Sunteți pe pagina 1din 7

Despre satul si taranul roman vorbesc in operele sale reprezentative, Rebreanu ( Ion, Rascoala ), Sadoveanu ( Baltagul, Fratii Jderi

) si Marin Preda ( Morometii ). In fiecare din operele scriitorilor amintiti apar personaje reprezentative: Ion in Ion, Vitoria Lipan in Baltagul, Familia Jderilor in Fratii Jderi si Ilie Moromete in Morometii, care dau viata actiunii romanului care insuflete 131e48b 51;te paginile romanului. In prim-planul romanului Ion, se afla viata taranului Ion al Glanetasului, consumanduse intre iubire si patima pentru pamant. Destinul lui Ion este strans legat de viata satului din primele decenii ale secolului XX, pe care Rebreanu le surprinde, realist, structurat, si diferentiat social. Romanul Ion reprezinta o monografie a satului ardelean de la inceputul secolului XX. Conflictul romanului este generat de lupta apriga a taranului pentru pamant, intr-o lume unde statutul social al omului este definit in functie de pamantul detinut. Opera lui Rebreanu se invarte in jurul temei pamantului, fundamentala pentru viata sociala de pana la al II-lea Razboi Mondial. Autorul intentiona sa scrie cate un roman despre fiecare provincie romaneasca si sa surprinda diverse etape si conditii istorice: Rascoala, dupa cum declara autorul intr-un interviu, reprezinta o continuare fireasca a lui Ion. Daca Ion este simbolul individual al taranului roman, setos pana la patima de pamantul lui, Rascoala este simbolul colectiv al aceluiasi taran surprins in existenta sa dramatica. Multimea de tarani multimea se contureaza ca un personaj colectiv, luat in ansamblu, asa cum subliniaza George Calinescu: " Liviu Rebreanu nu vede individualul, ci numai colectivul nici o figura nu se poate memora. Cand insa e vorba de tarani, vazuti in masa, lucrurile se schimb. Scriitorul redevine genial." In a doua parte a romanului taranii ca personaj colectiv, se caracterizeaza prin fapte, atitudini.

In romanul Ion, Eugen Lovinescu recunoaste " epopeea taranimii noastre prinsa in celula unui sat ardelean"; Lucian Blaga il caracterizeaza pe Ion ca un erou al unei epopei tragice si observand realismul de o factura epopeica. Intre Ion si Rascoala apare disputa intre roman si epopee, doar cel de-al doilea poate fi numit epopee, dar in Ion nu poate fi contestata proportia coplesitoare a dramei pamantului. Ceea ce confera unitate celor doua capodopere, chiar daca ele sunt diferite ca formula, este viziunea epopeii de cuprindere a intregului si a eternului, a istoriei unei lumi si a unei natiuni in faptele ei pentru afirmare, pentru libertate nationala si dreptate sociala. Fiu al satului romanesc traditional, cu o intuitie artistica de exceptie, Liviu Rebreanu a inteles ca problema pamantului era insasi problema vietii romanesti " a existentei poporului roman "- cum marturiseste insusi autorul. LiviuRe breanu
Tema predilecta a operei lui Marin Preda, este cea rurala, reprezentata de satul roman din Campia Dunarii, ilustrat prin familia, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei. De la Ion a lui Rebreanu nu se mai scrisese un roman asa de puternic despre lumea taraneasca.

Morometii reprezinta o monografie a familiei taranesti si un studiu artistic al satului, romancierul indreptandu-si atentia asupra straturilor din mijloc ale taranimii, aducand in literatura romana un nou tip de taran, un alt erou, unic si ferm precizat, ce vine sa se adauge celor creati de autorii clasici ai satului, Slavici si Rebreanu. Taranii lui Preda aduc o inteligenta subtila, o strategie particulara, ei ajung sa fie chiar niste filozofi ai economiei agrare. Ilie Moromete, personajul central al romanului pune in tot ceea

ce intreprinde o inteligenta, primul semn al unor vremuri grele pentru el a fost taierea salcamului, simbol al stabilitatii si trainiciei care sunt acum periclitate. Modelul dupa care l-a creat Preda pe Ilie Moromete a fost chiar tatal sau. Ca personaj literar, Moromete este o aparitie, inedita, fascinanta pentru toti cei din jurul sau, datorita magiei cuvantului. El este un om al pamantului, al satului traditional, cel mai complex tip de taran din literatura romana prin frumusetea spiritului sau. Morometii face parte din categoria romanelor traite, cele mai complete imagini ale satului nostru lasa totusi in umbra lucrurile care la tara sunt oarecum ca la oras. Pentru Marin Preda satul nu e o realitate exterioara, de aceea romanul sau izbuteste sa umple intensitatiile vechi ale satului, prezentandu-l pe taran la masa, citind gazeta, discutand politica, analizand in sanul familiei hotarari de interes obstesc, reparandu-si gardul, taind un salcam, meditand, plictisindu-se etc. Capitolele cartii urmaresc " sirul muncilor agricole, de la inceputul verii, cand familia Moromete ispraveste de sapa, pana toamna tarziu, dupa seceris, dupa treieris, dupa macinarea granelor la moara si incheierea socotelilor anuale". Mihail Sadoveanu, " Ceahlaul literaturii romane", cum l-a numit Geo Bogza, " Stefan cel Mare al literaturii romane", cum i-a spus George Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.

M.S ado vea nu


Viata satului romanesc este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat " taranul roman a fost principalul meu erou"- marturiseste Sadoveanu intr-un discurs tinut la Academia Romana.

Epoca de glorie a Moldovei in secolul al XV-lea apare ilustrata in Fratii Jderi, care ilustreaza si traiurile, obiceiurile, datinile taranilor moldoveni, in care Stefan cel Mare pusese capat nedreptatilor. Manole Par-Negru este seful clanului Jderilor, al " Oamenilor Mariei Sale " ( Titlul celui de-al treilea volum al romanului ), familia sa reprezentand celula societatii, pe care se bazeaza Domnul si politica sa. Manole reprezinta autoritatea suprema a clanului Jderilor, el pretinde fiilor sai supunere fata de lege si de domn, respectarea randuierilor de viata mostenite si lasa ca jertfa suprema tarii shi voievodului, dupa moartea sa in lupta de la Vaslui, pe un vrednic mostenitor al sau, si al intregului neam al Jderilor, pe Ionut Jder, o personalitate plina de farmec, in evolutie de la incocenta la maturitate. Faptele ce-l cladesc si il formeaza pe Ionut ca ostean sunt: Expeditia din Polonia, la Vocinet pentru gasirea Maruscai, fiica lui Iatco Hudici, sotia fratelui sau Simion, rapita si dusa in tara leseasca. Baltagul ilustreaza viata arhaica, aspra si plina de pericole a taranilor de la munte, oieri sau taietori de lemne, ca pastrator a traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.

Vitoria Lipan intruneste calitatile fundamentale ale omului simplu, care se inscriu in principiile etice pe care le apreciaza cel mai mult poporul roman: cultul adevarului, al dreptatii, al respectarii legii stramosesti si al datinei. Autorul realizeaza portretul eroinei concentrand frumusetea si forta launtrica, inefabilul feminin: "Ea era deasupra tuturora, avea intr-nsao putere si o taina pe care Lipan nu era in stare sa le dezlege. Venea la dansa ca la apa cea buna." Eroina se ghideaza dupa stiinta semnelor. Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul "il arata pe Nichifor Lipan calare cu spatele intors la dansa", - altul "trecand calare o apa neagra era cu fata incolo". Cand toate devin o certitudine, ea hotaraste sa plece in cautarea sotului "daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra dupa dansul". Vitoria a fost alaturata eroinelor din tragediile antice ( Perpessicius ). Dar ea ramane mai ales, un personaj ce ilustreaza profund o spiritualitate taraneasca stravehe, un model prin cultul adevarului, dreptatii si traditiei.

Bibliografie:
Introducere in opera lui Rebreanu Autor: Alexandru Sandulescu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1976 Biblioteca critica - Marin Preda Ed. Eminescu, Bucuresti, 1976

Limba si literatura romana - Bac 2001-2002 Autor: Mariana Badea, Ed. Regis, Bucuresti, 2000 Dictionar de personaje literare Autori: Constanta Barboi, Silvestru Boadca, Marieta Popescu, Ed. Niculescu, Bucuresti, 1998

Dupa o lunga perioada de dibuiri si incercari, proza romaneasca atinge, in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, treapta deplinei sale maturitati. Are loc nu numai o largire a paletei tematice, dar si o diversificare a registrelor stilistice, a formulelor narative, rezultata din rafinarea unor modalitati traditionale, din continuarea, deci, a unor izbanzi ale scrisuitii romanesc din acest domeniu (Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Ion Creanga, I.L.Caragialc, Duiliu Zamfirescu etc.) cat si din sincronizarea" cu romanul european al vremii, aflat intr-un apreciabil avans fata de romanul romanesc. Desi epoca literara de dupa 1920 este dominata, la,noi, de disputa dintre modernisti si traditionalisti, cele doua directii nu se afla intr-o relatie de excludere reciproca, ci - mai degraba si in cazul marilor scriitori - de sustinere reciproca. Scriitorii atasati, doctrinar, traditiei, se dovedesc a fi foarte deschisi noutatii, imbratiseaza cu caldura noile orientari si directii estetice, dupa cum modernistii" nu se pot dispensa de traditia si de realitatea autohtona, in care gasesc sursele de inspiratie si chiar formule poetice vechi, capabile sa traiasca o viata noua, sub semnul modernitatii. Liviu Rebreanu poate fi un exemplu tipic de scriitor atasat, in mare, problematicii satului si taranului roman, pe linia Slavici, Cosbuc, Goga, Agarbiceanu, dar pe care un instinct viguros, un talent iesit din comun l-au condus catre formule estetice de o mare actualitate care au facut din el ctitorul romanului romanesc modern".

Rebreanu s-a simtit, in permanenta, solidar cu taranul roman caruia i-a inchinat, in semn de suprem omagiu, nu numai cateva din scrierile sale cele mai reprezentative - nuvele ca Zestrea, Rafuiala si altele, romanele Ion si Rascoala - dar si discursul sau de receptie la Academia Romana, in 1940, intitulat sugestiv Lauda taranului roman. Ca si contemporanii sai Mihail Sadoveanu, care, in 1923, inchina discursul sau de redeptie poeziei populare, sau Lucian Blaga care, in 1937, rostea ca discurs de receptie un Elogiu satului romanesc, Liviu Rebreanu aduce, in discursul sau de receptie, un cald omagiu taranimii, clasa cea mai larga a poporului roman la vremea respectiva, identificandu-se, in mare, cu poporul insusi. Lauda aceasta - spunea Rebreanu in fata inaltului for stiintitic al tarii - nu vrea nici sa inalte, nici sa darame. Nici macar sa nu dovedeasca nimic, ci doar sa marturiseasca o credinta si solidaritatea mea continua cu inima celor multi care au avut parte tot de ocari si proboziri, si prea arar de vorbe bune" Pastrand acelasi ton de confesiune, exagerand uneori, gresind pe alocuri, Rebreanu intareste ideea legaturii intime dintre marea creatie culta si viata spirituala a taranului roman fornuland un crez si un indemn: De aceea azi, si inca multa vreme, spre taranul roman trebuie sa ne intoarcem necontenit. Fiindca precum Anteu castiga noi puteri si devenea invincibil cand atingea pamantul, tot astfel creatorii romani, pastrand contactul spiritual cu taranul roman, vor produce opere universale pretioase si vor servi, in acelasi timp, destinul neamului". Opera lui Liviu Rebreanu, incheiata aproape in momentul formularii acestor opinii, era un argument si o sustinere a valabilitatii lor.

"Chiar primul sau roman, Ion (1920), vine ca o confirmare in acest sens si il impune pe autor ca pe

unul dintre marii scriitori ai momentului, ca un desavarsit maestru al constructiei epice si ca un creator de personaje mai mult decat memorabile, simbolice, emblematice!) intr-un anume sens, romanul lui Rebreanu este pandantul, in proza,, a ceea ce insemnasera Poemele luminii (1919) de Lucian Blaga, in poezie, ca aport innoitor si semnificativ al Transilvaniei, revenite, in urma Unirii de la 1 Decembrie 1918, la patria-muma", la marea literatura romana. Asa cum Blaga, prin creatia lui, se apropie mai mult de piscul poeziei romanesti, de-poetul national Mihai Eminescu, si de marea poezie europeana, departandu-se, oarecum, de traditia poeziei transilvanene pe linia Cosbuc-IosifGoga, tot asa si Rebreanu in roman, valorificand, desigur, traditiile prozei ardelenesti in descendenta Slavici-Agarbiceanu, se ridica deasupra regionalismului acestora, dand cazurilor" particulare dimensiune romaneasca si general-umana, cu deschidere larga spre universalitate. - inainte de a fi ajuns la marile constructii epice din romanele sale - Ion (1920), Padurea spanzuratilor (1922), Rascoala (1932) - Rebreanu s-a exersat intr-o serie de nuvele si povestiri care cuprind, in nuce, parti din viitoarele romane. Povestile" din Rafuiala, in care sotul nu suporta gandul ca nevasta continua sa-1 iubeasca pe dragutul din tinerete si isi ucide rivalul, sau din Ofilire, in care fata unui taran sarac este sedusa de feciorul popii, din Dintele, din Nevasta vor fi retopite in materia epica a romanului Ion. Numeroase personaje apar, chiar cu numele pe care il vor purta in roman, in nuvele care l-au precedat. Un Ion al Glanetasului se intalneste in Idila de la (ara, publicata in 1913, extrasa desigur din Zestrea, cum arata Al. Piru.

Romanul Ion, la care autorul a lucrat sapte ani (1913-1920) este dedicat Celor multi umili" confirmare a atasamentului scriitorului fata de tarani, in general, si lamurire ca drama lui Ion al Glanetasului, a Anei, a celorlalti partasi la intamplari era o drama colectiva.] Problematica taraneasca ii era bine cunoscuta scriitoruliii, chiar din anii copilariei, petrecuti in casa unui dascal roman din Transilvania incorporata Imperiului austro-ungar. Este posibil, cum s-a spus adesea, ca nu numai peisajul si framantarile oamenilor sa fi intrat in roman, ci chiar unele persoane reale din Prislopul copilariei si adolescentei sa fi constituit punctul de plecare pentru unele dintre personajele romanului. Este, de asemenea, posibil, cum marturiseste autorul insusi, ca un gest, vazut cu ochii Iui candva (un taran din partea locului care saruta, intr-o dimineata de primavara, pamantuL) sa-1 fi impresiont peste masura si sa fi fost transferat in roman, intr-o scena memorabila, definitorie pentru patima devoratoare pentru pamant a eroului naratiunii. Dar aceasta nu inseamna, nici pe departe, ca Li viu Rebreanu a copiat pur si simplu realitatea, bogata si diversa a unui sat transilvanean oarecare de