. intră încet şi se aproPie de pat în vîrful picioarelor. Sora trăise perdelele. — Ei bine — spuse călugăriţa — acum eşti fericită. Intre şapte şi opt veni doctorul. Dădu perdelele la o parte a 305 . nădăjduind că o să aţipească. Aş putea să şi joc dacă mi s-ar cere. Cît e de-aici pînă la Montfermeil ? Sora. Toată lumea de-aici are dreptate. ce bine c-a plecat domnul primar! E într-adevăr atît de frig ? Şi-a luat cel puţin mantaua ? O să se întoarcă mîine. Mîine am s-o văd pe Cosette. Sînt nebună de bucurie. chipul ei era numai zîmbet. nu mai am nimic. soră dragă. Pe vremuri. dar o cheamă Euphrasie. — Mîine! mîine! zise Fantine. fără să întoarcă măcar capul. Cine-ar fi văzut-o cu un sfert de ceas mai înainte. nu-i aşa ? O să fie zi de sărbătoare. Uite. Bucuria unei mame seamănă mult cu bucuria copilului. care habar n-avea de distanţe. răspunse: — O I sînt sigură că mîine au să fie aici. Doamne. Mîine dimineaţă. A fost destul de departe pentru mine.. Era acum îmbujorată la faţă şi vorbea cu multă însufleţire. Montfermeil e un sat.. vorbindu-şi în şoaptă. fără să se mai clintească din loc. Pe urmă. să-mi aduci aminte să-mi pun boneta cu dantelă. Neauzind nici un zgomot şi crezînd că Fantine doarme. ce rău e să nu-ţi poţi vedea ani de zile copilul! Ar trebui să ne gîndim că viaţa nu e veşnică ! O. copilul o să fie iarăşi lîngă tine. Azi-dimineaţă mă uitam la praful de pe sobă şi mă gîndeam c-ara s-o revăd în curînd pe Cosette. începu să se uite de jur împrejur cu ochi mari. Mîine o să fie aici împreună cu Cosette.ni E o domnişoară.

care-şi închipuie că domnul primar a plecat la Montfermeil. Dac-o avea norocul ca domnul primar să vie mîine cu fetiţa — cine ştie ? Unele crize sînt sur prinzătoare . iar noaptea. spunîndu-i că domnul Madeleine plecase pentru o zi sau două şi că. să i se dea un calmant. mai ales că putea să fie adevărat.. Se apropie din nou de patul Fantinei. destul de înaintată. nu-i aşa ? Doctorul crezu că aiurează. S-ar putea să scape. eu. — Domnule doctor — zise ea — v-a spus sora că domnul primar s-a dus s-o aducă pe mititica ? Medicul recomandă ca bolnava să stea liniştită şi să fie ferită de orice emoţii. ştiţi. Răsuflarea ei uşoară şi călduţă o să-mi facă bine. dar sînt atîtea taine nepă trunse !. care îi explică totul. Medicul rămase uimit. am să-i spun pi'îicuţei mele bună dimineaţa.. care-i spuse : — Pentru că. ştiu că aici e vorba de o boală orga nică. am s-o aud pe ea cum doarme.. ai Fanţinei. Era în adevăr mai bine. Nu se mai înnăbuşea.. La plecare. la lumina lămpii. venită din senin. care nu prea dorm. îi spuse sorei: — E mai bine. da ! aşa e! e drept! dumneavoastră nu ştiţi că m-am făcut bine. liniştiţi. — Dă-mi puţin mîna. Pulsul devenise normal. Medicul aprobă. o să-mi daţi voie s-o culc lîngă mine într-un pătuc. s-au văzut cazuri cînd o mare bucurie a pus capăt unei boli.şi. O viaţă nouă. e loc destul. Ciosettc vine mîine. neştiind unde s-a dus. o însufleţise dintr-o dată pe-această sărmană făptură istovită. dimineaţa cînd se va trezi. zise doctorul. Ea întinse braţul şi începu să rîdă : — A. văzu ochii mari.. II întrebă : — Domnule. Prescrise o infuzie de chinchina.. privindu-l. Medicul o luă deoparte pe sora Simplice. iar în cazul cînd febra ar reveni peste noapte. Ea continuă : — Uitaţi-vă. 300 . a socotit că nu-i bine s-o neliniştească pe bolnavă.

care se întreceau să-l primească bine. gîndindu-se bine. străzile erau întunecoase. Pe urmă. trimise înapoi calul luat cu împrumut şi duse el singur căluţul alb la grajd. răspunse distrat oamenilor de la han. O DATA AJUNS. — Nu-i aici serviciul diligentelor ? întrebă el. Nu cunoştea Arrasul. şi. intră în sala de biliard care se afla la parter şi se aşeză la o masă. Părea că se încăpăţînează să nu întrebe nimic pe trecători. — Calul e foarte obosit. îşi arătă hîrtiile şi se interesă dacă poate să se întoarcă chiar în noaptea aceea la Montreuil-sur-mer cu poştalionul. Recunoştea singur că nu era vina lui. II opri pentru el şi-l plăti. Intră hangiţa : — Domnul doreşte să se culce ? Domnul doreşte să ia masa ? Făcu semn din cap că nu. Ii trebuiseră paisprezece ceasuri pentru un drum pe care socotea c-o să-l facă în şase ore. spuse rîndaşul. are nevoie de cel puţin două zile de odihnă. De data asta rupse tăcerea : — O putea calul să pornească din nou mîine dimi neaţă ? — 01 domnule. domnule. mergea la întîmplare. Omul pe care l-am urmărit pînă acum coborî. la ora unu noaptea fix. Trecu pîrăul Grinchon şi se 307 . nu-i părea rău că se întîmplase aşa. — Ba da. Hangiţa îl duse la birou. Era tocmai liber locul de lîngă poştaş. _ Domnule — îi spuse funcţionarul — să fiţi negreşit aici pentru plecare. Pe urmă ieşi şi porni prin oraş.VII CALATORUL. ÎŞI IA MASURI DE PLECARE Era aproape opt seara cînd brişcă pe care am lăsat-o în drum intră pe poarta cea mare a hanului poştei din Arras.

grupuri de avocaţi în robă vorbeau în şoaptă. vă rog — zise el — unde e palatul de justiţie ? — Nu sînteţi de-aici 1 răspunse cel întrebat. — Domnule. se hotărî să intre în vorbă cu el. Aveţi noroc. Să ştiţi că dezba terile s-au prelungit şi se ţine şedinţă de noapte. Vă inte resează cazul ? E vorba de vreo crimă ? Sînteţi martor ? I se răspunse : — Nu vin pentru nici un proces. unde se rătăci. După ce stătu puţin la îndoială. din loc în loc. Ştiţi. Pe drum. De obicei.pomeni într-un labirint de uliţi înguste. Urmă indicaţia ce i se dăduse şi în cîteva minute ajunse într-o sală cu multă lume şi unde. a con struit acolo o sală mare. — A ! asta-i altceva ! zise omul. domnule. — Ia te uită ! Aţi sosit la vreme. acolo-i poarta. nu s-a terminat. Urcaţi pe scara principală. ca şi cum s-ar fi temut să nu audă cineva întrebarea pe care voia să i-o pună. Iată. domnule. domnule. . acolo unde e acum prefectura a fost pe vremuri. Totuşi. unde e sentinela. In sala asta se ţin şedinţele curţii. cînd ajunseră în piaţa principală. deoarece palatul de justiţie se află acum în reparaţie şi deocam dată instanţele îşi ţin şedinţele la prefectură. care era un om în vîrstă. — Tot acolo îşi ţine şedinţele şi curtea cu juri ? — Da. E lumină. care a fost episcop pe la 1782. Prin urmare. Vedeţi cele patru ferestre ? Acolo e curtea cu juri. vreau numai să vor besc cu un avocat. dar nu fără a privi mai întîi înaintea şi în urma lui. adică spre palatul prefecturii. înainte de revoluţie. şedinţele se ridică la ora şase. Domnul de Conzie. Veniţi cu mine ! Şi eu merg spre pala tul de justiţie. palatul episcopal. omul îi mai spuse: Dacă domnul vrea să asiste la vreun proces. Un om mergea pe drum cu un felinar în mînă. îi arătă patru ferestre mari luminate pe faţada întunecată a unei clădiri înalte. e cam tîrziu.

cum se face că mai e lumină în sală ? 309 . în pragul instanţelor de judecată. Femeia Limosin. Nici nu se putea.. închisă în momentul acesta. a fost condamnată pe viaţă. — S-a terminat ? Felul cum rostise aceste cuvinte îl făcu pe avocat să se întoarcă : — Iertati-mă !. — Muncă silnică ? — Pe via{ă. S-a pronunţat vreo condamnare ? — Fireşte. juraţii au înlăturat premeditarea. Dumneavoastră despre cine vorbeaţi ? Despre nimeni. Nu cunosc pe nimeni de-aici. încît nu se sfii să se adreseze primului avocat care-i ieşi în cale : — Domnule — zise el — în ce fază e procesul ? — S-a terminat! răspunse avocatul. Cazul era foarte simplu. Dar. Sala asta mare.. Toate orupurile astea îi apar celui ce trece visător pe aici ca nişte roiuri negre de spirite bîzîitoare. Rareori se întîmplă ca bunătatea «i mila să-i preocupe. O uşă cu două canaturi. Nu trebuia constatată nici o identitate. construind laolaltă tot felul de edificii întunecate. infanticidul a fost dovedit. Domnul Madeleine întrebă din nou c-un glas atît de slab încît abia se auzea : — Identitatea a fost constatată ? ~ Ce identitate ? răspunse avocatul. era o veche anticameră a episcopiei şi servea acum ca sală a paşilor pierduţi. Era atît de întuneric.Ţi se strînge inima ori de cîte ori vezi pîlcurile astea de oameni în haine negre vorbind tainic între ei. Sînteţi cumva vreo rudă ? — Nu.altfel. _ — Bineînţeles. luminată de-o singură lampă. de vreme ce s-a terminat.. o despărţea de încăperea cea mare unde-şi ţinea şedinţele curtea cu juri. Rezultatul acestor discuţii e de cele mai multe ori o condamnare ticluită mai dinainte. Femeia şi-a ucis copilul. — A! e vorba de-o femeie! spuse el..

Au plecat cîteva persoane. preşedintele fixase pentru aceeaşi zi două procese simple şi scurte. — Pe unde se intră ? — Pe uşa cea mare. Condica de termene fiind foarte încărcată. Omul furase nişte mere. aşa ca.termina înainte de miezul nopţii. procurorul general era foarte dibaci şi nu prea lăsa să-i scape acuzaţii. Se începuse cu infanticidul. Nu-mi mai aduc aminte cum îl cheamă. Interogatoriul inculpatului fusese luat şi martorii fuseseră ascultaţi. „calul nărăvaş". Cuvintele acestui om nepăsător îi străbătură pe rînd inima. amestecate laolaltă. aţi putea încerca. domnul Madeleine încercase. 316 . toate emoţiile cu putin{ă.— Pentru celălalt proces. un recidivist. deşi n-ar fi putut spune dacă ceea ce simţea era mulţumire sau durere. cînd ca nişte limbi de foc. un ocnaş. O haimana. recidivistul. Unul cu o mutră de adevărat tîlhar. Noul-venit îl întrebă : — Domnule. Avocatul se îndepărtă. la redeschi derea şedinţei. N-o să se poată . — Care proces ? — A 1 şi cazul ăsta e limpede. Rămăseseră pledoariile apărării şi rechizitoriul ministerului public. la Toulon. Acuzatul va fi probabil condamnat. Se apropie de mai multe grupuri şi trase cu urechea. nu se mai deschide o dată uşa asta ? — Nu se deschide. In cele cîteva clipe cît stătuse de vorbă cu ei. Dar şedinţa a fost sus pendată. iar acum venise rîndul ocnaşului. E lume multă. După ce înţelese că n-a sosit prea tîrziu. se dovedise însă că mai fusese la ocnă. cînd ca nişte ace de gheată. ceea ce îi agrava situaţia. care a fost prins furînd. — Domnule — întrebă el — se poate intra în sală ? — Nu prea cred. Numai pentru mutra asta l-aş trimite la ocna. care a început de aproape două ceasuri. Un aprod stătea în fata uşii care dădea în sala de şedinţe. răspunse aprodul. respiră adînc. Era un băiat de spirit care făcea versuri. dar faptul nu prea părea dovedit.

__ Cum ? Nu mai e nici un loc ? — Nici unul. se rezemă de balustradă şi-şi încrucişa braţele. scoase din el un creion. la lumina felinarului: D-l Madeleine. şi în fiecare clipă trecea printr-o nouă încercare. In afară de servi31! . După o pauză. îşi făcu loc prin mulţime. uşierul îi întoarse spatele. Dintr-o dată se descheie la haină.__ Cum ? Nu se mai dă drumul la redeschiderea şedinţei ? Nu s-a suspendat şedinţa ? __ Şedinţa a început — spuse aprodul — dar nu se mai dă voie înăuntru. merse drept la aprod. Uşa e încuiată. se sfătuia cu el însuşi. aruncă o privire asupra lui şi se supuse. străbătu sala de aşteptare şi coborî scara încet. Nu mai poate intra nimeni. Zbuciumul sufletesc care-l chinuia încă din ajun nu încetase. De bună seamă. urcă din nou scara în grabă. — De ce? — Pentru că sala e plină. Domnul Madeleine plecă îngîndurat. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. — Du asta domnului preşedinte! Aprodul luă biletul. VIII INTRARE DE FAVOARE Fără să bănuiască. dar domnul preşe dinte nu dă voie acolo decît funcţionarilor publici. De şapte ani de zile. de cînd faima calităţilor lui se răspîndise în toată regiunea buloneză. îi dădu biletul şi-i spuse cu autoritate. uşierul adăugă: Mai sînt totuşi cîteva locuri în spatele domnului preşedinte. primarul din Montreuil-sur-mer se bucura de un fel de celebritate. ea trecuse de mult marginile unui singur ţinut Ş' ajunsese pînă-n judeţele învecinate. Cînd ajunse la capătul scării. luă portofelul. rupse o foaie de hîrtie şi scrise repede pe ea. Şi spunînd acestea. şovăind parcă la fiecare treaptă. Pe urmă.

luă un condei. toate cele o sută patruzeci şi una de comune ale plăşii Montreuil-sur-mer îi cunoşteau binefacerile. în gură. Astfel. reorganizînd industria mărgelelor de sticlă. deoarece se afla în dreptul lămpii. ca şi cum cele cîteva cuvinte l-ar fi făcut să simtă un gust neobişnuit. deschizînd încet uşa care dădea din sala de consiliu în sala de şedinţe. Peste cîteva clipe. Oraşele Arras şi Douai invidiau orăşelul Montreuil-sur-mer pentru norocul de a-l avea primar. Cînd aprodul. căptuşită cu tăblii de lemn. amar. aprodul îi dădu biletul. să ajute şi să încurajeze chiar industriile altor plăşi. scrise cîteva cuvinte pe aceeaşi hîrtie şi-o dădu aprodului. Auzi ca prin vis pe cineva spunîndu-i: — Domnul binevoieşte să-mi facă cinstea de-a mă urma ? Era aprodul care-i întorsese spatele mai-nainte şi care acum se pleca pînă la pămînt. putu să citească : Preşedintele curţii cu juri prezintă dom" nului Madeleine omagiile sale. cînd s-a ivit prilejul. spunîndu-i: — Să poftească ! Nefericitul despre care vorbim rămăsese pe loc. a susţinut cu creditele şi cu fondurile lui fabrica de dantelă din Boulogne. se afla într-o încăpere severă. lîngă uşa sălii. se plecă în spatele fotoliului preşedintelui şi-i înmînă biletul pe care sta scris rîndul pe care l-aţi citit. care prezida sesiunea aceasta a curţii cu juri din Arras. II desfăcu şi. 312 . la nevoie.ciul nepreţuit pe care-l făcuse capitalei districtului. Consilierul curţii din Douai. cunoştea ca toată lumea acest nume atît de adînc şi de unanim preţuit. Domnul Madeleine porni după aprod. adăugînd : „Domnul acesta doreşte să asiste la şedinţă !". Mototoli biletul. în poziţia în care-l lăsase aprodul. Ştiuse. Peste tot numele domnului Madeleine era rostit cu respect. Totodată. preşedintele făcu numaidecît un gest de respect. ţesătoria mecanică din Frevent şi manufactura hidraulică de pînzeturi din Bouberssur-Canche.

era frînt de oboseală din pricina zdruncinăturilor trăsurii şi totuşi nu se simţea ostenit. Aprodul îl lăsase singur. fost ministru şi primar al Parisului. Se uită la pereţi." Cuvintele se amestecau în mintea lui cu amintirea nedesluşită a coridoarelor înguste şi a scărilor întunecoase pe care le străbătuse. să le legăm de realităţile chinuitoare ale vieţii. datată desigur din greşeală 9 iunie anul al II-lea. deoarece nu-şi mai lua ochii de la ea. Tot gîndindu-se. neînţelegînd ce e cu odaia asta şi ce căuta el acolo. citind-o de cîteva ori. Privirea sa. Nu mîncase nimic de peste douăzeci şi patru de ore.. în care se afla încadrată o veche scrisoare autografă a lui Jean Nicolas Pache. fără îndoială. încercă zadarnic să-şi adune gîndurile. unde peste puţin va răsuna şi numele lui şi prin care trecea în momentul acela destinul său. pe urmă se cercetă pe el-însuşi. rămase aţintită asupra minerului de alamă. Firele cugetării se destramă în mintea noastră mai cu seamă atunci cînd avem nevoie. unde fuseseră zdrobite atîtea vieţi. în spatele fotoliului domnului prezident. că scrisoarea îl interesa foarte mult. i se părea că nu mai simte nimic. sînteţi în camera de consiliu. Aproape că uitase de uşă. Se uita cu o linişte prostească la această încăpere tăcută şi de temut. mai mult decît oricînd. fixă. E de ajuns să apăsaţi pe clanţa de alamă a uşii şi veţi fi în sala de şedinţe. Se gîndea la Fantine şi la Cosette. şi spaima 313 . O citea însă fără să f i e atent şi fără să-şi dea seama. pe urmă deveni tulbure. se opri asupra ei. la început foarte «niştită. Se apropie de un tablou cu rama neagră.. şi prin care Pache trimitea comunei lista miniştrilor şi a deputaţilor ţinuţi în arest la domiciliu. Glipa hotărîtoare sosise.luminată de două lumînări aşezate pe o masă cu postav verde Ii mai sunau încă în urechi ultimele cuvinte ale aprodului care plecase: „Domnule. Cine l-ar fi putut vedea şi urmări în momentul acela Ş!-ar fi închipuit. se întoarse. şi ochii lui întîlniră iar clanţa de alamă a uşii care-l despărţea de sala de şedinţă. Se afla tocmai în locul unde judecătorii deliberează şi condamnă.

Se rezemă de perete. se opri şi ascultă din nou. începu din nou să cugete. Aceeaşi tăcere şi aceeaşi întunecime împrejurul său. cugetase toată ziua. fără să-şi dea seama. In cele din urmă. trase cu urechea. ca şi cum îl ajunsese cineva din urmă şi-l aducea înapoi. făcu gestul ce nu se poate descrie şi care vrea să spună. ca un murmur nedesluşit. plecă fruntea. Zidul era rece. într-un coridor lung. văzu în fata lui uşa prin care intrase. puse brusc mîna pe mîner şi uşa se deschise. singur acolo. Broboane de sudoare îi alunecau din păr şi i se prelingeau pe tîmple. ajunse lîngă uşă. se îndreptă înfrigurat. Cugetase toată noaptea. Atunci. 314 . o luă la fugă. cine mă poate sili ?" Se întoarse repede. îngust şi întortocheat. întrerupt de tot felul de trepte şi de ghişeuri. cu o stăpînire amestecată cu revoltă. sudoarea îi îngheţase pe frunte. Era afară. Gîfîia. Era coridorul pe unde veniise. Intră din nou în camera de consiliu. parc-ar fi fost urmărit. oftă adînc. După ce străbătu mai multe cotituri ale coridorului. Respiră. Se afla în sala de şedinţe. Rotund şi lustruit. se clătina. Nu se mai afla în încăperea aceea. Mergea încet. nu auzea nimic. lăsă braţele în jos şi se întoarse de unde plecase. care spunea atît de limpede: „La naiba. nici un zgomot în urmă-i. Privirea nu i se putea dezlipi de pe mîner. Se uita la el cum s-ar uita o oaie în ochii unui tigru. luminat din loc în loc de nişte lămpi ce semănau cu luminile de la capul bolnavilor. ar fi putut auzi. Din cînd fn cînd. făcea cîte un pas şi se apropia de uşă. ca un om copleşit. Primul lucru pe care-l zări fu mînerul uşii. La un moment dat.se întipări înoet-încet într-însa. tremurind de frig şi poate şi din altă pricină. Dar nu asculta. zgomotul din sala de-alături. mînerul de alamă i se părea că străluceşte ca o stea înspăimîntatoare. în întuneric. o deschise şi ieşi. nu mai auzea într-însul decît un glas strigînd: „Vai!" Trecu astfel un sfert de ceas. porni spre ea. Dacă ar fi fost atent. Dintr-o dată. nici un zgomot dinainte-i.

cînd plină de tăcere. şedeau judecătorii. cu haina asta. dar în totul asemănător ca atitudine şi înfăţişare. în mijlocul mulţimii. care se afla de-a lungul peretelui. un tavan murdar. cu părul zburlit. deoarece se simţea deopotrivă prezenţa acelei mari realităţi omeneşti care e legea şi a acelei mari realităţi dumnezeeşti care e justiţia. mese acoperite cu un postav mai mult gălbui decît verde. îmbătrînit. aşa cum fusese atunci cînd intrase în Digne. nu în totul asemănător la chip. tristeţe. Se vedea parcă pe el însuşi. care mai mult afumă decît luminează. duşi pe gînduri. desigur. Era o încăpere destul de mare. în cuiele înfipte în tăbliile de lemn — lămpi de cafenea. în robe vechi. Pe banca luminată de mai multe lumînări stătea un om între doi jandarmi. mulţimea în zdrenţe. Intr-un capăt al sălii. Nu l-a căutat. Privirea lui se îndreptase într-acolo în chip firesc.IX UN LOC UNDE SE FORMEAZĂ CONVINGERILE Făcu un pas. tăblii de lemn. cînd plină de larmă. în stînga preşedintelui. Pe pereţi. întuneric. uşi înnegrite de-atîtea mîini. vechi şi pătate. jandarmi cu feţe cinstite şi aspre. uitîndu-se în jurul său. Omul acesta era „omul". în care toată procedura judecării unei crime se desfăşura. cu gravitate meschină şi înfiorătoare. Toate privirile se îndreptau asupra unui singur punct: o bancă de lemn din faţa unei uşi mici. Nimeni din mulţime nu-l băgă în seamă. L-a văzut. slab luminată. rozîndu-şi unghiile sau moţăind. plin de ură şi ascunzînd în fundul sufle315 22 . acolo unde se afla el. cu privirea sălbatică Şi neliniştită. ca şi cum ar fi ştiut dinainte unde e. avocaţi în diferite atitudini. de partea cealaltă. urît. închise automat uşa în urma lui şi rămase în picioare. Pe mese. lumînări în sfeşnice de alamă. Din toate astea se desprindea o impresie de severitate şi de măreţie.

Procurorul general. acelaşi ceas de noapte. Nu mai era o sforţare a memoriei Iui. oare-o să ajung iarăşi în halul ăsta ?" Omul părea să aibă cel puţin şaizeci de ani. judecători adevăraţi. Toate astea se cătscau ca o prăpastie în faţa lui. Avea înaintea ochilor — viziune de neînchipuit! — un fel de reprezentaţie a celui mai groaznic moment din viaţa lui. preşedintele a întors capul şi. înţelegînd că persoana care intrase era domnul primar din Montreuil-surmer. îl salută la rîndul său. Avea în el ceva aspru. le mai văzuse o dată toate astea. El abia observă. Era limpede: vedea ivindu-se şi retrăind în jurul lui. aproape aceleaşi feţe de judecători. Privea. existau. erau acolo. în carne şi oase. un grefier. acum douăzeci şi şapte de ani. aspectele monstruoase ale trecutului său. obiect care lipsea din tribunale pe 316 . o mulţime de capete cumplit de curioase. jandarmi. unde se dusese de mai multe ori în interese profesionale. Cînd s-a auzit zgomotul uşii. se mişcau. înfricoşat. un alt „el-însuşi" era acolo. Pe omul acesta. nu mai era o amăgire a minţii lui. Toate erau întocmai: acelaşi aparat judiciar. închise ochii şi strigă în adîncul sufletului său: „Niciodată!" Şi printr-un joc tragic al ursitei. oameni adevăraţi. de demult. jucat de propria lui fantomă. de jandarmi şi de spectatori.ân tului acel oribil tezaur de gînduri cumplite pe care le adunase vreme de nouăsprezece ani pe lespezile ocnei. îl salută. o mulţime adevărată. Se îngrozi. toţi îl numeau Jean Valjean. lumea s-a dat la o parte ca să-i facă loc. Numai deasupra capului preşedintelui se afla acum un crucifix. năuc. Judecători. care-i cutremura toate gîndurile şi aproape îl înnebunea. îşi spuse. erau jandarmi adevăraţi. pe care-l judecau acum. cu tot ceea ce realitatea avea aievea mai de neîndurat. înfiorîndu-se: „Doamne. Era în prada unei halucinaţii. care-l întîlnise pe domnul Madeleine la Montreuil-sur-mer. Toate aceste lucruri dureroase le găsea acum din nou.

dar nu dădu cu ochii de el. La judecata lui. 317 . se liniştise de ajuns ca să poată asculta. au fost ascultaţi diferiţi martori şi toţi au fost de aceeaşi părere. cînd identitatea va fi p e deplin stabilită din punct de vedere juridic. Domnul Bamatabois făcea parte dintre juraţi. foarte stupidă. Incet-încet. sau foarte isteaţă. pe nume Petit-Gervais. In clipa cînd intrase el.vremea condamnării sale. Omul ăsta. II căută pe Javert. începu să-şi dea seama de ceea ce se petrece. un ticălos dintre cei mai primejdioşi. cunoscută sub numele de livada lui Pierron. De trei ceasuri mulţimea privea cum se încovoaie din ce în ce mai mult sub povara unei cumplite potriviri de situaţie. Cine era omul ăsta ? Se făcuseră cercetări. crimă prevăzută şi pedepsită de articolul 383 din codul penal şi pentru care ne rezervăm dreptul să-l urmărim ulterior. îşi veni în fire. După ce luă loc. ieşind din ocna de la Toulon. un om. se aşeză. Banca martorilor nu se putea vedea din cauza mesei grefierului. după cum se ştie. Şi pe urmă. Acuzarea susţinea : „N-am pus mîna numai pe un hoţ de poame. Dezbaterile durau de trei ceasuri. sala era foarte slab luminată. un fost ocnaş. o făptură vrednică de plîns. pe un găinar. Putea acum să vadă fără să fie văzut. era un vagabond care fusese găsit pe cîmp cu o creangă plină de mere. se folosi de un teanc de dosare de pe biroul judecătorilor ca să-şi ascundă faţa. un răufăcător numit Jean Valjean. Şi din toate dezbaterile se făcuse lumină deplină. am pus mîna pe un tîlhar. Atenţia tuturor era extrem de încordată. dumnezeu nu fusese de faţă. pe un recidivist evadat. Un scaun se afla în spatele lui. un necunoscut. pe care justiţia îl caută de multă vreme şi care acum opt ani. înspăimîntat la °indul că ar putea fi recunoscut. cum am mai spus. ruptă dintr-un pom din împrejurimea vecină. avocatul apărării tocmai îşi sfîrşea pledoaria.v °ya. a săvîrşit — ameninţînd cu arma un furt la drumul mare asupra unui băieţaş din Sa.

dacă identitatea ar fi stabilită şi dacă afacerea PetitGervais s-ar termina mai tîrziu tot cu o condamnare. cărora li se potriveşte prin sonoritatea-i gravă şi impunătoare. în acest proces se găsea adunat laolaltă tot ce poate să înspăimînte şi să dea de gîndit. îl aştepta însă un viitor plin de ameninţări. secolul lui Ludovic al XlV-lea — . şi care astăzi. acuzatul părea mai degrabă mirat. în graiul acesta bărbatului i se spune „soţ". întreaga lui făptură tăgăduia. regele e „monarhul".Acum a săvîrşit un nou furt. din creştet pînă-n tălpi. Se lăsa chiar să se întrevadă. procurorul general — „elocintele interpret al vindictei".. Apărătorul pledase destul de bine. multă vreme caracteristic pentru elocinţa baroului şi pe care îl întrebuinţau odinioară toţi avocaţii. dar. în afară de ocnă. aparenţele de vinovăţie sporeau în fiecare clipă şi toată mulţimea asta urmărea cu mai multă nelinişte decît el însuşi sentinţa plină de nenorociri care plutea deasupra capului său. în graiul acela provincial. Gine era omul ăsta ? Ce ascundea nepăsarea lui ? Prostie sau şiretenie ? înţelegea prea bine totul. Va fi judecat mai tîrziu pentru cea veche. nu mai e întrebuinţat decît de oratorii oficiali ai parchetului. drama nu era numai întunecată. nevestei — „soţie". ajuns clasic. Făcea gesturi şi semne care voiau să spună „nu" sau rămînea cu ochii în tavan. dar şi de neînţeles. pledoaria — „accentele care s-au auzit". sau nu înţelegea nimic ? Erau întrebările care despărţeau mulţimea în mai multe tabere şi care păreau că despart şi pe juraţi. un teatru — „templul Melpo- . Parisul e „centrul artelor şi al civilizaţiei". Vorbea cu mare greutate. Condamnaţi-] pentru fapta cea nouă. la Paris ca şi la Romarantin sau la Montbrison. Părea idiot faţă de toate inteligenţele astea răspîndite în linie de bătaie în jurul lui şi cu totul străin în mijlocul societăţii care-l înşfăca. răspundea încurcat." în faţa acestei acuzaţii. E-n recidivă.'îecolul cel mare". monseniorul episcop — „un sfînt pontif". şi pedeapsa cu moartea. în faţa declaraţiilor unanime ale martorilor.

menei'". un concert —■ . aparţintnd tribului Levi. presupunînd că el e într-adevăr puşcăriaşul Jean Valjean. Dar. dovedea asta că tot el e şi hoţul merelor ? Putea fi cel mult o prezumpţie." etc. la o găină. acuzatul locuise la Faverolles. Cînd l-au arestat. o tăgadă interesată. şi a ştiut să iasă strălucit din încurcătură. numele de Champmathieu putea foarte bine să fi fost la origină Jean Mathieu. acest fapt fusese pe deplin constatat. slujitori ai templului la vechii evrei.. Avocatul începuse. în Champmathieu pe ocnaşul Jean Valjean. etc. elevii seminarului — „aceşti gingaşi leviţi 2". dar şi Benigne Bossuet fusese silit să facă aluzie. patru martori recunoşteau. fără să stea pe gînduri şi hotărît. aşadar. e drept — şi în „buna sa credinţă" apărătorul trebuia s-o recunoască — adoptase „un sistem rău de 1 Muza tragediei la grecii antici. au aflat asupra lui creanga (pe care avocatul ţinea s-o numească „ramură") .. din nefericire. toate astea erau adevă rate . nu o dovadă. n-a fost văzut de nimeni sărind zidul sau rupînd craca din pom.. familia domnitoare — „augustul sînge al regilor noştri". în sfîrşit. craca fusese ruptă şi furată după ce is-a sărit zidul. Avocatul nu tăgăduia că. Era vorba de un hoţ. mai apoi aruncată acolo de către hoţul înspăimîntat. 319 . fără îndoială. Dar ce dovedea ca hoţul era Champmathieu ? Un singur lucru: faptul că a fost ocnaş. Avocatul stabilise că furtul merelor nu fusese dovedit în mod concret. domnul general comandant al garnizoanei — „ilustrul luptător care. erorile strecurate în ziare — „impostura care-şi distilează veninul în coloanele acestor organe" etc. să lămurească furtul merelor — lucru nu prea uşor în stilul ăsta pompos. La aceste afirmaţii şi la aceste dovezi avocatul nu putea opune decît tăgada clientului său. Clerici. în mijlocul unei cuvîntări funebre. Unde era dovada contrarie ? Nici vorbă. dar el susţinea că o găsise şi o ridicase de pe jos. Clientul său. Acuzatul. acuzatul fusese ajutor de grădinar . pe care — în calitate de apărător — stăruia să-l numească Champmathieu.o solemnitate muzicală".

modelul acestui soi de descriere se găseşte 320 . Nenorocirea de a fi stat atîta vreme în ocnă. să-i aplice pedeapsa poliţienească ce se cuvine celor care contravin legii domiciliului forţat. avocatul nu avea căderea s-o discute.. şi furtul. Omul acesta era prin urmare Jean Valjean. Un monstru avortat etc. cunoscută sub numele de „şcoala satanică". Printr-o isteaţă figură retorică. fără îndoială. Era o greşeală.i i [ î '. Cine era Jean Val jean ? Urmă portretul lui Jean Valjean.. atribui influenţei acestei literaturi perverse delictul lui Champmathieu sau. Un punct cîştigat pentru acuzare şi care nu mai putea fi tăgăduit. urcînd pînă la izvoarele şi la cauzele criminalităţii. al lui Jean Valjean. cum sînt de obicei procurorii generali. mai bine zis. O mărturisire asupra punctului acestuia din urmă ar fi fost desigur mai buna pentru el şi i-ar fi cîştigat indulgenţa judecătorilor. I apărare". Apărătorul încheie rugînd juriul şi curtea. Apărătorul înclina să admită că inculpatul era chiar Jean Valjean. dar e ăsta un motiv ca să fie condamnat ? Gît despre afacerea Petit-Gervais. un om greoi la minte. procurorul general tună împotriva imoralităţii şcoalei romantice. Se apără prost. dar nu se cuvenea să se ţină seamă de lipsa lui de inteligenţă ? E. dar acuzatul refuzase cu îndărătnicie.. Fu violent şi înzorzonat. Procurorul general luă cuvîntul în replică.. Nu fără oarecare îndreptăţire. nefiind în cauză. Se încăpăţîna să tăgăduiască totul.. iar nu osînda îngrozitoare care li se dă ocnaşilor recidivişti. Luă act. trecu direct la Jean Valjean. îl îndobitociseră. închîpuindu-şi fără îndoială că salvează totul. După aceste consideraţii. Felicită pe apărător pentru „sinceritatea" sa şi se folosi cu dibăcie de această sinceritate.. aşa cum o botezaseră criticii de la Quolidienne şi Or-flamme. nemărturisind nimic. Avocatul îl sfătuise în această privinţă. pe atunci la începuturile ei. şi aşa mai departe. II încolţi pe acuzat prin toate concesiile făcute de avocat. şi faptul că a fost ocnaş. în cazul cînd li s-ar părea că identitatea lui Jean Valjean nu mai poate fi pusă la îndoială. viaţa de mizerie după ieşirea din ocnă.

etc. escaladarea. etc.." m 1 Tirada lui Theramene. ocnaşii Brevet.tirada iui îheramene'. tăgăduieşte totul. prins pe şosea în flagrant delict de furt.. furtul. aşa cum dovedeşte crima săvîrşită asupra lui Petit-Gervais etc. din actul V al Fedrei lui Racine. un cerşetor. a doua zi. el clătina încet capul de la dreapta la stînga şi de la stînga la dreapta. acuzatul asculta cu gura căscată. patru martori l-au recunoscut: Javert. etc. un vagabond.. Era de bună seamă mirat că cineva poate vorbi aşa. entuziasmul Jurnalului Prefecturii: „Şi un om ca ăsta. După ce termină portretul acuzatului. îşi tăgăduieşte pînă şi identitatea. dar care aduce zilnic mari servicii elocinţei judiciare. Cîtă încăpăţînare ! Sînteţi aici ca să faceţi dreptate. 321 . care nu e de nici un folos tragediei. Auditoriul şi juraţii „se înfiorară". c u o însufleţire oratorică menită să aţîţe în cel mai înalt grad. la cîţiva paşi de zidul pe care-l sărise. în momentele cele mai „energice" ale rechizitoriului. descrie monstrul marin care l-a ucis pe tlnărul Hlppolit. ţinînd încă în mînă lucrul furat. Chenildieu şi Cochepaille. Din cînd în cînd. fiind prea puţin îndreptat prin şederea lui la ocnă. deprins. In afară de o sută de alte dovezi. etc. fără mijloace de existenţă etc. într-un fel de protest trist şi mut. cu un fel de uimire în care se vădea şi oarecare admiraţie.. etc. cu care se mulţumise încă de la începutul dezbaterilor. domnilor juraţi etc. prin viaţa care a dus-o." In timpul replicii procurorului general. şi trei dintre foştii săi tovarăşi de ticăloşii.. — un om ca ăsta. Ce opune el acestor dovezi zdrobitoare ? Tăgada. procurorul general spuse. îşi tăgăduieşte pînă şi numele pe care-l poartă. să săvîrşească fapte vinovate. asupra cărora nu mai stăruim. atunci cînd elocinţa nu se mai poate stăpîni şi izbucneşte într-o năvală de dojeni biciuitoare. învăluindu-l pe acuzat ca o furtună. De cîteva ori spectatorii de lîngă el l-au auzit spunînd cu jumătate glas: „De 1 dacă nu l-au chemat pe domnul Baloup !. integrul inspector de poliţie Javert. tăgăduieşte flagrantul delict.

A fost ca o adevărată erupţie.Procurorul general atrase atenţia juraţilor asupra acestei atitudini de om năucit. şi care punea în adevărata ei lumină „marea perversitate" a acestui individ. vădit calculată. X SISTEMUL TAGADUIELILOR Momentul închiderii dezbaterilor sosise. se uită de jur împrejur. Procurorul încheie făcînd toate rezervele în ceea ce priveşte afacerea Petit-Gervais şi cerînd o condamnare exemplară. răspunse aşa cum putu. Apărătorul se ridică. ciocnindu~se de-a valma. îşi puse pumnul uriaş pe marginea balustradei din fa(a lui şi. la avocat. dintr-o dată. mototolind în mîini o căciulă slinoasă. Preşedintele făcu semn acuzatului să se ridice şi-i adresă obişnuita întrebare : — Mai ai ceva de adăugat în apărarea dumitale ? In picioare. începu prin a-l felicita pe „domnul procuror general" pentru „admirabila sa elocuţiune". De data asta omul auzi. In rotărie . care dovedea mai degrabă isteţime. pe Deocamdată. nestăpînite. destul de slab. era vorba de muncă silnică viată. pironindu-şi privirea asupra procurorului general. sim(ind ca terenul îi lunecă de sub picioare. şiretenie. cuvintele păreau că se îmbulzesc să năvălească toate deodată. începu să vorbească. la curte. la domnul Baloup. Preşedintele repetă întrebarea. fără şir. — Am de spus atîta — zise el — că am fost rotar la Paris. începuse parcă să înţeleagă. omul părea ca nu aude. se uită la public. pe urmă. vă amintiţi. tăcu un gest ca şi cum s-ar fi trezit atunci. deprinderea de-a înşela justiţia. decît imbecilitate. După felul cum ^şneau din gura lui. E o meserie grea. la jandarmi. la juraţi.

trebuie sa munceşti totdeauna pe-afară. 323 . N-am prea fost fericiţi. O mai aveam şi pe fiicămea. la robinet şi le clăteşti îndărăt într-un fel de albie. Imbătrîneşti de tînăr în meseria asta. sînt oameni care nu au rufe prea multe şi care nu pot să aştepte . nu se ducea la bal. U ă toate astea. Iarna (i-e atît de frig. şi pe deasupra şi pe dedesubt. Să umbli cu fier în braţe cînd e gheaţă pe jos. încît trebuie să dai din mîini ca să te încălzeşti. la cincizeci şi trei. de lăsata-secului. pierzi muşteriii. s-a culcat la opt. v-am mai spus: mă cunoaşte domnul Baloup. Mie. dar stăpînii nu-{i dau voie . ştiţi. liniştită. pentru că. N-aveţi decît să întrebaţi. întrebaţi pe domnul Baloup. Te dă gata repede. în curţi. îmi venea destul de greu. Te pătrunde pînă la piele. Bărbatu-său o bătea. dacă nu speli. Scîndurile hîrdăului sînt rău încheiate şi te stropeşti cu apă peste tot. Cîştiga şi ea ceva. La patruzeci de ani s-a isprăvit cu tine. A murit. cînd vîntul îţi şfichiuie obrajii. moşneag tîmpit. care era spălătoreasă la rîu. la rîu. nu în ateliere închise. Era grozav de trudită. Că prost mai sînt! Parisul e o vîltoare. nu ştiu ce aveţi cu mine. A lucrat şi la spălătorie. spun că asta e pierdere de vreme. Mi-aduc aminte că într-o zi. şi cînd apa e îngheţată . Şi meseria ei era grea. Dar sînt atîţia aburi acolo de la apa fierbinte că-ţi strică ochii. Ţi se udă fustele. pînă la brîu . oamenii-s atît de răi! Cînd ai îmbătrînit. ţi se spune numai dobitoc bătrîn. mi se plătea tot mai puţin . Fiindcă e închis. împreună o scoteam la capăt. Speli rufele în faţă. pe ploaie. Şi pe urmă. unde apa vine prin robinete. Asta e 1 Spun adevărat. Era o fată de treabă. Stătea toată ziulica într-un hîrdău. Nu mai cîştigam decît un franc şi jumătate pe zi. stăpînii profitau de vîrsta mea. nu mai ţi-e tare frig. e nevoie de loc. sau sub soproane ia stăpîni mai de treabă. trebuie să speli acolo.. Se întorcea acasă la şapte seara şi se culca numaidecît. pe zăpadă. Cine poate să-l cunoască acolo pe moş Chanipmathieu ? Cu toate astea. Hm ! Să întrebaţi !.. e treabă grea. Acolo nu mai stai în hîrdău.

toţi cei de faţă începură să rîdă. Afirmaţiile pe care le zvîrlea parcă la voia întîmplării izbucneau ca nişte sughiţuri. ai rupt craca şi ai furat merele. Bănuielile cele mai grave planează asupra dumitale şi pot avea urmări grave. Spectacolul era sinistru. începu să rîdă şi el. că te-ai născut la Faverolles. Acuzat. îi ceru să asculte ceea ce-i va spune şi adăugă : — Te afli într-o situaţie cînd trebuie să te gîndeşti bine. Neliniştea dumitale te acuză. da sau nu. cu o naivitate mînioasă şi sălbatică. repede. adică ai săvîrşit crima de furt cu escaladare ? In al doilea rînd. Preşedintele. răguşit. în slujba căruia pretinde că ar fi fost acuzatul. fără să înţeleagă nimic. Se oprise la un moment dat. că eşti ocnaşul Jean Valjean.. văzînd că publicul rîde. un om atent şi binevoitor. Cînd isprăvi. îţi cer pentru ultima oară să ne lămureşti asupra acestor două fapte: în primul rînd. se uită în tavan şi tăcu. şi fiecăruia îi adăuga gestul unui tăietor care despică lemne. — Acuzat — zise procurorul general cu glas aspru — ia seama ! Nu dai nici un răspuns la ceea ce eşti între bat. unde ai fost ajutor de gra- . ascuns la început sub numele de Jean Mathieu. Vorbise cu glas tare. se întoarse spre preşedinte şi spuse : — Mai întîi. în interesul dumitale. care era numele mamei dumitale. Pe urmă se uită la căciula lui. Dăduse faliment şi n-a mai putut fi găsit. Deschise gura.Omul tăcu şi rămase în picioare.. Intorcîndu-se apoi spre acuzat. ai sărit. eşti dumneata ocnaşul eliberat Jean Valjean. că ai fost în Auvergne. ca unul care a înţeles foarte bine şi ştie ce are de răspuns. Nu încape nici o îndo ială că nu te numeşti Champmathieu. fusese citat în zadar. zidul care împrejmuieşte livada lui Pierron. fost meşter rotar. da sau nu ? Acuzatul dădu din cap în chip isteţ. aspru. ca să salute pe cineva din mulţime. începu să vorbească. Aminti „domnilor juraţi" că numitul Baloup. Se uită în sală şi.

în momentul cînd procurorul general termina. şi strigă : — Dumneata eşti om tare rău ! Asta voiam să spun. care-i băiat de treabă. Prea ar fi bine ! Cred că mama şi tata erau oameni care n-aveau rostui lor şi băteau drumurile. Mă cheamă Champmathieu. Păcat că nu se ia în seamă lucrul ăsta. Pe lîngă asta. Eu habar n-am. Ei şi ? Ce-i cu asta ? Nu se poate să fi fost şi în Auvergne şi la Faverolles fără să fi fost la ocnă ? Vă spun că n-am furat nimic şi că sînt moş Champmathieu. Nişte ţărani. Şi nu nimeream. Veneam din Ailly. mergeam pe cîmp după o răpăială de ploaie de se îngălbenise tot pămîntul . Nu toată lumea are casă cînd vine pe lume. pe legea mea. Ii daţi zor cu Jean Valjean şi cu Jean Mathieu ! Nu ştiu cine sînt ăştia. N-am furat nimic. N-am furat nimic. care între timp se aşezase. Eu unul nu mănînc în fiecare zi. răspunde 1" Eu nu ştiu să vorbesc. se ridică brusc de la locul său. Pînă la urmă mă scoateţi din fire cu prostiile astea 1 Ce vă năpustiţi la mine ca turbaţii ? 325 ..p. îmi dă cu cotul şi-mi zice încet: „Haide. De altfel. nici eu nu ştiu.dinar. Nu încape nici o îndoială că ai furat prin escaladare nişte mere din livada lui Pierron.. Am fost m Auvergne. sînt un om prost. Sînteţi deştepţi nevoie mare că-mi spuneţi unde m-am născut. ce să zic ? Se dau toţi la mine şi spun : „Răspunde!" Jandarmul. am stat cu casa acolo. Acuzatul. Cînd eram mic. am fost la Faverolles. n-am învăţat carte. mi se spunea Piciul. Eu am lucrat la domnul Balou. chiar şi bălfile se revărsaseră şi nu mai răsărea din nisip decît ici şi colo cîte un fir de iarbă pe marginea drumului. Faceţi ce vreţi. Am lucrat la domnul oaloup. fără să ştiu că o să-mi aducă atîta necaz. acum mi se spune Moşul. Domnii juraţi vor aprecia. De trei luni de zile sînt închis şi purtat de colo pînă colo. am găsit pe jos o cracă ruptă cu cîteva mere pe ea. am ridicat de pe jos ce-am găsit. pe Bulevardul Spitalului. am ridicat craca. Astea-s numele mele de botez.

In lipsa domnului Javert. să binevoiţi a dispune să fie aduşi în această incintă condamnaţii Brevet.. faţă de tăgăduielile confuze. numit Jean Valjean. domniei-voastre şi curţii. Omul acesta nu se numeşte Champmathieu. a părăsit şedinţa şi chiar oraşul îndată ce-a depus ca martor. îl mai bănuiesc şi e a autor ai unui furt săvîrşit la înălţimea-sa defunctul epis cop din Digne. prin seriozitatea şi reputaţia sa nepătată. — Atrag atenţiunea domnului procuror generai — spuse preşedintele — că inspectorul de poliţie Javert. care cinsteşte. — Aveţi dreptate. domnule preşedinte. foarte rău şi primejdios. decît cu foarte multă părere de rău. zise procurorul general. N-a fost eliberat. I-am dat autorizaţia. Procurorul genera! termină. dar foarte iscusite. Javert e un om vrednic de stimă. cu încuviinţarea domnului procuror gene ral şi a apărătorului acuzatului. stăruind ca. o funcţiune inferioară. este un fost ocnaş. Cochepaille şi Chenildieu. II recunosc perfect. la expirarea pedepsei. în lipsa lui Javert. se adresă preşedintelui : — Domnule preşedinte. socotesc de datoria mea să amintesc domnilor juraţi ceea ce a declarat el aici acum cîteva ceasuri. Repet: îl cunosc perfect. ale acuzatului. încercase în cinci sau şase rînduri să evadeze. vă cerem. o impresie puternică asupra publicului şi a juraţilor. spre a fi audiaţi pentru ultima oară în privinţa identităţii acuzatului cu ocnaşul Jean Valjean. A făcut nouăsprezece ani de muncă silnică pentru furt calificat. dar destul de importantă. se pare.Procurorul general. cei 326 . care ar vrea să treacă drept idiot şi căruia îi spunem dinainte că nu va izbuti." Declaraţia aceasta atît de categorică făcu. Iată ce-a spus el : „Nu am nevoie de prezumţii morale şi de dovezi materiale care să dezmintă tăgăduielile acuzatului. L-am văzut de nenumărate ori pe vremea cînd eram ajutor de temnicer la ocna din Toulon. In afară de jefuirea lui Petit-Gervais şi de furtul merelor. care rămăsese în picioare. precum şi inspectorul de poliţie Javert.. chemat de îndatoririle sale în capitala unui district vecin.

trei martori — Brevet. ridică-te I Brevet. dacă stăruieşti a recunoaşte în omul acesta pe fostul dumitale tovarăş d e ocnă Jean Valjean. Omul ăsta e Jean Valjean. Şefii spuneau despre el: . aşa că nu poţi depune jurămînt. Brevet se uită la acuzat. Fostul ocnaş Brevet purta costumul vărgat al închisorilor centrale. A 327 . adună-ţi amintirile şi spune. Preşedintele dădu un ordin aprodului. Publicul abia-şi ţinea răsuflarea şi toate inimile băteau ca şi cum n-ar fi avut decît un suflet. iar pe de altă parte de justiţia care aşteaptă să fie luminată de acel cuvînt al dumitale. şi nădăjduiesc că mai există. introduse pe condamnatul Brevet. E o clipă solemnă Şi mai ai vreme să revii dacă socoteşti că te-ai înşelat. iar în clipa următoare uşa camerei martorilor se deschise. domnule prezident. un simţimînt de onoare şi de dreptate. Era un individ de vreo şaizeci de ani. în închisoare. pe care un cuvînt al dumitale poate să-l neno rocească.Işi dă toată osteneala să se facă folositor". Brevet lăsă ochii în pămînt. Aprodul. Acuzat. Duhovnicii stăteau mărturie în privinţa credinţei lui în dumnezeu. Dacă el există încă în dumneata. cînd se îndură ce! de sus. — Cu toate acestea — continuă preşedintele — chiar în sufletul omului pe care legea l-a degradat poate să mai rămînă. ţine seama pe de o parte de omul acesta. cu mutra unui om de afaceri şi cu aerul unui ticălos. apoi se întoarse spre curte : . însoţit de un jandarm gata să-i vină în ajutor. Chenildieu şi Cochepaille — sa fie ascultaţi din nou şi somaţi a spune adevărul şi numai adevărul.— Da. La simţimîntul acesta fac eu apel acum. — Brevet — spuse preşedintele — ai suferit o pedeapsă infamantă. Eu l-am recunoscut cel dintîi Şi-mi menţin declaraţia.. ajunsese un fel de gardian. în momentul acesta hotărîtor. Trăsăturile astea se întîlnesc uneori laolaltă. gîndeşte-te bine înainte de a răspunde . uită-te bine Ia acuzat. unde alte fărădelegi îl aduseseră din nou. cu mîna pe conştiinţă. Să nu uităm că acestea se petreceau sub restauraţie.

pe munte. îi spuse preşedintele. Cochepaille nu era mai puţin sălbatic. cum îl arătau bluza roşie şi boneta verde. — Stai jos. vioi. — Ei asta-i ! Cum să nu-l recunosc ? Că doar am fost cinci ani legaţi de acelaşi lanţ! Te-ai îmbufnat. Preşedintele îl invită să se concentreze şi-l întrebă. dacă-şi menţine declaraţia că-l recunoaşte pe acuzat. galben la faţă. Acuzat. venit de la ocnă tot în haină roşie ca şi Chenildieu. Aprodul îl aduse pe Cochepaille. obraznic şi înfrigurat. Era unul dintre nenorociţii pe care natura a vrut să-i facă fiare şi pe care societatea sfîrşeşte prin a-i face ocnaşi. Eu am fost eliberat în anul următor. dacă stă1 II neg pe dumnezeu (n. ba părea chiar mai îndobitocit decît acuzatul. care avea în ţinuta şi în toată fiinţa lui un fel de slăbiciune bolnăvicioasă.). moşule ? — Stai jos ! spus preşedintele. îl recunosc cu toată siguranţa. Pare o brută acum . ca şi pe Brevet. ca şi pe ceilalţi. Ispăşea pedeapsa la ocna din Toulon. condamnat şi el pe viaţă. rămîi în picioare. un fel de urs al Pirineilor. iar în privire o forţă sfredelitoare. Preşedintele încercă să-l zguduie prin cîteva cuvinte patetice şi grave. poate vîrsta să-l fi prostit. slăbănog. şi din cioban devenise tîlhar la drumul mare.intrat la Toulon în 1796 şi a ieşit în 1815. ocnaş pe viaţă.t. 328 . Cochepaille era ţăran din Lourdes. la ocnă era un vulpoi şi jumătate. întrebîndu-l. Chenildieu înălţă capul şi privi mulţimea drept în faţă. de unde fusese adus pentru procesul acesta. Era un omuleţ de vreo cincizeci de ani. Păzise turmele acolo sus. Preşedintele îi adresă aproape aceleaşi cuvinte ca şi lui Brevet. Fu introdus Chenildieu. Chenildieu începu să rîdă. zbîrcit. Tovarăşii de ocnă îl porecliseră Je-nie-dieu '. In clipa cînd îi aminti că situaţia sa îi răpea dreptul de a depune jurămînt.

Se auzi un glas. — Aprozi — spuse preşedintele — faceţi linişte ! închid dezbaterile. împinsese portiţa joasă care oespă rţ ea curtea de incintă şi stătea acum în picioare în mijlocul sălii. Ce ai de spus ? Acuzatul răspunse : — Am spus : „Nemaipomenit!" Un murmur de nemulţumire se răspîndi în public şi cuprinse aproape întreg juriul. Chenildieu. __ E Jean Valjean. ai auzit ce declară martorii. procurorul general. Acuzatul le ascultase cu mutra aceea uluită. era principalul său mijloc de apărare. spuse ceva mai tare : „Bună şi asta !". spuse Cochepaille. uite-l şi p-ăsta !" După cea de-a doua declaraţie. fără îndoieli şi fără tulburare. Cochepaille ! Uitaţi-vă-ncoace! Toţi cei care auziră glasul acela simţiră că le îngheaţă sîngele în vine. In clipa aceea se făcu o mişcare în imediata apropiere preşedintelui. douăzeci de inşi îl recunoscură şi strigară d «itr-o dată : — Domnul Madeleine ! 1 Jean-drug-de-fier (n. iar la a treia strigă : „Nemaipomenit!" Preşedintele întrebă : — Acuzat. strigînd : — Brevet. Acela pe care-l numeam noi Jean-le-Cric ' pentru puterea pe care-o avea. Preşedintele. care. după părerea acuzării. vădit sincere şi de bună credinţă. care-şi avea locul printre spectatorii privilegiaţi cin spatele curţii. ori de cîte ori o nouă declaraţie se adăuga celei dina'nte. 329 .). Nu mai încăpea nici o îndoială că omul era pierdut. Privirile se întoarseră spre punctul de unde fusese auzit. jandarmul de lîngă el l-a auzit mormăind printre dinţi: „Ei. Afirmaţiile celor trei oameni. se ridicase. atît era de jalnic şi de pătrunzător.t. stîrniseră în auditoriu un murmur rău prevestitor pentru acuzat. în declaraţia că-l recunoaşte pe omul care stătea în faţa lui. domnul amatabois. După prima declaraţie. Un bărbat. murmur care creştea şi se prelungea şi pai mult.ruie.

Lampa de pe masa grefierului îi lumina faţa. îşi ţinea pălăria în mînă. — Nu mă recunoaşteţi ? întrebă el. Brevet şi Chenildieu. Mai înainte ca preşedintele şi procurorul general să fi putut rosti un cuvînt. îi albise de tot. Domnul Madeleine se întoarse spre juraţi şi spre curte şi spuse cu glas potolit: ~ Domnilor juraţi. mai-nainte ca jandarmii şi aprozii sa fi putut face vreun gest. După ce trecu prima emoţie. într-adevăr. Glasul fusese atît de sfîşjetor. Albise de un ceas. Se adresă publicului şi întrebă cu un accent care fu înţeles de toată lumea : : 330 . încît. arestaţi-mă ! Omul pe care-l căutaţi nu e el. Se întrebau toţi cine a strigat ? Nu puteau crede că strigătul care îi înfiorase fusese scos de omul acesta liniştit. abia încărunţit la sosirea lui în Arras. In auditoriu se simţi o ezitare.XI CHAMPMATHIEU DIN CE IN CE MAI MIRAT Era el. Eu sînt Jean Valjean. Cochepaille. se făcu o tăcere de mormînt. Senzaţia a fost de nedescris. Tustrei rămăseseră uluiţi şi răspunseră printr-un semn cu capul că nu-l cunoşteau. Era galben şi tremura puţin. iar omul părea atît de liniştit. omul pe care toţi îl rnai numeau în momentul acela domnul Madeleine se apropiase de martorii Qochepaille. lumea nu înţelese nimic. sînt eu. Toată lumea ridicase capul. redingota îi era încheiată cu grijă. intimidat. făcuse un semn grăbit procurorului general şi schimbase cîteva cuvinte în şoaptă cu consilierii asesori. salută milităreşte. la început. Nedumerirea dură numai cîteva clipe. puneţi-l în libertate pe acuzat! Domnule preşedinte. Toţi îşi ţineau respiraţia. hainele nu-i erau în dezordine. Pe chipul preşedintelui se întipărise totuşi o umbră de simpatie şi de tristeţe. Părul. In sală se simţea acea teama religioasă care cuprinde mulţimea atunci cînd se săvîrşeşte ceva măreţ. de cînd se afla acolo.

Iată cuvintele pe care le-a rostit. daţi drumul acestui om . domnule procuror general. voi. cel puţin din reputaţie. m-am îmbogăţit. Veţi vedea. Meditaţi asupra acestui lucru. aşa cum stăruie şi azi în urechile celor care le-au auzit acum aproape patruzeci de ani : — Vă mulţumesc. mocirla din care am încerca t să ies e un lucru tare vătămător. Dacă se găseşte vreun medic în sală. Vedeţi dumneavoastră. M-am ascuns sub alt nume. într-o zi o veţi cunoaşte. am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. domnilor judecători.__ Se află vreun medic aici ? Procurorul general luă cuvîntul: __ Domnilor juraţi. Cunoaşteţi cu toţii. am vrut să intru iar în rîndul oamenilor de treabă. un declasat ca mine . pe onorabilul domn Madeleine. Ocnele îl fac pe ocnaş. de aceea am venit aici. primarul oraşului Montreuil-sur-mer. dacă vreţi. Cu toate astea. L-am jefuit pe Petit-Gervais . Dumnezeu din ceruri vede ce fac eu în momentul acesta — şi e de ajuns. incidentul atît de ciudat şi de neaşteptat care tulbură şedinţa nu ne inspiră nouă. rugîndu-l să binevoiască să-l examineze pe domnul Madeleine şi să-l conducă la locuinţa sa. II întrerupse cu un accent plin de blîndeţe şi de autoritate. eu sînt acel biet ocnaş. este adevărat. Eu singur văd limpede aici şi vă spun adevărul. Cu drept cuvînt vi s-a spus că Jean Valjean e un om rău şi păcătos. Domnul Madeleine nu dădu răgaz procurorului general să sfîrşească. sînt multe lucruri care nu se pot spune.. n-am de gînd să vă povestesc viaţa mea . L-am jefuit pe monseniorul episcop . In sfîrşit. dar nu sînt nebun.. Eraţi gata să săvîrşiţi o mare eroare . aşa cum au fost scrise imediat după şedinţă de către unul dintre martorii acestei scene. ca şi domniilor-voastre. înainte 23 — Mizerabilii.nu are dreptul să facă mustrări providenţei şi să dea sfaturi societăţii. am ajuns primar. Se pare că asta nu se poate. I 331 . îmi fac datoria . iată-le întocmai. decît un sentiment pe care numai e nevoie să-l mărturisim. ne alăturăm domnului preşedinte. Dar. Poate că nu-i numai el vinovat. Puteţi să mă arestaţi. este adevărat.

nu-l condamnaţi pe omul acesta. domnule procuror general. iertaţi-mă. 332 . Ar fi foarte greu să redăm tristeţea blîndă şi gravă a tonului cu care vorbea. şovăi o clipă. Ce dureros lucru ! Dar. moneda pe care am furat-o acum şapte ani de la Petit-Gervais. Nu mai am nimic de adăugat. Mai tîrziu. Un jandarm veni cu o lampă . un fel de idiot. tu ai. ai tot umărul drept ars pînă la os. clătinaţi din cap. El m-ar recunoaşte.' data era acolo. Nu-mi daţi crezare. Vă spuneţi: domnul Madeleine a înnebunit. tu. ca să ştergi cele trei litere : T. eram ca un butuc şi am devenit tăciune aprins. Domnul Madeleine continuă : — Chenildieu. pentru că te-ai culcat într-o zi cu umărul peste un mangal cu jeratic. Veţi găsi acasă la mine. cel puţin.-cu litere albastre. Cum ? Nu mă recunoaşte nimeni ? Aş fi vrut să fie Javert aici. Eram nerod.. mila şi bunătatea m-au salvat. în scrumul din sobă. la încheietura braţului sting. eu vă recunosc! Brevet. care totuşi se mai văd şi azi ? Spune : e-adevărat ? — E-adevărat. întocmai. îţi mai aduci aminte ? Se opri. Aresta-ţimă! Doamne. Se adresă apoi Iui Cochepaille : — Cochepaille.F. ocna m-a transformat. dumneavoastră nu mă puteţi înţelege. Se întoarse spre cei trei ocnaşi : — Ei bine.de a fi la ocnă eram un biet ţăran nu prea deştept. o dată. am devenit rău. aşa cum severitatea mă pierduse. Dar. săpată în piele.P. pe urmă adăugă : — Ţi-aduci aminte de bretelele împletite şi cu pătrăţele pe care le aveai la ocnă ? Brevet tresări mirat şi-l măsură din cap pînă-n picioare cuprins de spaimă. Suflecă-ţi mîneca ! Cochepaille îşi suflecă mîneca şi toate privirile se plecară asupra braţului gol. care te porecliseşi singur Je-nie-dieu. E data debarcării împă ratului la Cannes: / martie 1815. spuse Chenildieu.

Plec. a fost irezistibilă. nici acuzatori. nici unul. nimeni nu puse nici o întrebare. toată lumea înţelese îndată şi dintr-o singură ochire povestea simplă şi mărea(ă a omului acestuia. care se preda pentru ca să nu fie osîndit altul în locul lui. ceva 23* .Nefericitul se întoarse spre auditoriu şi spre judecători cu un zîmbet care-i înfioară şi astăzi pe cei ce-au fost atunci de fată. Nu mai erau acum în sală nici judecători. însuşirea caracteristică a spectacolelor sublime e că pune stăpînire pe toate inimile şi că face spectatori din toţi martorii. fapt extraordinar. nu-şi dădea seama ce sentiment încerca . Era limpede ca lumina zilei. Porni spre ieşire. dar şi zîmbetul deznădejdii. în clipa aceea. Nimeni nu-şi mai aducea aminte de rolul pe care-l avea de jucat. Toţi se dădură în aturi. fără îndoială. nici jandarmi. Domnul procuror general ştie cine sint. apărătorul uitase şi el că trebuia să apere. că trebuie să prezideze . dar care. Nici un glas nu se ridică. —• Nu vreau să mai tulbur şedinţa. nu-şi dădea seama că vede strălucind o lumină copleşitoare. Apariţia acestui om fusese de ajuns ca să umple de lumină întîmplarea pînă aci atît de întunecată. Avea în momentul acela ceva supraomenesc. deoarece nu sînt arestat. nu mai erau decît priviri uimite şi inimi tulburate. nici un 5 a t nu se întinse ca să-l oprească. preşedintele. procurorul general uitase că era acolo ca să acuze. Şi. spuse Jean Vaijean. Fără să mai fie nevoie de-acum încolo de vreo altă explicaţie. îndoielile mărunte se risipiră în fata acestei fapte pline de strălucire. ca printr-o revelaţie spontană. Mai am de pus la punct unele lucruri. în fata lor se afla Jean Vaijean. ştie unde mă duc. Amănuntele. aşadar — zise el — că eu sînt Jean Vaijean. şovăirile. De bună seamă. Era zîmbetul triumfului. Impresie de scurtă durată. mă va aresta cînd va găsi de cuvnnţă. toţi se simţeau orbiţi de-această lumină în sufletul lor. Nici unul. poate. nici o autoritate nu interveni. _ Vedeji.

. iar Ghampmathieu. dar e sigur că uşa era deschisă cînd el ajunse în dreptul ei. Nu s-a aflat niciodată cine a deschis uşa. Pe urmă. aşa cum fusese deschisă. Ce bine-ar fi fost totuşi să nu se fi întîmplat nimic din toate astea ! Ieşi. In mai puţin de-o oră verdictul juraţilor scoase de sub orice acuzare pe numitul Champmathieu. De-acolo se întoarse şi spuse: — Domnule procuror general. nu-i aşa ? Doamne. Şi uşa se închise la loc. plecă buimăcit. Trecu prin mulţime cu paşi rari. periîru că cei care săvîrşesc anumite fapte măreţe sînt siguri totdeauna că cineva din mulţime îi slujeşte.ce îndeamnă mulţimile să se dea înapoi cu respect din faţa unui om. se adresă publicului: — Voi toţi cei de-aici mă găsiţi vrednic de milă. pus numaidecît în libertate. socotindu-i pe toţi oamenii nebuni şi fără să fi înţeles nimic din toată nălucirea asta. rămîn la dispoziţia dum neavoastră. cînd mă gîndesc la ce era să fac mă socotesc vrednic de invidie.

Sora nu îndrăzni să-l întrebe pe domnul primar. aplecată asupra mesei cu droguri şi fiole. ' Da — spuse sora — dar acum. îi spuse că Fantinei îi fusese foarte rău în ajun. nd o să vă vadă fără copil.CARTEA A OPTA URMĂRILE I IN CE OGLINDA IŞI PRIVEŞTE PARUL DOMNUL MADELEINE începea să mijească de ziuă. uitîndu-se foarte de aproape la ele din cauza întunericului ce nu se risipise. Domnul Madeleine se afla în faţa ei. dar am fost foarte îngrijaţi. se folosi de acest. dar îşi dădu seama după înfăţişarea lui că nu venea de-acolo. Vrednica soră se afla de cîteva clipe în laboratorul infirmeriei. dar că acum îi era mai bine. spre ziuă adormi. Fantine avusese o noapte de febră şi de insomnie. ce-o să-i mai spunem ? Domnul Madeleine rămase o clipă pe gînduri: Dumnezeu ne va lumina ! zise el. Intrase pe nesimţite. întoarse capul şi scoase un strigăt uşor. 335 . Sora Simplice. domnule primar. deoarece credea că domnul primar s-a dus la Montfermeil să-i aducă fetiţa. care veghease lîngă dînsa. Deodată. plină însă de gînduri fericite. — Dumneavoastră. — Foarte bine. Ii povesti tot ce se întîmplase. somn ca să se ducă să-i facă o nouă infuzie de chinchina. zise el. Ai făcut foarte bine c-ai lă sat-o să creadă aşa. Răspunse în şoaptă : — Cum se mai simte biata femeie ? — Acum e mai bine. domnule primar ? strigă ea.

că domnul primar a adus-o. Sora sim{i fiori reci. vi s-a întîmplat ? Sora ridică ochii. — Fără îndoială. — Dacă nu l-ar vedea pe domnul primar pînă atunci — spuse sora cu sfială — ea n-ar şti că domnul primar s-a întors.. El întrebă : — Aş putea s-o văd ? — Domnul primar n-ar vrea să-i aducă şi copilul ? cuteză sora să întrebe. N-am avea de spus nici o minciună.I — Totuşi n-o putem minţi. soră. vreau s-o văd. ar fi uşor s-o facem să aibă răbdare. Se făcuse ziuă de-a binelea. scotoci într-o trusă şi scoase o oglinjoară de care se servea medicul infirmeriei ca să constate dacă un bolnav a murit şi nu mai respiră. Călugăriţa păru că nu auzise cuvîntul „poate". domnule! exclamă ea. Poate că ar trebui să mă grăbesc. şopti pe fafa sora. Sora Simplice n-avea oglindă. — Vai. dar domnul primar poate să intre. care dădea un înţeles obscur şi ciudat vorbelor domnului primar. Domnul Madeleine păru că stă pe gînduri cîteva clipe. Ce A{i albit de tot! — Am albit ? zise el.. . dar e nevoie de cel puţin două-trei zile. fireşte. îşi privi părul şi spuse: — Ia te uita ! Rosti cuvintele astea cu nepăsare. Fantine doarme. iar cînd va sosi fetiţa. Răspunse coborînd ochii şi glasul cu respect: — Dacă este aşa. Domnul Madeleine luă oglinda. femeia îşi va închipui. întrevăzînd ceva neobişnuit în toate astea. apoi spuse cu seriozitatea lui liniştită : — Nu. ca şi cum s-ar fi gîndit la altceva. Lumina cădea domnului Madeleine.

Părea mai degrabă că-i gata să-şi ia zborul. ca şi cum se afla cineva în odaie. decît că va muri. iar părul lui albise. caracteristic acestor boli şi care Mioară pe bietele mame cînd veghează noaptea la căpătîiul copilului lor condamnat şi adormit. creanga care o poartă se înfioară.Domnul Madeleine făcu unele observaţii cu privire la o uşa care nu se închidea bine şi al cărei scîrţîit putea s -o trezească pe bolnavă. Genele-i lungi. în picioare. el rugîndu-se. . Dar această respiraţie apăsătoare nu izbutea să-i tulbure seninătatea de nedescris aşternută pe faţă şi care o transfigura în somn. n-ai fi putut crede că-i vorba de-o bolnavă în stare aproape disperată. părul ei era cărunt. Cînd mîna se apropie să rupă floarea. blonde. Răsuflarea îi ieşea din piept cu hîrîitul acela tragic. amîndoi. singura urmă de frumuseţe care-i mai rămăsese din inocenţa şi din tinereţea ei. la fel ca şi atunci. aşa cum făcuse cu două luni mai-nainte. întreaga ei făptură se cutremura ca de un fîlfîit de aripi gata să se întredeschidă şi s-o ridice în văzduh. cu z î m bt l p e b u z e : Dar Cosette ? 337 . se apropie de pat şi dădu la o parte perdelele. după două luni. Trupul omenesc are ceva din tresărirea aceasta în clipa cînd degetele tainice ale morţii se apropie să culeagă sufletul. ea dormind. numai obrajii îi erau îmbujoraţi. rămînînd totuşi închise şi plecate. tremurau. îl zări şi-l întrebă domol. Domnul Madeleine stătea pat. uitîndu-se pe rînd la bolnavă şi la crucifix. pe urmă intră în odaia Fantinei. Domnul Madeleine rămase cîtva timp nemişcat lîngă pat. părînd totodată că se fereşte şi se oferă. Fantine deschise ochii. numai că acum. cu degetul la gură. căruia îi făcea semn să tacă. Sora nu intrase o dată cu el. Dormea. în ziua cînd venise pentru întîia dată s-o vadă în acest azil. dar nu se vedea nimic. Din palidă se făcuse albă ca varul. Văzînd-o astfel. li se auzea freamătul. Se aflau tot aici.

Doctorul ăsta e un neghiob. Vreau să-mi văd copilul! 338 . care fusese înştiinţat şi care încercă să vină în ajutorul domnului Madeleine. Mai ai puţină febră. cu atîta lipsă de îngrijorare şi de îndoială. Trebuie mai întîi să te faci bine. încît el nu mai putu scoate nici o vorbă. Această simplă întrebare: „Dar Cosette ?" o pusese cu o încredere atît de adîncă. dar vă vedeam. Ea-l întrerupse mînioasă : — Dar nu mai am nimic.. Dormeam.. Vederea copilului te-ar tulbura. unde-i Gosette ? De ce n-a fost adusă aici. cu atîta siguranţă. tot ce poate fi mai violent şi mai duios într-o rugăminte. era însăşi întruchiparea bucuriei. V-am urmărit toată noaptea cu ochii. Din fericire. înconjurat numai de chipuri îngereşti. Aduceţi-mi-o ! Ce mişcătoare e această iluzie de mamă ! Cosette era şiacum pentru ea copilaşul care trebuie adus în braţe. îşi împreună mîinile cu o expresie care conţinea. Ah!. v-am spus : m-am vindecat. ca s-o văd cînd mă voi trezi ? A răspuns în mod automat ceva de care nu şi-a mai putut aduce aminte mai târziu. în acelaşi timp. — Copila mea — spuse medicul — linişteşte-te! Fe tiţa dumitale este aici. ţi-ar face rău. Eraţi parcă într-un nimb. — O ! strigă ea. — Dar — zise ea — spuneţi-mi. Ea continuă : — Ştiam că sînteţi aici. Acum nu se poate. acoperind ca lumina lor toată faţa. El ridică privirea spre crucifix. Vă văd de multă vreme. tocmai intrase medicul. Ochii Fantinei începură să strălucească.II FANTINE FERICITA Nu făcu vreun gest de surpriză şi nici vreunul de bucurie. pe patul meu. — încă nu ! spuse doctorul.

O văd mereu. Azi văd ceva. vezi cum te tulburi ? spuse medicul. mîine altceva § l nu se mai gîndesc la nimic. trebuie să şi trăieşti pentru ea. mititica! Copiii n-au memorie. or să spună: acum trebuie să-i dăm copilul. Vă înţeleg: vă temeţi de emoţie. dar vă jur că nu mi-ar fi făcut rău să-mi văd fetiţa. o să aştept cît o să vreţi. mi s-au întîmplat atîtea nenorociri. pentru că m-am vindecat. nu se putea opri totuşi să-i pună domnului Madeleine tot felul de întrebări. încît uneori nici nu mai ştiu ce spun. Ştiu c-o să fiu fericită. nu dau voie să ţi se aducă fetiţa. se vedea că-şi dă toată silinţa să pară calmă şi „cuminte" — cum spunea ea în acea stare de slăbiciune pe care-o dă boala şi care aduce cu copilăria — pentru ca. Fantine se întoarse >3pre el. Spuneţi-mi măcar cum arată. Avea. Cită vreme i fi în starea asta. Toată noaptea am văzut flori albe şi oameni care-mi zîmbeau. o să ţi-o aduc chiar eu. — Aţi călătorit bine. cel puţin. Sînt ca păsărelele. Nu-i de ajuns s-o vezi. Simt că nu mai am absolut nimic. Cînd vrea domnul doctor o să mi-o aducă pe Cosette. ca să le fac plă cere maicilor de-aici. dar am să mă prefac că sînt bolnavă. aş începe să-i vorbesc încetişor. fiind văzută atît de liniştită. vă rog din toată inima să mă iertaţi 1 Altădată n-aş fi vorbit aşa.— Ei. Domnul Madeleine se aşezase pe un scaun de lîngă pat. Cînd o să te linişteşti. domnule primar ? O ! ce bun aţi fost că v-aţi dus după ea. să nu se mai împotrivească nimeni la aducerea Cosettei. Nu mai am febră. Biata mamă lăsă capul în jos : __ Domnule doctor. A suportat bine drumul ? Vai. Stăpînindu-se. rufărie curată pe ea ? O îngrijeau bine soţii Thenardier ? Ce-i ve 339 . nu-mi mai pot lua ochii de la ea de aseară. n-o să mă mai recunoască! După atîta vreme m-a uitat. Atîta tot! Nu-i oare firesc să vreau să-mi văd copila care mi-a fost adusă anume de la Montfermeil ? Nu sînt mînioasă. vă rog să mă iertaţi. Ştiţi ? dacă mi-ar fi adusă acum. Gînd or vedea şi ele că m-am liniştit de tot.

domnule primar ? Nu-i aşa că fata mea e frumoasă ? Trebuie să vă fi fost tare frig în diligentă. Acum au trecut toate. din cauza asta tuşeşti. numai să vreţi. după ce-şi făcu vizita. Deodată. se retrase. după o . Cosette e sănătoasă şi o s-o vezi în curînd. Copilul. ca stăpîn. alerga ca să se încălzească. începu să vorbească despre lucruri indiferente. rîdea şi cînta cu glas tare. Hanul lor e un fel de cîrciumă ordinară. — E frumos la Montfermeil.scurtă tăcere. O întîmplare cum se întîlnesc adesea.' Nu s-ar putea s-o văd măcar o secundă ? îndată după aceea ar lua-o înapoi. El îi luă mîna : — Cosette e frumoasă. Vorbeşti prea mult şi scoţi mereu mîinile de sub pătură. dar linişteşte-te. Jocurile 340 . In adevăr. Le merge bine soţilor Thenardier ? Nu prea trece lume multă pe la ei. umbla de colo pînă colo. o fetiţă. zise el. Fantine nu mai spuse nimic.dădeau să mănînce ? O! dac-aţi şti cît am suferit punîndu-mi toate întrebările astea pe cînd o duceam ca vai de mine. Ah J abia aştept s-o văd ! Vi s-a părut drăguţă. îşi opri răsuflarea şi începu să asculte extaziată. nu-i aşa ? Vara se fac excursii acolo. accesele de tuşă o întrerupeau pe Fantine aproape la fiecare cuvînt. Dumneavoastră. Doctorul. In curte se juca un copil. copilul portăresei sau a' vreunei lucrătoare. Se temea să nu fi compromis cu tînguirile ei prea pătimaşe încrederea ce voia să inspire. Domnul Madeleine continua s-o ţină de mînă şi se uita la ea cu mare îngrijorare. Fantine exclamă: — O aud ! Dumnezeule! Ii aud glasul 1 întinse braţul. părînd că face parte din misterioasa punere în scenă a soartei. Rămăsese cu ei numai sora Simplice. ca să facă linişte în jurul ei. Venise să-i spună unele lucruri pe care acum nu mai avea curajul să i le spună. Sînt veselă. ati putea face asta.

O să poarte un voal alb. doi. Oopila se depărta. trei. Domnul Madeleine dăduse drumul mîinii Fantinei. patru. buna dispoziţie îi reveni. Trebuie să cunoască alfabetul acum. o să avem o grădiniţă. Nu mai vorbea. Ii asculta cuvintele. aşa cum asculţi bătaia vîntului. 341 . Deodată. Mi-a făgăduit-o domnul Madeleine. Ii recunosc glasul. se săltase pe jumălate în pat.. ciorapi cu găurele. Pe fetiţa aceasta o auzise Fantine cîntînd. Şi pe urmă. păreau că fixează ceva nemaipomenit >n faţa ei. cu capul pe pernă : Ce fericite o să fim ! In primul rînd. Şi începu să rîdă. O. Am s-o pun să silabisească. Peste cinci ani. uite: am început să mă gîndese de pe acum la prima împărtăşanie a fiicei mele. o să pară o femeiuşcă. Domnul Madeleine se întoarse şi dădu cu ochii de Javert. are şapte ani. era acum lividă. dragă soră.. faţa ei. da. O să alerge după fluturi. măriţi de groază. A.Unu. El ridică repede capul. aşa cum venise. habar n-ai ce proastă sînt. Totuşi. Domnul Madeleine o auzi spunînd încet: __ Ce rău e doctorul că nu-mi dă voie să-mi vâ"d fata! Are şi mutră de om rău... Fantine ? Ea nu răspunse. lăsînd să-i iasă umărul firav din cămaşă. apoi se întunecă la faţă.^ radioasă o clipă mai-nainte.oniilor se amestecă — vai! — în toate. Continuă să-şi vorbească singură. o să primească prima împărtăşanie. Fantine devenise îmspăimîntătoare. ochii. în capătul celălalt al odăii. nu slăbi din ochi obiectul pe care Părea că-l vede. Fantine mai ascultă cîtva timp. cu ochii în pămînt.. — Dumnezeule! strigă el. glasul se stinse.. Ce-i cu tine. __ O! zise ea. cu gîndurile pierdute în adîncimi fără fund. Fata mea se va juca în grădină. îi atinse braţul cu o mînă. ea tăcu. cînd o să primească prima împărtăşanie ? începu să numere pe degete: . Eu am s-o privesc. iar cu cea-'altă îi făcu semn să se uite în spatele lui. E Cosette a mea. nu mai respira.

rezumînd dezbaterile. care era desigur adevăratul Jean Valjean. cu părerea publicului. Ajunsese la han chiar în clipa cînd trebuia să pornească înapoi cu diligenta. se unise cu concluzia apărării. nemaiavîndu-l pe Champmathieu. Dar abia părăsise sala de şedinţe a curţii cu juri. îl scoaseră din cauză pe Champmathieu. Trecuse o jumătate de oră după miezul nopţii. cînd domnul Madeleine ieşea din sala curţii cu juri din Arras. etc.III JAVERT E MULŢUMIT Iată ce se petrecuse. şi cerînd. Stăruinţa procurorului general era vădit în contradicţie cu părerea tuturor. a juraţilor. Apărătorului nu i-a fost greu să respingă această declaraţie şi să dovedească. Procurorului general îi trebuia totuşi un Jean Valjean şi. declarînd că acest incident neobişnuit. luase cuvîntul pentru a depîînge actul de nebunie al onorabilului primar din Montreuil-sur-mer. îşi oprise un loc. pe temeiul destăinuirilor domnului Madeleine. deocamdată. în cîteva minute. preşedintele. că procesul luase cu totul altă întorsătură şi că juraţii nu mai aveau în fata lor decît un nevinovat. Avocatul trăsese de-aici cîteva concluzii. îndată după punerea în libertate a lui Ghampmathieu. a curţii. Fraza aceasta este a domnului 342 . din nefericire prea banale. revenindu-şi din prima emoţie. Discutară despre „nevoia de a pune mîna pe primarul din Montreuil-sur-mer". la care.. nu-i schimbase întru nimic convingerile. iar juraţii. care va fi lămurit mai tîrziu. pe tema erorilor judiciare etc. îl luă pe Madeleine. şi procurorul general. precum se ştie. adică ale adevăratului Jean Valjean. procurorul general se închise împreună cu preşedintele. apoi să intre la infirmerie ca s-o vadă pe Fantine. Puţin înainte de ora şase dimineaţa sosise la Montreuil-sur-mer şi prima lui grijă a fost să pună la poştă scrisoarea către domnul Laffitte. condamnarea lui Champmathieu.

urcase scara cu încetineala lui obişnuită. Catarama gulerului său de piele. felul nici în cum se îmbrăca. Ordinul de arestare a fost deci expediat. avea următorul cuprins: Inspectorul Javert va aresta pe individul Madeleine. însărcinîndu-l cu executarea pe inspectorul de poliţie Javert. cu toate că era un om bun şi destul de inteligent. Curierul era şi el un poliţist foarte priceput. Cine însă l-ar fi cunoscut bine şi l-ar fi privit mai atent. n-ar fi putut bănui nimic din ceea ce se petrecea şi i s-ar fi părut că are aerul cel mai obişnuit din lume. neîngăduindu-şi nici u n fel de neorînduială nici în împlinirea datoriei. a fost recunoscut drept ocnaşul eliberat Jean Valjean. Javert era un om dintr-o bucată. în şedinţa de astăzi. Şi pe urmă. semnat de procurorul general. grav. în loc să-i stea pe ceafă. care. Javert tocmai se scula în clipa cînd curierul îi înmînă ordinul de arestare şi mandatul de aducere. spusese împăratul. Procurorul general l-a trimis la Montreuil-sur-mer printr-un curier în goana calului. vorbind despre debarcarea de la Cannes. care. ca să n-ascundem nimic. fusese izbit de faptul că primarul din Montreuil-sur-mer. Era metodic cu criminalii şi neînduplecat cu nasturii uniformei sale.procuror general şi e scrisă în întregime de mîna sa pe ciorna raportului către şeful parchetului. Cineva care nu l-ar fi cunoscut pe Javert şi care l-ar fi văzut în clipa cînd intra în anticamera infirmeriei. Ordinul de arestare. După ce prima emoţie se risipi. Justiţia trebuia să-şi urmeze cursul. preşedintele. Era rece. în acelaşi timp un mare şi înflăcărat regalist. 343 . în cîteva cuvinte îl puse pe Javert în curent cu cele ce se petrecuseră la Arras. s-ar fi înfiorat. calm. cu părul lui sur perfect netezit pe tîmple. era pe urechea stîngă. preşedintele ridică foarte puţine obiecţiuni. Se ştie că Javert se întorsese la Montreuil-sur-mer îndată ce-şi terminase depoziţia. iar nu Buonaparte. Asta dovedea o frămîntare cu totul neobişnuită. primarul din Montreuil-sur-mer.

fără să se apropie. la adîncimi fără fund. obişnuită cum era să vadă oameni înarmaţi întrebînd de domnul primar. In clipa cînd privirea lui Madeleine întîlni privirea lui Javert. Javert era în al şaptelea cer.Ca să-şi pună anapoda catarama gulerului trebuie să fi trecut printr-una din acele emoţii care s-ar putea numi cutremurări lăuntrice. lumina şi adevărul. care-i dispărea la spate. In clipa aceea. Javert răsuci minerul. în rostul lor dumnezeiesc de a distruge răul. fără să se mişte. acesta. auto344 . Era chipul unui demon care-şi regăsise pe cel dăruit lui. Triumful lui hidos înflori în fruntea lui îngustă. mîna pe Jean Valjean făcu să i se citească pe faţă tot ce avea în suflet. Deodată. îi lăsase pe soldaţi în curte şi aflase unde e camera Fantinei de la portăreasa încrezătoare. Printre cutele mînecii se putea vedea minerul de plumb al bastonului său enorm. întruchipa în el justiţia. La drept vorbind. fără să clipească. împinse uşa cu grija unei surori de caritate sau a unui spion şi intră. ceruse un caporal şi patru soldaţi de la postul din apropiere. Ajuns în faţa camerei Fantinei. Certitudinea că pusese. în sfîrşit. dar avînd totuşi intuiţia nedesluşită a rolului şi a izbînzii sale. Fără să-şi dea limpede seama. cu mîna stîngă în redingota lui încheiată pînă la bărbie. îl văzu şi-l făcu pe domnul Madeleine să se întoarcă. Nici un alt sentiment omenesc nu izbuteşte să fie mai groaznic decît bucuria. Adîncul Iui răscolit ieşi la suprafaţă. Mulţumirea lui Javert izbucni în atitudinea lui suverană. Avea în urma şi în jurul lui. Fantine ridică ochii. deveni înspăimîntător. cu chipiul pe cap. Era toată desfăşurarea înfricoşătoare pe care-o poate avea o figură satisfăcută. nu intră. Stătu aşa aproape un minut fără să fie zărit. Umilinţa de a-i fi pierdut pentru cîtva timp urma şi de-a se fi înşelat o clipă asupra lui Ghampmathieu dispărea sub orgoliul de-a fi ghicit atît de bine din capul locului şi de-a fi avut atîta vreme un instinct just. Venise liniştit. Rămase în pragul uşii întredeschise.

Apăra ordinea. Spăimîntător. sinceritatea. toate măreţiile lumii. convingerea. Javert n-avea nimic mîrşav într-însul. era de plîns. Măreţia lor. Fără să-şi dea seama. stăruie pînă şi în oroare. pedepsirea crimei în numele societăţii. o măreţie de netă găduit. conştiinţa legală. răzvrătirea. pierzarea. IV AUTORITATEA REINTRA IN DREPTURI Fantine nu-l mai văzuse pe Javert din ziua cînd domnul primar o smulsese din mîinile lui. Cinstea. în bucuria sa nemăsurată. Bucuria nemiloasă şi curată a unui fanatic stăpînit de cruzime păstrează nu ştiu ce strălucire cernită. Sînt virtuţi care au un viciu : greşeala. semeţ. ţinea sub călcîi crima. nevinovăţia. dar care. simţi că-şi dă sufletul şi. simţul datoriei sînt lucruri care. nimicea. strigă înspăimîntată : 345 . dar nu se îndoi o clipă că venise din nou s-o ia.ritatea. zîmbea şi avea. în înfăţişarea lui de arhanghel îngrozitor. raţiunea. făcea să ţîşnească fulgerul din lege. în victoria lui păstra un rest de sfidare şi de luptă. deşi hidoase. stricăciunea. Nu putu să îndure această figură 'ngrozitoare. strălucea de bucurie. lucrul judecat. răzbuna societatea . ca orice ignorant care triumfă. vrednică de respect. ascunzîndu-şi faţa cu mîinile. In picioare. fericit şi mînios. desfăşura în plin azur bestialitatea supraomenească a unui arhanghel neîndurător. umbra temută a faptei pe care-o îndeplinea lăsa să se vadă în pumnul său încordat scînteierea nedesluşită a spadei sociale. iadul. triumfător. Javert. pot deveni hidoase. Nimic mai sfîşietor şi mai groaznic decît această figură pe care se oglindea ceea ce s-ar putea numi toată partea rea a binelui. proprie conştiinţei omeneşti. Mintea ei bolnavă nu -şi dădu seama de nimic. oînd se înşală. dădea o mînă de ajutor absolutului. rămîn mari. se înălţa în slavă .

scăpaţi-mă ! Jean Valjean — de-acum încolo nu-l vom mai numi decît aşa — se ridică şi-i spuse Fantinei cu glasul cel mai blînd şi mai liniştit din lume: — Linişteşte-te! N-a venit pentru dumneata. încît nici cînd aiura nu văzuse un asemenea lucru. nu arătă mandatul de arestare. ci un fel de muget. atît de uluitor. Se mărgini să spună: „Haide! Repede !" Spunînd aceste cuvinte. Se cutremură. Zvîrli asupra lui Jean Valjean acea privire pe care o zvîrlea ca un laţ şi cu care obişnuia să-i tragă cu violentă pe ticăloşi spre el.. Era privirea pe care Fantine o simţise pătrunzînd-o pînă în măduva oaselor acum două luni. nu făcu nici un pas. în odaie nu se aflau decît căl ugăriţ a ş i domnul primar. un luptător afurisit pe care-l strîngea în cleşte de cinci ani de zile. nu dădu lămuriri. fără să izbutească să-l doboare. ci sfîrşitul. vii sau nu vii ? Nenorocita privi în jurul ei. De ce-ar fi putut să-i fie frică ? Javert înainta pînă în mijlocul odăii şi strigă : — Ei.— Domnule Macieleine. Domnul Madeleine mai era acolo. Fantine deschise din nou ochii. Nici o ortografie n-ar fi în stare să redea accentul cu care fuseseră rostite. Nu mai era vorbă omenească. 346 . In clipa aceea văzu ceva nemaipomenit. Nu procedă ca de obicei. ci „Hai-repe 1". Auzind strigătul lui Javert. Apoi i se adresă lui Javert: — Ştiu ce vrei! Javert răspunse: — Haide ! Repede ! Avu tn tonul cu care rostise aceste două cuvinte ceva sălbatic şi delirant. Pentru el Jean Valjean era un adversar misterios şi greu de apucat. Javert nu spusese „Haide! Re pede !". Arestarea aceasta nu era un început. Cui i se putea adresa tutuiala asta neruşinată ? Numai ei..

îmi ceri trei zile ca s-o ştergi! Şi zici că vrei să te duci să-i aduci copilul „fetei" ăştia ? Ei. Soră. Dacă vrei. vino cu mine.. Javert îl luase de guler pe Jean Valjean. — Domnule — urmă Jean Valjean — aş vrea să-ţi spun un cuvînt între patru ochi. — Ţi-am spus să vorbeşti tare. Jean Valjean scăzu glasul: — Vreau să te rog ceva. — E un lucru pe care trebuie să-l auzi numai dum neata.... —■ Copilul meu! strigă ea... pof tim ! Ştii că-mi placi ? Fantine tresări. care-i descoperea colţii.jl văzu pe spionul Javert apucîndu-l de guler pe domnul primar. unde e Cosette ? Vreau copilul meu ! Domnule Madeleine! Domnule primar! 347 . spune-mi. — Tare! Vorbeşte tare! răspunse Javert. pe şoptite: — Ingăduie-mi trei zile! Trei zile ca să aduc copilul femeii ăştia nenorocite! Am să plătesc oricît. Ia te uită ! Nu te credeam atît de prost. — Glumeşti ! strigă Javert. Rosti: — Javert. Jean Valjean nu încercă să înlăture mîna care-l apucase de gulerul redingotei. îl văzu pe domnul primar plecînd fruntea I se păru că se năruie lumea. Javert îl întrerupse: — Spune-mi „domnule inspector".. Cu mine oamenii vorbesc tare. — Ce-mi pasă mie! Nici nu te ascult! Jean Valjean se întoarse către el şi-i spuse repede. — Domnule primar ! strigă Fantine. Vrea să se ducă să-mi aducă copilul! Va să zică nu e aici. Javert izbucni în rîs. un fel de rînjet înfiorător. In adevăr. — Nu mai ai aici nici un domn primar..

Ori vii acum. secătură! Halal de {ara în care ocnaşii sînt magistraţi şi prostituatele sînt îngrijite ca nişte contese! Ei. Jean Valjean îşi puse mîna pe mîna lui Javert. dinţii îi clănţăniră. privi în jurul ei ca un om care se îneacă. S-o scurtăm ! Garda e jos. de un ticălos. se întoarse şi-i spuse lui Javert în şoaptă : 348 . cu gura căscată. Javert dădu înapoi. braţele îi erau ţapene. să isprăvim odată! strigă Javert furios. Intr-un colţ al odăii se afla un pat de fier. îi smulse cît ai clipi din ochi stinghia de la capătîi. ori îţi pun cătuşele. cu drugul în mînă. se rezemă în mîini. cu ochii deschişi şi stinşi. se îndreptă încet spre patul Fantinei. de un ocnaş pe care-l cheamă Jean Valjean şi care e în mîna mea. N-am venit s-aud palavre. Capul i se lovi de tăblia patului. care îl ţinea de guler. i-o desfăcu uşor ca pe mîna unui copil şi-i spuse: — Ai ucis-o pe femeia asta. care şi aşa era cam şubredă. — Haide. o să se isprăvească acum! Era şi timpul! Se uită ţintă la Fantine şi-l înşfăca iar de guler. de cravată şi de cămaşă pe Jean Vadjean: Ţi-am spus că s-a isprăvit cu domnul Madeleine şi cu domnul primar. spre uşă. întinse înspăimîntată braţele. Asta e! Fantine se ridică brusc. Cînd ajunse lîngă el. vechi. apoi îi căzu în piept. Acum e vorba de un pungaş. se uită la călugăriţă. pe care se culcau surorile cînd erau de veghe noaptea. — Iat-o şi pe-asta! Tu să taci. deschise gura ca şi cum ar fi vrut să spună ceva. lucru uşor pentru putera lui. Murise. Se uită la Jean Valjean. îşi zgîrci convulsiv mîinile.Javert bătu din picior. cam stricat. Jean Valjean se îndreptă spre patul acela. se uită la Javert. din fundul pieptului îi ieşi un horcăit. înşfacă drugul şi se uită la Javert. apoi se prăbuşi în perne. Jean Valjean.

Rămase pe loc. care zăcea întinsă şi neclintită. adîncit în gînduri. Un singur lucru e neîndoios. Javert tremura. Oare moarta le auzise ? Există unele iluzii emoţionante. cu ochii aţintiţi asupra lui Jean Vaijean. Rămase aşa. îi vîrî părul sub bonetă.__ Nu te sfătuiesc să mă sîcîi în clipa asta. îşi apucă bastonul de capătul de jos şi se rezemă de uşă. îi legă la loc cordonul cămăşii. ea. După cîteva clipe de visare. se aplecă asupra Fantinei şi-i vorbi în şoaptă. Moartea e intrarea în marea lumină. sora. singurul martor al lucrurilor petrecute acolo. Ce i-a spus ? Ge-i putea spune omul acesta. Chipul şi ţinuta lui întreagă exprimau o milă nesfîrşită. Jean Vaijean luă cu amîndouă mîinile capul Fantinei. 24* 349 M . Mîna Fantinei atîrna pe marginea patului. dar Jean Vaijean ar fi putut să se folosească de clipa aceasta şi să evadeze. plini de uimirea morţii. In clipa aceea pe chipul Fantinei păru că pluteşte o lumină ciudată. Jean ValJ e an îngenunche în faţa acestei mîini. îndreptîndu-se spre Javert. Apoi se sculă în picioare şi. rosti: — Acum sînt gata. scos din rîndul oamenilor. Ii veni în minte să cheme garda. îl aşeză bine pe perne. acelei femei care murise ? Ce cuvinte i-a şoptit ? Nimeni nu le-a auzit. care sînt poate realităţi sublime. mut. cu fruntea în palmă. vădit înstrăinat de orice lume. începu s-o privească pe Fantine. a povestit adesea că în clipa în care Jean Vaijean i-a vorbit Fantinei Ia ureche. a văzut limpede cum un zîmbet ce nu se poate descrie a înflorit pe buzele vinete şi în ochii sticloşi ai Fantinei. Jean Vaijean îşi sprijini cotul pe tăblia de la căpătîiul patului şi. nu mai încape nici o îndoială. apoi îi închise ochii. o ridică încet şi 0 sărută. ca o mamă care şi-ar aşeza copilul. Sora Simplice.

Dădea parale tuturor haimanalelor pe care le întîlnea. abonată la Drapelul Alb. In mai puţin de două ceasuri. In tot oraşul numai două sau trei persoane au rămas credincioase amintirii lui. tot binele pe care l-a făcut a fost dat uitării şi n-a rămas din domnul Madeleine decît „un ocnaş". Ne pare rău că nu putem trece sub tăcere faptul că la auzul acestor simple cuvinte: „era un ocnaş". Ziua întreagă în toate părţile oraşului nu se auzeau decît convorbiri de felul acesta: — N-aţi auzit ? Era un ocnaş liberat. Să se înveţe minte bonapartiştii I Aşa s-a topit la Montreuil-sur-mer arătarea care se numise domnul Madeleine. bănuiam eu. doamne — E arestat! — Ares tat I — E închis în temniţa oraşului pînă la transferare. Omul ăsta era prea bun. Ca să fim drepţi.V UN MORMINT POTRIVIT Javert îl duse pe Jean Valjean la închisoarea oraşului. îndeosebi „saloanele" s-au dedat în toată voia acestui fel de comentarii. — Da de unde! Domnul Madeleine 1 — Da. — Ah. — Adevărat ? — Nu-l chema Madeleine. Totdeauna m-am gîndit că nu e lucru curat cu el. O doamnă bătrînă. are un nume groaznic de urît! Bejean. prea perfect. — Transferare ? Va fi transferat ? Unde va fi transferat ? — Va fi trimis la juraţi pentru un furt la drumul mare pe care l-a săvîrşit altădată. — Cine anume ? — Primarul. l-a părăsit aproape toată lumea. a căror adîncime e aproape cu neputinţă de măsurat: — Nu-mi pare rău de loc. rosti aceste cuvinte. Refuza Legiunea de onoare. Boujean. trebuie să spunem că lumea nu cunoştea încă întîmplarea de la Arras în toate amănuntele ei. Printre ele se număra şi bătrîna portăreasă care-l slujise. prea zaharisit. 350 . Arestarea domnului Madeleine pricinui la Montreuil-surmer o vîlvă. — Ei bine. sau mai bine zis o zguduire nemaipomenită. Bo-jean.

In casă nu se aflau decît cele două călugăriţe. eu vă credeam. mi-am dat drumul pe acoperiş în jos. rămase ca „trăsnită". îşi înnăbuşi ţipătul care i se suia în gîtlej. dar se opri. domnule primar. strigă ea în sfîrşit. 351 . braţul. o mînă trecu prin deschizătură.în seara aceleiaşi zile. O vei găsi. spuse el. Fabrica fusese închisă toată ziua şi poarta era zăvorită. ca şi cum l-ar fi aşteptat. portăreasa se ridică maşinal. cum spunea ea mai tîrziu. Bătrînă îl ascultă cu grabă. la căpătîiul moartei. El îi sfîrşi vorba : — La închisoare. sora Perpetue şi sora Simplice. fără îndoială. Către ora la care domnul Madeleine obişnuia să se întoarcă acasă. Am fost. Abia peste vreo două ceasuri se dezmetici şi strigă: „O 1 Doamne dumnezeule I Şi eu care i-am pus cheia la îndemînă !" In clipa aceea gemuleţul cămăruţei se deschise. Apoi se aşeză iar pe scaun şi căzu pe gînduri. Era domnul Madeleine. Biata bătrînă făcuse toate lucrurile astea fără să-şi dea seama.. pentru că sfîrşitul frazei ar fi fost prea nerespectuos faţă cu începutul.. Du-te de o caută pe 5 °ra Simplice. — Dumnezeule. Cunoştea mîna. această cumsecade bătrînă stătea singură în cămăruţa ei. Am rupt o gratie de la^ fereastră. Timp de cîteva minute nu putu scoate o vorbă. Pentru ea Jean Valjean era tot domnul primar. care vegheau lîngă trupul Fantinei. cînd îşi povestea întîrnplarea. luă cheia odăii lui dintr-un sertar şi sfeşnicul cu care suia întotdeauna scara. apucă sfeşnicul şi cheia şi aprinse lumînarea la opaiţul care ardea alături de ea. Portăreasa ridică ochii şi rămase împietrită. era încă speriată şi frămîntată de gînduri triste. mîneca redingotei. Şi iată-mă ! Mă urc în odaia mea. agăţă cheia în cuiul de unde o lua el de obicei şi puse sfeşnicul alături.

cînd poliţia a făcut o percheziţie. Aruncă o privire în jurul lui. Ţinea în mînă o lumînare 352 . Portăreasa curăţise odaia. Cînd ajunse sus. luă luminarea şi intră iar în odaie. pe masă. puse sfeşnicul pe ultimele trepte. Apoi se întoarse. — Intră ! spuse el. era sigur că bătrîna avea să-l păzească mai bine decît s-ar fi păzit el însuşi. Pesemne că era pîinea de la închisoare. după firimiturile de pîine găsite pe podea. cititorul şi-aminteşte că fereastra dădea în stradă. Nu mai rămăsese acolo nici o urmă din dezordinea de alaltăieri noaptea.Jean Valjean nu-i dădu nici un sfat. Lucrul acesta a fost constatat mai tîrziu. ca să fie văzute numaidecît de cel care ar intra în odaie. Niciodată nu s-a ştiut cum izbutise să pătrundă în curte fără să deschidă poarta. Nu era nici grăbit. Era palidă. pe scaun. muşca dintr-o bucată de pîine neagră. avea ochii roşii. Luă o bucată de hîrtie şi scrise ipe ea : Iată vîrfurile de fier ale bastonului meu şi moneda de patruzeci de gologani furată de la copilul Gervais. Avea întotdeauna la el o cheie cu care deschidea o portiţă laterală. deschise uşa fără zgomot şi se duse să închidă. pe patul în care nu mai dormise de trei zile. Urcă scara care ducea la odaia Iui. pe care fugind o luase cu el. Puse banul şi vîrfurile de fier pe hîrtie. Era o precauţie necesară. pe dibuite. nici tulburat. despre care am vorbit la curtea cu juri. Scoase din dulap o cămaşă veche şi o rupse în fîşii. pe cînd înfăşură sfeşnicele episcopului. Se auziră două bătăi uşoare în uşă. înnegrită de foc. Punctul acesta n-a fost lămurit. la închisoare trebuie însă să fi fost scotocit peste tot şi să i se fi luat cheia. fereastra şi oblonul. Gulesese din cenuşă şi pusese pe masă cele două capete de fier ale bastonului şi moneda de patruzeci de gologani. Era sora Simplice. îşi făcu rost astfel de cîteva bucăţi de pînză în care îşi împacheta sfeşnicele de argint.

Uşa se deschise. Jean Valjean recunoscu vocea lui Javert. deschizîndu-se. spuse el. Se auzeau mai multe voci bărbăteşti vorbind în şoaptă P* coridor şi glasul portăresei care tăgăduia.are tremura. încît uşa. Odaia era făcută în aşa fel. în ziua aceea plină de emoţii. Javert intră. vă jur pe bunul dumnezeu că nici ziua. Izbuti să spună doar: — Domnul primar n-ar vrea s-o mai vadă o dată pe biata femeie ? — Nu — spuse el — sînt pe urmele mele. — Poţi să citeşti. Călugăriţa. — Soră. nici seara n-a intrat nimeni aici şi că eu nu m-am mişcat de lîngă uşă ! Un bărbat îi răspunse: — Şi cu toate astea e lumină în odaie. De-abia rostise aceste cuvinte. Era o foaie neîndoită. dar nu putu scoate decît cîteva sunete nelegate între ele. ele ne scot din fundul măruntaielor natura noastră omenească şi o silesc să iasă la iveală. oricît de desăvîrşiţi sau de împietriţi am fi. devenise din nou femeie. Jean Valjean scrise cîteva rînduri pe o hîrtie pe care o întinse călugăriţei. Amîndoi auziră un vuiet de paşi care suiau şi pe bătrîna portăreasă care striga cît putea mai tare şi mai ascuţit: — Domnule. Ea citi: II rog pe preot să vegheze asupra tot ce las aici. acoperea colţul din dreapta. Restul va fi pentru săraci. Sora voi să vorbească. cînd se iscă un zgomot grozav pe scară. Sora Simplice îngenunche lîngă masă. ar putea să mă aresteze în odaia ei şi asta ar tulbura-o. Aşa sînt marile lovituri ale soartei. te rog să-i dai asta preotului. Sora îşi aruncă ochii pe ea. Jean Valjean suflă în lumîn are şi se aşeză în colţul acela. Să plătească cheltuielile procesului meu şi înmormîntarea femeii care a murit azi. PIÎngea şi tremura. C 353 .

Pentru el un preot era un spirit care nu se înşeală. o călugăriţă o făptură care nu păcătuieşte. Bineînţeles.Călugăriţa nu ridică ochii. plecă. Era religios în chip superficial şi corect. fecioarele. Javert o ştia şi o respecta şi mai mult din pricina asta. O. care se deschidea numai ca să lase să iasă adevărul. Dar mai avea o datorie care îl împingea puternic înainte. In faţa lui era sora Simplice. aşa cum era în toate. salutînd-o adînc. — Soră — spuse el — eşti singură în odaia asta ? Trecu o clipă grozavă. nu mai eşti demult pe lumea asta! Te-ai întîlnit în lumină cu surorile tale. II căutăm. aerul care îi trebuia ca să poată trăi. Se ruga. era veneraţia lui faţă de orice autoritate. una după alta. autoritatea eclesiastica era pentru el cea mai de frunte. Sora ridică ochii şi răspunse: — Da. care nu minţise în viaţa ei. un bărbat ? Numitul Jean Valjean a evadat. Le vedea ca pe nişte suflete care înălţaseră un zid între ele şi lume. vru mai întîi să plece. Cînd o văzu pe soră. şi cu 354 . — Iertaţi-mă ! spuse Javert şi. nici restrîngerea. — Iartă-mă că stărui — rosti Javert — dar e datoria mea. Minţea. Nu l-ai văzut ? Sora răspunse: — Nu. Era făcut dintr-o bucată şi nu înţelegea nici obiecţiunea. elementul Iui. ca şi cum s-ar fi jertfit pe sine. un zid cu o singură uşă. Rămase şi se hotărî să pună cel puţin o în trebare. N-ai văzut în seara asta pe cineva. Se ştie că substanţa fiinţei lui Javert. Javert o văzu pe soră şi se opri uimit. fără să şovăie. Luminarea de pe cămin răspîndea o lumină foarte slabă. în timpul căreia biata portă reasă crezu că-i vine rău. sfîntă făptură. repede. Minţise de două ori.

De unde luase cămaşa aceea ? Nu s-a ştiut niciodată. Din fericire. E drept că. depărtîndu-se cu repeziciune de Montreuil-surmer. că ducea un pachet şi era îmbrăcat cu o cămaşă de lucrător. îngerii. şi poate că în adevăr făcea bine. Fantine fu deci îngropată în acel colţ al cimitirului unde nu se plăteşte. Cum i-a fost patul. Fantine fu încredinţată acestei mame. oprind pentru săraci cea mai mare parte din suma pe care o lăsase Jean Valjean. care e al tuturor şi al nimănui. . către Paris. încît nici n-a mai băgat de seamă faptul curios că pe masă fumega o lumînare abia stinsă. Din pricina asta. Fantine fu culcată în întuneric. preotul simplifică înmormântarea Fantinei. Peste un ceas. Doi sau trei cărăuşi au depus mărturie mai tîrziu că îl întîlniseră. Poate că era aceea.fraţii tai. cu cîteva zile înainte. despre cine era vorba ? Despre un ocnaş şi o femeie de stradă. Deie domnul ca în rai să-ţi fie socotita minciuna asta ! Cuvîntul surorii a fost atît de hotărîtor pentru Javert. aşa şi mormîntul. La urma urmei. adică la groapa comună. Preotul crezu că face bine. încă un cuvînt despre Fantine. Fu aruncată în groapa comună. un lucrător bătrîn murise la infirmeria fabricii şi nu lăsase decît o cămaşă de lucru. dumnezeu ştie unde să găsească sufletele. o reduse la strictul necesar. un om trecea prin ceaţă. Toţi avem o mamă : pămîntul. printre pomi. şi în care săracilor li se pierde urma. Era Jean Valjean. Rămăşiţele ei pămînteşti zăcură în promiscuitate. printre osemintele care se mai aflau acolo.

P A R T E A D O U A COSETTE .

CARTEA TNTll WATERLOO I CE SE POATE VEDEA VENIND DE LA NIVELLES .

o movilă de mărăcini uscaţi lîngă un gard viu. iar la o cotitură de drum lăturalnic. Cafenea particulară. pietruită. un plug. După vreo mie de paşi de la cîrciumă. întocmai ca nişte valuri uriaşe. care seamănă cu o oală întoarsă.Acum un an (în 1861). cu o trăsurieă pe patru roţi în faţa uşii. Spre apus se zărea clopotniţa acoperită cu ţiglă din Braine-I'Alleud. cel ce povesteşte întîmplarea de faţă. care şerpuia pe nişte dealuri înşirate unul după altul. Trecuse de Lillois şi de Bois Seigneur Isaac. o cîrciumă. nişte var care fumega într-o groapă Pătrată. se pomeni în mijlocul unei vîkele. lîngă un fel de spînzurătoare putredă. 4. venea de la Nivelles şi se îndrepta spre La Hulpe. Grupul de arbori răzleţi şi foarte verzi. cu pereţii de nuiele. O fetişcană plivea într-o holdă pe deasupra 359 . Echabeau. înălţînd drumul şi scoborîndu-l. care năpădesc valea pe o parte a drumului. un morman de araci pentru hamei. pe faţada căreia se putea citi: La răscruce de vlnturi. la marginea drumului. în dreapta. Lăsase în urmă o pădure pe un dîmb. un drumeţ. se împrăştie de partea cealaltă prin livezi şi se îndreaptă cu gingăşie şi fără nici o rînduială înspre Braine-I'Alleud. unde se află o apă care trece pe sub bolta unui podeţ din marginea drumului. într-o frumoasă dimineaţă de mai. se afla un han. Mergea pe jos. pe care sta scris: Vechea barieră Nr. o scară în dreptul unui şopron vechi. pe o şosea lată. Acolo. O luase printre două rînduri de arbori.

pesemne al unei reprezentanţii dintr-altă parte. lîngă piro nul ăla. canaturile se dădură la o parte şi ieşi o ţărancă. mai sus. e gaura făcută de una mai mare. în care se bălăceau un cîrd de raţe. un unghi drept. zări un fel de colnic şi pe colnicul ăsta ceva care. O faţadă fără podoabe domina această poartă : un perete perpendicular pe fafadă ajungea aproape pînă la poartă. Pe după coltul hanului. Poarta era încuiată. Drumeţul se ridică. Era o zi însorită. Şi adăugă : Şi ce vezi colo. galben. pesemne îndrăgostită. de la vreo serbare cîmpenească. — Hougomont. In zarea îndepărtată. printre care creşteau de-a valma toate florile de mai. Asta n-a stră puns lemnul. — Cum îi spune locului ăstuia ? întrebă drumeţul. streşinit cu olane puse în muchie. O păsărică sprintenă. Pe locul dinaintea porţii erau trei grape. împodobite cu un ciocan vechi şi ruginit. Avea două obloane hodorogite. făcînd cu ea. o spărtură rotundă. Drumeţul se aplecă şi se uită cu băgare de seamă Ia piatra din stînga. 360 . printre arbori. în dreptul unei bălti. avînd de o parte şi de alta două basoreliefuri. în stilul sever al lui Ludovic al XlV-lea. Se afla pe cîmpul de luptă de la Waterloo.căreia zbura. în partea de jos a porţii. din depărtare. II văzu pe călător şi îşi dădu seama la ce se uită. spuse ţăranca. se pierdea în mărăciniş o potecuţă prost pietruită. Făcu cîţiva paşi şi se uită peste gard. ajunse în faţa unei porţi de piatră boltite cu o grindă dreaptă deasupra. După vreo sută de paşi făcuţi pe lîngă un zid din veacul al XV-lea. în poartă. — O ghiulea franţuzească a făcut asta! zise ea. gungura în neştire în vîrful unui arbore. adus de vînt. unde văzu. părea un leu. In clipa aceea. prin crengile copacilor trecea un freamăt molcom de primăvară care părea că vine mai degrabă de prin cuiburi decît din văzduh. Drumeţul o luă pe acolo. care semăna cu golul unei sfere. dintr-o dată. destul de mare. un afiş mare.

care închipuia o boltă. Era un castel şi nu mai e decît o fermă. sire de Şomerei. păzită de zidul acesta de pe care se poate trage de-a dreptul în ea. Castelul fusese clădit de Hugo. dacă ar fi putut el pune mîna pe ea. Aici. Pentru un cercetător al trecutului. un mînz care zburdă. un curcan înfoiat. englezii au fost vrednici de admiraţie. cu un unghi retezat. Se aude un mîrîit: un dulău îşi arată colţii. i-ar fi dat. Lîngă poarta asta. Hougomont se prezintă ca un fel de dreptunghi neregulat. cea dintâi piedică. totul fiind năruit în jurul ei. Lîngă boltă se deschide într-un zid o altă poartă unghiulară. o fîntînă veche cu lespedea ei şi cu scripetele de fier. Hougomont are două porţi: poarta dinspre miazăzi. _ Privit pe hartă. Nişte găini scormonesc cu ciocul în ţărână. în plan geometric. ţinînd locul englezilor. o capelă cu o clopotniţă mică. Această bucată de părmînt. care înzestrase şi al şaselea paraclis al mănăstirii din Villiers. cu clădirile şi cu zidul împrejmuitor. Drumeţul împinse poarta. poate. stăpînirea lumii. cîteva căruţe. nişte hîrleţe şi nişte lopeţi. Cele patru companii de infanterie de gardă ale lui Gooke au ţinut piept timp de şapte ceasuri unei armate îndîrjite. un păr înflorit cu ramurile întinse peste zidul capelei — iată cum arăta curtea pe care a visat s-o cucerească Napoleon. Hougomont este HugornOns. şi prin care se vedeau pomii unei livezi. a caste361 .II HOUGOMONT Hougomont a fost un loc al morţii. "Cel dintîi lucru care-i atrase atenţia în curtea asta fu o poartă din veacul al XVI-lea. trecu pe lîngă o caleaşca veche de sub un portic şi intră în curte. cea dintîi împotrivire întîlnită la Waterloo de acest mare pădurar al Europei care se numea Napoleon: cel dintîi nod sub lovitura securii. Aspectul monumental se naşte adesea din ruină. E tocmai locul in care se află poarta dinspre miazăzi. din timpul lui Henric al IV-lea. o groapă de gunoi.

O parte din poarta dinspre nord. Napoleon trimisese împotriva Hougomontului pe fratele său Jerorne: diviziile Guilleminot.1 lului. Poarta dinspre miazănoapte. e tăiată pătrat într-un zid a cărui temelie e de piatră. făcute din scînduri de ţară. Foy şi Bachelu se opriră aici. unghiuri şi colţuri de echer. sfărâmată de francezi. singura urmă ce mai dăinuieşte din castelul de la Hougomont. şi poarta dinspre miazănoapte. Este o poartă obişnuită pentru căruţe. iar capela ca citadelă. Aici se baricadaseră englezii. pietrele se năruiesc. viaţă şi moarte. şi care mărgineşte ograda înspre nord. încăierarea pentru această intrare a fost înverşunată. stă atîrnată pe zid. Unele dintre ele. Viforul bătăliei stăruie încă în această ogradă . Impuş362 . Sînt patru scînduri bătute în două grinzi. alcătuiau un fel de întărituri. o aripă a castelului. parcă se căznesc s-o ia la fugă. în vreme ce brigada Soye abia putu pătrunde niţel pe la sud. spartă de către francezi şi căreia i s-a pus altă bucată în locul tăbliei spînzurate pe zid. dincolo nişte păşuni. In 1815 curtea asta avea mai multe clădiri decît astăzi. mai bine zis spintecată. grozăvia ei se vede bine. pe care se mai văd urmele atacului. Acolo a fost ucis Bauduin. a fermei. copacii aplecaţi. Brigada Bauduin izbuti să străpungă Hougomontul pe la nord. spărturile ţipă. Clădirile fermei sînt aşezate în marginea de sud a curţii. Castelul a slujit ca un fel de foişor. ca la toate fermele. Francezii au pătruns înăuntru. vălmăşagul adînc al încăierării s-a întipărit aici. dă spre fundul ogrăzii. parc-a fost ieri. aproape întreg corpul de armată al Iui Reille intră în luptă şi fu sfărâmat: ghiulelele lui Kellermann se irosiră toate în faţa acestui eroic colţ de cetate. Lîngă capelă se înalţă prăbuşită. cu două canaturi late. iar partea de isus din cărămidă. Zidurile sînt în paragină. dar n-au izbutit să se menţină. S-au nimicit unii pe alţii. scuturaţi de fiori. găurile sînt ca nişte răni. care între timp au fost date jos. Pe uşorul porţii au rămas vreme îndelungată tot soiul de urme de mîini însîngerate. dar fără să-l poată lua.

S-au măcelărit în capelă. francezii i-au dat foc.MiaersMm. Treptele astea. scara în chip de spirală. Mai sînt acolo şi doi copaci bătrîni. pe urmă s-a stins. din care nu i se mai pot vedea decît cioturile înnegrite. prin toate gîrliciurile. O 85 . Flăcările s-au întins peste tot în această dărîmătură. o uşă în faţa altarului. prin toate ochiurile ferestrelor. două ferestre arcuite. se ţin bine la locul lor. pe cea dinţii se află săpat chipul unui trident. uşa a ars. un crucifix mare de lemn. un altar din lemn nelucrat. »»l. Lingă altar se află pironită o statuie din lemn a sfintei Ana. Interiorul. înghesuiţi pe treptele de sus. prin ferestrele zăbrelite. la care nu se poate ajunge. francezii aduseseră snopi de nuiele şi dăduseră foc zidurilor şi oamenilor. dar Hristosul de lemn n-a fost scrumit de flăcări. e ciudat. altarul a rămas în picioare. în care domneşte iarăşi liniştea. pe urmă izgoniţi. deasupra crucifixului. pus pe-o temelie de piatră necioplită. o veche cercevea cu toate geamurile sparte: aşa e capela. înverzeşte în aprilie. astupată c-un braţ de fîn. Nu s-a mai slujit aici de la măcel. Cu toate astea. din dosul zidurilor. infanteriştii englezi stătuseră la pîndă în aceste încăperi. făcute morman în nişte urzici. a fost un adevărat cuptor. pe uşă. podelele au ars. Sînt lespezile mari. jos. capul pruncului Isus a fost retezat de o schijă. seamănă cu interiorul unei scoici sfărîmate. Stăpîni o clipă pe capelă. englezii le tăiaseră pe cele de jos. din fundul pivniţelor. I 363 . Focul i-a mistuit picioarele. prin toate crăpăturile dintre pietre. albastre. într-un colţ. Patru pereţi văruiţi. asediaţi pe această scară. Restul pare o falcă fără dinţi. o ferestruică pătrată. crăpată de sus pînă jos. unul e uscat. In aripa surpată. Vreo zece itrepte sînt încă prinse de zid. gloanţelor le-au răspuns prin foc. din podurile hambarelor. din veacul al XV-lea . cu trunchiul ciuruit. Ea are două caturi. celălalt. se văd încăperile dărăpănate ale unui grup de locuinţe din cărămidă .caii din toate părţile. De prin 1815 a început să crească prin mijlocul scării.

Englezii dădură peste el. luptătorii îl siliră pe omul ăsta înspăirnîntat să-i servească. se vede în stînga o fîntînă. Fîntîna era adîncă: au făcui dintr-însa a° 364 . ţăran din Hougomont. Copilul Isus cu capul retezat n-a avut norocul Hristosului de lemn. spun cei de prin partea locului. Dar din ce pricină nu se mai scoate apă din ea ? Pentru că e plină de schelete. Naţiunile se ocărau aici unele pe altele. Pădurea din jurul mănăstirii Villiers a ascuns timp de cîteva zile şi nopţi pe toţi aceşti nefericiţi fugiţi de la casele lor. care era grădinar acolo. Li se făcuse sete. In curta sînt două. ne arată locul unde au fost acele biete tabere pline de groază. Se găsesc şi cîteva nume franţuzeşti cu semne de exclamare: semne de rnînie. Guillaume le dădu să bea. După bătălie toată lumea se grăbea să îngroape cada vrele. Fîntîna din care s-au adăpat atîţia morţi trebuia să moară şi ea. Marques tj Marquesa de Altnagro (Habana). Din această fîntînă scotea el apă. Şi astăzi încă anumite urme. Era cadavrul sublocotenentului Legros. Guilîaume van Kyisom rămăsese la Hougomont „să păzească castelul" şi se pitulase într-o pivniţă. altele: Coride de Rio Maior. Ultimul om care a scos apă din această fîntînă a fost Guillaume van Kylsom. Pe urmă. Mulţi au băut acolo înghiţitura lor cea din urmă. La ieşirea din capelă. Peretele a fost văruit din nou în 1849. prin lovituri cu latul isăbiei. cum sînt trunchiurile bătrîne ale arborilor arşi. Chiar de la uşa acestei capele a fost ridicat un cadavru care ţinea în mină o secure. Te întrebi: de ce nu mai are fîntîna asta găleată şi lanţ ? Pentru că nu se mai scoate apă din ca. pierdute în fundul hăţişurilor. La 18 iunie 1815 familia lui a fugit şi s-a adăpostit în pădure.minune. Tifosul e un adaos al izbînzii. Moartea are felul ei de a întuneca biruinţa şi ea • face ca după glorie să urmeze ciuma. Lîngă picioarele lui Hristos se poate citi acest nume: Henquinez. uşor de recunoscut. Pereţii sînt plini de iscălituri. II scoaseră din ascunzătoarea sa şi.

Uşa ei dă spre curte. jumătate din piatră. care sprijină zidul din dreapta. nici scripete. mort de multă vreme. De jur împrejurul fîntînii. între ruinele acestea. Cînd te apleci. năpădit de întunecime. Nu mai există nici găleată. Pe-acolo se scotea apa. albastră. un soldat francez din geniu i-a retezat mîna cu o lovitură de secure. Turnulejul avea un tavan din care n-au mai rămas decît bîrnele. Fîntîna a rămas stingheră în mijlocul ogrăzii. pesemne o gaură de obuz. Pe ^°prea multă grabă. Zidul din fund are un fel de spărtură. Bunicul familiei care locuieşte aici era fostul grădinar van Kylsorn. O femeie cu părui cărunt ne spune : ^ ~~ Erarn aici. jumătate din cărămidă. care slujeşte ca un fel de margine tuturor fîntînilor din Belgia. Oam Erau noapteaJ iurmătoare s-au auzit că în oaref morţi cu toţii ? Legenda A din fîntînă glasuri stinse cennd ajutor. Surorii mele mai mari 11 era frică şi plîngea. e încă locuită. toată partea de jos a zidurilor e acoperită de urzici. In locul lespezii albastre e o grindă de care se sprijină cinci sau şase butuci de lemn noduroşi şi ţepeni. casa fermei. In clipa cînd locotenentul hanovrez^Wilda a apăsat pe mîner ca să se adăpostească în fermă. Fierăria. Fîntîna nu are ca faţadă lespedea lată. Ne-au dus în pădure. Aveam trei ani. Apa de ploaie se strînge aici şi din cînd în cînd cîte o pasăre din pădurea din apropiere coboară să bea. aproape rotundă. care par nişte oase mari. privirea ţi se pierde într-un cilindru adînc de cărămidă. o înconjoară din trei părţi. dar mai există jgheabul de piatră care slujea pentru scurgerea apei. Trei ziduri. Cea de-a patra latură e deschisă.mînt Au fost aruncaţi acolo trei sute de morţi. io ră nu Se zice spune La ii"25+ mine mă 365 ii » i . aşezat de-a curmezişul. are forma unei cruci. îndoite ca laturile unui paravan şi închipuind un turnuleţ pătrat. nici lanţ. O casă. Lîngă tăbliţa frumoasă a unei încuietori gotice uşa are un mîner de fier în chip de trifoi. pe urmă îşi ia din nou zborul.

pătrunseră şase voltijori 2 din I-iul regiment de infanterie şi. plantată cu coacăze. Zidul pare gata să reînceapă lupta. Un stîlp sfărîmat zace pe parapet întocmai ca un picior rupt. O grădină seniorală. î n fund. 2 Infanterişti de elită (în armata franceză dinainte de 1870). cel din fund e din piatră. curajoşi. nemaiputînd să scape. ceilalţi sînt trîntiţi în iarbă. neavînd alt adăpost decît tufele de coacăze. răspunzînd de jos. Toţi puneau urechea la pămînt ca să asculte. între altele. Livada e înfricoşătoare. ţinură piept un sfert de ceas pînă să fie răpuşi. dintre care una era înarmată cu carabine. A amenajat. 366 . un alt zid. Eu făceam ca tunul şi ziceam: „Bum. în stilul franţuzesc dinaintea lui Lenotre'. Acolo. cum am mai spus. din grădină. astăzi. Voltijorii. şi trăgeau de-acolo. pe locul ăsta de cîţiva stînjeni pătraţi. In dreptul celui de-a! şaispreze1 Arhitect-peisagist din secolul a! XVII-lea. Cele treizeci şi opt de metereze făcute de englezi la înălţimi deosebite se vad şi azi. dincolo de livadă. Partea întîi e o grădină . Toate aceste trei părţi au o împrejmuire comună : spre intrare. E în pantă. Hanovrezii se urcaseră pe balustradă. mărginită de stîlpi învoiţi. Au mai rămas în picioare patruzeci şi trei de stîlpi. o mie cinci sute de oameni au fost seceraţi în mai puţin de un ceas. partea a doua e livada. numai dărîrnături şi bălării. î n dreapta. In grădina asta. Este alcătuită din trei părţi: am putea spune chiar din trei acte. un zid. primiră lupta cu două companii hanovreze. încolţiţi şi alungaţi ca nişte urşi în vizuină.ţinea mama în braţe. şase contra două sute. Zidul din dreapta e din cărămidă. iar a treia o pădure. dă în livadă. clădirile castelului şi ale ferm ei . e plină de buruieni şi se sfîrşeşte cu o terasă monumentală de piatră. Urcăm vreo cîteva trepte şi. bum !" 0 poartă a ogrăzii. un gard vi u. în stî nga. In partea de sus a stîlpilor sînt nişte globuri care par ghiulele de piatră. parcul palatului din Versailles. Aproape toţi sînt ciuruiţi de proiectile. Intîi intri în grădină. ajungem în livada propriu-zisă.

foarte înalt. Ia cererSsH »iStente aIe lezuitiIor. umbli prin paragină. francezii s-au căţărat cu unghiile. Olanda. refugllndu-se în Anglia. Alături. Elveţia ?! Prusia. alcătuit din şapte sute de oameni. deasupra aleelor atîrnă nişte frînghii din păr de cal. în afară de Paris şi alte cîtev* rll i fflar'' EdictuI a fost revocat în 1685 de Ludovic al XlV-Iea. Toată pajiştea de-aici a fost scăldată în sînge. un potop de şrapnele şi de gloanţe. Cresc aici gălbenele şi părăluţe. N-a rămas unul să nu fi fost lovit de-un glonţ sau de-un şrapnel. Aşa a-nceput VVaterloo. a fost nimicit. culcat la pămînt şi care înverzeşte. legat cu un bandaj de paie şi de humă. cu cele treizeci de metereze vărgînd foc toate deodată.Sute de mii de protestanţi (calvinist!) au pa«ton. Partea din afară a zidului. silindu-i pe trecători să plece capul. Aproape toţi merii sînţ gîrboviţi de bătrîneţe. bolnav. e ciuruită de gloanţe. pe acolo se dădea atacul principal. S-au dat lupte corp la corp pe sub copaci. In mai livada se înviorează ca oricare alta. 1 367 ■ilîite . îl trecură şi dădură peste zid. prin care se corda protestanţilor libertatea cultului.i Frsnţs. asupra căruia fuseseră concentrate cele două baterii ale lui Kellermann. s-a prăbuşit generalul german Duplat.l ea S e află două morminte engleze de piatră. Printre bălării se vede un trunchi de copac scos din rădăcină. Cu toate acestea. Zidul ăsta era acoperit în afară de un gard viu. Un batalion din Nassau. obstacol şi capcană. scoborîtor al unei familii franceze care s-a refugiat după revocarea edictului de Ia Nantes'. sub un arbore înalt. iarba e înaltă. brigada Soye fu nimicită aici. Edict dat tn 1598 de regele Franţei Henric al IV-lea. o pasc caii de plug. Maiorul Blackrnann s-a rezemat de el cînd şi-a dat sufletul. Lîngă el se încovoaie un măr bătrîn. crezură că 'nu e 'vorba decît de un gard viu. iar piciorul ţi se înfundă în muşuroaie de eîrtiţă. Neavînd scări. Livada e plină de scheletele arborilor morţi. pe care se usucă rufele. francezii ajunseră în faţa lui. Nu sînt metereze decît în zidul dinspre miazăzi. cu infanteria engleză în spatele lui. livada a fost cucerită.

regimentul din Nassau şi regimentul din Brunswick nimicite. măcelul. ele a atribui faptelor întîmplătoare un caracter determinant In dezvoltarea vieţii sociale. este tipică pentru mtiîţi dintre gînditorii premarxiştl. Pentru ca Waterloo să fie sfîrşituî Austerlitzului. şi chiar puţin mai înainte de epoca în care începe acţiunea povestită în partea întîî a lucrării de faţă. Dacă n-ar fi plouat în noaptea de 17 spre 18 iunie 1813. douăzeci de batalioane franceze din cele patruzeci ale corpului lui Reille decimate. un rîu de sînge englezesc. împuşcaţi — numai în dărîmătura asta din Hougomont. măcelăriţi. amestecate cu îndîrjire. n-a putut începe decît la l Atragem atenţia cititorilor asupra caracterului neştiinţîfic pe care-I capătă ia Victor Hugo interpretarea faptelor istorice.Corbii se rotesc printre crengi. pentru ca un ţăran să-i poată spune astăzi unui trecător: „Domnule. Duplat ucis. trei mii de oameni trecuţi prin foc şi sabie. viitorul Europei ar fi fost desigur cu totul altul'. dacă doriţi. Blackmann ucis. şi toate astea. ciopîrţiţi. I" general pentru aşa-numitii fatalişti In interpretarea fenomenelor istorice (n. In fund se află o pădurs plină de viorele. un nor care s-a ivit atunci fără nici un rost în acel anotimp pe cer a fost de ajuns ca să doboare o lume. o fîntînă plină de cadavre. providenţa n-a avut nevoie decît de un pic de ploaie. infanteria engleză mutilată.)« . de sînge german şi de sînge francez. focul. Tendinfa aceasta. daţi-rni trei franci şi vă povestesc ce-a fost la Waterloo!" UI 18 IUNIE 1815 Să ne întoarcem puţin în urrnă (e un drept al povestitorului) şi să ne oprim iarăşi asupra anului 1815. r. Cîteva picături de apă rnai mult sau mai puţin au adus prăbuşirea lui Napoleon. Bauduin mort. Bătălia de la Waterloo (şi asta i-a dat Iui Blucher timpul necesar ca sa sosească). Foy rănit. carnajul.

Ufia dintre ghiulelele noastre a ucis şase oameni". sufletul ca şi trupul ? începuse oare . totul se reducea pentru el la a lovi. Metodă de temut şi care. acest strălucit căpitan era acelaşi om care w raportul către directorat asupra Abukirului'. Care-i partea de vină a lui Napoleon în pierderea acestei bătălii ? Poate fi oare învinovăţit cîrmaciul de naufragiu ? Nu cumva neîndoiosul declin fizic al lui Napoleon se agrava. La 18 iunie 1815 el se bizuia cu atît mai mult pe artilerie. spunea ' . a lovi. zdrobirea şi împrăştierea maselor. în faţa căreia ^ota engleză a nimicit Ia 1 august 1798 flota franceză care-l transportase apolcon Bonaparte şi armata sa expediţionară la gurile Nilului. Bătălia ar fi fost cîştigată şi terminată la ora două. A concentra toată artileria asupra unui singur pUnct — iată cheia biruinţelor saje. l-a făcut de neînvins. Inchipuiţi-vă un teren uscat şi artileria putînd să se mişte. Străpungerea careurilor. spargerea fronturilor. . pe acest încruntat atlet al încăierării războinice. a lovi fără încetare — şi sarcina asta i-o încredinţa ghiulelei. Localitate ^e Pe coasta mediteraneană a Egiptului. ictorie a Iu i Napoleon asupra turcilor (1799). începea şi sfîrşea bătăliile cu tunul. cu cît se bucura şi de superioritatea numerică. unită cu geniul. Hărţuia fără încetare punctul slab cu şrapnele. Socotea strategia generalului duşman drept o cetăţuie şi o bătea cu tunui. A fost nevoie să se aştepte pînă se va usca puţin. vreme de cincisprezece ani. deci cu trei ceasuri înainte de atacul prusac. Wellington nu avea decît o sută cincizeci de guri de foc. De ce? Pentru că ămîrttul era moale. spulberarea regimentelor. Napoleon era ofiţer de artilerie şi vedea totul sub acest un crhi \în esenţă. Tirul făcea parte din geniul său. pentru ca artileria să se poată mişca. Toate 'planurile sale de luptă sînt făurite numai în funcţie de proiectil. pe cînd Napoleon avea două sute patruzeci. prin vreo zdruncinare lăuntrică ? h ei douăzeci de ani de războaie sleiseră oare deopotrivă tăişul ca şi teaca. în vremea aceea.ceasurile unsprezece şi jumătate. Acţiunea a început la şase dimineaţa.

iar aripa prusacă spre Tongres. să cucerească Bruxelles-ul. Pe urmă. deşi se leagă de această bătălie. va vedea. să-l frîngă în două. o capodoperă. o vîrstă de miopie a geniului ? Bătrîneţea nu are nici o înrîtirire asupra geniilor idealiste . să-l arunce pe german în Rin şi pe englez în mare. Asta urmărea Napoleon în această bătălie. era oare atît de buimăcit incit să ducă în prăpastie furtunoasele sale legiuni ? La patruzeci şi şase de ani să fi fost el cuprins de o supremă nebunie ? Acest conducător titanic al destinului nu mai era decît un mare rătăcit ? Nu sîntem de această părere. geniul acesta se întuneca ? Se lăsa oare cuprins de mînie. să nu-şi mai dea seama de primejdie ? Există oare la categoria asta a oamenilor mari. pozitivi. ţi le arăta cu un gest suveran. a îmbătrîni înseamnă a creşte. de la înălţimea carului său cu fulgere. Se înţelege de la sine că nu avem pretenţia să facem aici istoria bătăliei de la Waterloo. pentru oameni ca Dante şi ca Michelangelo. să reducă pe Wellington şi pe Blucher la două frînturi. Planul său de luptă era. a nu mai presimţi cînd i se întinde o cursă. după mărturia tuturor. care altădată cunoştea toate căile îzbînzii şi care. una dintre întîmplările care au dat naştere dramei pe care o istorisim. să facă o spărtură la duşman. să pună mîna pe Mont-SaintJean. să împingă aripa britanică spre Hal. ca să-şi ascundă sie însuşi propria sa slăbiciune ? începea să se clatine sub amăgirea unui îndemn spre aventură ? Ajungea. pentru cei ca Hanibal şi ca Bonaparte — însemnează oare a da înapoi ? Să fi pierdut Napoleon adevăratul simţ al biruinţei ? Să fi ajuns a nu mai fi în stare să-şi dea seama de primejdie. lucru grav pentru un general. Să pornească de-a dreptul asupra centrului liniei aliate. scopul nostru nu este des370 . a nu mai deosebi marginea care se năruie a prăpăstiilor ? Nu mai simţea apropierea catastrofelor ? El. aşa cum au socotit mulţi istorici de seamă.să-l stingherească pe căpitan veteranul ? Intr-un cuvînt. pe care i-am putea numi uriaşi ai acţiunii.

acolo e Wellington. la Waterloo. acolo se află Reille împreună cu Jerome Bonaparte. Acolo a fost aşezat leul. îi lăsăm pe istorici să se certe."erea eî. un trecător ne aceste meleaguri. acest naiv judecător. iar dintr-un alt punct de vedere de către o pleiadă întreagă de istorici. Cît despre noi. Exact în mijlocul liniuţei se află punctul "nde s-a spus cuvîntul hotărîtor al bătăliei. nu avem nici experienţa militară. de altminteri. noi nu sîntem decît un martor de la distanţă. Puţin mai jos de punctul unde "niuţa lui A întîlneşte şi taie piciorul din dreapta e Haie-Sainte. nu avem dreptul de-a înfrunta în numele ştiinţei o întreagă înlănţuire de fapte în care se găseşte fără îndoială şi un element amăgitor. pe pămînt. acolo se află Napoleon. un A mare. punctul din stînga de jos e Hougomont. socotind poate aparenţele drept realităţi. iar dacă-i vorba de soartă. iiniuţa dintre ele e drumul desfundat de la Ohain la Braine-l'Alleud. acest acuzat misterios. a fost făcută — şi făcută în' chip magistral — dintr-un punct de vedere de către Napoleon însuşi. după părerea noastră. care ar putea să justifice un sistem. IV A Cei care doresc să-şi închipuie exact bătălia de la Waterloo n-au decît să facă. noi judecăm cum judecă poporul. punctul din dreapta de jos este Belle-Alliance. Vîrful literei A este Mont-Saint-Jean. un lanţ de întîmplări neprevăzute îi covîrşeşte pe cei doi mari căpitani. simbolul involuntar al eroismului suprem al gărzii imperiale 37! . Piciorul din stînga al literei A e drumul spre Niyelles. în gînd. un cercetător aplecat pe-acest pămînt frămîntat cu sînge omenesc. nici priceperea în materie de strategie. care. piciorul din dreapta e drumul spre Genappe.

iar Reille — ţinîndu-i piept lui Hill. cu ocheanul în mînă. în zorii 372 . Wellington o cercetase cu prevăzătoare agerime de minte pentru eventualitatea unei mari bătălii. iar cea franceză era în vale. o surpătură de pămînt. colţul unui zid este un meterez. pe colina de la Rossomme. o potecă aşezată de-a curmezişul. o diferenţă de nivel. Cît despre cîmpia propriu-zisă. fiecare cută domină cuta următoare. comandantul care poartă răspunderea e nevoit să cerceteze cel mai mic pîlc de arbori şi să adîncească cea mai neînsemnată cută de teren. o pădure. un regiment o ia la fugă. Wellington se simţea la largul său. Cei doi generali cercetaseră cu luare-aminte cîmpia de la Mont-Saint-Jean. Pe locul acesta. pentru duelul din ziua de 18 iunie. Se folosesc de tot ce le iese înainte. Două oştiri duşmane pe un cîmp de luptă sînt ca doi luptători care se iau la trîntă. pot opri pe loc călcîiul acestui uriaş care se numeşte o armată şi să-l împiedice să dea înapoi. De aceea. Cel ce iese din cîmpul de luptă pierde bătălia.Triunghiul din vîrful literei A. Ar fi de prisos să-l descriem aici pe Napoleon călare. o rîpă. un tufiş devine un punct de sprijin. foarte accidentată. Mai sus de vîrful lui A. se află pădurea Soignes. d'Erlon — ţinîndu-i piept lui Pieton. pe cînd Napoleon se afla la strîmtoare. Cu un an mai înainte. închipuiţi-vă o bucată întinsă de pămînt. negăsind nici o cocioabă în spatele căreia să se adăpostească. Fiecare caută să-l pună jos pe celălalt. Aripile celor două armate se întindeau spre dreapta şi spre stînga drumurilor dinspre Genappe şi Nivelles. în spatele podişului MontSaint-Jean. cuprins între cele două picioare şi liniuţă. e podişul Mont-Saint-Jean. Armata engleză era pe înălţime. i a r toate laolaltă urcă spre Mont-SaintJean şi se înfundă în pădure. cunoscută astăzi sub numele de Gîmpia de la Waterloo. Toată bătălia s-a desfăşurat pentru stăpînirea lui.

în uniforma verde. Tirania îl urmăreşte pe tiran. una din eapitale. ^ Aluzie !a jefuirea Babilonului. asta din pricină că cei mai mulţi dintre eroi răspîndesc o anumită negură de legendă care întunecă adevărul. cu reverul alb acoperind decoraţia. Referire la distrugerea Ierusalimului de către Titus. regele Macedoniei.n. cucerit de Alexandru. pinteni de argint. fiind lumină şi tocmai pentru că e lumină. Nimicirea Ierusalimului ÎI micşorează pe Titus 3 . din acelaşi om ea face două năluci deosebite. în «1 2T.). fiul împăratului roman vesnasian. aşterne adeseori umbră acolo unde mai înainte străluceau raze. spadă de la Marengo — toată figura asta a celui din urmă Cezar e vie în mintea tuturor. tn anul 70. cu cordonul roşu îndoit sub vestă. ne calul alb eu valtrapuri de catifea purpurie. purtînd în colţuri litera N cu coroană şi cu vulturi. încătuşarea Romei îl micşorează pe Cezar 2 . 373 . înainte de a-l descrie noi.e imperiului persan. De-aici rezultă o măsură mai dreaptă în preţuirea definitivă a popoarelor. Multă vreme figura aceasta a stat în plină lumină. cu pantaloni de piele. pe un timp mai mult sau mai puţin îndelungat.n. Pîngărirea Babilonului îl micşorează pe Alexandru'. adîncurile întunecate ale despotului se războiesc cu strălucirea orbitoare a marelui căpitan. aclamată de unii. cu cizmele de călărie trase peste ciorapii de mătase. Aluzie la dictatura de scurtă durată a lui [uliu Cezar (secolul I I.'lei de 18 iunie 1815. Cu profilul său liniştit sub chipiul şcolii din Brienne. oraş în Mesopotamla.e. Lumina aceasta care se numeşte istorie e nemiloasă. osîndită de alţii.e. ea are acea caracteristică dumnezeiască şi ciudată că. o asmute pe una împotriva celeilalte şi o nimiceşte. cu haina-i lungă ascunzînd epoleţii. E o nenorocire pentru om să lase pe urma lui o pată de întuneric care-i seamănă. I-a văzut toată lumea. Dar acum se face ziuă şi istoria îşi spune cuvîntul.

Napoleon. 2 Mareşal al Imperiului. In clipa cînd se auzi cea dintîi lovitură de tun. hotărîse să aştepte pînă ce bateriile înhămate vor putea să se mişte şi să galopeze în voie. la început tulbure. A luat parte şi s-a distins tn mal toate cam paniile lui Napoleon. care se sprijinea pe Papelotte. Napoleon atacă în acelaşi timp centrul. culcate la pămînt de această gloată de căruţe în marş. îndoielnica. Plouase toată noaptea. Bătălia fu începută cu înverşunare. dar pentru englezi mai mult decît pentru francezi. 1 Acel eeva obscur (în original tn limba latină). pămîntul fusese desfundat de atîta ploaie. împingînd brigada Quiot înspre Haie-Sainte. Nu mai era întîlnirea de la Austerlitz. n-ar fi acoperit urmele. judecat }1 tondaranat Ia moarte. iar Ney 2 împinse aripa dreaptă franceză împotriva aripii stîngi engleze. pentru asta trebuia să răsară soarele şi să usuce pămîntul. pe alocuri convoaiele de căruţe se înfundaseră pînă în osie. 374 . Dar soarele nu răsări. apa se strînsese ici şi colo în gropile cîmpului ca în nişte căldări. poate chiar cu mai multă înverşunare decît ar fi vrut împăf&tul.V „QUID OBSCURUM"' AL BĂTĂLIILOR Cunoaştem cu toţii partea întîi a acestei lupte. de pe chingile cailor noroiul picura în stropi. de către aripa stîngă franceză. După tnfrtngerea de la Waterloo 8-a refugiat în Elveţia. avea obiceiul să ţină toată artileria în mină. împotriva Hougomontului. şovăitoare. dar a fost prins. dacă grîul şi secara. cum am mai spus. generalul englez Colville se uită la ceas şi văzu că era ora unsprezece şi treizeci şi cinci de minute. ţintindu-l cînd într-un punct. plină de ameninţare pentru arnîndouă armatele. Trecut d» partea Burbonllor In 1814. ca pe un pistol. nici o mişcare — mai ales în văile dinspre Papelotte — n-ar fi fost cu putinţă. cînd într-altul al bătăliei. uşurtnd restabilirea imperiului. făcînd aşternut sub roţi. Lupta începu tîrziu . i-a părăsit tn anul următor cu o bună parte din trupe.

între amiază şi ceasurile patru după-masă. făcînd parte din punctul înnourat al încăierării. bătălia începu să şovăie. să ia cu asalt Mont-Saint-Jean. Haie-Sainte căzu. săculeţele de la centură fluturînd cu curelele 375 . să dea peste cap stînga engleză. Se întuneca. se putu mărgini să trimită pentru întărire doar patru companii de gardă şi un batalion din Brunswick. lucru ce l-a nemulţumit pe Wellington. Infanteria aceasta de ucenici a luptat cu însufleţire. propriul său general.Atacul dezlănţuit împotriva Hougomontului era oarecum simulat. de-acolo spre Brainel'Alleud. recruţii aceştia au arătat că au ceva din spiritul inventiv şi din înverşunarea soldatului francez. care puteau sosi dintr-un moment într-altul. Un amănunt ce trebuie reţinut. căciulile Cu PamP°ane. dacă cele patru companii de gardă engleze şi vitejii belgieni din diviziile Perponcher nu şi-ar fi păstrat cu tărie poziţiile. soldatul se simte. apoi spre Hal — nimic mai limpede. atacul acesta reuşi. lăsat întrucîtva de capul lui. Infanteria engleză. să taie drumul spre Bruxelles. Şi planul ar fi izbutit. erau alcătuite în mare parte din recruţi. Papelotte fu luat. s-au dovedit mai ales foarte buni trăgători. Atacul aripei drepte franceze. ca puşcaş. era serios. există un răstimp întunecat. După ce Haie-Sainte căzu. au ştiut să iasă vitejeşte din încurcătură. în loc să-şi îngrămădească trupele acolo. un miraj ameţitor. astăzi aproape necunoscut.negură se desluşeau azuirj uriaşe. ca să spunem aşa. In cuprinsul acestei zile. să stăvilească trecerea prusacilor. A-l atrage acolo pe Wellington. şi în special brigada lui Kempt. mijlocul bătăliei e întrucîtva nelămurit. Aceşti soldaţi tineri s-au purtat eroic în faţa temutei noastre infanterii. Cu excepţia cîtorva incidente. a-l face să se abată spre stînga — acesta era planul. să-l împingă pe Wellington spre Hougomont. cu toată lipsa lor de experienţă. îndreptat asupra punctului Papelotte. astfel încît Wellington. dichisul de campanie Pe vremea aceea. In.

acel ceva divin (în origina! fn limba latinii). umflă şi risipeşte aceste 1 Pictor italian (1615—1673). toate aceste stînci se mişcă fără încetare unele în faţa altora. ciocnirea maselor înarmate aduce unele răsturnări ce nu se pot prevedea. Oricare ar fi socotelile generalilor. în locul infanteriei soseşte artileria. cavaleria uşoară hanovreză cu căşti lunguieţe de piele. creatorul unor tipuri perfecţionate de tunuri de care s-a servit Napoleon. albi şi rotunzi. care împinge. Eşti silit să arunci acolo mai mulţi soldaţi decît aveai de gînd. iar nu linii strategice bune pentru Gribeauval 2 . cu benzi de aramă şi cu penaj roşu. în locul artileriei vine cavaleria. frontul armatelor se încreţeşte ca o apă care unduie. leduncile cu cartuşe. întocmai ca acele terenuri. chipiurile grele împodobite cu găitane. Linia de luptă pluteşte şi şerpuieşte ca un fir. goneşte. 376 . renumit prin coloritul intens 5I variat al pînzeîor sale. valuri de sînge curg fără socoteală. Quid obscurum. regimentele — înaintînd sau dînd înapoi — alcătuiesc capuri sau golfuri. suflă un vînt ca de mormînt. ale grenadirilor noştri — toate acestea alcătuiau tablouri vrednice de Salvator Roşa '. Ceva dintr-o furtună se amestecă totdeauna într-o bătălie. Fiecare istoric scoate oarecum ceea ce-i convine din acest vălmăşag. Cheltuieli neprevăzute. dolmanele husarilor. Parcă era ceva acolo. infanteria aproape neagră din Brunswick amestecată cu infanteria stacojie din Anglia. scoţienii cu genunchii goi şi cu pleduri cadrilate. soldaţii englezi avînd în locul epoleţilor nişte colaci mari. 3 Acel ceva obscur. ghetrele mari. cînd se trece la acţiune. batalioanele sînt un fel de dîre de fum. mai mult sau mai puţin spongioase. Un anumit punct al cîmpului de luptă înghite mai mulţi luptători decît altul. quid divinum 3 . luminişurile îşi schimbă locul. cele două planuri ale celor doi conducători intră unul într-altul şi se deformează unul pe altul. albe. te uiţi bine — nu mai e nimic.încrucişate. care sug mai repede sau mai încet apa cu care sînt stropite. cizmele roşii cu zeci de cute. cutele întunecoase înaintează şi se retrag. 2 General francez.

numai uraganul este adevărat. se fărîmiţează într-o mulţime de fapte mărunte. valabil pentru toate marile ciocniri militare. veridic la amiază. Hill aripa dreaptă. Ce este o încăierare ? O oscilaţie. Bătăios şi ca scos din fire. Rembrandt e mai nimerit ca stil decît Van der Meulen '. minte la orele trei. Prinţul de Orange comanda armata din centru.e. numai înainte!" Hill. Asta-l îndreptăţeşte pe Polard 2 să-l contrazică pe Polibiu. situata armatei engleze era gravă. tot înainte. Trebuie să adăugăm că vine întotdeauna o anumită clipă cînd bătălia se schimbă în luptă corp la corp. nici un povestitor nu va fi în stare să contureze în chip desăvîrşit forma acelui nor îngrozitor care se numeşte o bătălie. 377 .). Nemişcarea unui plan geometric arată un minut. care să cuprindă haosul în pensula lor. „ţin mai mult de biografia regimentelor decît de istoria unei armate". Geometria înşeală. Pieton aripa stîngă. Pieton murise. VI ORELE PATRU DUPA-AMIAZA Pe la orele patru. comentariu la Istoria universală a istoricului grec Polibiu (secolul al "■'ea î. la un anumit moment. A scris. Adevărul acesta. istoricul are dreptul netăgăduit de a spune pe scurt. slăbit.. Brunswick. El nu e în măsură să redea decît liniile principale ale luptei.mulţimi sîngeroase. Cu toate acestea. se aplică mai cu osebire luptei de la Waterloo. In clipa cînd englezii Ie smulseseră francezilor drapelul regiPlct r * ° flamand (1634—1690). Scriitor militar francez din secolul al XVIN-Iea. după-amiază. ca să împrumutăm chiar expresia lui Napoleon. ^ceruse întăriri lui Wellington. A pictat cu predilecţie scene de război. între altele. nu o zi Pentru zugrăvirea unei bătălii e nevoie de pictori viguroşi. se re-strînge. prinţul de Orange le striga olando-b'elgienilor : „Nassau. în cazul acesta. care. şi oricît de conştiincios ar fi.n. Van der Meulen. bătălia se preciza.

De jur378 . Haie-Sainte luat. Din batalionul german care-l apăra nu scăpaseră cu viată decît patruzeci şi doi de oameni. Un sergent din infanteria engleză. din trei locotenenţi-colonei. care pe atunci făcea parte din domeniile comunei Nivelles şi care se afla la întretăierea drumurilor. care se afla la Marbe-Braine. care se afla la Braine-l'Alleud. Era apărat de locuinţa asta puternică de piatră. francezii ornorîseră în tabăra engleză pe generalul Pieton cu un glon{ în cap. Stăpînea podişul de la Mont-Saint-Jean. Gordon murise. Se pierduseră cîteva drapele. Pentru Wellington bătălia avea două puncte de sprijin: Hougomont şi Haie-Sainte. Hougomont rezista încă. Centrul armatei engleze. fusese omorît aici de un mic toboşar francez. cel mai bun boxer al Angliei.meritului 105 de linie. fuseseră nimicite. Alten — trecut prin sabie. Hougomont fiind aproape cucerit. Trei mii de luptători se măcelăriseră în această şură. pe vremea aceea foarte anevoios. toţi ofiţerii — afară de cinci — muriseră sau fuseseră prinşi. de-o formă puţin concavă — foarte înţesat şi foarte compact — avea o poziţie bine întărită. Mater ucis. şi pe Chasse. a cincea şi a şasea. o clădire din secolul al XVI-lea atît de solidă. Viteaza cavalerie dăduse îndărăt în faţa lăncierilor Iui Bro şi a cuirasierilor lui Travers. purtat de un principe din familia Deux Pont. fncît ghiulelele ricoşau într-însa fără s-o clintească. Două divizii. din o mie două sute de cai nu mai rămăseseră decît şase sute. Scoţienii cenuşii nu mai existau. nu mai rămînea decît un nod : centrul. Haie-Sainte căzuse. Ponsomby căzuse străpuns de şapte lovituri de suliţă. printre care unul al diviziei Alten şi unul al batalionului din Lunebourg. dar era în flăcări. dragonii cei mari ai lui Ponsomby fuseseră sfîrtecaţi. Wellington îl întări. iar în faţă povîrnişul. pe care tovarăşii săi îl socoteau invulnerabil. Şi nodul ăsta rezista mereu. trimiţîndu-i acolo pe Hill. Marsh murise. avînd în spate satul. Hamilton rănit. doi erau la pămînt. Baring fusese scos din poziţie şi dat înapoi.

Era tocmai vremea cînd lanurile sînt înalte. „Aripa dreaptă — cum spune Gharras' — fu răsfrîntă înapoia centrului. după lovitura de stat a lui Ludovic-Napoleon Bonaparte. centrul armatei anglo-olandeze se afla într-o situaţie foarte bună. regimentelor lui Halkett. şi cu o brigadă a lui Wincke." O 1 Scriitor militar francez (1810—1865). care admite asemenea şiretlicuri. infanteriei lui Maitland. brigăzii Iui Mitchell. în afară de două baricade care închideau drumul spre Nivelles şi Genappe. regimentele s-ar fi fărîmiţat îndată. Artileria s-ar fi împotmolit în mlaştini. pe atunci învecinată cu cîmpul de luptă şi străbătută de eleşteele Groenendael şi Boitsfort. pe hanovrezii din Kj'elmansegge şi pe germanii din Ompteda. după părerea multor oameni competenţi — ce-i drept. tste cunoscut mal ales prin cartea sa Bătălia de la Waterloo. contingentul din Nassau. exilat " Şi el în 1848. combătută de alţii — ar fi fost o fugă în dezordine. la marginea podişului. Pus astfel la adăpost şi bine susţinut. Poziţia aceasta nu era ameninţată decît dinspre pădurea Soignes. Această stratagemă. Retragerea. scoasă de la aripa stîngă. un batalion din brigada Kempt. Englezilor săi. fără îndoială îngăduită în război. Avea prin urmare la îndemînă douăzeci şi şase de batalioane. înarmat cu carabine. nu văzuse nimic şi se întoarse să-i spună lui Napoleon că nu se zărea nici o piedică. precum şi cu divizia Clinton. se culcase în grîul mare. crenelaseră tufişurile. prieten cu Victor Hugo. era atît de bine pusă la cale. adusă de la aripa dreaptă.împrejurul podişului englezii tăiaseră ici şi colo gardurile vii. Artileria lor stătea la pîndă printre buruieni. Wellington întări centrul cu o brigadă a lui Chasse. croiseră ferestre prin mărăciniş. trimis de împărat pe la ceasurile nouă dimineaţa să recunoască poziţiile bateriilor duşmane. aşezaseră o gură de tun între două crengi. al 95-lea. le trimise drept întărire Şi ca unităţi de sprijin infanteria din Brunswick. O armată n-ar fi putut să se retragă pe acolo fără să se destrame. încît Haxo. principalul U l H U 8 P 6 n t r Ur t e a I n t t id i p a r t s aa d 0 U Sa r o m a n u I u i " ° l 'i f ° " " H 379 .

puse pe fugă de obuzele şi ghiulelele franceze. 380 . frontul englez începu să se clatine. Deodată. Era cealaltă jumătate a acelei cavalerii engleze. Ploua cu ghiulele. de la Vittoria şi de la Salamanca ' : „Boys 3 (băieţi!). dar stăpîn pe sine. puteţi da oare înapoi ? Gîndiţi-vă Ia bătrîna Anglie I" Pe la ora patru. arătîndu-i un obuz care tocmai exploda. Lui Clinton îi spuse laconic: „Să ţineţi piept aici pînă la ultimul om!" De bună seamă. pe drept cuvînt vestită. în aceeaşi atitudine. Aghiotantul Gordon căzuse la picioarele lui. sub un ulm pe care. îi spuse: „Milord. Lordul Hill. foarte scund. mai tîrziu. se afla aşezată îndărătul unui zid de grădină. comandaţi de Wellington. Wellington era călare şi rămase acolo toată ziua. un englez. Ponsomby distrus. Wellington mai avea într-o vale dragonii de gardă ai lui Somerset. Neliniştit. vandal plin de entuziasm. ziua se sfîrşea rău. ceilalţi dispărură. pe coama podişului. o dată lucrarea terminată. puţin mai sus de vechea moară de la Mont-Saint-Jean. în punctul unde se află astăzi ceea ce se numeşte Muzeul Waterloo. ce instrucţiuni şi ce ordine ne lăsaţi dacă veţi fi ucis ?" „Să faceţi ca mine!" îi răspunse Wellington. regimentele se adăpostiră 1 Localităţi din Spania în care s-au dat lupte Intre englezi. cu o mie patru sute de cai.baterie puternică fusese ascunsă după nişte saci de pămînt. rămîne Somerset. Wellington a fost acolo de un eroism rece. care există şi azi. nu se mai văzură decît puşcaşii şi artileria . l-a cumpărat cu două sute de franci. Lucrarea nu fusese isprăvită . Bateria de care am amintit şi care. ar fi fost aproape o redută. Wellington le striga foştilor săi camarazi de la Talavera. căptuşit în grabă cu un strat de saci de nisip şi cu un parapet lat de părnînt. n-a fost vreme să fie întărită de jur împrejur. şi trupele de ocupaţie ale lui Napoleon. l-a retezat şi l-a luat cu el. 2 In englezeşte în text.

' Rtde Cezar. Wellington dădea înapoi. Nu dormise nici măcar un minut. „început de retragere!" strigă Napoleon. de la Frischemont la Braine-l'Alleud. prin furtună şi ploaie. va plînge Pompeius (în limba latina în original). Nu mai erau de aceeaşi părere. Pompeius flebit'. se făcu o mişcare îndărăt .în valea care se încrucişează şi astăzi cu poteca din dos a fermei de la Mont-Saint-Jean. Ridet Caesar. toate clipele acelei nopţi fuseseră dominate în sufletul lui de o bucurie. la ceasurile unu noaptea. Oamenii cu cele mai mari ursite au asemenea nepotriviri. căruia îi dăduse întîlnire într-o anumită zi pe cîmpia de la Waterloo. urmărind fulgerele. împreună cu Bertrand. VI! NAPOLEON BINE DISPUS împăratul. era punctual. cercetînd călare. şi satisfăcut că poate vedea şirul lung al focurilor engleze luminînd întreaga zare. oprise calul şi rămăsese cîtva timp nemişcat. era de o strălucire orbitoare. Bucuriile noastre sînt plăsmuite din umbră. frontul englez de luptă se ferea. dealurile din apropiere de Rossomme. sufletul acesta adînc. In ziua de 18 iunie 1815. i se păru că destinul. cu toate că era bolnav şi stingherit pe cal de o durere trecătoare. Omul care fusese posomorît la Austerlitz. fu vesel la Waterloo. şi fatalistul acesta a 'ost auzit atunci zvîrlind în întuneric aceste cuvinte ciudate: „Sîntem de aceeaşi părere!" Napoleon se înşela. i Aruncător de fulgere. spuneau ostaşii din legiunea Fulminatrix 2 . ascultînd bubuitul tunetului. De dimineaţă figura lui de nepătruns zîmbea. încă din ajun. cu mască de marmură. Zîmbetul suprem e al lui Dumnezeu. 381 26+ . nu fusese niciodată în toane mai bune decît în ziua aceea. Pompei de data asta poate că nu plîngea. dar nu încape îndoială că Cezar rîdea.

Am să-i fac prizonieri pe cei şase mii de englezi care au sosit acum la Ostanda !" Vorbea cu aprindere. care se ducea să ocupe poziţia în satul Ohain. în timp ce împăratul vorbea.Ai văzut. deseălecase în noroi. Pe la ceasurile patru. Sînt mai bucuros să-i dau peste cap. cercetaşii îi aduseră un ţăran. împotmolite pe drumuri desfundate. ne-au sosit întăriri !" In noaptea de 17 spre 18 iunie îşi bătea joc de Wellington : „Nenorocitul ăsta de englez are nevoie de-o lecţie I" spunea Napoleon. iată. decît să-i gonesc din urmă !" Dimineaţa. lîngă pădurea din Hougomont. oprindu-se din cînd în cînd să stea de vorbă cu sentinelele. spunîndu-i lui Soult: „Straşnică tablă de şah !" In urma ploilor de peste noapte.. ostaşul nu dormise. era ud şi fă" rnînd. carele cu merinde. se auzea tunetul. îşi regăsise însufleţirea de la debarcarea din ziua de 1 martie cînd îi arătă marelui-mareşal pe ţăranul înflăcărat din golful Juan. La cinci. se aşezase peste un maldăr de paie drept covor şi desfăcuse pe masă harta cîmpului de luptă. Ploua cu găleata . ţăranul slujise drept călăuză unei brigăzi de cavalerie engleză. la extrema stingă. doi dezertori belgieni îi raportară că au fugit de la unităţile lor şi că armata engleză e gata de luptă. La trei şi jumătate dimineaţa i se risipise o iluzie : nişte ofiţeri trimişi în recunoaştere îl vestiră că duşmanul nu făcea nici o mişcare. o clipă crezuse că Wellington se retrăgea. „Cu atît mai bine ! exclamase Napoleon. Nici un foc nu se stinsese în tabăra vrăjmaşă. Spuse: „E ariergarda engleză care e gata s-o ia din loc. probabil brigada Vivian. auzise tropăitul unei coloane în marş. poruncise să i se aducă o masă de bucătărie şi un scaun ţărănesc de la ferma din Rossomme. Nimic nu se clintea. ceea ce nu l-a împiedicat pe Napoleon să-i spună 382 . exclamînd : . nu putuseră să ajungă de dimineaţă . Pe pămînt era tăcere adîncă. zgomot nu era decît în văzduh. pe malul care face un unghi cu drumul din Plancenoit. La ora două şi jumătate. Bertrand.Cercetase întreaga linie a avanposturilor. Armata en gleză dormea.

du Jff }iioT şi om P°Htfc francez. luă rîzînd pîlnia şi răspunse el însuşi: „împăratul e sănătos !" Gel ce ştie să rîdă astfel însemnează că e obişnuit cu evenimentele. şi cerîndu-le celor de pe Inconstant veşti despre Napoleon. Sub restauraţie a fost unul dintre concatoni opoziţiei liberale. a publicat în 1817 o descriere a acestei bătălii. în largul mării.vesel lui Ney: „Avem nouăzeci !a sută sorţi de izbîndă !" La ora apt i se aduse împăratului dejunul la care invitase mai mulţi generali. împăratul. ■ Preţioase Memorii asupra evenimentelor petrecute între revoluţia <"> la 1789 . 383 . restauraţiei.i ultimii anl a . Grenadirilor săi el le spunea „deşcă". îi apuca de mustăţi. bricul francez de război Zephir. A scris nişte Memorii pentru a seral la istoria viejU particulare a Iul Napoleon. spune Gourgaud 2 . După dejun. întîlnind bricul Inconstant. „împăratul se ţinea numai de pozne cu noi!" spunea unul dintre ei. care atunci mai avea încă la pălărie cocarda din alb şi roşu presărată cu albine. Ii plăcea să glumească". mai degrabă ciudate decît spirituale". Napoleon avusese mai multe asemenea izbucniri de veselie în timpul dejunului de la Waterloo. de altminteri. pe urmă. spune Fleury de Chaboulon '. In timpul misterioasei călătorii din insula Elba spre Franţa. pe care o purtase pe insula Elba. pe care se afla ascuns Napoleon. războinic aspru cu chip de arhiepiscop. care spusese: „Wellington n-o să fie atît de prost să vă aş tepte pe maiestatea-voastră !" „Acesta era. îi trăgea de urechi. spuse : „Balul are loc astăzi!" împăratul îl luase peste picior pe Ney. de care se foloseşte şi Victor Hugo în opera de fată. s-a odihnit un sfert de oră. la 27 februarie. A scris romanul Adolphe şi a lăsat. 2 0Ii er t fn armata imperiului şi aghiotant al Iui Napoleon între 1811 — '814 . „Fondul caracterului său era foarte vesel". Voioşia asta de uriaş merită să ne oprim puţin asupra ei. spune Benjamin Constant8. „Făcea tot felul de glume. felul său de a fi. doi generali se aşe1 Secretar al Iul Napoleon în exilul da pe Insula Elba şi pe timpul celor o sută de zile. printre . iar Soult. In timpul mesei i se aduse la cunoştinţă că Wellington fusese cu două seri înainte la balul dat de ducesa de Richmond la Bruxelles. a fost înaintat la gradul de general în timpul celor o sută de zile 5' a luat parte la lupta de la Waterloo .

şi împăratul le dictă ordinea de bătaie. După cîteva clipe de la alcătuirea frontului de lupta. în mişcare. încuraja cu un zîmbet o companie de geniu din corpul I. a spus : „Păcat 1" Apoi a încălecat. de săbii şi de baionete profilate în zare. vastă. văzînd că. La ora nouă. al lui Reille şi-al lui Lobau — care erau sortite să înceapă acţiunea. sub apăsarea acelei linişti adînci care premerge oricărei încăierări. cu diviziile pe două linii. se îngrămădesc admirabilii scoţieni cenuşii cu caii lor superbi. ca să folosim chiar expresia împăratului. a trecut dincolo de Rossomme şi şf-a ales ca post de observaţie un dîmb îngust. după cucerirea satului. eşalonată. generale !" Sigur de izbîndă. desfăşurîndu-se pe şase linii şi alcătuind. dintre BelleAlliance şi Haie-Sainte. şi îndărătul 334 . unde se întretaie drumurile dinspre Nivelles şi Genappe. cea de Ia ceasurile şapte seara. văzînd cum defilează cele^ouă baterii de cîte douăsprezece. „figura de şase V". puternică. cu muzica în frunte. împăratul îl bătu pe umăr pe Haxo şi-l spuse: „Iată douăzeci şi patru de fete frumoase. se desfăşurase. cu condeiul în mină. într-un loc unde astăzi se află un mormînt măreţ. cu o foaie de hîrtie pe genunchi. A treia oprire. cu artileria între brigăzi. care există şi astăzi. plină de bucurie. In toată seninătatea lui n-a avut decît un singur cuvînt de compătimire semeafă. acoperit cu îarbă. împăratul tulburat exclamase de doua o r i : „Minunat! Minunat!" De la ora nouă pîna la zece şi jumătate. toată armata — lucru ce pare de necrezut — luase poziţie.zară pe maldărul de paie. la stînga sa. o mare de căşti. în clipa cînd armata franceză. dînd onorul în răpăit de tobe şi-n sunet de trompete. care trecu prin fata sa şi pe care o alesese ca să se întărească la Mont-Saint-Jean. aşezat la dreapta drumului ce duce de la Genappe spre Bruxelles şi care a fost a doua sa oprire în timpul bătăliei. atacînd Mont-Saint-Jean. pe cinci coloane. detaşate în urma ordinului său din cele trei corpuri — al lui d'Erlon. £ o movilă destul de înaltă. e primejdioasă.

nu ştie cum să iasă din încurcătură. S-au cules. dar dincolo. ai să mori lovit în spate !" Cel ce scrie rîndurile de faţă a găsit el însuşi pe povîrnişul fărîmicios al acestei movile. Scabra rubigine' ! Acum cîţiva ani a fost dezgropat un obuz de şaizeci. în acest din urmă popas. care se rupeau între degete ca nişte beţe de soc. i . Ca să-l glorifice. culminată de un 'eu. era aproape o rîpă. După doi ani. rămăşiţele unui gît de bombă. Luîndu-se din acest cîmp al morţii ceea ce trebuia spre a i se ridica un monument. Toată lumea ştie că ondulaţiile terenului felurit înclinat. era o creastă care se pleca într-un povîrniş uşor spre drumul dinspre Nivelles şi pe care se putea merge. aproape de pe locul pe care au stat picioarele calului său. un ţăran duşmănos.s-a răpit adevărata sa înfăţişare. precum şi nişte cioturi vechi de fier. legat de şaua unui husar şi care se întorcea la fiecare val de şrapnele. scormonind în ţărînă. ghiulele fărîmate. îi şuierau pe deasupra capului gloanţele şi ghiulelele.căreia se îngrămădise garda într-un povîrniş al cîmpiei In jurul acestei movile ghiulelele ricoşau pe caldarîmul şoselei pînă la Napoleon. l-au desfigurat. mîncată de oxidul celor patruzeci şi şase de. nedumerită. lame vechi de săbii şi proiectile strîmbe. în partea drumului dinspre Genappe. pe care a avut loc ciocnirea dintre Napoleon şi Wellington. ani. împăratul i-a spus călăuzei sale Lacoste. înăJţimea acestei rîpe poate fi măsurată ?' astăzi după înălţimea movilelor celor două morminte 1 Cu rugină ca o rîie (în original fn limba latină). mîncate de rugină. care mai era încărcat şi al cărui focos fusese turtit pe suprafaţa bombei. Aici. căutînd să se ascundă în spatele lui: „Nătărăule. Wellington a exclamat : „Mi s-a schimbat cîmpul de luptă !" Acolo unde se află azi piramida cea mare de pămînt. Ca şi la Brienne. iar istoria. speriat. 38!) . revăzînd cîmpia de la Waterloo. e ruşinos . nu mai sînt aşa cum erau Ia 18 iunie 1815.

aş a cum arat ă cruce a de pi at ră răm as ă în picioare lîngă cimitir şi pe care se află şi numele mortului : Domnul Bernard Debrye. De-a lungul crestei platoului se afla un fel de şanţ cu neputinţă de ghicit de către cineva care s-ar fi uitat de departe. la stînga. din cauza ploilor. în anumite locuri. Braine-l'Alleud este un sat din Belgia. satele astea sînt unite printr-un singur drum de vreo leghe şi jumătate. ploile surpaseră şi mai mult malul. încît tunurile engleze nu vedeau sub ele ferma din fundul văii. noroiul făcea şi mai anevoios urcuşul. care trece printr-o cîmpie cu terenul accidentat. Ce fel de şanţ era acesta ? S-o spunem. mai cu seamă iarna. în 1815. Pentru Franţa cîmpul acesta e în întregime un mormînt. ca şi astăzi. în ziua bătăliei. Drumul era atît de îngust cînd intra în Braine-l'Alleud. în dreapta. I s-au luat cele două maluri pentru colnicul monumentului. încît un trecător fusese strivit de o căruţ ă. podişul MontSaint-Jean e astăzi în panta lină şi lesne de urcat. pe atunci era un drum adăpostit. şi nu numai că te poticneai. Se întîmpîau şi accidente. celălalt. o tranşee. mormîntul englez. 386 ■ . care stăvilesc drumul de la Genappe la Bruxelles: unul. şi este şi azi pe cea mai mare parte a lungimii sale. intrînd şi înfundîndu-se adesea printre coline ca o brazdă. numai că astăzi e la nivelul cîmpiei. La 18 iunie 1815. care era centrul bătăliei. mai ales partea dinspre Haie-Sainte. Povîrnişul era acolo atît de înclinat. folosite pentru ridicarea colinei înalte de o sută cincizeci de picioare şi cu o circomferinţă de-o jumătate de milă. Ohain este un altul. era în pantă foarte repede şi greu de urcat.mari. Mulţumită miilor şi miilor de căruţe de pămînt. drumul trecea peste creasta platoului Mont-Saint-Jean între oele două şosele dinspre Genappe şi dinspre Nivelles. Ascunse amîndouă în nişte cute de teren. Mormînt francez nu există. o tranşee adîncă uneori de douăsprezece picioare. mormîntul german. Drumul acesta a fost. drumul să fie o adevărată rîpă. ceea ca face ca. negustor din Bruxelles. dar te şi împotmoleai. ale cărei parapete foarte abrupte se năruiau pe alocuri.

negustor La Bruxelles (necltet) Februarie 1637 . zidul de neaşteptat de care se zdrobise brigada Soye. fură dintre cele mai felurite: rezistenţa Hougomontului. minunat. înnămolirea bateriilor. încît un Tran Mathieu Nicaise. nici saci de pulbere. Peripeţiile bătăliei care abia începuse. scoaterea din luptă a lui Foy. fusese strivit aici în 1783 de o surpă'tură a malului. dar al cărei piedestal răsturnat poate fi văzut şi astăzi pe povîrnişul cu iarbă din stînga şoselei dintre Haie-Sainte şi ferma din Mont-Saint-Jean.n şi data accidentului: Februarie 1637'. în dimineaţa luptei de Sa Waterloo. ■ 1 cărei vîrf s-a pierdut în pămîntul desţelenit. Napoleon era mulţumit. zăpăceala fatală a Iui Guilleminot care nu avusese nici petarde. cele cincisprezece piese fără escortă. era de nevăzut şi din pricina asta groaznic. ur VHI IiMPARATUL PUNE O ÎNTREBARE CĂLĂUZEI LACOSTE Deci. cerbicia apărării Haie-Saintei. ce nu putea fi bănuit de nimeni. Intr-o zi de bătălie acest drum adăpostit. şanţ în vîrful coastei şi groapă ascunsă în pămînturi. mărginind creasta de la Mont-SaintJean. într-adevăr. uciderea lui Bauduin. răsturnate de 1 Iată inscripţia : DOM Aici a fost strivit Intr-un ceas rău Sub o căruţă Domnul Bernard De Brye. cum arată o altă cruce de piatră. Avea dreptate: arn văzut şi noi că planul de bătaie pe care îl alcătuise era. Drumul era de adînc pe podişul de la Mont-Saint-Jean.

efectul slab al bombelor ce cădeau în l i n i i l e englezilor. aproape desfiinţată. care treceau ca nişte nori întunecaţi prin faţa lui Napoleon. spintecată de Posomby. coloanele de atac dezbinate. lui Douzelot şi Durutte. aripa dreaptă engleză prost hărţuită. prinderea acestui husar negru prusac de către înaintaşii coloanei volante de trei sute de vînători. ţinea şi poziţia Frischemont-ului şi Smohain-ul. cifrele i< 388 . fără să adune cifră cu cifră. toată cavaleria. rănirea acelui Hercule ieşit din şcoala politehnică. amănuntele dureroase. declaraţiile neliniştitoare pe care le făcuse prizonierul acesta. cincisprezece escadroane. compromiterea lui Bourgeois. care supraveghea distanţa dintre Wavre şi Plancenoit. Napoleon era obişnuit să privească războiul în faţa. aşa încît încărcătura se preschimba în stropi. divizia Marcognet prinsă între cavalerie şi infanterie. în clipa în care spărgea cu lovituri de secure poarta Haie-Sainte. aşa încît grosimi de douăzeci şi şapte de rînduri şi flancuri de cîte două sute de oameni fură date pradă obuzelor. înfiorătoarea spărtură pe care ghiulelele o făcură în aceste grămezi de trupe. abia de-i turburaseră privirea şi nu întunecaseră de fel chipul împărătesc al încrederii. în ciuda contelui d'Erlon. bateria ei de şapte piese ţintuită locului.Uxbridge în şanţ. locotenentul Vieux. neînţelegerea ciudată care-l făcu pe Ney să îngrămădească cele patru divizii ale primului corp. zădărnicia demonstraţiei lui Pire asupra localităţii Braine-l'Alleud. cei o mie cinci sute de oameni ucişi în mai puţin de o oră în livada de Ia Hougomont şi cei o mie opt sute de oameni răpuşi în şi mai puţin timp în jurul Haie-Saintei — toate aceste întîrnplări furtunoasa. în loc să le împartă. respingerea lui Quiot. drapelele regimentelor 105 şi 45 luate. prinţul de Saxa-Weimar. secerată de gloanţele lui Best şi Pack în mijlocul holdelor. care. aripa stîngă prost atacată. bateria mărginaşă descoperită dintr-o dată pe flanc. întîrzierea lui Grouchy. care se înfundau în pămîntul desfundat de ploi. neizbutind decît să provoace vulcani de noroi. sub focul prelungit al baricadei engleze care tăia cotitura drumului de la Genappe spre Bruxelles.

Omul de la Marengo2 anula înfrîngerea de la Azincourt3. Se vedea cum pe bolta cerului cineva ise încruntă tainic. scormonea cu privirile pilcul de arbori. 3 Localitate din nordul Franţei. 389 . lanurile de secară. Aceasta se strîngea la un loc. dar se ferea. aceasta însemna că Anglia era pusă definitiv la pămînt de către Franţa. Malplaquet şi Ramillieis'. îl privea de jos cu un fel de evlavie. Cugetînd asupra cumplitei întîmplări. care stătea cu arma la picior. Poitiers. erau răzbunate Crecy. împăratul se ridică în scări pe jumătate. poteca . Localitate unde Napoleon a repurtat victoria asupra austriecilor în cur sul ce lei de a doua campanii din Italia de Nord (14 iunie 1800). 0 dată Wellington încolţit şi distrus în pădurea de la Soignes. părea că numără fiecare tufiş. Napoleon se simţea ocrotit la bine şi îngăduit la rău.interesau puţin. îşi 1 Localităţi în care englezii au dobtndit victorii militară asupra fran cezilor. In ochi îi străluci fulgerul victoriei. dus pe gînduri. Garda lui. am putea spune o complicitate a evenimentelor asemănătoare cu invulnerabilitatea eroilor antici. Părea că-i spune soartei: „N-ai să îndrăzneşti!" Făcut deopotrivă din lumină şi din umbră. Leipzig şi Fontainebleau ar fi putut să se îndoiască de Waterloo. Văzu deodată cum se goli podişul Mont-Saint-Jean şi cum dispărură primele rînduri ale armatei engleze. îşi însemna povîrnişurile. numai în măsura în care totalul era victoria . el nu se îngrijora de loc că începuturile erau şovăielnice. In bătălia care a avut loc la 25 octomr 'e 14!5 (războiul de o sută de ani) armata engleză a înfrînt o armată ranceză compusă din cavalerie feudală. Napoleon tresări. Dar cel ce avea în urma lui Berezina. In clipa în care Wellington dădu înapoi. cerceta costişele. Avea sau credea că are de partea lui un fel de înţelegere. se credea în afară de orice discuţie şi trata soarta de la egal la egal. superioară numericeşte. împăratul îşi mai plimbă pentru o ultimă oară luneta pe deasupra tuturor punctelor de pe cîmpul de bătaie. pentru că se credea stăpîn şi posesor al sfîrşitului ■ ştia să aştepte. Napoleon.

singurele tunuri a l e artileriei engleze care vedeau cîmpul de bătaie pînă în fund. Erau douăzeci şi şase de escadroane şi aveau în urma lor. o mie o sută optzeci de lăncii. Acesta tăgădui printr-un semn din cap. împăratul se trase înapoi şi-şi adună gmdurile. în coloană deasă. Napoleon era unul dintre acele genii care scapără fulgere. făcute din două mari grămezi de pomi tăiaţi. drept sprijin. divizia lui Lefebvre-Desnouettes. vechea biserică Sfîntul Nicolae. Nu rămînea decît să pună capăt acestei retrageri. pe cai năprasnici. trimise o ştafetă în goana calului la Paris pentru a da de ştire că bătălia era cîştigată. Oameni uriaşi. NEPREVĂZUTUL Erau trei mii cinci sute. Purtau căşti fără penaj şi pieptare de fier bătut. Văzu. Alcătuiau un front de un sfert de leghe. cu cealaltă la mijloc. In clipa aceea găsise unde anume să trăsnească. pistoale la şa şi săbii lungi. ss desfăşuraseră pe două rînduri t 390 . unde sclipeau baionetele olandeze. pe cînd goarna suna şi toate muzicile intonau Să veghem la mîntuirea imperiului Veniseră. întreaga armată îi admirase. Dădu ordin cavaleriştilor lui Milhaud să ia cu asalt podişul Mont-Saint-Jean.aţinti ochii asupra baricadelor engleze de pe cele două şosele. Era pesemne nesincer. Se aplecă şi şopti ceva călăuzei Lacoste. întoreîndu-se deodată. Napoleon. cei o sută şase jandarmi de elită. vînătorii de gardă. de la cotitura drumului ce duce spre Braine-l'AIleud. cea de pe şoseaua spre Genappe de deasupra Haie-Saintei. zugrăvită în alb. care era înzestrată cu două tunuri. cu o baterie pe flanc. zdrobind-o. alături de brigada asta. ale brigăzii Chasse. şi cea de pe şoseaua spre Nivelles. dimineaţa la ceasurile nouă. Wellington se retrăsese.

iar deasupra. cuirasele ca solzii unui balaur. sărituri sălbatice de crupe de cai printre tunuri şi fanfare. Fiecare escadron şerpuia şi se umfla ca veriga unui polip.cel mai strălucit dintre ofiţerii de cavalerie ai lai Napoleon". Se zărea icic °lo. De la luarea marii redute Moscova de către cavaleria grea. Cavaleria străbătu cîmpul de bătaie ca o arătare. Urcau ameninţători. printr-un nor de ghiulele ce surpa asupră-i cumplita coastă de glod a podişului Mont-Saint-Jean. Avu loc atunci un spectacol nemaipomenit. atît de iscusit alcătuită de Napoleon. strigăte. netulburaţi. un vălmăşag de coifuri. De departe ţi se părea că vezi doi şerpi uriaşi de oţel îndreptîndu-se spre creasta podişului. avea. dintr-o singură mişcare.. urcînd la trap. la fel de deasă şi strînsă. unde căzuseră pînă atunci atîţia oameni. Uriaşele escadroane fremătară. S-ar fi spus că mulţimea se preschimbase într-o dihanie cu un singur suflet. sprijinindu-se la extrema stîngă pe cuirasierii lui Kellermann şi la cea dreaptă pe a i lui Milhaud. Toată cavaleria. un tumult disciplinat şi înfiorător. 391 .şoseaua Genappe şi Frischemont şi-şi luaseră poziţia lor '* în acea puternică linie a doua. în răstimpul dintre tirul flintelor şi al artileriei se auzea un tropot puternic. ca şi cum ar fi fost un singur om. dar Ney era aci. coborî dealul Belle-Alliance. cu stindardele şi trompetele în vînt. Ney îşi trase sabia din teacă şi-şi luă locul în frunte. şi care. nu se mai văzuse ceva asemănător. apoi. două aripi de fier. împărţită în coloane pe divizion. Dispăru în fum. cu săbiile ridicate. Engels l-a numi! . se ivi din nou de cealaltă parte a văii. Pentru că erau două divizii. se înfundă în valea primejdioasă. putem spune. lipsea Murat ! . săbii. formau două coloane : în dreapta era divizia Wathier. printr-o perdea de fum sfîrtecată. ieşind din umbră. cu precizia unui berbece de bronz care deschide o spărtură. * Mareşal al imperiului şi cumnat al lui Napoleon. în stînga divizia Delord. gravi. Aghiotantul Bernard le aduse ordinul împăratului.

Dar deodată se întîmplă un lucru tragic: la stingă englezilor. unde se povestea despre oamenii-cai. şi coifuri. adîne de doi stînjeni. capul coloanei de cuirasieri se opri. şi caii se ridicară în sus cu un zgomot asurzitor. Ajunşi în vîrful crestei. străvechii centauri.Astfel de istorisiri par din alte vremi. groaznici. apăru deasupra crestei un şir lung de braţe ridicate care-şi roteau săbiile prin aer. mută. o rîpă. frecătura cuiraselor. în umbra unei baterii mascate. şi stindarde. Auzea cum creşte zgomotul pe care ÎI făceau trei mii de cai. Clipa fu înfricoşătoare. cuirasierii văzură deodată că între ei şi englezi era un şanţ. pradă furiei şi goanei de a nimici careurile şi tunurile. şase pe al doilea. abrupt. zei şi fiare. Şirul al doilea îl împinse p e cel dintîi înăuntru. şi trei mii de capete cu mustăţi cenuşii care strigau : „Trăiască împăratul!" Toată cavaleria se ivi pe podiş şi în clipa aceea păru că începe să se cutremure pămîntul. zăngănitul săbiilor şi un fel de suflu uriaş şi sălbatic. Şanţul era acolo. nemişcată. deodată. şi cel de-a! treilea pe al doilea . ţintind spre ce avea să vină. ropotul alternativ şi simetric al copitelor la trap. douăzeci şi şase de escadroane mergeau să întîmpine douăzeci şi şase de batalioane. Se făcu o tăcere ameninţătoare. între două maluri ridicate. cu patul puştii la umăr. dezlănţuiţi. îndărătul crestei podişului. cădeau p s . şi trompete. aştepta infanteria engleză formată din treisprezece careuri cu cîte două batalioane de fiecare careu. la dreapta noastră. titani cu faţă omenească şi cu piept de cal. care asaltaseră în galop Olimpiii. liniştită. Era dru mul prăpăstios spre Chain. neaşteptat. invulnerabili. Nu-i vedea pe cuirasieri şi cuirasierii nu o vedeau. căscat Ia picioarele cailor. Asculta cum urcă acel puhoi de oameni. Printr-o ciudată coincidenţă numerică. şi puse pe două rînduri. Ceva asemănător acestei vedenii apărea fără îndoială în vechile epopei păgîne. caii se ridicau în două picioare. se trăgeau îndărăt. sublimi. apoi. şapte pe primul.

Se pregătea o altă serie de fapte printre care poleon n u m a i a v e a loc Reaua voinţă a întîmplărilor s s anunţase mai demult. Mai înainte de a trimite la atac pe cuirasierii lui Milhaud. Aşa începu înfrîngerea. nemaifiind în abisul acela decît o masă de carne. şi cînd prăpastia se umplu cu oameni vii cei din urma lor călcară peste ei şi merseră mai departe. Aproape o treime din brigada Dubois se prăvăli tn hăul acela. Prevenit totuşi şi nedumerit de acea bisericuţă albă care sta ca un semn la cotitura şoselei spre Nivelles. Aproape s-ar putea spune că toată nenorocirea i s-a tras lui Napoleon dintr-un semn făcut cu capul de un ţăran.rupă alunecau cu picioarele în aer. Cifra asta pare să cuprindă şi toate celelalte cadavre aruncate în şanţ a doua zi după bătălie. Călăreţi şi cai se rostogoliră într-însul unii peste alţii. gîndindu-se la eventualitatea unui obstacol. care nu făcea nici măcar o cută pe suprafaţa podişului. luaise cu un ceas înainte. dar nu putuse vedea acel drum adîncit. Napoleon cercetase cu atenţie terenul. atît de dramatic încercată. care exagerează desigur. îndesîndu-se şi năucindu-i pe călăreţi. 393 . O tradiţie locală. Să spunem în treacăt că acea brigadă Dubois. Şanţul cel neînduplecat nu putea fi luat decît atunci cînd se umplea. şarjînd de unul singur. strivindu-se între ei. spune că în drumul spre Chain şi-au găsit moartea două mii de cai şi o mie cinci sute de oameni. Călăuza răspunsese negativ. nici un mijloc de a da înapoi. îi zdrobi pe francezi. drapelul batalionului de la Lunebourg. a pus o întrebare călăuzei Lacoste. întreaga Ioană nU ma j era decît un proiectil. De ce ? Din pricina lui Wellington ? D ''n pricina lui Blu'cher ? Nu. Forţa dobîndită nentru a-i zdrobi pe englezi. Nu se mai potrivea în legea veacului al XlX-lea ca Napoleon să fie învingător la waterloo. Era oare cu putinţă ca Napoleon să cîştige bătălia ? Noi răspundem că nu.

dar nu le slăbise curajul. Cuirasierii nici nu avuseseră timp să se oprească. Omul acesta atîrna prea greu în balanţa destinului şj. Venise momentul ca dreptatea supremă şi neînduplecată să intervină. Nenorocirea întîmplată îi decimase. mamele cu ochii în lacrimi sînt acuzatorii cei mai de temut. în careuri. 394 .j strica echilibrul. Sîngele care abureşte. adunat într-un singur cap. cimitirele prea încărcate. pe care Ney o îndreptase spre stingă w linie oblică. Veşnicia îl trăsese pe Napoleon la răspundere şi căderea lui era hotărîtă. Cînd pămîntul suferă pentru că e prea împovărat. Poate că înseşi principiile şi elementele de care depinde ordinea gravitaţiilor în lumea morală. şi lumea suită în mintea unui singur om. Era unul singur şi cîntărea mai mult decît lumea întreagă adunată laolaltă. Şaizeci de tunuri şi cele treisprezece careuri ţintiră din apropiere în cuirasieri. cu atît devin mai inimoşi. ca şi în cea materială.Venise vremea ca omul acesta uriaş să cadă. sosise nevătămată. civilizaţia s-ar fi prăpădit. Cutezătorul general Delord salută milităreşte bateria engleză. II stingherea pe dumnezeu. cu cît scad la număr. ci schimbarea la faţă a universului. Erau dintre aceia care. se naisc din umbră gemete tainice pe care hăul le aude. Waterloo n-a fost o bătălie. PODIŞUL MONT-SAINT-JEAN O dată cu rîpa ieşise la iveală şi bateria. Dacă prisosul vitalităţii omeneşti. Singură coloana Wathier suferise din pricina nenorocirii. coloana Delord. s-au plîns. ca şi cum ar fi presimţit cursa. ar fi ţinut prea mult. Artileria volantă a englezilor intrase în galop înapoi.

săreau peste baionete şi cădeau uriaşi în mijlocul acelor patru ziduri omeneşti. Faţa careului se deschidea. călcau rîndurile în copite. Baionetele se înfigeau în burţile centaurilor. Guirasierii răspundeau năpustindu-se asupra ei. nu se clintiră. cu un genunchi în pămînt. cu cimpoiul sub braţ. cuirasierii nu mai erau o cavalerie. în spatele celui de-al doilea rînd tunarii îşi •'ncărcau tunurile. cu hăţurile în voie. cel mai expus dintre toate. primea cuirasierii în vîrful baionetei . cu pistoalele în mînă. Infanteria asta rece rămase nepăsătoare. Atacul se dezlănţui. pe cînd cei din jurul lui se nimiceau unii Pe alţii. Bogaţi în muniţie. Şirurile de oameni dispăreau sfărîmate. Fiecare careu în parte era un vulcan atacat de un nor.Cuirasierii se năpustiră asupra careurilor engleze. Rîndul întîi. voi. o făceau să explodeze în mijlocul năvălitorilor. Ghiulelele lăsau goluri printre cuirasieri. cuirasierii făceau spărturi în careuri. Careurile sfîrtecate de cavaleria înverşunată se strîngeau fără să şovăie. cu sabia în dinţi. cimpoierul cînta cîntece de munte. cu o adîncă nepăsare. Scoţienii aceştia mureau cu gîndul la Ben Scoţieni. Faţa acestei bătălii era monstruoasă. sub cai. J 395 . erau cratere . Poate că nici nu s-au mai văzut într-altă parte răni mai monstruoase. lăsîndu-şi în jos. Ceea ce se petrecu atunci fu înfricoşător. în galop. pe o tobă. 27 — Mizerabilii. In mijloc. lava se lupta cu fulgerul. Careul englez fu atacat deodată pe toate laturile. fu de la primele ciocniri aproape desfiinţat. Sînt unele momente în luptă cînd sufletul se înăspreşte în om. Caii lor mari se cabrau. rîndul al doilea îi împuşca. ci o furtună. Careurile nu mai erau batalioane. privirea melancolică. soldatul se preschimbă în stană de piatră şi toată fiinţa lui în granit. Era format din regimentul 75 de highlanderi'. Careul de la extrema dreaptă. lăsa să treacă salva unei încărcături şi se închidea Ia loc. fiind fără acoperire. Batalioanele engleze. atacate cu înverşunare. în care se răsfrîngeau păduri şi lacuri. Un vîrtej sălbatic le învălui.

Somerset. Cîntecul amuţi. J L 396 . un uragan de săbii-fulgere. cuirasierii atacaţi din flanc şi din front. In afară de asta. Wellington văzu lucrul acesta şi se gîndi la cavalerie. Această uitare a fost marea şi fatala greşeală.p] ! 1 Lothian'. Somerset însemna o mie patru sute de dragoni de gardă. o furie. se află în colecţia numită Muzeul Waterloo. găurită la omoplatul stîng de un proiectil. Cîteva batalioane de hanovreni dădură înapoi. Dintr-o mie patru sute de dragoni de gardă nu mai rămaseră într-o clipă decît opt sute. de către infanterie şi cavalerie. Cavaleria engleză le căzu în spate. îndărătul lor. ci o negură. Ce le păsa ? Erau un vîrtej. Podişul Mont-SaintJean fu luat o dată. aveau înapoia lor bateria care bubuia necontenit. lovind cimpoiul în braţul care-l susţinea. ar fi cîştigat bătălia. Ney sosi în goană cu lăncierii şi cu vînătorii lui Lefebvre-Desnouettes. apoi luat din nou şi iar mai fu luat o dată. In faţa lor erau careurile. Somerset îl avea la dreapta pe Dormberg cu cavaleria uşoară germană şi la stînga pe Trip cu carabinierii belgieni . Cuirasierii care atacau se simţiră deodată atacaţi. pentru ca oamenii să fie răniţi din spate. Vitejia lor nu se poate descrie. cuirasierii aveau împotriva lor mai toată armata engleză. N-a mai fost o încăierare. Una din cuirasele lor. Unor asemenea francezi nu le trebuiau decît astfel de englezi. dinainte şi din urmă. Era destul. Cuirasierii lăsau cavaleria să se întoarcă la infan1 Ţinut din centrul Scoţiei slmbolizînd pentru scoţieni întreaga patrie. trebuiră să facă faţă inamicului pretutindeni. aşa cum grecii îşi aduceau aminte de Argos 1 I1i i j! l! 1 I Sabia unui cuirasier. un iureş ameţitor de suflete şi vitejii. dar fiecare dintre ei făcea cît zece. ucise pe cîntăreţ. Dacă în aceeaşi clipă Napoleon s-ar fi gîndit la infanterie. locotenent-colonelul lor. Fuller. Nu prea numeroşi şi împuţinaţi de nenorocirea din rîpă. căzu mort.

cuirasierii ar fi dat peste cap centrul şi ar fi cîştigat victoria. Călăreţul acela străpunsese liniile engleze. de n-ar fi fost slăbiţi în prima ciocnire prin dezastrul de la drumul rîpos. chiar pe locul unde se întretaie şi se întîlnesc cele patru drumuri spre Nivelles. La Hulpe şi Bruxelles. Cavaleria asta nemaipomenită îl încremeni' de uimire pe Clinton. în toată această învălală uriaşă oamenii se gîtuiau fără ca unul să-l lase lumină p e celălalt. Careurile rezistau mereu. Wellington simţea că se clatină. Wellington admira cu eroism.sau. dar. Care din doi va cădea cel dintîi ? Lupta de pe podiş continua.). care îşi pierd tot sîngele. Sub Ney fură omorîţi patru cai. Sigur e că. Bătălia asta ciudată era un duel dintre doi răniţi înverşunaţi. Jumătate dintre cuirasieri rămaseră pe podiş. II cheamă Dehaze. Pentru că podişul era al tuturor. Cuirasierii nu izbutiseră. 27* 397 . Lupta ţinu două ceasuri. în cea mai mare parte. în înţelesul că centrul nu era zdrobit. Criza se apropia. Avea pe atunci optsprezece ani. ca să spunem mai bine. Spunea încet: sublim!' Cuirasierii zdrobiră şapte careuri din treisprezece. a. Pînă unde au mers cuirasierii ? Nimeni n-ar putea-o spune. Fură douăsprezece asalturi. la urma urmei. luptînd şi rezistînd mereu. pe care trei cuirasieri şi trei vînători de gardă le aduseră împăratului înaintea fermei BelleĂiliance. Fără îndoială ca. Pe trei sferturi înfrînt. a doua zi după luptă. luară sau imobilizară şaizeci de tunuri şi răpiră regimentelor englezeşti şase drapele. era al 1 Textual: splendid! (n. un cuirasier împreună cu calul său fură găsiţi morţi sub şopronul unde se cîntăreau căruţele de la Mont-Saint-Jean. nu era al nimănui. Situaţia lui Wellington se înrăutăţise. care luase parte la luptele de la Talavera şi Badajos. Unul dintre oamenii care i-au ridicat cadavrul mai trăieşte încă la Mont-Saint-Jean. Armata engleză fu adînc zguduită. Genappe.

Ney nu avea decît culmea şi coborîşul. din partea englezilor Alten era rănit. belgienii cutezători din brigada Van Kluze zăceau în secară de-a lungul şoselei spre Nivelles. Colbert. Lheritier. Travers şi Blancard. Kempt Ia aripa stîngă „cerea întăriri". nimic nu mai rămînea din grenadierii olandezi. „Nu mai sînt. Să moară pe loc I" Aproape în aceeaşi clipă (apropiere ciudată. divizia Alten. Delancey ucis. Atacurile furioase ale escadroanelor mari. Lordul Uxbridge. întreg statul major al lui Wellington decimat şi. Ompteda ucis. Van Merlen ucis. luptau contra lui Napoleon. Dar lovitura dată englezilor părea definitivă. Bârne rănit. regimentul 79 vînători de munte avea doua-398 . Dnop. împotriva lui Wellington. care avea să-şi piardă a doua zi piciorul. cutare batalion era comandat de cîte un căpitan sau locotenent . patru căpitani şi trei stegari. aliaţi cu englezii. Dacă în bătălia asta de cuirasieri fuseseră scoşi din luptă dintre francezi Delord. era cu un genunchi zdrobit. era aproape nimicită . iar Napoleon striga : „Infanterie 1 De unde s-o iau ? O fi vrînd s-o fabric!" Armata engleză totuşi era mai bolnavă. care fusese destul de încercată Ia Haie-Sainte. Ambele părţi păreau înrădăcinate în acest pămînt al morţii. Wellington stapfnea satul şi cîmpia pe porţiunea cea mai ridicată. zdrobiseră infanteria. Hemoragia armatei lor era groaznică. Cîţiva oameni în jurul unui drapel arătau locul unde fusese regimentul. cu cuirasierii de fier cu piepturi de oţel. care zugrăveşte halul în care ajunseseră cele două armate) Ney cerea lui Napoleon să-i dea infanterie. Anglia stătea cel mai prost. şi care în 1815. Cel de al 2-lea regiment de garda pedestră pierduse cinci locotenenţi-colonei. primul batalion al regimentului 30 infanterie pierduse douăzeci şi patru de ofiţeri şi o sută doisprezece soldaţi. Căzuseră mai ales foarte mulţi ofiţeri. care în 1811 luptaseră împreună cu ai noştri în Spania. în echilibrul acesta sîngeros.englezilor. răspundea Wellington.

încît îl cuprinse şi pe prinţul de Conde '. dar buzele îi păliseră. Ducele-de-fier 2 era liniştit. se întorsese din drum şi era în goană spre pădurea Soignes. exagerînd dezastrul. înspre Bruxelles. furgoanele pline cu răniţi se repezeau într-acolo. Un regiment întreg *j ^ r i hanovrieni din Cumberland în frunte cu colo-coloj hanovrieni din Cumberland. Acum e momentul culminant al acestei drame uriaşe. Sub restauraţie a fost comandantul infanteriei. îndepărtată. semănînd fuga pînă la Bruxelles. ru su te cincizeci de soldaţi ucişi. fugarii se înghesuiseră de la Vert-Coucou la Groenendael pe o lungime de aproape două leghe.. în frunte cu z j ^s nelul Hacke (care avea să fie mai tîrziu judecat şi degradat) văzînd măcelul. carele. ' Comandant militar francez.i si pairi: de ofiţeri răniţi. Convoaiele militare. şi spune că armata anglo-olandeză fusese redusă la treizeci şi patru de mii. sclipi pe înălţimile dinspre Frischemont. care se afla la Malines. credeau că ducele e pierdut. Comisarul austriac Vincent. In timpul revoluţiei din 1789 a alcătuit In Renania o armată formată din nobili francezi emigranţi luptînd potriva Franţei revoluţionare. şi de brigăzile Vivian şi Vandeleur. Panica fu atît de mare. După spusele martorilor care mai trăiesc încă. jVe"mSton. 390 . comisarul spaniol Alava. dădeau alarma. iar Pringle. Toate astea le mărturiseşte Siborne. Cu excepţia neînsemnatei rezerve eşalonate în spatele ambulanţei din ferma de la Mont-Saint-Jean. Numeroase baterii zăceau demontate. La ora cinci.Blficher sau noaptea 1" Cam în acelaşi timp o linie de baionete. olandezii. Wellington nu mai avea cavalerie. de faţă la bătălie în statul major englez. văzînd că francezii cîştigă teren şi că se apropie de pădure. bagajele. tocmai la Gând. era supra-mit n astfel pentru energia şi tenacitatea lui. optsprezece ofiţeri rnorti şî . care mărgineau aripa stîngă. şi pe Ludovic al XVIII-lea. loviţi de săbiile cavaleriei franceze. comandantul trupelor britanice la Waterloo. Wellington se uită la ceas şi fu auzit murmurînd cuvintele astea îngrijorătoare : . merge mai departe.

îşi regrupa forţele şi apăru pe cfmpul de bătălie de la Waterloo pentru a ajuta pe englezi în momentul cel mai critic pentru ei. CĂLĂUZA BUNA PENTRU BOLOW ' Toată lumea cunoaşte dureroasa greşeală a lui Napoleon: îl aştepta pe Grouchy 2 . armata prusacă ar fi dat peste un şanţ de netrecut pentru artilerie. Poposise la Dion-le-Mont şi plecase de acolo o dată cu zorile. Tunurile se înnămoleau pînă la osie. o spune însuşi generalul prusac Muffling. iar Btilow n-ar mai fi ajuns. Grouchy se (inea departe de bătălie. întrezăreşti Sfînta Elena. iar bătălia ar fi fost pierdută. l-ar fi sfătuit să pornească atacul din pădure de mai sus de rrischemont.1 General prusac. Intîrziase. tocmai cînd te aşteptai să-l vezi pe tronul lumii. era timpul ca Biilow să sosească. 2 Unul din mareşalii lui Napoleon. de altfel. dar sosi Blucher. care a sosit primul. uliţa care ducea spre pod fusese incendiată de francezi. In timpul acesta. trebuiseră să treacă rîul Dyle pe podul îngust de la Wavre. fn flancul drept al oastei lui Napoleon. Soarta îşi are cotiturile ei. destul de mult. în loc să-l înceapă de mai jos de Plancenoit. Ia Waterloo. Blucher nu l-ar mai fi găsit pe Wellington în picioare. Napoleon aruncă vina înfrîngerii de la Waterloo asupra lui Grouchy. Dacă ar mai fi întîrzîat 0 oră. 400 XI CĂLĂUZA REA PENTRU NAPOLEON. Afară de asta. moartea în locul vieţii. provocfnd deruta acesteia. Aşadar. Las Cazes. Napoleon ar fi cîştigat bătălia de la Waterloo. cu sarcina de a urmări pe prusacii Iui Blucher. In declaraţiile cu lese la Sfînta Elena de secretarul său. Dacă micul pastor. chesoanele şi furgoa- I . Pe oricare alt drum în afară de acel de mai jos de Plancenoit. care la Waterloo a avut comanda cavaleriei de rezervă. Blucher însă izbuti să se desprindă din urmărire. Dar drumurile erau desfundate şi diviziile i se împotmoliseră. chipul veacului al XlX-lea ar fi fost poate cu totul altul. călăuza lui Bulow (locotenentul lui Bliicher). înfrîn(i cu cîteva zile în urmă la Ligny.

mi se pare că sînt trupe". ce vezi înspre Chapelle-SaintLambert ?". iar ghiulelele Prusace plouau pînă în rîndurile gardei de rezervă din spatele lui Napoleon. e Grouchy.se apoi pe ducele de Dalmaţia : „Soult. Plancenoit era în flăcări. ar fi putut să fie sfîrşită la orele patru." Cu toate astea. Aşa şi era : Biilow nu se clintise. Bliicher. Mareşalul îşi îndreptase luneta într-acolo şi răspunsese: „Patru sau cinci mii de oameni. Avea o avangardă foarte slabă şi nu putea face nimic. pe măsura unui infinit care ne scapă. spre acel punct nelămurit. II întreba. spuseseră cei mai mulţi. dar la ceasurile cinci. Puţin după aceea. ceea ce vedeau ei rămînea nemişcat în ceaţă. Adevărul era că norul nu se mişca din loc. cavaleria prinţului Wilhelm de Prusia ieşea din Pădurea Parisului. spuseseră unii. dădu ordin lui Biillow să atace şi spuse această frază de pomină : „Trebuie să dăm oxigen armatei engleze". Hacke şi Rissel se desfăşurau în faţa corpului de armată al lui Lobald. şi Bliicher s-ar fi aflat în faţa unei bătălii cîştigate de Napoleon. Spusese: „Văd acolo un nor.I artileriei nu putuseră trece printre cele două şiruri 1 case în flăcări şi fuseseră silite să aştepte stingerea focului. văzînd primejdia în care se găsea Wellington. Aşa sînt întîmplările astea uriaşe. Trebuia să aştepte grosul corpului de armată şi primise ordinul ca mai înainte de-a intra în linie să se concentreze. Fără îndoială. Dacă acţiunea ar fi fost începută cu două ceasuri mai devreme. divizia de cavalerie uşoară a lui Domon. Toate ocheanele statului major studiaseră „norul" semnalat de împărat. Ghiar la amiază. „Sînt pomi". împăratul zărise prin ochean ceva pe linia îndepărtată a zării şi care-i atrăsese luarea-aminte. „Sînt coloane care fac haltă". împăratul trimisese în recunoaştere. diviziile Losthin. sire. Hiller. Avangarda lui Biilow nu putuse ajunge la ChapelleSaint-Lambert nici Ia venirea prînzului. 401 .

fiecare batalion al gărzii era comandat de un general. Cerul fusese înnorat toată ziua. optzeci şi şase de guri de foc bubuiau deodată. francezii erau respinşi. dădură înapoi. chiar în clipa aceea. Ea striga în vreme ce simţea că moare : „Trăiască împăratul!" Istoria nu cunoaşte nimic mai mişcător decît această agonie care izbucneşte în urale. Erau acolo Friant. dar Wellington strigă: „Gărzi. Poret de Morvan. La Austerlitz îl văzuseră răsărind. culcat îndărătul tufişelor. AiicheJ. o nouă bătălie se pregătea regimentelor noastre zdruncinate o dată cu căderea nopţii. cu placa mare pe care era vulturul.soeotindu-se învinşi. care tremura împrejurul vulturilor noştri. cavaleria lui Zieten era condusă de însuşi Bliicher. bătălia era răzleţită. se ridică. frontul era nimicit. duşmanul fu pătruns de respect pentru Franţa. Donzelot şi Quiot se retrăgeau. se făcuse o uriaşă spărtură în rîndurile armatei franceze. în ceaţa încăierării. un nor de proiectile ciurui drapelul tricolor. artileria engleză şi cea prusacă se ajutau una pe alta. aliniate. în picioare şi ţintiţi bine 1" Regimentul roşu al gărzilor engleze. minunate. toată linia engleză relua ofensiva şi era împinsă înainte. iar învingătorii. se iviră simetrice. Marcognet era măturat de pe podişul Chain. norii de la orizont se dădură la o parte şi lăsară să treacă printre ulmii de pe drumul dinspre Nivelles acea pată roşie şi sinistră a soarelui care apune. ai fi crezut că vezi douăzeci de victorii intrînd pe cîmpul de luptă cu aripile întinse. Pirch I-ul apărea împreună cu Btilow. liniştite. Cînd căciulile înalte ale grenadieriîor din gardă. In vederea acestui deznodămînt. Durutte scos de la Papelotte. Lobau era luat dintr-o parte. era pe la ceasurile opt seara. . Mallet.XII GARDA gestul se ştie : o a treia armată dădea năvală. Harlet. iar garda intra în linie sub această rostogolire înfricoşătoare. flancul era distrus. Garda imperială simţi din 402 . Roguet. Deodată. se năpustiră cu toţii şi măcelul suprem începu.

însîngerat. cu uniforma descheiată. fără cravată. continua să înainteze. în mînă cu o sabie ruptă. cu ochii înflăcăraţi. care înlocuise pe „Trăiască împăratul 1" Şi. Nici un om nu fu dat lipsă de Ia sinucidere. se dăruia în fiecare clipă acelui prăpăd. sub el. mare prin toată măreţia morţii primite de bunăvoie. cade. din toate părţile în acelaşi ™ip: la Hougomont. se grăbeşte. tulburat. la Papelotte. Strigătul de „Trădare !" fu urmat de strigătul ■Acape cine poate!" O armată care se destramă e ca un ez gheţ. nemaipomenită dezagregare. se sparge. se rostogoleşte. Acolo îi fu ucis. la Haie-Sainte. se 403 . cu spumă la gură. Ney sare pe un cal de m prumut şi. măreţ. spunea: „Priviţi cum moare în luptă un mareşal al Franţei!" Dar degeaba. cu unul dintre epoleţi tăiat pe jumătate de o lovitură de sabie a unui guard-călare. Nu se găsiră nici şovăitori nici sfioşi. nu muri. din ce în ce mai lovită de trăsnet şi cu atît mai nimicită cu cît păşea mai departe. auzi acel „Scape cine poate!". pluteşte.ffl brâ cum împrejurul ei armata începea să se dea înapoi. trosneşte. soldaţii şi generalii erau ]a fel de viteji. cu capul gol. In trupa aceea. Ii arunca întrebarea asta lui Drouet d'Erlon : „Tu nu te laşi ucis ?" Striga în mijlocul artileriei aceleia care zdrobea un pumn de oameni: „Aşadar pentru mine nimic! Ah! Aş vrea să-mi intre în burtă toate ghiulelele astea ale englezilor 1" Nenorocitule. Armata se frînse deodată. cu placa de mare-vultur strivită de un glonte. precum şi marea zguduitură a trupelor puse pe fugă. Totul se încovoaie. Năduşit. erai sortit gloanţelor franceze I XIII PRĂPĂDUL Fuga din spatele gărzii fu lugubră. Era răvăşit şi furios. la ^Jancenoit. se izbeşte. dă năvală. cu fuga în urma ei. plin de noroi. fără sabie. al cincelea cal. Ney.

Pack şi Rylandt. Toate gurile care strigaseră de dimineaţă „Trăiască împăratul" rămîn căscate. Napoleon aleargă în galop de-a lungul coloanelor de fugari. escadroanele şi batalioanele se sfarmă şi se împrăştie. cu generalii. împiedică drumul şi prilejuiesc măceluri. Soldaţii fug. s-a sfîrşit cu camarazii. Kellermann în faţa lui Vandeleur. taie. pădurile. nu mai e decît o spaimă de negrăit. R depăşit. colinele. Lobau de-o parte. . cu roţile în sus. cu ofiţerii. uriaşă spumă a bătăliei. înţesate de aceşti patruzeci de mii de oameni care evadează. prietenii se ucid între ei ca să fugă.strigînd: „Trăiască mareşalul Neyl" Două regimente ale lui Durutte se duc şi se întorc înfricoşate. proaspăt sosită. le vorbeşte. ca şi cum ar fi purtate de colo-colo între săbiile ulanilor şi împuşcăturile brigăzilor lui Kempt. pădurile. Morand în faţa lui Pirch. o cheamă înapoi. ucide. Cea mai rea învălmăşeală e fuga. Cavaleria prusacă. Guyot. cîmpiile.aşaza de-a latul şoselei spre Bruxelles. îi ameninţă. Oamenii se zdrobesc. cărări croite cu lovituri de spadă. tunurile o iau razna. potecile. disperare. Caii înhămaţi dau năvală.Reille de cealaltă. dă cu securea. îi sileşte. lovindu-se unele de altele. încearcă să (ini armata în loc. saci şi puşti aruncate în lanurile cu secară. Zieten loveşte în voie Franţa cu sabia. abia dacă-l mai cunosc. Quiot se dă înapoi în faţa lui Vivian. sînt luaţi de valuri. O mulţime ameţitoare umple drumurile. Best. cade sub picioarele dragonilor englezi. soldaţii deshamă caii de la chesoane şi pun m?na pe ei ca să fugă . 404 . zboară. Braţele soldaţilor sînt deznădăjduite. o suduie. Lobau în faţa lui Biilow. se aruncă. Strigăte. care a condus şarja escadroanelor împăratului. merg peste morţi şi peste vii. oprind în acelaşi timp pe englezi şi pe francezi. se calcă în picioare. zadarnic îşi prăpădeşte escadroanele de serviciu într-o ultimă sforţare. văile. furgoanele date peste cap. Domont şi Subervig în faţa prinţului Wilhelm de Prusia. se împotriveşte fugi. îi roagă stăruitor. Napoleon încearcă zadarnic să ridice ziduri cu ce-i mai rămăsese din gardă. loveşte cu sabia. nimiceşte.

la cîteva minute înainte de a intra în Genappe. Se văd şi azi urmele salvei pe faţada veche de cărămizi a unei case dărăpănate. străbătu Charleroi. Retragerea disperată străbătu Genappe. ruina celei mai înalte vitejii din cîte au uimit vreodată istoria. teroarea.•■ s-au preschimbat în căprioare. străbătu Goselies. Ziua aceea a fost hărăzită de o forţă care e mai presus de om. străbătu Thuin şi nu se opri decît la graniţă. zdrobiţi. care i-o luă şi ucise cu ea pe prizonier. Waterloo e ţîţîna veacului al XlX-lea. să facă front. Baricadară intrarea în oraş. să fie oare fără pricină ? Nu. Ameţeala. iată de ce atîtea inimi mari şi-au predat spada. la dreapta drumului. Victoria se încheie cu asasinarea învinşilor. perspectiva neamului omenesc s-a schimbat. nemaiavînd nici ce să mai spună. generalul tinerei gărzi. S-a însărcinat cu asta cineva căruia 1 Aşa a fost scris (tn original în limba latină). înghesuit în uşa unui han din Genappe. Să pedepsim. Asupra bătăliei de la Waterloo se proiectează umbra unei mîini uriaşe. Urmărirea fu groaznică. Cei care învinseseră Europa au căzut. oc erat fatis '. Aşa se petrecu această La Genappe încercară să se întoarcă. Prusacii se aruncară asupra localităţii Genappe. dar după prima salvă prusacă o luară cu toţii la fugă. îşi predă sabia unui husar al morţii. Bliicher îl întrecu pe Roguet. nici ce ^ mai facă. Cruzimea asta puse vîrf dezastrului. Lobau strînse trei sute de oameni. 405 . să împotrivească. Bliicher porunci uciderea tuturor. Duchesne. : I S P a nţia acelui mare om era necesară pentru ca să '"ceapă un mare secol. iar Lobau fu prins. pentru că noi sîntem istoria : bătrînul Bliicher s-a dezonorat. Vai! Şi cine fugea în felul acesta ? Armata cea mare. Iată de ce au fost încovoiate de spaimă atîtea capete. Roguet dăduse pildă lugubră de a ameninţa cu moartea pe orice grenadier francez care i-ar aduce un prizonier prusac.. străbătu Frasnes. In ziua aceea. simţindu-se la umbra unei prezenţe cumplite. E ziua destinului. străbătu Quatre-Bras. mînioşi desigur că erau atît de puţin victorioşi.

a fost un meteor. dus pe gînduri. sinistru. In valea asta a morţii. după ce fusese tîrît pînă acolo de curentul retragerii. pe o cîmpie de lîngă Genappe. se întorcea singur Ia Waterloo. Jena. victorioase. somnambul uriaş al visului său zdrobit. izolat de celelalte şi nemaiavînd nici o legătură cu armata ciopîrtită din toate părţile. părăsite. pe care !-a iirmat în insula Elba şi în insula Sfînta Elena. care. 406 . cu privirea rătăcită. Friedland. sub un potop spăimîntător de proiectile. careurile astea întunecate agonizau măreţ. se lăsară învelite de ea. ca nişte stînci în apa care curge. ultimul este cunoscut prin credinţa păstrată ţinpăraţy|ui. Pentru a săvîrşi această ultimă faptă.nu i se poate împotrivi nimeni. Fiecare regiment. Era Napoleon. Wagram. Careurile aşteptară această umbră dublă şi. Panica eroilor se explica In bătălia de la Waterloo a fost mai mult decît un nor. Ia picioarele povîrnişului pe care-l urcaseră cuirasierii şi năpădit acum de masele engleze. In amurg. murea pe socoteala lui. învinse. care încă mai încerca să meargă înainte. înfricoşătoare. unii ocupaseră poziţii pe înălţimile de Ia Rossomme. neclintite. pe la ceasurile nouă seara. nemişcate în scurgerea retragerii. rezistară pînă noaptea. la poalele podişului Mont-Saint-Jean mai rămăsese unul. Ulm. alţii pe cîmpia de la Mont-Saint-Jean. mureau în ele. XIV CEL DIN URMA CAREU Cîteva careuri din gardă. careul mai lupta încă. 1 Generali din statul major al lui Napoleon la Waterloo . Bernard şi Bertrand ' apucară de o pulpană a redingotei şi opriră în loc un om buimac. O dată cu noaptea venea şi moartea. Aici. sub focul convergent al artileriei duşmane. A trecut pe acolo dumnezeu. La căderea nopţii. îşi trecuse pe sub braţ căpăstrul calului şi. descălecase.

care descreştea. cînd puştile lor lipsite de gloanţe nu mai fură decît ciomege. predaţi-vă !" Cambronne le răspunse : „C. iar după alţii Maitland. cititorul francez nu mgaduie să i se repete poate cel mai frumos cuvînt pe care u n francez ]-a rostit vreodată. pe care eroii îl întrezăresc întotdeauna în fumul din fundul luptei. careul se împuţina şi răspundea.. înainta spre ei şi îi privea. om trece peste această regulă pe riscul nostru. cînd mormanul de cadavre fu mai mare decît grupul celor în viaţă. oprin. In jurul celor care luptau era un fel de furnicar de strigoi. tulburat. După fiecare explozie.comandat de un ofi{er necunoscut pe care-l chema rmbronne. fugarii ascultau în întuneric a€ el tunet înfundat. Răspundea obuzelor prin gloanţe şi-şi res-^ tot mai mult cei patru pereţi.. 407 . după unii Qolville. E oprit să stai mărturie pentru sublim în faţa istoriei. învingătorii fură străbătuţi de un fel de spaimă sfîntă în faţa acestor muribunzi sublimi. cînd steagul lor nu mai fu decît o zdreanţă. şi tunurile engleze. Uriaşul cap de mort." a XV CAMBRONNE In dorinţa lui de a fi respectat. le strigă: „Bravi francezi. De departe. trăgătorii bateriilor engleze se apropiau de tunuri. cerul alb ivit printre roţi şi afete. Aşadar.l du-se cînd şi cînd să răsufle. Fu o clipă de răgaz. Putură să audă în umbra asfinţitului cum încărcau tunurile. un general englez. printre toţi acei giganţi există un titan : Camoronne. Atunci. le încercuiau capetele. umbre de oameni călare. fitilurile aprinse. făcură tăcere. oprindu-se să se odihnească. Cînd legiunea aceea nu mai fu decît un pumn de oameni. ca nişte ochi de tigru în noapte. profilurile negre ale tunurilor.

să spui asta destinului. Fără Bliicher ar fi fost pierdut. E un piept fracturat de dispreţ. să ai de partea ta după măcel pe cei ce rîd. să pui temelia asta leului care avea să fie ridicat pe acel loc. acest soldat necunoscut. e preaplinul agoniei care face explozie. Dacă Wellington n-ar fi început. Să fie Bliicher ? Nu. să închei cu semeţie Waterloo-ul ca pe ultima zi a carnavalului. 408 Sâ spui acest cuvînt şi apoi să mori. în zidul trădător de la Hougomont. de E o insultă adusă trăsnetului.). să fii ironia însăşi printre morminte. Omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo nu e Napoleon cel pus pe fugă. să rezumi o victorie printr-un cuvînt suprem. ucide înseamnă cu un astfel de cuvînt tunetul care te Să dai catastrofei răspunsul acesta.n. eroul de la Terrnopile. să arunci replica asta în ploaia nopţii. Ce poate fi rnaf mare! Fiindcă a-ţi dori moartea înseamnă a muri în. omul care a cîştigat bătălia de la Waterloo e Cambronne.1 Rege al Spartei (490—480 I. sosirii lui Bliicher. Să trăsneşti să învingi. nu e Wellington care ceda la ceasurile patru şi era disperat la cinci. E de o măreţie demnă Eschyl. eă-l completezi pe Leonida ' cu Rabelais. acest trecător de ultimă oră. simte că acolo e min- . pe care l-a apărat contra perşilor şi unde a murit eroic. a supravieţuit.e. Cuvîntul lui Gambronne face efectul unei fracturi. să pierzi terenul şi să păstrezi istoria. întîrzierii lui Grouchy. Bliicher n-ar fi putut să isprăvească. să faci din cel din urmă cuvînt cel dintîi. nu e Bliicher care nici nu s-a luptat. cu neputinţă de rostit. e nespus de mult. amestecînd în el strălucirea Franţei. să îneci în două silabe coaliţia europeană. să faci în aşa fel încît să rămîi în picioare după ce vei fi căzut. Cine a învin-s ? Wellington ? Nu. Cambronne. în drumul rîpos de la Chain.■ tr-adevăr şi nu e vina acelui om că. deşi împuşcat. să oferi regilor haznalele binecunoscute cezarilor. acest nimic al războiului.

o îndură în toată măreţia ei covîrşitoare. O spune din nou. Sâ spui asta. un milion. în faţa acestei biruinţe fără biruitori se ridică acest disperat . Simte în el o spumă şi acea spumă e cuvîntul. în numele revoluţiei. Cambronne găseşte cuvîntul de la Waterloo.Foc!" Bateriile fură luminate de flăcări. duhul zilelor măreţe a pătruns în omul acesta necunoscut. Se desprinde o suflare din uraganul divin şi trece prin aceşti oameni. aşa cum ai căuta o sabie. generalii cei fericiţi.au zdrobit pe Napoleon şi n-a mai rămas decît Cambronne.a î n care clocoteşte de mînie i se oferă viaţa. In acel minut fatal. In faţa acestei biruinţe minunate şi mediocre. Asta ar fi puţin.. Intr-o catastrofă. tunurile lor cu fitiluri aprinse stau căscate. sau Kleber 2 care tună. nu mai protestează decît acest vierme de ţărînă. iar celălalt scoate strigătul teribil. Auzi şi recunoşti în Gambronne vechiul suflet al uriaşilor.j. şi f i u n . dealul se cupe Na 1 Autorul Marseiezei.. Acel cuvînt al dispreţului titanic nu e azvîrlit de Cambronne numai Europei în numele imperiului.. '"ea^tă bătaie de joc ! Cum să nu izbucnească ? aC Sînt acolo toţi regii Europei. ju-'terii stăpîni peste fulgere. i. A luat parte la ex-de ai P°Ie °n în Egipt şi a urmat acestuia la comanda trupelor 409 . unul cîntă cîntecul suprem. El va protesta. Sub numărul." O minciună. vocea engleză răspunse: . dar îşi dă seama de nimicnicia ei şi face mai mult decît s-o scuipe în obraz. în urma celor o sută de mii. forţa şi materia care îl copleşesc găseşte o expresie pentru suflet: excrementul. Au fost o sută de mii de '"idaţi victorioşi şi. GenwaI francez din timpul revoluţiei de Ia 1789. Parcă ar fi Danton care vorbeşte. La cuvîntul lui Cambronne. ei tresar. însemnează să fii învingător. Atunci el caută un cuvînt. adaus sfîşietor. El îl azvîrle trecutului. . să faci asta. au u b câîeîiul lor garda imperială şi armata cea mare. după cum Rouget de l'Isle' găseşte Marseieza datorită harului de sus care pogoară asupra-i. să găseşti aota.

a. de năruire a monarhiei militare — care. Zi cu adevărat năprasnică. alţii se bîlbîie. îşi dădură sufletul la Mont-Saint-Jean. cu greu puteai desluşi ici-colo o tresărire printre cadavre. Comentariile sînt încurcate. din toate acele guri de aramă ieşi o ultimă şj înfricoşătoare vărsătură de proiectile. a prins cu ochiul său ager trăsăturile caracteristice ale acestei cumplite prăbuşiri a geniului omenesc în luptă cu divinul hazard. în orbirea lor. Comunicatele sînt confuze. Acea rămăşiţă nemaipomenită era nimicită.). pe pămîntul muiat de ploaie şi sînge. şi pentru cel care-a pierdut-o. Blucher e uluit. măsuri greşite care au fost tndreptate. Joseph. iar cînd se risipi fumul. XVI QUOT LIBRAS IN DUCE ?' Bătălia de Ia Waterloo este o enigmă. totul fu pierdut din pricina unei clipe de panică năprasnică. o zi sfîrşită. înmărmurindu-i pe regi. Charras — scriitori militari din prima jumătate a secolului al X'IX-lea. legiunile franceze. a tras după ea toate 1 Cît preţuieşte ducele ? (în origina! tn limba latină). numai Charras 3 . nu mai era nimic. Unii bîiguie. bîjbîie. care au studiat şi descris bătălia de Ia Waterloo. uşor albicios datorită lunii care se ridicase. în locul pe unde trece acum. Cei patru pereţi ai cetăţuii celei vii zăceau la pămînt. garda murise." (Napoleon : însemnări de la Sflnta Elena) (n. mai măreţe decît cele romane. fluierînd şi dînd vesel bici calului. Citiţi rapoartele. In felul acesta. Muffling. 410 . Mtiffling o desparte în trei peripeţii. se rostogoli un fum nesfîrşit. Jomini împarte bătălia de la Waterloo în patru momente. Izbînzi mai mari asigurate pentru a doua zi.tremură. băiatul care duce poşta la Nivelles. 3 Jomini. 2 „O bătălie terminată. în grînele întunecate. Ea e la fel de nelămurită şi pentru cei ce-au cîştigat-o. Wellington nu înţelege nimic. la ceasurile patru dimineaţa. deşi în unele privinţe s în tem de altă părere. Toţi ceilalţi istorici sînt oarecum orbiţi şi. Napoleon vedea în ea panica 2 .

nici Anglia. inteligenţa. mai ales în vremea noastră. Tn evenimentul acesta. Popoarele sînt mari. demnitatea. iar Anglia pe Byron mai presus de Wellington.j e ] e __ şi de prăbuşire a forţei. mai multă libertate. nici de augusta Germanie. Onoarea lor. Sporul pe care-l aduc civilizaţiei e real. Ceea ce alcătuieşte măreţia lor în veacul al XlX-lea nu-şi are obîrşia în Waterloo. Zorile nemăsurate ale unor idei noi sînt proprii secolului nostru. deoarece cugetă. slavă domnului. simple numere pe care eroii şi cuceritorii le pot pune ca nişte jucători la loteria bătăliilor. E jocul de-a cine pierde cîştigă. o bătălie pierdută însemnează dobîndirea unui progres. Aşadar. In epoca asta. Mai puţină glorie. are cuvîntul raţiunea. ? ! domnului ce este al domnului. care poarta semnul unei necesităţi supraomeneşti. Numai popoarele barbare se dezvoltă pe neaşteptate după o biruinţă. Geea ce-I deosebeşte pe fiecare dintre ele între neamurile pămîntului e ceva mai mult decît o luptă. Cînd încetează bătaia tobei. cînd Waterloo nu era decît un zăngănit de săbii. Să-i dăm întîmplării ce este al întîmplării. nu sînt. In problema de la Waterloo nu e vorba nici de vestita Anglie. 28 411 . Ce este Waterloo? O victorie? Nu. nu se înalţă şi nici nu se prăbuşesc după norocul sau nenorocul unui comandant. trecătoare. şi fără jalnicele isprăvi ale spadei. Germania îl are pe Goethe mai presus de Blucher. să vorbim despre Waterloo privind fără părtinire din amînd °uă taberele. E mîndria deşartă. de răsturnare a legilor războiului. Popoarele civilizate. Nici Germania. geniul lor. nu dintr-o întîmplare. oamenii n-au însemnat nimic. ele însele. izvorăşte din. Ele sînt măreţe. şi în zorile acestea Anglia şi Germania îşi au strălucirea lor minunată. slavă domnului. Adesea. Un joc de noroc. însemnează oare a ştirbi cu ceva Anglia şi Germania ? Nu. a puhoaielor de apă umflate de furtună. nici Franţa nu încap într-o teacă. Luîndu-le lui Wellington şi lui Blucher victoria de la Waterloo.

un sînge rece îndărătnic. Wellington este războiul clasic care se răzbună. fără a lăsa nimic la voia întâmplării. şi. Napoleon îl aştepta pe Grouchy. Wellington îl aştepta pe Blucher. Mai tîrziu numele lui a devenit substantiv comun. încrederea în soartă cu ştiinţa strategică sporind-o. asigurarea retragerii. autorul unei Cărţi a socotelilor gata făcute. Amîndouă taberele aşteptau pe cineva. tovărăşia destinului. o metodă nezdruncinată. ce rost avea acest strălucit ignorant care. geometria. Nu merita să se toarne acolo un leu pentru atîta lucru. tactica echilibrării batalioanelor. chibzuiala. războiul socotit cu ceasul în mînă. instinctul supraomenesc. chemate şi oarecum silite să se supună. o măiestrie uimitoare îmbinată cu o vioiciune semeaţă. despotul care merge pînă la tiranizarea cîmpului de luptă. Cine era corsicanul ăsta de douăzeci şi şase de ani. dar şi scandalizată. a cîmpiei. A izbîndit cel care a calculat exact. Bonaparte. i Calculator francez din secolul al XVH-lea. dar şi tulburînd-o. crufarea rezervelor. geniul a fost învins de calcul. confinînd în special tabele de dobînzi. privirea scăpărătoare. a pădurii. Waterloo este. măcelul organizat. darul de a ghici. Napoleon şi Wellington. a apei. fantezia militară. Ia începutul carierei sale. intuiţia. ci două fiinţe cu totul opuse. Wellington era un Barreme ' al războiului. De-o parte precizia. Nu sînt doi duşmani. Dumnezeu. vechiul curaj clasic. pe cînd Napoleon era un Michelangelo. care n-a venit. care foloseşte antitezele. un nu ştiu ce care vede ca vulturul şi care loveşte ca trăsnetul. cea mai ciudata întîlnire din toată istoria. care a venit. Tactica de altădată fusese nu numai uimită.Un joc cîştigat de Europa şf plătit de Franţa. n-a hărăzit niciodată un contrast mai izbitor şi o confruntare mai neobişnuită. îl întîlnise în Italia şi-l bătuse straşnic. prevederea. 412 . totul pus în chip desăvîrşit la punct. de altfel. toate tainele unui suflet adînc. de partea cealaltă. strategia care ştie să se folosească de teren. Bătrîna bufniţă fugise din faţa tînărului vultur. de rîndul ăsta. a colinei.

fără bocanci. o duşmănie de neîmblînzit a militarismului de altădată împotriva celui nou. Ceea ce trebuie să ne minuneze în bătălia de la Waterloo este Anglia. ci oştirea. cu o mînă de oameni împotriva unor trupe numeroase. j e fără muniţii. De-aci. cunoscut pentru ura sa fată evo u ' t'a franceză. a săbiei corecte împotriva spadei sclipitoare. ea însăşi. care. ca să-l vedem pe Wurmser e de ajuns ca părul lui Wellington să fie alb. pe placul mulţimilor. sub Lodi. fără tunuri. Soarta îşi dete învoirea la ironia asta. pe Melas peste Wurmser. 28* 413 . Mantua. oastea care a luptat la 18 iunie 1815. La 18 iunie 1815 duşmănia asta îşi spuse ultimul cuvînt şi. învinşi de Napoleon In de r». Napoleon se întîlni din nou cu un Wurmser tînăr. Wellington.vînd totu! împotriva lui şi nimic de partea sa.aUstrieci sau în serviciul Austriei. Ce spune despre asta întunecatul a r3". Montenote. este hotărîrea engleză. se năpustea asupra Europei coalizate şi cîştfea în chip nesăbuit victorii socotite cu neputinţă ? De unde venea turbatul ăsta spăimîntător. In adevăr. făcea praf una după alta cele cinci armate ale împăratului Germaniei. Nu comandantul ei. Arcole. In pragul prăbuşirii. pe Wurmser peste Beaulieu. Montebello. cîştigată de un comandant de mîna a doua. este cerbicia engleză. Marengo. aproape fără să răsufle şi mînuind tot mereu aceiaşi luptători. Waterloo e o bătălie de mîna întîi. spune într-o scrisoare către lordul Bathurst 2 că oştirea s a. cu o neînţeleasă lipsă de recunoştinţă. a tablei de şah împotriva geniului. este sîngele englez . pe Mack peste Melas 1 ? Cine era acest începător în ale războiului care avea trufia unui astru ? Şcoala militară academică îl excomunicase. ceea ce a avut Anglia acolo cu adevărat măreţ a f° s *> fie zis fără supărare. fără me. a fost o „arm at foarte slabă". Triumful celor mediocri. dînd peste cap pe Beaulieu peste Alvinzi. '?'!ÎrU en Slez în cabinetul Castlereagh. scrisese: Waterloo. aproape f"ră 'oaste.

după cît se pare. ar înălţa în văzduh statuia unui popor. garda călare. nu ca popor. Ostaşul de fier preţuieşte tot atîta cît Ducele-de-fier. dar cel din urmă dintre pedestraşii şi dintre călăreţii lui a fost tot atît de dîrz ca şi el. pe care nici un altul nu-l întrece în putere şi-n glorie. se lasă ciomăgit. Se ştie că în bă tălia de la Inkermann '. mort în timpul asediului Sevastopolului (1855). se lasă dispreţuit. toată admiraţia noastră se îndreaptă către soldatul englez. în'locul chipului unui om. Poporul acesta. ăsta e meritul lui şi noi nu i-l precupeţim. După al ei 1688 şi după 1789 al nostru. ţinînd piept vechilor cete de la Essling şi de la Rivoli — iată în ce-i constă măreţia. batalioanele lui Rylandt. In ce ne priveşte. deoarece ierarhia militară engleză nu îngăduie să fie citat într-un ordin de zi nici un erou sub gradul de ofiţer.vălmăşag de oseminte îngropate sub brazdele de J a Waterloo ? Anglia a fost prea modestă faţă de Wellington. n-a putut fi pomenit de către lordul Raglan i . Monumentul de la Waterloo ar fi mai nimerit . Wellington a fost dîrz. 2 Comandant al trupelor engleze în războiul Crimeii. tinerii recruţi care abia ştiau să mînuiască flinta. ea tot mai păstrează iluzia feudală. ca ostaş. se preţuieşte ca naţiune. Dacă are cineva dreptul la vreun trofeu. Wellington nu este decît un erou ca oricare altul. 1 Bătălia de Ia Inkermann (1854) din timpul războiului Crimei!. Ca muncitor. atunci Angliei i se datorează trofeul. Ga popor. Crede în ereditate şi în ierarhie. cavaleria lui Posomby şi a lui Somerset. scoţienii de munte cîntînd din cimpoi sub ploaia de ghiulele. infanteria Jui Pack şi a lui Kempt. se subordonează de bunăvoie şi-şi ia un lord drept şef. A face pe Wellington atît de mare. însemnează a micşora Anglia. 414 . scăpase armata de la pieire.dacă. Dar această puternică Anglie se va mînia din pricina celor spuse de noi aci. regimentele lui Maitland şi Mitchell. un sergent care. Scoţienii cenuşii.

Cîmpia de la Waterloo se înfăţişează azi cu liniştea obişnuită a pămîntului. Noaptea. Spăimîntătorul iunie trăieşte din nou . paisprezece la sută ruşi şi prusaci. La Bautzen. în anul 42 t.n.Ceea ce admirăm mai presus de toate într-o ciocnire felul celei de la Waterloo este uimitoarea iscusinţă a tntîmplării. La Wagram. dacă visează c a Vergiliu în faţa cîmpiilor morţii de la Filippe'. patruzeci şi patru Ia sută ruşi. treizeci la sută ruşi. totuşi. In total.. treisprezece la sută francezi. la Waterloo. la Waterloo a fost mai mult un măcel decît o bătălie. Wellington. şaizeci de mii de morţi. Octavian şi al in?'" '" aU InVins pe du 5 man i' l°r Politici. zidul de la Hougomont drumul desfundat de la Chain. Grouchy care rămîne'surd la bătaia tunului. reazim nepăsător al omului. cincizeci şi şase la sută francezi. La Waterloo. se desprinde de-acolo un fel de ceaţă plină de năluci: şi dacă vreun călător se plimbă prin aceste locuri.e. treizeci şi unu la sută aliaţi. dacă ascultă. s-o spunem. patruzeci şi patru la sută austrieci. Martor al acestei bătălii a fost poetul Horajiu. treizeci şi şapte la sută francezi. o jumătate de leghe. paisprezece la sută austrieci. falsa colină-monument se şterge. A Ant' P -6 Clmpiile de Ia FiliPPe (Macedonia). treisprezece la sută francezi. Napoleon. şi seamănă cu toate cîmpiile. Din înghesuiala asta s-a născut măcelul. S-a făcut o socoteală şi s-a stabilit următoarea proporţie : pierdere de oameni — la Austerlitz. Waterloo este aceea care are frontul cel mai mic faţă de numărul luptătorilor. patruzeci şi unu la sută : o sută patruzeci şi patru de mii de luptători. Din toate bătăliile mari. La Moscova. călăuza care-l înşeală pe Napoleon. tot acest prăpăd e rînduit de minune. şaptezeci şi două de mii de luptători de fiecare parte. apărători nu v ătilor ^PUblicane. Brutus şi Casius. trei sferturi de leghe. Intr-un cuvînt. 415 . dacă priveşte.Ploaia din timpul nopţii. călăuza care-i arată drumul cel bun lui Bulow. vedenia prăpădului pune stăpînire pe el. paisprezece la sută francezi.

Petersburgul. cu Habsburgii şi cu Burbonii. visătorul. Negreşit. e stătu quo împotriva dorinţei de schimbare . care nu arată de loc ură faţă de Waterloo. Papelotte. care se afla în erupţie de douăzeci şi şase de ani — a^ a se urmărea. g a . şi copacii se înfioară. Hougomont. vede fu]. scheletul acesta e Napoleon. Mont-Saint-Jean. şi furia se înalţă pînă la nori. dar se ciocnesc şi luptă încă. Frischemont.acel leu oarecare se destramă. văpaia ghiulelelor încrucişarea groaznică a bubuiturilor. Pentru noi Waterloo nu este decît ziua uluitoare a libertăţii. iar în beznă. scheletul celălalt e Wellington. vuietul nedesluşit al bătălieifantomă. lopuri furioase străbat zarea . şi rîpele se împurpurează. putem spune că este o voită biruinţă contrarevoluţionară. speriat. Plancenoit. lucirile acelea sînt cuirasierii. cu HohenzoIIernii. umbrele acelea sînt grenadierii. gerul săbiilor. In scopul acesta s-au solidarizat casele de Brunswick şi de Nassau cu Romanovii. ca un horcăit în fundul unui mormînt. Dacă-i dăm bătăliei de la Waterloo tîlcul ei cel mai înalt. Noi nu facem parte dintr-însa. XVII E OARE BINE CA A EXISTAT UN WATERLOO ? Există o şcoală liberală dintre cele mai vrednice de respect. nimeni nu se aştepta ca un asemenea vultur să iasă dintr-un asemenea ou. toate astea nu mai sînt. înnăbuşirea acestui mare popor. 416 . e asmuţirea monarhiilor împotriva neîmblînzitei răscoale franceze. scînteierea baionetelor. Berlinul şi Viena împotriva Parisului. E Europa împotriva Franţei . cîmpul de bătaie prinde iar viaţă. apar încununate de-a valma cu vîrtejuri de vedenii care se nimicesc între ele. toate acele înălţimi sălbatice. e 14 iulie 1789 atacat pieziş prin 20 martie 1815 . şiruri de infanterişti şerpuiesc pe cîmpie. aude.

cu meşteşugul lui dumnezeiesc. Bonaparte. E vorba de cumnatul lui Napoleon. înainte de Waterloo în Bonaparte.'L * . Se slujeşte de bolnavul de podagră ca şi de cuceritor. Mîine îşi desăvîrşeşte opera fără ca nimic să i se poată împotrivi . i | ( Jr T it L d -V T ** f~* l ^ ■ ■ 4 ^<h •-» ^"\ i-\ #-V «4 >4 *■* +■ *-» . Pentru că revoluţia nu poate fi cu adevărat învinsă şi pentru că. Războinicii au tăcut. Vorba de cu t Charles Bernadotte. de bolnavul de podagră înăuntru. Se foloseşte de Wellington ca să-l facă pe Foy orator. şi şi-o împlineşte începînd de azi. pe omul care a trecut Alpii şi pe bătrînelul şubred şi bolnav al părintelui Elyseu. Aşa lucrează progresul. numiţi-l Mîine. Fără să-şi piardă cumpătul. care în adoles-«ntă a fost rfndaş la cai. Dacă vreţi să vă daţi seama ce este revoluţia. regalitatea trebuia neapărat să fie îlh rală şi că din bătălia de la Waterloo a ieşit. pune un surugiu pe tronul Neapolului' şi un sergent pe tronul Suediei 2. fiind providenţială şi cu neputinţă de înlăturat. n-a avut altă urmare decît de-a face ca activitatea revoluţionară să continue sub altă formă. 417 . iar dacă vreţi să vă daţi seama ce este progresul. o ordine constituţională nedorită. ea se reîntruchipează mereu. de cuceritor în afară. căruia fi va urma la tron sub ""mele de Carol al XlV-lea. care acordă Constituţia şi i se supune. deşi acesta nu era decît un ostaş. îşi ajunge totdeauna ţinta în chip ciudat. numiţi-o Progres. Joachim Murat. primit la r e a regelui Suediei. mareşal al imperiului.Waterloo fireasca a poartă în cîrcă dreptul divin. Carol al XlII-lea. folosind inegalitatea ca să dovedească egalitatea. e rîndul gînditorilor. iar după Waterloo în Ludovic al XVIII-lea. Pentru un lucrător ca el nu există unealtă rea. Ludovic al XVIII-lea îşi pune semnătura pe declaraţia drepturilor omului. E drept că. spre ' rea părere de rău a învingătorilor. prin reacţiunea L*■ i •' « I■ _ H ^ A jf « tV . Veacul pe care Waterloo voi să-l oprească pe loc a trecut peste toate şi şi-a urmat drumul. stăvilind hotărît năruirea prin spadă a tronurilor europene. La Saint-Ouen. /"» lucrurilor. rerne ce imperiul fusese despotic. el potriveşte. Waterloo. Foy cade la Hougomont şi se ridică Ia tribună. care doboară vechile tronuri.

Biruinţa asta prevestitoare de nenorociri a fost înfrîntă de libertate. întregul sistem al Europei se prăbuşi. ceea ce triumfa la Waterloo. s-o recunoaştem. Se zări din nou abisul. a fost plîns. XVIII O NOUA RĂBUFNIRE A DREPTULUI DIVIN S-a pus capăt dictaturii. Contrarevoluţia era fără să vrea liberală. Scopul nu era nicidecum libertatea. Contrarevoluţia care şoptea cuvîntul infam : dezmembrare. Ajunsă la Paris. ceea ce zîmbea în spatele lui Welling. ceea ce a făcut să se înscrie cu mare pompă pe acel piedestal data de 18 iunie 1815. ceea ce împingea cu voioşie roabele de pămînt pline cu oseminte pentru a se înălţa colina leului. printre care. Imperiul. Dacă gloria stă în paloşul din care s-a făurit sceptrul. Imperiul se afundă într-un întuneric asemănător cu al lumii romane în agonie. ceea ce se năpustea asupra Franţei ca asupra unei prăzi. ca pe vremea barbarilor. şi plîns de ochi viteji. ceea ce-I încuraja pe Bliicher să-i treacă prin foc şi sabie pe cei ce fugeau în neorînduială. era contrarevoluţia. obosi iute şi se opri brusc. a simţit că lava aceea ardea picioarele şi s-a răzgîndit. de pe înălţimea platoului Mont-Saint-Jean. aşa cum printr-un fenomen asemănător Napoleon era fără să vrea revoluţionar. nu prea avea putere. imperiul In înţelesul : a pierdut puterea. ceea ce îi aducea toate bastoanele de mareşal ale Europei. ton. Numai că barbaria din 1815. şi asta nu se poate tăgădui. pe care se cuvine s-o numim pe numele ei cel mic contrarevoluţie. Intr-un cuvînt. şi bastonul de mareşal al Franţei. La 18 iunie 1815 un Robespierre călare a fost trîntit de pe cal 1 . se zice. 418 . S-a întors la încropirea unei Constituţii. a văzut de aproape gura vulcanului. Să nu vedem în Waterloo decît ceea ce înseamnă Waterloo.

Austerlitzul fiind uitat. se vorbea despre Bouvines 3 şi despre Fontenoy 4 ca despre ziua de ieri. Gorsicanul ajunse potrivnicul bearnezului'. Arcul de triumf al Caruselului. origi nar din regiunea Bearn. stingher printre atîtea noutăţi. Pe cupola Tuileriilor flutură drapelul alb. în care englezii l-au găzduit pe Ludovic al XVIII-lea înainte de a-l înscăuna rege al Franţei. 2 Castel din împrejurimile Londrei. deviza regelui Ludovic al 419 .gloria însăşi. Localitate din Belgia în care francezii au obţinut o victorie în 1745 ™potriva englezilor. Acolo unde fusese o gardă imperială era acum o casă. încărcat cu victorii care nu-şi mai aveau rostul. Europa purta cocarda albă 5 . Ludovic al XVIII-lea se întoarse la Paris. ruşinat poate întrucîtva de Marengo şi de Arcole. Mai ^u. Manifestările de bucurie de la 8 iulie făcură să se uite entuziasmul de la 20 martie. Deviza non pluribus impar 7 apăru din nou în razele de piatră care închipuiau soarele pe faţada cazărmii de pe cheiul d'Orsay. 5 Semnul regalităţii. ieşi din încurcătură mulţumită statuii ducelui ■d'Angouleme. Altarul şi tronul se înfrăţiră cu măreţie. XlV-iea8a' ^ PUtere cu al'i! mai numeroşi". trupele franceze au învins armatele unei coaliţii puternice conduse de împăratul german Otto al IV-lea. pentru că în ţărîna aceea zăceau oasele lui Ludovic 1 Denumirea dată regelui Franţei Henrlc al IV-lea (1589—1610). El raspîndise pe pămînt toată lumina are o poate da tirania : lumină mohorîtă. Comparată cu lumina zilei. e Această spulberare a nopţii avu efectul unei clipse. în 1214. care în 1815 s-au dedat la presalii sălbatice împotriva bonapartiştilor şi a foştiler revoluţionari <"ntre anii 1789-l799 (teroarea albă). Cimitirul Madeleine — groaznica groapă comună de la '93 — fu acoperit cu marmură şi matostat. în Franţa şi pe continent se aşeză una din formele cele mai netăgăduite de mîntuire a societăţii veacului al XlX-lea.r • mult ° apte ^ lumină întunecată. Unul din şefii bandelor de monarhişti. Trestaillon 6 ajunse vestit. Localitate unde. Masa de brad din Hartwell 2 fu aşezată în faţa fotoliului cu flori de crin al lui Ludovic al XlV-lea.

dar proclama catolicismul religie de stat. Omul fusese în acelaşi timp înălţat şi înjosit de Napoleon. Vechile realităţi vătămătoare şi veninoase luară înfăţişări noi. binecuvîntă liniştit prăbuşirea. care-l unsese împărat în preajma acestei morţi. căreia. aşa cum binecuvîntase înălţarea. prinse numele straniu de ideologie. un păstor i-a spus unui prusac într-o pădure: „Luaţi-o pe-aici. nu pe acolo !" Acest 1815 a fost un fel de aprilie jalnic3 . pentru că. La Schoenbrunn' rătăcea o umbră micuţă. Şerpii şi-au schimbat pielea. Victor Hugo extinde epi tetul la întreg anul 1815. superstiţiile şi gîndurile ascunse. In şanţul de la Vincennes ieşi din pămînt o piatră funerară. şi stăpînul Europei a fost închis într-o cuşcă. sub această domnie a materiei strălucitoare. dreptul divin îşi puse masca unei Constituţii. . 3 Aprilie jalnic: considerată ca aducătoare de nenorociri şi de moaite. Papa Pius al Vll-lea. 2 E vorba de fiul lui Napoleon I şi al Mariei-Luiza. şj vechiul regim a devenit ce! nou. spunîndu-i regele Romei 2 . Minciuna se împereche cu 1789. însemna să dai dovadă de răzvrătire. Idealul. în după-amiaza unei zile de vară. 4 Articolul 14 al Chartei constituţionale din 1815 garanta libertatea de conştiinţă. „A murit ? exclamă ostaşul. şi întunericul a luat locul luminii pe pămînt. După Waterloo cerul Europei se 1 Reşedinţa împăraţilor austrieci la Viena. fiindcă este luna cînd se prăpădeau tuberculoşii. ceea ce anula S3' ran(ia libertăţii de gîndire. $j toate astea au fost cu putinţă. în vîrstă de patru ani. Bine-l mai cunoşti !" închipuirea oamenilor făcea un zeu din acest om doborît la pămînt.II al XVI-Iea şi ale Măriei Antoaneta. popoarele — carnea de tun atît de îndrăgostită de tunar — îl căutau cu ochii. începutul teroarei albe a restauraţiei. amintind că ducele d'Enghien murise chiar în luna cînd fusese încoronat Napoleon. Unde e ? Ce face ? „Napoleon a murit 1" îi spunea un trecător unui invalid de la Marengo şi de la Waterloo. se lustruiră cu liberalism. ficţiunile deveniră constituţionale. cu articolul 14 4 în inimă. prejudecăţile. şi regii şi-au reluat tronurile. Gravă nesocotinţă din partea unui om mare să ia în rîs viitorul ! Cu toate astea.

420 .

cei şaizeci de mii de oameni căzuţi pe cîmpia de la Waterloo putreziră în tihnă. ^ pasă nemărginirii? Toată furtuna asta. Iată ce înseamnă Waterloo. Om politic ultraregalist din timpul restauraţiei. Belle Alliance !' spusese mai-nainte cîmpia fatală <je la Waterloo. Asta explică şi îndreptăţeşte liberalismul bonapartist. Regii domniră fără să se simtă la largul lor. Braţele lui încrucişate ajunseră neliniştea tronurilor. iar Europa numi asta restauraţie. 4 Congresul de la Viena (1814-l815) a fixat noile frontiere ale statelor ropen d ropene Infrîngerea lui Napoleon. pe urmă pacea. Anglia îl puse pe Hudson Lowe 2 să-l păzească. i . Ochii înflăcăraţi ai tinerelor generaţii se îndreptară spre el. războiul.. c g # Dispariţia lui Napoleon a lăsat multă vreme un gol imens. Infrîngerea îl ridicase mai sus pe cel învins. toată această întune' Denumirea unui han şi a unei localităţi. Bătrîna Europă se folosi de ilej ca să introducă diferite reforme. Luă fiinţă o Sfîntă Alianţă. cu stînca de la Sfînta Elena în zare. In prezenţa şi în faţa acestei străvechi Europe refăcute se schiţară trăsăturile unei Franţe noi. învingătorilor începu să le fie frică. Viitorul. 421 . „General englez. locul unde se afla statulfflajor al lui Napoleon în timpul bătăliei de la Waterloo. Spaima asta venea din cantitatea de revoluţie care clocotea într-însul. Napoleon doborît părea mai înalt decît Napoleon în picioare. şi ceva din pacea lor se răspîndi în lume. Regii umplură acest gol. Congresul de la Viena alcătui drept urmare tratatele din 1815 4. Purta pe frunte steaua care se cheamă Libertate. Alexandru îl numea „insomnia mea". tot norul ăsta. Ciudat lucru : lumea se îndrăgosti în acelaşi timp de viitorul care se numea Libertate şi de trecutul care se numea Napoleon. guvernatorul insulei Sfînta Elena în timpul exilului lui Napoleon. autor de virulente Pamflete antibonapartiste. iar Franţa pe Montchenu 3 ca să stea la pîndă. luat în r îs de către împărat. îşi vesti intrarea. Pe cînd Napoleon se stingea la Longwood.

" începutul unui ver? atribuit Ful 42 2 . iar Waterloo. cîmpia de la MontSaint-Jean rămase pustie. prin ura roii dar nu pentru voi. îşi aşezară tabăra dincolo de Rossomme. 1 In 1815. După cea din urmă lovitură de tun. Hougomont a ars. are toată cinstea. XIX CIMPUL DE LUPTA IN TIMPUL NOPŢII Să ne întoarcem — e o nevoie a acestei cărţi — la fatalul cîrnp de luptă. dezlănţuiţi în urmărire. Devenise cunoscut lucraţi lui feroce fafă de Fran(a şi Napoleon. secretar de stat pentru colonii în cabinetul lui W. * „Astfel Vergilig. Pitt. descoperi urmele fugarilor. La 18 iunie J815 era lună plină. Waterloo a rămas la o jumătate de leghe departe de ea. Belle-Alliance a văzut îmbrăţişarea celor doi învingători. Prusacii. care n-a luat de loc parte la luptă. In unele catastrofe se întîlnesc asemenea tragice complicităţi ale nopţii. Englezii ocupară lagărul francezilor. Mont-Saint-Jean a fost bombardat. ea se potriveşte negreşit satului Waterloo. Dacă s-a putut aplica vreodată zicala sic vos non vobis 2 . împinseră înainte. Wellington se duse în satul Waterloo ca să-şi întocmească raportul către lordul Bathurst >. dădu mulţimea asta prăpădită pe mîna înverşunatei cavalerii prusace şi înlesni masacrul.care n-au tulburat nici măcar o singură clipă lumina ochiului nemărginit. Papelotte a ars. Plancenoit a ars. Haie-Sainte a fost luat cu asalt. numele acestor localităţi abia sînt cunoscute . Lumina ajută crunta urmărire a l u i Bliicher. în faţa căruia o gîză care sare din-trun fir de iarbă pe altul înseamnă tot atît cît vulturul care zboară dintr-o clopotniţă într-alta prin turlele catedralei Notre-Dame. Fără să fi contribuit în vreun fel la bătălie. aşa se consfinţeşte de obicei biruinţa : culcîndu-te în patul celui învins.

că are şi părţile Iui urîte. jumătate slugi. Orice armată are o coadă. cantinieri suspecţi. a „ re .■codaşii". borfaşi. tot felul de păsări de noapte zămislite de acest asfinţit care se numeşte război. bolnavi prefăcuţi. şi acolo se găsesc cei pe care trebuie să-i învinovăţim. chiar cirnpul de luptă. Să culegi lauri ţi să descalţi un mort — aşa ceva ni se pare cu neputinţă pentru aceeaşi mînă.kt u sîntem din cei ce privesc cu îngăduinţă războiul. însă. printre care şi Voltaire. Intrucît ne priveşte. jumătate tîlhari. cerşetori oferindu-se drept călăuze ofiţerilor. Războiul 010 frumuseţi groaznice. Nici o armată şi nici o naţiune nu erau răspunzătoare de aceste făpturi . cei rămaşi în viaţă îi jefuiesc pe cei care sînt la pămînt. mai ales pe ostaşul din zilele noastre. armatele în marş de altădată — nu vorbim despre cele de astăzi — tîrau după e 'e toată gloata asta. socotesc că sînt tocmai cei care au făurit gloria. * â se iveşte prilejul. Zorile care vin după o bătălie răsar totdeauna peste cadavre goale. E sigur un lucru : de obicei după învingători vin hoţii. Oameni-lilieci. Să-l scoatem însă din cauză pe ostaş . pe care nu le-am trecut sub . purtînd uniforme fără să lupte. mergînd uneori cu nevestele în cărucioare şi furînd ceea ce vînd mai tîrziu. Mar. căreia în grai cazon i se spunea . schilozi cumpliţi. La urma urmei. s ă recunoaştem. nu credem lucrul ăsta. spun ei. în noaptea care urmă după victoria 423 . secături. Cine face asta ? Cine pîngăreşte în felul ăsta izbînda ? A cui e mîna respingătoare care se strecoară în buzunarul victoriei ? Cine sînt hoţii care dau lovitura lor la adăpostul gloriei ? Unii filozofi. vorbeau italieneşte şi-i urmau pe nemţi.c izul de Fervaques a fost ucis mişeleşte şi jefuit. ai tot dreptul să despoi niţel un cadavru care este opera ta. vorbeau franţuzeşte şi-i urmau pe englezi. nu se face cu schimbul. Una dintre cele mai uimitoare este grăbita despuiere a morţilor după biruinţă. îi arătăm neajunsurile. Sînt aceeaşi. Eroul din timpul zilei este vampirul din timpul nopţii.

424 . Wellington. dar cei care pradă sînt dîrji. după cum comandantul era mai mult sau mai puţin sever. nici ţăran. mai puţin ora decît vampir. încît a lăsat ca Palatinatul să fie trecut prin foc şi sînge 3 . Totuşi. avea puţini. 3 Aluzie la distrugerea sistematică a tuturor aşezărilor omeneşti din această regiune a Rinului mijlociu în 1689. După înfăţişare era unul dintre cei despre care am vorbit — nici englez. învingător în multe bătălii din războiul de treizeci de ani. Dj n tîlhărie se năştea tîlharul. ministrul de război. 2 Mareşal al lui Ludovic al XlV-lea. a dat ordin să fie împuşcat oricine va fi prins asupra faptului . la începutul războiului Lig" de la Augsburg. * Generali francezi din timpul revoluţiei. coaliţie împotriva lui Ludovic al XlV-lea. Wellington a fost neînduplecat. dintre cei mari de altfel. Confuzie din partea lui Victor Hugo : Turenne era mort atunci de 14 ani . trecerea cu vederea a răului face parte din bunătate. în timp ce alţii erau împuşcaţi în cealaltă. Spre miezul nopţii. Codas spaniol care vorbea* franţuzeşte şi pe care-l luase drent unul de-ai noştri din pricina vorbirii gasconului. de către unul din aceşti mizerabili. Turenne 2 era adorat de ostaşii lui pentru că îngăduia jaful . pe care numai o disciplină aspră o putea lecui. Era îmbră1 Sat din Piemont (nord-vestul Italiei). Zicala dezgustătoare „a trăi pe spinarea duşmanului" producea lepra asta. nici francez. Luna era înspăimîntătoare pe cîmpia aceea. un om da tîrcoale sau mai curînd se tîra înspre drumul desfundat de la Chain. responsabilul acestei acţiuni atroce este Louvois. atras de mirosul cadavrelor. nici soldat. o recunoaştem bucuroşi. nu se ştie totdeauna de ce unii generali. în noaptea de 18 spre 19 iunie morţii au fost despuiaţi. în care armatele franceze au repurtat tn 1544 o victorie împotriva trupelor lui Carol Quintul. Turenne a fost atît de bun. confundînd victoria cu furtul şi venit pentru jaf la Waterloo. Tîlharii prădau într-o parte a cîmpului de luptă. au fost atît de populari. Sînt faime care înşeală. cunoscuţi prin disciplina de fier pe care o impuneau soldaţilor. S-au distins în campaniile duse contra răscoalelor puse la cale de nobilime şi în Renania împotriva austroprusacilor. Hoche şi Marceau 4 n-aveau codaşi. In urma oştilor se vedeau mai mulţi sau mai puţini jefuitori.de la Cerisoles '.

Noaptea era senină. iar în furgon. dar nedesprinse încă. Iarba era străbătută de fiori. Prin livezi. nepăsător. pe urmă se ridica şi se îndepărta pe furiş. . N-are nici o însemnătate faptul că pămîntul e roşu. atîrnînd de scoarţă. Aşa e cerul. luna rămîne albă. Unele păsări de noapte cu picioare lungi iau asemenea forme în mlaştini. aproape o respiraţie. tras de o mîrţoagă flămîndă. formînd. mişcările pripite şi tainice.o bluză care aducea cu o -pelerină. care păreau suflete ce-şi luau zborul. mişca mărăcinişurile. era neliniştit şi A " net mergea înainte şi se uita înapoi. crengile rupte de schije. Cine era X \ g s tâ ? Noaptea ştia probabil mai multe pe socoteala 0ITlU decît ziua. Din cînd în cînd se oprea. două flăcări uriaşe. Intre acest furgon şi omul care da tîrcoale era probabil o legătură. acoperit cu un coviltir de răchită gudronată. n a e tî n d cîmpia în jurul lui să vadă dacă nu era observat se apleca deodată. care se gau ca un şjrag (jg rubine cu două paftale desche425 . atitudinea lui. O adiere. In depărtare se auzeau nelămurit patrulele şi rondurile de noapte din tabăra engleză. mergînd încoace Şincolo. Felul um se strecura. urnea de pe jos ceva mut şi nemişcat. îl făceau să semene cu acele larve care bîntuie ruinile !n amurguri şi pe care vechile legende normande le numesc alode. Hougornont şi Haie-Sainte continuau să ardă. O privire care ar fi cercetat cu băgare de seamă întunericul. dar fără îndoială avea buzu-încăpătoare sub pelerină. Nici un nor pe bolta cerului. se legănau încet în bătaia vîntului nopţii. ce păştea urzici printre zăbal<\ oprit şi parcă ascuns în spatele cocioabei aflate ia întretăierea drumului de la Mont-Saint-Jean spre Braine-l'Alleud cu şoseaua din Nivelles. na la apus. N-avea traistă. un mic furgon de cantinier. alta la răsărit. ar fi putut zări. la oarecare depărtare. un fel de femeie şezînd pe un maldăr de lăzi şi pachete.

să fii acolo dedesubt şi să-ţi spui: acum cîteva clipe eram un om viu ! Pe locul unde horcăise acest jalnic prăpăd. domnea acum tăcere desăvîrşită. dacă există o realitate care depăşeşte visul. să speri. copii. Un vălmăşag îngrozitor. apoi iat-o: să trăieşti. să ai mamă. crengi. Sîngele curgea pînă pe şoseaua de la Nivelles şi se prelingea într-o băltoacă mare în faţa unui pîlc de arbori ce închidea drumul. să nu te poţi agăţa de nimic. o inimă care bate.iate la capete — cu brîul de focuri din tabăra eng] e -desfăşurat într-un imens semicerc pe colinele din ^' Am vorbit de catastrofa de pe drumul dinspre Ni se strînge inima gîndindu-ne cum au murit tnf îla viteji. în partea unde se netezea. să te prăbuşeşti într-o prăpastie. nevastă. o voinţă care judecă. în mai puţin de-un minut. să ai lumina şi. Spre mijloc. să te sufoci. aşa era drumul ăsta în noaptea de 18 iunie 1815. să te rostogoleşti. un rîu de sînge în partea de jos. frunze. 426 . să te bucuri de lumina soarelui. flori. Alaiurile şanţului nu se mai vedeau. deodată. să fii în plină stăpînire a forţei virile să fii sănătos şi vesel. să gîndeşti. să ie zbaţi în zadar. să urli. cît ai clipi din ochi. Ne amintim că prăbuşirea cuirasierilor avusese loc de partea cealaltă. să simţi oameni sub tine şi cai peste tine. cu oasele rupte de vreo lovitură de copită în întuneric. să vorbeşti. Un morman de cadavre în partea de sus. căci hoiturile făcuseră drumul una cu cîmpia şi-l umpleau pînă la margine ca o baniţă de orz rasă. să-ţi simţi în piept plămîni. să iubeşti. să simţi un călcîi care-ţi scoate ochii din cap. Dacă este ceva groaznic. să striveşti şi să fii strivit. să vezi spice de grîu. să cazi. Matca drumului desfundat era plină cu cai şi călăreţi îngrămădiţi unii peste alţii. să alergi după' o glorie care stă orbitoare în faţa ta. să muşti cu turbare potcoave de cai. într-un loc care mai e arătat ş 1 astăzi. să rîzi voiniceşte. să te răsuceşti. să-ţi simţi sabia fără folos. pe şoseaua dinspre Genapp e îngrămădirea hoiturilor era pe măsura adîncimii drumului desfundat. care respiră.

rămase într-o atitudine prefăcută ? i speriată. tîra după "i întunericul drumului desfundat un om fără viaţă. 29 . Omul se aplecă. i>e plecă din nou. cercetînd zarea. Privea. palma deschisă se închisese şi-i apucase pulpana pelerinei. înşfacă mîna. Simţi că-l apucase cineva de spate. apucă braţul. pe drumul desfundat. Unui om de treabă i-ar fi fost frică. lumi nată de lună. cîteva clipe după aceea. A! — zis e el — e mort ul . In clipa aceea tresări. sprijinindu-şi partea dinainte a trupului pe degetele arătătoare proptite în părnînt. începu să rîdă. stătu o clipă ghemuit şi. întoarse. Nu se ridică de tot. cu capul la pîndă deasupra marginii drumului desfundat. în locul unde se sfîrşea mormanul morţilor. însă. Deodată se opri. în genunchi.acolo pe unde trecuse divizia Delort. ea î n tr-acolo. voi. Dar mîna pierdu orice putere şi-i dădu drumul. dădu la o parîe oî ce-l împiedica. ieşea o mină deschisă. cu spatele spre movila morţilor. Călca prin sînge. ~~ Ei! — zise hoţul — nu cumva mortul ăsta e viu ? J a să vedem. Cele patru labe ale şacalului sînt potrivite pentru anumite fapte. de sub grămada asta de oameni şi de cai. inelul nu mai era pe mînă. cînd se ridică. se ridică. ^trase trupul şi. Mai bi ne un st ri goi decît un jandarm. Acesta. scormoni grămada. S. Răscolea mormanul ăsta uriaş.Mizerabilii. stratul morţilor se -Iotul de noapt e pe care l -am arătat subţiaci tit orul ui se . Intr-un deget mîna avea ceva care lucea şi care era un ine! de aur. liberă ca Pul. hotărîndu-se. I 497 . Sforţarea se iroseşte repede în groapă. Pe urmă. La cîţiva paşi în faţa Iui. p'cea nu ştiu ce respingătoare trecere în revistă a morţilor.

Articolele sînt destul de scurte. Poliţia a descoperit că d. se pare că a izbutit să scoată de ia d. pe nume d.CARTEA A DOUA VASUL ORION I NUMĂRUL 24601 DEVINE NUMĂRUL 9430 Jean Vaijean fusese prins din nou. să recunoaştem. Ne mărginim să transcriem aici două dări de seamă publicate în ziarele vremii..Journal de Paris de la aceeaşi dată : 430 . Poartă data de 25 iulie 1823: „într-un district din Pas-de-Calais s-a petrecut de curîrsd un fapt puţin obişnuit. Madeleine nu era decît un fost ocnaş. osîndit în 1796 pentru furt şi că-l chema Jean Vaijean. la cîteva luni după întîmplările uimitoare care s-au petrecut la Monireuii-sur-mer. II reproducem pe cel dintîi. nu s-a putut afla unde ascunsese Jean Vaijean banii ăştia. Un om care nu era de prin partea locului. prin nişte procedee noi. înfiripase cu cîţiva ani în urmă. Vom trece repede peste amănuntele dureroase. Prin asta se îmbogăţise şi. o veche industrie locală. Cel de-al doilea articol. pe care o depusese la acesta şi pe oare de altfel se spune că o câştigase cinstit din comerţul lui. fusese numii primar.. Drept recunoştinţă pentru serviciile aduse. îmbogăţise şi ţinutul. fabricarea mărgelelor de sticlă neagră. ceva mai amănunţit. din Drapelul alb. Madeleine. Jean Vaijean a fost întemniţat din nou. îl reproducem după . După ce a fost întemniţat din nou în ocna din Toulon. înainte de /arestare. Se ştie că pe vremea aceea nu exista încă Gazeta tribunalelor. Laffitte o sumă de peste o jumătate de milion.

la cîteva zile după evadare. Actul de acuzare susţine că i-ar fi îngropat întrun loc ştiut numai de ell şi n-. Nemernicul care . Tîlharul n-a încercat să se apere. mulţumită sîrguinţei neobosite a parchetului.. că furtul fusese săTOŞit în complicitate şi că Jean Valjean făcea parte dintr-o banda de hoţi din Sud.fost ocnaş liberat. asupra persoanei unuia din acei copii cumsecade care. °calitatea und e şi-a petrecut Voltaire ultimii douăzeci ele ani 'lin . Trăia cu stituată.din Savoia-n fiecare ari coboară să cureţe-n hogiaouri astupate funinginea — cu mîna lor uşoară. Drept urmare. Jean Valjean a fost m s ' numaidecît la ocna din Toulon. Se crede că e vorba de vreo şase sau şapte sute de mii de franci. In orice caz. numit Jean Valjean.. S-a arătat. cum a spus în versuri nemuritoare patriarhul din Ferney J: . pe care o depusese la unul dintre bancherii noştri cunoscuţi.au putut îi găsiţi. prin glasul convingător şi iscusit a! procurorului general. In cele din urină. în clipa cînd se urca într-una din trăsurile acelea mici. In îndurarea lui fără margini." L viată.. .pentru ca să reintre în posesia unei mari sume de bani. întemeiase în oraşul acela PPO \ destul de însemnat. dar. numitul Jean Valjean a fost dat în judecata curţii cu juri din departamentul Var pentru furt la drumul mare săvîrşit ou mina înarmată. Se spune că s-a folosit de răgazul acestor ci-teva zile de libertate . izbutise să evadeze. Criminalul n-a vrut să facă * ur s. a murit de spaimă în clipa cînd a fost arestat ăsta. Jean a Jean a fosit condamnat la moarte. în împrejurări vrednice de-a atenţiaTicălosul acesta izbutise să înşele vigilenta poli. fiind găsit vinovat. a fost demascat • arestat. poliţia !-a prins din nou chiar la Paris.acum vreo opt ani. care are o forţă herculeană. regele a binevoit să-i imbe pedeapsa în muncă silnică pe viaţă. a apărut de cu-j fata curţii cu J ur ' d' n Var. care fac cursa între Capitală şi satul Montfermei! (Seine et Oise).a ■ *si schimbase numele şi reuşise să fie numit primar în-' u i din oraşele noastre din Nord..

o dată cu asta. comenzile erau din ce în ce mai reduse. clădirile se dărăpănară. Unele ziare. Locotenenţii se încoronează regi. se urmărea cîştigul în loc să se urmărească calitatea. fiindcă s-a întîmplat după moartea lui Alexandru. Marile ateliere ale domnului Madeleine îşi închiseră porţile. De-aci încolo. printre care şi Le tutionel. După căderea lui. In mai puţin de patru ani după pronunţarea s e 4. procedeele de fabricaţie începură să fie falsificate. rămas fără el oraşul rămăsese fără suflet. avu loc la Montreuil-sur-mer împărţeala egoistă a marilor înfăptuiri năruite. se împlini tot ce prevăzuse el în noaptea lui ^ înfrigurare şi de îndoială. s ? numea acum 9430. fiecare se gîndea numai la sine. Statul însuşi băgă de seamă că fusese strivit cinev undeva. în locul bunăvoinţei. în locul bunătăţii arătate tuturor de către întemeietor. veni falimentul. La ocnă.12 . înfăţişară această schimbare a pedepsei o izbîndă strălucită a partidului clerical. Totul se risipi. După căderea lui. lucrătorii se risipiră. mer. nu mai e ra nimic pentru săraci. alţii se lăsară de meseria asta. Şi. Nu mai era un centru.Se ştie că la Montreuil-sur-mer Jean Valjean un om evlavios. Se iscară învrăjbirile invidiei. Domnul Mrrdeleine stăpînea şi conducea totul. salariile scăzură. nechemaţii se improvizează fabricanţi. firele înnodate de domnul Madeleine se încurcară şi se rupseră . valoarea produselor scăzu. De altfel. numărul lui Jean Valjean fu schimbat. posibilităţii^ de desfacere se micşorară. îndîrjirea . într-adevăr. oamenii pierdură încrederea. atelierele nu mai aveau ce lucra. dorul de luptă luase locul spiritului de organizare. concurenţă şi înverşunare pretutindeni. pe neştiute. o dată cu domnul Made leine dispăru şi prosperitatea orăşelului Montreuil-su r . toate se făceau în mic în loc să se facă în mare. fatala destrămare a stărilor înfloritoare care se savîrşeşte zilnic. Unii părăsiră localitatea. în comunitatea omenească şi pe care istoria n-a luat-o în seamă decît o singură dată. fie zis în treacăt. duşmănia unuia împotriva celuilalt.

cheliden . II IN CARE SE VOR CITI DOUA VERSURI CARE SUNT POATE DE LA DIAVOL înainte de-a păşi mai departe.• curţii cu juri. Iată care e superstiţia din Montfermeil. şi care se potriveşte întrucîtva cu unele presupuneri ale procurorului general. socotim nimerit să povestim cu oarecare amănunte o întîmplare ciudată care s-a petrecut la Montfermeil cam în aceeaşi vreme. . un om negricios. De obicei. diavolul şi-a ales pădurea ca să-şi îngroape acolo comorile. în luna februarie 1827. Cumetrele spun că adeseori întîlnesc pe înserate. cu atît mai ciudată şi mai preţioasă cu cît o superstiţie populară în vecinătatea Parisului e ca şi cum ar creşte aloe 2 în Siberia.. să te apropii de el şi să-i vorbeşti. cu înfăţişare de căruţaş sau de tăietor de lemne. In localitatea Montfermeil dăinuieşte o credinţă foarte veche.Je pentru încasarea impozitelor în districtul Montreuil-tuie ' SU ta de r s _ au îndoit şi domnul de Villele ' făcea observaţia la tribună. a luat cele mai reacţionare "' d i t t Plantă tropicală. prin locurile mai puţin umblate ale pădurii. şi care poate fi recunoscut deoarece în loc de tichie sau pălărie are pe cap două coarne foarte mari. • Etatea dintre domnul Madeleine şi Jean Valjean. prin care se constata. din timpuri străvechi. In adevăr. în folosul ocnei. Se crede că.0 uUraregaliştilor . încălţat cu saboţi. omul ăsta se ocupă cu săparea nei gropi. Mai întîi. al lu^reşedinte!e cabinetului francez tntre 1821 şi 182S . Vei 1 a ga atunci de seamă că omul ăsta e un ţăran oarecare. Sîntem dintre cei ce respectă orice plantă rară. în felul ăsta poate fi lesne recunoscut. purtînd pantaloni şi bluză de pînză. Sînt trei chipuri de a trage folos din această wtîlnire. ora de încredere U1 ms Caro1 a l X-lea şi al ms ea şi al uUraregaliştilo T"' dictate de clica feudalo-clericală.

pufin vrăjitor. pj n ^ o astupă la loc şi pleacă. scrise într-o latină barbară. un schelet. 434 .. pe care-i ispiteşte orice. pentru că treaba asta se face noaptea. din depărtare. că nu sapă nici groapă. fie şi pentru o lună. lumînarea e pe sfîrşite. cazmaua s-a tocit.comoara" pe care a îngropato. cînd pun mîna pe „comoară". în sfîrşit. pe urmă. peste ce dau ? Ce e comoara diavolului ? Un bănuţ. In cazul ăsta. Deoarece toate aceste trei chipuri au neajunsurile lor. Acest Tryp-hon e îngropat la mănăstirea Saint-Georges din Bocher-ville. cel de-al treilea chip e să nu vorbeşti cu omul negru. au răscolit adesea. care se numea Tryphon. după cît se spune. printre care şi pe acela de a pune mîna pe o comoară. Se pare că nu-i vorba de cine ştie ce — dacă ar fi să ne luăm după spusele din bătrîni şi mai cu seamă după cele două versuri enigmatice. pe care le-a lăsat cu privire la cele povestite mai sus un călugăr normand rău văzut.are oferă cel puţin oarecare foloase. cămaşa le e leoarcă. o piatră. fără-ndoială. un cadavru care sîngerează. Vei muri pînă într-un an. pe care o poartă pe umăr şi ai cărei din fi ţ. Al doilea chin este să-i urmăreşti. Oamenii îndrăzneţi. omul cel negru. şi cînd în cele din urmă ajung la fundul gropii. alergi repede la groapă o scormoneşti şi scoţi de-acolo . iar din mormîntul lui ies broaşte rîioase. să-l aştepţi pînă-şi sapă groapa. mori întro lună. păreau. lîngă IRouen. c. că-i ies din cap. cel de-al doilea. seara. uneori o stafie împăturită ' O monedă yalorînd cîjiva franci. dar că smulge iarbă pentru vaci şi că ceea ° luaseşi drept coarne nu era altceva decît o furcă pentru bălegar. să nu te uiţi la el şi să fugi cit te ţin picioarele. gropile săpate de omul negru şi au încercat să-l jefuiască pe diavol. Oamenii se trudesc din greu — gropile astea fiind de obicei foarte adinei — năduşesc. cîteodată un taler '.eâ pare negru din pricina amurgului. scormonesc. este îndeobşte cel adoptat. Te-ntord acasă şi-fi dai sufletul într-o săptămînă. lucrează toată noaptea.

argin(i. j G . ba un corn ntru praf icie PuŞcă> Plin cu g|oante> ba un joc de cărţi. unsuroase şi pîrlite..^ . Cei de prin partea locului erau încredinţaţi că Boulatruelle ăsta fusese închis la ocnă. poţi fi sigur că pierzi şi cămaşa de pe tine. „îşi făcea de lucru" prin pădure. La puţină vreme după ce procurorul general socotise că ocnaşul Jean Vaijean.. prea umil. âtiinmos. ar fi dat tîrcoale în jurul tîrguşorului Montfermeil. lapides. i _ a re c ă şi astăzi se mai găsesc acolo. 435 . nihilique. s-a observat în aceeaşi localitate că un bătrîn cantonier. De altminteri. întrucît nu găsea nicăieri de lucru. care. cadaver. Pietre . admiisţraţia îl folosea pe-o leafă de nimic în postul de cantonier pe drumul dintre Gagny şi Lagny. gata ^ a se _ descopere în faţa orişicui. alteori 'n ?a ci pare că tocmai asta le vestea curioşilor indis^versurile lui Tryphon : Fodit et in fossa thesauros condit opaca . simulacra. condamnînd laturii a med evală ' ' a chemat la studierea pe cale experimentală a Re 6e al Franţei (1380—1422). tremurînd şi zîmbind în a a t jandarmilor. pe care-l chema Boulatruelle. «olastic ma terialist englez din secolul al XlII-lea. era supravegheat e poliţie şi. întrucît Tryphon a trăit în veacul al XH-lea şi diavolul nu pare să se fi gîndit să născocească praful de puşcă înaintea lui Roger Bacon 2 şi cărţile de joc înaintea lui Carol al VHea 3. de care s-au slujit desigur dialii ' Tryphon nu pomeneşte de aceste două descoperiri din urmă. Bani.pămtntuI ?'-n groapa-ntunecoasă ascunde comori. făcea probabil parte din vreo bandă. Boulatruelle era un om pe care localnicii nu-l prea vedeau cu ochi buni. el are însuşirea de-a face ca puşca să ţi se descarce în obraz. f 6 ' spectre ?' nImic <f» original în limba latină).ca un petic de hîrtie într-un portofel. iar în ceea ce priveşte praful de puşcă din corn. în timpul evadării sale de cîteva zile. dacă joci cu cărţile astea. vechi. era prea respectuos.

bănuindu-l ca ar putea pîndi pe Ia vreun de pădure./ . N-avea decit o scuză • ** Ct beţiv. zîcîndu-şi că puteau să dea acolo. Boulatruelie lăsa înainte de vreme I^ Iui de împietruire şi întreţinere a drumului şi se ^ u u cu cazmaua în pădure. cîteodată săpînd gropi. cotrobăitul lui Boulafrueîle prin pădure încetă. Adevărul e că ăsta e în stare să pună mîna pe avuţiile ascunse ale lui Lucifer.' ' ' ' ■ ' spuneau ei. Se vedea bine că încerca sa se ascundă şi că era o taină în ceea ce făcea. pe urmă îl recunoşteau pe Boulatruelle." Scepticii adăugau : „Oare Boulatruelle o să-l tragă pe sfoară pe diavol. e ' nele cele mai pustii. şi el îşi reluă lucrul lui de cantonier ca mai-nainte. a cărui taină o descoperise fără îndoială pe jumătate cantonierul. Cei mai „intrigaţi" erau învăţătorul şi cîrciumarul Thenardier. Bouiatruelle l-a zărit şi-I caută. care era prieten cu toată lumea şi nu se dăduse înapoi să se împrietenească şi cu Boulatruelle. pe înserat. măcar peste vreun chilipir mai gras şi mai lesne de pipăit decît biletele de bancă ale diavolului. dacă nu peste comorile de neînchipuit din poveste. Cîţiva inşi rămăseseră totuşi curioşi. . dar nu se simţeau de loc mai liniştite. Oamenii începură să vorbească despre altele. Intîlnirile astea păreau că-l supără mult pe Boulatruelle. II întîlneai pe înserate prin po. Se spunea în sat: „E lămurit că s-a arătat iar diavolul. ori diavolul o să-l păcălească pe Boulatruelle ?" Bătrînele îşi făceau de zor semnul crucii. De ia o vreme. Băt/ nele care treceau pe acolo îl luau ia început drept Belze but. prin desişurile cele mai sălbatic prefăcîndu-3e a căuta ceva. " a ei Iată ce credeau a fi observat oamenii : De cîtva timp.

Ia nevoie l-ar fi torturat. W . şi Bou iruelle n-ar fi putut rezista. ' Intr-o seară. Nu zău ! nu se poate şti nici cine e acolo. chinului apel. învăţătorul afirma că altădată justiţia s-ar fi întrebat ce căuta Boulatruelle în pădure şi că el ar trebuit să vorbească. de pildă.—A fost Ia ocnă I spunea The'nar dier. nici cine-o să ajungă acolo.

I-a trecut prin gînd. se întunecase şi Boulatruelle nu l-a mai putut ajunge. dar cu un nîrleţ şi C u o lopată în mînă. pe cînd se ducea în zori la lucru. spunindu-şi că celălalt era de trei ori mai puternic decît el. o lopată şi un hîrleţ „ca să zicem aşa. recunoscîndu-l şi văzîndu-se e cunoscut. Era. fără ca el însuşi să poată fi văzut. Boulatruelle ar fi văzut cu mirare într-un colt al pădurii. Boulatruelle l-a văzut pe „individul" lui ieşind din tufiş fără lădiţă. spuse Thenardier. Cu toate astea. "^Boulatruelle bău mult şi vorbi puţin. In seara aceleiaşi zile însă. ascunse". Boulatruelle refuzase cu încăpătînare să le spună numele lui. Thenardier • învăţătorul crezură c-au înţeles cam următoarele : ? Tntro dimineaţă. totuşi. -i i la o masă dădură de băut bătrînului can-%. El îmbină cu '° n 'V uimitoare şi într-o proporţie măiastră setea unui ' ? 8Hos cU discreţia unui judecător. Abia după şapte sau opt minute îi veni în gînd să-l urmărească pe „individ". Răsărise luna. de a alătura şi de-a lega ffl| cîteva cuvinte încîlcite care i-au scăpat. după "eS| te încercări de a-l iscodi. care căra apă şi na s-a mai gîndit la asta. „un individ" care nu era cîtuşi de put'11 de prin partea locului şi pe care el. In tălmăcirea lui Thenardier : „un tovarăş de ocnă". nici hîrleţul. deoarece se afla în dosul unui copac gros. Boulatruelle !-a lăsat pe „individ" să treacă şi nu s-a gîndit să-l oprească. Duioasă revărsare de simţăminte a doi vechi tovarăşi care se regăsesc. că puteau să fi? lopata şi hîrleţu! moşului Six-Fours. prea tîrziu.jpunem Ia linul vinului. îl cunoştea foarte bine. într-un tufiş. Boulatruelle. Peste cîteva ceasuri. „individul" intrase în desiş. era înarmat cu o sapă şi că. Boulatruelle rămase surprins. Acest „individ" se îndrepta dinspre drum spre desişul pădurii. A înţeles prin urmare că „indi- . l-ar fi ucis. se Pezi în tufişul observat de dimineaţă şi nu mai găsi ' 'Opata. Atunci se hotărî să stea la pîndă la marginea pădurii. ceva pătrat ca o cutie mare sau ca o lădiţă. Individul ăsta avea în mină un pachet. însă. a văzut. Dar lopata şi hîf-î fuseseră o rază de lumină pentru Boulatruelle.

ideea de libertate şi Dl. istoria recunoaşte că Franţa a fost nevoită să primească această falsă biruinţă. pentru că între cutele drapelului se putea citi: Banca Franţei.. ostaşii şovăielnici. printre altele. totul laolaltă pare suspect. în faţa cuceririi uşoare a cetăţilor şi se pomeneau că-! 440 . un dram de onoare cîştigată. întocmai cum drapelul \l fluturase la Coblentz ' cu treizeci de ani în'urmă. luarea Trocaderului. căpeteniile duşmane vîndute. drapelul tricolor fluturat In strâinăt de o mînă de francezi viteji. oraşele asediate de milioanenu mai erau primejdii militare. c si gării amestecaţi printre soldaţi. pe de altă parte. într-adevăr. ideea de corupţie pare strîns legată de victorie. Război umilitor. Ostaşii din războiul de la 1806. au cedat cu prea mare uşurinţă. şi cu toate astea explo' ziile erau cu putinţă ca într-o mină luată prin surprindere şi cotropită . aşa a fost războiul ăsta. însă. Franţa năruind cu armele ceea c» clădit cu spiritul. peste care se surpase spaimîntatoare Saragosa. puţină vărsare de sînge. a fost o frumoasă ispravă militară. de generali care-şi trăgeau obîrşia din Napoleon. Cîteva dintre faptele de arme de atunci au fost într-adevăr serioase. nici marea politică. trîmbiţele acestui război au un sunet hodorogit. Părea neîndoios că unii ofiţeri spanioli. glorie pentru nici unul. care primiseră sarcina de-a rezista. în general. El a avut trista soartă de-a nu putea aminti nici războiul în stil mare. şi ostaşul biruitor se întorcea acasă umilit. dezlănţuit de prinţi ce coborau din Ludovic al XlV-lea şi condu. ruşine pentru unii. principiile înnăbuşjt" cu lovituri de tun.U greş redusă la tăcere prin baionete. încruntau din sprîncene la 1823. se lasă impresia că în această campanie s-au cîştigat mai degrabă generalii decît bătăliile.cu cocardă albă.

în care forţa ia naştere dintr-un noian de neputinţe. şi mai serios. Restabilind de gra . Aşa e firea franţei. în afară de războaiele de eliberare. Nu şi-au dat seama cît de primejdios e să înnăbuşi o idee printr-un consemn. Spiritul de a atrage în cursă stă Ta temelia politicii lor. pentru că. atentat împotriva vrednicului popor spaniol. Cît despre Burboni. E orb cine n-o vede! a spus-o şi Bonaparte. asupra ■ ■ sîntem datori să stăruim. oraş spaniol pe Ebro. 141 . Ca de la soare libertatea radiază din Franţa. S-au lăsat amăgiţi. Războiul din Spania ajunse. războiul din 1823 a fost pentru ei o nenorocire. lumina libertăţii vine din Franţa. tot ce fac armatele fac de nevoie. Ei l-au socotit o izbîndă. Este clar ca lumina zilei. iar u s-o înnăbuşe. O armată e o ciudată capodoperă de socoteli. Cuvintele „supunere pasivă" o dovedesc. campania aceasta. Aşa se explică războiul omenirii împotriva omenirii şi în pofida omenirii. toate revoluţiile din Europa se reduc la revoluţia franceză. General spaniol. în prostia lor. îi place 3 bă sa mat s g-i aibă în faţă pe Rostopcin decît pe BailenMrun alt punct de vedere. ce u n u j jug pentru semenul său. fiu al democraţiei. un argument în folosul actelor de autoritate şi al aventurilor de drept divin. era prin urmare. atît de mult. era o încercare de înjosire. Campania din 1823. încît şi-au adus sub acoperiş. 1830 a încolţit în 1823.a . un atentat împotriva revoluţiei franceze. în consiliile lor. care în Franţa spiritul militar şi revolta mai cu seamă i î d î j i I ă b i l democratic. în timpul ocupa i"yranceze (1809). uvernator al Moscovei în timpul războiului de apărare a patriei dus poporul rus împotriva năvălitorilor francezi din 1812. Incepînd de la 1792.pe Palafox'. Violenţa aceasta monstruoasă o săvîrşea Franţa . ca un element de forţă. A Părătorul eroic al Saragosei. în acelaşi timp. Groaznică rătăcire! F anta este făcută să trezească conştiinţa popoarelor. nemăsurata slăbiciune a unei crime. Tn războiul a ţinta ostaşului francez. fireşte. era cuce. în silă. unul din conducătorii mişcării burghejo-Hberale din Spania.

ca prin nişte trîmbiţe uriaşe. care îl sfătuieşte şi-i arată întotdeauna nordul. fierul. Vasul de război e alcătuit în acelaşi timp din ceea ce e foarte greu şi din ceea ce e foarte uşor. are mai multe aripi şi mai multe antene decît insectele. împotriva sităţii. Pentru că e vorba de ceva mare. şi răspunde cu semeţie tunetului. un ac.în Spania el rey neto l . lumina . lichidul şi gazosul — şi pentru că trebuie să lupte cu toate trei. Prezenţa unui vas de război într-un port este un eveniment care atrage şi interesează mulţimea. Nu-i bine să ne culcăm nici la unih arborelui morţii. Au căzut în şeala primejdioasă de a socoti supunerea soldatului "J^* consimtămîntul poporului. o escadră făcea manevr în Mediterană. arama plumbul. împotriva vîntului are frînghia şi pînza . Franţa putea foarte bine să bilească monarhia absolută la ea acasă. nici la umbra unei armate. împotriva întunericului. SU 1 Regele-sadea. ca să adune vîntul din nori. Am arătat că vasul Orion aparţinea acestei escadre şi că fusese readus. şi mulţimii îi place tot ce e mare. pentru că are a face totodată cu cele trei forme ale materiei — solidul. In nopţile întunecoase felinarele sale ţin locul stelelor. 442 . busola. în portul Toulon. In timpul operaţiilor efectuate de armata de L comanda prinţuiui-generalisim. Să ne întoarcem la vasul Orion. încrederea aceasta duce la S? buşirea tronurilor. e mare. împotriva stîncii. dar vasul îşi a re sufletul său. Oceanul încearcă să-l rătăcească în spăimînfătoarea asemănare a valurilor sale. Răsuflarea lui ţîşneşte printr-o sută douăzeci de ţevi de tun. Autorul se referă la Ferdinand al VH-Iea d al cărui absolutism a fost restabilit în 1823 de către trupele interven franceze. în triva apei. din pricina furtunii de r. lemnul . Un vas de război înseamnă una din cele mai măreţe ciocniri dintre geniul uman şi forţele naturii. Are unsprezece gheare de fier ca să apuce cu ele granitul din fundul mării.

Măsurîndu-l de la rădăcina lui din cală pînă la vîrful lui din nori. Grinda a s ta uriaşă e o verigă . Catargul cel mare englezesc ajunge pînă la două sute şaptesprezece picioare deasupra liniei de plutire. culcat la pămînt cît vedem cu ochii. In ceasul de faţă. de pildă.Dac-am vrea să ne facem o idee despre proporţiile j a şe care toate laolaltă alcătuiesc vasul de război. Numai mormanul de lanţuri ale unui vas cu o sută de tunuri are patru picioare înălţime. Fără să vorbim despre aceste minuni mai noi. cu sase etaje. pe atunci la începuturile lui. cînd ancora care cîntărcşte cu zecile de mii se răsuce Şte în botul valului ca undiţa pescarului între fălcile triv A f ?' raI olandez din secolul al XVII-lea. Şi ţineţi seama că nu-i vorba decît de un vas militar de acum patruzeci de ani. ştiţi de cît lemn e nevoie ? De trei mii de steri. n avem decît să intrăm sub una din calele acoperite. douăzeci lăţime şi opt adîncime. Vine totuşi o vreme cînd furtuna frînge verga de trei2 ®ci de metri lungime ca pe un pai. sub clopot. purtată de nişte pînze care au o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi şi de un cazan cu o putere de două mii cinci sute de cai. mort In bătălia navală împo-a "otei franceze în fata portului Siracuza din Sicilia (1676). Marina strămoşilor noştri se folosea de odgoane . vechea navă a lui Cristofor Columb şi a lui Ruyter ! e una din marile capodopere ale omului. Şi pentru construirea unui asemenea vas. aburul. Pluteşte şi tronează. 30 . a adăugat între timp miracole noi acestei minuni care se cheamă un vas de război. cînd vîntul îndoaie ca pe o trestie catargul de patru sute de picioare înălţ'nie. ca Şi suflarea infinitului. stîlpul cel gros de lemn. vasul mixt cu elice e o maşină uimitoare. e catargul cel mare. ca să zicem aşa. e sigură pe ea în uriaşa desfăşurare a talazurilor. Ea e nesecată în forţă. de-o simplă corabie cu pînze. înmagazinează vîntul în pînzele sale. Vasele în construcţie se află acolo. are o lungime de şaizeci de stînjeni. din porturile Brest sau Toulon. O pădure plutitoare. a noastră se foloseşte de macarale. iar la bază un diametru de trei picioare.

iar platforma catargului din faţă suferise de asemeni stricăciuni. Fu văzut alunecînd. Din călătoriile sale de mai-nainte. cei curioşi se îmbulzesc în porturi. Aşadar. care n-aveau altă treabă decît să se uite la Or ion. Se afla în şantier şi începuseră să-l repare. în apropierea Balearelor scîndurile se slăbiseră şi se desfăcuseră şi. de dimineaţă pînă seara. mulţimea care privea fu martora unui accident. Vasul Orion era bolnav de multă vreme. într-o dimineaţă. ca de obicei. Ancorase lîngă Arsenal. pe care uraganul le împrăştie în gol şj »! noapte. cînd tunurile monstruoase scot mugete jalnic fără folos. pentru ca aerul să fie lăsat să pătrundă în scheletul vasului. omul căzuse cu capul în jos. vasul Orion se întorsese la Toulon. dar. mulţimea îngrămădită pe cheiul Arsenalului scoase u n strigăt. fiindcă partea dinăuntru a corăbiilor nu se făcea pe atunci din tablă. se rostogoli in 444 . D. straturi groase de scoici j se îngrămădiseră pe carenă în asemenea măsură. cînd toată puterea asta şi toată măreţia asta se năruie în faţa unei puteri şi-a unei măreţii şi mai mari Ori de cîte ori o forţă uriaşă se dezlănţuie spre a sfîrsî într-o uriaşă slăbiciune. nava luase apă. cheiurile şi digurile portului Toulon erau înţesate de oameni fără căpătîi. cîteva scînduri fuseseră desfăcute pe alocuri. asta dă de gîndit oamenilor. Dar acest răzuit slăbise şuruburile carenei. fusese adus pe ţărm anul trecut ca să fie curăţat de scoici.-aceea. Marinarul însărcinat cu legarea pînzei de catargul ce! mare de Ia tribord îşi pierdu echilibrul. încît îi făcură să-şi piardă jumătate din viteză. pe urmă fusese pus din nou în circulaţie. O izbitură furioasă a fluxului venit pe neaşteptate sfărîmase la babord ciocul vasului şi un sabord. In urma acestor avarii. fără să-şj <j ea ei înşişi prea bine seama de ce. în fiecare zi. în jurul acestor minunate maşini de război şi de navigaţie. Cheresteaua nu suferise stricăciuni la tnbord. Echipajul tocmai se ocupa cu strîngerea pînzelor.unei ştiuci.

ap0. Fiecare sforţare ca să se urce nu făcea decît să înteţească oscilaţiile scării. toţi întorceau capetele ca să nu-l vadă prăbuşindu-se. La răspunsul afirmativ al ofiţerului. dar din toate mădularele lui se vedea că puterile îi sînt pe sfîrşite. alergase din primul moment la ofiţerul de serviciu şi. de teamă să nu i se sleiască puterile. apucă In cădere r a de frînghie cu o mînă. din cînd în cînd. nu i se putea zări spaima de pe faţă. In adevăr. vărgate. Deodată. Omul se bălăbănea la capătul funiei ca piatra unei praştii. Braţele i se încordau într-o smucitură teribilă. Nu se aştepta Jecît clipa cînd va da drumul funiei şi. şi e îngrozitor să vezi o făptură vie desprinzîndu-se şi căzînd ca un fruct copt. cu mîinîle întinse în gol. un om fu zărit căţărîndu-se pe funie cu sprinteneala unei pisici sălbatice. şi -"mase atîrnat acolo. so445 -■să . Omul purta haine roşii. folosit pe bord la o corvoadă. repeziciunea cu care fuse:se rupt lanţul. în clipa e ea> . el ' anmase cu o lovitură de ciocan lanţul ţintuit la cătuşa Priorului. o prăjină. Sînt clipe cînd un capăt de frînghie. era ocnaş. în mijlocul zăpăcelii şi lipsei de hotărîre a echipajului. Marea se afla sub el la o adîncime r *jt o a re. pe c 'nd toţi mateloţii tremurau şi se dădeau înapoi. nefericitul marinar se istovea . Abia ceva tirziu şi-au adu^ unii aminte de asta. Intre timp. Zdruncinătura căderii lui dăduse scării de frînghie o violentă mişcare de legănare. vîntul îi smulse boneta şi lăsă să i se vadă capul cu totul cărunt. Nici unul dintre mateloţi — toţi pescari de coastă de curînd înrolaţi — nu cuteza să se aventureze. Nimeni nu băgă de seamă. nu era u n om tînăr.vergii. pUsese mnia pe o frînghie şi-şi făcuse printre funii. un ocnaş. o ramură de copac însemnează însăşi viaţa . A-i sări într-ajutor însemna a înfrunta o primejdie îngrozitoare. pe urmă cu cealaltă. era ocnaş pe viaţă. avea bonetă verde. Nu striga. ceruse e ofiţerului să-şi pună în primejdie viaţa ca să-l salVe ze pe marinar. In clipa cînd ajunse în dreptul catargului.

pînă la butuc. Ca să ajungă mai curînd. pierzînd orice nădejde. şi-ar fi dat drumul în gol. nici un cuvînt. fie că-i venise ameţea' 2 ' 446 . ca şi cum s-ar fi temut să adauge cea mai uşoară adiere vîntului care-i zgîlţîia pe cei doi nefericiţi. ca să se întoarcă la corvoadă. lumea se înfiora. II văzu străbătînd verga în goană. cu u n fel de îndîrjire impresionantă : „Să fie graţiat!" -Intre timp. mergînd pe vergă.într-o clipă fu pe vergă. ocnaşul izbutise să alunece pînă ia marinar. îl susţinu acolo o clipă. In clipa aceea. femeile de p e chei se îmbrăţişară . pe urmă începu să alunece de-a lungul funiei. ocnaşul îl legase zdravăn cu funia de care se ţinea cu o mînă. Secundele astea. lăsînd să atîrne capătul celălalt. unde-l încredinţa camarazilor săi. acum erau doi. fie din pricina oboselii. părură veacuri celor ce-l urmăreau. numai că în această împrejurare păianjenul aducea viaţă. prinse acolo un capăt al funiei pe care o luase cu el. apoi alergă pe o vergă joasa. La un moment dat. Toate privirile îl urmăreau. pe cînd cu cealaltă lucra. Toţi îşi ţineau răsuflarea. încă un minut. aceeaşi înfiorare încorda toate inimile. cîţivs bătrîni paznici de ocnă începură să plîngă. în curs' 1 ! cărora vîntul îl legăna pe marinarul atîrnat ca un fi de aţă. Era şi vremea . se lăsă să alunece pe funie. şi atunci cei de faţă trecură printr-o spaimă de nedescris : în locul unui singur om atîrnînd în gol. In sfîrsit ocnaşul ridică ochii spre cer şi porni mai departe. omul începuse să coboare de-a dreptul. Ajungînd la margine. Părea un păianjen care voia să prindă o muscă . Mii de priviri erau aţintite asupra celor doi. nu moarte. Intre timp. fu văzut urcîndu-se iar pe vergă şi trăgîndu-l cu el pe marinar. In sfîrşit. şi toţi strigară într-un glas. Nici un strigăt. ca să-i dea răgaz să-şi vină în fire. şi omul. iar de acolo pe platforma catargelor. istovit. că o măsoară cu privirea. apoi îl luă în braţe şi-l duse. Mu'-' ţimea răsuflă. mulţimea izbucni în aplauze. Se opri cîteva secunde şi nx.

A doua zi. Se făcură sondaje. Pierise în mare fără să lase vreo dîră. Se bănuia că alunecase sub una dintre ele. nu i s-a găsit nici măcar cadavrul. totul fu zadarnic. după ce scăpase de Ia moarte un marinar. teama se strecurase din nou în sufletele tuturor. Ieri un ocnaş care făcea corvoada pe vasul Orion a căzut în inara şi s-a înecat. Lumea îi încuraja . ca şi cum ar fi căzut într-un butoi cu ulei. Cadavrul său n-a mai putut fi găsit. Omul nu mai ieşise la suprafaţă. pgru că şovăie şi că se clatină. patru oameni se aruncară îndată într-o barcă. 9430 şi se numea Jean Valjean.. ziarul din Toulon publica aceste cîteva rînduri: „17 noiembrie Î823. L-au căutat pînă seara tîrzfu. Mulţimea scoase H odată un răcnet: ocnaşul căzuse în mare. Căderea era primejdioasă. Fregata Algesiras era acostată lîngă Orion şi nefericitul ocnaş căzuse între cele două nave. Omul era întemniţat sub Nr." . s-a coborît în adine. Se crede că a fost dus sub piloţii Arsenalului.

Din cînd în cînd. unde . partea cealaltă. 08 găsea apă de băut decît la un izvor mititel de la jumătatea coastei. iar duminicile cu burghezi în sărbătoare. Casele mari. Prin anul 1823 nu se găseau la Montfermeil nici atîtea case albe. Numai că apa se găsea foarte greu. un lucru a&-> *' ' de greu pentru oricare gospodărie. uşor de recunoscut după înfăţişarea lor. arl -- .1 1 1 : CARTEA A TREk ÎNDEPLINIREA FĂGĂDUIELII FĂCUTE MOARTEI PROBLEMA APEI LA MONTFERMEIL Montfermeil e aşezat între Livry şi Chelles. Astăzi e un tîrg destul de mare. Aprovizionarea cu apă era.se putea trăi ieftin o viaţă ţărănească îmbelşugată şi uşoară. Era un loc liniştit şi încîntător. ale căror geamuri pătrate fac. Negustorii de postav retraşi din afaceri şi amatorii de vilegiatură nu-l descoperiseră încă. nici atîţia burghezi în toane bune. prin urmare. pe albul obloanelor trase. împodobit în tot cursul anului cu vile proaspăt spoite. Dar Montfermeil nu era decît un sat. Trebuia s-o cauţi departe. din pricina înălţimii podişului. aproape de şoseaua ce ducea spre Chel. dădeai peste cîteva case ţărăneşti din secolul trecut. Era un sai oarecare în mijlocul pădurii. după balcoanele de fier răsucit şi după ferestrele lungi. la vreun sfert de ceas de Montfermeil. Partea satului dinspre Gagny îşi scotea apa din eleşteele minunate care se găsesc în pădure. care înconjoară biserica şi care dă înspre Chelles. cu totul izolat. la marginea dinspre miazăzi a podişului înalt care desparte Ourcq de Marne.es. tot felul de jocuri de culori.

Trebuie să spunem. In calitatea asta alerga după apă atunci cînd era nevoie. n loc de ochi. Caracara Polyborus. iar un grup de negustori ambulanţi îşi construiseră. fata avea mare grijă să nu lipsească niciodată apa din casă. întorşi în sat. Ţinea loc de slujnică. Cosette le era de folos Thenardierilor în două feluri : mama îi plătea şi fata îi slujea. După cum vă amintiţi. Nişte scamatori veniţi de la Paris primiseră de la domnul primar învoirea să-şi ridice barăcile pe uliţa cea mare a satului. începutul iernii fusese blînd. magherniţele în piaţa bisericii. De aceea. cărînd apă la Montfermeil. Asta o înspăimînta pe biata făptură pe care cititorul poate n-a uitat-o. nu îngheţase încă şi nici nu ninsese. pe micuţa Cosette. Gîţiva «rîni veterani bonapartişti. Crăciunul anului 1823 a fost deosebit de frumos la Montfermeil. îmbrăcate în zdrenţe şi venite nu se ştie de unde. Asta umplea hanurile şi cîrciumile.craţia. unde. dar bătrînul nu lucra vara decît pînă la ceasurile şapte seara şi iarna pînă la ceasurile cinci. Pe care muzeul nostru regal nu-i are decît din 1845 şi care. dînd tîrguşorului o viaţă plină de zgomot şi de veselie. arătau în 1823 ţăranilor din Montfermeil unul din acei groaznici vulturi din Brazilia. din care făcea parte şi eîrciuma Thenardier. de îndată ce se lăsa noaptea.. se duceau sa 449 . pentru a respecta adevărul istoric. se afla eîrciuma Thenardierilor. foarte speriată la gîndul de-a se duce noaptea la izvor. au o cocardă tricoloră. face parte jn ^clasa apicizilor şi din familia răpitoarelor. prin aceeaşi îngăduinţă. mi se pare. vreo patruzeci de centime pe zi. cînd mama încetă să-i mai plătească — în capitolele anterioare am văzut de ce — Thenardierii o ţinură mai departe pe Cosette. cine n-avea apă de bău* se ducea să şi-o ia singur. Naturaliştii îi spun acestei păsări. după cum vă aduceţi poate aminte. de asemeni. u nde nişte paiaţe spăimîntătoare. că printre curiozităţile desfăşurate în piaţă era şi o menajerie. de îndată ce se închideau obloanele caselor. Aşa că. chiar pe uliţa Boulanger.. lăţeau cîte un ban pentru fiecare găleată cu apă unui bătrîn sacagiu care cîştiga. ori se lipsea.

In seara de crăciun. în sala joasă a hanului Thenardier. căni de cositor. aşa cum taie450 . Sala asta era ca toate sălile de circiumă . un caleidoscop şi o lampă de tinichea lucitoare. Sau cîte-un morar izbucnea : — Sîntem noi oare răspunzători de ce se găseşte în saci ? Dăm peste o mulţime de boabe cu care nu ne putem pierde vremea să le alegem şi sîntem nevoiţi să le lăsam la măcinat. Thenardier bea cu muşteriii şi făcea politică. Anul 1823 era totuşi indicat prin cele două obiecte la modă pe vremea aceea în clasa burgheză şi care se aflau pe una din mese. în jurul a patru sau cinci feştile. Thenardiera supraveghea mîncarea. Nu-mi place să macin grîu breton. sticle. cînepă. Scamatorii prezentau cocarda tricoloră ca pe o minune nemaiîntîlnită. De unde se aşteptau la zece vedre au ieşit douăsprezece. — Sînt vinuri şi mai slabe decît cel de prin partea locului. fumători. — Dar strugurii nu trebuiau lăsaţi să se coacă ? — Prin partea locului strugurii nu se culeg copţi Dacă-s culeşi copţi. mai cu seama în grîu' breton. vinul se strică numaidecît în pri măvară. în toiul larmei infernale se puteau auzi paranteze cu totul locale. în felul acestora : — La Nanterre şi la Suresne s-a făcut vin mult. şi anume. mese. cheflii. Etc. fără să mai punem la socoteală pietricelele care se găsesc din belşug în unele soiuri de grîu. cîţiva bărbaţi — căruţaşi şi vînzători — stăteau la masă şi beau. Strugurii trebuie culeşi cruzi. ale căror teme principale erau războiul Spaniei şi domnul duce d'AngoulSme.privească cu evlavie animalul. coada vulpii şi o mulţime de alte plante de leac. care se făcea la un foc zdravăn. — Atunci e un vin slab. linte neagră. A mustit bine sub teasc. în afară de discuţiile politice... mălură. neghină. măzăriche. făcută de dumnezeu anume pentru menajeria lor. puţină lumină şi mult tărnbălău.

Şi mititelul. Se taie mai lesne.pe sub scaune. Cosette sta la locul ei obişnuit. N-au d ntate ■' Dacă făina e cum e. mă plictiseşte! răspundea mama. Ou cît e mai fragedă.. Thenardier spunea : ~ Iar îţi miorlăie băiatul. spunea : _ Nu e de loc rău ca iarba să fie udă. rezemată de tăblia mesei de bucătărie de lîngă sobă. pătrundea prin zgomotul cîrciumii. şi care împlinise de curînd trei ani. Maică-sa îl alăptase. iarba dumneavoastră. Era în zdrenţe. cu picioarele goale în saboţi. Un pisoi se juca . Etc. „fără să ştie de ce — spunea ea — din pricina frigului". Du-te şi vezi ce vrea I Uf. Şi aP01 ?' ciuperca-i bună. oamenii se mai plîng de făină. Din cînd în cînd. Era un băieţaş pe care The'nardiera îl avusese într-una din iernile trecute. ţipătul unui copil. e nouă şi cu atît mai anevoie de tăiat.. tocmindu-se pentru o muncă ce trebuia făcută fa primăvară. cu atît se pleacă mai mult în faţa coasei. nu-i vina noastră. Şi 3 'toate astea. iarba asta. II DOUA PORTRETE COMPLETATE prof-j Iani P n ' v 't in cartea asta pe Thenardieri decît din S S Pere'h° '* prilejul să ne învîrtim în jurul acestei ' hi ^ Şi s-o privim sub toate feţele. g ce pulbere urîtă fac toate astea la măcinat. şi împletea la lumina focului nişte ciorapi de lînă pentru copiii Thenardierilor. într-o încăpere de alături se auzeau rîzînd şi gungurind două glasuri plăpînde de copii: Eponine şi Azehna. dar nu-l iubea. de undeva de prin casă. ih i . care şedea la masă cu un oprietar. ţipa mai departe în întuneric. Lîngă sobă era atîrnat în cui un gîrbaci. Cînd ţipetele înverşunate ale copilului ajungeau de nesuferit. un cosaş. domnule! Oricum.e lemne nu-i place să taie grinzi cu cuie în ele. filtre (j oU ă ferestre. părăsit.

doamna nardier împlinise patruzeci. despre această Thenardieră. de-aci i se trăgea obiceiul sau de-a înşela. e*re avea o HffurS dizgra l' . uriaşă sprintenă. Zîmbea totdeauna. Avea barbă. din prevedere. Thenardier era un om mic. făcea si pe dracu. ceea ce pentru o fernej tot cincizeci. Era tipul ideal a! unui hamal îmbrăcat ca femeie. Făcea totul în casă : păturii ' odăile. astfel că era un echilibru de vîr<st« es ' 9 ta soţ şi soţie. făcea parte. înjura de toată frumuseţea. gălbejit. Nimeni n-a izbutit vreodată să-l îmbete. Cînd o auzeai cum vorbeşte. mîncarea. slab. încă prima ei apariţie. uneori. grasă. dicta în gospodărie. Dacă n-ar fi citit cîteva romane. Avea o privire de dihor şi o înfăţişare de literat. voinică. Semăna m' J cu portretele abatelui Delille'. Faţa ei lată. chiar şi cu cerşetorul căruia nu se îndura să-i dea nici măcar o para chioară. iar sub i Poet francei din lecoltil a! xyiIHea. plină de pistrui. dar care se bucura în realitate de o sănătate de fier. îna blondă. durdulie. firav. spuneai: „E un călău !" Cînd dormea. roşcovană. Fuma diiv tr-o lulea mare. Ii plăcea să bea cu căruţaşii. nimănui nu i-ar fi trecut prin gînd să spună despre ea că e femeie. spălatul. un şoarece în slujba unui elefant. spuneai: „E un căruţaş !" Gînd o surprindeai muştruluind-o pe Cosette. spuneai : „E un jandarm !" Cînd o vedeai cum bea. cum am mai spus. lucrurile şi oamenii. Totul tremura cînd se auzea glasul ei: geamurile. îi ieşea un dinte din gură. osos. care. ' Cititorii mai ţin minte poate cîte ceva.Thenardier trecuse de cincizeci de ani. colţuros. din soiul de sălbăticiuni uriaşe care îşi arată puterea prin cu bolovani atîrnaţi de păr. Thenardiera era parcă rezultatul altoirii unei fandosite cu o precupeaţă. aducea a strecurătoare. -scoteau pe neaşteptate la iveală de sub muma pădurii pe femeia năzurbasă. Singurul ei ajutor era Cosette. se lăuda că sparge nuca cu pumnul. Era îmbrăcat cu o bluză. care părea bolnav. era îndatoritor aproape cu toată lumea.

sc agăr '»*or în Iimba latină. încolo.o haină neagra.•" 3 Spunea că are un sistem. Era liberal. in vreo trăsurică beteagă. Nuanţa asta există. După cum se vede. jefuindu-i e alţii. mergînd cu tot neamul. flamand din Lille în Flandra.apsrtlştii II- . Un ungas filozof. „pe un general grav rănit". care a trăit In secolele IV-V. şi. Thenardier făcea parte din rîndul acelor cantinieri hrăpăreţi despre care am mai pomenit. francez la Paris. pentru bnr. Subscrisese pentru lagărul de ocrotire 4 . ciudat. Episcop de Hippona (Africa de Nord). mare escroc. istorisea cu oarecare IUX de amănunte că. ştiind Adept al filozofilor iluminişti francezi din secolul al XVIII-iea. după toate semnele. acoperise cu trupul său şi salvase. ţ. stînd călare cu seninătate pe două graniţe. A de-ţat cruzimile şi abuzurile clerului catolic fn colonii tntr-o carte care >"j> bucurat de o largă răspîndire : Istoria filozofică şi politică a coloni-vnlor şi comerţului europenilor In cele două Indii. sub restauraţie. Raynal !. De-acolo venea firma strălucitoare de pe faţadă şi numele de „Circiuma la sergentul de la Waterloo". Puşlamaua asta din breasla celor fără căpătîi era. clasic şi bonapartîst. veche. fiind sergent în nu ştiu care regiment. în epoca vijelioasă de la 18 iunie 1815. Avea fumuri de literaturii 'wie materialism. a Poet liric francez din secolul al XVIII-lea. Se spunea în sat că voise să se facă preot. care i se dăduse prin partea locului hanului său. o conştiinţă încărcată are drept urmare o viaţă destrămată . o exagera puţin. Vă aduceţi aminte: r etindea că a făcut războiul. Mei sîntem de părere că în Olanda nu învăţase altceva decît cum să ajungă hangiu. belgian la Bruxelles. strecurîndu-se printre şrapnele. făcînd negoţ cu unii. Vitejia lui de la Waterloo i-o cunoaştem. la Waterloo. înjghebat în America. Avea la îndemînă nume pe care le ros-adesea în sprijinul lucrurilor mărunte pe care le susţinea : Voltaire. şi rămînînd singur în f a f a unui escadron de husari ai morţii. sfîntul Augus-. al 6-lea sau al 9-lea. aventura. alcătuiau elementul existenţei sale. iscoditori. pe cît se pare. şi. bărbat. nevastă şi copii. pe urma trupelor în marş. Parny 2. Fluxul şi refluxul. drumul întortocheat.

fiind amestecată cu făţărnicie. toate dezamăgirile. pentru că făcea parte dintre cei ce se răzbună necontenit. I se părea că omul ăsta mic. hoinar. {i-amintea de seminar. pentru că îi era ciudă pe tot neamul omenesc. Asta nu însemnează că Thenardier nu era în stare uneori să se înfurie cel puţin tot atît de tare ca şi nevastă-sa . In afară de toate celelalte însuşiri ale sale. Thenardier era şiret. Cu toate astea. şi în clipele acelea. care învinovăţesc orice le iese în cale pentru tot ceea ce li se întâmplă lor. „agonisise X* ceva". cum spunea el.să se aciueze totdeauna pe lingă armata victorioasă D războiul acesta în care. ţi-amintea de cazarmă şi. era înfiorător. Val ae cel ce-i sta atunci în cale. Dar Thenardier. alcătuită din pungi şi din ceasuri <j" inele de aur şi dîn cruci de argint. Vorbea frumos. Thenardier era atent şi pătrunzător. însoţit de-o înjurătură. pentru că tot acest venin creştea m el şi-i clocotea pe buze şi în ochi. pentru că simţea într-însul un cuptor plin de ură. dar asta se înfîmpla foarte rar. învăţătorul băgase de seamă că făcea „greşeli de acord". tăcui sau vorbăreţ. după împ r {54 . dar ochiul deprins descoperea uneori şi-acolo greşeli de ortografie. care. Thenardier avea ceva hotărît în gestul său. Lăsa să se creadă că e învăţat. îndemînatic. era un ticălos dintre cei ce ştiu să se stăpînească. şi care sînt gata oricînd să arunce asupra primului venit ca pe un ţap ispăşitor. întocmea cu ifos note de plată pentru călători. a deschis circiuma din Montfermeil. înfrîngerile $1 nenorocirile vieţii lor. mai presus de orice viclean şi chibzuit. însoţit de semnul crucii. „Agoniseala" lui. culese pe vremea se rişului din brazdele însămînţate cu cadavre. nu totaliza" o sumă prea mare şi nu-l dusese prea departe pe catiti nierul ajuns cîrciurnar. Uriaşa asta era geloasă. E speţa cea mai primejdioasă. mîncăcios. slab şi gălbejit trebuie neapărat să placă Ia toată lumea. Nu-şi dispreţuia servitoarele — ceea ce o făcuse pe nevastă-sa să nu mai ţină nici una.

văzută din partea ei mică şi caraghioasă. Ea muncea. fără ca ea să-şi dea prea bine seama. Muntele ăsta de zgomot şi de carne se mişca sub degetul cel mic al acestui tiran pipernicit. La Montfermeil Thenardier se ruina. Oricine intra pentru întîia dată în circiumă spunea. Thenardier era pentru Thenardiera. Ea avea virtuţi. alteori îl simţea ca pe o gheară. privirea marinarilor obişnuiţi să facă cu ochiul prin i netă. un fel de fiinţă ciudată şi atotputernică. însemnează „a lăsa coroana descoperită". cîteodată doar un semn .. Avea ceva I. „în faţa străinilor" nu săvîrsea niciodată greşeala ţie care o tac adesea femeile şi care. care nu-şi iubea decît copiii ei şi nu se temea decît de bărbatul ei. Thenardier era un bărbat de stat. El conducea totul printr-o acţiune magnetică nevăzută şi neîntreruptă. Acestui mare talent îi lipsea un tearu Pe măsura lui. Deşi înţelegerea lor deplină nu avea drept urmare decît răul. un lucru universal : adoraţia materiei pentru spirit. în Elveţia sau în Piri 455 . Ii era de ajuns o vorbă. dragostea ei e mamă se oprea la fetele ei şi. n-ar fi fost niciodată de altă părere decît „domnul Thenardier" asupra vreunui amănunt — presupunere de altminteri de neîngăduit — şi nici nu şi-ar fi înfruntat faţă de alţii bărbatul în nici o privinţă. najungea pînă la băieţi.. el crea. în grai parlamentar. ac a un zero se mai poate ruina . deoarece anumite urîţenii îşi au rostul lor în adîncurile frumuseţii veşnice. în supunerea Thenardierei faţă de soţul ei era şi oarecare contemplaţie. Nu era nici măcar stăpînă. In Thenardier se găsea necunoscutul. Nu izbutea de loc. Stăpînul şi stăpîna era bărbatul.g r j şi totdeauna de-o inteligenţă deosebită. ue-aci puterea absolută a acestui om asupra acestei femei. namila se supunea. El n-avea decît un gînd: să se imb ogăţească. Era în purtarea asta. Uneori îl vedea ca pe o făclie aprinsă . cum se va vedea. De altminteri. vă-'înd-o pe Thenardiera: „Iată pe stăpînul casei I" Se 'nsela. Femeia asta era o făptură grozavă. Era mamă fiindcă era mamifer. dar în felul ei .

cerceafuri murdare. căldură. Barbatu . care-l nelinişteau Oricît de nedreaptă şi de îndîrjită ar fi fost cu e ţ soarta. Avea un fel de rîs rece şi domol. care era deosebit de primejdios. pe-acolo trebuie să se procopsească Se-nţelege că vorba „hangiu" e întrebuinţată aici în'tr-u înţeles mărginit şi nu se întinde asupra unei clase întreg" în anul 1823 Thenardier avea datorii de vreo mie cin î sute de franci. să-l pună pe călător să plătească totul. Thenardiera habar n-avea de creditorii absenţi. datorii supărătoare. şi trăia din p' i n clipa de faţă. să adăpos tească cu respect familiile care vin de la drum. nu-i păsa nici de ziua de ieri. să deşerte pungile slăbuţe şi să le uşureze cum se cuvine pe cele grase. odihnă. Pe cînd bărbatul cugeta şi punea totul la cale. lumină. Teoriile sale de hangiu tîşneau uneori dintr-însuî ca nişte licăriri. încolo braconier încercat şi ţintaş vestit. colţul căminului. cel mai temeinic şi în felul cel mai modern. Avea cugetări profesionale pe care le strecura în mintea nevesti-si.. scăunaşul. acel lucru care e o virtute la popoarele barbare şi o marfă la popoarele civilizate: ospitalitatea. scaunul. scăunelul. Bărbatul ăsta şi femeia lui erau vicleşugul şi turbarea împreunate.Datoria hangiului — îi spunea ei într-o zi. Dar unde -a azvf li az ! soarta pe hangiu. să ştie de cîţi bani întunericul vatămă oglinda şi. Cosette se afla între e > strivită de amîndoi.nei acest goîan ar fi ajuns milionar. . nici de cea de mîine. să-i jecmănească pe bărbaţi. purici şi zîmbet. salteaua de puf. jilţul. Aşa erau cele două făpturi. mindirul şi maldărul de paie. cu asprime şi în şoaptă — este să vîndă celui dintîi venit marcare bună. să pună la socoteală deschisul şi închisul ferestrei. să-i jupoaie pe copii. jupîneasă. să le jumulească pe femei. Thenardier făcea parte dintre oamenii care înţelegeau cel mai bine. pe cinci sute de mii de draci. să-i oprească pe trecători. chiar şi muştele pe care cîinele său le mănîncă !. tovărăşie respingătoare şi cumplită... ca o vietate turtită în acelaşi timp de-o piatră de moară şi ciopîrţită de un cleşte.

ceea ce o făcea pe stăpînă să spună din cînd în cînd : .Veni totuşi o clipă cînd fata se cutremură. Cosette urca. muta' lucrurile din loc şi. biata fată nu scotea nici o vorbă. Nu ducea lipsă de oameni msetaţi. muncea din greu. peria. mătura. încît cădea pe gînduri. Cel care ar fi cerut un pahar cu apă printre atî-| la băutori de vin ar fi trecut drept sălbatic în ochii acesOr a. Circiuma Thenardier era parcă o pînză de păianjen în care Cosette era prinsă şi se zbătea. Theardiera săltă capacul unei cratiţe ce clocotea pe cuptor. Ideea de asuprire era înfăptuită de această sinistră gospodărie. i a r soţul o făcea să umble iarna cu picioarele goale. făcea treburile cele mai grele. Nici un vă de milă : o stăpînă neîndurătoare. un stăpîn plin de D venin. alerga.E slută rău cu vînătaia aia la ochi !" Cosette se gîndea că se înnoptase. Coisette era îngîndurată şi tristă. cu toate că n-avea decît opt ani. suferise atît de mult. ic Dic . aşa firavă cum era. cobora. dar setea lor căuta mai degrabă ulceaua decît ulciorul. spăla. avea atunci înfăţişarea jalnică a unei femei bătrîne. gîfîia.. ce se petrece oare în sufletele astea uitate de dumnezeu ? III OAMENILOR LE TREBUIE VIN. Avea un ochi învineţit de-un pumn pe care i-l dăduse Thenardiera. că fusese nevoie să umple pe neaşteptate oalele şi carafele din odăile călătorilor care sosiseră atunci şi că nu mai rămăsese de loc apă în ciubăr. femeia $ gtîlcea în bătăi. freca. IAR CAILOR APA Sosiseră patru călători. Geea ce o liniştea puţin era faptul că nu se bea prea jnultă apă în casa Thenardier. Supusă.• femeia aveau fiecare feîul lor de a se purta. O muscă băgată slugă la păianjeni. aşa mici şi goale printre oameni. că se întunecase de tot. Cînd se trezesc în zori.

j n * robinetul. simţi cum i se zbate inima în piept de nelinişte. spuse Thenardiera. mătuşă ! zise negustorul. o găleată plină. chiar eu i-am dat de băut. Fetei i se oprise răsuflarea. — Eu îţi spun că nu. am şi vorbit cu el. — Ia te uită la ea ! E cît pumnul de mică şi spune o minciună cît casa de mare. ^u — Uite — spuse ea — nu mai e apă ! Apoi stătu o clipă. domnule! spuse ea.luă un pahar şi se apropie repede de ciubăr. Un fir subţire de apă curse din robinet şi un!°?" v jumătate de pahar. dar. cîte-un beţivan se uita în stradă şi exclama : „E întuneric beznă". Cosette ieşi de sub masă. sau : „Ar trebui să ai ochi de pisică să poţi merge pe drum fără felinar la ora asta I" Şi Cosette tresărea. Află de Ia mine că n-a băut nimic. — Ba da. O s-ajungă şi-atîta ! Cosette îşi văzu iar de treabă. Cosette minţea. Lasă asta ! Sa 1 dea apă calului şi gata ! 158 . Număra minutele care treceau şi grozav ar fi vrut sa fie dimineaţă. mai bine de un sfert de ceas. a băut din găleată. zise negustorul. — Atîta pagubă ! adăugă Thenardiera. uitîndu-se la paharul plin numai pe jumătate. Deodată. Calul a băut. Cosette stărui şi adăugă cu glas răguşit de emoţie Ş' care abia se auzea : — Ba a băut chiar bine! — Haide! zise negustorul furios. are un fel de a pufăi pe care i-l cunosc eu bine. ştrengăriţo ! Gînd nu i se dă de băut. unul dintre negustorii ambulanţi care trăsese Ja han intră şi spuse cu glas aspru : — Calul meu n-a fost adăpat! — Ba da. Fata ridicase capul şi-i urmărea toate m'^^ rile. Din cînd în cînd. Nu era adevărat.

în ' a ţa uşii deschise. Thenardiera deschise larg uşa dinspre stradă : — Ei. domnişoară broască-rîioasă — spuse ea — cînd te întorci.. cam aşa ei spuse Thenardiera. bombănind mereu : — E apă destulă la izvor. Găleata asta era mai mare decît ea şi îata ar îi putut să intre în ea cît era de mare.Uite. spuse cu jumătate de glas Cosette.Da. Thenardiera adăugă : — Domnişoară. aproape sub picioarele beţivilor. uitîndu-se împrejur: _. — Hai. haide. ■. _.Ei. du-te odată ! strigă Thenardiera. Pe urmă. Thenardiera se întoarse iarăşi la cuptor şi gustă cu o lingură de lemn mîncarea din c'ratiţă. dar unde-i fata aia ? S e plecă şi-o găsi pe Cosette pitită la capătul celălalt a l mesei. p e urmă. sau curn-te-mai cheamă. Eu cred că era mai bine dacă-mi vedeam de rîntaşul meu. 459 . du-te de adă ! Cosette lăsă capul în jos şi se duse să ia o găleată goală de lîngă sobă. Mizerabilii. Scîrţ. du-te de adapă calul! — Nu mai e apă.rosettc se băgă iar sub masă. piper şi nişte usturoi.. Nu-i mare lucru. Cosette ieşi din ascunzătoarea în care se vîrîse. Dacă dobitocul a băut. Pe urmă. Uşa se închise la loc. rămase nemişcată. trebuie să bea. vii odată ? strigă Thenardiera. Ţine banii! Cosette avea un buzunar mic într-o parte a şorţului. — Ei. cu găleata în mînă. Parcă aştepta să-i vină cineva într-ajutor. luă banii fără să sufle un cuvînt şi-i băgă în acest buzunar. începu să scotocească într-un sertar unde se aflau bani. cucoană. să cumperi o pîine mare de la brutărie. Cosette ieşi.

i se arătau ca în lumina unui vis acestei făpturi nefericite. spre „doamna" cea frumoasă. fără să se fi putut găsi la Montfermeil vreo mamă cu destulă dare de mînă sau destul de risipitoare ca s-o cumpere pentru copilul ei. bogăţia. In faţă. prăpastia care o despărţea de păpuşă. păpuşa nu era păpuşă. cu spice de aur pe cap. nu se putu stăpîni să nu-şi arunce ochii spre această minunată păpuşă. Toată ziua minunea asta fusese expusă acolo ca să se holbeze la ea trecătorii mai mici de zece ani. nu se vedea nici o stea. mărgele de sticlă şi tot felul de lucruri minunate din tinichea. îşi spunea că ar trebui să fie regină sau măcar prinţesă ca să poată avea . Cosette — e drept. îmbrăcată într-o rochie de crep trandafiriu. In clipa cînd Cosette ieşi cu găleata în mînă. Biata fetiţă rămase înmărmurită. strălucirea. pîrr la hanul Thenardier. Toată prăvălia asta i se părea un palat. numai pe furiş — îndrăznise s-o privească şi ea. Gea din urmă dugheană care se găsea chiar în faţa uşii Thenardierilor era o prăvălie de jucării. la loc de cinste. înaltă de aproape două picioare. Deoarece burghezii urmau să se ducă în curînd la slujba de utrenie. însă. pe un fond de ştergare albe. Nu văzuse încă păpuşa de aproape. negustorul aşezase o păpuşă mare. brăţări. era o arătare. cum îi spunea ea. ceea ce — cum spunea învăţătorul din Montfermeil. aşa amărîtă şi copleşită cum era. care şedea atunci la o masă la Thenardier — făcea „un efect magic" Pe cer. fericirea. prăvăliile erau toate lumi nate cu luminări care ardeau în pîlnii de hîrtie. atit de adînc cufundată în mizeria ei jalnică şi rece. Cosette măsura. Eponine şi Azelma au privit-o în neştire ceasuri întregi. cu înţelegerea neştiutoare şi tristă a copilăriei. Bucuria.IV O PĂPUŞA INTRA IN SCENA Rîndul de dughene aşezate în bătaia vîntului pornea d la biserică şi se întindea. cum vă aduceţi aminte. cu păr adevărat şi cu ochi de smalţ. sclipind de fluturaşi poleiţi.

I se părea că vede paradisul. Cu cît se uita mai mult. In extazul ei uitase totul. Pe măsură ce înainta. la f unî'osu-i păr neted şi îşi spunea: „Ce fericită trebuie ă fie păpuşa as t a !" Nu-şi putea lua ochii de la această răvălie fantastică. Uliţele erau pustii. ce tot făceai acolo ? Şterge-o numaidecît. curînd însă. fără a se opri din mers. Se întîlni totuşi cu o femeie care întoarse capul după ea şi stătu locului. Nu se mai opri la nici un galantar. care i se păreau zîne Şi îngeri. Cosette trebuia să aducă apa tocmai de la izvorul din pădurea de lîngă Chelles. Qosette o luă la fugă cu găleata. n-ai mai plecat ? Stai că-ţi arăt eu ţie! Mă rog. întunericul devenea tot mai a dînc. Cît timp se mai afla pe uliţa Boulanger şi prin preajma bisericii. care-şi făcea de lucru în fundul barăcii. Cosette.lucru" ca ăsta. toanto. Se uita la frumoasa rochie roz. galantarele luminate îi arătau drumul. Negustorul. Mai erau s i alte păpuşi în spatele celei mari. scutura cît putea de tare toarta găleţii. pînă şi treaba pe care o avea de făcut. ultima licărire a celei din urmă barăci pieri. simţind cum o anume tulburare punea stăpînire pe dînsa. Glasul aspru al Thenardierei o aduse brusc la realitate: — Ce. cu atît rămînea m a ' uluită. aiergînd cît o ţineau picioarele. i se părea că e dumnezeu-tatăl. Pătrunse în el. Părea un zgomot care-i ţinea de urît. urîciune ! Thenardiera se uitase în strada şi o găsise pe Cosette în extaz. MITITICA SINGURA Din pricină că hanul Thenardier se afla în partea satului dinspre biserică. bolborosind 46! . Bietul copil se pomeni în întuneric. Atîta doar că.

în neştire. Dar abia făcuse vreo sută de paşi şi se opri iarăşi şi începu din nou să se scarpine în cap. Ii venise greu sa treacă de ultima prăvălie. zise ea. 462 . cu cît înainta. era pe cîrnp. Şi se dădu înapoi în faţa Thenardierei. toate nălucile întunericului şi ale pădurii. E Ciocîrlia !" ' : Zlse Cossette străbătu astfel labirintul de uliţe întortoche t şi pustii cu care se termină înspre Ghelles comuna Mont6 fermeil. i se părea acum peste putinţă să treacă de ultima casă.printre buze: „Unde s-o fi ducînd fetiţa asta ? O fj stafie ?" Apoi. parcă fără voie mersul i se încetinea. Se uita bine şi auzi foşnetul sălbăticiunilor prin iarbă şi văzu desluşit strigoii mişeîndu-se printre arbori. Ieşi din sat în fuga mare. frica îi dădea curaj: „Ei 1 am să-i spun că nu mai era apă". în spatele ei. Ici şi colo. recunoseînd-o pe Cosette : „Ia te uită i "-60 ea. Lăsă găleata jos. cîte o rază sfioasă străbătea prin eră pătura vreunui oblon. Ajungînd dincolo de colţul celei din urmă case. intră în pădure tot alergînd. îşi trecu mîna prin păr şi începu să se scarpine încetişor. puse mîna pe găleată. Fata se uită cu groază înainte şi înapoi. a mers cu destul curaj. Totuşi. O luă din nou pe drumul spre izvor şi porni în goană. hîdă. era lumină şi viaţă. Nu se opri din goană decît atunci cînd i se tăie răsuflarea. gest caracteristic copiilor îngroziţi şi nehotărîţi. nemaiuitîndu-se l a nimic. erau oameni acolo. De rîndul ăsta o vedea pe Thenardiera. Şi porni hotărîtă înapoi spre Montfermeil. Nu mai era în Montfermeil. înaintea ei se întindea spaţiul întunecos şi pustiu. nemaiascultînd nimic. dar nu stătea pe loc Mergea înainte. Atunci. Atîta vreme cît pe o parte şi alta a drumujir au fost case şi chiar numai ziduri. Ce să facă ? Cum să iasă din încurcătură ? încotro s-o apuce ? înaintea ei spectrul Thenardierei. cu botul ei de hienă şi cu văpaia furiei în ochi. Cosette se opri. Se uita cu disperare în întunericul aceia în care nu mai era nimeni şi care era plin de fiare sălbatice şi poate şi de strigoi. asta o liniştea.

îngust. nu se rătăci. dădu peste o creangă. aplecat peste fîntînă şi de care se sprijinea de obicei . Fu nevoită să se aşeze. Cosette ştia drumul. Trase găleata aproape plină şi-o aşeză pe iarbă. Sfîrşindu-şi treaba. era înconjurat de muşchi şi de acel soi de buruieni înalte. întunericul nemărginit. îl făcuse adesea pe lumină. încît puterile i se întreiseră. şi era pardosit cu cîţiva bolovani. "(pf . nu mai vedea nimic. Banii îi căzură în apă. un atom. Un pîrău îşi făcea drum cu un susur liniştit. adînc de vreo două picioare. încreţite. Noaptea uriaşă stătea în faţa acestei fiinţe mici. Erau numai vreo şapte sau opt minute de la marginea pădurii pînă la izvor. cunoscute sub numele de guleraşele lui Henric al ÎV-lea. nu băgă de seamă că buzunarul şorţului i se deşertă în izvor. închise ochii.Alerga şi îi venea să pttngă. pin toate părţile o învăluia freamătul de noapte al pădurii. făcea t cercuri care păreau şerpi de flăcări palide. O urmă de instinct o conducea fără să-şi dea seama. De-o parte. Ar fi vrut să plece îndată. Era un hîrdău natural. temîndu-se să nu vadă cine ştie ce dihănii printre crengi şi prin tufişuri. Cu toate astea. Nu se mai gîndea la nimic. Cosette nu-i văzu şi nici nu-i auzi cînd au căzut. se agăţă de ea şi dădu drumul găleţii în apă. Lucru ciudat. nici la stînga. încît îi fu cu neputinţă să mai facă u n pas. apoi îi deschise din nou. Era întuneric beznă. se simţi moartă de oboseală. fără să-şi dea seama de ce. ajunse la izvor. Cosette nu zăbovi nici o clipă. Alături de dînsa. fără să poată face altfel. apa mişcîndu-se în găleată. Se trînti pe iarbă şi rămase acolo ghemuită. de alta. Dibui cu mîna stîngă în întuneric trunchiul unui stejar tînăr. săpat de ape într-un pămînt argilos. Tn sfîrşit. dar făcuse o sforţare atît de mare c a să umple găleata. nu se uita nici la dreapta. Era atît de puternică încordarea prin care trecea. dar ea cunoştea izvorul. Pe cînd stătea aplecată.

Masca tragică a întunericului pare 8 că se apleacă lin asupra micuţei. Ţi-e frică şi eşti dornic să priveşti îndărăt. Jupiter apunea în depărtări. cu o preciziune spectrală. Era ca o rană care strălucea. Grengi mari se întindeau fioroase. Adulmeci revărsarea marelui vid întunecat. mînate de vînt. în timpul eclipsei. lugubru! aşternut peste tristeţe. Pădurea era cernită. Cînd ochiul vede negru. Văgăunile nopţii. Cine se avîntă în noapte. O lume de himere se naşte în adîncul nelămurit. Omul simte nevoia de lumină. Umbrele şi copacii sînt două desişuri care înspăimîntă. In clipa aceea planeta era în adevăr foarte aproape de orizont şi trecea printr-o pătură deasă de negură. care-i dădea o roşeaţă îngrozitoare. De jur împrejur numai privelişti lugubre. Mărăcinii se răsuceau ca nişte braţe lungi. zburau repede. Copăcei plăpînzi şi piperniciţi şuierau prin rarişti. Un vînt rece sufla dinspre cîmpie. Cîteva buruieni uscate. Sub bătaia crivăţului. înarmate cu gheare. în opacitatea funinginei. Nimeni nu umblă noaptea prin pădure fără un fior de teamă. pe întuneric. Neînţelesul se conturează la cîţiva paşi de tine. In zare se ivesc ameninţări de groază. fără o rază din luminile nedesluşite şi proaspete ale verii. siluetele tăcute care se risipesc cînd te apropii. mintea se întunecă. ca visele florilor adormite. băltoace plumburii. întocmai. Fata se uita cu priviri rătăcite la steaua asta mare pe care n-o cunoştea şi ca re o umplea de spaimă. lucrurile devenite înspăimîntătoare. întunericul era ameţitor.Deasupra ei ceru! era acoperit de nori uriaşi. fără un foşnet de frunză. toate vieţuitoa- . In negura lugubru împurpurată astrul părea mai mare. chiar şi cei mai puternici se simt neliniştiţi. încercînd să apuce prada. tufe care freamătă a mînie. Se vede plutind în spaţiu sau în propria ta minte ceva nedesluşit şi de neînţeles. ierburile înalte se frămîntau ca tipării. destrămări nevăzute. negri nişte coame de fum. imensitatea de marmînt a tăcerii. fugind parcă înspăimîntate din faţa cuiva care le ajungea din urmă. încearcă o strîngere de inimă.

Se sculă în picioare. cioturi înfricoşătoare de copaci. Apucă toarta cu amîndouă mîinile. pătrunderea asta a întunecimilor e nespus de sinistră pentru un copil. Simţi că-i îngheaţă mîinile. doi. Nu mai avea decît un singur gînd — să fugă. Asta o făcu să-şi dea seama de realitatea lucrurilor care o înconjurau. Pădurile sînt apocalipsuri. de-a lungul cîmpului. Privirea îi alunecă spre găleata care se afla în faţa ei.iele necunoscute cu putinţă. Tremura toată. N-o năpădise numai groaza. pînă în dreptul caselor. Nu există îndrăzneală care să nu tresară şi să n u presimtă apropierea spaimei. Cosette se simţea copleşită de această nesfîrşire întunecată a firii. pe urmă apucă din nou toarta şi-n porni iar la drum. îu nevoită s-o lase iarăşi jos. dar găleata era plină şi grea. dar ceva mai îngrozitor chiar decît groaza. Atunci. covîrşitoare. Nu putem găsi cuvintele care ar putea să descrie toată ciudăţenia fiorului care-o îngheţa pînă-n măduva oaselor. printr-un fel de instinct. o luă de la capăt din nou. pînă la feştilele aprinse. ca să se smulgă din starea ciudată în care se afla. încît n-avu curajul să fugă fără găleata cu apă. pînă la zece — iar cînd sfîrşi. începu să numere cu glas tare — unu. Răsuflă un pic. dar care o umpluse de spaimă. pînă sub ferestre. de rîndul 465 . Abia putu să ridice găleata. patru. Făcu astfel cîţiva paşi. să fugă în goana mare prin pădure. pe care n-o pricepea. încerci un simţămînt apăsător. ca şi cum sufletul s-ar contopi cu umbra. Privirea îi devenise sălbatică. Simţea că poate n-ar' putea să se oprească de a se întoarce din nou aici a doua zi la aceeaşi oră. ramuri misterioase ce se lasă flsupră-ţi. Fără să-şi dea seama de ceea ce i se întîmplă. trei. mănunchiuri de buruieni înfiorate — în faţa tuturor acestora te afli fără apărare. iar fîlîîitul din aripi al unei făpturi atît de micuţe stîrneşte un zvon de agonie sub bolta lor misterioasă. o frică naturală. Dar frica ei de Thenardieră îi era atît de mare. care i se udaseră cînd scosese apă. Din nou o copleşi frica.

la drum. fără îndoială. Ridică ochii. în pădure. noaptea' iarna. nu se putu stăpîni să nu strige: „O. O siluetă neagră. Şi. Groaza aista se amesteca cu spaima de-a fi singură. ca să se odihnească de ajuns. Se silea să-şi micşoreze popasurile şi să meargă cît mai mult între ele. biata făptură. departe de orice suflare omenească. Se gîndea cu groază c-o să-i trebuiască mai bine de un ceas ca sajungă la Montfermeil şi că Thenardiera o s-o bată. Ajungînd iîngă un castan bătrîn pe care-l ştia. deznădăjduită. o apucase de toartă şi o săltase cu putere. pe urmă îşi adună toate puterile. din cînd în cînd era nevoită să se oprească şi. atît de mult se temea de Thenardieră chiar de departe. cu capul în jos. Totuşi. de sus. apucă din nou găleata şi porni iarăşi. vai. mergea alături de ea în întuneric. hohote de suspine o înnăbuşeau. apa rece care se vărsa din găleată îi curgea pe picioarele goale Toate astea se petreceau în mijlocul unei păduri. Era prăpădită de oboseală şi încă nu ieşise din pădure. era un copil de opt ani. noaptea. Totuşi nu putea face un drum prea lung în felul ăsta şi mergea destul de încet. vedea în clipa asta trista întîmplare. mînerul de fier îi amorţea şi făcea să-i îngheţe şi mai tare mînuţele ude. care i se păru enormă. Dar trebui să se oprească d' nou.ăsta o bucată mai lungă. făcu un ultim popas. După cîteva clipe de odihnă porni mai departe M gea cu trupul aplecat înainte. Numai dumnezeu. mai mare decît celelalte. mare şi dreaptă. doamne dumnezeule 1" In clipa aceea simţi că găleata nu mai atîrna greu. plină de curaj. Fiindcă sînt unele întîmplări care-i fac pe morţi să deschidă ochii în mormînt. mama ei. ca o babă ■* greutatea găleţii îi întindea şi făcea să i se înţepeneasc"' braţele slăbuţe. Era un om 466 . Avea obiceiul să-şi închipuie întotdeauna că Thenardieră era de faţă. Cosette răsufia cu un fel de horcăit dureros. de cîte ori se oprea. dar nu avea curajul să plîngă. O mînă.

S-ar fi putut spune că e un fost profesor de casă mare. după faţa lui care arăta descurajare şi silă de viaţă. fără să scoată o vorbă. mizeria cea mai mare combinată cu cea mai mare curăţenie. ciorapi negri de lînă şi pantofi groşi cu catarame de aramă. culoare ce n-avea nimic ciudat pe vremea aceea. pantaloni negri. Gutele de pe fruntea sa erau la locul lor 467 . din postav gros gălbui. Un amestec destul de neobişnuit. ca şi în toată făptura sa. după fruntea zbîrcită. care insuflă inimilor înţelegătoare acel îndoit respect pe care-l încercăm faţă de cineva foarte nevoiaş şi faţă de cineva foarte demn. i-ai fi dat cel mult cincizeci. Fetiţa nu se înfricoşa. după buzele palide. apucase de toarta găleţii pe care-o ducea Cosette. ca VI IN CARE SE DOVEDEŞTE POATE INTELIGENŢA LUI BOULATRUELLE în după-amiaza aceleiaşi zile de crăciun din 1823 un om se plimba de multă vreme pe partea cea mai puţin umblată a Bulevardului l'Hopital din Paris. părea să aibă peste şaizeci de ani. Omul acela. deşi domol. Omul făcea impresia cuiva care caută o locuinţă şi părea că se opreşte mai ales la casele cele mai modeste din această margine dărăpănată a mahalalei Saint-Marceau. după vigoarea neobişnuită întipărită în toate mişcările sale. Există instincte în faţa tuturor întîmplărilor vieţii. uzată de tot şi mult periată. După părul lui alb de tot.re venise în urma ei şi pe cate nu-i auzise venind. După mersul lui hotărît. o vestă mare cu buzunare de formă veche. omul acesta era tipul a ceea ce s-ar putea numi cerşetorul cu purtări alese. o redingotă foarte roasă. După felul cum era îmbrăcat. care deveniseră cenuşii la genunchi. Se va vedea mai departe că omul acesta închiriase în adevăr o cameră în cartierul acela singuratic. Purta o pălărie rotundă. întors din emigraţie.

neput î nd s ă m eargă. i se tăiaseră nodurile şi i se făcuse.ntoarce la Tuilerii". Mersul era cam grăbit. apariţia şi dispariţia lui Ludovic al XVIII-lea făcea oarecare impresie pe străzile Parisului. doi epoleţi laţi cu găietane ce fluturau pe o haină obişnuită. Pe vremea aceea regele Ludovic al XVIII-lea se ducea aproape zilnic la Choisy-le-Roi'. aspră şi ascuţită. Bastonul fusese rotunjit cu destul meşteşug şi nu era prea urît la înfăţişare. pentru că trecerea unui rege provoacă totdeauna zarvă. o privire mîndră. cru)cea sfîntului Oră$el Ia sud-est de Paris. poleită pe de-a-ntregul cu fire mari de crin zugrăvite pe tăblii. Acestui rege neputincios îi plăcea galopul.şi aveau ceva atrăgător pentru cei ce l-ar fi privit cu luareaminte. Trăsura lui greoaie. o frunte tînără cu părul dat pe spate şi pudrat. Şi unii alergau. pe nişte perne îmbrăcate în atlaz alb. Abia aveai vreme să vezi cine-i într-însa. In mîna stingă avea un pachet mic. dar care se dovedea modestie' In adîncul privirii sale stăruia nu ştiu ce seninătate lugubră. pe Sena. un zîmbet de cărturar. se putea vedea trăsura şi cavalcada regală trecînd în goana mare pe Bulevardul l'Hopital. Asta ţinea loc de ceasornic şi de orologiu sărăcimii din cartier. străjuit de săbiile scoase din teacă. mai cu seamă iarna. era un toiag şi părea un baston. Trecea liniştit şi sever. Era una din plimbările sale preferate. Aproape fără nici o abatere. după moda timpului. pe la ora două. cu ceară roşie. ol ogul aces t a sar fi lăsat bucuros purtat ca fulgerul. uruia asurzitor. legat într-o basma . care zicea : „E ora două . alţii se aliniau. mîna dreaptă şi-o sprijinea într-un fel de baston scos dintr-un gard viu. Omul acesta. o măciulie ca de mărgean. dar plin de maiestate. se vedea o faţă lată. hotărîtă şi rumenă. în dreapta. De altminteri. Buzele i se strîngeau într-o cută ciudată care părea să arate asprime. Pe bulevardul acesta trec puţini trecători. voi a s ă al erge. fără să lase să se vadă. iată-l că se-. 468 . In colţul din fund. părea totuşi mai dornic să-i ocolească decît să-i caute.

îşi punea pălăria pe cap. salutînd rar. ceea ce nu-l împiedică pe domnul duce d'Hâvre să-l zărească. agentul îi pierdu urma — cum se spunea într-un raport înaintat chiar în seara aceea domnului conte Angles. Dar individul se înfundă în străduţele singuratice ale cartierului şi. lat. adică pe înnoptate. La ceasurile patru şi un sfert. crucea Legiunii de onoare. cînd intra din nou în oraş. cum ziua era pe sfîrşite. ajunse . ministru de stat şi prefect al poliţiei. ajunse în bulevard. era regele. un pîntec respectabil şi un cordon albastru. unde se reprezenta în ziua aceea Cei doi ocnaşi. în calitate de ofiţer de serviciu în ziua aceea. tot succesul său s-a redus la această exclamaţie a unui mahalagiu către însoţitorul său: „Grăsunul ăsta reprezintă stăpînirea 1" Trecerea asta regulată a regelui. La ceasurile două. iuţi pasul. Se uita cu răceală la popor. cu toate că era grăbit. era aşadar evenimentul zilei pe Bulevardul l'Hopital. luminat de felinarele teatrului. trecătorul cu redingotă galbenă nu era de prin partea locului şi probabil nici din Paris. placa de argint a sîîntului spirit. cînd trăsura regală.Ludovic. se oprise să-l citească. Cînd a apărut pentru întîia oară în cartierul Saint-Marceau. Fără îndoială. întorcîndu-se totuşi de cîteva ori spre a se încredinţa că nu mai era urmărit. totdeauna la aceeaşi oră. trecea prin faţa Teatrului Porte-Saint-Martin. şedea în trăsură în faţa regelui. pentru că nu cunoştea amănuntul acesta. Cînd omul cu redingota galbenă scăpă de sub urmărirea agentului. îi spuse maiestăţii-sale: „Iată un individ cu o mutră cam suspectă!" Poliţiştii care mergeau înaintea cortegiului regal îl văzuseră şi ei. Domnul duce d'Hâvre. Era singur pe alee. în clipa următoare. după ce ocolise Salpetriere. înconjurată de un escadron de gardă cu galoane de argint. el păru surprins şi aproape înspăimîntat. îi atrăsese atenţia. îşi ţinea pălăria cu pene albe pe genunchii înfăşuraţi în jambiere englezeşti înalte. se ascunse repede după un colţ al zidului împrejmuitor. şi unul dintre dînşii primi ordin să-l urmărească. Cînd ieşea din Paris. Afişul. deoarece. care-i răspundea la fel.

spuse vizitiul. Nu intrase în han. plăteşte pînă la Lagny şi se dă jos la Chelles . — II iau eu. pe capră. înainte de-a pleca. care se află în vechile clădiri ale mănăstirii regale. Omului părea că nu-i pasă. Vizitiu! opri ca să lase puţin caii să răsufle. Pe la ceasurile şase seara ajunseră la Chelles. După ce trecură de barieră. iar călătorii chemaţi de către vizitiu se urcau grăbiţi pe scara înaltă de fier a trăsurii. Caii erau înhămaţi. Peste o clipă se făcu nevăzut. După cîteva minute.în fandătura Planchette şi intră la Talerul de cositor unde se afla atunci biroul diligentei pentru Lagny. Plecară. Călătorul plăti pînă la Lagny. — Da. îşi luă pachetul şi bastonul şi sări jos din trăsură. Vizitiul se înfăşură în mantaua sa. dar călătorul nu răspundea decît în monosilabe. fiindcă nu-l cunosc. Vizitiul se mulţumi atunci să fluiere şi să-şi înjure caii. — Mergeţi pînă la Lagny ? întrebă vizitiul. nu-l întîlniră pe uliţa principală din Chelles. cînd trăsura porni spre Lagny. Trecură astfel prin Gourney şi prin Neuilly-sur-Marne. Pare că n-ar avea o leţcaie şi totuşi nu se uită la bani . — Poftiţi sus! Totuşi. apoi la pachetul lui atît de mic şi-i ceru să plătească. vizitiul se uită la hainele sărăcăcioase ale călătorului. începea să fie frig. Omul întrebă : — Mai aveţi vreun loc ? — Unul singur. — Cobor aici! spuse omul. zise omul. Diligenta pleca la patru şi jumătate. lîngă mine. Vizitiul se întoarse spre ceilalţi călători: — Omul ăsta nu-i de prin partea locului. vizitiul încercă să intre în vorbă. în dreptul hanului căruţaşilor.

uliţa cea mare din Chelles. care merge de la Gagny la Lagny. după cum am mai spus. nu intră la han şi nu mai dăm de loc de el. Abia se vedeau cîteva stele pe cer.£ noapte. In punctul unde se încrucişează cu vechiul drum mărginit cu pomi. tot dibuind încoace şi-ncolo. ca şi cum i-ar fi trecut în revistă. La un moment dat. paza asta era de prisos. Omul nu intrase în pămînt. Se ascunse repede într-un şanţ şi stătu acolo pînă ce oamenii care treceau se îndepărtară. pe drumul vicinal care duce la Montfermeil. era ia rîţiva paşi de grămada de bolovani. ci străbătuse repede. se afla un castan bolnav care se cojea şi care fusese bandajat cu o bucată de tablă bătută în cuie.. Omul n-o mai apucă pe drumul spre Montfermeil. De altminteri. Parc-a intrat în pămînt !. Se ridică în vîrful picioarelor şi pipăi această bucată de tablă. casele sînt încuiate. Cînd ajunse în pădure. ca cineva care ar fi cunoscut locurile şi care ar mai fi trecut pe acolo. înaintînd pas cu pas. cunoscut numai de el. auzi paşii unor trecători. Un copac înalt. Se apropie repede de aceşti bolovani şi-i cerceta cu luare-aminte în întunericul nopţii. vrînd parcă să recunoască şi să numere toţi negii. ca şi cum ar fi vrut să se încredinţeze că pămîntul n-a fost răscolit de curînd. pe urmă o luase la stînga. îşi încetini pasul şi începu să se uite cu băgare de seamă la toţi copacii. De-acolo începea urcuşul colinei. ajunse într-o poiană unde se afla o movilă de bolovani albicioşi. plin de umflăturile acelea care sînt un fel de negi ai regnu lui vegetal. parc-ar fi căutat şi urmat un drum tainic. care era un frasin. O luă iute pe drumul acela. pe întuneric. Pe urmă bătu de cîteva ori cu piciorul locul dintre copac şi bolovani. înainte de-a ajunge la biserică. Se duse la copac şi-i pipăi scoarţa cu mîna. era o noapte foarte întunecoasă de decembrie. în cele din urmă. păru că s-a rătăcit şi stătu locului. deoarece.. în faţa acestui copac. nehotărît. 471 . ci o luă la dreapta peste cîmp şi se îndreptă cu paşi mari spre pădure.

— Şi vii de departe ? — De Ia izvorul din pădure. Se apropiase şi băgase de seamă că era un copilaş care ducea o găleată mare cu apă. urmă : 472 . — Şi te duci departe ? — La mai bine de un sfert de oră de aici. Apoi adăugă-: Cîţi ani ai. punînd jos o povară. Cosette lăsă găleata din mînă. n-ai mamă ? — Nu ştiu. fetiţo! Cosette îşi ridică fruntea şi răspunse: — Da. micuţo ? — Opt ani. A venit atunci lîngă copil şi a apucat în tăcere toarta găleţii. Mergînd prin hăţiş prin Montfermeii. zărise umbra aceea mică mişcîndu-se şi gemînd. Şi după o pauză. Omul începu să-i vorbească. Apoi adăugă. ÎN UMBRA Aşa cum am spus.Apoi se uită de jur împrejur şi o porni din nou pădure. apoi spuse deodată r — Aşadar. VII COSETTE ŞI NECUNOSCUTUL. Omul începu să meargă alături de ea. continuă omul. Ceilalţi au. apoi ridicînd-o din nou şi pornind mai departe. Cosettei nu-i fu frică. LAOLALTĂ. mai înainte ca omul să fi avut timp să continue : — Nu cred. — Lasă-mi-o. Eu nu am. Era omul care o întîinise pe Cosette. răspunse fetiţa. domnule. Avea o voce gravă şi joasă. spuse el printre dinţi. domnule. — Duci ceva prea greu pentru tine. Omul rămase o clipă tăcut. Am să ţi-o duc eu. — E într-adevăr foarte grea.

îşi ridica ochii spre el cu un fel de linişte şi încredere nespusă. Chipul slab şi firav al Cosettei se desena vag în lumina stinsă şi vînătă a cerului. întrebă : — Unde locuieşti tu. Ţine hanul. spuse fetiţa. Qondu-mă 1 — Acolo mergem. Omul umbla destul de repede. domnule. apoi îşi luă mîinile de pe umerii Cosettei. Ei bine. spuse fetiţa. Omul continuă : — Doamna Thenardier n-are servitoare ? — Nu. Nu mai simţea oboseala. dacă ştiţi unde B . Simţea cu toate astea în ea ceva care semăna cu nădejdea. lăsă găleata jos. apucă găleata şi porni din nou. — Hanul ? întrebă omul. O privi iar. am să trag acolo la noapte. domnule. După o clipă. silindu-se s-o privească şi să-i vadă faţa în întuneric. fetiţo ? — La Montfermei!. Nu o învăţase niciodată nimeni să se îndrepte spre providenţă şi să se roage. se aplecă şi-şi puse amîndouă mîinile pe umerii fetiţei. — Cosette. — Cum te cheamă ? spuse omul. Trecuseră cîteva minute. şi care ss îndrepta spre cer. — într-acolo mergem ? — Da. cu bucuria. — Eşti singură acolo la ea ? 473 . Omul mai făcu o pauză şi începu iar: • — Cine te-a trimis la ora asta să aduci apă din pădure ? — Doamna Thenardier. Omul parcă fu străbătut de un curent electric. Din timp în timp. dar în care se simţea cu toate astea un tremur neobişnuit: — Şi ce face doamna Thenardier asta ? — E stăpîna mea. Omul urmă cu un glas pe care se silea să-l facă nepăsător.— Cred că n-arn avut niciodată. Gosette se ţinea de e! fără greutate. Omul se opri.

domnule.— Da. Cosette ridică glasul : — Adică mai sînt două fetiţe. — Şi astea ce fac ? — Ah ! — spuse fetiţa — au păpuşi frumoase. — Care fetiţe ? — Ponine şi Zelma. uite atît de mică. domnule. după ce-am isprăvit treaba.. se dis trează. — Şi care nu taie ? — Ba da. — Cine sînt Ponine şi Zelma ? — Sînt domnişoarele doamnei Thenardier. Fetele ei. lucruri care strălucesc ca aurul. Fetiţa îi arătă degetul cel mic. cum pot. — Toată ziua ? Fetiţa ridică ochii mari. domnule. — Şi cum te joci ? — Aşa. N-am decît o săbiuţă de plumb. după un răstimp: — Uneori. Din nou se făcu tăcere. fel şi fel. Cosette îl călăuzi pe străin de-a lungul străzilor. în care era o lacrimă nevăzută din pricina nopţii şi răspunse blînd : — Da. După ce trecură de biserică. — Şi tu? — Eu muncesc. Omul încetase de a mai pune întrebări şi se cufundase acum într-o tăcere posomorită. Se joacă. şi dacă mă lasă. Urmă. Trecură prin faţa brutăriei. Ponine şi Zelma nu mă lasă să mă joc cu păpuşile lor. Fetiţa simplifica în felul acesta numele romanţioase scumpe doamnei Thenardier. cum s-ar spune. 474 . Ajunseră în sat. domnule. Numai că n-am jucării multe. dar Cosette nu se mai gîndi la pîinea pe care trebuia s-o cumpere. — Toată ziua ? — Da. mă joc şi eu. taie salată şi capetele de muşte..

şi-t căută din ochi. schimbare caracteristică hangiilor. dacă o să vadă doamna că mi-a dus-o altcineva o să mă bată. — Aha. azi e crăciunul. — Dumneavoastră sînteţi ? spuse ea. Aceasta se deschise şi doamna Thenardier apăru cu o lumînare în mînă. După o clipă erau în faţa cîrciumn. — Ei şi ? — Vreţi să mă lăsaţi acum să-mi iau găleata ? — De ce ? — Păi. — Da. îăcură să i se 475 . doamnă. — Domnule 1 — Ce e. fetiţo ? — Uite că am ajuns aproape de casă.omul văzu tarabe înjghebate în strada şi o întrebă pe Cosette: — E zi de bîlci ? — Nu. netrebnico 1 Slavă domnului. cu lăcomie. pe care doamna Thenardier le inspecta dintr-o aruncătură de ochi. pe noul venit. hainele şi bagajul străinului. ducînd mîna la pălărie. care încă mai era expusă la prăvălia cu jucării. Cosette îi atinse mîna cu sfială. Gînd se apropiară de han. apoi bătu în uşă. Gestul ăsta. domnule. Omul îi dădu înapoi găleata. CARE POATE CA E BOGAT Cosette nu se putu opri să arunce o privire spre păpuşa cea mare. răspunse omul. Călătorii boşaţi nu sînt atît de politicoşi. carî)ghîoaso! — Doamnă — spuse Cosette tremurînd — uite un domn care vrea o odaie. Doamna Thenardier îşi înlocui repede mutra posacă printr-o strîmbătură binevoitoare. Viii NEAJUNSUL DE A GĂZDUI UN SĂRAC. tu eşti. nu te-ai grăbit! Ai căscat gura.

— Pentru el e doi. în grajd. — Doi franci! spuse încet un căruţaş doamnei Thenar dier. avea aproape opt ani. Dar nu costă decît un franc. Negustorul. omule! „Omul" intră. poate că ar fi fost frumoasă. răspunse doamna Thenardier la fel. îmi pare foarte rău. care continua să bea înainte cu căruţaşii. Am să plătesc ca pentru o odaie. omul se aşezase la o maisă pe care Cosette se grăbise să pună o sticlă de vin şi un pahar. Ochii ei mari. omule. Omul. — Doi franci. o strîmbătură din nas şi cu o clipire din ochi. Fie i — S-a făcut. cufundaţi 476 . — E adevărat.topească strîmbătura binevoitoare de pe faţă şi să apară din nou în locul ei mutra posacă. Urmă cu o voce seacă • — Intră. Oameni de soiul ăsta nu fac cinste casei. Doamna Thenardier spuse atunci cu voce tare : — Ei. — Doi franci. cu o mişcare din cap. întărită cu încreţirea buzelor. dar vezi că nu mai am loc. care abia îşi muiase buzele în paharul cu vin pe care şi-l turnase. care-i ceruse găleata cu apă se dusese el singur s-o ducă afară calului. însemnează în asemenea cazuri: „Pîrlit de-a binelea". Nu găzduiesc calici cu mai puţin. Cos'ette îşi luase locul sub masa de bucătărie şi lucrul. Intre timp. care. Cosette era urîtă. — Puneţi-mă unde vreţi — spuse omul — în pod. se uita la copil cu o atenţie ciudată. dar i . Bărbatu-său. îi răspunse prin acea mişcare imperceptibilă a degetului arătător. Am schiţat mai înainte chipul ei mic şi întunecat. Gosette era slabă şi gălbejită. îi cercetă mai ales redingota jerpelită de tot şi pălăria cea găurită. ceru apoi părerea bărbatului ei. după ce-şi lăsase pachetul şi băţul pe o bancă. adăugă cu blîndeţe bărbatu-său.a i fi dat cu greu şase. Dacă ar fi fost fericită. Doamna Thenardier îi mai aruncă o privire.

încît părea în unele clipe că era pe cale să se preschimbe într-o tîmpită sau într-un demon. „Ce. erau aproape stinşi de atîta plîns. ci se pusese tăcută pe lucru. 52* Vil . felul său de-a fi. Căutătura acestui copil de opt ani era de obicei atît de posomorită şi uneori atît de tragică. luase obiceiul să-şi strîngă genunchii unul lîngă altul. cea mai mică mişcare. care nu putea să se schimbe.într-un fel de umbră adîncă. nici un petic de lînă. tăcerea. N-avea pe ea decît pînză găurită. Mîinile îi erau. care vara ţi-ar fi făcut milă. era. Scobitura claviculelor îţi făcea milă. Am spus că nu ştiuse niciodată ce înseamnă să se roage şi că niciodată nu pusese piciorul într-o biserică. învăluită în teamă. înfăţişarea. o făcea să ocupe rît mai puţin loc cu putinţă. am eu vreme?" spunea doamna Thenardier. îi ascundea călcîiele sub fuste. ca să spunem aşa. Ici-colo i se vedea pielea şi peste tot se puteau observa vînătăile care însemnau locurile unde o lovise doamna Thenardier. unde se ascundea groaza. Teama pusese stăpînire pe ea. aşa cum ghicise maică-sa. n-o lăsa să răsufle decît atît cît avea neapărat nevoie şi ajunsese să fie ceea ce am putea numi „firescul ei". privirea. pe care o au condamnaţii şi bolnavii fără scăpare. aşa udă cum era. Teama asta era atît de mare. Veşrnîntul nu-i era decît o zdreanţă. teama îi strîngea coatele de şolduri. glasul. ci numai să crească. Omul în redingota galbenă nu o slăbea din ochi pe Cosette. arătau şi tălmăceau un singur gînd : teama. încît după ce sosise. Pentru că tremura întotdeauna de frig. Cosette nu îndrăznise să meargă să se usuce la foc. Toată făptura acestui copil. golurile dintre un cuvînt şi altul. In fundul ochilor ei era un colţ uimit. iar iarna te îngrozea. Picioarele goale îi erau roşii şi slăbănoage. „mîncate de degeraturi". Focul care o lumina în clipa aceea îi scotea mai mult la iveală oasele şi făcea să pară şi mai cumplită slăbiciunea. Colţurile gurii aveau acea linie aplecată a neliniştei zilnice.

Cosette se ghemuia înspăimîntată în colţul de lîngă vatră. Omul cu redingota galbenă se scotocise între timp prin buzunarul vestei. care era agăţat de vatră. Sau ai de gînd să mi-i furi ? Spunînd aceasta. De altfel. Cosette îşi vîrî mîna în buzunarul şorţului şi se înverzi. Doamna Thenardier ridică braţul. Moneda de cincisprezece gologani nu mai era acolo. 478 .— Na. împietrise. călătorii ceilalţi beau. încercînd să-şi ferească şi să-şi ascundă mîinik şi picioarele goale. rosti doamna Thenardier. jucau cărţi şi nu se mai uitau în jurul lor. ia dă-mî moneda de cincisprezece gologani. — Ei şi ? — N-a deschis. doamnă. — Trebuia să baţi la uşă. — Nu cumva ai pierdut banii ? urlă doamna Thenardier. am să-ţi arăt eu ţie! Pînă una-alta. fără să-l vadă cineva. Gestul acesta temut îi dădu din nou Cosettei putere să strige : — Iertare ! Doamnă ! Doamnă ! N-am să mai fac! Doamna Thenardier luă gîrbaciul din cui. Se folosi de vicleşugul copiilor care sînt totdeauna cu frica în sin. — Am bătut. dar n-o găsi. Minţi. doamnă. — Hei. Uitase cu totul de pîine. Ce se întîmplase oare cu moneda aceea ? Biata fetiţă nu putu să scoată o vorbă. — Am să ştiu eu rnîine dacă e adevărat — spuse doamna Thenardier — şi dacă minţi. întinse mîna spre un gîrbaci. că uitasem! Unde e pîinea ? strigă deodată doamna Thenardier. cînd doamna Thenardier ridica glasul Cosette ieşi repede de sub masă. N-auzi ? Gosette îşi întoarse buzunarul pe dos. — Brutăria era închisă. Ca de obicei.

Fetiţele astea răspîndeau lumină. In felul cum erau dichisite. aţintiţi aisupra călătorului necunoscut. asta e. A alunecat pe aici. . doamnă — spuse omul — dar acum cîtevs clipe am văzut căzînd ceva din buzunarul şorţului fetiţei. în veselia lor. Se ţinuse seama de iarnă. prefăcîndu-se o clipă că se uită pe jos. o plăcere să le priveşti. încîntătoare. fără a se uita de primăvară.— Iertaţi-mă. Nu era deocamdată decît o mirare naivă. încît grosimea stofei nu strica întru nimic gingăşia cu care erau croite rochiile. O să-mi plătească cel puţin odaia ? Tot e bine că nu s-a gîndit să fure banul de pe jos. ( dar cu atîta grijă părintească. — întocmai. Pe lîngă asta. Acesta nu răspunse. — Nu vrei să mănînci ? îl întrebă doamna Thenardier pe călător. Iată 1 urmă el. uşa se deschise şi intrară Eponine şi Azelma. care-i cădeau pe spate. Se aplecă. spunîndu-i: — Vezi să nu ţi se mai întîtnple şi altă dată ! Cosette se întoarse în ceea ce doamna Thenardier numea „culcuşul ei" şi ochii ei mari. — Da. Cine ştie ce sărac lipit! N-are parale nici ca să mănînce. Părea pierdut în gînduri. Puse banul în buzunar şi se mărgini să-i arunce fetiţei o privire sălbatică. Nu era aceeaşi. părînd mai degrabă orăşence decît ţărance. rumene şi sănătoase. spuse ea. erau ca domniţe. cealaltă cu coade negre. durdulii. căpătară o expresie pe care n-o mai avusese niciodată. curate. ridicîndu-se. — Cine mai e şi omul ăsta ? mormăi ea printre dinţi. vioaie amîndouă. lucioase. după ceva. Poate că e asta. Şi-i întinse doamnei Thenardier o monedă de argint. pentru că era o monedă de un franc. dar în care se amesteca şi un fel de încredere plină ds uimire. In acest timp. Erau două fetiţe cu adevărat drăguţe. Erau îmbrăcate călduros. dar doamna Thenardier se bucura de cîştig. una cu coade castanii.

văzu deodată că micuţa Cosette. de-o parte invidia şi de alta dispreţul. Din timp în timp. Deşi păpuşa surorilor Thenardier era foarte veche. dar reprezentau. ponosită şi spartă pe alocuri. se vedea că sînt stăpîne. ea ar fi fost o poruncă. cu toate astea. în loc să lucreze^ îşi pierde vremea uitîndu-se la fetiţele care se jucau. de pe acum. se întoarse spre doamna Thenardier: — Ei. care e numai ai mamelor. Lăsaţi-o să se joace! Dacă o astfel de dorinţă ar fi venit din partea unui călător care ar fi mîncat o bucată de friptură şi ar fi băut la masă două sticle de vin şi n-ar fi avut aerul unui sărac lipit. — Te-am prins! strigă ea. Pentru ele nu era mai mult decît un cîine. Doamna Thenardier. ce înzorzonate sînt! Se aşezară amîndouă la gura vetrei. Eponine şi Azelma nu se uitau la Cosette. rostind : — Vai. iată-vă şi pe voi ! Le luă apoi pe genunchi. doamna Thenardier le spuse pe un ton de ceartă. doamnă ! spuse el zîmbind cu un aer aproape sfios. pentru că nu avusese în viaţa ei o păpuşă — „o păpuşă adevărată" — ca să folosim expresia pe care o vor pricepe toţi copiii. Aşa-ţi vezi tu de treabă ? Am să te fac eu să lucrezi cu cîteva nuiele pe spinare ! Străinul. Dar doamna Thenardier nu crezu nimerit să îngăduie ca un om cu ase|8Q . toată societatea omeneaiscă . Fetiţele astea trei n-aveau împreună nici douăzeci şi patru de ani. fără să se ridice de pe scaun. Aveau o păpuşă pe care o învîrteau şi o suceau pe genunchi. în sfîrşit. Gosettei i se părea. care umbla încoace şi încolo prin sală. una după alta. cu tot felul de ciripiri vesele. Cosette îşi ridica ochii de pe împletitură şi cu un aer lugubru le privea cum se jucau. le mîngîie părul. le potrivi funda şi le dădu drumul. De cum intrară. dar care era în realitate plin de dragoste : — Ei. minunată.în zgomotul pe care-l făceau. cu acel fel drăgăstos de a le zgîlţîi.

ca să zic aşa. O roată de car adevărată ! Şi nu e falsă ! 481 . mă rog. — Şi ce are de făcut ? urmă străinul cu glasul acela blînd. Joacă-te.menea pălărie să aibă o dorinţă şi ca un om cu o astfel de redingotă să vrea ceva. Nu obişnuim să refuzăm nimic călătorilor. — Ar trebui s-o plătiţi îndată. care nu se potrivea de loc cu îmbrăcămintea lui de cerşetor şi cu umerii lui de hamal. fetiţo! Căruţaşul fu atît de mişcat de moneda de cinci franci. aşa că răspunse acru: — Trebuie să muncească. îţi vom da perechea asta de ciorapi pentru cinci franci. domnule. — Cumpăr perechea asta de ciorapi — răspunse omul — şi — adăugă el. şi umblă cu picioarele goale. — Ce naiba 1 strigă hohotind de rîs un căruţaş care asculta. scoţînd din buzunar o monedă de cinci franci pe care o puse pe masă — o plătesc. Apoi. — Şi totuşi aşa e! strigă el privind-o cu atenţie. — Da. spuse doamna Thenar dier în felul ei scurt şi hotărît. Ginci franci ? Cred şi eu 1 Cinci piese 1 Thenardier socoti nimerit să ia şi el cuvîntul. — Ai da-o pentru cinci franci ? întrebă omul. leneşa asta ' — Şi cît poate să coste perechea asta de ciorapi cînd e gata ? Doamna Thenardier îi aruncă o privire dispreţuitoare: — Cel puţin un franc jumătate. întorcîndu-se spre Cosette: — Acum ceea ce lucrezi tu acolo e al meu. Ciorapi pentru fetele mele care n-au. Doamna Thenardier binevoi să-i răspundă: — Ciorapi. pentru că mănîncă. încît îşi lăsă paharul deoparte şi dădu fuga. N-o hră nesc ca să nu facă nimic. dacă aşa ţi se năzare. Omul privi picioarele goale şi roşii ale Oosettei şi urmă : — Cînd o să isprăvească perechea asta de ciorapi ? — Trebuie că mai are vreo trei sau patru zile.

Cosette îşi lăsase ciorapul deoparte. surioară. e caldă. surioară. ai să-i vezi mustăţile şi ai să te miri. Aruncaseră păpuşa pe jos şi Eponine. Thenardier se puse pe băutură mai departe. Tu ai să-mi spui : „Vai. Luase dintr-o cutie de la spatele ei cîteva petice şi săbiuţa ei de plumb. doamne. îndrăzni să întrebe: — E adevărat. Nevastă-sa îi spuse la ureche : — Cine-o fi omul ăsta în galben ? — Am văzut — spuse Thenardier foarte demn — milio nari care purtau asemenea redingote. îi spunea sorei sale. dar nu ieşise din culcuşul ei. încetul cu încetul. înfăşa pisicuţa cu tot felul de zdrenţe şi petice roşii şi albastre. pe acel ton drăgălaş şi gingaş al copiilor. doamnă I spuse Cosette. se ia atunci cînd vrei s-o fixezi. după asta ai să-i vezi coada şi ai să te miri. că pot să mă joc ? — Joacă-te ! spuse doamna Thenardier cu o voce groaz nică. Eu am să fiu cucoană. care era cea mai mare. Mişcă. îi mulţumea din suflet călătorului. Cosette se mişca întotdeauna cît putea mai puţin. păpuşa asta e mai caraghioasă ca ailaltă. Cosette tremura. îşi muşcă buzele şi faţa ei luă o înfăţişare plină de ură. să ne jucăm cu ea. a cărui graţie. la fel cu strălucirea de pe aripile fluturilor.Thenardier se apropie şi-şî puse liniştit moneda în buzunarul vestei. ţipă. După asta ai să-i vezi urechile. — Vezi tu.1" şi am să-ţi răs482 . Pe cînd îi mulţumea din gură doamnei Thenardier. doamnă. Săvîrşiseră tocmai o operaţie foarte importantă : puseseră mîna pe pisică. Doamna Thenardier n-avea nimic de spus. — Mulţumesc. O să fie fetiţa mea. Haide. Pe cînd se îndeletnicea cu treaba asta importantă şi grea. Am să viu să te văd şi tu ai să te uiţi la ea. cu toate că animalul miorlăia şi se zbătea. Eponine şi Azelma nu erau de loc atente la cele ce se petreceau.

asta n-are nimic al ei. Cosette de asemenea îşi înfăşa săbiuţa." Azelrna o ascultă pe Eponine încîntată. pentru că ai fost dumneata mărinimos. a certa niţel. a învăţa. pieptăraşe. a îmbrăca. a dezbrăca. Intre timp. croind mici veşminte şi scutece. Dar vezi. La cuvîntul „domnule" bărbatul se întoarse. — Domnule — urmă ea luîndu-şi un aer dulceag.. cosînd rochiţe. am o fetiţă care e aşa. Sînt unii bogaţi aşa de poznaşi !" Se aşeză la masa lui. Ca păsările care îşi fac cuib cu orice. „Bărbatul meu are dreptate — îşi spuse ea — poate că e domnul Laffitte. în a îngriji. fetiţa în fată. vreau şi eu ca fetiţa să se joace. Doamna Thenardier nu-i spusese pînă atunci decît „omule". a îmbrăca din nou. Thenardier îi îndemna şi cînta cu ei. Păpuşa e una din nevoile cele mai mari şi totodată unul din cele mai încîntătoare instincte ale copilăriei unei femei. Aşa sînt fetiţele din ziua de azi. copilul se preschimbă în fetiţă. cei ce băuseră începuseră să cînte un cîntec deşucheat. bluze. 483 . dar asta merge o dată. spuse ea. Tot visînd şi gîndind.. — Domnule. Cosette îşi făcuse o păpuşă din săbiuţă. copiii îşi fac o păpuşă din orice. a adormi şi a-şi închipui că un lucru oarecare e cineva. Pe cînd Eponine şi Azelrna înfăşau pisica. a înveşmînta. Doamna Thenardier se apropiase de „omul în galben". Aşadar. O fetiţă fără păpuşă e aproape tot atît de nenorocită şi tot atît de nesuferită ca o femeie fără copil. Primul ei copil e continuarea ultimei păpuşi. fata în femeie. şi-o culcă pe braţ şi cîntă încetişor. Trebuie să muncească. nu mă împo trivesc. de care rîdeau de se cutremura tavanul. Tot viitorul femeii e aici. doamnă.pund: „Da. ca s-o adoarmă. a legăna. a dezmierda. După ce isprăvi. a găti. care era şi mai supărător de văzut decît aerul fioros — vezi dumneata.

Se întoarse şi zări păpuşa fetiţelor doamnei Thenardier. din omenie. şi îşi plimbă încet privirile de jur împrejurul încăperii. are capul mare. primi în sfîrşit să mănînce. Dădu atunci drumul săbiuţei înfăşate. şi pe cînd le legăna. deci. Cosette se opri deodată.— Fetiţa nu e. că de şase luni nu ne răspunde nimeni. Are. sau beau. aşa. „milionarul". care n-o mai mulţumea decît pe jumătate. n-o slăbise din ochi pe doamna Thenardier. că nici noi nu sîntem bogaţi. Doamna Thenardier venise să facă şi ea puţin haz. Facem şi noi ce putem pentru ea. omul în galtnn. „E cu siguranţă un pîrlit". cu siguranţă. iar călătorii mîncau. Cosette privea focul care se răsfrîngea în privirea ei fixă. nu. pe care o lăsaseră pentru pisică şi o puseseră jos la cîţiva paşi de masa de bucătărie. Degeaba am scris la ea acasă. începuse din nou să legene scutecele pe care le făcuse. a dumitale ? întrebă omul. spuse omul. — Ah. Cosette. Cum vezi. — Ah ! spuse omul şi căzu din nou pe gînduri. cînta încetişor : „Mama mea a murit ! Mama mea a murit! Mama mea a murit 1" In urma rugăminţilor repetate ale gazdei. îşi zise doamna Thenardier. domnule! E un copil sărac. pe care l-am strîns de pe drumuri. — Ce doreşte domnul ? — Pîine şi brînză. sau cîn484 . Beţivii cîntau mai departe cîntecul lor. Asculta vag. E un copil tîmpit. Ponine şi Zelma se jucau cu pisica. In timpul acestei conversaţii. cu o veselie sporită. Era un cîntec de beţie. adăugă doamna Thenardier. Doamna Thenardier vorbea în şoaptă cu bărbatul ei şi numărau banii. Sub masă. îmi închi pui că maică-sa a murit. iar sub masă fetiţa şi-l cînta pe-al ei. pentru dumnezeu. Şi-a părăsit copilul. Prindea ici-colo cîteva cuvinte. în care erau amestecaţi fecioara Măria şi copilul Isus. apă la cap. Comesenii erau aproape beţi cu toţii şi repetau refrenul lor neruşinat. — Nu era mare lucru de maică-sa. ca şi cum ar fi fost înştiinţată de un instinct că se vorbea de ea.

485 . care-i spuse Eponinei : — Ia te uită. nemişcată. cu toată grija pe care o avusese. se mai încredinţa o dată că nu o pîndea nimeni. Ce vrei cu mine ? — Mamă — spuse fetiţa — ia te uită ! Şi o arătă cu degetul pe Cosette. Cosette. Dar. — Lasă-mă în pace! spuse mama. Strigă cu un glas răguşit de supărare : — Cosette 1 Cosette tresări ca şi cum s-ar fi cutremurat pămîntul sub ea şi se întoarse. nu vedea şi nu auzea nimic. Pe jos. încît avea toată violenţa unei voluptăţi. Cosette nu băgă de seamă că un picior al păpuşii se vedea şi că era luminat puternic de focul din vatră. surioară ! Cele două fetiţe se opriră uluite. tîrîndu-se pe brînci. Cosette îndrăznise să ia păpuşa ! Eponine se ridică şi.tan. Faţa doamnei Thenardier luă acea înfăţişare deosebită. Bucuria asta ţinu aproape un sfert de ceas. O împărăteasă care ar vedea pe un mujic gătit cu marele cordon albastru al împărătescului ei fecior n-ar avea o altă înfăţişare. se alcătuieşte din amestecul cumplitului cu nimicurile vieţii. N-avea nici o clipă de pierdut. întoarsă aşa fel încît păpuşa pe care o ţinea în braţe să fie în umbră. Ieşi de sub masă. merse spre maică-sa şi începu s-o tragă de fustă. aşa că nici o privire nu era îndreptată asupra el. care era plină de tainica ei fericire. Cosette se atinsese de păpuşa „domnişoarelor". afară de călătorul care-şi mînca pe îndelete cina lui săracă. numite tocmai de aceea scorpii. Piciorul acesta trandafiriu şi luminos ce ieşea din umbră izbi cu putere privirea Azelmei. Fericirea de a se juca cu o păpuşă era atît de rară pentru ea. fără să lase din mîtiă pisica. De data asta mîndria rănită îi biciuia şi mai mult mînia. Cosette întrecuse orice măsură. care la unele femei. După o clipă era la locul ei. apoi se strecură cu repeziciune pînă la păpuşă şi o apucă. N-o văzuse nimeni.

Uşa se deschise şi omul apăru din nou. Omui se duse drept la uşă. îşi împreună mîinile şi. După asta. Se vede că de mai bine de o oră. Călătorul se ridică în picioare. o deschise şi ieşi. nici cuvintele acelea întunecate pe care le auzise de Ia doamna Thenardier. e pentru tine. Cosette începu să plîngă şi mai tare. nici greutatea găleţii cu apă. 486 . nici mersul prin pădure. fără s-o slăbească din ochi. Izbucni în hohote. Cu mîinile ei scîrboase. care o făcu pe fetiţă să urle. O puse în picioare în faţa Cosettei. Gosettei. apoi făcu ceea ce nici una din emoţiile zilei. n-o hotărîse să facă : plînse. căzut pe gînduri. de cînd era acolo. şi pe care tofi {fricii din sat o priveau cu încîntare. zărise în chip nelămurit prăvălia cu jucării. arătînd cu degetul corpul delict care zăcea Ia picioarele Cosettei. Ţinea în mîini păpuşa cea minunată despre care am vorbit. nici ameninţarea cu gîrbaciul. îi spuse: — Uite. — Nespălata asta — răspunse doamna Thenardier — şi-a îngăduit să pună mîna pe păpuşa copiilor! — Atîta gălăgie pentru un fleac ! spuse omul. un picior. amestecată cu deznădejde. Cosette luă păpuşa şi o puse pe jos cu un fe! de evlavie deosebită. şi ce e dacă se joacă cu păpuşa asta ? — A atins-o cu mîinile ei murdare 1 urmă doamna The nardier.. şi le frînse de disperare.. încă de dimineaţă. — Nu vezi ? îi spuse doamna Thenardier. atît de frumos luminată de lampioane şi lumînărL încît strălucea prin fereastra ctrciumii ca un far. nici pierderea banilor. Cam plecă. — Sa taci din gură I strigă doamna Thenardier. — Ce s-a întîmplat ? o întrebă e! pe doamna Th£nardier. Ei. şi ce-i cu asta ? urmă omul.— Cosette i repetă doamna Thenardier. ceea ce e îngrozitor de spus pentru un copil la vîrsta ei. doamna Thenardier se folosi de lipsa lui pentru a-i da pe sub masă. — Ei bine.

Cosette ridică ochii. Ceea ce simţea în clipa aceea era cam ceea ce ar fi simţit dacă i-ar fi spus cineva deodată : „Fetiţo. Ia-o ! E a ta. se uită la păpuşă. păpuşa şi călătorul. părea că nici nu mai îndrăzneşte să răsufle. nu mai ţipa. Doamna Thenardier. Cîrciumarul măsură din ochi. Dar asta nu ţinu decît o clipă. nici altele. rînd pe rînd. ca cerul la revărsatul zorilor. părea că-l adulmecă pe omul acela. se uită la el. aşa cum ar fi adulmecat o pungă cu bani.a dat o păpuşă. — Ei. apoi se dădu înapoi încet şi se trase mai adînc sub masă. cu o voce care se voia blîndă. Firile grosolane se aseamănă cu firile naive prin aceea că nici unele. de razele ciudate ale bucuriei. Se apropie de femeie şi-î spuse încet: — Chestia aia costă cel puţin treizeci de franci. ca şi cum ar fi văzut venind soarele. eşti regina Franţei". In toată circiuma se făcuse o tăcere solemnă. Doamna Thenardier. începea să facă iar presupuneri: „Cine o fi bătrînul ? O fi un sărac ? O fi un milionar ? Poate şi una şi alta. Nu mai plîngea. — Mica mea Cosette — grăi Thenardier cu o voce mîngîioasă — domnul ţ i . Gosette — spuse doamna Thenardier. Chiar şi cei de la mese rămăseseră pironiţi locului. lîngă zid. 487 . Faţa îi era încă plină de lacrimi. dar care era făcută din acea miere acră a femeilor afurisite — nu-ţi iei păpuşa ? Cosette ise încumetă să iasă din vizuina ei. Eponine şi Azelma stăteau nemişcate ca nişte stane de piatră." Faţa bărbatului ei căpătă acea cută expresivă care accentuează trăsăturile chipului omenesc ori de cîte ori instinctul cel mai tare apare în toată puterea lui animalică. auzi cuvintele astea nemaipomenite: „E pentru tine". Cosette se uită la păpuşa cea minunată cu un fel de groază. Nu-i de glumit! Să ne punem în patru labe în faţa lui. împietrită şi mută. adică un hoţ. dar ochii începuseră să i se umple. nu ştiu să treacă treptat de la un sentiment la altul. li văzu pe omul care venea cu păpuşa spre ea.

Făcu Coseitei un semn cu capul şi puse mîna „doamnei" în mînuţa ei. copila mea. răspunse doamna Thenardier. pentru că îşi spunea că doamna Thenardier ar certa-o şi ar bate-o. şi rămase acolo. spuse ea. în— Pentru dumnezeu ! rosti doamna Thenardier. — O J mă joc. străinul. era tot ce doamna The'nardier ura mai mult pe lume. îngrozită şi îneîntată. Părea să fie atît de mişcat. Cosette îşi trase repede mîna. răspunse fetiţa. Doar ţi-a dat-o domnul. Cosette o puse pe Catherine pe un scaun şi pe urmă se aşeză pe jos. Sîntem siliţi să adăugăm că în clipa aceea scosese limba din gură de un cot. Ceea ce era de-a!tfel adevărat într-o oarecare măsură. doamnă ? Străinul avea ochii parcă plini de lacrimi. fără să scoată o vorbă. păpuşa ar fi trăsnit-o. ca şi cum mîna „doamnei" ar fi ars-o. — Am s-o botez Catherine. Gosetfe! spuse străinul. Sfîrşi prin a se apropia şi murmură sfioasă. în clipa aceea. Trebuia totuşi 488 . îneît nu vorbea ca să nu plîngă. Acum Eponine şi Azelma se uitau cu invidie la Cosette.I se părea că dacă s-ar atinge de păpuşă. Deodată se întoarse şi apucă păpuşa cu putere. E adevărat ? — E adevărat. doamnă ? Mei un cuvînt n-ar şti să zugrăvească înfăţişarea ei. — Doamnă — urmă ea — pot s-o pun pe un scaun ? — Da. Fu o ciudată clipă în care zdrenţele Cosettei întîlniră şi îmbrăţişară panglicile şi muselina fragedă şi trandafirie a păpuşii. într-o atitudine contemplativă. Cu toate astea. în faţa ei. necunoscutul acesta. şi începu să se uite în jos. întorcîndu-se spre doamna Thenardier: — Am voie. ispita birui. domnule E a mea. E a ta. acelaşi timp deznădăjduită. — Joacă-te. nemişcată. ? întrebă Cosette. Le venise rîndul. care părea că e trimis din cer de providenţa Cosettei.

tot străduindu-se să-şi imite soţul în toate celea. Dacă îl distrează ! Pe tine te distrează s-o vezi pe aia mică muncind. ca ducesei de Berry 1 A're vreun rost ? N-o fi turbat moşneagul ăsta suspect ? — De ce ? E foarte simplu. nu te priveşte! De ce te amesteci tu. negustori şi căruţaşi se depărtaseră puţin şi nu mai cîntau. în tîrlici.să se stăpînească. Un călător face tot ce vrea dacă plăteşte. beţivii plecaseră. era obişnuită cu prefăcătoria. „ca să-şi uşureze sufletul". nici alta nu îngăduiau răspuns. Cosette plecă să se culce. cînd vezi că are parale ? Vorbă de stăpîn şi judecată de hangiu : nici una. ce-ţi pasă ţie ? Dacă e tîmpit. E dreptul lui. Vrea s-o vadă pe jivina aia mică jucîndu-se I Auzi. ajunul crăciunului trecuse. apoi ceru omului în galben „îngăduinţa" de-a o trimite şi pe Cosette. doamna Thenardier se ducea în celălalt capăt al sălii. cu toate că. adăugă ea cu un aer părintesc. sala cea scundă era pustie. Omul îşi pusese coatele pe masă şi-şi luase din nou atitudinea lui visătoare. focul se . Toţi ceilalţi călători. Necunoscutul acesta aşa de sărăcăcios îmbrăcat. unde era bărbatu-său. „care s-a ostenit destul astăzi". pe el îl distrează cînd o vede jucîndu-se. spunea ea. Din cînd în cînd. Puţin lipseşte să-i spună măria-ta. Trecuseră cîteva ceasuri. îi răspundea Thenardier. era cu siguranţă un om mare şi de temut. care scotea bănet din buzunar cu atîta uşurinţă şi dăruia păpuşi uriaşe unor fetiţe nespălate. să-i dea păpuşi 1 Să-i dea păpuşi de patruzeci de franci unei jigodii pe care aş da-o pentru doi franci. Slujba de miezul nopţii fusese rostită. ducînd-o în braţe pe Catherine. Dacă moşul ăsta e filantrop. Se grăbi* să-şi trimită fetele la culcare. II priveau de departe cu un fel de teamă smerită. cu atît mai furioase cu cît nu îndrăznea să le rostească tare : — Dobitoc bătrîn ! Ce gînd are ? Vine să ne încurce. cîrciurna se închisese. Trecuse prin mai multe emoţii decît putea să rabde. Schimbă cu el cîteva cuvinte.

de la data zilei pînă la numele tipografului. 490 . îşi suflă nasul. scuipă. Luă luminarea. care era de-o rară frumuseţe. „Nu cumva doarme ?" se glndi Thenardier. străinul era mereu în acelaşi loc şi în aceeaşi atitudine. cu mobilă toată în lemn de acaju. răspunse hangiul. se dădu bătută şi-i spuse bărbatului ei: „Mă duc să mă culc. omul îşi luă pachetul şi bătui. Thenardier îşi scoase tichia de pe cap.stinsese. „Să se odihnească" mirosea a lux şi a stimă. cu un pat cu perdele de stambă roşie. Omul nu dormea. Nevasta mea şi cu mine locuim într-altă odaie. O cameră în care „dormi" costă un franc. Ai dreptate 1 Unde {i-e grajdul ? — Domnule — glăsui Thenardier zîmbind — am să vă conduc. atîta tot. Se scurse astfel un ceas încheiat. Cînd ceasul sună două dimineaţa. suci scaunul ca să scîrţîie. Din timp în timp. domnule. dar nimic nu-l putea trezi. şi Thenardier îl duse într-o odaie de la etajul întîi. se muta de pe un cot pe altul. Străinul nu se clintea. Nu intrăm aici decît de trei sau patru ori pe an. aprinse o luminare şi începu să citească Curierul francez. se apropie binişor şi îndrăzni să spună: — Domnul nu se duce să se odihnească ? „Nu s e duce s ă s e cul ce" i s -ar fi părut prea mul t şi prea familiar. Thenardier se frămîntă. Fă ce vrei. din politeţe şi curiozitate. — Aşa e! spuse străinul. — E chiar iatacul nostru. tuşi. In cele din urmă. Omul nu se mişca. Preacinstitul hangiu citise ce! puţin de trei ori Curierul francez. „O să-şi petreacă noaptea în felul ăsta ?" mormăia doamna Thenardier. Dar de cînd plecase Cosette nu mai scosese nici un cuvînt. Numai cei doi Thenardier rămăseseră în sală. Cuvintele astea au însuşirea tainică şi vrednică de laudă de a umfla a doua zi cifra de pe nota de plată. — Ce va să zică asta ? întrebă călătorul. o cameră în care „te odihneşti" costă douăzeci de franci." Bărbatu-său se aşeză la o masă într-un colţ.

care se aflau pe cămin. se găsea o găteală de mireasă. gazda se făcuse nevăzută. dihania asta a fost şi ea odată fecioară !" De altfel. Thenardier îi răspunse rece: — Da pripită mai eşti! Nu-şi mai spuseră nimic. Cînd călătorul se întoarse. sub sticlă. Nevastă-sa se culcase. cu fire de argint şi flori de lămîiţă. Thenardier minţea. fără a îndrăzni să spună „bună seara". Călătorul privi obiectul cu o căutătură care părea a spune: „Aşadar. acesta îşi puse băţul şi pachetul într-un colţ. Apoi se descălţă. neîncepute.— Mi-ar fi plăcut mai degrabă în grajd. se întoarse şi-i spuse: — Să ştii că mîine o dau afară pe Cosetta. Aprinse două Iumînări de ceară. uitîndu-se în jurul Iui ca şi cum ar fi căutat ceva. Hangiul se retrase în odaia lui. Un foc destul de bun ardea în vatră. Gînd auzi pasul soţului ei. Cît priveşte călătorul. După plecarea gazdei se aşeză într-un j i l ţ şi rămase cîtăva vreme gînditor. spuse omul răspicat. pentru că nu voia să trateze cu o politeţe lipsită de respect pe un om pe eare-şi propunea să-l jupoaie împărăteşte a doua zi dimineaţă. împinse uşa şi ieşi din odaie. — Domnule — spuse Thenardier — e găteala de mi reasă a nevesti-mi.MIisigbIHI. găsise odaia împodobită aşa cum era acum şi cumpărase mobilele şi florile de lămîiţă. 491 . — Şi asta ? Ce e asta ? întrebă străinul. stinse pe cealaltă. socotind că ar arunca astfel o umbră delicată asupra nevesti-si. luă o luminare. Cînd luase magherniţa asta cu chirie ca să facă din ea o circiumă. StrăS3 . Thenardier se eclipsase în mod discret. şi după cîteva minute stinseră lumînarea. dar nu dormea. Pe cămin. iar pentru casa lui ar rezulta ceea ce englezii numesc: respectabilitate. Thenardier păru că n-aude vorbele astea aşa de puţin politicoase.

Iarna nu se dezbrăca. Omul se apropie şi privi cu luare-aminte. foarte uşor. în ziua de crăciun. prin care ieşeau paiele şi învelitoarea ruptă. Cotlonul ăsta nu era altceva decît unghiul care-l făcea scara cu podeaua. dacă putem numi pat o saltea găurită. printre tot soiul de coşniţe vechi şi de cioburi.bătu un coridor şi ajunse în capul scării. Cînd şi cînd. şi care sînt atît de reci la vedere. cînd privirea îi căzu pe vatră. printre pînze de păianjen. Acolo. Totuşi. pentru ca să-'i fie mai puţin frig. Lîngă pat nu era decît un singur papuc de lemn. In fund se zăreau. scotea cîte un oftat adînc. două paturi la fel. Navea cerceafuri. călătorul îşi aminti obiceiul încîntător şi străvechi ai copiilor. Era pusă pe jos. Străinul bănui că odaia asta dădea în aceea a soţilor Thenardier. ca şi cum ar fi fost gata să se trezească. pe duşumea. ceea ce era înăuntru atrase atenţia călătorului. era un pat. nici măcar cenuşă. Era îmbrăcată. şi-şî strîngea convulsiv păpuşa în braţe. care semăna cu răsuflarea unui copil. în întuneric cine ştie ce dar strălucitor din partea zînei ocroti493 . Era gata să iasă. Erau doi pantofiori de copil. unde dormea băieţelul care ţipase toată seara. care se afla sub trepte. Se lăsă călăuzit de acest zgomot şi ajunse într-un fel de cotlon triunghiular. Cosette dormea adînc. printr-o uşă cu geamuri. una din acele vetre mari. atunci cînd e foc. Străinul intră înăuntru. în praf. fără perdele. foarte albe. ai cărei ochi mari străluceau în întuneric. care-şi pun încălţămintea la gura vetrei. In patul acesta dormea Cosette. drăgălaşi. Ţinea strîns la piept păpuşa. unul mai mare şi unul mai mic. In vatra asta nu era foc. Erau ale Azelmei şi Eponinei. Lîngă culcuşul sărăcăcios al Cosettei era o uşă deschisă prin care se vedea o odaie mare. în care pîlpîie întotdeauna un foc slab. Auzi aici un zgomot slab. prin care se vedea salteaua. îndărătul celor două paturi dispărea pe jumătate un leagăn de răchită. de han. ca să aştepte. întunecoas