Sunteți pe pagina 1din 6

Munca si profesia Faptul de a lucra este propriu omului ca faptura "dupa chipul si asemanarea" lui Dumnezeu.

Dumnezeu insusi, dupa cum spune Hristos, lucreaza: "Tatal Meu pana ac um lucreaza, si Eu lucrez". Si ii indeamna pe oameni sa lucreze "pentru mancarea ce ramane spre viata vesnica". Porunca de a lucra a fost data omului inca din r ai. Dupa cadere, insa, faptul de a lucra devine munca, adica se insoteste cu dur erea, spre folosul si inteleptirea omului. Omul nu se afla intr-o situatie statica, ci dinamica. Aceasta o arata si chemare a lui de a merge de la "chip" spre "asemanare". Dupa abaterea sa de la voia dumn ezeiasca, insa, este chemat de Dumnezeu sa se intoarca de pe calea pierzaniei si sa apuce pe calea indreptarii si desavarsirii. Dar si creatia intreaga se afla intr-o situatie dinamica. Este opera puterii creatoare a lui Dumnezeu si este da ta omului ca spatiu al lucrarii si comuniunii. Prin lucrarea sa, omul devine imp reuna-lucrator si impreuna-creator cu Dumnezeu, in acelasi timp impreuna-lucrand si intrand in comuniune si cu aproapele sau. Cea dintai lucrare a omului este tinerea poruncilor dumnezeiesti, sau lucrarea v irtutilor. Aceasta se numeste si "lucrarea sfanta", caci savarseste desavarsirea si unirea omului cu Dumnezeu. Lucrarea aceasta se poate desfasura la nivelul st rict spiritual, dar nu se epuizeaza neaparat in acesta. Si munca de zi cu zi a c restinului, fizica sau intelectuala, poate si trebuie sa se incadreze in perspec tiva "lucrarii celei sfinte". In societatea preindustriala munca avea de obicei un caracter direct productiv s au prelucra tiv si era legata de mediul familial si social al omului. Exercitare a ei ii ducea pe oameni la o mai stransa comunicare si colaborare si nu vatama r elatia lor armonioasa cu natura si mediul inconjurator. In societatea industriala si in cea contemporana, insa, acest tip de munca s-a r estrans drastic, in vreme ce s-a dezvoltat exagerat de mult institutia serviciil or. Totodata, munca a fost rupta de spatiul locuintei si a fost desfacuta de via ta familiala, in vreme ce neincetat sporita ei specializare l-a privat pe om de sentimentul creatiei personale. Pe de alta parte, depersonalizarea si directa racordare a muncii la masina i-au redus acesteia capacitatea de a-i apropia social pe oameni si au favorizat indiv idualismul si marginirea la propriul sine. Muncitorul societatii industriale si functionarul serviciilor actuale, care executa mecanic o munca monotona sau pres teaza un anumit serviciu, se afla adesea despartit si izolat - cel putin in timp ul exercitarii muncii sale - fata de tovarasii lui de munca. in fine, prin tehno logia contemporana si prin automatizare devine posibila cresterea productivitati i si totodata reducerea personalului muncitor. Astfel, sunt inlaturati muncitori i si colaboratorii, ajungandu-se la cresterea somajului. Cu aceste date, munca si in special ocupatia profesionala specializata se instra ineaza de viata cotidiana si se transforma intr-o activitate autonoma in scopul acoperirii nevoilor de trai si al unei mai bune petreceri a timpului liber. Situ atia aceasta provoaca o polarizare intre timpul muncii si timpul liber. Totodata , neincetat sporita specializare profesionala preschimba munca intr-o ocupatie c e provoaca alienare si care este asumata pentru acoperirea unor nevoi ce cresc n eincetat. Biserica subliniaza valoarea muncii pentru om. Dar intre acest fapt si absolutiz area ei sau consacrarea ei ca masura a valorii omului este o prapastie uriasa. A cordarea intregului timp muncii, din grija exagerata pentru hrana si celelalte l ucruri proprii vietii biologice, il indeparteaza pe om de credinta in Dumnezeu s i in pronia sau purtarea Lui de grija.

Omul nu trebuie sa traiasca pentru a munci, ci sa munceasca pentru a trai. Iar c uvintele atribuite Sfantului Apostol Pavel "cel ce nu munceste, sa nu manance", invocate adesea, nu sunt exacte. Daca ar fi asa, atunci n-ar trebui sa manance n ici copiii, batranii si toti cei ce nu pot munci. Sfantul Apostol Pavel a spus " daca cineva nu vrea sa munceasca, acela nici sa nu manance". In invatatura Bisericii, cea mai inalta indeletnicire pentru om nu este munca, c i rugaciunea. Aceasta este cea care il ridica pe om la arhetipul lui. Munca vine pe locul al doilea, in Apus munca a fost pusa pe acelasi nivel cu rugaciunea si a fost promovata in cercurile monahale prin preceptul "ora et labora (roaga-te si munceste)". Pasul urmator este asezarea ei mai presus decat rugaciunea, adica divinizarea ei si deprecierea omului prin transformarea lui in mijloc de productie. Dar in fel ul acesta se denatureaza morala muncii, cu consecinte extrem de grave pentru ant ropologie. Dimpotriva, in traditia ortodoxa munca a ramas statornic subordonata ascezei si rugaciunii. Dar, in afara de munca, omul are nevoie si de repaus. Adica, asa cum cineva are nevoie de un anume spatiu pentru a se odihni, tot astfel are nevoie si de un tim p aparte pentru a se usura de povara grijilor. Odata cu tehnologia contemporana, acest timp este mai usor de gasit. De altfel, deja imputinarea orelor si zilelor de lucru, inmultirea zilelor de co ncediu si a zilelor nelucratoare reduc substantial timpul acordat muncii. Cu toa te acestea omul contemporan se afla tot mai mult sub presiunea muncii si sustine ca nu are timp suficient. Cauza acestui fenomen este, pe de o parte, lacomia pa tronilor, reducerea salariilor si nesiguranta locului de munca in economia globa lizata si, pe de alta parte, refuzul omului de a dispune de timpul sau in activi tati cu caracter neprofitabil. Dar si timpul muncii devine deosebit de obositor, pentru ca acesta a incetat in mare parte de a mai aduce bucuria creatiei person ale si a comunicarii. In afara de necesitatea repausului exista insa si fenomenul somajului, care duce la reducerea timpului muncii. Fenomenul acesta, care capata proportii tot mai a menintatoare, constituie o foarte grava problema morala si sociala, iar rezolvar ea ei necesita reglementari normative indraznete si abordare responsabila. Repausul sau timpul liber are nevoie de o abordare corecta. Cand este petrecut c a timp gol, echivalent timpului de asemenea gol de continut al muncii denaturate , sporeste si mai mult instrainarea omului de mediul inconjurator si de sine ins usi. Evolutia acestor procese de alienare este facilitata de insasi structura so cietatii si de insesi normele dupa care se conduce statul secularizat contempora n. Timpul liber are nevoie de o orientare pozitiva. Iar orientarea aceasta se casti ga prin viata religioasa, care constituie a treia dimensiune a vietii sociale. i nlaturarea acestei dimensiuni actioneaza distructiv asupra vietii particulare dar si asupra celei sociale - a omului. in Biserica intreg timpul capata caracte r festiv, sarbatoresc. Aceasta este valabil in special pentru repausul din Dumin ici si din marile sarbatori. Sarbatorirea sau praznuirea nu este aici un timp gol, ci timpul repausului de mu nca si totodata vremea unei mai sporite lucrari pe planul vietii duhovnicesti. i nsa omul contemporan nu a invatat sa isi organizeze viata astfel incat sa aiba t imp liber si relativa liniste pentru reculegere si rugaciune. Iar lucrul acesta nu este fara legatura cu lacomia, care in ultima analiza constituie o forma de i dolatrie.

Dupa invatatura crestina, munca nu este doar un mijloc de autointretinere, ci ar e si un scop social. Nu urmareste dobandirea de averi, ci exercitarea iubirii. E xista, inca, un scop si mai inalt al muncii. Dupa cum iubirea culmineaza in jert fa pentru aproapele, tot asa si munca isi afla scopul ei cel mai inalt in slujir ea aproapelui, cu o desavarsita lepadare de sine. Sfantul Antonie cel Mare nu a voit niciodata sa lucreze ceva din care aproapele lui sa aiba mai putin folos decat el, deoarece considera castigul aproapelui dre pt "munca cea mai buna"16. in acelasi duh scrie si Sfantul Vasile: "Fiecare treb uie sa aiba ca scop in lucrul sau slujirea celor lipsiti, si nu nevoia sa propri e". Un asemenea scop il are astazi munca in manastirea de obste. Dar scopul acesta n u lipseste cu desavarsire nici din viata sociala cotidiana. Este de ajuns sa aib a cineva in vedere scopul muncii parintilor, cel putin in familia traditionala. Pentru multi dintre parinti, "munca cea mai buna" este castigul copiilor lor. In sa duhul acesta rareori se intalneste in afara cadrului familiei. Crestinul este chemat sa isi incadreze munca si ales profesia lui in perspectiva desavarsirii celei in Hristosl care de altfel este si principala sa "profesie" in calitate de crestin. Exercitarea profesiei nu trebuie autonomizata, asaf cum s-a intamplat in protestantism, ci incadrata in viata inf Hristos. Credinciosul este chemat sa isi exercite profesia] lucrand "ca pentru Domnul si nu ca pentru oameni". In felul acesta isi asaza munca in perspectiva iubirii si a rugaciunii. Se creeaza astfel si posibilitatea unei viziuni simbolice asupra m uncii. Fiecare profesie devine domeniul cultivarii iubirii crestine si a vietii in Hristos. Lucrul "cel dupa trup" capata continut duhovnicesc. Limitarea interesului omului la cadrul unui domeniu profesional ingust - atat de proprie epocii noastre - din pricina specializarii, favorizeaza lipsa de respon sabilitate sociala. Dar aceasta este incompatibila cu caracterul social al profe siei. Cel interesat doar de profesia lui nu este interesat, de fapt, nici de ace asta. Functionalitatea profesiei este inteleasa si este valorificata in cadrul g eneral al vietii sociale. Pornind de la profesia sa, omul este dator sa se desch ida intregii vieti sociale. Largirea sferei lui de interes este vadit imperioasa epocii noastre, dat fiind c a neincetat sporita specializare profesionala favorizeaza limitarea omului la si ne insusi si dezinteresul fata de problemele mai generale. Totodata, nu se poate trece cu vederea nici caracterul uniformizator, nivelator, pe care munca il are in societatea actuala. Legatura exterioara care exista de obicei intre muncitor si munca, dominatia masinii, nevoia schimbarii specializarii in raport cu cerin tele tehnologiei evoluate, toate acestea provoaca probleme suplimentare. Dar ceea ce este diametral opus spiritului crestin si scopului social al muncii este asa-zisa "concurenta", care urmareste dobandirea celui mai mare profit posi bil si care, in cadrul procesului de globalizare, capata caracter inuman. Incadrarea profesiei in perspectiva vietii in Hristos are consecinte morale esen tiale. Crestinul nu poate fi indiferent fata de urmarile exercitarii profesiei l ui. Exercitandu-si profesia, se exercita pe sine insusi. Scopul nu este doar eco nomic, ci si spiritual. De aceea, cand adevarul vine in opozitie cu interesele e conomice este dator sa il prefere pe acesta, pentru ca astfel are folos duhovnic esc. Insa trebuie sa semnalam aici si dificultatea pe care o prezinta societatea cont emporana, si anume aceea a constatarii si combaterii consecintelor morale ale mu ncii prestate. Neincetat sporita diviziune a muncii si neincetat extinsele ei co relari la scopuri si mecanisme mai generale, fac sa dispara simtul propriei rasp

underi. Muncitorul se transforma intr-o simpla unitate a unui ansamblu anonim, iar munca lui in contributie impersonala in cadrul unor programe mai largi, unde de obice i nu are nici un cuvant si nici o participare personala. Asezarea pe primul loc a "profesiei" de crestin si punerea ei in lucrare la nivel spiritual salveaza pe rsoana umana si inlatura sau impiedica diversele ei denaturari. Pentru crestin orice profesie este in principiu buna. Exista, desigur, si unele incompatibile cu identitatea lui. Profesiile acestea, care difera ih functie de epoca si regiune, sunt de obicei reprobate si de opinia publica. Orice alta prof esie care slujeste omului si vietii lui poate fi asadar exercitata de crestin. C and constientizeaza ca toate vin de la Dumnezeu si este dispus sa le foloseasca cu iubire pentru aproapele sau, atunci da sens oricarei profesii. Desigur, exista si o anumita ierarhizare a profesiilor in functie de contributia lor sociala sau spirituala. Dar fiindca valoarea profesiei depinde de incadrare a ei in perspectiva vietii spirituale, ierarhizarea aceasta este relativa. Eleme ntul fundamental in. exercitarea profesiei este existenta iubirii si simtirea re sponsabilitatii fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Exista astazi o impartire conventionala a profesiilor in profesii proprii femeii si profesii proprii barbatului. Impartirea aceasta, de altfel absolut instabila , nu se bazeaza, atat pe natura lor, cat pe importanta sociala si perspectivele pe care le creeaza. Profesii feminine sunt considerate de obicei cele care nu au o mare importanta sociala si posibilitati de a evolua. Dimpotriva, masculine sunt considerate toate profesiile privilegiate, in legatur a cu conventionalitatea acestei impartiri este suficient sa notam ca, de exemplu , arta culinara - care in cadrul familiei se considera ca este prin excelenta o indeletnicire a femeii - este prezentata in societate ca profesie prin excelenta proprie barbatului. Insa aceste conceptii, in masura ih care nu se datoreaza na turii profesiilor, sunt treptat inlaturate. Puternica se mentine, insa, subaprec ierea muncii femeii in familie. Iar aceasta se intampla pentru ca munca aceasta este privita ca nerentabila. Dar in felul acesta este nedreptatita familia si este subapreciata viata familia la. Oricum, trebuie notat ca exercitarea unei profesii de catre femeie in afara casei, atunci cand exista copii in familie, trebuie studiata mai mult. Acest fap t este tot mai mult impus de slabirea institutiei familiei, dar si de cresterea somajului. Exercitarea corecta a profesiei presupune si alegerea ei corecta. Odinioara acea sta alegere se facea in principal pe baza inclinatiilor launtrice si a capacitat ilor omului, adica pe baza vocatiei lui. Astazi se face in principal pe baza poz itiei sociale pe care o ofera sau a posibilitatilor economice pe care le creeaza . Acest fapt se constata si din felurile profesiilor preferate astazi de tineri. Astfel vocatia fiecaruia trece pe locul al doilea. Fenomenul acesta este tot mai intens odata cu cresterea somajului si neputintei tinerilor de a se dedica prof esiilor pe care si le doresc. in acest fel munca se transforma adesea intr-o rob ie. Omul nu este satisfacut de munca sa si o trateaza ca pe destin impus, necesa r pentru a-si putea realiza, dincolo de ea, adevaratele lui aspiratii. De aceea adevarata identitate a omului, in societatea contemporana, apare adesea dincolo de exercitarea profesiei lui, in timpul liber. Dar, cu toate acestea, p rofesia nu inceteaza sa constituie un important sprijin al omului in viata lui p ersonala si sociala. Acest fapt este dovedit si de urmarile negative - psihologi ce sau chiar biologice - pe care le are de obicei intreruperea exercitarii ei.

Privit din perspectiva in care crestinismul asaza munca, somajul - ca si faptul de a nu munci - constituie o stare negativa, care pagubeste omul nu doar economi c si social, dar si moral si spiritual. Desi aceste doua notiuni se folosesc de obicei ca sinonime, mai corect este sa le deosebim una de cealalta. Somajul cons tituie in esenta un fenomen mai nou, care este legat de specializarea profesiona la si concurenta economica, pe cand faptul de a nu munci era cunoscut si mai ina inte. Astfel, faptul de a nu munci (sau lipsa de ocupatie) poate fi definit ca retiner e voita de la munca, pricinuita de obicei de lene sau de evitarea efortului, in vreme ce somajul este privarea de munca sau situatie involuntar creata in care o mul nu munceste. Somajul, care constituie - precum am spus - o problema foarte grava a epocii noa stre, ii macina indeosebi pe tineri. Dimpotriva, faptul de a nu munci loveste ma i mult in cei varstnici. Somajul da nastere unor grave probleme morale si social e. il face pe om, mai ales pe tanar, o prada usoara a activitatilor antisociale si ii pune in pericol existenta si supravietuirea lui sociala si chiar biologica . De aceea nevoia combaterii lui este imperativa. De cealalta parte, faptul de a n u munci - cand nu apare ca situatie individuala maladiva, ci este legat de imbat ranirea omului - este considerat mai degraba ceva fiziologic. Pentru sustinerea biologica si sociala a omului, dupa incheierea activitatii lui profesionale, se acorda pensia, care de obicei ii interzice pe mai departe exer citarea profesiei. Varsta conventionala la care se acorda pensia da nastere, ins a, in persoanele care isi pot desfasura inca multi ani activitatea profesionala, unor suferinte si chiar traume. Daca se are in vedere si faptul ca perioada aceasta aduce cu ea si alte experien te neplacute, cum ar fi indepartarea copiilor de familie, moartea unora dintre c ei dragi, indeosebi a sotului sau a sotiei etc, care fac ca problemele psihologi ce sa fie si mai acute, acordarea unor posibilitati de prestare a unei munci fiz ice sau intelectuale este extrem de binefacatoare. In acest punct este absolut necesar sa notam urmatorul fapt. Munca sau lucrarea omului nu poate fi echivalenta cu ocupatia lui profesionala. De altminteri si in perioada activitatii lui profesionale, omul nu isi limiteaza - si nici nu este corect sa isi limiteze - lucrarea la aceasta. Cu atat mai mult in viziunea crest ina asupra muncii, activitatea profesionala, dar si oricare lucrare, trebuie inc adrata in lucrarea mai generala sau in "profesia" de crestin, care acopera intre aga viata a omului. Este lucrul sau indeletnicirea imparateasca, aceea care este proprie crestinului ih calitatea lui de purtator al numelui lui Hristos si de p artas al "preotiei imparatesti". Este lucrarea prin excelenta pe care o poate exercita omul cel adevarat ca preot al lui insusi si al intregii creatii. Astfel, in "profesia" de crestin sunt uni te intreolalta toate activitatile lui partiale, iar cand imbatranirea trupului, pensionarea obligatorie sau alt motiv pune capat uneia dintre acestea, nu incete aza constiinta omului de persoana activa. Aceasta inseamna ca incheierea perioadei activitatii profesionale, care este leg ata de obicei de pensionare, nu poate fi considerata incheierea obligatiei lui d e a lucra. Dimpotriva, poate fi considerata inceputul unei mai concentrate lucra ri duhovnicesti si sociale, intrucat de acum este inlaturata grija asigurarii tr aiului. insa acest adevar nu este sesizat si nu este materializat datorita gresi tei viziuni asupra muncii la nivel personal, dar si social.

Pentru omul contemporan munca sau faptul de a lucra este asimilat aproape exclus iv cu profesia. Iar profesia o priveste - ca si oricare alta munca sau lucrare ca pe o activitate desfasurata in vederea realizarii unui castig material. Fapt ul de a-i sluji dezinteresat pe ceilalti, "slujirea celor lipsiti", nu mai are n imic comun cu profesia si in general cu munca sau, atunci cand se mai intalneste , este o exceptie. Astfel ca incheierea perioadei activitatii profesionale este perceputa ca inchei ere a perioadei de lucru sau ca inceput al perioadei de nelucrare. Dar daca limi tarea activitatii profesionale este utila si oportuna din ratiuni morale, social e si antropologice, limitarea faptului de a lucra doar la perioada . exercitarii profesiei este, din aceleasi ratiuni, vatamatoare si inacceptabila. In vechea familie patriarhala, membrii in varsta ai ei ocupau un loc de cinste s i exercitau o lucrare esentiala pana la sfarsitul vietii lor. Nu se simteau inac tivi sau nepotriviti niciunei lucrari. Prezenta lor reala, dar si simbolica, era pretioasa pentru mediul lor familial si social. Insa in familia nucleica actual a lucrurile s-au schimbat. Persoanele in varsta traiesc de obicei singure si marginalizate. Acest fapt cree aza probleme si lor si celorlalti. Acesta este punctul nevralgic in care se poat e interveni binefacator, mai ales din partea Bisericii. Prihtr-un program coresp unzator, persoanele acestea pot fi puse in lucrare in cadrul unor actiuni filant ropice, care ar fi atat de folositoare si lor si societatii. Biserica, precursoarea activitatii filantropice, continua si astazi sa exercite filantropia pe diferite planuri. Institutiile de asistenta sociala ale statului nu doar ca nu au facut de prisos aceasta lucrare a Bisericii, dar chiar au doved it ca este tot mai necesara. Institutiile acestea, acoperind relativ nevoile materiale ale omului, au descope rit nevoile spirituale ale acestuia. in domeniul acesta lucreaza astazi asistent ii sociali, care adesea sunt pregatiti in sanul Bisericii. Dar dincolo de preved erile normative si de aceste activitati la nivel institutional exista un spatiu urias pentru ajutor si sprijin personal. In penitenciare, spitale, aziluri de batrani, orfelinate sau diferite alte insti tutii pentru persoane cu nevoi speciale, precum si in domeniul particular, oriun de exista oameni ce au nevoie de ajutor si sustinere, interventia unor persoane corespunzatoare de varsta a treia, cu experienta lor bogata, timpul liber de car e dispun si pregatirea lor de specialitate, poate fi foarte valoroasa. Cu contributia acestor persoane se pot realiza si actiuni mai largi, precum si c oordonarea a diferite lucrari. De altfel, experienta a demonstrat ca munca volun tara dezinteresata, mai ales in domeniul acesta, este cea mai substantiala.