Sunteți pe pagina 1din 7

Inspirata de evenimentul mortii lui Stefan cel Mare, apus de soare" (1909) este o drama istorica, romantica, remarcabila

prin lirismul sau si prin dimensiunile grandioase ale personajului sau central, a carui maretie confera lucrarii caracter poematic. apus de soare" face parte din trilogia Moldovei, alaturi de alte doua lucrari dramatice: Viforul" (1910) - evocand domnia viforoasa a lui Stefanita Voda si Luceafarul" (1910) - avandu-1 ca personaj central pe Petru Rares. Cele doua conflicte ale dramei se impletesc de-a lungul a patru acte care rezuma ultimul an de viata al marelui Stefan (din toamna lui 1503 si pana la 2 iulie 1504 - ziua mortii voievodului). In actul I. curtea domneasca din Suceava se afla sub semnul a doua embleme: soarele toamnei (care prevesteste iarna batranetii lui Stefan) si bourul Moldovei - simbol al intemeierii si al integritatii. In numele celei de-a doua embleme, batranul voievod decide sa recucereasca Pocutia, vechi teritoriu moldovenesc, stapanit de Polonia. Rugat de doamna Maria sa-si amane expeditia (data fiind rana pe care o avea Ia un picior si apropierea iernii), domnitorul refuza: ... si Stefan n-a murit inca". La chemarea voievodului, sirurile de luptatori se indreapta spre Suceava, ca puhoaiele de munte, aratand ce bogata e Moldova". In actul al doilea, cele dintai vesti despre victorie le aduce clucerul Moghila, care anunta sosirea Leului Moldovei" -biruitor, dar cu rana de la picior agravata. Desfasurarea luptei este reconstituita in cuvintele acestui martor ocular, in toata maretia ei. aflam astfel ca, ajungand pana in zona numita Halici, voievodul si-a organizat oastea, asteptand sosirea polonezilor (le-silor). Tehnica fiind cea a invaluirii dusmanului, batalia este crancena, incat curse sange pana la turloaiele cailor". Importanta este insa nu desfasurarea de forte, ci dimensiunile aproape fabuloase ale personajului central, care a maturat totul in cale ca si cand in acest batran s-ar fi intrupat stihiile2 naturii dezlantuite. Odata cu sosirea lui Stefan cel Mare in cetatea de scaun, se manifesta primul conflict al dramei (previzibil inca din actul I): trei mari boieri (paharnicul3 Ulea, jitnicerul4 Stavar si stolnicul5Dragan) uneltesc impotriva vointei domnitorului. Din punct de vedere istoric, un complot boieresc a existat in timpul domniei lui Stefan cel Mare, asa cum relateaza Grigore Ureche in cronica sa. In drama, cei trei boieri doresc sa-1 inscauneze pe Stefanita (convinsi fiind ca vulturul batran"va muri in curand), fapt care le-ar fi permis sa conduca ei tara. aceasta contravine insa vointei voievodului care-1 harazise ca urmas la tron pe Bogdan - singurul care i-ar fi putut continua opera. La modul simbolic* domnia lui Stefanita ar fi echivalat cu o intoarcere in haos; si cum Stefan reprezenta soarele Moldovei", conflictul devine mitic, este ca lupta intre lumina si intuneric (despre care vorbesc unele mituri). In actul al III-lea. simtindu-si sfarsitul aproape, voievodul ii aduna pe boieri, curteni si osteni, pentru a sta marturie" la intronarea lui Bogdan. absenta paharnicului Ulea de la ceremonie, jocul de vorbe al domnitorului (care presupune ca pe Ulea // doare capul" deoarece nu sta bine la locul lui), demonstreaza precipitarea conflictului exterior (dintre voievod si boierii uneltitori). Dupa ce domnul isi ocupa locul pe tronul pe care statuse 47 de ani, urmeaza momentul

discursului; acesta este punctat de tunete si fulgere, subliniind furtuna din sufletul personajului. Cuvintele domnitorului releva sentimentul datoriei implinite si rezuma o istorie a carei esenta au constituit-o razboiul si jertfa. Dupa impresionantul testament politic lasat urmasilor, Stefan ii pune mantia lui Bogdan si1 aseaza pe tronul Musatinilor. Gestul ingenuncherii in fata noului domn nu este doar ceremonial: el constituie sfarsitul unei jumatati de veac glorioase, la capatul careia, rostogolindu-se de pe treptele tronului, in bratele doctorilor, Stefan cel Mare devine un simplu om. In actul al IV-lea. dupa ce doctorii straini ii ard rana de la picior cu fierul inrosit in foc, Stefan aude, afara, printre glasurile celor care-I aclamau pe Bogdan, cateva voci razlete rostind numele lui Stefanita. Devenit justitiar in numele legii strabune, Stefan il strapunge cu sabia pe Ulea (care murise inainte de-al izbi", coplesit de forta morala a voievodului). Scena - cu prelungiri cosmice - face din Stefan cel Mare un personaj de mit: cu sabia sa (numita sfant otel"), domnul opreste cutremurul" care ameninta Moldova si umple prapastia"(ca la o noua nastere a Pamantului). Cel de-al doilea conflict este psihologic si consta in constiinta ca moartea se apropie. asa se explica meditatia batranului in fata portretului lui alexandru cel Bun ( acesta fu un om si nu mai e de mult"), din actul al II-lea; asa poate fi inteleasa scena intalnirii cu mesterul pietrar care urma sa-i pregatesca lespedea de pe mormant; asa poate fi patruns tragismul spuselor voievodului despre cei trei boieri: Nici n-au treierat graul din care sa-mi fiarba coliva si mi-o si impart" (cuvinte in care se imbina ambele conflicte). In tot ceea ce spune Stefan, repetarea cuvintelor batran", bolnav" si neputincios" releva drama pe care o traieste omul in fata mortii. O constiinta a zadarniciei, ca si convingerea ca stralucirea si gloria sunt desarte, se degaja din scena arderii ranii: voievodul le cere doctorilor sa puna foc pretutindeni", pana s-o preface-n scrum trecuta marire de-o clipa, care a fost odinioara nebiruitul Stefan ". in momentele arderii ranii, infratindu-si durerea cu patimile lui Iisus, Stefan cel Mare capata o aura de sacralitate. Maretia voievodului este insa dincolo de uman: hotararea de a duce" Moldova si dupa ce nu va mai fi, testamentul politic lasat tinerilor (in care domnul le daruieste tara, lor si generatiilor care vor veni, pana in veacul vecilor"), fac din Stefan o figura legendara. Strans legat de al Il-lea conflict este si titlul metaforic al dramei, moartea lui Stefan cel Mare fiind asemuita cu un grandios crepuscul. Titlul este justificat de supranumele dat eroului principal - Soarele Moldovei" - a carui maretie confera dramei caracter poematic. Fiecare scena din cele patru acte (cate numara drama) constituie o relevare a acestei maretii. Din lunga domnie a lui Stefan cel Mare, sunt alese cateva momente: o lupta, un complot boieresc, inscaunarea lui Bogdan, moartea voievodului. Fiecare moment este arhetipal, impreuna alcatuind imaginea grandioasa a creatorului de istorie, a justitiarului, a omului, a tatalui. Soarele Moldovei" este vazut din mai multe unghiuri: fetele de la curtea domneasca il numesc Maritul", Slavitul" si Sfantul"; clucerul Moghila il caracterizeaza prin cuvintele Leul Moldovei", iar boierii, coplesiti de maretia si

autoritatea lui, ii spun Soimanul" si Vulturul batran". apus de soare" este o drama fiind o lucrare scrisa pentru a fi reprezentata pe scena, cu un continut grav, conflicte puternice si deznodamant trist.

APUS DE SOARE face parte, al turi de Viforul i Luceaf rul dintr-o trilogie dramatic , inspirat din istoria Moldovei, n care Barbu tef nescu Delavrancea evoc artistic momente din domniile voievozilor tefan cel Mare, tef ni Vod i Petru Rare . Titlurile celor trei opere sunt metaforice. Ac iunea acestei piese, a c rei premier teatral a avut loc n 1909, este plasat la nceputul secolului al XVI-lea, n ultimul an al domniei lui tefan cel Mare. n centrul evenimentelor relatate se afl tefan, b trn i bolnav, care dore te s asigure viitorul rii prin nsc unarea, nainte de a muri, a fiului s u Bogdan. Desf urarea faptelor parcurge mai multe momente dramatice, marcate de altfel compozi ional de dramaturg prin cele patru acte. Primul act indic timpul, locul, personajele i atmosfera de toamn n care e nv luit cetatea din Suceava. Aceast parte are rolul de expozi iune. Actul al ll-lea con ine intriga, adic mobilul (cauza) care gr be te desf urarea ntmpl rilor, preg tit pe parcursul mai multor scene, dar clar precizat n scena a Xl-a.

Actul al lll-lea adnce te conflictul dintre tefan i personajele (paharnicul Ulea, stolnicul Dr gan i jitnicerul Stav r) care, pe ascuns, i se opun, agravnd, totodat , starea s n t ii domnitorului. n aceast parte a ac iunii, tefan se ridic la dimensiuni eroice monumentale. Figura lui se ntrege te treptat, printr-o acumulare succesiv de tr s turi (ging ie fa de Doamna M ria i Oana, bun tate fa de supu ii devota i, asprime fa de uneltitori, perspicacitate politic , voin nezdruncinat n ndeplinirea planurilor), pentru a pune n lumin , spre sfr itul actului, simultan cu momentul culminant al ac iunii, o personalitate eroic puternic i impresionant prin intensitatea, c ldura i sinceritatea dragostei de patrie. Galben la fa , cu cearc ne la ochi, chiop tnd, tefan apare, sprijinit de bra ul Doamnei M ria, n sala tronului, unde se aflau aduna i o teni, boieri, curteni, pentru a asista la nsc unarea lui Bogdan de c tre nsu i b trnul voievod. tefan roste te un discurs, care este, de fapt, o scurt trecere n revist a principalelor evenimente din ndelungata sa domnie i o explicare a politicii de neatrnare, pe care a slujit-o cu consecven . ... i cum vru Moldova a a vrusei i eu"; Eu am fost biruit la R zboieni i la Chilia, Moldova a biruit pretutindenea! Am fost norocul, a fost t ria!...; ... i numele ei trecu grani a, de la Caffa pn la Roma..."; Oh, p dure tn r !... Unde sunt mo ii vo tri?... i pe oasele lor s-a a ezat i st tot p mntul Moldovei, ca pe umerii unor uria i!"; ine i minte cuvintele lui tefan, care v-a fost baci pn la adnci b trne e... c Moldova n-a fost a str mo ilor mei, n-a fost a mea i nu e a voastr , ci a urma ilor vo tri -a urma ilor urma ilor vo tri, n veacul vecilor..." Momentul nsc un rii lui Bogdan este realizat cu o mare for artistic . El este urmarea unor acumul ri conflictuale treptate (contradic ia dintre voin a lui tefan i uneltirile celor

trei boieri, n frunte cu paharnicul Ulea; contrastul dintre dorin a lui tefan de a nu.muri nainte de a l sa n mini sigure viitorul rii i nr ut irea s n t ii sale. La sporirea tensiunii scenei n discu ie contribuie apoi i concordan a dintre caracterul dramatic al faptelor, sentimentelor personajului principal i violen a fenomenelor naturii. Fulgere, tunete, tr snete i o ploaie toren ial subliniaz relatarea anumitor fapte sau st ri suflete ti. n actul al IV-lea, ac iunea scoate n relief dou momente dramatice distincte, care fac s se uneasc , n deznod mnt, cele dou aspecte (politic i psihologic) ale conflictului i care eviden iaz alte tr s turi ale personalit ii personajului principal: extraordinara t rie moral , care l ajut s - i domine suferin a fizic , i intransigen a fa de sine i fa de du mani. Momentul n care tefan este ars cu fierul ro u, ca i acela n care personajul, muribund, face s se mplineasc legea", trecnd cu sabia prin paharnicul Ulea ca printr-un aluat ce se dospe te", strnesc sentimentul sublimului, adic acea stare sufleteasc n care teama, frica, groaza se mpletesc cu admira ia fat de inepuizabilele resurse ale fiin ei umane. Apus de soare este o dram n care se contureaz chipul unui personaj literar cu o mare for educativ , pornind de la existen a unui personaj istoric. tefan, ca erou literar, aduce multe din tr s turile domnitorului tefan cel Mare, ca personaj al istoriei. Mu trebuie s uit m ns c personajul din Apus de soare este expresia unei subiectivit i creatoare, ceea ce face ca n structura sa moral-caracterologic s se r sfrng ceva din aspira iile dramaturgului nsu i, privit i el ca personaj reprezentativ al epocii sale. n figura lui tefan, Delavrancea a proiectat idealul de libertate i independen na ional a poporului s u. N zuin a romantic de a polariza ntreaga aten ie asupra unui erou excep ional (chintesen a patriotismului) explic de ce celelalte personaje ale dramei sunt, cu mici excep ii, simple elemente de decor. Ele au rolul de a constitui fundalul pe care s se proiecteze profilul masiv i impun tor al lui tefan. Pe lng procedeul caracteriz rii personajului principal prin propriile ac iuni, fapte i vorbe, dramaturgul folose te i caracterizarea prin vorbele celorlalte personaje (Ulea nsu i l nume te pe tefan oiman", vultur"; Petru Rare i spune zmeu", al ii - sl vitul", sfntul"). Nuan nd o opinie a lui I.L Caragiale, care vorbea despre o art pictural n drama lui Delavrancea, putem spune c , n Apus de soare, scriitorul folose te tehnica basoreliefului, care, n artele plastice, const n scoaterea n relief a unei sculpturi (figuri) fa de un fond cu care, de altfel, face corp comun. Concluzii. Prin calit ile artistice men ionate, la care putem ad uga i altele: folosirea limbajului popular (f r striden e arhaice, doar cu c iva termeni regionali), cu articula ii cronic re ti, mpletirea lirismului cu scenele de ncordare dramatic , Apus de soare este piesa cea mai nsemnat a trilogiei din care face parte, nscriindu-se ca o realizare deosebit n irul dramelor istorice, inaugurat de B.P. Hasdeu (R zvan i Vidra ) i V. Alecsandri (Despot-Vod ).

Tema Drama trateaza sfarsitul unei personalitati - Stefan cel Mare - si al unei epoci i istorice. Subiectul apus de soare este o drama romantica, inspirata din istoria nationala. Personajul principal al dramei este Stefan cel Mare, surprins intr-un moment crucial, inainte de a muri. Personajul este introdus prin prezentarile celorlalte personaje, accentuandu-se latura lui legendara, de voievod neinfrant. Curtea domneasca este cuprinsa de jale pentru ca Stefan este bolnav, iar doctorii sunt neputinciosi in fata bolii sale. Personajul este preocupat sa pregateasca urcarea pe tron a fiului sau, Bogdan. El stie ca dupa moartea sa vor incepe lupte crancene pentru putere si de aceea hotaraste sa-1 inscauneze pe Bogdan inainte ca tara sa ramana fara voievod, ceea ce contravine traditiei. in afara de aceasta preocupare, Stefan este macinat de gandul ca doi dintre copiii lui nelegitimi, Oana si Rares, pe care ii crescuse la Curte ca pe niste orfani, nu cunosc inca legatura de sange dintre ei si sunt in situatia de a comite un incest. Desi batran si ruinat de boala, gaseste mijloacele de a limpezi aceste doua situatii. Pe Petru Rares il trimite la mama sa, Raresoaia, care ii marturiseste ca este fiul lui Stefan si fratele Oanei. De asemenea, voievodul ii spune fiicei sale adevarul, recurgand la un viclesug care ii indulceste situatia de parinte nevoit sa vorbeasca despre lucruri dureroase si vinovate: el se preface ca doarme si ca vorbeste prin somn, explicandu-i astfel Oanei ca este tatal ei. De asemenea, identifica grupul boierilor care comploteaza impotriva lui Bogdan. acestia sunt Ulea, Dragan si Stavar. Ei vor sa-1 urce in scaunul Moldovei pe Stefanita, un nepot al lui Stefan. Voievodul isi exercita intreaga autoritate: il ucide pe Ulea si apoi il incoroneaza pe Bogdan in mod apologetic, cerandu-le supusilor sa-i respecte ultimele dorinte: pacea cu turcii si inscaunarea lui Bogdan. apusul vine ca o alinare, voievodul murind cu constiinta datoriei implinite. Comentariul apus de soare este o drama romantica, inspirata din istoria nationala. Subiectul urmareste sfarsitul voievodului Stefan cel Mare, figura aureolata a medievalitatii romanesti. De aceea, drama construieste in spirit romantic un nivel mitic, conturat de replicile evocative, denotatia legendara si atmosfera grava. insusi titlul dramei constituie o sinteza a subiectului, iar, in plan stilistic, este o metafora pentru sfarsitul unei epoci legendare. De-a lungul piesei apar o serie de denotative care sugereaza personalitatea covarsitoare a voievodului; astfel, el este numitleul, vulturul, soimul, zmeul-metofbre care anticipa simbolul soarelui, prin care figura lui Stefan este absolutizata. Pe langa sensul unicitatii si al vietii, simbolul soarelui mai dezvolta si semnificatia de centru al lumii. Sfarsitul domnitorului nu este insa urmarit in latura lui profana; este doar un apus, o stingere vremelnica, deoarece el a creat prin domnia sa glorioasa un model pe care istoria il va repeta intr-un moment de renastere nationala. Conflictul dramei este fixat in plan moral si se desfasoara intre personalitatea unui voievod legendar si sentimentul strivitor al mortii; batran si bolnav, Stefan isi asteapta sfarsitul intr-o atitudine de incrancenare, generata de grija lui fata de viitorul tarii, dar si intr-o postura de sublimare mioritica, prin evocarea mortii ca o doamna in negru. Paralel cu acest conflict, dramaturgul urmareste si ipostaza de parinte, care are constiinta incarcata. Stefan

vrea sa dea o explicatie copiilor sai nelegitimi, Oana si Rares, dar, incapabil sa le comunice un adevar impovarator, pe Rares il trimite la mama sa, care ii va spune ca este fiul voievodului, iar Oanei ii marturiseste prefacandu-se ca vorbeste in vis. Conflictul acesta este de natura psihologica, deoarece dezvolta un tainuit sentiment de vinovatie si totodata il pune pe aprigul domnitor in fata unei primejdii pe care nu si-o putuse imagina: Oana si Rares, fara sa stie ca sunt frati, se indragostesc unul de altul. Dramaturgul surprinde aici latura omeneasca a personajului, slabiciunile si complexele sale. Discrepanta flagranta dintre aceasta ipostaza si autoritatea despotica pe care o exercita asupra supusilor constituie o trasatura romantica, personajul acestui curent fiind caracterizat prin imbinarea surprinzatoare dintre calitati si defecte. Si conflictul politic intregeste portretul personajului prin amanunte care ii subliniaza forta de a se manifesta ca autoritate absoluta, intr-un moment de prabusire fizica. Ulea, Dragan si Stavar sunt trei boieri care uneltesc impotriva lui Bogdan, dorind sa-1 aseze domn pe Stefanita. Voievodul descopera conspiratia si rezolva conflictul violent, ucigandu-1 pe Ulea cu sabia sa voievodala. Episodul evoca marturia cronicarului Grigore Ureche despre firea autarhica a domnitorului (de multe ori la ospete omoraia jara jiudetu), dar si legendele lui Neculce, in care Stefan apare ca intrupare a unei vointe puternice si inflexibile. Cele trei laturi ale conflictului (lupta cu moartea, confruntarea cu cei doi copii si infrangerea uzurpatorilor) amplifica esenta dramatica a operei si deschide noi perspective asupra personajului. Stefan este surprins cel mai bine in ipostaza sa eroica. Multe personaje vorbesc despre tineretea lui glorioasa, ceea ce face ca drama sa semene cu un panegiric. Chiar incipitul este construit printr-o scena in care fetele de la curtea domneasca spala panza si prezinta cu solemnitate faptele legendare ale voievodului, dialogul lor semanand cu interventia corului din tragedia greaca. In acelasi sens se inscrie si evocarea facuta de clucerul Moghila in cel de al II-lea act al dramei. acesta povesteste despre batalia de la valea Haliciului, cand lesii sunt invinsi in mod neasteptat, in ciuda numarului lor mare; insistand pe strategia domnitorului, clucerul face voievodului un portret apoteotic, surprinzandu-1 in imagini dinamice: Stefan gaseste o vale larguta si pune la cale o ambuscada, surprinzandu-i pe Iesi tocmai in momentul in care se credeau biruitori. Dupa ce invinge, cu pierderi omenesti minime, Stefan ii trimite pe cei trei mii de prizonieri inapoi, la cardinal, cu un mesaj mustrator. apoi fixeaza hotarul pana la Nistru custalpi de piatra in care daltuieste insemnele Moldovei. insusi Stefan isi face un portret, in scena a Ii-a din actul al IV-lea, cand ii povesteste Oanei despre parintele ei, facandu-si de fapt in mod subtil propria descriere. Caracterul legendar al eroului se completeaza si prin numeroasele trimiteri mitice; astfel, moartea lui este anticipata de o serie de anomalii (nasteri ciudate, astre insangerate, intamplari bizare), iar momentul venirii lui pe lume se situeaza sub semnul a doua simboluri heraldice, caci la nastere a fost scaldat in sange de vultur si de sarpe. abia in punctul culminant al dramei personajul se manifesta plenar, sintetizand toate sugestiile mitice de pana aici. Momentul este construit pe un discurs de inalta tinuta oratorica (actul al III-lea, scena VIII); este vorba despre celebrul discurs testamentar al personajului, prin care el isi motiveaza atitudinea de voievod autoritar, politica sa proturca si dorinta de a-1 aseza domn pe fiul sau, Bogdan. Monologul debuteaza, dupa toate regulile retoricii clasice, cu o evocare a faptelor pe cat de

glorioase, pe atat de dramatice, menit sa capteze atentia auditoriului, dar si sa-i castige simpatia prin reamintirea faptelor sale de arme. Evocarea devine solemna prin metafore clare si memorabile si atinge apogeul printr-o enumeratie ampla a tuturor eroilor cazuti pentru tara:Oh!padure tanara!... Unde sunt mosii vostri? Presarati... la Orbie, la Chilia, la Baia, alLipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Razboieni... Unde sunt parintii vostri? La Ceta-teaalba, la Catlabugi, la Scheia, la Cosmin, la Lentesti... Unde sunt... batranul Manuil si Goian, si Stibor, si Cande, si Dobrul, si Juga, si Gangur si Gotca, si Mihai Spatarul, si Ilea Huru comisul, si Dajbogparcalabul, si Oana si Gherman, si fiara palosului... Boldur? Pamant!... Si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi! (Se opreste ostenit.) Suflarea... batranetea... (Sageteaza cu privirile grupul lui Ulea.) C-am cercat sa unesc apusul intr-un gand, ca zic ca sunt crestini, si trimesii mei au batut din poarta in poarta, rugandu-se mai mult pentru ei ca pentru noi, sa lase razboaiele de zavistie si sa se ridice impotriva primejdiei obstesti a crestinatatii... Le trebuia un om?... Era... a fost... acum e bolnav. Sintaxa retorica, incongruentele de efect ori chiar portretele succinte pe care le face imparatilor vecini constituie elemente specifice stilului oratoric si confera discursului nu doar solemnitate, ci chiar dramatism. abia dupa ce explica fragilitatea aliantei crestine, Stefan face elogiul turcilor pentru ca isi respecta cuvantul dat, justificandu-si hotararea de a plati tribut Portii Otomane. asertiunea constituie argumentul intregii rostiri, incununate apologetic de cuvintele testamentare: Tineti minte cuvintele lui Stefan care v-a fost baci pana la adanci batranete... ca Moldova n-afost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor... Pe langa faptul ca exprima profundul patriotism al voievodului, monologul transmite si o atitudine morala de exceptie. Este vorba aici despre sentimentul respectului fata de stramosi, dar si despre responsabilitatea fata de urmasi. Fraza aceasta, cu accente aforistice, pregateste rostirea dorintei ultime a domnitorului, de a-1 incorona pe Bogdan, asigurand astfel continuitatea politica a tarii. Drama apus de soare reaminteste datoria fundamentala a fiintei de a-si pastra constiinta nationala, sentimentul apartenentei la o natie cu radacini adanci in istorie si cu nadejdea unui viitor stralucit. De aceea, personajul principal este Stefan cel Mare, considerat soarele Moldovei; el este eroul total, aureolat, care se impune ca model al lumii medievale, dar si ca efigie vernaculara.