Femeie intreprinzatoare si energica, priceputa in afaceri, cu un deosebit simt practic, Mara se arunca in valtoarea vietii cu ambitie si hotarare, cu responsabilitate

fata de viitorul copiilor, de care intotdeauna se simte mandra. (Tot n-are nimeni copii ca mine). Precupeata destoinica, va reduce cheltuielile la strictul necesar, apoi va lua in arenda podul de la Mures, va intra in afaceri cu Hubar, stiind ca Mai presus de bani nu e nimic decat sanatate si voie buna, ca banul e mare putere, el deschide toate usile si strica toate legile. Naratorul supravegheaza permanent destinul personajului, demonstrand ca pentru Mara banul inseamna consideratie si stima, inseamna putere sociala si echilibru psihologic. Pe masura ce-i creste averea, ea se simte stapana. De aceea vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai drept decat odinioara. Printr-o extraordinara vointa si putere de munca, Mara razbeste, iar cand i se pare ca, din arenda podului nu prea are castig, imprumuta bani cu dobanda, vinde plute, triumfand astfel in fata tuturor. Expresie a orgoliului de putere, ea va renunta la afacerile incheiata cu Hubar...Pe masura ce-i creste capitalul Mara devine obiectul stimei generale. La botezul nepotului ei vru sa-i dea lui Natl, opt mii de florini, o parte din zestrea Persidei, dar ii va pastra tot la ea. Atata 'vroia ca lumea sa stie...Nici ca se uitau oamenii ca mai-nainte la dansa. Las! Ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie si mesenii toti intelegeau de ce Mara sade in scaun ca pusa intr-un jet si vorbeste rar si apasat. Pana chiar si Hubar, care adunase si el destul, se uita cu un fel de mirare la dansa, caci era femeie neajutorata. In multe imprejurari, dar mai ales la acest eveniment, Mara a dovedit chibzuinta si zgarcenie, spirit de economie si inteligenta practica, izvorata din experienta vietii. George Calinescu considera ca proportia aceea de zgarcenie si afectiune materna, de hotarare barbateasca si de sentiment al slabiciunii femeiesti e facuta cu o arta desavarsita . Prototip al zgarceniei si iubirii materne, Mara e un caracter dominant, de o mare vigoare, capabila sa infrunte toate intorsaturile destinului celor doi copii ai sai. Copii ca ai mei nimeni nu are, gandeste ea adeseori, avand incredere in ei. Cand se ratacesc cu barca pe Mures, ea nu se arata ingrijorata, ci este mandra de ispravile lor, iar cand Persida ii spune ca ii e drag Natl, fiul macelarului Hubar, ea nu-si impune punctul de vedere, ci o lasa pe fiica ei sa hotarasca, desi in sinea nu este de acord cu acest drum ales de Persida. Mra dovedeste o rara delicatete materna, ascunzand sub aparenta dura si autoritara, un suflet sensibil si duios. Cand Persida i se destainuie in legatura cu 'focul dragostei ei pentru Natl -Mama zise ea eu nu mai pot s-o duc asa, Mara se uita lung si cu drag la ea. O intelegea deplin si parca se despartea pe toata viata de dansa... - Tu fa ce stii, mergi cum te mina inima si cum te povatuieste mintea ta, intampina Mara. Eu nu te pot sili, iar sfaturi nu sunt in stare sa-ti dau. Tu stii mai bine cum te simti si cum te mana gandul: orisice ti-as zice eu, tu tot nu faci decat ceea ce tu insati esti pornita a face. Inzestrata cu o mare putere de adaptare la orice situatie, Mara nu este denadajduita cand Persida fuge cu Natl si infrunta cu demnitate oprobriul celorlalti, socotind ca fiica ei a procedat ca orice femeie adevarata ce asculta de glasul iubirii. Era parca mandra de fiica ei, ca nu e nimic mai frumos decat ca femeia sa se dea intreaga barbatului pe care-l iubeste si sa ieie asupra ei cu ochii inchisi sarcina vietii grele. Duiosia si caldura sufletului ei de mama ingrijorata de soarta Persidei se desprind din gandurile si din zbuciumul inimii sale (Nu-i vorba, plangea Mara, mereu plangea atat acasa cand se afla singura, cat si umbland dupa treburle ei, cand scapa de privirile altora), din cuvintele pe care i le dicteaza lui Trica pentru ca acesta sa le scrie Persidei (Sa-i scrii ca n-o invinovatesc, ci o plang...si c-o astept sa vie, cand ii va fi prea greu...ca tot muma ii sunt si ca nimeni inlumea aceasta nu poate saq aiba pentru dansa atata durere ca mine). Copiii o venereaza. Persida, imbratisandu-si mama, la botezul fiului ei, ii spune: - Draga mea mama! Dac-ar fi toti ca tine, n-ar mai fi in lumea aceasta decat fericire!