Vaginism

Afectiune caracterizata printr-o contractura spasmodica involuntara a muschilor vaginali si perivaginali in momentul penetrari penisului in vagin, astfel incat penetrarea devine imposibila sau dureroasa. Exista vaginism primar, in care tulburarea se produce de la primul contact sexual si vaginism secundar, cel care apare dupa un interval de relatii sexuale satisfacatoare. vaginismul, spre deosebire de dispareunie (durerea legata de penetrare), exista aproape intotdeauna la primele tentative de raport sexual. vaginismul poate fi legat de o boala organica (inflamatie, infectie, malpozitie a organelor genitale, prezenta unui himen rezistent) sau de o tulburare psihologica (nastere dificila, preludiu insuficient, violenta sau stangacie a partenerului, absenta dorintei, viol). Cauze - Ele sunt uneori fizice (inflamatie, infectie, malpozitie a organelor genitale, prezenta unui himen rezistent), uneori psihologice (amintirea unei nasteri dificile, insuficienta preliminariilor amoroase, violenta sau stangacia partenerului, absenta dorintei, viol). Vaginismul si frigiditatea nu se asociaza, femeia putand ajunge la orgasm prin masturbare. Diagnostic - Examenul ginecologic trebuie mai intai sa depisteze o malformatie sau o infectie care nu sunt cunoscute, tuseul vaginal putand fi realizat sub anestezie. In absenta oricarei cauze organice, un bilant psihologic, se va stradui sa precizeze dificultatile prezente sau trecute (educatie rigida) ale pacientei. Tratament- Tratamentul, care variaza dupa cauze, poate cuprinde o interventie chirurgicala sau un tratament antibiotic. In caz de anomalie fizica sau de infectie, ori poate face apel la dilatatia treptata a vaginului, la un ajutor psihologic specializat, la o educatie psihosexuala si/sau la excercitii de relaxare.

Infectia glandelor vestibulare Glandele Bartholin sunt doua organe de marimea unui bob de mazare care sunt localizate sub pielea zonei genitale la femei. Ele se afla de fiecare parte a faldurilor de piele (labii), care inconjoara vaginul si uretra. In mod normal, nu se pot vedea sau simti aceste glande. Glandele Bartholin produc o cantitate mica de fluid care umidifica zona genitala externa sau vulva. Acest fluid provine din doua tubusoare care sunt localizate in vecinatatea deschiderii vaginului. Acestea se numesc ductele Bartholin.

Chistul glandelor Bartholin este realizat prin blocajul ductelor si prin acumularea fluidului in glanda. Chistul glandelor Bartholin poate varia in marime de la o margica pana la marimea unei portocale. De obicei, au o crestere inceata. O glanda Bartholin infectata sau un duct infectat se numeste abces al glandelor Bartholin. In mod neobisnuit, ambele glande Bartholin pot fi afectate in acelasi timp. Chisturile glandelor Bartholin sunt de obicei nedureroase, mici si nu necesita tratament. Trebuie sa va ganditi la tratament doar daca chistul este simptomatic. Tratamentul este important cand se instaleaza infectia.

Incontinenta fecala - este incapacitatea de a controla mi c rile intestinului. Acest lucru duce la scurgeri de scaun (fecale) scurgeri din rect la momente nea teptate. Este mai frecvent la femei i la persoanele n vrst de ambele sexe. Mul i oameni care au incontinen fecala le este ru ine s vorbeasc despre aceast problem cu medicul lor. Ei cred c nimic nu i poate ajuta. Cu toate acestea, multe tratamente eficiente pentru incontinen fecal sunt disponibile.

Incontinenta fecala - Cauze, semnele si simptomele

Cauze Daunele musculare sunt implicate n cele mai multe cazuri de incontinen fecala. La femei, acest prejudiciu apare frecvent in timpul nasterii. Daune musculare pot ap rea, de asemenea, in timpul interventiei chirurgicale la rect, cum ar fi chirurgia pentru hemoroizi. Aceasta poate s apar , de asemenea, la persoanele care au boala inflamatorie intestinala sau un abces perirectal. Afectarea nervilor care controleaz zona muscularea anala de asemenea, poate fi o cauza frecventa de incontinen fecala. Leziuni nervoase pot ap rea n urm toarele situa ii:
y y y y y y

constipa ie deteriorarea muschilor sfincterului anal deteriorarea nervilor de la nivelul muschilor sfincterului anal sau rect pierdere a capacit ii de stocare a fecalelor n rect diaree disfunc ie pelviena

Incontinenta fecala poate fi, de asemenea, cauzata de o reducere a elasticitati rectului, care scurteaza timpul dintre senzatia de scaun i nevoia urgent de a avea un scaun.

Cicatriciile chirurgicale pot nt ri rectul. Boala inflamatorie intestinal poate face, de asemenea, un rect mai putin elastic. Semne i simptome Incapacitatea de-a tine un scaun pana la momentul ajungeri la toaleta. Scaun se poate scurge din rect pe nea teptate, uneori,sau n timp ce se elimina gaze.

Traumatismul obstetrical matern in cursul nasterii

In cursul nasterii spontane, dar mai cu seama in cursul unor interventii obstetricale, se pot produce diverse leziuni traumatice ale partilor moi si osoase materne, interesand vulva, perineul, vaginul, uterul, si uneori chiar organele vecine (vezica, rectul, mai rar bazinul osos). Rupturile vulvei si ale perineului Sunt cele mai frecvent intalnite, apar mai ales la prima nastere. Dupa intinderea lor se descriu patru grade. Rupturi de gradul I, in care sunt interesate mucoasa vaginala si vulvara, tegumentele perineului ramanand intacte sau rupte pe o mica distanta. Rupturi de gradul al II-lea, in care pe langa rupturile mucoasei vaginale si ale tegumentelor perineului, care sunt mai intinse (2- 4 cm), se adauga si rupturi ale muschilor ridicatori anali. Rupturi de gradul al III-lea, numite si rupturi complete (primele fiind incomplete), intereseaza si sfincterul anal, iar uneori chiar o portiune din peretele anterior al rectului. Rupturi de gradul al IV-lea, cand fatul patrunde prin rafeul ano-vulvar (portiunea dintre anus si vulva). Sunt atipice. Rupturile vulvoperineale pot avea cauze multiple. Unele tin de calitatea insasi a perineului, iar altele sunt determinate de cauze fetale (craniu prea mare, sau chiar mic, dar expulzat prea rapid, distanta dintre umeri prea mare prea mare, nasterii in prezentatii fetale dificile etc.)

Clinic, prin simpla inspectie se poate observa extinderea rupturii. Ele sunt insotite de mici hemoragii, uneori abundente cand intereseaza regiunea clitoridiana. Tratamentul este chirurgical si consta in perineotomie sau epiziotomie. Dupa nastere se va aplica sutura. Rupturile vaginului Sunt rareori izolate, de cele mai multe ori rupturile vaginului insotind rupturile vulvoperineale. Clinic, majoritatea rupturilor de vagin nu se insotesc de semne functionale, ele putand trece neobservate daca nu se face un examen atent cu valvele, imediat dupa expulzia placentei. Uneori se produc hemoragii mari, cand rupturile sunt adanci si intinse, in cursul unor interventii. Tratamentul consta in sutura rupturilor. Rupturile colului uterin Rupturile de col uterin in cursul nasterilor spontane sunt destul de frecvente. Clinic, uneori trec neobservate, alteori apar insa hemoragii abundente, insotite de semne generale de anemie (paloare, tahicardie, scaderea tensiunii arteriale). Aceste hemoragii pot fi confundate cu hemoragiile care insotesc inertia ulterina, dupa expulzia placentei. Prezenta, la palparea abdomenului, a unui corp uterin dur, contractat, pledeaza pentru hemoragii datorite rupturilor de col sau vagin. Tratamentul consta in sutura imediata a rupturilor. Rupturile uterului Rupturile de uter din cursul nasterii pot fi spontane sau provocate, survenind in urma unor manevre obstetricale. Rupturile spontane apar de obicei in cursul unor travalii distocice (dificile), cand uterul prezinta unele alterari anatomice (fibrom, cancer etc.). Rupturile provocate se produc cu ocazia unor interventii. Simptomele clinice ale rupturilor uterine sunt foarte variate si depind de localizare.

Prognosticul este foarte grav. Fatul moare in marea majoritate a cazurilor (80-100%). Mortalitatea materna este scazuta. Prima masura consta in administrarea unui spasmolitic sau a unui opiaceu, dupa care bolnava se transporta intr-un serviciu medico-chirurgical organizat. Interventia chirurgicala este obligatorie, deoarece tratamentul rupturii uterine este numai chirurgical si de urgent maxima.

Sistemul osos

Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este deteminata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul (50 cm), iar cel mai mic este scarita (2,6 mm), unul din oscioarele auditive. Oasele pot fi impartite in patru mari grupe: - oasele lungi sau cilindrice, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a amortiza socurile, din aceasta categorie fac parte oasele gambei, bratului, degetelor. - oasele scurte, (cubice) sunt colturoase, groase: oasele carpiene si tarsiene - oasele neregulate, au forme si dimensiuni variate, formaza unele parti ale fetei si spatelui - oasele late, coastele, craniul, spata - reprezinta scuturi ale organelor vitale. Peste 500 de muschi - muschii scheletici - se ataseaza de oasele noastre. Muschii se insera pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. Muschii si oasele formeaza impreuna cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: sistemul osos si muscular. Scheletul este flexibil datorita articulatiilor care unesc oasele. Coloana vertebrala umana este formata din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii. Cele mai simple articulatii sunt cele in care o suprafata articulara aluneca peste cealalta; intre rotula si extremitatea distala a femurului. Capul uman este format din 29 de oase. Neurocraniul este compus din 8 oase; bine sudate, pentru a proteja creierul la actiunile din exterior. Alte 14 oase intra in formarea fetei (craniul visceral); in cele doua urechi mai exista cte 3 oscioare auditive, iar ultimul os este mandibula. In formarea coloanei vertebrale intra 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacru, situat intre oasele care formeaza bazinul, este alcatuit din sudarea a

5 vertebre sacrale. Ultima vertebra a coloanei este coccisul - format initial din 4 oase care s-au unit. Oasele care formeza toracele sunt in numar de 25. Pe cele doua parti sunt aliniate una sub alta 12 perechi de coaste lungi si curbate, in centru fiind situat sternul. Oasele centurii scapulare, ale bratului, antebratului si minii sunt in numar de 64. In centura scapulara de o parte si de alta sunt situate cte o clavicula si o spata. Bratul este format dintr-un os, iar antebratul din doua oase lungi: humerus - radius si ulna.Centura pelvina si piciorul sunt formate din 62 de oase. Osul pereche al centurii pelvine, impreuna cu osul sacru al coloanei vertebrale formeaza bazinul. De aici in jos urmeaza femurul, rotula, tibia si fibula. Osul viu este de culoare cenusie, fiind acoperit de o membrana rezistenta - periost - prin care patrund vasele sangvine si nervii destinati oaselor. Desi oasele par a fi compacte, in realitate sunt pline de mici cavitati. Scheletul omului este alcatuit din peste 200 de oase de diverse forme (lungi, late, scurte): scheletul capului este format din oasele cutiei craniene si oasele fetei. scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrala, sternul si coastele. coloana vertebrala este alcatuita din 33-34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre dorsale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate ntre ele (sacrul) si 4-5 vertebre coccigiene sudate ntre ele. scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior. scheletul membrului superior este alcatuit din osul bratului sau humerus, oasele antebratului: cubitus sau ulna (inauntru), radius (in afara) si oasele mainii. scheletul umarului este constituita din doua oase: clavicula si scapula. scheletul membrului inferior este alcatuit din osul coapsei sau femurul, oasele gambei: tibia si peroneul, rotula naintea genunchiului, oasele piciorului. oasele bazinului cuprind ilionul, ischionul si pubisul.