Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga Opera literara Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga reprezinta o capodopera a literaturii romane, unul dintre cele mai reprezentative basme in care sunt cumulate teme, motive, modalitati narative specifice speciei, relavand costiinta scriitoriceasca a autorului: opera literara este o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente psihologice, etice si estetice. Publicat in Convorbiri literare (1877) basmul cult Povestea lui Harap-Alb este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul/supranaturalul si supusa unor stereotipii care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Confruntarea binelui cu raul este incheiata de fiecare data cu victoria binelui, iar personajele indeplinesc prin raportare la erou o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii). Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate: Amu cica era odata intr-o tara un crai, care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai departata.(...) Tara in care imparatea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamantului si craiia istuilalt la alta margine. Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii. Actiunea se desfasoara linear, succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire. Structura compozitionala are ca element constitutiv calatoria intreprinsa de Harap-Alb, acest aspect devenind un act initiatic in vederea formarii eroului pentru dificultatile vietii. Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din incipit. Textul este construit prin montajul mai multor motive populare: superioritatea mezinului, cifra trei, probele, calatoria, drumul cu obstacole, incercarea puterii, impostorul, viclesugul, uzurparea identitatii, petirea, tovarasii devotati, animalele recunoscatoare, apa vie si apa moarta, nunta, ajutorul dat de Divinitate. Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il purtase, in tinerete, prin aceleasi locuri. Intalnirea cu Spanul este o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte, simboluri ale Binelui si Raului. Spanul, impostor luaindu-i locul ca nepot si urmas la tronul unchiului il supune pe Harap-Alb la diferite incercari. Construite cu o arta desavarsita, episoadele in care protagonistul este trimis sa aduca salati din gradina ursului, pielea cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc si pe fata Imparatului Ros, vestita farmazoana, drept mireasa pentru Span, sporesc tensiunea narativa. Prima proba ii solicita curajul, a doua pe langa curaj si manuirea sabiei, stapinirea de sine si respectarea juramantului, in pofida ispitei de a se imbogati. A treia proba, mult mai complexa presupune o alta etapa a initierii, toate obstacolele fiind depasite cu ajutorul furnicilor, albinelor, a lui Gerila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Flamanzila, Ochila. Deznodamantul consta in refacerea echilibrului si rasplata eroului: fata Imparatului Ros il demasca pe Span care il acuza pe Harap-Alb de divulgarea secretului. Decapitarea eroului de catre Span reprezinta finalul initierii avand semnificatia coboraraii in Infern: A cobori in Infern inseamna a cunoaste o moarte initiatica, o experienta

susceptibila de a intemeia un nou mod de existenta (Mircea Eliade). Personajele sunt purtatoare ale unor valori simbolice: Binele si Raul in diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau sa incheie prin victoria fortelor binelui. Harap-Alb devine un erou exemplar, nu prin insusiri miraculoase, ci prin extraordinara lui autenticitate umana. Numele primit de protagonist, Harap-Alb rezuma fateta dubla a fiintei umane, a realitatii in genere, simbolizand evolutia personajului de la statutul de sluga la acela de stapan, traiectorie care implica experiente diverse (bine-rau, adevar-minciuna, viata-moarte). Stapanit adeseori de frica, plin de naivitati si slabiciuni omenesti este nevoit sa dea primele probe de curaj si barbatie. Bunatatea si mila il situeaza in registrul simbolic al fortelor binelui. Prin ele isi face ajutoare care il scot din impas. Infrangerea propriilor slabiciuni in procesul anevoios al devenirii il conduce la dobandirea constiintei de sine si a alibertatii sale morale. Eroul individualizat si prin nume are de infruntat multe primejdii fara de care destinul sau de conducator intelept, receptiv la durerile si suferintele celor multi nu s-ar fi implinit. Spanul, simbol al fortelor raului, intruchipand inumanul are si rolul initiatorului: Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte.... Prefacut, schimbandu-si infatisarea, manifestand o falsa solicitudine, Spanul reuseste sa-l determine pe fiul de crai sa-l tocmeasca in slujba sa, in ciuda sfatului parintesc. Odata ajuns sluga, el isi construieste un plan minutios de supunere a stapanului sau. Prin viclenie si stratagema diabolica, reuseste sa-l subordoneze, schimband astfel identitatea fiului de crai. In continuare, impostorul se comporta ca un adevarat tiran, injosindu-l pe erou in orice fel posibil. Neindurator, il supune pe Harap-Alb unor incercari menite a-l duce la pieire. In final, este demascat si pedepsit in numele dreptatii si al demnitatii, aspiratii etern umane. Cei cinci nazdravani care il insotesc pe Harp-Alb se inscriu tot in sfera umanului, reprezentand un portret grotesc-caricatural in care o trasatura dominanta este accentuata pana la limita absurdului si capata dimensiuni fantastice. Prin ei, Harap-Alb constata ciudateniile firii omenesti. In realizarea figurilor hidoase din punct de vedere fizic, dar desavarsite sub aspect moral, Creanga porneste de la motivul lumii pe dos, prezent si in schimbarea identitatii eroului. Este o ordine inversata tocmai din dorinta de a iesi adevarul la iveala, de a se costitui o ierarhie fireasca a lucrurilor. In Povestea lui Harap-Alb Creanga a retopit structuri epice traditionale, intr-un stil puternic individualizat care poarta amprenta modernitatii. Astfel de inspiratie folclorica se evidentiaza: tema (triumful binelui asupra raului), motivele (calatoria, petitul, proba focului, incercarea puterii, izbanda mezinului, casatoria), personajele (Craiul, Verde-imparat, Imparatul Ros, fata acestuia, Spanul, Harap-Alb), ajutoarele eroului (Gerila, Setila, Sfanta Dumnica, regina furnicilor, craiasa albinelor, calul etc.), elementele miraculoase (apa vie, apa moarta), fuziunea dintre real si fabulos (se trece de la real la fantezie fara sa se faca distinctie intre cele doua planuri), limbajul caracterizat printr-o aparenta simplitate si oralitate (determinata de prezenta exclamatiilor, interjectiilor, a verbelor imitative, a onomatopeelor; repetitia formulelor tipice basmului, frecventa dialogului si monologului). Elementele populare nu exclud pe cele care confera povestirii o certa nota de originalitate: scriitorul individualizeaza cu ajutorul detaliilor si dramatizeaza actiunea prin dialog. Alta dominanta a scrisului sau o reprezinta placerea de a spune, verva si

optimismul, Creanga apeland la o variata gama de mijloace artistice: exprimarea poznasa ( Sa traiasca trei zile cu cea de-alaltaieri), ironia relizata prin folosirea diminutivelor ( buzisoare, bauturica), zeflemisirea ( Tare mi-esti drag!...Te-as baga in san, dar nuncapi de urechi), caracterizarile pitoresti (portretul lui Gerila, Ochila), prezentarea unor oameni si scene comice (cearta dintre Gerila si ceilalti), utilizarea unor expresii ( Da-i cu cinstea, sa peara rusinea), a unor porecle si apelative caricaturale (Buzila, mangositi, farfariti). Oralitatea stilului se realizeaza prin: expresii onomatopeice Si odata pornesc ei, teleap, teleap, teleap!, verbe imitative si interjectii Mai Pasarila, iacata-o, ia!colo dupa luna, zise Ochila..., expresii narative tipice si atunci, si apoi, in sfarsit, dupa aceea, exprimarea afectiva, dativul etic Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap, inserarea de fraze ritmate, versuri populare De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi!. Nota de originalitate a basmului este conferita si de eruditia paremiologica. Creanga citeaza proverbe, zicatori, vorbe de duh pe care le ia din tezaurul de intelepciune populara si le introduce in text prin expresia vorba ceea. O nota distincta o da limbajul: majoritatea cuvintelor sunt de origine populara, unele cu aspect fonetic moldovenesc si multe regionalisme. Ca si in Amintiri din copilarie, autorul se implica in poveste, limbajul capatand o puternica tenta afectiva exprimata prin interjectii, exclamatii sau dativul etic. Sintaxa frazei este orala, astfel cuvintele curg dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului. Basmul cult Povestea lui Harap-Alb este proiectia in fabulos a mentalitatii si ethosului umanist al universului taranesc, in viziunea joviala a unui exponent genial al lui.